Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.

) a fost unul din cei mai

importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al
școlii peripatetice. Deși Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile
necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel
este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și
sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De
asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de
un mileniu în Europa.

Date biografice
Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraș
din peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul
regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea și bunicul lui Alexandru
Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratică.
Rămas orfan de copil, Aristotel își petrece primii ani la Stagira și Pella, iar la 18 ani
intră în Academia lui Platon, unde rămâne 19 ani, mai întâi elev apoi profesor; după
moartea lui Platon, în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul
tiranului Hermias. De fapt este începutul unei serii de călătorii pentru cunoașterea și
studiul formelor de stat și de conducere existente la acea perioadă. În 343 î.Hr., a
fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desăvârși educația tânărului
Alexandru (cel care avea să rămână în istorie ca Alexandru cel Mare). În ceea ce
privește înfățișarea sa, se știe că avea ochii mici, picioare subțiri, vorba cepeleagă,
însă avea îmbrăcăminte plăcută, tunsoare minunat îngrijită și inele cu pietre scumpe
de o rară frumusețe Laert V.I.1. Referitor la viața sa personală se afirmă că s-a
îndrăgostit de amanta (concubina) prietenului său, s-a căsătorit cu ea, și-i aducea
daruri care se aduceau doar divinităților Laert V.I.4. În 340 î.Hr. s-a întors la Stagira,
dar nu pentru multă vreme. Pacea impusă de Macedonia cetăților grecești i-a dat
prilejul să revină la Atena, unde a înființat propria lui școală – Liceul (Lykeion sau
școala peripatetică), școală ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda aici timp
de treisprezece ani și își va continua neobosit cercetările. În 323 î.Hr., odată cu
moartea lui Alexandru, la Atena a răbufnit vechea dușmănie față de macedoneni.
Aristotel s-a refugiat la Chalkis, în insula Eubeea, unde a murit un an mai târziu. La
conducerea școlii îi succede Theofrast, cel mai important discipol al său.

Opera
Ca și magistrul său, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca și autorul o
istorie interesantă. Ele au fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia în
perioada Renașterii, deci unele dintre ele pot rămîne necunoscute și pînă în prezent.
După moartea lui Teofast, urmașul lui Aristotel la conducerea școlii, lucrările marelui
filosof sînt duse în Asia Mică, unde putrezesc în subsoluri, fiind readuse la Atena pe la
100 î.e.n. În 86 î.e.n., sînt aduse la Roma și ajung mai tîziu pîna la Andronicus din
Rodos. Vastul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate
(logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) și profunzime, a
stat la baza gândirii medievale creștine și islamice și a fost axul culturii Occidentului
până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrări care îi sunt
atribuite (Diogenes Laertios menționa 145), s-au păstrat 47.

Concepte
Filosofia = știință a cauzelor prime, o cercetare a ființei ca ființă
Substanță = Ființa în sine, imuabilă (identică cu sine). Acel tip de realitate a cărei
existență nu este dependentă de altceva (v. Categorii, 2). În acest sens, substanța
poate fi universală, adică substanță secundă (ca gen, specie, esență), respectiv
particulară sau substanță primă (înțeleasă ca individual).
Materia = "Forma în potență" sau "potențialitate pură". Ființa în potență, în stare
nedeterminată (virtualitate).
Forma = ființa în act, determină materia (energie)
Primul Motor = cauza mișcării din lume; este mișcătorul nemișcat, Act pur, imaterial,
gândire pură (divinitatea supremă)
Omul = este un compus din materie și formă. Corpul nu este materie decât într-un
sens metaforic deoarece, ca substanță primă, și corpul trebuie înțeles tot ca un
compus formă-materie. Astfel, tot ceea ce este perceptibil ca și corp este act al
corpului, adică formă în act. De asemenea, sufletul individual este la rândul său un
compus care are drept formă intelectul. În concluzie, omul este o substanță având ca
formă sufletul intelectiv.
= ființă morală, capabilă de acțiuni în vederea binelui
= ființă socială "zoon politikon" (viețuitoare socială), tinde în mod natural să trăiască
în stat și folosește statul drept mijloc pentru dobândirea autarhiei, adică a condiției
necesare practicării virtuții dianoetice.
= caută frumosul, arta fiind o imitație a realității cu rol de Katharsis (purificare a
sufletului prin disciplinarea pasiunilor)
Statul = anterior familiei și individului, este un organism natural; ideal este statul
având clase sociale bine determinate
Statul = scopul său este fericirea, dobândită ca stare ce însoțește practicarea
virtuților; statul condus de omul cel mai virtuos este monarhia (poate degenera în
tiranie). Alte forme de guvernământ sunt aristocrația (poate degenera în oligarhie),
republica (poate degenera în demagogie – guvernarea celor inculți)
Științele = sunt:
Teoretice (matematică, fizică, metafizică)
Practice (etică, politică, economie)
Poetice (arte tehnice, retorica, poetica)
Adevărul = corespondența conceptelor cu realitatea
Logica = introducere și pregătire a tuturor științelor, analiză a legilor gândirii (care
sunt și legi ale realității)
Categoriile = modalitățile de exprimare a ființei: Substanța, Cantitatea, Calitatea,
Relația, Locul, Timpul, Poziția, Averea, Pasiunea, Acțiunea. Substanța semnifică faptul
de a fi (ființa nedeterminată), în timp ce restul de nouă categorii exprimă
determinații ale substanței. Substnța este o realitate care nu are nevoie de altceva
ca să existe, în timp ce categoriie desemnează realități a căror existență depinde de
substanță ("nu pot fi în afara unui substrat" - v. Categorii, cap. 2).
Silogismul = procedeul dialectic de gândire care ne duce necesar la adevăr