1.

SISTEME DE TRASMITERE A MIȘCĂRII

1.1. Elemente generale

Transmisia mecanică este un ansamblu cinematic de elemente care au ca scop transmiterea
mișcării de rotație cu sau fără transmiterea mișcării de rotație cu sau fără transformarea acesteia,
însoțită de transmiterea energiei mecanice (forțe și momente).
Transmisiile mecanice transmit mișcarea, momentul de torsiune, deci puterea de la motor, care
este arborele conducător, la cel condus -fig.1.1.

Fig.1.1. Transmisie mecanică

Transmisiile mecanice pot fi:

- Directe, caracterizate prin distanța mică între axa geometrică a arborelui conducător și cea
a arborelui condus (elementele între care se transmite mișcarea sunt apropiate):
a) Transmisii mecanice cu roti de fricțiune;
b) Transmisii mecanice cu came;
c) Transmisii mecanice cu roti dințate;
d) Transmisii mecanice cu șurub-piuliță.
- Indirecte, caracterizate prin distanța mai mare între axele elementelor care transmit mișcarea:
a) Transmisii mecanice prin curele;
b) Transmisii mecanice prin lanțuri;
c) Transmisii mecanice prin pârghii.
Transmiterea mișcării se face cu un raport de transmitere (i) care este raportul dintre viteza
elementului conducător și a elementului condus.

1.2. Roți de fricțiune

Rotile de fricțiune sunt organe de mașini care transmit mișcarea de rotație. Ele pot fi:
- cilindrice;
- conice;
- canelate.
Mecanismele cele mai simple de transmitere a puterii prin roți de fricțiune sunt construite din:
roți cilindrice cu periferia netedă, arborii pe care sunt montate roțile și lagăre de sprijinire a arborilor.
Transmisiile cu roți de fricțiune au dimensiuni reduse și sunt foarte simple.
Mecanismele cu roți de fricțiune prezintă unele dezavantaje: au randament scăzut, nu pot
transmite puteri mari (până la 20 kW), nu pot asigur transmiterea uniformă a arborilor, nu este posibil
să mențină constant raportul de transmitere (i).
Ele sunt utilizate deoarece:
- Funcționează fără șocuri;
- Zgomotul produs este redus;
- Au posibilitatea de a patina în cazul suprasolicitărilor de scurtă durată, protejând astfel
instalațiile respective;
Una din roți, aflată în mișcare de rotație cu viteza unghiulara w1, este montată pe lagăre
deplasabile și apasă pe cealaltă roată cu o anumită forță. In zona de contact a roții, apare forța de
frecare Ff capabilă să transmită puterea și mișcarea între doi arbori paraleli sau care se intersectează în
1
plan. Contactul între roți se produce pe o fâșie a cărei lungime este egală cu lățimea roții, deci pe o
suprafață pe care se repartizează forța normală.

1.3.Arbori
1.3.1. Prezentare
Arborii, organe de mașini. In funcție de variantele constructive, există trei tipuri de arbori:
drepți, cotiți și flexibili. Arborii drepți sunt organe de mașini care au rolul de a susține alte organe de
mașini aflate în mișcare de rotație (roți dințate, roți de curea, roti de lanț și cuple, inclusiv de motoare
electrice). Acestea transmit momente de torsiune organelor de mașini la care sunt legați, ei fiind
solicitați la încovoiere, torsiune și foarte rar la întindere și compresiune.
Arborii drepți se utilizează în construcția turbinelor cu abur și turbinelor hidraulice, a cutiilor
de viteză, a reductoarelor și a transmisiilor mașinilor – unelte. Părțile componente ale unui arbore drept
sunt: zona de calare, fusuri, corpul arborelui, lagăre.
Arborii cotiți sunt organe de mașini care se construiesc pentru a contribui la transformarea
mișcării de rotație în mișcare de translație. Aceștia sunt utilizați, în special, la mașinile montate cu abur
și cu ardere internă la pompe, compresoare care prin intermediul mecanismului bielă – manivelă
transformă mișcarea rectilinie alternativă a pistoanelor în mișcare de rotație a arborelui cotit.
Principalele zone ale unui arbore cotit sunt : fusurile de sprijin, fusurile intermediare sau
manetoane, zonele de calare. Arborii flexibili se întâlnesc acolo unde axa geometrică a lor trebuie să
urmărească un traseu ușor sinuos și variabil în timp, așa cum este cazul cablurilor de kilometraj de la
autovehicule, a arborilor frezelor stomatologice.
Clasificarea arborilor
A. după condiția de funcționare:
♦ în funcție de funcționare:
- static determinați (între reazeme);
- static nedeterminați (în afara reazemelor).
♦în funcție de comportarea la vibrație a arborilor (turația de regim/turația critică):
- rigizi (n < nCr);
- elastici (n > nCr).
♦în funcție de tipul de solicitare:
- arbori de torsiune;
- arbori solicitați compus : tensiune și încovoiere.
♦în funcție de poziția în care lucrează:
- orizontală;
- verticală;
- înclinată.
B. după poziția axei de sprijin :
♦fixă (arbori de sprijin);
♦variabili (arbori flexibili).
Fusurile și pivoții sunt acele zone din componența arborilor și osiilor prin care aceștia se
sprijină în lagăre. Suprafețele fusurilor prezintă o mișcare relativă față de suprafețele interioare de
contact ale lagărului de sprijin. Acesta poate fi de alunecare (lagăr de alunecare) sau de rostogolire
(indirectă la rulmenți). Clasificarea fusurilor:
1. După direcția forței care le solicită în raport cu axa lor de rotație și formă:
- radiale (pot avea forma cilindrică sau conică);
- axială (pot fi circulare pline, inegale, multiinelare).

1.3.2. Asamblarea arborilor

Montarea arborilor necesită trei faze importante: pregătirea, montarea propriu-zisă și
verificarea montării.

2
 Pregătirea montării arborilor necesită studierea desenului cu schema de montaj, verificarea, în
special a fusurilor și a părților de calare, care trebuie să fie netede, fără zgârieturi, lovituri sau urme de
coroziune.
Bavurile, zgârieturile, loviturile se elimină prin ajustare fină, urmată de o finisare cu pânza
abrazivă. Petele de rugină sunt curățate fie cu pânza abrazivă, fie cu pastă abrazivă. In general, aceste
verificări sunt efectuate la recepția arborilor la terminarea prelucrării lor, însa ele se recomandă și la
montare.
Montarea propriu-zisă constă în executarea următoarelor operații:
- verificarea cuzineților – dacă sunt fixați corect în corpul lagărului;
- ajustarea cuzineților după fusurile arborilor; pentru aceasta, se șterg cu o cârpă uscată
fusurile și apoi se acoperă cu un strat subțire de vopsea. Se așează arborele în lagăre cu
ambele fusuri și se montează capacele lagărelor. Apoi, se învârtește ușor arborele cu scopul
de a se realiza tușarea cuzineților. Se demontează capacele lagărelor și se execută ajustarea
cuzineților acolo unde apar proeminențele indicate de vopsea. Operațiile de ajustare se
repetă până când numărul petelor de contact de pe suprafața cuzinetului corespunde
preciziei impuse la asamblare. In general, se consideră că suprafața este corespunzătoare
daca conține 15…25 de pete de vopsea pe o suprafața de 25x25mm2.
- se spală fusurile și cuzineții, se usucă cu aer comprimat și se ung cu unsoare, folosindu-se o
pensulă;
- se montează definitiv arborele în lagăre.
De remarcat faptul că la montarea arborilor în lagăre trebuie să se respecte jocurile – radiale și
axiale – prescrise în documentația tehnică, pentru a se asigura o ungere bună în timpul funcționării.
Verificarea montării arborilor, inclusiv a lagărelor, se execută o dată cu probele de funcționare
a mașinilor.
Se consideră că montajul a fost corect montat dacă, în timpul funcționarii, lagărele nu se
încălzesc mai mult de 60…70°C.
Montarea arborilor cotiți, cu toate că este mult mai pretențioasă decât a arborilor drepți,
necesită respectarea celor trei faze distincte: pregătirea montării, montarea propriu-zisă și verificarea
montării.
Pregătirea montării constă în controlul fusurilor ca să nu prezinte zgârieturi. Acestea se
îndepărtează prin șlefuire cu pânza de șlefuit.
Cuzineții lagărelor trebuie să adere etanș pe suprafețele fusurilor. Suprafața de aderare trebuie
să fie repartizată uniform și să reprezinte cel puțin 60…70% din suprafața activă. Verificarea aderării
se face cu vopsea. In cazul unei aderări necorespunzătoare se execută răzuirea.
Se verifică calitatea compoziției de lagăre: startul de compoziție turnat trebuie să adere bine la
suprafața cuzinetului (bimetalic), iar la ciocănire să emită un sunet clar, metalic.
Pe suprafața de lucru a stratului de compoziție nu se admit zgârieturi, sufluri, stratificări etc.
Așezarea cuzinetului inferior după fusurile arborelui se verifică cu vopsea (negru de fum diluat
și petrol lampant). Cuzineții superiori trebuie să adere, de asemenea, foarte bine.
Jocul dintre cuzinetul superior și fusul arborelui nu trebuie să depășească 0.001mm.
Pentru preîntâmpinarea pierderilor de presiune a uleiului din lagăre, între baia de ulei și
marginea cuzinetului trebuie să rămână o distanță de 15…20mm.
In cazul când se folosesc garnituri de reglare între cuzineți, de exemplu, la compresoare piston,
acestea se execută după conturul planului de separație. Materialul acestor garnituri poate fi textolit,
alama sau aluminiu.
Montarea propriu-zisă a arborilor constă în așezarea acestora în lagăre și rotirea lor de câteva
ori. Se verifică poziția arborelui cu ajutorul unei nivele de 0.1mm, măsurarea făcându-se la fiecare 90°,
adică în patru poziții. Poziția orizontală a fusurilor manetoane se verifica tot cu ajutorul nivelei.
Abaterile de la paralelism între axele fusurilor manetoane și axele fusurilor palier nu pot depăși
0.02mm pentru 100mm din lungimea fusului.
La controlul excentricității se folosesc comparatoare.

3
 Deplasarea axială a arborelui cotit pe lagăre se verifică prin rotirea acestuia la 180° si
măsurarea jocului cu un comparator.
Valoarea jocurilor este stabilită în documentația de montaj în funcție de condițiile de lucru și de
felul mașinii la care se montează arborele cotit. Verificarea montării se execută o dată cu proba de
funcționare a mașinii, la care arborele cotit nu trebuie să prezinte bătăi radiale ce se pot transmite
pistoanelor, iar lagărele să nu se încălzească peste 60…70°C.
Arborii compuși din mai multe bucăți pot fi: cap la cap și cotiți. Fiecare tip de arbore se
montează în mod diferit.
Montarea arborilor cap la cap. Tehnologia de montare a arborilor cap la cap nu diferă de cea a
arborilor drepți. O atenție deosebită trebuie să se acorde executării îmbinării, încă la sfârșitul
montajului arborele să lucreze ca un arbore dintr-o singură bucată.
Îmbinarea arborilor compuși din mai multe bucăți se poate realiza prin:
- cuplaj cu manșon și arbore canelat;
- cuplaj cu manșon cilindric, fără caneluri și cu știft;
- cuplaj conic cu știft;
- cu șuruburi solicitate la forfecare;
- cu flanșe strânse cu șuruburi
Montarea unui arbore compus cu ajutorul manșonului canelat se începe prin așezarea și fixarea
celor două părți ale arborelui, pe prisme – suport, astfel încât axele să fie în prelungire. In acest scop se
recomandă folosirea prismelor cu înălțime reglabilă. Apoi se montează manșonul pe unul din capetele
canelate ale arborelui, iar capătul celuilalt arbore se introduce în celălalt capăt al manșonului. Uneori
se poate întâmpla ca pentru poziția respectivă a arborelui față de manșon, canelurile și plinurile din
arbore și manșon să nu coincidă. În acest caz, se vor distanța arborii între ei și se va schimba poziția
manșonului, rotindu-l cu câteva caneluri, după care se va efectua din nou montarea.
Pentru montarea cuplajului – manșon se folosesc adeseori ciocane cu cap moale. Pentru un
ajustaj aderent pe diametrul de centrare al canelurilor, manșonul se va încălzi în ulei fierbinte înainte
de montare.
Montarea arborilor de dimensiuni mari, cap la cap, printr-un cuplaj – manșon, fără caneluri, cu
ajutorul știfturilor, se realizează în aceeași succesiune ca și în cazul folosirii unui cuplaj cu manșonul
canelat.
Deoarece, la îmbinarea cu arborii a cuplajului-manșon, fără caneluri, se folosește adeseori ajustaj
blocat sau chiar presat ușor, montarea se face în condiții mai bune prin încălzirea prealabilă a
manșonului. In cazul arborilor cu lungimi și diametre mai mici, montarea este mai simplă și se face, de
obicei, prin presarea manșonului la presă sau prin lovituri de ciocan.
Alezajele de arbori destinate pentru știfturi se execută corespunzător dimensiunilor din manșon,
după montarea definitivă a acestuia. Știfturile folosite la aceste îmbinări sunt cilindrice, iar presarea lor
se face cu presa manuală sau cu ciocanul.
Montarea arborilor cotiți. Din cauza forțelor mari care apar în timpul funcționarii arborilor
cotiți, asamblarea lor se face prin strângere. Montarea unui arbore cotit la care îmbinarea se face cu
strângere se execută în ordinea următoare: bolțul se montează prin presare în alezajul brațului, apoi se
verifică paralelismul între axa alezajului și axa bolțului; urmează presarea brațului pe fusul arborelui,
verificarea paralelismului bolțului cu arborele și perpendicularitatea acestora pe braț.
Fusul se presează în alezajul din braț, după care ansamblul se montează pe fusul arborelui.
Brațul se presează separat pe arbore. Îmbinarea ambelor subansambluri se realizează prin presarea
fusului în alezajul din braț. Se verifică perpendicularitatea și paralelismul ansamblului. Arborele cotit
are o tehnologie de montaj asemănătoare, cu deosebirea că fusul este prins în unul din brațe prin
strângere pe con cu ajutorul piuliței .
Controlul final al arborilor cotiți se face cu un dispozitiv special, prevăzut cu comparatoare,
pentru înregistrarea abaterilor de la coaxiale brațelor arborelui cotit.

4
 1.4. Lagăre cu rostogolire
Lagărele sunt organe de mașini având funcția de susținere și ghidare a arborilor și a osiilor cu
mișcare rotativă sub acțiunea sarcinilor care acționează supra lor.
După direcția sarcinii principale față de axa de rotație, lagărele se grupează în:
- lagăre radiale, cu direcția sarcinii principale perpendiculara pe axa de rotație;
- lagăre axiale și crapodine având direcția sarcinii principale paralelă cu axa de rotație;
- lagăre radial-axiale a căror sarcină are componente după cele două direcții menționate.
După caracterul frecării produse în funcționare, lagărele se grupează în:
- lagăre cu alunecare - între suprafața exterioară a fusului și suprafața interioară a lagărului;
- lagăre cu rostogolire - între elementele rulmenților;
- lagăre combinate.
Lagărul de rostogolire se obține prin înlocuirea cuzinetului din lagărul cu alunecare printr-un
rulment. De aceea, lagărele se numesc și lagăre cu rulmenți. Celelalte elemente componente ale
lagărelor cu rostogolire diferă foarte puțin de elementele lagărelor cu alunecare. Ca urmare, studiul
lagărelor cu rostogolire se reduce la studiul rulmenților.
Datorită înlocuirii frecării de alunecare prin frecare de rostogolire, randamentul lagărelor cu
rostogolire este superior lagărelor cu alunecare având valorile cuprinse între 0,98 până la 0,995.
Elemente constructive caracteristice lagărelor cu rostogolire sunt:
- inelul interior și cel exterior - inelele rulmenților pot prezenta una sau două căi de rulare, pe
care se rostogolesc corpurile de rulare, acestea sunt supuse la solicitarea de frecarea prin
rostogolire;
- corpurile de rostogolire - sub forma de bile sau role;
- colivia - servește la menținerea unei distanțe constante între corpurile de rostogolire și se
execută din oțeluri carbon obișnuite, bronzuri, duraluminiu, materiale plastice;
- diferite elemente pentru asamblare și etanșare.
Dimensiunile de baza ale rulmentului sunt:
"d" - reprezintă diametrul nominal corespunzător diametrului nominal al fusului;
"D" - reprezintă diametrul exterior al inelului exterior corespunzător diametrului interior al
corpului lagărului;
"B" - reprezintă lățimea rulmentului.
Lagărele cu rulmenți reprezintă următoarele avantaje principale față de lagărele cu alunecare:
pierderi mai mici de putere prin frecare; turații mari de 20000 – 30000 rotații/minut; consum redus de
lubrefiant în perioade de întreținere; eficiența economică superioară, datorită avantajelor standardizării
și posibilitățile centralizării execuției lor prin întreprinderi specializate cu procese de producție
automatizate.
Lagărele cu rostogolire au dimensiunea radială mai mare decât lagărele cu alunecare, de aceea
necesită o precizie mai mare de execuție și montaj, acestea sunt mai rigide și mai puțin rezistente la
șocuri.
Corpurile de rostogolire și elementele căii de rulare, adică inelul interior și inelul exterior, se
execută din oțeluri speciale pentru rulmenți, cunoscute sub denumirea de RUL 1, RUL 2 (STAS
1456/1-80).
Colivia rulmentului se executa din oteluri obișnuite, bronzuri, duraluminiu sau materiale
plastice.
Pentru tipurile de rulmenți utilizate în mod curent în practică a apărut ca o necesitate
economică, pentru simplificarea utilizării și aprovizionării, stabilirea unui număr limitat de execuții
tipo-dimensionale. S-a ajuns astfel la standardizarea construcțiilor și dimensiunilor tipurilor uzuale de
rulmenți, reglementare făcută prin norme ISO, adoptate și la noi prin STAS.
Clasificarea rulmenților se face după diferite criterii:
1.Dupa modul cum acționează forța din exploatare asupra lagărelor, acestea pot fi:
- rulmenți radiali;
- rulmenți axiali;
- rulmenți radial-axiali;
5
 - rulmenți radial-oscilante;
- rulmenți axial-oscilante.
2.După forma corpurilor de rostogolire se deosebesc: rulmenți cu bile și rulmenți cu role.
Corpurile de rostogolire, în raport cu încărcarea în condițiile de funcționare, pot fi dispuse pe
un singur rând, pe două rânduri și rareori pe mai multe rânduri. Dintre numeroasele variante
constructive, cele mai utilizate lagăre sunt cele cu rulmenți radiali și cele cu rulmenți axiali cu bile.
Lagărele radial-axiale sau axial-radiale se pot executa și din rulmenți radiali combinați cu rulmenți
axiali.
Rulmenții cu role cilindrice suportă sarcini de 1,7 ori mai mari decât cei cu bile și pot funcționa
la turații sporite.
Rulmenții cu doua rânduri de corpuri de rulare suporta sarcini de 1,5 ori mai mari.
Rulmenții cu role cilindrice lungi sau cei cu ace se folosesc când sunt necesare diametre
exterioare reduse sau foarte reduse.
Rulmenții cu role conice și cei cu role butoiaș dispuse pe două rânduri pot fi încărcați de 1,9 ori
mai mult față de cei cu role dispuse pe un singur rând.
Rulmenții oscilanți pot suporta înclinarea axei de rotație a arborilor cu 2º-3º.
După precizia de execuție, care influențează precizia de funcționare, sunt prescrise un număr de
patru clase de precizie P0, P6, P5, P4 (STAS 4207-70) tolerantele cele mai strânse fiind cele ale clasei
P4.

1.5. Roți dințate

Roată dinţată este o roată care are "dinţi" de-a lungul circumferinţei sale pentru a angrena una
sau alte roţi dinţate sau piese similare ale unui mecanism mai complex cu scopul de a realiza
transmiterea forţei de-a lungul unei direcţii tangenţiale la suprafeţele ambelor.
O roată ne-dinţată poate realiza transmiterea, într-o oarecare măsură, a unei forţe tangenţiale,
dar are utilizări limitate deoarece la forţe mari se produc fenomene de alunecare (sau patinare) şi de
deteriorare ale roţii.
Dinţii unei roţi dinţate previn orice formă de alunecare, patinare sau de deteriorare/deformare şi
permit transmiterea de forţe considerabil mai mari decât în cazul roților obișnuite.
Pentru a fi capabilă de angrenare, o roată dinţată se poate ataşa oricărui dispozitiv care are
dinţii de angrenare compatibili cu dinţii săi. Deşi astfel de dispozitive pot fi cremaliere sau alte
dispozitive similare nerotative, cea mai obişnuită conectare a unei roţi dinţate este într-un angrenaj cu
una sau mai multe roţi dinţate. Rotaţia oricăreia din roţile dinţate ale unui astfel de angrenaj cauzează
obligatoriu rotaţia tuturor celorlalte.

Fig.1.2. Roți dințate.

Deşi de multe ori, roţile dinţate sunt folosite doar pentru a transmite rotaţia dintr-o parte într-
alta a unui mecanism sau ansamblu, ele pot fi folosite şi pentru a transmite forţe amplificate sau
diminuate. Atunci când roţile dinţate ale unui ansamblu au diametre diferite(aşa cum este cazul în
prima imagine) vitezele lor de rotaţie, şi deci momentele lor cinetice, sunt diferite.

6
 2. UTILIZAREA APLICAȚIILOR DE TIP CAD

Proiectarea asistată de calculator (Computer Aided Design) presupune utilizarea unor aplicații
specializate pentru întocmirea și organizarea documentațiilor tehnice (desene, liste de materiale,
modele 3D, șabloane etc.).
Exista standarde și norme specifice:
- IS- 1101: 2004: Geometrical Product Specifications (GPS) - Geometrical tolerancing -
Tolerances of form, orientation, location and run-aut
- IS- 13567:1998 Technical product documentation - Organization and naming of layers for
CAD
- IS- 128-21:1997 Technical drawings -General principles of presentation -Part 21: Preparation
of lines by CAD systems
In AutoCAD se lucrează cu comenzi și variabile de sistem. Toate operațiile în AutoCAD sunt
generate cu ajutorul comenzilor. Comenzile pot fi lansate prin intermediul interfeței programului.
Fereastra aplicației:
- Spațiul de lucru:
Când nu este nici un fișier deschis, este absolut gol.
Când există desene deschise care să nu fie minimizate, spațiul de lucru este ocupat de ferestrele
acestora. Pentru că AutoCAD este aplicație multidocument, ea permite deschiderea și afișarea
simultană a mai multor desene. În meniul Windows din bara de meniuri există comenzi specifice
pentru modul de afixare a acestora.
- Fereastra desenului – elemente:
Spațiul model (model space) este un spațiu virtual tridimensional în care obiectele sunt
desenate la scara 1:1.
Spațiul hârtie (paper space) este un spațiu exclusiv bidimensional reprezentând oglinda
viitorului document pe suport de hârtie. Obiectele din spațiul hârtie (linii, cote, texte, etc.) sunt
complet independente de cele din spațiul model. Aici se plasează de regulă chenarul (title block), se
creează ferestrele pentru vederi (viewport), se dimensionează și se adăugă note.
In paper space pot exista mai multe pagini (layouts) cu conținut diferit dar care sunt create pe
baza conținutului din model space. Fiecare layout are conținut, setări și nume propriu.
Comutarea între model space și paper space se face în mai multe moduri:
- Prin tab-uri
- Dând clic în bara de stare, în caseta pe care scrie MODEL/PAPER
- Clic dublu într-un viewport în paper space
Bara de titlu:
- Afișează numele aplicației urmat de numele și adresa fișierului activ în fereastră.
- Butoanele pentru redimensionarea, minimizarea și închiderea ferestrei principale a aplicației.
Dacă sunt afișate simultan mai multe desene în fereastra principală a aplicației, titlul fiecăruia
va apărea în bara de titlu a ferestrei proprii. Indiferent de câte desene sunt afișate simultan, doar unul
va fi activ. Acesta poate fi recunoscut prin caracteristicile accentuate ale barei de titlu din fereastra
proprie. Comutarea de la o fereastră la alta se face dând clic oriunde în fereastra ce se dorește a fi
activată, mai puțin pe butoanele din partea dreapta a barei de titlu.
Bara de meniuri conține comenzile cele mai importante grupate pe meniuri după criterii
tematice.
Barele de instrumente: Pot fi ancorate de jur împrejurul spațiului de lucru sau pot fi dispuse în
orice poziție pe suprafața spațiului de lucru. Se recomandă ca barele de instrumente care conțin casete
de selecție să fie afișate în poziție orizontală. In poziție verticală casetele de selecție nu sunt afișate.
Conțin butoane prin acționarea cărora se pot lansa comenzi, sau fly-out bars.
Fly-out bars sunt bare de instrumente incluse în alte bare de instrumente. Butoanele care
determina afișarea unor bare fly-out au un triunghi negru în colțul din dreapta jos. Acestea sunt afișate
7
atunci când cursorul de maus se poziționează pe butonul respectiv, cu butonul stâng al mausului
menținut apăsat. Se deplasează mausul în acest mod pe imaginea butonului dorit din bara fly-out
afișată, apoi se eliberează butonul mausului, moment în care comanda respectivă va fi lansată.
Paletele: pot fi organizate de către utilizator după nevoile proprii și pot fi amplasate și
redimensionate după dorința.
Paletele de instrumente sunt grupate într-o singură fereastră organizată în subpagini. Fiecare
subpagină reprezintă o paletă și conține un grup de comenzi, care poate fi modificat de către utilizator
după dorința. Comenzile pot fi șterse, copiate sau decupate și lipite pe alte subpagini, redenumite etc.
cu ajutorul meniului contextual (clic dreapta).
Se pot adăuga, șterge, redenumi, exporta sau importa palete, cu ajutorul comenzii Customize
Palettes din meniul contextual.
Se pot adăuga comenzi noi:
- prin selectarea unor elemente din spațiul de lucru si tragerea acestora în subpagina activă a
paletei de instrumente.
- cu comanda Customize Comands din meniul contextual.
- prin selectarea unor elemente din paleta Design Center și tragerea acestora în subpagina
activă a paletei de instrumente.
Paleta Proprietăți: afișează proprietățile elementelor selectate în spațiul de lucru. Poate fi afișată
permanent sau atunci când utilizatorul selectează un element din spațiul de lucru cu clic dublu.
Paleta Design Center: reprezintă un instrument deosebit de puternic pentru utilizatorii
AutoCAD. Permite accesul la conținutul oricărui desen din calculator, rețea sau internet și extragerea
anumitor elemente din acesta (blocuri, layere, stiluri de linii, dimensiuni, hașuri, text etc.) și
introducerea lor în desenul curent.
Paleta Dashboard: grupează comenzile uzuale sub forma unor panouri de control, delimitate
prin linii separatoare.
Paleta Sheet Set: Cu ajutorul acestei palete se pot crea și organiza desenele dintr-un set de
desene. Elementele unui set de desene sunt pagini (layout) din paper space ale unui grup de fisiere
dwg.
Bara de stare:
- indicații privind comanda deasupra căreia se afla poziționat cursorul (apar la câteva secunde după
poziționarea cursorului);
- fereastra coordonatelor;
- o serie de butoane ce activează moduri de lucru specifice;
- un buton pentru legături internet (Comunication Center);
- un buton de blocare/deblocare a poziției barelor de instrumente și ferestrelor;
- un buton de maximizare a ferestrei (clean screen).
Linia de comandă: În linia de comandă se introduc comenzi și parametri de la tastatură,
respectând sintaxa. Este, de regulă, ancorată în partea inferioară a ferestrei principale a aplicației,
deasupra barei de stare. Afișarea sau ascunderea ei se face cu ajutorul comenzii Command Line din
meniul Tools sau cu combinația de taste CTRL+9. Există comenzi și variabile de sistem care afișează
valori și opțiuni în linia de comandă. Prin ascunderea liniei de comandă acestea nu mai sunt accesibile.
Pentru linia de comandă se pot modifica poziția, numărul de linii afișate, culoarea și fontul
textului. Modificările se fac fie cu ajutorul mausului, fie cu comanda Options din meniul Tools, la
pagina Display.
Fereastra text: este afișată la solicitarea utilizatorului, cu ajutorul tastei F2 și are funcții
similare ferestrei de comandă. In plus, aceasta listează în ordine cronologică toate comenzile lansate în
sesiunea de lucru curentă.
Meniurile contextuale apar atunci când se apasă butonul drept al mausului. Ele sunt afișate în
dreptul mausului și conținutul lor diferă în funcție de selecția activă sau de comanda în curs (dacă
există). Modul în care apar meniurile contextuale se poate modifica cu ajutorul comenzii Opțiuni din
meniul Tools. Se accesează pagina User Preferences din caseta de dialog deschisă și la Windows

8
 Standard Behavior se apasă butonul Right Click Customization. Va apărea o nouă fereastră de dialog,
în care puteți face selecțiile adecvate.
Toate aceste elemente se pot modifica, după caz, din punct de vedere al poziției, aspectului sau
conținutului.

Fig.2.1. Exemplu de aplicație CAD

Mod de lucru:
1. Deschideţi aplicaţia CAD şi creaţi un nou desen bazat pe șablonul (template) denumit layout.dwt.
Salvaţi fișierul sub denumirea floor plan.dwg.
2. Schimbaţi setările desenului floor plan.dwg folosind detaliile din tabelul de mai jos. Afișați
punctele grid-ului, asiguraţi-vă proprietatea ‘snap’ este setată pe off. Salvaţi fișierul floor plan.dwg

Limits Drawing Units Drafting Settings

Lower Left Upper Right Length Type Angle Type Grid Snap
0,0 29700,21000 Decimal Decimal Degrees 1000 1000

3. Creaţi un spaţiu liber în linia galbenă de la punctul A la punctul B. Teşiţi coltul denumit C. Setaţi
prima distanţă a teşiturii la 2500mm şi a doua distanţă la 1000mm astfel încât obiectul să arate ca în
imaginea de mai jos.

9
4. Mergeţi la obiectul roz denumit ‘Door’. Desenaţi un arc de cerc cu o rază de 800mm folosind
coordonatele absolute 14100,5050 ca punct de bază. Oglindiţi obiectul ‘Door’ folosind punctele
denumite D şi E ca şi linie de oglindire. Nu ștergeți obiectul sursă. Desenul trebuie să arate ca în
imaginea de mai jos.

5. Definiţi un atribut cu setările afişate în tabelul de mai jos (acceptaţi setările predefinite). Creaţi un
bloc al obiectului roz denumit ‘Door’ împreună cu noul atribut şi textul ‘Door’ şi denumiţi blocul
ddoor. Folosiţi coordonatele absolute 14000,5000 ca şi punct de bază. Nu rețineți obiectele în
imagine.
Tag Prompt Value Insertion Point Text Style
MATERIAL Enter Material glass 15850,5500 attrib

6. Inseraţi blocul denumit door folosind coordonatele absolute 14100,3050 ca şi punct de inserare.
(acceptați setările predefinite pentru scara şi rotaţie). Măriți obiectul colorat în albastru denumit
‘window’ cu o distanță de 1000mm la dreapta astfel încât desenul să arate ca în imaginea de mai
jos. Salvaţi fişierul floor plan.dwg

10