Tema: Politica financiară

1. Conceptul de politică financiară

2. Politica bugetar-fiscală.
3. Politica monetar-creditară
4. Principalele direcţii ale politicii financiare în RM.

Politica reprezintă o formă de organizare şi conducere a societaţii umane,

pentru satisfacerea intereselor sale sau un ansamblu a deciziilor luate de autorităţi
pentru conducerea activităţii economice şi sociale.
Politica financiară este o componentă a politicii generale şi poate fi abordată la
nivel macroeconomic şi la nivel microeconomic.
La nivel microeconomic politica financiară poate fi definită ca ansamblul de
metode şi instrumente cu caracter financiar antrenate în procurarea, alocarea şi
gestionarea resurselor băneşti, în vederea realizării obiectivului suprem al
întreprinderii-maximizarea valorii de piaţă.
Politica financiară are următoarele direcţii de manifestare: selectarea
proiectelor de investiţii; identificarea modalităţilor de finanţare; fundamentarea
structurii financiare a întreprinderii şi asigurarea unui raport optim între capitalul
propriu şi cel împrumutat; alegerea variantei de distribuire a dividendelor, respectiv a
profitului net; selectarea soluţiilor optime privind modificarea mărimii capitalului
propriu.
La nivel de întreprindere identificăm 3 componente a politicii financiare:
-politica de investiţiii;
-politica de finanţare;
-politica de dividend.
Politica de investiţii ne reflectă comportamentul întreprinderii în ceea ce
priveşte alocarea de resurse financiare cu scopul de a obţine profit. În cadrul politicii
de investiţii alternativele de decizie sunt specializarea şi diversificarea.
Politica de finanţare ne reflectă comportamentul întreprinderii în ceea ce
priveste finanţarea activităţii sale. În cadrul politicii de finanţare dispunem de
următoarele alternative:
a) finanţarea prin surse interne (prin uzură, profit, venituri din vînzarea
activelor fixe şi curente).
b) finanţarea prin surse externe presupune atragerea de capitaluri din afara
întreprinderii (subvenţii publice, credite bancare). Sursele externe pot fi:
proprii (rezultă din atragerea de capitaluri noi de la acţionari sau de la
asociaţi) şi împrumuate (includ resursele atrase de la bancă sau de la stat)
Politica de dividend priveşte decizia adunării generale a acţionarilor de a
distrubui dividende la sfirşitul perioadei de gestiune, sau de a le reinvesti în
dezvoltarea întreprinderii.
La nivel macroeconomic politica financiară este o parte componentă a
politicii generale a statului şi constituie o activitate de influienţare de către
autorităţile publice a proceselor economice şi sociale prin metode şi instrumente de
natură financiară în vederea realizării scopurilor macroeconomice (ocuparea forţei de
muncă, menţinerea stabilităţii valutei naţionale, asigurarea creşterii economice şi
stabilitatea preţurilor) şi obţinerii echilibrului general în economie.
 Prin conţinutul său politica financiară este indisolubil legată de celelalte
componente ale politicii economice.Astfel, dacă politica economică a statului îsi
popune, ca obiective dezvoltarea, retehnologizarea şi modernizarea ramurilor
economiei naţionale, relansarea economică, creşterea economică, distribuirea mai
echitabilă a veniturilor, politica financiară trebuie să urmărească aceleaş obiective şi
să contribuie la stimularea investiţiilor şi a relaţiilor internaţionale prin acordarea de
ajutoare financiare nerambursabile pentru modernizarea întreprinderilor de interes
naţional, acordarea de credite pentru investiţii şi stimularea cercetările ştiinţifice
prin finanţarea lor de la buget. Deasemenea includerea în programul de guvernare a
obiectivului de creştere a capacităţii de apărare trebuie să fie realizat prin decizia de
finanţare adoptată în cadrul politicii financiare.
Conţinutul politicii financiare este complex şi presupune realizarea următoarelor
sarcini:
- elaborarea concepţiei generale a politicii financiare;
- determinarea direcţiilor şi a obiectivelor principale a politicii financiare;
- crearea unui mecanism financiar eficient;
- asigurarea condiţiilor pentru constituirea resurselor financiare într-un volum
maxim;
- repartizarea şi utilizarea raţională a resurselor financiare publice;
- asigurarea reglementării şi stimulării proceselor economice şi sociale.
Pentru realizarea acestor sarcini politica financiară are următoarele domenii de
manifestare:
a) mobilizarea, respectiv procurarea resurselor băneşti la fondurile financiare
publice;
b) repartizarea sau alocarea pe destinaţii şi utilizarea fondurilor băneşti
constituite;
c) îndatorarea respectiv activitatea de creditare, incluzînd regimul de
practicare a împrumuturilor şi a dobînzilor;
d) organizarea şi funcţionarea pieţelor financiare;
e) organizarea şi realizarea activităţii privind asigurările de bunuri, persoane
şi răspundere civilă;
f) organizarea şi funcţionarea aparatului financiar-bancar;
g) organizarea şi exercitarea controlului financiar;
h) utilizarea pârghiilor financiare pentru influienţarea activităţii social-
economice;
i) asigurarea condiţiilor necesare pentru menţinerea echilibrului financiar şi
monetar în economie.
j) privatizarea şi naţionalizarea;
Analizând politicile financiare promovate de diverse ţări putem evidenţia 3 tipuri
de politică financiară:
1. Politica financiară clasică-a dominat în majoritatea ţărilor lumii până la
sfârşitul anilor 20 ai sec. XX. Direcţia principală a politicii financiare clasice
constituia lipsa intervenţiei statului în economie, păstrarea concurenţei libere şi
utilizarea mecanismelor de piaţă în calitate de regulator principal al economiei.
2. Politica financiară de reglementare-are drept obiectiv utilizarea
mecanismului financiar pentru reglementarea economiei şi a relaţiilor sociale cu
scopul atingerii unor obiective de interes naţional. Principalele instrumente utilizate
de politica financiară de reglementare constituie: veniturile şi cheltuielile publice.
3. Politica financiară administrativă-a fost aplicată în ţările socialiste care
utilizau sistemul administrativ de comandă cu toate domeniile economiei inclusiv cel
financiar. Scopul politicii financiare administrative este concentrarea maximă a
resurselor financiare la dispoziţia statului pentru redistribuirea lor în corespundere cu
direcţiile de bază ale planului de stat.
În cadrul unei ţări politica financiară diferă în funcţie de interesele grupurilor
sociale pe care le reprezintă partidul de guvernămînt şi de condiţiile interne şi
internaţionale specifice perioadei date.
Politica financiară diferă de la o ţară la alta în funcţie de: potenţialul economic al
ţării; de nivelul de dezvoltare economică, de resursele naturale care le deţine ţara,
condiţiile interne şi internaţionale, metodele de conducere a economiei naţionale,
interesele partidelor politice aflate la putere, precum şi de alţi factori.

2.Politica financiară are 2 componente de bază:

- politica bugetar-fiscală;
- politica monetar-creditară.
Politica bugetar - fiscală ca parte integrală a politicii financiare reprezintă
activitatea de influenţare a proceselor economico-sociale prin venituri şi cheltuieli
publice pentru realizarea unor scopuri macroeconomice şi obţinerea echilibrului
general în economie. Politica bugetar-fiscală este elaborată şi promovată de Guvern
prin organele sale specializate (ex.: Ministerul Finanţelor) care pun în aplicare
instrumentele politicii bugetar-fiscale: veniturile şi cheltuielile publice.
În opinia unor autori bugetar-fiscală include: politica fiscală şi politica bugetară.
Politica fiscală este o componentă a politicii financiare a statului, care cuprinde,
atît ansamblul reglementărilor privind stabilirea impozitelor şi a taxelor, concretizînd
opţiunile statului în materie de impozite şi de taxe, cît şi deciziile privind cheltuielile
publice ce se finanţează. Politica fiscală se prezintă prin totalitatea metodelor,
mijloacelor, formelor, instrumentelor şi instituţiilor utilizate de către stat pentru
procurarea resurselor financiare fiscale şi utilizarea lor în finanţarea de acţiuni
publice, inclusiv pentru influienţarea vieţii economice şi sociale. Prin conţinutul său
politica fiscală urmăreşte stabilirea nivelului şi a structurii prelevărilor obligatorii,
stabileşte activităţile şi veniturile impozabile, regimul scutirilor şi reducerilor de
impozite şi asigură redistribuirea produsului creat între sfere de activitate, ramuri
economice, unităţi administartiv-teritoriale, persoane fizice şi juridice.Politica fiscală
influienţează derularea proceselor economico-financiare şi evoluţia întregii societăţi,
dar la rîndul său este condiţionată de mediul economic printr-o serie de factori, cum
ar fi starea economiei, raporturile dintre sectorul public şi cel privat, nivelul
veniturilor cetăţenilor.
Politica bugetară concretizează deciziile privind formarea, repartizarea şi
utilizarea resurselor bugetare, finanţarea deficitului bugetar şi utilizează bugetul
public naţional atît pentru redistribuirea PIB, cit şi pentru influienţarea proceselor
economice şi sociale.
Politica bugetar-fiscală are 2 componente:
a) politica în domeniul veniturilor publice-are drept scop stabilirea volumului şi a
provenienţei resurselor financiare ce pot fi procurate de către stat, a metodelor de
prelevare a veniturilor la fondurile financiare publice, precum şi a obiectivelor ce
trebuie atinse în rezultatul prelevării veniturilor la fondurile financiare publice.
Volumul resurselor financiare necesare statului se determină în funcţie de
mărimea cheltuielilor publice.Cu cit economia naţională a ţării este mai dezvoltată,
cu atât statul poate incasa un volum de resurse financiare mai mare.
În ceea ce priveşte provenienţa resurselor financiare organele de decizie pot
opta pentru folosirea surselor interne, ce pot fi procurate pe plan naţional sau să
apeleze la resurse externe, ce pot fi atrase din străinătate. În orice ţară satisfacerea
nevoilor sociale trebuie să se bazeze în primul rînd pe surse interne şi numai în
situaţii excepţionale pe surse externe. Resursele financiare interne por proveni în
proporţii diferite de la sectorul public, privat, mixt sau populaţie în funcţie de
capacitatea lor economică. În acest sens organele de decizie pot promova o politică
financiară care tratează în mod egal toţi agenţii economici, indiferent de forma de
proprietate sau una preferenţială, care favorizează o anumită formă.
Resursele financiare publice provenite din repartizarea PIB sunt cele mai
importante şi se realizează în mod obişnuit, dar uneori ele nu acoperă integral
nevoile de finanţare, fapt ce determină utilizarea resurselor extraordinare, utilizabile
în condiţii excepţionale. În acest sens o altă coordonată a politicii financiare
constituie opţiunea de a utiliza resurse extraordinare cum ar fi împrumuturile publice,
emisiunea de monedă şi stabilirea proporţiilor acestora. Apelînd la astfel de resurse
trebuie să ţinem cont de impactul utilizării fiecăreia, pe plan financiar-monetar, social
şi economic, fiind necesară evaluarea efectelor pozitive şi negative cum ar fi:
creşterea datoriei publice şi a cheltuielilor legate de deservirea acesteia, creşterea
inflaţiei, reducerea şomajului, posibilitatea relansării creşterii economice.O altă
coordonată a politicii privind resursele financiare publice vizează utilizarea resurselor
externe, care trebuie să aibă un caracter excepţional, apelîndu-se la ele numai după
epuizarea posibilităţilor de procurare din interior. Apelarea la resurse externe poate
genera atît efecte pozitive, cum ar fi stimularea creşterii economice, cit şi efecte
negative, cum ar fi formarea datoriei publice externe, afectarea situaţiei financiar-
valutare a ţării, deaceea o astfel de decizie trebuie fundamentată din punct de vedere
ştiinţific.
Politica în domeniul veniturilor publice deasemenea are ca scop alegerea
formelor, metodelor, instrumentelor şi tehnicilor de efectuare a prelevărilor la
fondurile financiare publice. Prin politica financiară se stabilesc numărul şi tipul
impozitelor, taxelor şi a altor venituri ce urmează a fi prelevate la stat, analizîndu-se
opţiunea pentru un număr mai mare sau mai mic de forme ale prelevărilor obligatorii
în funcţie de condiţiile social economice concrete şi obiectivele politicii generale. În
mod obişnuit, se optează pentru varianta unui număr mai mare de forme de prelevare,
deoarece aceasta permite atingerea mai multor obiective de politică generală.
Teoretic, este admisă şi varianta unui număr cît mai redus de impozite, până la
practicarea unui singur impozit, dar în acest caz pot apărea dificultăţi atît în vederea
procurării resurselor financiare, cît şi în rezolvarea unor probleme de ordin economic
şi social.
Opţiunea utilizării mai multor impozite şi taxe care să alimenteze fondurile
financiare publice a fost adoptată de majoritatea statelor lumii deoarece permite o
adaptare a impozitelor la natura agenţilor economici, la marimea veniturilor
impozabile, asigurînd diferenţierea şi echitatea impunerii .
 Politica financiară concepe impozitele, taxele şi alte venituri nu numai ca resurse
care alimentează fondurile financiare publice, ci şi ca instrumente prin intermediul
cărora sunt influientate procesele economice şi sociale în raport cu conjunctura
economică şi obiectivele dezvoltării ţării. În acest scop, impozitele, taxele, alte
venituri trebuie astfel reglementate şi aplicate încit să stimuleze activitatea
economică, să încurajeze agenţii economici în efectuarea de investiţii de capital, în
crearea de noi locuri de muncă, în ridicarea nivelului calitativ al produselor, în
participarea la circuitul ecnomic internaţional.
O altă coordonată atît a politicii în domeniul resurselor finnaciare, cît şi în
domeniul cheltuielile constituie asigurarea echilibrului financiar-monetar în
economie, prin corelarea cheltuielilor publice cu nivelul resurselor financiare publice.
În prezent acceptarea sau inacceptarea unor cheltuieli publice mai mari decit
resursele financiare curente, şi deci aprobarea unui deficit bugetar finanţat din resurse
extraordinare a devenit una din principalele opţiuni a politicii bugetar-fiscale în
perioadele de stagnare sau recesiune economică, avind ca scop relansarea economiei.
b) politica în domeniul cheltuielilor publice-trebuie să stabilească mărimea,
destinaţia şi structura cheltuielilor publice, obiectivele ce trebuie atinse prin
efectuarea diferitor tipuri de cheltuieli şi trebuie să precizeze metodele şi căile
utilizate pentru ca obiectivele urmărite să fie realizate cu minim de efort financiar.
Dimensionareaa cheltuielilor publice presupune stabilirea marimii absolute
(volumul total exprimat în valută naţională) şi relative (ponderea cheltuielilor în
PIB).Ponderea cheltuielilor în PIB indică cit din acest produs este preluat de către stat
şi utilizat pentru satisfacerea nevoilor sociale generale.Experienţa arată că între
gradul de dezvoltare economică a unei ţări şi mărimea cheltuielilor publice ale
acesteia, există o anumită corespondentă- pe măsura dezvoltării economice a ţării,
creşte şi partea din PIB aferentă cheltuielilor publice.O preocupare a organelor de
decizie în acest sens trebuie să constituie încadrarea cheltuielilor totale ale societăţii
în limitele resurselor ce pot fi mobilizate pe plan naţional, deoarece nici o societate
nu trebuie să consume mai mult decît produce. Pe plan financiar această cerinţă
presupune menţinerea cheltuielilor publice în limitele resurselor ce pot fi mobilizate,
în condiţii normale pe plan intern fără să se recurgă la emisiunea de monedă fără
acoperire sau la credite care contribuie la creşterea datoriei publice, scăderea puterii
de cumpărare a monedei naţionale, scăderea nivelului de trai al populaţiei.
La stabilirea destinaţiei cheltuielilor publice se porneşte de la nevoile sociale
care trebuie satisfăcute cu prioritate pe seama resurselor publice. Stabilitea corectă a
cheltuielilor prioritare este importantă deoarece ea influienţează ritmul creşterii
economice, gradul de satisfacere a nevoilor populaţiei. Deasemenea o importanţă
majoră prezintă dimensionarea sumelor alocate, deoarece atit subdimensionarea ca şi
supradimensionarea sumelor alocate au impact negativ asupra indeplinirii
obiectivelor stabilite cit şi asupra societăţii în general.
O altă coordonată a politicii în domeniul cheltuielilor publice constituie
alegerea metodelor şi instrumentelor utilizate în repartizarea resurselor financiare, o
importanţă deosebită prezintă selectarea metodele de gestionare a resurselor
financiare către entităţile publice. În acest sens opţiunile constituie finanţarea
integrală (sau parţială) nerambursabilă din fondurile statului sau autofinanţarea din
veniturile obţinute din activitatea proprie a instituţiilor sau întreprinderilor publice.
 Finanţarea integrală presupune acoperirea tuturor cheltuielilor unei entităţi de
la bugetul statului şi se aplică în cadrul activităţilor care nu generează venituri, cum
ar fi sfera activităţilor nemateriale.
Autofinanţarea integrală este utilizată în cazul întreprinderilor cu capital de stat
din sfera activităţilor materiale, deoarece cointeresează utilizatorii de resurse publice
în desfăşurarea unei activităţi eficiente, pentru a acoperi din veniturile proprii
cheltuielile efectuate, şi a obţine un profit maxim.
Opţiunea privind aplicarea autofinanţării parţiale poate fi aplicată în cazul
instituţiilor publice, care obţin unele venituri din propria activitate, fără a putea
acoperi în întregime cheltuielile necesare funcţionării normale
O coordonată importantă a politicii privind cheltuielile publice constituie
utilizarea cheltuielilor publice, a tehnicilor şi modalităţilor de finanţare pentru
influienţarea proceselor economico-sociale în vederea realizarii obiectivelor stabilite.
Astefel prin intermediul cheltuielilor publice se poate realiza stimularea fenomenelor
pozitive, cum ar fi: relansarea economică, modernizarea ramurilor economiei
naţionale, crearea locurilor de muncă, dezvoltarea relaţiilor cu străinătatea şi
limitarea fenomenelor negative: cum ar fi inflaţia şi şomajul.
Resursele financiare sunt limitate, iar destinaţia acestora este concurenţială,
deaceea este necesară utilizarea acestora în mod eficient. În procesul finanţării unui
obiectiv sau a unei acţiuni trebuie să fie analizate toate soluţiile posibile pentru a
alege varianta optimă, care ar permite maximizarea rezultatului între efortul realizat
şi efectul obţinut în urma acestuia. Pentru a obţine o eficienţă cit mai înaltă în
utilizarea fondurilor publice e necesară nu numai dimensionarea şi repartizarea
corectă, dar şi stimularea beneficiarilor acestor fonduri prin intermediul metodelor şi
tehnicilor de finaţare.

3.Politica monetar-valutară poate fi definită ca activitatea de influenţare a

proceselor economico-sociale prin oferta de bani în vederea realizării principalelor
scopuri macroeconomice şi obţinerii echilibrului general în economie. Politica
monetar-valutară include 2 componente: politica monetară şi politica valutară.
Politica monetară include deciziile şi acţiunile vizînd oferta de monedă şi
derularea circulaţiei monetare în economia naţională, asigurarea echilibrului monetar
şi menţinerea puterii de cumpărare a monedei în scopul realizării unor obiective ale
politicii generale.
Politica valutară se referă la modalităţile de procurare şi utilizare a resurselor
valutare şi echilibrarea balanţei de plăţi externe, crearea rezervelor de valută, evoluţia
cursului valutar şi efectuarea de tranzacţii pe pieţele financiar-valutare.
Politica monetar-valutară este elaborată şi promovată de Banca Naţională care
pune în aplicaţie instrumentele politicii monetar-creditare:
operaţiuni pe piaţa deschisă cu hârtii de valoare de stat constituie operaţiuni
de vânzare (plasare) -cumpărare (răscumpărare) de către Banca Naţională a hârtiilor
de valoare emise de stat cu scopul de a mări sau micşora cantitatea de bani din
circulaţie. Vânzarea hârtiilor de valoare conduce la diminuarea ofertei de bani
rezultată din retragerea unei părţi din masa monetară din circulaţie, ca rezultat rata
dobânzii creşte, creşte puterea de cumpărare a valutei naţionale şi se diminuează
volumul investiţiilor în economia naţională. Cumpărarea hârtiilor de valoare de stat
contribuie la creşterea ofertei de bani, la micşorarea ratei dobânzii, stimularea
investiţiilor şi inflaţie.

În Republica Moldova se emit 3 tipuri de hârtii de valoare de stat:

1.bonuri de trezorărie- constituie hârtii de valoare de stat emise cu scont şi
răscumpărate la valoarea lor nominală la scadenţă, având termenul de circulaţie de
28, 91, 182, 273, sau 364 zile;
2.bonuri de acoperire a decalajului de casă sunt hârtii de valoare de stat emise cu
scont şi răscumpărate la valoarea lor nominală la scadenţă, care au scadenţa nu mai
mică de o zi şi nu mai mare de 364 de zile, termenul de circulaţie fiind indicat în
Comunicatul oficial de lansare a hârtiilor de valoare de stat;
3.obligaţiuni de stat constituie hârtii de valoare de stat emise pe termen mediu sau
lung, cu rata dobânzii fixă sau flotantă şi răscumpărate la valoarea lor nominală la
scadenţă.
Plasarea hârtiilor de valoare de stat se efectuează prin intermediul
licitaţiilor desfăşurate de către Banca Naţională în baza Dispoziţiei Ministerului
Finanţelor, conform unui grafic aprobat de către Banca Naţională şi Ministerul
Finanţelor. Caracteristicile (valoarea nominală, tipul şi periodicitatea plăţii dobînzii),
precum şi modalitatea de plasare, de plată a cupoanelor şi de răscumpărare a
obligaţiunilor de stat sunt stipulate în Condiţiile de plasare, circulaţie şi răscumpărare
a obligaţiunilor de stat cu dobînda fixă/flotantă şi Comunicatele oficiale de plasare a
VMS.
La licitaţii participă băncile comerciale care deţin conturi curente deschise la
Banca Naţională şi au încheiat cu Banca Naţională acordul cu privire la îndeplinirea
funcţiilor de dealer primar pe piaţa hârtiilor de valoare de stat şi participanţii. Dealerii
primari pot participa la licitaţie în numele şi din cont propriu, precum şi din contul
mijloacelor investitorilor, la cererea acestora, iar participanţii pot depune cereri la
licitaţii numai în numele şi din cont propriu.
Pentru a îndeplini funcţia de dealer primar pe piaţa hîrtiilor de valoare de stat
este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:
1. Banca activează pe piaţa valorilor mobiliare de stat nu mai puţin de 3 luni,
procurînd valori mobiliare de stat în portofoliul propriu;
2. Dispune şi menţine cuantumul minim necesar al capitalului reglementat de BNM;
3. Faţă de bancă nu sunt aplicate de către BNM măsuri de remediere prin care se
interzice atragerea
4. Dispune de cont curent deschis la Banca Naţională a Moldovei;
5. Este participant la SIC în BNM şi dispune de un sistem automatizat de înscrieri în
conturi la nivelul doi;
6. Participă la licitaţiile de vînzare a valorilor mobiliare de stat desfăşurate pe piaţa
primară, după cum urmează:
- Dealerii primari, al căror nivel al activelor este mai mare sau egal cu 800 mil.lei,
participă la fiecare licitaţie de vînzare a valorilor mobiliare de stat;
- Dealerii primari, al căror nivel al activelor este mai mic de 800 mil.lei, participă
minimum la 50 la sută din numărul total de licitaţii de vînzare a valorilor mobiliare
de stat (fiecare număr desfăşurate pe parcursul unei luni.
7. Procură în decursul unui trimestru valori mobiliare de stat la valoarea nominală
într-un cuantum minim de:
- 2.0% din volumul mediu trimestrial oferit de Ministerul Finanţelor pe parcursul a
patru trimester precedente - pentru dealerii primari, al căror nivel al activelor este mai
mare sau egal cu 800 mil.lei;
- 1.0% din volumul mediu trimestrial oferit de Ministerul Finanţelor pe parcursul a
patru trimester precedente - pentru dealerii primari, al căror nivel al activelor este mai
mic de 800 mil.lei.
8. Contribuie la crearea lichidităţii pieţei secundare a valorilor mobiliare de stat,
efectuînd trimestrial tranzacţii în volum minim de 1,5% din volumul total al
tranzacţiilor de vînzare / cumpărare efectuate cu VMS în
trimestrul precedent de către toţi dealerii primari (cu excepţia operaţiunilor de piaţă
deschisă ale BNM).
9. Banca dispune de o încăpere separată şi personal calificat necesar - cel puţin o
persoană, responsabilă de operaţiunile cu valori mobiliare
În scopul desfăşurării licitaţiilor de vânzare a hârtiilor de valoare de stat se
creează Comisia de licitaţie care include 3 lucrători ai Băncii Naţionale
(viceguvernatorul Băncii Naţionale a RM, directorul Departamentului Operaţiuni de
Piaţă al Băncii Naţionale a RM şi şeful Direcţiei Operaţiuni de Piaţă a BNM) şi doi
reprezentaţi ai Ministerului Finanţelor viceministrul finanţelor şi şeful Direcţiei
Angajamente Interne a Ministerului Finanţelor). Comisia de licitaţie îndeplineşte
următoarele sarcini:
-organizează licitaţiile de vânzare a valorilor mobiliare de stat;
-i-a decizii privind satisfacerea cererilor depuse;
- determinarea condiţiilor referitoare la preţuri şi luarea deciziei privind satisfacerea
cererilor depuse;
- satisfacerea cererilor depuse la licitaţie în volum mai mic sau mai mare decît
volumul ofertei indicat în Comunicatul oficial de plasare a valorilor mobiliare de stat;
- efectuarea controlului asupra respectării regulilor şi condiţiilor de desfăşurare a
licitaţiilor;
- analiza rezultatelor licitaţiei desfăşurate.
-rata dobânzii.Băncile pot să-şi mărească rezervele creditare prin: atragerea de noi
depuneri, contractarea de credite de la alte bănci comerciale şi procurarea de resurse
creditare de la Banca Naţională. În Republica Moldova băncile comerciale procură
resurse creditare la licitaţia creditară interbancară, unde cel mai mare furnizor de
resurse creditare este Banca Naţională. Prin mecanismul licitaţiei propunând oferte
mari sau mici de resurse creditare pentru vânzare, Banca Naţională influenţează rata
dobânzii.
Efectele modificării ratei dobînzii pot fi observate analizînd piaţa monetară:
a) scăderea ratei dobînzii stimulează investiţiile şi creşterea ocupaţiei forţei de
muncă, pe fondul unei anumite tendinţe de creştere a preţurilor;
b) creşterea ratei dobînzii conduce la diminuarea investiţiilor şi apariţia tendinţei
de creştere a şomajului. Pe fondul anumitei stabilităţi a preţurilor se dezvoltă
procesele de stagnare.
- rata rezervelor obligatorii-presupune ca o parte din depozitele bancare şi
mijloacele atrase din alte surse să fie depozitate de către băncile comerciale în conturi
deschise la Banca Naţională. Cerinţa, confirmată prin lege, conform căreia o parte
din depozitele bancare şi mijloacele primite din alte surse trebuie să se păstreze în
Banca Centrală, în primul rînd contribuie la asigurarea băncii şi protejarea clientelei,
în al doilea rînd, Banca Centrală mărind sau micşorînd rata rezervelor obligatorii,
influenţează direct volumul creditelor acordate de băncile comerciale şi ca rezultat,
măreşte sau micşorează oferta de bani.
rezervele valutare ale Băncii Naţionale Instrumentul de promovare a politicii, în
context internaţional utilizat de băncile centrale, se numeşte intervenţie pe pieţele
valutare.
Intervenţia valutară reprezintă activitatea de stabilizare a nivelului cursurilor
valutare prin blocarea forţelor pieţei, care ridică sau scad nivelul cursurilor de schimb
ale valutei proprii.
Mecanismul intervenţiei valutare este analogic celui al operaţiunilor pe piaţa
deschisă. Acest instrument presupune operaţiuni de vânzare-cumpărare a dolarilor.
De exemplu dacă cursul valutei naţionale scade, Banca Naţională intervine prin
operaţiuni de vânzare a dolarilor, fapt ce contribuie la procurarea valutei naţionale, la
creşterea cererii de monedă naţională şi la creşterea puterii ei de cumpărare. Dacă
cursul valutei naţionale creşte, Banca Centrală din contra, începe activ să vîndă
moneda sa, pentru a produce efectul creşterii ofertei de monedă proprie. Astfel se
urmăreşte stabilizarea cursului valutar.

4. Principalele direcţii ale politicii financiare în RM.

Politica în domeniul veniturilor publice. În conformitate cu Concepţia

reformei fiscale politica fiscală a RM are următoarele obiective:
1) asigurarea stabilităţii şi previzibilităţii veniturilor publice, în special a
încasărilor fiscale, în scopul onorării depline a obligaţiilor faţă de buget;
2) asigurarea echităţii fiscale, a stabilităţii şi transparenţei legislaţiei fiscale;
3) stimularea activităţii economice, în special prin încurajarea dezvoltării
micului business, atragerea investiţiilor străine şi autohtone în economia
naţională, crearea noilor locuri de muncă etc;
4) reducerea treptată a presiunii fiscale şi extinderea în continuare a bazei
fiscale;
5) armonizarea legislaţiei fiscale cu legislaţia statelor membre ale Uniunii
Europene.
Obiectivele menţionate se vor realiza prin intermediul următoarelor măsuri:
optimizarea cotelor impozitelor în vederea reducerii poverii fiscale şi extinderea în
continuare a bazei fiscale; raţionalizarea sistemului de facilităţi fiscale în vederea
menţinerii acelor facilităţi care sînt direcţionate spre susţinerea creşterii economice şi
reducerea sărăciei; îmbunătăţirea şi eficientizarea administrării fiscale (prin
perfecţionarea mecanismului de colectare a impozitelor, computerizarea procedurilor
fiscale, popularizarea legislaţiei fiscale şi educarea contribuabililor în spiritul
achitării benevole a impozitelor, prin organizarea unui ciclu de emisiuni şi crearea
unor spoturi publicitare cu privire la importanţa îndeplinirii obligaţiilor fiscale)
Deasemenea în scopul realizării obiectivelor în promovarea politicii în domeniul
veniturilor publice identificăm următoarele tendinţe:
1) În scopul susţinerii persoanelor cu venituri mici şi trecerii treptate a poverii
asupra populaţiei cu venituri medii şi mai sus de medii, în perioada 2004-
2008 a fost modificată grila de impozitare a persoanelor fizice şi s-a efectuat
 majorarea treptată a sumei scutirilor anuale personale de la 3600 lei în 2004
la 3960 lei în 2005 la 4500 lei în 2006 şi la 5400 în anul 2007. În anul 2008
scutirea anuală personală constituie 6300 lei. Totodată, ţinînd cont de starea
materială a populaţiei, s-a realizat majorarea scutirilor acordate pentru
persoanele întreţinute (copii, părinţi, alţi membri ai familiei etc.) de la 240 lei
în 2004 la 1560 lei în 2008. Deasemenea s-a realizat reducerea în continuare
a cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizice. Astfel, pentru veniturile
anuale de pînă la 16200 lei cota impozitului s-a redus de la 10% în 2004 la
7% în 2007, pentru veniturile anuale de la 16200 lei la 21000 lei cota s-a
redus de la 15% în 2004 la 10% în 2007 şi pentru veniturile anuale mai mari
de 21000 lei – de la 22% în 2004 la 20 % în 2007. În anul 2008 se vor utiliza
2 cote de impozitare a veniturilor persoanelor fizice: cota de 7% la
impozitarea veniturilor pînă la 25200 lei şi cota de 18 % pentru impozitarea
veniturilor mai mari de 25200 lei. Aceste măsuri fiscale vor conduce la
diminuarea presiunii financiare asupra veniturilor populaţiei şi, în acelaşi
timp, vor stimula activitatea de întreprinzător.
În scopul diminuării în continuare a poverii fiscale şi ieşirii contribuabililor
din economia tenebră, în ultimii ani cota impozitului pe venit pentru
persoanele juridice a fost redusă substanţial – de la 28% în 2001 la 20% în
2004. Această tendinţă s-a menţinut în anii 2005 şi 2006, cînd cota
impozitului a constituit 18%, respectiv 15%. Modificarea cotelor la impozitul
pe venitul persoanelor juridice este determinată de necesitatea extinderii
bazei fiscale prin legalizarea veniturilor acumulate în sectorul economiei
tenebre şi se va realiza concomitent prin luarea măsurilor de ameliorare a
disciplinei fiscale. În anii 2004-2008 se menţin facilităţile la impozitul pe
venit în scopul încurajării activităţii investiţionale, creării de noi locuri de
muncă, dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv a celor din
agricultură.Pentru a atrage în ţară resurse suplimentare sub formă de investiţii
străine şi autohtone începînd cu anul 2008 se realizează reformarea
sistemului de impunere a veniturilor persoanelor juridice. Începînd cu anul
2008 se utilizează 2 cote de impozitare a veniturilor persoanelor juridice: 0 %
pentru venitul reinvestit şi 15 % pentru venitul distribuit, inclusiv sub formă
de dividende.
2) Contribuţiile de asigurări sociale de stat. În scopul sporirii echităţii sociale
şi al asigurării unei legături strînse între riscurile asigurate, contribuţii şi
beneficii, în 2004 a început procesul de revizuire treptată a contribuţiilor de
asigurări sociale de stat în vederea reducerii cotei achitate de către angajator
şi a majorării cotei individuale a angajatului concomitent cu reducerea cotei
generale de la 30% în 2004 la 29% în 2005-2008. Astfel, în 2004 acest raport
a constituit 28% pentru angajator şi de 2% pentru angajat, în 2005 – de 27%,
respectiv 2%, în 2006 – de 26%, respectiv 3%, iar în anul 2007-25% şi
respectiv 4%.Pentru anul 2008 a fost aprobată cota de 24% pentru angajator
şi 5% pentru angajat. În anii 2009-2010 va continua procesul de redistribuire
a cotei de asigurare socială între angajat şi salariat. În scopul diminuării
poverii fiscale a angajatorului cota generală de asigurări sociale se va reduce
de la 29 % în anul 2008 la 28% în anul 2010, deasemenea din anul 2005
contribuţiile individuale ale asigurărilor sociale de stat nu se impozitează.
3) Contribuţiile de asigurări obligatorii de asistenţă medicală. Începînd cu
2004, sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală a fost introdus pe
întreg teritoriul ţării. În anii 2004-2006 cota primei de asigurare obligatorie
de asistenţă medicală s-a menţinut la nivelul de 4%, din care 2% se achitau
de către angajator din fondul de salarii şi 2% - de către angajat. În anul 2007
cota contribuţiei s-a majorat pînă la 5%, din care 2,5% s-au achitat de
angajator şi 2,5% de angajat. Pentru anul 2008 a fost aprobată o cotă de 6%,
respectiv 3 % va fi achitată de angajator şi 3% de angajat. În perioada 2009-
2010 se prevede o crestere a cotei contribuţiilor de asigurări obligatorii de
asistenţă medicală cu 1 %, cota fiind distribuită în părţi egale între angajator
şi salariat.Scopul acestei măsuri este extinderea pachetului de servicii
medicale, oferite populaţiei prin intermediul asigurărilor obligatorii de
asistenţă medicală
4) Taxa pe valoarea adăugată. Se prevede menţinerea modului de încasare, la
locul de destinaţie, a TVA în relaţiile cu toate ţările, precum şi cu agenţii
economici din ţară care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar. Structura şi
mărimea cotelor TVA nu vor fi supuse modificării. Totodată, vor fi revăzute
facilităţile fiscale acordate la plata TVA şi vor fi menţinute doar acele care
sînt eficiente din punct de vedere economic sau au un caracter social
deosebit. Începînd cu anul 2008 se preconizează restituirea TVA aferentă
valorilor materiale, serviciilor ce ţin de investiţii capitale pe termen lung, cu
excepţia celor cu destinaţie locativă şi a mijloacelor de transport. Această
măsură are drept scop atragerea investiţiilor în economia naţională şi
eliminarea impactului nefavorabil asupra mediului de afaceri privind
capaciattea de finanţare a activităţii operaţionale şi investiţionale.
5) Accizele. În anii 2004-2007 s-a menţinut modul de încasare, la locul de
destinaţie, a accizelor la mărfurile destinate exportului, iar lista mărfurilor
supuse accizelor şi mărimea cotelor accizelor nu a suportat modificări
esenţiale. În perioada 2008-2010 se prevede modificarea cotelor accizelor la
mărfurile care nu corespund normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Deasemenea se prevăd ajustarea cotelor accizelor la bere la rata inflaţiei,
diminuarea cotei accizului la ţigarete fără filtru şi majorarea cotei compuse a
accizelor la producţia alcoolică tare cu o concentraţie de alcool de peste 25 %
vol.
6) Taxa vamală. În scopul sistematizării în continuare a legislaţiei fiscale în
anul 2008 se preconozează elaborarea şi adoptarea Titlului XI al Codului
Fiscal ”Taxa vamală”, cu punerea în aplicare în anul 2009. Totodată se
prevăd modificarea cotelor pentru unele mărfuri în condiţiile respectării
normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului
7) Impozitul pe bunurile imobiliare. Pe perioada 2008-2010 se perconizează
continuarea implimentării treptate a noului sistem de impozitare a diferitor
categorii de bunuri imobiliare în funcţie de valoarea de piaţă a acestora.
Începînd cu anul 2008 se propune implimentarea etapei a doua a noului
sistem de impozitare prin aplicarea impozitului pe bunurile imobiliare la
valoarea de piaţă a garajelor şi a bunurilor imobiliare cu destinaţie
comercială şi industrială.
 8) Taxele locale. Începînd cu 2005 s-a pus în aplicare titlul Codului fiscal
„Taxele locale”, care simplifică procedura de încasare a taxelor locale şi
oferă posibilităţi autorităţilor administraţiei publice locale de a majora
veniturile bugetelor locale, intensificînd rolul acestora în dezvoltarea
teritorilor.
În anul 2007 a fost demarată amnistia fiscală, care prevedea anularea restanţelor
la obligaţiile fiscale, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2007 şi interzicerea organelor
cu atribuţii de administrare fiscală de a efectua controale privind corectitudinea
calculării şi achitării acestor obligaţii fiscale pentru perioadele fiscale de pînă la 1
ianuarie 2007. Pentru a îmbunătăţi capitalizarea activităţii şi activitatea
întreprinderilor autohtone în perioada 2008-2010 va fi continuată implimentarea
amnistiei fiscale.
Totodată în anul 2008 se prevede finalizarea perioadei de legalizare a
capitalului, demarate în anul 2007, privind mijloacele financiare, activele materiale şi
financiare nedeclarate şi deţinute de către cetăţeni şi persoane juridice rezidenţi ai
RM.
Analizînd evoluţia veniturilor publice, constatăm că în perioada 2004-2006
totalul veniturilor bugetului public raportat la PIB a înregistrat o tendinţă de creştere
şi a constituit în anul 2004 35,1%, în anul 2005 – 38,5% şi în anul 2006 – 40,5%. În
perioada 2008-2010 s-a estimat o diminuare nesemnificativă a acestui indicator, care
va constitui 41,7% în 2007, 41 % în 2008 şi 40,4 % în 2009.
În prezent veniturile fiscale constituie principala sursă de venituri a bugetului
public naţional, ponderea acestora în total veniturilor publice se menţine la nivelul de
circa 82%. Ponderea majoritară în veniturile fiscale le revin impozitelor indirecte,
care în ultimii ani se menţine la nivelul de circa 55%. Cea mai semnificativă sursă a
bugetului public naţional constituie TVA, care în perioada 2004-2006 s-a majorat de
1,8 şi constituie în prezent circa 35% din totalul veniturilor publice.
În perioada 2004-2006 impozitele directe au crescut în valori nominale cu
45%, dar s-au redus ca pondere în totalul veniturilor publice de la 40,5% în anul
2004 la 37,1% în 2006.
Veniturile nefiscale, fondurile şi mijloacele speciale şi granturile reprezintă o
sursă de venit mai puţin semnificativă, ponderea acestora în PIB şi totalul veniturilor
publice în ultimii ani se menţine stabilă. În perioada 2008-2010, deoarece se
estimează sporirea asistenţei externe pentru RM, intrările de granturi vor prezenta o
sursă considerabilă în totalul veniturilor publice.
În RM politica în domeniul cheltuielilor publice are următoarele obiective:
1) gestionarea eficientă a resurselor financiare publice;
2) ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de acumulare a
veniturilor;
3) sporirea competitivităţii economiei naţionale prin îmbunătăţirea mediului de
afaceri şi susţinerea businesului mic şi mijlociu, dezvoltarea infrastructurii
economice şi sporirea eficienţei corporative;
4) dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă
prin îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la serviciile educaţionale şi de sănătate,
creşterea gradului de calificare şi ocupare a forţei de muncă, asigurarea unei protecţii
sociale mai înalte;
 5) dezvoltarea regională prin sporirea autonomiei şi capacităţilor administraţiei
publice locale, diversificarea economiei rurale, dezvoltarea infrastructurii sociale în
oraşele mici şi localităţile rurale;
6) îmbunătăţirea managmentului finanţelor publice prin extinderea în continuare
a planificării strategice a bugetului la nivel de sector, implementarea metodelor de
gestionare a bugetului care ar pune accentul pe indicatorii de performanţă şi
evaluarea cheltuielilor în raport cu rezultatele obţinute.
Obiectivele menţionate se vor realiza prin intermediul următoarelor măsuri:
a) intensificarea controlului asupra cheltuielilor administrative din cadrul instituţiilor
publice;
b) raţionalizarea sistemului educaţional pentru sporirea eficienţei utilizării resurselor,
direcţionarea de alocaţii suplimentare pentru majorarea normelor de alimentaţie în
instituţiile preşcolare şi internate, precum şi pentru majorarea burselor cu circa 20%;
c) creşterea costului pachetului de servicii medicale acordate prin intermediul
asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi lărgirea categoriilor de persoane
asigurate de către stat;
d) asigurarea unei distribuiri mai eficiente a cheltuielilor pentru protecţia socială, care
prevede: o echitate mai mare a sistemului de pensionare; restructurarea programelor
de asistenţă socială, accentul fiind pus pe criteriile de selecţie a beneficiarilor,
ţinîndu-se cont de venit şi nivelul sărăciei şi reforma serviciilor pe piaţa forţei de
muncă;
e) orientarea cheltuielilor sectorului real spre susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale,
infrastructurii drumurilor publice şi sectorului energetic, care au un impact sporit
asupra reducerii sărăciei;
Politica în domeniul cheltuielilor publice evidenţiază următoarele tendinţe:
1) Cheltuielile publice totale au crescut de la 11,252 mlrd. lei în anul 2004 la 19,629
mlrd.lei în anul 2007 şi potrivit estimărilor preliminare vor creşte pînă la 27,196
miliarde lei în 2010, majorându-se concomitent toate elementele cheltuielilor.
Totodată ponderea cheltuielilor publice în PIB a înregistrat o tendinţă de majorare
constituind: 30,3% în anul 2004, 32,6% în anul 2005 şi 36,8 % în anul 2006. Potrivit
prognozelor în perioada 2007-2010 acest indicator va constitui circa 38 %.
2) Analiza cheltuielilor publice pe sectoare denotă faptul că, din toate cheltuielile
publice, circa 65% revin sectorului social-cultural, inclusiv protecţiei sociale – 30%,
învăţământului – 20%, ocrotirii sănătăţii – 14%. În plus, circa 15% din toate
cheltuielile publice revin cheltuielilor pentru serviciile generale de stat, menţinerea
ordinii publice şi securităţii naţionale şi circa 15% - cheltuielilor pentru finanţarea
infrastructurii şi ramurilor economiei naţionale.
Pe termen lung ponderea cheltuielilor pentru acţiuni sociale în total cheltuieli
publice este în creştere şi va constitui în anul 2010 circa 70%.Tendinţa de creştere a
cheltuielilor sociale se va înregistra atît în valori relative, cît şi absolute. În 2008
comparativ cu anul 2007 preponderent vor creşte cheltuielile pentru ocrotirea
sănătăţii cu 28 %, pentru protecţie socială –cu 21,3%, pentru învăţămînt, cultură,
artă, sport şi acţiuni pentru tineret cu 19%.
Tendinţe de creştere în valori absolute şi relative vor înregistra şi cheltuielile
pentru acţiuni şi obiective economice şi servicii de stat cu destinaţie generală.
3) Cheltuielile fondurilor de asigurare medicală şi ale bugetului asigurărilor sociale
de stat cresc cu ritmuri mai înalte decît cheltuielile bugetului consolidat ca urmare a
efectuării unor măsuri de politică în domeniul asigurărilor sociale de stat şi în
domeniul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, precum şi în legătură cu
creşterea prognozată a fondului de salarii.
Ca urmare a creşterii considerabile în ultimii ani a bugetului public naţional pentru
perioada 2008-2010 se prognozează o creştere mai moderată a cheltuielilor publice,
politica în domeniul cheltuielilor axîndu-se pe sporirea eficacităţii şi eficienţei
programelor de cheltuieli existente, precum şi pe redirecţionarea resurselor de la
programele mai puţin prioritare, către programele cu un impact mai mare asupra
creşterii economice şi reducerii sărăciei.
4) Se înregistrează o creştere continuă a cheltuielilor pentru investiţii
capitale.În anul 2006 investiţiile capitale din surse interne şi externe au constituit 1,3
mlrd. lei sau 3 % din PIB. În anii următori investiţiile capitale vor creşte în mărimi
absolute de la 558 mil. lei în anul 2007 la 754 milioane lei în anul 2010 sau cu 35%
în mărimi relative.În prezent beneficiază de prioritate investiţiile capitale pentru
gospodaria drumurilor, aprovizionarea cu apă şi canalizare.În perioada 2008-2010
vor creşte considerabil investiţiile capitale realizate în domeniul ocrotirii sănătăţii şi
în domeniul apărării naţionale în legătură cu implimentarea programului de
construcţie a locuinţelor pentru militari
5) În anii 2004-2006 s-a înregistrat o creştere semnificativă a cheltuielilor de
personal şi tranferurilor către populaţie de la 5598,7 mil.lei în 2004 la 9074,8 mln.lei
n 2006, determinată de majorarea salariilor în sectorul public şi de intensificarea
protecţiei sociale a populaţiei prin indexarea pensiilor, majorarea cuantumurilor unor
indemnizaţii şi compensaţii nominative, precum şi optimizarea numărului
beneficiarilor de asistenţă socială.Constatăm că cheltuielile de personal şi
transferurile către populaţie constituie circa 17,5-20,6% din PIB.
6) În perioada 2003-2005 bugetul public naţional s-a soldat cu excedent bugetar,
iar în anul 2006 a înregistrat un deficit bugetar în valoare de 126 milioane lei sau 0,3
din PIB.În acest sens unul din obiectivele principale ale Guvernului în perioada
2007-2010 constituie menţinerea unui nivel al deficitului bugetar, ce nu ar depăşi 0,5
% din PIB.
Pînă în anul 2006 deficitul bugetar a fost finanţat preponderent din surse interne,
inclusiv din mijloacele din vînzarea patrimoniului public, împrumuturile contractate
de la BNM şi mijloace rezultate din vînzarea valorilor mobiliare de stat. În perioada
2008-2010 se preconizează că finanţarea externă sub formă de granturi şi credite va
deveni sursa principală de finanţare a deficitului bugetar.
Particularităţile politicii monetar-creditare.
În RM politica monetar valutară ca parte componentă a politicii financiare este
stabilită şi promovată de către Banca Naţională în conlucrare cu Guvernul. În
conformitate cu legislaţia în vigoare obiectivul fundamental al Bancii Naţionale a
RM este asigurarea şi menţinerea preţurilor.
Elaborarea politicii monetar-valutare pentru anul 2008 s-a realizat pe baza
următoarelor estimări: PIB se va majora cu 6% în termeni reali, se va menţine ritmul
de creştere a intrărilor de valută străină în RM, reducerea treptată a aşteptărilor
inflaţioniste, balanţa comerţului cu bunuri şi servicii se va emeliora pe seama
creşterii exporturilor
În anul 2008 politica monetar-valutară promovată de Banca Naţională a RM se
bazează pe următorele principii:
a) rata de bază a BNM va fi menţinută la un nivel real pozitiv;
b) stabilirea normelor rezervelor obligatorii în dependenţă de nivelul inflaţiei,
aşteptările inflaţionoste, situaţia economică şi condiţiile pieţei monetare interne;
c) menţinerea în continuarea a regimului cursului valutar flotant;
d) optimizarea instrumentelor politicii monetare în scopul eficientizării operaţiunilor
de piaţă deschisă;
În anul 2008 Banca Naţională a RM va continua realizarea planului de acţiuni cu
privire la implimentarea strategiei de ţintire a inflaţiei care presupune luarea unor
măsuri privind: optimizarea operaţiunilor de politică monetară, crearea bazei de date
corespunzătoare şi a cadrului de analiză, modelare şi prognoză, elaborarea politicii
de informare a publicului şi întreprinderea unor măsuri privind majorarea gradului de
încredere a societăţii faţă de politica monetară.
În vederea realizării obiectivelor propuse Banca Naţională va utiliza
instrumentele politicii monetar creditare în modul următor:
a) în vederea susţinerii situaţiei financiare stabile a sistemului bancar BNM va
contribui la perfecţionarea sistemului de control intern al băncilor;
b) va menţine în continuare regimul cursului de schimb valutar flotant şi va stabili
cursul de schimb al leului în raport cu dolarul în baza cursurilor valutare
preponderente pe piaţa valutară internă. În acest context BNM îşi rezervă dreptul de a
efectua intervenţii valutare cu scopul de a atenua fluctuaţiile excesive ale cursului
oficial şi a completa rezervele valutare internaţionale;
c) în cadrul implimentării politicii valutare BNM va menţine rezervele valutare
internaţionale la un nivel acceptabil pentru acoperirea a 3 luni de import şi va efectua
plasarea rezervelor internaţionale în instrumente investiţionale ce corespund
criteriilor de siguranţă şi lichiditate;
d) va utiliza rezervele obligatorii ca instrument de control asupra lichidităţii
sistemului bancar, mărimea rezervelor fiind determinată de evoluţia indicatorilor
macroeconomici şi condiţiile pieţei monetare interne;
e) operaţiunile pe piaţa deschisă vor constitui principalul instrument de
reglementare a lichidităţilor sistemului bancar, instrumentele concrete se vor selecta
în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei, aşteptările inflaţioniste şi condiţiile pieţei
monetare.

Întrebări de verificare

1.Care sunt obiectivele politicii financiare la nivel macroeconomic?

2.Care sunt componentele politicii financiare la nivel micro şi macroeconomic?
3.Care sunt particularităţile politicii bugetar-fiscale în RM?
4. Care sunt particularităţile politicii monetar-valutare în RM ?
5.Care sunt factorii care determină politica financiară?
6.Ce instrumente de intervenţie utilizează politica monetar-valutară?
7.Ce tipuri de valori mobiliare de stat se emit în RM şi care sunt caracteristicile
acestora?
7.Care sunt efectele operaţiunilor de vînzare a valorilor mobiliare de stat?
8.Care sunt efectele reduceii ratei rezervelor obligatorii a băncilor comerciale?
9.Prin ce operaţiuni trebuie să intervină BNM pentru a asigura stimularea
investiţiilor în cadrul economiei naţionale?
10..Prin ce operaţiuni trebuie să intervină BNM pentru a asigura limitarea inflaţiei în
cadrul economiei naţionale?

Bibliografia
1. Legea Republicii Moldova cu privire la BNM Nr. 548-XIII din 21.07.95,
Monitorul Oficial nr. 56-57 din 12.X.1995
2. Legea Republicii Moldova privind rezervele materiale de stat şi de mobilizare
Nr. 589-XIII din 22.09.95, Monitorul Oficial -11-12/114 din 22.02.96
3. Cu privire la Direcţiile principale ale politicii bugetar-financiare şi cadrul
cheltuielilor pe termen mediu (2003-2005) Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova N. 693 din 3 iunie 2002, Monitorul Oficial, 5 iulie 2002, n. 96-99 pag.
11, art. 947
4. Cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare social-economica a Republicii
Moldova (până în anul 2005). Hotărârea Guvernului Republicii Moldova N. 1415
din 19.12.2001, Monitorul Oficial, 10 ianuarie 2002, 55-8, pag. 11, art.35
5. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind clasificaţia bugetară Nr.
969-III din 24.07.96, Monitorul Oficial 72-73/704 din 07.11.1996
6. Regulamentul cu priviree la depozitele overnight acceptate de Banca Naţională
a RM de la bănci;
7. Regulamentul cu privire la regimul rezervelor obligatorii
8. Instrucţiune cu privire la plasarea, circulaţia şi răscumpărarea valorilor
mobiliare de stat în formă de înscrieri în conturi
9. Bugetul de stat, anii 2004-2008, Monitorul Oficial al Republicii Moldova
10.Bugete ale Asigurărilor sociale de Stat, anii 2004-2008, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova
11.Note metodologice pribind elaborarea de către autorităţile administrării publice
locale a proiecelor de buget pe anul 2005 şi estimările pe anii 2006-2007,
Ministerul Finanţelor
12.Bistriceanu Gh., Adochiţei M., Negrea E., „Finanţele agenţilor econimici”,
Editura Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 1995
13.Catana O., Direcţii de optimizare a politicii bugetar-fiscale, Economie şi
Sociologie, 2001
14.Cibotaru M., Dezvoltarea economică, politicii, strategii, modele, efecte,
Chişinău, 1999
15.Filip Gh., Finanţe publice, Iaşi, Junimea, 2002
16.Manole T., Finanţe publice (teorie şi aplicaţii), Chisinău, 1998
17.Manole T., Finanţe publice locale, Chişinău, 2003
18.Mihalcea L., Finanţe publice şi analiza financiară, Bucureşti, 1999
19.Onofrei M., Impactul politicilor financiare asupra societăţii, Bucureşti 2000
20.Stratulat O., Consemnări pentru prelegerea Politica financiară, Chişinău, 1997
21.Ungureanu M., Finanţe publice, Piteşti, 2002
22.Văcărel Iu., Finanţe publice, Bucureşti, 2001
23.Văcărel Iu., Finanţe publice, Bucureşti, 2001
24.Tranziţia: retrospective şi perspective, Chişinău, 2002
25.Anuarul statistic al Republicii Moldova, Chişinău, anii 2004-2006.
26.Republica Moldova în cifre, Chişinău, anii 2004-2006.