MĂNĂSTIREA CURTEA DE ARGEȘ

Monument Arhitectural din Romania

Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit
Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512-1521) este
cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.
Începută în 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn
de frumos lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu. Ascultând nu numai legenda, ci şi unele
ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai
ales din lipsă de zile, zugravirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele
veşnice a lui Neagoe Basarab. Arhitectura:

Pronaosul

Aşa cum se înfăţişează în prezent, biserica este

alcătuită dintr-un pronaos supralargit, contopit organic cu
construcţia propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susţin o
turlă pe mijloc şi două turnuleţe laterale care încununează
colţurile vestice ale pronaosului.
Pronaosul este evidenţiat în acest fel deoarece îndeplinea
şi funcţia de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin
podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea
porţiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt
şi că se înşurubează în tăriile cerului. Restul bisericii şi
altarul - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susţin
de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu ansamblu se
face prin bolţi, dând un tot arhitectonic de o zvelteţe
inegalabilă.

În faţa intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se

sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri şi împodobite cu desene (1516-
1517).
Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea de plumb şi crucea aurită se
proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaş, şi pe rama care o îmbracă,
asemeni unui portal aplicat. În ansamblu biserica
este aşezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din
blocuri de piatră, mai larg decât suprafaţa de bază a bisericii,
marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (în
acest caz crini) sculptaţi din piatră. Pereţii exteriori sunt
împărţiţi în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit
în suvite. Faţadele sunt decorate în relief
plat cu motive caucaziene şi islamice. În partea de jos se află o suită
de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele.
În registrul de sus, de
asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt
fixate plăci decorative şi discuri în rozetă, iar ca nişte paftale domneşti, la întretăierea
arcurilor, se află alte discuri mai mici. Pe ele sunt aşezaţi
porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoţel. La adierea vântului,
aceşti clopoţei sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Legenda:

În apropierea bisericii se află

fântâna meşterului Manole,
constructorul legendar al ctitoriei lui
Neagoe Basarab, eroul mai multor
balade populare.
Balada Monastirea Argesului
spune că meşterul Manole şi-a zidit în
zidurile acestei magnifice mânăstiri
soţia deoarece tot cea ce era construit în
timpul zilei se dărâma noaptea. Tot
legenda ne dă o explicaţie şi pentru
fântâna meşterului Manole. Când domnitorul a văzut această măreaţă
construcţie i-a întrebat pe cei zece meşteri dacă mai pot construi o mânăstire mai frumoasă
decât această. Aceştia au raspun afirmativ, iar domnitorul, pentru a
împiedica posibila construcţie a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit că schelele pe care
erau urcaţi meşteri să fie dărâmate şi astfel cei zece “meşteri mari, calfe şi zidari” au rămas
blocaţi pe acoperiş. Ei şi-au făcut aripi din şindrile şi s-au aruncat de pe
acoperişul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămaţi, dar toţi au murit. În locul unde s-a
prăbuşit meşterul Manole a apărut un izvor, fântâna meşterului Manole.