Cuprins - Modele teoretice si tipuri concrete de economie de piata

1 Economia de piata contemporana concept si trasturi

2 mecanismul de functionare al economiei de piata
3 modele teoreteice ale economiei de piata
3.1 modelul neoclasic
3.2 modelul keynesist
3.3 modelul institutionalist
3.4 modelul libertarian
3.5 modelul economiei reglate
3.6 modelul dezechilibratelor interne
4 Tipuri concrete de economie de piata
4.1 Tipul anglo saxon
4.2 tipul vest european
4.3 tipul economiei sociale de piata
4.4 tipul nordic
4.5 tipul de conomie paternalista de piata
5 concluzii
6 bibliografie

1 Economia de piata contemporana concept si trasturi

Economia de pia se definete ca fiind acea form modern de organizare i
funcionarea a economiei de schimb n care ntreprinztorii i desfoar activitatea
economic n mod liber, autonom i raional, corespunztor cerinelor pieei n scopul
satisfacerii unor nevoi existeniale tot mai sporite, cu resurse economice limitate.
n condiiile actuale, pentru funcionarea eficient a economiei de pia trebuie avut
n vedere existena cumulativ a urmtoarelor condiii:

piaa este cadrul general prin care se stabilete ce, ct i pentru cine s se

produc n condiiile libertii de aciune a agenilor economici;

deciziile economice sunt luate n mod liber de ctre indivizi i firme, din
interaciunea acestora rezultnd producia global i consumul;

concurena ntre agenii economiei i obinerea unui profit ct mai mare

reprezint obiectivul major al activitii i criteriul esenial n evaluarea eficienei acestuia;

indivizii acioneaz pe baza intereselor personale i a principiului eficienei

maxime, atingerea acestor interese realizndu-se prin mecanismul preurilor, numai n msura
n care deciziile lor iau n considerare interesele i dorinele celorlali;

formarea liber a preurilor bunurilor economice pe baza cunoaterii de ctre

agenii economici, a cererii i a ofertei;

proprietatea privat a pluralismului formelor de proprietate a agenilor

economici;

instituionalizarea juridic i economic a economiei de pia;

intervenia statului avnd rolul de a asigura cadrul instituional al economiei de

pia i supravegherea funcionrii normale a acestuia, prin folosirea cadrului legal i a

prghiilor economice;

existena unei structuri tehnico-economice moderne (factori de producie, mod

de combinare a acestora, sistem financiar-bancar etc.) ca o condiie a satisfacerii decente a
nevoilor fundamentale ale tuturor cetenilor
Economia de pia contemporan a fost creat ncepnd cu secolul al XIX - lea, prima
ar n care s-au pus bazele acesteia fiind Anglia.
Producia, repartiia, schimbul si consumul se pot realiza pe baza liberei initiative.
Libera initiativa:

fiecare individ este liber s ntreprind, s organizeze, s gestioneze i s

conduc o activitate economic;

fiecare individ este liber s produc, s obin un venit si s-l cheltuiasc dup
propria voin;

fiecare individ este liber s economiseasc o parte din venit;

Limite n ceea ce priveste exercitarea dreptului de libertate fiind introduse de:

regulile juridice
regulile sanitare
regulile de funcionare, etc.
Trsturile economiei de pia contemporan sunt:

economie multipolar ( se caracterizeaz printr-o pluralitate de centre existente

de initiativ, decizie, organizare);

economie de ntreprindere;

economie descentralizat: decizii luate de numeroi ageni economici;

economie centralizat: organizat, gestionat i condus de stat;

economia n care unitatea de calcul este moneda;

economie n care obiectul central al oricarei activiti economice l reprezint

profitul;

economie n care statul intervine indirect i global: statul nu susine

mecanismele pieei, dar le completeaz i le coreleaz;

economie n care proprietatea privat este predominant;

n viaa social structurile economice au un rol prioritar i influeneaz toate

celalalte structuri.

se caracterizeaz prin separarea celor trei puteri n stat;

economia de piaa s-a dezvoltat mpreun cu instituiile legislative de stat.

Economia de piaa funcioneaz prin mecanismele pieei concurente.
Prin prisma obiectului tranzacie avem 5 tipuri de piee:
*
*
*
*
*

piaa bunurilor i serviciilor;

piaa muncii;
piaa de capital;
piaa valorilor imobiliare (sau financiar);
piaa monetar valutar;
Funciile economiei de pia contemporan sunt:

alocarea i utilizarea eficient a resurselor;

reglarea functionrii i infiltrarea unei echilibrri a resurselor;

n planul conceptual exist mai multe sisteme teoretice de economie de pia care,
caracterizeaz marile orientri ale gndirii economice contemporane astfel:
1. Modelul Neoclasic are la baza mecanismul pieei concurena, care reprezint fora
obiectiv de coordonare a opiunilor i activitilor agenilor economici. Astfel este posibil
autoreglarea i funcionarea economiei. Fr a se exclude orice rol al statului n economie se
accept o intervenie selectiv a statului prin politici monetare, fiscale, bugetare. n acest
model teoretic se acord o importan deosebit ofertei, se susine posibilitatea eficientizrii
economice prin variante alternative de utilizare a resurselor
2. Modelul Keynesist se bazeaz pe ideea ca mecanismele pieei, nu pot s asigure
singure i n mod automat funcia de echilibrare a economiei i folosirea deplina a resurselor

i n mod deosebit a forei de munc. De aceea este necesar intervenia permanent a statului.
Spre deosebire de neoclasici, Keynesisti consider cererea cea mai important.
3. Modelul Institutionalist, n acest tip de abordare teoretic se apreciaz ca n
economia real de azi nu se regsesc marile impozite ale teoriei clasice cum ar fi concurenta
pura i perfect, legea randamentelor descrescnde, hegemonia consumatorului, proprietatea
i initiativa privat.
Deopotriv au aparut fenomene noi n legatur cu initiativa privat, puterea de
decidere a proprietarului n sensul c exist o separare ntre puterea de proprietar i manager.
De aceea ei susin ca este necesar o intervenie institutional n economie pe linia controlului
preurilor, a repartiiei veniturilor precum i ntr-o planificare orientativ i stabilirea unor
strategii de dezvoltare. n viziunea lor o problem ce necesit o intervenie o reprezint
securitatea unitailor publice. Alaturi de o planificare orientativ se precizeaz un control al
preurilor (intervenia statului la nevoie)
4. Modelul Libertarian
Model neoliberal radical care respinge orice ncercare de implicare a statului n
economie, considernd-o dunatoare. Se caracterizeaz prin: absolutizarea eficienei
mecanismelor de piaa, inclusiv pe linia realizrii echilibrului economic; de aceea se
preconizeaz generalizarea liberalizarii economie. Orice intervenie a statului este considerat
ca o reducerea a libertaii i drepturilor. Se susine necesar extinderea proprietai private
chiar si n domenii de utilizare public.

A aprut n anii '60 n Anglia n sectoarele

producatore de energie electric, termic.

Principalele forme de piee contemporane

1. Piaa bunurilor de consum.
Piaa bunurilor de consum const din ansamblul vnzrilor cumprtorilor al ofertei
i cereri de bunuri materiale i servicii avnd ca destinaie satisfacerea nevoilor personale i
colective, precum i dintre toate celelalte operaiuni care se includ n comerul cu ridicata i
cu amnuntul. Complexitatea i eterogenitatea acestui segment de pia este condiionat n
primul rnd de diversitatea i dinamica bunurilor de consum de uz curent i de folosin
ndelungat, bunuri alimentare i mbrcminte.
n funcie de starea obiectului supus vnzrii cumprrii n momentul tranzaciei
piaa se prezint sub doua forme:
-piaa real;
-piaa fictiv;

Piaa real exprim cererea de bunuri sau servicii i de factori de producie prezentate
n momentul tranzaciei pe piaa dat.
Piaa fictiv care nu este altceva dect bursa de mrfuri presupune confruntarea dintre
cerere i oferta, care are loc sub forma circulaiei titlurilor de valoare.
2. Piata capitalului.
Fr s aib o dimensiune speculativ piaa de capital este oarecum o suprastructur.
Prin intermediul pieei de capital se creeaz resurse pentru economia real, iar instituiile din
acest sistem pot evalua cu un grad ridicat de sensibilitate eficiena alocrii resurselor din
economie.
Economiile naionale se caracterizez prin existena i funcionarea unor piee
monetare i de capital mai mult sau mai puin dezvoltate. Adesea este greu s se fac o
delimitare net ntre cele dou tipuri de piee ntruct n realitate ele se ntreptrund i se
intercondiioneaz.
Pieele de capital spre deosebire de cele monetare sunt specializate n efectuarea de
tranzacii cu active financiare cu scadene pe termeni medii i lungi. Prin intermediul lor
capitalurile disponibile sunt dirijate ctre agenii economici naionali sau de pe pieele altor
ri unde nevoile de capital depesc posibilitile monetare impun anumite resticii privind
accesul la resursele financiare interne.
Piaa capitalului sau piaa activelor financiare o difinim aici ca loc de ntilnire ntre
nevoile de resurse bneti ale ntreprindelor i disponibilitile bneti ale menajelor, ale
gospodriilor de familie. Piaa capitalului se refer la achiziiile i vnzarile de titluri de valori
cu o scaden mai mare de un an. Aceste deplasri de capitaluri financiare de pe o pia
naional ctre alt pia au condus practic la crearea si funcionarea n afara pieelor interne
de capital a unei piee internaionale de capital.
Realitile economice din rile cu economie de piaa arat influena unor factori cum
ar fi:

localizarea geografic;
trsturile psihice, etnice, morale, mentaliti, obiceiuri;
Aceti factori particularizeaz fiecare economie naional n parte. Din multitudinea

de experimene putem desprinde cteva;

2 mecanismul de functionare al economiei de piata
Este forma moderna de organizare a activitatii economice n cadrul careia oamenii
actioneaza n mod liber, autonom si eficient, n concordanta cu regulile dinamice ale pietei
si valorificarea eficienta a resurselor existente, pentru satisfacerea nevoilor oamenilor.
Economia de piata constituie un sistem economic, ale carui nceputuri au fost marcate de
aparitia sistemului capitalist n Europa, n economia de piata trebuie avute n vedere o

serie de particularitati n timp si spatiu, n ceea ce priveste structura proprietatii, n

principal ponderea proprietatii private, gradul de autonomie si de libertate de decizie a
ntreprinzatorilor, masura n care se foloseste managementul strategic, n general, n
economia de piata, proprietatea privata are ponderea hotartoare. Institutiile economice de
baza ale economiei de piata sunt: ntreprinderea privata (individuala sau colectiva), piata
ca relatie ntre oferta si cerere, mecanismele si regulile acesteia avnd rol hotartor n
desfasurarea vietii economice si statul care devine agent economic autonom si care, prin
reglementari economice si financiare, intervine n viata economica.
Economia de piata se caracterizeaza printr-un mecanism adecvat de functionare ale
canii componente sunt: cererea., oferta, concurenta si preturile. Combinarea factorilor de
productie consta n obtinerea produselor n conditii de rentabilitate.
Proprietatea individuala reprezinta postulatul de baza al economiei de piata,
totodata este suportul fundamental al liberei initiative, al liberei ntreprinderi. O alta
caracteristica a economiei de piata este egalitatea n fata legii a agentilor economici.
Proclamata juridic si sustinuta de statul de drept, egalitatea economica dintre indivizi si
grupuri de indivizi.
Statul democratic este garantul bunei functionari a institutiilor economice si
juridice specifice. El apara structurile economice globale: proprietatea individuala si
contractele economice si comerciale, raporturile asociatilor si actionarilor.
Bancile, institutiile financiare si asigurarile au devenit un agent economic autonom,
se poate spune ca economia de piata favorizeaza pe cei puternici si penalizeaza pe cei
slabi. Costurile sociale ale unor fenomene ca inflatia si somajul sunt suportate de cei cu o
situatie economica slaba.
2.1. PIAA
Piata este o categorie economica specifica productiei de marfuri si a economiei de
schimb, care exprima totalitatea relatiilor de vnzare-cumparare ntre agenti economici,
care mpreuna cu fenomenele legate de manifestarea ofertei si a cererii de marfuri n
conexiune cu spatiul si timpul n care se desfasoara acestea.
Piata reprezinta locul de ntlnire reala dar si fictiva ntre vnzatori si cumparatorii
de bunuri - factori de productie (munca, pamnt, resurse naturale, capital, bani) si de
bunuri corporale si servicii de consum individual, n plus, n sfera pietei se includ si
conditii concrete n care se formeaza si se manifesta oferta si cererea de bunuri
economice.
Aparitia si dezvoltarea pietei sunt determinate n mod direct de diviziunea sociala a
muncii si de autonomia producatorilor, ea devenind necesara atunci cnd functia
consumului este separata de functia productiei.

Privita ca un mecanism complex ce cuprinde cererea, oferta, concurenta si

preturile, piata determina comportamentul agentilor economici. Pe piata se verifica
concordanta dintre nivelul productiei, structura productiei si cererea sociala, finaliznduse practic actiunea cererii si ofertei precum si caracterul dinamic 111l1116b al legii
valorii.
Functiile pietei n cadrul mecanismului economic sunt:

piata face legatura permanenta dintre agentii economici producatori si

agentii economici consumatori, respectiv consum.

piata stabileste proportiile necesare

reproductie.

productiei,

respectiv

propria

piata asigura echilibrul economic pe termen lung, n principal echilibrul

ntre oferta si cerere, consum.

2.1.1. TIPURI DE PIEE
n literatura se specialitate, piata este considerata un ansamblu de mijloace de
comunicare prin care vnzatorii si cumparatorii se informeaza reciproc despre ceea ce ei
au, despre ceea ce acestia au nevoie, despre preturile pe care le cer si pe care le propun
pentru ca tranzactiile dintre ei sa se ncheie, piata este constituita din mai multe segmente,
deci piata reprezinta un sistem de piete.
ncadrarea unui segment ntr-un tip de piata depinde criteriul de referinta propus:
Dupa natura economica a bunurilor ce fac obiectul tranzactiilor comerciale:
1.
piata bunurilor economice, respectiv a bunurilor de folosinta curenta, urmata
de cele de folosinta ndelungata si al serviciilor de consum individual (posta, telefon,
radio);
2.

piata bunurilor de productie n care n primul rnd este piata capitalului

(bunuri investitionale, titluri de proprietate), apoi piata muncii, piata resurselor naturale,
piata financiara etc.
Dupa forma obiectelor schimbate, piata poate fi:
1.
omogena - piata bunurilor uniforme;
2.
eterogena - piata bunurilor diferentiate.
Dupa starea obiectului schimbului:
1.
piata reala, respectiv cererea si oferta de bunuri de consum si de factori de
productie;
2.
piata fictiva, respectiv cererea si oferta de titluri de proprietate.
Dupa timpul n care se transfera obiectul destinat schimbului:
1.
piete la termen;
2.
piete la vedere;
3.
piete disponibile sa livreze.
Dupa numarul si forta participantilor:
1.
piata cu concurenta perfecta sau pura;
2.
piata cu concurenta imperfecta.
Dupa sfera extinderii sociale a schimbului:
1.
piata locala;

2.
piata regionala;
3.
piata nationala;
4.
piata internationala.
2.2. CEREREA sI OFERTA
Exprima faptul ca n economia de piata - economia concurentiala - cnd toate
celelalte conditii ramn constante, cererea pentru un anumit produs sau serviciu creste pe
masura scaderii pretului, iar oferta creste pe masura ce pretul creste. Rezulta, deci, ca ntro economie de piata, pretul variaza n raport direct cu cererea si n raport invers cu oferta.
Deci, la rndul sau, raportul dintre cerere si oferta este influentat de variatiile pretului.
Avnd n vedere corelatia dintre cerere si oferta - cererea fiind din partea consumatorului,
iar oferta din partea producatorului, putem deduce si sublinia ca o cerinta esentiala a
acestei legi este ca oferta sa se ncadreze ntocmai cantitativ si calitativ cu cererea.
2.2.1. CEREREA
Cererea reprezinta cantitatea de bunuri pe care agentii economici sunt dispusi sa o
cumpere la un anumit pret ntr-un timp dat. Cererea poate fi:

pentru produse sau servicii reprezinta cantitatea care consumatorii sunt

dispusi sa o cumpere din toate produsele sau serviciile de acelasi fel.

pentru o unitate economica sau firma reprezinta cantitatea care consumatorii

sunt dispusi sa o cumpere la diferite preturi din productia respectiva.

cererea de marfuri a ntreprinderilor, firmelor.

Aceste cereri reprezinta materializarea unor nevoi ca urmare a activitatii n general
a firmelor producatoare de bunuri materiale. Firmele producatoare, indiferent de domeniul
n care actioneaza, realizeaza acte de comert, ele cumpara n general ceea ce cumpara
industria (materii prime, produse semifabricate) le transforma prin procese de fabricatie n
ansamble de produse, eventual elemente de masini care vor fi vndute sau vor fi
transformate n elemente de masini necesare propriei activitati, care vor intra n activul
ntreprinderii ca mijloace de realizare. Pentru detalierea cuprinzatoare a acestor cereri vom
defini urmatoarele categorii de cereri:

ntreprinderi industriale de extractie si prelucrare, care reclama existenta pe

piata a unor materii prime, semifabricate, echipamente, instalatii si masini specifice
acestei ramuri industriale;

ntreprinderi de constructii care implica pe piata att a materialelor de

constructii specifice prefabricate, echipament industrial de ridicat si transportat;

ntreprinderi de transport si societati de transport ca purtatoare ale cererii,

ndeosebi pentru echipamente industriale si furnituri pentru echipamente industriale dar si
a transferului de bunuri si persoane;

organizatii si societati prestatoare de servicii;

institutii specializate ca spitale, crese, camine etc;

institutii administrative;


ntreprinderi si firme destinate consumului intermediar.
Cererea de catre unitatile industriale este subordonata activitatii de procurare a
unor produse sau materiale care sa asigure buna desfasurare a unei anumite activitati, n
consecinta, beneficiarul va pretinde n mod explicit ca produsele sale sa fie la nivelul
performant a celor mai noi realizari din sectorul respectiv. Asemenea cereri formeaza
obligatia ca produsele sa fie nsotite de buletine de analiza a diferitelor laboratoare si
certificate care sa ateste parametrii de calitate conveniti. Orice ntreprinzator care produce
pentru piata este necesar sa cunoasca faptul ca deciziile de cumparare reprezinta decizia
sau rezultatul unei hotarri colective n cadrul careia au responsabilitati toate
compartimentele - aprovizionare, tehnic, productie, investitii, economic.
2.2.2. FORMELE DE MANIFESTARE A CERERII DE MRFURI
n functie de manifestarea nevoilor:
1.
Cererea efectiva - este cererea care se manifesta pe piata, avnd o
solvabilitate corespunzatoare.
2.
Cererea potentiala - reprezinta de asemenea nevoi reale, dar nu se manifesta
pe piata, ci datorita faptului ca cererea nu se comercializeaza sau se comercializeaza la un
nivel cantitativ sau calitativ inferior celui solicitat de cumparatorul potential ori
cumparatorul, nu este solvabil(a).
n functie de modul de manifestare n timp:
1.
Cererea curenta - este specifica n general marfurilor de prima necesitate produse alimentare, dar si o gama redusa de produse nealimentare
2.
Cerere periodica - se refera n special la produse de mbracaminte,
ncaltaminte, unele produse de uz casnic, materiale de ntretinere, caracterizndu-se cu o
repetabilitate de o anumita perioada.
3.
Cerere rara - este specifica bunurilor de folosinta ndelungata - automobile,
mobila, precum si utilajelor si instalatiilor tehnologice, care are n vedere satisfacerea
consumului intermediar industriei sau agriculturii
n functie de modul n care se formuleaza, cererea poate fi:
1.
Cerere ferma - are n vedere produsele de prima necesitate si de sortiment
simplu (ulei, pine zahar n cadrul consumului final si materii prime, energie,
combustibili, carburanti n cadrul consumului intermediar). Acest tip de cerere se
caracterizeaza prin fixarea consumatorului asupra produsului cantitativ si calitativ nainte
de contactul sau cu unitatile comerciale.
2.
Cerere spontana - se formeaza prin contactul cumparatorului cu marfa, n
acest caz, prezentarea ct mai larga a sortimentelor n magazine devine o conditie
esentiala pentru transformarea dorintei cumparatorului n decizia de cumparare.
n functie de modul n care evolueaza n timp, cererea de marfuri poate fi:

1.

Cerere constanta - are n vedere volumele si proportiile cererii - se mentin

neschimbate o anumita perioada de timp mai ndelungata.

2.
Cerere descrescnda - cnd dinamica proportiilor dimensionale se restrng n
timp datorita aparitiei unor produse noi superioare calitativ.
3.
Cerere crescnda - este aceea ale caror proportii dimensionale cresc n timp,
n special se manifesta la produsele de folosinta ndelungata la care parametrii tehnici au
fost verificati n timp.
3 modele teoreteice ale economiei de piata
3.1 modelul neoclasic
Economia neoclasica se refera la o abordare generala in economie care pune accentul
pe determinarea preturilor, a productiei si a distributiei veniturilor in cadrul pietelor, prin
intermediul cererii si ofertei.
Conform lui G.Grellet[necesit citare], un economist francez
Teoria neoclasica se intemeiaza pe date de pornire si un model de comportament.
Datele de pornire sunt considerate a fi exogene : este vorba despre scarile de preferinta ale
agentilor economici si despre cantitatile factorilor de productie la inceputul unei perioade.
Maximizarea obiectivelor agentilor , in conditiile constrangerii, din cauza datelor de pornire
constituie singira regula de comportament al agentilor. Aceasta se exprima pe piata prin
intermediul functiei ofertei si cererii. Functionarea pietei permite sa se stabileasca nivelul
cererii, ofertei, preturilor si folosirii (factorilor de productie si fortei de munca).
Teoriile neoclasice sunt obiectul de studiu al mai multor scoli economice, astfel ca
exista mai multe pareri prvind semnificatiile acestui curent. Totusi este recunoscut ca bazele
teoriei economice neoclasice au fost puse de Robert Lucas (Chicago), Thomas Sargent
(Stanford) si Robert Barro (Harvard). Ea se aseamana mult cu abordarea clasica in privinta
sublinierii rolului salariilor si preturilor flexibile, dar vine si cu ceva nou, asa numitele
asteptari rationale,prin care se cauta sa se dea o explicatie unor constatari de genul curbei
Phillips.
Bazele
Potrivit teoriei economice neoclasice:
1.
preurile i salariile sunt flexibile
2.
oamenii se folosesc de toate informaiile disponibile
Aceste dou postulate reprezint esena concepiei neoclasice despre activitatea
macroeconomic.
Prima parte a acestei concepii se apropie de ipoteza clasic a flexibilitii preurilor i
salariilor, ceea ce nseamn pur i simplu c ele se ajusteaz rapid pentru a echilibra cerere i
ofert.

Cea de-a doua ipotez constituie o noutate absolut, ea fiind inspirat de progresele
nregistrate n ultimii ani n domenii precum statistic i teoria comportamentului n condiii
de incertitudine. Potrivit acestei ipoteze oamenii i formeaz ateptrile pe baza celor mai
bune informaii aflate la baza lor. Astfel statul nu-i poate pcli pe ceteni deoarece ei sunt
bine informai i au acces la aceleai informaii ca funcionarii publici.
Legea pieelor
Subproducia este imposibil prin natura sa pentru c "ofert creeaz cerere".
Argumentul este c nu exist o deosebire semnificativ ntre o economie de schimb monetar
i una de schimb n natur. Orict ar produce fabricile, muncitorii pot cumpr. Ideea a fost
susinut chiar i n timpul Marii Crize cnd o ptrime din fora de munc american a fost
trimis n omaj prin urmtorul argument: "omajul care exist la un moment dat este produs
n totalitate de obstacole fricionale care se opun ajustrii instantanee a nivelului salariilor i
preului" [necesit citare].
Legea pieelor susine c nu pot exista perioade lungi de supraabunden. Dac
producia s-ar modifica, preurile ar scdea pentru asigurarea vnzrii produciei obinute n
condiii de ocupare maxim.
Ateptrile raionale
Ateptrile sunt foarte importante pentru via economic. Ele i determin pe
investitori s cheltuiasc o anumit sum de bani, iar pe consumatori s hotrasc dac i
economisesc veniturile. Cum poate ns tiina economic s abordeze ntr-un mod logic
problema ateptrilor? Economitii neoclasici au rspuns la aceast ntrebare formulnd
ipoteza ateptrilor raionale. Potrivit acesteia, previziunile sunt obiective i se bazeaz pe
toate informaiile disponibile.
Ipoteza ateptrilor pornete de la faptul c oamenii fac previziuni obiective. Mai
controversat este ideea conform creia oamenii se folosesc de ntreaga informaie existent i
de teoria economic. Aceasta presupune c ei neleg modul n care funcioneaz economia i
ce anume face guvernul. S presupunem astfel c parlamentul sporete ntotdeauna
cheltuielile n anii electorali. Potrivit teoriei ateptrilor raionale populaia va anticipa acest
comportament i va aciona n consecin.
Principala noutate care apare n teoria economic neoclasic const n aceea c,
datorit ateptrilor raionale, statul nu poate pcli populaia cu msuri economice
sistematice.
Implicaiile asupra teoriei macroeconomice
Conceptia economica neoclasica poate fi fructuos aplicata in multe ramuri ale stiintei
economice. Aici ne vom concentra asupra a doua implicatii: natura pietei muncii si curba
Philips.
omajul

Este somajul voluntar sau involuntar? Somajul involuntar este o situatie in care
muncitorii calificati sunt incapabili sa gaseasca de lucru la nivelul curent al salariului.
Economistii keynesisti cred ca o parte importanta a somajului este de natura involuntara, mai
ales in perioadele de recesiune.
Dimpotriva, economistii neoclasici cred ca, in majoritatea cazurilor, somajul este
voluntar. In opinia lor, piata muncii se redreseaza rapid dupa socuri, deoarece salariile se
modifica pentru a se reechilibra si oferta de munca.Astfel, nivelul somajului creste in timpul
recesiunilor pentru ca tot mai multi oameni se afla in cautarea unor slujbe mai bine platite,si
nu pentru ca acestia nu-si pot gasi de lucru.Oamenii someaza pentru ca si-au parasit slujbele,
cautand altele mai bine remunerate, si nu pentru ca salariile ar fi prea mari,cum se intampla in
cazul somajului involuntar.
Curba Phillips
Una din marile provocari careia trebuie sa ii faca fata orica scoala economica este
aceea de a explica principalele reguli ce guverneaza ciclul economic intr-un mod coerent si in
acelasi timp, compatibil cu alte aspecte ale vietii economice. Conceptia economica clasica
este atragatoare deorece corespunde cu majoritatea teoriilor privind cererea si oferta.
Provocarea consta in a explica cele mai importante elemente ale ciclurilor economice, cum ar
fi curba Phillips sau legea lui Okun. Daca nivelul somajului este ridicat in timpul recesiunilor,
nu se va spune pur si simplu ca oamenii au hotarat ca anul respectiv este potrivit pentru
concedii mai lungi. Cum ar explica o astfel de teorie lunge criza globala din anii 1930 sau
declinul inregistrat in ultimii ani de tarile cu economie de piata?
Economostii neoclasici considera ca perceptia gresita reprezinta cheia ciclurilor
economice. Ei cred ca somajul atinge niveluri inalte deoarece lucratorii au o parere confuza
despre conjunctura in care se afla economia ; ei isi parasesc slujbele de buna voie in speranta
ca vor gasi altele mai bine platite, dar in cele din urma ajung pe listele somerilor. Ori, in faxa
de expansiune a ciclului economic, productia atinge niveluri inalte, iar somajul scade cand
oamenii, supraestimand valoarea salariului real sunt pacaliti sa munceasca mai mult.
Analiza se poate face folosind curba Phillips corespunzatoare inflatiei. Potrivit teoriei
economice clasice, curba Phillips pe termen scurt are forma unei drepte verticale in punctul
reprezentanmd rata naturala a somajului sau nivelului de echilibru. Aceasta curba este
echivalenta drepteiclasice a ofertei agregate, situatie in care productia nu este influentata de
cererea agregata.
Atunci de unde provin curbele Phillips in panta descandenta? Ele sunt rezultatul unui
proces dinamic, in care oamenii se gasesc temporar intr-o stare de confuzie privind valoarea
reala a salariilor.

Spre exemplu, daca Banca Nationala sporeste neasteptat rezerva de bani se ajunge la
cresterea neasteptata a salariilor si preturilor. Muncitorii percep gresit evenimentele
economice, nestiind ca preturile cresc la fel de repede ca si salariile, deci oferta de munca
creste si somajul scade.
Astfel, conform teoriei neoclasice,curba phillips aparenta pe termen scurt este
rezultatul unor perceptii gresite a salariului real si a preturilor relative.
Categorii de probleme cu care se confrunt teoria neoclasic
Aprecierile exegetilor occidentali, in fata ecoomistilor de orientare neoclasica se pun
cateva mari caegorii de probleme si Anume :

In ce conditii o societate organizata pe criterii si cerinte ale pietei poate sa

realizeze echilibrul general si optimul economico-social

Ce se intampla cand conditiile respective nu sunt intalnite in realitate

In ce masura este posibila integrarea in mecanismele pietei a proceselor si

fenomenelor care,in mod traditional nu fac parte din ea,ii sunt exogene.Din aceasta categorie
sunt mentionate mai intai de toate mediul inconjurator,calitatea lui,serviciile publice si
cresterea rolului statuluiin economie.
Problemele echilibrului economic au capatat o importanta majora in proecuparile
economistilor neoclasici . Preocuparile lorau fost stimulate de nepotrivirea dintre postulatul
realizarii automate a echilibrului intre cerere si oferta, care exclude posibililtatea crizelor si
somajului, pe de o parte, si realitatea, care arata cu totul altfel.
Pritre conditiile realizarii echilibrului ,presupuse de modelul neoclasic,se numara :

functionarea nestingherita a mecanismelor pietei ;

liberul arbitru al agentilor economici ;

preturi mici si stabile;

Ele stau in atentia economistilor neoaclasici si realizarea lor este prezentata ca
posibila,cu conditia intrunirii unui numar de ipoteze.
Cercetarea si dezbaterile au fost orientate in mare masura asupra ipotezelor. Una dintre
ipoteze este cea a concomitentei realizarii echilibrului in toate cele patru piete :a marfurilor
,capitalului,fortei de munca si monetare ceea ce este greu aproape imposibil de realizat in
conditiile gradului mare de complexitate,de interdependenta intre economiile lumii.
O ipoteza a echilibrului de piata este cea a suveranitatii absolute a cumparatorilor de a
dispune de cheltuirea veniturilor lor,in timp ce in realitate intervin multi factori care determina
o suveranitate relativa.
Modificarea frecventa a raporturilor dintre cerere si oferta imprima preturilor un
caracter fluctuant .In economiile de scara industriala productia in serii mari are ca efect
cresterea productivitatii si scaderea preturilor pana la un punct pe masura cresterii cantitatilor
produselor .Din acest motiv echilibrul general obtinut din intersectarea curbelor cerere si
oferta este pus sub semnul intrebarii.

Ipotezele mentionate pentru a se putea realiza echilibrul sunt putin satisfacute in

realitate, pentru ca piata in stare dinamica tinde mereu spre echilibru dar nu il atinge
niciodata.se ridica astfel problema limitelor pe care le are piata in determinarea ofertei si
cererii,a preturilor si a calitatii marfurilor care se schimba.
Remarcilor critice privind limitele economiei de piata in realizarea echilibrului
,economistii neoclasici le-au raspuns in doua feluri :

nu a venit inca ziua in care ipotezele teoretice sa-si gaseasca integral

corespomdenta in realitatile practicii economiei de piata, dar spre acea zi trebuie sa se tinda;

sa se renunte la conceptul de echilibru pentru a salva cadrul conceptual al

pietei, dar in conditii de dezechilibru sistemul de preturi isi pierde caracterul de indicator al
realitatii produselor ,alocarea resurselor nu mai poate fi optima, isi face aparitia subutilizarea
factorilor. Combinarea conceptului de echilibru cu cel de dezechilibru a pus problema
regandirii intregului sistem conceptual al economiei de piata pentru a-i asigura coerenta avuta
pana la mutatia respectiva.
Piata este elementul fundamental al neoclasicismului. Dar nu toate fenomenele unei
economii tin de piata. Unele sunt exogene. Problema este daca, teoretic si practic, ele pot fi
integrate pietei ca sa poata fi solutionate prin ea. Pentru exemplificare, se poate folosi functia
economica a statului si calitatea mediului ambiant.
Regula de fier a pietei este schimbul: se da ceva ca sa se obtina altceva, ambele parti al
operatiunii cautand sa obtina avantaje. Servicii publice ca invatamantul sau apararea nationala
nu se integreaza in piata si numai in parte se supun regulilor ei.
Toti cetatenii contribuie la alimentarea bugetului tarii in moduri foarte diferite, iar
serviciile publice de care beneficiaza sunt independente de contributiile lor. Plateste sau nu
impozit, cetateanul se bucura de invatamant si aparare nationala. Ele sunt bunuri ale societatii
de care beneficiaza membrii ei dupa cum au nevoie si ei si societatea. Aceste asunt servicii
colective indivizibile menite sa contribuie la mentinerea macrocolectivitatii in care traiesc
indivizii. In cadrul acestui sector, nu concurenta este cea care reglementeaza si rezolva
problemele, ci reglatorii construiti de forta publica in economie si manevrati prin politici
determinate.
Serviciile publice, neputand fi integrate de neoclasici in teoria lor, sunt lasate in afara
modelului fiind apreciate ca exceptii de la reguliile pietei. Se fac si incercari prin care sa se
arate ca si invatamantul, cel universitar de exemplu, ar putea fi supus reguliilor pietei. Plata
pentru inscriere, frecventarea cursurilor si absolvirea sa fe in functie de calitatea serviciilor
oferite. In acest caz, ar avea acces la un invatamant de calitate superioara un numar mai
restrans de tineri, cei din lumea bogata, ceea ce ar contraveni intereselor tarii si regulilor

democratiei. In unele tari invatamantul particular este finantat dela bugetul central sau de la
bugetele centrale, pentru a imbina interesele particulare cu cel general.
Problemele devenite atat de acute ale degradarii mediului inconjurator, ale diminuarii
si epuizarii resurselor regerabile sunt incluse de neoclasici in categoria efectelor exterioare
pentru ca nu fac parte din niciuna din cele patru piete mentionate.Se poate constitui, pentru ele
a cincea categorie de piata dac sunt internalizate in modelul neoclasic al economiei de piata?
Deteriorarea calitatii mediului inconjurator sub cele mai variate forme-infestarea
aerului

si

apei,

despaduririle,ploile

acide,eroziunea

solurilor,epuizarea

resurselor

neregenerabile,etc- aduce prejudicii colectivitatilor si indivizilor, agentilor economiei.

Factorii raspunzatori de actiunile deteriorarii raporturilor dintre om si natura nu sunt
constransi sa plateasca pentru prejudiciile aduse,ceea ce, in logica pietei, nu este ceva rational
si contribuie la o alocare nerationala a resurselor. Castigul celor care cauzeaza o poluare
(fiindca nu fac cheltuielile necesare pentru a o preveni) cauzeaza pierderi mari pentru altii si
cheltuieli sporite pentru colectivitati, societate.
Pentru promotorii teoriei neoclasice s-a pus problema internalizarii efectelor externe,
ca cele ale poluarii, sanctionandu-se prin piata vinovatii, prin obligarea lor de a face
cheltuielile necesare prevenirii poluarii sau inlaturarii ei in cazul in care s-a produs.
Dar cheltuielile de acest gen, daca sunt incorporate in costuri ,ridica pretul si
diminueaza capacitatea concurentiala a marfurilor ,iar daca nu sunt incluse ele trebuie sa fie
suporate din profit ,care se diminueaza.S-au propus diverse variante de solutii ;una dintre ele
consta in colectarea de catre stat a amenzilor pentru poluare in conditia ca el sa actioneze in
vederea imbunatatirii calitatii mediului inconjurator.In acest caz, functia econimica a statului
creste ,ceea ce contravine conditiilor de buna functionare a pietei.
O alta solutie ar fi obligarea celor ce deterioreaza calitatea mediului sa plateasca
despagubiri celor afectati.Acest lucru este de obicei imposibil pentru ca determinarea
vinovatilor si pagubitilor este dificila.
Stiinta despre economie are mai multe de facut pentru a gasi termenii obiectivi si caile
de

concliere

mecanismelor

pietei

cu

cele

ale

solutionarii

ale

problemelor

sociale(imbunatatirea mediului inconjurator, in raportul om-natura).

3.2 modelul keynesist
Bun cunoscator, atat al stiintei economice, cat si al matematicii, J.M. Keynes a folosit in
cercetarea economiei contemporane de piata un model economico-matematic descriptiv, cu
scopul de a usura intelegerea nivelului activitatii economice si a relatiei dintre diferite variabile
ale acesteia.
Modelul se compune in esenta din trei categorii de elemente:

variabilele care constau fie dintr-o serie de indicatori macroeconomici (venit

national, cerere, oferta, consum, economii, investitii etc.), fie din rata lor;

relatiile dintre variabile redate cu ajutorul unor ecuatii (de definitie si

comportamentale) si inegalitati, precum si interdependenta dintre ele redate cu ajutorul unor
functii (functia ocuparii, functia ofertei, functia cererii globale efective, functia investitiilor
etc.);

parametrul multiplicator investitional (K) cu ajutorul caruia se exprima gradul

de intensitate a influentei unei variabile.

1. J.M. Keynes are in vedere doua feluri de variabile: variabile endogene sau
determinate si variabilele exogene sau determinante.
a. Variabilele endogene sunt indicatorii globali sau agregati (macrocategorii),
care caracterizeaza nivelul activitatii economice, la scara economiei nationale, si anume:

pretul global de oferta al productiei obtinute (Z);

cererea efectiva de marfuri (D) sau volumul total de incasari obtinute de

intreprinzatori din vanzarea marfurilor. La randul ei cererea efectiva se compune din doua parti:
cererea de bunuri de consum final sau individual (D1) si cererea de bunuri destinate investitiilor
(D2);

venitul global (Y);

consumul final global (C);
economiile (S);
investitiile globale (I);
volumul folosirii mainii de lucru sau al ocuparii (N).
Esenta teoriei generale elaborate de J.M. Keynes se poate sintetiza in

aprecierile ce urmeaza: 'Daca la o anumita marime a numarului fortei de munca ocupate (N),
volumul scontat de incasari este mai mare decat pretul global de oferta (D>Z)
intreprinzatorii vor fi stimulati sa mareasca volumul folosirii mainii de lucru dincolo de (D)
si la nevoie, sa urce costurile facandu-si concurenta pentru factorii de productie la marimea
lui (N) la care (Z) devine egal cu (D). Astfel, volumul folosirii mainii de lucru este determinat
de punctul de intersectie dintre curba cererii globale si curba ofertei globale, caci acesta
este punctul la care profiturile scontate de intreprinzatori vor fi maximizate. Marimea lui (D)
la punctul de pe curba cererii globale unde ea este intersectata de curba ofertei globale, o
vom numi cerere efectiva, intrucat aceasta este esenta teoriei generale a folosirii mainii de
lucru, pe care ne-am propus s-o infatisam; capitolele urmatoare vor fi consacrate in mare
parte examinarii diferitilor factori de care depind aceste doua functii'1[1] Este vorba de
functiile ofertei si cererii globale, care, conform Legii Say, se egalizeaza de la sine, iar pretul
global de cerere al productiei in ansamblu este egal cu pretul ei global de oferta la orice volum

al productiei, fapt care ar echivala cu observatia ca deplina ocupare nu intampina nici un

obstacol.
Cea mai importanta dintre variabilele endogene pentru functionarea economiei
de piata este dupa parerea lui J.M. Keynes cererea efectiva de marfuri (D) deoarece de
nivelul si modificarea ei depind modificarea celorlalte variabile, interdependenta lor reciproca
stand sub influenta variabilelor exogene.
b. Variabilele exogene sau determinante constau dintr-o serie de rate
(proportii) date cu privire la comportamentul agentilor economici, atat in calitate de
consumatori (inclinatia spre consum), cat si in calitate de intreprinzatori (eficienta marginala a
capitalului si rata dobanzii). Inclinatia spre consum este privita ca un raport intre consum si
venit (in expresie medie C/Y) sau dintre sporul de consum si sporul de venit (inclinatia
marginala spre consum C/Y) cu reversul ei - inclinatia spre economii, in expresia medie S/Y
si in expresie marginala S/Y; eficienta marginala a capitalului sau procentul de profit obtinut
la ultima investitie; rata dobanzii sau procentul de dobanda platit pentru capitalul luat cu
imprumut.
Atunci cand starea tehnicii, a resurselor si a costului factorial pe unitatea de
ocupare a fortei de munca sunt date, volumul ocuparii depinde in fiecare intreprindere si
ramura, cat si pe ansamblu, de volumul de incasari pe care intreprinzatorii sconteaza sa-l obtina
de pe urma volumului respectiv de productie. Intreprinzatorii sunt interesati sa stabileasca
volumul ocuparii la nivelul la care ei sconteaza ca vor obtine profitul maxim. Incasarile depind
de cerere (nivel si structura).
Functia ofertei globale, daca se noteaza pretul global de oferta (Z) al
productiei obtinute cand se folosesc (N) persoane, este:
Z = (N)
Functia cererii globale este D = f(N), unde D reprezinta volumul de incasari pe
care intreprinzatorul sconteaza sa-l obtina folosind N persoane.
Propozitii ce rezuma teoria generala elaborata de Keynes:2[2]
1. Dependenta salariului nominal si real de volumul ocuparii mainii de lucru, in
cazul in care starea tehnicii, a resurselor si a costurilor sunt date;
2. Dependenta raportului dintre cheltuielile scontate pentru consumul
neproductiv D1 si venitul colectivitatii, de inclinatia spre consum. Consumul tine de nivelul
venitului global, dependent la randul sau de nivelul ocuparii (N), exceptand cazurile in care au
loc variatii ale inclinatiei spre consum.
3. Marimea lui N, pe care intreprinzatorii decid sa-l foloseasca, depinde de suma
cererii D. Cererea efectiva este formata din cheltuieli pentru bunuri D 1 si cele pentru investitii
D2 , deci:
2

D = D1 + D2
4. Intrucat D1 + D2 = D = (N), in care este functia ofertei globale si
intrucat D1 este o functie de N pe care o scriem (N) si care depinde de inclinatia spre consum,
rezulta ca (N) -(N) = D2.
5. Drept urmare, volumul ocuparii in stare de echilibru depinde:
a. de functia ofertei globale ;
b. de inclinatia spre consum ;
c. de volumul investitiilor D2
2. Relatiile dintre variabilele mentionate sunt redate cu ajutorul unui sistem
de ecuatii si inegalitati, cu roluri foarte diferite, ecuatii de comportament (functiile), ecuatia
fundamentala a modelului, ecuatia de echilibru, expresii matematice ale diferitelor forme de
dezechilibru etc.
In capitolul 8 al 'Teoriei generale', J.M. Keynes precizeaza ca tema principala a
investigatiilor lui si scopul final al analizei pe care o intreprinde este 'de a descoperi ce anume
determina volumul ocuparii mainii de lucru'. Keynes formuleaza parerea ca, numarul de
muncitori care gasesc de lucru (N), depinde de cererea efectiva de marfuri (D) sau incasarile
intreprinzatorului din vanzarea productiei, respectiv de cererea solvabila potrivit functiei
N=f(D). Tinand seama de structura cererii de marfuri si de relatia cererii efective cu volumul si
pretul ofertei (Z), respectiv cu marimea venitului global (Y), Keynes ajunge la concluzia ca,
daca suma consumului final global (C) si a investitiilor globale (I) este egala cu venitul global
(Y) atunci economia este in echilibru, situatie exprimata sintetic prin ecuatia fundamentala a
modelului

sau,

anume

C + I = Y. Intrucat, in realitate, in economie predomina dezechilibrul, Keynes exprima aceasta

relatie sub forma C + I < Y ceea ce arata ca incasarile sunt mai mici decat productia oferita, ca
cererea globala de bunuri finale (C) si bunuri pentru investitii (I) este mai mica decat oferta Y si
Z, ca o parte din productie nu se putea vinde si, implicit o parte din muncitori nu gaseau de
lucru, persista somajul involuntar. In cautarea unei explicatii si a unor solutii Keynes
examineaza cele doua componente ale cererii, tinand seama de unele decizii ale agentilor
economici, care intarzie vanzarea intregii productii si realizarea cerintei care decurge din ecuatia
fundamentala a modelului sau. Astfel, el arata ca daca se scade consumul final global (C) din
venitul global (Y), ramane o parte neconsumata din acest venit, respectiv economiile (S),
ajungand la ecuatia de definitie S=Y C.
Daca partea economisita din venitul global ar fi egala cu investitiile s-ar putea
realiza echilibrul economic si ar putea sa creasca ocuparea mainii de lucru, S = I fiind
considerata ecuatia de echilibru. In realitate, observa Keynes, nu tot ce se economiseste sau se
acumuleaza este automat investit, iar S > I exprima persistenta dezechilibrelor din economia

contemporana, dificultati in vanzarea unei parti din marfurile oferite pe piata si implicit,
mentinerea sau chiar cresterea somajului involuntar. Rezulta totodata, ca una din cauzele
esentiale ale dezechilibrelor din economia contemporana o constituie ponderea mare a
economisirii (acumularii) in venitul global. Alte cauze deriva din prezenta si rolul banilor in
economia de piata, indeosebi, din consecintele modificarii cantitatii lor asupra altor variabile
si combinarea acestor consecinte cu o serie de inclinatii psihologice ale oamenilor sau ale
anumitor grupuri de agenti economici.
3. Parametrul, 'multiplicatorul investitional' (K). Multiplicatorul investitiilor
sau principiul de multiplicare sau efectul multiplicator este una din realizarile principale ale
macroeconomiei contemporane. Multiplicatorul investitiilor (K) este raportul dintre cresterea
nivelului productiei sau al venitului (Y) si cresterea initiala a investitiilor (I):
K = Y/I
Daca se are in vedere ca: I = Y C, atunci K = Y/Y C; divizand
numaratorul si numitorul cu Y, se obtine: K = 1/1 C/Y.
Deoarece C/Y este inclinatia marginala spre consum (c'), valoarea
multiplicatorului de investitie este egala cu: K = 1/1 c' sau notand cu (s) inclinatia marginala
spre economii unde s = S/Y si, daca tinem seama de relatiile dintre inclinatia marginala spre
consum si economisire c+s =1, rezulta ca se poate scrie: K = 1/s. Deoarece 0<s<1, avem K
>1, de unde si numele de multiplicator. Astfel, valoarea multiplicatorului investitiilor este cu
atat mai mare, cu cat inclinatia marginala spre consum este mai ridicata sau cu cat inclinatia
marginala spre economisire este mai scazuta. Multiplicatorul investitiilor este egal cu inversul
inclinatiei marginale spre economii.
'Principiul general al multiplicatorului - scrie Keynes - este acela caruia trebuie
sa ne adresam cand cautam o explicatie a modului in care fluctuatiile marimii investitiilor
reprezentand o parte comparativ mica a venitului national, sunt capabile sa genereze fluctuatii
ale volumului total de ocupare si ale venitului global, de o amplitudine mult mai mare decat
propria lor amplitudine'3[3].
B. Continutul si semnificatia unor modele neokeynesiste si postkeynesiste
de crestere economica
Teoriile neokeynesiste despre cresterea economica din perioada postbelica au
ca punct de plecare si ca temelie modelul Harrod-Domar care a rezultat din preocuparea de
dinamizare a modelului keynesist. Acest model se bazeaza pe lucrarile economistului britanic
Roy F. Harrod (19001978) 'Spre o teorie economica dinamica' (1948), 'Spre o noua politica
economica' (1967) si 'Dinamica economica' (1973), precum si pe lucrarea economistului nord-

american Evsei Domar 'Eseuri despre cresterea economica' (1957). Analiza dinamica
intreprinsa de Harrod si Domar a urmarit doua aspecte teoretice:

sa explice relatia cantitativa de natura tehnico-economica dintre diferitele

variabile ale modelului de crestere economica folosit de ei;

sa identifice diferite tipuri de rate ale cresterii in functie de obiectivele urmarite

atat de agentii economici individuali, cat si de societate in ansamblul ei.
Modelul de crestere economica Harrod-Domar, a fost construit cu ajutorul
variabilelor endogene: venit (Y), investitii (I), economii (S), capital (K), rata de crestere a
venitului (G), precum si cu ajutorul variabilelor exogene: cresterea populatiei, progresul tehnic
si nivelul productivitatii muncii, denumite si conditii fundamentale ale cresterii. Autorii folosesc
doi parametri noi, respectiv, coeficientul capitalului si eficienta investitiilor care permit
evidentierea relatiei functionale dintre cresterea investitiilor si cresterea venitului, tinand seama
atat de volumul economiilor posibile, cat si de tipul de tehnica existent si, deci, de costul ei in
raport cu sporul venitului cu o unitate.
Coeficientul capitalului in expresie medie (c) si marginala (Cr) a fost folosit de
R.F. Harrod pentru a determina cat capital suplimentar este necesar pentru a obtine sporirea
productiei, respectiv a venitului (Y) cu o unitate, potrivit relatiilor:
c = K/Y ;
Cr = I/Y
Eficienta investitiilor in expresie marginala () este un parametru folosit de E.
Domar pentru a determina cat produs sau venit se poate obtine pe unitatea de capital
suplimentar investit = Y/I.
Cei doi parametrii exprima in forme diferite aceeasi relatie intre cresterea
investitiilor si cresterea venitului, pornind insa de la repere diferite; Harrod are ca punct de
plecare sporul de venit, incercand sa determine cu cat trebuie sa creasca volumul capitalului
pentru atingerea obiectivului (cresterea economica), iar Domar, are ca punct de plecare sporul
de capital, incercand sa identifice rezultatul care poate fi obtinut (cat de mare este cresterea
venitului) pe o unitate de capital suplimentar.
Potrivit modelului Harrod-Domar, cresterea venitului (G = Y/Y)4[4] este
conditionata, in principal, de inclinatia marginala spre economii (s) de care depind
disponibilitatile banesti care urmeaza sa fie investite, precum si de tehnica existenta si costul
ei, caracterizate de coeficientul marginal al capitalului in situatia in care celelalte variabile ale
modelului sunt date. Ecuatia fundamentala a modelului Harrod-Domar este: G = s/Cr. Aceasta
ecuatie evidentiaza legatura direct proportionala dintre cresterea economica si ponderea
acumularii in venitul national.

Modelul Harrod-Domar si teoria corespunzatoare a cresterii economice

incearca sa explice instabilitatea economiei contemporane de piata in decursul timpului. R.F.
Harrod distinge doua tipuri diametral opuse de rate ale cresterii economice, respectiv, rata
garantata (Gw) si rata naturala (Gn).
Rata garantata a cresterii economice (Gw) este aceea care satisface
interesele intreprinzatorilor, chiar daca nu asigura folosirea deplina a tuturor factorilor de
productie (indeosebi a mainii de lucru), presupunand existenta somajului.
Rata naturala a cresterii economice (Gn) este aceea care asigura folosirea
tuturor factorilor de productie disponibili, dar s-ar putea sa nu satisfaca interesele
intreprinzatorilor.
Rata reala de crestere (G) nu coincide, de regula, cu nici una din cele doua
rate posibile, in principiu, poate sa fie mai mare sau mai mica decat rata garantata si este de
regula mai mica decat rata naturala. Oscilatia ratei reale in jurul sau intre rata garantata si rata
naturala, exprima dupa parerea lui Harrod, instabilitatea economiei contemporane de piata;
cand rata reala este mai mica decat rata garantata (G < Gw), exista recesiune; cand rata reala
este mai mare decat rata garantata (G > Gw) afacerile merg bine, economia este in
expansiune; cand rata garantata este mai mica decat rata naturala (Gw < Gn), exista somaj.
Pentru atenuarea acestor oscilatii, pentru corectarea unor insuficiente sau
excese in cererea efectiva de marfuri pe piata, in marimea economiilor, a ratei dobanzii si a
cantitatii de bani de pe piata, Harrod propune interventia statului in economie prin politica de
stop and go. Este vorba de folosirea politicii fiscale si monetare cu scopul de a influenta
comportamentul agentilor economici individuali in vederea echilibrarii variabilelor cu
tendinte divergente. Cand economia este prea incalzita, creste cererea, sporesc investitiile,
cresc veniturile si salariile, atunci este necesar ca statul sa franeze aceasta expansiune prin
cresterea impozitelor si sporirea ratei dobanzii, iar cand se constata o stagnare a activitatii
economice, cererea de marfuri pe piata este redusa, investitiile sunt reduse, atunci este
necesara stimularea activitatii economice prin reducerea impozitelor, sporirea cantitatii de
bani care circula pe piata si micsorarea ratei dobanzii.
Progresul realizat de Harrod si Domar in analiza macroeconomica este evident
si remarcabil. Ei au evidentiat o serie de contradictii si situatii conflictuale care ridica
probleme serioase in fata organismelor economice particulare si statale.
3.3 modelul institutionalist
Economia de piata, ca realitate social-istorica, s-a constituit treptat, avand o istorie de
circa o jumatate de mileniu. Etapele principale ale formarii si evolutiei sistemului real al
economiei de piata pot fi ilustrate pe exemplul tarilor din Europa Occidentala.

1.

Perioada cuprinsa intre secolul al XV-lea si mijlocul secolului al XVII-

lea, perioada in care au inceput sa se manifeste primele elemente ale sistemului capitalist, este
denumita si capitalismul timpuriu sau primitiv.
2.
intre mijlocul secolului al XVIII-lea si mijlocul secolului al XlX-lea s-a
constituit pe deplin economia de piata in forma ei clasica denumita si capitalismul liberei
concurente. in aceasta etapa de evolutie a economiei de piata au predominat intreprinzatorii
privati individuali, specializati in producerea diferitelor marfuri, dar prea putin diferentiati ca
putere economica. Luati in mod individual, producatorii privati nu puteau modifica relatiile
pietei eoncurentiale (raportul dintre cerere si oferta), concurenta era libera, neingradita de
grupuri de presiune, iar piata actiona ca unic mecanism de reglare a economiei ('mana
invizibila a pietei').
3.

Perioada cuprinsa intre sfarsitul secolului al XlX-lea pana in preajma

celui de-al doilea Razboi Mondial, cand, mai ales in industrie, au devenit dominante
monopolurile private care au limitat libera concurenta, iar economia de piata a devenit
preponderent monopolist-privata.
4.
Perioada cuprinsa intre cel de-al doilea Razboi Mondial si deceniile 7-8
ale secolului nostru s-a caracterizat prin aparitia si dezvoltarea unui puternic sector public al
economiei de piata, redistribuirea masiva de catre stat a PIB, programarea economica,
realizate prin interventia ampla, directa si permanenta a statului in economie.
5.
Perioada actuala care a inceput din deceniile 8-9 ale secolului nostru,
cand economia de piata a devenit o realitate complexa si contradictorie, cu tendinte vizibile de
privatizare. in prezent economia de piata a tarilor dezvoltate este o mixtura, cu ponderi
diferite de la tara la tara, intre initiativa particulara a agentilor economici privati, individuali
si de grup, a monopolului, oligopolului si statului .,vi chiar a unor grupuri de state care isi
integreaza economiile nationale.
Realitatea evolutiei istorice a economiei a generat, in plan conceptual, o mare varietate
de modele teoretice logice ale economiei de piata.
Teoria economica a sintetizat trasaturile esentiale ale formelor reale pe care le- a
imbracat economia de piata in decursul indelungatei sale existente. Aceste trasaturi au fost
articulate in cadrul modelelor teoretice' ale economiei de piata, dintre care s- au consacrat:
modelul clasic si neoclasic, modelul keynesian, modelele contemporane- al dezechilibrelor
inerente, institutionalist, libertarian, cel al mecanismelor de ajustare si corectare.
Modelul clasic si neoclasic corespunde economiei de piata clasice ( capitalismul
liberei concurente), dar avand aplicatie si celei contemporane. Acest model porneste de la
increderea nemarginita in capacitatea mecanismului natural al pietei de a regla sistemul
economic in ansamblul sau. Principiile pe care se intemeiaza acest model sunt: libertatea

economica neingradita a oricarui agent economic, jocul liber al cererii, ofertei si pretului pe
piata, concurenta libera neingradita ( perfecta si pura), lipsa oricarei interventii a statului in
economie
Modelul clasic si neoclasic este un model pur, idealizat al economiei de piata, avand
urmatoarele caracteristici:
- multipolaritatea economiei care este alcatuita dintr-o multime de agenti economici
producatori si consumatori, legati intre ei prin numeroase retele de schimb, fiecare agent
reprezentand un centru de activitate economica si de decizie;
- este o economie descentralizata, de intreprindere, intreprinderea este unitatea de
baza a economiei, care asigura legatura dintre cerere si oferta si dintre diferitele categorii de
piete, iar actiunile ei nu sunt impuse si nu sunt urmarite de catre administratia de stat.
- este o economie in care predomina proprietatea privata, interesul privat si initiativa
privata;
-

este o categorie in care profitul constituie scopul esential al tuturor agentilor

economiei si al tuturor activitatilor din economie;

- este o economie subordonata prioritar consumatorului, in sensul ca bunurile create
si destinate pietei, prin dimensiuni, structura si calitate se adreseaza cerintelor
consumatorului;
- este o economie monetarizata, in care toate activitatile sunt evaluate cu ajutorul
monedei si preturilor;
- piata ocupa locul central in sistemul economic si reprezinta mecanismul principal
prin care se regleaza sistemul economic, utilizandu-se cererea, oferta si pretul care asigura
permanent echilibrele partiale si echilibrul general al economiei.
Modelul keynesian, aparut in deceniul al patrulea al secolului nostru, porneste de la
faptul real ca mecanismul pietei nu este capabil sa asigure in mod automat echilibrul
economiei, fara pierderi de resurse. De aceea, se impune interventia nemijlocita a statului in
mecanismul cererii, investitiilor, creditului, etc.
Modelul dezechilibrelor inerente are la baza ideea existentei unor rigiditati in cadrul
mecanismului pietei libere, in special in cel al preturilor factorilor de productie, bunurilor si
serviciilor. Ca urmare, singure, preturile se dovedesc insuficiente pentru adaptarea ofertei la
cerere pe diversele piete din economie. Se admite astfel ca dezechilibrele sunt inerente
economiei de piata si nu sunt simple disfunctionalitati pasagere, ci reflecta starea normala de
existenta si miscare a economiei de piata contemporane.
Modelul institutionalist a aparut tot din constatarea disfunctionalitatii mecanismului
clasic al pietei si, in consecinta, propune institutionalizarea unor masuri privind controlul
strict al preturilor si veniturilor, o programare ampla la nivel national si chiar international.
Modelul libertarian este emanatia economistilor liberali radicali si intransigenti care
critica orice incercare de dirijare a economiei de piata de catre stat. Mecanismul natural

( spontan ) al pietei este considerat ca fiind perfect si se propune extinderea lui si la serviciile
publice, domeniul public si cultural-spiritual. Pentru ca in toate tarile dezvoltate exista un
sector public dezvoltat, libertarienii cer privatizarea completa si reprivatizarea totala a
sectorului public din economie.
Modelul cu mecanisme de ajustare si corectare, altele decat mecanismele pietei, dar
paralele cu acestea, considera ca mecanismele pietei sunt din ce in ce mai putin automate si
instantanee, devenind tot mai complicate, greoaie si cu efecte de durata
(intarziate). Avand in vedere aceste neajunsuri ale economiei de piata, se considera ca
sunt necesare unele mecanisme suplimentare care sa ajusteze si sa corecteze mecanismele
pietei. Acestea constau, in principal, in strategiile firmelor si ale grupurilor de agenti
economici, conventii intre uniunile sindicale si cele patronale, politicile economice ale
statului, programarea etc., functionand in paralel cu mecanismele pietei pe care le
completeaza.
1. Formarea valorii si preturilor in conditiile liberei concurente
Piata unui bun poate fi definita ca un loc de intalnire dat al dorintelor consumatorilor,
exprimate prin cererea lor si, cele ale producatorilor, exprimate prin oferta lor. Din aceasta
confruntare ce e socotita innascuta, in conditii definite se formeaza pretul pentru un bun
considerat, in urma tranzactiilor. Piata unui bun este definita ca un loc de intalnire', dar nu
este necesar ca ofertantii si cumparatorii sa se intalneasca fizic. Cererile si ofertele lor se
intalnesc.
Concurenta perfecta ( libera concurenta ) se concretizeaza prin faptul ca are un numar
mare de ofertanti alaturi de un numar mare de cumparatori si presupune:
-perfecta transparenta a pietei. Toti agentii economici sunt perfect informati.
Vanzatorii si cumparatorii au toate informatiile cu privire la calitatea si natura produsului, dar
nu prevad pretul. Pe o piata perfecta nu poate fi decat un singur pret:
a.
bunul fiind omogen, toate calitatile acestuia sunt identice;
b. avand aceeasi utilitate, cumparatorul nu e interesat sa cumpere acelasi bun la un
pret mai mare.
-perfecta mobilitate a factorilor de productie. Aceasta conditie presupune ca factorii
de productie ( munca si capitalul) sunt dirijati catre dezvoltare:
c.
pe o perioada scurta., productia poate sa se modifice, dar capacitatea de
productie, echipamentele, sunt fixe.
d. pe o perioada lunga, capacitatea de productie poate fi modificata.
in cadrul concurentei perfecte pretul se formeaza la nivelul punctului de echilibru
dintre cerere si oferta. Pe o anumita piata si pentru un anumit bun sau serviciu, sub actiunea
legilor cererii si ofertei, se ajunge la o situatie sau la un anumit punct in care acestea sunt in
echilibru,stabilind nivelul pretului. Acest pret este unic pentru aceeasi marfa pe intreaga piata.

Interdependentele dintre fortele pietei cu concurenta perfecta si nivelul pretului, ca

expresie a actiunii legii cererii si ofertei, se pot sintetiza in urmatoarele cazuri:
a) cand oferta unui produs ramane constanta, iar cererea curenta creste in raport cu
cererea initiala, are loc o crestere a pretului (fig.l)
Fig. 1. Modificarea pretului la cresterea cererii

b) Cand oferta ramane constanta, iar cererea curenta scade in raport cu cererea initiala,
are loc scaderea pretului (fig.2).
Fig. 2. Modificarea pretului la reducerea cererii

c) Cand cererea ramane contanta, iar oferta curenta creste, in raport cu oferta initiala,
pretul scade (fig.3).
Fig. 3. Modificarea pretului la cresterea ofertei

d) Cand cererea ramane constanta, iar oferta curenta scade in raport cu oferta initiala,
pretul creste, (fig.4).
Fig. 4. Modificarea pretului la reducerea ofertei

e) La cresterea egala a cererii si a ofertei si la scaderea egala a cererii si a ofertei,

pretul ramane neschimbat (fig. 5 si 6)
Fig. 5.Modificarea pretului la cresterea egala a cererii si a oferte

f) Cand cererea si oferta se modifica simultan si in marimi diferite, pretul variaza in

functie de factorul ( cerere sau oferta) cu intensitatea cea mai mare. Intensitatea si amploarea
modificarii raportului dintre cerere si oferta sunt diferite in timp. Pe termen scurt, oferta nu se
poate modifica substantial, astfel ca cererea constituie factorul principal al determinarii
pretului pe piata. Pe termen lung, modificarea ofertei devine factorul preponderent al evolutiei
pretului.
Caracteristicile principale ale pretului de echilibru in cadrul concurentei perfecte
sunt:
-orice producator isi poate vinde toate cantitatile dintr-un produs la pretul initial al
pietei, ori la preturi marite sau micsorate ( datorita elasticitatii cererii ), poate sa nu vanda
nimic din produsul sau, fara ca prin aceasta sa poata influenta pretul de piata al bunului
respectiv;

-apare in mod spontan ca rezultat al jocului liber al factorilor pietei fiecarui bun si
reprezinta acel nivel la care are loc egalizarea cantitatilor cerute cu cele oferite din bunul
respectiv;
-pretul de echilibru al unui bun depinde si de situatia pietelor interdependente ale
celorlalte bunuri, adica de preturile de echilibru ale celorlalte bunuri;
-echilibrul pietei nu inseamna imobilitatea fortelor pietei ci o continua miscare a
acestora, ceea ce face ca pretul pietei, sa poata fi diferit de pretul de echilibru numai pe
perioade scurte, interval in care oferta se adapteaza automat la cerintele consumatorilor;
-pretul de piata nu poate fi ales in mod liber de producatori sau consumatori, acestia
trebuind sa il accepte; ceea ce pot agentii economici sa aleaga sunt cantitatile pe care le vor
vinde (cumpara) la pretul pietei.
2. Preturile in conditiile concurentei imperfecte
Concurenta imperfecta este acea stare a pietei in cadrul careia vanzatorii si
cumparatorii, prin actiunile intreprinse, diferentierea si substituirea produselor s.a., pot sa
influenteze intr-o oarecare masura cererea, oferta si pretul. Concurenta imperfecta se
manifesta ca o deviere atat de la concurenta perfecta ( libera ), cat si de la monopoluri. in
acelasi timp, ea prezinta elemente prin care se inrudeste cu cele doua forme opuse de piata:
concurenta si monopolurile. Din aceasta cauza ea este denumita concurenta monopolistica,
atunci cand se desfasoara intre mai multi producatori si oligopol cand are loc intre cativa
producatori.
Spre deosebire de celelalte tipuri de concurenta, care se realizeaza in principal prin
cantitatile oferite si preturile produselor, concurenta imperfecta cuprinde in plus concurenta
prin produse diferentiate, ca element esential al pietei concurentiale contemporane.
Caracteristicile esentiale ale concurentei imperfecte sunt:
a. numarul de vanzatori si de cumparatori, precum si cantitatile negociate variaza,
modificand nu numai raportul dintre cererea si oferta individuale ci si dintre cererea si oferta
agregate. Producatorii si consumatorii isi manifesta un grad mai mare de influentare a
preturilor si cantitatile de marfuri destinate pietei;
b.
se accentueaza diferentierea si substituibilitatea dintre bunurile care
satisfac acceasi nevoie de consum. Termenul de produs diferentiat desemneaza un grup de
produse asemanatoare si pot fi considerate variante ale unui produs generic, dar suficient de
diferite pentru a putea sa fie vandute la preturi distincte;
c. firmele isi aleg preturile, care, pe termen scurt sunt stabile. Concurenta imperfecta
presupune ca fiecare produs diferentiat are un pret care poate sa fie fixat de cel care il
realizeaza ; firma administreaza preturile sau 'face' preturile ('price maker');
e.
se manifesta unele rigiditati in mobilitatea factorilor de productie;
f.
tranparenta pietei este partiala; agentii economici cunosc si stapanesc in grade
diferite fenomenele si procesele pietei;

g.

concurenta se manifesta nu numai prin cantitate, pret si substituibilitatea

produselor diversificate, ci si prin alte mijloace: innoirea produselor, lansarea de noi produse,
design, reclama, servicii diverse la vanzare si post-vanzare;
Concurenta imperfecta intre multi producatori care au o putere competitiva diferita,
creeaza produse diferentiate si accentuat substituibile constituie structura de piata denumita
concurenta monopolistica. Pe piata unui produs diferentiat nu se poate instala dominatia uneia
sau catorva firme, iar preturile utilizate nu sunt preturi de monopol. Explicatia acestui proces
este urmatoarea:
a. stabilirea efectiva a nivelului pretului depinde nu numai de oferta, ci si de cerere,
care in cea mai mare parte a sa nu poate fi monopolizata;
b.
insasi oferta este furnizata de catre un mare numar de intreprinderi cu
puteri economice diferite iar marile intreprinderi din aceeasi ramura creeaza produse
accentuat diferentiate;
c. puterea publica, prin legislatia economico-financiara si mijloacele de interventie in
economie, poate influenta fortele pietei si corecta mecanismele spontane ale formarii
preturilor
Pietele oligopoliste sunt pietele pe care se concureaza un numar mic de producatori;
daca sunt doi producatori principali situatia de piata se numeste duopol, iar daca sunt mai
multi de doi mari producatori avem de a face cu oligopolul propriu- zis,
in cazul duopolurilor si oligopolurilor se manifesta o mare varietate de situatii de piata
in privinta stabilirii preturilor:
a. existenta oligopolurilor fara coordonare ( antagoniste ), care produc bunuri
omogene, provoaca forme agresive de concurenta in domeniul stabilirii preturilor. Se ajunge
la razboiul preturilor'; preturile scad pina cand unul dintre concurenti este infrant sau intra in
combinatie cu adversarii sai;
b.
in cadrul oligopolurilor cu coordonare partiala, firma lider fixeaza pretul
produsului care sa asigure maximizarea profitului, adica la acel nivel la care costul marginal
devine egal cu venitul marginal. Pretul devine un pret director sau lider, la care se aliniaza
firmele concurente mai slabe;
c. oligopolurile complet coordonate prin intelegeri exprese ori tacite (cartel, trust,
holding) practica, preturi unice la desfacerea produselor de acelasi fel. Pretul unic se stabileste
prin negocieri, compromisuri si ajustari reciproce, deoarece intreprinderile participante au
costuri medii unitare si marginale diferite. Acest pret trebuie sa asigure un profit convenabil
pentru toate intreprinderile participante;
d.
oligopolurile cu produse diferentiate prin calitate, nivel tehnic, noutate,
design, performanta, etc. utilizeaza preturi flexibile, deoarece firmele concurente creaza
produse substituibile, iar cererea devine relativ elastica. Daca o firma oligopolista va cobori

pretul produsului sau, ea va atrage clienti de la firmele rivale, care fabrica produse
substituibile. Daca firma va urca pretul, ea va pierde multi clienti in favoarea firmelor care
mentin nivelul pretului. Nu se poate exagera nici cu urcarea, nici cu scaderea pretului,
deoarece exista posibilitatea unor contramasuri din partea concurentilor;
e. existenta unor oligopoluri care practica preturi relativ constante (fixe, rigide), chiar
daca costul marginal al produsului inregistreaza o crestere. Criteriul de mentinere a nivelului
preturilor fixe il constituie limita de suportabilitate financiara din partea firmei;
f. existenta unor preturi diferentiate si variabile rezultate din concurenta multifirme,
care diferentiaza produsul pe tipodimensiuni, marci de fabrica, marci comerciale s.a. Cand
pretul produsului urca (scade) peste un anumit prag, apare concurenta intre produsele
diferentiate, care trage in jos (sau urca) pretul. Atunci cand pretul practicat de unul dintre
producatori devine mai convenabil, consumatorii incep sa prefere produsele acestuia; pretul
tinde sa se apropie de echilibrul pietei; situatia de piata devenind asemanatoare cu concurenta
perfecta.
3.4 modelul libertarian
Model neoliberal radical care respinge orice ncercare de implicare a statului n
economie, considernd-o daunatoare. Se caracterizeaza prin: absolutizarea eficientei
mecanismelor de piata, inclusiv pe linia realizarii echilibrului economic; de aceea se
preconizeaza generalizarea liberalizarii economiei (sa fie promovata libertatea, libera
initiativa etc.).
Orice interventie a statului este considerata ca o reducerea a libertatii si
drepturilor ec
Se sustine necesara extinderea prop. private chiar si n domenii de utilizare
publica.
Sistemul nostru economic (cel american) este un sistem mixt al
ntreprinztorului liber i al controlului economic din partea societii i din partea unor
institute particulare, cu tendine monopoliste" (P. Samuelson).
Pentru acest model, bazat pe concepia liberalismului economic , sunt caracteristice:

orientarea n mas spre realizarea succesului personal;

ncurajarea multilateral a activitii antreprenoriale;

cota de stat destul de limitat;

crearea unui nivel decent de trai prin nlesniri i subsidii, acordate pturilor
sociale cu un venit redus;

ignorarea problemei echitii sociale.

SUA deine locul nti n lume n ceea ce ine de creterea productivitii muncii i
dup volumul PIB. Ritmurile anuale de cretere a PIB n SUA, n anii 1992-2000, au
constituit 3,2% (n Germania 1,7%, n Japonia 0,8%). Numrul utilizatorilor reelei

Internet n aceast ar constituie 56% din numrul total al populaiei (n cele mai dezvoltate
ri ale Europei doar 40%). Nivelul omajului n SUA este de 4,2% (n Germania 10,5%,
n Japonia 4,6%). n SUA, 14% din populaie se afl sub pragul srciei.
n sec. XX, rolul economic al statului a crescut ntr-un mod adecvat principiilor
keynesiste. n anii 80 ai secolului trecut, s-au constatat limitele expansiunii economice a
statului i s-a nceput identificarea formulei optime de interaciune dintre stat i pia. A avut
loc diminuarea ponderii cheltuielilor de stat n ceea ce ine de creterea economic i acest
lucru se explic printr-un ir de factori geopolitici: sfritul rzboiului "rece", posibilitatea de
a reduce cheltuielile cu caracter militar. Totodat, au crescut alocaiile statului pentru
dezvoltarea nvmntului superior (spre sfritul anilor 90, acestea au constituit 145 mlrd.
dolari). Problema comun a naiunii a devenit de-a transforma nvmntul superior astfel,
nct la nceputul sec. XXI, acesta s devin la fel de accesibil ca i nvmntul mediu. n
ultimii ani, au fost elaborate cteva programe noi care sporesc accesul americanilor la
serviciile ce in de ocrotirea sntii. n special, este vorba despre copii i despre persoanele
ce au pierdut serviciul la vrsta de 55-61 ani, precum i despre americanii n vrst ce nu
dispun de asigurare medical.
Rolul statului n SUA este activ i n sfera ecologiei, agriculturii, energeticii,
legturilor economice externe. n acelai timp, statul ncurajeaz activitatea antreprenorial,
mediul concurenial, obinerea succesului personal i mbogirea, pe aceast cale, a
majoritii populaiei active.
Schimbri eseniale au loc i n relaiile de pia. La mijlocul anilor 90 ai secolului
trecut, circa 90% din toate veniturile din economia SUA erau asigurate de companiile pe
aciuni. Proprietatea privat corporativ este mai eficient de pe poziiile atragerii investiiilor
suplimentare, a introducerii noilor metode de management, a creterii productivitii muncii.
Aceast form de proprietate devine predominant n raport cu alte forme (parteneriat,
proprietatea privat individual). n practica managerial i n domeniul relaiilor de munc,
este ntlnit pe larg ideologia democraiei de producie, care presupune atragerea lucrtorilor
n procesul de gestiune a produciei, n posedarea capitalului pe aciuni (peste 10% din
muncitorii i funcionarii americani posed aciuni ale ntreprinderilor n care lucreaz). Din
aceste considerente, bursa hrtiilor de valoare are o importan deosebit n economia SUA, n
comparaie cu alte ri unde rolul primordial l deine sistemul bancar.
Astfel, n economia SUA exist o "diviziune a muncii" specific: businessul privat
predomin n sfera de producie, iar statul ndeplinete funcii sociale importante: (ocrotirea
mediului ambiant, susinerea tiinelor fundamentale, a infrastructurii sociale etc.).

3.5 modelul economiei reglate

Apropiat din punct de vedere teoretic modelului institutionalist
Se sustine necesitatea reglarii economiei prin crearea unor mecanisme de
ajustare si corectare a unor neajunsuri din economie, mecanismele care trebuie sa actioneze n
paralel cu mecanismele pietei.
Acest tip de abordarea are la baza urmatoarele teze:

piata este doar o forma printre altele de coordonare si reglare a actiunilor ec.

piata nu este atotputernica in economie si nu caracteristica n ntregul spatiu ec.

Ex.: firma (n interiorul ei nu exista relatii de piata)

aprecierile ca ajustarile prin mecanismele pietei sunt din ce n ce mai putin

automate si instantane
Din punct de vedere practic se propune:

crearea unor mecanisme de interventie n economie care sa actioneze la toate

nivelele (micro, mezo, macro)
Mecanisme elaborate:

realizarea unor strategii cu privire la dezvoltare

extinderea practicilor institutionale

extinderea practicilor conventiilor contractelor dintre agentii economici

Ex.: patronat - sindicat

stabilirea unei planificari strategice macroeconomice; planificare care are n

vedere marile orientari ale economiei, la nivelul executivului
3.6 modelul dezechilibratelor interne
Se caracterizeaza prin faptul ca abordeaza economia nu numai prin ipoteza concurentei
si a eficientei pietii n sensul obtinerii echilibrului n economie ci si prin existenta unor
dezechilibre inerente.
Economia contemporana este prin excelenta o economie instabila care se
caracterizeaza prin dezechilibre
Fenomene de dezechilibru:

deficitul bugetar (max 3%)

inflatia

somajul
Cauzele instabilitatii:

rigiditatea preturilor

rigiditatea salariilor
Tendinta de stabilizare: forta grupurilor sociale ce impun o redistribuire a
veniturilor
4 Tipuri concrete de economie de piata
4.1 Tipul anglo saxon

Pentru a putea lua n discutie tipul Anglo-Saxon de economie de piata trebuie sa avem
n vedere ntelegerea conceptului din care deriva clasificarea diferitelor tipuri concrete de
economie de piata.
Acest concept este nsasi economia de piata.
Economia de piata este un sistem economic, mod specific de fundamentare si
asigurarea a coerentei deciziilor privind problema economica fundamentala si a raritatii.
Modelul teoretic al economiei de piata a fost elaborat pe baza unor premise economice,
social-politice si filosofice: proprietatea particulara, sacra, inviolabila si garantata si respectiv
primordialitatea intereselor personale.
Economia de piata reala este acel sistem care este efectiv aplicat n diferite
tari, dar care nu respecta integral caracteristicile modelului ideal al acestui tip de economie.
Ea are urmatoarele caracteristici: pluralismul formelor de proprietate, o structura tehnicoeconomica moderna si descentralizata, fiind ansamblul de piete concurentiale, cu preturi care
se formeaza prin libera negociere, avnd un sistem financiar-bancar ramificat, statul avnd
rolul de a veghea la respectarea regulilor care se aplica n acest tip de economie. Prghiile cele
mai importante folosite de economia de piata, sunt urmatoarele:
- costul
- creditul
- pretul
- dobnda
- profitul.
Economia de piata are la baza economia de schimb, asumndu-si prin aceasta
si caracteristicile acesteia:
- autonomia unitatilor economice
- diviziunea muncii.
Majoritatea covrsitoare a tarilor lumii au nteles necesitatea apelarii la acest
tip de economie, iar fiecare din aceste tari a preluat o parte din caracteristicile economiei de
piata pe care s-a axat n special, punndu-si de asemenea amprenta asupra ei; astfel ca,
aproape fiecare tara are varianta ei originala de economie de piata, aducnd ceva nou fata de
celelalte variante deja existente, la fel cum fiecare nou ciclu economic reprezinta o evolutie, o
ascensiune privita pe ansamblul mai multor astfel de cicluri economice. Din aceasta abordare
diferita a economiei de piata, de la tara la tara rezulta o clasificare a tipurilor concrete de
economie de piata. Acestea sunt:
1.
Tipul Anglo-Saxon - aplicat n S.U.A., Anglia, Canada
2.
Tipul Vest-European - aplicat n Italia si Franta
3.
Economia sociala de piata - aplicata n Austria, Olanda si Germania
4.
Tipul Nordic - aplicat n Suedia, Norvegia si Danemarca
5.
Economia paternalista - aplicata n Japonia
6.
Economia de piata - orientata si dependenta de exterior - aplicata n statele
mici independente, fostele colonii.

In cele ce urmeaza, vom analiza tipul Anglo-Saxon al economiei de piata:

Putem lesne observa ca statele care au cele mai puternice economii de piata,
sunt fostele mari imperii coloniale dar si fostele colonii. Acesta este si cazul Angliei, Statelor
Unite si Canadei.
Fiecare din cele doua elemente - imperiul colonial si colonia nsasi - a profitat
de elementele propice: bogatiile coloniilor respectiv experienta pe care populatia coloniilor a
dobndit-o de-a lungul perioadei de dominatie imperiala, nvatnd astfel sa se organizeze, sa
se conduca si sa-si asigure produsele necesare consumului propriu prin forte proprii.
Exemplul dat de situatia economica actuala a Statelor Unite este elocventa n acest sens.
Ca si n cazul tuturor celorlalte state bazate pe economia de piata, actul politic
si are justificarea n cel economic, la fel petrecndu-se si cu relansarea economiei americane
dupa cstigul n alegeri al lui Ronald Reagan. El a facut prin sloganul America revine sa
dispara din mentalitatea americanilor trista amintire a razboiului din Vietnam si a celui din
Coreea si de asemenea a trezit la viata energia americana si mitul pionierilor.
Europa se nseala ca si odinioara supraestimnd, n trecut, puterea economica a
Uniunii Sovietice iar acum cea a Statelor Unite. Dar, pentru a ntelege esenta capitalismului
american, trebuie sa tinem seama si de durata lunga, de evolutiile de profunzime mult prea
adesea neglijate; deoarece exista ntr-adevar cteva date de baza ce se afla la originea att a
puterii ct si a slabiciunii americane de astazi.
Alaturi de factorul politic si economic, intervine si cel psihologic cu o mare
importanta mai ales n anii 80, cnd Reagan a preluat puterea, cnd americanii erau supusi la
prea multe umiliri si prea putine certitudini. La finele anilor 70, dupa ce Statele Unite fusese
n mod repetat un stat sfidat si acuzat, opinia publica nu mai astepta mare lucru din partea
politicii, nsa fara sa-si dea seama, n fiecare individ ncoltise speranta aparitiei unui salvator.
Reagan, afirma ca dorinta lui cea mai mare este sa readuca S.U.A. n primplanul scenei internationale. S.U.A. este prima putere militara a lumii si ntelege din acest
moment sa si arate acest lucru, si mai ales n vesnica confruntare cu sovieticii. Razboiul
stelelor este un incontestabil succes mediatic si politic: S.U.A. revine la crma nsa
Razboiul stelelor nu arunca n joc dect arme strict defensive.
De asemenea, administratia Reagan si multiplica actiunile diplomatice si
politice de sustinere a aliatilor S.U.A.
Forta cea noua i vine acestui stat din esecurile precedente si din criza teoriei
keysiene ilustrata de recesiunea din anii 70. Intr-adevar acesta paruse sa anunte sfrsitul unei
teorii care se baza pe stimularea cererii si pe deficitul bugetar si care anterior contribuise - mai
ales n Europa - la succesul Celor 30 de ani gloriosi 1945-1975. Insa, S.U.A. este departe de
a fi singura care a nmormntat n 1980 ideile lui Keynes.

Se formeaza astfel ideea ca un ntreg curent de gndire economica este pe cale

sa cada n desuetitudine. In locul si mpotriva gndirii lui Keynes ncep sa-si faca aparita
curente noi, radicale, al caror campion va deveni reaganismul. Teoriticienii ofertei - Supply
side economics - si monetaristii n frunte cu Milton Friedman.
Sunt ntreprinse mai multe reforme spectaculoase. Vrful de lance al acestei
politici l constitue Economic recovery act. El cuprinde trei directii principale:
- dereglementarea n sectorul petrolier, n cel al telecomunicatiilor, al
transporturilor aeriene, al bancilor si al concurentei;
- sistemul fiscal
- lupta mpotriva inflatiei printr-un control sever al masei monetare.
Aceste masuri au drept consecinta imediata scumpirea banilor.
Rata dobnzilor va atinge ntr-adevar niveluri spectaculoase, depasind chiar
20%, n 1980-1981. Imediat dolarul ncepe sa creasca si creste ajungnd sa depaseasca 10
franci la nceputul lui 1985, iar consilierii lui Reagan reusec sa creeze impresia ca dolarul este
puternic pentru ca economia americana este puternica.
Modelul economic de piata american se afla la confluenta a doua mari modele
teoretice si anume :
- modelul neoclasic ( n acest tip de economie , interventia statului este
exclusa );
- modelul keynsist ( n care interventia este acceptata doar ca agent economic si
decizional ) .
Dezvoltarea Statelor Unite este sustinuta de asemenea si de alte organisme
economice internationale de renume, cum sunt: Banca Internationala pentru Reconstructie si
Dezvoltare (BIRD) si Fondul Monetar International (FMI). Acum S.U.A. este respectata,
imitata si invidiata din nou prelund conducerera (leadership).

FUNDAMENTAREA PUTERII AMERICANE

Relansarea economiei americane care ncepe cu preluarea puterii de catre Reagan, are
la baza n primul rnd un activ fara echivalent, o importanta mostenire economica, financiara
si tehnologica; de asemenea, nu trebuie neglijat aportul categoriilor de forta de munca la
dezvoltarea si extinderea influentei economiei americane.
Actul economic, politic si masurile sociale se completeaza una pe cealalta,
fiecare din aceste componente obtinnd unele avantaje din aceasta comuniune de interese.
Fondul prielnic, privilegiile de care a putut beneficia economia americana, sunt
n principal urmatoarele:
1.
Stocul de capital pe care Statele Unite nu a ncetat sa l acumuleze de la
sfrsitul celui de-al doilea razboi mondial si pna astazi, este incomparabil. In interiorul
granitelor Statele Unite poseda imense infrastructuri, de cele mai multe ori dintre cele mai
moderne: aeroporturi, autostrazi, universitati, uzine, patrimoniu imobiliar. In afara granitelor,
multinationalele americane controleaza active uriase si puternic subestimate de o contabilitate
efectuata de cele mai multe ori n termeni de costuri de achizitie care nu tin seama de
reevaluarile actuale.
1.
Resursele primare de care dispun Statele Unite, sunt printre cele mai
importante de pe glob. Rezervele ei energetice - n special sub forma de gaz natural si de
carbune - sunt imense. Cu exceptia ctorva minereuri strategice, ea poseda aproape toate
metalele. Potentialul uman american al patrulea din lume din punct de vedere numeric, nsa
primul n rndul tarilor civilizate, constituie la rndul ei o bogatie fara echivalent. Deci, s-ar
putea

spune

ca

acest

stat

sta

pe

un

munte

de

aur.

Toate acestea, nu ar constitui nsa un avantaj n posesia altei economii deoarece nu fiecare
stat este capabil sa si organizeze, gestioneze si administreze resursele primare si secundare cu
att discernamnt, cum o fac reprezentantii economiei americane. Pentru unii exista chiar si n
acest moment banala ntrebare daca americanii au att de multe resurse, mai ales n domeniul
gazelor naturale si petrolului, de ce sunt pe primul loc n clasamentul tarilor importatoare de

petrol, exportat de catre tarile Orientului Mijlociu ?. Raspunsul deriva din simpla strategie pe
care o folosesc managerii americani, aceea ca resursele proprii trebuie pastrate cu mare grija,
folosite eficient, pentru ca asa cum stim exista un real si permanent dezechilibru ntre nevoile
umane nelimitate si resursele limitate de catre potentialul planetei. Deci, atunci cnd n
Orientul Mijlociu resursele de petrol vor fi aproape de zero, Statele Unite vor fi printre
putinele state care si vor putea desfasura activitatea de productie folosind resursele proprii;
scopul propus va fi astfel atins, pentru ca perioada de timp pe care o ofera folosirea resurselor
din exterior, poate fi folosita n scopul dezvoltarii unor noi tehnologii care sa necesite
injectarea n procesul de productie a unor cantitati mai mici de produse petroliere sau
nlocuirea totala a acestora cu alte produse mai eficiente din punct de vedere economic si
ecologic.
1.

Tehnologia - n acest domeniu, S.U.A. beneficiaza de un avantaj nsemnat. Cei

mai mari cercetatori, cei mai buni ingineri, cei mai dotati studenti au venit sa lucreze n
Statele Unite. Ei, aduc acel faimos capital n privinta caruia toata lumea este de acord ca este
cel mai important - materia cenusie - sau capitalul intelectual dobndit. Din acest punct de
vedere, Statele Unite speculeaza pe piata internationala a fortei de munca, achizitionarea celor
mai mari specialisti din alte tari. Acest proces de transferare a valorilor, de la tarile care nu si
pot permite sa si sustina asa cum ar trebui valorile, la alte tari care au aceasta abilitate, este
unul foarte trist nsa cu consecinte avantajoase pentru tarile din a doua categorie. Intre
acestea, se afla si Statele Unite care beneficiaza la rndul lor de aceste avantaje.
1.
Privilegiul monetar, care se dovedeste a fi hotartor. Incepnd cu 1945,
dolarul serveste drept moneda de referinta n tranzactiile internationale.

De

asemenea, el este si principala moneda de rezerva pe care o nmagazineaza bancile centrale

din majoritatea tarilor.
2.
Hegemonia culturala - ea rezista la toate vicisitudinile istoriei
americane. Mai mult chiar, ea devine pe zi ce trece mai puternica. Aceasta hegemonie
culturala, se sprijina pe cel putin trei factori: limba, universitatile si mijloacele de informare
n

masa.
Modul de viata si modelul economiei americane, a devenit un deziderat pentru

toate tarile aflate n curs de dezvoltare la ora actuala. Poate ca si din aceasta cauza, n multe
tari s-au mprumutat multe obiceiuri, traditii ale vietii cotidiene (Holloween si Valentines
Day) si metode manageriale.
AMERICA IN REGRES

Statele Unite sunt o tara cu o economie bine fundamentata si cu rezultate economice

recunoscute n ntreaga lume. Cine ar fi putut gndi ca va ajunge sa faca fata unor probleme
sociale foarte grave, legate de evolutia si absorbtia tinerei forte de munca de catre societate
confruntata cu dificultati legate de dependenta de droguri, bolile incurabile, trafic de
armament si munitii, criminalitatea, rasismul, discriminarile sociale legate de lupta de clasa.
Astfel, pentru un american de rnd nu mai este de mirare cnd vede la stiri, imagini
cutremuratoare din cartierele sarace ale Bronx-ului, sau reportaje despre atacuri si crime,
petrecute uneori chiar n scoli, sau informatii despre o catastrofa naturala sau armata dintr-o
tara a Lumii a Treia.
O alta caracteristica a modelului real de viata american, este lipsa de implicare
si de interes n viata sociala si politica, astfel ca, s-a constatat ca rata participarii americanilor
la alegeri este cea mai scazuta n raport cu celelalte democratii occidentale. De asemenea, se
evidentiaza o scadere a calitatii actului educational si a seviciilor sociale puse n sprijinul
celor care nu au surse de venit pentru un trai decent.
Exista cel putin cinci motive care explica acest recul industrial. Ele corespund
celor cinci avantaje care facusera posibila prosperitatea postbelica.
1.
Piata interna americana s-a ngustat iar industriile transatlantice nu mai
sunt capabile sa faca fata japonezilor si europenilor n cucerirea de piete externe.
2.
Dominatia tehnologica a Statelor Unite nu mai este un fapt indiscutabil si de
multe ori inovatiile se fac n stainatate.
3.
Nivelul de calificare al muncitorilor americani, superior pna mai ieri, aceluia
din tarile concurente, a scazut simtitor.
4.
Bogatia acumulata n Statele Unite era odinioara att de mare nct permitea
realizarea unor performante de-a dreptul inimaginabile, precum debarcarea pe Luna. Ceea ce
nu ar mai fi posibil n clipa de fata.
5.
In sfrsit, metodele americane de management, care erau universal recunoscute
si invidiate, nu mai sunt astazi - nici pe departe - cele mai eficiente.
Chiar si n aceste conditii , ale degradarii ascensiunii pe cele mai importante
planuri , se ajunge n timpul guvernarilor Bush si Clinton sa se micsoreze impozitele , deci o
grija mai putin pentru contribuabilul de rnd . Deci , asa cum am sustinut si mai sus totul este
dominat de un anumit echilibru general : pe de o parte cstigam , iar pe de alta parte avem si
pierderi ; starile de dezechilibru n limite acceptabile sunt benefice deoarece ele contribuie la
realizarea unui echilibru pe planul de ansamblu.

LOCUL PE CARE IL OCUPA PIATA IN CADRUL MODELULUI ECONOMIC

AMERICAN
Bunurile sunt tratate n cadrul acestui tip de economie, dupa cum urmeaza:
1.

Religiile. In S.U.A., religiile care sunt n numar tot mai mare, sunt din ce n ce

mai mult administrate ca institutii mixte prin intermediul unor tehnici de mediatizare
publicitara si de marketing tot mai sofisticata.
2.
Intreprinderea. In modelul neoamerican, ntreprinderea nu este altceva dect
un bun comercial ca oricare altul.
3.
La fel stau lucrurile si n ceea ce priveste salariile, care, n modelul
neoamerican, depind din ce n ce mai mult de conditiile aleatorii de piata. In acest caz,
salariile sunt bunuri comerciale.
4.
Locuintele sunt n S.U.A. aproape n eclusivitate un bun comercial.
5.
Situatia este oarecum asemenatoare si n ceea ce priveste transporturile
urbane, cu toate ca, chiar si n Statele Unite, acestea sunt supuse unor reglementari.
6.
La fel stau lucrurile si n ceea ce priveste mijloacele de informare n masa, n
principal televiziunea, n Statele Unite unde toate canalele sunt prin traditie comerciale, se
manifesta tendinta dezvoltarii unor televiziuni finantate n mod asociativ prin cotizatii libere.
7.
Invatamntul - n modelul american, numarul institutiilor de nvatamnt ce
asculta de regulile pietei, este preponderent si continua sa creasca.
8.
Sectorul sanitar - Tine ca si cel al locuintelor, de categoriile bunurilor.
Statele Unite nu reprezinta un stat care se reduce doar la New York si nici New York ul nu ce reduce la Wall Street; este important sa subliniem ca marile multinationale americane,
nu s-au supus n gestionarea sociala mai mult dect n aceea financiara, noilor imperative ale
termenului scurt, care stau la originea evolutiei neoamericane a modelului Anglo-Saxon.
IBM, ATT, General Motors, McDonalds, se feresc ct pot sa faca concesii
economiei-cazino, n care oamenii sunt jucati la ruleta. Pentru a-si constitui si sluji statele
majore multinationale, ele au fost pur si simplu obligate sa mizeze pe stabilitate, cointeresare
si chiar coresponsabilitate.

Modelul economic american , ca si multe altele si-a dovedit utilitatea si

eficienta n numeroase domenii , nsa de asemenea nu de putine ori incapacitatea de a oiferi o
protestie sociala , culturala si de ce nu ecologica , populatiei . Din ce n ce mai mult ies la
suprafata diferentele sociale ntre clase , ntre rase si poate chiar ntre oameni cu profesii sau
conceptii diferite. Insa , toate aceste dezechilibre trebuie compensate cu alte echilibre sau

rezultate favorabile, astfel nct sa putem ajunge la un echilibru , la un consens . Totul are o
evolutie oscilanta , ciclica , neregulata , rareori si doar pe scurte perioade constanta . Deci
trebuie sa acceptam aceste realitati si sa ncercam sa gasim cai mai bune de rezolvare a unor
situatii care la nceput ne apar drept crize iremediabile .
4.2 tipul vest european
Cuprinde economia de piata n care alaturi de secolul privat se implica n
economie si statul
Interventia statului este variata n functie de ideologia economica si politica
guvernului;
Se realizeaza prin diferite politici economice dar si prin sectorul public si mai
ales printr-o planificare orientativa
Este ntlnit n: Franta, Italia, Spania; planificarea orientativa se face liberativ
Economiile de acest tip sunt economiile concurentiale dar statul joaca un rol
important si intervine si prin politici: industriale, agricole, fiscale.
n marea majoritate a documentelor emise de organismele europene se face referire la
modelul social european. Acest model se dorete a fi, mai presus de toate, o treapt final ce
caracterizeaz evoluia contemporan a Europei nspre modernitate. Ca atare, un asemenea
model, dup care ar trebui s funcioneze (bine!) economia european, identific deziderate
precum convergena economic i coeziunea multidimensional (cultu-ral, social etc). Ba
mai mult, se consider c principiile pieei libere sunt czute n desuetudine, dac nu chiar
retrograde. Se subliniaz faptul c, astzi, mecanismele modelului european au evoluat,
inclusiv din perspecti-va atitudinii teoretice, de la piaa spontan la reglementarea pieei.
Saltul a nsemnat subordonarea pieei funciei comunitare pentru a se consolida finalitatea
social a sistemului" (Dinu, 2005:9).
Acest subcapitol ofer o alt perspectiv asupra viabilitii econo-mice i sociale a
constructivismului european. Argumentele pe care le vom invoca nu sunt nicidecum unele
negativiste. A furniza argumente mpotriva interveniei guvernamentale, a tarifelor
protecioniste, a subvenionrii diferitelor grupuri privilegiate nu este totuna cu a fi
negativiti! Asemenea idei au o puternic ncrctur pozitiv", ele fiind exemple menite s
favorizeze libertatea i prosperitatea, i a cror pertinen tiinific aprioric este de
netgduit[1].
Ceea ce ne propunem este aadar o critic constructiv" (nu constructivist!) a
aranjamentului instituional ce st la baza modelului european. ncercarea organismelor
europene de a resuscita" i chiar perfeciona practicile reglementrii i de a promova

intervenionismul, fie el i raionalizat", este n detrimentul marii majoriti a europenilor i,

deopotriv, o ncercare sortit eecului n lumea modern, una deschis i globalizat.
Economiile europene continentale au cteva trsturi distinctive n raport cu cele
anglo-saxone, care sunt considerate liberale" (evident, prin ignorarea adevratei semnificaii
economice a libertii):

ponderea sectorului public (n prezent cca. 47% din PIB) i un rol important al
ntreprinderilor de stat (servicii de interes general");

un amplu sistem al asistenei sociale (o medie de cca. 28% din PIB);

reglementri excesive privind relaiile de munc, coroborate cu rolul important

al partenerilor sociali n procesul de guvernare i n meninerea pcii sociale;

anumite practici fiscale comune;

diferite caracteristici comune, precum mobilitate sczut a forei de munc, o

relativ subdezvoltare a pieei de capital, stimulente reduse privind manifestarea
antreprenorial.
Din perspectiv strict politic, modelul social european este un instrument a crui
utilitate const n (a) construirea unei identiti euro-pene comune i n (b) justificarea
iniiativelor comunitare de a proteja acest model. Devine tot mai evident faptul c ideea
modelului social european" este elementul-cheie n ncercarea de a contura o identitate
european mpotriva celorlalte ri i a ameninrilor" venite din partea unor economii
precum China, India, SUA i a cror concuren economic este amplificat de fenomenul
globalizrii.
De asemenea, aa cum am subliniat anterior, promovarea acestui model reprezint i
un element justificativ pentru diferitele politici i programe comunitare. De altfel, proiectele
Comisiei Europene nu ar avea nicio justificare pertinent dac principiul subsidiaritii ar fi
luat n considerare cu seriozitate. Spre exemplu, recent invocatele fonduri europene de
atenuare a efectelor globalizrii sunt un mesaj politic ctre europeni pentru a privi
globalizarea ca pe un fenomen negativ fa de care trebuie protejai i compensai financiar.
Urmrind punerea n funciune a visului social european, eurocraii i dovedesc
inspiraia intelectual" prin dezvoltarea diferitelor programe i procese pe care UE le
coordoneaz: Agenda Lisabona, procesul Cardiff, procesul Luxemburg i procesul Kln toate fiind caracterizate prin aa-numita open method of coordination. Dei ar putea fi
considerate bine-intenionate, asemenea procese au multiple efecte economice i politice
negative. Agenda Lisabona este poate cel mai bun exemplu al discrepanei dintre extazul
manifestat de organismele europene cu privire la viitorul Uniunii i agonia realitii.
n 2000, Consiliul European (ntrunit la Lisabona) a adoptat o serie de msuri
considerate necesare construirii celei mai competitive economii a cunoaterii din lume".
Binomul central al acestei strategii este dat de dou dimensiuni: economic i social. Un an

mai trziu, la Gothenburg, acestora li s-a alturat i o a treia dimensiune, cea ecologic.
Comentnd dezideratele incluse pe Agenda Lisabona, Romano Prodi (2000:51) admitea faptul
c cea dinti provocare la adresa Uniunii de mine o va reprezenta gsirea unei soluii la
problemele privind necesitatea compatibilizrii sistemelor de securitate social i de relaii
industriale ale statelor membre, respectnd n acelai timp obligaiile pe care competitivitatea
internaional le impune Europei". Iat, deci, c marea provocare la adresa Uniunii Europene
este gsirea unor soluii la problemele sociale fr a pune n pericol performana economic,
n contextul competiiei economice acerbe, mai degrab n afara dect n interiorul Europei.
n plan economic, strategia urmrete majorarea cheltuielilor publice i private
aferente activitii de cercetare-dezvoltare. Reeta propo-vduit de UE pentru construirea
celei mai competitive economii a cunoaterii din lume" se fundamenteaz pe aezarea
activitii de cercetare-dezvoltare n centrul reetei de dezvoltare. Inovaiile i progresul tehnic
sunt privite, adesea prin neglijarea determinantelor lor instituionale, ca fiind motorul
progresului economic. ns orgoliul politicienilor europeni, de a nu rmne simpli spectatori
la reuitele americane n domeniul cercetrii i determin pe acetia s ignore realiti
economice fundamentale i s fixeze inte strategice precum alocarea pn n 2010 a 3% din
PIB pentru inovare i cercetare-dezvoltare.
n opinia organismelor europene, succesele unor ri precum Finlanda sau Danemarca
sunt considerate argumente relevante pentru direcionarea cu predilecie a fondurilor
comunitare ctre cercetare i ino-vare. n realitate ns, inovaia nu poate fi planificat. Nici
firmele, i nici guvernele nu se pot angaja s realizeze, spre exemplu, un anumit numr de
inovaii pe lun[2].
Prin urmare, crearea i asigurarea unei societi informaionale pentru europeni" pn
n 2010, conform Agendei Lisabona, este un exemplu de ideal fundamentat holistic pe care
UE nu-l poate duce la nde-plinire n condiiile actualului aranjament instituional. Am amintit
anterior de preocuparea pentru alocarea de fonduri comunitare pentru activitatea de cercetaredezvoltare. Este cunoscut totui faptul c organismele UE aprob numai acele proiecte de
cercetare care sunt incluse n ariile de interes identificate de birocraii europeni.
Dar cum rmne cu dependena pe care ntreprinztorul privat ar trebui s o aib fa
de satisfacerea dorinelor consumatorului i nu fa de satisfacerea dorinelor politicienilor de
la Bruxelles? Intervenia i finana-rea guvernamental este de natur s modifice stimulentele
ntreprinz-torilor privai, cultivnd manifestarea comportamentului rent-seeking.[3]
Analiza noastr privind modelul european scoate n eviden faptul c, la Bruxelles,
politica este deasupra argumentelor economice. Politicile care au euat n trecut i care sunt
ndreptate ctre reforme mai puin nepopulare (ex. reglementri privind mediul nconjurtor),

precum i implicarea pronunat a UE n sectoarele considerate strategice (de exem-plu

cercetare) rmn n continuare n topul Agendei Lisabona. n acelai timp, schimbrile
orientate ctre reducerea substanial a fiscalitii concomitent cu reducerea cheltuielilor
publice nu sunt deloc amintite n discursurile politicienilor europeni.[4]
De asemenea, strategia Lisabona vizeaz asigurarea unui climat favorabil afacerilor i
creterea flexibilitii forei de munc, astfel nct s asigure o dezvoltare economic
sntoas" n UE.
Totui, actualmente, n planul funcionrii sistemului european i gsesc locul
ezitrile, ceea ce antreneaz dificultatea meninerii intelor actuale. Progresele reduse
nregistrate n direcia implementrii strategiei modelului european - Strategia de la Lisabona,
precum i criza Pactului de Stabilitate i Cretere, sunt exemple ale funcionrii precare a
marii construcii europene, fixarea unor obiective ambiioase precum inovaie, coeziune
social,

cretere

economic,

ocupare

deplin,

fr

dispune

de

instrumentele

corespunztoare, mrete distana dintre scop (politic) i realitate, mai ales ntr-un mediu
economic recesionist" (Dinu, 2005:93).
Din moment ce se sugereaz c UE nu a identificat nc instrumen-tele
corespunztoare, ne ntrebm firesc, care ar fi totui acel set de politici capabile s ajusteze
miraculos decalajul existent?
Raportul Kok din 2005 vine s confirme carenele aprute n atingerea visului
european, evideniind faptul c multe ri nregistreaz serioase decalaje fa de intele
Lisabona. Paradoxal, dup prezentarea acestui semi-eec, organismele europene nu au
considerat de cuviin s recunoasc faptul c direciile acestei strategii sunt complet greite,
ci au perseverat cu relansarea Strategiei Lisabona, cu implementarea altor msuri i politici
considerate mai potrivite i mai eficiente n vederea atingerii dezideratelor iniiale[5].
Totui, n ciuda eforturilor Comisiei de a readuce la via Agenda Lisabona, noile
obiective politice sunt tot att de realiste pe ct au fost i cele iniiale. Conform ultimelor
previziuni, creterea economic medie n zona Euro nu pare a depi n perioada urmtoare
nivelul de 2-3%, iar discrepanele sociale sunt tot mai adnci. Prin urmare, n loc ca europenii
s aib parte de prosperitate economic i de reducere a gradului de srcie, au mai degrab
parte de opusul acestora.
Pe de alt parte, exemplul reformelor pro-pia promovate de Irlanda i dovedesc nc
o dat roadele n comparaie cu ri recunoscute ca fiind welfare states (Suedia i celelalte ri
nordice). ntre 1995 i 2004, veniturile celor mai sraci 10% din populaia irlandez au
crescut de opt ori mai mult dect n ri ca Suedia. n cazul Marii Britanii, creterea veniturilor aceleiai categorii a fost de ase ori mai mare n comparaie cu evoluia din Suedia
(Mullally, 2006:9). Aadar, ca urmare a evoluiei nregistrate, cu un grad mai mic al srciei n

rndul populaiei, Irlanda i Marea Britanie au depit pentru prima oar n istorie o ar
precum Suedia.
n planul relaiilor de munc, prin Agenda Lisabona, organismele comunitare i
propun un deziderat ambiios: locuri de munc i oportuniti pentru toi europenii!". Prin
urmare, relansarea creterii economice n zona Euro este legat de crearea de locuri de munc.
ns problema fundamental a acestui demers european este c procesul cre-terii economice
este cauz (i n acelai timp efect) al crerii de locuri de munc n sectorul privat, i nu a
locurilor de munc inventate" cu orice pre, prin intermediul programelor guvernamentale.
Impozitarea necesar sporirii fondurilor la bugetul comunitar face s nu apar niciodat pe
pia acele locuri de munc ce ar fi fost create n absena diminurii, prin impozitare, a
capitalului proprietarilor de drept[6].
Statisticile comparative privind nivelul omajului vin s confirme lipsa de eficien a
programelor europene de ocupare a forei de munc. Datele Eurostat relev faptul c Europa
este caracterizat prin cea mai ridicat rat a omajului pe termen lung. Din graficele
urmtoare se observ c rata omajul n zona Euro este de aproape 6 ori mai mare dect n
SUA i de patru ori mai mare dect cea nregistrat n Marea Britanie.
Rata omajului pe termen lung, 2004 (%)

Analiznd datele privind rata omajului n 2005, observm c exist totodat diferene
notabile ntre rile membre. n timp ce ri precum Germania i Frana se confrunt cu rate
ridicate ale omajului (de aproape 10%), Suedia nregistreaz 6,3%, iar Olanda sau Irlanda
dispun de un omaj sub rata sa natural (4,6%, respectiv 4,2%).
Rata omajului n ri membre OECD, 2005 (%)

n opinia noastr, sunt foarte puine de fcut n condiiile actualului aranjament

instituional construit pe fundamentele sociale ale statului bunstrii i mai puin pe cele ale
economiei de pia.
Creterea economic - considerat n mod greit un atribut predi-lect politic - este un
proces ce are la baz aciunile milioanelor de indivizi ce muncesc i triesc n interiorul
granielor Uniunii. Un principiu econo-mic fundamental spune c stimulentele conteaz". Iar
dac aceste stimu-lente nu sunt orientate ctre un comportament productiv, antreprenorial, ci
ctre unul bazat pe redistribuire i asisten social, nu trebuie deloc s ne mire decalajele de
productivitate nregistrate de europeni n comparaie cu alte zone de pe glob[7].
Este deci necesar ca, n demersul critic privind modelul social european, s aducem n
discuie perspectiva statului bunstrii promovat de organismele europene. Producie
deficitar, ocupare redus a forei de munc, sptmn de lucru redus, fiscalitate ridicat
sau reglementri stufoase sunt doar efecte ale promovrii i meninerii generosului" sistem
welfare. n opinia noastr, singura soluie viabil pe termen lung n atingerea unor inte
precum creterea locurilor de munc i a capacitii de inovare la nivel european este oferirea
de stimulente puternice n favoarea afirmrii aciunilor antreprenoriale. Dar, probabil, dup
cum se poate intui, asemenea abordare necesit un mediu de afaceri prietenos, cu fiscalitate
redus i reglementri legislative adecvate, ceea ce nu concord - cel puin actualmente - cu
interesul comunitar" al birocrailor europeni.
n contextul actual, un alt clci al lui Ahile" al reformelor din UE este piaa
serviciilor. n domeniul serviciilor, Directiva Bolkestein" - dup numele iniiatorului, fostul
comisar european pentru Piaa Intern i Servicii, Frederik Bolkestein - este una dintre
ultimele rezoluii adminis-trative majore ale Comisiei Europene cu privire la reglementarea
pieei interne. Menirea directivei" era aceea de a institui pe piaa serviciilor din UE aceeai
libertate ca i cea de pe piaa bunurilor. ns aceasta a sfrit doar cu oferirea unui damf
reformist de liber circulaie, pe o pia intern pe care redutele protecioniste ale statului
bunstrii, dei n agonie, i perpetueaz conflictual status-quo-ul"[8].

Dei libera circulaie a forei de munc i a serviciilor reprezint principii statuate nc

din 1957 n Tratatul de la Roma, care a pus bazele UE, n realitate ns, att muncitorii, ct i
prestatorii de servicii care vor s opereze n afara rii de origine se confrunt n practic cu
nenumrate obstacole sociale, legislative sau birocratice.
Directiva Bolkestein i propunea, la origine, s nlture toate barierele birocratice din
calea liberei circulaii a unor firme prestatoare de servicii. Scopul era, aadar, acela ca firmele
s nu fie obligate s cunoasc toate legislaiile naionale din UE. Mai exact, tot ce ine de
contracte, de condiiile de angajare i de salarizare s-ar fi supus legislaiei din ara de origine.
Principiul de baz (principiul rii de origine") este acela c, dac un furnizor de servicii este
suficient de bun pentru un stat membru, atunci el este suficient de bun s funcioneze n
oricare alt stat membru[9].
Susintorii directivei Bolkestein arat totodat c, n final, cel mai mare beneficiar al
iniiativei va fi consumatorul european care, graie concurenei sporite dintre furnizori, va
beneficia de servicii mai bune i mai ieftine. Adversarii proiectului legislativ, botezat de
acetia directiva Frankenstein", sunt ngrijorai la gndul c aplicarea directivei va contribui
la diluarea proteciei sociale din statele bogate ale UE, sub presiunea influxului de mn de
lucru ieftin din Est .
n vestul Europei, sindicatele i social-democraii, n primul rnd, au considerat c
aceast directiv ar putea duce la un veritabil dumping social, prin faptul c ar pune n
concuren diferitele sistemele de securitate social din rile Europei, n beneficiul noilor
venii n Uniune, ale cror exigene de welfare" nu sunt att de pronunate. Iat, aadar, c
aranjamentul care st la baza actualei piee unice" europene nu are nimic n comun cu
principiul concurenei, adic manifestarea liber a proprietii private legitim constituit. n
plus, cele mai aprinse obiecii ale sindicalitilor exprim temerea c noua lege va submina
salariile mai mari i standardele n domenii precum asigurrile de sntate sau sigurana
muncii, realizri obinute n zeci de ani de rent-seeking legislativ i paterna-lism de stat
(Marinescu, 2006).
Viziunea promovat de organismele comunitare n domeniul agriculturii este nc un
exemplu al adversitii n faa reformrii pe princi-piile pieei. Dac exist ntr-adevr un
sector de producie n care progresul pieei unice este puternic dependent de liberalizarea
comerului interna-ional, atunci acesta se numete agricultur. Prin instrumentele sale,
politica agricol comun (PAC) poate fi privit ca o barier instituional n calea dezvoltrii
i eficientizrii acestui sector. De altfel, aa-numita flexibilizare a PAC din 2003 ofer o
perspectiv elocvent asupra rigiditii la reform ce predomin ntreg aranjamentul european.
Aceast flexibi-lizare a constat n reducerea proteciei tarifare medii[10] cu doar dou puncte

procentuale, de la 57% la 55%, n condiiile meninerii aceluiai nivel al subveniilor i al

preurilor de intervenie (OECD, 2004).
Ineficiena, lipsa de competitivitate a produselor europene i complexitatea
problemelor cu care se confrunt UE ca urmare a meninerii PAC au fost recunoscute deschis
de ctre comisarul european responsabil pentru comerul internaional, Peter Mandelson. La
negocierile purtate n cadrul Rundei Doha, acesta a afirmat c este foarte probabil ca
negocierile s eueze deoarece UE nu va putea face fa puternicei concurene din partea
unor productori agricoli competitivi ce provin din ri precum Brazilia, Noua Zeeland[11],
Australia sau SUA".
Dar pentru cine se teme comisarul european dac s-ar renuna la practicile
protecioniste i, implicit, dac s-ar ncuraja concurena pe piaa comun? Pentru consumatorii
europeni n niciun caz. Din contr, ei sunt cei care pltesc actualmente preuri mai mari pentru
produsele agricole ca urmare a impunerii unor preuri minime. Se apreciaz c un consumator
european pltete n prezent cu aprox. 42% mai mult pentru bunurile agricole dect dac ar fi
abandonate practicile protecioniste (Tupy, 2005).[12] Practicile asisteniale sub forma
subveniilor, preurilor minimale sau achiziiilor publice sunt ns pe placul breslei fermierilor.
Spre exemplu, n 2004, ajutorul n domeniul agricol la nivelul rilor OECD s-a cifrat la cca.
280 mld. $, din care aproape jumtate (133 mld.$) a fost oferit de UE. Mai mult, conform
documentelor OECD, cei mai mari fermieri europeni (i care reprezint 20% din total) sunt
beneficiarii a aproximativ 80% din subveniile comunitare.
Un alt aspect ce merit atenie este cel legat de cotele de producie. Este lesne de
neles c practicarea preurilor de intervenie (minimale), superioare preului pieei, i
stimuleaz pe agricultori n a crete producia de bunuri. Corecia decis de Bruxelles a fost
nu renunarea la o asemenea msur intervenionist, ci una care s-a nscris pe aceeai linie de
gndire. Drept efect, pentru a preveni ca piaa s produc n exces", n anii 1980 au fost
introduse cotele de producie pentru o serie de produse agricole: lapte, legume, fructe, zahr,
banane, ulei de msline, tutun etc.
Aceste cote sunt stabilite anual la nivel comunitar, apoi se negociaz i se repartizeaz
pe ri i ulterior pe ferme individuale. Nu putem s nu remarcm c nclinaia ctre
planificare i impunere a unei anumite producii a birocrailor europeni devine tot mai
asemntoare cu planificarea produciei experimentat de regimurile de tip sovietic. De altfel,
Vladimir Bukovschi (2006:20), n cartea sa Uniunea European... o nou URSS?, ofer
cteva argumente puternice n a demonstra c proiectul iniial european, centrat pe o Pia
Comun de state libere i suverane, s-a transformat ncetul cu ncetul n schia unei noi URSS,
una diferit de cea veche, mai soft i pe deplin compatibil cu ideile dominante ale epocii

noastre, pe care le deturneaz n vederea construirii unui sistem final la fel de patogen i
liberticid precum modelul ei".
Aflate n strict interdependen, politica agricol i cea comercial sunt departe de
principiile i tratatele pe baza crora ar trebui s funcioneze. Spre exemplu, principiul care
guverneaz politica comercial a UE, n conformitate cu Tratatul de la Maastricht, este cel al
unei economii de pia deschise cu liber concuren". n practica efectiv, desigur, asta nu
nseamn c birocraii Comisiei Europene au renunat la adoptarea de msuri
protecioniste[13] ca o simpl consecin a respectivei prevederi (Pelkmans, 2003:249). Mai
mult, se observ c tot mai multe bariere comerciale sunt aplicabile chiar n interiorul pieei
interne i nu neaprat la frontierele Uniunii. Un alt exemplu la ndemn este piaa muncii.
Reticena manifestat de majoritatea rilor europene cu privire la deschiderea pieei muncii
pentru noii membri ne las s nelegem c actuala construcie european ncalc tot mai mult
principii precum libera concuren i libera circulaie, principii care de altfel au reprezentat,
parc din vremuri demult apuse, fundamentul construciei europene.
Demersul actual la nivelul organismelor europene poate fi descris ca o form
concentrat de iniiativ politic n a construi un stat unic euro-pean. Numai c acest stat
imaginat de eurocrai are la baz aceleai politici publice, aceleai constrngeri legislative,
aceleai principii de impunere fiscal precum cele de la nivel naional. Singura diferen
dintre politicile naionale i cele supranaionale const n gradul n care sunt implementate, iar
nu n tipul acestora.[14] Dac ri din Europa au nregistrat prosperitate economic i pace
social n trecut, aceasta se datoreaz, n principal, competiiei existente la toate nivelele: ntre
actorii mediului de afaceri, ntre guverne naionale, ntre sisteme legislative, ntre sisteme de
nvmnt etc. Secretul succesului a fost diversitatea necesar competiiei dinamice. Aceasta
a condus la temperarea interveniei guvernamentale, la respectarea drepturilor de proprietate
privat, care, la rndul lor, au contribuit la cretere economic i prosperitate. Succesul major
al Europei a fost acela c puterea centralizat nu a reuit s se cristalizeze", arat Radnitzky
(1990:4).
Modelul statului bunstrii adoptat n UE arat n mod clar c economia european
postbelic a fost i rmne n continuare una aplecat ctre responsabiliti" sociale. i cu ct
modelul european este mai aplecat" ctre social, cu att mai numeroase i mai grave sunt
problemele sociale. Mai mult, se consider, n mod nefast, c ampla construcie european
urmrete un transplant de prosperitate dinspre nucleul dur (Germania i Frana) ctre zonele
periferice i economiile emergente. Dar care prosperitate"? Acea prosperitate" definit prin
rate record ale omajului, prin vaste scheme de redistribuire etatist a unor venituri bugetare
care cresc tot mai anemic ca urmare a unei creteri economice precare? Trebuie s recunotem

c, de fapt, ceea ce se difuzeaz se dovedete a fi nu prosperitatea, ci o ntreag structur

instituional avnd la baz concepia distrugtoare a statului bunstrii.
Temerile larg rspndite vizavi de fundamentalismul pieei domin concepiile
anumitor autori, plastic exprimate n sintagme de genul: Europa are vocaia plasei de
siguran social ntins sub acrobaiile tip zidul morii specifice pieei" (Dinu, 2005:14).
ns, n mod paradoxal, realitatea pe care o traverseaz Europa devine tot mai profund
caracterizat de insecuritate social. Tulburrile sociale recente din Frana sunt produsul
autentic al politicilor europene de asisten i securitate social. Se dovedete, aadar, c
noianul de acrobaii la care sunt supui europenii apare ca efect a tot felul de politici
comunitare sau naionale, politici comerciale protecioniste, de garantare a locului de munc
sau de acordare a unor drepturi i beneficii sociale. Prin urmare, zidurile ce trebuie escaladate
n mod continuu de europeni sunt nu cele specifice pieei libere, ci reprezint produsul
dorinei de mai bine (oare?) a organismelor comunitare, ignornd aproape complet principiile
fundamentale ale tiinei economice i libertile naturale.
Este evident faptul c, rile occidentale, sub influena unor false teorii economice sau
sub presiunea unor grupuri de interese, au svrit multe greeli, iar apoi le-a venit foarte greu
s se debaraseze de ele. Adoptarea modelului social se dovedete a fi cea mai recent mare
greeal ale crei costuri trebuie suportate de populaia btrnului continent. Aplicarea
msurilor specifice statului bunstrii a provocat o escaladare n spiral a interveniei statului:
intervenia iniial are ca efect perturbarea mecanismului pieei i de aici necesitatea unor noi
msuri care s contracareze efectele nocive ale celei dinti, i tot aa[15].
Pentru binele europenilor i pentru diminuarea efectelor sociale negative, birocraii de
la Bruxelles trebuie s neleag ct mai repede faptul c prosperitatea continentului european
este rezultatul manifestrii activi-tii i creativitii antreprenoriale, nu al redistribuirii avuiei
n societate.
Modelul european al bunstrii a intrat n criz, iar semnalele ncep s devin tot mai
accentuate. n acest context, orientarea birocrailor europeni las totui s se neleag c nu
exist doar o singur alternativ la criza european. Pe lng modelul anglo-saxon, mai exist
un alt model care nu a fost experimentat la scar larg n interiorul Uniunii. Acesta este
modelul nordic. Prin urmare, la Summit-ul UE din octombrie anul trecut, se ntrevedea
posibilitatea ca preedinia britanic s fie obligat s aduc n discuie avantajele modelului
scandinav, care se bazeaz pe o mai mare securitate social, n comparaie cu cel englez.
De altfel, nu puine au fost studiile economice care au fcut propagand n ultimul
timp modelului nordic. Ideea a fost preluat i de presa scris de pe continent. Cotidianul
francez Le Monde sublinia recent c modelul social american este precar. Dar la fel se

prezint i modelul francez". Conform Le Monde, Europa ar trebui s adopte varianta scandinav, ce a combinat cu succes eficiena economic a modelului anglo-saxon cu beneficiile
aranjamentului welfare state al celui continental.
Reticena manifestat de organismele comunitare n a adopta msuri radicale pro-pia
le determin s nchid parc ochii la declinul aranjamentului instituional aplicat n Suedia i
Finlanda. ntre anii 1990 i 1995, omajul n aceste ri a crescut de aproape cinci ori, iar
situaia actual nu arat o ameliorare a performanelor economice.
Conform datelor OECD, n 1970, Danemarca i Suedia ocupau locul trei, respectiv
cinci, n ceea ce privete nivelul PIB/locuitor. n 2003, Danemarca era pe locul apte, n timp
ce Suedia a czut pe 14 (a se vedea fi-gura de mai jos).
Evoluia PIB real/locuitor i locul n ierarhia mondial

Sursa: De Vlieghere (2006)

ntre 1989-2003, n timp ce Irlanda a cunoscut o cretere de pe locul 21 pe locul 4,
Finlanda, care iniial se situa pe locul 9, a ajuns pe locul 15 n ierarhia mondial.
Evoluia precar a economiilor scandinave este confirmat i de incapacitatea acestora
de a flexibiliza piaa muncii i a crea locuri de munc. O analiz recent a OECD arat c
ntre 1981 i 2003, Suedia i Finlanda nu au reuit s creeze noi locuri de munc n mai bine
de dou decenii. Ca urmare a unei uoare flexibilizri a pieei muncii, Danemarca a reuit s
obin n tot acest interval o cretere a numrului de locuri de munc cu 12% n 2003 fa de
1981. Flexibilizarea acestei piee a nsemnat n special creterea uurinei angajatorilor de a
concedia personal. Spre exemplu, n industria construciilor, termenul de preaviz a fost redus
la cinci zile, iar perioada de timp n care disponibilizaii beneficiaz de ajutor de omaj a fost
de asemenea redus.
Rata de cretere a locurilor de munc n sectorul privat (1981=100)

Sursa: De Vlieghere ( 2006)

Aceste msuri impopulare au condus la o reducere a omajului, ns nu ntr-un grad
aa de mare cum ar fi fost realizat n condiiile reducerii puternice a presiunii fiscale asupra
pieei muncii. Spre exemplu, ntre 1990-2005, gradul mediu de impunere fiscal a fost de 55%
n Finlanda, 58% n Danemarca i 61% n Suedia. Aceste niveluri sunt de aproape 1,5 ori mai
mari dect media OECD[16].
Exemplul Irlandei este n continuare ignorat de organismele europene n ciuda
argumentelor teoretice i empirice care vin s confirme superioritatea politicilor economice
orientate spre pia n a asigura i stimula prosperitatea societii. Msurile de flexibilizare a
pieei muncii, de reducere a fiscalitii i de cretere a atractivitii mediului de afaceri au
condus la o cretere a numrului de locuri de munc cu aproximativ 56% ntre 1992-2003.
Din contr, se sugereaz c procesul de catching-up nregistrat de aceast economie este
atributul exclusiv al fondurilor structu-rale europene (pre i post-aderare) care au fost alocate
de la Bruxelles. Dar, dac aceasta ar fi fost sursa fundamental ce a stat n spatele exploziei
economiei irlandeze, ne putem ntreba totui de ce aceast reet nu a avut un efect similar i
n alte economii beneficiare ale acestor fonduri europene!
Conflictul major n cadrul Uniunii, ntr-un orizont de timp nu prea ndeprtat, va avea
ca protagoniti pe de o parte, ri pro-schimbare, care implementeaz reforme potrivit
principiilor economiei de pia, iar pe de alt parte, ri contra-schimbare, care nu doresc
abaterea de la actualul sistem economic etatist.[17]
n rndul rilor pro-schimbare pot fi incluse att ri membre UE15 ct i ri care au
aderat n 2004. Irlanda, Marea Britanie, Estonia sau Slovacia reprezint exemple relevante cu
privire la implementarea unor reforme pro-pia, n special n vederea reducerii semnificative
a poverii statului bunstrii i a abandonrii principiilor fundamentale ale modelului social
european. n cea de-a doua categorie pot fi incluse ri precum Germania sau Frana, care sunt
principalii opozani ai msurilor de refor-mare n interiorul UE. Este aadar de ateptat ca

rile contra-schimbare s fac apel la ansamblul de seturi de reguli i mecanisme legislative

europene, pentru a limita aciunile de reform. O eventual reuit a acestor ri se va finaliza
cu exportarea problemelor lor economice i sociale la nivelul ntregii comuniti europene.
n aceste condiii, este recomandabil ca rile pro-schimbare s implementeze rapid
msuri reale de reform economic i social n vederea maximizrii efectului demonstrativ.
Rate de cretere ridicat, nivel relativ redus al omajului i creterea productivitii de care
beneficiaz rile pro-schimbare ilustreaz succesul unei abordri contrafactuale i au menirea
de a pune sub presiune celelalte ri europene, de a le fora s adopte o atitudine mai defensiv
i s accepte, n final, schimbarea.
Dei este foarte probabil ca raportul de putere relativ s ncline balana european n
favoarea actualului aranjament instituional, modelul social european mai este supus unei noi
provocri, mai puin controlabile, i anume fenomenul globalizrii. Aa cum spunea Thomas
Friedman, n contextul democratizrii finanelor, tehnologiei i al circulaiei forei de munc,
este tot mai greu pentru o ar sau pentru o regiune s evite delocalizarea afacerilor atunci
cnd climatul politic i economic nu este favorabil. O slbire a activitii economice din
spaiul european, amplificat de reducerea procesului de economisire, tinde s accentueze
dificultile meninerii aranjamentului welfare-state care, paradoxal, joac dublu rol pe scena
european: pe de o parte, este dezideratul setului de politici i reglementri comunitare, iar pe
de alt parte, se dovedete tot mai mult a fi clciul lui Ahile al construciei europene.
O concluzie principal poate fi tras cu privire la starea actual a UE. Creterea
decalajului dintre promisiuni i realitate va conduce UE, probabil nu foarte trziu, la o
rscruce unde exist doar dou alternative posibile: fie sunt implementate reforme pro-pia,
construindu-se astfel stabilimentul necesar unei dezvoltri sustenabile, fie se menine actualul
aranjament instituional, bazat mai mult pe redistribuire dect pe crearea de avuie, ceea ce va
nsemna intrarea Europei ntr-o lung perioad de recesiune economic. Un lucru este ns
cert: sistemul economic fundamentat pe principiile statului bunstrii va eua. Ceea ce poate
s difere este doar orizontul temporal!
http://www.ecol.ro/carte/economia-de-piata-fundamentele-institutionale-aleprosperitatii/30
4.3 tipul economiei sociale de piata
conomia sociala (numita si economie solidara sau al treilea sector) s-a dezvoltat
din necesitatea de a gasi solutii noi, inovatoare unor probleme sociale, economice sau de
mediu ale comunitatilor si pentru satisfacerea nevoilor membrilor comunitatii care sunt
ignorate

sau

insuficient

acoperite

de

sectorul

public

sau

privat.

Economia sociala include forme diverse de organizare si/sau juridice cum ar fi: cooperativele,
societatile

mutuale,

asociatiile,

fundatiile

etc.

Desi exista diferente de la tara la tara, peste tot in Uniunea Europeana exista entitati
comparabile care au aceleasi caracteristici, chiar daca acestea nu sunt descrise ca facand parte
din economia sociala si nu sunt reglementate juridic in toate statele membre.
Scopul principal al economiei sociale, in comparatie cu scopul economiei de piata, nu este
obtinerea de profit, ci consta in imbunatatirea conditiilor de viata si oferirea de noi
oportunitati pentru persoanele dezavantajate sau facand parte din categorii vulnerabile.
Economia sociala acorda prioritate unui model de intreprindere (intreprindere de economie
sociala)* care nu se poate caracteriza prin dimensiuni sau prin sectoarele in care isi desfasoara
activitatea, ci prin respectarea unor valori comune printre care se numara:

suprematia participarii actorilor sociali, a persoanei si a obiectivelor sociale

asupra capitalului;

apararea si aplicarea principiului solidaritatii si al responsabilitatii;

comuniunea intre interesele membrilor utilizatori si interesul general;

controlul democratic exercitat de membri organizatiei/ intreprinderii;

adeziunea voluntara si deschisa;

autonomia de gestiune si independenta fata de autoritatile publice;

alocarea celei mai mari parti a excedentului pentru atingerea obiectivelor de

dezvoltare durabila si de furnizare de servicii membrilor in conformitate cu interesul general.
In acelasi timp, intreprinderile de economie sociala joaca un rol important in
sprijinirea obiectivelor stabilite prin politicile guvernamentale, astfel:

ajutand la cresterea productivitatii si competitivitatii;

contribuind la dezvoltarea unei societati inclusive si participative;

incurajand si abilitand membrii comuniatii sa participe la rezolvarea unor

probleme locale;

oferind o noua modalitate de furnizare a serviciilor publice.

In 2015, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 219 privind economia sociala, avand
drept scop stimularea dezvoltarii unui model alternativ de incluziune sociala a grupurilor
vulnerabile.
Definitia

economiei

sociale

Conform art. 2 din Legea nr. 219/2015, economia sociala reprezinta ansamblul activitatilor
organizate independent de sectorul public, al caror scop este sa serveasca interesul general,
interesele unei colectivitati si/sau interesele personale nepatrimoniale, prin cresterea gradului

de ocupare a persoanelor apartinand grupului vulnerabil si/sau producerea si furnizarea de

bunuri, prestarea de servicii si/sau executia de lucrari.

Economia sociala se bazeaza pe principiile enuntate in art. 4 din Legea nr.

219/2015:

prioritate acordata individului si obiectivelor sociale fata de cresterea

profitului;

solidaritate si responsabilitate colectiva;

convergenta dintre interesele membrilor asociati si interesul general si/sau

interesele unei colectivitati;

control democratic al membrilor, exercitat asupra activitatilor desfasurate;

caracter voluntar si liber al asocierii in formele de organizare specifice

domeniului economiei sociale;

personalitate juridica distincta, autonomie de gestiune si independenta fata de

autoritatile publice;

alocarea celei mai mari parti a profitului/excedentului financiar pentru

atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivati sau in interesul personal
nepatrimonial al membrilor.
Intreprindere sociala este definite drept orice persoana juridica de drept privat care
desfasoara activitati in domeniul economiei sociale, care detine un atestat de intreprindere
sociala

si

respecta

principiile

prevazute

la

art.

4;

Intreprindere sociala de insertie este definite intreprinderea sociala care indeplineste

cumulativ conditiile prevazute la art. 10 alin. (1), respective:

are, permanent, cel putin 30% din personalul angajat apartinand grupului
vulnerabil

timpul de lucru cumulat al acestor angajati reprezinta cel putin 30% din totalul

timpului de lucru al tuturor angajatilor;

Prezint urmtoarele caracteristici:

Statul intervine pentru realizarea unei centralizai a opiunilor economicosociale agreate spre un consens general;

Realizarea unui echilibru intrasocial si performanta economica dar nu

prin simplul joc al forelor pieei.

4.4 tipul nordic

Cooperare intre sectorul privat si cel public in vederea satisfacerii unor

cerinte social-economice respectiv mbinarea cresterii si eficientei economice cu
promovarea unor valori sociale-umanede baza;

Respecta trsturile specifice economiei de piaa;

Intervenia statului se realizeaz in special prin aciuni sociale avnd rolul de
protector pentru toi cetatenii
Trsturile de baz ale pieei sunt concurena liber dintre productorii de mrfuri
(constructii) i proprietarii de resurse; realizarea mrfurilor (constructiilor) la preurile de
echilibru, ce reflect real corelaia dintre cerere i ofert.
Concurena este bun pentru

public deoarece ea stimuleaz i constnge

productorii. Obiectivul oricrei firme este maximizarea profitului. Concurena ns erodeaz

permanent acest el. Chiar din aceast cauz firmele de constructii trebuie s se adapteze
pieei pentru a exploata toate posibilitaile de mrire a profitului.
Concurena n sistemul de pia impune firmelor s aplice cheltuieli de producie
reduse, s aplice o tehnologie modern pentru a obine o productivitate nalt. Ea permite
consumatorilor de a gsi furnizorul cel mai ieftin i ncurajeaz productorii n determinarea
creterii clientelei prin scderea costurilor, i implicit scderea preurilor.
Respectarea mecanismelor concureniale este important pentru o ans egal, pentru
fair-play, pentru c, in fond, in perspectiva aderarii la Uniunea European este chiar necesar,
respectarea acestor mecanisme fiind chiar un punct important pe agenda negocierilor. O

economie inc dominant de mentaliti comuniste, att la nivel politic i managerial ct i la

nivel executiv i al angajatului obinuit nu prea poate fi concurentiala.
Acest aspect este prezent i in industria imobiliar adic cea a construciilor i a
serviciilor imobiliare. Aceast industrie este dominat de munca la negru i reprezint
principala form de concuren neloial ce poate fi interpelat i ca ajutor de stat. Societile
de construcii care practic munca la negru, eludeaz obligaiile ctre stat (impozit pe salariu,
contribuii sociale i impozit pe profit).
Dac cumva acetia doresc s vnd locuina (nou-construit) au un avantaj fa de o
societate de construcii deoarece nu pltesc impozit pe profit dect de 10% in primii trei ani.
Pentru egalizarea anselor ar trebui ca amndoi s nu factureze TVA sau amndoi s factureze
acelai TVA, preferabil ct mai mic. Cu ct T.V.A.-ul este mai mic cu att piaa neagr se
diminueaz, deoarece astfel piaa oficial devine accesibil.
Singura cale prin care statul poate rezolva problemele sociale locative este emisia de
vauchere (bonuri valorice) lunare care sunt distribuite celor care indeplinesc condiiile
necesare. Bonurile dau posibilitatea alegerii oricrei variante-construcie, soluie, materiale la
preuri de pia, stabilitate natural, pe cale liber.
O alt pia pe care se tolereaz practici anticoncureniale este cea a chiriilor, din
aceleai motive de protecie social, incluznd cele mai elementare reguli ale economiei de
pia. Statul prin ANL, care construiete locuine destinate inchirierii i consiliile locale care
construiesc locuine sociale destinate inchirierii influeneaz determinant piaa chiriilor din
Romnia. Practicarea unor chirii simbolice (5-8 EURO pe lun/pe apartament) face ca
amortizarea investiiei s fie realizabil in 175-200 de ani, ceea ce este o aberaie ce
indeprteaz orice investitor de intenia de a crea portofoliu de locuine pentru inchiriere.
Acestea sunt absolut necesare pentru asigurarea construciilor adecvate fluxului i mobilitii
forei de munc, proces natural in creterea competitivitii economiei pe scar larg.
Germania are 68% din fondul de locuine destinat inchirierii, media in UE 15 era de 62% iar
in Romnia are un fond de sub 4 %.
Indiferent de nivelul de dezvoltare , potential economic si cultural ,regim social-politic
si cultural,toate statele lumii sunt angajate intr-un amplu process de transformari radicale,de
trecere de la produse munca-intensive la produse cultural-artistic-intensive.Tarile slab
dezvoltate din punct de vedere economic,cum este si Romania,trebuie sa conceapa strategii de
infaptuire a mai multor tranzitii,in special la cea de economie de piata.
4.5 tipul de conomie paternalista de piata

Denumirea de model "negociat" vine de la mecanismul de adoptare a deciziilor n baza

negocierilor pentru diferite categorii de activiti: fiscale, reglementarea relaiilor de ocupare,
prestarea serviciilor sociale. rile scandinave (Danemarca, Norvegia, Suedia) i-au ales n
calitate de vector de dezvoltare constituirea statului bunstrii generale", ceea ce prevede
impozite nalte n afaceri i reglementarea masiv a sectorului social.
Modelul este bazat pe teoria social-democrat inspirat din creaia economitilor Alva
i Gunnar Myrdal, ce a condus la formarea filosofiei capitalismului cu fa uman.
Acest model mai este numit i "socialism funcional", deoarece are loc divizarea
funciilor n societate. Funciile de producie le ndeplinete businessul privat anume el
controleaz sectorul real. Funciile sociale, de asigurare a creterii calitii i nivelului de trai
al populaiei, de diminuare a inechitii veniturilor (prin impozitare progresiv, acordarea
subveniilor celor mai vulnerabile pturi ale societii) le ndeplinete statul. O obligaiune a
statului este i formarea infrastructurii moderne, susinerea tiinelor fundamentale.
Dominanta social a politicii suedeze este ponderea (cota) nalt a statului n economia rii i
centralizarea deciziilor tripartite (sindicat patronat guvern).
Scopul constituirii statului bazat pe bunstare, pe cale suedez susine Sven Otto
Littorin a fost s asigure poporului siguran, dreptate, hran i munci, totodat, s-i
pun pe capitaliti s plteasc pentru toate acestea. (*Vezi Sven Otto Littorin, Creterea i
declinul statului bunstrii sociale, Bucureti, 1994, p.112).
Economia Suediei se bazeaz pe o cultur nalt i pe un nivel ridicat de calificare a
muncitorilor i funcionarilor; pe tradiii serioase n privina disciplinei i rodniciei muncii; un
puternic sentiment de solidaritate; un profund consens social i dorin de cooperare,
exprimat n gradul nalt de sindicalizare a muncitorilor (cca 80%). Un rol important l au:
biserica, regele, aristocraia, proprietarii funciari. Astfel, Suedia a creat cel mai mare sector
public din rile capitaliste, sectorul creia depete 2/3 din PIB; a socializat nvmntul i
asistena medical, oferind cetenilor si un nalt standard de via.
La nceputul anilor 70, Suedia, alturi de celelalte ri scandinave, nregistreaz o rat
a omajului de peste 10%, inflaie nalt, reducerea creterii economice ceea ce a deteriorat
mitul modelului suedez, despre care se vorbete la trecut.
Statul-patron a crescut enorm i pentru ca s finaneze aceste dimensiuni au fost
instituite cele mai mari impozite din lume. Astfel, ntreprinderile suedeze emigreaz i
investesc n strintate, iar fluxul investiiilor strine scade. n locul unei economii de pia
funcionnd dinamic, cluzit de mna invizibil, apare o economie static i corupt,
condus de invizibila strngere de mn (**Ion Pohoa, Capitalismul, Iai, 2000, p.138).
Mariajul dintre capitalism i socialism, propunndu-i s ia de la capitalism mijloace
de creare a bogiei, iar de la socialism pe cele ale redistribuirii nu poate fi dect rezultanta

evoluiei economice, n baza unui mecanism. Ca s redistribui trebuie mai nti s posezi
bogia material, de altfel ansa e de a redistribui lipsurile i de a constitui o economie
social de pia srac.
Modelul "etatist" francez
Sistemul economic francez mbin armonios liberalismul i protecionismul,
libertile economice i centralismul statal, sistem numit convenional "capitalism statal".
Acest model include un ir de elemente caracteristice celorlalte modele (american, japonez i
german), dar cu o pronunat tent dirijist (sectorului de stat i revine 30-35% din volumul
produciei industriale). n cadrul modelului, se utilizeaz pe larg mecanismul planificrii
indicative i orientative pe baza prognozrii curente i a prognozrii strategice. Imediat dup
al doilea rzboi mondial (anul 1945), a fost elaborat primul plan de dezvoltare a rii, n care
erau fixai indicatorii de volum cantitativi (oel, energie electric etc.), iar din anii 60 ai
secolului trecut planificarea este orientativ i indicativ.
Statul investete substanial n dezvoltarea cercetrilor tiinifice n vederea majorrii
productivitii. Planificarea strategic are scopul de a susine concurena, businessul mic i
mijlociu, de a dirija preurile i procesul de control asupra sistemului fiscal i a celui de
remunerare a muncii. Principalele instituii ale modelului francez sunt bncile (capitalul
bancar este n proporie de 50% la sut al statului) i sistemul fiscal (peste 90 la sut din
veniturile bugetare).
Acest model ofer un exemplu de structur mixt de capitalism dirijat i liberal, care
obine avantaje din constrngeri sau de pe urma insuficienei de resurse pentru realizarea cu
succes a unui "capitalism statal".
Pot fi descrise i alte modele ale economiei de pia contemporane (modelul englez,
italian, olandez, norvegian, austriac, chinez, grecesc, turcesc), dar aceasta nu modific esenial
ceea ce a fost descris deja n rndurile de mai sus.
Prezint urmtoarele caracteristici:

Rolul statului este de catalizator in economie;

mbina caracteristici ale economiei sociale de piaa cum sunt: planificarea

si echitatea;

Statul vegheaz asupra echilibrului economic, la asigurarea unei creteri

economice fara greutati si contradicii, la dezvoltarea pieei interne si cucerirea celei
externe.
Indiferent de nivelul de dezvoltare, potenial economic si cultural, regim socialpolitic si cultural, toate statele lumii sunt angajate intr-un amplu proces de transformri
radicale, de trecere de la produse munca-intensive la produse cultural-artistic-intensive.

Tarile slab dezvoltate din punct de vedere economic, cum este si Romnia, trebuie sa
conceap strategii de nfptuire a mai multor taranzitii, in principal la cea de economie
de piaa
5 concluzii
6 bibliografie