Influenta caracteristicilor solului n alegerea tehnologiilor de remediere

Poluarea solului conduce la degradarea sa i reducerea drastica a fertilitatii fi la un

mare rise de poluare a apelor subterane. Alegerea tehnologiilor de remediere trebuie realizata
in urma unor investigate amanuntite i de relativ lunga durata ceea ce presupune caracterizarea
amplasamentului din punct de vedere geomorfologic, localizarea cu precizie a contaminarii,
caracterizarea sa din punct de vedere calitativ i cantitativ. Caracteristicile solului sunt foarte
importante i de ele depunde raspunsul pe care aplicarea unei tehnologii il poate avea de la un
anumit anumit tip de sol care este tratat in scopul decontaminarii. Astfel, daca tehnologia nu
tine cont de specificitatea solului, eficienta finala a decontaminarii poate fi redusa i costarile
totale excesive. in continuare sunt prezentate cateva din modalitatile in care anumite proprietati
ale solului pot influenta eficienta remedierii.

Distributia granuiometrica a particulelor care alcatuiesc solul influenteaza gradul de

afanare i prin urmare permeabilitatea acestuia. Cu cat procentul de materiale neconsolidate de

tip pietrif, nisip este mai mare, cu atat solul respectiv este mai afanat, mai permeabil i deci
poate fi tratat mult mai u?or. Solul nu are o compozitie omogena fiind format din straturi
(orizonturi) cu o compozitie diversa, particulele constitutive avand dimensiuni variate ceea ce
conduce la formarea unor straturi cu permeabilitate diferita. Aceasta neuniformitate poate
determina o reducere a eficientei de indepartare a contaminantilor. Straturile de sol alcatuite
din particule fine de argila maresc dificultatea de indepartare a contaminandlor prin spalare
datorita adsorbtiei acestora pe particule. Acestea pot influenta negativ si desorbtia termica
deoarece au tendinfa de a se aglomera.
Daca pentru decontaminarea solului se opteaza pentru procesele de stabilizaresolidificare, prezenta particulelor fine ale solului reduc eficienta acestor procese, in sensul ca
maresc timpul de intarire al matricii iar aderarea particulelor fine la cele de dimensiuni mari
slbete coeziunea acestora. Particulele de dimensiuni mici au un efect negativ i in cazul
incinerarii solurilor contaminate cu compui organici deoarece pot fi antrenate in gazele de
ardere, epurarea acestora implicand echipamente suplimentare (filtre).

Confinutul in compui organici (fracfia organica) din sol reprezinta un alt factor de

care trebuie sa se tina sema la alegerea procedeului de remediere. Un coninut ridicat de

compui humici determina o structura compacta a solului reducand mobilitatea compujilor

organici i pericolul de contaminare a apelor subterane. In acelaji timp, constituent organici ai

solului au o capacitate mare de adsorbpe a contaminantilor, astfel incat aplicarea unor procedee
precum extracpa cu vapori, cu abur sau spalarea solului conduce la o eficienta scazuta. Cu cat
cantitatea de compui humici este mai mare cu atat viteza reactiilor de dehalogenare chimica
este mai mica.
In cazul aplicarii tratamentelor biologice (bioremediere), sunt importante estimarile
privind cantitatea de material organic din sol, in functie de acesta stabilindu-se i cantitatea de
oxigen necesara pentru degradarea aeroba. Cu cat cantitatea de material organic din sol este
mai mare cu atat cantitatea de aer care trebuie sa fie introdusa in sol este mai mare, avand
astfel, efect direct asupra costurilor procesului. De asemenea, i in cazul oxidarii cu agenti
chimici, prezenta materiei organice in sol marete consumul de ageni oxidanti utilizati.
Pentru a estima cantitatea de compui organici dizolvap in faza lichida a solului, se
folosesc urmatorii indicatori:

continutul de carbon organic total (COT) care caracterizeaza cantitatea totala de

material organic prezent lichide apoase in sol; cunoscand continutul de carbon organic al
solului inainte de contaminare se poate estima cantitatea de carbon organic suplimentar
provenit in urma poluarii solului respectiv;

coninutul de hidrocarburi volatile, de oxigen i de dioxid de carbon; aceste valori se

folosesc la caracterizarea i delimitarea zonelor contaminate i la identificarea zonelor potenial

bioremediabile prin bioventilare;

consumul biochimic de oxigen (CBO) cu ajutorul caruia se estimeaza continutul in

compui biodegradabili in apa subterana sau solutiile apoase care se obtin in urma spalarii
solurilor, prin masurarea oxigenului consumat la descompunerea compuilor organici dizolvati
in prezenta mi croorganismel or;

consumul chimic de oxigen (CCO) care reprezinta o masura a cantitatii echivalente

de oxigen necesara oxidarii compuilor organici din apa contaminata intr-un mediu putemic
oxidant (bicromat de potasiu sau permanganat de potasiu in mediu de acid sulfuric);

raportul CCO/CBO care indica daca apa contaminata poate fi tratata eficient prin

procese biologice sau prin procese chimice.

Omogenitatea i izotropia solului sunt factori care stau 3a baza alegerii tehnologiilor

in situ de decontaminare care implica deplasarea unor fluide prin solul contaminat: spalare cu

apa, extracfie cu abur sau in vid, bioremediere in situ. Daca in sol exista straturi altemante cu
permeabilitafi foarte diferite, la suprafata de contact dintre acestea se formeaza canale prin care
fluidele circula preferential scazand astfel eficienta de remediere. Straturile de sol formate din
particule de dimensiuni mari scad eficienta proceselor de vitrificare, extracfie chimica,
stabilizare-solidificare.

Densitatea aparenta este determinate de omogenitatea solului. Aceasta influenteaza

uniformitatea transferului termic la aplicarea procedeelor termice fi viteza de sedimentare a

particulelor de sol In suspensie in procesele de floculare fi sedimentare. Densitatea particulelor
este importanta fi in procesele de separare a metalelor/mineralelor grele (separare de medii
dense) fi la spalarea solurilor.

Permeabilitatea este principalul factor care controleaza eficienta tehnologiilor de

remediere in situ. Influenta permeabilitatii solului se manifests asupra:

capacitatii fluidelor de a se deplasa prin sol (apa, abur, solvent de extracfie);

volatilizarii compufilor organici volatili in procesele SVE;

deplasarii solutiilor nutritive;

vitrificarii in situ prin reducerea vitezei de eliminare a vaporilor;

extractiei in vid cauzand excavarea fi deplasarea de material solid din sol;

proceselor de vitrificare fi altor procese de tratare termica prin crefterea cantitatii de

energie consumata.

Umiditatea influenteaza biodisponibilitatea contaminantilor, transferul de gaze,

nivelul de toxicitate al contaminafilor, mifcarea fi crefterea microorganismelor, distributia

speciilor de microorganisme. Un sol cu o umiditate ridicata favorizeaza procesele de
bioremediere deoarece asigura transportul nutrientilor i desorbtia contaminantilor pentru a
putea veni in contact cu microorganismele. O umiditate prea mica poate inhiba procesele
metabolice. in schimb, un sol cu umiditate scazuta este propice pentru aplicarea procedeelor
termice, solurile cu umiditate mare conducand in acest caz la consumuri energetice ridicate.
pH-ul

este un factor deosebit de important datorita influentei acestuia asupra

solubilitahi contaminantilor de natura anorganica. La valori mici ale />H-ului, cele mai multe
specii sunt solubile i pot migra prin sol putand contamina i apele subterane. La valori ridicate
ale pH-ului, speciile anorganice (metalele grele) formeaza compui cu solubilitate scazuta.
Eficienta proceselor de schimb ionic ?i floculare este redusa la valori extreme de pH.

Valorile extreme ale pH-ului afecteaza fi activitatea microbiana din sol. Acesta
intervine asupra functiilor celulare ale organismelor, transportului prin membrana fi
echilibrului reactiilor catalitice. Cele mai multe soluri se caracterizeaza prin valori de pH
cuprinse in intervalul 5-9, interval pentru care microorganismele prezente in sol prezinta
toleranta. Activitatea microbina maxima se inregistreaza In domeniul de pH 6,5-7,5, cu toate ca
exista i specii care pot supravietuii In conditii extreme (soluri prea acide sau prea bazice).

Potentialul redox este un factor care influenteaza toate reactiile de oxido- reducere

care au loc in sol (inclusiv cele biochimice). Valoarea potentialul redox a unui sistem indica
masura in care un compus se oxideaza sau se reduce in acel sistem. Cu cat potentialul redox
este mai mare in sol cu atat conditiile sunt mai oxidante, au loc procese de oxidare chimica sau
de oxidare aeroba. Daca potentialul redox al solului are valori negative, atunci In sol au loc
procese de reducere chimica sau biochimica (descompunere anaeroba).
Pentru ca o reactie redox sa aiba loc trebuie ca in sol sa existe acceptori de electroni
(O2, NO3', Fe(III), Mn(IV), S042 etc.). La reactiile redox pot participa atat compui anorganici
(oxidarea cianurilor cu hipoclorit de sodiu, reducerea cromului hexavalent in mediu acid) cat i
compuji organici (degradare biochimica).

CoeficientuI de partitie octanol-apa (K0w) reprezinta raportul dintre concentratia

contaminantului in octanol (faza organica) i concentratia in faza apoasa intr-un sistem bifazic
octanol/apa. CoeficientuI de partitie octanol - apa este un indicator prin care se stabilete
hidrofobicitatea unui compus. Pentru ca un contaminant organic sa poata fi uor indepartat din
sol prin spalare cu apa, el nu trebuie sa fie prea putemic retinut pe particulele de humus (faza
organica) sau argila i sa se solubilizeze ufor in solutia solului (faza apoasa). Cu cat un compus
este mai hidrofil (Kow<10) cu atat este mai solubil in apa, coeficientii de adsorbtie sunt mai
mici, factorii de bioconcentrare pentru speciile acvatice sunt mai mici. La valori mari ale Kq W
(>104), compuii sunt hidrofobi, sunt putin solubili in apa i tind sa se acumuleze pe suprafete
solide de natura organica cum ar fi soluri cu con^inut ridicat de humus i in specii acvatice.