P. 1
O Istorie Glorioasa_Alexandra Tomita_final

O Istorie Glorioasa_Alexandra Tomita_final

|Views: 306|Likes:
Published by Dana Liciu

More info:

Published by: Dana Liciu on Dec 06, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/10/2014

pdf

text

original

Sections

© 2007 by Editura Polirom

www.cartearomaneasca.ro Editura CARTEA ROMÂNEASC| Bucure[ti, Calea Victoriei, nr. 115, sector 1 Descrierea CIP a Bibliotecii Na]ionale a României : TOMI}|, ALEXANDRA O istorie „glorioas\” / Alexandra Tomi]\. – Bucure[ti : Cartea Româneasc\, 2007 ISBN : 978-973-23-1921-5 821.135.1-94 Printed in ROMANIA

CARTEA ROMÂNEASCÃ 2007

ALEXANDRA TOMI}| s-a n\scut în Constan]a, la 1 septembrie 1974. A absolvit Facultatea de Studii Europene a Universit\]ii „Babe[-Bolyai” din Cluj-Napoca (1999). {i-a continuat studiile la U.B.B., Facultatea de Psihologie [i {tiin]e ale Educa]iei, sec]ia Psihologie (2002-2005). A absolvit la U.B.B. Masteratul de Studii Europene Comparate al Facult\]ii de Studii Europene (2006). A lucrat ca profesoar\ în înv\]\mîntul secundar (1999-2001). Experien]\ de munc\ în sectorul privat (din 2005). Diverse premii de studii: la Conferin]a Na]ional\ a Studen]ilor Europeni[ti (1996); la Simpozionul Asocia]iei Studen]ilor Europeni[ti (1998); la Conferin]a Na]ional\ a Asocia]iei Studen]ilor Psihologi din România (2004) etc. A publicat poezie în revistele Tribuna [i Steaua din Cluj-Napoca (1996). Colabor\ri la revistele Altfel (1998-1999) [i Verso (2006-2007).

Dedic aceast\ carte memoriei tat\lui meu, care nu m\ p\r\se[te.

O istorie „glorioas\”

1. Argument
Nu ne putem desp\r]i de o ideologie împov\r\toare ignorînd-o, ci doar scrutînd-o cu luciditate. Lucian Boia

Tema abordat\ în lucrarea de fa]\ este cea a protocronismului românesc. Ea ar putea p\rea nesemnificativ\ celor care consider\ c\, în judecarea [i condamnarea comunismului, trebuie s\ se aib\ în vedere mai ales consecin]ele sale concrete, cuantificabile (num\rul victimelor politice decedate în închisori sau deportate, num\rul satelor [i al bisericilor rase la p\mînt de alonja arhitectonic\ ceau[ist\ [.a.m.d.). Ceea ce ne-a interesat, în primul rînd, a fost s\ relev\m cum, penetrînd cultura, politicul a reu[it s\ deturneze [i s\ altereze sensul [i valorile acesteia. Oricum, interesul constant fa]\ de studierea comunismului din România confer\ o cert\ not\ de actualitate lucr\rii noastre. Protocronismul românesc a suscitat interesul cercet\toarei Katherine Verdery, din SUA, care, în cartea Compromis [i rezisten]\. Cultura român\ sub Ceau[escu (traducerea româneasc\, Humanitas, 1994), a dedicat un amplu capitol acestui fenomen. Abordarea amintit\, de[i disec\ profesionist problema [i ofer\ numeroase sugestii fertile [i explica]ii plauzibile ori dificil de contrazis, nu satisface sub
7

Alexandra Tomi]\

aspectul descrierii detaliate a fenomenului protocronist (evolu]ia conceptului, „preistoria” lui, exemple de „protocronii” [.a.m.d.). Bineîn]eles, miza cercet\toarei americane a fost alta, iar cartea citat\ r\mîne o referin]\ în domeniu, dup\ cum [i nou\ ne-a oferit un punct de plecare, inclusiv în ce prive[te sursele bibliografice. A[adar, pîn\ în momentul de fa]\, nu exist\ ceea ce s-ar putea numi „o abordare sintetic\” a protocronismului românesc, care s\ ofere, pe lîng\ defini]ii opera]ionale ale conceptului, [i alte informa]ii factuale celor interesa]i. Pentru aceasta, am introdus numeroase citate care s\ ne sus]in\ observa]iile [i, din multitudinea episoadelor litigioase provocate de dezbaterile în jurul protocronismului, le-am detaliat pe acelea care ni s-au p\rut semnificative. Am dorit s\ ob]inem o cartografiere a fenomenului. Demersul pe care l-am ales este un prim pas în aceast\ direc]ie, avînd caracter sintetic [i fiind subsumabil cercet\rilor de istoria ideilor. Ne deosebim astfel de Katherine Verdery, a c\rei abordare este de natur\ analitic\ [i urmeaz\ un parcurs sociologic-antropologic. Pe de alt\ parte, lucr\rile recente [i relativ recente ale lui Lucian Boia asupra mitologiei comunismului au abordat protocronismul exclusiv ca experien]\ a Uniunii Sovietice staliniste. Observa]iile oferite de Lucian Boia [i colaboratorii s\i în aceste lucr\ri ne-au fost îns\ foarte utile în parcurgerea [i sistematizarea bibliografiei cu privire la protocronismul românesc. Cu dou\ mize dificile – furnizarea de informa]ii factuale [i descifrarea înc\rc\turii mitologice comuniste din retorica protocronist\ – am scris cartea de fa]\. Ea se adreseaz\ atît cititorului mediu, interesat s\ afle mai multe despre perioada respectiv\, cît [i acelora pentru care indigenismul este semnificativ [i familiar inclusiv ca experien]\ biografic-profesional\. Structura lucr\rii reflect\ demersul metodologic pentru care am optat. Capitolul „Protocronism românesc sau tera8

O istorie „glorioas\”

pie prin mit” deschide discu]ia asupra na]ionalismului ceau[ist (protocronismul fiind unul dintre avatarurile acestuia, poate cel mai inedit) din perspectiva mitologiei comunismului. Ipoteza pe care o avans\m în acest capitol este c\ protocronismul românesc poate fi privit ca un efort al na]ional-comunismului de a valorifica maximal o constela]ie (cluster) de mituri de produc]ie proprie, pentru a compensa ieftin [i eficient lipsurile devenite endemice [i criza societal\ (Boia, 1998). Tot aici schi]\m contextul de apari]ie a protocronismului, încercînd s\ relev\m condi]iile care au ac]ionat ca un catalizator pentru geneza sa. Fructific\m, de asemenea, sugestiile oferite de Boia (1997, 1999, 2005), Boia & colaboratorii (1998), încercînd s\ identific\m structurile mitologice preluate, dezvoltate [i vehiculate de adep]ii autohtonismului. Reflectînd la „Cariera spectaculoas\ a unui concept,” ne propunem s\ atingem trei obiective : definirea conceptului de „protocronism” ; prezentarea sumar\ a „actorilor” identificabili pe scena indigenismului (urmînd ca descrierea acestora [i a confrunt\rilor dintre adep]i [i opozan]i s\ fie reluat\ în detaliu, ulterior, în capitolul „O idee beligerant\”) ; descrierea caracteristicilor neao[ismului „matur”, în faz\ doctrinar\ : instrumentar metodologic [i aparat conceptual/terminologic, program de ac]iune, canale de diseminare a ideilor, publicul-]int\, chiar [i „codul deontologic” rezultat prin prescrierea unor norme de comportament pentru adep]i, respectiv generarea unei adev\rate „ebuli]ii” intelectuale (e.g., lansarea diverselor variante la protocronism). Pentru acest din urm\ scop, pornim de la observa]ia c\ autohtonismul a avut parte de o carier\ spectaculoas\ [i neprev\zut\ de nici una dintre p\r]ile implicate ; astfel, contextul politic [i economic din România anilor ’80, sprijinul tacit de care s-au bucurat agen]ii ideologici din partea partidului comunist, mizele confrunt\rilor
9

Alexandra Tomi]\

[i rafinarea continu\ a argumenta]iei indigeniste ca replic\ la atacurile opozan]ilor (Verdery, 1994) au concurat la dospirea artificial\ a unei idei care, în alte împrejur\ri, ar fi fost cel mult ignorat\, dac\ nu luat\ în derîdere. Protocronismul – desigur, f\r\ a fi fost cunoscut sub aceast\ denumire – a ap\rut de fapt în Uniunea Sovietic\ stalinist\ (Boia, 1998 ; id., 2005), cu finalit\]i similare autohtonismului românesc. Preocup\rile de acest gen au existat [i în România, înainte sau la pu]in timp dup\ instalarea regimului comunist, conturînd „Preistoria ideii de protocronism”. „O istorie glorioas\” este capitolul rezervat prezent\rii colec]iei propriu-zise de „protocronii”. Bineîn]eles, seria r\mîne deschis\. Pentru a ar\ta propor]iile piretice atinse la un moment dat de discursul neao[ist, am inclus în aceast\ parte [i cîteva exemple din ceea ce am numit „exotisme” sau „derapaje”. Ridicolul unora dintre afirma]iile protocroniste este atît de evident, încît chiar unii dintre sus]in\torii conceptului lansat de Edgar Papu au criticat „exager\rile” confra]ilor. Protocronismul pare s\ fi fost „O idee beligerant\”, ai c\rei adep]i [i adversari s-au angajat într-un r\zboi ce a scindat lumea cultural\ româneasc\. Taberele au fost inegale, [i nu rareori, armele [i tehnicile de lupt\ au ilustrat principiul à la guerre comme à la guerre, mai degrab\ decît civilitatea disputelor intelectuale. Am ales inten]ionat aceast\ terminologie avînd conota]ii belicoase, pentru bunul motiv c\ ea a fost utilizat\ explicit mai ales de indigeni[ti. Iat\, probabil un efect al atmosferei de a[a-zis\ lupt\ [i vigilen]\ revolu]ionar\ pe care regimul comunist a men]inut-o pîn\ în ultimele sale clipe. „Mizele protocronismului” dezv\luie ra]iunile – invocate, dar [i ascunse/reale – care au pus în mi[care întregul mecanism. De[i mai pu]in evident din titulatur\, se face referire aici [i la cei care nu s-au ar\tat dispu[i la
10

O istorie „glorioas\”

compromisuri cu regimul comunist (ceea ce, în contextul lucr\rii de fa]\, ar putea constitui „mizele antiprotocronismului”). De un real folos în conceperea acestui capitol ne-au fost observa]iile formulate de Katherine Verdery (1994), precum [i interven]iile lucide [i energice ale Monic\i Lovinescu la Europa liber\, tip\rite în anii ’90. „Ecouri postdecembriste” este partea care se ocup\ de prelungirile protocronismului dup\ 1989. Se mai poate vorbi despre aceast\ maladie în cultura român\ dup\ c\derea regimului comunist ? Dac\ da, care (mai) sînt sus]in\torii ei [i ce mize au r\mas în joc ? În „Epilog” ne-am propus o trecere în revist\ a traseelor profesional-culturale pe care le-au parcurs dup\ 1989 cei mai vizibili sus]in\tori ai protocronismului. Am conceput prima parte a acestui capitol ca pe o „schi]\ de biografie” postdecembrist\ pentru fiecare dintre ei. F\r\ a fi invitat la reflec]ii patetice asupra „confisc\rii revolu]iei”, inclusiv în cultur\, cititorul va avea totu[i la dispozi]ie cîteva exemple de protocroni[ti a c\ror carier\, aproape f\r\ excep]ie, a atins apogeul dup\ c\derea dictaturii. A doua parte a capitolului întrege[te cercetarea noastr\ prin unele concluzii care fixeaz\ cele mai importante aspecte ale protocronismului, a[a cum le-am identificat pe parcurs.

11

Alexandra Tomi]\

2. Protocronism românesc sau terapie prin mit
Pentru a deschide discu]ia noastr\, credem c\ este necesar\ o prim\ opera]ionalizare a conceptului de protocronism, urmînd ca în capitolul al doilea, „Cariera spectaculoas\ a unui concept”, s\ oferim mai multe defini]ii, prelevate din diverse surse bibliografice, în scopul construirii unei imagini unitare – nu [i uniforme – a fenomenului luat în studiu. Prin urmare, defini]ia „de lucru” pe care o prefer\m deocamdat\ este cea utilizat\ de Katherine Verdery : „idee [care] îi încuraja pe criticii [i pe istoricii literari s\ caute evolu]ii în cultura român\ care anticipaser\ evenimentele din culturile mai bine r\spîndite ale Europei Occidentale (deci proto-chronos : primul în timp)” (Verdery, 1994 : 152). Capitolele „Preistoria ideii de protocronism” [i „O istorie glorioas\” ale lucr\rii noastre vor aduce o nuan]are a accep]iunii termenului, ar\tînd c\ exemplele de protocronii nu au venit doar din zona literaturii. Motiv\m alegerea acestei defini]ii prin faptul c\ ni s-a p\rut neutr\ [i clar\ în compara]ie cu celelalte furnizate de bibliografie [i care au fost generate de cei care au sus]inut sau au respins protocronismul. În prelungirea ei [i tot sub rezerva detalierii ulterioare, vom numi participan]ii la dezbaterile pe acest subiect „protocroni[ti” (cu variantele : „indigeni[ti”, „autohtoni[ti”, „neao[i[ti”, „partizani/adep]i/sus]in\tori ai noii metode critice”, „partizani/ adep]i/sus]in\tori ai noii perspective culturale”), respectiv
12

O istorie „glorioas\”

„antiprotocroni[ti”, iar „protocroniile” vor desemna exemple de pionierate identificate în diverse domenii. În leg\tur\ cu aceste etichete, s\ observ\m un am\nunt interesant : în momentul în care a întreprins analiza fenomenului, Katherine Verdery considera c\ termenul de „protocronist” i s-a p\rut a fi cel mai neutru, în compara]ie cu celelalte etichete vehiculate în dezbaterea din jurul protocronismului (Verdery, 1994 : 157). Între timp îns\, cuvîntul respectiv a acumulat conota]ii depreciative, ajungînd s\ fie echivalat cu „na]ionalist” sau chiar „ceau[ist” (vezi infra, capitolul „Ecouri postdecembriste”). Abordarea protocronismului românesc din perspectiva istoriei ideilor este un demers cu mari [anse de a deveni comprehensibil [i substan]ial dac\ se face via imaginar colectiv, i.e. mitologie comunist\. Argumentele demersului de acest tip sînt prezentate foarte conving\tor de Lucian Boia (1997, 1998, 2005), de aceea consider\m potrivit s\ le relu\m aici, succint. Apropiindu-ne de experimentul comunist „din perspectiva [i cu mijloacele imaginarului”, vom constata c\ acesta „nu a fost o simpl\ alc\tuire socio-politic\”, ci mai ales „o viziune specific\ despre lume, despre istorie, despre destinul omului, despre viitor”, cumulînd, a[adar, toate caracteristicile unei mitologii reificate, „care a ac]ionat brutal asupra societ\]ii reale, impunîndu-i structuri [i direc]ii cu totul inedite (Boia, 1998 : 5). Ca orice „alc\tuire” ideatic\ subsumabil\ viziunii comuniste despre lume (a[adar, apar]inînd ideologiei), indigenismul, mai ales în faza sa „matur\”, doctrinar\, a exploatat intens imaginarul colectiv. Totu[i, nu consider\m c\ protocronismul este un mit în sine, în sensul miturilor comuniste identificate [i analizate de Boia (1995, 1997, 1998, 2005), ci mai degrab\ o constela]ie (cluster) de motive [i structuri mitologice, produse/încurajate s\ se produc\ de c\tre propaganda comunist\. Credem c\, prin natura sa, conceptul lansat de Edgar Papu intr\ în a[a-numita categorie a
13

Alexandra Tomi]\

„miturilor istorice”, întrunind caracteristicile acestora : este puternic integrator [i simplificator, introducînd în istorie un principiu de ordine [i con]inînd un sistem de interpretare, un cod etic (prescrip]ii comportamentale) [i o asump]ie central\ – comunismul materializeaz\ hic et nunc [i speran]ele, [i idealurile omenirii sau, într-o alt\ formulare, adev\rul reificat ca principiu c\l\uzitor al societ\]ii (Boia, 1997 : 8). Pe de alt\ parte, este evident c\ protocronismul românesc satisface dou\ n\zuin]e majore ale comunismului : transformismul [i voluntarismul1. Transformarea din temelii a lumii [i mobilizarea general\ pentru împlinirea idealurilor comuniste presupuneau, în mod legitim, exploatarea trecutului, pentru a g\si precedente care demonstrau c\ „omenirea î[i putea for]a destinul [i putea învinge iner]ia istoriei (contrar, de fapt, principiilor teoriei marxiste !)” (Boia, 2005 : 101). Dincolo de inerentul s\u caracter „paseist”, ce ]intea s\ releve înr\d\cinarea istoric\ a proiectelor comuniste, indigenismul românesc a dobîndit, inevitabil, [i o anume înc\rc\tur\ „futurologic\”, de asumare titanic\ a viitorului omenirii. Astfel a fost posibil\ apari]ia a ceea ce s-ar numi „finalit\]i ultime” (soteriologia [i misionarismul cultural) ale protocronismului, pe care le vom analiza în detaliu în capitolul Cariera spectaculoas\ a unui concept. Istoricul Alexandru Zub ne faciliteaz\ în]elegerea modului în care func]ioneaz\ mecanismul de exploatare a imaginarului colectiv de c\tre miturile istorice (implicit de c\tre protocronism) : „muta]iile radicale în sfera puterii” au ca epifenomen intensificarea mitogenezei, cu beneficii pentru putere, care astfel se legitimeaz\, dar [i pentru
1. Transformismul [i voluntarismul sînt dou\ concepte-cheie din culisele ideologiei comuniste ; ele au fost descrise în detaliu de Lucian Boia (2005 : 100 sqq.). 14

O istorie „glorioas\”

comunitate, care se ap\r\, la rîndul ei, de „agresiunile puterii” (Zub, în Boia, 1998 : 85). Comunismul românesc a avut [i el o istorie fr\mîntat\, pe care cercet\torii au împ\r]it-o în trei perioade : etapa sovietiz\rii (1948-1960) ; anii destinderii ideologice (1960-1974) ; perioada cultului personalit\]ii [i a socialismului dinastic, între 1974 [i 1989 (Dr\gu[anu, în Boia, 1998 : 100). Fiecare dintre aceste perioade a secretat propria sa ideologie, subsumabil\, desigur, conceptului de marxism-leninism, îns\ completat\ cu un set propriu de norme, cli[ee, interdic]ii, terminologii [i, evident, cu o emisie mitologizant\ proprie. Dup\ cum se remarca, „substan]a mitului este dependent\ de priorit\]ile ideologice ale momentului” (ibid., 102).

Istoria [i „sufletul na]ional”
Preocup\rile autohtoniste din România nu au început o dat\ cu era Ceau[escu, îns\ anul de na[tere al conceptului de protocronism a fost 19742, a[adar, la trei ani dup\ Tezele din iulie3 – piatr\ de hotar de la care regimul
2. Paternitatea denumirii îi apar]ine lui Edgar Papu (1974 : 8). Comparatistul era cunoscut pentru preocup\rile sale literare de natur\ protocronist\ (vezi infra, capitolul Cariera spectaculoas\ a unui concept). Contribu]iile respective, la fel ca „protocroniile” române[ti semnalate [i de al]ii, înaintea lui Papu, în literatur\ sau [tiin]\, ar fi trecut probabil neobservate în lipsa fermentului politic ce a stimulat apari]ia [i dezvoltarea indigenismului. De altfel, Verdery (1994 : 61) citeaz\ o surs\ din redac]ia revistei Secolul 20, conform c\reia lui Papu i s-a comandat scrierea articolului din iulie 1974, care avea s\ devin\ certificatul de na[tere al conceptului de protocronism. 3. Katherine Verdery (1994 : 79-81) arat\ c\ cele dou\ discursuri ale lui Nicolae Ceau[escu din 6 [i 9 iulie 1971, cunoscute 15

Alexandra Tomi]\

ceau[ist a f\cut virajul spre na]ionalism [i cultul personalit\]ii. Aceasta a însemnat neostalinizarea ]\rii, abandonarea tendin]ei spre reformism moderat [i reimpunerea strategiilor ideologice de control, în condi]iile pauperiz\rii [i atomiz\rii sociale tot mai accentuate4 . Inspirat de viziulterior drept Tezele din iulie, au marcat debutul na]ional-comunismului în România. Comentînd pe marginea studiului întreprins de cercet\toarea american\, Mircea Martin introduce cîteva nuan]e interesante, care sus]in ideea unei evolu]ii discontinue a discursului despre na]iune în România dintre anii 1964 [i 1989 (perspectiv\ diferit\ de cea a lui K. Verdery). „[U]na este ideea na]ional\ din 1964 [i alta este ea în 1980 – în practica ideologic\ a PCR, bineîn]eles. […] În 1964, cînd (pe atunci) PMR lansa Declara]ia de independen]\ din aprilie, era un partid puternic, iar discursul na]ional n-a fost adoptat din sl\biciune, ci pentru a cî[tiga o baz\ de mas\ [i o sus]inere intelectual\ în condi]iile delimit\rii de politica colonialist\ a Moscovei. Respectivul moment nu poate fi nici 1971, cînd avea loc o dezicere clar\ de na]ionalism [i o reinstaurare a unei ideologii marxist-leniniste ferme [i chiar ortodoxe în cultur\ în primul rînd, acolo de unde nu disp\ruse, dar se deschisese, devenise mai tolerant\, se «umanizase». Aceast\ deschidere este acum calificat\ drept „ploconire” în fa]a ideologiei burgheze [i a Occidentului [i contracarat\ printr-un «spirit militant puternic». […] În anii ’60, noi n-am sim]it ideea na]ional\ ca pe o ideologie, dimpotriv\, ca pe o non-ideologie (dac\ nu cumva ca pe o contra-ideologie), oricum, ca pe o eliberare de sub povara ideologiei terorist-comuniste. În anii ’80, ideea na]ional\ s-a transformat în ideologie, în sensul c\ a fost aservit\ unei politici oficiale, pe de-o parte, iar pe de alt\ parte, a devenit na]ionalism în teoria [i practica acelei grup\ri care f\cea jocul puterii. Dar, nici atunci, acest discurs, de[i oficializat, n-a fost singurul. Chiar dac\ în forme mai pu]in vizibile, adic\ rareori publicistice, au fost exprimate [i puncte de vedere diferite (opuse chiar, uneori !) în leg\tur\ cu tematica na]ional\. […] Introducerea în discursul comunist al anilor ’60 din România a ideii na]ionale a avut drept 16

O istorie „glorioas\”

tele în China [i Coreea de Nord, Nicolae Ceau[escu a tras semnalul „revolu]iei culturale”. El le-a cerut imperios intelectualilor s\ pun\ um\rul la „ridicarea continu\ a rolului conduc\tor al partidului”, la „ridicarea nivelului combativit\]ii revolu]ionare [i a spiritului militant, partinic […] împotriva influen]elor ideologiei burgheze, a mentalit\]ilor
urmare o reform\ în plan cultural. O reform\ imediat\, dar [i îndep\rtat\, c\ci, în ciuda voin]ei politice exprimate clar [i autoritar de Ceau[escu în 1971, ea a continuat (mai bine zis, s-a prelungit statu-quo-ul) [i dup\ aceea, [i nici efortul concertat al unor factori ideologici, politici [i mai ales economici din anii ’80 n-a reu[it s\ o blocheze total. Oricum, revolu]ia cultural\ de inspira]ie maoist\ n-a izbutit s\ înlocuiasc\ aceast\ reform\.” (Martin, 2002d) 4. Lucian Boia plaseaz\ momentul de apari]ie a na]ional-comunismului românesc în aprilie 1964, cînd, prin Declara]ia P.M.R., „comunismul românesc p\r\sea «interna]ionalismul», sub care se ascundea de fapt «antina]ionalismul», optînd pentru na]ionalism. O întoarcere, cel pu]in în ce prive[te discursul, de o sut\ optzeci de grade” (Boia, 1997 : 69). Dan Zamfirescu, pretinzînd c\ a avut acces la informa]ii de culise, devanseaz\ cu un an (mai-iunie 1963) producerea rupturii dintre Bucure[ti [i Moscova. El evoc\ un episod inedit, în care „personalit\]i ale vie]ii [tiin]ifice [i culturale […] au fost convocate de Gh. Gheorghiu-Dej spre a li se înf\]i[a situa]ia intervenit\ între cele dou\ capitale [i faptul c\ steagul d\ruit de Hru[ciov spre amintirea «regimului sovietic ce eliberase Bucure[tiul» îi fusese returnat cu explica]ia c\ Bucure[tiul se eliberase prin insurec]ia de la 23 august, nu fusese eliberat de armata ro[ie !” (Zamfirescu, 2003 : 110, vol. I). Dan Zamfirescu afirm\ c\ ar de]ine informa]ia respectiv\ înc\ din 1963, de la un bun prieten, al c\rui tat\ (Theodor Firic\) se aflase în grupul chemat la Gheorghiu-Dej. Totu[i, pare cam greu de crezut c\ un demnitar comunist ar fi împ\rt\[it atît de imprudent familiei secrete de stat, cu riscul ca acestea s\ fie colportate în cercuri tot mai largi ; este mai probabil ca autorul amintit s\ fi avut informa]ia din alte surse. 17

Alexandra Tomi]\

retrograde”, s\ combat\ viguros „manifest\rile de cosmopolitism” [i „diferitele mode artistice împrumutate din lumea capitalist\” (citate preluate din Martin, 2002a). E[ecurile economice [i sociale ale regimului au declan[at un nou tip de mitogenez\, conform unui mecanism simplu : „o societate marcat\ de dezechilibre [i frustr\ri, blocat\ în evolu]ia ei, în[elat\ în a[tept\rile ei, va genera f\r\ încetare fantasme compensatoare” (Boia, 1998 : 218). Discursul na]ionalist adoptat de regim a fost o strategie de manipulare deopotriv\ eficient\ [i pu]in costisitoare. {i, cum viitorul p\rea temporar compromis, iar propaganda [tia deja cum s\ reajusteze periodic istoria, în func]ie de necesit\]i, discursul na]ionalist a recuperat rapid dou\ teme majore : trecutul [i valorile autohtone5 . Istoria eroic\ [i valorile na]ionale au fost tot mai mult invocate [i hiperbolizate. Astfel, „chiar o societate pu]in evoluat\ putea s\ contribuie prin evenimente cruciale la destinul lumii sau s\ produc\ o pleiad\ de personalit\]i de prim\ valoare” (Boia, 2005 : 103). Uzînd de aceast\ diversiune [i punînd în circula]ie mituri relativ noi, regimul ceau[ist a încercat s\-[i valideze statutul de continuator legitim al trecutului glorios [i ap\r\tor suprem al valorilor na]ionale. De altfel, se [tie c\ nu a fost unicul regim comunist care s-a legitimat prin apelul insistent la paseism [i autohtonism. Stindardul na]ionalismului agresiv a fost arborat [i de regimurile comuniste din China, Albania, Coreea de Nord, „campioana absolut\” r\mînînd îns\ U.R.S.S. (Boia, 1997 : 69). Lucian Boia a analizat în lucr\ri succesive (1995, 1997, 1998, 1999, 2005) „bateria” de mituri recognoscibile în
5. Raoul Girardet (2003 : 32) identific\ patru teme predilecte ale na]ionalismului ideologic : suveranitatea, unitatea, istoria unei na]iuni, preten]ia la universalitate. Cum vom vedea, aceste nuclee tematice au fost dezvoltate [i în retorica na]ionalist\ de la noi. 18

O istorie „glorioas\”

ideologia na]ional-comunismului românesc [i a celui sovietic ; nu le relu\m aici, pentru c\ evocarea lor nu ]ine strict de obiectul lucr\rii noastre. Din p\cate, bibliografia nu ofer\ prea multe indicii despre existen]a unui fenomen similar protocronismului în alte ]\ri din fostul bloc sovietic, în care na]ionalismul a devenit „solu]ia local\” de ie[ire din fund\tura ideologic\ a marxism-leninismului6 . Iat\ dou\ exemple mai apropiate de experien]a autohton\ a exalt\rii pionieratelor culturale. Gheorghe Firca furnizeaz\ cîteva idei privind o abordare cu vagi accente „protocroniste” a intelectualilor din Bulgaria comunist\, potrivit c\rora „orice fenomen cultural medieval românesc trebuia privit ca o prelungire sud-slav\ asupra nordului latin, ca un reflex al predomin\rii (m\car prin cultul ortodox [i prin actele cancelariilor domne[ti) limbii medio-bulgare” (Firca, 2006). Ad\ug\m cîteva informa]ii foarte interesante [i înc\ pu]in cunoscute, oferite de domnul Gaál Áron, poet [i traduc\tor din Ungaria (Gyula), cu privire la ceea ce s-ar putea numi un „protocronism maghiar”. Conceptul ca atare nu a existat
6. Enciclopedia on-line Wikipedia ofer\ cîteva echivalente interesante ale protocronismului românesc, generate, ca [i acesta, de na]ionalismul în care au e[uat, inevitabil, regimurile totalitare contemporane : „Dictatorul comunist albanez Enver Hodja a sprijinit teoria lui Zacharia Mayani conform c\reia albanezii [i limba lor s-ar origina în anticele civiliza]ii etrusc\ [i pelasg\. Dictatorul comunist bulgar Todor Jivkov a sus]inut teoria dup\ care ar exista leg\turi evidente între bulgari [i traci. Fiica acestuia, Liudmila Jivkova, a creat Institutul de Tracologie în cadrul Academiei Bulgare de {tiin]e. Dictatorul irakian Saddam Hussein a apelat frecvent la imaginile [i retorica ce afirmau c\ exist\ o rela]ie direct\ între Irakul zilelor noastre [i anticele Sumer sau Babilon. {ahul iranian Mohammad Reza Pahlavi a încercat s\ impun\ o identitate na]ional\ prin apelul insistent la diferitele etape ale Imperiului Persan, cu referire special\ la dinastia Ahamenizilor” (Wikipedia, 2006). 19

Alexandra Tomi]\

(s\ ne amintim c\ patentul denumirii este românesc !), îns\ propaganda comunist\ din Ungaria anilor ’50 (pîn\ la revolu]ia din 1956) a încercat de asemenea s\ acrediteze ideea de anterioritate (implicit, superioritate) a culturii maghiare. Finalit\]ile erau similare celor asumate de autohtoni[tii din România na]ional-comunist\. Aceste eforturi au luat forme bizare, dac\ nu hazlii. De pild\, pornind de la cuvîntul kocsi (ma[in\, autovehicul), pe care l-au descompus în Kocs (numele unei localit\]i din Ungaria) [i sufixul i (care înseamn\ „provenit din”), simili-protocroni[tii maghiari au sus]inut c\ ma[ina a fost inventat\ de unguri. Unele voci au afirmat c\ toate celebrit\]ile hollywoodiene ale epocii erau de origine maghiar\ – opinie întemeiat\ pe existen]a real\ a cîtorva actori americani originari din Ungaria. Asemenea excese, între care se înscrie [i amintita „protocronie” cu iz monden, i-au f\cut pe al]ii („antiprotocroni[ti” !) s\ constate, ironic, c\ pîn\ [i Dumnezeu este ungur (Gaál Áron, comunicare personal\ în data de 7 octombrie 2006). Spre deosebire de protocronismul românesc din deceniile opt-nou\, încerc\rile asem\n\toare din ]ara vecin\ au fost sporadice [i nu au degenerat într-un program cultural aservit Puterii, revolu]ia din 1956 [i evenimentele ulterioare descurajînd tentative de acest fel.

O alegorie
Care erau îns\ „structurile mitologice” lansate în cultur\ ([i) de propaganda comunist\ din România ? În afar\ de miturile specifice comunismului interna]ionalist, regimul lui Nicolae Ceau[escu a recuperat [i dezvoltat o serie de mituri [i structuri mitologice na]ionale, care se bucuraser\ de oarecare carier\ în secolul al XIX-lea [i prima jum\tate a secolului al XX-lea. Protocronismul a preluat ori s-a sprijinit pe aceast\ mitologie preexistent\, c\reia
20

O istorie „glorioas\”

i-a ad\ugat alte cîteva cli[ee sau accente proprii (de exemplu, pseudofilia]iile autohtoniste). Semnal\m preeminen]a preocup\rilor neao[iste în literatura [i critica literar\ româneasc\, comparativ cu alte domenii, aceasta fiind una dintre tr\s\turile care îl diferen]iaz\ de protocronismul sovietic. De[i referin]ele indigeniste sînt numeroase pentru istorie, [tiin]\ [i tehnic\, muzic\, arte plastice (vezi capitolele „Preistoria ideii de protocronism” [i „O istorie glorioas\”), „b\t\lia” dintre adep]ii noii metode [i oponen]ii lor s-a purtat mai cu seam\ pe cîmpul literaturii. Verdery explic\ aceasta prin faptul c\ „[literatura protocronist\] împrumuta autoritate cultural\ sferei politice, oferind conducerii partidului aparen]a unui sprijin din partea înv\]\mîntului [i culturii [i ob]inea pentru produc\torii ei (scriitorii) [i poli]i[tii ei (criticii) o însemnat\ influen]\ politic\” (Verdery, 1994 : 195). Se pare c\ literatura este [i domeniul celor mai mari acumul\ri simbolice (în compara]ie cu filosofia sau sociologia, de exemplu), pentru c\ indigenizeaz\ cu succes produc]iile culturale (Gheorghiu, 1987, apud Verdery, 1994 : 331, nota 19), încatenîndu-se natural cu geniul na]ional, specificitatea [i originalitatea culturii [i celelalte mitologeme. Complet\m aceste explica]ii cu observa]ia – deja comun\ – c\ regimurile comuniste, ca orice sistem totalitar, au încurajat logocra]ia, care a servit [i la edificarea cultului personalit\]ii. Virgil Ierunca (1994 : 220) constat\ c\ na]ional-comunismul românesc a dezvoltat metode ingenioase „de a tortura limbajul, spre a-l sili s\ nasc\ o irealitate aproape magic\”. În plus, nu putem ignora faptul c\ literatura are per excellentiam un caracter volatil [i un sistem axiologic propriu, intern, ceea ce face mereu discutabil\ grani]a dintre valoare („originalitate”, în]eleas\ aici ca „protocronie”) [i nonvaloare. Pentru facilitarea analizei noastre, am selectat zece sintagme-etichet\, ale c\ror con]inuturi se subsumeaz\
21

Alexandra Tomi]\

semnifica]iilor-pivot : trecutul patriei [i valorile autohtone. Acestea sînt : geniul na]ional ; specificitatea [i originalitatea ; maturitatea cultural\ ; continuitatea ; trecutul glorios ; organicitatea culturii ; aspira]ia [i dreptul la universalitate ; complexele de inferioritate nejustificate ; noua con[tiin]\ de sine a culturii române ; autonomia cultural\. Aceste sintagme sînt recurente în discursul na]ionalist oficial, dar [i în dezbaterile dintre protocroni[ti, respectiv dintre protocroni[ti [i opozan]ii acestora. Le vom descrie succint, ilustrîndu-le cu numeroase citate din autorii indigeni[ti. Am integrat cele zece sintagme într-o „nara]iune” compact\, cu minime comentarii explicative, pentru a evita o enumerare seac\ [i didactic\ a lor [i pentru a oferi o versiune concentrat\ a discursului indigenist, la care vom face referire [i în urm\toarele capitole. Credem c\ cele zece concepte nu pot fi considerate mituri în sine, ci mitologeme – motive mitice, structuri mai mult sau mai pu]in compacte [i modificabile – a c\ror prezen]\ este obligatorie pentru a coagula un capitol sau altul din retorica na]ionalist\ [i, implicit, din discursul autohtonist. Cu alte cuvinte, ele ar apar]ine categoriei de „cli[ee, repeti]ii, scheme invariabile prezente în sfera de manifestare [a mitului], cli[ee care […] au rolul [i func]ia lor valorificatoare, demonstrativ\, compunînd [i explicînd mitul în sine” ({erban, în Boia, 1998 : 135). Prezen]a substan]ial\ a acestor mitologeme în propaganda indigenist\ este un argument în favoarea ideii c\ protocronismul românesc – ca [i cel sovietic – a fost una dintre cele mai vizibile [i extinse întruchip\ri ale mitologiei na]ional-comuniste. Etichetele pe care le-am ales sînt sintagme-cheie cu un anumit con]inut ideatic subiacent. Între conceptul lansat de Edgar Papu [i aceste structuri mitologice exist\ o rela]ie de interdependen]\ dinamic\ : pe de o parte, pionieratele române[ti în diferite arii ale cunoa[terii umane (protocronismul) „probeaz\” geniul na]ional, maturitatea culturii
22

O istorie „glorioas\”

române[ti, dreptul [i aspira]ia românilor la universalitate etc. Pe de alt\ parte, existen]a acestor atribute intrinsece poporului român explic\ succesul explor\rilor în istoria culturii române, care multiplic\ permanent exemplele de precursori în diferite domenii. În consecin]\, discursul protcronist va cuprinde, ca repere obligatorii pentru participan]i, structuri mitologice, eviden]iind, din perspectiva mitologiei comuniste, ceea ce Virgil Ierunca a numit „asaltul de ideologeme triviale dat de activi[tii partidului comunist împotriva realului” (Ierunca, 1994 : 129). Este limpede c\ discursul protocronist a sprijinit propaganda în tentativele ei de mistificare profitabil\ a realit\]ii indigente din România acelei epoci. Mitologemele apar în retorica na]ionalist\ ca avînd un net caracter indigen, românesc. În nici unul dintre textele protocroniste (propriu-zise) pe care le-am parcurs nu am g\sit reflec]ii privind „organicitatea”, „maturitatea”, „universalitatea” sau m\car „complexele de inferioritate nejustificate” ale altei culturi, fie [i din aceea[i arie geografic\. Românii par s\ fie cumularzii unui num\r impresionant de însu[iri excep]ionale, de departe printre cele mai înzestrate popoare ale lumii – poate chiar cel mai înzestrat, [i în egal\ m\sur\ cel mai nedrept\]it, dup\ unele opinii mai exaltate. Func]iile principale ale acestui „exclusivism” proclamat de propaganda na]ional-comunist\ ([i, implicit, de protocronism, ca expresie specific\ a ei) sînt u[or de identificat, amintindu-le [i noi de-a lungul studiului nostru : accelerarea desprinderii (formale) de tutela ruseasc\ prin exacerbarea specificit\]ii na]ionale, înt\rirea cultului personalit\]ii prin promovarea imaginii lui Ceau[escu drept exponent genial al Na]iunii glorioase, tentative de a legitima regimul comunist prin construirea de filia]ii fictive, respectiv de a compensa eficient [i ieftin criza socio-economic\ tot mai adînc\ (vezi [i Verdery, 1994 : 153 sqq. ; Dr\gu[anu, în Boia, 1998 : 125 ; Boia, 1998 : 218 ; id., 2005 : 103). S\
23

Alexandra Tomi]\

urm\rim îns\, în rezumat, alegoria generat\ de discursul protocronist : Geniul na]ional „între]ine orgoliul creator, voin]a constructiv\ [i formativ\, confruntate cu vitregiile istoriei” (Rachieru, 1985 : 244). Acest mirabilis spiritus loci s-a conservat de-a lungul timpului [i, în pofida vitregiilor istoriei, s-a manifestat proteic [i plenar : „Condi]iile geo-politice nu ne-au putut împiedica geniul s\ se manifeste : dovada cea mai bun\ sînt operele, pîn\ nu de mult r\zle]e, tocmai de aceea cu atît mai edificatoare” (Secolul 20, 1976 : 12). În epoci de pace sau de r\zboi, du[manii sau prietenii au fost deopotriv\ impresiona]i de „vulcanica erup]ie a geniului românesc, propulsat de o extraordinar\ istorie” (Zamfirescu, 1977a : 162). Zonele de penumbr\ ale sufletului na]ional [i incertitudinile viitorului vor fi spulberate prin apelul la resursele fabuloase ale geniului colectiv : „Dot\rile lui [ale poporului român] sînt atît de mari, încît înghit [i anumite lipsuri (de organizare, o [ov\ial\ moral\), care prin puterile creatoare ale acestui popor pot fi învinse” (Papu, 1981, reluat în id., 2005 : 102). În compara]ie cu celelalte mitologeme din retorica na]ionalist\, geniul na]ional are un caracter axiomatic, p\rînd s\ genereze toate celelalte caracteristici ale „sufletului românesc”. El este mai mult decît un oarecare ingenium local, generat de anumite condi]ii geografice [i istorice [i avînd nenum\rate variante în alte p\r]i ale lumii. De altfel, expresia a avut o îndelungat\ carier\, ap\rînd inclusiv în publicistica eminescian\. Valoarea simbolic\ imens\ a respectivei sintagme o face dificil de prins într-o defini]ie. Poate de aceea protocroni[tii nu au g\sit de cuviin]\ s\ opera]ionalizeze locu]iunea pe care o foloseau atît de frecvent. Totu[i, Edgar Papu – intervievat de Ilie Purcaru în aprilie 1981 [i glosînd pe marginea rolului îndeplinit de România în „concertul universal al culturilor” – las\ s\ se întrevad\ o posibil\ semnifica]ie a geniului na]ional : „am
24

O istorie „glorioas\”

încredere în virtu]ile [i înzestr\rile excep]ionale ale poporului român” (Papu, 1981, reluat în id., 2005 : 102 ; subl. A.T.). Formulare vag\, dar cu atît mai oportun\ pentru cei dispu[i s\ exploateze sau m\car s\ invoce simbolistica „sentimentului na]ional”, [i din care reiese clar c\ semnifica]ia expresiei cu pricina dep\[ea accep]iunea comun\, etnicizant\, de „spirit al locului”. Genialitatea este o caracteristic\ evident\ a poporului român, îns\ specificul [i originalitatea româneasc\ sînt date [i de alte repere. Exist\ numeroase „constante spirituale române[ti” (Streinu, în Marcea, 1975 : 194), care alc\tuiesc un profil moral singular pe harta lumii : „fizionomia moral\ a poporului român se caracterizeaz\ prin urm\toarele note componente : precump\nirea ra]iunii ; ra]ionalism (lato sensu) ; realism ; sentiment viu al naturii ; melancolia doinei ; umor [i vivacitate ; sentiment na]ional adînc, dar sobru, înso]it de un spirit de larg\ toleran]\ ; putere remarcabil\ de absorb]ie ; spirit de m\sur\ [i de în]elegere concret\ a situa]iilor ; refuzul misticismului” (Joja, 1967, în Marcea, 1975 : 232-233). Rezultanta acestor elemente cumulate este o „formul\ etnic\ complex\” (Zamfirescu, 2002 : 91), închegat\ într-un spa]iu privilegiat, al conflictelor [i interferen]elor culturale, definind o cultur\ „ivit[\] prin conjunc]ia vitalismului dacic cu nevoia roman\ de claritate, o conjunc]ie a etosului [i logosului, apolinizînd fondul dionisiac” (Rachieru, 1985 : 5 sqq.) etc. Fire[te, o astfel de cultur\ va stîrni invidia altora, care fie o ignor\, fie se angajeaz\ într-un boicot cultural împotriva a tot ce este românesc (Anghel, în Ungheanu, 1985 : 463). În anii ’80 demagogia partinic\ introduce în circula]ie (sau, dup\ caz, retrage din repertoriul lexical oficial) sintagme [i idei care indic\ tendin]a de radicalizare a discursului despre românitate. }inta acestor noi m\suri pare s\ fie „«omogenizarea na]iunii» sub lozinca demagogic\ a
25

Alexandra Tomi]\

«limbii comune a socialismului [i comunismului» ori sub aceea diversionist\ [i pervers\ a «limbii unice a muncii»” (Martin, 2002e). Limba român\, sublimat al geniului na]ional, devine ]int\ predilect\ a discursurilor encomiastice, poate la fel de frecvent ca persoana lui Nicolae Ceau[escu7. De altfel, leg\tura dintre cele dou\ obiecte de cult se face rapid, pre[edintele comunist devenind ([i) „Primul B\rbat al }\rii [i al Limbii Române” (Constantinescu, 1984 : 6). Cultivarea [i respectarea limbii na]ionale sînt, f\r\ îndoial\, justificate pîn\ la un punct. Aplicate excesiv îns\, aceste ac]iuni ajung s\ alimenteze retorica na]ionalist\ [i comportamentele de excludere social\ împotriva celor care nu cunosc/nu utilizeaz\ curent limba majorit\]ii. Textele publicate de unii dintre cei mai zgomoto[i scriitori ai epocii – Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Ion L\n7. Red\m in extenso fragmente din dou\ articole care, dincolo de evidente derapaje stilistice [i lexicale, ilustreaz\ aceast\ tendin]\ : „Dar LIMBA ROMÂN| [sic ! – A.T.] este important\ nu numai pentru scriitori [i suprastructura societ\]ii, ci în primul rînd pentru poporul nostru – f\uritorul ei, cel ce a depozitat – de-a lungul [i de-a latul acestei p\duri divine – în]elegerea lumii, armonia comunic\rii de pe întreg teritoriul ce-i apar]ine, întreg tezaurul de gîndire [i sentimente ale fiin]ei noastre na]ionale din toate vremurile. Atunci cînd ne-am bucurat de rarele momente de fericire na]ional\, tumultul fiin]ei noastre a apelat la limba str\bunilor, din ale c\ror cuvinte s-a z\mislit sintaxa unor cîntece nemuritoare cu care ne-am mîngîiat sufletele prin veacuri. Dac\ ar fi s\ socotim secole de-a rîndul ce avem noi mai de pre] pe acest p\mînt, este absolut sigur c\ zestrea cea mai de seam\ ce ne-a l\sat-o via]a milenar\ a str\mo[ilor no[tri este LIMBA ROMÂN| [sic ! – A.T.]” (Pitu], 1982 : 1). „A gîndi în limba român\ – iat\ proxima fatalitate a literaturii noastre vechi sau moderne, orale sau scrise. Contururile ferme, pregnan]a cristalin\, flexibilitatea ml\dioas\ [sic ! – A.T.] 26

O istorie „glorioas\”

cr\njan, Gheorghe Pitu], F\nu[ Neagu sînt cî]iva – corespund indica]iilor venite de la vîrf, prin care se cerea în mod explicit mediului literar o mai mare aten]ie acordat\ limbii române. Dincolo de utilizarea ei ca limb\ oficial\, retorica na]ionalist\ acrediteaz\ româna drept unicul idiom ce reprezentase cultura „dintre Dun\re [i Carpa]i” de-a lungul întregii istorii. Preluînd ideea, protocroni[tii
a[le] limbii române oblig\, simultan, creatorii s\ preia, s\ exploateze, s\ prelucreze [i s\ înnobileze acest tezaur inestimabil. Fiindc\ limba oric\rui popor – [i poporul român bimilenar o dovede[te – umple cu vîrf senin ozonat [i adînc scrupulos sufletesc [sic ! – A.T.] n\zuin]ele, fericirile, triste]ile [i visurile fiec\ruia. Fiindc\ fiecare se reg\se[te în limba român\, locuind-o, dup\ puteri [i n\dejdi, dup\ voca]ie [i ambi]ie […] Evenimentele importante, fundamentale din istoria limbii române, iat\ str\dulcea fatalitate [sic ! – A.T.] a scriitorului român, proxima lui exigen]\ imutabil\. Pentru c\ aceste evenimente, ast\zi, în anii socialismului, ca întotdeauna, str\lumineaz\ reflectînd str\dulcea [sic ! – A.T.] fatalitate istoric\ a f\uritorilor diurni [i nocturni, nedormi]ii gliei, ai laboratorului, ai il\ului, ai îmblînzirii atomului [i con[tiin]ei. {i[,] parafrazînd un vers devenit clasic, mi se pare c\ niciodat\ limba nu fu mai frumoas\. {i cu deplin temei a[ îndr\zni s\ spun : niciodat\ limba nu va fi mai frumoas\. Deoarece în limba român\ se strîng, focalizate, toate eforturile de cuget [i f\ptuire înmiresmate cu aroma peren\ a interesului comun [sic ! – A.T.], a viitorului îndeolalt\, a idealului omului de omenie. Nimic mai firesc – pentru locuitorii arcului carpatic – nimic mai obligatoriu [sic ! – A.T.] a fi fiind în limba român\, în limba zari[tei clocotitoare a str\vechimii urcînd în str\viitorime […] A scrie în limba român\, azi, este a urm\ri [i a glorifica, f\r\ indulgen]e poleite din import, satisfac]iile [i nereu[itele [i persever\rile [i izbînzile finale ale celor care se lupt\, care n\zuiesc, care îndr\znesc, care persist\, care vor, pot [i trebuie s\ izbîndeasc\ realizîndu-se, realizînd. Adic\, la rîndu-le, îmbog\]ind îns\[i limba ocrotitoare, matern\, sacr\” (Constantinescu, 1984 : 1, 6). 27

Alexandra Tomi]\

au glorificat limba român\, de[i, în paralel, au deplîns restrînsa ei circula]ie. Ei au încercat s\ impun\ teza c\ aceasta r\mîne singurul vector posibil al dezvolt\rii culturale na]ionale, cu toate c\ sintagma „români, maghiari, germani [i de alte na]ionalit\]i”, utilizat\ de regul\ cu referire la popula]ia ]\rii, sugera eterogenitatea etnic\ ([i ca atare lingvistic\) a locuitorilor României socialiste. Oricine va cerceta originalitatea [i specificitatea culturii române[ti va constata [i uimitoarea ei maturitate. Cultura român\ nu este exclusiv rural\ [i folcloric\8, „nu se înf\]i[eaz\ doar cu ar\turi [i turme de oi” (Zamfirescu, 2002 : 94). Avînd o autentic\ „voca]ie a maturit\]ii” (Papu, 1977 : 198) [i cultivînd r\bdarea, m\sura [i natura, cultura român\ se distinge [i prin op]iuni în]elepte în dialogul intercultural : „deschiderea româneasc\ respinge intransigen]a europocentrist\, ostilitatea mutual\ a culturilor” (Rachieru, 1985 : 11). O cultur\ matur\ î[i manifest\ op]iunea pentru sobrietate inclusiv în abord\rile literare din epocile vechi : „în materie de literatur\ istoric\ sîntem în avans, în timp ce în literatura de delectare nu am atins formele de la cur]ile Spaniei, Angliei sau Fran]ei” (Du]u, 1977 : 8). Desigur c\ destinul universal al unei astfel de culturi nu poate fi decît excep]ional (Ungheanu, 1982a : 158). Aceast\ idee este recurent\ la protocroni[ti [i, dup\ cum vom vedea, se va cristaliza ca finalitate ultim\, ei asumîndu-[i un autentic misionarism în numele culturii pe care pretind c\ o reprezint\. Maturitatea cultural\ se atinge prin continuitate istoric\ [i politic\. Dintotdeauna, neamul românesc [i-a p\strat nealterat nucleul vital : „indiferent dac\ p\r]i din
8. Vezi amplul eseu al lui Paul Anghel privind excep]ionalele calit\]i ale folclorului românesc ; lucrarea a fost publicat\ [i postum, cu titlul O istorie posibil\ a literaturii române (2002, cu o ampl\ prefa]\ de Ilie B\descu). 28

O istorie „glorioas\”

teritoriul României au suferit [tirbiri în anumite momente istorice, centrul vital al vie]ii [sic ! – A.T.] [i cultura na]ional\ a r\mas [sic ! – A.T.] neatins\” (Zamfirescu, 1977a : 113). Rezisten]a prin cultur\ a fost arma secret\ a poporului român (Constantinescu, 1977a : 8), el [i cultura lui dep\[ind cu succes primejdiile discontinuit\]ii (Rachieru, 1985 : 245). În concluzie, „cultura român\ are [i prezent, [i trecut imediat, [i antichitate. Poate nu ca alte culturi, dar cu o istorie proprie, extrem de vie, care-i asigur\ continuitatea [i permanen]a” (Purcaru, 1986 : 8). Fenomenul continuit\]ii este complet explicabil prin organicitatea culturii române9. Organicul este o categorie a acesteia (Anghel, 1975 : 21), desemnînd unitate, vivacitate, consisten]\. Ca orice organism viu, cultura na]ional\ „intr\ în metabolism” cu altele (Ungheanu, 1985 : 435), îns\ ea nu a acceptat niciodat\ un transplant de spirit10 . Expresia cultural\ româneasc\ î[i probeaz\ caracterul organic mai ales prin vechile [i sacrele leg\turi dintre c\rturari [i oamenii din popor, care s-au educat [i sus]inut reciproc ; valorile
9. Verdery, 1994 : 199, noteaz\ c\ (asemenea dreptei europene [i fasci[tilor) protocroni[tii au f\cut uz de tehnici manipulatorii ce con]ineau imagini organice [i metafore ale înrudirii – un procedeu ingenios prin care se marca pretinsa leg\tur\ indisolubil\ dintre exponen]ii politici (în cazul nostru : Nicolae Ceau[escu, Partidul) [i popor. De altfel, numeroase citate [i referin]e incluse în lucrarea noastr\ con]in [i personific\ri ale culturii române – un alt mod de a exprima caracterul ei organic, viu. 10. Cf. Anghel (1983 : 1) : „transplanturile de spirit nu izbutesc, nu dau nici m\car bastarzi, sînt definitiv sortite e[ecului, cînd nu conduc la decesul organismului purt\tor de alt spirit”. Aluzia la sincronism este transparent\, protocroni[tii afirmînd în multe rînduri c\ teoria lovinescian\ ignor\ chiar caracterul organic al culturii române. Pe de alt\ parte, este u[or de remarcat c\ vehicularea acestui cli[eu al „organismului cultural”, pu]in sau deloc receptiv la hibrid\ri, genereaz\ un sistem de reprezent\ri xenofobe în imaginarul colectiv, 29

Alexandra Tomi]\

materiale [i spirituale create astfel definesc o cultur\ neelitarist\, care a refuzat mereu formele aulice (Ungheanu, în Iorga, 1988 : 231, nota 75 ; ideea apare ca atare [i la Iorga, 1929, reluat în id., 1988 : 139). Literatura este [i ea parte integrant\ a acestui organism : „Literaturile na]ionale sînt organisme autonome, cu cronologie interioar\ proprie”
încurajînd comportamente de respingere sau anulare for]at\ a diferen]elor etnice, sub motivul men]inerii unei pretinse „purit\]i etnice”. Se pare c\ propaganda na]ionalist\ a sesizat riscul ca politica de proclamare a specificit\]ii române[ti s\ fi trezit suspiciuni mai ales pe plan extern, astfel încît „delimit\rile” [i vituper\rile oficiale împotriva na]ionalismului au proliferat odat\ cu practicile propriu-zise de discriminare etnic\. De pild\, însu[i Nicolae Ceau[escu intervine retoric împotriva manifest\rilor [ovine, îns\ binecunoscuta „unitate monolitic\ a poporului” pe care o invoc\ intr\ evident în contradic]ie cu ideea de diversitate [i toleran]\ ([tim c\ dialecticienii de serviciu ar fi solu]ionat lesne aceste inadverten]e, mai ales c\ ideologia comunist\ mutase de mult accentul pe diferen]ele dintre clase, nu dintre na]iuni) : „[N]u trebuie s\ uit\m c\ avem obliga]ia fa]\ de partid, fa]\ de poporul nostru, de viitorul s\u, s\ nu facem nici o concesie na]ionalismului de orice fel, [ovinismului, s\ combatem ferm orice încercare care ar dori s\ loveasc\ în unitatea de granit a poporului nostru, a tuturor oamenilor muncii, f\r\ deosebire de na]ionalitate. Nu trebuie s\ uit\m c\, întotdeauna, du[manii socialismului, du[manii clasei muncitoare au folosit [ovinismul, antisemitismul [i alte forme de a]î]are a na]ionalismului pentru a dezbina clasa muncitoare [i for]ele înaintate” (Ceau[escu, 1982, apud Sorescu, 1982a : 1). În acela[i context, s\ not\m c\ ampla controvers\ dintre antiprotocronistul Zigu Ornea [i protocronistul Constantin Sorescu pe tema extremei drepte interbelice române[ti [i a leg\turilor acesteia cu mi[carea muncitoreasc\ indigen\ (vezi Sorescu, 1982a-c ; Ornea, 1982a-c ; Sorescu, 1982d-e) este simptomatic\ pentru excesiva susceptibilitate a na]ional-comunismului fa]\ de posibile compara]ii între principiile sale [i deja compromisa ideologie legionar\ (fascist\). 30

O istorie „glorioas\”

(Silvestri, 1983b : 2). Muzica, filosofia, arhitectura, istoriografia literar\ – mai ales produc]iile acestora de dup\ Congresul al IX-lea – se integreaz\, toate, în a[a-numitul „curent organicist”, propriu culturii române (Silvestri, în Luceaf\rul, 1984c : 5). Protocronismul este [i el una dintre emergen]ele acestei tendin]e vitaliste perene (ibid.). O cultur\ organic\ este autonom\. În consecin]\, reprezentan]ii ei pledeaz\ legitim pentru policentrism cultural (Zamfirescu, 2002 : 108), con[tien]i c\, de secole, „cultura român\ dialoga de la egal la egal cu culturile Occidentului. Era o cultur\ de r\spîntie, o cultur\ de transfer al valorilor, major\ în m\sura în care, asigurînd transferul, î[i asigura vocea proprie [i autonomia” (ibid.). Punct de convergen]\ între Europa de tradi]ie catolic\ [i cea slavo-bizantin\, cultura român\ ocup\ un loc privilegiat în acest spa]iu : „realitatea este c\ sîntem sinteza amîndurora, deci în centru. Tocmai asta explic\ de ce, de atîtea ori, precedem în [tiin]\, art\ etc. pe al]ii” (Papu, 1977, reluat în id., 2005 : 53-54). Exaltarea trecutului, tem\ predilect\ a ideologiei na]ionaliste, s-a concretizat în anii na]ional-comunismului românesc în dou\ sintagme intens vehiculate : trecutul glorios [i vitregia istoriei. Antinomia celor dou\ este doar aparent\, deoarece logica dialecticii na]ional-comuniste le-a conciliat rapid : în ciuda vitregiilor istoriei, poporul român, înzestrat cu atribute excep]ionale, [i-a f\urit un trecut glorios, fiind mereu înving\tor în lupte [i, mai mult, creînd o cultur\ unic\. În „sacra carte a istoriei na]ionale” (Zamfirescu, 1977a : 13), scris\ de „sacerdo]ii patriei” (Tudor, 1983 : 125)11 , stau înscrise „faptele de arme [i faptele de munc\
11. De remarcat abunden]a surprinz\toare a termenilor religio[i într-un discurs prin excelen]\ laic. În leg\tur\ cu acest aspect, Verdery (1994 : 333-334, nota 34) citeaz\ o informa]ie interesant\, pe care i-a furnizat-o unul dintre scriitorii români cu care a discutat. Potrivit acestei surse, unul dintre promotorii protocronismului, Dan Zamfirescu – absolvent de seminar 31

Alexandra Tomi]\

ale Marelui Anonim12 – omul din popor”. Discursul în jurul ideii de popor-citadel\ (Zamfirescu, 1977a : 82) este un bun prilej de noi referin]e la superioritatea culturii române din toate timpurile : „la vremea cînd nomazii se în]elegeau prin semne guturale, românii vorbeau latina popular\ [i pl\m\deau o civiliza]ie înfloritoare în amfiteatrul natural asupra c\ruia aveau drepturi indelebile” (Tudor, 1983 : 288). Jertfele eroice ale înainta[ilor [i testamentul cultural de excep]ie l\sat de ei sînt valori care trebuie s\ fie ap\rate cu maxim\ vigilen]\13. Aspira]ia [i dreptul la universalitate ale românilor sînt, a[adar, întemeiate. Evident c\ eforturile regimului comunist de a se legitima prin cultur\ [i de a se impune în con[tiin]a public\ intern\ [i interna]ional\ clamînd universalitatea culturii române[ti vin în contradic]ie cu ceea ce Boia (1997 : 70) numea „caracterul izola]ionist al utopiilor”. Dar, pe de alt\ parte, „universalitatea culturii române[ti” este un concept care se integreaz\ în ansamblul omogen al mitologiei na]ionaliste [i pe care atît protocroni[tii, cît [i antiprotocroni[tii îl vor folosi substan]ial în interven]iile
teologic – afirmase în cercuri politice înalte c\ un ritual de tip bizantin putea s\ faciliteze crearea unui climat ideologic ce ar fi avut ca efect supunerea necondi]ionat\ a cet\]enilor. Pe de alt\ parte, este foarte probabil c\ „folosirea limbajului religios putea fi [i o încercare de a satura retorica secular\ a na]ionalismului cu imagini caracteristice celeilalte institu]ii, care pretinsese mult\ vreme a-i fi ap\rat pe români în secolele asupririi na]ionale : Biserica Ortodox\” (Verdery, 1994 : 333-334, nota 34). 12. Este clar\ deturnarea de sens a cunoscutei sintagme blagiene – iat\ un exemplu de apropriere cvasilicit\ a figurilor tutelare din cultura român\, procedeu la care protocroni[tii au recurs frecvent, în încercarea de a ob]ine legitimitate cultural\ (vezi infra). 13. Vezi articolul virulent [i amplu pe care istoricii Constantin Preda (director al Institutului de Arheologie din Bucure[ti) [i 32

O istorie „glorioas\”

lor. Oricum, se pare c\ indigeni[tii au intuit contradic]ia men]ionat\, deoarece au respins frecvent ideea c\ afirmarea pregnant\ a specificului românesc printre popoarele lumii ar duce la o insularizare cultural\ nedorit\. Clamarea „voca]iei europene” a culturii indigene este unul dintre artificiile menite s\ dilueze suspiciunile cu privire la tendin]ele autarhice ale protocronismului (vezi, de exemplu, Zamfirescu, 1985 : 151). Pe de alt\ parte, unele voci extind consecin]ele acestui „eurotropism” la constatarea amar\ c\, în pofida contribu]iilor remarcabile ale culturii na]ionale la cea continental\, Europa (Occidentul) i-ar fi nedrept\]it pe români prin marginalizare, contestare, ignorare. Elitismul promovat de centrele culturii metropolitane duce la scrierea unei istorii mistificate a culturii universale, din care sînt excluse popoarele „mici” : „În Occident se face abstrac]ie de priorit\]ile datorate altor cercuri de cultur\ decît ale lor : Graecum est, non legitur. Nu este aceast\ atitudine suficient\ un mod de a falsifica istoria culturii ?” (Papu, în Luceaf\rul, 1984c : 5 ; vezi, pentru considera]ii
Ion P\troiu (director al Centrului de {tiin]e Sociale din Craiova) l-au publicat în România literar\ (nr. 20/15 mai 1986, pp. 14-15), ca replic\ la „tezele [i no]iunile ne[tiin]ifice, aberante, periculoase” ale mai tîn\rului confrate N. Copoiu. Acesta tip\rise, în revista Cîntarea României (nr. 3/1986), un articol în care, se pare, punea sub semnul îndoielii latinitatea limbii române, „negînd, ca [i «roeslerienii», originea daco-roman\ a poporului român”. Textul semnat de Preda [i P\troiu e un (alt) bun exemplu pentru modul cum desfiin]area formal\ a cenzurii avusese ca efect direct proliferarea cerberilor ideologici din comunitatea [tiin]ific\ [i artistic\ a ]\rii. Însu[i Nicolae Ceau[escu atr\sese aten]ia oamenilor de cultur\ c\ anularea cenzurii de stat nu însemna sc\derea vigilen]ei revolu]ionare fa]\ de „apari]ia unor lucr\ri de natur\ s\ exercite o influen]\ negativ\ asupra con[tiin]ei oamenilor, s\ propage idei [i concep]ii str\ine spiritului general al societ\]ii noastre” (Ceau[escu, în S\pt\mîna, 1981 : 3). 33

Alexandra Tomi]\

similare, Zamfirescu, 1985 : 154 ; Marcus, 1975 : 8 sqq. ; Bleahu, 1981 : 5 ; Marcus, 1981 : 3 [i al]ii). Mai mult, „una dintre marile voca]ii ale culturii române, manifestat\ în toate timpurile [i epocile ei, a fost cea universalist\ : a crea exprimînd specificul, originalitatea na]ional\, în n\zuin]a de a le reprezenta în lume ; a recepta ideile generoase [i operele mari ale umanit\]ii” (Constantinescu, 1978 : 4)14. Mo[tenitori [i promotori ai unei mari culturi, românii nu doresc s\ se transforme în „monade leibniziene necomunicabile” (Anghel, apud Zamfirescu 2002 : 116), ci urm\resc s\ se angajeze într-un dialog extins al culturilor (Ungheanu, 1985 : 428). Participarea culturii române la universal este un demers pa[nic, de consacrare neimperialist\ a valorilor proprii : „universalitatea nu înseamn\ universalizare, întîia no]iune e constatativ\ [i judicioas\, a doua e hot\rît expansionist\ [i dogmatic\” (Silvestri, în Purcaru, 1986 : 373). Astfel de reflec]ii indic\, pe de o parte, tendin]a de rafinare a discursului protocronist, inclusiv sub raport
14. Universalitatea ca voca]ie a poporului român a fost una dintre bosele aderen]ilor la „noua metod\ critic\”. În eforturile lor de a legitima protocronismul, au recurs frecvent la autoplasarea într-o filia]ie ilustr\ de c\rturari ata[a]i aceluia[i nobil ]el. Cînd acest lucru era mai dificil de realizat, lipsind referin]ele, sau cînd retorul protocronist aborda registrul patetic, se invoca un fel de tr\s\tur\ voca]ional\ intrinsec\ poporului român. De exemplu, Ilie Purcaru, reporter foarte activ la Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului în anii ’70 [i cucerit mai tîrziu de eseistica de coloratur\ protocronist\, noteaz\ : „[I]deea conexiunii la universal e veche la noi. De la intrarea lor în istorie, românii nici nu au lucrat altfel decît în sensul c\ gestul lor creator e parte din gestul creator al lumii” (Purcaru, 1975 : 5). Acest argumentum ad antiquitam, de[i incompatibil cu principiile unui demers [tiin]ific autentic (cum se pretindea protocronismul), a fost unul dintre sofismele intens vehiculate ale discursului lor. 34

O istorie „glorioas\”

lingvistic [i metaforic, prin „captarea” [i prelucrarea unor elemente de filosofia limbajului (posibil sub influen]\ noician\, model apropriat [i revendicat intens de autohtoni[ti). Pe de alt\ parte, ele sugereaz\ o preluare în retorica protocronist\ a binomului obsesiv învin[i-înving\tori, consacrat de istoriografia romantic\ în ce prive[te destinul poporului român (vezi, pentru o discu]ie mai ampl\ asupra unor astfel de probleme, Laignel-Lavastine, 1998 : 342 sqq., [i Boia, 1999 : 32-44). Deloc surprinz\tor, retorica indigenist\ ajunge rapid s\ realizeze conjunc]ia cu „politica de partid [i de stat”, identificînd o pretins\ similaritate de scopuri : atît regimul, cît [i noul val de patrio]i î[i clameaz\ interesul pentru prop\[irea na]iunii. {i dac\ „mult-iubitul conduc\tor” pare implicat în proiecte de dezvoltare politico-economico-social\ a Patriei, protocroni[tii î[i vor asuma sarcina de a impune cultura autohton\ pe plan mondial. În acest context, na]ionalismul epocii Ceau[escu ar fi benefic pentru reafirmarea energic\ [i substan]ial\ a voca]iei universaliste române[ti : „Nu este întîmpl\tor faptul c\ momentul actual, de maxim\ înflorire a na]iunii, este în acela[i timp unul de maxim\ afirmare a tenta]iei spre universalitatea pe care spiritul românesc, de la Cantemir încoace, a dovedit-o permanent” (Marcea, 1975 : IX-X). De altfel, patriotismul înfl\c\rat [i aspira]ia la universalitate nu sînt decît aparent contradictorii ; vernacularul sus]ine universalul : „S\ nu credem c\ putem fi universali altfel decît fiind ai Patriei” (Alexandru, 1984 : 4). Cu asemenea premise epocale, pentru protocroni[ti devine de neîn]eles „blestematul complex de inferioritate” (Papu, 1977), care greveaz\ de mult timp asupra con[tiin]ei române[ti. El are ca efect admira]ia exclusiv\ [i adesea nejustificat\ pentru alte culturi, în special occidentale. Edgar Papu va lansa, odat\ cu volumul Din clasicii no[tri (1977), [i sintagma „con[tiin]\ retardatar\”, identificat\ de el în structura con[tiin]ei de sine a culturii române.
35

Alexandra Tomi]\

Protocroni[tii [i-au propus, ca vîrf de lance al programului lor, conversia con[tiin]ei retardatare într-o con[tiin]\ a avansului [i a superiorit\]ii culturale române[ti în lume. Complexele de inferioritate cultural\ au o etiologie polimorf\, conform explica]iei oferite cu aplomb de c\tre teoreticienii protocronismului „matur” : fiind entit\]i organice, culturile au un metabolism propriu [i, „de îndat\ ce acest metabolism cultural sl\be[te, apar inevitabil complexele de inferioritate sau de superioritate, complexe care ascund de fapt absen]a unei în]elegeri corecte a valorilor” (Purcaru, 1986 : 26). {i : „con[tiin]a retardatar\ nu prea are încredere în capacitatea proprie de crea]ie, iar… dac\ totu[i o accept\, consider\ c\ validarea valorilor este de competen]a exclusiv\ a cîtorva centre culturale str\ine” (Marcus, apud Ungheanu 1985 : 464). Concluzia se impune de la sine : con[tientizarea [i fructificarea valorilor na]ionale este primul pas în dep\[irea complexelor de cultur\ minor\, periferic\ (Papu, 1974 : 8). Ignoran]a [i indiferen]a fa]\ de propriile valori sînt germenii „adev\ratei xenofobii” ({tirbu, 1983 : 6).

Cultura român\ : diagnostic [i promisiuni
O cultur\ veche, organic\, matur\, titanic\, unic\. Afirmînd obsesiv aceste caracteristici – la care se vor ad\uga declara]iile „misionariste” [i „soteriologice” –, retorica protocronist\ se dovedea capabil\ s\ acopere segmentul „cultur\” din grandiosul proiect mitologic al regimului comunist15. R\mînea de solu]ionat o singur\ mare problem\ : ca
15. Lucian Boia explic\ limpede în ce consta acest megalomanic plan de transformare [i impunere a României ca a patra putere mondial\, prin alegerea propriei c\i de dezvoltare : „Transfigurarea unei ]\ri mici într-o ]ar\ mare, a unei ]\ri aflate la marginea marilor ansambluri politico-economice într-un nucleu al lumii, a fost un proces atotcuprinz\tor, 36

O istorie „glorioas\”

intelectualii români s\-[i abandoneze complexele de inferioritate [i s\ construiasc\ „noua con[tiin]\ de sine a culturii na]ionale”. Tradi]ionala satelizare a culturii române este injust\, îns\ autoerija]ii corifei ai spiritualit\]ii neamului [tiu ce au de f\cut : „nu mai vrem s\ ne recunoa[tem sateli]i ai unui centru de iradiere, [ci vrem s\] ne constituim noi în asemenea centru de iradiere !” (Zamfirescu, 2002 : 109). Prin abandonarea con[tiin]ei retardatare, românii î[i vor putea construi o imagine (o con[tiin]\) de sine autovalorizant\. Aceasta ar însemna ca ei s\-[i con[tientizeze valorile na]ionale, s\ le redescopere, nu s\ le inventeze ori supraliciteze (Zamfirescu, 2002 : 97). Demersul de construire a „noii con[tiin]e de sine a culturii române[ti” (Papu, 1977 : passim) este profund voluntarist [i transformist16. Premisele sînt epocale, iar finalitatea – o soteriologie cultural\ autentic\ : „[noua con[tiin]\ de sine a culturii române[ti] se define[te prin convingerea c\ sîntem, în momentul de fa]\, plasa]i pe ni[te coordonate istorice [i spirituale ce recomand\ România, poporul român, cultura român\ în întregul ei, s\ participe activ, cu rol esen]ial, [i nu de figura]ie, la elaborarea unei structuri universale, acceptabile speciei noastre întregi, în dramaticul ei efort de
înglobînd, cel pu]in la nivelul discursului, toate laturile vie]ii na]ionale [i, prin inevitabila proiectare în trecut, totalitatea procesului istoric. Piesa central\ a sistemului, dovada juste]ei întregului proiect mitologic, a fost locul, cît mai important [i cît mai respectat, pe care România lui Ceau[escu trebuia s\-l ocupe în concertul na]iunilor lumii : acel eventual loc patru în ierarhia mondial\ la care se referea Dan Zamfirescu. Evident, nici Uniunea Sovietic\, nici America nu puteau fi concurate pe propriul lor teren. Voca]ia României era s\ devin\ o putere altfel decît celelalte, inspirat\ de alte principii [i valori, nu mai pu]in semnificative îns\ [i atîrnînd nu mai pu]in în balan]\ ca for]a brut\ a superputerilor” (Boia, 1998 : 209). 16. Utiliz\m cei doi termeni în accep]iunea lui Lucian Boia (2005 : 100 sqq. ; vezi [i supra, acest capitol). 37

Alexandra Tomi]\

a dep\[i structurile antagonice [i creatoare de antagonisme cu valen]e universal-catastrofale” (Zamfirescu, 1978, reluat în id., 2002 : 106). Geniul na]ional, specificitatea [i originalitatea cultural\, maturitatea cultural\, continuitatea, trecutul glorios, organicitatea culturii, aspira]ia [i dreptul la universalitate, autonomia cultural\, complexele ancilare (con[tiin]a retardatar\) [i noua con[tiin]\ de sine a culturii române sînt elementele prin care discursul na]ionalist (iar protocronismul este parte integrant\ a acestuia) a contribuit la construirea [i consolidarea cultului personalit\]ii17. Poate c\, citind scrierile protocroniste din aceast\ perioad\, este util s\ evoc\m în paralel imaginea unei ]\ri tot mai pauperizate, umilite [i terorizate. Derularea cli[eelor patriotarde, pe acest fundal deplorabil, va anihila impresia c\ protocroni[tii erau ideali[ti dezinteresa]i, inofensivi, erudi]i [i anima]i de bune inten]ii. Acest exerci]iu simplu ar putea înt\ri îns\ opiniile ce au sanc]ionat ridicolul [i cinismul condeierilor care s-au pus în slujba na]ionalismului comunist. Tezele din iulie 1971 [i Plenara C.C. al PCR din 3-5 noiembrie 1971 au impus reconsiderarea „atitudinii juste fa]\ de mo[tenirea literar\ [i cultura român\” (Cornea et alii, 1972 : 88). Din acest moment începe opera de construire oficial\ a „noii con[tiin]e culturale” a românilor. Am putea considera acest demers ca fiind parte integrant\ din vastul proiect de „inginerie antropologic\” (Barbu, în Boia, 1998 : 178) asumat\ de marxism-leninism, al c\rui produs emergent era omul nou. Cuvînt\rile lui Nicolae Ceau[escu din anii urm\tori vor îngloba înc\ un cli[eu : valorizarea „marilor crea]ii literar-artistice ale înainta[ilor [i, în primul
17. „Cultul personalit\]ii, în toate regimurile din lume în care s-a manifestat, aduce cu sine na]ionalismul ca politic\ oficial\, pentru c\ oricît de înzestrat, de genial ar fi un conduc\tor, el nu poate fi cu adev\rat mare dac\ poporul lui este neînsemnat în istoria lumii.” (Dr\gu[anu, în Boia, 1998 : 125) 38

O istorie „glorioas\”

rînd, reliefarea, studierea, aprofundarea [i cinstirea… minunatei opere culturale, f\urite [i transmise, din genera]ie în genera]ie, de talentatul nostru popor” (Luceaf\rul, 1977a : 3).

Noua gard\ pretorian\ : protocroni[tii
Paradoxul virajului na]ionalist din 1971 const\ în faptul c\, de[i clameaz\ tezaurizarea tradi]iei [i, implicit, a tuturor activit\]ilor culturale române[ti, ceau[ismul mineaz\ treptat cultura, obligînd-o la autofinan]are [i recompensînd doar exponen]ii fideli regimului. Bizar\, dac\ nu chiar cinic\, este „explica]ia” pe care, la aproape un deceniu dup\ c\derea dictaturii, Dan Zamfirescu o a[az\ la temelia Tezelor din iulie. Prin acestea, cuplul dictatorial ar fi f\cut o manevr\ strategic\ extrem de inspirat\, evitînd ca România s\ aib\ soarta Cehoslovaciei în 1968. E adev\rat c\, astfel, so]ii Ceau[escu [i-ar fi satisf\cut tendin]ele culturocide generate de „repulsia visceral\” pe care o aveau fa]\ de orice fapt cultural. Îns\ cine n-ar concede aceasta, judecînd la adev\rata ei valoare decizia conduc\torului comunist care [i-a salvat ]ara ? Mai mult, geniala pereche din vîrful ierarhiei politice s-ar fi dovedit de dou\ ori inspirat\ în iulie 1971 : pe de o parte, a menajat susceptibilit\]ile moscovite [i a evitat o invazie ; pe de alta, s-a ar\tat sincron\ cu ultima mod\ la Paris în materie de cultur\ – decultura]ia. A[adar, se pare c\ nu ceea ce v\zuser\ în China [i Coreea de Nord le deschisese Ceau[e[tilor apetitul pentru instaurarea „revolu]iei culturale” în propria ]ar\18 ! Prin gestul
18. Originalul punct de vedere apare într-o not\ ata[at\ ulterior unui articol pe care Dan Zamfirescu l-a publicat în 1976 [i l-a reluat într-un volum propriu (vezi Zamfirescu, 2003 : 400, volumul I, nota 1). 39

Alexandra Tomi]\

din 1971 [i prin m\surile ulterioare, conduc\torul comunist ar fi confirmat c\ reprezint\ „punctul maxim” al unei lungi [i glorioase istorii, de[i „a c\zut r\pus de imensitatea sarcinii [i de dramele propriei persoane” (Zamfirescu, 1996, reluat în id., 2003 : 290, vol. I. Citatul [i o parte dintre aceste afirma]ii fac parte dintr-o scrisoare pe care fostul protocronist i-a adresat-o lui Adrian P\unescu în anii ’90, pentru a-i mul]umi cu umilitate „uneia dintre cele mai depline întruchip\ri ale geniului creator românesc împletit cu voca]ia slujirii colectivit\]ii na]ionale” c\ l-a propus pentru admiterea în Academia Român\, dar [i pentru a „explica” ex-protocronistului Vasile Veti[anu, care s-ar fi opus, de ce el, Dan Zamfirescu, a crezut în Nicolae Ceau[escu [i în proiectele acestuia). „Înghe]ul ideologic” reinstaurat la începutul deceniului opt modific\ semnificativ structura de oportunit\]i din cultur\ : pentru unii se deschid posibilit\]i de a face carier\, altora le sînt periclitate pozi]iile dobîndite anterior. Racordarea mediului literar-artistic românesc la noua politic\ de stat va fi, pentru cei mai mul]i oameni de cultur\, expresia „patriotismului nedefensiv” (Papu, 1977, reluat în id., 2005 : 53) sau, pentru cei mai deci[i, a „patriotismului eficient” (Tudor, 1986a : 37). Descoperirea, fructificarea [i impunerea valorilor na]ionale de diverse calibre devine deja o problematic\ stringent\, creîndu-se impresia unei autentice presiuni din interior [i din exterior. Sentimentul de urgen]\ este explicat prin faptul c\ ascensiunea politico-economic\ a României socialiste reclam\ tezaurizarea reperelor sale culturale19 : „impetuosul prestigiu [sic ! – A.T.] politico-economic din ultimul deceniu [1970-1980] a trezit un interes multiplu – inclusiv cultural
19. Ideea apare în diverse formul\ri [i la al]i autori : H\ulic\ (1976 : 6), Purcaru (1986 : 7), Rachieru (1985 : 237), Zamfirescu (1977 : 10) [.a. 40

O istorie „glorioas\”

– asupra României. Depinde de noi cum vom face fa]\ la aceast\ solicitare din afar\” (Papu, 1978, reluat în id., 2005 : 73). Inten]ia de a (re)cupla sfera cultural\ cu cea politic\ – deopotriv\ un reflex al proletcultismului [i o încercare de complimentare profitabil\ a Puterii – este limpede formulat\ de viitorul protocronist Dan Zamfirescu, înc\ din perioada a[a-zisei „liberaliz\ri” sau „prim\veri române[ti” a anilor ’60. În linii mari, o declara]ie exaltat\ [i „misionarist\” precum urm\toarea va putea fi reg\sit\ în retorica autohtonist\ din deceniile opt-nou\, dar mai tran[ant exprimat\ [i cu disocieri explicite de dogmatismul proletcultist : „În ultimii ani, un proces masiv de finalizare spiritual\ [i moral\ a tuturor experien]elor istoriei noastre contemporane, de o intensitate [i o amploare f\r\ echivalent în trecut, se produce. Au loc muta]ii [i cristaliz\ri din care sim]im tot mai limpede c\ o nou\ er\ spiritual\ st\ pe cale de a se z\misli. […] România [i poporul ei se afl\ ast\zi pe un promontoriu al istoriei contemporane. Datorit\ revolu]iei socialiste [i a experien]ei istorice [i morale a sfertului de veac ce a trecut, sîntem, împreun\ cu toate ]\rile socialiste, în avangarda unei noi umanit\]i pe cale de a prinde contururi” etc. (Zamfirescu, 1968, reluat în id., 1969 : 128 ; vezi, pentru opinii similare, id., 1977d : 18 ; id., în Arion, 1977 : 9). Dup\ ce protocronismul devine expresia „livresc\” a na]ionalismului ceau[ist, acela[i Dan Zamfirescu nu mai pune problema conjunc]iei dintre politic [i cultural ca domenii echivalente [i independente, ci le a[az\ într-o rela]ie de predeterminare, clamînd „fecundarea literar-artisticului prin politic” (Zamfirescu, 1978, reluat în id., 1983a : 378). Cu astfel de puncte de vedere se legitima, o dat\ în plus, amestecul puterii în mediile culturale. În aceste condi]ii, conceptul de protocronism [i întregul cortegiu de preocup\ri protocroniste au f\cut în scurt timp o carier\ spectaculoas\. Însu[i brevetatorul ideii, Edgar
41

Alexandra Tomi]\

Papu, semnaleaz\ la un moment dat adecvarea acesteia la noua politic\ de partid. S\ vedem dou\ afirma]ii ale autorului amintit : „Dac\ totu[i au mai existat anterior anumite glasuri rare, care s\ demonstreze, pe plan universal, protocronismul unor poe]i români20, aceste glasuri s-au v\zut, la timpul lor, cu des\vîr[ire izolate. Numai în foarte recenta perioad\ de dup\ 1970, asemenea contribu]ii, cum nu se poate mai pre]ioase au fost consemnate [i valorificate” (Papu, 1977 : 8) ; „rezisten]a de care s-a izbit ideea protocronismului românesc îmi confirm\ o mai veche constatare privind deficien]a la noi în receptivitatea la propriile valori. Din fericire, aten]ia imens\ pe care anii no[tri o acord\ mo[tenirii culturale [i, în genere, contri20. Edgar Papu face referire la teza de doctorat a Svetlanei Matta, L’Existence poétique de Bacovia, publicat\ în 1958, în Elve]ia. Lucrarea n-a prea avut ecouri în România pîn\ în 1973. În acest an, într-un articol din Tribuna României, Papu comenteaz\ entuziast opiniile autoarei elve]iene, care eviden]iaz\ superioritatea liricii bacoviene în literatura existen]ialist\ : „Plictisul bacovian […] este mai profund decît spleen-ul, mai existen]ial [i mai absolut decît acela al lui Sartre […] Bacovia îl dep\[e[te pe Trakl, fiindc\ acolo unde acesta din urm\, într-un complex de culpabilitate, tr\ie[te pr\bu[irea ca pe un destin personal, Bacovia, exprimîndu-se la un cu totul alt nivel, d\ acestei pr\bu[iri dimensiuni cosmice” etc. (Matta, 1958, apud Papu, 1973c : 12). Matta nu emite afirma]ii protocronice nete asupra poeticii bacoviene. Papu îns\, atent la detalii de acest tip, atrage aten]ia asupra precursoratului poetului român, prelungind în modul urm\tor una dintre concluziile studiului comentat : „…nu este vorba aici de o ierarhie valoric\ între cei doi contemporani [Sartre [i Bacovia] în în]elesul strict al no]iunii. Bacovia începe s\ scrie cu treizeci de ani înaintea lui Sartre” (ibid.). Cî]iva ani mai tîrziu, protocroni[tii vor invoca adesea lucrarea Svetlanei Matta, preluînd îns\ doar constatarea mentorului lor : Bacovia – anticipator str\lucit al lirismului existen]ialist. 42

O istorie „glorioas\”

bu]iilor protocronice române[ti din toate domeniile de crea]ie este pe cale s\ lichideze aceast\ vetust\ deficien]\” (Papu, 1979, reluat în id., 2005 : 88). Pentru un observator de azi, pare neobi[nuit c\ puterea politic\ [i-a c\utat elemente de legitimitate într-un oarecare concept de teorie literar\, care ar fi trebuit cel mult s\ fie dezb\tut în cercurile de speciali[ti. Pe de alt\ parte, textele protocroniste, bombastice, patriotarde [i inevitabil laudative la adresa lui Nicolae Ceau[escu [i a politicii sale culturale, au avut un rol semnificativ în crearea [i men]inerea mitologiei laice pe care [i-a dorit-o regimul. Katherine Verdery (1994 : 153) consider\ c\ protocronismul a fost preluat de conducerea PCR pentru a îmbun\t\]i imaginea României pe plan interna]ional. Totu[i, utilizarea protocroniilor române[ti ca vîrf de lance a politicii culturale externe a avut efecte dificil de cuantificat [i care exced\ obiectul lucr\rii noastre. Pe plan intern îns\, este evident c\ regimul ceau[ist a avut certe beneficii din promovarea autohtonismului : sprijin indirect în politica de autarhizare a României, impunerea partidului comunist drept continuator legitim al seriei de figuri tutelare din istoria românilor, extinderea aparatului politic [i a controlului în mediul cultural – mai ales în cel literar, prin selec]ia [i impunerea valorilor dezirabile (Verdery, 1994 : passim). Indigenismul a avut o consistent\ contribu]ie la edificarea „epocii de aur” sau a „comunismului kitsch”, pentru care au fost emblematice festivismul de[\n]at [i cultul personalit\]ii. Pe de alt\ parte, protocronismul a reflectat noua ofensiv\ a transformismului comunist – o replic\ la scar\ redus\ a ceea ce se întîmplase în Uniunea Sovietic\ în anii ’30-’40 (vezi Boia, 1998, sau idem, 2005). Mitologemele emise [i vehiculate de retorica na]ionalist\ au fost, într-un fel, „dublul eteric” al arhitecturii megalomane [i profund inestetice din anii ’80. Cu alte cuvinte, „noua
43

Alexandra Tomi]\

geografie literar\”21 (cultural\, prin extensie) a vizat asedierea mentalului colectiv, la fel cum arhitectura aberant\ a „noilor ora[e [i unit\]i agro-industriale” (satele) ]intea la ocuparea [i modificarea teritoriului fizico-geografic22 .

21. „Noua geografie a literaturii române contemporane. Evolu]ia valorilor” este numele unui colocviu organizat [i publicat de revista Luceaf\rul în februarie 1985. Participan]ii – Mihai Ungheanu, Artur Silvestri, Ilie B\descu, Dumitru B\l\e], Adrian Dinu Rachieru, Mirela Roznoveanu [i Nicolae Georgescu – au dezb\tut rela]ia dintre protocronism, proletcultism („modelul dogmatic-proletcult”) [i sincronism („modelul elitar-estetist”). În opinia lor, proletcultismul [i sincronismul sînt modele de dezvoltare perimate, pe care oricum cultura român\ le-a dep\[it. Sub auspiciile Congresului al IX-lea al PCR [i gra]ie protocronismului, literatura na]ional\ este redefinibil\ în coordonatele unei noi geografii, caracterizate prin diada descentralizare-deprovincializare. În concluzie, recuperînd specificul na]ional, indigenismul ar fi fost cel care a reinstaurat criteriul valoric în literatura român\ (vezi Luceaf\rul, 1985a : 4-5, 1985b : 4). Sintagma a fost apoi intens vehiculat\ de revist\, care a publicat succesiv reac]ii la respectivul colocviu – fire[te, toate pozitive [i entuziaste –, dar n-a reu[it s\ se impun\ : un an mai tîrziu, nici m\car Luceaf\rul nu o mai utiliza. 22. Pentru modul în care Nicolae Ceau[escu s-a ambi]ionat s\ transfere în arhitectur\ conceptele de sistematizare [i centralizare, pe care le considera reprezentative pentru realiz\rile sale politice, vezi, de exemplu, Deletant, 2006 : 228-240. 44

O istorie „glorioas\”

3. Cariera spectaculoas\ a unui concept
În anul 1974, în Secolul 20 ap\rea articolul „Protocronism românesc”, semnat de omul de cultur\ Edgar Papu, ale c\rui preocup\ri „protocronice” anterioare erau deja cunoscute. Acesta este, probabil, motivul pentru care tocmai lui i s-a cerut interven]ia ce avea s\ consacre în plan cultural noua direc]ie din politica de partid. Reamintim, utilizînd informa]ia oferit\ de Verdery (1994 :152), c\ redac]ia revistei Secolul 20 îi comandase lui E. Papu respectivul articol. Dup\ cum vom ar\ta mai pe larg în capitolul „Preistoria ideii de protocronism”, în timpul regimului comunist, în România se mai publicaser\ lucr\ri de „popularizare” a unor ini]iative române[ti în literatur\, [tiin]\ [i tehnic\, dar acestea nu stîrniser\ nici pe departe efervescen]a ulterioar\ a dezbaterilor asupra protocronismului, dup\ lansarea conceptului ca atare. Prin forma]ia de erudit [i prestigiul s\u cultural – pe care rar le-au contestat chiar [i opozan]ii cei mai ferven]i ai indigenismului –, Papu a girat cu bun\ [tiin]\ na[terea protocronismului ca arm\ ideologic\ a comunismului na]ionalist. În plus, el [i-a ap\rat constant ideea [i a contribuit deliberat la dezvoltarea ei, intervenind (cu diferite preciz\ri sau nuan]\ri, în interviuri, la colocvii etc.) ori de cîte ori argumenta]ia antiprotocronist\ sau excesul de zel al autohtoni[tilor în[i[i risca s\ compromit\ conceptul. Pusee de tip protocronist mai existaser\ în România, înc\ din secolul al XIX-lea, relevînd, dup\ cum observase
45

Alexandra Tomi]\

Verdery (1994 :152), o mai veche simptomatologie a complexului de inferioritate dezvoltat de c\tre culturile periferice/subalterne fa]\ de centrele culturale metropolitane. Românii mai încercaser\, a[adar, s\ se impun\ în con[tiin]a public\ interna]ional\ mizînd pe originalitatea culturii proprii [i, din multiplele fa]ete ale acestei originalit\]i, aleseser\ s\ exploateze chiar ideea de „precursorat” românesc în diverse domenii ale civiliza]iei omene[ti. Este evident c\ unele ini]iative au existat realmente [i ele au fost preluate [i recunoscute ca atare pe plan interna]ional. Scopul lucr\rii noastre nu este de a nega sau de a arunca în derizoriu contribu]iile române[ti peremptorii la cultura universal\, ci de a eviden]ia modul în care regimul comunist a deturnat semnifica]ia unor ini]iative disparate [i a multiplicat abuziv anticip\rile autohtone în diverse domenii, construind astfel fic]iunea de care avea nevoie pentru a se legitima [i a oferi popula]iei debusolate mecanismul de generare a unor fantasme compensatoare. O dat\ ce Nicolae Ceau[escu a dat semnalul de revizuire a „mo[tenirii culturale”, discursul na]ionalist a înglobat [i a dezvoltat un autentic delir sistematizat, con]inînd cli[ee (pe care le-am numit „structuri mitologice”/„mitologeme”) de tipul geniul na]ional, maturitatea culturii române[ti, originalitatea ei, necesitatea dep\[irii complexelor de inferioritate, construirea noii con[tiin]e de sine a culturii române[ti [.a.m.d., pe care le-am prezentat în capitolul anterior. Dup\ cum am argumentat, între aceste mitologeme [i retorica protocronist\ exist\ interdependen]e dinamice (vezi capitolul „Protocronism românesc sau terapie prin mit”).

Protocronism vs. proletcultism : ie[irea din somnul dogmatic
Propaganda na]ional-comunist\ avea nevoie de un ferment pentru a începe s\ produc\ miturile ce vor alc\tui
46

O istorie „glorioas\”

supramitul „solu]iei originale de dezvoltare”, gîndite de Ceau[escu pentru România. Mediul cultural – [i cu prec\dere cel literar – era solicitat s\ contribuie la identificarea acestui catalizator, [i, ulterior la rafinarea [i difuzarea ideilor astfel create. În primii ani de dup\ Tezele din iulie, scriitorii receptivi la indica]iile politice se angajeaz\ în explorarea posibilit\]ilor de augmentare a specificit\]ii române[ti. Simpla listare a unor însu[iri abstracte ale „sufletului na]ional” era insuficient\ pentru a construi o imagine credibil\ a regimului pe plan intern [i extern. Era nevoie de cel pu]in o idee care s\ serveasc\ drept nucleu tare dezvolt\rilor na]ionaliste pe care le-ar fi inspirat. Un concept prolific, convenabil din punct de vedere ideologic, dar care s\ nu par\ impregnat de influen]e politice, pentru a conserva aparen]a unor autentice dezbateri de idei în cultura român\. În plus, ideea respectiv\ ar fi umplut vidul conceptual creat prin abolirea tezelor [i a practicilor proletcultiste – un pas necesar pentru noua putere comunist\ din România [i pentru noul plan de dezvoltare a ]\rii. Nepunînd în eviden]\ specificitatea româneasc\ [i, astfel, dezavantajînd noua linie na]ionalist\, proletcultismul deceniilor cinci-[ase devenise incomod pentru Ceau[escu. Amintea acut [i de perioada în care ru[ii dictaser\ tot ceea ce era legat de soarta României – un motiv în plus pentru a deveni indezirabil. Instalarea la putere a lui Nicolae Ceau[escu, prin Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român (1965), a fost ulterior acreditat\ de propagand\ ca fiind momentul de ruptur\ cu proletcultismul dezastruos, relicv\ anacronic\ [i total inadecvat\ pentru „noua con[tiin]\ de sine” a poporului român [i a culturii lui bimilenare. Desprinderea de proletcultism a devenit mult mai vizibil\ dup\ 1971, cînd se d\ semnalul „reevalu\rii critice” a perioadei, propaganda avînd grij\ ca analizele s\ ia mereu ca etalon
47

Alexandra Tomi]\

pozitiv epoca de „adînci [i revolu]ionare transform\ri” instaurat\ de Nicolae Ceau[escu. În mod previzibil, protocronismul ajunge s\ fie direct comparat cu proletcultismul, evident, în beneficiul celui dintîi. Proletcultismul fusese impus de puteri ostile din exterior, cu scopul de a anihila valorile excep]ionale ale culturii na]ionale [i de a le înlocui cu un model venetic inacceptabil. Profitînd de o eclips\ mai mult sau mai pu]in dirijat\ a sentimentului na]ional, „aventura proletcultist\ a fost de fapt un complot împotriva specificului spiritual românesc” (Pelin, 1983 : 4). Ca idee de produc]ie proprie [i ca rezultat al eforturilor mai vechi de definire a tipicit\]ii române[ti, protocronismul recupereaz\ salutar tradi]ia. Tezele prolecultiste promovau nonvaloarea, dizolvînd particularit\]ile na]ionale în numele unui interna]ionalism vetust [i uniformizant. Protocronismul propune „valori fundamentale, în contrast cu frigida, fa]\ de esen]ele na]ionale, direc]ie cultural\ a anilor cincizeci, de dup\ r\zboi” (Silvestri, 1986 : 2). Noua metod\ critic\ relanseaz\ valorile autohtone [i reintroduce criteriul axiologic în judec\]ile culturale : „Lichidînd circula]ia tezelor de inspira]ie str\in\, risipind confuziile nivelatoare, trezindu-se din somnul dogmatic, societatea noastr\ a redobîndit dreptul de a vorbi în numele valorii. Prin filtrul proletcultist, scrisul românesc a fost deposedat de specific [i rupt de tradi]iile sale” (Rachieru, în Luceaf\rul, 1985a : 4 ; subl. A.D.R.). Dogmatismul proletcultist a ajuns, treptat, s\ fie identificat cu un experiment funest, realizat de „for]e str\ine” (fire[te, niciodat\ „sovietice” înainte de 1989 !) pe organismul cultural na]ional. Încurajînd protocronismul, regimul Ceau[escu a dat m\sura patriotismului s\u [i a obligat cultura român\ s\ ias\ din „somnul dogmatic”, afirmîndu-se plenar. Solu]ia protocronist\ respinge „practicile anticulturale” implementate de proletcultism [i concord\ cu logica dialectic\ a crea]iei socialiste – ea este, a[adar,
48

O istorie „glorioas\”

dezlegarea a[teptat\ la impasul în care cultura na]ional\ fusese adus\ de dogmatism (Stroie, 1986 : 1, 7). Aceste argumente în favoarea indigenismului au fost formulate a posteriori, pentru a forja legitimitatea metodei [i, uneori, pentru a sus]ine atacurile împotriva celor care, în tradi]ie lovinescian\, pledau pentru sincronizarea cu realit\]ile culturale europene – antiprotocroni[tii. Ei au fost adesea acuza]i de neodogmatism, repro[îndu-li-se c\, în direct\ descenden]\ proletcultist\, militeaz\ pentru dezr\d\cinarea culturii autohtone (vezi, de exemplu, Pelin, 1983 : 4). Eticheta îi inflama îns\ pe indigeni[ti atunci cînd le era aplicat\. Un exemplu elocvent este îndelungata [i agresiva campanie anti-Europa liber\ pe care a desf\[urat-o Artur Silvestri în Luceaf\rul [i în care acesta a încercat – între altele – s\ demonteze atributul de „neoproletcultism” utilizat de Monica Lovinescu [.a. ca sinonim pentru protocronism (vezi infra, capitolul „O idee beligerant\”). Pe de alt\ parte, este semnificativ modul în care na]ionalismul ceau[ist a în]eles s\ se serveasc\ de protocronism ([i) pentru a marca ideologic ie[irea de sub tutela sovietic\.

C\ut\ri
În primii ani de dup\ venirea la putere a lui Nicolae Ceau[escu, se remarc\ o oarecare intensificare a eforturilor de aducere în cultur\ a noii direc]ii ideologice23 . Aceste str\danii nu penetreaz\ întregul mediu cultural românesc.
23. Într-o analiz\ consistent\ privind „Cultura român\ între comunism [i na]ionalism”, Mircea Martin consider\ c\ desprinderea de URSS [i reluarea discursului soft despre na]iune de c\tre propaganda oficial\ (aproximativ aprilie 1964-iulie 1971) a fost resim]it\ ini]ial de întreg mediul cultural „ca o detensionare, ca o sl\bire a teribilei «vigilen]e» revolu]ionare, ca o liberalizare [i chiar ca un început de eliberare. […] Într-un 49

Alexandra Tomi]\

Ele sînt mai accentuate la oamenii de cultur\ direct racorda]i la sistem (de pild\, Paul Anghel, redactor-[ef la Tribuna României, oficiosul propagandei comuniste pentru românii din str\in\tate) sau la marginalii care caut\ o ameliorare a statutului lor (de exemplu, Dan Zamfirescu, Mihai Ungheanu ; acesta din urm\ era, deja, în 1971 secretarul organiza]iei UTC a Uniunii Scriitorilor – cf. Martin, 2002a). Printre litera]i, „dezghe]ul” prime[te semnifica]ii diferite : „În viziunea unor scriitori [i critici, decolorarea ideologic\ se traduce printr-o colorare intensiv\ în sens na]ional-autohtonist ; în concep]ia altora, aceea[i scuturare de ap\sarea ideologic\ se exprim\ printr-o propensiune europenizant\, cosmopolit\, chiar elitist\” (Martin, 2002b). Angajamentele literare ce decurg de aici se vor reg\si în „taberele” din disputa asupra protocronismului. Cele cîteva texte pe care le analiz\m în acest subcapitol ilustreaz\ op]iunile in nuce ale viitorilor indigeni[ti. Este înc\ o epoc\ a c\ut\rilor [i experimentelor conceptuale, pe fondul unei oarecare libert\]i de expresie. Partidul unic [i conduc\torul lui savurau înc\ victoria desprinderii cu succes de tutela sovietic\, amplificat\ de imensul entuziasm intern [i interna]ional produs de „rebelul” Ceau[escu în august 1968. Propaganda comunist\ nu p\rea nevoit\ s\
cuvînt, actualizarea ideii na]ionale a reprezentat o deschidere nesperat\ (de[i atît de dorit\) a orizontului intelectual, cultural, social” (Martin, 2002a). Acesta ar fi fost momentul în care majoritatea intelectualilor au sperat în reînnodarea leg\turilor cu modernitatea interbelic\ autohton\ [i în sincronizarea cu mi[c\rile artistice contemporane din Occident. Valul de traduceri [i de reedit\ri ale unor texte române[ti [i str\ine de calitate, polemicile în jurul structuralismului (curent la mod\ în epoc\), reflec]iile cu privire la definirea valorilor na]ionale în raport cu universalul ar fi cîteva dintre semnele „mini-dezghe]ului cultural” (vezi, pentru am\nunte, Manolescu, 1999 : 20-21 ; Mih\ilescu, 2002 : 118-130 ; Martin, 2002a). 50

O istorie „glorioas\”

urzeasc\ inepta mitologie de legitimare a regimului. Totu[i, anumite „lu\ri de pozi]ie” semnaleaz\ tendin]a de a (re)plasa discursul despre na]iune în coordonatele deopotriv\ mitice [i vagi în care îl împotmoliser\ s\m\n\torismul [i extrema dreapt\ interbelic\. Fapt cu atît mai semnificativ, ele vin din partea viitorilor zelatori ai unei specificit\]i na]ionale deformate de ideologia oficial\. În noiembrie 1967, în Contemporanul apare articolul „Tradi]ia ca «durat\» a istoriei [i culturii na]ionale”, semnat de Dan Zamfirescu. Textul „programatic” ar fi – dup\ cum ne avertizeaz\ autorul la reeditarea din 2003 – cel care „a dat semnalul reintroducerii no]iunii [i ideii de «tradi]ie», tratate cu adversitate implacabil\ sub dictatura «realismului socialist»”, fiind [i acela care „a inaugurat ac]iunea cultural\” a semnatarului (Zamfirescu, 2003 : 381, nota 4, volumul I). Nu ne oprim la preten]iile lui Zamfirescu de a-[i fi apropriat ceea ce era în fond o decizie venit\ de la vîrful ierarhiei politice24 . Semnificative sînt îns\, în eseul respectiv, unele idei care precontureaz\ mitologemele din discursul protocronist : geniul na]ional, specificitatea [i originalitatea culturii noastre, continuitatea istoric\, trecutul glorios, organicitatea culturii, voca]ia universalist\, autonomia cultural\, complexele ancilare mo[tenite [i necesitatea instaur\rii unei noi con[tiin]e de sine a culturii române (Zamfirescu, 2003 : 376-381, volumul I). Nu lipse[te o
24. O dovad\ indirect\ – [i, cu siguran]\, involuntar\ – ne-o ofer\ tot autorul eseului. În nota amintit\, Dan Zamfirescu ne informeaz\ c\ articolul respectiv a fost publicat, într-o alt\ variant\ [i sub titlul „Actualitatea conceptului de tradi]ie”, în revista militar\ Ap\rarea patriei (ianuarie 1968), la solicitarea colonelului Ioan Strujan (de care l-a legat ulterior o strîns\ prietenie). Pare cam greu de crezut c\ o ini]iativ\ singular\, de semipionierat cultural (reintroducerea no]iunii de „tradi]ie”), s-ar fi bucurat de o aten]ie atît de mare dac\ nu ar fi fost consonant\ cu noua tendin]\ politic\ impus\ de Ceau[escu. 51

Alexandra Tomi]\

schi]\ de filia]ie care evoc\ un lung [ir de ilu[tri înainta[i, de la Grigore Ureche la G. C\linescu [i Eugen Ionescu ( ? !). Un alt eseu al aceluia[i autor, tip\rit, un an mai tîrziu, tot în Contemporanul, este un bruion de mesianism cultural protocronist – probabil [i pentru c\ articolul, ap\rut în august 1968, exploateaz\ entuziasmul generat de binecunoscutul gest antisovietic al lui Ceau[escu : „Într-o lume bolnav\ de «alienare» – alienare cu infinite nuan]e [i care nu o dat\ încalc\ grani]ele dintre ideologii – cultura român\ st\, cu ce are mai trainic în stilul ei, ca o chemare c\tre acele ipostaze existen]iale de unde o «restaurare» a omului contemporan devine posibil\” (Zamfirescu, 1968, reluat în idem, 1969 : 133). Articolele respective au fost urmate de altele, similare în fond, publicate de Zamfirescu în diferite periodice ale vremii [i reluate succesiv în diferite volume personale. În aceea[i perioad\, unul dintre articolele lui Eugen Barbu, ap\rut în Scînteia, prefigureaz\ isteria antilovinescianist\ din anii ’80. Înc\ din titlu, scriitorul constat\ aforistic c\ „moda moare tîn\r\” [i traseaz\ o paralel\ deloc subtil\ între deschiderea spre modernism (sincronizare) a epocii [i dogmatismul abia dep\[it : „[D]ac\ o astfel de literatur\ devine mod\, toat\ realitatea este dejucat\, trucat\ [i, mai tîrziu, vom fi crezu]i cu to]ii o adun\tur\ de droga]i, de lene[i care nu au muncit niciodat\, de clien]i de cafenea. Vreau s\ spun c\ tocmai intoleran]a acelora care ne propun numai modul lor de a trata via]a în roman, dup\ tipare luate de aiurea, poate duce la imaginea falsificat\ a societ\]ii noastre, care nu are nimic comun cu acest mod de a exista” (Barbu, 1969, apud Mih\ilescu, 2002 : 129 ; subl. E.B.). Este transparent\ aluzia la „decadentismul” promovat de autorii care, încuraja]i de deschidere, începuser\ s\ se inspire din literatura apusean\. S\ observ\m îns\ [i iritarea lumpen-proletar\ ce repune în circula]ie cli[eul artistului boem, pierde-var\, m\cinat de false dileme. Scriitorii români aveau obliga]ia
52

O istorie „glorioas\”

s\ fie racorda]i la via]a ]\rii, s\ redea cît mai „veridic” via]a oamenilor muncii, s\ pream\reasc\ realiz\rile comunismului [i ale lui N. Ceau[escu, s\ trudeasc\ neîncetat în „atelierul de crea]ie”, dup\ re]eta reanimat\ a literaturii realist-socialiste. Normele de conduit\ literar\ de la care noul val de patrio]i (protocroni[tii) avea s\ se revendice î[i trage seva [i din asemenea „lu\ri de pozi]ie”, înc\ nedominante în anii firavei „prim\veri” autohtone. Aceste texte sînt importante pentru c\ reflect\ anumite tendin]e care încep s\ se cristalizeze în cultura din ]ar\, [i mai ales în literatur\. Publicistica le oglinde[te prin excelen]\ [i mult mai prompt, dar în exegezele academice din epoc\ astfel de orient\ri se fac, de asemenea, resim]ite. De pild\, studiul Manuelei T\n\sescu asupra Istoriei ieroglifice cantemiriene con]ine, pe lîng\ sugestii de precursorat în literatur\ al principelui, [i reflec]ii ale autoarei cu privire la specificitatea [i valoarea literaturii române, „literatur\ n\scut\ nu din întîmpl\ri [i influen]e, ci urmîndu-[i o fireasc\ dezvoltare organic\ de-a lungul veacurilor” (T\n\sescu, 1970 : 18-19). Cu atît mai pu]in surprind considera]iile unui culturnic precum Ion Dodu B\lan, care, într-o carte ap\rut\ doi ani mai tîrziu, înfiereaz\ literatura înflorit\ prin „mimetism” [i ignorare a temelor majore autohtone : „Nu se poate încuraja la nesfîr[it evazionismul, mimetismul desuet, jocul de-a tumba cu cuvintele. Nimeni nu are dreptul s\ exerseze la infinit, ca pe un pian stricat, pe claviatura sufleteasc\ a unui popor întreg. În via]a acestui popor stau temele fundamentale ale literaturii noastre actuale, capabile s\-i asigure vigoarea, originalitatea, str\lucirea [i s\ o impun\ la locul cuvenit în sistemul de valori al literaturii universale” (B\lan, 1972, apud Mih\ilescu, 2002 : 129-130). Revolu]ia cultural\ începuse, tobo[arii ei vesteau încotro mergea schimbarea [i pe cine viza. În fine, eseul „Pe cînd ora literaturii române ?”, publicat de Paul Anghel în România literar\ (1973), este un alt bun
53

Alexandra Tomi]\

exemplu privind aceste c\ut\ri. Foarte aproape, cronologic, de anul de na[tere al protocronismului, articolul este o medita]ie cam prolix\ asupra destinului literaturii na]ionale, v\zute ca exponent al culturii române[ti. Autorul prefigureaz\ cîteva accente pe care le vom reg\si în retorica protocronist\ : denaturarea tezei lovinesciene, din care Anghel ar dori materializarea unui sincronism à rebours (literatura occidental\ s\ tind\ c\tre sincronizarea cu literatura român\) ; desprinderea de modelul mimetic propus de E. Lovinescu [i identificarea unei alternative proprii de dezvoltare (India, Japonia [i America Latin\ sînt invocate ca variante culturale excep]ionale, paralele cu Europa [i SUA) ; ideea c\ profilul original al ]\rii noastre este dat de sinteza influen]elor din diferite spa]ii culturale. La cap\tul unui excurs sofistic prin politologia contemporan\, descoperim miza articolului : România trebuie s\ se impun\ în lume [i prin literatur\ (implicit, cultur\), nu numai prin politica extern\ remarcabil\ a regimului comunist : „De ce n-am reu[i [i în cîmpul literaturii s\ impunem o idee-vedet\, o idee, un curent care s\ întoarc\ interesul general c\tre literatura român\, aducînd-o la vedere ?” (Anghel, 1973 : 5). Pledoaria lui Anghel este de un protocronism embrionar, anun]înd atît obsesia autohtoni[tilor de a redefini cultura na]ional\ pe criterii extraestetice („o idee-vedet\”), cît [i complimentarea puterii prin op]iunea de conectare a politicului cu artisticul, evident – cu subordonarea celui din urm\25 .
25. Mircea Martin, în amplul eseu din care am citat mai sus, insist\ asupra ideii de rezisten]\ în bloc a mediului cultural românesc la schimb\rile pe care le prefigurau Tezele din iulie 1971. Rememor\rile autorului indic\ existen]a în epoc\ a unei solidarit\]i literare [i anticeau[iste foarte viguroase : „Discursul era din nou cel al anilor ’50, sim]eam venind asupra noastr\ un alt val de ger ideologic. Reac]ia general\ a scriitorilor, arti[tilor, intelectualilor a fost una de surpriz\, 54

O istorie „glorioas\”

Edgar Papu [i un certificat de înregistrator
Dar cum motiva oare Edgar Papu, în 1974, necesitatea unui nou concept cultural ? Explica]ia lui este elegant\ [i persuasiv\, prin fine]ea argument\rii : sesizînd marele decalaj dintre „for]ele creatoare” (pe care le-am putea numi „vectori ai anticip\rilor”) [i „for]ele receptoare” (vectorii sincroniz\rii prin imita]ie) ale culturii române, Papu apreciaz\ c\ este momentul s\ se intervin\ în sensul echilibr\rii acestora. {i dac\ E. Lovinescu, în Istoria civiliza]iei române moderne, comisese gestul „profund nepatriotic” al deprecierii culturii române, prin exagerarea caracterului ei imitativ [i subordonat fa]\ de culturile occidentale, Papu consider\ c\ identificarea [i analiza emergen]elor creativit\]ii române[ti (protocroniile) ar fi un act reparator necesar. Este interesant faptul c\ acest articol nu ofer\ o defini]ie propriu-zis\ a protocronismului. El constat\ pur [i simplu existen]a fenomenului. Aceast\ specula]ie ingenioas\, de la care pleac\ orice demers [tiin]ific autentic, a
consternare [i respingere, chiar dac\ rareori f\]i[ exprimat\. Au existat, e adev\rat, [i adeziuni (solicitate cu insisten]\ de «sus») ale unor scriitori, dar ace[tia erau fie cunoscu]i ca oportuni[ti (Petru Popescu), fie de]ineau la acea dat\ func]ii care îi obligau la un asemenea gest (cum a fost cazul lui Mihai Ungheanu, secretar al organiza]iei UTC a Uniunii Scriitorilor). Se vorbea în acele zile de interven]iile directe ale lui Geo Bogza [i Marin Preda pe lîng\ Nicolae Ceau[escu, în încercarea de a-i tempera zelul dogmatizant. Lor li s-ar datora dispari]ia din documentele oficiale ulterioare a termenului de «realism socialist», odios pentru majoritatea scriitorilor români” (Martin, 2002a). Al\turi de ace[tia, Mircea Martin mai citeaz\ nume precum Zaharia Stancu, Eugen Jebeleanu, Alexandru Ivasiuc, Szasz Janos, Adrian P\unescu, A.E. Baconsky, Nicolae Breban, care [i-ar fi manifestat în diferite moduri dezacordul fa]\ de m\surile luate de conducerea PCR în 1971 (ibid.). 55

Alexandra Tomi]\

permis ca, în scurt timp, sus]in\torii s\i s\ pretind\ c\ protocronismul este o metod\ [tiin]ific\ modern\ de cercetare a istoriei culturii române[ti. Una dintre ambi]iile protocronismului „matur” a fost consacrarea sa ca metod\ viabil\ de abordare a istoriei culturii. În opinia noastr\, este posibil ca, dincolo de mizele politico-economice, promotorii „metodei” s\ fi v\zut în ea [i o cale de autoconsacrare în cultura român\, cel pu]in pe acela[i palier cu E. Lovinescu, „p\rintele” sincronismului concurent26. Cum con]inutul protocronismului nu a fost clar definit de la început de c\tre Edgar Papu (el revendicîndu-[i constant doar paternitatea titulaturii), era de a[teptat ca aderen]ii s\ ajusteze [i s\ „îmbun\t\]easc\” succesiv conceptul. „Prototocronismul matur” avea s\ dobîndeasc\ o accep]iune l\rgit\, în care semnifica]ia originar\ se diluase, cu toate consecin]ele ce decurgeau de aici. Lansîndu-[i ideea, comparatistul a postulat, de asemenea, dou\ premise aparent viabile, care au f\cut ulterior posibil\ construirea unei argumenta]ii stufoase în favoarea acestei teze. În primul rînd, protocronismul este o cale sigur\ de acces la universalitate pentru cultura român\
26. K. Verdery (1994 : 196) consider\ c\ aproape to]i autohtoni[tii, dar [i opozan]ii acestora, „credeau sincer c\ imaginea lor despre cultura român\ era bun\. Cei mai mul]i au dus cu ei aceast\ credin]\ în noua structur\ de oportunit\]i a anilor ’90”. Ne disociem de opinia citat\, mai ales în ce-i prive[te pe sus]in\torii protocronismului. Dup\ 1989, promotorii s\i [i-au redefinit op]iunile intelectuale [i profesionale, astfel încît „credin]a sincer\” în destinul excep]ional al culturii române a devenit indecelabil\ (vezi capitolele „Ecouri postdecembriste” [i „Epilog”). Articolele lui Edgar Papu din revista România Mare (1990-1991) au reluat vechile teme protocroniste, f\r\ adaosuri sau nuan]\ri teoretice. Lucr\rile O istorie posibil\ a literaturii române, de Paul Anghel (2002), Sincronism european [i cultur\ critic\ româneasc\, de Ilie B\descu (2003), respectiv Cultura român\ – sintez\ european\, de Dan Zamfirescu (2002) 56

O istorie „glorioas\”

(Papu atingea astfel vechi obsesii ale imaginarului colectiv). În al doilea rînd, o dat\ cu definirea conceptului, se decupa o arie de studiu extrem de ofertant\ pentru cei interesa]i. Cu alte cuvinte, cultura român\ de]inea o extrem de bogat\ colec]ie de protocronii, ce r\m\sese necunoscut\ pentru c\, lipsind conceptul, lipsea metoda de cercetare, respectiv lipseau cercet\torii care s\ se dedice studiului în domeniu. Eseul din iulie 1974 al lui Edgar Papu este urmat, în 1975, de dou\ studii pe aceea[i linie ale lui Dan Zamfirescu – „Istorie [i cultur\” [i „Cultura român\ – sintez\ european\”. În acestea, „cu o complet\ acoperire erudit\, [Zamfirescu] aduce noi ilustr\ri” la ideea priorit\]ilor române[ti (Papu, 1976 : 7). Mentorul Papu va g\si cu satisfac]ie „cea mai solid\ ra]iune de ordin istoric [i filosofic-cultural a unui protocronism românesc” [subl. Papu] : „func]iunea sintetic\ a romanit\]ii între cele dou\ Europe” (Papu, 1976 : 8). Conceptul ini]ial se l\rge[te rapid, gra]ie contribu]iilor ample [i tot mai frecvente ale celor care se arat\ interesa]i de noua perspectiv\. El devine „o problematic\ cu o ampl\
sînt reedit\ri ale articolelor sau ale volumelor din anii ’70 [i ’80. Nici o contribu]ie nou\, a[adar, care s\ eviden]ieze o continuitate de preocup\ri [i interese în domeniul protocronismului sau în sfera mai larg\ a culturii române. Nu lu\m în discu]ie aici abord\rile tracologice ale lui Constantin B\rbulescu, Napoleon S\vescu [i ale altora [i nici eseuri din domeniul eminescologiei transdisciplinare, de tipul celor semnate de Pompiliu Cr\ciunescu, ce dezvolt\ o anumit\ linie de exegez\ „abisal\” a operei eminesciene, tendin]\ gustat\ [i de unii protocroni[ti. Excludem, de asemenea, textele violent na]ionaliste ori eseurile apologetice la adresa spiritualit\]ii române[ti (la fel de vag definite ca [i anterior), ap\rute dup\ 1989 în publica]ii gen România Mare, Tricolorul etc. – în mare, ele reiau cli[eele na]ionalist-xenofobe din anii preceden]i, ba chiar, în unele cazuri, [i ditirambii la adresa lui Ceau[escu. 57

Alexandra Tomi]\

claviatur\” (Du]u, 1977 : 8), „o nou\ viziune critic\ [ce] reactualizeaz\ vechea tendin]\ de întoarcere spre noi în[ine” [subl. aut.] (Dr\gan, 1977 : 6), „un fenomen universal la care particip\ [i cultura româneasc\” (Marino, 1977 : 6), „o idee-for]\, cu o natur\ prospectiv\” (Balot\, 1977 : 1). Titulatura „semnificativ polemic\” (Ungheanu, 1977 : 2) acoper\ ideea de „ini]iativ\ ideologic\, artistic\, tehnic\, validat\ ulterior prin experien]\” (Anghel, 1977 : 3). Protocronismul, crede Marin Mincu, certific\ „încrederea în voca]ia originalit\]ii creative a literaturii române” (Mincu, 1977b : 9). „Noua metod\ critic\” î[i dovede[te modernitatea [i prin caracterul ei interdisciplinar : istoria literaturii, antropologia, lingvistica, estetica sînt doar cîteva dintre domeniile pe care ea se sprijin\ (Silvestri, 1986a : 2). Specificul interdisciplinar a r\mas la nivel de deziderat, pentru c\, în afar\ de a-l clama frecvent sau de a cola no]iuni din diverse domenii, autohtoni[tii nu au furnizat nici m\car un text de argumentare credibil\ a lui. Se [tie c\, înainte de a lansa ideea de „protocronism românesc”, Edgar Papu se ocupase în cîteva studii de relevarea unor acte de pionierat din alte cîteva literaturi europene. Aceste elemente de „protocronism interna]ional” vor fi preluate de retorica indigenist\, care le va specula în sensul argument\rii bunei-credin]e a celor care sus]in noua metod\. Atîta vreme cît exist\ certitudini ([i chiar preocup\ri) de natur\ protocronist\ [i în alte culturi, de ce ar fi tocmai protocronismul românesc blamabil ? – se întreab\, ingenuu, autohtoni[tii. {i tot ei r\spund : pentru c\ el dizolv\ structuri mentale osificate [i amenin]\ s\ arunce în desuetudine modul în care intelighen]ia autohton\ s-a obi[nuit s\ gîndeasc\ despre sine [i despre cultura pe care o produce [i al c\rei exponent este. Altfel spus, protocronismul este resim]it de adversari ca periclitînd ordinea cultural\ existent\, atît în ce prive[te nivelul mental, simbolic, cît [i nivelul institu]ional-administrativ
58

O istorie „glorioas\”

(cu aceasta, se justific\ indirect atacurile la adresa conducerii Uniunii Scriitorilor). Protocronismul ar viza eliminarea „complexului fanariot” ce apas\ asupra destinului unei mari culturi, în timp ce adversarii „noii metode critice” ar fi vectorii actuali ai con[tiin]ei retardatare (Anghel, în Br\escu, 1983a : 3). Teza ar fi la mare cinste dac\ intelectualii români [i-ar fi dep\[it complexele de inferioritate cultural\ (Br\escu, 1984 : 6 ; Zamfirescu, 1989, reluat în id., 2002 : 152). Aceste opinii reprezint\ una dintre liniile de argumentare din discursul indigenist, direc]ie foarte solicitat\ în primii ani de la lansarea conceptului. De notat este [i interesul pe care protocroni[tii îl manifest\ constant pentru sublinierea caracterului profund „democratic” al tezei lor. În replic\ la acuzele de extremism [i intoleran]\, ei sus]in c\ protocronismul promoveaz\ ideea diversit\]ii [i a policentrismului cultural în Europa [i în lume27 (Zamfirescu, 1977b : 10 ; Anghel, în Br\escu, 1983a : 11 ; Silvestri, 1987 : 2), f\cînd dreptate culturilor considerate, în
27. În leg\tur\ cu ideea de pluralism, în sens larg, Katherine Verdery formuleaz\ o opinie foarte interesant\, de[i cam hazardat\ pentru aceia care doresc o delimitare clar\ a actelor de disiden]\ cultural\ din timpul comunismului românesc. Cercet\toarea consider\ c\, pentru intelectualii neaderen]i la ideologia oficial\, „orice argument în favoarea pluralismului era conceput inten]ionat ca mijloc politic de opozi]ie fa]\ de centralizare. A sus]ine pluralismul, fie într-o extrem de obscur\ teorie despre natura Absolutului, fie într-o amintire a unui filozof sau a unui poet, însemna unificarea cîmpului opozi]iei fa]\ de putere” (Verdery, 1994 : 287). Admi]înd la limit\ acest argument, s\ observ\m c\ tema pluralismului/ policentrismului apare, în diverse formul\ri, [i la protocroni[ti, apropia]i regimului per definitio. Nu [tim în ce m\sur\ ei percepeau acest subiect drept o tem\ de reflec]ie [i de dezbatere opus\ ideologiei oficiale, care promova hipercentralizarea pe toate planurile. Dac\ lucrurile ar sta astfel, atunci 59

Alexandra Tomi]\

mod impropriu, „mici” prin compara]ie cu altele (Marcus, 1975 : 9-10). Interna]ionala protocronist\ prelunge[te în cultur\ dezideratul marxist-leninist de fraternitate [i egalitate între popoare. Protocronismul este un demers pa[nic, neintruziv, pentru c\ nu neag\ sau elimin\ valorile culturale curente, ci flexibilizeaz\ criteriile de apreciere a lor. Prin indigenism, „România cultural\” [i-ar dobîndi locul meritat printre celelalte ]\ri, a[a cum „România politic\” este deja un reper mondial datorit\ lui Ceau[escu (Zamfirescu, 1977d-e ; id., 1983 : 2 etc.). Defini]iile conceptului lansat de Papu sînt mult mai numeroase decît cele pe care le-am citat. Ele se nuan]eaz\ pe m\sur\ ce sub umbrela indigenist\ intr\ tot mai multe persoane atrase de beneficiile culturale, social-economice [i politice pe care „noua metod\ critic\” le promite. De la finele anilor ’70 protocronismul, deja încurajat [i recompensat f\]i[ de autorit\]ile comuniste, are o accep]iune mult mai larg\, înglobînd tot ceea ce eviden]iaz\ specificitatea româneasc\ în raport cu alte culturi. Autohtoni[tii supervizeaz\ permanent men]inerea acestei semnifica]ii dilatate, chiar prin contribu]ii personale. Dou\ bune exemple în aceast\ privin]\ – dac\ ne referim doar la reviste – sînt serialele „Via Magna”, publicat în Flac\ra (Zamfirescu,
este posibil – cu riscul de a prezuma un prea mare rafinament al discursului autohtonist – ca, preluînd din mers cîteva concepte democratice, retorica na]ionalist\ s\ fi urm\rit demonetizarea lor printr-o prea lax\ circula]ie sau chiar o substituire de sens (nu ar fi fost prima, de altfel). În ambele cazuri, adversarii protocronismului ar fi fost, evident, priva]i de înc\ o arm\ de lupt\ cultural\, aparent inofensiv\. Pe de alt\ parte, argumentul lui Verdery, luat ca atare, ar putea s\ alimenteze sofisme de (auto)inocentare a acelora care au sus]inut indigenismul : ei pot s\ pretind\ c\ au fost, de fapt, opozan]i ai regimului comunist, de care s-au disociat în epoc\ inclusiv prin invocarea unor valori [i principii democratice. 60

O istorie „glorioas\”

1977d-e), [i „Civiliza]ie româneasc\”, ap\rut în Luceaf\rul (Tudor, 1985-1986b ; serialul are 65 de episoade [i, semnificativ, debuteaz\ într-o zi de 26 ianuarie, drept omagiu adus lui Nicolae Ceau[escu). În tendin]a de l\rgire a conceptului ini]ial, autohtoni[tii v\d un semn de maturitate, o dezvoltare legic\ pe care numai o idee viabil\ ar fi putut s\ o parcurg\, ajungînd în stadiu doctrinar (Silvestri, 1986a : 2). Discursul protocronist nu [i-a asumat îns\ un set propriu de reprezent\ri ale acestei specificit\]i autohtone. Ce însemna, pentru indigeni[ti, „valoare cultural\ autentic româneasc\” ? Referin]ele sînt ambigue [i foarte diverse. Textele indic\ o tendin]\ de simbolizare a na]iunii [i a tradi]iilor ei în manier\ idilic-pastoral\, vag ruralizant\ – uneori cu accente s\m\n\toriste – [i milenarist\ (prin exaltarea rolului României în noua ordine mondial\ instituit\ de comunismul victorios). Celebrarea acestei „românit\]i ancestrale [i folclorice” (Laignel-Lavastine, 1998 : 359, nota 7), în care tot ce era românesc era considerat bun, se apropie mult de retorica legionar\ interbelic\ [i de efervescen]a gîndirist\. Ceea ce le desparte este probabil amprenta ideologic\ propriu-zis\, autohtonismul ceau[ist visînd la prop\[irea na]iunii prin comunism, nu prin ortodoxism. Noua defini]ie satisface în mai mare m\sur\ na]ionalismul oficializat, dar este [i mult mai permisiv\ pentru preocup\ri care, prin natura lor, ar fi dep\[it accep]iunea restrîns\ ini]ial\. Beneficiul pentru propagand\ a fost cert – la fel [i pentru autorii protocroni[ti, care au exploatat sofismul rezultat în scopul discredit\rii adversarilor, acuza]i de nepromovarea valorilor na]ionale, a[adar, nepatriotism. (Pe de alt\ parte, tocmai aceast\ ambiguizare prin extindere face ca, în studierea protocronismului, s\ fie adesea foarte dificil de delimitat textele sau pozi]iile indigeniste de op]iunile mai vag exprimate.) În ce prive[te cî[tigul teoretic adus de noua accep]iune, acesta a fost
61

Alexandra Tomi]\

nul. Dac\ în în]elesul ei originar ideea lui Papu ar fi putut stîrni oarece dezbateri strict în planul teoriei literare, multiplicarea ulterioar\ a semnifica]iilor o dilua pîn\ la anulare. „Protocronismul matur” a însemnat un mixaj diletant [i incoerent de no]iuni (adesea insuficient st\pînite), propozi]ii [i concluzii disparate, extrase din istoriografie, istoria literaturii, filosofia istoriei, filosofia limbajului, afirma]ii discutabile de determinism geografic [i psihologie etnic\ [.a.m.d., ambalate în frazeologia patriotard\ [i mitologizant\ a propagandei comuniste. Cu toat\ inconsisten]a sa ideatic\, protocronismul a alimentat în egal\ m\sur\ kitsch-ul cultural al epocii, cultul personalit\]ii la cuplul dictatorial, mentalit\]i [i practici de discriminare etnic\.

E. Lovinescu – a doua posteritate critic\
Era previzibil ca, odat\ ap\rut, conceptul de „protocronism” s\ intre în conflict cu mai vechiul „sincronism” teoretizat de E. Lovinescu. Edgar Papu î[i lansase ideea într-o rela]ie de sugerat\ complementaritate cu sincronismul (Papu, 1974 : 8, 11). Totu[i, trei ani mai tîrziu, în cartea Din clasicii no[tri (1977), comparatismul schimb\ raporturile : protocronismul trebuie s\ fie gîndit „în opozi]ie cu ideea sincronismului, adic\ a n\zuin]ei ce alimenteaz\ o con[tiin]\ retardatar\” (Papu, 1977 : 9). Este posibil ca îns\[i precizarea acestei rela]ii dintre un concept nou ap\rut [i unul deja prestigios s\ fie semnul c\ Edgar Papu nutrea speran]e legate de cariera termenului s\u. Una dintre consecin]ele acestor reflec]ii ale lui reprezint\ violentele încerc\ri de respingere [i compromitere a tezei lovinesciene. Ele p\reau a avea o acoperire teoretic\ formulat\ chiar de brevetatorul protocronismului, care redusese sincronismul la o jenant\ surs\ de mimetisme [i complexe de inferioritate. Literatul se arat\
62

O istorie „glorioas\”

îns\ foarte mirat atunci cînd unii par a în]elege c\ voca]ia de pionierat a culturii autohtone înlocuie[te tendin]ele ei de aliniere la culturile mari : „Am fost gre[it în]eles. S-a în]eles c\ protocronismul ar înlocui sincronismul. Or, protocronismul nu înlocuie[te, ci completeaz\ sincronismul, care l\sase o lacun\ […] Sincronismul, lipsit de necesarul s\u complement, care este protocronismul, a dat astfel na[tere complexului de inferioritate despre care am discutat. Altfel spus, sincronismul, în sine, e valabil. Dar nu singur” (Papu, 1981, reluat în id., 2005 : 99). Ambiguitatea preciz\rilor pe care le face mentorul [i inconstan]a sa fa]\ de rela]ia dintre cele dou\ concepte28 au alimentat o dat\ în plus eforturile indigeni[tilor de a se descotorosi de mo[tenirea lovinescian\. Soarta pe care E. Lovinescu [i sincronismul o vor avea în interiorul discursului protocronist e trist\, dar deloc surprinz\toare pentru un anume tip de inconsecven]\ caracteristic\ indigeni[tilor. Acest parcurs al recept\rilor de care a avut parte criticul interbelic în perioada na]ional-comunismului seam\n\ mult cu evolu]iile din posteritatea lui imediat\, de dup\ 1944, cînd, în mai pu]in de patru ani, din cea mai important\ personalitate a rezisten]ei culturale române[ti la fascism, devenise exponentul gîndirii „decadente”, „burgheze”, „reac]ionare”, „estetizante” (Vrancea, 1975 : 195-237 ; Manolescu, 1975b : 9 ; id., 1975c : 9). Protocronismul „matur” a încercat eliminarea lui E.
28. Nu este clar dac\ E. Papu a v\zut în rela]ia dintre sincronism [i protocronism o sintez\ a dou\ idei antitetice (de altminteri, nu se reg\sesc astfel de subtilit\]i argumentative în interven]iile lui sau ale celorlal]i protocroni[ti) sau, pur [i simplu, dou\ concepte care nu pot s\ coexiste. Confuzia pare s\ se perpetueze : analizele recente ale fenomenului indigenist sus]in fie c\ mentorul a respins teza lovinescian\, de[i gîndea sincronist (Martin, 2002b), fie c\, acceptînd-o, a reluat-o în termeni proprii [i a îmbog\]it-o (Mih\ilescu, 2002). 63

Alexandra Tomi]\

Lovinescu din cultura român\, la fel cum procedase dogmatismul proletcultist, diferen]ele ap\rînd doar în ce prive[te culpele atribuite criticului. Cum proletcultismul [i dezghe]ul de dup\ el fuseser\ înlocuite prin neostalinistele Teze din iulie, „revalorificarea mo[tenirii culturale” avea nevoie, ca orice nou program, de una sau mai multe figuri tutelare, obligatoriu din tradi]ia na]ional\ [i, ideal, promotori ai culturii române[ti. Pertinen]a tezei sincronismului [i anumite accente din biografia lui E. Lovinescu f\ceau din criticul interbelic, în momentul respectiv, un candidat excelent la statutul de mentor al noii genera]ii de „intelectuali patrio]i”. În favoarea acestei op]iuni se poate s\ fi cînt\rit [i faptul c\ el fusese una dintre figurile culturale indezirabile ale proletcultismului – or, cum am remarcat deja, propaganda na]ionalist\ î[i proclama ferm ruptura de „anumite gre[eli ale trecutului”. Reabilitarea unei foste personae non gratae era o dovad\ în plus c\ noua politic\ din domeniul cultural î[i asuma finalit\]i [i mijloace diferite. La începutul deceniului opt, Edgar Papu, confec]ionîndu-[i materialul teoretic de la temelia viitorului concept prin eseurile anteprotocroniste pe care le publica în Tribuna României, schi]eaz\ într-unul dintre articole un autentic encomion la adresa criticului de la Sbur\torul. Textul, ap\rut în revista citat\ în iulie 1973, d\ la rîndul s\u impresia de „tragere la tem\”, pentru c\ ideile [i personalitatea lui E. Lovinescu sînt amestecate, plasticizate [i turnate în tiparele lui Papu. El ]ine s\ îl fac\ pe criticul interbelic unul dintre „marii precursori ai aspira]iilor noastre culturale de ast\zi”, pentru c\ „no]iunea sa de «sincronism» nu este decît o prim\ [i necesar\ treapt\ a ceea ce numim noi, actualmente, tendin]\ de universalizare” (Papu, 1973b : 12 ; subl. E.P.). Sincronismul ar fi fost, a[adar, o etap\ – deja dep\[it\, consider\ autorul – din consacrarea culturii române în universalitate. Pasul
64

O istorie „glorioas\”

urm\tor era de a[teptat s\ îl fac\ intelectualii, care, dezvoltîndu-se într-o atmosfer\ de „efervescen]\ cultural\” creat\ de valorificarea tradi]iei, vor instaura un climat similar celui din prima jum\tate a secolului al XX-lea, „perioad\ cînd România începuse s\ devin\ unul dintre, focarele de ini]iative creatoare ale Europei [i cînd a anticipat atîtea fenomene de cultur\ umanist\, ivite mai tîrziu în alte p\r]i [e.g., Camil Petrescu, anticipator al „noului roman” ; Tudor Arghezi, reprezentant ilustru al „avangardei folclorice” ; Max Blecher, precursor al lui Sartre, aminti]i în acela[i articol – nota A.T.]” (ibid.). Tot aici, Edgar Papu încearc\ [i s\ instituie o filia]ie „vie [i mereu deschis\” între E. Lovinescu [i acei intelectuali care î[i doresc s\ universalizeze cultura României socialiste, împlinind astfel visul predecesorilor. Ideea respectiv\, de[i acceptat\ ini]ial, a fost rapid abandonat\ de protocroni[ti, pe care, din motive lesne de în]eles, îi incomoda invocarea unei descenden]e din spiritul europocentrist lovinescian. De altfel, nici semnatarul textului cu pricina nu avea s\ revin\ asupra acestei sugestii. Concluziile articolului, propunînd o istorie „bifazic\” a culturii române (1. sincronism ; 2. valorificarea tradi]iei) sînt evident în contradic]ie cu ceea ce brevetatorul protocronismului va sus]ine exact un an mai tîrziu : c\ teza lovinescian\ [i protocronismul sînt complementare, nu în rela]ie de preeminen]\ cronologic\ sau valoric\. Pe de alt\ parte, este posibil ca ideea unui „Lovinescu-precursor” al a[a-zisei atmosfere de anima]ie cultural\ generat\ de Tezele din iulie – [i, o dat\ cu aceasta, o prefigurare a eforturilor de a legitima protocronismul prin aproprieri culturale insolite (chiar ilicite) – s\-i fi fost inspirat\ lui Edgar Papu de prolificul publicist (în epoc\) Dan Zamfirescu. Acesta scrisese cu doi ani înainte un text prin care atr\gea aten]ia asupra actualit\]ii criticului interbelic. Articolul respectiv ar putea fi un alt exemplu al
65

Alexandra Tomi]\

c\ut\rilor unor noi repere culturale pe care virajul na]ionalist le sugerase intelectualilor receptivi la solicit\rile politice. Este interesant c\, în 1971, criticul de la Sbur\torul era elogiat pentru idei [i atitudini care peste un deceniu vor alc\tui capetele de acuzare din simbolicul proces intentat de protocroni[ti, o dat\ ce Nicolae Iorga [i G. C\linescu vor fi apropria]i [i a[eza]i pe piedestalul „noii metode critice”. Iat\ îns\ cît de entuziasmat era Dan Zamfirescu, în octombrie 1971, de personalitatea [i ideile lovinesciene : „Împotriva arhaismului s\m\n\torist [i a poporanismului patronat de membrii marcan]i ai partidului liberal, Lovinescu a formulat, în cultura român\, un crez propriu de politic\ cultural\, devenindu-i [i ideolog, [i practician, [i organizator de cenaclu, [i director de gazet\. […] E. Lovinescu a intuit un destin major culturii române, o situa]ie în care cultura român\ s\ devin\ «sincron\» cu cele mai mari culturi moderne [i s\-[i afirme prezen]a în lume nu prin pitoresc [i culoare local\, ci printr-o dimensiune proprie dat\ marilor probleme cu care sunt confruntate lumea unei epoci [i omul din toate timpurile. Întreaga sa activitate critic\ este o des]elenire a drumurilor, o plantare de indicatoare ar\tînd încotro se afl\ acest viitor major al culturii noastre. F\r\ a nega r\d\cinile na]ionale ale culturii, i-a fixat ca ideal universalitatea. […] Lovinescu este, f\r\ îndoial\, creatorul stilului modern al criticii române[ti” (Zamfirescu, 1971, reluat în id., 1975 : 155-156 ; subl. D.Z.). Unul [i acela[i comentator avea s\ scrie, un deceniu mai tîrziu, un veritabil rechizitoriu la adresa lui E. Lovinescu, pe care îl eticheteaz\ drept „cel mai complet [i cel mai înzestrat teoretician al condi]iei periferice [i ancilare a literaturii [i culturii române” (Zamfirescu, 1983 : 74 ; subl. D.Z.). Istoria literaturii române de la origini pîn\ în prezent a lui G. C\linescu devenea nici mai mult, nici mai pu]in decît „antidotul
66

O istorie „glorioas\”

salutar al subtilei otr\vi ce ni se strecurase în vene [prin teoria sincronismului]” (ibid. : 76). Adep]ii „demersului ultraneao[ist” (Ierunca, 1994 : 130) vitupereaz\ împotriva sincronismului înc\ de la primele Colocvii ale Luceaf\rului, în care se dezbate problematica protocronist\ (începînd cu anul 1977). Prin Colocviile pe tema sincronism-protocronism, organizate de revista amintit\ în a doua jum\tate a anului 1977, încep redefinirile succesive ale sincronismului lovinescian. Este posibil ca protocroni[tii s\ fi în]eles ab initio c\ eliminarea tezei sincroniste din discu]iile asupra destinului culturii na]ionale era un obiectiv dificil de atins dac\ ei s-ar fi angajat în dezbateri publice autentice. De aceea, în loc s\ chestioneze cu argumente validitatea „lovinescianismului”, au preferat s\-l bagatelizeze prin des uzitata tehnic\ de ambalare a subiectului în metafore [i formule patriotarde. De remarcat faptul c\ nici m\car la primele dou\ Colocvii pe tema sincronism-protocronism, g\zduite de Luceaf\rul în 1977 (interven]iile participan]ilor fiind reluate de Mihai Ungheanu în volumul Exactitatea admira]iei, din 1985), nu a luat parte vreunul dintre oponen]ii protocronismului. De fa]\ au fost doar autohtoni[tii din prima linie : Edgar Papu, Mihai Ungheanu, Paul Anghel, Dan Zamfirescu, Nicolae Drago[, Pompiliu Marcea, Ovid. S. Crohm\lniceanu (acesta va fi ulterior atacat de C. Sorescu, în 1983, pentru tr\darea convingerilor protocroniste, întrucît a avansat opinii care solicitau „modera]ie” [i „pruden]\” în dezvoltarea noii perspective, precum [i afirma]ii care valorizau net sincronismul, în raport cu indigenismul), precum [i un simpatizant, matematicianul Solomon Marcus. Dup\ aceste Colocvii, teza lui E. Lovinescu începe s\ fie tot mai frecvent invocat\ de indigeni[ti, ca inten]ie „neinspirat\” de a impune cultura român\ în lume. Referin]ele ajung treptat s\ sugereze o rela]ie antagonic\ între sincronism [i protocronism. Cel dintîi este definit, pe rînd,
67

Alexandra Tomi]\

drept expresia unui stil intelectual obedient, care ignor\ autonomia culturii române (Constantinescu, 1977a : 8), o prejudecat\ [i o „iner]ie grea”, care se îndoie[te de creativitatea [i de capacitatea geniului na]ional „de a elabora prin el însu[i” (Dr\gan, 1977 : 6). De[i cu o tem\ comun\ – raportul dintre cultura român\ [i cultura european\ –, sincronismul devine insuficient, ba chiar frîneaz\ relansarea noii con[tiin]e a culturii na]ionale, pentru c\ „ignor\ voca]ia protocronic\ a culturii [i literaturii române” (Anghel, 1977 : 8). Astfel de opinii rezult\ din tendin]a protocronist\ de a îngusta [i falsifica sensul teoriei formulate de criticul interbelic, ajungîndu-se la echivalen]a „sincronism egal imita]ie (oarb\)”. Nu este de mirare atunci c\ ideea lovinescian\ va fi destul de curînd etichetat\ drept „nociv\” sau „periculoas\” pentru români. Dan Zamfirescu sugerase, de exemplu, înc\ din 1977, c\ sincronismul ar fi fost o idee „funest\”, un efort programatic de a abate cultura român\ de la calea ei regal\, acea autentic\ [i exemplar\ via magna edificat\ de geniul na]ional din cele mai vechi timpuri (Zamfirescu, 1977d : 18). Într-o etap\ ulterioar\ – pentru a p\stra probabil oarecare consecven]\ ideatic\ fa]\ de conceptul ini]ial de protocronism (în]eles în rela]ie de complementaritate cu sincronismul) –, neao[i[tii se arat\ dispu[i s\ „recupereze” teza lui E. Lovinescu. Fire[te c\ ea va fi preluat\ dintr-o alt\ perspectiv\, subsecvent\ „noii metode critice”, fiindc\ „[ideea de sincronism] nu este obligatoriu s-o în]elegem a[a cum o expune Lovinescu” (Purcaru, 1986 : 63). Unii indigeni[ti merg pîn\ la a realiza o expropriere de sens a conceptului lovinescian în favoarea protocronismului, considerînd c\ sincronismul este de în]eles „altfel decît ni-l propunea Lovinescu” sau, cu alte cuvinte, „un sincronism f\r\ Lovinescu”, cu atît mai mult cu cît criticul interbelic nici n-ar fi dat „o defini]ie clar\ a sincronismului” (Ungheanu, în Luceaf\rul, 1977d-e).
68

O istorie „glorioas\”

Zece ani mai tîrziu, insolita propunere pare s\-[i fi g\sit [i o defini]ie convenabil\, adaptat\ autohtonismului : „adev\rata sincronizare a unei culturi cu alte culturi nu se produce prin imita]ie (termen în care Lovinescu crede c\ a g\sit explica]ia tuturor fenomenelor spirituale), ci prin afirmarea energic\, neobosit\, creatoare, a propriilor valori, prin cultivarea a tot ceea ce este original, reprezentativ, tradi]ional [i specific” (Diaconescu, 1987 : 7). Se observ\ c\ noua „defini]ie” a sincronismului a plecat de la o accep]iune ini]ial\ gre[it\, ce echivala conceptul lovinescian cu imita]ia [i cu negarea oric\rei specificit\]i autohtone. Substituirea semnifica]iei unor concepte literare pare un gest ilar [i mai greu de în]eles, dar el indic\, in extremis, vechi nelini[ti ale unei grup\ri cu pozi]ii incerte, care caut\ s\-[i consolideze statutul inclusiv prin confiscarea simbolurilor adversarilor (sincronismul fiind un termen de mare for]\ în cultura român\) [i repunerea lor în circula]ie ca formule proprii. Încerc\rile de minimalizare a influen]ei lui E. Lovinescu au mers de obicei în paralel cu cele de accentuare a avantajelor pe care le aduce „noua metod\ critic\”. Fa]\ de sincronism, protocronismul exprim\ promisiuni mult mai bogate, profilînd „o etern\ virtualitate [i for]a anteic\ a creativit\]ii române[ti” (B\ile[teanu, 1977 : 6-7). Faptele de sincronizare cu alte culturi au ca efect nedorit uniformizarea valoric\ ; afirmarea specificit\]ii (protocronismul) diferen]iaz\ îns\ culturile29 (B\descu, în Luceaf\rul, 1984c : 4). Analizat din perspectiva conceptelor maioresciene a
29. Retorica indigenist\ n-a fost complet omogen\ [i unilateral\ pe aspectele de fond. De pild\, remarca lui Ilie B\descu, anterior citat\, este contrazis\ indirect de Artur Silvestri, care, în acela[i an [i tot în Luceaf\rul, noteaz\ c\ „prin ini]iativa lui Edgar Papu cu teoria protocronist\ […] a rezultat egalizarea dintre literaturi [i accep]ia creativit\]ii independente” (Silvestri, 1984r : 2). 69

Alexandra Tomi]\

formelor [i a fondului, raportul sincronism-protocronism este net favorabil celui din urm\ : „Protocronismul schimb\ îns\ radical perspectiva : fondul cap\t\ drept de a crea forme, propriile forme, anticipînd forme, propunînd forme în chip prioritar. Cî[tigul teoretic este inestimabil” (Anghel, în Ungheanu, 1985 : 436). Este limpede c\ atacul perseverent asupra sincronismului [i a autorului s\u nu exprima inten]ia de a dezbate onest proiectul cultural al criticului interbelic, ci constituia doar o alt\ tehnic\ agresiv\ de legitimare a indigenismului. Absen]a antiprotocroni[tilor de la oricare dintre Colocviile Luceaf\rului nu este întîmpl\toare, autohtoni[tii ocolind deliberat orice dezbatere frontal\ cu adversarii lor [i preferînd replicile date în scris. Pe de alt\ parte, posibilit\]ile de exprimare public\ a pozi]iilor antiprotocroniste devin tot mai restrînse [i – în cazul în care ele sînt totu[i tip\rite – provoac\ reac]ii ecolalice, autohtoni[tii revenind obstinat asupra referin]ei respective. De exemplu, recenzia lui Nicolae Manolescu la volumul Sincronism european [i cultur\ critic\ româneasc\ (1984) al lui Ilie B\descu a suscitat numeroase reac]ii protocroniste, poate [i datorit\ mizei mari a acelei c\r]i (vezi infra, capitolul de fa]\). Laszlo Alexandru descrie rezisten]a antiprotocronist\ din lumea literar\ ca pe un joc al aluziilor [i sugestiilor, o metod\ ingenioas\, ba chiar, de la un moment dat, unica prin care opiniile incomode puteau trece de filtrul cenzurii : „Din punctul de vedere al antiprotocroni[tilor din anii ’70-’80, a fost vorba de un conflict la care nu se putea replica decît în culise, prin P.S.-uri, perifraze sau aluzii strecurate în comentarii dedicate altor subiecte etc.” (Laszlo, 2003 : 92). Autohtoni[tii vor sus]ine c\ renun]area la teza lovinescian\ este un pas necesar, pentru c\ oricum, fiabilitatea ei fusese pus\ la îndoial\ chiar în momentul emiterii. În cursul anilor ’80, sincronismul va constitui un concept complet demonetizat. Atributele cel mai frecvent ata[ate lui sînt cele de idee „mecanicist\”, „anacronic\”, „vetust\”
70

O istorie „glorioas\”

(vezi, de pild\, Silvestri, 1984o : 7). Se reia obstinat ideea unei stringen]e a op]iunii pentru cultura român\, care are de ales între sincronismul desuet [i protocronismul promi]\tor. Bineîn]eles c\ asemenea apeluri se fac în contextul „demonstra]iilor” de legitimitate a conceptului lansat de Papu (vezi, de exemplu, Br\escu, 1984 : 6). Comparatistul însu[i, într-un interviu din iunie 1983, î[i va recalibra pozi]ia fa]\ de conceptul lovinescian, afirmînd c\ protocronismul este prioritar în raport cu acela (Papu, 1983, reluat în id., 2005 : 136). Din bogatul con]inut ideatic al tezei lui E. Lovinescu, mentorul protocroni[tilor nu mai re]ine la un moment dat decît o semnifica]ie net depreciativ\ : sincronismul devine generatorul con[tiin]ei retardatare, care îi oblig\ pe români s\ „gîfîie” în urma celorlalte popoare europene, ignorîndu-[i valorile (ibid.). De fapt, ceva mai devreme, în 1976, Dan Zamfirescu ceruse lichidarea oric\rei urme l\sate de malefica teorie lovinescian\ în cultura [i în mentalul colectiv românesc (Zamfirescu, 1976, reluat în id., 1983 : 475). Accentul catilinarelor se deplaseaz\ în timp c\tre E. Lovinescu însu[i, încercîndu-se decredibilizarea sa inclusiv ca persoan\, nu doar ca prezen]\ cultural\ major\. Este posibil ca respectiva individualizare a atacurilor la adresa criticului s\ fi fost alimentat\ [i de faptul c\ fiica sa, Monica Lovinescu, î[i intensificase, la rîndul ei, ofensiva împotriva indigenismului din ]ar\. În manier\ neostalinist\, îns\[i autoritatea cultural\ lovinescian\ este pus\ la îndoial\ de c\tre protocroni[ti, care afirm\ c\, de[i criticul pledase pentru modernizarea culturii române, el nu poate fi totu[i considerat „campionul tuturor progreselor” din cultura român\ (Anghel, în Ungheanu, 1985 : 440). În fond, sus]in ei, Lovinescu a emis o „fragil\ înjghebare teoretic\”, defectuos argumentat\, [i aceasta fiindc\ autorul însu[i nu era capabil s\ gîndeasc\ limpede [i coerent (Zamfirescu, 1977c : 3). Lansînd sincronismul, criticul de la Sbur\torul ar fi subminat cultura român\ [i
71

Alexandra Tomi]\

ar fi manifestat o „atitudine minimalizatoare fa]\ de trecutul nostru istoric [i fa]\ de cultura noastr\, arborat\ pîn\ la zeflemeaua stilistic\ !” (Zamfirescu, 1977c : 3). Acuza]ia de nepatriotism – care ar fi compromis, conform normelor etice ale epocii, lovinescianismul – nu a fost explicit formulat\, dar ea transpare cu destul\ claritate din aceste opinii. Pe de alt\ parte, Monica Lovinescu, afirmînd de la microfonul Europei libere pozi]ii care se a[ezau incontestabil în descenden]a cultural\ a tat\lui ei, a devenit curînd ]inta acuzelor de antiromânism, elitism [i dezna]ionalizare prin „occidentalizare for]at\”, într-un amplu serial-rechizitoriu semnat de Artur Silvestri în Luceaf\rul (vezi infra, capitolul „O idee beligerant\”). Cel mai agresiv atac împotriva marelui critic interbelic l-a lansat Corneliu Vadim Tudor, la începutul anilor ’80, în revista S\pt\mîna. Falsa polemic\ angajat\ de colaboratorul revistei cu proast\ reputa]ie în epoc\ se deschide cu un articol ap\rut în decembrie 1981, intitulat „Cine îi educ\ pe dasc\li”. Opiniile sale sînt mult mai radicale în compara]ie cu cele exprimate de al]i protocroni[ti fa]\ de E. Lovinescu. Sub pretextul c\ programa de limba [i literatura român\ pentru înv\]\mîntul liceal [i manualul de clasa a XII-a de aceea[i disciplin\ con]in idei periculoase pentru educa]ia tinerilor comuni[ti, Tudor atac\ atît tezele lovinesciene, cît [i pe autorul lor. El reia, de fapt, multe dintre contesta]iile formulate de ceilal]i protocroni[ti, îns\ într-o form\ net mai agresiv\. Sincronismul ar fi o teorie copiat\ dup\ gînditori din Occident [i adaptat\ neîndemînatic la realit\]ile române[ti ; oricum, ea a fost deja infirmat\ înc\ din momentul emiterii ei. E. Lovinescu este antipatriot [i „xenofil”30 , cu o competen]\ discutabil\ în
30. Acuza]ia de „xenofilie”, similar\ celei de „cosmopolitism” din perioada proletcultist\, este un reflex al na]ionalismului agresiv promovat de propaganda ceau[ist\ (vezi [i Verdery, 1994 : 198 sqq.), de[i, formal, era proclamat\ „grija pe care partidul 72

O istorie „glorioas\”

materie de sociologie [i istorie, iar recuperarea [i includerea ideilor lui în materia de studiu pentru liceu pericliteaz\ formarea imaginii reale a elevilor despre cultura [i tradi]ia literar\ româneasc\. Red\m în continuare cîteva pasaje semnificative din articolul respectiv – citindu-le, este u[or de observat c\ opiniile aparent favorabile se dizolv\ în materia acid\ a ansamblului : „Ce încearc\ cei doi autori [Nicolae Manolescu [i Nicolae I. Nicolae] s\-i înve]e pe elevi ? Înc\ din primele pagini [ale manualului de limba [i literatura român\ pentru clasa a XII-a – nota A.T.] se face un elogiu larg lui Eugen Lovinescu. Personal, n-avem nimic împotriva lui Eugen Lovinescu, meritele lui în epoc\,
[i statul o acord\ tuturor cet\]enilor patriei, indiferent de na]ionalitate”. Publicistul de la S\pt\mîna, era, de altfel cunoscut pentru militantismul lui xenofob. Unul dintre articolele sale, „Idealuri”, ap\rut în revista amintit\, în 1980 (la publicare, era nesemnat, dar s-a aflat rapid c\ autorul era C.V. Tudor), degaja sentimente intens antisemite [i general [ovine. A f\cut mari valuri în epoc\, fa]\ de el protestînd mai ales personalit\]i din cercurile evreie[ti din ]ar\ [i din str\in\tate, ceea ce a dus la delimit\ri succesive ale revistei de editorialul cu pricina ; preciz\rile venite din partea redac]iei au luat îns\ forma unor „fraze conven]ionale care mai mult agravau decît diminuau «exager\rile»” (Manea, 1997 : 152). Textul lui Tudor exprim\ îns\ convingeri mai mult sau mai pu]in publicizate ale tuturor protocroni[tilor, ei vituperînd împotriva „tr\d\torilor de neam”, care nu pre]uiau cum se cuvine valorile na]ionale. Monica Lovinescu (1994a : 155 sqq.), Norman Manea (1997 : 142 sqq.) [i Katherine Verdery (1994 : 198 sqq.) remarc\ faptul c\, în fond, opiniile din editorialul „Idealuri” [i din alte articole ap\rute în S\pt\mîna exprimau deschis ceea ce na]ionalismul oficializat dorea în mod nem\rturisit : excluderea din spa]iul public a celor de alt\ etnie decît cea român\. De altfel, în septembrie 1990, nou-ap\rutul hebdomadar România Mare (care, se [tie, prin acela[i nucleu redac]ional, a preluat [i a exacerbat na]ionalismul promovat de defuncta S\pt\mîna) a g\sit de cuviin]\ s\ celebreze editorialul din 73

Alexandra Tomi]\

critice [i de mecenat, fiind remarcabile. În probleme de istorie [i de sociologie, omul a avut îns\ mari limite, de o xenofilie deplasat\, sanc]ionate atît la acea or\, cît [i ulterior de c\tre str\luci]i oameni de cultur\ [i [tiin]\, de pe redutele unor puncte de vedere în care obiectivitatea [tiin]ific\ se împletea strîns cu patriotismul pilduitor. […] Dincolo de desconsiderarea geniului nativ românesc, a facult\]ilor sale uria[e de a-[i crea propriile forme [i fonduri, criticul comitea [i o opera]iune schematic\, de suprafa]\, ignorînd sau ne[tiind c\ evolu]ia social\ nu poate fi întotdeauna concomitent\ cu cea cultural\. […] Am f\cut toate aceste preciz\ri nu din dorin]a de a corija teoria lui Lovinescu (pentru c\ ea este din capul locului caduc\ [i a fost infirmat\ de ceea ce s-a întîmplat atît înaintea sa [sic ! – A.T.], cît [i dup\ aceea), ci mai cu seam\ pentru a ne exprima indignarea fa]\ de lipsa de rigoare pe care o degaj\ paginile de început ale acestui manual, fa]\ de practica celor doi autori de a prelua necritic mo[tenirea cultural\ sau, atunci cînd erorile sînt prea cunoscute [i evidente, de a le comenta cu jum\tate de gur\. Elevii de clasa a XII-a nu au de unde s\ [tie exact ce trebuie înv\]at [i ce nu, ce este cu adev\rat valoros [i patriotic în cultura român\ [i ce este anacronic, ilogic [i retrograd” (Tudor, 1981 : 7). Pe motiv c\
1980 ca pe un eveniment de seam\ al noii con[tiin]e na]ionale (România Mare, 1990 : 8 ; vezi [i Manea, 1997 : 176-177). N. Manea sugereaz\ c\ na]ionalismul promovat de România Mare este similar celui afi[at de legionari, indicînd afinit\]i ideologice pe care amintita revist\ [i le asum\ dezinvolt. Astfel, el observ\ c\ nu este deloc întîmpl\toare coinciden]a dintre data de na[tere a fostei c\petenii legionare Corneliu Zelea Codreanu (13 septembrie), apari]ia articolului „Idealuri” (5 septembrie 1980) [i hot\rîrea celor de la România Mare de a considera luna septembrie a fiec\rui an drept una festiv\, pentru c\ „la români” sînt s\rb\tori]i în 13 septembrie cei cu prenumele Corneliu (vezi Manea, 1997 : 177). 74

O istorie „glorioas\”

este preocupat de igiena moral-intelectual\ a tinerilor, semnatarul articolului amestec\ posibile aprehensiuni personale cu certe indica]ii politice, avînd ca scop anihilarea curentului de gîndire creat de criticul de la Sbur\torul [i resim]it în special la cei ce refuzau – mai mult sau mai pu]in deschis – s\ se afilieze na]ionalismului agresiv promovat de protocroni[ti. Acesta era semnalul c\ propaganda avea inten]ia de a scoate definitiv din scen\ opera lovinescian\, incomod\ pentru na]ional-comunismul ceau[ist (vezi [i Ornea, în Lovinescu, 1997 : V-VI). Pasul urm\tor, mult mai violent, avea s\ fie f\cut o lun\ mai tîrziu, tot în S\pt\mîna [i tot de c\tre C.V. Tudor. Însu[i titlul articolului, „O mo[tenire cu bucluc”, anun]\ avalan[a de invective la adresa lui E. Lovinescu, de[i interven]ia este pus\ sub semnul onestit\]ii [i al acribiei jurnalistice31 . C.V. Tudor detaliaz\ [i augmenteaz\ semnifica]ia unor op]iuni regretabile ale criticului, încercînd s\-[i argumenteze opinia – inclus\ în acela[i articol – c\ exist\ tendin]a nefast\ a „anumitor
31. Articolul are ata[at urm\torul [apou „democratic” din partea redac]iei : „În spiritul luminos al politicii promovate de partid, privind valorificarea mo[tenirii culturale, revista noastr\ a consacrat în acest an mai multe studii [i articole dedicate ilustrului critic literar Eugen Lovinescu, în care erau recunoscute meritele sale deosebite [i incontestabile pe linia promov\rii literaturii originale, a cre\rii unui curent spiritual modernist, în epoc\, a însu[irii unor valori literare deosebite din alte culturi. Aceasta îns\ nu ne scute[te ca, tot în spirit partinic, s\ ne exprim\m cîteva rezerve privind unele limite ale acestei mari personalit\]i a culturii noastre dintre cele dou\ r\zboaie” (Tudor, 1982a : 7 ; subl. S\pt\mîna). Articolele [i studiile la care se face referire erau, de fapt, ample encomioane la adresa politicii culturale a lui Nicolae Ceau[escu, iar numele criticului interbelic era inserat sporadic în pseudofilia]iile pe care noua genera]ie de patrio]i se str\duia s\ le construiasc\ în beneficiul „genialului conduc\tor”. 75

Alexandra Tomi]\

publica]ii” de supralicitare a memoriei lovinesciene [i chiar de inventare a unor merite ale acestuia. Dorindu-se persuasiv\ prin obiectivitate [i invocarea unor certe elemente din biografia lovinescian\, „argumenta]ia” explodeaz\ pe alocuri în fraze de o virulen]\ neobi[nuit\ : criticul este învinuit de „cameleonism literar [i politic”, de mediocritate, oportunism, carierism, ranchiun\ [.a.m.d. : „Ceea ce repro[a E. Lovinescu altora c\ fac din vestirea amurgului zeilor, prin urmare al marilor clasici, o f\cea el însu[i mult mai violent, cu o cruzime [i sagacitate ie[ite din comun. N\scut\ de timpuriu [i cristalizat\ treptat, aceast\ tendin]\ necrofor\ de a-[i încropi o carier\ pe mormintele marilor b\rba]i ai culturii române avea s\ ia forme paroxistice. Era vorba aici despre o mediocritate pizm\tare]\ care îl încerca uneori pe modernul Zoil fa]\ de geniile care, prin for]a lucrurilor, îl dep\[eau” (Tudor, 1982a : 7). La acestea s-ar ad\uga… lipsa de respect a criticului interbelic fa]\ de propria patrie [i cultur\, fapt pe care „polemistul” îl consider\ indenegabil, furnizînd citate în sprijin. Concluzia articolului pare o subtil\ instrumentare a unor viitoare (grave) acuza]ii de nepatriotism pentru eventualii sus]in\tori ai lovinescianismului : „Dac\ în materie de critic\ literar\ revizuirile mai pot fi admise ([i uneori sînt chiar recomandabile), în privin]a patriei ele devin odioase. Acestea fiind spuse, îi întreb\m pe M[ircea]. I[orgulescu]. [i pe ceilal]i «mici lovine[ti» : nu consider\ c\ l\udîndu-l f\r\ rezerve pe critic [i preluînd public tot ce a scris, subscriu de fapt [i la aceste grave gre[eli ale sale ?” (ibid.). „Rezervele” exprimate de revista S\pt\mîna prin vocea lui C.V. Tudor nu au trecut neobservate în epoc\. Într-un Memoriu adresat Suzanei Gîdea, care conducea Consiliul Educa]iei [i Culturii Socialiste, scriitori [i critici cunoscu]i – dintre care mul]i nu afi[aser\ pozi]ii pro sau contra protocronismului – protesteaz\ fa]\ de diatribele publicistului. Ei solicit\ m\suri oficiale de descurajare a atacurilor
76

O istorie „glorioas\”

„nedemne” [i „huliganice” care maculeaz\ memoria unei mari personalit\]i a culturii române[ti32 . T\cerea oficialit\]ilor cu privire la acest demers sugereaz\, pe de o parte, sprijinul tacit de care beneficiau protocroni[tii din partea partidului comunist.
32. Red\m integral textul comun al Memoriului, semnat de 57 de oameni de cultur\ din ]ar\ : „În revista S\pt\mîna cultural\ a Capitalei au ap\rut în ultima vreme mai multe articole care, sub pretextul de a judeca obiectiv opera critic\ a lui E. Lovinescu, calomniaz\ în chip inadmisibil aceast\ mare personalitate a culturii române. În articolul din 1 ianuarie 1982, «O mo[tenire cu bucluc», E. Lovinescu este insultat din nou, socotit tr\d\tor de ]ar\, înjosit moral, mistificat cu rea-credin]\ în convingerile [i ideile sale, dup\ ce, într-un num\r anterior, revista S\pt\mîna acuzase marele critic de «xenofilie». Lu\m act cu stupoare de apari]ia – în chiar momentul s\rb\toririi centenarului Lovinescu [i, în genere, într-un moment de maxim efort pentru a valorifica mo[tenirea culturii noastre – a unor astfel de atacuri nedemne, menite s\ def\imeze una din figurile de prim-plan ale spiritualit\]ii române moderne. Ne exprim\m pe aceast\ cale indignarea [i, totodat\, speran]a c\ astfel de ie[iri huliganice, str\ine de gîndirea [i de etica socialist\, nu se vor repeta” (România literar\, 1990 : 12). De remarcat c\ printre semnatari nu se afl\ nici unul dintre protocroni[tii din prima linie – Edgar Papu, Mihai Ungheanu, Dan Zamfirescu, Paul Anghel, Artur Silvestri, Nicolae Drago[, Pompiliu Marcea, Constantin Sorescu ; dintre cei care exprimaser\ pozi]ii net antiprotocroniste, apar pe list\ Nicolae Manolescu, Zigu Ornea, Ovid. S. Crohm\lniceanu, Mircea Zaciu, Eugen Simion. Filosoful Constantin Noica, de[i intens revendicat de indigeni[ti, s-a al\turat celor care au contestat opiniile s\pt\mîniste. Desigur, prezen]a pe list\ nu e echivalat\ cu un protest antiprotocronist [i cu atît mai pu]in poate fi considerat\ un act de disiden]\ fa]\ de regim. Documentul este mai degrab\ un gest decent de ap\rare a unei figuri autentice, majore, din cultura na]ional\ [i de oprire a exceselor unui personaj controversat precum C.V. Tudor. 77

Alexandra Tomi]\

Pe de alt\ parte, este evident c\ invocarea tezei cu accente europeniste lansate de criticul de la Sbur\torul nu era pe placul propagandei violent na]ionaliste. Cu o singur\ excep]ie (o parte din articolul lui Eugen Simion, ap\rut în revista Ramuri, în 1982, [i care a fost prompt taxat de Eugen Barbu [i C.V. Tudor în S\pt\mîna), textele în care se lua ap\rarea lui E. Lovinescu au fost respinse la publicare. Ele au putut ap\rea în România literar\ doar mai tîrziu, în anul 1990, sub semn\tura lui Valeriu Cristea, Ovid. S. Crohm\lniceanu, Zigu Ornea [i Eugen Simion. Interven]iile au ca scop demontarea acuzelor aduse criticului interbelic în S\pt\mîna [i demonstrarea relei-credin]e ce anima opiniile denigratoare. Valeriu Cristea [i Eugen Simion refac profilul moral [i profesional al criticului pe nedrept atacat, insistînd pe validitatea confirmat\ a tezelor lovinesciene [i pe ideea c\ acestea provin dintr-un patriotism autentic [i nedemagogic (Cristea, 1990 : 12 ; Simion, 1990 : 13, 19). Zigu Ornea arat\ cum, „contestînd opera sociologic\ lovinescian\, Corneliu Vadim Tudor face afirma]ii care îi dovedesc incompeten]a” (Ornea, 1990 : 13). Ovid. S. Crohm\lniceanu remarc\ aspectul c\ textele din S\pt\mîna au fost confec]ionate de un „ideolog încercat”, care [i-a propus s\-l discrediteze pe E. Lovinescu prin „manipularea unor citate trunchiate [i scoase din contextul lor, cu o impudoare a relei-credin]e f\r\ margini” (Crohm\lniceanu, 1990 : 13). Un alt indiciu c\ eliminarea marelui critic interbelic din peisajul cultural era un act deliberat al politicii oficiale este faptul c\ opiniile antilovinesciene nu veneau doar din partea protocroni[tilor propriu-zi[i, ci [i a altor intelectuali. De exemplu, esteticianul [i istoricul literar Gheorghe Achi]ei – un apropiat al mediilor comuniste ale vremii –, în revista Amfiteatru (noiembrie 1977), a[az\ sincronismul în rîndul „teoriilor nocive”, care au încurajat ideologia fascist\. Teza lui E. Lovinescu, situat\ în contradic]ie cu
78

O istorie „glorioas\”

mesianismul [i cu misionarismul cultural, este considerat\ la fel de neproductiv\ [i d\un\toare ca – notate bene – tracismul : „Sterilitatea acestei teorii apare dincolo de orice discu]ie, ca [i ambi]ia acelora care încercau s\ demonstreze c\ am fi înainta[ii grecilor [i bunicii romanilor” (Achi]ei, 1977 : 5). În acela[i an, Marin Mincu se lanseaz\ în pledoaria „Pentru o nou\ con[tiin]\ de sine a literaturii române”. În cele dou\ texte pe care le public\ în Via]a studen]easc\, trateaz\ sincronismul direct în rela]ie de opozi]ie cu protocronismul (autorul neîn]elegînd sau ignorînd preciz\rile ini]iale ale lui Edgar Papu). Conceptul lui E. Lovinescu este v\zut ca decurgînd direct din sintagma maiorescian\ a „formelor f\r\ fond”, al c\rei „stigmat” asupra culturii na]ionale poate fi anulat numai prin protocronism (Mincu, 1977a : 9). Semnatarul micului serial schi]eaz\ chiar o microistorie a „con[tiin]ei retardatare” române[ti, care pleac\ de la Heliade-R\dulescu, trece prin ideile lui Titu Maiorescu [i culmineaz\ cu sincronismul lovinescian (Mincu, 1977a : 9 ; id., 1977b : 1, 9). În concluzie, sarcina criticii este de a pune în valoare „exemplul modelator (pîn\ acum ignorat) al literaturii române”, dep\[ind vechile complexe de inferioritate (Mincu, 1977b : 9). Cu alte cuvinte, sosise momentul s\ fie abandonat\ pernicioasa tez\ lovinescian\. Argumenta]ia în favoarea indigenismului, care salvgardeaz\ originalitatea cultural\, [i împotriva sincronismului, care impune mimetismul orb, este cu atît mai surprinz\toare, cu cît ea nu provine de la un protocronist en titre. La împingerea în derizoriu a ideii lovinesciene contribuiser\ substan]ial [i eforturile de „preluare critic\” a clasicilor literaturii române. Lucr\rile lor fuseser\ retip\rite pentru a ilustra interesul conducerii de partid fa]\ de „mo[tenirea cultural\”, îns\ noile edi]ii erau incomplete, cu fragmentele incomode decupate de cenzur\. Se [tia
79

Alexandra Tomi]\

prea bine c\ „în România actual\ [august 1979], nici un clasic nu e tip\rit în întregime, nici m\car Eminescu. {i atunci, cînd se proclam\ mereu «cinstirea înainta[ilor», s\ fim încuno[tiin]a]i [sic ! – A.T.] din vreme c\ e vorba de o glum\, de un umor particular – dac\ nu chiar negru – al ideologiei dominante” (Ierunca, 1994 : 132). Bineîn]eles c\ opera lui E. Lovinescu era cu atît mai mult subiect al unei hiperselective „prelu\ri critice”33 .

Protocroni[tii vs. „noii lovinescieni”
Culpabilizarea pentru nepatriotism [i ulterior demonetizarea tezei sincroniste în retorica indigenist\ (ce reflecta pozi]ia oficial\ a conducerii PCR) nu reprezint\ acte de donquijotism cultural. Atacînd sincronismul, protocroni[tii î[i atacau de fapt oponen]ii contemporani. Decizia lui Nicolae Ceau[escu de a revalorifica „minunata oper\ a înainta[ilor” a avut ca efect ([i) polarizarea progresiv\ a
33. În prefa]a la a treia edi]ie (1997) a volumului Istoria civiliza]iei române moderne, Zigu Ornea rememoreaz\ destinul pe care l-au avut în comunism reedit\rile operei lovinesciene. Cit\m cîteva fragmente elocvente, în care se reg\sesc [i idei pe care le-am dezvoltat în acest subcapitol, cu privire la receptarea postbelic\ a marelui critic : „Paseismul conservator (în cultur\ [i literatur\, în via]a politic\, economic\ [i legislativ\) a contestat opera lui Lovinescu cu o neîmp\cat\ furie. Aceasta nu numai din 1924 pîn\ spre 1944, ci [i mai tîrziu. Nu e deloc ciudat c\ opera sociologic\ a lui Lovinescu nu a fost agreat\ nici dup\ 1948. Dup\ ce, pîn\ prin 1965, aproape c\ nu era îng\duit\ citarea numelui lui Lovinescu, mai apoi, în perioada relativei liberaliz\ri, opera sa reintr\ în circula]ie. M-am folosit de acest intersti]iu [i, în 1968, am scris un studiu despre sociologia cultural\ a criticului. Iar în 1972, dup\ învingerea unor dificult\]i ce p\reau mereu insurmontabile, am izbutit s\ reeditez chiar Istoria civiliza]iei. Fire[te, cu amput\rile 80

O istorie „glorioas\”

mediului cultural românesc, echivalent\ cu o resurec]ie a dezbaterilor interbelice dintre moderni[ti (sincroni[ti) [i tradi]ionali[ti (autohtoni[ti). Între poli se plasau persoanele cu o pozi]ie ambigu\, care fie î[i exprimau doar între prieteni dezacordul fa]\ de protocronism/antiprotocronism, fie se men]ineau într-o t\cere care le f\cea dificil de clasificat (Verdery, 1994 : 155). Ambele grup\ri de la extreme sus]ineau policentrismul cultural [i descentralizarea cultural\, dar invocînd argumente diferite [i revendicîndu-se de la tradi]ii diferite. În capitolul „O idee beligerant\” vom relua prezentarea detaliat\ a „actorilor” angaja]i în dezbatere. Înainte de a fi împin[i într-un con de umbr\ de c\tre alonja protocronist\ (vezi [i Laszlo, 2003 : 92), „moderni[tii” atacaser\ mai mult sau mai pu]in dur ideea lansat\ de Papu. Chiar dac\ la început unora le pare o tez\ afirmat\ cu modera]ie [i modestie, croit\ din „specula]ii inteligente, asocia]ii ingenioase, silogisme sofistice” [i erudite
inevitabile prescrise de cenzur\. (Am avut ghinion. Ini]ial cartea sc\pase cu foarte pu]ine elimin\ri. Dar, cînd edi]ia se afla în «bun de tipar», a c\zut n\pasta Tezelor din iulie 1971 [i cenzura a revenit asupra c\r]ii, dictînd alte «cro[et\ri»[…] ). A doua edi]ie din Istoria civiliza]iei a fost r\u prizat\ de oficialit\]i. Gazetele obediente au t\cut sau au ricanat strepezit, iar cele ale rezisten]ei au scris despre ea, repede [i f\r\ insisten]e. A fost, a[ putea spune, o apari]ie editorial\ aparent neluat\ în seam\, de[i s-a epuizat din libr\rii instantaneu. Peste cî]iva ani, cînd aripa paseist-conservatoare [i xenofob\ a ceau[ismului s-a organizat sub raport ideologic, a fost pornit\ o bine dirijat\ campanie antilovinescian\. Protagoniste au fost, desigur, revistele S\pt\mîna [i Luceaf\rul. Lovinescu a fost prezentat, cu sistem\, drept un du[man al românismului [i al culturii române[ti, un denigrator al spiritualit\]ii na]ionale [i al intereselor neamului, un vîndut str\in\t\]ii [i str\inilor” (Ornea, în Lovinescu, 1997 : V). 81

Alexandra Tomi]\

(Buduca, 1978 : 2), protocronismul nu este totu[i receptat ca o provocare la dezbateri oneste în mediul cultural34. Conceptul preia „o tradi]ie de foarte scurt\ r\suflare” (Grigurcu, 1981b : 2), resuscitînd polemici interbelice neconstructive. Oricum, aceast\ idee nu tran[eaz\ vechea disput\ în jurul no]iunilor de valoare, originalitate [i nonvaloare în literatura român\ : „la ce bun apelul demagogic la înainta[i, simularea unei con[tiin]e clasicizante, dac\ nu e p\strat sim]ul m\surii, ajungîndu-se la aprecieri hipertrofice ale unor mijlocii producte contemporane […] ? La ce bun excesul «protocronist» […], dac\ o însemnat\ parte din valorile vii ale literaturii [i mai cu seam\ (nu întîmpl\tor !) ale criticii de azi sînt refuzate ?” (Grigurcu, 1981b : 2). Protocroniile excavate [i etalate de autohtoni[ti r\mîn „anticip\ri [ce] devin, în lipsa oric\rui rezultat palpabil în afar\, simple curiozit\]i literare, care, în loc s\ ne reconforteze orgoliul na]ional, ne deprim\ prin insignifian]\” (Manolescu, 1977 : 9). Pentru spiritele lucide devine tot mai evident c\, de[i respinge sincronismul ca expresie a con[tiin]ei ancilare, protocronismul reprezint\ el însu[i un act de izolare cultural\ [i autoprovincializare agresiv\ : „M\sura ]inutei culturale [i a cu adev\rat orgolioasei con[tiin]e de sine n-are nimic în comun cu g\unoasa autoreclam\ pompoas\ [i provincial\” (Manea, 1980 : 218).
34. Re]inem ideea istoricului Vladimir Iliescu, din Aachen, Germania, potrivit c\ruia „revolu]ia cultural\” impus\ de Ceau[escu prin Tezele din iulie 1971 a promovat în planul vie]ii culturale române[ti „dou\ mituri non-socialiste : tracomania [i protocronismul”. Ele aveau un public-]int\ diferit : exaltarea civiliza]iei trace era un mit destinat popula]iei cu nivel educa]ional sc\zut, în timp ce protocronismul, gra]ie livrescului s\u intrinsec, se dorea a fi digerat de c\tre intelighen]ia româneasc\ (cf. Iliescu, 2006). 82

O istorie „glorioas\”

Vocile antiprotocroniste cele mai ample [i energice sînt incarnate de Monica Lovinescu35 [i Virgil Ierunca, la Europa liber\. Dup\ 1980, ei vor r\mîne singurii care vor sanc]iona deschis [i constant fervoarea autohtonist\ din ]ar\, ce, mimînd respectul fa]\ de tradi]ie [i asumîndu-[i nobile finalit\]i, nu face decît s\ transpun\ în plan cultural directivele politicii de partid36 : „«gestul selec]iei» [i «op]iunile ferme» [clamate de protocroni[ti] n-au alt merit decît de a populariza – nici m\car prin fraze mai inspirate – ucazurile lui Ceau[escu” (Ierunca, 1994 : 130 ; vezi infra, capitolul „O idee beligerant\”, pentru detalii despre antiprotocroni[tii de la Europa liber\ [i campaniile de def\imare a lor, purtate în unele reviste din ]ar\). De[i raportul dintre interven]iile protocroniste [i cele antiprotocroniste în spa]iul public a fost de la început net
35. În emisiunea din 12 mai 1978, scriitoarea trece în revist\ interven]iile participan]ilor la Colocviul Na]ional de Critic\ [i Istorie Literar\ (decembrie 1977), integrîndu-le în trei mari teme : mausoleul lui C\linescu, edi]iile cro[etate [i s\rb\torita cronic\ (Lovinescu, 1994a : 19). Cele trei sintagme reflect\ ironic atmosfera instalat\ în mediul literar românesc o dat\ cu decizia lui Nicolae Ceau[escu de a deturna în folos propriu tradi]ia cultural\. 36. Men]ion\m aici interven]ia lui C. St\nescu care, într-o ampl\ replic\ la articolul lui Laszlo (2006a : 9), încearc\ s\ salveze ideea unui protocronism „pur” ([i implicit s\ inocenteze figura mentorului Papu), printr-o abordare maniheist\ a fenomenului. El distinge protocronismul „din proiectul savantului erudit [sic ! – A.T.] Edgar Papu, ce trebuie privit în complementaritate cu sincronismul lovinescian” [i „«protocronismul» arogant [i exclusivist, confiscat [i înghe]at de oficialit\]ile epocii, cu concursul unor critici [i scriitori, în rama unei doctrine culturale autarhice, izola]ioniste [i, în ultim\ instan]\, na]ionaliste” (St\nescu, 2006 : 2). Sciziparitatea retroactiv\ între un protocronism „erudit” [i un altul, „arogant [i exclusivist”, este pur fantezist\. Polemicile ulterioare sînt destinate s\ clarifice problema (vezi Laszlo, 2006c : 9 ; id., 2006d : 10). 83

Alexandra Tomi]\

defavorabil adversarilor indigenismului, chiar [i replicile lor sporadice au contribuit la rafinarea discursului neao[ist (Verdery, 1994 : 198). Studierea autohtonismului ceau[ist pe baza documentelor epocii comport\ riscul de a credita excesiv afirma]iile sus]in\torilor lui, conferindu-le astfel o pondere valoric\ nemeritat\. Compatibilitatea culant\ dintre retorica neao[ist\ [i na]ional-comunismul impus de Ceau[escu, la care se adaug\ militantismul patriotard al indigeni[tilor, le-au deschis acestora largi spa]ii editoriale. Replicile adversarilor lor au fost treptat descurajate de cenzur\, diluate în aluzii – [i totu[i mereu urm\rite, adesea atacate virulent [i cu argumenta]ie precar\. Vigilen]a cenzurii comuniste s-a dovedit tot mai îng\duitoare cu violen]a de limbaj [i atacurile la persoan\ con]inute de replicile autohtoniste (vezi, de exemplu, articolele semnate de Artur Silvestri, Corneliu Vadim Tudor, Eugen Barbu, Constantin Sorescu, Dan Zamfirescu în reviste ca S\pt\mîna sau Luceaf\rul). Abunden]a interven]iilor indigeniste [i demonstra]iile „sorbonarde” ata[ate lor pot s\ deruteze un observator neavizat al epocii, creînd impresia de grup ce de]ine o nou\ [i viabil\ metod\ critic\. A[adar, un grup creditabil. Dar o asemenea ipotez\ este, credem, un regretabil argumentum ad nauseam. Pe de alt\ parte, la concluzii similare duce analiza de tipul celei întreprinse de Katherine Verdery, în termeni excesiv „corec]i politic”, f\r\ a ridica dubii asupra valorii intrinsece (estetice, morale sau de adev\r social) a opiniilor ce sus]ineau dictatura comunist\. O asemenea descriere aseptic\ tinde s\ acrediteze indigenismul, v\zînd în el o mi[care cultural\ mai neobi[nuit\, îns\ legitim opozabil\ vreunei alte teze culturale majore (în spe]\, sincronismul sau, cu un termen mai larg, modernismul). Ambele ar avea [anse egale în dezbaterea mai ampl\ asupra identit\]ii na]ionale. Referindu-se polemic la discursul autoarei americane, Laszlo Alexandru
84

O istorie „glorioas\”

observ\ întemeiat c\ un „aspect criticabil al minu]ioasei cercet\ri se refer\ prin for]a lucrurilor la exagerata pondere acordat\ tradi]ionali[tilor protocroni[ti. În condi]iile în care un istoric literar – sau un sociolog – este chemat s\ analizeze documentele unei epoci [i nu curentele de opinie «subteran\», se dovede[te înc\ o dat\, în mod retroactiv, eficien]a malefic\ a cenzurii care a alterat imaginea fidel\ asupra societ\]ii [i a culturii noastre de la un moment dat. Dilema de principiu a unei cercet\ri asupra perioadei respective este urm\toarea : acord\m prioritate «documentelor» (chiar dac\ ele au o redus\ credibilitate, tocmai deoarece eman\ de la oficialit\]ile vremii [i le reflect\ punctele de vedere), sau m\rturiilor «apocrife» ale celor neînregimenta]i (dar care ar putea fi acuza]i de... «subiectivism») ? Spinoas\ problem\, nici pîn\ azi solu]ionat\ !” (Laszlo, 2003 : 90). O carte recent publicat\ de Katherine Verdery, în care autoarea î[i m\rturise[te deschis simpatiile ideologice marxiste37 , ne-ar putea oferi cheia pentru în]elegerea distorsiunilor de percep]ie.
37. „Cercetarea întreprins\ în România nu a fost precedat\ de interes pentru marxism, ci, mai degrab\, acesta s-a n\scut pe parcurs […] Forma prin care am f\cut prima oar\ cu adev\rat cuno[tin]\ cu marxismul a fost cea institu]ionalizat\ [i propagandistic\, întîlnit\ în mass-media române[ti în munca mea de teren. Realizînd pr\pastia ce separa scopurile exprimate ale acestui marxism de valorile [i inten]iile oamenilor obi[nui]i, am ajuns s\ în]eleg cît de dificil\ era misiunea mobiliz\rii revolu]ionare f\r\ o prealabil\ ridicare a con[tiin]elor [sic ! – A.T.]. Am priceput acest lucru într-o conversa]ie cu dou\ femei, membre ale CAP-ului din satul pe care-l studiam. […] Cum am început s\ vorbesc, una dintre femei s-a întors c\tre cealalt\ [i a spus : «Ea-i mai socialist\ decît noi !»” (Verdery, 2003 : 18-19). Limba de lemn a comunismului triumf\tor la ora[e [i sate, pe care o flutur\ cu aplomb cercet\toarea american\, sfîr[e[te uneori prin a ne ului. 85

Alexandra Tomi]\

Protocronism cu metod\
Ambi]iile autohtoniste, în efortul lor constant de a construi o autoritate cultural\ alternativ\ celei existente38 [i încercînd s\ credibilizeze „noua metod\ critic\”, au contribuit la cizelarea propriei retorici. Produsul emergent a fost un protocronism matur sau în faz\ doctrinar\, ce presupunea un program (pentru autolegitimare [i definirea finalit\]ilor), o metodologie [i un aparat conceptual specifice, canale de diseminare [i chiar un cod deontologic pentru aderen]i. Unii dintre cei care ini]ial se manifestaser\/fuseser\ percepu]i ca avînd preocup\ri indigeniste [i care nu respectaser\ pe parcurs acest „cod al onoarei” au fost expulza]i [i sanc]iona]i public pentru „tr\darea” lor. De pild\, C. Sorescu îi atac\ dur pe Mircea Zaciu [i Ovid. S. Crohm\lniceanu, citîndu-i în categoria celor „care contest\ protocronismul, dup\ ce ini]ial au fost inclu[i printre p\rin]ii lui sau, luînd cuno[tin]\ de el, l-au admis” (1983 : 6).
38. Vezi Verdery (1994 : 153 sqq.) pentru informa]ii detaliate [i de culise privind eforturile scriitorilor [i criticilor din noul val (mul]i cu afinit\]i protocroniste) de a penetra structurile Uniunii Scriitorilor, refractar\ la vîrf fa]\ de indigenism ; „tinerii” mizau pe sprijinul PCR, care era, de asemenea, direct interesat s\ preia controlul asupra Uniunii, din dou\ motive : pentru a-i fideliza pe scriitorii [i criticii obedien]i, recompensîndu-i cu pozi]ii-cheie în U.S.R., dar [i pentru a îndep\rta membrii indezirabili. Rela]ia dintre partid [i U.S.R. s-a degradat continuu, mai ales dup\ 1980 (pentru detalii, vezi Deletant, 2006 : 185-186). De altfel, este semnificativ faptul c\ între 1981 [i 1989 în România nu a mai avut loc nici un congres al scriitorilor. Un alt moment dificil din via]a cultural\ a ]\rii s-a produs în vara anului 1983, cînd o serie de decizii adoptate la vîrful PCR „des\vîr[eau mini-revolu]ia cultural\ început\ cu doisprezece ani înainte [i puneau punct oric\rei speran]e de revenire la normal” (Deletant, 2006 : 186). 86

O istorie „glorioas\”

Ca orice nou\ teorie ce se bucur\ de oarecare amploare, indigenismul a produs, printre receptan]ii de la periferie (care nu doreau s\ avanseze c\tre centru din varii motive), ceea ce am numit „ebuli]ii intelectuale”, id est microteorii care completeaz\/nuan]eaz\ noua metod\, f\r\ a exprima net acordul sau dezacordul emiten]ilor. Desigur, nici unul dintre aceste aspecte nu apare ca atare în interven]iile autohtoniste ([i cu atît mai pu]in în cele antiprotocroniste), îns\ toate sînt decelabile la parcurgerea celor mai importante scrieri de sub umbrela autohtonismului. Programul protocronismului matur se dezvolt\ pe dou\ niveluri : ranforsarea legitimit\]ii noului concept (v\zut ca modalitate de instituire a unei noi ordini culturale, ca alternativ\ la cea existent\, dominat\ de „europocentri[ti”) [i definirea finalit\]ilor acestuia. În categoria eforturilor de legitimizare a noii metode critice includem beneficiile pe care pretind c\ le-ar aduce culturii române. Reevaluarea ini]iativelor române[ti reprezint\ calea de acces c\tre universalitate [i este unica modalitate de a dep\[i con[tiin]a retardatar\ (Vasile, 1977 : 8 ; Papu, 2005 : passim) ; protocronismul elimin\ automatismele de gîndire [i schimb\ abord\rile tradi]ionale asupra istoriei culturii, oferind repere ferme în efortul de descentralizare cultural\ (Rachieru, 1985 : 238, 244). „Argumentul” major al noii perspective const\ în faptul c\ acesta introduce un principiu de ordine într-o mas\ inform\ de observa]ii insulare [i aparent f\r\ utilitate practic\, existente în cultura român\39 . Sub bagheta adep]ilor „noii metode critice”, acest haos dobînde[te semnifica]ie. Tocmai de aceea protocronismul se situeaz\ „pe o treapt\ de în]elegere net superioar\ a fenomenului creator românesc [i a mecanismului s\u intern de
39. „[Protocronismul] a dat brusc tuturor constat\rilor izolate [i tendin]elor difuze configura]ia unui sistem, structura unei con[tiin]e [i a unei metode” (Zamfirescu, 2002 : 21). 87

Alexandra Tomi]\

dezvoltare de-a lungul secolelor” (Dr\gan, 1977 : 8). Prin „noua metod\ critic\” se salvgardeaz\ valorile na]ionale, subminate constant de-a lungul timpului40. Între multiplele func]ionalit\]i ale ei s-ar afla [i capacitatea acestuia de a solu]iona probleme curente ale economiilor neconsolidate : un aderent inspirat sugereaz\ c\ reîntoarcerea la valorile autohtone ar fi o modalitate de a stopa îngrijor\torul fenomen al migr\rii creierelor c\tre Occident (B\l\e], 1983 : 1). Ca orice proiect retoric na]ionalist, grila de lectur\ pe care o propune indigenismul consoleaz\ pentru vechi ([i actuale) e[ecuri [i nedrept\]i colective, promite repararea injusti]iilor [i stimuleaz\ reverii asupra viitorului glorios al na]iunii. Premisa, unic\ [i mitic\, st\ la temelia oric\rei expuneri publice a noului val de patrio]i : geniul poporului. Trecut\ prin filtrul protocronist, spiritualitatea româneasc\ p\streaz\ numai atributele excep]ionale : „Sînt str\ine de estetica româneasc\ : spiritul dizolvant, angoasa, a construi prin distrugere, spiritul apatrid, jignirea tradi]iei, [ocul sonor, în timp ce inova]ia în]eleapt\, raportul armonios dintre tradi]ie [i inova]ie, dintre na]ional [i universal, toate acestea vibreaz\ în consonan]\ cu spiritualitatea româneasc\ de ieri, de azi, dintotdeauna” (Popovici, 1983 : 7). Odat\ pus\ la punct bateria de argumente, r\mîneau de fixat obiectivele noii metode. Ce î[i propuneau indigeni[tii ? Am identificat dou\ tipuri de finalit\]i, intermediare [i ultime. Obiectivele intermediare vizau viitorul apropiat [i, de[i divers [i oarecum inconsecvent formulate, ele se refereau la s\vîr[irea unui act de dreptate pentru cultura român\ [i, prin extensie, pentru toate culturile mici : instaurarea unei noi ordini culturale pe continent, prin dep\[irea europocentrismului (Constantinescu, 1977a : 8),
40. Acest „argument” este probabil inspirat de un alt element din constela]ia mitologic\ a comunismului, mitul „patriei primejduite”, identificat [i analizat de Eugen Negrici (în Boia, 1998 : 220-226). 88

O istorie „glorioas\”

promovarea policentrismului cultural [i protejarea valorilor autohtone, a valorilor intrinsece culturilor „mici”, sau „considerarea neignorabilului” existent în orice cultur\ (Ungheanu, 1982a : 185). Îns\ protocronismul nu promoveaz\ – conform declara]iilor afi[ate – izola]ionismul, autarhia cultural\, ci propune o hart\ cultural\ european\ cu geometrie variabil\. Nu mimetismul, ci aparentul „filo-indigenism” ar fi de fapt calea autentic\ de europenizare a culturilor „periferice” (Constantinescu, 1977a : 8 ; Purcaru, 1986 : 62). Dup\ ce autohtoni[tii ar fi instaurat „o nou\ con[tiin]\ despre locul [i rolul culturii române[ti în trecut [i prezent”, ei s-ar fi lansat în asumarea „unei noi misiuni, universale, a geniului creator românesc, pe m\sura amplitudinii istoriei contemporane” (Zamfirescu, în Arion, 1977 : 9). Protocronismul românesc se erija, a[adar, în justi]iarul culturilor mici (Zamfirescu, 1986, reluat în id., 2002 : 152). Obiectivele cu adev\rat ambi]ioase sînt cele pe termen lung. Datorit\ caracterului lor „vizionar” [i „planetar”, pot fi echivalate cu „misionarismul cultural/soteriologia cultural\”. O dat\ demonstrat\ legitimitatea perspectivei teoretizate de Edgar Papu [i nutrindu-se din substan]a bogat\ a trecutului redescoperit, protocroni[tii î[i asumau nu doar soarta culturii române, ci chiar destinul culturii universale [i, de ce nu ?, al întregii umanit\]i. În retorica autohtonist\, tranzi]ia la finalit\]ile soteriologic-culturale a avut un caracter subreptice : din justi]iari rezonabili, protocroni[tii au glisat c\tre misionarismul planetar, ei proclamîndu-se capabili s\ realizeze „restaurarea omului” (Zamfirescu, 2002 : 101), prin ofensiva providen]ial\ a culturii române, la rîndul ei reînnoite. Multe dintre reflec]iile indigeniste asupra destinului acesteia converg înspre aceast\ finalitate mesianic\41. Refacem
41. O idea]ie similar\, promovat\ „cu un cople[itor sentiment al urgen]ei [i disper\rii” (Verdery, 1994 : 274), apare în scrierile 89

Alexandra Tomi]\

succint ra]ionamentul prin care protocroni[tii ajung s\ o ata[eze programului lor. Reluînd, în tradi]ie proletcultist\ [i vag spenglerian\, teza Occidentului devitalizat [i despiritualizat, incapabil de a mai ghida omenirea din punct de vedere cultural, ei consider\ c\ spa]iul balcanic – în mod fals etichetat „periferic” [i „conflictual” – este îndrept\]it [i preg\tit s\ preia misiunea de „reînnoire spiritual\” a experien]ei umane. R\s\ritul Europei are resurse culturale neexplorate [i neexploatate. Gra]ie ideologiei comuniste, micile popoare din aceast\ zon\ [i-ar fi redescoperit [i îmbog\]it con[tiin]a cultural\, în]elegînd c\ propriul model de dezvoltare este unul viabil42 . Popor-citadel\ de
[i interven]iile lui Constantin Noica. Filosoful sus]inea c\ „salvarea prin cultur\” devenise unica [ans\ pentru ca românii s\ d\inuie ca popor. Ca s\ evit\m posibile confuzii, schi]\m aici cîteva diferen]e între „misiunile” asumate de protocroni[ti, respectiv de „noicieni” sau „grupul Noica” (indigeni[tii l-au revendicat constant pe filosof, dar i-au criticat pe discipolii lui [i au fost critica]i de ace[tia). Spre deosebire de reflec]iile pe aceast\ tem\ ale grupului de la P\ltini[, protocroni[tii au formulat mai pu]in coerent [i consecvent principiile unei soteriologii culturale pornite din România. Atunci cînd au f\cut-o, totu[i, ei au propus mai degrab\ un proiect de reevaluare a realiz\rilor culturale decît de proiectare a unui demers cultural pentru viitor, a[a cum ar fi preferat Noica [i noicienii (vezi [i Laignel-Lavastine, 1998 : 332). În plus, protocroni[tii s-au autodesemnat în mod explicit ca vectori ai salv\rii/remodel\rii spiritualit\]ii umane, pretinzînd c\ de]in o „solu]ie concret\” pentru aceasta (detalii privind misionarismul cultural [i stringen]a acestuia, a[a cum apar la Noica [i noicieni, vezi în Verdery, 1994 : 252 sqq. ; vezi [i infra, capitolul „O idee beligerant\”, subcapitolul „Anex\ri sau adeziuni ? Eliade [i Noica”). 42. Nici un cuvînt, totu[i, despre Uniunea Sovietic\ ! De[i invoc\ frecvent „satelizarea” nejustificat\ a culturii na]ionale [i necesitatea desprinderii ei de centrele tradi]ionale, interven]iile indigeniste se refer\ exclusiv la Occident. Este evident 90

O istorie „glorioas\”

secole, românii au mo[tenit nu numai „stricte capitole ale istoriei na]ionale, ci pagini din istoria continentului, pe care le-am scris adesea numai cu mîinile noastre, pentru to]i” (Purcaru, 1975 : 5). Aceste jertfe se metamorfozeaz\ în argumente ce sus]in misionarismul cultural asumat de români în era comunist\. Chiar Mircea Eliade43 observase c\ Occidentul risc\ s\ se provincializeze dup\ Primul R\zboi Mondial [i c\ singura speran]\ de revigorare a culturii europene este s\dit\ în Europa R\s\ritean\ (cf. Zamfirescu, 1983b : 3). În compara]ie cu Apusul crepuscular, solu]ia unei a treia Europe cap\t\ tot mai mult\ consisten]\, acesta fiind momentul afirm\rii României ([i) în procesul de construc]ie a noii identit\]i a sud-estului european. Experien]a româneasc\ se oglinde[te atît în pionieratele artistico-[tiin]ifice, cît [i în sintezele creatoare, sus]in protocroni[tii, a[adar se justific\ pe deplin rolul dirigent pe care ei l-au rezervat culturii materne44 . În programul lor de reconfigurare a h\r]ii culturale mondiale, fidelitatea fa]\ de regim este constant reiterat\ : „politica extern\ cu implica]ii planetare” a lui Ceau[escu este vectorul de impunere a României ca nou centru spiritual european, pe care ]\rile de pe continent îl pot urma dac\
faptul c\, teoretizînd autonomia valoric\ [i „noua imagine a dimensiunilor culturii române”, retorica protocronist\ încearc\ s\ se compatibilizeze atît cu eforturile lui Ceau[escu de a se desprinde de modelul Marelui Frate de la R\s\rit, cît [i cu istorica reticen]\ a românilor fa]\ de ru[i. 43. Vezi infra, capitolul „O idee beligerant\”, subcapitolul „Anex\ri sau adeziuni ? Eliade [i Noica”, pentru detalii privind interesul manifestat de Mircea Eliade fa]\ de protocronismul românesc. 44. Într-un interviu acordat Marianei Br\escu în anul 1982, Dan Zamfirescu ofer\ un bun exemplu privind modul cum, pentru a-[i credibiliza pozi]ia [i op]iunile, cei mai vizibili protocroni[ti pretind c\ experien]a lor intelectual-biografic\ 91

Alexandra Tomi]\

doresc s\ se salveze din „veacul apocaliptic”. Aceast\ sincronizare à rebours are un obiectiv ambi]ios, dar deloc intangibil pentru indigenismul românesc : omul nou la nivel planetar. Cultura noastr\, devenit\ centru al unei „a treia Europe”, î[i poate revendica privilegiul de a schimba destinul omenirii, folosind „[ansa ei de azi spre a deveni aluatul unei noi umanit\]i, o umanitate a solidarit\]ii umane [sic ! – A.T.], în locul umanit\]ii încrîncen\rii universale în care tr\im. Nu-i pu]in lucru s\ fii aluatul sufletesc al unei noi umanit\]i !” (Purcaru, 1986 : 136). Scandîndu-[i profesiunile de credin]\ în publica]iile-fanion ale Puterii, protocroni[tii p\reau s\ nu sesizeze ridicolul demersului lor [i imensul deserviciu f\cut adev\ratei culturi na]ionale. Suprapunînd neselectiv
coincide cu a[a-zisa transmuta]ie a focarelor mondiale de cultur\. Autorii „confesiunilor” sugereaz\ c\ implicarea lor în sus]inerea tezelor protocroniste nu este conjunctural\ sau tranzitorie, ci e o chestiune de destin personal asumat : „Am plecat de la convingerea c\ Occidentul [i-a istovit resursele pentru marea crea]ie cultural\ (în]elegînd prin asta crea]ia artistic\ [i ideologic\ de orice fel, inclusiv literatura) p\strîndu-[i-le, ba chiar dezvoltîndu-le monstruos, în latura pur tehnic\, în [tiin]\, în tot ceea ce ]ine de «civiliza]ie». Un examen mai atent ne dovede[te c\, fa]\ de secolul trecut, marile piscuri date de Occident în veacul nostru [i mai ales în epoca de dup\ cel de-al Doilea R\zboi Mondial, în literatur\, muzic\, arte plastice, sînt departe de a mai reprezenta un apogeu creator […]. Studiile mele m-au obligat, apoi, s\ iau act de realit\]ile unui r\s\rit bizantin ignorat total de cei mai mul]i intelectuali români sau cunoscut doar în latura lui pitoreasc\, expus\ de un Charles Diehl […]. Mi-am constituit astfel, între 20 [i 27 de ani, un «orizont r\s\ritean» pe care nu l-a mai avut, în felul acesta, nici un cercet\tor al literaturii noastre vechi, iar studiile de slavistic\ – rus\ [i bulgar\ – mi-au dat apoi acces la dou\ realit\]i, dintre care cel pu]in una este hot\rîtoare în veacul nostru. Chestiunea 92

O istorie „glorioas\”

elemente de civiliza]ie traco-dac\, roman\, elen\, bizantin\, oriental\ [i de ideologie comunist\ vernacular\, programul lor incarneaz\ astfel tentativa caraghioas\ [i indigest\ de vindecare a complexelor ancilare. Cum ebo[a unui program ([i a[a disipat în prea numeroase interviuri, articole [i c\r]i) nu oferea automat credibilitate protocroni[tilor, ace[tia au încercat consacrarea noii perspective ca metod\ [tiin]ific\, avînd metodologie [i aparat conceptual. Precedentul fusese creat de Edgar Papu, care, afi[înd modestia savantului de laborator, „constatase” existen]a unui fenomen de sine st\t\tor : „…eu nu sînt ini]iatorul acestei idei, ci un simplu «înregistrator», care n-a f\cut decît s\ dea un nume unui fenomen dinainte descoperit” (Papu, 1979, reluat în id., 2005 : 83) ; „Ini]ial [ideea protocronismului] n-a existat în con[tiin]a
esen]ial\ este – dup\ convingerea mea – s\ în]elegem c\, în momentul de fa]\, nu în Occident se hot\r\[te noua sintez\, de mîine, a umanit\]ii sau, dac\ vre]i mai nuan]at, nu în acel Occident dup\ care s-a orientat în mod tradi]ional intelectualul român (Fran]a, Anglia, Germania, Italia [i, mai apoi, Statele Unite), ci în cu totul alte zone ale lumii […]. Nu am nimic împotriva celor care tr\iesc din firimiturile care cad de la masa unui Occident crepuscular (uneori, superb crepuscular !), cu condi]ia ca ei s\ nu devin\ unica realitate într-o cultur\ ca a noastr\, care-[i atinge acum ceasul destinului major” (Zamfirescu, în Br\escu, 1982d : 5 ; subl. D.Z.). Semnalarea repetat\ a acestei providen]iale coinciden]e dintre „destinul culturii române[ti” [i propria biografie avea, credem, scopul de a distrage aten]ia de la acuza]iile de oportunism politic [i parvenitism, aduse de obicei protocroni[tilor. Faptul c\ acela[i Dan Zamfirescu reia pretinsa profesiune de credin]\ în textele reeditate în 2002 [i 2003 este nu atît proba unui patriotism nestins, cît încercarea de a p\stra aparen]a unei continuit\]i. R\mîne de subliniat [i tentativa cam grosolan\ de discreditare a epicentrelor democra]iei contemporane, în numele unei pseudocrize culturale a acestora. 93

Alexandra Tomi]\

mea decît ca o problem\ de obiectiv\ constatare, prin care am dorit s\ verific o ipotez\ a mea, pe care a[ fi respins-o imediat în caz c\ o onest\ documentare ar fi infirmat-o” [subl. E.P.] (Papu, 1979, reluat în id., 2005 : 82). Verbele „obiectivante” de tipul a constata, a observa, a înregistra etc. sînt frecvente în retorica autohtonist\, pentru a crea impresia unui demers metodologic neutru, [tiin]ific, ce abordeaz\ un fenomen preexistent (protocroniile), analizînd [i clasificînd informa]iile culese cu maxim\ obiectivitate [i rigoare [tiin]ific\. Ca orice abordare [tiin]ific\, conceptul lansat de Edgar Papu pretinde adînci [i extinse cuno[tin]e de specialitate : „ideea [i metoda determin\rii «protocronismelor române[ti» postuleaz\ ca o condi]ie sine qua non : o uria[\ cultur\ [i o cunoa[tere de specialist a punctelor de reper, în func]ie de care se încearc\ a se stabili anumite priorit\]i române[ti” (Zamfirescu, 1986, reluat în id., 2002 : 151). Precau]ia specific\ a oamenilor de [tiin]\ este invocat\ [i de neao[i[ti în abordarea fenomenului studiat. Ei avanseaz\ „ipoteze” pe care le confirm\/infirm\ [i, cu precau]ie [i seriozitate, înainteaz\ în domeniul nou-descoperit, organizînd continuu informa]ia, în func]ie de rezultatele celor mai recente cercet\ri. Pruden]a, modera]ia [i onestitatea cercet\rii sînt principiile de ordine ale oric\rui demers protocronist45 , pentru a se evita alunecarea în diletantism [i, astfel, compromiterea metodei : „orice for]are a notei risc\ s\ sune strident [i s\ dea cu totul alt\ culoare unor ac]iuni reparatoare, îndrept\]ite [i menite s\ valorifice pe deplin patrimoniul nostru cultural” (Crohm\lni45. Evident, în realitate lucrurile nu st\teau nici pe departe astfel. Autohtoni[tii au avansat frecvent ipoteze hazardate, pe care nu doar c\ nu le-au verificat deloc, ci, mai mult, au construit în jurul lor un „blindaj” metaforic cu rol de contraargumenta]ie la sporadicele opinii antiprotocroniste (vezi [i capitolul „O istorie glorioas\”). 94

O istorie „glorioas\”

ceanu, în Luceaf\rul, 1977d : 3) ; „consider\m c\ este necesar s\ se evite exager\rile [i s\ se aplice o surdin\ supraaprecierilor care nu servesc de fapt aspectele pozitive ale protocronismului” (Dima, 1977 : 7). Credibilizarea [i consacrarea metodei se realizeaz\ cu ajutorul canalelor de diseminare adecvate. Gra]ie acestora, promotorii noii perspective ajung la public, îi cî[tig\ interesul [i îl ]in la curent cu nout\]ile [i dezbaterile din domeniu. Cum programele de radio [i televiziune erau dedicate aproape exclusiv cuplului Ceau[escu, presa scris\ r\m\sese unicul canal de acces la public. Revistele cunoscute ca „tribune” ale protocronismului românesc (vezi [i Verdery, 1994 : 152 sqq.) au fost : Luceaf\rul, S\pt\mîna, Flac\ra, Scînteia tineretului [i Suplimentul literar [i artistic al Scînteii tineretului46. Între toate s-a remarcat hebdomadarul Luceaf\rul, organ de pres\ al Consiliului Culturii [i Educa]iei Socialiste, care a g\zduit constant dezbateri, recenzii [i articole net favorabile autohtonismului. Mimînd deschiderea spre dialog a partizanilor noii perspective [i insinuînd incapacitatea adversarilor de a-i combate cu argumente viabile, Mihai Ungheanu remarc\, în deschiderea unei dezbateri pe marginea conceptelor zilei : „Regret\m faptul c\ revista Luceaf\rul a fost pus\ în situa]ia de a publica numai texte favorabile, cel pu]in principial, protocronismului, dar, surprinz\tor, n-am primit nici un singur text în care pozi]iile protocronismului, argumentele discu]iei noastre despre protocronism [i sincronism s\ fie comb\tute, cel pu]in de plano. […] Chiar atunci cînd a fost respins termenul ori teoria de protocronism, propozi]iile n-au dep\[it faza enun]ului” (Ungheanu, 1985 : 426). Ipocrizia argumentului este
46. Existau, desigur, [i alte periodice care tip\reau interven]ii indigeniste, dup\ cum exista [i o firav\ „pres\ antiprotocronist\”, dar o pozi]ie public\ ferm\ nu era posibil\ în ]ar\. 95

Alexandra Tomi]\

evident\ (vezi [i Manolescu, 1996 : 1, sau Laszlo, 2003 : 90, ambii amintind prezen]a tot mai slab\ a interven]iilor antiprotocroniste în presa româneasc\ a anilor ’80, din cauza cenzurii impuse asupra lor). Autohtoni[tii au îns\ propria variant\ de interpretare a diminu\rii contrareplicilor. Pentru cei care cunosc într-o oarecare m\sur\ situa]ia din epoc\, explica]ia lor frizeaz\ cinismul : „Adversarii ideii de protocronism (existent\ de altfel f\r\ acest nume [i în alte culturi) [i-au mai încetat campania, din lips\ probabil de argumente” (Ungheanu, în Dr\gan, 1984 : 5 ; subl. A.T.). Este probabil semnificativ c\, sub pretextul împlinirii a 25 de ani de apari]ie, Luceaf\rul, una dintre publica]iile-fanion ale na]ionalismului, a fost recompensat\ de autorit\]ile comuniste cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa I, în octombrie 1983, „pentru contribu]ia adus\ la afirmarea [i dezvoltarea artei [i literaturii române[ti, la înf\ptuirea politicii culturale a partidului [i statului nostru” [subl. A.T.] (Luceaf\rul, 1983b : 1). În revista S\pt\mîna din aceea[i perioad\, C. Sorescu comenteaz\ extrem de favorabil evenimentul ce consacr\ rolul amintitului hebdomadar în promovarea noii metode : „istoria luptei pentru afirmarea conceptului [de protocronism] n-a fost scris\ înc\, dar e cert c\, dac\ Luceaf\rul nu s-ar fi îns\rcinat s\-l avanseze de la gradul de propunere la acela de concept opera]ional, ar fi sucombat în fa[\ […]. Gra]ie Luceaf\rului, protocronismul a devenit dintr-un învins previzibil un înving\tor incontestabil. […] E meritul Luceaf\rului de a fi defri[at aceast\ cale regal\ spre con[tiin]a de sine a literaturii române” (Sorescu, 1983h : 3). S\ observ\m [i faptul c\ aplombul indigenist a crescut pe m\sur\ ce revista-lampadofor [i-a îngustat aria tematic\, publicînd exclusiv texte care confereau protocronismului statutul de „no]iune în circula]ie, operant\ [i folositoare” (Ungheanu, în Dr\gan, 1984 : 5).
96

O istorie „glorioas\”

Spectatorul angajat
Microteoriile care au proliferat la periferia dezbaterii sincronism-protocronism relev\, o dat\ în plus, energiile angajate în aceste confrunt\ri din epoc\. În general, miniteoretiz\rile respective („ebuli]ii intelectuale”) men]ineau autorul în zona dezbaterii, f\r\ a-l angaja îns\ direct în sus]inerea sau în combaterea „noii metode critice”. Interven]iile gloseaz\ – chiar dac\ rareori în mod explicit, programatic – pe marginea ideii de originalitate [i vechime în cultura român\. Astfel de exemple sînt numeroase. Am extras de preferin]\ articole ap\rute în Luceaf\rul, revista-fanion a grup\rii protocroniste, considerînd c\ publicarea în acest spa]iu exprim\ dorin]a autorului de a lua parte mai discret la discu]ii. De pild\, Adrian Marino, acceptînd în principiu faptul c\ ideea lansat\ de Edgar Papu este viabil\ pentru istoria culturii universale, pledeaz\ pentru acribie în afirmarea priorit\]ilor române[ti, distingînd între un „protocronism real” [i unul „aparent, de fantezie, infirmat de cronologie, de datarea precis\ [i de examenul riguros, comparat, al datelor în discu]ie” (Marino, 2004 : 38). Ca alternativ\ la sincronism [i protocronism, el lanseaz\ conceptul de pancronism, considerînd c\ acesta exprim\ mai bine ideea policentrismului cultural, este perfect justificat [tiin]ific [i avantajeaz\ cultura na]ional\ : „[Pancronismul este] fenomenul nu mai pu]in universal al crea]iilor [i inten]iilor simultane, f\r\ contaminare direct\, uneori de-a dreptul imposibil\, [este o] palingenez\” (Marino, 1977 : 6 ; id., 2004 : 39). Marin Mincu socote[te c\ ar fi mai potrivit conceptul dinamic de sincronizare, prin care în]elege „un proces deschis, desf\[urat nelimitat în timp [i spa]iu”, îns\ care nu trebuie confundat cu sincronismul lovinescian (Mincu, 1977a : 9). Paul Constantin se arat\ interesat de „r\spîndirea concep]iei 1900 în România”, „ce relev\ capacit\]ile
97

Alexandra Tomi]\

creatoare ale poporului român” ; dar, scrie el, „[f]ire[te c\ arta 1900 din România nu apar]ine nici Art Nouveau-ului, nici Jugendstil-ului, ci reprezint\ o crea]ie original\, caracteristic na]ional\. E de ajuns s\ amintim doar nume ca : Mincu, Antonescu, Kós, Cu]escu-Storck, Luchian, Pallady sau Tonitza, pentru a nu mai fi nevoie de argumente” (Constantin, 1977 : 6). Dim. P\curariu (1983b : 5) face piruete pe margine [i contest\ ideea lui Papu, c\ epoca lui Neagoe Basarab este baroc\, sus]inînd c\ perioada respectiv\ „înclin\ mai degrab\ spre umanism [i clasicism”. Alexandru Di]\ (1983 : 6) intr\ în polemic\ delicat\ cu Dan Zamfirescu [i Alexandru Piru, pe tema paternit\]ii primei scrieri în proz\ a literaturii române. I.C. Chi]imia identific\ o îndelungat\ tradi]ie a grafiei într-o protoromân\ anterioar\ scrierii în slavon\ (Chi]imia, 1982c : 3) ; pentru a demonstra aceasta, el desf\[oar\ o larg\ argumenta]ie în revista Luceaf\rul, considerînd c\ „înainte de a se fi exersat scrisul în limba slav\, s-a practicat scrisul într-o româneasc\ primar\, un fel de latino-român\” (Chi]imia, 1982a : 3). Nestor Vornicescu întrege[te acest punct de vedere, sus]inînd c\ unele opere patristice reprezint\ scrisul str\român [i preced\ grafia slavon\ a textelor religioase române[ti (Vornicescu, 1984 : 24-29, 534-541 etc.). Cartea sa a fost foarte favorabil comentat\ în Luceaf\rul de c\tre monogramaticul I.P., al c\rui articol pledeaz\ tot pentru existen]a culturii str\române (I.P. [sic ! – A.T.], 1984 : 6). O categorie bizar\ o constituie protocroni[tii de periferie, care se înghesuie la masa dezbaterii, lansînd concepte paralele/alternative. De exemplu, Ovid. S. Crohm\lniceanu propune termenul de asincronie sau desincronizare, în antitez\ cu sincronismul : uneori, cultura român\ [i-ar fi întrerupt „mar[ul triumfal” de apropiere de marile modele culturale, alternîndu-l cu oportune perioade de protejare [i afirmare a elementului autohton, a[adar,
98

O istorie „glorioas\”

desincronizîndu-se. Aceast\ evolu]ie trebuie men]inut\, pentru c\ ea conserv\ specificul na]ional (Crohm\lniceanu, 1978, reluat în Ungheanu, 1985 : 466-467). Solomon Marcus introduce anticronismul, ca tr\s\tur\ a culturii române, al\turi de sincronism [i protocronism. Ciud\]enia cu pricina poate fi definit\ ca o form\ special\ de protocronism, „constînd în curajul de a contesta un punct de vedere acreditat [i de a propune un altul, neverosimil”, dar ulterior acceptat ca adev\r [tiin]ific incontestabil (Marcus, 1977a : 4 ; Marcus apud Purcaru, 1986 : 248). Cezar Iv\nescu avanseaz\ eucronia/eucronismul, cu sens de „vreme prielnic\” [i fiind „foarte apropiat ca accep]iune de prilejul lui Machiavelli” ; termenul este utilizat de autor ca etichet\ descriptiv\ pentru perioada de dup\ 1971, în care vede „momentul de rena[tere a literaturii române” (Iv\nescu, în Luceaf\rul, 1982a : 4). Le reamintim cititorilor c\ tocmai în vara anului 1971 î[i lansase Nicolae Ceau[escu programul de austeritate cultural\, concretizat într-o semnificativ\ accentuare a controlului tip\riturilor [i a propagandei comuniste.

Paternalism cultural [i edi]ii cro[etate
Cî[tigarea pozi]iei pe care [i-o doreau protocroni[tii în mediul cultural românesc presupunea a[ezarea într-o ilustr\ tradi]ie intelectual\. Cheia paradoxului const\ în faptul c\, de[i „prelua]i critic” (i.e., cenzura]i) sau chiar f\r\ opere reeditate, clasicii au fost rapid apropria]i. Edi]iile trunchiate sau absen]a reedit\rilor au fost condi]ii intens exploatate de autohtoni[ti, care au putut astfel s\ construiasc\ o tradi]ie fictiv\ [i s\ se revendice drept legitimi continuatori ai acesteia. Verdery (1994 : 332, nota 23) atrage aten]ia asupra utiliz\rii reedit\rilor ca instrument al revizionismului istoric, prin care partidul
99

Alexandra Tomi]\

manipula semnifica]ia unei opere (fragmente „decupate” sau prefe]e, postfe]e [i note de subsol ce modificau radical în]elesul textului). Un exemplu edificator îl reprezint\ recenzia defavorabil\ pe care Mihai Ungheanu o public\ pe marginea c\r]ii E. Lovinescu : «Mihai Eminescu», din colec]ia „Eminesciana” a Editurii Junimea (1984). Volumul cuprindea texte tip\rite de criticul de la Sbur\torul cu privire la opera eminescian\. Edi]ia contraria prin caracterul ei insolit-demitizant, în contextul prelu\rii triumfaliste a tuturor scrierilor lui Mihai Eminescu : se [tie c\ E. Lovinescu (asemenea lui G. Ibr\ileanu, G. C\linescu, T. Vianu) considera c\ opera poetului are reflexe conservatoare [i subliniat autohtoniste, nutrind astfel retorica violent na]ionalist\ a genera]iilor succesive din România. Ca urmare, recenzentul de la Luceaf\rul pune la îndoial\ îns\[i oportunitatea acestei reedit\ri, care iese din tipicul eforturilor de valorificare a mo[tenirii culturale : „Critica lui E. Lovinescu nu este o critic\ literar\ în care exegeza eminescian\ s\ fi g\sit un loc de prim ordin. Din acest motiv, credem c\ este bine s\ ne întoarcem la profilul seriei «Eminesciana»” (Ungheanu, 1984e : 2). Valoarea opiniilor critice se pare c\ era dat\ în epoc\ nu de aprecieri de ordin estetic, ci exclusiv de prezen]a evalu\rilor encomiastice la adresa poetului na]ional ; cum opiniile lovinesciene nu exceleaz\ sub acest aspect, ele „n-au constituit niciodat\ texte fundamentale de referin]\ [sic ! – A.T.] în biografia eminescian\.”(ibid.). Nu este de mirare c\ M. Ungheanu va taxa dur cartea comentat\ : „Edi]ia alc\tuit\ de Ion Nu]\ este tipic\ pentru maniera iner]ial\ a unor reedit\ri postbelice. […] Bine inten]ionat în punctul s\u de plecare, util desigur prin biografia lui Eminescu de E. Lovinescu, gestul editorial al lui Ion Nu]\ este discutabil prin pasivitatea [i iner]ia reedit\rii” (ibid.). „Pasivitatea” [i „iner]ia” sînt eufemisme pentru indelicate]ea [i lipsa de vigilen]\ cu care se
100

O istorie „glorioas\”

reluaser\ texte ce impietau asupra poetului mitificat47 . De altfel, peste un an, un alt protocronist va comenta defavorabil edi]ia întocmit\ de Ion Nu]\, sus]inînd c\ ea nu satisface conceptul de „acurate]e editorial\” ; de data aceasta, citatele incriminatorii aproape c\ lipsesc, autorul articolului insistînd asupra inadecv\rii respectivului gest editorial (Georgescu, 1985 : 6). Aparent contradictoriu este punctul de vedere exprimat într-o revist\ din provincie : tip\rirea integral\ a scrierilor eminesciene ar modifica substan]ial [i benefic percep]ia comun\ asupra autorului lor. Figura lui rarefiat\, hieratic\ ar prinde contururi ferme, suprimîndu-se „imaginea contraf\cut\” [i restituindu-se con[tiin]ei publice contemporane statura poetului-erou ancorat în realitatea social-politic\ a vremii sale, animat de „tr\irea înaltelor comandamente patriotice care i-au pus în mi[care via]a [i opera” (Itu, 1984 : 3). O explica]ie cel pu]in bizar\ a utilit\]ii publice a „edi]iilor cro[etate” – prin care se recuno[tea, implicit, existen]a [i proliferarea reedit\rilor falsificate – o ofer\ Al. Oprea, într-un interviu acordat Marianei Br\escu, în anul 1982. Istoricul literar, care avea s\ se ocupe de editarea [i comentarea publicisticii eminesciene, invoc\ un fel de paternalism etatist care opereaz\ ([i) în cultur\ : partidul-stat, preocupat de bun\starea cet\]enilor de rînd [i de accesul
47. Iat\ una dintre observa]iile lovinesciene care îl vexaser\ pe Mihai Ungheanu : „În\bu[it\ un moment, influen]a eminescian\ [i-a r\scump\rat u[or timpul pierdut : pus\ în circula]ie prin mi[carea s\m\n\torist\, continuat\ apoi prin oameni [i ac]iuni felurite, ea supravie]uie[te [i ast\zi în unele manifest\ri xenofobe sau fasciste ce se reclam\ înc\ de la «actualitatea lui Eminescu»” (Lovinescu, apud Ungheanu, 1984e : 2). Este limpede c\ apropierea ideatic\ între scrierile eminesciene [i autohtonismul compromis al s\m\n\tori[tilor, fascism etc. era cu totul inacceptabil\ pentru protocroni[ti, care vedeau în poetul na]ional figura lor tutelar\. 101

Alexandra Tomi]\

lor „neîngr\dit” la mo[tenirea cultural\ revalorificat\, a hot\rît s\ le ofere acestora texte clasice simplificate, din care s-au extras pasajele dificile sau care i-ar putea interesa exclusiv pe speciali[ti. Exper]ilor li s-au rezervat, desigur, edi]ii complete, f\cîndu-se astfel un pas mai departe fa]\ de ignarii ani ’50, cînd literatura român\ clasic\ era strivit\ de cenzur\48. Exist\, a[adar, situa]ii speciale, în care neoproletcultismul se arat\ dispus s\-[i suspende aversiunea tradi]ional\ fa]\ de elitismul cultural. În celelalte împrejur\ri, acuza]ia (ori suspiciunea) de „elitism” r\mîne de mare for]\, ea putînd servi ca mijloc de eliminare a adversarilor din jocul cultural (vezi [i Verdery, 1994 : 124-127). Retorica autohtonist\ va exalta, pentru uzul publicului larg, însemn\tatea politicii de reeditare a clasicilor. Unii consider\ c\ aceast\ întreprindere are un caracter ob[tesc-terapeutic, vindecînd de angoase existen]iale un popor întreg [i oferindu-i un viitor radios, garantat de redescoperirea trecutului magnific : „[Restituirile au] un scop social, mai important, poate, decît umplerea unor rafturi goale din biblioteci cu tomuri dup\ care ele plîngeau. Este
48. „Ca o expresie a aplic\rii creatoare a materialismului dialectic [i istoric în studierea mo[tenirii literar-artistice, ca [i a unor m\suri, de o importan]\ decisiv\, luate de partid – cum a fost desfiin]area cenzurii [sic ! – A.T.] –, în ultimii ani s-au produs clarific\ri importante, menite s\ pun\ cap\t unor astfel de practici [edi]iile cenzurate din opere române[ti clasice, publicate în anii ’50 – nota A.T.] care, în ultim\ instan]\, tr\dau o atitudine de desconsiderare a valorilor culturale na]ionale. Astfel, s-a mers în direc]ia diferen]ierii diverselor tipuri de edi]ii, c\ci unul este caracterul edi]iilor curente, de mare tiraj, care selecteaz\ anumite lucr\ri din trecut, în func]ie de scopurile culturale curente, [i altul cel al «edi]iilor de referin]\», prin intermediul c\rora se pune la dispozi]ia, mai cu seam\, a speciali[tilor opera marilor scriitori, în integralitatea lor” (Oprea, în Br\escu, 1982a : 3). 102

O istorie „glorioas\”

vorba de munca de în\l]are a omului prin cultur\, de recî[tigare a unor coordonate adormite [sic ! – A.T.] ale spiritului. […] Prin reeditarea operelor marilor no[tri clasici, noi cî[tig\m ceva din umanismul secolelor trecute, un sentiment al siguran]ei în Univers [i în limitele patriei – pe care s\-l opunem spaimei universale de secolele care vin, ceva care s\ ne ]in\ în admira]ie activ\ fa]\ de un trecut r\d\cinos [sic ! – A.T.] ; noi cî[tig\m, pe scurt, dimensiunile unei continui [sic ! – A.T.] rena[teri capabile ca, prin întoarcerea în trecut, s\ propulseze spiritul uman spre un viitor limpede” (Georgescu, 1984b : 2). Eficien]a acestui program de recuperare cultural\ în contextul mai larg al transformismului comunist este indiscutabil\ pentru „predicatorii” s\i din epoc\ : valorificarea mo[tenirii culturale devine „un instrument eficace de formare a omului nou” (Itu, 1984 : 3). Preluarea „critic\” a mo[tenirii culturale prin reedit\ri a adus servicii substan]iale protocroni[tilor, care au încercat s\ exploateze acest prilej pentru a ob]ine legitimitatea dorit\. „Edi]iile cro[etate”, proiectînd în actualitate nume alt\dat\ ilustre ale culturii române[ti, au fost folosite drept sprijin în argumenta]ia florid\ a retoricii indigeniste. Triada recitire-revizuire-rescriere (Rusu, 1984 : 5), pe care partizanii „noii metode critice” o doreau adoptat\ ca unic instrument de lucru în istoria [i critica literar\ româneasc\, i-ar fi ajutat s\ intre în rezonan]\ cu trecutul magnificent de la care se revendicau. Urm\torul pasaj ilustreaz\ eforturile de credibilizare a noii perspective, ce e[ueaz\ adesea într-un ridicol [i eterogen (chiar injust) amalgam onomastic : „Aceasta [genera]ia care [i-a propus g\sirea unui „stil major al culturii române”] a fost genera]ia lui Blaga, Vianu, C\linescu, Ralea, Camil Petrescu, lîng\ care va r\s\ri imediat aceea a lui Mircea Vulc\nescu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Petru Comarnescu, Edgar Papu, Emil Cioran, Constantin Noica [i c\reia îi apar]in deopotriv\ exponen]ii
103

Alexandra Tomi]\

spiritului revolu]ionar, Mihai Beniuc [i Geo Bogza” (Zamfirescu, 1986, reluat în id., 2002 : 143). Am încercat s\ inventariem aici eforturile autohtoni[tilor de a construi o abordare [tiin]ific\ fundamentat\, pentru a schimba soarta culturii na]ionale [i, prin extensie, a întregii umanit\]i. Cu toate c\ a absorbit energii considerabile, protocronismul, chiar în faza sa doctrinar\, matur\, nu a fost mai mult decît o idee steril\. O idee care, aruncat\ pe solul fertil al ceau[ismului totalitar, a încol]it rapid, s-a dezvoltat haotic [i a parazitat cultura român\, deturnîndu-i vlaga.

104

O istorie „glorioas\”

4. Preistoria ideii de protocronism
Simptom al unei con[tiin]e provincialiste acute49 , protocronismul românesc nu a ap\rut, ex nihilo, în era na]ional-comunismului ceau[ist. Dincolo de aproprierile autohtoniste ilicite, pe seama operei [i a preocup\rilor unor personalit\]i culturale ilustre, artizanii noii perspective au avut [i ei precursori autentici. Preistoria ideii de protocronism poate coborî pîn\ la mi[carea pa[optist\ din secolul al XIX-lea, cînd coagularea con[tiin]ei na]ionale presupunea identificarea [i promovarea valorilor viabile, ce recomandau cultura român\ pentru o pozi]ie privilegiat\ pe harta Europei [i a lumii. Na]iunea se dovedea, a[adar, „adînc incrustat\ în via]a intelectual\” a ]\rii (Verdery, 1994 : 153). Nu st\ în obiectivul lucr\rii noastre s\ apreciem valoarea [tiin]ific\ a „protocroniilor” identificate în diferite domenii înainte de lansarea conceptului ca atare. Ne limit\m la a prezenta succint aceste preocup\ri, cu scopul de a schi]a o „preistorie a ideii de protocronism”. Nu inten]ion\m, fire[te, s\ argument\m în favoarea opiniilor autohtoniste, ce clamau preexisten]a unei con[tiin]e protocronice
49. O posibil\ „etiologie” a preocup\rilor autohtoniste este expresiv formulat\ de Monica Lovinescu : „{tim de unde pot porni astfel de laude f\r\ cump\n\ : dintr-o lips\ înfiorat\, din impresia c\ nu atît noi, românii, am sabotat istoria, cît ea pe noi, neîng\duindu-ne s\ ne afirm\m în lume pe cît am fi avut dreptul” (Lovinescu, 1994a : 42). 105

Alexandra Tomi]\

care s-ar fi cristalizat gra]ie eforturilor teoretizante depuse de Edgar Papu [i discipolii s\i (vezi, de exemplu, Veti[anu, în Br\escu, 1982c : 3 ; Silvestri, 1986a : 2 ; Ungheanu, în Iorga, 1988 : 237-263). Astfel de preocup\ri de a releva pionierate române[ti în diverse domenii, cu scopul de a reitera o anume superioritate a spiritului autohton, au existat – în forme netributare direct politicului – [i înainte de anii ’70-’80 ai secolului al XX-lea. În opinia multor cercet\tori ai ideii na]ionale [i ai fenomenologiei acesteia – punct de vedere pe care îl accept\m [i noi – prezen]a sporadic\, dar constant\, a orient\rilor de asemenea natur\ indic\ de fapt un vechi complex de cultur\ subaltern\, reconvertit, de-a lungul genera]iilor, într-un efort al intelectualilor autohtoni de a defini „românitatea” [i rolul românilor în\untrul sau în afara istoriei. La limit\, putem considera c\ retorica protocronist\ î[i are locul în acea „frapant\ continuitate în tendin]a de a recl\di memoria pe baza recurent\ a unui fel de martirologie eroic\ colectiv\” (Laignel-Lavastine, 1998 : 345), v\dind [i „o înclina]ie corelativ\ de a capitaliza derivele [i adapt\rile conjuncturale, semie[ecurile sau atitudinile de supunere fa]\ de puterea instalat\, spre a le folosi la punerea în valoare a unei ireductibile specificit\]i na]ionale” (id., ibid.). Indigeni[tii au recuperat în manier\ triumfalist\ [i aseptizat\ texte [i afirma]ii care, din punctul lor de vedere, ar fi demonstrat c\ românii au fost dintotdeauna con[tien]i de valoarea lor cultural\ [i rolul lor istoric – sau, dup\ caz, anistoric – de excep]ie. (Cu alte cuvinte, memoria colectiv\ ar fi abstras din experien]a istoric\ indigen\ [i ar fi conservat o anume „mentalitate protocronic\”, ce le-a permis românilor s\ anticipeze [i, deopotriv\, s\ surcalseze valoric mari curente culturale sau descoperiri [tiin]ifice mondiale.) Printr-o schi]\ a preistoriei ideii de protocronism, ne propunem, a[adar, s\ ar\t\m c\, într-adev\r, conceptul
106

O istorie „glorioas\”

lansat de Edgar Papu [i-a avut unele prefigur\ri în deceniile anterioare. Inten]ion\m totodat\ s\ cartografiem interesul manifestat de indigeni[ti pentru un anumit tip de discurs asupra inventivit\]ii [i creativit\]ii române[ti native (exemplele de preocup\ri pre-protocroniste pe care le analiz\m în acest capitol provin mai ales din textele sau trimiterile apar]inînd lui Edgar Papu, Dan Zamfirescu, I.M. {tefan [.a.). Referin]ele sînt, desigur, mult mai diverse [i pot coborî mai adînc în timp. Pe de alt\ parte, facem precizarea c\ inser\m în acest capitol doar exemple de „precursori” ai protocronismului propriu-zis, adic\ autori care au c\utat s\ scoat\ la lumin\ sau s\ reitereze importan]a unor acte de pionierat din cultura român\. Autohtoni[tii au c\utat s\ arate c\ preocup\rile lor au o lung\ tradi]ie în spa]iul românesc, împletindu-se cu eforturile de definire [i impunere a culturii na]ionale pe plan universal. Închegarea mediului cultural autohton la finele veacului al XIX-lea [i începutul secolului al XX-lea a adus cu sine adoptarea unei strategii protec]ioniste fa]\ de bunurile culturale str\ine, „o tentativ\ de ap\rare a «fondului» [de aur] sus-men]ionat în fa]a «formelor», a ceea ce este «autentic» de ceea ce este «fals»” (Gheorghiu, în Zub, 1991 : 339). Dup\ 1918, aceast\ tendin]\ pare s\ se consolideze [i s\ aib\ ecouri chiar în mediul politic. Nu întîmpl\tor, protocroni[tii ajung [i ei la constatarea c\, o dat\ cu edificarea statului na]ional unitar, s-au multiplicat eforturile de a defini specificitatea cultural\ a României, inclusiv prin semnalarea unor acte de pionierat pe plan mondial. Ei nu v\d îns\ în aceast\ coinciden]\ prelungirea eforturilor de consolidare a tîn\rului stat (a[adar, mize pragmatice, de ordin politic), ci coagularea mult-a[teptat\ a intui]iilor pe care marii no[tri înainta[i le-ar fi avut cu privire la destinul grandios al culturii române[ti (mize livre[ti, idealiste). Este limpede c\ invocarea acestui idealism care „s-a impus progresiv, dup\ 1918, unor
107

Alexandra Tomi]\

spirite diferite [i venind din direc]ii diferite” (Zamfirescu, 1986, reluat în id., 2002 : 146) era mult mai convenabil\ indigenismului – aflat în c\utare permanent\ de elemente legitimizatoare – decît dac\ s-ar fi acceptat c\ preocup\rile anteprotocroniste erau expresia unui mai vechi protec]ionism cultural înr\d\cinat în politic. Lucian Boia realizeaz\ o interesant\ expunere privind modul în care închegarea unui „proiect na]ional” oblig\ istoriografia s\ regîndeasc\ istoria unui popor din perspectiv\ „na]ional\” : „Nu o anumit\ istorie face na]iunea, ci na]iunea, o dat\ constituit\, î[i inventeaz\ istoria care, aparent, ar fi întemeiat-o. Nu o anume limb\, împ\rt\[it\, îi reune[te pe oameni în na]iune, ci na]iunea, odat\ constituit\, elaboreaz\ o limb\-standard pe care o impune tuturor membrilor s\i” (Boia, 1999 : 15 ; vezi [i ibid., 32-44). În prelungirea acestei idei, credem c\, la scar\ mai mic\ [i cu alte mize, protocronismul a încercat remodelarea elementelor de tradi]ie cultural\ autohton\ pentru a ob]ine, pe de o parte, legitimitate prin invocarea unei filia]ii ilustre de preindigeni[ti ; pe de alta, pentru a amplifica reprezent\rile simbolice (miturile) culturale din imaginarul colectiv, satisf\cînd astfel na]ionalismul oficializat. Din eforturile de rafinare a discursului neao[ist emerg o serie de subtilit\]i analitice. De pild\, încercînd s\ se legitimeze pe baza unei tradi]ii ilustre [i, simultan, s\ probeze voca]ia protocronic\ a culturii na]ionale, autohtoni[tii opereaz\ o distinc]ie între „primul text ce dovede[te apari]ia mentalit\]ii, atitudinii [i metodei ce se vor numi dup\ o jum\tate de secol «protocroniste»”, respectiv „primul document integral «protocronist», într-un fel actul de na[tere al protocronismului”50 (Zamfirescu, 1986, reluat în
50. Acesta ar fi, dup\ Dan Zamfirescu, articolul „Pro Caragiale. Paradoxurile unui regizor”, semnat de regizorul Jakob Sternberg, „viitorul regizor [de origine român\] al celebrului teatru evreiesc din Wilna”, [i ap\rut în Opinia public\ din 15 mai 108

O istorie „glorioas\”

id., 2002 : 145, 147 ; subl. D. Z.). Între emiterea celor dou\ acte se scurseser\ abia patru ani, îns\ intervalul este pres\rat cu alte evenimente similare în presa vremii51 , semn, pentru indigeni[ti, c\ în cultura român\ interbelic\
1929. Articolul con]ine comentarii elogioase la adresa viziunii dramatice a lui I.L. Caragiale, considerat „un precursor al gîndirii teatrale moderne, formulate la noi – în acest col] izolat de civiliza]ie – înaintea cuget\torilor [i pionierilor teatrului, bizuit pe viziunea pur teatral\, independent\, opus\ literaturii” (Sternberg, 1929, apud Zamfirescu, 2002 : 147). Documentul anterior din genealogia protocronist\, invocat tot de Zamfirescu, este un text nesemnat, ap\rut în revista Ideea european\ din 15 februarie 1925. Autorul anonim – pe care Zamfirescu îl identific\ „aproape sigur” cu R\dulescu-Motru – constat\ cu regret c\ opera de pionierat în logic\ a profesorului I. Petrovici este complet ignorat\ în afara ]\rii : „Un tratat complet de teoria no]iunilor, con]inînd tot materialul clasic al chestiunii, [i mult peste aceasta, plin de m\sur\ [i de subtilitate, epuizînd un anume punct de vedere, r\mîne închis între grani]ele noastre înguste, f\r\ putin]\ de valorificare. Ceea ce s-a scris la noi aici, acum cincisprezece ani ([i se retip\re[te acum), a ap\rut la Paris acum cît\va vreme în manualul lui Goblot. Coinciden]\, evident, [i evident onoratoare pentru autorul român, mai ales dac\ tratatul lui Goblot ar fi [i mai bun decît este. Numai c\ Goblot circul\ – chiar în }ara Româneasc\ – iar studen]ii no[tri înva]\ din el ceea ce ar putea afla de mult\ vreme din cartea prof. Petrovici” (Anonim, 1925, apud Zamfirescu, 2002 : 145). 51. Poate c\ ar fi interesant s\ remarc\m c\ aceste informa]ii apar în r\spunsul protocroni[tilor la atacul pe care îl lansase Gheorghe R\dulescu în România literar\ din 1986 ; replica lor a fost refuzat\ la publicare în ]ar\, dar a fost tip\rit\ la Roma, în acela[i an (vezi infra, capitolul „O idee beligerant\”). Dan Zamfirescu, în acela[i text care pledeaz\ pentru cauza protocronismului românesc, analizeaz\ preocup\rile preprotocroniste de la începutul secolului al XX-lea [i noteaz\ ritos : „O anchet\ am\nun]it\ ar umple un volum cu asemenea manifest\ri «protocroniste»” (Zamfirescu, 2002 : 146). 109

Alexandra Tomi]\

exista un protocronism latent, pe care ei sus]in c\ l-au preluat [i l-au dus la des\vîr[ire. Preocup\rile privind relevarea priorit\]ilor române[ti în diferite domenii, înc\ neînregimentate politic, sînt detectabile [i la începutul secolului al XX-lea. Referin]ele respective sînt îns\ sporadice, au o argumenta]ie nesofisticat\ [i un ton nepreten]ios – este evident c\ le lipse[te coloratura politic-ideologic\ pe care „demonstra]iile” de acest tip o vor dobîndi, obligatoriu, cinci-[ase decenii mai tîrziu. Ele au mai degrab\ aerul unor mici curiozit\]i livre[ti, iscate de demersuri speculative [i marginale ale unor intelectuali care provin din diverse domenii. Indigeni[tii din epoca Nicolae Ceau[escu vor deturna semnifica]ia acestor încerc\ri anterioare lor, sus]inînd c\ sînt preocup\ri protocronice timpurii, apar]inînd unui efort românesc programatic de realizare a unui mult-a[teptat act de justi]ie fa]\ de culturile mici (Anghel, apud Zamfirescu 2002 : 153). Prin aglutinarea referin]elor la aceste activit\]i preprotocroniste – de[i, frecvent, trimiterile se repet\ – indigeni[tii vor încerca o dat\ în plus s\ se legitimeze, construind o tradi]ie fictiv\ a preocup\rilor de acest tip. Filia]ia intelectual\ în care ei se autoplaseaz\ prezint\ dou\ caracteristici previzibile : are o vechime apreciabil\ (de aproape dou\ secole), „explodînd” spectaculos în protocronismul propriu-zis, [i este puternic impregnat\ de ideologia na]ionalist\ agresiv\ a epocii comuniste. Aceste dou\ tr\s\turi au fost adesea o surs\ bogat\ de anacronisme în retorica na]ionalist\.

Doi eminescologi de duminic\
Pentru a ar\ta cum indigeni[tii au exagerat importan]a preocup\rilor anterioare, de pretins\ coloratur\ preprotocronist\, formul\m cîteva observa]ii prilejuite de o lucrare a lui I.M. {tefan. Ca istoric al [tiin]elor, interesat [i de
110

O istorie „glorioas\”

eminescologia scientist\, autorul culege cîteva „ante-protocronii” din presa anilor ’20 ({tefan, 1989 : 46-47). El contabilizeaz\ tentativele unor cercet\tori români din prima jum\tate a secolului al XX-lea de a demonstra c\ anumite texte ale lui Mihai Eminescu preced\ teorii [tiin]ifice moderne. Accep]iunea pe care le-o confer\ I.M. {tefan este îns\ tributar\ protocronismului anilor ’80 – tez\ pe care, de altfel, o sprijin\ manifest. Ni se prezint\ aceste interven]ii drept eforturi sistematice, programatice, depuse înc\ de timpuriu de c\tre eminescologi competen]i, care [i-ar fi propus s\ redeseneze profilul intelectual atît de complex al poetului. Consultarea la surs\ a cîtorva dintre aceste referin]e ne-a confirmat ipoteza c\ I.M. {tefan reface semnifica]ia „pieselor de epoc\” pe care le include în catalogul s\u. Privite astfel, ele par s\ reflecte o îndelungat\ tradi]ie a demonstra]iilor argumentate privind precursoratul eminescian în diferite domenii [tiin]ifice. De exemplu, George Anagnostache, I. Glicsman [i N. Hoisescu sînt cita]i drept contributori semnificativi la respectiva tradi]ie de cercetare. Primul dintre ace[tia (1921, apud {tefan 1989 : 46) vede în Eminescu un pionier al teoriei relativiste formulate de Albert Einstein. Un an mai tîrziu, într-un num\r din Adev\rul literar [i artistic, un anume Doctor Ygrec52 expune – în manier\ cam simplist\ – constat\rile sale cu privire la pionieratul poetului în teoria relativit\]ii (e vorba de aspectele „metafizice”). De[i în epoc\ sînt numeroase articolele de popularizare a cuceririlor [tiin]ifice53 , iar referin]ele la Albert Einstein [i la teoria relativit\]ii sînt à la mode (hebdomadarul amintit nu face excep]ie), articolul
52. I.M. {tefan citeaz\ articolul respectiv ca apar]inînd lui I. Glicsman ; noi l-am g\sit publicat sub pseudonimul men]ionat. 53. Ca o curiozitate, amintim aici articolul „De ce e cerul albastru ?”, ap\rut în dou\ episoade în Adev\rul literar [i artistic din 1922. Semnatarul, L. Florin (posibil pseudonim – însu[i 111

Alexandra Tomi]\

respectiv are un caracter insolit atît prin juxtapunerea Eminescu/Einstein, cît [i prin inserarea unor ample citate din S\rmanul Dionis [i La steaua, menite s\ demonstreze preocup\rile „prerelativiste” ale poetului român : „Einstein, de[i fizician, atinge în genialele sale descoperiri probleme care au preocupat mult timp min]ile metafisicienilor. A[a de pild\ chestiunea spa]iului [i a timpului. Ceti]i frumoasa nuvel\ S\rmanul Dionis a lui Eminescu [i v\ ve]i convinge c\ Dionis – adic\ Eminescu – meditase mult asupra acestor probleme.” (Doctorul Ygrec [sic ! – A.T.], 1922 : 2 ; subl. Dr. Ygrec). De remarcat, totu[i, c\ autorului pseudonimat îi lipse[te tonul senten]ios, de tip quod erat demonstrandum, detectabil în scrierile protocroniste din deceniile [apte-opt. El doar î[i etaleaz\ observa]iile, l\sînd cititorul s\ trag\ propriile concluzii. Nu [tim dac\ aceast\ interven]ie l-a inspirat, în 1923, pe inginerul N. Hoisescu din Cluj sau dac\ acesta a descoperit pe cont propriu pasajele eminesciene care descriu, avant la lettre [i, desigur, în alt registru stilistic, concluziile formulate de Albert Einstein. Oricum, articolul
autorul m\rturisind c\ a folosit „vreo 20 pseudonime în cariera mea de ucenicie [sic ! – A.T.] scriitoriceasc\”), î[i atribuie meritul de a fi primul care, înc\ de pe vremea cînd era elev de gimnaziu, a explicat cu argumente [tiin]ifice, într-un text tip\rit, culoarea albastr\ a cerului. Pentru a convinge, dup\ ce citeaz\ copios din textul lui L. Houllevigue, Pourquoi le ciel est-il bleu din Le Temps/15 martie 1922, reia fragmente ample din articolul propriu, ap\rut în revista Opinia din Ia[i, în anul 1911, sub pseudonimul Corindon. Scopul declarat al lui L. Florin este de a semnala faptul c\ textul lui a precedat „explica]iile recente ale fizicienilor Rayleigh-Strutt [i Jean Perrin” (Florin, L. [sic !], 1922a : 7) referitoare la fenomenul optic men]ionat [i c\ argumenta]ia lui anterioar\ are cel pu]in aceea[i valoare [tiin]ific\. Se pare c\ interven]ia a trecut neobservat\ de comunitatea [tiin]ific\ mondial\. 112

O istorie „glorioas\”

publicat de directorul „Regiunei a IX [-a] Poduri [i {osele Cluj” în revista enciclopedic\ Orizontul îl a[az\ pe poetul român în rîndul numero[ilor precursori ai teoriei relativit\]ii, printre care Sfîntul Augustin, Balmes, Poincaré. Plasînd ca argument un citat extins din incipitul nuvelei S\rmanul Dionis, autorul articolului ajunge la concluzia c\ „în literatura româneasc\ g\sim descris\ cum nu se poate mai minunat ideia neg\rei spa]iului [i a timpului, de c\tre marele nostru poet [i filosof Eminescu, în nuvela sa S\rmanul Dionis” (Hoisescu, 1923 : 408). Spre deosebire de Doctorul Ygrec, inginerul este mai ferm în concluziile sale : „Din analiza con]inutului acestei nuvele, se vede c\ Eminescu, care a urmat la Viena cursurile de filosofie, neag\ existen]a spa]iului [i a timpului, conchizînd c\ trecut [i viitor sînt în sufletul nostru ca p\durea într-un sîmbure de ghind\” (ibid.). Din ambele texte re]inem stilistica facil\, argumenta]ia rudimentar\ [i citatele ample, în care înc\ nu se creeaz\ bre[e doct-explicative – a[adar, aproape nimic din arsenalul de persuadare folosit de protocroni[tii propriu-zi[i.

Lumina nu mai vine de la R\s\rit
Retorica autohtonist\ a uzat neobosit [i neselectiv de cele mai diverse surse bibliografice pentru a-[i demonstra viabilitatea. Printre alega]iile favorite o g\sim [i pe aceea a preexisten]ei unei „mentalit\]i protocronice” la intelectualii români. Ace[tia – potrivit scenariului consacrat – ar fi c\utat de timpuriu s\ eviden]ieze anumite tr\s\turi de specificitate ([i superioritate) na]ional\ prin care cultura noastr\ merit\ recunoa[tere universal\. Dac\ cercet\rile lor vizeaz\ trecutul îndep\rtat, cu atît mai bine – discursul na]ionalist va beneficia de o colec]ie mai bogat\ de informa]ii care, chiar neverificate [i nevalidate [tiin]ific, vor fi
113

Alexandra Tomi]\

rapid convertite în argumente proindigeniste. Nicolae Densu[ianu, Vasile Pârvan [i I.H. Cri[an sînt cî]iva dintre istoricii care, în studii ample, au încercat s\ demonstreze c\ geto-dacii de]ineau [i utilizau cuno[tin]e avansate de astronomie, medicin\, matematic\ [i tehnic\. De[i teoriile tracomane erau formal descurajate în istoriografia intern\, cercet\rile lor au fost frecvent invocate de c\tre protocroni[ti, care au v\zut în ele o excelent\ ilustrare a geniului na]ional, manifestat continuu [i proteic (vezi, de exemplu, Gheorghiu, 1967 : 7-20 ; Zamfirescu, 1969 : 8 sqq. ; id., 1977d : 18 ; Maghiar & Olteanu, 1970 : 15-92 ; Anghel, 1975 ; {tefan & Nicolau, 1981a : 16 sqq. ; Tudor, 1982d ; Riza, 1982a-e ; Contemporanul, 1982 : 7-10). Aceasta era [i o „dovad\” în plus pentru ei c\ preocup\rile de tip autohtonist nu au început odat\ cu lansarea conceptului de c\tre Edgar Papu. Dup\ 1974, o dat\ ce c\ut\rile ideologice na]ionaliste vor dobîndi forma protocronismului, referin]a la calitatea lui Papu de simplu înregistrator al unui curent de idei deja existent va deveni aproape nelipsit\ din retorica indigenist\. O dat\ cu instalarea regimului comunist în România, interven]iile de natur\ preprotocronist\ par s\ prolifereze, de[i f\r\ s\ manifeste înc\ „voin]a de sistematizare cu tendin]\” [i „voin]a de interpretare axiologic\” (Buduca, 1978 : 12), ce vor caracteriza textele publicate dup\ lansarea conceptului. De la roata morii la turbin\ (C. Dinculescu, 1954), Din istoria petrolului românesc (Gheorghe R\va[, 1957), Focul viu. Pagini din istoria inven]iilor [i descoperirilor române[ti (Moroianu & {tefan, 1963), Aripi române[ti (Gudju, Iacobescu & Stoika, 1966), Din istoria electricit\]ii (N. Bucur, I.Gh. St\nescu & M. Macovescu, 1966), Din istoria tehnicii române[ti (I.M. {tefan, 1968), Pagini din trecutul farmaciei române[ti (Emil Gheorghiu, 1967), Contribu]ii la istoria [tiin]ei [i tehnicii române[ti în secolele XV – începutul secolului XIX (Constantin C.
114

O istorie „glorioas\”

Giurescu, 1973) sînt doar cîteva titluri ce sugereaz\ existen]a unui interes latent în zona cercet\rilor r\v\[ite de febra cronologist\. Textele preprotocroniste din deceniul al [aselea stau înc\ sub semnul „marelui frate de la R\s\rit” : evocarea priorit\]ilor române[ti este secundar\, în prim-plan ap\rînd realiz\rile de excep]ie ale oamenilor de [tiin]\ sovietici. De exemplu, C. Dinculescu (1954) descrie drumul parcurs de omenire „de la roata morii la turbin\”, îns\ referin]ele se fac cu predilec]ie la „geniul poporului rus” [i la tehnico-[tiin]a sovietic\, autorul citînd copios din lucrarea Inventat în Rusia, de V. Danilevski (veritabil\ oper\ protocronist\ din URSS). Totu[i, trei ani mai tîrziu, cartea lui Gh. R\va[ despre istoria petrolului românesc este ceva mai generoas\ cu datele privind preocup\rile indigene din domeniu. Autorul face chiar cîteva remarci autentic protocroniste – bun\oar\, p\curarii ar fi „adev\ra]ii pionieri ai petrolului românesc, cu care poporul nostru se poate mîndri” (R\va[, 1957 : 19). Lucr\rile din anii ’60 – mai ales cele publicate dup\ 1965, anul venirii la putere a lui Nicolae Ceau[escu – încep s\ degaje interesul manifest pentru regestionarea capitalului simbolic reprezentat de Na]iune. Ruptura de Uniunea Sovietic\ se reflect\ inclusiv în modalitatea de abordare a compendiilor de istorie a [tiin]ei. O carte precum Focul viu. Pagini din istoria inven]iilor [i descoperirilor române[ti (1963), scris\ de Dinu Moroianu [i de protocronistul de mai tîrziu I.M. {tefan, este un amplu elogiu la adresa geniului popular [i a inventivit\]ii savan]ilor români, public redescoperite. Autorii lucr\rii î[i deschid studiul cu referin]e la preistoria spa]iului românesc (primii creatori de unelte din urm\ cu cinci-[ase sute de mii de ani), prefigurînd anumite obsesii indigeniste legate de continuitatea cultural\. Anumite tabuuri cu privire la istoria [tiin]ei se p\streaz\ totu[i. Dou\ decenii mai tîrziu,
115

Alexandra Tomi]\

analizînd „deschiderile oferite de reactualizarea tradi]iei [i civiliza]iei române[ti prin Congresul al IX-lea”, I.M. {tefan aminte[te c\ în 1963 i se interzisese s\ men]ioneze în lucrarea sa unele nume de savan]i, considera]i indezirabili în epoca respectiv\ ({tefan, în Costandache, 1983 : 4). În 1966, se poate scrie deja o istorie a electricit\]ii, de exemplu, în care savan]i [i inventatori români s\ stea cu cinste al\turi de cei ru[i [i, mai mult – semn al deschiderii c\tre Occident –, al\turi de britanici, italieni [i francezi (Bucur & alii, 1966 : passim). Mutarea de accent se observ\ chiar din unele titluri, unde atributul „românesc” pare s\ fie pivotul simbolic al întregului demers : el indic\ inten]ia autorului de a-[i construi cercetarea în jurul ideii de creativitate na]ional\ remarcabil\. Începe s\ prind\ contur tendin]a de a releva acte române[ti de pionierat în diferite domenii ale cunoa[terii umane. Aripi române[ti. Contribu]ii la istoria aeronauticii (Gudju & alii, 1966), Pagini din trecutul farmaciei române[ti (Gheorghiu, 1967) [i Din istoria mineritului în România (Maghiar & Olteanu, 1970) ilustreaz\ bine aceste observa]ii. Volumele sînt veritabile cataloage de nume [i inven]ii/descoperiri autohtone, galeria de figuri celebre fiind completat\ cu nume mai pu]in sau deloc cunoscute. Tehnica de „aglomerare onomastic\” va fi mai tîrziu utilizat\ pe larg [i de c\tre protocroni[ti, avantajul ei constînd în faptul c\ reu[e[te s\ creeze în cititor impresia de tradi]ie compact\ într-un domeniu, grefat\ pe un incontestabil ingenium na]ional. Aceste idei privind o str\veche predispozi]ie c\tre inven]ie [i descoperire sînt explicit formulate în textele de mai tîrziu, care se vor ocupa tot de istoria [tiin]ei [i tehnicii române[ti (vezi, de exemplu, Maghiar & Olteanu, 1970 : 9 ; Giurescu, 1973 : 7-9). Dup\ Tezele din iulie 1971, asemenea preocup\ri sînt substan]ial atrase [i în zona publicisticii. Revista Tribuna României, care începe s\ apar\ din noiembrie 1972 [i care
116

O istorie „glorioas\”

se adreseaz\ mai ales „românilor din afara grani]elor ]\rii”, g\zduie[te, num\r de num\r, articole care pun în valoare ceea ce autohtoni[tii vor numi „voca]ia protocronic\ a culturii noastre”. Precursoratele indigene din aeronautic\, geologie, industria petrolier\ etc. sînt inserate în texte similare stilistic celor din compendiile de istorie a [tiin]ei [i tehnicii mai sus citate (vezi, de exemplu, Oroveanu, 1973 : 11 ; Soare, 1973 : 11 ; Gav\t, 1973 : 11 ; Tribuna României, 1973 : 6-7 ; Ra[eev, 1973 : 11). Un bun prilej de evoc\ri îl constituie, în aceea[i revist\, seria de articole publicate cu ocazia celebr\rii „Anului Cantemir” la UNESCO. Pe lîng\ articolele de prezentare a domnitorului c\rturar, ar fi de remarcat cîteva interven]ii de nuan]\ preautohtonist\ : de pild\, principelui i se atribuie calitatea de pionier în cartografia mondial\ (Mih\ilescu, 1973 : 7) [i în istoria artei de la noi (Sava Nanu, 1973 : 10). Edgar Papu este unul dintre colaboratorii constan]i ai acestui bis\pt\mînal, majoritatea articolelor lui anteprotocroniste ap\rînd aici (vezi infra, acest subcapitol). Studiile postbelice de istoria [tiin]ei române[ti nu s-au concentrat doar asupra numelor [i faptelor mai mult sau mai pu]in cunoscute publicului larg. Probabil c\, pentru a accentua caracterul de originalitate al tradi]iei [tiin]ifice na]ionale, au fost încurajate – mai ales dup\ 1960 – lucr\rile care extindeau cercetarea asupra unor figuri culturale celebre, dar care în mod obi[nuit nu erau asociate cu preocup\rile scientiste. Eseurile asupra lui Eminescu – precursor în [tiin]\ [i genialitate politropic\, apar]inînd lui I.G. Popescu54 (1946), Aurel Avramescu (1964), Lucius
54. Poate c\ termenul de „eseu” este impropriu, pentru c\ unele dintre aceste referin]e sînt mai degrab\ simple încerc\ri ale autorilor de a face textul propriu-zis mai atractiv, prin inserarea de observa]ii sau citate care s\ sugereze aplicabilitatea mai larg\ a informa]iilor [tiin]ifice. De pild\, pentru lucrarea Lumea electronilor, au fost alese ca motto cîteva versuri din 117

Alexandra Tomi]\

S\veanu (1969), Ion Georgescu-Vî[te (1969), Nicolae Liu (1969) [i altora – prelungesc – în alt registru stilistic [i cu alte finalit\]i – texte ap\rute înc\ de la începutul secolului al XX-lea (vezi supra). Ele anun]\ o direc]ie de cercetare protocronist\ ce va fi dezvoltat\ în diferite forme de I.M. {tefan (1989), Edgar Papu (1977), Constantin Noica (1975) ori Solomon Marcus (1975, 1979). În aceea[i perioad\ care preced\ lansarea conceptului, istoria muzicii devine [i ea obiect de reevalu\ri în cheie prena]ionalist\. {tefan Niculescu (1961 : 422-423) atrage aten]ia asupra „precursoratului lui George Enescu” în muzica mondial\, iar observa]iile formulate de G. Iona[cu (1973, apud Zamfirescu 2002 : 122) [i Ervin Acel (1977, apud id. : 123) privind contribu]iile române[ti la muzica simfonic\ î[i vor g\si ecourile în amplele interven]ii ale autohtonistului Doru Popovici (1977 : 7). De fapt, acesta publicase înc\ din anii ’60 un compendiu de istorie a muzicii, în care încerca s\ eviden]ieze precursorate române[ti în domeniul muzicii corale. Anton Pann, de exemplu, este prezentat drept premerg\torul unor compozitori precum Stravinski, Bartók, Enescu, Kodály, Janácek (Popovici, 1966 : 13-14), iar Flechtenmacher ar fi autorul primei operete care [i-a propus s\ redea specificul na]ional în genul dramatic (ibid. : 19). Critica [i istoria literar\, domenii prin excelen]\ de acumulare simbolic\ (vezi supra, capitolul „Protocronism românesc sau terapie prin mit”), au fost ]inta predilect\ de reexaminare a tradi]iei culturale autohtone, o dat\ ce regimul comunist a decis s\ se îndep\rteze de
poemul eminescian Scrisoarea I, autorul motivîndu-[i astfel op]iunea : „Nu cred c\ poate exista un motto mai potrivit pentru o lucrare despre electron decît aceste versuri ale marelui poet, în care el define[te, cu o limpezime [i o precizie uimitoare, corpusculul cel mai mic din tot universul” (Popescu, 1946, apud {tefan, 1989 : 35). 118

O istorie „glorioas\”

interna]ionalismul promovat de proletcultism. Exegezele care apar în deceniul al [aptelea tind nu numai s\ alinieze literatura na]ional\ la cea european\, ci mai ales s\ marcheze, prin elemente tot mai insolite, originalitatea [i pionieratele artistice ale scriitorilor români. C\tre finele anilor ’60, B. Elvin remarc\ „modernitatea clasicului Caragiale”. Analizînd opera acestuia, el identific\ numeroase elemente de pionierat artistic : paradoxul tragicului generat de „comedia f\r\ de sfîr[it”, comicul compact [i unitar ce sugereaz\ deformarea umanit\]ii (linie dezvoltat\ ulterior de Max Frisch), anonimia [i schematismul psihologic ale personajelor, refuzul descriptivismului, precursorat în teoria deform\rii limbajului (sistematizat\ mai tîrziu de Adamov) etc. (Elvin, 1967 : 120, 171-180). Afirma]iile criticului r\mîn totu[i moderate, spre deosebire de unele texte exegetice ulterioare, cum ar fi cele semnate de I. Constantinescu, din care se încheag\ un Caragiale titanic, pionier al întregii arte dramatice moderne (Constantinescu, 1974 : 8, 11, 58-59, 185, 275, 308 sqq.). Manuela T\n\sescu, ocupîndu-se de Istoria ieroglific\ a lui Dimitrie Cantemir, ofer\ protocroni[tilor de mai tîrziu cîteva sugestii privitoare la opera domnitorului, între care [i pe aceea – foarte pre]ioas\ pentru retorica indigenist\ – c\ el ar putea fi considerat, prin alegoriile ample, un adev\rat „Swift balcanic” (T\n\sescu, 1970 : 74). Vladimir Streinu (1968 : 399-409) se a[az\, cu un studiu programatic „sub raportul perspectivei [i metodei protocroniste” (Zamfirescu 2002 : 150), într-o tradi]ie ce î[i propune s\ releve ini]iativele române[ti din critica [i istoriografia literar\ european\. Aceast\ tradi]ie a fost str\lucit reprezentat\ de Nicolae Iorga, cu a sa Introducere sintetic\ la Istoria literaturii române (1928-1929), de eseurile lui I. Negoi]escu asupra „modernit\]ii avant la lettre a sonurilor bolintinene” [i de G. C\linescu, cu a lui Istorie a literaturii
119

Alexandra Tomi]\

române de la origini pîn\ în prezent (1940) (Buduca, 1978 : 12). Cum am men]ionat deja, [i Edgar Papu v\dise preocup\ri autohtoniste înaintea lans\rii conceptului55. Este posibil ca, încurajînd apari]ia protocronismului [i, ulterior, înglobîndu-l în propriul discurs mitologizant, na]ional-comunismul românesc s\ se fi inspirat, m\car ca punct de plecare, din ineditul autohtonism sovietic, florid în anii „mitocra]iei” staliniste56 . De[i cu func]ii similare (proclamarea superiorit\]ii valorilor indigene pe fondul amplific\rii cultului personalit\]ii, autarhiz\rii politico-economice [i înt\ririi controlului ideologic), cele dou\ expresii na]ionaliste – sovietic\ [i româneasc\ – se deosebesc prin dou\ tr\s\turi. O prim\ disimilitudine prive[te sferele asupra c\rora [i-au exercitat preeminent influen]a : în U.R.S.S., Stalin a preferat exacerbarea ini]iativelor ru55. Anterior articolului din Secolul 20 (1974), Edgar Papu publicase articole precum „Înv\]\turile lui Neagoe Basarab în contextul Rena[terii” (Luceaf\rul, 23 ianuarie 1971), „Creang\ poetul” (Tribuna României, nr. 5/15 ianuarie 1973), „Alecsandri, poet al iernii” (rev. cit., nr. 6/1 februarie 1973), „Treapta lui Negruzzi” (rev. cit., nr. 10/1 aprilie 1973), „O exegez\ elve]ian\ despre lirica româneasc\” (rev. cit., nr. 19/15 august 1973) [i „Fantasticul în literatura român\” (rev. cit., nr. 27/ 15 decembrie 1973) ; aceste interven]ii preprotocroniste au fost dezvoltate în cartea Din clasicii no[tri (1977), în care a ap\rut [i comunicarea despre Dimitrie Cantemir, prezentat\ la Freiburg im Breisgau, în decembrie 1973. Textul referitor la Neagoe Basarab, publicat în Luceaf\rul (1971), este considerat de Dan Zamfirescu „«actul de na[tere» al perspectivei «protocroniste» aplicate literaturii noastre vechi”, pentru c\ Edgar Papu vede în scrierea neagoean\ o anticipare a lui hombre secreto, descris de Baltasar Gracián un secol mai tîrziu (Zamfirescu, în Br\escu, 1983c : 3). 56. Pentru o prezentare detaliat\ a protocronismului sovietic [i a miturilor [tiin]ei sovietice, trimitem la Adrian Cioroianu (în Boia 1998 : 52-58) [i Lucian Boia (2005 : 100-120). 120

O istorie „glorioas\”

se[ti în domeniul [tiin]ei [i tehnicii ; în România lui Ceau[escu, s-a dezvoltat mai vizibil protocronismul literar. O a doua deosebire prive[te structurile mitologice vehiculate în retorica indigenist\, care mizau evident pe obsesii [i sensibilit\]i na]ionale diferite. O analiz\ comparativ\ atent\ ar putea revela [i alte disimilarit\]i existente între cele dou\ tendin]e „ultraneao[iste”. Se pare c\ disocierea lui Nicolae Ceau[escu de modelul sovietic (vizibil\ dup\ 1968) [i mai ales de cel stalinist s-a manifestat [i prin descurajarea tacit\ a oric\ror referin]e la indigenismul sovietic din anii ’30-’40. V\lul a fost ridicat, discret, doar arareori, fie [i din direc]ii diferite. Îi men]ion\m aici pe Norman Manea [i pe Gheorghe (Gogu) R\dulescu. Romancierul refugiat ulterior peste Ocean, atacînd alonja protocronismului românesc, rememoreaz\ succint, într-o parantez\, experien]a sovietic\ similar\ : „amintindu-ne c\ [i la case mai mari artificiile unor naive mistific\ri s-au spulberat o dat\ cu clipa (în vremea cultului personalit\]ii lui Stalin ap\reau tot felul de bro[uri [i c\r]i cu liste asupra întîiet\]ilor numeroaselor descoperiri [tiin]ifice ruse[ti [i sovietice în toate domeniile, acoperind pîn\ [i cele mai banale n\zdr\v\nii de ra]ionalizare casnic\… [subl. A.T.], nu putem decît s\ ne bucur\m c\ readucerea dezbaterilor recente despre protocronism la linia firescului […] a confirmat conving\tor for]ele vigile [i demne ale culturii” (Manea, 1980 : 218). De remarcat c\, într-o replic\ vitriolant\, C. Sorescu (1983b : 3), de[i citeaz\ amplu din acest articol, omite paranteza „bucluca[\”. Gheorghe R\dulescu, intervenind energic împotriva exceselor protocroniste ([i a protocronismului în general), face o referire discret\ la puseele indigeniste din vremea lui Stalin : „[ideea protocronist\] îmi aducea aminte de teze asem\n\toare, care, prin anii ’50, vehiculau, pentru alte zone geografice, preten]ii, cam hazlii, de priorit\]i absolute în toate domeniile” (R\dulescu, 1986 : 13). Este
121

Alexandra Tomi]\

posibil ca aceast\ minimalizare tacit\ a autohtonismului sovietic s\ se fi datorat [i unei inten]ii nem\rturisite a românilor (de regul\ antiru[i) de a leza preten]iile sovietice, în contextul cre[terii dependen]ei economice a ]\rii fa]\ de U.R.S.S. dup\ 1980 (Verdery, 1994 : 161). Zelatorii conceptului lansat de Edgar Papu (1974) puteau, a[adar, s\ emit\ preten]ii de organizare epistemic\, metodologic\ [i ideologic\ a unui material preexistent, dar [i s\ preia sarcina dezvolt\rii „constructive” a acestui material. Stricto sensu, Edgar Papu avea dreptate afirmînd c\ nu era decît „înregistratorul” unui fenomen deja ap\rut.

122

O istorie „glorioas\”

5. O istorie glorioas\
Scrutînd trecutul prin lentila protocronist\, un observator dezinteresat ar fi cu siguran]\ surprins de lungul [ir al românilor care au îmbog\]it cunoa[terea uman\ prin contribu]iile lor anticipative. Seria precursorilor se deschide cu geto-dacii, str\bate Antichitatea, Evul Mediu, Modernitatea57 , închizîndu-se apoteotic cu figura „genialului Conduc\tor” Nicolae Ceau[escu, el însu[i premerg\tor al unor tendin]e majore în politica mondial\ (Constantinescu, 1978 : 4). Hiperbola [i fic]iunea, utilizate intens de partizanii „noii perspective”, au produs imaginea-simbol a retoricii na]ionaliste : „istoria unei na]iuni puternice, glorioase, invincibile” (Boia, 1998 : 218). Pe de alt\ parte, este de remarcat selectivitatea preocup\rilor indigeniste : abia atunci cînd regimul a început s\ dea semnale c\ agreeaz\ aceste ini]iative (se va vedea ulterior c\, de fapt, s-a servit consistent de ele), febricitatea noului val de patrio]i a produs un num\r impresionant de protocronii. Cu excep]ii notabile (pe care le-am amintit în capitolul precedent), nimeni nu a g\sit îns\ de cuviin]\ s\ vorbeasc\ despre protocronismul eflorescent în URSS pe vremea lui Stalin. O explica]ie ar fi periculoasa similaritate a contextelor socio-economice din cele dou\ ]\ri, în ciuda distan]ei în timp.
57 Pentru a ob]ine o imagine cît mai fidel\, p\str\m periodizarea istoriei universale, impus\ de marxism-leninism (vezi [i Boia, 2005 : passim). 123

Alexandra Tomi]\

Vom încerca s\ reconstruim perspectiva triumfalist\ pe care protocronismul a impus-o istoriei culturale a ]\rii [i s\ evoc\m cîteva figuri din galeria (suprapopulat\) pe care au edificat-o indigeni[tii. Considerînd c\ am schi]at deja o preistorie a protocronismului, exemplele de precursori pe care le vom oferi aici sînt prelevate preponderent din scrierile ce au proliferat dup\ lansarea conceptului de c\tre Edgar Papu (1974). Majoritatea exemplelor pe baza c\rora vom construi acest capitol provine din textele indigeniste articulate pe relevarea specificit\]ii [i a priorit\]ilor române[ti din literatur\. Totu[i, unda de [oc a „noii metode” agreate [i încurajate de na]ional-comunism s-a resim]it, în anii ’70-’80, [i în istoria [tiin]elor sau în istoriografie. În ce prive[te acest din urm\ domeniu, Katherine Verdery dedic\ un amplu capitol descrierii modului în care partidul comunist din România a „produs” istorie, rescriind în beneficiu propriu anumite evenimente cu valoare simbolic\ din istoria na]ional\ (Verdery, 1994 : 205-248). În lucrarea de fa]\ nu vom aborda aceste aspecte decît în m\sura în care au tangen]\ cu protocronismul în accep]iunea sa restrîns\ (de anticipare a unui fenomen cultural). Multitudinea referin]elor din acest capitol are scopul de a reda versiunea concentrat\ – pentru unii, poate chiar amuzant\ –, dar cît mai cuprinz\toare, a discursului autohtonist cu privire la ideea de „prioritate româneasc\”. Aparenta lips\ de omogenitate a exemplelor se datoreaz\ inten]iei de a demonstra c\ teoria lansat\ de Edgar Papu a produs efecte nu numai în literatur\. Tabloul va fi completat cu descrierea a ceea ce numim „protocronism intern”, respectiv „excesele” sau „derapajele” autohtoniste – pe care, discret, le-au criticat chiar unii dintre simpatizan]ii „noii metode critice”. Prezentarea insolitei posterit\]i pe care noul val de patrio]i i-a rezervat-o lui Mihai Eminescu, precum [i alte cîteva comentarii privitoare la „istoria glorioas\” creat\ de retorica indigenist\ vor încheia capitolul.
124

O istorie „glorioas\”

Protocronismul în [tiin]\ : dreptate pentru avioplanul Goliescu
„Valorificarea mo[tenirii [tiin]ifice române[ti” este, bineîn]eles, parte integrant\ a amplului program de reconstruire a percep]iilor asupra tradi]iei culturale autohtone. Sub pretextul c\ repar\ vechi nedrept\]i, na]ional-comunismul î[i genereaz\ [i consolideaz\ mitologia legitimatoare. De[i aparent î[i propun s\ scoat\ din anonimat sau din uitare acte de pionierat mai mult sau mai pu]in importante, în realitate, eforturile de reactualizare uniformizeaz\ valorile [i servesc politicul. Pretinsul act de justi]ie fa]\ de „opera înainta[ilor” este, de fapt, o dubl\ nedreptate : pe de o parte, nume [i fapte sînt recuperate [i al\turate neselectiv, din dorin]a de a ob]ine rapid imaginea unei tradi]ii str\lucite [i extrem de bogate, f\r\ (sau cu rare [i insesizabile) hiatusuri ; pe de alt\ parte, acelora[i nume [i fapte li se deturneaz\ semnifica]ia, fiind puse ilicit în slujba unui regim funest. Prin istorici ai [tiin]elor receptivi la indica]iile date de partid privind „revalorificarea mo[tenirii culturale”, biologia, metalurgia, aeronautica [i alte domenii [tiin]ifice române[ti î[i caut\ înainta[ii, contribuind la construirea amplei mitologii na]ionaliste. Compendiile de istorie a [tiin]elor sînt utile atît timp cît au o finalitate [tiin]ific\ [i instructiv\. Viabilitatea lor devine îns\ îndoielnic\ atunci cînd astfel de lucr\ri sînt tributare ideologiei oficiale, care se legitimeaz\ exploatînd, ([i) prin acest mijloc, vechi propensiuni de definire a identit\]ii na]ionale. Cititorul care parcurge textele respective poate lesne s\ constate c\ ele sînt elaborate cu terminologia [i grila de interpretare ale propagandei comuniste, ceea ce le distorsioneaz\ semnifica]ia educativ\ autentic\ [i le transform\ într-o nesecat\ surs\ de anacronisme [i sofisme (vezi, de exemplu,
125

Alexandra Tomi]\

capitolul introductiv – [i nu numai – al volumului Din istoria metalurgiei române[ti, de Iosif Trip[a & alii, ap\rut în 1981). Cele mai multe dintre contribu]iile la istoria [tiin]elor nu sînt ini]iative izolate în epoc\, ci, în mod evident, au un caracter programatic, impus de la vîrful ierarhiei politice. Bun\oar\, la începutul anilor ’80, Comitetul român pentru istoria [i filosofia [tiin]ei de pe lîng\ Academia Republicii Socialiste România decide s\ publice seria „Istoria [tiin]elor în România”, proiectat\ în 18 fascicule, care vizeaz\ dezvoltarea diverselor domenii [tiin]ifice autohtone, de la lingvistic\ [i psihologie la istoriografie de art\ [i medicin\ (Busuioceanu, în S\s\rman, 1981 : 6). Tip\rirea unui num\r impresionant de tomuri (monografii, compendii etc.) [i articole de istoria [tiin]elor creeaz\, în ansamblu, imaginea unei na]iuni excep]ional înzestrate, care a dat universalit\]ii realiz\ri de mare valoare – o mitologie extrem de convenabil\ pentru na]ionalismul ceau[ist. Dintre recuper\rile protocroniste care au vizat istoria [tiin]ei [i tehnicii, aeronautica s-a bucurat de o aten]ie aparte, poate [i datorit\ celor cîtorva nume mari, consacrate chiar pe plan interna]ional – cum ar fi „triada de aur” Traian Vuia - Henri Coand\ - Aurel Vlaicu. Ei apar mereu invoca]i în volumele dedicate domeniului, în jurul lor aglutinîndu-se un num\r impresionant de al]i pionieri români în avia]ie. Celebritatea celor trei pare s\ iradieze asupra figurilor mai pu]in cunoscute, care adesea sînt readuse în actualitate cu mare fast – vezi cazul lui Alexandru Ciurcu, un oarecare „ziarist îndr\gostit de tehnic\”, din care protocroni[tii fac un „pionier de seam\ al tehnicii reactive pe plan mondial” [i „o personalitate complex\ a culturii române[ti”, pe nedrept uitat, dedicîndu-i ample texte de evocare (Gheorghiu, 1980 : 212 sqq. ; Contemporanul, 1981a : 8 ; {tefan, 1982a-c). O seam\ de alte nume sînt scoase din uitare : Aurel Biju (inventator al unui tip de para[ut\), Grigore Bri[cu (realizatorul unui
126

O istorie „glorioas\”

model original de elicopter), Iustin Capr\ (inventatorul unui rucsac pentru zbor), Filip Mihail (creatorul stabiloplanului), Rodrig Goliescu („avioplanul Goliescu”), Conrad Haas (racheta în trepte cu aripioare delta) sînt doar cî]iva dintre pionierii aeronauticii mondiale, pe care nu doar str\inii, ci românii în[i[i se pare c\ îi ignor\ ({tefan, 1968 : 46 ; Gheorghiu, 1979 : 123 sqq. ; id., 1980 : 17, 30 ; {tefan & Nicolau, 1981a : 237). Biologia româneasc\ este abordat\ de istoricii [tiin]ei din epoc\ în mod similar : al\turi de personalit\]i cunoscute [i apreciate în lume (Gheorghe Marinescu, Grigore Antipa, Emil Racovi]\, Victor Babe[), sînt aduse la lumin\ acte de pionierat sau simple contribu]ii neglijate de memoria colectiv\ : Nicolae Milescu (valoroase observa]ii geobotanice [i faunistice în Asia) ; Dimitrie Voinov (descoperitorul func]iei antitoxice a glandei intersti]iale [i cel care a intuit în premier\ mondial\ func]ia secretorie a aparatului Golgi) ; Daniel Danielopolu (precursorul biociberneticii) ; Gh. K. Constantinescu (pionier al geneticii animale) ; Fr.I. Rainer – creatorul unui „alfabet antropologic” foarte util [i precursor al teoriei antiraseologice (Iftimovici, 1977 : passim). Prin acumularea impresionant\ de nume [i date, este generat\ imaginea unei (alte) ramuri a [tiin]ei în care românii au fost mereu deschiz\tori de drumuri ori au îmbun\t\]it semnificativ cuno[tin]ele existente. Aceast\ disciplin\ are, la rîndul ei, o istorie str\veche, ce coboar\ pîn\ la daci (ibid., 8 sqq.). În pur\ manier\ protocronist\, unii autori reiau, chiar [i în lucr\ri de la care s-ar a[tepta o expunere neutr\, mitul „românii – ap\r\torii Europei” [i perechea antinomic\ trecutul glorios – vitregia istoriei. Acest ultim mitologem este folosit de obicei pentru a sublinia excep]ionalitatea na]ional\, constînd aici în capacitatea românilor de a da lumii realiz\ri meritorii, în pofida circumstan]elor istorice defavorabile. Iat\, de exemplu, cum se deschide un volum de istorie a biologiei autohtone :
127

Alexandra Tomi]\

„Acest meleag a fost, de-a lungul a peste 18 secole, poarta care a ap\rat cetatea unde s-a f\urit [i s-a acumulat cultura european\. În timp ce la Montpellier, Uppsala, Zaragoza, Padova, Heidelberg [i în alte case universitare [i academice, ascunse în spatele acestei por]i române[ti, înv\]a]ii arborizau, disecau, construiau lunete cu care s\ p\trund\ tainele Universului, la noi se înfruntau buzdugane [i izbeau ghiulele” (Iftimovici, 1977 : 12). Psihologia româneasc\ pare s\ aib\ o frumoas\ tradi]ie – cel pu]in bogat\ în protocronii, dac\ nu tocmai lung\ (de altfel, se [tie c\ începuturile psihologiei [tiin]ifice mondiale nu au nici dou\ secole –, poate de aceea indigeni[tii nu au plasat mai departe în trecutul na]ional istoria acestei discipline). {tefan Odobleja este unul dintre numele invocate cînd se discut\ atît priorit\]ile autohtone din psihologie, cît [i frustr\rile create culturii na]ionale prin nerecunoa[terea pionieratelor din diferite domenii. El este, sus]in protocroni[tii, p\rintele legitim al ciberneticii mondiale, pe care a anticipat-o prin teoria psihologiei consonantiste ; abia dup\ zece ani de la lansarea acesteia (1938), Norbert Wiener a publicat cercet\rile care aveau s\-i aduc\ o nemeritat\ consacrare interna]ional\, în vreme ce lucr\rile românului au r\mas necunoscute (Timbus, 1978 : 11 ; Dr\g\nescu, 1981 : 7 ; Veti[anu, 1982 : 3). Matematica este, de asemenea, un domeniu foarte bogat în priorit\]i române[ti, de care Solomon Marcus se ocup\ atent, în numeroase articole [i c\r]i. Studiile lui Pius Servien (Piu {erban Coculescu) au pus bazele cercet\rilor privind opozi]iile dintre limbajul poetic [i cel matematic, avînd numeroase contribu]ii [i în semiotica muzical\ sau în filosofia [tiin]ei (Marcus, 1975 : passim ; id., apud Purcaru, 1986 : 242). Un alt exemplu pe care Marcus îl invoc\ de obicei în dezbateri este cel al matematicianului român Gabriel Sudan, care a reu[it s\ ob]in\ un rezultat de mare valoare înaintea lui Ackermann, de[i comunitatea
128

O istorie „glorioas\”

[tiin]ific\ interna]ional\ nu cunoa[te acest lucru (Marcus, 1975 : 14 sqq. ; id, apud Purcaru, 1986 : 245-246 ; Onicescu, 1981 : 101-108). Solomon Marcus este, la rîndul s\u, un pionier în lingvistica matematic\, studiul semioticii formale a folclorului, teatrologie matematic\, aplica]ii matematice în muzic\, arte vizuale, chimie organic\ [.a.m.d. ({tefan & Nicolau, 1981a : 260). Matematica româneasc\ este înc\ pu]in cunoscut\ peste hotare, apreciaz\ protocroni[tii, de[i acest domeniu beneficiaz\ de un adev\rat patrimoniu de pionierate pe plan mondial. Poetul Ion Barbu (Dan Barbilian) nu este doar un inovator [i un precursor al teoriilor semiotice, ci [i un matematician vizionar, cu anticip\ri în geometrie [i limbaj matematic (Marcus, 1975 : passim). Emanoil Bacaloglu (definirea curburii unei suprafe]e plane), Spiru Haret (calculul orbitelor planetare, anterior lui Poincaré), Dimitrie Pompeiu (func]ii analitice continue), Simion Stoilow (teoria topologic\ a func]iilor), Gheorghe }i]eica (geometrie diferen]ial\ centro-afin\), Octav Onicescu (contribu]ii originale la mecanica newtonian\) sînt doar cîteva dintre figurile mai frecvent citate în dezbaterile asupra priorit\]ilor române[ti din acest domeniu (vezi, de exemplu, Marcus, 1975 : passim ; id., 1977a : 4 ; id., 1977b : 11 ; {tefan & Neculau, 1981a : 58-72 ; Onicescu, 1981 : 127-132 ; Andreian Cazacu, în Contemporanul, 1981b : 9). Lingvistica are contribu]iile ei la colec]ia de protocronii, o „pies\” exemplar\ fiind Sextil Pu[cariu, ale c\rui preocup\ri [tiin]ifice au deschis cîteva direc]ii de cercetare în dialectologia mondial\. Lingvistul suedez Alf Lombard, cunoscut românist str\in, la care Dan Zamfirescu face trimiteri frecvente în interven]iile lui, este citat ca opinie neutr\ [i competent\ inclusiv în chestiunea pionieratului românesc în lingvistic\ : „[în ce] m\ prive[te ca lingvist, a[ vrea s\ men]ionez aici numele lui Sextil Pu[cariu. El a f\cut ceea ce n-a f\cut nici un alt român : «Muzeul Limbii
129

Alexandra Tomi]\

Române» din Cluj, dirijat de el, buletinul Dacoromania al acelui institut [i seria Atlaselor, întemeiate de Pu[cariu, au orientat geografia lingvistic\ [i dialectologia în direc]ii noi [i i-au dat acestei discipline impulsuri care au servit de model [i în alte ]\ri. F\r\ [coala clujean\ din anii interbelici, dialectologia mondial\ nu ar fi ast\zi ceea ce este. Mul]umit\ acelui str\lucit om de [tiin]\, România este o ]ar\ protocronist\ [i în bran[a men]ionat\” (Lombard, apud Zamfirescu, 1978, reluat în id., 2002 : 135 ; subl. D. Z.). Piesa de rezisten]\ a protocronismului în [tiin]\ pare s\ fie îns\ setul de „priorit\]i absolute” aduse în [tiin]a mondial\ de c\tre români. Este vorba de idei [i teorii care au pus bazele unor domenii din cunoa[terea uman\ [i ale c\ror prestigiu [i valoare incontestabile sînt manipulate de indigenism pentru a-[i înt\ri argumenta]ia : sonicitatea (Gogu Constantinescu), biospeologia (Emil Racovi]\), lizogenia (Mihai Ciuc\) [i alte „cîteva sute de «fenomene», «efecte», «formule», «ecua]ii», «metode» ce poart\ [i ele nume române[ti” ({tefan, în S\s\rman, 1981 : 7). La acestea se adaug\ opere de pionierat atît de îndr\zne]e, încît comunitatea [tiin]ific\ interna]ional\ înc\ nu a reu[it – e vorba de anii ’80 – s\ le asimileze ori s\ le exploateze : cabina de salvat echipajele de pe submarine (Emil Brum\rescu), scanarea activit\]ii cerebrale (Gheorghe Marinescu), cinematografia în relief (Dumitru Daponte) sau dictafonul lui Dinu C. Mereu]\ sînt printre cele mai importante ({tefan & Nicolau, 1981a : 263-264). Evoc\rile actelor de pionierat sînt dublate de articole sau simple incipit-uri care pledeaz\ pentru politica de eliminare a „frustr\rilor” (chiar acesta este termenul !) generate de uitarea, contestarea sau aruncarea în derizoriu a priorit\]ilor române[ti din [tiin]a [i tehnica mondiale. Foarte interesant este c\ termenul de „protocronism” nu e folosit ca atare în aceste interven]ii, preferîndu-i-se cel de „prioritate” sau „pionierat” – ceea ce nu înseamn\ c\ majoritatea textelor
130

O istorie „glorioas\”

respective ar avea finalit\]i diferite de cele propriu-zis protocroniste (cum ar fi interven]iile semnate de Dan Zamfirescu, Edgar Papu sau Artur Silvestri, de pild\). „Proclamarea priorit\]ilor gîndirii române[ti” este o strategie cu dou\ obiective majore : de a stabili precursoratele autohtone absolute pe plan mondial (de exemplu, Coand\, Vuia, Paulescu) [i de a face cunoscute pionieratele nevalidate (Marcus, 1975 : 8 sqq. ; Bleahu, 1981 : 5 ; Marcus, 1981 : 3 ; anchet\ de S\s\rman, 1981 : 6-7 ; Contemporanul, 1981b : 8-9 ; {tefan & Nicolau, 1981a : 10 sqq. ; {tefan în Costandache, 1983 : 4). Cele dou\ scopuri se subsumeaz\ unei finalit\]i generale – aceea de a elimina frustr\rile create [tiin]ei [i tehnicii na]ionale de culturile mari. Nemul]umirile românilor fa]\ de acest tratament injust s-au acumulat, creîndu-se un complex de inferioritate care trebuie dep\[it. Se pot recunoa[te aici elemente de retoric\ indigenist\ – „con[tiin]a retardatar\”, „noua con[tiin]\ de sine a culturii române”, „voca]ia protocronic\ a culturii autohtone” [.a.m.d. Dup\ anul 1977, presa central\ este împînzit\ de articole cu net\ orientare protocronist\ (mai ales publica]iile cu orgolii culturale, cum erau Luceaf\rul, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului, Flac\ra). Chiar dac\ termenul ca atare nu este utilizat în textele tip\rite, este lesne de observat c\ abunden]a crescînd\ a referin]elor indica nu atît o schimbare de mentalitate printre intelectualii români, cît mai degrab\ r\spunsul prompt pe care unii dintre ei îl dau la comand\ politic\. Revista Flac\ra, p\storit\ de Adrian P\unescu, desf\[oar\ în anii 1977-1978 o întins\ campanie de pres\ menit\ s\ scoat\ din anonimat o multitudine de pionierate române[ti pe plan mondial, mai ales în domeniul medico-farmaceutic (vezi, de exemplu, Gherghinescu, 1978 : 14, sau seria de articole publicate de Liviu Timbus în s\pt\mînalul amintit). Interesant e c\ toate aceste precursorate se produc în
131

Alexandra Tomi]\

„epoca de m\re]e împliniri” (de pild\, noi descoperiri medicale constituind priorit\]i române[ti la {imleu Silvaniei), iar semnalarea lor insistent\ se face cu scopul declarat de a evita tratamentul injust de care au avut parte cele mai multe anticipa]ii indigene. Totu[i, astfel de campanii de promovare a protocronismului scientist nu au avut r\sunetul celor din critica [i istoria literar\, atît datorit\ competen]ei de ni[\ pe care o presupune o dezbatere pe teme tehnico-[tiin]ifice, cît [i capacit\]ii mai mari a literaturii de a atrage capital simbolic (vezi supra, capitolul „Protocronism românesc sau terapie prin mit”).

Protocronismul în literatur\ : nu exist\ scriitori mici
Cele dintîi recuper\ri autohtoniste din beletristic\ i-au vizat pe „marii clasici” ai literaturii române : Mihai Eminescu, Ion Creang\, I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu. Se dorea probabil ca valoarea intrinsec\ a operei lor s\ fie amplificat\ [i proiectat\ în contemporaneitate inclusiv prin plasarea acestor personalit\]i în punctul de start al unor mari curente literare. Mihai Eminescu a fost redescoperit ca unul dintre „marii precursori ai «poeziei moderne»” [i un preexisten]ialist indenegabil (Papu, 1974 : 9-11 ; Papu, 1977 : 91-93). El a v\dit afinit\]i precursoare – pentru literatura european\ – cu tezaurul cultural indian (Bhose, 1983 : 3), fiind „primul mare poet care integreaz\ India sensibilit\]ii europene” (Zamfirescu, 1977, reluat în id., 2002 : 103). Mai mult, intui]iile poetului prefigureaz\ teorii [tiin]ifice recente din matematic\, semiotic\, fizic\, biologie, astronomie [.a.m.d. (Marcus, 1989 : 179-221). O analiz\ minu]ioas\ a manuscriselor [i a publicisticii eminesciene a scos la iveal\ contribu]ii avant la lettre la teoria sociologic\
132

O istorie „glorioas\”

modern\ a rela]iilor dintre culturile metropolitane [i cele periferice (B\descu, 2003 : 22 sqq.). Ion Creang\ este extras din contextul ruralo-patriarhal în care-l plasase critica literar\, fiind a[ezat în pozi]ia de precursor genial al teoriilor moderne asupra automatiz\rii [i intelectualiz\rii muncii manuale (Papu, 1977 : 133), dar [i al conceptului literar de „absurd” (Papu, 1977 : 134) [i poate chiar al aritmeticii narative studiate de poetica matematic\ (Marcus, 1989 : 222-225). Exegeza tradi]ional\ trebuie decli[eizat\, acceptînd ca pe o eviden]\ precursoratul lui Creang\ în ce prive[te comicul absurdului [i eugenionesciana tautologie „nimic nu e mai comic decît comicul” (Munteanu, 1976 : 233, 238). Prin „procedeul alter\rii psihologice a perspectivei asupra lucrurilor”, scriitorul poate fi considerat pionierul unor tehnici regizorale foarte moderne (ibid. : 111), dar ceea ce îl face cu adev\rat unic este modul în care sintetizeaz\ [i rafineaz\ tradi]ia oral\ ; de aceea, el îi întrece pe cei mai cunoscu]i povestitori ai lumii – Perrault, Tieck, Hoffmann, Rabelais, Boccaccio, Homer, Sterne, Anatole France (ibid. : 107). I.L. Caragiale contribuie cu o „inova]ie imens\ pe plan mondial” : Cet\]eanul turmentat din comedia O scrisoare pierdut\ este primul personaj simbolic, generic, din dramaturgia universal\ (Papu, 1977 : 138-139). Scriitorul este [i un precursor al viziunii teatrale moderne, antiliterare (Zamfirescu, 1986, reluat în id., 2002 : 147), fixînd elementele principale ale conceptului de „dram\ modern\” înaintea lui Craig, Tairov, Artaud (Constantinescu, 1974 : 7 sqq.). El este „primul teoretician [i om de teatru modern adversar al naturalismului”, dar [i un pionier al teoriei privind autonomia teatrului (ibid. : 11, 58-59). Dramaturgul român este adev\ratul anticipator al cli[eelor [i r\spunsurilor mecanice, introduse de Alfred Jarry [i Eugène Ionesco, [i nu Gustave Flaubert (ibid. : 275 sqq.). Toate acestea fac din Caragiale „omul de teatru complet” (ibid. : 312).
133

Alexandra Tomi]\

Lumea modern\ are de decriptat dou\ mesaje cruciale din partea a dou\ con[tiin]e literare gigantice ale Europei R\s\ritene : Dostoievski [i Sadoveanu (Anghel, 1971, apud Papu, 1977 : 146). Receptarea operei l\sate de „Ceahl\ul” literaturii române va fi decli[eizat\ dac\ se va în]elege c\, prin scriitura lui, Sadoveanu a prefigurat gestul sapien]ial al împ\c\rii dintre omul modern [i natur\ (Papu, 1977 : 157). Dintre to]i scriitorii mari ai lumii, Sadoveanu este comparabil doar cu Goethe, pentru c\ numai ace[tia doi au darul de a ilustra „circularul [i longiliniarul sau perfec]iunea [i infinitul” din literatur\ (Papu, 1972 : 8). Mult-invocatul titanism al scriitorului român îi oblig\ pe exege]ii s\i protocroni[ti s\ fac\ uz doar de superlative : prin caracterul ei „inepuizabil în perfec]iune”, opera sadovenian\ „se dovede[te a fi o excep]ie rar\ chiar pe planul universalit\]ii” (ibid. ; subl. E.P.). Pentru a proba valoarea aceluia[i autor, Paul Anghel recurge la o demonstra]ie cel pu]in curioas\ : el juxtapune incipit-ul romanului Baltagul cu fragmente antropogenetice similare din Biblie, Popol Vuh [i Rig-Veda. „Concluzia” este pe m\sura exerci]iului exegetic : „Baltagul lui Sadoveanu face parte din aceast\ familie de texte, nu atît prin nara]iune, cît prin ton” (Anghel, 1975 : 65). De altfel, în epoca de „revalorificare a mo[tenirii culturale”, Mihail Sadoveanu are destinul previzibil al clasicilor din literatur\ pe care regimul îi alege pentru a-l reprezenta [i legitima : opera scriitorului este reexplorat\ [i reorientat\, pentru a servi scopurilor „formative” ale noii metode critice. Pentru protocroni[ti, literatura român\ este mult mai bogat\ în acte de pionierat mondial decît se crezuse. Chiar [i scriitorii a[eza]i de critica literar\ în e[alonul al doilea sau al treilea ori l\sa]i pe seama exegezelor docte au fost revaloriza]i [i adu[i în Panteon58 . Vasile Alecsandri, Costa58. K. Verdery (1994 : 191) afirm\ c\ „[v]alorile literare trecute pe care le ap\ra protocronismul nu erau nicidecum fictive”. Aser]iunea este formulat\ de aceea[i cercet\toare care, în 134

O istorie „glorioas\”

che Negruzzi, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Heliade-R\dulescu, Grigore Alexandrescu, Ion Agârbiceanu, Mihail Sorbul, Mateiu Caragiale, Camil Petrescu, Dimitrie Cantemir, Neagoe Basarab [i chiar Nicolae B\lcescu sînt exemple de precursori ale c\ror contribu]ii proiecteaz\, prin tr\s\turi cu totul surprinz\toare, literatura român\ în universalitate. Alecsandri este cel dintîi „care ilustreaz\ pastelul ca gen literar în lumea modern\” [i primul poet impresionist (Papu, 1977 : 72). El este scriitorul total al literaturii noastre, prin congruen]a dintre oper\ [i biografie (Zamfirescu, 1983a : 224). Costache Negruzzi îl preced\ pe Flaubert în realism ; de fapt, el este „[i primul pe plan mondial care aplic\ radical realismul la o nara]iune istoric\” (Papu, 1973a : 12 ; id., 1977 : 52). Ba chiar „am putea s\ detect\m indicii vagi de limbaj al «absurdului» în comediile lui Alecsandri” (Papu, 1983 : 13). Protocronismul îi face „dreptate” Hortensiei Papadat-Bengescu, alunecat\ în uitare [i desuetudine : romanele ei anun]\ „noul val” ap\rut ulterior în literatura occidental\. Prin Ion Heliade-R\dulescu, poezia român\ a fost cea dintîi care a cucerit teritoriul „st\rilor «impenetrabile» produse prin dezechilibrele de natur\ sexual\ ale adolescen]ei”, care au fost sondate [i explorate cu ajutorul unui ghid psihanalitic experimentat (Papu, 1977 : 61). Împletirea dintre Romantism [i Clasicism a fost realizat\ pentru prima dat\ de Grigore Alexandrescu (Papu, 1977 :
alte rînduri, a refuzat s\ judece axiologic e[ecurile protocroniste, sub pretextul c\ valoarea literar\ e, oricum, o no]iune relativ\. Pe de alt\ parte, criticul Nicolae Manolescu, într-o savuroas\ conferin]\ ]inut\ la Cluj, în martie 1999, pe tema supravie]uirii esteticului sub cele trei valuri ideologice care l-au periclitat (cronologic : proletcultismul, structuralismul, protocronismul), remarc\ tendin]a „noii metode critice” de a uniformiza valorile prin elogierea excesiv\ a aproape oric\rei produc]ii literare (Manolescu, 1999 : 21). 135

Alexandra Tomi]\

17), iar Agârbiceanu, cu romanul Arhanghelii (1913), deschide seria prozelor care au ca protagonist un element inanimat (Papu, 1977 : 18). Mihail Sorbul [i George Ciprian sînt precursori str\luci]i ai dramei moderne (Constantinescu, 1977a : 8). „Ca stare liric\ foarte modern\”, poezia lui George Bacovia anticipeaz\ existen]ialismul liric francez, iar o analiz\ mai atent\ relev\ faptul c\ „bacovianismul dep\[e[te ca rafinament liric baudelairismul [sic ! – A.T.]. Starea de criz\ anun]at\ de poezia lui Bacovia e mult mai modern\ decît la Baudelaire” (Mincu, 1977b : 9). Unii exege]i v\d în George Bacovia precursorul [i profetul lirismului din secolul al XX-lea (Matta, apud Papu, 1973c : 12 ; Zamfirescu, 1983a : 74). Lirica lui Ion Barbu anticipeaz\ abord\ri semiotice dezvoltate ulterior de Umberto Eco, Roland Barthes, Julia Kristeva [i grupul Tel Quel, astfel încît, „comparînd ast\zi cutare propozi]ie a sa cu achizi]iile de ultim\ or\ ale teoriei semiotice, se poate constata c\, [i demonstra c\ anticip\rile barbiene în acest sens nu erau întîmpl\toare” (Mincu, 1981 : 10 sqq.). Mai mult, poetul intuie[te „experien]a metaliterar\” din Pr\bu[irea casei Usher, de E.A. Poe, cu mult înaintea exegezelor moderne (ibid. : 87). Craii de Curtea-Veche al lui Mateiu Caragiale anticipeaz\ cu trei decenii maniera stilistic\ a romanului Ghepardul de Lampedusa, cele dou\ scrieri fiind echivalente valoric (Papu, 1977 : 181). Elemente din le nouveau roman [i opera aperta apar pentru prima dat\ în lume la Camil Petrescu (id., 1977 : 195). Gra]ie protocronismului, Bogdan Petriceicu Hasdeu intr\ într-un „dialog revelator”, peste timp, cu Emile Zola, scriitorul român fiind precursorul naturalismului în literatur\ (Zalis, 1983 : 6). La o lectur\ atent\ a scrierii hasdeiene Micu]a, se pot detecta indicii precursoare de limbaj al absurdului (Papu, 1983 : 14-16).
136

O istorie „glorioas\”

Demiurgul, o pies\ de teatru a lui Vasile Voiculescu, în general neglijat\ de critica literar\, surprinde prin actualitatea ei ; ba chiar „impune prin for]a vizionar\” [i prin „concepte, tendin]e [i forme sociale asupra c\rora, am putea spune, abia azi am ob]inut o perspectiv\ real\” (Tutungiu, 1984 :1, 6). Opera respectiv\ preced\, ca idee artistic\, dar [i întrece valoric scrieri similare celebre, cum sînt R. U. R. a lui Karel Åapek [i Fizicienii lui Dürrenmatt (ibid.). Dimitrie Cantemir este recuperat f\r\ rezerve, fiind considerat „unul dintre cele mai uluitoare genii «anticipatoare» europene, comparabil cu Leonardo da Vinci” (Zamfirescu, 1978, reluat în id., 2002 : 119). El nu este doar un preromantic (Papu, 1977 : 42), ci [i „pionierul integr\rii culturii turce[ti în comunitatea spiritual\ european\” (Zamfirescu, 1978, reluat în id., 2002 : 118). Scrierile sale con]in valoroase contribu]ii pentru logic\ [i filosofie (Dumitriu, 1975 : 1051-1054). Pe m\sur\ ce retorica protocronist\ prolifereaz\, principele moldovean cî[tig\ tot mai mult prestigiu ca ilustru deschiz\tor de drumuri în cultura universal\ : precursor al literaturii europene de inspira]ie oriental\ (Zamfirescu, 1975 : 79-80) ; anticipator al enciclopedismului francez (id., 1981 : 145) ; primul istoric remarcabil al unui imperiu european [i al unui popor de pe acest continent (ibid.) ; anticipator al ideilor „risorgimentale” [i precursor al lui Herder, Ranke, Michelet, Quinet, Lamennais, Mickiewicz, Fichte (ibid. : 164 sqq.) ; „primul mare clasic al muzicii turce[ti” [i premerg\tor genial al lui Swift [i Montesquieu (ibid.). Un caz interesant îl constituie Neagoe Basarab. Vechi de secole [i cam perimat, „testamentul” pedagogico-moral al acestuia, Înv\]\turile lui Neagoe Basarab c\tre fiul s\u Teodosie (considerat de unii apocrif), este tradus din slavon\ [i publicat în edi]ie [tiin]ific\ abia în 1970. Alonja protocronist\ îl repune în drepturi cu atîta vigoare, încît
137

Alexandra Tomi]\

domnitorul scriitor este proiectat în rînd cu Dante, Machiavelli [i Baltasar Gracián (Ungheanu, 1982a : 152, 161), pe care în anumite pasaje îi anticipeaz\, dar îi [i întrece, atît din punct de vedere stilistic, cît [i în privin]a „nout\]ii de spirit [i crea]ie” (Papu, 1977 : 22-23 ; Zamfirescu, 1983 : 476 ; Chi]imia, în Înv\]\turile…, 1984 : 367). Redescoperit, Neagoe Basarab nu numai c\ surclaseaz\ scriitorii români ai secolului al XX-lea, ci este o piatr\ de hotar în politologia mondial\. Afirma]iile exorbitante sînt emise de c\tre Dan Zamfirescu, interesat de literatura român\ veche [i cu un apetit aparte pentru Înv\]\turile... domnitorului amintit59 : „Acest suflu de profund\ omenie [i de subordonare a politicii fa]\ de valorile morale deosebe[te pe Neagoe de Machiavelli [i-i creeaz\, ast\zi, superioritatea. Omenirea a ajuns pe pragul în care a înlocui pe Machiavelli prin Neagoe a devenit o alternativ\ de via]\ ! Neagoe Basarab este cel mai «actual» scriitor român. El vorbe[te universului, acum 470 de ani, aceea[i limb\ pe care o vorbe[te poporul s\u ast\zi [sic ! – A.T.]” (Zamfirescu, 1982c : 12 ; subl. D.Z.).
59. Se pare c\ interesul manifestat de Dan Zamfirescu fa]\ de Înv\]\turile lui Neagoe Basarab c\tre fiul s\u Teodosie i-ar fi adus acestuia consacrarea ca specialist în literatur\ român\ veche, mai ales dup\ ce, împreun\ cu Florica Moisil [i G. Mih\il\, a tip\rit în 1970 „edi]ia epocal\” dedicat\ respectivei scrieri (cf. Zamfirescu, 2003 : 7 sqq., volumul I). Zamfirescu a invocat adesea preocup\rile lui de literatur\ român\ veche, iar ceilal]i protocroni[ti au încercat constant s\ înt\reasc\ percep]ia public\ asupra „pasiunii intelectuale” a confratelui lor – de exemplu, „Cine zice Dan Zamfirescu se gînde[te, imediat, la… Neagoe Basarab” (Br\escu, 1983b : 3). Totu[i, cele mai multe dintre contribu]iile lui la studiul literaturii vechi au fost reflec]ii encomiastice în registru publicistic asupra voca]iei protocronice [i a destinului de excep]ie al culturii române (via magna este sintagma pe care acest scriitor a încercat s\ o impun\ cu privire la calea m\rea]\ pe care 138

O istorie „glorioas\”

O dat\ descoperit\, polisemia latent\ a literaturii române vechi (Negrici, apud Silvestri, 1977 : 8) este exploatat\ cu mari beneficii de autohtoni[ti. Înc\ din 1963, Dan Zamfirescu pleda insistent pentru reforma radical\ a istoriei culturii române scrise, sus]inînd c\ plasarea începuturilor acesteia în secolul al XIV-lea este inadmisibil\, „cînd pe teritoriul ]\rii noastre se g\se[te cea mai veche inscrip]ie chirilic\ descoperit\ pîn\ ast\zi – datînd din secolul al X-lea – [i cînd cercet\rile dovedesc pe zi ce trece c\, pe p\mînt românesc, cultura în limba slav\ a fost cunoscut\ cu mult înainte de întemeierea statelor feudale” (Zamfirescu, 1963, reluat în id., 1981 : 21 ; subl. D.Z.). O atare schimbare de perspectiv\ ar fi alimentat, bineîn]eles, o multitudine de reflec]ii protocroniste asupra actelor de pionierat din literatura na]ional\. Indigeni[tilor nu le-a fost dificil s\ „constate”, prin urmare, faptul c\ Romantismul european s-a preconturat în Moldova, prin Dosoftei, [i c\ sensibilitatea artistic\ a lui Neculce anun]\, în prozele acestuia, fibra liric\ din baladele preromantice [i romantice care apar cîteva decenii mai tîrziu (Papu, 1977 : 88-89). Poezia lui Dosoftei anticipeaz\, de altfel, celebra
cultura na]ional\ ar fi parcurs-o veacuri de-a rîndul [i la care ar trebui s\ se întoarc\). Zamfirescu s-a revendicat în dese rînduri de la aceast\ arie de competen]\ pentru a da mai mult\ credibilitate [i pertinen]\ afirma]iilor sale net protocroniste, dar [i pentru a-[i formula profesiunea de credin]\ subsecvent\ – ap\r\tor [i promotor al tradi]iei valoroase în calitate de bun cunosc\tor al ei (vezi, de pild\, Zamfirescu, 1977b : 10 ; id., în Br\escu, 1983a-b ; id., 2002 : 152 ; id., 2003 : 7, volumul I). De altfel, înc\ din tinere]e, el s-a num\rat printre cei care s-au str\duit s\ demonstreze c\ Înv\]\turile… nu reprezint\ un text apocrif [i compilat din alte scrieri, ci o oper\ original\, conceput\ chiar de Neagoe Basarab. Se pare c\ teza sa nu a fost în cele din urm\ acceptat\ de comunitatea [tiin]ific\, de[i ceilal]i autohtoni[ti au sus]inut validitatea ei incontestabil\ (e.g., Ungheanu, în Iorga, 1988 : 256). 139

Alexandra Tomi]\

sintagm\ jestokii vek („acest veac greu”) a lui Pu[kin (Zamfirescu, 1981 : 119). Scrierile lui Miron Costin anun]\ teoria corsi e ricorsi, sistematizat\ de Giambattista Vico (Zamfirescu, 1983 : 176). Cronicarul moldovean de]ine [i un pionierat literar de natur\ extraestetic\, dar foarte drag protocroni[tilor, care v\d în el un str\lucit precursor al literaturii „ca arm\ în serviciul luptei politice [i diplomatice na]ionale” (id. : 118). Poezia popular\, considerat\ îndeob[te o crea]ie de interes etnografic, de[i cu cert poten]ial pentru literatura cult\, devine un material imaginativ extrem de fecund pentru scrierile protocroniste. Edgar Papu este convins c\ folclorul românesc anun]\ cu secole înainte absurdul [i antiliteratura ap\rute în Occident abia la finele veacului al XIX-lea (Papu, 1983 : 10 sqq.). Acela[i autor încearc\ s\ demonstreze c\ din folclor [i dintr-o anume propensiune cognitiv\ intrinsec\ românilor s-au nutrit ini]iativele din literatura na]ional\ cult\ a ultimelor dou\ veacuri : „Poporul nostru se recunoa[te a fi puternic înclinat spre cultivarea absurdului. Natura sa ra]ional\ [i echilibrat\ s-a v\zut mereu jignit\ de-o avalan[\ milenar\ de nonsensuri [i stupidit\]i, s\rite din ordinea fireasc\ a lucrurilor […]. Acest filon al nostru nu numai c\ îl precede [sic ! – A.T.] pe Alfred Jarry, dar îl [i dep\[e[te ca pondere func]ional\ în cadrul istoriilor literare respective” (Papu, 1983 : 13). Folclorul este [i sursa unor motive precum fata morgana, avatarul, enigma [.a.m.d., pe care Papu (1983 : 35 sqq.) le consider\ tipice („stenoterme”) literaturii noastre. În retorica indigenist\, astfel de particularit\]i insolite – de[i nu se constituie ca „protocronii” propriu-zise – sînt c\utate tocmai pentru c\ par s\ satisfac\ defini]ia extins\ a conceptului, aceea de afirmare vehement\ a oric\rei tr\s\turi de specificitate a culturii române[ti. Paul Anghel mediteaz\ la un „model magic” al folclorului autohton, ca prim\ etap\ de dezvoltare a unei literaturi atît de vechi, încît este
140

O istorie „glorioas\”

„contemporan\ ca vîrst\ cu prima literatur\ a omenirii” ; tot prin aceste crea]ii genuine, „«[i]e[irea din natur\» s-a f\cut mai de timpuriu la noi ca [i aiurea” (Anghel, manuscris din anii ’70, publicat în id., 2002 : 74, 76). Literatura recent\ este [i ea obiect al analizelor autohtoniste, care caut\ neobosit noi „dovezi” privind voca]ia protocronic\ a culturii na]ionale. Arta narativ\ „f\r\ osatur\ retoric\” a lui Marin Preda este considerat\, de exemplu, o valoroas\ anticipare a neorealismului italian (Zalis, 1987 : 6). Controversatul Eugen Barbu îi impresioneaz\ pe exege]ii indigeni[ti prin faptul c\ „nimeni pîn\ la el n-a evocat o schem\ topografic\ de teren [sic ! – A.T.] care s\ ne aminteasc\ atît de apropiat fund\tura în p\mînt cu care, dintru început, s-a imaginat iadul” (Papu, 1984 : 1). Protocroniile furnizate de literatura contemporan\ aveau probabil marele merit de a „demonstra” c\ izvorul anticip\rilor române[ti nu secase, ci, dimpotriv\, c\ marea tradi]ie cultural\ indigen\ se dezvoltase spectaculos „în contextul str\lucitei perioade creatoare a culturii noastre din ultimele decenii” (ibid.).

Un [ir nesfîr[it de anticipatori geniali
Celebritatea european\ de care Petru Movil\ se bucura în prima jum\tate a secolului al XVII-lea este reanimat\ de partizanii „noii metode critice”, care v\d în acest personaj „un exemplu clar nu numai de protocronism, dar [i de «avangardism» [i «profetism» […], din moment ce nu numai a anticipat marele fenomen de «occidentalizare» a R\s\ritului […], dar l-a [i preg\tit [i a militat pentru el” (Zamfirescu, 1978, reluat în id., 2002 : 117-118). {i a doua jum\tate a secolului al XVII-lea românesc este acoperit\ de glorie, prin lucrarea Descrierea Chinei a lui Nicolae Milescu. De[i se cunoa[te c\ opera respectiv\ este un plagiat,
141

Alexandra Tomi]\

autorul este exonerat de c\tre autohtoni[ti tocmai pentru „«accentele protocronice» apar]inîndu-i în exclusivitate” (ibid.). Epoca Luminilor este prefigurat\ de „despotismul luminat” al lui Constantin Brîncoveanu (Tudor, 1986a : 20). Mi[c\rile na]ionale din Banat fac dovada unui „liberalism timpuriu” (Boc[an, apud Du]u, 1983 : 4). Prin {coala Ardelean\, iluminismul românesc „a fost, împreun\ cu cel italian, printre pu]inele care a [sic ! – A.T.] dep\[it caracterul interna]ional al acestui curent, promovînd [i ideea emancip\rii na]ionale” (Papu, 1974 : 9). Mai mult, cercet\torii ar fi demonstrat existen]a unui preiluminism românesc, ce preg\te[te „creativitatea proprie [i specificul iluminismului românesc” propriu-zis (Luceaf\rul, 1983a : 1, 3). Cunoscut aproape exclusiv ca istoric [i revolu]ionar pa[optist, Nicolae B\lcescu60 este integrat în discursul protocronist, devenind rapid un fecund subiect de medita]ie istoric\, artistic\ [i literar\. El este prezentat succesiv ca precursor în sociologie, literatur\, politologie (Dr\gu[anu, în Boia, 1998 : 98 sqq.). Critica [i istoriografia literar\ româneasc\ au propria lor galerie de personalit\]i cu opere anticipative. Maiorescu, Gherea, Ibr\ileanu, Zeletin [i Lovinescu au formulat, cu cinci-[ase decenii înainte de apari]ia lor pe plan mondial, principiile sociologiei evolu]ioniste sau ale neoevolu]ionismului, astfel încît se poate vorbi cu mîndrie de preexisten]a unui neoevolu]ionism sociologic românesc61 (B\descu, 2003 : 30 sqq.). Gra]ie complexit\]ii [i ineditului scrierilor sale, Titu Maiorescu – de[i pe alocuri, în opera original\,
60. Pentru detalii privind modul în care propaganda comunist\ din România a ajustat succesiv memoria [i contribu]iile acestei personalit\]i, vezi Adrian Dr\gu[anu, în Boia, 1998 : 98-132. 61. Reamintim, în context, faptul c\ opera acestor personalit\]i a fost reeditat\ cu instrumentele „prelu\rii critice”, ei fiind, 142

O istorie „glorioas\”

indigest pentru autorit\]ile comuniste – a fost, de asemenea, recuperat de protocroni[ti, care au v\zut în el „primul mare critic european anti-tainian [i anti-saintebeuvian” (Zamfirescu, apud Ungheanu, 1982a : 163 ; Zamfirescu, 1983a : 245, not\ de subsol). Contribu]iile lui logico-filosofice sînt remarcabile anticip\ri privind natura axiomelor (o direc]ie dezvoltat\ mai tîrziu de Poincaré), originea adev\rului geometric (prefigurîndu-i pe Goblot [i L. Rougier) [i reevaluarea concep]iei leibniziene asupra adev\rului matematic [i a demonstra]iei, direc]ie teoretizat\ ulterior de Couturat (Dumitriu, 1975 : 1069). Cel dintîi critic marxist european [i pionierul sociologiei literaturii moderne este Constantin Dobrogeanu-Gherea (Ungheanu, 1985 : 440), în timp ce Nicolae Iorga este chiar întemeietorul acestei ramuri a sociologiei (Ungheanu, în Luceaf\rul, 1977e : 3). Prin studiile sale de istoria comer]ului [i a industriei române[ti, domenii pe care le abordeaz\ în manier\ pre-braudelian\, Iorga este [i unul dintre marii precursori ai istoriografiei moderne (Petrescu, 1986 : 6). Entuziasmul indigenist a scos din uitare cî]iva filosofi români de la sfîr[itul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea, proiectîndu-i în prim-planul filosofiei moderne. C. R\dulescu-Motru a prefigurat metamorfozele filosofiei occidentale (Purcaru, 1986 : 131 sqq.). Vasile Conta ilustreaz\ un pionierat de mare valoare pentru comuni[ti, fiind „primul promotor al unei concep]ii ateiste militante, fundamentat\ [i argumentat\ filosofico-[tiin]ific”, precursor al determinismului obiectiv, anticipator al opera]ionalismului [i al teoriilor neurofiziologice moderne (Popescu-Neveanu, 1982 : 6-7). Tot el l-a influen]at pe Herbert
a[adar, victime sigure ale revizionismului istoric care, prin mijloace specifice, putea s\ modifice substan]ial semnifica]ia unui text în direc]ia dorit\ de neoproletcultism (vezi [i Verdery, 1994 : 332, nota 23). 143

Alexandra Tomi]\

Spencer prin teoria de pionierat asupra modula]iei universale (Papu, 1991, reluat în id., 2005 : 231). „Mecanica social\” a lui Spiru Haret este prima oper\ din cercetarea interdisciplinar\ a fenomenelor sociale (Marcus, apud Purcaru, 1986 : 243). R\dulescu-Motru, reflectînd asupra func]iei pur metodologice a logicii, anticipeaz\ concep]ia actual\ a unor logicieni [i filosofi ai [tiin]ei, cum ar fi N. Goodman (Dumitriu, 1975 : 1081). Pledoaria pentru tradi]ia logico-filosofic\ româneasc\ nu a vizat doar inten]ia de a o scoate din umbr\, prin semnalarea unor acte de pionierat, ci [i dorin]a de a-i reconstrui istoria, plasîndu-i-se începuturile cît mai departe în trecut : „de[i înc\ nu dispunem de indica]ii formale, putem emite ipoteza c\ filozofia [i logica apar în ]\rile române[ti odat\ cu reînvierea lor la Constantinopole, deci prin secolul al X-lea sau al XI-lea” (Dumitriu, 1975 : 1042). În pictur\, românii se pot mîndri cu precursoratul lui Ioan Andreescu, a c\rui viziune dep\[e[te „nu numai Barbizonul, dar [i Impresionismul, Postimpresionismul cézannian [i Fauvismul, înscriindu-se într-o categorie cu totul aparte” (Bouret, apud Zamfirescu, 2002 : 129). În muzic\, arheologia protocronist\ scoate la iveal\ un [ir nesfîr[it de anticipatori geniali, construind o tradi]ie nefragmentat\ a ini]iativelor române[ti. Originat\ în mitul lui Orfeu Tracul, muzica româneasc\ parcurge triumf\tor Evul Mediu, inovînd arta sonor\ bizantin\ [i, prin doinele ce anun]\ „«aleatorismul» contemporan” cu asimetria lor ritmic\ ultramodern\, popose[te în culegerile vizionarului Anton Pann, care devine astfel un str\lucit precursor al lui Olivier Messiaen [i Béla Bartók (Popovici, 1977 : 6). Secolul XX abund\ în opere de pionierat ale muzicii române[ti : George Enescu impune o nou\ perspectiv\ de interpretare a lui Ceaikovski (Zamfirescu, 2002 : 122-123), D.G. Kiriac [i Gh. Cucu inoveaz\ mi[carea coral\ european\, Paul Constantinescu revolu]ioneaz\ muzica vocal-simfonic\
144

O istorie „glorioas\”

mondial\ prin oratoriile sale, iar Tiberiu Olah, Aurel Stroe, {tefan Niculescu, Cornel }\ranu [i mul]i al]ii uimesc prin inova]iile lor neomodale [i poliritmice (Popovici, 1977 : 6). Arta sonor\ popular\ a românilor este o alt\ m\rturie a voca]iei protocronice a culturii noastre, din care emerge „un formidabil protocronism al lumii Euterpei”, ce face absurd\ orice inten]ie de a sincroniza muzica autohton\ cu „o anume avangard\ obosit\ [i antiromâneasc\”, afirmat\ prin alte p\r]i ale lumii (id., 1987 : 6). Concluzia este indubitabil\ : „muzica româneasc\ are toate calit\]ile avang\rzii occidentale, minus defectele ei ! ! ! [sic ! – A.T.]” (Roman Vlad, apud Popovici, 1977 : 6).

Cum ne-am anticipat pe noi în[ine
Un aspect insolit [i probabil epifenomenal al eforturilor de a ilustra adecvat conceptele de „specificitate cultural\” [i „cultur\ cu voca]ie protocronic\” este ceea ce am numi „protocronism intern (domestic, vernacular)”. Sigur, el nu este men]ionat ca atare în nici unul dintre textele autohtoniste. Aceast\ ciud\]enie iscat\ de febricitatea indigenist\ const\ în evocarea unei serii de priorit\]i ce au ca puncte de referin]\ nu elemente din cultura universal\ (de pild\, romantismul sau primul zbor din lume cu un avion), ci din cultura na]ional\. Cu alte cuvinte, un fel de „ne-am anticipat pe noi în[ine”. Referin]a este adesea extrem de subiectiv\, fiind inventat\ ad-hoc, mai ales în textele de istorie literar\. Manierismul formul\rilor este, de aceea, mai pronun]at în compara]ie cu textele ce etaleaz\ protocronii propriu-zise (pionierate pe plan mondial). Probabil c\ în imaginarul indigenist protocroniile vernaculare tindeau s\ amplifice str\lucirea unei culturi cu o excep]ional\ chemare spre avangard\. În plus, seria de pionierate interne putea s\ creeze impresia de tradi]ie cultural\ neîntrerupt\
145

Alexandra Tomi]\

– una dintre marotele retoricii comuniste. „Produsele” de acest tip sînt numeroase, ap\rînd atît în scrieri autohtoniste de istoria [tiin]ei [i tehnicii, cît [i în lucr\ri de istorie literar\ (cele mai spectaculoase exemple se afl\ totu[i în acestea din urm\). Autorii lor vin, a[adar, din domenii diferite, dar campionul protocronismului „domestic” r\mîne, f\r\ îndoial\, Dan Zamfirescu, cel care [i utilizeaz\ în exces sublinierile, ca mijloc stilistic de eviden]iere a pionieratelor autohtone. Interesant este c\ unele exemple de precursorat intern se reg\sesc [i în texte anterioare lans\rii conceptului de c\tre Edgar Papu (1974). Dintre figurile evocate, Dimitrie Cantemir pare s\ fi atras cele mai multe contribu]ii de acest tip, lucru explicabil dac\ ne gîndim la complexitatea [i amploarea scrierilor lui. Domnitorul nu numai c\ a prefigurat curente [i realiz\ri culturale universale (vezi supra, acest capitol) ; pe plan intern, el a fost primul nostru istoric de art\ (Sava Nanu, 1973 : 10), primul muzician român proeminent, anticipîndu-l prin sensibilitate pe George Enescu (Popovici, 1966 : 12-13 ; Cosma, 1973 : 12), „primul român des\vîr[it”, „primul care se simte, în fa]a universului, a istoriei [i viitorului, purt\torul de cuvînt al tuturor românilor”, „primul autor al no]iunii care circumscrie unitatea românilor”, instituind astfel „tipul cantemirian în cultura român\” (Zamfirescu, 1981 : 146, 150 ; subl. D.Z.). Opera Divanul este „prima crea]ie filozofic\ original\ scris\ de un român în limba român\ [i prima carte nebisericeasc\ [i nejuridic\ tip\rit\ în române[te” (ibid. : 155). Prin Istoria ieroglific\, Dimitrie Cantemir se arat\ drept „primul scriitor român care, înainte de Eminescu, încearc\ s\ ne coboare cu ajutorul cuvîntului la îns\[i [sic ! – A.T.] originile tainice ale materiei [i existen]ei – [i se dovede[te un remarcabil predecesor” ; nici mai mult, nici mai pu]in, el „na[te cuvintele literaturii române” (T\n\sescu, 1970 : 138, 199). Competen]a principelui în materie de turcologie
146

O istorie „glorioas\”

este incontestabil\ ; protocroni[tii consider\ îns\ c\ acest atribut ar fi mai vizibil dac\ îl vor interpreta ca pe un act de pionierat, consemnînd c\ „era pentru prima oar\ cînd unui c\rturar român i se recuno[tea întîietatea absolut\ într-o disciplin\ [tiin]ific\” (Zamfirescu, 1981 : 157). Avangardismul domnitorului este cople[itor, fiindc\ tot el poate fi considerat în egal\ m\sur\ „precursor imediat al ctitorilor culturii noastre moderne” [i „întîiul nostru gînditor [i scriitor politic modern”, anticipîndu-i pe Nicolae B\lcescu, Mihail Kog\lniceanu, Mihai Eminescu [i Nicolae Iorga (ibid. : 166). Chimia româneasc\ îi datoreaz\ [i ea lui Cantemir cea mai veche lucrare din domeniu ({tefan & Nicolau, 1981a : 36). Dosoftei nu este doar „p\rintele poeziei române”, ci, prin m\iestria artistic\ a versurilor psalmice, întrece modelul polonez din epoc\, scriind în limba cea mai elevat\ [i totodat\ cea mai adînc înr\d\cinat\ în graiul popular pe care o avea aria cultural\ r\s\ritean\ (Zamfirescu, 1975 : 70 sqq.). Tot el „a teoretizat primul necesitatea introducerii poeziei ca gen literar în cultura român\”, fiind [i „autorul primei poezii patriotice” din literatura noastr\ (id., 1981 : 123 sqq.). În calitate de rezervatar al enciclopedismului cantemirian, B.P. Hasdeu ofer\ un foarte bogat material de medita]ie pentru indigeni[ti. Scriind despre el, Dan Zamfirescu acumuleaz\ date biobibliografice în bun\ m\sur\ reale, îns\ tocmai aceast\ aglutinare de etichete „proto” ]inte[te s\ produc\ un anume efect stilistic. Hasdeu este autorul primului „proiect grandios” al dic]ionarelor limbii române, cel dintîi care demonstreaz\ cu argumente continuitatea noastr\ lingvistic\, precursor al lui Vasile Pârvan [i Nicolae Iorga, cel care impune un stil nou culturii na]ionale, un pionier în folcloristica româneasc\, întîiul combatant al tezelor roesleriene etc.,etc. (Zamfirescu, 2003 : 69-89, volumul II).
147

Alexandra Tomi]\

Figura lui Mihai Eminescu nu avea cum s\ lipseasc\ nici m\car din defilarea ceva mai modest\ a „protocronismului domestic”. În contextul în care cercet\rile lui Alexandru Oprea p\reau s\ fi demonstrat definitiv c\ poetul nu a fost în nici un caz na]ionalist [i xenofob, începuser\ deja reflec]iile de tip protocronic pe marginea textelor sale publicistice. I.M. Popescu remarc\ într-un eseu actul de pionierat eminescian inclusiv în materie de exprimare a sentimentelor patriotice : „[Mihai Eminescu] este primul model exemplar românesc de m\rime universal\ în care declara]iile de principii se afl\ în acord des\vîr[it cu aplicarea principiilor, iar din acest motiv originalitatea modelului consist\ în înl\turarea ferm\ a na]ionalismului de cafenea [i a patriotismului de parad\” (Popescu, 1987 : 58). O mul]ime de alte nume sînt scoase din uitare pentru a pavoaza redescoperita via magna a culturii na]ionale. Timotei Cipariu este pur [i simplu un „erou plutarhian” în receptarea protocronist\ : primul om de cultur\ transilv\nean care s-a ridicat din iob\gime, cel dintîi membru român al unei societ\]i str\ine de orientalistic\, întemeietorul studiului sistematic al literaturii române vechi, anticipatorul [i emulul lui Hasdeu [.a.m.d. (Zamfirescu, 2003 : 51-54, volumul II). Nicolaus Olahus are la rîndul lui meritul de a fi premerg\torul „voca]iei noastre general-europene [sic ! – A.T.]” (id., 1981 : 111). Mozes Gaster este fondatorul unei ramuri speciale de cercetare a literaturii populare române (id., 1981 : 201). Gra]ie entuziasmului [i reevalu\rilor protocroniste, pe Ion Budai-Deleanu îl g\sim st\pîn peste un impresionant florilegiu de priorit\]i interne : „întîiul mare creator român care-[i pune deliberat problema «moderniz\rii» literaturii noastre”, „întîiul scriitor român care a vrut [i a reu[it s\ aduc\ literatura român\ la egalitate cu marile literaturi ale vremii”, „primul creator român la curent cu cîteva literaturi str\ine” (ciudat c\ acesta nu fusese Cantemir !), „întîiul din str\lucita pleiad\ [sic ! – A.T.] de
148

O istorie „glorioas\”

creatori români moderni care a [tiut s\ dubleze geniul nativ cu o aspr\, lucid\ [i sistematic\ disciplin\ a muncii intelectuale” (Zamfirescu, 2003 : 37-38, volumul II ; subl. D.Z.). Se [tie c\ A. D. Xenopol este un întemeietor în filosofia istoriei, dar cî]i sînt la curent cu faptul c\ Eudoxiu Hurmuzaki este chiar el un precursor al acestui precursor (Zamfirescu, 1983a : 226 sqq.) ? Ovid. Densusianu emo]ioneaz\ atît prin faptul c\ a fost istoricul român care a introdus „metoda rezum\rii alerte [i deta[ate a con]inutului c\r]ilor populare”, „a creat perspectiva estetic\ acolo unde domnise [sic ! – A.T.] în mod absolut filologia singur\ [i bibliografia”, cît [i prin aceea c\ a tratat scrierile vechi române[ti ca literatur\ autentic\ ; el este, a[adar, precursorul lui G. C\linescu (id., 1981 : 205-206 ; subl. D.Z.). Astfel anticipat, criticul amintit r\mîne în posteritate drept „primul om care a avut clar\ con[tiin]a «marii culturi» române” (id., 2003 : 384, vol. II). Ion Creang\ îl preced\ pe Marin Preda, fiind „primul descoperitor magistral al disimul\rii ]\r\ne[ti”, dar [i pe Urmuz, prin urm\rirea sistematic\ a insolitului narativ (Munteanu, 1976 : 80, 92-93). „Subtilit\]ile [i rafinamentele de ars amandi în climat rustic autohton” din Mo[ Nichifor Co]cariul anun]\ prozele asem\n\toare ale lui Sadoveanu [i Vasile Voiculescu (ibid. : 155-156). Autorul Kirei Kiralina de]ine o prioritate inedit\ în cultura na]ional\, p\cat c\ ea este cam dificil de re]inut dintr-o remarc\ prolix\ precum urm\toarea : „Panait Istrati este în realitate precursorul [i întîiul exponent al acelui puternic fenomen de universalism românesc ce folose[te haina unei limbi universale doar spre a rosti lumii veacului nostru mesajul acestui p\mînt [i al acestei culturi” (id., 1983 : 259-260). R\mînînd pe t\rîmul priorit\]ilor interne de natur\ lingvistic\, s\ not\m c\ Mihail Sadoveanu [i Lucian Blaga ar putea fi considera]i „primii oameni care, în sînul acestei culturi, s-au sim]it vorbind
149

Alexandra Tomi]\

universului întreg pe limba român\” (id., 2003 : 384, vol. II). La o retrospectiv\ publicat\ în Flac\ra, în anul 1979, acela[i Dan Zamfirescu descoper\ protocronii „domestice” inclusiv în anii 1955-1960, cînd s-a afirmat o str\lucit\ genera]ie cultural\, anticipat\ de Nicolae Labi[ ; intelectualii acestei epoci ar fi „cei dintîi cet\]eni ai Universului pe care limba român\ [i cerul românesc i-au f\cut s\ se simt\ universali de aici” (Zamfirescu, 1979, reluat în id., 2003 : 384, vol. II ; subl. D.Z.). Contribu]iile de protocronism intern sînt, desigur, mult mai numeroase decît cele pe care le-am în[irat aici, multitudinea lor [i prezen]a în lucr\ri succesive indicînd faptul c\ nu este vorba de un aspect izolat al retoricii indigeniste. În majoritatea studiilor de istoria [tiin]ei [i tehnicii ap\rute în epoc\ se g\sesc, de asemenea, numeroase exemple de „protocronism vernacular”. Ca o observa]ie general\, [i în aceste texte exist\ tendin]a de a exhiba cu orice pre] actele de pionierat, fie ele interne sau interna]ionale. În compara]ie cu scrierile autohtoniste din istorie [i critic\ literar\, contextele în care apar „protocroniile interne” din volumele de istoria [tiin]ei se caracterizeaz\ totu[i nu prin emfaz\ [i fic]ionalizare (referin]ele sînt reale întotdeauna), ci prin aglomerare de etichete „proto”. De pild\, lucrarea Scurt\ istorie a crea]iei [tiin]ifice [i tehnice române[ti, elaborat\ de I.M. {tefan [i Edmond Nicolau (1981), se remarc\, în pofida titlului, printr-o dispunere voit dens\ a informa]iilor cu privire la priorit\]ile pe plan na]ional [i interna]ional, în timp ce stilul este deliberat neutru-descriptiv. Cei doi autori se vor, la rîndu-le, „simpli înregistratori” ai unei extrem de îndelungate [i bogate istorii a protocronismului românesc scientist, din care declar\ c\ le-a fost foarte greu s\ selecteze precursoratele cele mai concludente. Iat\ [i un pasaj cules la întîmplare, prin care vom încheia exemplificarea „indigenismului domestic” : „Cel care a dat îns\ structura actual\ a
150

O istorie „glorioas\”

electronicii române[ti a fost Tudor T\n\sescu, primul doctor în electronic\ din ]ara noastr\ (1940), autorul primului curs românesc de radiocomunica]ii [i al primelor lucr\ri originale de la noi privind liniile lungi, antenele, circuitele electronice […] Este [i autorul primelor lucr\ri referitoare la fiabilitatea circuitelor electronice. Autor al primelor lucr\ri române[ti în domeniul tranzistoarelor” ({tefan & Nicolau, 1981a : 251).

Primul filoeuropean [i psihanaliza la Creang\
Cei mai mul]i dintre precursorii cita]i sînt nume cunoscute chiar [i unui public mai pu]in avizat. Protocroni[tii, mereu sus]inu]i din umbr\ de partidul unic62 [i ]intind la edificarea unei noi ordini culturale care s\-i favorizeze, nu s-au mul]umit cu atît. Sub pretextul construirii unei imagini cît mai glorioase a culturii autohtone – care s\ o consacre în con[tiin]a public\ interna]ional\ [i s\ o integreze în universalitate – ei au l\rgit considerabil Panteonul na]ional, în care au afluit tot mai multe „experien]e precursorale” române[ti. Din perspectiva unui observator extern, aceast\ profuziune ar putea avea un efect contrar celui scontat, creînd impresia unei defil\ri de glorii inexpresive, elogiate în registru monocord. Totu[i, cum „nimic nu este mai str\in mitologiei decît imposibilul” (Barbu, în Boia, 1998 : 213), indigeni[tii nu au ezitat – adesea frizînd ridicolul – s\ extrag\ [i s\ etaleze hiperbolizat exemple obscure sau chiar fictive de priorit\]i autohtone. Caracteristice sînt ceea ce am putea numi, cu o sintagm\ rebusistic\, „tragerile la tem\”, i.e. tendin]a de a atrage în diferite contexte elemente protocroniste (nu
62. O notabil\ excep]ie în acest sens o reprezint\ articolul lui Gheorghe (Gogu) R\dulescu – vezi capitolul „O idee beligerant\”. 151

Alexandra Tomi]\

numai în sens de „pionierate”, ci [i de „originalitate româneasc\”). Astfel de încerc\ri sînt vizibile în unele publica]ii [i înainte ca Edgar Papu s\ lanseze conceptul discutat, de unde putem s\ deducem c\ exista într-adev\r în epoc\ o propensiune oficial\ spre acest tip de material publicistic. De exemplu, într-un articol-anchet\ aparent neutru, cu un degajat aer de vacan]\ estival\, printre sfaturi despre cum ar trebui s\ procedeze cititorii pentru a-[i men]ine concediile frumoase, Felicia Antip insereaz\ o bizar\ list\ de priorit\]i române[ti pe plan mondial în materie de solu]ii antipoluante (Antip, 1973 : 10-11). Exemplele de acest fel sînt destul de multe, dar vom mai re]ine aici doar originala rezolvare metaforic\ pe care Dan Zamfirescu o propune pentru „t\cerea cultural\” româneasc\ din veacul al XVIII-lea, secol-tampon între dou\ perioade de înflorire a spiritualit\]ii na]ionale : „Dac\ lu\m în considera]ie numai capitolul crea]iei originale, fire[te c\ sîntem îndrept\]i]i s\ vedem în aceast\ perioad\ – a[ezat\ între cel mai fecund secol al epocii vechi [i secolul «clasicilor», un interregn, o perioad\ de epuizare, un secol cenu[iu. Dar la o atent\ cercetare, secolul al XVIII-lea se descoper\ ca o mare oper\ de asimilare, care preg\te[te [i z\misle[te germenii rena[terii din secolul urm\tor. Copacul r\s\rit [i crescut în acest veac [i-a întins îns\ ramurile înc\rcate de rod asupra veacului urm\tor. El a contribuit astfel la str\lucirea acestuia, eclipsîndu-se pe sine [i f\cîndu-ne s\ uit\m unde [i cînd s-au preg\tit aceste roade” (Zamfirescu, 1981 : 33 ; subl. D. Z.). Al\turi de personalit\]i [i inven]ii române[ti incontestabile, deja consacrate pe plan mondial, zelul protocronist a[az\ contribu]ii tehnico-[tiin]ifice sau figuri alt\dat\ obscure, dar pe care le recupereaz\ sub semnul îndeplinirii unui act de justi]ie fa]\ de destine nedrept\]ite prin ignorare sau, pur [i simplu, fraud\. Fiecare „descoperire” protocronic\ este prezentat\ ca un gest reparator fa]\ de
152

O istorie „glorioas\”

„minunata oper\ a înainta[ilor”, dar [i drept un pas înainte în diluarea con[tiin]ei ancilare [i edificarea noii ordini culturale. Orice act de pionierat, chiar insignifiant sau discutabil (fictiv), era, a[adar, binevenit. Enumer\m în continuare cîteva „derapaje” sau exemple „exotice”. Originea literaturii române ar trebui s\ fie stabilit\ la prela]ii din secolele V-VI ale erei cre[tine – Niceta din Remesiana, Ioan Cassian, Dionysius Exiguus – autentici scriitori protoromâni, „cu oper\ a c\rei semnifica]ie se poate urm\ri de atunci [i pîn\ acum f\r\ esen]iale modific\ri de natur\ con]inutistic\” ; un astfel de demers ar schimba radical perspectiva asupra culturii na]ionale, a[a încît „mîine-poimîine se va putea vorbi de o «[coal\ literar\ protoromân\» în toat\ regula : a vedea în produc]iile lor [i în tr\s\turile literare române[ti de limb\ slavon\ doar fapte eterogene e o stupiditate” (Silvestri, 1983b : 2). Stimula]i s\ împing\ reflec]iile [i mai adînc în istorie, pîn\ la neolitic, protocroni[tii constat\ entuziast : „Cîte anticip\ri str\vechi nu s-au ivit pe p\mîntul nostru, c\ruia îi r\mîne debitoare cultura greac\ !” (Papu, 1985a : 7). Aceast\ bogat\ preistorie ascunde, cu siguran]\, pîn\ [i originea cariatidelor : „De unde vin Cariatidele ? [D]in preistoria româneasc\, […] din neolitic. […] Poate de la noi s\ fi coborît spre sud [i ideea acestei nobile, re]inute [i clamoroase p\timiri a femeii sacrificate de via]\” (ibid.). Platon însu[i nu ar putea s\ ierte îngustimea de spirit a acelora care refuz\ „s\ gîndeasc\ în absolut ideea de popor român” (Coja, 1984 : 6 ; subl. I.C.). Marele secret al culturii române rezid\ în condi]ia ei unic\, fiind o crea]ie mare a unui popor mic, dar energic – de aceea, românii nu se pot compara adecvat decît cu grecii antici, care [i ei „au adunat universul pe un petic de p\mînt” (Zamfirescu, în Arion, 1977 : 9). Din acest motiv, de[i a creat [i a anticipat enorm, poporul nostru a fost adesea împins în umbr\ de na]iuni mai mari, care nu s-au sfiit
153

Alexandra Tomi]\

s\-[i însu[easc\ o serie de inven]ii române[ti. La finele secolului al XIX-lea, de pild\, un Dumitru Popescu a realizat primul dirijabil cu cîrm\ din lume, ideea sa fiind furat\ de Zeppelin, care ulterior a [i construit vehiculul ce-i poart\ pe nedrept numele ({tefan, 1968 : 137). Istoria [tiin]ei la nivel planetar înc\ îi ignor\ pe al]i pionieri români incontestabili. Constantin Theodor M\nciulescu, cu al s\u electrografofon din 1906, este f\r\ îndoial\ precursorul p\rintelui magnetofonului (ibid., 130-131). Construc]ia primelor tunuri de mare amploare, care marcheaz\ începuturile artileriei grele pe plan mondial, se datoreaz\ lui „Orban dacul”, din secolul al XV-lea ({tefan & Nicolau, 1981a : 32). Geniul na]ional românesc s-a întrupat [i în str\vechile crea]ii [tiin]ifice anonime, a c\ror iscusin]\ este redescoperit\ cu uimire de moderni. }\ranii români au dezvoltat de-a lungul timpului tehnici [i procedee a c\ror valoare este dovedit\ abia în timpurile noastre : industria alimentar\, astronomia, meteorologia [i metrologia sînt doar cîteva dintre domeniile în care ace[tia au anticipat solu]iile actuale ({tefan & Nicolau, 1981a : 37-38). Prin tratamentele lor homeopatice ingenioase, ei sînt adev\ra]ii precursori ai vaccinului antivariolic (ibid.). Lui Dimitrie Cantemir, „zoologia european\ îi datoreaz\ o magistral\ descriere a homocromiei mobile la cameleon […], fenomen inserat în Istoria ieroglific\” (Iftimovici, 1977 : 13). Clasicii literaturii na]ionale nu au fost nici ei ocoli]i de imagina]ia piretic\ a protocroni[tilor. Un exeget inspirat consider\ c\ Ion Creang\ a adus o „confirmare” avant la lettre a psihanalizei, anticipînd prin mijloace literare mecanismul sublim\rii, dar [i confruntarea Animus-Anima (Munteanu, 1976 : 75-76). Din istoria na]ional\ este re]inut\ figura lui {tefan cel Mare. El este „«Marele European» [i primul mare european «filoeuropean» al Europei [sic ! – A.T.]”, domnitorul moldovean
154

O istorie „glorioas\”

împlinind astfel „ab initio toate experien]ele române[ti cu Europa” (Zamfirescu, 1985b : 152 ; subl. D.Z.). Constantin Brâncu[i este pur [i simplu „primul om care, în cadrul civiliza]iei europene, nu numai caut\, dar [i g\se[te un drum diferit, pe care se smulge din psihologia [i condi]ia «amurgului de lume»” (Zamfirescu, 1977c : 18 ; subl. D. Z.). Precursoratul marelui sculptor este atît de neobi[nuit, încît, intuind o „a treia cale” de dezvoltare a culturii noastre – nici occidental\, nici oriental\ –, el „dep\[e[te o avangard\ ce înc\ nu exista [sic ! – A.T.] [i face saltul într-un viitor ale c\rui c\r\ri începem s\ le descifr\m abia acum” (ibid. ; subl. D.Z.). De[i nu o spune direct, eseistul protocronist sugereaz\ o concluzie care l-ar fi surprins pe Brâncu[i însu[i : c\ acesta ar fi anticipat triumful spiritualit\]ii române[ti prin na]ional-comunism. Zelul autohtoni[tilor a scos la iveal\ chiar opere de pionierat sui-generis, autorul lor fiind personajul colectiv : „…românii s-au ridicat [i au biruit în numele unui principiu absolut nou : autodeterminarea. Prima aplicare cunoscut\ a principiului autodetermin\rii na]iunilor au fost alegerile pentru Divanurile ad-hoc !” (Zamfirescu, 1977a : 116). Burlescul referendum pentru pace organizat în România anului 1986 a fost [i el exploatat suo proprio modo de retorica protocronist\, care a ]inut isonul propagandei : „Pentru prima oar\ în istoria Umanit\]ii, un popor întreg a fost chemat s\ plebisciteze pacea, s\ spun\ DA ! Vie]ii”, pentru „salvgardarea existen]ei Planetei [i a omului” ; o na]iune întreag\, „nu doar o mîn\ de «ideali[ti»” (Zamfirescu, 1986c : 1, 2). „Derapaje” de acest fel au fost totu[i sesizate chiar [i de unii intelectuali simpatizan]i ai ideii autohtoniste (bun\oar\, Solomon Marcus – vezi infra, capitolul „O idee beligerant\”), care, f\r\ s\ dea exemple, au criticat excesele discursului indigenist. Aceste lu\ri de pozi]ie nu au avut îns\ nici un efect, retorica autohtonist\ continuînd
155

Alexandra Tomi]\

s\ produc\ masa enorm\ care includea, inevitabil, [i multe asemenea „exotisme”.

Eminescu : etalonul de aur al culturii române
Dac\ multe dintre protocroniile recuperate ar fi putut p\rea neconving\toare, pu]ini ar fi pus totu[i la îndoial\ genialitatea politropic\ a lui Mihai Eminescu. El este probabil cel mai bun exemplu privind preferin]a mitografiei comuniste de a opera cu figuri-mit, aseptizate [i preparate pentru a-[i ocupa locul în vitrina propagandei oficiale. În aceste pagini nu ne-am propus s\ elabor\m îns\ un studiu am\nun]it [i exhaustiv asupra modului în care na]ional-comunismul a exploatat opera [i manuscrisele eminesciene. Vom insera doar o schi]\ de portret eminescian pe care am recompus-o din retorica protocronist\, conservînd bineîn]eles striden]ele acesteia. De asemenea, trebuie s\ men]ion\m c\ studiile de eminescologie ap\rute în epoc\ sînt mult mai numeroase decît cele din care cit\m aici. Ca o observa]ie general\, vom aminti c\ textele ce reexamineaz\ opera eminescian\, chiar dac\ nu relev\ cu necesitate precursorate ale poetului în diferite domenii, au o miz\ mai cuprinz\toare – aceea de a construi imaginea unui simbol unic al specificit\]ii na]ionale. Cu anexarea lui Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii noastre”, discursul autohtonist cî[tiga substan]ial în legitimitate [i credibilitate. Dar indigenismul nu avea nevoie de o figur\ tutelar\ preluat\ tale quale. A[a cum procedaser\ [i cu celelalte simboluri culturale apropriate, protocroni[tii au cosmetizat intens – ori, mai bine spus, au procustizat – personalitatea eminescian\, reconstruindu-i din temelii posteritatea63 . „Poetul na]ional” nu numai c\ a fost exo63. Dan Zamfirescu elaboreaz\ o scurt\ bibliografie pentru cei interesa]i s\ urm\reasc\ modul în care evocarea lui Mihai 156

O istorie „glorioas\”

nerat de acuza]ia de xenofobie [i concep]ii „reac]ionare” – atribut folosit chiar de E. Lovinescu. El a devenit „cel mai mare istoric al românilor”, un economist eminent, un sociolog foarte talentat, un filosof de excep]ie, un politolog remarcabil, un lingvist extraordinar, un publicist vizionar, un savant cu uimitoare intui]ii, dar [i cuno[tin]e [tiin]ifice, un prozator excep]ional [i un dramaturg formidabil. Toate referin]ele erau necesarmente la superlativ, iar protocroni[tii au vegheat cu aten]ie ([i) asupra acestui aspect. Era firesc s\ i se acorde o atît de mare aten]ie : el reprezenta piesa de rezisten]\ a oric\rei reflec]ii protocroniste, dar [i a discursului na]ionalist în ansamblul s\u, fiind adesea invocat chiar în discursurile lui Nicolae Ceau[escu, atunci cînd Conduc\torul li se adresa litera]ilor români. Recuperarea operei eminesciene marginale – textele jurnalistice [i manuscrisele nepublicate – s-a realizat ca o consecin]\ fireasc\, de[i cam tardiv\, a politicii de „valorificare a mo[tenirii literare”. Alexandru Oprea i-a comentat foarte detaliat publicistica, în 12 episoade ap\rute în hebdomadarul Luceaf\rul, în perioada 16 aprilie - 16 iulie 1983, sub titlul generic „Dosar al gîndirii social-politice eminesciene”. Obiectivul cel mai însemnat al acestei ini]iative era de a cur\]a imaginea cam tulbure a textelor cu accente na]ionaliste [i [ovine tip\rite de ziaristul de la Timpul. Serialul a fost bine primit de protocroni[ti, fiind de pild\ recenzat favorabil de c\tre Mihai Ungheanu, în aceea[i revist\, de-a lungul a trei episoade (noiembrie 1983). În acela[i an, Oprea a publicat [i volumul În c\utarea lui Eminescu gazetarul, pecetluind sentin]a dat\ de
Eminescu a constituit „un adev\rat barometru al «st\rii vremii» politice din România post-Yalta [i Potsdam” (Zamfirescu, 2003 : 109-111, nota 1). Util\ în sine, o atare ini]iativ\, ce deplînge injusti]iile succesive din posteritatea poetului, vine totu[i din partea unui protocronist care, la rîndul s\u, a participat la desfigurarea megalomanic\ a crea]iei acestuia. 157

Alexandra Tomi]\

eminescologia modern\ : poetul a fost un mare patriot, iar presupusele sale excese na]ionaliste sînt exclusiv artificii jurnalistice, care nu pot fi îns\ extrapolate la un set de convingeri permanente. Eminescu nu poate fi considerat, cu alte cuvinte, xenofob [i reac]ionar, ci, dimpotriv\, un mare iubitor al poporului român [i al „na]ionalit\]ilor conlocuitoare”. Verbul s\u acid i-ar fi vizat exclusiv pe exploatatori, indiferent de etnia acestora, prefigurînd ideile marxiste (Oprea, 1983b, serial ; Oprea, 1983a : passim ; Sorescu, 1983f : 3 ; Dr\gan, 1984a : 5 ; Ghideanu, 1987 : 186-214). Este cunoscut faptul c\ asemenea încerc\ri de revizitare a concep]iei social-politice a lui Mihai Eminescu au avut o oarecare r\spîndire [i în deceniile trei-cinci ale secolului trecut, C. R\dulescu-Motru, N. Iorga, I. Petrovici, Leca Morariu, N. Petrescu fiind cî]iva dintre cei care au reflectat asupra chestiunii (vezi, de exemplu, Popescu, 1987 : 12 sqq., pentru un rezumat al textelor interbelice care reexamineaz\ publicistica eminescian\). Preluînd [i dezvoltînd aceste preocup\ri, retorica autohtonist\ ob]inuse o important\ victorie, pe seama c\reia putea s\ spere la edificarea noii posterit\]i critice a poetului. Studiul gazet\riei eminesciene a oferit material nu numai pentru reevaluarea gîndirii social-politice a poetului, ci [i pentru coagularea teoriilor sale economice. Zelul recuper\rilor protocroniste este atît de mare inclusiv în eminescologie, încît unii îi descoper\ o autentic\ voca]ie de economist. Vasile C. Nechita, bun\oar\, public\ în 1989 o ampl\ cercetare cu preten]ii [tiin]ifice asupra articolelor lui Mihai Eminescu [i constat\ c\ poetul „s-a format, a gîndit, a ac]ionat [i a probat reale calit\]i de economist. Economist de angajament politic, de ancorare total\ [i permanent\ în realitatea vie, cotidian\, [i nu de catedr\. Un veritabil economist al teoriei [i politicii economice concrete, legate nemijlocit de politica economic\ [i
158

O istorie „glorioas\”

social\ na]ional\” (Nechita, 1989 : 77). Mai mult, scriitorul cu multiple înzestr\ri ar fi adus o contribu]ie meritorie [i cvasiprotocronic\ la teoria schimburilor economice interna]ionale, putînd fi considerat deopotriv\ un „inspirator [i coautor al teoriei costurilor aferente” (ibid., 78, 261). El trebuie s\ intre, de aceea, în con[tiin]a posterit\]ii inclusiv cu atributul de economist autentic [i foarte însemnat. Materialul documentar din publicistica [i din unele manuscrise eminesciene este atît de bogat în sugestii, încît sociologia româneasc\ ajunge s\-l revendice pe gînditor printre precursorii ei. Ideea de Eminescu-premarxist [i creator al sociologiei materialist-istorice în Europa de Est este miza central\ a c\r]ii Sincronism european [i cultur\ critic\ româneasc\, publicat\ de Ilie B\descu în 1984 [i care a produs entuziasm printre protocroni[ti (vezi infra, capitolul „O idee beligerant\”). Istoria îi este debitoare geniului polivalent eminescian, care i-a întrecut prin intui]ie [i sagacitate pe unii dintre cei mai importan]i speciali[ti români. El este unul dintre pu]inii care au în]eles c\ un mare eveniment din trecutul na]ional fusese obliterat de c\tre istoriografia mondial\ din cauza dat\rii eronate. Este vorba de victoria lui Mircea cel B\trîn la Rovine, gre[it plasat\ dup\ cea de la Nicopole în tratatele curente, dar pe care poetul, bine informat, o repune în drepturi, redîndu-i str\lucirea [i semnifica]ia ce i se cuvin unei „victorii totale” asupra Imperiului Otoman. Prin aceast\ realizare de excep]ie, pe care a valorificat-o, o dat\ în plus, formulînd-o în versuri, Mihai Eminescu trebuie socotit „cel mai mare istoric al românilor”, [i nu un artist care utilizeaz\ doar licen]e poetice (pentru astfel de considera]ii, în parte contradictorii, compar\ Zamfirescu, 1989, reluat în id., 2003 : 84 sqq., vol. I, cu Zamfirescu, 1995, reluat în id., 2003 : 164 sqq., vol. II). Istoria limbii române este, de asemenea, un domeniu care nu a sc\pat curiozit\]ii [tiin]ifice eminesciene. Acela[i
159

Alexandra Tomi]\

Dan Zamfirescu reia [i dezvolt\ cu patos afirma]ia lui Alexandru Elian (1955), dup\ care poetul dovede[te întinse cuno[tin]e în materie de vechi tipar românesc, informa]ii solide despre abordarea [i interpretarea manuscriselor vechi [i „o temeinic\ cunoa[tere a paleografiei chirilice”, dublat\ de vaste lecturi în domeniul „c\r]ilor populare” [i al apocrifelor (Zamfirescu, 1975, reluat în id., 2003 : 109 sqq., volumul II). Dramaturgia eminescian\, în general pu]in cunoscut\ [i apreciat\, este recuperat\ triumfalist de protocroni[ti. Edgar Papu analizeaz\ piesa Infamia, cruzimea [i desperarea sau Pe[tera neagr\ [i c\]uile proaste sau Elvira în desperarea amorului [i constat\ c\ ea este o pre]ioas\ [i protocronic\ mostr\ de antiteatru (Papu, 1983 : 17 sqq.). Unele personaje – mini[trii ariera]i – anticipeaz\ registrul satiric [i absurdul în care vor evolua eroii lui Hašek [i ai lui Eugen Ionescu (ibid.). Autohtoni[tii preiau rapid [i sugestiile formulate de Amita Bhose, în teza ei de doctorat, asupra afinit\]ilor dintre spiritul eminescian (identificat chiar de ea, adesea, cu cel românesc) [i cel sanscrit. Ei comenteaz\ entuziast afirma]iile cercet\toarei privind atît „întinsele cuno[tin]e” de sanscrit\ [i budism ale poetului, cît [i calitatea de sintez\ cultural\ unic\ a operei lui, Eminescu fiind singurul poet european care a adus India în propria literatur\ (Bhose, 1978 : 118 sqq. ; ibid., 143). Surprizele pe care le promite noua ordine cultural\ nu se opresc aici, eminescologia scientist\ avînd [i ea parte de o frumoas\ carier\ în epoca na]ional-comunismului. Eminescu a fost deopotriv\ un mare savant, de[i (înc\) nu poate fi considerat un om de [tiin]\ propriu-zis. Totu[i, manuscrisele eminesciene sînt foarte bogate în anticip\ri, v\dind preocup\ri în matematic\, fizic\, astronomie, chimie teoretic\ [i aplicativ\, teoria relativit\]ii, teoria haosului, biologie, teorii ale interdisciplinarit\]ii (Marcus, 1989 : 179-221). I.M. {tefan (1989) [i Solomon Marcus (1989)
160

O istorie „glorioas\”

rememoreaz\ tribula]iile „operei [tiin]ifice” a poetului, care fusese vehement contestat\ de Titu Maiorescu, G. C\linescu [i G. Ibr\ileanu. Criticii clasici ai literaturii române considerau c\ publicarea manuscriselor con]inînd note de curs, citate sau medita]ii fragmentare [i adesea obscure în marginea unor lecturi nu relev\ cu necesitate politropismul preocup\rilor eminesciene, ci, dimpotriv\, umbresc imaginea poetului. Autohtoni[tii au exploatat îns\ intens materialul din aceste documente, prelungind halucinant figura lui Eminescu [i f\cînd din el un precursor în toate domeniile cunoa[terii umane. Edi]ia cu variante, addenda, indici [i note, elaborat\ de Magdalena D. Vatamaniuc dup\ manuscrisele eminesciene [i publicat\ în 1981 sub titlul Fragmentarium, a oferit un bogat material documentar pentru protocroni[tii care doreau s\ valorifice aceast\ dimensiune a preocup\rilor poetului. E adev\rat c\ a [i suscitat unele controverse privind modul în care asemenea ini]iative editoriale tindeau s\ altereze percep]ia operei eminesciene (vezi, de exemplu, Vatamaniuc, 1985 : 146-150, sau Dr\gan, 1984b : 5). S\ relu\m cîteva dintre „constat\rile” celor care, analizînd documentele disponibile, au îmbog\]it patrimoniul protocronist cu semnalarea unor acte de pionierat [tiin]ific apar]inîndu-i lui Mihai Eminescu (vezi [i supra, acest capitol). Atît manuscrisele r\mase nepublicate, cît [i opera antum\ ar con]ine „sugestii precibernetice”, „sugestii prefreudiene” (privind influen]a sexualit\]ii asupra vie]ii psihice), ba chiar „embrionul unei scheme biocibernetice” ({tefan, 1989 : 121-128). Poetul ar fi avut o „genial\ prefigurare intuitiv\” a celor dou\ principii ale termodinamicii (Munteanu, apud Dr\gan, 1984b : 5). Eminescu ar fi prefigurat în biologie idei [i teorii consacrate mult mai tîrziu : transmiterea caracterelor ereditare de-a lungul genera]iilor, principii etologice ale reproducerii speciilor, principii ale selec]iei genetice ; tot el ar fi anticipat concepte precum
161

Alexandra Tomi]\

„metabolism”, „lan] trofic”, „cicluri biogeochimice” [i, înaintea lui Ludwig von Bertallanfy, ar fi utilizat no]iuni de integralitate a sistemelor biologice (pentru toate aceste considera]ii, vezi Gavril\, 1982 : 4). Poetul ar fi intuit, de asemenea, în premier\ vasta aplicabilitate a matematicii în [tiin]e (ibid.). Tot acest cumul de constat\ri [i confirm\ri ale geniului eminescian va alimenta, cum era de a[teptat, retorica na]ionalist\, care derapeaz\ frecvent în ditirambi pe modelul urm\tor : „El [Eminescu] tr\ie[te în infinit, lucreaz\ [i scrie pentru milenii, cu o aprofundare [i cizelare continu\ a tot ce întreprinde : crea]ii proprii, traduceri etc. Cunoa[tem [i apreciem cultura [i opera lui Goethe, dar în cît [ir de ani [i în ce condi]ii, a lui Mickiewicz, îns\ cu o via]\ mai lung\, [i a altora. Nici unul, totu[i, nu i se poate al\tura lui Eminescu” (Chi]imia, 1984 : 7). Proiec]ia atemporal\ [i gigantic\ pe care „noua metod\ critic\” i-o rezerv\ lui Mihai Eminescu are prea pu]in în comun cu aceea generat\ de o receptare pertinent\ ([tiin]ific\ sau public\) a unei figuri culturale, oricît de complexe. Dar, cum am mai remarcat, protocronismul ([i, implicit, propaganda oficial\) avea nevoie de o figur\-mit, iar capitalul simbolic enorm acumulat de Eminescu în veacul scurs de la moartea sa a putut fi recuperat [i reorientat cu u[urin]\. Retorica na]ionalist\ devenise capabil\ s\ pivoteze mai conving\tor pe tradi]ie, g\sind în Eminescu „etalonul de aur al culturii noastre” (Zamfirescu, 1983a : 285)64 .
64. Protocroni[tii au fost „îngîna]i” (la propriu [i la figurat) de Adrian P\unescu [i Cenaclul s\u ambulant „Flac\ra”, care, în spectacolele de pe stadioane, îndemna publicul s\-l cînte ([i s\-l încînte) pe Cîrmaci, iar în paralel f\cea cultul personalit\]ii lui Mihai Eminescu. S-a creat o adev\rat\ eminescofobie, în contrapartid\, ca o reac]ie instinctiv\, mai ales în rîndul tinerei genera]ii îndoctrinate [i prin [coal\, în „spirit” protocronist, în direc]ia genialit\]ii multilaterale a Luceaf\rului. 162

O istorie „glorioas\”

Ceau[escu-precursor [i „complexul fanariot”
Arcul de triumf al culturii protocronice române[ti se închide apoteotic cu Nicolae Ceau[escu. Dintre toate figurile legendare ale culturii na]ionale în variant\ indigenist\, nu avea cum s\ lipseasc\ „genialul conduc\tor”, c\ruia trebuia, de asemenea, s\ i se g\seasc\ un act de pionierat pe m\sur\. El este, nici mai mult, nici mai pu]in, „precursor al unei alte orient\ri recente pe plan mondial, numit\ noua ordine informa]ional\” (Constantinescu, 1978 : 4). Se pare c\ N. Ceau[escu însu[i se consider\ un pionier în materie de economie, „anun]înd, de pild\, c\ înaintea Uniunii Sovietice [i a Ungariei, el avusese ideea societ\]ilor mixte (social-capitaliste)” (Verdery, apud Manea, 1997 : 132, nota 42). Indigeni[tii l-au flatat constant pe „marele b\rbat” al României socialiste, v\zînd în el climaxul evolu]iei culturale a ]\rii (vezi, de exemplu, Zamfirescu, 1983a : 73-82 ; id., 1985a : passim ; id., 1985b : 155 ; Tudor, 1983 : passim ; id., 1984b : 2 ; id., 1986 : passim etc.). Nu era doar un omagiu adus Conduc\torului, ci semnul c\ indica]iile propagandi[tilor de la nivel înalt fuseser\ receptate în lumea artistic\ : „protocronismul a fost impus [...] în special prin intermediul lui Eugen Florescu, ulterior deputat PSM, care cu numeroase prilejuri a atras aten]ia intelectualilor recalcitran]i c\ protocronismul nu este o simpl\ direc]ie estetic\, ci «contribu]ia teoretic\ a tovar\[ului N. Ceau[escu». A te opune protocronismului devenea astfel o atitudine antipartinic\” (Raportul Comisiei Preziden]iale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, 2006 : 7, Concluzii).
De aici explozia de protest anti-Eminescu de dup\ 1989, ilustrat\ de num\rul special al revistei Dilema, volumul întreg anti-Eminescu [i dezbaterea incendiar\ care i-au urmat (vezi, pentru detalii, Dilema nr. 265/1998, respectiv antologia îngrijit\ de Cezar Paul-B\descu, 1999). 163

Alexandra Tomi]\

Scenariul protocronist se armonizeaz\, astfel, cu imaginea pe care ideologia marxist-leninist\ o imprim\ istoriei, aceea de evolu]ie logic\, legic\, ireversibil\ a societ\]ilor c\tre „visul de aur al omenirii” : comunismul. Cum altfel decît prin cel care construia viitorul comunist s-ar fi putut încheia parcursul culturii cu o atît de pregnant\ voca]ie protocronic\ [i universalist\ ? Triumfalismul promovat de retorica indigenist\ pare s\-i fi contaminat [i pe cei care nu au aderat f\]i[ la „noua metod\ critic\”. Tonul senten]ios al demonstra]iilor autohtoniste creeaz\ impresia unei certitudini validate [tiin]ific, astfel încît aproape c\ nu mai mir\ afirma]ii ale unor nonprotocroni[ti, precum urm\toarea : „Istoria culturii române[ti cunoa[te un foarte mare num\r de probleme exemplare. Enumerarea lor nu e nici posibil\, nici necesar\. […] contribu]ii române[ti la dezvoltarea culturii universale, priorit\]i absolute pe plan mondial, specificul na]ional al culturii române[ti [i-au g\sit titanii de care aveau nevoie în solu]ionarea lor” (Popescu, 1987 : 6-7 ; subl. A.T.). Pe de alt\ parte, se prea poate ca observa]ii de acest gen, inserate în volume care aparent nu erau de inspira]ie na]ionalist\, s\ fi fost, c\tre finele deceniului al nou\lea, concesii auctoriale f\cute tendin]ei culturale încurajate de oficialit\]ile epocii. Nota festiv\ ce înso]e[te aproape orice recuperare indigenist\ este umbrit\ de constatarea – reluat\ obstinat – c\ soarta culturii române, respectiv a nenum\ratelor opere de pionierat pe care aceasta le con]ine, ar fi fost cu totul alta dac\ limba român\ ar fi avut o circula]ie mai larg\. Acest regret este resim]it [i de neprotocroni[ti, ori de cîte ori se pune în discu]ie chestiunea unor priorit\]i indiscutabile ap\rute la noi, îns\ ignorate de marile culturi tocmai pentru c\ ideile novatoare au fost formulate într-o limb\ care nu este de circula]ie universal\ (vezi, de exemplu, Dumitriu, 1975 : 1087). Paradoxal, sus]in autohtoni[tii, tocmai într-o
164

O istorie „glorioas\”

astfel de limb\ pu]in cunoscut\ s-a creat o literatur\ f\r\ pereche. Iat\ concluziile senten]ioase ale perieghezei literare întreprinse de Dan Zamfirescu în 1977 : „Nu exist\ nici o literatur\ european\, azi, care s\ duc\ atît de drept [i de conving\tor în esen]a etern\ a fiin]ei umane, în]eleas\ ca echilibru, armonie, bucurie a vie]ii f\r\ ignorarea nici uneia din încerc\rile ei [i tragediile ei [a[a cum face literatura român\]. Nu exist\ nici o literatur\ unde copil\ria, ca ipostaz\ «cosmic\» a fiin]ei umane s\ fi dat o oper\ literar\ comparabil\ cu Amintirile lui Creang\. Nu exist\ nici o literatur\ în care «natura» s\ se fi t\lm\cit pe sine omului printr-un om, ca în opera lui Sadoveanu, iar vocile universului s\ fie mai atent ascultate [i în]elese ca în lirica lui Blaga. Nu exist\ literatur\ unde erosul s\ se fi în\l]at pîn\ la «a mi[ca luna [i celelalte stele», dar în acela[i timp s\ fi r\mas mai adînc înr\d\cinat în sevele roditoare de via]\, cum s-a petrecut în crea]ia lui Eminescu sau Arghezi” (Zamfirescu, 2002 :102). Acest „complex fanariot” al limbii române (Zamfirescu, apud Purcaru, 1986 : 130), germen al con[tiin]ei retardatare, este îns\ în disolu]ie. Retorica autohtonist\ î[i reitereaz\ promisiunea : identificînd [i promovînd „voca]ia avangardei” în cultura na]ional\, „noua metod\ critic\” va a[eza sub ochii contemporaneit\]ii versiunea real\ a istoriei culturii române. Astfel, indigenismul pare s\ fac\ o dat\ în plus dovada bunelor sale inten]ii : servire communi utilitati.

165

Alexandra Tomi]\

6. O idee beligerant\
Textele de sub umbrela protocronismului abund\ în vocabule belicoase (b\t\lie, confruntare, lupt\, adversari, tabere, campanii, înving\tori, învin[i [.a.m.d.), care indic\ o anumit\ stare de spirit printre participan]ii la dezbatere. E bine s\ ne amintim c\ tendin]a PCR era oricum aceea de a între]ine o permanent\ [i generalizat\ stare de beligeran]\, manifestat\ inclusiv în cultura român\ : „A men]ine o literatur\ într-o neîncetat\ ordine de b\t\lie [i într-un fel de ]inut\ de campanie aruncînd-o la asalt împotriva citadelelor spirituale, a o for]a s\ treac\, cu surle [i trîmbi]e, grani]ele e o abera]ie intens cultivat\ la Bucure[ti. Literatura nu e un fel de Rastignac, declarînd lupta deschis\ pentru cucerirea unor pozi]ii. «A nous deux !» este prin ea îns\[i o exclama]ie anticultural\” (Lovinescu, 1994a : 19). Unul dintre sloganurile comuniste se referea la vigilen]a revolu]ionar\, care se încatena cu voluntarismul caracteristic regimurilor totalitare ; vigilitatea, promptitudinea în a ap\ra patria [i idealurile marxist-leniniste s-au prelungit în epoca na]ional-comunismului, în politica de protec]ionism cultural agresiv [i într-o a[a-zis\ ofensiv\ a valorilor române[ti pe plan interna]ional – strategie menit\ s\ îmbun\t\]easc\ imaginea extern\ tot mai deteriorat\ a regimului. În capitolul de fa]\ ne propunem, a[adar, s\ prezent\m dezbaterile în jurul autohtonismului, din perspectiva unei „b\t\lii” ; vom trata argumentele [i contraargumentele,
166

O istorie „glorioas\”

denigrarea adversarilor [i autoelogiile drept tactici [i strategii uzitate în orice confruntare ; vom descrie mentoratul lui Edgar Papu, atît din punctul de vedere al discipolilor s\i, cît [i din cel al oponen]ilor, amintind [i eforturile de inocentare post-factum a acestei figuri (Verdery, 1994 ; Boia, 1997 ; Manea, 1997 ; Rad & Cormo[, 2005 ; St\nescu, 2006).

M\rul discordiei
În capitolul „Cariera spectaculoas\ a unui concept”, am înf\]i[at contextul de apari]ie a protocronismului, iar în „Preistoria ideii de protocronism”, am ar\tat c\ eforturile de a releva existen]a unor ini]iative române[ti în diferite domenii sînt anterioare lui Edgar Papu. De[i conceptul fusese lansat cu trei ani înainte, este interesant faptul c\ în 1977 Mihai Ungheanu înc\ percepea mediul literar românesc ca fiind placid, cu o dinamic\ sc\zut\, pentru c\ „polemicile de idei sînt absente” (Ungheanu, 1977a : 2). Totu[i, în anul respectiv ap\ruse cartea Din clasicii no[tri a lui Edgar Papu, care dezvolta [i argumenta ideile protocroniste sugerate în cîteva articole anterioare ale autorului. Lucrarea stîrnise diverse reac]ii, îns\ „scînteia” care a aprins conflictul a fost „cronica aparent favorabil\” (Laszlo, 2003 : 93) consacrat\ acesteia de c\tre Nicolae Manolescu. Respectivul comentariu din România literar\ a primit cea mai virulent\ replic\ din partea lui Paul Anghel, în num\rul urm\tor al aceleia[i reviste65 . N. Manolescu î[i
65. Cu patru ani înainte, criticul de la România literar\ îl comentase defavorabil [i pe Mihai Ungheanu. Recenzînd cartea Arhipelag de semne a acestuia, N. Manolescu observ\ la Ungheanu, pe lîng\ preferin]ele anticalofile declarate, apeten]a pentru un program de autarhizare a culturii române[ti. Deturnînd 167

Alexandra Tomi]\

exprimase subtil neîncrederea în relevan]a literar\ a demersului lui E. Papu, sugerînd c\ protocronismul este un „tezism” ce oculteaz\ în mod nedorit erudi]ia asociativ\ [i originalitatea indiscutabile ale autorului (Manolescu, 1977 : 9). R\spunsul lui Paul Anghel v\de[te existen]a unor susceptibilit\]i latente ale noului val de autohtoni[ti : cronicarul este acuzat el însu[i de neodogmatism, deoarece, în filia]ie lovinescian\, se îndoie[te de capacitatea de crea]ie a geniului na]ional ; pe de alt\ parte, a fi partizanul noii metode critice „e un fel de a spune c\ avem organul marii culturi [i al marii spiritualit\]i, c\ m\car acesta nu trebuie importat” (Anghel, 1977 : 8). Cartea lui Papu [i,
semnifica]ia sincronismului lovinescian, Ungheanu scrisese : „problema nu e s\ sincroniz\m literatura român\ la cea european\, ci s\ sincroniz\m literatura român\ la aceste realit\]i (autohtone)” (Ungheanu, apud Manolescu, 1973 : 9). Cronicarul României literare sesizase pericolul resuscit\rii opozi]iei modernism-tradi]ionalism, precum [i posibilitatea ca ideile lovinesciene s\ fie banalizate pentru a fi mai lesne înlocuite printr-un indigenism vetust : „Mihai Ungheanu nu în]elege […] no]iunea de sincronism ca atare. (Nici Lovinescu, nici nimeni altul nu rupea literatura de realit\]ile na]ionale.) M\ tem c\ a în]eles-o prea bine [i, vulgarizînd-o (sincronism egal mimetism), las\ s\ se întrevad\ un punct de vedere nu numai inacceptabil [tiin]ific ast\zi […], dar care era inacceptabil (lucru dovedit de sociologi) chiar [i acum [aptezeci-optzeci de ani, cînd s-a cristalizat. Parc\ m\ tem mai pu]in de consecin]ele stilului în critic\, de cînd v\d ce ascunde critica f\r\ stil” (Manolescu, 1973 : 9). Opiniile exprimate în aceast\ recenzie prefigureaz\ polariz\rile pe care le-a cunoscut lumea literar\ româneasc\ dup\ lansarea protocronismului, înc\ latent [i nedelimitat conceptual în anul 1973. Pe de alt\ parte, se pare c\ N. Manolescu a intuit corect modul în care indigeni[tii au tratat tezele lovinesciene [i chiar pe criticul de la Sbur\torul (vezi supra, subcapitolul „E. Lovinescu – a doua posteritate critic\”). 168

O istorie „glorioas\”

prin extensie, noua perspectiv\ critic\ ce o degaj\ „afi[eaz\ […] o mare îndr\zneal\ pentru spiritul apter [i snob” (ibid.). Concluzia, tran[ant\, înal]\ grani]a între cele dou\ „tabere” : „Cine este de bun\-credin]\, admi]înd cartea, admite teza” (ibid.). A[adar, protocronismul românesc ar fi m\rul discordiei, [i ap\rarea acestei idei ar fi suscitat apeten]ele „misionariste” ale sus]in\torilor : „Nu ideea în sine a protocronismului a produs explozia (faptul a fost recunoscut), ci afirmarea ei în leg\tur\ cu literatura român\. Nu «protocronismul» este piatra de scandal, ci protocronismul românesc” (Zamfirescu, 1983b : 3 ; subl. D.Z.). Indigeni[tii î[i sprijin\ alega]iile pe observa]ia c\ preocup\rile anterioare ale mentorului lor în demonstrarea unor priorit\]i literare portugheze, italiene etc. fuseser\ primite ca simple exegeze erudite, f\r\ a inflama pe nici unul dintre viitorii critici ai protocronismului românesc. Cu aceasta, consider\ autohtoni[tii, semnalul luptei fusese tras : de o parte, cei care militeaz\ pentru schimbarea opticii tradi]ionale asupra trecutului românesc, v\zînd în noua metod\ „o expresie a maturiz\rii [i moderniz\rii istoriei noastre literare” (Dr\gan, 1977 : 6) ; de cealalt\, gruparea care dore[te „divizarea imaginii globale a literaturii române” (Purcaru, 1982b : 16), alc\tuit\ din critici [i scriitori cîrcota[i, parazitari, nepatrio]i (Tudor, 1983 : 311). Descrierea p\r]ilor implicate trebuie s\ fie îns\ nuan]at\ [i abordat\ dup\ principiul audiatur et altera pars. O precizare necesar\, pe care o vom reitera în acest punct (vezi [i capitolul Protocronism românesc sau terapie prin mit), se refer\ la faptul c\ nici unul dintre grupuri nu era omogen în privin]a motiva]iilor, a preg\tirii profesionale, a presta]iilor intelectuale [i, fire[te, a experien]elor de via]\ apar]inînd membrilor componen]i (vezi [i Verdery, 1994 : 152, 195-196). Dat fiind faptul c\ mediul cultural al epocii la care ne raport\m era în bun\ m\sur\
169

Alexandra Tomi]\

polarizat [i cei care î[i exprimau op]iunile se revendicau (implicit/explicit) de la una dintre cele dou\ fac]iuni, vom remarca, totu[i, c\ protocroni[tii [i antiprotocroni[tii ac]ionau în virtutea unor considerente [i valori de grup. Indigeni[tii, cum am ar\tat, nutreau speran]a de a accede la privilegiile [i beneficiile ce ar fi decurs din instituirea unei noi ordini culturale, bazate pe propriul lor sistem de reprezent\ri. Ac]iunea oponen]ilor poate fi interpretat\ ca reac]ie la aceast\ ofensiv\ [i la „restrîngerea resurselor de venit ale produc\torilor de cultur\” (Verdery, 1994 : 153). În capitolul „Mizele protocronismului” detaliem aceste seturi de motiva]ii. Mediul cultural românesc a început s\ se polarizeze o dat\ cu noua agresiune a politicului, dup\ 1971. Ulterior, „politizarea cîmpului criticii literare în anii ’80 a fost atît de puternic\, încît era dificil s\ nu fii atras într-o tab\r\ sau alta” (Condurache, 1981, apud Verdery, 1994 : 155). Pe terenul „neutru”, tot mai restrîns, evoluau persoanele cu pozi]ii ambigue, exprimînd un acord par]ial sau f\r\ a avea opinii expuse în public, ci împ\rt\[ite doar anturajului (ibid.). Iat\, spre exemplu, o voce care încearc\ s\ se desprind\ de contingen]e, analizînd aseptic, in vitro, filia]iile din literatura român\ ; doar un ochi extrem de atent [i de prevenit va deslu[i aici critica subtil\ a retoricii protocroniste : „În afar\ de complementaritatea faptelor [i de caracterul unitar concret al teoriilor (care sînt, cel mai adesea, mai mult «programe de ac]iune» decît construc]ii conceptuale), între «tradi]ionali[ti» [i «modernizatori» exist\ înc\ un element de solidaritate : ambelor «tabere» le este comun\ con[tiin]a continuit\]ii eforturilor. […] «Tradi]ionali[tii» din cultura român\ – personalit\]ile, nu epigonii – sînt departe de a fi fost partizanii stagn\rii, ai încremenirii în forme de via]\ social\ [i spiritual\ disp\rute ori pe cale de dispari]ie, dup\ cum «modernizatorii» nu proclam\ ruptura absolut\ cu ceea ce i-a precedat, în
170

O istorie „glorioas\”

numele unui «nou» irealist, utopic, iluzoriu. […] Este vorba, [i acum, de personalit\]ile proeminente ale celor dou\ tendin]e, nu de spiritele diletante, de m\run]ii înso]itori frazeologici, bombastici [i g\uno[i, de Miticii oric\rei dispute culturale, gata oricînd fie s\ excomunice, fie s\ pactizeze” (Iorgulescu, 1981 : 28-29). Momentul despre care protocroni[tii afirmau c\ a fost „scînteia” ce a inflamat lumea artistic\ (replica furibund\ dat\ de Paul Anghel lui Nicolae Manolescu în 1977) ]ine de epiderma conflictului. Cauzele reale ale fric]iunilor nu sînt, bineîn]eles, manifeste, îns\ au fost identificate de Gabanyi (apud Verdery, 1994 : 172-173). Este vorba de o intensificare a tectonicii intergenera]ionale, proces datînd de la finele anilor ’60 [i constînd în eforturile sporite ale arti[tilor tineri de a accede la privilegiile de care se bucurau cei mai în vîrst\. Conflictele din lumea literar\ româneasc\ (acutizate dup\ Tezele din iulie) sînt o bun\ ilustrare [i sub acest aspect, relevînd consecin]ele majore pe care le-a adus virajul na]ionalist al PCR în structura de oportunit\]i a mediului artistic din ]ar\66. Intrînd în competi]ia pentru resurse, fiecare grupare a fost nevoit\ s\ î[i afirme criteriile de evaluare : autonomia esteticului, rigurozitatea evalu\rii [i selectivitate în preluarea valorilor române[ti (antiprotocroni[tii) ; baze de evaluare multiple (estetic\, etnic\, social\, politic\) [i afirmarea dependen]ei esteticului de politica comunist\ (autohtoni[tii). Verdery (1994 : 194) remarc\ faptul c\, pentru noul val de patrio]i, clamarea exclusivit\]ii criteriului estetic în evaluare era o diversiune – probabil, credem noi, pentru a atrage simpatizan]i din rîndurile persoanelor cu op]iuni estetice ferme, dar indecise cu privire la protocronism.
66. Pentru o prezentare mai detaliat\ a conflictelor dintre partid [i conducerea U.S.R., respectiv dintre protocroni[ti [i oponen]ii lor de la vîrful acestei institu]ii, vezi Verdery, 1994 : 173 sqq. 171

Alexandra Tomi]\

Un Amerigo Vespucci în cultura român\
Autoportretul de grup protocronist se încheag\ de obicei în jurul lui Edgar Papu67. Acesta pare s\ fie figura central\ a dezbaterii, referin]ele la el venind din ambele zone. Protocroni[tii îl consider\, f\r\ excep]ie, un mentor cu destinul lui Amerigo Vespucci (Ungheanu, 1982a : 165), care, f\r\ a
67. Inser\m aici cîteva date din biografia lui Edgar Papu (13 septembrie 1908, Zagorz – 30 martie 1993, Bucure[ti). Eseist, traduc\tor [i istoric literar, doctor în estetic\ sub conducerea lui Tudor Vianu, el [i-a început cariera universitar\ la Facultatea de Filologie a Universit\]ii din Bucure[ti, ca asistent al lui Vianu. În 1951 este eliminat din facultate „din cauza convingerilor sale religioase” (nu am g\sit informa]ii care s\ clarifice respectiva acuza]ie), dar va fi reprimit la catedr\ doi ani mai tîrziu, avansînd pîn\ la gradul de lector (1954 ; în Cotidianul, 2006, se noteaz\ gre[it c\ ar fi fost profesor universitar). La 16 decembrie 1961 a fost arestat, sub învinuirea c\ transmisese, în perioada 1960-1961, „informa]ii cu caracter du[m\nos” Ordinului Franciscan din Vatican (din nou, nu am g\sit detalii despre „culpa” respectiv\). Pe 22 ianuarie 1963, a fost condamnat la opt ani de închisoare, îns\, ulterior, pedeapsa i-a fost redus\ la jum\tate. A fost gra]iat în 1964 [i eliberat în 27 iunie acela[i an (cf. Cotidianul, 2006 ; vezi [i Cormo[, „Repere cronologice”, în Papu, 2005 : 15-18). Dup\ eliberare, Edgar Papu nu a fost reprimit în universitate, dar a continuat s\ ]in\ diverse conferin]e pe teme de comparatistic\ (inclusiv protocronism), avînd o substan]ial\ prezen]\ editorial\ [i revuistic\, mai ales în publica]iile violent na]ionaliste (Luceaf\rul [i S\pt\mîna). Dup\ 1989, a fost colaborator la România Mare, în perioada 1990-1992. În anul 2006 a devenit, postum, membru al Academiei Române (vezi [i capitolul „Epilog”). A[a cum remarcau Virgil Ierunca [i Monica Lovinescu, mentorul protocroni[tilor pare s\ fi fost unul dintre acei fo[ti de]inu]i politici care, ulterior, au trecut de partea ideologiei partinice, girînd, prin prestigiu [i presta]ie cultural\, regimul comunist. 172

O istorie „glorioas\”

descoperi „continentul” priorit\]ilor române[ti, i-a dat totu[i un nume, consacrîndu-l. Invocarea rolului de „înregistrator” al lui Edgar Papu – pe care el însu[i îl semnalase înc\ din 1974 – va intra rapid în repertoriul argumentativ protocronist, fiind o pies\ important\ în legitimarea „noii metode critice”. De exemplu, reedit\rile din Mozes Gaster (Literatura popular\, 1984) [i Nicolae Iorga (Istoria literaturii române[ti. Introducere sintetic\, 1988) sînt semnalate ca documente-cheie ale unei tradi]ii culturale pe care Edgar Papu ar fi inventariat-o, dîndu-i un nume [i aducînd-o astfel în con[tiin]a [i dezbaterea public\ (Ungheanu, 1984a : 2 ; id., în Iorga, 1988 : 259 sqq.). Profesorul Papu este, evident, figura tutelar\ a retoricii indigeniste, „unul dintre ultimii erudi]i ai unei genera]ii str\lucite” (Anghel, 1977 : 8), cu un instinct patriotic pur (B\ile[teanu, 1977 : 6), el însu[i pionier al noii metode critice : „Nimeni pîn\ la profesorul Papu nu a reu[it s\ ne fac\ a medita mai acut, în acela[i timp, asupra celeilalte virtu]i majore a culturii române : capacitatea de a juca rolul pionierului” (Zamfirescu, 2002 : 124). Toate lucr\rile lui – chiar [i cele anterioare anului 1974, cînd a consacrat protocronismul – stau sub semnul acestei idei-for]\ (Sorescu, 1983f : 1, 4). Declara]iile de admira]ie [i ata[ament ale „discipolilor” fa]\ de creatorul conceptului apar adesea în contexte în care se încearc\ legitimizarea indigenismului, mai ales prin construirea unor filia]ii fictive. Comparatistul este a[ezat în descenden]a nemijlocit\ a lui Nicolae Iorga, Lucian Blaga [i George C\linescu, el preluînd totodat\ „mo[tenirea celor doi «tehnicieni» ai cercet\rii sistematice a universalit\]ii române[ti : Mihail Dragomirescu [i elevul s\u, Tudor Vianu” (Zamfirescu, 2003 : 363, vol. I ; subl. D.Z.). Lansarea protocronismului apare, din aceast\ perspectiv\, ca o misiune pe care mentorul ar fi îndeplinit-o cu succes : „Edgar Papu face parte dintr-o str\lucit\
173

Alexandra Tomi]\

genera]ie, pentru care o cultur\ român\ cu un destin comparabil cu al Greciei antice sau al marilor culturi nu reprezint\ un vis, ci un ideal [i un program de ac]iune […] Profesorul Edgar Papu […] este c\rturarul din genera]ia vîrstnic\ ce a întrupat în gradul suprem noua con[tiin]\ de sine a culturii române” (ibid. ; subl. D.Z.). Unii admiratori, deja rutina]i în ditirambi cu al]i destinatari, fac din Edgar Papu o prezen]\ aproape legendar\, c\reia i se pot rata[a numai atribute excep]ionale. El devine un „om de o rar\ cultur\, f\cîndu-[i din via]\ ascez\ [i studiu”, un c\rturar cu „extraordinar\ voca]ie analitic\ [i sintetic\”, un iluminat care, de[i locuie[te [i creeaz\ într-un „sanctuar”, r\mîne de o modestie exemplar\. Exager\rile merg pîn\ la a-i construi o carier\ universitar\ fabuloas\ : „[Edgar Papu este] Profesorul [i Magistrul iubit de zeci de genera]ii” (vezi, pentru astfel de opinii, Braha[, 1983 : 2 ; Pop, 1983 : 4-5 ; Sorescu, 1983f : 1, 4 ; Zamfirescu, 2003 : 362-373, vol. II). Adversarii indigenismului v\d, de asemenea, în Papu un erudit original, cu o argumenta]ie penetrant\, de mare fine]e (Manolescu, 1981, reluat în id., 2001 : 59-63), dar care se abandoneaz\ vertijului erudi]iei pîn\ cînd sublimul discursului, atins o clip\, trece în puerilitate (Grigurcu, 1981a : 440-441). Pentru cei mai înver[una]i, care nu-i iart\ faptul c\ p\store[te „monopolul ceau[ismului – o adev\rat\ cresc\torie de patrio]i” (Ierunca, 1980, reluat în id., 1994 : 130), E. Papu nu este doar „patronul protocronismului”, ci [i un intelectual care colaboreaz\ con[tient cu partidul unic : „Exist\ la acest intelectual o doz\ de naivitate tremurat\, de ingenuitate incon[tient\, dar [i naivitatea, [i ingenuitatea se las\ – [i nu o dat\ – contaminate, voluntar, de inflexiunile abia [optite ale partidului” (ibid., 133). Edgar Papu s-a ar\tat la rîndul lui nemul]umit de criticile formulate de Europa liber\ asupra conceptului
174

O istorie „glorioas\”

s\u ([i nu numai). Într-un interviu acordat lui Ilie Purcaru [i publicat în Flac\ra la începutul lui aprilie 1981, mentorul protocroni[tilor emite – de[i în termeni modera]i – o opinie surprinz\tor de apropiat\ acelora în care se consacraser\ Artur Silvestri, Dan Zamfirescu, Eugen Barbu, Constantin Sorescu, Doru Popovici [i al]i vajnici autohtoni[ti : „Purcaru : {i c\r]ile, [i lu\rile dv. publice de pozi]ie în favoarea culturii noastre v-au expus la o serie de atacuri. Europa liber\, de pild\, v-a certat violent, nu doar o dat\. Ce v\ spun aceste atacuri ? Papu : Exist\ un întreg complex al lor, al celor de la Europa liber\. Pentru ace[ti oameni, cea mai mare nenorocire a fost perimarea, [i chiar compromiterea, la noi, a proletcultismului, a sociologismului vulgar. În aceste condi]ii ei n-au mai avut, s\racii, pentru ce s\ lupte. {i au trebuit atunci, de nevoie, s\ schimbe lupta lor, s-o fac\ [i anticomunist\, [i antiromâneasc\. Adic\ au fost pu[i în situa]ia de a lupta [i împotriva a ceea ce se pref\cuser\ c\ ap\r\ cîndva. Nu am decît compasiune pentru ace[ti oameni lipsi]i de mesaj” (Papu, 1981, reluat în id., 2005 : 104). La finalul discu]iei cu Purcaru, Papu face o clamoroas\ declara]ie pacifist\, îndemnînd lumea cultural\ româneasc\ la unitate, iubire, iertare [i respect reciproc, pentru prop\[irea culturii na]ionale (ibid., 105). Aceast\ fals\ indulgen]\ este rapid devoalat\ [i comentat\ cu ironie de Monica Lovinescu, la mai pu]in de o lun\ de la apari]ia interviului. Autoarea seriei de emisiuni culturale detecteaz\ la comparatist aceea[i manevr\ tenden]ioas\ de a echivala criticile aduse protocronismului cu antipatriotismul, respectiv de a asocia respingerea autohtonismului cu a[a-zisul antiromânism de care sînt învinui]i, în genere, cei de la Europa liber\. E. Papu face prin aceasta jocul celorlal]i protocroni[ti, care ridic\ „[antajul grupului” la rang de strategie de intimidare a oponen]ilor. Red\m pasajul in extenso : „Edgar Papu, în
175

Alexandra Tomi]\

schimb, nu se vrea b\t\ios. Dimpotriv\. El vorbe[te în numele iubirii de semen literar. M\rturisim c\ pîn\ la publicarea acestui interviu ne înc\p\]înam s\-l consider\m pe Edgar Papu oarecum iresponsabil de transformarea protocronismului s\u în doctrin\ de grup, de stat [i de atac. Excesele le puneam pe seama unor ciraci certa]i cu adev\rul [i cu o minim\ cultur\. Acum, pe urmele lui Mihai Ungheanu, acuz\ [i el Europa liber\ de antiromânism. Dac\ p\rerile teoreticianului protocronismului despre acest post de radio sînt f\r\ consecin]e, nu acela[i lucru se poate spune [i despre paragraful urm\tor din interviul s\u, unde «denun]\» – alt termen nu g\sim – pe cei de la Universitatea Cultural-{tiin]ific\ din Bucure[ti, care n-ar fi acceptat ideea de protocronism doar pe motivul c\ fusese criticat\ de Europa liber\. Reg\sim aici [antajul preferat al grupului : dac\ nu e[ti cu noi, dac\ critici pe unul sau pe altul dintre noi, înseamn\ c\ e[ti influen]at de Europa liber\ sau chiar c\ e[ti agentul ei. Oricît de aberant ar fi «argumentul», el a fost vînturat [i împotriva Consiliului Uniunii (Scriitorilor – A.T.) [i chiar – la întrunirile cu Nicolae Ceau[escu – împotriva pre[edintelui Uniunii. Nu ne a[teptam s\-l reg\sim la Edgar Papu, ale c\rui optimisme excesive sau complicit\]i cu ni[te metode extraliterare le tot puneam pe seama unei oboseli, a unei distrac]ii de savant, str\in de astfel de moravuri. Prin ce accident baroc înainteaz\ acum pe un teren minat, nu [tim” (Lovinescu, 1981, reluat în id., 1994a : 204-205). Sînt de men]ionat unele încerc\ri de inocentare postum\ a mentorului, venite fie din partea fo[tilor sus]in\tori ai protocronismului (Mihai Ungheanu, Dan Zamfirescu, Ilie B\descu, C. St\nescu), fie a unor anali[ti ai fenomenului (Lucian Boia, Katherine Verdery, Florin Mih\ilescu, Mircea Martin), sau chiar din partea unor scriitori cu ferme op]iuni antiprotocroniste (Norman Manea, Alex. {tef\nescu).
176

O istorie „glorioas\”

Lucian Boia [i Katherine Verdery îl extrag pe comparatist din grupul verbigerant al discipolilor s\i, sugerînd c\ persoana [i opera fuseser\ confiscate abuziv de c\tre propagand\ [i subordonate intereselor na]ional-comunismului : „[Edgar Papu este] înc\ o ilustrare a cursei în care au fost atra[i unii exponen]i ai culturii române[ti, ademeni]i prin reabilitarea [i chiar exacerbarea valorilor na]ionale. […] [El] î[i limitase demersul la unele priorit\]i culturale, nu avea cum s\ prevad\ formidabila expansiune a «descoperirii» sale” (Boia, 1997 : 78-79). „F\r\ îndoial\ c\ Edgar Papu nu a inten]ionat decît s\ reorienteze interpret\rile date textelor clasice. }elurile sale erau acelea ale oric\rui profesor care are o idee bun\ [i încearc\ s\ încline evalu\rile competen]ei [i excelen]ei în favoarea sa” (Verdery, 1994 : 194) ; „Edgar Papu nu a anticipat aceast\ reflectare [a protocronismului ca arm\ de excludere pe criterii xenofobe], pentru c\ el colportase ideea f\r\ a fi luat în seam\, cu cî]iva ani înainte ca ea s\ se lanseze brusc în aten]ia general\” (Verdery, 1994 : 203). Istoricul literar Florin Mih\ilescu, într-un volum de analiz\ foarte bine documentat\ a literaturii autohtone postbelice, re[apeaz\ imaginea savantului care creeaz\ în turnul de filde[ al culturii înalte, f\r\ a avea habar de ce se petrece dincolo de acesta. „Atribuindu-[i a[adar numai botezul lexical, p\rintele protocronismului îi socote[te adev\ra]i precursori ai ideii pe Dan Zamfirescu [i pe Paul Anghel. O modestie exemplar\ îl caracteriza întotdeauna pe blîndul [i delicatul om de cultur\, eruditul [i distratul profesor, a[a cum l-am cunoscut noi în[ine în anii studen]iei. Realitatea este îns\ în favoarea sa, întrucît nimeni n-a depus un efort a[a de st\ruitor [i de avansat în depistarea acelor note [i valori anticipative ale literaturii române, în care el a crezut [i pe care a mizat, poate cu excesiv\ siguran]\, dar în orice caz cu o total\ [i dezinteresat\ sinceritate” (Mih\ilescu, 2002 : 146-147).
177

Alexandra Tomi]\

Mircea Martin reia [i el aprecierea c\ autori precum Paul Anghel [i Dan Zamfirescu au deformat accep]iunea originar\ a protocronismului. Comentînd pasivitatea mentorului în raport cu aceste denatur\ri, cercet\torul pune îns\ unele accente critice : „Cu toate c\ mi-a fost profesor – un mare profesor – nu cred c\ aceast\ disociere îl inocenteaz\ total pe Edgar Papu, care a asistat la metamorfozele ideii sale f\r\ s\ se dezic\ de ele. Îmi amintesc de o întîlnire cu profesorul Papu din iarna lui 1982, cînd l-am vizitat spre a-i oferi cartea mea despre G. C\linescu [i cînd conversa]ia a alunecat inevitabil spre controversa protocronism-sincronism. Profesorul nu înceta s\ se mire de faptul c\ ideea sa a stîrnit atîta dezaprobare printre litera]i, în vreme ce oamenii de [tiin]\ autohtoni au întîmpinat-o cu entuziasm, ca pe o încercare reparatoare a[teptat\ de atîta vreme [comparatistul avea probabil în vedere recept\ri precum acelea ale lui Solomon Marcus sau I.M. {tefan – nota A.T.]. I-am r\spuns c\, probabil, scriitorii [i criticii literari au o con[tiin]\ politic\ mai acut\ decît colegii lor din alte domenii [i, prin urmare, au intuit enormul poten]ial de conformism politic implicat în ini]iativa protocronist\. «Crezi asta ?» – m-a întrebat profesorul cu o mirare pe care am considerat-o atunci ([i vreau s-o consider [i ast\zi) nepref\cut\” (Martin, 2002b, nota 18). Alex. {tef\nescu, critic sever al protocronismului în anii ’70-’80 (vezi infra, capitolul „Mizele protocronismului”), î[i recalibreaz\ opiniile [i scrie într-un recent comentariu : „Ideile lui Edgar Papu au fost folosite, de fapt, de promotori propriu-zi[i ai ideologiei na]ionalist-comuniste din epoc\ [i falsificate în raport cu sensul lor originar. Iar Edgar Papu însu[i a consim]it uneori (probabil dintr-o secret\ team\ de om care a trecut prin închisoare) la aceast\ utilizare a lor în scop propagandistic. Volumul Interviuri [întocmit de Ilie Rad [i Gra]ian Cormo[, la care facem referire mai jos – nota A.T.] ne ajut\ s\ în]elegem
178

O istorie „glorioas\”

mai clar acest proces de mistificare [i s\ salv\m ce e de salvat din gîndirea unui umanist r\t\cit într-o epoc\ a barbariei sofisticate” ({tef\nescu, 2006). La rîndul lui, scriitorul Norman Manea, avînd de altminteri nepl\cute experien]e legate de antiprotocronismul pe care îl profesase, deplînge rolul lui Edgar Papu, în care vede „un alt caz dureros, de eminent om de cultur\ român, r\t\cit într-un odios grup de intelectuali na]ionali[ti” [i întruchipînd o situa]ie similar\ cu derapajele legionare ale lui Mircea Eliade (Manea, 1997 : 116). Ilie Rad, unul dintre antologatorii edi]iei de interviuri acordate de Edgar Papu în perioada 1969-1992, insereaz\ în prefa]\ atît o defini]ie mult edulcorat\ a protocronismului (metod\ [tiin]ific\ bine elaborat\ [i cu l\udabile finalit\]i), cît [i un portret elogios al mentorului. Ca [i la al]i autori, [i aici apare tendin]a de a-l izola pe comparatist de restul protocroni[tilor [i de a delimita accep]iunea ini]ial\ a protocronismului de „exager\rile” pe care le-a cunoscut ulterior68 (vezi [i infra, capitolul „Ecouri postdecembriste”). Nu discut\m aici motivele eforturilor de a-l deculpabiliza pe Edgar Papu, dup\ cum nu dorim nici demonizarea lui. Dar consider\m nejustificate încerc\rile de a
68. Red\m un fragment din comentariul pe care Ilie Rad îl face cu privire la E. Papu [i la protocronism, aducînd în sprijinul afirma]iilor sale opinii par]ializate : „Va veni o vreme cînd despre protocronism se va putea discuta în lini[te, sine ira et studio, iar numele profesorului Papu nu va mai fi asociat cu toate exager\rile care s-au spus în leg\tur\ cu acest curent. De altfel, mi se pare interesant faptul c\ în cel mai recent tratat de istorie a românilor, datînd din anul 2004, se scriu urm\toarele despre protocronism : «La presiunile partidului, dar [i cî[tiga]i de privilegiile oferite, o parte a scriitorilor, cum au fost Eugen Barbu [i Adrian P\unescu, aveau s\-[i reconsidere pozi]iile publice, a[ezîndu-se în fruntea noului curent cultural, rezultat al sintezei dintre stalinism [i na]ionalismul 179

Alexandra Tomi]\

impune în ochii posterit\]ii imaginea unui savant distrat (eventual marginalizat de autorit\]i), un simbol cultural pe care regimul comunist [i oportuni[tii l-ar fi confiscat [i l-ar fi utilizat ilicit. Autorii care trudesc la edificarea acestei ipoteze ignor\ faptul c\ Edgar Papu [i-a luat în serios mentoratul (inclusiv comentînd elogios, f\r\ excep]ie, chiar afirma]iile exorbitante ale unor Paul Anghel, Dan Zamfirescu sau I. Constantinescu – de exemplu, Papu, 1976 : 8 ; id., 1977 : 5-19 ; vezi [i capitolul „Cariera spectaculoas\ a unui concept”).
etnicist : protocronismul. Identic cu teoria priorit\]ii ruse în [tiin]\, lansat\ de Jdanov, protocronismul românesc exacerba importan]a factorului românesc [i a României în cultura, [tiin]a [i istoria universal\» (Istoria României, compendiu. Coordonatori : Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Institutul Cultural Român – Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2004, p. 661). Semnificativ mi se pare [i faptul c\ în acest tratat se face prima asem\nare între curentul similar rus (recte : sovietic !) [i protocronismul românesc, dup\ cum la fel de sugestiv este am\nuntul c\ numele profesorului Edgar Papu nu mai este nici m\car amintit. Timpul, supremul nostru judec\tor, îi d\, iat\, dreptate, la nici un deceniu de la dispari]ia sa” (Rad, în Papu, 2005 : 11-12). S\ observ\m totu[i c\ tratatul de istorie din care se citeaz\ aici nu este prima lucrare în care se face paralela dintre protocronismul sovietic [i cel românesc – demersul a fost realizat anterior de Katherine Verdery (1994 : 161 sqq.), Lucian Boia (1997 : 74 sqq.) [i Adrian Cioroianu (în Boia, 1998 : 58-64), ca s\ amintim cele mai la îndemîn\ exemple. Pe de alt\ parte, am\nuntul c\, în compendiul citat, Edgar Papu nu este men]ionat nici m\car în calitate de autor al termenului de protocronism ar fi trebuit s\ par\ contrariant, nicidecum „semnificativ”, în sensul de „justi]iar”. Utilizarea deficitar\ a limbii române a l\sat urme nepl\cute. Este, de asemenea posibil ca opiniile partizane ale lui Ilie Rad s\ fie un reflex de natur\ biografic\ (vezi schimbul de scrisori dintre Edgar Papu [i Ilie Radu-Nandra [Ilie Rad], care sugereaz\ o rela]ie de tip mentor-discipol între cei doi). 180

O istorie „glorioas\”

Este adev\rat c\ nu a fost rechemat la catedra universitar\ pe care a p\r\sit-o în anii ’60, cînd a fost arestat [i închis. Dar, ulterior, comparatistul nu a avut o prezen]\ cîtu[i de pu]in periferic\ în via]a literar\ româneasc\ din deceniile opt-nou\. El a desf\[urat o substan]ial\ activitate publicistic\ [i editorial\, a acordat frecvent interviuri, a f\cut parte din jurii literare (precum cel care a decernat, în octombrie 1982, premiul revistei Manuscriptum), a fost elogiat în numeroase articole din publica]iile vremii, a participat la toate colocviile pe tema protocronismului. De asemenea, a acceptat f\r\ rezerve premiile „onorifice” decernate de gazete violent na]ionaliste, ca Luceaf\rul, S\pt\mîna [i România Mare. A continuat s\ publice articole de coloratur\ protocronist\ în România Mare, în anii 1990-1991, uneori tu[înd – prin recenzii laudative – orgoliile auctoriale ale unor personaje discreditate, precum Eugen Barbu [i Corneliu Vadim Tudor (vezi capitolul „Ecouri postdecembriste”). Atunci cînd nu doar teza sincronismului, ci însu[i autorul acesteia, E. Lovinescu, a intrat în malaxorul detractorilor, Edgar Papu nu a încercat s\ ia ap\rarea criticului interbelic ori s\ tempereze m\car zelul denigrator al celorlal]i autohtoni[ti ; el a emis la rîndul s\u opinii minimalizatoare (este adev\rat, în cheie moderat-aluziv\). Iat\ aspecte care intr\ în contradic]ie cu imaginea de savant inocent, apropriat ilegitim de o grupare ale c\rei opinii nu le-ar fi împ\rt\[it, sau atras [i men]inut f\r\ voia lui în mascarada na]ionalist\. O judecat\ aspr\ [i tran[ant\ poate fi reg\sit\ în zilele noastre, cu prilejul analizei retrospective a pozi]iei strategice ocupate de fostul de]inut politic în plutonul ideologilor comuni[ti : „numeroasele antecedente înc\rcate fac ast\zi ca discu]ia în jurul lui E. Papu s\ fie ocolit\ pe un ton jenat, de parc-ar fi vorba despre un c\lug\r b\trîn, bolnav de sifilis. […] Vatmanul care a plimbat f\r\ bilet o mul]ime de pasageri cu tramvaiul literaturii universale merit\ uitarea noastr\ reconfortant\” (Laszlo, 2006b : 9, 10).
181

Alexandra Tomi]\

Actori, tactici [i strategii
S\ vedem acum care sînt reprezentan]ii cei mai vizibili – prin opiniile exprimate în c\r]i [i articole – ai celor dou\ grup\ri aflate în disput\. Printre protocroni[ti îi putem considera pe : Ioan Alexandru, Paul Anghel, Eugen Barbu, Ilie B\descu, F\nu[ B\ile[teanu, Dumitru B\l\e], Mariana Br\escu, Dan Ciachir, Ion Coja, Florin Constantiniu, Ovid. S. Crohm\lniceanu (trecut ulterior în cealalt\ tab\r\), Nicolae Drago[, Eugen Florescu, Ion Gheorghe, Ion L\ncr\njan, Pompiliu Marcea, Adrian P\unescu, Doru Popovici, Ilie Purcaru, Artur Silvestri, Constantin Sorescu, I.M. {tefan, Corneliu Vadim Tudor, Mihai Ungheanu, Vasile Veti[anu, Dan Zamfirescu. Al]i comentatori îi citeaz\ printre „clasicii produc]iei protocroniste” pe Florin Bratu [i Elena Florea (cf. Laignel-Lavastine, 1998 : 359, nota 6). Pentru antiprotocroni[ti sînt reprezentativi : Gheorghe Grigurcu, Virgil Ierunca, Mircea Iorgulescu, Monica Lovinescu, Norman Manea, Nicolae Manolescu, Zigu Ornea, Alexandru Paleologu, Eugen Simion, Alex. {tef\nescu (vezi [i Verdery, 1994 : 329, nota 2, dar cu o list\ mai restrîns\ pentru ambele grupuri, din cel de-al doilea lipsind, surprinz\tor, Monica Lovinescu [i Virgil Ierunca). Dezechilibrul cantitativ dintre cele dou\ [iruri nu trebuie interpretat ca simptom al unui plus de simpatie în lumea cultural\. Îl putem traduce mai degrab\ ca rezultat vizibil al prezen]ei pletorice în plan editorial de care au beneficiat autohtoni[tii, ca recompens\ pentru serviciile aduse politicii na]ionaliste a partidului unic. Între cei doi poli de atitudine s-a creat [i o zon\ de tranzi]ie – nu neutr\ ! – în care au evoluat persoane cu pozi]ii temperate sau ambigue (vezi Verdery, ibid.) ori avînd contribu]ii sporadice. Dintre cei care au exprimat opinii moderate, îns\ favorabile protocronismului, îi numim aici pe Adrian Dinu Rachieru, pe matematicienii Octav Onicescu [i Solomon
182

O istorie „glorioas\”

Marcus (acesta a adus numeroase contribu]ii protocroniste în sfera sa de specialitate, dar interven]iile lui nu flateaz\ deschis regimul, ca textele indigeni[tilor propriu-zi[i), pe filosoful Constantin Noica. Unele texte publicate de George Muntean, G. Munteanu, I. Constantinescu, Marin Mincu, Tudor Ghideanu (critic\ literar\), I.C. Chi]imia (istorie literar\, folcloristic\), Anton Dumitriu (logic\), Constantin C. Gheorghiu, Florin Z\g\nescu (aeronautic\), Vasile C. Nechita (economie), Radu Iftimovici (biologie), Adrian Riza69 (sociologie), Constantin C. Giurescu (istorie), Edmond Nicolau (istoria [tiin]ei [i tehnicii – în colaborare cu I.M. {tefan), Nestor Vornicescu (patristic\) [i al]ii au îmbog\]it patrimoniul protocronist. Criticul Alexandru Dobrescu [i eseistul Mircea Mih\ie[ au sanc]ionat indigenismul, îns\ interven]iile lor polemice au fost izolate. Puncte de vedere echivoce reg\sim la Adrian Marino, care, acceptînd în principiu protocronismul, a încercat s\-i nuan]eze abordarea prin introducerea unui concept paralel (vezi supra, capitolul „Cariera spectaculoas\ a unui concept”). Dup\ K. Verdery, Adrian P\unescu ar apar]ine aceleia[i categorii a contestatarilor, datorit\ faptului c\, „într-o disput\ cu C.V. Tudor, a f\cut unele afirma]ii publice în discrepan]\ cu alia]ii s\i protocroni[ti” (Verdery, 1994 : 329, nota 2). Totu[i, argumentul cercet\toarei americane este neconving\tor dac\ avem în vedere adev\ratele mize ale controversei C.V. Tudor – A. P\unescu (vezi infra, capitolul „Mizele protocronismului”).
69. Îl a[ez\m pe acest autor al\turi de cei care au adus vagi contribu]ii teoretice autohtonismului, f\r\ a se declara protocronist. Totu[i, opiniile „tracomane” [i argumenta]ia stufoas\ proindigenist\ pe care le afi[eaz\ în multe lu\ri de opinie polemic\ fa]\ de Zigu Ornea (vezi Riza, 1982a-e), respectiv Ilie B\descu (vezi Riza, 1985a-d) – publicate ca seriale în Luceaf\rul – ar sugera, mai degrab\, situarea lui în tab\ra protocroni[tilor propriu-zi[i, „militan]i”. 183

Alexandra Tomi]\

Eclerajul onomastic pe care l-am întreprins în „zona gri” a disputei în jurul indigenismului s-a bazat pe interven]iile din perioada protocronismului propriu-zis (1974-1989) [i pe accep]iunea restrîns\ a conceptului, aceea de „priorit\]i române[ti într-un anume domeniu al culturii [i civiliza]iei umane”. Dac\ am fi operat în baza defini]iei extinse (orice element al specificit\]ii române[ti în raport cu alte culturi [i relevarea „voca]iei universaliste” a culturii noastre), lista de contributori ar fi fost considerabil mai lung\. În acela[i timp, am fi riscat s\ cre\m impresia c\ tot ce înseamn\ interes pentru cercetarea fenomenului cultural românesc î[i g\se[te loc sub umbrela protocronismului. În epoc\, numero[i cercet\tori s-au ocupat de investigarea culturii na]ionale în raport cu alte culturi : Dan Arsenie, Andrei Brezianu, Virgil Cîndea, Doina Curtic\peanu, Zoe Dumitrescu-Bu[ulenga, Alexandru Du]u, Ion Istrate, Silvian Iosifescu, Dan Horia Mazilu, Victor Papacostea, Antonie Pl\m\deal\, Petru Vaida [i al]ii. Pu]ini au rezistat tenta]iei de a-[i orna textele cu mituri [i mitologeme na]ionaliste, excese patriotarde sau parti-pris-uri ideologice. Protocroni[tii „veritabili” (mai ales Edgar Papu, Mihai Ungheanu [i Dan Zamfirescu) au invocat frecvent ([i) autorii enumera]i, pretinzînd c\ textele acestora le-au oferit puncte de sprijin în argumenta]ie (vezi, de exemplu, Papu, în Manuscriptum, 1982 : 171-172, sau Ungheanu, în Iorga, 1988 : 237-263, postfa]\). Retorica protocronist\ [i-a confec]ionat un debu[eu foarte ingenios, extinzînd semantismul termenului-nucleu : pe de o parte, a satisf\cut în bun\ m\sur\ na]ionalismul oficializat ; pe de alta, a tins s\ echivaleze protocronismul cu orice studiu – indiferent de domeniul, contextul sau finalit\]ile sale ! – privind originalitatea culturii na]ionale. „Aspirînd” scrieri [i autori eterogeni, indigenismul a creat iluzia unei foarte largi sus]ineri în mediul cultural românesc. „Voca]ia protocronic\” a culturii noastre era ca
184

O istorie „glorioas\”

[i demonstrat\ (doar [i Mihai Ungheanu – în postfa]a la Iorga, 1988 : 260 ; anterior, în Luceaf\rul, Ungheanu, 1986d : 2 – afirmase c\, înainte de a fi un nume, protocronismul a fost o mentalitate !). O dat\ coagulate, grupurile implicate în conflict au recurs la tehnici [i strategii de ap\rare (autodefinire, legitimare, argumente pro domo, stabilire de filia]ii, tentative de recrutare a simpatizan]ilor etc.) [i atac (descrieri depreciative ale adversarilor, delegitimarea acestora, contraargumente la tezele sus]inute de ei). Intrînd în competi]ie, autohtoni[tii î[i rafineaz\ continuu discursul, completîndu-l acolo unde este cazul ; în scurt timp, ei pretind c\ au deja preg\tit un program de instaurare a noii ordini culturale (literare), un „plan centralizat de m\suri” interne [i externe. În cadrul acestuia, noua politic\ editorial\ pare s\ aib\ un loc bine stabilit, cu finalit\]i pe termen lung. Ofensiva livresc\ a dic]ionarelor, a compendiilor, a bibliotecilor, a seminariilor [i a lectoratelor de românistic\ urma s\ asigure culturii autohtone – implicit, „noii metode critice” – consacrarea interna]ional\ (Marcea & alii, în Ungheanu, 1985 : 455-472) [i s\ propage imaginea unui regim profund umanist [i cu voca]ie universalist\ (e.g., Braha[, 1982 : 10). Exerci]iile retorice în slujba legitim\rii protocronismului au generat cîteva strategii de argumentare (de[i sintagma ar p\rea preten]ioas\ în condi]iile în care impunerea noii abord\ri a mizat mai ales pe intimidarea [i discreditarea adversarilor), de care protocroni[tii au f\cut uz în diverse grade. Pe parcursul lucr\rii, am exemplificat o parte dintre acestea. O alt\ tehnic\ ar consta în descrierea detaliat\ a unora dintre contribu]iile mai importante pe care protocroni[tii pretind c\ le au la „edificarea noii con[tiin]e de sine a culturii române[ti”. Dan Zamfirescu, de pild\, depunea eforturi constante de consolidare a reputa]iei sale de filolog specializat în literatura român\ veche, domeniul
185

Alexandra Tomi]\

respectiv fiind unul dintre pilonii argumenta]iei pro domo a indigeni[tilor [i o inepuizabil\ surs\ de protocronii : „Ha[deu [sic ! – A.T.] ne-a l\sat scînteieri geniale [i a ar\tat drumul, pe cînd eu am construit un adev\rat sistem, un nou «scenariu» [i o nou\ «scenografie» în care se desf\[oar\ cre[terea din secolii XIV-XVIII a culturii române ! Acest «scenariu» [i acest nou decor, care înglobeaz\ tot spa]iul cultural r\s\ritean de tradi]ie bizantin\, reprezint\ aportul meu, mai mult decît edi]ia [i monografia despre Neagoe Basarab, de obicei mai bine cunoscute” (Zamfirescu, apud Ungheanu, 1982a : 169-170 ; subl. D. Z.). Un bilan] de acest tip este menit probabil s\ contracareze acuza]iile de diletantism [i vandalizare a reprezent\rilor simbolice în vigoare. La cî]iva ani dup\ lansarea conceptului de la care se revendic\, protocroni[tii î[i confec]ioneaz\ o versiune de istorie literar\ cu finalit\]i legitimizante : gra]ie unui determinism cultural sui-generis, trezirea din „somnul dogmatic” al proletcultismului anilor ’50 ar fi avut ca efect restaurarea autohtonismului. În capitolul „Cariera spectaculoas\ a unui concept” am conturat mecanismul prin care s-a realizat tranzi]ia ideologic\ de la proletcultismul interna]ionalist la politica de valorificare a specificului na]ional, în acord cu „noile imperative de dezvoltare a ]\rii”. Amplele eforturi de legitimizare a protocronismului au inclus [i argumentul – foarte bine privit chiar [i în afara mediului cultural – c\ venise timpul desprinderii de perioada proletcultist\, atît de ap\s\toare prin erorile ei [i prin nemijlocita servitudine fa]\ de sovietici. „Noua con[tiin]\ de sine a culturii române” devenise incompatibil\ cu programul cultural al anilor ’50, care în\bu[ise orice recurs la tradi]ia autohton\. Era nevoie de un concept fiabil, care s\ scoat\ cultura român\ din iner]ie. {i, sus]in indigeni[tii, aceast\ schimbare a fost posibil\ exclusiv prin protocronism, unicul în m\sur\ a pune în valoare originalitatea culturii na]ionale (este vorba,
186

O istorie „glorioas\”

desigur, despre „defini]ia extins\” a indigenismului, care circumscrie orice element al specificit\]ii române[ti în raport cu alte culturi). Inedita istoriografie descrie [i modul în care s-a produs polarizarea cîmpului literar românesc, o dat\ cu declan[area ac]iunilor de revalorificare a mo[tenirii culturale : patrio]ii autentici s-au reg\sit cu „entuziasm [i d\ruire” în noul climat, în vreme ce vechii dogmatici, reconverti]i la estetism, [i „reprezentan]ii autonomiei esteticului” s-au repliat, ap\sa]i de „nedumerire, angoas\, retractilitate”, [i au format „un fel de paradoxal\ coali]ie” (B\l\e], 1982d : 7). Gruparea nou-constituit\ ac]ioneaz\ în virtutea dogmatismului cultural rezidual, ignorînd problemele literaturii [i ale societ\]ii române[ti, aplicînd mecanic modele de import [i creînd tensiuni artificiale în lumea literelor, pe care o atomizeaz\ în numele unei false antinomii lovinesciene : tradi]ie-modernitate (B\l\e], 1982c : 10, 1982d : 7 ; P\curariu, în Luceaf\rul, 1982a : 5). Este regretabil c\ o cercet\toare atent\, bine documentat\, de calibrul lui K. Verdery, s-a l\sat p\c\lit\ de strategia descriptiv\ a protocroni[tilor, explicitînd esen]a conflictului prin banala lupt\ pentru putere [i reprezentare social\ : între fo[tii dogmatici stalini[ti (care nu se l\sau disloca]i) [i noii litera]i ceau[i[ti (care aspirau la glorie). Dar confruntarea nu a vizat cîtu[i de pu]in binomul stalinism vs. ceau[ism, tot astfel cum dilema „art\ pentru art\” vs. „art\ cu tendin]\” a constituit un pretext cu totul periferic al spadasinilor de partid [i de stat.

Protocronismul : elitism sau cultur\ de mas\ ? „Cazul” Norman Manea
Foarte interesant\ – [i prelungind unele aprehensiuni proletcultiste – este delimitarea protocronist\ de tot ceea ce înseamn\ elitism în cultur\. Explicabile, fire[te, prin
187

Alexandra Tomi]\

grila ideologiei marxist-leniniste, aceste rezerve devin contrariante pentru cel care studiaz\ fenomenul. Caracterul lor contradictoriu rezid\, pe de o parte, în respingerea oric\rei forme de frac]ionare a culturii pe criterii elitiste70 ; pe de alt\ parte, protocronismul este per se un concept ce presupune o preg\tire intelectual\ [i un set de a[tept\ri culturale care nu sînt la îndemîna oricui, fie el emitent sau receptor al ideilor respective. Aceast\ din urm\ caracteristic\ este repetat\ obstinat în interven]iile indigeniste – fapt simptomatic pentru un complex de inferioritate pe care autohtoni[tii îl suspecteaz\ îns\ numai la adversarii lor. Totu[i, în bun\ logic\ dialectic\, protocroni[tii au respins orice b\nuial\ c\ „noua metod\ critic\” ar fi presupus o izolare a sus]in\torilor ei de restul intelectualilor [i, mai ales, de „mase”. Î[i acuzau, în schimb, rivalii de asemenea tendin]e frac]ionare, invocînd lipsa de militantism social a acestora [i preferin]a lor pentru valoare, antidemagogie, intimitate etc. Prin promovarea acestor criterii, antiprotocroni[tii s-ar fi autoexilat într-o zon\ hiperintelectualizat\, asocial\, rupîndu-se astfel de marea mas\ a revolu]ionarilor, care credeau în valorile na]ionale [i pe temeiul lor construiau România socialist\. A[adar, cei care comb\teau protocronismul erau nepatrio]i. Sofismul este u[or de demontat, îns\ miza lui nu este cîtu[i de pu]in
70. La unul dintre Colocviile Luceaf\rului, destinat spiritului civic în literatura român\ din perioada comunist\, Ion Coja define[te „civismul scriitorului” neelitarist prin solidaritate permanent\ cu cititorii s\i ; aceast\ solidaritate nu se întemeiaz\, cum s-ar crede, pe existen]a unor afinit\]i elective între autor [i lectorii lui, ci pe… experien]a comun\ a pauperit\]ii ! Tot Coja, cu acela[i prilej, „înfiereaz\” condi]iile de via]\ privilegiate de care se bucurau unii scriitori în perioada proletcultist\ în raport cu restul popula]iei – se pare c\ astfel le era alterat\ con[tiin]a civic\ [i se îndep\rtau de realit\]ile curente (Coja, în Luceaf\rul, 1982a : 4). 188

O istorie „glorioas\”

cultural\, ci profund ancorat\ în ideologia na]ionalist\ promovat\ de Nicolae Ceau[escu. Eticheta „elitist” cap\t\ în anii ’80 în]elesul grav de „antipatriot”, iar jandarmii protocroni[ti – Artur Silvestri, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Constantin Sorescu, Dan Zamfirescu [i al]ii – înt\resc permanent aceast\ echivalen]\ semantic\ în articolele lor din Luceaf\rul, S\pt\mîna [i Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului. Textele lor cu pronun]ate accente [ovine – mai ales cele semnate de C.V. Tudor – exprim\ de fapt „politica de cadre” impus\ în secret de oficialit\]i, ce viza purificarea etnic\ a României, prin marginalizarea sau eliminarea celor care, prin origine, nu erau socoti]i „demni” s\ fie parte a Na]iunii (cazurile de sa[i [i evrei, a c\ror expatriere era negociat\ pe sume exorbitante cu Germania Federal\ [i Israelul, sînt bine cunoscute [i reprezint\ doar partea vizibil\ a consecin]elor na]ional-comunismului ceau[ist). Interviul acordat de Norman Manea lui Gheorghe Grigurcu la finele anului 1981 [i publicat în Familia este unul dintre episoadele disputei protocroni[ti-antiprotocroni[ti în care schimbul de replici pare s\ se fi purtat în jurul ideii de elitism [i de implicare a scriitorului în via]a public\ (vezi reluarea integral\ a interviului în Manea, 1997 : 178-187). A[a-zisul „schimb de replici” a constat, fire[te, doar în succesive „lu\ri de pozi]ii” [i „delimit\ri” ale taberei protocroniste fa]\ de unele afirma]ii îndr\zne]e din textul cu pricina. Dialogul, foarte compact ideatic, ar merita o analiz\ mai detaliat\. El este bogat în aluzii la disputele culturale din epoc\, dar [i la sistemul de contraselec]ie valoric\ instaurat de comuni[ti în literatur\ – o veritabil\ ([i riscant\) cartografiere a vie]ii culturale române[ti din deceniile opt-nou\. Reflec]iile lui Norman Manea, de[i avuseser\ ca punct de plecare condi]ia artistului în societate, au ]intit de fapt na]ionalismul [ovin emanat de articolele
189

Alexandra Tomi]\

din Luceaf\rul [i S\pt\mîna (publica]ie suspectat\ înc\ de atunci c\ ar fi exprimat pozi]iile Securit\]ii). Intervievatul sugereaz\ c\ respectivele texte r\m\seser\ nesanc]ionate cum se cuvine tocmai pentru c\ înf\]i[au – cu mijloace jurnalistice – punctul de vedere real al regimului. Referin]a direct\ a lui Manea la derapajele xenofobe ale lui C.V. Tudor71 [i la faptul c\ disputa „uzat\ proto-sincro” ascundea tensiuni de natur\ etnic\ [i oficial-ideologic\ a stîrnit reac]ii în lan] printre indigeni[ti, [i nu numai. Celelalte „impertinen]e” fa]\ de regim, cum le nume[te însu[i autorul, în „prolegomenele” interviului republicat în 1997, de[i cu mult mai inofensive, au servit totu[i protocroni[tilor pentru a formula atacuri succesive împotriva intervievatului (cu toate c\ rolul lor punitiv era orientat, bineîn]eles, c\tre „vina” de a fi exprimat critici destul de transparente la adresa na]ionalismului ceau[ist).
71. Este vorba mai ales despre scandalosul editorial „Idealuri”, publicat de Tudor, în S\pt\mîna, cu un an înainte, care a stîrnit numeroase proteste, mai ales în afara ]\rii – vezi supra, subcapitolul „E. Lovinescu – a doua posteritate critic\”. În volumul citat (1997), Norman Manea furnizeaz\, de asemenea, detalii interesante cu privire la reac]ia pe care a avut-o la acel interviu chiar Securitatea – de unde se poate deduce c\ scriitorul atinsese puncte nevralgice. Red\m în continuare un pasaj semnificativ, ce succed\ paginilor în care se descrie vizita primit\ de Manea din partea unui agent de securitate, în 1985, ca o (alt\) consecin]\ a dialogului cu Gheorghe Grigurcu : „Era evident c\ acel interviu înc\ obseda INSTITU}IA [i c\ «dosarul» meu se completa cu mereu alte file. Despre adev\ratul ecou al interviului în birourile oficiale aveam s\ aflu îns\, mai exact, abia în 1990. Un co-inculpat, Radu Enescu, fost redactor-[ef adjunct al revistei Familia în perioada public\rii interviului, dezv\luise, în prim\vara 1990, c\ interviul devenise în 1982 «o problem\ de stat». Radu Enescu, unul dintre str\luci]ii oameni de cultur\ ai României, riscase, cu admirabil curaj, publicarea acelui text [i suportase, apoi, cu discre]ie [i demnitate, consecin]ele” (Manea, 1997 : 146). 190

O istorie „glorioas\”

Ilie Purcaru, C.V. Tudor, Eugen Barbu [i Iulian Neac[u au fost printre cei mai virulen]i detractori ai interviului respectiv. Vom rezuma aceste reac]ii, în ordinea cronologic\ a apari]iei în reviste. Faptul c\ prezentarea lor acoper\ un spa]iu mai întins decît cel pe care l-am dedicat interviului propriu-zis se datoreaz\ inten]iei noastre de a ar\ta, [i prin evocarea acestui episod, c\ protocroni[tii direct viza]i reac]ionau gregar la orice aluzie privind mizele reale ale patriotismului lor afi[at. Pe de alt\ parte, este adev\rat c\ interviul cu pricina dep\[ise considerabil grani]ele unei dispute culturale, intrînd ferm în zona ideologiei manevrate de Nicolae Ceau[escu. Poate de aceea replicile protocroni[tilor, de[i furibunde, ca de obicei, au preferat s\ atace din perspectiva unor confra]i leza]i de remarcile acide ale altui scriitor. Nimeni nu a îndr\znit s\ discute public implica]iile ideologice ale interviului, m\sura în care era întemeiat\ ideea/sugestia c\ ar exista o tendin]\ oficializat\ de încurajare a manifest\rilor [ovine. O astfel de ini]iativ\ [i-ar fi pus cu siguran]\ în pericol autorul, chiar aflat în gra]iile regimului. O replic\ nesemnat\ din S\pt\mîna (dar scris\, cel mai probabil, de Eugen Barbu) î[i afi[eaz\ ipocrit mirarea c\, „dup\ atîta vreme”, Norman Manea a g\sit de cuviin]\ s\ readuc\ în discu]ie textul „Idealuri”, de care oricum revista „s-a delimitat în dou\ rînduri” (S\pt\mîna, 1982a : 3). }inta articolului este de a neutraliza – [i, mai mult, de a transforma în acuza]ie – sugestia intervievatului din Familia, potrivit c\reia scriitorii agrea]i de regim sînt tocmai aceia care practic\ un na]ionalism agresiv, sub masca patriotismului [i a misiunii artistice. Direct vizat, jurnalistul îl învinuie[te pe Manea de rea-voin]\ [i calomniere a colegilor de breasl\ „cu un program patriotic, partinic”. Vigilent, el observ\ c\ nu întîmpl\tor interviul cu pricina a ap\rut în acela[i timp cu texte critice de Alex. {tef\nescu [i Gheorghe Grigurcu, în Convorbiri literare, toate „deni191

Alexandra Tomi]\

grînd” aceia[i intelectuali dedica]i politicii partidului (ibid. ; vezi infra, capitolul „O idee beligerant\”, pentru episodul Alex. {tef\nescu – Dan Zamfirescu). Sugestia este limpede : în literatura român\ ar exista o anumit\ grupare cel pu]in reticent\ fa]\ de modul în care partidul gestioneaz\ problemele culturale. Canonada abia începuse. O s\pt\mîn\ mai tîrziu, Ilie Purcaru public\ [i el în Flac\ra o replic\ foarte dur\, reluînd ideea c\ Manea s-a f\cut vinovat de un „atac violent la adresa unor colegi de breasl\, dar, se pare, nu [i de credin]e” (Purcaru, 1982a : 20). Militantismul scriitorilor cu program, crede autorul articolului, ar fi o misiune prea grea pentru intervievatul lui Gh. Grigurcu, de[i el ar vrea s\ dea impresia c\ [i-a asumat aceste responsabilit\]i [i c\ le poart\ cu demnitate. Tocmai aceast\ sarcin\, în care s-a angajat artficial, l-ar face pe Norman Manea invidios pe aceia dintre confra]ii lui, „cu program patriotic, partinic” – protocroni[tii, bineîn]eles – care î[i împlinesc natural, cu u[urin]\, misiunea revolu]ionar\, avînd astfel succes la public [i trecere la autorit\]i. Acela[i reporter convertit la protocronism revine peste dou\ numere ale hebdomadarului amintit [i „înfiereaz\” înc\ o dat\ interviul din Familia, ad\ugîndu-i textul lui Alex. {tef\nescu din Convorbiri literare (de care se ocupaser\ pe larg Dan Zamfirescu [i Artur Silvestri, în Flac\ra [i S\pt\mîna – vezi infra, acest capitol). În opinia lui Purcaru, cei doi litera]i antiprotocroni[ti [i-ar fi propus, prin interven]iile lor, „divizarea imaginii globale a literaturii române” (Purcaru, 1982b : 16-17). Ideea c\ adversarii „noii metode critice” urm\resc s\ dezbine lumea cultural\ româneasc\ nu e nou\, ea ap\ruse la pu]in\ vreme de la lansarea conceptului de protocronism, prin articolul scris de Paul Anghel împotriva lui Nicolae Manolescu, în septembrie 1977, [i devenise rapid unul dintre laitmotivele retoricii autohtoniste.
192

O istorie „glorioas\”

Iulian Neac[u ia [i el cuvîntul în Luceaf\rul împotriva lui Norman Manea, acuzîndu-l tot de ranchiun\ [i diletantism literar (Neac[u, 1982 : 6). În plus, una dintre remarcile autorului ar p\rea comic\, de n-ar fi (involuntar) cinic\, în contextul ideologic respectiv – aluziile voalate ale lui Manea ar fi exclusiv semnul unei adînci mizantropii : „rîndurile sale acuzatoare sînt atît de sibilinice […], încît echivocul lor sugereaz\ o «încruntare» greu de explicat [i mai ales de acceptat” (ibid.). A[adar, nu ubicua cenzur\ este cea care îi determin\ pe intelectualii neagrea]i de regim s\-[i codifice mesajele pentru ca ele s\ ajung\ la destinatar, ci idiosincrazii de scriitor m\runt, care nu are curajul de a-[i exprima deschis opiniile. Insolita not\ î[i propune, parc\, s\ justifice restul observa]iilor – între care aceea c\ intervievatul lui Gh. Grigurcu ar avea „porniri de cenzor vigilent”, erijîndu-se în procurorul literaturii române, sau aceea c\ ar fi dorit s\ denigreze revista-fanion a indigenismului, atunci cînd a sugerat c\, la moartea lui Marin Preda, aceasta ar fi publicat un necrolog depreciativ la adresa prozatorului. Elocvent pentru atmosfera creat\ de interven]ia lui Norman Manea este editorialul nesemnat, ap\rut în Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului, la aproape trei luni distan]\. Textul respectiv, intitulat „Delimit\ri” [i elaborat în limbajul g\unos al propagandei, este foarte ambiguu, nu evoc\ nici un nume, nici un articol de referin]\. {i totu[i, pentru cei aviza]i, este limpede de care „concep]ii care contravin fundamentelor viziunii revolu]ionare asupra lumii [i vie]ii, […] concep]ii reac]ionare, retrograde” se delimiteaz\ redac]ia, c\utînd „acea replic\ ferm\” de contrapus lor (Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului, 1982 : 1 ; subl. SLAST). Interviul lui Manea este judecat sever, ca la [edin]a de partid, iar repro[urile care i se fac nu vizeaz\ o idee punctual\, ci ansamblul discu]iei, care ar fi generat grave abateri de la ideologia
193

Alexandra Tomi]\

oficial\. „Estetismul agresiv”, „apolitismul”, „amoralismul declarat”, deduse din afirma]iile scriitorului, sînt poate cele mai grave acuze aduse respectivei interven]ii. Semnificativ este c\ acest editorial, a[a cum anun]ase, a deschis o rubric\ denumit\ chiar „Delimit\ri”, ce î[i propunea s\ publice „replicile ferme” la opiniile retrograde, [i pe care SLAST a g\zduit-o timp îndelungat (probabil pîn\ la dispari]ia simptomelor de deviere ideologic\). Articolele, de regul\ foarte ample, erau, bineîn]eles, semnate de condeierii de serviciu ai partidului. La mai bine de jum\tate de an de la tip\rirea dialogului dintre Gheorghe Grigurcu [i Norman Manea, în iulie 1982, S\pt\mîna reia subiectul, prin C.V. Tudor. Acesta îl „executase” [i în aprilie pe Manea, într-un lung [i sarcastic P.S., f\r\ leg\tur\ cu restul textului – dedicat lui Vasile Pârvan –, dar nota respectiv\ nu trimitea în nici un fel la textul din Familia, ci diseca presupuse neglijen]e stilistice ale scriitorului (vezi Tudor, 1982d : 3). Articolul, intitulat de aceast\ dat\ „Valoarea prin discern\mînt”, este o întins\ [i virulent\ ripost\ cu doi destinatari : Norman Manea [i Adrian P\unescu. Dac\ primul devenise o ]int\ predilect\ a revistei din varii motive (interviul ar fi unul dintre ele, poate cel mai vizibil), cel de-al doilea pare s\ fie o prezen]\ neobi[nuit\ în aceast\ postur\, dat fiind statutul s\u altfel privilegiat. „R\fuiala” lui Tudor cu P\unescu se explic\, aparent, prin faptul c\ poetul oficial pledase moderat în favoarea lui Manea ([i a lui Marin Sorescu), publicînd articolul „Valoarea prin ad\ugire” în România liber\ din 9 iunie 1982. Interven]ia lui nu indic\ îns\ o repolarizare a mediului literar românesc – prin trecerea lui P\unescu în tab\ra antiprotocronist\ –, ci este semnul unei tensiuni provocate de mizele personale puse în joc de el [i de rivalul s\u Tudor (vezi infra, capitolul „Mizele protocronismului”). „Polemistul” de la S\pt\mîna î[i justific\ afirma]iile despre unii scriitori contemporani (între care [i
194

O istorie „glorioas\”

Norman Manea, ale c\rui lips\ de talent [i rea-voin]\ ideologic\ le „demonstreaz\” în acela[i articol), sus]inînd c\, spre deosebire de P\unescu, el apreciaz\ valoarea artistic\ prin discern\mînt, [i nu „prin ad\ugire, la întîmplare”, cum o face preopinentul s\u (Tudor, 1982b : 3, 7). Ca toate celelalte reac]ii la convorbirea din Familia (exceptînd textul din SLAST), acest articol vizeaz\ decredibilizarea unui intelectual care î[i exprimase deschis op]iunile artistice. Din toat\ aceast\ enumerare de replici la interviul publicat în Familia, s\ re]inem ca o concluzie ideea c\, atacîndu-l succesiv pe Norman Manea, protocroni[tii [i-au reiterat fidelitatea fa]\ de partid [i de ideologia absolutist\ promovat\ de acesta. Dar devotamentul cîinilor de paz\ ai socialismului era de scurt parcurs : fiecare atestare a lui se dorea a fi un pas înainte c\tre un statut mai bun [i o carier\ mai promi]\toare.

„Noi” [i „ceilal]i”
Autodefinirea laudativ\ [i definirea adversarului în termeni antagonici sînt, se [tie, tehnici foarte eficiente de acumulare de capital simbolic într-o confruntare, avînd ca beneficii imediate cî[tigarea/consolidarea încrederii în propriile for]e, discreditarea competitorului fa]\ de ter]i (prin demonizarea [i anonimizarea lui), atragerea de simpatizan]i. Protocroni[tii au utilizat aceast\ tactic\ în aproape toate interven]iile lor mediatice, renun]înd la orice semn de modestie în autocaracteriz\ri. Ca lupt\tori împotriva boicotului cultural din Occident, ce viza descurajarea culturilor mici (Ungheanu, 1985 : 462), [i grupa]i sub o denumire devenit\ „explozibil\” (Zamfirescu, 1983b : 3), autohtoni[tii cred despre ei în[i[i c\ „au, pe lîng\ talent [i cinste, o virtute care-i face extrem de rezisten]i : ideolo195

Alexandra Tomi]\

gia s\n\toas\, na]ional\ [i partinic\” (Tudor, 1983 : 243). Patrio]i, revendicîndu-se de la concepte originare (r\d\cina, izvorul – Sorescu, 1982f : 14), indigeni[tii ar avea, spre deosebire de adversarii lor, [i o voca]ie pedagogic\ real\, putînd interveni activ în „reciclarea perpetu\ a caracterelor umane” (Tudor, 1983 : 173). Teza pe care ei o ap\r\ ar avea capacitatea de a oferi r\spunsuri originale [i satisf\c\toare problemelor ridicate de edificarea comunismului, dar ar corespunde, deopotriv\, orizontului de a[teptare al culturii române (Zamfirescu, 2002 : 105). Ei sînt con[tien]i c\ disputa în jurul protocronismului vizeaz\ o „delimitare a dou\ mentalit\]i culturale, fiecare avîndu-[i r\d\cini, precursori [i premise în tradi]ia culturii noastre” (Zamfirescu, 1983c : 3 ; subl. aut.). Pentru autohtoni[ti, protocronismul este întruchiparea luptei împotriva snobismului în cultur\ [i a neodogmatismului. De altfel, acuza]ia de „neodogmatism” [i „tezism” este reciproc\, fiecare tab\r\ plasîndu-se pe o pozi]ie care îi permitea s\ îi trateze pe ceilal]i drept „continuatori ai unei tradi]ii revolute” (Zamfirescu, 2002 : passim), indiferent dac\ e vorba de exaltarea valorilor autohtone („tradi]ionali[tii”) sau de elogierea culturilor avansate, spre care tinde cultura român\ („moderni[tii”). De remarcat c\ protocroni[tii recurg adesea la acest procedeu de inversare a etichetei, autointitulîndu-se „moderni[ti” [i acuzîndu-i pe ceilal]i de desuetudine [i rezisten]\ gregar\ la tendin]ele înnoitoare din cultur\ (de exemplu, Zamfirescu, 1983b : 3). Metaforele înrudirii [i ale organicit\]ii, utilizate de protocroni[ti pentru a descrie cultura [i poporul român, sînt extinse de retorica lor la rela]iile dintre membrii grupului. Apelul la acest sistem de reprezent\ri autolegitimizante este o posibil\ reflexie a mitului solidarit\]ii, de asemenea constituent al constela]iei mitologice comuniste, [i o cert\ reminiscen]\ a ideologiei legionare din anii ’30-’40 ai secolului trecut (pentru o succint\ discu]ie privind similari196

O istorie „glorioas\”

tatea dintre tehnicile de vehiculare a simbolurilor organicit\]ii la dreapta european\, fasci[tii interbelici [i protocroni[tii români, vezi Verdery, 1994 : 200). Frecvent, autohtoni[tii invoc\ prietenii apropiate [i afinit\]i intelectuale între ei : „În ceea ce prive[te pe Paul Anghel, el îmi este frate geam\n, gîndim [i sim]im totul aproape identic” (Zamfirescu, în Ungheanu, 1982a : 171). Ideea este reluat\ [i într-unul dintre numerele pe 1983 ale revistei Luceaf\rul, în care este omagiat Ilie Purcaru : Paul Anghel, Dan Zamfirescu [i Mihai Ungheanu evoc\, în cîte un articol, strînsa amici]ie care îi leag\ de persoana s\rb\torit\. Uneori portretele confra]ilor se realizeaz\ pe linia unui „dialog între genera]ii”. Acesta celebreaz\ nu numai profunde prietenii, ci [i o veritabil\ „predare de [tafet\”, astfel încît teza protocronist\ pare s\ dobîndeasc\ o patin\ de vechime nobil\ (de exemplu, Ciachir, 1983c : 4). Publicizarea acestor rela]ii nu este întîmpl\toare : se creeaz\, prin respectiva tehnic\, impresia de coeziune, putere [i chiar invincibilitate a grupului. Pe de alt\ parte, pentru a se crea în exterior impresia de onestitate [i nongregaritate, se critic\ moderat a[a-zisele „extrapol\ri periculoase” ori „excese” din retorica protocronist\, dar de obicei f\r\ referin]e concrete. Toate aceste „lu\ri de pozi]ie” sfîr[esc prin a glorifica protocronismul [i pe cei care îl sus]in (vezi, de pild\, Sorescu, 1981a : 3 ; Coja, 1984 : 6 ; Marcus, 1977a-b ; id.,1981 : 3). Alteori, colegii – Ion Gheorghe, Eugen Barbu, Ion L\ncr\njan, Ioan Alexandru, Paul Anghel – sînt nu numai elogia]i, ci [i deplîn[i c\ nu li s-au dedicat înc\ lucr\ri monografice, a[a cum ar merita pentru operele lor excep]ionale (vezi, de pild\, Georgescu, în Luceaf\rul, 1985b : 4). Regretabila situa]ie este ameliorat\ tot în interiorul grupului – de exemplu, Dan Zamfirescu î[i asum\ un minim act reparator, evocînd, prin medalioane encomiastice, figurile reprezentative : Edgar Papu, Eugen Barbu, Paul Anghel, Mihai Ungheanu (Zamfirescu,
197

Alexandra Tomi]\

1983 : 396-468 ; id., 1979, reluat în id., 2003 : 384-389, 478-481, vol. II). Acela[i spirit gregar guverneaz\ receptarea scrierilor publicate de c\tre membrii grupului : ei î[i confirm\ reciproc valoarea literar\, prezint\ ca incontestabile probele din „demonstra]iile” protocroniste ale confra]ilor [i î[i prezic posterit\]i ilustre. Recenziile semnate de Mihai Ungheanu, Artur Silvestri, Constantin Sorescu, Nicolae Georgescu, Dan Ciachir [i al]ii, ap\rute în Luceaf\rul, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului ori S\pt\mîna, elogiaz\ f\r\ rezerve opere „din interior”, desfiin]îndu-le sau comentîndu-le rezervat pe celelalte. Recenziile lui Dan Zamfirescu, în prelungirea efortului protocronist de a institui noi repere culturale – [i, poate, în speran]a de a contamina „cealalt\ parte a criticii” cu entuziasmul lor –, con]in, nu o dat\, afirma]ii exorbitante, care fac deliciul comentatorilor de la Europa liber\. Iat\ cum î[i finalizeaz\ el medita]iile în marginea volumului Fluviile de Paul Anghel : „[A][a ceva nu s-a mai scris niciodat\ în limba român\ [i în felul acesta n-a mai scris nimeni. [Sîntem] martorii unui adev\rat miracol” (Zamfirescu, apud Lovinescu, 1994a : 198). Monica Lovinescu vede, pe bun\ dreptate sarcastic, într-o atare „sminteal\ hagiografic\”, „ce ar a[tepta literele noastre dac\ grupul celor 20 [i ceva ar cî[tiga partida, [i rubricile fixe ale criticii – atît de rîvnite – ar fi anexate de un Dan Zamfirescu, un Pompiliu Marcea, un Constantin Sorescu, un Mihai Ungheanu, un C. St\nescu, liberi s\ ne demonstreze, nestingheri]i de nici o voce contrar\, c\ în noua vîrst\ literar\, deschis\ de geniul lui Paul Anghel, Eugen Barbu e cel mai rafinat scriitor român, Ion L\ncr\njan cel mai mare stilist, Corneliu Vadim Tudor cel mai ermetic poet etc., etc.” (ibid., 199). Un exemplu inedit îl reprezint\ cronica semnat\ de Artur Silvestri cu privire la opurile violent na]ionaliste Saturnalii [i Istorie [i civiliza]ie ale lui Corneliu Vadim
198

O istorie „glorioas\”

Tudor, ap\rute în 1984. Derapajele [ovine versificate devin la recenzent „populism admirabil”, iar blestemele pseudolirice la adresa celor care nu sînt români pursînge sînt comentate drept „exuberan]\ stilizat\” [i „istorism intelectual [i c\rtur\resc” (Silvestri, 1984q : 2). C.V. Tudor s-ar dovedi, prin volumul cu pricina, „un cu totul admirabil interpret al mi[c\rii de invectiv\” [i „un admirabil liric al impreca]iei” (ibid.). Panegiricele la adresa românismului mitic [i a lui Ceau[escu, din cel de-al doilea volum amintit, atest\ c\ acela[i autor este „un cu totul admirabil [tiutor de istorie româneasc\” (ibid.). În ciuda tuturor acestor semne evidente, indigeni[tii resping constant acuza]iile de na]ionalism, [ovinism, intoleran]\ etnic\ ; acela[i lucru îl fac cînd li se imput\ politica de minimalizare a sincronismului lovinescian (e.g., Anghel, în Br\escu, 1983a : 3, 11). Ei se pretind purt\torii legitimi ai atributului de „patriot”, pentru bunul motiv c\ noua metod\ critic\ le ofer\ aderen]ilor ei oportunitatea de a poten]a calit\]ile [i a cre[te încrederea în sine a poporului, pe care al]ii l-au persecutat [i umilit. Imaginea pus\ în circula]ie – [i deloc original\ – este cea de intelectual angajat, „suflet în sufletul neamului s\u”, clement cu sl\biciunile acestuia, dar neiert\tor cu inamicii : „Prefer s\ v\d excesul de autopre]uire în sufletul unui popor pe care, de secole, du[manii s\i de afar\ nu mai ostenesc s\-l educe în excesul de autonegare !” (Zamfirescu, 1982b : 4 ; subl. D.Z.). Cele dou\ mituri negative – patria în primejdie [i na]iunea pe cale de a-[i pierde identitatea – au fost adesea invocate de retorica protocronist\ în paralel cu afirma]ii ce mitificau trecutul istoric [i specificitatea na]ional\. Probabil c\, departe de a se anula reciproc, aceste mituri de semn contrar promiteau s\ creasc\ eficien]a „argument\rii” autohtoniste : o dat\ în plus, noua genera]ie de patrio]i putea s\ pretind\ c\ urm\re[te nobile finalit\]i colective [i s\ se revendice de la o anumit\ tradi199

Alexandra Tomi]\

]ie de ap\rare a valorilor indigene (de tipul celei pa[optiste, nu [i legionare). De partea cealalt\, antiprotocroni[tii par mai pu]in preocupa]i/preg\ti]i s\ construiasc\ imaginea propriei tabere, ca tehnic\ de intimidare a adversarului. Atunci cînd o fac, totu[i, etichetele utilizate creeaz\ viziunea compact\ a unei fac]iuni culturale hautaine : „[îi caracterizeaz\] nu doar spiritul ludic, pluralismul ideilor, civilitatea raporturilor, arta compunerii unui text, degajarea, candoarea […], ci [i cultura solid\, sim]ul valorii, al propor]iilor, con[tiin]a istoric\ [i responsabilitatea misiunii, configurînd laolalt\ o cump\n\ între trecut [i prezent” (Grigurcu, 1981b : 2). Criteriul utilizat de ei în judecata critic\ îl reprezint\ valoarea estetic\ intrinsec\, nu demonstra]iile de protocronie sau textele patriotarde cu preten]ii literare – de[i tocmai „estetismul” [i „elitismul” (în]eles ca autonomie a artisticului fa]\ de politic) le sînt repro[ate constant de c\tre indigeni[ti (Zamfirescu, 2002 : 112). Posteritatea lui E. Lovinescu este asumat\ voluntar sau doar ca reac]ie la na]ionalismul agresiv. Dar, în timp ce protocroni[tii par s\ se afle mereu în criz\ de legitimitate [i în c\utare de filia]ii culturale adecvate, oponen]ii lor afirm\ calm principiile lovinesciene, considerînd c\ sincronismul culturii române, cu semnifica]ia de „luare în posesie a momentelor gîndirii europene, a fost [i r\mîne o realitate ce poate fi discutat\, dar nu contestat\” (Dobrescu, 1979 : 167). Este de re]inut c\, spre deosebire de puseele de autodisculpare în care autohtoni[tii intr\ frecvent, cei din tab\ra opus\ ignor\ de obicei acuzele ce li se aduc. Nu am g\sit, de pild\, interven]ii antiprotocroniste care s\ conteste învinuirea de neoproletcultism sau de neodogmatism, dar cu siguran]\ c\ nu absen]a argumentelor ar putea explica acest fapt, ci, pur [i simplu, enormitatea evident\ a repro[ului cu pricina. Referin]ele devin foarte numeroase, îns\, atunci cînd se construie[te profilul competitorilor. Pentru antiprotocro200

O istorie „glorioas\”

ni[ti, cei din tab\ra advers\ sînt ni[te barbari care, intra]i în cultur\, agit\ „ghioaga protocron\” (Zaciu, 1983, apud Sorescu 1983b : 6) spre a-[i face loc : „Folosind ca arm\ polemic\, în mod incorect, dar eficient, ridicarea tonului, insinuarea, acuza]ia nefondat\, insisten]a dus\ pîn\ la ultimele limite, tradi]ionali[tii domin\ perioada, în sensul c\ prezen]a lor uman\ face s\ se estompeze prezen]a literar\ a celorlal]i [i chiar propria lor prezen]\ literar\” ({tef\nescu, 1981 : 3). „Resurec]ia autohtonismului” (Dobrescu, 1981b : 3), ini]iat\ de „capii proletcultismului agresiv”, este atît de virulent\, încît „orice replic\ a fost în\bu[it\, decretîndu-se o stare de uniformizare a con[tiin]ei critice […]. [Protocroni[tii] fac figur\ de mae[tri ai schimb\rii la fa]\, fiecare din atitudinile lor fiind cu atît mai zgomotoas\ [i mai intolerant\, cu cît are un caracter mai inconstant” (Grigurcu, 1981b : 2). Ei nu invit\ la dialog, ci someaz\, cheam\ la ordine, fac procese de inten]ie, manipuleaz\ afirma]iile adversarilor în sensul dorit [i transleaz\ discu]ia în zona ideologiei partinice, unde afirma]iile devin riscante [i interpretabile72 (vezi, de pild\, schimbul de replici dintre Zigu Ornea [i Constantin Sorescu, publicate succesiv în S\pt\mîna – Ornea, 1982a-c, [i Sorescu, 1982d-e ; vezi, de asemenea, episodul Alex. {tef\nescu – Dan Zamfirescu, detaliat în capitolul „Mizele protocronismului”). Mul]i dintre cei care nu accept\ „noua metod\ critic\” observ\ de la bun început c\ militantismul rigid [i cu
72. Iat\ cum este rezumat\ aceast\ stare de fapt în Raportul întocmit de Comisia Preziden]ial\ pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România : „Dac\-l analiz\m din direc]ia ]elurilor propagandei (care vor fi legate mereu de consolidarea puterii politice), sîntem în m\sur\ s\ observ\m c\ [protocronismul] a fost o încercare de alterare, de anemiere, de escamotare [i de dezorientare a spiritului critic, acesta constituind veritabilul mare pericol pentru orice regim totalitar” (Raportul..., 2006 : 155, capitolul III). 201

Alexandra Tomi]\

accente soteriologice al scrierilor protocroniste este, de fapt, expresia unui arivism prost mascat, drumul scurt prin care indigeni[tii sper\ s\ accead\ la diverse privilegii (vezi, de exemplu, aluziile din interviul Grigurcu-Manea, reluat în Manea, 1997 : 178 sqq.). Tocmai aceast\ precipitare de a intra în gra]iile Puterii duce la abolirea oric\rei dezbateri autentice de idei. Protocroni[tii par s\ ac]ioneze mereu sub imperativul urgen]ei, riposteaz\ succesiv, î[i someaz\ adversarii s\ ia atitudine fa]\ de un anumit subiect, le taie replica, sînt totdeauna în c\utare de erori/ abateri stilistice sau ideologice ale competitorilor, pe care le sanc]ioneaz\ prompt [.a.m.d. Aceast\ febrilitate este probabil menit\ s\ camufleze dezinteresul autohtoni[tilor pentru dialogul cultural, dar ar putea fi [i un subterfugiu pentru a ascunde ariditatea conceptual\ [i nonviabilitatea „ideilor”, pe care în[i[i protocroni[tii s\ le fi intuit. Violen]a retoricii indigeniste este, pentru adversari, un semn al primejdiei pe care protocronismul o reprezint\ în cultura român\ : noua perspectiv\ critic\ disimuleaz\ de fapt un complex de inferioritate secular (Zamfirescu, 2002 : 109). Dup\ cum am mai ar\tat (vezi capitolele „Protocronism românesc sau terapie prin mit” [i „Cariera spectaculoas\ a unui concept”), taberele se acuzau reciproc, via filia]ia corespunz\toare, de generarea complexului ancilar al culturii române. Acest fapt sugereaz\ c\ existen]a „con[tiin]ei retardatare” (Papu, 1977) era o realitate perceput\ la nivelul întregii culturi na]ionale, indiferent de fac]iunea de apartenen]\. Revendicîndu-se de la tradi]ia critic\ instituit\ prin voca]ia de homo europaeus a lui E. Lovinescu, cel care nu a negat nici o clip\ valoarea intrinsec\ a spiritualit\]ii române[ti, unii antiprotocroni[ti atrag aten]ia asupra faptului c\ raportul de for]e dintre sincronism [i noul autohtonism este inegal. Protocronismul este o form\ revolut\ a „p\gubitoarei mentalit\]i provinciale” pe care a creat-o
202

O istorie „glorioas\”

s\m\n\torismul [i pe care au resuscitat-o recentele „dezl\n]uiri de primitivitate cu preten]ii justi]iare [i reformatoare” (Grigurcu, 1997 : 29). De aceea, sincronismul în accep]iune lovinescian\ r\mîne metoda validat\ prin care cultura român\ poate s\ accead\ la universalitate. Indigenismul, prin exager\rile sale, nu numai c\ risc\ s\ oblitereze meritele unor certe priorit\]i culturale [i [tiin]ifice române[ti, ci î[i risc\ propria existen]\ în spa]iul cultural, fiind „amenin]at de propria sa extensie necritic\, de preten]iile sale megalomane” (ibid.). S\ fi fost în via]\, criticul de la Sbur\torul „ar fi sanc]ionat excesele protocronismului cu surîsul s\u de o implacabil\ ironie, rînduindu-le în raftul curiozit\]ilor, precum mostre anacronice ale unui s\m\n\torism. Incontestabil, le-ar fi izolat, prin procedeul s\u caustic, în cercul cuvenit tuturor abuzurilor, sortindu-le delect\rii sale anecdotice” (ibid.). Aceste rînduri au ap\rut ini]ial sub forma unui articol, publicat de Gheorghe Grigurcu în revista Ateneu, în anul 1981. Evident c\ sanc]ionarea protocronismului din perspectiva critic\ lovinescian\ a produs iritare în tab\ra advers\, astfel încît, într-unul dintre primele numere ale Luceaf\rului pe 1982, la rubrica „Breviar”, se comenteaz\ acid interven]ia respectiv\, insinuîndu-se existen]a unei obsesii antiprotocroniste, care nu are nimic în comun cu civilitatea schimbului fertil de idei : „Ce s-o fi petrecut cu criticul Gh. Grigurcu, iritat în a[a m\sur\ împotriva protocronismului, încît nu poate sfîr[i, cum se cade, o demonstra]ie […] asupra «europenismului» lovinescian ? Ca atî]ia al]i critici sup\ra]i, Gh. Grigurcu exemplific\ ast\zi, pare-se, pe Caton cel B\trîn, ale c\rui discursuri se terminau, cu sau f\r\ leg\tur\, printr-un îndemn la distrugerea Cartaginei. Ca [i acela, acest contemporan tun\ [i fulger\, dac\ e sau nu cazul, contra protocronismului ; mînia lui nu poate lua, în fine, forma unei polemici de idei ?” (A[rtur ?]. S[ilvestri ?]., 1982a : 2). „Replica” dat\ lui
203

Alexandra Tomi]\

Grigurcu ilustreaz\ o dat\ în plus maniera în care partizanii „noii metode critice” încercau s\ submineze autoritatea cultural\ a adversarilor : calomnia, acuza]iile de natur\ politic\, atacurile la persoan\, r\st\lm\cirea unor afirma]ii, acuza]iile de diletantism [i/sau impostur\, de nepatriotism, de diversionism, de între]inere a discordiei în lumea cultural\, chiar de „terorism cultural”. Ultimul atribut este rezervat îns\ de c\tre Artur Silvestri exclusiv celor de la Europa liber\ – probabil pentru c\ o asemenea învinuire adresat\ antiprotocroni[tilor din ]ar\ ar fi însemnat asumarea unei prea mari r\spunderi chiar [i pentru acuzator. Acuza]ia de lips\ de patriotism – periculoas\ [i difamant\ în epoc\ – este una dintre consecin]ele defini]iei extinse a protocronismului. Adunînd sub obl\duirea sa orice produs cultural ce întruchipeaz\ specificitatea na]ional\, retorica indigenist\ opereaz\ o expropriere de sens oneroas\, f\r\ îndoial\, îns\ de maxim\ eficien]\ : protocronistul (în sens larg) este interesat de prop\[irea culturii române[ti, a[adar este un patriot. Oricine se disociaz\ de autohtonism sau, mai grav, îl combate, este antipatriot. Sofismul a generat un mecanism de constrîngere pe care Monica Lovinescu l-a reperat foarte rapid, numindu-l „[antajul grupului [Eugen Barbu]”. {antajul autohtonist func]iona impecabil : „Scenariul e – vedem – mereu acela[i. C\r]ile scriitorilor din grup egal literatura român\. Cine nu le laud\ este împotriva literaturii române. Deci, antipatriot. Deci se afl\ pe aceea[i lungime de und\ cu Europa liber\. N-are p\reri literare, ci p\cate politice” (Lovinescu, 1981, reluat în id., 1994a : 206). Este vorba de „grupul Eugen Barbu”, desantat în cultura român\ pentru a r\sturna pîn\ [i deterioratul sistem de valori [i a-l înlocui cu un verbiaj zgomotos, neconectat cu artisticul [i aservit puterii. Existen]a acestui „grup” se înscrie în contextul mai larg al ofensivei declan[ate de protocroni[ti
204

O istorie „glorioas\”

asupra U.S.R., în scopul penetr\rii institu]iei. Eugen Barbu, fost membru al Uniunii, fusese acuzat, cu dovezi, c\ a plagiat, plasîndu-se astfel în vîrtejul unui scandal care îl dislocase din epicentrul vie]ii literare. Ceilal]i protocroni[ti îi luaser\ ap\rarea în S\pt\mîna, Flac\ra, Luceaf\rul, astfel încît fuseser\ eticheta]i drept „grupul lui Barbu” (vezi [i Verdery, 1994 : 174 sqq.), titulatur\ neonorant\, dac\ avem în vedere acuza]ia adus\ protagonistului însu[i. Indigeni[tii au respins constant atît existen]a acestui grup, cît [i acuza de plagiat formulat\ împotriva lui E. Barbu (vezi infra, subcapitolul „Pe cîmpul de lupt\”). Ei i-au învinuit la rîndul lor pe adversari c\ ac]ioneaz\ cu rea-credin]\, în baza unor „scopuri obscure” [i a unor „informa]ii interesate”, colportînd zvonuri ce reprezint\ un „îndemn la disensiune” [i încercînd „s\ desfigureze, prin ralieri n\scocite, fizionomia unor scriitori români de cunoscut\ independen]\ [i inconformism” (Ungheanu, în Purcaru, 1986 : 60). Ei au respins [i acuza]ia c\ „grupul Eugen Barbu” „ar monopoliza toate canalele de informa]ie [i, evident, toate beneficiile materiale [i morale ale literaturii române” (Purcaru, 1982b : 16).

Un vechi ilegalist împotriva „n\stru[nicei teorii”
Unii dintre oponen]ii protocronismului [i-au împins diatribele chiar pîn\ la etichetele riscante de „neofascism” [i „neolegionarism”. Un episod memorabil [i destul de pu]in cunoscut îl reprezint\ „incidentul de pres\” creat în urma apari]iei unui articol de protest al lui Gheorghe (Gogu) R\dulescu, vicepre[edinte al Consiliului de Stat [i membru al Comitetului Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (titular, a[adar, a dou\ func]ii foarte importante în aparatul politic). Publicat în România literar\ din octombrie 1986, sub un titlu inten]ionat
205

Alexandra Tomi]\

nostalgic [i indirect admonestator („Profesorii mei de limba [i literatura român\”), articolul este în fapt o interven]ie energic\ împotriva protocronismului, în accep]iunea sa originar\. Fire[te, nu [i împotriva na]ionalismului promovat de regim. Atacul lui Gogu R\dulescu are dou\ ]inte : grupul coagulat în jurul revistei Noi, tracii, care ap\rea la Roma cu sprijinul financiar [i moral al lui Iosif Constantin Dr\gan (fost membru al mi[c\rii legionare [i apropiat al cuplului Ceau[escu), respectiv protocroni[tii din ]ar\, afla]i sub mentoratul spiritual al lui Edgar Papu. Sub pretextul evoc\rii unor profesori ilu[tri pe care i-a avut în liceu, R\dulescu reconstruie[te „adev\rata” imagine a culturii române, decorticînd-o de „n\stru[nicele teorii ale diletan]ilor” ce augmenteaz\ nejustificat specificitatea, cu efecte nocive asupra culturii na]ionale (R\dulescu, 1986 : 12). Pseudotracologii de la revista Noi, tracii, cu apari]ie la Roma, [i indigeni[tii din ]ar\ – nenominaliza]i – sînt explicit asimila]i extremei dreapta interbelice. Amintim în context c\ Artur Silvestri, cu trei ani mai devreme, publicase o not\ elogioas\ despre activitatea revistei Noi, tracii, la rubrica „Breviar”, pe care o de]inea în Luceaf\rul. Semnificativ este, credem, [i comentariul elogios pe care, într-un num\r din 1981 al revistei S\pt\mîna, Dan Ciachir îl face c\r]ii de memorii Prin Europa, publicat\ de I.C. Dr\gan la Editura Dacia din Cluj, cu un an mai devreme ; autorul c\l\toriilor europene este prezentat drept un om cu l\udabile preocup\ri culturale, animat de patriotism, un om de ac]iune, un veritabil self-made man (Ciachir, 1981 : 2). Existau, a[adar, afinit\]i declarate între cele dou\ categorii de neao[i[ti, dincolo de evidenta similaritate a abord\rilor. R\spunsul protocroni[tilor, ap\rut la Roma [i conceput de Dan Zamfirescu (vezi infra, acest subcapitol), va fi construit simetric cu atacul lui R\dulescu, deschizîndu-se cu o pledoarie în favoarea confra]ilor tracologi.
206

O istorie „glorioas\”

Interven]ia fostului ilegalist comunist, redactat\ într-un registru didactico-sarcastic, abund\ în epitete depreciative, care indic\ iritarea lui Gheorghe R\dulescu fa]\ de „rodul imagina]iei nes\buite a unor ipoteze niciodat\ verificabile [tiin]ific”, ce duc la „provincializarea în noi în[ine sau într-un Orient [i acela indistinct” (ibid. : 13). Eforturile protocroni[tilor de a pune opere de pionierat discutabile pe seama unor figuri culturale cunoscute sînt aspru sanc]ionate : „Aceast\ anexare precursoare mi se pare scandalos frauduloas\, constituind o tratare în diviziune a unor mari personalit\]i tutelare” (ibid.). Denigrarea lui E. Lovinescu [i a altor oameni de cultur\ este „deconcertant\ [i nedreapt\” : „Ciudat\ [i înc\ o dat\ ciudat\ aceast\ r\sturnare de valori în numele inventatei teorii «protocroniste»” (ibid. : 13). Viguroasa corec]ie public\ din partea unui înalt demnitar comunist nu relev\ neap\rat inten]ia conducerii de partid de a tempera zelul autohtonist, dar nici faptul c\ Gh. R\dulescu ar fi fost neap\rat antiprotocronist (ap\rînd, de pild\, autonomia esteticului ori europocentrismul). Pozi]ia lui indic\ mai degrab\ o temere de vechi soldat devotat partidului, care, contrariat de similitudinile dintre tezele protocroniste [i cele vehiculate de extrema dreapt\ interbelic\, are o reac]ie de „paznic doctrinar”, vrînd s\ evite o alunecare a ideologiei oficiale c\tre neolegionarism (Laszlo Alexandru, comunicare personal\ în data de 15 mai 2006). Este posibil ca opiniile lui Gogu R\dulescu s\ fi fost împ\rt\[ite [i de al]i activi[ti de partid mai vechi, afla]i înc\ în structurile de conducere. Ei vor fi sesizat, pe de o parte, derapajul protocronist c\tre extrema dreapt\, iar pe de alt\ parte, vor fi fost nemul]umi]i de faptul c\ teza interna]ionalismului marxist-leninist p\rea compromis\ de exaltarea specificit\]ii na]ionale sub orice form\. Dou\ argumente vin în sprijinul acestei ipoteze : caracterul semioficial al interven]iei, publicate într-o revist\ de mare tiraj [i
207

Alexandra Tomi]\

prestigiu ; faptul c\ replicile protocroni[tilor au fost descurajate, refuzîndu-li-se tip\rirea unui r\spuns în ]ar\. Aceast\ t\cere impus\ sugereaz\ existen]a unei anumite direc]ii de opinie chiar în sînul conducerii PCR, dar [i grija partidului de a nu se publiciza tensiunile interne. Într-o scrisoare din decembrie 1986, adresat\ Suzanei Gîdea73 (ministrul Culturii din acea perioad\), Edgar Papu se plînge de con]inutul „fantezist” [i „arbitrar” al atacului ini]iat de Gheorghe R\dulescu, dar [i de interdic]ia de tip\rire a r\spunsului p\r]ii „lezate”. El sus]ine c\ replica pe care protocroni[tii au preg\tit-o demonstreaz\ „lipsa total\ de consisten]\ a acelor incalificabile incrimin\ri”. În numele corectei inform\ri a cititorilor, peti]ionarul cere aprobarea de tip\rire a dreptului la replic\, pentru „a nu tolera ca opinia public\ s\ fie atît de grosolan indus\ în eroare” (Papu, 1986, reluat în id., 2005 : 255). R\spunsul cu pricina s-a tip\rit pîn\ la urm\, dar nu în ]ar\. El a luat forma unei bro[uri [i a ap\rut, în decembrie 1986, sub auspiciile Centrului European de Studii Trace din Roma, la Editura Nagard (patronat\ de Iosif Constantin Dr\gan). Documentul adun\ replicile indigeni[tilor la mai multe articole antiprotocroniste publicate în reviste din România. El are o titulatur\ neobi[nuit de extins\, dar cu totul semnificativ\ pentru opiniile con]inute : Originea limbii [i a Neamului Românesc. R\spunsul genera]iei tinere la recrudescen]a vechii g\rzi dogmatice din ]ar\. O und\ de [oc produs\ în cultura noastr\ la 2 500 de ani de la prima atestare documentar\ a traco-geto-dacilor. Cîteva articole [i scrisori din portofoliul redac]iilor Luceaf\rul, România literar\, Convorbiri literare [i S\pt\mîna. Replica proto73. Documentul a r\mas, fire[te, confiden]ial, ap\rînd în pres\ abia dup\ revolu]ie, în Noua Revist\ Român\, serie nou\, nr. 5/august 1996, pp. 28-29 (cf. Rad & Cormo[, în Papu, 2005 : 255, nota 1). 208

O istorie „glorioas\”

croni[tilor74 este cel pu]in la fel de t\ioas\ [i abund\ în sintagme depreciative la adresa lui Gheorghe R\dulescu [i în „argumente” autohtoniste, desf\[urate într-o inconfundabil\ stilistic\ emfatic\. Primele salve ale contraatacului vizeaz\ ap\rarea tracomaniei, evocîndu-se figuri ilustre de precursori ai acestei teorii : B.P. Hasdeu [i Vasile Pârvan, nume foarte respectate [i în ]ar\. Un astfel de incipit, dincolo de bunele oficii care omagiaz\ preocup\rile tracomane ale finan]atorului r\spunsului (I.C. Dr\gan), semnaleaz\ c\ protocroni[tii în[i[i recunosc o oarecare afinitate între ei [i „tracologi”, chiar dac\, în România socialist\, statutul acestora era mai precar75 . Argumenta]ia este
74. Materialul respectiv a fost conceput de Dan Zamfirescu [i reluat într-un volum personal al acestuia, din anul 2002, sub titlul Con[tiin]a de sine [i viitorul culturii române[ti. R\spuns lui Gogu R\dulescu, membru al Comitetului Executiv al C.C al PCR în problema «protocronismului românesc» (Zamfirescu, 2002 : 136-154). Nu am fost în m\sur\ s\ verific\m dac\ r\spunsul publicat în volum corespunde cu replica ap\rut\ în decembrie 1986 la Editura Nagard. 75. Grupul tracomanilor propriu-zi[i se afla în afara României, aglutinat în jurul lui Iosif Constantin Dr\gan, în Italia. Multe dintre ipotezele lor, adesea diletante [i exaltate, nu au fost pe placul regimului, care a evitat s\ le preia [i s\ le fructifice pe plan intern. Cu toate acestea, na]ional-comunismul ceau[ist a dezvoltat în interiorul ]\rii nu numai linia protocronist\, ci [i pe cea tracologic\, prin care istoriografia oficial\ construia, de asemenea, filia]ia str\lucit\ a partidului unic, pornind de la daco-ge]i. În acest sens, a f\cut o rapid\ carier\ teoria care proclama existen]a unui stat centralizat, puternic [i autonom, înc\ sub conducerea regelui dac Burebista. Hot\rîrea Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la aniversarea a 2 050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat [i independent (noiembrie 1977) este nu numai o colec]ie r\sun\toare de anacronisme, ci [i un document semnificativ pentru inten]ia regimului de a deturna [i mistifica date istorice în folos propriu. 209

Alexandra Tomi]\

desf\[urat\ în crescendo [i include toate piesele grele din retorica autohtonist\ : invocarea con[tiin]ei ancilare care apas\ asupra culturii române (sugerîndu-se c\ Gogu R\dulescu [i al]ii ca el sînt vectorii de men]inere a acestei deficien]e), reiterarea importan]ei culturale a protocronismului, respingerea acuza]iei de neofascism, de misionarism cultural [i de tendin]\ spre autarhizarea ]\rii, sublinierea caracterului [tiin]ific al metodei, invocarea unei bogate [i distinse filia]ii (Constantin R\dulescu-Motru, Garabet Ibr\ileanu, Ion Vinea, Sa[a Pan\, Nicolae Iorga, G. C\linescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu). R\spunsul autohtoni[tilor
Actul introduce un alt pretext de festivisme ilare, prev\zînd c\ „Presa, radioteleviziunea vor publica [i transmite materiale [i programe despre semnifica]ia evenimentului, vor înf\]i[a pe larg istoricele realiz\ri ob]inute de oamenii muncii în procesul edific\rii noii orînduiri […]. Aniversarea a 2 050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat [i independent va constitui un nou prilej de intensificare a educa]iei patriotice, revolu]ionare a tineretului, a tuturor cet\]enilor” (Flac\ra, 1977 : 8 ; Luceaf\rul, 1977f : 1). În anii ’80, operele unor istorici care deschiseser\, prin cercet\rile [i opiniile lor, tracologia – Vasile Pârvan [i Nicolae Densusianu – au fost reeditate [i amplu comentate, ar\tîndu-se semnifica]ia lor pentru demonstrarea continuit\]ii [i originalit\]ii culturii române[ti. În plus, numeroase simpozioane [i seriale revuistice l-au omagiat pe V. Pârvan, privit ca un mare spirit patriot [i vizionar. Ca exemple, amintim bombasticul serial de 16 episoade, „Centenar Pârvan”, publicat de Corneliu Vadim Tudor în S\pt\mîna (1982), grupajul de articole pe aceea[i tem\ g\zduit de Luceaf\rul (vezi Luceaf\rul, 1982b : 1-3) sau simpozionul omonim, ale c\rui lucr\ri au ap\rut în Contemporanul din 24 septembrie acela[i an [i la care au participat istorici cunoscu]i, cum ar fi Constantin C. Giurescu, Pompiliu Teodor, Alexandru Zub, Dumitru Berciu, Vladimir Dumitrescu [.a. Relevante sînt [i aprecierile net tracofile pe care le face Adrian Riza într-un serial g\zduit de Luceaf\rul, ca reac]ie la rezervele exprimate de Zigu Ornea fa]\ de tezele pârvaniene (vezi Riza, 1982a-d). 210

O istorie „glorioas\”

se încheie în nota specific\ [i foarte tensionat\ a unei acuza]ii politice : comb\tînd protocronismul, fostul ilegalist Gheorghe R\dulescu pare s\ nu consune cu epocalele transform\ri ale epocii Ceau[escu. Învinuirea fusese meticulos preg\tit\, în acela[i text invocîndu-se pe alocuri similaritatea de opinii între Gogu R\dulescu [i „grupul de la Europa liber\”. Accentul final este, totu[i, neobi[nuit, dac\ ne gîndim c\ replica este dat\ unui activist comunist aflat înc\ în vîrful ierarhiei politice a ]\rii : „Nu, urechea muzical\ a melomanului […] n-a mai avut unde auzi, prin anii treizeci sau altcîndva, înainte de ace[ti ultimi 21 de ani [de la lansarea conceptului de protocronism], aceast\ melodie ! Fiindc\ ea î[i are originea tocmai în istoria noastr\ contemporan\, de 21 de ani încoace. Dar oare nu cumva – [i aici st\ secretul masivei incomprehensiuni a domniei sale – tocmai la «cople[itorul elan f\uritor care ne c\l\uze[te»76 r\mîne surd\ atît de fina ureche muzical\ a tovar\[ului Gheorghe R\dulescu ?” (Zamfirescu, 1986, reluat în id., 2002 : 154). Nota de subsol ad\ugat\ la o retip\rire a textului, în 1996, în care se face referire direct\ la înc\rcatul trecut proletcultist al so]ilor Dorina [i Gheorghe R\dulescu, nu spore[te semnificativ ineditul acuzei din 1986. Protocroni[tii nu au uitat gestul publicistic al lui Gheorghe R\dulescu, probabil [i pentru c\ articolul s\u,
76. Sintagma respectiv\ este preluat\ de Dan Zamfirescu din capitolul „Prolog c\tre viitor. C\tre sfîr[it de veac”, al c\r]ii Din clasicii no[tri de Edgar Papu (1977). Pasajul exprima încrederea lui Papu în m\re]ul destin al culturii române, pornind de la contextul benefic creat de socialism : „}inînd totodat\ seama de cople[itorul elan f\uritor care ne c\l\uze[te, poate c\ acum, dup\ un întreg secol ce ne desparte de Eminescu, un nou Eminescu, la fel de matur, dar mai norocos, s-a [i n\scut la noi. Nu este exclus ca de aci s\ se conceap\, odat\ cu sinteza veacului 20, [i premisele veacului 21” (Papu, 1977, apud Zamfirescu, 2002 : 152-153 ; subl. A.T.). 211

Alexandra Tomi]\

cu etichet\rile [i judec\]ile de valoare pe care le includea, pare s\ le fi provocat o important\ deteriorare a imaginii publice, în care retorica indigenist\ investise mult. Scribii partidului trebuie s\ se fi sim]it apoi adînc leza]i de interdic]ia public\rii unui drept la replic\, prin care s\ recupereze terenul pierdut. Apari]ia reac]iei lor în bro[ura tip\rit\ la I.C. Dr\gan a trecut neobservat\ în ]ar\, documentul fiind complet inaccesibil publicului [i adversarilor de aici. Dup\ decembrie 1989, cînd Gogu R\dulescu nu mai ocupa pozi]ii privilegiate, unii autohtoni[ti au revenit cu interven]ii publice împotriva fostului demnitar PCR. Mihai Ungheanu, de exemplu, ar\tîndu-se foarte preocupat de soarta culturii na]ionale din perioada comunist\, public\ în România Mare din 1991 un serial pe care îl intituleaz\ „Holocaustul culturii române”77 . Dincolo de semnifica]ia „dezv\luirilor” pe care le face (în parte, informa]iile nu erau necunoscute), serialul este revolt\tor prin faptul c\ evoc\ exclusiv momente de instalare a „democra]iei populare”, cînd ([i) cultura na]ional\ a fost devastat\. Epoca dictaturii ceau[iste este cu des\vîr[ire ignorat\ – dar aceast\ op]iune devine inteligibil\ dac\ se ia în considerare biografia autorului „justi]iar”. De fapt, M. Ungheanu se folose[te de investigarea perioadei culturale a „obsedantului deceniu” ca de un pretext pentru a r\zbuna frustr\ri mai vechi. Gogu R\dulescu, de pild\, are o istorie personal\ înc\rcat\, fiind un comunist activ în perioada descris\ de M. Ungheanu – a[adar este compromis, iar judec\]ile sale devin discutabile. Prilejul este nimerit pentru a aduce în discu]ie chestiunea protocronismului [i a
77. Diatriba a ap\rut într-o form\ mai elaborat\ într-un volum omonim, publicat de M. Ungheanu în anul 1999. De remarcat la ambele interven]ii tendin]a de a deturna în mod scandalos semnifica]ia unui termen cu tragice conota]ii istorice pentru poporul evreu. 212

O istorie „glorioas\”

pozi]iei pe care fostul membru al Comitetului Central o exprimase atît de tran[ant în 1986. Într-unul dintre episoade, fostul redactor-[ef adjunct al Luceaf\rului face un mic exerci]iu retoric, opunînd ingenuitatea mentorului protocronist ([i a conceptului adiacent) figurii demonice a lui Gheorghe R\dulescu, pe care îl acuz\ c\ nici în 1986, la trei decenii de la crunta epoc\ a epur\rilor politice, nu se dezb\rase de n\ravurile proletcultiste. Mihai Ungheanu sugereaz\ c\ seria nedrept\]ilor fa]\ de cultura român\ continu\ [i dup\ revolu]ie, prin faptul c\ fostul membru al C.C. scap\ nepedepsit. Inocentarea lui E. Papu [i a protocronismului nu este chiar un gest dezinteresat în cazul lui Mihai Ungheanu, unul dintre autohtoni[tii de prim\ linie. În acela[i articol apare sugestia mistificatoare c\ ar exista o leg\tur\ nemijlocit\ între antiprotocronismul manifest al lui G. R\dulescu [i absolvirea acestuia de pedeaps\ dup\ 1989. Protocronismul ar fi fost, cu alte cuvinte, un fel de grupare disident\ din mediul cultural românesc, pe care autorit\]ile comuniste [i-ar fi propus s\ o lichideze. Atacul lui Gheorghe R\dulescu împotriva protocroni[tilor ar fi f\cut un (alt) serviciu partidului, iar legatarii acestuia ar fi recompensat ([i) acel gest dup\ 1989. Reproducem pasajul aberant în notele de subsol78.
78. „Dar abuzul, injusti]ia, violentarea dreptului uman elementar nu pot fi uitate. Dup\ ce a ie[it din închisoare, Edgar Papu s-a v\zut împiedicat de a mai urca la catedra universit\]ii, ceea ce a fost o mare pierdere pentru promo]iile de studen]i din ultimele dou\ decenii. A lansat, între altele, o teorie inocent\, ca el însu[i, asupra protocronismului culturilor. Cel mai feroce combatant al fostului de]inut politic Edgar Papu s-a dovedit a fi membrul C[omitetului]. P[olitic]. Ex[ecutiv]. (din «vechea gard\» : Brucan-R\utu) Gogu R\dulescu, care l-a acuzat str\veziu, în 1986, pe profesorul Edgar Papu de legionarism. Asta era în 1986 ! Era semn c\ cei care au mutilat oameni în anii ’50 n-au renun]at la profesia lor de 213

Alexandra Tomi]\

Dan Zamfirescu pare, la rîndul s\u, atît de marcat de interven]ia oficialului comunist [i de imposibilitatea de a publica o replic\ în presa din România, încît, în 2002, rememorînd episodul, face din G. R\dulescu un precursor sui-generis al respingerii indigenismului : „Pe linia inaugurat\ de Gogu R\dulescu s-au înscris, apoi, c\r]ile [i articolele de peste hotare [i din ]ar\ care [i-au f\cut din protocronismul românesc un fel de «bestie neagr\» a ideologiei culturale române[ti” (Zamfirescu, 2002 : 15, not\ de subsol). Cititorul neavizat ar putea ajunge la concluzia fals\ c\, înainte de anul 1986 (cînd ap\rea articolul lui R\dulescu), protocronismul n-ar fi fost deloc respins/ criticat, bucurîndu-se de sprijinul necondi]ionat al tuturor intelectualilor din România.

Pe cîmpul de lupt\
Ofensiva protocronist\ este, prin compara]ie cu cea a oponen]ilor, mult mai ampl\ [i mai agresiv\. Ini]iativa dezbaterilor le apar]ine de regul\ autohtoni[tilor, adversarii lor aflîndu-se cel mai adesea în defensiv\ (Laszlo, 2003 : 90 ; vezi [i Verdery, 1994 : 158, care îns\ diminueaz\ realitatea politic\ a cenzurii ce bloca replicile antiprotocroniste). Partizanii noii perspective critice g\sesc astfel destul teren pentru a-[i expune ideile [i a-[i denigra competitorii. De regul\, numele acestora nu sînt nici m\car enun]ate – se fac în bloc referin]e [i etichet\ri de
killeri politici pîn\ ast\zi. Nu întîmpl\tor, dup\ decembrie 1989 s-au f\cut eforturi ie[ite din comun pentru a-l salva pe Gogu R\dulescu de sentin]a completului de judecat\, care [i-a dus îns\ mai departe misiunea în cazul generalului Iulian Vlad, al lui Ion Totu [i al altora. Gogu R\dulescu nimerise din întîmplare în acest lot de condamna]i anticipat [i eroarea trebuia reparat\” (Ungheanu, 1991b : 6 ; subl. M.U.). 214

O istorie „glorioas\”

„megalomanie” (Ungheanu, 1985 : 455), „elementaritate”, mitomanie (Silvestri, 1982a : 17), invidie profesional\, lips\ de talent, insucces la public (Purcaru, 1982a : 20), rea-voin]\, partizanat (Sorescu, 1982a : 1, 3 ; Tudor, 1982b : 3), diletantism (Georgescu, 1984a : 2), confuzie logico-stilistic\ total\ (Purcaru, 1982b : 17), inadecvare politic\ [i profesional\ (Anghel, în Br\escu, 1983a : 3, 11). Ei ar trata protocronismul cu superficialitate [i l-ar respinge tocmai pentru c\ nu-i în]eleg mizele culturale de adîncime [i capacit\]ile prospective, alegînd s\ promoveze mimetismul orb neolovinescianist (Veti[anu, în Br\escu, 1982c : 3, 10 ; Anghel, în Br\escu, 1983a : 11). Scriitorii autohtoni[ti se declar\ chiar persecuta]i de antiprotocroni[ti, care fie le ignor\ presta]iile profesionale, fie le desfigureaz\, citîndu-le trunchiat textele [i comentîndu-le tenden]ios (Zamfirescu, 1982b : 4). {i dac\ asemenea gesturi înc\ ar mai putea fi trecute cu vederea, nu li se poate ierta faptul c\ atenteaz\ la valorile unanim recunoscute în cultura na]ional\. Scriitori [i critici „canoniza]i ar fi denigra]i constant [i cu înver[unare de adversarii „noii metode critice” : Titu Maiorescu de Mircea Zaciu, A.E. Baconsky [i Nichita St\nescu de Gheorghe Grigurcu, Nichita St\nescu de Nicolae Manolescu, Eminescu, Hasdeu, Pârvan [i Iorga de Zigu Ornea etc. (Sorescu, 1981b : 3 ; id., 1982a-c ; id., 1982e : 3 ; Cronicar [sic ! – A.T.], 1984 : 7). Antiprotocroni[tii ar încerca s\-[i impun\ punctele de vedere prin procedee de manipulare, pe care îns\ vigilen]a protocronist\ le identific\ prompt [i le demonteaz\ : tehnica omisiunii, a alibiului, a adaosului, ignorarea textului, trucarea paternit\]ii, sublinierile [i citatele decontextualizate ar fi cîteva dintre acestea (Sorescu, 1982d : 3 ; B\descu, 1984 : 2). Foarte siguri de monopolul pe care, prin intermediul [i în complicitate cu partidul unic, îl de]in asupra adev\rului istoric, autohtoni[tii î[i acuz\ oponen]ii de falsificarea
215

Alexandra Tomi]\

acestuia (Sorescu, 1982a-c ; id., 1982e : 3). Relativizarea [i afirma]iile dubitative privind figuri [i evenimente din „istoria neamului” nu sînt permise (id., 1982a-e) ; ele altereaz\ percep]ia publicului asupra trecutului na]ional [i înseamn\ grave abateri de la norma istoriografic\. Bineîn]eles, filia]iile pe care retorica indigenist\ le construie[te în beneficiu propriu (vezi infra, subcapitolul „Titluri de noble]e”), sau descenden]ele ilustre în care este plasat Ceau[escu sînt rezultatul unor cercet\ri întreprinse cu acribie [i sinceritate. Frecvent invocat este faptul c\ antiprotocroni[tii minimalizeaz\ prezen]e extrem de valoroase din peisajul cultural românesc, pe motiv c\ operele lor sînt expresia unui na]ionalism barbar sau pueril. Ion Gheorghe, Ion L\ncr\njan, Eugen Barbu, Ioan Alexandru, Corneliu Vadim Tudor, Adrian P\unescu, Paul Anghel [i chiar Nichita St\nescu sînt nume pe care retorica protocronist\ le deplînge cel mai adesea pentru c\ ar fi c\zut victime relei-credin]e manifestate de „o anumit\ parte a criticii”. Se sus]ine c\ marginalizarea [i decredibilizarea unora dintre ace[ti creatori au mers pîn\ la acuza]ii neîntemeiate de plagiat [i de impostur\. Exemplele cele mai cunoscute în epoc\ – [i deopotriv\ cele mai contestate de tab\ra protocronist\ – sînt Eugen Barbu [i Ion Gheorghe, acuza]i a fi plagiat autori din literatura universal\ (vezi acest subiect mai pe larg în grupajul realizat de Pavel Balmu[ în antologia Plagiatul la români, 2004 : 135-175). „Procedeul artistic” utilizat de Barbu în romanul Incognito a fost dezavuat public de Consiliul Uniunii Scriitorilor, în februarie 1979 (cf. ibid., 152), îns\ publicarea dosarului complet al plagiatului a fost interzis\ de însu[i Nicolae Ceau[escu (cf. comunicatul U.S.R., 1990, apud Manea, 1997 : 175). Delictul, confirmat chiar de forul literar, nu i-a descurajat pe na]ionali[tii coagula]i în jurul amintitului romancier. Ei l-au ap\rat energic [i, în ample interven]ii, au încercat s\
216

O istorie „glorioas\”

demonteze acuzele, pretinzînd c\ atît Eugen Barbu, cît [i Ion Gheorghe sînt creatori talenta]i [i originali, care ar fi folosit colajul, citarea f\r\ ghilimele sau alte inedite tehnici literare moderne, exploatate chiar [i de detractorii lor, dar f\r\ ca ace[tia s\ fi trezit b\nuieli de furt intelectual (pentru asemenea opinii vezi, de exemplu, Silvestri, 1984a : 7 ; id., 1984b : 7 ; id., 1984d : 7). Cu tot arsenalul argumentativ, se pare c\ – cel pu]in în privin]a lui Eugen Barbu – acuzele de plagiat au fost documentate conving\tor, astfel încît, în toamna anului 1990, Uniunea Scriitorilor a hot\rît s\-l exclud\ din rîndurile membrilor ei. Motiva]ia respectiv\ a fost coroborat\ cu învinuirea de a fi contribuit, în calitate de director al publica]iilor S\pt\mîna [i, ulterior, România Mare la „deteriorarea climatului politic [i moral al ]\rii”, „denigrînd personalitatea [i opera celor mai de seam\ oameni de litere [i de cultur\ din România” (cf. comunicatul U.S.R., 1990, apud Manea, 1997 : 174-175). Mihai Ungheanu, unul dintre cei care au continuat s\-l antureze pe Barbu [i dup\ 1989, a taxat episodul excluderii drept „eliminarea unui adversar prin mijloace administrative, a[a cum se proceda în cele mai acute momente ale dictaturii comuniste” [i ca un semn de r\zbunare tardiv\ (Ungheanu, 1991a : 11 ; totu[i, spre deosebire de anii anteriori, reac]iile „grupului Barbu” au fost izolate – chiar articolul în discu]ie a venit destul de tîrziu, la aproape un an de la decizia U.S.R., sub motiv c\ textul ar fi fost „r\t\cit” [i apoi reg\sit de autor). Acuza]iile de plagiat, de[i dovedite f\r\ urm\ de îndoial\, nu au constituit o arm\ în mîna antiprotocroni[tilor. Dimpotriv\, au fost interpretate drept eforturi de a discredita scriitori valoro[i, patrio]i [i cu spirit partinic manifest. În opinia unui autohtonist, toate aceste tactici reprobabile ascund, de fapt, refuzul „(neo)sincroni[tilor” de a accepta protocronismul ca parte integrant\ a culturii române, din teama c\ astfel se va pierde monopolul de]inut. De dragul
217

Alexandra Tomi]\

men]inerii unui statu-quo, ei ar fi sacrificat o genera]ie literar\ str\lucit\ : „Cînd a ap\rut protocronismul, care practic era menit s\ revolu]ioneze con[tiin]a despre propria noastr\ literatur\, redutele de ap\rare ale sincroni[tilor erau deja preg\tite, [i ele au împro[cat o adev\rat\ salb\ de foc în jur. Cei prin[i la mijloc, adic\ genera]ia lui Nichita St\nescu, Ion Gheorghe, Ioan Alexandru, Adrian P\unescu, de fapt genera]ia lui Labi[, [i cei care li s-au al\turat au început s\ fie zeflemisi]i, masacra]i sistematic, arunca]i la periferia literaturii de c\tre o parte a criticii. Au urmat acuza]iile de plagiat, polemicile în jurul democratiz\rii vie]ii scriitorice[ti, polemici binevenite care se continu\ [sic ! – A.T.] [i azi etc., etc.” (B\l\e], 1982d : 7). „Polemicile binevenite” par a fi îns\ doar cele angajate de protocroni[ti. Ei vegheaz\ la geneza „noii con[tiin]e de sine a culturii române” [i denun]\ intelectualii care nu în]eleg s\-[i asume aceea[i nobil\ misiune. În opinia indigeni[tilor, cei care li se opun o fac numai pentru a-[i p\stra privilegiile [i, prin aceasta, se fac vinova]i de învr\jbirea artificial\ a mediului cultural românesc. Antiprotocroni[tii sînt acuza]i foarte frecvent c\ au reintrodus în cultur\ spiritul sectar, de tradi]ie proletcultist\. Literatura epocii pare cel mai vizibil marcat\ de acest exclusivism, men]inut prin „critica de cumetrie”. Ea î[i arog\ dreptul de a întocmi o unic\ [i intangibil\ ierarhie a valorilor, îns\ criteriile de care face uz sînt minate de interese meschine, extraliterare. Consecin]ele prolifer\rii unui astfel de „spirit de ga[c\” sînt devastatoare, victime directe fiind cititorii – c\rora li se impun false valori – [i scriitorii care, din varii motive, nu sînt pe placul criticilor partizani. Printre exege]ii vinova]i de mistificarea peisajului literar, cel mai adesea sînt cita]i Gheorghe Grigurcu, Nicolae Manolescu, Mircea Zaciu, Mircea Iorgulescu, Zigu Ornea, Eugen Simion, Ovid. S. Crohm\lniceanu (dup\ cum se vede, antiprotocroni[ti declara]i), iar scriitorii pe care ei îi persecut\, de
218

O istorie „glorioas\”

obicei prin omisiune sau în comentarii negative, sînt Mihai Ungheanu, Ion L\ncr\njan, Paul Anghel, Dan Zamfirescu, Ion Gheorghe (cu to]ii, protocroni[ti de prim-rang). Într-un articol-rechizitoriu intitulat chiar a[a, „Critica de cumetrie”, Corneliu Vadim Tudor pretinde a fi descifrat func]ionarea întregului mecanism prin care „o anumit\ parte a criticii” decide arbitrar asupra valorilor literare române[ti, impunînd o ordine contraf\cut\ : „Tartuffismul e-n floare ! Ce se ascunde în spatele acestor apuc\turi ? Fire[te, întîi de toate, o sfidare la adresa cititorilor de bun\-credin]\, c\rora li se înfund\ cu anasîna pe gît fructele putrede ale dev\lm\[iei [i aranjamentelor de culise ; [i, nu în ultimul rînd, un spirit de cast\ rudimentar, o l\comie maladiv\ de a instaura rapid stratific\ri literare intangibile, menite s\ devin\, prin repeti]ii agasante, bunuri publice [i valori… europene ! […] Tactica e schimbat\ brusc atunci cînd e vorba s\ fie critica]i (sau «omi[i», în urma unor veritabile conspira]ii ale t\cerii) acei scriitori care nu-i las\ s\-[i fac\ mendrele (vezi «cazurile» lui Ion L\ncr\njan, Ion Gheorghe, Paul Anghel, Dan Zamfirescu, Mihai Ungheanu, Marian Popa)” (Tudor, 1982b : 3 ; subl. C.V.T.). Textul con]ine mai multe note false, dintre care vom remarca doar inversarea perspectivei (în realitate, nu antiprotocroni[tii încercau s\ impun\ o nou\ ordine cultural\ [i s\ consacre pseudovalori literare, ci chiar „victimele” lor), precum [i sugestia eronat\ (tratamentul critic „aspru” s-ar fi datorat „românofobiei” comentatorilor, [i nu paradei de na]ionalism intolerant a „mielu[eilor”). Atomizarea intelectualit\]ii române[ti a fost cu siguran]\ bine v\zut\ de partidul unic, direct interesat în a o men]ine dezbinat\ pentru a prelua controlul asupra ei. Propaganda încuraja formal „înt\rirea unit\]ii frontului oamenilor de cultur\” din România socialist\, criticînd, cu diverse ocazii, „spiritul c\ldu], de grup” [i „slaba exigen]\ ideologic\” generat\ de frac]ionarea mediului inte219

Alexandra Tomi]\

lectual al ]\rii (vezi, de exemplu, mesajul pe care Nicolae Ceau[escu l-a adresat Conferin]ei Na]ionale a Scriitorilor în iulie 1981 – S\pt\mîna, 1981 : 1, 3). Validitatea „noii metode critice” pare s\ fie un subiect încheiat, o dat\ ce ideologii literari stabilesc „voca]ia protocronic\” a culturii române. Totu[i, eforturile de legitimare a ei readuc frecvent în discu]ie chestiunea valabilit\]ii ei conceptuale. Indigeni[tii caut\ [i g\sesc permanent „probe” ale veracit\]ii tezei pe care o ap\r\. Ele par s\ fie furnizate chiar de tab\ra advers\, care le-ar ridica mingea la fileu. „Protocroni[ti f\r\ voie…” [i „Al]i protocroni[ti f\r\ voie” sînt titlurile u[or ambigue a dou\ seriale, publicate de Constantin Sorescu în Luceaf\rul, în noiembrie-decembrie 1982 [i iunie 1983. Articolele sînt un adev\rat demers detectivist, cu scopul declarat de a demonstra „cu acte [i fapte” existen]a preocup\rilor protocroniste chiar în tab\ra concurent\79. Semnatarul serialelor face uz de arsenalul
79. Observa]iile lui Constantin Sorescu privind „protocronismul f\r\ voie” nu au fost singulare. De exemplu, vigilentul A[rtur ?]. S[ilvestri ?]. comenteaz\, în februarie 1982, în rubrica „Breviar” din Luceaf\rul, un articol de Nicolae Manolescu, în care criticul f\cuse remarci „protocroniste” asupra lui Urmuz. Nota se încheie ironic, cu sugestia ca Manolescu s\ fie primit cu drepturi depline în gruparea pe care o comb\tuse în atîtea rînduri : „Propunem, a[adar, celor care au comb\tut, irita]i, pe protocroni[ti, un nou adept al acestei idei, a c\rui convertire era a[teptat\ de mult” (A[rtur]. S[ilvestri], 1982c : 2). Virgil Ierunca este [i el taxat drept protocronist involuntar de c\tre Artur Silvestri, într-unul dintre episoadele serialului „Pseudocultura pe unde scurte”, din Luceaf\rul, „amintindu-i-se” c\ în trecut semnalase priorit\]i la Dimitrie Cantemir [i Urmuz (Silvestri, 1984g : 11). Pedanteria prin care autohtoni[tii monitorizeaz\ tab\ra advers\ indic\ nu atît „vigilen]\ revolu]ionar\”, cît acuta susceptibilitate a unei grup\ri cu statut incert. Astfel de „h\r]uieli” au disp\rut o dat\ ce pozi]iile protocroniste s-au consolidat. 220

O istorie „glorioas\”

argumentativ tipic : sofismul, pseudoacurate]ea analitic\ [i metodologic\, saltul la concluzie, acuza]iile de natur\ extraliterar\ [i pledoaria pro domo, construit\ pe asump]ii false. Lista pe care o alc\tuie[te Sorescu include nume sonore. „Probîndu-se” c\ exponen]ii antiprotocronismului au emis judec\]i de natur\ protocronist\, s-ar „demonstra”, cu viclenie, chiar validitatea mi[c\rii (Sorescu, 1983c : 6). Autorul introduce o savant\ rubricatur\, protocroni[tii involuntari sînt clasifica]i în func]ie de distan]a pe care [i-au asumat-o fa]\ de conceptul lansat de Papu : de la inamicii propriu-zi[i, care au respins ab initio ideea, f\r\ a-i acorda nici o [ans\ (Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Mircea Iorgulescu, Norman Manea), la aposta]i, „care contest\ protocronismul, dup\ ce ini]ial au fost inclu[i printre p\rin]ii lui sau, luînd cuno[tin]\ de el, l-au admis” – Ovid.S. Crohm\lniceanu, Mircea Zaciu (Sorescu, 1983d : 6). La mijloc se afl\ ezitan]ii, „pe care noul concept îi atrage, dar nu cu puterea magnetului” : Cornel Moraru, Petru Poant\ (Sorescu, 1983c : 6). „Demonstra]ia” se bazeaz\ pe citate din texte ale autorilor aminti]i, iar trimiterile bibliografice sînt foarte riguros consemnate – o dovad\ în plus de „acribie”. Miza lui C. Sorescu nu acoper\ doar validarea protocronismului prin colectarea de afirma]ii involuntar partizane din tab\ra advers\, ci [i prin decredibilizarea competitorilor. Prin aceste seriale, el încearc\ s\ construiasc\ imaginea unei opozi]ii contradictorii [i u[or penibile, a c\rei fragilitate de opinii ar deveni tot mai limpede. Contextul este prielnic pentru inserarea obi[nuitelor acuza]ii la adresa antiprotocroni[tilor. De[i se pretind lovinescieni, ei s-ar a[eza pe linia românofob\ dezvoltat\ de proletcultism [i, în aceea[i trist\ descenden]\, ar respinge beneficul concept al lui Papu „nu cu argumente (pro sau contra) de natur\ estetic\ [i sociologic\, ci cu vorbe tari” (Sorescu, 1983d : 6). Ignoran]a în materie de literatur\ român\ [i „reticen]a programatic\ fa]\ de voca]ia ei
221

Alexandra Tomi]\

universal\” – o form\ ([i o acuza]ie) subtil\ de nepatriotism – ar fi motivele pentru care adversarii autohtonismului ar deveni furnizori involuntari de argumente forte pentru acesta (Sorescu, 1983c : 6). Incultura le-ar alimenta diletantismul chiar [i atunci cînd fac „protocronism f\r\ voie”, fiindc\ „utilizarea programatic\ a conceptului […] oblig\ la rigoare [i detaliu analitic” (Sorescu, 1982h : 2). Reg\sim aici, direct formulat\, preten]ia de „obiectivitate”, „capacitate analitic\ [i sintetic\” [i exigen]\, calit\]i absolut necesare unui demers [tiin]ific autentic, cum se dore[te orice scriere indigenist\. Antiprotocroni[tii ar fi, prin urmare, nepatrio]i, incompeten]i, grosolani, desue]i, reluctan]i la nou în cultur\, rigizi în opinii (mai ales fa]\ de protocronism) [i ar descuraja dialogul cultural, tocmai din teama de a nu-[i pierde pozi]iile privilegiate, cî[tigate în sumbra perioad\ proletcultist\. Serialele cu pricina sînt, de fapt, un pretext destul de transparent. De[i pretinde a reprezenta un demers documentat [i obiectiv, ancheta este un (alt) capitol din inepuizabila pledoarie pentru legitimizarea protocronismului, concept în care Sorescu vede o „revolu]ie cognitiv\”, care înnoie[te viziunea asupra culturii române [i anuleaz\ ideea c\ aceasta se afl\ perpetuu în trena culturilor mari (Sorescu, 1982h : 2). „B\t\lia” propriu-zis\ include campanii de apropriere a figurilor culturale ilustre din perioada precomunist\ (Hasdeu, Eminescu, Enescu, Iorga, Brâncu[i, C\linescu, Vianu, Ibr\ileanu), dar [i contemporan\ acesteia (Mircea Eliade, Constantin Noica). Interven]iile acide con]in argumente pro domo [i contraargumente, încerc\ri de a atrage simpatizan]i etc. Dup\ cum se va vedea, toate aceste tehnici de manipulare a adversarilor [i a ter]ilor au fost utilizate aproape exclusiv de c\tre protocroni[ti, în eforturile lor de a disloca ierarhiile [i normele culturale curente [i de a impune „noua metod\ critic\”.
222

O istorie „glorioas\”

Titluri de noble]e
Revendicarea de la descenden]a cultural\ ilustr\ este un element-cheie de construire a discursului legitimizant pentru orice grup care î[i propune s\ modifice sau s\ men]in\ un statu quo. Interven]iile antiprotocroniste, atîtea cîte au fost, au uzat prea pu]in de aceast\ tactic\. E. Lovinescu a fost cu certitudine figura invocat\ cu predilec]ie nu atît pentru a articula o argumenta]ie antina]ionalist\ [i europocentric\ (idei deja f\]i[ dezavuate de propagand\), cît mai degrab\ pentru a dilua efectele na]ionalismului violent asupra con[tiin]ei publice. Protocroni[tii, în schimb, au sus]inut veritabile campanii de identificare, apropriere [i impunere a filia]iilor intelectuale credibile. Spre deosebire de adversari, ascenden]a autohtonist\ nu a fost unitutelar\ – [i aceasta tot ca o consecin]\ a defini]iei extinse pe care a dobîndit-o protocronismul. Aproape oricare dintre înainta[ii care n\zuiser\ s\ consacre cultura român\ prin notele ei specifice era un candidat eligibil la descenden]a indigenist\, niciodat\ cu adev\rat delimitat\. În general, protocroni[tii consider\ c\ „arborele genealogic” al conceptului lansat de Edgar Papu coboar\ pîn\ la Cantemir, ajunge la pa[opti[ti (Mihail Kog\lniceanu, Nicolae B\lcescu, A.T. Laurian), îi preia pe Al. Odobescu, B.P. Hasdeu80, Mihai Eminescu, Mozes Gaster, G. Ionescu-Gion, V. Pârvan, D. Gusti, Lucian Blaga, Simion
80. B. P. Hasdeu este comentat foarte elogios de c\tre Dan Zamfirescu, drept unul dintre primii cercet\tori competen]i ai influen]ei trace din cultura român\ [sic ! – A.T.]. Aprecierile sînt inserate într-un articol polemic la adresa lui {erban Cioculescu [i ap\rut în S\pt\mîna la începutul anilor ’80, cînd se preg\tea (inclusiv ca atmosfer\) monumentala edi]ie Pârvan. Este vorba de „studiul exploziv” Perit-au dacii ? (1860), în care tîn\rul Hasdeu emitea afirma]ii exaltate pe seama spiritualit\]ii poporului român, care ar fi mo[tenit mai ales tr\s\turile 223

Alexandra Tomi]\

Mehedin]i, face un popas la Nicolae Iorga, Vladimir Streinu, Tudor Vianu [i G. C\linescu, dup\ care descinde în protocronismul propriu-zis al epocii comuniste81 (Zamfirescu, 1975, reluat în id., 2003 : 112 sqq., vol. II ; Veti[anu, în Br\escu, 1982c : 3 ; Silvestri, 1986a : 2 ; Ungheanu, în Iorga, 1988 : 240 sqq.).
neamurilor tracice (Zamfirescu, 1980, reluat în id., 2003 : 163-164, vol. II). Potrivit lui Zamfirescu, Mihai Eminescu ar fi fost la rîndul s\u marcat de textul respectiv, experien]\ sugerat\ chiar de unele scrieri ale lui. Privit din aceast\ perspectiv\, Hasdeu pare mai degrab\ un precursor al tracismului, varianta mai pu]in livresc\ a na]ionalismului ceau[ist – [i nu atît un anticipator al protocronismului propriu-zis, cel teoretizat de Edgar Papu (pentru detalii [tiin]ifice privind interesul c\rturarului fa]\ de mo[tenirea trac\ a culturii române, vezi Pecican, 2004 : 244 sqq.). De altfel, cu excep]ia lui N. Iorga [i a lui G. C\linescu, toate celelalte nume situate în filia]ia indigenist\ sînt elogiate pentru interesul lor mai larg în a revela specificitatea literaturii/culturii na]ionale, [i nu voca]ia ei protocronic\ (s\ ne amintim, un asemenea demers este perfect compatibil cu defini]ia extins\ a conceptului lansat de Papu – a[adar, includerea acestor autori este, din perspectiv\ indigenist\, legitim\). În unele texte protocroniste, efortul de a anexa figuri culturale cît mai numeroase [i mai prestigioase devine atît de vizibil, încît apar afirma]ii de-a dreptul ilare. De exemplu, acela[i Dan Zamfirescu, în miniserialul patriotard Via Magna publicat de Flac\ra în 1977, afirm\ pur [i simplu c\, excedat de minimalizarea în care ar fi fost arunca]i arti[tii români de mentalitatea sincronist\ – Eminescu scriind ca Schiller [i Victor Hugo, iar Grigorescu sau Andreescu pictînd banal, „ca orice european” –, Constantin Brâncu[i s-ar fi apucat s\ sculpteze punînd un maximum de specificitate na]ional\ în crea]ia sa [i uimind astfel lumea (Zamfirescu, 1977c : 18). 81. Am men]ionat doar numele foarte cunoscute din cultura român\. Pentru exemple de oameni de [tiin]\ cu circula]ie mai restrîns\, dar pe care retorica protocronist\ [i i-a revendicat, de asemenea, în filia]ie, vezi, de pild\, S\s\rman, 1981 : 6-7. 224

O istorie „glorioas\”

O filia]ie bogat\, dup\ cum se vede, în care Vasile Pârvan, Nicolae Iorga [i G. C\linescu au de]inut totu[i pozi]iile privilegiate. Getica, Istoria literaturii române[ti. Introducere sintetic\ [i Istoria literaturii române de la origini pîn\ în prezent ar fi cele trei texte care ar demonstra incontestabil existen]a unei mentalit\]i protocronice deja cristalizate cu decenii înainte de lansarea conceptului ca atare. Aproprierea nu const\ în simpla inserare onomastic\, ci se face cu citate probatorii, preluate îns\ din edi]iile cro[etate, nu din cele originale, astfel încît comentariile ample din marginea textului modific\ sensibil sensul acestuia. Invocarea tuturor acestor nume are o dubl\ finalitate : pe de o parte, Edgar Papu este confirmat drept umil „înregistrator” al unui fenomen existent ; pe de alta, se dore[te ca „noua metod\ critic\” s\ cî[tige în credibilitate, asumîndu-[i rolul de unic [i legitim continuator al unei mari tradi]ii. Chiar hiperbolizarea de care fac abuz scrierile protocroniste, dincolo de emfaza lor caracteristic\, mai are probabil un scop : ca str\lucirea amplificat\ a antecesorilor s\ se r\sfrîng\ asupra succesorilor direc]i, conferindu-le mult-dorita aur\ de noble]e [i legitimitate. Nicolae Iorga [i G. C\linescu au, credem, cele mai spectaculoase trasee în aceste eforturi de apropriere a figurilor culturale majore. Cel dintîi a intrat în filia]ia protocronist\ mai ales prin Introducerea sintetic\ (1929) pe care a conceput-o ca preambul la o istorie a literaturii române, în urma cursului sus]inut la Universitatea Bucure[ti. Însu[i Edgar Papu atr\sese aten]ia – într-un interviu din 1979, acordat lui Mihai Ungheanu – c\ „primul descoperitor, dac\ vrem s\ trecem peste Hasdeu”, al dimensiunii protocronice din cultura român\ este, „înc\ din 1901”, chiar Nicolae Iorga (cf. Papu, 1979, reluat în id., 2005 : 83). Lucrarea iorghist\ are, într-adev\r, multe specula]ii [i accente patetice, foarte pe placul retoricii indigeniste (vezi [i opiniile exprimate de istoric în diverse articole anterioare – de exemplu, Iorga, 1922a : 1-2 ; id., 1922b :
225

Alexandra Tomi]\

1-2). Reeditarea unora dintre scrierile de istorie literar\ apar]inînd lui Iorga nu se rezum\ la Introducerea sintetic\, desigur, îns\ ea se bucur\ de o aten]ie neobi[nuit\ din partea protocroni[tilor. Prin ea, „noua metod\ critic\” g\se[te atît argumente în sprijinul propriei validit\]i, cît [i prilejul de a anexa „legitim” una dintre figurile ilustre ale tradi]iei culturale autohtone (vezi, de exemplu, Br\escu, 1984 : 6). Este semnificativ faptul c\ publicarea amintitelor note de curs a avut loc de trei ori într-un deceniu : în 1977, cu postfa]a lui Mihai Ungheanu ; în 1985, sub îngrijirea Rodic\i [i a lui Nicolae Rotaru ; în 1988, cu note [i o ampl\ postfa]\ semnat\ din nou de Mihai Ungheanu (de fapt, o reluare a recenziei-serial asupra edi]iei Rotaru, tip\rit\ deja de Ungheanu în Luceaf\rul din 1986). Nu [tim în ce m\sur\ reedit\rile succesive r\spundeau unei reale solicit\ri din partea publicului larg. Ele par mai degrab\ s\ se plieze pe nevoia autohtoni[tilor de a-[i modula continuu discursul de autolegitimare. Prefa]a lui M. Ungheanu la edi]ia din 1988 constituie unul dintre cele mai elaborate „titluri de noble]e” pe care [i le-au acordat protocroni[tii [i totodat\ o larg\ pledoarie pro domo. Comentatorul identific\ la Iorga nuclee tematice pe care indigeni[tii le vor prelua [i le vor dezvolta în ceea ce vor denumi frecvent „cea mai important\ idee din cultura român\ postbelic\” – protocronismul : vechimea [i originalitatea literaturii na]ionale, continuitatea ei (absen]a „speciilor literare de formul\ occidental\” nefiind echivalente cu golurile literare), respingerea eurocentrismului, voca]ia universalit\]ii. Edgar Papu este înc\ o dat\ confirmat ca simplu înregistrator al unui curent de gîndire intuit deja de cronicari [i de Dimitrie Cantemir, dar dezvoltat de Iorga (respectiv G. C\linescu, dup\ cum vom vedea imediat) [i des\vîr[it de indigenism. Aversiunea fa]\ de sincronismul lovinescian pare s\ se origineze în acelea[i reflec]ii ale lui Iorga, care contest\ atît recen]a literaturii române propriu-zise, cît [i ideea c\ tot ceea ce s-a creat la
226

O istorie „glorioas\”

noi în afara modelului european reprezint\ exclusiv rebuturi. În pur\ manier\ protocronist\, afirma]iile iorghiste sînt mult nuan]ate [i integral creditate, iar teza lui E. Lovinescu este excesiv simplificat\ [i aruncat\ în derizoriu, pîn\ la a fi echivalat\ cu mimetismul neselectiv (pentru toate aceste considera]ii, vezi Ungheanu, 1986a-d : 2 ; id., în Iorga, 1988 : 237-262). G. C\linescu intr\ foarte de timpuriu în aten]ia viitorilor neao[i[ti, cu mai bine de un deceniu înainte de lansarea „noii metode critice”. Prestigiul lui printre na]ionali[ti va cre[te considerabil, astfel încît, la un moment dat, se va încerca teoretizarea unei linii c\linescian-patriotice în cultura român\, des\vîr[it\ de Edgar Papu [i ideea sa, cumva opus\ celei lovinescian-nepatriotice, reprezentat\ de antiprotocroni[ti (vezi, de pild\, Br\escu, 1984 : 6, sau Zamfirescu, 1983a : 74-76 ; uneori, ezitant, Papu va fi a[ezat direct în descenden]a intelectual\ a lui Tudor Vianu, fostul s\u magistru – vezi Zamfirescu, 2002 : 147). Argumentul – poate unicul – pe care ni-l furnizeaz\ retorica indigenist\ cu privire la aceast\ alegere se refer\ la faptul c\ G. C\linescu ar fi intuit importan]a literaturii române vechi în pl\m\direa marilor scriitori din veacurile XIX-XX (Mariana Br\escu, într-un articol din Luceaf\rul, afirm\ c\, înc\ din 1927, criticul [i-ar fi relevat viziunea asupra literaturii române prin eseul O l\murire, care, consider\ autoarea, „e curat protocronist” – vezi Br\escu, 1984 : 6). Istoria literaturii române de la origini pîn\ în prezent devine crucial\ pentru tradi]ia indigenist\, „fiindc\ aici s-a demonstrat, pentru prima dat\, existen]a unei veritabile literaturi în secolele XV-XIII, opera unor personalit\]i complexe [i pitore[ti, ale c\ror eforturi de pionieri au rodit mai tîrziu în marea crea]ie a clasicilor” (Zamfirescu, 1963, reluat în id.,1981 : 22 ; subl. D.Z.). Opera respectiv\ reprezint\ o alt\ dovad\ a faptului c\ „teoria protocronismului nu este o inven]ie recent\, ea existînd în stare plasmatic\ [i cu func]ionalitate interdisciplinar\ mult înainte de exprimarea
227

Alexandra Tomi]\

ei”, iar Edgar Papu (ciudat, la aceast\ autoare abia prin Clasicii no[tri, din 1977 !) „coaguleaz\ ideile precursoare într-o teorie coerent\” (Br\escu, 1984 : 6). Restul nucleelor tematice preprotocroniste se deduc de aici – sco]înd din uitare scrierile vechi [i comentîndu-le cu aten]ie, criticul ar fi demonstrat implicit originalitatea, organicitatea, continuitatea etc. ale literaturii române. Referin]ele autohtoniste la Istoria… distorsioneaz\ [i amplific\ anumite note c\linesciene, astfel încît, pentru un cititor mai pu]in familiarizat cu lucrarea respectiv\, G. C\linescu ar p\rea un veritabil predecesor al „noii metode critice” în accep]iune extins\. Cu o interpretare precum urm\toarea, filia]ia pare consolidat\ [i veridic\, marele critic p\rînd vocea mai puternic\ [i mai vîrstnic\ din grupul mentorat de Papu : „C\linescu m\sura cu universalul valorile române[ti [i constata c\ nuvela Alexandru L\pu[neanu ar fi fost tot atît de celebr\ ca Hamlet dac\ ar fi fost scris\ într-o limb\ universal\ [i c\ lirica de dragoste a lui Eminescu este unic\ în literatura lumii, poetul putînd fi comparat, prin destin, cu Goethe” (Zamfirescu, 2002 : 149). Interesant este c\, o dat\ descoperit\ valoarea lui N. Iorga [i G. C\linescu pentru retorica indigenist\, nu s-au oprit c\ut\rile pentru includerea altor figuri prestigioase în filia]ie, [i nu pentru c\ cei doi nu ar fi adus un capital simbolic impresionant. Se pare c\ aproprierea neîncetat\ de personalit\]i cu a[a-zise preocup\ri protocroniste indica, de fapt, o prelungit\ criz\ de legitimitate a „noii metode critice”.

Anex\ri sau adeziuni ? Eliade [i Noica
Discu]ia asupra rela]iei pe care Mircea Eliade [i Constantin Noica au avut-o cu na]ionalismul ceau[ist [i, în
228

O istorie „glorioas\”

spe]\, cu protocronismul creeaz\ înc\ numeroase puncte de tensiune, expediind-o în rubrica „subiecte delicate”. Cu un termen din marketing, ne vom permite s\ afirm\m c\, pentru marea majoritate a publicului mediu cultivat din România, cele dou\ figuri eman\ consisten]a [i aerul de intangibilitate ale unor brand-uri culturale. Imaginea este consolidat\ printr-o veritabil\ strategie de brand awareness, ce const\ nu numai în reedit\ri din operele ambilor autori, ci [i în men]inerea lor într-un fel de „memorie de lucru” a publicului – cum au fost, de exemplu, episoadele „Noica – «guru» al ceau[ismului”, din 2002-2003, respectiv „Noica [i Securitatea” din 2006, care au suscitat ample reac]ii în pres\. Mircea Eliade, prin certa sa anvergur\ [tiin]ific\ interna]ional\, este invocat uneori în ]ar\ drept o exemplar\ situa]ie de reu[it\ a intelectualului român în str\in\tate [i este în general perceput ca o figur\ îndep\rtat\, ezoteric\. Noica, de[i mai pu]in cunoscut în exterior, se bucur\ la noi de o senin\ postumitate, gra]ie curentului de opinie creat [i men]inut mai ales de unii dintre fo[tii s\i discipoli. În acest subcapitol nu vom comenta op]iunile „românofile” ale celor doi din perspectiva experien]ei biografice a fiec\ruia dintre ei (pentru detalii de acest fel privitoare la Eliade, vezi monografia lui }urcanu, 2005 : passim ; de men]ionat c\ nu am g\sit aici informa]ii despre rela]ia Eliade-protocronism). În ce-l prive[te pe Noica, nu vom relua prezentarea pe larg a implica]iilor filosofice sau paideice din eseurile sale despre limba român\, Eminescu ori salvarea românilor prin cultur\ (pentru acest tip de expunere, vezi Verdery, 1994 : 249-300, sau Laignel-Lavastine, 1998 : passim ; pentru eseurile propriu-zise asupra acestor teme, vezi mai ales Noica, Rostirea filosofic\ româneasc\, 1970 ; id., Crea]ie [i frumos în rostirea româneasc\, 1973 ; id., Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii române[ti, 1975, reedit\ri 1992, 2003,
229

Alexandra Tomi]\

sub titlul Introducere la miracolul eminescian ; id., Sentimentul românesc al fiin]ei, 1978, reeditare 1996 ; id., Cuvînt împreun\ despre rostirea româneasc\, 1987, reeditare 1996 ; id., Pagini despre sufletul românesc, 1944, reeditare 1991). Ne intereseaz\, [i în consecin]\, vom aborda strict aspectele „de suprafa]\” : jocul revendic\rilor creat în jurul celor doi intelectuali, în contextul în care regimul avea imperios nevoie de legitimare inclusiv prin figuri culturale de notorietate. Datorit\ a[a-numitei „{coli de la P\ltini[”, ce a generat grupul mai mult sau mai pu]in omogen al „noicienilor” – care p\rea s\-[i fi asumat mize culturale diferite de ideologia oficial\ –, disputele privind aderen]a lui Noica la teza protocronist\ sau, dimpotriv\, la un program cultural apolitic [i metafizic/anistoric au fost cu mult mai tensionate [i mai vizibile în presa din ]ar\ decît discu]iile referitoare la Mircea Eliade [i interesul s\u fa]\ de conceptul lui E. Papu. Controversele cu privire la filosof au continuat dup\ c\derea dictaturii ceau[iste, cînd au ap\rut informa]ii legate de conlucrarea lui cu Securitatea [i de un posibil rol de „agent de influen]\”, jucat la întîlnirile cu intelectualii din diaspor\. La acestea se adaug\ opiniile exprimate atît în anii dictaturii, cît mai ales dup\ 1989 (I.D. Sîrbu, I. Negoi]escu, Gheorghe Grigurcu, Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu [i al]ii). Ele vizeaz\ mai cu seam\ dimensiunea etic\ a modelului noician, indicînd, credem, o direc]ie oportun\ de dezbatere. În ultimul deceniu al regimului comunist, la dezbaterile în jurul identit\]ii na]ionale au participat nu numai protocroni[tii [i adversarii lor, ci [i „noicienii” sau „grupul Noica”, adic\ filosoful [i intelectualii care [i-au asumat statutul de discipoli ai acestuia (dintre care Gabriel Liiceanu [i Andrei Ple[u sînt cei mai cunoscu]i). De[i oponen]i ai na]ionalismului [i autarhiz\rii culturale a ]\rii, noicienii nu au fost totu[i antiprotocroni[ti propriu-zi[i ;
230

O istorie „glorioas\”

disputa dintre ei [i partizanii autohtonismului viza mai ales preten]iile acestora de a [i-l anexa pe Constantin Noica. La fel, antiprotocroni[tii au tratat cu rezerv\ „simbolul Noica” [i, în general, au preferat s\ nu se amestece în revendic\rile care îl aveau ca obiect (Katherine Verdery face o diferen]iere pe arii de competen]\ a intelectualilor care nu adoptaser\ linia protocronist\/na]ionalismul oficializat : litera]ii antiprotocroni[ti, filosofii [i esteticienii grupa]i în jurul lui Noica, respectiv „istoricii neînregimenta]i” – Verdery, 1994 : 273). Nu ne propunem s\ tran[\m chestiunea anex\rii sau adeziunii lui Eliade [i a lui Noica la teza indigenist\ (implicit, la na]ionalismul agresiv al epocii). Vorbim de „anexarea” lor referindu-ne la actele de apropriere caracteristice retoricii autohtoniste, aflat\ în continu\ criz\ de legitimitate. Dup\ cum am v\zut, toate figurile mari ale culturii indigene au fost înregistrate în filia]iile fictive ale acesteia. Dar, pe lîng\ o descenden]\ ilustr\, protocronismul avea [i mari prieteni – iar nume precum Noica [i Eliade, înc\ de pe atunci cristalizîndu-se în mituri culturale identitare, nu puteau s\ lipseasc\ de pe lista amici]iilor onorante, invocate cu st\ruin]\. În ce prive[te „adeziunea” lor, poate c\ unora termenul li s-ar p\rea nepotrivit, dac\ nu chiar ofensator. Din partea amîndurora au existat (cel pu]in) ambiguit\]i de angajament [i raportare la regimul comunist din România, care las\ înc\ destul spa]iu pentru interpret\ri contradictorii. În subcapitolul de fa]\ vom face loc cîtorva dintre punctele de vedere amintite – protocroni[ti, antiprotocroni[ti [i noicieni –, înso]indu-le cu minime comentarii [i invitînd cititorul s\ trag\ propriile concluzii. Se pare c\ întîlnirea dintre Mircea Eliade [i promotorii noii politici culturale s-a petrecut la jum\tatea drumului : savantul s-a apropiat de protocronism poate dintr-un reflex biografic (atras fiind pesemne de similitudinile dintre
231

Alexandra Tomi]\

acesta [i ideologia mi[c\rii legionare, la care fusese afiliat în tinere]e), în timp ce regimul comunist avea nevoie de el pentru a-[i consolida mai ales credibilitatea pe plan extern. Nu [tim în ce m\sur\ contactul lui Eliade cu na]ionalismul resuscitat în România comunist\ a fost mediat (într-o form\ metaforic\ [i edulcorat\, probabil) de vechea prietenie cu Noica. Cert este c\ atît prietenul s\u, cît [i propaganda doreau s\ exploateze prestigiul interna]ional al lui Eliade în beneficiul ]\rii de origine, dar cu scopuri diferite. Gabriel Liiceanu [i Andrei Ple[u sus]in c\ Noica vedea în istoricul religiilor un ambasador, figura prin excelen]\ a „mijlocitorului” între culturi, în timp ce „Securitatea urm\rea cau]ionarea regimului lui Ceau[escu printr-o personalitate de anvergur\ mondial\ [i, implicit, discreditarea emigran]ilor agresivi, de tipul celor care lucrau la Europa liber\” (Liiceanu, 2006 : 34). Inten]ia filosofului stabilit la P\ltini[ era de a-l aduce în ]ar\ pe prietenul s\u, pentru înfiin]area unui institut de orientalistic\, pies\ dintr-un proiect mai amplu de regenerare a mi[c\rii culturale române[ti82 (Ple[u, 2006 ; de altminteri, Eliade
82. Amplul proiect gîndit de Constantin Noica pentru rena[terea cultural\ a României este destul de cunoscut – nu îl relu\m aici. El este detaliat de Gabriel Liiceanu (Jurnalul de la P\ltini[. Un model paideic în cultura umanist\, 1983, reeditat în 1991, 1996, 2004 ; Epistolar, 1987, reeditare 1996), Katherine Verdery (Compromis [i rezisten]\. Cultura român\ sub Ceau[escu, 1994), Alexandra Laignel-Lavastine (Filosofie [i na]ionalism. Paradoxul Noica, 1998) [.a. ori în numeroase articole publicate în ultimele dou\ decenii de fo[ti discipoli sau exege]i ai filosofului. Remarc\m în acest punct un singur detaliu, oferit (in)voluntar de fostul discipol, într-un text recent scris în ap\rarea magistrului. „Concret, voia s\-l aduc\ în ]ar\ pe Mircea Eliade, s\ provoace înfiin]area unui Institut de Orientalistic\ la Bucure[ti, s\ stimuleze traducerea româneasc\ a operei [tiin]ifice eliade[ti, s\ contribuie la o mai bun\ formare a tinerilor intelectuali români, prin burse, achizi]ie de carte [i 232

O istorie „glorioas\”

„refuzase sec” [i cu fermitate propunerea prietenului s\u – cf. Lovinescu, 2001 : 187). Protocroni[tii s-au pliat [i ei pe capriciile diploma]iei culturale de la Bucure[ti : dup\ o perioad\ de t\cere, în a doua jum\tate a anilor ’80, textele lor îl a[ezau pe Eliade al\turi de Brâncu[i ori Enescu, personalit\]i elogiate pentru c\ reprezint\ cu cinste cultura român\ în lume (e.g., Zamfirescu, 1985, reluat în id., 2003 : 366, 377, vol. II). Autohtoni[tii s-au l\udat c\ savantul le ofer\ sprijin nemijlocit [i c\ protocronismul î[i g\sise în Eliade un mare protector. Edgar Papu m\rturise[te, de pild\, într-un interviu din 1991 : „…ceea ce pot spune pozitiv a fost aderen]a entuziast\ la protocronism a lui Mircea Eliade, un lucru care m-a bucurat foarte mult. Într-o scrisoare pe care mi-a trimis-o, a spus c\ este una din cele mai mari mizerii ale culturii ]\rii noastre, c\ tot ce-am f\cut noi mare trebuie s\ r\mîn\ clandestin” (Papu, 1991, reluat în id., 2005 : 230 ; subl. A.T.). Afirma]ia fostului mentor protocronist (care îl cunoscuse pe Eliade înc\ din anii ’30, cf. }urcanu, 2005 : 247) este susceptibil\ de subiectivism, cît\ vreme una dintre tehnicile de autolegitimare folosite de autohtoni[ti
profesori de anvergur\ din str\in\tate ({tefan Lupa[cu, George Usc\tescu, Eliade însu[i)” (Ple[u, 2006). Din triada enumerat\ de A. Ple[u, re]inem numele lui George Usc\tescu, emigrant român stabilit în Spania, fost membru al extremei drepta interbelice, om de afaceri cu veleit\]i literare [i autor prolific, dar cu o proast\ reputa]ie în diaspora româneasc\ ([i nu numai) datorit\ „sateliz\rii” lui de c\tre regimul Ceau[escu (vezi [i Ierunca, 1984, reluat în id., 1994 : 288-293). Un indiciu privind bunele rela]ii dintre acest scriitor [i comuni[tii din ]ar\ îl constituie faptul c\ în paginile unor reviste precum Luceaf\rul, S\pt\mîna, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului etc. au ap\rut în multe rînduri comentarii favorabile la c\r]ile pe care Usc\tescu le-a publicat în România, interviuri cu el ori simple referin]e elogioase la „personalitatea cultural\ de excep]ie” reprezentat\ de acesta. 233

Alexandra Tomi]\

consta exact în invocarea unor figuri culturale ilustre, care ar fi sus]inut/promovat teza pionieratelor române[ti. Totu[i, Katherine Verdery, într-un pasaj eliminat din edi]ia în limba român\ ap\rut\ la Humanitas (1994), îns\ reluat de Norman Manea într-un volum propriu, relateaz\ m\rturia pe care i-a f\cut-o Constantin Noica privitor la implicarea direct\ a lui Eliade în dezbaterea asupra protocronismului românesc. Red\m în continuare citatul cu pricina : „Criticul literar Artur Silvestri de la Luceaf\rul… devenise un zelos protocronist, folosindu-[i condeiul pentru demascarea «tr\d\torilor» din emigra]ia român\ de la Paris [i München, punînd la îndoial\ reprezentativitatea cultural\ a acestor propagatori de «pseudocultur\» [i astfel invalidînd preten]ia lor de autorit\]i culturale [i excomunicîndu-i ca «terori[ti culturali» [i tr\d\tori… În cazul anumitor emigran]i el f\cea îns\ excep]ie, considerînd c\ opera lor era atît de româneasc\, încît «s-ar putea crede c\ a fost scris\ aici, printre noi»… Aceste excep]ii includeau, în mod evident, pe celebrul Mircea Eliade de la Universitatea din Chicago, cunoscut nu doar pentru eminen]a sa, nu doar pentru asocierea sa cu grupurile de dreapta în perioada precomunist\, ci [i – cum mi-a fost relatat de prietenul s\u apropiat, filosoful Constantin Noica – pentru faptul de a-l fi îndemnat pe Papu la mai mult\ îndr\zneal\ în protocronismul s\u. Antiprotocroni[tii îl privesc în general pe Silvestri ca pe un agent direct al poli]iei secrete române[ti, deoarece rubrica sa din ziar [serialul „Pseudocultura pe unde scurte”, din Luceaf\rul – not\ A.T.] publica informa]ii la care doar Securitatea are acces (loca]ia precis\ a postului de radio Europa liber\ [.a.m.d.) [i cita emigran]i al c\ror nume era interzis a fi publicat”83 (Verdery, 1991, apud Manea, 1997 : 131, nota 41, traducerea
83. Un indiciu în plus c\ regimul încerca din nou s\ [i-l apropie pe Mircea Eliade, dup\ ce îl interzisese o perioad\, este generozitatea cu care cenzura îng\duia uneori s\ se publice 234

O istorie „glorioas\”

pasajului de N. Manea ; vezi [i Manea, 1997 : 116-117 ; Laszlo 2003 : 92). Informa]ia esen]ial\ privitoare la încurajarea mai mult sau mai pu]in discret\ pe care Mircea Eliade ar fi oferit-o protocronismului provine dintr-o singur\ surs\ (Noica, via Verdery), fiind preluat\ succesiv de al]i autori (Manea, Laszlo, Laignel-Lavastine). Cum observ\ [i A. Laignel-Lavastine, m\rturia lui Noica, de[i dificil de verificat, devine totu[i plauzibil\ dac\ o leg\m de reflec]iile lui Eliade despre conservarea mentalit\]ilor arhaice la poporul român [i despre imensele rezerve spirituale ale acestuia, care pot genera o solu]ie la criza lumii moderne (pentru prezentarea acestui tip de opinii eliade[ti, vezi }urcanu, 2005 : 104 sqq. ; Laignel-Lavastine, 1998 : 359, nota 7 ; într-o mai mic\ m\sur\, Zamfirescu, 1983b : 3, sau id., 2003 : 369, vol. II). El vehiculase îns\ o terminologie destul de ambigu\ referitoare la „specificul na]ional” românesc, a[a cum vor face [i autohtoni[tii, dar într-o manier\ mult mai echivoc\, declamativ\ [i evident secularizat\. Pe de alt\ parte, dac\ au existat, contactele dintre Eliade [i corifeii protocronismului se grefeaz\ pe o anumit\ vulnerabilitate a acestuia în raport cu interfa]a aparatului de represiune [i propagand\.
texte ale acestuia, chiar cu un con]inut mai intim, într-o perioad\ în care însemn\rile de tip memorialistic sau diaristic erau drastic limitate [i filtrate la tip\rire. De pild\, în anul 1983, în revista Vatra au ap\rut fragmente dintr-un jurnal al savantului, ]inut în 1946. O noti]\ con]ine o nea[teptat\ afirma]ie tipic protocronist\, autorul sus]inînd c\, dac\ ar fi beneficiat de un alt instrument de expresie decît limba român\, revista [i gruparea Criterion ar fi devenit precursoarele existen]ialismului francez. Ideea nu a sc\pat neobservat\ de cronicarul de la Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului, care, remarcînd satisf\cut „protocronismul lui Eliade”, trage urm\toarea concluzie ciudat\ : „într-o astfel de însemnare […] se reflect\ nu numai purt\torul de dor [de ]ara natal\], ci [i omul de [tiin]\” (cronicar anonim, în SLAST, 1983 : 2). 235

Alexandra Tomi]\

În ultimii 10-15 ani ai dictaturii, rela]iile lui Mircea Eliade cu regimul Ceau[escu au fost destul de sinuoase : istoricul religiilor era ba sub interdic]ie de publicare în România, ba curtat asiduu de intelectualii cu strînse leg\turi în politic ([i/sau în Securitate). Rela]ia dintre Eliade [i na]ional-comunism a fost [i mai ambiguizat\ de incidente precum interviul din martie 1972 cu Adrian P\unescu, publicat, într-o form\ m\sluit\, în Contemporanul84 , ori de suspiciunile pe care, în anii ’70-’80, savantul le crease printre unii apropia]i ai s\i din emigra]ia româneasc\, privind ameliorarea raporturilor dintre el [i autorit\]ile comuniste. Ei se temeau de o eventual\ cedare a lui la „cîntecele de siren\” ale propagandi[tilor de la Bucure[ti, întorcîndu-se în ]ara natal\ [i legitimînd astfel dictatura, chiar printr-un simplu act de prezen]\ (Lovinescu, 2002 : 108, 119 ; }urcanu, 2005 : 586-587). De altfel se pare c\ Eliade a reflectat cu seriozitate la propunerile f\cute de filosoful p\ltini[ean în timpul primei ie[iri în Occident dup\ deten]ie. În Fragmente de jurnal, istoricul religiilor noteaz\, în vara anului 1972 : „Îmi propun s\ redactez, de îndat\ ce m\ întorc la Chicago, o dare de seam\ minu]ioas\ a ideilor [i sugestiilor lui Noica privitoare la «o colaborare cultural\» pe care el o preconizeaz\ între cei din exil [i regimul actual” (Eliade, apud Marino, 1992, reluat în id., 1996 : 85). În ce-l prive[te pe Constantin Noica, lucrurile par [i mai complicate. Dificultatea cititorului de a în]elege c\
84. Interviul respectiv, în forma modificat\ de cenzur\ [i ap\rut\ în ]ar\, crea impresia c\ Mircea Eliade î[i reconsiderase pozi]ia de opozant al regimului comunist. {oca]i de textul din Contemporanul [i temîndu-se de efectele pe care „mesajul” savantului le-ar fi putut avea pe plan intern [i interna]ional, mul]i dintre prietenii acestuia au insistat ca el s\ marcheze mai net distan]ele. Eliade a f\cut acest lucru o lun\ mai tîrziu, publicînd o „Desmin]ire” în revista Limite, editat\ de Virgil Ierunca la Paris (cf. }urcanu, 2005 : 586). 236

O istorie „glorioas\”

filosofia acestuia a fost în anumite puncte compatibil\ cu tezele na]ionalismului se datoreaz\ [i diverselor interpret\ri ale operei noiciene, ap\rute în ultimele dou\ decenii. Cele mai multe se concentreaz\ asupra erudi]iei, profunzimii filosofice [i rafinamentului lingvistic al scrierilor filosofului. La rîndul lor livre[ti, subtile, persuasive, aceste comentarii – la care se adaug\ reedit\ri succesive din scrierile magistrului – consolideaz\ posteritatea asem\n\toare unui mit cultural. În prefa]a la volumul Mircea Eliade. Prizonierul istoriei, un cunoscut istoric aprecia c\, deja la începutul anilor ’90, în mentalul colectiv românesc era bine conturat\ triada cultural\ mitologic\ Eliade, Cioran, Noica (Zoe Petre, în }urcanu, 2005 : 8). K. Verdery observ\ c\ ascensiunea filosofului din „sfera simplilor gînditori” în cea a „simbolurilor contestate” a început în anii ’80, odat\ cu publicarea Jurnalului de la P\ltini[ (1983) [i a Epistolarului (1987), avîndu-l pe G. Liiceanu drept autor, respectiv îngrijitor de edi]ie (Verdery, 1994 : 260). Jurnalul aducea m\rturia unei alternative culturale [i educative cristalizate, ce se aflase în discret\ coexisten]\ cu modelul oficial, deja compromis. Protocroni[tii reperaser\ înc\ din anii anteriori oportunit\]ile conceptuale [i ideologice, de legitimare, pe care le promitea abordarea noician\ asupra românescului. Pe de alt\ parte, volumul din 1983 identificase o alt\ categorie de intelectuali care criticau t\ios indigenismul [i îl plasau pe Noica în afara etnocentrismului (vezi Liiceanu, 1983 : 137, 232-234). Un grup cu op]iuni antiprotocroniste, venind de ast\ dat\ dinspre filosofie, cu lecturi solide, solu]ii culturale [i p\rînd foarte aproape de confiscarea unui poten]ial simbol cultural – iat\ motive pentru ca reac]iile de iritare indigenist\ s\ nu întîrzie. Unul dintre cei care dau tonul este Dan Ciachir, în ultimele numere pe 1983 ale Suplimentului literar-artistic al Scînteii tineretului. Recenzia lui este aparent favorabil\ ; autorul critic\ îns\
237

Alexandra Tomi]\

subtil nu numai pe „elevii” filosofului retras la P\ltini[, ci îns\[i abordarea „magistrului” : „Cultura pe care o iube[te Noica este o cultur\ de acumulare, [i mai pu]in una de crea]ie. O cultur\ care paralizeaz\ gestul [i inten]ia creatoare […]. Cultura de ast\zi nu a[teapt\ tratate [i comentarii, ci a[teapt\ solu]ii, a[teapt\ fapte care s\ restaureze spiritual omul” (Ciachir, 1983b : 5 ; subl. D.C.). Spre deosebire de reac]iile ulterioare, gazetarul se pare c\ nu sesizase decît „dimensiunea utopic\” a modelului propus de grupul coagulat în jurul lui Noica. În anul urm\tor îns\, articolele ap\rute se doresc ferme puneri la punct adresate lui G. Liiceanu [i noicienilor în general. Ion Coja intr\ primul în scen\, publicînd în Luceaf\rul un lung text, intitulat, totu[i, modest, „Cîteva preciz\ri”. Lista de clarific\ri con]ine, de fapt, o unic\ idee reluat\ : Constantin Noica este protocronist, a[a cum el însu[i o m\rturisise, chiar în prezen]a semnatarului ; prin urmare, orice tentativ\ de a-l revendica pe Noica [i de a sus]ine c\ filosofia lui nu este una „profund na]ional\” reprezint\ un act de insolen]\ fa]\ de gînditor, fiindc\ astfel i se pun la îndoial\ propriile op]iuni. Restul articolului este deopotriv\ o confuz\ critic\ a „exceselor protocronismului” [i un previzibil elogiu adus ideii lui Papu. Interven]ia se încheie cu o suit\ de exclama]ii [i interoga]ii retorice care dau textului o not\ ridicol\, anulînd solemnitatea formul\rilor de pîn\ atunci ; scopul lor este, probabil, acela de a-i mustra indirect pe noicieni c\ nu apreciaz\ climatul cultural creat de regim : „[U]nde azi se mai scoate o edi]ie Platon de felul celeia la care se ostene[te [i domnia sa [Gabriel Liiceanu] ? Unde pîn\ azi s-a mai scos o asemenea edi]ie ? În cîte limbi s-a mai tradus Platon integral ? Ba mai mult : în cîte alte limbi s-a mai tradus Platon a doua oar\ integral în cursul acestui secol ? Am impresia c\ în nici o alt\ limb\ decît în limba despre care Noica crede c\ ar avea ceva de spus acestei lumi tot mai
238

O istorie „glorioas\”

debusolate […] În multe alte locuri de pe acest p\mînt tirajul unei edi]ii Platon nu s-ar epuiza atît de repede ca la noi. Po]i uita aceste date în n\zuin]a ta spre absolut ? Ne-ar ierta Platon însu[i s\ ne degaj\m de ele în loc s\ le ridic\m, o dat\ cu noi, în sfera de idei ?” etc. (Coja, 1984 : 6 ; subl. I.C.). O lun\ mai tîrziu, în aceea[i revist\ apare articolul lui Ion Stroie. Profesorul de la [coala de partid „{tefan Gheorghiu” (cf. Verdery, 1994 : 261) îl atac\ frontal pe G. Liiceanu, acuzîndu-l c\ a f\cut din Noica un „personaj-pretext” al c\r]ii [i c\ unicul s\u obiectiv a fost acela de a-l uzurpa pe magistru [i de a se autoimpune în aten]ia publicului. Cum a f\cut autorul Jurnalului aceasta ? Confiscîndu-l pe Noica, denigrîndu-l, falsificîndu-l, pretinzînd c\ filosoful nu apar]ine curentului autohtonist. El a negat astfel tot ce este cu adev\rat valoros în opera noician\. Textul scris de I. Stroie are evident o b\taie mai lung\ decît cel al lui I. Coja, pentru c\ vizeaz\ anularea modelului cultural [i paideic descris de G. Liiceanu ca alternativ\ la cel oficializat : „Calea spre gîndirea lui Noica nu trece pe la P\ltini[, ci prin scrierile lui. […] Saltul calitativ în gîndirea lui Noica este marcat de lucr\rile scrise din perspectiv\ româneasc\” (Stroie, 1984 : 10 ; vezi Verdery, 1994 : 261-263, pentru mai multe citate [i opinii din epoc\ asupra Jurnalului, dar [i cu privire la Epistolar). Ideea din propozi]ia final\ va fi reluat\ cu st\ruin]\ de protocroni[ti nu numai atunci cînd se va vorbi despre apartenen]a lui Noica la „curentul de gîndire” autohtonist. Defini]ia extrem de restrictiv\ a patriotismului introdus\ de na]ionalismul ceau[ist (autentici patrio]i sînt numai aceia care exalt\ „românitatea”, „specificul na]ional”) ia în cultur\ forma unui criteriu unic de apreciere a valorii. Nu o dat\, protocronismul a dus la extrem acest artificiu de judecat\ : inserat în actul cultural, etnicul nu numai c\ îl îmbog\]e[te, ci ajunge chiar s\ substituie valoarea estetic\
239

Alexandra Tomi]\

a acestuia, atunci cînd ea este absent\ ori slab exprimat\ ; invers, opera care ignor\ sau respinge semnifica]ia (i.e. superioritatea) elementului etnic risc\ s\ fie descalificat\ sau chiar anulat\ din punct de vedere axiologic. Antiprotocroni[tii par s\ priveasc\ mai degrab\ cu rezerv\ atît noul subiect de disput\, cît [i coagularea unui alt grup de oponen]i ai protocronismului ; motivul îl constituie, probabil, accentele indigeniste din multe eseuri ale lui Noica, dar [i refuzul acestuia de a se disocia net de na]ionalismul epocii85 . Chiar autorul Jurnalului de la P\ltini[,
85. Nu [tim în ce m\sur\ intelectualii din ]ar\ erau la curent cu argumenta]ia favorabil\ regimului Ceau[escu, pe care Noica o dezvolta la întîlnirile cu prietenii s\i din str\in\tate (oricum, scrierile de pe linia indigenist\ [i numeroasele ambiguit\]i în rela]ia cu puterea erau de ajuns ca s\ alimenteze rezervele multor oameni de cultur\ care nu agreau na]ionalismul violent al epocii [i tindeau s\ i-l asimileze [i pe Noica). Monica Lovinescu relateaz\ c\, în anii ’70 [i ’80, Constantin Noica se întîlnise de cîteva ori în str\in\tate cu intelectuali marcan]i din diaspora româneasc\, între care Mircea Eliade, Emil Cioran, Sanda Stolojan, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca [i al]i emigran]i potrivnici lui Ceau[escu. Filosoful îi [ocase pe to]i cu atitudinea favorabil\ puterii de la Bucure[ti. Într-un jurnal publicat recent, M. Lovinescu rememoreaz\ prima [i poate cea mai semnificativ\ (re)întîlnire la Paris cu Noica, ie[it de aproape un deceniu din închisorile comuniste. Întrunirea a avut loc în iunie 1972, într-un cadru foarte restrîns – la cererea oaspetelui – [i într-o regie de solemnitate didactic\ impus\ de acesta, care le-a cerut gazdelor s\ se a[eze cumin]i împrejur, s\ nu-l întrerup\ cu întreb\ri nepotrivite [i s\-[i ia noti]e. „A urmat o argumentare pe care am auzit-o apoi la fiecare venire a lui [i pe care, rezumînd-o într-o fraz\-dou\, o voi schematiza inevitabil. Nu credea în alt\ rezisten]\ decît prin cultur\. De fapt, d\inuire [i nu rezisten]\. D\inuire prin cultur\. Nu trebuia – insista el – s\ repet\m gre[eala intelectualilor munteni [i moldoveni sub fanario]i, care au refuzat s\ colaboreze cu voievozii din Fanar cînd asta ar fi fost singura 240

O istorie „glorioas\”

îngro[înd tu[ele, observase c\, în raport cu Noica, luase na[tere o „mic\ b\t\lie literar\, în care unii îl invoc\ de pe pozi]ii culturaliste, al]ii de pe pozi]ii autohtoniste, iar al]ii, exaspera]i de primii [i ultimii deopotriv\, îl combat [i detest\ de pe înc\ alte pozi]ii” (Liiceanu, 1983 : 138). De altfel, cu opt ani înainte, Nicolae Manolescu publicase o cronic\ destul de rece la cartea lui Noica, Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii române[ti (1975). Conceput ca o pledoarie pentru facsimilarea celor 44 de caiete eminesciene inedite, în care filosoful vede „lec]ia
cale de a face cultur\. […] La alte c\l\torii ale lui Noica în Occident argumentele s-au agravat, dar [i reac]iile noastre [i-au schimbat tonalitatea ; la ]ipetele lui am ajuns [i eu s\ ]ip mai tare […] De fapt, dup\ prima c\l\torie, Noica a plecat refuzat de toat\ lumea. De Cu[a cu violen]\. De noi cu curtoazie (dar la limit\). De Mircea Eliade cu t\rie. De Cioran cu rîsul lui enorm cînd d\dea de ceva incredibil [i exclama, trecîndu-[i mîna prin p\r, «C’est pas possible !»” (Lovinescu, 2001 : 186-187, 188). Surpriza era cu atît mai mare, cu cît to]i ace[tia se a[teptau ca filosoful s\ deteste regimul care îl trimisese în deten]ie [i îi curmase cariera (de altfel, exilul îl aprecia atît de mult pe Noica, încît, în timpul procesului s\u, o parte dintre prietenii emigra]i contactaser\ Bucure[tiul pentru a-l cump\ra pur [i simplu pe valut\ ; dup\ strîngerea sumei exorbitante pretinse, autorit\]ile refuzaser\ totu[i tranzac]ia – vezi ibid., 185). Autoarea m\rturise[te c\ întîlnirile cu Noica au continuat s\ o emo]ioneze, p\strîndu-i acestuia „un straniu, dar indefectibil respect intelectual”, de[i atît ea, cît [i alte personalit\]i din exil au renun]at la ideea de a-l atrage pe filosof de partea celor care criticau dictatura comunist\ din România. Pe de alt\ parte, Virgil Ierunca, în necrologul dedicat lui Noica, dep\[e[te toate aceste momente tensionate, scriind : „Cîrtitorii merg pîn\ într-acolo, încît v\d chiar o coinciden]\ între na]ional-comunismul actual al regimului [i opera sa de filosofie româneasc\. Noi nu sîntem dintre ace[tia din urm\. Asemenea omologare ni se pare [i absurd\, [i nedreapt\. În primul rînd, actualul regim nu are nimic de-a 241

Alexandra Tomi]\

f\r\ de cap\t pe care o poate da un uomo universale în versiune româneasc\” (Noica, 1975 : 130), volumul n-a prea fost pe placul cronicarului de la România literar\. Este posibil ca el s\ fi sesizat cît de mult se apropia tonul eseului noician de noua tendin]\ hagiografic\ a vremii (s\ ne amintim c\ trecuser\ deja patru ani de la Tezele din iulie [i un an de la lansarea protocronismului, iar Paul Anghel, Dan Zamfirescu, Ilie Purcaru [i al]ii din noul val de patrio]i publicau deja texte ap\sat na]ionaliste). Criticul comentase : „Personal, cred c\ G. C\linescu e mai aproape de drumul drept [i-mi displace în cartea lui Constantin Noica tonul encomiastic, de idolatrie […] Frumos scris\, pornit\ din cele mai nobile inten]ii, cartea lui Constantin Noica e mai mult emo]ionant\ decît conving\toare ; nu m\ îndoiesc o clip\ c\ Eminescu este «omul deplin» al
face cu românismul luminat. E un regim totalitar [i atîta tot. Cu ceva în plus : caricatura voievodal\ [i balcanismul grotesc. A fi obsedat de o filosofie româneasc\ nu înseamn\ – nu poate însemna – a te întîlni, sub nici o form\, cu ideologia retro-stalinist\ [i retro-«na]ionalist\» a regimului. Pentru filosofia noastr\ – îndep\rtat\ de sincroniile majore ale timpului – Noica a f\cut enorm” (Ierunca, 1987, reluat în id., 1993 : 22). Katherine Verdery consider\ chiar c\, prin accentul pus pe soteriologia cultural\ [i prin modelul cultural alternativ, Noica devenise un oponent al Puterii (Verdery, 1994 : 252). Ideea de rezisten]\ noician\ la regimul comunist prin recluziune, proiecte culturale de anvergur\, formare a tinerilor gînditori [i crea]ie cultural\ propriu-zis\ este reiterat\, în diferite formul\ri, la Andrei Ple[u (2006), Gabriel Liiceanu (2006 : 32-35), Sorin Lavric (2006 : 1, 5), Laura Pamfil (2006 : 21-24) – pentru a cita doar cîteva interven]ii recente. Ele sînt reac]ii la un articol de Carmen Chivu [i Raluca Vasilescu, ap\rut în iulie 2006 în Adev\rul literar [i artistic. Materialul dezv\luie modul în care Securitatea contacta personalit\]i din mediul cultural al ]\rii, pentru a ob]ine de la acestea date privind alte figuri importante din domeniu sau pentru a le 242

O istorie „glorioas\”

culturii române[ti, dar a[ fi vrut, în locul metaforelor, dovezi [i, în locul cultului entuziast, o argumentare mai minu]ioas\” (Manolescu, 1975a : 9 ; aceste observa]ii sînt singulare : alte c\r]i scrise de Noica, ulterior, s-au bucurat de recenzii favorabile din partea cronicarului – vezi, de exemplu, Manolescu, 2001 : 64-90). O lun\ mai tîrziu, în Luceaf\rul, Dan Zamfirescu îi repro[eaz\ lui N. Manolescu nu atît critica adus\ c\r]ii, cît perspectiva reac]ionar\ asupra poetului. Printr-o „lectur\ infidel\”, cronicarul ar fi respins de fapt ideea major\ a eseului noician : c\ manuscrisele inedite ar dezv\lui „dimensiunile excep]ionale ale spiritualit\]ii eminesciene, izvorîte dintr-o uria[\ sete de cultur\[,] servit\ de o egal de mare for]\ de munc\ sistematic\ [i consecvent\” (Zamfirescu, 1975, reluat în id., 2003 : 140-142, vol. II ; subl. D.Z.). Noica ar fi unul dintre cei care încearc\ s\ dep\[easc\ receptarea îngust\ a lui Eminescu, v\zînd în el nu
folosi la influen]area intelectualilor ezitan]i ori ostili. Cercet\toarele reproduc informa]ii din DUI „Nica” (dosarul de urm\rire informativ\ a lui Constantin Noica, aflat în arhivele CNSAS), în care au fost consemnate atît discu]iile purtate de filosof cu agen]ii de securitate (inclusiv din data de 8 iulie 1972 – a[adar, la aproape o s\pt\mîn\ de la întîlnirea cu intelectualii români din exil, evocat\ de Monica Lovinescu), transcrieri dup\ înregistr\ri (realizate f\r\ [tirea urm\ritului) ale unor convorbiri dintre Noica [i alte persoane, cît [i raportul cu propunerea de închidere a DUI „Nica”, din iulie 1978, drept consecin]\ a „schimb\rilor pozitive” constatate în atitudinea filosofului. În discu]iile purtate de acesta cu agen]ii poli]iei politice (derulate sub aparen]a unor adev\rate rapoarte verbale cu privire la activitatea desf\[urat\ în excursia din Occident) frapeaz\ atitudinea sa cooperant\, plin\ de solicitudine, informa]iile extrem de detaliate pe care le pune la dispozi]ia reprezentan]ilor regimului, propunerile [i sugestiile sale privind c\ile de anihilare ori diminuare a impactului negativ creat de activitatea exilului anticomunist. 243

Alexandra Tomi]\

numai poetul de geniu, ci [i un c\rturar înzestrat, patriot [i cu o intui]ie politic\ neobi[nuit\. De partea cealalt\, Nicolae Manolescu [i al]ii ca el se cramponeaz\ de viziunea impus\ de G. C\linescu, refuzînd s\ accepte c\ poetul „[i-a luat revan[a dup\ moarte, devenind îns\[i albia în care a cuprins [i curge geniul românesc de aproape un secol”. Într-un P.S. la un articol urm\tor, criticul de la România literar\ ridiculizeaz\ afirma]iile „de o demagogic\ iresponsabilitate” ale lui Zamfirescu (Manolescu, 1975b : 9). Am evocat episodul în detaliu pentru c\ el prefigureaz\ semnificative polariz\ri de opinie. Protocroni[tii, militînd pentru „o nou\ con[tiin]\ de sine a culturii române” – iar figura lui Eminescu, prin con]inutul ei simbolic, avea mize imense în acest demers transformist –, sînt aten]i la semnalele de orice tip lansate în mediul intelectual al ]\rii, pe care le capteaz\ [i le modeleaz\ în uz propriu (în fond, Constantin Noica nu meditase decît la semnifica]ia cultural\ a manuscriselor eminesciene, f\r\ s\ se lanseze în judec\]i privind gîndirea politic\ a poetului, a[a cum pretinsese Zamfirescu !). Antiprotocroni[tii, refuzînd afirma]iile megalomane, hagiografiile, sus]in limpezimea argument\rii, spiritul critic, modera]ia aprecierilor (în anii ’80, cînd se acutizeaz\ revendic\rile asupra filosofului de la P\ltini[, „noicienii” vor ocupa aceast\ zon\ a discu]iilor ori de cîte ori vreo interven]ie autohtonist\ va face trimitere direct\ la el). {i, în sfîr[it, Noica : aparent retras într-o dimensiune a culturii pure, anistorice, universale, dar emi]înd reflec]ii etniciste, exaltînd românitatea într-o stilistic\ fluent\ [i refuzînd s\ descurajeze preten]iile anexioniste ale na]ionali[tilor. În anii urm\tori, autohtoni[tii vor miza mult pe includerea lui Constantin Noica în rîndul „marilor prieteni”, a[a cum se întîmpla [i cu Mircea Eliade. Revendic\rile protocroniste au mers în dou\ direc]ii : pe de o parte, au citat interesul [i contribu]iile filosofului la dezvoltarea
244

O istorie „glorioas\”

conceptului creat de E. Papu ; pe de alta, [i-au disputat cu „{coala de la P\ltini[” mentoratul noician (cumva ca o consecin]\ a faptului c\ apartenen]a lui Noica la protocronism p\rea oricum „demonstrat\” – vezi [i supra, acest subcapitol). Declara]iile autohtoniste de apropriere a gînditorului nu dep\[esc stilul rudimentar, zgomotos [i dezinhibat ce caracterizeaz\ majoritatea interven]iilor grupului. Aceast\ vulgarizare a magistrului pare s\-i exaspereze o dat\ în plus pe rafina]ii s\i discipoli. Pentru ei este inacceptabil ca Noica s\ se impun\ publicului actual [i posterit\]ii doar ca „exponent al voin]ei unei na]ii de a gîndi cu capul ei, a[a cum î[i hot\r\[te cu capul ei [i istoria” (Zamfirescu, în Br\escu, 1982d : 5), eminescolog care „insist\ în lumea noastr\ întru exacta, corecta în]elegere a personalit\]ii poetului nostru na]ional” (Coja, 1982 : 4 ; subl. I.C.), reprezentant al noului „curent organicist” din cultura român\ (Silvestri, în Luceaf\rul, 1984c : 5) ori eseist care elogiaz\ vagi acte de precursorat (Zamfirescu, 1986, reluat în id., 2002 : 145-14686 ). Prietenia pe care o invoc\ protocroni[tii cu filosoful amenin]\ s\-l minimalizeze atît pe el, cît [i grupul de tineri intelectuali înzestra]i pe care îi mentoreaz\ de la P\ltini[. Iat\ cum comenteaz\ Paul Anghel, într-un interviu din 1982, modul în care a fost sus]inut de gînditor : „Pre]iosul meu prieten Constantin Noica [este] omul care m-a urm\rit cu o cald\ în]elegere [i cu un fierbinte îndemn în aceast\ expedi]ie87 [de valorificare literar\ a isto86. Referin]a se face la un text publicat de Noica în octombrie 1986, în care se comenteaz\ un ambiguu pionierat literar al lui Camil Petrescu ; semnificativ, idei [i citate din respectivul articol au fost preluate de Dan Zamfirescu în replica dat\ lui Gogu R\dulescu, tip\rit\ la Roma în acela[i an (vezi supra, subcapitolul „Un vechi ilegalist împotriva «n\stru[nicei teorii»”). 87. Monica Lovinescu confirm\ indirect spusele lui Paul Anghel ; se pare c\ C. Noica, din anumite motive, ar fi încercat s\ 245

Alexandra Tomi]\

riei]” (Anghel, în Ungheanu, 1982a : 175). Observa]ia este aparent f\cut\ în treac\t, pe parcursul convorbirii cu Mihai Ungheanu. În realitate, citarea amici]iei lui Noica este un alt inconturnabil punct de sprijin în discursul de legitimare a protocronismului. {i mai interesant\ este tendin]a autohtoni[tilor de a revendica în întregime modelul noician : ei vor pretinde curînd c\ nu numai ideile [i conceptele emise de gînditor se integreaz\ în „filosofia na]ional\” (etnocentrist\, cu alte cuvinte), ci [i experien]a sa paideic\. Dan Zamfirescu public\ în 1985, la Londra, într-o revist\ a emigra]iei (Convergen]e române[ti), un articol în care dubleaz\ mentoratul lui Edgar Papu cu cel al lui Constantin Noica. Este unul dintre cele mai elocvente tentative de anexare a filosofului sub raportul [i pretextul exemplarit\]ii sale educative. S\ vedem un fragment ilustrativ : „Or, doi oameni au r\mas acas\, pentru a se ocupa de aceast\ genera]ie [protocroni[tii [i al]i „intelectuali patrio]i”, nota A.T.] [i pentru a face ca noua tradi]ie inaugurat\ [sic ! nota A.T.] de genera]ia lor s\-[i treac\ [tafeta spre viitor, s\ poat\ fi continuat\ [i – de ce nu – în\l]at\ pe noi culmi. Ace[ti doi oameni, care [i-au trecut pentru asta purgatoriul, învingînd [i rodind deplin abia în a doua parte a vie]ii lor, sînt Edgar Papu [i Constantin
conving\ figuri importante din emigra]ia româneasc\ de faptul c\ Paul Anghel e un autor valoros, reprezentativ pentru literatura contemporan\ a ]\rii [i care merit\ s\ fie tradus în str\in\tate. Ulterior, filosoful a renun]at la acest proiect (cf. Lovinescu, 1983, reluat în id., 2002 : 225). Chiar Noica afirmase, dup\ cum relateaz\ Liiceanu (1983 : 138) : „Exist\ momente ale seriozit\]ii peste care nu po]i trece u[or, numai pentru c\ au sfîr[it lamentabil, în demagogia urma[ilor. Nu îmi este ru[ine s\ spun c\ mi-a pl\cut la Paul Anghel efortul de a circumscrie, prin episodul ’77 [e vorba de ciclul de romane ce evoc\ R\zboiul de Independen]\ din 1877], un moment al seriozit\]ii”. 246

O istorie „glorioas\”

Noica. Amîndoi – [i numai ei – sînt lega]i direct, personal, prin contact de la suflet la suflet [i de la minte la minte, nu de departe, prin c\r]i, de noile genera]ii. Ei sînt catalizatorii vii ai unei con[tiin]e intelectuale care poate fi exprimat\ prin aspira]ia [i posibilitatea de a arunca o «privire româneasc\» asupra lumii [i a culturii universale [i de a le imprima acestora o «dimensiune româneasc\ a existen]ei». Ei sînt vîsla[ii la marea corabie a culturii române[ti, mae[trii unei noi mari promo]ii în care s-au recunoscut [i care i-a recunoscut” (Zamfirescu, 1985, reluat în id., 2003 : 369, vol. II ; subl. D.Z.). Textul exaltat al lui Dan Zamfirescu vine la doi ani dup\ apari]ia Jurnalului de la P\ltini[ [i, aparent, nu are leg\tur\ cu acesta. Totu[i, cartea lui G. Liiceanu revela con[tiin]ei publice un model paideic (Noica [i discipolii s\i) închegat, func]ional [i opus autohtonismului. Unul dintre mesajele volumului p\rea conceput s\ descurajeze preten]iile altor grupuri – protocroni[tii erau explicit viza]i – de a-l invoca pe Noica printre alia]i, prieteni sau sus]in\tori. Fixarea magisterium-ului [i a idea]iei noiciene într-un sistem de valori ce promova „marele alfabet cultural al spiritului european [i universal” [i refuza închiderea „în frustr\ri [i orgolii regionale” (Liiceanu, 1983 : 232-233) se dorea a fi ireversibil\. Vehemen]a reac]iilor na]ionaliste de tipul Stroie-Coja-Ciachir (vezi supra, acest subcapitol) sugereaz\ c\ mesajul fusese receptat [i na]ionali[tii nu erau dispu[i s\ renun]e la „simbolul Noica”, atît de avantajos pentru ei. Articolul lui Dan Zamfirescu alege îns\ tonul calm [i sigur : el constat\ apartenen]a lui Constantin Noica la „genera]ia de aur” protocronist\ (ca maestru al acesteia), ca [i cum chestiunea fusese deja tran[at\ (ori, mai degrab\, ca [i cum disputa în jurul filosofului nici n-ar fi avut loc). Ideea devine [i mai clar\ prin evocarea co-mentoratului Papu-Noica în beneficiul „promo]iei” de intelectuali na]ionali[ti.
247

Alexandra Tomi]\

Figur\ exterioar\ [i neutr\ pentru „interlocu]ia” noicienilor, Edgar Papu este în schimb reperul protocroni[tilor, al\turat simbolic filosofului p\ltine[ean. Afirmînd c\ cei doi sînt „mae[trii” unei genera]ii, Zamfirescu neag\ implicit existen]a altor discipoli, cu op]iuni diferite, ai lui Noica. Semnificativ este [i faptul c\ textul cu pricina a ap\rut în revista de orientare legionar\ Convergen]e române[ti, editat\ la Londra de C. Michael-Titus [i promovînd o linie ostil\ „grupului Europa liber\”. Intelectualii cu spirit „europolibrist”, de[i dezam\gi]i de ambiguitatea lui C. Noica în raport cu regimul [i de na]ionalismul promovat de acesta (vezi supra, acest subcapitol, nota referitoare la întîlnirile dintre filosof [i românii din emigra]ie), refuz\ totu[i ideea de apartenen]\ benevol\ a filosofului la tab\ra protocronist\. Ei continu\ s\ vad\ în gînditorul retras la P\ltini[ un simbol cultural anexat de na]ional-comunism, act a c\rui ilegitimitate Noica nu dore[te sau întîrzie s\ o denun]e (a[a cum, de pild\, f\cuse explicit istoricul David Prodan – cf. Verdery, 1994 : 298). Iat\ cum î[i încheie Monica Lovinescu un scurt comentariu la cartea Sentimentul românesc al fiin]ei, publicat\ de Noica în 1978, [i în care jurnalista parizian\ remarcase cîteva accente apropiate de retorica oficial\ : „…aceste cîteva rezerve se nasc din admira]ia pentru cartea lui Constantin Noica, pentru acest autentic filosof pe care nu putem s\ nu regret\m cînd îl vedem anexat de un Mihai Ungheanu, din p\cate pe drept cuvînt, în avangarda unui protocronism ce nu mai apar]ine în întregime nici m\car creatorului termenului, lui Edgar Papu, ci pletorei de aranja]i cu un anume sens al istoriei. S\-l vezi pe Constantin Noica situîndu-se, prin for]a lucrurilor sau a obsesiilor de afirmare na]ional\, nu departe de un Dan Zamfirescu, cu secolul lui de aur ceau[ist, e mai mult decît un nonsens ; e o deriziune. Constantin Noica nu e evident responsabil de ea, dar nici nu face nimic s-o evite,
248

O istorie „glorioas\”

de unde [i regretul pomenit” (Lovinescu, 1978, reluat în id., 1994a : 43). Comentatoarea prefigureaz\ argumentele care vor fi invocate de discipolii lui Noica la desp\r]irea simbolic\ de magistru ; între ele, de mare for]\ par s\ fi fost dou\ dintre op]iunile filosofului, contestate de noicieni : recluziunea drept model de conduit\ public\ [i faptul c\ „a generat teme la îndemîna oricui [i, în mod obiectiv, s-a plasat în situa]ia de a putea fi invocat de to]i aceia care flec\reau ap\sînd pe o coard\ facil\ [i cu sunet bine verificat” sau, cu alte cuvinte, refuzul lui de a se disocia public de protocronism (Liiceanu, 1983 : 138, subl. G.L. ; vezi [i Verdery, 1994 : 287-288, pentru o discu]ie sumar\ asupra desp\r]irii formale a noicienilor de „profesorul” lor ; de asemenea, Laignel-Lavastine, 1998 : 342 sqq., pentru detalii despre „miturile românit\]ii” reluate de gînditor în eseurile sale). Retragerea lui Noica din via]a public\ pentru a face filosofie (cultur\) pur\, anistoric\, pe care s\ o contrapun\ „spiritului vremii” – a[a cum o prezint\, de pild\, K. Verdery sau, mai recent, unii fo[ti membri ai „{colii de la P\ltini[” –, r\mîne totu[i o chestiune discutabil\. Însemn\rile din Jurnalul Monic\i Lovinescu (vezi supra, acest subcapitol) [i „ambiguitatea unui activism cultural care, în anii ’80 ai regimului Ceau[escu, îl va face pe Noica s\ se adreseze în termeni foarte concilian]i mai multor reprezentan]i ai aparatului de partid, în ideea de a izbuti s\-[i realizeze diferitele proiecte culturale [i editoriale” (Laignel-Lavastine, 1998 : 284) contrazic acest tip de receptare88. La fel se întîmpl\ cu cele dou\ scrisori deschise
88. Se pare c\, în epoc\, „{coala de la P\ltini[” [i figura lui Noica erau percepute de unii intelectuali din perspectiva a ceea ce Laignel-Lavastine (1998 : 288) nume[te „dezangajare culturalist\” ; la unii dintre ace[tia, recluziunea noician\ dobînde[te semnifica]ia unei dezam\gitoare strategii defensive. Elocvent\ [i, din p\cate, pu]in cunoscut\ este scrisoarea 249

Alexandra Tomi]\

semnate de filosof. Una dintre ele a fost conceput\ în 1974, fiind destinat\ intelectualilor „între 30 [i 50 de ani”, genera]ie din care Noica spera s\ recruteze [i s\ formeze filosofi, considerînd c\, în ultimii ani, în ]ar\ se creaser\ „condi]ii mai bune decît oricînd în trecut”. Scrisoarea este propus\ de autor revistei Luceaf\rul, dar i se refuz\ publicarea. Noica i se adreseaz\ lui Virgil Teodorescu, redactorul-[ef al s\pt\mînalului, ar\tîndu-se uimit c\ apelul lui cultural nu a fost luat în seam\, mai ales c\ „[nou\, oamenilor de cultur\ români,] ne este ru[ine c\ nu reu[im s\ fim la în\l]imea situa]iei ce ni s-a creat în lume, pe plan de politic\ extern\” (vezi, pentru mai multe detalii [i comentarii, Laignel-Lavastine, 1998 : 285-286). Cel de-al doilea document a fost controversata „Scrisoare c\tre un intelectual din Occident”, publicat\ de Noica în Via]a roadresat\ Marianei {ora de I.D. Sîrbu, fost membru al „Cercului literar” de la Sibiu, discipol al lui Lucian Blaga [i fost de]inut politic. Textul, plin de verv\, foarte acid la adresa lui Noica [i a discipolilor lui, pune în discu]ie beneficiul public pe termen scurt [i mediu al modelului noician [i remarc\ subtil sterilitatea solu]iilor propuse de acesta în raport cu realit\]ile dictaturii comuniste. Red\m fragmente din aceast\ epistol\ (pentru varianta integral\, vezi Adev\rul literar [i artistic din 18 iunie 1995, Caiete critice, octombrie-noiembrie 1995 : 38-40, sau Laszlo, 1999 : 155-158) : „Cei de sus oficiaz\, se joac\ de-a ini]ierea [i tr\irea «întru», fiecare gest are semn [i semnifica]ie ; Noica se las\ dalai-lamizat, îi place, tinerii îl lingu[esc la cel mai înalt [i cult nivel european, [i pro[tii (]ara e plin\ de pro[ti care se uit\ la P\ltini[ ca la Fuji-Yama sau Golgotha) sosesc acolo ca la Maglavit, diferi]i chinui]i de soart\ [i de nefericiri, Noica îi îndeamn\ s\ înve]e grece[te, s\ citeasc\ Lysis. Tinerii se tot despart de Goethe (pe care nu l-au citit). […] Are loc o impostur\, e vorba totu[i de cultur\, de cultura noastr\, teatrul continu\, sînt l\sa]i în pace, cine se teme de ni[te frico[i care se joac\ cu baloane nem]e[ti [i grece[ti [i nu se ating 250

O istorie „glorioas\”

mâneasc\ (iulie 1987). Textul se vrea un rechizitoriu (scris „cu sentimentul fratelui neluat în seam\”) la adresa Occidentului bîntuit de false crize existen]iale, c\rora le g\se[te false solu]ii, ar\tîndu-se nedemn de glorioasa mo[tenire cultural\ european\. Orbit\ de bun\stare material\, „societatea lui bye-bye” [i-a uitat trecutul [i menirea, iar intelectualii ei urî]esc lumea [i veacul, prelungindu-i „absurdul, nonsensul [i cinismul” [i favorizeaz\ „o societate în care surîsul fad, polite]ea [i salutul amabil prin agita]ia mîinii dau singura m\sur\ a societ\]ii noastre civilizate”. Unul dintre cele mai severe comentarii asupra interven]iei noiciene a venit din partea criticului literar I. Negoi]escu, aflat deja în exil la vremea respectiv\. Epistola, spune el, conceput\ „f\r\ rezerve mentale”, reprezint\ un act
de popor [i de drama lui nici cu o floare, ei sînt sus, au [i creat o limb\ atît de subtil\, c\ m\ simt, citindu-i, ca un chinez care nu are acces la ideogramele mar]iale. […] Noica nu s-a dus la P\ltini[ ca s\ scape de fric\, s\ se c\iasc\ de anii de la[itate [i tr\dare ; s-a dus ca s\ transforme în stil acest mod de a ignora esen]ialul : scrie o carte despre defectele spiritului, folose[te atîtea cuvinte grece[ti, se înlabirinteaz\ în a[a fel, c\ nimeni nu mai în]elege nimic ; a[teptam de la Papa din P\ltini[ o epistol\ c\tre mitici, o analiz\ a lichelismului, la[it\]ii, bizantiniei [i semidoc]iei noastre thraco-getice. El, nimic : «s\ facem o [coal\ ca o echip\ de fotbal : doar 12 genii, plus rezerve ; [i s\ îi cre[tem ca pe ni[te genii de viitor, gata s\ îi ia locul la P\ltini[». Arde ]ara, arde Europa, Noica se desparte de Goethe ; piere limba român\, el pledeaz\ pentru deschiderea care se închide, limita care nu se limiteaz\, unicul care se divide f\r\ s\ se împart\. {i în jurul lui, ace[ti foarte talenta]i tineri care, în loc s\ scrie filosofie, literaturizeaz\ ca într-un fel de onanie cu concepte [i se invertesc stilistic ca s\ ajung\ atît de subtili [i de cul]i, c\ nu mai [tii dac\ au sex [i dac\ mai m\nînc\” (Sîrbu, 1987, reluat în Caiete critice, 1995 : 39). 251

Alexandra Tomi]\

gratuit al filosofului de la P\ltini[. Ea nu are nici m\car meritul de a fi revelatoare în privin]a adev\rurilor despre Occident (pentru c\ reia vechi obsesii livre[ti ale intelectualilor apuseni), necum de a fi o critic\ de travers la adresa oribilei dictaturi instaurate în România. I. Negoi]escu formuleaz\ o serie de interoga]ii [i exclama]ii în m\sur\ s\ ne pun\ pe gînduri : „[C]um s\ interpretezi apelul s\u la ac]iune contra pre[edintelui paralitic [i agresiv ? Exist\ oare ast\zi pe lume vreo ]ar\ mai v\dit prad\ catastrofei decît România ? – dac\ e s\ vorbim, cu Noica, despre catastrof\. {i ce s\ în]eleag\ românii cînd citesc, sub pana filosofului lor, apostrofa adresat\ de el occidentalilor : «urî]i]i lumea [i degrada]i aceast\ reu[it\ de neasemuit care este cultura european\» ? Unde oare s-a urî]it [i se urî]e[te lumea mai f\r\ cru]are [i mai sistematic decît în patria lui Noica ? Unde oare este mai degradat\ azi cultura european\ decît în ]ara în care tocmai monumentele de semnifica]ie [i valoare european\ sînt, tot mai sistematic [i f\r\ îndurare, d\rîmate ori mutilate în fel [i chip ? […] «Voi l\sa]i pe oameni s\ tr\iasc\ unul lîng\ altul ca [i cum ar fi unul f\r\ altul» – repro[eaz\ occidentalilor Noica, amintindu-[i probabil, tot cu întîrziere, de mai vechile dezbateri privind alienarea persoanei în civiliza]ia modern\. Ca [i cum n-ar [ti c\, spre deosebire de locuitorii Occidentului, cet\]enii României sînt nevoi]i s\ se team\ [i s\ se fereasc\ unii de al]ii, constrîn[i s\ vorbeasc\ în [oapt\ [i s\ se exprime prin [arade. Ca [i cum n-ar [ti c\ România, situat\ totu[i în vecin\tatea ]\rilor europene, pare tuturor, din\untrul [i din afara ]\rii, a fi undeva departe de Europa – [i de aceea se simt românii nemaipomenit de singuri [i de abandona]i [i li se pare, asemenea lui Noica, a c\rui slov\ nu are ecou în Occident, c\ strig\ în pustiu [i blestem\ pustiul care nu-i aude [i nu le r\spunde” (Negoi]escu, 1990 : 98, 99-100 ; vezi ibid., 100-102, pentru textul integral al scrisorii din Via]a româneasc\).
252

O istorie „glorioas\”

Criticul vede în gestul pseudoepistolar al lui Noica o tragic\ evolu]ie „ideologic\” a filosofului, în cei treizeci de ani de la scrisoarea adresat\ lui Cioran (1957), document care a circulat clandestin în vremea respectiv\ [i care i-a dus pîn\ la urm\ la deten]ie pe Noica [i pe cei care au citit-o [i au comentat-o. I. Negoi]escu vede în scrisoarea din 1957 expresia unui „efort de adaptare la mentalitatea momentului [i a locului”, pentru c\ elogiaz\ „înst\pînirea duhului occidental asupra celui oriental, prin marxism” (pentru alte detalii privind respectivul document, vezi [i Pamfil, 2006 : 24, care îns\ comenteaz\ exclusiv afirma]iile a[a-zis ostile la adresa socialismului, sco]îndu-le din context). Textul din 1987 îi apare criticului ca reprezentînd deja un dublu compromis : din partea regimului care, „mai în]elept tactic” [i „mai degajat ideologic”, l-a acceptat pe Noica ; din partea filosofului, care s-a adaptat perfect la logica acestuia. Eseul publicat de Adrian Marino în 1992 este o încercare ampl\, poate cea mai consistent\ [i mai sever\, de rediscutare a „cazului” Noica. Ap\rut în plin\ epoc\ de cosmetizare – mitificare – a posterit\]ii noiciene, textul a fost vehement contestat, dar a smuls [i aprecieri favorabile (vezi cîteva reac]ii critice amintite în Marino, 1992, reluat în id., 1996 : 359, nota 35). Autorul observ\ pe bun\ dreptate c\ filosoful p\ltini[ean întruchipeaz\ o situa]ie „de o ambiguitate tipic\, exemplar\”, „un model de ambiguitate perfect\, în stare pur\” (ibid., 85), care încurajeaz\ abord\ri dintre cele mai diverse [i mai inadecvate. În discu]ia privind „colabora]ionismul” noician r\mîne chestiunea ireductibil\ a punctelor de convergen]\ între gîndirea acestuia [i „m\surile culturale” adoptate/preconizate de propaganda ceau[ist\. Studiile despre „fiin]a româneasc\” [i planurile de colaborare cu exilul sînt dou\ astfel de teme comune. Echivocul cultivat de Noica în raport cu regimul este sporit atît de neadecvarea gînditorului la realitatea istoric\ (descris\ de discipolii s\i ca pe o „retragere din istorie” în empireul culturii pure), cît
253

Alexandra Tomi]\

[i de o „semantic\ special\”, „abuziv\, oricum specioas\, exploatabil\ în toate sensurile” (ibid.), ce caracterizeaz\ produc]ia oral\ [i scris\ a filosofului. De[i nu neag\ valoarea modelului cultural [i paideic noician, A. Marino refuz\ s\ vad\ în filosoful de la P\ltini[ un eremit al culturii, f\r\ nici o leg\tur\ cu puterea comunist\, [i cu atît mai pu]in un intelectual tolerat, marginalizat de autorit\]i. Solu]ia lui Noica la dictatur\ a fost una a conformismului par]ial, atitudine generat\ de faptul c\ acesta a fost dintotdeauna un gînditor de dreapta, na]ionalist [i antioccidental. De aici anacronismul gîndirii lui politice, op]iunile mereu contrazise de evenimentele istorice (de la a afirma – în preziua lichid\rii acesteia – c\ for]a legionar\ e mai viguroas\ ca oricînd, pîn\ la a alimenta el însu[i „mitul ireversibilit\]ii” sau legit\]ii istorice a comunismului). Consecin]a ? – toate scrierile lui, de la articole la tratate, respir\ un aer vetust, localist, f\r\ ecou în alte culturi (ibid., 89-94).

„Cu un cîntec de siren\/Lumea-ntinde lucii mreje”
Protocronismul s-a impus în spa]iul public prin lingu[irea Puterii, nu prin valoarea sa ideatic\ [i argumentativ\. Nu este surprinz\tor c\ pu]ini intelectuali autentici s-au l\sat antrena]i în dezbatere, ei alegînd cel mai adesea tab\ra antiprotocronist\. For]ele au fost inegale ([i) din acest punct de vedere, cît\ vreme, în grupul „noii metode critice”, Edgar Papu e probabil singura figur\ cultural\ mai consistent\. Poate c\ protocroni[tii în[i[i au intuit excesul propriului veleitarism, astfel încît anexarea personalit\]ilor ilustre din tradi]ia cultural\ a ]\rii a venit în sprijinul nelegitimit\]ii în ac]iune. Acela[i rost l-a avut [i încercarea de a atrage suporteri din rîndul tinerilor intelectuali promi]\tori, a[a cum, la alt\ scar\, regimul avea nevoie de gînditori valoro[i care s\ îl credibilizeze.
254

O istorie „glorioas\”

Tehnica „recrut\rii” la care recurg indigeni[tii const\ de obicei în binevoitoare semnal\ri ale unor articole sau opinii favorabile teoriei pe care ei o sus]in. Exemplele sînt destul de multe [i apar mai ales în anii de cristalizare a protocronismului matur (aproximativ 1978-1988), vizînd, de regul\, tineri scriitori, critici literari, lingvi[ti [.a.m.d. Ace[ti intelectuali sînt aprecia]i f\r\ excep]ie drept scriitori/critici/ filosofi etc. talenta]i, excelent informa]i în domeniul lor [i promi]\tori pentru cultura român\. O dat\ ce ei au exprimat opinii laudative la adresa „noii metode critice”, par s\ fi promovat un examen de competen]\ profesional\ – cel pu]in aceasta este impresia pe care o las\ reac]iile criticilor protocroni[ti. Uneori, autorul elogiat va fi publicat mai apoi cu cel pu]in un articol, de regul\ în paginile Luceaf\rului, dac\ nu va deveni chiar un apropiat colaborator al acestei reviste (cazul lui Adrian Dinu Rachieru, de pild\). Un exemplu ar fi comentariul cordial al cronicarului A.S., în Luceaf\rul, privind atitudinea lui Leonid Dimov fa]\ de protocronism, exprimat\ într-un interviu cu George Arion în Flac\ra. Poetul afirmase : „Noroc c\ azi valorile trecutului au fost puse în drepturile lor fire[ti. Dar, pe lîng\ restituirea valorilor ]inute sub obroc, este nevoie de un protocronism actual. Vreau s\ spun c\, înainte de a apuca [ansa de a fi protocronic, trebuie s\ fii sincronic.” (Dimov, 1983, apud S[ilvestri ?]. A[rtur ?]., 1983 : 2). Pe lîng\ simpatia ar\tat\ „noii metode critice”, s\ remarc\m judecata de valoare – subtil formulat\ – în favoarea protocronismului, v\zut de intervievat ca pe o etap\ ce succed\ [i perfec]ioneaz\ sincronismul. Evident c\ o asemenea opinie onorant\, care venea din partea unui poet apreciat, nu putea s\ scape grupului indigenist, aflat înc\ în consolidare la vremea respectiv\. Dimov este gratificat simbolic prin asocierea lui cu fac]iunea privilegiat\ a intelectualilor ra]ionali [i patrio]i. Iat\ cum î[i încheie comentariul cronicarul de la Luceaf\rul : „Ad\ug\m, a[adar, la
255

Alexandra Tomi]\

numeroasele con[tiin]e echilibrate [i lucide, care [i-au exprimat curajos op]iunile na]ionale, [i pe aceea a lui Leonid Dimov” (ibid.). S\ vedem [i un exemplu inedit. În octombrie 1984, tîn\rul eseist Vasile Gogea tip\re[te în Astra o analiz\ a filosofiei române[ti din intervalul 1965-1985 (sau, în coordonatele revistei, între Congresele al IX-lea [i al XIII-lea). Articolul lui este o contribu]ie la ancheta mai ampl\ a s\pt\mînalului bra[ovean cu privire la reperele culturale stabilite între cele dou\ „istorice evenimente”. Scriitorul comenteaz\ indigenismul din perspectiva filosofiei materialiste, notînd c\ „discu]ia ampl\, polemic\ – reprezentativ\ pentru regimul concuren]ial al valorilor – stîrnit\ de teoria protocronismului românesc [i dominat\ de statura unui erudit ca Edgar Papu” se integreaz\ în lupta „cu concep]iile ira]ionaliste, retrograde, fasciste, rasiste ori apologetice, de oriunde ar veni ele” (Gogea, 1984 : 4). Observa]ia sa omagiaz\ mentoratul lui E. Papu [i adaug\ un accent elevat discursului protocronist de autolegitimare. Reac]ia indigenist\ nu întîrzie. Prin condeiul monogramat A.S., autohtoni[tii vor întoarce complimentul, semnalînd opiniile avizate [i echidistante, formulate de c\tre „filosoful tîn\r” [i „prozatorul de viitor” (S[ilvestri ?]., A[rtur ?]., 1984c : 2). Ironia sor]ii a f\cut ca, la scurt timp dup\ acest fulgurant schimb de bezele, Vasile Gogea s\ devin\ unul dintre cei mai cunoscu]i [i activi disiden]i „interni” ai regimului ceau[ist, implicat inclusiv în revolta muncitorilor de la Bra[ov (1987).

Olimpiadele patriotismului
Dup\ 1977, conceptul lansat de Edgar Papu începe s\ se expandeze, absorbind aproape toate preocup\rile legate de relevarea specificit\]ii na]ionale. Pasul urm\tor a fost echivalarea contribu]iilor de acest tip cu patriotismul
256

O istorie „glorioas\”

angajat. Fenomenul nu s-a petrecut de la sine, pentru c\ tendin]a na]ionalist\ oficial\ s-a accentuat pe m\sur\ ce nivelul de trai al popula]iei sc\dea. Patriotismul devine o moned\ de schimb pentru cei dispu[i la astfel de tranzac]ii. „Revalorificarea mo[tenirii culturale” se transform\ într-un obiect de disput\ între cei care vizeaz\ ameliorarea propriului statut prin exacerbarea interesului fa]\ de „românism”, respectiv cei ce resping asemenea abord\ri, încercînd s\ r\mîn\ în matca unui eurocentrism moderat. Anali[tii fenomenului au remarcat intensificarea caracterului competi]ional al dezbaterilor, c\tre finele anilor ’70 : „O dat\ ce afirmarea valorilor române[ti se confunda cu patriotismul, s-a lansat o adev\rat\ întrecere între «patrio]i», fiecare sperînd ca prin discursul s\u despre trecut s\-[i amelioreze pozi]ia prezent\ în ierarhia cultural\ [i politic\” (Boia, 1997 : 79). Cei care criticau alega]iile g\unoase ale autohtoni[tilor nu refuzau [i reflec]iile asupra valorilor indigene. Cum observ\ Mircea Martin, antiprotocroni[tii erau „participan]i care, în majoritatea lor, nu se deziceau de ideea na]ional\, dar refuzau politizarea ei [i mai cu seam\ antimodernismul [i antieuropenismul protocroni[tilor, subliniind c\ dimensiunea european\ e esen]ial\ [i constitutiv\ culturii române, c\ dimensiunea româneasc\ trebuie s\ fie, la rîndul ei, o component\ a europenismului” (Martin, 2002d). Pe m\sura adîncirii crizei economice, politice [i sociale a României ceau[iste, în anii ’80 spore[te violen]a lingvistic\ din discursul autohtonist (Verdery, 1994 : 202). În acela[i timp, cresc preten]iile [i apelurile protocroniste la urbanitate, calm în dezbateri [i unitatea reprezentan]ilor culturii române (vezi, de exemplu, Purcaru, 1982a : 20 ; id., 1986 : 139 ; Sorescu, 1983c : 6). Paradoxul este doar aparent, fiindc\, a[a cum am ar\tat pîn\ acum, instrumentarul argumentativ autohtonist exclude per excellentiam civilitatea, f\cînd uz de arme precum calomnia, culpa
257

Alexandra Tomi]\

de natur\ politic\, atacurile la persoan\, r\st\lm\cirea unor afirma]ii ale adversarilor, acuza]iile de nepatriotism, de promovare a nonvalorii, de elitism, de diversionism, de între]inere a discordiei în lumea cultural\, chiar de tr\dare [i „terorism cultural”. Admi]înd tacit paradoxul, retorica indigenist\ prevede [i o explica]ie ingenioas\ : protocroni[tii se consider\ ei în[i[i oameni de cultur\-revolu]ionari (a[a cum o cer „principiile etice” ale voluntarismului comunist), iar b\t\lia în care au intrat este un context în care, fire[te, se suspend\ unele uzan]e sociale. Dezbaterea protocroni[ti-antiprotocroni[ti este un serial cu nenum\rate episoade litigioase, dintre care am preluat doar cîteva în aceast\ lucrare. Cele pentru care am optat sînt simptomatice pentru atmosfera general\ din mediul literar penetrat de na]ionalismul ceau[ist. Aceste momente indic\ disimetria reac]iilor publicistice ale celor dou\ tabere. Episodul „Ilie B\descu [i criticii s\i” ne-a furnizat numeroase observa]ii cu privire la cristalizarea dezbaterii în jurul conceptului lansat de Edgar Papu. „Batajul de pres\” creat în jurul c\r]ii Sincronism european [i cultur\ critic\ româneasc\ (1984) de Ilie B\descu89
89. Katherine Verdery (1994 : 140-151) consacr\ c\r]ii lui Ilie B\descu un capitol distinct de cel dedicat protocronismului. Cercet\toarea este de p\rere c\ volumul cu pricina ar fi mai degrab\ o expresie a tentativelor de a indigeniza marxismul – r\mas „un oaspete nepoftit pentru cei mai mul]i dintre români” – [i de a-l combina cu elemente care d\deau prioritate Na]iunii. Autoarea consider\ c\ lucrarea, de[i schi]eaz\ aproprieri genealogice similare filia]iilor construite de autohtoni[ti (Eminescu – protomarxist), nu este integrabil\ bibliografiei protocroniste propriu-zise. Pe de alt\ parte, K. Verdery pare s\ fi g\sit afinit\]i între propriul s\u interes pentru marxism, cristalizat în anii petrecu]i în România, [i ideile cuprinse în acel studiu (vezi, de asemenea, supra, capitolul „Cariera spectaculoas\ a unui concept”), pentru c\ ea elogiaz\ „remarcabila [i incomoda carte a sociologului Ilie B\descu”, sus]inînd c\ 258

O istorie „glorioas\”

este semnificativ atît pentru modul cum indigeni[tii salutau fiecare contribu]ie la e[afodajul teoretic protocronist, cît [i pentru maniera în care opiniile critice ale adversarilor erau imediat reperate [i demontate prin replici t\ioase. Volumul în cauz\ s-a bucurat de o primire foarte cald\ în tab\ra indigenist\. Era de a[teptat : autorul „demonstra” precursoratul eminescian în sociologia modern\ [i introducea cîteva concepte interesante (cultur\ critic\, eurocronism etc.), ce puteau fi fructificate de sus]in\torii „noii metode critice”. În plus, stilistic [i ca tehnic\ a argument\rii, cartea era compatibil\ cu retorica autohtonist\. Iat\ însu[iri care f\ceau din respectivul studiu „un monument al genului” (Laignel-Lavastine, 1998 : 359, nota 6). Importan]a sa a fost amplificat\, succesiv, prin dou\ întinse [i foarte favorabile recenzii în Luceaf\rul (Silvestri, 1984t : 6 ; Ungheanu, 1984b : 2, 1984c : 2, 1984d : 2), precum [i de un colocviu organizat de aceea[i revist\. De[i titulatura Colocviului – „Modernitatea valorific\rii tradi]iei cultural-[tiin]ifice” – anun]a dezbateri mai generoase, discu]iile au pivotat pe studiul sociologic al lui Ilie B\descu (Luceaf\rul, 1984c : 4-5). Participan]ii – Edgar Papu, D. Vatamaniuc, Petru Cre]ia, Adrian Riza, Ion Stroie, Mihai Ungheanu, Ilie B\descu,
„este o lucrare foarte provocatoare, cu orizont ambi]ios [i str\lucire teoretic\, bazat\ pe o sofisticat\ cunoa[tere a lui Marx [i pe admirabile lecturi din [tiin]ele sociale occidentale, atît clasice, cît [i contemporane. Citind-o, ai un sentiment de admira]ie fa]\ de ingeniozitatea autorului [i întinderea gîndirii sale” (Verdery, 1994 : 140-141). Nu dorim s\ emitem judec\]i de valoare asupra studiului sociologic respectiv. Ceea ce ne intereseaz\, în „cartografia” pe care o realiz\m aici, ar fi impactul pe care cartea l-a avut asupra grup\rii protocroniste [i modul cum ideile sale au fost preluate [i exploatate în favoarea tezei lui E. Papu, cu acordul [i participarea lui Ilie B\descu. Aceste aspecte au r\mas de altfel necomentate de Katherine Verdery… 259

Alexandra Tomi]\

Nicolae Georgescu [i Artur Silvestri – au folosit prilejul pentru a introduce cu emfaz\ cartea în bibliografia autohtonist\, dar [i pentru a omagia înc\ o dat\ „noua metod\ critic\” [i meritele ei culturale, care începuser\ deja s\ se vad\ în România. Edgar Papu [i-a exprimat opinia c\ opul respectiv cucerise înc\ o redut\ antiprotocronist\. El sugera c\ adversarii indigenismului au fost mereu deficien]i la contraargumentare consistent\ [i matur\, în timp ce protocroni[tii au furnizat continuu dovezi concrete [i verificate ale valabilit\]ii tezei lor : „Prin severitatea metodei sale, el [Ilie B\descu] [tie s\ insufle încredere într-o atare no]iune [de cultur\ critic\, semn al voca]iei protocronice române[ti]. Aceasta cu atît mai mult cu cît, printr-o logic\ de fier, care poart\ [i girul unei vaste informa]ii, Ilie B\descu anihileaz\ orice posibil\ discu]ie îndreptat\ s\ nege existen]a unei priorit\]i române[ti pe plan universal. La drept vorbind, nici n-a existat vreodat\ o asemenea discu]ie, fiindc\ nou\ nu ni s-au adus argumente antiprotocroniste, ci am fost numai «certa]i» [i «moraliza]i»” (Papu, în Luceaf\rul, 1984c : 5). În România literar\, volumul respectiv a avut îns\ parte de cronica rezervat\ a lui Nicolae Manolescu90 . Comentariul general este foarte critic. Recenzentul scrie c\ Ilie B\descu, de[i bine informat în domeniul sociologiei, se dovede[te mai pu]in cunosc\tor în materie de literatur\ [i istorie literar\, citînd texte în mod indirect sau, mai grav, manipulînd citatele în sensul dorit de el însu[i. Impresia
90. Sociologul Achim Mihu a criticat [i el, îns\ cu modera]ie, cartea lui Ilie B\descu. Rezervele sale nu au mers în direc]ia contest\rii conceptului de „sociologie eminescian\” (tez\ pe care a acceptat-o cu entuziasm) [i a afirma]iilor care decurgeau de aici. Mihu respingea calitatea de fondator a lui Mihai Eminescu în sociologia româneasc\ [i eforturile de utilizare a poetului ca instrument de indigenizare a marxismului (Mihu, 1988, apud Verdery, 1994 : 148-149). 260

O istorie „glorioas\”

de ansamblu pe care volumul i-o crease cronicarului o g\sim în urm\torul fragment : „Stilistic dezordonat\, cartea e plin\ de repet\ri inutile, insistent\ unde nu trebuie [i sumar\ unde era nevoie de dezvoltare [i, de aceea, greu de urm\rit. Autorul are pl\cerea formul\rilor personale [i mai pu]in pe cea a analizelor, fiind ceea ce se cheam\ un spirit deductiv. Cam jum\tate din carte cuprinde enun]uri teoretice [i de metod\, a c\ror introducere în scen\ e pe alocuri fastidioas\” (Manolescu, 1984 : 9). Cu siguran]\ îns\ c\ nu aceste accente critice au fost motivul pentru care comentariul lui N. Manolescu a stîrnit reac]ii furibunde printre protocroni[ti, cu reverbera]ii în pres\ chiar [i un an mai tîrziu. La finalul articolului s\u, cronicarul demonteaz\ într-o singur\ fraz\ miza central\ a c\r]ii : ceea ce autorul Sincronismului european… ia drept sociologie [tiin]ific\ la Mihai Eminescu este, de fapt, pamflet politic (ibid.). Ideea c\ poetul ar fi fost creatorul sociologiei materialist-istorice în Europa de Est devine, astfel, pur\ specula]ie, care nu îmbog\]e[te cu nimic posteritatea eminescian\, ci risc\ s\ o denatureze. Primul care r\spunde, ultragiat, este chiar Ilie B\descu. Replica lui91 , ap\rut\ bineîn]eles în Luceaf\rul, este o copie în mic a acuzelor pe care protocroni[tii le aduc de regul\ adversarilor : incompeten]\, tenden]iozitate, falsificarea adev\rului, conservatorism, superficialitate [.a.m.d. Autorul mult-disputatului volum consider\ c\
91. De remarcat titlurile „în oglind\” ale celor dou\ articole : „Sociologie [i cultur\”, la Nicolae Manolescu, respectiv „Cultur\ [i sociologie”, la Ilie B\descu. Denumirile par alese în func]ie de semnifica]ia cuvîntului-pivot din comentariul propriu-zis : „sociologie” ca disciplin\ distinct\ [i f\r\ aport direct la dezbaterea privind mo[tenirea cultural\, în accep]iunea manolescian\ ; dincolo, „sociologie” ca materie legitim integrat\ în dialogul respectiv, cu disponibilitatea unor contribu]ii decisive la revalorificarea tradi]iei. 261

Alexandra Tomi]\

Nicolae Manolescu a scris o „pseudo-recenzie”, iar comentariile lui nu au valoare, atît timp cît criticul este ignorant în materie de sociologie [i marxism (B\descu, 1984 : 2). El nu avea, de aceea, cum s\ se apropie adecvat de conceptele sociologice eminesciene, pe care cartea le valorifica printr-o metodologie cu totul nou\. Pe linia perimat\ a lui {tefan Zeletin [i E. Lovinescu, Manolescu se înc\p\]îneaz\ s\ vad\ în sociologia eminescian\ o doctrin\ reac]ionar\, refuzînd s\ în]eleag\ modernitatea (sincronismul) demersului critic propus de Ilie B\descu. Cronicarul de la România literar\ s-ar ar\ta opac [i fa]\ de ideea c\ fenomenul cultural românesc are nevoie de un alt tip de abordare decît cel lovinescian, care ignor\ originalitatea lui – iar studiul în discu]ie pledeaz\ tocmai în favoarea specificit\]ii na]ionale (ibid.). În opinia autorului, Nicolae Manolescu decep]ioneaz\ mai ales prin faptul c\ „are pl\cerea schemelor reduc]ioniste [i a mistific\rilor pe care îns\ le introduce în scen\ cu o tehnic\ a grada]iilor [i relu\rilor astfel încît manipularea cititorului se apropie destul de mult de procedeele «seduc]iei subliminale»” (ibid.). Comentatorul face acest lucru prin sublinieri [i citate decontextualizate, care deturneaz\ semnifica]ia textului. Pe scurt, comentariul defavorabil asupra Sincronismului european… relev\ la criticul amintit „pasiunea sa pentru «schema unic\» provenit\ dintr-un arsenal revolut” (ibid.). O s\pt\mîn\ mai tîrziu, tot în Luceaf\rul, un articol al lui Artur Silvestri reia observa]ia c\ Nicolae Manolescu, prin cronica lui, a comis „un gest anacronic [i care ap\r\ idei pe care lumea modern\ nu le mai admite” (Silvestri, 1984u : 2). În plus, textul lui A. Silvestri furnizeaz\ un important indiciu privind modul în care evoluase receptarea lui Ilie B\descu în grupul protocronist : în ce prive[te semnifica]ia pentru „noua metod\ critic\”, apari]ia studiului devenise echivalent\ cu fundamentarea conceptului de „protocronism”. Dou\ pietre de hotar, prin urmare, ale unui
262

O istorie „glorioas\”

proiect cultural aflat în plin\ expansiune : „De la esen]iala idee a lui Edgar Papu privitoare la protocronism, exprimat\ în Din clasicii no[tri. Contribu]ii la ideea unui protocronism românesc (1977) [i pîn\ la teza «culturii critice», formulat\ de Ilie B\descu, nu s-a mai f\cut în critica literar\ de la noi vreo inven]ie conceptual\ care s\ aib\ (mai mult decît spirit de aplica]ie) înf\]i[area unui program” (ibid.). Nu întîmpl\tor, articolul ap\rut la finele anului – în 29 decembrie 1984 – are un iz bilan]ier : ambele evenimente rememorate [i de importan]\ (pretins) crucial\ pentru cultura român\ le-ar apar]ine protocroni[tilor. Concluzia, aici doar sugerat\, mai tîrziu enun]at\ deschis, ar fi c\ indigeni[tii sînt autenticii agen]i culturali, dinamici [i inovativi, în timp ce adversarii lor se complac într-un imobilism gregar, m\rginindu-se la a critica arbitrar [i a obstruc]iona orice idee benefic\ pentru cultura na]ional\. Referin]ele la lipsa de valabilitate [i anacronismul contesta]iilor formulate de Nicolae Manolescu apar [i pe parcursul anului 1985. Dintre ele amintim interven]iile lui Mihai Ungheanu [i Adrian Riza. Redactorul-[ef adjunct al Luceaf\rului, prezent la Colocviul dedicat de revist\ „noii geografii literare” (vezi supra, capitolul „Protocronism românesc sau terapie prin mit”), g\se[te de cuviin]\ s\ adauge înc\ un accent dezaprobator : „Încercarea de a minimaliza cartea m\rturise[te nu numai absen]a unor instrumente adecvate, sociologice, dar [i o în]elegere anacronic\ a tradi]iei” (Ungheanu, în Luceaf\rul, 1985a : 5). Destinatarul observa]iei, nenumit de vorbitorul sup\rat, este u[or de detectat de cei care urm\riser\ firul pove[tii. (De remarcat, totu[i, c\ lucrarea lui B\descu p\rea s\ aib\ o excelent\ complian]\ la orice tip de dezbatere protocronist\, fie ea despre „modernitatea valorific\rii tradi]iei cultural-[tiin]ifice”, fie despre „noua geografie literar\” !) În acela[i hebdomadar, Adrian Riza public\ un copios – [i virulent – serial-pledoarie în favoarea conceptului de „sociologie eminescian\”, de fapt,
263

Alexandra Tomi]\

în favoarea studiului elaborat de Ilie B\descu (Riza, 1985a-d). Prima ]int\ a atacului împotriva celor care criticaser\ volumul este chiar Nicolae Manolescu, iar cel dintîi episod este dedicat unei minu]ioase demont\ri a cronicii sale. Semnatarul reitereaz\ ideea c\ în comentariul din România literar\ se manipuleaz\ texte [i concepte pentru a compromite o carte foarte valoroas\ [i un autor „remarcabil de bine preg\tit” (Riza, 1985a : 6). Interesant este c\ recenzia defavorabil\ a lui Tudor C\tineanu, mult mai elaborat\ [i cu observa]ii critice mult mai savant formulate, pare s\ fi trecut neremarcat\ de protocroni[ti – cel pu]in Luceaf\rul nu a înregistrat-o nici m\car la rubrica „Breviar”. În comentariul s\u din revista Steaua, T. C\tineanu face o observa]ie foarte subtil\ cu privire la tenden]iozitatea analizei lui B\descu, remarc\ în fond aplicabil\ tuturor scrierilor de sub umbrela protocronismului : aceea c\ o gril\ de lectur\ partizan\ [i ambigu\ va produce oricînd rezultatele dorite. Un asemenea demers va pune îns\ la îndoial\ atît probitatea [i competen]a [tiin]ific\ a autorilor, cît [i validitatea rezultatelor ob]inute : „Pe aceast\ cale care confund\ intui]ia cu ideea, prefigurarea cu forma dezvoltat\ sau materialele cu construc]ia, pot fi «descoperite» elemente de materialism istoric în Vechiul Testament. Sau, în limbajul conceptualizat al b\trînului sofist Protagoras : putem descoperi orice în orice. Vorba conului Iancu : «a se scuti». […] discursul este orientat [i dirijat din interior nu atît de idei dominante – dac\ lu\m no]iunea de «idee» în serios, – cît de o stare de sensibilitate moral-cultural\ [i de miturile ei. Aceste mituri sînt mai multe, dar ele sînt reductibile la unul singur – s\-i zicem [i noi «paradigmatic» – exprimat în ceea ce autorul nume[te «premier\ mondial\» […] Dac\ punem între paranteze coeficientul de adev\r al enun]urilor c\r]ii [i o judec\m prin expresia ei formal\ [i stilistic\, ea ni se înf\]i[eaz\ ca o compozi]ie de tip baroc : ca [i cum ar fi
264

O istorie „glorioas\”

discret omagiu adus teoreticianului protocronismului” (C\tineanu, 1985 : 46-47 ; subl. T.C.). Autorul constatase [i el ornamenta]ia metaforic\ excesiv\ („barochismul”) din demonstra]iile protocroniste, artificiu care mascheaz\ în mod obi[nuit absen]a probelor. La scurt\ vreme dup\ apari]ie, cartea Sincronism european [i cultur\ critic\ româneasc\ pare s\-[i fi consolidat prestigiul construit de presa indigenist\. Dintr-un num\r pe luna martie 1985 al Luceaf\rului, afl\m c\ studiul lui Ilie B\descu a fost dezb\tut inclusiv la {coala „{tefan Gheorghiu”, discu]iile fiind moderate de autorul însu[i. Noti]a din revist\ d\ seam\ de concluziile întîlnirii, care ar fi statuat „meritele incontestabile” ale lucr\rii [i teza c\ Mihai Eminescu este „întemeietorul culturii critice române[ti” (I.M. [sic !], 1985 : 7). Informa]ia este semnificativ\, pentru c\ ea relev\, pe de o parte, importan]a c\r]ii pentru arsenalul bibliografic protocronist, iar pe de alta, considera]ia de care se bucura, în general, „noua metod\ critic\” în fa]a aparatului de partid – doar o lucrare convenabil\ ideologic ar fi fost seminarizat\ cu atîta interes la celebra [coal\ de partid. Ca o concluzie la acest episod, s\ remarc\m asimetria cantitativ\ [i stilistic\ a reac]iilor publicistice venind dinspre cele dou\ tabere – protocroni[ti/antiprotocroni[ti. Am mai afirmat c\, dup\ p\rerea noastr\, acest pattern de r\spuns indic\ hipersensibilitatea unei grup\ri cu statut incert autoperceput. Ca [i în alte împrejur\ri, reac]ia în lan] pe care o generase cronica manolescian\ ascundea, de fapt, tensiuni abia reprimate dintre dou\ tabere desp\r]ite de op]iuni estetice [i/sau ideologice contrare92 . Oricum, consolidarea pozi]iilor indigeniste ([i) prin monopolul publi92. Nicolae Manolescu era perceput în epoc\ drept unul dintre liderii antiprotocroni[tilor. Altul, la fel de contestat [i „vînat” de presa autohtonist\, a fost Gheorghe Grigurcu. (Dar, în mod surprinz\tor, Katherine Verdery îl aminte[te doar periferic, 265

Alexandra Tomi]\

cistic autohtonist – rezultat al excelentei rela]ii cu Puterea – va duce la dispari]ia confrunt\rilor deschise între cele dou\ grup\ri. Înc\ din prima jum\tate a anilor ’80, discursul protocronist va dobîndi un tot mai accentuat caracter de monolog, din ce în ce mai pu]in stingherit de aluziile [i jocurile de cuvinte subtile ale adversarilor de idei.

Ultima redut\ : Europa liber\
Dup\ 1982-1983, antiprotocroni[tilor le r\mîn vocile energice [i lucide de la Radio Europa liber\ : Monica Lovinescu [i Virgil Ierunca. Atmosfera de beligeran]\ generat\ de discu]iile asupra ideii lui E. Papu este cel mai bine ilustrat\ de schimburile de replici dintre indigeni[tii din ]ar\ [i antiprotocroni[tii de la acest post de radio. De[i nu detaliaz\ episodul confrunt\rii dintre cei de la Europa liber\ [i na]ionali[tii din ]ar\, Katherine Verdery remarc\ ponderea pe care a avut-o ([i) postul de radio amintit în coagularea [i orientarea disputelor referitoare la cel mai bun mod de a gestiona capitalul simbolic al Na]iunii : „Emigran]ii stabileau în chip crucial, totu[i, termenii dezbaterii interne. [Protocronismul a fost] par]ial o lupt\ privind modul de a reprezenta România [i valorile române[ti” (Verdery, 1994 : 156). Autoarea consider\ [i c\ „mizele (de fapt întregul joc) erau foarte diferite pentru emigran]i [i pentru persoanele din afara României” (ibid.). Ea eticheteaz\ drept „exager\ri” dezbaterile din diaspora româneasc\ închegate în jurul Europei libere, respectiv în jurul lui Iosif Constantin Dr\gan – mentorul tracomanilor din afara ]\rii [i apropiat al
atunci cînd enumer\ participan]ii la disputa în jurul protocronismului ! – vezi Verdery, 1994 : 329, nota 2). Privind astfel lucrurile, e mai u[or de explicat iritarea „reverberant\” pe care o provoca în rîndul protocroni[tilor aproape orice interven]ie apar]inînd lui Nicolae Manolescu sau Gheorghe Grigurcu. 266

O istorie „glorioas\”

cuplului Ceau[escu –, dar f\r\ s\ detalieze acest punct de vedere (Verdery, 1994 : 155). Ni se pare injust\ echivalarea celor doi poli de opinie, fie [i sub motiv c\ ar fi abordat puncte de vedere extreme în definirea originilor [i a sensului „românit\]ii” (vezi îns\ Grigurcu, 1997 : 87-107, [i {tef\nescu, 1998, pentru evocarea contribu]iei pe care Monica Lovinescu [i Virgil Ierunca au avut-o atît în ce prive[te „incontestabila influen]\ modelatoare, în sensul informa]iei, gustului, judec\]ii [i atitudinii” intelectualilor din ]ar\, cît [i legat de „risipirea diverselor chipuri ale erorii” generate de propaganda comunist\). Este limpede c\ amplele [i elaboratele opera]iuni de discreditare a celor din „grupul europolibrist” nu aveau (doar) mize culturale, ci [i politic-ideologice, dac\ ]inem cont de criticile foarte virulente la adresa regimului formulate de ace[tia. Pretextul este unul de natur\ livresc\ – de pild\, „denigrarea marilor clasici ai literaturii na]ionale” –, îns\ nu din aceast\ cauz\ produc iritare Monica Lovinescu, Virgil Ierunca [i al]ii, ci fiindc\ semnaleaz\ [i ironizeaz\ abera]iile emise de propaganda comunist\. În plus, persoanele care î[i asum\ prin semn\tur\ campaniile de pres\ din ]ar\, precum [i publica]iile care le g\zduiesc, au chiar în epoc\ faima de a fi în rela]ii cordiale cu Securitatea (unele voci sus]in c\ S\pt\mîna ar fi oficiosul acesteia, un fel de buletin care indexeaz\ numele din via]a cultural\ româneasc\ în func]ie de „foaia de observa]ie” personal\, întocmit\ de temuta institu]ie). Monitorizarea vie]ii artistice din ]ar\ [i sanc]ionarea periodic\ a exceselor indigeniste prin emisiunile de la Europa liber\ provoac\ proteste furibunde în presa na]ionalist\ din România. Sînt memorabile, în acest sens, campaniile anti-Europa liber\ pe care le desf\[oar\ revistele-fanion ale protocronismului, Luceaf\rul [i S\pt\mîna, de[i articole sau lu\ri de pozi]ie „antieuropolibriste” mai apar [i în alte publica]ii (cum ar fi Suplimentul literar-artistic al
267

Alexandra Tomi]\

Scînteii tineretului [i Flac\ra93). Seria de articole din S\pt\mîna, publicate în prima jum\tate a anului 1982, s-a concentrat asupra poetului Ion Caraion, atacîndu-i prin intermediul s\u tocmai pe Monica Lovinescu [i Virgil Ierunca. Miza central\ a semnatarilor – de regul\, anonimi – era de a „demonstra” a[a-zise simpatii legionare din biografiile celor trei. Cum vom remarca [i la Artur Silvestri, „bibliografia” din care autorii serialului citeaz\ copios este de obicei alc\tuit\ din publica]ii române[ti interbelice sau editate în exil, de regul\ inaccesibile în epoc\ din cauza cenzurii. Potrivit lui Eugen Barbu – autorul primului episod – serialul ar fi o replic\ la comentariul acid f\cut de Virgil Ierunca asupra articolelor antilovinesciene publicate de C.V. Tudor (Barbu, în S\pt\mîna, 1982b, nr. 582, p. 8). Este vorba de textele „Cine îi educ\ pe dasc\li”, publicat în decembrie 1981, [i „O mo[tenire cu bucluc”, ap\rut o lun\ mai tîrziu (vezi supra, capitolul „Cariera spectaculoas\ a
93. Într-un num\r din iulie 2006 al revistei ie[ene Convorbiri literare, Vasile Iancu completeaz\ cu alte cîteva nume lista scriitorilor care, în publica]iile na]ionaliste ale epocii, au atacat Europa liber\ [i mai ales pe Monica Lovinescu. Articolele citate de Iancu acoper\ numai presa central\ [i luna iulie a anului 1979, dar simpla lor enumerare poate s\ ofere o imagine despre amplitudinea reac]iilor pe care le provocau în ]ar\ interven]iile anticomuniste ([i antiprotocroniste) de la postul de radio münchenez. Red\m în continuare exemplele oferite de textul men]ionat : „C\]eaua”, de Ion L\ncr\njan, ap\rut în Flac\ra ; „Naufragia]ii de pe pluta lui Nimeni”, de Vasile Nicolescu, în Contemporanul ; „Mercenarii vorbei de ocar\”, de Ion Dodu B\lan, în Flac\ra ; „Mo[ Teac\ în literatur\”, de Pompiliu Marcea, publicat în Luceaf\rul ; „Mur\turi de Paris”, de Dan Ciachir, în S\pt\mîna ; „Cacofoniile Europei libere”, de Doru Popovici, tot în S\pt\mîna ; la acestea se adaug\ alte texte furibunde semnate de Dinu S\raru [i Eugen Barbu, publicate pe parcursul aceluia[i an în ultimul hebdomadar amintit (cf. Iancu, 2006). 268

O istorie „glorioas\”

unui concept”). Furnizînd aceast\ explica]ie, Eugen Barbu pare s\ fi ignorat discrepan]a dintre o unic\ interven]ie ironic\ (a lui Ierunca), respectiv amploarea [i înver[unarea „replicii”. Ca [i în alte împrejur\ri, virulen]a atacului indigenist era, de fapt, semnul tensiunilor subterane de natur\ literar\ [i mai ales politic\. Aversiunea crescînd\ a protocroni[tilor din ]ar\ fa]\ de spiritul Europei libere este vizibil\ [i în extrem de violentul articol „Ultima mezalian]\”, publicat de Dan Zamfirescu într-un num\r din octombrie 1982 al Luceaf\rului. Autorul vede în activitatea redac]iei din München o încercare de a impune false criterii [i ierarhii culturale, prin „tactica destabiliz\rii, a provoc\rii unei cît mai mari confuzii în cultura noastr\”, fiindc\ „ru[inea [i onestitatea iute se las\ la u[a acelui post de radio” (Zamfirescu, 1982d : 7). Textul prefigureaz\, prin ton [i sintagme, idei care în serialul „Pseudocultura pe unde scurte”, semnat de Artur Silvestri, se vor cristaliza în acuza]ii deschise de „diversionism”, „dezna]ionalizare for]at\” [i „terorism cultural”. Cu siguran]\, cea mai ampl\ [i mai violent\ serie de atacuri din presa româneasc\ împotriva acestui post de radio este g\zduit\ de Luceaf\rul, în prima parte a anilor ’80. Artur Silvestri sus]ine aici un serial de peste 130 de episoade, cu titlul generic „Pseudocultura pe unde scurte”, ap\rut s\pt\mînal în perioada decembrie 1982 – noiembrie 1985. Denumirea este o parodie a seriei de emisiuni intitulate Cultura pe unde scurte, realizat\ de Monica Lovinescu la Europa liber\, fiecare episod semnat de Silvestri fiind un fel de replic\ la o asemenea edi]ie. A[a-zisa polemic\ din hebdomadarul bucure[tean este îns\ o mixtur\ dezagreabil\ de referin]e la emisiuni recente, note biografice „compromi]\toare” [i „observa]ii” generale privind profilul moral al colaboratorilor postului de radio amintit. Probabil c\ nenumerotarea serialului, de la un moment dat (mai precis, de la episodul 65 încolo), va fi avut ra]iunile ei
269

Alexandra Tomi]\

– un episod cu num\rul 120, de exemplu, i-ar fi putut produce cititorului impresia de urm\rire obsesiv\ ([i excesiv\) a acelora[i persoane. Totu[i, serialul are caracteristicile unei „rubrici fixe” – periodicitatea, supratitlul, semnatarul identic [i pozi]ia privilegiat\ (de regul\, pagina 7 sau, cu foarte rare excep]ii, 11 ; întotdeauna în dreapta-jos, am\nunt deloc neglijabil în jurnalism). În ansamblu, este vorba despre o întins\ [i foarte agresiv\ campanie împotriva celor mai cunoscute personalit\]i din exil, care colaboreaz\ în diferite forme la Europa liber\ : Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Ion Caraion, Neculai Constantin Munteanu, Virgil Nemoianu, Anneli Ute Gabanyi, Noël Bernard, Vlad Georgescu, Paul Goma, Virgil T\nase, Sanda Stolojan, I.P. Culianu, Matei C\linescu, Radu Gorun [i al]ii. Interminabilul serial Pseudocultura fusese anun]at de un articol al aceluia[i Artur Silvestri, tot în Luceaf\rul. În interven]ia respectiv\, autorul se ocupa de un text transmis de redac]ia radio din München, ce îl acuza pe Ion Gheorghe c\ plagiase din Lao Tse. Semnatarul dîmbovi]ean folose[te prilejul nu doar pentru a lua ap\rarea poetului plagiator, ci [i pentru a cataloga toate comentariile literare ale Europei libere drept o colec]ie odioas\ de calomnii, acuza]ii de plagiat, comentarii injurioase [i „semidocte «analize literare» de [coal\ primar\” asupra celor mai importan]i scriitori ai literaturii române contemporane (este vorba, bineîn]eles, de autorii afla]i în gra]iile Puterii comuniste). La finalul articolului, A. Silvestri lanseaz\ o întunecat\ promisiune : „de «geniala» oper\ a litera]ilor Europei libere m\ voi ocupa în curînd” (Silvestri, 1982b : 1, 3). Serialul publicistic derulat pe parcursul a aproape trei ani încearc\ s\ demonteze argumentele antiprotocroniste, în paralel depunînd eforturi de denigrare [i decredibilizare a adversarilor. Unele voci sus]in c\ Pseudocultura ar fi fost elaborat\ de mai mul]i coautori, de[i Artur Silvestri – se pare, pseudonimul „civil” al unui personaj controversat, cu
270

O istorie „glorioas\”

numele real de Gabriel Tîrn\cop (vezi, de exemplu, Academia Ca]avencu, 2006 : 16, Manneken Pipi [sic ! – A.T.], 2006 : 19) – l-a semnat ca unic realizator. Eterogenitatea stilistic\, absen]a unei „amprente de autor” (în ciuda unit\]ii de atitudine „antieuropolibrist\” [i virulent na]ionalist\), observabile în ansamblu, ar putea fi argumente – e adev\rat, mai slabe – în sprijinul acestei ipoteze. Totu[i, în prezentarea noastr\, îl vom considera pe Artur Silvestri autor unic. Ca o observa]ie general\, atragem aten]ia c\ vehementul semnatar pare s\ aib\ acces nelimitat [i privilegiat la surse formal interzise de c\tre cenzur\. El citeaz\ frecvent publica]ii din exilul românesc, evident inaccesibile cititorului obi[nuit din ]ar\ (de pild\, revista Limite, editat\ de Virgil Ierunca la Paris), are informa]ii precise despre emigra]ia româneasc\ sau citeaz\ personalit\]i ale c\ror nume se afl\ sub interdic]ie de publicare (vezi [i Verdery, apud Manea, 1997 : 131, nota 41). În plus, comentatorul obi[nuie[te s\ noteze cu precizie lungi pasaje din emisiunile transmise de Europa liber\, „în condi]iile în care ascult\torul obi[nuit, f\r\ «antene» speciale, pierdea adesea vocile postului, bruiate permanent” (Iancu, 2006). }intele predilecte ale lui Artur Silvestri sînt Monica Lovinescu [i Virgil Ierunca, numele lor ap\rînd în aproape toate episoadele. Înc\ din primele articole, Silvestri încearc\ s\ construiasc\ imaginea unor jurnali[ti-mercenari, cu o credibilitate nul\, cît\ vreme oricare dintre opiniile lor este tranzac]ionabil\ ; cu alte cuvinte, nici m\car „antiromânismul” lor nu ar fi autentic : „Naivii care vedeau în Europa liber\ o ini]iativ\ a unor voluntari s\raci, gata s\-[i dea via]a [i micile economii pentru o «idee», într-o caricatural\ neocruciad\, au de ce s\ r\mîn\ ului]i : ace[ti voluntari sînt pur [i simplu ni[te «salaria]i» care î[i fac «meseria» la ordinele celor care îi pl\tesc” (Silvestri, 1983a : 11). Monica Lovinescu, liderul informal al grupului, cea care critic\ acerb protocronismul [i toate derapajele na]ionaliste ale
271

Alexandra Tomi]\

lui Ceau[escu, este înc\ de la început catalogat\ de c\tre Silvestri ca fiind de]in\toarea unei sumbre priorit\]i : dintre to]i aceia care au scris în române[te, ea este prima, dar [i cea mai mare denigratoare de clasici (ibid.). Atacurile împotriva ei sînt atît de înver[unate, încît merg pîn\ la insinuarea unor tulbur\ri de natur\ psihiatric\ : „Istoria literaturii române începe la Monica Lovinescu de la ignoran]a cea mai scandaloas\ […], un [ir lung de mari scriitori români e f\cut obiectul unei s\lbatice def\im\ri, de o virulen]\ inexplicabil\ prin datele psihologice ale omului normal” (Silvestri, 1983d : 7). Virgil Ierunca este acuzat de diletantism literar [i critic, de rea-voin]\ fa]\ de istoria cultural\ a românilor, de dogmatism, de antipatriotism ignar [.a.m.d. (vezi, de exemplu, Silvestri, 1984f : 7). În plus, biografia scriitorului este exploatat\ fraudulos, pentru a „demonstra” atît simpatii legionare din tinere]e, cît [i inconsecven]\ politic\ (Silvestri, 1984e : 7). Este u[or de observat c\ astfel de „investiga]ii” aveau scopul de a înt\ri afirma]ia ini]ial\ privind „mercenariatul” celor de la Europa liber\. În studiul nostru nu ne-am propus s\ evoc\m întreaga suit\ de false acuza]ii [i atribute rebarbative asociate de Artur Silvestri persoanelor de la postul münchenez de radio. În linii mari, culpa aruncat\ pe umerii „tr\d\torilor” de la Europa liber\ ar fi invariabil\ : tentativa de „dezna]ionalizare” [i „occidentalizare for]at\” a românilor prin privarea lor de repere culturale – pentru c\, sus]ine Silvestri, a critica vîrfurile literaturii române, clasice [i contemporane, precum [i protocronismul ca metod\ de revalorizare a lor, înseamn\ a impune de aceast\ dat\ un neoproletcultism invers, orientat c\tre Apus (vezi, de pild\, Silvestri, 1984b : 7 ; id.,1984j : 7 ; id.,1984h : 7). Nu are rost s\ insist\m asupra contradic]iei dintre etichetele pe care Eugen Barbu, Artur Silvestri, Dan Zamfirescu, Constantin Sorescu [i al]i autohtoni[ti le aplic\ antiprotocroni[tilor din exterior. „Legionar” sau „neoproletcultist” pare
272

O istorie „glorioas\”

totuna. Este limpede c\, mai pu]in aten]i la nuan]e ideologice, detractorii celor de la Europa liber\ sînt mai degrab\ interesa]i de efectele create prin utilizarea unor atribute stridente [i deja compromise în con[tiin]a public\, de care însu[i regimul Ceau[escu se delimitase net : legionarismul [i proletcultismul. Serialul este un prilej de a ataca foarte virulent [i sincronismul lovinescian, v\zut drept mijloc de izolare a românilor de propria specificitate [i de impunere a unui model str\in, mecanic, intolerant, elitist. „Diversionismul” „lovinescolatrilor” de la Europa liber\ – în fruntea c\rora este a[ezat\ Monica Lovinescu, fiica marelui critic – ar consta în promovarea agresiv\ a unei false alternative culturale, eurocentrismul. A. Silvestri, în plin exerci]iu retoric, nu se sfie[te s\ fac\ uz de neadev\ruri flagrante, notînd, de pild\, c\ cei din redac]ia münchenez\ insinueaz\, prin toate interven]iile lor, c\ românii ar fi o na]iune marginal\, „un popor de mitocani” (Silvestri, 1984i : 7). Cu formul\ri de acest tip, autorul serialului atinge puncte nevralgice ale „sentimentului na]ional”, oricum hipersensibilizat de propaganda na]ionalist\. De[i rudimentar\, o asemenea tehnic\ poate s\ fie destul de eficient\ în discreditarea adversarilor, prin reiterare [i permanent\ a[ezare în antitez\ cu „patriotismul protocronist”. Campania „antieuropolibrist\” din Luceaf\rul abund\ în astfel de trucuri, prin care se dore[te blocarea sau m\car deturnarea mesajelor anticomuniste emise de celebrul post de radio. Lefegiul partidului comunist încearc\ s\ izoleze opiniile exprimate de Europa liber\, sus]inînd c\ ele reprezint\ un punct de vedere ostil oric\rei idei de identitate [i specificitate na]ional\, fiind „[i anti-american\, [i anti-francez\ [i în general împotriva oric\rei literaturi na]ionale coagulate” (Silvestri, 1984n : 7). De aici este u[or s\ se e[ueze în acuza]ia de „terorism cultural”, dup\ care „grupul europolibrist” ar urm\ri s\ aboleasc\ toate reperele culturale [i s\ instaureze în lume
273

Alexandra Tomi]\

„anticultura” sau „dictatura nulit\]ilor” (vezi, de exemplu, Silvestri, 1984a : 7 ; id., 1984p : 7). Registrul grosier în care colaboratorul Luceaf\rului [i-a propus s\ se certe cu cei de la Europa liber\ ar fi incomplet dac\ nu ar cuprinde epitetele [i observa]iile lui A. Silvestri cu privire la „trivialul Nicolae Constantin Munteanu”, la „fostul eseist elegant Matei C\linescu, [avînd acum] o publicistic\ oral\ lamentabil\”, sau la Virgil Nemoianu, cel cu o „constitu]ie moral\ firav\” (Silvestri, 1984l : 11). Acela[i gazetar de scandal, descriind „unitatea terorist\” desantat\ în redac]ia Europei libere, nu uit\ de Vlad Georgescu, învinuit c\ ar colporta „ideile antiromâne[ti” ale lui Anneli Ute Gabanyi [i ale Monic\i Lovinescu. Noël Bernard ar fi cel care „a dus o via]\ de mafiot” [i „va muri f\r\ «oper\», expresie a unei condi]ii tipice de gazetar f\r\ idealuri” (Silvestri, 1984k : 7). Artur Silvestri î[i utilizeaz\ serialul [i pentru a dilua zvonurile despre încerc\rile aparatului represiv de a neutraliza disiden]a din exil. Agresiunea grav\ suferit\ pe strad\ de Monica Lovinescu, bomba expediat\ prin colet lui Paul Goma sau tentativa de otr\vire a aceluia[i devin, sub pana propagandist\, simple exerci]ii de imagina]ie ale unor scriitori mitomani [i netalenta]i, care produc o dezgust\toare „literatur\ happening” (Silvestri, 1984c). Campaniile de def\imare a scriitorilor anticomuni[ti de la Europa liber\, de[i au avut mize mai adînci decît cele declarate de autorii lor, sînt totu[i semnificative pentru a ilustra spiritul beligerant care guverna discu]iile din jurul conceptului de protocronism. În ]ar\ devenise prohibit\ exprimarea dezacordului fa]\ de viabilitatea „noii metode critice”, iar postul de radio münchenez r\mînea poate ultima voce liber\ a antiprotocronismului. Tentativele de eliminare simbolic\ (dar [i fizic\, dup\ cum s-a aflat mai tîrziu) a adversarilor din Occident au e[uat, iar ultima redut\ nu a c\zut.
274

O istorie „glorioas\”

Dup\ 1989, retorica na]ionalist\ violent\, preluat\ de România Mare de la Luceaf\rul [i S\pt\mîna, a conservat inclusiv atacurile împotriva Europei libere, de[i într-o manier\ mai pu]in sistematic\. Edgar Papu s-a plîns de atacurile „grupului” men]ionat, rememorîndu-[i experien]ele. Într-un interviu din prim\vara anului 1991 cu Gabriela Rusu-P\s\rin, afirm\ senin : „Nu pot spune c\ au fost toate manifest\rile pozitive [din diaspora româneasc\]. Bun\oar\, Virgil Ierunca [i Monica Lovinescu au luat atitudine net\ împotriva protocronismului” (Papu, 1991, reluat în id., 2005 : 230). De[i mai precaut formulat\, reg\sim aici o idee similar\ celei insinuate ulterior de c\tre Dan Zamfirescu, într-un volum din 2002. Cumulate, cele dou\ opinii ar crea la un cititor neavizat convingerea c\ protocronismul s-ar fi bucurat de o bun\ primire atît printre intelectualii din ]ar\, cît [i în rîndurile diasporei care, cu mici ([i neglijabile ?) excep]ii – Monica Lovinescu, Virgil Ierunca [i al]i cî]iva – ar fi sus]inut indigenismul (vezi [i supra, capitolul de fa]\). În acest capitol am încercat s\ ar\t\m c\ „b\t\lia” protocroni[ti/antiprotocroni[ti a fost o confruntare cu mize diferite pentru combatan]i [i a avut for]e inegal distribuite. Totu[i, indigeni[tii [i-au anun]at prematur victoria : teza lor, „revolu]ionar\” pentru cultura român\ ceau[ist\ [i cu implica]ii soteriologice pentru întreaga umanitate, a c\zut în desuetudine o dat\ cu dizolvarea contextului [i a ra]iunilor care au f\cut-o posibil\.

275

Alexandra Tomi]\

7. Mizele protocronismului
O bun\ lectur\ a fenomenului este dificil de f\cut f\r\ a cunoa[te mizele confrunt\rii. În capitolul de fa]\ vom puncta cîteva considerente care au alimentat constant retorica indigenist\. Vor fi eviden]iate, prin contrast, ra]iunile rezisten]ei la autohtonism (mizele antiprotocronismului). Lipsa informa]iilor „de culise” (sau „de adîncime”) din mediul cultural românesc al anilor ’70-’80 ai secolului trecut ne determin\ s\ oper\m cu date de suprafa]\, iar conjecturile vor fi formulate sub aceast\ rezerv\. Este posibil ca o cercetare aprofundat\ [i privilegiat\ din punct de vedere documentar s\ scoat\ la lumin\ ([i) alte mize ale dezbaterii. „Instrumentînd” dosarul protocronismului românesc, Katherine Verdery (1994) identific\ [i descrie cele mai importante mobiluri ale acestui fenomen. Asemenea celorlalte segmente ale demersului nostru, nici acest capitol nu va fi o reiterare a afirma]iilor cercet\toarei americane, ci vom integra sugestiile ei într-o prezentare mai ampl\, dezvoltîndu-le pe unele sau disociindu-ne de altele. Este de la sine în]eles c\ mizele indigeni[tilor nu trebuie confundate cu pachetul de finalit\]i asumate de retorica lor ([i pe care le-am analizat în capitolul „Cariera spectaculoas\ a unui concept”). Ca ra]iuni interne ale demersului autohtonist, Verdery (1994 : 160 sqq.) le noteaz\ pe cele de natur\ economic\ [i literar\. Totu[i, mizele literare – cel pu]in dup\ cum reiese din analiza
276

O istorie „glorioas\”

autoarei – sînt subsumabile considerentelor economice, atîta vreme cît prin ele se în]elege setul de beneficii „pragmatice” la care sperau sus]in\torii „noii metode critice”. Pentru o mai bun\ în]elegere a acestor aspecte, relu\m succint prezentarea contextului de apari]ie a protocronismului în România ceau[ist\. Mediul cultural românesc ([i mai ales sfera literar\) a suferit, dup\ 1971, dou\ tipuri de presiuni : externe – economice (adîncirea crizei economice a ]\rii [i, în consecin]\, limitarea resurselor) [i politice (virajul na]ionalist al conducerii de partid) ; interne (intensificarea tectonicii intergenera]ionale în cadrul institu]iilor culturale de prestigiu). Restrîngerea resurselor, secondat\ de alocarea centralizat\ a lor, a avut ca efect accentuarea competi]iei dintre produc\torii de bunuri culturale : „…într-un sistem de resurse insuficiente [i alocate central, orice grup încercînd s\ ob]in\ cele necesare pentru activitate trebuie s\ demonstreze conving\tor c\ activitatea lor reprezint\ mai bine anumite valori decît activitatea altora, concuren]i la acelea[i resurse” (Verdery, 1994 : 177). Beneficiile rezervate cî[tig\torilor erau extrem de atr\g\toare : acces la resurse economico-financiare – pozi]ie evident profitabil\ într-o economie de lipsuri endemice [i în care creatorilor de cultur\ partidul le retr\sese sprijinul financiar necondi]ionat94 ; culturale – men]inerea statu quo-ului cultural / impunerea unei noi ordini culturale ; politice – ob]inerea de avantaje [i privilegii politice prin „fluidizarea” rela]iilor cu partidul unic. Pe de alt\ parte, exist\ numeroase cazuri – totu[i ignorate de c\tre K. Verdery – de litera]i antiprotocroni[ti al c\ror partizanat nu poate fi în nici un caz interpretat ca efort de men]inere a pozi]iilor [i privilegiilor din ierarhia
94. Vezi, de asemenea, Verdery (1994 : 169-170), cu detalii despre „noua vulnerabilitate a scriitorilor la for]ele pie]ei” [i regimul de autofinan]are care le-a fost impus oamenilor de cultur\ de c\tre PCR. 277

Alexandra Tomi]\

cultural\, cî[tigate anterior. Gheorghe Grigurcu (vezi detalii despre biografia acestuia în Grigurcu, Laszlo & Pecican, 2004 : passim ; Lovinescu, 2002 : 300), I. Negoi]escu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca [i al]ii reprezint\ asemenea situa]ii exemplare. Ultimii trei, de[i afla]i în str\in\tate în anii eflorescen]ei protocroniste, sînt repere indiscutabile ale taberei antiprotocroniste (antina]ionaliste). Pe de alt\ parte, nu putem fi de acord cu o abordare care uniformizeaz\ motiva]iile participan]ilor la dezbatere. În loc s\ simplifice expunerea, ea poate s\ creeze confuzii [i nepermise generaliz\ri la cititorii mai pu]in familiariza]i cu epoca respectiv\. Disputele, dup\ cum am ar\tat în capitolul „O idee beligerant\”, pivotau pe ideea „ordonatorului” de criterii valorice. Miza central\ a retoricii protocroniste / antiprotocroniste o reprezenta, a[adar, definirea valorii : prioritatea [i sus]inerea politicului prin cultur\ (indigeni[tii) versus calitatea intrinsec\ a operei literare, autonomia esteticului [i preluarea selectiv\ a valorilor române[ti (oponen]ii autohtoni[tilor). Din aceast\ ra]iune decurgeau mizele propriu-zise („concrete”) : reprezentarea valorilor române[ti în interiorul [i exteriorul ]\rii, cu impunerea propriului set de simboluri, vînz\ri de bunuri culturale, cu drepturile de autor corespondente (acces la tiraje mari etc.), stabilirea canonului cultural actual [i viitor, prezen]a în institu]ii [i organisme culturale de mare prestigiu [i cu cert\ influen]\ în medierea produc]iei artistice, premii, privilegii – pe scurt, autoritate cultural\ (vezi [i Verdery, 1994 : 177-179). Protocroni[tii, stimula]i de miza de adîncime amintit\, î[i organizaser\ ac]iunile [i retorica în direc]ia modific\rii statu quo-ului din cultura român\, ]intind la edificarea unei noi ordini. Aceasta înseamn\ c\ încercarea de a construi autoritatea cultural\ pe baza unei inova]ii (Verdery, 1994 : 194) a presupus c\utarea variantelor eficiente de modus operandi [i modus dicendi, pentru a-[i discredita
278

O istorie „glorioas\”

adversarii, a impune propriul discurs [i a capta bun\voin]a „spectatorilor”. Dup\ cum am ar\tat în capitolul „O idee beligerant\”, sus]in\torii „noii metode critice” nu alc\tuiau un grup omogen în ce prive[te motiva]iile, preg\tirea profesional\ [i presta]iile culturale ; reiter\m aceast\ observa]ie, citînd [i opinia lui Katherine Verdery, care sugereaz\ c\ indigeni[tii au fost, în bun\ m\sur\, stimula]i de motiva]ii personale în ac]iunile lor, [i mai pu]in de inten]ii con[tiente de a construi autoritatea cultural\ : „Persoanele cu ambi]ii de avansare care erau frustrate, cu talente insuficient recunoscute, întrevedeau acum o [ans\. Ata[îndu-se protocronismului în tentativa lor de ob]inere a puterii culturale. Unii dintre ei erau motiva]i de sentimente de dislocare, marginalizare [i alte surse de suferin]\ personal\. Al]ii erau doar tineri scriitori [i critici, c\rora tot mai redusele publica]ii [i tiraje le distrugeau [ansele de a fi tip\ri]i” (Verdery, 1994 : 195-196). Totu[i, eterogenitatea mizelor personale nu dizolv\ ipoteza existen]ei mizelor de grup, atît timp cît – am încercat s-o ar\t\m în capitolele anterioare – autohtoni[tii s-au revendicat, ca [i oponen]ii lor, de la o anumit\ fac]iune cultural\, care func]iona în baza unor valori [i norme de grup. Era de a[teptat ca ofensiva protocronist\ s\ fie mult mai agresiv\ decît defensiva antiprotocronist\. Cei din urm\ nu aveau de ap\rat decît o stare de fapt greu cî[tigat\, [i oricum, fragilizat\ de presiunile politico-economice, precum [i, în majoritatea cazurilor, un set de valori personale, reflectate în ac]iuni publice [i profesionale. De[i oponen]ii autohtonismului ap\rau, la rîndul lor, valorile na]ionale (desigur, cu alt instrumentar argumentativ [i operînd cu alte criterii), dezavantajul lor consta în faptul c\ nu promovau acela[i tip de protec]ionism cultural agresiv, la care conducerea partidului recursese o dat\ cu instaurarea politicii de autarhizare a României.
279

Alexandra Tomi]\

Pe de alt\ parte, preciz\m c\ nu dorim s\ absolutiz\m imaginea unei Uniuni a Scriitorilor-citadel\ antiprotocronist\ ([i, eventual, mai larg antina]ionalist\, în sensul unei disiden]e fa]\ de regimul Ceau[escu). De[i USR a stat ca un ghimpe în coasta partidului, nu se poate vorbi de o rezisten]\ real\, substan]ial\ a litera]ilor la regimul comunist. Cei mai mul]i dintre autorii care îmbr\]i[aser\ teoria lui E. Papu erau membri ai acestei asocia]ii, îns\ nu au reu[it s\ ajung\ în structurile ei de conducere (probabil c\ acesta este motivul pentru care K. Verdery simplific\ prezentarea mizelor fiec\rei tabere, sugerînd c\ antiprotocronismul ar fi fost expresia livresc\, de fa]ad\, a eforturilor de a ap\ra privilegii [i beneficii concrete decurgînd din ascensiunea la [efia Uniunii). Mai mult, accesul recent la arhivele Securit\]ii indic\ în ce m\sur\ ceau[ismul izbutise s\ paraziteze mediul artistic [i organiza]ia cea mai reprezentativ\ a acestuia95 .

Între arme, muzele tac
Indigeni[tii au uzat ([i) de mijloace „extraculturale” pentru a-[i elimina oponen]ii96 [i a smulge recunoa[terea estetic\. Cel mai adesea, prevalîndu-se de afinit\]ile existente între retorica lor (suprasaturat\ cu mitologeme na]ionaliste) [i discursul oficial, ei transferau [i tran[au disputele pe teren
95. Cîteva runde ale „dosariadei” din 2006 au (re)adus în discu]ie subiectul rezisten]ei anticeau[iste în rîndurile litera]ilor, cu accent pe membrii Uniunii Scriitorilor. În calitate de pre[edinte în exerci]iu al organiza]iei, N. Manolescu a publicat un articol în ap\rarea fostului Consiliu al acesteia, pe care îl consider\ „cel mai important forum na]ional de contesta]ie politic\, social\ [i moral\” din timpul dictaturii ceau[iste (Manolescu, 2006 : 1). Dou\ replici mai aspru formulate la aceast\ tentativ\ de cosmetizare au venit din partea lui Gabriel 280

O istorie „glorioas\”

politic ; a contrario, replicile (tot mai sporadice) ale oponen]ilor organizau [i încercau s\ men]in\ argumenta]ia pe t\rîm estetic. Un exemplu tipic îl constituie atacul ini]iat de Dan Zamfirescu, în revista bucure[tean\ S\pt\mîna, împotriva dezbaterilor organizate la Convorbiri literare privind deceniul literar 1970-1980 în cultura român\. Mensualul din Ia[i era cunoscut pentru înclina]iile antiprotocroniste ale colaboratorilor s\i, a[adar era de a[teptat ca opiniile lor s\ fie consecvente. Participînd la ancheta revistei, Alex. {tef\nescu afirmase imprudent, dar pe un ton moale : „Începînd din 1971, via]a literar\ pierde mult din efervescen]a s\rb\toreasc\ prin care se caracterizase în deceniul precedent. Elanul rena[terii este treptat înlocuit cu o atmosfer\ încordat\ […]. O dovad\ c\ inima literaturii continu\ s\ bat\ o reprezint\ modific\rile – unele spectaculoase – care survin în scrisul unor autori cu o personalitate deja definit\” ({tef\nescu, 1981 : 2). Cîteva s\pt\mîni mai tîrziu, un exerci]iu hermeneutic simplu îi permite lui Dan Zamfirescu s\ trag\ mu[c\tor concluzia : „A[adar, Alex. {tef\nescu este partizanul tezei c\ în 1971, în «inima» literaturii române s-a b\gat un cu]it, [i este clar pentru oricine la ce se face aluzie : la Tezele din iulie [i plenara C.C. din 3-5 noiembrie. Iar ca s\ nu mai fie nici o îndoial\, îl completeaz\, în num\rul
Andreescu (2006a-b), care a contestat mitologizarea disiden]ei scriitorice[ti, [i Laszlo Alexandru (2006e-f), care a relevat „zece sofisme” în interven]ia [efului USR. 96. Verdery (1994 : 201-202) remarc\ faptul c\, în economiile hipercentralizate [i nereformate, cum era cazul României comuniste, constrîngerile bugetare erau „slabe”, în sensul c\ întreprinderile [i institu]iile din orice domeniu continuau s\ primeasc\ subven]ii din partea statului, indiferent de nivelul lor de performan]\. În aceste condi]ii, concuren]a nu era una real\ [i nu avea ca rezultat eliminarea juc\torilor neperforman]i, ci doar ierarhizarea cîmpului competi]ional. 281

Alexandra Tomi]\

urm\tor al aceleia[i reviste, Al. Dobrescu. Pentru ambii, inima literaturii române totu[i… continu\ s\ bat\ datorit\ eroismului unor commilitoni [sic ! – A.T.] ce [i-au f\cut din rezerva sau opozi]ia la cursul imprimat atunci dezvolt\rii culturii noastre un steag [i un program mai mult sau mai pu]in afi[at. De partea cealalt\, plasîndu-se «conformi[tii»” (Zamfirescu, 1982a : 7). Este evident\ inten]ia de a atrage disputa în plan politic, unde, în epoc\, acuza]iile sînt mai u[or de formulat, iar consecin]ele mult mai grave. Articolul lui Dan Zamfirescu treze[te nemul]umirea lui Adrian P\unescu. Acesta ia ap\rarea lui Alex. {tef\nescu, acuzîndu-l de „dela]iune” pe ziaristul de la S\pt\mîna. Discu]ia continu\ s\ se desf\[oare pe terenul minat al ideologiei comuniste. Iritat, Dan Zamfirescu îi r\spunde în num\rul urm\tor lui A. P\unescu într-un lung P.S., men]inînd „dialogul” în aceea[i sfer\ minat\ : „Cît prive[te folosirea cuvîntului dela]iune, s\-l trimitem pe Adrian P\unescu la dic]ionar ? A-]i exprima în pres\ opinia, sub semn\tur\, angajîndu-te cu toat\ responsabilitatea [i cu argumente ce trimit la realit\]i [tiute de toat\ lumea, s\ fie un lucru blamabil ? A discuta în planul politic o chestiune cu implica]ii politice este o necesitate ast\zi […]. Nu avem deci nimic de retractat […]” (Zamfirescu, 1982b : 4 ; subl. D.Z.). Bineîn]eles c\ în restul post-scriptum-ului se completeaz\ doct lacunele din cultura general\ a intrusului97 . Incidentul – unul dintre multe altele în epoc\ – se
97. Pentru acela[i articol, Alex. {tef\nescu fusese atacat [i de Artur Silvestri în Flac\ra, îns\ paragraful incriminat se referea la protocronismul caracterizat ca „enormitate”. Replica lui Silvestri nu transleaz\ în politic, dar nici nu vizeaz\ o confruntare de idei/concepte literare ; este un argumentum ad hominem : „omul [{tef\nescu] nu are de altfel reprezent\ri teoretice elementare ; dar judec\]i mai apropiate de adev\r ?” (Silvestri, 1982a : 21). Ceva mai tîrziu, cvasianonimul semnatar al rubricii „Breviar” din Luceaf\rul revine asupra 282

O istorie „glorioas\”

încheie, cel pu]in aparent, cu r\spunsul lui Alex. {tef\nescu, publicat tot în S\pt\mîna, unde acesta respinge acuza]iile de natur\ extraliterar\, ar\tîndu-se stupefiat de modul în care a fost interpretat\ cronologia pe baza c\reia [i-a desf\[urat evalu\rile critice98 . Nu este lipsit de interes s\ amintim c\ ostilitatea dintre Adrian P\unescu [i redac]ia S\pt\mînii (în spe]\, C.V. Tudor – Dan Zamfirescu fiind, în acest caz, mai degrab\
discu]iei, respingînd ideea lui A. P\unescu, dup\ care articolul lui Alex. {tef\nescu ar fi „doar un text literar” [i considerînd c\ „acest lucru r\mîne de demonstrat” (nu se sugereaz\ de c\tre cine [i în ce condi]ii) ; oricum, în opinia lui A. S., „prin afirma]iile lui, [Alex. {tef\nescu] a creat un subliniat cadru extraliterar discu]iei, f\r\ a fi singurul articol din presa noastr\ de acest fel, [i nu este de mirare c\ i se r\spunde într-un cadru extraliterar [subl. A.S.]” (A[rtur ?]. S[ilvestri ?]., 1982b : 2). Se observ\ pruderia tipic\ jurnali[tilor care vegheau la bunul mers al mecanismului de propagand\ comunist\ : discu]iile sau aluziile care exced\ „cadrul literar” bine circumscris sînt sanc]ionate imediat [i cu aceea[i moned\ (riscurile r\mînînd de partea celui care ini]iase „abaterea”). Dac\ A. S. de la „Breviar” este unul [i acela[i cu Artur Silvestri, atunci este interesant de remarcat c\, la numai o zi distan]\ (22 ianuarie 1982 – Flac\ra ; 23 ianuarie 1982 – Luceaf\rul), propagandistul î[i nuan]eaz\ pozi]ia fa]\ de Alex. {tef\nescu, în care nu mai vede (doar) un adversar al protocronismului, ci ([i) un „confrate” care a f\cut afirma]ii riscante din punct de vedere politic. 98. „Dac\ autorul interven]iei s-ar fi limitat s\ conteste – fie [i în termeni violen]i – valabilitatea ideilor sau aprecierilor din textul semnat de mine, nu a[ fi avut nimic de obiectat. […] De data aceasta îns\ constat cu stupefac]ie c\ mi se atribuie afirma]ii care nu exist\ în articolul meu [i inten]ii care, de asemenea, nu pot fi dovedite. Astfel, în acest articol n-am f\cut absolut nici o referire la Plenara C.C. al PCR din 3-5 noiembrie 1971. Faptul c\ iau ca punct de reper anul 1971 se explic\ prin aceea c\ ancheta in]iat\ de Convorbiri literare 283

Alexandra Tomi]\

„interfa]a”) era generat\ de cu totul alte mobiluri decît patriotismul ori vigilen]a revolu]ionar\. Între P\unescu [i Tudor se d\dea o lupt\ acerb\ [i uneori subteran\ de men]inere, respectiv acces în gra]iile cuplului dictatorial. Sîmburele discordiei st\tea în teama c\ cel\lalt ar putea s\ creeze la vîrf impresia c\ este mai potrivit pentru rolul de „Poet Preziden]ial”, cu toate beneficiile decurgînd din acest statut (vezi Manea, 1997 : 147 sqq.). De altfel, incidentele penibile din vara anului 1985, petrecute la unul dintre „spectacolele” Cenaclului Flac\ra, [i demiterea lui A. P\unescu de la conducerea hebdomadarului omonim aveau s\-l propulseze pe C.V. Tudor într-o pozi]ie privilegiat\ mai rapid poate decît î[i imaginase. Aceste preferin]e legate de cadrul în care se desf\[ura dialogul cultural indic\, în ce îi prive[te pe sus]in\torii „noii metode critice”, faptul c\ sprijinul primit din partea autorit\]ilor comuniste nu era doar o specula]ie ranchiunoas\. Iat\ cum interpreteaz\ Monica Lovinescu un incident petrecut în via]a literar\ din prim\vara lui 1981 : „Strategia de grup este clar\. De fapt, nici o inova]ie, ci numai o mai mare siguran]\ de sine a clanului, de parc\ s-ar [ti sprijinit temeinic. Un singur semn de întrebare. Tot în Luceaf\rul, Mihai Ungheanu î[i îng\duie dac\ nu un atac masiv la romanul lui Dumitru Popescu Pumnul [i palma, cel pu]in ni[te critici de o virulen]\ neuzitat\ în presa din România fa]\ de opera unui înalt responsabil de partid cu ale culturii […]. Cum [i-ar îng\dui Mihai Ungheanu astfel de insolen]e, f\r\ o acoperire politic\ ? Întrebarea, ce r\mîne deschis\, prive[te administrarea culturii,
vizeaz\ deceniul opt, iar deceniul opt începe, oricine o [tie, cu 1971. […] Admit c\ p\rerile mele despre fenomenul literar pot fi considerate discutabile sau contestabile, dar aceasta nu justific\ în nici un fel faptul c\ Dan Zamfirescu m\ calomniaz\ recurgînd la r\st\lm\ciri [i proces de inten]ii” ({tef\nescu, 1982 : 11 ; subl. A.{.). 284

O istorie „glorioas\”

adic\ singurul domeniu unde grupul este expert. Deoarece nu de literatur\ este vorba în toat\ aceast\ campanie, ci de o strategie spre a-i for]a por]ile [i a-i ocupa posturile” (Lovinescu, 1981, reluat în 1994a : 206-207). De altfel, mizele grupului autohtonist deveniser\ cît se poate de limpezi, antiprotocroni[tilor din ]ar\ le era îns\ exclus\ posibilitatea de a denun]a public motivele unei asemenea efervescen]e patriotarde. Radio Europa liber\ preia treptat aceast\ sarcin\, monitorizînd [i analizînd – adesea, foarte plastic – toate extravagan]ele generate de na]ionalismul adoptat de regim [i de colaboratorii s\i. Înc\ din 1979, Monica Lovinescu distinge mobilurile ce alimenteaz\ forfota mediatic\ a noii genera]ii de „patrio]i”. Foarte receptivi la modific\rile din mediul politic [i intuind rapid mijloacele sigure de parvenire, ei exploateaz\ eficient trendul na]ionalismului oficializat. Protocronismul nu este decît un vehicul cu care, odat\ îmbarca]i, vor ajunge la ]int\. To]i ace[tia compun „clanul celor care, luîndu-[i model unii pe Eugen Barbu, al]ii pe Adrian P\unescu [i avînd la dispozi]ie un cartel de reviste literare, încearc\ s\ impun\ vie]ii literare moravuri mo[tenite din vremea stalinismului, doar accentul deplasîndu-se de la plec\ciunea fa]\ de Moscova spre exaltarea lui Ceau[escu, instalat în filia]ia voievozilor locali. Sub pretext de protocronisme ad-hoc, ei fac din fidelitatea lor fa]\ de Ceau[escu, proclamat\ cu emfaz\, din na]ionalismul trîmbi]at cu un rost precis, arme de [antaj fa]\ de scriitori [i de Uniune. […] Nefiind ale[i în organismele de conducere ale Uniunii, din motive ce ]in de pu]in\tatea sau chiar lipsa de har, ei nu puteau s\ nu încerce sabotarea ei prin toate mijloacele [i cu toate pretextele” (Lovinescu, 1979, reluat în id., 1994a : 107-108). Prin asemenea observa]ii acute, Monica Lovinescu atinge miza esen]ial\ a disputei din jurul protocronismului : accesul prin efrac]ie al autohtoni[tilor la structurile de conducere ale Uniunii Scriitorilor din România.
285

Alexandra Tomi]\

Verdery (1994 : 181-182) noteaz\ c\, în momentul acela, U.S.R. reprezenta institu]ia care, „în ciuda erod\rii serioase a autorit\]ii [i resurselor ei”, avea dou\ atuuri incontestabile : mediatorul produc]iei literare interne [i forul care statua canoanele literare. În plus, se pare c\ aceast\ organiza]ie se bucura în epoc\ de un prestigiu mai mare decît cel de]inut de alte forme de asociere cultural\, din muzic\, teatru, arte plastice (ibid.). Uniunea Scriitorilor beneficia de o surs\ proprie de venituri – Fondul literar –, care asigura o form\ minim\ de confort [i independen]\ financiar\, în condi]iile crizei economice tot mai profunde, prezent\ inclusiv în cultur\. Din aceste motive, autoarea consider\ c\ încercarea protocroni[tilor de a prelua controlul asupra Uniunii Scriitorilor reprezint\, de fapt, „chestiunea cea mai important\ exprimat\ prin protocronism” (ibid.). Atacurile concertate împotriva U.S.R., g\zduite de Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului, Luceaf\rul [i S\pt\mîna c\tre finele anilor ’70 [i pe parcursul anilor ’80 reprezint\ forma vizibil\ a eforturilor depuse de protocroni[ti pentru a accede la conducerea prestigioasei institu]ii (pentru un exemplu semnificativ privind strategiile „subterane” de dislocare a scriitorilor indezirabili prin memorii-denun] adresate cuplului Ceau[escu, vezi infra, subcapitolul „Cititorul pertinent”). De pild\ S.L.A.S.T. public\, la începutul anilor ’80, sub titlul „Confesiuni esen]iale”, o serie de interviuri semnate de Mariana Br\escu. La întreb\ri sînt invita]i s\ r\spund\ numai scriitorii protocroni[ti – Dan Zamfirescu, Vasile Veti[anu, Paul Anghel – sau litera]ii agrea]i de ace[tia : Al. Oprea, Radu Theodoru (Br\escu, 1982a-d ; id., 1983a ; vezi [i Verdery, 1994 : 182-184, pentru mai multe citate comentate din respectiva serie). Interviul acordat de Radu Theodoru, un autor de romane istorice pe linia recomandat\ de istoriografia romantic\ ceau[ist\, este ilustrativ pentru modul în care „scriitorii
286

O istorie „glorioas\”

patrio]i” încercau s\ impun\ recept\rii publice o anumit\ imagine a Uniunii Scriitorilor [i mai ales a conducerii acesteia. Colocutorul Marianei Br\escu se plînge c\ autorii de succes – între care se num\r\ [i el – sînt cei care alimenteaz\ constant Fondul literar, dar c\ marile sume ce se adun\ acolo sînt împ\r]ite inechitabil, pentru c\ persoanele din conducerea Uniunii au decis ca [i scriitorii care public\ pu]in [i în tiraje mici s\ beneficieze de ace[ti bani. Se creeaz\ astfel posibilitatea unor sinecuri pentru litera]ii parazitari care, „în loc s\ stea s\ munceasc\, organizeaz\ foarte minu]ios etapele fiec\rei legislaturi”, pentru a asigura continuitatea în func]ie a acelora care încurajeaz\ „specia rentierilor”. Cu aceasta se aduce direct în discu]ie reprezentativitatea ale[ilor în pozi]iile de decizie ale institu]iei – aspect foarte vehement disputat de c\tre protocroni[ti. Scriitorii care nu vor s\ renun]e la privilegiile [i facilit\]ile astfel ob]inute sînt aceia care promoveaz\ atmosfera de tensiune [i discordia din mediul cultural autohton. Iat\ motive destule pentru a considera Uniunea Scriitorilor o organiza]ie anacronic\, necultural\, nereprezentativ\ (vezi, pentru aceste opinii, Theodoru, în Br\escu, 1982b : 3, 10 ; cu mici [i nesemnificative excep]ii, discursul anti-U.S.R. al altor scriitori care se considerau „persecuta]i” de conducerea acesteia con]inea cam acelea[i elemente). În consecin]\, protocroni[tii, autodesemna]i drept autentici reformatori [i patrio]i, se sim]eau îndrept\]i]i nu numai s\ critice, ci [i s\ le cear\ autorit\]ilor ([i, indirect, publicului „sensibilizat” prin astfel de campanii) sprijin în schimbarea st\rii de lucruri din U.S.R. sau chiar desfiin]area institu]iei care nu încurajeaz\ „spiritul patriotic, partinic”. Unul dintre mecanismele de argumentare utilizate de indigeni[ti pentru discreditarea Uniunii a fost identificat [i numit de Monica Lovinescu „[antajul grupului” (Lovinescu, 1981, reluat în id., 1994a : 205). Acest tip inedit de constrîngere autohtonist\ func]ioneaz\, reamintim, în
287

Alexandra Tomi]\

virtutea echival\rii patriotismului cu protocronismul, în accep]iunea sa l\rgit\ (vezi supra, subcapitolul «Noi» [i «ceilal]i»). De[i comentariile acide al Monic\i Lovinescu acoper\ numai zona literar\ a vie]ii culturale române[ti din perioad\, credem c\ ele pot fi extrapolate în esen]\ la toate ariile de cultur\ penetrate de indigenism. Încurajînd protocronismul, oficialit\]ile comuniste au generat o contraselec]ie valoric\ în mediul cultural (mai ales literar) din România. Beneficiile au fost de ambele p\r]i : fidelizîndu-[i o parte din lumea artistico-[tiin]ific\, partidul f\cea un pas înainte pe calea aservirii intelectualit\]ii, categorie în general exigent\ [i imprevizibil\, a[adar – incomod\. La rîndul lor, intelectualii care au acceptat jocul aveau la dispozi]ie metode sigure de a-[i atinge ]eluri personale, mai mult sau mai pu]in pragmatice.

Cititorul pertinent
Existen]a unui public-]int\ competent este un indice al autorit\]ii culturale, literatura oferind o bun\ ilustrare a acestei idei. Eforturile protocroniste de a impune propriul set de reprezent\ri [i de criterii valorice au vizat [i cî[tigarea/formarea Cititorului pertinent. Voluntarismul caracteristic retoricii autohtoniste a prelucrat aceste inten]ii, dînd na[tere conceptului de „comand\ social\”, prin care indigeni[tii semnalau actualitatea problematicii : „E normal ca societatea s\ intervin\ în actul de decizie al scriitorului cu preferin]ele sale [sic ! – A.T.]. Noi, aceste preferin]e le numim comand\ social\” (Anghel, în Luceaf\rul, 1977b : 5). Invocarea dirijismului social al actului literar – [i de cultur\, prin extensie – este doar un alt mod de a exprima aderen]a la un program impregnat de misionarism cultural [i militantism gregar, politic. Imaginea-prototip pe care protocroni[tii o doresc exclusiv în
288

O istorie „glorioas\”

cultura român\ înf\]i[eaz\ intelectualul angajat, militant, în permanent contact cu realitatea comunist\ [i cu masele, respingînd individualismul, volutele lirice, fantezia, umorul. Lucr\torul cu peni]a trebuie s\ reprezinte cureaua de transmisie dintre puterea politic\ [i cititor, r\spunzînd solicit\rilor cu îndîrjire [i „cu o gravitate afi[at\” ({tef\nescu, 1981 : 2). Din textele protocroniste ale epocii se observ\ c\ str\daniile de creare a publicului expert presupun nu numai formarea lui, ci [i recrutarea de cititori ai „taberei adverse”. O strategie eficient\ pentru atragerea acestora consta în flatarea lectorului : scrierile protocroniste nu se adreseaz\ oricui, ci unui public exigent [i erudit, racordat la realit\]ile politico-sociale : „«Cititorul» ? El este acela care [tie poezie [i istorie, verificînd pîn\ [i cele mai speciale referin]e, venind cu idei, comentînd f\r\ prejudec\]ile m\runte, func]ion\re[ti, e o con[tiin]\ politic\ vie, martorul nostru definitiv [i nev\zut” (Silvestri, 1983c : 9). Silogismul este u[or de reconstruit : lectorul competent este orientat spre lucr\ri de înalt\ ]inut\ intelectual\ ; scrierile protocroniste sînt numai de înalt\ ]inut\ intelectual\ ; pentru a fi asimilat publicului expert, cititorul se va orienta mai ales c\tre texte autohtoniste. Se crea astfel o aur\ de neoelitarism cultural, extrem de benefic\ pentru propagandi[tii voala]i ai partidului comunist. Se ad\uga importantul (în epoc\) atribut de patriotism autentic, pe care protocroni[tii îl clamau frecvent (vezi [i capitolul „O idee beligerant\”). Antinomia dintre aceast\ perspectiv\ [i permanenta critic\ a „elitismului” pe care au exersat-o indigeni[tii este alta dintre contradic]iile care au minat discursul lor [i pe care se pare c\ nici nu au remarcat-o. Oricum, interven]iile protocroniste curente comb\teau insistent ideea de elitism, în abordarea cultural\ profesat\ de adversari. În opozi]ie cu aceasta, „noua metod\ critic\” este accesibil\ publicului larg [i caut\ în permanen]\ s\-[i
289

Alexandra Tomi]\

extind\ baza social\ de referin]\, respingînd „[t]eoria despre cititorul lene[, tîmp, imbecil, incapabil s\ descifreze subtilit\]ile literaturii moderne”, pe care o promoveaz\ ceilal]i (Ungheanu, în Purcaru, 1986 : 67). Cu aceste dihotomiz\ri între „eliti[ti” (de regul\, antiprotocroni[tii), care dispre]uiesc masele, [i „non-eliti[ti” (protocroni[tii), cei care se afl\ „în mod evident de partea maselor, care scriu într-o manier\ accesibil\ lor [i profeseaz\ credin]a în inteligen]a lor”, se reiau mai vechile dispute [i acuze din perioada proletcultist\ (Verdery, 1994 : 124-125 ; vezi [i supra, subcapitolul „Protocronismul : elitism sau cultur\ de mas\ ? «Cazul» Norman Manea”). Critica literar\ e chemat\ s\ consacre originala mixtur\ de profesionalism (primatul esteticului) [i patriotism (imperativul etico-social) : „Datoria criticii este s\ încurajeze numai ceea este talent în aceast\ literatur\ nou\ [i s\ ia pozi]ie hot\rît\ împotriva scriitorilor care nu au meritoriu decît inten]iile. {i cu atît mai mult împotriva impostorilor care contrafac [i inten]iile. Este o datorie profesional\ a criticii [i este o datorie patriotic\ a ei. Gustul estetic al publicului este o superioritate na]ional\ [sic ! – A.T.], [i a feri de sc\dere [i de pervertire gustul poporului t\u este un act de patriotism” (Garabet Ibr\ileanu, citat în „Raportul Consiliului Uniunii Scriitorilor”, v. Luceaf\rul, 1977b : 4). Un astfel de program ambi]ios legitimeaz\ „fermele lu\ri de pozi]ie” protocroniste împotriva celor care criticau, fie [i subtil, retorica na]ionalist\ sau doar excesele ei. În România comunist\, cititorul modal c\ruia i se adresau scriitorii, indiferent de fac]iunea de apartenen]\, era organizat pe dou\ paliere : birocra]ia aparatului de partid (inclusiv cenzura, care formal fusese desfiin]at\) [i cititorii propriu-zi[i. Formarea publicului expert presupune [i „recivilizarea” celui existent, i.e., crearea de competen]e (vezi [i Verdery, 1994 : 187) prin reedit\ri [i relecturi (note de subsol, prefe]e, postfe]e ce „decripteaz\” semnifica]ia textului în direc]ia dorit\ de editor). Verdery (1994 : 189) arat\ c\
290

O istorie „glorioas\”

reedit\rile au meritul de a fi o recuperare mai consistent\ [i mai conving\toare decît simpla evocare a unor mari nume culturale. Pe de alt\ parte, [i invoc\rile aveau un anumit rol : „o demonstra]ie protocronist\ na]ionaliza într-adev\r capitalul cultural [i o f\cea printr-o ampl\ invocare a unui nume, legat în acest fel de o filia]ie intelectual\ specific\”. Cele dou\ strategii serveau substan]ial obiectivul indigenist de expropriere a autorit\]ii culturale [i a acumul\rilor simbolice din ordinea social\ anterioar\, printr-o „recuperare activ\” a acestora (ibid. : 191). Cei care educ\ cititorul competent trebuie la rîndul lor s\ fie forma]i. Conducerea PCR preia rapid ideea, retrimi]înd-o în mediul cultural sub form\ de „indica]ie pre]ioas\” : „S\ nu uit\m c\ [i creatorii de azi au nevoie s\ fie educa]i pentru a se putea ocupa de educarea altora. Aceasta este o necesitate pentru toate domeniile de activitate” (Ceau[escu, apud H\ulic\, 1976 : 6). Criticii literari, „poli]i[tii literaturii” (Verdery, 1994 : 195), sînt nemijlocit viza]i în aceste contexte, din partea lor a[teptîndu-se asumarea sarcinii de formatori ai publicului competent (i.e., receptiv la reprezent\rile vehiculate de propaganda comunist\). Bineîn]eles, sub directa supraveghere a partidului-stat, care se simte îndrept\]it s\ intervin\ ori de cîte ori mediul artistic dep\[e[te limita unui oarecare inconformism tolerat de autorit\]i. Iat\, de exemplu, ce repro[uri [i indica]ii formuleaz\ chiar liderul PCR, în mesajul pe care îl adreseaz\ – semnificativ : prin intermediar, nu personal – Conferin]ei Na]ionale a Scriitorilor din 1981 (era un moment tensionat, cînd, pentru a doua oar\ – prima dat\ incidentul avusese loc în 1977 – , majoritatea membrilor U.S.R. respinsese candidatura la pre[edin]ia Uniunii Scriitorilor a unui personaj impus de partid) : „Critica literar\ nu-[i îndepline[te în suficient\ m\sur\ rolul ce-i revine în promovarea literaturii de valoare, în imprimarea unui spirit cu adev\rat revolu]ionar,
291

Alexandra Tomi]\

patriotic în crea]ia artistic\, nu ia pozi]ie ferm\ împotriva acelor romane, piese de teatru, poezii, care prin con]inutul lor de idei [i prin forma artistic\, nu corespund cerin]elor educ\rii [i form\rii omului societ\]ii noastre noi […] În acela[i timp critica trebuie s\ ia pozi]ie hot\rît\ fa]\ de ideile [i orient\rile gre[ite din anumite lucr\ri literare, inclusiv împotriva tendin]elor de a imita unele «mode» trec\toare din alte ]\ri, care n-au nici o contingen]\ cu realit\]ile noastre, cu specificul na]ional” (Ceau[escu, în S\pt\mîna, 1981 : 3). Dincolo de cli[eele pres\rate ca ingredient în discursurile lui Ceau[escu, indiferent de împrejurare [i public, textul las\ s\ se întrevad\ o anume iritare ce persista la vîrful conducerii politice, privind absen]a coeziunii partinic-ideologice în rîndul litera]ilor, care nu în]elegeau s\ promoveze in corpore linia na]ionalist\ oficial\. Poate nu ar fi lipsit de interes s\ reamintim c\ cei mai mul]i dintre scriitorii protocroni[ti au exploatat în beneficiu propriu susceptibilitatea regimului fa]\ de mediile literar-artistice [i dorin]a de a le controla cît mai îndeaproape. Sub pretext c\ duc la îndeplinire misiunea de formatori ai publicului autohton, ei au denun]at la cel mai înalt nivel „abaterile” confra]ilor indezirabili (mai ales ale acelora cu op]iuni antiprotocroniste ferme), mimînd indignarea [i îngrijorarea fa]\ de presupuse derute ideologice la care respectivii [i-ar fi supus cititorii. Un bun exemplu e audien]a acordat\ de Nicolae Ceau[escu la 26 august 1980 scriitorilor care doreau s\-i semnaleze „situa]ia deosebit de grav\” din literatura român\. Mihai Ungheanu, Dan Zamfirescu, Paul Anghel, Gheorghe Pitu], Ion L\ncr\njan, Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Teodor Bal[, Romul Munteanu, Mircea Micu [i al]ii, semnatari ai unui memoriu adresat secretarului general, îi prezint\ „pe viu” starea de lucruri insuportabil\ din U.S.R.. Ei se plîng de nedrept\]ile pe care „o anumit\ parte a criticii” le comite neîncetat asupra operei [i chiar a persoanei celor mai
292

O istorie „glorioas\”

înzestra]i, mai patrio]i [i mai devota]i scriitori din ]ar\ (fire[te c\ era vorba de autorii memoriului). Tocmai ei nu se bucur\ de autoritatea meritat\ în conducerea U.S.R., a[a cum se întîmpl\ îns\ cu „o categorie de scriitori care se opun, într-un fel sau altul, liniei politice promovate de partid în sectoarele de crea]ie, refuz\ sistematic s\ scrie despre evenimentele politice din ]ar\, s\ se angajeze în disputa cu ideologia occidental\ [i s\ combat\ propaganda ostil\ a posturilor de radio [i presei str\ine”. Cîteva dintre numele de pe lista destul de bogat\ pe care peti]ionarii o pun la dispozi]ia „mult-iubitului conduc\tor” sînt : Nicolae Manolescu, Mircea Zaciu, Ion Negoi]escu, Eugen Simion, Dorin Tudoran, Marin Sorescu, Dan De[liu, Augustin Buzura, {tefan Augustin Doina[, Dan H\ulic\, Sînziana Pop. Se pare c\ plîngerile ar fi g\sit în]elegere la destinatar, iar „[c]onducerea superioar\ de partid s-ar fi convins care sînt scriitorii […] care promoveaz\ spiritul de partid în Uniunea Scriitorilor, lupt\ pentru imprimarea specificului na]ional în cultura româneasc\ [i afirmarea acesteia peste hotare, combat propaganda [i calomniile postului de radio Europa liber\”. La finalul întîlnirii, zelosul protocronist Dan Zamfirescu formuleaz\ o propunere halucinant\, exprimîndu-[i „încrederea c\ vor fi primi]i periodic de tovar\[a Elena Ceau[escu, pe care s\ o informeze cu principalele probleme [i obiective ale crea]iei”, fiindc\ „este convins c\ domnia sa poate juca un rol important în cultura româneasc\. Inten]ioneaz\ ca, împreun\ cu scriitorii Nichita St\nescu, Eugen Barbu [i Corneliu Vadim Tudor, s\ o informeze lunar pe tovar\[a Elena Ceau[escu cu problemele majore curente ale culturii, în general, [i literaturii, în special” (vezi Tudoran, 1998 : 350-352). Eforturile depuse de indigeni[ti pentru a dobîndi autoritate cultural\ au avut ca obiectiv atît dislocarea celor care ocupau pozi]ii privilegiate în cultur\ (prin discreditarea lor), cît [i cî[tigarea [i fidelizarea unui segment cît mai larg de
293

Alexandra Tomi]\

cititori. Autorii na]ionali[ti [i-au manifestat un mare interes pentru recrutarea publicului tîn\r [i foarte tîn\r. Poate au în]eles c\, dat\ fiind „durabilitatea constela]iilor mentale” (Boia, 1997 : 82), formarea lectorului avizat trebuie s\ înceap\ de timpuriu. Devine astfel explicabil\ aten]ia ar\tat\ de protocroni[ti educ\rii tinerilor în noul context de „valorificare a mo[tenirii culturale”. Ei [i-au justificat eforturile prin faptul c\ reeditarea „c\r]ilor fundamentale pentru tineret” (Ungheanu, 1982a : 156) [i cultivarea clasicilor99 , inclusiv în [coal\ (în sensul recuper\rilor protocroniste, bineîn]eles), ar contribui la crearea de „judec\]i ferme… concluzii limpezi, formulate adecvat” (Marcea, 1977 : 2) despre cultura na]ional\ [i destinul ei în lume. S\ ne reamintim [i diatribele lui C.V. Tudor împotriva manualelor de literatura român\, care nu elogiau îndeajuns geniul [i creativitatea autohton\, în care tîn\ra genera]ie trebuia s\ se încread\ de foarte devreme. M\sura în care strategiile formative indigeniste au dat roade ne-o arat\ stereotipurile na]ionaliste înc\ prezente în România postdecembrist\. De partea cealalt\, adversarii indigenismului sesizeaz\ riscurile [i limitele noii politici editoriale. Mizînd pe
99. „Cultivarea clasicilor prilejuie[te descoperirea valorilor durabile, de care tineretul are atîta nevoie. Frecventîndu-i pe clasici, cititorul tîn\r dobînde[te repere sigure, în stare s\-l fereasc\ de ademenirile «modelor», care bîntuie via]a social\, insinuîndu-se lesne [i în literatur\ [i punînd la grea încercare puterea de discernere a frumosului autentic” (Toh\neanu, apud Zamfirescu, 1977c : 3). Citatul pe care Dan Zamfirescu îl preia din Toh\neanu indic\ o strategie formativ\ care, de[i aici e mai vag formulat\, pare s\ aib\ nobile finalit\]i. Aceasta îns\ doar la o analiz\ decontextualizat\, pentru c\ Zamfirescu î[i propune s\ „ilustreze” oportunitatea protocronismului în raport cu sincronismul lovinescian (care ar respinge sau minimaliza „cultivarea clasicilor”), precum [i valen]ele educative pe termen lung ale conceptului lansat de Edgar Papu. 294

O istorie „glorioas\”

cî[tigarea publicului competent, prin reedit\ri [i prelu\ri critice, protocronismul alimenteaz\, de fapt, un „proces st\ruitor de infantilizare a cititorilor” (Lovinescu, 1978, reluat în 1994a : 19). Acestora li se refuz\ accesul direct la operele fundamentale ale culturii române, în schimb li se ofer\ pasta regurgitat\ a textelor cenzurate, îmbog\]ite cu note de subsol, prefe]e [i postfe]e „decriptante” – pe scurt, „edi]iile cro[etate” (Lovinescu, 1994a : 20). Lectorul infantilizat – [i ne(re)cunoscînd mizele reale ale jocului – va sus]ine, prin preferin]ele sale culturale, eforturile de apropriere a acumul\rilor simbolice anterioare [i de stabilire a unor filia]ii intelectuale fictive. El va participa, indirect, la atingerea mizei centrale : noua ordine cultural\, edificat\ în t\cerea – impus\/autoasumat\ – a adev\ra]ilor scriitori.

295

Alexandra Tomi]\

8. Ecouri postdecembriste
Pu]inii autori care cerceteaz\ protocronismul românesc (Verdery, 1994 ; Manolescu, 1999 ; Mih\ilescu, 2002 ; Martin, 2002-2003) se opresc cu analiza la momentul decembrie 1989, sugerînd prin aceasta c\ dispari]ia „genialului cîrmaci” ar fi atras, inevitabil, amu]irea corului indigenist. De[i înlocuite de cu totul alte dezbateri pe „scena mare” a culturii române[ti, ideea lansat\ de Edgar Papu [i eflorescen]ele ei patriotarde subzist\ totu[i, ba î[i p\streaz\ chiar un anumit public, dezorientat [i nostalgic. În general îns\, termenul [i derivatele lui cap\t\ conota]ii depreciative, intens politizate. Ele indic\ tendin]a de a asimila protocronismul cu infecta mixtur\ ideologic\ din ultimii ani ai regimului Ceau[escu. În aceast\ parte a demersului nostru, urm\rim evolu]ia postdecembrist\ a conceptului care f\cuse o nesperat\ carier\ în perioada na]ionalismului oficializat. Focalizarea perioadei de la începutul anilor ’90 arat\ c\ pr\bu[irea dictaturii nu a adus cu sine dispari]ia puseelor indigeniste (cel mai bine exprimate în publica]ii de tip România Mare sau, mai tîrziu, Tricolorul). Din ele lipse[te îns\ fervoarea protocronist\ ini]ial\, ce etala nenum\rate acte de pionierat românesc în [tiin]a [i literatura lumii [i construia glorioase filia]ii. În retorica autohtonist\ a ultimilor 15-17 ani, reg\sim doar o parte dintre mitologemele de odinioar\ ; ele sînt condimentate cu mitul recuperat al patriei primejduite, care îmbrac\ de-acum forma
296

O istorie „glorioas\”

conspira]ionismului, mult mai larg r\spîndit în zonele periferice ale discursului public100 . Produc]iile protocroniste „pursînge” dispar din textele de dup\ ’89. Volumele semnate de Dan Zamfirescu, Paul Anghel, Ilie B\descu, Edgar Papu, Mihai Ungheanu [.a., ap\rute în aceast\ perioad\, sînt fie reedit\ri ale unor c\r]i [i articole din anii anteriori (cazul lui Dan Zamfirescu), fie studii r\mase în manuscris [i tip\rite ulterior (de pild\, Edgar Papu, Paul Anghel). Aceste scrieri nu aduc noi aplica]ii ale conceptului, nu mai relev\ precursorate autohtone101 . În cel mai bun caz, unele dintre ele sînt încerc\ri de a reevalua ideea de prioritate cultural\, scuturînd-o de abera]iile ceau[iste (vezi infra, acest capitol, observa]iile privind Dic]ionarul de sociologie din 1993, cu Ilie B\descu printre autori).
100. Pentru o analiz\ cu instrumentar sociologic, facem trimitere la studiul lui George Voicu privitor la „cultura conspira]iei” în România de dup\ 1989. Textele „conspira]ioniste” comentate de autor fac parte, la fel ca [i cele autohtoniste, din categoria produc]iilor paraliterare sau a unei „stridente pornografii politice” (Voicu, 2000 : 16). În aceast\ zon\ a „ariergardei culturale” îi reg\sim, f\r\ surprize, pe cî]iva dintre fo[tii protocroni[ti : Ilie B\descu, Ion Coja, Corneliu Vadim Tudor, Dan Zamfirescu. 101. Avem în vedere pionierate precum cele prezentate deja în capitolul „O istorie glorioas\”. „Contribu]iile” teoretice proliferate pe seama ideii lui E. Papu au degenerat treptat, e[uînd într-o lamentabil\ produc]ie paraliterar\. Amintim aici volume de Dan Zamfirescu, Fenomenul Caritas sau mîntuirea românilor prin ei în[i[i (Bucure[ti, Editura Roza Vînturilor, 1993), [i Artur Silvestri, Semne [i pece]i. {apte lec]ii despre «originism» (Bucure[ti, Editura Carpathia Press, 2005), ori Cuvinte pentru urma[i : «modele» [i «exemple» pentru Omul Român. O «carte de înv\]\tur\» conceput\ [i îngrijit\ de Artur Silvestri (Bucure[ti, Editura Carpathia Press, 2005). Ele exalt\ o românitate ancestral\, difuz\, mistic\, superioar\ altor civiliza]ii – dar nu mai 297

Alexandra Tomi]\

Resurec]ia na]ionalismului
Ap\rut\ în vara anului 1990, sub conducerea lui Eugen Barbu [i a lui C.V. Tudor, revista România Mare preia [tafeta de la defunctele S\pt\mîna [i Luceaf\rul. În paginile noii publica]ii pot fi reg\si]i cei mai g\l\gio[i autohtoni[ti ai deceniilor opt-nou\ : Corneliu Vadim Tudor, Eugen Barbu, Dan Zamfirescu, Mihai Ungheanu, Paul Anghel, Dumitru B\l\e], Edgar Papu, Ion L\ncr\njan, Doru Popovici [.a. Dintre ei, doar cel care lansase conceptul mai public\ articole de elogiere a pionieratelor române[ti (totu[i, nici m\car el nu mai folose[te termenul de „protocronism” cu larghe]ea de odinioar\). Restul interven]iilor indigeniste se dizolv\ în isteria polifonic\ antimaghiar\, antisemit\, antieuropenist\ a ziarului. Articolele publicate de Edgar Papu în România Mare, între 1990 [i 1992, sînt relu\ri ale unor opinii din propriile sale lucr\ri precedente (Din clasicii no[tri, 1977 ; Motive literare române[ti, 1983 etc.) sau din textele care i-au ap\rut în Tribuna României, Luceaf\rul, Manuscriptum [i altele. E vorba de reflec]ii encomiastice asupra lui Mihai Eminescu, Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, R\dulescu-Motru, Neagoe Basarab (vezi Papu, 1990a : 4, 1990b : 1, 1991a : 4, 1991b : 4, 1991d : 4) sau, mai abstract, cuget\ri despre „eternitatea limbii române”, cromatica indigen\ special\ („albul [i albastrul românesc”) ori harul terapeutic popular (id., 1990d : 4, 1991e : 4, 1991f :
au nimic în comun cu protocronismul teoretizat de E. Papu. Probabil c\ mentorul nu ar fi prizat astfel de crea]ii –, [i cu atît mai pu]in le-ar fi gustat propaganda comunist\. Pe de alt\ parte, existen]a lor nu sugereaz\ neap\rat o „tr\dare” a tezei originare, cît mai ales sterilitatea ei [i, paradoxal, imensul ei capital de elaborare diletant\. Protocronismul a fost un concept rapid epuizabil care, f\r\ s\ stimuleze produc]ii valoroase, a atras incredibil de mul]i veleitari din zona literar-artistic\. 298

O istorie „glorioas\”

4, 1991g : 4). Pe lîng\ asemenea contribu]ii „erudite” (menite, probabil, s\ confere un aer distins-academic [ovinismului promovat de revista-gazd\), comparatistul a avut [i cîteva ie[iri în decor, trecute sub t\cere de cei mai mul]i comentatori. Ne vom referi la ele pu]in mai jos. Odat\ pierdut interesul pentru definirea precursoratelor autohtone, mizele încrîncen\rii na]ionaliste sufer\ [i ele importante schimb\ri : cei mai mul]i dintre fo[tii actori ideologici se lanseaz\ în cariera politic\ pe care [i-o doriser\ poate înc\ din epoca „marilor împliniri” ceau[iste. Un caz interesant îl reprezint\ poetul na]ionalist Ion Gheorghe, trecut cu arme [i bagaje în grupul tracologilor deopotriv\ amatori [i radicali102 (vezi scrisoarea deschis\ postat\ pe internet în 2006, adresat\ „Pre[edintelui CNSAS”[ ? !], în care se cer imperativ „o Instan]\ [i o Sentin]\ [sic ! – A.T.] pentru a[ezarea sub regim de protec]ie de Patrimoniu Cultural a peste una mie statuete cu documentarea aferent\”, care ar reda „Poporului Român [sic ! – A.T.] con[tiin]a valorii de sine pe temeliile de piatr\ [i scrieri ale celei mai vechi civiliza]ii a planetei” ; în contextul acelora[i elucubra]ii, majoritatea ex-indigeni[tilor este denun]at\ ca tr\d\toare a
102. Mircea Babe[, profesor la Facultatea de Istorie a Universit\]ii Bucure[ti, ofer\ un foarte documentat comentariu critic asupra enormit\]ilor vehiculate cu aplomb de tracologii neprofesioni[ti de tipul I.C. Dr\gan, Ion Gheorghe, A. Deac, P. Tonciulescu, Napoleon S\vescu, G.D. Iscru [.a., care preiau literatura ne[tiin]ific\ proliferat\ sub geniul tutelar al lui Nicolae Densusianu (vezi Babe[, 2001). Pe de alt\ parte, trebuie precizat c\ enciclopedia on-line Wikipedia re]ine la articolul despre protocronism o defini]ie incorect\, echivalîndu-l cu „dacismul” sau „tracomania” [i ignorînd, în consecin]\, cele mai importante nume de protocroni[ti (Edgar Papu nu este nici m\car amintit în calitate de autor al termenului). Omisiunea este cu atît mai ciudat\, cu cît autorul vocii face trimiteri docte inclusiv la studiul lui K. Verdery. 299

Alexandra Tomi]\

„idealurilor protocronismului”, în favoarea carierei politice postdecembriste – Gheorghe, 2006). Din vechile strategii ale grupului, pu]ine mai r\mîn func]ionale. Ele transpar îndeosebi din articolele publicate în România Mare de fo[tii protocroni[ti. S\ re]inem obsesia de aderen]\ „organic\” la grup, norme [i valori proprii, precum [i (re)formularea a[a-ziselor profesiuni de credin]\, în termenii (nu [i în spiritul) noilor exigen]e culturale. Prima este mai vizibil\ la începutul anilor ’90, dup\ care devine tot mai palid\, pe m\sur\ ce grupul se disipeaz\, prin decesul sau reorientarea profesional\ a „membrilor fondatori”. Cele cîteva strategii de imagine la care se mai apeleaz\ ar fi : recompensele reciproce (premii, recenzii laudative, simple referin]e elogioase), def\imarea agresiv\ a adversarilor („nepatrio]ii”, „tr\d\torii de neam”, „diletan]ii” sînt, nominal, cam aceia[i), preten]ia de grup omogen [i reprezentativ. Odinioar\, vocalizele de acest fel aveau un limpede ]el de intimidare a competitorilor, cu prezen]e oricum firave în publica]iile vremii. De aceast\ dat\, scopul pare s\ fie acela de a frîna marginalizarea tot mai accentuat\ a retoricii autohtoniste, în noul context al deschiderii spre Occident. Un prim semnal îl d\ cvasianonimul Alcibiade, de la prosp\t înfiin]ata tribun\ a jandarmilor protocroni[ti. Într-un text din iulie 1990, el vitupereaz\ împotriva noului val de scriitori care se afirm\ în spa]iul literar degrevat de na]ionalism [i dezideologizat. Pretextul comentariilor îl constituie faptul c\, în Suplimentul ziarului Tineretul liber, Cristian Tudor Popescu îl descrisese pe Mircea C\rt\rescu drept „cea mai complex\ personalitate a literaturii române actuale”. Amestecînd registrele, cronicarul României Mari se arat\ dezgustat c\ tocmai „un scribete plin de catarame [i l\n]uguri muiere[ti, pe care îl duci cu un magnet ca ursu-n zgard\” (Alcibiade [sic ! – A.T.], 1990 : 2), a ajuns s\ fie considerat unul dintre litera]ii cei mai promi]\tori. Irita300

O istorie „glorioas\”

rea comentatorului v\de[te nu atît o real\ inten]ie de a contesta noile valori literare, cît temerea c\ epoca scriiturii patriotarde a apus, c\ valoarea în cultur\ nu mai este dat\ de etnic, ci de criteriul estetic [i de corelatele acestuia. Sub pretextul c\ ap\r\ o întreag\ genera]ie de creatori valoro[i, el cau]ioneaz\ rapid autorii ceau[i[ti, inserînd aparent la întîmplare doi-trei scriitori autentici printre ei : „Iat\ cum a ajuns [Mircea C\rt\rescu] o personalitate mai complex\ decît Edgar Papu, Paul Everac, Ion L\ncr\njan, F\nu[ Neagu, Titus Popovici, Ioan Alexandru, Zoe Dumitrescu-Bu[ulenga, Ioana Postelnicu, Constan]a Buzea, Radu Theodoru, Ion Dodu B\lan, Alexandru Balaci, Petru Rezu[, Anton Dumitriu, Adrian P\unescu, Eugen Simion, Mihai Ungheanu [i chiar Marin Sorescu” (ibid.). Al\turi de asemenea îndoielnice exerci]ii retorice, fo[tii zelatori ai regimului comunist practic\ în continuare politica închis\ a elogiilor [i recompenselor (premiilor) adresate exclusiv membrilor grupului. E un reflex mai vechi al preten]iei de a de]ine deopotriv\ monopolul judec\]ii critice [i tezaurul de talente artistice. Aproape f\r\ excep]ie, scriitorii pe care îi premiaz\ noua gazet\ a lui Eugen Barbu [i C.V. Tudor sînt nume pe care le g\seam la loc de cinste în Luceaf\rul (predecembrist) [i S\pt\mîna. De pild\, în 1991, lui Edgar Papu i se decerneaz\ „Premiul Na]ional al revistei România Mare” „pentru întreaga activitate depus\ în slujba culturii române” [i mai ales pentru faptul c\ „[l]a ora la care atî]ia slujitori ai culturii române [i atî]ia intelectuali, pretin[i de elit\, au întors c\tre noi o fa]\ hidoas\ [i au ilustrat ceea ce se nume[te f\]\rnicia [i iezuitismul periculosului sentiment al elitismului, domnul profesor a r\mas un creator foarte modest, un f\uritor de [coal\ româneasc\, un diamant la lumina c\ruia s-au [lefuit alte diamante” (Tudor, în România Mare, 1991a : 8). În elogiile vorbitorului sun\ limba de lemn a propagandei neoproletcultiste : se condamn\ „periculosul sentiment al
301

Alexandra Tomi]\

elitismului” (de care se f\cuser\ probabil vinova]i autori precum Norman Manea, Gheorghe Grigurcu, Nicolae Manolescu [i al]ii), fiind apreciat în schimb conformismul unei personalit\]i care a girat false valori [i ierarhii culturale. În anul urm\tor, laurea]ii publica]iei sînt, între al]ii, Dan Zamfirescu, „un scriitor genial”, „de o rectitudine moral\ extraordinar\”, [i Mihai Ungheanu care, în fosta sa calitate de redactor-[ef adjunct la Luceaf\rul, i-ar fi infuzat acestuia „o doz\ de mare curaj cet\]enesc”, transformîndu-l într-un „paznic de far [într-o perioad\ în care] amor]ise vigilen]a na]ional\ [sic ! – A.T.]” (Tudor, în România Mare, 1992a : 10). Edgar Papu, la rîndul lui, î[i exerseaz\ condeiul critic pe scrierile unor autori precum Corneliu Vadim Tudor, Eugen Barbu sau Paul Anghel. Carte româneasc\ de înv\]\tur\ – o reeditare a scandaloaselor texte lirice publicate par]ial de C.V. Tudor sub titlul Saturnalii, în anii ’80 – apare în 1990 cu prefa]a fierbinte a lui E. Papu. Comentatorul, entuziasmat de „patriotismul” [i „barocul involt înflorit” al versurilor, compar\ impreca]iile bardului na]ionalist cu cele argheziene. Dar creatorul interbelic îi pare chiar devansat, pentru c\ „[î]n Miori]a lui Corneliu Vadim Tudor […] blestemele se situeaz\ într-un perfect acord tonal cu revolta poetului, revolt\, la rîndul ei, cu o adres\ precis\ […] Expresie vie a zilelor noastre, crea]ia poetic\ a lui Corneliu Vadim Tudor se leag\ indisolubil [i de o masiv\ permanen]\, sau chiar perenitate, a poporului român” (Papu, 1990c : 7). Al]i autori controversa]i au parte de aprecieri sau evoc\ri la fel de cordiale. Într-o analiz\ retrospectiv\ a literaturii autohtone din ceau[ism, fostul mentor îi re]ine ca figuri reprezentative numai pe Eugen Barbu [i Paul Anghel. Se pare c\ amîndurora le-a priit protocronismul, fiindc\ E. Papu îi elogiaz\ tocmai pentru precursoratele pe care le deslu[e[te în opera lor. În enormul ciclu Z\pezile de-acum un veac, Anghel ar fi fost primul
302

O istorie „glorioas\”

care, în plin\ dictatur\, a prezentat laudativ epoca regelui Carol I103 . Cu romanul S\pt\mîna nebunilor de E. Barbu, „[e]ste pentru prima dat\ cînd, în literatura român\, se p\trunde pîn\ în cea mai vie [i mai misterioas\ esen]\ a unei Vene]ii mortuare [sic ! – subl. A.T.]” (Papu, 1990e : 4). Perpetuarea acestui sistem de recompense simbolice reciproce are, probabil, [i scopul de a justifica un anume tip de autovictimizare în raport cu ceilal]i. De[i membrii sînt competen]i, talenta]i – grupul îi recunoa[te [i îi r\spl\te[te –, valoarea lor nu este totu[i validat\ în exterior. „Explica]iile” furnizate sînt cel pu]in la fel de simpliste [i fictive – dac\ nu de-a dreptul delirante – precum cele anterioare lui ’89. În bun\ tradi]ie protocronist\, criticilor [i scriitorilor din afara grupului li se repro[eaz\ agresiv [i insistent marginalizarea/persecu]ia la care „creatorii patrio]i” continu\ s\ fie supu[i. Bun\oar\, Edgar Papu este deplîns de Mihai Ungheanu pentru c\ nu a fost admis în Academia Român\, gest care ar fi putut repara o mare nedreptate104 (Ungheanu, 1992d : 13). La fel, excluderea
103. Celelalte acte de pionierat pe care comentatorul le-a descoperit în romanul-fluviu sînt atît de abscons formulate, încît probabil c\ nici destinatarul elogiilor nu s-a bucurat de ele – decît dup\ vreun exerci]iu hermeneutic : „[Paul Anghel] introduce, pentru prima dat\ [sic ! – A.T.] la noi, un fenomen care se cerea mai demult înregistrat, [i anume participarea cosmic\ [i a naturii – cu muta]iile respective – la istoria uman\”, sau : „în loc ca istoria s\ furnizeze materia prim\ romanului istoric, acum aceast\ materie prim\ se vede oferit\ de romanul istoric istoriei” (Papu, 1990e : 4). 104. „Explica]ia” furnizat\ de M. Ungheanu este o prelungire a obsesiei de „complot cultural” împotriva protocronismului [i a celui care a lansat „patrioticul” concept. În scenariul descris de fostul redactor-[ef adjunct al Luceaf\rului, singurele vinovate de perpetuarea acestor injusti]ii dup\ 1989 ar fi Uniunea Scriitorilor [i Academia Român\ (institu]ie oricum compromis\ prin imposturi precum cea a Elenei Ceau[escu, 303

Alexandra Tomi]\

lui Eugen Barbu din USR a generat o violent\ campanie de def\imare a institu]iei [i de demontare a acuza]iilor de plagiat (de exemplu, L\ncr\njan, 1990a-c ; Ulmeanu, 1990 : 8 ; Moldovan, 1990 : 8 ; Tudor, 1990 ; 1, 3 ; Coja, 1990 : 5 ; B\l\e], 1990a-d ; Ungheanu, 1991a : 11 ; vezi [i supra, Pe cîmpul de lupt\). Obsesia apartenen]ei organice la un grup cu mesaj o reg\sim în forma declara]iilor bombastice. Ele congratuleaz\ pretinsul „spirit patriotic” revitalizat prin publica]ia (ulterior funda]ia [i partidul) România Mare. Revista sub a c\rei p\l\rie se regrupeaz\ protocroni[tii este de o rar\ agresivitate, chiar [i în peisajul publicistic atît de diversificat al anilor ’90.
dar iritatul semnatar ignor\ aspectul). Ambele ar fi continuat politica de discriminare a intelectualilor ata[a]i valorilor na]ionale, recompensînd, în schimb, „con[tiin]ele tr\d\toare”. În filipica amintit\, una dintre „con[tiin]ele tr\d\toare” ar fi chiar {tefan Augustin Doina[, care l-ar fi denigrat pe Eminescu însu[i (Ungheanu atinge astfel sensibilitatea publicului „eminescofil”, educat s\ reac]ioneze foarte intransigent fa]\ de profanatorii mitului cultural). În schimb „Edgar Papu a scris o carte despre «Poezia lui Eminescu». Edgar Papu, coleg de genera]ie cu Mircea Eliade, cu Constantin Noica, cu Emil Cioran, cu Eugen Ionescu, este unul din cei mai profunzi anali[ti ai poeziei eminesciene. Edgar Papu, ast\zi în vîrst\ de 84 de ani, nu l-a def\imat pe Eminescu. Era deci o concluzie fireasc\ pentru ocupan]ii de institu]ii […] c\ Edgar Papu nu are ce c\uta în Academia Român\. Un savant credincios valorilor culturale [i spirituale ale poporului român nu are ce c\uta în Academia Român\, unde e preferat detractorul lui Eminescu, {tefan Augustin Doina[” etc. (Ungheanu, 1992d : 13). Miza articolului are o b\taie mai lung\ : sub pretextul „scandaloasei marginaliz\ri” a mentorului, M. Ungheanu caut\ s\ recondi]ioneze protocronismul [i, amintind mai vechi r\fuieli, s\-i atace înc\ o dat\ pe adversarii acestei idei, „fie ei kominterni[ti sadea, fie snobi erija]i în autorit\]i culturale” (ibid.). 304

O istorie „glorioas\”

Grupul pretinde în continuare c\ de]ine monopolul moral-etic, nu numai estetic : to]i ceilal]i ar fi intru[i, diletan]i, tr\d\tori. Publica]ia ce preia opiniile membrilor dore[te s\ ob]in\ credibilitate prin acelea[i mici trucuri retorice care alt\dat\ serveau revistele-fanion ale protocronismului. Perspectiva inversat\ [i argumentul mul]imii sînt dou\ dintre cele mai vizibile. Na]ionalismul ei ignar [i revan[ard este pentru colaboratori „un stindard [i un simbol, poate nu numai pentru cultura toat\, ci pentru întregul popor român” (Papu, 1991a : 9). Condeierii se simt cople[i]i de admira]ie [i mîndrie c\ hebdomadarul „mo[tene[te vitalitatea revistei S\pt\mîna” [i pretind, nici mai mult nici mai pu]in, c\ prin asemenea dezolant reper s-ar fi stabilit „cu autoritate noi ierarhii morale” (Papu, 1991h : 1). Gazeta ar fi – cum altfel – un „exemplu de pur\ moral\ româneasc\” (Papu, în România Mare, 1992b : 9), „o victorie a bunului-sim] [i a galeriei populare” (Ungheanu, ibid.), ba chiar „revista care a salvat neamul de la dezastrul sufletesc programat” (Zamfirescu, ibid.). Din militantismul de odinioar\ persist\ iluzia unui vag cod de onoare al membrilor105, invocarea monoman\ a patriei primejduite [i a intelectualilor patrio]i chema]i s\ o apere. Cum am remarcat, protocronismul, în în]elesul s\u originar de „precursorat literar sau [tiin]ific”, dispare din retorica grupului. Iat\ probabil una dintre consecin]ele tîrzii pe care le-a avut diluarea semnifica]iei ini]iale
105. „Noi, cei care colabor\m la aceast\ revist\, ar trebui s\ facem mai mult decît ce am f\cut pîn\ acum, adic\ a[a cum cei care conduc aceast\ revist\ au avut un risc mare [i au f\cut un act mare, patriotic [i cultural, noi, cei care colabor\m, ar trebui cel pu]in s\ ne perfec]ion\m aceast\ colaborare, s\ tindem s\ fim demni de aceast\ mare reu[it\ a culturii române[ti [i a patriotismului nostru în aceste momente, care este România Mare” [sic ! – A.T.] (Papu, 1991a : 9). 305

Alexandra Tomi]\

printr-un amalgam de „contribu]ii” teoretice, datorit\ c\rora a sus]ine ideea lui E. Papu a ajuns s\ fie echivalent cu „a-]i ar\ta dragostea de neam”. Na]ionali[tii postceau[i[ti nu mai glorific\ geniul autohton exprimat în acte de pionierat cultural. Ei î[i manifest\ patriotismul – cel pu]in acesta este mesajul univoc al interven]iilor – prin „denun]area” gesturilor [i inten]iilor r\uvoitoare la adresa poporului român. Dincolo de anumite beneficii de imagine (fiindc\ retorica de acest gen are înc\ un public-]int\ fidel), este posibil ca floridul delir de persecu]ie s\ ascund\ efortul de a (re)legitima autohtonismul [i a-l adapta la noua situa]ie a României. O alt\ strategie const\ în reformularea profesiunilor de credin]\. Ea este pus\ în slujba purific\rii protocronismului de ideologemele ceau[iste [i consacr\rii acestuia ca ipotez\ cultural\ viabil\. Este poate un mod de a cere cau]iunea public\ pentru faptul de a fi f\cut pactul cu diavolul neostalinist (de[i ulterior C. V. Tudor, Adrian P\unescu [i Dan Zamfirescu vor renun]a s\ mai afi[eze false regrete, abordînd în schimb registrul cinic al afirma]iilor de genul „am colaborat cu Securitatea din patriotism” sau „am crezut sincer în Nicolae Ceau[escu” – vezi, de exemplu, Zamfirescu, în Vlad, 1999). Unii împing mistificarea pîn\ la a transforma autohtonismul într-un curent cultural disident, pe care regimul comunist l-ar fi tolerat aparent, dar c\ruia de fapt i-a prigonit corifeii (de exemplu, Ungheanu, 1992b-c ; id., 1992d : 13 ; România Mare, 1992d : 8-11 ; Zamfirescu, 2002 : 14 ; id., 2003 : 5). Un etern protagonist se plînge, la cî]iva ani de la c\derea regimului ceau[ist, de „constanta marginalizare” la care ar fi fost fost supus dup\ 1980 de autorit\]ile comuniste, datorit\ op]iunilor lui culturale (Zamfirescu, 2002 : 14). Aceast\ afirma]ie este contrazis\ de prezen]a editorial\ abundent\, chiar [i dup\ 1980, în revistele Luceaf\rul, Suplimentul Literar-artistic al Scînteii
306

O istorie „glorioas\”

tineretului, S\pt\mîna etc. (vezi [i referin]ele din lucrarea de fa]\), unde contribuia cu texte protocroniste sau înt\rea puncte de vedere oficiale (vezi, de pild\, articolul „Un ctitor al m\re]iei române[ti în istoria universal\”, ap\rut în Luceaf\rul, 1986, [i care, al\turi de interven]ii asem\n\toare semnate de Mihai Ungheanu, Artur Silvestri, Dumitru B\l\e], F\nu[ Neagu [i al]ii, se constituie într-o pledoarie ampl\ pentru rebotezarea cu noul nume de „Mircea cel Mare” a domnitorului, în acord cu decizia partidului de a aniversa 600 de ani de la urcarea pe tron a personajului istoric106 ). În fond este greu de crezut c\ regimul ar fi persecutat un autor ale c\rui articole [i c\r]i
106. Iat\ un alt exemplu de cosmetizare a istoriei na]ionale, cu mijlocirea istoriografilor Puterii (vezi, pentru „exerci]ii” similare ale istoriografiei partinice, Verdery, 1994 : 205-248). Cum era de a[teptat, botezul de partid [i de stat a declan[at o adev\rat\ isterie publicistic\. Un an mai tîrziu, în 1987, la Editura Academiei Române a ap\rut volumul aniversar Marele Mircea Voievod, coordonat de Ion P\troiu, care, al\turi de alte texte comandate, [i „pe baz\ de noi izvoare de o valoare documentar\ indiscutabil\”, ref\cea imaginea domnitorului, transformîndu-l într-un „înving\tor total” la Rovine. Protocroni[tii au pledat atît pentru ajustarea recept\rii publice a evenimentelor istorice, cît [i pentru impunerea noii titulaturi a voievodului (vezi, de exemplu, Zamfirescu, 1986a : 1, 6 ; Zamfirescu, 1986b : 1, 7 ; Silvestri, 1986b : 1, 8). Majoritatea autohtoni[tilor care au sus]inut noua posteritate a voievodului erau litera]i, nu istorici, îns\ momentul era oportun pentru ca ei s\-[i semnaleze din nou loialitatea. Unii au g\sit în „noile izvoare documentare” chiar material pentru uzul teoriei indigeniste. Dan Zamfirescu lanseaz\ de exemplu, în 1989, ideea c\ Mihai Eminescu ar fi anticipat concluziile recentelor studii istorice asupra lui Mircea cel B\trîn, „înving\torul total de la Rovine” –, poetul meritînd astfel atributul de „cel mai mare istoric al românilor”, deoarece a fost primul care a intuit ce s-a petrecut în mod real pe acel cîmp de b\t\lie (Zamfirescu, 1989, reluat în id., 2003 : 168-169, vol. II). 307

Alexandra Tomi]\

(e.g., Un om pentru istorie, Bucure[ti, Ed. Eminescu, 1985) con]ineau ditirambi la adresa genialit\]ii lui N. Ceau[escu, pe linia deschis\ de C. V. Tudor sau Adrian P\unescu. Ba se pare c\ Dan Zamfirescu ar fi fost chiar unul dintre publici[tii care, dup\ 1971, au lansat sintagma „Epoca Nicolae Ceau[escu” (cf. B\l\e], 1985 : 1). Unii publici[ti zglobii de azi simuleaz\ c\ fac distinc]ia între „protocronismul de partid [i de stat”, respectiv „protocronismul pur”, din laboratorul profesorului Papu (St\nescu, 2006 : 2). Spre a salva ce se mai poate din teoria precursoratelor române[ti al]ii aleg varianta conspira]ionist\ : „…încercarea repetat\ de a se face din ideea lansat\ de regretatul [i marele Edgar Papu expresia ideologiei oficiale, iar din a[a-numi]ii «protocroni[ti» un fel de gard\ pretorian\ a numitei ideologii nu este decît o mistificare practicat\ cu bun\-[tiin]\ [i care mizeaz\ pe imposibilitatea audierii celeilalte p\r]i” (Zamfirescu, 2002 : 15-16). În pestri]ele str\danii de relansare a discursului na]ionalist la începutul anilor ’90, reg\sim un Edgar Papu mai derutat ca niciodat\. Cînd nu rememoreaz\ nostalgic realiz\rile culturale ale ceau[ismului107 , fostul mentor al genera]iei de patrio]i agita]i emite reflec]ii amatoriste – dar în spiritul revistei-gazd\ – cu privire la „locul întîiet\]ii istorice” a românilor sau ungurilor din Ardeal. Acest din urm\ prilej pare nimerit pentru o mini-pledoarie în favoarea protocronismului (dup\ modelul mai vechilor trageri la tem\) : „Noi nici adev\rul adev\rat privind fenomenul românesc nu voim s\-l cunoa[tem [i nici m\car s\ auzim de el. Sub acest aspect, unul din mobilele care ar stimula o eventual\ pierdere a noastr\ într-un eventual proces cu ungurii poate fi negre[it ostilitatea româneasc\ fa]\ de
107. „[În epoca lui N. Ceau[escu] a fost un elan excep]ional pentru cercetarea [tiin]ific\ [i publicarea tuturor clasicilor [i umanisticii române[ti. […] A fost o ofensiv\ impetuoas\ a clasicilor no[tri din toate timpurile” (Papu, 1990c : 4). 308

O istorie „glorioas\”

protocronismul tot românesc. Am încercat, totu[i, s\ lupt din r\sputeri împotriva unei asemenea tendin]e dezastruoase. Iar în momentul de fa]\ o ridic\m de pe planul unei preocup\ri culturale în perspectiva unei mari lupte na]ionale” (1991i : 7). Trecînd peste voluntarismul desuet al afirma]iilor („mare lupt\ na]ional\”), s\ observ\m c\ E. Papu omite detaliul c\ ideea lui a slujit mai ales politicul, nu cultura, [i tocmai aceast\ servitute a compromis-o. Chiar dac\ produc]iile protocroniste efective dispar în epoca postdecembrist\, încerc\rile de salvare a conceptului persist\. Ele îmbrac\ forma unor discrete [i persuasive opera]ii de cosmetizare, dezvoltate pe dou\ direc]ii : inocentarea mentorului (vezi supra, Un Amerigo Vespucci în cultura român\) [i replantarea termenului în domeniul literaturii, în domeniul sociologiei sau în oricare domeniu. Exemplul cel mai bun pentru aceast\ din urm\ situa]ie ni-l ofer\ Dic]ionarul de sociologie ap\rut în 1993, sub coordonarea lui Laz\r Vl\sceanu [i C\t\lin Zamfir, avîndu-l printre colaboratori pe fostul protocronist Ilie B\descu. Articolele dedicate protocronismului [i sincronismului sînt elaborate – deloc întîmpl\tor – chiar de acesta. Înc\ de la prima vedere balan]a pare s\ încline în favoarea ideii lui Edgar Papu : vocea consacrat\ ei este mult mai substan]ial\ cantitativ [i bibliografic decît cea despre teza lovinescian\. Chiar [i stilistic abordarea este diferit\. Prezentarea sincronismului este descriptiv-neutr\ – un ton de altfel potrivit pentru acest gen de lucr\ri –, cu vagi accente de minimalizare (prin citarea exclusiv\ a unor opinii foarte critice) sau de „completare” a ideii originare (vezi Vl\sceanu & Zamfir, 1993). Protocronismul, în schimb, beneficiaz\ de un subtil arsenal argumentativ : referin]ele numeroase sînt dublate de sugestii semantice ascunse în expresii precum „Solomon Marcus descoper\ protocronii române[ti senza]ionale”, „Edgar Papu a dovedit c\”, „concep]ia protocronist\ a profesorului Edgar Papu a fost prima delimitare
309

Alexandra Tomi]\

serioas\ de paradigma determinismului materialist”, „Edgar Papu aduce dovezi c\”, „protocronismul stabile[te importan]a...” [.a.m.d. (ibid. ; subl. A.T.). Multitudinea termenilor constatativi, obiectivan]i, reaminte[te mai vechea obsesie a retoricii indigeniste de a se impune ca metod\ [tiin]ific\ inclusiv prin preten]ia c\ studiaz\ riguros un fenomen real. Termenul beneficiaz\ [i de rata[area unor semnifica]ii care nu au aproape nimic în comun cu formul\rile mentorului. Deducem inten]ia de a-l revalorifica în alt domeniu decît cel de origine (literar), pentru a salva un nucleu tare al teoriei. Reac]iile de respingere a protocronismului au fost izolate [i dup\ 1989. Fire[te, motivele au fost cu totul altele, poate cel mai evident fiind acela al eforturilor de a „rea[eza” literatura autohton\ în matca din care o smulsese elanul comunist. În afara cîtorva analize sobre [i ample, venite din partea unor ter]i (Verdery, 1994, Mih\ilescu, 2002, Martin, 2002-2003) sau a reac]iilor izolate la readucerea în discu]ie a protocronismului [i a creatorului s\u108 , scriitorii români nu s-au ar\tat prea dornici s\-[i ia revan[a pentru cele
108. Vezi, de pild\, comentariile lui Laszlo Alexandru pe marginea volumului de interviuri antologate de Ilie Rad [i Gra]ian Cormo[ (Laszlo, 2006b : 9, 10). Polemistului clujean i-au r\spuns, din perspective diferite, dar cu argumente asem\n\toare, C. St\nescu (pledoaria despre cele dou\ tipuri de protocronism, amintit\ de noi anterior) [i Gra]ian Cormo[. Acesta din urm\ invoc\, previzibil, „anexarea succesiv\ a lui Edgar Papu [i a teoriei sale strict literare la ideologia na]ionalist\”, respectiv „închiderea perspectivei comparatistului [i cantonarea lui la problematica «fenomenului românesc»”, prin colabor\rile la revista România Mare (Cormo[, 2006 : 23). Laszlo Alexandru a revenit cu noi explica]ii legate de protocronism [i figura lui E. Papu, dar [i cu observa]ii privind trecutul de gazetar propagandist la Scînteia al lui C. St\nescu (Laszlo, 2006d : 10), precum [i lipsa de profesionalism a lui G. Cormo[ (Laszlo, 2006c : 9). 310

O istorie „glorioas\”

aproape dou\ decenii în care le fusese drastic limitat dreptul la opinie. Din Jurnalul Monic\i Lovinescu ]inut între anii 1990 [i 1993 lipsesc referin]ele la ideea lui E. Papu (chiar [i la acesta), iar na]ionali[tii atît de indige[ti alt\dat\ sînt aminti]i doar în treac\t109. Interven]iile con[tiin]elor literare de azi se reduc la afirma]ii concise pe subiect, dar [i foarte t\ioase, din care transpare aversiunea lor, dar [i un fel de lehamite de a re[apa vechile controverse prin argumenta]ii stufoase. De pild\ în 1996, directorul României literare emite dou\ opinii tran[ante cu privire la protocronism : c\ acesta a fost „fermentul ideologiei totalitare” (Manolescu, 1996 : 1) [i „o escrocherie intelectual\” (Manolescu, 1996, apud Zamfirescu, 2002 : 15, not\ de subsol). Trei ani mai tîrziu, într-o conferin]\ sus]inut\ la Cluj, vorbitorul evoc\ deserviciile aduse de aceast\ teorie diletant\ : „[p]rotocronismul a omorît bucuria lecturii, valorile, a distrus ierarhiile [i a luat înc\ o dat\ criticilor [i celor care iubesc literatura obiectul de admira]ie, obiectul de fericire, esteticul, frumosul” (Manolescu, 1999 : 21).
109. Un mic comentariu se refer\ la declara]ia lui Dan Zamfirescu, „sînt filolog [i securist, dou\ calit\]i care cer precizie”, ap\rut\ în prim\vara anului 1993 în Adev\rul : „Recunoa[tere destul de rar\ pentru a deveni aproape «simpatic\». Îl b\nuiesc c\ adaug\ la ce-a f\cut spre a se face mai interesant”. O alt\ noti]\ cu privire la acela[i : „Printre persoanele venind cu flori [i felicit\ri dup\ dezbatere [...] apare [i Dan Zamfirescu. – Eu sînt autorul Înv\]\turilor lui Neagoe. Îi replic : – Ce p\cat mare c\ n-a]i r\mas la ele. Recunoa[te : – Da, am mai f\cut [i eu cîte unele. Dar dvs. sînte]i sublimi. {i ce v-am ascultat ! Iar\[i replic : – Dar v-am atacat tot timpul. – Ce are a face, r\spunde dezarmant, tot sublimi era]i. V[irgil Ierunca] îmi spune c\ a repetat scenariul [i în fa]a lui. (E drept c\ acum mai mul]i ani îi scrisese cît îl admir\ [i c-ar putea s\ devin\ un nou B\lcescu dac-ar colabora cu… Ceau[escu !)” (Lovinescu, 1993, reluat în id., 2003 : 350, 370). 311

Alexandra Tomi]\

Gheorghe Grigurcu, într-un articol recent, descrie proteismul conceptului lansat în anii ’70, care a evoluat (sau involuat) de la texte de factur\ elementar\ la eseuri erudite ori gratuit-autohtoniste : „protocronismul nu se opre[te la atari texte, am zice «clasice», prin elementara lor factur\ [romanele Delirul, de Marin Preda, respectiv Podul de ghea]\, de D. R. Popescu – nota A.T.]. El se prelunge[te în texturi amestecate, în specula]ii preten]ioase, într-o atmosfer\ tulbure în care e mai greu s\-i întrez\rim punctele originare [i s\-i dibuim resorturile. Un insidios proteism ajunge a-i masca obîr[iile [i func]ionalitatea. Nu mai e vorba, s\ recunoa[tem, de gestul cu inser]ie istoric\ al sus]inerii unui despot [i al e[afodajului s\u propagandistic, ci de un fel de protocronism gratuit, de un protocronism în sine, devenit reflex. Mai curînd decît un mesaj tenden]ios, e m\rturia unei con[tiin]e într-un anume fel configurate, al unei mentalit\]i cu un set de reac]ii intrinseci” (Grigurcu, 2006 : 12). În cu totul alt\ cheie continu\ dezbaterea în jurul rela]iilor dintre filosofia lui Constantin Noica [i excesele indigeniste din anii ’70 [i mai ales ’80 ai secolului trecut. Episoadele intitulate „A fost Noica un «guru» al ceau[ismului ?”110, respectiv „Noica [i Securitatea” (vezi supra, Anex\ri sau adeziuni ? Eliade [i Noica) indic\ faptul c\
110. Interoga]ia este de fapt subtitlul dat de redac]ia revistei 22 unuia dintre episoadele serialului „Cultura român\ între comunism [i na]ionalism”, publicat aici de Mircea Martin (2002-2003). Rezum\m schimbul de replici purtat timp de aproape un an (2003-2004), pentru a se vedea cum controversele au mers dup\ principiul „bulg\relui de z\pad\”, dar au [i semnalat existen]a unor puncte de tensiune în receptarea postum\ a lui Noica. Autorul serialului încerca s\ demonstreze c\ marginalitatea filosofului de la P\ltini[ a fost real\, deopotriv\ autoasumat\ [i impus\ de regim (Martin, 2003c). Totu[i, aluzia concentrat\ în aceste cîteva cuvinte a deranjat atît de mult, încît în num\rul urm\tor s\pt\mînalul publica protestul lui G. Liiceanu, dar [i o replic\ apar]inînd Gabrielei 312

O istorie „glorioas\”

postumitatea filosofului de la P\ltini[ constituie, în sine, o miz\ cultural\ mult mai important\ decît elucubra]iile na]ionalist-conspira]ioniste ale protocroni[tilor. Raportul Comisiei Preziden]iale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România consacr\ protocronismul ca formul\ prin care regimul comunist a încercat s\ se salveze f\cînd apel la mai vechi sensibilit\]i [i topoi din imaginarul colectiv autohton. Documentul constat\ c\, prin elabor\rile ei ulterioare, ideea lansat\ de Edgar Papu
Adame[teanu. Revoltat c\ publica]ia a ales un „titlu care vinde o revist\”, G. Liiceanu scrie : „La ad\postul unui asemenea gen de titluri po]i terfeli lini[tit imaginea cuiva, f\r\ s\ ai de dat vreodat\ socoteal\. [...] Sintagma «guru al ceau[ismului» reprezint\ o gaf\ cultural\” (Liiceanu, 2003). Gabriela Adame[teanu r\spunde c\ asupra lui Noica persist\ multe semne de întrebare [i c\ nu revista 22 ar fi prima care le-a pus în discu]ie (Adame[teanu, 2003 ; autoarea se referea la eseul lui Adrian Marino, publicat în 1992, pe care l-am detaliat supra, vezi Anex\ri sau adeziuni ? Eliade [i Noica). Gheorghe Grigurcu publica de asemeni la Ia[i, în Convorbiri literare, un amplu eseu despre Noica (reluat par]ial de 22), în care eviden]ia punctele de convergen]\ dintre Noica [i na]ionalismul oficializat : „Ilustrat nu doar printr-un autohtonism ce rima cu propaganda na]ional-comunismului (de[i, s\ recunoa[tem, situat la alt\ altitudine, dar oare în\l]imea specula]iei nu semnifica în cele din urm\ un cî[tig pentru propagand\ ?), ci [i printr-un militantism cel pu]in oral în favoarea dictatorului, prin încerc\rile de racolare a unora din membrii marcan]i ai diasporei, acesta din urm\ a constituit negre[it o penibil\ r\t\cire a lui Noica, indiferent de l\muririle mai mult ori mai pu]in ocolitoare ce i s-ar acorda” (Grigurcu, 2003). În discu]ie intr\ Cristian B\dili]\, al c\rui text din 22 se ia la trînt\ cu detractorii lui Noica, dintr-o perspectiv\ pretins neutr\ : „[C]ei care au ales resemnarea [i compromisul, colabora]ionismul pasiv de ast\zi, cei care tr\iesc în România neocomunist\ nu au dreptul s\-l încol]easc\ nici m\car pe Sadoveanu” (B\dili]\, 2003). Lui îi r\spund Andrei Cornea 313

Alexandra Tomi]\

a contribuit la exacerbarea tendin]elor xenofobe : „Înainte de toate, aceast\ ideologie a speculat înclina]iile na]ionaliste, a exploatat [i a cultivat prejudec\]ile antimaghiare [i antisemite, s-a folosit de resentimentele antiruse[ti adânc înr\d\cinate [i a încurajat încerc\rile absurde menite s\ demonstreze superioritatea româneasc\ asupra lumii occidentale în anumite domenii ale [tiin]ei [i culturii (temele a[a-numitului protocronism românesc). R\mîne înc\ de stabilit dac\ aceste campanii stridente au fost provocate de un nem\rturisit complex de inferioritate sau de nostalgia pentru trecutele vîn\tori jdanoviste de vr\jitoare împotriva «cosmopoli]ilor dezr\d\cina]i (adic\ a evreilor)»” (Raportul..., 2006 : 86, capitolul I).

(2003), Gheorghe Grigurcu (2004a ; acesta îi replic\, separat, [i lui A. Cornea – vezi Grigurcu, 2004b), Laszlo Alexandru (2003, reluat în id., 2005 : 42-47). În cursul anului 2004, ca avanpremier\ la un volum propriu, Andrei Cornea reia în cheie encomiastic\ discu]ia asupra modelului noician, sugerînd c\ {coala de la P\ltini[ a fost o „lume pe dos”, ca replic\ înalt-cultural\ la mizeria dictaturii (Cornea, 2004a). Gh. Grigurcu îl contrazice : „e «pe dos» [i conceptul de «rezisten]\» la regim, ilustrat, chipurile, de P\ltini[. Ce soi de «rezisten]\» ? [...] n-am fi în m\sur\ decît a recunoa[te o evaziune, o închidere a ochilor [i o astupare a urechilor fa]\ de peisajul tot mai sumbru al «epocii de aur»” (Grigurcu, 2004c). Cu alte cuvinte, „Dezbaterea continu\”. Replica lui A. Cornea e atît de belicoas\ [i personal\ (Cornea, 2004b), încît Gh. Grigurcu îi consacr\ al treilea articol, în care arat\ din nou de ce consider\ c\ problema raporturilor dintre Noica [i regimul Ceau[escu nu a fost înc\ tran[at\ (Grigurcu, 2004d). 314

O istorie „glorioas\”

Epilog
Revolu]ia anticomunist\ din decembrie 1989 le-a oferit, în mod nea[teptat, „repara]ii” m\noase agen]ilor de frunte ai protocronismului. O scurt\ – [i, desigur, lacunar\ – trecere în revist\ a traiectoriei lor socio-profesionale nu ne pare cîtu[i de pu]in lipsit\ de interes. ILIE B|DESCU. Profesor universitar doctor, Catedra de Sociologie, Facultatea de Sociologie [i Asisten]\ Social\. Conduc\tor de doctorat în sociologie, din anul 1995. Membru în Consiliul {tiin]ific al Institutului Na]ional pentru Studiul Totalitarismului din cadrul Academiei Române. Pre[edintele Comisiei de specialitate din Universitatea Bucure[ti pentru confirmarea titlurilor de Doctor [i a calit\]ii de I.O.S.U.D. (2006), din cadrul Consiliului Na]ional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor [i Certificatelor. Stagii universitare în str\in\tate : bursier IREX în SUA (cercet\ri la Arhiva Phillip Mosley a Universit\]ii din Illinois [i la Departamentul de Antropologie al Universit\]ii Massachusetts-Amherst) ; Bursier Fullbright la Centrul Fernand Braudel, Binghamton (1990) ; Cercetare arhive – Arhiva „Ph. Mosley” Illinois [i Columbia University ; Studii la Centrul Fernand Braudel asupra contextului cultural [i lingvistic al traducerii lucr\rii „Sistemul mondial modern”, de Immanuel Wallerstein. ION COJA. În legislatura 1992-1996, senator de Constan]a al Partidului Democrat Agrar din România. Confe315

Alexandra Tomi]\

ren]iar doctor la Catedra de Limba Român\, Facultatea de Litere, Universitatea Bucure[ti. EDGAR PAPU. Decedat în 1993. Membru post-mortem al Academiei Române (2006). CORNELIU VADIM TUDOR. Pre[edintele Partidului România Mare [i al Funda]iei umaniste „România Mare”. În legislatura 1992-1996, senator de Bucure[ti, Secretar al Senatului României. În legislatura 1996-2000, senator de Bucure[ti, membru al Comisiei de Politic\ Extern\ a Senatului României. În legislatura 2004-2008, senator, vicepre[edinte al Biroului Permanent al Senatului, membru în Comisia pentru ap\rare, ordine public\ [i siguran]\ na]ional\, membru titular al Delega]iei Parlamentului României la Adunarea Parlamentar\ a Consiliului Europei. ARTUR SILVESTRI. Pre[edintele Patronatului Imobiliar Român. Director General al grupului S.G.A. România – Institutul de Consultan]\ Imobiliar\ [i profesor în gestiune imobiliar\ [i expertiz\ de patrimoniu la Universitatea Interna]ional\ Francofon\ (U.F.I.) din Bruxelles. (Conform unei reviste satirice bucure[tene, nu exist\ în realitate nici Universitatea Interna]ional\ Francofon\ din Bruxelles [i nici titlul de profesor în cadrul acestei institu]ii. Ba nu exist\ nici chiar Artur Silvestri – un pseudonim campestru pentru Gabriel Tîrn\cop. Vezi Academia Ca]avencu, 2006 : 16 ; Manneken Pipi [sic ! – A.T.], 2006 : 19.) MIHAI UNGHEANU. Secretar de stat în Ministerul Culturii (1993-1996). În legislatura 2000-2004, senator PRM de Arge[. În legislatura 2004-2008, senator PRM de Arge[, secretar al Biroului Permanent al Senatului. DAN ZAMFIRESCU. Profesor universitar doctor, Facultatea de Teologie-Litere, Universitatea Valahia, Târgovi[te.
316

O istorie „glorioas\”

Cîteva concluzii
Interesul constant fa]\ de studierea comunismului din România confer\ un cert caracter de actualitate demersului nostru. Scopul lucr\rii de fa]\ nu a fost de a epuiza tema protocronismului românesc, întrucît fenomenul poate fi cercetat dintr-o multitudine de perspective – sociologic\, istoriografic\, antropologic\, politologic\, a mitologiei comuniste, pentru a enumera doar cîteva. Noi am optat pentru o abordare din perspectiva mitologiei comunismului românesc, o ni[\ de studiu ini]iat\ [i dezvoltat\ de Lucian Boia. Resursele bibliografice utilizate aici pot fi exploatate în direc]ia amplific\rii succesive a studiului. Ni s-a p\rut extrem de ofertant\ constatarea f\cut\ de Lucian Boia, c\ a[a-numitul comunism real a rezultat din hibridarea trunchiului social cu o mitologie fecund\ (Boia, 2005 : 220). Na]ionalismul ceau[ist a mizat pe ideea cu cele mai serioase [anse de a fi acceptat\ [i metabolizat\ de imaginarul colectiv : Na]iunea, unul dintre marile mituri ale epocii moderne (Boia, 1999 : 5). Abordarea protocronismului românesc din perspectiva istoriei ideilor este un demers cu mari [anse de a deveni comprehensibil [i substan]ial dac\ se face via imaginar colectiv, i.e. mitologie comunist\. Persisten]a constela]iilor mentale create de comunism în con[tiin]a colectiv\ româneasc\ poate fi explicat\ ([i) prin faptul c\ aceast\ ideologie, ca orice „alc\tuire” ideatic\ subsumabil\ viziunii marxist-leniniste despre lume, a exploatat intens imaginarul colectiv. Protocronismul, mai ales în faza sa „ma317

Alexandra Tomi]\

tur\”, doctrinar\, a recurs la acela[i mecanism de implementare în con[tiin]a public\ ; prin retorica autohtonist\, istoria eroic\ [i valorile na]ionale au fost tot mai mult invocate [i hiperbolizate. În studiul nostru am utilizat numeroase referin]e din scrierile de sub umbrela indigenismului pentru a ne sus]ine ideea c\ protocronismul a fost unul dintre avatarurile mitologiei na]ionaliste a epocii Ceau[escu, la care regimul a recurs pentru a dobîndi o aur\ de legitimitate, în contextul crizei evidente a societ\]ii [i a absen]ei solu]iilor pe care ideologia le-ar fi putut oferi. Am tratat ideea din punctul de vedere al istoriei [i manifest\rilor ei în plan cultural, al actorilor care au luat parte la exprimarea ei în spa]iul public [i al mizelor implicate, care motiveaz\ excesele unora dintre participan]i. Am încercat de asemenea s\ ar\t\m c\, fiind preluat de discursul na]ionalist oficial, protocronismul – care nu a ap\rut o dat\ cu era ceau[ist\ – a fost [i un vehicul utilizat de numeroase persoane din mediul cultural românesc pentru a accede la beneficii [i privilegii pe care altfel nu le-ar fi putut ob]ine, din varii motive. „B\t\lia” protocroni[ti / antiprotocroni[ti a fost o confruntare cu mize diferite pentru combatan]i [i cu for]e inegal distribuite. Cî[tig\torii s-au anun]at totu[i prematur : protocronismul, concept „revolu]ionar” pentru cultura român\ [i cu implica]ii soteriologice pentru întreaga umanitate a c\zut în desuetudine o dat\ cu dizolvarea contextului ceau[ist [i a ra]iunilor care l-au f\cut posibil. Aspectele analizate indic\ eforturile autohtoni[tilor de a construi o perspectiv\ [tiin]ific\ aparent fundamentat\, capabil\ s\ schimbe soarta culturii române [i, prin extensie, a întregii umanit\]i. Tocmai implicarea atîtor intelectuali – dintre care unii de cert\ valoare – a f\cut ca ideea indigenist\ s\ aib\ o amploare f\r\ precedent [i s\ polarizeze lumea cultural\ din ]ar\ [i din diaspora româneasc\, generînd tensiuni [i conflicte ce pot fi înc\ decelate.
318

O istorie „glorioas\”

Discu]ia despre protocronism este o excelent\ ilustrare a modului în care prezen]a politicului în cultur\ a avut ca efect politizarea ei sau „atragerea produc]iei culturale în sfera valorilor de întrebuin]are controlate de aparat” (Verdery, 1994 : 194). Am dorit s\ ar\t\m modul în care, penetrînd cultura, politicul a reu[it s\ deturneze [i s\ altereze sensul [i valorile acesteia. În baza faptelor examinate putem conchide, cu toat\ senin\tatea, c\ protocronismul, chiar în faza sa doctrinar\, matur\, nu a fost niciodat\ mai mult decît o idee fals\ care, aruncat\ pe un sol politic prielnic, a încol]it rapid [i s-a dezvoltat haotic. Ciulinii [i m\r\cinii s\i au sugrumat calea regal\ a culturii române.

319

Alexandra Tomi]\

320

O istorie „glorioas\”

Bibliografie
I. C\r]i :
ANGHEL, PAUL (1975), Nou\ arhiv\ sentimental\, Bucure[ti, Editura Eminescu. ANGHEL, PAUL (2002), O istorie posibil\ a literaturii române. Modelul magic, Timi[oara, Editura Avgvsta. BALMU{, PAVEL (2004, selec]ie de), Plagiatul la români, prefa]\ de Dan C. Mih\ilescu, Chi[in\u, Editura Arc. B|DESCU, ILIE (2003), Sincronism european [i cultur\ critic\ româneasc\, Cluj-Napoca, Editura Dacia. BHOSE, AMITA (1978), Eminescu [i India, Ia[i, Editura Junimea, Col. Eminesciana. BOIA, LUCIAN (1997), Istorie [i mit în con[tiin]a româneasc\, Bucure[ti, Editura Humanitas, Col. Istorie. BOIA, LUCIAN (1998, sub direc]ia), Miturile comunismului românesc, Bucure[ti, Editura Nemira, Col. Societatea politic\. BOIA, LUCIAN (1999), Dou\ secole de mitologie na]ional\, Bucure[ti, Editura Humanitas, Col. Istorie. BOIA, LUCIAN (2000), Pentru o istorie a imaginarului, Bucure[ti, Editura Humanitas, Col. Teoria istoriei. BOIA, LUCIAN (2005), Mitologia [tiin]ific\ a comunismului, edi]ia a II-a, Bucure[ti, Editura Humanitas, Col. Istorie. BUCUR, N., ST|NESCU I. GH., MACOVESCU, M. (1966), Din istoria electricit\]ii, Bucure[ti, Editura {tiin]ific\.
321

Bibliografie Alexandra Tomi]\

CONSTANTINESCU, I. (1974), Caragiale [i începuturile teatrului modern, Bucure[ti, Editura Minerva. CONSTANTINESCU, I. (1975), Mo[tenirea modernilor. Eseuri de literatur\ comparat\, Ia[i, Editura Junimea. DELETANT, DENNIS (2006), România sub regimul comunist, edi]ia a doua rev\zut\, editor Romulus Rusan, în române[te de Delia R\zdolescu, Bucure[ti, Editura Funda]iei Academia Civic\. DINCULESCU, CONSTANTIN (1954), De la roata morii la turbin\, Bucure[ti, Editura Tehnic\, Colec]ia Societ\]ii pentru R\spîndirea {tiin]ei [i Culturii. DOBRESCU, ALEXANDRU (1979), Foiletoane, Bucure[ti, Editura Cartea Româneasc\. DUMITRIU, ANTON (1975), Istoria logicii, edi]ia a doua rev\zut\ [i ad\ugit\, Bucure[ti, Editura Didactic\ [i Pedagogic\. DU}U, ALEXANDRU (1978), Cultura român\ în civiliza]ia european\ modern\, Bucure[ti, Editura Minerva. ELVIN, B. (1967), Modernitatea clasicului I. L. Caragiale, Bucure[ti, Editura pentru Literatur\. GASTER, MOZES (1983), Literatura popular\ român\, edi]ia a doua, edi]ie, prefa]\ [i note de Mircea Anghelescu, Bucure[ti, Editura Minerva. GHEORGHIU, CONSTANTIN C. (1979), Inven]ii [i priorit\]i române[ti în avia]ie, Bucure[ti, Editura Albatros. GHEORGHIU, CONSTANTIN C. (1980), Zborul spre infinit. Pagini din istoria aeronauticii, Cluj-Napoca, Editura Dacia. GHEORGHIU, EMIL (1967), Pagini din trecutul farmaciei române[ti, Bucure[ti, Editura Medical\. GHIDEANU, TUDOR (1987), Anamnesis sau Treptele aducerii-aminte, Ia[i, Editura Junimea, Col. Humanitas. GIRARDET, RAOUL (2003), Na]ionalisme [i na]iune, traducere de Patricia Enea, prefa]\ de Al. Zub, Ia[i, Institutul European.
322

O istorie Bibliografie „glorioas\”

GIURESCU, CONSTANTIN C. (1973), Contribu]ii la istoria [tiin]ei [i tehnicii române[ti în secolele XV-începutul secolului XIX, Bucure[ti, Editura {tiin]ific\. GRIGURCU, GHEORGHE (1981a), Critici români de azi, Bucure[ti, Editura Cartea Româneasc\. GRIGURCU, GHEORGHE (1983), Între critici, Cluj-Napoca, Editura Dacia. GRIGURCU, GHEORGHE (1997), E. Lovinescu între continuatori [i uzurpatori, Bucure[ti, Editura Jurnalul literar, Col. Critica. GRIGURCU, GHEORGHE ; LASZLO, ALEXANDRU ; PECICAN, OVIDIU (2004), Vorbind. Dialog în trei, Cluj-Napoca, Editura Limes. GUDJU, ION ; IACOBESCU, GHEORGHE ; STOIKA, RADU ; UCRAIN, CONSTANTIN ; MOCANU, I. VASILE (1966), Aripi române[ti. Contribu]ii la istoricul aeronauticii, Bucure[ti, Editura Militar\. IERUNCA, VIRGIL (1993), Subiect [i predicat, Bucure[ti, Editura Humanitas. IERUNCA, VIRGIL (1994), Dimpotriv\. Polemici, Bucure[ti, Editura Humanitas. IFTIMOVICI, RADU (1977), Crea]ie româneasc\ în biologia universal\, Bucure[ti, Editura Albatros, Col. Sinteze Lyceum. IORGA, NICOLAE (1988), Istoria literaturii române[ti. Introducere sintetic\ (dup\ note stenografice ale unui curs), postfa]\ [i note de Mihai Ungheanu, Bucure[ti, Editura Minerva, Col. Arcade. IORGULESCU, MIRCEA (1981), Critic\ [i angajare, Bucure[ti, Editura Eminescu. Înv\]\turile lui Neagoe Basarab c\tre fiul s\u Teodosie (1984), text ales [i stabilit de Florica Moisil [i Dan Zamfirescu, traducerea originalului slavon de G. Mih\il\, repere istorico-literare alc\tuite în redac]ie de Andrei Rusu, Bucure[ti, Editura Minerva.
323

Bibliografie Alexandra Tomi]\

LAIGNEL-LAVASTINE, ALEXANDRA (1998), Filozofie [i na]ionalism. Paradoxul Noica, traducere din francez\ de Emanoil Marcu, Bucure[ti, Editura Humanitas. LASZLO, ALEXANDRU (1999), Orient Expres, polemici, Cluj-Napoca, Editura Dacia, Col. Alternative. LASZLO, ALEXANDRU (2003), Criticul literar Nicolae Manolescu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, Col. Universitaria. LASZLO ALEXANDRU (2005), Toate pînzele sus !, polemici, Cluj-Napoca, Editura Grinta. LIICEANU, GABRIEL (1983), Jurnalul de la P\ltini[, Bucure[ti, Editura Cartea Româneasc\. LIICEANU, GABRIEL (1996, editat de), Epistolar, edi]ia a doua rev\zut\ [i ad\ugit\, Bucure[ti, Editura Humanitas. LOVINESCU, EUGEN (1997), Istoria civiliza]iei române moderne, edi]ie [i studiu introductiv de Z. Ornea, Bucure[ti, Editura Minerva, Col. C\r]i fundamentale ale culturii române. LOVINESCU, MONICA (1994a), Posteritatea contemporan\. Unde scurte III, Bucure[ti, Editura Humanitas, Col. Memorii / Jurnale. LOVINESCU, MONICA (1994b), Est-Etice. Unde scurte IV, Bucure[ti, Editura Humanitas, Col. Memorii / Jurnale. LOVINESCU, MONICA (2001), La Apa Vavilonului / 2. 1960-1980, Bucure[ti, Editura Humanitas, Col. Memorii / Jurnale / Convorbiri. LOVINESCU, MONICA (2003), Jurnal 1990-1993, Bucure[ti, Editura Humanitas, Col. Memorii / Jurnale / Convorbiri. MAGHIAR, NICOLAE ; OLTEANU, {TEFAN (1970), Din istoria mineritului în România, Bucure[ti, Editura {tiin]ific\. MANEA, NORMAN (1997), Despre clovni : dictatorul [i artistul, Cluj-Napoca, Editura Biblioteca Apostrof. MANOLESCU, NICOLAE (2001), Literatura român\ postbelic\. Lista lui Manolescu. Critica. Eseul, Bra[ov, Editura Aula, Col. Canon.
324

O istorie Bibliografie „glorioas\”

MARCEA, POMPILIU (1975), Na]ional [i universal, studiu introductiv [i antologie de Pompiliu Marcea, Bucure[ti, Editura Eminescu. MARCUS, SOLOMON (1975), Din gîndirea matematic\ româneasc\, Bucure[ti, Editura {tiin]ific\ [i Enciclopedic\. MARCUS, SOLOMON (1989), Inven]ie [i descoperire. Eseuri, Bucure[ti, Editura Cartea Româneasc\. MARINO, ADRIAN (1996), Politic\ [i cultur\. Pentru o nou\ cultur\ român\, Ia[i, Editura Polirom, Col. Plural M. MARINO, ADRIAN (2004), Prezen]e române[ti [i realit\]i europene. Jurnal intelectual, edi]ia a II-a cu un post-scriptum al autorului, Ia[i, Editura Polirom, Col. Plural M. MIH|ILESCU, FLORIN (2002), De la proletcultism la postmodernism (o retrospectiv\ critic\ a ideologiei literare postbelice), Constan]a, Editura Pontica. MINCU, MARIN (1981), Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetic\, Bucure[ti, Editura Cartea Româneasc\. MOROIANU, DINU ; {TEFAN, I. M. (1963), Focul viu. Pagini din istoria inven]iilor [i descoperirilor române[ti, Bucure[ti, Editura {tiin]ific\. MUNTEANU, GEORGE (1976), Introducere în opera lui Ion Creang\, Bucure[ti, Editura Minerva. NECHITA, VASILE C. (1989), Medita]ii economice eminesciene, Ia[i, Editura Junimea, Col. Eminesciana. NEGOI}ESCU, I. (1990), În cuno[tin]\ de cauz\. Texte politice, Cluj-Napoca, Editura Dacia. NOICA, CONSTANTIN (1975), Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii române[ti, Bucure[ti, Editura Eminescu. NOICA, CONSTANTIN (1987), Cuvînt împreun\ despre rostirea româneasc\, Bucure[ti, Editura Eminescu. ONICESCU, OCTAV (1981), Pe drumurile vie]ii, Bucure[ti, Editura {tiin]ific\ [i Enciclopedic\.
325

Bibliografie Alexandra Tomi]\

OPREA, ALEXANDRU (1983a), În c\utarea lui Eminescu gazetarul, Bucure[ti, Editura Minerva. PAPU, EDGAR (1977), Din clasicii no[tri. Contribu]ii la ideea unui protocronism românesc, Bucure[ti, Editura Eminescu. PAPU, EDGAR (1983), Motive literare române[ti, Bucure[ti, Editura Eminescu. PAPU, EDGAR (2005), Interviuri, edi]ie îngrijit\ de Ilie Rad [i Gra]ian Cormo[, prefa]\ [i note asupra edi]iei de Ilie Rad, Cluj-Napoca, Editura Limes. PAUL-B|DESCU, CEZAR (1999, antologie de), Cazul Eminescu. Polemici, atitudini, reac]ii din presa anului 1998, Pite[ti, Editura Paralela 45. PECICAN, OVIDIU (2004), B. P. Hasdeu istoric, Cluj-Napoca, Editura Casa C\r]ii de {tiin]\. POPESCU, ION MIHAIL (1987), Personalit\]i ale culturii române[ti, Bucure[ti, Editura Eminescu, Col. Sinteze. POPOVICI, DORU (1966), Muzica coral\ româneasc\, Bucure[ti, Editura Muzical\ a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialist\ România. PURCARU, ILIE (1975), România – convergen]e la universal, Bucure[ti, Editura Albatros. PURCARU, ILIE (1986), Literatur\ [i na]iune, Bucure[ti, Editura Eminescu. RACHIERU, ADRIAN DINU (1985), Voca]ia sintezei. Eseuri asupra spiritualit\]ii române[ti, Timi[oara, Editura Facla. R|VA{, GHEORGHE (1957), Din istoria petrolului românesc, edi]ia a doua, Bucure[ti, Editura pentru Literatur\ Politic\. {TEFAN, I. M. (1968), Din istoria tehnicii române[ti, Bucure[ti, Editura Didactic\ [i Pedagogic\. {TEFAN, I. M. ; NICOLAU, EDMOND (1981a), Scurt\ istorie a crea]iei [tiin]ifice [i tehnice române[ti, Bucure[ti, Editura Albatros. {TEFAN, I. M. (1989), Eminescu [i universul [tiin]ei, Ia[i, Editura Junimea, Col. Eminesciana.
326

O istorie Bibliografie „glorioas\”

T|N|SESCU, MANUELA (1970), Despre «Istoria ieroglific\», Bucure[ti, Editura Cartea Româneasc\. TRIP{A, IOSIF ; ALEXANDRESCU, ANDREI ; H|T|R|SCU, OVIDIU ; BARBU ILIE ; OLTEANU, {TEFAN ; PILLY, NICOLAE (1981), Din istoria metalurgiei române[ti, Bucure[ti, Editura Tehnic\. TUDOR, CORNELIU VADIM (1983), Istorie [i civiliza]ie, Bucure[ti, Editura Eminescu. TUDOR, CORNELIU VADIM (1986a), Mîndria de a fi român (eseuri, recenzii, medalioane), Bucure[ti, Editura Sport-Turism. TUDORAN, DORIN (1998), Kakistocra]ia, Chi[in\u, Editura Arc, prefa]\ de Nicolae Manolescu, postfa]\ de Dorin Tudoran. UNGHEANU, MIHAI (1982a), Interviuri neconven]ionale, Bucure[ti, Editura Cartea Româneasc\. UNGHEANU, MIHAI (1985), Exactitatea admira]iei, Bucure[ti, Editura Cartea Româneasc\. VERDERY, KATHERINE (1994), Compromis [i rezisten]\. Cultura român\ sub Ceau[escu, traducere de Mona Antohi [i Sorin Antohi, Bucure[ti, Editura Humanitas, Col. Istorie. VERDERY, KATHERINE (2003), Socialismul. Ce a fost [i ce urmeaz\, traducere de Mihai Stroie [i Iustin Codreanu, îngrijire edi]ie de Alexandru Niculescu, Ia[i, Institutul European, Col. Sinteze. VOICU, GEORGE (2000), Zeii cei r\i. Cultura conspira]iei în România postcomunist\, Ia[i, Editura Polirom, Col {tiin]e politice. Opus. VORNICESCU, NESTOR (1984), Primele scrieri patristice în literatura noastr\. Secolele IV-XVI, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei. VRANCEA, ILEANA (1975), Confrunt\ri în critica deceniilor IV-VII. E. Lovinescu [i posteritatea lui critic\, Bucure[ti, Editura Cartea Româneasc\.
327

Bibliografie Alexandra Tomi]\

ZAMFIRESCU, DAN (1969), România, p\mînt de civiliza]ie [i cultur\, Bucure[ti, Editura pentru Literatur\. ZAMFIRESCU, DAN (1975), Istorie [i cultur\, Bucure[ti, Editura Eminescu. ZAMFIRESCU, DAN (1977a), Independen]\ [i cultur\, Bucure[ti, Editura Militar\. ZAMFIRESCU, DAN (1979), Via Magna, Bucure[ti, Editura Eminescu. ZAMFIRESCU, DAN (1981), Contribu]ii la istoria literaturii române vechi, Bucure[ti, Editura {tiin]ific\ [i Enciclopedic\. ZAMFIRESCU, DAN (1983a), Accente [i profiluri (1963-1983), Bucure[ti, Editura Cartea Româneasc\. ZAMFIRESCU, DAN (2002), Cultura român\ – sintez\ european\, Chi[in\u, Editura Litera Interna]ional, Col. Biblioteca [colarului. ZAMFIRESCU, DAN (2003), Istorie [i cultur\ (1955-2003), Bucure[ti, Editura Roza Vînturilor, vol. I [i II. ZUB, ALEXANDRU (1991, volum îngrijit de), Cultur\ [i societate. Studii privitoare la trecutul românesc, Bucure[ti, Editura {tiin]ific\.

II. Periodice :
ACADEMIA CA}AVENCU (2006), „Tîrn\copul nu scuz\ mijloacele”, nr. 40, 11-17 octombrie, p. 16. ACHI}EI, GHEORGHE (1977), „Democra]ia culturilor”, Amfiteatru nr. 11 (143), noiembrie, pp. 4-5. ALCIBIADE [sic ! – A.T.] (1990), „S\pt\mîna pe scurt”, România Mare nr. 8, 27 iulie, p. 2. ALEXANDRU, IOAN (1984), Luceaf\rul nr. 46 (1146), 17 noiembrie, p. 4.
328

O istorie Bibliografie „glorioas\”

ANGHEL, PAUL (1973) „Pe cînd ora limbii române ?”, România literar\ nr. 36, 6 septembrie, p. 5. ANGHEL, PAUL (1977), „O precizare legat\ de no]iunea de tezism”, România literar\ nr. 35, 1 septembrie, p. 8. ANGHEL, PAUL (1983), „Sufletul unei culturi”, Luceaf\rul nr. 29 (1107), 23 iulie, pp. 1, 7. ANTIP, FELICIA (1973, anchet\ de), „Pentru ca vacan]ele noastre s\ r\mîn\ frumoase”, Tribuna României nr. 18, 1 august, pp. 10-11. ARION, GEORGE (1977), „«Sîntem printre cei care a[az\ pietrele de temelie». Interviu cu Dan Zamfirescu”, Flac\ra nr. 15 (1140), 14 aprilie, p. 9. A[RTUR ?]. S[ILVESTRI ?]. (1982a), „Breviar. Alergie”, Luceaf\rul nr. 4 (1030), 23 ianuarie, p. 2. A[RTUR ?]. S[ILVESTRI ?]. (1982b), „Breviar. Avem o misie împreun\”, Luceaf\rul nr. 5 (1031), 30 ianuarie, p. 2. A[RTUR ?]. S[ILVESTRI ?]. (1982c), „Breviar. Girueta”, Luceaf\rul nr. 9 (1035), 27 februarie, p. 2. A[RTUR ?]. S[ILVESTRI ?]., (1983), „Breviar”, Luceaf\rul nr. 5 (1083), 5 februarie, p. 2. A[RTUR ?]. S[ILVESTRI ?]. (1984a), „Breviar. Un fel de logic\”, Luceaf\rul nr. 9 (1139), 3 martie, p. 7. A[RTUR ?]. S[ILVESTRI ?]. (1984b), „Breviar. Dogmatismul cu orice pre]”, Luceaf\rul nr. 12 (1142), 24 martie, p. 2. A[RTUR ?]. S[ILVESTRI ?]. (1984c), „Breviar”, Luceaf\rul nr. 44 (1174), 3 noiembrie, p. 2. BALOT|, NICOLAE (1977), „Sincronism-protocronism, idei-for]\”, Luceaf\rul nr. 46 (811), 12 noiembrie, pp. 1, 7. BARBU, EUGEN (1982), „Revista revistelor”, S\pt\mîna nr. 583, 5 februarie, p. 9. B|DESCU, ILIE (1984), „Cultur\ [i sociologie”, Luceaf\rul nr. 51 (1181), 22 decembrie, p. 2.
329

Bibliografie Alexandra Tomi]\

B|ILE{TEANU, F|NU{ (1977), „Ideea [i argumentele unui protocronism românesc”, Steaua nr. 8 (363), august, pp. 6-7. B|ILE{TEANU, F|NU{ (1983), „Dialogul între genera]ii. Edgar Papu”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 44 (110), 30 octombrie, p. 4. B|L|E}, DUMITRU (1982a), „Revendicarea fondului propriu (I)”, Luceaf\rul nr. 25 (1050), 19 iunie, pp. 1, 3 ; (1982b), „Revendicarea fondului propriu (II)”, Luceaf\rul nr. 26 (1051), 26 iunie, p. 2. B|L|E}, DUMITRU (1982c), „Adev\rata moral\ a unei polemici (I)”, Luceaf\rul nr. 40 (1065), 2 octombrie, pp. 1, 10 ; (1982d), „Adev\rata moral\ a unei polemici (II)”, Luceaf\rul nr. 41 (1066), 9 octombrie, pp. 1, 7. B|L|E}, DUMITRU (1983), „C\tre o nou\ con[tiin]\ a culturii”, Luceaf\rul nr. 4 (1082), 29 ianuarie, pp. 1, 7. B|L|E}, DUMITRU (1985), „M\rturie de con[tiin]\”, Luceaf\rul nr. 19 (1201), 11 mai, p. 1. B|L|E}, DUMITRU (1990a), „Manolescu contra Manolescu (I)”, România Mare nr. 24, 16 noiembrie, p. 4 ; 1990b, „Manolescu contra Manolescu (II)”, România Mare nr. 25, 23 noiembrie, p. 5 ; 1990c, „Manolescu contra Manolescu (III)”, România Mare nr. 27, 7 decembrie, p. 5 ; 1990d, „Manolescu contra Manolescu (IV)”, România Mare nr. 30, 28 decembrie, pp. 4-5. BHOSE, AMITA (1983), „Eminescologul”, Luceaf\rul nr. 36 (1114), 10 septembrie, p. 3. BLEAHU, MARCIAN (1981), „Proclamarea priorit\]ilor gîndirii române[ti”, Contemporanul nr. 10 (1791), 6 martie, p. 5. BR|ESCU, MARIANA (1982a), „Confesiuni esen]iale : «Cultura român\ nu poate fi conceput\ în afara ideii de patrie». Interviu cu Al. Oprea”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 33, 9 mai, pp. 3, 10. BR|ESCU, MARIANA (1982b), „Confesiuni esen]iale : «Romanul istoric oblig\ creatorul la o pozi]ie ideologic\ f\r\
330

O istorie Bibliografie „glorioas\”

echivoc». Interviu cu Radu Theodoru”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 33, 23 mai, pp. 3, 10. BR|ESCU, MARIANA (1982c), „Confesiuni esen]iale : «E nevoie de mult sentiment în transmiterea vocabulei spirituale române[ti». Interviu cu Vasile Veti[anu”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 36, 30 mai, pp. 3, 10. BR|ESCU, MARIANA (1982d), „Confesiuni esen]iale : «Suflul cel nou imprimat culturii de politica noastr\ cu implica]ii planetare a început s\ configureze crea]ia, gîndirea [i mentalitatea». Interviu cu Dan Zamfirescu”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 39, 20 iunie, pp. 5, 10. BR|ESCU, MARIANA (1983a), „Confesiuni esen]iale : «Orb s\ fii s\ nu vezi destinul major al culturii române». Inter viu cu Paul Anghel”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 2 (68), 9 ianuarie, pp. 3, 11. BR|ESCU, MARIANA (1983b), „Biografia unor opere de referin]\ în viziunea autorilor. Neagoe Basarab [i înv\]\turile c\tre fiul s\u Teodosie. Probleme controversate, de Dan Zamfirescu (I)”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 39 (105), 25 septembrie, p. 3 ; 1983c, „Biografia unor opere de referin]\ în viziunea autorilor. Neagoe Basarab [i înv\]\turile c\tre fiul s\u Teodosie. Probleme controversate, de Dan Zamfirescu (II)”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 40 (106), 2 octombrie, pp. 3, 11. BR|ESCU, MARIANA (1984), „Motive literare române[ti”, Luceaf\rul nr. 31 (1161), 4 august, p. 6. BRAD, ALEXANDRU (1984), „Sentimentul istoriei”, Luceaf\rul nr. 4 (1134), 28 ianuarie, pp. 1-3. BRAHA{, CORNEL (1983), „Laborator. Edgar Papu”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 49 (115), 4 decembrie, p. 2. BUDUCA, IOAN (1978), „Protocronismul – o fals\ polemic\”, Convorbiri literare nr. 2 (98), februarie, p. 12.
331

Bibliografie Alexandra Tomi]\

CAIETE CRITICE (1995), „Epistolar. Scrisori inedite [ale lui Ion D. Sîrbu] c\tre Mariana {ora”, nr. 10-12 (95-97), octombrie-decembrie, pp. 38-40. C|TINEANU, TUDOR (1985), „Între idei [i mituri dominante”, Steaua nr. 3, martie, pp. 46-47. CHEIE-PANTEA, I. (1983), „Gazetarul Eminescu”, Orizont nr. 41 (810), 14 octombrie, p. 3. CHI}IMIA, I. C. (1982a), „Începuturile scrisului în limba român\. 1.Un neb\nuit scris vechi în limba român\”, Luceaf\rul nr. 15 (1040), 10 aprilie, pp. 1, 3 ; 1982b, „Începuturile scrisului în limba român\. 2.Alte premise la cel mai vechi scris în limba român\”, Luceaf\rul nr. 16 (1041), 17 aprilie, p. 3 ; 1982c, „Începuturile scrisului în limba român\. 3. Urme ale celor mai vechi texte în limba român\ – traduceri din latin\”, Luceaf\rul nr. 17 (1042), 24 aprilie, pp. 1, 3 ; 1982d, „Începuturile scrisului în limba român\. 4. Date finale [i considera]ii despre scrisul primordial în limba român\”, Luceaf\rul nr. 19 (1044), 8 mai, p. 6 ; 1982e, „Începuturile scrisului în limba român\. 5. Alte considera]ii [i argumente pentru cel mai vechi scris în limba român\”, Luceaf\rul nr. 21 (1046), 22 mai, pp. 1, 5 ; 1982f, „Începuturile scrisului în limba român\. 6. Discu]ii [i «percu]ii» documentare”, Luceaf\rul nr. 32 (1057), 7 august, pp. 1, 7. CHI}IMIA, I.C. (1984), „Eminescu, comparabilul [i «incomparabilul» poet”, Luceaf\rul nr. 8 (1138), 25 februarie, pp. 1, 7. CHIVU, CARMEN, VASILESCU, RALUCA (2006), „Din arhivele CNSAS. Contactarea în mediul literar (II)”, Adev\rul literar [i artistic nr. 829, 29 iulie, pp. 4-5 CIACHIR, DAN (1981), „Memoriile lui Iosif Constantin Dr\gan”, S\pt\mîna nr. 528, 16 ianuarie, p. 2. CIACHIR, DAN (1983a), „Eveniment : reeditarea «Geticii»”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 16 (82), 17 aprilie, pp. 1, 3.
332

O istorie Bibliografie „glorioas\”

CIACHIR, DAN (1983b), „Atitudini, dezbateri, controverse. Între cultur\ [i utopia ei”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 50 (116), 11 decembrie, p. 5. CIACHIR, DAN (1983c), „Dialogul între genera]ii. Dan Zamfirescu”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 46 (112), 13 noiembrie, p. 4. COJA, ION (1982), „Poezie [i impostur\”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 36, 30 mai, p. 10. COJA, ION (1984), „Cîteva preciz\ri”, Luceaf\rul nr. 8 (1138), 25 februarie, p. 6. COJA, ION (1990), „M\rturia mea”, România Mare nr. 23, 9 noiembrie, p. 5. CONSTANTIN, PAUL (1977), „Pentru o istorie general\ a culturii moderne române[ti”, Luceaf\rul nr. 51 (816), 17 decembrie, p. 6. CONSTANTINESCU, ION (1977a), „Implica]ii în istoria literar\ româneasc\”, Luceaf\rul nr. 44 (809), 29 octombrie, p. 8. CONSTANTINESCU, ION (1977b), „De ce protocronismul ?”, Ateneu nr. 4 (132), decembrie, p. 4. CONSTANTINESCU, ION (1978), „Dimensiunea universalit\]ii”, Convorbiri literare nr. 1 (97), ianuarie, p. 4. CONSTANTINESCU, MIRCEA (1984), „A fi în limba român\”, Luceaf\rul nr. 49 (1179), 8 decembrie, pp. 1, 6. CONTEMPORANUL (1981a), „Jaloane în cronica aeronauticii”, nr. 21 (1802), 22 mai, p. 8. CONTEMPORANUL (1981b), „{tiin]a româneasc\ în con[tiin]a lumii”, nr. 35 (1816), 28 august, pp. 8-9. CONTEMPORANUL (1982), „Centenar Vasile Pârvan”, nr. 39 (1872), 24 septembrie, pp. 7-10. CORMO{, GRA}IAN (2006), „În contra prejudec\]ilor domnului L.A.”, Tribuna nr. 93, 16-31 iulie, p. 23. CORNEA, PAUL, CROHM|LNICEANU, OV. S., OPREA, ALEXANDRU (1972), „Probleme ale valorific\rii mo[tenirii literare”, Lupta de clas\ nr. 5, mai, pp. 88-98.
333

Bibliografie Alexandra Tomi]\

COSMA, VIOREL (1973), „Anul Cantemir. Muzicianul”, Tribuna României nr. 17, 15 iulie, p. 12. COSTANDACHE, IULIAN (1983) (anchet\ realizat\ de), „Pentru o mai dreapt\ cinstire a trecutului. I. M. {tefan”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 21 (87), 22 mai, p. 4. CRISTEA, VALERIU (1990), „Sfidarea eviden]ei”, România literar\ nr. 3, 18 ianuarie, p. 12. CROHM|LNICEANU, OVID. S. (1977), „Scriitori [i comentatori”, Luceaf\rul nr. 52 (817), 24 decembrie, p. 3. CROHM|LNICEANU, OVID. S. (1990), „Cine judec\ pe cine”, România literar\ nr. 3, 18 ianuarie, p. 13. CRONICAR [sic ! – A.T.] (1984), „Revista revistelor”, Luceaf\rul nr. 15 (1145), 14 aprilie, p. 7. DIACONESCU, MIHAIL (1987), „Perspectivele evalu\rii”, Luceaf\rul nr. 9 (1294), 28 februarie, pp. 1, 7. DIMA, ALEXANDRU (1977), „De la universalismul lui Heliade…”, Luceaf\rul nr. 47 (812), 19 noiembrie, pp. 1, 7. DI}|, ALEXANDRU V. (1983), „În leg\tur\ cu paternitatea primei scrieri în proz\ a literaturii române”, Luceaf\rul nr. 44 (1122), 5 noiembrie, p. 6. DOBRESCU, ALEXANDRU (1978), „Datoria criticii”, Convorbiri literare nr. 1 (97), ianuarie, p. 7. DOBRESCU, ALEXANDRU (1981b), „Preliminarii”, Convorbiri literare nr. 12 (144), decembrie, pp. 2-3. DOCTORUL YGREC [sic ! – A.T.] (1922), „De la Eminescu la Einstein. {tiin]\ [i poezie”, Adev\rul literar [i artistic nr. 78, 21 mai, p. 2. DR|GAN, DANIEL (1984), „«Dincolo de ]arcul narcisist al declara]iilor juvenile». Interviu cu Mihai Ungheanu”, Astra nr. 9 (156), septembrie, p. 5. DR|GAN, MIHAI (1977), „Contribu]ie real\ la valorile umanit\]ii”, Luceaf\rul nr. 51 (816), 17 decembrie, p. 6.
334

O istorie Bibliografie „glorioas\”

DR|GAN, MIHAI (1984a), „Un studiu despre gazetarul Eminescu”, Cronica nr. 2 (937), 13 ianuarie, p. 5. DR|GAN, MIHAI (1984b), „Orgoliile «eminescologiei moder niste»”, Cronica nr. 42 (977), 19 octombrie, p. 5. DR|G|NESCU, MIHAI (1981), „Ctitori ai ciberneticii”, Contemporanul nr. 35 (1816), 28 august, p. 7. DU}U, ALEXANDRU (1977), „Compararea valorilor”, Luceaf\rul nr. 44 (809), 29 octombrie, p. 8. DU}U, ALEXANDRU (1983), „Cultura transilvan\”, Luceaf\rul nr. 20 (1098), 21 mai, pp. 1, 4. FLAC|RA (1977), „Hot\rîrea Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la aniversarea a 2050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat [i independent”, nr. 46 (1171), 17 noiembrie, p. 8. FLORIN, L. [sic ! – A.T.] (1922a), „De ce e cerul albastru ? (I)”, Adev\rul literar [i artistic nr. 73, 16 aprilie, p. 7 ; 1922b, „De ce e cerul albastru ? (II)”, Adev\rul literar [i artistic nr. 77, 14 mai, p. 3. GAV|T, I. (1973), „Explor\ri geologice”, Tribuna României nr. 10, 1 aprilie, p. 11. GAVRIL|, LUCIAN (1982), „Eminescu [i [tiin]ele biologice”, Contemporanul nr. 19 (1852), 7 mai, p. 4. GEAN|, GHEORGHI}| (1986), „Paradigma freudian\ a paideii”, Via]a româneasc\ nr. 8, august, pp. 84-96. GEORGESCU, NICOLAE (1984a), „Caietele critice – o perspectiv\ necritic\”, Luceaf\rul nr. 18 (1148), 5 mai, p. 2. GEORGESCU, NICOLAE (1984b), „Din edi]iile anului”, Luceaf\rul nr. 52 (1182), 29 decembrie, pp. 2, 6. GEORGESCU, NICOLAE (1985), „Acurate]ea editorial\”, Luceaf\rul nr. 8 (1190), 23 februarie, p. 6. GHERGHINESCU, DORIN (1978), „La {imleu Silvaniei. Noi descoperiri medicale constituind priorit\]i române[ti”, Flac\ra nr. 14 (1191), 6 aprilie, p. 14.
335

Bibliografie Alexandra Tomi]\

GOGEA, VASILE (1984), „Repere ale culturii române. Filosofia”, Astra nr. 10 (157), octombrie, pp. 3-4. GRIGURCU, GHEORGHE (1981b), „Autoritate [i fals\ autoritate”, Convorbiri literare nr. 12 (144), decembrie, p. 2. GRIGURCU, GHEORGHE (2006), „Protocronismul proteic”, România literar\ nr. 50, 14 decembrie, pp. 12, 16. H|ULIC|, DAN (1976), „Noi dimensiuni ale dialogului intelectual”, Secolul 20 nr. 185 (6), pp. 5-6. HOISESCU, N. (1923), „Ein[tein [sic ! – A.T.] [i Eminescu”, Orizontul nr. 38, 20 septembrie, p. 408. I. M. [sic ! – A.T.] (1985), „Breviar. Dezbateri”, Luceaf\rul nr. 11 (1193), 16 martie, p. 7. IORGA, NICOLAE (1922a), „Geneza lui Eminescu”, Adev\rul literar [i artistic nr. 72, 9 aprilie, pp. 1-2. IORGA, NICOLAE (1922b), „Un contimporan al lui Alecsandri : poetul Gheorghe Baronzi”, Adev\rul literar [i artistic nr. 79, 28 mai, pp. 1-2. I. P. [sic ! – A.T.] (1984), „Din nou despre cultura str\român\”, Luceaf\rul nr. 38 (1168), 22 septembrie, p. 6. ITU, ION (1984), „Strategia valorilor”, Astra nr. 3 (150), martie, pp. 1, 3. LASZLO, ALEXANDRU (2006a), „Un faliment resuscitat (I)”, Tribuna nr. 89, 16-31 mai, p. 9 ; 2006b, „Un faliment resuscitat (II)”, Tribuna nr. 90, 1-15 iunie, pp. 9-10. LASZLO, ALEXANDRU (2006c), „De straj\ la monument”, Tribuna nr. 94, 1-15 august, p. 9. LASZLO, ALEXANDRU (2006d), „Muzeul figurilor de cear\ (I)”, Tribuna nr. 96, 1-15 septembrie, p. 10. LASZLO, ALEXANDRU (2006e), „Zece sofisme (I)”, Tribuna nr. 99, 16-31 octombrie, p. 9 ; (2006f), „Zece sofisme (II)”, Tribuna nr. 100, 1-15 noiembrie, p. 7. L|NCR|NJAN, ION (1990a), „Recrudescen]e cominterniste (I)”, România Mare nr. 20, 19 octombrie, p. 7 ; 1990b,
336

O istorie Bibliografie „glorioas\”

„Recrudescen]e cominterniste (II)”, România Mare nr. 21, 26 octombrie, p. 7 ; 1990c, „Recrudescen]e cominterniste (III)”, România Mare nr. 22, 2 noiembrie, p. 3. LIICEANU, GABRIEL (2006a), „Noica [i Securitatea”, Idei în dialog nr. 9 (24), septembrie, pp. 32-35. LUCEAF|RUL (1977a), „Cuvîntarea tovar\[ului Nicolae Ceau[escu la Conferin]a Na]ional\ a Scriitorilor”, nr. 22 (78), 29 mai, p. 3. LUCEAF|RUL (1977b), „Lucr\rile Conferin]ei Na]ionale a Scriitorilor. Raportul Consiliului Uniunii Scriitorilor”, nr. 22 (787), 29 mai, pp. 4-5. LUCEAF|RUL (1977c), „Manualele de literatura român\ între istorism [i problematizare”, nr. 38 (803), 17 septembrie, p. 3. LUCEAF|RUL (1977d), „Colocviile Luceaf\rului : Protocronism [i sincronism (I)”, nr. 41 (806), 8 octombrie, p. 3 ; 1977e, „Colocviile Luceaf\rului : Protocronism [i sincronism (II)”, nr. 42 (807), 15 octombrie, p. 3. LUCEAF|RUL (1977f), „Hot\rîrea Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la aniversarea a 2050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat [i independent”, nr. 47 (812), 19 noiembrie, p. 1. LUCEAF|RUL (1982a), „Colocviile Luceaf\rului. Spiritul civic în literatura român\ de ast\zi”, nr. 27 (1053), 3 iulie, pp. 4-5. LUCEAF|RUL (1982b), „Centenar Pîrvan”, nr. 39 (1964), 25 septembrie, pp. 1, 2-3. LUCEAF|RUL (1983a), „Secolul Luminilor – erudi]ie [i militantism. Fondul principal al culturii române”, nr. 5 (1083), 5 februarie, pp. 1, 3. LUCEAF|RUL (1983b), „Decret Preziden]ial de conferire a Ordinului Meritul Cultural clasa I”, nr. 42 (1120), 22 octombrie, p. 1.
337

Bibliografie Alexandra Tomi]\

LUCEAF|RUL (1984b), „Lucr\rile Conferin]ei Na]ionale a Scriitorilor. Raportul Consiliului Uniunii Scriitorilor (text rezumat)”, nr. 22 (787), 29 mai, p. 4. LUCEAF|RUL (1984c), „Colocviile Luceaf\rului : Modernitatea valorific\rii tradi]iei cultural-[tiin]ifice”, nr. 43 (1173), 27 octombrie, pp. 4-5. LUCEAF|RUL (1985a), „Noua geografie a literaturii române contemporane. Evolu]ia valorilor (I)”, Luceaf\rul nr. 5 (1187), 2 februarie, pp. 4-5 ; 1985b, „Noua geografie a literaturii române contemporane (II)”, Luceaf\rul nr. 6 (1188), 9 februarie, p. 4. MANEA, NORMAN (1980), „Vocativul urgen]ei”, Secolul 20 nr. 228-229-230 (1-2-3), pp. 216-220. MANNEKEN PIPI [sic ! – A.T.] (2006), „Tîrn\cop love[te din nou !”, Academia Ca]avencu nr. 4, 31 ianuarie-6 februarie, p. 19. MANOLESCU, NICOLAE (1973), „Critic\ f\r\ stil”, România literar\ nr. 13, 27 martie, p. 9. MANOLESCU, NICOLAE (1975a), „«Omul deplin al culturii române[ti»”, România literar\ nr. 28, 10 iulie, p. 9. MANOLESCU, NICOLAE (1975b), „Actualitatea lui E. Lovinescu”, România literar\ nr. 33, 14 august, p. 9. MANOLESCU, NICOLAE (1975c), „Necesitatea criticii [i critica necesar\”, România literar\ nr. 34, 21 august, p. 9. MANOLESCU, NICOLAE (1984), „Sociologie [i cultur\”, România literar\ nr. 50, 13 decembrie, p. 9. MANOLESCU, NICOLAE (1996), „Cum a fost v\zut protocronismul din S.U.A.”, România literar\ nr. 28, 17 iulie, p. 1. MANOLESCU, NICOLAE (1999), „Elegie pentru estetic”, Echinox nr. 4-5-6, aprilie-mai-iunie, pp. 20-22. MANOLESCU, NICOLAE (2006), „Scriitorii [i securitatea”, România literar\ nr. 36, 8 septembrie, p. 1. MANUSCRIPTUM (1982), „În dezbatere : voca]ia universal\ a culturii române[ti”, nr. 3 (48), martie, pp. 168-176.
338

O istorie Bibliografie „glorioas\”

MARCEA, POMPILIU (1977), „Primatul judec\]ii de valoare”, Luceaf\rul nr. 52 (817), 24 decembrie, p. 2. MARCUS, SOLOMON (1977a), „Originalitatea gîndirii [tiin]ifice române[ti (I)”, Amfiteatru nr. 11 (143), noiembrie, pp. 3, 4 ; 1977b, „Originalitatea gîndirii [tiin]ifice române[ti (II)”, Amfiteatru nr. 12 (144), decembrie, p. 11. MARCUS, SOLOMON (1981), „Istoria [tiin]ei fa]\ de [tiin]a istoriei”, Contemporanul nr. 35 (1816), 28 august, p. 3. MARINO, ADRIAN (1977), „Protocronism, pancronism, sincronism”, Luceaf\rul nr. 51 (816), 17 decembrie, p. 6. MIH|ILESCU, VINTIL| (1973), „Post-scriptum”, Tribuna României nr. 22, 1 octombrie, p. 7. MIH|ESCU, VALENTIN F. (1983), „Consecven]a atitudinii”, Luceaf\rul nr. 42 (1120), 22 octombrie, p. 1. MINAR, OCTAV (1922), „Eminescu despre Descartes”, Adev\rul literar [i artistic nr. 93, 3 septembrie, p. 2. MINCU, MARIN (1977a), „Pentru o nou\ con[tiin]\ de sine a literaturii române (I)”, Via]a studen]easc\ nr. 31 (674), 4 octombrie, p. 9 ; 1977b, „Pentru o nou\ con[tiin]\ de sine a literaturii române (II)”, Via]a studen]easc\ nr. 32 (675), 11 octombrie, pp. 1, 9. MOLDOVAN, IULIUS (1990), „Din dragoste s-a întrupat… scriitorul”, România Mare nr. 20, 19 octombrie, p. 8. MORARU, CORNEL (1977), „Edgar Papu : Din clasicii no[tri”, Flac\ra nr. 47 (1172), 24 noiembrie, p. 17. NEAC{U, IULIAN (1982), „Nostalgii administrative”, Luceaf\rul nr. 7 (1033), 13 februarie, p. 2. NICULESCU, {TEFAN (1961), „Aspecte ale folclorului în opera lui G. Enescu”, Studii [i cercet\ri de istoria artei nr. 2, pp. 422-423. OPREA, ALEXANDRU (1983b), „Dosar al gîndirii social-politice eminesciene” (serial), Luceaf\rul nr. 15 (1093), 16 aprilie – nr. 28 (1106), 16 iulie.
339

Bibliografie Alexandra Tomi]\

ORNEA, ZIGU (1982a), „O «inedit\» construc]ie ideologic\ (I)”, S\pt\mîna nr. 590, 26 martie, p. 3 ; 1982b, „O «inedit\» construc]ie ideologic\ (II)”, S\pt\mîna nr. 591, 2 aprilie, p. 3 ; 1982c, „O «inedit\» construc]ie ideologic\ (III)”, S\pt\mîna nr. 592, 9 aprilie, p. 3. ORNEA, ZIGU (1990), „«Abera]iile lui Lovinescu»”, România literar\ nr. 3, 18 ianuarie, pp. 12, 19. OROVEANU, MATEI I. (1973), „Aeronautica (IV)”, Tribuna României nr. 4, 1 ianuarie, p. 11. PAMFIL, LAURA (2006), „Noica [i politica împ\c\rii”, Idei în dialog nr. 11 (26), pp. 21-24. PAPU, EDGAR (1972), „Sadoveanu”, Tribuna României nr. 1, 15 noiembrie, p. 8. PAPU, EDGAR (1973a), „Treapta lui Negruzzi”, Tribuna României nr. 10, 1 aprilie, p. 12. PAPU, EDGAR (1973b), „Eugen Lovinescu, precursorul”, Tribuna României nr. 17, 15 iulie, p. 12. PAPU, EDGAR (1973c), „O exegez\ elve]ian\ despre lirica româneasc\”, Tribuna României nr. 19, 15 august, p. 12. PAPU, EDGAR (1974), „Protocronism românesc”, Secolul 20 nr. 160-161 (5-6), pp. 8-11. PAPU, EDGAR (1976), „Protocronism [i sintez\”, Secolul 20 nr. 185 (6), pp. 7-9. PAPU, EDGAR (1982), „Priorit\]i la Ion Barbu”, Luceaf\rul nr. 37 (1062), 11 septembrie, p. 6. PAPU, EDGAR (1984), „Lumile unui romancier”, Luceaf\rul nr. 7 (1137), 18 februarie, p. 1. PAPU, EDGAR (1985), „De unde vin Cariatidele ?”, Luceaf\rul nr. 8 (1190), 23 februarie, pp. 1, 7. PAPU PAPU, EDGAR (1990a), „Din nou despre Eminescu”, România Mare nr. 9, 3 august, p. 4. PAPU, EDGAR (1990b), „Alecsandri [i spiritualitatea noastr\”, România Mare nr. 11, 17 august, p. 1.
340

O istorie Bibliografie „glorioas\”

PAPU, EDGAR (1990c), „Corneliu Vadim Tudor : Carte româneasc\ înv\]\tur\”, România Mare nr. 23, 9 octombrie, p. 7. PAPU, EDGAR (1990d), „Eternitatea limbii române”, România Mare nr. 25, 23 noiembrie, p. 4. PAPU, EDGAR (1990e), „Continuitatea româneasc\”, România Mare nr. 29, 21 decembrie, p. 4. PAPU, EDGAR (1991a), „S\ ne aducem aminte [i de R\dulescu-Motru”, România Mare nr. 42, 29 martie, p. 4. PAPU, EDGAR (1991b), „Motivul pr\bu[irii cosmice : Cantemir [i Eminescu”, România Mare nr. 43, 5 aprilie, p. 4. PAPU, EDGAR (1991c), „Univers românesc”, România Mare nr. 44, 12 aprilie, p. 4. PAPU, EDGAR (1991d), „«Uomo universale» în cultura veche româneasc\”, România Mare nr. 45, 19 aprilie, p. 4. PAPU, EDGAR (1991e), „Albul românesc”, România Mare nr. 46, 26 aprilie, p. 4. PAPU, EDGAR (1991f), „Albastrul de Vorone]”, România Mare nr. 47, 3 mai, p. 4. PAPU, EDGAR (1991g), „Poporul român în darul de a lecui”, România Mare nr. 50, 24 mai, p. 4. PAPU, EDGAR (1991h), „La mul]i ani !”, România Mare nr. 52, 7 iunie, p. 1. PAPU, EDGAR (1991i), „Locul întîiet\]ii istorice”, România Mare nr. 61, 9 august, p. 7. P|CURARIU, DIM. (1983a), „Literatura român\ [i barocul (I)”, Luceaf\rul nr. 43 (1121), 29 octombrie, pp. 1, 11 ; 1983b, „Literatura român\ [i barocul (II)”, Luceaf\rul nr. 44 (1122), 5 noiembrie, p. 5. P|UNESCU, ADRIAN (1982), „Pentru totalitatea [i unitatea literaturii române”, Flac\ra nr. 4, 29 ianuarie, pp. 15, 17. PELIN, MIHAI (1983), „Repere pentru o gîndire dialectic\, antidogmatic\ a literaturii [i artei”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 17 (83), 24 aprilie, p. 4.
341

Bibliografie Alexandra Tomi]\

PETRESCU, CONSTANTIN (1986), „Repere istoriografice : Iorga [i Braudel”, Luceaf\rul nr. 42 (1275), 18 octombrie, p. 6. PITU}, GHEORGHE (1982), „În lumina limbii române”, Luceaf\rul nr. 27 (1053), 3 iulie, pp. 1, 7. PLE{U, ANDREI (1981), „Rigorile ideii na]ionale [i legitimitatea universalului”, Secolul 20, nr. 240-242 (1-2-3), pp. 189-196. POANT|, PETRU (1977), „Protocronism sau sincronism ?”, Steaua nr. 10 (365), octombrie, pp. 2-3. POP, M. (1983), „La o aniversare”, Orizont nr. 37 (806), 16 septembrie, pp. 4-5. POPOVICI, DORU (1977), „Anticipa]ii muzicale”, Luceaf\rul nr. 51 (816), 17 decembrie, p. 6. POPOVICI, DORU (1983), „În consonan]\ cu spiritualitatea româneasc\”, Luceaf\rul nr. 3 (1081), 22 ianuarie, pp. 1, 7. POPOVICI, DORU (1987), „Folclorul – «clasicismul nostru»…”, Luceaf\rul nr. 4 (1289), 24 ianuarie, p. 6. PREDA, CONSTANTIN, P|TROIU, ION (1986), „Pozi]ie ferm\ împotriva falsificatorilor [i denigratorilor istoriei noastre na]ionale”, România literar\ nr. 20, 15 mai, pp. 14-15. PURCARU, ILIE (1982a), „N.M. [i noua ordine literar\”, Flac\ra nr. 3 (1389), 22 ianuarie, p. 20. PURCARU, ILIE (1982b), „Elucid\ri necesare”, Flac\ra, nr. 5 (1391), 5 februarie, pp. 16-17. RA{EEV, SERGIU D. (1973), „Fi[e pentru o istorie a petrolului românesc. Industria prelucr\rii”, Tribuna României nr. 13, 15 mai, p. 11. R|DULESCU, GHEORGHE (1986), „Profesorii mei de limba [i literatura român\”, România literar\ nr. 42, 16 octombrie, pp. 12-13. RIZA, ADRIAN (1982a), „Folclor cultural sau despre tracomanie [i tracofobie (I)”, Luceaf\rul nr. 14 (1039), 3 aprilie, pp. 3, 6 ; 1982b, „Folclor cultural sau despre tracomanie
342

O istorie Bibliografie „glorioas\”

[i tracofobie (II)”, Luceaf\rul nr. 15 (1040), 10 aprilie, pp. 1, 7 ; 1982c, „Folclor cultural sau despre tracomanie [i tracofobie (III)”, Luceaf\rul nr. 16 (1041), 17 aprilie, pp. 3, 7 ; 1982d, „Folclor cultural sau despre tracomanie [i tracofobie (IV)”, Luceaf\rul nr. 17 (1042), 24 aprilie, pp. 1, 7 ; 1982e, „Folclor cultural sau despre tracomanie [i tracofobie (V)”, Luceaf\rul nr. 18 (1043), 1 mai, pp. 5, 6. RIZA, ADRIAN (1985a), „Sociologia eminescian\ (I). Autoritatea referin]elor”, Luceaf\rul nr. 9 (1191), 2 martie, p. 7 ; 1985b, „Sociologia eminescian\ (II), Luceaf\rul nr. 10 (1192), 9 martie, p. 7 ; 1985c, „Sociologia eminescian\ (III), Luceaf\rul nr. 13 (1195), 30 martie, p. 6 ; 1985d, „Sociologia eminescian\ (IV), Luceaf\rul nr. 15 (1197), 13 aprilie, p. 6. ROMÂNIA LITERAR| (1990), „Memoriu”, nr. 3, 18 ianuarie, p. 12. ROMÂNIA MARE (1990), „Ultima or\”, nr. 14, 7 septembrie, p. 8. ROMÂNIA MARE (1991a), „Festivitatea de decernare a Premiilor Revistei România Mare”, nr. 31, 11 ianuarie, pp. 8-9. ROMÂNIA MARE (1991b), „Bîlciul de[ert\ciunilor – sau cum ne turnau lui Ceau[escu a[a-zi[ii diziden]i”, nr. 51, 31 mai, pp. 8-13. ROMÂNIA MARE (1992a), „Festivitatea de decernare a Premiilor Na]ionale ale Revistei România Mare pe anul 1991”, nr. 79, 10 ianuarie, pp. 8-11. ROMÂNIA MARE (1992b), [Mesaje de felicitare de la colaboratorii revistei] nr. 100, 5 iunie, p. 9. RUSU, M. N. (1984), „Recitirea istoriei literare”, Luceaf\rul nr. 27 (1157), 7 iulie, p. 5. SAVA NANU, ION (1973), „Anul Cantemir. Ora de desen a prin]ului Dimitrie”, Tribuna României nr. 16, 1 iulie, p. 10. S|PT|MÎNA (1981), „Mesajul adresat de tovar\[ul Nicolae Ceau[escu Conferin]ei Na]ionale a Scriitorilor”, nr. 541, 10 iulie, pp. 1, 3.
343

Bibliografie Alexandra Tomi]\

S|PT|MÎNA (1982a), „Nedumeriri”, nr. 580, 15 ianuarie, p. 3. S|PT|MÎNA (1982b), Serial denigrator împotriva lui Ion Caraion [i a Europei Libere (16 episoade), nr. 582, 13 februarie-nr. 599, 28 mai. S|S|RMAN, GHEORGHE (1981, anchet\ realizat\ de), „A afirma valorile [tiin]ei române[ti”, Contemporanul nr. 7 (1788), 13 februarie, pp. 6-7. SCHWARTZ, GHEORGHE (1982), „Enigme literare”, Luceaf\rul nr. 21 (1046), 22 mai, pp. 1, 6. SECOLUL 20 (1976), „Nu exist\ miracole mici”, nr. 185 (6), pp. 10-14. SILVESTRI, ARTUR (1977), „Ideea de literatur\ veche”, Luceaf\rul nr. 22 (787), 29 mai, p. 8. SILVESTRI, ARTUR (1982a), „Publicistic\ modest\”, Flac\ra nr. 3 (1389), 22 ianuarie, p. 21. SILVESTRI, ARTUR (1982b), „Un «caz» inexistent”, Luceaf\rul nr. 15 (1040), 10 aprilie, pp. 1, 3. SILVESTRI, ARTUR (1982-1985), „Pseudocultura pe unde scurte” (serial), publicat în Luceaf\rul de la nr. 50 (1075), 11 decembrie 1982, pîn\ la nr. 44 (1226), 2 noiembrie 1985 ; 1983a, „Mecanismul ocult”, Luceaf\rul nr. 6 (1084), 12 februarie, p. 11 ; 1983b, „Denigratoarea clasicilor”, Luceaf\rul nr. 34 (1112), 27 august, p. 7 ; 1984a, „Conjura]ia nulit\]ilor”, Luceaf\rul nr. 1 (1131), 7 ianuarie, p. 7 ; 1984b, „Concepte tactice : «Avangarda»”, Luceaf\rul nr. 2 (1132), 14 ianuarie, p. 7 ; 1984c, „Literatura happening”, Luceaf\rul nr. 9 (1139), martie, p. 7 ; 1984d, „De la «colaj» la «plagiat»”, Luceaf\rul nr. 10 (1140), 10 martie, p. 7 ; 1984e, „«Politicianul» multicolor”, Luceaf\rul nr. 14 (1144), 7 aprilie, p .7 ; 1984f, „Un «scriitor» în afara literaturii”, Luceaf\rul nr. 15 (1145), 14 aprilie, p. 7 ; 1984g, „Intransigen]a selectiv\”, Luceaf\rul nr. 18 (1148), 5 mai, p. 1 ; 1984h, „Adapt\ri – feti[izarea culturii”, Luceaf\rul nr. 22 (1152), 2 iunie, p. 7 ; 1984i, „Adapt\ri : dou\ «argumente» – Caragiale [i Istrati”, Luceaf\rul nr. 25
344

O istorie Bibliografie „glorioas\”

(1155), 23 iunie, p. 7 ; 1984j, „Adapt\ri : izola]ionismul”, Luceaf\rul nr. 26 (1156), 30 iunie, p. 7 ; 1984k, „Trei comisari politici”, Luceaf\rul nr. 27 (1157), 7 iulie, p. 7 ; 1984 l, „Sateli]i”, Luceaf\rul nr. 28 (1158), 14 iulie, p. 11 ; 1984m, „Între «Noua dreapt\» [i «Neofascism»”, Luceaf\rul nr. 38 (1168), 22 septembrie, p. 7 ; 1984n, „Universalizarea anti-culturii”, Luceaf\rul nr. 39 (1169), 29 septembrie, p. 7 ; 1984o, „Universalizarea anti-culturii”, Luceaf\rul nr. 40 (1170), 6 octombrie, p. 7 ; 1984p, „De la strategia tensiunii la apologia terorii”, Luceaf\rul nr. 42 (1172), 20 octombrie, p. 7. SILVESTRI, ARTUR (1983b), „Mihai Ungheanu – Interviuri neconven]ionale”, Luceaf\rul nr. 12 (1090), 26 martie, p. 2. SILVESTRI, ARTUR (1983c), „Martorul nev\zut”, Luceaf\rul nr. 18 (1096), 7 mai, pp. 1, 9. SILVESTRI, ARTUR (1984q), „Corneliu Vadim Tudor : Saturnalii. Istorie [i civiliza]ie”, Luceaf\rul nr. 1 (1131), 7 ianuarie, p. 2. SILVESTRI, ARTUR (1984r), „Destinul marilor genera]ii”, Luceaf\rul nr. 4 (1134), 28 ianuarie, pp. 1-2. SILVESTRI, ARTUR (1984s), „Actualitatea c\linescianismului”, Luceaf\rul nr. 29 (1159), 21 iulie, p. 2. SILVESTRI, AR TUR (1984t), „Solu]ia «culturii critice»”, Luceaf\rul nr. 35 (1165), 1 septembrie, p. 6. SILVESTRI, AR TUR (1984u), „Critic\ [i cultur\”, Luceaf\rul nr. 52 (1182), 29 decembrie, p. 2. SILVESTRI, ARTUR (1986a), „Protocronism [i antidogmatism”, Luceaf\rul nr. 32 (1265), 9 august, p. 2. SILVESTRI, AR TUR (1986b), „Premerg\torii lui Mircea cel Mare”, Luceaf\rul nr. 39 (1272), 27 septembrie, pp. 1, 8. SILVESTRI, ARTUR (1987), „Edgar Papu : «Despre stiluri»”, Luceaf\rul nr. 27 (1312), 4 iulie, p. 2. SIMION, EUGEN (1990), „Din nou despre «Cazul Lovinescu»”, România literar\ nr. 3, 18 ianuarie, pp. 13, 19.
345

Bibliografie Alexandra Tomi]\

SOARE, STAN (1973), „Fi[e la o istorie a petrolului românesc”, Tribuna României nr. 9, 15 martie, p. 11. SORESCU, CONSTANTIN (1981a), „Critica de restaurare”, S\pt\mîna nr. 541, 17 aprilie, p. 3. SORESCU, CONSTANTIN (1981b), „Cu c\r]ile pe fa]\”, S\pt\mîna nr. 577, 25 decembrie, p. 3. SORESCU, CONSTANTIN (1982a), „În lumina adev\rului (I)”, S\pt\mîna nr. 585, 19 februarie, pp. 1, 3 ; 1982b, „În lumina adev\rului (II)”, S\pt\mîna nr. 586, 26 februarie, p. 3 ; 1982c, „În lumina adev\rului (III)”, S\pt\mîna nr. 587, 5 martie, p. 3. SORESCU, CONSTANTIN (1982d), „Cum polemizeaz\ Z. Ornea ? (I)”, S\pt\mîna nr. 593, 16 aprilie, p. 3 ; 1982e, „Cum polemizeaz\ Z. Ornea ? (II)”, S\pt\mîna nr. 594, 23 aprilie, p. 3. SORESCU, CONSTANTIN (1982f), „Pledoarie pentru izvor”, S\pt\mîna nr. 601, 11 iunie, p. 7. SORESCU, CONSTANTIN (1982g), „Protocroni[ti f\r\ voie… (I)”, Luceaf\rul nr. 48 (1073), 27 noiembrie, p. 6 ; 1982h, „Protocroni[ti f\r\ voie… (II)”, Luceaf\rul nr. 49 (1074), 4 decembrie, p. 2. SORESCU, CONSTANTIN (1983a), „Receptarea capodoperei”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 16 (82), 17 aprilie, p. 3. SORESCU, CONSTANTIN (1983b), „Zgomotul [i furia”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 22 (88), 29 mai, p. 2. SORESCU, CONSTANTIN (1983c), „Al]i protocroni[ti f\r\ voie”, Luceaf\rul nr. 22 (1100), 4 iunie, p. 6 ; 1983d, „Al]i protocroni[ti f\r\ voie”, Luceaf\rul nr. 23 (1101), 11 iunie, p. 6. SORESCU, CONSTANTIN (1983e), „Drumul spre un concept”, Luceaf\rul nr. 36 (1114), 10 septembrie, p. 3. SORESCU, CONSTANTIN (1983f), „Pentru o mai dreapt\ cinstire a trecutului. Adev\rul despre Eminescu – gazetarul.
346

O istorie Bibliografie „glorioas\”

O restituire fundamental\”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 38 (104), 18 septembrie, p. 3. SORESCU, CONSTANTIN (1983g), „Edgar Papu : Motive literare române[ti”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 41 (107), 9 octombrie, pp. 1, 4. SORESCU, CONSTANTIN (1983h), „O revist\ exemplar\ : Luceaf\rul”, S\pt\mîna nr. 42 (671), 21 octombrie, p. 3. ST|NESCU, C. (2006), „O trist\ injusti]ie”, Cultura nr. 25 (77), 8 iunie, p. 2. STREINU, VLADIMIR (1968), „Mihail Dragomirescu [i critica [tiin]ific\”, Revista de Istorie [i Teorie Literar\ nr. 3, pp. 399-409. STROIE, ION (1984), „Un personaj pretext”, Luceaf\rul nr. 13 (1143), 31 martie, p. 10. STROIE, ION (1986), „Dialectica realului”, Luceaf\rul nr. 13 (1246), 29 martie, pp. 1, 7. SUPLIMENTUL LITERAR-ARTISTIC AL SCÎNTEII TINERETULUI (1982), „Delimit\ri necesare”, nr. 24, 7 martie, p. 1. SUPLIMENTUL LITERAR-ARTISTIC AL SCÎNTEII TINERETULUI (1983), „Revista revistelor. Dorul de ]ar\”, nr. 16 (82), p. 2. {TEFAN, I. M., NICOLAU, EDMOND (1981b), „Savan]i români [i priorit\]i [tiin]ifice”, Contemporanul nr. 35 (1816), 28 august, p. 7. {TEFAN, I. M. (1982a), „Cel dintîi brevet de inven]ie de notorietate mondial\”, Contemporanul nr. 21 (1854), 21 mai, pp. 6-7 ; 1982b, „Marele inventator Alexandru Ciurcu – o personalitate complex\ a culturii române”, Contemporanul nr. 23 (1856), 4 iunie, p. 10 ; 1982c, „Marele inventator Alexandru Ciurcu – o personalitate complex\ a culturii române”, Contemporanul nr. 27 (1860), 2 iulie, p. 7. {TEF|NESCU, ALEX. (1981), „Un raft de bibliotec\”, Convorbiri literare nr. 11 (143), noiembrie, pp. 2-3. {TEF|NESCU, ALEX. (1982), „[Stimate tovar\[e redactor -[ef]”, S\pt\mîna nr. 583, 5 februarie, p. 11.
347

Bibliografie Alexandra Tomi]\

{TIRBU, VIOREL (1983), „Con[tiin]a valorilor proprii”, Luceaf\rul nr. 29 (1107), 23 iulie, pp. 1, 6. TIMBUS LIVIU (1978), „Românul {tefan Odobleja, p\rintele legitim al ciberneticii. Dispare un om, r\mîne o oper\”, Flac\ra nr. 37 (1214), 14 septembrie, p. 11. TRIBUNA ROMÂNIEI (1973), „Inven]ii [i inventatori în România”, nr. 13, 15 mai, pp. 6-7. TUDOR, CORNELIU VADIM (1981), „Cine îi educ\ pe dasc\li”, S\pt\mîna nr. 574, 4 decembrie, p. 7. TUDOR, CORNELIU VADIM (1982a), „O mo[tenire cu bucluc”, S\pt\mîna nr. 578, 1 ianuarie, p. 7. TUDOR, CORNELIU VADIM (1982b), „Critica de cumetrie”, S\pt\mîna nr. 598, 21 mai, pp. 1, 3. TUDOR, CORNELIU VADIM (1982c), „Valoarea prin discern\mînt”, S\pt\mîna nr. 604, 2 iulie, pp. 3, 7. TUDOR, CORNELIU VADIM (1982d), Serial „Centenar Pîrvan” (16 episoade), S\pt\mîna nr. 580, 15 ianuarie-nr. 595, 30 aprilie. TUDOR, CORNELIU VADIM (1984a), „Hai s\ d\m mîn\ cu mîn\ (I)”, Luceaf\rul nr. 2 (1132), 14 ianuarie, p. 2 ; (1984b), „Hai s\ d\m mîn\ cu mîn\ (II)”, Luceaf\rul nr. 3 (1133), 21 ianuarie, p. 2. TUDOR, CORNELIU VADIM (1985-1986b), serialul „Civiliza]ie româneasc\”, Luceaf\rul nr. 4 (1186), 26 ianuarie 1985-nr. 33 (1266), 16 august 1986. TUDOR, CORNELIU VADIM (1990), „Romanul Incognito, un plagiat care nu exist\ – sau procesul culturii na]ionale”, România Mare nr. 21, 26 octombrie, pp. 1, 3. TUTUNGIU, PAUL (1984), „Un teatru de precursor”, Luceaf\rul nr. 37 (1167), 15 septembrie, pp. 1-6. ULMEANU, TRAIAN (1990), „Recurs”, România Mare nr. 20, 19 octombrie, p. 8. UNGHEANU, MIHAI (1977a), „Edgar Papu – Din clasicii no[tri”, Luceaf\rul nr. 37 (802), 10 septembrie, p. 2.
348

O istorie Bibliografie „glorioas\”

UNGHEANU, MIHAI (1977b), „Lecturi [i genera]ii”, Luceaf\rul nr. 48 (813), 26 noiembrie, pp. 1, 7. UNGHEANU, MIHAI (1977c), „Demnitatea profesional\”, Luceaf\rul nr. 52 (817), 24 decembrie, p. 2. UNGHEANU, MIHAI (1982b), „Fondul principal al culturii române. «O carte de vizit\ a spiritualit\]ii unui popor». Interviu cu Pompiliu Marcea”, Luceaf\rul nr. 17 (1042), 24 aprilie, p. 3. UNGHEANU, MIHAI (1984a), „Mozes Gaster : Literatura popular\ român\”, Luceaf\rul nr. 6 (1136), 11 februarie, p. 2. UNGHEANU, MIHAI (1984b), „Ilie B\descu : Sincronism european [i cultur\ critic\ româneasc\” (I), Luceaf\rul nr. 13 (1143), 31 martie, p. 2 ; 1984c, „Ilie B\descu : Sincronism european [i cultur\ critic\ româneasc\” (II), Luceaf\rul nr. 14 (1144), 7 aprilie, p. 2 ; 1984d, „Ilie B\descu : Sincronism european [i cultur\ critic\ româneasc\” (III), Luceaf\rul nr. 15 (1145), 14 aprilie, p. 2. UNGHEANU, MIHAI (1984e), „E. Lovinescu : Mihai Eminescu”, Luceaf\rul nr. 45 (1175), 10 noiembrie, p. 2. UNGHEANU, MIHAI (1986a), „N. Iorga : «Istoria literaturii române[ti. Introducere sintetic\» (I)”, Luceaf\rul nr. 42 (1275), 18 octombrie, p. 2 ; 1986b, „N. Iorga : «Istoria literaturii române[ti. Introducere sintetic\» (II)”, Luceaf\rul nr. 43 (1276), 25 octombrie, p. 2 ; 1986c, „N. Iorga : «Istoria literaturii române[ti. Introducere sintetic\» (III)”, Luceaf\rul nr. 44 (1277), 1 noiembrie, p. 2 ; 1986d, „N. Iorga : «Istoria literaturii române[ti. Introducere sintetic\» (III, Postscriptum)”, Luceaf\rul nr. 45 (1278), 8 noiembrie, p. 2. UNGHEANU, MIHAI (1991a), „Incognito – un caz politic”, România Mare nr. 54, 21 iunie, p. 11. UNGHEANU, MIHAI (1991-1992), serialul „Holocaustul culturii române” : 1991b, „Holocaustul culturii române (1)”, România Mare nr. 60, 2 august, p. 6 ; 1991c, „Holocaustul culturii române (2)”, România Mare nr. 62, 16 august, p. 6 ; 1992a, „Holocaustul culturii române. Uniunea Scriitorilor
349

Bibliografie Alexandra Tomi]\

– mo[tenitoarea Cuvîntului liber”, România Mare nr. 84, 14 februarie, p. 12 ; 1992b, „Holocaustul culturii române. Ocuparea institu]iilor”, România Mare nr. 88, 13 martie, p. 7 ; 1992c, „Holocaustul culturii române. Dogmatici [i eretici, nelegitimi [i legitimi”, România Mare nr. 98, 22 mai, p. 13. UNGHEANU, MIHAI (1992d), „Profesorul Edgar Papu [i ocuparea Academiei Române”, România Mare nr. 90, 27 martie, p. 13. VASILE, MARIAN (1977), „Epoci [i literaturi”, Luceaf\rul nr. 44 (809), 29 octombrie, p. 8. VATAMANIUC, D. (1985), „Sursologie eminescian\ [i... etic\ profesional\”, Revista de istorie [i teorie literar\ nr. 2, aprilie-iunie, pp. 146-150. VETI{ANU, VASILE (1982), „Un protocronist în actualitate : {tefan Odobleja”, S\pt\mîna nr. 605, 9 iulie, p. 3. ZALIS, HENRI (1983), „Un dialog revelator : Hasdeu-Zola”, Luceaf\rul nr. 37 (1115), 17 septembrie, pp. 3, 6. ZALIS, HENRI (1987), „Trimiteri [i deschideri”, Luceaf\rul nr. 17 (1302), 25 aprilie, p. 6. ZAMFIRESCU, DAN (1977b), „Pentru o «Istorie cultural\ atotcuprinz\toare a României»”, Flac\ra nr. 31 (1156), 4 august, p. 10. ZAMFIRESCU, DAN (1977c), „De la sincronism la protocronism”, Luceaf\rul nr. 40 (805), 1 octombrie, pp. 1, 3. ZAMFIRESCU, DAN (1977d), „Via magna (I). Puncte de vedere despre originalitatea contribu]iei române[ti la tezaurul culturii universale”, Flac\ra nr. 42 (1167), 20 octombrie, p. 18 ; 1977e, „Via magna (II). {ansele universalit\]ii muzicii române[ti contemporane”, Flac\ra nr. 43 (1168), 27 octombrie, p. 18. ZAMFIRESCU, DAN (1982a), „Sensul tradi]iei [i al protocronismului (I)”, S\pt\mîna nr. 580, 15 ianuarie, p. 7 ; 1982b, „Sensul tradi]iei [i al protocronismului (II)”, S\pt\mîna nr. 583, 5 februarie, p. 4.
350

O istorie Bibliografie „glorioas\”

ZAMFIRESCU, DAN (1982c), „Înv\]\turile lui Neagoe Basarab”, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 24, 7 martie, p. 12, Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului nr. 24, 7 martie, p. 12. ZAMFIRESCU, DAN (1982d), „Ultima mezalian]\”, Luceaf\rul nr. 42 (1067), 16 octombrie, p. 7. ZAMFIRESCU, DAN (1983b), „Din nou despre sensul unei dezbateri : «Protocronismul românesc»”, S\pt\mîna nr. 14 (143), 8 aprilie, pp. 3, 7. ZAMFIRESCU, DAN (1983c), „Întîiul scriitor român”, Luceaf\rul nr. 19 (1097), 14 mai, p. 3. ZAMFIRESCU, DAN (1985b), „Din nou despre «voca]ia european\» a culturii române”, Revista de Istorie [i Teorie Literar\ nr. 1, ianuarie-martie, pp. 151-155. ZAMFIRESCU, DAN (1986a), „Un ctitor al m\re]iei române[ti în istoria universal\”, Luceaf\rul nr. 24 (1257), 14 iunie, pp. 1, 6. ZAMFIRESCU, DAN (1986b), „Mircea cel Mare”, Luceaf\rul nr. 38 (1271), 20 septembrie, pp. 1, 7. ZAMFIRESCU, DAN (1986c), „Salvarea umanit\]ii”, Luceaf\rul nr. 48 (1281), 29 noiembrie, pp. 1, 2. Z|G|NESCU, FLORIN (1981), „Contribu]ii române[ti la cer cetarea spa]ial\”, Contemporanul nr. 21 (1802), 22 mai, p. 8.

III. Texte [i articole consultate pe Internet
ADAME{TEANU, GABRIELA (2003), „Dincolo de P\ltini[”, 22 nr. 697, 15 iulie-21 iulie, www.revista22.ro ANDREESCU, GABRIEL (2006a), „Despre disiden]\ în contextul dosariadei (I)”, Ziua nr. 3739, 21 septembrie, www. ziua.ro/display.php ?data=2006-09-21&id= 207652&kword
351

Bibliografie Alexandra Tomi]\

=andreescu ; 2006b, „Despre disiden]\ în contextul dosariadei (II)”, Ziua nr. 3740, 28 septembrie, http ://www. ziua.ro. BABE{, MIRCEA (2001), „Rena[terea Daciei ?”, Observator cultural nr. 185, august, http ://www.observatorcultural. ro/informatiiarticol.phtml ?xid=9188&print=true B|DILI}|, CRISTIAN (2003), „Noapte bun\, Constantin Noica !”, 22 nr. 717, 2 decembrie-8 decembrie, www.revista22.ro CORNEA, ANDREI (2003), „Noapte bun\, dialog”, 22 nr. 719, 16 decembrie-22 decembrie, www.revista22.ro CORNEA, ANDREI (2004a), „A fost «{coala de la P\ltini[» o experien]\ utopic\ ?”, 22 nr. 734, 30 martie-5 aprilie, www.revista22.ro CORNEA, ANDREI (2004b), „Dezbaterea nu continu\ !”, 22 nr. 751, 28 iunie-3 iulie, www.revista22.ro COTIDIANUL (2006), „Victime pentru Traian B\sescu [2]”, nr. 240 (4615), 10 octombrie, www.cotidianul.ro, consultat în 10 octombrie 2006 FIRCA, GHEORGHE (2006), „Na]ional-comunismul în dou\ viteze”, 22 nr. 842, 28 aprilie-4 mai, www.revista22.ro GHEORGHE, ION (2006), „Memoriu c\tre un senator la cub – în aten]ia Pre[edintelui CNSAS !”, http ://www. adioletea. home.ro/etc.html. GRIGURCU, GHEORGHE (2003), „Cazul Noica”, Convorbiri literare, octombrie, http ://convorbiri-literare.dntis.ro/ GRIGURCUoct3.html GRIGURCU, GHEORGHE (2004a), „Bun\ diminea]a, Cristian B\dili]\ !”, 22 nr. 721, 30 decembrie-5 ianuarie, www.revista22.ro GRIGURCU, GHEORGHE (2004b), „«Resentimentele» [i durerea de cap”, 22 nr. 724, 20 ianuarie-26 ianuarie, www.revista22.ro GRIGURCU, GHEORGHE (2004c), „Dezbaterea continu\”, 22 nr. 749, 13 iunie-19 iunie, www.revista22.ro
352

O istorie Bibliografie „glorioas\”

GRIGURCU, GHEORGHE (2004d), „Polemic\ sau atac ad personam ?”, 22 nr. 756, 1 septembrie-8 septembrie, www. revista22.ro IANCU, VASILE (2006), „Oare virulentul critic al Europei libere din Luceaf\rul antedecembrist este acela[i cu un «expert» în afaceri imobiliare ?, Convorbiri literare nr. 7 (127), iulie, http ://convorbiriliterare.dntis.r o/IANCUiul5.htm, consultat în 21 august 2006 ILIESCU, VLADIMIR (2006), „Thracomanie et Protochronisme, deux formes de manipulation idéologique du totalitarisme de Ceausescu”, http ://www.unige.ch/lettres/latl/manipulation/iliescu. html, consultat în 28 august 2006. LIICEANU, GABRIEL (2003), „Un titlu care vinde o revist\”, 22 nr. 697, 15 iulie-21 iulie, www.revista22.ro MARTIN, MIRCEA (2002-2003), serialul „Cultura român\ între comunism [i na]ionalism”, www.revista22.ro : (2002a), „Cultura român\ între comunism [i na]ionalism (I) [Dezna]ionalizarea – prima faz\ a procesului de comunizare]”, 22 nr. 38, 17-23 septembrie ; 2002b, „Cultura român\ între comunism [i na]ionalism (II) [Dezvoltarea protocronismului sau protocronismul ca atitudine cultural\]”, 22 nr. 44, 31octombrie-5 noiembrie ; 2002c, „Cultura român\ între comunism [i na]ionalism (III) [Protocronism [i ceau[ism]”, 22 nr. 45 (661), 5-11 noiembrie ; 2002d, „Cultura român\ între comunism [i na]ionalism (IV) [Intelectualii ca «reproduc\tori» ai ideologiei na]ionale]”, 22 nr. 49 (665), 3 decembrie-9 decembrie ; 2003a, „Cultura român\ între comunism [i na]ionalism (V) [Situa]ia minorit\]ilor în România comunist\]”, 22 nr. 675, 11 februarie-17 februarie ; 2003b, „Cultura român\ între comunism [i na]ionalism (VI) [«Timpul progresiv» al marxismului [i «timpul plat al Partidului»]”, 22 nr. 678, 4 martie-10 martie ; 2003c, „Cultura român\ între comunism [i na]ionalism (VII) [A fost Noica un «guru» al ceau[ismului ?]”, 22 nr. 692, 10 iunie-16 iunie ; 2003d, „Cultura român\ între comunism
353

Alexandra Tomi]\

[i na]ionalism (VIII) [Destalinizarea : solu]ia româneasc\]”, 22 nr. 693, 17 iunie-23 iunie. OBSERVATORUL (2006), „De vorb\ cu Artur Silvestri”, 21 august 2006, www.observatorul.com/Default.asp ? action =articleviewdetail&ID=3832,consultat în 21 august 2006. RAPORTUL COMISIEI PREZIDEN}IALE PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA, http ://www.presidency.ro/static/ordine/RAPOR T FINAL_ CADCR.pdf, consultat în 19 decembrie 2006. {TEF|NESCU, ALEX. (1998), „La o nou\ lectur\ : Monica Lovinescu”, România literar\ nr. 6, 18 februarie, http :// www.romlit.ro/ {TEF|NESCU, ALEX. (2006), „Destinul unui umanist”, România literar\ nr. 13, 31 martie, http ://www.romlit.ro/ VLAD, CORNELIU (1999, interviu de), „«Am colaborat cu Securitatea din patriotism». Dialog cu profesor doctor Dan Zamfirescu”, Lumea nr. 2 (70), http ://www.lumeam.ro/ 029959.html, consultat în 18 august 2006. VL|SCEANU, LAZ|R, ZAMFIR, C|T|LIN (1993, autori coordonatori), Dic]ionar de sociologie, www.dictsociologie. netfirms.com ZAMFIRESCU, DAN (f.a.), „R\zboiul Sfânt pentru valorile na]ionale”, Agero, http ://www.agero-stuttgart.de/REVISTA -GERO/CULTURA/Razboiul%20Sfant%20de%20DZ.htm WIKIPEDIA (2006), http ://en.wikipedia.org/wiki/Protochronism

354

O istorie „glorioas\”

Indice de nume
A Acel, Ervin 118 Achi]ei, Gheorghe 78, 79, 328 Ackermann, Wilhelm 128 Adame[teanu, Gabriela 313 n., 351 Adamov, Arthur 119 Agârbiceanu, Ion 135, 136 Ahamenizi (dinastia) 19 n. Alcibiade 300, 328 Alecsandri, Vasile 120 n., 134, 135, 298, 336, 340 Alexandrescu, Andrei 327 Alexandrescu, Grigore 135 Alexandru, Ioan 26, 35, 182, 197, 216, 218, 292, 301, 328 Anagnostache, George 111 Andreescu, Gabriel 281 n., 351 Andreescu, Ioan 144, 224 n. Andreian Cazacu, Cabiria 129 Anghel, Paul 25, 28 n., 29, 29 n., 34, 53, 54, 56n., 58, 59, 67, 68, 70, 71, 77 n., 110, 114, 134, 140, 141, 167, 168, 171, 173, 177, 178, 180, 182, 192, 197, 198, 199, 215, 216, 219, 242, 245, 245 n., 246, 246 n., 286, 288, 292, 297, 298, 302, 303 n., 321, 328, 329, 331 Anghelescu, Mircea 322 Antip, Felicia 152, 329 Antipa, Grigore 127 Antohi, Mona 327 Antohi, Sorin 327 Antonescu, Petre (arhitect) 98 Arghezi, Tudor 65, 165 Arsenie, Dan 184 Arion, George 89, 153, 255, 329 Artaud, Antonin 133 Augustin (Sfîntul) 113 Avramescu, Aurel 117 B Babe[, Mircea 299 n., 352 Babe[, Victor 127 Bacaloglu, Emanoil 129 Baconsky, A.E. 55 n., 215 Bacovia, George 42 n., 136 Balaci, Alexandru 301 Balmes, Jaume 113 Balmu[, Pavel 216, 321 Balot\, Nicolae 58, 329 Bal[, Teodor 292 Barbu, Daniel 38, 151 Barbu, Eugen 52, 78, 84, 141, 175, 179 n., 181, 182, 189, 191, 197, 198, 204, 205, 216, 217, 268, 268 n., 269, 272, 285, 293, 298, 301, 302, 303, 304, 329 Barbu, Ilie 327 Barbu, Ion (Dan Barbilian) 129, 136, 325, 340 Baronzi, Gheorghe 336 Barthes, Roland 136 Bartók, Béla 118, 144 Basarab, Neagoe (domnitorul) 98, 120 n., 135, 137, 138, 186, 298, 311 n., 323, 331, 350 Baudelaire, Charles 136 B\descu, Ilie 28 n., 44 n., 56 n., 69, 69 n., 70, 133, 142, 159, 176, 182, 183 n., 215, 258-266, 297, 297 n., 309, 315, 321, 329, 349 B\dili]\, Cristian 313 n., 352 B\ile[teanu, F\nu[ 69, 173, 182, 330 B\lan, Ion Dodu 53, 268 n., 301

355

Indice de Tomi]\ Alexandranume
B\l\e], Dumitru 44 n., 88, 182, 187, 218, 298, 304, 307, 308, 330 B\lcescu, Nicolae 135, 142, 147, 223, 311 n. B\rbulescu, Constantin 57 n. B\sescu, Traian 352 Beniuc, Mihai 104 Berciu, Dumitru 210 n. Bernard, Noël 270, 274 Bertallanfy, Ludwig von 162 Bhose, Amita 132, 160, 321, 330 Biju, Aurel 126 Blaga, Lucian 103, 149, 165, 173, 223, 250 n. Bleahu, Marcian 34, 131, 330 Blecher, Max 65 Boccaccio, Giovanni 133 Boc[an, Nicolae 142 Bogza, Geo 55 n., 104 Boia, Lucian 8, 9, 10, 13, 14, 14 n., 17 n., 18, 22, 23, 32, 35, 36 n., 37 n., 38, 38 n., 43, 88, 108, 120 n., 123, 123 n., 142, 151, 167, 176, 177, 180 n., 257, 294, 317, 321 Bolovan, Ioan 180 n. Bouret, Jean 144 Brad, Alexandru 331 Braha[, Cornel 174, 185, 331 Bratu, Florin 182 Braudel, Fernand 315, 343 Br\escu, Mariana 59, 71, 91 n., 93 n., 101, 102 n., 106, 120 n., 182, 199, 215, 224, 226, 227, 228, 245, 286, 287, 330, 331 Brâncu[i, Constantin 155, 222, 224 n., 233 Breban, Nicolae 55 n. Brezianu, Andrei 184 Bri[cu, Grigore 126 Brîncoveanu, Constantin 142 Brucan, Silviu 213 n. Brum\rescu, Emil 130 Bucur, N. 114, 116, 321 Budai-Deleanu, Ion 148 Buduca, Ioan 81, 114, 120, 331 Burebista (rege) 209 n. Busuioceanu, Constantin 126 Buzea, Constan]a 301 Buzura, Augustin 293 C Cantemir, Dimitrie 117, 119, 120, 135, 137, 146, 147, 148, 154, 220 n., 223, 226, 298, 334, 341, 343 Åapek, Karel 137 Capr\, Iustin 127 Caragiale, I. L. 108 n., 109 n., 119, 132, 133, 322, 344 Caragiale, Mateiu 135, 136 Caraion, Ion 268, 270, 344 Cassian, Ioan (Sfîntul) 153 Cato cel B\trîn (Marcus Porcius Cato Maior) 203 C\linescu, George 66, 83 n., 100, 103, 119, 149, 161, 173, 178, 210, 222, 224, 224 n., 225, 226, 227, 228, 242, 244 C\linescu, Matei 274 C\rt\rescu, Mircea 300, 301 C\tineanu, Tudor 264, 265, 332 Ceaikovski, Piotr Ilici 144 Ceau[escu, Elena 267, 293, 303 n. Ceau[escu, Nicolae 7, 15, 20, 23, 26, 29 n., 30 n., 33n., 35, 37 n., 38, 39, 40, 43, 44 n., 46, 47, 48, 49, 51 n., 52, 53, 55 n., 57 n., 60, 61, 75 n., 80, 83, 83 n., 84, 91, 91 n., 95, 99, 110, 115, 121, 123, 157, 163, 176, 189, 191, 199, 206, 211, 216, 220, 232, 233 n., 236, 240, 240 n., 249, 267, 272, 273, 280, 285, 291, 292, 296, 306, 308, 308 n., 311 n., 318, 327, 337, 343 Cheie-Pantea, I. 332 Chi]imia, I. C. 98, 138, 162, 183, 332 Chivu, Carmen 242 n., 332 Ciachir, Dan 182, 197, 198, 206, 237, 238, 268 n., 332, 333 Cioculescu, ªerban 223 n. Cioran, Emil 103, 237, 240 n., 241 n., 253, 304 n.

356

O istorie „glorioas\” Indice de nume
Cioroianu, Adrian 120, 180 n. Cipariu, Timotei 148 Ciprian, George 136 Ciuc\, Mihai 130 Ciurcu, Alexandru 126, 347 Cîndea, Virgil 184 Coand\, Henri 126, 131 Codreanu, Corneliu Zelea 74 n. Codreanu, Iustin 327 Coja, Ion 153, 182, 188 n., 197, 238, 239, 245, 297 n., 304, 315, 333 Comarnescu, Petru 103 Condurache, Val 170 Constantin, Paul 97, 98, 333 Constantinescu, George (Gogu) 130 Constantinescu, Gh. K. 127 Constantinescu, I. 29, 34, 68, 88, 89, 119, 123, 133, 136, 163, 180, 183, 322, 333 Constantinescu, Mircea 26, 27 n., 333 Constantinescu, Paul 144 Constantiniu, Florin 182 Conta, Vasile 143 Copoiu, Nicolae 33 n. Cormo[, Gra]ian 167, 172 n., 178, 208 n., 310 n., 326, 333 Cornea, Andrei 313 n., 314 n., 352 Cornea, Paul 38, 333 Cosma, Viorel 146, 334 Costandache, Iulian 116, 131, 334 Costin, Miron 140 Couturat, Louis 143 Craig, Edward Gordon 133 Cr\ciunescu, Pompiliu 57 n. Creang\, Ion 120 n., 132, 133, 149, 151, 154, 165, 325 Cre]ia, Petru 259 Cristea, Valeriu 78, 334 Cri[an, I. H. 114 Crohm\lniceanu, Ovid. S. 67, 77 n., 78, 86, 94, 98, 99, 182, 218, 221, 333, 334 Cucu, Gheorghe 144 Culianu, Ioan Petru 270 Curtic\peanu, Doina 184 Cu[a, Ioan 241 n. Cu]escu-Storck, Cecilia 98 D Danielopolu, Daniel 127 Danilevski, V. 115 Dante, Alighieri 138 Daponte, Dumitru 130 Deac, A. 299 n. Deletant, Dennis 44 n., 86 n., 322 Densu[ianu, Nicolae 114, 210 n., 299 n. Densu[ianu, Ovid. 149 Descartes, René 339 De[liu, Dan 293 Diaconescu, Mihail 69, 334 Diehl, Charles 92 n. Dima, Alexandru 95, 334 Dimov, Leonid 255, 256 Dinculescu, C. 114, 115, 322 Dionysius Exiguus (Dionisie cel Mic) 153 Di]\, Alexandru V. 98, 334 Dobrescu, Alexandru 183, 200, 201, 282, 322, 334 Dobrogeanu-Gherea, Constantin 142, 143 Doina[, ªtefan Augustin 293, 304 n. Dosoftei (mitropolit) 139 Dostoievski, Fiodor Mihailovici 134 Dragomirescu, Mihail 173, 347 Drago[, Nicolae 67, 77 n., 182 Dr\gan, Daniel 96, 334 Dr\gan, Iosif Constantin 206, 208, 209, 209 n., 212, 266, 299, 332 Dr\gan, Mihai 58, 68, 88, 158, 161, 169, 334, 335 Dr\g\nescu, Mihai 128, 335 Dr\gu[anu, Adrian 15, 23, 38 n., 142 Dumitrescu, Vladimir 210 n. Dumitrescu-Bu[ulenga, Zoe 184, 310 Dumitriu, Anton 143, 144, 164, 183, 301, 322 Du]u, Alexandru 28, 58, 142, 184, 322, 335 Dürrenmatt, Friedrich 137

357

Indice de Tomi]\ Alexandranume
E Eco, Umberto 136 Einstein, Albert 111, 112, 334, 336 Eliade, Mircea 90 n., 91, 91 n., 103, 222, 228-236, 244, 304 n., 312 n. Elian, Alexandru 160 Elvin, B. 119, 322 Eminescu, Mihai 80, 100, 101 n., 111, 112, 113, 117, 124, 132, 146, 147, 148, 156-162, 163 n., 154, 211 n., 215, 222, 223, 224 n., 228, 229, 241, 242, 243, 260 n., 261, 265, 298, 304 n., 307 n., 325, 326, 332, 334, 335, 336, 339, 340, 341, 346, 349 Enea, Patricia 322 Enescu, George 118, 144, 146, 222, 233, 339 Enescu, Radu 190 n. Everac, Paul 301 F Fichte, Johann Gottlieb 137 Firca, Gheorghe 19, 352 Firic\, Theodor 17 n. Flaubert, Gustave 133, 135 Flechtenmacher, Alexandru 118 Florea, Elena 182 Florescu, Eugen 163, 182 Florin, L. (pseudonim) 111 n., 112 n., 334 France, Anatole 133 Frisch, Max 119 G Gaál, Áron 19, 20 Gabanyi, Anneli Ute 171, 270, 274 Gaster, Mozes 148, 173, 223, 322, 349 Gav\t, I. 117, 334 Gavril\, Lucian 162, 335 Gean\, Gheorghi]\ 335 Georgescu, Nicolae 44 n., 101, 103, 197, 198, 215, 260, 335 Georgescu, Vlad 270, 274 Georgescu-Vî[te, Ion 118 Gheorghe, Ion 26, 182, 197, 216, 217, 218, 219, 270, 292, 299, 299 n., 300, 352 Gheorghiu, Constantin C. 126, 127, 183, 322 Gheorghiu, Emil 114, 116, 322 Gheorghiu, Mihai Dinu 21, 107 Gheorghiu-Dej, Gheorghe 17 n. Gherghinescu, Dorin 131, 335 Ghideanu, Tudor 158, 183, 322 Girardet, Raoul 18, 322 Giurescu, Constantin C. 115, 116, 183, 210 n., 323 Gîdea, Suzana 76, 208 Glicsman, I. 111 Goblot, Edmond 109 n., 143 Goethe, Johann Wolfgang von 134, 162, 228, 250 n., 251 n. Gogea, Vasile 256, 336 Golgi, Camillo 125 Goliescu, Rodrig 125, 127 Goma, Paul 270, 274 Goodman, Nelson 144 Gorun, Radu 270 Gracián y Morales, Baltasar 120 n., 138 Grigorescu, Nicolae 224 n. Grigurcu, Gheorghe 82, 174, 182, 189, 190 n., 191, 192, 193, 194, 200, 201, 202, 203, 204, 215, 218, 230, 265 n., 266 n., 267, 278, 302, 312, 313 n., 314 n., 323, 336, 352 Gudju, Ion 114, 116, 323 Gusti, Dimitrie 223 H Haas, Conrad 127 Haret, Spiru 129, 144 Hasdeu, Bogdan Petriceicu 136, 147, 148, 209, 215, 222, 223, 223 n., 224 n., 326, 350 Hašek, Jaroslav 160 H\t\r\scu, Ovidiu 327 H\ulic\, Dan 40 n., 291, 293, 336 Heliade-R\dulescu, Ion 79, 135, 334 Herder, Johann Gottfried 137 Hodja, Enver (Xoxha) 19 n. Hoffmann, Ernst Theodor Amadeus 133

358

O istorie „glorioas\” Indice de nume
Hoisescu, N. 111, 112, 113, 336 Homer 133 Hrusciov, Nikita Segheevici 17 n. Hugo, Victor 224 n. Houllevigue, Louis 112 n. Hurmuzaki, Eudoxiu 149 Hussein, Saddam 19 n. I Iacobescu, Gheorghe 114, 323 Iancu, Vasile 268, 271, 353 Ibr\ileanu, Garabet 100, 142, 161, 210, 222, 290 Ierunca, Virgil 21, 23, 67, 80, 82, 83, 172, 174, 182, 220 n., 233 n., 236 n., 240 n., 241 n., 242 n., 266, 267, 268, 269, 270, 271, 272, 275, 278, 311 n., 323 Iftimovici, Radu 127, 128, 154, 183, 323 Iliescu, Vladimir 82 n., 353 Iona[cu, G. 118 Ionescu, Eugen (Eugène Ionesco) 52, 103, 133 Ionescu-Gion, G. 223 Iorga, Nicolae 30, 66, 106, 119, 139, 143, 147, 158, 173, 184, 210, 215, 222, 224, 224 n., 225, 226, 227, 228, 323, 336, 342, 349 Iorgulescu, Mircea 76, 171, 182, 218, 221, 323 Iosifescu, Silvian 184 Iscru, G. D. 299 n. Istrate, Ion 184 Istrati, Panait 149, 345 Itu, Ion 101, 103, 336 Ivasiuc, Alexandru 55 n. Iv\nescu, Cezar 99 J Janáèek, Leo 118 Jarry, Alfred 133, 140 Jdanov, Andrei Aleksandrovici 180 n. Jebeleanu, Eugen 55 n. Jivkov, Todor 19 n. Jivkova, Liudmila 19 n. Joja, Anastase 25 K Kiriac, D. G. 144 Kodály, Zoltán 118 Kog\lniceanu, Mihail 147, 223 Kós, Károly 98 Kristeva, Julia 136 L Labi[, Nicolae 150, 218 Laignel-Lavastine, Alexandra 35, 61, 90 n., 106, 182, 232 n., 235, 249, 249 n., 250, 259, 324 Lamennais, Félicité Robert de 137 Lao Tse 270 Laszlo, Alexandru 70, 81, 83 n., 84, 85, 96, 167, 181, 207, 214, 235, 250 n., 278, 281 n., 310 n., 314 n., 323, 324, 336 Laurian, August Treboniu 223 Lavric, Sorin 242 n. L\ncr\njan, Ion 26, 182, 197, 198, 216, 219, 268 n., 292, 298, 301, 304, 336 Leonardo da Vinci 137 Liiceanu, Gabriel 230, 232, 232 n., 237, 238, 239, 242 n., 246 n., 247, 249, 312 n., 313 n., 324, 337, 353 Liu, Nicolae 118 Lombard, Alf 129 Lovinescu, Eugen 54, 55, 56, 62-80, 81, 100, 101 n., 142, 157, 168 n., 181, 200, 202, 207, 223, 227, 262, 323, 324, 327, 338, 340, 345, 349 Lovinescu, Monica 11, 49, 71, 72, 73 n., 82, 83 n., 105 n., 166, 172, 175, 176, 182, 198, 203, 230, 236, 240 n., 242 n., 245 n., 246 n., 248, 249, 266, 267, 268, 268 n., 269, 270, 271, 272, 273, 274, 275, 278, 284, 285, 287, 288, 295, 311, 311 n., 324, 354 Luchian, ªtefan 98 Lupa[cu, ªtefan (Stéphane Lupasco) 233 n.

359

Indice de Tomi]\ Alexandranume
M Machiavelli, Niccolò 99, 138 Macovescu, M. 114, 321 Maghiar, Nicolae 114, 116, 324 Maiorescu, Titu 79, 142, 161, 215 Manea, Norman 73 n., 74 n., 82, 163, 167, 176, 179, 182, 187-195, 200, 202, 216, 217, 221, 234, 235, 271, 284, 302, 324, 338 Manolescu, Nicolae 50 n., 63, 70, 73 n., 77 n., 82, 96, 121, 135 n., 167, 167 n., 168, 168 n., 171, 174, 182, 192, 215, 218, 220 n., 221, 230, 241, 243, 244, 260, 261, 261 n., 262, 263, 264, 265 n., 266 n., 280 n., 290, 293, 296, 302, 311, 324, 327, 330, 338 Marcea, Pompiliu 25, 35, 67, 77 n., 182, 185, 198, 268 n., 294, 325, 339, 349 Marcu, Emanoil 324 Marcus, Solomon 34, 36, 60, 67, 99, 118, 128, 129, 131, 132, 133, 144, 155, 160, 178, 183, 197, 309, 325, 339 Marinescu, Gheorghe 127, 130 Marino, Adrian 58, 97, 183, 236, 253, 254, 325, 339 Martin, Mircea 16 n., 17 n., 18, 26, 49 n., 50, 50 n., 54 n., 55 n., 63 n., 176 n., 178, 257, 296, 310, 312 n., 353 Marx, Karl 259 n. Matta, Svetlana 42 n., 136 Mayani, Zacharia 19 n. Mazilu, Dan Horia 184 M\nciulescu, Constantin Theodor 154 Mehedin]i, Simion 224 Mereu]\, Dinu C. 130 Messiaen, Olivier 144 Michael-Titus, C. 248 Michelet, Jules 137 Micu, Mircea 292 Mihail, Filip 127 Mih\escu, Valentin F. 339 Mih\e[, Mircea 183 Mih\il\, G. 138, 323 Mih\ilescu, Dan C. 321 Mih\ilescu, Florin 50 n., 52, 53, 63 n., 176, 177, 296, 310, 325 Mih\ilescu, Vintil\ 117, 339 Mihu, Achim 260 n. Milescu, Nicolae, sp\tarul 127, 141 Minar, Octav 339 Mincu, Ion (arhitect) 98 Mincu, Marin 58, 79, 97, 136, 183, 325, 339 Mircea cel B\trîn / cel Mare (domnitorul) 159, 307, 307 n., 345, 351 Mickiewicz, Adam 137, 162 Mocanu, I. Vasile 323 Moisil, Florica 138, 323 Moldovan, Iulius 304, 339 Montesquieu, Charles-Louis de Secondat, baron de La Brède et de 137 Morariu, Leca 158 Moraru, Cornel 221, 339 Moroianu, Dinu 114, 115, 325 Mosley, Ph. 315 Movil\, Petru 141 Muntean, George 183, 325 Munteanu, G. 133, 149, 154, 183 Munteanu, Neculai Constantin 270, 273 Munteanu, Romul 292 N Neac[u, Iulian 191, 193, 339 Neculce, Ion 139 Neagu, F\nu[ 27, 301, 307 Nechita, Vasile C. 158, 159, 183, 325 Negoi]escu, Ion 119, 230, 251, 252, 253, 278, 293, 325 Negrici, Eugen 88, 139 Negruzzi, Costache 120 n., 134, 135 Nemoianu, Virgil 270, 274 Nestor Vornicescu (alias Nicolae Vornicescu) vezi: Vornicescu, Nestor Niceta (Romanul, episcop de Remesiana) 153 Nicolae, Nicolae I. 73 Nicolau, Edmond 114, 127, 129,

360

O istorie „glorioas\” Indice de nume
130, 131, 147, 150, 151, 154, 183, 326, 347 Nicolescu, Vasile 268 n. Niculescu, Alexandru 327 Niculescu, ªtefan 118, 145, 339 Noica, Constantin 77 n., 90 n., 103, 118, 183, 222, 228-254, 304 n., 312, 312 n., 313 n., 324, 325, 337, 352, 353 Nu]\, Ion 100, 101 O Odobescu, Alexandru 223 Odobleja, ªtefan 128, 348, 350 Olah, Tiberiu 145 Olahus, Nicolaus 148 Olteanu, ªtefan 114, 116, 324, 327 Onicescu, Octav 129, 182, 325 Oprea, Alexandru 101, 102 n., 148, 157, 158, 286, 326, 330, 333, 339 Orban Dacul (me[ter) 154 Orfeu (personaj din mitologie) 144 Ornea, Zigu 30 n., 75, 77n., 78, 80, 182, 183 n., 201, 210 n., 215, 218, 324, 340 Oroveanu, Matei I. 117, 340 P Pahlavi, Mohammad Reza 19 n. Paleologu, Alexandru 182 Pallady, Theodor 98 Pamfil, Laura 242 n., 253, 340 Pan\, Sa[a 210 Pann, Anton 118, 144 Papacostea, Victor 184 Papadat-Bengescu, Hortensia 135 Papu, Edgar 10, 13, 15 n., 22, 24, 25, 28, 31, 33, 35, 36, 37, 40, 41, 42, 42 n., 43, 45, 55, 56, 56 n., 57, 58, 60, 62, 63 n., 64, 65, 67, 69 n., 71, 77 n., 79, 81, 83 n., 87, 89, 93, 94, 103, 106, 107, 114, 117, 118, 120, 120 n., 123, 124, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 144, 146, 152, 153, 160, 167, 168, 172-181, 184, 197, 202, 206, 208, 208 n., 211 n., 213, 213 n., 221, 223, 224 n., 225, 227, 228, 230, 233, 234, 245, 246, 247, 248, 254, 256, 259, 259 n., 260, 275, 280, 294 n., 296, 297, 297 n., 298, 298 n., 299 n., 301, 302, 303, 303 n., 304 n., 305, 305 n., 306, 308, 308 n., 309, 310, 310 n., 311, 316, 326, 330, 331, 339, 340, 341, 345, 347, 348, 350 Paul-B\descu, Cezar 163 n., 326 Paulescu, Nicolae 131 P\curariu, Dim. 98. 187, 341 P\troiu, Ion 33 n., 307 n., 342 P\unescu, Adrian 40, 55 n., 131, 179, 182, 183, 194, 216, 218, 236, 282, 283, 283 n., 284, 285, 301, 306, 308, 341 Pârvan, Vasile 114, 147, 209, 210 n., 215, 223, 223 n., 225, 333, 337, 348 Pecican, Ovidiu 224 n., 278, 323, 326 Pelin, Mihai 48, 49, 341 Perrault, Charles 133 Perrin, Jean 112 n. Petre, Zoe 237 Petrescu, Camil 65, 103, 135, 135, 245 n. Petrescu, Constantin 143, 342 Petrescu, N. 158 Petrovici, I. 109 n., 158 Pilly, Nicolae 327 Piru, Alexandru 98 Pitu], Gheorghe 26 n., 27, 292, 342 Platon 153, 238, 239 Pl\m\deal\, Antonie 184 Ple[u, Andrei 230, 232, 232 n., 233 n., 242 n., 342 Poant\, Petru 221, 342 Poe, Edgar Allan 136 Poincaré, Henri 113, 129, 143 Pompeiu, Dimitrie 129 Pop, Ioan Aurel 180 n. Pop, M. 174, 342 Pop, Sînziana 293 Popa, Marian 219 Popescu, Cristian Tudor 300

361

Indice de Tomi]\ Alexandranume
Popescu, Dumitru 284 Popescu, Dumitru (inventator) 154 Popescu, I. G. 117, 118 n. Popescu, Ion Mihail 148, 158, 164, 326 Popescu, Petru 55 n. Popescu-Neveanu, Paul 143 Popovici, Doru 88, 118, 144, 145, 146, 175, 182, 268 n., 298, 326, 342 Popovici, Titus 301 Postelnicu, Ioana 301 Preda, Constantin 32 n., 342 Preda, Marin 55 n., 141, 149, 193, 312 Prodan, David 248 Protagoras 264 Purcaru, Ilie 24, 34, 34 n., 36, 40 n., 89, 91, 92, 99, 128, 129, 143, 144, 165, 169, 175, 182, 191, 192, 197, 205, 215, 242, 257, 290, 326, 342 Pu[cariu, Sextil 129 Pu[kin, Aleksandr Sergheevici 140 Q Quinet, Edgar 137 R Rabelais, François 133 Rachieru, Adrian Dinu 24, 25, 28, 29, 40 n., 44 n., 48, 87, 182, 255, 326 Racovi]\, Emil 127, 130 Rad, Ilie 167, 178, 179, 179 n., 180 n., 208 n., 310 n., 326 Rainer, Francisc Iosif 127 Ralea, Mihai 103 Ranke, Leopold von 137 Ra[eev, Sergiu D. 117, 342 Rayleigh, John William Strutt, baron 112 n. R\dulescu, Dorina 211 R\dulescu, Gheorghe (Gogu) 109 n., 121, 151, 205-214, 245 n., 342 R\dulescu-Motru, Constantin 109 n., 143, 158, 210, 298, 341 R\utu, Leonte 213 n. R\va[, Gheorghe 114, 115, 326 R\zdolescu, Delia 322 Rezu[, Petru 301 Riza, Adrian 114, 183, 183 n., 210 n., 259, 263, 264, 342 Rotaru, Nicolae 226 Rotaru, Rodica 226 Rougier, L. 143 Roznoveanu, Mirela 44 n. Rusan, Romulus 322 Rusu, Andrei 323 Rusu, M. N. 103, 343 Rusu-P\s\rin, Gabriela 275 S Sadoveanu, Mihail 132, 134, 149, 165, 313 n., 340 Sartre, Jean-Paul 42 n., 65 Sava Nanu, Ion 117, 146, 343 S\raru, Dinu 268 n. S\s\rman, Gheorghe 126, 130, 131, 224 n., 344 S\veanu, Lucius 118 S\vescu, Napoleon 57 n., 299 n. Schiller, Friedrich von 224 n. Schwartz, Gheorghe 344 Servien, Pius (Piu ªerban Coculescu) 128 Silvestri, Artur 31, 34, 44 n., 48, 49, 58, 59, 61, 69 n., 72, 77 n., 84, 106, 131, 139, 153, 175, 182, 189, 192, 198, 199, 203, 204, 206, 215, 217, 220 n., 224, 234, 245, 255, 256, 259, 260, 262, 268, 269, 270, 271, 272, 273, 274, 282 n., 283 n., 289, 297 n., 307, 307 n., 316, 329, 344, 345, 354 Simion, Eugen 77 n., 78, 182, 218, 221, 293, 301, 345 Sîrbu, I. D. 230, 250 n., 251 n., 332 Soare, Stan 117, 346 Sorbul, Mihail 135, 136 Sorescu, Constantin 30 n., 67, 77 n., 84, 86, 96, 121, 158, 173, 174, 175, 182, 189, 196, 197, 198, 201, 215, 216, 220, 220 n., 221, 222, 257, 272, 346, 347

362

O istorie „glorioas\” Indice de nume
Sorescu, Marin 194, 293, 301 Spencer, Herbert 144 Stancu, Zaharia 55 n. St\nescu, C. 83 n., 167, 176, 198, 308, 310 n., 347 St\nescu, I. Gh. 114, 321 St\nescu, Nichita 215, 216, 218, 293 Stalin, Iosif Vissarionovici 120, 121, 123 Sternberg, Jakob 108 n., 109 n. Sterne, Laurence 133 Stoika, Radu 114, 323 Stoilow, Simion 129 Stolojan, Sanda 240 n., 270 Stravinski, Igor Fiodorovici 118 Streinu, Vladimir 25, 119, 210, 224, 347 Stroe, Aurel 145 Stroie, Ion 49, 239, 259, 347 Stroie, Mihai 327 Strujan, Ioan 51 n. Sudan, Gabriel 128 Swift, Jonathan 119, 137 Szász, János 55 n. ª ªerban, Sorin 22 ªora, Mariana 250 n., 332 ªtefan cel Mare 154 ªtefan, I. M. 107, 110, 111, 111 n., 114, 115, 116, 118, 118 n., 126, 127, 129, 130, 131, 147, 150, 151, 154, 160, 178, 182, 183, 325, 326, 334, 347 ªtef\nescu, Alex. 176, 178, 179, 182, 191, 192, 201, 267, 281, 282, 282 n., 283, 283 n., 284 n., 289, 347, 354 ªtirbu, Viorel 36, 348 T Tairov, Aleksandr 133 T\nase, Virgil 270 T\n\sescu, Manuela 53, 119, 146, 327 T\n\sescu, Tudor 151 Teodor, Pompiliu 210 n. Teodorescu, Virgil 250 Theodoru, Radu 286, 287, 301, 331 Tieck, Johann Ludwig 133 Timbus, Liviu 128, 131, 348 Tîrn\cop, Gabriel, vezi: Silvestri, Artur Toh\neanu, Gheorghe 294 n. Tomasi di Lampedusa, Giuseppe 136 Tonciulescu, P. 299 n. Tonitza, Nicolae 98 Totu, Ion 214 n. Trakl, Georg 42 n. Trip[a, Iosif 126, 327 Tudor, Corneliu Vadim 31, 32, 40, 61, 72, 73 n., 74, 75, 75 n., 76, 77 n., 78, 84, 114, 142, 163, 169, 181, 182, 183, 189, 190, 190 n., 191, 194, 195, 196, 198, 199, 210 n., 215, 216, 219, 268, 283, 284, 293, 294, 297 n., 298, 301, 302, 304, 306, 308, 316, 327, 340, 345, 348 Tudoran, Dorin 293, 327 Tutungiu, Paul 137 } }\ranu, Cornel 145 }i]eica, Gheorghe 129 }urcanu, Florin 229, 233, 235, 236, 236 n., 237 U Ucrain, Constantin 323 Ulmeanu, Traian 304 Ungheanu, Mihai 25, 28, 29, 30, 34, 36, 44 n., 50, 55 n., 58, 67, 68, 70, 71, 77 n., 89, 95, 96, 99, 100, 101 n., 106, 138, 139 n., 143, 157, 167, 167 n., 168, 172, 173, 176, 182, 184, 185, 186, 195, 197, 198, 201, 205, 212, 212 n., 213, 214 n., 215, 217, 219, 224, 225, 226, 227, 246, 248, 259, 263, 284, 290, 292, 294, 297, 298, 301, 302, 303, 303 n., 304 n., 306, 307, 316, 323, 327, 334, 345, 348, 349, 350

363

Indice de Tomi]\ Alexandranume
Ureche, Grigore 52 Urmuz (Demetru Dem. Demetrescu-Buz\u) 149, 220 n. Usc\tescu, George 233 n. V Vaida, Petru 184 Vasile, Marian 87, 350 Vasilescu, Raluca 242 n., 332 Vatamaniuc, D. 161, 259, 350 Vatamaniuc, Magdalena D. 161 Verdery, Katherine 7, ,8, 10, 11, 12, 13, 15 n., 16 n., 21, 23, 29 n., 31 n., 43, 45, 46, 56 n., 59 n., 60 n., 72 n., 73 n., 81, 84, 85, 85 n., 86 n., 89 n., 90 n., 98, 99, 102, 105, 122, 124, 134 n., 143 n., 163, 167, 169, 170, 171, 171 n., 176, 177, 180 n., 182, 183, 187, 197, 205, 214, 229, 231, 232 n., 234, 235, 237, 239, 242 n., 248, 249, 257, 258 n., 259 n., 265 n., 266, 266 n., 267, 271, 276, 277, 277 n., 278, 279, 280, 281 n., 286, 290, 291, 296, 299 n., 307 n., 310, 319, 327 Vespucci, Amerigo 172, 309 Veti[anu, Vasile 40, 106, 128, 182, 215, 224, 286, 331, 350 Vianu, Tudor 100, 103, 172 n., 173, 210, 222, 224, 227 Vico, Giovanni Battista (Giambattista) 140 Vinea, Ion 210 Vlad, Corneliu 306, 354 Vlad, Iulian 214 n. Vlad, Roman 145 Vlaicu, Aurel 126 Vl\sceanu, Laz\r 309, 354 Voicu, George 297 n., 327 Voiculescu, Vasile 137, 149 Voinov, Dimitrie 127 Vornicescu, Nestor 98, 183, 327 Vrancea, Ileana 63, 327 Vuia, Traian 126, 131 Vulc\nescu, Mircea 103 W Wallerstein, Immanuel 315 Wiener, Norbert 128 X Xenopol, A. D. 149 Z Zaciu, Mircea 77 n., 86, 201, 215, 218, 221, 293 Zalis, Henri 141, 350 Zamfir, C\t\lin 309, 354 Zamfirescu, Dan 17 n., 24, 25, 28, 29, 31, 31 n., 32, 33, 33 n., 34, 37, 37 n., 38, 39, 39 n., 40, 40 n., 41, 50, 51, 55 n., 52, 56 n., 57, 59, 60, 65, 66, 67, 68, 71, 72, 77 n., 84, 87, 89, 91, 91 n., 93 n., 94, 98, 104, 107, 108, 108 n., 109 n., 110, 114, 118, 119, 120 n., 129, 130, 131, 132, 133, 135, 136, 137, 138, 138 n., 139, 139 n., 140, 141, 143, 144, 146, 147, 148, 149, 150, 152, 153, 155, 156, 159, 160, 162, 163, 165, 169, 173, 174, 186, 189, 192, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 206, 209 n., 211, 211 n., 214, 215, 219, 223 n., 224, 224 n., 227, 228, 233, 235, 242, 243, 244, 245, 245 n., 246, 247, 248, 269, 272, 275, 281, 282, 283, 284 n., 286, 292, 293, 294 n., 297, 297 n., 298, 302, 305, 306, 307 n., 308, 311, 311 n., 316, 323, 328, 329, 331, 333, 350, 351, 354 Z\g\nescu, Florin 183, 351 Zeletin, ªtefan 142, 262 Zepelin, Ferdinand, conte von 154 Zola, Emil 136, 350 Zub, Alexandru 14, 15, 107, 210 n., 322, 328

364

Cuprins
1. Argument . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7 2. Protocronism românesc sau terapie prin mit . . . . . . . . . 12 Istoria [i „sufletul na]ional” . . . . . . . . . . O alegorie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cultura român\ : diagnostic [i promisiuni Noua gard\ pretorian\ : protocroni[tii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15 20 36 39

3. Cariera spectaculoas\ a unui concept . . . . . . . . . . . . . . 45 Protocronism vs. proletcultism : ie[irea din somnul dogmatic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . C\ut\ri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Edgar Papu [i un certificat de înregistrator . . . . . . . . . . . E. Lovinescu – a doua posteritate critic\ . . . . . . . . . . . . . Protocroni[tii vs. „noii lovinescieni” . . . . . . . . . . . . . . . . . Protocronism cu metod\ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Spectatorul angajat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Paternalism cultural [i edi]ii cro[etate . . . . . . . . . . . . . . 46 49 55 62 80 86 97 99

4. Preistoria ideii de protocronism . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105 Doi eminescologi de duminic\ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110 Lumina nu mai vine de la R\s\rit . . . . . . . . . . . . . . . . . 113 5. O istorie glorioas\ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123 Protocronismul în [tiin]\ : dreptate pentru avioplanul Goliescu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Protocronismul în literatur\ : nu exist\ scriitori mici . . . Un [ir nesfîr[it de anticipatori geniali . . . . . . . . . . . . . . Cum ne-am anticipat pe noi în[ine . . . . . . . . . . . . . . . . Primul filoeuropean [i psihanaliza la Creang\ . . . . . . . Eminescu : etalonul de aur al culturii române . . . . . . . . Ceau[escu-precursor [i „complexul fanariot” . . . . . . . . 125 132 141 145 151 156 163

6. O idee beligerant\ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166 M\rul discordiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Un Amerigo Vespucci în cultura român\ . . . . . . . . Actori, tactici [i strategii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Protocronismul : elitism sau cultur\ de mas\ ? „Cazul” Norman Manea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . „Noi” [i „ceilal]i” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Un vechi ilegalist împotriva „n\stru[nicei teorii” . . Pe cîmpul de lupt\ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Titluri de noble]e . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Anex\ri sau adeziuni ? Eliade [i Noica . . . . . . . . . „Cu un cîntec de siren\/Lumea-ntinde lucii mreje” Olimpiadele patriotismului . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ultima redut\ : Europa liber\ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 167 . . . . 172 . . . . 182 . . . . . . . . . . . . . .. .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 187 195 205 214 223 228 254 256 266

7. Mizele protocronismului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 276 Între arme, muzele tac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 280 Cititorul pertinent . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 288 8. Ecouri postdecembriste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 296 Resurec]ia na]ionalismului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 298 Epilog . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 315

Cîteva concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 317 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 321 I. C\r]i : . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 321 II. Periodice : . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 328 III. Texte [i articole consultate pe Internet . . . . . . . . . . . 351 Indice de nume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 365

Au ap\rut : Alexandra Tomi]\ – O istorie „glorioas\”. Dosarul protocronismului românesc Antonio Patra[ – Ibr\ileanu. C\tre o teorie a personalit\]ii Cristina Chevere[an – Apocalipse vesele [i triste Alexandra Ciocârlie – {i totu[i, clasicii... Va ap\rea : Bogdan Cre]u – Utopia negativ\ în literatura român\

www.polirom.ro Redactor : M\d\lina Ghiu Corector : Raluca Go]ia Coperta : Radu R\ileanu
Bun de tipar : octombrie 2007. Ap\rut : 2007 Editura Polirom, B-dul Carol I nr. 4 • P.O. Box 266 700506, Ia[i, Tel. & Fax (0232) 21.41.00 ; (0232) 21.41.11 ; (0232)21.74.40 (difuzare) ; E-mail : office@polirom.ro Bucure[ti, B-dul I.C. Br\tianu nr. 6, et. 7, ap. 33, O.P. 37 • P.O. Box 1-728, 030174 Tel. : (021) 313.89.78 ; E-mail : office.bucuresti@polirom.ro Tipografia S.C. MEDIAPRINT S.R.L. str. Bucure[ti, nr. 254-256, C\l\ra[i, 9100058 tel. (0242)31.12.95, fax. (0242)31.12.95

Contravaloarea timbrului literar se depune în contul Uniunii Scriitorilor din România Nr. RO44RNCB5101000001710001 BCR UNIREA

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->