ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris
C.Z.U. 340(091)(043.3)

PRODAN MARIANA

CAUZALITATEA – CONDIŢIE INERENTĂ

A RĂSPUNDERII JURIDICE

Specialitatea: 12.00.01 – Teoria Generală a Dreptului; Istoria statului şi dreptului;

Istoria doctrinelor politice şi de drept

Autoreferat
al tezei de doctor în drept

Chişinău – 2007
 Teză a fost elaborată în cadrul catedrei Drept Public a Universităţii Libere
Internaţionale din Moldova

Conducător ştiinţific: Baltag Dumitru,

doctor în drept, conferenţiar universitar

Referenţi oficiali: Aramă Elena, doctor habilitat în drept, profesor

universitar
Feodorov Grigore, doctor în drept, profesor universitar

Susţinerea va avea loc la __________, ora_____, 2007, în şedinţa Consiliului

ştiinţific specializat______________________ din cadrul Institutului de Istorie,
Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, pe adresa_________________
___________________________________________ .

Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate la Biblioteca Naţională,

Biblioteca Ştiinţifică Centrală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Biblioteca ULIM
şi pe pagina WEB a C.N.A.A. (http//www.cnaa.acad.md/theses).

Autoreferatul a fost expediat la _________________2007

Secretar ştiinţific
al consiliului ştiinţific specializat,
doctor în drept, conferenţiar uniersitar ____________ Valentina Coptileţ

Conducător ştiinţific
doctor în drept, conferenţiar uniersitar _____________ Dumitru Baltag

Autor ____________ Mariana Prodan

© Mariana Prodan
 Argumente privind actualitatea temei investigate
şi gradul ei de studiere

Răspunderea juridică reprezintă elementul vital ce poate pune în mişcare şi

transforma imperativul legal în unul cu adevărat conştientizat de societate şi dorit
a fi realizat de eul fiecărui membru al societăţii. Pentru transpunerea practică a
acestui deziderat se impune un studiu aprofundat al raportului de cauzalitate în
calitatea lui de condiţie a răspunderii juridice şi, cel mai important, utilizarea
soluţiilor găsite întru rezolvarea problemelor existente.
Deoarece studiul răspunderii juridice ia amploare, se reclamă şi un studiu
aprofundat al condiţiilor de survenire a acesteia. În plus, dacă doctrina abordează
fapta ilicită în funcţie de ramură şi o studiază alături de prejudiciu, apoi un studiu
al raportului de cauzalitate în afara celui filozofic este caracterizat de parametri
mai modeşti. Unii autori, separat, fac referire la raportul de cauzalitate atunci
cînd este vorba de răspunderea penală (G. Antoniu, I. Moruzi, V. B. Malinin, D.
Diaconu), dar un studiu complex al raportului de cauzalitate în calitatea sa de
condiţie a răspunderii juridice la nivelul teoriei dreptului este dictat de evoluţia
relaţiilor sociale şi a cercetării instituţiei răspunderii juridice. La reproşul că, de
fapt, studiul filozofic ar fi suficient, iar cunoştinţele juridice de ramură ar fi
suficiente pentru determinarea corectă şi eficace a raportului de cauzalitate dintre
fapta ilicită şi prejudiciul social generat de aceasta, s-ar putea obiecta că
examinarea separată şi aplicarea practică a cunoştinţelor de domenii diferite nu
dau acelaşi rezultat productiv, precum unificarea şi confruntarea lor la aprecierea
existenţei condiţiilor de survenire a răspunderii juridice. Faptul că există deficienţe
în stabilirea corectă a raportului de cauzalitate este o dovadă limpede a acestei
necesităţi şi, bineînţeles, a realizării studiului complex care ar fixa regulile
respective. Totodată, de mare actualitate este şi ideea preluării experienţei unor
state care au depăşit în mare măsură problemele din domeniu, cu atît mai mult
cu cît implicarea statului prin reglementare are o importanţă semnificativă la
stabilirea unor trenduri generale ale evoluţiei practicii judiciare în materie de
stabilire a raportului de cauzalitate.
Răspunderea juridică, prin executarea funcţiilor ce-i revin, poate să contribuie
eficient la instaurarea legalităţii şi la un respect special faţă de normele de drept
din partea fiecărui participant la raporturile juridice. Corectitudinea cu care se
stabileşte existenţa sau inexistenţa condiţiilor ce implică răspundere juridică
condiţionează atitudinea societăţii faţă de reglementările legale, care poate fi atît
pozitivă, cît şi negativă. Bineînţeles că interesele societăţii o reclamă să fie pozitivă
şi să genereze respectul legii.
Actualitatea studierii problemelor referitoare la stabilirea raportului de
cauzalitate în situaţii de încălcare a legii impune o abordare specială. În primul
rînd, tema investigată este actuală în general prin însăşi natura problemei abordate.
Actualitatea rezultă şi din evoluţia relaţiilor sociale, apariţia altora noi care, căzînd

sub incidenţa normei juridice, nu s-ar putea stabili interdependenţa dintre ele
fără a fi studiată cauzalitatea incidentă. În cel mai fericit caz, cînd nu se încalcă
noma juridică, cercetarea cauzalităţii incidente nu este reclamată de urgenţă, ea
este necesară pentru cunoaşterea conexiunii dintre fenomene, chiar dacă impactul
necunoaşterii respective nu afectează viaţa subiectelor de drept sau eficienţa
dreptului. Inexistenţa unui studiu şi lipsa de cunoştinţe vis-a-vis de fenomenele
noi generează cu siguranţă neclarităţi şi poate chiar dificultăţi insurmontabile legate
de aplicarea normelor de drept. În atare situaţie, dacă subiectul simte inechitatea
relativă judecării faptelor sale şi altor fapte, acesta constituie un element care promite
„antireclama” dreptului. Din aceste considerente, admiterea unei atare evoluţii a
stărilor de fapt existente este inacceptabilă, iar soluţionarea problemei rezidă în
studierea cauzalităţii şi a impactului ei asupra fenomenelor vizate.
Gradul de studiere a temei. Unele probleme ce vizează diverse aspecte ale
cauzalităţii în calitatea ei de condiţie a răspunderii juridice sînt atestate în lucrările
autorilor francezi Comte, Fortis, V. G. Viney, J. Carbonnier, K. Toorawa etc., ale
celor ruşi A. N.Trainin, D. M. Ghenkin, V.B. Malinin şi alţii, care au încercat să
ofere soluţii teoretice şi practice viabile în vederea soluţionării problemelor vizate
de fenomenul cauzalităţii şi unele particularităţi de aplicare şi identificare a lui în
cadrul instituţiei răspunderii juridice. La momentul actual cel mai mare număr
de publicaţii ştiinţifice de domeniu şi cu referire expresă la raportul de cauzalitate
este regăsit în baza doctrinară a Franţei. Aici, precum şi în alte state europene, a
început un proces care popularizează importanţa raportului de cauzalitate şi, în
acelaşi timp, se caută noi principii şi legităţi ce ar caracteriza aplicarea teoriei
determinismului în procesul de tragere la răspundere a celor vinovaţi de comiterea
faptelor ilicite, toate avînd la bază un scop comun - necesitatea înfăptuirii unei
justiţii echitabile şi corecte.
În România, problemele ce ţin de raportul de cauzalitate şi manifestarea lui
în cadrul răspunderii juridice în diverse ramuri ale dreptului au fost consfinţite
într-un şir de lucrări, precum cele ale autorilor G. Antoniu - „Raportul de
cauzalitate în dreptul penal”, V. Pătulea - „Răspunderea penală. Elementele
constitutive. Raport de cauzalitate.”, J. Moruzi - „Problema cauzalităţii în dreptul
penal” etc. Un alt grup de savanţi a studiat diverse aspecte fundamentale ale
răspunderii juridice, ceea ce implicit a dus şi la abordarea cauzalităţii drept una
dintre condiţiile de survenire a răspunderii juridice, de exemplu, S. Popescu, G.
Vrabie, Gh. Lupu, V. Popa, prezenţa cărora în soluţionarea problemelor ce ţin de
raportul de cauzalitate se face simţită prin abordări sistemice şi generale ale
problemelor de teorie a dreptului şi a celor ce se referă la răspunderea juridică şi
raportul de cauzalitate pe care-l implică. Alt grup de autori români precum C.
Bulai, V. Papadopol, Gh. Nistoreanu, A. Boroi, C. Stătescu, C. Bârsan, M. Eliescu
se enumeră printre cei mai distinşi cunoscători care au abordat cauzalitatea în
calitatea ei de condiţie obligatorie a tragerii la răspundere. Autorii nominalizaţi,
precum şi mulţi alţi jurişti iluştri români au cercetat raportul de cauzalitate drept

parte integrantă a ansamblului de condiţii de tragere la răspundere juridică în
diverse ramuri de drept. Or sînt foarte puţine la număr lucrările care ar avea drept
obiect de cercetare raportul de cauzalitate şi care ar aloca mai multă atenţie şi
spaţiu de cercetare anume acestui subiect. Dimpotrivă, am greşi dacă am spune
că nici unul dintre savanţi nu a tratat în nici un fel cauzalitatea în calitatea în care
o examinăm noi, dar este tot atît de adevărat că nu există lucrări care ar reuni
aspectele specifice mai multor ramuri de drept şi ar oferi soluţii practice şi teoretice
pentru cei care aplică dreptul.
În ceea ce priveşte gradul de studiere a temei investigate în Republica Moldova,
situaţia se prezintă drept una destul de deficitară. Abordări generalizatoare ale
raportului de cauzalitate regăsim în lucrările autorilor ce se preocupă de probleme
ale teoriei dreptului (D. Baltag, Gh. Avornic etc.), în lucrările celor ce abordează
formele răspunderii juridice. Acest lucru însă nu este suficient pentru a afirma că
raportul de cauzalitate şi legităţile de constatare, stabilire şi cercetare a lui în procesul
de aplicare a normelor ce reglementează răspunderea juridică sînt studiate suficient
şi acoperite integral din punctul de vedere al doctrinei şi al reglementărilor în
vigoare. Importante excepţii autohtone de la cele afirmate mai sus sînt reprezentate
de trei articole: „Cauzalitatea-condiţie inerentă a răspunderii juridice” (D. Baltag),
“Rolul legăturii de cauzalitate în stabilirea răspunderii penale” şi “Criteriile
doctrinare în stabilirea raportului de cauzalitate” (M. Mutu). Cele nominalizate
de fapt se referă la abordările exprese şi concrete ce privesc exclusiv raportul de
cauzalitate. Dacă însă ar fi să trecem în revistă pe toţi cei care au făcut referire
tangenţială la raportul de cauzalitate şi importanţa lui pentru instituţia răspunderii
juridice, atunci în listă am mai include autorii: Gh. Avornic, S. Botnaru, A. Şavga,
V. Grosu, M. Grama, A. Bloşenco, I. Trofimov, V. Berliba etc.
Aceste aspecte, privite în ansamblu, ne permit să concluzionăm că în prezent
există o insuficienţă de tratare a problemei abordate în teza de doctorat. A fost şi
rămîne deosebit de actuală studierea următoarelor fenomene juridice, care se
referă la problematica prezentă şi care n-au cunoscut o interpretare omogenă în
legislaţie şi doctrină:
- Caracterul supranaţional al problemei;
- Raportarea legităţilor specifice existente în diferite ramuri de drept la
stabilirea raportului cauzal în vederea aplicării cît mai eficiente şi echitabile
a instituţiei răspunderii juridice;
- Contribuţia altor ştiinţe la aplicarea corectă a legislaţiei în materie de
răspundere juridică;
- Necesitatea unor reglementări care ar facilita prin conţinutul lor misiunea
celor care aplică legea în materie de cauzalitate.
Toate aceste circumstanţe constituie o motivaţie adăugătoare pentru
explorarea aspectelor juridice ale cauzalităţii în strînsă conexiune cu instituţia
răspunderii juridice. Reflectarea acestor probleme importante a şi determinat, în
mod prioritar, cercetarea prezentei teme.

 Scopul şi sarcinile tezei. Studierea rolului şi locului raportului de cauzalitate
în sistemul condiţiilor de tragere la răspundere juridică şi a conexiunii acesteia
cu celelalte condiţii ale răspunderii juridice devine importantă din punct de
vedere atît teoretic, cît şi practic. În acest sens, scopul prioritar al tezei de doctorat
este analiza condiţiilor răspunderii juridice, în general, şi a raportului de cauza­
litate în special în perspectiva imprimării unei mai mari intensităţi interesului
faţă de acesta a subiectelor de drept precum şi a organelor de drept.
Afară de acesta un alt scop al tezei de doctorat constă în propunerea unor
sugestii întru depăşirea dificultăţilor la identificarea raportului cauzal pentru
tragerea la răspundere juridică, dezvăluirea unor elemente noi în procesul
examinării cauzalităţii în plan normativ şi doctrinar în Republica Moldova.
Sperăm că adoptarea unui sistem eficient de reglementare a activităţii de stabilire
a raportului cauzal dintre faptele ilicite şi prejudiciile sociale pe care le produc
va conduce, inevitabil, la asigurarea sporirii randamentului activităţii organelor
de drept. În acelaşi timp, dorim să contribuim activ la implementarea experienţei
altor state (unde rezultatele dobîndite în domeniu sînt relevante şi frecvent
transpuse inclusiv în procesul de aplicare a dreptului pentru determinarea corectă
a raportului de cauzalitate) în Republica Moldova.
Pentru a-i conferi un caracter mai convingător, cercetarea se face predominant
pe baza analizei comparate a reglementărilor existente în materie de răspundere
juridică în Republica Moldova şi în spaţiul comunitar. Mai mult decît atît, pentru
o imagine complexă, comparaţia se fundamentează pe rezultatele doctrinare la
care au ajuns specialiştii din domeniu din spaţiul comunitar, cel al Federaţiei
Ruse şi cel al Republicii Moldova. Avem în vedere materialele doctrinare ce au
ca obiect de studiu stabilirea raportului de cauzalitate, natura juridică şi importanţa
acestuia, în general, importanţa stabilirii lui corecte, în mod special, etc.
Prin urmare, în cuprinsul tezei şi-au găsit materializare eforturile noastre în
abordarea problemelor ce ţin de fenomenul cauzalităţii şi raportului acesteia cu
instituţia răspunderii juridice, şi anume:
• evidenţierea caracteristicilor fundamentale ale determinismului relevante
pentru domeniul dreptului;
• elucidarea felului în care stabilirea raportului cauzal prin prisma perfor­
manţelor ştiin­ţi­fice din alte domenii facilitează şi eficientizează activitatea de
aplicare a dreptului;
• clarificarea conceptului de raport de cauzalitate şi condiţii de survenire a
răspunderii juridice;
• dezvăluirea esenţei conceptelor de cauzalitate fortuită, cauzalitate directă
şi cauzalitate indirectă;
• relevarea elementelor subtile ştiinţifice ale procesului de determinare a
cauzelor unui efect juridic;
• studierea multilaterală criteriilor doctrinare de stabilire a raportului cauzal
în instituţia răspunderii juridice;

 • evidenţierea specificului stabilirii raportului de cauzalitate pentru unele
forme ale răspunderii juridice;
• efectuarea unui studiu fundamental privind relaţiile specifice ale cauzalităţii
- relaţia genetică şi relaţia anteriorităţii cauzei în domeniul juridic;
• studierea problemelor legislaţiei privind răspunderea juridică în general
şi condiţia inerentă a sa legătura de cauzalitate – în Republica Moldova;
• analiza problemelor cu care se confruntă autorităţile ce aplică dreptul la
stabilirea raportului cauzal între fapta ilicită şi efectele survenite;
• evidenţierea coraportului dintre cauzalitatea directă şi cauzalitatea
indirectă, dintre cauzalitatea fortuită şi cauzalitatea ordinară;
• elaborarea recomandărilor pentru perfecţionarea cadrului legal şi practic
în domeniul aplicării teoriei determinismului în instituţii juridice importante
precum răspunderea juridică.
În teza de doctorat au fost realizate următoarele sarcini:
• s-a stabilit în ce măsură cauzalitatea fortuită influenţează vinovăţia
subiectului faptei ilicite;
• s-a efectuat o scurtă, dar consistentă prezentare a aspectelor de practică
judiciară comparată vis-a-vis de aplicarea regulilor cauzalităţii la stabilirea existenţei
condiţiilor de tragere la răspundere juridică;
• s-a stabilit gradul de preluare a celor mai eficiente şi corecte practici şi
reglementări internaţionale faţă de stabilirea raportului de cauzalitate între fapta
ilicită şi efectele prejudiciabile, care sînt impedimentele şi, dimpotrivă, pîrghiile
ce pot fi utililzate întru crearea unui cadru juridic şi factologic adecvat;
• s-a concretizat care sînt elementele determinante ale cauzalităţii în diverse
ramuri de drept;
• s-a apreciat rolul teoriilor cauzalităţii în aplicarea normelor de răspundere
juridică;
• s-au evidenţiat punctele forte şi lacunele principalilor piloni juridici şi
factologici pe care se fundamentează activitatea celor care sînt împuterniciţi de
lege să aplice regulile cauzalităţii şi să spună ultimul cuvînt în tragerea la
răspundere a unei persoane.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în faptul că teza reprezintă
una dintre primele cercetări, şi nu doar pe plan intern, ci şi pe plan internaţional,
care abordează problemele teoretice şi practice privind raportul de cauzalitate în
calitatea lui de condiţie a răspunderii juridice.
Elementele de noutate sînt concretizate în următoarele aspecte fundamentale:
• s-a determinat relevanţa teoretică şi practică a stabilirii corecte a raportului
de cauzalitate pentru realizarea funcţiilor instituţiei răsunderii juridice, climatul
legal din societate şi ordinea de drept în general;
• au fost supuse unei cercetări complexe tipurile de cauzalitate necesare
pentru stabilirea vinovăţiei persoanei. Odată ce situaţia juridică a făptuitorului
este de natură a fi influenţată de caracterul cauzalităţii, s-a ajuns astfel la studierea

fenomenelor cauzalităţii directe vs. cauzalităţii indirecte, cele ce ţin de cauzalitatea
ordinară vs. cea fortuită;
• a fost elucidată starea actuală reală din domeniul practicii judiciare şi
necesitatea generalizării acesteia (în cazurile dificile din punctul de vedere al
cauzalităţii);
• a fost supusă unei expertize situaţia existentă în doctrină vizavi de izvoarele
doctrinare în raport cu domeniul cauzalităţii şi s-a constatat necesitatea studierii
concentrate asupra acestui fenomen important pentru doctrină, legislaţie şi
practică juridică în general şi judiciară în special;
• a fost efectuată o analiza ştiinţifică generală a principalelor acte normative
ce reglementează răspunderea juridică şi condiţiile de survenire a acesteia, plasînd
accentul pe raportul de cauzalitate.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Concluziile şi
propunerile formulate în lucrare pot oferi soluţii noi pentru modernizarea
cadrului juridic, prin modificarea acestuia la capitolele ce ţin de perfecţionarea
practicii de stabilire a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul
antisocial produs. De asemenea, recomandările formulate pot contribui la
procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu dreptul comunitar, avînd în
vedere că în literatura ştiinţifică din Republica Moldova nu există monografii ce
ar avea în vizor raportul de cauzalitate drept condiţie a răspunderii juridice, cu
excepţia unui număr modest de articole ştiinţifice. Lucrarea de faţă suplineşte,
cel puţin parţial, această lacună.
Ideile ştiinţifice şi concluziile conţinute în cuprinsul tezei pot fi folosite:
• în plan doctrinar-teoretic ca material iniţial pentru o abordare ulterioară
mai aprofundată a problemei privind stabilirea raportului cauzal şi a practicii de
identificare a acestuia;
• în plan normativ-legislativ în activitatea de legiferare, în procesul de
reformare a legislaţiei ce reglementează practica de stabilire a raportului de
cauzalitate şi de aplicare a normelor de răspundere juridică în activitatea organelor
ce aplică dreptul;
• în procesul didactic universitar la temele „Răspunderea juridică”,
„Răspunderea civilă”, „Răspunderea penală” etc.
Aprobarea rezultatelor obţinute. Lucrarea a fost elaborată la catedra Drept
Public a Facultăţii de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova,
fiind prezentată, analizată şi aprobată. Examinarea şi recomandarea spre susţinere
publică a fost făcută de Seminarul Ştiinţific de Profil interuniversitar, la
specialitatea 12.00.01 – Teoria Generală a Dreptului; Istoria statului şi dreptului;
Istoria doctrinelor politice şi de drept, care a recomandat-o spre susţinere în
Consiliul Ştiinţific Specializat din cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al
Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Materialele cercetărilor efectuate, unele concluzii şi recomandări ale
investigaţiilor şi-au găsit reflectare în publicaţiile autorului la tema tezei. Printre

acestea enumerăm: Cauzalitate şi răspundere, Aspecte comparative privind criteriile
de determinare a raportului de cauzalitate, Specificul raportului de cauzalitate în
materie de răspundere civilă delictuală, Importanţa legăturii cauzale pentru
survenirea răspunderii juridice, Locul şi rolul legăturii cauzale în sistemul premiselor
tragerii la răspundere juridică, Reglementarea juridică a raportului cauzal în cadrul
instituţiei răspunderii juridice civile, Unele aspecte teoretice privind raportul de
cauzalitate în infracţiunea de terorism etc.
Rezultatele investigaţiei ştiinţifice au fost expuse şi aprobate în cadrul unor
conferinţe şi forumuri internaţionale, cele mai importante fiind următoarele:
„Dreptul naţional în contextul proceselor integraţioniste europene” – conferinţă
ştiinţifico-practică internaţională (22.XII.2006), „Combaterea terorismului
internaţional” – conferinţă ştiinţifico-practică internaţională (28.VI.2007).
Structura tezei de doctorat este determinată de scopul cercetării. Teza constă
din introducere; trei capitole divizate în paragrafe; încheiere, în textul căreia sînt
inserate concluziile şi recomandările; lista bibliografiei utilizate; lista abrevierilor;
adnotarea şi cuvintele-cheie ale lucrării.


 Conţinutul lucrării

Introducerea reflectă întregul spectru de probleme ce relevă actualitatea

lucrării, fundamentul ei ştiinţific, importanţa ştiinţifică şi aplicativă a lucrării,
gradul de studiere în doctrina naţională şi străină. În introducere se expun de
asemenea obiectivele, sarcinile şi căile de realizare a lor.
CAPITOLUL I: “Determinism şi cauzalitate - categorii de origine filozofică
în domeniul dreptului” conţine trei paragrafe divizate în subparagrafe.
În paragraful 1.1. este abordată cauzalitatea prin prisma teoriei determinismului
şi a reperelor fillozofice specifice. Prin aceasta s-a încercat să se pună în valoare
impor­tanţa categoriilor filozofice ale determinismului pentru drept în egală mă­sură
cu alte domenii. În drept, instituţia răspunderii juridice este reprezentativă viza­vi
de inerenţa cauzalităţii pentru juridic. Cauzalitatea juridică face parte din spe­cificul
societal, substratul ei acţional este cel societal, cu toate consecinţele ce decurg de
aici, pe cînd, rolul de cauză revine unui fapt juridic, unui fapt social care cade sub
incidenţa normei juridice concrete, iar raportul de cauzalitate se repre­zin­tă ca un
raport între acţiunea/inacţiunea unui subiect de drept şi rezultatul acesteia.
Subparagraful 1.1.1. cuprinde ideile fundamentale ale acestei teorii şi
aplicabilitatea lor fenomenului juridic. Astfel, şi ideea caracterului ordonat, şi
ideea că nimic nu se poate produce fără o cauză concretă, şi cea referitoare la
existenţa posibilităţii cunoaşterii mecanismului de determinare sînt idei de reper
atît pentru studiul cauzalităţii şi teoriei determinismului în general, cît şi pentru
instituţiile juridice în particular.
Capitolul I include şi o scurtă prezentare istorică a determinismului (subpa­
ragraful 1.1.2.), raportîndu-l la indeterminismul şi predeterminismul filozofic.
Subparagraful 1.1.3. abordează şi complexitatea determinării obiective în
drept. Aplicat la domeniul dreptului, scoatem în evidenţă oportunitatea aplicării
determinismului statistic, deoarece exclusivitatea celui dinamic ar face ca cel care
aplică legea să se conducă de nişte precedente neadmiţînd posibilitatea evoluţiei
diferite a lucrurilor, fiind totul înscris într-un tipar exclusivist.
Subparagraful 1.2.1. din cadrul celui de-al doilea paragraf abordează cauzalitatea
prin prisma preceptelor fundamentale cauză - efect. Pe lîngă noţiunea de cauză se
acordă atenţie deosebită condiţiilor ce influenţează cauza. Uneori condiţiile
favorizează efectul generat de cauză prin intensificarea acestuia, alteori, dimpotrivă,
ele diminuează efectul, însă oricum există condiţii de producere a lui.
Subparagraful 1.2.2. nominalizează şi analizează următoarele caractere ale
cauzalităţii: caracterul obiectiv, caracterul universal, caracterul direct (fiind
analizate şi prejudiciile de tip “cascadă” şi “ricochet”), caracterul sigur.
Exigenţele juridicului faţă de stabilirea unui raport de cauzalitate cu
caracterele nominalizate, se ciocnesc deseori de relativitatea cunoştinţelor
ştiinţifice în acest sens, circumstanţă ce creează fără doar şi poate dificultăţi pentru
practica judiciară.
10
 Tot în cadrul acestui capitol sînt prezentate tipurile de cauzalitate şi
semnificaţia fiecăreia dintre aceste categorii. La fel de relevantă fiind aici şi
abordarea explcaţiei cauzale.
CAPITOLUL II: “Raportul de cauzalitate-condiţie inerentă a răspunderii
juridice” tratează instituţia răspunderii juridice prin prisma premiselor tragerii
la răspundere juridică. Capitolul demarează cu o abordare introductivă a
răspunderii juridice (paragraful 2.1.).
În paragraful 2.2. „Condiţiile ce declanşează răspunderea juridică” se
efectuează mai întîi o comparaţie între noţiunile pe care le utilizeză diverşi autori
pentru a desemna acelaşi fenomen-premisele tragerii la răspundere juridică.
Existenţa legăturii cauzale dintre fapta ilicită şi rezultatul ilicit reprezintă o
condiţie necesară, dar nu suficientă a răspunderii juridice. Legătura de cauzalitate
dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, periculos din punct de vedere social,
constituie o condiţie obiectivă a răspunderii juridice. Astfel, fapta este determi­
nantă în producerea consecinţelor. Dacă rezultatele negative din punct de vedere
juridic şi social s-au produs din cauze exterioare voinţei subiectului, iar legătura
cauzală între conduita sa şi rezultat nu poate fi reţinută, acestea situîndu-se în
afara cauzalităţii juridice, consecinţa firească a acestui fapt este totuşi neantrenarea
răspunderii juridice.
Cauzele pot fi asociate, concurente, succesive, principale, secundare, directe
sau indirecte, influenţate sau nu de anumite condiţii, lucru perfect adevărat şi
pentru cazul răspunderii juridice, ceea ce conferă complexitate specială în
stabilirea cauzalităţii răspunderii juridice şi face din acesta un proces delicat şi
chiar dificil.
Cauzalitatea juridică are patru dimensiuni - normativă, materială, eficientă
şi finală; lipsită de una dintre ele, fapta nu e juridică sau devine astfel doar prin
fictio iuris.
O altă clasificare a cauzelor în materia obligaţiilor reţine: causa solvendi,
causa credendi, causa donandi.
Paragraful 2.3. prezintă noţiunea, legităţile şi caracterele specifice raportului
de cauzalitate în cadrul instituţiei răspunderii juridice.
Dintre legităţi au fost analizate următoarele: în producerea unui efect, de
regulă, acţionează concomitent mai multe cauze; fiece efect este la rîndul său cauză
pentru un efect ulterior; determinismul reciproc al cauzei şi efectului.
Raportul de cauzalitate cuprinde două tipuri de relaţii de bază: relaţia de
succesiune şi relaţia genetică, care sînt analizate în acelaşi paragraf (2.3.)
Sinteza celor cîteva consideraţii preliminare asupra determinării cauzale
poate fi exprimată în felul următor: cauzalitatea este, în ultimă instanţă, un raport
de succesiune temporală, în care cei doi poli ai corelaţiei se preced (respectiv se
succed) şi, totodată, coexistă temporal; trecerea de la cauză la efect este deci un
proces de continuitate genetică ce se realizează şi ca relaţie de retroacţiune, de
influenţă reciprocă a cauzei şi efectului.
11
 În paragraful 2.4. se indică asupra faptului că în cadrul răspunderii juridice
cauza este atitudinea voluntară şi conştientă a omului tradusă în conduita lui
antisocială, avînd ca efect starea de pericol sau ameninţarea produsă prin
atingerea, lezarea sau vătămarea unor relaţii sociale promovate şi apărate prin
nor­mele de drept în vigoare şi, în sistemul premiselor tragerii la răspundere juri­
dică deţine un loc important, exercitînd şi anumite funcţii vitale pentru drept.
Stabilirea corectă a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul
social-periculos are următoarele efecte: consolidarea ordinii de drept; consolidarea
poziţiei organelor de drept în faţa societăţii şi a încrederii societăţii în profe­
sionalismul şi obiectivitatea cu care operează ele; sporirea respectului faşă de lege;
salvarea de destine incidente cu o cauză ilicită, dar nevinovate în raport cu ea.
În capitolul II se mai dezvăluie raportul dintre cauzalitatea ordinară şi
cauzalitatea fortuită.
CAPITOLUL III: “Raportul cauzal în cadrul unor forme ale răspunderii
juridice” este divizat în 3 paragrafe care, la rîndul lor, se împart în subparagrafe.
Capitolul III demarează cu o prezentare generală a corelaţiei diverselor forme
ale răspunderii juridice în materie de raport de cauzalitate, după care, în mod
particular, prezintă elementele specifice ale răspunderii civile. La aplicarea
răspunderii civile principiul ce guvernează stabilirea legăturii cauzale este
prezumţia existenţei raportului de cauzalitate, pînă la proba contrarie sau pînă
cînd cel în detrimentul căruia operează prezumţia va demonstra existenţa altei
legături cauzale.
Subparagraful 3.1.1. prezintă teoriile cauzalităţii şi aspecte comparative între
acestea şi efectele aplicării lor. Astfel se analizează Sistemul echivalenţei condiţiilor,
Sistemul cauzei proxime, Sistemul cauzei adecvate (tipice), sistemul unităţii
indivizibile dintre cauză şi condiţii, sistemul cauzalităţii necesare. În continuare
se prezintă reglementările autohtone în vigoare ce pun răspunderea civilă în
funcţie de prezenţa raportului cauzal dintre faptă ilicită civilă şi daună.
Subparagraful 3.1.2. alocă spaţiu cauzalităţii în cazul răspunderii civile
delictuale şi celei contractuale. Raportul de cauzalitate la aplicarea răspunderii
civile trebuie să aibă caracter direct sau obiectiv şi sigur. În primul rînd, raportul
de cauzalitate se reclamă a fi stabilit între fapta ilicită de natură umană şi
consecinţele cu caracter de prejudiciu. În cazul răspunderii pentru daune cauzate
de lucruri şi de animale natura umană nu este determinantă, dar ea este deductibilă
în materie de persoană responsabilă căreia i se va imputa fapta. Nu în ultimul
rînd, este de remarcat că din varietatea nemăsurată a cazurilor de răspundere
civilă delictuală rezultă necesitatea ca însuşi specificul categoriei cauzalităţii în
acest domeniu să fie precizat, deoarece nu întotdeauna raportul cauzal este un
raport direct între faptă şi prejudiciu, ci de foarte multe ori, acest raport este
numai mediat, în sensul că prin fapta ilicită s-a creat o situaţie care a permis unor
factori - umani sau naturali - să acţioneze şi să producă ei, în mod direct,
prejudiciul. Astfel, dovada existenţei daunei ne face să căutăm dovada inexistenţei
12
legăturii cauzale dintre daună şi delictul civil, în cazul în care se ştie că nu delictul
civil este cauza daunei.
Specifică din perspectiva cauzalităţii este situaţia juridică a celor ce răspund
solidar.
Caracteristica răspunderii civile fiind reprezentată de obligativitatea existenţei
daunei materiale sau morale, şi ceea ce caracterizează raportul de cauzalitate este
exclu­derea oricărei prezumţii de cauzalitate referitoare la rezultatele posibile. Numai
în urma constatării prezenţei daunei se poate discuta despre analiza rapor­tu­lui
cauzal dintre daună şi fapta ce contravine legii civile sau contractului civil.
Paragraful 3.2. tratează cauzalitatea în cadrul răspunderii penale, demarînd
cu un şir de aprecieri date acesteia de către cei mai iluştri savanţi din domeniu.
În funcţie de tipul infracţiunii şi stabilirea legăturii cauzale prezintă elemente
specifice. În virtutea gravităţii sancţiunii penale, problemele puse în faţa dreptului
penal sînt majore.
Categoria infracţiunilor formale creează impresia lipsei legăturii cauzale,
întrucît nu e reclamat rezultatul negativ, or pentru stabilirea conexiunii cauzale
este obligatoriu nevoie de fenomenul-cauză şi fenomenul-efect. La infracţiunile
formale legătura cauzală rezultă din însăşi săvîrşirea faptei.
La infracţiunile cu componenţă materială, raportul de cauzalitate trebuie
stabilit şi dovedit prin probe, întrucît pînă la proba contrarie operează prezumţia
nevinovăţiei.
Dificultăţi create de cauzalitate în răspunderea penală întîlnim, de exemplu,
la instituţia participaţiei. Determinarea corectă a cauzalităţii în cazul faptei fiecărui
coparticipant face posibilă individualizarea pedepsei penale.
Importante particularităţi în materie de cauzalitate prezintă infracţiunea de
omor. Aici cauzele pot fi întotdeauna diferite, pe cînd efectul este unul - decesul
victimei.
În concluzie, stabilirea legăturii de cauzalitate în dreptul penal este necesară
în toate cazurile în care legea cere producerea unui anumit rezultat care să repre­
zinte o schimbare în lumea obiectivă sau, altfel spus, stabilirea legăturii cauzale tre­buie
să se facă în cazul infracţiunilor materiale. Pentru infracţiunile formale legă­tura
cauzală nu se exclude, dimpotrivă, este obligatorie, doar că ea se prezumă, fapt
care exclude necesitatea căutării legăturii cauză - efect între faptă şi rezultat.
Subparagraful 3.2.3 enumeră şi caracterizează unele criterii doctrinare de
constatare a raportului cauzal în dreptul penal: Teoria cauzei adecvate (tipice),
Teoria cauzei eficiente, Teoria cauzei preponderente, Teoria echivalenţei condiţiilor,
Teoria condiţiei necesare, Teoria însumării condiţiilor, Teoria complexă, Teoria
condiţiei dinamice a rezultatului.
În cadrul subparagrafului 3.2.4. este făcută analiza coraportului dintre
vinovăţia subiectului răspunderii penale şi legătura de cauzalitate dintre fapta sa
ilicită şi rezultatele social-periculoase produse sau posibil a fi produse.
Paragraful 3.3. se referă la particularităţile raportului cauzal în cadrul altor
13
forme de răspundere juridică: constituţională (3.3.1.), contravenţională (3.3.2.)
şi disciplinară (3.3.3.).
Referitor la cauzalitatea în cadrul raporturilor juridice de răspundere
constituţională, se menţionează următoarele: aceasta se referă la componenţe
formale de fapte anticonstituţionale. Or indiferent de rezultatul survenit, raportul
cauzal dintre faptă şi pericolul social pe care-l prezintă fapta este prezent.
Contravenţia – prezumtiv - este generatoare de efecte social-periculoase, de
aceea se şi pedepseşte contravenientul indiferent de rezultatul produs. Legătura
cauzală este oricum obligatorie şi, la fel ca în cazul infracţiunilor, ea se stabileşte
nu doar între faptă şi efectele produse, ci şi între faptă şi efectele posibile. Un
element particular al raportului cauzal între contravenţie şi pericolul social pe
care îl produce sau poate să-l producă, este cel ce se referă la domeniile (care sînt
diverse) din care fac parte relaţiile sociale afectate. Contravenţia propriu-zisă,
datorită raportului cauzal, se leagă de mai multe ramuri de drept, protejînd
multiple categorii de relaţii. Diferenţa dintre raportul cauzal din răspunderea
contra­ven­ţională şi cel din cadrul celei penale se va face deja în baza diferenţei
gradului de pericol social generat.
Pentru existenţa raportului de cauzalitate în instituţia răspunderii disciplinare
e suficientă probarea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare. Cumulul
răspunderii disciplinare se poate face şi cu alte forme ale răspunderii juridice,
cazuri în care raportul de cauzalitate dobîndeşte noi dimensiuni.

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE

În urma studiului raportului cauzal drept parte importantă a premiselor tragerii

la răspundere juridică şi a practicii din domeniul aplicării legităţilor ce stau la baza
acestuia, se pot enumera următoarele concluzii de natură teoretico-ştiinţifică:
1. Răspunderea juridică este una dintre instituţiile care dau sens existenţei
reglementărilor juridice în vigoare, care de fapt reprezintă pilonul de bază al
dreptului. În acest sens se reclamă o acurateţe deosebită în aplicarea normelor
ce reglementează răspunderea juridică. Doar o corectitudine absolută în acest
sens ne poate asigura eficienţa justiţiei şi respectul legii.
2. Raportul de cauzalitate este o condiţie vitală pentru aplicarea instituţiei
răspunderii juridice. Deşi fapta ilicită este considerată unicul temei de tragere la
răspundere, în aceeaşi măsură este important şi raportul cauzal. Chiar şi în
componenţele formale raportul de cauzalitate se manifestă exclusiv pe plan
teoretic, dar este prezent şi se stabileşte între fapta ilicită şi posibilele rezultate
caracterizate prin periculozitate socială. Anume acest raport cauzal teoretic şi
conferă caracterul de „ilicit” faptei pentru care este judecat autorul ei.
3. S-a constatat lipsa la nivel naţional de surse doctrinare care ar avea drept
obiect de studiu raportul cauzal în cadrul răspunderii juridice. În majoritatea

14
cazurilor raportul cauzal este studiat doar în contextul analizei tuturor condiţiilor
de survenire a răspunderii juridice, făcîndu-se referiri modeste la el, analiza fiind
lăsată mai mult pe seama altor ramuri ale ştiinţei.
4. A fost supusă unei analize ştiinţifice corelaţia dintre diverse forme ale
cauzalităţii, forme importante şi relevante pentru aplicarea corectă a legii. Este
vorba mai cu seamă despre cauzalitatea directă, cauzalitatea indirectă, cauzalitatea
ordinară (raportul de cauzalitate în condiţii obişnuite), cauzalitatea fortuită etc.
Raportul de cauzalitate în calitatea lui de condiţie a răspunderii juridice este
conexiunea genetică şi obiectivă dintre fapta ilicită a persoanei şi prejudiciile survenite
sau posibile să survină în consecinţă.
Cauzalitatea fortuită în cadrul instituţiei răspunderii juridice, reprezintă acea
cauzalitate ce se naşte în virtutea acţiunii factorilor exteriori, obiectivi şi involuntari
care, la rîndul lor, determină fapta ilicită a persoanei şi, în mod evident, rezultatul
social-periculos.
Cauzalitatea directă este relaţia cauzală dintre fapta ilicită şi efectul negativ
produs, între ele neexistînd cauze intermediare, cauza directă fiind cea care a
provocat prejudiciul.
Cauzalitatea indirectă este diferită de cea directă prin existenţa unor cauze
intermediare, deci există mai multe cauze care au continuat acţiunea primei, care
a constituit cauză şi pentru următoarele cauze. Or cazul dat se deosebeşte de
simpla multitudine de cauze prin aceea că fiecare dintre cauzele intermediare
reprezintă o continuare a celei anterioare şi nu au acţionat concomitent şi
independent.
5. Cauzalitatea fortuită şi vinovăţia subiectului sînt două elemente ce se
influen­ţează reciproc. Caracterul fortuit al cauzalităţii influenţează pedeapsa, ceea
ce plasează la mijloc gradul de vinovăţie, care este influenţat în aceeaşi direcţie.
6. Prezumţia nevinovăţiei care operează ca regulă generală în cadrul insti­
tuţiei răspunderii juridice are un impact sensibil asupra caracterului prezumtiv
sau lipsei lui vis-a-vis de raportul cauzal dintre fapta ilicită şi consecinţele
antisociale. Ori de cîte ori se manifestă prezumţia nevinovăţiei (în cadrul răspun­
derii penale, contravenţionale etc.), se prezumă şi lipsa raportului cauzal între
fapta subiectului şi efectele negative survenite. Deci, într-un alt limbaj s-ar putea
spune că prezumţia nevinovăţiei demonstrează expres prezumţia lipsei raportului
de cauzalitate. Pe de altă parte, atunci cînd operează prezumţia vinovăţiei în
dreptul civil, operează în aceeaşi măsură şi prezumţia prezenţei raportului cauzal
dintre încălcarea legii civile sau a contractului şi dauna cauzată prin aceasta.
7. Impedimentele de care se lovesc organele de drept la stabilirea raportului
cauzal dintre fapta ilicită şi daună sînt de diverse origini. Acestea din urmă sînt
determinate de domeniul căruia aparţine fapta ilicită, ceea ce reclamă o conlucrare
activă şi productivă întru excluderea respectivelor impedimente.
8. Toate caracterele cauzalităţii pe care le studiază filozofia sînt aplicabile în
aceeaşi măsură şi dreptului, în general, şi răspunderii juridice, în special. Astfel,
15
caracterul genetic şi cel al anteriorităţii cauzei faţă de efect sînt pilonii de bază în
pornirea cercetării raportului cauzal dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
9. Baza materială de care dispune statul nostru pentru cercetarea cauzalităţii
în diverse domenii se prezumă a fi foarte mică, avînd în vedere programele
naţionale pe care le avem în proces de derulare la momentul actual.
10. Problema cauzalităţii în drept şi, mai cu seamă, în cadrul răspunderii
juridice, este una cu relevanţă internaţională, ceea ce reclamă reunirea eforturilor
din diferite state întru soluţionarea problemelor de cauzalitate pe care le întîlneşte
justiţia la înfăptuirea sa. Nu doar caracterul transnaţional este specific raportului
cauzal, ci şi caracterul interdisciplinar, fapt care îndeamnă nemijlocit la colaborare
internaţională în aceeaşi măsură ca şi interdisciplinară pentru binele comun -
înfăptuirea corectă a justiţiei.
11. De asemenea, este necesară armonizarea cadrului legal, a celui procedural
şi tehnic în vederea valorificării potenţialului de cooperare ştiinţifică prin organizarea
de seminare, conferinţe, mese rotunde şi cursuri de pregătire profesională pentru
intercorelarea juridicului cu alte domenii.
12. A fost stabilit gradul de reglementare a raportului cauzal şi a legităţilor de
stabilire a lui de către organele de drept. S-a constatat că în legislaţia Republicii Moldova
nu există o definiţie legală a raportului de cauzalitate. Dimpotrivă, doar Codul Civil
nominalizează „raportul de cauzalitate” atunci cînd face referire la dau­nele cauzate
de produse defectuoase. În rest legislaţia face doar referire la „preju­diciul cauzat”,
ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
13. S-a ajuns la concluzia clară că stabilirea corectă a raportului cauzal între
fapta ilicită şi prejudiciu este un factor determinant al legalităţii într-un stat de
drept. Influenţa este una indirectă, bineînţeles, dar cu impact relevant. Astfel,
prin stabilirea corectă a cauzalităţii se realizează funcţiile răspunderii juridice;
funcţiile acesteia din urmă fiind realizate, societatea se educă în sensul respectării
legii şi în consecinţă ordinea legală este determinată de corectitudinea şi acurateţea
cu care se înarmează organele ce stabilesc componenţa faptei ilicite. Şi, dimpotrivă,
o stabilire incorectă a raportului cauzal nu poate decît să discrediteze justiţia.
14. Metodele de determinare a raporturilor cauzale sînt în continuă evoluţie,
lucru rezultat din continua şi permanenta evoluţie a tuturor domeniilor sociale,
fapt care reclamă adoptarea unei atitudini cît se poate de evoluţionistă vis-а-vis
de identificarea soluţiilor problemelor ce există astăzi în materie de stabilire a
raportului cauzal dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
15. Paşii reformatori referitori la determinarea cauzalităţii în aplicarea
răspunderii juridice trebuie să vizeze cîteva direcţii: în primul rînd, cea referitoare
la excluderea barierelor financiare; în al doilea rînd, excluderea barierelor
limitative prin cooperare internaţională şi interdisciplinară, inclusiv în domeniul
cauzalităţii şi, în al treilea rînd, ar fi vizat pasul legal, care ar consta în preluarea
experienţei altor state şi reglementarea fenomenului raportului cauzal drept
condiţie a răspunderii juridice.
16
 Concluzii

Principalele concluzii practico-aplicative rezultate din analiza raportului de

cauzalitate în cadrul aplicării normelor ce reglementează răspunderea juridică sînt:
1. Organele de drept, abilitate cu aprecierea componenţei legale a faptei ilicite,
urmează să acorde o atenţie specială acestei condiţii a răspunderii, întrucît din
tot ansamblul de astfel de condiţii, prima este cea mai complexă. Această
complexitate se datorează faptului că raportul cauzal nu e ceva material ce poate
fi sesizat, ci e ceva nematerial care trebuie dovedit în temeiul unor cunoştinţe
(complexe şi ele), de multe ori specializate.
2. A fost elucidată starea reală în domeniul practicii judiciare la
compartimentul „stabilire a raportului de cauzalitate”. O concluzie importantă
vis-a-vis de corectitudinea aplicării legităţilor cauzalităţii în materie de răspundere
juridică se referă la aceea că astăzi domeniul juridic, din păcate, nu dispune de
toate pîrghiile necesare pentru stabilirea raportului cauzal dintre faptele ilicite şi
consecinţele lor. Nu se pune problema ca dreptul să soluţioneze aceste neclarităţi,
ar fi neadecvat să punem totul pe seama juridicului. Mai cu seamă dacă vorbim
de aceea că multe domenii ale ştiinţei încă nu au soluţiile corecte şi clare ale unor
probleme cauzale. Dar acest lucru nu scuteşte pe cei care aplică legea să soluţioneze
corect orice cauză la care au fost sesizaţi. Lipsa unor soluţii corecte, bine orientate
şi coerente din partea organelor de drept (în virtutea lipsei acestora în domeniile
ştiinţei) poate chiar discredita ideea de justiţie.
3. Considerăm că ar fi o practică necesară referirea expresă la legislaţia şi
jurisprudenţa Uniunii Europene care reglementează reguli concrete de natură
practică ce se aplică în procesul de determinare a raporturilor cauzale pentru
instituţia răspunderii juridice.
4. Practica Republicii Moldova denotă un lucru foarte important: există o
multitudine de factori care deseori împiedică (indirect) chiar posibilitatea stabilirii
existenţei raportului cauzal între o faptă ilicită şi prejudiciul cauzat. Bunăoară,
corupţia şi protecţionismul sînt două impedimente serioase care nu permit de
multe ori să se aplice corect legităţile cauzalităţii. În virtutea acestor doi flageli se
constată cazuri în care se neglijează realul raport cauzal, făptuitorul care ar putea
fi un infractor periculos fiind scutit de răspundere în virtutea „lipsei” invocate a
raportului cauzal dintre fapta lui şi prejudiciul produs. În aceste situaţii, în primul
rînd, nu se realizează răspunderea juridică aşa cum o cere imperativul legii; în al
doilea rînd, se iveşte o altă problemă practică - cel căruia i s-a cauzat o daună
poate rămîne cu dauna nereparată în virtutea faptului că instanţa va invoca din
nou „lipsa” de raport cauzal între fapta ilicită şi daună.
5. Concluzia de mai sus ne duce la o altă deducţie - aceste condiţii discreditează
ideea de „justiţie”.
6. Incorectitudinile constatate în practica autorităţilor competente în
determinarea raportului cauzal dintre faptele ilicite şi prejudiciile produse se
17
datorează în mare parte şi lipsei de profesionişti în anumite domenii în virtutea
stagnării respectivului domeniu în R. Moldova.
7. Alte impedimente în constatarea unei legături cauzale între fapta ilicită şi
prejudiciu se datorează inclusiv insuficienţei bazei materiale a populaţiei, care,
atunci cînd este interesată şi legea pune în sarcina ei dovada raportului cauzal,
nu poate să-şi permită acest lucru firesc din motivul lipsei de finanţe.

Recomandări

Drept rezultat al investigaţiei de doctorat venim cu unele propuneri de

caracter ştiinţific-aplicativ de modificare şi completare a cadrului normativ de
reglementare a condiţiilor răspunderii juridice, fapt care demonstrează existenţa
unor probleme actuale şi necesitatea de a cerceta instituţia juridică în discuţie:
1. Implementarea în practică, dar mai întîi în reglementarea internă, a
“Principiului precauţiei stabilirii raportului de cauzalitate”, introdus iniţial
în dreptul intenaţional, apoi în cel comunitar. Acest pas ar fi bine să vizeze
domenii speciale ale răspunderii juridice. Este vorba, mai întîi de toate,
de domenii precum cel ecologic şi cel medical. În ceea ce priveşte domeniul
ecologic, există Legea privind protecţia mediului înconjurător nr.1515-XII
din 16.06.93 şi Legea privind plata pentru poluare mediului nr. 1540-XIII
din 25.02.98 care prevăd măsuri de sancţionare a întreprinderilor
poluatoare, dar care nu consfinţeşte precauţia ca pe un principiu
fundamental al activităţii acestora şi al autorităţilor publice de domeniu,
care presupune că în situaţia apariţiei unui semnal de alarmă “Autorităţile
publice, în condiţiile existenţei riscului de producere a unui prejudiciu ce
ar afecta într-o manieră gravă şi ireversibilă mediul, în virtutea principiului
precauţiei şi atribuţiilor lor administrative, în urma evaluării riscurilor,
vor adopta măsuri provizorii şi proporţionale pentru evitarea prejudiciului.”
Legislaţia Republicii Moldova reglementează în acest sens răspunderea
preventivă, dar sancţiunile nu sînt atît de mari încît implicit să ducă la
respectarea unui principiu nescris - principiul precauţiei. Din aceste
considerente opinăm că ar fi binevenită urmarea exemplelor altor state
care au depăşit etapa dată şi experienţa cărora dovedeşte utilitatea
implementării în legislaţia naţionale a respectivului principiu din dreptul
internaţional.
2. O altă propunere de lege ferenda vizează domeniul riscurilor sanitare.
Diversele crize provocate de transfuzia sîngelui contaminat etc. dovedesc
caracterul precar al sistemului sanitar. Dreptul comunitar prevede expres
că principiul precauţiei se extinde şi se aplică la domeniul sănătăţii.
3. Principiul precauţiei are un dublu rol şi impact: asupra conţinutului
vinovăţiei şi asupra standardelor de apreciere a acesteia. Referitor la

18
 conţinutul vinovăţiei, introducerea acestuia în dreptul răspunderii conduce
la consolidarea obligaţiei generale de diligenţă şi bună-credinţă pusă pe
seama subiectelor dreptului civil (art. 9 CC al RM “Exercitarea drepturilor
şi executarea obligaţiilor” - (1) Persoanele fizice şi juridice participante la
raporturile juridice civile trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute
obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea
publică şi cu bunele moravuri. Buna-credinţă se prezumă pînă la proba
contrară). Luarea în consideraţie a principiului precauţiei ar duce şi la
adoptarea unor standarde noi de apreciere pentru judecător vis-à-vis de
caracterul vinovăţiei ce însoţeşte actul prejudiciabil şi ar spori standardele
exigenţelor faţă de iniţiatorii riscurilor potenţiale, grave şi/sau ireversibile.
În aşa fel, dacă victima va dovedi survenirea riscului din motiv de lipsă
de precauţie a vătămătorului, instanţa va putea reţine prezumţia de fapt
în favoarea raportului cauzal, pînă la proba contrarie.
4. Se impune dezvoltarea unui sistem electronic eficient pentru sistematizarea
şi diseminarea concomitentă a informaţiilor cu privire la cauzele judiciare
problematice din punctul de vedere al cauzalităţii.
5. Este necesară generalizarea practicii judiciare care prezintă dificultăţi din
punctul de vedere al cauzalităţii şi elaborarea de recomandări corespun­
zătoare de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie.
6. Motivarea reprezentanţilor organelor de drept prin diverse pîrghii să aplice
corect legităţile cauzalităţii şi, în consecinţă, să-şi realizeze adevărata
menire, contribuind la creşterea încrederii populaţiei în organele de drept
şi justiţie în general.
7. A completa art. 75 alin. (1) din CP al RM “Criteriile generale de
individualizare a pedepsei”: Persoanei recunoscute vinovate de săvîrşirea
unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea
specială a prezentului Cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii
generale a prezentului Cod. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei,
instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvîrşite, de motivul
acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează
ori agravează răspunderea, de raportul cauzal dintre fapta persoanei şi
prejudiciul cauzat, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi
reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei
acestuia.
8. A completa art. 1398 din CC al RM cu al. (5):
„Condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale sînt după cum
urmează: fapta ilicită civilă, dauna, raportul cauzal dintre faptă şi daună,
vinovăţia subiectului, precum şi lipsa circumstanţelor ce exclud
răspunderea civilă.”
9. A reglementa corelaţia dintre prezumţia nevinovăţiei, prezumţia vinovăţiei
19
 şi prezumţia existenţei sau inexistenţei raportului de cauzalitate dintre
fapta ilicită şi prejudiciu.
10. A motiva specialiştii din diverse domenii în care se atestă dificultăţi de
expertizare şi constatare a legăturii cauzale dintre diversele fenomene în
vederea aprofundării cercetărilor întru clarificarea situaţiilor neclare.
11. Se impune diversificarea instrumentelor utilizate în colaborarea
interramurală şi internaţională.
Avînd în vedere toate concluziile şi recomandările enunţate mai sus, putem
afirma că doar în urma luării în consideraţie a tuturor lacunelor din activitatea
organeor de drept în procesul de calificare a faptelor ilicite, tragere la răspundere,
înlăturării lor cît mai grabnice, armonizării reglementărilor în vigoare autohtone
cu cele comunitare s-ar crea garanţia realizării funcţiilor instituţiei răspunderii
juridice în ansamblu. Totodată, s-ar configura premisele unei protecţii reale a
drepturilor omului, imperativ reiterat de numeroasele acte normative interne şi
internaţionale.
Concluzia finală şi generalizată asupra studiului realizat este că de-a lungul
istoriei instituţiei răspunderii juridice, raportului de cauzalitate i s-au conferit
diverse valori. În antichitate, ţinînd cont de practicile existente în procesul judiciar,
nu se acorda atenţia cuvenită raportului cauzal, ulterior experienţa dovedind
importanţa acestuia şi relevanţa pentru un sistem de drept în care domneşte
respectul legii. Or astăzi raportul de cauzalitate în procesul de aplicare a
răspunderii juridice deţine unul dintre rolurile determinante ale acesteia.

20
 Lista publicaţiilor la tema tezei

1. Prodan M. Importanţa legăturii cauzale pentru survenirea răspunderii juridice.

În „Probleme actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii”, Anuar Ştiinţific
al Academiei „Ştefan cel Mare”, ed. a VII-a, Chişinău, 2006, p. 250-253.

2. Prodan M. Cauzalitate şi răspundere în Materialele Conferinţei Ştiinţifico-

Practice Internaţionale „Legislaţia Republicii Moldova în contextul integrării
Euopene”, din 23 decembrie 2006, p. 392-395.

3. Prodan M. Specificul raportului de cauzalitate în materie de răspundere civilă

delictuală. În Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului
Afacerilor Interne al R. M., Seria Drept Privat, nr. 6/2007, p. 19-25.

4. Prodan M. Aspecte comparative privind criteriile de determinare a raportului

de cauzalitate. În Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Mini­
sterului Afacerilor Interne al R. M., seria Drept Privat, nr.6/2007, p. 26-32.

5. Prodan M. Reglementarea juridică a raportului cauzal în cadrul instituţiei

răspunderii juridice civile. În „Legea şi Viaţa” nr. 7, 2007, p. 49-53.

6. Prodan M. Locul şi rolul legăturii cauzale în sistemul premiselor tragerii la

răspundere juridică. În „Legea şi Viaţa” nr. 9, 2007, p. 49-53.

21
 ADNOTARE
la teza de doctor în drept
„CAUZALITATEA-CONDIŢIE INERENTĂ A RĂSPUNDERII JURIDICE”,
specialitatea: 12.00.01 - Teoria Generală a Dreptului; Istoria statului şi
dreptului; Istoria doctrinelor politice şi de drept,
autor PRODAN MARIANA

Teza de doctorat este dedicată în întregime studiului fenomenului cauzalităţii

şi manifestării acestuia în cadrul instituţiei răspunderii juridice.
Cercetarea demarează cu o prezentare a teoriei determinismului, evoluţiei
istorice a cauzalităţii precum şi a elementelor sale – cauzalitatea, necesitatea,
întîmplarea. Este făcută analiza elementelor cauzalităţii: cauza şi efectul şi
raportarea acestora la fenomenul juridicului.
Sînt prezentate argumente vis-a-vis de necesitatea implementării principiului
precauţiei în legislaţia şi practica autohtonă în domenii precum ecologia şi riscurile
sanitare.
În cadrul analizei instituţiei răspunderii juridice şi a premiselor tragerii la
răspundere juridică sînt stabilite rolul şi importanţa raportului cauzal dintre fapta
ilicită şi consecinţele social-periculoase şi este raportată legătura de cauzalitate
la celelalte condiţii ale răspunderii juridice.
Este făcută o analiză comparativă a condiţiilor de stabilire a raportului de
cauzalitate în cadrul diferitelor forme ale răspunderii juridice. Astfel, mai întîi se
prezintă condiţiile specifice de determinare a raportului cauzal în cadrul
răspunderii civile delictuale şi contractuale, după care se face comparaţie între
raportul cauzal manifestat în alte forme de răspundere juridică: penală,
constituţională, contravenţională şi disciplinară.
În concluzie autorul îşi prezintă propriile deducţii şi recomandări de natură
teoretico-aplicativă ce ţin de cauzalitate în calitatea sa de condiţie inerentă a
răspunderii juridice.
Lucrarea poate fi utilizată ca suport didactic la facultăţile de drept, precum
şi în practica celor care sînt abilitaţi de lege să decidă tragerea la răspundere
juridică.

22
 ANNOTATION

PRODAN MARIANA
“CAUSALITY – INHERENT CONDITION OF LEGAL LIABILITY”

The doctoral thesis is consecrated entirely to the study of causality

phenomenon and its manifestation within the institution of legal liability.
The thesis begins with a presentation of the determinism theory, its historical
evolution as well as of its elements, such as causality, necessity and occurrence.
The author makes an analysis of the causality’s elements –cause, effect and their
ascription to the juridical phenomenon. The same can be said about the
determinism theory – it is presented its impact on the law in general and on the
legal liability in particular.
Arguments are presented concerning the necessity of application of the
precaution principle in the autochthon legislation and practice in fields such as
ecology and sanitary risks.
Within the analysis of the institution of legal liability and of the premises of
bringing to account, it is established the role and the importance of the causal
relation between the misdeed and the socially dangerous consequences and is
related to the relation between the causality and the other conditions of legal
liability. The author analyzes the correlation illegal action – its causality relation
and the socially dangerous result, the correlation guilt - causality relation,
prejudice – causal relation, as well as the correlation between the conditions
excluding the legal liability and the established causal relation.
Further in the study, the author makes a comparative analysis of conditions of
the causality relation’s ascertainment within the different forms of legal liability.
Thus, firstly there are presented the specific conditions of determination of the causal
relation within the felonious and the contractual legal liability, by referring to the
presumption of the casual relation’s existence at the moment of the civil damage’s
existence. Then, a comparison is made between the causal relation expressed in other
forms of legal liability: criminal, constitutional, infringing and disciplinary ones.
In conclusion, the author presents his own deductions and theoretical and
applicative recommendations in connection with the causality, in its quality of
inherent condition of the legal liability.
The study can be used as didactic manual at the faculties of law, as well as in
the practice of people commissioned by law to decide the bringing to account.

23
 АННОТАЦИЯ
к докторской диссертации на соискание ученой степени доктора права
«ПРИЧИННОСТЬ – НЕОТЪЕМЛЕМОЕ УСЛОВИЕ ЮРИДИЧЕСКОЙ
ОТВЕТСТВЕННОСТИ», специальность 12.00.01 – Общая теория права;
История государства и права; История политических и правовых
доктрин, автор ПРОДАН МАРИАНА
Докторская диссертация посвящена, в целом, изучению феномена причин-
ности и его проявления в рамках института юридической ответственности.
Диссертация начинается с изложения теории детерминизма, его исто-
рической эволюции, а также его элементов, таких, как причинность, необ-
ходимость, случай. Проведен анализ элементов причинности: причина и
эффект и их соотношение в правовом явлении. Это же может быть сказано
и о теории детерминизма – представлен ее вклад в право в целом и в юри-
дическую ответственность в частности.
Представлены аргументы касательно необходимости введения принци-
па предусмотрительности в автохтонное законодательство и практику в
таких областях, как экология и санитарные риски.
В рамках анализа института юридической ответственности и предпосылок
привлечения к юридической ответственности установлены роль и значение
причинного соотношения между незаконным поступком и опасными соци-
альными последствиями и отмечена причинная связь с другими условиями
юридической ответственности. Проанализирована корреляция между неза-
конным поступком – его причинными отношениями с наступившим соци-
ально-опасным результатом, корреляция вины – причинного отношения,
ущерба – причинного отношения, а также соотношения между условиями,
которые исключают юридическую ответственность, и констатированным
причинным соотношением.
В продолжении работы проведен сравнительный анализ условий уста-
новления причинных отношений в рамках различных форм юридической
ответственности. Так, вначале показываются специфические условия опре-
деления причинных отношений в рамках преступной и контрактной граж-
данской ответственности, делается ссылка на презумпцию существования
причинного отношения в момент существования гражданского ущерба.
Затем проводится сравнение между причинными отношениями, проявив-
шимися в других формах юридической ответственности: уголовной, конс-
титуциональной, контравенциональной и дисциплинарной.
В заключении автор предлагает собственные умозаключения и рекомен-
дации теоретическо-прикладного характера, касающиеся причинности в ее
качестве неотъемлемого условия юридической ответственности.
Работа может быть использована как дидактическое пособие на юридичес-
ких факультетах, а также в практической деятельности теми лицами, которые
уполномочены законом принимать решения о привлечении к юридической
ответственности.
24
 Cuvinte-cheie
Cuvinte-cheie: determinism, cauzalitate, raport de cauzalitate, cauză, efect,
cauzalitate directă, cauzalitate indirectă, cauzalitate fortuită, caractere ale
cauzalităţii, răspundere juridică, raport de cauzalitate în calitate de condiţie a
răspunderii juridice, premise ale răspunderii juridice, faptă ilicită, rezultat social-
periculos, subiect al răspunderii juridice, răspundere civilă, răspundere civilă
delictuală, răspundere civilă contractuală, răspundere penală, răspundere
contravenţională, răspundere constituţională, răspundere disciplinară.
Key-words: determinism, causality, causality relation, cause, effect, direct
causality, indirect causality, accidental causality, causality’s character, legal liability,
causality relation in quality of inherent condition of the legal liability, conditions
of legal liability, unlawful action, socially dangerous result, subject of legal liability,
civil liability, felonious civil liability, contractual civil liability, criminal liability,
contravention liability, constitutional liability, disciplinary liability.
Ключевые слова: детерминизм, причинность, отношения причиннос-
ти, причина, эффект, прямая причинность, косвенная причинность, случай­
ная причинность, характер причинности, юридическая ответственность,
отношения причинности в качестве неотъемлемого условия юридической
ответственности, условия юридической ответственности, противозакон-
ный поступок, социально-опасный результат, субъект юридической ответст­
венности, гражданская ответственность, преступная граж­дан­ская ответс-
твенность, контрактная гражданская ответственность, уго­ловная ответс-
твенность, контравенциональная ответственность, конституциональная
ответственность, дисциплинарная ответственность.

25
 PRODAN MARIANA
CAUZALITATEA – CONDIŢIE INERENTĂ A RĂSPUNDERII JURIDICE

Autoreferat al tezei de doctor în drept

Serviciul poligrafic al Agenţiei „Moldpres”