Anul II Nr.

4 Semestrul II octombrie 2007

VOIA LUI
DUMNEZEU
ÎN FAMILIE
Interviu cu Lazăr şi Magdalena Gog
Ce îşi doresc fetele?
Familia încotro?
Eliminarea căsătoriei şi familiei: mit sau realitate?
Disciplinarea copiilor
 Echipa de redacţie
Preşedinte C. C. Metanoia:
Cusman Cionca

Redactor şef:
Valentin Dedu

Foto:
Damaris Barbu
Liviu Ivaşcu
Manu Huţuleac
Mihaela Muntean

Colaboratori:
Corina Barbu
Elvira Lupăştean
Fabiola Murariu
Ileana Rogobete
Marinela Barbu
Radu Spantioc
Petre Costea
Livia Lungu
Corina Dedu

Design:
EMEM ADVERTISING
www.emem.ro

Centrul Creştin
Metanoia

Adresa pentru
corespondenţă:
C.P. 1113 O.P.8, Cod 300890,
Timişoara, România

Adresa bisericii Metanoia şi

sediul C.C. Metanoia:
Calea Torontalului, Nr. 61,
Timişoara, România

Telefon:
004 0256 472989

Comunicare web:
editura@metanoiaorg.ro
www.metanoiaorg.ro

Scop: Revista
Voia lui Dumnezeu în familie
Îmbunătăţirea relaţiilor de familie prin publicarea
de materiale practice şi prin promovarea ISSN 1842 - 1385
principiilor biblice de viaţă creştină!
.02

Omul este prin excelenţă o persoană relaţională.
Comunicarea stă la baza oricărei relaţii interumane.
Sfârşitul secolului trecut a cunoscut o dezvoltare a
mijloacelor de comunicare şi, implicit, acest lucru
presupunea o mai bună relaţionare între oameni.
Complexitatea la care a ajuns comunicarea publică a
dat naştere la ceea ce se cheamă comunicare de masă.
S-a văzut însă că mijloacele de comunicare în masă,
atât de necesare astăzi, nu au putut apropia sufletele
oamenilor.
Modul în care persoanele utilizează mijloacele de
comunicare socială poate să conducă la efecte pozitive
sau negative. Mijloacele de comunicare nu sunt forţe
oarbe ale naturii care scapă de sub controlul omenesc.
Mijloacele de comunicare socială nu fac nimic prin ele
însele, sunt instrumente, mijloace folosite pentru a sluji
intereselor celor ce le utilizează.
Există un bine intrinsec, care este bun în sine şi de
la sine. Există, de asemenea, un bine instrumental,
care poate fi un mijloc al binelui, dar care poate deveni
şi un rău instrumental, un mijloc al răului. Uneori, un
lucru este în mod simultan şi bun şi rău, în funcţie de
modul şi contextul în care este utilizat. Categorisirea
etică a lucrurilor se poate face în felul următor: categorii
morale, imorale şi amorale în ele însele. Categoriile
morale şi imorale se formează sub acţiunea agenţilor
morali, oamenii. Categoriile amorale există de drept,
dar datorită activităţii omului pot deveni categorii
morale sau imorale. În acest sens, televiziunea nu este
un lucru moral sau imoral în sine, ci unul amoral, ce
poate deveni, sub acţiunea omului, moral sau/şi imoral,
simultan sau succesiv, un bine instrumental transformat
într-un rău instrumental.
Creştinii ar trebui să-şi manifeste îngrijorările într-o
manieră inteligibilă şi pertinentă, abordând conţinutul
programelor TV, dovedindu-le inadecvate din punct
de vedere moral, educaţional şi estetic. Pentru a
avea succes, creştinii vor fi nevoiţi să-şi exprime
nemulţumirile altfel decât în termeni teologici. De
exemplu, atunci când se plâng de un material ce conţine
scene pornografice, ei trebuie să demonstreze că
pasajele incriminate au efecte distrugătoare. Selectarea
şi criticarea unor materiale nu trebuie confundată cu
Voia lui Dumnezeu în Familie
®
Editorial
cenzurarea lor. Creştinii pot să-şi utilizeze capacitatea
de a critica, contesta şi ironiza. Critica poate fi un filtru
de separare a nonvalorii de valoare.
Creştinii trebuie să-şi facă simţită
prezenţa pe piaţă. Dacă imoralitatea îşi
face loc prin televiziune căpătând o mare
amploare, educaţia morală trebuie să se
facă tot prin aceste mijloace în mod clar
şi pertinent. Televiziunea şi mass-media
în general nu trebuie proscrisă, ci trebuie
utilizată într-un mod eficient de creştini.
Asta înseamnă să refuze să-şi cheltuiască
banii pe non-valoare, sponsorizând activ
proiectele de calitate. A utiliza eficient
înseamnă a cheltui eficient. Dacă ai ceva
de spus în legătură cu mass-media din
România, îţi poţi exprima atitudinea prin
modul în care îţi cheltui banii. Susţine
proiectele creştine, publicaţiile creştine,
revistele, autorii români care scriu,
studenţii la teologie...
Uneori criticile justificate la adresa mass-media,
şi mai ales la adresa televiziunii, s-au transformat
în contestare totală a acesteia, atribuindu-i-se doar
conotaţii negative. Este cert că în anumite condiţii
televiziunea şi alte mijloace de comunicare pot acţiona
în sens negativ, însă acestea nu pot susţine negarea
rolului, în esenţă pozitiv, pe care televiziunea îl are în
societăţile contemporane.
O apreciere generală a mass-media ca fiind intrinsec
rea ar fi o atitudine greşită. A abandona mass-media
ca pe o „unealtă a diavolului” înseamnă a o face
deosebit de vulnerabilă la utilizări şi finalităţi îndoielnice.
Tipografiile, radioul şi orice facilităţi tehnice pot
deveni unelte misionare nu doar în vederea prevenirii,
diagnosticării şi condamnării „maladiilor sociale” ale
civilizaţiei moderne, ci şi pentru proclamarea în întreaga
lume a adevărului şi puterii veşnice a lui Dumnezeu.
Valentin Dedu
.03
... ! interviu

i
n
t
e
r
v
i
u
cu Lazăr şi Magdalena Gog
Partea I

Fratele Lazăr Gog este

pastor în biserica Emanuel
din oraşul Anaheim, de lângă
Los Angeles, dar slujirea lui
se întinde dincolo de graniţele
Americii, peste tot în lume unde
există români. Este căsătorit
cu Magdalena de 32 de ani,
iar Dumnezeu i-a binecuvântat
familia cu doi băieţi, Flavius
şi Călin. A terminat Liceul
de Muzică din Cluj în 1973,
apoi Seminarul Teologic
Penticostal în perioada 1976-
1980, obţinându-şi licenţa la
Universitatea din Bucureşti,
Facultatea de Teologie
Catolică. Masterul i-a fost
acordat în SUA, la „Church of
God Theological Seminary”,
între anii 1981-1983. Primul
doctorat în Teologie Biblică
l-a terminat la Facultatea de
Teologie Ortodoxă din Sibiu,
Universitatea „Lucian Blaga”.
De asemenea, în curând
va obţine doctoratul la „Oral
Roberts University”.

.04

Sunteţi o persoană cunoscută, dar cred că unii
oameni se întreabă cum sunteţi în familie şi poate
doresc să cunoască mai mult despre familia dvs.
Spuneţi-ne puţin despre tinereţea dvs. Cum v-aţi
cunoscut? Ce v-a atras unul la celălalt?
Magdalena: Avem 31 de ani de căsnicie şi 33 de
când ne cunoaştem. Eu sunt din judeţul Cluj, soţul e din
Sălaj. L-am cunoscut la nunta fratelui său mai mare.
Eu aveam 23 de ani, iar el 21 de ani. El a fost la Liceul
de Muzică în Cluj. A început să lucreze în biserică;
la început a format un grup de tineri care cântau şi
mergeau în misiune.
Nici prin gând nu mi-a trecut că se va lega o
prietenie. Îmi plăcea felul în care predica, cum recita
poezii, dar ştiind că e mai mic decât mine cu doi ani nu
mi-am putut imagina. Acum avem 31 de ani de căsnicie.
V-aţi căsătorit înainte sau după ce aţi mers la
Seminar?
Magdalena: Înainte cu două luni de a merge la
Seminar. A făcut parte din prima promoţie de studenţi.
Unde aţi locuit după ce v-aţi căsătorit?
Magdalena: În Cluj, am stat cu chirie la o mătuşă.
Lazăr: Am dorit să ne mutăm în Bucureşti pe
perioada Seminarului, dar nu a fost posibil. Politica de
atunci controla mişcarea maselor. S-a ajuns până acolo
încât nici familia nu era în siguranţă. Dacă mergeai
la şcoală îţi dădeau o viză flotantă, iar conducerea
Cultului Penticostal putea avea dificultăţi dacă făceai
vreo mişcare fără acordul statului. Numai dacă lucrai
într-o instituţie publică puteai să te muţi. Dacă aş fi mers
cu soţia, puteam fi prins şi trimis acasă. Cu familia nu
puteai să ai domiciliu, iar ca să stai în chirie, nimeni nu
te lua, pentru că era destul de riscant.
Şi aţi făcut drumul Bucureşti-Cluj periodic?
Lazăr: Mai mult în vacanţă, pentru că fraţii din
conducerea Cultului din acea vreme, deşi trebuie
apreciaţi pentru credinţa şi curajul lor, la capitolul familie
au fost mai sărăcuţi. Foarte greu se dădea acceptul să
poţi să îţi vizitezi familia.
Magdalena: Îmi amintesc că ambii copii s-au născut
în această perioadă. S-a dat o lege când s-a născut
al doilea copil că numai tatăl poate să înscrie copilul.
Fratele meu a încercat să facă acest lucru, dar nu
a reuşit, iar lui Lazăr nu i s-a dat acordul să vină să
înscrie copilul. I s-a spus chiar că va fi exmatriculat
dacă o va face. Ne-a fost foarte greu, pentru că în acea
perioadă fraţii nu înţelegeau valoarea vieţii de familie.
Lazăr: A fost o pagubă prin învăţătura pe care o
promovau, pentru că au inversat priorităţile. Mai întâi
trebuie să fie familia, apoi biserica sau lucrarea. Asta a
caracterizat Biserica Penticostală din vremea aceea şi
e trist că uneori sunt lideri care încă mai promovează
această învăţătură. Cuvântul apostolului Pavel spune
că, dacă cineva nu e în stare să îngrijească de familia
lui, nu poate sluji în biserică. Acea perioadă însă ne-a
călit şi ne-a făcut să fim aproape unul de celălalt.
Îmi dau seama din descrierea dvs. de condiţia
pastorului din acea vreme. Ştiu că, în calitate de
Voia lui Dumnezeu în Familie
pastor, fratele Gog era plecat mult timp. Cum a fost
condiţia soţiei de pastor în acea vreme şi cum este
ea acum? Care sunt bucuriile, frustrările?
Magdalena: Eşti pusă într-o poziţie foarte dificilă, să
îndeplineşti şi rolul de mamă, dar şi tată, în acelaşi timp.
El era mai tot timpul plecat, a fost foarte greu. Acum
mi-e ruşine de modul în care m-am comportat atunci,
pentru că nu am ştiut mai mult. Ştiu că L-am supărat pe
Domnul prin atitudinea mea, dar Îi mulţumesc pentru că
mă aducea cu picioarele pe pământ şi-mi arăta unde
greşeam. Mi-am dat seama că El a investit în noi şi
ne-a acordat încrederea să fim lucrători împreună cu
El. Acest lucru mi-a dat curajul şi răbdarea necesară să
trec peste toate. De la două luni şi jumătate după nuntă,
el a fost mai tot timpul plecat.
Din ‘99 până acum nu am mai fost în România; el
vine de 3 ori pe an. Eu fac doar bagaje. Şi nu merge
numai în România, ci oriunde sunt români. Fiind pastor
şi la biserica Emanuel, este legat şi de problemele
bisericii de acolo. Nu a fost uşor nici pentru mine, nici
pentru băieţi. Am ajuns pentru o perioadă destul de
lungă să-l avem pe Lazăr doar în poze. Fiecare dintre
noi, înainte de culcare, aveam poza preferată pe care o
pupam.
Flavius s-a căsătorit acum doi ani. Când avea 24 de
ani, mi-a spus că îi este dor de tata: „Nu trebuie să facă
nimic, vreau doar să ştiu că este aici, acasă, asta îmi dă
o siguranţă!” Aşa a fost toată viaţa de căsnicie, cu dorul
şi aşteptarea, cu bucuria revederii şi tristeţea despărţirii.
Când v-aţi căsătorit v-aţi imaginat acest scenariu
al vieţii?
Magdalena: Da, dar nu de o asemenea anvergură;
ne gândeam doar la România. Am crescut într-o familie
numeroasă, într-un fel, la noi în casă era biserica.
Astfel, mi-am dat seama cum e să fii în slujba Domnului.
Duminica erau oalele pline de mâncare pentru musafirii
care veneau la biserică. Am muncit toată viaţa. Nu
am avut o copilărie sau o tinereţe prea uşoară. Dar Îi
mulţumesc lui Dumnezeu pentru soţul pe care mi l-a
dat. Este o binecuvântare pentru mine. Chiar dacă
aveam puţin timp împreună, am ştiut să-l preţuim şi să-l
petrecem diferit.
Ce v-a motivat să vă sacrificaţi pentru soţ şi
pentru copii?
Magdalena: Dragostea pentru Domnul şi porunca
Lui: „Să ne iubim aproapele.” Am învăţat slujirea de la
părinţi. Chiar de la tata, care a trecut printr-o perioadă
grea, dar în ciuda acelui eveniment, toţi copiii lui slujim
Domnului.
Cum îi vedeţi pe copii? Doresc să slujească lui
Dumnezeu în acelaşi fel în care a făcut-o tatăl lor,
într-o lucrare full-time pentru Domnul?
Magdalena: Eu mi-am dorit şi m-am rugat:
„Doamne, eu vreau să Te slujesc împreună cu copiii
mei, nu vreau ca ei să slujească Diavolului.” Aşa cum
Moise, când a ieşit din Egipt, a spus ca nicio unghie să
nu rămână, am zis şi eu ca nimic din casa mea să nu fie
câştigat de cel rău. „Sfinţeşte, Doamne, toată casa mea
şi tot ce ne aparţine.”
.05
... ! interviu
Acum ei slujesc în biserică, mai
ales prin muzică. Cel mare este dirijor
de orchestră, şi amândoi cântă la
instrumente. Cel mic nu e căsătorit. E
trimis de biserică să predice Cuvântul
şi este foarte plăcut în biserică. Cei din
conducerea bisericii îl apreciază foarte
mult şi insistă să meargă la o facultate
de teologie, chiar şi soţul meu l-a
îndemnat, dar el încă spune că doar
Domnul trebuie să îi vorbească, altfel
nu se duce.
.06
Ei au văzut sacrificiul nostru, nu aveam o duminică fără musafiri. Nu
am avut prea mult timp pentru ei, şi băiatul cel mare a zis că el nu vrea
să meargă în câmpul Evangheliei, dar Îl iubeşte pe Domnul şi face tot
ce poate pentru El.
Pe la 15, 16 ani, pentru prima dată am fost plecaţi amândoi în
România, iar ei au continuat să meargă la biserică. Când ne-am întors,
fraţii din biserică ne-au spus că se vede că băieţii Îl iubesc pe Domnul,
pentru că nu vin la biserică doar când suntem acasă, ci şi atunci când
lipsim.
Care au fost cele mai importante şi grele decizii pe care le-aţi
luat în calitate de părinţi?
Magdalena: Să-i îndrum pe copii pe calea Domnului!
Lazăr: Am luat multe decizii ca părinţi. În primul rând, decizia de a
fi o pildă pentru copiii noştri. Ei au văzut lucrul acesta şi au încredere
în pilda noastră. Apoi, le-am arătat sacrificiul nostru pentru biserică şi
ei au putut înţelege şi aprecia lucrul acesta. Le-am arătat dragostea
noastră şi sunt liniştiţi în dragostea noastră, încât băiatul cel mare, pe
care l-am încurajat să stea singur şi să-şi construiască o casă separat
de noi, a venit după un timp la noi cu soţia sa şi ne-a spus că vor să îşi
schimbe locurile de muncă, să vină mai aproape de noi. Acest lucru a
fost o confirmare a ceea ce am făcut pentru ei. Copiii ştiu că miercurea
este ziua de post pentru ei şi viitorul lor, pentru familie, căsătorie şi
slujire.
Aţi luat decizii greşite?
Lazăr: Da, cu carul. Când erau mici îi certam. Toţi copiii sunt copii,
şi copiii de pastor sunt copii. Oamenii se uită cu pretenţie la copiii
noştri, privându-i pe copiii noştri să fie copii. Şi ei au acelaşi slăbiciuni
şi dorinţe ca şi ceilalţi copii. Mă doare când membrii din biserică se
uită cu invidie la copiii pastorului atunci când mănâncă la McDonalds.
Este o atitudine de genul: „Vezi ce mănâncă ei pe banii noştri?”
Este o mentalitate injurioasă la adresa lucrătorilor lui Dumnezeu,
desconsiderantă.
Câteodată i-am mustrat prea tare. Ei greşesc, pentru că sunt copii.
Dar nu întotdeauna au greşit ei, şi atunci am avut tăria de a recunoaşte
lucrul acesta şi de a-mi cere iertare. Aceasta a fost o lecţie pentru
copii. Şi soţia a făcut la fel. Ne-am rugat cu ei, ne-au iertat, ne-au
îmbrăţişat.
În viaţa de cuplu, care au fost cele mai bune decizii pe care
le-aţi luat?
Magdalena: Dragostea unuia faţă de celălalt.
Lazăr: Au fost şi momente în care ne-am supărat sau ne-am certat.
Magdalena: Nu putem spune că nu ne-am certat, ca alţi pastori.
Cei care spun asta mint. Cearta este normală.
Lazăr: Ne-am certat şi ne-am revenit în fire. Îi mulţumesc lui
Dumnezeu pentru asta. Am plâns şi ne-a fost ruşine înaintea lui
Dumnezeu, dar transparenţa ne-a ajutat. Nu vrem să părem eroi,
suntem oameni normali, suntem acei oameni care dorim să-L lăsăm
pe Dumnezeu să ia minusurile, neajunsurile, lipsa de înţelepciune ca
părinţi, soţ, pastor şi să ne acopere în sângele lui Hristos.
Care este părerea dvs. despre conferinţa de familie?
Lazăr: O... Este o iniţiativă excelentă. Acesta este un lucru
bun care l-aţi luat din Vest. Faptul că vin tot mai mulţi în fiecare an
înseamnă că are ecou pozitiv şi familiile creştine sunt tot mai curajoase
în a-şi depăşi inhibiţiile şi prejudecăţile: „Noi, creştinii, nu avem nicio
problemă.”, şi să admită că încă mai au probleme, se mai ceartă, au
diferite neajunsuri şi au inima deschisă să depăşească situaţiile de
criză.
Au redactat: Corina şi Valentin Dedu

Te-ai întrebat vreodată ce-şi doresc fetele? Cu
ce o poţi cuceri cel mai mult? Ce o face să se simtă
într-adevăr răsfăţată de tine? Dacă nu te-ai gândit sau
poate că te-ai gândit, dar nu ai ajuns la nici o concluzie,
eu aş vrea să-ţi dau nişte idei.Vreau să ştii că fiecare
dintre noi, femeie sau bărbat avem limbajul nostru prin
care comunicăm iubirea sau vrem să o primim. În primul
rând trebuie să fim dispuşi să învăţăm principalul limbaj
al iubirii partenerului dacă dorim să fim eficienţi în a ne
face cunoscută dragostea.
Limbajul nr. 1 al iubirii - CUVINTELE DE
ÎNCURAJARE
Una dintre modalităţile de exprimare ale iubirii este
folosirea acelor cuvinte care o clădesc. Solomon, un
autor al literaturii ebraice antice, scria: „În puterea limbii
este viaţa şi moartea”. Prin complimente sau cuvinte de
încurajare, iubirea se comunică extrem de puternic. Ele
se exprimă cel mai bine prin declaraţii simple, cum ar fi:
„Ce bine îţi stă costumul ăsta!”
„Cred că nimeni nu găteşte mai bine cartofii decât
tine!”
„Parcă niciodată nu ţi-a venit atât de bine rochia
asta!”.
„Sunt foarte recunoscător că ai spălat tu vasele în
seara asta! ”.
Ţelul iubirii nu este să obţii ceea ce doreşti, ci să faci
ceea ce este bine celui pe care-l iubeşti. Adevărul este
că atunci când suntem încurajaţi, suntem şi mai mult
motivaţi să reacţionăm pozitiv.
Limbajul nr. 2 al iubirii - TIMPUL ACORDAT
Aspectul principal în ceea ce priveşte timpul acordat
este ca acesta să fie petrecut împreună. Şi nu este
suficient să fim alături de cealaltă persoană... împreună
înseamnă timp de calitate, fără ca nimic să ne distragă
atenţia.
În ultima vreme suntem prea ocupaţi cu diferite
activităţi şi ne facem aşa puţin timp pentru partenerul
nostru. Te-aş sfătui să-ţi faci o listă de priorităţi. Nu-i
spune că ea este cea mai importantă pentru tine,
ARATĂ-I acest lucru. Nu te căsătoreşti cu activităţile pe
Voia lui Dumnezeu în Familie
ce îşi doresc fetele?
care le ai, cu locul tău de muncă, ci te căsătoreşti cu ea.
Rick Warren, unul dintre cei mai cunoscuţi vorbitori
din America, spune: „cel mai dorit dar al dragostei nu
sunt nici diamantele, nici trandafirii şi nici ciocolata, ci
este atenţia acordată persoanei iubite”.
Limbajul nr. 3 al iubirii - PRIMIREA DE DARURI
Dacă principalul limbaj al partenerei constă în
primirea de daruri, poţi deveni un adevărat expert în a le
oferi. De fapt, este unul dintre cele mai simple limbaje şi
deci, este uşor de învăţat.
Am întâlnit fete care îşi doreau de la prietenii lor doar
un bileţel pe care să scrie „Te iubesc!”. În ultimele două
luni am primit cinci flori de la prietenul meu, pentru că
a înţeles că unul dintre limbajele mele de iubire este
primirea de daruri (florile).
Darurile nu trebuie să fie costisitoare, şi nici făcute
săptămânal. Dar pentru unii, valoarea lor nu are nici o
legătură cu cea financiară, ci doar cu cea afectivă.
Limbajul nr. 4 al iubirii - SERVICIILE
Prin „servicii” înţeleg lucrurile pe care ar vrea
partenerul să le faci. Încerci să-i intri în voie fiindu-i de
folos, şi astfel îţi exprimi iubirea făcând diverse lucruri.
Cumpărăturile, căratul bagajelor, spălatul vaselor,
datul cu aspiratorul, curăţatul prafului, greblatul
frunzelor, toate acestea sunt de fapt servicii.
Limbajul nr. 5 al iubirii - MÂNGĂIERILE FIZICE
Mângăierea fizică poate crea sau distruge o relaţie.
Poate comunica ură sau iubire. Persoana pentru care
limbajul iubirii este mângăierea fizică va recepţiona
acest mesaj mult mai puternic decât cuvintele „te urăsc”
sau „te iubesc”.
O palmă dată pe obrazul unui copil face mult rău, dar
este distrugătoare pentru copilul al cărui principal limbaj
al iubirii este mângăierea. O îmbrăţişare călduroasă
comunică iubire oricărui copil, dar pentru cel care se
bazează pe limbajul mângăierii fizice, puterea mesajului
este enormă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru adulţi.
Ţinutul de mână, sărutările, îmbrăţişările toate sunt
o modalitate de a-i comunica partenerei emoţia iubirii.
.07
 Pentru unii atingerea fizică constituie
principalul limbaj al iubirii. Fără asta, ei
nu se simt iubiţi.
Dacă principalul limbaj al iubirii
partenerei este mângăierea fizică,
nimic nu este mai important decât să o
strângi în braţe atunci când plânge.
Poate i-ai făcut atâtea cadouri şi
nu înţelegi de ce este încă nefericită.
De fapt tot ceea ce-şi doreşte este să
petreci timp cu ea.
Lucrezi întreaga zi să faci bani,
dar ea aştaptă de la tine să o ajuţi la
treburile din casă.
Nu există saptămână în care să nu
o apreciezi, dar ea aşteaptă să o ţii în
braţe măcar câteva minute.
Învaţă limbajul ei! Poate de multe
ori tu comunici cu ea în engleză, dar ea
nu înţelege decât chineza. Descoperă-i
limbajul şi vorbeşte pe limbajul ei.
Numai aşa o poţi surprinde, o poţi face
să se simtă lângă tine cea mai fericită şi
rasfăţată femeie din Univers. Învăţând
să comunici cu ea, o vei înţelege mai
bine.
P.S. DACĂ EA E FERICITĂ, TOATĂ
LUMEA E FERICITĂ!!!
Corina Barbu, adaptat după Cele cinci
limbaje ale iubirii, Gary Chapman

Retrospectiva ediţiei XX
a conferinţei
Voia lui Dumnezeu în Familie
În perioada 1-3 iunie 2007, a avut loc la Băile Felix o
nouă ediţie a conferinţei Voia lui Dumnezeu în familie, o
întrunire a peste 200 de familii din întreaga ţară, menită
să ne reamintească faptul că familia este instituţia cea
mai importantă de pe pământ.
„Suntem încântaţi să fim la cea de-a XX-a ediţie
a conferinţei Voia lui Dumnezeu în familie, când i-am
văzut şi de această dată pe oameni însetaţi după
Cuvânt. Trebuie să recunoaştem că familia este tot mai
asediată şi cred că în aceste două zile am avut un timp
în care am putut să ne revizuim atitudinea faţă de soţ
sau soţie, faţă de copii, faţă de părinţi... fiind încurajaţi
de Dumnezeu să mergem mai departe. Şi de data
aceasta, ca şi organizatori, cred că ne-am atins ţinta.
Am avut peste 200 de familii, oameni din Ardeal, Banat
şi chiar Moldova. Ne bucurăm că impactul nostru a
ajuns şi acolo; este un lucru plin de încurajare pentru
noi.”
Pastor Cusman Cionca
„M-am bucurat să fiu la cea de-a XX-a ediţie a
acestei conferinţe, Voia lui Dumnezeu în familie. Ca
la orice conferinţă, eu încerc să îi ajut pe oameni să
descopere familia din perspectiva bibică. Cred că a
fost una dintre cele mai frumoase audienţe pe care am
avut-o live.
Pastor Viorel Iuga
efect foarte mare. Încurajăm toate familiile să vină
şi să participe la aceste conferinţe; viaţa dvs. va fi
schimbată.”
Nuţi şi Tavi Cocora - Timişoara
„Am venit pentru prima dată la conferinţă, ne simţim
foarte bine, am învăţat multe lucruri şi am dori ca mulţi
să vină şi să înveţe lucruri frumoase pentru o familie cât
mai bună şi mai plină de dragoste.”
Fam. Bonda – Cluj Napoca
„Aşteptăm ca bisericile să se trezească cu adevărat
şi să-şi dea seama de importanţa familiei. Familia
este cel mai important lucru de sub soare. Dacă nu ai
familie, nu poţi sluji în biserică; dacă nu ai familie, nu ai
o societate sănătoasă; dacă nu ai familie, cred că nu ai
nimic. De aceea ne rugăm pentru pastori, ca Dumnezeu
să le trezească duhul şi să-şi încurajeze oamenii să
vină la conferinţă, nu neapărat la conferinţa pe care o
organizăm noi, ci să organizeze conferinţe. Două zile
de ieşire din cotidian, două zile în care eşti numai tu cu
partenerul de viaţă, poate fi benefic pentru orice familie,
oricât de bine ar simţi că îi merge.”
Cred că valul trezirii vine peste Ţara Românească şi
trebuie să înceapă cu familia.”
Pastor Cusman Cionca

Programul conferinţei a inclus teme precum Familia Reportaj realizat de RTN Media,
Biblică, Rezolvarea conflictelor, Datoria soţului, Datoria Cluj-Napoca, Tel. 0264 - 481 171
soţiei, Creşterea copiilor sau Priorităţile în familie. www.rtnmedia.ro
De la RTN Media puteţi comanda DVD-rile cu
„Suntem foarte fericiţi că suntem la conferinţă, este înregistrarea video a ultimelor trei ediţii ale conferinţei
a cincea oară de când venim şi pentru noi a avut un Voia lui Dumnezeu în familie.
.08

„Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie,
să nu vă spăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie
să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. Un neam
se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie
împotriva altei împărăţii; pe alocurea vor fi cutremure
de pământ, foamete şi tulburări. Aceste lucruri vor fi
începutul durerilor. Luaţi seama la voi înşivă. Au să
vă dea pe mâna soboarelor judecătoreşti şi veţi fi
bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea
dregătorilor şi înaintea împăraţilor, pentru ca să le slujiţi
de mărturie. (...) Fratele va da la moarte pe frate-său, şi
tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor
lor, şi-i vor omorî.” (Marcu 13:7-9,12)
Într-adevăr, ştirile de la ora 5 confirmă versetele
de mai sus: războaie peste războaie în toate colţurile
lumii, războaie sângeroase cu cele mai sofisticate
arme, războaie psihologice duse de diferite organizaţii
religioase, războaie de cuvinte (certuri şi neînţelegeri la
toate nivelele societăţii), cutremure de pământ cu o tot
mai mare frecvenţă, vulcani de mult stinşi care acum
s-au reactivat, procese pentru tot felul de nedreptăţi,
violenţă peste tot, crime, minciuni, etc.
Sloganele societăţii post-moderne sunt: unică
folosinţă, instant, all in one, acum şi aici, uşor şi repede,
cu orice preţ, viaţa e scurtă – trăieşte clipa.
Ce înseamnă asta pentru familia secolului XXI? În
primul rând înseamnă redefinirea conceptului de familie.
Familia nucleară nu mai este compusă din tată, mamă
şi copii, ci are opţiuni mai variate: tată şi copii, mamă
şi copii, „căsătorie de probă” – pe perioadă limitată,
parteneri de acelaşi sex, părinţi de acelaşi sex, copii
care cresc alţi copii (fraţi mai mari care se îngrijesc
de fraţi mai mici – pe stradă fiind, sau în diverse alte
situaţii), bunici şi nepoţi, etc. Prea puţin interesează
însă efectele acestei redefiniri asupra copiilor şi
generaţiilor noi.
Voia lui Dumnezeu în Familie
Sub pretextul sărăciei şi al aglomeraţiei populaţiei pe
glob, se practică la scară îngrijorătoare avorturile. „Doar
n-o să îngroş rândurile oamenilor străzii cu copilul ăsta.
Mai bine nu-l fac decât să se chinuie.” Doar că această
perspectivă nu trebuie să îngrădească satisfacerea
plăcerilor proprii. Aşadar, pot avea relaţii intime cu cine
doresc eu şi în ce condiţii doresc, doar că nu trebuie să
mă şi căsătoresc şi trebuie să mă păzesc să nu rămân
însărcinată. Ba chiar medicul recomandă aceste relaţii
pentru sănătatea mea fizică şi psihică.
Tot după principiile post-moderne, oricine şi oricum
poate fi un model suficient de bun pentru copii. Deci
faptul că un copil are doi părinţi de acelaşi sex, asta
nu înseamnă că este lipsit de un model real şi sănătos
de mamă şi tată. Oare!? Dar această afirmaţie, stimaţi
cititori, încalcă drepturile minorităţilor, drepturile omului
şi este foarte discriminatorie!
Fiecare are dreptul să-şi organizeze viaţa personală
şi a familiei sale după propriile principii.
Nici divorţul nu mai este o problemă. Dacă tot am
încercat şi nu merge relaţia noastră ca părinţi, există
întotdeauna
o soluţie mai
mult sau mai
puţin uşoară:
divorţul. Desigur
că va afecta toţi
membrii familiei,
dar în niciun caz
nu este atât de
distrugător ca în trecut! Copiii pot avea parte de ambii
părinţi adevăraţi, chiar dacă aceştia nu mai locuiesc
împreună şi nu se mai înţeleg. De multe ori chiar
situaţia materială compensează cu succes deficienţele
afective şi ajută copilul să se autonomizeze şi să devină
mai independent (caracteristici foarte utile şi de dorit).
.09
... ! familie
Joburile care înghit întreaga zi, uneori zile la rând
şi, de multe ori angajarea în 2-3 joburi (din nevoia de
supravieţuire), sunt de asemeni o rezultantă a societăţii
noastre post-moderne. Bineînţeles că cei implicaţi îşi
dau seama că munca le limitează relaţiile din familie
şi scade calitatea acestora, dar ce altceva poţi face
când facturile bat la uşă şi dau buzna pe fereastră în
casă? Sacrificiile se fac din viaţa personală şi nu din
cea publică. Sacrificiile personale ajung până într-acolo
încât afectează şi sănătatea proprie (stres, boli de
inimă, etc.), şi când se ajunge aici, ne mai luăm un job
pentru că trebuie să plătim şi medicul şi medicaţia. Şi
apoi, nici măcar bolile nu mai sunt aşa o problemă în
ziua de azi, pentru că există leacuri cam pentru orice;
pentru trup, pentru suflet (psihologii, psihoterapeuţii).
Medicina este foarte dezvoltată, numai bani să ai, că
se găseşte un remediu pentru orice durere. Şi, de fapt,
aproape orice poate fi cumpărat – chiar şi viaţă mai
lungă.

Dimineaţa, micul dejun constă în energizante, iar cina

în somnifere. La prânz, pe lângă produsele fast-food
(bune, „naturale”, rezonabile ca preţ şi uşor de obţinut),
se pot înghiţi şi nişte vitamine sau suplimente alimentare,
naturale, de asemenea (prelucrate după ultimele tehnici
în domeniu, prin presare la rece, etc.)

Copiii cresc pe stradă sau în şcoli, cu cheia la gât

şi cu o libertate mai mare ca niciodată de a-şi alege
modelele umane de unde vor ei din ceea ce există în
jurul lor.

Stima de sine este modelată nu doar din scurtele

interacţiuni cu părinţii şi membrii familiei, ci mai ales
de mijloacele mass-media, după tiparul Ken şi Barbie,
oamenii-minune: frumoşi, deştepţi, omniscienţi,
omnipotenţi şi perfecţi!
Toţi aceştia sunt factori care afectează familia
într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin, dar care
sunt acceptaţi cu zâmbetul pe buze pentru că fac
parte din „progresul societăţii”. Şi toţi ne dorim să
progresăm, nu? Mozaicul cultural şi tehnologic
şi fragmentarea caracteristică post-
modernismului se regăsesc şi în familie,
dar este important să ne adaptăm la lumea
în care trăim. Fie că vrem să recunoaştem
sau nu, toţi aceşti factori au dus la slăbirea
şi decăderea familiei nucleare. Doctorii şi
psihologii se feresc s-o spună cu glas tare pentru a
rămâne „corecţi politic” şi pentru a menţine strălucitoare
reclama care spune că există o soluţie pentru orice.
Rămâne acum, la alegerea fiecăruia, gradul în care se
integrează în societatea în care trăim, măsura în care
se foloseşte de condiţiile şi uneltele pe care i le oferă
această societate şi modul în care va fi diferit/ă (unic/ă)
de ceilalţi membri ai societăţii.
Fabiola Murariu

Părinţii îşi întărâtă copiii atunci când…

• Sunt hiperprotectivi.
• Arată favoritism mai mult unuia decât
celorlalţi.
• Compară realizările şi abilităţile copiilor. intelectuale şi fizice ale copiilor.
Îşi forţează copiii pentru ca aceştia să
atingă anumite ţinte, scopuri şi realizări,
punând o presiune nepotrivită asupra
copiilor lor.
• Nu îşi răsplătesc copiii şi nu-i
încurajează.
• Nu înţeleg spiritul copilăriei, nu înţeleg
că un copil este un copil şi nu un adult.
• Neglijează nevoile spirituale, sociale,
• Îşi cicălesc copiii.
• Îşi abuzează copiii prin capricii,
ameninţare şi cuvinte amare.
• Îşi pedepsesc copiii cu cruzime, sau îi
pedepsesc cu pedepse mai mari decât
greşelile lor.

.10

Un tip primeşte o scrisoare cu o hârtie nescrisă
înăuntru.
„E de la soţia mea.”
„De unde ştii?”, îl întreabă prietenul său.
„Ne-am certat şi nu vorbim de ceva vreme.”
„Ce automobil frumos! E al dumneavoastră?”
„Oarecum.”
„Nu înţeleg.”
„Când automobilul este curat şi în stare perfectă de
funcţionare îl foloseşte soţia mea. E o serată undeva,
maşina o ia fiica mea. În zi de meci, devine proprietatea
fiului meu.” „Totuşi, când este a dumneavoastră?”
„Când trebuie dusă la reparat.”
Un soţ îngrijorat se duce la medicul de familie şi-i
spune: „Cred că soţia mea este surdă, pentru că nu
mă aude niciodată de prima dată când spun ceva şi
adesea trebuie să-i repet ce spun de mai multe ori.”
„Păi”, răspunde medicul, „duceţi-vă acasă şi staţi
la trei metri depărtare de ea, apoi spuneţi-i ceva.
Dacă nu răspunde, duceţi-vă un metru mai aproape
şi repetaţi fraza. Faceţi acelaşi lucru de mai multe
ori, ca să vedem cât de gravă este starea ei.”
Soţul se duce acasă şi face exact ce i-a spus
doctorul. Stă la trei metri depărtare de soţia sa,
în timp ce ea taie nişte legume în bucătărie, şi
o întreabă: „Iubito, ce mâncăm astă-seară?” Nu
obţine niciun răspuns. Se mută un metru mai
aproape. Nimic. Încă unul, tot nimic, niciun răspuns.
Se supără şi se duce chiar în spatele ei, la trei
centimetri depărtare şi o întreabă din nou: „Iubito,
ce mâncăm astă-seară?” Ea îi răspunde: „E a patra
oară când îţi răspund: stufat de legume!”
Familia cinează liniştită când, la un moment dat,
un perete începe să se prăbuşească. În spatele lui
apare un automobil. Capul familiei se ridică nervos
şi-l întreabă pe şoferul maşinii: „Unde? Unde?”
„La Braşov”, răspunde uluit şoferul.
„Păi atunci, după camera copiilor, faceţi la
dreapta...”
Voia lui Dumnezeu în Familie
Într-o zi, soţul vine de la serviciu şi nu poate băga
maşina în garaj deoarece pe drumul spre garaj erau
trântite bicicletele copiilor. Dă să bage bicicletele
în garaj şi găseşte jeep-ul deschis şi câinele plin
de noroi întins pe banchetă. Intrigat, intră în curte
unde vede copiii într-o baltă de noroi, piscina era
şi ea plină de noroi, copiii se jucau cu furtunul.
Intră în bucătărie, nu fără a observa că geamul
de la uşă era plin cu pălmuţe de ciocolată, clanţa
îmbrăcată în felii de şuncă şi gaura cheii înfundată
cu un cârnaţ. În bucătărie curgea apa, frigiderul era
deschis şi conţinutul lui vărsat pe podea, farfurii
şi pahare murdare peste tot. Pe masă, o baltă de
suc. Pe jos nu se putea călca decât pe mâncarea
căţelului sau în conţinutul borcanelor de murături.
Începe să îşi caute soţia prin toată casa. Era un
vacarm, televizorul şi calculatorul cu jocuri erau date
la maxim. Intră în baie unde prosoapele pluteau pe
podea într-o baltă de apă murdară, şi sulurile de
hârtie igienică erau derulate pe pereţi, tavan, prin
cadă şi pe mânerul de la uşă. În sfârşit, îşi găseşte
soţia în dormitor, relaxată cu o mască pe faţă,
bigudiuri în păr. Citea o carte şi asculta muzică cu
căştile pe urechi. O întreabă ce s-a întâmplat. Ea îi
răspunde. „Îţi aduci aminte când te întorceai acasă
şi mă întrebai ce-am făcut toată ziua? Ei... astăzi nu
am făcut nimic.”
Soţia se pregăteşte să prăjească un ou ochi,
când tocmai intră soţul în bucătărie şi începe să ţipe:
„Atenţie!!! Atenţie!!! Mai mult ulei!!! Avem nevoie de
mai mult ulei!!! O să se ardă!!! Atenţie!!! Întoarce-l,
întoarce-l, întoarce-l!!! Hai!!! Atenţie!!! Ai înnebunit?
Uleiul o să se termine!!! Oh, Doamne, Dumnezeule,
sarea!!! Nu uita sarea!!!”
Soţia, deja enervată la culme de ţipetele soţului,
îl întreabă: „De ce ţipi aşa? Crezi că nu sunt în stare
să prăjesc un ou???”
Bărbatul răspunde foarte calm: „Asta ca să-ţi faci
şi tu o idee de cum mă simt eu când conduc maşina,
iar tu stai lângă mine...
.11
... ! femei
Constatăm, fără prea mari eforturi, că lumea în care
trăim progresează tehnologic, însă regresează din
punct de vedere moral şi spiritual, iar presiunile asupra
familiei devin tot mai frecvente.
Noi, copiii Lui, precum şi familia creştină, suntem
lucrul cel mai scump de pe pământ pentru Dumnezeu;
în noi El a pus valori sănătoase şi principii solide, pe
care vrea să le păstrăm şi să le transmitem mai departe.
Este normal ca Diavolul - care de la început a fost un
ucigaş şi un duşman al adevărului (Ioan 8:44b) şi are ca
scop să fure, să ucidă şi să distrugă (Ioan 10:10) - să
atace familia şi să o supună presiunilor de tot felul. El
nu poate lupta direct împotriva lui Dumnezeu, lovind
astfel în ce are El mai scump – familia.
Observaţi tăvălugul uriaş care se rostogoleşte
în spatele nostru, forţându-ne să acceptăm o lume
plină de imagini false, un ritm de viaţă ameţitor –
„ca şi piloţii de cursă, trebuie să turăm motoarele la
maxim şi să menţinem ritmul întreaga zi – fie că ne
aflăm acasă, la serviciu sau luăm masa.”
Creatorul lumii însă, Acela care a stabilit ordinea,
ne-a aşezat în această lume zbuciumată cu scopul de
a înfrunta realitatea dură a vremurilor în care trăim, prin
.12
modul unic în care am fost concepuţi ca bărbaţi sau
femei.
Tirania acestor cerinţe temporare este evidentă.
Cred că cele mai multe femei creştine îşi dau seama
de caracterul lor unic înaintea lui Dumnezeu şi simt
un impuls interior de a şi-l împlini. Dar este foarte
greu să te împotriveşti vocilor agresive din societatea
contemporană care strigă: “Fii aşa! Fă aşa!” Din
nefericire, prea multe femei cedează presiunilor pe care
le exercită alte femei asupra lor. Astăzi, femeile sunt
apăsate de greutatea cerinţelor formulate de alte femei:
„Toate femeile trebuie să aibă o carieră”, „Toate femeile
trebuie să aibă copii”... şi lista cerinţelor continuă.
Femeile sunt lovite zilnic de aceste torpile.
Personal am fost afectată de aceste „torpile” în
perioada în care fiul nostru a fost în clasele primare.
Atunci universul meu mi se părea limitat, fără altă
perspectivă decât aceea de „a sta acasă cu copilul”.
Consideram că sunt capabilă de mai mult când mi
se spunea: „Vai, şi faci în fiecare zi acelaşi lucru? Ce
plictiseală! N-aş putea sta acasă nici măcar o zi.” Îmi
susţineam punctul de vedere cu agresivitate chiar,
neînţelegând deloc de ce slujba de „a sta acasă” este
de neconceput într-o societate emancipată, progresistă.
„De ce trebuie o femeie să se simtă vinovată pentru

simplul motiv că încearcă să se bucure de o casă
plină de pace, liniştită, ordonată, crescându-şi copiii
în frica de Domnul, şi în acelaşi timp fiind devotată lui
Dumnezeu şi familiei ei?” Dacă eşti privită de sus de
către o persoană ignorantă sau insensibilă pentru că
ai ales să rămâi acasă să-ţi creşti copiii, care-ţi spune:
„E păcat să-ţi iroseşti calităţile tale intelectuale stând
acasă!”, poţi răspunde cum a răspuns o mamă: „Am
hotărât că mintea mea este prea bună, încât nu îmi
permit să nu stau cu copiii mei acasă, pentru că acolo
este nevoie întotdeauna de cele mai bune creiere.” Şi
susţin asta pentru că, într-adevăr, cea mai importantă
şi solicitantă carieră pentru care este răsplătită o
mamă este aceea de a-şi creşte copiii astfel încât ei să
reuşească în viaţă într-o lume dificilă.
„Binecuvântate sunt femeile ale căror soţi le
asigură un mod decent de viaţă, pentru ca ele să nu
mai fie nevoite să lucreze.” (Ed Cole) Desigur, admir
femeile care muncesc, admir puterea şi curajul lor
de a înfrunta greutăţile de acasă şi de la serviciu,
însă aici eu mă refer la acele femei care se află sub
presiunea exercitată de alte femei asupra lor şi care
susţin o uniformizare: „Femeile trebuie...” Cuvântul lui
Dumnezeu afirmă „nu copiaţi comportarea şi obiceiurile
acestei lumi, ci purtaţi-vă ca oameni buni, având
prospeţime în tot ce faceţi şi gândiţi. Atunci veţi învăţa
din propria experienţă cât de bune vor fi căile Sale
Voia lui Dumnezeu în Familie - Sarcina
Voia lui programată!?
Dumnezeu în Familie
pentru voi” (Romani 12:2, Noul Testament pe înţelesul
tuturor).
Am învăţat din proprie experienţă şi am fost eliberată
de frustrări atunci când am înţeles că El m-a făcut
unică, nemaifiind obligată să urmez modelul lumii. Am
un trup, o minte şi un temperament unic. El a pus în
mine şi în tine o combinaţie de interese unice, daruri
spirituale, calităţi naturale şi visuri pe care nimeni
altcineva nu le mai are. Nu vă mai conformaţi tiparului
altei persoane, nu aşteptaţi ca altcineva să vă spună
cum să trăiţi, nu lăsaţi societatea să hotărască în locul
vostru. Nu-i permiteţi să vă-ngroape caracterul unic!
Pe măsură ce ne maturizăm spiritual, ne simţim
libere să urmăm instrucţiunile lui Dumnezeu şi să
răspundem chemării Sale fără a trebui să ne justificăm
în faţa unui tribunal imaginar sau să răspundem vocilor
confuze din societatea noastră.
Debora, Estera, Priscila, Maria, mama lui Isus,
au fost femei care au fost folosite de Dumnezeu pentru
caracterul lor unic. Dacă vrei să fii plăcută oamenilor,
vei ajunge doar la depresii, confuzie şi robie. Dacă vrei
să fii plăcută lui Dumnezeu, vei găsi cărarea împlinirii, a
păcii şi a adevăratei emancipări.
Elvira Lupăştean
... ! semnal de alarma
În urma unui studiu realizat în Statele Unite,
Profesor Stephanie Coontz de la organizaţia „Familii
Contemporane” a ajuns la concluzia că „toate semnele
indică faptul că nu mai este cale de întoarcere spre
o lume în care căsătoria să fie instituţia majoră care
organizează vieţile oamenilor”. În termeni similari, Brad
Hedges susţine că, datorită societăţii mobile în care
trăim, modul de definire al familiei s-a schimbat foarte
mult. Într-adevăr, încercând să fim mai receptivi la ceea
ce se întâmplă în jurul nostru, observăm că familia
contemporană se confruntă cu situaţii
şi presiuni noi care influenţează profund
dinamica familiei şi, implicit, modul de definire al
acestui concept. Perspectiva seculară asupra familiei
propune imperios redefinirea conceptului de familie
care, aşa cum susţin unii cercetători, nu este erodată, ci
numai trebuie redefinită.
Studii efectuate în societăţile vestice evidenţiază
faptul că majoritatea tinerilor în zilele noastre se
căsătoresc mult mai târziu şi preferă să-şi petreacă
cea mai mare parte din viaţă în afara căsătoriei sau să
locuiască necăsătoriţi cu un partener. Mai mult, chiar
dacă se căsătoresc, divorţul este oricând o opţiune, în
cazul în care se simt privaţi de anumite drepturi ce li se
cuvin sau dacă realizează la un moment dat că „nu se
mai potrivesc”.
De asemenea, tot mai multe femei preferă să-
şi crească singure copiii, “întărind” astfel rândurile
categoriei „single parent”. Fie divorţează, fie preferă
să aibă copii fără să se căsătorească sau apelează
la metode artificiale de fertilizare pentru a avea copii
fără să se implice într-o căsătorie. Multe familii
astăzi nu mai sunt formate din tată, mamă
şi copii, ci numai din mamă şi copii. Se
deschide astfel calea spre instabilitatea
.14
structurii familiale datorită noilor relaţii
care pot apărea în viitorul familiei. Prin
urmare, dacă nu există un soţ şi un tată al copiilor,
atunci (permiţându-ne un ton sarcastic), pot fi chiar
mai mulţi taţi şi mame, structura familiei fiind într-o
schimbare continuă în funcţie de intrarea sau ieşirea
partenerilor din sistemul familial. În acest mod, se
încearcă a se argumenta uneori că experienţa copiilor
de a avea mai mulţi părinţi este chiar benefică şi le
dezvoltă perspectiva asupra vieţii.
Alături de toate acestea, putem adăuga zdruncinarea
din temelii a conceptului de familie ca fiind uniunea
dintre un bărbat şi o femeie. De ce nu, dintre un
bărbat şi un alt bărbat, sau chiar dintre două femei?
Iar dacă tot am deschis un subiect de acest gen, care
este vârsta-limită la care tinerii pot să înceapă viaţa
sexuală? Unele grupări pedofile argumentează că
oricum tinerii încep activitatea sexuală tot mai devreme
şi, prin urmare, nu se încalcă niciun drept dacă se
coboară limita de vârsta la care tinerii au voie să aibă
relaţii sexuale. Întrebarea iminentă care se pune este:
cine decide această limită şi care este limita acestor
drepturi? Deşi nu este locul aici pentru o filozofie a
drepturilor omului, putem să ne întrebăm totuşi care
este fundamentul de pe care pot argumenta limitele
libertăţii şi corectitudinii unui act? Dacă criteriul
fundamental de judecată este obţinerea
plăcerii şi satisfacţia individuală, atunci
orice încercare de definire a binelui şi
răului devine relativă, gravitând la nesfârşit
în jurul individului. Nu există nicio limită
pentru aceasta, rezultatul fiind anarhie şi
haos. Toate acestea, aplicate în contextul familiei,
duc la crearea unei imagini restrictive a familiei şi de
îngrădire a drepturilor individuale, de vreme ce relaţiile
în familie ar trebui să se bazeze pe respect, încredere,
cooperare, dragoste şi chiar sacrificiu. Astfel, familia şi

căsătoria au devenit o limitare pentru individ datorită
fundamentului predominant individualist în definirea
identităţii. Ceea ce contează este satisfacţia mea
personală, plăcerea, libertatea şi drepturile mele.
„Celălalt” nu mai intră în ecuaţia definirii propriei mele
identităţi. Iar dacă totuşi intră şi mă incomodează,
îl pot elimina oricând. Relativizarea valorilor
şi exacerbarea drepturilor individuale în
detrimentul responsabilităţii sociale au dus
la dezvoltarea unui individualism autarhic,
care este dăunător nu numai „celuilalt”, ci
şi propriei persoane.
Acestea sunt doar câteva dintre presiunile la care
este supusă familia contemporană şi poate vă întrebaţi
de ce este necesară o asemenea expunere. Există
destule necazuri în această lume şi de ce tot trebuie
să le scoatem la suprafaţă? Da, într-adevăr, poate din
locul în care ne aflăm unii dintre noi, cu familii mai mult
sau mai puţin liniştite, care totuşi merg şi se închină în
biserică în fiecare duminică, citesc Biblia şi se roagă
regulat, aceste lucruri „murdare” sunt mai greu de
observat şi digerat. Copiii noştri însă trăiesc în mijlocul
lor şi se confruntă cu ele zi de zi, deoarece sunt parte
a realităţii, fie că vrem să le recunoaştem sau nu. Care
este atitudinea noastră în această situaţie? Adoptăm
metoda struţului care, vârând capul în nisip, speră
să nu fie văzut şi luat la întrebări? Care este primul
context în care un copil învaţă să definească familia
şi ce presupune aceasta? Evident, în propria-i familie.
Ce vede copilul în propria-i familie şi câtă deschidere
există pentru a discuta aceste probleme? Cât de des
aude sintagma „Pe vremea mea nu era aşa ceva”, şi
astfel discuţia ia sfârşit? Atunci, însă, când un copil de
13 ani vine acasă spunând că este singurul din clasă
care are ambii părinţi, toţi ceilalţi fie au părinţii divorţaţi,
fie locuiesc numai cu mama, iar alţii au un al treilea tată,
începi să te gândeşti mai serios la ce se întâmplă cu
Voia lui Dumnezeu în Familie
familia în această lume. Începi cu adevărat să înţelegi
gravitatea, când un tânăr de 18 ani, vizibil anxios,
spune că nu se va căsători vreodată pentru că aproape
sigur va fi înşelat, nefericit şi va trebui să divorţeze.
Majoritatea cuplurilor din jurul lui sfârşesc în divorţ sau
separare. Poate veţi spune că situaţia încă nu este
aşa de gravă în societatea noastră. Experienţa acestor
ani de tranziţie însă, ne arată că ne deplasăm cu paşi
grăbiţi spre situaţii asemănătoare.
Încercând să ne izolăm şi să ne ferim copiii de
aceste realităţi, ţinându-i sub „clopotul de sticlă” al
supraprotecţiei parentale, nu-i ajutăm prea mult să
facă faţă acestor dileme. Din contră, se vor simţi tot
mai inadecvaţi şi lipsiţi de resurse. Alteori ne rezumăm
doar la o condamnare a comportamentelor cu care nu
suntem de acord. Într-adevăr, dacă vrem să trăim
conform principiilor creştine nu trebuie
să acceptăm compromisul, ci să condamnăm
păcatul. Întrebarea care intervine în continuare este:
cum facem acest lucru în dragoste creştină? Cred că
avem un răspuns la această întrebare în atitudinea
lui Isus faţă de femeia prinsă în curvie. Isus nu numai
că a refuzat să arunce cu piatra, dar a intervenit la
nivel de grup („Cine este fără păcat să arunce primul
cu piatra”), producând astfel o schimbare imediată de
atitudine la nivel comunitar. Poate că în zilele noastre
nu mai aruncăm cu pietre, însă aruncăm cu roşii şi
ouă în cei pe care îi dezaprobăm. Poate pentru că ne
este mai uşor şi mai la îndemână să facem acest lucru
decât să arătăm prin propriul nostru mod de viaţă (aşa
cum a făcut Isus) o alternativă viabilă la dilemele cu
care se confruntă societatea contemporană. Ceea
ce ar putea avea un impact mai mare, în
comparaţie cu izolarea sau acuzaţiile, este puterea
exemplului şi o trăire autentică a vieţii de
familie, bazată pe principiile creştine şi lipsită de
ipocrizie. Aceasta ar putea demonstra că se poate trăi
.15
... ! semnal de alarma
şi „altfel”, că încă mai există familii unite, soţi fideli şi
căsătorii fericite chiar şi după zeci de ani.
Tinerii din ziua de astăzi au mai puţină răbdare
pentru prelegeri şi vorbe care se repetă. Când, pe
computer, pot să fie expuşi într-un minut la peste 150
de imagini, începem să înţelegem că ritmul vieţii este
mai accelerat decât „pe vremea noastră”, fără să mai
vorbim de toate celelalte atracţii şi tentaţii care nu
existau „pe vremea noastră”. Ceea ce probabil
i-ar încuraja pe tineri, ar fi să vadă că mai
există şi astăzi familii care nu numai că
funcţionează, dar sunt definite conform
definiţiei Creatorului, unde soţul şi soţia sunt fideli
în dragoste unul altuia, împreună reprezintă autoritatea
în familie şi îşi cresc copiii cu grijă şi în ascultare de
Dumnezeu. Probabil vor să vadă că, deşi nu trăiesc
într-o familie perfectă (care de fapt nici nu există),
părinţii lor nu s-au plictisit după 20 de ani de căsătorie
şi că, după 5, 10 sau chiar 30 de ani, se iubesc la fel ca
la început şi chiar cu o dragoste mai profundă. Tinerii
poate vor să vadă că, deşi au întâlnit multe greutăţi în
familia lor, părinţii au stat alături şi s-au susţinut unul pe
celălalt. Tinerele fete vor să se asigure că mama nu a
fost oprimată şi limitată de căsătorie, ci că acesta a fost
contextul în care a putut să se dezvolte, să fie împlinită
şi susţinută de soţul ei. În mod asemănător, băieţii vor
să simtă încurajarea unui tată care se simte apreciat
şi respectat în familia lui. Toate acestea sunt aspecte
de fond ale vieţii de familie care se construiesc în timp
şi nu sunt anulate de micile certuri şi conflicte inerente
care, între anumite limite, fac parte din normalitatea
vieţii. Ceea ce este important însă, pentru întreaga
familie, este modul în care le rezolvăm, ce învăţăm din
ele şi cum mergem mai departe împreună.

Trăirea unei vieţi de familie autentice,

conforme cu principiile creştine pe care le declarăm,
reprezintă o mare responsabilitate pentru
noi toţi. Modul în care putem arăta că încă mai există
familii sănătoase şi că vechea definiţie a familiei mai
este valabilă, este prin trăirea unei vieţi autentice în
propriile noastre familii şi în comunitatea în care ne-a
pus Dumnezeu. Responsabilitatea este a fiecăruia
dintre noi să manifestăm această trăire în diversele
roluri pe care le avem ca soţ, soţie, mamă, tată, şi mai
ales să nu uităm că „schimbarea începe cu
mine”.

Ileana Rogobete
Psihoterapeut familial, CRISDU Areopagus

Este sâmbătă după-amiază în casa familiei prezbiterului X.

Este o familie cu mulţi copii şi cu destule probleme materiale,
la care cu greu le poate face faţă capul familiei.
Testul priorităţilor X tocmai se ruga înainte de a-şi pregăti predica de a
doua zi dimineaţa, când sună telefonul. Era patronul firmei
la care era angajat; fiind vorba de o problemă urgentă, îi
solicită ajutorul rugându-l să vină la firmă cât poate de repede.
Îi spune că se bazează mult pe ajutorul lui şi chiar îi dă de
înţeles că i-ar plăcea să devină asociat la firmă. Între timp,
apare soţia foarte supărată, amintindu-i de promisiunea făcută
că vor pleca împreună cu copiii la părinţii ei grav bolnavi, pe
care nu-i mai vizitaseră de un an de zile.

Dacă aţi fi în locul lui, ce decizie aţi lua?

.16
 Voia lui Dumnezeu în Familie

Cum este definită de obicei pasiunea în

societatea noastră? De ce Isus este cea mai
bună prezentare a pasiunii? Pasiunea nu este
greşită, dar nu poate fi confundată cu dragostea.
Pasiunea este o fascinaţie.
Atunci ce este dragostea, sau ce nu este ea?
Dragostea dăruieşte, pasiunea pretinde; dragostea
apreciază, pasiunea exploatează; dragostea durează
în timp, pasiunea dispare.
Dragostea umană se bazează pe realizări, pe
comportamentul celeilalte persoane. Dragostea pe
care ne-o dăruim unii altora nu poate fi perfectă,
deplină, de vreme ce toţi păcătuim şi facem alegeri
care rănesc pe celălalt.
Şi bărbaţii şi femeile au o dorinţă puternică de a
oferi şi a primi dragoste. Căutând această dragoste,
s-a generat multă durere, dezamăgire sufletească
şi chin. Mulţi tineri se străduiesc să înţeleagă ce
este dragostea şi cum o pot găsi. Oamenii nu
îşi pot oferi unii altora dragoste necondiţionată,
totdeauna dragostea pentru cineva se bazează pe
comportamentul acelei persoane. Această dragoste
este bună, umană, dar nu poate da inimii noastre
cele necesare supravieţuirii.
Dumnezeu este singurul care ne iubeşte indiferent
de modul în care acţionăm sau ne comportăm noi.
Indiferent ce facem, dragostea Lui nu se schimbă.
Aceasta este adevărata pasiune. În Tit 3:4-6 „...
El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în
neprihănire, ci pentru îndurarea Lui...”
E uşor să iubeşti o persoană care îţi arată
respect şi dragoste, însă pasiunea adevărată implică
sacrificiul de a iubi pe cineva chiar şi atunci când
greşeşte şi acţionează în mod egoist.
Inima noastră îşi doreşte o dragoste împlinitoare,
necondiţionată, dar în toate relaţiile romantice pe
care le ai în găsirea unui partener, ai observat că nu
ai găsit acea împlinire pe care ţi-o dă dragostea lui
Dumnezeu. Nu înseamnă că nu trebuie să îţi doreşti
o relaţie romantică. Isus nu este împotriva relaţiilor
romantice, El a creat aceste relaţii, şi prin ele El vrea
ca dragostea Lui să se reverse din inima noastră spre
cei din jur.
Isus te face să înţelegi că ţi-a oferit deja acea
dragoste care te împlineşte. El este perfect. Tu
trebuie doar să accepţi această dragoste.
Dragostea adevărată nu este doar relaţie
intimă. Iată câteva diferenţe:
Dragostea este un proces, relaţia intimă este
un act.
Dragostea are nevoie de timp pentru a se
dezvolta, relaţia intimă nu are nevoie de timp. Atunci când înţelegi dragostea Lui, se va produce o
În dragoste implici emoţii, în relaţia fizică este schimbare în calitatea vieţii tale relaţionale. Ai fost creat
mai mult interacţiune fizică. de Dumnezeu pentru a fi parte la o dragoste adevărată,
Dragostea aprofundează o relaţie, relaţia fizică şi aceasta nu doar când vei fi în cer, ci şi în viaţa de aici
fără dragoste dispare. de pe pământ. Dar, înainte de a putea iubi cu adevărat
Versetul din Efeseni 5:2 subliniază: „Trăiţi în pe cineva, trebuie să înţelegi cât de mult eşti tu deja
dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe iubit de Dumnezeu. Acesta este scopul lui Dumnezeu
Sine pentru noi...“ Intenţia Lui este ca dragostea Sa pentru o relaţie pasională.
pentru tine să te umple pentru ca tu, la rândul tău, să o
exprimi faţă de altcineva. Livia Lungu
.17
... ! bărbaţi
Relaţiile sunt cruciale pentru a investi în oamenii din
Biserică şi în Trupul lui Hristos, iar modelul grupurilor
de casă promovează şi cultivă relaţiile. Isus a predicat
mulţimilor, dar a ucenicizat doar doisprezece persoane.
Majoritatea lucrărilor de slujire de succes pe care le
cunoaştem se bazează pe combinarea lucrării grupurilor
de casă cu lucrarea bărbaţilor – provocarea bărbaţilor
de a-şi asuma responsabilităţile pentru condiţia
spirituală a casei, a bisericii şi a comunităţii. Grupul de
bărbaţi este un grup asemănător grupului de casă, însă
se bazează pe dezvoltarea unor relaţii de ucenicizare
dintre un mentor şi un grup de bărbaţi, care şi ei, la
rândul lor, să facă acelaşi lucru cu alţii.
Biserica a recunoscut nevoia ca bărbaţii să-şi asume
un rol activ în conducere. Poate că, mai mult decât
în oricare altă generaţie anterioară, este predicată
importanţa bărbăţiei biblice: bărbaţi care să fie lideri
slujitori, iubitori de adevăr, buni administratori pentru
comunităţile din care fac parte, iubitori cu soţiile şi copiii
lor. Slujitorii de pe faţa întregului pământ sfătuiesc
bărbaţii să-şi iubească fiecare soţia, aşa cum Hristos Îşi
iubeşte Biserica.
Mesajul adevăratei bărbăţii este despre bărbaţi, dar
pentru femei, deoarece atunci când un bărbat devine
mai asemănător lui Hristos, el slujeşte, îmbărbătează
şi-i mustră pe alţii, inclusiv pe soţia şi pe copiii lui;
pentru ca ei, la rândul lor, să-şi poată exercita darurile
pentru împlinirea chemării divine. Aceşti bărbaţi vor
deveni soţi iubitori care îşi vor trata soţiile ca pe
tovarăşe ale moştenirii Împărăţiei Cerurilor. Copiii lor vor
înţelege dragostea Tatălui ceresc prin exemplul taţilor
lor pământeşti.
Strategia grupurilor de bărbaţi este o unealtă pentru
edificarea bărbaţilor şi creşterea fiilor spirituali. Procesul
de ucenicizare pe care această strategie biblică îl
reintroduce în lume atât de eficient va continua mult
timp după ce partea noastră se va termina, lăsând o
.18
moştenire pentru copiii copiilor noştri. Poate această
strategie să schimbe lumea? Deja o face! Pastori
din diferite culturi, de pe toată faţa pământului, au
îmbrăţişat această strategie şi îşi echipează bărbaţii din
biserică pentru a influenţa regiunile lor aşa cum nu s-a
mai întâmplat niciodată.
Biblia spune că bărbaţii trebuie să-şi onoreze soţiile.
Dacă n-o fac, atunci rugăciunile lor sunt zădărnicite
(1 Petru 3:7). Sună aspru, dar Dumnezeu priveşte
cu seriozitate problema modului în care sunt tratate
femeile! Imaginea tipică a soţului şi soţiei din societatea
seculară contemporană este demnă de toată mila.
Comediile, filmele şi cântecele la modă reflectă şi
perpetuează această stare de lucruri. Mulţi membri
ai Bisericii nu sunt cu nimic diferiţi de restul societăţii.
Biserica secolului al XXI-lea este adesea caricaturizată
printr-o femeie care-şi târăşte soţul şi copilul la biserică,
sau printr-un soţ care aruncă câţiva bănuţi la colectă
pentru a-şi plăti penitenţele.
În casele în care există un tată, statisticile spun că
acesta acordă zilnic copilului său un total de treizeci
şi cinci de secunde de atenţie nedivizată. Totuşi,
în Scriptură citim că „El va întoarce inima părinţilor
spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor.” (Maleahi
4:6) Cum se poate întâmpla aceasta într-o naţiune
cu atât de puţini taţi responsabili? În această vreme
Dumnezeu îi cheamă pe bărbaţi să se ridice ca nişte
părinţi spirituali şi să-i instruiască pe alţi bărbaţi în
Cuvântul lui Dumnezeu prin relaţii, dare de seamă, un
timp de întâlnire specific şi un studiu dedicat nevoilor şi
problemelor lor.
Bărbaţii trebuie să înlocuiască modelele seculare de
gândire cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Soluţia
este ucenicizarea în grupul de bărbaţi.
Valentin Dedu,
adaptare după G-Men Strategy - G. F. Watkins

Cei care citiţi frecvent Romanian Tribune aţi
observat că de un an se publică articole şi materiale
privind proiectul constituţional de protejare a familiei
şi căsătoriei în România prin interzicerea poligamiei şi
căsătoriilor unisex. Sunt implicat în acest proiect de la
începutul lui, încă din august 2005. Când l-am început,
lucrurile păreau simple. Pe parcursul proiectului, însă,
după ce am studiat mai multe rapoarte, articole de
specialitate, mărturii pertinente depuse de personalităţi
influente în faţa congresului American, multe site-uri,
şi am comunicat cu personalităţi şi fundaţii importante
privind protejarea familiei şi căsătoriei, atât în România
cât şi în afara României, mi-am pus întrebarea: oare
a intrat aşa-numita civilizaţie creştină în
faza în care se poate prezice, cu o oarecare
certitudine, că familia şi căsătoria ca instituţii
sunt pe cale de dispariţie?
În acest moment nu pot răspunde acestei întrebări
nici afirmativ, dar nici negativ. Doar faptul că o astfel
de întrebare se poate pune în 2007 punctează însă
situaţia precară în care se găsesc cele mai vechi şi
fundamentale instituţii umane: căsătoria şi familia. Cert
este că duşmanii căsătoriei şi familiei sunt mulţi,
provin din medii de viaţă diferite, sunt extrem
de bine organizaţi, foarte motivaţi, posedă
resurse financiare şi umane impresionante,
activează la toate nivelurile naţionale şi internaţionale,
sunt agresivi, au o strategie bine pusă la punct şi de
lungă durată, şi au ca obiectiv fundamental redefinirea
radicală şi de nerecunoscut a căsătoriei şi a familiei,
practic eliminarea lor ca instituţii.
Promotorii acestei mişcări internaţionale provin
din toate profesiile, unele dintre ele fiind cele mai
importante şi influente în societate: profesori universitari,
profesori de Drept, filozofi, psihologi, sociologi, oameni
de afaceri, politicieni, ziarişti, preoţi, pastori, pedagogi,
avocaţi,
judecători, legiuitori,
sportivi de performanţă,
etc. Pe lângă ei sunt şi o mulţime de
instituţii şi fundaţii care promovează avortul,
pornografia, imoralitatea sexuală, poligamia, ateismul,
separarea Bisericii de Stat, mişcarea neopăgână. Pe
lângă atei, promotorii eliminării căsătoriei şi familiei
provin din toate religiile mari ale lumii: creştină, iudaică
şi, într-o măsură mult mai mică, musulmană. Cei mai
feroce dintre ei sunt cei de provenienţă creştină. În
contrast, mişcarea e practic neglijabilă în celelalte mari
religii şi tradiţii, precum budismul şi hinduismul.
Întrebări legitime care se pot pune sunt: oare îi
pasă cuiva? Oare generaţiile care vor veni după noi
vor simţi lipsa sau nevoia căsătoriei sau familiei? Cum
va arăta societatea în doar câteva generaţii
dacă, într-adevăr, căsătoria şi familia vor
dispărea? Este posibil ca destinul societăţii să treacă
printr-o iarnă a valorilor fundamentale, un scenariu
apocaliptic care până acum era inimaginabil? Vor putea
tehnologia sau noul mod de relaţionare umană să
înlocuiască conceptul tradiţional de familie? Oare vor
putea variantele pe care le propun oponenţii căsătoriei
şi familiei să aducă individului fericirea absolută, până
acum nedobândită? Suntem oare aproape de împlinirea
visului freudian prin abolirea instituţiei familiei, împreună
cu restricţiile asupra manifestărilor impulsului sexual
pe care familia clasică le impune? Teologic vorbind, se
vor împlini vreodată aceste lucruri? Le va îngădui oare
Dumnezeu? (1 Timotei 4:3, Luca 17:26-30) Vă invit să
analizăm aceste perspective împreună.
În articolul care urmează voi analiza structura
acestei mişcări mai mult sau mai puţin amorfe,
metodologia ei de lucru, posibilele consecinţe şi ceea ce
oamenii temători de Dumnezeu trebuie să facă pentru a
asigura supravieţuirea celor mai vechi instituţii umane:
familia.
.19
... ! actualitate
Voi structura acest subiect concentrându-mă mai întâi separat
asupra unor zone geo-politice importante, şi apoi asupra situaţiei
intenţionale de ansamblu.

Situaţia în Uniunea Europeană

Situaţia în Uniunea Europeană („UE”) diferă de la ţară la ţară şi
este diferită la nivel comunitar şi naţional.
Căsătoriile unisex au fost legiferate în Danemarca (1989), apoi
în Belgia, Olanda şi Spania. Suedia, recent, a adoptat cea mai
permisivă lege a căsătoriei. Începând din ianuarie 2008, Suedia
va fi primul stat din lume care va îngădui căsătoriile „gender
neutral”, adică neutre din punct de vedere al genului. Efectiv, genul
persoanelor care se vor putea „căsători” va deveni în întregime
irelevant. În contrast, pentru moment, în celelalte ţări, căsătoria va
continua să fie definită de genul părţilor contractante, fie de sex
opus, fie de acelaşi gen. Mai mult, având în vedere că Biserica
oficială în Suedia este Biserica Luterană, începând din ianuarie
2008 va avea responsabilitatea de a oficia toate căsătoriile, fără
deosebire de aliniere a genului candidaţilor. Considerând că Suedia
a legalizat sodomia în 1944, evoluţia radicală şi rapidă a concepţiei
despre familie şi căsătorie în Suedia e într-adevăr uimitoare şi
îngrijorătoare. După 1 ianuarie 2008, copiii suedezi nu vor mai avea
o mamă şi un tată, ci o pluralitate de părinţi de acelaşi gen sau de
gen opus. Cu adevărat omenirea a intrat într-o fază nouă,
cu totul necunoscută până acum.
Olanda, şi ea a stabilit un record în septembrie 2006, când,
pentru prima dată în istoria umanităţii, s-a oficiat prima căsătorie
trio, unind în căsătorie, simultan, o femeie şi doi bărbaţi pe baza
acceptării orientării multisexuale ale partenerilor.
Majoritatea ţărilor membre în UE încă nu au legiferat căsătoriile
unisex. Au legiferat însă parteneriatele unisex, cunoscute, de
asemenea, şi ca uniuni civile sau uniuni homosexuale. În această
categorie se află ţări precum Anglia, Germania, Elveţia, Cehia,
Slovacia şi Ungaria. Tendinţa însă este aceea de a acorda tot mai
multe privilegii parteneriatelor unisex, în numele noţiunii de „family
equality” (egalitatea de familie), şi de a elimina în timp diferenţele
dintre căsătorie şi parteneriat. În general, parteneriatelor unisex li
s-au acordat dreptul de a adopta copii, de moştenire a bunurilor
partenerului/partenerei în aceeaşi măsură în care moştenirile se
pot face între soţi, avantaje fiscale, anumite scutiri de taxe, drepturi
conjugale, alocaţie conjugală, etc.
O minoritate a membrilor UE a refuzat, până în prezent,
şi continuă să respingă presiunile din exterior de legiferare a
căsătoriilor sau parteneriatelor unisex. În această categorie
se regăsesc Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia. Guvernul
curent de la Varşovia se opune oficial mişcării homosexuale
din Polonia, foloseşte diferite modalităţi să interzică ceea ce el
numeşte „propagandă homosexuală” şi filtrează cadrele didactice
pentru a asigura că generaţia tânără nu este îndoctrinată de
mişcarea homosexuală internaţională. În anii recenţi s-a format în
Polonia o mişcare naţională pentru protejarea familiei
şi a valorilor familiei, Liga Familiilor Poloneze. Liga pledează
împotriva avortului şi a legalizării formelor variate de imoralitate
sexuală. Situaţia din Polonia a atras atât critici, cât şi admiratori.
Doar în 2007, Parlamentul European a emis două rezoluţii prin
care exclude din forul decizional guvernul de la Varşovia pentru
poziţia lui antihomosexualitate. În contrast, mişcarea internaţională
pentru protejarea familiei apreciază poziţiile guvernului polonez şi,
ca recunoştinţă a acestui fapt, a ţinut al IV-lea congres mondial al
familiilor la Varşovia, în mai 2007.
În 2007, Estonia a interzis parada homosexualilor, iar Letonia
a limitat-o la doar câteva ore. Manifestanţii au fost forţaţi să îşi
ţină parada într-un parc pe care poliţiştii l-au înconjurat şi unde
.20

publicului nu i s-a îngăduit accesul. În 2006,
Letonia a devenit primul stat din UE care a
interzis căsătoriile unisex prin amendament
constituţional.
Franţa este un fenomen deosebit. În ianuarie
2006, un raport exhaustiv de sute de pagini a fost
înaintat Parlamentului Francez de către un grup
de intelectuali proeminenţi cu recomandarea de a
nu legifera căsătoriile unisex. Vreme de aproape
un an, grupul de intelectuali, sociologi, psihologi,
moralişti, filozofi şi politologi, a studiat fenomenul
coabitaţiei alternative în diferite ţări europene,
Canada şi Statele Unite. Recomandarea
ultimă împotriva legiferării căsătoriilor
unisex este însoţită de recomandarea
împotriva acordării dreptului de adoptare
a copiilor în cazul homosexualilor sau
cuplurilor homosexuale. Raţionamentul e
că sănătatea emotivă, psihică şi morală a
copiilor necesită creşterea şi educarea lor
într-o familie care să fie formată doar dintre
un bărbat şi o femeie. Raportul, de asemenea,
afirmă că îngăduirea adopţiilor de către cuplurile
unisex violează drepturile minorilor la o familie, aşa
cum el este garantat în Convenţia Internaţională
a Drepturilor Copiilor (New York 1988). Notabilă
e concluzia Raportului francez, conform căreia
„familia este făcută pentru copil, nu copilul
pentru familie”; ca atare, orice aranjamente
străine parametrilor soţ-soţie violează acest
principiu şi drepturile fundamentale ale copiilor.
Italia nu a legiferat nici căsătoriile unisex, nici
parteneriatele homosexuale. Presiunea din partea
mişcării homosexuale internaţionale asupra Italiei
în sensul acesta este de lungă durată. Reacţia
publicului italian însă, a fost şi ea fermă. În mai
2007, 500.000 de italieni au participat la un marş
pro-familie la Roma, încurajat de Biserica Catolică,
cerând parlamentarilor adoptarea de legi pro-familie
şi interzicerea căsătoriilor şi parteneriatelor unisex.
Aceste subiecte au avut impact asupra alegerilor
italiene din iunie 2007, care au fost câştigate
de conservatori. Un exemplu simbolic al acestui
rezultat a fost interzicerea unei expoziţii fotografice
homosexuale în iulie 2007, la Milano, de către
primarul conservator nou ales.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la
Strasbourg a dovedit, şi continuă să dovedească,
Voia lui Dumnezeu în Familie
cel puţin pentru moment, o marcantă reţinere
juridică. Până în prezent, Curtea a refuzat
să
recunoască existenţa unui drept al omului
la căsătorii unisex, a definit căsătoria ca
fiind „uniunea dintre un bărbat şi o femeie”
şi a respins presiunea Suediei de a pune pe picior
de egalitate căsătoria cu parteneriatele unisex.
Tribunalele naţionale europene ezită şi ele să emită
decizii judecătoreşti care, în practică, ar putea
avea un efect legislativ. În doar ultimii doi ani, în
câteva rânduri, tribunalele engleze au refuzat să
recunoască în Dreptul englez „căsătoriile” încheiate
de cupluri homosexuale engleze în ţări care
recunosc căsătoriile unisex, cum ar fi Canada.
La nivel constituţional, propusă, dar
neadoptată, Constituţia Europeană (2005)
nu defineşte căsătoria sau familia, ci lasă la
latitudinea statelor componente definirea lor. În
2006 însă, au apărut primele indicii că, în viitorul
nu prea îndepărtat, parlamentarii europeni vor
iniţia dezbateri privind definirea uniformă la nivel
european a căsătoriei şi familiei. În cazul acesta,
singura modalitate de protejare a căsătoriei şi
familiei la nivel naţional va fi doar prin adoptarea de
amendamente constituţionale. Legile organice nu
vor fi suficiente.
Un fenomen îngrijorător, însă, îl constituie
adoptarea de unele ţări europene a aşa-numitelor
legi „hate speech”. Prin aceste legi se interzice
incitarea la ură împotriva minorităţilor. Astfel, legile
hate speech sunt folosite de mişcarea homosexuală
internaţională să elimine orice referinţă negativă
privind homosexualitatea la orice nivel social.
Suedia este un caz clasic. În 2005, pastorul luteran
Ake Green a fost condamnat la 6 luni de închisoare
pentru că a predicat, pe baza Bibliei, împotriva
sodomiei şi a căsătoriilor homosexuale. În 2006
cazul a ajuns la Tribunalul Suprem al Suediei, unde
pastorul Green a fost reprezentat de o echipă de
avocaţi creştini de la Alliance Defense Fund din
Scottsdale, Arizona. Tribunalul Suprem Suedez a
decis că, chiar dacă pastorul Green a violat legile
hate speech ale Suediei, dreptul la libertatea de
exprimare religioasă este superior acelor legi, şi a
comutat sentinţa.
În articolul viitor vom analiza situaţia din
România.
Petre Costea
Houston, Texas

Cu bani poţi să-ţi cumperi:

O casă, dar nu şi un cămin;
Un pat, dar nu şi somnul;
Plăceri, dar nu şi împlinire;
Un ceas, dar nu şi timp;
Medicamente, dar nu şi sănătate;
Un loc în biserică, dar nu şi mântuire;
O carte, dar nu şi lumina minţii;
O cruce, dar nu şi un Mântuitor.

Ceea ce nu poţi cumpăra cu bani, primeşti de la Isus Hristos

fără plată: harul Său, pacea Sa, prietenia Sa.
.21
... ! copii
Aşa cum dragostea lui Dumnezeu pentru noi include
disciplină, şi iubirea ce o purtăm copilului nostru ar
trebui să includă disciplină. Dumnezeu ne corectează
atunci când trebuie să fim dirijaţi spre binele nostru.
(Evrei 12:6) Disciplinarea aduce încredere. O metodă
fermă, dreaptă şi rezonabilă de disciplinare le dă
copiilor sentimentul apartenenţei la familie, ei îşi dau
seama că cineva are grijă de ei fixând anumite limite
.22
care demonstrează dragoste şi preocupare.
Oricare ar fi măsura disciplinară aplicată de
părinţi, copilul îşi păstrează libertatea de a alege în
sensul că acceptă pedeapsa şi îşi schimbă atitudinile
şi comportamentul sau, în caz contrar, resping
disciplinarea. Alegerea îi aparţine copilului nu părintelui,
dar datoria de a-l creşte pe copil în spiritul disciplinei
este a părinţilor, iar aceştia trebuie să-şi îndeplinească
răspunderea disciplinară cu dragoste.

Părinţi au datoria să facă educaţia copilului, iar
disciplinarea este un aspect al procesului educativ. În
general părinţi cred că disciplinarea înseamnă a-l dojeni
pe copil sau a-l pedepsi, dar disciplinarea înseamnă
mult mai mult. Atât timp cât adolescentul nu a atins
maturitatea, el are nevoie de îndrumare, învăţare,
instruire şi într-o măsură corespunzătoare, corijare şi
chiar pedepsire. Cuvântul „disciplinare” are aceeaşi
origine cu „discipol” deci învăţăcel, ucenic.
Cuvântul grec „paidea”, cum e
folosit în Noul Testament, înseamnă
creşterea şi educarea copilului în
general până ce ajunge la maturitate.
Disciplinarea nu înseamnă pedepsire,
ci mai degrabă călăuzire, îndrumare.
Disciplinarea este atât preventivă cât şi
corectivă.
În educarea copilului trebuie aplicată
strategia disciplinării din mai multe
motive. În Proverbe 1:4 se sublimează
incapacitatea de cunoaştere şi
discernământ, de aceea trebuie călăuzit
sau disciplinat pentru a-i forma tiparele
de gândire caracteristice judecăţii şi
discernământului. Disciplinarea este o
metodă de a-l educa pe copil în spiritul
autocontrolului şi disciplinei.
Cuvântul ebraic pentru disciplinare
„musar”, include ideea de instruire şi
corijare. Disciplinarea preventivă poate
fi considerată un fel de călăuzire activă.
Între copil şi cel ce-l călăuzeşte în viaţă
trebuie să se formeze o legătură foarte
puternică, pentru ca activitatea depusă
de „călăuză” să dea rezultatele dorite.
Părinţii trebuie să cultive raporturi de
încredere şi respect reciproc. Pentru
aceasta trebuie să-şi facă timp pentru
copii şi să fie comunice în permanentă
cu ei.
Disciplinarea trebuie să aibă în vedere
un ţel pozitiv în conformitate cu care
Dumnezeu însuşi se poartă cu noi, copiii
Lui, ori cât de tare L-am supăra. Părinţii
trebuie să aibă acelaşi ţel, să-i facem pe
Voia lui Dumnezeu în Familie - Sarcina
Voia lui programată!?
Dumnezeu în Familie
copii să se apropie de noi şi să ne bucurăm de faptele
şi atitudinile lor. Pe măsură ce creşte, copilul poate
să înţeleagă că trebuie să dea socoteală în faţa lui
Dumnezeu pentru faptele şi atitudinile sale, de aceea
trebuie educat în aşa fel încât să ia hotărâri înţelepte
chiar dacă nu se află lângă el părinţii ca să-l îndrume
în acest sens. Dacă ne concentrăm asupra acestui
ţel, copiii vor învăţa repede să se ţină pe propriile lor
picioare, iar părinţii să-i elibereze de sub tutelă cu toată
încrederea.
Învăţându-l pe copil să se supună, să respecte
autoritatea părintească şi să-şi controleze emoţiile, îi
modelăm caracterul. El învaţă să se supună şi să fie
plăcut părinţilor şi lui Dumnezeu. Acesta este un proces
de durată, unii copii învăţând mai repede şi mai uşor
decât ceilalţi.
Studii recente arată că voinţa este una din
componentele intelectuale cu care omul se naşte. În
procesul educării şi disciplinării copiilor, părinţii trebuie
să fie atenţi să nu-i ducă la exasperare prin metode
prea drastice (Efeseni 6:4). Nerespectarea acestui
principiu pedagogic poate provoca manifestări de
răzvrătire. Părinţii au datoria nu numai să-i conducă
şi să-i călăuzească pe copii, ci să-i şi îngrijească cu
atenţie. Ei nu trebuie să abuzeze de felul lor educativ
folosind metode corective şi punitive cum ar fi violenţa
sau bătaia care pot creea tulburări emoţionale la
copii. Dar şi violenţa verbală poate să producă efecte
devastatoare, copilul rămânând marcat pe viaţă de
insultele şi traumele educaţionale, cu care a fost
copleşit de un părinte cu un limbaj abuziv.
Caracterul copilului nu se formează cu preţul
distrugerii lui sufleteşti. Este o mare diferenţă între
al educa pe copil în sensul ascultării, şi al modelării
voinţei, şi a-i frânge spiritul, deci al distruge psihic.
Sufletul omului este foarte fragil şi trebuie îngrijit
şi ocrotit la orice vârstă. El are legătură cu imaginea
de sine a fiinţei umane, cu felul în care îşi consideră
fiecare dintre noi valoarea şi meritele personale, este
un complex de factori de ordin emoţional. Părinţii pot
distruge pe viaţă spiritul copilului dacă îl ceartă, îl
ridiculizează şi îl umilesc întruna, dacă îl ameninţă cu
retragerea dragostei lor. Orice metodă educaţională
care dăunează demnităţii copilului, care îl fac să se
îndoiască de valoarea lui, îi subminează încrederea în
sine, este dezastroasă pentru sufletul copilului.
Cusman Cionca
.23
 DESCOPERĂ-ŢI DARURILE
CU CARE TE-A ÎNZESTRAT DUMNEZEU

În Noul Testament, apostolul Pavel ne vorbeşte despre trei categorii de daruri spirituale.
Printre acestea, se includ şi darurile motivaţionale sau ale personalităţii: discernământul,
încurajarea, slujirea, învăţătura, dărnicia, administrarea şi compasiunea. Împlinirea sau
frustrarea depind de modul în care îţi foloseşti, sau neglijezi, darurile motivaţionale cu care
ai fost înzestrat. De aceea, este important (şi plăcut, în acelaşi timp) să-ţi cunoşti darurile
cu care ai fost binecuvântat. Prin tabele, teste şi informaţii, Don şi Katie Fortune te vor
ajuta să-ţi recunoşti darurile.

Mai mult, cartea de faţă, Descoperă-ţi darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu, îţi
va arăta:
• De ce te relaţionezi la oameni în modul în care o faci.
• Care sunt darurile tale principale şi secundare.
• Trăsăturile de caracter asociate fiecărui dar.
• Domenii tipice în care apar probleme pentru fiecare dar.
• Personaje biblice care au demonstrat
funcţionarea şi manifestarea fiecărui dar.
Vei experimenta o bucurie copleşitoare
pe măsură ce îţi Descoperi darurile cu care
te-a înzestrat Dumnezeu şi înveţi să le
foloseşti, aşa cum a intenţionat El.

Schimbarea începe cu viziunea schimbării. Schimbarea începe cu un vis. Nu este sărac

cel care nu are bani, ci acela care nu are visuri. Dacă ai un vis, ai pentru ce să trăieşti şi o
cauză pentru care să mori. Lupta are sens numai dacă visul este mai presus de puterile tale.
Visul tău este salvarea ta. Dacă îţi ţii viaţa departe de pericol, departe de provocări, în confort,
în obişnuit, nu faci altceva decât să îţi pierzi viaţa. Însă dacă mori pentru a trăi un vis, viaţa
ta este câştigată. Prea multă mediocritate, prea mult obişnuit, prea multă compătimire, prea
multă linguşeală, prea puţină nebunie, prea puţină îndrăzneală…

Pentru detalii şi comenzi:

Telefon: 0256 472989,
E-mail: editura@metanoiaorg.ro
Adresă poştală: C.P. 1113, O.P. 8,
România, Timişoara, cod 300890