POEZII DE TOAMNA

Toamna de octavian goga

Val de bruma argintie

Mi-a impodobit gradina
Firelor de lamiita
Li se usca radacina.

Peste crestet de dumbrava

Norii suri isi poarta plumbul.
Cu podoaba zdrentuita
Tremura pe cimp porumbul.

Si cum de la miazanoapte
Vine vintul fara mila,
De pe virful surii noastre
Smulge-n zbor cite-o sindrila.

De vifornita pagina
Se-ndoiesc nucii, batrinii,
Plinge-un pui de ciociriie
Sus pe cumpana fintinii.

I l ascult si simt subt gene

Cum o lacrima-mi invie
Ni se-aseamana povestea,
Pui golas de ciociriie.

Cantec de toamna

Bun gasit, draguta toamna.

Bun sosit la noi!
Ne-ai lipsit atata vreme
Din gradini si din zavoi!

Mere rosii, poama coapta

Munte ne-ai adus!
Nu uita. toamna bogata.
Nucile-s de-ajuns.

De pe deal copiii vin

Plini de voiosie;
Am adus de la vecini
Multi struguri din vie.

Merele sunt coaple-acum.

Strugurii suni dulci si buni.
Draga toamna-ti multumim!
Te rugam mai vino, vin!
Toamna

Toamna, tu ne-aduci
Multe fructe dulci.
Gutui, nuci si mere.
Struguri, prune, pere.
Si porumb de macinat
La gospodarie-n sat.

FRUNZA
-Frunza galbena uscata,
De ce esti tu suparata
Si stai sus pe ramurea
Singurica, singurea?

-Cum sa nu fiu amarata,

Daca toamna cea urata
Imi da ploaie si-mi da vant
Si ma culca la pamant?

TOAMNA
Toti acei ce-ntreaga vara
Au lucrat din zori si pana seara
Toamna au roade bogate
Au si fructe, si bucate.

Mere, pere in panere

Prune bune si alune
Si gutui amarui
Cu puf galben ca de pui.
Si tot felul de legume
De nu le mai stii pe nume.

TOAMNA
Toamna a intrat in casa
Punand struguri dulci pe masa
Si-n camara prin borcane
Patlagele dolofane.
Tot ea ne-a adus alune
Nuci si mere foarte bune
Mari gutui pentru dulceata
Si-un butoi de varza creata.
Toamna in Moldova

poezie de Petru Carare

Din pomul verde si frumos

Mai cade-o frunza, inca una...
Si se astern covor pufos -
Asa e toamna-ntotdeauna!

Si pasari zi de zi se duc,
Si vezi doar una cite una...
Precum o frunza-n virf de nuc -
Asa e toamna-ntotdeauna!

Pe drum, pe case si pe flori

Frumoase brume-si pun cununa...
Se-ascunde soarele in nori -
Asa e toamna-ntotdeauna

Emoţie de toamnă – de Nichita Stănescu

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Legenda unei frunze de toamna

* A fost odata, tare demult un imparat batran care avea
numerosi slujitori voinici ca ursul si tari ca piatra. Acestia isi
asumau raspunderea asupra unor sute de copile care mai de
care mai blande si mai frumoase.

* Omenii inca de mult, pe acest batran imparat l-au numit

Copac, pentru ca sta de veghe toata noaptea si toata ziua
adaposteste pe toti trecatorii lasandu-i sa stea la umbra
frunzelor care erau copilele.

* Slujitorii, dupa iscusinta lor aveau nume de ramuri. Toti

acestia formau impreuna un singur copac cu multe ramuri si
frunze, un copac batran de neintrecut la numarul anilor.

* Ziua era tot mai zglobie si copacul juca diferite jocuri cu

ramurile si frunzele care traiau in liniste si pace.
* Intr-o zi se napusti asupra lor un vant tare si puternic de spargea ferestrele oamenilor si
ridica in slava hartiile si praful de pe drum. Atunci, copacul tata-imparat chema toate frunzele
si pe toti slujitorii si le spuse:
- Dragii mei copilasi, suntem aproape in pragul despartirii, vantul sufla aspru spre
frunze fara pic de mila. Nu se stie care dintre voi va asterne un covor de rugina si nici nu
se stie care va avea mai multe zile.
Eu, ca tata, va sfatuiesc sa nu umblati hai-hui, ci tineti-va de
frunza mama si aveti grija sa nu va dezlipiti de ea.Vorbele
imparatului sunau tare si zgomotos: se auzea cum vantul trece
prin el ca o sabie, se vedea cum tremura si cat pe ce era sa se
aplece la pamant cu toata imparatia.
Dar sa lasam asta pentru mai tarziu si sa vedem ce s-a
intamplat mai departe.

* Mezina , frunza rea si neascultatoare dar totodata grijulie

pentru imparatiile din jur, se strecura pe sub ramuri si o lua
din loc prin vecini sa vesteasca de sfaturile batranului. Merse
ce merse din loc in loc si mai vestea pe cate un imparat care ii
iesea in cale de primejdia si nenorocirea ce avea sa urmeze.
Unul dintre imparati o opri din drum si o lua de mana
zicandu-i:

- Draga mea copila, dulce si blajina, am aflat ce vremuri vor veni dar de asta nu-ti face
griji si sa nu-ti fie teama.
* Sa stii ca va veni toamna.
* Fata-frunza facu niste ochi mari si isi inchipui ca toamna este un monstru, o stafie, o
sperietoare de ciori, ori un cantec, un leagan, un copil ...
- Ce-ar fi sa-l intreb "cum e toamna?", isi zise in gand mezina frunza.