Sunteți pe pagina 1din 23

Corectat ortografic azi 20 mai 1998

Capitolul
Violenþa ºi
agresivitatea
în societatea
umanã

Una dintre marile probleme ale umanitãþii


a constituito
problema violenþei ºi agresivitãþii umane,a
acelor tipuri de personalitãþi pentru care agresivitatea ºi violenþa le apar ca cele mai
corespunzãtoare
pentru existenþa ºi supraveþuirea socialã.
În epoca marximului din România,ideologii partidului din psihiatrie negau existenþa so
ciopatiilor ºi
mai ales în societatea socialistã (care nu putea sã aibã decât un rol sanogen,în ciuda tare
or ºi
a
totalitarismului care agresa personalitatea umanã).
Totuºi
implicarea psihiatriei în fenomenele de violenþã ºi
agresivitate nu se putea evita,în condiþiile
problematicilor ridicate de actuala societate.În acest fel sa
constatat cã fenomenele violenþei ºi
agresivitãþii ºi chiar a criminalogiei
pot sã coincidã
parþial ºi cu domeniul psihiatriei sociale.Totuºi
psihiatria nu poate explica singurã aceste complexe probleme sociale,deºi sa
subliniat cã în acest
domeniu existã un punct de vedere limitat dar
ºi o viziune mai largã.În acest cadru psihiatria a fost
chematã,ºi ea,ca alãturi de celelalte ºtiinþe sãºi
aducã un anumit aport,în vastul ºi actualul
domeniu
care exploreazã antisociabilitatea.

Furia ºi agresivitatea.
În ultimii
30 de ani,aproape cã nu a
trecutun an fãrã a se consacra acestui subiect,cel
puþin un
congres,la care au participat profesioniºti
foarte diferiþi
(psihologi,sociologi,psihiatri,geneticieni,neurochimiºti
etc).
Dacã la animal comportamentul agresiv apare ca motivat (sexual,legat de instinctul
de apãrare sau
alimentar),la om apare adesea fãrã asemenea motivaþii (bande de tineri care agreseazã tr
ecãtorii,luarea
de ostatici etc).Numeroºi autori vorbesc,în sens social de agresivitate,în sensul unor
ambiþii
comportamentale competitive.Von Bertalanffy (1958) descrie omul ca pe o fiinþã cu in
stincte
sãrac
desvoltate,consecinþa fiind apariþia unei
fiinþe periculoase pentru el însãºi ºi mediu.Acest lucru,subliniazã
Bastians (1972),se bazeazã
pe faptul cã omul nu are totdeauna capacitatea de a conduce ºi controla
universul simbiolic care face comunicarea posibilã.Întrebarea
dacã natura umanã este bunã
sau rea
a
fost pusã de multã vreme.Hobbes spunea cã
"home homini
lupus",în
timp ce Locke aratã cã în naturã
oamenii trãiesc împreunã,fãrã lideri,în raport cu dreptatea ºi
legile naturale,ca
o comunitate a virtuoºilor
anarhiºti,aceastã
lege naturalã fiind,spune Locke "de origine divinã".Dar subliniazã Hiwert (1969)
criminalul,ca ºi
bolnavul mintal participã
la aceiaºi mitologie a omului
alienat.Contrar numeroaselor
pãreri,în acest domeniu,Durkheim (1885)
nu vede caracterul
patologic al crimei,pentru el crima fiind un
fapt social normal,deoarece fenomenul nu apare doar în
unele societãþi sau
la unele specii,ci în
toate
societãþile,din toate timpurile.Din acest motiv,delictul,crima apar legate
de condiþiile vieþii colective,de
toate vârstele,ceea ce face din violenþã o adevãratã maladie socialã.Mai mult,chiar,Durkhei
subliniazã
cã aceasta
este un
"fapt social normal",deoarece ar fi util ºi
necesar,legat de condiþiile fundamentale ale
vieþii sociale ºi utilã cãci aceste condiþii care o genereazã sunt ele însãºi
indispensabile evoluþiei
normale a moralei ºi a
dreptului.Din acest motiv,rãufãcãtorul nu mai apare ca un antisocial radical,ca o
specie parazit,un corp strãin,inasimilabil în sânul societãþii,ci ca un agent regulator al
vieþii
sociale.Transformând crima întrun
fapt oarecare,nu înseamnã sã nu o urâm,deoarece nici
durerea nu
este dezirabilã (Durkheim).Deºi
individul ºi societatea urãsc violenþa ºi crimaacesta
fiind aspectul
normal al problemeiea
ar juca totuºi un rol util în societate.

Totuºi trebuie subliniat cã Durkheim scria acestea în 1895,în


anumite condiþii specifice ºi cã,a
denatura aceastã viziune,în sensul cã el ar
face apologia crimei nu este real,deoarece autorul avea
nevoie de aceastã
exagerare pentru a se opune,la acea
epocã,unor concepþii statice sau religioase ale
timpului sãu ºi
pentru a implica fenomenul violenþei în cadrul unui complex studiu sociologic,în care
însãºi autorul a fost printre pioneri.Realitatea
ste cã fiinþa umanã se aflã angajatã continuu în gãsirea
de
soluþii în ceea ce priveºte agresivitatea ºi crima,aceasta fiind poate mult mai actual d
ecât în secolul
trecut.
Imaturitatea afectivã a tinerilor va face ca la aceºtia furia ºi
agresivitatea sã aparã în condiþii mult mai
uºoare,fiind implicaþi mai ales factorii familiali
(pãrinþi cruzi,criticism exagerat,favorizarea unui frate
etc).Existã,subliniazã Jersild ºi colab. (1978)
o serie de condiþii care cresc susceptibilitatea
adolescenþilor ºi mãresc frecvenþa ºi
intensitatea comportamentelor agresive,a furiei ºi a urei.Aceste
fenomene ar fi:foamea ºi oboseala fizicã ºi
psihicã,ironizarea permanentã,lezarea constantã a mândriei
ºi autostimei.Eºecul
este o adevãratã traumã psihicã,el produce adesea sentimentul de
ruºine din care
mai ales tinerii cautã sã iasã prin violenþã.

Formele agresiunii ºi a violenþei.Vorbind


din punct de vedere al psihologiei animale,Lorenz
deosebeºte 6 tipuri de agresiune înãscutã:

agresiunea
prãdãtoare;
atacul
în gloatã;
reacþia
disperatã (lupta disperatã pentrua scãpa de un pericol):
agresiunea
teritorialã;

lupta
de
rivalitate pentru sex;
apãrarea
puilor;
Vorbind,de aceastã datã despre om,Musaph ºi Mettrop (1972)
individualizeazã ºi ei urmãtoarele
forme de violenþã ºi agresivitate:
1.Agresiunea prin frustraþie (agresiunea prin furie datorate unei frustrãri);
2.Agresiunea instrumentalã,numeroase agresiuni neþintind
lovirea victimei,actul agresiv fiind doar
necesar
(fugarii lovesc o persoanã pentru cã
aceasta ar fi o barierã pentru scopul lor);
3.Agresiunea ocazionalã,concept introdus de Fris,fiind vorba de
o agresiune comisã fãrã motive
clare ci pur ºi simplu pentru cã aºa
a fost oportunitatea în acel moment;
4.Agresiunea în afara supraeului
(supunerea duce la reîntãrirea externã);
Cecco ºi Richards (1974) referinduse
la agresivitatea dolescenþilor,aratã cã la aceºtia ea se
exprimã mai
mult verbal ºi mai puþin fizic.Astfel 19% dintre elevii
ºcolilor superioare ar folosi violenþa
pentru rezolvarea conflictelor.Sunt notate o serie de comportamente agresive,spe
cifice adolescenþilor:
þipetele,
apar ca metode directe de aºi
arãta furia (fenomen care descreºte odatã cu creºterea
cronologicã,la fete persistând încã multã vreme);
agresiunea
verbalã exprimatã în
maniere diferite (poreclã,schimbarea voitã a numelui,atragerea
atenþiei asupra calitãþilor negative ale adversarului,bârfa);
ironia
ca formã de exprimare a ostilitãþii;
înjurãturile,
diferite expresii profanatoare sau injurioase sunt mai frecvente la bãieþi;
Jersild ºi colab.(1978) vorbesc de adolescenþi ºi de alte fenomene legate de comportam
entul
agresiv.În
acest sens autorii vorbesc de urmãtoarele mecanisme:
ascunderea,
amânarea sau abaterea agresivitãþii ºi a furiei,lucru care se manifestã în funcþie de
educaþie (adeseori necesitând un mare consum de energie);
acumularea
furiei,unii
indivizi nu rãspund
imediat,pentru ca ulterior sã se manifeste sub forma
nervozitãþii,lipsei
apetitului;
sublimarea
furiei ºi agresivitãþii în fantezie sau reverii.Adolescentul
îºi poate astfel
imagina
rãsbunarea,scene de triumf personal,violenþã sau chiar dorinþa de moarte a persoanei
urâte,în
fantezie.Acest mecanism serveºte,totuºi,ca supapã,ca
un veritabil mecanism de refulare,ca un ventil de
siguranþã;

deplasarea
furiei ºi agresivitãþii spre altceva sau altcineva (sparg,distrug obiecte,chinuiesc
animale,bat altã persoanã,iar
uneori se pot alãtura unor grupuri cu manifestãpri antisociale etc);
proiectarea
ostilitãþii este o metodã de externalizare,considerând cã
alþii sunt nervoºi,cã starea
lor sedatoreºte altora care au greºit.În
acest caz apare adesea sentimentul cã a fost nedreptãþit,apare
revendicativitatea exageratã,plângeri cronice contra ºcolii,familiei,comunitãþii,uneori as
upra unor grupe
sociale sau etnice pe care le considerã vinovate de starea sa.În acest caz nu numai
perceperea
fenomenelor din jur va fi deformatã,iar memoria va reþine numai pedepsele,nedreptãþile,în
timp ce
multiplele ocazii de a fi tratat favorabil vor fi uitate.
Ura
direcþionalã asupra propriei persoane poate
lua variate
forme:autocriticism
exagerat,autoblamarea (care este însoþitã de riscuri mai mici),apariþia manifestãrilor
psihosomatice.Dupã Eron ºi colab.(1963) agresivitatea în ºcoli
depinde de gradul agresivitãþii ºi violenþei
în familie,forma actului agresiv fiind mediatã de factoirii culturali.HuaniPalacios
ºi Scheuer (1972)
considerã cã 4% dintre adolescenþi
indicã frustraþia drept cauzã a furiei ºi agresivitãþii.

Violenþa în cadrul familiei.Un capitol aparte privind violenþa socialã îl reprezintã violen
din cadrul
familiei.Violenþa este incompatibilã cu funcþiile familiei,deºi în
practicã este foarte frecventã.Folosirea
forþei fizice între membrii familiei este una
dintre cele mai dramatice realitãþi ale zilelor noastre (poate
varia de la insulte minore pânã
la homicid).Sau
cercetat în mod deosebit motivele acestui tip de
violenþã.Goode considerã cã violenþa se datoreºte coabitãrii îndelungate,care ar putea decl
acþii
de furie.Indiferenþa pãrinþilor,senzaþia de rejet pot declanºa violenþa dintre fraþi.M.Hane
n Lystad
(1975) vorbeºte de
relaþiile interpersonale speciale între victimã ºi agresor,în care violenþa este
rezultatul antagonismelor care au fost tolerate timp îndelungat,în care victima ºia
ridiculizat
ºi presat
agresorul,pânã sa
atins punctul maxim de rezistenþã.Wolfgang vorbeºte de natura suicidarã sau
masochistã a unor victime,care provoacã atacul agresiv,în timp ce Sargent aratã cã unii co
pii
homicidali,acþioneazã ca agent letal al unui pãrinte adult care împinge copilul
inconºtient sã
ucidã.
Bãtaia copiilor este mai frecvent administratã
de cãtre pãrinþii cu probleme, pãrinþii schizoizi,alteori
prin depolasarea furiei
din cadrul problemelor
maritale asupra copiilor,care apar astfel ca þinta
abuzurilor,graþie procesului de
deplasare a agresiunii.Gill (1982) subliniazã cã bãtaia copiilor nu are în
majoritatea cazurilor explicaþii
psihologice ºi
adeseori existã probleme sociale ºi contextuale (ºomaj,
desgustul de sãrãcie etc).
Violenþa în famlie þine ºi de socializarea agresiunii.Copiii agresaþi vor deveni
la rândul
lor pãrinþi
violenþi
(deoarece
bãtãuºul frustreazã dar creiazã ºi modelul).Tot Gilles obsevã cã violenþa este mai
mare în familiile sãrace,cu educaþie precarã,cu familii disociate,în familii cu peste 4 co
pii.Socializarea
copiilor prin bãtaie apare la pãrinþii care au mai puþine aspiraþii pentru copiii
lor.Pedepsele variazã ºi în
funcþie de sexul ºi trãsãturile pãrinþilor ºi a copiilor,în funcþie de rolul pregãtit copii
adultã.Mary
Hanemann Lystad (1972) subliniazã cã douã
aspecte sociale sau
exploarat în familiile violente:
structura
de putere în familie;
structura
de putere a marii societãþi;
Familia ca orice grup social consistã întro
ierarhie,cu subordonãri,rivalitãþi,uzul de forþã.Din acest
punct de vedere,Strauss (1973)
include aceasta în structura socialã,subliniind importanþa
valorilor,credinþelor,caracteristicile individuale, factorilor precipitanþi,valorilo
r sociale,puterea,actul violentºi consecinþele pentru copil,familie ºi societate.În oare
care mãsurã conflictul
nu trebuie vãzut numai în
sens negativ,ci ºi ca forþã pozitivã,pentru un echitabil schimb de recompense ºi pedepse.
Teoriile culturaliste vãd însã cauza violenþei în
afara familiei.Gill subliniazã importanþa structurii puterii
în societate,lucru ce afecteazã violenþa în familie, abuzul masiv social faþã de copii fiin
mult mai
periculos decât cel
individual.Acest abuz social constã în statisticile foamei ºi malnutriþiei
la
copii,morbiditatea, sãrãcia,educaþia deficitarã,oficializarea bãtãii în ºcoalã,instituþii d
Tot Gil
discutã valorile culturale care sancþioneazã prin bãtaie.Unii medici,educatori încurajeazã,
hiar dacã
nu
direct,bãtaia copiilor de cãtre adulþi.
Dacã însã violenþa este utilizatã de copii ºi în
societate va exista multã violenþã. Ceea ce îi face pe
pãrinþi sã maltrateze copiii sunt în primul rând problemele emoþionale.Existã,de exemplu,o
aþie între
infanticid ºi potenþial suicidal trecut ºi
prezent al pãrinþilor.Existã de asemenea probleme privind
personalitatea pãrinþilor,în timp ce alte probleme socioeconomice
se referã la alcoolism sau la
consumul de droguri,de relaþiile precare între mamã ºi tatã cu deplasarea ostilitãþii spre
ii.În
alte
situaþii
este incriminat stersul îngrijirii materne.Astfel Elmer vorbeºte de acumularea
de stres în cadrul
familiei,mai ales la clasele defavorizate economic.Alþi factori constau în
probleme fizice ºi
emoþionale,copiii nãscuþi
unul dupã altul,prematuritatea,creºterea copiilor de cãtre un singur
pãrinte,ignoranþa pãrinþilor,lipsa experienþei educative.
Bãtaia mai apare ºi ca
eºecul copiilor de
a îndeplini
anumite aºteptãri ale pãrinþilor.Paternurile
educaþionale trec din generaþie în generaþie,rãmânând neschimbate,ceea ce psihologic este o
identificare cu pãrinþii agresivi.Din acest caz,mama care bate,a fost copil bãtut,iar
copilul bãtut va bate ºi
el pe cei mici.Violenþa extremã a copiilor este rarã ºi adesea
reflectã
relaþiile foarte sãrace dintre copil ºi
pãrinþi.Dacã sunt homicidali,ei îºi aleg pãrintele ca victimã.Unii dintre copii sunt încura
un pãrinte
contra celuilalt.Copiii pot violenta de asemenea alþi copii ºi în primul rând pe aceia c
are le ameninþã
poziþia lor în familie sau în mediul
imediat.Copiii violenþi sunt receptori ai unor modele sãrace de
comportament social sau
a unei sutuaþii sociale stresante.
Majoritatea lucrãrilor care privesc violenþa în familie iau
în considerare diferite variabile privind
structurile sociale.Sunt incluse,astfel,variabile demografice,de sex,rasã,clasã,dar ºi
relaþiile din interiorul
ºi exteriorul familiei.Femeia este mai agresivã verbal,bãrbatul fizic iar unele compor
tamente sunt legate
de locul ocupat de modelul
de violenþã în societate.Bãieþii sunt mai agresivi ca fetele,dar sunt ºi mai
frecvent ºi mai
intens pedepsiþi.Mamele din clasele mai defavorizate economic sunt mai puþin
permisive.Pãrinþii delincvenþilor sunt mai punitivi.Gordon subliniazã cã fata este mai agr
esivã dacã
mama foloseºte pedepse fizice,iar bãiatul este mai puþin agresiv dacã nu este pedepsit p
rea frecvent.
Anumite atitudini agresive ale adolescenþilor pot fi corelate cu anumite atitudini
pãrinteºti.O mare
importanþã are în aceastã problemã manierade separareidentificare
a adolescenþilor în cadrul
familiei.Micºorarea schimburilor dintre pãrinþi
ºi adolescenþi poate duce
la conflicte violente (Edwards),cu
creºterea dorinþei de independenþã a copiilor.
Incidenþa violenþelor familiale este foarte mare ºi foarte greu de apreciat în acelaºi tim
p (cu excepþia
homicidului sau a bãtãilor foarte grave).Mc Clintock aratã cã 30% dintre homicidali se d
atoresc
disputelor
domestice.Kempe estimeazã tortura la copii ca având o frecvenþã de 6%o iar Zallea
estimeazã cã 200250.000
de copii au nevoie de serviciile de protecþie în fiecare an în SUA,iar 3000 au
fost grav rãniþi.Dacã acestea au fost doar cazurile raportate,Gill ºi Noblela apreciazã la
2,54,1
milioane
de copii care se aflã în aceastã situaþie.Ferguson aratã cã 41% dintre violenþele faþã de c
petrec
sub vârsta
de 5 ani ºi foarte multe chiar sub vârsta de
un an.
Totuºi trebuie subliniat cã brutalizarea copiilor nu este un produs al zilelor noast
re,problema fiindpreluatã
din trecut.În 1871 se creia de exemplu Societatea pentru prevenirea cruzimii faþã de c
opii.
Creºterea frecvenþei violenþei faþã de copii
ºi a violenþei în cadrul familiei a determinat ca
în
numeroase þãri sã se
ia mãsuri de prevenire.În acest fel sau
creat instituþii sociale menite de a preveni
violenþa de acest
tip ºi în special de a proteja copiii.

Etiologia comportamentului agresiv ºi violent.Având în vedere importanþa agesiunii


ºi violenþei în
societatea umanã,implicarea lor în multiple fenomene sociale este necesarã o
privire sumarã asupra
cauzelor care provoacã
aceste fenomene.
Agresiunea este
un comportament explosiv,violent,în timp ce agresivitatea este o predispoziþie
constituþionalã sau potenþialã spre luptã sau
posibilitatea de
a acþiona agresiv sau de a comite atacuri
nepropvocate.Agresiunea este mai mult sau mai puþin un comportament violent fizic
sau verbal,contra
unei persoane sau a unor obiecte.

Dollard (1950)
dã o definiþie simplistã agresiunii,care ar fi o modificare ce ar avea ca scop
lezarea
organismului viu,în timp ce Buss subliniazã cã agresiunea este un rãspuns care trimite s
timulii nocivi
spre alt organism.Kaufnamm include în definirea agresiunii ºi experienþa subiectului.În
expicarea
comportamentului agresiv,unii pun accentul mai ales pe factorii biologici,în timp
ce alþii
incrimineazã mai
ales factorii de mediu.Freud,de exemplu,vede comportamentul agresiv ca un instin
ct înãscut,lucru
afirmat ºi de Lorenz(1966).
Psihanaliºtii subliniazã cã
libidoul ºi agresivitatea ºiar
avea sursa la nivel hormonal.Creºterea
androgenilor,de exemplu,ar
determina un comportament agresiv ºi ar duce la scãderea timiditãþii
(feedbackul
negativ dat de androgeni ºi
estrogeni ar juca un rol
important).
În cercetarea comportamentului agresiv,Visser (1972) subliniazã cã existã 3 poziþii
extreme,privind
rolul experienþei conºtiente:

concepþia
cã experienþa conºtientã nu ar
avea rol cauzal;
concepþia
cã experienþa conºtientã are sigur efect cauzal;
Groen (1972) subliniazã cã dupã
introducerea armelor de foc,agresivitatea umanã a devenit mai
priculoasã ºi mai
letalã,faþã de toate formele de agresivitate animalã;
În discutarea
etiologiei comportamentului agresiv existã,aºa cum am
mai subliniat,numeroase poziþii
ºi puncte de vedere.În acest sens ne vom opri asupra câtorva mai importabte.

1.Explicaþiile biologice.În "originea speciilor" (1859) ºi "Descendenþa omului",Darwin p


roclama
ideia "luptei
pentru existenþã",confirmând punctul
de vedere a
lu Hobbes,asupra naturii umane.Ideia
luptei pentu existenþã ºi a supraveþuirii a avut un mare rãsunet social ºi
politic,ceea ce la
fãcut pe
Darwin însãºi sã
regrete,deoarece filozofii sociali au
interpretat descoperirile lui Drawin în mod greºit,ca
pe o rivalitate intraspecificã ºi ca existenþa unei competiþii permanente în naturã ºi soci
te.Acest lucru
sa
exprimat prin concepþiile social darwiniste,ceea ce sublinia Ross Buck (1976),a ju
stificat,de exemplu
în SUA sistemul economic "laissez faire",exploatarea indienilor sau exploatarea co
lonialã.Deºi Darwin
susþine cã "omul poartã în corpul sãu stampila originii sale inferioare",totuºi încercarea
a
gãsi
explicarea "rãutãþii" sale numai în instincte este prea mult.
Explicaþiile biogenetice au dominat epoca lui Lombroso (1895),dar
deºi aceste explicaþii
au trebuit sã
cedeze pasul curentelor sociopsihogenetice,
studii
recente reactualizeazã tot mai mult importanþa
noþiunilor de teren ºi predispoziþie la delincvenþã.Astfel,aratã Sivadon (1873) ereditar,pr
n procese
morbide la nivelul s.n.,prin accidente,anomalii
ale desvoltãrii
fizice,tulburãri ale echilibrului
hormonal.sau
pur ºi simplu printro
tulburare a structurii diencefalice,toate acestea plaseazã subiectul întro
stare de
"fragilitate biologicã relativã".În acest fel,solicitarea externã
asupra personalitãþii cu astfel de tare
biologice va determina rãspunsuri deviante,inclusiv în sens antisocial.
Di Tullio (1950) subliniazã cã terenul
delincvent este "o expresie a ansamblului
de condiþii
organice,psihice,ereditare,congenitale sau achiziþionate,care diminuiazã rezistenþa in
dividului
la
instigaþiile mediului,permiþând individului sã devinã delincvent".Aceste "excitaþii crimino
ene",rãmân la
omul obiºnuit sub pragul operant,în timp ce la aceºtia,ele declanºeazã reacþia antisocialã.
broso
(1895) a vorbit de criminalul înãscut,în sensul
unei adevãrate
psihopatii constituþionale. Existã,spune
autorul,indivizi
ereditar
incapabili de socializare ºi
predispuºi prin acestea
la delincvenþã.Un
punct similar
de vedere era cultivat ºi de Prichard (1835) prin descrierea
lui "Moral Insanity",sau de cãtre Magnan,prin
descrierea "desechilibratului mintal".Chiar descrierile lui K.Schneider (1923),aºa
cum am vãzut,merg în
mare parte în acelaºi sens.Au fost incriminaþi o serie de factori care þin de constituþia
biologicã a
individului,ca:

Vârsta,
care are o mare importanþã.Majoritatea delincvenþilor se situiazã în jurul vârstei de 25 de
ani
la bãrbaþi ºi
30 de ani pentru feme,deºi subliniazã Sivadon (1973) aceste limite sau
redus în prezent
(17 respectiv 28 de ani).Criza adolescenþei,ca ºi alte crize biologice duc la creºtere
a comportamentului
violent.Tutt (1974) subliniazã mai ales la adolescenþi creºterea
foarte mare a consumului
de alcool ºi de
alte droguri ºi,paralel cu acesta creºterea a numeroase tipuri de violenþºi.
Sexul
are de asemenea
importanþã.Toate statisticile vorbesc de prevalenþa comportamentului
agresiv
la bãrbaþi.Dragomirescu
(1976) subliniazã cã
94% dintre delincvenþii adolescenþi sunt bãieþi,iar
statisticile OMS aratã cã 40% ditre aceºtia consumã alcool.Diferenþele sexuale nu sunt num
ai
biologice,ci
le sunt în acelaºi timp ºi de statut
social,vechile obiºnuinþe în schimbare,transformarea
radicalã a vieþii
femeiei
ducând la modificãri
importante în ceea ce
priveºte prevalenþa sexului.Bãrbatul
ar fi totuºi mai predispus biologic la violenþã,datoritã pierderii controlului asupra pu
lsiunilor sexuale,pe
când femeile ar
lega delincvenþa mai ales deunele situaþii fiziologice (sarcinã,menstre).
Rolul glandelor endocrine este de asemenea foarte mare.Sa
incriminat glanda tiroidã,glandele
sexuale,hipoglicemia.De fapt,aratã Jersild ºi colab.(1978) aproape toþi bãieþii ºi o mare p
rte din fete au
comis cândva acte ilegale (în interpretarea strictã a
legii),deºi foarte puþine din aceste cazuri au ajuns a
fi cercetate de organele de ordine.
Unele
boli somatice pot
predispune la creºterea agresivitãþii.Stãrile postencefalitice determinã
înclinaþii
spre pervesiuni sexuale,alcoolismul are de asemenea o mare influenþã.Se cunosc de
asemenea legãturi dintre agresivitate ºi
anumite infirmitãþi (staturã micã sau prea mare).
Subalimentaþia
creºte incidenþa rãspunsurilor agresive.Sãrãcia,infometarea cronicã,duc la
transformãri importante ale personalitãþii,determinând o mai
mare înclinaþie spre concret,spre tendinþe
egoiste ºi revendicative.Ellemberger (1958),pe voluntari
înfometaþi timp de 6 luni,a demonstrat cã în
aceastã situaþie se modificã caraterul,treptat
indivizii devin ostili,geloºi,curioºi
iar modificãrile au persistat
mult timp dupã terminarea
experimentului.
Importanþa
creierului a fost
pe
larg studiatã.Leziunile cerebrale de diferite tipuri,determinã
modificãri de comportament în sens antisocial.Hill ºi Paud
(1972) aratã cã la 4750%
dintre ucigaºi,se
constatã anomalii eeg(exces de activitate lentã).Recidiviºtii prezintã astfel de modificãr
i de 2 ori mai
frecvente.Vorbind de importanþa sistemului nervos,Laborit subliniazã aceasta,chiar
în forma sa cea mai
simplã este astfel organizat,încât un stimul (intern sau extern) poate determina un
rãspuns
simplu,stereotip (ansamblu stimulrãspuns
care permite supraveþuirea
imediatã),punând în joc forþa cea
mai primitivã a snc.La om însã pulsiunea hipotalamicã (sinele freudian) se loveºte de
bariera
socialã.Chiar în lumea animalã,aratã Laborit,apare problema ierarhiei ºi a stabilirii domi
nanþei.La om
graþie limbii,regulile dominanþei se instituþionalizeazã ºi se transmit ca legi dealungul
generaþiilor,constituind esenþa unei culturi.Interdicþiile sociale apar cu atât mai mari
cu cât poziþia sa
socialã este mai
inferioarã.Acestã ciocnire între pulsiunile instinctuale ºi
interdicþiile sociale,constituie
prima sursã de
angoasã (deºi omul este inconºtient de determinismul sociocultural).La baza
motivaþionalã a comportamentului ar sta deci
cauze pulsionale ºi emoþionale.Faptul cã un semnal
anunþã o pedeapsã sau recompensã se face
prin intermediul sistemului neuroendocrin.

Dupã Gray ar exista 3


tipuri de comportament,ca rãspuns la stimuli:
1. Comportamentul de apropiere,cu învãþarea recompensei ºi
evitarea
pedepsei;
2.Comportamentul de fugã sau luptã,cu declanºarea
necondiþionatã (comportament de
evitare,agresiv,de apãrare,cu baza în hipotalamus,substanþa cenuºie centralã mezencefalicã,
migdale);
3.Un comportament inhibat care se
traduce prin evitarea pasivã sau stingerea unui comportament
achiziþionat anterior:
Interrelaþia acestor 3 sisteme sar
organiza la nivelul hipotalamusului.
Pe de altã
parte angoasa,care adesea stã
la baza comportamentului agresiv,poate fi în
raport cu
punerea în joc a sistemului
adrenosimpatic
ºi hipofizosuprarenal
ºi se rezolvã prin fugã,luptã sau
agresiune defensivã.Un alt mecanism provocator de
angoasã rezultã din ceea ce Laborit numeºte
"deficit informaþional" privind situaþia unui eveniment exterior.La om se mai adaugã e
xistenþa
imaginarului,a cãrui material este în ansamblu memorizat conºtient ºi
inconºtient.Agresivitatea,aratã
Laborit,apare ca o manierã simplistã de rezolvare a conflictului dintre pulsiunile h
ipotalamice ºi
interacþiunea socioculturalã.
Dacã este imposibil a te sustrage agresiunii
psihosociale,
rezultatul este
apariþia unei stãri
depresive iar
uneori
a toxicomaniei.Viaþa ºi agresivitatea,aratã Laborit,sunt sinonime
din punct de vedere biologic.Încã de la primele mamifere apare sistemul limbic,cu po
sibilitatea
memorieiu de
lungã duratã.Graþie memoriei,motivaþia se îmbogãþeºte cu experienþa trecutului.Apariþia
cortexului,duce
la posibilitatea anticipãrii,la stabilirea unei strategii capabile a satisface sau
a evita.
În cadrul concepþiilor biologice o mare importanþã o au cercetãrile privind localizarea în
.n.c. a bazei
materiale care determinã comportamentul agresiv.Comportamentul uman se modificã dupã
unele tumori
ale lobului temporal (leziuni constatate postmortem la agresori).Sistemul
limbic,mezencefalul,
hipocampul aºa cum am
mai arãtat,au fost de asemenea incriminate. Agresivitatea,aratã Visser,este o
unitate care se bazeazã pe diferite structuri fiziologice.De o deosebitã importanþã în com
portamentul
agresiv este hipotalamusul.Cannon arãta în 1920 cã pisica decorticatã face
uºor
"falsa agresivitate" (cu
creºterea TA,pulsului,transpiraþiei,sburlirea pãrului).Aceastã
reacþie rãmâne atâta timp prezentã cât
hipotalamusul posterior
rãmâne intact.Dacã a fost distrus,apar
doar elemente izolate ale "falsei
furii".Bard aratã cã hipotalamusul posterior este centrul
de
integrare acomportamentului agresiv.Cu
electroºocuri pe hipotalamus,Hess determinã
rãspunsuri de furie iar Stelar aratã cã hipotalamusul este o
cale comunã de exprimare a emoþiilor ºi motivaþiei,ambii centri,inhibitori ºi excitatori a
flânduse
în
hipotalamus.Rolul sistemului limbic a fost studiat de cãtre Mac Lean,care sublinia
zã cã acesta are 3
circuite:amigdala (legatã de autoconservare),circuitul septal
(legat de sociabilitate,sex) ºi al treilea
circuit legat de afectiv.
Cercetãrile privind biotipul sau
bucurat de o mare vogã în trecut (Lombroso,
Kretschmer).Leptosomul cu temperament schizoid,rece,introvertit,nesociabil ar fi
cel mai frecvent
incriminat în comportamentele antisociale (grave ºi
precoce). Atletul cu temperament flegmatic,exploziv
este de asemenea incriminat în cadrul violenþei.Biotipul
displaszic ar
fi predispus la crime,delicte sexuale
(adeseori are tulburãri de creºtere de origine endocrinã).
Genetica a adus numeroase date,atât sub forma sa clasicã (legatã de studiile genealogi
ce),cât ºi de
forma sa modernã (bazatã pe studiul modificãrioor biochimice,a
anomaliilor cromozomiale).Ritter pe
baza arhivelor germane din secolul al XVIIIlea,
studiazã descendenþa unei bande de vagabonzi ºi
hoþi
(2000 de indivizi).Aceºti
indivizi sau
cãsãtorit între ei ºi sau
asociat în diferite maniere (timp de 8
generaþii).Procentajul de criminali sau de persoane cu comportamente antisociale a
fost foarte
mare.Totuºi
rolul ereditãþii nu
trebuie exagerat.Sau
pus în evidenþã ºi aberaþii cromozomiale,anomalii
(mai ale sde tip XXY ºi XYY).

Agresivitatea ca fenomen înãscut (teoria lui Lorenzo).O mare importanþã în explicarea


agresivitãþii o
au studiile ethnologiºtilor,a cercetãtorilor din cadrul psihiologiei animale.Unul
dintre aceºti
cercetãtori (Lorenzo) aratã cã agresiunea este folositoare animalului,motiv pentru car
e comportamentul
agresiv trebuie considerat din punct de vedere biologic ca normal ºi folositor în
lupta pentru
supraveþuirea speciei (analogia cu concepþia lui Durkheim).Freud vedea isvorul energ
iei vitale în cadrul
instiunctului sexual,deºi aºa cum arãta Buck (1976),sub influenþa grozãviilor primului
rãzboi
mondial,el
va sublinia cã instinctul morþii este opus celui
social.Lorenzo se opune viziunii
lui
Freud,care dupã el
nu
ar corespunde punctului de vedere evoluþionist,ºi care deja ar fi
acreditat urmãtoarele:
cu
cât un individ este mai agresiv,cu atâta supraveþuirea se face mai uºor;
în
cadrul aceleiaºi specii agresivii sunt selecþionaþi ca reproducãtori;
"
teritoriul" este apãrat în mod agresiv dar
individul este mai puþin agresiv,când pãtrunde în
alt
teritoriu;

viaþa
la vertebrate prezintã
un ordin de dominare,fiecare individ trebuind sã ºtie cine este mai tare ºi
cine
este mai slab decât el (la om acest lucruse stabileºte din adolescenþã);
Vorbind tot de comportamentul animal,Lorenzo spune cã existã o balanþã între puterea
de a ucide ºi
inhibiþia de a ucide (care la om nu ar exista).Rar în
lumea animalã,lupta intraspecificã este
mortalã,existând
o inhibiþie a agresivitãþii,înainte ca agresiunea sã devinã periculoasã (gestul de
supunere,opreºte de exemplu agresiunea).La
om situaþia se poate prezenta chiar
invers,mai ales la
grupele cu reguli severe.Lorenzo afirmã,pe bunã dreptate,cã
omul actual se bucurã de o descãrcare
insuficientã a
instinctului agresiv.Nivelul crescut de agresivitate ºi
lipsa inhibiþiei naturale,face pe om o
specie periculoasã ºi autodistructivã (mai ales la nivelul competiþiei dintre naþiuni).Pri
vitor
la acumularea
pulsiunilor agresive,J.P.Scott
(1976) aratã cã nu se cunosc modificãri fiziologice sau chimice în
agresiune care sã corespundã cu scãderea
glicemiei.Lupta,spune autorul este o reacþie de urgenþã
ºi,este greu de
imaginat un mecanism de acumulare a energiei,care ar
pune astfel animalul înprimejdie.În ceea ce priveºte sublimarea în exterior a pulsiunilo
r agresive prin sport,Lorenzo subliniazã
cã,întradevãr
aceasta ar
putea avea un rol catarhic,deºi totuºi autorul se întreabã,cum ar putea sã se
dreneze
agresiunea,privind
la agresiunea altora.Din contra,uneori sportul poate duce
la creºterea
agresivitãþii.

3.Concepþii psihogenetice.Pentru Freud criminalul era un individ care nuºi


putea stãpâni
pulsiunile,el având un eu slab desvoltat,care nu poate manipula tensiunile sinelui
ºi exigenþele
supraeului.Personalitatea delincvenþilor,aratã
Delay ºi Pichot (1976) diferã de nedelincvenþi.Delincventul
are o serie de
trãsãturi ca:multã energie,impulsivitate,extriversiune,agresivitate,adesea sadism.Ei a
u de
asemenea atitudine ostilã,sunt neîncrezãtori,încãpãþânaþi,vor sã se afirme social cu orice
suporta
autoritatea.
Explicarea comportamentului agresiv a beneficiat de noþiunile de stres ºi
de "reacþie de
alarmã"(Selye,1936),aceste reacþii fiind nespecifice.Ceea ce distinge agresiunea fiz
icã de
aceia psihosocialã
este doar absenþa la ultima a leziunilor directe.În agresiunea
psihosocialã,leziunea este
secundarã,în ciuda reacþiei aspecifice ºi
a unei bogate fenomenologii psihosomatice.

4.Importanþa componentei sociale.Numãrul mare de tipuri de agresiune determinã ca opti


ca
asupra etiologiei sã fie pluralistã.Agresiunea,subliniazã Ropartz naºte agresiune,aºa încât
propus
pentru acest complex,termenul de comportament agonistic (care înglobezã comportament
ul de
ameninþare,atac, lezare,ca ºi atitudinile ºi postura de rãspuns,retragere ºi fuga învinsulu
).Carthy ºi
Ebling vorbesc de caracterul social al comportamentului
agresiv (rar un animal este agresivîn absenþa
unui adversar
real sau imaginar,autoagresiunea în
lumea animalã fiind
rarã ºi patologicã).Prezenþa unui
alt individ,indiferent de specie,este deci absolut necesarã pentru declanºarea compo
rtamentului
agresiv,motiv pentru care comportamentul agresiv se referã la diferite aspecte ale
societãþii
(ca
densitatea populaþiei,structura socialã etc).Densitatea ar creºte agresivitatea în lumea
animalã,de unde
sa
tras concluzia cã fenomenul ar fi valabil ºi
pentru specia umanã.Deºi teoretic izolarea ar
reduce
agresivitatea,sa
constatat însã ºi fenomenul
invers.De fapt,spune autorul,relaþia densitatenivelul
agresivitãþii ar urma o curbã în U,nivelul agresivitãþii maxime coresponzând unei anumite d
itãþi.O
structurã bunã a sistemului social scade frecvenþa ºi gradul actelor agresive (ceea ce i
mplicã
organizarea
ierarhicã a grupului).Scoþând din grup maimuþa dominatoare,Kummer va constata imediat
dupã aceasta începerea bãtãilor,care înceteazã imediat ce maimuþa dominatoare este reintrod
Un alt mod de control
al agresivitãþii ar fi
ritualizarea comportamentului agresiv.Înainte de
agresiune,animalul
afiºeazã o anumitã "mimicã ameninþãtoare"