maritime, cu cre$teri demografice, cu schimbarea mecanismelor monetare) gi unul individual (al istoriei

tradifionale, evenimen{iall, al agita]';iei de suprafatd, cu oscilatii rapide, un timp scurt, al imperiilor iivale care
se luptd pentru dominafia Mediteranei, cu institufiile lor, provincii, armate, degi Braudel nu privilegia

evenimente, ci consecinf e: cazul Lepanto, 1571; nu atdt evenimentele propriu-zise intereseazd,,ci g6iirea unor
raporturi profunde de cauzalitate). Tendinfa spre istorie totald afost reliefatd de adoua oper[ monumentali a

lui Braudel, Civilisation materielle. Economie et Capitalisme du W au XVIIf siecle, cu structurile

cotidianului,iocurile schimbului qi naqterea capitalismulfi (timpul tumii), dar gi de ideea revolufiei
,,atlantice,,,
cu J. Godechot, R. R. Palmer, sub influenfa structuralismului, precum gi de aborddrile relafiiloi internafionale
de cdtre P. Renouvin, cu preocuparea de aardta existen{a,,forfelor profunde" (condilii geografice, migcdri
demografice, interese economice qi financiare, trisdturile mentalitdfii colective, marile curente sentimentale)
in ac{iunea omului de stat I qi arealizaastfel diferenlafa[d, de istoria diplomaticd.
Mai multe direcfii au caracterizat aceastd. perioadd braudeliani: in principal, istoria economicd care
datoreazd mult lui Camille Ernest Labrousse gi lucririi sale, Criza economiidfrincezd la sfdrSitut Vechiului
Regim si inceputul Revolulieifranceze, din 1943 (Pierre Chaunu afrma chiar cd,,toute l'ecole historique
franqaise est labroussiene") ; istoria sociali (in sensul studierii burgheziei ca o clasd sociald a lumii moderne;
direcfie in care s-a ilustrat Ch. Moraze, preocupat de studierea ideilor, concepliilor, stdrilor de spirit etc.;
ulterior s-a alunecat spre studierea marilor notabili, a muncitorilor qi grevelor; pentru ca, finalmenie, sensul
istoriei sociale in Fran{a sd fie istoria ,,marginalilor"); demografie istoricd,
p."o"rrpare nu numai asupra
",,
cifrelelor, ci qi spre calitativ, cu repartifia popula{iei pe vdrste, sexe etc., cu evidenlierea
ritmurilor de cregtere,
cu problemele privind emigrarea (vezi Istoria generald a populoliilor, al:uiM. Reinhard, A. Armengaud), spre
antropologia istoricd, cu istoria familiei, a copilului, istoria sexualitifii, a vietii conjugale, u o*ulrri in iaSa
mortii ( domeniu in care Philippe Aries a fost un pionier in domeniu); Michelle Vovelli irealizattrecerea de ia
economic spre cultural, spre structurile mentale (mentalititi colective), cu preocuparea pentru modelele de
gdndire a elitei gi credinfele ei, credinfa populari, trad(ii religioase gi cutume civile
lciea ce generic este
desemnat dtept istoria mentalitd\ilor). Michel Vovelle (Les metamorphose de lafete en Provence de 1750 d
1820), Emanuel Le Roy Laduriemai ales (Le cornaval de Romans d tafin de XVI siecle) sau Mona Ozouf s-au
evidenfiat ca aparfindnd insd mai curdnd genera(iei a treia a Annalelor.
A treia etapi de evolufie a gcolii se poate circumscrie metodologic anilor '70, o datdcu impunerea lui
Jacques Le Goff 9i E. Le Roy Ladurie drept liderii noii direc{ii, intr-un moment de domina{ie institulionali qi
de impunere publicd (prin presd qi publicafii); al[turi de Marc Ferro, ei constituiserd comitetul care preluase in
1968 conducerea revistei Annales. Aceastd a treia perioadd desemneazd perioada aga numitei istorii
noi. Anul
1978 dd' denumirea evolu{iei istoriografice a qcolii, plecdnd de la Diclionnaire de la Nouvelle Histoirepublicat
de Jacques Le Gofi impreuni cu Roger Chartier gi Jacques Revel, cu articole de fond asupra noliunilor
de
structurd, de duratd lung[, de istorie imediati etc. in fapt, momentul de innoire s-a manifestatincep6nd cu
anul
1974' odatl cu aparifia lucrdrii Faire de l' histoire, sub coordonarea lui J. Le Goff qi Piene Nora, in care s-au
pus noi probleme, s-au frcut noi apropieri de metodi (cele trei volume ale luci[rii poat6 titulatura
de I.
Nouveaux Problemes;lI Nouvelles Approches qilll Nouveaux Objects). Noi
,,diriguitorii' ai qcolii preconizau
mai multd $tiinF, in dorinfa de a inl5tura o anumiti vulgarizare a trecutului (realizatd,de istoricii care scriau
exclusiv pentru publicul mediu, interesali mai mult de excep{ional, ceea ce le adusese o bund sus{inere
extrauniversitard, prin edituri, presd, emisiuni radio-T.V.), dar qi un anume imperialism al istoriei, de tip
braudelian (ridicdnd problema totalitefii); ideea cd istoricul trebuie sd ofere, asemindtor fizicianului
sau
naturalistului, ipoteze de lucru supuse verificdrii gi rectificdrii. J. Le Goff, cu La Civilisation de I, Occident
medieval, descrisd ca o creqtindtate in care religia reglementa intreaga viafd sociald, comportamente
economice, percep(ia lumii, Georges Duby, ct Le temps des Cathedrate, JeanDelumeau, cu La
ciiilisation de
la Rennaissance, rclevat aceasti percepfie globald in materie istoricd; lucr[rile lor reprezintd construc(ii
interesante, seducitoare ca totalitdli culturale, dar edificii inevitabil fragile prin generalizare. Ei au fost
preocupafi, totodati, de a aprofunda lec{ia structuralistd a lui Fernand Braudel gi a tui trrtictrel
Foucault despre
pluralitatea centrelor de putere qi despre tridimensionalitateatimpului, in ideeaci istoria nu are un centru,
iar
in{elesul istoric este relafional gi nu substanfial.
in cadrul noii istorii, C. nuUy a fost preocupat de istoria viefii private, a mentalitdfilor, cu paleta largi
de subiecte qi abordiri, realizdnd incursiunile in interiorul vielii piivate qi a individului, proprrlrand o uita
istorie, preocupati de strafurile mai addnci ale congtiinfei, ale incongtientului, in general ale universului
interior, cu raportul masculin-feminin, problema natalitdlii, a imaginii despre
-ouri". Demersul istoric se
indrepta spre istoria culturald, in maniera lui Roger Chartier (din Leitori
si leZruri tnqranlaVechiului Regim)
gi a lui Robert Darnton (cu excepfionala lucrare Marele masacru al pisicii qi alte episoade
din istoria culturale a

Fran(ei).
Aceastd istorie noud afost preocupatdde aface mai bine demersul, fiind considerati o artd

arecicldrii