Vulcanul Eyjafjallajokull

Vulcanul Ejafjallajokull a erupt la o distanţă de numai 160 de

kilometrii de capitala Reikjavik, a Islandei. Acesta a erupt şi în 1821,
fenomenul durând mai bine de un an, iar vulcanii din Islanda sunt
responsabili şi pentru un alt fenomen important din istoria modernă. În
perioada cunoscută sub numele de “Mica Eră Glaciară”, cu vârful în
perioada 1645 – 1715, a crescut frecvenţa erupţiilor vulcanice puternice,
care au corespuns cu cei mai reci ani din această perioadă, mulţi
cercetători considerând că răcirea climei în această perioadă se datoreaza
în principal erupţiilor masive din Islanda.

Un vulcan se formează prin ridicarea scoarţei alcătuind “conul

vulcanului”, sub presiunea gazelor şi magmei (rocile topite). Materiile
fierbinţi ies la suprafaţă printr-un crater (deschidere cu forme si
diametre diferite). Un crater puţin adânc se numeşte pateră. Fenomenul
ieşirii magmei la suprafaţă este denumit erupţie şi are loc acolo unde
scoarţa terestră opune cea mai mică rezistenţă. Acest punct de
rezistenţă redusă este reprezentat de crăpăturile din scoarţă sau de
limitele dintre plăcile tectonice continentale (ex. vulcani din Indonezia, din
Cercul de foc al Pacificului), sau vulcani din Islanda. Erupţia vulcanului este
însoţită de cutremure de pământ, erupţie de gaze, cenuşă, bombe
vulcanice (fragmente rupte din crater) şi lavă , care se solidifica prin
răcire.

Unul dintre factorii principali ai emisiei mari de cenuşă, in

cazul vulcanului Ejafjallajokull, a fost însuşi faptul că craterul se află sub
un gheţar. Potrivit vulcanologilor în momentul erupţiei magma a intrat în
contact cu gheaţa, iar diferenţa enormă de temperatură a generat un
fenomen asemănător unei explozii, care a mărit considerabil cantitatea de
cenuşă ce s-a răspândit în atmosferă. Şi condiţiile meteo au fost împotriva
Europei: dacă, imediat după erupţia de la 20 martie, vremea în Islanda ar
fi fost mai ploioasă, cea mai mare parte a norului ar fi fost captată şi
adusă pe pământ de picăturile de ploaie. La fel, dacă direcţia vântului ar fi
fost alta, probabil nici un avion nu ar fi fost consemnat la sol pe bătrânul
continent.

Norul de fum şi cenuşă de la vulcanul Eyjafjallajokul a ajuns la

peste 6.000 de metri înălţime.