Universitatea Liberă Internaţională din

Moldova

Cu titlu de manuscris
CZU.:342.22.(0432)=135.1

TUTUNARU MIRCEA

PROBLEME TEORETICE
ŞI PRACTICE ÎN EDIFICAREA STATULUI DE
DREPT
12.00.02 - Drept public (constituţional, administrativ,
poliţienesc, militar, financiar, vamal, informaţional, ecologic);
organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept

Autoreferat al tezei
de doctor în drept

Chişinău, 2005
 Teza a fost elaborată în cadrul catedrei de Teoria şi Istoria
Statului şi Dreptului, a Departamentului Drept al Universităţii Libere
Internaţionale din Moldova
Conducător ştiinţific:
Popa Victor - doctor habilitat în drept, profesor universitar,
Universitatea Liberă Internaţională din Molodva

Referenţi oficiali:
Guceac Ion -doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar,
Academia de Drept din Moldova
Arsene Alexandru – doctor în drept, conferenţiar universitar,
Universitatea de Stat din Moldova

Susţinerea va avea loc la data de „ ” 2005 în

şedinţa Consiliului Ştiinţific Specializat DH 34.12.00.02-01 din cadrul
Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, or. Chişinău, str.Vlaicu
Pârcălab nr.52
Teza de doctor în drept, lucrările ştiinţifice în baza cărora se susţine
teza şi Autoreferatul pot fi consultate la Biblioteca Universităţii Libere
Internaţionale din Moldova
Autoreferatul a fost expediat la „ ” 2005
Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat,

Doctor în drept Sergiu Ţurcan

Conducător ştiinţific
Doctor habilitat în drept, prof. univ. Victor Popa

Autor
Doctorand Mircea Tutunaru
 Actualitatea temei. Lucrarea propune o temă al cărei subiect este
de o mare importanţă politico-juridică şi filosofică, deoarece problematica
statului de drept este mereu actuală şi în dezvoltare.
Creaţie a spiritului raţionalist şi iluminist al epocii moderne, statul
de drept a îmblânzit forţa statului leviathanic, a disciplinat şi normativizat
activitatea politică. Diferitele forme concret-istorice ale statelor secolelor
XIX şi XX s-au apropiat mai mult sau mai puţin de idealul statului de drept.
Nevoia concilierii celor două forme ale existenţei de facto şi de jure (statul şi
dreptul), a eliminării abuzurilor statelor nedemocratice despotice, a generat
ideea statului de drept, a statului ce trebuie să-şi subordoneze conţinutul şi
finalitatea normelor şi legilor dreptului universal.
Există opinii, care susţin că ideea statului de drept este mult mai
veche decât elaborarea teoriei statului de drept la sfârşitul secolului al XIX-
lea şi începutul secolului al XX-lea în diferite variante exprimate de
doctrinele germană, franceză, anglo-saxonă etc. Instaurarea „precoce” a
statului de drept în Anglia vizează Magna Charta din 1215 şi principiile sale:
„nimeni nu este mai presus de lege”, sau „domnia legii” şi sancţionarea pe
baza unor reguli dinainte stabilite, aspecte prezentate cu ocazia expunerii lui
„rule of law”.
Ideea de stat de drept este chiar mai veche decât propriul său nume,
căci nu este deloc greu să se regăsească diversele elemente individuale ale
statului de drept modern în diversele etape ale istoriei. Referitor la afirmaţiile
cu privire la originea milenară a statului de drept sunt şi diverse păreri care
susţin că ideea statului de drept este mult mai veche şi îşi află sorgintea
antică în dreptul natural. Opinia că ideea statului de drept se află chiar în
Biblie este identificată de unii dintre autori în diverse lucrări privind esenţa
statului de drept (Cohen-Tanugi, Kriegel ş.a.) atunci când citează pasajul din
Biblie unde se afirmă că „Omul trăieşte nu numai cu pâine, ci de asemenea
şi cu legi” .
La o analiză mai aprofundată, problema statului de drept apare însă
mult mai complicată ca urmare a faptului că statul ca organizaţie
instituţionalizată, înzestrată cu suveranitate a populaţiei unui teritoriu
determinat, nu acţionează niciodată ca atare în relaţiile interne şi externe, ci
prin intermediul diferitelor lui organe care exercită sau participă la
exercitarea suveranităţii naţionale.

1
 România şi Republica Moldova sunt state de drept democratice şi
sociale în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera
dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă
valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale popoarelor şi sunt
garantate. România si Republica Moldova sunt state naţionale, suverane şi
independente, unitare şi indivizibile, cu o democraţie specifică statului de
drept în care poporul ca deţinător al puterii suverane trebuie să o exercite cât
mai efectiv în scopul realizării binelui comun. Statul de drept trebuie
considerat ca un simplu instrument în folosul oamenilor ce-l alcătuiesc.
Pentru a fi în prezenţa unui stat de drept, pe care şi Constituţiile celor două
state îl proclamă este necesar să existe un sistem legislativ călăuzit de
preocuparea constantă de a ocroti personalitatea umană în integralitatea ei şi
de a-i crea condiţii optime de dezvoltare.
Pentru a exista un stat de drept considerăm că nu este suficient să se
instituie un mecanism juridic care să garanteze respectarea riguroasa a legii,
ci este necesar, totodată ca acestei legi să i se dea un anumit conţinut,
inspirat de ideea promovării drepturilor şi libertăţilor umane în cel mai
autentic spirit liberal şi al unei largi democraţii.
Scopul si obiectivele tezei. Specificând obiectul şi sarcinile lucrării
am pornit de la studierea în doctrina juridică a diferitelor aspecte teoretice şi
practice privind edificarea şi funcţionarea statului de drept. Obiectivele
principale ale tezei sunt văzute în faptul că pe baza studiilor în literatura de
specialitate autohtonă şi europeană să se efectueze un studiu complex asupra
multiplelor probleme teoretice şi practice privind edificarea statului de drept.
Pentru atingerea obiectivelor e necesară realizarea următoarelor
sarcini generale şi particulare:
- a prezenta consideraţiile teoretice privind statul de drept, istoria
evoluţiei conceptului de stat de drept, premisele ideologice şi juridice şi
componentele şi caracteristicile statului de drept;
- a evidenţia principiile necesare în organizarea statului de drept şi
înfăptuirea puterii într-un stat de drept;
- a evidenţia faptul că separaţia şi echilibrul puterilor constituie
mecanismul esenţial al statului de drept, a specifica activitatea autorităţilor

2
publice într-un stat de drept, suveranitatea şi controlul legalităţii, a specifica
dificultăţile existente în perioada de tranziţie spre un stat de drept;
- a evidenţia faptul că voinţa şi puterea politică a poporului nu pot fi
exprimate decât prin reprezentare, fiecare reprezentant al poporului
exercitând puterea delegată numai în numele acestuia;
- a specifica garanţiile interne şi internaţionale privind satisfacerea
exigenţelor statului de drept, în protecţia şi garantarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului în conformitate cu documentele şi legile
interne şi internaţionale;
- a demonstra necesitatea edificării statului de drept care se
legitimează prin garantarea valorilor consacrate înainte şi în vremea lui;
- a învedera rolul statului de drept în contextul contemporan al
globalizării şi extinderii economiei de piaţă.
Noutatea ştiintifică a rezultatelor obţinute. S-a argumentat din
punct de vedere ştiinţific evoluţia statului spre un stat de drept, s-a arătat că
naţiunile nu apar odată cu apariţia statelor, procesul de constituire al lor şi al
statului de drept fiind unul îndelungat. S-a demonstrat că statul de drept îşi
bazează încrederea în drept şi caută să evite violenţa. Statul de drept necesită
o gândire sofisticată şi prin aceasta hrăneşte ideea unui proces continuu al
conştiinţei şi se bazează pe necesitatea unei educaţii populare.
Statul de drept se organizează potrivit principiului separaţiei şi
echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul
democraţiei constituţionale. Se argumentează că statul de drept nu poate
constitui o realitate atâta vreme cât prin constituţie se consacră absolutismul
unuia dintre organele statului, fie acesta legislativ sau executiv. Statul de
drept presupune existenţa unei aşezări politice ce se bazează pe separaţia şi
echilibrul puterilor în stat pe un sistem capabil să împiedice organele publice
să abuzeze de atribuţiile cu care au fost investite.
Se învederează faptul că în ţările ce se află în tranziţie către un stat
de drept, există încălcări ale drepturilor omului şi corupţie în sferele înalte
ale societăţii.
Se argumentează că pluralismul şi democraţia sunt specifice statului
de drept, iar reprezentanţii aleşi ai poporului şi guvernanţii trebuie să

3
respecte legea şi să se supună acesteia. Parlamentul odată constituit ca organ
reprezentativ al statului de drept trebuie să se manifeste ca un exponent al
intereselor politice ale întregului popor, astfel fiecare parlamentar îşi
îndeplineşte mandatul ca un reprezentant al poporului nefiind îndreptăţit să
protejeze interesele personale, particulare, locale sau de grup care ar intra în
contradicţie cu interesele generale ale societăţii.
Se evidenţiază faptul că principii precum, accesul liber la justiţie,
egalitatea în drepturi, democraţia şi pluralismul politic, descentralizarea
administrativă şi autonomia locală sunt principii inerente edificării unui stat
de drept şi alături de alte principii constituie structura şi esenţa statului de
drept.
S-au demonstrat principalele mecanisme juridice de înfăptuire a
statului de drept, cum ar fi:
- controlul constituţionalităţii legilor;
- controlul jurisdicţionalizat al legalităţii actelor administrative;
- organizarea unei justiţii independente, etc.
S-a argumentat rolul de garant al statului de drept pentru protecţia
juridică a drepturilor omului şi necesitatea integrării României ca stat de
drept în organismele europene şi în procesul de globalizare.
Noutatea ştiinţifică se explică şi prin viziunile, concluziile şi
recomandările făcute pentru optimizarea activităţii instituţiilor statului de
drept, prin scoaterea în evidenţă a diferitor aspecte pozitive şi negative în
edificarea statului de drept.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Tema
investigată abordează cele mai pertinente probleme şi aspecte care se cer a fi
explicate pentru a pune în evidenţă importanţa edificării statului de drept. Au
fost evidenţiate problemele şi carenţele care există în activitatea practică şi în
doctrina de specialitate, atât în România, cât şi în Republica Moldova.
Promovând o astfel de abordare s-a încercat să se avanseze şi idei,
opinii, sugestii sau propuneri, unele chiar de „lege ferenda”, utile pentru:
- partidele politice;
- funcţionarii publici din administraţia publică centrală şi locală;
- reprezentanţii aleşi în autorităţile reprezentative ale statului;
- toţi cei interesaţi in organizarea statala a puterilor.

4
 Rezultatele, concluziile şi recomandările pot fi utilizate în procesul
de instruire juridică şi în popularizarea cunoştinţelor juridice.
Aprobarea rezultatelor. Teza a fost prezentată Seminarului
ştiinţific de profil, în cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova
şi recomandată spre susţinere publică. Rezultatele investigaţiei au fost
prezentate la Simpozioanele şi Conferinţele teoretico-ştiinţifice pe probleme
de drept din ţară şi de peste hotare, în anii 2001-2004, cum ar fi:
1. Comunicarea „Statul de drept”, Sesiunea de comunicări
ştiinţifice – Universitatea Jiul de Sus din Târgu-Jiu, România, 2001,
2. Comunicarea „Rolul partidelor politice în organizarea şi
desfăşurarea alegerilor”, Conferinţa „Reforma economică şi juridică în
contextul procesului de integrare europeană”, municipiul Târgu-Jiu, 22
aprilie 2002.
Conţinutul lucrării.
CAPITOLUL I: „Consideraţii teoretice privind statul de drept”
cuprinde şase paragrafe. În primul paragraf intitulat „Noţiuni generale
privind statul de drept şi relaţiile sale cu dreptul natural" se încearcă să
se definească sensul şi conţinutul principalelor noţiuni şi concepte ce se
referă la statul de drept.
Statul de drept reflectă coexistenţa celor două entităţi sociale
distincte, dar nedisociabile care sunt statul şi dreptul, a raporturilor lor
reciproce manifestate ca relaţii dintre putere şi normativitate. „Dreptul fără
forţă este neputincios, dar forţă fără drept este o barbarie” (L.Duguit).
Statul de drept este o noţiune care include domnia legii, care
este adoptată de un parlament ce exprimă voinţa suverană a naţiunii.
În paragraful al doilea denumit „Evoluţia spre un stat de drept”
se reliefează evoluţia statului către statul de drept care impune
supunerea faţă de lege.
Statul fiind un regulator al activităţilor individuale trebuie să
cuprindă toate domeniile noi de activitate ale omului. Statul trebuie să
cuprindă în sfera sa orice activitate şi să încurajeze peste tot binele, dar
întotdeauna în forma dreptului în aşa fel încât fiecare act al său să se
întemeieze pe lege, care este manifestarea voinţei generale.
În paragraful al treilea, denumit „Statul poliţist”, se face o
analiză a statului poliţist în care autoritatea administrativă în mod

5
discreţionar poate să aplice cetăţenilor toate măsurile pe care le
consideră utile, pentru a-şi atinge scopurile propuse.
În realitate „statul poliţienesc” constituie una din formele
statului de drept numai că într-un astfel de stat dreptul aplicabil este cel
al guvernământului, al executivului, mai ales prin regulamente şi măsuri
individuale, dreptul fiind impregnat de ideea inegalităţii părţilor în
raportul juridic.
Al patrulea paragraf, „Statul bunăstării” (Welfare state), este o
sintagmă prin care se înţelege că statul îşi asumă responsabilitatea
politică pentru asigurarea necesităţilor economice şi sociale de bază ale
cetăţenilor.
În paragraful al cincelea, „Statul legal şi statul constituţional”,
se prezintă noţiunile referitoare la statul legal care în esenţă asigură
domnia legii (rule of law) nu suveranitatea legii, făcându-se precizarea
că legea este doar limita activităţii executive, dar şi condiţia acestuia,
organele administrative mărginindu-se la executarea legilor. Separaţia
puterilor este condiţia necesară a libertăţii.
Perfecţionarea statului legal trece prin perfecţionarea
instituţiilor reprezentative. Două fenomene contradictorii şi
îngrijorătoare pot rezulta de aici: fie accentuarea suveranităţii
parlamentului şi alunecarea sistemului spre un guvernământ de adunare,
fie criza statului legal determinată de criza parlamentarismului, ceea ce
s-a şi întâmplat în Italia, începând cu 1924, în Germania după 1933, în
Spania din 1936, etc.
Statul constituţional s-a cristalizat ca formă modernă a statului
de drept prin postularea şi aplicarea unor mecanisme adecvate de
sancţionare a legii şi în primul rând a celei fundamentale.
În paragraful al şaselea, “Premisele ideologice şi juridice ale
statului de drept”, se fac referiri la raporturile dintre stat, dintre puterea
de stat şi individ. O problemă primordială a statului de drept a fost a
limitării acţiunilor statului în raporturile dintre stat şi cetăţean.
Încercările mai noi de a fundamenta limitarea statului prin drept,
de a admite într-o formă sau alta statul de drept, denumit adeseori stat
legal sau stat constituţional valorifică idei din doctrina lui Leon Duguit

6
despre geneza dreptului, sau idei descinzând din teoria contractului
social cu privire la originea contractuală a statului.
Paragraful al şaptelea „Componentele şi caracteristicile statului
de drept” condensează o viziune a raporturilor dintre stat şi drept care în
ochii filosofilor prinde imaginea unui stat care se supune el însuşi legii,
organizează bine societatea într-un cadru juridic şi protejează drepturile
omului. Caracteristicile concret istorice şi formele de manifestare ale
statului de drept pot fi sintetizate în următoarele componente :
a) componenta politică;
b) componenta economică;
c) componenta socială.
CAPITOLUL II „Principii în organizarea statului de drept”
cuprinde 11 paragrafe şi conţine o analiză a principiilor pe care noi le-
am considerat ca fiind relevante în edificarea statului de drept.
În opinia noastră am considerat că acestea ar fi:
1. Principiul legalităţii în statul de drept;
2. Principiul egalităţii în drepturi şi îndatoriri a tuturor
cetăţenilor fără nici o discriminare;
3. Principiul prezumţiei de nevinovăţie în statul de drept;
4. Principiul democraţiei şi pluralismului într-un stat de drept;
5. Principiul accesului liber la justiţie în statul de drept;
6. Principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în statul de
drept;
7. Principiul descentralizării administrative şi al autonomiei
locale în statul de drept;
8. Principiul independenţei justiţiei în statul de drept;
9. Principiul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale cetăţenilor în statul de drept;
Aceste principii reflectă şi consacră în formele politico-juridice
caracterul structurilor de guvernare şi relaţiile dintre ele în procesul
exercitării puterii, stabilesc direcţiile generale de activitate a statului.
Totodată unele dintre ele fixează cadrul general în care poporul, titularul
suveran al puterii, exercită atributele acesteia. Desigur formularea lor
diferă de la un stat la altul. În afara acestor principii care se regăsesc în
formulări diferite în toate constituţiile moderne pot fi asimilate şi alte

7
reguli imperative înscrise în constituţii cum ar fi, de pildă, dispoziţia
înscrisă în art. 13 alin(2) din Constituţia României. Textul prevede că
legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai
favorabile . Referitor la acest text, Curtea Constituţională a României a
apreciat că după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991,
neretroactivitatea legii a devenit un principiu constituţional de la care
nici legiuitorul nu poate deroga.
CAPITOLUL III „Organizarea şi înfăptuirea puterii într-un
stat de drept” cuprinde şase paragrafe.
În paragraful I, „Puterea politică şi puterea de stat”, se arată că
puterea de stat este forma oficială constituită a puterii politice, forma
publică sub care se organizează şi funcţionează această putere.
Puterea de stat are ca atribut unicitatea. Nu se confundă puterea
statului de a comanda în nume propriu, puterea de voinţă şi de
comandament (după expresia profesorului Constantin Rărincescu) cu
puterea suverană a poporului, care este permanentă şi indestructibilă.
Puterea de stat este o putere derivată şi condiţionată de puterea politică
deţinută de popor.
Paragraful al II-lea, „Puterea de stat – formă instituţionalizată a
puterii politice”, ne prezintă faptul că puterea instituţionalizată apare sub
forma puterii de stat şi este exercitată de acesta
in întregul său, şi în mod specializat şi distinct de diverse organe ale
sale. Statul apare deci ca titular exclusiv al forţei de comandă şi
dominaţie. Indiferent din ce unghi de vedere ar fi studiată, puterea se
raportează în mod necesar la un titular căruia îi sunt recunoscute
anumite prerogative. Poporul sau naţiunea este titularul absolut al puterii
politice, adică al suveranităţii, pe când statul, (autorităţile + puterile
publice) reprezintă titularul exerciţiului puterii de stat încredinţate în
mod legitim de popor. Între popor şi stat se
stabilesc anumite relaţii pe baza cărora ciclul putere politică (originară) -
putere de stat (derivată) se reia la nesfârşit, cu condiţia respectării
principiilor democratice.
Paragraful al III-lea, „Metoda puterii - constrângerea”,
reliefează faptul că puterea de stat are ca metodă de conducere un factor
de acţiune în cadrul sistemului social. Această metodă este

8
constrângerea. Ceea ce distinge constrângerea ca atribut al puterii de
stat, de toate celelalte forme de constrângere instituite în cadrul
organismului social, este faptul statuării ei printr-un anumit tip de norme
(norme juridice) instituite sau sancţionate de către puterea publică.
Normativitatea socială dobândeşte astfel relevanţă juridică şi pe acest
temei şi în limitele prescrise prin normele juridice, constrângerea statală
este sinonimă constrângerii juridice.
Paragraful al IV-lea, „Suveranitatea calitate a puterii de stat”, ne
prezintă faptul că puterea de stat este o putere suverană. În legătură cu
fundamentarea şi legitimitatea suveranităţii s-au confruntat două teorii
principale: teoria teocratică şi teoria democratică.
Teoriile democratice privind suveranitatea sunt: suveranitatea
populară şi suveranitatea naţională. Conceptul de suveranitate populară
este atribuit filosofului Jean Jaques Rousseau. Potrivit acestei concepţii
titularul suveranităţii este poporul, noţiunea de popor fiind înţeleasă ca
totalitate a indivizilor pe un anumit teritoriu.
Având în vedere integrarea României în Uniunea Europeană
facem precizarea că tot ce s-a realizat şi urmează a fi perfecţionat pe
planul integrării europene presupune exercitarea în comun a atributelor
suveranităţii de stat, pe de o parte şi exercitarea unor astfel de atribute
de către instituţiile Uniunii Europene, ca urmare a delegării lor de către
statele naţionale. În felul acesta putem afirma că naţiunile integrate
rămân suverane, ele vor decide dacă vor înainta pe drumul integrării
până la federalizare sau dacă vor acţiona în alt sens. Suveranitatea este
un drept natural, este un drept imprescriptibil şi inalienabil. El poate fi
confiscat temporar, dar titularul poate oricând să-l revendice.
În paragraful al V-lea, „Integrarea europeană şi suveranitatea de
stat”, se arată că viitoarea construcţie politică şi teritorială a Uniunii
Europene se va face în acelaşi timp, la nivel local de bază, la nivel
intermediar regional, la nivelul statului naţional şi la nivel regional
european.
Toată construcţia europeană complexă, de la nivelul local de
bază şi până la nivelul suprastatal unional alcătuind un bloc public
complex, este centrată pe ideea afirmării şi a apărării drepturilor omului.

9
 În paragraful al VI-lea, „Autorităţile publice în exercitarea
suveranităţii”, se scoate în evidenţă faptul că acestea sunt dependente
direct sau indirect de instanţa politică, juridică şi morală absolută:
poporul.
În Constituţia României, Titlul III este numit Autorităţile
publice şi nominalizează aceste autorităţi într-o ordine corespunzătoare
principiului separării puterilor, stipulat în art.1 alin (4): puterea
legislativă (Parlamentul) puterea executivă (Preşedintele şi Guvernul) şi
puterea judecătorească (instanţele judecătoreşti, Consiliul Superior al
Magistraturii şi Ministerul Public).
Autorităţile publice îndeplinesc în general toate funcţiile
statului, iar separat fiecare autoritate publică – o funcţie bine
determinată. Funcţia politică a statului de drept, în mod direct o
realizează în primul rând autorităţile publice reprezentative:
Parlamentul, Preşedintele şi Autorităţile publice locale, toate fiind alese
prin intermediul votului universal, direct, secret şi liber exprimat.
Capitolul IV „Garanţii privind satisfacerea exigenţelor statului
de drept” cuprinde patru paragrafe.
Primul paragraf, „Garanţii interne”, scoate în evidenţă rolul de
garant al statului de drept faţă de cetăţean şi faţă de valorile
democratice. Cetăţeanul nu există decât în cadrul statului de drept care-i
apără drepturile, regimurile autocratice neavând decât supuşi. Statul de
drept nu permite doar o libertate participativă, ci o face aproape
obligatorie.
El caută legitimarea puterii bazată pe respectarea şi garantarea
drepturilor omului. Garanţiile interne privind satisfacerea exigenţelor
statului de drept”, prezintă garanţiile prevăzute de Constituţia României
din anul 1991 şi specifică trei categorii :
1. reglementarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
dreptului pozitiv, constituind o măsură de protecţie a individului în
raporturile sale cu autorităţile publice ale statului de drept;
2. controlul constituţionlităţii legilor (art,1(3) şi art. 146 din
Constituţie);
3. dispoziţia expresă a legii care creează în sistemul românesc
un mecanism original de protecţie a drepturilor omului prin:

10
 - asumarea obligaţiei de a crea compatibilitatea
sistemului juridic românesc cu cel european în
domeniul drepturilor omului;
- interzicerea revizuirii dispoziţiilor constituţionale
dacă aceasta are ca scop suprimarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a
garanţiilor acestora (art.152(2) al Constituţiei).
Paragraful al II-lea, „Controlul general al aplicării Constituţiei
şi al legilor”. Acest control constituie condiţia esenţială a existenţei
statului de drept. Controlul constituţionalităţii legilor este organizat în
două mari sisteme:
a) controlul printr-un organ jurisdicţional, denumit şi
sistemul american şi este folosit în statele
americane;
b) controlul printr-un organ special şi specializat,
denumit sistemul european.
În România Constituţia din 1991 a introdus un sistem mixt, în
cadrul căruia controlul constituţionalităţii anterior promulgării legilor şi
cel posterior înfăptuit pe cale de excepţie sunt cumulate în mâinile
aceluiaşi organ – Curtea Constituţională. În România Curtea
Constituţională realizează controlul de constituţionalitate, de revizuire a
Constituţiei.
În ceea ce priveşte controlul la sesizarea unor subiecte expres
limitate (Preşedintele României, unul din preşedinţii celor două camere,
Guvernul şi un număr de 50 deputaţi sau cel puţin 25 senatori), în opinia
noastră considerăm că ar trebui lărgită sfera acestor subiecte aşa cum
susţine şi prof. Ion Deleanu prin includerea şi a Curţii de Conturi, a
persoanelor fizice sau morale (ca în Austria şi Germania), precum şi a
Consiliilor Judeţene, întrucât în esenţă valorile democraţiei ar fi astfel
aprofundate şi dezvoltate.
Paragraful al III-lea, „Controlul jurisdicţional al actelor
administrativ-normative într-un stat de drept”, porneşte de la ideea că
ori de câte ori se invocă în faţa judecătorului o normă juridică ce
contravine alteia, el va trebui să prefere în soluţionarea procesului
norma investită cu cea mai mare forţă juridică. Aşadar când în cursul

11
unui proces o parte susţine că actul administrativ invocat de celaltă parte
este ilegal, judecătorul va fi obligat să dea întâietate legii şi să înlăture
din soluţia procesului actul administrativ normativ.
Controlul jurisdicţional al actelor administrative normative şi-a
găsit concretizarea în art.11 al Legii contenciosului administrativ. În
sensul acestui articol instanţele de contencios administrativ sunt
competente să anuleze actele administrative individuale, dar atunci când
se regăsesc în prezenţa unui act administrativ normativ, vor trebui să se
limiteze să pronunţe ilegalitatea lui şi deci să soluţioneze litigiul ca şi
când nu ar exista.
În aplicarea dispoziţiilor Constituţiei, Legea nr.35 din 1997 a
reglementat atribuţiile Avocatului Poporului în România, în aşa fel încât
ele nu fac referire decât la activitatea autorităţilor administrative
publice, fără să poată să se extindă la activitatea instanţelor judecătoreşti
sau la cea a camerelor Parlamentului. Deşi lipsită de tradiţie în sistemul
juridic al ţării noastre, instituţia Avocatul Poporului, aşa cum este
reglementată în Constituţie şi în Legea nr.35/1997, vine să adauge încă
un pilon de rezistenţă la edificarea statului de drept în România.
Al IV-lea paragraf, „Garanţii externe privind statul de drept”,
scoate în evidenţă controlul realizat de organisnmele internaţionale
(Comisia Europeană, Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
Comitetul Miniştrilor, Consiliul Europei, N.A.T.O., etc.) privind
respectarea legislaţiei şi a drepturilor omului şi necesitatea intervenţiei
atunci când se constată încălcări grave ale acestora. România, ca fostă
ţară comunistă aspirantă la un destin capitalist, aflată în plin proces de
integrare în structurile politico-economice şi militare occidentale, dar în
acelaşi timp în plină criză a tranziţiei, resimte acut problemele majore şi
nevoia unui sistem coerent instituţionalizat de abordare a acestora,
nevoia unui stat de drept, un stat al bunăstării de tip modern eficient, ca
răspuns la criza socială generată pe fondul costurilor mari ale tranziţiei.
Măsurile pe care trebuie să le ia România în perioada următoare
trebuie să îmbine priorităţile legale de problematică internă specifică, de
problemele sociale majore, anterior ignorate sau rezolvate prost, cu
priorităţile legate de integrarea sa treptată în spaţiul nou european şi

12
mondial marcat de alte reguli la care de asemenea trebuie să ne
adaptăm.
Există forme regionale de reprezentare politică (Comisia
Europeană, Consiliul de Miniştri al U.E., Parlamentul European) sau
mondiale (O.N.U.), organisme financiare regionale sau mondiale
(B.E.R.D., F.M.I., Banca Mondială), forţe militare regionale (N.A.T.O.,
viitoarea organizaţie militară a U.E.) cu misiuni de intervenţie (de ex. în
Kosovo, Afganistan etc.) din partea O.N.U în ţări din lumea întreagă,
tribunale regionale sau mondiale şi legislaţie internaţională care
prevalează celei naţionale în anumite domenii.
ÎNCHEIERE. Sinteza rezultatelor obţinute. Nici o ţară nu-şi
poate atribui prioritatea absolută şi monopolul exclusiv al fundamentării
conceptului statului de drept, în fizionomia pe care o are astăzi.
Conţinutul acestui concept include azi într-o sinteză filosofică, juridică
şi politologică trăsăturile esenţiale ce i s-au conferit în diverse şcoli
naţionale de drept pe parcursul unui îndelungat proces istoric. Din
multitudinea caracteristicilor concret istorice şi a formelor de
manifestare ale statului de drept, ce diferă de la o ţară la alta şi de la o
etapă la altă a dezvoltării sociale a fiecăreia dintre ele pot fi sintetizate
trei mari componente ale acestuia: componenta politică, componenta
economică şi componenta socială.
Ideea statului de drept este înscrisă în natura fiinţei umane, nu
aparţine unui individ, grup sau popor. Nu trebuie uitată niciodată ideea
justei măsuri, a justului raport dintre public şi privat, dintre general şi
individual, căci individualul exacerbat poartă cu el pecetea
absolutismului şi totalitarismului. Omul este şi trebuie să fie fiinţa
justei măsuri. Nu trebuie să uităm că statul de drept nu se cerşeşte ci se
cucereşte cu credinţa în om, prin muncă, cu prudenţă şi demnitate, prin
perfecţionarea individuală şi colectivă, este autocreaţie interioară şi
exterioară, o realizare prin noi înşine. În prezent, conceptul statului de
drept este revendicat de întreaga comunitate internaţională, fiind
consfinţit expres sau consacrat indirect în documente de drept
internaţional, cum ar fi: Charta de la Paris pentru o noua Europă (1990),
Documentul Reuniunii de la Copenhaga al Conferinţei pentru
dimensiunea umană a O.S.C.E. (1990) şi respectiv, Convenţia

13
Europeană pentru Drepturile Omului (1950). În Documentul Reuniunii
de la Copenhaga din iunie 1990 se menţionează expres că statul de drept
nu înseamnă numai o legalitate formală care asigură regularizare şi
coerenţă în instaurarea şi punerea în aplicare a ordinii democratice, ci
şi o justiţie bazată pe recunoaşterea şi deplina acceptare a valorii
supreme a persoanei umane şi garantată de instituţiile care oferă un
cadru pentru exprimarea sa cea mai complexă.
Aceste documente au fixat ansamblul conotaţiilor conceptului
statului de drept, în raport cu realităţile politice, social-economice si
culturale actuale.
Aceste documente au, după părerea noastră, marele merit că
îmbină într-o sinteză unitară atributele statului de drept bazate pe
doctrina juridică engleză şi americană, pe şcoala juridică şi filosofia
germană şi pe teoria dreptului din Franţa.
Importanţa unor concepte, teze, cum ar fi: statul de drept şi
societatea civilă, principiile de guvernare şi de conducere socială
întemeiate pe separaţia puterilor, pe pluralismul politic, pe existenţa şi
funcţionarea eficientă a mecanismelor de opoziţie parlamentară şi
guvernamentală, etc., este cu atât mai evidentă astăzi, îndeosebi în
condiţiile în care România, ca şi alte state situate geopolitic în Europa
răsăriteană, s-a delimitat ferm de ţările unui sistem politic dictatorial
fundamentat în bună măsură pe o opera filosofică şi teoretico-politică
contradictorie şi inconsecventă prin unele enunţuri ale sale.
CONCLUZII.
1. Statul de drept în plan teoretic este un concept integrator ce
vizează corelaţia politic-juridic. El reprezintă un anumit stadiu şi o
expresie a relaţiei dintre conducerea socială şi normativitate, dintre
putere şi normativitate.
2. Statul de drept este un concept politico-juridic ce defineşte
o formă a regimului democratic de guvernământ din perspectiva
raporturilor dintre stat şi drept, dintre putere şi lege prin asigurarea
domniei legii şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în
exercitarea puterii.
3. Corolarul statului de drept trebuie să îl constituie
consacrarea, garantarea şi promovarea drepturilor omului la nivelul

14
 standardelor internationale, realizarea climatului favorabil manifestării
şi valorificării persoanei umane; statul şi dreptul trebuie să lucreze în
mod efectiv pentru om. Statul de drept trebuie să acţioneze pe baza
dreptului şi să respecte forma acestuia ca expresie a voinţei generale.
4. Din perspectiva practicii, subliniem că funcţionalitatea şi
optimizarea relaţiei politică-drept în edificarea statului de drept se
realizează treptat confruntând şi depăşind mereu contradicţiile vieţii
sociale. Statul de drept este un concept cu caracter perfectibil,deschis
ştiinţei şi practicii sociale. Statul de drept se confruntă cu o diversitate
de probleme în contextul globalizarii, iar dezvoltarea viitoare a
democraţiei statelor ar putea fi mult întarită prin costrucţia unor fome
transnaţionale de democraţie.
RECOMANDĂRI
În urma analizei investigaţiilor efectuate sunt propuse
următoarele recomandări ştiinţifice pentru îmbunătăţirea reformei
jurisdicţionale, a cadrului legislativ şi a eficienţei statului de drept:
1. Pentru asigurarea unui climat de ordine socială de legalitate şi
de bună funcţionare a puterii statale, considerăm că este necesară
adaptarea sau modificarea unor legi. Astfel pentru asigurarea
supremaţiei Constituţiei şi eficienţa Curţii Constituţionale, să fie
prevăzută posibilitatea sesizării din oficiu a autorităţii de justiţie
constituţională asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea
acestora.
2. Pentru asigurarea supremaţiei Constituţiei şi în îndeplinirea
rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării să se
stabilească un termen limită în care Camerele Parlamentului din
România să reexamineze legea declarată neconstituţională de către
Curtea Constituţională.
3. Deoarece controlul constituţionalităţii legilor se exercită
numai la sesizarea unor subiecte expres şi limitativ arătate propunem
ca sfera acestor subiecte să fie lărgită prin includerea şi a Curţii de
Conturi şi a consiliilor judeţene.
4. Întrucât scopul Curţii Constituţionale este de a garanta
supremaţia Constituţiei, opinăm că este necesar să se recunoască
acesteia dreptul pentru sancţionarea omisiunii de a legifera a

15
 Parlamentului, în cazurile potrivit cărora legea fundamentală prevede
expres.
5. Noua lege electorală privitoare la organizarea şi desfăşurarea
alegerilor parlamentare să prevadă un nou sistem de scrutin şi anume cel
majoritar uninominal.
6. Având în vedere că pluralismul politic si reprezentativitatea
trebuie să asigure şi o stabilitate a regimului democratic adică un Parlament
capabil să răspundă nevoilor societăţii prin stabilirea principalelor direcţii ale
activităţii social-economice, culturale, statale şi juridice este necesară
adoptarea în România, după exemplul Republicii Moldova a unui Cod
electoral.
7. Pentru dezvoltarea unei administraţii publice locale eficiente în
România, considerăm că ar fi necesară permisiunea cumulului între
mandatul de consilier local şi mandatul de consilier judeţean pentru a
permite o mai bună colaborare între autorităţile respective şi totodată
reglementarea prin lege a instituţiei oficiilor prefecturale ca formă de
desconcentrare administrativă a administraţiei teritoriale de stat.
8. Stoparea şi eliminarea corupţiei, acest flagel care a pătruns până
în sferele cele mai înalte ale societăţii trebuie să se facă prin măsuri concrete
şi legi viabile care să implementeze cu rigurozitate principiile statului de
drept în care toţi cetăţenii trebuie să respecte legile şi să se supună acestora
indiferent de funcţia pe care o deţin în stat.
9. Întărirea economică a statului prin creşterea veniturilor bugetare
şi a autonomiei locale, lucru ce se poate realiza prin înlăturarea practicilor
de scutire sau de reeşalonare a datoriilor la buget, sporirea ponderii
economiei fiscalizate aşa cum este în statele occidentale, în detrimentul
economiei subterane şi pedepsirea evaziunii fiscale ca infracţiune
economică.
10. Statul de drept prin organele sale trebuie să reglementeze
printr-o legislatie adecvată situaţia proprietăţii, combaterea evaziunii
fiscale şi a muncii la negru şi depolitizarea activităţii de control prin
eliminarea controalelor comandate politic.
11. Integrarea europeană a României şi aplicarea strategiei
naţionale de aderare la Uniunea Europeană este un proces complex ce

16
presupune nu numai progrese în direcţia democratizării societăţii şi
aplicarea principiilor statului de drept, ci şi eficientizarea structurilor
guvernamentale.
12. Este necesară dezvoltarea pe criterii economice sănătoase a
statului de drept şi respectarea valorilor fundamentale ale democraţiei
reprezentative, a preeminenţei dreptului şi a garanţiilor drepturilor omului
precum şi racordarea legislaţiei naţionale la dreptul comunitar.
13. Noi considerăm că interpretarea corectă a unor dispoziţii
constituţionale şi aplicarea fermă a legii trebuie să o readucem în faţa unor
slujitori ai justiţiei, a acelora care, deşi puţini la număr, au încălcat în
activitatea lor principiul „Nimeni nu e mai presus de lege”, pentru că numai
aşa se poate explica spiritul de favorizare a marilor infractori şi hotărârile
netemeinice pronunţate în cazul acestora. Independenţa şi inamovibilitatea
nu trebuie să fie pentru judecător un mijloc de eludare a legii.
14. Se impune instituirea controlului permanent asupra structurilor
care actionează pentru asigurarea legalităţii. Referitor la judecătorii Curţii
Constituţionale considerăm ca aceştia ar trebui să fie aleşi prin vot din corpul
magistraţilor în condiţiile stabilite prin lege şi nu numiţi, (aşa cum se
procedează în România). În opinia noastră considerăm că nu trebuie să se
urmărească numai modul de respectare a legii şi a drepturilor fundamentale
ale omului, ci şi creşterea încrederii în instituţiile statului de drept.
Fiind conştienţi de faptul că aceste concluzii ale investigaţiei
efectuate şi recomandările propuse sunt susceptibile de noi meditaţii, nu
tindem că vom fi trataţi în exclusivitate cu împărtăşirea ideilor enunţate în
lucrare şi cu ideea că dăm soluţia cea mai corectă.
Publicaţii la tema tezei:
1. M. Tutunaru, „Noţiunea de stat”, Revista „Scientia” nr. 2/2002
a Universităţii Independente Jiul de Sus Tg-Jiu,
2. M. Tutunaru, „Statul de drept”, Sesiunea de comunicări
ştiinţifice - Universitatea Jiul de Sus, Tg-Jiu, 2001

17
 3. M. Tutunaru, „Partidele politice - condiţie de bază a
pluralismului politic în statul de drept”, Sesiune de comunicări ştiinţifice
organizată de ULIM la Tg-Jiu, 2003,
4. M. Tutunaru, R. Morega, Gh. Tobă şi Corina Popescu,
„Caleidoscop cetăţenesc”, Editura Ager, Tg-Jiu, 2002
5. M. Tutunaru, „Drept Constituţional – breviar”, Editura Ager,
Tg-Jiu, 2004
6. M. Tutunaru, „Consideraţii privind principiul independenţei
justiţiei în statul de drept”, Revista „Scientia” nr.8/2004 a Universităţii Jiul
de Sus, Tg-Jiu,
7. M. Tutunaru, „Principiul separaţiei puterilor într-un stat de
drept – Sesiune de comunicări ştiinţifice la Universitatea Jiul de Sus, Tg-Jiu,
2004
8. M. Tutunaru, „Constrângerea - Forma de realizare a puterii de
stat”, Revista „Legea şi viaţa”, nr.6/2004, Chisinău
9. M. Tutunaru, „Premisele ideologice şi juridice ale statului de drept”,
Revista „Legea şi viaţa”, nr.7/2004, Chişinău

Cuvintele cheie:
Română: Stat de drept, separaţia puterilor, autorităţi publice, autonomie
locală, garanţii juridice, democraţie constituţională, putere de stat, drepturi
fundamentale, principii constituţionale, suveranitate, constituţie, integrare
europeană, descentralizare administrativă.
Rusă: Правовое государство, разделение властей, публичные власти,
местная автономия, юридические гарантии, конституционная
демократия, государственная власть, основные права,
конституционные принципы, национальный суверенитет,
конституция, европейская интеграция, административная
децентрализация.
Engleză: Law state, division of authorities, public authorities, local
autonomy, legal guarantees, the constitutional democracy, the state powres,
fundamental rights, the constitutional principes, the sovereignty, the
constitution, the European integration, administrative decentralization.

18
 РЕЗЮМЕ
Tutunaru Mircea
Диссертация на соискание ученой степени доктора права
Тема диссертации: Теоретические и практические проблемы
построения правового государства
Специальность:12.00.02 – Публичное прво (конституционное
право, административное право, военное право, финансовое право,
полицейское право, таможенное право, информационное право,
экологическое право) организация и функционирование правовых
институтов.
Международный Независимый Университет Молдовы
(ULIM)
Кишинев 2005
В работе рассматривается теоретические и практические
проблемы построения правового государства, содержание и
сущность правового государства, специфические проблемы
построения правового государства, отношение между правовым
государством и демократией, а также разделение властей в
государстве, основные права человека (субъективные и
естественные права человека ), которые являются существенными
элементами правового государства.
Правовое государство по своей природе является
динамичным, еволютивным и уравновешенным в рамках
конкретных параметров, которые хранят свою сущность и
специфику ровно столько сколько существуют. Идея правового
государства вписана в природу человеческого существа, она не
принадлежит одному индивиду, группе либо всему народу. Это то,
что мы могли бы назвать «Духом (сутью) мира».
В результате изучения разных научных работ, была внесена
доля ясности в некоторые понятия, сделаны определённые выводы
и даны рекомендации, которые оценены нами как скромный вклад
в реализацию задач, касательно правовых реформ, анализа
теоретических и практических проблем в построении правового
государства.

19
 SUMMARY
Tutunaru Mircea
Thesis for degree of PhD in Law
Theme: Some theoretical and practical aspects of the
State of right
Professional Code: 12.00.02 – Public right (constitutional right,
administrative right, a military right, the financial right, the police
right, the customs right, the information right, the ecological right) the
organization and functioning of legal institutes.
International Free University of Moldova (ULIM)
Chisinau 2005.
The study deals with a very fashinable topic, that is some
theoretical and practical aspects of how to build the state of right, the
content and the essence of the state of right, the specific aspect of how
to build the state of right, the balance between the state ogf right and
democracy, as well the separation and the equilibrum between the power
in the state, the fundamental rights of human beings (subjective right and
natural rights of a human being ) these are some essential and
controversed aspects of the state of right.î
The state of right, through its own nature is a dynamic evolving
and well-ballanced state, between some parameters, which, as long as they
are preserved keep their own essence and specific features. The idea of
state of right is part of human nature, it doesn′t belong to only one
individual group or people, i tis a manifestation of what we could call
„The Spirit of the world”
As a result of studying different scientific works, the share of
clearness has been brought in some concepts, the certain conclusions are
made and recommendations which are appreciated by us as the modest
contribution to realization of problems, concerning to legal reforms, the
analysis of theoretical and practical problems in construction of a lawful
state are given.

20