Absurdism

Din toate rămâne mirarea cum mirarea la orice se-ndeamnă

Pe sine să ducă putința, pe sine să-ntreacă voința
Din vrutul nevoii crispate și-n lut să o vâre-n tot pliscul
Cu sine pe sine să-ntreacă din urmă șezuturi notorii
Cuvinte și cripte de ceară cum harpa nebună de miere
Și-n gloata mirată să piară tot faptul cenușii perene
Cum statul deplin cum e lumea și-ntreacăt maturul adoarme
Cum pana de corb care zace pe multele căi neștiute
Și-n zborul nebun ce alungă ispite de sterpele graiuri
Cum lumea gonește în turme, cum turmele-n pași se-nfiripă.

N-ai spune că totul din mine și-n tinele orb cu minicună

N-ai crede realul o clipă, cât cercul de fum să adoarmă
Trăind minciuna celească din mitul puținului suflet
Cascade furânde și Iele aduse zadarnic din Africi
Cobai de moment și iluzii din cultul al cărei statuie
Carsima oricărui călcâi și multul din lumi diferite
Stupidul al cărei ficțiune mizează pieirea asmată
Ambiguu șiret și organic urlând după-ntreaga lui soartă
Amiguu și mort dintr-o dată, și specia creează continuu.