Romantismul german

Romantismul este miscarea artistica aparuta la sfarsitul sec. al XVIII-lea, initial sub
numele de preromantism, un moment de tranzitie de la iluminism la romantism, in Europa,
atingand apogeul in primele decenii ale sec. al XIX-lea. Acesta marcheaza aproape toate artele,
dar in special, se remarca in literatura si muzica.
Romantismul in literatura apare initial in Germania, ca reactie fata de fenomenele din
sferele diferite ale existentei, gandirii si creatie si va avea o importanta deosebita in unificarea
acesteia, prin miscarea literara de protest Strum und Drang, tradusa in critica literara ca Furtuna
si Avant, dar totodata reinvie interesul pentru Renastere, istorie, folclor si filosofie.
Cei doi mari poeti preromantici sunt Johann Wolfgang von Goethe si Frederich Schelling
(a creat idealismul ca directiva a romantismului), care au pregatit curentul literar german,
precedati de Friedrich Hlderlin, Novalis (Friedrich von Hardenberg), Johann Paul Friedrich
Richter (cel care impune romanul in literatura germana), Christian Johann Heinrich Heine,
Johann Heinrich Voss (cel care traduce in limba germana Odiseea si Iliada) etc.
Caracteristicile generale ale literaturii romantice:

prezenta eului liric;

subiectivitatea trairilor;

exprimarea cu prioritate a sentimentului si sensibilitatii;

absenta regulilor sau constrangerilor estetice (prezente la clasicism);

intoarcerea spre trecut;

imbogatirea limbajului poetic cu regionalisme si neologisme;

exprimarea specificului national;

tendinta de a prezenta istoria;

aspiratia spre absolut (iubirea perfecta, libertatea deplina si cunoasterea totala);

teme romantice: viata, moartea, iubirea, libertatea etc.

Caracteristici ale romantismului german:

interesul pentru natura, mediul ambient, fata de culoarea locala (concretizata in elementele
decorului, in traditii folclorice, istorice si etnografice);

dominatia particularului asupra generalului, a sentimentelor asupra ratiunii;

opoziitie la structurile realului;

evaziunea lirica sub forma visului de preferinta intr-un cadru noctur;

eroi care actioneaza in imprejurari deosebite.

Jean Paul, se remarca prin profunzimea informatiei filosofice, considera moartea

momentul mult dorit al unei dulci eliberari, considerat de Zoe Dumitrescu-Busulenga unul dintre
cele mai puternice faruri, in sens baudelairian, care a luminat devenirea europeana a poetului
roman.
Friedrich Hlderlin este supranumit poeta poetarum de Martin Heidegger in studiul sau,
Hlderlin si esenta poeziei. Acesta face cunoscuta soarta trista a romancierilor, aspiratia spre
absolut, dar si aspiratia spre clasicitate (Grecia); ii este predestinata cunoasterea superioara si
jertfa, deoarece lumea ofera singuratate, iar astrele raceala, aceasta singuratate fiind numita
Einsamkeit der Zeit (singuratatea timpului).
Acesta reia tema copilariei de aur, a farmecului acesteia, inocenta, traita in natura
protectoare; valorifica mitul lui Hyperion (mit solar ce reprezinta setea demiurgica a creatorului
spre fiintele divine) sau motivul titanului.
Friedrich von Hardenberg (Novalis), a fost unul dintre cei mai cunoscuti poeti romantici
germani. Acesta a considerat mitologia o cale de iesire din imitatie, o fuziune sensibil si simbolic
si a cultivat motivul florii albastre, care dupa George Calinescu poate sa refaca unitatea rupta a
universului.
Frederich Schelling a cultivat in operele sale motive precum gustul pentru titanic, pentru
grandios, sentimentul autorealizarii prin riscul aruncarii in lume a subiectivitatii, a dezvoltat
constiinta istorica, alaturi de G. Fichte