ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.:340.12(135.1”17/18”(043.2)-135.1
P 22

PANDURU PETRU

MODERNIZAREA INSTITUŢIILOR DREPTULUI ROMÂNESC DE LA SFÂRŞITUL

SECOLULUI AL XVIII-lea –PÂNĂ LA PRIMA CONSTITUŢIE ROMÂNEASCĂ (1866)

Cifrul şi specialitatea :12.00.01 – Teoria generală a dreptului; Istoria statului şi dreptului;

Istoria docrinelor politice şi de drept

AUTOREFERAT
AL TEZEI DE DOCTOR ÎN DREPT

Chişinău, 2008

1
 Teza a fost elaborată la catedra Drept Public a Facultăţii Drept a Universităţii Libere
Internaţionale din Moldova

Conducător ştiinţific : Smochină Andrei,

doctor habilitat în drept, profesor universitar

Membri ai Consiliului ştiinţific secializat DH 15 12.00.01- 06:

ARAMĂ Elena– preşedinte, doctor habilitat în drept, profesor universitar

TAŞCĂ Mihail- secretar ştiinţific, doctor în drept
AVORNIC Gheorghe – doctor habilitat în drept, profesor universitar
COPTILEŢ Valentina – doctor în drept, conferenţiar universitar
BALTAG Dumitru– doctor în drept, conferenţiar universitar

Referenţi oficiali :
HUMĂ Ioan –doctor în drept, profesor universitar, Galaţi, România
LUPAŞCU Zinaida – doctor în drept, conferenţiar universitar, USM

Susţinerea va avea loc la 25 iulie 2008, orele 10.00, în şedinţa Consiliului ştiinţific
specializat DH 15-12.00.01- 06 din cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de
Ştiinţe a Moldovei, MD 2012, Republica Moldova, mun.Chişinău, bd.Ştefan cel Mare, nr.1, sala
408.

Teza de doctorat şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina WEB a C.N.A.A.

(http.www.cnaa.acad.md), pagina WEB a I.I.S.D. al A.Ş.M. (http:www.iisd.md), la Biblioteca
Naţională a Republicii Moldova, Biblioteca Ştiinţifică Centrală a Academiei de Ştiinţe a
Moldovei „Andrei Lupan”.

Autoreferatul a fost expediat la 24 iunie 2008

Secretar ştiinţific al Consiliului ştiinţific specializat,

doctor în drept Taşcă Mihail

Conducător ştiinţific, doctor habilitat în drept,

profesor universitar Smochină Andrei

Autor Panduru Petru

© Panduru, P.

2
 CARACTERISTICA GENERALĂ A LUCRĂRII

Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia

Tema cercetată comportă o semnificaţie distinctă din prisma devenirii Principatelor
Române şi a instituţiilor sale pe calea modernizării. În istoria dreptului românesc, epoca
transfomărilor modernizatoare a dreptului este considerată drept o perioadă deosebită, amplasată
cronologic între sfîrşitul sec. al XVIII-lea şi pînă la Constituţia Românească de la 1866. Se
explică această stare de lucruri prin faptul că în Principatele Române procesul modernizării a
început imediat după prăbuşirea sistemului feudal în Europa apuseană.
Instituţiile dreptului modern, însă, în toate elementele caracteristice lui, s-au afirmat pe
meleagurile noastre anume în vremurile de schimbare. Acesta a şi constituit motivul care a
determinat o analiză profundă a evoluţiei societăţii româneşti şi a instituţiilor sale, mai ales cele
juridice la cumpăna dintre medieval şi modern, atunci când, prin eforturile de substanţă ale unei
elite progresiste şi ale intelectualilor luminaţi, s-a reuşit, nu fără destule oprelişti, racordarea
Principatelor Române la dezvoltarea europeană progresistă.
Se ştie că în spaţiul geografic de formare a poporului român societatea umană a evoluat
într-o strânsă condiţionare cu celelalte neamuri vecine sau mai îndepărtate. Şi dacă pe ansamblu
schimburile de tot felul de elemente de cultură şi civilizaţie materială au fost benefice, în
particular tendinţele acaparatoare ale unor imperii vecine, mai ales din evul mediu încoace au
influenţat de cele mai multe ori negativ evoluţia normală, paşnică a poporului român pe calea
progresului, stagnând sau întârziind dezvoltarea statelor româneşti pe calea modernizării.
În privinţa instituţiilor juridice ale statului şi dreptului românesc această întârziere s-a
concretizat prin menţinerea mai îndelungată în uz a acelor principii şi norme cutumiare (,,ius
valahicus”, ,,obiceiul pământului”, ,,legea ţării”) şi introducerea, abia din secolul al XVII-lea, a
dreptului scris, în timp ce în ţările medievale apusene acestea s-au impus cu câteva secole în
urmă.
„Reticenţa” românească, mai ales în Moldova şi Muntenia, la înnoirile aduse din
Occident şi chiar din unele state din centrul şi sud-estul Europei cu normele dreptului scris îşi
găseşte explicaţia, pe de o parte, în rezistenţa forţelor conservatoare interne, iar pe de altă parte,
în dominaţia de mai multe secole a Imperiului feudal Otoman şi apoi a celui ţarist.
În pofida acestor obstacole, începând din secolul al XVIII-lea, odată cu începutul
destrămării structurilor feudale şi generarea noilor structuri instituţionale economice, sociale şi
politice corespunzătoare tranziţiei spre societatea modernă, se atestau, şi în spaţiul nostru, primii
paşi pe calea modernizării statului şi dreptului. În pofida opreliştilor de tot felul, progresul îşi

3
făcea loc încet, încet, atât în viaţa economică şi socială, cât mai ales în gândire şi politică, ideea
de drept şi nevoia de ordine reclamând totodată renovarea justiţiei în concordanţă cu progresul
general.
Referindu-ne la stadiul studierii temei trebuie să subliniem, că în general evoluţia statului
şi a dreptului românesc în acea perioadă frământată din istoria ţărilor române de la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea şi-a găsit o importantă reflectare
în literatura de specialitate, atât cea istorică, cât şi cea juridică. Mecanismul transformărilor
modernizatoare, care au scos România şi instituţiile sale de stat şi de drept din negura vremurilor
medievale, propulsând-o pe calea modernă capitalistă a evoluţiei, în concordanţă şi dependenţă
cu profundele schimbări din viaţa continentului nostru, căile, modalităţile de înfăptuire a lor,
precum şi factorii care le-au generat au stat de-a lungul vremii în atenţia cercetătorilor istoriei
României, a celor care s-au aplecat asupra istoriei dreptului românesc, în special condiţiile
concret istorice în care au fost efectuate investigaţiile, convingerile ideologice ale autorilor,
apartenenţa lor partinică au infuenţat de cele mai multe ori rezultatele, unele evenimente fapte şi
chiar instituţii fiind prezentate în mod părtinitor sau chiar tendenţios, de pe poziţii partizane,
influenţând, fără doar şi poate cunoaşterea cât mai aproape de realitate a eforturilor elitelor, a
clasei politice pentru adoptarea ştiinţei dreptului la cerinţele reale ale evoluţiei sociale.
În plus, se pare că nu a fost încă elaborată o lucrare exhaustivă la această temă. Referiri
disparate asupra unor sau altor aspecte şi circumscrierea anumitor momente din evoluţia
dreptului românesc au fost atestate în diverse lucrări de istorie sau de drept, apărute mai ales din
a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea ,când, se ştie, atât
cultura, cât şi cercetarea ştiinţifică s-au bucurat de contribuţia inegalabilă a unor personalităţi de
marcă ale vieţii noastre intelectuale.
Din păcate, tendinţele strict ideologice, de clasă care au dominat cercetarea ştiinţifică în
cei aproape 50 de ani de comunism din a doua jumătate a secolului al XX-lea, au împiedicat
elaborarea unei lucrări de sinteză cu privire la tema abordată în prezenta teză. După această
perioadă îndelungată de experienţă şi inoculare ideologică marxist-leninistă, istoria dreptului
românesc, încearcă să-şi revină la o stare de normalitate prin reaşezarea lucrurilor pe făgaşul lor
firesc.Aceasta înseamnă o regăsire a profesionalismului şi a unor criterii esenţiale de raportare.
Toate acestea au constituit motivele principale pentru care cercetînd un segment atât de
important din istoria dreptului românesc am încercat, în limita posibilităţilor, o abordare pe cât
posibil de realistă asupra evoluţiei dreptului şi a instituţiilor juridice în acea perioadă destul de
controversată de afirmare în deplinătatea formelor sale a dreptului românesc modern.
Urmând modelul clasic al lucrărilor ştiinţifice, autorul acestei teze însoţeşte investigaţia
cu studii istoriografice la tema sau problema abordată.Este explicabil, astfel, faptul, că în

4
lucrarea de faţă sunt utilizate cele mai indispensabile colecţii şi culegeri de izvoare primare
(documentare),precum: Documente privind istoria României A- Moldova, B- Ţara Românească,
C- Transilvania, editate de Academia Română; cele 38 de volume din Codul General al
României (legi uzuale), realizat de C.Hamangiu;Documentele privitoare la istoria românilor,
scoase de C.Hurmuzaki;Istoriile românilor ale marilor noştri cărturari A.D.Xenopol şi Nicolae
Iorga culegerile de documente 1848 la români şi 1859 la români sau Culegere de texte privind
istoria modernă a României (1848-1878), lucrări care ne-au direcţionat studiul spre înţelegerea
conţinutului istoric al perioadei analizate şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii româneşti sub
toate aspectele.
Cât priveşte evoluţia dreptului în aceeaşi perioadă analizată, izvoare precum: Crestomaţia
pentru studiul istoriei statului şi dreptului român, în trei volume elaborate de Vl. Hanga şi Şt.
Pascu de la Cluj, ne-au fost de un real folos în descifrarea evoluţiei instituţiilor juridice de la cele
medievale, anacronice, la cele moderne, capitaliste.
Ne-au folosit, de asemenea, într-o mare măsură la înţelegerea ansamblului demersurilor
de înnoire a dreptului românesc, izvoarele traduse şi reeditate în condiţii critice în a doua
jumătate a secolului al XX-lea, precum: Cartea românească de învăţătură; Îndreptarea legii;
Pravilniceasca condică; Codul Calimach; Legiuirea Caragea; Manualul juridic al lui Alexandru
Donici; Regulamentele Organice ale Valahiei şi Moldovei; Condica Criminalicească, ş.a.
Studiul profund şi analiza conţinutului acestor lucrări a permis elaborarea în teză a unor
concluzii şi învăţăminte importante privind relaţiile dintre clasele şi categoriile sociale,
schimbările în raporturile juridice, în special în ce priveşte relaţiile de proprietate având drept
corolar remodelarea instituţiilor statului şi dreptului şi apariţia unor raporturi noi între membrii
societăţii, în toate cele trei ţări româneşti în secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al
XIX-lea.
Am avut satisfacţia să constatăm, lucru pe care l-am evidenţiat în lucrare, că aceste
izvoare de drept scris românesc, chiar dacă de cele mai multe ori emanau de la principi străini
(domni fanarioţi) sau de la puterile suzerane şi protectoare după 1821, s-au constituit în
adevărate monumente juridice, având un rol hotărâtor, dacă nu mai mult, cel puţin în plan
didactic şi organizaţional în formarea dreptului modern românesc. Opera de codificare a legilor
şi tipărirea acestor adevărate manuale de legi, având drept suport izvoarele bizantine, dar şi
codificarea normelor obiceiului ţării a fost de o covârşitoare importanţă, permiţând constatarea
că prin acestea, din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, putem vorbi de primele constituţii
în sensul adevărat al cuvântului ca legi fundamentale ale statului.
Aceleaşi izvoare, indiferent că se numeau manual, condică, codică sau cod, având la bază
tradiţia juridică romano-bizantină, cultura românească, dar şi experienţa unora dintre ţările

5
avansate ale Europei din acea vreme, au realizat un real progres în direcţia sistematizării şi a
tehnicii de reglementare juridică, în special în ceea ce priveşte: organizarea instanţelor,
procedura de judecată şi dreptul civil. Din cuprinsul aceloraşi izvoare am putut întrezări şi acele
prescripţiuni care vizau modernizarea principalelor instituţii juridice reprezentând un început de
delimitare a ramurilor de drept ceea ce marchează o tendinţă clară spre formarea sistemului de
drept burghez, precum: dreptul de proprietate; statutul juridic al persoanei şi al familiei; rudenia,
căsătoria, succesiunea, obligaţiile; dreptul penal şi procedura de judecată, elemente analizate în
detaliu în cuprinsul tezei.
Pentru descifrarea coordonatelor evoluţiei dreptului românesc pe calea modernizării în
prima jumătate a secolului al XIX-lea până la formarea dreptului modern burghez am avut la
dispoziţie o serie de lucrări de specialitate, operă a unor valoroşi profesori şi cercetători în
domeniu printre care: Tratatul de istorie a statului şi dreptului românesc, în două volume,
studierea căruia ne-a facilitat înţelegerea transformărilor în domeniul proprietăţii rurale şi a
instituţiilor administrative centrale şi locale din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
O amplă cunoaştere şi înţelegere a demersurilor întreprinse până în prezent ne-a facilitat
lucrarea lui V. Şotropa, Introducere şi bibliografie la istoria dreptului român, editată la Cluj, una
dintre cele mai complete lucrări bibliografice apărute până în prezent referitoare la tema tezei.
Am completat bagajul de cunoştinţe cu elementele specifice ale dezvoltării spre modernizare a
instituţiilor juridice cuprinse în volumele: Istoria statului şi dreptului românesc în cele două
ediţii 1976 şi 1993, a reputatului specialist D.V.Firoiu; Istoria statului şi dreptului românesc a
lui E.Cernea şi E.Molcuţ; Istoria statului şi dreptului românesc, a lui M. Dvoracek de la Iaşi;
Istoria dreptului românesc şi evoluţia instituţiilor constituţionale, a lui M.T.Oroveanu; Istoria
dreptului românesc editată de I.Platon; Istoria dreptului românesc a lui P.Gogeanu; Studii de
istorie a dreptului, publicată de Al.Herlea; Pagini din istoria dreptului românesc a lui G.Fotino;
Preemţiunea în istoria dreptului românesc, a lui Val.Al.Georgescu şi mai ales tratatul Istoria
dreptului românesc, publicat de Academia Română sub coordonarea eruditului I.Ceterchi. Ideea
modernizării instituţiilor de drept străbate ca un fir roşu aproape toate dintre aceste lucrări. Ea
este însă analizată numai tangenţial pe perioada care ne-am propus noi a o trata, fiind încadrată
global în ansamblu unor studii cuprinzând întreaga istorie a statului şi dreptului românesc.
Menţionăm, însă, că aprofundarea acestei lucrări de specialitate ne-a fost de un real folos
în perceperea detaliată a fenomenelor şi evenimentelor caracteristice evoluţiei statului şi
dreptului românesc în perioada cuprinsă în teză. Dat fiind unele păreri contradictorii ale unor
autori, de multe ori am fost nevoiţi să apelăm şi la alte surse, printre care cele fundamentale de
istorie modernă şi contemporană a românilor, precum cele ale lui A.D.Xenopol, D.Onciu,
C.Prodan; N.Iorga, B.P.Haşdeu sau mai recenţilor specialişti, printre care, academicianul Dan

6
Berindei, Florin Constantiniu, Gheorghe Buzatu, Ioan Scurtu, N.Daicoviciu, Constantin şi Dinu
Giurescu, C.Platon.În vederea realizării unei investigaţii cât mai profunde a tezei nu de puţine ori
am folosit în redactarea tezei o serie de studii publicate în reviste de specialitate consacrate doar
unor subiecte concrete referitoare la tema tezei.
Pe măsura aprofundării cercetării problematicii ne-am convins cel mai mult că tema
propusă spre investigare este importantă şi totodată actuală. Această concluzie am desprins-o mai
ales din lucrările domnilor Emil Cernea şi Emil Molcuţ, care insistă pe necesitatea reformării
justiţiei în condiţiile statului de drept şi pe ideea rolului tradiţiilor în modernizarea actuală a
instituţiilor dreptului românesc şi racordarea acestuia la principiile Uniunii Europene.

Scopul şi obiectivele tezei

În amplul proces de cunoaştere a evoluţiei statului şi dreptului românesc din cele mai
vechi timpuri şi până în zilele noastre, etapa cuprinsă între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi
prima jumătate a secolului al XIX-lea, se constituie într-una din cele mai prolifice prin conţinutul
ei, având un rol hotărâtor în punerea bazelor dreptului modern românesc. Tocmai acest obiectiv
şi-l propune şi lucrarea de faţă, cu modestie apreciem că în liniile sale fundamentale îl şi
realizează.
În vederea atingerii acestui obiectiv ne-am stabilit drept sarcini principale de studiu:
- determinarea premiselor modernizării dreptului românesc;
- analiza conţinutului reformelor domnitorilor fanarioţi şi a semnificaţiei acestora pe calea
modernizării vieţii sociale şi a instituţiilor juridice;
- explicarea cerinţelor şi principiilor modernizării dreptului românesc cuprinse în
programele unora dintre cele mai radicale momente revoluţionare din ţările române,
precum: revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821; revoluţia de la 1848 şi actul Unirii
celor două principate, Moldova şi Ţara Românească de la 1859;
- evidenţierea şi explicarea acelor principii noi de drept cuprinse în Regulamentele
Organice;
- evaluarea modernizării statului şi dreptului românesc, realizată prin opera reformatoare a
domnitorului Al.I.Cuza.
- de aici derivă necesitatea evidenţierii particularităţilor modernizării instituţiilor dreptului
românesc, referitoare la geneza procesului de constituire a organizării statale în societatea
românească în particular, precum şi înaintarea propunerilor în vederea valorificării
rezultatelor investigaţiei prezente la elaborarea istoriei dreptului românesc.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Tema abordată reprezintă un prim efort
ştiinţific novator, amplu şi complex totodată, de cercetare a unui segment, poate cel mai

7
semnificativ şi reprezentativ din istoria modernă a dreptului românesc. Ea se constituie într-o
lucrare de sine stătătoare referitoare la acele eforturi şi modalităţi de modernizare a instituţiilor
juridice în ansamblu înnoirilor de care a fost cuprinsă societatea românească la intrarea sa pe
calea dezvoltării capitaliste, moderne. Sunt cuprinse, pentru prima dată într-o lucrare de sinteză
toate proiectele de reformă şi reformele înfăptuite de forţele progresiste şi elita politică pentru
asigurarea unui cadru juridic adecvat unei evoluţii ascendente în toate sferele de activitate în
perioada de trecere de la medieval la modern.
Noutatea ştiinţifică a lucrării rezidă în abordarea într-un stil ştiinţific original a
transpunerii, şi la noi, pe baza izvoarelor tradiţionale, dar mai ales a celor noi revoluţionare, ce
cuprinseseră întreaga Europă la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, în acel vestit
secol al ,,revoluţiilor” sau al ,,naţiunilor”, aşa cum a fost denumit acest interval de timp de
majoritatea specialiştilor. Ceea ce am dorit şi socotim că în mare parte am şi reuşit a demonstra
constă în aceea că România şi instituţiile sale de stat şi de drept, nu au rămas în afara acestui
amplu proces transformator, ea fiind şi rămânând şi prin reformele adaptate, parte a Europei.
Caracterul novator al tezei constă în elaborarea pe baza studiului întreprins, a unor
concluzii de mare actualitate şi chiar aplicabilitate în etapa actuală, în care racordarea la Uniunea
Europeană, cu principiile sale moderne ale economiei de piaţă şi statului de drept, după aproape
o jumătate de secol de dictatură comunistă, reprezintă o necesitate vitală pentru toţi românii. Şi
chiar dacă la aproape două secole distanţă în timp, multe dintre reformele şi codurile aplicate
atunci când ţara noastră păşea pe calea dezvoltării moderne, având la bază aşa cum menţionau şi
izvoarele europene, cu actualizarea de rigoare, pot constitui un obiect de interes şi astăzi pentru
clasa politică şi conducătorii ei.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării

Tema abordată, fiind dedicată unui aspect de istorie a dreptului, posedă un profund caracter
teoretic, menită a contribui la studierea aprofundată a acelor evenimente şi monumente din
istoria naţională, care au impulsionat şi facilitat dezvoltarea ştiinţei juridice, dar şi a instituţiilor
dreptului românesc. Din acest punct de vedere, apreciem că ea poate fi pe deplin valorificată, atât
în activitatea didactică la cursurile şi seminariile cu studenţii facultăţilor de drept, cât şi în
cercetarea ştiinţifică a ansamblului evoluţiei normelor, principiilor şi instituţiilor de drept.
Teoretic, tema cercetată, va acoperi o serie de lacune sau chiar inadvertenţe ivite în anumite
perioade istorice, mai mult sau mai puţin motivat în istoria dreptului românesc, clarificând atât
cât am reuşit a depista din bibliografia avută la dispoziţie, cele mai importante proiecte şi
reforme pentru făurirea instituţiilor moderne de drept.

8
 Teza de doctorat reprezintă totodată o investigaţie teoretică – aplicativă, concluziile şi
recomandările ştiinţifice cuprinse în ea, putând fi utilizate în procesul de creaţie juridică,
contribuind la dezvoltarea doctrinei autohtone, dar şi la perfecţionarea legislaţiei româneşti, în
această etapă a aşezării întregii activităţi pe principiile statului de drept. Argumentând această
idee, trebuie precizat că şi atunci, în perioada la care se referă teza, şi acum, după 1990,
România, era nevoită să-şi reaşeze instituţiile de stat şi de drept în condiţii aproximativ
asemănătoare.
Teza poate fi considerată, de asemenea, o contribuţie modestă la istoria generală a statului
şi dreptului şi de aceea considerăm că se pretează în calitate de material apt a completa Istoria
statului şi dreptului românesc, constituind totodată un studiu cuprinzător pentru teoreticienii în
domeniul juridic, studenţilor de la facultăţile de drept, doctoranzilor în ramura respectivă, dar şi
practicienilor, respectiv cei chemaţi să elaboreze proiecte de legi în varii domenii de activitate şi
să modernizeze instituţiile juridice.

Aprobarea rezultatelor.
Rezultatele cercetării întreprinse pe parcursul mai multor ani, sub directa şi competenta
îndrumare a conducătorului ştiinţific, domnul profesor universitar, doctor habilitat în drept,
Andrei Smochină, analizate şi discutate în şedinţele catedrei Drept public a Facultăţii Drept a
ULIM, au fost din plin exploatate în cea mai mare parte şi folosite în primul rând la seminariile
cursului Istoria Statului şi Dreptului românesc, în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii
„Dacia-Hercules” din Băile Herculane, unde am activat. O parte dintre acestea au constituit
subiectele unor comunicări ştiinţifice şi intervenţii în cadrul unor simpozioane şi sesiuni de
comunicări , cum ar fi:
-Comunicarea ,,Consecinţe ale instaurării regimului fanariot şi habsburgic în principatele
române”// Sуmposia professorum ULIM din 8-9 octombrie 2004, Chişinău.
- Comunicarea „Destrămarea feudalismului în Ţara Românească şi Moldova – apariţia şi
dezvoltarea relaţiilor burgheze” // Conferinţa teoretico-ştiinţifică internaţională din 17-18
decembrie 2004, mun.Bălţi.
Principalele teze ale lucrării şi-au găsit reflectare în şapte publicaţii realizate de către
autor.
Teza, în formula ei actuală, şi-a găsit confirmarea în discuţiile şedinţei Catedrei Drept
Public, ULIM şi a fost recomandată pentru susţinere în şedinţa Seminarului ştiinţific de profil, la
25 iunie 2007, Consiliului ştiinţific specializat DH 15.12.00.01 din cadrul Institutului de Istorie,
Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, abilitat cu dreptul de a organiza susţinerea
tezelor de doctorat.

9
 CONŢINUTUL LUCRĂRII

Structura lucrării. Teza este axată pe cercetarea complexă a trei probleme majore şi
cuprinde: întroducere, trei capitole divizate fiecare în mai multe paragrafe, concluzii şi
recomandări, bibliografie, urmărindu-se ca prin această structură să oferim posibilitatea unei
înţelegeri cât mai profunde şi realiste a întregii problematici analizate.
Introducerea prezintă obiectivul, caracteristicile şi stadiul studiului tematicii abordate,
prin care se reflectă valoarea subiectului tratat, gradul său de actualitate, sarcinile lucrării şi
principalele rezultate ale cercetării, semnificaţia teoretico-ştiinţifică şi valoarea aplicativă,
aprobarea şi structura tezei.
Astfel, teza propriu-zisă incepe cu primul capitol, „Premise ale modernizării dreptului
românesc; reformele domnitorilor fanarioţi în Ţara Românească şi Moldova şi ale
absolutismului luminat austriac în Transilvania” în care, am realizat o prezentare generală a
situaţiei ţărilor române în contextul internaţional din secolul al XVIII-lea. Ne-am axat demersul
ştiinţific pe explicarea condiţiilor în care în cele trei principate româneşti s-au instaurat regimuri
anacronice, de ocupaţie turcească şi habsburgică, care au încetinit aspiraţiile de modernizare şi
progres ale românilor într-o etapă în care mai toate popoarele Europei trecuseră la înfăptuirea
unor reforme civilizatoare substanţiale în toate domeniile, inclusiv şi cel juridic.
Am insistat cu demonstraţiile de rigoare asupra consecinţelor nefaste generate de
instaurarea regimurilor fanariot şi habsburgic, în condiţiile destrămării, în principate, a relaţiilor
feudale şi dezvoltării relaţiilor sociale de tip nou, burgheze.
O parte însemnată a acestui capitol am rezervat-o aprofundării acelor măsuri şi legiuiri,
adoptate de unii domnitori fanarioţi în direcţia reformării principatelor, instituţiilor juridice şi
punerii acestora de acord cu principiile iluministe europene. Am tratat, deasemenea, pe larg
dezvoltând până la amănunt, toate prescripţiunile din legislaţia fanariotă şi habsburgică care
vizau reformarea din temelii a dreptului românesc, atât în ceea ce priveşte teoria, cât şi practica
juridică.
Rezultatele studiului efectuat în acest capitol se prezintă ca fiind următoarele:
- începând din secolul al XVIII-lea, în societatea românească, pe fondul dezagregării
vechilor structuri feudale şi naşterea unor noi structuri instituţionale, economice, sociale şi
politice, se produc importante mutaţii pe calea modernizării statului şi dreptului. Evoluţia
poporului român şi a instituţiilor sale de stat şi de drept a fost însă grav afectată de un context
internaţional defavorabil. Dominaţia străină concretizată prin regimurile fanariot în Ţara
Românească şi Moldova şi habsburgic în Transilvania, a încetinit ritmul reformelor şi
ascensiunea naţiunii române pe căile moderne ale capitalismului;

10
 - în plan politic, răstimpul domeniilor fanariote a însemnat un evident regres. S-a
întărit amestecul Porţii Otomane în viaţa internă a celor două principate, a fost practic anihilată
politica lor externă proprie, s-a accentuat declinul puterii lor militare. Dominaţia Porţii s-a
accentuat concomitent cu presiunea economică. A crescut cuantumul şi numărul contribuţiilor,
prestaţiilor şi donaţiilor către puterea suverană şi diferiţii ei demnitari, ceea ce a avut drept
urmare apăsarea tot mai mare a populaţiei româneşti. În cea de-a treia provincie românească,
Transilvania, Imperiul habsburgic, promovând pe scară largă principiul divide et impera, situaţia
românilor era şi mai grea. Populaţia majoritară, locuitorii români erau socotiţi naţiune ,,tolerată”
în propria ţară, suportând consecinţele unei duble asupriri, naţională şi socială. La toate acestea
se adăuga, ca încă o plagă pentru societatea românească, războaiele ruso-austro-turce, purtate de
cele mai multe ori pe teritoriul Principatelor cu tot noianul de consecinţe dintre cele mai
dezastruoase.
Capitolul al II-lea,” Modernizarea instituţiilor dreptului în prima jumătate a secolului al
XIX-lea,” l-am consacrat abordării marilor mutaţii înregistrate de societatea românească în prima
jumătate a secolului al XIX-lea, pe fondul radicalizării obiectivelor de eliberare naţională pentru
înlăturarea regimurilor fanariot şi habsburgic, dobândirii independenţei depline de stat şi făuririi
unităţii etnice a tuturor românilor.
Am insistat pe explicarea cerinţelor şi principiilor modernizării dreptului românesc
cuprinse în programele unora dintre cele mai radicale momente revoluţionare, precum: revoluţia
lui Tudor Vladimirescu de la 1821, revoluţia de la 1848 şi unirea celor două principate, Moldova
şi Ţara Românească din 1859. O atenţie aparte am acordat descifrării şi explicării genezei şi
conţinutului Regulamentelor Organice, care aşa părtinitoare cum erau, datorită emanării lor sub
influenţa Rusiei ţariste, au reprezentat, totuşi, acte fundamentale cu caracter constituţional,
aplicarea lor, readucând în câţiva ani principatele în lumea nouă, imperfectă, dar totuşi
europeană, de care epoca fanariotă le ţinuseră despărţite mai bine de un secol. Pe acest fond
general, au fost adoptate măsuri pentru modernizarea dreptului românesc, fiind adoptate noi
coduri de legi care consacrau rolul legii scrise, faţă de obiceiul tradiţional de până atunci, unele
reguli ale străvechilor obiceiuri au fost consfinţite în dreptul scris, cele care nu au mai corespuns
noilor condiţii economice şi politice, fiind abrogate în mod expres.
O analiză amplă am rezervat în acest capitol revoluţiilor române de la 1848 din cele trei
principate, axată în principal pe acele prescripţiuni programatice enunţate la Iaşi, Blaj şi Izlaz,
referitoare la modernizarea instituţiilor statului şi dreptului românesc.
La acest subiect putem considera, că:

11
 - marile transformări intervenite în societatea românească în planul relaţiilor economice,
sociale, politice şi spirituale în perioada de germinare a relaţiilor burgheze au implicat nemijlocit
şi raporturile juridice şi aproape toate instituţiile dreptului românesc;
- opera de codificare a legilor şi tipărire a manualelor de legi, întreprinse din nevoi
practice, de o serie de domnitori fanarioţi a fost de o covârşitoare importanţă, constituindu-se
într-un real progres în direcţia sistematizării şi a tehnicii de reglementare juridică, în special în
ceea ce priveşte organizarea instanţelor, procedura de judecată şi dreptul civil;
- prin conţinut, stil şi formă, principalele legiuiri fanariote se înscriu în eforturile de
modernizare a societăţii româneşti, consacrând instituţii noi cu noi elemente şi efecte, adaptate în
mare măsură reglementărilor juridice europene moderne. Ele reprezintă un început de delimitare
a ramurilor de drept, ceea ce marchează o tendinţă clară spre formarea sistemului de drept
burghez;
- şi în cealaltă ţară românească, Transilvania, instituţiile juridice tradiţionale feudale au
fost supuse unui proces de modernizare, mai accentuat de data aceasta, dat fiind dezvoltarea mai
rapidă a relaţiilor burgheze. Aici, au funcţionat pe lângă instituţiile juridice şi legile impuse de
dominaţia habsburgică şi un sistem de drept tradiţional românesc, restrâns însă la instanţele
inferioare săteşti şi dominiale, limitându-se astfel, la procesele de mai mică importanţă. În
analiza instituţiilor juridice din Transilvania specifice acestei perioade, trebuie avute în vedere şi
o serie de reforme înfăptuite sub impulsul absolutismului luminat, de Maria Tereza şi Iosif al II-
lea, specifice Europei acestui secol, reforme care au întâmpinat o mare aspiraţie din partea
nobilimii celor trei naţiuni privilegiate;
- secolul al XIX-lea reprezintă cea mai bogată etapă în transformări revoluţionare care au
propulsat România pe calea capitalistă a modernizării ansamblului economic, politic, social,
spiritual şi naţional. Prin evenimentele cruciale de la 1821, 1848-1849, 1859, 1866 şi 1877-1878,
societatea românească şi-a propus şi a realizat schimbarea din temelii atât a structurilor
instituţionale de stat, cât şi pe cele de drept, în raport cu transformările profunde din sfera
relaţiilor sociale şi naţionale. A fost perioada în care o serie de obiective sociale şi naţionale s-au
transformat din simple deziderate programatice în înfăptuiri concrete, ca urmare a eforturilor
unor minţi luminate şi patriotice precum: Tudor Vladimirescu, generaţia de la 1848 sau
domnitorul Al.I.Cuza. Sub influenţa evenimentelor cruciale ce s-au desfăşurat pe plan european,
societatea românească a fost schimbată din temelii, noile instituţii moderne fiind ancorate cu
predilecţie spre idealurile fundamentale ale românilor, unitatea şi independenţa;
. - intervenţiile militare şi de această dată a imperiilor vecine: otoman, habsburgic şi ţarist
au pus capăt brutal revoluţiilor române şi au împiedicat temporar realizarea ţelurilor lor
fundamentale. Cerinţele obiective ale dezvoltării societăţii româneşti s-au dovedit însă mult mai

12
puternice decât forţele armate ale celor trei imperii. Ideile de progres şi prosperitate cuprinse în
programele revoluţionare precum: unirea celor trei principate; independenţa naţională;
desfiinţarea servituţilor feudale şi împroprietărirea ţăranilor; desfiinţarea dărilor şi a altor
obligaţii ale ţăranilor către stăpânii de moşii; modernizarea vieţii politice şi a instituţiilor statului;
constituţie naţională; monarhie constituţională; separaţia puterilor în stat; responsabilitatea
ministerială; inamovibilitatea judecătorilor; egalitatea tuturor în faţa legii şi a sarcinilor fiscale;
armată naţională, continuând să rămână vii în conştiinţa românească şi să devină platformă de
luptă a forţelor politice militante pentru înfăptuirea României moderne.
Cel de-al treilea capitol, „Unirea principatelor Moldova şi Muntenia; desăvârşirea
modernizării statului şi dreptului românesc sub domnia lui Al.I.Cuza”, tratează într-o primă
parte aspectele fundamentale ale evoluţiei societăţii româneşti după revoluţia de la 1848, cu
caracteristica principală de intensificare a luptei pentru împlinirea uneia dintre dezideratele
esenţiale ale paşoptiştilor români, unirea principatelor. Am insistat pe înţelegerea statutului
juridic şi îngrădirile impuse de puterile suzerană şi protectoare unei dezvoltări fireşti şi
modernizări ale instituţiilor de stat şi juridice, prin actele fundamentale elaborate de marile
puteri, precum: Convenţia de la Balta Liman din 1849, Conferinţa de la Viena din 1855, care
punea capăt războiului Crimeii prin înfrângerea Rusiei şi Congresul de pace de la Paris din vara
anului 1856, prin dezbaterile căruia problema unirii principatelor române devine o problemă de
imteres european. În paralel am prezentat acele acţiuni ale forţelor progresiste interne care au
avut drept consecinţă o intensificare fără precedent a luptei pentru unire, concretizată în
activitatea şi rezoluţiile divanurilor ad-hoc asemănătoare atât în Moldova, cât şi în Ţara
Românească.
Spaţii largi am rezervat în acest capitol, dublei alegeri a lui Al.I.Cuza din 1859, cu
consecinţa intrinsecă a unirii celor două principate şi punerea de către români a puterilor
europene în faţa faptului împlinit. De asemenea, cum era şi firesc, am analizat până la detaliu
opera modernizatoare a domnitorului unirii în privinţa schimbării din temelii a sistemului de
instituţii ale statului şi dreptului românesc, operă încheiată în doar 7 ani de domnie cu
desăvârşirea sistemului de drept român modern. Am simţit nevoia unei astfel de analize datorită
semnificaţiei cu totul deosebite a reformelor înfăptuite de Cuza cu sprijinul unor forţe politice
progresiste şi a unor oameni politici luminaţi, precum: M. Kogălniceanu, Ion Ghica, Vasile
Alecsandri, Ion şi Dimitrie Brătianu ş.a. prin care s-au pus bazele României moderne. Astfel,
organizat pe baza Convenţiei de la Paris din 1858 şi a Statutului dezvoltător al Convenţiei de la
Paris elaborat de Al.I.Cuza în 1864, statul român a fost înzestrat pentru prima dată cu o
constituţie proprie emanând de la forţele politice naţionale, s-a înfiinţat Parlamentul ţării şi
primul guvern unitar prin contopirea efectivă a celor două guverne de la Iaşi şi Bucureşti.

13
 La baza noului stat unitar domnitorul Al.I.Cuza şi colaboratorii săi, în special liberalii
moderaţi au aşezat o serie de legi noi, cuprinzând principii moderne, burgheze, precum :Legea
reformei agrare, reforma electorală, Legea instrucţiei publice, Legea de organizare a armatei şi
poliţiei, Legea pentru consiliile judeţene, Legea comunală, Legea cu privire la organizarea
judecătorească, Legea de înfiinţare a Curţii de Conturi, Legea pensiilor ş.a.
Cum reformarea legislativă era subiectul predilect al acestei lucrări, am întreprins o
amplă analiză a acelor legi şi coduri de legi înfăptuite în vremea domniei lui Al.I.Cuza, care au
pus bazele formării statului de drept modern, deschizând drumul dezvoltării şi consolidării
capitaliste în ţara noastră.
Astfel, cu referire la desăfăşurarea modernizării statului şi dreptului românesc în perioada
investigată, au fost stabilite următoarele:
. - În numai şapte ani de domnie printr-o minuţioasă activitate diplomatică şi sprijinit de o
pleiadă de oameni progresişti, domnitorul unirii a reuşit să obţină recunoaşterea marilor puteri
europene, după care s-a angajat cu tot efortul spre reformarea principatelor urmărind două
obiective fundamentale: unificarea legislaţiei şi a instituţiilor în vederea desăvârşirii unirii
politico-administrative şi realizarea reformelor fundamentale care să aşeze statul român cu
drepturi egale printre statele moderne ale Europei. Atenţia domnitorului şi a sfetnicilor cei mai
apropiaţi s-a axat pe abrogarea vechii legislaţii şi adoptarea unor legi noi, corespunzătoare
dezvoltării capitaliste a ţării, practic în toate compartimentele vieţii economice, sociale, politice
şi spirituale. Adevărata operă reformatoare în domeniul dreptului românesc, Al.I.Cuza o
înfăptuieşte după 2 mai 1864 atunci când printr-o poziţie fermă şi mână forte, înzestrează ţara cu
prima constituţie, emanând de la forţele naţionale – Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris,
pe baza căreia se forma primul parlament şi primul guvern al României moderne. Opera
legislativă a domnitorului a fost vastă, începând de la reforma agrară, cea electorală, a instrucţiei
publice a armatei, a organelor administrative centrale şi locale şi terminând cu reformarea
justiţiei. Prin codurile de legi adoptate: civil, penal, de procedură civilă şi de procedură penală s-
a constituit în România sistemul de drept modern atât de necesar dezvoltării şi consolidării
capitaliste. Receptând valorile perene aparţinând vechiului drept românesc şi având drept model
cele mai moderne legislaţii străine, sistemul român de drept făurit în cadrul acestei opere
civilizatoare a avut darul de a plasa România în rândul statelor europene cu cele mai înaintate
legislaţii.
Fără a avea pretenţia abordării exhaustive a tematicii analizate, considerăm că teza
prezentată poate constitui o modestă contribuţie la elucidarea unora dintre problemele
controversate sau mai puţin cunoscute referitoare la modernizarea societăţii româneşti în a doua

14
jumătate a secolului al XVIII-lea şi pînă la prima Constituţie Românească de la 1866 într-una din
componentele sale fundamentale, cea a instituţiilor statului şi dreptului.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În acest ultim compartiment, după ce au fost expuse opiniile cu referire la problema

modernizării instituţiilor dreptului românesc, şi totodată, fiind fideli doctrinei de a păstra
esenţialul, am formulat următoarele concluzii:
1.Întreaga istorie a principatelor române din perioada analizată demonstrează cât se poate
de convingător că dominaţia marilor imperii vecine care prin războaie, prăzi şi biruri au secătuit
avuţia ţării, a contribuit la prelungirea în timp a orânduirii feudale, la întârzierea procesului
dezvoltării societăţii româneşti, determinând rămânerea în urmă a Principatelor româneşti faţă de
ţările din centrul şi apusul continentului european. În pofida unor asemenea împrejurări, poporul
român a rămas de neclintit în vatra sa strămoşească, luptând permanent pentru cauza dreaptă a
unităţii, demnităţii şi independenţei, pentru progres şi civilizaţie. Prin jertfa românească la porţile
orientului, a fost stăvilită expansiunea imperiului otoman spre centrul continentului, fapt ce a
permis statelor din această parte a Europei să-şi dezvolte în linişte instituţiile de stat moderne, să
facă paşi importanţi pe calea progresului.
2. Tergiversat sau chiar blocat de asemenea factori externi, la care s-au adăugat cei interni
precum: lipsa capitalurilor şi o slabă acumulare primitivă de capital precum şi lipsa braţelor de
muncă libere, procesul destrămării feudalismului şi al dezvoltării relaţiilor noi de producţie,
capitaliste purtătoare de progres, a fost impulsionat şi vitalizat de marile ridicări la luptă ale
poporului român de la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX- lea,
concretizate în marea revoluţie condusă de Horea, Cloşca şi Crişan din 1784-1785, din
Transilvania şi revoluţia de sub conducerea lui Tudor Vladimirescu de la 1821 din Ţara
Românească.
3. Drumul reformelor de modernizare l-a deschis revoluţia lui Tudor Vladimirescu.
Problemele fundamentale ridicate în anul 1821 s-au înscris ca adevărate coordonate ale
dezvoltării societăţii româneşti în perioada care a urmat, ele reflectând dorinţa unanimă a
poporului român de a înlătura asuprirea socială, feudală ca şi dominaţia străină de a recuceri
drepturile naţionale, de a făuri un stat modern, independent şi unitar. Revoluţia din 1821 condusă
de Tudor Vladimirescu, prin programele ei, care a situat la loc central problematica legalităţii şi a
reformării unei justiţii abuzive şi anacronice, chiar dacă a fost înfrântă, a creat o tradiţie
revoluţionară, care a inspirat şi antrenat la luptă generaţiile care au urmat în primul rând pe

15
revoluţionarii de la 1848, iar trăsăturile ei naţionale şi sociale au constituit preludiul revoluţiei
paşoptiste.
4. Chiar înfrântă, prin intervenţia armată ale marilor imperii ale timpului, revoluţia lui
Tudor Vladimirescu a deschis era modernizării principatelor. Prin consecinţele ei imediate,
dintre care la loc de frunte se înscrie alungarea domnilor fanarioţi şi revenirea la domnie
pământeană, revoluţia de la 1821 a facilitat avântul economiei, extinderea impetuoasă a
comerţului intern şi extern, expansiunea relaţiilor capitaliste, dezvoltarea culturii, revitalizarea şi
reorganizarea armatei naţionale şi, într-un final, intensificarea acţiunilor pentru reorganizarea
administrativă şi judecătorească pe principii moderne. Promotorii unor asemenea reforme au
devenit reprezentanţii acelor grupări boiereşti mai radicale cu vederi liberale, puşi în evidenţă de
mişcarea lui Tudor Vladimirescu. Ei sunt autorii a numeroase memorii şi proiecte de reformă, de
apeluri şi proclamaţii, cerând modernizarea ţării şi a instituţiilor sale care se vor radicaliza în
preajma revoluţiei de la 1848. Ei sunt totodată coautori ai Regulamentelor Organice, adevărate
constituţii pentru Principate, reflectând în plan juridic transformările structurale din societatea
românească dispuse medieval spre modern. Din păcate, principiile generale referitoare la
organizarea societăţii, la forma de guvernământ şi relaţiile sociale, purtau pecetea cenzurii
exclusiviste a reprezentanţilor marilor boieri conservatori proprietari de pământ şi a regimului
ţarist de ocupaţie, care tindea să înlocuiască preponderenţa dominaţiei otomane în principate, cu
preponderenţa rusescă, lucru, în parte, deja realizat. Cu toate acestea, Regulamentele Organice au
facilitat aplicarea şi la noi, pentru prima dată a unor principii liberale modernizatoare, ale statului
de drept.
5. De exemplu jurământul domnesc de respectare a regulamentului şi a legilor ţării,
realizarea unei separaţii a puterilor în stat, care nu existase până atunci şi responsabilitatea
parţială a puterii centrale faţă de Adunarea Obştească; organizarea pe principii noi a
administraţiei de stat; separarea vistieriei ţării de cămara domnească prin crearea unei liste civile
a domnului, instituirea unui sistem fiscal unitar ş.a. Aplicarea aproape identică a Regulamentelor
Organice în cele două principate, instituţiile nou create fiind absolut aceleaşi, se crea pentru
românii de pe ambele maluri ale Milcovului, un regim unitar care va grăbi unirea Moldovei cu
Muntenia. Cât priveşte organizarea juridică a principatelor, Regulamentele Organice pot fi
socotite adevărate coduri de legi. Ele au reorganizat, în conformitate cu noile condiţii de
dezvoltare a ţării, aşezămintele juridice, consacrând legile scrise şi principiul legalităţii prin
impunerea obligaţiei de a respecta normele de drept pentru toate persoanele, indiferent de poziţia
lor socială. Tot acum au fost elaborate legi aparte pe ramuri de drept, ceea ce permite constatarea
că de fapt, din această perioadă putem vorbi de începuturile sistemului de drept românesc, având
drept caracteristică modernă, burgheză, diviziunea tot mai netă între dreptul public şi dreptul

16
privat. Noile norme şi instituţii juridice tind să dea contur principalelor ramuri ale dreptului
burghez, dar cu menţinerea unor elemente feudale, corespunzătoare îmbinării relaţiilor feudale,
în ultimul lor stadiu de evoluţie cu cele capitaliste, precum şi a puterii politice a boierimii cu
elementele noi de nuanţă burgheză.
6. Tocmai accentuarea discrepanţelor dintre acele elemente boiereşti conservatoare le
acceptase dominaţia străină şi rămăşiţele feudale şi noua clasă burgheză în plină ascensiune a dus
în principate la contestarea Regulamentelor Organice, iar prin programele revoluţionare de la
1848 la înlăturarea acestora şi a tuturor rămăşiţelor feudale din economia şi societatea
românească.
7. Izbucnite aproape concomitent, având programe ce cuprindeau aceleaşi obiective şi
revendicări, desfăşurându-se aproape identic, revoluţiile de la 1848 din Moldova, Transilvania şi
Ţara Românească au avut un profund caracter unitar şi totodată modern, vizând unitatea,
independenţa şi descătuşarea tuturor energiilor pe calea făuririi României moderne.
8. Anii care au urmat au fost ani de ocupaţie militară pe rând rusă şi austriacă a
principatelor, după care, profitând de o conjunctură internaţională favorabilă, românii au reuşit să
aducă problema luptei lor pentru unire şi reforme moderne în atenţia puterilor europene. O
convenţie retrogradă între puterea suzerană (Poarta otomană) şi puterea protectoare, Rusia
ţaristă, Convenţia de la Balta Liman din 1849 readucea principatele la starea de dominaţie de
dinaintea Regulamentelor Organice. Înfrângerea Rusiei în războiul Crimeii, consfinţită prin
Tratatul de pace de la Paris din martie 1856, aducea din nou în prim plan problema viitorului
principatelor române. Scoase de sub protectoratul ţarist acestea au rămas în continuare sub
suzeranitatea Porţii otomane, dar şi garanţia colectivă a celor şapte puteri europene semnatare ale
tratatului. Acestea au hotărât, totodată, consultarea sub supravegherea unei comisii europene a
populaţiei principatelor asupra reorganizării lor, prin intermediul unor divanuri ad-hoc,
reprezentând toate clasele sociale. Activitatea divanurilor ad-hoc, desfăşurată pe parcursul anului
1857 a reprezentat punctul culminant al intensificării luptei pentru unitate şi reforme moderne.
Neamul românesc, în frunte cu cărturarii luminaţi ai timpului, din toate provinciile româneşti, au
îmbrăţişat plenar ideea necesităţii unirii tuturor românilor într-un singur stat – România
Modernă.
9. Doleanţele românilor, sub forma rezoluţiilor divanurilor ad-hoc din Moldova şi Ţara
Românească, au fost prezentate Conferinţei reprezentanţilor puterilor garante din mai-august
1858 de la Paris. După ample dezbateri, acestea au consemnat în Convenţia de la Paris noul
statut de organizare a principatelor române. În acest document, nu era satisfăcută cererea de
unire a Moldovei cu Ţara Românească, consemnată în mod expres în rezoluţiile celor două
divanuri ad-hoc, hotărându-se numai formarea unei uniuni a celor două ţări româneşti sub

17
numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti şi recunoaşterea deplinei lor
autonomii, garantată de cele şapte puteri semnatare; se menţinea suzeranitatea Porţii Otomane.
Fiecare principat trebuia să aibă domn, guvern şi Adunare Electivă proprie. Se admitea numai
funcţionarea la Focşani a unei Comisii Centrale Comune cu sarcina de a alcătui proiectele de legi
de interes comun şi a unei Curţi de Justiţie şi Casaţie ş.a.
10. Prin dubla alegere de către cele două Adunări Elective a colonelului Al.I.Cuza, în
ianuarie 1859, ca domn atât în Moldova (5 ianuarie), cât şi în Ţara Românească (24 ianuarie),
abil, românii au pus puterile europene în faţa faptului împlinit, creând premisele pentru
înfăptuirea în anii următori a reformelor ce aveau să ducă ţara în concernul popoarelor civilizate
europene.
11.Sistemul de drept naţional unitar român creat de domnitorul Al.I.Cuza, întemeindu-se
pe legile elaborate de parlamentul ţării şi cuprinzând ansamblul instituţiilor juridice reglementate
de codurile lui Cuza, a descătuşat energiile naţionale, facilitând într-un timp relativ scurt
obiectivele majore ale deplinei modernizări a statului român; monarhia constituţională (1866);
independenţa (1878) şi, în sfârşit, realizarea deplinei unităţi naţionale a tuturor românilor la 1
decembrie 1918.
În urma studiului realizat, conştientizînd dificultăţile cu care se confruntă la acest capitol
ştiinţa istoriei statului şi dreptului românesc şi pentru sitematizarea organică a opiniilor
doctrinarilor în materia interferenţei conceptelor de modernizare a dreptului românesc la acest
segment din istorie, înaintăm următoarele recomandări:
În legătură cu elaborarea şi implementarea noilor planuri de învăţământ, conform
Procesului de la Bologna, cursului destinat componentei fundamentale la specialitatea „Drept”,
orientat spre domeniul general de formare profesională în ştiinţa istoriei dreptului i s-a atribuit
titlul generic „Istoria dreptului românesc”.Ca urmare, s-au impus modificări şi de conţinut în
cursul respectiv, fiind aprofundate şi aspectele modernizării instituţiilor dreptului românesc de la
sfîrşitul sec.al XVIII-lea pînă la prima Constituţie Românească (1866).Astfel, materialul din teza
de faţă, referitor la geneza procesului de constituire a organizării statale în societatea românescă
modernă sperăm, să rămână a fi de real folos la elaborarea textelor conform cursului în noua
formulă. Identificarea soluţiilor concrete va necesita implicarea masivă a specialiştilor redutabili
din activitatea teoretică şi practică, in baza unei analize, a observaţiilor critice asupra temei
investigate, toate subordonate intereselor actuale şi de persectivă ale României, de realizare a
unei politici coerente în domeniul istoriei dreptului.

18
 PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI:

1. Panduru, P.; Rotaru, J. Istoria statului şi dreptului românesc. Curs. Partea I-a.-
Reşiţa: Editura Inter Graf, 2002. 173 p. (10 c.a)

2. Panduru, P. Reformele lui Alexandru Ioan Cuza. Analele Universitare, Anul IV,
2002, nr. 1, Revista Universitatea “Dacia Hercules”, Băile Herculane, 2003, p. 85-86. (0,11 c.a)

3. Panduru, P. România şi Uniunea Europeană. Analele Universitare, Anul IV, 2002,

nr 3, Revista Universitatea “Dacia Hercules”, Băile Herculane, 2003, p.53-55. (0,43 c.a.)

4. Panduru, P. Consecinţe ale instaurării regimului fanariot şi Habsburgic în

Principatele Române. Symposia professorum: Materialele conferinţei ştiinţifice din 8-9
octombrie 2004, ULIM. Chişinău, ULIM, 2005, p. 189-192. (0,30 c.a.)

5. Panduru, P. Destrămarea feudalismului în Ţara Românească şi Moldova —

apariţia şi dezvoltarea relaţiilor burgheze. Materialele conferinţei teoretico-ştiinţifice
interaţionale (17-18 decembrie 2004). Bălţi: LINED, 2005, p. 454-457 (0,23 c.a.)

6. Panduru, P.Începuturile vieţii parlamentare moderne în România. Revista

Naţională de Drept, 2008, nr. 2 (februarie), p. 89-92, (0,60 c.a.)

7. Panduru, P. Instaurarea monarhiei constituţionale şi a regimului parlamentar în

România de la 1866. Revista Naţională de Drept, 2008, nr. 4 (aprilie), p.81-85 (0.75 c.a.)

19
 Adnotare
la teza de doctor în drept „Modernizarea instituţiilor dreptului românesc de la sfîrşitul sec.
al XVIII-lea pînă la prima Constituţie Românească (1866)”, realizată de Petru Panduru

Specialitatea 12.00.01: Teoria generală a dreptului; Istoria statului şi dreptului; Istoria doctrinelor
politice şi de drept. Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, 2008. Manuscris.

Scopul de bază al investigaţiei cuprinse în cadrul acestei lucrări este cercetarea

fenomenului modernizării instituţiilor dreptului Românesc de la sf. sec.XVII-lea pînă la prima
Constituţie Românească (1866), din perspectiva edificării statului modern şi contemporan –
România.
Finalitatea propusă în demersurile teoretice pe care le-am întreprins a vizat formarea unei
concepţii unitare asupra premiselor modernizării dreptului românesc, în postura de concept
fundamental al desfăşurării modernizării statului şi dreptului românesc prin opera reformatoare a
domnitorului Al. I. Cuza. Din unghiul de vedere ales, în cercetarea şi analiza multidimensională
a subiectului: stabilirea legăturilor dintre cerinţele şi principiile modernizării dreptului românesc
cuprinse în programele celor mai radicale momente revoluţionare din ţările române, revoluţia lui
Tudor Vladimirescu de la 1821; revolutia din 1848 şi Actul Unirii celor două principate,
Moldova şi Ţara Românească, de la 1859, am încercat să reliefăm coordonatele evoluţiei
dreptului românesc pe calea modernizării în prima jumătate a sec XIX-lea pînă la formarea
dreptului modern.
Fiecare investigaţie într-o arie a realităţii, este abordată printr-un anumit mod de percepere.
Astfel, datorită utilizării unui set de metode – unele generale, altele particulare, am modelat
programul de cercetare şi implicit rezultatele investigaţiei.
Fundamentul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetărilor efectuate îl formează
lucrările istoricienilor şi teoreticienilor din domeniul dreptului, atît a doctrinarilor autohtoni, cît
şi a celor din alte ţări, cu un accent pregnant asupra aspectelor principale ale constituirii şi
dezvoltării statului şi dreptului în ţările Europei Occidentale, leagănul civilizaţiei de pe bătrânul
continent şi principalul suport istoric al constituirii sistemelor de drept contemporan.
Baza metodologică şi tehnico-ştiinţifică a investigaţiei, analizele metodice variate, relevă
complexitatea analizei cercetării şi, considerăm va facilita procesul de iluminare a spaţiilor
necunoscute a fenomenelor studiate.
Inovaţia ştiinţifică a lucrării rezidă în contribuţia adusă prin realizarea unui studiu complex,
în România, asupra punerii bazelor dreptului modern românesc.
Din aceste considerente, întru continuarea efortului depus de gînditorii jurişti, filosofi,
sociologi, dincolo de enunţurile deja existente asupra conceptului de modernizare a statului şi
dreptului românesc în perioada investigată, prezenta lucrare de sinteză este o primă tentativă de a
supune unei analize pertinente, luînd în considerare toate proiectele de reformă şi reformele
realizate de forţele progresiste şi elita politică pentru asigurarea unui cadru juridic adecvat unei
evolutii ascendente în toate sferele de activitate în perioada de trecere de la medieval la modern.

20
 Аннотация
к кандидатской диссертации Петру Пандуру
«Модернизация институтов румынского права в конце XVIII-го века до первой
Конституции Румынии 1866 года”.
Специальность 12.00.01: Общая теория права; История государства и права;
История политических и правовых учений. Международный Независимый Университет
Молдовы,2008.Рукопись.
Основной целью исследования, проведенного в рамках настоящей диссертации,
является рассмотрение феномена модернизации институтов румынского права в конце
XVIII-го века до первой Конституции Румынии 1866 года с точки зрения становления
современного государства – Румынии.
Конечная цель предпринятых теоретических рассуждений касается формирования
единой концепции о предпосылках модернизации румынского права как
фундаментального тезиса осуществления модернизации румынского государства и права
посредством реформаторской деятельности господаря Ал.И.Куза. С избранной точки
зрения, исследование и разносторонний анализ темы включают: установление связи
между потребностями и принципами модернизации румынского права, включенными в
программы самых радикальных революционных движений в румынских государствах,
революцию Тудора Владимиреску 1821 г.; революцию 1848 и Акт об объединении
принципатов, Молдовы и Валахии 1859 г., была осуществлена попытка выделить
основные вехи эволюции румынского права на пути модернизации в первой половине
XIX-го века и до формирования современного права.
Любое исследование в какой-либо области связано с определенным способом
восприятия. Тем самым, благодаря использованию комплекса методов – как общих, так и
специальных, - была разработана программа исследования и обусловлены его результаты.
Методологическое и теоретическое обоснование исследования формируют работы
историков и теоретиков права, как национальных, так и иностранных, и при этом особое
внимание уделяется основным аспектам формирования и развития государства и права в
странах Западной Европы, колыбели цивилизации Старого света и главной исторической
основе становления современных правовых систем.
Методологический и научно-технический базис исследования, а также различные
методы анализа выявляют сложность проведенной работы и, как мы считаем,
способствуют процессу изучения прежде неизведанных областей изучаемой сферы.
Научная новизна диссертации состоит в осуществлении комплексного изучения
основ современного румынского права.По этим причинам, в продолжение темы, начатой
мыслителями, философами, социологами, выходя за пределы существующих
формулировок концепции модернизации румынского государства и права в
рассматриваемый период, настоящая работа является первой попыткой проанализировать
вопрос соответствующим способом, принимая во внимание все проекты реформ и
реализованные реформы, осуществленные прогресивными силами и политической элитой
для обеспечения юридического обоснования эволюции во всех сферах деятельности в
период перехода от средневековья к современности.

21
 Аnnotation
To the doctor in law dissertation
“The Modernization of Romanian Law Institutions from the End of XVIII century to the
First Romanian Constitution (1866)“,
performed bу de Petru Panduru,
Specialty 12.00.01: General Theory of Law History of State and Law History of Political
Doctrines and Law. The International Independent University of Moldova 2008. Manuscript.

The main goal of the research included in this dissertation is the investigation of the
modernization phenomenon in the sphere of the institutions of Romanian law from the end of
XVII century to the first Romanian Constitution (1866), from the perspective of the edification
of a modern state – Romania.
The finalization proposed at the end of theoretical research concerns formation of a unified
concept of premises of Romanian law modernization, as a fundamental concept of the
effectuation of modernization of Romanian state and law through the reformation conducted by
the ruler Al. I. Cuza. From the chosen point of view, the research and multidimensional analysis
of the subject: the establishing of connections between the demands and principles of
modernization of Romanian law, included in the programs of the most radical revolutionary
moments in the Romanian countries, the revolution of Tudor Vladimirescu in 1821; revolution in
1848 and the Unifying Act of the two principalities, Moldova and Ţara Românească, from 1859,
we have tried to sharpen the scale of the Romanian law evolution and modernization from the 1st
half of XIX century till the formation of modern law.
Every research in a certain sphere of life is started with a certain way of thinking. So much
is the case, using a complex of methods – general as well as special ones, we have modeled a
program of research and implied results of the investigation.
The methodological and theoretical fundament of the research is formed by the works of
historians and theoreticians of law, local and foreign as well, with a predominating accent on the
principal aspects of constitution and development of state and law in the Western Europe, the
cradle of civilization in the old continent and the main historical support of the formation of
modern systems of law.
The methodological and technical basis, formed by various methods of analysis, marks a
complex character of the investigation and, as we consider, facilitates the process of illumination
of unknown regions of the phenomena being studied.
The scientific innovation of this dissertation resides in contribution brought by the
realization of a complex study, in Romania, about the establishment of the basis of modern
Romanian law.
From this point of view, continuing the efforts of legal thinkers, philosophers, sociologists,
and going outside of the existing formulations of the concept of modernization of Romanian
state and law in the researched period, this work is a first attempt to thoroughly analyze taking in
consideration all the projects of reform and those reforms which were realized by progressive
forces and political elite to ensure a legal frame for the evolution in all spheres of activity in the
transition period from the medieval to modern.

22
 Cuvinte-cheie: modernizare, reformă, reorganizare, independenţă, regim turco-fanariot;
dominaţie fanariotă; putere protectoare; putere suzerană, dominaţie habsburgică;izvoare de drept,
cutumă; ,,prava”; ,,zakon”; legea ţării; obiceiul pământului; ,,lex olahorum”; act osăbit,
„,aşezământ”;, legiuire;legiuitor,evoluţia dreptului,dreptul de proprietate, condică; cod;
liberalizare, unire, stat de drept, stat modern, sistem de drept, ramură de drept, reglementare
juridică, normă juridică, tehnică juridică, legalitate, faliment; drepturile persoanelor; ,,fapte
criminaliceşti”; convenţie, autonomie, adunare;obşteasca adunare, adunări de stări, divan;
parlament, monarhie constituţională,separarea puterilor, unitate naţională,unificare.

Ключевые слова диссертации: модернизация, либерализация, реформа,

реорганизация , независимость, турецко-фанариотский режим, фанариотское господство,
иностранное господство,источник права, обычай, право, закон, закон земли, общинный
совет, органический регламент, господарский диван, кодекс, законник, кодификация,
законодатель, эволюция права, право собственности, правда, правовое государство,
система права, отрасль права, правовое регулирование, норма права, юридическая
техника, законность, юридический статус личности, автономия, собрание,сословное
cобрание, парламент, конституционная монархия , разделение властей, национальное
единство,унификация.
.
The key words: modernization, liberalization, reform, reorganization, independence, the
Ottoman-Phanariote regime, Phanariote ruling, foreign ruling, source of law, usage, law, legal
act, law of the land, common council, organic directive, hospodar’s divan, code, man of law,
codification, legislator, evolution of law, law of property, truth, legal state, system of law, branch
of law, legal regulation, legal norm, juridical techniques, legality, legal statute of a person,
autonomy, assembly, estate assembly, parliament, constitutional monarchy, separation of
powers, national unity, unification.

23