1

DREPT CIVIL. OBLIGAIILE

Conferentiar universitar dr. Adrian Stoica
FDSA, Universitatea Ovidius Constana

List de abrevieri

alin.

alineatul

art.

articolul

ICCJ
Justiie

Inalta Curte de Casaie i

TS

Tribunalul Suprem

C.A.

Curtea de apel

Trib.

Tribunal

Jud.

Judectorie

NCC

Noul Cod civil

NCPC
civil

Noul Cod de procedur

sent. civ.

sentina civil

dec. civil

decizia civil

Ed.

Editura

ed.

ediia

H.G.

Hotrrea Guvernului

O. G.

Ordonana Guvernului

O.U.G.
Guvernului
M. Of.
Romniei

Ordonana de urgen a
Monitorul Oficial al

2
B. Of.
Romaniei
lit.

Buletinul Oficial al
litera

p.

pagina

pp.

pagini

pct.

punctul

vol.

volumul

op.cit.

oper citat

RRD
RRDP
privat
RRES
executare silit
s. civ.

Revista romn de drept

Revista romn de drept
Revista romn de
secia civil

Cuvnt introductiv

Capitolul I. GENERALITATI PRIVITOARE LA OBLIGATII IN SISTEMUL DE

DREPT CIVIL
1. Definiia obligaiilor i structura raportului juridic
obligaie
2. Scurte consideraii privind clasificarea obligaiilor

de

Capitolul II. PRINCIPALELE IZVOARE ALE OBLIGATIILOR

1. Contractul
1 1. Scurte consideraii asupra contractului ca izvor de
obligaii. Definitia si principiiile incidente contractului
1.

2. Clasificarea contractelor

1.

3. Incheierea contractelor
I. Conditiile esentiale pentru incheierea valabila a unui

contract
A) Capacitatea cerut pentru nchieierea contractelor
B) Voina cerut pentru ncheierea contractelor
C) Obiectul si cauza contractului
II.Condiiile relative cerute la ncheierea unui contract
A)
B)
C)
D)

Momentul si locul incheierii contractului

Oferta de a contracta
Acceptarea incheierii contractului
Forma si continutul contractului
III. Nulitatea. Cauzele, efectele nulitatii si validarea
contractului in caz de nulitate
1.

4. Interpretarea contractelor

1.

5. Efectele contractelor

4
A) Efectele contractului n raporturile dintre prile
contractante
B) Efectele contractului n raporturile cu persoane care nu
au calitatea de pri contractante
1. 6. Excepiile contractului
A) Excepiile de la principiul relativitii contractului
B) Excepia de la opozabilitatea fa de teri a contractului (simulaia)
2. Actul juridic unilateral ca izvor de obligaii
2. 1. Generaliti privind actul juridic unilateral
2. 2. Acte juridice unilaterale apreciate drept izvoare de
obligaii
3. Faptul juridic licit generator de obligaii
3.

1. Generalitati privind faptul juridic licit

3.

2.Gestiunea intereselor altei persoane(gestiunea de

afaceri)
3.

3. Plata nedatorat

3.

4. mbogirea fr just cauz

4. Fapta ilicit generatoare de prejudicii (rspunderea civil

delictual)
4. 1. Consideratii introductive
4. 2. Atragerea raspunderii civile si cauzele exoneratoare de
rspundere civil delictual prevazute de lege
4.2.1. Atragerea raspunderii civile
4.2.2. Cauzele exoneratoare de raspundere civile
prevazute de lege
4. 3. Rspunderea pentru fapta proprie
4. 4. Rspunderea pentru fapta altei persoane
A) Rspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub
interdicie
B) Rspunderea comitenilor pentru faptele prepuilor
4. 5. Rspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, de
animale sau pentru ruina edificiului

5
4. 6. Repararea prejudiciului n cazul rspunderii civile
delictuale

Capitolul III. EXECUTAREA OBLIGATIILOR

1. Delimitri terminologice privind executarea obligaiilor
2. Plata
3. Executarea silit a obligaiilor
3. 1. Msuri premergtoare executrii silite a obligaiilor.
Punerea n ntrziere a debitorului
3.

2. Executarea silit direct(n natur) a obligaiilor

3.

3. Executarea silit indirect( prin echivalent) a obligaiilor

4. Rezoluiunea,
rezilierea
i
reducerea
prestaiilor
contractuale, sanciuni civile n caz de neexecutare culpabil
a obligaiilor contractuale
5. Cauze justificate de neexecutare a obligaiilor contractuale
6. Mijloace de protecie a drepturile creditorilor asupra
patrimoniului debitorului
6. 1. Scurte consideraii privind mijloacele de protecie a
creditorilor asupra patrimoniului debitorului
6.

2. Msurile conservatorii si asiguratorii

6.

3. Aciunea oblic

6.

4. Aciunea revocatorie

Capitolul IV. TRANSMITEREA SI TRANSFORMAREA OBLIGATIILOR

1. Consideraii introductive
2. Modaliti de transmitere a obligaiilor
3. Modaliti de transformare a obligaiilor
Capitolul V. STINGEREA OBLIGATIILOR
1. Generaliti despre stingerea obligaiilor
2. Stingerea obligaiilor prin realizarea creanei creditorului
3. Stingerea obligaiilor prin nerealizarea creanei creditorului
Capitolul VI. OBLIGATIILE
COMPLEXE SAU PLURALE

AFECTATE

DE

MODALITATI

SI

OBLIGATIILE

6
1. Noiuni introductive
2. Obligaiile afectate de modaliti
3. Obligaiile complexe sau plurale
Capitolul VII. GARANTAREA OBLIGATIILOR
1. Aspecte terminologice privind noiunea de garantare a unei
obligaii
2. Garaniile personale
3. Garaniile reale

Grile
Bibliografie

Capitolul I. GENERALITI PRIVITOARE LA OBLIGAII N SISTEMUL DE

DREPT CIVIL

1. Definiia obligaiilor i structura raportului juridic de obligaie

Din punct de vedere fonetic, notiunea de obligatie releva diferite sensuri, in
functie de contextul in care este utilizata. In limbaj curent, aceasta desemneaza
intr-o maniera generala, toate indatoririle la care cetatenii sunt tinuti in virtutea
unor reguli diverse. De aceea, putem aminti despre: obligatii morale, obligatii
religioase, obligatii fiscale, obligatii profesionale, etc.
Din punct de vedere juridic, singurele indatoriri ale unui subiect de drept, sunt
acelea care rezulta din reguli de drept incidente unui raport juridic, altfel spus,
acelea care sunt urmate de o sanctiune juridica, implicand la nevoie interventia
statului sau forta coercitiva a acestuia pentru a fi respectate.
De asemenea, din punct de vedere juridic, putem distinge in functie de natura
normelor de drept incidente asupra raportului juridic respectiv, intre: obligatii de
drept public(in materie penala sau administrativa) si obligatii de drept
privat(in materie civila, a dreptului muncii si a asigurarilor sociale, etc.)
Obligatiile, reprezinta o parte esentiala a dreptului civil romanesc, care se pot
identifica pe dou planuri esentiale:
a) din punctul de vedere al vietii practice, obligatiile rezulta din acte ori din
evenimente frecvente cum ar fi: contractele civile, cele dintre profesionisti,

7
de munca si asigurari sociale, fapte producatoare de prejudicii altor
persoane, etc;
b) din punct de vedere teoretic, obligatiile sunt fundamentate pe principii
esentiale, aplicabile in toate domeniile dreptului privat.
Noul Cod civil, stabilete sediul materiei n Cartea V, Despre obligatii(art.
1.164-1.649). Aceast carte, structurata n 11 titluri, este cea mai vast a codului,
cuprinznd regulile fundamentale ale materiei obligatiilor: izvoare, modalitati si
tipuri de obligatii, executarea, transmisiunea, transformarea, etc.
Inainte de a prezenta definitia obligatiilor civile si structura raportului juridic
de obligatie, consideram deosebit de util sa retinem faptul ca, in materia dreptului
privat, obligatia se afla in stransa legatura cu subiectele de drept ale unui raport
juridic determinat, subiecte care pot fi numai persoane, fizice sau juridice, dar si
cu normele de drept incidente acelui raport juridic, care pot fi numai norme de
drept privat. Aceste persoane sunt denumite in mod generic, creditor(cel care
intotdeauna va pretinde ceva si care va fi intotdeauna subiectul activ al raportului
juridic de obligatie) si debitor( cel care va fi obligat sa dea, sa faca sau sa nu faca
ceva si care va fi intotdeauna subiectul pasiv al raportului juridic de obligatie). Mai
mult decat atat, raportul juridic de obligatie stabileste intre subiectele sale o
legatura de natura patrimoniala(vinculum corporis), deoarece creditorul, in toate
cazurile, va fi titularul unui drept de creanta( care se va inscrie in activul sau
patrimonial), iar debitorul titularul unei obligatii( care va fi inscrisa in pasivul sau
patrimonial).
In aceste conditii, putem defini obligatia ca fiind: acel raport juridic civil, prin
intermediul caruia o persoana, denumita creditor, poate cere unei alte persoane,
denumita debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, chiar cu concursul fortei
coercitive a statului, in caz de refuz al celui din urma.
Din continutul definitiei, putem retine cu usurinta faptul ca obligatia,
reprezinta un raport juridic cazut sub incidenta unor norme de drept privat. Cu toate
acestea, raportul juridic de obligatie, nu contine elemente aparte ci, pastreaza
structura comuna a oricarui raport juridic si anume: subiecte, continut, obiect si
sanctiune.
Asadar, structura raportului juridic de obligatie este compusa din:
A) Subiectele raportului juridic de obligatie, ceea ce inseamna ca obligatia civila va
presupune intotdeauna o legatura de drept intre doua sau mai multe persoane.
De asemenea, aceste subiecte vor fi determinate in continutul raportului juridic
de obligatie si pot fi reprezentate, atat din persoane fizice, persoane juridice, iar
in unele situatii in care intra in raporturi juridice de drept civil, chiar si de catre
stat sau de anumite institutii publice.
Asa cum am mai amintit, subiectul activ al raportului juridic de obligatie
poarta denumirea de creditor, iar cel pasiv de debitor. Ca regula generala,
creditorul va fi titularul unui drept de creanta, iar debitorul, titularul
obligatiei, motiv pentru care, primul va pretinde o anumita prestatie celui de-al

8
doilea, iar cel de-al doilea va fi obligat in virtutea acestei prestatii, sa dea, sa faca
sau sa nu faca ceva( de exemplu, imprumutatorul va fi creditorul
imprumutatului, iar acesta din urma, va deveni debitorul primului; comodantul
va fi creditorul comodatarului, iar acesta din urma, va fi debitorul primului,
locatorul va fi creditorul locatarului, iar acesta din urma, va fi debitorul primului,
s.a.m.d.). Insa, datorita complexitatii unor raporturi juridice, cu titlu exceptional
putem intalni subiecte ale unui raport juridic de obligatie, care pot avea o dubla
calitate, atat de creditor, cat si de debitor( de exemplu, in cazul incheierii unui
contract de vanzare-cumparare, vanzatorul, este nu numai creditor al pretului, ci
si debitor al obligatiei de predare a proprietatii asupra bunului ce face
obiectul vanzarii, iar cumparatorul, nu poate fi numai creditor in ceea ce priveste
dreptul de a primi transferul proprietatii asupra bunului supus vanzarii, ci si
debitor al pretului cuvenit vanzatorului).
B) Continutul raportului juridic de obligatie, este format din drepturile si obligatiile
subiectelor raportului respectiv. Cu privire la continutul raportului juridic de
obligatie, prevederile art. 1.164 NCC, scot in evidenta faptul ca: Obligatia este o
legatura de drept in virtutea careia debitorul este tinut sa procure o prestatie
creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina prestatia datorata. In cazul nostru,
creditorul va avea recunoscut un drept patrimonial, raportat la dreptul de
creanta insa, la acest drept am mai putea adauga si dreptul de a solicita
forta coercitiva a statului, in cazul in care debitorul sau refuza sa
indeplineasca prestatia(obligatia) corelativa acelui drept( cu exceptia vanzarii
unui bun mobil ipotecat). Acest ultim drept, ar putea fi considerat si o obligatie in
sarcina creditorului, deoarece, in cazul in care debitorul refuza sa-si
indeplineasca obligatia, numai organele coercitive ale statului il poate
constrange sa execute prestatia si, nu el in putere proprie. In cazul in care
creditorul ar ignora organele coercitive ale statului si, in putere proprie ar incerca
sa determine debitorul sa-si indeplineasca obligatia, atunci am fi in prezenta
unui tip de justitie privata, iar acest fenomen nu poate fi admis intr-un stat de
drept.
C) Obiectul raportului juridic de obligatie, este limitat la conduita subiectelor. In
acest sens, putem aminti despre actiunea debitorului de a da ( de exemplu,
obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului dreptul de proprietate
asupra bunului vandut) sau a face( de exemplu, obligatia locatorului de a pune la
dispozitia locatarului, bunul inchiriat), ori la inactiunea acestuia de a nu face
ceva( de exemplu, un proprietar al unui teren, se obliga in fata vecinului sau sa
nu edifice o constructie care i-ar afecta exercitarea normala a proprietatii
primului). De aceea, obiectul raportului juridic de obligatie are un caracter
patrimonial si ilustreaza o parte pasiva, formata din prestatia sau obligatia
debitorului si una activa, reprezentata de catre dreptul de creanta recunoscut
creditorului. In aceste conditii, obiectul raportului juridic de obligatie va avea o
valoare economica si ar putea fi transmis pe calea succesiunii.
D) Sanctiunea raportului juridic de obligatie, poate interveni in momentul in care
debitorul, nu executa in mod spontan obligatia care-i incumba. Cu alte cuvinte,
santiunea poate fi incidenta din momentul in care obligatia devine exigibila, iar
debitorul, in principiu, refuza indeplinirea ei. Am spus in principiu, deoarece sunt
cazuri in care creditorul poate refuza sau nu poate sa primeasca ceea ce este

9
dator debitorul. De aceea, in sistemul nostru de drept putem identifica sanctiuni
care pot agrava situatia debitorului (a) sau sanctiuni care pot atenua situatia
acestuia(b). In general, daca debitorul nu va executa obligatia care-i revine in
mod spontan de la data exigibilitatii acesteia, indiferent de tipul sanctiunii,
aceasta va produce costuri suplimentare in patrimoniul debitorului, cu exceptia
cazurilor in care creditorul va refuza sau nu va putea primi ceea ce este dator
debitorul.
a) Sanctiuni care pot agrava situatia debitorului:
punerea in intarziere a debitorului. Aceasta procedura,
reglementata de art. 1.521-1.523 NCC, reprezinta actiunea
creditorului prin care ii poate pretinde debitorului, intr-un termen
ferm sa execute ceea ce este dator. Punerea in intarziere a
debitorului poate fi facuta printr-o notificare prin intermediul
executorului judecatoresc sau prin cererea de chemare in judecata. In
cazul in care debitorul va refuza executarea obligatiei sale, creditorul
va fi indeptatit sa ceara debitorului plata de daune-interese
compensatorii sau daune-interese moratorii si de asemenea, din acel
moment, debitorul va raspunde de orice pierdere cauzata de un caz
fortuit;
daunele-interese moratorii. Sunt despagubiri n bani ce reprezinta
echivalentul prejudiciului cauzat creditorului prin intarzierea
executarii obligatiei asumate contractual de debitor( de exemplu,
dobanda legala). Acestea pot fi cumulate cu executarea n natur;
daunele-interese compensatorii. Sunt despagubiri in bani a caror
plat incumb debitorului pentru repararea prejudiciului creditorului,
ca urmare a neexecutarii(totale sau pariale), ori a executarii
defectuoase a obligaiei asumate de debitor( de exemplu,
despgubirile acordate n cazul unui contract de transport maritim
sau aerian). Daunele-interese compensatorii nu pot fi cumulate cu
executarea n natur a obligaiei, deoarece, ele o nlocuiesc pe
aceasta. n schimb, ele pot fi cumulate cu daunele-interese moratorii,
acestea din urma nelocuind executarea n natur, n caz de
neexecutare
parial,
debitorul
va
datora
daune-interese
compensatorii numai pentru partea neexecutat din datoria sa;
penalitatile de intarziere. Reprezint sume de bani pe care
debitorul este obligat prin ncheierea definitiv a instanei
competente, s le plteasc creditorului pn la executarea unei
obligaii de a face sau de a nu face. n actualul sistem de drept din
Romnia, aplicarea penalitilor de ntarziere este reglementat prin
dispoziiile art. 905 din noul1 Cod de procedur civil, care stabilesc
n favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilit
pe zi de ntrziere, pn la executarea unei obligaii prevazute n titlul
1 A fost adoptat prin Legea nr. 134/2010, publicat n M. Of. nr. 485 din 15 iulie 2010 i republicat n temeiul art. 80 din Legea
de punere n aplicare nr. 76/2012, publicat n M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012. Ultima modificare a Legii nr. 134/2010 privind
Noul Cod de procedur civil, a avut loc prin Legea nr. 138 /15 octombrie 2014, publicat n M. Of. Nr.753/16.10.2014. Noul
Cod de procedur civil a fost republicat n M. Of. nr. 545 din 3 august 2012 i va fi denumit n continuare breviatis causa,
NCPC. A intrat n vigoare prin dispoziiile O.U.G. nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea n aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedur civil, precum i pentru modificarea i completarea unor acte normative conexe,
publicat n M. Of. nr. 68 din 31 ianuarie 2013.

10

executoriu, atunci cnd obligaia nu este evaluabil n bani i ntre

0,1% si 1% pe zi de ntarziere, procentaj calculat din valoarea
obiectului obligaiei, cnd obligaia are un obiect evaluabil n bani. De
asemenea, este util s reinem faptul c n actualul sistem procesual
civil, potrivit art. 906 din NCPC, se intezice aplicarea daunelorcominatorii2 pentru executarea unor obligaii de a face sau de a nu
face;
aciunea in justitie. Reprezint3 mijlocul procesual prin intermediul
cruia creditorul sesizeaz instana competent, pentru ca prin
hotrrea judectoreasc ce se va pronuna n contradictoriu cu
debitorul, acesta din urm s fie obligat la executarea datoriei sale,
precum i la eventuale daune pricinuite prin neexecutarea obligaiei
la timp;
executarea silit. Procedura executarii4 silite a obligatiilor civile,
intervine din momentul in care, creditorul are impotriva debitorului
sau un inscris, care, potrivit legii, constituie titlu executoriu si in
continutul caruia este prevazuta obligatia care-i incumba acelui
debitor. Executarea silita a obligatiilor civile este prevazuta de art.
1.516- 1.557 NCC, iar procedura, de dispozitiile art. 622-913 NCPC.
Procedura de executare silita reglementata de NCPC, poate fi
directa, in natura(cand se realizeaza spre exemplu, predarea unui
bun mobil sau imobil de la debitor, la creditor, prin intermediul
executorului
judecatoresc)
sau
indirecta,
prin
echivalent

2 Daunele cominatorii sunt sumele de bani la care debitorul era condamnat n

vechile reglementari, pna la intrarea in vigoare a NCPC. Aceste sume, aveau drept
scop constrngerea economic a debitorului s ndeplineasca o obligaie de a face
sau de a nu face. Daunele cominatorii erau reglementate i n diferite texte ale unor
legi speciale, de plid: art.64 din Legea nr. 18/1991, art.48 alin.(2) din Legea nr.
31/1990, etc. Din punctul de vedere al jurisprudenei, daunele cominatorii puteau
intra n patrimoniul creditorului cu condiia ca ele s fi fost transformate de ctre
instana competent, n daune-interese compensatorii. Pentru mai multe amnunte
n acest sens, a se vedea: RIL, Decizia nr.20/12.12.2005 a ICCJ.
3 Pentru mai multe amanunte doctrinare referitoare la actiunea in justitie, a se
vedea: I.Les, Noul Cod de procedura civila. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck,
Bucuresti, 2013; V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coordonatori), Noul Cod de procedura
civila comentat si adnotat, Vol.I, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2013; A. Stoica,
Actiunea civila in sistemul de drept judiciar privat, Ed. Universul Juridic, Bucuresti,
2011.
4 Cu privire la procedura executarii silite, pentru mai multe amanunte, a se vedea:
I. Garbulet, A. Stoica, Ghid practic de executare silita, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu,
Bucuresti, 2010; A. Stoica, Executarea silita imobiliara, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2009; E. Oprina, I. Garbulet, Tratat teoretic si practice de executare silita,
Vol. I si II, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2013.

11
banesc(cand se popresc anumite sume ale debitorului in mainile unor
terte persoane sau cand se urmaresc, se evalueaza si se valorifica
bunuri din patrimoniul debitorului, iar din sumele obltinute se
indestuleaza dreptul de creanta al creditorului).
b) Sanctiuni care pot atenua situatia debitorului:
punerea in intarziere a creditorului. Dreptul debitorului de a-si
pune in intarziere creditorul rezulta din dispozitiile art. 1.510-1.511
NCC. In cazul in care creditorul refuza, in mod nejustificat plata
oferita in mod corespunzator de catre debitorul sau, ori sa
indeplineasca actele pregatitoare necesare ca debitorul sa-si execute
obligatia, acesta din urma il poate pune in intarziere. Efectele unei
asemenea situatii, scot in evidenta faptul ca debitorul nu va fi tinut
sa restutuie fructele culese dupa punerea in intarziere, iar creditorul
preia riscul imposibilitatii de executare a obligatiei, dar va fi tinut si la
repararea eventualelor prejudicii cauzate prin interziere;
oferta reala de plata urmata de consemnatiune. In functie de
natura obligatiei, debitorul are dreptul sa-i ofere creditorului sau ceea
ce este obligat, iar daca acesta refuza sa primeasca, va putea sa
consemneze datoria pe cheltuiala si riscul creditorului, astfel
liberandu-se de obligatia sa. Acest drept al debitorului este prevazut
de art. 1.512 NCC, iar art. 1.513 NCC, face trimitere la respectarea
procedurii ofertei de plata si a consemnatiunii prevazuta de
NCPC( art. 1.005-1.012). In practica, oferta reala urmata de
consemnatiune intervine in cazul datoriilor banesti si daca creditorul
nu a avut nicio reactie dupa punerea sa in intarziere. Aceasta
procedura este indeplinita prin intermediul executorului judecatoresc
competent teritorial;
vanzarea publica a unui bun a carui consemnare este
imposibila, ori bunul este perisabil sau daca depozitarea lui la
o terta persoana necesita costuri de intretinere considerabile.
Dreptul debitorului de a vinde public un bun pe care este obligat sa-l
restituie creditorului, este reglementat de art. 1.514 NCC. Aceasta
situatie intervine in cazul in care creditorul refuza primirea bunului si
daca natura bunului face imposibila consemnarea, bunul este
perisabil sau daca depozitarea lui necesita costuri de intretinere ori
cheltuieli considerabile pe care debitorul ar trebuie sa le efectueze
dupa data exigibilitatii obligatiei sale. Daca debitorul se afla intr-unul
din aceste cazuri, poate trece la vanzarea publica a bunului respectiv,
dupa ce in prealabil, si-a notificat creditorul, dar a primit si
incuviintarea instantei judecatoresti competente. In cazul in care
bunul este cotat la bursa sau pe o alta piata reglementata, daca are
un pret curent sau o valoare prea mica fata de cheltuielile unei
vanzari publice, instanta judecatoreasca poate incuviinta vanzarea
acelui bun fara notificarea prealabila a creditorului[art. 1.514 alin.(2)
NCC]. In toate cazurile, pretul obtinut din aceasta vanzare, va fi
consemnat de catre debitor pe seama si la dispozitia creditorului sau,
fiind incidenta procedura ofertei de plata urmata de consemnatiune,
reglementata de NCPC.

12
2. Scurte consideraii privind clasificarea obligaiilor
Importanta clasificarii obligatiilor scoate in evidenta anumite criterii care
conduc la o mai buna intelegere a materiei noastre. Dupa cum vom observa,
criteriile aplicabile acestei clasificari, vor releva o serie de obligatii care prezinta o
importanta deosebita, atat din punct de vedere teroretic, cat si din cel practic.
Astfel, putem clasifica obligatiile dupa:
A) obiectul acestora. In acest caz am putea distinge intre: a) obligatiile de a
da, a face sau de a nu face; b) obligatiile in natura(altele decat cele
pecuniare) si obligatiile pecuniare; c) obligatiile de rezultat si obligatiile de
mijloace.
a) obligatiile de a da, a face sau de a nu face:
cuvantul a da, din punct de vedere juridic are un sens tehnic, foarte
precis, care se refera la transferul proprietatii unui bun(reprezinta unul
din sensurile verbului latin, dare). In principiu, in cazul contractelor care
au ca obiect transmiterea dreptului de proprietate( de exemplu,
vanzarea-cumpararea), acest transfer are loc imediat, prin efectul
actului incheiat, astfel incat, obligatia de a da va fi executata imediat
din momentul in care s-a nascut. In consecinta, vanzatorul nu poate fi
tinut de indeplinirea obligatiei de a da, doar in cazul in care data
transmiterii dreptului de proprietate va fi intarziata( de exemplu,
includerea unei astfel de clauze in contractul de vanzare-cumparare).
De aceea, obligatia de a da, chiar daca este una pozitiva, se poate
distinge in mod evident de obligatia de a preda un bun, care reprezinta
doar un tip de obligatie de a face;
obligatia de a face consta in indeplinirea unei prestatii pozitive din
partea debitorului. Aceasta prestatie va fi intotdeauna determinata sau
cel putin determinabila( de exemplu, constructia unei case, pictarea
unui tablou, etc). Acest tip de obligatie este foarte des intalnit in
practica;
obligatia de a nu face consta in abtinerea debitorului de a exercita
anumite actiuni sau fapte, fata de creditor( de exemplu, un comerciant
se obliga sa nu-i faca concurenta altuia; un proprietar se obliga sa nu
edifice o constructie la o anumita distanta de proprietatea vecina, etc).
In acest caz, vom fi in prezenta unei obligatii negative stabilite in
sarcina debitorului.
b) obligatiile in natura si obligatiile pecuniare:
obligatiile in natura inglobeaza toate obligatiile precedente( de a da, a
face sau a nu face), cu exceptia unei obligatii particulare, dar foarte
frecvente, obligatia privind plata unei sume de bani(obligatia
pecuniara);
obligatiile pecuniare(privind plata unei sume de bani), reprezinta o
forma a obligatiei de a da insa, obiectul sau vizeaza transferul unei
sume detrminate de bani;
aceste doua tipuri de obligatii pot fi deosebite din doua puncte de
vedere:
- obligatia de plata a unei sume de bani va fi supusa efectelor
deprecierii monetare, motiv pentru care, creditorul va fi interesat sa o

13
protejeze prin intermediul unei clauze de indexare, lucru ce nu poate fi
intalnit in cazul obligatiilor in natura;
- in cazul neexecutarii, creditorul unei obligatii pecuniare, poate urmari
bunurile debitorului sau, iar prin intermediul vanzarii silite a acestor bunuri
poate obtine plata sumei corespunzatoare obligatiei respective. In
consecinta, prin intermediul executarii silite obligatia nu isi schimba
obiectul, aspect care nu il putem regasi si in cazul executarii unei obligatii
in natura. Creditorul unei obligatii in natura( de a face sau de a nu face),
nu-si poate constrange intotdeauna in mod direct debitorul sa-si
indeplineasca obligatia ci, va avea posibilitatea sa solicite instantei de
judecata condamnarea acestuia la plata unei sume de bani, iar in caz de
executare silita, executarea in natura se poate interverti intr-o obligatie
pecuniara.
c) obligatiile de rezultat si obligatiile de mijloace:
obligatiile de rezultat, presupun ca debitorul sa se oblige la un rezultat
precis( de exemplu, sa plateasca o suma de bani, sa transporte la o
anume destinatie un numar de pasageri sau o anume marfa, etc);
obligatiile de mijloace, sunt acele obligatii in care debitorul nu se
angajeaza la realizarea unui anume rezultat ci, se obliga sa utilizeze
toate mijloacele de care dispune pentru a o indeplini( de exemplu, un
doctor nu poate promite vindecarea unui bolnav, dar se angajeaza sa-l
ingrijeasca astfel incat sa se simta mai bine, conform normelor medicale
in vigoare. In aceste conditii, responsabilitatea sa in principiu nu poate fi
angajata, doar in cazul constatarii unei erori medicale).
B) modalitatile de care sunt afectate. In aces caz, putem evidentia o serie
de obligatii ce pot fi grupate la randul lor, luand in considerare un singur
criteriu specific. Astfel, daca modalitatile afecteaza exigibilitatea lor, putem
intalni doua tipuri de obligatii: cele sub conditie sau conditionale si
obligatiile cu termen. Dupa cum se poate remarca, in primul rand nu am
adus in discutie categoria de obligatii pure si simple, deoarece alineatul (2)
al art. 1.396 NCC, reglementeaza faptul ca: Obligatiile pure si simple nu
sunt susceptibile de modalitati. De asemenea, potrivit dispozitiilor art.
1.397 NCC, nici obligatiile simple nu pot fi afectate de modalitati intrucat,
alaturi de cele pure si simple nu pot fi afectate nici de termen si nici de vreo
conditie, motiv pentru care, aceste doua tipuri de obligatii se bucura de
principiul executarii imediate. Potrivit acestui principiu, atat obligatiile pure
si simple, cat si obligatiile simple, i produc efectele ntr-un mod ireversibil,
se execut, n ntregime, imediat dup naterea lor, se leag ntre un singur
creditor i un singur debitor i au ca obiect o singur prestaie.
obligatiile sub conditie sau conditionale, reprezinta acel tip de
obligatii a caror existenta depinde de un eveniment viitor si nesigur(art.
1.399 NCC). Acest eveniment poarta denumirea de conditie 5, iar
realizarea lui va produce o serie de efecte asupra obligatiei afectate,
atat pentru trecut, cat si pentru viitor;
5 In materia obligatiilor, conditia este reglementata de art. 1.399-1.410 NCC.

14

obligatiile cu termen, sunt acele obligatii a caror executare sau

stingere depind de un eveniment viitor si sigur [art. 1.411 alin.(1) NCC].
In cazul nostru, termenul6 este un eveniment viitor si sigur si poate
stabilit de parti(conventional), de instanta(judiciar), ori de lege(legal).
C) complexitatea7 lor. In aceasta situatie, putem diferentia o alta serie de
obligatii pe care le putem grupa in functie de doua criterii specifice, prin
pluralitate de subiecte, ori prin pluralitate de obiect. In cazul in care
complexitatea obligatiei priveste insasi subiectele raportului juridic de
obligatie(a), putem distinge intre: obligatiile divizibile(conjuncte),
obligatiile indivizibile si obligatiile solidare, iar daca complexitatea
obligatiei vizeaza obiectul raportului juridic de obligatie(b), putem
identifica: obligatii alternative si obligatii facultative.
a) cazul in care complexitatea obligatiei priveste insasi subiectele
raportului juridic de obligatie:
obligatiile divizibile( sau conjuncte) sunt reglementate in terminis
in dispozitiile art. 1.422 NCC. Acest text, face referire la ambele
subiecte ale raportului juridic obligational. In ceea ce priveste
subiectul pasiv al acestui raport, alin.(1) al textului amintit statueaza
faptul ca, obligatia este divizibila intre mai multi debitori atunci cand
acestia sunt obligati fata de creditor la aceeasi prestatie insa, fiecare
dintre ei nu poate fi constrans la executarea acelei obligatii decat
separat si in limita partii sale de datorie. In continuare, in cazul
subiectului activ al unui raport juridic obligational, alineatul (2)
prevede ca, obligatia este divizibila intre mai multi creditori atunci
cand fiecare dintre acestia nu poate sa ceara de la debitorul comun
decat executarea partii sale din creanta;
obligatiile indivizibile nu au alocata o reglementare expresa insa,
existenta lor se poate deduce cu destula usurinta din continutul art.
1.424 NCC. Reglementarea legala amintita, face referire la prezumtia
de divizibilitate in sensul ca, exceptie de la regula divizibilitatii unei
obligatii, constituie cazul in care indivizibilitatea a fost stipulata
expres(conventionala) sau obiectul obligatiei nu este susceptibil de
divizare materiala sau intelectuala(naturala). Pot fi indivizibile spre

exemplu, prin natura lor, obligatiile de a nu face. Indivizibila in mod

conventional, poate fi acea obligatie pe care doua sau mai multe persoane si-o
asuma impreuna fata de creditor pentru executarea in intregime a unei prestatii,
cu toate ca aceasta este prin natura ei susceptibila de a fi impartita. In orice
obligatie indivizibila, fiecare debitor este obligat sa execute in intregime
prestatia; in acelasi mod sunt obligati mostenitorii debitorilor. Fiecare din
mostenitorii creditorului poate cere in totalitate executarea obligatiei
indivizibile;
obligatiile solidare se aplica atat in cazul creditorilor, cat si in cel al
debitorilor. Obligatiile solidare intre creditori(art. 1.434- 1.442 NCC),

6 In materia obligatiilor, termenul este reglementat de art. 1.411-1.420 NCC.

7 Obligatiile complexe sunt reglementate de art. 1.421-1.468, din Titlul IV, Cartea a
V-a Despre obligatii.

15
creeaza ceea ce numim o solidaritate activa si consta in acea
obligatie complexa ce are particularitatea ca orice creditor solidar, sa
aibe dreptul sa ceara debitorului comun plata intregii creante
datorate, precum si dreptul de a-i elibera acestuia chitanta liberatorie
care face proba platii. Executarea in totalitate a prestatiilor de catre
debitor catre numai unul din creditori il libereaza de datorie fata de
toti creditorii solidari. Obligatiile solidare intre debitori(1.443-1.460
NCC) da nastere unei solidaritati pasive si reprezinta, acea obligatia
complexa la care mai multi debitori(codebitori) sunt obligati la
aceeasi prestatie, astfel incat creditorul poate sa solicite oricaruia in
mod separat indeplinirea prestatiei. Executarea acesteia de catre
unul dintre codebitori ii elibereaza pe ceilalti fata de creditorul
raportului juridic obligational respectiv. Asadar, acest tip de obligatie,
da dreptul creditorului sa pretinda plata intregii datorii de la oricare
dintre debitorii solidari iar, la nevoie, sa urmareasca pe oricare din
acestia, la alegerea sa. Fara indoiala ca el va pretinde plata in
intregime a datoriei, in primul rand, de la codebitorul solidar care
este mai solvabil. Riscul insolvabilitatii celuilalt sau celorlalti debitori
il va suporta codebitorul care a platit datoria si nicidecum
creditorul[art. 1457 alin. (1) NCC];
b) cazul in care complexitatea obligatiei vizeaza obiectul raportului juridic
de obligatie:
obligatiile alternative au ca obiect inca de la nasterea lor, doua
prestatii din care, la alegerea unei parti, debitorul este tinut sa
execute doar una singura, eliberandu-se astfel de datorie [art.1.461
alin.(1) NCC]. Asadar, in cazul obligatiilor alternative exista o
pluralitate de obiecte, iar executarea unei din prestatii are ca efect
stingerea in intregime a obligatie care incumba debitorului. Acest tip
de obligatii care in continutul lor au o pluralitate de obiecte, sunt
totusi indivizibile, deoarece debitorul nu poate impune creditorului sa
accepte unul sau partial din cele doua obiecte( spre exemplu, printr-o
hotarare judecatoreasca, un debitor este obligat sa predea un
autoturism sau contravaloarea acestuia);
obligatii facultative au ca obiect, la nasterea lor, o singura
prestatie, numai ca debitorul are dreptul de a se libera de datorie, sa
execute o alta prestatie determinata[art.1.468 alin.(1) NCC]. Dupa
cum se poate observa, obligatiile facultative au in continutul lor un
singur obiect insa, debitorul are dreptul de a se libera sa execute o
alta prestatie determinata, echivalentul prestatiei principale( de
exemplu, debitorul se obliga sa predea creditorului un autoturism,
insa prin conventie el are dreptul sa plateasca, in locul acelui bun, o
suma de bani determinata, ce poate reprezenta echivalentul valoric
al prestatiei principale);
D) sursele sau izvoarele acestora. Acest criteriu de clasificare a obligatiilor
este unul complex, care grupeaza toate actele sau faptele civile
generatoare de obligatii. De asemenea, este foarte util sa retinem ca
sursele sau izvoarele obligatiilor sunt prevazute de dispozitiile art. 1.165
NCC, care enumera urmatoarele:
contractul civil. Reglementat de art. 1.166-1.323 NCC, contractul
reprezinta acel inscris in continutul caruia se constata acordul valabil de

16
vointa a doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui,
modifica sau stinge un raport juridic( de exemplu, vanzarea-cumpararea,
locatiunea, mandatul, etc). Obiectul oricarui contract civil trebuie sa fie
determinat si licit;
actul juridic unilateral. Acest act, reprezinta inscrisul care contine
acordul de vointa al unei singure persoane cu intentia de a produce
efecte juridice(art. 1.324 NCC). Manifestarea de vointa unilaterala
concretizata in acest act juridic, creeaza, modifica sau stinge obligatii
doar pentru persoana care a constituit inscrisul respectiv si nu pentru
alte subiecte de drept( de exemplu, actul prin care se exercita un drept
potestativ care da nastere unui contract de vanzare-cumparare,
testamentul, angajamentul unilateral, promisiunea publica de
recompensa, etc);
gestiunea de afaceri. Aceasta situatie se incadreaza in randul faptelor
juridice licite si este reglementata de art. 1.330-1.340 NCC. Am facut
remarca potrivit careia gestiunea de afaceri este o situatie, deoarece o
persoana denumita gerant, indeplineste acte sau fapte in interesul altei
persoane denumita gerat, fara a fi mandata in acest sens(exemplul
clasic n aceast materie este acela al proprietarului unui imobil care
lipsete pentru o anumita perioad, timp n care se ivete o stricciune
la imobilul su, reparat de un ter; aceast terta persoana a gerat
interesele proprietarului). De aceea, gestiunea de afaceri poate produce
o serie de consecinte in plan obligational si din punctul nostru de vedere
poate reprezenta o sursa importanta de obligatii in sistemul nostru de
drept;
plata nedatorata. In general, plata reprezinta o modalitate de
executare a obligatiilor( art. 1.469-1.515 NCC) si are ca obiect in toate
cazurile, o prestatie pozitiva, de a da sau de a face. In ceea ce ne
priveste, plata nedatorata reprezinta un fapt juridic licit, indeplinit de
catre o persoana care nu era datoare in fata creditorului si care are
dreptul la restituire[art. 1.341 alin.(1) NCC]. Plata nedatorata poate fi
efectuata de catre aceea persoana care actioneaza ca un debitor, in
necunostiinta de cauza sau din eroare( de exemplu: mostenitorii platesc
o datorie care a fost achitata de defunct, lucru necunoscut de ei, iar
plata facandu-se a doua oara; debitorul plateste o datorie catre o alta
persoana decat adevaratul creditor, din eroare; achitarea unei datorii
survenite in urma unui act juridic care a incetat sa-si mai produca
efectele; etc);
imbogatirea fara justa cauza. Alaturi de gestiunea de afaceri si de
plata nedatorata, imbogatirea fara justa cauza poate fi inclusa in randul
faptelor juridice licite. Chiar daca in vechiul 8 Cod civil nu avea o
reglementare expresa, imbogatirea fara justa cauza se bucura in acest
moment de o recunoastere normativa, fiind consacrata in dispozitiile art.
8 Vechiul Cod civil a fost decretat la 26 noiembrie 1864, promulgat la 4 decembrie
1864 si pus in aplicare la 1 decembrie 1865. Cuprindea 1918 articole, majoritatea
fiind traduse din Codul lui Napoleon din 1807, care avea 2.281 de articole. Pe
parcursul incidentei sale in sistemul normativ din Romania, a suferit numeroase si
importante modificari, completari, abrogari implicite si adnotari.

17

1.345-1.348 NCC. Prin intermediul acestui fapt juridic licit se genereaza o

marire a patrimoniului unei persoane in detrimentul altei persoane, intrun mod neimputabil. Cel care si-a marit patrimoniul in mod neimputabil,
va avea calitatea de debitor, iar celalalt care a suferit pierderea
patrimoniala, creditor, deoarece primul va fi obligat la restituire, dar
numai in limita imbogatirii realizate( de exemplu: mbuntirile pe care
le face un chiria la imobilul nchiriat si care conduc la cresterea valorii
acelui bun; reinerea alocaie de stat de ctre un printe copilul fiind
ncredinat i aflndu-se n ntreinerea celuilalt printe; etc);
fapta ilicita generatoare de prejudicii. Noul Cod civil consacra faptei
ilicite generatoare de prejudicii sau asa cum mai este reglementat,
raspunderea civila, o serie de norme de o importanta fundamentala in
materia obligatiilor(art. 1.349-1.395). Inca de la inceputul reglementarii,
legiuitorul a considerat util sa faca distinctie intre raspunderea civila
delictuala(art. 1.349 NCC) si cea contractuala(art. 1.350 NCC). Insa,
ambele tipuri de raspundere scot in evidenta un element comunrepararea unui prejudiciu adus de o persoana, altei persoane. Acest
prejudiciu va avea intotdeauna valoarea unei obligatii, care-i incumba
persoanei care l-a produs si care in mod natural va avea calitatea de
debitor. De asemenea, legiuitorul a considerat necesar sa reglementeze
in mod independent toate formele corespunzatoare raspunderii civile si
anume: raspunderea pentru fapta proprie(art. 1.357-1.371 NCC),
raspunderea pentru fapta altuia(art. 1.372-1.374) si respectiv,
raspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri(art.
1.375- 1.380 NCC).

18

Capitolul II. PRINCIPALELE IZVOARE ALE OBLIGATIILOR

1. Contractul
1. 1. Scurte consideraii asupra contractului ca izvor de obligaii. Definitia
si principiiile incidente contractului
Intr-o societate moderna, notiunea de contract sau de conventie, este una
esentiala, fara de care relatiile umane sunt de neconceput. Aceasta notiune releva
unul dintre cele mai importante acte juridice, care creeaza efecte juridice tocmai din
cuvantul dat de parti, cu scopul de a naste, modifica, transmite sau stinge
anumite drepturi si obligatii ale acestora.
Dupa cum stim, exista mai multe categorii de acte juridice, a caror trasaturi
comune il constituie, pe de-o parte vointa partilor, iar pe de alta parte, limitele
impuse acestora de lege. Astfel, putem distinge trei grupe de acte9 juridice:
actele unilaterale, actele bilaterale (denumite, contracte sau conventii) si
actele plurilaterale( denumite si multilaterale). Dintre toate acestea, contractele
9

Cu titlu preliminar, din punct de vedere didactic, putem retine urmatoarele:actele juridice unilaterale,
consacra o singura vointa care produce efecte juridice. Unele acte unilaterale produc altfel de efecte decat
crearea de obligatii( de exemplu, transmiterea drepturilor prin intermediul unui testament, renuntarea la un
drept in cadrul unei succesiuni, etc), iar altele au ca obiect crearea de obligatii, dar eficacitatea lor poate fi
discutabila( exemplul cel mai elocvent il constituie angajamentele unilaterale de vointa);
b) actele juridice bilaterale (denumite, contracte sau conventii), presupun existenta a doua vointe. Insa, in
practica, referitor la aceasta categorie de acte bilaterale, putem intalni acte care din punct de vedere fonetic
au o denumire diferita, si care in egala masura pot produce efecte juridice diferite. Astfel, putem aminti
contractul( din latinul contrahere), care reprezinta o categorie particulara de acte juridice, ce au ca obiect
crearea uneia sau mai multor obligatii si conventiile, care potrivit NCC sunt tot contracte, si care in practica
se regasesc ca un concept mai larg, ce inglobeaza nu numai acordurile de vointa destinate sa creeze
obligatii, dar de asemenea, pot avea ca obiect, transmiterea( de exemplu, cesiunea unei creante), sau
stingerea(primirea unei sume de bani) uneia sau mai multor obligatii.
c) actele juridice plurilaterale( denumite si multilaterale), sunt rezultatul unei vointe concordante a trei sau
mai multe persoane. Si aceste acte juridice reprezinta o forma a contractului civil insa, se caracterizeaza
prin consacrarea a minim trei vointe( de exemplu, contractul de societate civile, daca a fost incheiat de cel
putin trei asociati, conventia de partaj atunci cand sunt trei sau mai multi copartasi, contractul de tranzactie
incheiat de cel putin trei parti, etc).

19
au regimul juridic general cel mai bine definit, fiind cele mai frecvente si variate
acte juridice utilizate in relatiile curente( de exemplu, cumpararea oricarui tip de
bunuri de consum, prestari de servicii, etc), sau prin intermediul carora se pot
realiza operatiuni mult mai complexe( de exemplu, vanzarea unei fabrici, a unui
ansamblu hotelier, etc.).
Actualul Cod civil, aloca contractului o serie de dispozitii normative, care se
deosebesc in mod substantial de cele oferite de vechile reglementari. In aceste
conditii, contractul face obiectul celei mai ample reglementari a noului Cod civil, mai
precis in Cartea a V-a Despre obligatii(art. 1.166-1.323). Insa, dispozitii care au
incidenta asupra contractului, vom intalni in mai toate domeniile de reglementare
ale NCC, insa, cele mai elocvente sunt cele prevazute de Cartea a VI-a, dedicata
prescriptiei extinctive, decaderii si calculului termenelor( de exemplu, art.2.525 cu
privire la dreptul in restituirea prestatiilor sau art. 2.527 cu privire la dreptul la
actiunea in cazul asigurarii contractuale, etc) sau in Cartea a VII-a, referitoare la
dispozitiile de drept international privat( de exemplu, art. 2.637 cu privire la legea
aplicabila conditiilor de fond ale actului juridic sau art. 2.640 cu privire la legea
aplicabila obligatiilor contractuale, etc).
Asa cum am amintit, contractul fiind considerati unul din cele mai importante
acte juridice civile, are alocata si o definitie legala in continutul art.1.166 NCC. Acest
text de lege, defineste contractul ca fiind: acordul de vointe dintre doua sau mai
multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
De asemenea, pentru a produce efectele juridice scontate, contractului civil ii
sunt aplicabile si o serie de principii:
a. principiul libertatii contractuale( sau al libertatii de vointa), exprima
regula de drept potrivit careia persoanele sunt libere 10sa incheie orice fel de
contracte doresc, determinandu-le in mod liber atat fondul cat si forma, in
limitele impuse de lege, de ordinea publica si de bunele moravuri(art. 1.169
NCC). Altfel spus, partilor contractante le este recunoscuta libertatea de a-si
supune acordul de vointa unei legi, al carei continut si forma il determina
chiar ele. Dupa cum am precizat, libertatea contractuala nu poate fi una
absoluta, deoarece cunoaste mai multe limitari; astfel, ea poate fi limitata
de 11lege, de ordinea publica si de bunele moravuri;

10 Acest principiu fundamental, are ca sursa dispozitiile art. 1.1. din Principiile
UNIDROIT, edictate de Institutul Internaional pentru Unificarea Dreptului Privat,
UNIDROIT, Roma 1994, a cror aplicabilitate a fost stabilit de prile semnatare n
temeiul principiului lex voluntatis. De aceea, art. 1.169 NCC, reprezinta o
transpunere a prevederilor art. 1.1 din principiile amintite. Totusi, in dreptul intern,
exista cazuri reglementate cu titlu de exceptie de la acest principiu, in cazul
anumitor contracte de adezine sau fortate( de ex., art. 2.125 NCC, privind obligatia
de acceptare a depozitului necesar).

20
b. principiul bunei-credinte, reprezinta practic o obligatie in sarcina
partilor contractante. In acest sens, potrivit art. 1.170 NCC, partile
contractante sunt obligate sa actioneze cu buna-credinta atat la
negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul executarii sale,
neputand inlatura ori limita aceasta obligatie;
c. principiul fortei obligatorii a contractului priveste insasi efectele
juridice ale actului bi sau multilateral. Acest principiu exprima regula de
drept potrivit careia contractul este obligatoriu pentru partile contractante,
iar nu facultativ(art. 1.270 NCC). De asemenea, acest principiu este
exprimat si prin adagiul latin Pacta sunt servanda (Conventiile trebuie sa
fie respectate). Alineatul (2) al art. 1.270 din NCC, stabileste cu titlu
exceptional ca un contract, poate fi modificat sau inceteaza numai prin
acordul partilor ori in cazurile prevazute in mod expres de lege 12. Un
contract incheiat cu respectarea acestui principiu, va avea forta obligatorie
11 In foarte multe situatii, legea intervine asupra acestui principiu si impune
anumitor persoane incheierea unor contracte( spre exemplu, contractul de asigurare
necesar pentru circulatia pe drumurile publice a unui autovehicul; contractul de
asigurare pentru exercitarea unor profesii, cum ar fi cea de medic, avocat, executor
judecatoresc, etc.

12 Exceptiile legale de la principiul fortei obligatorii a contractului, fac ca efectele actului juridic civil sa nu se
mai produca aa cum au prevzut prile, la ncheierea lui, ci, independent de voina prilor sau, dup caz, a
prii, aceste efecte sunt fie mai intinse, fie mai restranse dect cele stabilite iniial. Pentru o mai buna
intelegere a exceptiilor legale de la principiul fortei obligatorii a contractului, dorim sa oferim urmatoarele
exemple: prorogarea (prelungirea) efectelor anumitor acte juridice, prin efectul legii, peste termenul convenit
de pri [spre exemplu, prorogarea, din 5 n 5 ani sau la alte intervale de timp, a unor contracte de nchiriere,
cum a fost cazul art. 1 din Legea nr. 17/1994, al art. 7 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, al art. 1 din O.U.G. nr.
40/1999, O.U.G. nr. 8/2004 etc.];
-

prelungirea efectelor actului juridic cu executare succesiv datorit suspendrii temporare a executrii
acestuia, pe tot timpul ct dureaz cauza de suspendare;

moratoriul legal, adic acordarea, prin lege, a unui termen care are ca efect amnarea general a executrii
unor obligaii contractuale de ctre o anumit categorie de debitori, n considerarea unor mprejurri
excepionale precum, crize economice, conflicte militare, etc;

tacita relocaiune (art. 1.810 NCC). Acest caz poate interveni dac, dup expirarea termenului stipulat n
contractul de locaiune, locatarul continu s foloseasc lucrul i s i ndeplineasc obligaiile fr vreo
mpotrivire din partea locatorului), caz n care este vorba despre un nou contract de locaiune ce se consider a
fi ncheiat n condiiile primului contract, dar fr termen;

clauza de dezicere sau clauza de arvuna. Destul de criticata in doctrina, aceasta clauza permite unei parti
contractante sa poata renunta la un contract( este o forma de denuntare unilaterala), in schimbul platii unei
sume de bani cu titlu de sanctiune catre cealalta parte. Practic, legea ofera partilor, posibilitatea de a interveni
in continutul clauzelor contractuale si de a le modifica potrivit vointei lor( de exemplu, arvuna oferita de
cumparator pentru de a cumpara un imobil, iar ulterior acesta se razgandeste);

21
nu numai pentru partile sale, ci si pentru organul de jurisdictie investit cu
solutionarea unui litigiu decurgand dintr-un asemenea act, deci instanta
este obligata sa asigure executarea actului juridic respectiv legal incheiat,
tinand seama, in interpretarea lui, de vointa partilor(mutuus consensus). In
acest sens, este foarte util sa retinem faptul ca din principiul fortei
obligatorii a contractului decurge o alta regula esentiala, si anume cea a
irevocabilitatii actului bi sau multilateral. Astfel, incheierea contractului
reprezinta rezultatul unui acord de vointe( mutuus consensus), si
desfiintarea lui, tinand cont de exceptiile amintite, in principiu trebuie sa
fie rezultatul aceluiasi acord(mutuus disensus);
d. principiul relativitatii efectelor contractului vizeaza regula de drept
potrivit careia contractul genereaza drepturi si obligatii numai pentru parti,
neputand sa profite sau sa vatame anumite terte persoane(art. 1.280
NCC). Acest principiu cunoaste in dreptul nostru o singura exceptie:
contractul in favoarea unei terte persoane sau stipulatia pentru altul(art.
1.284-1.288 NCC). Desi un contract nu poate da nastere la drepturi si
obligatii in sarcina tertilor, totusi acestia sunt obligati sa respecte raportul
juridic creat prin acel act juridic. Aceasta opozabilitate a contractului, se
poate creea uneori printr-o conditionare la o anumita publicitate(de
exemplu, vanzarea-cumpararea imobiliara, etc), iar alteori de existenta
unei date certe pe inscrisul constatator al conventiei [de exemplu, potrivit
art. 689 alin.(2) NCPC, pot interveni in executarea silita: creditorii
chirografari titulari ai unor creante banesti rezultate din inscrisuri cu data
certa ori din registre tinute cu respectarea conditiilor prevazute de lege.].
Aceste principii mai sus enuntate, ar putea reprezenta regimul juridic al
contractelor in dreptul civil din Romania, deoarece stabilesc reguli fundamentale pe
care partile acestor acte juridice trebuie sa le respecte, la incheierea lor.

impreviziunea (art. 1.271 NCC). Astfel, potrivit acestui text, Noul cod civil reglementeaz cu caracter
general posibilitatea revizuirii efectelor contractului n caz de impreviziune, cu respectarea anumitor condiii.
Dup ce primul alineat al art. 1271 NCC reafirm principiul forei obligatorii, dispunnd c prile sunt inute
s i execute obligaiile, chiar dac executarea lor a devenit mai oneroas, fie datorit creterii costurilor
executrii propriei obligaii, fie datorit scderii valorii contra-prestaiei, alineatul (2) prevede c dac
executarea contractului a devenit excesiv de oneroas datorit unei schimbri excepionale a mprejurrilor
care ar face vdit injust obligarea debitorului la executarea obligaiei, instana poate s dispun fie
adaptarea contractului, pentru a distribui n mod echitabil ntre pri pierderile i beneficiile ce rezult din
schimbarea mprejurrilor, fie ncetarea contractului, la momentul i n condiiile pe care le stabilete .
Aceasta teorie, introdusa ca element novator al NCC, vizeaz, ca regul, contractele sinalagmatice, cu titlu
oneros, comutative i cu executare succesiv. Totui, apreciem c ar putea fi vorba i de un contract cu
executare uno ictu, n msura n care mprejurarea care rupe echilibrul contractual survine dup ncheierea
acestuia, dar nainte de momentul la care obligaiile prilor trebuiau executate. De asemenea, teoria
impreviziunii este compatibil i cu unele contracte unilaterale, deoarece i n cazul acestora ar fi posibil s se
pun problema distribuirii echitabile a pierderilor care ar rezulta datorit mprejurrii exterioare ce a fcut ca
executarea obligaiei s devin excesiv de oneroas pentru debitorul ei.

22
1. 2. Clasificarea contractelor
Asa cum am amintit, contractele sunt acte juridice foarte variate si in mod
natural clasificarea13 acestora se poate efectua, tinandu-se cont de numeroase
criterii. Principiile enuntate care stau la baza constituirii contractelor, dar si limitele
impuse acestor acte de lege, creeaza o varietate de contracte. Cea mai complexa
distinctie a contractelor este efectuata in mod expres(I) sau implicit(II) de catre
dispozitiile NCC. Data fiind varietatea acestor acte si pentru o mai buna intelegere
am mai putea releva si alte clasificari ale contractelor(III).

I.

Clasificarea expresa a contractelor potrivit NCC.

A) Contracte sinalagmatice si contracte unilaterale(art. 1.171 NCC).
1. Contractele sinalagmatice14. Definitia acestor contracte reiese cu destula
usurinta din prima teza a articolului 1.171, NCC. In acest sens, contractul
este sinalagmatic atunci cand obligatiile nascute din acesta sunt reciproce si
interdependente. Din continutul textului si implicit din definitia data, putem
retine ca acest tip de contract va contine intotdeauna obligatii in sarcina
partilor, care sunt reciproce si interdependente( de exemplu, in cazul
unui contract de vanzare-cumparare, vanzatorul se obliga sa transfere
dreptul de proprietate si sa predea bunul vandut, iar cumparatorul se
obliga reciproc sa plateasca pretul. Aceste obligatii sunt reciproce si
interdependente in sensul ca vanzatorul si cumparatorul, pot fi atat creditori,
cat si debitori, unul in fata celuilalt. Putem retine si alte exemple de astfel de
contracte si anume: contractul de inchiriere, contractul de arendare,
contractul de concesiune, contractul de tranzactie, etc);
2. Contractele unilaterale15. Pot fi definite ca fiind, acele contracte in care
doar o parte se obliga in fata celeilalte (sau dupa caz, in fata celorlalte).
Textul art. 1.171 din NCC, reglementeaza in texa finala, existenta

13 Pentru mai multe amanunte doctrinare referitoare la clasificarea contractelor, a

se vedea: ; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit., pp.71-88.
14 Cu referire la contractele sinalagmatice, articolul 1.171 din NCC, stabileste: Contractul este sinalagmatic atunci
cand obligatiile nascute din acesta sunt reciproce si interdependente. In caz contrar, contractual este unilateral
chiar daca executarea lui presupune obligatii in sarcina ambelor parti. Codul civil din Franta, reglementeaza
contractele sinalagmatice prin dispozitiile art. 1.102, potrivit careia: Le contrat est synallagmatique ou bilateral
lorsque les contractants sobligent reciproquement les uns envers les autres(Contractul este sinalagmatic sau
bilateral atunci cand contractantii se obliga reciproc unii fata de ceilalti). Dupa cum se poate remarca, textul legal
amintit stabileste expressis verbis faptul ca acest tip de contract, va putea fi denumit si bilateral.

15 In Codul civil francez, actest tip de contract se bucura de o reglementare

independenta. Astfel, potrivit art. 1.103:Il est unilateral lorsquune ou plusieurs
personnes sont obliges envers une ou plusieurs autres, sans que de la part de ces
derniers il y ait dengagement( Contractul este unilateral atunci cand una sau
mai multe persoane sunt obligate fata de una sau mai multe parti, fara ca din
partea acestora urma sa existe o obligatie).

23
contractelor unilaterale, care din punctul de vedere al contraprestatiilor sunt
opuse contractelor sinalagmatice in sensul ca:(.....). In caz contrar,
contractul este unilateral chiar daca executarea lui presupune obligatii in
sarcina ambelor parti. In consecinta, aceste contracte stabilesc obligatii
inegale in sarcina partilor insa, sunt caracterizate si prin lipsa reciprocitatii
si a interdependentei, fiecare dintre acestea fiind creditor si dupa caz,
debitor( de exemplu, contractul de imprumut, promisiunea unilaterala de
vanzare, contractul de donatie, contractul de depozit, contractul de mandat,
etc. Contractul unilateral nu poate fi confundat cu actul unilateral, deoarece,
intre aceste acte juridice exista o diferenta substantiala, in sensul ca: in
continutul contractului unilateral, o singura persoana este obligata in fata
celeilalte, in temeiul unui acord comun de vointa al acelor
parti
contractante, in timp ce printr-un act unilateral, o singura persoana prin
acordul propriu de vointa da nastere unei obligatii in sarcina sa;
3. Interesul distinctiei acestor contracte poate fi relevat sub trei aspecte: in
primul rand, sub aspectul cazurilor de neexecutare, in al doilea rand, in
privinta probatiunii si in ultimul rand, in cazul diferitelor promisiuni de
vanzare in materie imobiliara.
a. In caz de neexecutare, contractele sinalagmatice se deosebesc in mod
evident prin anumite reguli specifice. Daca in privinta contractelor
unilaterale, in cazul in care partea obligata nu-si indeplineste obligatia,
regulile sunt mult mai simple, in sensul ca cealalta parte o poate determina
sa o execute prin modalitatile stabilite in contract, in cazul contractelor
sinalagmatice, partile beneficiaza de principiile reciprocitatii si respectiv de
cel al interdependentei, motiv pentru care, in cazul in care una din parti
nu-si executa obligatia:
cealalta parte va avea dreptul sa refuze indeplinirea obligatiei sale,
invocand exceptia de neexecutare a contractului;
cealalta parte poate solicita in fata instantei de judecata rezolutiunea
contractului(disparitia retroactiva a contractului);
cealalta parte poate suporta riscul neexecutarii contractului
datorita unor cauze16 exoneratoare de raspundere, cum ar fi, forta
majore sau cazul fortuit, insa poate solicita restituirea prestatiei sale
daca aceasta a fost realizata. In cazul contractului sinalagmatic
translativ de proprietate, art. 1.274 NCC, specifica destul de judicios
cine si in ce conditii se poate suporta riscul contractual;
b. in privinta probatiunii17, exista un principiu esential potrivit caruia,
fiecare creditor este interesat sa detina un titlu, care sa constate obligatia
debitorului sau. De asemenea, art. 1.241 NCC stabileste regula potrivit
16 Forta majora si cazul fortuit sunt incluse printre situatiile prevazute de lege ce pot exonera o parte a unui
contract de raspunderea civila. Acestea isi au izvorul in continutul art. 1. 351 din NCC. For a major este considerat
numai un eveniment extern, pe cnd cazul fortuit, chiar dac nu este cauzat de partea contractant, poate deriva din
contract, adic i poate avea izvorul n contract. Fora major este un fapt cu totul extern, invincibil, inevitabil i
insurmontabil care face imposibil executarea obligaiei i care, ca i cazul fortuit, exonereaz de rspundere
debitorul.
Cazul fortuit este o mprejurare de fapt imprevizibil i de nenlturat care mpiedic, n mod obiectiv i fr
nicio culp din partea debitorului, executarea obligaiei sale contractuale, cu consecina exonerrii sale de
rspundere pentru aceast neexecutare.

24
careia, inscrisul care constata incheierea contractului poate fi sub
semnatura privata sau autentic, avand forta probanta prevazuta de lege,
iar cu referire la contractele electronice, art. 1.245 NCC reglementeaza
faptul ca acesta se incheie prin mijloace electronice prevazute de legea 18
speciala. Astfel, contractele sinalagmatice trebuie sa fie incheiate in
original, intr-un numar corespunzator cu numarul partilor participante, iar
pe original, va fi mentionat numarul de exemplare redactate(art. 274
NCPC). Pluralitatea acestor exemplare nu va fi necesara atunci cand
partile, de comun acord, au depus originalul la un tert ales de ele. In cazul
contractelor unilaterale, inscrisul sub semnatura privata va fi suficient sa
fie redactat intr-un singur exemplar si predat creditorului. Insa, potrivit art.
275 NCPC, atunci cand o singura parte se obliga catre o alta sa-i plateasca
o suma de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, acel inscris trebuie sa
fie scris cu mana sa19 si in afara semnaturii, debitorul trebuie sa mai aplice
si formula bun si aprobat;
c. in cazul diferitelor promisiuni de vanzare-cumparare, legea prevede
reguli specifice(1.669 NCC). In cazul unei promisiuni bilaterale de vanzare
(sinalagmatice), cand una din partile contractante refuza in mod
nejustificat sa incheie contractul20 promis, cealalta parte se poate adresa
instantei de judecata pentru a putea obtine pronuntarea unei hotarari
judecatoresti care sa-i tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de
validitate sunt indeplinite[art. 1.669 alin.(1) NCC]. Aceasta regula se aplica
in mod corespunzator si in cazul promisiunii unilaterale de vanzare sau de
cumparare. Singura exceptie de la aceasta regula, o constituie situatia
prevazuta de alineatul (4) al art. 1.669 NCC, in cazul promisiunii unilaterale
a unui bun individual determinat. Daca, mai inainte ca promisiunea sa fi
fost executata, creditorul sau instraineaza un astfel de bun ori constituie un
drept real asupra acestuia, obligatia promitentului(debitorul proprietarului
bunului) se considera stinsa.
B) Contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit(art. 1.172 NCC).
17 Reglementari esentiale in ceea ce priveste dovada cu inscrisuri in procesul civil,
sunt prevazute in continutul art. 265-308 din NCPC.
18 In privinta incheierii contractelor electronice, a se vedea Legea nr. 455/2001,
republicata in M. Of. Al Romaniei nr. 316, din 30.04.2014.
19 Pentru mai multe amanunte doctrinaire, a se vedea I. Les, Noul Cod de
procedura civila. Comentariu pe articole, Articolele 1-1.133, Ed. C. H. Beck,
Bucuresti, 2013, pp.415-416.
20 In materia contractelor, dispozitiile art. 1.279 NCC, reglementeaza in terminis
Promisiunea de a contracta. Acest text, reglementeaza continutul si efectele
unei promisiuni de a contracta. De asemenea, textul amintit, in alineatul final, evoca
faptul ca o promisiune de vanzare, nu trebuie confundata cu o conventie prin care
partile se obliga sa negocieze in vederea incheierii sau modificarii unui contract.

25
1. Contractele cu titlu oneros21. Prevazute in continutul alineatului (1) al art.
1.172 NCC, contractele cu titlu oneros sunt acele acte juridice prin care
fiecare parte urmareste sa isi procure un avantaj ca si contraprestatie.Acest
tip de contracte, in general sunt sinalagmatice( de exemplu, contractul de
vanzare-cumparare) insa, in anumite cazuri pot fi si unilaterale(de exemplu,
promisiunea unilaterala de vanzare, reprezinta un acord de vointa, prin
intermediul caruia, promitentul se obliga sa vanda un bun unui beneficiar
care doreste sa-l achizitioneze; promitentul vanzator se obliga in mod
unilateral, dar el spera sa obtina o contraprestatie, atunci cand beneficiarul
se decide sa cumpere bunul respectiv);
2. Contractele cu titlu gratuit22. Denumite si contracte de binefacere, acest
tip de acte juridice sunt definite in dispozitiile alineatului (2), al art.1.172
NCC. Astfel, contractul prin care una dintre parti urmareste sa procure
celeilalte parti un beneficiu, fara a obtine in schimb o contraprestatie, este
cu titlu gratuit. Potrivit definitiei date, prin intermediul unui contract cu titlu
gratuit, una din parti se obliga sa-i furnizeze celeilalte un anumit beneficiu
patrimonial( de exemplu, comodatul, donatia, fideiusiunea, mandatul, etc).
Acest act juridic poate fi intalnit in cele mai multe cazuri, ca un contract
unilateral(de exemplu, donatia) sau act unilateral( spre exemplu, legatul)
insa, exista si cazuri in care poate fi sinalagmatic23(de exemplu, o donatie in
care i se poate impune o sarcina beneficiarului- intretinerea bunului donat).
O parte a doctrinei24, divide aceste contracte in: liberalitati si contracte de
servicii gratuite sau contracte dezinteresate. Liberalitatile25, reprezinta acele
acte juridice cu titlu gratuit prin care una dintre parti transmite un drept din
patrimoniul sau in patrimoniul celeilalte parti, fara a beneficia de o
contraprestatie( vom fi in prezenta unei obligatii de a da). In cadrul
21 In legislatia franceza, contractele cu titlu oneros sunt reglementate de art. 1.106
Codul civil. Acest text, stabileste urmatoarele: Le contrat a titre onereux est celui
qui assujettit chaque des partie a donner ou a faire quelque chause(Contractul cu
titlu oneros este acela in care fiecare parte da, sau face ceva celeilalte parti).
22 Codul civil francez reglementeaza acest tip de contracte in continutul art. 1.105.
In acest sens, textul stabileste faptul ca: Le contrat de bienfaisance est celui dans
lequel lune des parties procure a lautre un avantage purement gratuit(Este
contract de binefacere, acela in continutul caruia una din parti procura un avantaj,
de la cealalta parte, in mod gratuit).
23 O situatie similara se poate realiza si prin intermediul Substitutiilor fideicomisare,
reglementate de art. 993-1.000 NCC, atunci cand instituitul si substituitul sunt una
si aceeasi persoana.
24 Pentru mai multe amanunte, a se vedea, L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit.,
pp.75-76.
25 Liberalitatile sunt reglementate de art. 984-1.099 NCC.

26
liberalitatilor pot fi incluse contractele sau actele unilaterale(de exemplu,
contractul de donatie si legatul). Contractele de servicii gratuite sau
contractele dezinteresate sunt acele acte care au ca efect procurarea de
catre dispunator a unui avantaj patrimonial celeilalte parti fara a-si micsora
patrimoniul( vom fi in prezenta unei obligatii de a face). Comodatul,
mandatul gratuit, imprumutul gratuit, pot fi cateva exemple edificatoare de
astfel de contracte;
3. Interesul distinctiei acestor contracte poate fi relevat din perspectiva
practica, sub urmatoarele patru aspecte:
a) Din punctul de vedere al avantajelor, in cazul contractelor oneroase,
acest avantaj este unul reciproc, pe cand in cazul contratelor cu titlu
gratuit, una din parti va fi lipsita de un astfel de avantaj. Totodata, in
cazul contractelor cu titlu oneros, obligatiile partilor, dar si
raspunderea contractuala pot produce efecte juridice mult mai grave
decat in cazul contractelor cu titlu gratuit;
b) Donatiile sunt considerate de catre redactorii Codului civil destul de
periculoase pentru donator, familia sa si respectiv pentru creditorii sai.
De aceea, legea limiteaza anumitor persoane care nu indeplinesc
conditiile de capacitate sau celor care se afla in situatii de insolvabilitate,
efectuarea donatiilor. De exemplu, din perspectiva persoanelor fizice
lipsite de capacitate de exercitiu, legea interzice reprezentantilor lor
legali sa efectueze donatii in numele celor pe care ii reprezinta. Aceeasi
interdictie este impusa si minorilor cu capacitate de exercitiu restransa,
chiar daca au incuvintarea ocrotitorilor legali ori. Limitari similare se
aplica si persoanelor aflate intr-o vadita stare de insolvabilitate, legea
interzicandu-le incheierea oricarui contract sau act unilateral cu titlu
gratuit. De asemenea, cu privire la forma actului in care va fi consacrata
donatia, acesta va in mod imperativ una solemna(cu exceptia donatiilor
indirecte si a darurilor manuale), sub sanctiunea nulitatii absolute(art.
1.011 NCC);
c) in ceea ce priveste revocarea acestor contracte, exista o diferenta
esentiala. In cazul contractelor cu titlu gratuit, actiunea pauliana poate fi
exercitata de catre creditori in conditii mult mai usoare si aceasta
datorita existentei unei singure prestatii, in schimb, in cadrul contractelor
cu titlu oneros incheiate de catre debitor cu tertele persoane, procedura
va fi mult mai complexa;
d) de asemenea, o diferenta intre aceste contracte poate rezulta si din
regimul fiscal al fiecaruia(de exemplu, unele bunuri care fac obiectul
contractului cu titlu oneros se supun regulilor privind plata T.V.A-ului, etc).
C) Contracte26 comutative si contracte aleatorii(art. 1.173 NCC).
26 In legislatia civila franceza, contractele comutative, respectiv contractele aleatorii, au o reglementare aproape
identica cu cea din Romania. In acest sens, dispozitiile art. 1.104 din Codul civil francez stabilesc: Il est
commutative lorsque chacune des parties sengage a donner ou a faire une chause qui est regardee comme
lequivalent de ce lui donne, ou de ce quon faire pour elle.
Lorsque lequivalent consiste dans la chance de
gain ou de perte pour chacune des parties, dapres un evenement incertain, le contrat est aleatoire.( Este comutativ
contractul in care fiecare din parti se obliga sa dea sau sa faca un lucru care este privit ca echivalent a ce primeste,
sau a ceea ce se face pentru ea.
Atunci cand echivalentul este sansa de castig sau de pierdere pentru fiecare din parti, dupa un eveniment incert,
contractual va fi aleatoriu).

27
1. Contractele comutative. In cazul acestor contracte, fiecare parte se obliga
la executarea unei prestatii determinata sau determinabila. Potrivit
alineatului(1) al art. 1.173 NCC, va fi comutativ contractul in care, la
momentul incheierii sale, existenta drepturilor si obligatiilor partilor este
certa, iar intinderea acestora este determinata sau determinabila. Aceasta
definitie legala, scoate in evidenta faptul ca atat drepturile cat si obligatiile
partilor ar trebui sa nu fie disproportionate( de exemplu, in cazul contractului
de vanzare-cumparare, a contractului de schimb, etc);
2. Contractele aleatorii. In conformitate cu dispozitiile art. 1.173 alin.(2)
NCC:Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin vointa patilor,
ofera cel putin uneia dintre parti sansa unui castig si o expune totodata la
riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor si incert. Din definitia
legala a contractelor aleatorii oferita de textul anterior enuntat, rezulta
faptul ca intinderea si chiar existenta prestatiei unei parti depinde de un
eveniment viitor si incert( de exemplu, contractul de asigurare in care
obligatia de plata a asiguratorului depinde de realizarea riscului asiguratfurt, incendiu, etc);
3. Interesul distinctiei acestor contracte este destul de limitat si poate fi
privit doar in ceea ce priveste incidenta leziunii reglementate de art. 1.221
NCC. In acest sens, chiar prevederile art. 1.224 NCC, scot in evidenta faptul
ca, nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzactia, precum
si alte contracte anume prevazute de lege. Din coroborarea acestor doua
texte, rezulta cu destula usurinta faptul ca numai contractele comutative pot
fi atacate pentru leziune. In cazul contractelor aleatorii, proba leziunii va fi
foarte greu de realizat si aceasta datorita modului de executare a
prestatiilor, in schimb, numai in ceea ce priveste contractele comutative
exista pericolul unei grave disproportii a prestatiilor partilor si implicit, proba
leziunii mai usor de efectuat.
D) Contracte consensuale, contracte solemne si contracte reale(art. 1.174
NCC).
1. Contractele consensuale. Contractele consensuale sunt acele contracte
care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor(solo consensu).
Alineatul (2) al art. 1.174 din NCC releva definitia legala a acestor contracte.
Astfel:Contractul este consensual atunci cand se formeaza prin simplul acord
de vointa al partilor. De aceea, acest tip de acte juridice nu necesita un
formalism excesiv pentru a consacra vointa partilor, fiind guvernate de
principiul libertatii formei, reglementat de art. 1.178 NCC. Acest text stabileste
in terminis urmatoarele:Contractul se incheie prin simplul acord de vointa al
partilor daca legea nu impune o anumita formalitate pentru incheierea sa
valabila. In acelasi spririt, art. 1.240 alin.(1) NCC, printre alte prevederi,
ilustreaza faptul ca, vointa de a contracta poate fi exprimata, in regula
generala, fie verbal, fie in scris. Insa, in opinia noastra, aceasta regula
generala se poate aplica, cu respectarea limitelor legale referitoare la forma
contractului statuate de alineatul (2) al art. 1.179 NCC. In materia acestor
contracte, exemplul cel mai elocvent in care opereaza consensualismul
partilor il putem intalni in materia vanzarii. Potrivit art.1.674 NCC, cu
exceptia cazurilor prevazute de lege ori daca din vointa partilor nu rezulta

28
contrariul, proprietatea se stramuta de drept27 cumparatorului din momentul
inceheierii contractului, chiar daca bunul nu a fost predat ori pretul nu a fost
platit;
2. Contractele solemne. Daca in cazul contractelor consensuale, simplul acord
verbal sau scris al partilor poate produce efecte juridice, in cazul contractelor
solemne, in afara acordului de vointa al partilor, se impune si respectarea
unor formalitati prevazute de lege( ad validitatem). In acest sens, putem
retine definitia legala data contractelor solemne, de alin.(3) al art.1.174 din
NCC. Potrivit acestei reglementari:Contractul este solemn atunci cand
valabilitatea sa este supusa indeplinirii unor formalitati prevazute de lege. De
aceea, este foarte util sa retinem ca simplul acord de vointa al partilor va fi
insuficient pentru ca un astfel de contract sa produca efecte juridice, motiv
pentru care, nerespectarea formei sau formalitatilor stabilite de lege, va
atrage potrivit art. 1.242 NCC sanctiunea nulitatii absolute a unui astfel de
contract. Forma in care se incheie contractele solemne, este aceea a unui
inscris autentic si mai rar, a unui inscris sub semnatura privata [de exemplu,
donatiile indirecte si darurilor manuale mentionate in alin.(2) art. 1.011 NCC].
Cele mai importante contracte solemne pot fi: contractul de vanzarecumparare a unui imobil, contractul de ipoteca, contractul de donatie,
contractul de imprumut in vederea construirii sau cumpararii unui imobil, etc;
3. Contractele reale. Caracteristica acestui contract, o reprezinta faptul ca
pentru validitatea sa, in afara acordului de vointa al partilor, mai este
necesara si remiterea materiala a bunului de catre partea obligata la aceasta
prestatie, catre celalat subiect al contractului( de exemplu, contractul de
depozit, contractul de comodat, contractul de gaj, darul manual, etc). Si in
cazul acestui tip de contract, putem retine definitia legala oferita de alineatul
(4), al art. 1.174 din NCC. In sensul acestei prevederi, contractul este real
atunci cand, pentru validitatea sa, este necesara remiterea bunului. In aceste
conditii, putem aprecia ca un contract real nu va fi considerat incheiat, atata
timp cat bunul la care se refera, nu a fost remis catre cealalta parte a
contractului. Simpla promisiune de remitere a bunului nu va reprezenta
inchierea valabila a unui asemenea contract( va putea fi considerat un
antecontract). De exemplu, darul manual presupune remiterea bunului dintro mana in alta, adica de la donator la donatar; simpla promisiune de a dona
nu constituie obligatia partii donatoare sa o faca. Aceeasi situatie poate
interveni si in cazul comodatului, simpla promisiune a comodantului, nu poate
echivala cu remiterea bunului care va face obiectul material al contractului
respectiv;
4. Interesul distinctiei acestor contracte poate fi destul de succint si anume:
a) in cazul contractelor consensuale, este necesara doar verificarea
conditiilor esentiale de validitate prevazute de art. 1.179 alin.(1)
NCC(capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza), iar in situatia
contractelor solemne, pe langa aceste conditii esentiale, se cere
27 Sintagma de drept, semnifica faptul ca efectele juridice ale unui anume act,
se produc in mod automat, prin vointa si puterea legii si nu la cererea persoanei
interesate sau prin efectul vreunei hotarari pronuntate de instant de judecata.
Aceasta sintagma mai este cunoscuta in doctrina juridica si prin expresia latina ex
vi legis(prin forta legii).

29
respectarea formei ceruta ad validitatem de lege[cu exceptia actelor
mentionate in art. 1.011 alin.(2) NCC], stabilita in alineatul (2) al aceluiasi
art. 1.179 din NCC. Daca forma ad validitatem nu va fi respectata,
contractul solemn va fi lovit cu sanctiunea nulitatii absolute, conform art.
1.242 NCC;
b) de asemenea, daca partile au convenit in mod expres, un contract
consensual poate fi transformat intr-unul solemn [art. 1.242 alin.(2) din
NCC];
c) contractele reale cuprind in structura lor doua elemente: unul interior,
reprezentat de conditiile esentiale de validitate si respectiv, altul
exterior, infatisat de remiterea materiala a bunului. De asemenea, cea
mai mare parte a contractelor reale respecta si forma ceruta ad
validitatem de lege, cu exceptia donatiilor indirecte, cele deghizate si a
darurilor manuale.
E) Contracte numite si contracte nenumite.
1. Contractele numite. Aceste contracte au definita denumirea, dar si regimul
juridic in NCC sau in alte legi cu caracter civil. Cu alte cuvinte, contractele
numite sunt acele acte juridice a caror denumire dar si reglementare, mai
mult sau mai putin precisa se regaseste in NCC sau in alte legi civile cu
caracter civil. Pot fi asimilate contractelor numite: contractul de vanzare( art.
1.650-1.762 NCC); contractul de schimb(art. 1.763-1.765 NCC); contractul de
furnizare(art. 1.766-1771 NCC); contractul de locatiune(art. 1.777- 1.850 NCC);
contractul de antrepriza(art. 1.851-1.880 NCC); contractul de societate(art
1.881- 1.994 NCC); contractul de transport(art. 1.955-2.008 NCC); contractul
de mandat(art2.009-2.071 NCC); etc. In aceasta categorie, mai putem include
si alte contracte reglementate prin legi civile cu caracter special: contractul de
achizitie publica(OUG 34/2006); contractul de concesiune(OUG nr. 54/2006);
etc.
2. Contractele nenumite. Un contract poate fi nenumit atunci cand legea nu-i
atribuie in mod expres o reglementare proprie. Asa cum am mai amintit,
partiile pot sa incheie orice tip de contract cu respectarea conditiilor esentiale
de validitate(art. 1.179 NCC). Pornind de la aceasta regula, in practica putem
intalni o multitudine de contracte nenumite cum ar fi: contractul de
publicitate; orice contract de prestari servicii; etc. Aceste contracte nenumite
sau nereglementate, cum mai sunt denumite, pot avea o arie destul de larga si
de aceea pot fi adaptate cu destula usurinta la dinamica unei economii de
piata;
3. Interesul distinctiei dintre aceste contracte este dat de sursa normativa
incidenta fiecaruia dintre ele insa, trebuie stiut faptul ca ambele au la baza
respectarea stricta a unor reguli fundamentale. Tocmai aceste reguli
fundamentale le diferentiaza, intrucat devin incidente, pe de-o parte, tuturor
contractelor conform dispozitiilor art. 1.167 NCC si pe de alta, in mod special
contractelor nenumite, asa cum este prevazut la art. 1.168 NCC. Or, ambele
tipuri de contracte vor avea aplicabile in comun, regulile esentiale privitoare la
conditiile de validitate, la formarea si respectiv la efectele contractului.
Diferenta o vom gasi in cazul contractelor numite, unde vor fi aplicate in mod
specific si alte dispozitii particulare care sunt stabilite in textele de lege, ce
formeaza cadrul legal special al acestor acte juridice.

30
II.

Clasificarea implicita a unor contracte, potrivit NCC.

A) Contracte negociate si contracte de adeziune(art. 1.175, art. 1.1831.184 NCC).
1. Contractele negociate. In privinta consimtamantului partilor la formarea
contractului, Noul Cod civil instituie, printre altele, dispozitii privind principiul
bunei-credinte
in
negocieri(art.
1.183),
dar
si
obligatia
de
confidentialitate
in
negocierile
precontractuale(art. 1.184). In
concordanta cu aceste dispozitii, contractele negociate se infatiseaza ca fiind
acele contracte in care partile isi stabilesc conditiile, clauzele si prestatiile in
mod liber, fara influenta unor factori externi. In practica, aceasta posibilitate
de negociere nu face altceva decat sa dea posibilitate partilor sa creasca forta
economica a contractului respectiv;
2. Contractele de adeziune. Daca in cazul contractelor negociate, partile
stabilesc conditiile, clauzele si prestatiile in mod liber, nu acelasi lucru putem
stabili in cazul contractelor de adeziune. Acest tip de contract este impus sau
redactat in avans de una din parti pe un inscris pe care l-am putea denumi
contract-tip, iar cealalta parte se multumeste sa-l accepte in toata
plenitudinea sa, ori sa-l refuze( de regula, aceste contracte apartin unor
societati care detin un monopol sau o pozitie dominanta asupra unui serviciu,
cum ar fi: contractele de telefonie, contractul de transport pe calea ferata,
contractul de asigurare, contractul de furnizare a energiei electrice, a gazelor,
a apei, etc). Sursa legala a acestor contracte o constituie articolul 1.175 din
NCC, care, ofera si definitia legala a acestor acte juridice. Asadar, contractele
de adeziune sunt acele contracte care au continutul si clauzele esentiale
prestabilite, de partea care are o pozitie economica mai puternica decat
cealalta;
3. Interesul distinctiei poate fi privit doar prin prisma acordului de vointa al
partilor. Pericolul contractelor de adeziune este evident: partea cu pozitia
economica mai puternica isi impune vointa in fata celeilalte. De aceea, putem
constata interventia legiuitorului in cazul reglementarii anumitor contracte de
adeziune( cu precadere, a se vedea: contractul de munca, contractul de
transport sau contractul de asigurare). In cazul contractelor negociate, nu se
pune problema unei astfel de pozitii inegale si de aceea, partile isi respecta
vointa una in fata celeilalte, iar prin negociere, nu se realizeaza altceva decat
o crestere a fortei economice a contratului respectiv.
B) Contracte cu executare instantanee si contracte cu executare
succesiva(art. 1.495 si art. 1.555 NCC).
1. Contractele cu executare instantanee. Cand discutam despre tipul de
executare a contractelor, ne putem limita doar la modul in care isi indeplinesc
prestatiile, partile acestor inscrisuri. In cazul nostru, contractul cu executare
instantanee, creaza obligatii susceptibile de a fi executate dintr-o singura
prestatie(spre exemplu, vanzarea-cumparea cand plata se realizeaza in
numerar, schimbul, etc.). Singurele texte de lege aplicabile acestor contracte
care pot releva principiul executarii instantenee, sunt dispozitiile art. 1.495
alin.(1) si respectiv, art. 1.555 din NCC;
2. Contractele cu executare succesiva. Daca in cazul contractelor cu
executare instantanee, partile isi executa obligatiile imediat, dintr-o singura
prestatie, in privinta contractelor cu executare succesiva, subiectii acestora isi
pot executa obligatiile in timp, pentru o perioada determinata sau

31
nedeterminata( de exemplu, contractul de leasing, contractul de munca 28, etc).
In anumite cazuri, am putea identifica si o categorie intermediara de contracte,
si aceasta in ipoteza in care o parte isi executa in mod instantaneu prestatia,
iar cealalta, va executa obligatia in mod fractionat(de exemplu, contractul de
ntreinere, contractul de rent viager, contractul de locaiune, contractul de
asigurare, contractul de societate, etc).
3. Interesul distinctiei poate fi retinut doar in ceea ce priveste rezilierea sau
rezolutiunea acestor contracte. In cazul contractului cu executare
instantanee, neexecutarea obligatiilor uneia dintre parti atrage rezolutiunea
sa, iar daca neexecutarea intervine in cazul contractului cu executare
succesiva, acel contract va putea fi reziliat. In aceste conditii, efectele
restituirilor subsecvente desfiintarii contractelor vor fi si ele diferite, astfel: in
cazul rezolutiunii, aceste efecte vor fi retroactive(ex nunc), iar in situatia
rezilierii, numai pentru viitor(ex tunc).
C) Contracte simple, contracte complexe si grupuri de contracte( art.
1.176 NCC).

1. Contractele simple. Caracteristica acestor contracte o reprezinta unicitatea operatiunii

juridice care rezulta din obiectul lor(de exemplu, contractul de schimb, contractul de
vanzare, contractul de mandat, etc). In consecinta, contractele simple sunt acele contracte
in continutul carora este prevazuta o singura operatiune juridica. In practica, majoritatea
contractelor sunt simple si pot avea un regim juridic diferit, in functie de sursa normativa
aplicabila;
2. Contractele complexe. In opozitie cu contractele simple, cele complexe prevad o
multitudine de operatiuni juridice, care in egala masura pot rezida din obiectul lor( spre
exemplu, contractul de leasing, contractul de hotelarie, etc). Asadar, contractele complexe
sunt acele contracte in continutul carora aceleasi parti stabilesc mai multe operatiuni
juridice. Juxtapunerea acestor operatiuni contractuale(juridice), conduc la atingerea unui
singur scop, iar daca sunt privite individual, ar constitui obiectul unui contract in sine. De
asemenea, regimul juridic aplicabil va fi unul special, reprezentat de legislatia speciala
caracteristica si completat de regimul juridic general, prevazut de NCC;
3. Grupuri de contracte. Aceasta forma de contracte a suscitat intotdeauna un interes aparte,
in primul rand datorita continutului lor. Daca in cazul contractelor complexe, sunt stabilite
de catre aceleasi parti mai multe operatiuni contractuale, cu acelasi scop, in cazul grupului
de contracte, persoane diferite, incheie doua sau mai multe contracte, chiar cu un regim
juridic distinct, dar care au in vedere acelasi obiectiv, iar pana la final, isi pot conserva
propria lor individualitate(de exemplu, contractul de credit bancar si contractul de ipoteca
care garanteaza restituirea acelui imprumut, vanzarea succesiva a unui bun incepand cu
producatorul sau si pana la vanzatorul en detail, etc). In aceste conditii, putem sublinia
faptul ca grupurile de contracte, reprezinta doua sau mai multe contracte incheiate de
persoane diferite, chiar cu un regim juridic diferit, dar care au in vedere acelasi obiectiv si
care isi conserva pana la final, propria individualitate.
28 Pentru mai multe amanunte referitoare la aceste contracte, a se vedea: M.
Drumea, Dreptul muncii. Curs universitar, Editura Europolis, Constanta, 2008,
pp.29-142; M. Drumea, Contractul de munca. Istoric, pana la Codul muncii de la
1950, Editura Europolis, Constanta, 2008, pp. 187-205.

32
4. Interesul distinctiei acestor contracte prezinta un interes deosebit deopotriva in privinta
continutului, dar si a regimului juridic corespunzator. Dupa cum am amintit, contractele
simple stabilesc in continutul lor o singura operatiune juridica insa, cele complexe,
respectiv grupurile de contracte, pot ilustra operatiuni multiple, dar care au in vedere
atingerea aceluiasi scop. De asemenea, caracteristica esentiala a acestor contracte o
reprezinta si incidenta unui regim juridic specific. De exemplu, in cazul contractelor
simple, acestea pot avea regimuri juridice diferite, in functie de normele legale incidente.
In privinta contractelor complexe, acest regim juridic este unul special, reprezentat de
legislatia speciala care reglementeaza aceste acte juridice si care se completeaza cu
regimul general al contractelor, prevazut de NCC. In materia grupurilor de contracte, acest
regim poate fi diferit. Insa, singura conditie pentru reprezenta un grup de contracte este
data de respectare a scopului sau obiectivului comun, mentionat in continutul lor.
D) Contractele incheiate cu consumatorii(art. 1.177NCC).
Noul Cod civil face referire in mod implicit la contractele incheiate cu
consumatorii, prin dispozitiile art. 1.177. Textul mentionat, nu reglementeaza in
terminis acest tip de contract ci, doar face trimitere la faptul ca este supus legilor
speciale( spre exemplu, OG 34/2014, privind drepturile consumatorilor in cadrul
contractelor incheiate cu profesionisti) si completat cu dispozitiile NCC, referitoare
la regulile esentiale privitoare la validitate.
In continutul dispozitiilor speciale care reglementeaza contractele incheiate cu
consumatorii, putem intalni o serie de contracte specifice acestor raporturi si
anume:
a) contractul de vnzare, care poate fi perceput ca fiind orice contract n
temeiul cruia profesionistul transfer sau se angajeaz s transfere
proprietatea asupra unor produse ctre consumator, iar consumatorul
pltete sau se angajeaz s plteasc preul acestora, inclusiv orice
contract care are drept obiect att produse, ct i servicii;
b) contractul de prestri de servicii, care poate fi orice contract, altul dect un
contract de vnzare, n temeiul cruia profesionistul presteaz sau se
angajeaz s presteze un serviciu consumatorului, iar acesta pltete sau se
angajeaz s plteasc preul acestuia;
c) contractul la distan, reprezinta orice contract ncheiat ntre profesionist i
consumator n cadrul unui sistem de vnzri sau de prestare de servicii la
distan organizat, fr prezena fizic simultan a profesionistului i a
consumatorului, cu utilizarea exclusiv a unuia sau a mai multor mijloace de
comunicare la distan, pn la i inclusiv n momentul n care este ncheiat
contractul;
d) contractul n afara spaiilor comerciale, reprezinta orice contract dintre un
profesionist i un consumator, ntr-una din urmtoarele situaii: ncheiat n
prezena fizic simultan a profesionistului i a consumatorului, ntr-un loc
care nu este spaiul comercial al profesionistului; ncheiat ca urmare a unei
oferte din partea consumatorului; etc.
E) Contractele electronice(art. 1.245 NCC)

33
Un alt tip de contract reglementat implicit de NCC, este contractul electronic.
Ca si in cazul contractelor incheiate cu consumatorii, nici cele electronice nu se
bucura de o expresie formala in cuprinsul NCC. Legiuitorul civil s-a multumit in
continutul art. 1.245, sa recunoasca existenta unor astfel de contracte, specificand
faptul ca se vor incheia prin mijloace electronice supuse conditiilor de forma
prevazute de legea29 speciala.

Totusi, categoria mijloacelor electronice care pot fi utilizate ca probe n procesul civil este
deosebit de modesta in actualul context legislativ, iar inscrisul n form electronic este o
instituie creat din dorina de a asimila, din punct de vedere funcional, nregistrarea pe
calculator, a unor date similare cu nscrisul pe hrtie, altfel spus, prin intermediul acestor
contracte se poate realiza o dematerializare a formalitatilor contractuale.
III)
Alte clasificari ale contractelor civile.
A) Contracte principale si contracte accesorii.
1. Contractele principale. Chiar daca nu au o reglementare expresa,
contractele principale sunt cele mai des intalnite in practica. Din punct de
vedere didactic, putem retine faptul ca aceste contracte, au o existenta
independenta( de exemplu, contractul de vanzare-cumparare, contractul de
schimb, donatia, etc);
2. Contractele accesorii. Nici aceste contracte nu au prevazuta o reglementare
in terminis in vreun act normativ. Sfera lor de incidenta este mult mai redusa
decat ceea a contractelor principale si aceasta deoarece, contractele accesorii
depind i nsoesc anumite contracte principale. In literatura30 de specialitate
se precizeaza ca accesoriu nu este contractul ci obligatiile care nasc din el( de
exemplu obligatia fideiusorului de a garanta datoria altcuiva, obligatia
constituitorului de gaj sau ipoteca de a garanta o anumita obligatie a sa, ori a
altei persoane);
3. Interesul distinctiei acestor contracte se poate limita doar la autonomia
efectelor juridice produse. In situatia in care contractul principal va fi desfiintat,
in egala masura vor disparea si efectele juridice ale contractului accesoriu
deoarece, acesta masura va opera de drept in cazul celui de-al doilea(art.
1.254 NCC).

1. 3. Incheierea contractelor
Dupa cum am putut observa, noul Cod civil a adus importante clarificari in
privinta contractelor, in primul rand in ceea ce priveste clasificarea lor. De
asemenea, comparativ cu vechile dispozitii si in privinta incheierii contractelor,
29 Actul normativ special la care se refera art. 1.245 NCC, este Legea nr. 455/2001
privind Semnatura electronica, publicata in M. Of. Nr. 429 din 31.07.2001.
30 Pentru mai multe amanunte, a se vedea, M. G. Rarincescu, Curs elementar de
drept civil roman, vol. II, Drepturile reale, Obligatiile, Bucuresti, 1947.

34
legiuitorul civil a considerat deosebit de util sa aloce 31 cu generozitate mai multe
texte. Acest lucru se datoreaza faptului ca incheierea contractului, reprezinta faza
cea mai importanta in stabilirea raportului obligational, faza in care are loc
indeplinirea acordului de vointa al partilor asupra clauzelor stipulate in continutul
acelui contract.
Pentru ca acest acord de vointa sa fie realizat, partile trebuie sa aibe
capacitatea necesara, dar in egala masura trebuie sa respecte si principiul buneicredinte in negocieri. Initierea negocierilor sau intreruperea acestora contrar buneicredinte, se va sanctiona prin obligarea partii culpabile la plata de daune-interese.
In egala masura, partile sunt obligate sa pastreze confidentialitatea si sa nu
foloseasca in interes propriu informatiile confidentiale despre care au aflat in timpul
negocierilor, chiar daca acestea nu au avut ca rezultat incheierea contractului
respectiv.
De asemenea, pentru incheierea valabila a unui contract, art. 1.179 NCC
enumera patru conditii esentiale(I) si anume:
a) capacitatea partilor de a contracta;
b) consimtamantul partilor;
c) un obiect determinat si licit;
d) o cauza licita si morala.
n mod excepional, atunci cnd legea pretinde, si sub sanctiunea ei ca un contract s fie intocmit cu
respectarea unor condiii de form (contractele solemne), se adaug nc o condiie esenial: forma.
Alaturi de aceste conditii esentiale pentru validitatea unui contract, vom
identifica si o serie de dispozitii civile care privesc cateva conditiile relative(II)
cerute pentru incheierea valabila a contractului, si anume: momentul si locul
incheierii contractului; oferta de a contracta; acceptarea incheierii contractului;
forma32 si continutul contractului. Totodata, este foarte util sa retinem ca sediul
materiei corespunzatoare incheierii contractelor, se regaseste in dispozitiile art.
1.178-1.245 NCC.
Dupa cum vom observa, in cazul in care aceste conditii specifice validarii
contractelor, indiferent ca ele sunt esentiale ori relative, daca nu vor fi respectate,
vor atrage nulitatea contractului respectiv. De aceea, am considerat deosebit de util
31 In ceea ce priveste incheierea contractului, NCC aloca un numar de 68 de
articole, pe cand vechiile dispozitii, aveau incidente numai 20 de texte legale.
32 Forma contractului este privita ca o conditie esentiala pentru validitatea
contractului, asa cum stabileste alineatul (2) al art. 1.179 din NCC. Insa, chiar daca
o vom trata ca o conditie relativa, necesara la incheierea contractului, vom face
referire si la cazurile in care aceasta constituie o conditie esentiala, asa cum
stabilesc dispozitiile art. 1.179 alin.(2) NCC.

35
ca in finalul acestei subsectiuni sa relevem cele mai importante cazuri de nulitate
a contractelor(III).
I.

Conditiile esentiale pentru incheierea valabila a unui contract:

A) Capacitatea cerut pentru nchieierea contractelor.
Capacitatea ceruta pentru incheierea contractelor este similara cu capacitatea
ceruta de lege pentru incheierea actelor juridice. Capacitatea civila a unei
persoane(fie ea fizica ori juridica) poate fi privita din doua puncte de vedere. In
primul rand din punctul de vedere al capacitatii de folosinta si de asemenea, din cel
al capacitatii sale de exercitiu. Noile dispozitii civile reglementeaza capacitatea
civila, prin norme incidente atat pentru persoana fizica, cat si pentru cea juridica
(spre exemplu, art. 34 din NCC, defineste capacitatea de folosinta a persoanei fizice,
iar art. 205 din NCC, statueaza dispozitii referitoare la data dobandirii capacitatii de
folosinta a celei juridice; art. 37 din NCC, defineste capacitatea de exercitiu a
persoanei fizice, in schimb, art. 209 din NCC, reglementeaza data dobandirii
capacitatii de exercitiu a persoanei juridice, etc).
Din punctul nostru de vedere, capacitatea civila reprezinta aptitudinea unei
persoane de a dobandi drepturi si obligatii civile si a le exercita, precum si
aptitudinea de a incheia singura acte juridice civile.
Si in cazul nostru, pentru a fi realizat principiul 33 consensualismului contractual
prevazut de art. 1.178 NCC, toate partile contractului trebuie sa aiba capacitatea
prevazuta de lege. In acest sens, chiar art. 1.180 NCC prevede 34 in terminis ca:
Poate contracta orice persoana care nu este declarata incapabila de lege si nici
oprita sa incheie anumite contracte. In sensul prevazut de articolul 1.180 NCC, pot
fi declarati incapabili de lege sau opriti sa incheie anumite contracte, minorii in
varsta de pana la 14 ani si persoana pusa sub interdictie judecatoreasca( in acest
din urma caz, in urma alienarii sau debilitatii mintale sau a altor boli care o
impiedica sa aibe discernamant, asa cum prevad si dispozitiile art. 164-177 NCC).
De aceea, referitor la capacitatea partilor pentru incheierea contractului, art.
1.181 NCC stabileste anumite regulile aplicabile. In acest sens, textul amintit face

33 Prin principiul consensualismului putem nelege acea regul de drept potrivit creia
simpla manifestare de voin este nu numai necesar, ci i suficient pentru ca actul juridic
civil s ia natere n mod valabil sub aspectul formei care mbrac manifestarea de voin
fcut n scopul de a produce efecte juridice. Cu alte cuvinte, pentru a produce efecte
juridice civile, manifestarea de voin a partilor nu trebuie s mbrace o form special.

34 O prevedere asemanatoare poate fi regasita si in legislatia civila din Franta. In

acest sens, art. 1.123 din Codul civil stabileste:Toute personne peut contacter, si
elle nen pas declare incapable par la loi(Toate persoanele pot contracta, numai
daca nu sunt declarate incapabile de catre lege).

36
trimitere la regulile generale si cele speciale privitoare la capacitate, care sunt
prevazute in principal in Cartea I-a din NCC.
In aceste conditii, contractul care a fost incheiat fara respectarea conditiilor
privind capacitatea partilor va fi lovit de nulitate. Insa, cum aceasta nulitate este
destinata sa protejeze persoanele declarate de lege incapabile, va fi una relativa,
ceea ce presupune ca numai incapabilul(ori mostenitorii sai daca a decedat) sau
ocrotitorul sau legal sunt in masura sa o invoce.

B) Voina cerut pentru ncheierea contractelor.

Vointa partilor pentru incheierea unui contract este reprezentata de acea
vointa juridica consimtita de catre acestea in scopul nasterii, modificarii sau
stingerii unui raport juridic. Dupa cum putem observa, legiuitorul nu trateaza vointa
ca o conditie esentiala pentru validitatea contractului, ci consimtamantul. Din punct
de vedere psihologic, consimtamantul reprezinta o forma a libertatii de vointa a
persoanei. Alaturi de capacitate, consimtamantul partilor reprezinta un element
esential pentru validitatea contractului, cu conditia ca acesta sa nu fie viciat.
Din punct de vedere fonetic, termenul consimtamant este utilizat de catre
noile dispozitii civile in doua sensuri:
a) manifestare de unilaterala de vointa facuta de oricare dintre partile actului
juridic bi- sau multilateral sau, dupa caz, de catre autorul actului juridic
unilateral(art. 1.324);
b) acord concordant de vointe, in actele juridice bi si multilaterale[ art.1.623 alin.
(1), 1.633 alin.(2), 1.930 alin.(1) lit.b)]
n sens larg(lato sensu), prin consimmnt (cum sentire) se nelege nsui acordul de voin al
prilor dintr-un contract, sau mai putem spune c reprezint exprimarea voinelor ambelor pri la
momentul ncheierii contractului.
n sens restrans(stricto sensu), consimmntul reprezint voina unei pri aa cum se manifest la
ncheierea contractului.
Chiar daca art. 1.204 din NCC releva anumite conditii necesare pentru valabilitatea consimtamantului
partilor, consideram util, ca din punct de vedere didactic sa enumeram intr-un mod mai amanuntit, care
pot fi aceste conditii. De aceea, ar trebui sa retinem ca pentru a fi valabil exprimat, consimtamantul
partilor trebuie sa intruneasca, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:

sa provina de la o persoana cu discernamant(art. 1.205 NCC);

sa fie serios si sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice(art. 1.204 NCC);
sa fie exteriorizat(art. 1.240 NCC);
sa fie nealterat de vreun viciu de consimtamant( art. 1.206 si urm. NCC).
Cu titlu exemplificativ, am putea aminti despre: libertatea consimtamantului la prelevarea si
transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana(art. 68 NCC), consimtamantul la casatorie(art.
271 NCC) sau libertatea consimtamantului partilor la adoptie(art. 465 NCC).

37
Asa cum am putut remarca, discernamantul reprezinta unul din factorii esentiali ai consimtamantului.
In sensul art. 1.205 NCC lipsa discernamantului uneia dintre partile contractului, va atrage consecinte
deosebit de grave asupra acelui act juridic incheiat cu o persoana aflata intr-o asemenea stare( a se vedea
cu titlu de exemplu, lipsa discernamantului unuia dintre soti- art. 299; lipsa de discernamant a
testatorului- art. 1.038; etc).
De asemenea, viciile consimtamantului ar reprezenta alti factori care ar putea avea efecte majore asupra
valabilitatii acestei conditii esentiale pentru valabilitatea unui contract.
In sensul art. 1.206 NCC, consimtamantul va fi considerat viciat cand este dat din eroare, suprins prin
dol sau smuls prin violenta. In egala masura, consimtamantul este viciat si in caz de leziune. Chiar daca
aceste vicii de consimtamant sunt tratate in mod traditional la materia actului juridic civil, consideram
oportun sa le adaptam conditiilor esentiale pentru incheierea valabila a unui contract.
Eroarea35, ca viciu de consimtamant poate fi definita ca fiind, falsa reprezentare a unor imprejurari la
incheierea unui act juridic.
Eroarea este clasificata in functie de consecintele care intervin in eroare esentiala
si eroare neesentiala. Eroarea este esentiala daca falsa reprezentare cade, astfel
cum este reglementat in art. 1207 alin.(2) NCC, asupra:

naturii sau obiectului actului juridic ce se incheie(error in negotium), in sensul

ca o parte crede ca incheie un anumit act juridic, iar cealalta crede ca incheie
un alt act juridic;
identitatii fizice a obiectului prestatiei (error in corpore), in sensul ca una
dintre parti crede ca trateaza cu privire la un anumit bun, iar cealalta parte
are in vedere un alt bun;
calitatilor substantiale ale obiectului prestatiei ori ale imprejurarii considerate
esentiale de catre parti in absenta careia actului juridic nu s-ar fi incheiat
(error in substantiam);
asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitatii acesteia, in absenta
careia contractul nu s-ar fi incheiat (error in personam).
In situatia in care falsa reprezentare cade asupra valorii economice a
contraprestatiei, este vorba de o eroare lezionara, care insa nu este supusa regulilor
de la eroare, ci regulilor de la leziune, ca viciu de consimtamant.
Eroarea neesentiala(indiferenta) este falsa reprezentare a unor imprejurari mai
putin importante la incheierea actului juridic, in sensul ca partea aflata in eroare ar
fi incheiat actul juridic si daca ar fi avut o corecta reprezentare a acelor imprejurari,
astfel incat nu este afectata insasi valabilitatea acestuia. Aceasta eroare poate
atrage cel mult o diminuarea sau o majorare valorica a prestatiei, insa poate sa
35 In legislatia civila din Franta, eroarea este reglementata de art. 1.110 Cod civil.
Acest text, scoate in evidenta printre altele ca eroarea nu reprezinta o cauza de
nulitate a contractului si ca poate avea incidenta chiar asupra substantei lucrului
care face obiectul acelui act. Pentru mai multe amanunte doctrinare privind
legislatia franceza, a se vedea: A. Benabent, op.cit., pp.61-69.

38
ramana
chiar
si
fara
vreo
consecinta
juridica.
In functie de natura realitatii fals reprezentate, eroare este de fapt si de drept.
Eroarea de fapt consta in falsa reprezentare a unei stari sau situatii faptice la
incheierea actului juridic civil, iar eroarea de drept este falsa reprezentare la
incheierea actului juridic civil a existentei sau continutului unei norme juridice.
Dupa cum este imputabila sau nu partii aflate in eroare, exista eroare scuzabila
si eroare nescuzabila. Eroarea este scuzabila atunci cand nu poate fi reprosata
partii care a avut o falsa reprezentare a realitatii la incheierea actului juridic, deci
care nu este urmarea lipsei de informare sau neglijentei partii respective. Eroarea
nescuzabila
este
acea
eroare
imputabila
partii.
Eroarea esentiala este alcatuita numai din falsa reprezentare a realitatii. Dovada
erorii poate fi facuta numai indirect, prin probarea unor elemente din care sa rezulte
starea subiectiva a celui care pretinde ca a avut falsa reprezentare a realitatii atunci
cand a incheiat actul juridic. Fiind un fapt juridic stricto sensu, eroarea poate fi
probata prin orice mijloc de proba, inclusiv prin declaratii de martori si prezumtii.
Eroarea esentiala si scuzabila, in oricare din formele sale, atrage nulitatea
relativa a actului juridic civil. In cazul actelor juridice bilaterale sau plurilaterale, nu
este necesar ca fiecare parte sa se gaseasca in eroare, pentru a fi in prezenta
viciului de consimtamant, ci este suficient sa cada in eroare numai una dintre parti.
Daca totusi ambele parti sau mai multe au fost in eroare, fiecare se poate prevala
de eroarea in care s-a aflat.
De asemenea, noile dispozitii civile reglementeaza eroarea asumata(art. 1.209),
care poarta asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de
cel care o invoca sau, dupa imprejurari, trebuia sa fie asumat de acesta.
O alta forma de eroare reglementata de dispozitiile NCC, o reprezinta eroarea de
calcul(art. 1.210). Simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului, ci numai
rectificarea acestuia, afara de cazul in care, concretizandu-se intr-o eroare asupra
cantitatii, a fost esentiala pentru incheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie
corectata la cererea oricareia dintre parti.
Tot cu titlu de noutate ne putem referi ca dispozitiile privitoare la eroare se aplica
in mod corespunzator si atunci cand exista eroare de comunicare sau de
transmitere(art. 1.211 NCC) a informatiilor sau documentelor. Mai clar, aceste
prevederi se aplica si in situatiile in care eroarea poarta asupra declaratiei de vointa
ori in cele in care declaratia a fost transmisa inexact prin intermediul unei alte
persoane ori prin mijloace de comunicare la distanta.
Pentru ca falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic sa fie viciu
de consimtamant, trebuie sa fie intrunite urmatoarele conditii:

eroarea sa fie esentiala;

eroarea sa fie scuzabila;

39

elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarator pentru

incheierea actului juridic;
in cazul actelor juridice bilaterale sau plurilaterale cu titlu oneros, este
necesar ca partea co-contractanta sa fi stiut ori sa fi trebuit sa stie ca
elementul fals reprezentat era esential pentru incheierea actului juridic civil
respectiv.
Potrivit noilor dispozitii civile, contractul se poate adapta numai cu
consimtamantul celeilalte parti, evitandu-se astfel anularea sa. Adaptarea
contractului in caz de eroare, constituie un instrument juridic novator, statuat de
art. 1.213 NCC, ce presupune ca partea care a fost in eroare sa ceara printr-o
notificare executarea contractului in modul in care aceasta parte a inteles clauzele
contractului respectiv. In acest sens, dupa ce a fost informata asupra felului in care
partea indeptatita sa invoce anulabilitatea a inteles contractul si inainte ca acesta
sa fi obtinut anularea, cealalta parte trebuie, in termen de cel mult 3 luni de la data
cand a fost notificata ori de la data cand i s-a comunicat cererea de chemare
injudecata, sa declare ca este de acord cu executarea sau sa execute fara intarziere
contractul, astfel cum a fost inteles de partea aflata in eroare.
Dolul36 intervine, potrivit art. 1.214 NCC, atunci cand partea s-a aflat intr-o
eroare provocata de manoperele frauduloase ale celeilalte parti ori cand aceasta
din urma a omis, in mod fraudulos, sa-l informeze pe contractant asupra unor
imprejurari pe care se cuvenea sa i le destainuie. Dolul poate determina anularea
contractului indiferent de elementul asupra caruia poarta si indiferent daca
elementul respectiv era determinant sau nu pentru incheierea contractului. De
asemenea, partea al carei consimtamant a fost viciat prin dol, are doua posibilitati:
sa ceara anularea contractului si daune-interese, sau sa ceara mentinerea
contractului si reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi
indeptatit. Dolul nu se va presupune, el trebuie dovedit de catre partea interesata.
Potrivit art. 1.215 NCC, dolul poate proveni si de la un tert, in cazul in care
cealalta parte a cunoscut sau, dupa caz, ar fi trebuit sa cunoasca dolul la incheierea
contractului. In acest caz, partea al carui consimtamant a fost viciat prin dol, nu
poate cere anularea contractului si plata de daune-interese, decat daca face dovada
ca cealalta parte a cunoscut sau, dupa caz ar fi trebuiet sa cunoasca dolul la
incheierea acelui contract.

36 Articolul 1.116 din Codul civil francez statueaza:Le dol est une cause de nullite
de la convention lorsque les manoeuvres pratiquees par lune des parties sont
telles, quil est evident que, sans ces manoeuvres, lautre partie naurait pas
contracte. Il ne se presume pas, et doit etre prouve.( Dolul reprezinta o cauza de
nulitate a contractului, care presupune utilizarea de manevre frauduloase de catre
una din parti, astfel incat fara acesta manevre cealalta parte nu ar fi contractat.
Dolul nu se prezuma, el trebuie dovedit).

40
Elementele constitutive ale dolului pot fi: manoperele frauduloase si
eroarea provocata de acestea.
a) Manoperele frauduloase ale unei parti contractante. Acestea, la randul lor pot
avea un element intentional si unul material.
Elementul intentional consta in stabilirea intentiei de a induce in eroare
cealalta parte, deci o simpla neglijenta nu va fi suficienta pentru a exista dol;
Elementul material este reprezentat de manevrele frauduloase( care pot
constitui chiar si o fapta penala), reprezentate de: o minciuna sau o reticenta(
o putem denumi dolosiva), atunci cand persoana pastreaza tacerea,
disimuland celeilalte parti un fapt care ar fi trebuit cunoscut la incheierea
contractului( de exemplu, vanzatorul unei case de la tara, nu-si informeaza
cumparatorul despre constructia unei ferme de porci in apropierea cladirii
vandute; o persoana vinde un automobil de ocazie prezentandu-l ca fiind
fabricat in anul 2004, fara a informa ca motorul dateaza din anul 2000; etc).
b) Eroarea provocata prin manevrele frauduloase ale unei parti contractante. In
cadrul acestui element putem releva doar faptul ca dolul, reprezinta o eroare
provocata, nu spontana, precum eroarea propriu-zisa. In egala masura, sfera de
aplicare a dolului este mai larga decat cea a erorii, avand in vedere faptul ca
alineatul (2) al art. 1.214 NCC, da posibilitatea partii al carei consimtamant a fost
viciat prin dol, sa ceara anularea contractului, chiar daca eroarea in care s-a
aflat nu a fost una esentiala.
Violenta 37 reprezinta un alt viciu de consimtamant, care consta in insuflarea
unei temeri induse asupra vointei unei persoane de a incheia un contract, de
cealalta parte a contractului sau de catre un tert. Sanctiunea care intervine in cazul
violentei este potrivit art. 1.216 alin.(1) NCC, nulitatea relativa a contractului
respectiv. De asemenea, ca si in cazul dolului, partea a carui consimtamant a fost
viciat prin violenta, pe langa anularea contractului, poate solicita si acordarea de
daune-interese sau reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor-interese, asa cum
reglementeaza dispozitiile art. 1.257 NCC.
Violenta ca si viciu de consimtamant se manifesta in aproape toate cazurile
prin amenintare si inducerea unei stari de frica partii contractante, de aceea, putem
discuta mai degraba de o violenta psihica decat de una fizica. Din punctul nostru de
vedere, violenta mai poate exista atunci cand asupra unei parti a contractului se
exercita si o constrangere economica. Dificultatea economica in care se poate afla o
persoana la un moment dat, ar putea face ca o alta sa-i insufle acele temeri care sai afecteze vointa, prin impunerea unor conditii defavorabile pentru semnarea unui
contract.
37 In dreptul civil francez, violenta este reglementata prin dispozitiile art. 1.111 Cod
civil. Potrivit acestui text:La violence exercee contre celui qui a contracte
lobligation est une cause de nullite, encore quelle ait ete exercee par un tiers
autre que celui profit duquel la convention a ete faite.(Violenta exercitata
impotriva celui care a contractat o obligatie, reprezinta o cauza de nulitate, chiar
daca aceasta a fost exercitata de catre un tert, altul decat cel caruia ii profita
contractul incheiat.).

41
Caracterele juridice ale acestui viciu de consimtamant pot fi urmatoarele:
a) violenta trebuie sa fie determinata, adica temerea sa fie suficient de grava,
incat sa determine o persoana sa incheie un contract[art. 1.216 alin.(2) NCC,
stabileste ca exista violenta cand temerea insuflata este de asa natura incat
partea amenintata putea sa creada, dupa imprejurari, ca, in lipsa
consimtamantului sau, viata, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi
expuse unui pericol grav si iminent];
b) violenta trebuie sa fie injusta si ilegitima, adica autorul sau sa recurga la o
amenintare in fapt. Amenintarea care va fi utilizata intr-o situatie de drept( de
exemplu, amenintarea debitorului din partea creditorului sau care isi reclama
propriul drept, cu un proces), poate fi legitima insa, atunci cand este folosita
intr-un abuz de drept, amenintarea devine ilegitima(creditorul doreste sa
obtina din partea debitorului sau mai mult decat are dreptul);
c) violenta trebuie sa emane de la cocontractant sau de la o terta persoana.
Chiar daca din punct de vedere psihologic atat dolul cat si violenta afecteaza
integritatea consimtamantului unei parti a contractului, intre aceste doua vicii
de consimtamant exista o diferenta majora. Diferenta poate fi explicata prin
faptul ca amenintarea victimei provocata prin violenta, este mult mai grava.
Leziunea38 reprezinta prejudiciul suferit de o parte, aflata in stare de nevoie,
de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte si care stipuleaza in favoarea
celeilalte parti ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai
mare, la data incheierii contractului, decat valoarea propriei prestatii(art. 1.221
NCC). In opozitie cu incidenta dolului sau a violentei, partea al carei consimtamant a
fost viciat prin leziune poate obtine anularea contractului, sau poate opta pentru
reducerea propriilor obligatii. Prevederile art. 1.222 alin.(1) si art. 1.257 din NCC,
stabilesc faptul ca persoana lezata nu ar avea posibilitatea sa pretinda in acelasi
timp, nulitatea contractului si daune-interese. Insa, din punctul nostru de vedere, nu
este exclus ca persoanei lezate sa i se acorde despagubiri in temeiul art. 1.357 si
urm. din NCC, pe calea constatarii unei fapte ilicite comise de catre cealalta parte a
contractului. Existenta leziunii va fi apreciata in toate cazurile si in functie de natura
si scopul contractului.
Totodata, cu exceptia cazului in care un minor isi asuma o obligatie excesiva
prin raportare la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine din contract
ori la ansamblul circumstantelor, actiunea in anulare este admisibila numai daca
leziunea depaseste jumatate din valoarea pe care o avea, la momentul incheierii
contractului, prestatia promisa sau executata de partea lezata[art. 1.222 alin.(2)
NCC].

38 Si acest viciu de consimtamant il putem regasi in legislatia civila franceza. Astfel,

potrivit art. 1.118 din Codul civil francez: La lesion ne vicie les conventions que
dans certains contrats ou a legard de certaines personnes, ainsi quil sera explique
en la meme section.(Leziunea nu viciaza acordul decat in cazul unor contracte sau
in privinta unor personae, asa cum va fi explicat in cadrul acestei sectiuni)

42
De asemenea, consideram deosebit de util sa amintim ca partea lezata care
doreste sa actioneze, ar trebui sa tina cont de prevederile prescriptiei extinctive
care ar fi incidente in cazul leziunii: spre exemplu, art. 1.223 NCC, atunci cand
partea doreste sa promoveze actiunea in anulare a contractului sau reducerea
prestatiilor, ori art. 2.517 si respectiv, art.2.528 alin.(1) din NCC, in situatia in care
aceasta promoveaza o actiune prin care solicita atragerea raspunderii civile
delictuale si obligarea celeilalte parti la plata prejudiciului cauzat.
In egala masura, alineatul (3) al art. 1.222 din NCC, stabileste faptul ca in toate
cazurile, instanta poate sa mentina contractul daca cealalta parte ofera, in mod
echitabil, o reducere a propriei creante sau, dupa caz, o majorare a propriei
obligatii. Exact ca si in cazul erorii, contractul poate fi adaptat la solicitarea partii
indreptatite sa invoce anulabilitatea contractului, iar dispozitiile art. 1.213 NCC, vor
deveni incidente si in cazul leziunii.
Un aspect deosebit de important pe care ar trebui sa-l retinem, este faptul ca nu
pot fi atacate cu actiune in anulare pe motiv de leziune, contractele aleatorii si
tranzactiile. Aceasta deoarece, primele, dupa cum bine stim, prin natura lor sau prin
vointa partilor, ofera cel putin uneia dintre parti sansa unui castig si o expune
totodata la riscul unei pierderi, ce depinde de un eveniment viitor si incert, iar prin
tanzactie partile previn sau sting un litigiu(art. 2.267 NCC).

C) Obiectul si cauza contractului.

Alaturi de cauza, obiectul contractului reprezinta ultimele doua conditii
esentiale pentru validitatea contractului prevazute de art. 1.179 NCC. Noile
reglementari civile le aloca acestora o importanta deosebita, stabilindu-le sediul
materiei printr-o serie de norme si anume: art.1.225-1.234 Obiectul
contractului si respectiv, art.1.235-1.239 Cauza.
Notiunea de obiect este utilizata in normele corespunzatoare sediului
materiei in doua sensuri:Obiectul contractului, reglementat de art. 1.225 NCC si
Obiectul obligatiei, prevazut de art. 1.226 NCC.
Obiectul contractului este constituit din operatiunea juridica stabilita de
catre parti la incheierea acestuia(vanzarea, locatiunea, imprumutul, etc). El trebuie
sa fie determinat si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute. Din punctul nostru de
vedere, obiectul contractului este determinat, atunci cand obiectul prestatiilor,
modalitatile si termenele pot fi deduse din continutul contractului respectiv.
Obiectul contractului poate fi ilicit, atunci cand este prohibit de lege sau contravine
ordinii publice ori bunelor moravuri.
Obiectul obligatiei reprezinta prestatia la care se angajaza debitorul in
continutul contractului si este privit ca un raport juridic. Obiectul obligatiei privit
prin prisma prestatiei la care se angajeaza debitorul, trebuie sa fie determinat sau

43
cel putin determinabil si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute a acelui contract.
Raportarea la prestatie si nu la obiectul obligatiei, face ca aceasta sa fie privita ca
un raport juridic distinct de operatiunea juridica, chiar daca aceasta din
urma(obiectul contractului), cat si prima(obiectul obligatiei), fac parte integranta din
continutul unui contract.
In egala masura, contractul poate fi valabil chiar daca, la momentul
incheierii sale, una din parti se afla in imposibilitate de a-si executa obligatia, afara
de cazul in care prin lege se prevede altfel. Acest caz, prevazut in continutul
dispozitiilor art. 1.227 NCC, declara valabilitatea, in principiu, a obligatiilor
imposibile la data incheierii contractului, insa numai daca prin lege nu se prevede
altfel. Daca imposibilitatea obiectului obligatiei nu este cunoscuta de catre debitor,
contractul poate fi anulabil pentru eroare, conform dispozitiilor art. 1.207 NCC. Insa,
daca debitorul nu executa obligatia imposibila la data exigibilitatii acesteia,
creditorul va avea dreptul la daune-interese, potrivit prevederilor art. 1.530 si urm.
NCC.
De aceea, pentru ca prestatia(obligatia) la care se angajeaza debitorul sa fie
valabila, trebuie respectate cumulativ urmatoarele conditii:
a) s existe - atunci cnd bunul(in sens larg) este prezent ca atare n momentul
ncheierii actului, dar i n situaia bunurilor viitoare (contractele pot stabili
prestatii i asupra bunurilor viitoare, conform art. 1.228 NCC);
b) s fie n circuitul civil (numai bunurile care sunt n circuitul civil pot face
obiectul unei prestaii contractuale art. 1.229 NCC);
c) s fie posibila (cu exceptia cazului unei imposibiliti iniiale, la momentul
ncheierii actului, pentru una dintre prile actului, contractul rmne valabil
ncheiat- art. 1.227 NCC);
d) s fie determinata sau determinabila. Sub acest aspect, NCC conine dispoziii
referitoare la determinarea calitatii obiectului obligatiei sau prestatiei
contractuale(art. 1.231 NCC), precum si dispozitii privind determinarea
obiectului obligatiei de ctre un ter(art. 1.232 NCC), ori prin raportare la un factor
de referin(art.1.234 NCC).
Cauza, reprezinta o alta conditie esentiala pentru validitatea contractului,
reglementata cu titlu de noutate39 de catre NCC. Definitia legala a cauzei, este data
de dispozitiile art. 1.235 NCC, care releva ca aceasta reprezinta, motivul care
determina fiecare parte sa incheie contractul.
Ca si in cazul obiectului obligatiei, pentru a fi valabila o cauza contractuala,
potrivit art. 1.236-1.237 din NCC, trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele
conditii:
a) s existe. Cauza nu exist, adica lipseste, atunci cnd lipsete discernmntul sau
contractul este intemeiat pe o cauza falsa( de exemplu, o persoana care se
39 Vechiul Cod civil reglementa doar Cauza obligatiei, prin dispozitiile art. 966968 si aceasta reprezenta doar scopul imediat al obligatiei(causa proxima).

44
angajeaza sa garanteze obligatia altuia, in virtutea unei relatii de afinitate sau
de rudenie dintre ele care, in realitate, nu exista ori, contand pe solvabilitatea
acesteia care, in egala masura, poate fi numai aparenta);
b) s fie licit. Cauza este licit, atunci cnd este conform legii i ordinii publice.
Cauza poate fi considerat ilicit i atunci cnd contractul este doar mijlocul
pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative(art.1.237 NCC);
c) s fie moral. Cauza nu trebuie sa fie contrar bunelor moravuri, respectiv
regulilor de convieuire social.
Cauza contractului(causa remota), denumita si scopul mediat al acestuia,
constituie motivul determinant pentru care a fost incheiat contractul, iar acest
motiv trebuie sa fie cunoscut sau, dupa caz, sa poata fi cunoscut de cealalta parte
deoarece, lipsa ori nevalabilitatea cauzei va atrage nulitatea absoluta sau, dupa
caz, anulabilitatea contractului(art. 1.238 NCC).
De asemenea, in privinta probei cauzei, conforma art. 1.239 din NCC, contractul
este valabil chiar atunci cnd cauza nu este expres prevzut. Existena unei cauze
valabile se prezum pn la proba contrar.

II.

Condiiile relative cerute pentru ncheierea valabila a unui

contract:
A) Momentul si locul incheierii contractului.
Momentul si locul incheierii contractului reprezinta doua conditii relative de
incheiere a contractului, reglementate de dispozitiile art. 1.186 NCC. Acest text,
distinge incidenta acestor doua conditii astfel:
a) prin acceptarea expres a ofertei de ctre destinatarul acesteia, caz n care
contractul se ncheie la momentul la care acceptarea ajunge la ofertant. n
acest caz, contractul se formeaz chiar dac ofertantul, din motive care nu i
sunt imputabile, nu a luat cunotin c acceptarea a ajuns la el;
b) prin acceptarea tacit a ofertei de ctre destinatarul acesteia, caz n care
contractul se ncheie la momentul la care destinatarul ofertei svrete un
act sau fapt, potrivit practicilor stabilite ntre pri, a uzanelor sau naturii
afacerii, care nu las nicio ndoial asupra manifestrii sale de voin de a
accepta oferta.
De asemenea, prevederile art. 106 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea n
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilesc ca dispoziiile art. 1.186
alin. (1) i ale art. 1.193 alin. (2) din NCC, nu sunt aplicabile contractelor n cazul n
care oferta de a contracta a fost expediat nainte de intrarea n vigoare a Codul
civil.
Momentul ncheierii contractului prezint o importan deosebit cu privire la
existena capacitii prilor, la transmiterea drepturilor asupra unui bun, la
termenul de prescripie extinctiv i, mai ales, n funcie de acest moment se
stabilete legea aplicabil raportului juridic. Totodata, asa cum am prezentat mai
sus, momentul incheierii contractului este acela in care acceptarea se intalneste cu
oferta, acest moment este influentat si de locul de situare al ofertantului si

45
acceptantului. De aceea, in cazul contractelor incheiate la distanta, intotdeauna va
trebui verificat momentul si locul in care acceptarea s-a intalnit cu oferta.

B) Oferta de a contracta.
In NCC, oferta de a contracta se gaseste intr-o corelatie naturala cu
consimtamantul partilor unui contract. Potrivit dispozitiilor art. 1.188 alin.(2) din
NCC: O propunere constituie ofert de a contracta dac aceasta conine suficiente
elemente pentru formarea contractului i exprim intenia ofertantului de a se
obliga n cazul acceptrii ei de ctre destinatar. Articolul indicat, mai prevede in
continutul alineatului urmator faptul c oferta poate proveni de la persoana care
are iniiativa ncheierii contractului, care i determin coninutul sau, dup caz, care
propune ultimul element esenial al contractului. Dispoziiile referitoare la
consimmnt, ca element esenial pentru formarea contractului, aplicabile inclusiv
contractului de societate, cuprinse in art. 11821203 NCC, se aplic n mod
corespunztor i atunci cnd mprejurrile n care se ncheie contractul nu permit
identificarea ofertei i a acceptrii.
Fata de acesta aspect, am putea defini oferta de a contracta(sau policitatiunea)
ca fiind propunerea care contine suficiente elemente pentru formarea unui contract
si care exprima intentia ofertantului de a se obliga in cazul acceptarii ei de catre
destinatar.
Potrivit art. 1.189 NCC, propunerea adresat unor persoane nedeterminate,
chiar i n ipoteza n care ar fi precis, nu are valoarea juridic a unei oferte, ci doar,
n funcie de mprejurrile concrete, are valoarea unei solicitri de ofert sau
intenie de negociere.
n mod excepional totui, acelasi text, in alineatul (2), stabileste faptul ca
propunerea adresat unor persoane nedeterminate valoreaz ofert, dac aceast
concluzie rezult din lege, uzante sau reiese, n mod cert, din anumite mprejurri
concrete.
Din analogia dispozitiilor legale in vigoare, putem afirma ca exista doua tipuri de
oferte:
a) oferta cu termen. Prevederile art. 1.191 alin.(1) NCC prevad c oferta cu
termen este irevocabil. Acest caracter poate fi atribuit ofertei i atunci cnd
el rezult din acordul prilor, al practicilor statornicite ntre acestea, al
negocierilor, al coninutului ofertei ori al uzanelor. Putem observa cu destula
usurinta particulariti specifice dreptului comercial i al afacerilor transpuse in
normele de drept civil, i anume, oferirea de valoare juridic a practicilor
statornicite ntre prile contractului;
b) oferta fara termen. Acest tip de oferta se poate subdivide in, oferta fara
termen adresata unei persoane absente(art. 1.193) si in oferta fara termen
adresata unei persoane prezente (art. 1.194 NCC):

46

oferta fara termen adresata unei persoane absente, reglementata de art.

1.193 NCC, trebuie mentinuta un termen rezonabil, in functie de
imprejurari, pentru a permite destinatarului sa o primeasca, sa o analizeze
si sa expedieze acceptarea;
oferta fara termen adresata unei persoane prezente, potrivit art. 1.194
NCC, nu produce efecte daca nu este acceptata de indata. Aceste reguli se
aplica si ofertei transmise prin telefon, fax, e-mail sau alte mijloace
moderne de comunicare la distanta.
Oferta este considerata lovit de caducitate, atunci cnd ea nu ajunge la
ofertant n termenul stabilit, sau atunci cnd destinatarul o refuz. Pentru situaia n
care ofertantul decedeaz sau devine incapabil, caducitatea ofertei irevocabile, va
interveni doar dac acest lucru este impus de natura afacerii sau de mprejurri
[art. 1.195 alin.(2) NCC].
De asemenea, putem afirma ca oferta de a contracta poate fi retrasa sau
revocata.
Oferta este considerata retrasa, atunci cand potrivit art. 1.199 NCC, ajunge la
destinatar anterior ori concomitent cu oferta sau, dupa caz, cu acceptarea.
Oferta este considerata revocata, din momentul in care ajunge la destinatar,
chiar daca acesta nu ia cunostinta din motive care nu ii sunt imputabile[art. 1.200
alin.(1) NCC].
Un alt caz in care oferta poate deveni irevocabila il reprezinta institutia
pactului de optiune. In sensul art. 1.278 NCC, pactul de optiune reprezinta acea
conventie prin care una din parti ramane legata de propria declaratie de vointa, iar
celalalta o poate accepta sau refuza, caz in care acea declaratie se considera o
oferta irevocabila si produce efectele prevazute de art. 1.191 NCC.

In cazul pactului de optiune( de preferinta), una din parti se angajeaz sa ncheie n mod
actual i anticipat contractul, si i manifest consimmntul, astfel nct, la data la care i
beneficiarul va opta pentru ncheierea acestuia, odat cu manifestarea propriei voine realizanduse ipso jure acordul de voin, contractul fiind considerat ncheiat. De altfel, s-a definit de ctre
legiuitor c manifestarea de voin, astfel exprimat, potrivit art. 1.278 NCC reprezint o ofert
irevocabil, ce produce efectele prevzute la art. 1.191 NCC.
In ceea ce privete natura juridic stabilita de catre legiuitor ca fiind cea a unei oferte,
putem avea unele retineri, aceasta deoarece, oferta clasic, reprezint o propunere de a contracta,
prin care ofertantul stabileste elementele ce pot fi luate n considerare pentru ncheierea
contractului respectiv, ori, n cazul pactului de opiune, aceste elemente sunt prestabilite de ctre
prile ce ncheie pactul i nu doar de ctre una dintre ele care ar putea fi ofertant.
In considerarea dispozitiilor legale, pactul de optiune ar avea o natura juridica complexa in
cadrul caruia am putea identifica atat oferta de a contracta, cat si o conventie in beneficiul
celeilalte parti, care, in opinia noastra, ar putea deveni creditorul celeilalte( avand recunoscut un
drept de optiune asupra incheierii contractului). Continutul pactului de optiune, trebuie sa fie
similar cu cel al contractului care urmeaza sa fie incheiat si sa contina toate elementele, astfel
incat, contractul sa fie incheiat prin simpla acceptare a beneficiarului optiunii.

47
De aceea, pactul de optiune ar putea deveni un instrument juridic deosebit de util intr-o faza
precontractuala, unde chiar in cazul in care partile nu au convenit un termen de acceptare,
legiuitorul s-a ingrijit si de acest aspect, statuand ca acest element poate fi stabilit de catre
instanta de judecata, prin ordonanta presedintiala, in conditiile alineatului (2) art. 1.278 NCC.
Opiniem sa credem ca acest termen poate fi stabilit de catre instanta de judecata si cu
respectarea art. 1.415 NCC( stabilirea judiciara a termenului).
Chiar daca nu are alocata o definitie legala, promisiunea de a contracta
reprezinta tot o conventie prin care partile se angajeaza reciproc ori numai unele
din ele, sa incheie in viitor un contract. Sediul materiei il putem identifica in
continutul art. 1.279 NCC. In cazul in care obligatia de a incheia( de a face) este
asumata numai de una din partile contractante, vom fi in prezenta unei promisiuni
unilaterale de a contracta iar, daca partile, se obliga deopotriva sa incheie acel
contract, vom fi in cazul unei promisiuni bilaterale(sinalagmatice) de a contracta.

Raportandu-ne la textul art. 1.279 NCC, o promisiune, nate n sarcina

promitentului obligaia de a ncheia n viitor un contract, astfel incat, n cazul n
care, beneficiarul promisiunii se va hotr sa ncheie contractul, promitentul va fi
inut s-i manifeste consimmntul la ncheierea contractului subsecvent. Ca si in
cazul pactului de optiune, continutul unei promisiuni, trebuie sa cuprinda toate
clauzele contractului promis, iar in lipsa lor, partile nu ar putea executa
promisiunea.
In caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul va avea drept la dauneinterese in sensul art. 1.530 NCC. De asemenea, obligaia promitentului va fi
susceptibil de executare silit (indirect), caz n care, instana, la cererea partii
care si-a indeplinit propriile obligatii, poate suplinind consimmntul celeilalte parti
si va pronuna o hotrre care s in loc de contract. Din acest motiv, putem
califica promisiunea ca avand natura unui antecontract, care ar sta la baza incheierii
viitoare a oricarui tip de contract, chair si a unuia real, daca legea nu ar interzice.

C) Acceptarea incheierii contractului

Ca si oferta de a contracta, acceptarea incheierii contractului se afla in stransa
legatura cu consimtamantul destinatarului deoarece, const n manifestarea voinei
acestuia de a ncheia contractul propus de catre titularul ofertei. Potrivit art. 1.196
NCC, acceptarea ofertei poate fi realizat prin orice act sau fapt al destinatarului,
din care rezult n mod nendoielnic, acordul su cu privire la oferta propus i
transmis. Prevederile art. 1.186 NCC cu privire la momentul si locul incheierii
contractului vor fi aplicabile in mod corespunzator.
In primul rand trebuie sa precizm faptul c, n principiu, tcerea nu are valoare
de acceptare. Acest lucru se ntmpl doar n cazurile determinate ope legis, sau
cnd rezult din acordul prilor ori din uzane sau practicile stabilite de pri.

48
De asemenea, dispozitiile art. 1.197 alin.(1) NCC, stabilesc faptul ca rspunsul
destinatarului ofertei nu poate fi considerat acceptare atunci cnd:

cuprinde modificri sau completri care nu corespund ofertei primite;

nu respect forma cerut de ofertant;
ajunge la ofertant dup ce oferta a devenit caduc.
Alineatul (2) al textului amintit statueaza ca in cazul in care oferta conine
modificri sau completri, va trebui apreciat ca fiind o contraofert din partea
destinatarului.
Acceptarea tardiv sau parvenita cu intarziere, potrivit alineatului (1) al art.
1.198 NCC, produce efecte numai dac cel care a fcut oferta l ntiineaz de
ndat pe acceptant despre ncheierea contractului. Dac acceptarea a fost fcut n
termen, ns a ajuns la ofertant dup expirarea termenului, din motive care nu in
de culpa acceptantului, ea va produce efecte dac ofertantul nu l ntiineaz
despre aceasta de ndat, potrivit celor statuate de alineatul (2) al normei
substantiale amintite.
Comunicarea acceptarii trebuie fcute prin mijloace adecvate de comunicare,
asemntoare cu cele prin care a fost transmis oferta, dac din lege, acordul
prilor sau din practicile statornicite ntre pri nu rezult contrariul[art. 1.200 alin.
(2) NCC].
Acceptarea ca si oferta de a contracta pot fi retrase, dac retragerea ajunge la
destinatar anterior sau concomitent cu oferta, sau dup caz, cu acceptarea. Att
oferta ct i acceptarea i revocarea acestora produc efecte numai din momentul n
care ajung la destinatar, chiar dac acesta nu ia cunotin de ele din motive care
nu i sunt imputabile.
Acceptarea n reglementarea NCC, nu are o natura juridica aparte, fiind tratat
ca un act juridic unilateral supus comunicrii in sensul dispozitiilor art. 1.326.
Contractul va fi considerat ncheiat n momentul n care acceptarea a ajuns la
ofertant, chiar dac acesta nu ia cunotin de ea din motive care nu i sunt
imputabile. De asemenea, asa cum am amintit la momentul si locul incheierii
contractului, contractul se consider ncheiat i atunci cnd destinatarul ofertei
svrete un act sau un fapt concludent, fr al ntiina pe ofertant, dac, n
temeiul practicilor dintre pri, al naturii afacerii, acceptarea se poate face n acest
mod (art. 1.186 NCC).

D) Forma si continutul contractului

In art. 1178 N.C. Civ este enuntat principiul libertatii formei, in sensul ca
incheierea contractului se realizeaza prin simplul acord de vointa al partilor,
capabile de a contracta, daca legea nu impune o anumita formalitate. De

49
asemenea, chiar daca noi, in continutul acestei subsectiuni, tratam forma
contractului ca o conditie relativa pentru incheierea valabila a unui contract, in
esenta, aceasta conditie poate fi una esentiala potrivit alin. (2) al art.1.179 NCC,
care stabileste faptul ca: In masura in care legea prevede o anumita forma a
contractului, aceasta trebuie respectata, sub sanctiunea prevazuta de dispozitiile
legale aplicabile.
In egala masura, cu privire la continutul contractului, vom observa ca in spiritul
dispozitiilor art. 1.272 NCC, contractul valabil incheiat, obliga nu numai la ceea ce
este in mod expres prevazut, dar si la toate urmarile pe care practicile stabilite intre
parti, uzantele, legea sau echitatea le dau contractului, in functie de natura
acestuia. Totodata, clauzele obisnuite intr-un contract se vor subintelege, chiar daca
nu sunt stipulate in continutul acestuia in mod expres.
Intorcandu-ne la notiunea de forma a contractului, potrivit art. 1.240 NCC,
vointa de a contracta poate fi exprimata verbal sau in scris. De aceea, vointa poate
fi exprimata si printr-un comportament care, potrivit legii, conventiei partilor,
practicilor stabilite intre acestea sau uzantelor, nu lasa nicio indoiala asupra
intentiei de a produce efectele juridice corespunzatoare incheierii unui contract. Ca
atare, potrivit legislatiei civile actuale, manifestarea de vointa a partilor produce
efecte juridice fara alte formalitati speciale. De aceea, putem aminti doar cateva
contracte in care simplul consens al partilor poate produce efecte juridice:
contractul de locatiune, se considera incheiat deindata ce partile au convenit
asupra bunului si pretului(art. 1781) NCC; contractul de mandat poate fi incheiat in
forma scrisa, autentica ori sub semnatura privata, sau verbala( art. 2013NCC); etc.
Pentru a da mai multa acuratete demersului nostru referitor la forma
contractului,am considerat deosebit de util sa prezentam diferitele forme cerute
unor contracte pentru ca acestea sa produca efectele juridice scontate. De aceea,
vom releva cateva puncte de vedere referitoare la cele trei tipuri de forme incidente
diferitelor tipuri de contracte. Chiar daca aceste forme au fost analizate si cu ocazia
prezentarii actului juridic, consideram ca este util sa transpunem incidenta lor in
cazul contractelor, ca acte bi sau multilaterale, dar si prentru modul destul de
judicios prin care sunt reglementate de noile dispozitii civile. Astfel, vom discuta
despre, forma ad validitatem(ad solemnitatem), forma ad probationem si forma
ceruta pentru opozabilitate pentru terti.
a) Forma ceruta ad validitatem (ad solemnitatem).
Forma ceruta pentru validitatea actului juridic este acea conditie esentiala care
presupune indeplinirea unor formalitati prevazute de lege, in absenta carora actul
nu ar putea lua nastere in mod valabil.
NCC prevede anumite situatii in care forma scrisa este o conditie de validitate,
caz in care inclusiv inscrisul sub semnatura privata este suficient pentru
satisfacerea cerintei legale, insa in anumite cazuri este ceruta forma inscrisului
autentic.
In cazul contractului, NCC prevede in dispozitiile art. 1242 alin.(2) ca: Daca
partile s-au invoit ca un contract sa fie incheiat intr-o anumita forma, pe care legea
nu o cere, contractul se socoteste valabil chiar daca forma nu a fost respectata .
Insa, acest text contravine dispozitiilor art. 1.244 NCC, care scoate in evidenta

50
faptul ca :trebuie sa fie incheiate prin inscris autentic, sub sanctiunea nulitatii
absolute, conventiile care stramuta sau constituie drepturi reale care urmeaza sa
fie inscrise in cartea funciara. Din continutul acestei dispozitii, rezulta cu usurinta
faptul ca nerespectarea formei cerute ad validitatem, ca regula esentiala pentru
validitatea unui contract de vanzare-cumparare asupra unui imobil de exemplu, se
sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
Daca de exemplu, in cazul unui contract de arendare [art.1.838 alin.(1) NCC]
sau de fideiusiune(art. 2.282 NCC), este ceruta forma scrisa ca si conditie de
validitate, pentru vanzarea unei mosteniri[art.1.747 alin.(2) NCC], a conventiilor
care stramuta sau constituie drepturi reale care urmeaza a fi inscrise in cartea
funciara(art. 1.244 NCC) sau pentru situatia contractului de intretinere(art.2.255
NCC), este ceruta in mod imperativ forma autentica pentru validitatea acelor acte.
Si aceste exemple pot continua deoarece, practica ofera o multitudine de cazuri
specifice diferitelor tipuri de contracte;
b) Forma ad probationem.
Reprezinta acea conditie impusa de lege sau de parti, care consta in
intocmirea unui inscris cu scopul de a proba actul juridic civil valabil incheiat.
Conform art. 1.241 NCC, inscrisul care constata incheierea contractului poate fi
sub semnatura privata sau autentic, avand forta probanta prevazuta de lege
(respectiv, de element constitutiv al contractului sau doar aceea de valoare
probatorie). Aceasta conditie este instituita, de pilda, in cazul contractului de
tranzactie sau al contractului de depozit voluntar. Nerespectarea formei cerute ad
probationem nu atrage nevalabilitatea actului, asa cum se intampla in cazul formei
ad validitatem, ci imposibilitatea dovedirii actului cu alt mijloc de proba.
Urmatoarele exemple de contracte incheiate cu respectarea formei ad probationem,
pot fi edificatoare: contractul de comision[art. 2.044 alin.(2) NCC]; contractul de
consignatie(art. 2.055 NCC); contractul de depozit(art. 2.104 NCC); contractul de
asigurare[art. 2.200 alin.(1) NCC]; etc;
c) Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti.
Prin forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti a actului juridic, se
intelege acea conditie necesara pentru ca actul respectiv sa fie opozabil si
persoanelor care nu au participat la incheierea lui, in scopul ocrotirii drepturilor si
intereselor lor. Aceasta este o cerinta prevazuta pentru protejarea tertilor fata de
efectele prejudiciabile ale unor acte juridice.
Poate fi asigurata prin indeplinirea unor formalitati de publicitate, in special
prin inscrieri sau notari in cartea funciara pentru instrainarile de drepturi imobiliare,
sau inscrieri in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, pentru gaj si alte
garantii reale mobiliare.
Potrivit dispozitiilor art. 1.244 NCC, cu referire la forma ceruta pentru inscrierea
in cartea funciara, se stabileste necesitatea incheierii prin inscris autentic, sub
sanctiunea nulitatii absolute, a conventiilor care stramuta sau constituie drepturi
reale care urmeaza a fi inscrise in cartea funciara. Nerespectarea formei cerute
pentru opozabilitatea fata de terti a actului juridic este sanctionata cu
inopozabilitatea actului juridic, ceea ce inseamna posibilitatea, pentru tertul
interesat, de a ignora actul invocat de parti impotriva sa.

51
In ceea ce priveste continutul contractului, asa cum am mai amintit,
dispozitiile art. 1.272 NCC, stabilesc cadrul legal al acestuia. Determinarea
continutului integral al contractului, adica, a drepturilor si obligatiilor principale,
secundare sau accesorii, se face in absenta unor clauze exprese, in ordinea stabilita
de lege si anume: practicile stabilite intre parti, uzantele in sensul art.1 alin(6) NCC,
normele legale incidente prin analogie asa cum se prevede in alineatul (2) al art. 1
NCC, precum si daca va fi cazul echitatea.
De asemenea, potrivit alineatului (2) al normei substantiale amintite, clauzele
obisnuite ale unui contract se subinteleg, chiar daca nu sunt stipulate in mod
expres. In acest sens, am putea aminti dispozitiile art. 779 NCC, referitoare la
continutul contractului de fiducie. Acest text, prevede in mod imperativ si sub
sanctiunea nulitatii absolute, continutul unui contract de fiducie. Un alt exemplu
elocvent poate reprezenta si alin. (2) al art. 2.372 NCC, care statueaza, sub
sanctiunea nulitatii absolute, faptul ca un contract de ipoteca trebuie sa determine,
constituitorul si creditorul ipotecar, sa arate cauza obligatiei garantate si sa faca o
descriere suficient de precisa a bunului ipotecat.

III.

Nulitatea. Cauzele, efectele nulitatii si validarea contractului in caz

de nulitate.
In caz de nerespectare a conditiilor privind formarea contractelor, va fi
incidenta sanctiunea ordinara stabilita de normele noastre de drept material,
denumita in mod generic, nulitate. Nulitatea este cunoscuta ca fiind acea sanctiune
care anihileaza retroactiv, in tot sau in parte, efectele juridice ale unui contract
datorita unor imperfectiuni in formarea sa.
O consacrare legala a notiunii de nulitate in cazul contractelor, o putem
identifica in continutul art. 1.246 NCC. Acest text, prezinta nulitatea ca pe o
sanctiune de drept comun (jus commune), ce intervine in cazul incalcarii conditiilor
cerute de lege pentru incheierea valabila a unui contract, cu exceptia cazului in care
legea nu stabileste o alta sanctiune (de exemplu, inopozabilitatea actelor juridice
efectuate de catre coproprietari cu incalcarea regulii unanimitatii, fara
consimtamantul coproprietarului direct interesat, conform art.642 NCC; revocarea
actelor incheiate in frauda creditorilor, statuata de art. 1.562 NCC; etc).
Ca si in cazul actelor juridice, noile dispozitii civile reglementeaza nulitatea
contractului pe baza distinctiei clasice: nulitatea absoluta(art. 1.247) si respectiv,
nulitatea relativa(art. 1.248).
Nulitatea absoluta atrage nulitatea contractului in anumite cazuri prevazute
de lege, dar si atunci cand rezulta din lege ca interesul ocrotit este unul general(art.
1.250 NCC). In conformitate cu dispozitiile alineatului (2) al art. 1.247 NCC, nulitatea
absoluta poate fi invocata oricand si de orice persoana interesata, pe cale de
actiune in constatare ori, pe cale de exceptie. In continuare, alineatul (3) al normei
amintite, stabileste in mod imperativ ca, instanta de judecata va fi obligata sa
invoce din oficiu nulitatea absoluta, in toate cazurile in care din dezbateri sau din

52
continutul contractului, rezulta ca acest act este lovit de aceasta forma de nulitate.
Noul Cod civil, prevede in terminis o serie de cauze in care nulitatea absoluta devine
incidenta in mod incontestabil si anume:

nevalabilitatea sau absenta obiectului unui contract[art.1.226 alin.(2)

NCC];

ilicitatea obiectului sau a cauzei contractului[art. 1.225 alin.(2) si art.

1.238 alin.(2) NCC];
imoralitatea obiectului sau a cauzei[art. 1.225 alin.(3) si art. 1.238 alin.
(2) NCC].
Chiar daca un contract este lovit de nulitate absoluta, potrivit alineatului (4) al
art. 1.247 NCC, acesta poate fi confirmat doar in cazuri prevazute de lege [de
exemplu, confirmarea liberalitatilor de catre mostenitorii universali sau cu tilu
universal conform art. 1.010 NCC, ori cazul in care partile unui contract de vanzare
au convenit un alt mod de determinare a pretului, potrivit alin.(3) art. 1.662 NCC,
etc]. De asemenea, potrivit art. 1.249 alin.(1) NCC, daca prin lege nu se prevede
altfel, nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, in cadrul unei actiuni in justitie,
ori pe cale de exceptie.
Nulitatea relativa atrage anulabilitatea contractului in cazul in care nu au
fost respectate dispozitiile legale instituite pentru ocrotirea unui interes
particular(art.1.248 NCC). In aceste conditii, nulitatea relativa poate fi invocata
numai de catre persoana al carei interes este ocrotit prin dispozitia legala incalcata,
in opozitie cu nulitatea absoluta, unde, asa cum am mai aratat, instanta de judecata
este obligata sa o invoce din oficiu. Si in cazul nulitatii relative, noile dispozitii civile
regelementeaza in mod expres o serie de cauze care pot determina sau prezuma
existenta acestui tip de nulitate si anume:

nerespectarea dispozitiilor legale privitoare la capacitatea de

exercitiu(art. 37 si 209 NCC);
consimtamantul uneia dintre parti a fost viciat(art.1.206 NCC);
in alte cazuri in care cauza nulitatii nu este determinata ori nu
reiese in chip neindoielnic din lege[art. 1.918 alin.(4), art. 2.075 alin.
(3), etc].
Efectele nulitatii sunt similare, chiar daca cauza de nulitate este una
absoluta sau relativa. Astfel, primul efect l-ar constitui desfiintarea contractului in
mod imediat in cazul nulitatii absolute sau conditional, cu efect retroactiv, in situatia
nulitatii relative. Acest efect are o reglementare legala in alineatul (1) al art. 1.254
NCC, pe care il putem consacra sub forma principiului retroactivitatii deoarece, un
contract lovit de nulitate absoluta, anulat, poate fi considerat ca nu a fost niciodata
incheiat, iar partile vor fi repuse ope legis, in situatia anterioara.
De asemenea, in conditiile legii(de plin drept sau la cerere), un alt efect,
spunem noi, accesoriu desfiintarii unui contract, il constituie si desfiintarea actelor
subsecvente incheiate in baza lui[art.1.254 alin.(2) NCC].

53
Un al treilea efect pe care-l produce nulitatea unui contract, este cel privind
repunerea partilor in situatia anterioara(restitutio in integrum) incheierii acelui act.
Daca intre momentul incheierii si momentul desfiintarii contractului acesta a fost
pus in executare, partile vor fi puse in situatia anterioara incheierii acestuia si vor fi
obligate la restituirea prestatiilor primite, chiar daca acestea au fost executate
succesiv sau au avut un caracter continuu.
Un ultim efect corespunzator nulitatii, permite partii vatamate, in cazul in care
cauza de nulitate este imputabila uneia dintre parti, sa ceara daune-interese sau,
dupa caz, reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor-interese, pentru
acoperirea prejudiciului material si moral cauzat(art. 1.257, 1.258, 1.357 si urm.
NCC).
De asemenea, daca nulitatea poate fi indreptata prin confirmare in cazuri
prevazute in mod expres de lege si validitatea acelui contract nu va mai fi afectata,
contractul putand produce efecte in continuare, nu acelasi lucru se poate intampla
in cazul refacerii sau conversiunii unui contract. Atat refacerea contractului nul(art.
1.259 NCC), cat si conversiunea contractului nul(art. 1.260 NCC) nu pot reprezenta
cauze de validare aplicabile unui contract incheiat in mod nevalabil deoarece, din
punctul nostru de vedere, acest contract va produce alte efecte viitoare de la
momentul refacerii, respectiv convertirii sale, fata de vechiul inscris.
De asemenea, un contract afectat de o cauza de nulitate poate fi validat in
conditiile art. 1.261-1.265 NCC.
Dispozitiile art. 1.261 NCC, scot in evidenta doua cazuri in care un contract
afectat de nulitate poate fi validat:

atunci cand nulitatea este acoperita;

prin confirmarea rezultata din vointa, expresa sau tacita, de a renunta la
dreptul de a invoca nulitatea.
Daca un contract anulabil va fi confirmat, atunci vointa partii care renunta la
dreptul de a invoca nulitatea trebuie sa fie certa[art. 1.262 alin.(2) NCC]. Un aspect
deosebit de important pe care trebuie sa-l retinem, este cel legat de faptul ca, un
contract confirmat, poate produce efecte retroactive.
Numai un contract lovit de nulitate relativa poate fi confirmat insa, cu
respectarea urmatoarelor conditii prevazute de art. 1.263 NCC:

in momentul confirmarii sale conditiile de validitate sunt intrunite;

persoana care poate confirma contractul atunci cand cunoaste cauza de
nulitate, iar in caz de violenta, dupa incetarea acesteia;
parintele, tuturele sau curatorul special, chemati de lege sa incuviinteze
actele minorului, in numele si in interesul acestuia, pot sa confirme
contractul atunci cand incuviintarea era suficienta pentru incheierea
valabila a acestuia. Acelasi lucru se poate intampla si in cazul in care
acel contract trebuie sa fie incheiat cu acordul instantei de tutela;

54

daca nu exista o confirmare expresa, obligatia contractului sa fi fost

executata in mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmata
de catre partea interesata.
Partea unui contract care trebuie sa confirme acel inscris, poate fi pusa in
intarziere printr-o notificare in continutul careia, partea interesata poate sa solicite
fie confirmarea contractului anulabil, fie sa exercite actiunea in anulare, in termen
de 6 luni de la premirea acelei notificari, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a
cere anularea acelui contract[art. 1.263 alin.(3) NCC].
Pentru a fi valabil, actul confirmativ incheiat de catre partea care confirma
contractul, trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente: obiectul, cauza si natura
obligatiei, mentiunea despre motivul actiunii in anulare, precum si intentia de a
repara viciul pe care se intemeiaza acea actiune.
Efectele confirmarii unui contract anulabil pot fi urmatoarele:

renuntarea la mijloacele si exceptiile ce puteau fi opuse de partea

interesata, sub rezerva drepturilor dobandite si conservate de tertii de
buna-credinta;
cand fiecare dintre parti poate invoca nulitatea contractului sau mai
multe parti o pot invoca impotriva alteia, confirmarea facuta de una
dintre acestea nu impiedica invocarea nulitatii de catre celelalte parti;
confirmarea unui contract lovit de nulitate relativa pentru vicierea
consimtamantului prin dol sau violenta, nu implica renuntarea de catre
cealalta parte, la dreptul de a cere daune-interese.

1. 4. Interpretarea contractelor.
Din momentul in care se incheie, un contract poate produce o serie de efecte
insa, pentru a intelege mai bine aceste efecte, trebuie mai inainte de toate, sa stim
sa interpretam acel contract.
Potrivit art.1.266 alin.(1)NCC, contractele se interpreteaza dupa vointa
concordanta a partilor, iar nu dupa sensul literal al termenilor. Legislatia 40
europeana scoate in evidenta dispozitii asemanatoare insa, interpretarea
contractelor se face dupa intentia comuna a partilor si nu dupa vointa concordanta
a acestora, care practic sunt fenomene psihologice sinonime.
Alineatul urmator al normei substantiale amintite, scoate in evidenta faptul ca
la stabilirea vointei concordante, se va tine seama, intre altele: de scopul
40 De exempl, in Codul civil francez, art. 1.156 prevede:On doit dans les
conventions recherch quelle a ete la commune intention des parties contractantes,
plutot que de sarreter au sens litteral des termes( In continutul conventiilor,
trebuie identificata intentia comuna a partilor contractante, inainte de a interpreta
sensul litaral al termenilor). Dupa cum se poate observa, aceasta dispozitie seama
destul de frapant cu continutul alineatului (1) al art. 1.266 NCC din Romania.

55
contractului, de negocierile purtate de parti, de practicile statornicite intre acestea
si de comportamentul lor ulterior incheierii contractului. Cu titlu exemplificativ, in
materia interpretarii vointei concordante a partilor, am putea aminti doar despre,
interpretarea testamentului(art. 1.039 NCC) sau interpretarea clauzei unei
vanzari(art. 1.671 NCC).
Un alt aspect important legat de interpretarea unui contract, priveste
determinarea clauzelor mentionate de parti in continutul acelui act. In privinta
clauzelor obisnuite, alineatul (2) al art. 1.272 NCC, stabileste destul de clar ca, desi
nu sunt stipulate in mod expres ele, pot fi subintelese, insa cum pot fi interpretate
celelalte clauze?
In afara clauzelor obisniute, NCC reglementeaza inca o serie de clauze ce pot fi
identificate in continutul unui contract si anume:
a) clauzele externe. Acest tip de clauze, sunt reglementate de art. 1.201 NCC
si pot fi prezentate de exemplu, de conditiile generale ale ofertantului.
Clauzele externe sunt frecvent utilizate in contractele cadrul-cadru, sau
asa cum le-am denumit in clasificarea contractelor, contractele-tip, care
apartin unor societati care detin un monopol sau o pozitie dominanta asupra
unui serviciu, cum ar fi: contractele de telefonie, contractul de transport pe
calea ferata, etc;
b) clauzele standard. Reglementarea clauzelor standard a fost determinata
de catre legiuitor in continutul art. 1.202 NCC. Acesta a preluat din dreptul 41
comparat, o buna parte din prevederile articolului amintit anterior. Clauzele
standard se aplica la incheierea contractului si reprezint: stipulaiile
stabilite prealabil de una dintre pri pentru a fi utilizate n mod general i
repetat i care sunt incluse n contract far s fi fost negociate cu cealalt
parte [art. 1202 alin. (2) NCC]. Practic, aceste clauze sunt impuse celeilalte
parti si stau de regula la baza contractelor de adeziune. Ins, n etapa
negocierii unui contract, prile ar putea utiliza atat clauzele standard, ct i
cele negociate. Daca in practica va exista un conflict intre acest tip de
clauze, solutia o identificam in continutul alineatului (3) al art. 1.202 NCC,
care stabileste faptul ca vor avea intaietate, clauzele negociate in fata celor
standard.
In continuare, alineatul (4) al art. 1.202 NCC, releva cazul in care ar
interveni un conflict ntre clauze standard utilizate de ambele pri.
Rezolvarea acestui conflict vine tot din norma legala amintita in sensul ca,
acel contract va fi incheiat pe baza clauzelor convenite si a oricaror
clauze standard comune in substanta lor. Singura exceptie statuata de
alineatul pus in discutiei, il reprezinta cazul n care una dintre pri notific

41 Pentru mai multe amanunte, a se vedea Principiile UNIDROIT, care au

constituit una din sursele legale principale de inspiratie a legiuitorului civil roman.
Alineatul (2) al art. 1.202 NCC, are un continut aproape asemanator cu alin. (2) al
art.2.1.19 din aceste Principii.

56
celeilalte pri, fie anterior momentului ncheierii contractului, fie ulterior i
de ndat, c nu intenioneaz s fie inut de un astfel de contract.;
c) clauzele neuzuale. Conform dispozitiilor art. 1.203 NCC, aceste clauze
reprezinta o forma a clauzelor standard. Ele pot stabili o serie de dispozitii si
anume:

in folosul celui care le propune: limitarea raspunderii, dreptul de a denunta

unilateral contractul, dreptul de a suspenda executarea obligatiilor;
in detrimentul celeilalte parti: decaderea din drepturi ori din beneficiul
termenului, limitarea dreptului de a opune exceptii, restringerea libertatii de
a contracta cu alte persoane, reinoirea tacita a contractului, legea aplicabila,
clauze compromisorii;
derogari de la normele privitoare la competenta instantelor judecatoresti.
Clauzele neuzuale pot produce efecte in continutul unui contract, cu
conditia sa fie acceptate, in mod expres, in scris, de cealalta parte.
In afara acestor clauze, in practica mai putem identifica si aceea categorie de
clauze abuzive, care au o reglementare42 interna legala si pot exista in continutul
unor contracte de prestari servicii, inclusiv unele bancare. Aceste clauze au ca efect
crearea unui dezechilibru contractual in detrimentul unui consumator, un
dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor contractului, denumit si abuz de
drept contractual.
Revenind la interpretarea contractelor, noile dispozitii civile, mai reglementeaza
un tip de interpretare, denumit sistematica, dar si cazul interpretarii clauzelor
indoielnice.
In primul caz, legiuitorul stabileste ca intotdeauna clauzele, se interpreteaza
unele prin altele, dand fiecareia intelesul ce rezulta din ansamblul contractului( art.
1.267 NCC).
De asemenea, clauzele susceptibile de mai multe intelesuri se interpreteaza in
sensul ce se potriveste cel mai bine naturii si obiectului contractului[ alin.(1) art.
1.268 NCC]. Clauzele susceptibile de mai multe intelesuri pot fi clauze indoielnice
si se interpreteaza tinand seama, intre altele, de natura contractului, de
imprejurarile in care a fost incheiat, de interpretarea data anterior de parti, de
sensul atribuit in general clauzelor si expresiilor in domeniu si de uzante[alin.(2) art.
1.268 NCC].
De asemenea, clauzele se interpreteaza in sensul in care pot produce efecte,
iar nu in acela in care nu ar putea produce niciunul[alin.(3) art. 1.268 NCC].
42 Pentru mai multe amanunte, a se vedea dispozitiile Legii nr. 193/2000 privind
clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si
consumatori, republicata in M. Of., Partea I, nr. 543 din 3 august 2012. In legislatia
comunitara, am putea aminti despre Directiva nr. 93/13/CE, a Consiliului
Europei privind clauzele abuzive n contractele ncheiate cu consumatorii.

57
Urmatorul exemplu poate fi edificator in ceea ce priveste interpretarea
clauzelor indoielnice: la negocierea unui contract, au fost stabilite anumite clauze
care nu se regasesc in contractul final. Noi nu am renuntat la aceste clauze
deoarece, am considerat ca un contract mai simplu poate profita ambelor parti insa,
daca s-ar ivi un litigiu referitor la modul de executare a contractului, ne-am putea
prevala si de clauzele anterioare convenite cu ocazia negocierilor. In sprijinul acestei
sustineri am putea aduce o serie de inscrisuri care pot confirma modul de
desfasurare a negocierilor si implicit clauzele care nu se regasesc in contractul final.
Rezolvarea acestei situatii se regaseste in art. 1.266 NCC, amintit in randurile
anterioare, care reglementeaza interpretarea contractelor dupa vointa concordanta
a partilor. Asa cum am mai prezentat, alineatul (2) al acestui text scoate in evidenta
faptul ca la stabilirea vointei concordante a partilor, se va tine seama printre altele
si de negocierile purtate de parti ulterior incheierii contractului. In acest sens, daca
partile au executat si acte la care nu s-au obligat prin contract, dar care au stat la
baza negocierii sale, se poate interpreta ca au existat si alte clauze care nu au fost
inscrise in acel contract.

1. 5. Efectele contractelor.
Pentru ca un contract sa produca efecte juridice, el trebuie sa respecte
conditiile de validitate mai sus mentionate, in caz contrar, acel act va fi lovit de una
din formele de nulitate amintite.
Notiunea de contract sau de conventie, reprezinta o notiune fundamentala
pentru viata sociala, fara de care, asa cum am mai amintit 43, relatiile umane sunt de
neconceput. Inca din perioada romana s-a afirmat principiul potrivit caruia, o
conventie trebuie sa fie respectata(Pacta sunt servanda), principiu care in
contemporaneitate este preluat de afirmatia ca, acordurile consacrate intr-un
contract trebuie sa fie respectate.
Este vorba despre unul dintre efectele esentiale ale contractului, si anume cel
produs intre partile contractante, analizat de catre doctrina 44 sub denumirea de
Principiu al fortei obligatorii. Insa, in afara partilor contractante, un contract poate
naste anumite efecte45 si fata de persoane care nu au avut calitatea de subiecte
contractante si atunci vom fi in prezenta Principiului relativitatii efectelor
contractului, ori, dupa caz, a Principiului opozabilitatii efectelor unui contract.
43 Ibidem p.15
44 Pentru mai multe amanunte doctrinaire asupra acestui principiu, a se vedea: L.
Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit., pp.140-150.
45 Ibidem, pp.174-191.

58
De aceea, am considerat util sa efectuam o distinctie a efectelor produse de
contract intre, partile contractante si respectiv, fata de persoanele care nu au
calitatea de contractanti.
A) Efectele contractului n raporturile dintre prile contractante.
Dupa cum am relevat la inceputul acestei subsectiuni, contractul produce
efecte deosebit de importante intre partile contractante. Aceste efecte, sunt
cunoscute prin prisma principiului fortei obligatorii a contractului, care are si o
reglementare legala in continutul art. 1.270 NCC. Acest principiu al fortei obligatorii
a contractului, nu reprezinta altceva decat o transpunere legala a principiului
Pacta sunt servanda deoarece, alineatul (1) al dispozitiei amintite stabileste ca:
Contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante.
Din continutul principiului fortei obligatorii a contractului prevazut de norma de
drept amintita, dar si coroborat cu dispozitiile altor norme incidente efectelor
contractului in raporturile dintre partile contractante(art. 1.270-1.279 NCC), rezulta
doua consecinte fundamentale si anume: contractul nu poate fi revocat sau
modificat in mod unilateral decat in cauze autorizate de lege(a) si, limitarea
principiului fortei obligatorii prin interventia instantei de judecata in anumite cazuri
reglementate de lege(b).
De aceea, am amintit la debutul lucrarii noastre ca legea prevede o serie de
exceptii de la principiul fortei obligatorii a contractului, spre exemplu: prorogarea
efectelor anumitor acte juridice, prelungirea efectelor contractului cu executare
succesiva datorita suspendarii temporare a executarii acestuia, pe timpul cat
dureaza cauza de suspendare, moratoriul legal, tacita relocatiune, clauza de
dezicere si impreviziunea. Insa, din punct de vedere didactic am considerat util sa
prezentam in cadrul primei consecinte printre altele si cateva consideratii legate de
clauza de dezicere si am pastrat situatia impreviziunii pentru a fi dezvoltata in
continutul celei de-a doua consecinte, asta intrucat, limitarea principiului fortei
obligatorii cu ocazia constatarii impreviziunii, poate fi efectuata de catre instanta de
judecata.
a) Contractul nu poate fi revocat sau modificat in mod unilateral
decat in cauze autorizate de lege.
Principiul general potrivit caruia, contractul valabil incheiat are putere de lege
intre partile contractante, interzice revocarea sau modificarea unilaterala a actului
respectiv. Astfel, potrivit acestuia, un contract se modifica sau inceteaza numai prin
acordul partilor(mutuus consenssus/dissensus) si in lipsa acordului partilor, cu titlu
exceptional, prin cauze autorizate de lege.
Se stie ca orice contract valabil incheiat este obligatoriu si produce efecte
numai intre partile sale(inter partes), care sunt tinute sa respecte drepturile si
obligatiile contractuale asa cum le-au detreminat in continutul actului juridic
respectiv. Mai mult decat atat, cu privire la obligativitatea( executorialitatea)
contractului, cu exceptia cazurilor in care legea limiteaza forta obligatorie a actului

59
respectiv( spre exemplu, cazul impreviziunii), orice persoana trebuie sa-si execute
obligatiile pe care le-a contractat, iar creditorul, potrivit art. 1.516 NCC, are dreptul
la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei.
De aceea, efectul fundamental al principiului fortei obligatorii pentru partile
contractante, este acela ca sunt obligate sa execute intocmai prestatiile asumate
prin contract. Aceasta executare pentru debitor, trebuie sa corespunda cu
elementele stabilite in continutul contractului (calitate, cantitate, loc, moment, etc).
In situatia in care debitorul nu si-a executat intocmai prestatia, atunci el poate fi pus
in intarziere de creditor, potrivit art. 1.521 si urm. NCC, care ii poate solicita
debitorului chiar si plata unor daune-interese(1.530 NCC).
Dar pot exista si cazuri in care creditorul refuza in mod nejustificat plata oferita
corespunzator sau, cand refuza sa indeplineasca actele pregatitoare fara de care
debitorul nu isi poate executa obligatia. In aceste cazuri, potrivit art. 1.510 si urm.
NCC, debitorul are dreptul sa-si puna in intarziere creditorul, care, odata cu aceasta,
va prelua riscul imposibilitatii de executare a obligatiei, precum si obligatia la
repararea eventualelor prejudicii cauzate prin intarziere, dar si contravaloarea
cheltuielilor de conservare a bunului datorat. De asemenea, dupa punerea in
intarziere a creditorului, debitorul nu va fi tinut sa restituie fructele culese.
Revenind la posibilitatea revocarii sau modificarii contractului, asa cum am
amintit, aceasta poate fi facuta prin acordul comun al partilor sau prin
autorizarea unor dispozitii legale.

Revocarea sau modificarea contractului prin acordul comun al

partilor. Partile unui contract au facultatea de reveni asupra obligatiilor
asumate, producandu-se astfel o revocare sau modificare amiabila. Daca
vom fi in prezenta unui contract cu executare succesiva, partile pot conveni
asupra revocarii sau modificarii sale insa, aceste operatiuni juridice nu pot
produce efecte retroactive si aceasta datorita ireversibilitatii prestatiilor deja
executate. In aceste conditii, revocarea sau modificarea amiabila va produce
efecte doar pentru viitor, pentru care partile vor stabili dupa caz, decalarea
unui termen de executare succesiva( de exemplu, cazul unui contract de
inchiriere) in situatia unei modificari a contractului sau o repunere in situatia
anterioara, in cazul revocarii unui contract.
In cazul unui contract cu executare instantanee, efectele viitoare ale
revocarii sau dupa caz, a modificarii prin acordul comun la partilor vor fi
oarecum diferite. Ca si in cazul contractului cu executare succesiva,
revocarea sau modificarea contractului cu executare instantanee, nu va
atrage efecte retroactive insa, daca prin contractul respectiv s-a transferat
un drept de proprietate asupra unui bun, doctrina 46 stabileste ca prin

46 Pentru mai multe amanunte doctrinare cu privire la revocarea amiabila a unui contract cu executare instantanee, a
se vedea: L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit., p. 146.

60
restabilirea situatiei juridice anterioare, partile de fapt vor incheia un nou
contract de instrainare a bunului de la dobanditor la vanzator.

Revocarea sau modificarea contractului prin autorizarea unor

dispozitii legale. Legea permite in anumite cazuri revocarea unilaterala
sau fortata a contractului, fara sa se tina seama, dupa caz, de vointa
celeilalte parti sau chiar de vointa comuna consacrata in continutul acelui
act juridic. In privinta revocarii( denuntarii) unilaterale a unui contract,
aceasta poate opera, de regula, in temeiul unei clauze de dezicere(poate fi
unilaterala sau bilaterala), iar dispozitiile art. 1.276 si 1.277 NCC, stabilesc
cateva reguli esentiale si anume:
dreptul de a denunta contractul trebuie sa aibe o consacrare legala sau
contractuala;
pentru contractele cu executare dintr-o data denuntarea poate fi
exercitata atata timp cat executarea nu a inceput;
pentru contractele cu executare succesiva sau continua, dreptul de
denuntare poate fi exercitat cu respectarea unui termen rezonabil de
preaviz, chiar si dupa inceperea executarii contractului, insa denuntarea
va produce efecte juridice doar in ceea ce priveste prestatiile viitoare;
daca in contract a fost stipulata o prestatie in schimbul denuntarii,
aceasta din urma va produce efecte numai dupa executarea prestatiei;
pentru contractele incheiate pe durata nedeterminata denuntarea
unilaterala poate opera de oricare dintre parti cu conditia respectarii unui
termen rezonabil de preaviz. Orice clauza contrara sau stipularea unei
prestatii in schimbul denuntarii contractului se considera nescrisa si va fi
lovita de nulitate partiala, potrivit art.1.255 alin.(3) NCC.
Cu privire la revocarea fortata a contractului, aceasta poate avea loc in
cazul contractelor cu executare succesiva, incheiate intuituu personae, atunci
cand a fost executat numai de catre persoana in considerarea caruia a fost
incheiat, moartea sau incapacitatea acesteia, conducand la incetarea de plin
drept a contractului. Contractul individual de munca poate face parte din
categoria acestor acte supuse revocarii fortate.

b) Limitarea principiului fortei obligatorii prin interventia instantei de

judecata in anumite cazuri reglementate de lege.
Executorialitatea contractului fata de parti este neidoielnica insa, pe parcursul
derularii sale pot interveni anumite situatii in care, datorita unor imprejurari care nu
au fost anticipate la momentul incheierii, executarea obligatiilor va deveni dificila
pentru una din parti. De aceea, in cadrul acestei consecinte fundamentale ale
efectelor unui contract, vom incerca sa ilustram cateva cazuri in care va fi necesara
o interventie judiciara asupra vointei partilor consacrate intr-un contract, pentru
adaptarea sau distribuirea echitabila a pierderilor si beneficiilor, ori chiar a incetarii
sale.
In primul rand, ne vom opri la prezentarea catorva generalitati legate de
situatia impreviziunii asa cum este reglementata de dispozitiile art. 1.271 NCC si, in

61
continuare, vom expune
contractuale abuzive.

imprejurarea

constatarii

judiciare

unor

clauze

Impreviziunea47. Chiar daca are o reglementare expresa in noile

dispozitii civile, totusi, institutia impreviziunii intervine in mod exceptional
si cu precadere, in cazul contractelor cu executare succesiva. Alineatul
(1) al art. 1.271 NCC, stabileste principiul potrivit caruia, partile sunt
obligate sa isi execute obligatiile, chiar daca executarea lor a devenit mai
oneroasa, fie datorita cresterii costurilor executarii propriei obligatii, fie
datorita scaderii valorii contraprestatiei. Aceste dispozitii, nu fac altceva
decat sa scoata in evidenta faptul ca fiecare parte contractanta, trebuie
sa isi execute obligatia sa potrivit clauzelor contractului, chiar si atunci
cand obligatia proprie a devenit mai oneroasa decat parea sa fie la data
incheierii contractului, iar prin aceasta, afectand echilibrul prezumat
initial, dintre prestatiile reciproce. In continuare, alineatul (2) prevede in
terminis, exceptia impreviziunii in sensul ca, in cazul in care
executarea contractului a devenit excesiv de oneroasa datorita unei
schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face vadit injusta
obligarea debitorului la executarea obligatiei, instanta poate sa dispuna.
Potrivit dreptului de dispozitie recunoscut persoanelor in procesul civil,
instanta de judecata va fi sesizata de oricare parte a unui contract
afectata de impreviziune, care poate demonstra in mod cumulativ
indeplinirea urmatoarele conditii:
elementul care provoaca un caracter exclusiv al sarcinii debitorului sa nu
fi existat la data incheierii contractului respectiv, ci sa se nasca dupa
acesl moment;
schimbarea imprejurarilor, precum si intinderea acestora sa nu fi fost
avute in vedere si nici sa nu fi fost posibil sa fie avute in vedere de catre
debitor, in mod rezonabil, in momentul incheierii contractului;
debitorul in dificultate sa nu-si fi asumat in mod expres sau prin natura
contractului, sa suporte riscul schimbarii imprejurarilor si nici sa nu fi fost
posibil sa fie avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, la
momentul incheierii contractului;
debitorul, sa fi incercat, intr-un termen rezonabil si cu buna-credinta,
negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului.
Dupa cum rezulta din aceasta ultima conditie, sesizarea instantei
judecatoresti reprezinta a doua faza pe care debitorul ar putea-o
parcurge atunci cand obligatia sa ar fi afectata de impreviziune, aceasta
deoarece, in prealabil, el poate face dovada ca a incercat negocierea cu
cealalta parte, in scopul de a obtine adaptarea respectivului contract.
De asemenea, daca debitorul face dovada ca in mod cumulativ a
indeplinit aceste conditii, el poate sesiza instanta de judecata, care,
poate pronunta una din urmatoarele solutii:

47 Cu privire la impreviziune, a se vedea, R. Motica, Impreviziunea contractual si

imposibilitatea fortuita de executare. Analiza de drept comparat, Revista de Stiinte
Juridice nr. 1/2014, pp.9-24.

62

adaptarea contractului pentru a distribui in mod echitabil intre parti

pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor;
incetarea contractului la momentul si in conditiile pe care le stabileste.
Ceea ce este de retinut din toate aceste consideratii, este faptul ca
simplele modificari obisnuite ale pretului ori ale costurilor unui contract,
nu ne va face sa fim in prezenta impreviziunii, insa, daca aceste
circumstante noi vor crea un dezechilibru de o anumita gravitate, ce
poate fi apreciat de judecator(prin indeplinirea cumulativa a conditiilor
mai sus indicate), atunci se poate constata existenta impreviziunii. In
aceste conditii, debitorul trebuie sa demonstreze ca aceste circumstante
noi l-au pus intr-o postura economica foarte dificila, ca de exemplu,
falimentul, inflatia, etc;

Clauzele abuzive. Prin constatarea unor clauze abuzive in continutul

unui contract, in mod indirect, se nuanteaza nasterea unui abuz de drept
contractual fata de cealalta parte a contractului. Asa cum am mai
amintit48, dispozitiile Legii nr. 193/2000, reglementeaza incidenta
clauzelor abuzive, numai din contractele incheiate intre profesionisti 49 si
consumatori50. Acest act normativ releva in terminis reglementari despre
clauzele abuzive si are un vadit continut protectionist, instituit in
favoarea consumatorului. Caracterul protectionist al legii, rezulta chiar
din debutul acesteia, mai precis din continutul art. 1 alin.(2), care
stabileste ca: In caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze
contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului.
Pentru a intari aceasta dispozitie, alineatul (3) al articolului amintit,
stabileste in mod imperativ faptul ca: Se interzice profesionistilor
stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
De asemenea, pentru mai multa acuratete, la finalul actului normativ
legiuitorul a considerat util sa aloce o anexa 51, care este parte integranta
a legii, in care prezinta o lista a clauzelor considerate abuzive.
B) Efectele contractului n raporturile cu persoane care nu au calitatea de
pri contractante.
48 Ibidem p.44.
49 In sensul alin.(2) din art.2 al legii amintite, profesionist poate fi: orice
persoana fizica sau juridica autorizata, care, in temeiul unui contract care intra sub
incidenta prezentei legi, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale
sau de productie, artizanale ori liberale, precum si orice persoana care actioneaza
in acelasi scop in numele sau pe seama acesteia.
50 Notiunea de consumator este evocata in continutul alineatului (1) al art. 2 din
actul normativ pus in discutie. Astfel, trebuie asimilata acestei notiuni:orice
persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul
unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara
activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale.

63
Dupa cum am amintit, principiul enuntat in continutul art. 1.270 alin.(1) NCC,
releva forta obligatorie a contractului intre partile contractante care s-au obligat in
nume si beneficiu propriu. In afara efectelor produse intre aceste persoane, anumite
contracte mai pot genera consecinte juridice si fata de terte persoane care nu au
avut calitatea de parti contractante. Aceste consecinte juridice(efecte), pot fi privite
prin prisma a doua principii foarte importante si anume: principiul relativitatii
efectelor contractului(a) si respectiv, principiul opozabilitatii contractului(b).
a) Principiul relativitatii efectelor contractului(res inter alios acta). Sursa
legala a acestui principiu52 se gaseste in continutul art. 1.280 NCC, dispozitii
care in teza de debut redau in terminis efectele care se pot produce intre
partile contractului, si anume: Contractul produce efecte numai intre
parti(...). Practic, aceasta parte de debut a textului amintit nu reprezinta
altceva decat o transpunere a principiului fortei obligatorii a contractului
intre parti, prevazuta in continutul art. 1.270 alin.(1) NCC si in egala masura
ilustreaza incidenta principiului relativitatii efectelor unui contract in primul
rand fata de partile contractante. Or, efectele ar putea fi relative, (...)daca
prin lege nu se prevede altfel, asa cum se statueaza in teza finala a
prevederilor art. 1.280 NCC si fata de alte persoane. Din aceasta formulare,
am putea retine ca prin intermediul principiului relativitatii, efectele unui
contract devin incidente in unele cazuri reglementate de lege, asupra unor
persoane care nu au fost parti contractante, dar au legatura cu contractul ori
prin alte circumstante determinate de lege pot deveni parti sau pot fi
asimilate acestora. In aceste conditii, relativitatea efectelor contractului se
poate purta asupra:
partilor. Principiul relativitatii efectelor contractului devine incident in
primul rand in cazul partilor contractante. In situatia acestora, efectele
unui contract se vor produce conform clauzelor agreate de ele, adica a
fortei obligatorii care rezida din actul respectiv, iar daca o parte nu le va
respecta, i se atrage raspunderea contractuala. Insa, chiar daca sunt in
stransa legatura, nu trebuie sa confundam principiul relativitatii cu cel al
fortei obligatorii a contractului fata de partile contractante. Forta
obligatorie a contractului exprima calitatea contractului de a constitui,
modifica sau stinge anumite efecte juridice, iar relativitatea cotureaza
modul de actiune al primului deoarece, creaza premisa acestor efecte
intre partile contractului;
tertelor persoane devenite parti ale contractului. Incidenta
principiului relativitatii pentru tertele persoane care devin parti ale unui
51 Cu titlu exemplificativ, pot constitui clauze abuzive, acele clauzele care: dau
dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un
motiv intemeiat care sa fie precizat in contract sau cele care obliga consumatorul sa
se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia
cunostiinta la data semnarii contractului, etc.
52 Pentru mai multe amanunte doctrinare referitoare la acest principiu, a se vedea:
L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit., pp.174-185.

64

contract poate fi privita printr-o categorie de persoane, denumite avanziicauza(succesorii in drepturi ai partilor).
a) avanzii cauza( succesorii in drepturi ai partilor). Am putea asimila
persoanelor avnzi-cauz sau succesorilor in drepturi cei care, din
cauza legturii lor juridice cu prile unui contract, suport sau profit
de efectele acestuia, dei nu au participat in mod direct la ncheierea
lui. Exist trei categorii de avnd-cauz: succesorii universali i cu
titlu universal, succesorii cu titlu particular i creditorii chirografari.
Succesor universal poate fi acea persoan care dobndete un
patrimoniu( de exemplu, unicul motenitor legal, legatarul universal
sau persoana juridic ce dobndete un patrimoniu prin efectul
comasrii, prin fuziune sau absorbie, ori prin cel al transformrii).
Succesorul cu titlu universal poate fi persoana care dobndete o
fraciune dintr-un patrimoniu( de exemplu, motenitorii legali,
legatarul sau legatarii care au dobndit o cot-parte din motenire,
etc). Succesorul cu titlu particular este acea persoana care
dobndete un drept subiectiv, privit individual (ut singuli), ca de
exemplu, cumprtorul unui bun, donatarul, cesionarul, legatarul cu
titlu particular etc. Calitatea de avnd-cauz a succesorului cu titlu
particular se stabileste doar n raport cu actele juridice anterioare ale
autorului, referitoare la acelai drept sau bun, ncheiate cu alte
persoane (fa de aceste acte juridice, succesorul cu titlu particular
poate s fie avnd-cauz sau ter). Creditorul chirografar este acea
persoana care are doar o garantie comuna (drept de gaj general)
asupra bunurilor prezente i viitoare ale debitorului sau si ar putea
suporta in mod indirect anumite efecte ale contractului, cu precadere
in situatia starii de insolventa a debitorului ori, cand au fost
declansate proceduri de executare silita impotriva unor bunuri aflate
in patrimoniul acestuia. Toate aceste persoane pot beneficia sau
suporta anumite efecte ale contractelor in care nu au fost parti
contractante;
tertilor absoluti(penitus extranei). In aceasta categorie putem include
toate persoanele care sunt total straine de un contract, dar si de partile
contractante. Daca contractul contine un drept real, regula este
indiscutabila deoarece stim foarte bine ca dreptul real este opozabil
oricarei persoane. In privinta drepturilor de creanta, tertele persoane sunt
obligate sa le respecte insa, daca o terta persoana in cunostinta de cauza
ajuta un debitor sa incalce clauzele contractuale, se poate angaja
raspunderea sa in conditiile legii(art.1.369 NCC). Spre exemplu, unui tert i
se poate atrage raspunderea delictuala atunci cand ar determina o parte
contractanta sa incalce o obligatie contractuala de neconcurenta. De
asemenea, un tert chiar daca nu este parte contractanta, ar putea
beneficia de efectele unui contract ca mijloc de proba intr-un proces,
pentru a lamuri judecata unei actiuni sau ar putea invoca chiar
executarea defectuoasa a contractului(de exemplu, in cazul in care un
accident este provocat din cauza unui viciu de fabricatie a unui
autoturism achizitionat foarte recent, victima are posibilitatea, fiind tert
in raport cu contractul de vanzare, sa invoce viciul si sa angajeze
raspunderea civila a fabricantului- daca cumparatorul ar fi fost victima,
atunci s-ar fi atras raspunderea contractuala a fabricantului).

65
b) Principiul opozabilitatii contractului. Daca in cazul principiului
relativitatii, efectele unui contract produc drepturi si obligatii fata de partile
contractante, iar in unele cazuri reglementate de lege asupra unor persoane
care nu au fost parti insa, prin anumite circumstante legale pot deveni ori
pot fi asimilate acestora, in ceea ce priveste principiul opozabilitatii
interpretarea va fi total diferita.
Opozabilitatea nu face altceva decat sa opuna un drept, un act sau un
fapt juridic celorlalte persoane straine de acestea, cu alte cuvinte, prin
opozabilitate, acel drept sau acele operatiuni juridice nu sunt respectate
doar de subiectii lor ci, de toate celelalte persoane. Insa, cum se poate
realiza aceasta aducere la cunostiinta a unui drept, a unui act ori a unui fapt
juridic, pentru a le face opozabile.
Noile dispozitii civile instituie regula publicitatii drepturilor, a actelor si a
faptelor juridice in continutul art. 18 si urm. NCC. Aceasta publicitate poate fi
realizata prin Cartea funciara, Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare,
prin registrul comertului sau prin alte forme de publicitate prevazute de lege,
iar potrivit acestei reguli, orice drept, act sau fapt juridic, pot fi aduse la
cunostinta publicului, pentru a fi asigurata opozabilitatea lor(art. 20 NCC).
Opozabilitatea efectelor unui contract, in sensul art. 1.281 NCC, releva
faptul ca un astfel de act juridic poate, cu exceptia cazurilor prevazute de
lege, sa opuna efecte juridice unor terte persoane care nu au nicio legatura
cu partile contractante. Practic, prin opozabilitatea unui contract, se
realizeaza o respectare a situatiei juridice de catre toate persoanele( parti,
terte persoane devenite parti ale contractului si tertii absoluti).
De aceea, trebuie sa facem distinctie intre situatia unei opozabilitati
erga omnes a efectelor contractului conditionata de efectuarea formalitatilor
de publicitate(de exemplu: publicitatea conventiei matrimoniale- art.334
NCC; notarea conventiei in cazul bunurilor mobile prin anticipatie- art.540
NCC; opozabilitatea contractului de locatiune fata de dobanditor- art. 1.811
NCC) si cazul in care exista cunoasterea efectiva sau, dupa caz, prezumata a
contractului de catre terti [de exemplu: cazul tertului dobanditor a unui bun
vandut doar de unul din soti- art. 347 NCC; situatia dobanditorului unor
actiuni tranzactionate pe piata doar din partea unui sot- art. 349 alin.(1) teze
a II-a NCC; cazul dobanditorului de buna-credinta a unui bun mobil transmis
in mod succesiv- art. 1.275 alin.(1) si (2) NCC; etc.]
In cazul in care dupa incheierea contractului vor exista terti vatamati,
acestia vor putea sa invoce, fie inopozabilitatea actului, fie sa ceara dauneinterese in sensul art. 1.349 si urm. NCC. Insa, cazurile in care tertii pot
invoca inopozabilitatea sunt multiple si aceasta poate interveni atunci cand
le-au fost vatamate anumite drepturi sau interese legitime [spre exemplu:
opozitia exercitata de orice persoana interesata- art. 243 NCC; cazul
creditorilor prejudiciati prin schimbarea sau lichidarea regimului matrimonial-

66
art. 369 alin.(3) si (4) NCC; efectul conventiei de suspendare a impartelii
pentru creditori- art. 678 alin.(4); etc.].

1. 6. Excepiile contractului
Dupa cum am relevat in randurile anterioare, un contract produce efecte
obligatorii, relative sau opozabile, in primul rand fata de partile contractante, iar in
alte circumstante determinate de lege si fata de alte persoane. In cazul principiului
fortei obligatorii, contractul produce efecte majore fata de partile contractante, insa,
in cazul principiului relativitatii, in afara subiectelor contractante, efectele devin
incidente si asupra unor persoane care nu au fost parti contractante, dar au
legatura cu contractul ori prin alte circumstante determinate de lege pot deveni
parti sau pot fi asimilate acestora. In schimb, prin intermediul principiului
opozabilitatii, acel drept sau operatiuni juridice consacrate in continutul unui
contract, face sa fie respectate nu doar de subiectii lui ci si de toate celelalte
persoane.
Dupa cum vom constata in randurile urmatoare, pot fi considerate excepii de la
relativitatea efectelor contractului, acele situatii in care acestea se produc fata de persoane care nu au
participat nici direct i nici prin reprezentant la incheierea actului.
In categoria exceptiilor de la principiul relativitatii contractului, considerate de catre doctrina 53
exceptii aparente, am putea include: reprezentarea si promisiunea faptei altuia. Totodata, un al doilea de
tip de exceptii de la principiul relativitatii efectelor contractului pot fi considerate si exceptii reale. Aceste
exceptii se caracterizeaza prin faptul ca o persoana care nu a fost parte contractanta, poate deveni creditor
in virtutea unui acordului concordant de vointa ai altor subiecti contractuali. In cadrul acestor exceptii,
putem include: actiunile directe si stipulatia pentru altul.
Insa, si in cazul principiului opozabilitatii intalnim o exceptie specifica, care prezinta un interes
practic deosebit si anume: simulatia. Dupa cum vom observa, simulatia reprezinta o veritabila exceptie de
la principiul opozabilitatii contractului, aceasta deoarece, produce efecte deosebite numai intre partile
contractante si in anumite cazuri, intre succesorii lor universali sau cu titlu universal.
Ca atare, am considerat ca din punct de vedere didactic este mult mai usor de retinut ca exceptiile
contractului sa fie partajate intre: exceptiile de la principiului relativitatii(A) si in mod individual,
exceptia de la opozabilitatea fata de terti a contractului(B).

A) Excepiile de la principiul relativitii contractului (reprezentarea,

actiunile directe, promisiunea faptei altuia si stipulatia pentru altul)

53 A se vedea in acest sens: L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit., pp.192-200.

67
Prin exceptia de la principiul relativitatii contractului putem intelege efectele pe
care un asemenea act le-ar putea produce impotriva unor persoane care nu au avut
calitate de subiecti contractuali si nici succesori in drepturi ale acestora. Asa cum
am mai amintit, exceptiile de la principiul relativitatii contractului sunt:
reprezentarea, actiunile directe, promisiunea faptei altuia si stipulatia pentru altul.
a)

Reprezentarea. Potrivit art. 1.295 NCC, reprezentarea semnifica un

instrument juridic ce poate rezulta din lege, dintr-un act juridic ori, dupa caz,
dintr-o hotarare judecatoreasca. In cadrul acestor situatii am putea aminti in
primul rand despre incidenta reprezentarii legale in cazul, tutelei minorului(art.
140-149 NCC) sau a tutelei interzisului(art. 171 NCC), etc. De asemenea,
reprezentarea voluntara(conventionala) ar putea exista cu ocazia constituirii
unui mandat din partea fondatorilor unei persoane juridice(art. 210 NCC) sau in
cazul mandatului conjugal(art. 314 NCC), ori in cazul declaratiei autentice
pentru
desemnarea
executorului
testamentar(art.1.077
NCC),
etc.
Reprezentarea judiciara(printr-o hotarare judecatoreasca) se poate efectua, de
exemplu, in cazul constituirii curatelei unei persoane capabile(art. 183 NCC) sau
a mandatului judiciar in cazul in care unul dintre soti se afla in imposibilitate de
a-si manifesta vointa(art. 314 NCC), etc. Aceste persoane aflate in
circumstantele amintite pot deveni parti ale unui contract inca de la incheierea
lui, insa, vor suporta in mod direct efectele fortei obligatorii a contractului abia
dupa ce nu vor mai fi reprezentate;
b) Promisiunea54 faptei altuia. Promisiunea faptei altuia reprezinta contractul
sau o clauza contractuala prin care o persoana, denumita debitor(promitent), se
obliga fata de o alta persoana, denumita creditor, sa determine o terta
persoana sa-si asume anumite obligatii fata de creditorul dintr-un alt
contract(art. 1.283 NCC). Intentia promitentului nu va fi prezumata ci, va trebui
sa reiasa neindoielnic dintr-un contract sau din imprejurarile in care acesta a
fost incheiat. Contractul ce are ca obiect promisiunea faptei altuia, trebuie sa
respecte conditiile de validitate prevazute de art. 1.179 NCC.
Potrivit acestei operatiuni juridice, putem retine faptul ca,
debitorul(promitentul) se obliga personal, iar tertul devine obligat numai in
masura in care consimte, prin vointa proprie sa incheie acel contract cu
creditorul. Regula statuata de normele noastre de drept substantial cu privire la
incheierea actelor, scot in evidenta faptul ca nimeni nu poate fi obligat prin
vointa altuia, astfel incat in contract trebuie stipulat ca debitorul dintr-un astfel
de contract asigura executarea obligatiei tertului, daca tertul nu consimte.
Un contract care are ca obiect promisiunea faptei altuia, va crea o obligatie
de a face, care este o obligatie de rezultat, in sarcina promitentului(debitorul
unui alt contract).
Pentru a fi mult mai edificatori in prezentarea acestei operatiuni juridice, am
putea retine urmatorul caz: printr-un contract, de tipul promisiunii faptei
54 Aceasta operatiune juridica isi are izvorul in legislatia franceza, fiind denumita
Promesse de porte fort. Avand forma unui contract, validarea lui este
reglementata de art. 1.120 din Codul civil.

68
altuia, promitentul i-a asumat obligaia s determine o ter persoan s
efectueze anumite reparaii pentru cldirea n care promitentul dorete s-i
amenajeze un restaurant. Chiar daca nu era prevzut n contract,
promitentul execut el nsui lucrrile, terul neputndu-le executa n termen
util. Neexecutarea lucrrilor ar fi condus la imposibilitatea amenajrii
restaurantului respectiv pentru care s-a ncheiat un contract de nchiriere.
Proprietarul cldirii refuz s plteasc preul lucrrilor, motivnd c nu sunt
executate de ctre un ter. n ce condiii poate fi solicitat preul?
Rezolvarea acestei situatii ar fi urmatoarea: potrivit dispoziiilor art.
1.283 NCC, rezult c promitentul poate executa el nsui lucrarea, iar preul
datorat va fi acordat n msura n care reprezint contravaloarea real a
lucrrilor menionate. O chestiune distincta o reprezint obligaia pe care
probabil proprietarul i beneficiarul lucrrilor i-a asumat-o prin contractul
de nchiriere, astfel nct neexecutarea lucrrilor ar fi afectat i acest
contract. De asemenea, preul poate fi solicitat i potrivit art. 1345 -1346
NCC, privind institutia mbogirii fr just cauz.
Un alt motiv ar fi acela c proprietarul constructiei putea oricnd s
opreasc executarea lucrrilor in cazul in care nu ar fi fost de acord cu
executarea lor de ctre promitent, fapt pentru care, nu poate refuza plata
preului dac prin executarea acestor lucrri nu i-a fost cauzat niciun
prejudiciu.
c) Actiunile directe, sunt considerate instrumente juridice puse la dispozitia
creditorului in anumite cazuri determinate de lege si prin intermediul carora
acesta isi poate valorifica dreptul sau de creanta in fata organelor jurisdictionale
sau dupa caz, a celor de executare silita, in sensul de a pretinde executarea
creantei sale direct de la debitorul debitorului sau, desi creditorul nu este parte
in contractul incheiat intre aceste din urma persoane.
Legislatia actuala reglementeaza o varietate deosebita de astfel de actiuni, pe
care le putem grupa in:
-

actiuni directe reglementate de NCC: Actiunea directa a lucratorilor

folositi de un antreprenor impotriva comitentului sau clientului acestuia in
scopul de a obtine plata sumelor la care aveu dreptul pentru munca
prestata(art. 1.856); Actiunea directa a mandantului impotriva
mandatarului sau a mandatarului substituit( art. 2.023); Actiunea directa a
locatorului impotriva sublocatarului(art. 1.807); Actiunea
tertului
beneficiar in cazul stipulatiei pentru altul(art. 1.284);
actiuni directe reglementate prin norme speciale. Actiunea directa a
victimei care a suferit un prejudiciu impotriva asiguratorului de raspundere

69
civila( Legea55 nr. 135/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania);
Actiunea directa a utilizatorului din contractul de leasing contra furnizorului
bunului care i-a fost dat in leasing de catre finantator (OG nr. 51/1997);
- actiunea directa de poprire a unor sume de bani sau bunuri potrivit
noului Cod de procedura civila. Potrivit art. 780-793 din NCPC, pot face
obiectul urmaririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte
bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului ori detinute in numele
sau de o a treia persoana sau pe care aceasta din urma i le va datora in viitor,
in temeiul unor raporturi juridice existente. In consecinta, aceste norme confera
creditorului posibilitatea de a-si valorifica creanta in unele cazuri, de la debitorul
debitorului sau;
d) Stipulatia56 pentru altul. Ca si promisiunea faptei altuia, stipulaia pentru
altul reprezinta operatiunea convenita printr-un contract prin care o
persoan, numit promitent, se oblig fa de o alt persoan, numita
stipulant, s realizeze o anumit prestaie fa de o alt persoan, denumit
tert beneficiar. De aceea, dispozitiile art. 1.284 NCC prevad c oricine poate
stipula n numele su, ns n beneficiul unui ter, iar, prin efectul stipulaiei,
tertul beneficiar dobndete dreptul de a cere direct promitentului
executarea prestaiei. Si acest contract trebuie sa respecte conditiile de
validitate prevazute de art. 1.179 NCC.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca tertul beneficiar intr-un
contract ce are ca obiect stipulatia pentru altul, sunt urmatoarele:
sa fie determinat sau, cel putin, determinabil la data incheierii stipulatiei;
sa existe in momentul in care promitentul trebuie sa isi execute obligatia.
In cazul in care nu vor fi indeplinite in mod cumulativ aceste conditii,
stipulatia va fi considerata in folosul stipulantului sau a mostenitorilor
acestuia, insa, fara a se agrava situatia promitentului. De asemenea, daca
terul beneficiar nu accept stipulaia, promitentul va fi considerat eliberat
de obligaia asumat(art.1.286 NCC). Acceptarea tertului beneficiar se
concretizeaza in toate situatiile printr-un act juridic unilateral.
-

Stipulaia poate fi revocat atata timp cat acceptarea beneficiarului nu

a ajuns la stipulant sau la promitent si totodata, stipulaia poate fi
acceptat i dup decesul stipulantului sau a promitentului.
Potrivit art. 1.287 NCC, stipulantul este singurul ndreptit s revoce
stipulaia, creditorii sau motenitorii si neputnd s o fac. Un aspect
55 A fost publicata in M. Of. nr.303 din 30 decembrie 1995 si a fost modificata prin
numeroase acte normative printre care am putea aminti: Legea nr. 172/2004; Legea
nr. 283/2005 privind aprobarea OUG nr.61/2005; etc.
56 Aceasta operatiune are corespondenta si in dreptul civil francez, care este
consacrata sub forma unui contract a carui validitatea este recunoscuta de
dispozitiilor art. 1.121 din Codul civil.

70
deosebit de important referitor la revocare este acela ca stipulantul, nu
poate revoca stipulaia fr acordul promitentului, dac acesta din urm
are interesul s o execute. In practica, stipulatia pentru altul poate fi
regasita sub numeroase forme si anume: in cazul contractelor de asigurare
de viata, stipulantul poate fi asiguratul, care se oblige sa plateasca primele
aferente si in contrapartida, asiguratorul(promitentul), primate sa
plateasca in caz de deces a asiguratului, sume de bani unui tert; in cazul
unei donatii cu sarcini, donatarul(promitent) se obliga in fata
donatorului(stipulant) sa efectueze o anumita prestatie in folosul unui tert;
etc.
B) Excepia de la opozabilitatea fa de teri a contractului (simulaia)
Singura exceptie veritabila de la opozabilitatea fata de terti a contractului
este reprezentata de simulatia57 partilor. Noul Cod civil consacra sase articole
institutiei simulatiei(art. 1.289-1.294) si face din aceasta, operatiunea juridica
prin intermediul careia se poate realiza o situatie juridica neadevarata.
Aceasta falsa aparenta, creata in mod conventional cu permisiunea legii
poate interveni spre exemplu, asupra apartenentei unui bun la un anumit
patrimoniu, atunci cand adevaratul proprietar doreste sa-l ascunda de creditorii
sai. De asemenea, situatia juridica neadevarata creata prin simulatie, in unele
cazuri poate avea si scopul de a ascunde identitatea donatorului unei mari sume
de bani, care nu doreste sa i se cunoasca gestul sau generos de catre alte
persoane. Un alt exemplu destul de edificator ar fi acela in care prile vor
ncheia n mod aparent o vanzare-cumprare, dar n realitate ntenioneaz s
fac o donaie i ncheie un alt act secret (contranscris) de donaie, cu privire la
acelai bun sau pltesc n realitate, conform actului secret, un pre mult mai mic
decat cel prevazut in actul aparent.
In consecinta, principala conditie pentru existenta simulatiei este ca ambele
acte juridice(cel aparent si cel secret) sa se incheie concomitent sau actul secret
sa se fi incheiat anterior celui aparent.
Ca si vechile dispozitii, NCC nu ofera o definitie legala simulatiei, consacrand
totusi, cu titlu novator denumirea de "Simulatie". In acest sens, noile dispozitii
civile aseza mult mai potrivit in structura lor textele corespunzatoare materiei,
ocazie cu care se lamureste problema naturii juridice a acestei operatiuni
juridice. Astfel, prevederile referitoare la simulatie se regasesc in continutul art.
1.289-1.294 din Cartea a V-a, "Despre obligatii", in cuprinsul sectiunii
corespunzatoare efectelor contractului fata de terti, din cadrul Capitolului I
referitor la contracte. Din aceasta perspectiva, simulatia apare ca o forma de
acte juridice bilaterale, constituite prin vointa concordanta a partilor.
57 Pentru mai multe amanunte doctrinare, a se vedea: L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu,
op.cit., pp. 217-238.

71
Fiind considerat un contract, valabilitatea simulatiei apare ca o expresie a
liberatii de vointa a partilor in sensul art. 1.178 NCC. In aceste conditii,
sanctiunea nulitatii ii este straina simulatiei, evident, sub rezerva existentei unor
cauze de nulitate separate de faptul nasterii situatiei juridice neadevarate(cazul
in care nu sunt indeplinite conditiile de fond cerute de lege pentru incheierea sa
valabila).
De asemenea, art. 1.289 alin. (1) NCC accepta cu titlu novator,
transmiterea efectelor actului secret, daca din natura contractului sau din
stipulatia partilor nu rezulta contrariul, asupra succesorilor universali sau cu titlu
universal tertilor.
Acest element de noutate in contextul prezentelor reglementari, ilustreaza
conditiile care circumstantiaza aplicabilitatea actului secret si fata de succesorii
universali sau cu titlu universal, si anume: lipsa stipulatiei contrare, respectiv,
natura potrivnica a actului secret. In acest sens, este prevazuta in mod expres
posibilitatea partilor de a face actul secret inaplicabil succesorilor evocati, printro stipulatie inscrisa in acest sens, in continutul respectivului act. Aceeasi va fi
solutia si in cazul in care, desi o atare stipulatie contractuala nu exista, natura
actului secret se opune aplicarii sale fata de succesorii universali sau cu titlu
universal. Un asemenea caz l-ar putea constitui cel al unui act secret cu caracter
intuituu personae, cand asimilarea succesorului universal sau a celui cu titlu
universal, unui tert, se produce in consecinta lui fraus omnia corrumpit, precum
si a faptului valorificarii de catre mostenitorul rezervatar a unui drept propriu.
In continuare, art. 1.290 alin. (1) NCC releva conflictul dintre partile sau tertii
care se intemeiaza pe actul secret, pe de-o parte, si tertii de buna-credinta care
se incred in contractul public(cel aparent), dobandind astfel drepturi, pe de alta
parte. Acestia din urma vor putea invoca impotriva partilor existenta actului
secret(simulatia), atunci cand respectivul act le vatama drepturile. Insa, bunacredinta nu le va fi necesara succesorilor universali sau cu titlu universal care,
invocand drepturi proprii, vor ignora acel act secret.
Motivul actiunii acestora nu il constituie aparenta creata prin simulatie(actul
secret), ci dreptul propriu, cum ar fi de exemplu amintita calitate de mostenitori
rezervatari.
O alta inovatie a noii reglementari, este reprezenta de severitatea conditiilor
prin care creditorul chirografar al dobanditorului aparent se poate prevala de
aparenta creata prin simulatie. Daca sub imperiul vechii legislatii civile unui
asemenea creditor ii era necesar sa se increada cu buna-credinta in contractul
public( actul aparent), art. 1.291 alin. (1) NCC ii cere ca, in plus, sa fi notat
declansarea urmaririi silite in cartea funciara sau sa fi obtinut instituirea
sechestrului asupra bunurilor care au facut obiectul simulatiei. Alineatul (2) al
normei amintite transeaza si conflictul dintre creditorii dobanditorului aparent si

72
cei ai instrainatorului aparent. Potrivit acestui text, conflictul va fi transat in
favoarea celor din urma, in masura in care fac dovada unei creante anterioare
actului secret(simulatiei). In caz contrar, vor avea castig de cauza creditorii
dobanditorului aparent, care vor putea astfel urmari, bunurile care au facut
obiectul simulatiei(actului secret).
In privinta aplicabilitatii simulatiei asupra actelor unilaterale supuse
comunicarii, art. 1293 din NCC confirma aceasta posibilitate. Insa, pentru a face
obiectul simulatiei, actul respectiv trebuie sa fie destinat unei persoane
determinate, astfel incat sa fie creata premisa existentei acordului simulatoriu
dintre autorul actului si destinatarul sau.
Alaturi de alte limitari specifice simulatiei, care sunt mentionate expresis
verbis, si art. 1.294 NCC, ii diminueaza acesteia sfera de aplicare, eliminandu-i
actele nepatrimoniale. In opinia noastra, solutia legislativa amintita este una
judicioasa, deoarece, prin intermediul acestei operatiuni, se urmareste
intotdeauna disimularea unui rezultat patrimonial. De aceea, norma legala
amintita elimina din sfera simulatiei operatiuni care in vechea reglementare erau
incluse in regimul juridic specific acesteia, intrucat, parte din ele se bucura de
regimuri juridice distincte [de exemplu, art. 295 cu referire la casatoria fictiva;
art. 420 in ceea ce priveste recunoasterea de filiatie care nu corespunde
adevarului; art. 480 alin.(1) cu privire la adoptia fictiva; etc].
In toate situatiile, potrivit dispozitiilor statuate in teza I a alineatului (1)
corespunzator art.1.292 NCC, dovada simulatiei poate fi facuta de catre tertii
interesati sau de creditori, prin orice mijloc de proba. In privinta partilor, acestia,
in egala masura pot dovedi simulatia cu orice mijloc de proba insa, numai atunci
cand aceasta are caracter ilicit.

2. Actul juridic unilateral ca izvor de obligaii

2. 1. Generaliti privind actul juridic unilateral

Asa cum am mai amintit la inceputul studiului nostru, exista mai multe
categorii de acte juridice, a caror trasaturi comune il constituie, pe de-o parte
vointa partilor, iar pe de alta, limitele impuse acestora de lege. Dintre toate actele
civile existente in sistemul nostru de drept, anterior, am prezentat cele mai
relevante aspecte legate de actele bilaterale si de cele multilaterale, identificate in
practica sub forma contractelor.

73
Insa, un alt izvor esential al obligatiilor in dreptul nostru civil il constituie si
actul juridic unilateral. Acest act juridic civil, are o caracteristica simplista si asta
deoarece, este presupusa numai manifestarea de vointa a unei persoane fizice sau
juridice. Intr-un alt sens, mai formal, putem retine ca actul juridic unilateral,
presupune o singura manifestare de vointa care rezulta numai din partea autorului
sau(art. 1.324 NCC).
58

Sediul materiei corespunzatoare actului juridic unilateral, o reprezinta

dispozitiile Cartii a V-a Despre obligatii, Titlul II Izvoarele obligatiilor, Capitolul II,
art. 1.324-1.329 NCC. Chiar daca aceste dispozitii reglementeaza expresis verbis
actul juridic unilateral, in continutul Codului civil puteam identifica suficiente
dispozitii care scot in evidenta importanta acstui act judic civil [ spre exemplu: art.
415- recunoasterea de filiatie; art. 466- consimtamantul la adoptie; art.693 alin.(4)
teza I- renuntarea la accesiune; art. 961- iertarea nedemnului; etc].
In ceea ce priveste regimul lor juridic, dispozitiile art. 1.325 NCC releva
faptul ca in cazul in care nu exista prevederi contrare, normele legale incidente
contractelor se vor aplica in mod corespunzator si actelor unilaterale.
Fata de aceste aspecte, clasificarea lor poate delimitata actele unilaterale in:
a) acte juridice unilaterale patrimoniale. Sfera acestor acte este destul de
larga, motiv pentru care ele pot fi identificate in continutul unui numar
suficient de mare de articole ale NCC, spre exemplu: transferul
intrapatrimonial de bunuri(art. 32, 33); renuntarea la accesiune[art. 693 alin.
(4) teza I]; renuntarea la uzufruct[art. 746 alin.(1) lit. d]; renuntarea la
fiducie[art. 790 alin.(2)]; renuntarea la proprietate [art. 889 alin.(1)];
optiunea succesorala(art. 1.000); confirmarea contractului(art. 1.262);
acceptarea stipulatiei(art. 1.286);ratificarea contractului(1.311); etc.
b) acte juridice unilaterale nepatrimoniale. Daca actele juridice unilaterale
patrimoniale sunt frecvent intalnite in foarte multe dispozitii ale NCC, in
schimb, actele unilaterale nepatrimoniale au o incidenta mai redusa. Insa,
chiar si asa, importanta acestora nu este de neglijat motiv pentru care am
putea aminti despre: acordul pentru prelevarea si transplantul de organe,
tesuturi si celule umane de la persoanele in viata(art. 68); acordul pentru
prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule umane de la
persoanele decedate(art. 81); alegerea domiciliului(art. 87); desemnarea
tutorelui(art. 114); recunoasterea de filiatie(art. 415); consimtamantul la
adoptie(art. 466); etc.
c) acte juridice unilaterale mixte. Acest tip de acte juridice unilateral, au un
caracter mixt deoarece, in functie de obiectul lor, pot avea un caracter
patrimonial sau nepatrimonial. Sfera acestor acte este destul de restransa
insa, am putea aminti despre: renuntarea la un drept(art. 13);
58 Pentru mai multe doctrinare referitoare la actul juridic unilateral, a se vedea: C.
Statescu, C. Barsan, op.cit., pp. 96-98; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit., pp.329339.

74
testamentul(art. 1.035); renuntarea la prescriptie(art. 2.507); renuntarea la
beneficiul decaderii(art.2.549); etc.
Un alt aspect deosebit de important il constituie identificarea actelor juridice
unilaterale supuse comunicarii(art. 1.326 NCC). Astfel, vor face obiectul
comunicarii catre destinatarii lor, acele acte juridice unilaterale care constituie,
modifica sau sting drepturi ale acestora. De asemenea, vor fi comunicate si acele
acte juridice unilaterale care potrivit naturii lor, releva necesitatea informarii acestor
persoane.
Daca nu exista dispozitii legale contrare, comunicarea actelor juridice
unilaterale sa poate face in orice modalitate adecvata, dupa imprejurari( prin posta,
fax, e-mail, executorul judecatoresc, etc).
O dispozitie criticabila in materia efectelor unui act juridic unilateral o putem
identifica in continutul alin.(3) al art. 1.326 NCC. Acest tex, releva faptul ca un act
juridic unilateral produce efecte din momentul in care ajunge la destinatar, chiar
daca acesta nu a luat la cunostinta de acesta din motive care nu ii sunt imputabile.
In mod firesc, din punctul nostru de vedere, actul unilateral ar fi trebuit sa-si
produca efecte din momentul in care destinatarul a luat la cunostinta de continutul
acestuia, si sa nu-l faca opozabil fara sa i se dea posibilitatea persoanei respective
sa verifice prevederile sale. De aceea, chiar daca noile dispozitii civile sunt mult mai
elaborate si edificatoare decat cele anterioare, mai ales in domeniul celor mai
importante izvoare ale obligatiilor, este necesara o foarte buna cunoastere a celor
mai reprezentative institutii deoarece, ramanem la concluzia ca nemo censetur
ignorare legem (nimanui nu-i este permis sa nu cunoasca legea).
2. 2. Acte juridice unilaterale apreciate drept izvoare de obligaii
Chiar daca sfera actelor juridice unilaterale din continutul noilor dispozitii civile
este foarte ampla, in textele legale ce compun sediul materiei acestora, se disting
doua mari tipuri de acte unilaterale ca izvor de obligatii si anume: promisiunea
unilaterala(A) si promisiunea publica de recompensa(B).
A) Promisiunea unilaterala. Acest act juridic, facut cu intentia de a se obliga
independent de acceptare, il leaga numai pe autorul sau(persoana fizica sau
juridica), iar sediul materiei acestui act il constituie dispozitiile art. 1.327
NCC.
Destinatarul actului in cauza poate sa refuze dreptul nascut prin acest
mod. Daca autorul actului respectiv nu a stipulat expres un termen de
acceptare, promisiunea se considera facuta pentru o anumita durata, potrivit
cu natura obligatiei si cu imprejurarile in care a fost asumata.
Spre exemplu, o oferta de a contracta venita din partea unei persoane
juridice prin care ii propune unei persoane fizice incheierea unui contract
pentru montarea unui aparat de aer conditionat, la un anumit pret,
aparatul respectiv avand o calitate superioara, il obliga numai pe cel ce

75
face o asemenea oferta(autorul ofertei- promitentul). In aceste conditii,
persoana careia ii este adresata aceasta promisiune unilaterala poate
refuza oferta respectiva. Daca autorul promisiunii unilaterale(act juridic
unilateral) nu a prevazut un termen, oferta se considera efectuata pe un
termen limitat, in functie de natura obligatiei si de imprejurarile in care a
fost asumata[art. 1.327 alin.(3) NCC].
Un aspect deosebit de important pe care trebuie sa-l amintim este
acela ca promisiunea unilaterala (art. 1.327 NCC), nu trebuie confundata
cu promisiunea de a contracta(art. 1.279 NCC). Primul tip de promisiune
este consacrata intr-un act juridic de formatie unilaterala(1.324 NCC), in
schimb cea de-a doua, poate rezulta din continutul unui act juridic
bilateral preparator al unui contract viitor (NCC ofera in acest sens o serie
de exemple, din care putem aminti: art. 266- promisiunea de logodna; art.
1.014- promisiunea de donatie; art. 1.669- promisiunea de vanzare sau de
cumparare; etc). In egala masura, promisiunea unilaterala nu trebuie
confundata nici cu promisiunea faptei altuia(art. 1.283 NCC). Asa cum am
prezentat in randurile de mai sus, promisiunea faptei aluia va avea in
toate cazurile o consacrare contractuala si va presupune un acord de
vointa concordant din partea mai multor subiecti de drept.
B) Promisiunea publica de recompensa. Acordarea si revocarea
recompensei. Cel care promite in mod public o recompensa in schimbul
executarii unei prestatii este obligat sa faca plata, chiar daca prestatia a fost
executata fara a se cunoaste promisiunea[art.1.328 alin.(1) NCC].
In situatia in care prestatia a fost executata de mai multe persoane
impreuna, potrivit alineatului (2) al art. 1.328 NCC, recompensa se imparte
intre ele, potrivit contributiei fiecareia la obtinerea rezultatului, iar daca
aceasta nu se poate stabili, recompensa se imparte in mod egal. Atunci cand
prestatia a fost executata separat de mai multe persoane, recompensa se
cuvine aceleia care a comunicat cea dintai rezultatul. De exemplu, daca o
persoana promite in mod public acordarea unei sume de bani in schimbul
prestarii unor servicii de asfaltare a unei strazi, promitentul se obliga sa
plateasca suma promisa in mod public in cazul in care prestatia a fost
executata, chiar daca prestatorul si-a executat obligatie fara sa stie ca este
recompensat. In cazul in care serviciile de asfaltare a strazii au fost prestate
de mai multe persoane impreuna, recompensa se imparte intre acestea in
functie de contributia fiecaruia la obtinerea rezultatului final iar, daca nu se
poate stabili contribuia, acesta se imparte in mod egal. Daca serviciile de
asfaltare au fost executate separat de mai multe persoane, recompensa se
cuvine acelei persoane care a comunicat cea dintai rezultatul obtinut.
Un caz care poate fi asimilat prin analogie promisiunii publice, il
reprezinta si oferta publica de recompensa facuta de proprietarul unui bun
pierdut, in sensul alineatului (3) al art. 945 NCC. In aceasta situatie, gasitorul

76
va avea dreptul de a opta intre suma la care s-a obligat proprietarul prin
oferta si recompensa fixata de lege[art. 945 alin.(2) NCC] ori cea stabilita de
instanta judecatoreasca.
Revenind la promisiunea publica de recompensa, aceasta poate fi
revocata conform art. 1.329 NCC in aceeasi forma in care a fost facuta
publica sau intr-o forma echivalenta.
Revocarea nu produce efecte fata de cel care, mai inainte de publicarea
ei, a executat prestatie stabilita.
In cazul in care revocarea a fost facuta fara justa cauza, autorul promisiunii
datoreaza o despagubire echitabila, care nu va putea depasi recompensa
promisa, celor care inainte de publicarea revocarii au efectuat cheltuieli in
vederea executarii prestatiei. Cu toate acestea, promitentul nu datoreaza
despagubiri, in cazul in care dovedeste ca rezultatul cerut nu putea fi obtinut.
Dreptul la actiunea in despagubire se prescrie in termen de un an de la data
publicarii revocarii.

3. Faptul juridic licit generator de obligaii

3.1. Generalitati privind faptul juridic licit
Daca contractul si actul juridic unilateral reprezinta actele juridice cele mai
relevante in materia obligatiilor, faptele juridice, constituie sursa extracontractuala
de nastere a obligatiilor. In cadrul acestor fapte juridice putem distinge intre, faptul
juridic licit generator de obligatii si respectiv, fapta ilicita generatoare de
prejudicii, cunoscuta sub denumirea de raspundere civila delictuala.
Cu ocazia prezentarii acestei sectiuni, ne vom ocupa cu ilustrarea celor mai
edificatoare aspecte referitoare la faptul juridic licit generator de obligatii,
urmand ca, ulterior, in continutul unei sectiuni diferite, sa-i acordam importanta
cuvenita si faptei juridice ilicite generatoare de prejudicii(raspunderea civila
delictuala).
De aceea, este util sa retinem inca de la inceputul demersului nostru faptul ca,
unele obligatii care nu se nasc nici din contract si nici dintr-un delict civil, se
presupune ca se nasc ca si dintr-un contract(quasi ex contractu) deoarece, sunt
foarte asemenatoare cu obligatiile contractuale.
Faptele juridice licite generatoare de obligatii au o consacrare veche, inca din
perioada dreptului roman, cand erau cunoscute sub denumirea de quasi-contracte.

77
Mai precis, Institutiile59 lui Iustinian enumera existenta urmatoarelor cinci quasicontracte:
Gestiunea(administrarea) tutorelui pentru pupil. Tutorii care nu
erau parte a unui contract, puteau fi chemati in judecata pentru modul
in care administrau bunurile pupilului. In acest caz, existau actiuni
reciproce: pupilul avea o actiune directa impotriva tutorelui, iar tutorele
una contrara pupilului daca a facut cheltuieli in contul pupilului sau a
acceptat o raspundere pentru pupil sau a garantat cu bunurile sale
proprii pe creditorul pupilului;
Acceptarea unei succesiuni. Acest caz privea situatia mostenitorului
si a legatarului. Mostenitorul nu era obligat fata de legatar printr-un
contract, intrucat legatarul nu incheiase vreun contract, nici cu
defunctul si nici cu eredele, motiv pentru care, acesta din urma avea o
obligatie quasi-contractuala fata de legatar;
Plata lucrului nedatorat(condictio indebiti). Cel care primea o plata
din eroare care nu i se datora si care nu era subiect contractant, era
raspunzator quasi-contractual fata de platitor. Primitorul sumei era
privit ca un debitor imprumutat, iar platitorul, ca un creditor
imprumutator care avea la indemana o actiune de urmarire impotriva
primului;
Gestiunea de afaceri(negotiorum gestio). In dreptul roman aceasta
institutie era recunoscuta atunci cand o persoana(gerant) sa ocupa de
afacerile alteia(gerat) fara a avea un mandat si in absenta celei din
urma, cand se nasteau actiuni reciproce intre ele;
Indiviziunea. Daca exista o comunitate de bunuri fara contract de
societate, spre exemplu, in cazul unui legat sau a unei donatii comune,
iar una din parti era raspunzatoare fata de cealalta intr-o actiune de
iesire din indiviziune, pentru cazul in care si-ar fi insusit toate foloasele
proprietatii comune ori efectuase anumite cheltuieli necesare acelei
proprietati, era considerata o raspundere quasi-contractala, daca nu ar
fi existat un contract incheiat intre acestia.
Asadar, sursa principala a faptei licite generatoare de obligatii o constituie
dreptul roman insa, de-a lungul timpului, din punctul de vedere al legiuitorilor sfera
acestora s-a micsorat si dupa cum vom observa in acest moment sunt reglementate
mult mai putine fapte licite. In acest sens, actualele dispozitii civile din Romania
recunosc doar trei fapte licite care pot fi considerate surse ale obligatiilor civile si
anume: gestiunea de afaceri(gestiunea intereselor altei persoane); plata
nedatorata si imbogatirea fara justa cauza. Sediul materiei acestor fapte, il
regasim in continutul art. 1.330-1.348 NCC.
De asemenea, consideram util sa precizam ca aceleasi fapte licite se regasesc
si in legislatia civila din Franta, insa, doar gestiunea de afaceri si plata nedatorata
au o reglementare expresis verbis in Codul civil, imbogatirea fara justa cauza fiind o
59 Pentru mai multe amanunte referitoare la Institutiile lui Iustinian, a se vedea:
Iustitiani Institutiones. Institutiile lui Iustinian, V. Hanga, M. D. Bob(traducere si
note), Universul Juridic, Bucuresti, 2009, pp.325-328.

78
creatie jurisprudentiala60, care a afirmat principiul potrivit caruia nimeni nu se
poate imbogati fara cauza in defavoarea altei persoane. In aceast sens, faptele
amintite sunt prevazute in Cartea a III-a, Titlul IV, Capitolul I Des quasicontrats(Despre quasi-contracte), art. 1371-1.381 din Codul civil din Franta.
Inainte de a incepe prezentarea faptelor licite regelementate de normele
noastre de drept material este important sa retinem o scurta definitie a acestora.
Astfel, constituie fapt juridic licit generator de obligatii,
faptul voluntar si
licit(permis), caruia i se recunoaste calitatea de a produce anumite efecte juridice.
Asa cum am mai amintit, actualele reglementari civile din tara noastra
consacra faptului juridic licit generator de obligatii trei institutii: gestiunea61 de
afaceri, denumita si gestiunea intereselor altei persoane (art. 1.330-1.340 NCC);
plata nedatorata(art. 1.341-1344 NCC); imbogatirea fara justa cauza(art.
1.345-1.348 NCC).

3. 2. Gestiunea de afaceri(gestiunea intereselor altei persoane)

Putem fi in prezenta unei gestiuni de afaceri(negotiorum gestio), atunci cand
o persoana(gerant), fara sa fie obligata sau in virtutea unui mandat(legal ori
judiciar), indeplineste in mod voluntar si oportun afacerile altei persoane(gerat),
care nu cunoaste existenta acestor fapte sau, cunoscand, nu este in masura sa
desemneze un mandatar ori sa sa ingrijeasca in alt fel de afacerile sale[art. 1.330
alin.(1)NCC]. Spre exemplu, o persoana o persoana efectueaza anumite reparatii
urgente imobilului unui vecin care nu este prezent sau, plata cheltuielilor de
inmormantare a defunctului de catre un prieten, fara a se cunoaste mostenitorii.
Gestiunea 62 de afaceri poate fi definita ca fiind, incheierea de catre o
persoana(gerant)in mod voluntar a unor acte materiale sau juridice necesare, de
60 A se vedea in acest sens, Decizia Patureau c. Boudier, din 15 iunie 1892 a Curtii
de Casatie a Frantei, pe: http:// fr. jurispedia. org/
index.php/Enrichissement_sans_cause_(fr)
61 Un aspect deosebit de important pe care trebuie sa-l retinem, o reprezinta
situatia reglementata de art. 110 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Potrivit acestui text de lege: Dispozitiile art.
1.330-1.340 din Codul civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri incepute inainte
de data intrarii in vigoare a acestuia.
62 Cu privire la definitia gestiunii de afaceri in temeiul noilor dispozitii civile, a se
vedea, S. Neculaescu, Gestiunea de afaceri intr-o noua configuratie juridical in
cuprinsul actualului Cod civil, Revista Dreptul, nr.1/2014, pp.37-39.

79
administrare sau chiar de dispozitie, cu conditia ca acestea sa fie oportune,
necesare si utile unei alte persoane(gerat).
Din continutul acestei definitii, putem retine urmatoarele conditii specifice
gestiunii de afaceri:
A) Conditiile specifice partilor gestiunii de afaceri. In cadrul faptului juridic al
gestiunii de afaceri, vom intalni intodeauna doua parti si anume: gerantul
afacerii(a) si geratul(b).
a) Gerantul afacerii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
Trebuie sa se bucure de capacitatea civila reglementata prin dispozitiile
civile de drept material(si poate fi atat o persoana fizica, cat si una
juridica). Aceasta conditie poate fi una relativa si care s-ar aplica doar in
cazul incheierii de catre gerant a unor acte juridice. Asa cum vom putea
remarca in randurile urmatoare, gerantul va putea incheia si anumite
acte materiale, caz in care, in opinia noastra, conditia capacitatii civile a
gerantului nu ar fi una obligatorie;
Interventia sa trebuie sa fie voluntara si spontana, adica, sa apara fara
sa fie tinuta de o obligatie preexistenta care sa rezulte dintr-un
contract(sau mandat) sau in virtutea unei dispozitii legale(exemplul
tutelei-art.112 NCC), ori printr-o hotarare judecatoreasca(spre exemplu,
hotararea judecatoreasca ce mandateaza judiciar unul dintre soti pentru
a-l reprezenta pe celalalt sot- art.315 NCC);
S aib intenia de a gestiona afacerile altei persoane. Dac va aciona
pentru propriul interes nsa, n realitate face n mod involuntar un
serviciu unui ter( de exemplu, o persoan repara un imobil crezand ca
este mostenitorul acelui bun, insa certificatul de mostenitor ii va fi
anulat), nu vom putea discuta despre existenta unei gestiuni de afaceri
ci despre o imbogatire fara justa cauza a tertului respectiv;
Din punctul nostru de vedere, gestiunea de afaceri ar presupune din
partea gerantului un act de altruism;
In caz de deces, mostenitorii gerantului(legali sau testamentari) care
cunosc gestiunea, vor fi obligati sa continue afacerile incepute de
acesta, in aceleasi conditii ca si gerantul(art. 1.333 NCC).
b) Geratul. In cazul geratului nu intalnim nicio cerinta in privinta capacitatii
sale. De asemenea, el nu trebuie sa exprime niciun acord deoarece, in caz
contrar, vom fi in prezenta unui mandat veritabil. In egala masura, el nu
trebuie sa-si exprime opozitia in fata gerantului. In cazul in care
beneficiarul gestiunii se impotriveste unei gestiuni incepute sau continuate
de un gerant, iar acesta din urma ignora impotrivirea manifestata de
titular, faptele lui viitoare vor fi asimilate unor delicte civile, astfel incat i se
poate angaja o raspundere civila pentru prejudiciile cauzate chiar si din cea
mai usoara culpa[art. 1.338 alin.(3) NCC].
B) Conditiile specifice actelor de gestiune. Faptul juridic licit al gestiunii de
afaceri este unul complex care, in afara partilor determinate, trebuie sa constate
existenta unor acte(noi le vom privi in sens de actiuni) specifice, care asa cum
am mai amintit, in anumite cazuri, ar duce la confuzie cu o alta fapta licita
denumita, imbogatirea fara justa cauza. Actele incheiate de gerant au o
reglementare expresa in continutul art. 1.336 NCC insa, textul face referire la
actiunile acestuia fata de terte persoane. In general, actiunile specifice gestiunii

80
de afaceri au un caracter patrimonial insa, putem intalni si cazuri in care acest
caracter poate fi unul nepatrimonial( de exemplu, gerantul in mod voluntar il
salveaza pe gerat dintr-un accident rutier si sufera la randu-i anumite rani, etc.).
De aceea, in randurile urmatoare, vom releva conditiile cele mai importante pe
care trebuie sa le respecte actele incheiate de gerant, iar pentru o mai buna
intelegere a notiunii trebuie sa distingem intre: actele incheiate de gerant fata
de gerat(a) si actele incheiate de gerant fata de terte persoane(b).
a) Actele incheiate de gerant fata de gerat. Analiza conditiilor si formelor
anumitor acte efectuate de gerant fata de gerat, suscita o dezbatere foarte
ampla insa, vom incerca sa sintetizam acest subiect pentru a oferi in mod
precis, raspunsuri privind mecanismul gestiunii de afaceri. Indiferent de tipul
de act efectuat de catre gerant, acesta trebuie facut cu respectarea cumulata
a caracterelor esentiale de a fi voluntar, oportun, necesar si util geratului.
Actul este voluntar atunci cand nu este tinut de o obligatie si apreciat
oportun la momentul savarsirii lui si nu la cel al rezultatului( de exemplu, un
imobil vecin in pericol de demolare, suporta lucrari de edificare din partea
gerantului, insa, dupa o perioada se distruge din cauza unui incendiu). De
asemenea, actele incheiate de gerant pot fi necesare sau utile, iar alineatul
(1) al art.1.337 NCC, stabileste o obligatie in sarcina geratului de a le restitui
gerantului, chiar daca rezultatul gestiunii nu a fost atins.
De aceea, tinand cont si de definitia data gestiunii de afaceri trebuie sa
retinem faptul ca actele efectuate de catre gerant pot fi urmatoarele:
materiale, juridice, de administrare sau chiar de dispozitie.
Actele materiale incheiate de gerant, pot fi diverse si se infatiseaza prin
diferite actiuni, cum ar fi: repararea unei conducte; repararea zidului unui
imobil vecin aflat in pericol de demolare; descarcarea unor marfuri;
efectuarea unor lucrari; etc;
Actele juridice incheiate de catre gerant pot fi mai rare insa, au o importanta
aparte. Printre aceste acte am putea aminti: incheierea unui contract cu un
antreprenor care se obliga sa repare un imobil al geratului; plata unor
datorii; chemarea unui medic veterinar si plata acestui pentru ingrijirea unor
animale care apartin geratului; etc;
Actele de administrare incheiate de catre gerant, sunt acte juridice utile prin
care se urmareste punerea in valoare a unor bunuri ce apartin geratului, la
adevarata lor valoare si potrivit naturii sau destinatiei lor obisnuite. Astfel de
acte pot viza: incasarea fructelor; inchirierea sau arendarea bunurilor; etc;
Actele de dispozitie pe care le poate incheia gerantul sunt foarte rare
deoarece este inadmisibil ca acesta sa incheie acte juridice in contul unei
persoane fara ca aceasta sa fie reprezentata. In practica aceste acte sunt
destul de izolate, iar anumite opinii63 doctrinare, prin exceptie, le asimileaza
actelor de conservare si administrare. De aceea, singura situatie in care
gerantul ar putea efectua astfel de acte ar fi, vanzarea unor produse
alimentare perisabile.
63 Pentru mai multe amanunte doctrinare in acest sens, a se vedea: L. Pop, I. F.
Popa, S. I. Vidu, op.cit., p348.

81
b) Actele incheiate de gerant fata de terte persoane. In privinta actelor
incheiate de catre gerant, fata de tertele persoane, art. 1.336 NCC scoate in
evidenta doua situatii: cazul in care gerantul actioneaza in nume propriu si
respectiv, situatia in care acesta actioneaza in numele geratului. Din aceasta
perspectiva, alineatul(1) al normei amintite stabileste faptul ca gerantul care
actioneaza in nume propriu este obligat fata de tertii cu care a contractat si
recunoaste dreptul acestora din urma de a promova oricand o actiune in
regres impotriva geratului. Or, din aceasta dispozitie rezulta cu destula
claritate faptul ca obligatia gerantului mentionata in acel act, nu s-ar putea
naste valabil decat daca ar avea capacitatea civila recunoscuta de lege.
Textul citat nu face referire la tipul de acte pe care acesta le poate incheia
acesta insa, in opinia noastra, actele in discutie sunt cele care ar contine o
obligatie in sarcina gerantului.
De asemenea, in continuare, alin.(2) al articolului supus discutiei releva
cazul in care gerantul actioneaza in numele geratului. In aceasta situatie,
primul nu este obligat fata de tertele persoane cu care a incheiat contractul,
decat daca cel de-al doilea nu este obligat fata de acestia. Dupa cum se
poate remarca, teza finala a alineatului anterior ilustreaza faptul ca, actele
ncheiate de ctre gerant direct n numele geratului, vor crea in mod direct o
obligatie in sarcina celui din urma si un drept in favoarea tertilor, cu conditia
ca gestiunea sa fie necesar sau util, ori a fost ratificat.
Efectele, sau consecintele juridice al gestiunii de afaceri prezinta la randul lor
un interes deosebit. Acestea pot fi privite in primul rand din punctul de vedere al
obligatiilor consacrate gerantului (A), apoi din cele specifice geratului(B), dar si din
perspectiva ratificarii gestiunii de afaceri de catre gerat(C).
A) Obligatiile gerantului. In privinta obligatiilor gerantului, acestea sunt
nascute in continutul mai multor articole ale Codului civil, motiv pentru care,
putem retine:
a) obligatia de instiintare. Aceasta obligatie rezulta din dispozitiile art.
1.331 NCC, in sensul ca gerantul va trebui sa-l instiinteze pe gerat despre
gestiunea inceputa de indata ce acest lucru este posibil. Insa, cum
gestiunea de afaceri reprezinta din punctul nostru de vedere o situatie
exceptionala, gerantul va trece la instiintarea geratului intr-un termen
rezonabil de la momentul in care a inceput gestiunea afacerilor geratului
respectiv. Daca aceasta obligatie nu va fi indeplinita de catre gerant, va
duce la inexistenta ori dupa caz la diminuarea obligatiei de indemnizare
ce-i va reveni geratului;
b) obligatia de continuarea gestiunii. Potrivit dispozitiilor art. 1.332
NCC, gerantul este obligat sa continue gestiunea inceputa pana cand o
poate abandona fara riscul vreunei pieiri ori pana cand geratul, personal
sau prin reprezentant, ori, dupa caz, mostenitorii acestuia, legali sau
testamentari vor fi in masura sa o preia. De asemenea, in cazul in care in
timpul derularii gestiunii gerantul decedeaza, mostenitorii legali sau
testamentari ai acestuia care cunosc gestiunea vor fi obligati se continue
afacerile incepute de catre acesta, in aceleasi conditii ca si gerantul(art.
1.333 NCC);

82
c) obligatia de diligenta. Si aceasta obligatie a gerantului are o sursa
legala in continutul art. 1.334 NCC. Primul alineat al acestui text, scoate
in evidenta faptul ca din momentul inceperii gestiunii, gerantul va fi
obligat sa se ingrijeasca de interesele geratului ccu diligenta unui
proprietar pentru bunurile sale. In acest sens, obligatia de diligenta a
gerantului produce aceleasi efecte juridice cu obligatia de diligenta a
unui debitor in executarea obligatiilor, in sensul art. 1.480 alin.(1) NCC. In
acest sens, gerantul va raspunde pentru orice prejudiciu cauzat
geratului, cu exceptia mentionata de alineatul (2) al normei amintite,
atunci cand gestiunea a urmarit sa il apere pe gerat de o paguba
iminenta. Doar in acesta situatie, gerantul raspunde doar pentru
prejudiciile cauzate cu intentie sau din culpa grava, faptele sale urmand
a fi ulterior detrminate cu respectarea prevederilor art. 16, care
reglementeaza vinovatia unei persoane in noile dispozitii civile;
d) obligatia de a da socoteala si sa-i remita geratului toate bunurile
obtinute cu ocazia gestiunii. Aceste obligatii prevazute de art. 1.335
din NCC, ilustreaza apropieri evidente intre gestiunea de afaceri si
institutia mandatului. Daca articolul amintit stabileste in sarcina
gerantului, obligatia ca acesta, la incetarea gestiunii sa dea socoteala
geratului si sa-i remita acestuia toate bunurile obtinute cu ocazia
gestiunii, in cazul mandatului, art. 2.019 din NCC reglementeaza obligatii
asemanatoare in sarcina mandatarului. Potrivit acestui text legal,
mandatarul este obligat sa dea socoteala mandantului despre gestiunea
mandatului si sa-i remita acestuia toate bunurile obtinute pe perioada
executarii mandatului;
e) obligatia de a opri gestiunea in caz de impotrivire a geratului.
Aceasta obligatie are o incidenta limitata in cazul gestiunii de afaceri si
intervine doar in cazul impotrivirii geratului, ca gerantul sa continue o
gestiune de afaceri inceputa. Chiar daca art. 1.332 din NCC scoate in
evidenta obligatia gerantului de a continua o gestiune inceputa, pana la
momentul in care o poate abandona fara riscul unei pierderi ori pana
cand geratul personal sau prin reprezentant ori mostenitorii acestuia vor
fi in masura sa o preia, prevederile art. 1.338 NCC reglementeaza si cazul
in care geratul, in calitate de beneficiar al gestiunii, cunoaste despre
existenta acestei gestiuni si se impotriveste la continuarea derularii
acestei activitati. In acest sens, alineatul (2) al art. 1.338 din NCC
consacra sanctiunea atragerii raspunderii civile delictuale, cu aplicarea
art. 1.349 si urm. din NCC, in situatia in care gerantul va ignora
impotrivirea geratului de a continua o gestiune.
B) Obligatiile geratului. Chiar daca gestiunea de afaceri ilustreaza actiuni
exercitate de gerant si in mod natural de aici se pot naste o serie de obligatii
in sarcina acestuia, legiuitorul a considerat util sa reglementeze anumite
obligatii si in sarcina geratului atunci cand conditiile gestiunii au fost intrunite
si chiar daca rezultatul acesteia nu a fost atins. Obligatiile geratului sunt
reglementate de dispozitiile art. 1.337 din NCC si pot fi urmatoarele:
a) Obligatia de rambursare a cheltuielilor necesare si a celor utile.
In temeiul alineatului(1) al art. 1.337 din NCC, geratul are obligatia sa
ramburseze gerantului cheltuielile necesare, precum si, in limitat sporului
de valoare, cheltuielile utile cu dobanzile aferente din ziua in care au fost
angajate. Dupa cum stim, cheltuielile necesare sunt acele cheltuieli

83
efectuate pentru conservarea afacerii geratului. Aceste cheltuieli se vor
restitui in mod integral gerantului, indiferent de modul de derulare a
gestiunii deoarece, fara aceste cheltuieli, afacerea geratului ar fi suportat
consecinte deosebite( de exemplu, repararea de urgenta a unei conducte
de gaze din curtea vecina, proprietatea geratului si care putea cauza o
deflagratie).
Cheltuielile utile reprezinta sumele de bani avansate de catre gerant,
pentru punerea in valoare a bunurilor care fac obiectul gestiunii si pentru
ameliorarea starii materiale a lor, cheltuieli care desi nu sunt necesare, in
anumite situatii pot conduce la sporirea valorii acelor bunuri. De aceea,
ele trebuie efectuate in limita sporului de valoare, iar daca aceasta limita
a fost depasita, geratul va fi obligat sa-i restituie gerantului, nu numai
aceasta diferenta de valoare, ci si dobanzile aferente din ziua in care
acele cheltuieli au fost efectuate. De exemplu, gerantul a efectuat
reparatia acoperisului unei case a geratului aflat intr-o stare proasta, desi
acest lucru nu era necesar. Daca prin aceasta a fost adus un spor de
valoare bunului, gerantul va avea drept la restituirea diferentei de
valoare, iar daca aceste reparatii au fost efectuate cu materiale foarte
scumpe, pot fi considerate cheltuieli voluptoare(de infrumusetare), astfel
incat, gerantul nu va avea dreptul la restituirea lor. Insa, daca geratul nu
va restitui gerantului sumele considerate spor de valoare, ca urmare a
cheltuielilor utile efectuate, impreuna cu dobanzile aferente, atunci
acesta din urma, va avea la indemana posibilitatea unei actiuni in
pretentii contra geratului;
b) Obligatia de plata a despagubirilor pentru prejudiciul suferit de
gerant. Teza finala a aliniatului (1) din art. 1.337 din NCC, scoate in
evidenta obligatia geratului de a-l despagubi pe gerant, pentru
prejudiciile suferite de acesta fara culpa sa, din cauza gestiunii derulate.
Aceasta situatie s-ar putea naste atunci cand gerantul efectueaza
cheltuielile necesare repararii conductei de gaze din curtea vecinului sau
si neintentionat isi produce anumite prejudicii propriilor bunuri;
c) Obligatia de executare a obligatiilor nascute din actele necesare
si utile incheiate de gerant. Pentru a fi mai edificatori in prezentarea
acestei obligatii, trebuie sa retinem faptul ca, geratul va fi tinut sa
plateasca firma care va repara conducta de gaze din curtea sa, ca o
consecinta a obligatiei sale fata de terti, asa cum reiese si din dispozitiile
art.1.336 din NCC. In acest sens, legiuitorul a considerat necesar sa
prevada expresis verbis in continutul alineatului (2) din art. 1.337 NCC,
obligatia geratului de a executa si obligatiile nascute din actele necesare
si utile, care au fost incheiate de gerant in numele ori in beneficiul sau.
Singura situatie exceptionala in care geratul nu-si va indeplini aceasta
obligatie, va fi doar cazul in care se impotriveste la inceperea sau
continuarea gestiunii in sensul art. 1.338 din NCC. In rest, indeplinirea
obligatiei geratului va avea valoarea ratificarii gestiunii de catre acesta.
C) Ratificarea gestiunii de catre gerat. Un efect deosebit de important al
gestiunii de afaceri il constituie ratificarea gestiunii de catre gerat.
Posibilitatea ratificarii actelor juridice ale gestiunii de catre acesta, in sensul

84
art. 1.340 NCC, apropie instituia gestiunii de afaceri si mai mult, de cea a
mandatului. Acest lucru rezulta din interpretarea tezei finale a textului amintit,
in sensul ca prin ratificarea actelor juridice ale unei gestiuni, se produc
efectele unui mandat. Insa, este bine de stiut faptul ca aceste efecte
retroactiveaza, deoarece sunt recunoscute de la momentul inceperii gestiunii.
Or, prin ratificarea gestiunii, opiniem sa credem ca legiuitorul a urmarit in
primul rand constituirea unei opozabilitati in beneficiul geratului asupra
tuturor actelor ce pot privi gestiunea respectiva si in subsidiar recunoasterea
acestor efecte. Argumentul esential ar fi ca prin intermediul ratificarii, i se
aduc la cunostiinta geratului toate actele incheiate in numele ori in beneficiul
sau, iar daca aceste acte sau cheltuielile nu i-au produs un avantaj, gestiunea
poate fi inoportuna, in sensul dispozitiilor art. 1.339 din NCC.
3. 3. Plata nedatorat
In opozitie cu gestiunea de afaceri, plata nedatorata reprezinta o fapta juridica
licita cu o structura multa mai simplista insa, la fel de importanta. Notiunea de plata
in limbaj juridic, semnifica executarea in natura a unei obligatii de a da sau de a
face insa, dupa cum vom observa in randurile urmatoare, plata nedatorata
reprezinta o fapta juridica licita care poate produce efecte deosebite.
Aceasta fapta juridica licita, apare in situatia in care o persoana a primit o plata
nedatorata si nu o restituie de buna voie. Prin plata nu trebuie sa ne raportam
numai la o suma de bani, ci si la orice alt bun care ar face obiectul unei prestatii.
Principiul restituirii unei plati nedatorate este enuntat in continutul art. 1.341 alin.
(1) din NCC: Cel care plateste fara a datora are dreptul la restituire. In acest caz,
creditorul platii respective(solvens), poate recurge la o actiune in justitie pentru
restituirea platii nedatorate, denumita in repetitiune, impotriva celui care a primit
plata(accipiens). Singurele exceptii de la restituirea unor astfel de plati, reprezinta
acele plati efectuate cu titlu de liberalitate si respectiv, cele din materia gestiunii de
afaceri.
Insa, din punctul de vedere al alineatului (3) al art. 1.341 din NCC, orice plata
realizata creeaza o prezumtia unei intentii de stingere a unei datorii, iar dovada
contrara poate fi facuta prin invocarea exceptiei iuris tantum.
Pentru a fi mult mai edificatori in intelegerea acestei fapte juridice licite, am
putea oferi urmatoarele exemple: mostenitorii platesc o datorie care a fost achitata
de defunct (aspect necunoscut de ei), iar cu aceasta ocazie, plata s-a facut pentru a
doua oara; debitorul plateste din eroare o datorie catre o alta persoana decat
adevaratul creditor; achitarea unei datorii nascute dintr-un act juridic care a incetat
sa-si mai produca efectele; etc.
Daca am defini plata nedatorata, am putea retine ca aceasta reprezinta, faptul
juridic licit al unei persoane, care consta in executarea in principiu din eroare de

85
catre aceasta, a unei obligaii la care nu era inut i pe care a efectuat-o fr
intenia de a plti datoria altuia.
In egala masura, pentru o mai succinta prezentare a mecanismului platii
nedatorate, vom face cunoscute conditiile platii nedatorate(A), apoi vom continua
cu efectele platii nedatorate(B) si la final, ne vom ocupa de expunerea celor mai
importante aspecte ale actiunii in restituirea platii nedatorate(C).
A) Conditiile platii nedatorate. In mod neindoielnic, intelegerea conditiilor
platii nedatorate este necesara in primul rand prin prisma lui solvens. Pentru
ca acesta sa dovedeasca ca plata a fost nedatorata, vor fi necesare
indeplinirea urmatoarelor conditii:
a) Existenta platii(solutio). In sens juridic, plata in cazul nostru, reprezinta
remiterea unei sume de bani sau a unui bun individual determinat ori
determinabil, dar ea sa fi fost executata in mod exceptional pentru o alta
prestatie;
b) Caracterul inexistent al datoriei. In aceasta privinta, atat doctrina64
interna cat si cea straina65 distinge intre: inexistenta absoluta a datoriei si
considerarea platii nedatorate in mod obiectiv si inexistenta relativa a
datoriei si considerarea platii nedatorate in mod subiectiv.
Inexistenta datoriei este absoluta si plata nedatorata este
obiectiva cand se constata absenta oricarui carui tip de datorie a lui
solvens(creditorul platii) fata de accipiens(cel care a primit plata).
Exemplele cele mai frecvent intalnite in practica sunt cele din materia
impozitelor si taxelor, cand anumite sume sunt achitate de doua ori
sau exemplul platii unor sume de catre mostenitorii unei persoane,
sume care de fapt, au fost achitate de catre persoana decedata in
timpul vietii;
Inexistenta datoriei este relativa si plata nedatorata este
subiectiva in situatia in care datoria exista, dar nu intre solvens si
accipiens, fiind o eroare asupra persoanei creditorului sau debitorului.
Nu putem fi in prezenta unei inexistente subiective a datoriei, daca
solvens achita in mod voluntar o obligatie naturala(de exemplu, o
obligatie prescrisa66 sau mentionata intr-un testament nevalabil), una
cu termen suspensiv(cu conditia ca plata sa nu fie facuta prin dol sau
violenta), ori a avut in vedere o liberalitate sau o gestiune de afaceri;
c) Plata efectuata de solvens sa fie din eroare. Aceasta conditie era
mentionata in terminis in continutul art. 993 din vechiul Cod civil insa,
actualele prevederi civile nu contin o astfel de dispozitie. In actuala
64 L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit., p360.
65 A. Benabent, op.cit., p.337.
66 Potrivit art. 2.506 alin.(3) din NCC: Cel care a executat de bunavoie obligatia
dupa ce termenul de prescriptie s-a implinit nu are dreptul sa ceara restituirea
prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era implinit.

86
legislatie, eroarea cere in cazul inexistentei relative a unei datorii a lui
solvens fata de accipiens. De aceea, conditia platii efectuate de solvens
din eroare, trebuie sa vizeze urmatoarele aspecte:
In toate cazurile cel care a primit plata sa nu fie creditor,
deoarece datoria nu a existat niciodata sau pentru ca solvensul a fost
debitor, dar in fata unei alte persoane decat accipiens. Pentru ca
actiunea in repetitiune sa fie admisibila, dreptul de restituire va
decurge in mod imperativ din caracterul inexistent al platii;
fundamentul obligatiei de restituire va rezida din absenta cauzei de
plata si nu din cel referitor la viciul de consimtamant(eroarea) lui
solvens. Insa, singurele exceptii care ar putea fundamenta obligatia de
restituire pentru vicii de consimtamant si care ar produce efecte
similare cu existenta erorii, ar fi asa cum am mai amintit, cazul in care
plata a fost facuta datorita dolului sau violentei;
In ipoteza in care accipiensul era creditor, cel care a platit fara
sa fie debitor(solvensul) trebuie sa probeze eroarea. Aceasta
conditie rezulta in mod neindoielnic din continutul alineatului(3) al art.
1.341 din NCC, cand solvensul, cu ocazia introducerii unei actiuni in
repetitiune, trebuie sa faca proba contrara platii efectuate. Justificarea
acestei conditii, rezulta din faptul ca in cazul in care cineva plateste o
datorie stiind ca nu este debitorul acesteia, actul sau poate fi explicat
prin intentia de a acorda o garantie debitorului adevarat sau sa-i faca
in mod indirect a donatie platind in locul sau. Pe de alta parte,
creditorul asteptand plata, am putea intelege ca el o poate accepta si
din partea unei alte persoane decat debitorul sau, gandind ca prestatia
a fost efectuata in vederea realizarii dreptului sau. In consecinta,
pentru a demonstra plata nedatorata, solvensul trebuie sa faca dovada
ca a platit fara sa aiba intentia de a garanta obligatia unei alte
persoane sau ca nu a platit cu titlu de liberalitate ori pentru o gestiune
de afaceri, cu alte cuvinte, el trebuie sa probeze eroarea in care s-a
aflat cu ocazia efectuarii platii respective.
B) Efectele platii nedatorate. Ca orice fapta si plata nedatorata produce
efecte corespunzatoare. Daca in cazul unei plati valabile, cel care plateste are
dreptul la o chitanta liberatorie in conditiile art. 1.500 din NCC, in situatia
unei plati nedatorate, efectele juridice sunt diferite. In aceasta situatie,
raportul obligational este format din accepiens si solvens, primul fiind obligat
sa restituie ceea ce a primit fara sa i se cuvina. De aceea, dispozitiile
art.1.344 din NCC statueaza faptul ca restituirea platii nedatorate se face
potrivit regulilor stabilite la institutia Restituirii prestatiilor, reglementata de
art. 1.635-1.649 din NCC. In acest sens, efectele platii nedatorate sunt
deosebit de complexe, motiv pentru care le putem grupa in: exceptii de la
obligatia lui accepiens de a restitui plata(a), cazurile de restituire a platii
nedatorate(b) si respectiv, situatia cheltuielilor nascute cu ocazia platii
nedatorate(c).
a) Exceptii de la obligatia lui accepiens de a restitui plata. Aceste
exceptii, in numar de trei, le regasim in continutul alineatului (1), al art.
1.342 din NCC si respectiv in teza I-a, a art. 1.343 din NCC si vizeaza:
cazul in care accepiens a primit plata cu buna-credinta, lasand sa se
implineasca termenul de prescriptie. Este adevarat ca acest text ar
putea echivala cu o sanctiune aplicata lui solvens pentru lipsa sa de

87
atentie insa, legiuitorul i-a pus la indemana o actiune in regres
impotriva adevaratului debitor in temeiul subrogatiei legale in
drepturile creditorului platit[art. 1.342 alin.(2) NCC];
cazul in care accipiens, primind plata cu buna-credinta, s-a lipsit, in
orice mod, de titlul sau de creanta sau a renuntat la garantiile
personale sau reale ale creantei. Acest caz ar putea interveni atunci
cand accepiens a primit plata cu buna-credinta si face dovada ca a
procedat la distrugerea inscrisului constatator al creantei sale ori
printr-o declaratie unilaterala, a renuntat la garantiile personale sau
reale ale creantei sale. Si in acest caz, solvensul va avea la dispozitie
actiunea in regres mai sus amintita, impotriva adevaratului debitor;
cazul in care accepiens a primit o plata inainte de implinirea
termenului suspensiv, dacat atunci cand aceasta s-a facut prin dol sau
violenta. Aceasta dispozitie statuata in continutul tezei I din art. 1.343
din NCC, se aplica in cazul in care accepiens a primit plata cu bunacredinta si cu convingerea ca solvens a executat prestatia de bunavoie
si inaintea scadentei potrivit art. 1.414 si respectiv, art.1.496 alin.(1)
din NCC.
b) Cazurile de restituire a platii nedatorate. Aceste cazuri sunt multiple
si asa cum am mai amintit, isi au temeiul legal in continutul dispozitiilor
privitoare la Restituirea prestatiilor, conform art. 1.635-1.649 din NCC.
Dupa cum vom observa, textele reglementeaza o serie de criterii dupa
cum accepiensul este de buna sau de rea-credinta, bunul a produs fructe,
situatia cheltuielilor, etc. De aceea, noi vom vom distinge intre situatiile in
care acesta a fost de buna-credinta si respectiv, cele in care a fost de reacredinta. In acest sens:
Accepiensul va fi de buna-credinta atunci cand nu a stiut ca plata
ce i-a fost facuta este nedatorata. In aceasta situatie, el va fi tinut:
sa restituie pretul, dar va pastra eventualele fructe, ca orice posesor de
buna-credinta. In acest sens, potrivit art. 1.635 din NCC, restituirea
pretului va fi efectuata in totalitatea sa, iar potrivit alin.(1) al art. 1.645
din NCC, daca accepiensul a fost de buna-credita va avea dreptul la
dobandirea fructelor produse de bunul supus resituirii, suportand doar
cheltuielile angajate cu producerea lor;
in cazul in care a instrainat lucrul primit, va restitui numai pretul primit
si nu valoarea acestuia. Aceasta situatie este prevazuta in continutul
art. 1.640 din NCC. Acest text, scoate in evidenta situatia in care bunul
nu mai poate fi restituit in natura si se va face prin echivalent din cauza
unui impediment serios, iar instrainarea de buna-credinta poate fi
considerata un impediment serios in restituirea unui bun;
daca lucrul a pierit in mod fortuit el va fi eliberat de obligatia de
restituire. In acest sens, art. 1.642 din NCC, stabileste ca
debitorul(accepiensul) va fi obligat sa cedeze creditorului(solvens),
indemnizatia incasata pentru aceasta pieire sau daca nu a incasat-o,
dreptul de a primi aceasta indemnizatie.
Accepiensul va fi de rea-credinta atunci cand, desi stia ca nu i se
datoreaza plata, el o primeste. In acest sens el va fi tinut:
sa restituie atat pretul primit, cat si eventualele fructe percepute. Asa
cum am mai amintit, restituirea pretului se va face in toate cazurile

88
potrivit art. 1.635 din NCC, insa, restituirea fructelor percepute alaturi
de indemnizatia corespunzatoare lipsei de folosinta a bunului, vor fi
solicitate in temeiul alineatului (2), al art. 1.645 din NCC;
daca a instrainat lucrul, sa restituie valoarea acestuia in momentul
introducerii actiunii in justitie, indiferent de pretul pe care l-a primit.
Aceasta situatie este prevazuta de teza finala a art. 1.641 din NCC.
Acest text retine, pe langa reau-credinta a lui accepiens si o eventuala
culpa a sa in ceea ce priveste obligatia de restituire, fapt pentru care,
restituirea se va face in functie de valoarea cea mai mare;
daca lucrul a pierit in mod fortuit, sa restituie valoarea acestuia din
momentul cererii de restituire, cu exceptia cazului in care va face
dovada ca lucrul ar fi pierit la solvens. Prezenta situatie reiese din
interpretarea tezei finala a art. 1.642 din NCC. In cazul in care
accepiensul nu poate dovedi ca lucrul ar fi pierit la solvens, atunci el va
fi tinut sa plateasca intraga valoare din momentul formularii cererii de
restituire, cat si eventualele fructe pe care le-ar fi dobandit, dar si
indemnizatia pentru lipsa de folosinta a bunului.
c) Situatia cheltuielilor nascute cu ocazia platii nedatorate. In situatia
restituirii unei plati nedatorate, trebuie sa avem in vedere si efectele
juridice referitoare la cheltuielile creeate cu aceasta situatie. De aceea, in
privinta acestor efecte putem fi indreptatiti sa distingem intre, cheltuielile
privitoare la bun si cheltuielile restituirii.
Cheltuielile privitoare la bun. In cazul acestor cheltuieli, art. 1.644
din NCC, face trimitere la aplicarea regulilor de la accesiune pentru
posesorul de buna-credinta(adica accepiensul de buna-credinta) sau
posesorul de rea-credinta(accepiensul de rea-credinta). Dispozitiile
legale care vor deveni incidente in aceste situatii, sunt cele prevazute
de art. 583 si urm. din NCC;
Cheltuielile restituirii. Aceste cheltuieli sunt mentionate in
continutul art. 1.646 din NCC. Alineatul (1) al acestui text, scoate in
evidenta situatia in care accepiensul va fi de buna-credinta, atunci
aceste cheltuieli vor fi suportate in mod proportional cu solvensul insa,
in continuare, alineatul (2) releva cazul in care accepiensul este de reacredinta, ipoteza in care cheltuielile vor fi suportate integral de catre
acesta.
C) Actiunea in restituirea platii nedatorate.
Regula generala ilustreaza faptul ca persoana care poate cere restituirea, este
solvensul (cel care a platit pretul). In aceste conditii, solvensul va fi
titularul(reclamantul) actiunii in repetitiune. Insa, pe calea actiunii oblice, si
creditorii chirografari ai solvensului pot exercita actiunea in restituire a platii
nedatorate din partea accepiensului ori in regres, potrivit cazurilor prevazute de
lege, impotriva adevaratului debitor atunci cand solvensul a efectuat o astfel de
plata.
In ipoteza in care o plata datorata a fost facuta altei persoane decat
adevaratului creditor, pentru debitor ea apare ca nedatorata, astfel ca va putea cere
restituirea ei. Adevaratul creditor va avea impotriva accipiensului o actiune izvorand
din
imbogatirea
fara
justa
cauza.

89
Actiunea in repetitiune este o actiune personala si patrimoniala, ea putand fi
intentata in termenul de prescriptie de drept comun (de 3 ani), prevazut de art.
2.517 din NCC. Astfel ca, acest termen va incepe sa curga potrivit art.2.523 din
NCC, din momentul in care solvensul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca
imprejurarea ca plata a fost nedatorata.
Referitor la termenul de prescriptie amintit, doctrina67 ilustreaza faptul ca in
situatia in care obiectul platii nedatorate il constituie un bun individual determinat,
actiunea in restituire va avea caracterul unei actiuni in revendicare si potrivit
regimului juridic al unei astfel de actiuni, vom fi in prezenta unui termen
imprescriptibil.

3. 4. mbogirea fr just cauz

Ultima fapta licita generatoare de obligatii reglementata de noile dispozitii civile
poarta denumirea de, imbogatire68 fara justa cauza(art. 1.345-1348). Reglementarea
acestei fapte licite de catre noile dispozitii civile, reprezinta un element novator
intrucat, vechile norme de drept material civil nu-i consacrau expresis verbis niciun
text legal, chair daca aceasta institutie a existat dintotdeauna in dreptul roman. Cu
toate acestea, in vechile reglementari de drept material civil existau o serie de
articole care faceau referire la situatiile in care o persoana isi marea patrimoniul in
detrimentul altei persoane( spre exemplu, art. 493, 494, 997 si altele, din vechiul
Cod civil).
In egala masura, nici alte legislatii civile nu aloca prevederi exprese acestei
institutii, asa cum s-a intamplat si la noi in tara pana la intrarea in vigoare a noului
Cod civil. Spre exemplu, actuala legislatie civila a Frantei nu statueaza nicio regula
in virtutea careia cel care s-a imbogatit fara cauza sau in mod injust, in detrimentul
altei persoane sa fie obligat la plata unei despagubiri. Singurele aplicatii particulare
ale Codului civil francez, privesc referiri la aceasta situatie cum ar fi: art. 555 cu
privire la edificarea unei constructii pe terenul unei alte persoane, ori art. 1.3761.381 din materia platii nedatorate. Asa cum am mai amintit, in aceasta tara,
jurisprudenta reprezinta sursa fundamentala a acestei fapte licite(Decizia Patureau
c. Boudier din anul 1892).

67L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit., p.368.

68 Pentru mai multe amanunte doctrinare, a se vedea: M.B. Cantacuzino, op.cit., p.
437; C. Statescu, C. Barsan, op.cit., pp. 107-120; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit.,
pp. 369-376; Fr. Terre, Ph. Simler, Yv. Lequette, pp. 895-903; A. Benabent, op.cit.
351-360.

90
Revenind la legislatia noastra civila, institutia imbogatirii fara justa cauza poate
fi tratata din punct de vedere teoretic sub mai multe aspecte. In primul rand, pentru
o mai buna intelegere a notiunii, trebuie sa stim ca putem fi in prezenta unei
imbogatiri fara justa cauza, in momentul in care exista o miscare de valoare intre
doua patrimonii.
De asemenea, daca am defini-o, am putea retine ca reprezinta acel fapt juridic
licit prin care patrimoniul unei persoane este marit in detrimentul alteia, in absenta
unui temei juridic. Persoana care, n mod neimputabil, s-a mbogait fara justa cauza
este obligat la restituire, n masura pierderii patrimoniale suferita de cealalta
persoana, dar fara a fi inut dincolo de limita propriei sale mbogairi(art. 1.345
NCC). In privinta imbogatitului, acesta este de buna-credinta si nu are intentia de a
savarsi acesta fapta licite.
Insa, prevederile art. 1.346 din NCC, reglementeaza situatiile in care
imbogatirea unei persoane(ca fapt juridic licit), poate fi justificata atunci cand
rezulta:

din executarea unei obligaii valabile;

din neexercitarea de catre cel pagubit a unui drept contra celui
mbogait;
dintr-un act ndeplinit de cel pagubit: n interesul sau personal i
exclusiv, pe riscul sau ori, cu intenia de a gratifica.
In alte situatii decat cele stabilite de textul amintit, orice persoana cara s-a
imbogatit fara justa cauza in detrimentul alteia, va fi obligata la restituire. De aceea,
in privinta restituirii, NCC(intr-un mod asemanator institutiei platii nedatorate)
prevede ca aceasta va fi intemeiata prin invocarea dispozitiilor art. 1.639 si urm. In
toate cazurile, reclamantul unei actiuni in restituire( actio de in rem versio) va fi
persoana insaracita, iar calitatea de parat o va avea cel imbogatit.
De asemenea, pentru o mai buna intelegere a institutiei imbogatirii fara justa
cauza, trebuie sa distingem intre: conditiile materiale ale intentarii actiunii in
restituire(A), conditiile juridice ale intentarii actiunii in restituire(B) si efectele
actiunii in restituire(C).
A) Condiiile materiale ale intentarii actiunii in restituire vor viza
intotdeauna aspectele patrimoniale si anume:
- sa existe o imbogatire a unei persoane(paratul actiunii), prin marirea
patrimoniului sau prin dobandirea unui bun, a unei sume de bani sau a unei
creante sau chiar prin diminuarea pasivului patrimonial(de exemplu,
stingerea unei datorii);
- sa existe o insaracire a reclamantului, prin micsorarea patrimoniului sau,
ca o consecinta a maririi altuia (se poate infatisa intotdeauna printr-o
valoare care poate fi apreciata in bani ca de exemplu, prestarea unor

91
activitati sau servicii neremunerate de beneficiarul lor, efectuarea unor
cheltuieli in favoarea imbogatitului, etc);
- existenta unei legaturi intre sporirea unui patrimoniu si diminuarea
celuilalt. Aceasta legatura poate fi una directa( de exemplu, un concubin
prin munca sa neremunerata, imbogateste patrimoniul celuilalt concubin)
sau indirecta, adica deplasarea valorii opereaza printr-un intermediar in
patrimoniul tertului imbogatit (de exemplu, doi frati locuiesc impreuna; unul
dintre acestia cumpara produse pentru traiul comun si nu le plateste;
comerciantul creditor poate actiona si impotriva fratelui respectiv).
B) Condiiile juridice ale intentarii actiunii in restituire vor avea in
vedere anumite acte sau fapte juridice, cum ar fi:

absenta unei cauze legitime a maririi patrimoniului unei persoane in

detrimentul alteia. Aceasta cauza, corespunde intotdeauna asupra
existentei unui titlu juridic care sa justifice deplasarea valorii
respective(precum: o dispozitie a legii, un act juridic sau o hotarare
judecatoreasca);
absenta oricarui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de catre cel care
si-a micsorat patrimoniul, a pierderii suferite (proprietarul unui bun
individual determinat poate cere restituirea lui pe calea actiunii in
revendicare, iar actiunea din contract exclude actiunea intemeiata pe
imbogatirea fara justa cauza). Subsidiaritatea actiunii actio in rem verso
semnifica faptul ca aceasta nu poate fi promovata pentru a suplini o alta
nascuta spre exemplu, dintr-un contract, un delict, o alta fapta licita sau
din lege( art. 1.348 NCC), doar in cazul in care pe aceasta din urma, un
obstacol de drept o impiedica sa fie exercitata( de exemplu, a intevenit
prescriptia excinctiva);
C) Efectele actiunii in restituire. Diferenta dintre gestiunea de afaceri si
imbogatirea fara justa cauza, consta in actualitatea faptei la momentul promovarii
actiunii in restituire. In opozitie cu gestiunea de afaceri, restituirea este datorata
doar daca mbogairea subzista la data sesizarii instanei, iar cel care s-a mbogait
este obligat la restituire, potrivit regulilor stabilite in institutia Restituirii
prestatiilor, reglementata de art. 1.635-1.649 din NCC. Actiunea intemeiata pe
imbogatirea fara justa cauza se prescrie in termenul de 3 ani prevazut de art. 2.517
din NCC, care curge de la data la care insaracitul a cunoscut sau trebuia sa
cunoasca atat insaracirea sa lipsita de o cauza justa, cat si persoana imbogatitului.
Prin imbogatirea unui patrimoniu in dauna altuia, ia fiinta un raport obligational,
debitorul(paratul actiunii) obligatiei de restituire fiind cel al carui patrimoniu s-a
marit, iar creditor(reclamantul actiunii) al aceleiasi obligatii fiind cel al carui
patrimoniu a fost diminuat.
Restituirea se va face in natura si doar prin echivalent daca acesta nu va fi
posibil(art. 1.639 si art. 1.640 din NCC). Obligatia de restituire in materia imbogatirii

92
fara justa cauza este afectata in toate cazurile de doua limite care pot rezulta din
urmatoarele:
- debitorul obligatiei va restitui numai in masura imbogatirii patrimoniului sau. In
privinta fructelor sau a eventualelor dobanzi legale, acestea nu vor fi restituite ce
catre debitor deoarece, una din regulile imbogatirii fara justa cauza este ca
debitorul sa fie de buna-credinta si in aceste conditii, potrivit art. 1.645 din NCC,
debitorul obligatiei va fi indrepatatit sa retina fructele insa, va suporta doar
cheltuielile angajate cu producerea lor. Cand bunul care a contribuit la cresterea
patrimoniului a pierit fortuit, va inceta obligatia de restituire. Daca bunul respectiv a
fost instrainat, debitorul va restitui valoarea lui de la data promovarii actiunii;
- nu se poate solicita mai mult decat diminuarea patrimoniului. In acest sens,
jurisprudenta69 a subliniat faptul ca, aplicarea corecta a principiului imbogatirii fara
justa cauza, impune ca obligatia de restituire a paratului sa nu depaseasca
imbogatirea lui efectiva, iar indisolubil legat de aceasta, sa nu depaseasca valoarea
cu care a fost micsorat patrimoniul reclamantului.
De asemenea, mai este util de retinut faptul ca momentul la care se determin valoarea mbogirii
respectiv a srcirii, este acela al introducerii cererii de chemare n judecat.

4. Fapta ilicit generatoare de prejudicii (rspunderea civil delictual)

4.1 Consideratii introductive
Asa cum am mai amintit, faptele juridice reprezinta o sursa deosebit de
importanta in materia obligatiilor. Daca in cazul faptelor juridice licite, generarea
obligatiilor are loc cu buna-credinta a persoanelor care le-au savarsit, nu acelasi
lucru am putea afirma in privinta faptei ilicite sau asa cum mai este denumita de
catre doctrina, raspunderea70 civila delictuala.
In perioada romana, faptele ilicite erau asimilate delictelor si in sfera acestora
se regaseau unele fapte71 care in dreptul modern fac obiectul reglementariilor
penale, ca de exemplu: furtul, inselatoria, injuriile, etc. De aceea, in aceea perioada

69 Pentru prima oara aceasta limita a fost mentionata in continutul Dec. civ. Nr. 102
din 17 ianuarie 1968 a T.S., in R.R.D. nr. 6/1968, p.171.
70 Pentru mai multe amanunte doctrinare referitoare la acest tip de raspundere, a
se vedea: C. Statescu, C. Barsan, op.cit., pp. 121-294; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu,
op. cit., pp.379-584; Fr. Terre, Ph. Simler, Yv. Lequette, op.cit., p. 664-698; A.
Benabent, op.cit., pp. 373-510; A. Tunc, La responsabilite civile, 22 edition, Ed.
Economica, Paris, 1989.

93
nasterea72 obligatiilor delictuale reprezentau situatii de fapt, concretizate prin
exercitarea unei fraude asupra unei persoane.
Intorcandu-ne in zilele noastre, reglementarile civile ilustreaza faptul ca faptele
ilicite civile savarsite de catre persoane, atrag in mod natural raspunderea civila
delictuala a acestora.
Raspunderea civila delictuala, reprezinta o forma a raspunderii juridice, alaturi
de raspunderea73 penala sau raspunderea administrativa. Or, la randul ei si
raspunderea juridica reprezinta o forma a raspunderii sociale, alaturi de mai multe
forme ale acesteia din urma, cum ar fi: raspunderea morala, raspunderea politica,
raspunderea religioasa, raspunderea economica, etc.
In aceste conditii, putem afirma ca singurul temei al oricarei forme de
raspundere, il poate constitui incalcarea prevederilor unor norme( de drept, morale,
religioase, economice, etc).
Revenind la cazul rspunderii juridice, spre exemplu, nesocotirea de orice
persoana a unei norme de drept civil, va atrage o raspundere civila( contractuala,
extracontractuala sau delictuala), incalcarea unei norme de drept penal, va atrage
raspunderea penala, iar incalcarea unei norme de drept administrativ, atrage
raspunderea administrativa. De aceea, in raport cu celelalte forme de raspundere
sociala, raspunderea juridica este una obligatorie intrucat, este fundamentata pe
ceea ce numim, preeminenta74 dreptului si capacitatea de corecitie a statului in
cazul incalcarii unei norme de drept corespunzatoare.
Insa, o foarte lunga perioada nu a existat o distinctie clara intre raspunderea
civila si cea penala(ca forme ale raspunderii juridice). Asa cum am aratat si mai sus,
in perioada romana nu se facea nicio diferenta intre aceste doua forme de
raspundere juridica, iar aceasta confuzie a durat pana spre sfarsitul Evului Mediu,
71 Pentru mai multe amanunte, a se vedea: V. Hanga, M. D. Bob(traducere si note),
op.cit., pp. 338 si urm.
72 Ibidem.
73 Pentru mai multe amanunte referitoare la raspunderea penala in actualele
dispozitii, a se vedea: M. Udroiu, Drept penal. Parte generala. Noul Cod penal,
Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2014.
74 Pentru mai multe amanunte referitoare la preeminenta dreptului intr-un stat de
drept, a se vedea: M. Voicu, Preeminenta dreptului. Evolutiile doctrinare si
jurisprudenta drepturilor omului, Revista romana de drept privat nr. 2/2009, Ed.
Universul Juridic, Bucuresti.

94
cand ilustrul jurisconsult francez Jean Domat(1625-1696) a evidentiat pentru prima
aceasta departajare.
In principiu, raspunderea penala are ca obiect sanctionarea unei fapte, in
functie de gravitatea savarsirii ei, iar obiectul raspunderii civile este reprezentat de
posibilitatea repararii unei pagube(prejudiciu), proportional cu importanta sa si in
mod independent de gravitatea sau dupa caz, de existenta faptei. O fapta penala
este sanctionabila chiar daca nu a produs o paguba unei persoane si aceasta
deoarece, legea doreste sa sanctioneze toate comportamentele care pot aduce
atingere ordinii publice.
Or, in aceste conditii, putem retine principiul general potrivit caruia, repararea
pagubei produse printr-o fapta ilicita civila se obtine printr-o actiune in fata instantei
civile. Paguba poate fi produs i printr-o infraciune, fiind posibil ca svrirea unei
infraciuni s genereze i un prejudiciu material sau moral, n dauna unei persoane
fizice sau juridice si in acest caz infractiunea poate si sursa unor obligatii civile.
Mijlocul legal prin care o persoana pagubita cere sa-i fie reparat prejudiciul este
actiunea civila(art. 29-40 NCPC), care reprezinta o institutie centrala a dreptului 75
procesual civil, ea devenind o institutie a dreptului procesul penal daca persoana
prejudiciata o pune in miscare si o exercita in fata organelor penale. In acest
moment, noile76 dispozitii de drept procesual penal din Romania reglementeaza
destul de judicios incidenta actiunii civile in procesul penal. De aceea, puteam retine
faptul ca actiunea civila in procesul penal are acelasi izvor ca si actiunea penalainfractiunea si prin urmare, nu poate avea ca obiect decat repararea unui prejudiciu
cauzat prin savarsirea unei infractiuni.
In procesul penal, actiunea civila are un caracter accesoriu actiunii penale si se
desfasoara potrivit normelor procesual penale, pastrandu-si propriile trasaturi. Ea
poate fi exercitata in cadrul procesului penal numai in masura in care poate fi pusa
in miscare actiunea penala si se exercita doar impotriva suspectului sau
inculpatului, partii responsabile civilmente si fata de succesorii acestora.
75 Referitor la actiunea civila in procesul civil, a se vedea: I. Les, Tratat de drept
procesual civil, Editia a 5-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2010, pp. 190-224; V.M.
Ciobanu, T.C. Briciu, C.C., Dinu, Drept procesual civil. Drept executional civil.
Arbitraj. Drept notarial, Editura National, Bucuresti, 2013, pp.119-136.
76 Legea nr. 135/2010 privind noul Cod de procedura penala, a fost publicata in M.
Of. nr. 486 din 15 iulie 2010 si pusa in aplicare prin Legea nr. 255/2013, publicata in
M. Of. nr. 515 din 14 august 2013. Actiunea civila este reglementata de noul Cod de
procedura penala in dispozitiile art. 19-28. Pentru mai multe amanunte doctrinare
referitoare la aceasta institutie, a se vedea: M. Udroiu, Sinteze si grille. Procedura
penala- Parte generala. Noul Cod de procedura penala, Ed. C. H. Beck, Bucuresti,
2014, pp.62-126.

95
Potrivit noilor dispozitii, indiferent de locul actiunii civile(in procesul civil sau in
cel penal), atragerea raspunderii civile a persoanei care a savarsit fapta poate avea
o sursa comuna si anume: vinovatia(culpa).
Revenind asupra acestor consideratii preliminarii privind fapta ilicita
generatoare de obligatii(raspunderea civila delictuala), aceasta s-a bucurat de o
reglementare destul de succinta in vechiul Cod civil [Cartea III(Despre diferitele
moduri prin care se dobandeste proprietatea), Titlul III(Despre contracte sau
conventii), Capitolul V(Despre delicte si cvasi-delicte)]. In opozitie cu aceste
dispozitii, NCC, aloca in Cartea V(Despre obligatii), Titlul II(Izvoarele obligatiilor),
reglementari destul de generoase materiei, mai precis in Capitolul IV(Raspunderea
civila), art. 1.349-1.395.
In egala masura, cu aceasta ocazie putem ilustra si definitiile legale ale
raspunderii civile delictuale oferite de vechile si respectiv, noile reglementari civile.
Astfel, art. 998 din vechiul Cod civil, stabilea faptul ca: Orice fapt a omului,
care cauzeaz altuia prejudiciu, oblig pe acela din a crui greseal s-a ocazionat,
a-l repara. Noul Cod civil in continutul alineatului (1) al art. 1.349 ofera o definitie
destul de larga in sensul ca: Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de
conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin
actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Daca aceasta persoana, cu discernamant savarseste aceste actiuni sau inactiuni si
in urma lor vor fi create prejudicii altei persoane, atunci, prima va fi raspunzatoare
sa le repare integral. De asemenea, asa cum vom remarca, in anumite cazuri
prevazute de NCC, persoana va fi obligata sa repare prejudiciile cauzate prin fapta
altuia, de lucruri ori animale aflate sub paza sa, precum si de ruina edificiului.
Singura exceptie o constituie raspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele
cu defecte deoarece, aceasta poate fi atrasa potrivit dispozitiilor speciale ale Legii
nr. 240/2004, privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de
produsele cu defecte, republicata77.
Un alt aspect deosebit de important pe care consideram util sa-l relevam, este
acela ca noile reglementari civile fac distinctie intre raspunderea civila delictuala si
raspunderea contractuala, oferindu-i si acesteia din urma o consacrare legala in
continutul art. 1.350. Din continutul acestui text, rezulta faptul ca orice persoana
este obligata sa isi execute obligatiile pe care le-a contractat, iar in cazul in care,
fara justificare, nu isi indeplineste aceasta indatorire, este raspunzatoare de
prejudiciul cauzat celeilalte parti si este obligata sa repare acest prejudiciu, in
conditiile legii. Chiar daca ambele tipuri de raspundere reprezinta forme ale
raspunderii civile, ambele ilustreaza doua tipuri de relatii. Aceasta distinctie legala
intre cele doua tipuri de relatii, genereaza pe de-o parte, o raspundere in temeiul
unui fapt juridic ilicit si pe de alta parte, o raspundere pentru incalcarea unei
77 A fost republicata in M. Of. nr. 313 din 22 aprilie 2008.

96
obligatii civile prestabilite. Deosebirea din continutul acestor relatii, face diferenta
dintre aceste doua forme de raspundere.
Astfel, in cadrul raspunderii pentru un fapt ilicit(delict), subiectul care are
anterior un comportament ilegal nu se afla in niciun raport juridic prestabilit cu
subiectul sau subiectele ale caror drepturi sau interese nu le-a respectat. In acest
caz se incalca o norma de drept stabilita pentru a ocroti drepturile si interesele
subiective absolute ale acestora.
In cadrul raspunderii pentru incalcarea drepturilor si obligatiilor intr-un raport
juridic existent(contract), comportamentul ilegal se reduce la incalcarea unui drept
relativ, la o deviere de la comportamentul prestabilit si intarit de subiecti, intr-un
raport juridic. Acest aspect delimiteaza raspunderea contractuala de cea delictuala.
In aceste conditii, putem retine urmatoarele functii corespunzatoare
raspunderii civile:
a) Functia educativa-preventiva scoate in evidenta faptul ca fapta ilicita
cauzatoare de prejudicii nu ramane nesanctionata si atrage dupa sine obligatia
de dezdaunare. Prin aceasta, functia educativa are un vadit caracter social de
prevenire a producerii unor asemenea fapte;
b) Functia reparatorie este corespunzatoare raspunderii civile deoarece se
concretizeaza intr-o obligatie de dezdaunare, care se stabileste in sarcina
autorului prejudiciului. De aceea puteam afirma ca raspunderea civila
indeplineste si functie reparatorie. Insa, functia reparatorie este numai relativa
deoarece ea se realizeaza doar in raporturile dintre subiectele intre care se
statorniceste indatorirea de reparare a prejudiciului cauzat.
Chiar si prin recunoasterea acestor functii si oricat de intinsa ar fi raspunderea,
inca nu se poate afirma ca valorile deteriorate sau distruse pot fi intotdeauna
recuperate pe deplin in materialitatea lor.
De aceea, este necesar ca aplicarea principiilor raspunderii civile delictuale sa se
faca cu toata strictetea pentru ca exercitandu-se si in acest fel o actiune general
preventiva sa se ajunga la inlaturarea cauzelor de savarsire a faptelor ilicite
cauzatoare de prejudicii.
Noul Cod civil reglementeaza urmatoarele tipuri de rspundere civila delictuala:

Raspunderea pentru fapta proprie(art. 1.357-1.371);

Raspunderea pentru fapta altuia(art. 1.372-1.374);
Raspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri(art.
1.375-1.380).
De asemenea, tot noile dispozitii civile reglementeaza cauzele exoneratoare de
raspundere civila(art. 1.352-1.356) si respectiv, repararea prejudiciului in cazul
acestui tip de raspundere(art. 1.381-1.395).
Dupa cum am prezentat in randurile anterioare, atragerea raspunderii civile
asupra unei persoane, presupune ca aceasta sa fi savarsit o fapta ilicita. Prin fapta

97
ilicita, aceasta creaza un prejudiciu altei persoane(victima), nesocotindu-i-se
acesteia din urma drepturile si interesele absolute. Asa cum vom remarca, intre
fapta ilicita si prejudiciu, in principiu trebuie sa existe un raport de cauzalitate.

4. 2. Atragerea raspunderii civile si cauzele exoneratoare de rspundere

civil prevazute de lege
Raspunderea civila intervine in situatia in care a fost savarsita o fapta
ilicita(delict civil), care la randul sau a produs un prejudiciu. Delictul civil este
reprezentat in unele cazuri de fapte savarsite cu intentie(art. 1.357 NCC), de fapte
exercitate fara intentie sau printr-o imprudenta ori neglijenta(art. 1.372, art.1.373,
art.1.375, art. 1.376 din NCC). In principiu, fapta ilicita a persoanei trebuie probata
insa, din punctul nostru de vedere in anumite situatii fapta poate fi prezumata(de
exemplu, in cazul raspunderii pentru fapta altuia sau in cel al raspunderii pentru
prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri).
Angajarea raspunderii civile(contractuale sau delictuale), reprezinta o etapa
deosebit de importanta atat din punct de vedere teoretic cat si practic. Prin
intermediul acesteia, putem stabili conditiile cumulative care trebuie indeplinite
pentru incidenta raspunderii civile, per a contrario nu putem discuta despre
existenta unui delict civil. Aceste conditii sunt reprezentate de: prejudiciul cauzat,
fapta ilicita savarsita, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu,
vinovatia celui care a cauzat prejudiciul, dar si de capacitatea delictuala a acestuia.
In egala masura, am considerat deosebit de util sa prezentam care sunt cauzele
exoneratoare ale raspunderii civile. In mod curios, chiar legea(art. 1.351-1.356 si
1.380 din NCC) stabileste in termins cateva situatii in care raspunderea civila nu
poate fi angajata. De aceea, vom prezenta cele mai importante aspecte referitoare
la forta majora si la cazul fortuit si de asemenea, la acele cazuri exoneratoare ale
raspunderii civile care privesc fapta victimei sau a tertului.
Un aspect deosebit de important in materia exonerarii de raspundere civla este
stabilit in continutul art. 1.355 din NCC, referitor la clauzele privind raspunderea.
Potrivit acestui text, nu se poate exclude sau limita, prin conventii sau acte
unilaterale, raspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o fapta
savarsita cu intentie sau din culpa grava, fiind valabile doar clauzele care exclud
raspunderea pentru prejudiciile cauzate, printr-o simpla imprudenta sau neglijenta,
bunurilor victimei.

4.2.1. Atragerea raspunderii civile

Pentru a se putea angaja rspunderea civil(contractuala sau delictuala) este
necesar ntrunirea cumulativ n anumite cayuri a urmtoarelor condiii:

98

prejudiciul;
fapta ilicita;
raportul de cauzalitate ntre fapt ilicit i prejudiciu;
vinovia celui care a cauzat prejudiciul;
capacitatea delictuala a persoanei care a svrit fapt ilicit(Aceast condiie
este susinut numai de o parte dintre autori 78, artndu-se c este un
element implicat n condiia vinoviei, dar opinia majoritar este c aceasta
constituie numai un element al condiiei culpei autorului faptei prejudiciabile).
Noul Cod civil prevede faptul c cel care cauzeaz altuia un prejudiciu printr-o
fapt ilicit, svrit cu intenie sau din culp, este obligat s l repare, autorul
prejudiciului rspunznd pentru cea mai uoar culp(art. 1.357). De aceea, in
momentul prezentarii acestei conditii, vom face diferenta intre intentie si culpa, cu
precizarea ca ambele reprezinta forme ale vinovatiei.
n aprecierea culpei, se va ine seama de mprejurrile n care s-a produs
prejudiciul, strine de persoana autorului faptei, precum i, dac este cazul, de
faptul c prejudiciul a fost cauzat de un profesionist n exerciiul activitii sale 79.
Fata de aceste aspecte, in randurile urmatoare vom prezenta punctual, conditiile
necesare pentru angajarea raspunderii civile delictuale.

A) Prejudiciul. Primul element al faptei delictuale civile este reprezentat in

termenii de prejudiciu, dauna sau cauz, aceti termeni fiind considerai n aceast
materie ca fiind sinonimi. n literatura 80 noastra de specialitate s-a statuat ca
prejudiciul const n rezultatul, n efectul negativ suferit de o anumit persoan, ca
urmare a faptei ilicite svrite de o alt persoan sau ca urmare a faptei unui
animal sau lucru, pentru care este inut s rspund o anumit persoan.
n doctrina81 veche s-a afirmat c pentru a exista responsabilitate n sensul art
998 vechiului C.civ. este necesar ca paguba s fi cauzat o pierdere real- damnum
emergens sau s-l fi lipsit de un ctig lucrum cessans. De aceea, am mai putea
afirma ca nu poate exista rspunderea delictual dac nu s-a produs un prejudiciu si
78 C. Statescu, C. Brsan, op. cit. p. 139; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op. cit.,
pp.454-457.
79 A se vedea: I. Adam, Drept civil. Teoria general a obligaiilor, Eitura All Beck,
Bucureti, 2004, p. 252.
80 Pentru mai multe amanunte doctrinare asupra notiunii de prejudiciu, a se vedea:
C. Statescu, C. Barsan, op.cit., pp. 146-172; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op. cit.,
pp.412-423; C. Jugastru, Prejudiciul. Repere romanesti in context european, Editura
Hamangiu, Bucuresti, 2013.
81 A se vedea in acest sens: C. Statescu, C. Barsan, op.cit., p. 157.

99
nimeni nu are dreptul de a cere nicio reparaie pentru c nu poate face dovada
niciunui interes: pas d interes, pas daction.
Pot constitui prejudicii urmatoarele evenimente: vtmarea sntii unei
persoane, distrugerea sau deteriorarea unor bunuri, decesul susintorului legal al
unei persoane. De aceea, am putea clasifica prejudiciile in:
a) prejudicii patrimoniale i nepatrimoniale. Prejudiciile patrimoniale sunt
cele care au o valoare economica, evaluabile n bani, cum ar fi: distrugerea sau
sustragerea unui bun, uciderea unui animal, vtmarea sntii unei persoane,
pierderea total sau parial a unui drept. Prejudiciile nepatrimoniale reprezinta
consecinele care nu pot fi evaluate n bani, care rezida din nesocotiri al drepturilor
personale, neevaluabile in bani cum ar fi: atingerile aduse fizionomiei unei
persoane, atingerea adus onoarei sau demnitii unei persoane, etc;
b) prejudiciul corporal82 sau estetic. Poate constitui prejudiciu corporal sau
estetic, atingerea adusa integritatii fizice a unei persoane si poate exista intr-o
forma mixta:
- prejudiciul corporal cu caracter economic(patrimonial) poate fi intalnit in
urmatoarele situatii: cand se incalca dreptul la sanatate printr-o ingrijire medicala
deficitara, cand se incalca dreptul la munca datorita unei incapacitati de
munca(aceasta poate fi temporara, totala sau partiala), etc;
- prejudiciul corporal cu caracter nepatrimonial apare in urmatoarele cazuri: in cazul
unei dureri fizice(pretium doloris), in cazul crearii unui prejudiciu estetic sau al unui
prejudiciu de agrement(privarea unei placeri ale vietii, spre exemplu, privarea
practicarii unui sport sau a unei forme de arta, etc.).
Este util sa retinem ca ambele tipuri de prejudicii au componente reparabile, cel
patrimonial, prin mijloace banesti, iar cel nepatrimonial, prin mijloace
nepatrimoniale, dar si prin plata unor sume de bani;
c) prejudiciul moral. Prejudiciile morale sunt cele care rezult din vtmarea unui
interes personal nepatrimonial. Ele nu sunt susceptibile de evaluare bneasc.
Astfel de prejudicii pot fi: moartea unei rude apropiate, atingerile aduse vietii
private, ale integritii fizice, sntii sau altor atribute ale personalitii, cum ar fi,
spre pild, onoarea i reputaia. Asemenea prejudicii nu exclud, n mod necesar,
cauzarea lor prin contact corporal. De pild, durerea suferit de pe urma unei rniri
sau loviri este un prejudiciu moral. Compensatiile banesti acordate de catre
instantele de judecata in cazul constatarii unui astfel de prejudiciu poarta
denumirea de daune morale.
Daunele morale sunt consecine de natur nepatrimonial cauzate persoanei prin
fapte ilicite culpabile, constnd n atingerile aduse personalitii sale fizice, psihice
i sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a cror reparare
urmeaz regulile rspunderii civile delictuale dac fapta ilicit s-a produs n afara
unui cadru contractual.

82Pentru mai multe amanunte, a se vedea: C. Jugastru, op.cit., pp.115-136.

100
Pentru ca prejudiciul sa fie supus reparatiunii, acesta trebuie sa indeplineasca
urmatoarele caractere specifice:
a)
s rezulte dintr-o incalcare a unui drept subiectiv sau a unui
interes legitim. In continuarea abordarii propuse, aceea de a privi raspunderea
civila din perspectiva unei persoane vatamate care trebuie indemnizata si nu a
autorului care trebuie sanctionat, vom spune ca acest imperativ isi are drept
explicatie tocmai faptul ca prejudiciul, asa cum am mai amintit, inseamna
incalcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim. Reamintim ca dreptul
subiectiv reprezinta aptitudinea subiectului de drept de a avea o conduita proprie in
cadrul dreptului obiectiv si de a cere altora sa dea, sa faca, sau sa nu faca ceva in
vederea restabilirii acestuia, atunci cand el a fost incalcat. In privinta interesului
legitim, putem retine doar ca reprezinta un drept subiacent, intemeiat pe o
aparenta bine conturata care, desi nu face obiectul unui drept subiectiv consacrat,
se bucura de protectie juridica. Caracterul specific ca prejudiciul sa rezulte dintr-o
incalcare a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, face ca in unele cazuri sa
nu fim in prezenta unui prejudiciu. De exemplu, o societate comerciala nu poate
obtine repararea prejudiciului care ar rezulta din absenta unui salariat care a fost
victima unui accident insa, un minor aflat in intretinerea unei rude, iar aceasta
decedeaza intr-un accident, are dreptul de a obtine despagubiri;
b)
sa fie cert, adica sa aiba o existenta neindoielnica si sa poata
fi evaluat. Sunt certe prejudiciile a caror existenta este sigura, indiferent ca
acestea sunt actuale(adica cele care s-au produs pana la momentul cand se
pretinde despagubirea)sau viitoare(care sunt cele care, desi nu s-au produs inca,
este sigur ca se vor produce, existand suficiente elemente pentru a fi evaluate). Un
exemplu tipic de prejudiciu viitor este cel cauzat de incapacitatea permanenta de
munca, unde prejudiciul il reprezinta diferenta dintre pensia primita de victima si
salariul la care ar fi avut dreptul daca ar fi lucrat, iar la cererea victimei, instanta de
judecata poate acorda despagubirea sub forma unei sume globale(art. 1.387 NCC).
De asemenea, mai putem identifica si un prejudiciu eventual, insa acesta nu este
considerat reparabil. Problema de a sti daca un prejudiciu este cert se pune in cazul
pierderii unei sanse de catre o persoana. De exemplu, daca un avocat nu a efectuat
un act de procedura in timp util, clientul sau ar putea sustine ca pierderea sansei de
a castiga procesul reprezinta o dauna certa? Sau daca un student este ranit intr-un
accident si sa gaseste in imposibilitatea de a se prezenta la un examen, ar putea
invoca ca prejudiciu faptul ca nu a reusit(reusita avea un efect incert), dar si
pierderea sansei de reusita a acelui examen?
Din punctul nostru de vedere, prejudiciul este cert in cazul sansei
pierdute daca el era real si serios. De aceea, omisiunea avocatului de a efectua
un act de procedura pentru exercitarea unei cai legale de atac, nu poate

101
angaja raspunderea acestuia in conditiile in care acea cale legala de atac nu
prezenta nicio sansa de a castiga procesul respective. In opozitie, daca prin
intarzierea diagnosticului si a tratamentului unei boli se angajeaza o evolutie
rapida sau se impiedica vindecarea acesteia, medicul va fi responsabil, daca
bolnavul respectiv, a pierdut sansa de a evita agravarea starii sale sau
vindecarea. De asemenea, in caz de pierdere a sansei de reusita la un examen
sau de a promova din punct de vedere profesional, prejudiciul va fi considerat
cert numai daca avantajul sperat putea fi obtinut intr-un termen scurt;
c)

sa fie personal. Numai persoana care a suferit un prejudiciu, direct sau

indirect( prin ricoseu), are dreptul sa pretinda repararea lui. Acest prejudiciu poate
fi cauzat nu numai in mod individual unei persoane fizice, ci si unui grup de
persoane(prejudicii colective) sau chiar unor persoane juridice( in caz de atingeri
aduse patrimoniului sau reputatiei).
Insa, caracterul personal al prejudiciului lasa loc unor numeroase discutii in
cazul persoanelor juridice fara scop lucrativ sau cu caracter profesional(asociatii,
uniuni, etc). In acest caz, vom fi in prezenta unei actiuni colective, daca prejudiciul
a fost unul colectiv( de exemplu, actiunea prin care diferite organizatii ale
consumatorilor pot introduce actiuni in justitie pentru apararea drepturilor acestora,
in temeiul Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului).

d) sa fie direct. Prejudiciul trebuie sa fie consecinta directa si nu o departare a

faptului ilicit care atrage raspunderea civila. In aceste conditii, prejudiciul impune
existenta raportului de cauzalitate direct, intre fapta si acel prejudiciu cauzat
persoanei vatamate(victima directa). De exemplu, atunci cand o persoana
decedeaza din cauza unui accident, cel care avea de recuperat o creanta contra
defunctului, nu poate solicita autorului accidentului repararea prejudiciului cauzat
prin decesul debitorului sau, pe motiv ca, daca el ar fi trait, datoria putea fi platita.
Insa, mai putem intalni si cazuri in care prejudiciul va fi cauzat indirect unei
persoane, adica, atunci cand intre fapta ilicita si acel prejudiciu nu exista niciun
raport de cauzalitate(victima indirecta). Solutia pentru repararea prejudiciului in
cazul tertilor vatamati este data tot de NCC(art. 1.390-1.392). Acest prejudiciu
indirect sau prin ricoseu, poate fi cauzat in general persoanelor aflate in ingrijirea
unei persoane careia i-a fost vatamata integritatea sa corporala. Tertele persoane
prejudiciate, pot solicita atat reparatii patrimoniale cat si morale daca de exemplu,
persoana care ii ingrijea a incetat din viata ca victima a unui accident.

B) Fapta ilicita sau prejudiciabila, se poate infatisa prin orice actiune ori inactiune a unei
persoane fizice, sau juridice, prin care se incalca o norma de conduita obligatorie. Fapta
ilicita, reprezinta a doua conditie cumulativa pentru atragerea raspunderii civile si care are o
reglementare expresa in continutul alineatului (1) al art. 1.357 din NCC, in sensul ca: Cel
care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat

102
sa il repare. De asemenea, in continutul NCC mai putem identifica si alte reglementari in
continutul carora este utilizata notiunea de fapta ilicita, fapta prejudibiabila sau doar de
fapta(art. 253, art. 1.359, art. 1.362, art. 1.365, art. 1.369, art. 1.372-art. 1.373 , etc).
Este important de retinut faptul ca pentru a fi in prezenta unei fapte ilicite, trebuie sa
stabilim manifestarea exterioara sau motivarea vointei autorului. De aceea, fapta ilicita nu
trebuie confundata cu vinovatia autorului. Opinia majoritara a doctrinei 83 noastre actuale,
distinge fapta ilicita de vinovatie, acesta din urma fiind doar atitudinea psihica a autorului
fata de fapta savarsita. De aceea, am putea retine ca in toate cazurile, fapta ilicita se poate
prezenta sub urmatoarele forme:
a) fapta ilicita comisiva- care exista atunci cand autorul faptei incalca o norma expresa care
interzice actiunea savarsita, de exemplu, insusirea bunului gasit, conducerea
autoturismului fara permis, distrugerea sau degradarea bunurilor apartinand altor
persoane etc.;
b) fapta ilicita omisiva- este atunci cand persoana fizica sau juridica nu indeplineste o
actiune pe care o impune norma legala(de exemplu, nedeclararea unor bunuri,
nedenuntarea unor infractiuni, etc). In raport cu natura specifica a relatiilor sociale, care
sunt ocrotite prin normele legale, si cu pericolul ei social, fapta ilicita poate fi delict
civil, abatere disciplinara, contraventie, abatere de la normele de convietuire sociala sau
infractiune. Ca atare, ea constituie o conditie necesara a raspunderii juridice in diferitele
ei forme.
Un alt aspect specific acestei fapte, il reprezinta ilicitatea. Prin ilicitate, faptul material al
autorului trebuie sa incalce o norma de drept impusa de ordinea juridica. In aceste conditii, am
putea retine urmatoarele forme de ilicit:
a) Ilicitul civil. Asa cum am aratat deja, NCC nu definesc nici sfera nici continutul
notiunii de fapt ilict civil. Mai mult, normele care reglementeaza institutia
raspunderii civile delictuale impun conditia ilicitatii faptei pagubitoare,
pretinzand ca aceasta sa cauzeze un prejudiciu si sa fie savarsita cu vinovatie.
Cu alte cuvinte, aceasta fapta trebuie sa fie contrara legii deci, o actiune sau
inactiune nepermisa, oprita de lege. In acest sens, dispozitiile art. 14 alin.(1)
din NCC, scot in evidenta in mod imperativ faptul ca orice persoana fizica sau
juridica trebuie sa isi exercite drepturile si sa isi execute obligatiile civile cu
buna-credinta si in acord cu ordinea publica si bunele moravuri.
De aceea, in mod obisnuit prin fapta ilicita intelegem acea fapta prin care
se contravine normelor dreptului obiectiv si prin care, totodata, se incalca si
dreptul subiectiv al personei prejudiciate;
b) Ilicitul penal. Raspunderea penala poate fi angajata numai prin faptele ilicite
declarate de lege infractiuni conform principiului "nullum crimen sine legem",
adica prin acea categorie de fapte care prezinta o doza de pericol social
cantitativ superioara oricaror alte fapte din sfera ilicitului juridic
(contraventional, delictual civil, ilicitului administrativ).
83 A se vedea: C. Statescu, C. Barsan, op.cit., pp. 176-178; L. Pop, I. F. Popa, S. I.
Vidu, op. cit., pp.423-434.

103
Dar simpla declaratie prin lege a unor fapte ca infractiune si savirsirea lor
cu vinovatie nu este suficienta pentru ca raspunderea sa devina operanta
pentru faptuitor. Mai este necesar ca faptele concrete savarsite sa invedereze
atat pericolul social cat si importanta materiala a infractiunii.
Conduita ilicita reprezinta temeiul juridic al raspunderii penale, acesta fiind
caracterizat si definit prin lege ca infractiune. Satisfacerea intereselor victimei
prejudiciate prin fapta infractionala nu absolva pe infractor de pedeapsa
prevazuta de lege. Ca regula generala, actiunea penala se promoveaza din
oficiu si nu poate fi stinsa prin conventia partilor.
Exceptie fac doar infractiunile pentru care legea prevede in mod expres
ca urmarirea si judecarea lor se fac numai la plingerea persoanei vatamate.
Delictul civil nu trebuie confundat cu delictul penal. Legea penala se ocupa
si ea de delicte. Ea priveste insa delictul nu ca fapt producator de obligatii, ci
numai ca fapt ce trebuie reprimat. Asa fiind, legea penala nu se mai preocupa
daca faptul ilicit a produs un prejudiciu si daca a fost savarsit cu intentie sau
nu; singurul lucru care interzice legea penala este ilicitatea faptei.
Dreptul civil socoteste ca delict orice fapta pagubitoare a omului, dand
nastere la obligatia repararii prejudiciului. Din contra, dreptul penal nu se ocupa
de delicte(si acest cuvant trebuie luat in intelesul cel mai larg, acela de
infractiune) decat pentru a le pedepsi. De aici rezulta o deosebire
fundamentala:dreptul penal urmareste persoana faptuitorului delictului, pe
cand dreptul civil nu se ocupa de delicte decat din punct de vedere al
obligatiilor la care dau nastere; asadar dreptul civil trage din infaptuirea
delictelor numai consecinte patrimoniale si anume indemnizarea victimei
prejudiciului.
c) Ilicitul administrativ s-a desprins in ce priveste contraventiile din ilicitul penal
si aceasta datorita importantei oarecum mai scazute a valorilor sociale
incalcate. Astel s-a incercat gasirea unor procedee noi, mai adecvate, mai
eficiente, de aplicare a unui regim juridic de sanctionare a acestora si adaptat
noilor conditii.
Contraventia este o abatere de la normele dreptului administrativ; ea
reprezinta deci violarea unei obligatii impuse printr-o norma juridica
administrativa caracterizata printr-un grad redus de pericol social, aceasta
fapta a conduitei ilicite prezinta relevanta din punct de vedere juridic numai in
masura in care intruneste trasaturile unui fapt material consumat deoarece,
potrivit normelor juridice de drept administrativ, pregatirea sau incercarea
savarsirii unei contraventii nu poate justifica tragerea la raspundere a
agentului.
De asemenea, trebuie sa retinem si caracterul illicit al abuzului de drept.
Rostul fundamental al abuzului de drept, calificat drept delict civil, nu poate fi

104
diferit de cel al raspunderii civile delictuale si consta in protectia victimei, nu in
sanctionarea autorului.
O modificare substantiala adusa de NCC, cu impact asupra solutiilor
jurisprudentiale, consta in codificarea doctrinei si a jurisprudentei cu privire la
abuzul de drept. Abuzului de drept ii este, astfel, consacrata o reglementare
expresa: pe de o parte, art. 15 din NCC (niciun drept nu poate fi exercitat in
scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil,
contrar bunei-credinte), iar pe de alta parte, art. 1.353 din NCC (cel care
cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa-l
repare, cu exceptia cazului in care acesta este exercitat abuziv). In acest sens,
de pilda, punerea in executare silita a unei hotarari judecatoresti executorii nu
constituie un abuz de drept: neminem laedit qui suo jure utitur (cel ce uzeaza
de
dreptul
sau
nu
lezeaza).
In esenta, exercitarea unui drept va fi considerata abuziva atunci cand
dreptul nu este utilizat in vederea realizarii finalitatii sale, ci cu intentia de a
vatama o alta persoana sau contrar bunei-credinte.
In materia abuzului de drept, rolul inovator al NCC este cu atat mai salutar
cu cat legislatia civila anterioara nu cuprindea referiri exprese la acesta.
In acest sens, dupa caz, pot fi incidente doua modalitati de sanctionare a
abuzului de drept: pe de o parte, refuzul concursului fortei de constrangere a
statului, in sensul ca instanta, constatand ca este in prezenta exercitarii
abuzive a unui drept subiectiv civil, nu va admite cererea reclamantului, iar
daca exercitiul abuziv emana de la parat, va inlatura o atare aparare; pe de alta
parte, atunci cand abuzul de drept se concretizeaza intr-o fapta ilicita
cauzatoare de prejudicii, poate fi antrenata raspunderea autorului exercitiului
abuziv fata de cel vatamat intr-un drept al sau, prin obligarea la daune-interese.
In egala masura, jurisprudenta a calificat abuzul de drept ca fiind o fapta
ilicita, savarsita cu vinovatie, in structura careia trebuie sa coexiste cele doua
elemente, unul subiectiv, reaua credinta si unul obiectiv deturnarea
dreptului
de
la
finalitatea
sa.
Raspunderea pentru abuzul de drept ramane in noua reglementare o
forma particulara de manifestare a raspunderii civile delictuale, astfel incat
aceasta nu poate fi angajata in absenta vinovatiei si a prejudiciului cauzat unei
alte
persoane.
In concret, in ceea ce priveste prima ipoteza avuta in vedere de art. 15 din
NCC, respectiv exercitarea unui drept in scopul de a vatama sau pagubi pe
altul, din punctul nostru de vedere, textul nu ar trebui sa ridice probleme
deosebite de interpretare in practica judecatoreasca.
Raportat la modalitatea de reglementare a textului, apreciem ca savarsirea
abuzului de drept in situatia data este particularizata de legiuitor, in ceea ce
priveste vinovatia, prin intentie. Cu alte cuvinte, va putea fi antrenata

105
raspunderea civila a titularului pentru savarsirea unui abuz numai in situatia in
care dreptul este exercitat cu intentia de a cauza altuia un prejudiciu, de natura
materiala sau morala. In masura in care nu poate fi retinuta vinovatia autorului,
sub forma intentiei de a vatama sau pagubi pe altul, raspunderea acestuia va
putea fi angajata numai daca este incidenta cea de-a doua ipoteza
reglementata de art. 15 din NCC.
Astfel, potrivit celei de-a doua ipoteze a art. 15 din NCC, autorul va fi tinut
raspunzator in situatia in care dreptul subiectiv este exercitat in mod excesiv si
nerezonabil, contrar bunei-credinte si daca, prin aceasta, se cauzeaza altuia un
prejudiciu. Si in cazul abuzului de drept, pentru a se putea antrena raspunderea
civila, este necesara intrunirea conditiilor generale, respectiv existenta faptei
ilicite, concretizate in exercitarea abuziva a dreptului, prejudiciul, legatura de
cauzalitate si in opinia unor autori 84, cu intentie. Practic, in anumite situatii am
putea include si vinovatia in randul conditiilor generale pentru a antrena
raspunderea civila.
In opinia noastra, caracterul excesiv al exercitarii dreptului, necesar pentru
antrenarea raspunderii, are in vedere situatia valorificarii acestuia de catre
titular intr-un mod agravant, cauzandu-se altuia un prejudiciu mai oneros decat
cel care ar putea fi, in mod obiectiv, creat prin exercitarea acestui drept, in mod
firesc, in conformitate cu scopul in virtutea caruia a fost recunoscut de leguitor
si in limitele sale. Caracterul excesiv al exercitarii dreptului impune, per a
contrario, necesitatea existentei unui raport de proportionalitate intre exercitiul
dreptului de catre titular si prejudiciul care ar putea fi cauzat unui terte
persoane pe aceasta cale. Depasirea acestui raport de proportionalitate si,
implicit, situarea dreptului subiectiv in afara limitelor sale, face ca exercitiul
dreptului sa fie excesiv si de natura sa atraga raspunderea titularului. De altfel,
chiar NCC, in art. 1353, stabileste, ca principiu general, ca cel care cauzeaza
altuia un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa il
repare.
Un ultim aspect deosebit de important pe care trebuie sa-l retinem refeitor
la fapta ilicita, este cel referitor la cauzele care pot inlatura caracterul ilicit al
acestei fapte. De aceea, trebuie sa retinem urmatoarele cauze:
a)

Legitima aparare reprezinta fapta necesara savarsita de o persoana

pentru inlaturarea unui atac material, direct, imediat si injust care pune in
pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, daca
apararea este proportionala cu gravitatea atacului[art. 19 alin. (2) din Noul Cod
penal]. Aceasta fapta, are o reglementare si in continutul NCC(art. 1.360), care
scoate in evidenta faptul ca persoana care se afla in legitima aparare, nu
genereaza obligatia de a-l despagubi pe agresor, decat in caz de depasire a
limitelor legitimei aparari. In aceste conditii, in situatia in care aceasta depasire

84 A se vedea in acest sens, C. Statescu, C. Barsan, op.cit., p. 177.

106
a limitei legitimei aparari a fost savarsita in interesul unei terte persoane, cel
prejudiciat are la indemana actiunea in restituire in temeiul imbogatirii fara
justa cauza, impotriva autorului si a tertului beneficiar, asa cum se prevede in
continutul art. 1.362 din NCC;
b)

Starea de necesitate reprezinta fapta savarsita pentru a salva de la un

pericol imediat si care nu putea fi inlaturat altfel viata, integritatea corporala
sau sanatatea sa ori a altei persoane sau un bun important al sau ori al altei
persoane sau un interes general, daca urmarile faptei nu sunt vadit mai grave
decat cele care s-ar fi putut produce in cazul in care pericolul nu era inlaturat
[art. 20 alin.(2) din Noul Cod penal]. De asemenea, starea de necesitate are o
consacrare legala in continutul art. 1.361 din NCC, care, in teza finala face
trimitere la institutia imbogatirii fara justa cauza, in cazul in care persoana care
a actionat a depasit limitele acestei cauze. De asemenea, daca aceasta fapta a
fost savarsita in interesul unei terte persoane si in egala masura se constata ca
au fost depasite limitele prevazute de lege, persoana prejudiciata se va
indrepta impotriva autorului faptei, dar si impotriva tertului beneficiar cu o
actiune in restituire in temeiul imbogatirii fara justa cauza potrivit art. 1.362 din
NCC. Totodata, divulgarea secretului comercial pentru imprejurari grave care
priveau sanatatea sau siguranta publica, ar putea fi asimilata starii de
necesitate. De aceea, art. 1.363 din NCC, releva ca o persoana poate fi
exonerata pentru prejudiciul cauzat in aceste cazuri;

c)

Indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege sau in

executarea ordinului superiorului. Fapta prejudiciabila savarsita in
indeplinirea unei activitati legale sau in executarea ordinului superiorului nu il
exonereaza de raspundere pe cel care putea sa isi dea seama de caracterului
ilicit al faptei(art. 1.364 NCC). In opinia noastra, aceasta cauza are o
reglementare destul de defectuoasa in continutul art. 1.364 din NCC. Tinem sa
credem ca legiuitorul a dorit sa faca referire la o persoana care exercita o fapta
ca atributie de serviciu si care va avea un caracter ilicit doar in cazul in care se
constata ca aceasta are un caracter abuziv si este savarsita din culpa de catre
autorul sau. Un aspect poate mai clar, reise din continutul art. 21 din noul Cod
penal. Potrivit acestui text, rezulta ca o fapta sau un drept recunoscut de lege
sau in indeplinirea unei obligatii impuse de lege sau de autoritatea competenta
va fi justificata daca nu este in mod vadit ilegala;

d)

Consimtamantul victimei. Clauze de neraspundere. Fapta prejudiciabila

nu are caracter ilicit daca victima a consimtit, in prealabil, printr-un act juridic,
la savarsirea acelei fapte, stiind ca este posibil sa i se cauzeze o paguba. O
astfel de clauza este considerata valabila numai daca fapta prejudiciabila a fost
savarsita printr-o simpla imprudenta sau neglijenta. In schimb, clauza este
lovita de nulitate absoluta daca fapta a fost savarsita cu intentie sau din culpa
grava. Dispozitiile NCC reglementeaza in mod judicios aceste aspecte in
continutul art. 1.355. De asemenea, art. 22 din noul Cod penal consacra cu titlu
novator cazul in care consimtamantul persoanei vatamate face ca o fapta
penala sa fie justificata pentru a i se inlatura caracterul sau penal. In opinia
noastra, aceste solutii au fost admise numai cand prejudiciul s-a cauzat referitor
la drepturile patrimoniale. Dimpotriva, clauzele restrictive de raspundere

107
delictuala, referitoare la drepturile personale nepatrimoniale (de exemplu
dreptul la sanatate, dreptul la viata etc.) pot fi considerate nule;
e)

Exercitarea normala a unui drept subiectiv exclude caracterul ilicit al

faptei potrivit principiului nemunem laedit qui suo jure utitur. Pentru a nu
constitui o fapta ilicita, exercitiul dreptului subiectiv trebuie sa fie normal, adica
potrivit cu scopul lui economic si social. De altfel si dispozitiile art. 1.353 din
NCC scot in evidenta faptul ca persoana care cauzeaza un prejudiciu prin chiar
exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa-l repare, cu exceptia cazului in care
acest drept a fost exercitat in mod abuziv. Exercitarea drepturilor subiective in
alt scop decat acela in vederea caruia au fost recunoscute de lege sau peste
limitele lor sau cu rea-credinta constituie o fapta ilicita, adica asa cum am
aminti mai sus, un abuz de drept.

C) Raportul de cauzalitate. In general, raportul de cauzalitate ilustreaza legatura

directa dintre fapta ilicita si prejudiciu. Exista insa si situatii in care raportul de
cauzalitate nu este intotdeauna un raport direct intre fapta si prejudiciu, ci, in
foarte multe cazuri acesta este un raport mediat, cand fapta omeneasca a
produs o situatie care a permis unor factori umani sau naturali sa actioneze si sa
determine direct un prejudiciu.
Doctrina85 stabileste ca raportul de cauzalitate este o conditie materiala si
obiectiva a raspunderii civile, prin intermediul caruia se stabileste legatura dintre
fapta ilicita si prejudiciul cauzat.
De asemenea, doctrina86 franceza a scos in evidenta doua teorii preluate din
dreptul german si care sunt incidente raportului de cauzalitate, iar ambele teorii se
regasesc in momentul de fata si in literatura noastra de specialitate. In acest sens,
am putea aminti despre: teoria echivalentei conditiilor(a) si respectiv, teoria cauzei
adecvate(b).
a) Teoria echivalentei conditiilor. Aceasta teorie aseaza sub acealasi plan
toate imprejurarile care au concurat la producerea prejudiciului. Fiecare dintre
aceste imprejurari reprezinta o conditie si fara ele prejudiciul nu putea sa
apara. De exemplu, proprietarul unui vehicul a uitat sa-l inchida cu cheia sau a
lasat cheia in contact; aceasta imprudenta a permis unei persoane sa fure
vehiculul, iar acesta din urma a produs un accident: putem estima ca neglijenta
proprietarului a fost una din cauzele accidentului;
b) Teoria cauzei adecvate. Cauza adecvata reprezinta evenimentul care
urmareste derularea naturala a lucrurilor care au condus la producerea
prejudiciului, in opozitie cu alte antecedente care nu antreneaza acest
prejudiciu ci doar urmaresc imprejurarile extraordinare(idea de previzibilitate).
In exemplul precedent, neglijenta proprietarului automobilului nu reprezinta o
cauza adecvata a accidentului provocat de persoana care a furat vehiculul.
85 Pentru mai multe amanunte, a se vedea: L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p.
434.
86 Pentru mai multe amanunte, a se vedea: A. Benabent, op.cit., pp.404-405.

108
Aceasta teorie tinde sa inlature diferiti factori ai prejudiciului, pastrand numai
acele cauze adecvate care au determinat sau au putut determina prejudiciul.
In literatura87 noastra de specialitate, sunt prezentate si alte teorii ale
raportului de cauzalitate cum ar fi: teoria sau sistemul cauzei proxime sau
teoria sau sistemul unitatii indivizibile dintre cauza si conditii. In opinia noastra,
teoriile retinute sunt acoperitoare pentru a ne forma o imagine succinta a
raportului de cauzalitate.
Fata de aceste aspecte teoretice, putem retine si cateva aspecte referitoare
la determinarea raportului de cauzalitate.
Pentru a determina raportul de cauzalitate trebuie avut in vedere corelatia
dintre fapta ilicita si prejudiciu. Acest raport de cauzalitate, in dreptul comun
trebuie probat de catre partea vatamata(victima).
In mai toate cazurile, raportul de cauzalitate se deduce in functie de
circumstante si trebuie sa avem in vedere urmatoarele conditii:

raportul dintre actiunile sau inactiunile oamenilor, avand caracter ilicit si

creand un prejudiciu, desi nu pot fi ignorate imprejurarile care pot explica,
sub raportul cauzalitatii naturale, producerea unui anumit efect pagubitor;
desi exista o unitate intre fapta omeneasca si atitudinea faptuitorului ei
(atitudinea de constiinta, de afectivitate si de vointa) pentru raportul de
cauzalitate se ia in considerare numai fapta omeneasca respectiva, ca
facand parte din realitatea sociala, in acest fel raportul de cauzalitate avand
caracter obiectiv( desigur, faptul psihic adica vinovatia isi are importanta sa
pentru delictul civil, dar este distincta de raportul de cauzalitate, desi
ambele sunt legate unul de altul);
fapta ilicita este compusa nu numai din actiuni, cat si din inactiuni, daca
distinctia are importanta pentru stabilirea producerii prejudiciului;

fapta omeneasca se desfasoara in societate si, deci, se afla in legatura cu

faptele altor oameni si cu factori exteriori, ca de exemplu de mediu,
evenimente naturale astfel ca este normal sa se faca o selectare a
factorilor;

raportul de cauzalitate nu este intotdeauna un raport direct intre fapta si

prejudiciu, putand fi si un raport mediat, cand fapta omeneasca produce o
situatie care a permis unor factori sa determine un prejudiciu;
atunci cand se procedeaza la izolarea artificiala a corelatiilor, izolare absolut
necesara pentru determinarea raportului de cauzalitate, desigur ca un
criteriu pentru selectionarea factorilor contributivi la producerea
prejudiciului trebuie sa-l constituie si cel oferit de lege, cerinta pe care
legea o impune conduitei umane. Fapta ilicita care poate constitui intr-o
actiune sau inactiune a unei persoane;
De asemenea, este util sa amintim faptul ca acele cauze care exclud incidenta
raportului de cauzalitate vor fi tratate in mod distinct, cu ocazia prezentarii cauzelor
87 A se vedea: L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., pp. 438-440.

109
exoneratoare de raspundere civila prevazute de lege( in acea parte a lucrarii vom
discuta despre: forta majora si cazul fortuit, fapta victimei sau a unei terte
persoane).

D) Vinovatia. Am putea retine ca vinovatia reprezinta atitudinea psihica a

autorului unei fapte ilicite in momentul savarsitii acesteia, prin comportamentul
sau si prin consecintele produse. Intotdeauna, vinovatia se produce printr-o
atitudine constienta pe care autorul a avut-o la momentul savarsirii faptei ilicite
sau, mai exact, la momentul imediat anterior savarsirii acesteia, prin
comportamentul sau si consecintele produse.
In procesul de formare al vinovatiei, putem intalni doi factori determinanti.
Primul factor, cel al atitudinii psihice a autorului, poarta denumirea de
factorul intelectiv de contiin si este constituit de reprezentarea
semnificaiei sociale a faptei i de prevederea ori posibilitatea de prevedere
a consecintelor acesteia. De asemenea, al doilea este reprezentat de factorul
volitiv de voin. Acest din urma factor, este concretizat de catre autor n
doua etape: actul psihic de deliberare i decizia cu privire
lacomportamentul ce urmeaz a fi adoptat.
Fara a proba ca autorul a adoptat in cunostiinta de cauza una dintre cele doua conduite
antisociale, nu i s-ar putea atrage raspunderea civila deoarece, in primul rand, acesti doi
factori se afla in stransa corelatie unul cu celalalt.
Daca pana la intrarea in vigoare a NCC, institutia vinovatiei era tratata de catre
doctrina prin analogie la dispozitiile corespunzatoare acesteia din Codul penal, in
acest moment, acesta se bucura de o reglementare autonoma si in noile dispozitii
de drept material civil. In acest sens, art. 16 din NCC reglementeaza vinovatia, iar
in primul sau alineat scoate in evidenta cele doua forme ale sale deja consacrate:
intentia si culpa.
Intentia este reglementata in alineatul (2) al normei amintite. Suntem in
prezenta intentiei, in cazul in care autorul prevede rezultatul faptei sale si
urmareste producerea lui prin intermediul faptei sau, desi nu il urmareste, accepta
posibilitatea producerii acestui rezultat.
La rndul su, intenia este de dou feluri:

intenia diect, cnd autorul faptei prevede rezultatul faptei i urmrete

producerea lui prin svrirea acelei fapte;

intenia indirect, cnd autorul prevede rezultatul faptei i, dei nu-l urmrete,
accept posibilitatea producerii lui.
Suntem in prezenta culpei, in sensul alineatului (3) al art. 16 din NCC atunci cand
autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu il accepta, socotind fara temei ca
nu se va produce, fie nu prevede acest rezultat, desi trebuia sa-l prevada.

110
De asemenea, culpa este de dou feluri:

cu imprudena (uurina), cnd autorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l
accept, socotind, fr temei, c e l n u s e v a produce;
cu neglijena, cnd autorul nu prevede rezultatul faptei sale, dei trebuia i
putea s-l prevad.
In privinta culpei, ar trebui sa mai retinem si clasificarea efectuata in dreptul 88 roman,
tinand cont de criteriul intensitatii sale. In functie de acest criteriu, am putea retine:

culpa grava(culpa lata), era considerata o culpa grosolana sau de neiertat, pe

care nu ar fi comis-o nici cel mai neidemanatic administrator.;
culpa usoara(culpa levis), intervenea in cazul in care se constata neglijenta oricarui
om cu cu diligenta normala;
culpa foarte usoara(culpa levissima), putea fi evitata de numai de un om cu o
excelenta diligenta si un simt de anticipatie deosebit.
Si noile noastre dispozitii civile, reglementeaza in terminis incidenta culpei grave si
respectiv a celei usoare. Astfel, in privinta culpei grave am putea retine reglementarea
notiunii in continutul tezei finale a alin.(3) din art. 16, NCC. Potrivit acestui text, culpa este
grava atunci cand autorul a actionat cu o neglijenta sau imprudenta pe care nici persoana
cea mai lipsita de dibacie nu ar fi manifestat-o fata de propriile interese.
Cu privire la culpa usoara, alineatul (2) al art. 1.357 din NCC, stabileste ca: Autorul
prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa.
De aceea, trebuie sa retinem faptul ca, rspunderea civila opereaz, n mod
imperativ pentru cea mai uoar culp, iar indiferent de gravitatea vinoviei,
obligaia de reparare a prejudiciului cauzat este integral.
De asemenea, potrivit art. 1.371 din NCC, in cazul vinoviei comune a autorului
i victimei prejudiciului, gradul de vinovie al celor doi se ia drept criteriu pentru
stabilirea ntinderii despgubirilor datorate de autor, motiv pentru care, cel din urma va fi
tinut sa raspunda numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. Acest criteriu se
aplica si in situatia in care la savarsirea prejudiciului au contribuit atat fapta savarsita de
autor(cu intentie sau din culpa), cat si forta majora, cazul fortuit ori fapta tertului pentru
care autorul nu este obligat sa raspunda.
E) Capacitatea delictuala a persoanei care a svrit fapt ilicit. Un aspect
deosebit pe care ar trebui sa-l retinem la finalul acestei succinte prezentari este
acela ca, pentru a putea fi considerat rspunztoare de propria sa fapt se cere
ca persoana s aib discernmntul faptelor sale, s aib, cum se mai spune,
capacitate delictual.
In privinta capacitatii delictuale a autorului minor si a celui pus sub interdictie
judecatoreasca, dispozitiile art. 1.366 din NCC, reglementeaza cateva imprejurari in care ar
putea fi atrasa raspunderea acestora. Astfel, alineatul (1) al normei amintite, face referire la
faptul ca, minorul care nu a implinit varsta de 14 ani sau persoana pusa sub interdictie
88 A se vedea: V. Hanga, M. D. Bob(traducere si note), op.cit., p. 348.

111
judecatoreasca nu raspunde de prejudiciul cauzat, daca se nu se probeaza discernamantul
sau la data savarsirii faptei. In continuare, alineatul (2) releva faptul ca minorul care a
implinit varsta de 14 ani raspunde pentru prejudiciul savarsit, cu exceptia cazului in care
dovedeste ca a fost lipsit de discernamant la data comiterii faptei.
Tot in legatura cu acest aspect, am mai putea aminti si despre reglementarile art.
1.367 din NCC, care scot in evidenta atragerea raspunderii altor persoane lipsite de
discernamant. Textul citat arata ca cel care a cauzat un prejudiciu nu va fi raspunzator daca
in momentul in care a savarsit fapta ilicita era intr-o stare, chiar vremelnica, de tulburare a
mintii care l-a pus in neputinta de a-si da seama de urmarile faptei sale. Insa, faptuitorul
va fi obligat la repararea prejudiciului doar daca se dovedeste ca ca starea vremelnica de
tulburare a mintii a fost provocata de el insusi, prin betia produsa de alcool, de stupefiante
sau de alte substante.
Capacitatea delictuala nu trebuie confundata cu capacitatea de exercitiu a unei
persoane, deoarece prima se refera la raspunderea pentru savarsirea de fapte
juridice ilicite cauzatoare de prejudicii, iar a doua se refera la incheierea de acte
juridice. In egala masura, dupa cum stim, si criteriile dupa care legea stabileste cele
doua feluri de capacitate juridica sunt diferite.

4.2.2.

Cauzele exoneratoare de raspundere civila prevazute de lege

In esenta lor, aceste cauze exclud existenta raportului de cauzalitate, adica,

reprezinta acele cauze care exclud existena rspunderii civile. In privinta acestora,
in sens mai restrans, putem intelege si acele situaii sau mprejurri n prezena
crora nu sunt ntrunite una sau mai multe condiii prevzute imperativde lege
pentru naterea obligaiei de reparare n sarcina unei persoane. Dac prejudiciul
exist,aceste cauze sau mprejurri pot exclude culpa sau greeala, caracterul ilicit
al faptei, raportul de cauzalitate ori n acelai timp i culpa i raportul de
cauzalitate. De aceea, problema cauzelor are relevanta numai dupa ce s-a stabilit
fapta ilicita si cauzalitatea.
Cauzele exoneratoare de raspundere civila reglementate in Cartea a V-a, Titlul II,
Capitolul IV, Sectiunea a 2-a, art. 1.351-1.356 din NCC. Acestea, sunt considerate
cauze comune oricarei forme de raspundere civila, cu exceptia raspunderii
contractuale, dar si a celei extracontractuale. Alte cauze pot avea un caracter
special, spre exemplu, in materia raspunderii contractuale, cazul imposibilitatii
fortuite de executare(art. 1.557 NCC) sau in materia raspunderii extracontractuale,
cazurile de legitima aparare(art. 1.360 NCC), starea de necesitate(art. 1.361 NCC),
indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege sau in executarea ordinului
superiorului(art. 1.364 NCC), etc.

112
De asemenea, este important de retinut faptul ca in afara cauzelor exoneratoare
de raspundere civila reglementate in sectiunea amintita, noile dispozitii civile mai
stabilesc si o alta cauze de inlaturare a raspunderii civile cum ar fi, divulgarea
secretului comercial(art. 1.367 NCC). In opinia noastra aceasta cauza devine
incidenta mai degraba in materia raspunderii contractuale, si credem ca a fost o
eroare a legiuitorului cand aceasta norma a fost introdusa in cadrul textelor care
reglementeaza raspunderea pentru fapta proprie deoarece, este totusi o cauza care
poate fi intalnita mai degraba in raporturile dintre profesionisti.
In aceste conditii, ne vom limita doar la prezentarea cauzelor reglementate de
art. 1.351-1.356 din NCC si putem discuta despre: forta majora si cazul fortuit(A),
fapta victimei sau a unei terte persoane(B).

A) Forta majora si cazul fortuit. Ca reglementare, att fora major ct i cazul

fortuit intr n cazul situatiilor de inlaturare a unui prejudiciu, daca legea nu
prevede altfel sau partile nu au convenit contrariul[alin.(1) art. 1.351 NCC].
Insa, noile dispozitii civile ofera cate o definitie legala distincta acestor cauze
exoneratoare de raspundere civila. De aceea, pentru o mai buna intelegere a
acestor cauze consideram util sa efectuam si noi o prezentare individuala a lor.
a) Forta majora. In continutul dispozitiilor alineatului (2) al art. 1.351 din NCC,
putem identifica definitia legala a fortei majore. Potrivit acestei norme, forta
majora este reprezentata de orice eveniment extern, imprevizibil, absolut
invincibil si inevitabil. Aceasta definitie legala scoate in evidenta cele trei
trasaturi specifice fortei majore si anume: exterioritatea, imprevizibitatea si
absoluta invincibilitate si inevitabilitate.
Exterioritatea. Fora major const ntr-o mprejurare extern, fr vreo
legtur cu lucrul care a produs paguba sau cu nsuirile acestuia.
Evenimentele de for major sunt de cele mai multe ori fenomene naturale
extraordinare, strine de activitatea i voina omului, cum sunt cutremurele,
inundaiile,trsnetele. Alteori, ele pot fi evenimente sociale extraordinare,
precum rzboaiele i revoluiile;
Imprevizibilitatea. Noiunea poate avea o conotatie dubla, pe de-o parte,
producerea mprejurrii respective i pe de alta, efectele sale. In cazul in
care mprejurarea putea fi prevzut, persoana chemata s rspund este n
culp, aceasta pentru simplul fapt ca nu a prevzut-o i in egala masura nu
a luat msurile necesare pentru a evita consecintele pgubitoare.
Imprevizibilul se deosebete de previzibil, la baza distinciei stnd caracterul
extraordinar al evenimentului. Imprevizibilitatea trebuie deci, s fie obiectiv
i absolut;
Absoluta inevitabilitate sau irezistibilitate. Evenimentul i efectele sale
pentru a fi caz de for major trebuie s fie imposibil de prentmpinat i de
evitat. Inevitabilitatea ca si irezistibilitatea trebuie s fie absolute, adic s
priveasc orice persoan. Aprecierea se face in abstracto (avndu-se ca
etalon posibilitile unei persoane care depune diligena i prudena
maxim).

113
In privinta efectelor fortei majore, am putea retine ca p rincipalul efect este
reprezentat de excluderea rspunderii civile. In ce privete ntinderea efectului
forei majore, putem distinge ntre mai multe situaii:

Cnd fora major este singurul fenomen care a provocat prejudiciul, se

constat lipsa raportului de cauzalitate ntre fapta celui care ar fi obligat la
reparare i pagub. De asemenea este exclus culpa;
n situaia n care fora major nu este cauza exclusiv a prejudiciului, iar
celelalte cauze sunt simple cazuri fortuite, rspunderea exist sau nu dup
cum legea prevede sau nu ca i cauz de exonerare de rspundere cazul
fortuit;

n situaia n care fora major cauzeaz prejudiciul n concurs cu alte

mprejurri dect cazul fortuit (de exemplu, prejudiciul cauzat de un animal
sau de un lucru ntr-o mprejurare de for major), trebuie s distingem dup
cum animalul, lucru, etc, a fost un simplu instrument al forei majore (caz n
care rspunderea este nlturat) sau au contribuit alturi de fora major la
producerea prejudiciului (caz n care rspunderea se va nltura doar n
proporie cu contribuia forei majore).
b) Cazul fortuit. Prin caz fortuit, in sensul alineatului (3) al art. 1.351 din
NCC se nelege un eveniment care nu poate fi prevazut si nici impiedicat de
catre cel care ar fi fost chemat sa raspunda daca evenimentul nu s-ar fi
produs. In opozitie cu forta majora care reprezinta o imprejurare externa,
cazul fortuit reprezinta atat un eveniment intern, cat si unul extern care i
poate avea originea n cmpul de activitate al celui chemat s rspund. In
concluzie, cazurile fortuite pot fi de doua tipuri:
mprejurri interne, intrinseci lucrurilor sau animalelor celui chemat s
rspund (defectele de fabricaie, sperietura unui animal, etc.);
mprejurri externe, neimputabile persoanei chemate s rspund,
fr caracter extraordinar(alunecrile de teren, ploile toreniale etc.).
Cazul fortuit exclude n principiu existena rspunderii civile. Prin
excepie, nu o exclude n urmtoarele situaii: rspunderea pentru
prejudiciile cauzate de lucruri(art. 1.376-1.377 NCC), rspunderea pentru
prejudiciile cauzate de accidente nucleare(Legea 89 nr. 703/2001, privind
raspunderea civila pentru daunele nucleare), rspunderea pentru
prejudiciile cauzate de aeronave n zbor terilor la sol(O. G. nr. 29/1997,
privind Codul90 Aerian), rspunderea pentru prejudiciile cauzate de
animale(art. 1.375 si art.1.377 NCC), rspunderea n contractul de
transport(art. 2.004 NCC), de depozit necesar(art. 2.127-2.130 NCC), etc.
In toate aceste cazuri, persoana poate inlatura raspunderea civila sau
chiar raspunderea contractuala numai daca prejudiciul a fost cauzat de
89 A fost publicata in M. Of. nr. 818 din 19 decembrie 2001. Ultima modificare a
acestui act normativ a survenit prin Legea nr. 115/2007, publicata in M. Of. nr. 298
din 4 mai 2007.
90 A fost publicata in M. Of. nr. 45 din 26 ianuarie 2001. Ultima actualizare a avut loc prin Legea nr. 399/2005,
publicata in M. Of. nr. 22/2006.

114
forta majora sau potrivit art. 1.352 din NCC, sa prezinte caracteristicile
fortei majore in cazul faptei victimei sau a tertului.
c) Fapta victimei sau a unei terte persoane. Reglementate cu titlu de
noutate in dispozitiile art. 1.352 din NCC, fapta victimei sau a tertei
persoane reprezinta acele cauze ce isi pot produce efecte in tot sau in parte
in materia exonerarii de raspundere civila. Acestea reprezinta situatii
exceptionale si pentru a produce aceste efecte, trebuie sa indeplineasca
caracteristicile cazului fortuit, iar in unele situatii, conditiile fortei majore. In
stituatia in care fapta victimei sau a tertei persoane indeplineste
caracteristicile fortei majore, adica sa fie imprevizibile si absolut invincibile
si inevitabile, pot exonera autorul de la atragerea raspunderii sale civile.
Insa, chiar daca nu indeplinesc caracteristicile fortei majore, in conformitate
cu dispozitiile art. 1.352 din NCC, fapta victimei si fapta tertului inlatura
raspunderea in cazurile in care cazul fortuit este exonerator de raspundere,
iar acest lucru reise din lege sau din conventia partilor.
i) Pentru aceasta, numai instanta de judecata poate aprecia daca fapta
victimei sau a tertului indeplineste aceste caracteristici. Efectele faptei
victimei sunt similare cu acelea ale terului, iar in unele cazuri putem discuta
despre o raspundere solidar n sensul art.1.382 NCC. In egala masura,
dac fapta victimei sau a tertului a contribuit la producerea prejudiciului,
rspunderea autorului faptei ilicite se va reduce proporional sau dupa caz,
nu va fi atrasa.

4. 3. Rspunderea pentru fapta proprie

n art 1.349 alin. (2) din NCC se vorbete despre nclcarea ndatoririi de a nu
comite nimic din ceea ce ar putea prejudicia drepturile sau interesele legitime ale
altor persoane. Aceast ncalcare reprezint tocmai fapta ilicit, care, asa cum am
prezentat, este reprezentata de actiunea sau inactiunea omeneasca prin care
incalcandu-se normele dreptului obiectiv, se creeaza un prejudiciu unei alte
persoane.
S-a pus problema daca ilicitul poate decurge si din incalcarea normelor morale.
Multi au rspuns pozitiv, dar numai in masura in care aceste reguli morale imbraca
forma unor principii care se regasesc si la temelia sistemului de drept obiectiv.
S-a mai pus intrebarea daca fapta ilicita provoaca un prejudiciu numai prin
incalcarea drepturilor obiective sau si prin incalcarea unor interese.
De regula, fapta ilicita este o actiune omeneasca, inactiunea dobandeste
caracter ilicit atunci cand exista o reglementare ce impune o anumita activitate.
Cand legea impune o anumita activitate iar persoana nu o executa, inactiunea
imbraca forma unei fapte ilicite.

115
Astfel neleas, fapta ilicit poate, uneori, ca urmare a unor mprejurri speciale
s-i piard caracterul illicit, aa cum reise foarte clar din prezentarea cazurilor
exoneratoare de raspundere.
In ceea ce priveste angajarea raspunderii 91 pentru prejudiciile produse prin fapta
proprie, aceasta poate fi efectuata prin indeplinirea conditiilor atragerii raspunderii
civile, mai sus prezentate : prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate intre
fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia celui care a cauzat prejudiciul. Proba acestor
condiii o va face n toate cazurile victima, care va fi subiectul procesual
activ(reclamantul) al unei actiuni de atragere a raspunderii civile a unei persoane
care a comis o fapta ilicita(actori incubit probatio- reclamantului ii revine sarcina
probei). Deoarece, aceste conditii au fost relevate in randurile anterioare, ne
permitem sa analizam raspunderea pentru fapta proprie cu scurte referiri la
acestea.
De asemenea, este util sa retinem faptul ca sediul materiei acestui tip de
raspundere il constituie dispozitiile art. 1.357-1.371 din NCC, iar conditiile pentru
atragerea raspunderii pentru fapta proprie sunt:
A) Existenta unui prejudiciu patrimonial. Prejudiciul, ca element esential al
raspunderii delictuale, consta in rezultatul sau efectul negativ suferit de o anumita
persoana ca urmare a faptei ilicite savarsita de o alta persoana pentru care aceasta
din urma e tinuta sa raspunda. Potrivit alineatului(2) al art. 1.357 din NCC, autorul
prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa, motiv pentru care, pentru
repararea prejudiciului vom tine cond de urmatoarele conditii:
- sa fie cert, adica trebuie sa fie sigur in ceea ce priveste existenta, dar si puterea
de evaluare;
- prejudiciul trebuie sa fie personal. Numai persoana care a suferit prejudiciul direct
sau indirect(prin ricoseu) are dreptul sa solicite repararea lui;
- prejudiciul sa fie direct, adica sa fie consecinta directa si nu departare a faptului
ilicit care atrage raspunderea civila.
Prejudiciul cauzat printr-o fapta ilicita trebuie reparat in integralitatea lui,
insemnand ca autorul prejudiciului trebuie sa acopere atat prejudiciul efectiv, cat si
beneficiul nerealizat de victima ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii(se
urmareste restabilirea situatiei anterioare a victimei prejudiciului).
Tot cu titlu de principiu, potrivit art. 1.386 din NCC, repararea prejudiciului
trebuie facuta in natura, dar in cazul in care aceasta nu e posibila sau victima nu
91 Pentru mai multe amanunte doctrinare referitoare la raspunderea pentru fapta
proprie, a se vedea: C. Statescu, C. Barsan, op.cit., pp. 145-208; L. Pop, I. F. Popa, S.
I. Vidu, op.cit., pp.411-463; A. Benabent, op.cit. pp. 389- 412.

116
este interesata, repararea se face prin echivalent sub forma acordarii de
despagubiri, stabilite prin acordul partilor sau, in lipsa acestuia de catre instanta de
judecata. Repararea prin echivalent se poate face fie prin acordarea unei sume
globale, fie prin stabilirea unor prestatii banesti periodice, cu caracter viager sau
temporar, tinand seama de interesele partilor care reclama despagubirea. In toate
cazurile, potrivit alineatului(3) al art. 1.387 din NCC, instanta de judecata va putea
acorda victimei o despagubire provizorie pentru acoperirea nevoilor urgente.
B) Existenta unei fapte ilicite prin care se incalca o anumita obligatie aducandu-se
prin aceasta o atingere a unui drept subiectiv. Asa cum am amintit, fapta ilicita
reprezinta orice actiune sau inactiune prin care se incalca un drept subiectiv sau un
interes legitim unei persoane.
C) Existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Raportul de
cauzalitate ntre fapta ilicit i prejudiciu se refera la fapta ilicita care a cauzat
prejudiciul. Cauzele care exclud existenta raportului de cauzalitate sunt prevazute
de NCC: forta majora, 1.351, cazul fortuit, 1.351, fapta victimei sa a tertului- 1.352;
D) Existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul. Ultima conditie care trebuie
ndeplinita n mod cumulativ pentru a putea fi atras rspunderea unei persoane
pentru fapta ilicit proprie, este reprezentat de condiia vinovaiei. Aceasta poate
deveni incident n situaia raspunderii pentru fapta proprie, prin formele sale
reglementate de art. 16 din NCC adica, prin intentie sau cupla.
De asemenea, in privinta vinovatiei, este util sa retinem si dispozitiile art. 1.371
din NCC cu referire la vinovatia comuna. Aceasta forma de vinovatie se
caracterizeaza prin faptul ca persoana care va fi chemata sa raspunda pentru
savarsirea unei fapte ilicite, va fi tinuta sa raspunda numai pentru partea sa de
prejudiciu in situatia in care se constata ca victima a contribuit cu intentie sau din
culpa la cauzarea sau la marirea prejudiciului ori nu le-a evitat. Practic in aceste
conditii, prejudiciul va fi suportat proportional de autor si de victima. Totodata,
aceste conditii se vor aplica si in cazul in care la savarsirea prejudiciului au
contribuit atat fapta savarsita de autor, cu intentie sau din culpa, cat si forta
majora, cazul fortuit ori fapta tertului pentru care autorul nu este obligat sa
raspunda.
i n cazul vinoviei, aspectele teoretice au fost tratate cu ocazia condiiilor
pentru atragerea rspunderii, motiv pentru care, considerm neoportun o alt
prezentare.

4. 4. Rspunderea pentru fapta altei persoane

Reglementarea rspunderii pentru fapta altei persoane, se bucura n sistemul
NCC de o reglementare mult mai concisa fa de vechile dispoziii civile. Dac n

117
vechiul
sistem
erau
reglementate
trei
situaii
ale
acestui
tip
de
raspundere[raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate prin fapte ilicite
savarsite de copii lor minori- art.1.000 alin.(2) si (5); raspunderea comitentilor
pentru prejudiciile cauzate prin faptele ilicite ale prepusilor- art. 1.000 alin(3);
raspunderea institutorilor si artizanilor pentru prejudiciile cauzate prin fapte ilicite
savarsite de elevii sau, dupa caz, de ucenicii aflati sub supravegherea lor- art. 1.000
alin.(4) si (5)], noile reglementri civile statueaz doar doua variante. In acest sens,
putem discuta despre:

Rspunderea civil pentru fapta minorului sau a celui pus sub intedicie(art.
1.372 NCC) ;
Rspunderea civil a comitenilor pentru prejudiciile cauzate de prepuii lor(art.
1.373 NCC).

A) Rspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicie

Dispozitiile art. 1.372 din NCC, reprezinta reglementarea raspunderii pentru
fapta minorului sau a celui pus sub interdictie 92 judecatoreasca.
Sfera de delimitare a acestui tip de raspundere este destul de succinta si se
rezuma doar la doua elemente esentiale:
- Persoanele a caror raspundere poate fi atrasa(supraveghetorul). In cadrul acestui
element, NCC largeste oarecum sfera persoanelor responsabile pentru fapta altuia.
In aceste conditii, putem retine ca raspund toti cei care potrivit legii sau in baza
unei obligatii contractuale ori in temeiul unei hotarari judecatoresti, au obligatia de
supraveghere e unui minor sau interzis judecatoresc. Dupa cum se poate observa,
legiuitorul a optat pentru o formula generica. Or, in continutul acestei formule
generice putem include foarte multe persoane. Spre exemplu, putem aminti despre
obligatia tutorelui de a se ingriji de minor(art.134 NCC), obligatiile care decurg din
exercitarea autoritatii judecatoresti prin hotarare judecatoreasca de catre alte
persoane(art. 399 NCC), obligatia parintelui firesc sau adoptator nascuta din
supravegherea copilului(art. 493 NCC), etc. Mai mult decat atat, desi in vechiul Cod
civil nu raspundeau pe aceste temeiuri tutorii sau scolile ori institutiile de ocrotire a
copilului, potrivit NCC, pot intra in aceasta sfera orice alte categorii de persoane
care au obligatia de a ocroti minorul(tutorii interzisilor judecatoresti, cadrele
didactice din invatamantul preuniversitar, asistentii maternali, spitalele private,
sanatoriile, etc);
92 O persoana poate fi pusa sub interdictie judecatoreasca in cazul in care se
constata alienarea sau debilitatea sa mintala. Alienarea mintala si respectiv,
debilitatea mintala prezinta urmatoarele diferente: alienatia mintala se instaleaza in
cursul vietii unei persoane, in timp ce debilitatea mintala este nativa, existenta la
momentul nasterii. Insa, ambele alaturi de minoritatea unui persoane releva un
element comun: lipsa discernamantului unei persoane.

118
- Identificarea persoanelor pentru care se atrage raspunderea(supravegheatul).
Noile dispozitii civile, stabilesc faptul ca pe langa minori, apar si interzisii
judecatoresti, indiferent daca sunt minori sau majori. Cat priveste starea de
minoritate, trebuie sa tinem seama de doua situatii reglementate in noul Cod si
anume : una care exista si in dispozitiile Decretului 93 nr. 31/1954, referitoare la
dobandirea cu anticipatie a capacitatii de exercitiu, cand instanta de tutela pentru
motive temeinice poate recunoaste minorului care a implinit varsta de 16 ani,
deplina capacitate de exercitiu(art. 40 NCC) si respectiv, cea dobandita prin
casatorie(art. 39 NCC). Potrivit alineatului (3) al art. 1.372 din NCC, cel obligat la
supraveghere este exonerat de raspundere numai daca dovedeste ca nu a putut
impiedica fapta prejudiciabila. Parintii sau, dupa caz, tutorii, sunt exonerati de
raspundere numai daca probeaza ca fapta copilului nu este consecinta modului in
care si-au indeplinit indatoririle decurgand din exercitiul autoritatii parintesti.
In ceea ce priveste temeiul acestei raspunderi, asa cum am amintit inca de la
inceputul prezentarii si daca ne-am raporta numai la primul alineat al art. 1.372
NCC, am spune ca este vorba despre obligatia de supraveghere a copilului sau a
unei persoane puse sub interdictie. De asemenea, daca intepretam si dispozitiile
tezei a II-a, alin.(3) art. 1.372 NCC, o sa remarcam cu deosebita usurinta ca in cazul
parintilor, nu este vorba doar de obligatia de supraveghere ci, si de indatoririle
acestora care decurg din exercitiul autoritatii parintesti (art. 483 si art. 487 NCC).
Fata de aceste aspecte, si pentru o mai buna intelegere am putea distinge intre
conditiile generale(a) si cele speciale(b) corespunzatoare acestui tip de
raspundere:
a) Conditiile generale. Aceste conditii sunt aproximativ identice cu cele mai sus
prezentate, necesare pentru atragerea raspunderii civile, insa, analizate din
perspectiva persoanei chemate sa raspunda pentru fapta minorului sau a
interzisului, cu exceptia vinovatiei. In acest caz, victima are obligatia sa
dovedeasca faptul ca minorul sau interzisul judecatoresc a savarsit o fapta
ilicita, a cauzat un prejudiciu si de asemenea, existenta raportului de
cauzalitate;
b) Conditiile94 speciale. Aceste conditii speciale sau spefice prezentului tip de
raspundere, scot in evidenta faptul ca autorul faptei ilicite trebuie sa fie
minor sau interzis judecatoresc, iar fapta sa fie savarsita in perioada in care
acestia se aflau sau trebuia sa se afle sub supravegherea persoanei
responsabile. O situatie speciala o putem retine in cazul parintilor: parintii vor
93 Acest act normativ privitor la persoanele fizice si juridice, a fost publicat in
Buletinul Oficial al Romaniei, nr. 8 din 30 ianuarie 1954. A fost abrogat conform art.
230 din Legea nr. 71/201, pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil.
94 Pentru mai multe amanunte referitoare la aceste conditii, a se vedea si: L. Pop, I.
F. Popa, S. I. Vidu, op.cit., pp.471-472.

119
fi responsabili nu numai pentru ipoteza in care nu supravegheaza in mod
corespunzator minorul, ci si pentru cazurile in care acesta savarseste fapta ca
o consecinta a lipsei de educatie, intretinere, etc. De aici, rezulta ca parintii
vor fi raspunzatori nu numai pentru ca nu supravegheaza minorul, dar si in
toate celelalte situatii in care li s-ar putea reprosa ca nu si-au indeplinit in
mod corespunzator oricare dintre atributiile care intra in considerarea
autoritatii parintesti. In cazul parintilor, sarcina probatorie a victimei este
mult mai usoara, acesta este si motivul pentru care s-a spus ca in realitate,
daca se face apel la ansamblul de indatoriri reglementate de noile dispozitii
civile, practic, inseamna ca suntem raspunzatori chiar pentru calitatea de
parinte.
De asemenea, pentru victima care trebuie sa probeze acest tip de raspundere,
in ipoteza in care au fost dovedite atat conditiile generale, cat si cele speciale,
atunci trebuie sa aiba in vedere declansarea dublei prezumtii in sarcina celui care
are obligatia de supraveghere:
a) Prezumtia de fapt ilicit n sarcina persoanei responsabile(spre exemplu,
fapta ilicita consta in neindeplinirea obligatiilor si indatoririlor parintesti);
b) Prezumtia referitoare la raportul de cauzalitate dintre aceasta fapta ilicita a
persoanei responsabila si a celui aflat sub supraveghere.
Insa, este important sa retinem faptul ca potrivit dispozitiilor tezei finale a
alineatului (2) al art. 1.372 din NCC, aceste doua prezumtii pot fi rasturnate. In
acest sens, cel chemat in judecata ar putea demonstra ca sunt imprejurari care
inlatura fie caracterul ilicit al faptei, fie imprejurari care inlatura raportul de
cauzalitate cum ar fi, forta majora, cazul fortuit sau fapta unui tert.
In continuare, referitor la nasterea obligatiei de reparare a prejudiciului, ne
punem intrebarea, daca ar putea victima sa aiba un drept de optiune ? De
asemenea, poate acesta chema in acelasi timp pe supraveghetor si pe
supravegheat in cadrul aceleiasi actiuni?
Raspunsul nostru nu poate fi decat afirmativ insa, in plus este bine de stiut ca
acesta nu va obtine o dubla reparatie ci, o raspundere solidara in temeiul
dispozitilor art 1.382 din NCC. Textul enuntat releva principiul solidaritatii pasive al
celor raspunzatori pentru reparatie, principiu care poate fi regasit si in continutul
art. 1.443 din NCC.
De asemenea, ne mai putem intreba daca cel responsabil, platind despagubirea
pentru victima, va avea o actiune in regres impotriva faptuitorului?
Si in aceasta situatie raspunsul nostru este pozitiv, cu conditia ca
supraveghetorul sa faca dovada ca cel supravegheat avea discernamant la
momentul savarsirii faptei ilicite(art. 1.366 NCC). Insa, pentru faptuitorul care nu
avea implinita varsta de 14 ani la momentul savarsirii faptei ilicite ori pentru
interzisul judecatoresc, lipsa discernamantului va fi foarte greu de probat. Nu
acelasi lucru se poate intampla cu faptuitorul care avea implinita varsta de 14 ani la
momentul savarsirii faptei ilicite. Atragerea raspunderii acestuia devine evidenta in

120
conditiile alineatului(2), al art. 1.366 din NCC, daca se dovedeste ca la acel moment
avea discernamant. Totodata, mai consideram util sa retinem ca supraveghetorul isi
poate utiliza dreptul la regres impotriva supravegheatului, asa cum este statuat in
continutul art. 1.384 din NCC.
Un alt aspect pe care l-am putea preciza este acela ca in realitate, poate exista o
diferenta intre parinti, tutori si celelalte persoane responsabile, in masura in care cei
care sunt responsabili pe temeiul obligatiei de supraveghere fac dovada ca desi, siau indeplinit obligatia in conditii normale, nu au putut impiedica prejudiciul. In
acesta conditii, victima se poate indrepta impotriva parintilor si tutorilor pe motivul
potrivit caruia raspunderea parintilor si a tutorilor poate fi o raspundere delictuala
generala si subsidiara, in timp ce raspunderea celorlalte persoane, una principala si
speciala.
Totusi, cat timp sunt indeplinite conditiile pentru a se angaja raspunderea pe
temeiul obligatiilor de supraveghere, va fi utilizata numai raspunderea folositoare
unei persoane prejudiciate. Insa, daca cel chemat sa raspunda va face dovada
prevazuta in dispozitiile tezei finale a alineatului (3) din 1.372 NCC, atunci s-ar
putea renaste raspunderea rezultata din exercitiul autoritatii parintesti(pentru
parinti, dar si pentru tutori). Insa, raspunderea parintilor nu va fi atrasa daca acestia
vor face dovada ca o alta persoana avea obligatia legala de supraveghere a
minorului [art. 1.374 alin.(1) din NCC].
De asemenea, vom remarca in randurile urmatoare cu referire la raspunderea
comitentilor pentru faptele prepusilor ca ori ce cate ori vor fi indeplinite conditiile
pentru angajarea raspunderii delictuale a comitentilor, acestia vor raspunde in toate
cazurile, chiar daca dintr-un motiv sau altul, s-au exonerat de raspundere in conditia
legaturii. In schimb, daca prepusul este minor, va raspunde numai comitentul si nu
alta persoana responsabila pentru supraveghere deoarece, raspunderea pe motiv
de prepusenie este de natura sa absoarba orice risc care ar rezulta, fie din obligatia
de supraveghere, fie din alte indatoriri.
Singura situatie particulara este cea reglementata de dispozitiile tezei finale a
alineatului (2), art. 1.374 din NCC, potrivit caruia, in situatia in care comitentul este
si parinte, victima are recunoscut un drept de optiune: sa se indrepte fie impotriva
parintelui, pentru nerespectarea exercitiului autoritatii parintesti sau impotriva
acestuia, atragandu-i-se raspunderea sa in calitate de comitent, pentru fapta
prepusului.

B) Rspunderea comitenilor pentru faptele prepuilor

121
In cazul acestui tip de raspundere, domeniul sau de aplicatie este limitat la
raportul de prepusenie. Criteriul esential al acestui raport, este reprezentat de
criteriul subordonarii prepusului fata de comitent, fie in temeiul legaturii, fie in
temeiul unui contract.
Potrivit alineatului(2) al art. 1.373 din NCC, este comitent cel care, in virtutea
unui contract sau in temeiul legii, exercita directia, supravegherea si controlul
asupra celui(prepus) care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul
sau ori al altuia.
Asadar, prepusul este persoana care lucreaza in interesul comitentului si in
exercitarea atributiilor impuse de comitent. De regula, raportul de prepusenie se
naste dintr-un contract de munca, dar este posibil ca si in continutul altor contracte
sa intalnim o raspundere de prepusenie, spre exemplu: in contractul de mandat cu
titlu oneros, in masura in care mandantul supravegheaza pe mandatar.
Acest tip de raspundere este fundamentat pe faptul ca persoana comitentului,
intrucat desfasoara o activitate prin intermediul prepusilor, activitate care
presupune anumite riscuri pentru terti, trebuie sa-i garanteze pe acesti terti pentru
eventualele prejudiciile cauzate de prepusi. In mod neindoielnic, aceasta idee rezida
din continutul alin.(3) al art. 1.373 din NCC. De aceea, in fata tertilor comitentul nu
se poate exonera invocand absenta vinovatiei sale, deoarece, ea nici nu mai este
necesara in aceasta reglementare, solidaritatea intre el si prepus se bazeaza pe
raportul de cauzalitate. Raportandu-ne la aceste aspecte, ca si in cazul raspunderii
pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdictie, am putea distinge intre
conditiile generale(a) si cele speciale(b) corespunzatoare raspunderii comitentilor
pentru faptele prepusilor:
a) Conditiile generale. Si in situatia acestei raspunderi devin incidente parte din
conditiile comune pentru atragerea raspunderii, cu o singura exceptie:
vinovatia. Victima trebuie sa dovedeasca fapta ilicita, prejudiciu cauzat, raport
de cauzalitate insa, nu trebuie sa faca dovada vinovatiei;
b) Conditiile speciale. Aceste conditii, releva cu precadere existenta in primul rand
existenta raportului de prepusenie, intre comitent si prepus si de asemenea,
faptul ca prepusul a savarsit fapta ilicita in legatura cu atributiile sau functiile
care i-au fost incredintate de catre comitent, in conditiile art. 1.373 alin.(1) NCC.
De asemenea, am putea retine ca si acest tip de raspundere creeaza doua
prezumtii fundamentale de care victima, dar si instanta de judecata ar trebui sa
tina cont si anume:
a) Raportul de prepusenie. Acest raport este unul juridic, creat in virtutea
consimtamantului comitentului, respectiv a prepusului. Prevederile
alineatului(2) al art. 1.373 din NCC, recunos existenta acestuia, in sensul
poate fi nascut in virtutea unui contract sau in temeiul legii. Exemplul cel
mai important pe care il putem oferi in ceea ce priveste nasterea raportului
de prepusenie dintr-un contract, poate fi reprezentat de existenta unui

122
contract95
individual
de
munca.
In
temeiul
acestui
contract,
comitentul(angajatorul), are dreptul in temeiul legii sa dea ordine, dispozitii
sau alte instructiuni prepusilor(angajatilor), iar acestia, in calitate de
subordonati, vor avea obligatia sa-si exercite atributiile sau functiile
incredintate. De asemenea, raportul de prepusenie se poate naste si din
lege, in general din relaiile familiale, avnd ca suport legal autoritatea
printeasc a tutorelui sau a prinilor. De exemplu, unele activitati
desfasurate de catre copil, in interesul parintelui(considerm unele
nsrcinri acordate prepusului au ca premis o oarecare capacitate de
nelegere a acestuia, avnd n vedere gravitatea nsrcinrilor primite,
gravitate superioar nsrcinrilor curente casnice sau gospodreti,
astfel nct n lipsa discernmntului, se pot naste consecinte deosebite);
b) Fapta ilicita. Pentru a fi atrasa raspunderea comitentului, fapta prepusului
trebuie sa aiba legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor
incredintate[alin.(1) art. 1.373 NCC]. In atare conditii, comitentul va
raspunde intotdeauna pentru fapta ilicita si prejudiciul produs de catre
prepus, pentru imprejurari care au avut legatura cu indeplinirea atributiilor
ce-i reveneau acestuia din urma. De asemenea, se mai poate atrage
raspunderea comitentului si in cazul in care prepusul s-a abatut de la
exercitiul functiilor incredintate. In toate cazurile, victima trebuie sa fie de
buna-credinta in sensul art. 14 din NCC si sa abiba convingerea ca prepusul a
actionat in interesul comitentului.
In toate cazurile, pentru a se exonera de aceste doua prezumtii si implicit pentru
a nu i se atrage raspunderea civila, comitentul trebuie sa faca dovada unei cauze
straine. Astfel, in conformitate cu dispozitiile alineatului (3) al art. 1.373 din NCC,
comitentul nu raspunde daca prepusul i-a cauzat victimei un prejudiciu, printr-o
fapta care nu avea nicio legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate.
In cazul atragerii unei asemenea tip de raspundere, rezulta faptul ca se va naste
obligatia de reparare a prejudiciului in sarcina comintentului. De aceea, in raport cu
victima prejudiciului trebuie sa avem in vedere care ar fi efectul raspunderii:
- victima poate sa obtina de la comitent repararea prejudiciului, iar daca alege
sa-l cheme in judecata si pe prepus pentru fapta proprie va trebui sa faca dovada
vinovatiei acestuia, caz in care raspunderea se angajeaza in mod solidar(art. 1.382
NCC) ;
- in ipoteza in care fapta a fost savarsita de mai multi prepusi apartinand unor
comitenti diferiti, se pune problema daca victima poate sa ceara de la fiecare
comitent valoarea integrala a prejudiciului sau numai partea de prejudiciu cauzata
de prepusul comitentului respectiv. Din punctul nostru de vedere, victima poate
cere integral repararea prejudiciului in masura in care textul priveste solidaritatea
intemeiata pe cauzalitate, motiv pentru care putem interpreta in sensul ca si
comitentii participa indirect la cauzarea prejudiciului. Asa cum am mai amintit,
95 Pentru mai multe amanunte referitoare la astfel de contracte, a se vedea, M.
Drumea, op. cit.

123
aceasta raspundere mai poate fi sustinuta si din interpretarea dispozitiilor art 1.382
din NCC, in sensul ca solidaritatea se intemeiaza nu numai pe raportul de
cauzalitate ci si pe dovada intrunirii conditiilor raspunderii oricare ar fi aceasta in
sarcina mai multor persoane.
In privinta raportului dintre comitent si prepus, se pune problema dreptului de
regres pe care il are comitentul, impotriva prepusului dupa ce acesta a platit
contravaloarea prejudiciului. Dupa cum am amintit si in cazul raspunderii pentru
fapta minorului sau a celui pus sub interdictie judecatoreasca, comitentul se poate
indepta cu o astfel de actiune, tinand cont de aplicabilitatea dispozitiilor art. 1.384
din NCC.

4. 5. Rspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, de animale sau

pentru ruina edificiului
Dispozitiile NCC, consacra un principiu general de raspundere 96 pentru
prejudiciile cauzate de animale sau lucruri care se gasesc in paza juridica a unei
persoane. Sediul materiei acestui tip de raspundere il constituie dispozitiile art.
1.375-1.380 din NCC.
Fr s facem nicio distincie, n mod indubitabil, legiuitorul a considerat util sa
delimiteze raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri sau pentru ruina
edificiului, de raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale.
ns, aceste situaii de rspundere au un temei comun, identificat n coninutul
alin.(1) al art. 1.376 NCC, prin care se impune obligatia de reparare in sarcina
persoanei care are paza lucrului respectiv, independent de orice culpa. Chiar daca
textul nu discuta si despre animale, consideram ca aceasta paza devine incident i
n aceast situatie.
Dup cum vom remarca n rndurile urmtoare, fapta lucrului este n raport cu
prejudiciul, ns nu n relaie exclusiv cauzal. Respectiva fapt presupune un
impact material care presupune o eficien cauzal pentru generarea prejudiciului.
Victima trebuie sa dovedeasca aceasta implicare a lucrului sau a animalului n
cauzarea evenimentului pgubitor, mprejurare de la care opereaz prezumtia ca
lucrul ori animalul a avut un rol activ in cauzarea prejudiciului, in aceste conditii
putand fi atrasa raspunderea paznicului. n privina notiunii de paza 97,
reglementata de art. 1.377 din NCC, trebuie sa distingem intre paza juridica si cea
96 Pentru mai multe referitoare la acest tip de raspundere, a se vedea si, L. R.
Boila, Raspunderea civila delictuala pentru pagubele cauzate de lucruri si animale,
potrivit Codului civil roman, Revista Dreptul nr. 8/2014, pp.53-69.

124
materiala. In aceste conditii, sub aspectul raspunderii juridice trebuie sa avem in
vedere paza juridica, adica puterea de a executa in mod legitim si independent
controlul si supravegherea asupra unui animal sau asupra unui lucru de care se
serveste in mod direct ori indirect in interes propriu, dar si paza materiala care
consta in simpla supraveghere a animalului sau lucrului realizate sub autoritatea si
in interesul paznicului juridic.
De aceea, ne putem intreba, daca paza juridica este exercitata de catre o
persoana si cea materiala de o alta, cine va fi raspunzator in cazul in care un animal
sau un lucru cauzeaza un prejudiciu ?
Rspunsul l putem identifica n doctrina 98, unde se face distinctie intre paznicul
juridic al animalului sau al lucrului si paznicul material al acestora. In acest sens, in
situatia reglementata de alin.(1) al art. 1.376 din NCC, va raspunde paznicul juridic
al animalului sau al lucrului si nu paznicul material. Acesta din urma va raspunde
daca se impune, numai pentru fapta sa proprie, in conditiile art. 1.357 si urm. din
NCC.
In randul paznicilor juridici ai animalelor sau dupa caz, ai lucrurilor, putem
include proprietarii sau titularii unor alte drepturi reale asupra acestora, chiriasii,
comodatarii, etc. Fata de aceste aspecte, pentru angajarea acestui tip de
raspundere victima trebuie sa demonstreze ca paznicul juridic a pastrat animalul
sau lucrul in interesul sau, chiar daca nu s-a gasit in contact material cu acestea
cand a fost svrit fapta( fapta poate fi savarsita de paznicul material).
Exonerarea de raspundere se poate face doar in conditiile prevazute de art. 1.380
din NCC, daca paznicul demonstreaza ca prejudiciul a fost (...)cauzat exclusiv de
fapta victimei insesi ori a unui tert sau este urmarea unui caz de forta majora.
In aceste conditii, pentru o mai buna intelegere a materie noastre vom distinge
intre, raspunderea pentru prejuduciile cauzate de lucruri(A), raspunderea pentru
prejudiciile cauzate de animale(B) si raspunderea pentru prejudiciile cauzate de
lucruri sau de ruina edificiului(C).

A)Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri

n sensul alineatului(1) al art. 1.376 din NCC, acest tip de raspundere intervine
independent de orice culpa in momentul in care un lucru, aflat la un anumit moment
in paza unei persoane, cauzeaza un prejudiciu. Aa cum am prezentata in randurile
97 Pentru mai multe amanunte doctrinare, a se vedea: C. Statescu, C. Birsan,
op.cit. p. 267; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit., pp.495-501.
98 Ibidem.

125
anterioare, lucrul care cauzeaza prejudiciul trebuie sa se afle in paza juridica a unei
persoane.
Notiunea de paza a lucrului trebuie perceputa in sensul art. 1.377 din NCC,
adica, puterea de directie, control si supraveghere pe care o persoana o poate
exercita in mod independent asupra unui lucru sau animal. Cu alte cuvinte, aceasta
persoana trebuie sa aiba calitatea de paznic juridic al bunului.
Sfera persoanelor care au calitatea de paznici juridici este destul de ampla si in
acest sens, am putea aminti despre :

Proprietarul lucrului. Fata de acesta, intotdeauna va opera o prezumtie de

paznic juridic. Aceasta calitate nu inceteaza prin neuzul, pierderea sau
abandonarea lucrului, cat timp o alta persoana nu a dobandit puterea de a
exercita independent directia, controlul si supravegherea acestuia. In cazul
in care lucrul se afla in coproprietate, atunci prezumtia ii va viza pe toti
acestia, motiv pentru care vor raspunde solidar ;

Unitatea administrativ-teritoriala. Potrivit dispozitiilor art. 1.138 din NCC,

dreptul de a culege mostenirea vacanta apartine comunei, orasului sau,
dupa caz, municipiului in a carui raza teritoriala se aflau bunurile la data
deschiderii mostenirii. De asemenea, potrivit art. 1.139 din NCC, aceste
unitati administrativ-teritoriale intra in stapanirea de fapt a unei mosteniri
vacante, dupa trecerea termenului de 6 luni reglementat de art. 1.137 din
NCC, de la deschiderea mostenirii si nu s-a prezentat niciun mostenitor legal
sau testamentar al defunctului. In aceste conditii, raspunderea poate fi
atrasa numai pentru faptele produse de lucruri dupa momentul stapanirii lor
in fapt de catre unuitatea administrativ-teritoriala ;

Titularul altor drepturi reale. In aceasta categorie putem include titularii

dezmembramintelor dreptului de proprietate private(uzufructuarul, uzuarul,
superficiarul, etc), dar si fiduciarul, creditorul gajist sau retentor. Toate
aceste persoane pot detine calitatea de paznic juridic al lucrurilor;

Posesorul. In sensul art. 919 din NCC, posesia creeaza o prezumtie de

proprietate in persoana posesorului si mai mult decat atat, pana la proba
contrara, potrivit alin.(1) al art. 917 NCC, posesorul poate exercita
prerogativele dreptului de proprietate asupra unui bun corporal fie in mod
nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte persoane.

Titularul pazei juridice a lucrului poate transmite paza printr-un contract cum ar fi:
locatiunea, comodatul, arenda, concesiunea, etc. In aceasta situatie paza juridica se
considera scindata99 intre proprietar sau posesor si detentor(caruia ii revine paza
utilizarii lucrului). Dupa cum prejudiciul este cauzat de viciile structurii juridice sau
99 Pentru o mai ampla analiza asupra transmiterii si scindarii pazei juridice, a se
vedea: L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op.cit., pp.498-499.

126
de folosirea sau pastrarea lui necorespunzatoare,
proprietarului/posesorului sau detentorului.

raspunderea

revine

Persoanele fizice lipsite de capacitate delictuala nu pot exercita calitatea de

paznici juridici ai lucrurilor ce le apartin deoarece, neavand discernamant, se
considera ca nu pot exercita in mod independent paza juridica, adica, directia,
controlul si supravegherea lucrului. Insa, aceasta calitate o pot avea numai
reprezentantii lor legali.
Persoanele indeptatite sa invoce raspunderea pentru prejudiciile cauzate de
lucruri pot fi: victima prejudiciului cauzat de acel lucru sau succesorii sai in drepturi.
Dispozitiile alineatului(2) al art. 1.376 din NCC, statueaza faptul ca raspunderea
pentru prejudiciile cauzate de lucruri devine incidenta si in cazul coliziunii unor
vehicule sau in alte cazuri similare. Aceste din urma cazuri pot fi raportate la
urmatoarele situatii: intre victima si paznicul juridic exista un raport contractual sau
prejudiciul a fost creat cu ocazia efectuarii unui serviciu gratuit sau benevol de
paznicul juridic.
Pentru o mai buna intelegere a acestei dispozitii consideram util sa prezentam
cateva aspecte referitoare la incidenta raspunderii pentru prejudiciile cauzate in
urma coliziunii unor vehicule si apoi sa prezentam succint si celelalte situatii.
Cu privire la raspunderea in cazul coliziunii de vehicule, consideram util sa
prezentam ipoteza in care doua sau mai multe vehicule aflate in paza juridica a
unor persoane diferite creeaza un prejudiciu unei terte persoane si respectiv, cazul
in care vehiculele intrate in coliziune cauzeaza reciproc prejudicii.
In prima ipoteza, lucrurile sunt mai simple deoarece, paznicii juridici vor
raspunde solidar insa, in cel de-al doilea caz, trebuie sa tinem cont de prevederile
ultimei fraze a alineatului(2) al art. 1.376 din NCC. In acest sens, sarcina repararii
tuturor prejudiciilor suferite de paznicii juridici ii va reveni numai celui a carui fapta
culpabila intruneste, fata de ceilalti, conditiile fortei majore.
Dupa cum am amintit, alte cazuri similare cu cel al coliziunii unor vehicule in care
raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri devine incidenta, ar fi:

Atragerea raspunderii civile in cazul in care intre victima si paznicul juridic

exista un raport contractual. Raspunderea pentru aceste prejudicii va fi in toate
cazurile una contractuala, cu exceptia vatamarii corporale sau a mortii
victimei, cand va fi una delictuala si va fi angajata potrivit alin.(1) al art. 1.376
din NCC. Si in acest din urma caz, am putea retine o exceptie in cazul
contractului de transport, in care paznicul juridic al mijlocului de transport are
obligatia contractuala de a garanta integritatea si viata persoanelor
transportate si in aceste conditii, in cazul vatamarii sanatatii sau integritatii

127
corporale sau a mortii calatorului, paznicului juridic i se poate atrage o
raspundere contractuala;

Atragerea raspunderii civile in cazul in care prejudiciul a fost creat cu ocazia

efectuarii unui serviciu gratuit sau benevol de paznicul juridic. Putem fi in
prezenta unei asemenea situatii, atunci cand, spre exemplu, in urma efectuarii
unui serviciu de transport gratuit sau benevol, transportatorul i-a produs
calatorului un anumit prejudiciu. Daca in cazul prezentat anterior am aratat ca
situatia unui contract de transport poate reprezenta exceptie de la atragerea
unei raspunderi delictuale deoarece, transportatorul are obligatia contractuala
de a garanta integritatea si viata calatorilor, in cazul unui serviciu de transport
benevol sau gratuit, putem discuta despre o raspundere delictuala a paznicului
juridic al lucrului in sensul art. 1.376 alin.(1) din NCC;

Potrivit noilor dispozitii civile, fundamentarea raspunderii pentru prejudiciile

cauzate de lucruri poate avea la baza o garantie obiectiva fundamentata pe
dispozitiile alineatului(1) al art. 1.376 din NCC. Aceasta garantie este asigurata de
catre legiuitor tuturor persoanelor care in mod ipotetic ar putea fi prejudiciate de
lucrurilor aflate in paza juridica a unei persoane. In aceste conditii, cea din urma
persoana va fi obligat sa repare, independent de orice culpa, un anumit prejudiciu
cauzat de lucrul aflat in paza sa. De aceea, potrivit textului amintit nici nu putem
discuta despre conditia vinovatiei paznicului judiciar al lucrului ca una cumulativa,
pentru a-i fi atrasa raspunderea civila.
Cu privire la conditiile necesare pentru atragerea raspunderii civile pentru
prejudiciile cauzate de lucruri putem retine ca acestea cad in sarcina victimei spre a
le proba in fata instantei de judecata. In acest sens, conditiile care trebuie
indeplinite in mod cumulativ in cazul acestui tip de raspundere sunt:

existenta prejudiciului;

raportul de cauzalitate dintre lucru si prejudiciu;

lucrul sa se afle in paza juridica a unei persoane.

In privinta efectelor raspunderii civile pentru prejudiciile cauzate de lucruri,

acestea se nasc in primul rand in favoarea victimei. In cazul in care sunt intrunite
conditiile mai sus aratate, victima are dreptul de a solicita repararea prejudiciului de
la paznicul judiciar al lucrului. In ipoteza in care lucrul produce o paguba in
momentul in care paza materiala se exercita de catre o alta persoana decat
paznicul juridic al acestuia, victima poate solicita reparatia de la paznicul material in
conditiile raspunderii pentru fapta proprie reglementata de dispozitiile art. 1.3571.371 din NCC.
De asemenea si in ipoteza in care despagubirile au fost platite de catre paznicul
judiciar si s-ar fi putut atrage raspunderea paznicului material, atunci primul va

128
avea dreptul la o actiune in regres impotriva celui de-al doilea in conditiile
corespunzatoare atragerii raspunderii pentru fapta proprie.
Cu privire la cauzele de exonerare de raspundere pentru prejudiciile cauzate de
lucruri, dispozitiile art. 1.380 din NCC, statueaza ca nu va exista obligatie de
reparare a prejudiciului, atunci cand acesta a fost cauzat exclusiv de:

fapta victimei insesi;

fapta unui tert;
urmarea unui caz de forta majora.

B) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

Acest tip de raspundere este unul aparte deoarece, domeniul de aplicare poate
fi delimitat prin notiunea de animal, de paza si paznic juridic, dar si de notiunea de
persoana care poate invoca raspunderea, precum si persoana in sarcina careia se
poate invoca raspunderea. Notiunile amintite sunt mentionate in continutul
dispozitiilor art. 1.375 din NCC, in sensul ca:Proprietarul unui animal sau cel care se
serveste de el raspunde, independent de orice culpa, de prejudiciul cauzat de
animal, chiar daca acesta a scapat de sub paza sa.
Privitor la notiunile amintite, am putea retine ca :

animal, poate fi orice insufletit patruped sau zburator si in egala masura in

aceasta categorie am putea adauga si insectele. Poate fi vorba despre
animalele domestice sau semidomestice, iar in privinta animalelor
salbatice, se poate face diferenta intre cele dintr-o rezervatie(in acest caz
se va atrage raspunderea administratorului rezervatiei) si celelalte, aflate
pe diferite fonduri(in aces caz, se poate atrage raspunderea pentru fapta
proprie a celor care admininistreaza acele fonduri) ;
paza si paznicul juridic, este activitatea, respectiv calitatea ce poate fi
exercitata de aceeasi persoana sau de persoane diferite. De aceea,
trebuie sa retinem ca paza, asa cum am expus in randurile anterioare,
poate fi juridica sau materiala. Or, raspunderea o poate avea numai
paznicul juridic al animalului, chiar daca nu avea un contact direct cu
animalul cand s-a savarsit fapta ;
persoana ce poate invoca raspunderea, va fi in toate cazurile victima
faptei licite produse de animal, persoana care trebuie sa demonstreze
raportul de cauzalitate nascut cu aceea ocazie ;
persoana in sarcina careia se poate invoca raspunderea, va fi in toate
cazurile paznicul juridic al animalului. In aceste conditii, raspunderea civila
a acestuia va fi atrasa potrivit art. 1.375 coroborat cu art. 1.377 din NCC.
Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, va fi una obiectiva, in care
nu putem include vinovatia pazitorului juridic ca si conditie pentru angajarea
raspunderii acestuia. De aceea, victima trebuie sa tina cont de urmatoarele conditii:

129

sa faca dovada prejudiciului ;

sa faca dovada ca prejudiciul a fost cauzat de un anumit animal(raportul
de cauzalitate dintre comportamentul animalului si prejudiciul creat);
sa faca dovada existentei pazei juridice sau a existentei unui paznic juridic
al animalului.
Persoana raspunzatoare pentru prejudiciile cauzate de animale poate fi
exonerata in conditiile prevazute de dispozitiile art. 1.380 din NCC.

B) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului

Si acest tip de raspundere are o consacrare legala in dispozitiile art. 1.378 din
NCC, iar potrivit acestui text domeniul sau de aplicatie este limitat la
comportamentul unui edificiu sau al unei constructii. Chiar daca la prima vedere,
putem aprecia ca suntem in prezenta unei raspunderi pentru prejudiciile cauzate de
lucruri, raspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului are
caracteristicile sale. In acest sens, conform normei amintite, proprietarul unui
edificiu sau al unei constructii de orice fel este obligat sa repare prejudiciul cauzat
prin ruina acestora ori prin desprinderea unor parti din ele. Aceasta obligatie se
naste in momentul in care se constata ca prejudiciul s-a produs ca urmare a lipsei
de intretinere sau a unui viciu de constructie.
Prin notiunea de edificiu, putem intelege orice imobil realizat de om prin
incorporarea unor materiale intr-un teren( spre exemplu, o casa de locuit, baraj,
viaduct, etc), iar prin cea de ruina, degradarea edificiului, dar important este ca ea
sa fie determinata fie de un viciu de constructie, fie de lipsa de intretinere.
Conditiile necesare pe care victima trebuie sa le aibe in vedere la atragerea
raspunderii pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului sunt:

existenta prejudiciului;
raportul de cauzalitate dintre ruina edificiului sau desprinderea unor parti din
acesta si prejudiciul creat;
dovada ca ruina a fost determinata de un viciu de constructie sau de lipsa
intretinerii.
In toate situatiile in care prin ruina sau desprinderea unor parti dintr-un edificiu
sau al unei constructii de orice fel se produce un prejudiciu, raspunderea ii apartine
proprietarului.
Acesta rspunde apare chiar i atunci cnd edificiul sau constructia se afla, la
momentul producerii prejudiciului, n stpnirea altei persoane in temeiul unui alt
drept real sau personal cum ar fi: uzufruct, abitaie, fiducie, locaiune, comodat, etc.
Singura precizare care poate fi facuta este cea legata de cazul dreptului de
superficie, atunci cand raspunderea incumb superficiarului, deoarece el este
proprietarul edificiului. De asemenea, proprietarul sau, dup caz, superficiarul

130
rspunde i n cazul n care edificiul se afl n stpnirea unui simplu posesor, care
nc nu a dobndit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii.
De asemenea, in cazul in care vom fi in prezenta unei coproprietati, raspunderea
va fi solidara si poate fi atrasa tinandu-se cont si de dispozitiile art. 1.370 din NCC.
Fundamentarea acestui tip de raspundere scoate in evidenta faptul ca este una
obiectiva, deoarece, proprietarul are de indeplinit o obligatie de garantie pentru
riscul care il presupune eificiul sau constructia sa.
Daca vor fi indeplinite conditiile mai sus indicate, victima prejudiciata se poate
indrepta impotriva proprietarului sau a titularului unui drept real sau personal.
pentru a-i atrage raspunderea civila a acestuia. In cazul in care acest prejudiciu a
fost produs din cauze imputabile altei persoane, atunci proprietarul, in temeiul art.
1.384 din NCC, va avea un drept de regres impotriva acesteia. Totodata,
proprietarul mai poate avea un drept de regres si in cazul in care prejudiciul a fost
creat de catre: uzufructuar sau titularul unui alt drept real, comodatar, locatar,
prepus, antreprenor, proiectant, vanzator, etc.
Un caz particular este prevazut in dispozitiile art.1.379 din NCC, ce scot in
evidenta situatia in care, persoana care ocupa un imobil, chiar fara niciun titlu, va
raspunde pentru prejudiciul cauzat prin caderea sau aruncarea din imobil a unui
lucru. Din punctul nostru de vedere, aceasta situatie nu poate fi asimilata
raspunderii pentru ruina edificiului ci, pentru faptele savarsite in interiorul unui
imobil, cu precadere de catre persoane care, spre exemplu, ar ocupa in mod abuziv
un imobil.
Ca si in cazul celorlalte tipuri de raspundere, persoana raspunzatoare pentru
prejudiciile cauzate pentru ruina edificiului poate fi exonerata doar in conditiile
prevazute de dispozitiile art. 1.380 din NCC.

4. 6. Repararea prejudiciului n cazul rspunderii civile delictuale

Asa cum am mai afirmat, rspunderea civil delictual da natere unui raport
obligaional ntre autorul faptei sau persoana rspunztoare i victim. Acesta din
urma, are calitatea de creditor si in aceste conditii este titularul dreptului de a
obtine reparatia prejudiciului, iar autorul faptei sau persoana rspunztoare,
debitorul obligaiei corelative.
Obligaia de reparaie se nate n ipoteza n care sunt ndeplinite toate
condiiile de existen a rspunderii civile delictuale reparatorii, aa cum ele rezult
din dispozitiile art. 1.381-1.395 din NCC, care reprezinta sediul acestei materii. In
acest sens consideram oportuna si precizarea stabilita in coninutul dispozitiilor art.
103 din Legea nr. 71/20011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil: Obligatiile nascute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse

131
dispozitiilor legii in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii lor. De
aceea, trebuie sa retinem ca noile dispozitii civile vor reglementa numai acele
situatii in care s-au savarsit fapte ilicite ori o persoana poate fi raspunzatoare, de la
momentul intrarii lor in vigoare.
n noul Cod civil, alineatul (1) al art. 1.381 din NCC, instituie cu titlu de principiu
dispozitia potrivit careia: Orice prejudiciu da dreptul la reparatie. Acest drept la
reparatie se naste in favoarea victimei din ziua savarsirii prejudiciului, chiar daca nu
poate fi valorificat imediat. Pentru victima, din punct de vedere material acel
moment va fi deosebit de important deoarece, pe de-o parte va beneficia de toate
drepturile consacrate de art. 1.516 si urm. din NCC si pe de alta, pentru ca va
cunoaste de cand incepe sa curga termenul de prescriptie extinctiva.
Principiul instituit in continutul alin.(1) al art. 1.381 din NCC, se aplica atunci cand
existenta prejudiciului este sigura, adica, celui actual(adica acela care s-au produs
pana la momentul cand se pretinde despagubirea), insa in cazul prejudiciului
viitor( cel care, desi nu s-a produs inca, este sigur ca se va produce, existand
suficiente elemente pentru a fi evaluat), momentul nasterii dreptului la reparatie,
respectiv al obligatiei corelative va coincide cu acela in care prejudiciul poate fi
determinat macar cu titlu provizoriu[art. 1.387 alin.(3) NCC].
De asemenea, stabilirea momentului nasterii prejudiciului este deosebit de
important si din punctul de vedere al alin.(3) al art. 1.381 din NCC, care statueaza
ca odata cu acesta vor deveni incidente toate dispozitiile legale referitoare la
executarea, transmisiunea, transformarea si stingerea obligatiilor.
Menionm in egala masura c, potrivit art. 1.422 din NCC, prejudiciul moral se
repar indiferent de existena i ntinderea prejudiciului patrimonial. Reparaia
prejudiciului moral se face i n lipsa vinoviei autorului faptei ilicite n cazul n care
prejudiciul este cauzat de exemplu printr-o condamnare ilegal, aplicarea ilegal a
arestului preventiv sau a declaraiei scrise de a nu prsi localitatea, aplicarea n
calitate de sanciune administrativ a arestului sau a muncii corecionale, precum i
n alte cazuri prevzute de lege.
Cu ocazia repararii prejudiciului, legiuitorul a urmarit repunerea celui pagubit in
situatia patrimoniala anterioara pagubirii si reintregirea patrimoniului acestuia,
astfel incat elementele sale active sa atinga valoareape care ar fi avut-o daca nu sar fi produs fapta ilicita. In acest sens, doctrina 100 a scos in evidenta doua principii
pe care dorim sa le amintim cu aceasta ocazie si anume:
A) Principiul repararii integrale a prejudiciului. Potrivit acestui principiu,
autorul prejudiciului este obligat s acopere att prejudiciul efectiv
(damnum emergens), ct i beneficiul nerealizat de victim (lucrum
cessans), conform prevederilor art. 1.349 coroborate cu cele stabilite n art.
1.385, art. 1.516, din NCC i art. 1.531 din NCC. Aplicarea acestui principiu are
100 A se vedea: C. Statescu, C. Birsan, op.cit. p. 157; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu,
op.cit., pp.562-568.

132
n vedere, asigurarea restabilirii situaiei anterioare a victimei prejudiciului.
Dupa cum se sublinia in doctrin101, principiul reparrii integrale are valoarea
unui principiu fundamental al rspunderii delictuale, a rspunde din punct
de vedere civil, nseamn a repara integral prejudiciul cauzat, iar a repara
prejudiciul, nseamn a rspunde din punct de vedere civil.
O reparaie, n cazul rspunderii civile delictuale, trebuie s fie una
integral. In temeiul acestei afirmatii, este greu neles ce a avut n vedere
legiuitorul noului Cod civil cnd, dup ce n teza I-a, a alin.(1), al art. 1.385
prezint principiul potrivit caruiaPrejudiciul se repar integral(), iar n
partea final, a facut meniunea dac prin lege nu se prevede altfel. Opiniem
sa credem ca orice dispozitie legala, care ar limita dreptul victimei de a
pretinde acoperirea n totalitate a prejudiciului, ar contraveni in mod flagrant
dispozitiilor art. 6 alin.(1) din Convenia 102 European a Drepturilor Omului.
n ceea ce privete ntinderea despgubirii, practica 103 judiciar a statuat
c: fiind vorba de repararea unui prejudiciu patrimonial, singurul criteriu
pentru determinarea cuantumului despgubirii este acela al ntinderii lui, iar
nu cel al situaiei materiale a victimei. In general, gravitatea vinoviei nu
este, n practica instanelor judectoreti, un criteriu pentru stabilirea
cuantumului despgubirilor, autorul prejudiciului rspunznd integral chiar i
pentru culpa cea mai uoar.
Insa, o parte104 a acesteia a statuat ca: n cazul n care paguba a fost
cauzat att prin culpa autorului, ct i prin aceea a victimei, adic din culpa
lor comun, nu exist nici un temei juridic ca partea din paguba cauzat prin
culpa victimei s fie reparat de ctre autor. Drept urmare, despgubirile
civile pe care trebuie s le plteasc autorul nu vor reprezenta, n asemenea
101 L.R. Boil, Capitolul IV. Rspunderea civil, n Noul Cod civil, Comentariu pe
articole, art.1-2664, Coordonatori: Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I.
Macovei, Editura C.H.Beck, Bucureti 2012, p.1460-1461.
102 Convenia European a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale
elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma i intrat n vigoare
pe 3 septembrie 1953. Romnia a ratificat Convenia European a Drepturilor Omului la
data de 20 iunie 1994 si a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994.
Brevitatis causa va fi denumita Conventia Europeana.

103 Decizia nr. 412 din 4 martie 1964 a fostului T.S., Colegiul civil n I. Mihu, A.
Lesviodax Repertoriu 1952-1969, Editura Stiinific, Bucureti, 1970, p.410.
104 Decizia de ndrumare a fostului T.S. nr.10/1961 n Culegere de Decizii 1961,
p.65; Decizia de ndrumare nr.17/1964 a Plenului fostului T.S. n Culegere de Decizii
1964, p.52.

133
situaii, repararea integral a pagubei, ci numai a unei pri a acesteia.
Fixarea cuantumului acestor despgubiri se va face inndu-se seama de
gravitatea culpelor autorului i victimei, stabilit pe baza probelor dosarului.
Autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii rspunde, att pentru
prejudiciile previzibile, ct i pentru cele pe care nu le-a prevzut, dar care
totui s-au produs.
B) Principiul reparrii n natur a prejudiciului. Acest principiu a fost definit
n doctrin105, ca fiind o form de reparare a prejudiciului care const ntr-o
operaie material (concretizat n restituirea lucrului nsuit pe nedrept;
nlocuirea lucrului distrus prin fapta ilicit cu un lucru similar, etc.) sau ntr-o
operaie juridic..., prin ndeplinirea creia, cel chemat s rspund sau
instana de judecat, dup caz, nltur consecinele negative produse printrun fapt material ilicit sau printr-un act unilateral, svrit n paguba unei
persoane vtmate. Din continutul acestei definitii, putem retine ca reparatia
in natura reprezinta regula, iar o alta operatiune juridica echivalenta, stabilita
in conditiile legii, exceptia.
Chiar si alineatul (1) al art. 1.386 din NCC, prevede cu prioritate ca
repararea prejudiciului sa se faca (..)in natura, prin restabilirea situatiei
anterioare, iar daca acesta nu este cu putinta ori daca victima nu este
interesata de reparatia in natura, prin plata unei despagubiri, stabilite prin
acordul partilor sau, in lipsa, prin hotarare judecatoreasca. In spiritul aceleiasi
idei, NCC reglementeaz executarea n natur n continutul art. 1.527, care
statueaza urmatoarele: (1) Creditorul poate cere ntotdeauna ca debitorul s
fie constrns s execute obligaia n natur, cu excepia cazului n care o
asemenea executare este imposibil. (2) Dreptul la executare n natur
cuprinde, dac este cazul, dreptul la repararea sau nlocuirea bunului, precum
i orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoas.
La o scurta analiza a ultimului alineat din norma amintita, putem ajunge la
concluzia ca in situatia in care repararea prejudiciului nu poate avea loc, in
mod exceptional se va recurge la repararea prin echivalent sub forma inlocurii
bunului sau prin orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuasa. In
acest sens, noul Cod civil distinge intre repararea prejudiciului prin echivalent
bnesc(a) i repararea prejudiciilor corporale(b).
a) Repararea prejudiciului prin echivalent bnesc. Aceasta intervine in situaia n
care repararea n natur a prejudiciului nu este posibil ori dac victima nu
este interesat s fie astfel acordat de persoana rspunztoare, repararea
acelui prejudiciu se va face prin echivalent bnesc, adic prin plata unei
despgubiri, destinat s nlocuiasc valoarea economic pierdut sau
neobinut. Conform art. 1.386 din NCC: cuantumul reparaiei prin echivalent

105 A se vedea in acest sens: M.N. Costin, C.M. Costin, Dicionar de drept civil de la
A la Z, Ediia a II-a, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007, p.854.

134
bnesc se va stabili, dac prin lege nu se prevede altfel, n raport cu valoarea
prejudiciului la data producerii acestuia.
Executarea prin echivalent a obligaiei, este dreptul creditorului de a
pretinde i de a obine de la debitor echivalentul prejudiciului suferit ca
urmare a neexecutrii, a executrii cu ntrziere sau necorespunztoare a
obligaiei asumate. n acest sens, art. 1.530 din NCC, dispune: Creditorul are
dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a
cauzat i care este consecina direct i necesar a neexecutrii fr
justificare sau, dup caz, culpabile a obligaiei. n cazul executrii prin
echivalent, creana iniial este nlocuit cu o alt crean, de despgubire,
avnd ca obiect suma de bani ce reprezent prejudiciul creat creditorului .
Despgubirile sunt datorate n virtutea obligaiei iniiale, constituind obiectul
subsidiar, cu titlu de sanciune, a executrii obligaiei respective.
n toate cazurile, ntinderea reparaiei trebuie s fie potrivit art. 1.385 din
NCC, n concordan cu ntinderea prejudiciului, s fie n raport cu prejudiciul
efectiv suferit de cel pgubit. Cuantumul despgubirilor nu poate fi modificat,
att timp ct prejudiciul rmne acelai. Despgubirile acordate pot fi
modificate ulterior, fie n sensul majorrii, fie n sensul diminurii lor, dac
intervin modificri n ntinderea prejudiciului. Astfel, dac prejudiciul
nregistreaz o sporire, o cretere a sa, pgubitul poate cere mrirea
cuantumului despgubirii, deoarece practic este vorba de un nou prejudiciu,
generat de aceeai fapt ilicit i care n-a fost avut n vedere de instana de
judecat, atunci cnd a pronunat hotrrea iniial;
b) Repararea prejudiciilor corporale. Victima care a suferit un prejudiciu
corporal are dreptul, de asemenea, sa i se acorde i o despgubire care s
acopere cheltuielile de nngrijire medical. Prejudiciile corporale sunt acele
prejudicii care constituie urmarea nclcrii drepturilor personale
nepatrimoniale care definesc personalitatea fizic a unei persoane, cum
sunt: dreptul la sntate, dreptul la integritate corporan i dreptul la via.
Sub aspectul structurii lor, prejudiciile sunt, de regul, prejudicii mixte, cu o
alctuire dual: o latur economic i una moral. Ambele sunt reparabile.
Componenta economic se repar ntotdeauna prin despgubiri bneti iar
componenta moral se repar prin mijloace juridice nepatrimoniale i prin
plata unor sume de bani.
Reparatia se efectueaza in toate cazurile sub forma unei indemnizatii
pecuniare. In caz de vtmare a integritii corporale sau a sntii unei
persoane, indemnizatia trebuie s cuprind, n condiiile art. 1.388 i 1.389
din NCC, dup caz, echivalentul ctigului din munc de care cel pgubit a
fost lipsit sau pe care este mpiedicat s-l dobndeasc, prin efectul pierderii
sau reducerii capacitii sale de munc. n afar de aceasta, indemnizatia
trebuie s acopere cheltuielile de ngrijire medical i, dac va fi cazul,
cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de via ale celui pgubit,
precum i orice alte prejudicii materiale.

135
n acest sens, practica106 judiciar a stabilit c, n cazul unei vtmri
corporale grave, agravarea strii sntii pgubitului este echivalent cu
apariia unui nou prejudiciu i faptul c prin hotrrea menionat s-a
acordat o despgubire constnd ntr-o sum global, nu are nici o eficien n
promovarea excepiei autoritii lucrului judecat, deoarece n motivarea ct i
n dispozitivul hotrrii rezult, n mod evident, c suma global privete un
interval de 10 luni i a fost determinat de diferena dintre salariul tarifar i
ajutorul de boal ce i se cuvenea pe intervalul de timp pn la data
pronunrii hotrrii. n situaia n care, pe parcurs, prejudiciul scade sau
nceteaz s mai existe, iar indemnizatia a fost stabilit sub forma unei
prestaii periodice, cel obligat la dezdunare poate s cear instanei
diminuarea sau suprimarea obligaiei sale pentru viitor.
Dupa cum am putut remarca, aceste principii reprezinta fundamentul modului
de reparare a prejudiciului in cazul raspunderii civile delictuale. In continuare,
dispozitiile corespunzatoare repararii prejudiciului in cazul raspunderii civile
stabilesc o serie de situatii care consideram deosebit de util sa le amintim.
Astfel, in cazul n care pentru repararea unui prejudiciu rspund n acelai timp
dou sau mai multe persoane, indiferent c sunt chemate s rspund pentru fapta
proprie sau pentru fapta altuia, rspunderea lor este solidar fa de victim(art.
1.382 din NCC).
In sensul dispozitiilor art. 1.383 din NCC, se instituie o prezumtie relativa
deoarece, participantii trebuie sa suporte prejudiciul in mod egal. Din punctul nostru
de vedere, aceasta prezumtie se poate rasturna in functie de dovedirea participatiei
fiecaruia si de forma de vinovatie. In toate cazurile, instanta nu poate hotari doar in
baza acestei prezumtii stabilite de textul in cauza ci, ea va fi cea care cerceteaza
din oficiu raspunderea fiecaruia, si doar in cazul in care nu rezult din probe, acestia
vor raspunde in mod egal. Insa, instanta poate lua hotararea doar in baza unei
prezumtii relative intrucat, aceasta nu este obligata sa administreze probe din
oficiu. Din punctul nostru de vedere, aceasta dispozitie a fost instituita de catre
legiuitor cu scopul de a ajuta instanta in celeritatea judecarii cauzei.
Un alt aspect deosebit de important pe care dorim sa-l amintim in cadrul
modului de repararea a prejudiciului in cazul raspunderii civile delictuale, il
reprezinta dreptul de regres.
In temeiul dispozitiilor art. 1. 384 din NCC, dreptul de regres ii este recunoscut
persoanei care a platit prejudiciul cauzat prin fapta altuia si doar in situatia in care
acesta din urma nu este raspunzator pentru prejudiciul cauzat. Daca prejudiciul a
fost cauzat de mai multe persoane, iar cel care fiind raspunzator pentru fapta a
reparat prejudiciul integral si in aceasta situatie se poate ntoarce mpotriva tuturor
in mod conjunct, nu solidar daca se constata c acestia sunt raspunzatori pentru
prejudiciul cauzat.
106 A se vedea, Dec. civ. nr. 2.013/1991 a Sect. civ. din cadrul Curtii Supreme de
Justiie, in Probleme de drept 1990-1992, p.87.

136
In privinta intinderii reparatiei, asa cum am mai amintit, dispozitiile art. 1.385
din NCC releva faptul ca aceasta trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:

pierderea suferita de cel prejudiciat;

castigul pe care ar fi putut sa-l realizeze si de care a fost lipsit
victima(castigul nerealizat);
cheltuielile pe care le-a facut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Cu privire la acest ultim element evocat, trebuie retinut faptul ca orice cost al
evitarii unui prejudiciu, prin natura sa reprezinta un prejudiciu. De asemenea,
potrivit normei materiale amintite, daca fapta ilicita a determinat pierderea sansei
de a obtine un avantaj(spre exemplu, in caz de pierdere a sansei de reusita la un
examen sau de a promova din punct de vedere profesional), reparatia va fi
proprortionala cu probabilitatea obtinerii avantajului[art. 1.385 alin.(4) NCC].
In privinta formelor reparatiei, dispozitiile art. 1.386 din NCC, stabilesc cerinte
pe care le-am identificat si in continutul principiului repararii in natura a
prejudiciului. Potrivit acestora, regula consta in repararea prejudiciului in natura prin
restabilirea situatiei anterioare, iar exceptia este reprezentata de repararea
prejudiciului prin echivalent, atunci cand repararea in natura nu este posibila sau
victima nu doreste repararea in aceasta forma. De asemenea, daca prejudiciul are
forma de continuitate, despagubirea se acorda prin prestatii periodice, iar in cazul
prejudiciului viitor, despagubirea poate fi modificata in functie de marirea sau
micsorarea prejudiciului.
O situatie speciala o putem identifica in continutul art.1.390 din NCC, cu
referire la persoana indreptatita la despagubire in caz de deces al victimei. Primul
alineat al acestui text, instituie principiul potrivit caruia, numai cei indreptatiti,
potrivit legii, la intretinere in timpul vietii decedatului(mostenitorii legali sau
testamentari). Asadar si titularii actiunii de reparare a prejudiciului vor fi numai
aceste persoane. De asemenea, in continuare, articolul amintit prevede in alineatul
urmator ca instanta, tinand cont de imprejurari poate acorda despagubiri si celui ce
era intretinut in fapt in timpul vietii victimei. Cu siguranta ca legiuitorul in
reglementarea acestei situatii a avut in vedere persoanele prevazute in art. 516-523
NCC. De aceea, in toate aceste cazuri, la stabilirea despagubirii se tine cont de
nevoile celui care se afla in ingrijirea decedatului si de venturile ce ar fi fost
realizate de decedat(nu de veniturile celui raspunzator pentru prejudiciu).
Asa cum am mai amintit, NCC ofera posibilitatea repararii prejudiciului
nepatrimonial (art. 1.391). Aceasta reparare, se poate acorda in urmatoarele cazuri:

n caz de vtmare a integritii corporale sau a sanatatii atunci cand se

restrang posibilitatile de viata familiala si sociala;
n cazul ascendentilor, descendentilor, fratilor, surorilor si sotului sau oricarei
persoane care ar putea dovedi existenta unui astfel de prejudiciu sau pentru
durerea incercata prin moartea victimei. Aici am putea intelege ca exista o
prezumtie relativa ca ascendentii, descendentii, fratii, surorile si sotul sunt

137
prejudiciati nepatrimonial in timp ce orice alta persoana trebuie sa
dovedeasca acest prejudiciu. De exemplu, am mai putea intelege ca nu poti
sa ceri daune nepatrimoniale cand copilul vecinului sparge vaza de la
bunica, sau da, daca dovedesti daunele morale (orice prejudiciu!!!).
Drepturile recunoscute acestor persoane, pot fi cedate numai printr-o tranzactie
sau cand au fost stabilite printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. De asemenea,
aceste drepturi, nu trec la mostenitori decat atunci cand au fost pornite de cel
indreptatit (intuitu personae).
In randul sumelor cu titlu de prejudiciu, am putea include si cheltuielile de
ingrijire a sanatatii sau cele de inmormantare. Potrivit art. 1.392 din NCC, aceste
cheltuieli se restituie in toate cazurile de catre cel raspunzator, catre persoana care
le-a efectuat. Aceasta din urma persoana, ar fi putut suferi un prejudiciu direct ori
prin alonja(indirect).
De asemenea, daca in cadrul asigurarilor sociale s-a recunoscut dreptul la un
ajutor sau la o pensie, potrivit art. 1.393 din NCC, reparatia este datorata numai n
masura in care paguba suferita prin vatamare sau moarte depaseste ajutorul ori
pensia. Asadar, potrivit potrivit acestui text de lege, despagubirea in raport cu
ajutorul si pensia se scad din cuantumul prejudiciului ce trebuie platit de cel
raspunzator pentru fapta ilicita. Si in acest caz, instanta poate acorda celui pagubit
o despagubire provizorie pentru acoperirea nevoilor urgente(prin ordonanta
presedintiala).
La final, am dori sa prezentam cateva din efectele cele mai importante ale
prescriptiei in cazul repararii prejudiciului in cazul raspunderii civile delictuale.
In primul rand, trebuie sa retinem ca in principiu dreptul la actiunea in
raspundere civila delictuala se prescrie in termenul general de prescriptie extinctiva
de 3 ani, prevazut de art. 2.517 din NCC. Insa, in continutul art. 2.518 din NCC
identificam si un termen special de prescriptie de 10 ani, incident urmatoarelor
situatii:

pentru repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane

prin tortura ori acte de barbarie sau, dupa caz, a celui cauzat prin
violenta ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei
persoane aflate in imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa;
pentru repararea prejudiciului adus mediului inconjurator.
Dupa cum am mai amintit si cu alte ocazii, momentul din care incepe sa curga
prescriptia extinctiva a dreptului la repararea prejudiciului in materia raspunderii
civile delictuale este ziua in care victima a cunoscut sau trebuia sa cunoasca
generarea prejudiciului, dar si autorul sau persoana responsabila.
De aceea, cu referire la termenul de prescriptie extictiva in materia repararii
prejudiciului in cazul raspunderii civile, actualele dispozitii prevad in terminis o
situatie de prorogare(art. 1.394) si una de suspendare(art. 1.395).

138
Prorogarea termenului prescriptiei extinctive intervine atunci cand fapta ilicita
este prevazuta de legea penala, iar termenul de prescriptie in materie penala
pentru fapta respectiva este mai lung decat cel din dreptul civil, in acest caz se va
aplica termenul din dreptul penal si in materie civila.
Suspendarea prescriptiei dreptului la actiune cu privire la repararea prejudiciului
cauzat prin vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii ori prin decesul unei
persoane are loc pana la stabilirea pensiei sau a ajutoarelor ce s-ar cuveni, in cadrul
asigurarilor sociale, celui indreptatit la reparatie.

Capitolul III. EXECUTAREA OBLIGAIILOR

1. Delimitri terminologice privind executarea obligaiilor

Raportul juridic obligaional confer creditorului dreptul de a pretinde
debitorului s dea, s fac sau s nu fac ceva. Debitorul este inut de aceast
presatie(pozitiv sau negativ), sub sanciunea constrngerii sale de ctre
organele de executare ale statului.
Dac n vechile reglementri civile, materia executrii obligaiilor se regsea n
coninutul Crii a III-a Despre diferitele moduri prin care se dobndete
proprietatea,Titlul III- Despre contracte sau convenii: Despre efectul
conveniilor ( art.969-985) n Capitolul III, Despre efectele obligaiilor (art.10731090) n Capitolul VII, in actualele dispozitii civile, materia executarii obligatiilor se
bucura de o consacrare normativa unitara, in continutul Cartii a V-a, Obligatiile,
Titlu V Executarea obligatiilor, art. 1.469-1.565 din NCC.
Aceste reglementari grupeaz toate dispoziiile legale referitoare la executarea
voluntar(plata) sau dup caz, silit a obligaiilor indiferent de natura
lor(contractual, extracontractual sau delictual). Noi am considerat util s

139
prezentm n coninutul acestui capitol i cteva aspecte specifice rspunderii
contractuale cum ar fi: rezoluiunea, rezilierea i reducerea prestaiilor
contractuale(art. 1.549-1.554 NCC); cauze justificate de neexecutare a obligaiilor
contractuale(art. 1.555-1.557 NCC). n egal masur, la final am efectuat o
expunere sumar a ceea ce nseamna, mijloacele de protecie ale drepturilor
creditorului asupra debitorului(msurile conservatorii i asiguratorii- art. 1.5581.559 NCC; aciunea oblic-art. 1.560-1.561 NCC; aciunea revocatorie- art. 1.5621.565 NCC).
Din punctul nostru de vedere, cele mai semnificative dispozitii sunt cele care
au o corelatie evidenta cu executarea obligatiilor. Fata de aceste aspecte, din
punct de vedere didactic, am gasit de cuviinta sa delimitez executarea voluntara a
obligatiilor(plata), de executarea silita a obligatiilor, cu toate institutiile materiale
corespunzatoare.
Astfel, in privinta executarii voluntare a obligatiilor prin plata, efectele sunt
previzibile deoarece, in anumite situatii, obligatia respectiva va fi indeplinita in
mod spontan. Insa, vom intalni reglementat cu titlu novator(art. 1.510-1.515 NCC)
si cazul in care creditorul va fi pus in intarziere de catre debitor, atunci cand
primul refuza in mod nejustificat plata oferita in mod corespunzator sau cand
refuza sa indeplineasca actele pregatitoare fara de care debitorul nu isi poate
executa obligatia.
In privinta executarii silite a obligatiilor, putem observa cu destula usurinta in
debutul reglementariilor, enunarea principiului potrivit cruia orice obligaie
trebuie ndeplinit n mod exact, integral i la timp. Pentru respectarea acestui
principiu, legiuitorul a reglementat in mod sistematizat, toate mijloacele legale de
care dispune creditorul pentru a remedia consecintele neexecutarii obligatiei
respective: executarea silit n natur a obligaiei, executarea silit indirect(prin
echivalent)
a
obligaiei
sau
rezoluiunea,
rezilierea
i
reducerea
prestaiilor(contractuale). Or, pentru a garanta drepturile creditorilor, vom
identifica si mijloacele de protectie ale acestor drepturi asupra debitorului.

2. Plata
Modul de executare voluntar a obligaiei prin plat 107, reprezint mijlocul
juridicbenevol de liberare al debitorului. Chiar din continutul alineatului(1) al art.
1.469 din NCC, putem reine c obligaia se stinge prin plata, n cazul n care
prestaia datorat este executat de bunavoie.
Mai mult dect att, alineatul (2), ofer chiar o definiie legal n sensul c: Plata
const in remiterea unei sume de bani sau, dup caz, n executarea oricrei alte
107 Pentru mai multe amnunte doctrinare referitoare la plata, a se vedea: C.
Statescu, C. Birsan, op.cit. 298-229; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, pp. 706-734;

140
prestaii care constituie obiectul nsui al obligaiei. n aceste condiii, trebuie sa
retinem ca plata, ca mijloc juridic, nu poate consta numai n remiterea unei unei
sume de bani, ci i n executarea unui bun determinat sau determinabil care poate
reprezenta nsui obiectul unei obligaii. Acest mijloc juridic se desfoar sub
sfera bunei-credine a debitorului pltitor, dar i a creditorului care urmeaz s
primeasc plata. Dac acesta din urm refuz, legiuitorul a prevzut si reglementat
punerea n ntrziere a creditorului.
De aceea, dat fiind impotana instituiei ne-am propus s distingem ntre:
elementele structurale ale platii(A) i punerea n ntrziere a creditorului(B).

A) Elementele structurale ale plii. Potrivit noilor dispoziii civile structura

legal plii este una foarte complex, care necesit o abordare teoretic
deosebit. Fa de aceste aspecte i pentru o mai buna nelegere a materiei,
am putea reine n mod corespunztor cteva gereraliti privitoare la:
subiectele plii; condiiile plii; dovada plii; imputaia plii.
a) Subiectele plii. n acest caz putem discuta despre creditor(cel care primete
plata- accipiens) i debitor(cel care va plti-solvens). De aceea, plata trebuie
facut n primul rnd chiar de ctre debitor(solvens). Aceast precizare am
facut-o deoarece, el poate s fac plata direct sau prin reprezentant. Este
posibil ca plata s fie fcut i de o alt persoan care este inut alturi de
debitor n raportul obligaional ( spre exemplu: codebitorul solidar poate s fac
plata i pentru ceilali codebitori. Mai mult, el chiar poate fi chiar silit de creditor
s fac plata). De asemenea, fideiusorul poate s fac plata pentru persoana
pentru care garanteaz. Totodat, plata poate fi fcut de un creditor
chirografar ctre un altul i n egal msur, poate fi facut de o ter persoan
neinteresat(cnd dorete s fac o liberalitate, o donaie indirect n favoarea
debitorului sau cnd dorete s-l mprumute pe debitor). In ipoteza in care plata
este fcut de ctre un ter , art. 1.474 din NCC, adaug cteva precizari
importante:
- dac debitorul se opune ca un ter s fac plata i comunic acest lucru
creditorului, cel din urm este dator s refuze plata cu excepia cazului n
care refuzul l-ar prejudicia pe creditor;
- creditorul ar putea s refuze plata i cnd este vorba despre o obligaie
intuitu personae deoarece,
aceasta privete calitile personale ale
debitorului i sunt considerate obligaii ce au ca obiect prestaii a cror
ndeplinire depinde de aptitudinile, determinarea, experiena sau alte
nsuiri ale debitorului( de pild, prestrile de servicii, executrile de lucrri,
repararea unui ceas defect, refacerea unei instalaii electrice, etc);
- chiar daca nu este o obligatie intuitu personae prin natura ei, refuzul
creditorului poate reiei din convenia prilor.
Fa de cele mai sus menionate, putem reine c n momentul n care
terul face plata, obligaia se stinge, iar aceast subrogaie a terului este

141
posibil numai n cazurile determinate n mod legal. ns, faptul c plata
este fcut de un ter nu nseamn c aceasta nu trebuie s respecte toate
cerinele privind obiectul plii.
Spre deosebire de vechiul Cod, n NCC potrivit dispoziiilor art.1.473 este
considerat valabil plata fcut de un incapabil n momentul executrii(n
vechile reglementri era considerat nul pentru c plata era privit ca un
act juridic, ca un contract deoarece, pe lng elementul material al
exectutrii prestaiei, plata presupunea manifestarea de voin a debitorului
de a face plata i cea a creditorului de a primi plata).
n privina persoanei ndreptaite s primeasc plata, aa cum am mai
amintit, acesta este creditorul(accipiens). El poate primi plata, direct sau
prin reprezentant legal ori conventional. De asemenea, plata poate fi fcut
i persoanelor autorizate de creditor sau de ctre instana de judecat s o
primeasc plata (art. 1.475 NCC).
Ct privete incapacitatea creditorului, prevederile art. 1.476 NCC, scot
n eviden faptul c plata l libereaz pe debitor numai dac profit
creditorului.
ns, nu trebuie s uitm c plata poate fi fcut i unui ter( art. 1.477
NCC), dar numai dac este ulterior ratificat de creditor sau dac cel care a
primit plata devine titular al creanei (prin cesiune ori succesiune).
De aceea, chiar i n alte ipoteze, plata fcuta unui ter rmne valabil
dac ea profit creditorului [1.477 alin. (2)NCC].
Un mod de plat care poate da natere unor consecine deosebite este
reprezentat i de plata ctre creditorul aparent, n sensul dispoziiilor art.
1.478 NCC.(n vechile dispoziii existau expresia de persoan care se afl
n posesia creanei i avea n vedere situaia n care o persoan avea titlul
constator al creanei fr s fie n realitate creditor). Am putea fi n prezena
unei pli ctre un creditor aparent n urmtoarele situaii:
- o persoan apare ca motenitor(aparent) i pare s fi motenit anumite
creane, ns, ulterior apare un alt motenitor cu un grad de rudenie care
duce la nlturarea primului creditor de la motenire(pn n acel moment,
persoana aprea ca i creditor);
- de cuius(defunctul) las un legat astfel nct o crean este transmis, dar
ulterior, dup moartea lui i se descopera c legatul a fost legal revocat.
Foarte pe scurt, acestea sunt situatii n care o persoana se manifest cu
un anumit temei ca fiind un creditor, i dup cum am mai afirmat, debitorul
plateste creditorului aparent. n urma acestei pli, se pot nate
urmtoarele consecine juridice:

142
- creditorul aparent nu avea cunotin c este adevratul creditor(era de
buna-credin). n acest caz, el are la alegere: pstrarea plii dac i se
confirm adevrata calitate sau restituirea adevratului creditor, innd
seama de regulile de la restituirea prestaiilor- art. 1.635- 1.649 NCC);
- cnd este vorba despre un creditor de rea-credin, plata respectiv, dei
rmne valabil, va da dreptul adevratului creditor s se ndrepte cu o
aciune mpotriva debitorului care a pltit sau mpotriva creditorului care s-a
mbogit.
De asemenea, mai considerm util s amintim i ipoteza special
reglementat n coninutul art. 1.479 NCC. n aceast situaie, exist un
raport obligaional ntre debitor i creditor, dar creditorul este la rndul lui
debitor ntr-un alt raport obligaional(practic vom fi n prezena a dou
raporturi obligaionale). Creditorul creditorului-debitor, poate s instituie o
poprire sau un sechestru asupra obiectului plii din primul raport
obligaional, pentru ca s se asigure c-ii va fi pltit datoria. Dac n
aceast ipotez, totui, debitorul pltete creditorului-debitor, atunci
creditorul care a obtinut poprirea asiguratorie sau sechestrul judiciar(art.
2.143 NCC, cu referire la art. 952 i urm. NCPC) poate s cear plata de la
debitor direct, ceea ce nseamn c debitorul va plti de doua ori, odat
creditorului-debitor i a doua oar creditorului care a obinut sechestrul.
Ulterior, debitorul care a efectuat plata va avea un drept de regres(aciune
n despgubiri) mpotriva creditorului-debitor.
b) Condiiile plii. n sensul noilor dispoziii civile, condiiile plii grupeaz o serie
de etape specifice, fiecare avnd o importan aparte. Sediul materiei condiiilor
plii este constituit de prevederile art. 1.480-1.493 NCC. n primul rnd, trebuie
s reinem care poate fi obiectul plii(suma de bani sau bun). Prin plata, am
reinut c se executa prestaia la care s-a obligat debitorul initial, dar exist o
serie de nuane n funcie de natura obligaional. ns, indiferent de natura ei,
exista o regula comun instituit n dispoziiile art. 1.480 din NCC potrivit
creia: debitorul trebuie s manifeste n executarea obligaiei sale, diligena
unui bun proprietar, cu excepia cazurilor in care prin lege sau prin contract se
prevede altfel. innd cont de aceste precizri, vom releva cele mai importante
aspecte referitoare la condiiile plii, raportndu-ne la natura obligaiilor care
pot face obiectul executrii prin plat.
Dac este vorba despre o obligaie care ine de o activitate profesional,
exigena va fi sporit deoarece, debitorul trebuie s respecte toate regulile
profesiei n momentul n care execut prestaia[1.480 alin.(2)NCC].
n cazul obligaiilor de mijloace i a celor de rezultat, dispoziiile art.1.481
din NCC, statueaz urmtoarele situaii:

n situaia obligaiei de rezultat, debitorul este inut s procure

creditorului rezultatul promis;

143

n situaia obligaiilor de mijloace, debitorul este inut s foloseasc

toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.
Totodat, pentru a distinge dac o obligaie este de mijloace sau de rezultat
trebuie s inem seama de urmtorele mprejurri:

modul n care obligaia este stipulat n contract;

existena i natura contraprestaiei i celelalte elemente ale
contractului;
gradul de risc pe care l presupune atingerea rezultatului;
influena pe care cealalt parte o are asupra executrii obligaiei.
De asemenea, n ipoteza n care este vorba despre obligaia de a preda(da)
bunuri individual-determinate(art. 1.482 NCC), putem reine c debitorul va fi liberat
dac pred bunul n starea n care el se afl n momentul naterii obligaiei. Dac n
momentul executrii debitorul nu este titularul dreptului care face obiectul
obligaiei, nu se poate stinge obligaia [1.482 alin. (2) NCC]. Aadar, dar debitorul
are datoria s procure dreptul respectiv sau s sting sarcinile care-l greveaz,
astfel nct s fac posibil executarea (art. 1.230 NCC). De aceea, persoanele care
se oblig s vnd bunul altuia se oblig s-i procure acel bun, astfel nct s fac
posibil prestaia, iar n aceste condiii obligatia va fi valabila;
n ipoteza n care este vorba despre o obligaie de a transmite proprietatea(art.
1.483 NCC), putem discuta despre existena cumulativ a dou tipuri de obligaii.
Discuia poate greva n jurul unei obligaii subsecvente, determinat de obligaia
de a conserva bunul pn la predare[art. 1.483 alin.(1) i art. 1.485 NCC]. Att n
actualul sistem de drept civil ct i n cel vechi, obligaia de a da cuprinde pe aceea
de a preda lucrul i de a-l conserva pn la predare, deoarece, n lipsa predrii
bunului, dobnditorul, chiar dac are o calitate nominal, recunoscut, el nu este i
proprietar real, deplin, neavnd un control absolut asupra bunului(plena in re
potestas). n consecin, numai prin simpla ncheiere a contractului, debitorul
obligaiei de a da nu este liberat de ndatorirea de a strmuta proprietatea, care nu
se consider executat dect la data predrii bunului sau, dup caz, la data cnd
noul proprietar dobndete, n alt mod controlul exclusiv asupra lui, putnd face
acte de dispoziie material i juridic, dup caz. Totodat, clauza de inalienabilitate
este subneleas n contractele care presupun naterea unei obligaii de a da ctre
o persoan determinat sau determinabil. Dispoziiile art. 1.483 din NCC, trimit din
punctul nostru de vedere n mod implicit i la clauza de inalienabilitate. n egala
msur, n cazul n care este vorba de drepturi care se vor nscrie n cartea funciar,
obligaia de a strmuta proprietatea presupune i obligaia subsecvent de a
transmite nscrisurile necesare pentru efectuarea nregistrrii.
n egala msur, putem ntlni i situaii de cedare a drepturilor sau aciunilor
asupra unor bunuri care au pierit, s-au pierdut sau au fost scoase din circuitul
civil(art. 1.484 NCC). Practic, n aceste situaii obiectul prestaiei de a da sau de a
preda un bun dispare, fapt pentru care, debitorul trebuie s cedeze creditorului

144
drepturile sau aciunile cuvenite pentru bunul respectiv( vom fi practic n prezena
unei subrogaii reale cu titlu particular).
n ipoteza unei obligaii de a da bunuri de gen(art. 1.486 NCC), executarea
acesteia presupune mai ntai o individualizare prin msurare, cntarire sau
numrare. Debitorul are dreptul s aleag din bunurile care vor fi predate prin
msurare, cntarire sau numrare ns, conform legii alegerea nu va fi
discreionar, deoarece, pentru a fi liberat, debitorul trebuie s predea bunuri de
calitate cel putin medie.
Cnd vom fi n prezena unei obligaii de a constitui o garanie, fr s fie
precizat natura garaniei, modalitatea i forma, potrivit art. 1.487 din NCC
debitorul poate oferi la alegerea sa o garanie real, personal sau o alt garanie
suficient. Aceast obligaie poate fi stins prin plat n momentul n care va fi
constituit garania real sau personal, textul lasnd acest lucru la alegerea
debitorului.
n situaia obligaiilor care au ca obiect transmiterea unui sume de bani(obligaie
de a da), debitorul va fi liberat prin remiterea ctre creditor a sumei nominale
datorate(art. 1.488 NCC). n toate cazurile, aceste obligaii se vor putea executa n
natur. Singura excepie de la acest principiu este prevazut n coninutul alin.(3) al
art. 1.488 din NCC, i doar cu acceptul creditorului, plata se poate face printr-un cec
sau alt instrument de plat cu conditia ca acesta s aib acoperire( s fie onorat).
Dac n ceea ce privete obiectul plii, am putut reine c abordarea executrii
poate fi diferit n funcie de natura prestaiei, n continuare, trebuie s reinem
principiul potrivit cruia, plata trebuie s se fac integral. Acest principiu ilustreaz
condiia indivizibilitii plii, n sensul art. 1.490 din NCC, potrivit cruia,
creditorul nu poate fi obligat s primeasc o plat parial. Totui, am putea fi n
prezena unor pli pariale atunci cnd:
- exist acordul creditorului;
- judectorul acord un termen de graie i ealoneaz plata;
- n urma motenirii creana este divizat i se mparte ntre motenitori i
fiecare va plti numai partea care-i revine;
- este vorba despre un fideiusor i se invoc beneficiul de diviziune, n sensul art.
2.298 din NCC.
Condiia locului plii este n egala msur, una esenial. De aceea, vom
distinge ntre plata cherabil de cea portabil. Plata va fi cherabil, n cazul n care
se va face la sediul/domiciliul debitorului i portabil, atunci cnd se efectueaz la
sediul/domiciliul creditorului sau al altei persoane. Privitor la condiia locului plii,
dispoziiile art. 1.494 din NCC ofer mai multe soluii:

145
- cnd suntem n prezena unei obligaii bneti, acestea se vor executa la
domiciliul sau sediul creditorului de la data plii(portabil);
- cnd vom fi n prezena predrii unui lucru individual-determinat, executarea se
va face n locul n care se afl bunul la ncheierea contractului;
- pentru celelalte tipuri de obligaii, plata va fi cherabil(adic se va face la
sediul/domiciliul debitorului) i nu portabil (la sediul/domiciliul creditorului sau al
altei persoane).
O alt condiie de care ar trebui s inem cont ar fi cea referitoare la data plii.
n acest sens, potrivit art. 1.495 alin.(1) NCC, obligaia de plat trebuie executat de
ndat, cu excepia cazurilor n care exist un termen de scaden stipulat de pari
sau determinat n temeiul contractului, al practicilor statornicite ntre acestea ori al
uzanelor. De asemenea, instana poate stabili un termen n cazul n care natura
prestaiei sau locul unde urmeaz s se fac plata o impune.
Dac termenul a fost stabilit n interesul debitorului, el ar putea plti anticipat,
caz n care creditorul nu va putea refuza plata. nsa, n cazul n care termenul a fost
stabilit n interesul creditorului, debitorul nu va putea face o plata anticipat fr
acordul creditorului. Regula are aplicaie mai ales n acordurile bancare, deoarece,
bncile nu agreeaza restituirea anticipat pentru c pierd dobnzi. n situaia n care
termenul a fost stabilit n beneficiul ambelor pri, atunci plata trebuie fcut la
termen, cu exceptia cazurilor n care prile vor conveni s deroge.
Cnd vom fi n prezena unei pli prin virament bancar, aceasta se face la data
la care contul creditorului a fost alimentat cu suma care face obiectul plii(art.
1.497 NCC).
De asemenea, indiferent de natura plii, potrivit art. 1.498 din NCC, n absena
unei stipulaii contrare, debitorul va suporta cheltuielile pltii. Excepia o face
instituia ofertei de plat i a consemnaiunii fcut valabil, unde toate cheltuielile
vor fi suportate de ctre creditor. .
c) Dovada plii. Un alt element pe care l putem identifica n structura acestei
operaiuni juridice, este reprezentat de dovada plii(art. 1.499-1505 NCC). n
sensul art. 1.499 din NCC, i dac prin lege nu se prevede altfel, dovada plii
se face cu orice mijloc de prob. Deoarece prin intermediul plii nceteaz un
raport obligaional, aceasta poate fi privit pe de-o parte ca un fapt juridic i pe
de alta, ca un act juridic. Plata ca act juridic se poate manifesta prin remiterea
unei chitane liberatorii sau a nscrisului original al creanei din partea
creditorului, conform art.1.500 NCC. Or, sarcina probei incumb n principiu
debitorului, iar aceste acte vor dovedi n toate situaiile executarea raportului
obligaional dintre debitor i creditor. Dac, creditorul refuz emiterea unei
astfel de chitane, potrivit alin.(3) art. 1.500 NCC, debitorul va fi ndreptait s
suspende plata. Dac nu exist vreo stipulaie contrar a prilor, cheltuielile
privind ntocmirea unei astfel de chitane vor fi n sarcina debitorului[alin.(2) art.
1.500 NCC].

146
n ceea ce privete sarcina dovezii plii, art. 1.501-1.505 NCC, instituie
urmtoarele prezumii:

chitana pentru confirmarea primirii prestaiei(plii) principale,

creeaz prezumia relativ privind executarea prestaiilor accesorii(art.
1.501);
chitana pentru confirmarea uneia dintre prestaiile periodice, creeaz
prezumia relativ potrivit creia toate celelalte prestaii periodice
anterioare celeia la care se refer chitana au fost executate(art.
1.502);
remiterea de ctre creditor, debitorului a nscrisului original
constatator al creanei, creeaz prezumia relativ conform creia
debitorul a fost liberat de plat[alin.(1) art. 1.503 NCC]. Dac nscrisul
original constatator al creanei este unul autentic, potrivit alin.(2) al
art. 1.503 NCC, creditorul are dreptul s probeze c remiterea s-a
facut pentru un al motiv dect executarea obligaiei. De aceea, n
toate cazurile n care nscrisul original al creanei se gsete la o alt
persoan(debitor, codebitor, fideiusor) dect creditorul, se creeaz o
prezumie relativ precum c s-a fcut o remitere voluntar;
ordinul de plat prin care se efectueaz un virament bancar sau
interbancar, semnat de debitor i vizat de instituie de credit
pltitoare, creeaz prezumia relativ pentru efectuarea unei pli
valabile creditorului, iar debitorul poate solicita oricnd instituiei de
credit a creditorului o confirmare n scris, privind efectuarea plii prin
virament[alin.(1) i (2), art. 1.504 NCC]. Aceast confirmare va
reprezenta dovada plii;
odat cu remiterea chitanei de liberare sau a nscrisului original
constatator al creanei, se ceeaz prezumia potrivit creia i celelalte
persoane obligate n mod solidar sau care au constituit garanii
personale sau reale au dreptul la restituirea bunurilor deinute n
garanie(art. 1.505 NCC).
d) Imputaia plii. Ultimul element pe care l putem aduga n structura plii,
privete imputaia plii (1.506- 1.509). Aceasta poate interveni n cazul n care
acelai debitor are mai multe datorii ctre acelai creditor, iar prestatiile sunt
fungibile(art. 1.506 alin.(1) NCC. Prin imputaia plii vom nelege indicarea
de ctre debitorul care are mai multe datorii a aceleia pe care voiete a o plti,
n cazul n care plata fcut nu acoper toate datoriile scadente. Din normele
care reglementeaz imputaia plii, putem deduce c acesta poate fi de trei
feluri: imputaia cu acordul prilor, imputaia unilateral i imputaia legal.
Imputaia cu acordul prilor este reglementat de art. 1.506 NCC. n acest
caz, prile pot conveni sub orice mod, cu condiia s nu afecteze interesele
altor creditori. De aceea, prile pot coveni asupra creanei principale,
asupra accesoriilor sau a altor cheltuieli legate de plat, etc;
Imputaia unilateral poate fi realizat de ctre debitor(art. 1.507 NCC) sau
de ctre creditor(art. 1.508 NCC). Debitorul poate face imputaie doar cu
respectarea dispoziiilor art. 1.507 NCC n sensul c: atunci cnd creana
genereaz dobnzi ori alte cheltuieli, debitorul nu poate impune creditorului
ca acesta s le accepte inaintea capitalului, care reprezint practic debitul
principal [alin.(1) art. 1.507 NCC]; de asemenea, debitorul far

147

consimmntul creditorului nu poate s impute plata asupra unei datorii

care nu este scadent, cu precdere n faa uneia scadente[alin.(2) art.
1.507 NCC. Totui plata poate fi anticipat cu respectarea art. 1.496 NCC];
n situaia plii prin virament bancar, debitorul va trebui s fac meniunea
imputaiei n coninutul ordinului de plat[alin.(3) art. 1.507 NCC]. La rndul
su, creditorul poate face imputaia plii doar cu respectarea dispoziiilor
art. 1.508 NCC. n acest sens, el poate ntr-un termen rezonabil dup
primirea plii, s indice debitorului datoria pe care o va imputa ns, el nu
ar putea s impute plata unei datorii care nu este scadent sau care face
obiectul unui litigiu [alin.(1) art.1.508]. n cazurile n care debitorul
efectuaz plata, creditorul, la remiterea debitorului a chitanei liberatorii, va
avea obligaia s menioneze n coninutul acesteia, asupra crei datorii a
facut imputaia[alin.(2) art. 1.508 NCC].
Imputaia legal, intevine atunci cnd niciuna din pri nu au fcut
imputaia plii. n aceast situaie, imputaia se va face potrivit regulilor
stabilite de dispoziiile art. 1.509 NCC. Textul amintit stabilete urmatoarea
ordine de imputaie: se consider pltit, datoria scadent; se vor stinge cu
prioritate, datoriile negarantate (chirografare) sau cele pentru care
creditorul are mai putine garanii (personale sau reale); dac toate datoriile
sunt scadente i n egal masur garantate i oneroase, imputaia se va
face asupra celor mai vechi; dac toate datoriile sunt scadente i sunt la fel
de vechi, imputaia se va face n mod proportional.
n toate cazurile de imputaie legal, plata se imput cu respectarea
ordinii statuate n alin.(2) al art. 1.509 NCC, astfel: cheltuielile de judecat
i de executare, ratele, dobnzile i penalitile, n ordinea cronologic a
scadenei i, n final, asupra capitalului(debitului principal), dac prile nu
stabilesc contrariul.

B) Punerea n ntrziere a creditorului.(1.510-1.515)

Dup cum am prezentat n rndurile anterioare, plata reprezint mijlocul juridic
voluntar prin intemediul creia se execut obligaia statuat n coninutul unui
raport obligaional. Cel care pltete va fi debitorul(solvens), iar cel care primete
creditorul(accipiens). Plata poate consta n remiterea din partea debitorului a unei
sume de bani sau, dup caz, a unui bun determinat ori determinabil, creditorului.
Dac creditorul refuz plata n mod nejustificat, el poate fi pus n ntarziere de ctre
debitor. Sediul acestei materii este consacrat pentru prima oar n dispoziiile
NCC(art. 1.510-1.515).
Punerea n ntrziere a creditorului reprezint un mijloc juridic pus de ctre
legiuitor la dispoziia debitorului. Din momentul decalnrii sale, potrivit art. 1.511
NCC, acest mijloc juridic poate produce urmtoarele consecine juridice:

riscul imposibilitii de executare se strmut de la debitor, la creditor;

din acel moment, debitorul nu mai poate fi inut s restituie fructele bunului;

148

din acel moment, creditorul va fi obligat s repare prejudiciile cauzate

debitorului prin ntrziere, inclusiv, cele necesare conservrii.
Orice debitor interesat de acest mijloc juridic, l poate exercita urmnd
procedura ofertei de plat i a consemnaiunii prevzut de Codul de procedur
civil(art. 1.006-1.013). Aceast procedur va fi de competena unui executor
judectoresc din circumscripia curii de apel n carese afl domiciliul ori sediul
creditorului sau domiciliul ales al acestui.
Prin intermediul punerii n ntrziere a creditorul, legiuitorul i-a pus la dispoziia
debitorului dou posibiliti, innd cont de obiectul prestaiei.
Astfel, el n primul rnd poate s consemneze creana sau bunul care formeaz
obiectul obligaiei pe cheltuiala i riscurile creditorului. A doua posibilitate const n
scoaterea bunului care formeaza obiectul la vnzare public, n masur n care nu
se poate face consemnarea, ori acesta este un bun persabil sau pentru c
depozitatea lui presupunea costuri mari de ntreinere. n aceste condiii, el va vinde
bunul si va consemna preul, dup ce n prealabil a notificat prin intemediul unui
executor judectoresc operaia creditorului i de asemenea dup ce a obinut
acordul instanei de judecat[art. 1.514 alin.(1) NCC].
n situaia n care obiectul prestaiei este raportat la titlurile de valoare, conform
alineatul (2) al art. 1.514 NCC, vnzarea se poate face chiar fr notificarea
prealabil ns, cu ncuviinarea instanei de judecat.
n toat perioada dup ce debitorul a consemnat bunul i dac creditorul nu a
declarat c-l accept, primul are dreptul s-l retrag, situaie n care creana
renate cu toate garaniile(personale i reale) i toate accesoriile sale( art. 1.515
NCC).

3. Executarea silit a obligaiilor

Dac plata reprezint mijlocul juridic pus la dispoziia debitorului de ctre
legiuitor pentru executarea voluntar a obligaiei care face obiectul unui raport
obligaional, prin intemediul executarii 108 silite a obligaiilor, legiuitorul pune la
108 Pentru mai multe aspecte referitoare la executarea silit a se vedea: Doctrina intern: D. Negulescu, Execuiunea
silit, Principiile generale, Tipografia Guttenberg, Bucureti, 1910; V.G. Cdere, Tratat de procedur civil, ed. a II-a,
Tipografiile Romne Unite, Bucureti, 1935; E. Heroveanu, Teoria execuiunii silite, Ed. Cioflec, Bucureti, 1942; A.
Hilsenrad, Procesul civil n R.P.R., Ed. tiinific, Bucureti, 1957; Gr. Porumb, Codul de procedur civil comentat i
adnotat, vol. II, Ed. tiinific, 1962; Gr. Porumb, Teoria general a executrii silite i unele proceduri speciale, Ed. tiinific,
Bucureti, 1964; I. Stoienescu, A. Hilsenrad, S. Zilberstein, Tratat teoretic i practic de procedur a executrii silite, Ed.
Academiei, Bucureti, 1966; V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Ed. Didactic i Pedagogic, Bucureti 1972; G.
Boroi, D. Rdescu, Codul de procedur civil comentat i adnotat, Ed. All, Bucureti, 1994; S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, I.
Bcanu, Drept procesual civil, Executarea silit, vol. I i II, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1996; S. Zilberstein, V.M.
Ciobanu, Tratat de executare silit, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2001; V.M. Ciobanu, G. Boroi, M. Nicolae, Modificrile
aduse Codului de procedur civil prin O.U.G. nr. 138/2000, Dreptul, nr. 4; I. Deleanu, Tratat de procedur civil, vol. II, ed.

149
dispoziia creditorului o serie de norme prin intemediul crora se realizeaz o serie
de remedii ale neexecutarii acelor obligaii n anumite cazuri, aceste remedii de
neexecutare se pot transforma n diferite forme deconstrngere patrimonial a
debitorului, care intervin ntocmai pentru executarea obligaiei sale.
Noile dispoziii civile reglementeaz destul ntr-un mod destul de amplu
instituia executrii silite a obligaiilor, motiv pentru care am considerat deosebit de
util s prezentm n mod distinct punerea n nrziere a debitorului, ca msur
premergtoare executrii silite i de asemenea, cele dou modaliti consacrate de
executare silit a obligaiilor: executarea silit direct(n natur) i respectiv,
executarea silit indirect(prin echivalent).

3. 1. Msuri premergtoare executrii silite a obligaiilor.

Punerea n ntrziere a debitorului
Noiunea de punere a debitorului n ntrziere este ntlnit n general, n
situaiile n care, o parte dintr-un contract(debitorul) nu i execut obligaiile
asumate n temeiul acestuia i la termenele stabilite. ntr-un astfel de caz, cealalt
parte a contractului(creditorul) i solicit prin intermediul punerii n ntrziere
debitorului, s-i execute obligaiile ce-i incumb. Cu alte cuvinte, punerea n
ntrziere const ntr-o manifestare de voin a creditorului, prin care acesta
pretinde debitorului executarea obligaiei.
Potrivit dispoziiilor art. 1.521 NCC, punerea n ntrziere a debitorului este de
dou feluri: de drept( ex vi legis), adic prin voina i efectul legii(A) sau la cererea
creditorului(B).
A) Punerea n ntrziere de drept a debitorului. n temeiul dispoziiilor art. 1.523
din NCC, debitorul se afl de drept pus n ntrziere atunci cnd s-a stipulat n
coninutul unui contract faptul c simpla mplinire a termenului stabilit pentru
executare produce acest efect. De asemenea, debitorul mai poate fi
considerat de drept n ntrziere, n afara situaiei amintite sau a altor cazuri
reglementate de lege i atunci cnd:
a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2007; I. Le, Legislaia executrii silite. Comentarii i explicaii, Ed. C.H. Beck, Bucureti,
2007; A. Stoica, Executarea silit imobiliar, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2009; I. Le, Tratat de drept procesual civil, ed.
a 5-a, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2010; Fl. Mgureanu, Drept procesual civil, ed. a 12-a, Ed. Universul Juridic, Bucureti,
2010; E. Oprina, Executarea silit n procesul civil, ed. a 4-a, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2011; I. Grbulet, A. Stoica,
Ghid practic de executare silit, Ed. Hamangiu, ed. a 2-a, Bucureti, 2010; E. Oprina, I. Grbule, Tratat theoretic i practic de
executare silit, Vol. I i II, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2013. Doctrina european, a se vedea: P. Catala, F. Terre,
Procedure civile et voies d'execution, Edition P.U.F., Themis droit, 2e Edition, Paris, 1976; M. Donnier, J.B. Donnier, Voies
dexecution et procedures de distribution, 7e Edition, Litec, Paris, 2003; S. Guinchard, T. Moussa, Droit et pratique des voies
dexecution, 5e Edition, Dalloz, Paris, 2007; S. Guinchard, F. Ferrand, C. Delicostopoulos, Droit processuel - Droit commun
et droit compare du proces equitable, 4e Edition, Dalloz, Paris, 2007; Claude Brenner, Voies dexecution, 4e Edition, Dalloz,
Paris, 2007; G. Campeis, A.de Pauli, Le Esecuzioni civili, Quarta edizione, Cedam, Verona, 2007.

150

obligaia nu putea fi executat n mod util dect ntr-un anumit timp, pe care
debitorul l-a lsat s treac, sau cnd nu a executat-o imediat, dei exista
urgen;
prin fapta sa, debitorul a fcut imposibil executarea n natur a obligaiei
sau cnd a nclcat o obligaie de a nu face;
debitorul i-a manifestat n mod nendoielnic fa de creditor intenia de a nu
executa obligaia sau cnd, fiind vorba de o obligaie cu executare succesiv,
refuz ori neglijeaz s i execute obligaia n mod repetat;
nu a fost executat obligaia de a plti o sum de bani, asumat n exerciiul
activitii unei ntreprinderi;
obligaia se nate din svrirea unei fapte ilicite extracontractuale.
n toate cazurile mai sus indicate, alineatul (3) al art. 1.523 NCC, stabilete
faptul c n situaia n care obligaia devine scadent dup decesul debitorului,
motenitorii acestuia nu pot fi considerai pui n ntrziere dect dup trecerea
unui termen de 15 zile de la data la care creditorul i-a notificat sau, dup caz, de
la data notificrii curatorului desemnat n condiiile prevzute de art. 1. 136 NCC.
De asemenea, toate cazurile n care debitorul se afl de drept n ntrziere
trebuie dovedite de ctre creditor, iar orice declaraie sau stipulaie contrar se
consider nescris.
B) Punerea n ntrziere a debitorului la cererea creditorului. Punerea n
ntrziere a debitorului la cererea creditorului, se realizeaz, pe de-o parte,
printr-o notificare scris prin care creditorul i solicit executarea obligaiei,
sau pe de alt parte, prin cererea de chemare n judecat introdus la
instana competent de ctre creditor[art. 1.522 alin.(1) NCC]. Dac prin lege
sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunic debitorului
prin intemediul executorului judectoresc sau prin orice alt mijloc care
asigur dovada comunicrii. n coninutul acelei notificri creditorul trebuie s
acorde debitorului un termen de executare, innd seama de natura obligaiei
i de mprejurri. Dac prin notificare nu se acord un asemenea termen,
debitorul poate s execute obligaia ntr-un termen 109 rezonabil, calculat din
ziua comunicrii notificrii.
Aceste efecte se pot produce i n cazul obligaiilor solidare aa cum se
statueaz n coninutul art. 1.526 NCC. Notificarea sau cererea de chemare n
judecat prin care creditorul va pune n ntrziere pe unul dintre codebitorii
solidari, produce efecte i n privina celorlali. De asemenea, notificarea sau
cererea de judecat fcut de unul din creditorii solidari produce efecte i n
privina celorlali creditori.
109 Noiunea de termen rezonabil provine din coninutul art. 6 alin.(1)al Conveniei
Europene a Drepturilor Omului i preluat n aproape toat jurisprudena CEDO.
Introdus cu titlu de principiu n dreptul naional al majoritii statelor membre al
U.E., durata efectiv a acestuia nu este stabilit n nicio norm. De aceea, exist o
serie de discuii cu privire la aceast durat n funcie de contextul n care este
utilizat noiunea respectiv(exist opinii potrivit crora acesta ar fi de o lun, 3
luni, 6 luni .a.m.d.).

151
n privina termenului de executare acordat debitorului de ctre creditor,
acesta poate fi considerat un veritabil termen de graie, instana de judecat
nu mai poate interveni, n a-l acorda, nesocoti, modifica ori supliment.
Termenul de executare trebuie acordat n toate situaiile chiar dac obligaia
a devenit exigibil potrivit art. 1.412 NCC, ori condiia a fost ndeplinit n
sensul art. 1.400 NCC. ns, dac creditorul va omite s-l acorde n coninutul
notificrii de punere n ntrziere transmis debitorului, obligaia va putea fi
ndeplinit ntr-un termen rezonabil calculat de la data comunicrii acelei
notificri.
Alte efecte deosebit de importante pe care le pot produce termenul de
executare constau n faptul c:

pn la expirarea sa, creditorul poate suspenda executarea propriei

obligaii, deci, nu poate trece la executarea silit a acesteia;
creditorul poate cere daune-interese, n sensul art. 1.530 NCC;
creditorul nu poate, n principiu, solicita rezoluiunea sau rezilierea
unilateral a contractului.
Termenul de executare poate fi ntrerupt doar n cazul n care debitorul a
procedat la informarea creditorului c nu va executa obligaia n termenul
stabilit sau dac, la expirarea termenului, obligaia nu a fost executat.
Un aspect deosebit de important pe care trebuie s-l reinem este cel
referitor la cazul n care cererea de chemare n judecat a fost formulat de
creditor fr ca anterior, debitorul s fie pus n ntrziere. n aceast situaie,
debitorul va avea dreptul s execute obligaia ntr-un termen rezonabil,
calculat de la data cnd cererea i-a fost comunicat. Dac obligaia va fi
executat nluntrul acestui termen, cererea de judecat va rmne fr
obiect, iar cheltuielile de judecat vor rmne n sarcina creditorului.
Efectele ntrzierii debitorului sunt prevzute n coninutul art. 1.525 NCC, care
scoate n relevan faptul c aceastea genereaz o rspundere a debitorului pentru
riscul pieirii fortuite a bunului. Practic din momentul n care va expira termenul de
executare, debitorul va suporta acest risc. Mai pe scurt, riscurile se vor stramuta la
debitor i debitorul va datora daune moratorii.
n opinia noastr, ntrzierea debitorului ar mai putea nate i alte efecte
deosebit de importante cum ar fi: realizarea drepturilor recunoscute acestuia n
coninutul art. 1.516 NCC sau executarea pe cheltuiala debitorului a obligaiei de a
face potrivit art. 1.528 NCC.

3. 2. Executarea silit direct(n natur) a obligaiilor

152
Executarea direct(n natur) a obligaiilor contractuale reprezint un principiu a
crui consacrare o putem identifica n coninutul art. 1.527 NCC. Executarea direct
sau n natur a obligaiilor contractuale de regul se efectueaz n mod voluntar,
prin plat i aceasta deoarece, reprezint o continuare a principiului forei obligatorii
a contractului prevzut de art. 1.270 NCC. Practic, executarea direct a obligaiilor
contractuale reprezint mijlocul juridic de realizare spontan i voluntar al
obligaiilor. n cazul n care creditorul nu obine din partea debitorului su aceast
executare direct a obligaiei, poate, n sensul art. 1.516 alin.(2) pct. 2 NCC, s
cear sau, dup caz s treac la executarea silit a obligaiei. Mijloacele care pot
duce la realizarea executrii silite n mod direct a obligaiilor sunt reglementate de
art. 1.527-1.529 NCC i pot fi reprezentate de: dreptul la executarea obligaiei de a
da, executarea obligaiei de a face sau executarea obligaiei de a nu face.
Condiiile executrii silite n natur rezid din coninutul art. 1.527 NCC,
mai precis n alin.(1) al acestui text, potrivit cruia Creditorul poate cere
ntotdeauna ca debitorul s fie constrns s execute obligaia n natur, cu excepia
cazului n care o asemenea executare este posibil. Per a contrario, cnd aceasta
nu va fi posibil, creditorul n virtutea dreptului recunoscut n coninutul art. 1.516
NCC, poate s cear sau, dup caz, s treac la executarea silit a obligaiei. De
asemenea, o condiie important inainte de realizarea dreptului recunoscut n textul
amintit, creditorul trebuia s-i fi pus n ntrziere debitorul.
n egala msur, trebuie s distingem n functie de prestaia care formeaza
obiectul obligaiei. De regul, obligaiile care au ca obiect o prestaie de a da pot fi
executate silit n natur. De exemplu, n cazul n care un debitor refuz executarea
voluntar de a da o sum de bani, creditorul n virtutea unui titlu executoriu i n
temeiul dreptului de gaj general statuat n coninutul art. 2. 324 NCC, poate solicita
poprirea sumelor prezente i viitoare ale debitorului i de asemenea urmrirea i
vnzarea bunurilor mobile sau imobile aflate n patrimoniul debitorului su. Nu
acelai lucru se poate ntmpla n cazul obligaiei de a da un bun individual
determinat. De pild, dac un vnztor al unui bun corporal(mobil sau imobil) i-a
executat obligaia de a da n sensul c a procedat la semnarea contractului de
vnzare, cu aceast ocazie el a transferat proprietatea ctre cumprtor ns, dac
nu a predat bunul n materialitatea sa, cumprtorul va fi ndreptit n temeiul
titlului executoriu s-i constrng debitorul prin intermediul dispozitiilor care
reglementeaz executarea silit direct(art. 888- 902 NCPC) i s-l primeasc n
natur.
Executarea obligaiei de a face are reglementarea n coninutul dispoziiilor
art. 1.528 NCC. n cazul acestor obligaii, am putea delimita obligaiile de a face
care implica aciunea personal a debitorului(intuituu personae), de obligaiile de a
face care nu implic aciunea personal a debitorului. Dac suntem n situaia
executrii unei obligaii de a face care implic aciunea personal a debitorului,
trebuie reinut faptul c aceasta poate fi executat numai de ctre titularul su, iar
noul Cod de procedur civil pune la dispoziia creditorului doar mijloace de

153
constrngere indirecte prin intermediul aplicrii de penaliti(art. 906). Spre
exemplu, dac o instituie debitoare refuz s emit un act n materie civil n
interesul creditorului, aceasta poate fi constrns prin aplicarea unor penaliti pe zi
de ntrziere pn la emiterea actului respectiv, deoarece, nicio alt instituie nu o
poate face.
n situaia obligaiilor de a face care nu implic aciunea personal a debitorului,
potrivit art. 904 NCPC, dup trecerea unui termen de 10 zile de la comunicarea
ncheierii de ncuviinare a executrii, creditorul poate fi autorizat de instana de
executare, prin ncheiere executorie, dat cu citarea prilor, s o ndeplineasc el
nsui sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului. Spre exemplu, n situaia n
care o persoan care a fost obligat s nchid o cale de acces aflat pe terenul
proprietatea vecin, instana de executare, la cererea proprietarului vecin l poate
autorize pe acesta din urma s o fac pe cheltuiala primului.
Executarea obligaiei de a nu face are o consacrare legal n coninutul
dispoziiilor art. 1.529 NCC. i n acest caz, am putea delimita obligaiile de a nu
face care implica aciunea personal a debitorului, de obligaiile de a nu face care
nu implic aciunea personal a debitorului.
Potrivit textului amintit, n cazul neexecutrii unei obligaii de a nu face,
creditorul poate solicita instanei de executare ncuviinarea s nlture ori s ridice
ceea ce debitorul a fcut cu nclcarea obligaiei de a se abine, pe cheltuiala
acestuia i n limita stabilit de instana de judecat. Aceast dispoziie material
are o consacrare procedural n coninutul alin.(2) al art. 905 din NCPC, n temeiul
creia creditorul va fi autorizat de ctre instana de executare, prin ncheiere
executorie, dat cu citarea prilor s desfiineze el nsui sau prin alte persoane, pe
cheltuiala debitorului, lucrrile fcute de acesta mpotriva obligaiei de a nu face.
Dup cum se poate observa, exist anumite similitudini cu executarea obligaiei
de a face, deoarece, n situaia n care aceast obligaie de a nu face nu poate fi
ndeplinit dect prin aciunea personal a debitorului, acesta din urm, la cererea
creditorului, va fi obligat s-i plteasc penalitile stabilite de art. 906 NCPC.
Penalitile aplicate de ctre instana de executare debitorului, sunt sume de
bani n favoarea creditorului. Potrivit dispoziiilor art. 907 NCPC, sunt interzise
acordarea de daune cominatorii pentru neexecutarea obligaiilor de a face sau a
celor de a nu face.
Aplicarea de penaliti se face cu respectarea dispoziiilor art. 906 NCPC, la
cererea creditorului(reclamantul aciunii). Dac n termen de 10 zile de la
comunicarea ncheierii de ncuviinare a executrii debitorul nu execut obligaia de
a face sau de a nu face, care nu poate fi ndeplinit prin alt persoan, acesta va fi

154
constrns n mod indirect s le execute prin aplicarea de penaliti n favoarea 110
creditorului.
Cnd obligaia nu este evaluabil n bani, instana sesizat de creditor l poate
obliga pe debitor, prin ncheiere definitiv dat cu citarea prilor, s plteasc n
favoarea primului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilit pe zi de ntrziere,
pn la executarea obligaiei prevzute n titlul executoriu.
n situaia n care obligaia are un obiect evaluabil n bani, aceast penalitate
poate fi stabilit de ctre instan ntre 0,1% i 1% pe zi de ntrziere, procentaj
calculat din valoarea obiectului obligaiei.
Aceste penaliti vor fi calculate de ctre instan, cu citarea prilor, dup
trecerea unui termen de 3 luni de la comunicarea ncheierii de aplicare a lor. Cu
aceast ocazie, instana va fixa suma definitiv, pronunndu-se printr-o ncheiere
definitiv.
Penalitatea poate fi redus sau nlturat pe calea contestaiei la executare i
numai pentru motive temeinice care au justificat ntrzierea executrii i care vor fi
dovedite de ctre debitor. Odat cu aplicarea acestor penaliti, creditorul va mai fi
indreptait s solicite din partea instantei, obligarea debitorului inclusiv la plata unor
despgubiri n condiiile art. 892 NCPC sau n cele prevazute de art. 1.530 NCC.

3.

3. Executarea silit indirect( prin echivalent) a obligaiilor

Acest tip de executare este unul comun pentru toate obligatiile, indiferent de
izvorul lor i i are sursa legal n coninutul art. 1.530-1.548 NCC. Cel puin cnd
vom discuta despre un fapt ilicit, obligatiile vor fi guvernate tot de regulile incidente
atragerii rspunderii delictuale, asupra crora nu are rost s mai revenim. De aceea,
executarea silit indirect este incident n materia obligaiilor contractuale, motiv
pentru care, acest tip de executare mai este asimilat i cu rspunderea
contractual(art. 1.350 NCC). De aceea, este util s reinem c n situaia
rspunderii civile contractuale, ntlnim urmtoarele condiii specifice care trebuie
s fie ndeplinite n mod cumulativ:
a. Fapta ilicit, care intervine n caz de neexecutare a obligaiei contractuale sau
executarea necorespunzatoare(simpla neatingere a rezulatului genereaz
prezumia de neexecutare, ce poate fi rsturnat de debitor);
110 Nota bene. n sistemul vechiului Cod de procedur civil, n aceast situaie se
aplicau amenzile cominatorii, potrivit art. 580, care reprezentau sume de bani n
favoarea statului.

155
b. Prejudiciul, care poate fi acoperit sub dou forme forme: pe de-o parte prin
aa-numitele daune-interese compensatorii ori, prin intemediul daunelorinterese moratorii. Aa cum am artat i la nceputul lucrrii, daunele-interese
reprezint echivalentul prejudiciului suferit(practic, prejudiciul trebuie privit
prin prisma daunelor-interese). Daunele-interese compensatorii intervin
datorit neexecutrii obligaiilor sau pentru executarea necorespunztoare a
acestora. Ele nu se pot cumula cu executarea n natur. n schimb,
c. daunele-interese moratorii, reprezint prejudiciul suferit de creditor ca urmare
a executrii cu ntarziere a obligaiei i se pot cumula 111 cu executarea n
natur ori cu plata daunelor-interese compensatorii.
Ct privete prejudiciul, el trebuie s fie dovedit, cu excepia cazurilor n
care impune existena unor prezumtii, caz n care, numai instana de judecat
l poate determina[art.1.532 alin.(3) NCC]. De asemenea, n sensul art 1.537
NCC, dovada neexecutrii obligaiei nu il scuteste pe debitor de dovada
prejudiciului, cu excepia cazurilor exceptate prin lege sau prin convenia
prilor.
d. Vinovia debitorului.
n mod natural, pentru a fi atras rspunderea
contractual a debitorului, acesta trebuie s fie vinovat ns, n temeiul art.
1.548 NCC, putem identifica o prezumie de culp n sarcina acestuia, care am
putea aprecia c poate fi una specific acestui tip de raspundere i care se
prezum prin simplul fapt al neexecutrii. Deoarece vinovia poate mbraca
i forma inteniei, n opinia noastr aceasta trebuie ntotdeauna dovedit de
ctre creditor, fiind necesar la determinarea ntinderii reparaiei potrivit art.
1.385 NCC;
e. Punerea n ntarziere a debitorului (dies interpellat homine) de ctre creditor,
reprezint o cerin imperativ potrivit dispoziiilor art 1.522 NCC. ns, aa
cum am amintit n rndurile anterioare, sunt situaii n care debitorul este pus
de drept n ntarziere potrivit art. 1.523 alin.(2) NCC. Aceast punere de drept
n ntrziere a debitorului opereaz n anumite cazuri, att n materie
delictual, ct i n cea contractual. Singurele cazuri care fac excepie de la
aceast regul, sunt cele care rezult din contract ca efect al voinei prilor
sau n mod imperativ dintr-o dispozitie legal. De asemenea, ct timp debitorul
i-a manifesta voina s execute, iar creditorul a refuzat s primeasc
prestaia, nu se poate considera ca debitorul este n ntrziere(art. 1.524 NCC).
Aa cum am mai amintit, efectele punerii n ntarziere scot n eviden faptul
c, riscurile se vor stramuta la debitor i debitorul va datora daune moratorii;
f. S nu existe o clauz de nerspundere, deoarece, nu va opera sub nicio form
rspunderea contractual. Din punctul nostru de vedere, poate fi mai
realizabil posibilitatea de a introduce clauze de nerspundere n materie
contractual dect n cea delictual. Acest aspect rezult cu deosebit uurint
din coninutul chestiunii referitoare la clauzele de nerspundere, tratate mai
sus i reglementate de art.1.355-1.356 NCC. Chiar dac aceasta reprezint
dreptul comun n materia clauzelor de nerspundere, trebuie s acceptm c
n materie contractual sfera clauzelor de nerspundere este mai larg.
111 Acest aspect a fost tranat de ctre jurispruden pentru prima oar n
coninutul Decizie civ. nr. 661/1995 a CSJ, n Rev. Dreptul nr. 5/1996, p.125.

156
Dac aceste condiii specifice rspunderii contractuale vor fi ndeplinite, se va
nate obligaia debitorului de a repara prejudiciul creat. Din aceast perspectiv, se
pune problema evalurii prejudiciului, iar n acest sens, noile 112 dispoziii de drept
civil ilustreaz 3(trei) modaliti i anume:
a) Evaluarea judiciar a prejudiciului va fi efectuat n toate cazurile de ctre
instana de judecat. Aceast evaluare se efectueaz n aproape toate cazurile
n care instana este sesizat, indiferent c suntem n prezena unui prejudiciu
cert sau acesta nu poate fi stabilit cu certitudine de ctre victim. De aceea,
judectorul cu ocazia evalurii prejudiciului ar trebui s tin seama de cteva
reguli:
n sensul alineatului (2) al art. 1.531 NCC, debitorul rspunde att pentru
paguba efectiv suferit, ct i pentru beneficiul nerealizat. Potrivit art.
1.532 alin.(2) NCC, scoate n eviden problema caracterului cert al
prejudiciului(daunelor-interese), i aceasta pentru c este necesar s aib
caracter cert, tocmai pentru a fi reparabil. De asemenea, norma citat se
leag de posibilitatea ca debitorul s rspund ca i n cazul rspunderii
civile delictuale i pentru pierderea unui anse de a obtine un anumit
avantaj. Prin exceptie, se accept ca atunci cnd nu este sigur ca se va
produce, dar probabil, atunci se va repara prejudiciul proporional cu
probabilitatea obinerii avantajului respectiv, n funcie de mprejurri i de
situaia concret a creditorului. Totodat, dac nu se poate stabili
prejudiciul cu certitudine, atunci judectorul l poate aprecia i determina;
potrivit art. 1.533 NCC, instana trebuie s aib n vedere daunele
previzibile i nu pe cele imprevizibile. n situaia daunelor imprevizibile,
creditorul trebuie s fac dovada inteniei sau a culpei grave n sarcina
debitorului, motiv pentru care nu mai este suficient doar simpla
prezumie de culp a acestui din urm;
conform tezei finale din art. 1.533 NCC, instana trebuie s observe dac
prejudiciul este direct. Caracterul direct i necesar trimite la ideea de
cauzalitate din cadrul rspunderii civile delictuale. Raportul de cauzalitate
nu pune probleme, dar cand creditorul pretinde un prejudiciu mediat 113,
probarea acestuia n materie contractual va fi mai dificil;
b) Evaluarea legal a prejudiciului poate fi apreciat de ctre legiuitor. n cadrul
acestei modalitai, putem include cazul daunelor moratorii pentru
neexecutarea unei sume de bani sau a obligaiilor de a face (art. 1.535 i art.
1.536 NCC). Cu referire la daunele moratorii n cazul obligaiilor bneti,
acestea sunt stabilite de la scadena sumei i pn la momentul plii, n
cuantumul convenit de pri sau, n lipsa, de cel prevazut de lege, fr a trebui
s dovedeasc un prejudiciu. Cu privire la acest aspect, trebui s avem n
112 Din coninutul art. 1.386 NCC care reglementeaz formele reparaiei, rezid
faptul c prejudiciul poate fi reparat pe cale judiciar, legal sau convenional.
113 Am amintit c prejudiciul mediat sau raportul mediat se realizeaz atunci cnd
fapta omeneasc produce o situaie care a permis unor factori s determine un
prejudiciu.

157
vedere i dispoziiile art. 1.489 NCC, care reglementeaz dobnzile sumelor de
bani, text care face trimitere la noiunea de dobnda stabilit de lege.
Actul normativ care stabilete dobnda legal remuneratorie i
penalizatoare pentru obligaiile bneti, este reprezentat de Ordonana 114
Guvernului nr. 13/2011. n practic, daunele moratorii sunt raportate la nivelul
dobnzii legale, iar alineatul (3) al art. 1.535 NCC, face referire la situaia n
care: Dac nu sunt datorate dobnzi moratorii mai mari dect dobnda legal,
creditorul are dreptul, n afara dobnzii legale, la daune-interese pentru
repararea integral a prejudiciului suferit. De aceea, aa cum am mai amintit,
daunele interese moratorii se vor cumula ntotdeauna cu executarea n natur
o obligaiei sau, dup caz, cu plata daunelor-interese compensatorii.
n schimb, cnd va fi vorba despre daunele moratorii n cazul obligaiilor de
a face, art. 1.536 NCC, scoate n eviden faptul c mai ntai se evalueaz n
bani prestaia, cu excepia cazurilor n care s-a stipulat o clauz penal ori
creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de ntrzierea n
executarea obligaiei i apoi se aplic dobnda la sum.
Revenind la cuantumul dobnzii legale reglementat prin dispoziiile O.G. nr.
13/2011, trebuie s reinem faptul c acest act normativ face diferena ntre
dobanzi ca fructe civile(de pild, contractul de credit, cu dobnd) i dobanzile
penalizatoare (acestea intervin n momentul n care nu se restituie o sum de
bani la termen i pe lng dobanda ca fruct civil, adic dobnda legal, se
pune problema dobanzii ca reparare a prejudiciului suferit de victim). Potrivit
articolului 3 din actul normativ amintit, rata dobnzii legale remuneratorii(n
sens de fructe civile) este cuantificat la nivelul ratei dobanzii de referin a
BNR. Aceasta se aplic n situaia n care parile nu au prevzut n contract rata
unei dobanzii.
n schimb, dobanzile penalizatoare(de reparare a prejudiciului) se stabilesc
la nivelul ratei de referin plus patru puncte procentuale[art. 3 alin.(2)]. De
asemenea, cnd n discuie vor fi raporturi juridice care nu decurg din
explotarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, rata dobanzii legale va fi
diminuat cu 20%, chiar dac suntem n prezena unei dobnzi legale
penalizatoare ori remuneratoare.
n raporturile juridice cu element de extraneitate i n cazurile n care
legea romn este aplicabil i cnd s-a stipulat n moned strin, dobnda
legal este de 6% pe an.
De asemenea, este util de reinut faptul c dobnda poate fi stabilit
numai nscris, iar n cazul n care nu exist aceast stipulaie, se va aplica
numai dobnda legal;
114 A fost publicat n M. Of. Nr. 607 din 29 august 2011.

158
c) Evaluarea convenional a prejudiciului poate fi efectuat de ctre pri,
anticipat sau dup ce s-a produs. Aceast evaluare convenional a
prejudiciului poart denumirea de clauz penal i se nfieaz ca o stipulaie
contractual prin intermediul creia prile pot evalua anticipat prejudiciul.
Jurisprudenial, prin Decizia civil nr. 661/12 octombrie 1995 a Curii Supreme
de Justiie, se statueaz faptul c: (...) att daunele moratorii ct i cele
compensatorii pot fi evaluate anticipat i stabilite ntr-o clauz penal.
n sensul alin.(1) al art. 1.538 NCC, clauza penal reprezint stipulaia
prilor n sensul c debitorul se oblig la o anumit prestaie n cazul
neexecutrii obligaiei principale. De aceea, prile, n mod preventiv, nainte
ca una s nu execute obligaia, pot s stabileasc un cuantum al prejudiciului.
Clauza penal poate s aib ca obiect, att o obligaie contractual, ct i
una extracontractual. n primul rnd, clauza poate fi inclus n contract, dar i
n contract ori n afara acestuia. n materie extracontractual valabilitatea
clauzei se apreciaz n mod autonom, iar n materie contractual, n cazul n
care contractul va fi declarat nul i clauza va fi nul. Invers ns, potrivit tezei
finale a alin.(1) art. 1.540 NCC, nulitatea clauzei penale nu o poate atrage i pe
aceea a obligaiei principale.
n toate cazurile clauza penal nu scutete de dovada condiiilor rspunderii
cu existena prejudiciului, deci creditorul nu trebuie s dovedeasca prejudiciul,
ci doar neexecutarea obligaiei[art. 1.538 alin.(4)].
Clauza penal se poate referi fie la daune-interese compensatorii, fie la cele
moratorii, ori n anumite cazuri la ambele. Totodat, dac se va referi la cele
moratorii, se tie c ele pot fi cumulate cu executarea n natur, iar n cazul n
care clauza se va referi la cele compensatorii, trebuie s reinem c ele nu pot
fi cumulate cu executarea n natur. n acest sens, chiar dispoziiile art. 1.539
NCC reglementeaz cumulul penalitii cu executarea n natur. Acesta poate fi
cerut de ctre creditor, doar n cazul n care penalitatea a fost stipulat pentru
neexecutarea obligaiilor la timp sau la locul stabilit. n acest caz, creditorul
poate cere att executarea obligaiei principale, ct i a penalitii, dac nu
renun la acest drept sau dac nu accept, fr rezerve executarea ntre timp
a obligaiei.
De asemenea, clauza penal nu-l poate scuti pe debitor de executarea
obligaiei sale, acesta rmne dator s execute n natur i doar dac va mai fi
posibil acest lucru, va opera clauza penal.
Un aspect deosebit de important vizeaz modul de reducere(mutabilitatea
sau modificarea clauzei) a cuantumului penalitii stabilite n clauza penal
conform art. 1.541 NCC. n acest sens, instana de judecat poate interveni
prin reducerea penalitii atunci cnd:

obligaia principal a fost executat n parte i aceast executare a

profitat creditorului;

159

penalitatea este vdit excesiv fa de prejudiciul ce putea fi prevzut de

pri la ncheierea contractului. n acest caz, penalitatea poate fi redus
pentru cauz ilicit ns, poate s rmn superioar obligaiei principale.
Totodat, trebuie s reinem i cele dou cazuri de inciden a clauzei penale,
pe de-o parte n situaia obligaiei principale indivizibile(art. 1.542 NCC), iar pe de
alta, n aceea care vizeaz obligaia principal divizibil(art. 1.543 NCC).
n situaia obligaiei principale indivizibile, fr ca aceasta s fie solidar, dac
neexecutarea ei rezult din fapta unuia dintre codebitori, creditorul poate solicita
ntreaga penalitate din partea debitorului care nu i-a executat obligaia, ori dup
caz, celorlali codebitori pentru partea lor. Acetia din urma vor pastra un drept de
regres mpotriva debitorului care a provocat neexecutarea obligaiei respective.
n situaia obligaiei principale divizibile, atunci i penalitatea va fi divizibil,
caz n care va fi suportat numai de ctre codebitorul vinovat de neexecutare i
numai pentru partea la care acesta a fost obligat. Acest principiu nu se aplic atunci
cnd clauza penal a fost stipulat pentru a mpiedica o plat parial n sensul art.
1.490 NCC, iar unul dintre codebitori a mpiedicat executarea obligaiei n totalitate.
n acest caz, ntreaga penalitate poate fi cerut codebitorului culpabil, iar din partea
celorlali codebitori doar proporional cu partea fiecruia din datorie, fr a se limita
drept de regres al acestora mpotriva codebitorului culpabil cu neexecutarea
obligaiei.
Tot n cadrul executrii silite indirecte(prin echivalent) a obligaiilor am putea
aminti i despre arvun.
Arvuna poate reprezenta o form de garantare a executrii unei obligaii
contractuale i n acest sens nu trebuie confundat cu clauza penal. Noile dispoziii
civile reglementeaz arvuna sub dou forme: confirmatorie(art. 1.544 NCC) i
penalizatoare(art. 1.545 NCC).
Arvuna confirmatorie n sensul dispoziiilor art. 1.544 NCC se nfieaz ca un
cumul ntre rspunderea civil contractual i garantarea executrii unei obligaii. n
cazul n care se ncheie un contract, o parte ofer celeilalte pri o arvun(sum de
bani sau alte bunuri fungibile), ca o garanie c i va executa propria obligaie. n
cazul ncheierii(confirmrii) acelui contract, arvuna poate va fi considerat o parte
din prestaia datorat sau restituit celui care a constituit-o la momentul executrii
prestaiei sale.
Dac acea parte nu i ndeplinete obligaia fr nicio justificare, cealalt parte
poate cere rezoluiunea contractului i reinerea arvunei. n cazul n care
neexecutarea provine de la partea care a primit arvuna, cel care a constituit-o poate
declara rezoluiunea contractului i de asemenea poate solicita dublul ei.
ns, alin.(3) al art. 1.544 NCC recunoate un drept de opiune creditorului
obligaiei neexecutate, n sensul c acesta poate opta, fie pentru rezoluiunea

160
contractului i solicita dublul arvunei, fie pentru repararea prejudiciului creat potrivit
dreptului comun.
Arvuna penalizatoare se nfieaz ca o sanciune pentru nencheierea
contractului. Aceasta are n vedere ipoteza unui drept de dezicere(drept de
denunare unilateral sau de ncetare a contractului, n sensul art. 1.276, 1.277 i
art. 1.321 NCC), stipulat n mod expres ntr-un contract. Cel care va denuna
contractul poate pierde arvuna dat sau, dup caz, trebuie s restituie dublul celei
primite.
Restituirea arvunei se va face n condiiile art. 1.546 NCC, atunci cnd
contractul nceteaz din cauze ce nu atrag rspunderea vreuneia dintre prile
acelui act.

4. Rezoluiunea, rezilierea i reducerea prestaiilor contractuale,

sanciuni civile n caz de neexecutare culpabil a obligaiilor
contractuale
Vechile dispoziii civile reglementau ntr-un mod destul de arid instituia 115
rezoluiunii i rezilierii, iar izvorul principal l constituiau prevederile art. 1.020-1.021
Despre condiia rezolutorie, dar i alte texte, de pild art. 1.370, care viza cazul
de rezoluiune de plin drept n materia vnzrii de denariate 116, sau alte dispoziii
ale Codului comercial(art. 67 sau 69). Aceste instituii au prezentat ntotdeauna o
importan special n materia rspunderii contractuale. ns, din punctul nostru de
vedere, n actualele reglementri civile, aceste sanciuni nu ar reprezenta dect
forme particulare de rspundere civil, ca atare o form de executare silit prin
echivalent.
ntorcndu-ne la vechile reglementri civile, acestea au relevat faptul c
rezoluiunea era n toate cazurile judiciar, fiind necesar intervenia instanei de
judecat indiferent de fora pactului comisoriu care era stipulat n coninutul
contractului. n egal msur, rezoluiunea devenea incident i n temeiul unor
clauze rezolutorii exprese(pacte comisorii), care nu fceau altceva dect s limiteze
puterea judectorului de a cenzura oportunitatea rezoluiunii n contractul dedus
judecaii.

115 Pentru un studiu mai amplu asupra rezoluiunii i rezilierii, a se vedea: C.

Sttescu, C. Brsan, op. cit., pp.86-90; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, pp. 278-302; I. F.
Popa, Rezoluiunea i rezilierea contractelor n noul Cod civil, Editura Universul
Juridic, Bucureti, 2012.
116 n nelesul vechiului Cod civil, noiunea arhaic denariat fcea referire la
ceea ce astzi poart denumirea de product.

161
n noile dispoziii civile, rezoluiunea i rezilierea contractelor(de regul cele
sinalagmatice) pentru neexecutarea culpabil a obligaiilor unui debitor pus n
ntrziere se bucur de o reglementare deosebit de important n coninutul art.
1.549-1.554. i aceste noi prevederi trateaz rezoluiunea sau rezilierea ca
sanciuni civile pentru neexecutarea culpabil a obligaiilor contractuale de ctre
debitor i pot interveni n urmtoarele situaii:
la cererea prii interesate;
prin declaraia unilateral a uneia dintre pri;
prin hotrre judectoreasc la dispoziia instanei de judecat;
de drept, n temeiul unei dispoziii legale;
printr-un pact comisoriu stipulat n mod expres n coninutul contractului.
Chiar dac sunt reglementate n mod unitar i reprezint mijloace de desfiinare
a unui contract, dup cum vom observa, rezoluiunea i rezilierea prezint i
anumite caracteristici proprii. n aceste condiii, putem releva n mod distinct
problema rezoluiunii(A), n coninutul creia vom face referire i la situaia
reducerii prestaiilor contractuale i respectiv, rezilierea contractelor(B).
A) Rezoluiunea contractelor. Cnd o parte a contractului sinalagmatic nu i
execut obligaiile, prima opiune a celeilalte pri este s invoce neexecutarea
culpabil a prestaiei debitorului su. De aceea, dac neexecutarea este
imputabil debitorului, creditorul are recunoscut un drept de opiune, ntre
executarea silit n natur a obligaiilor contractuale(dac acest lucru mai este
posibil), rezoluiunea sau, dup caz, rezilierea contractului, precum i la dauneinterese dac i se cuvin. Aadar, urmarea ntrzierii i dac obligaia nu mai este
posibil s fie executat silit(n natur) sau dac creditorul nu dorete acest lucru,
se poate solicita desfiinarea contractului. Cnd este vorba despre un contract cu
executare uno ictu(cu executare instantanee, dintr-o dat), aceast desfiinare
mbrac forma rezoluiunii.
Ea ns nu trebuie confundat cu condiia
rezolutorie(art. 1.401 NCC), care este un eveniment viitor i nesigur care
afecteaz existena drepturilor i obligaiilor.
Din punctul de vedere al domnilor profesori C. Sttescu i C. Brsan,
rezoluiunea contractului este o sanciune a neexecutrii culpabile a
contractului sinalagmatic, constnd n desfiinarea retroactiv a acestuia i
repunerea prilor n situaia avut anterior ncheierii contractului. n aceste
condiii, rezoluiunea are ca efecte defiinarea retroactiv a contractului ns,
potrivit noilor dispoziii aceasta poate opera n anumite situaii numai pentru o
parte a actului respectiv, atunci cnd executarea sa este divizibil[art. 1.549
alin.(2) NCC]. Cu alte cuvinte, putem discuta despre o rezoluiune total sau
parial a contractului, cu condiia ca executarea acestuia s se poat divide.
Este posibil ca desfiinarea contractului prin rezoluiune sau reziliere s fie
dispus de ctre instana de judecat la cererea creditorului, caz n care putem
discuta despre o rezoluiune/reziliere judiciar ns, mai este posibil ca aceast
sanciune n oricare din formele sale s fie aplicat n mod direct de ctre

162
creditor, ca o form de justiie privat prin intermediul declaraiei unilaterale
de rezoluiune sau reziliere.
De aceea, am putea reine c cele dou forme ale rezoluiunii puse la
dispoziia creditorului potrivit (alin.1) al art. 1.550 NCC, sunt: rezoluiunea
judiciar i rezoluiunea unilateral. De asemenea, alineatul urmtor al textului
amintit evideniaz existena unei rezoluiuni legale sau de drept, dar n egal
msur i existena unei rezoluiuni convenionale, care i aceasta poate opera
de drept, n condiiile art. 1.533 NCC, cu ocazia invocrii de ctre creditor
apactului comisoriu.
Condiiile eseniale pentru invocarea rezoluiunii de ctre creditor sunt n
mare parte similare cu cele corespunztoare rspunderii civile i anume:

vinovia debitorului;
existena prejudiciului;
raportul de cauzalitate;
fapta ilicit prin neexecutarea obligaiei contractuale;
punerea n ntrziere a debitorului n sensul art. 1.522 NCC, reprezint
condiia suplimentar.
De asemenea, este nevoie ca partea care invoc rezoluiunea s fi executat sau
s fie gata s-i execute obligaia sa contractual. Judectorul va avea o anumit
putere de apreciere asupra acestor condiii deoarece, el constat dac aplicarea
acestei sanciuni este potrivit cu mprejurarile cauzei sau dac nu este mai
echitabil o executare silita n natur sau prin echivalent. Totodat, judectorul
poate acorda un termen de graie pentru executare, iar pn cnd rmne
hotrrea definitiv, debitorul poate s-i execute obligaia i dac a executat-o,
sanciunea rezoluiunii nu mai devine incident.
ns, aceste elemente de incertitudine mai sus prezentate pot fi nlturate n
cazul n care prile sau legea ngduie desfiinarea contractului fr interventia
instanei de judecat pe temeiul nelegerii prilor sau pe cel al unei dispoziii
legale.
De asemenea, aa cum am prezentat mai sus, ideea c exist o rezoluiune de
drept nseamn c acel contract se desfiineaz fr s mai fie nevoie de o hotrre
judectoreasc sau de o declaraie unilateral. Aceast rezoluiune(desfiinare) de
drept intervine prin simplul fapt al neexecutrii obligaiei unei pri. ns, pentru a fi
n prezena unei asemenea rezoluiuni de drept, trebuie s avem n vedere, fie o
prevedere a legii, fie o clauz a prilor n acest sens( pactul comisoriu). De aceea,
trebuie reinut faptul c n cazul rezoluiunii de drept, conteaz numai
neexecutarea, privit n sens obiectiv, iar atunci cnd este vorba de rezoluiune
judiciar sau unilateral poate interveni i o reducere a prestaiilor.
n sensul art 1.551 NCC, creditorul nu va avea dreptul la rezoluiune n cazul n
care exist o mic neexecutare, sau cum se exprim textul, neexecutarea este

163
de mic nsemntate. Chiar dac prile ar meniona n contract c acesta se
poate desfiina pentru neexecutare de mic nsemntate, clauza respectiv nu va
produce efecte, fiind considerat nescris. n aceste condiii, creditorul va avea
dreptul la reducerea proporional a prestaiei sale, doar dac aceasta va fi posibil,
n funcie de mprejurri. Dac aceast reducere a prestaiilor nu va fi posibil,
totui creditorul va avea dreptul s pretind daune-interese potrivit art. 1.530 i
urm. NCC.
Rezoluiunea unilateral reglementat de dispoziiile art. 1.550 i art 1.552 NCC,
poate avea loc atunci cnd prile unui contract au convenit acest lucru i se aduce
la cunotina debitorului printr-o notificare scris. Mai sus am amintit c
rezoluiunea unilateral poate constitui o form de justiie privat deoarece,
creditorul are dreptul s cear fr intervenia instanei de judecat, desfiinarea
contractului respetiv. n toate cazurile, rezoluiunea unilateral se efectueaz prin
declaraia de rezoluiune/reziliere a creditorului, n termenul de prescripie prevzut
de art. 2.500 i urm. NCC, corespunztor aciunii respective(innd cont de obiectul
contractului). De la data comunicrii ctre debitor sau, dup caz de la expirarea
termenului stabilit n notificare, declaraia de rezoluiune/reziliere devine
irevocabil.
Efectul juridic cel mai important al declaraiei unilaterale, este acela c fie
legea, fie prtile permit creditorului ca n caz de neexecutare s emit el un
asemenea act, care practic va nlocui hotrrea instanei de judecat. n aceast
ipotez, dac debitorul apreciaz c nu sunt ndeplinite condiiile pentru a opera
rezoluiunea, se va adresa instanei de judecat, unde poate solicita s se constate
nendeplinite acele condiii i c declaraia este nul tocmei pentru aceste motive.
Astfel, se poate rsturna modul de sesiza instana de judecat n cazul rezoluiunii.
Pactul comisoriu n sensul art. 1.553 NCC, reprezint o clauz pe care prile o
introduc n contract i care prevede c n caz de neexecutare, contractul va fi
desfiinat de drept, fr intervenia instanei i fr declaraie unilateral. Alineatul
(2) al normei amintite, stabilete foarte judicios faptul c i n acest caz, va fi
necesar punerea n ntarziere a debitorului, doar cu excepia cazului n care prile
prevd n contract ca pactul comisoriu poate opera pentru neexecutare i fr
punere n ntarziere. n aceast situaie, va opera o desfiinare de drept a
contractului, fr punere n ntarziere. n opinia noastr, o adevarat desfiinare de
drept are loc numai n aceast ipotez, iar dac va fi necesar punerea n intarziere
a debitorului, n mod indirect va fi necesar i voina creditorului, motiv pentru care
admitem s credem c ne apropiem de operaiunea declaraiei unilaterale.
De aceea, pentru ca pactul comisoriu s produc efectele scontate, trebuie s
se specifice n mod clar care sunt obligaiile la care se refera, fapt pentru care,
acesta va opera numai n cazul neexecutrii obligaiilor respective.

164
Aadar, principalul efect al rezoluiunii este constituit de desfiinarea cu efect
retroactiv(ex tunc) a unui contract, precum i n stituaiile n care se impune,
acordarea de daune-interese prii prejudiciate.

B) Rezilierea contractelor. Ca i rezoluiunea, rezilierea reprezint un mijloc de

desfiinare a contractului n caz de ntrziere n executarea obligaiei unei
pri a actului respectiv. De regul, rezilierea intervine n cazul contractelor
cu executare succesiv, iar aceast desfiinare produce efecte pentru
viitor(ex nunc). Aa cum am amintit, rezoluiunea i rezilierea reprezint
sanciuni civile pentru neexecutarea culpabil a unui contract i n general
prezint condiii asemntoare. Aceast apropiere relativ rezult i din
coninutul alin.(3) al art. 1.549 NCC: Dac nu se prevede altfel, dispoziiile
referitoare la rezoluiune se aplic i n cazul rezilierii.
De aceea, ele se deosebesc n primul rnd n ceea ce privete efectele
produse, dac rezoluiunea produce efecte pentru trecut(ex tunc), rezilierea va
opera pentru viitor(ex nunc). De asemenea, rezoluiunea are inciden n cazul
contractelor cu executare uno ictu, iar rezilierea asupra celor cu executare
succesiv.
n privina formei, rezilierea poate ndeplini condiiile unei rezoluiuni
unilaterale, sau dup caz, ale rezoluiunii judiciare.

5. Cauze justificate de neexecutare a obligaiilor contractuale

n cadrul raporturilor contractuale, pot interveni situaii n care o parte nu i
ndeplinete prestaia aa cum s-a obligat n actul respectiv. Practic, trebuie s fim
n prezena unui contract sinalagmatic, n care s existe obligaii reciproce ale
prilor, iar una din pri s nu i execute propria obligaie. De aceea, cauzele pot fi
multiple ns, cu aceast ocazie dorim s le evocm pe cele incidente contractelor
sinalagmatice i care i au sediul materiei n coninutul art. 1.555- 1.557 NCC. n
primul rnd, putem aminti despre excepia de neexecutare a obligaiilor
contractuale, care, pentru a produce efecte juridice, n temeiul art. 1.555 i art.
1.556 NCC, trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii eseniale:

Cu privire la natura obligaiilor neexecutate. Obligaiile reciproce ale prilor

trebuie s i aib temeiul n acelai contract sinalagmatic. Nu va fi suficient
ca dou persoane s fie n acelai timp creditor i debitor, una fa de
cealalta, aceast situaie trebuie s rezide din aceeai relaie juridic, s
existe o legtur juridic;
Condiiile neexecutrii. Pentru ca acestea s fie ndeplinite, trebuie s existe o
neexecutare a obligaiilor, chiar parial, dar suficient de important din
partea celuilalt subiect contractual. Cauza neexecutrii nu va fi interesant
pentru creditor, de aceea, ea poate consta din culpa debitorului sau chiar din

165

fora major care pentru moment l poate mpiedica s-i execute obligaia,
iar dac neexecutarea va fi datorat unei fore majore totale i definitive,
putem fi in prezena ncetrii contractului pentru imposibilitate fortuit de
executare, n sensul art. 1.557 NCC;
Obligaiile reciproce trebuie s fie exigibile. Potrivit dispoziiilor alin.(1) al art.
1.556 NCC, excepia de neexecutare poate fi invocat numai dac obligaiile
reciproce sunt ajunse la scaden sau trebuie executate imediat(cazul
obligaiilor fr termen, potrivit art. 1.495 NCC). n egal msur putem reine
c exist i o excepie anticipat de neexecutare. Aceasta poate fi invocat n
cazul n care, n virtutea menionrii unui termen suspensiv de executare, una
din obligaii trebuie executat naintea celeilalte, iar cel care este gata s
execute obligaia, are toate motivele s cread c cealalt parte, la momentul
exigibilitii, nu i va executa obligaia respectiv.
De asemenea, excepia de neexecutare poate fi invocat n cazul n care, n
virtutea stipulrii unui termen suspensiv de executare, una din obligaii
trebuie executat naintea celeilalte, iar cel care este gata s execute
obligaia, va avea toate motivele s cread c cealalt parte, la scaden nu
i va executa obligaiile.
De aceea, am putea reine urmtoarele argumente pentru admisibilitatea
excepiei de neexecutare de ctre instana de judecat, atunci cnd creditorul
o poate invoca n mod anticipat: a)n cazul termenului suplimentar de
executare prevzut de art. 1.522 alin.(3) NCC, dac debitorul declar, naintea
expirrii termenului c nu va executa obligaiile, creditorul este ndreptit s
invoce anticipat orice remedii consacrate n dispoziiile art. 1.516 NCC; b) n
cazul n care debitorul s-ar afla ntr-unul din cazurile de decdere
reglementate de art. 1.417 NCC;

Neexecutarea s nu se datoreze faptei celui care invoc excepia de

neexecutare. Aceast condiie are o surs legal n coninutul art. 1.517
NCC. Cunoscut i sub expresia mora creditoris, aceast condiie scoate
n eviden faptul c neexecutarea imputabil creditorului, nu poate
produce efecte n aplicarea oricrui remediu pentru neexecutarea pe care
chiar acesta a mpiedicat-o;
Natura raportului contractual trebuie s presupun regula executrii
simultane a obligaiilor subiectelor contractuale. Aceast condiie se
regsete cu forma principiului simultaneitii executrii obligaiilor, n
coninutul alin.(1) al art. 1.555 NCC. De la acest principiu, tot textul legal
amintit stabilete cteva excepii i anume: prile, n coninutul
contractului au stabilit o anumit ordine de executare a prestaiilor; din
mprejurri rezult c obligaiile nu trebuie executate simultan; n cazul n
care executarea obligaiei uneia dintre pri necesit o perioad de timp,
partea respectiv va fi inut s execute prima, prestaia sa contractual.
Dup cum se poate remarca, excepia de neexecutare este un remediu
recunoscut prii care i-a ndeplinit sau este pregtit s-i ndeplineasc prestaia,
iar celalt parte nu a procedat n consecin. n cazul n care sunt ndeplinite
condiiile mai sus artate, excepia de neexecutare poate fi invocat de ctre
subiectul contractant ndreptit.

166
Cu ocazia invocrii excepiei de neexecutare, nu va fi necesar ndeplinirea
condiiei punerii n ntrziere a debitorului. De asemenea, ea poate fi invocat n
instan ca mijloc de aprare a prtului, prin intermediul cererii reconvenionale,
iar n acest caz, instana de judecat, pe de-o parte, poate respinge cererea
reclamantului, iar printr-o alt soluie pe care o poate pronuna, instaa poate
dispune obligarea nsui a reclamantului aciunii la executarea obligaiei proprii, ntrun termen rezonabil pe care aceasta l poate stabili n cursul judecii.
Dintre efectele excepiei de neexecutare, am putea aminti despre: suspendarea
executrii prestaiei celui care o invoc; contractul exist ns se suspend fora sa
obligatorie; dac vor fi ndeplinite condiiile eseniale amintite, instana de judecat
l poate obliga pe cel care a invocat-o, la plata de daune-interese; poate fi fcut
opozabil tuturor persoanelor ale cror pretenii se pot intemeia pe acel
contract(creditorii celeilalte pri care solicit obligarea la executare sau terului
beneficiar n cazul stipulaiei pentru altul).
De asemenea, n afara excepiei de neexecutare, am putea discuta i despre
riscul contractual( art. 1.274, art. 1.557, art. 1.642, art. 1.643 NCC). n acest sens,
dac neexecutarea este fortuit i debitorul nu o mai poate executa, nici cealalt
parte nu trebuie s i execute obligaia. n aceast situaia, riscul contractual va fi
suportat de ctre debitorul obligaiei imposibil de executat i vom fi n prezena
imposibilitii(fortuite) de executare, reglementate de art. 1.557 NCC.
De exemplu, dac vnztorul transmite proprietatea asupra unui bun, dar nu-l
pred, riscul este suportat de acesta, n calitate de detentor precar(putem aplica
regula res perit debitori, stabilit de art. 1.274 NCC), cu condiia punerii creditorului
su n ntrziere. Aa cum am mai amintit, din momentul punerii n ntrziere riscul
se transfer n sarcina creditorului.
Imposibilitatea fortuit de executare a executrii unei obligaii contractuale
importante, atrage desfiinarea de drept a contractului, dac aceast imposibilitate
de executare este total i definitiv. Aceast situaie, alturi de altele, se regsesc
i n coninutul art. 1.321 NCC, care are denumirea marginal Cauzele de ncetare
ale unui contract. n sens contrar, conform art. 1.557 alin.(2) NCC, dac
imposibilitatea de executare este parial sau temporar, fie, att parial ct i
temporar, contractul nu se desfiineaz de drept, situaie care i permite
creditorului s supende executarea propriilor obligaii ori, poate obine desfiinarea
contractului.
De aceea, trebuie reinut faptul c prevederile art. 1.557 NCC constituie dreptul
comun n materia riscului contractului datorat imposibilitii fortuite de executare a
obligaiilor contractuale, indiferent de natura lor, adic, indiferent dac aceasta
deriv din contracte translative sau netranslative de proprietate, din contracte
sinalagmatice sau unilaterale, ori, dup caz, din contracte cu executare uno ictu sau
cu executare succesiv. n situaia contractelor sinalagmatice, aa cum am mai

167
amintit, consecinele imposibilitii fortuite de executare sunt reglementate n
dispoziiile art. 1. 274 NCC, iar cu privire la riscul pieirii fortuite a bunului, efectele
acestuia sunt menionate n coninutul art. 558 NCC. De asemenea, vom remerca
faptul c imposibilitatea fortuit de executare poate constitui i un mod de stingere
a obligaiilor, n sensul art. 1.634 NCC.

6. Mijloace de protecie a drepturile creditorilor asupra patrimoniului

debitorului
6. 1. Scurte consideraii privind mijloacele de protecie a creditorilor
asupra patrimoniului debitorului
Creditorul unei obligaii nu poate avea putere de coerciie asupra debitorului,
motiv pentru care va avea puse la dispoziie ntotdeauna o serie de mijloace 117 de
protecie a dreptului su, asupra patrimoniului debitorului respectiv. Potrivit
principiului instituit n coninutul dispoziiilor art. 1.527 NCC, creditorul are dreptul la
executarea obligaiei sale n natur, cu excepia cazului n care o asemenea
executare este posibil.
De aceea, n vederea garantrii realizrii drepturilor lor, creditorii(n special cei
chirografari) dispun de mijloace specifice de protecie asupra patrimoniului
debitorilor lor. De asemenea, trebuie amintit faptul c dispoziiile art. 2.324 NCC,
instituie aa numita garanie comun a creditorilor sau dreptul de gaj general al
acestora asupra patrimoniului unui debitor.
Practic, prin aceast funcie a
patrimoniului se poate constitui gajul sau garania in general a creditorilor
chirografari.
Pe acest temei, creditorii chirografari, dar si ceilali creditori, pot s beneficieze
de msuri de protecie a drepturilor lor mpotriva patrimoniului unui debitor.
Problema se pune mai ales n legatur cu creditorii chirografari, ntruct ei, neavnd
o garanie special cu caracter real sau personal, vor fi supui riscului insolvabilitii
debitorului. Aadar, este util s reinem nc de la nceputul demersului nostru c
executarea creanelor lor, va depinde ntotdeauna de solvabilitatea debitorilor.
Pentru a diminua acest risc, n continuarea garaniei comune sau a dreptului de gaj
general, creditorul beneficiaza i de msuri efective de protecie: msurile
conservatorii(n care putem include, asigurarea dovezilor, msurile asiguratorii,
aciunea oblic) i cele revocatorii(aciunea revocatorie sau paulian).

117 Pentru mai multe amnunte referitoare la aceste mijloace de protecie, a se

vedea: C. Sttescu, C. Brsan, op. cit., pp.328-336.

168
Dup cum se poate observa, am considerat util s prezentm pe subseciuni
distincte, msurile conservatorii i cele asiguratorii, aciunea oblic i la final,
aciunea revocatorie sau paulian.

6. 2. Msurile conservatorii si asiguratorii

n sensul dispoziiilor art. 1.558 NCC, creditorul poate s ia toate msurile
necesare sau utile pentru conservarea drepturilor sale. Aceste msuri se pot
concretiza prin: asigurarea dovezilor, ndeplinirea unor formaliti de publicitate i
informare pe contul debitorului, aciunea oblic sau prin luarea unor msuri
asiguratorii. Dintre toate aceste msuri, ne vom opri doar la prezentarea asigurrii
dovezilor i a msurilor asiguratorii, cu toate c am mai putea include i aciunea n
constatarea simulaiei(sarcina probei acestei aciuni n sensul art. 1.292 NCC, revine
terilor sau creditorilor).
a) Asigurarea dovezilor, se face la cerere de oricine are interes, atunci cnd
exist riscul c un mijloc de prob s dispar pn la nceperea ori n cursul
procesului, nainte de etapa procesual ce ar privi propunerea i administrarea
acelor probe. Aceast msur i are sediul materiei n coninutul art. 359-365
NCPC, iar interesul creditorului va fi o condiie esenial pentru ca instana s
admit cererea de asigurarea a dovezilor. De asemenea, prin cererea
creditorului se va urmri constatarea i conservarea de urgen a oricrui tip
de prob prevzut de lege.
Asigurarea dovezilor se face potrivit art. 360 alin.(3) NCPC cu citarea
prilor, adic, doar n contradictoriu cu persoana cruia vrea s i opun
dovada respectiv. De pild, un chiria a adus anumite mbuntiri unui
imobil, iar imobilul respectiv este restituit deoarece fusese preluat fr titlu. n
aceast situaie, chiriaul trebuie s cear asigurarea dovezilor n
contradictoriu cu regia deintoare, nu cu adevraii proprietari deoarece, nu
de la acetia va solicita despgubirile pricinuite prin acordul dat chiriaului
respectiv de a efectua anumite mbuntiri. Asigurarea de dovezi se poate
face asupra mrturiei unei persoane sau obinerea prerii unui expert privind
starea unor bunuri mobile sau imobile, etc. De asemenea, cererea se poate
soluiona de ctre instan i fr citarea prilor, atunci cnd aceasta
apreciaz dup mprejurri.
Cererea privind asigurarea dovezilor se introduce la judectoria n
circumscripia creia se afl martorul sau obiectul constatrii, iar dac aceast
cerere este fcut n timpul judecii, la instana care judec procesul n prim
instan. Cererea se soluioneaz n Camera de consiliu prin ncheiere
executorie care nu este supus niciunei ci de atac. n caz de respingere,
aceasta poate fi atacat numai cu apel n termen de 5 zile de la pronunare,
dac s-a data cu citarea prilor, sau de la comunicare, dac s-a dat fr
citarea lor.

169
O procedur interesant n asigurarea dovezilor este cea reglementat de
art. 364 NCPC privind constatarea de urgen a unei stri de fapt. Astfel, la
cererea oricrei persoane care are interesul s constate de urgen o anumit
stare de fapt care ar putea s nceteze ori s se schimbe pn la administrarea
probelor i fr o alt procedur prealabil, executorul judectoresc n
circumscripia cruia urmeaz s se fac constatarea va putea constata la faa
locului aceast stare de fapt. Pentru efectuarea acestei constatri, executorul
judectoresc este obligat s obin i concursul prii adverse sau al unei alte
persoane ndreptite, n caz contrar instana, la cererea persoanei interesate,
va ncuviina efectuarea acelei constatri.
b) Msurile asiguratorii constituie o form represiv de aprare a drepturilor
creditorilor asupra unor bunuri sau venituri ce aparin unui debitor. Din punct
de vedere material, msurile asiguratorii sunt reglementate prin dispoziiile
art. 1.559 NCC. Acest text, face trimitere la cele dou forme consacrate de
msuri asiguratorii: sechestrul i poprirea asiguratorie. Aceste msuri, potrivit
textului amintit, se iau cu respectarea dispoziiilor Codului de procedur
civil(art. 952-971).
Sechestrul asigurator const n indisponibilizarea bunurilor mobile/imobile
urmribile ale debitorului aflate n posesia acestuia sau a unui ter, n scopul
valorificrii lor n momentul n care creditorul unei sume de bani va obine un
titlu executoriu(hotrre judectoreasc sau alt nscris care legea l recunoate
drept titlu executoriu).
Poprirea asiguratorie se nfiineaz asupra sumelor de bani, titlurilor de
valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmribile datorate debitorului de
o a treia persoan sau pe care aceasta i le va datora n temeiul unor raporturi
juridice existente.
Din punctul nostru de vedere, considerm util s adugam n cadrul acestor
msuri i sechestrul judiciar prevzut de art. 2.143 NCC, care poate fi dispus
de instana de judecat cnd exist un litigiu asupra unui bun. i acest text,
face trimitere la procedura sechestrului judiciar reglementat de Codul de
procedur civil(art.972-977).
Sechestrul judiciar const n indisponibilizarea bunurilor care formeaz
obiectul litigiului sau, n condiiile legii, a altor bunuri, prin ncredinarea pazei
acestora unei persoane denumite administrator-sechestru.

6. 3. Aciunea oblic

170
Un mijloc de protecie al drepturilor creditorilor asupra patrimoniului debitorului l
constituie i aciunea118 oblic. Aa cum am amintit, aciunea oblic poate fi inclus
n rndul msurilor conservatorii. Aceast aciune i are sediul materiei n
coninutul art. 1.560-1.561 NCC i poate fi utilizat de creditor, ori de cte ori din
cauza pasivitii debitorului, un drept din patrimoniul acestuia din urm risc s se
sting sau o aciune urmeaz s nu aib rezultatul scontat.
De aceea, trebuie s reinem c aciunea oblic reprezint acea aciune civil,
prin care creditorul exercit n numele i pe socoteala debitorului su, un drept din
patrimoniul acestuia din urm, care, din cauza pasivitii debitorului risc s se
sting[art. 1.560 alin.(1) NCC].
Fa de aceste aspecte, ne putem ntreba dac creditorul are posibilitatea de a
exercita direct anumite drepturi n numele debitorului, fr a declana o aciune n
justiie? n mod normal, aciunea oblic nu este altceva dect utilizarea de ctre
creditor, n numele i pe seama debitorului, a unor aciuni specifice pentru aprarea
unui anumit drept din patrimoniul acestuia din urm. Aadar, creditorul poate
exercita drepturile i aciunile debitorului su numai dac are deschis propria
aciune civil(aciune executorie) contrac acestuia din urm. Conform dispoziiilor
Codului de procedur civil executarea silit nu se poate face dect dac creana
este cert, lichid i exigibil[art.663 alin.(1) NCPC].
Cu privire la sfera de aplicaie a aciunii oblice, puteam afirma c aceasta poate
face obiect asupra tuturor drepturilor patrimoniale ale debitorului, cu precizarea ca
debitorul s fie titular al unui astfel de drept.
ns, dac nu vom fi n prezena unui drept propriu-zis al debitorului, ci doar de
posibilitatea pe care acesta o are de a-i administra patrimoniul, adic, de a ncheia
acte juridice cu teri sau pentru a face anumite acte de dispoziie, creditorul nu
poate interveni pe calea aciunii oblice. Altfel spus, debitorul rmne liber s ia
deciziile pe care le consider oportune pentru administrarea patrimoniului su i
pentru a ncheia orice fel de acte juridice cu terii n interesul su. n msura n care
acestea ar fi frauduloase, creditorul are la ndemn aciunea revocatorie sau
paulian.
De asemenea, pot fi exercitate doar drepturile patrimoniale, deoarece cele
nepatrimoniale presupun o apreciere subiectiv a titularului lor. Chiar daca este
vorba de drepturile patrimoniale, dac acestea presupun o apreciere subiectiva a
titularului (intuituu personae), creditorul nu va putea utiliza aciunea oblic pentru
exercitarea acelui drept. Totodat, dac va fi vorba de drepturi neurmaribile ale
debitorului, creditorul nu le va exercita deoarece, nu are interes.

118 Pentru mai multe amnunte doctrinare asupra aciunii oblice, a se vedea: C.
Sttescu, C. Brsan, op. cit., pp.330-333; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, pp. 761-766.

171
Pentru a fi exercitat o astfel de aciune trebuie s avem n vedere urmtoarele
condiii:

pasivitatea debitorului asupra unui drept sau aciune(n cazul n care acesta
este activ i i protejeaz dreptul, aciunea oblic nu va fi util);
interesul legitim al creditorului pentru a exercita pe seama i n numele
debitorului drepturile patrimoniale. Ca atare, trebuie s existe o aciune
civil(executorie) a creditorului, iar dac debitorul va rmne n pasivitate, va
exista riscul insolvabilitii acestuia. De asemenea, dac debitorul nu exercit
un drept, dar se constat c are suficitente drepturi n patrimoniul su,
creditorul nu va avea interes legitim pentru a porni aciunea oblic;
creana creditorului trebuie s fie cert, lichid i exigibil, n sensul art. 663
NCPC. Creana este cert cnd existena ei nendoielnic rezult din nsui
titlul executoriu[alin.(2) art. 663 NCPC]. n aceast privin, trebuie s fie o
disput justificat, adica dubii asupra existenei creanei pentru ca s dispar
caracterului ei cert (dac aceasta este contstat printr-un nscris, dar se
pretinde c ea nu exist, nu putem spune c a ncetat caracterul ei cert).
Creana este lichid cnd obiectul ei este determinat sau cnd titlul executoriu
conine elementele care permit stabilirea lui[alin.(3) art. 663 NCPC]. Creana
este exigibil atunci cnd a ajuns la termen sau debitorul a fost deczut din
beneficiul termenului de plat[alin.(4) art. 663 NCPC].
Astfel, dac aceste condiii vor fi ndeplinite i aciunea oblic a fost admis,
efectul principal al acestui mijloc de protecie a drepturilor creditorilor l constituie
readucerea/ conservarea dreptului n patrimoniul debitorului respectiv. n sensul art.
1.561 NCC, hotrrea judectoreasc de admitere a aciunii oblice va profita tuturor
creditorilor, indiferent de rangul acestora.
De asemenea, mai este util s reinem c aciunea oblic mai este numit i
aciune indirect sau subrogatorie deoarece, creditorul nu profit n mod direct de
dreptul pe care l exercit. Acest lucru reflect din oportunitatea oferit celorlali
creditori chirografari de a intra n concurs cu el. n situaia n care vom discuta
despre concursul cu un creditor care are o garanie real, la prima vedere nu ar fi
necesar aciunea oblic. ns, n ipoteza n care garania se poart chiar asupra
bunului imobil n care aciunea oblic este exercitat i dac garania lor nu este
suficient pentru a acoperi creana, atunci s-ar crea situaia unui drept real imobiliar
i prin pasivitatea debitorului, ar ngdui posesorului s ctige dreptul de
proprietate prin uzucapiune, situaie n care s-ar stinge i garania creditorului,
titular al acelei garanii reale.

6. 4. Aciunea revocatorie(paulian)
Sunt anumite situaii n care debitorul ncearc s-i micoreze activul
patrimonial cu consecina crerii sau dup caz, a mririi unei stri de insolvabilitate.

172
ntr-o asemenea ipotez, creditorii prejudiciai vor avea la ndemn aciunea119
paulian. Graie acestei aciuni, un creditor poate declara inopozabil n interesul su
un act pe care debitorul la ncheiat n frauda sa. Cu toate c are deosebite conotaii
procedurale, aceast aciune este reglementat n dreptul civil prin prisma dreptului
material al creditorului, ca o garanie pus la dispoziia aceastui de ctre legiuitor
pe care o poate exercita mpotriva anumitor acte care au legtur cu patrimoniului
debitorului su, iar sediul materiei poate fi identificat n coninutul art. 1.562- 1.565
NCC.
Sub imperiul vechilor dispoziii civile, se spunea c aciunea paulian este cea
prin care se revoc actele frauduloase facute de ctre debitor. ns, prin intermediul
acestei aciuni nu se revoc, nu se desfiineaz, ci, aa cum am menionat nc de
la nceput, prin ea se declar inopozabile fa de creditor anumite acte juridice. De
aceea, am putea reine faptul c reprezint o aciune prin care creditorul solicit
declararea unor acte juridice ale debitorului ca inopozabile n msura n care ele au
fost fcute n mod fraudulos pentru a-l prejudicia pe creditor, prin creearea/mrirea
unei stri de insolvabilitate a debitorului[art. 1.562 alin.(1) NCC].
Cu privire la sfera acestei aciuni, putem reine c aceasta este similar cu cea
corespunztoare aciunii oblice, ca atare, trebuie s fim n prezena unor drepturi cu
caracter patrimonial, care s nu implice o apreciere personal. De aceea, sunt
exceptate din aceast sfer urmtoarele acte:

cele care au un caracter nepatrimonial(actul de cstorie, de adopie, etc);

cele referitoare la drepturile patrimoniale exclusive ale debitorului(de pild,
refuzul debitorului de a revoca o donaie sau renunarea acestuia la repararea
unui prejudiciu moral, etc);
cele privitoare la drepturile i bunurile neurmribile ale debitorului(renunarea
la dreptul de a cere majorarea unei pensii, renunarea la dreptul la diurn,
etc).
Dup cum se poate observa, ntre aciunea oblic i cea revocatorie(paulian)
exist asemnri, cel putin n privina sferei actelor n care acestea devin incidente.
Diferena o face aciunea revocatorie(pauliana), deoarece aceasta nu poate fi
utilizat n cazul unor aciuni frauduloase ale debitorului.
Pentru o mai bun nelegere a aciunii revocatorii(pauliene), considerm util
s prezentm care sunt condiiile necesare pentru ca aceast aciune s poat fi
exercitat. De aceea, le-am putea grupa n: condiiile relative referitoare la creana
creditorului(a), condiiile relative asupra actelui- prejudiciul creditorului(b);
condiiile relative referitoare la prile actului atacat- frauda(c).

119 Aceast instituie a fost creat n dreptul roman, de ctre Pretorul Paulus. Pentru o abordare teoretic mult mai
ampl, a se vedea: C. Sttescu, C. Brsan, op. cit., pp.333-336; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, pp. 767-778.

173
a) Condiiile relative referitoare la creana creditorului. Cu privire la creana
creditorului, prevederile art. 1.563 NCC, stabilesc faptul c aceasta trebuie
s fie cert la data introducerii aciunii. Aceast certitudine a creanei,
rezult din titlul executoriu care i poate releva existena ei nendoielnic, n
sensul art. 653 alin.(3) NCPC. Aadar, legiuitorul nu a avut n vedere
lichiditatea i nici exigibilitatea creanei, ci, doar certitudinea ei. ns, noi
am mai putea aduga condiiei privind certitudinea creanei, ca aceasta s
fie nscut anterior actului atacat. Creditorul n principiu, nu se poate
plnge de actele pe care debitorul su le.a ncheiat nainte de naterea
creanei sale;
b) Condiiile relative asupra actului- prejudiciul creditorului. Debitorul trebuie
s ncheie un act de creare sau mrire a starii sale de
insolvabilitate(nsrcire) n sensul art. 1.562 NCC. Actul de creare a strii
sale de insolvabilitate(de pild, o donaie, o vnzare la un pre derizoriu,
etc), trebuie s vizeze acte care nu se refer la drepturi care presupun o
apreciere subiectiva a titularului sau asupra unor bunuri neurmribile. De
aceea, pentru a fi cauzat un prejudiciu creditorului, actul atacat trebuie cu
precdere, s-i creeze un prejudiciu debitorului su. Aceast nsrcire
poate antrena starea de insolvabilitate a debitorului, leznd creditorul la
posibilitatea realizrii creanei sale. n egal msur, creditorul nu se poate
plnge dac rmn bunuri urmribile suficiente n patrimoniul debitorului
su. Aceast condiie de insolvabilitate, rezid din faptul c se urmrete cu
precdere protejarea garaniei comune a creditorilor(dreptul de gaj
general). Totodat, actele prin care debitorul refuz s se mbogeasc nu
pot fi acte de creare a strii sale de insolvabilitate i n consecin nu pot fi
atacate pe calea aciunii revocatorii(spre exemplu, refuzul debitorului de a
accepta o donaie din partea unei persoane). n aceste cazuri, creditorul are
la ndemn actiunea oblic;
c) Condiiile relative referitoare la prile actului atacat- frauda. Pentru a
deveni incident aceast aciune, creditorul trebuie s dovedeasc
existena unei fraude din partea debitorului(cu neles de atitudine
subiectiv). Frauda debitorului este necesar, el trebuie s fii ncheiat actul
n cunotin de cauz, prin crearea unui prejudiciu creditorului su, iar prin
aceasta i-a creat sau mrit starea sa de insolvabilitate. De asemenea, n
privina terilor mpotriva crora creditorul va aciona, dac actul atacat
este unul cu titlu gratuit, nu va avea importan dac acetia au avut sau
nu un aport de complicitate ns, dac actul este unul cu titlu oneros,
creditorul poate dovedi oricnd complicitatea terilor. Acest fraud, nu
trebuie s mbrace ntodeauna forma inteniei directe, ea poate fi i
indirect.
Dac aceste condiii vor fi ndeplinite, atunci cu destul uurin instana poate
admite actiunea revocatorie(paulian). Pentru a ajunge ntr-o astfel de etap,
creditorul mai trebuie s in seama i de dispoziiile art. 1.564 NCC, referitor la
termenul de prescripie al acestei aciuni. n acest sens, termenul de prescripie
este de un an i ncepe s curg din momentul n care creditorul a cunoscut sau
trebuia s cunoasc prejudiciul creat prin actul fraudulos. n cazul n care s-a
prescris dreptul care nsui creditorul l are mpotriva debitorului, primul nu mai
poate utiliza aciunea paulian deoarece, nu mai este titularul unui drept care poate
fi utilizat n justiie.

174
Efectele aciunii revocatorii(pauliene) sunt reglementate prin dispoziiile art.
1.565 NCC. Cel mai important efect este cel asupra actului fraudulos. n realitate o
actiune revocatorie(pauliana) nu desfiineaz actul respectiv, ci, l face inopozabil
fa de creditor. Consecina face ca acel creditor, s poat urmri dreptul nstrinat
de ctre debitor ca i cum s-ar afla n continuare n patrimoniul debitorului. Din
preul obinut n urma urmririi, creditorul care a introdus aciunea i eventual
ceilali creditori intervenieni, vor avea dreptul de a fi pltii cu respectarea cauzelor
de preferin prevzute de art. 2.327 NCC, dac asemenea cauze vor exista ntre ei.
ns, n cazul n care terul dobnditor dorete s pstreze bunul, o poate face,
cu condiia de a plti o sum de bani creditorului, egal cu cu prejudiciul suferit de
acesta prin ncheierea actului respectiv[art. 1.565 alin.(2) NCC]. Acesta ar putea fi
obligat n egal msur la plata unor despgubiri pentru acoperirea prejudiciului
creditorului, n limita acoperirii valorii actuale a bunului respectiv sau dac
valorificarea lui pe calea urmririi silite nu mai este posibil. n caz contrar,
hotrrea judectoreasc de admitere a aciunii revocatorii indisponibilizeaz bunul
pn la ncetarea executrii silite a creanei pe care s-a ntemeiat aciunea,
devenind incidente dispoziiile privitoare la publicitate i creeaz avantaje
creditorului privitoare la condiiile de opozabilitate ale clauzei de inalienabilitate
prevzute de art. 628 NCC, care se vor aplica n mod corespunztor.
De asemenea, dac satisfacerea creanei creditorului va fi posibil numai cu o
parte din valoarea dreptului urmrit, actul fraudulos respectiv poate fi numai parial
inopozabil.
Aa cum am mai amintit, dac vor exista mai multi creditori, care, fie au pornit
mpreun aciunea paulian, fie au fost introdui in cauz pe parcursul judecii,
acetia vor beneficia de inopozabilitate, cu respectarea cauzelor de preferin.
n concluzie, aciunea revocatorie(paulian), este o aciune n inopozabilitatea
unui act juridic(ca act in simulaie). Efectele sale sunt relative, n sensul ca ea
profita numai creditorilor care au exercitat-o i practic, n acest sens devine o
aciune direct. Deci aceia care au utilizat-o nu vor mai suporta concursul celorlali
creditori chirografari.
Dac sfera de aciune a aciunii revocatorii(pauliene) este similar cu cea a
aciunii oblice, aceste aciuni au deosebiri semnificative. Astefel, aciunea
revocatorie(paulian), se exercit de tre creditor, n nume propriu, pe cnd
aciunea oblic se exercit n numele debitorului respectiv. De asemenea, aciunea
revocatorie(paulian) se declaneaz urmare a unor acte frauduloase ale
debitorului, pe cn aciunea oblic, sancioneaz pasivitatea debitorului. n egal
msur, aciunea revocatorie(paulian) profit numai creditorului sau creditorilor
care au declanat-o, n schimb, de efectele aciunii oblice, profit toi creditorii.

175

Capitolul IV. TRANSMITEREA SI TRANSFORMAREA OBLIGATIILOR

1. Consideraii introductive
nainte de executarea obligaiei, putem ntlni cazuri n care fie latura activ, fie
cea pasiv, fie ambele laturi ale obligaiei s fie transmise 120 ctre alte persoane.
ns, dispoziiile de drept material civil stabilesc i situaii n care obligaie poate fi
transformat121.
120 Pentru mai multe amnunte referitoare la transmiterea obligaiilor, a se vedea:
C. Sttescu, C. Brsan, op. cit., pp.341-336348; L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, pp. 635686
121 A se vedea: C. Sttescu, C. Brsan, op. cit., pp.349-353; L. Pop, I. F. Popa, S. I.
Vidu, pp. 688-697.

176
Astfel noile122 dispoziii civile reglementeaz Transmisiunea i transformarea
obligaiilor ntr-un mod deosebit de judicios n coninutul dispoziiilor art. 1.5661.614.
De aceea, n primul rnd, dorim s amintim faptul c noiunea de cesiune are o
conotaie foarte larg n ceea ce privete transmiterea obligaiilor. n materia
cesiunii de crean, comparativ cu vechile reglementri, noile dispoziii civile au
clarificat i simplificat regulile aplicabile n materie. Au fixat condiii de validitate
mult mai clare i ar prevzut efectele cesiunilor de oric efel, cu excepia
transmisiunilor universale sau cu titlu universal ori a transferurilor de valoare i a
altor instrumente financiare, altele dect titlurile nominative, la ordin sau dup caz,
la purttor.
n rndul mijloacelor de transmitere a obligaiilor, mai putem ntlni i
subrogaia n drepturile creditorului, dar i o instituie de noutate:
preluarea(cesiunea) datoriei. Aceasta din urm se poate realiza n temeiul unui
contract ncheiat ntre debitorul iniial i noul debitor(cu condiia acordului
creditorului) sau a unui contract ncheiat ntre creditor i noul debitor, fr a se
ajunge la transformarea obligaiei prin novaie(adic prin schimbarea de debitor).
De aceea, n rndul mijloacelor de transformare a obligaiilor putem include
doar novaia, adic, contractarea de ctre debitor a unei noi obligaii fa de
creditor sau un alt sens, nlocuirea debitorului iniial cu unul nou. Dup cum vom
observa, novaia trebuie s rezulte ntotdeauna dintr-un contract, ea nu se va
prezuma.

2. Modaliti de transmitere a obligaiilor

Prin modalitatea de transmitere a unei obligaii, putem nelege operaiunea
juridic n al crei temei, prin voina prilor sau n temeiul legii, latura activ sau
pasiv a raportului juridic obligaional trece de la una din pri la o alt persoan.
De aceea, n rndurile urmtoare, vom efectua o succint prezentare a celor mai
importante modaliti de ransmitere a obligaiilor: cesiunea de crean(A);
subrogaia n drepturile creditorului(B); preluarea datoriei(C).
A) Cesiunea de crean. Potrivit alin.(1) al art. 1.566 NCC, cesiunea de crean este
un contract, prin care creditorul dintr-un raport obligational, denumit cedent,
transfer creana ctre cesionar astfel nct debitorul cedat(terul) va trebui s
execute datoria ctre cesionar. Cesiunea de crean poate fi un contract cu titlu
oneros sau gratuit.

122 Cu privire la transmisiunea obligaiilor n noile dispoziii civile, a se vedea: A. Pandele, Volumul Conferinei
Reforma statal prin prisma noilor coduri juridice, Constana, 3-4 aprilie 2014, ISBN, 978-606-673-543-8,
Editura Universul Juridic, Bucureti, 2015, pp. 63-68.

177
n noile dispoziii civile, cesiunea este reglementat n aproape orice materie,
motiv pentru care, cesiunea de crean nu ar trebui confundat, spre exemplu,
cu cesiunea drepturilor reale[art. 693 alin.(4)- cesiunea superficiei sau, art. 714cesiunea uzufructului].
Un alt aspect important de reinut vizeaz faptul c cesiunea de crean, nu
este un contract autonom, ci, mbrac diferite forme i practic mprumut natura
unor contracte diferite, n funcie de modul n care se realizeaza. De pild, dac
vom discuta despre o vnzare a creanei, atunci vom fi n prezena unui contract
de vnzare-cumprare sau dac creana va fi tranferat cu titlu gratuit, atunci
mbrac forma donaiei sau dac dac este cedat pentru un bun, poate
constitui un contract de schimb.
De asemenea, considerm foarte importante precizrile prevzute n
coninutul art. 1.567 alin.(2) i(3) NCC. De aceea, este util s reinem faptul c
dac va fi vorba de o cesiune cu titlu gratuit, reglementarea cesiunii se
completeaz cu normele aplicabile donaiei, dac vom fi n prezena unei cesiuni
de crean cu titlu oneros, reglementarea se va completa cu norme juridice ce
reglementeaz contractul cu titlu oneros specific (vnzare-cumprarea,
schimbul, ntreinerea, etc). n aceste condiii, aa cum am mai amintit i n
rndurile anterioare, n cazul cesiunii de crean se presupune mprumutarea
unor reguli de la contractul a crui form o mbrac.
n afara creanelor menionate n coninutul alin.(2) al art. 1.566 NCC, care nu
pot fi cedate, prevederile art. 1.569 i art. 1.570 NCC instituie la rndul lor o
serie de limite unor alte tipuri de creane. n acest sens, este util s reinem c
pot exista creane care sunt declarate netransmisibile(incesibile) de lege i n
rndul acestor creane am putea aminti: prevederile art. 514 alin.(3) NCC,
referitoare la dreptul la ntreinere legal; art. 2.253 NCC, referitor la
insesizabilitatea rentei viagere cu titlu gratuit; art. 2.258 NCC, care statueaz
incesibilitatea i insesizabilitatea ntreinerii, etc.
De asemenea, aceast limitare poate fi efectuat i n mod convenional, de
ctre pri, conform art. 1.570 NCC. Clauza de inalienabilitate sau de
incesibilitate consacr n mod convenional de ctre pri, le ofer acestora
posibilitatea s arate c o crean este netransmisibil. n acest caz, cesiunea va
fi posibil numai dac debitorul i va da acordul n mod expres sau dac,
interdicia nu este expres menionat n titlul constatator al creanei, iar
cesionarul nu a putut s cunoasc acest aspect, ori cesiunea privete o crean
ce are ca obiect o sum de bani.
Dac aceast interdicie va fi nclcat, atunci cel responsabil n toate
cazurile va fi cedentul, care va rspunde. n aceast situaie, cesionarul va
pstra creana, deci, cesiunea va rmne valabil, iar cedentul va fi rspunztor

178
pentru ncalcarea interdiciei i dac se constat reaua sa credin, atunci va
putea fi obligat chiar i la plata unor despgubiri ctre debitor.
Cesiunea parial poate fi efectuat potrivit art 1.571 NCC. Acest text,
prevede n mod expres posibilitatea unei cesiuni pariale atunci cnd va fi vorba
despre o crean care are ca obiect o sum de bani. Dac cesiunea va avea ca
obiect o alt prestaie, se va face distincie ntre obligaiile divizibile i cele
indivizibile. Dac obligaia este indivizibil, atunci obligaia nu se poate
transmite parial, iar dac obligaia este divizibil, se va putea transmite parial
numai dac pe aceast cale, situaia debitorului nu devine n mod substanial
mai oneroas.
De asemenea, potrivit art. 1.572 NCC, se poate ncheia o cesiune i n cazul
n care va fi vorba despre creane viitoare. n aceast situaie, actul prin care se
consacr o astfel de operaiune juridic, trebuie s cuprind toate elementele
pentru identificarea creanei viitoare. Chiar dac creana nu este exigibil, ea se
consider transferat din momentul ncheierii contractului de cesiune.
Pentru a produce efectele juridice corespunztoare conveiaprin care se
consacr cesiunea unei creane trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii de
valabilitate:

ca orice contract, acesta trebuie s ndeplineasc toate condiiile de

validitate stabilite de art. 1.179 NCC;

ntruct poate mbraca forme contractuale diferite, cesiunea de crean

va trebui s ndeplineasc i cerinele specifice fiecrui tip de
contract( spre exemplu, dac va fi vorba de o donaie, aceasta trebuie
fcut n form autentic sau de asemenea, dac vom fi n prezena unui
contract de vnzare-cumprare cu un obiect imobil, etc);

fiind un contract n care se exprim consimmntul cedentului i al

cesionarului, nu va mai fi nevoie i de cel al debitorului cedat. Acesta din
urm nu este parte n contractul de cesiune, ns, pentru c este un ter
interesat de acel contract, el va suporta efectele cesiunii n msura n care
sunt ndeplinite cerinele de opozabilitate (necesare i atunci cnd va fi
cazul i fa de fideiusor).
Efectele juridice pe care cesiunea decrean le poate produce, se vor limita la
pri(a), dar i n raporturile cu debitorul cedat i ali teri interesai(b).
a) Efectele cesiunii ntre pri pot fi privite din punctul de vedere al dispoziiilor
art. 1.568 NCC. Astfel, prin cesiunea de crean se transfer cesionarului:
toate drepturile(avem n vedere aspectul substanial, dar i pe cel
procesual-aciunile), drepturile de garanie(personal sau real),
accesoriile creanei cedate(dobnzi, penaliti, etc). Toate aceste drepturi
se transmit de la cedent la cesionar din momentul ncheierii cesiunii, dac n
contract nu s-a prevzut un alt termen;
b) Efectele cesiunii n raporturile cu debitorul cedat i ali teri interesai.
Deoarece debitorul este ter fa de cesiunea ncheiat, va fi nevoie ca fa
de el contractul care are un asemenea obiect s fie opozabil.

179
De aceea, putem reine c exist dou modaliti prin care cesiunea de
crean poate fi fcut opozabil debitorului:
accept cesiunea printr-un nscris cu dat cert ntocmit n sensul art.
278 NCPC;
primete o comunicare scris a cesiunii(notificare), care poate fi fcut
pe suport de hrtie sau n format electronic. n coninutul comunicrii,
cedentul trebuie s precizeze identitatea cesionarului, creana cedat i
solicitarea debitorului de a plti cesionarului. Dac cesiunea va fi
parial, comunicarea trebuie s indice partea de crean supus cedrii.
Pn n momentul n care cesiunea de crean devine opozabil, debitorul nu
poate fi obligat n faa cesionarului. n situaia n care cedentul primeste prestatia
de la debitor, atunci el va avea obligaia s o predea cesionarului (art. 1.575 NCC).
De asemenea, pn la momentul opozabilitii cesiunii, dobnzile, chiar dac sunt
ncasate de cedent dup scaden, trebiue sa fie cedate cesionarului. n msura n
care, n momentul cesiunii existau dobnzi nencasate de cedent, chiar daca erau
scadente, dobanzile nencasate revin cesionarului (art. 1. 576 NCC).
Totodat, ct priveste opozbilitatea cesionarului fa de debitorul cedat, dac
aceasta a fost realizat n condiiile impuse de lege, din momentul opozabilitatii,
debitorul trebuie s execute prestaia ctre cesionar, n aceleai condiii n care ar fi
executat-o ctre creditorul cedent.
De aceea, potrivit art. 1.578 alin.(1) NCC debitorul este inut s plteasc din
momentul n care:
accept cesiunea printr-un nscris cu dat cert;
primete o comunicare scris a cesiunii, pe suport de hrtie sau n format
electronic, n care se arat identitatea cesionarului, se identific n mod
rezonabil creana cedat i se solicit debitorului s plteasc cresionarului(n
cazul unei cesiuni pariale, trebuie indicat i ntinderea cesiunii);
nainte de acceptare sau de primirea comunicrii, debitorul nu se poate libera
dect pltind cedentului.
ns, n materia cesiunii de crean, terii interesai sunt n primul rnd
debitorul cedat, apoi, fideiusorul, precum i cesionarii ulteriori i succesivi ai
aceleiai creane(aceast ultim calitate este prevzut de art. 1.583 NCC i se
refer la cazul n care cedentul ncheie cesiunea cu mai multi cesionari).
Dac vom fi n prezena unei cesiuni succesive, potrivit art. 1.583 alin.(1) NCC,
debitorul va fi considerat liberat, pltind n temeiul cesiunii pe care a acceptat-o mai
ntai sau care i-a fost comunicat prima oar. n ceea ce privete raporturile dintre
cesionari, dac va exista vreun asemenea raport, va avea cstig de cauz
cesionarul care i-a nscris mai ntai cesiunea la Arhiva Electronic de Garanii Reale
Mobiliare(prin aceasta se realizeaz o alt modalitate de opozabilitate a cesiunii).
Aceast nscriere este considerat cea mai eficient, dintre toate formele de
realizare a opozabilitii.

180
n toate cazurile, chiar dac ar exista o acceptare sau o comunicare a cesiunii
nainte de nscrierea n arhiv de ctre un cesionar, acesta din urm va fi preferat
datorit forei juridice a nscrierii n Arhiva a cesiunii respective.
De asemenea, cnd va fi vorba despre cesiunea unei universalitati de creane,
opozabilitatea se face n egal msur prin nscrierea n Arhiv, potrivit art. 1.579
NCC. ns, n acest caz, pe lng nscriere, va fi necesar i comunicarea cesiunii
fa de debitori.
O modalitate special de opozabilitate a cesiunii, este prevzut n coninutul
art.1.580NCC, care arat faptul c cesiunea se poate comunica odat cu cererea
de chemare n judecat a debitorului. n aceast situaie, cesionarul l cheam n
judecat pe debitor, ocazie cu care i comunic cesiunea. Cu aceast ocazie,
debitorul nu va putea plti cheltuieli de judecat, dect dac anterior sesizrii
instanei, fusese pus n ntarziere.
De asemenea, n raporturile dintre cesionari i debitorul cedat, dup
opozabilitatea cesiunii, pe lng faptul c debitorul va executa ctre cesionar, mai
exista dreptul debitorului de a opune cesionarului toate mijloacele de aprare care
ar fi putut fi invocate i mpotriva cedentului. Astfel, creana se transmite cu toate
accesoriile sale, deci i debitorul la rndul su va putea folosi toate mijloacele de
aprare mpotriva cedentului[art. 1.582 alin.(2) NCC].
Dac nainte de a se realiza opozabilitatea ntre cedent i debitor a operat
compensaia, cesiunea poate fi revocat, desfiintata, iar dac debitorul accept
cesiunea de creanta, nu va mai putea opune cesionarului compensaia, pe care ar fi
putut-o invoca n raportul iniial cu cedentul.
Potrivit dispoziiilor art. 1.585 NCC, se mai pune problema obligaiei de garanie
pe care o are cedentul fa de cesionar. n aceas sens, cnd va fi vorba despre o
cesiune de crean cu titlu oneros, cedentul are obligaia sa garanteze fa de
cesionar, existena valabil a contractului ncheiat, dar nu i solvabilitatea
debitorului cedat. Pentru a se garanta i solvabilitatea viitoare, va fi nevoie ca
cedentul s se oblige n mod expres la aceasta. De aceea, rspunderea cedentului
pentru solvabilitatea debitorului are n vedere numai preul cesiunii ca valoare
maxim, la care se adaug i cheltuielile suportate de cesionar n legtur cu
cesiunea. n egal msur, cedentul va mai rspunde pentru insolvabilitatea
debitorului cedat, atunci cnd cunotea acest stare n momentul cesiunii, caz n
care, se aplic dispoziiile din materia vnzrii privind rspunderea vnztorului de
rea-credin pentru viciile lucrului vndut. Dac cesiunea va fi cu titlu gratuit,
cedentul nu are obligaia s garanteze cesiunea sau chiar dac o face cu titlu
gratuit, atunci va rspunde n limitele stabilite pe cale conventional.
n egal msur, rspunderea cedentului pentru evictiune poate interveni
potrivit art. 1.586 NCC. Aceast rspundere intervine atunci cnd este vorba, de

181
regul, tot de o cesiune cu titlu oneros. n cazul cesiunii de crean cu titlu gratuit,
aceast rspundere intervine doar dac cedentul i-o asum n mod expres.

B) Subrogaia n drepturile creditorului. O alt modalitate de transmitere a

obligaiilor, o reprezint i subrogaia. Aceasta, presupune nlocuirea unei
persoane cu o alta, n cadrul unui raport obligaional, prin intermediul creia se
trasnsmite latura activ de la o persoan la alta. Aceasta are loc n momentul
plii fcute de ctre teri. Este util s reinem c, n situaia n care ar fi vorba
de o transmitere anterioara acestui moment, ar fi considerat o cesiune de
crean. De aceea, subrogaia n drepturile creditorului intervine n cazul n care
o alta persoan dect debitorul, pltete n locul lui, i potrivit art. 1.593 alin.(2)
NCC, poate fi, legal(a) sau convenional, adic consimit de creditor sau de
debitor(b).
a) Subrogaia legal este reglementat prin dispoziiile art. 1.596 NCC. Potrivit
acestui text, n afara altor cazuri prevzute de lege, subrogaia se produce
de drept:
n folosul creditorului, chiar chirografar, care pltete unui creditor care
are un drept de preferin, potrivit legii;
n folosul dobnditorului unui bun care l pltete pe titularul creanei
nsoite de o garanie asupra bunului respectiv;
n folosul celui care, fiind obligat mpreun cu alii sau pentru alii, are
interes s sting datoria;
n folosul motenitorului care pltete din bunurile sale datoriile
succesiunii.
De aceea, trebuie reinut faptul c subrogaia legal, indiferent de forma
sa, produce aceleai efecte. Din momentul plii de ctre ter, el devine
creditor n locul creditorului iniial. Creana este preluat de pltitor cu toate
garaniile i accesoriile sale. ns, debitorul principal la rndul su, poate
opune noului creditor toate mijloacele de aprare pe care le putea opune i
creditorului iniial;
b) Subrogaia convenional la rndul su poate fi de dou tipuri: subrogaia
convenional consimit de creditor(art. 1.594 NCC) i subrogaia
convenional consimit de debitor(art. 1.595 NCC).
Subrogaia convenional consimit de creditor , scoate n eviden
faptul c transmiterea opereaz n momentul n care creditorul primind
plata, i transmite terului toate drepturile pe care le avea mpotriva
debitorului. Astfel, nu va fi necesar acordul debitorului n cadrul acestei
operatiuni. Pentru a dovedi plata, va fi nevoie ca n chitan, creditorul
s precizeze ca a transmis terului toate drepturile. De aceea, trebuie
reinut c aceast operaiune nu va fi prezumat niciodat.

Subrogaia convenional consimit de debitor, are loc atunci cnd

debitorul dorete din diferite motive, s achite mai repede datoria fa
de creditor. Acesta se poate mprumuta cu o sum de bani de la un ter,
cu care pltete datoria ctre creditor. In acest caz, persoana care a
acordat mprumutul, poate deveni creditor (subrogaie). ns, pentru
aceast operaiune sunt necesare ndeplinirea mai multor condiii:

182
- att mprumutul, ct i chitana de plat primit de la debitor trebuie
s fie nscrisuri cu dat cert;
- n contractul de mprumut, trebiue s se precizeze c mprumutul se
face pentru a plti datoria respectiv ctre creditor;
- n chitana de plat emis de creditor, trebuie s se precizeze c plata
s-a facut cu bani din imprumut.
Dac toate aceste condiii sunt ndeplinite, subrogaia opereaz fr
consimmntul creditorului iniial, cu excepia cazurilor n care va exista o
stipulaie contrar.
Noile dispoziii civile reglementeaz i un tip special de subrogaie: subrogaia
parial, reglemntat de art. 1.598 NCC. n cazul acestui tip de subrogaie, terul nu
pltete datoria n mod integral, ci, numai o parte din ea. De aceea, n acest caz vor
rmne doi creditori ai debitorului, cel iniial, pentru o parte din datorie i cellalt
pentru partea pltit. n cazul n care cei doi creditori se vor ndrepta mpotriva
debitorului, acetia trebuie s urmeze o ordine de preferin, iar potrivit art. 1.598
alin. (1) NCC, va fi preferat creditorul iniial, dac este titular al unei
garanii(personale sau reale). Cu toate acestea, ordinea poate fi inversat dac
creditorul iniial, s-a obligat fa de noul creditor s-i garanteze plata fcut de cel
din urm.

C) Preluarea de datorie. Aceast modalitate de transmitere a obligaiilor, presupune

un contract prin care datoria debitorului iniial din raportul obligaional, se
transmite ctre un ter care devine cu aceast ocazie noul debitor. Spre
deosebire de cesiunea de crean care are de regul o structur n care se
regsesc dou subiecte de drept, preluarea de datorie are o structur juridic
mai variat. n cazul cesiunii, contractul se ncheie ntre cedent i cesionar, iar n
cazul prelurii, ne putem da seama c putem fi n prezena a dou structuri
juridice corespunztoare acestei modaliti de transmitere a obligaiilor i
anume:
- operaiunea format din trei subiecte de drept, atunci cnd contractul se
ncheie ntre debitorul iniial i noul debitor. Cu toate acestea, potrivit art. 1.599
li.a) cu referire la art. 1.605 NCC, va fi necesar si acordul creditorului, ca parte a
operaiei juridice respective. Aadar, acel contract va fi incheiat cu acordul celor
trei pri. Pentru aceasta, nelegerea iniial dintre vechiul debitor i noul
debitor trebuie comunicat creditorului, potrivit art. 1.606 NCC, iar n absena
unei astfel de comunicri, acestuia din urm nu i se poate cere s-i dea acordul.
Pn la acel moment, noul i vechiul debitor pot modifica i denuna contractul,
ns, dup ce va fi comunicat ctre creditor, nu va mai fi posibil denunarea
contractului respectiv.

183
Creditorul, dup ce a primit comunicarea, trebuie s dea rspunsul su n
termenul rezonabil stabilit de ctre cel care face comunicarea[art. 1.607 alin.(1)
NCC]. Dac comunicarea s-a facut de ctre ambii debitori, rspunsul trebuie s
fie dat de creditor n termenul care se mplinete cel din urm. Dac nu se va
rspunde n termenul respectiv, atunci se consider c respectivul, creditor, a
refuzat operaia juridic. Aici este bine de subliniat faptul c indiferent, dac
creditorul refuz, asta nu nseamn ca acordul dintre cei doi debitori nu poate
produce efecte juridice, acela reprezint totui un contract.
Efectele unei astfel de operaiuni sunt oarecum previzibile, n sensul c noul
debitor, va fi obligat fa de vechiul debitor s execute datoria fa de creditor
(aceast plat este una care poate fi fcut i de ctre un ter), iar acesta din
urm nu poate refuza dac plata corespunde cerinelor rspective. ns, pn la
momentul la care creditorul i d acordul, nu se va nate dreptul acestuia
mpotriva noului debitor i n consecin va fi inut s-i ndeplineasc cu
precdere obligaiile prevzute de art. 1.608 NCC;
- operaiunea format din dou subiecte de drept, atunci cnd se ncheie ntre
creditor si noul debitor. n acest caz, nu va mai fi nevoie de acordul vechiului
debitor. De asemenea, indiferent de forma acelui contract, efectele sunt
aceleai, adic, vechiul debitor va fi nlocuit cu noul debitor. n cazul n care se
constat c noul debitor este insolvabil, debitorul initial nu va fi liberat de
datorie.
Totodat, n ceea ce privete accesoriile datoriei respective, de ele va
beneficia creditorul numai n msura n care exista o fideiusiune, motiv pentru
care depinde de acordul expres al fideiusorului. ns, dac va fi vorba de garanii
reale, acelea vor functiona i fa de noul debitor.
n egala msur este deosebit de util s amintim faptul c, exact ca n cazul
cesiunii de crean sau al subrogaiei, noul debitor poate opune creditorului
toate mijloacele de aprare pe care le avea i debitorul iniial.

3. Modaliti de transformare a obligaiilor

Prin transformarea obligaiei (novaia), am putea nelege operaiunea juridic
care schimb, cu acordul prilor, unul dintre elementele raportului juridic
obligaional: subiectul, obiectul sau cauza. Aadar i n cazul transformrii
obligaiilor, trebuie s fim n prezana unei noi convenii ncheiate ntre prile unui
raport obligaional prestabilit.
n noile dispoziii civile, transformarea obligaiilor poate fi efectuat prin
intermediul novaiei, care i are sediul materiei n coninutul art. 1.609-1.614

184
NCC. De asemenea, este util s amintim c n vechiul Cod, aceast transformare
se putea face prin novaie sau delegatie(art. 1.128-1.137). Delegaia, care nu se
mai bucur de o reglementare n acutualel dispoziii civile, reprezenta de fapt o
novaie prin schimbare de obiect.
Novaia reprezint un contract prin care un raport obligaional existent, se
transform, prin schimbarea creditorului ori a debitorului, a cauzei ori a obiectului
obligaiei. Aceast operaiune are consacrat o definiie legal n coninutul art.
1.609 NCC. Potrivit acestui text, novaia reprezint operaiunea juridic consacrat
contractual prin care prile neleg s sting o obligaie veche i s o nlocuiasc cu
una nou.
Dac avem n vedere faptul c novaia are un caracter extinctiv cu privire la
obligaia veche, unii autori123 strini analizeaz instituia n cadrul mijloacelor
juridice de stingere a obligaiilor.
Revenind la actualele dispoziii, art. 1.609 NCC, n afara definiiei legale,
reglementeaz i felurile novaiei. De aceea, trebuie s distingem ntre novaia
obiectiv i novaia subiectiv.
Novaia obiectiv, presupune schimbarea unui element obiectiv, reprezentat de
cauz sau de obiect.
Novaia subiectiv, este consacrat prin schimbarea unui subiect, creditorul sau
debitorul raportului juridic obligaional prestabilit.
n acest sens, este important s reinem c n cazul n care novaia este
obiectiv, acordul de novaie de ncheie ntre prile iniiale, adic ntre creditor i
debitor. n schimb, n cazul novaiei subiective, trebuie s distingem dup cum se
pune n discuie, schimbarea debitorului sau schimbarea creditorului.
De asemenea, n cazul novaiei obiective, contractul va privi dou subiecte de
drept, n sensul c acel contract va fi ncheiat ntre creditor si noul debitor. Teza
final a alin.(2) art. 1.609 NCC, precizeaz c n acest caz, novaia poate opera cu
uurin fr consimmntul vechiului debitor. n continuare, alineatul urmtor al
aceluiai articol, care se refer la novaia prin schimbare de creditor, chiar dac nu
este prevzut, rezult c novaia are o structur juridic compus din trei pri: cele
dou subiecte iniiale i noul creditor.
n ceea ce privete condiiile novaiei, trebuie sa avem n vedere mai nti
existena unei obligaii valabile, pentru ca ea s poat fi transformat prin
intermediul novaiei. Dac obligaia veche va fi nul n mod absolut, atunci novaia
nu poate produce efecte juridice. ns, n cazul n care vechea obligaie este

123 A se vedea n acest sens, A. Benabent, op. cit., pp. 602- 609.

185
afectat de un motiv de nulitate relativ, acordul de novaie poate avea
semnificaia confirmrii cauzelor de nulitate relativ care afecteaz obligaia.
O alt condiie deosebit de important a novaiei, relev faptul c va fi nevoie ca
obligaia noua s fie valabil. n acest caz, dac obligaia nou va fi nula n mod
absolut, rmne n vigoare obligaia veche. Dac obligaia nou va fi afectat de un
motiv de nulitate relativ, prile pot confirma ulterior actul, sau dac va trece
termenul de prescripie, obligaia nou se consolideaz, fapt pentru care obligaia
rmne n vigoare.
Urmtoarea condiie scoate n eviden faptul c, pentru a fi n prezena
novaiei, trebuie s existe intenia prilor de a nova. Cu alte cuvinte, trebuie s
existe animus novandi i s rezulte din contract fr dubiu aceasta.
O ultim condiie a novaiei, ilustreaz faptul c pentru a fi n prezena novaiei,
trebuie s existe un element nou, care practic schimb un altul din vechiul raport
obligaional. n funcie de felul novaiei acest element nou poate fi reprezentat de
pild, de un subiect al raportului obligaional, sau de un element obiectiv.
Pentru a fi valabil o novaie, n afara acestor condiii specifice i innd cont de
faptul c mbrac forma unui contract, ea trebuie s ndeplineasc i toate condiiile
de valabilitate stabilite de art. 1.179 NCC.
De asemenea, n privina probei novaiei, art. 1.61 NCC, precizeaz c novaia nu
se prezum, intenia de a nova trebuie s fie nendoielnic i aceast intenie din
punctul nostru de vedere va fi reprezentat prin cerina elementului nou. Totodat,
n ceea ce privete cerinele de prob, trebuie s avem n vedere cerinele generale
pentru dovada unui act juridic.
Un alt aspect deosebit de important pe care trebuie s-l amintim, scoate n
eviden faptul c novaia poate s opereze cu privire la orice raport obligaional,
indiferent de izvorul lui. Chiar dac este consacrat ntr-un contract, n care chiar
obligaia veche se poate nnoi, novaia poate s izvorasc nu numai din acel nscris,
ci i din alt izvor de obligaie cum ar fi un delict civil(i obligaia nscut dintr-un
delict civil poate fi novat).
Referitor la garaniile obligaiilor novate, dispoziiile art. 1.611 NCC, consacr o
serie de reguli. Astfel, dac este vorba despre o ipotec care garanteaz obligaia
initial, aceasta se poate stinge ca efect al novaiei, cu excepia cazului n care n
novaie se prevede n mod expres supravietuirea ipotecii respective.
De asemenea, urmtoarele alineate ale textului amintit, introduc cteva
nuanri. Spre deosebire de cesiunea de crean i de subrogaia real, cazuri n
care puteau fi opuse toate mijloacele de aparare pe care le avea vechiul debitor, n
cazul novaiei, acestea numai sunt posibile, aa cum se stabilete n coninutul art.
1.612 NCC.

186
Atunci cnd exist n raportul iniial solidaritate pasiv, novaia ncheiat de
creditori cu unul dintre debitorii solidari, i libereaz pe ceilali debitori solidari. De
asemenea, n cazul n care exist o fideiusiune i dac se ncheie novaia ntre
creditor i debitor, odat cu obligaia veche se va stinge i raportul respectiv de
garanie.
De la aceste reguli, identificm o singur excepie n coninutul art. 1.613 alin.
(2) NCC. n acest caz, dac codebitorii solidari i dau acordul, se va produce efectul
novaiei. Dac acetia nu i vor da acordul, atunci va subzita creana iniial. n
ceea ce privete creditorii solidari, potrivit art. 1.614 NCC, dac numai unul dintre
acetia i va da acceptul, novatia nu va fi opozabil celorlali creditori solidari.
La final, trebuie s reinem c cel mai important efect al novaie, relev faptul c
obligaia veche se va stinge i se va naste una nou.