Sunteți pe pagina 1din 108

Asociaţia „EDUCATIO”

Bd. Decebal Nr. 2, Birou 215-217


Arad, Judeţul Arad, România
Phone: 0749480835
Fax: 0357425415
www.asociatiaeducatio.ro

ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

ARTĂ

1. Mănăstire din România, ce cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente
de arhitectură din Ţara Românească, construită de Neagoe Basarab între anii 1512 - 1517 pe locul
vechii mitropolii 1359, din piatră făţuită şi profilată? Răspuns Mănăstirea Curtea de Argeş
2. Cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească, având un rol primordial în menţinerea
credinţei ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani, se află pe teritoriul unui oraş din judeţul Gorj, la
36 de km de oraşul Târgu-Jiu? Răspuns Mănăstirea Tismana
3. Mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Şiria, judeţul Arad, aşezată pe un deal, la
altitudinea de 427 m şi înconjurată de pădure foarte deasă, fiind ridicată în imediata apropriere a
izvorului care poarta denumirea si a manastirii, izvor foarte cunoscut si apreciat de catre locuitori?
Răspuns Mănăstirea Feredeu
4. Lăcaş de cult ortodox, una din cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice înfiinţate
în Moldova, aflată la 33 km de oraşul Rădăuţi, fiind un important centru cultural? Răspuns
Mănăstirea Putna
5. Ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, situată lângă Olt, pictura interioară fiind realizată între anii 1390 -
1391? Răspuns Mănăstirea Cozia
6. Una din vechile aşezări călugăreşti, cu un important şi glorios trecut istoric, străjuitoare de veacuri
la hotarul Moldovei de nord, situată în comuna Vatra Moldoviţei la o distanţă de circa 15 km de
comuna Vama, fiind înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO? Răspuns
Mănăstirea Moldoviţa
7. Mănăstire din România, situată la 18 km de Rădăuţi, judeţul Suceava, atestată la 1582, în vremea
domnitorului Petru Şchiopul? Răspuns Mănăstirea Suceviţa
8. Pictor faimos care picta şi cu stânga şi cu dreapta? Răspuns Leonardo Da Vinci
9. Templu situat în prezent pe teritoriul oraşului Luxor, pe malul Nilului, construit în cinstea zeului
Amun în perioada Imperiului nou egiptean din antichitate? Răspuns Templul din Luxor
10. Castel situat lângă Bad Sankt Leonhard şi Wolfsberg, Austria, care prin anii 1150 a fost clădit ca
şi cetate prin ordinul Episcopiei din Bamberg, iar în secolul XVI devine, prin învăţătura lui Martin
Luther un centru al Reformaţiei relogioase? Răspuns Castelul Waldenstein
11. Castel ce reprezintă un edificiu cultural istoric situat la sud-est de Innsbruck în apropierea comunei
Amras, fiind construit în stilul renaşterii în timpul domniei arhiducelui Ferdinand II von Tirol şi în
care se găseşte un tablou de- al lui Vlad Ţepeş? Răspuns Castelul Ambras
12. Monument în Rio de Janeiro, amplasat la sud de oraş, pe muntele Corcovado (780 m) în pădurea
Tijuca? Răspuns Cristo Redentor Cristos Mântuitorul
13. Palat situat în centrul Pekingului Beijing, unde a trăit şi a domnit până la revoluţia dim 1911
împăratul Chinei din dinastia Ming şi Qing? Răspuns Palatul Imperial Chinezesc
a. Palatul Imperial Chinezesc b. Palatul Potala c. Noul Palat de Vara
d. Templul Paradisului
14. Complex de clădiri taotiste în sudul Beijingului, care era vizitat de către împăraţii dinastiilor Ming
şi Quing pentru ceremonii anuale de rugăciune către Cer pentru o recoltă bună? Răspuns Templul
cerului sau literal Altarul cerului
a. Templul Paradisului b. Altarul cerului c. Templul Shaolin
d. Templele din Bali
15. Monument din Italia, cu o grosime a zidului la baza de 4,09 m şi o greutate estimată la 14500 tone,
care datorită proastei calităţi a solului, fundaţia a început să se scufunde imediat după începerea
construcţiei, în anul 1173, provocând înclinarea turnului spre sud? Răspuns Turnul din Pisa
a. Abaţia din Farfa b. Monte Grappa c. Turnul din Pisa
d. Eiffel
16. Numele mai multor statui uriaşe din diferite oraşe ale fostei Uniunii Sovietice care comemorează
victoria sovietică împotriva naziştilor în Marele Război pentru Apărarea Patriei? Răspuns Patria
Mamă
a. Turnul Ostankino b. Patria Mamă c. Lubianka
d. Kremlinul
17. Monument în portul „Liberty Island” din oraşul New York, care a fost plasat cu scopul de a
transmite călătorilor sosiţi salutul de bun venit pe pământ American? Răspuns Statuia Libertăţii
din New York
a. Statuia Libertăţii b. Casa Albă c. Olympic Tower
d. The Orion
18. Monument memorial care a fost ridicat în oraşul Washington, capitala Statelor Unite, la intersecţia
dintre Massachussets Avenue, New Jersey Avenue şi strada G. NW, care are scopul de a
comemora cele peste 100 milioane de victime ale comunismului? Răspuns Monumentul
Victimelor Comunismului
a. Pentagon b. Casa Albă c. Centrul Cultural John Fitzgerald
d. Monumentul Victimelor Comunismului
19. Clădire, ce până la terminarea primului turn al complexului World Trade Centre, a fost cea mai
înaltă clădire din lume timp de 41 de ani, între anii 1931 şi 1972? Răspuns Empire State Building
a. Sears Tower b. Willis Tower c. Empire State Building
d. Statuia Libertăţii
20. Cine a pictat tavanul capelei sixtine? Michelangelo
21. Clădire, ce până la terminarea primului turn al complexului World Trade Centre, a fost cea mai
înaltă clădire din lume timp de 41 de ani, între anii 1931 şi 1972? Răspuns Empire State Building
a. Sears Tower b. Willis Tower c. Empire State Building
d. Statuia Libertăţii
22. Complex de clădiri terminat în 1973 la capătul sudic al cartierului Manhattan, New York, care a
fost distrus în atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001? Răspuns World Trade Center, scurt
WTC
a. World Trade Center b. Pentagon c. Empire State Building
d. Casa Albă
23. Palat cu reşedinţa oficială în Londra, care a fost numit de regale George al III-lea după o casă pe
care cumpărat-o în 1761 şi a mărit-o, transformând-o într-un vast palat? Răspuns Palatul
Buckingham
a. Palatul Westminster b. Palatul Buckingham c. Palatul Updown Court
d. Palatul Richmond
24. Palat cunoscut şi sub numele de Casa Parlamentului, reprezentând locul unde se află cele două
camere ale Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: Camera Lorzilor şi
Camera Comunelor? Răspuns Palatul Westminster
a. Palatul Westminster b. Palatul Buckingham c. Palatul Updown Court
d. Palatul Richmond
25. Unul din cele mai cunoscute teatre din Londra, care a fost reconstruit în 1990, la patru secole după
deschiderea originalului, unde multe din piesele lui William Shakespeare au fost jucate prima
dată? Răspuns Teatrul Globe
a. Teatrul Globe b. Belgrade Theatre c. Garrick Theatre
d. Teatrul Ziegfeld
26. Cea mai veche construcţie din Londra, aflată pe malul nordic al Tamisei, a cărei construcţie a fost
începută de Wilhelm Cuceritorul în jurul anului 1076 şi terminată de William al II lea? Răspuns
Turnul Londrei sau Turnul Alb
a. Palatul Kensington b. British Library c. Turnul Londrei
d. Observatorul Regal din Greenwich
27. Cea mai cunoscută biserică din Londra, construcţia sa fiind începută în secolul XI, fiind
mormântul majorităţii regilor şi reginelor engleze, dar şi a mai multor oameni celebri? Răspuns
Catedrala Westminster
a. Catedrala Saint Paul b. Catedrala Westminster c. Catedrala de la Salisbury
d. Abbey
28. Clădire de birouri din Bruxelles care găzduieşte Comisia Europeană şi se află pe Rue de la Loi şi
este înconjurată de diverse instituţii europene şi internaţionale? Răspuns Clădirea Berlaymont din
Bruxelles
a. Berlaymont din Bruxelles b. Atomium c. Menneken Pis
d. Catedrala Sfântul Mihail şi Sfânta Gudura Citadela
29. Cel mai cunoscută citadelă rusească din Moscova, care serveşte ca reşedinţă oficială şi ca principal
loc de muncă al Preşedintelui Federaţiei Ruse? Răspuns Kremlinul din Moscova
a. Kremlinul b. Kazan c. Sankt Petersburg
d. Ekaterinburg
30. Cea mai cunoscută piaţă din Moscova, care reprezintă locul din care pornesc, în toate direcţiile,
marile străzi ale Moscovei şi drumuri ale Rusiei, fiind de aceea considerată centrul Moscovei şi al
Rusiei? Răspuns Piaţa Roşie
a. Piaţa Eroilor b. Piata Unirii c. Piaţa Roşie
d. Piaţa Revoluţiei
31. Clădire aflată în Washington D.C.,ce reprezintă sediul administraţiei prezidenţiale a Statelor Unite
şi reşedinţa şi biroul preşedinţilor Statelor Unite? Răspuns Casa Albă
a. Pentagon b. Casa Albă c. Capitoliul
d. Washington Plaza
32. Monument situat în Paris, în Place de l'Étoile, la extremitatea vestică a bulevardului Champs-
Élysées, aflat la intersecţia mai multor bulevarde, cum ar fi Grande Armee, Wagram şi Champs-
Élysées? Răspuns Arcul de Triumf
a. Sacre coeur b. Turnul eiffel c. Arcul de Triumf
d. Madleine
33. Bulevard important din capitala franceză Paris, cu cinematografele, cafenelele, şi magazinele sale
de lux, fiind una dintre cele mai faimoase străzi din lume? Răspuns Champs-Élysées
a. Champs-Élysées b. Montparnasse c. Boulevard Peripherique
d. Place de la Concorde
34. Cel mai mare muzeu parizian după suprafaţă, şi printre cele mai cunoscute muzee din lume,
intrarea în acesta făcându- se printr-un mini Arc de Triumf facut special pentru acesta? Răspuns
Muzeul Louvre
a. Luvru b. Loara c. Muzeul Orsay
d. Musée Rodin
35. Biserică situată în Piaţa St. Pierre, pe colina Montmartre din Paris, Franţa, construită în 1876, sub
îndrumarea arhitectului Paul Abadie, în stil romano-bizantin? Răspuns Bazilica Sacré-Coeur
a. Sainte-Chapelle b. Les Invalides c. Notre-Dame
d. Sacré-Coeur
36. Palat regal construit la Versailles, în Franţa, care a fost reşedinţa regilor Franţei Ludovic al XIV-
lea, Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea? Răspuns Palatul Versailles
a. Palatul Versailles b. Palatul Chaillot c. Notre-Dame
d. Place de la Concorde
37. Palat care în 1837 a devenit primul muzeu de istorie al Franţei, unde în Camera Oglinzilor, a fost
semnat un tratat de o importanţă istorică ? Răspuns Palatul Versailles
a. Place de la Concorde b. Palatul Chaillot c. Lovre
d. Palatul Versailles
38. Mănăstire din România, situată în satul cu acelaşi nume, la 36 km de Suceava şi la numai 4 km de
centrul oraşului Gura Humorului? Răspuns Mănăstirea Voroneţ
a. Manastirea Moldovita b. Manastirea Sucevita c. Mănăstirea Voroneţ
d. Manastirea Humor
39. Clădire din Bucureşti, România ce măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălţime, şi 92 m sub pământ ,
ce are 12 nivele la suprafaţă şi alte 8 subterane? Răspuns Palatul Parlamentului
a. Palatul Victoria b. Palatul Stirbei-Vodă c. Cotroceni
d. Palatul Parlamentului
40. Palat situat in centrul beijingului supranumit si orasul interzis. Accesul poporului. Raspuns Palatul
imperial chinezesc
41. Monument istoric şi arhitectonic situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Braşov?
Răspuns Castelul Bran
a. Castelul Bran b. Castelul Peleş c. Castelul Corvineştilor
d. Castelul Bánffy
42. Castel din Sinaia, România, construit între 1873 şi 1883, fiind considerat unul dintre cele mai
frumoase din România şi din Europa? Răspuns Castelul Peleş
a. Castelul Bánffy b. Castelul Peleş c. Castelul Corvineştilor
d. Castelul Rasnov
43. Alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renaşterii italiene, ce
a trăit între anii 1475 şi 1564 şi s- a remarcat, în pictură, desen, sculptură şi arhitecturăa scris şi
poezii, în special în genul sonetului şi madrigalului? Răspuns Michelangelo Buonarroti
a. Rafael b. Leonardo Da Vinci c. Vincent van Gogh
d. Michelangelo Buonarroti
44. Capela palatului papal din Vatican şi este una din cele mai faimoase comori artistice ale Europei?
Răspuns Capela Sixtină
a. Chigi b. Capela Sixtină c. Capela Cerasi
d. Santa Maria del Popolo
45. Unul dintre cele mai vechi şi mai mari muzee din lume, cu o lungă istorie în păstrarea
patrimoniului artistic al Franţei, de la regii capetieni până la imperiul Napoleonic, care deţine unul
dintre cele mai cunoscute tablouri din lume„Gioconda “ de Leonado Da Vinci? Răspuns Muzeul
Louvre
a. Lovre b. Georges Pompidou c. Muzeul Orsay
d. Musée Rodin
46. Sculptor şi pictor italian, primul şi cel mai strălucit sculptor din pragul Renaşterii, care a trăit între
anii ca.1386 –şi 13 decembrie 1466? Răspuns Donato di Niccolò di Betto Bardi, Donatello
a. Rafael b. Leonardo Da Vinci c. Donatello
d. Michelangelo Buonarroti
47. Pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanţi ai Renaşterii italiene, care a trăit între anii 1445-
1510, precizia liniilor şi redarea mişcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura
epocii, caracteristic artei lui fiind şi faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente
umane, personajele sale cu chipuri uşor melancolice au, în general, o expresie visătoare? Răspuns
Sandro Botticelli
a. Sandro Botticelli b. Giuseppe Bacci c. Donatello
d. Michelangelo Buonarroti
48. Pictor francez neoimpresionist, creator şi teoretician, care a trăit între anii 1859- 1891, stilul şi
concepţia lui făcând simţite influenţa unei noi revoluţii plastice? Răspuns Georges Seurat
a. Claude Monet b. Paul Gauguin c. Paul Cézanne
d. Georges Seurat
49. Pictor italian numit după oraşul său natal, care a trăit între anii 1571- 1610, considerat precursor al
stilului baroc, unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii, respingând ierarhia genurilor şi
canonul frumuseţii în pictură, conceput de umaniştii care au idealizat corpul omenesc, iar pentru
sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul foloseşte un dramatic contrast de
clarobscur şi scenele biblice le înfăţişează ca imagini de viaţă cotidiană, dând astfel tablourilor
religioase o dimensiune umană deosebită? Răspuns Michelangelo Merisi da Caravaggio
a. Michelangelo Buonarroti b. Giuseppe Bacci c. Donatello
d. Michelangelo Merisi da Caravaggio
50. Cel mai renumit pictor flamand, care a trăit între anii 1577- 1640, care în 40 de ani a pictat ca.
1400 tablouri şi a executat sute de desene? Răspuns Peter Paul Rubens
a. Jean Cocteau b. Paul Gauguin c. Paul Cézanne
d. Peter Paul Ruben
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

BIOLOGIE

51. Ştiinţa care se ocupă cu studiul tuturor organismelor vii, cât şi al entităţilor (virusuri, viroizi) şi a
fenomenelor legate de acestea? Răspuns Biologia
a. Ecologia b. Botanica c. Biologia d. Genetica
52. Ştiinţa care studiază structura şi funcţiile celulelor? Răspuns Citologia
a. Histologia b. Citologia c. Morfologia d. Miologia
53. Ştiinţa care se ocupă cu identificarea şi clasificarea indivizilor biologici pe criterii morfo-
anatomice, eco-fiziologice, biochimice, genetice? Răspuns Sistematica sau taxonomia
a. taxonomie b. Entomologie c. Helmintologie d. Teriologie
54. Ştiinţa biologică care studiază, pe baza disecţiei, structura macroscopică, topografia organelor şi
sistemelor, precum şi legăturile şi relaţiile dintre acestea în cadrul organismului uman ca un tot
unitar? Răspuns Anatomia omului
a. Imunologia b. Entomologia c. Anatomia d. Botanica
55. Disciplina care se ocupă cu studiul microscopic al ţesuturilor şi organelor? Răspuns Histologia
a. Histologia b. Citologia c. Morfologia d. Miologia
56. Disciplina care se ocupă cu studiul principalelor etape de dezvoltare a embrionului şi fătului?
Răspuns Embriologia
a. Imunologia b. Entomologia c. Helmintologie d. Embriologia
57. Ştiinţa care studiază originea, evoluţia şi variabilitatea biologică a omului în corelaţie cu
condiţionarea sa naturală şi social-culturală? Răspuns Antropologia
a. Etologia b. Neurobioloige c. Antropologia d. Imunologie
58. Ştiinţa care studiază ereditatea şi variabilitatea organismelor? Răspuns Genetica
a. Paleontologie b. Anatomia c. Biochimia d. Genetica
59. Ştiinţa care se ocupă de studiul comportamentului animal (obieciuri şi deprinderi)? Răspuns
Etologia
a. Etologia b. Neurobioloige c. Antropologia d. Imunologie
60. Studiază relaţiile reciproce dintre organisme şi mediul lor de viaţă, biotic şi abiotic? Răspuns
Ecologia
a. Citologia b. Ecologia c. Biogeografia d. Paleontologie
61. Sistem deschis care face schimburi de materie, energie şi informaţie cu mediul înconjurător, care
în cadrul speciei reprezintă individul? Răspuns Organismul
a. Corp b. Sistem c. Organe d. Organism
62. Particulă submicroscopică, care este formată dintr-o teacă sau înveliş, cu rol de protecţie, de natură
proteică, numită capsidă şi genom viral format dintr-o macromoleculă de ADN sau ARN?
Răspuns Virus
a. macro organism b. Celulă c. Virus d. Enzime
63. Regn care include organismele microscopice, procariote: bacteriile şi cianobacteriile, caracteristic
pentru ele fiind organizarea simplă şi primitivă a corpului? Răspuns Regnul Monera
a. Bacteria b. Monera c. Protista d. Eukarya
64. Regn care include organisme ce nu pot fi văzute cu ochiul liber, fiind incluse în grupa
microorganismelor şi nu au nucleu individualizat? Răspuns Regnul Monera
a. Bacteria b. Monera c. Protista d. Eukarya
65. Sistem din organism afectat de către S.I.D.A.? Răspuns Sistemul imunitar
a. Sistem circulator b. Sistemul muscular c. Sistemul respirator
d. Sistemul imunitar
66. Organ pereche din corp, afectat de tuberculoză? Răspuns Plămânii
a. Plămânii b. Inima c. Rinichii d. Ficat
67. Parte a corpului afectată de peritonită? Răspuns Abdomen
a. Lombară b. Torace c. Abdomen d. Bucală
68. Organ al corpului care este afectat de encefalită? Răspuns Creier
a. Plămânii b. Creier c. Rinichii d. Inimă
69. Pierdere temporară sau totală a memoriei? Răspuns Amnezie
a. Hemoragie b. Tahicardie c. Anemie d. Amnezie
70. Urmă lasată de degete, caracteristică fiecărui individ? Răspuns Amprentă
a. Hemoragie b. Tahicardie c. Anemie d. Amnezie
71. Tulburare mentală reprezentată prin închiderea în sine? Răspuns Autism
a. Autism b. Cretinism c. Schizofrenie d. Amnezie
72. Singura pasăre ce poate înota, dar nu poate zbura? Răspuns Pinguinul
a. Gaina b. Rata c. Strutul d. Pinguinul
73. Realizatorul legăturii dintre muşchi şi oase? Răspuns Tendoanele
a. Articulatii b. Tendoane c. Fibre musculare stiate
d. Fibre musculare netede
74. Organ al omului ce este afectat de presbitism? Răspuns Ochi
a. Plămânii b. Inima c. Creier d. Ochi
75. Denumirea ruperii unui os al corpului? Răspuns Fractură
a. Fractură b. Incizie c. Dislocare d. Ochi
76. Organisme care nu au nucleu individualizat, însă prezintă un nucleoid (macromoleculă circulară
dublu-catenară de ADN) şi care nu au mitocondrii, dar prezintă ribozomi? Răspuns Procariote
a. Procariote b. Eucariote c. Bacterii d. Viruşi
77. Moleculă sau macromoleculă insolubilă, ce are proprietatea să absoarbă unde cu lungimi specifice
şi are o anumită culoare pe care o transmite celulelor, ţesuturilor, materialelor ce îl conţin?
Răspuns Pigment
a. Ribozom b. Vacuolă c. Mitocondrie d. Pigment
78. Macromolecula de ADN, care conţine mai multe gene şi secvenţe de nucleotide, cu rol în păstrarea
informaţiei ereditare a celulei? Răspuns Cromozom
a. Ribozom b. Cromozom c. Nucleol
d. acid ribo nucleic
79. Au un rol important în reacţiile enzimatice, prin faptul că alcătuiesc grupările active ale unor
enzime? Răspuns Vitaminele
a. Proteine b. Vitamine c. Coenzime d. Cofactor
80. Unitate morfo-funcţională elementară a tuturor organismelor procariote şi eucariote, reprezentând
un prim nivel de organizare a materiei vii, dotat cu capacitatea de autoreglare, autoconservare şi
autoreproducere? Răspuns Celula
a. Citoplasmă b. Nucleol c. Celula d. Membrană
81. Cele mai simple organisme eucariote, unicelulare, cuprinse în Regnul Protista, denumirea lor
însemnând primul animal? Răspuns Protozoare
a. Alveolata b. Excavata c. Bacterii d. Protozoare
82. Mediul intracelular, situat între membrana celulară şi nucleu, al unei celule, constituind masa
fundamentală a acesteia? Răspuns Citoplasma
a. Citoplasmă b. Nucleol c. Vacuomul d. Membrană
83. Structură celulară, ce delimitează şi compartimentează conţinutul celular, care constituie o barieră
selectivă pentru pasajul moleculelor şi ionilor? Răspuns Membrana celulară
a. Tesut celular b. Nucleol c. Citoplasmă
d. Membrană celulară
84. Proprietatea organismului de a menţine, în limite foarte apropiate, constantele mediului intern?
Răspuns Homeostazia
a. Anabolism b. Fiziologie c. Homeostazia d. Glicogeneza
85. Proprietate fizică a moleculei, ce îi permite să realizeze o legătură puternică cu apa, prin
intermediul unei legături de hidrogen fiind specifică moleculelor polare: substanţelor cu reţea
ionică, substanţelor cu grupe polare ( -OH, , -COOH)? Răspuns Hidrofilia
a. Hidrofilia b. Hidrofobie c. Amfifilie d. Higroscopie
86. Structură diferenţiată în cadrul organismului, alcătuit dintr-un grup de ţesuturi care îndeplinesc
unele funcţii determinate în cadrul organismului dat? Răspuns Organul
a. Corp b. Sistem c. Organ d. Organism
87. Grupare de celule strâns unite între ele care au aceeaşi formă şi structură şi îndeplinesc aceeaşi
funcţie, întâlnite de animale? Răspuns Ţesutul animal
a. Organ b. Fibre c. Organite celulare d. Tesut
88. Structură ce înconjoară membrana plasmatică a unor celule (bacterii, plante) având rolul principal
de a păstra forma celulelor şi de a le conferi rezistenţă mecanică? Răspuns Peretele celular
a. Tesut celular neted b. Nucleol c. Citoplasmă d. Perete celular
89. Varietate de plante care trăiesc în sol foarte umed sau pe terenuri parţial sau total acoperite de ape,
prezintă unele modificări structurale, printre care reducerea ţesuturilor mecanice şi de suport ca şi
a ţesutului vascular, absenţa sau reducerea sistemului radicular, prezenţa de frunze specializate
care plutesc pe apă sau sunt foarte divizate, cu cuticulă slab dezvoltată sau absentă? Răspuns
Plantele hidrofite
a. Plante hidrofile b. Plante hidrofite c. Plante hidoponice
d. Plante higroscopice
90. Pigment albastru, ce poate fi găsit în alge albastre, ataşat la membranele fotosintetice, ce
îndeplineşte funcţia de molecule de depozitare a nitrogenului (azotului)? Răspuns Ficocianina
a. Clorofila b. Ficobelina c. Ficocianina d. Porfina
91. Grup de specii de moluşte cefalopode decapode din subordinul Oegopsida, cu corpul torpiliform,
dotaţi cu câte o pungă de cerneală, cu doi ochi bine dezvoltaţi şi înoată foarte repede, atingând
lungimea (împreună cu tentaculele) de 18 m? Răspuns Calmari
a. Calamri b. Caracatiţă c. Sepie d. Midie
92. Categoria sistematică fundamentală, inferioară genului şi superioară subspeciei? Răspuns Specia
a. Grupa b. Regn c. Încrengătura d. Specia
93. Termen ce descrie întreaga gamă a variabilităţii organismelor vii în cadrul unui complex ecologic,
care cuprinde diversitatea ecosistemului şi diversitatea genetică a unei specii din acest ecosistem?
Răspuns Biodiversitate
a. Ecosistem terestru b. Biodiversitate c. Arie protejată d. Biogeocenoza
94. Organisme microscopice, de obicei unicelulare, ce fac parte din regnul Monera, Protista, şi, unii
din regnul Fungi? Răspuns Microorganisme
a. Microorganisme b. Celulă c. Virus d. Enzime
95. Formă de viaţă în care „parazitul” îşi procură hrana necesară, de la un alt organism viu numit
„gazdă” , căruia îi produce carenţe care duc frecvent la îmbolnăvirea sau chiar moartea gazdei?
Răspuns Parazitism
a. Metabolism b. Simbioză c. Parazitism d. Parameci
96. Viermi paraziţi laţi ce trăiesc pe seama altor organisme şi adesea le provoacă diferite boli?
Răspuns Tenia
a. Tenia b. Trichina c. Ascarida d. Limbricul
97. Vierme din grupa viermilor inelaţi paraziţi, care se prinde cu ventuza superioară de victimă şi, cu
ajutorul zimţilor, taie pielea, înmagazinând sângele în pungi ale intestinului? Răspuns Lipitoare
a. Râmă b. Lipitoare c. Larvă d. Limbricul
98. Viermi cu corpul cilindric, alungit, nesegmentat, acoperit cu o cuticulă şi ascuţit la ambele capete?
Răspuns Viermi cilindrici
a. Vierme lat b. Vierme plat c. Vierme inelat
d. Vierme cilindric
99. Viermi cilindrici, simetrici, alungiţi, cu numeroşi reprezentanţi, având dimensiuni de la câţiva mm
la 1-2m, duc o viaţă atât parazitară, cât şi liberi, în mediul acvatic (marin şi dulcicol) şi terestru?
Răspuns Nematode
a. Annelida b. Vierme Nematode c. Limbric d. Sipuncula
100. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul organismelor care sunt încadrate în regnul Animalia,
studiind structura, funcţiile, comportamentul, dezvoltarea, filogenia, clasificarea animalelor?
Răspuns Zoologia
a. Ecologia b. Zoologia c. Biologia d. Genetica
101. Regn destul de mare, având peste 100 000 de specii, care se mai numesc şi ciuperci? Regnul Fungi
a. Fungi b. Mucegaiurile c. Basidiomycota d. Procariota
102. Organisme cu celule cu structură complexă, în care materialul genetic este localizat în nucleul sau
nucleii celulelor, precum ciupercile, protistele, plantele şi animalele? Răspuns Eucariote
a. Procariote b. Eucatriote c. Bacteriile d. Agrobacterium
103. Procesul de fixare a dioxidului de carbon (CO2 fiind sursa de carbon) din atmosferă de către
organismele fototrofe, în prezenţa radiaţiilor solare, cu eliminare de oxigen şi formare de compuşi
organici foarte variaţi? Răspuns Fotosinteza
a. Respiraţie anaerobă b. Respiraţie celulară c.Fotosinteză d. Fotoliza
104. Substanţe organice cunoscute şi sub denumirea de glucide, reprezintă cantitativ cea mai
importantă sursă de obţinere a energiei şi substanţele de rezervă cele mai uşor disponibile ale
celulelor? Răspuns Zaharide
a. Amidon b. Vitamine c.Celuloză d. Zaharide
105. Substanţele organice grase, insolubile în apă, dar solubile în solvenţi organici (cloroform, eter,
benzen, etc) cu ajutorul cărora se pot extrage din ţesuturi? Răspuns Lipide
a. Lipide b. Lactalbumină c.Celuloză d. Insulina
106. Substanţe organice macromoleculare formate din lanţuri simple sau complexe de aminoacizi, ce
sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporţie de peste 50% din greutatea uscată?
Răspuns Proteine
a. Lipide b. Vitamine c. Monogliceride d. Proteine
107. Organisme de dimensiuni microscopice, procariote, răspândite în toate mediile de viaţă (apă, aer,
sol, roci, zăcăminte, etc), fiind încadrate în regnul Monera împreună cu algele albastre-verzi?
Răspuns Bacterii
a. Larve b. Eucatriote c. Bacteriile d. Annelida
108. Organite celulare întâlnite în celulele eucariote, denumite şi „uzine energetice” fiindcă conţin
enzimele oxido-reducătoare care intervin în procesele energetice celulare? Răspuns Mitocondrii
a. Aparatul Golgi b. Mitocondrii c. Ribozomi
d. Reticul Endoplasmatic
109. Organite celulare cu membrană dublă, întâlnite la plantele verzi, la alge, fiind sediul fotosintezei?
Răspuns Cloroplaste
a. Cloroplaste b. Ribozomi c. Lizozomi d. Clorofila
110. Pigment respirator (pigmentul roşu), a tuturor vertebratelor, fiind prezentă în eritrocite, unde are
rol în transportul oxigenului şi a CO2? Răspuns Hemoglobina
a. Ficobelină b. Porfină c. Hemoglobina d. Eritrocite
111. Organ pereche la animalele vertebrate, fiind parte esenţială a sistemului excretor? Răspuns Rinichi
a. Stomac b. Ficat c. Plămâni d. Rinichi
112. Unul din sistemele esenţiale ale organismului care produce, stochează şi elimină deşeurile
organismului prin urină? Răspuns Sistemul excretor sau sistemul urinar
a.Sistem excretor b. Sistem circulator c. Uretra d. Sistem digestiv
113. Pigment de culoare verde, esenţial în procesul de fotosinteză, prin intermediul acesteia având loc
transformarea energiei luminoase în energie chimică? Răspuns Clorofila
a. Cloroplaste b. Porfină c. Ficobelină d. Clorofila
114. Maimuţă care desemnează două specii de maimuţe, genul Pan, familia hominidelor, ordinul
primate, fiind cele mai apropiate animale de specia umană, atât fizic, cât şi genetic? Răspuns
Cimpanzeu
a. Gorilă b. Cimpanzeu c. Urangutan d. Bonobo
115. Dinte ascuţit şi lung, aflat între dinţii incisivi şi premolari, foarte dezvoltat la animalele carnivore?
Răspuns Canin
a. Canin b. Masea c. Maxilar d. Molar
116. Familie de mamifere carnivore digitigrade, cu corpul zvelt, mlădios, gâtul scurt, capul aproape
rotund, botul scurt, cu coada lungă şi cu gheare retractile, din care fac parte pisicile, tigrii,
leoparzii şi leii? Răspuns Felidae
a. Felis b. Felidae c. Felinae d. Pantherinae
117. Cel mai mare reprezentant al felidelor? Răspuns Tigrul
a. Elefant b. Rinocer c. Pantera d. Tigrul
118. Specie rară de tigru, cunoscut, de asemenea, şi sub numele de tigrul amur, tigrul coreean, tigrul
nord chinezesc sau tigrul Manchurian? Răspuns Tigrul Siberian
a. Tigrul de Indochina b. Tigrul Siberian c. Tigrul Bengal
d. Tigrul de Sumatra
119. Una din cele mai mari feline, cu o greutate cuprinsă între 40 - 80 kg, o înălţime de 60 - 80 cm şi cu
o lungime a corpului de până la 2 m, având blana de culoare galbenă, cu pete negre? Răspuns
Leopard
a. Leopard b. Ghepard c. Tigru Siberian d. Tigrul Bengal
120. Mamifer carnivor din familia Felidae, a cărui mascul poate fi recunoscut uşor datorită coamei sale
şi poate cântări până la 250 kg, femelele fiind mai mici? Răspuns Leu
a. Tigrul Bengal b. Ghepard c. Leu d. Leopard
121. Animale rozătoare (Rodentia) foarte mici, din familia Muridae, din care fac parte cca. 37 de specii
din care unele trăiesc în pădure iar altele, ca acest animal trăiesc în apropierea omului? Răspuns
Şoarece de casă
a. Hamsteri b. Popândăi c. Soarece de casă d. Veveriţe
122. Cele mai mari rozătoare acvatice, mamifere de lungime medie, având o lungime a corpului de
până la 90 cm, blana de culoare brună-roşietică, coada lor neacoperită, fiind mare şi lată ? Răspuns
Castori
a. Hamsteri b. Popândăi c. Castori d. Porcusori de Guinea
123. Anul în care au fost aduşi viermii de mătase în Europa, de un călugăr grec, din China? Răspuns
Răspuns 555.
a. 555 b. 55 c. 500 d. 550
124. Arbore care poate trăi până la 5000 de ani? Răspuns Baobab
a. Eucalipt b. Baobab c. Arborele Mamut d. Bonsai
125. Unica insectă care a fost domesticită de către om? Răspuns Albina
a. Albina b. Furnica c. Musca d. Fluturele
126. Ansamblul de organe responsabil cu digestia alimentelor şi eliminarea materiilor ce nu au putut fi
digerate, cunoscut şi sub numele de canal alimentar sau tract gastrointestinal? Răspuns Sistem
digestiv
a. Sistem excretor b. Sistem eliminator c. Sistem digestiv
d. Sistem circulator
127. Proces prin care alimentele ingerate sunt transformate în compuşi mai simpli, care pot fi uşor
absorbiţi şi asimilaţi? Răspuns Digestie
a. Mestecaţie b. Digestie c. Ardere d. Circulaţie
128. Segmentul iniţial, cranial, al tubului digestiv la mamifere şi om, fiind o deschidere a corpului care
este delimitată lateral de obraji, superior de palat, inferior de planşeul bucal? Răspuns Cavitatea
bucală, gura, orificiul oral
a. Cavitate parietala b. Cavitatea bucală c. Cavitate lombara
d. Cavitate temporală
129. Organ musculos căptuşit cu o mucoasă care se continuă în cavitatea bucală şi nazală, fiind o
încrucişare a căilor digestive prin esofag şi respiratorii prin laringe? Răspuns Faringe
a. Faringe b. Trahea c. Bronhii d. Pulmon
130. Parte a tractusului digestiv cu funcţia de transport a hranei, fiind un tub, ce leagă faringele de
stomac? Răspuns Esofag
a. Faringe b. Trahea c. Esofag d. Pulmon
131. Organul digestiv de depozitare temporară a alimentelor, delimitat de orificiile cardia şi pilor, fiind
un organ musculos unicameral sau cu mai multe compartimente (la erbivore rumegătoare), în
interior căptuşit de mucoasa gastrică? Răspuns Stomac
a. Pancreas b. Stomac c. Ficat d. Epiglotă
132. Animal acvatic care face parte din ordinul „Mollusca”, clasa „Cephalopoda”, care spre deosebire
de caracatiţe au păstrat învelişul de protecţie şi în caz de pericol elimină o substanţă asemănătoare
cernelei care reduce vizibilitatea în apă, uşurând refugiul animalului? Răspuns Sepia
a. Crustace b. Calamari c. Caracatiţă d. Sepie
133. Organ vegetativ lateral al tulpinii sau ramurilor, de formă plată, care îndeplineşte funcţia
fundamentală în procesul de fotosinteză, dar servind şi la respiraţie şi transpiraţie? Răspuns Frunza
a. Policaziu b. Floare c. Frunza d. Bacă
134. Fruct citric mare, rotund, de culoare galbenă sau rozalie, cu miezul zemos şi amar, apreciat pentru
conţinutul bogat în enzime care stimulează digestia? Răspuns Grapefruit, grepfrut
a. Portocal b. Mandarin c. Grapefruit d. Pomelo
135. Cel mai mare fruct citric, având forma unei pere uriaşe de până la 20 cm lungime, de culoare
galbenă-verzuie, cu coaja groasă de 1,5 cm, cu pulpa gălbuie, acidulată şi uşor amară? Răspuns
Pomelo
a. Pomelo b. Grapefruit c. Mandarin d. Portocal
136. Organul de înmulţire al gimnospermelor şi angiospermelor? Floarea
a. Policaziu b. Floare c. Nectar d. Bacă
137. Ovarul copt (împreună cu seminţele) aparţinând unei plante cu flori, care ajută la răspândirea
seminţelor? Răspuns Fruct
a. Fruct b. Floare c. Stamine d. Bacă
138. Fuziunea de gameţi, având drept consecinţă formarea unui nou organism al aceleiaşi specii, care
poate avea loc fie în exteriorul femelei, fie în interiorul ei? Răspuns Fecundarea
a. Fecundarea b. Genomică c. Incubaţie d. Meioză
139. Celule diferenţiate din punct de vedere sexual, dar nu întotdeauna sunt diferenţiate şi morfologic?
Răspuns Gameţi
a. Gameţi b. Spermatozoizi c. Ovule d. Meioză
140. Frunze mici, metamorfozate, care alcătuiesc împreună caliciul unei flori, reprezentând învelişul
extern al florilor şi îndeplinesc un rol protector, iar când sunt verzi au şi rol asimilator? Răspuns
Sepale
a. Carpelă b. Sepale c. Petale d. Calicu
141. Organ al plantelor superioare, care poate fi fie liber, adică neînchis în fruct, fie închis în fruct, care
provine din transformarea ovulului în urma fecundaţiei? Răspuns Sămânţă
a. Embrion b. Endosperm c. Caliciu d. Sămânţă
142. Nutrient esenţial vieţii, solubil în apă, implicat în producţia de glucocorticosteroizi şi de anumiţi
neurotransmiţători, în metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic şi al anumitor
aminoacizi, în neutralizarea radicalilor liberi şi a nitrozaminelor, în reacţii imunologice, care
facilitează absorbţia fierului la nivelul tubului digestiv? Răspuns Vitamina C
a. Vitamina B b. Vitamina A c. Vitamina C d. Vitamina D
143. Cea mai mare articulaţie a organismului nostru? Răspuns Articulaţia genunchiului
a. încheietura mâinii b. cot c. Sold
d. Articulaţia genunchiului
144. Categoria sistematică fundamentală, inferioară genului şi superioară subspeciei? Răspuns Specia
a. Rasa b. Specia c. Încrengătura d. Familia
145. Grup de populaţii în cadrul unei specii de microorganisme, de plante sau animale, caracterizate
prin însuşiri comune de ordin biochimic, fiziologic, morfologic, ecologic, fixate ereditar? Răspuns
Rasa
a. Rasa b. Specia c. Încrengătura d. Familia
146. Încetare a proceselor vitale la nivelul ţesuturilor şi organelor, fază în care sistemul nervos central
prezintă leziuni ireversibile şi reanimarea nu mai este posibilă? Răspuns Moarte
a. Hibernare b. Moarte c. Hipotermia d. Hipoxia
147. Organisme care îşi sintetizează substanţele organice necesare, doar prin procesul de fotosinteză
sau chemosinteză? Răspuns Autotrofe
a. Anaerobe b. Autotrofe c. Heterotrofe d. Mixotrofe
148. Organisme care îşi asigură hrana folosind diferite substanţe în descompunere (saprofite) sau
parazitând alte organisme vii (parazite)? Răspuns Heterotrofe
a. Heterotrofe b. Autotrofe c. Anaerobe d. Mixotrofe
149. Totalitatea transformărilor biochimice şi energetice care au loc în ţesuturile organismului viu?
Răspuns Metabolism
a. Anabolism b.Catabolism c. Metabolism
d. Degradări fermentative
150. Totalitatea proceselor chimice de degradare a substanţelor din organism, în special ruperea
legăturilor dintre atomii de carbon, din moleculele diferitelor substanţe, fiind însoţit de eliberare
de energie? Răspuns Catabolism
a. Anabolism b.catabolism c. Metabolism
d. Fosforilarea oxidativă
151. Procesele chimice de biosinteză a substanţelor ce intră în alcătuirea materiei vii, caracterizate prin
consum de energie? Răspuns Anabolism
a. Anabolism b.Catabolism c. Metabolism d. Glicoliză
152. Pasăre din familia Columbidae, cea mai larg răspândită în Europa ce are formă de fus,
aerodinamică, capul este mic, rotund, mobil şi are în partea anterioară ciocul format din maxilare
alungite, fără dinţi, pe corp având pene, fulgi şi puf produse de piele? Răspuns Porumbel
a. Vrabia b.Pescaruş c. Guguştiuc d. Porumbelul
153. Organ la vertebrate, specializat pentru funcţia de respiraţie? Răspuns Plămân
a. Plămân b. Laringe c. Faringe d. Inimă
154. Procesul fiziologic fundamental prin care se realizează schimbul de gaze? Răspuns Respiraţia
a. Circulaţie b. Excreţie c. Respiraţie d. Digestie
155. Boală cu denumirea populară aprindere de plămâni, ce poate avea o formă acută sau cronică ce se
manifestă prin inflamaţia căilor pulmonare sau a ţesutului pulmonar? Răspuns Pneumonia
a. Embolie pulmonară b. Tuberculoza c. Bronşita d. Pneumonia
156. Simptom al unei inflamaţii, infecţii, intoxicaţii sau al unei alte boli, ce se manifestă prin creşterea
anormală a temperaturii corpului? Răspuns Febră
a. Ateroscleroza b. Febră c. Bronşita d. Tumefiere
157. Prelungire osoasă a sternului, prezentă la păsări (lipseşte la păsările nezburătoare, de exemplu la
emu) şi la liliac, pe care se inseră muşchii puternici utilizaţi la zbor? Răspuns Carenă
a. Scapula b. Carenă c. Viscerocraniu d. Coracoid
158. Animal, care poate rezista 45 de zile fără să bea apă? Răspuns Cămila
a.Lama b. Mustelidele c. Scorpion d. Cămila
159. Resturi sau urme de plante sau animale moarte care au fost conservate în diverse roci? Răspuns
Fosile
a.Schelet b. Fosile c. Excremente d. Solidificare
160. Ce pui de mamifer rămâne cel mai mult în pantecele mamei sale (20-22 luni)? Răspuns Puiul de
elefant
a.Puiul de cal b. Puiul de cangur c. Puiul de elefant
d. Puiul de rinocer
161. Singurul mamifer otrăvitor? Răspuns Ornitorinc
a. Ornitorinc b. Liliac c. Iac d. Okapi
162. Păsări care trăiesc în sudul Africii, au o locuinţă colectivă, al cărei diametru are 3-5m, care
cuprinde cuiburi individuale pentru 800-1000 de exemplare, cuiburile sunt în aşa fel plasate încât
nu le poate ajunge nici un mamifer carnivor sau şarpe? Răspuns Păsările-republicani
a. Zăgan b. Păsările-republicani c. Lebădă d. Erete
163. Cea mai veche legumă folosită de om? Răspuns Varza
a. Varza b. Ridichea c. Dovleac d. Cartof
164. Specie de arbori coniferi care pot avea înălţimea până la 50 m şi diametrul trunchiului până la 1-
1,5 m, cu coroană piramidal-conică, permanent verde? Răspuns Molid
a. Mesteacăn b. Brad c. Pin d. Molid
165. Răspuns biologic complex la factori nocivi, cum ar fi microorganisme patogene, factori iritanţi,
celule bolnave, mecanism prin care organismul luptă împotriva factorilor cauzatori ai bolii, iniţiind
totodată procesul de vindecare? Răspuns Inflamaţia
a. Durerea b. Febra c. Inflamaţia d. Infecţie
166. Pătrundere activă sau pasivă a unor germeni patogeni, care o dată ajunşi în organism pot rămâne la
locul porţii de intrare, sau să ajungă în curentul sanguin? Răspuns Infecţie
a. Durerea b. Infecţie c. Inflamaţia d. Febra
167. Ţesut special sub formă lichidă care, prin intermediul sistemului circulator, alcătuit din inimă şi
vasele sanguine, transportă nutrienţii şi oxigenul la nivelul ţesuturilor corpului, de unde preia
dioxidul de carbon şi produşii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de
eliminare? Răspuns Sângele
a. Sângele b. Hemoglobină c. Plasmă d. Limfă
168. Ramura medicinei interne care se ocupă cu sângele, organele care îl produc şi bolile acestuia?
Răspuns Hematologie
a. Hematopoieză b. Hemofilie c. Hematologie d. Mielofibroză
169. Cancer al celulelor sângelui, în care măduva osoasă începe să producă prea multe leucocite
(celulele albe) şi uneori acestea nu-şi mai îndeplinesc funcţiile? Răspuns Leucemie
a. Leucemie b. Anemie c. Hemofilie d. Leucocitoză
170. Afecţiune cromozomială autozomală (o afecţiune din naştere, care este prezentă la copil încă din
momentul conceperii) cauzată de prezenţa unui cromozom 21 suplimentar? Răspuns Sindromul
Down sau trisomie 21
a. Sindrom Klinefelter b. Sindromul Down c. Sindromul Pickwick
d. Sindrom Turner
171. Categorie de boli caracterizate printr-o diviziune necontrolată a celulelor şi capacitatea acestor
5celule de a invada alte ţesuturi din organism, fie prin creştere directă în ţesuturi adiacente
(invazie) sau prin migraţia celulelor spre locuri mai îndepărtate în organism (metastază)? Cancer
a. Leucemie b. Displazie fibroasă c. Sarcom d. Cancer
172. Tumefiere (umflătură) anormală a unui ţesut din organism, putând fi malignă sau benignă?
Răspuns Tumoare
a. Leucemie b. Tumoare c. Sarcom d. Cancer
173. Ansamblul de investigaţii clinice şi paraclinice care au ca obiectiv definirea stării patologice a
unui pacient? Răspuns Diagnostic
a. Analiză b. istoricul bolii c. Diagnostic
d. Semne şi simptome
174. Unul din cele mai importante organe ale sistemelor limfatic şi imun situat în partea stângă a
abdomenului, una dintre funcţiile sale este distrugerea eritrocitelor şi trombocitelor bătrâne,
reprezintă un depozit foarte important de fier în organism? Răspuns Splină
a. Ganglion b. Timus c. Limfă d. Splină
175. Totalitatea ganglionilor, vaselor şi a altor corpuri limfatice, care participă la schimbul de substanţe
şi este legat de sistemul circulator şi sistemul imun? Răspuns Sistemul limfatic
a. Sistem vascular b. Sistemul limfatic c. Sistem ganglionar
d. Sistem circulator
176. Boală de natură infecţioasă cunoscută sub denumirea de hepatită serică? Răspuns Hepatita B
a. Hepatita B b. Ciroză c. Maladia lui Wilson d. Hepatita A
177. Boală cauzată de un agent biologic (virus, bacterie, parazit mono sau multicelular, ciupercă,
insectă, sau prion - un peptid, o fracţiune de proteină), care pătrunde în corp prin transmitere,
direct, de la persoană la persoană, sau prin vectori? Răspuns Boală contagioasă, boală
transmisibilă sau boală molipsitoare
a. Boală virală b. Boală contagioasă c. Bronşită d. Pneumonie
178. Boală parazitară de piele a mamiferelor şi păsărilor răspândită pe glob, în care parazitul sapă
canale în epidermă unde depune excrementele şi ouăle, excreţiile parazitului producând
mâncărime? Răspuns Scabie sau râie
a. Trichinoză b. Acarioză c. Scabie
d. Boala somnului
179. Mamifer carnivor din familia canidelor, domesticit de cel puţin 14.000 de ani, fiind printre cele
mai populare animale de companie ai oamenilor? Răspuns Câine
a. Nurcă b. Câine c. Lup d. Vulpe
180. Animale nevertebrate, ce au membrele articulate, care includ clasa insectelor, milipedelor,
centipedelor, arahnidelor şi crustaceelor, fiind cele mai dezvoltate dintre nevertebrate? Răspuns
Artropode
a. Artropode b. Arahnida c. Insecte d. Crustacea
181. Animale nevertebrate ce fac parte din încrengătura Arthropoda, subîncrengătura Hexapoda (adică
animale cu şase picioare), ce alcătuiesc cel mai divers grup de pe planetă? Răspuns Insecte
a. Arahnide b. Milipede c. Centipede d. Insecte
182. Structură osoasă compusă din opt oase, care conţine şi protejează encefalul? Răspuns Cutia
craniană sau neurocraniul
a. Os frontal b. Neurocraniul c. Os parietal d. Osul scafoid
183. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul embrionului în toate fazele dezvoltării lui, de la
formarea celulei-ou până la ecloziune sau naştere? Răspuns Embriologia
a. Ficologie b. Epidemiologie c. Embriologia d. Genomică
184. Istoria dezvoltării unui individ de la naştere până la moarte? Răspuns Ontogeneza
a. Cetogeneză b. Ontogeneză c. Ermogeneză d. Termogeneză
185. Organ al sistemului nervos central protejat de cutia craniană şi învelit de meninge? Răspuns
Creierul sau encefalul
a. Encefalul b. Bulb rahidian c. Cerebel
d. Maduva spinării
186. Sistem nervos, numit şi sistem nervos autonom, care reglează activitatea organelor interne la
vertebrate? Răspuns Sistem nervos vegetativ
a. Sistem nervos somatic b. Sistem nervos periferic c. Sistem nervos vegetativ
d. Sistem senzorial
187. Sistem nervos care asigură legătura dintre organism şi mediul extern sau integrarea organismului
în mediu? Răspuns Sistemul nervos somatic sau sistemul nervos al vieţii de relaţie
a. Sistem nervos somatic b. Sistem nervos periferic c. Sistem nervos vegetativ
d. Sistem senzorial
188. Organ reprezentativ al sistemului cardiovascular, cu rol vital în circulaţia sângelui şi implicit
menţinerea vieţii? Răspuns Inima
a. Artera b. Creier c. Aorta d. Inima
189. Sistemul nervos care face parte din sistemul nervos vegetativ, responsabil de aşa numita reacţie
fight or flight adică reactia de fugă sau luptă în cazul unui pericol? R: Sistem nervos simpatic
a. Sistem nervos somatic b. Sistem nervos periferic c. Sistem nervos vegetativ
d. Sistem nervos simpatic
190. Animal vertebrat, craniat, ce trăieşte în mediu acvatic şi respiră oxigen dizolvat în apă? Răspuns
Peşte
a. peşte b. reptilă c. Sarpe d. Sopârlă
191. Sistem care cuprinde următoarele componente: inima şi vasele de sânge (artere, capilare, vene),
prin care se irigă organele şi ţesuturile? Răspuns Sistemul cardiovascular/circulator
a. sistem circulator b. Sitem locomotor c. Sistem vascular
d. Sistem respirator
192. Clasă de animale ovipare şi poichiloterme, de dimensiuni diferite, fiind printre primele animale,
care în urmă cu aproximativ 350 de milioane de ani în urmă au cucerit uscatul? Răspuns Amfibia
a. Mamifere b. Amfibia c. Reptile d. Peşti
193. Clasă de vertebrate ovipare, poichiloterme, cu corpul acoperit de o piele groasă, solzoasă, fără
picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, şi cu inima tricamerală, din care se cunosc
aproximativ 7000 de specii? Răspuns Reptile
a. Mamifere b. Amfibia c. Reptile d. Peşti
194. Reptilă apodă, carnivoră şi uneori veninoasă? Răspuns Şarpe
a. Peşte b. Reptilă c. Sarpe d. Sopârlă
195. Reptilă mare cu corpul acoperit de plăci osoase şi cu cap alungit, ce trăieşte în apele din ţările
tropicale? Răspuns Crocodil
a. Crocodil b. Anaconda c. Wyvern
d. Broasca ţestoasă
196. Parte a corpului care are rolul de suport sau sprijin a unui organism? Răspuns Schelet
a. Os b. Muşchi c. Articulaţii d. Schelet
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

CHIMIE

197. Cum se numesc legăturile covalente formate prin punerea în comun a mai multor perechi de
electroni între doi atomi? Raspuns (legături multiple)
a. legături simple b. legături multiple c.legături triple d. legături duble
198. Ce tip de molecule se formează între doi atomi care au afinitate diferită pentru electronii de
legătură? Raspuns (molecule polare)
a. molecule polare b. molecule nepolare c. Macromolecule d. nanomolecule
199. În ce tip de molecule centrul sarcinilor electrice pozitive coincide cu centrul sarcinilor electrice
negative? Raspuns (molecule nepolare)
a. molecule polare b. molecule nepolare c. Macromolecule d. nanomolecule
200. Cum se denumesc atomii, ionii sau moleculele care înconjoară ionul sau atomul central, într-o
combinaţie complexă? Raspuns (liganzi)
a. molecule-ion b. catene c. radical-complex d. liganzi
201. Indicaţi denumirea numărului de molecule sau ioni (liganzi) care intră în structura unui ion
complex. Raspuns (număr de coordinaţie)
a. număr de coordinaţie b. număr de oxidare c. număr de ordine d. număr ionic
202. Prin ce tipuri de legături chimice se leagă liganzii de ionul sau atomul central? Raspuns (legături
covalente coordinative)
a. legături covalente polare b. legături ionice c. legături covalente nepolare
d. legături covalente coordinative
203. Căror tipuri de molecule le sunt caracteristice interacţiile dipol- dipol? Raspuns (moleculelor
polare)
a. molecule polare b. molecule nepolare c. macromolecule
d. nanomolecule
204. Indicaţi punctul de fierbere al apei. Raspuns (100˚C)
a. 100˚C b. 110˚C c. 105˚C d. 90˚C
205. Enumeraţi parametrii de stare ai gazelor. Raspuns (volumul, temperatura şi presiunea)
a. volumul b. presiunea c. Temperatura d. toate
206. Cărei valori, pe scara Kelvin, îi corespund 10˚C? Raspuns (283K)
a. 273K b. 280K c. 283K d. 300K
207. Care este instrumentul cu ajutorul căruia se măsoară presiunea atmosferică? Raspuns (barometru)
a. barometru b. termometru c. Tensiometru d. turometru
208. Ce volum ocupă, în condiţii normale de temperatură şi presiune, un mol din orice gaz? Raspuns
(22,4L)
a. 1 L b. 22,4 L c. 10 L d. 20,4 L
209. Ce reprezintă amestecurile omogene formate din două sau mai multe substanţe? Raspuns (soluţii)
a. soluţii b. emulsii c. Geluri d. Fluide
210. Denumiţi fenomenul în urma căruia o substanţă lichidă, solidă sau gazoasă se răspândeşte printre
moleculele altei substanţe, cu formare de soluţii. Raspuns (dizolvare)
a. evaporare b. dizolvare c. Fierbere d. distilare
211. Care sunt factorii care influenţează dizolvarea. Raspuns (natura solventului şi a solvatului,
suprafaţa de contact, temperatura, agitarea, presiunea- pentru gaze)
a. temperatura b. agitarea c. natura solventului şi a solvatului
d. toate
212. Care sunt componenetele unei soluţii? Raspuns (solvatul sau dizolvatul şi solventul sau
dizolvantul)
a. solvatul b. solventul c. Apa d. a şi b
213. Care este cel mai utilizat solvent? Raspuns (apa)
a. alcoolul etilic b. acetona c. n-hexanul d. apa
214. Ce reprezintă raportul dintre numărul de moli de substanţă dizolvată într-un litru de soluţie?
Raspuns (molaritatea soluţiei sau concentraţia molară)
a. titrul b. concentraţia molală c. concentraţia molară
d. concentraţia procentuală
215. Ce reprezinta cantitatea de substanta dizolvata în 100g de soluţie . Raspuns (concentraţia
procentuală)
a. titrul b. concentraţia molală c. concentraţia molară
d. concentraţia procentuală
216. Cum se denumesc substanţele solide cristalizate care includ în reţeaua lor cristalină un anumit
număr de molecule de apă? Raspuns (cristalohidraţi)
217. Ce devin prin încălzire cristalohidraţii, dupa ce pierd apa de cristalizare ……? . Raspuns (săruri
anhidre)
a. alauni b. săruri anhidre c. substanţe higroscopice d. cristalohidraţi
218. Cum trebuie să fie vitezele celor două reacţii (directă şi inversă) atunci când se stabileşte starea de
echilibru a procesului respectiv? Raspuns (egale)
a. egale b. diferite c. Nule d. toate
219. Ce caracter acido- bazic prezintă substanţele care acceptă unul sau mai mulţi protoni de la un acid?
Raspuns (bazic)
a. acid b. bazic c. Neutru d. amfoter
220. Ce caracter prezintă substanţele care se comportă atât ca acizi, cât şi ca baze? Raspuns (amfoter)
a. acid b. bazic c. Neutru d. amfoter
221. Care dintre acizii următori este un acid mai puternic: acid clorhidric, acid carbonic, acid fosoforic,
acid acetic? Raspuns (acid clorhidric)
a. acid clorhidric b. acid carbonic c. acid fosoforic d. acid acetic
222. Ce caracter prezintă o substanţă a carui pH este egal cu 3? Raspuns (acid)
a. acid b. bazic c. Neutru d. amfoter
223. Ce tip de mediu indică un pH egal cu 7? Raspuns (neutru)
a. acid b. Bazic c. Neutru d. amfoter
224. Ce acid se găseşte în apa minerală? Raspuns (acid carbonic)
a. acid clorhidric b. acid carbonic c. acid fosoforic d. acid acetic
225. Ce acid tare este produs de către organismul uman? Raspuns (acidul clorhidric)
a. acid clorhidric b. acid carbonic c. acid fosoforic d. acid acetic
226. Ce acid organic se găseşte în lămâi? Raspuns (acidul citric)
a. acid clorhidric b. acid carbonic c. acid citric d. acid acetic
227. Soluţia apoasă, a cărui acid, este oţetul? Raspuns (acidul acetic sau acidul etanoic)
a. acid clorhidric b. acid carbonic c. acid citric d. acid acetic
228. Care este denumirea uzuală a hidroxidului de sodiu? Raspuns (sodă caustică)
a. sodă caustică b. sodă calcinată c. sare gemă d. calcar
229. Care este denumirea uzuală a acidului sulfuric? Raspuns (vitriol)
a. pirită b. vitriol c. Sulfacid d. glicocol
230. Care este denumirea uzuală a carbonatului de calciu? Raspuns (calcar; se poate considera corect şi
marmură)
a. calcar b. cretă c. Marmură d. toate
231. Cum se denumeşte fenomenul în care o particulă cedează electroni? Raspuns (oxidare)
a. oxidare b. reducere c. Neutralizare d. adsorbţie
232. Cum se denumesc reacţiile care au loc cu transfer de electroni? Raspuns (reacţii de oxido-
reducere sau reacţii redox)
a. redox b. neutralizare c. de schimb d. oxidare
233. Cum se numeşte ramura chimiei care studiază legătura dintre energia chimică şi energia electrică,
precum şi transformările lor reciproce? Raspuns (electrochimie)
a. chimie-fizică b. electrochimie c. Fotochimie d. electroforeză
234. Cum se denumeşte dispozitivul cu ajutorul căruia se obţine energie electrică, pe baza unor reacţii
de oxido- reducere? Raspuns (celulă galvanică sau element galvanic sau pilă electrică)
a. celulă galvanică b. element galvanic c. pilă electrică d. toate
235. Cine a realizat primul generator electrochimic? Raspuns (Alessandro Volta, fizician italian)
a. Alessandro Volta b. Stanislao Cannizzaro c. Hans von Pechmann
d. Arthur C. Cope
236. Cum se numeşte electrodul la nivelul căruia are loc procesul de oxidare? Raspuns (anod)
a. catod b. anod c. catod de Hg d. toate
237. Ce proces are loc la nivelul catodului? Raspuns (reducerea)
a. reducere b. neutralizare c. oxidare d. toate
238. Care este electrolitul utilizat în acumulatorul cu plumb? Raspuns (acidul sulfuric)
a. acid clorhidric b. acid carbonic c. acid citric d. acid sulfuric
239. Ce concentraţie procentuală trebuie să aibă electrolitul în acumulatorul cu plumb pentru ca
acumulatorul să fie încărcat? Raspuns (38%)
a. 30% b. 78% c. 38% d. 51%
240. Ce forţă electromotoare dezvoltă un acumulator cu plumb? Raspuns (2V)
a. 1V b. 2V c. 3V d. 4V
241. Cum se numeşte procesul de degradare superficială sau în adâncime a unui metal sub acţiunea
agenţilor chimici din mediu? Raspuns (coroziune)
a. ruginire b. coclire c. coroziune d. neutralizare
242. Clasificaţi reacţiile chimice în funcţie de efectul termic. Raspuns (reacţii endoterme şi reacţii
exoterme)
a. redox b. neutralizare c. esterificare
d. reacţii endoterme şi reacţii exoterme
243. Cantitatea de căldură, Q, cedată într-o reacţie exotermă sau absorbită într-o reacţie endotermă, se
numeşte. Raspuns (căldură de reacţie)
a. căldură specifică b. capacitate calorică c. caldură de reacţie d. toate
244. Cum se numesc materialele care constituie sursa de căldură pentru viaţa cotidiană şi pentru diferite
procese industriale? Raspuns (combustibilli)
a. combustibili b. păcură c. cărbuni d. benzină
245. Cum se numesc catalizatorii reacţiilor biochimice? Raspuns (enzime)
a. enzime b. coenzine c. co-factori d. vitamine
246. Cum se numeşte reacţia cu schimb de protoni dintre un acid şi o bază? Raspuns (reacţie de
neutralizare)
a. redox b. neutralizare c. esterificare d. reducere
247. Cum se numesc substanţele organice (acizi slabi sau baze slabe) care îşi schimbă culoarea în
funcţie de pH-ul soluţiei? Raspuns (indicatori acido- bazici)
a. cumarine b. fenolftaleine c. hidrochinone
d. indicatori acido- bazici
248. Care este coloraţia fenolftaleinei în mediu bazic? Raspuns (roşie)
a. albastră b. incoloră c. roşu-carmin d. alb-gălbuie
249. Care este coloraţia metiloranjului în mediu acid? Raspuns (roşie)
a. albastră b. incoloră c. roşie
d. alb-gălbuie
250. Cum se numesc reacţiile în care se formează substanţe insolubile în apă? Raspuns (reacţii de
precipitare)
a. redox b. neutralizare c. esterificare d. precipitare
251. Indicaţi reactivul utilizat pentru identificarea ionului clorură? Raspuns (azotatul de argint)
a. clorura cuproasă b. azotatul de argint c. clorura de bariu d. amoniacul
252. Indicaţi reactivul utilizat pentru identificarea ionului sulfat? Raspuns (clorura de bariu)
a. clorura cuproasă b. azotatul de argint c. clorura de bariu d. amoniacul
253. La ce electrod se degajă clorul, în procesul de electroliză al soluţiei de clorură de sodiu? Raspuns
(la anod)
a. catod b. anod c. catod de Hg d. toate
254. Cum este numită chimia hidrocarburilor şi a derivaţilor acestora? Raspuns (chimia organică)
a. chimia anorganică b. fotochimia c. chimia organică d. petrochimia
255. Care este valenţa atomului de carbon în toţi compuşii organici? Raspuns (patru)
a. 1 b. 2 c. 3 d. 4
256. Clasificaţi catenele de atomi de carbon în funcţie de tipul de legături care există între atomii de
carbon. Raspuns (catene saturate, nesaturate şi aromatice)
a. saturate b. nesaturate c. aromatice d. toate
257. Cum se denumesc substanţele care au aceeaşi formulă moleculară, dar diferă prin structura lor?
Raspuns (izomeri)
a. izomeri b. diastereoizomeri c. enantiomeri d. anomeri
258. Ce categorie de compuşi reprezintă compuşii organici care conţin în molecula lor numai atomi de
carbon şi hidrogen? Raspuns (hidrocarburi)
a. derivaţi halogenaţi b. carbohidraţi c. hidrocarburi d. arene
259. Hidrocarburile aciclice saturate se numesc. Raspuns (alcani)
a. alcani b. alchene c. alcadiene d. alchine
260. Denumiţi alcanul care conţine în moleculă un singur atom de carbon. Raspuns (metan)
a. metan b. etan c. propan d. butan
261. Denumiţi alcanul care conţine în moleculă doi atomi de carbon. Raspuns (etan)
a. metan b. etan c. propan d. butan
262. Denumiţi radicalul monovalent provenit de la metan. Raspuns (metil)
a. metil b. metilen c. metiliden d. metin
263. Cum se numesc substanţele care se adaugă amestecului gazos format din alcani, pentru a depista
scurgerile de gaz din conducte sau din butelii? Raspuns (mercaptani)
a. sulfoxizi b. mercaptani c. sulfone d. arene
264. Ce tip de reacţii chimice sunt caracteristice alcanilor? Raspuns (reacţii de substituţie)
a. adiţie b. eliminare c. substituţie d. polimerizare
265. Care este denumirea uzuală a triclorometanului? Raspuns (cloroform)
a. freon b. tetraclorură de carbon c. gaz grizu d. cloroform
266. Ce compus organic se formează prin piroliza metanului? Raspuns (acetilenă, etină)
a. benzen b. acetilenă c. cloropren d. neopren
267. Prin ardere în oxigen sau aer, orice alcan se transformă în. Raspuns (dioxid de carbon şi apă)
a. apă b. arene c. dioxid de carbon
d. dioxid de carbon şi apă
268. Dintre lemn, cărbune, antracit şi turbă, care are puterea calorică mai mare? Raspuns (antracit)
a. lemn b. cărbune c. antracit d. turbă
269. Cine a descoperit metanul? Raspuns (Volta)
a. Alessandro Volta b. Stanislao Cannizzaro c. Hans von Pechmann d. Arthur C. Cope
270. Cum se numeşte gazul exploziv pe care îl poate forma metanul în amestec cu aerul? Raspuns (gaz
grizu)
a. freon b. gaz de sinteză c. gaz grizu d. cloroform
271. Bachelita, o masa plastica termorezistenta, este un produs de policondensare dintre ....... ? fenol si
metanal
272. Care este denumirea farmaco chimica a vitaminei c? acid ascorbic
273. Ce clasă de hidrocarburi reprezintă hidrocarburile aciclice, nesaturate care conţin în molecula lor o
legătură dublă între doi atomi de carbon? Raspuns (alchene)
a. alcani b. alchene c. Alcadiene d. alchine
274. Câţi atomi de carbon conţine cea mai simplă alchenă? Raspuns (doi)
a. 1 b. 2 c. 3 d. 4
275. Ce clasă de compuşi se obţine prin adiţia apei la alchene? Raspuns (alcooli)
a. alcani b. alchene c. Alcadiene d. alcooli
276. Cum se denumeşte procesul prin care mai multe molecule ale unui compus, monomer (sau mer),
se leagă între ele, formînd o macromoleculă ? Raspuns (polimerizare)
a. adiţie b. eliminare c. Substituţie d. polimerizare
277. Ce compus macromolecular se obţine prin polimerizarea etenei? Raspuns (polietenă, polietilenă)
a. polietenă b. poliacrilonitril c. Polibutadienă d. cauciuc
278. Cum se denumeşte compusul macromolecular obţinut prin polimerizarea clorurii de vinil?
Raspuns (policlorură de vinil, PVC)
a. cloropren b. poliacrilonitril c. policlorură de vinil d. polibutadienă
279. Ce clasă de hidrocarburi reprezintă hidrocarburile aciclice, nesaturate care conţin în molecula lor o
legătură triplă între doi atomi de carbon? Raspuns (alchine)
a. alcani b. alchene c. Alcadiene d. alchine
280. Care este denumirea uzuală a celei mai simple alchine? Raspuns (acetilenă)
a. benzen b. acetilenă c. Etenă d. metin
281. Câţi atomi de carbon conţine propina? Raspuns (trei)
a. 1 b. 2 c. 3 d. 4
282. Care dintre următorii compuşi organici reprezintă o alchină: butan, 1- pentină, 2- butenă, propenă?
Raspuns (1- pentină)
a. butan b. 1- pentină c. 2- butenă d. propenă
283. Ce compus se obţine prin adiţia apei la acetilenă? Raspuns (etanal, aldehidă acetică)
a. propină b. etanal c. Etenă d. etină
284. Ce temperatură atinge flacăra acetilenică, obţinută prin arderea acetilenei? Raspuns (3000˚C)
a. 3000˚C b. 300˚C c. 1300˚C d. 1800˚C
285. Pentru ce se utilizează flacăra oxiacetilenică, obţinută prin arderea acetilenei, în suflătorul
oxiacetilenic? Raspuns (sudura şi tăierea metalelor)
a. în industria ceramică b. încălzire c. scop de cercetare d. sudură
286. Cum se numeşte cel mai simplu compus din clasa „arene”? Raspuns (benzen)
a. benzin b. benzen c. Toluen d. mesitilen
287. Care este raportul atomilor de carbon şi hidrogen în molecula benzenului? Raspuns (1:1)
a. 1:1 b. 1:2 c. 2:1 d. 1:3
288. Cum se numeşte hidrocarbura aromatică dinucleară cu nuclee condensate? Raspuns (naftalen,
naftalină)
a. antracen b. fenentren c. Naftalină d. bifenil
289. Cum se numeşte produsul rezultat la trinitrarea toluenului, care în amestec cu azotatul de amoniu
este utilizat ca explozibil? Raspuns (trinitrotoluen)
a. nitrobenzen b. aminotoluen c. Nitrotoluen d. Trinitrotoluen
290. Indicaţi materia primă pentru obţinerea cocsului. Raspuns (cărbunii)
a. păcură b. cărbuni c. Lemne d. biomasă
291. Care este denumirea ştiinţifică a alcoolului de lemn? Raspuns (metanol, alcool metilic)
a. alcool metilic b. metanal c. Etanol d. alcool etilic
292. Care este denumirea ştiinţifică a alcoolului obţinut prin fermentaţia alcoolică a zaharidelor?
Raspuns (etanol, alcool etilic)
a. alcool metilic b. metanol c. Etanal d. alcool etilic
293. Denumiţi produsul toxic în care se transformă alcoolul etilic prin metabolizarea sa în ficat, compus
a cărui prezenţă explică crizele de ficat. Raspuns (etanal, aldehidă acetică)
a. alcool metilic b. metanol c. Etanal d. alcool etilic
294. Care este antidotul administrat celor care au băut sau au inhalat metanol? Raspuns (etanolul)
a. alcool metilic b. metanol c. Etanal d. alcool etilic
295. Care sunt reactivii pentru obţinerea trinitratului de glicerină? Raspuns (glicerina şi acidul azotic)
a. glicerina şi amoniac b. acid azotic c. glicerină şi acid cianhidric
d. glicerina şi acidul azotic
296. Cine a inventat dinamita? Raspuns (Alfred Bernhard Nobel )
a. Alfred Nobel b. Stanislao Cannizzaro c. Arthur C. Cope
d. Julius Wilhelm Theodor Curtius
297. Care este denumirea uzuală a acidului etanoic? Raspuns (acid acetic)
a. acid clorhidric b. acid carbonic c. acid citric d. acid acetic
298. Denumiţi procesul de transformare enzimatică a etanolului în acid acetic. Raspuns (fermentaţie
acetică)
a. fermenţaţie bacteriologică b. îmbătrânire c. reacţie în lanţ
d. fermenţaţie acetică
299. Cum se denumeşte reacţia dintre un acid carboxilic şi un alcool, prin care se elimină o moleculă de
apă? Raspuns (esterificare)
a. eterificare b. esterificare c. Transesterificare d. deshidratare
300. Acizii carboxilici care au în moleculă o catenă liniară cu un număr par de atomi de carbon, mai
mare decât patru, se numesc. Raspuns (acizi graşi)
a. acizi tari b. acizi foarte slabi c. acizi graşi d. poliacizi
301. Ce reprezintă sărurile de sodiu, potasiu sau calciu ale acizilor graşi? Raspuns (săpunuri)
a. lipide b. săpunuri c. Răşini d. detergenţi
302. Care este alcoolul care formează în reacţie cu acizii graşi, grăsimile Raspuns (glicerina)
a. etanol b. fenol c. Glicocol d. glicerină
303. Care este rolul esenţial al grăsimilor pentru organism? Raspuns (rezervă de combustibil)
a. rezervă de combustibil b. creştere c. Memorare d. detoxifiere
304. Cum se numeşte reacţia de hidroliză bazică a grăsimilor? Raspuns (saponificare)
a. eterificare b. esterificare c. Transesterificare d. saponificare
305. Care este “combustibilul” specific pentru creier şi sistemul nervos? Raspuns (glucoza)
a. glucoza b. fructoza c. Zaharina d. maltoza
306. Care este reactivul utilizat pentru identificarea amidonului în produsele alimentare? Raspuns
(iodul)
a. fluorul b. clorul c. Bromul d. iodul
307. Denumiţi proteina din sânge, care este purtătorul de oxigen de la plămâni la nivelul celulelor?
Raspuns (hemoglobina)
a. insulina b. hemoglobina c. Pepsina d. Miozina
308. Care este polizaharida de schelet din plante, formată din resturi de β- glucoză? Raspuns (celuloza)
a. amidonul b. celuloza c. Glutenul d. lactoza
309. Proteinele provin din policondensarea. Raspuns (aminoacizilor)
a. aminelor b. acizilor organici c. Aminoacizilor d. toate
310. Cum se denumeşte procesul de distrugere ireversibilă a structurii proteinelor? Raspuns
(denaturare)
a. denaturare b. condensare c. Oxidare d. saponificare
311. Indicaţi esenţa din menta verde care se foloseşte la obţinerea gumei de mestecat şi a pastelor de
dinţi. Raspuns (carvona)
a. carvona b. Limonenul c. α-terpinol d. geraniol
312. Indicaţi denumirea primului medicament de sinteză, compusul natural existând în coaja de salcie.
Raspuns (aspirina, acidul acetil salicilic)
a. paracetamol b. aspirină c. Algocalmin d. morfină
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

CULTURĂ ARĂDEANĂ

313. Care este al doilea cel mai important râu care străbate judeţul Arad? Răspuns: Crişul Alb
a. Mureşul b. Crişul Negru
c. Crişul Alb d. Crişul Repede
314. Care este suprafaţa pe care se întinde judeţul Arad? Răspuns: 7754 km2
a. 5834 km2 b. 8261km2
2
c. 6897 km d. 7754 km2
315. Care este procentul aproximativ din suprafaţa judeţului care se află în regiunea Banat? Răspuns:
25%
a. 25% b. 10%
c. 50% d. 75%
316. Care sunt principala minoritate etnică a judeţului Arad? Răspuns: Maghiarii
a. Slovacii b. Maghiarii
c. Bulgarii d. Germanii
317. Cum se numeşte cetatea dacică care se presupune că a existat în perimetrul în care astăzi se
găseşte oraşul Pecica? Răspuns: Ziridava
a. Marcodava b. Arcidava
c. Singidava d. Ziridava
318. Care este cel mai vestic punct al judeţului Arad? Răspuns: Nădlac
a. Curtici b. Nădlac
c. Vărşand d. Peregu Mare
319. Care este cel mai înalt punct din judeţul Arad? Răspuns: Vârful Găina
a. Vârful Pietrii b. Vârful Ţiclu
c. Vârful Găina d. Vârful Codru Moma
320. Câte oraşe, exceptând municipiul, se găsesc în judeţul Arad? Răspuns: 9
a. 8 b. 9
c. 10 d. 7
321. În ce localitate se află castelul familiei Mocioni? Răspuns: Căpâlnaş
a. Sebiş b. Căpâlnaş
c. Gurahonţ d. Bata
322. Din ce an este atesat documentar satul Nădab, sat aparţinător de oraşul Chişineu-Criş? Răspuns:
1334
a. 1334 b. 1504
c. 1832 d. 1722
323. În timpul cărui domnitor a fost clădită cetatea Lipovei? Răspuns: Bela al IV-lea
a. Frederic al II-lea b. Ottokar al II-lea
c. Bela al IV-lea d. Bela al III-lea
324. În ce an a fost semnată Pacea de la Passarowitz, în urma căreia Lipova a revenit sub dominaţia
habsburgilor? Răspuns: 1718
a. 1718 b. 1797
c. 1801 d. 1699
325. Personalitate emblematică a anului 1918, care proclamă unirea Banatului cu România? Răspuns:
Sever Bocu
a. Ioan Suciu b. Sever Bocu
c. Vasile Goldiş d. Emil Monţia
326. Cetate din judeţul Arad, atestată din anul 1278, care a fost ridicată cu scop de apărare împotriva
invaziilor tătare? Răspuns: Cetatea Şoimoş
a. Cetatea Liteni b. Cetatea Şiriei
c. Cetatea Fetei d. Cetatea Şoimoş
327. În ce oraş se află cea mai mare comunitate de slovaci din judeţul Arad? Răspuns: Nădlac
a. Pecica b. Lipova
c. Nădlac d. Curtici
328. Episcop român, născut la Pecica în anul 1852? Răspuns: Roman Ciorogariu
a. Antim Nica b. Silvestru Onofrei
c. Teofan Savu d. Roman Ciorogariu
329. În ce stil arhitectural a fost construită vechea clădire a primăriei? Răspuns: Renascentist
a. Clasic b. Brâncovenesc
c. Baroc d. Renascentist
330. În ce localitate se găseşte Castelul Konopi, care a aparţinut familiei nobiliare maghiare Konopi?
Răspuns: Odvoş
a. Odvoş b. Conop
c. Ineu d. Macea
331. Câţi ani a durat construcţia Castelului Regal de la Săvârşin? Răspuns: 30 ani
a. 30 ani b. 60 ani
c. 5 ani d. 10 ani
332. Cine a înfiinţat parcul dendrologic din jurul Castelului Regal de la Săvârşin? Răspuns: A. Farray
a. B. Dietrich b. F. Kover
c. P. Baciu d. A. Farray
333. În ce localitate s-a născut scriitorul Ioan Slavici? Răspuns: Şiria
a. Pâncota b. Şiria
c. Ghioroc d. Ineu
334. Care este titlul comediei cu care debutează Ioan Slavici în anul 1871, în „Convorbiri Literare”?
Răspuns: Fata de birău
a. Fata de birău b. Popa Tanda
c. Gura satului d. Comoara
335. Care este denumirea veche a Ineului, sub care a fost atestat în 1214? Răspuns: Villa Ieneu
a. Villa Aqua b. Macra
c. Villa Ieneu d. Borosjeno
336. Care dintre următoarele sate se află pe traseul Drumului Vinului? Răspuns: Miniş
a. Semlac b. Zăbrani
c. Miniş d. Şimand
337. Unde se află muzeul memorial A.M. Guttenbrunn? Răspuns: Zăbrani
a. Neudorf b. Lipova
c. Sântana d. Zăbrani
338. În ce stil a fost construită biserica romano-catolică de la Vinga? Răspuns: Neogotic
a. Gotic b. Baroc
c. Neogotic d. Rococo
339. Din ce an datează biserica romano-catolică de la Vinga? Răspuns: 1892
a. 1892 b. 1758
c. 1812 d. 1903
340. Cum se numeşte castelul din localitatea Petriş? Răspuns: Castelul Salbek
a. Castelul Dietrich b. Castelul Salbek
c. Castelul Petriş d. Castelul Maroş
341. Care este cea mai importantă staţiune balneoclimaterică din judeţul Arad? Răspuns: Şofronea
a. Şofronea b. Dezna
c. Moneasa d. Căsoaia
342. În ce an a început construcţia clădirii Teatrului din Arad? Răspuns: 1872
a. 1828 b. 1872
c. 1888 d. 1772
343. În ce an a fost terminată construcţia Cetăţii Aradului ? Răspuns: 1783
a. 1783 b. 1703
c. 1695 d. 1759
344. În ce stil a fost construită Cetatea Aradului? Răspuns: Vauban
a. Vauban b. Schierhuber
c. Harsch d. Messner
345. Care este cea mai veche breaslă în Aradul vechi, datând din 1702? Răspuns: Breasla cojocarilor
a. Breasla fierarilor b. Breasla tăbăcarilor
c. Breasla lăcătuşilor d. Breasla cojocarilor
346. Cine a înfiinţat fabrica de vagoane din Arad? Răspuns: Weitzer
a. Hendel b. Weitzer
c. Lengyel d. Popp
347. În ce an devine Înalta Preparandie prima şcoală de învăţători, în limba română, din Ardeal?
Răspuns: 1812
a. 1836 b. 1812
c. 1903 d. 1789
348. Cine a susţinut un concert, în anul 1846, în Hotelul Ardealul? Răspuns: Franz Liszt
a. Johannes Brahms b. Johann Strauss jr
c. Franz Liszt d. George Enescu
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

ECONOMIE

349. Orice lucru care poate fi oferit unei pieţe, satisfacăcând o dorinţă sau o nevoie ? Răspuns Produs
a. Serviciu b. Produs c. Obiect d. Retail
350. Proces social şi managerial prin care indivizi sau grupuri de indivizi obţin ceea ce le este necesar
şi doresc prin crearea, oferirea şi schimbul de produse şi servicii având o anumitã valoare ?
Răspuns Marketing
a. Marketing b. Branding c. Publicitate d. Merchandising
351. Sistemul social al diviziunii muncii, bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie,
fiind un sistem cooperativ, fiecare individ integrându-se din şi în vederea propriului interes, statul
neintervenind în acţiunile ce fac obiectul pieţei ? Răspuns Economia de piaţă
a. Economie financiară b. Politică economică c. Economia de piaţă d. Econometrie
352. Model al teoriei economice, ce descrie o formă ipotetică a pieţei în care nici un producător sau
consumator nu are puterea de a influenţa preţurile de pe piaţă ? Răspuns Concurenţa perfectă
a. Concurenţă loială b. Concurenţa perfectă c. Concurenţă neloială d. Comerţ perfect
353. Ştiinţa economică de ansamblu, care cercetează toate relaţiile economice din domeniul
microeconomiei, ca rezultat al deciziilor raţionale ale actorilor individuali (familii, firme) şi din
domeniul macroeconomiei, ca rezultat al interacţiunii sistematice a tuturor agregatelor unei
economii (cererea agregată, investiţiile, nivelul preţului) ? Răspuns Economia politică
a. Economie financiară b. Economia politică c. Economia de piaţă
d.Economie instituţională
354. Schimb de bunuri şi servicii peste graniţe sau teritorii internaţionale ? Răspuns Comeţ
internaţional
a. Comerţ mondial b. Comerţ electronic c. Comert internaţional d. Comerţ perfect
355. Oferta unor mărfuri, în schimbul unor mijloace de plată (bani) sau alte mărfuri de schimb ?
Răspuns Comerţ
a. Cerere b. Comerţ c. Inflaţie d. Vânzare
356. Reflectarea bănească a valorii bunurilor sau serviciilor ? Răspuns Preţ
a. Bani b. Valoare c. Monedă d. Preţ
357. Situaţia de pe piaţă în care condiţiile necesare pentru existenţa concurenţei perfecte nu sunt
satisfăcute ? Răspuns Concurenţă imperfectă
a. Concurenţă perfectă b. Concurenţă imperfectă c. Concurenţă neloială d. Comerţ perfect
358. Situaţie în care există un singur vânzător al unui bun economic? Monopol
a. Concurenţă perfectă b. Monopol c. Concurenţă neloială d. Oligopol
359. Situaţie în care există uin număr restrâns de cumpărători ai unui bun economic ? Răspuns
Oligopson
a. Oligopol b. Monopson c. Monopol d. Oligopson
360. Cotă ce permite exprimarea ponderii deţinute de o anumită firmă , de un produs ori de o marcă în
cadrul unei pieţe de referinţă ? Răspuns Cota de piaţă
a. Audienţă b. Cota de piată c. Cotă economică d. Rating
361. Atribute ale firmei care concură la reaizarea obiectivelor ? Răspuns Puncte tari
a. Puncte tari b. Puncte slabe c. Oportunităţi d. Ameninţări
362. Partea tangibilă a unui sistem de compensare, pe care organizaţiile o folosesc pentru a arăta
angajaţilor cum sunt apreciate performanţele ? Răspuns Salarii
a. Sporuri b. Salarii c. Prime d. Diurne
363. Vânzarea unor produse sub preţul de producţie, de multe ori cu scopul de a elimina alţi concurenţi
de pe piaţă ? Răspuns Dumping
a. Antidumping b. Dumping c. Promoţie de vânzări d. Oferte
364. Metodă de însemnare a unor produse, prin care se poate identifica firma producătoare renumite,
care caută să asigure o calitate superioară produselor pentru a-şi păstra reputaţia? Răspuns Marca
a. Marcă comercială b. Licenţă c. Brevet d. Drept autor
365. Rezultatul unui proces, adica al unui ansamblu de activitati colerate sau un interactiune care
transforma intrari in iesiri? Raspuns: Produs
366. Situaţie în care există un număr restrâns de vânzători ai unui bun economic ? Răspuns Oligopol
a. Concurenţă perfectă b. Monopol c. Concurenţă neloială d. Oligopol
367. Element al mărcii care nu se exprimă prin cuvinte ci prin imagini ? Răspuns Emblemă
a. Simbol b. Emblemă c. Logo d. Monogramă
368. Dreptul exclusiv de a reproduce, de a publica sau de a vinde o operă literară, artistică sau muzicală
? Răspuns Copyright
a.Patent b. Drept de autor c. Trademarck d. Copyright
369. Element special realizat din hârtie, carton, material plastic etc., pe care sunt înscrise câteva
informaţii esenţiale necesare identificării ? Răspuns Etichetă
a.Recipient b. Reţetă c. Etichetă d. Cutie
370. Ştiinţa şi arta de a convinge clienţii sã cumpere ? Răspuns Marketing
a. Marketing b. Branding c. Publicitate d. Merchandising
371. Posibilitatea intrării pe piaţă a unui bun sau a unui serviciu fără a se impune bariere, în condiţiile
liberei concurenţe ? Răspuns Acces pe piaţă
a. Piaţă liberă b. Controlling c. Acces pe piaţă d. Merchandising
372. Studierea punctelor forte şi a punctelor slabe ale unui agent economic/ mărci pe o piaţă, în raport
cu oferta concurenţei ? Răspuns Analiza concurenţei
a. Analiza cererii b. Analiza internă c. Analiza ofertei
d. Analiza concurenţei
373. Termen mnemotehnic, format din iniţialele în limba engleză a elementelor de analiză: puncte tari,
puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări ? Răspuns Analiza SWOT
a. Analiza SMART b. Analiza internă c. Analiza ofertei d. Analiza SWOT
374. Metodă de cercetare care constă în separarea proceselor şi a fenomenelor de piaţă în scopul
stabilirii cât mai exacte a previziunilor vânzărilor precum şi a eventualelor riscuri excesive ?
Răspuns Analiza pieţei
a. Analiza cererii b. Analiza concurenţei c. Analiza ofertei d. Analiza pieţei
375. Factori externi care împiedică realizarea obiectivelor ? Răspuns Ameninţări
a. Puncte tari b. Puncte slabe c. Oportunităţi d. Ameninţări
376. Volumul global al vânzărilor de bunuri şi servicii efectuate, în cursul unei perioade de timp, de un
agent economic şi măsurate prin preţurile lor şi nu include TVA facturat? Răspuns Cifra de afaceri
a. Incansări b. Cifra de afaceri c. Profit d. Venit
377. Situaţie în care există un singur cumpărător al unui bun economic ? Răspuns Monopson
a. Oligopol b. Monopson c. Monopol d. Oligopson
378. Cost alcătuit din costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumate, celelalte
cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie, fiind
determinate raţional ca fiind legate de fabricarea acestuia ? Răspuns Cost de producţie
a. Cost de oportunitate b. Cost de producţie c. Cost integral d. Cost real
379. Marcă înregistrată de către unităţile din sfera circulaţiei bunurilor de consum care indică faptul că
un anumit bun este comercializat de către o anumită firmă sau magazin, care o oferă beneficiarului
sub garanţia sa ? Răspuns Marcă de comerţ
a. Marcă combinată b. Marca de serviciu c. Marca de fabrică
d. Marcă de comerţ
380. Situaţie în care există mai mulţi vânzători de bunuri total diferite ? Răspuns Concurenţă
monopolistă
381. Activitatea de programare, coordonare, organizare şi conducere pe bază de plan în scopul realizării
unei activităţi ? Răspuns Planificare
a. Planificare b. Tactică c. Strategie d. Metode
382. Sumă de bani cerută de un vânzător pentru un produs, serviciu, sau suma valorică la care un
consumator renunţă în schimbul achiziţionării unui produs sau serviciu ? Răspuns Preţ
a. Preţ b. Valoare c. Credit d. Numerar
383. Preţ care se formează şi se modifică în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă ? Răspuns Preţ de
piaţă
a. Preţ minim b. Preţ de piaţă c. Preţ de vanzare d. Preţ mediu
384. Ansamblu de măsuri tehnice, economice, organizatorice şi de decizii optime ce sa iau într- o
perioadă de timp, în cadrul unei întreprinderi, în vederea realizării de activităţi eficiente şi
rentabile ? Răspuns Strategie
a. Planificare b. Tactică c. Strategie d. Metode
385. Bun care este de preferinţă consumat, în loc să fie folosit la producerea unui alt bun? Răspuns Bun
final
a. Bun final b. Bun contabil c. Bun Liber d. Bun perisabil
386. Nevoile de bunuri si servicii care se satisfac prin intermediul pietei, adică prin vânzare-cumpărare
? Răspuns Cererea
a. Cererea b. Bun de consum c. Oferta d. Comerţ
387. Fracţiuni din capitalul social al unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni ? Răspuns
Acţiuni
a. Parti de interes b. Parti sociale c. Acţiuni d. Părti de capital
388. Suma tuturor aporturilor efectuate de asociaţi în vederea constituirii şi funcţionarii unei societăţi
comerciale? Răspuns Capital social
a. Capital financiar b. Capital fix c. Capital varsat d. Capital social
389. Atribute ale firmei care împiedică realizarea obiectivelor ? Răspuns Puncte slabe
a. Puncte tari b. Puncte slabe c. Oportunităţi d. Ameninţări
390. Domeniu al ştiinţelor economice, ce lucrează cu mărimi agregate, cercetează comportamentul
economiei în general, cum ar fi venitul total sau gradul de ocupare al forţei de muncă, rata inflaţiei
sau oscilaţiile conjuncturale ? Răspuns Macroeconomie
a. Mezoeconomie b. Macroeconomie c. Microeconomie
d. Economie financiară
391. Valoarea celei mai bune dintre şansele sacrificate, la care se renunţă atunci când se face o alegere
oarecare în condiţiile resurselor date ? Răspuns Costul de oportunitate
a. Cost de oportunitate b. Cost de producţie c. Cost integral d. Cost real
392. Exprimă cât de mult este afectată cererea de modificare a preţului unui produs sau serviciu ?
Răspuns Elasticitatea preţului cererii
a. Elasticitatea preţului cererii b. Multiplicatorii Lagrange c. Elasticitatea venitului
d. Elasticitatea în cruce
393. Diferenţa dintre suma maximă pe care consumatorul ar fi dispus să o plătească pentru o unitate
dintr-un bun şi suma pe care el o plăteşte efectiv, măsurată în termeni monetari ? Răspuns
Surplusul consumatorului
a. Minusul Consumatorului b. Diferentă economică c. Valoare economică
d. Surplusul consumatorului
394. Concept generic ce caracterizează posibilitatea de a satisface o necesitate umană ? Răspuns
Utilitate
a. Dependenţă b. Necesitate c. Condiţionare d. Utilitate
395. Condiţionare a individului, o dependenţă metabolică, fizică, informaţională, sau afectivă ?
Răspuns Necesitate
a. Dependenţă b. Necesitate c. Condiţionare d. Utilitate
396. Totalitatea mijloacelor materiale şi imateriale, şi a activităţilor care contribuie la producerea de
bunuri şi servicii ? Răspuns Factor de producţie
a.Factoring b. Strategia de fabricaţie c. Factor de consum
d. Factor de productie
397. Influenţarea economiei prin măsuri politice, prin intermediul statului respectiv a puterii legislative
? Răspuns Politică economică
a. Democraţia economică b. Politică economică c. Economie politică
d. Politica monetară
398. Termen ce descrie ceea ce se întâmplă atunci când cantităţile de factori utilizaţi în producţie cresc
? Răspuns Economia de scară
a. Economie asociativă b. Economia de scară c. Economie politică
d. Economie informală
399. Bun economic care nu este rar, fiind disponibil într-o cantitate oricât de mare, fără costuri de
oportunitate pentru societate ? Răspuns Bun liber
a. Bun final b. Bun contabil c. Bun Liber d. Bun perisabil
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

FILM

400. Numărul de premii Oscar pe care le- a câştigat filmul Titanic? Răspuns 11
a. 7 b. 11 c. 8
d. 4
401. Părinţii cinematografului? Răspuns Fraţii Lumiere
a. Fraţii Wright b. Fraţii Melies c. Fraţii Lumiere
d. Fraţii Grimm
402. Film în care apar elefanţi roz la paradă? Răspuns Dumbo
a. Dumbo b. Jumbo c. Goofy
d. Pluto
403. Personajul întruchipat de George Gurns în filmul "Oh, God"? Răspuns Dumnezeu
a. Regele Arthur b. Cezar c. Richard Inimă de Leu
d. Dumnezeu
404. Culoarea lui "C3", robotul din "Războiul Stelelor"? Răspuns Galbenă
a. Portocalie b. Galbenă c. Albastră
d. Verde
405. Motivul pentru care se duc bătălii in "Mad Max II"? Răspuns Petrolul
a. Răzbunare b. Armament c. Petrolul
d. Bijuteriile Coroanei
406. Denumirea castelului creat de Merlyn? Răspuns Camelot
a. Mordred b. Galahad c. Percival
d. Camelot
407. Ţara în care a fost montat filmul Shogun? Răspuns Japonia
a. Japonia b. SUA c. China
d. India
408. Actriţa principală din filmul "City of Angels"? Răspuns Meg Ryan
a. Lucy Liu b. Cameron Diaz c. Meg Ryan
d. Drew Barrymore
409. Cel mai renumit premiu in cinematografie? Răspuns Oscar
a. Emmy b. Oscar c. Zmeura de Aur
d. Grammy
410. Stanley Laurel şi Oliver Hardy au reprezentat celebrul cuplu comic al primei jumătăţi ai secolului
XX ? Răspuns Stan şi Bran
a. Stan şi Charlie b. John şi Jack c. Wanda şi Leona
d. Stan şi Bran
411. Film thriller din 1992 , regizat de Paul Verhoeven şi scris de Joe Eszterhas, în rolurile principale
Sharon Stone, Michael Douglas? Răspuns Instinct primar (Basic Instinct)
a. Instinct primar b. Unforgiven c. Kramer contra Kramer
d. Greu de Ucis
412. Film realizat în anul 1966, scenariul având la bază romanul cu acelaşi nume de Ray Bradbury,
filmul fiind regizat de François Truffaut, avându-i în rolurile principale pe Julie Christie, Cyril
Cusack şi Oskar Werner? Răspuns Fahrenheit 451
a. Batman b. The Reptile c. Fahrenheit 451
d. Blow Up
413. Film science fiction din 2002, regizat de Steven Spielberg adaptat vag după opera literară cu
acelaşi nume a lui Philip K. Dick avându-l în rol principal pe Tom Cruise, în rolul lui John
Anderton, un ofiţer de poliţie care conduce divizia "pre-crimă"? Răspuns Raport Special(Minority
Report)
a. Chicago b. The Time Machine c. Solaris
d. Raport Special
414. Film poliţist a lui Sergiu Nicolăescu, realizat în anul 1972, fiind primul film din seria de 5 filme de
acelaşi gen? Răspuns Cu mâinile curate
a. Cu mâinile curate b. Accident c. Mihai Viteazul
d. Revanşa
415. Film bazat pe piesa muzicală cu acelaşi nume din 1959, compusă de Richard Rodgers pe versurile
lui Oscar Hemmerstein II, regizat de Robert Wise, câştigător în 1966 a premiului Oscar pentru
„Cea mai bună peliculă”? Răspuns Sunetul muzicii(The sound of music)
a. Sunetul muzicii b. Ben-Hur c. Vertigo
d. My Fair Lady
416. Film american produs în anul 1968, care este ecranizarea romanului (La planète des singes, 1963)
scris de Pierre Boulle? Răspuns Planeta maimuţelor (Planet of the Apes)
a. Absolventul b. Rochy c. Planeta maimuţelor
d. Filiera Franceză
417. Film ştiinţifico-fantastic francez regizat de Luc Besson, cu Bruce Willis , Gary Oldman, Milla
Jovovich, Ian Holm şi Chris Tucker? Răspuns Le Cinquième Élément (The Fifth Element, Al
cincilea element)
a. Bărbaţi în Negru b. Al cincilea element c. Jurassic Park
d. Star Trek
418. Numele căţelului care împreună cu prietenii lui rezolva diferite mistere, apărut în celebrul serial de
desene animate american realizat de Hanna-Barbera Productions? Răspuns Scooby Doo
a. Scooby Doo b. Goofy c. Pluto
d. Butch
419. Film artistic din anul 1986, avându-l în rol principal pe Tom Cruise, un pilot pe avion de vânătoare
(F-14) al marinei militare americane? Răspuns Top Gun
a. O zi deosebită b. Top Gun c. Misiune: Imposibilă
d. Legionarul
420. Serial de televiziune american difuzat între septembrie 1993 şi mai 2002, având 9 sezoane şi
îmbinând elemente science-fiction, fantezie, groază şi mister ? Răspuns Dosarele X (Titlu original:
The X-Files)
a. Dosarele X b. Adevărul Gol-Goluţ c. Stargate
d. Twin Peaks
421. Cunoscută comedie realizată în Franţa, avându-i în distribuţie pe Jean Reno şi Christian Clavier?
Răspuns Vizitatorii
a. La vie en rose b. Vizitatorii c. Jandarmul şi extratereştrii
d. Marele blond cu un pantof negru
422. Film science fiction şi acţiune din 1984 regizat şi scris de James Cameron care ii are ca
protagonişti pe Arnold Schwarzenegger, Linda Hamilton and Michael Biehn? Răspuns
Terminatorul
a. Gravidul b. Predator c. Terminatorul
d. 1984
423. Regizorul filmelor E.T. şi Jaws? Răspuns Steven Spielberg
a. Steven Spielberg b. Martin Scorsese c. Oliver Stone
d. Woody Allen
424. Film în care un asasin cyborg, trimis înapoi în timp din anul 2029 de către o rasă de maşini
inteligente care doresc să extermine rasa umană? Răspuns Terminatorul
a. Terminatorul b. Predator c. Star Trek
d. Robocop
425. Celebru film al anilor ‘50, nominalizat la premiul Oscar la categoria "Cel mai bun film" ,în rolurile
principale avându- i pe Humphrey Bogart(laureat cu Oscar) şi pe Katharine Hepburn? Răspuns
Regina africană(African queen)
a. Marty b. Regina africană c. Comoara din Sierra Madre
d. De aici în eternitate
426. Premii americane, diferite de premiile Oscar, pentru filme şi seriale, oferite în fiecare an în timpul
unei cine de lux? Răspuns Premiile Globul de Aur (Golden Globe Award)
a. Emmy b. Grammy c. Zmeura de Aur
d. Premiile Globul de Aur
427. Film în regia lui Francis Ford Coppola, adaptat după romanul cu acelaşi nume a lui Mario Puzo?
Răspuns Naşul (The Godfather)
a. Naşul b. Omul şi visul său c. Marele Gatsby
d. Te-ai făcut băiat mare
428. Bine-cunoscut comediant şi actor britanic devenit celebru prin personajul Mr. Bean? Răspuns
Rowan Atkinson
a. Stanley Laurel b. Oliver Hardy c. Alfred Hawthorn Hill
d. Rowan Atkinson
429. Film din anul 2003, parodie după agentul secret James Bond, cu Rowan Atkinson în rolul
spionului britanic incompetent, şi cu John Malkovich, Natalie Imbruglia şi Ben Miller? Răspuns
Johnny English
a. Johnny English b. Latter Days c. Dogville
d. Viaţa lui David Gale
430. Film din 2003, care spune povestea unei editoare de revistă care scrie despre cum să te desparţi de
un tip? Răspuns Cum să scapi de un tip în 10 zile (How to Lose a Guy in 10 Days)
a. Latter Days b. American Beauty c. În căutarea lui Nemo
d. Cum să scapi de un tip în 10 zile
431. Serial TV de producţie românească din anul 2006, realizat în studiourile Media Pro Pictures care
surprinde viaţa de stradă din România? Răspuns Băieţi Buni
a. Trăzniţi în NATO b. Băieţi Buni c. Chestiunea Zilei
d. La Bloc
432. Ce creatură legendară întâlneşte Sam în filmul "The Beast Within"? Răspuns Bigfoot
a. Bigfoot b. Monstrul din Lock Ness c. Dragonul Roşu
d. Unicorn
433. Opusul Premiilor Oscar, premiindu-i pe cei mai slabi actori, scenarişti, compozitori, regizori, şi
filme? Răspuns Zmeura de aur
a. Emmy b. Grammy c. Zmeura de Aur
d. Premiile Globul de Aur
434. Actriţă şi cântăreaţă pop americană născută la 28 septembrie 1987, Houston, Texas, SUA, care s-a
făcut cunoscută prin intermediul emisiunii televizate Lizzie McGuire de pe Disney Channel/ABC
Kids? Răspuns Hilary Duff
a. Hillary Duff b. Avril Lavigne c. Jessica Simpson
d. Beyonce
435. Actriţă de cinematograf, sex-simbol al anilor '60, născuta la data de 28 septembrie 1934, Paris,
care a reuşit să-şi transforme iniţialele într-o legendă, care va evoca întotdeauna frumuseţea,
plăcerea de a trăi şi libertatea? Răspuns Brigitte Bardot
a. Catherine Deneuve b. Brigitte Bardot c. Audrey Hepburn
d. Sophia Loren
436. Actriţă spaniolă născută la data de 28 aprilie 1974, Madrid,Spania, unul din cele mai cunoscute
filme în care ajucat fiind Vanilla Sky, în care ajucat alături de Tom Cruise? Răspuns Penélope
Cruz
a. Kim Bassinger b. Julia Roberts c. Penélope Cruz
d. Demi More
437. Film realizat în anul 1998, în regia lui Radu Mihăileanu tema fiind cea a Holocaustului, în timpul
celui de-al doilea război mondial.? Răspuns Trenul vieţii
a. Trenul pierdut b. Auschwitz c. Trenul vieţii
d. Lista lui Schindler
438. Realizator, scenarist, producător şi actor italian născut la 12 februarie 1923, la Florenţa, în Italia?
Răspuns Franco Zeffirelli
a. Federico Fellini b. Franco Zeffirelli c. Adriano Celentano
d. Vittorio De Sica
439. Film din anul 1960 regizat de către Federico Fellini? Răspuns Viaţa dulce (La dolce vita)
a. Viaţa dulce b. Roma, oraş deschis c. La Strada
d. Urâţi, murdari şi răi (film)
440. Film de acţiune şi în acelaşi timp o dramă românească a casei Artis Film din 2002, avându-i ca
protagonişti pe Marius Bodochi şi Andra Negulescu – Bleont? Răspuns Vlad Nemuritorul
(Dracula the Impaler)
a. Balanţa b. A fost sau n-a fost? c. Vlad Nemuritorul
d. Moartea domnului Lăzărescu
441. Actor român născut la 14 decembrie 1918, comuna Galbeni, judeţul Bacău cu o bogată activitate
în teatru, film, televiziune şi radio ales membru de onoare al Academiei Române în 2004?
Răspuns Radu Beligan
a. Ion Caramitru b. Radu Beligan c. Ştefan Bănică
d. Amza Pellea
442. Film din cinemateca cinematografiei româneşti, regizat de Mircea Drăgan, lansat în anul 1965,
fiind o ecranizare a romanului cu acelaşi titlu, a lui Mihail Sadoveanu? Răspuns Neamul
Şoimăreştilor
a. Trenul fantomă b. Baltagul c. Neamul Şoimăreştilor
d. Fraţii Jderi
443. Serial de televiziune american avandui ca protagonisti pe agentii FBI Fox Mulder si Dana Scully?
Raspuns: dosarele X
444. Actriţă de teatru şi film care a realizat cupluri celebre alături de Ştefan Bănică şi mai ales
Alexandru Arşinel? Răspuns Stela Popescu
a. Stela Popescu b. Draga Olteanu Matei c. Aimée Iacobescu
d. Tamara Buciuceanu
445. Unul dintre cei mai importanţi actori români, distingându-se atât în teatru cât şi în film,
interpretându-l pe Nea Mărin, binecunoscutul personaj de sorginte populară care i–a relevat atât de
bine disponibilităţile pentru comedie? Răspuns Amza Pellea
a. Alexandru Arşinel b. Amza Pellea c. Mircea Albulescu
d. Ştefan Bănică
446. Film în regia lui Sergiu Nicoăescu, una dintre cele mai reuşite comedii cu tentă parodică din
cinematografia românească în distribuţia căruia îi găsim pe Amza Pellea , Stela Popescu,
Sebastian Papaiani, Draga Olteanu Matei, Ştefan Bănică, Jean Constantin? Răspuns Nea Mărin
miliardar
a. Cu mâinile curate b. Orient Express c. Accident
d. Nea Mărin miliardar
447. Cântăreaţă de muzică uşoară şi actriţă româncă, cunoscută în special pentru rolul principal din
filmul ‘Liceeni’? Răspuns Oana Sarbu
a. Ileana Lazariuc b. Oana Sarbu c. Monica Anghel
d. Adela Popescu
448. Actor de teatru şi film, regizor român, fost ministru al culturii între anii 1997-2000 şi director al
Teatrului Bulandra între 1990-1993 actualmente directorul Teatrului Naţional din Bucureşti?
Răspuns Ion Caramitru
a. Alexandru Arşinel b. Amza Pellea c. Mircea Albulescu
d. Ion Caramitru
449. Film românesc din anul 1986, în regia lui Nicolae Corjos, fiind povestea de dragoste a doi
„boboci” (liceeni în primul an de studii) care se îndrăgostesc? Răspuns Liceenii
a. Liceenii b. Toamna bobocilor c. Melodii la Costineşti
d. Extemporal la dirigenţie
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

FILOZOFIE

450. Doctrina filozofică potrivit căreia cunoaşterea absolută este imposibilă, sau cel puţin, că afirmaţiile
privind cunoaşterea pot fi, în principiu, greşite? Răspuns Fallibilism
a. Scepticism b. Totalitarism c. Taţionalism d. Fallibilism
451. Concept introdus de Karl Popper în filozofia ştiinţei? Răspuns Falsificabilitatea
a. Falsificabilitatea b. Inducţia c. Contradicţie d. Fanatism
452. Acordul la care ajung oamenii, de regulă în cadrul unei grupe, cu privire la o anumită tematică fără
contradicţie ascunsă sau faţişă? Răspuns Consens
a. Inteligenţă colectivă b.Disens c. Consens d. Unanimitate
453. Şcoală filosofică fondată de Pitagora în secolul VI î.Hr.? Răspuns Şcoala pitagoreică
a. Stoa b. Şcoala pitagoreică c. Şcoala milesiană d. Şcoala eleată
454. Doctrina filosofică potrivit căreia nu putem obţine o cunoaştere sigură despre cum sunt lucrurile în
realitate? Răspuns Scepticism
a. Scepticism b. Epicureism c. Existenţialism d. Stoicism
455. Concept religios, care literar înseamnă "loc întunecos, pantă nordică, mal sudic, noros, sumbru",
fiind elementul întunecat este trist, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim, şi corespunde nopţii?
Răspuns Yin
a. Yang b.Yin c. Yin-Yang d. Tao
456. Orientare monoteistă, fundamentală în filozofie, ce consideră spiritul ca fiind primordial sub
aspectul cronologic şi cauzal? Răspuns Idealism
a. Relativism b. Empirism c. Idealism d. Materialism
457. Concept religios, care literar înseamnă "loc însorit, pantă sudic, mal nordic, strălucire solară", fiind
elementul luminos, este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin şi corespunde zilei?
Răspuns Yang
a. Yang b.Yin c. Yin-Yang d. Tao
458. Descriere de stare asamblabilă într-un limbaj determinat, pe care o poate extrage un sistem
interpretant, din analiză, după un algoritm determinat, a unor mesaje cu un conţinut coerent şi
relativ complet? Răspuns Concluzie
a. Premisă b. Concluzie c. Axiomă d. Răspuns
459. Operaţia logică prin care se stabileşte conţinutul unei noţiuni? Răspuns Definiţie
a. Descriere b. Enunţ c. Premisă d. Definiţie
460. Doctrină morală, ce face referire la o căutare exclusivă şi excesivă a plăcerii, fondată pe baza
idealului de înţelepciune potrivit căruia fericirea, adică liniştea sufletului (ataraxia) este scopul
moralei? Răspuns Epicureism
a. Scepticism b. Epicureism c. Existenţialism d. Stoicism
461. Domeniu al filozofiei ce îşi are începuturile în lucrarea lui Kant, şi în care dezbaterile se axează
asupra naturii şi sensului istoriei? Răspuns Filozofia istoriei
a. Ştiinţelor sociale b. Filozofia istoriei c. Religiei d. Minţii
462. Concept care se referă la opinia despre existenţa divinităţii, ce reprezintă fie absenţa credinţei în
existenţa divinităţii, fie negarea acestei existenţe? Răspuns Ateism
a. Apateism b. Teism c. Ateism d. Deism
463. Categorie filozofică opusă concretului, care desemnează cunoaşterea proprietălilor esenţiale şi
generale ale obiectelor şi fenomenelor? Răspuns Abstract
a. Entitate b. Nominalism c. Abstracţie d. Abstract
464. Concept religios, care literar înseamnă "loc însorit, pantă sudic, mal nordic, strălucire solară", fiind
elementul luminos, este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin şi corespunde zilei?
Răspuns Yang
a. Yang b.Yin c. Yin-Yang d. Tao
465. Trăire a unui om sub forma unui eveniment trăit şi astfel perceput de acesta? Răspuns Experienţă
a. Relativism b. Progres c. Existenţă d. Esenţă
466. Propoziţiile iniţiale ale unui raţionament, din care se deduce concluzia? Răspuns Premisă
a. Descriere b. Enunţ c. Premisă d. Definiţie
467. Părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente , care a trăit între anii
1869- 1948? Răspuns Mahatma Gandhi, Mohandas Karamchand Gandhi
a. Mahatma Gandhi b. Shiva c. Brahma d. Vişnu
468. Filozof german, care a trăit între anii 1900- 2002, cunoscut mai ales pentru opera sa monumentală
din anul 1960, „Adevăr şi metodă” („Wahrheit und Methode”)? Răspuns Hans-Georg Gadamer
a. Hans-Georg Gadamer b. Karl Mannheim c. Erwin Reisner
d. Meister Eckhart
469. Filosof şi filolog german ( 1844-1900), susţinător al conceptului de ,,Supraom”? Răspuns:
Friedrich Nietzsche.
a. Wolfgang von Goethe b. Immanuel Kant c. Friedrich Hegel d. Fr. Nietzsche
470. Filosof şi scriitor român, stabilit în Franţa, autorul lucrării ,,Pe culmile disperării”? Răspuns: Emil
Cioran.
a. Mircea Eliade b. Gabriel Liiceanu c. Emil Cioran d. Mihai Ursachi
471. Filosoful german, cunoscut prin celebra afirmaţie: ;;Dumnezeu a murit”? Răspuns: Frierrich
Nietzsche.
a. Wolfgang von Goethe b. Immanuel Kant c. Friedrich Hegel d. Fr. Nietzsche
472. Suma tuturor trăirilor pe care o persoană le-a avut vreodată? Răspuns Experienţă
a. Relativism b. Progres c. Existenţă d. Esenţă
473. Modalitate de gândire şi investigare, formată dintr-un ansamblu de noţiuni şi idei, care tinde să
cunoască şi să înţeleagă sensul existenţei sub aspectele sale cele mai generale, o concepţie
generală despre lume şi viaţă? Răspuns Filozofia
a. Sociologie b. Metafică c. Filozofie d. Logica
474. Orientare monoteistă, fundamentală în filozofie, ce consideră materia ca fiind factorul secund,
dependent de spirit sau chiar neagă existenţa materiei? Răspuns Idealism
a. Relativism b. Empirism c. Idealism d. Materialism
475. Filosof antic grec care şi-a scris opera sub forma unor dialoguri în care personajul principal a fost
Socrate? Răspuns: Platon.
a. Xenofon b. Aristotel c. Platon d. Socrate
476. Istoric al religiilor (1907-1986), filosof, sriitor şi eseist român stabilit în Chicago, care teoretizează
raportul sacru-profan? Răspuns: Mircea Eliade
a. Mircea Eliade b. Gabriel Liiceanu c. Emil Cioran d. Mihai Ursachi
477. Expresia: ;;Omul s-a născut liber şi pretutindeni se află în lanţuri” aparţine cărui filosof?Răspuns:
Jean Jaques Rousseau.
a. René Descartes b. Jean Jacques Rousseau c. Immanuel Kant d. Fr. Nietzsche
478. Doctrină care vizează reducerea puterilor statului la protecţia drepturilor şi libertpţilor individuale,
opunându-se ideii de,,stat providenţial”, considerând că indivizii sunt liberi să-şi urmărească
propriile interese atâta timp cât nu afectează drepturile şi libertăţile celorlalţi? Răspuns:
Liberalismul politic
a. Liberalism social b. Liberalismul politic c. Democraţie d. Capitalism
479. Complex articulat de idei, reprezentări, concepţii şi atitudini, caracterizate de o retorică ce tinde să
o anunţe drept substitut al (imaginii) realităţii? Răspuns: Ideologie
a. Gândiri filosofice b. Idei logice c. Doctrină d. Ideologie
480. Document fundamental, de importanţă mondială, elaborat la 10 decembrie 1948 , care cuprinde
drepturile omului? Răspuns: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
a. Tratatul de la Verdun b. Tratatul de la Paris c. Pact de neagresiune
d. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
481. Doctrină conform căreia cunoştinţele sunt înnăscute, se află în spirit înainte de orice învăţare?
Răspuns: Ineism
a. Relativism b. Ineism c. Idealism d. Pragmatism
482. Filosof antic grec ( 490-430 î. Hr.), reprezentant al şcolii eleate, care, pentru a apăra doctrina
dascălului său, Parmenide, formulează mai multe aporii menite să arate dificultăţile legate de
ipotezele multiplicităţii şi ale devenirii? Răspuns: Zenon
a. Xenofon b. Zenon c. Platon d. Plotin
483. Limbajul care este utilizat de fiinţele umane pentru vorbire, scriere sau comunicare prin semne?
Răspuns: Limbaj natural
a. Limbaj natural b. Limbaj uman c. Limbaj artificial d. Limbaj animal
484. Transformarea de stare si forma a corpurilor, fără schimbarea compoziţiei substanţelor din care
provin? Răspuns: Fenomen fizic
a. Fenomen termic b. Fenomen chimic c. Fenomen biologic d. Fenomen fizic
485. Doctrina care studiază existenţa fiinţei şi semnificaţiile ei fundamentale? Răspuns: Ontologia
a. Liberalism social b. Liberalismul politic c. Ontoligia d. Capitalism
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

FIZICĂ

486. Care este unitate de măsură pentru energie? Răspuns Joule


a. coulomb b. coulomb c. Joule d. watt
487. Ce a descoperit fizicianul Wilhelm Röntgen în 1895? Răspuns Razele (radiaţia) X sau radiaţia
Röntgen
a. Radiaţia X b. Atom c. Radiaţie gamma d. Radiaţia alfa
488. Cum se numeşte fenomenul fizic de trecere a unei substanţe din stare lichidă în stare solidă?
Răspuns Solidificare
a. Desolidificare b. Solidificare c. Topire d. Evaporare
489. Care este fizicianul care a enunţat legea atracţiei universale? Răspuns Isaac Newton
a. Robert Kirchhoff b. Rudolf Hertz c. Thomas Edison d. Isaac Newton
490. Cine este inventatorul telefonului? Răspuns Graham Bell
a. Benjamin Franklin b. Edwin Herbert Land c. Graham Bell d. Nikola Tesla
491. Inventatorul becului electric, a telegrafului, a fonografului,etc.? Răspuns Thomas Edison
a. Edwin Herbert Land b. Benjamin Franklin c. Thomas Edison d. Isaac Newton
492. Care este valoarea constantei viteza luminii în vid sau aer? Răspuns 299.792 km/s
a. 209.792 km/s b. 309.792 km/s c. 290.792 km/s d. 299.792 km/s
493. Scala cu care se măsoară magnitudinea cutremurelor? Răspuns Richter
a. Scara Newton b. Scară logaritmică c. Scara Mercalli d. Scara Richter
494. Care este mărimea fizică măsurată cu voltmetrul? Răspuns Tensiunea electrică
a. Tensiunea electrică b. Tensiune mecanică c. Tensiune superficială
d. Inducţie electrică
495. Unitate de măsură a forţei în sistemul internaţional? Răspuns Newton
a. Watt b. Volt c. Ohm d. Newton
496. Fizician care a studiat fenomenele electrice, inventând paratrăsnetul? Răspuns Benjamin Franklin
a. Edwin Herbert Land b. Benjamin Franklin c. Thomas Edison d. Isaac Newton
497. Absenţa materiei într-un anumit spaţiu? Răspuns Vidul
a. Teoria relativităţii b. Mediu continuu c. Teoria haosului d. Vid
498. Punctul de pe scara termodinamică la care energia termică a unui sistem îşi atinge minimul, în
sensul că nu se mai poate extrage căldură din sistem? Răspuns Zero absolut (temperatura de 0 K)
a. Punct de fierbere b. Zero absolut c. Teoria haosului
d. Punct de topire
499. Particula elementară responsabilă pentru toate fenomenele electromagnetice care are masa de
repaus şi sarcina electrică nule? Răspuns Fotonul (cuantă de lumină)
a. Fotonul b. Electron c. Quarcul d. Neutorn
500. Fizician italian care a inventat pila electrică, numele său fiind dat unităţii de tensiune electrică
(volt)? Răspuns Alessandro Volta
a. Enrico Fermi b. Alessandro Volta c. Luigi Galvani d. Galileo Galilei
501. Fizician şi chimist danez, care a descoperit acţiunea magnetică a curentului electric şi care a pus in
felul acesta bazele electromagnetismului? Răspuns Hans Christian Oersted
a. Ludvig Lorenz b. Jens Christian Skou c. H. Christian Oersted d. Niels Bohr
502. Descărcare electrică în scânteie care se produce în atmosfera terestră cauzată de o diferenţă de
potenţial electrostatic? Răspuns Fulgerul
a. Fulger b. Trăsnet c. Tunet d. Arc electric
503. Dispozitiv ce transformă energia electrică în energie mecanică? Răspuns Motor electric (sau
electromotor)
a. Motor hidraulic b. electromotor c. Motorul Stirling
d. Motor cu aburi
504. Dispozitiv care realizează un transfer de energie electromagnetică de la un circuit de curent
alternativ primar la altul secundar? Răspuns Transformator
a. Condensator b. Intrerupător c. Transformator d. Generator
505. Important inventator şi om de afaceri american a sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX
fiind şi cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor ştiinţifice?
Răspuns Thomas Edison
a. Edwin Herbert Land b. Benjamin Franklin c. Thomas Edison d. Isaac Newton
506. A fost un om de ştiinţă, inventator şi, ulterior, industriaş american, care în anul 1876 a devenit
prima persoană care a brevetat un dispozitiv capabil să emită şi să recepţioneze cuvintele rostite?
Răspuns Alexander Graham Bell
a. Benjamin Franklin b. Edwin Herbert Land c. Graham Bell d. Nikola Tesla
507. Legea care se exprimă astfel: modulul forţei de interacţiune electrostatică între două sarcini
electrice punctiforme este direct proporţional cu produsul celor două sarcini electrice şi invers
proporţional cu pătratul distanţei dintre sarcini? Răspuns Legea lui Coulomb
a. Legea lui Coulomb b. Legea lui Ampère c. Legea Termodinamicii
d. Lega lui Kirchhoff
508. Un tip de dezintegrare radioactivă în care un nucleu atomic emite o particulă alfa şi se trasformă
într-un atom care are numărul de masă cu 4 mai mic şi cu numărul atomic cu 2 mai mic? Răspuns
Dezintegrarea alfa
a. Dezintegrarea alfa b. Dezintegrarea gamma c. Dezintegrare ionică
d. Dezintegrare atomică
509. Fenomenul fizic prin care nucleul unui atom se transformă spontan în altă specie de nucleu
atomic? Răspuns Radioactivitatea naturală
a. Radioactivitatea naturală b. Radioactivitatea artificială c. Fisiune
d. Explozie nucleară
510. Fenomenul fizic natural prin care corpurile fizice se atrag reciproc, cu o forţă a cărei valoare
depinde proporţional de masele acestora şi invers proporţional de pătratul distanţei dintre ele?
Răspuns Gravitaţia sau atracţia universală
a. Gravitaţia b. Atracţia terestră c. Relativitate
d. Gravitate cuantică
511. Mecanism simplu format dintr-un disc rotitor cu ax fix sau mobil, disc canelat de-a lungul
periferiei, care serveşte la schimbarea sensului sau a direcţiei unei forţe şi transmiterea ei prin
intermediul unui cablu sau a unui lanţ care rulează pe periferia discului? Răspuns Scripete
a. Elevator b. Macara c. Palan d. Scripete
512. Corp caracterizat prin forţe de coeziune mici, ce poate curge, poate lua forma vasului în care se
află, prin alunecarea straturilor sale unele faţă de altele? Răspuns Fluidul
a. Plasmă b. Fluid c. Lichid d. Gaz
513. Instrument pentru observarea vizuală a curbei ce reprezintă variaţia în timp a unei mărimi
electrice? Răspuns Osciloscopul
a. Higrometru b. Micrometru c. Osciloscopul d. Vitezometru
514. Fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din
proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic
terestru? Răspuns Aurora polară
a. Curcubeu b. Furtună magnetică c. Aurora polară d. Vânt solar
515. Instrument optic folosit la observarea obiectelor îndepărtate, care formează imagini virtuale ale
acestora ? Răspuns Luneta
a. Lentila b. Telescop optic c. Lupa d. Luneta
516. Fizician german care a descoperit legile care îi poartă numele în domeniul reţelelor de curent
electric, legi care implică următoarele mărimi fizice: intensitatea curentului electric, tensiunea şi
rezistenţa electrică? Răspuns Gustav Robert Kirchhoff
a. Robert Kirchhoff b. Rudolf Hertz c. Thomas Edison d. Isaac Newton
517. Scară de temperatură, utilizată în cadrul sistemului anglo-saxon de unităţi de măsură? Răspuns
Fahrenheit
a. Kelvin b. Fahrenheit c. Celsius d. Mohs
518. Unitate de măsură pentru lungime "imperială" (sau anglo-saxonă) folosită în special în Statele
Unite şi în câteva state din Commonwealth, egală cu 25,4 mm? Răspuns Ţolul
a. Yard b. Ţolul c. Celsius d. Inch
519. Fizician francez, laureat al Premiului Nobel în domeniul fizicii în anul 1903, ca urmare a
descoperirii fenomenului de radioactivitate spontană? Răspuns Antoine Henri Becquerel
a. André-Marie Ampère b. Louis de Broglie c. A. Henri Becquerel d. Pierre Curie
520. Unitatea de masură pentru impedanţa electrică sau, în curent continuu, pentru rezistenţa electrică?
Răspuns Ohm
a. Watt b. Volt c. Ohm d. Newton
521. Motor termic cu ardere externă, care utilizează energia termică a aburului pentru a produce lucru
mecanic? Răspuns Motorul cu abur
a. Motor hidraulic b. Motor cu abur c. Motor stirling d. Motor Otto
522. Unitatea de timp care corespunde duratei necesare Soarelui pentru a regăsi aceeaşi poziţie aparentă
în raport cu stelele fixe de pe sfera cerească, poziţie observată din acelaşi loc terestru? Răspuns
Anul sideral
a. Timp solar b. An c. An tropic d. Anul sideral
523. Mărimea fizică prin care se caracterizează capacitatea unui material de a permite transportul
sarcinilor electrice atunci cînd este plasat într-un cîmp electric? Răspuns Conductivitatea electrică
a. capacitate electrică b. Conductivitatea electrică c. conductanţă electrică
d. inductanţă electrică
524. Lege care are următorul enunţ: două corpuri punctiforme de masă m1 şi m2 se atrag reciproc cu o
forţă direct proporţională cu produsul maselor corpurilor şi invers proporţională cu pătratul
distanţei dintre ele, orientată pe direcţia dreptei ce uneşte centrele de greutate ale celor două
corpuri? Răspuns Legea atracţiei universale
a. Gravitaţia b. Atracţia terestră c. Relativitate
d. Legea atracţiei universale
525. Fenomen optic şi meteorologic care se manifestă prin apariţia pe cer a unui spectru de forma unui
arc colorat atunci cînd lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă? Răspuns
Curcubeul
a. Curcubeu b. Furtună magnetică c. Aurora polară d. Vânt solar
526. Motor care eliberează un jet rapid de fluide pentru a genera contrapresiune în conformitate cu a
treia lege a mişcării a lui Newton? Răspuns Motor cu reacţie
a. Motor cu ardere internă b. Motor Otto c. Motor Diesel
d. Motor cu reacţie
527. Motor cu combustie internă, mai exact un motor cu aprindere prin compresie, în care
combustibilul se detonează prin temperatura ridicată creată de comprimarea amestecului aer-
carburant, numele motorului a fost dat după inginerul german care l-a inventat în 1892 şi l-a
patentat pe 23 februarie 1893? Răspuns Motorul diesel
a. Motorul Wankel b. Motor Otto c. Motor Diesel
d. Motor cu reacţie
528. Scară de temperatură termodinamică (absolută) unde temperatura de zero absolut este cea mai
scăzută temperatură posibilă? Răspuns Scara Kelvin
a. Kelvin b. Fahrenheit c. Celsius d. Mohs
529. Particularizare a legii conservării energiei la procesele în care intervine mişcarea termică a
materiei, adică mişcarea dezordonată a unui număr mare de particule (atomi, molecule etc.)?
Răspuns Primul principiu al termodinamicii
a. Primul principiu al termodinamicii b. Al doilea principiu al termodinamicii
c. Paradoxul lui Gibbs (termodinamică) d. Al treilea principiu al termodinamicii
530. Dispozitive de măsurare a temperaturii, cu aplicaţii în aproape toate domeniile de activitate
practică a omului? Răspuns Termometrele
a. Temostat b. Termometru c. Pirometru d. Higrometru
531. Lege a fizicii fluidelor, care afirmă că un corp scufundat într-un fluid este împins de către fluid, de
jos în sus, cu o forţă egală cu greutatea volumului de fluid dezlocuit de acel corp? Răspuns Legea
lui Arhimede( sau principiul lui Arhimede)
a. Legea lui Arhimede b. Legea lui Bernoulli c. Teorema lui Bayes
d. Legea lui Aristotel
532. Astronom şi fizician italian considerat "părinte" al ştiinţei moderne? Răspuns Galileo Galilei
a. Enrico Fermi b. Alessandro Volta c. Luigi Galvani d. Galileo Galilei
533. Instrument pentru determinarea masei unui corp? Răspuns Cântarul
a. Altimetru b. Masometru c. Cântar d. Dinamometru
534. Fizician austriac care s-a remarcat prin introducerea teoriei spinului (spin=rotatie)? Răspuns
Wolfgang Ernest Pauli
a. Christian Doppler b. Erwin Schrödinger c. W. Ernest Pauli d. Ernst Mach
535. Unitate de măsură a puterii în sistemul internaţional? Răspuns Watt
a. Watt b. Volt c. Ohm d. Newton
536. Instrument optic format dintr-o lentilă convergentă sau dintr-un ansamblu convergent de lentile,
fixate într-o montură, care, aşezat în faţa unui obiect, dă o imagine mărită a acestuia, permiţând
examinarea unor obiecte de mici dimensiuni? Răspuns Lupa
a. Periscop b. Telescop optic c. Lupa d. Luneta
537. Fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910, pentru munca sa în
domeniul ecuaţiei stării gazelor şi lichidelor? Răspuns Johannes Diderik van der Waals
a. J. D. van der Waals b. Hendrik Lorentz c. Pieter Zeeman d. Frits Zernike
538. Instrument de măsură pentru determinarea punctelor cardinale indicând Polul Nord şi Polul Sud
magnetic.? Răspuns Busola sau compasul
a. Sextant b. Girocompas c. Busola d. Lunetă
539. Fizician englez laureat al Premiului Nobel celebru pentru descoperirea neutronului? Răspuns Sir
James Chadwick
a. Clerk Maxwell b. Henry Cavendish c. James Chadwick d. James Watt
540. Fenomenul fizic care constă în scăderea energiei (şi creşterea lungimii de undă) a unui foton de
raze X sau gama, la interacţiunea acestuia cu material? Răspuns Efectul Compton
a. Efectul Compton b. Interferenţa c. Efectul fotoelectric
d. Efectul piroelectric
541. Fenomenul invers efectului electrocaloric? Răspuns Efectul piroelectric
a. Efectul Compton b. Interferenţa c. Efectul fotoelectric
d. Efectul piroelectric
542. Principiu conform căruia orice corp îşi menţine starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă
atât timp cât asupra sa nu acţionează alte forţe exterioare? Răspuns Principiul I al mecanicii
clasice (principiul inerţiei)
a. Principiul lui Fermat b. Principiul echivalenţei
c. Principiul al doilea al mecanicii d. Principiul al doielea al termodinamicii
543. Mărime fizică fundamentală, măsurabilă, ce determină cantitatea de substanţă conţinută de un corp
sau particulă, determinabilă la nivel macroscopic şi măsurată, de asemenea, macroscopic şi care
este o măsură a inerţiei corpului? Răspuns Masa unui corp sau a unei particule
a. Cantitatea b. Masa c. Greutatea d. Dimensiunea
544. Variaţia vitezei unui punct material, raportată la unitatea de timp? Răspuns Acceleraţia
a. densitatea curentului electric b. Luminanţă
c. Viteza medie d. Acceleraţia
545. Proprietatea unui corp de a-şi păstra starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă atunci
când asupra sa nu acţionează forţe externe? Răspuns Inerţia
a. Mişcare circulară b. Inerţie
c. Moment cinetic d. Miscare rectilinie neuniformă
546. Constantă fizică a cărei valoare, exprimată în unităţi din Sistemul Internaţional, este de
299.792,458 m/s? Răspuns Viteza luminii în vid
a. Viteza luminii b. Vitesa sunetului în vid
c. Vitesa sunetului d. Viteza luminii în vid
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

GEOGRAFIE

547. Munţi din Grupa Munţilor Apuseni, ce aparţine de lanţul muntos al Carpaţilor Occidentali,
delimitat la est de masivul Muntele Mare?Răspuns Munţii Bihorului
a. Munţii Oaşului b. Munţii Bihorului c. Munţii Zărandului
d. Munţii Codru Moma
548. A treia planetă de la soare din sistemul nostru solar? Răspuns Terra
a. Mercur b. Venus c. Terra
d. Marte
549. Cei mai inalţi munţi din Grupa Munţilor Apuseni aparţinând de lanţul muntos al Carpaţilor
Occidentali? Răspuns Munţii Bihorului
a. Munţii Oaşului b. Munţii Bihorului c. Munţii Zărandului
d. Munţii Codru Moma
550. Oraşul Florilor din România ? Răspuns Timişoara
a. Timişoara b. Braşov c. Sibiu
d. Cluj-Napoca
551. Oraş supranumit şi"Micul Paris"? Răspuns Bucureşti
a. Bratislava b. Praga c. Zagreb
d. Bucureşti
552. Capitala Cehiei? Răspuns Praga
a. Bratislava b. Praga c. Zagreb
d. Riga
553. Reşedinţa Judeţului Vrancea? Răspuns Municipiul Focşani
a. Râmnicu Sărat b. Vrancea c. Focşani
d. Târgoşişte
554. Judeţ vecin, în nordul judeţului Vrancea? Răspuns Judeţul Bacău
a. Buzău b. Galaţi c. Vaslui
d. Bacău
555. Tropic care trece prin Australia? Răspuns Capricornului
a. Racului b. Capricornului c. Leului
d. Scopionului
556. Judeţ localizat în sudul României, care se întinde pe o suprafaţă de 5.765 km² şi se învecinează cu
judeţele Alba şi Sibiu la nord, judeţul Argeş la est? Răspuns Judeţul Vâlcea
a. Gorj b. Olt c. Vâlcea
d. Hunedoara
557. Tropic care trece prin America de Nord? Răspuns Racului
a. Racului b. Capricornului c. Leului
d. Scopionului
558. Judeţ localizat în sudul României şi se învecinează cu judeţele, judeţul Olt la sud şi sud-est,
judeţul Dolj la sud-vest, judeţul Gorj la vest şi judeţul Hunedoara la nord-vest? Răspuns Judeţul
Vâlcea
a. Argeş b. Olt c. Vâlcea
d. Dâmboviţa
559. Reşedinţa judeţului Vâlcea? Răspuns Municipiul Râmnicu Vâlcea.
a. Târgovişte b. Piteşti c. Ploieşti
d. Râmnicu Vâlcea
560. Judeţ în regiunea Moldova din România, situat în partea de est a ţării, întinzându-se pe cursul
superior şi mijlociu al râului Bârlad? Răspuns Vaslui
a. Bacău b. Galaţi c. Vaslui
d. Neamţ
561. În ce ţară se află cea mai adâncă peşteră cu o singură intrare? Răspuns Spania
a. Portugalia b. Spania c. Columbia
d. Kenya
562. Judeţ ce este situat în vestul ţării, în regiunea istorică Banat, România, care după suprafaţă este
considerat cel mai mare judeţ? Răspuns Judeţul Timiş
a. Arad b. Caraş-Severin c. Timiş
d. Hunedoara
563. Planetă, a doua ca mărime din sistemul nostru solar?Răspuns Saturn
a. Saturn b. Terra c. Neptun
d. Jupiter
564. Judeţ în nordul regiunii Moldova din România, a cărui altitudine maximă se găseşte la vf. Pietrosu
2.100m, vf. Giumalău 1857m, vf. Rarău 1651m? Răspuns Suceava
a. Botoşani b. Iaşi c. Suceava
d. Neamţ
565. Judeţ situat în sudul Transilvaniei, în România care numără 188 de localităţi si care are, două
municipii, una dintre ele fiind Mediaş? Răspuns Sibiu
a. Mureş b. Sibiu c. Covasna
d. Braşov
566. Judeţ aşezat în partea de Nord-Vest a României, care se învecinează cu judeţele Satu Mare şi
Maramureş la Nord? Răspuns Judeţul Sălaj
a. Cluj b. Maramureş c. Satu Mare
d. Sălaj
567. Judeţ aşezat în partea de Nord-Vest a României, care se învecinează cu judeţele, Bihor la vest şi
sud-vest şi Cluj la sud si est? Răspuns Judeţul Sălaj
a. Sălaj b. Maramureş c. Satu Mare
d. Cluj
568. Reşedinţa judetului Sălaj? Răspuns Zalău
a. Sighişoara b. Zalău c. Satu Mare
d. Sălaj
569. Judeţ situat în partea de sud a ţării, pe cursul inferior al râului care i-a dat numele şi face parte din
categoria judeţelor riverane fluviului Dunărea? Olt
a. Gorj b. Dolj c. Olt
d. Argeş
570. Reşedinţa judeţului Olt? Răspuns Slatina
a. Slatina b. Târgovişte c. Piteşti
d. Ploieşti
571. Judeţ situat în partea de sud a ţării, care se învecinează, Nord cu judeţul Vâlcea iar la Sud cu
fluviul Dunărea pe o distanţă de 45 km, care-l desparte de Bulgaria? Răspuns Olt
a. Gorj b. Dolj c. Olt
d. Argeş
572. Planeta cea mai mare din sistemul nostru solar? Răspuns Jupiter
a. Saturn b. Neptun c. Uranus
d. Jupiter
573. Stat american înconjurat complet de Oceanul Pacific? Răspuns Hawaii
a. Alaska b. Hawaii c. California
d. Illinois
574. Capitala statului Connecticut? Răspuns Hartford
a. Conneticut b. Newark c. Hartford
d. Vermont
575. Judeţ în care se găsesc oraşele Caracal, Corabia? Răspuns Olt
a. Olt b. Vâlcea c. Prahova
d. Buzău
576. Judeţ ce se află în nord-estul României, la limita dintre Carpaţii Orientali şi Podişul Moldovei,
cunoscut mai ales pentru frumuseţea Masivului Ceahlău şi a peisajului în general? Răspuns Neamţ
a. Botoşani b. Iaşi c. Suceava
d. Neamţ
577. Reşedinţa judeţului Neamţ? Răspuns Piatra Neamţ
a. Buhuşi b. Piatra Neamţ c. Roman
d. Neamţ
578. Moneda oficială în Venezuela? Răspuns Bolivar
a. Bolivar b. Real c. Dolar
d. Dinar
579. Personalitate istorică, ce a afirmat pentru prima dată că planetele se învârt în jurul
Soarelui?Răspuns Copernic
a. Vasquez b. Nostradamus c. Copernic
d. Columb
580. Judeţ ce se află în nord-estul României, care se învecinează cu Harghita la vest, Suceava la nord?
Răspuns Neamţ
a. Botoşani b. Iaşi c. Suceava
d. Neamţ
581. Judeţ în regiunea Transilvania din România, a cărui nume provine de la râul, care străbate judeţul
de la NE la SV? Răspuns Mureş
a. Mureş b. Sibiu c. Covasna
d. Braşov
582. Judeţ în regiunea Transilvania din România, delimitat de judeţele Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa-
Năsăud şi Suceava? Răspuns Maramureş
a. Cluj b. Maramureş c. Satu Mare
d. Sălaj
583. Din ce munţi izvorăste Dunărea? Răspuns Pădurea Neagră
a. Alpi b. Pădurea Neagră c. Tatra
d. Piscul Negru
584. Capitala Ecuadorului? Răspuns Quito
a. Bogota b. Montevideo c. La Paz
d. Quito
585. Câti sateliţi are Jupiter? Răspuns 18
a. 3 b. 18 c. 27
d. 11
586. Judeţ în care se găsesc oraşele Sighetu Marmaţiei si Borşa? Răspuns Maramureş
a. Cluj b. Maramureş c. Satu Mare
d. Sălaj
587. Reşedinta judeţului Maramureş? Răspuns Baia Mare
a. Baia Mare b. Satu Mare c. Borşa
d. Zalău
588. Judeţ în Moldova, care se învecinează cu Judeţul Vaslui la sud şi cu Judeţul Botoşani la nord?
Răspuns Iaşi
a. Botoşani b. Iaşi c. Suceava
d. Neamţ
589. Judeţ situat la confluenţa Dunării cu râurile Siret şi Prut? Răspuns Galaţi
a. Buzău b. Galaţi c. Vrancea
d. Brăila
590. Cărei ţări aparţin Insulele Feroe ? Răspuns Danemarca
a. Danemarca b. Islanda c. Marea Britanie
d. Portugalia
591. Numărul de limbi oficiale vorbite în Canada? Răspuns 2
a. 1 b. 2 c. 3
d. 4
592. Judeţ în regiunea Oltenia din România, aflat in Câmpia Olteniei, învecinat cu judeţele Olt la est,
Gorj la nord? Răspuns Dolj
a. Gorj b. Dolj c. Olt
d. Argeş
593. Reşedinta judeţului Dolj? Răspuns Craiova
a. Craiova b. Târgu Jiu c. Caracal
d. Drobeta Turnu Severin
594. Judeţ situat în regiunea Oltenia, în care se află oraşele Băileşti, Calafat? Răspuns Dolj
a. Mehedinţi b. Dolj c. Olt d. Argeş
595. Judeţ în regiunea Muntenia din România, cu reşedinţa la Târgovişte? Răspuns Dâmboviţa
a. Mehedinţi b. Dâmboviţa c. Olt
d. Argeş
596. Judeţul este situat în extremitatea SE a României, la Nord fiind despărţit de judeţul Tulcea?
Răspuns Constanţa
a. Călăraşi b. Ialomiţa c. Teleorman
d. Constanţa
597. Curs de apă ce desparte judeţul Constanţa de judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila? Răspuns
Dunarea
a. Buzău b. Mureş c. Dunărea
d. Dâmboviţa
598. Judeţ aşezat în partea central-vestică a României, în centrul provinciei istorice Transilvania ce se
învecinează cu judeţele Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Alba şi Bihor? Răspuns Cluj
a. Cluj b. Maramureş c. Satu Mare
d. Sălaj
599. Capitala administrativă a Olandei? Răspuns Amsterdam
a. Rotterdam b. Amsterdam c. Bruxelles
d. Stockholm
600. Capitala Canadei? Răspuns Ottawa
a. Montreal b. Toronto c. Vancouver
d. Ottawa
601. Ţara celor 1000 de lacuri? Răspuns Finlanda
a. Suedia b. Polonia c. Norvegia
d. Finlanda
602. Judeţul care are in administratia sa 5 municipii, printre care Turda şi Dej? Răspuns Cluj
a. Cluj b. Maramureş c. Satu Mare
d. Sălaj
603. Judeţ în sud-estul regiunii Muntenia din România, reşedinţa sa este municipiul Călăraşi? Răspuns
Călăraşi
a. Călăraşi b. Ialomiţa c. Teleorman
d. Giurgiu
604. Judeţ în regiunea Banat din România, ce are ca reşedinţă oraşul industrial Reşiţa? Răspuns Caraş-
Severin
a. Arad b. Timiş c. Caraş-Severin
d. Hunedoara
605. Stat supranumit şi „Ţara lalelelor”? Răspuns Olanda
a. Olanda b. Turcia c. Thailanda
d. Belgia
606. Unde se află Normandia? Răspuns Franţa
a. Belgia b. Franţa c. Germania
d. Italia
607. Judeţul din România care are cele mai multe oraşe (15) ?Răspuns Prahova
a. Prahova b. Mureş c. Iaşi
d. Cluj
608. În ce peşteră se află cea mai mare stalactită din lume, care are o lungime de 59m? Răspuns Cueva
de Nerja
a. Voronya b. Urşilor c. Cueva de Nerja
d. Mammoth Cave
609. Judeţ, unde găsim oraşele, Oţelul Roşu şi Băile Herculane? Răspuns Caraş-Severin
a. Alba b. Caraş-Severin c. Satu Mare
d. Bihor
610. Judeţ situat în sud-estul României, ce se învecinează la nord-vest cu judeţele Braşov şi Covasna,
la vest cu Prahova? Răspuns Buzău
a. Buzău b. Brăila c. Tulcea
d. Călăraşi
611. Judeţ situat în sud-estul României, ce e învecinează, la sud cu judeţul Ialomiţa, la est cu Brăila, şi
la nord-est cu Vrancea? Răspuns Buzău
a. Buzău b. Brăila c. Tulcea
d. Călăraşi
612. Judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara
Făgăraşului? Răspuns Braşov
a. Cluj b. Maramureş c. Braşov
d. Sibiu
613. Judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei care se învecinează cu judeţul Mureş şi Harghita
la nord, judeţul Covasna la est? Răspuns Braşov
a. Cluj b. Braşov c. Sibiu
d. Buzău
614. Judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei care se învecinează cu judeţul Buzău la sud-est,
judeţul Prahova, Dâmboviţa şi Argeş la sud şi judeţul Sibiu la vest? Răspuns Braşov
a. Cluj b. Braşov c. Covasna
d. Mureş
615. Ţara al cărei drapel are o singură culoare(verde) ? Răspuns Libia
a. Libia b. Liban c. Noua Zeelandă
d. Ecuador
616. Prin ce ţara trece meridianul 0 (Greenwich) ? Răspuns Marea Britanie
a. Japonia b. Marea Britanie c. Portugalia
d. Islanda
617. Ce zeu era reprezentat în faimoasa statuie "Colosul din Rodos"?Răspuns Helios
a. Atena b. Zeus c. Helios
d. Ra
618. Judeţ în care se află Castelul Bran? Răspuns Braşov
a. Cluj b. Braşov c. Sibiu
d. Buzău
619. Judeţ în Transilvania, din România, care se învecinează cu judeţele Cluj, la vest, Maramureş, la
nord, Suceava, la est şi Mureş la sud? Răspuns Bistriţa-Nasăud
a. Cluj b. Bistriţa-Năsăud c. Satu Mare
d. Sălaj
620. Judeţ transilvănean situat în nord-vestul României, iar reşedinţa de judeţ se află la Oradea?
Răspuns Judeţul Bihor
a. Cluj b. Maramureş c. Bihor
d. Arad
621. Ţara în care se află cea mai mare peşteră de sare din lume? Răspuns România
a. Chile b. Rusia c. Africa de Sud
d. România
622. Cel mai mare gheţar din Europa? Răspuns Lambert
a. Hornkees b. Lambert c. Fax
d. Schlegeiskees
623. Judeţ din regiunea Moldovei din România, care se învecinează la la est cu judeţul Vaslui, la sud-
judeţul Vrancea, la ves cu judetul Harghita? Raspuns Bacau
a. Neamţ b. Suceava c. Bacău
d. Iaşi
624. Judeţ din regiunea Moldovei din România, care se învecinează la vest cu judetul Harghita, la nord
cu Suceava ? Răspuns Judeţul Neamţ
a. Neamţ b. Suceava c. Bacău
d. Iaşi
625. Judeţul care se întinde de o parte şi de alta a Mureşului şi a Crişului Alb situat în vestul României,
ce se învecinează cu Bihorul la nord şi la nord-est cu Alba ? Răspuns Arad
a. Cluj b. Mureş c. Arad
d. Bihor
626. Capitala Estoniei? Răspuns Tallin
a. Tallin b. Riga c. Oslo
d. Copenhaga
627. Golful în care se află Dubai? Răspuns Persic
a. Auriu b. Persic c. Arabiei
d. Dubai
628. Stat american care are capitala la Juneau? Răspuns Alaska
a. Alaska b. Louisiana c. Oregon
d. Ohio
629. Judeţ al României situat în Transilvania, ce se învecinează cu judeţele Cluj la nord, Sibiu la est,si
Hunedoara la sud-vest ? Răspuns Alba
a. Cluj b. Alba c. Arad
d. Sălaj
630. Judeţ al României situat în Transilvania, ce se învecinează cu judeţeleArad si Hunedoara la sud-
vest şi Bihor la nord-vest ? Răspuns Alba
a. Alba b. Hunedoara c. Sibiu
d. Sălaj
631. Podiş situat în părţile de est şi nord-est ale României, continuându-se şi dincolo de Prut, în
Republica Moldova şi Ucraina? Răspuns Podişul Moldovei
a. Podişul Dobrogei b. Podişul Transilvaniei c. Podişul Moldovei
d. Podişul Getic
632. Podiş care are limitele: nord Prutul superior, est Valea Nistrului (Republica Moldova)? Răspuns
Podişul Moldovei
a. Podişul Dobrogei b. Podişul Transilvaniei c. Podişul Moldovei
d. Podişul Getic
633. Nume de ţară provenit din numele indian "Marele Sat"? Răspuns Canada
a. India b. Australia c. Pakistan
d. Canada
634. Planetă din Sistemul Solar care are în atmosfera ei 98% heliu? Răspuns Mercur
a. Venus b. Marte c. Neptun
d. Mercur
635. Ţara în care se află cea mai lungă conductă de gaz? Răspuns Canada
a. India b. Australia c. Rusia
d. Canada
636. Oraşul din Austria în s-a născut Mozart? Răspuns Salzburg
a. Budapesta b. Salzburg c. Viena
d. Munchen
637. Podiş situat în sud-vestul ţării, la vest de râul Motru şi la poalele Munţilor Mehedinţi, având ca
limite Valea Motrului la est, Valea Dunării la vest, Munţii Mehedinţi la nord şi Podişul Getic la
sud? Răspuns Podişul Mehedinţi
a. Podişul Dobrogei b. Podişul Transilvaniei c. Podişul Mehedinţi
d. Podişul Getic
638. Ţara care exporta cea mai mare cantitate de cafea din lume? Răspuns Brazilia
a. Brazilia b. Turcia c. Argentina
d. Arabia Saudită
639. Oraşul în care se află "Puntea Suspinelor"? Răspuns Veneţia
a. Chicago b. Sibiu c. Veneţia
d. Barcelona
640. Podiş situat în sudul României între Subcarpaţii Getici (la nord), râul Dâmboviţa (la est), Câmpia
Română (la sud), Dunărea şi Podişul Mehedinţi (la vest)? Răspuns Podişul Getic
a. Podişul Dobrogei b. Podişul Transilvaniei c. Podişul Mehedinţi
d. Podişul Getic j
641. Cea mai mare şi cea mai bine conservată dintre deltele europene? Răspuns Delta Dunării
a. Delta Dunării b. Delta Rinului c. Delta Volgăi
d. Delta Tamisei
642. Cel mai mare arhipelag al Terrei ( peste 13.000 de insule ) ? raspuns: Indonezia
a. Filipine b. Japonia c. Madagascar
d. Bahamas
643. Limba oficială în Brazilia? Răspuns Portugheza
a. Mexicana b. Spaniola c. Braziliana
d. Portugheza
644. Capitala statului Chile? Răspuns Santiago
a. La Paz b. Santiago c. Buenos Aires
d. Montevideo
645. Câmpie situata in sudul ţarii noastră ? Răspuns Câmpia Română
a. Câmpia Bărăganului b. Câmpia Română c. Câmpia Brăilei
d. Câmpia Olteniei
646. Câmpie din Romania situată pe cursul inferior al Dunării? Răspuns Campia Română
a. Câmpia Bărăganului b. Câmpia Română c. Câmpia Moldovei
d. Câmpia de Vest
647. Altă denumire pentru Câmpia Moldovei ? Răspuns Câmpia Jijiei
a. Câmpia Bărăganului b. Câmpia Jijiei c. Câmpia Brăilei
d. Câmpia Prutului
648. Câmpia în care se află apele curgătoare Prut, , Jijia, Sitna, Başeu, Bahlui? Răspuns Câmpia
Moldovei
a. Câmpia Bărăganului b. Câmpia Română c. Câmpia Moldovei
d. Câmpia de Vest
649. Oraş aflat în Câmpia Vlăsiei ? Răspuns Bucureşti
a. Galaţi b. Iaşi c. Bucureşti
d. Piteşti
650. Sectorul românesc al Câmpiei Panonice? Răspuns Câmpia de vest
a. Câmpia Bărăganului b. Câmpia Română c. Câmpia Moldovei
d. Câmpia de Vest
651. Câmpie delimitată de graniţa de stat cu Serbia şi Ungaria (în vest), Dealurile de Vest şi Carpaţii
Occidentali (în est) ? Răspuns Câmpia de Vest
a. Câmpia Bărăganului b. Câmpia Română c. Câmpia Moldovei
d. Câmpia de Vest
652. Descendenţi direcţi ai dacilor? Răspuns Moţii
a. Saşii b. Moţii c. Secuii
d. Machedonii
653. Regiune etnogeografică din România situată în Munţii Apuseni, pe bazinul superior ale râurilor
Arieş şi Crişul Alb cunoscută şi ca Ţara de Piatră? Răspuns Ţara Moţilor
a. Ţara Moţilor b. Ţara Cibinului c. Ţara Bihorului
d. Ţara Oaşului
654. Capitala Iordanului?Răspuns Amman
a. Ankara b. Tel Aviv c. Damasc
d. Ammam
655. Lungimea Zidului Chinezesc? Răspuns 4000 km
a. 1000 km b. 2000 km c. 3000 km
d. 4000 km
656. Ţara în care se află oraşul Izmir? Răspuns Turcia
a. Pakistan b. Turcia c. Iran
d. Siria
657. Depresiune intracarpatică axată pe Mureşul Superior, între Munţii Gurghiului (est) şi Munţii
Giurgeului (vest) ? Răspuns Depresiunea Giurgeu
a. Depresiunea Giurgeu b. Depresiunea Maramureş c. Depresiunea Braşov
d. Depresiunea Dornelor
658. Regiunea submontană în care se situează oraşul Sibiu şi zonele limitrofe? Răspuns Depresiunea
Sibiu
a. Depresiunea Sibiului b. Depresiunea Transilvaniei c. Depresiunea Braşov
d. Depresiunea Dornelor
659. Depresiune în Munţii Oaşului, aflată în judeţul Satu Mare? Răspuns Depresiunea Oaşului
a. Depresiunea Silvaniei b. Depresiunea Maramureş c. Depresiunea Oaşului
d. Depresiunea Dornelor
660. Continentul pe cate se află Patagonia? Răspuns America de Sud
a. Australia b. America de Sud c. America de Nord
d. Asia
661. Cea mai lungă peşteră din România? Răspuns Topolniţa
a. Peştera Liliecilor b. Peştera Urşilor c. Peştera Mare
d. Peştera Topolniţa
662. Depresiune de eroziune, situată în partea centrală a României, în zona marginală de sud a
Depresiunii Colinare a Transilvaniei, intrând în contact direct cu munţii Făgăraş ? Răspuns
Depresiunea Fagăraş
a. Depresiunea Sibiului b. Depresiunea Transilvaniei c. Depresiunea Braşov
d. Depresiunea Făgăraş
663. Depresiunea aflată în partea de nord-vest a Munţilor Apuseni de-a lungul cursului superior al
râului Crişul Repede ? Răspuns Depresiunea Vad-Borod
a. Depresiunea Oaşului b. Depresiunea Vad-Borod c. Depresiunea Braşov
d. Depresiunea Dornelor
664. Munţi în care se află Peştera Vântului si Peştera Vadu-Crişului ? Răspuns Munţii Pădurea Craiului
a. Munţii Pădurea Craiului b. Munţii Bihorului c. Munţii Zărandului
d. Munţii Făgăraş
665. Capitala ţării Costa Rica? Răspuns San Jose
a. Havana b. Quito c. San Jose
d. Santiago
666. Planetă căreia îi aparţine luna Iapetus? Răspuns Saturn
a. Saturn b. Jupiter c. Venus
d. Uranus
667. Depresiune dispusă în interiorul arcului Carpatic, delimitată de localităţile Apaţa la nord, Bran la
sud, Vlădeni la vest şi Prejmer spre est ? Răspuns Depresiunea Braşovului
a. Depresiunea Sibiului b. Depresiunea Transilvaniei c. Depresiunea Braşov
d. Depresiunea Făgăraş
668. Altă denumire pentru Depresiunea Braşovului? Răspuns Ţara Bârsei
a. Ţara Moţilor b. Ţara Cibinului c. Ţara Bârsei
d. Ţara Oaşului
669. Capitala Australiei? Răspuns Canberra
a. Melbourne b. Canberra c. Sydney
d. Perth
670. Capitala statului Virginia? Răspuns Richmond
a. Orleans b. Wichita c. Sacramento
d. Richmond
671. Ţara în care se află lacul Titicaca? Răspuns Peru
a. Peru b. China c. Pakistan
d. Kenya
672. Depresiune intracarpatică de origine tectono-erozivă, situată pe râul Olt, cu afluenţii săi Bârsa şi
Râul Negru ? Răspuns Depresiunea Braşovului
a. Depresiunea Sibiului b. Depresiunea Vad-Borod c. Depresiunea Braşov
d. Depresiunea Făgăraş
673. Unitate geografică deluroasă situată în partea vestică a Carpaţilor Occidentali? Răspuns Dealurile
de Vest
a. Dealurile Crişului b. Dealurile Făgetului c. Dealurile deVest
d. Subcarpaţii Getici
674. Resedinta judetului Gorj? Raspuns: Targu Jiu
675. Vulcanul Samptorini este situat in? Raspuns: Italia
676. Cel mai mare râu interior al Banatului ? Răspuns Timiş
a. Cerna b. Timiş c. Criş
d. Mureş
677. Râul ce izvorăşte din Carpaţii Păduroşi din Ucraina, de unde curge spre est, mare parte din curs
fiind apoi pe direcţia sud-est vărsându-se în Dunăre lângă Reni ? Răspuns Prut
a. Tisa b. Siret c. Moldova
d. Prut
678. Planetă cărui îi aparţine satelitul Dione? Răspuns Saturn
a. Pluto b. Saturn c. Terra
d. Marte
679. Râu ce are o lungime de peste 465 km şi traversează podişu Someşan ? Răspuns Someşul
a. Tisa b. Crişul Repede c. Someş
d. Crişul Negru
680. Râu ce izvoreşte în Nord-Estul Munţilor Apuseni şi traversează depresiunea Huedin, trecătoarea
Ciucea, depresiunea Vad - Barod, Dealurile de Vest, Câmpia de Vest şi se varsă pe teritoriul
Ungariei în Tisza ? Răspuns Crişul Repede
a. Tisa b. Crişul Repede c. Someş
d. Crişul Negru
681. Oraşul în care se află Coloseum-ul? Răspuns Roma
a. Istanbul b. Roma c. Atena
d. Valencia
682. Singurul stat vecin al Portugaliei? Răspuns Spania
a. Franţa b. Andorra c. Italia
d. Spania
683. Capitala Taiwanului? Răspuns Taipei
a. Taipei b. Osaka c. Shanghai
d. Bangkok
684. Râu care împreună cu râurile Crişul Alb şi Crişul Negru formează cele trei Crişuri, cele mai
importante râuri din regiunea Crişana ? Răspuns Crişul Repede
a. Tisa b. Crişul Repede c. Someş
d. Crişul Negru
685. Râu din judeţul Vâlcea, afluent al Oltului? Răspuns Râul Bistriţa Vâlcii
a. Cibin b. Bistriţa Vâlcii c. Argeş
d. Lotru
686. Râu din sudul României care izvorăşte din Munţii Bucegi şi se varsă la Adâncata în râul Ialomiţa?
Răspuns Prahova
a. Buzău b. Prahova c. Argeş
d. Lotru
687. Râul ce izvorăşte în Munţii Poiana Ruscă şi traversează oraşele Făget şi Timişoara, pe teritoriul
României ? Răspuns Râul Bega
a. Bega b. Timiş c. Cerna
d. Criş
688. Curs de apă din S-SE României, afluent al Dunării la Olteniţa? Răspuns Râul Argeş
a. Buzău b. Prahova c. Argeş
d. Lotru
689. Cea mai aridă ţară din lume? Răspuns Mauritania
a. Yemen b. Siria c. Mauritania
d. Coasta de Fildeş
690. Ţara în care se află oraşul Odessa? Răspuns Ucraina
a. Ucraina b. Rusia c. Georgia
d. Polonia
691. Cărei ţări aparţine Insula Hokkaido ? Răspuns Japonia
a. Filipine b. Japonia c. Vietnam
d. Coreea de Sud
692. Râu care izvorăşte din partea central-vestică a culmii principale a Munţilor Făgăraş prin doi
afluenţi: Buda şi Capra? Răspuns Argeş
a. Argeş b. Dâmboviţa c. Cerna
d. Criş
693. Râu care străbate Carpaţii Meridionali, formând limita dintre grupa Bucegi (la Est) şi grupa
Făgăraş (la Vest) ? Răspuns Dâmboviţa
a. Argeş b. Dâmboviţa c. Cerna
d. Criş
694. Râu care strabate Subcarpaţii, formând limita dintre Subcarpaţii de Curbură (la Est) şi Subcarpaţii
Getici (la Vest) ? Răspuns Dâmboviţa
a. Argeş b. Dâmboviţa c. Cerna
d. Criş
695. Râu care curge în România, fiind artera hidrogafică principală a municipiului Bucureşti? Răspuns
Dâmboviţa
a. Argeş b. Dâmboviţa c. Cerna
d. Criş
696. Mişcarea pe care Pământul o face în jurul Soarelui? Răspuns Mişcarea de revoluţie
a. Mişcare de revoluţie b. Mişcare de rotaţie c. Mişcare de spin
d. Mişcare de translaţie
697. Unul din cele mai importante râuri din România, care izvorăşte din munţii Hăşmaşu Mare, în
Carpaţii Orientali şi curge prin judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Olt şi
Teleorman ? Răspuns Oltul
a. Argeş b. Dâmboviţa c. Olt
d. Mureş
698. Capitala oficială a Ţărilor de Jos, însă instituţiile fundamentale ale statului, Curtea supremă de
justiţie, guvernul şi parlamentul îşi au sediul în Haga? Răspuns Amsterdam
a. Amsterdam b. Lisabona c. Rotterdam
d. Bruxelles
699. Lanţ muntos din Europa, care trece prin Norvegia şi Suedia şi se întinde pe tot parcursul
peninsulei cu acelaşi nume? Răspuns Munţii Scandinaviei
a. Munţii Atlas b. Munţii Scandinaviei c. Munţii Anzi
d. Munţii Taurus
700. Mare epicontinentală în nordul Europei, legată de Oceanul Atlantic prin Marea Nordului care,
prezintă două golfuri mari, Botnic în nord şi Golful Finic şi Golful Riga în est? Răspuns Marea
Baltică
a. Marea Adriatică b. Marea Norvegiei c. Marea Baltică
d. Marea Azov
701. Strat gros, compact, de gheaţă ce acoperă suprafeţe intinse? Răspuns Calote glaciare
a. Gheţar b. Iceberg c. Calotă glaciară
d. Banchiză
702. Suprafaţă întinsă de gheaţă la suprafaţa oceanului, ce se prelungeşte dealungul ţărmurilor, în
regiunile polare? Răspuns Banchiză
a. Gheţar b. Iceberg c. Calotă glaciară
d. Banchiză
703. Bloc de gheaţă de dimensiuni considerabile care pluteşte pe ocean? Răspuns Iceberg
a. Gheţar b. Iceberg c. Calotă glaciară
d. Banchiză
704. Peninsule din Europa, întinzându-se pe 1000 km de la Alpi în nord la Marea Mediterană centrală
în sud, cunoscută pentru forma ei de cizmă? Răspuns Peninsula Italică sau Peninsula Apennină
a. Peninsula Arabică b. Peninsula Anatolia c. Peninsula Italică
d. Peninsula Iberică
705. Mare a Mării Mediterane, ce separă Peninsula Italică de Peninsula Balcanică? Răspuns Marea
Adriatică
a. Marea Adriatică b. Marea Neagră c. Marea Egee
d. Marea Azov
706. Mase de roci erodate , transportate şi depuse după topirea gheţarilor? Răspuns Morene
a. Terase b. Fiorduri c. Golfuri
d. Morene
707. Amestec de gaze din atmosferă? Răspuns Aer
a. Aer b. Oxigen c. Azot
d. Dioxid de carbon
708. Regiune formată din oraşe de coastă şi comunităţi din partea de vest aoraşului Málaga în sudul
Spaniei, în comunitatea autonomă Andaluzia? Răspuns Costa del Sol
a. Costa Brava b. Costa del Sol c. Costa Rica
d. Coasta de Azur
709. Particule lichide sau solide, foarte fine, dispersate in aer sau intr-un gaz? Răspuns Aerosoli
a. Aerosoli b. Aerofili c. Aerofagi
d. Aerogeluri
710. Ştiinţa care studiază manifestarea elementelor atomsferice? Răspuns Meteorologia
a. Metrologia b. Hidrologia c. Meteorologia
d. Topologia
711. Temperatura medie anuală a Terrei? Răspuns Aproximativ 15 grade celsius
a. 10˚C b. 20˚C c. 25˚C
d. 15˚C
712. Cea mai mare ţară din Europa Occidentală? Răspuns Franţa
a. Irlanda b. Marea Britanie c. Belgia
d. Franţa
713. Cea mai veche capitală care a fost locuită permanent? Răspuns Damasc
a. Londra b. Roma c. Damasc
d. Beijing
714. Râul cel mai lung din peninsula Iberică, a cărui Bazin hidrografic este cel mai populat, atât în
Spania cât şi în Portugalia faţă de alte bazine hidrografice? Răspuns Râul Tajo
a. Tajo b. Valira c. Onyar
d. Rio Cinca
715. Munte alcătuit din gresii, situat în ţinutul deluros al Cataloniei, unde se găseşte „Peştera Sfântă” şi
Mănăstirea Benedictină cu acelaşi nume? Răspuns Muntele Montserrat
a. Munţii Alpi b. Munţii Sierra Nevada c. Munţii Pirinei
d. Muntele Montserrat
716. Lanţ muntos în sud-vestul Europei, formând o graniţă naturală între Franţa şi Spania? Răspuns
Munţii Pirinei
a. Munţii Alpi b. Munţii Sierra Nevada c. Munţii Pirinei
d. Muntele Montserrat
717. Lanţ muntos ce separă Peninsula Iberică de Franţa, întinzându-se peste circa 430 km între Golful
Biscaya la Oceanul Atlantic şi Cap de Creus la Marea Mediterană? Răspuns Munţii Pirinei
a. Monte Perdido b. Munţii Sierra Nevada c. Munţii Pirinei
d. Muntele Montserrat
718. Lac aflat în judeţul Constanţa, care are o insulă calcaroasă, Ovidiu, cu o suprafaţă de 2 ha?
Răspuns Lacul Siutghiol
a. Lacul Mangalia b. Lacul Siutghiol c. Lacul Techirghiol
d. Lacul Razim
719. Aparat folosit pentru măsurarea cantităţii de apă cazută în timpul precipitaţiilor atmosferice?
Răspuns Pluviometrul
a. Barometrul b. Termometrul c. Higrometru
d. Pluviometrul
720. Aparat care înregistrează umezeala relativă a aerului? Răspuns Higrometru
a. Hidrometrul b. Termometrul c. Higrometru
d. Pluviometrul
721. Lac de acumulare, creat de barajul cu acelaşi nume pe râul Argeş, în 1965, pentru producţia de
energie electrică? Răspuns Lacul Vidraru
a. Lacul Bâlea b. Lacul Vidraru c. Lacul Roşu
d. Lacul Sf. Ana
722. Cel mai arid deşert din lume? Răspuns Atacama
a. Gobi b. Atacama c. Nubian
d. Sahara
723. Lac glaciar (format în circ glaciar) situat la o altitudine de 2.040m, în Munţii Făgăraş, Judeţul
Sibiu? Răspuns Lacul Bâlea
a. Lacul Bâlea b. Lacul Vidraru c. Lacul Bucura
d. Lacul Sf. Ana
724. Lac glaciar situat în Parcul Naţional Retezat din Munţii Retezat,fiind cel mai mare din România?
Răspuns Lacul Bucura
a. Lacul Bâlea b. Lacul Vidraru c. Lacul Bucura
d. Lacul Sf. Ana
725. Lac de origine vulcanică, fiind singurul astfel de lac de pe întreg teritoriul României? Răspuns
Lacul Sfânta Ana
a. Lacul Bâlea b. Lacul Vidraru c. Lacul Bucura
d. Lacul Sf. Ana
726. Lac aflat în masivul Ciumatul Mare, de pe stânga Oltului, în apropiere de Tuşnad, aşezat pe fundul
craterului unui vulcan stins? Răspuns Lacul Sfânta Ana
a. Lacul Bâlea b. Lacul Techirghiol c. Lacul Bucura
d. Lacul Sf. Ana
727. Linii care unesc, pe hărţile climatologice, punctele cu aceeaşi presiune atmosferică? Răspuns
Izobare
a. Izobare b. Izocore c. Izoterme
d. Izomere
728. Regiune cu presiune atmosferică scăzută, în partea centrală, care creşte spre exterior? Răspuns
Ciclon
a. Taifun b. Ciclon c. Uragan
d. Furtună tropicală
729. Aparat folosit pentru măsurarea presiunii atmosferice? Răspuns Barometru
a. Barometrul b. Termometrul c. Higrometru
d. Pluviometrul
730. Lac de baraj natural format în 1837 şi situat lângă Cheile Bicazului la poalele lui Hăşmaşul Mare?
Răspuns Lacul Roşu
a. Lacul Bâlea b. Lacul Vidraru c. Lacul Roşu
d. Lacul Bucura
731. Cel mai mare lac natural montan din România, ce s-a format prin surparea unui stăn ci al Muntelui
Ghilcoş? Răspuns Lacul Roşu
a. Lacul Techirghiol b. Lacul Vidraru c. Lacul Roşu
d. Lacul Sf. Ana
732. Lac glaciar, localizat în Munţii Rodnei, sub vârful Pietrosu, la o altitudine de 1.825 m şi care are
suprafaţa de 3450 mp, adâncimea maximă de 2,5 m şi lungimea de 84 m? Răspuns Lacul Iezer
a. Lacul Techirghiol b. Lacul Vidraru c. Lacul Iezer
d. Lacul Sf. Ana
733. Lac cu apă dulce, situat în sudul Siberiei (Rusia), care reprezintă cea mai mare rezervă de apă
dulce din lume 23000 km³? Răspuns Lacul Baikal
a. Lacul Balhaş b. Lacul Razim c. Lacul Ontario
d. Lacul Baikal
734. Lac cu apă dulce, situat în sudul Siberiei (Rusia), cel mai adânc lac de pe glob? Răspuns Lacul
Baikal
a. Lacul Baikal b. Lacul Razim c. Lacul Ontario
d. Lacul Balhaş
735. Deplasarea maselor de aer, pe orizontală, dinspre zonele cu presiune mare spre cele cu presiune
mică? Răspuns Vânt
a. Uragan b. Ciclon c. Vânt
d. Furtună
736. Aparat meteorologic, folosit pentru determinarea direcţiei şi vitezei vântului? Răspuns Giruetă
a. Higrometru b. Giruetă c. Ruletă
d. Biuretă
737. Vânturi periodice intâlnite mai ales în Asia de Sud şi Sud-Est? Răspuns Musoni
a. Crivăţ b. Muson c. Foehn
d. Austru
738. Oraşul cu cel mai mare număr de locuitori din întreaga lume? Răspuns Tokio
a. Mexico City b. New York c. Londra
d. Tokio
739. Ţară numită şi „ţara nisipurilor şi soarelui, a petrolului şi gazului”? Răspuns Kuwait
a. Kuwait b. Venezuela c. Irak
d. Arabia Saudită
740. Cel mai mare lac din Europa occidentală, ce are malurile nordice, vestice şi estice în Elveţia şi
malurile sudice în Franţa? Răspuns Lacul Geneva sau Lacul Leman
a. Lacul Constanţa b. Lacul Biel c. Lacul Geneva
d. Lacul Sautet
741. Lac din Europa occidentală, în formă de corn sau ca o virgulă, traversat de la est la vest de fluviul
Ron? Răspuns Lacul Geneva sau Lacul Leman
a. Lacul Constanţa b. Lacul Biel c. Lacul Geneva
d. Lacul Sautet
742. Strâmtoare care face legătura dintre Marea Neagră şi Marea Azov, separând Peninsula Crimeea
din vest de Peninsula Taman din est? Răspuns Strâmtoarea Kerci
a. Strâmtoarea Dardanele b. Strâmtoarea Gibraltar c. Strâmtoarea Messina
d. Strâmtoarea Kerci
743. Strâmtoare dintre sudul Angliei şi nordul Franţei ce leagă Oceanul Atlantic cu Marea Nordului?
Răspuns Canalul Mânecii
a. Canalul Mânecii b. Strâmtoarea Gibraltar c. Strâmtoarea Kerci
d. Strâmtoarea Bering
744. Strâmtoare care leagă Oceanul Atlantic de Marea Mediterană şi separă Spania de Maroc? Răspuns
Strâmtoarea Gibraltar
a. Strâmtoarea Dardanele b. Strâmtoarea Gibraltar c. Strâmtoarea Messina
d. Strâmtoarea Kerci
745. Strâmtoare îngustă în nord-vestul Turciei, care leagă Marea Egee cu Marea Marmara? Răspuns
Strâmtoarea Dardanele
a. Strâmtoarea Dardanele b. Strâmtoarea Gibraltar c. Strâmtoarea Messina
d. Strâmtoarea Kerci
746. Strâmtoare lungă de 61 km, şi 1,2 – 6 km lăţime, prin care apa curge în ambele direcţii: un curent
de suprafaţă dinspre Marea Marmara spre Marea Egee şi un curent de fund, mai rece şi mai sărat,
în direcţia opusă? Răspuns Strâmtoarea Dardanele
a. Strâmtoarea Dardanele b. Strâmtoarea Gibraltar c. Strâmtoarea Messina
d. Strâmtoarea Bosfor
747. Vânt puternic, cald şi uscat, care bate primăvara dinspre crestele munţilor spre văi, grăbind topirea
zăpezilor? Răspuns Foehn
a. Crivăţ b. Muson c. Foehn
d. Austru
748. Strâmtoare ce alcătuieşte graniţa dintre Rumelia, partea europeană a Turciei şi Anatolia partea
asiatică? Răspuns Bosfor
a. Strâmtoarea Dardanele b. Strâmtoarea Gibraltar c. Strâmtoarea Messina
d. Strâmtoarea Bosfor
749. Cea mai îngustă strâmtoare folosită pentru navigarea internaţională, care conectează Marea Neagră
de Marea Marmara? Răspuns Bosfor
a. Strâmtoarea Dardanele b. Strâmtoarea Gibraltar c. Strâmtoarea Bosfor
d. Strâmtoarea Kerci
750. Râu de 2 290 km lungime care izvorăşte din Rusia şi curge prin Belarus în Ucraina, izvorăşte din
Podişul Central Rus şi se varsă în Marea Neagră? Răspuns Râul Nipru
a. Volga b. Nipru c. Prut
d. Nistru
751. În ce mare se găseşte cea mai caldă apă? Răspuns Marea Roşie
a. Marea Marmara b. Marea Mediterană c. Marea Caraibelor
d. Marea Roşie
752. În care ţară se află „Lacul Morţii”, cunoscut datorită faptului că în el nu trăieşte nici o vieţuitoare?
Răspuns Italia
a. Brazilia b. Italia c. Tanzania
d. Elveţia
753. Râu care curge prin România, Ucraina, Slovacia, Ungaria şi Serbia, apoi se varsă în Dunăre lângă
Belgrad? Răspuns Tisa
a. Tisa b. Someş c. Mureş
d. Crişul Repede
754. Râu, care este cel mai mare afluent al Dunării care îşi adună apele de pe o suprafaţă de
aproximativ 157.186 km²? Răspuns Tisa
a. Tisa b. Someş c. Mureş
d. Crişul Repede
755. Râu, care este al treilea ca lungime din Italia, având 406 km şi izvorăşte din munţii Apenini şi se
varsă în Marea Tireniană? Răspuns Tibrul
a. Eufrat b. Arno c. Tibrul
d. Tigrul
756. Care este cel mai întins lac din ţara noastră? Răspuns Complexul lagunar Razim –Sinoe
a. Lacul Techirghiol b. Lacul Vidraru c. Lacul Roşu
d. Complexul lagunar Razim –Sinoe
757. Râu, care străbate Roma, aceasta fiind fondată pe malurile sale la aproximativ 25 de km de gura de
vărsare în Marea Tireniană? Răspuns Tibrul
a. Eufrat b. Arno c. Tibrul
d. Tigrul
758. Râu din Franța și Elveţia ce are o lungime de 812 km care traversează oraşul Lyon? Răspuns
Rhône
a. Rhone b. Elba c. Sena
d. Rin
759. Singurul râu din Spania care la vărsare prezintă o deltă şi nu un estuar? Răspuns Ebro
a. Tajo b. Valira c. Ebro d. Rio Cinca
760. Fluviu, care are cel mai lung curs de apă din Spania şi care izvorăşte la 70 de kilometri distanţă de
Oceanul Atlantic, la sud de Santander? Răspuns Ebro
a. Tajo b. Valira c. Ebro
d. Rio Cinca
761. Ţara cunoscută drept patria zimbrilor? Răspuns Belarus
a. Belarus b. Lituania c. Finlanda
d. Islanda
762. Cea mai întinsă ţară din lume? Răspuns Rusia
a. Australia b. Rusia c. Canada
d. China
763. Cum se numesc norii care un aspect pufos, ca de vată, cu dezvoltare notabilă pe verticală şi având
margini clar definite ? Răspuns Norii cumulus
a. Cumulus b. Nor stratosferic polar c. Ionic
d. Cumulonimbus
764. Cel mai lung râu din Franţa având peste 1000 km şi un bazin de peste 117.000 km², mai mult de o
cincime din ţară? Răspuns Loara
a. Main b. Sena c. Tamisa
d. Loara
765. Râu din Franţa ce izvorăşte din Masivul Central în partea sa de nord-est, care curge spre nord prin
regiunile Roanne şi Nevers până la Orléans şi apoi corteşte spre vest prin Tours şi se varsă în
Oceanul Atlantic la Saint-Nazaire? Răspuns Loara
a. Rin b. Sena c. Tamisa
d. Loara
766. Râu din nordul Franţei, ce izvoreşte în Burgundia, având cursul spre est apoi spre vest, şi se varsă
la în Canalul Mânecii? Răspuns Sena
a. Rin b. Sena c. Tamisa
d. Loara
767. Procesul prin care particulele de sol sau de rocă sunt desprinse şi îndepartate din loc sub acţiunea
diferiţilor agenţi externi(vânt,precipitaţi,gheaţă)? Răspuns Eroziune
a. Tasare b. Eroziune c. Avalanşă
d. Coroziune
768. Acţiunea de roadere şi şlefuire asupra rocilor, exercitată de vântul încărcat cu grăunţi de nisip?
Răspuns Coraziune
a. Tasare b. Eroziune c. Avalanşă
d. Coraziune
769. Port în Canalul Mânecii unde se varsă Sena? Răspuns Le Havre
a. Plymouth b. Southampton c. Le Havre
d. Calais
770. Râu în Germania, cu o lungime de 524 de km, şi unul dintre cei mai importanţi afluenţi ai râului
Rin, care curge prin landurile Bavaria şi Hessa? Răspuns Main
a. Rohne b. Main c. Dunăre
d. Rin
771. Localitate unde râul Main întâlneşte şi se varsă în Rin? Răspuns Mainz
a. Koln b. Mainz c. Kiel
d. Hamburg
772. Fluviu cu o lungime de 1.091 km, situat în Cehia şi Germania, care îşi are izvorul în Munţii
Karkonosze şi se varsă în Marea Nordului? Răspuns Elba
a. Rin b. Sena c. Elba
d. Main
773. Acumulări asimetrice de nisip ce reprezintă formele cele mai caracteristice ale acumulării eoliene
? Răspuns Dune
a. Dune b. Movile c. Nămeţi
d. Troiene
774. Cum se numeşte un izvor natural care are temperatura apei peste temperatura medie a locului
geografic fiind unul din rezultatele proceselor vulcanismului ? Răspuns Izvor termal
a. Pârâu b. Gheizer c. Mofetă
d. Izvor termal
775. Râu din sudul Marii Britanii care străbate localităţile Oxford, Reading, Windsor, şi Londra,
vărsându-se în Marea Nordului? Răspuns Tamisa
a. Rin b. Sena c. Tamisa
d. Loara
776. Fluviu din vestul Rusiei, cel mai lung din Europa, inima celui mai mare complex hidrografic al
continentului? Răspuns Volga
a. Tajo b. Tibru c. Volga
d. Dunărea
777. Fluviu, care alături de Main şi Dunăre formează un culoar de trecere fluvial între Marea Neagră şi
Marea Nordului? Răspuns Rinul
a. Rohne b. Main c. Dunăre
d. Rin
778. Râu care curge pe teritoriul Austriei, Sloveniei şi Croaţiei unde face graniţă naturală între Croaţia
şi Ungaria? Răspuns Râul Mur
a. Mur b. Main c. Nistru
d. Rin
779. Podisul Mato Grosso este situat in statul ? raspuns: Brazilia
780. Fluviu din nord-estul Spaniei ce se varsa in Marea Mediterana la aproximativ 160 Km de
Barcelona? Raspuns: Ebro
781. Relief preponderent în Elveția? Răspuns Relief muntos
a. Câmpie b. Deluros c. Podiş
d. Muntos
782. Capitala Serbiei? Răspuns Belgrad
a. Zagreb b. Lublijana c. Skopje
d. Belgrad
783. Lanţ muntos în Italia, care se întinde pe o lungime de peste 1200 km din sudul ţării până în nordul
Italiei? Răspuns Apenini
a. Munţii Pirinei b. Munţii Alpi c. Munţii Apenini
d. Munţii Scandinaviei
784. Lanţ muntos, de înalţime mijlocie, în Europa de vest, extins pe direcţia SV-NE, pe o lungime de
peste 600 km şi circa 80 km lăţime, pe teritoriile Franţei, Elveţiei şi Germaniei? Răspuns Jura
a. Munţii Pirinei b. Munţii Alpi c. Munţii Apenini
d. Munţii Jura
785. Substanţe naturale solide, mai rar fluide, alcătuite din unul sau mai multe elemente chimice, care
intră în componenţa rocilor şi minereurilor. Răspuns Minerale
a. Carbohidraţi b. Metale grele c. Săruri
d. Minerale
786. Lanţ muntos la graniţă dintre Europa şi Asia, care se întinde între Marea Neagră şi Marea Caspică,
trecând prin Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Rusia? Răspuns Munţii Caucaz
a. Munţii Pirinei b. Munţii Caucaz c. Munţii Tatra
d. Munţii Scandinaviei
787. Cel mai înalt vârf, măsurând 5.642 m al lanţului muntos Caucaz? Răspuns Elbrus
a. Annapurna b. Mont Blanc c. Elbrus
d. Lhotse
788. Cel mai înalt vârf din Alpi care află la graniţa dintre regiunile Haute-Savoie (Franţa) şi Valle
d'Aosta (Italia)? Răspuns Mont Blanc
a. Annapuma b. Mont Blanc c. Elbrus
d. Lhotse
789. Peninsulă în Europa de nord, fiind alcătuită în principal din teritoriile Norvegiei şi Suediei?
Răspuns Peninsula Scandinavă
a. Peninsula Arabică b. Peninsula Anatolia
c. Peninsula Scandinavă d. Peninsula Iberică
790. Fenomen meteorologic, care constă într-o aglomeraţie de particule de apă aflate în suspensie în
atmosferă în apropiere de suprafaţa solului, care reduce vizibilitatea orizontală? Răspuns Ceaţă
a. Ceaţă b. Brumă c. Chiciură
d. Ploaie
791. Singurul fluviu european care curge de la vest la est ? Răspuns Dunărea
a. Elba b. Dunăre c. Tamisa
d. Tajo
792. Peninsulă în Europa de Nord, formată din partea neinsulară a Danemarcei şi din partea nordică a
Germaniei, despărţind Marea Nordului de Marea Baltică? Răspuns Iutlanda
a. Peninsula Arabică b. Peninsula Iutlanda c. Peninsula Scandinavă
d. Peninsula Iberică
793. Peninsula în sud-vestul extrem al Europei mărginită la sud şi est de Marea Mediterană, iar la nord
şi la vest de Oceanul Atlantic? Răspuns Peninsula Iberică sau Iberia
a. Peninsula Arabică b. Peninsula Iutlanda c. Peninsula Scandinavă
d. Peninsula Iberică
794. Lanţ muntos din Europa, care se întinde din Austria şi Slovenia până în sud-estul Franţei, trecând
prin nordul Italiei, Elveţia, Liechtenstein şi sudul Germaniei? Răspuns Alpii
a. Munţii Pirinei b. Munţii Caucaz c. Munţii Tatra
d. Munţii Alpii
795. Sistem montan situat în sudul Europei în Peninsula Balcanică, care ocupă partea vestică a acestei
peninsula şi acoperă mai multe ţări, de la nord la sud Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina,
Serbia, Muntenegru şi Albania? Răspuns Alpii Dinarici
a. Munţii Alpii Dinarici b. Munţii Taurus c. Munţii Tatra
d. Munţii Alpii
796. Deşert în Asia centrală, fiind ca mărime al doilea din lume după deşertul Sahara?Răspuns Gobi
a. Australiei b. Gobi c. Kalahari
d. Atacama
797. Lanţ muntos atingând înălţimea de 5.880 m în Asia centrală în zona de graniţă între Kazahstan,
Rusia (Siberia), Mongolia şi China? Răspuns Munţii Altai
a. Munţii Caucaz b. Munţii Altai c. Munţii Tatra
d. Munţii Alpi
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

ISTORIE

798. Sub conducerea lui Mihail Gorbaciov, URSS a trecut printr-o perioadă de reforme radicale.
Reconstrucția economică (perestroika) și transparența (glasnost) au fost dublate în planul politicii
externe. Cum s-a numit această doctrină? R: Doctrina Sinatra – ”Croiește-ți propriul drum”
a. „Iubirea patriei este legea noastră b. „Ori învingem, ori murim”
c. ”Un Popor, un Stat, un conducător” d. ”Croiește-ți propriul drum”
799. Personalitate istorică care în 1958 a fost ales ca preşedinte al Franţei, post pe care l-a păstrat şi
după alegerile din 1965, demisionând din această funcţie în anul 1969? Răspuns Charles de Gaulle
a. Philippe Leclerc b. Nicolas Oudinot
c. Philippe Pétain d. Charles de Gaulle
800. Luptă care a marcat sfârşitul războiului civil american, care s-a desfăşurat în 9 aprilie 1865?
Răspuns Bătălia de la Appomattox
a. Bătălia de la Gettysburg b. Bătălia de la Appomattox
c. Bătălia de la Shiloh d. Bătălia de la Fort Sumter
801. Mareşal al Franţei, care a ocupat funcţia de Şef al „Statului Francez” din 1940 până în 1944,
acesta în 1940 avea 84 de ani? Răspuns Philippe Pétain ori Marşalul Pétain
a. Philippe Leclerc b. Nicolas Oudinot
c. Philippe Pétain d. Charles de Gaulle
802. Ţar asasinat în anul 1918 împreuna cu întreaga sa familie de către bolşevici la ordinul lui Lenin ?
Răspuns Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov
a. Alexandru I al Rusiei b. Petru cel Mare
c. Nicolae al II-lea al Rusiei d. Nicolae I al Rusiei
803. Cartea sacră a tuturor musulmanilor, care cuprinde revelaţiile făcute de Dumnezeu (Allah), prin
intermediul îngerului Ğibrīl (Gavril, Gabriel), profetului Muhammad direct în limba arabă?
Răspuns Coran
a. Septuaginta b. Coran c. Tetravanghelul d. Biblie
804. Casta preoţilor hinduşi care deţineau “puterea sacră”, legaţi de perpetuarea tradiţiilor religioase
(sacrificiile rituale efectuate) şi intelectuale de transmitere şi comentare a învăţăturilor vedelor?
Răspuns Casta Brahmanilor
a. Casta Sudra b. Casta Kşatriya
c. Casta Vaisya. d. Casta Brahmanilor
805. Tip de sabie japoneză numită de multe ori şi "sabie de samurai", curbată cu lungimea lamei mai
mare de 60 cm? Răspuns Katana
a. Şiş b. Katana
c. Floretă d. Spadă
806. Doctrină care milita pentru unirea într-un singur stat a tuturor popoarelor slave, sub egida Rusiei.
R: Panslavism
a. Anticomunismul b. Pannationalism
c. Pangermanism d. Panslavismul
807. Cea mai înaltă construcţie din lume mai mult de 43 de secole, până în secolul al XIX-lea în 1889
când a fost construit Turnul Eiffel, ce avea, la început, 146 m (azi 138 m) înălţime, latura de 227
m şi cuprinde 2.521.000 m cubi de piatră? Răspuns Marea Piramidă din Gizeh, Cheops
a. Marea Piramidă din Gizeh b. Sfinxul
c. Farul din Alexandria d. Colosul din Rodos
808. Cea mai mare operaţiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de
soldaţi, care au traversat Canalul Mânecii? Răspuns Debarcarea din Normandia
a. Operaţiunea Market Garden b. Sfinxul
c. Debarcarea din Normandia d. Bătălia de Pearl Harbor
809. Cel mai în vârstă şef al statului francez din toate timpurile până în prezent, 2009? Răspuns
Philippe Pétain ori Marşalul Pétain
a. Philippe Leclerc b. Nicolas Oudinot
c. Philippe Pétain d. Charles de Gaulle
810. Celebrul conchistador spaniol, cuceritorul Imperiului Inca? Răspuns Francisco Pizarro González
a. Pizarro González b. Cristóbal de Olid
c. Bartolomeu Diaz d. Hernán Cortés
811. Oraş japonez în care a fost aruncată a doua bombă atomică? Răspuns Nagasaki
a. Hiroshima b. Osaka
c. Nagasaki d. Tokyo
812. Ministru de externe al Uniunii Sovietice care a semnat în anul 1939 la Moscova în prezenţa lui
Iosif Vissarionovici Stalin Pactul Stalin-Hitler ? Răspuns Viaceslav Molotov
a. Boris Elţîn b. Mihail Gorbaciov
c. Joachim von Ribbentrop d. Viaceslav Molotov
813. Comandant şi strateg militar remarcabil criticat pentru duritatea sa şi pentru aplicarea politicii
pământului pârjolit în cadrul războiului total împotriva Statelor Confederate ale Americii ce a trăit
între anii 1820 – 1891? Răspuns William Tecumseh Sherman
a. James Abram Garfield b. Rutherford Birchard Hayes
c. William Tecumseh Sherman d. Robert E. Lee
814. Personalitate istorică care in anul 1922 a devenit Secretar General al Partidului Comunist al
Uniunii Sovietice, în urma morţii lui Vladimir Ilici Lenin ? Răspuns Iosif Vissarionovici Stalin
a. Boris Elţîn b. Mihail Gorbaciov
c. Iosif Vissarionovici Stalin d. Viaceslav Molotov
815. Comandantul Statele Confederate ale Americii în bătălia de la Gettysburg ce a avut loc în 1863?
Răspuns Robert Edward Lee
a. James Abram Garfield b. Rutherford Birchard Hayes
c. William Tecumseh Sherman d. Robert E. Lee
816. Gradinile lumii antice ce ocupau o suprafaţă de 15000 m² şi se ridicau în patru terase până la 77
metri înălţime, iar pe terase erau plantaţi arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalţi de
24 metri şi erau udaţi de pompe cilindrice al căror secret nu se cunoaşte încă? Răspuns Grădinile
suspendate ale Semiramidei
a. Grădinile suspendate ale Semiramidei b. Gradinile Zeiţei Artemis
c. Gradinile Zeiţei Neffertiti d. Gradinile suspendate ale Herei
817. Ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, care a stat la baza unor partide de
extremă dreaptă politică, caracterizându-se prin naţionalism extremist, misticism, violenţă,
demagogie socială având ca si adept pe Benito Mussolini? Răspuns Fascismul
a. Socialism b. Fascismul c. Nazism d. Comunism
818. Conducătorul Uniunii Sovietice ale cărui încercări de reformă au dus la prăbuşirea Uniunii
Sovietice, astfel în 1990 a primit Premiul Nobel pentru Pace? Răspuns Mihail Sergheevici
Gorbaciov
a. Boris Elţîn b. Mihail Gorbaciov
c. Iosif Vissarionovici Stalin d. Viaceslav Molotov
819. Anul în care a căzut Zidul Berlinului? Răspuns 1989
a. 1989 b. 1988 c. 1990 d. 1889
820. Ministrul de externe al celui de-al Treilea Reich care a semnat în anul 1939 la Moscova în
prezenţa lui Iosif Vissarionovici Stalin Pactul Stalin-Hitler ? Răspuns Joachim von Ribbentrop
a. Wilhelm Keitel b. Mihail Gorbaciov
c. Joachim von Ribbentrop d. Viaceslav Molotov
821. Ultima literă a alfabetului grecesc? Răspuns Omega
a. Gama b. Omega c. Sigma d. Upsilon
822. Militar şi om politic român, şeful secţiei Operaţii al Marelui Cartier General al Armatei în primul
război mondial, ataşat militar la Londra şi Paris ? Răspuns Ion Victor Antonescu
a. Ion Victor Antonescu b. Mihail Sturdza
c. Constantin Pantazi d. Constantin Ilasievici
823. Personalitate politică, fost primministru al României care a fost judecata la Bucureşti de
Tribunalul Poporului, fiind declarată „criminal de război” şi condamnată la moarte în anul 1946 ?
Răspuns Ion Victor Antonescu
a. Ion Victor Antonescu b. Mihail Sturdza
c. Constantin Pantazi d. Constantin Ilasievici
824. Liderul delegaţiei din 4-11 februarie 1945, care a reprezentat Marea Britanie la Conferinţa de la
Yalta ? Răspuns Winston Churchill
a. Ronald Reagan b. Winston Churchill
c. Robert Anthony Eden d. Neville Chamberlain
825. Prinţ de Hohenzollern, fiul Regelui Carol al II-lea, fost suveran al României între 20 iulie 1927 - 8
iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947 ? Răspuns Regele Mihai I al
României
a. Regele Carol III al României b. Regele Mihai II al României
c. Regele Ferdinand I al României d. Regele Mihai I al României
826. Data care a devenit după evenimentele din decembrie 1989 ziua naţională a României ? Răspuns 1
Decembrie
a. 1 decembrie b. 10 decembrie
c. 2 decembrie d. 20 decembrie
827. Prinţ de Hohenzollern Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al
reginei Elisabeta a II-a ? Răspuns Regele Mihai I al României
a. Regele Carol III al României b. Regele Mihai II al României
c. Regele Ferdinand I al României d. Regele Mihai I al României
828. Întâlnire care a avut loc în 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie şi Uniunea
Sovietică, delegaţiile fiind conduse de către Roosevelt, Winston Churchill, şi Stalin ? Răspuns
Conferinţa de la Yalta
a. Regele Carol III al României b. Conferinţa de la Malta
c. Conferinţa de la Yalta d. Regele Mihai I al României
829. Conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991, ale cărui încercări de reformă au dus la
încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice? Răspuns Mihail Sergheevici Gorbaciov
a. Boris Elţîn b. Mihail Gorbaciov
c. Iosif Vissarionovici Stalin d. Viaceslav Molotov
830. Conquistadorul care a cucerit Mexicul pentru regii Spaniei, ce s-a născut în Medellin, în provincia
Extremadura, în Regatul Castiliei din Spania în 1485? Răspuns Hernán(do) Cortés, marqués del
Valle de Oaxaca
a. Pizarro González b. Cristóbal de Olid
c. Bartolomeu Diaz d. Hernán Cortés
831. Credinţa în Brahman, fiinţă absolută, impersonală, creatoare a Universului? Răspuns Hinduism
a. Taoism b. Islam
c. Sunnism d. Hinduism
832. Numele capitalei anticei Asirii? Răspuns Assur
a. Cartagina b. Assur
c. Babilon d. Byrsa
833. Oraşul a fost ocupat de romani în anul 133 d.C. devenind capitala provinciei romane Asia, care a
suferit pierderi însemnate la cutremurele de pământ din anii 358 şi 365 d.C.? Răspuns Efes
a. Didyma b. Milet
c. Efes d. Priene
834. Organizaţie internaţională care are 184 de state membre, ce a fost constituită printr-un tratat
internaţional în anul 1945, având ca scop principal promovarea unei economii mondiale
sănătoase? Răspuns Fondul Monetar Internaţional, iniţiale: FMI
a. Organizaţia Mondială a Comerţului b. Fondul Monetar Internaţional
c. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică d. Comunitatea Europeană
835. Om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial, laureat al
Premiului Nobel pentru Literatură în 1953? Răspuns Winston Churchill
a. Ronald Reagan b. Winston Churchill
c. Robert Anthony Eden d. Neville Chamberlain
836. Conducătorul unei formaţiuni statale in preajma anului 904 cu populaţie româno-slavă ce
cuprindea bazinele Someşului Mic şi Almaşului, până la Poarta Meseşului ? Răspuns Gelu
a. Gelu b. Glad c. Menumorut d. Ahtum
837. Ideologie totalitară care a fost aplicată în timpul dictaturii naţionaliste a lui Adolf Hitler în
Germania între 1933 şi 1945? Răspuns Nazismul sau naţional-socialismul
a. Socialism b. Fascismul c. Nazism d. Comunism
838. Imperiu care a cucerit Ţara Israel, a schimbat numele acesteia, dorind să se piardă semnificaţia
independenţei evreieşti? Răspuns Imperiul Roman
a.Imperiul asirian b. Imperiul Roman
c. Impriul Otoman d. Imperiul egiptean
839. Insula, situată în centrul "Golfului San Francisco" California din SUA,pe care iniţial a fost
construit o fortăreţă, iar ulterior o închisoare, închisă în anul 1963? Răspuns Alcatraz
a. Staten Island b. Insulele Aleutine
c. Alcatraz d. Long Island
840. Ban al Severinului începând cu anul 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 şi regent al
Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matei Corvin ? Răspuns Iancu de
Hunedoara
a. Ştefan Bathory I b. Iancu de Hunedoara
c. Ladislau al V-lea d. Ioan de Rozgony
841. Vârsta la care a murit Alexandru Macedon? Răspuns 33
a. 23 b.33 c. 43 d. 32
842. Anul în care a avut loc asediul oraşului Belgrad, în care o armată a Imperiului Otoman, condusă de
sultanul Mehmed al II-lea, a atacat o armată condusă de Iancu de Hunedoara , pe atunci regent al
Ungariei, apărând cetatea Belgradului ? Răspuns 1456
a. 1456 b.1465 c. 1546 d. 1458
843. Fiu al sultanului Murad al II-lea care a ajuns la vârsta de 19 ani, sultan al Imperiului Otoman între
1444 şi 1446, şi între 1451 şi 1481 ? Răspuns Mahomed al II-lea
a. Baiazid I b. Mahomed al II-lea c. Soliman I d. Ibrahim I
844. Ministru de externe francez care a fost iniţiatorul Pactulului de la Paris semnat pe 27 august 1928?
Răspuns Aristide Briand
a. Philippe Leclerc b. Nicolas Oudinot
c. Philippe Pétain d. Aristide Briand
845. Minune a antichitatii, care a fost darâmată de perşi, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind
darâmat şi Turnul Babel? Răspuns Grădinile suspendate ale Semiramidei
a. Grădinile suspendate ale Semiramidei b. Gradinile Zeiţei Artemis
c. Templul lui Zeus d. Farul din Alexandria
846. Denumirea bombei cu plutoniu, detonată în 9 august deasupra oraşului Nagasaki, Japonia?
Răspuns Fat Man
a. Little Man b. Fat Man
c. Little Boy d. Fat Boy
847. Domnul Moldovei între anii 1400 - 1432 şi i-a succedat la tron lui Iuga, îndepărtat de Mircea cel
Bătrân., fiul lui Roman I Muşatinul? Răspuns Alexandru cel Bun
a. Alexandru cel Bun b. Petru Aron
c. Roman al II-lea d. Petru al II-lea
848. Om politic, şi strateg domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost?
Răspuns Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare
a. Petru Rareş b. Ştefăniţă Vodă
c. Alexandru Lăpuşneanu d. Ştefan cel Mare
849. Monarhul Regatului unit al Israelului şi Iudei între 971 î.Hr şi 931 î.Hr, ca fiu al lui David,
considerat un rege înţelept? Răspuns Solomon
a. Isboşet b. David
c. Saul d. Solomon
850. Naţiunea insulară care a fost ocupată militar la sfârşitul celui de-al doilea război mondial de
Puterile Aliate conduse de Statele Unite? Răspuns Japonia
a. Australia b. Japonia
c. Cuba d. Italia
851. Navigator, ce a trăit între anii n. 1454 - d. 1512, în drumul său spre America de Sud, descoperă
ţărmul Guyanei şi ţărmul sudic al Mării Caraibelor, fiind primul care şi-a dat seama de
dimensiuniile teritoriului? Răspuns Amerigo Vespucci
a. Cristofor Columb b. Amerigo Vespucci
c. Carlo Mauri d. Marco Polo
852. Personalitate istorică ce a trăit între anii 1780 - 1821, şi care a învăţat carte şi limba greacă în casa
boierului aromân Ioniţă Glogoveanu, din Craiova, care a făcut din inteligentul şi destoinicul băiat
administrator de moşie şi care l-a întrebuinţat în afacerile de negoţ, mai ales la exportul de vite?
Răspuns Tudor Vladimirescu
a. Alexandru Suţu b. Ioan Gheorghe Caragea
c. Tudor Vladimirescu d. Grigore al IV-lea Ghica
853. Localitatea în care s-a născut Napoleon Bonaparte în anul 1769? Răspuns Ajaccio, Corsica
a. Sardinia b. Corsica
c. Stromboli d. Corfu
854. Liderul delegaţiei din 4-11 februarie 1945, care a reprezentat Uniunea Sovietică la Conferinţa de
la Ialta? Răspuns Stalin
a. Mihail Gorbaciov b. Boris Elţîn
c. Iosif Vissarionovici Stalin d. Vladimir Ilici Lenin
855. Imperiu Central european creat în contextul crizei prin care trecea Sfântul Imperiu Roman de
Naţiune Germană, care a fost lichidat în anul 1803 sub loviturile Franţei bonapartiste? Răspuns
Imperiul Austriac
a. Imperiul Austro-ungar b. Imperiul Austriac
c. Imperiul Prusac d. Imperiul Ungar
856. Proiect de dezvoltare a primei arme nucleare (bomba atomică) în timpul celui de-Al Doilea Război
Mondial de către Statele Unite ale Americii, Regatul Unit şi Canada? Răspuns Proiectul
Manhattan
a. Proiectul Manhattan b. Proiectul Trinity
c. Proiectul Grapple d. Proiectul Castle Bravo
857. Domnitor în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476, care s-a născut în cetatea
Sighişoara în Transilvania? Răspuns Vlad Ţepeş, Vlad Drăculea
a. Bircea cel Bătran b. Mihai Viteazu
c. Vlad Tepes d. Vlad Dracul
858. Cel mai important om politic şi militar după Revoluţia franceză, ce s-a născut la data de 15 august
1769, în Ajaccio, Corsica? Răspuns Napoleon Bonaparte
a. Napoleon Bonaparte b. Charles de Gaulle
c. Georges Pompidou d. Cardinalul Richelieu
859. Numele bătăliei ce a fost purtată în 1944 între forţele germane şi forţele Aliaţilor ca parte a celui
de-al doilea război mondial, între 6 iunie – 19 august? Răspuns Bătălia pentru Normandia
a. Napoleon Bonaparte b. Eliberarea Parisului
c. Bătălia de la Verdun d. Operaţiunea Market Garden
860. Numele celei de- a doua cărţi a Pentateuhului, deci şi a Vechiului Testament şi Tanakhului?
Răspuns Exodul sau Ieşirea
a. Cele zece porunci b. Exodul
c. Geneza d. Cartea lui Iona
861. Bătălie ce a avut loc la 18 iunie 1815, în Belgia de astăzi, la 18 kilometri sud de Bruxelles, ,
bătălie ce pecetluieşte practic sfârşitul Imperiului napoleonian? Răspuns Batalia de la Waterloo
a. Bătălia de la Leipzig b. Bătălia de la Dresda
c. Bătălia de la Ligny d. Batalia de la Waterloo
862. Personalitate a Greciei antice care a trăit între anii (cca. 427 î.Hr. — d. cca. 347 î.Hr.),
matematician, scriitor al dialogurilor filozofice şi fondatorul Academiei din Atena, prima instituţie
de învăţământ superior din lumea occidentală? Răspuns Platon
a. Platon b. Pitagora c. Thales din Milet d. Euclid
863. Anul în care Napoleon Bonaparte este proclamat Împărat al francezilor? Răspuns 1804
a. 1801 b. 1802 c. 1803 d. 1804
864. Personalitate care în anul 1806 devine Protector al Confederaţiei Rinului? Răspuns Napoleon
Bonaparte
a. Napoleon Bonaparte b. Charles de Gaulle
c. Georges Pompidou d. Cardinalul Richelieu
865. Suveran al Imperiului Persan, care în anul 480 porneşte într-o expediţie care urmărea cucerirea
Greciei, si care a transformat Atena, părăsită de locuitori, în ruine? Răspuns Xerxes I
a. Darius I b. Leonidas
c. Darius cel Mare d. Xerxes I
866. Liderul mişcării naziste, care a dus o politică de pregătire şi de declanşare a celui de- al Doilea
Război Mondial, precum şi de punere în aplicare a unui plan de exterminare în masă a evreilor şi
de lichidare a adversarilor politici ? Răspuns Adolf Hitler
a. Adolf Hitler b. Iosif Vissarionovici Stalin
c. Benito Mussolini d. Vladimir Lenin
867. Ţara în care s-a născut Adolf Hitler? Răspuns Austria
a. Germania b. Austria
c. Italia d. Cehia
868. Primul englez care a navigat în jurul lumii reusind aceasta performanta in anul 1580? Răspuns Sir
Francis Drake
a. Gerardus Mercator b. John Cabot
c. James Cook d. Francis Drake
869. Personalitate istorică, prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, şi mai apoi
preşedinte al Republicii Sociale de la Salo? Răspuns Benito Amilcare Andrea Mussolini
a. Benito Mussolini b. Gino Bonichi
c. Renato Guttuso d. Giuseppe Garibaldi
870. Personalitate istorică ce a fost cel de-al treizeci şi doilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii
(1933 - 1945)? Răspuns Franklin Delano Roosevelt
a. Herbert Hoover b. Franklin Delano Roosevelt
c. Ronald Wilson Reagan d. Harry S. Truman
871. Armata aflată sub comanda ducelui de Wellington şi a feldmareşalului von Blücher în Bătălia de
la Waterloo, care a avut loc la 18 iunie 1815? Răspuns Celei de-a Şaptea Coaliţii, sau anglo-
aliaţilor şi prusacilor
a. armata prusacilor şi a tărilor de jos b. armata aliaţilor si a francilor
c. armata anglo-aliaţilor şi prusacilor d. armata anglo-aliaţilor şi francilor
872. Eveniment major al epocii moderne petrecut între anii 1789-1799 care a dus la răsturnarea
Vechiului Regim şi la instaurarea unei noi ordini politice şi sociale în Franţa? Răspuns Revoluţia
franceză
a. Restaurarea Vechiului Regim Vichy b. reconstrucţia Bastiliei
c. abdicarea lui Napoleon Bonaparte d. Revoluţia franceză
873. Eveniment major al epocii moderne petrecut între anii 1789-1799 care a dus la răsturnarea
Vechiului Regim şi la instaurarea unei noi ordini politice şi sociale în Franţa? Răspuns Revoluţia
franceză
a. Restaurarea Vechiului Regim Vichy b. reconstrucţia Bastiliei
c. abdicarea lui Napoleon Bonaparte d. Revoluţia franceză
874. Război ce a avut loc între 1959 şi 30 aprilie 1975, într-una din ţările Asiei? Răspuns Războiul din
Vietnam
a. Războiul din Irak b. Războiul din Corea
c. Războiul din Japonia d. Războiul din Vietnam
875. Rege al Macedoniei în perioada 359-336 şi tatăl lui Alexandru cel Mare? Răspuns Filip al II-lea al
Macedoniei
a. Filip al II-lea al Macedoniei b. Darius cel Mare
c. Amyntas al IV-lea d. Perdicas al III-lea
876. Regele fondator al Israelului, care s-a căsătorit cu fica lui Saul, Micol, potrivit tradiţiei, după
victoria asupra filisteanului Goliat? Răspuns David
a. Isboşet b. David
c. Saul d. Solomon
877. Religia poporului evreu, care a stat la baza religiilor monoteiste creştinism şi islam? Răspuns
Iudaismul
a. Cabala b. Iudaismul
c. Creştinism d. Islam
878. Fortăreaţă construită în timpul domniei lui Carol al V-lea cel înţelept, între anii 1370 şi 1383, de
Hugues Aubriot, în Paris, a cărui destinaţie iniţială era cea de apărare a porţii Saint-Antoine ?
Răspuns Bastilia
a. Castel If b. Bastilia
c. Notre Dame d. Castel Versailles
879. Numele tratatului din 1803, care a constat în vinderea de către Franţa Statelor Unite ale Americii a
unei imense suprafeţe de pământ din America de Nord? Răspuns Louisiana Purchase
a. Louisiana Purchase b. Tratatul de la Paris (1783)
c. Tratatul de la San Ildefonso d. Tratatul de la Paris (1898)
880. Conducător al Atenei,care a murit în anul 429 î.Hr răspuns de ciumă, care a lovit Atena în
perioada desfăşurării Războiul peloponesiac? Răspuns Pericle
a. Euridice b. Leonidas
c. Demostene d. Pericle
881. Regină Egipteană a cărui moarte este legendară şi felul cum cucerise inimile celor doi generali
romani Iulius Cezar şi Marc Antoniu, ambiţiile privind gloria Egiptului elenistic şi opoziţia faţă
de Imperiul Roman, au consacrato drept una din cele mai celebre femei din istorie? Răspuns
Cleopatra
a. Cleopatra b. Nefertiti
c. Ankhesenamen d. Merneith
882. Personalităţi ale Revoluţiei Italiene cunoscut şi cu numele de „erou al celor două lumi” pentru
acţiunile militare îndeplinite atât în America de Sud, cât şi în Europa în numele independenţei şi al
libertăţii popoarelor Răspuns Giuseppe Garibaldi
a. Benito Mussolini b. Gino Bonichi
c. Renato Guttuso d. Giuseppe Garibaldi
883. Om politic şi orator atenian ce a trăit între anii 384-322 î. Hr. fiind considerat „mare orator al
Antichităţii”, imitat până în Epoca Modernă? Răspuns Demostene sau Demosthenes
a. Euridice b. Leonidas
c. Demostene d. Pericle
884. Zeul grec al războiului din mitologia greacă? Răspuns Ares
a. Ares b. Hermes
c. Poseidon d. Hefaisos
885. Om politic care a trăit între anii 37 - 68 şi care a fost al cincilea împărat roman al dinastiei iulio-
claudiene, se presupune că acesta a dat foc Romei? Răspuns Nero Claudius Caesar Augustus
Germanicus
a. Comodus b. Nero
c. Marcus Aurelius d. Claudius
886. Filozof al Greciei antice, student al lui Socrate şi învăţător al lui Aristotel, care împreună cu
aceştia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale? Platon
a. Platon b. Pitagora c. Thales din Milet d. Euclid
887. Mormânt din Valea Regilor de lângă Teba, descoperit în 1922 de britanicul Howard Carter,
singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a scăpat neprofanat şi nejefuit?
Mormântul lui Tutankhamon
a. Mormântul lui Cleopatra b. Mormântul lui Tutankhamon
c. Mormântul lui Nefferttiti d. Mormantul lui Rames I
888. General şi politician roman, Victorios la Philippi (42 î.Hr.) asupra forţelor lui Brutus şi Cassius,
ucigaşii lui Cezar, devine figura dominantă a triumviratului, guvernator al provinciilor din Orient?
Răspuns Marcus Antonius
a. Octavian b. Marcus Antonius
c. Domiţian d. Marcus Aurelius
889. Vale din Egipt unde de-a lungul unei perioade de aproape 500 de ani (sec. 16 î.Hr. - sec. 11 î.Hr.)
au fost construite morminte pentru faraonii şi nobilii din Noul Regat Egiptean? Răspuns Valea
Regilor
a. Valea Deir el-Bahri b. Valea Regilor
c. Abu Simbel d. Valea Ammon
890. Conducător persan care este înfrânt la Salamina, astfel îşi părăseşte armata, care va fi zdrobită la
Plataea (479) şi fuge în Asia, unde moare asasinat? Răspuns Xerxes I
a. Darius I b. Leonidas
c. Darius cel Mare d. Xerxes I
891. Poet român, om politic, participant la Revoluţia de la 1848 şi diplomat, care editează revista
Poporul suveran, „gazetă politică şi literară“, la care colaborează Nicolae Bălcescu şi Cezar
Bolliac? Răspuns Dimitrie Bolintineanu
a. Ion Ghica b. Constantin Negruzzi
c. Dimitrie Bolintineanu d. Nicolae Iorga
892. Conducătorul armatei franceze în Bătălia de la Waterloo, care a avut loc la 18 iunie 1815 Răspuns
Napoleon Bonaparte
a. Napoleon Bonaparte b. Charles de Gaulle
c. Georges Pompidou d. Cardinalul Richelieu
893. Istoric şi om politic român, profesor universitar, membru al Academiei Române, victimă a
regimului comunist din România care a trăit între anii 1898 - 1953? Răspuns Gheorghe (George) I.
Brătianu
a. Ion Ghica b. Constantin Negruzzi
c. Gheorghe (George) I. Brătianu d. Nicolae Iorga
894. Oraş din Grecia unde a fost construită Statuia lui Zeus? Răspuns Olympia
a. Sparta b. Atena
c. Corint d. Olympia
895. Eroina revoluţiei de la 1848 din Ţara Românescă? Răspuns Ana Ipatescu
a. Maria Terezia b. Ana Ipătescu
c. Maria Bănuş d. Ecaterinei Teodoroiu
896. Conducătorul revoluţiei de la 1821, care a trait între anii 1780 - 1821? Răspuns Tudor
Vladimirescu
a. Alexandru Suţu b. Ioan Gheorghe Caragea
c. Tudor Vladimirescu d. Grigore al IV-lea Ghica
897. Agenţia fondată prin voluntariat, ce supravieţuieşte prin fonduri guvernamentale şi donaţii private
care a primit în 1965 Premiul Nobel pentru Pace? Răspuns UNICEF Fondul Internaţional pentru
Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite
a. UNICEF b. ONU c. OMS d. Crucea Roşie
898. Ţara ce a sprijinit, Vietnamul de Sud, în Războiul din Vietnam? Răspuns Statele Unite
a. Statele Unite b. China
c. Rusia d. Iran
899. Ultima luptă la care a participat generalul confederat Robert E. Lee cu Armata Virginiei de Nord
înainte de capitularea în faţa armatelor uniunii conduse de generalul Ulysses S. Grant? Răspuns
Bătălia de la Appomattox
a. Bătălia de la Fort Sumter b. Bătălia de la Appomattox
c. Bătălia de la Shiloh d. Bătălia de la Gettysburg
900. Regină a Angliei şi regină a Irlandei, cunoscută şi ca : Regina Fecioară sau Gloriană, al şaselea şi
ultimul monarh al casei Tudor (Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al
VI-lea, verişoara sa Jane şi sora sa vitregă, Maria I? Răspuns Elisabeta I
a. Maria I a Angliei b. Elisabeta I
c. Mary de Modena d. Ana de Bohemia
901. Zeu egiptean reprezentând o personificare a soarelui, fiind cel mai puternic din toţi zeii, fiind
venerat la Heliopolis (Cetatea Soarelui) şi a cărei reprezentare obişnuită era a unui om cu un cap
de şoim şi cu un disc solar deasupra capului ? Răspuns Ra
a. Ra b. Seth
c. Horus d. Ammon
902. Numele adevarat al martirului naţional Horea, conducătorul răscoalei ţărăneşti de la 1784 din
Transilvania? Răspuns Vasile Ursu Nicola
a. Ion Oargă Cloşca b. Vasile Ursu Nicola
c. Marcu Giurgiu d. Horea Vasile
903. Anul în care Johann Gutenburg a inventat tiparul? Răspuns 1450
a. 1450 b. 1400
c. 1430 d. 1460
904. Oraş din Grecia Antică, cunoscut prin preţurile ridicate aplicate străinilor, În 146 î.Hr. oraşul a fost
distrus de către romani, iar apoi 100 de ani mai târziu a fost reconstruit de Iulius Cezar sub formă
de colonie romană? Răspuns Corint
a. Sparta b. Atena
c. Corint d. Teba
905. Republica ce a existat în perioada 1931 – 1934, a cărui preşedinte a fost Mao Zedong a fost în cea
mai mare parte a timpului? Răspuns Republica Sovietică Chineză
a. Republica socialistă Japoneză b. Republica populară Chineză
c. Republica socealistă Corea de Sud d. Republica Sovietică Chineză
906. Oraş grecesc în care nou-născuţii bolnavi sau cu diferite deficienţe erau asasinaţi într-un mod
teribil, fiind acceptaţi numai copiii capabili de a face faţă războiului? Răspuns Sparta
a. Sparta b. Atena
c. Corint d. Teba
907. Ruinele cărui oras, după distrugerea sa de către conchistadorii spanioli în 1521, se află sub oraşul
Ciudad de Mexico de astăzi? Răspuns Tenochtitlan
a. Chapultepec b. Tenochtitlan
c. Itza d. Tlacopan
908. Secol în care regatul Ierusalimului a fost redus la o fâşie îngustă de pământ de-a lungul ţărmului
mediteranean, pe cuprinsul căreia mai existau numai câteva oraşe întărite? Răspuns secolul al
XIII-lea
a. secolul al XIV-lea b. secolul al XIII-lea
c. secolul al XV-lea d. secolul al XVI-lea
909. Secretar de stat american, care a fost iniţiatorul Pactulului de la Paris semnat pe 27 august 1928?
Răspuns Frank B. Kellogg
a. Charles Evans Hughes b. Frank B. Kellogg
c. Aristide Briand d. Henry Kissinger
910. Simbol al războiului rece, construit iniţial pe 13 august 1961 şi demolat în săptămânile de după 9
noiembrie 1989? Răspuns Zidul Berlinului
a. Bastillia b. Cortina de fier
c. Zidul Berlinului d. Auschwitz
911. Zeul îmbălsămărilor din mitologia egipteană, reprezentat cu cap de şacal, fiind considert
protectorul mumiilor de forţele răului pe timp de nopte? Răspuns Anubis
a. Ra b. Anubis
c. Seth d. Horus
912. Om politic chinez, ce a trăit între anii 1893 -1976, lider al Partidului Comunist Chinez care a
instaurat o dictatură sîngeroasă, asfel zeci de milioane de chinezi fiind ucişi în timpul în care
acesta a condus China? Răspuns Mao Zedong
a. Zhang Wentian b. Mao Zedong
c. Wu Yi d. Hua Guofeng
913. Rege legendar din mitologia egipteană, celebru prin vigoarea şi dreptatea cu care guverna Egiptul,
Seth, fratele său, a fost gelos pe el şi i-a întins o cursă, reuşind să-l asasineze? Răspuns Osiris
a. Ra b. Anubis
c. Osiris d. Horus
914. Cuvânt pronunţat de catre Pheidippides, un mesager atenian, care a alergat de la câmpul de luptă
până la Atena, pentru a anunţa rezultatul bătăliei de la Marathon? Răspuns Nenikikamen (Am
învins!)
a. Sparta a învins! b. Am pierdut!
c. Am ajuns! d. Am învins!
915. Oraş în care s- a născut şi se află statuia Ecaterinei Teodoroiu? Răspuns Târgu Jiu
a. Tg Jiu b. Craiova
c. Slatina d. Drobeta Turnu Severin
916. Zeu malefic din mitologia egipteană, fratele lui Isis, Nephthis şi Osiris, , stăpân al deşertului,
reprezentat cu trup de ogar, cu coada despicată şi cu botul prelung? Răspuns Seth (scris şi Sutekh,
Setesh, Seteh, Seti)
a. Ra b. Anubis
c. Seth d. Horus
917. Anul în care a fost înfiinţat NATO? Răspuns 1949
a. 1948 b. 1949
c.1959 d. 1951
918. Rege în Sparta a cărui faimă lui provine din bătălia de la Termopile ce a avut loc în anul 480 î.Hr.?
Răspuns Leonida
a. Leonidas b. Euripide c. Demostene d. Pericle
919. Suveran al Imperiului Persan, fiul lui Darius cel Mare şi al Atossei, care se naşte în jurul anului
520 î.Hr,şi care reprimă cu brutalitate răscoalele Egiptului (486) şi Babilonului (482)? Răspuns
Xerxes I
a. Darius II b. Leonidas
c. Alexandru cel Mare d. Xerxes I
920. Opera arhitecţilor Pytheos şi Satyos şi a sculptorului Scopas, una dintre minunile lumii antice, care
poartă numele guvernatorului provinciei elenistice Caria (377-353 î.C.), pentru care fusese
destinat, ca mormânt-templu? Răspuns Mausoleul din Halicarnas
a. Statuia lui Zeus b. Mausoleul din Halicarnas
c. Farul din Alexandria d. Colosul din Rodos
921. Bătălie ce a reprezentat punctul culminant al primei încercări importante a regelui Persiei Darius I
de a cuceri restul Greciei şi de a-l adăuga Imperiului Persan, asigurându-şi astfel partea cea mai
slabă a graniţei sale vestice? Răspuns Bătălia de la Marathon
a. Bătălia de la Termopile b. Bătălia de la Bitinia
c. Bătălia de la Marathon d. Bătălia de la Tirint
922. Distanţa parcursă de către mesagerul atenian, conform unei legende, de la câmpul de luptă până la
Atena, pentru a anunţa victoria asupra Persiei în bătălia de la Marathon? Răspuns 42 de kilometrii
a. 38 de kilometrii b. 42 de kilometrii
c. 40 de kilometrii d. 44 de kilometrii
923. Oraş în Egiptul Antic, situat la 800 km sud de malul Mediteranei, pe malul stâng al Nilului. A fost
capitala Egiptului în perioada Regatului Mijlociu şi prima jumătate a Regatului Nou, în decursul
dinastiilor a XI-a şi a XVIII-a? Răspuns Teba (sau Theba)
a. Karnak b. Luxor
c. Memphis d. Teba
924. Civilizaţie, considerată ca fiind unul dintre cele mai puternice imperii din Orient în mil. III î.Hr.,
pe cursul mijlociu şi superior al râului Tigru unde erau constituite o serie de oraşe-state: Assur,
Ninive? Răspuns Asirienii
a. Asirienii b. Egiptenii
c. Perşii d. Fenicienii
925. Navigator şi explorator portughez care a trăit între anii 1450 - 1500, fiind primul care a descoperit
Capul sudic al Africii? Răspuns Bartolomeu Diaz numit şi Bartolomeu Dias
a. Fernando Magellan b. Vasco da Gama
c. Bartolomeo Diaz d. António de Abreu
926. Regiune din Orientul Apropiat, care în prezent ţine parţial de Irak, parţial de Siria de est şi parţial
de Turcia de sud, referindu-se la zona dintre râurile Eufrat şi Tigru, suprafaţa fertilă udată de
aceste două râuri, cunoscută ca fiind "Leagănul Civilizaţiei omenirii"? Răspuns Mesopotamia
a. Stonehenge b. Babilon
c. Mohenjo-daro d. Mesopotamia
927. Oraş important a lumii antice care a luat fiinţă în a II-a jumătate a mileniului III î.Hr. pe malul
Eufratului, în Mesopotamia centrală? Babilonul
a. Stonehenge b. Babilonul
c. Mohenjo-daro d. Mesopotamia
928. Culegere de legi, păstrată într-o lungă inscripţie redactată cu litere cuneiforme alcătuită din 3
părţi: un prolog, o grupare de 280 de articole şi un epilog ? Răspuns Codul lui Hammurabi
a. Acquis comunitar b. Pedeapsa cu moartea
c. Codul lui Nefertiti d. Codul lui Hammurabi
929. Oraş din Grecia Antică, considerat cel mai important oraş după Atena, locuit încă din epoca de
piatră, care era unul dintre cele mai importante centre de comerţ est-vest şi ale cultului Afroditei?
Răspuns Corint
a. Sparta b. Atena
c. Corint d. Teba
930. Suveran al Regatului Israel, din tribul Iuda, care şi-a început cariera ca militar în slujba
predecesorului său Saul? Răspuns David
a. Solomon b. David c. Samuel d. Moise
931. Templul dedicat zeiţei Athena Parthenos, ridicat pe acropola Atenei, capodoperă a arhitecturii
greceşti? Răspuns Partenonul Parthenon
a. Acropola din Atena b. Mausoleul din Halicarnas
c. Sfinxul d. Partenonul
932. Bătălie decisivă ce a avut loc în apropierea insulei Levkas, în vestul Greciei pe data de 2
septembrie 31 î. Hr. între urmaşii lui Iulius Caesar, Gaius Iulius Caesar Octavian (nepotul lui
Caesar) şi un general, Marcus Antonius? Răspuns Bătălia de la Actium
a. Bătălia de la Termopile b. Bătălia de la Bitinia
c.Bătălia de la Actium d. Bătălia de la Tirint
933. Prima ţară ce a dat femeilor drept de vot? Răspuns Noua Zeelandă
a. Noua Zeelandă b. Australia
c.Grecia d. Anglia
934. Rege babilonian care a trăit între anii 1792-1750 î.Hr, ce a inventat un cod de legi, una dintre ele
fiind enuntata astfel “Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul
va fi omorât”? Răspuns Hammurabi cel Mare
a. Nabu-nasir b. Hammurabi cel Mare
c. Nabucodonosor II d. Nabucodonosor
935. Ofiţer, om de afaceri, profesor şi scriitor american ce a servit ca general în armata unionistă în
timpul războiului civil american (1861–1865) ce a trăit între anii 1820 – 1891? Răspuns William
Tecumseh Sherman
a. James Abram Garfield b. Rutherford Birchard Hayes
c. William Tecumseh Sherman d. Robert E. Lee
936. Bătălie condusă de către Regele Spartei, la care au participat 300 de spartani şi 7000 de alţi greci
într-una din cele mai memorabile rezistenţe din istoria antică împotriva unei armate persane de
180 000 de oameni? Răspuns Bătălia de la Termopile
a. Bătălia de la Termopile b. Bătălia de la Bitinia
c.Bătălia de la Actium d. Bătălia de la Tirint
937. Bătălie desfăşurată la 29 august 1526, în Ungaria între forţele Regatului Ungariei, conduse de
regele Ludovic al II-lea şi fortele Imperiului Otoman, conduse de Sultanul Suleiman Magnificul?
Răspuns Bătălia de la Mohács
a. Asediul Karsului b. Bătălia de la Călugăreni
c. Bătălia de la Sinop d. Bătălia de la Mohács
938. Oraş din Grecia Antică, caracterizat de o cultură războinică şi atrocităţi ridicate la grad de tradiţie,
pământurile erau cultivate de sclavi, periecii, supravegheaţi intens, de vreme ce erau mai numeroşi
decât spartanii, cea ce a provocat diverse revoluţii? Răspuns Sparta
a. Sparta b. Atena
c. Corint d. Teba
939. Ultimul conducător independent al Imperiului aztec, lider al Triplei Alianţe între 1502 – 1520?
Răspuns Montezuma al II-lea, Motecuhzoma Xocoyotzin, doar Moctezuma sau Moctezuma al II-
lea
a. Ahuitzotl b. Montezuma
c. Itzcóatl d. Quetzalcoatl
940. Animalul sacru în vechiul Egipt? Răspuns Pisica
a. Pisica b. Crocodilul
c. Leul d. Jaguarul
941. Operaţiunea americano – britanică a Africii de nord franceze în timpul celui de-al doilea război
mondial, declanşată pe 8 noiembrie 1942? Răspuns Operaţiunea Torţa (numită iniţial Operaţiunea
Gimnastul)
a. Operaţiunea Uranus b. Operaţiunea Torţa
c. Operaţiunea Albastru d. Operaţiunea Saturn
942. Oras, considerat centrul Imperiului Mayaş de Jos, principalul punct comercial al zonei de câmpie,
despre care arheologii afirmă faptul că acesta a căzut brusc, fie în urma unui incendiu catastrofal,
fie din cauza unei revolte a toltecilor ocupaţi? Răspuns Chichen Itza
a. Chichen Itza b. Palenque
c. Tenochtitlan d. Yaxchilán
943. Arhitect sirian sau grec, un favorit al împăratului roman Traian, creditat cu numeroase
monumente şi clădiri, printe care şi Podul lui Traian? Răspuns Apolodor din Damasc
a. Donato Bramante b. Leon Battista Alberti
c. Filippo Brunelleschi d. Apolodor din Damasc
944. Confruntare din anul 238 între trupele romane loiale împăratului Maximin Tracul şi Gordian I şi
Gordian al II-lea, doi uzurpatori, una dintre multele bătălii de la Cartagina şi a făcut parte din criza
secolul III din Imperiul Roman, fiind un moment important din anul celor şase împăraţi? Răspuns
Bătălia de la Cartagina
a. Bătălia de la Adamclisi b. Bătălia de la Cartagina
c. Bătălia de la Actium d. Bătălia de la Tapae
945. Arma destinată pentru sprijinul cu foc al operaţiilor forţelor luptătoare, constituind mijlocul
principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre şi de la suprafaţa apei? Răspuns Artileria
a. Cavalerie b. Artilerie
c. Infanterie d. Lăncier
946. Ţară în care se află câmpul de bătălie de la Waterloo? Răspuns Belgia
947. Lider liberar, asasinat in decembrie 1933, in timpul exercitarii functiei de prim ministru? Raspuns:
I. G. Duca
948. Ce stat a daruit SUA Statuia Libertatii? Raspuns: Franta
949. Rege al francilor, incoronat ca si imparat in anul 1800? Raspuns: Carol cel Mare
950. Carturar roman, domn al Moldovei, intre 1720-1711? Raspuns : Dimitrie Cantemir
951. In timpul carui domnitor roman, a fost elaborat primul cod civil? Raspuns: A.I. Cuza
952. General cartaginez, conducatorul armatei cartgineze, in cel de-al 2-lea razboi Punic? Raspuns:
Hanibal
953. Cand s-a dizolvat tratatul de la Varsovia? Raspuns: 1991
954. Conducatorul armatei franceze in batalia de la Austherlitz ? Raspuns: Napoleon Bonaparte
955. Care a fost prima monarhie constitutionala din lume? Raspuns: Anglia
956. Cand s-a creat ONU? Raspuns: 1945
957. Om de stiinta caruia i s-a oferit functia de presedinte al Israelului? Raspuns: A.Einstein
958. Cum s-a numit primul presedinte american care a vizitat Romania? Raspuns: Richard Nixon
959. Presedinte SUA castigator al premiului Nobel pentru pace in 1919? Raspuns: W.Wilson
960. In ce tara se practica teatrul traditional Kabuki? Raspuns: japonia
961. Scriitor, dizident si istoric rus, laureat al premiului Nobel in literatura pentru cartea „Arhipelagul
Gulag” ? Raspuns: Alexander Soljenitn
962. Ce personalitate istorica a definit patria ca fiind „Poporul, iar nu tagma jefuitorul” ? raspuns: T.
Vladimirescu
963. Istoric latin, autorul lucrarii „Ab Urbe Condita Libri”? raspuns: Titus Livius
964. Zeita intelepciunii la romani ? Raspuns: Minerva
965. Presedinte american, asasinat in 1865, in incinta teatrului Ford in Washington? Raspuns:
A.Lincoln
966. Umanist ceh stralucit pedagog, autor al „didacticii mari” (1657) ? Raspuns: Comenius
967. Ce personalitate politica a folosit pentru prima oara termenul „Cortina de fier” ? Raspuns:
Churrchill
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

LINGVISTICĂ

968. Ştiinţa care studiază limba şi legile ei ? Răspuns: Lingvistica


a. Lingvistica b. Gramatica c. Filologia
d. Literatura
969. Sistemul de comunicare alcătuit din sunete articulate , specific oamenilor, prin care aceştia îşi
exprimă gândurile,sentimentele şi dorinţele ? Răspuns: Limba
a. Cuvântul b. Limba c. Propoziţia
d. Dialectul
970. Unitatea fundamentală de comunicare a unui înţeles , care se combină în expresii propoziţii şi
fraze ? Răspuns: Cuvântul
a. Cuvântul b. Limba c. Fraza
d. Propoziţia
971. Unitatea comunicativă alcătuită din două sau mai multe propoziţii aflate în raport de coordonare
sau subordonare ? Răspuns : Fraza
a. Dialectul b. Limba c. Fraza
d. Prepoziţia
972. Totalitatea cuvintelor dintr-o limbă ? Răspuns : Vocabularul
a. Dicţionarul b. Semantica c. Lexiconul
d. Vocabularul
973. Ansamblul de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi ? Răspuns : Ortografia
a. Semantica b. Ortografia c. Gramatica
d. Caligrafia
974. Modul în care o limbă este vorbită în mod uzual sau modul în care cineva rosteşte un cuvânt ?
Răspuns : Pronunţie
a. Pronunţie b. Articulare c. Accentuare
d. Fonetica
975. Numele generic pentru prefixele şi sufixele care se adaugă rădăcinii cuvintelor pentru a le
modifica sensul , funcţia sau rolul ? Răspuns : Afix
a. Sufix b. Efix c. Afix
d. Prefix
976. Stabilirea originii unui cuvânt prin explicarea evoluţiei lui fonetice şi semantice ? Răspuns :
Etimologie
a. Dicţionarul b. Semantica c. Etimologia
d. Vocabularul
977. Partea gramaticii care studiază modul combinării cuvintelor în propoziţii şi al propoziţiilor în fraze
precum şi regulile aferente în vederea realizării comunicării între oameni ? Răspuns : Sintaxa
a. Sintaxa b. Sinteza c. Semantica
d. Ortografia
978. Forma de comunicare cu un singur predicat ? Răspuns : Propoziţia
a. Prepoziţia b. Limba c. Fraza
d. Propoziţia
979. Partea principală de propoziţie care indică ce face , ce este sau cum este subiectul ? Răspuns :
Predicatul
a. Subiect b. Predicat c. Complement
d. Atribut
980. Partea de vorbire care exprimă acţiunea,starea sau existenţa ? Răspuns : Verbul
a. Verbul b. Substantivul c. Adjectivul
d. Numeralul
981. Grupul de cuvinte cu înţeles unitar care se comportă din punct de vedere gramatical ca un verb ?
Răspuns : Locuţiunea verbală
a. Locuţiunea apoziţională b. Locuţiunea adjectivală c. Locuţiunea substantivală
d. Locuţiunea verbală
982. Partea de vorbire flexibilă care denumeşte obiecte ( fiinţe , lucruri , fenomene ale naturii ) ?
Răspuns : Substantivul
a. Verbul b. Substantivul c. Adjectivul
d. Numeralul
983. Grupul de cuvinte cu înţeles unitar care se comportă din punct de vedere gramatical ca un
substantiv ? Răspuns : Locuţiunea substantivală
a. Locuţiunea apoziţională b. Locuţiunea adjectivală c. Locuţiunea substantivală
d. Locuţiunea verbală
984. Partea de vorbire flexibilă care exprimă un număr sau ordinea obiectelor prin numărare ? Răspuns
: Numeralul
a. Verbul b. Numeralul c. Promunele
d. Substantivul
985. Partea de vorbire flexibilă care ţine locul unui substantiv ? Răspuns : Pronumele
a. Adjectivul b. Substantivul c. Promunele
d. Numeralul
986. Partea de vorbire neflexibilă prin intermediul căreia se exprimă senzaţii , sentimente , îndemnuri ,
chemări sau se imită sunete din natură ? Răspuns : Interjecţia
a. Interjecţia b. Adverbul c. Conjuncţia
d. Prepoziţia
987. Partea secundară de propoziţie care determină un substantiv sau un substitut al acestuia ? Răspuns
: Atributul
a. Subiect b. Predicat c. Complement
d. Atribut
988. Partea secundară de propoziţie care determină un verb , un substitut al acestuia , un adjectiv sau un
adverb ? Răspuns : Complementul
a. Complement b. Predicat c. Subiect
d. Atribut
989. Partea gramaticii care studiază forma cuvintelor şi modificările acestora în vorbire ? Răspuns :
Morfologia
a. Filologia b. Sintaxa c. Semantica
d. Morfologia
990. Partea de vorbire flexibilă care indică însuşirea unui substantiv ? Răspuns : Adjectivul
a. Verbul b. Substantivul c. Adjectivul
d. Numeralul
991. Partea de vorbire flexibilă care nu are înţeles de sine stătător şi determină o altă parte de vorbire (
de obicei un substantiv ),marcând diverse funcţii gramaticale şi stilistice ale acestuia ? Răspuns :
Articolul
a. Interjecţia b. Articolul c. Conjuncţia
d. Prepoziţia
992. Partea de vorbire neflexibilă care leagă atributul şi complementul de cuvintele pe care le determină
? Răspuns : Prepoziţia
a. Prepoziţia b. Adverbul c. Conjuncţia
d. Interjecţia
993. Alfabetul apărut în Irlanda între secolele I şi II e.n. , folosit în inscripţiile mormintelor şi marcarea
hotarelor precum şi de druizi pentru notarea poveştilor , legendelor istorice , poeziilor , arborilor
genealogici , etc. ? Răspuns : Alfabetul celtic , Ogham
a. Alfabetul fenician b. Alfabetul nabatean c. Alfabetul glagolitic
d. Alfabetul celtic , Ogham
994. Alfabet folosit iniţial pentru scrierea limbii feniciene dar care mai apoi a dus la apariţia altor
alfabete folosite astăzi ? Răspuns : Alfabetul fenician
a. Alfabetul fenician b. Alfabetul ebraic c. Alfabetul glagolitic
d. Alfabetul arab
995. Cel mai vechi alfabet slav alcătuit de Constantin Chiril , în secolul al IX-lea pe baza minusculei
greceşti , la care a adăugat unele semne de origine orientală ? Răspuns : Alfabetul glagolitic
a. Alfabetul ebraic b. Alfabetul chirilic c. Alfabetul glagolitic
d. Alfabetul latin
996. Segment din lanţul vorbirii compus din unul sau mai multe foneme pronunţate neîntrerupt cu un
singur efort respirator ? Răspuns : Silaba
a. Cuvântul b. Diftogul c. Triftongul
d. Silaba
997. Cuvintele formate dintr-o singură silabă ? Răspuns : Monosilabice
a. Monosilabice b. Monofile c. Diftongi
d. Plurisilabice
998. Cuvintele formate din trei sau mai multe silabe ? Răspuns : Plurisilabice
a. Monosilabice b. Monofile c. Diftongi
d. Plurisilabice
999. Figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau a unui verb printr-un adjectiv , adverb ,
menit să exprime acele însuşiri ale obiectului care înfăţişează imaginea lui aşa cum se reflectă în
simţirea şi fantezia scriitorului ? Răspuns : Epitetul
a. Metaforă b. Antiteză c. Alegorie
d. Epitet
1000. Figura de stil prin care li se atribuie lucrurilor , obiectelor , fiinţelor necuvântătoare ,
fenomenelor naturii , însuşiri omeneşti ? Răspuns : Personificarea
a. Metafora b. Personificare c. Metonimia
d. Aliteraţie
1001. Figura de stil care constă în repetarea unor cuvinte sau sunete , cu scopul de a crea
impresie artistică? Răspuns : Repetiţia
a. Repetiţia b. Comparaţia c. Sinecdoca
d. Alegorie
1002. Figura de stil care constă în alăturarea a doi termeni ( personaje , obiecte , acţiuni , idei)
pe baza unor însuşiri comune , cu scopul de a evidenţia caracteristicile primului termen? Răspuns :
Comparaţia
a. Aliteraţie b. Comparaţia c. Sinecdoca
d. Alegorie
1003. Procedeul artistic prin care se exagerează intenţionat însuşirile unui personaj , sau
caracteristicile unui obiect , fenomen sau întâmplări cu scopul de a-l impresiona pe cititor ?
Răspuns : Hiperbola
a. Metaforă b. Hiperbolă c. Anacolut
d. Epitet
1004. Figura de stil alcătuită dintr-o înşiruire de metafore , comparaţii , personificări , formând
o imagine unitară prin care poetul sugerează noţiuni abstracte ? Răspuns : Alegoria
a. Repetiţia b. Comparaţia c. Sinecdoca
d. Alegorie
1005. Figura de stil care operează la nivel fonetic şi care constă în repetarea unei consoane sau
a unui grup de consoane cu scopul de a evidenţia sensul cuvintelor ? Răspuns : Aliteraţia
a. Aliteraţie b. Metafora c. Antonomază
d. Alegorie
1006. Figura de stil care constă în opoziţia a două idei , situaţii , personaje , etc., cu scopul de a
se evidenţia reciproc ? Răspuns : Antiteza
a. Metaforă b. Antiteză c. Alegorie
d. Epitet
1007. Figura de stil care constă în schimbarea topicii cuvintelor dintr-o propoziţie sau frază ?
Răspuns : Inversiunea
a. Inversiunea b. Imprecaţie c. Enumeraţie
d. Hiperbolă
1008. Modalitatea de a face referire la un lucru neplăcut , stânjenitor sau care ar putea leza prin
înlocuirea termenului literar cu un altul(care-i păstrează sensul) , mai puţin ofensiv , indirect sau
chiar o metaforă ? Răspuns : Eufemism
a. Antonomază b. Eufemism c. Figura de stil
d. Aliteraţie
1009. Cuvintele cu formă diferită dar acelaşi înţeles ? Răspuns : Sinonimele
a. Paronime b. Antonime c. Omonime
d. Sinonime
1010. Profesie din domeniul activităţilor literare care are ca obiect transpunerea textelor din
diverse domenii scrise într-o limbă modernă sau clasică într-o altă limbă ? Răspuns : Traducător
a. Tălmaci b. Translator c. Traducător
d. Interpret
1011. Formulare lingvistică prin care este exprimată o supoziţie, o teză sau o poziţie personală ?
Răspuns: Afirmaţia
a. Afirmaţia b. Negaţia c. Aliteraţia
d. Antiteza
1012. Cel mai răspândit sistem de scriere (alfabet) ? Răspuns : Alfabetul latin
a. Alfabetul chirilic b. Alfabetul ebraic c. Alfabetul grec
d. Alfabetul latin
1013. Setul de simboluri scrise folosit pentru notarea limbilor vorbite , similar unui alfabet dar
în care fiecare simbol reprezintă o silabă ? Răspuns : Silabarul
a. Vocabularul b. Lexiconul c. Alfabetul
d. Silabarul
1014. Semnul de punctuaţie care delimitează grafic o pauză intre părţile de propoziţie sau între
propoziţiile unei fraze , despărţindu-le pe baza raporturilor sintactice ? Răspuns : Virgula
a. Apostroful b. Virgula c. Punct şi virgula
d. Punctul
1015. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite
raporturi gramaticale ? Răspuns : Flexiunea
a. Flexiunea b. Inflexiunea c. Derivarea
d. Acordarea
1016. Versul care nu se supune niciunui fel de restricţii privind ritmul sau rima ? Răspuns :
Versul alb
a. Versul alb b. Monorima c. Asonanţă
d. Versul mut
1017. Identitatea sunetelor la sfârşitul a două sau mai multe versuri , începând cu ultima vocală
accentuată ? Răspuns : Rima
a. Rima b. Ritm c. Asonanţă
d. Troheu
1018. Substantivul care se scrie cu literă mică şi indică obiecte în sensul general al cuvântului ?
Răspuns : Substantivul comun
a. Substantivul propriu b. Substantivul multiplu c. Substantivul adjectival
d. Substantivul comun
1019. Substantivul care se scrie cu majuscule şi denumeşte individual o fiinţă , un lucru sau un
concept pentru a le deosebi de alte fiinţe sau lucruri din aceeaşi categorie ? Răspuns : Substantiv
propriu
a. Substantivul propriu b. Substantivul multiplu c. Substantivul adjectival
d. Substantivul comun
1020. Grupul de cuvinte cu înţeles unitar care se comportă din punct de vedere gramatical ca o
singură parte de vorbire ? Răspuns : Locuţiunea
a. Atribut apoziţional b. Substantivul multiplu c. Catrenul
d. Locuţiunea
1021. Partea secundară de propoziţie care arată obiectul ( fiinţă , lucru , fenomen ) asupra căruia
se exercită direct acţiunea verbului determinat sau rezultatul acţiunii ? Răspuns : Complementul
direct
a. Complementul indirect b. Complementul direct c. Complementul circumstanţial
d. Atribut apoziţional
1022. Cazurile complementului indirect ? Răspuns : Dativ , Acuzativ şi Genitiv
a. Dativ b. Genitiv c. Acuzativ
d. Toate
1023. Cazul atributului adjectival când exprimă posesia ? Răspuns : Nominativ , Genitiv
,Dativ, Acuzativ , Vocativ
a. Toate cele 5 cazuri b. Nominativ c. Vocativ
d. Acuzativ
1024. Cazul subiectului gramatical ? Răspuns : Nominativ
a. Nominativ b. Genitiv c. Dativ
d. Acuzativ
1025. Întrebările subiectului ? Răspuns : Cine ? Ce ?
a. Cine/Ce? b. Care/Cum? c. Ce/Cât?
d. Cine/Unde?
1026. Întrebările numelui predicativ în cazul nominativ ? Răspuns : Cine este ? Ce este ?
a. Care este/Ce este? b. Care este /Cum este? c. Ce este /Cât este?
d. Cine este/Ce este ?
1027. Felul atributului din cazul nominativ ? Răspuns : Apoziţional
a. Adjectival b. Apoziţional c. Adverbial
d. Complementiv
1028. Cazul care exprimă interpelaţia directă a unei persoane prin folosirea apelativului ?
Răspuns : Vocativ
a. Nominativ b. Dativ c. Acuzativ
d. Vocativ
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

LITERATURĂ

1029. Autorul citatului "Time is waste of money"? Răspuns Oscar Wilde


a. Hermann Hesse b. Oscar Wilde c. James Clavell
d. Rudyard Kipling
1030. Care este cea mai cunoscută carte a lui Paulo Coelho scrisă în 1988 ? Răspuns
Alchimistul
a. Alchimistul b. Zahir c. Manualul Războinicului luminii
d. Veronika se hotărăşte să moară
1031. Erou canin care poartă în vene sângele strămoşilor nordici al romanului ,,Chemarea
străbunilor” Răspuns Câinele Buck
a. Lucky b. Colţ Alb c. Câinele Buck
d. Lassie
1032. Numele agricultorului din Kentucky din romanul „Coliba unchiului Tom”care îşi pierde
ferma din cauza datoriilor ? Răspuns Arthur Shelby
a. Bill Simpson b. Arthur Shelby c. Irving Stone
d. Michael Brown
1033. Autorul operei „Zece negri mititei”? Răspuns Agatha Christie
a. Virginia Woolf b. Roald Dahl c. Rudyard Kipling
d. Agatha Christie
1034. Autorul romanelor „Winnetou partea I, II, III” publicat în anul 1893? Răspuns Karl May
a. Ernst Jünger b. Karl May c. Richard Wagner
d. Johann Wolfgang von Goethe
1035. Unde a apărut pentu prima dată citatul „A greşi e omenesc, a ierta e dumnezeiesc” scris
de Alex. Pope? Răspuns Eseu despre critică
a. Pădurea Windsor b. Odiseea c. Eseu despre critică
d. Eseu despre om
1036. În ce operă eminesciană apar cuvintele “Vreme trece, vreme vine”, cuvinte care
exemplifică curgerea infinită a timpului? Răspuns Glossa
a. Glossa b. Epigonii c. Scrisoarea I
d. Luceafărul
1037. Care este numele operei lui Liviu Rebreanu în care a apărut pentru prima dată citatul
Gelozia e sentimentul care te face ridicol şi te înjoseşte. Gelozia este umbra iubirii? Răspuns Jar
a. Adam şi Eva b. Ciuleandra c. Pădurea spănzuraţilor
d. Jar
1038. De care cavaler s-a îndrăgostit Guinevere , Soţia lui Arthur? Răspuns Sir Lancelot
a. Percival b. Sir Lancelot c. Gawain
d. Galahad
1039. Protagonist al romanului „Idiotul” scris de Fiodor Dostoievski, a cărui poreclă a dat titlul
romanului? Răspuns Prinţul Mîşkin/Lev Nikolaevici Mîşkin
a. Alioşa Karamazov b. Karakov c. Rodion Romanovici Raskolnikov
d. Lev Nikolaevici Mîşkin
1040. Personaj ce provine dintr-o familie de vrăjitori pur sânge nu prea înstăriţi, care împreună
cu Harry Potter şi Hermione Granger fac parte din Casa Cercetaşilor (Gryffindors)? Răspuns Ron
Weasley
a. Avada Kadevra b. doamna Figg c. Ron Weasley
d. Argus Filch
1041. Renumit scriitor pentru cărţile de succes pentru copii dintre care “Uriaşul Bun şi
Prietenos”, “Matilda, Vrăjitoarele”, “James şi piersica uriaşă”, “Fabrica de ciocolată a lui Charlie”
? Răspuns Roald Dahl
a. Roald Dahl b. Stephen Clarke c. Philip Pullman
d. D. H. Lawrence
1042. Scriitor german, romancier şi dramaturg de după cel de-al doilea război mondial, laureat
al Premiului Nobel pentru Literatură în 1972 ? Răspuns Heinrich Böll
a. Heinrich Böll b. Wolfgang Borchert c. Werner Bergengruen
d. Johannes Becher
1043. Unul dintre cei mai importanţi eroi ai Greciei mitologice (cunoscut din Iliada), fiul şi
urmaşul la tron al regelui Atreu din Micene şi al reginei Aerope? Răspuns Agamemnon
a. Tyndareos b. Agamemnon c. Chrysothemis
d. Oreste
1044. Scriitor german care în opera “Atta Troll: Visul unei nopţi de vară”, a satirizat politica
utopică a opozanţilor regimului din Germania ? Răspuns Christian Johann Heinrich Heine
a. Heinrich Böll b. Wolfgang Borchert c. Werner Bergengruen
d. Christian Johann Heinrich Heine
1045. Unicul personaj feminin al comediei lui Ion Luca Caragiale, "O scrisoare pierdută" ?
Răspuns Zoe Trahanache
a. Mara b. Anca c. Zoe Trahanache
d. Otilia
1046. În ce localitate se stabileşte Bogdan Petriceicu Haşdeu în ultimii ani ai vieţii, unde a
construit un castel, şi s-a ocupat de practici spiritiste? Răspuns Câmpina
a. Câmpina b. Ploieşti c. Sinaia
d. Târgovişte
1047. În ce localitate s-a născut William Shakespeare? Răspuns Stratford-upon-Avon
a. Liverpool b. Brighton c. Stratford-upon-Avon
d. Londra
1048. Cine a scris nuvela "La Ţigănci"? Răspuns Mircea Eliade
a. Marin Preda b. Mircea Eliade c. Liviu Rebreanu
d. Gala Galaction
1049. În ce localitate s-a născut Ion Creangă ? Răspuns Humuleşti
a. Huşi b. Humuleşti c. Iaşi
d. Fălticeni
1050. Unde a fost întemniţat pentru o perioadă lungă de timp Édmond Dantes, personaj al
romanului Contele de Monte Cristo ? Răspuns Château d'If
a. Château Chenonceau b. Château Fontainebleau c. Château d'If
d. Château Angers
1051. Autor al operei „Un erou al timpului nostru” apărută în anul 1840. Răspuns Mihail
Iurievici Lermontov
a. Alexandr Vertinski b. Grigori Gukovski c. Evgheni Rein
d. Mihail Iurievici Lermontov
1052. Băiat crescut de către lupi în jungla indiană, personaj din “Cartea junglei” al lui Rudyard
Kipling ? Răspuns Mowgli
a. Mowgli b. Baloo c. Bagheera
d. Shere Khan
1053. Tragedie în 5 acte (având respectiv 5,6,6,6 şi 7 scene), scrisă în versuri de către Jean
Racine prezentată la 1 ianuarie 1677 la Hôtel de Bourgogne? Răspuns Fedra
a. Fedra b. Ifigenia c. Antigona
d. Bérénice
1054. Titlul romanului scris de D. Defoe apărut în 1719 în care se povesteşte aventura unui om
naufragiat care a rămas singur pe o insulă ? Răspuns Robinson Crusoe
a. Denis Duval b. Robinson Crusoe c. Englezul get-beget
d. La răscruce de vânturi
1055. Autor al romanului „The Waste Land” publicat în anul 1922? Răspuns Thomas Stearns
Eliot
a. Jerome K. Jerome b. Charles Dickens c. Emily Brontë
d. Thomas Stearns Eliot
1056. Autor al romanului „Tânărul căpitan Rîbnikov” publicat în anul 1906. Răspuns Alexandr
Ivanovici Kuprin
a. Serghei Gorodeţki b. Mihail Cehov c. Alexandr Ivanovici Kuprin
d. Nikolai Nedobrovo
1057. Nuvela de Ioan Slavici în care apar două personaje cu caractere puternice: cârciumarul
Ghiţă şi sămădăul Lică. Răspuns Moara cu Noroc
a. Mara b. Moara cu Noroc c. Pădureanca
d. Alexandru Lăpuşneanu
1058. Care este cel mai mare roman scris de Victor Hugo? Răspuns Mizerabilii
a. storia unei crime b. Mizerabilii c. Vocile lăuntrice
d. Notre-Dame de Paris
1059. Studenta strălucitoare la Hogwarts, care devine prietenă apropiată cu Harry Potter şi Ron
Weasley? Răspuns Hermione Granger
a. Hermione Granger b. Avada Kadevra c. doamna Figg
d. Petunia
1060. Soţul Anei, înalt funcţionar, fire rece şi întrovertită, personaj din “Anna Karenina” Lev
Tolstoi ? Răspuns Alexei Alexandrovici Karenin
a. Stepan Arkadievici Oblonski b. Levin c. Alexei Kirilovici Vronski
d. Alexei Alexandrovici Karenin
1061. Sora mai mare a două scriitoare: Emily Brontë şi Anne Brontë cunoscută pentru cartea
Jane Eyre? Răspuns Charlotte Brontë
a. Maria Branwell Brontë b. Alice Brontë c. Charlotte Brontë
d. Jane Brontë
1062. Autor care a semnat mari opere, cum ar fi “Cei trei muşchetari” sau “Contele de Monte-
Cristo”? Răspuns Alexandre Dumas père
a. Alexandre Dumas père b. Honoré de Balzac c. Marcel Proust
d. Antoine de Saint-Exupéry
1063. Cu cine se căsătoreşte protagonistul romanului “Ion” de Liviu Rebreanu? Răspuns Ana
a. Ana b. Florica c. Maria
d. Viorica
1064. Personaj al nuvelei "La ţigănci"ce se întoarce acasă cu tramvaiul de la lecţiile de pian, pe
o căldură "încinsă şi înăbuşitoare" fiind obsedat de colonelul Lawrence "şi de aventurile lui în
Arabia" Răspuns Domnul Gavrilescu
a. Domnul Verescu b. Domnul Davidescu c. Domnul Gavrilescu
d. Domnul Alexandrescu
1065. Scriitor, romancier şi om de cultură şvab născut în anul 1852, localitatea Guttenbrunn,
Banat, azi Zăbrani, judeţul Arad, care a avut o mare influenţă asupra vieţii culturale, în special în
lumea teatrului din Viena la sfârşitul secolului al XIX ? Răspuns Adam Müller-Guttenbrunn
a. Hans Bohn b. Carl Spitteler c. Cătălin Dorian Florescu
d. Adam Müller-Guttenbrunn
1066. Scriitor francez, autor al romanului "Roşu şi Negru" Răspuns Stendhal
a. Stéphane Mallarmé b. Stendhal c. René Maran
d. Louis de Boissy
1067. Scriitor şi poet naturalist britanic, cunoscut pentru romanele sale „Tess” şi „Departe de
lumea dezlănţuită” Răspuns Thomas Hardy
a. Thomas Hardy b. H. C. McNeile c. Stephen Clarke 27
d. Philip Pullman
1068. Scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946 cunoscut
pentru romanele sale “Steppenwolf (Lupul de stepă)”, “Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de
sticlă)”? Răspuns Hermann Hesse
a. Hermann Hesse b. Oscar Wilde c. James Clavell
d. Rudyard Kipling
1069. Dramaturg francez din secolul al XVII-lea autorul pieselor “Medeea”, şi “Cidul” apărut
in anul 1637? Răspuns Pierre Corneille
a. Gérard de Nerval b. Voltaire c. Pierre Corneille
d. Paul Claudel
1070. Scriitor englez, cunoscut pentru “Ghidul galaxiei pentru autostopişti”, un bestseller
vândut în zeci de milioane de copii, care a inspirat un serial de televiziune ? Răspuns Douglas
Noël Adams
a. Adrian Mitchell b. Douglas Noël Adams c. Robert Burns
d. Matthew Arnold
1071. Scriitor englez, cunoscut pentru cărţi science fiction ca “Maşina timpului”, “Războiul
lumilor”, “Omul invizibil”, “Primul om pe lună” şi “Insula Doctorului Moreau”? Răspuns Herbert
George Wells
a. Desmond Cory b. Herbert George Wells c. Robert Burns
d. Jonathan Swift
1072. Scriitor anglo-irlandez care avea pseudonimul de Dr. Lemuel Gulliver? Răspuns Jonathan
Swift
a. Richard Aldington b. Herbert George Wells c. John Bunyan
d. Jonathan Swift
1073. Scriitoare britanică cunoscută pentru romanul “Frankenstein” (1818)? Răspuns Mary
Shelley
a. Mary Shelley b. Daphne Du Maurier c. Dorothy L. Sayers
d. Jane Austen
1074. Autor al operei „Soldatul de plumb”? Răspuns Hans Christian Andersen
a. Ludvig Holkberg b. Moritz Melchior c. William Shakespeare
d. Hans Christian Andersen
1075. Scriere în proză care prezintă procesul de formare a personalităţii eroului principal sub
influenţa experienţei directe ? Răspuns Bildungsroman
a. Bildungsroman b. Roman biografic c. Roman realist
d. Roman existenţialist
1076. Autorul romanului “Doctor Jivago”? Răspuns Boris Leonidovici Pasternak
a. Alexandr Vertinski b. Grigori Gukovski c. Evgheni Rein
d. Boris Leonidovici Pasternak
1077. Autor al Romanului “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”? Răspuns
Camil Petrescu
a. Marin Preda b. Camil Petrescu c. Liviu Rebreanu
d. Mircea Cărtărescu
1078. Poet grec contemporan, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1963 care a
avut debutul editorial cu placheta “Strofi” (în traducere Cotitura)? Răspuns Giorgos Seferis
a. Giorgos Seferis b. Kostas Varnalis c. Andreas Kalvos
d. Konstantinos Kavafis
1079. Autorul poemului genealogic „Teogonia” (în traducere “naşterea zeilor”), consacrat
panteonului divinităţilor elene, în care foloseşte tiparul mitului şi noţiunea vârstelor ? Răspuns
Hesiod
a. Euripide b. Hesiod c. Homer
d. Sofocle
1080. Poet englez, faimos pentru poemul epic în versuri albe “Paradise Lost” (în traducere
Paradisul Pierdut) care reprezintă una dintre pietrele de temelie ale literaturii engleze? Răspuns
John Milton
a. John Milton b. Ben Jonson c. William Wordsworth
d. Samuel Taylor Coleridge
1081. Poem eroic al lui Francesco Petrarca referitor la cel de-al doilea război punic, şi care îl
are ca erou pe Scipio Africanul ? Răspuns Africa
a. Africa b. Pământul negru c. Secretul meu
d. Adevărul
1082. Poem epic anglo-saxon scris în engleza veche între secolul al VIII-lea şi al X-lea în care
sunt descrie faptele eroice ale eroului Beowulf în lupta sa împotriva monştrilor? Răspuns Beowulf
a. Ohthere b. Beowulf c. Hrothgar
d. Hrothulf
1083. Personalitate care în anul 1864 iniţiază, la Iaşi, „prelecţiunile populare“, cu prilejul cărora
va înfiinţa societatea “Junimea” alături de Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor şi Theodor
Rosetti? Răspuns Titu Liviu Maiorescu
a. Titu Liviu Maiorescu b. Nicolae Bălcescu c. George Călinescu
d. Ion Heliade Rădulescu
1084. Personajul principal din romanul “Pădurea spânzuraţilor”, scris de către Liviu Rebreanu?
Răspuns Apostol Bologa
a. Apostol Bologa b. Svoboda c. Emil
d. Tito
1085. Personaj central al romanului „Crimă şi pedeapsă” scris de către Fiodor Dostoievski?
Răspuns Rodion Romanovici Raskolnikov
a. Razumihin b. Svidrigailov c. Sonia Marmeladova
d. Rodion Romanovici Raskolnikov
1086. Personaj din piesa de teatru "O scrisoare pierdută" a lui Ion Luca Caragiale reprezentant
al demagogiei politice ? Răspuns Nae Caţavencu
a. Zaharia Trahanache b. Tache Farfuridi c. Agamemnon Dandanache
d. Nae Caţavencu
1087. Roman scris de către Margaret Mitchell apărut în 1936, pentru care aceasta a primit
Premiul Pulitzer în anul 1937? Răspuns Gone with the Wind (în traducere Pe aripile vântului)
a. Spune că nu e aşa b. Afacerea c. Pe aripile vântului
d. Bătrânul şi marea
1088. Personaj important din epopeea homerică "Odiseea”, soţia lui Ulise, regina insulei Itaca?
Răspuns Penelopa
a. Penelopa b. Nausicaa c. Calipso
d. Atena
1089. Autoarea unor romane poliţiste ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss
Jane Marple ? Răspuns Agatha Christie
a. Virginia Woolf b. Roald Dahl c. Rudyard Kipling
d. Agatha Christie
1090. Autor al romanului “Falsificatorii de bani”? Răspuns Andre Gide
a. William Golding b. James Joyce c. James Clavell
d. Andre Gide
1091. Opera in care se descrie coborîrea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu şi, în final,
ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea? Răspuns Divina
Comedie
a. Divina Comedie b. Viaţa nouă c. Banchetul
d. Despre monarhie
1092. Nuvelă scrisă de Lev Tolstoi în 1890 şi publicată în 1898, după aceasta în anul 1917, s-a
făcut un film mut cu acelaşi titlu, în regia lui Yakov Protazanov? Răspuns Părintele Serghi
a. Învierea b. Adolescenţa c. Părintele Serghi
d. Moartea lui Ivan Ilici
1093. Numele adevărat al scriitorului şi filozofului iluminist francez care se semna cu
pseudonimul Voltaire? Răspuns François-Marie Arouet
a. Pascal Quignard b. Jean Baudrillard c. François-Marie Arouet
d. François-René de Chateaubriand
1094. Sub ce nume scria poetul Ion N. Theodorescu, născut la Bucuresti, în data de 23 mai
1880, pseudonimul sau, provenind, din vechiul nume al Argesului, “Argesis” Răspuns Tudor
Arghezi
a. Tudor Arghezi b. Vasile Aaron c. Constantin Frosin
d. Aron Cotruş
1095. Poet şi dramaturg clasic rus, considerat întemeietorul literaturii ruse moderne care a scris
poemul “Ruslan şi Ludmila”? Răspuns Aleksandr Sergheevici Puşkin
a. Serghei Esenin b. Aleksandr Blok c. Vladimir Maiakovski
d. Aleksandr Sergheevici Puşkin
1096. Filozof al Greciei antice, student al lui Socrate şi învăţător al lui Aristotel? Răspuns
Platon
a. Platon b. Sofocle c. Pitagora
d. Herodot
1097. Autor american celebru pentru romanele sale horror, acestea fiind ecranizate aproape în
totalitate pe micul sau marele ecran, care a scris câteva lucrări sub pseudonimul de Richard
Bachman. Răspuns Stephen Edwin King
a. Ernest Hemingway b. Stephen Edwin King c. O. Henry
d. F. Scott Fitzgerald
1098. Muschetar din nuvela “După douăzeci de ani” care devine contele de “La Feresi” şi
moşteneste o moşie lângă Blois (moşia Bragelonne)? Răspuns Athos
a. Athos b. Porthos c. d`Artagnan
d. Aramis
1099. Mare poet german, ilustru gânditor şi om de ştiinţă, una dintre cele mai de seamă
personalităţi ale culturii universale care s-a născut la Frankfurt pe Main? Răspuns Wolfgang von
Goethe
a. Hermann Hesse b. Berthold Auerbach c. Wolfgang Borchert
d. Wolfgang von Goethe
1100. Autorul romanului "Morometii" Răspuns Marin Preda
a. George Călinescu b. Marin Preda c. Zaharia Stancu
d. Liviu Rebreanu
1101. Cărui autor îi apartine prima incercare de roman social din literatura romana? Răspuns
Dimitrie Cantemir
a. Mihail Sadoveanu b. Dinicu Golescu c. Dimitrie Cantemir
d. Dimitrie Ţichindeal
1102. La ce scoala Şcoala de Magie şi Vrăjitorie Harry Potter, alături de prietenii lui Ron
Weasley şi Hermione Granger? Răspuns Hogwarts
a. Hogwarts b. Griffendor c. Huflepuff
d. Ravenclaw
1103. Autor al romanului „Învierea” care a fost excomunicat de către biserică în urma publicării
operei? Răspuns Lev Tolstoi
a. Ivan Turghenev b. Feodor Dostoievski c. Nikolai Gogol
d. Lev Tolstoi
1104. Vrăjitor, care i-a ucis pe părinţii lui Harry Potter în misiunea sa de a cuceri lumea
vrăjitoriei ? Răspuns Cap-de-Mort
a. Godric b. Cap-de-Mort c. Draco Malfoy
d. Salazard Slitherin
1105. Poet care îndeamnă la trăirea clipei „carpe diem” şi renunţarea la cercetarea inutilă a
viitorului în oda Ad Leuconoen? Răspuns Horaţiu
a. Ovidiu b. Horaţiu c. Ausonius
d. Tibul
1106. Personalitatea care s-a retras din ziaristică la sfârşitul anului 1889, si a înfiinţat revista
umoristică Moftul român in ianuarie 1893? Răspuns I.L. Caragiale
a. I.L. Caragiale b. Iacob Negruzzi c. Petre Carp
d. Titu Maiorescu
1107. Istoric grec care a trăit în secolul al V-lea î.Hr considerat părintele disciplinei istoriei,
prin modul în care a tratat evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale? Răspuns Herodot
a. Xenofon b. Herodot c. Strabon
d. Pausanias
1108. Filozof latin care spunea intr-una din epistole morale adresate lui Lucilius citatul
„Homines dum docent discunt” „în traducere Inveti, invatand pe altii”. Răspuns Seneca
a. Sextus Empiricus b. Seneca c. Philon din Alexandria
d. Andronicus din Rhodos
1109. Iniţiator al romanului modern, născut la data de 22 aprilie 1894? Răspuns Camil Petrescu
a. George Călinescu b. Marin Preda c. Zaharia Stancu
d. Camil Petrescu
1110. În ce an s-a nascut scriitorul George Cosbuc? Răspuns 1866
a. 1866 b. 1839 c. 1871
d. 1862
1111. In ce localitate se desfasoara actiunea din tragedia Romeo şi Julieta? Răspuns Verona
a. Pisa b. Verona c. Veneţia
d. Torino
1112. Autorul nuvelei "Vremuri de bejenie"? Răspuns Mihail Sadoveanu
a. Costache Negruzzi b. Mihail Sadoveanu c. Liviu Rebreanu
d. Ioan Slavici
1113. Autorul poeziei "Satira.duhului meu"? Răspuns Grigore Alexandrescu
a. Grigore Alexandrescu b. Tudor Arghezi c. George Bacovia
d. Mihai Eminescu
1114. In ce an s-a nascut Mihail Sadoveanu? Răspuns 1880
a. 1866 b. 1889 c. 1871
d. 1880
1115. Numele personajului care hotărăşte să abandoneze liniştea colibei din sat şi să ia în
arendă cârciuma de la Moara cu Noroc, unde se mută cu întreaga familie: nevasta, doi copii şi
soacra? Răspuns Ghiţă
a. Ghiţă b. Lică c. Petrică
d. Ion
1116. Hobbit, fiu al lui Drogo Baggins şi posesor al “inelului puterii” protagonist al romanului
“Stăpânul Inelelor”, scris de J. R.R.Tolkien? Răspuns Frodo Baggins
a. Elendil b. Sauron c. Gollum
d. Frodo Baggins
1117. Autor al operelor „Budulea Taichii” şi “Popa Tanda”? Răspuns Ioan Slavici
a. Costache Negruzzi b. Mihail Sadoveanu c. I.L. Caragiale
d. Ioan Slavici
1118. Autor al operei „Caprioara din vis” ? Răspuns Vasile Voiculescu
a. Ion Barbu b. Vasile Voiculescu c. Mircea Eliade
d. George Calinescu
1119. Autorul volumului de versuri „Ne cheamă pământul”? Răspuns Octavian Goga
a. Ion Barbu b. Octavian Goga c. Mihai Eminescu
d. Ana Blandiana
1120. Cine este personajul principal al romanului “Moromeţii”? Răspuns Ilie Moromete
a. Ilie Moromete b. Nică Moromete c. Paraschiv Moromete
d. Achim Moromete
1121. Classic al literaturii romane nascut in Humulesti în anul 1837? Răspuns Ion Creanga
a. Ioan Slavici b. Titu Maiorescu c. Ion Creanga
d. Vasile Pogor
1122. Lord al întunericului care a faurit „Inelul Puterii” din romanul „Stăpânul Inelelor” scris
de J. R.R.Tolkien ? Răspuns Sauron
a. Elendil b. Sauron c. Gollum
d. Frodo Baggins

1123. Epopee eroică scrisă în jurul anului 1204 în care este prezentată istoria vieţii lui
Kriemhild, o prinţesă burgundă ? Răspuns "Cântecul Nibelungilor"
a. Gunther b. Gernot c. Giselher
d. Cântecul Nibelungilor
1124. Scriitor care a folosit 8,000 de cuvinte diferite in poemul sau "Paradisul Pierdut"?
Răspuns John Milton
a. William Cowper b. Robert Browning c. William Wordsworth
d. John Milton
1125. Autorul nuvelei istorice “Alexandru Lapusneanu”? Răspuns Costache Negruzzi
a. Costache Negruzzi b. Ioan Slavici c. Iacob Negruzzi
d. Alexandru Macedonski
1126. Opera scrisă de Honoré de Balzac, poveste de dragoste ce se iveşte între doi tineri
aparţinând unor familii vrăşmaşe, fiind prezentate rivalitatea dintre familii, o dragoste interzisă,
căsătoria imposibilă, diminuându-i valoarea ? Răspuns La Vendetta
a. La Vendetta b. Moş Goriot c. În căutarea absolutului
d. Ţăranii
1127. Erou al snoavelor populare româneşti, care este cunoscut pentru umorul şi isteţimea sa
ascunse sub o mască de naivitate şi simplitate si care Tratează autorităţile săteşti (popa, boierul,
judecătorul) cu îndrăzneală şi ironie usturătoare? Răspuns Păcală
a. Verde-Împărat b. Păcală c. Împăratul Roşu
d. Harap-Alb
1128. Cea mai veche operă importantă a literaturii franceze? Cântecul lui Roland (tradus în
franceză La Chanson de Roland)
a. Cântecul Nibelungilor b. Decameronul c. Varlaam şi Ioasaf
d. Cântecul lui Roland
1129. Filosof român care a fost adeptul Garzii de Fier? Răspuns Nae Ionescu
a. Nae Ionescu b. Mircea Eliade c. Alexandru Surdu
d. Mircea Vulcănescu
1130. Fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician şi
scriitor român, prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de interne, membru
fondator al Academiei Române? Răspuns Titu Liviu Maiorescu
a. Titu Liviu Maiorescu b. Nicolae Bălcescu c. George Călinescu
d. Ion Heliade Rădulescu
1131. Filozof englez nascut in 22 ianuarie 1561 la Londra despre care se spune ca a fost
iniţiatorul empirismului şi senzualismului modern ? Răspuns Francis Bacon
a. John Stuart Mill b. Francis Bacon c. William Ockham
d. Herbert Spencer
1132. Poetul englez care scria poezii de la varsta de 12 ani, dar prima contribuţie majoră la
lumea literară este considerata opera “Eseu asupra Criticii” care a fost publicat în anul 1711, când
autortul avea 23 ani ? Răspuns Alexander Pope
a. William Cowper b. Alfred Tennyson c. George Gordon Byron
d. Alexander Pope
1133. Poet român propus de către Academia suedeză pentru premiul nobel în anul 1980?
Răspuns Nichita Stanescu
a. Ion Vianu b. Nichita Stanescu c. Mircea Cărtărescu
d. Garabet Ibrăileanu
1134. Autor al operiei “Prinţul fericit”? Răspuns Oscar Wilde
a. Oscar Wilde b. Jack London c. Mark Twain
d. James Joyce
1135. Filozof francez, reprezentant al existenţialismului, scriitor laureat al Premiului Nobel în
anul 1964, care a scris opera “La Mort dans l'âme” (în traducere “Cu moartea în suflet”)? Răspuns
Jean-Paul Sartre
a. Jean-Paul Sartre b. Hector Malot c. Tristan Tzara
d. François Rabelais
1136. Autor al primului model de monografie istorică? Răspuns Nicolae Bălcescu
a. Titu Liviu Maiorescu b. Nicolae Bălcescu c. George Călinescu
d. Ion Heliade Rădulescu
1137. Detectiv particular, personaj de ficţiune de la sfârşitul secolului al 19-lea creat de
scriitorul şi medicul britanic Sir Arthur Conan Doyle ? Răspuns Sherlock Holmes
a. Sherlock Holmes b. Conan Doyle c. John H. Watson,
d. Hercule Poirot
1138. Prozator care se semna şi cu pseudonimul M.S.Cobuz? Răspuns Mihail Sadoveanu
a. Marin Preda b. Mircea Eliade c. Mihail Sadoveanu
d. Ioan Slavici
1139. Cea mai însemnată piesă de teatru al lui Bogdan Petriceicu Haşdeu aparută în anul 1867?
Răspuns Răzvan şi Vidra
a. Duduca Mamuca b. Răzvan şi Vidra c. Micuţa
d. Columna lui Traian
1140. Autorul volumelor de poezii: "Omul cu compasul" 1966; "Ipostaze", 1968; "Alter ego",
1970? Răspuns Ştefan Augustin Doinaş
a. Dorin Baciu b. Vasile Sava c. Emil Brumaru
d. Ştefan Augustin Doinaş
1141. Scriitor care a debutat cu prima poezie „Atunci şi acum” în numărul din 12 - 24
decembrie (nr. 275, p. 1098) din ziarul Tribuna (Sibiu), semnată Tavi. Răspuns Octavian Goga
a. Ion Barbu b. Octavian Goga c. Mihai Eminescu
d. Ana Blandiana
1142. Autorul dramei istorice romantice „Despot-Vodă”? Răspuns Vasile Alecsandri
a. Nicolae Iorga b. Lucian Blaga c. Vasile Alecsandri
d. George Coşbuc
1143. Scriitor care a publicat povestea „Ursul păcălit de vulpe” în anul 1880? Răspuns Ion
Creanga
a. Ioan Slavici b. Titu Maiorescu c. Ion Creanga
d. Vasile Pogor
1144. Autorul operei „Visul unei nopţi de vară”? Răspuns William Shakespeare
a. Edgar Wallace b. Harold Pinter c. William Shakespeare
d. Wystan Hugh Auden
1145. Autorul poeziei “Luceafărul”? Răspuns Mihai Eminescu
a. Mihai Eminescu b. George Bacovia c. Tudor Arghezi
d. George Coşbuc
1146. Scriitor care a semnat piesele de teatru „Tamerlan cel Mare”, partea I (1587), Tamerlan,
partea a II-a (1587-1588)? Răspuns Christopher “Kit” Marlowe
a. Adrian Mitchell b. Ben Jonson c. Henry Pottinger Stephens
d. Christopher “Kit” Marlowe
1147. Scriitor ce a publicat opera “O noapte furtunoasă”? Răspuns Ion Luca Caragiale
a. I.L. Caragiale b. Petre Ispirescu c. Ion Creangă
d. Mihail Sadoveanu
1148. Autor al romanului "David Copperfield"? Răspuns Charles Dickens
a. Richard Aldington b. Lawrence Durrell c. Jerome K. Jerome
d. Charles Dickens
1149. Autor al operei „Dragonii Edenului”? Răspuns Carl Sagan
a. Carl Sagan b. Philip Roth c. Amos Bronson Alcott
d. Robert James Waller
1150. Autor care a publicat opera "Paradisul Pierdut"? Răspuns John Milton
a. John Milton b. Ben Jonson c. William Wordsworth
d. Samuel Taylor Coleridge
1151. Scriitor care a publicat „Povestea lui Harap Alb” Răspuns Ion Creangă
a. Gala Galaction b. Petre Ispirescu c. Ion Creangă
d. Mihail Sadoveanu
1152. Ce vârsta avea I.L. Caragiale când a fost numit director al Teatrului Naţional din
Bucureşti, în anul 1888? Răspuns 36
a. 48 b. 36 c. 27
d. 31
1153. Scriitor care a declarat „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa
întreagă am visat să trec Prutul” Răspuns Grigore Vieru
a. Grigore Vieru b. George Călinescu c. Eugen Jebeleanu
d. Tudor R. Popescu
1154. Scriitor ce a intrat în istoria literaturii române, în principal, datorită operei autobiografice
“Amintiri din copilărie”. Răspuns Ion Creangă
a. Ioan Slavici b. Petre Ispirescu c. Mihail Sadoveanu
d. Ion Creangă
1155. Părintele literar al personajului Guliver din cartea “Călătoriile lui Guliver”? Răspuns
Jonathan Swift
a. Rudyard Kipling b. Jonathan Swift c. Edmund Burke
d. Terry Pratchett
1156. Autorul operei “Balade vesele şi triste”? Răspuns George Topîrceanu
a. George Topîrceanu b. Vasile Alecsandri c. Ion Agârbiceanu
d. Grigore Alexandrescu
1157. Numele tânărului din romanul “Cei trei muşchetari” care porneşte spre Paris în urmărirea
visului său de a deveni un muşchetar al regelui ? Răspuns d'Artagnan
a. Athos b. Porthos c. d`Artagnan
d. Aramis
1158. Autor al faimoaselor romane “Tropicul Cancerului” şi “Tropicul Capricornului”?
Răspuns Henry Miller
a. Henry Miller b. Ernest Hemingway c. Edgar Allan Poe
d. Thornton Wilder
1159. Colecţie de poeme publicată pentru prima dată în anul 1857, care i-au adus scriitorului
Baudelaire popularitatea ? Răspuns Florile răului
a. Madame Bovary b. Florile răului c. La Fanfarlo
d. Mici poeme în proză
1160. Titlul nuvelei scrise de Costache Negruzzi în care apare citatul „Capul lui Moţoc vrem”?
Răspuns Alexandru Lăpuşneanul
a. Alexandru Lăpuşneanul b. Păcatele tinereţelor c. Toderică
d. Muza de la Burdujeni
1161. Muşchetar care devine abatele d`Herblay şi care are o mănăstire, personaj din opera
„După douăzeci de ani” de Alexandre Dumas continuare a romanului „Cei trei muşchetari” scris
de acelaşi autor ? Răspuns Aramis
a. Athos b. Aramis c. d`Artagnan
d. Porthos
1162. Pseudonim literar al scriitorului Grigore Pişculescu? Răspuns Gala Galaction
a. Gala Galaction b. Nicolae Batzaria c. George Baronzi
d. Alexandru Vakulovski
1163. Autorul volumului de versuri “La cumpăna apelor” 1933? Răspuns Lucian Blaga
a. Lucian Blaga b. Tudor Arghezi c. George Bacovia
d. Victor Vlad Delamarina
1164. Autorul operelor “După melci” si “Joc second”? Răspuns Ion Barbu
a. Ion Barbu b. George Bacovia c. Dimitrie Bolintineanu
d. Nicolae Iorga
1165. Candidat trimis de la centru pentru a fi ales deputat în judeţul X, care apare în piesa „O
scrisoare Pierdută”? Răspuns Agamemnon Dandanache
a. Zaharia Trahanache b. Tache Farfuridi c. Agamemnon Dandanache
d. Nae Caţavencu
1166. Roman scris de Liviu Rebreanu, care a fost inspirat dintr-un incident autobiographic,
fratele său, locotenent în Armata Austriacă, fiind condamnat la moarte şi executat pentru o
tentativă de a dezerta din armata austro-ungară. Răspuns Pădurea spânzuraţilor
a. Moromeţii b. Ion c. Pădurea spânzuraţilor
d. Răfuiala
1167. Scriitor român stabilit în Franţa născut în 8 aprilie 1911, la Răşinari? Răspuns Emil
Cioran
a. Emil Cioran b. Eugen Ionesco c. Mircea Eliade
d. Paul Celan
1168. Ultimul roman publicat de către scriitorul Marin Preda în 1980, la editura pe care acesta o
conducea? Răspuns Cel mai iubit dintre pământeni
a. Marele singuratic b. Ferestre întunecate c. Îndrăzneala
d. Cel mai iubit dintre pământeni
1169. Câte piese de teatru a scris W. Shakespeare în total? Răspuns 37
a. 3 b. 37 c. 27 d. 11
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

MUZICĂ

1170. Celebru tenor al secolului XX, care a trăit între anii 1935- 2007, fiind singurul cântăreţ de
operă care a vândut peste 100 de milioane de înregistrări? Răspuns Răspuns Luciano Pavarotti
a. Josep Carreras Răspuns b. Luciano Pavarotti c. Placido Domingo
d. Nessum Dorma
1171. Cunoscut creator italian de instrumente cu coarde, în special viori, rămase celebre până
astăzi, care a trăit între anii 1644- 1737 şi a făurit aproximativ 1100 de instrumente, din care 600
au rămas cunoscute astăzi? Răspuns Răspuns Antonio Stradivarius, Antonio Stradivari
a. Giuseppe Verdi b. Antonio Stradivarius c. Georges Bizet
d. Antonio Vivaldi
1172. Unul dintre cei mai proeminenţi cântăreţi de operă ai generaţiei sale, fiind absolut
remarcabil mai ales în operele scrise de Verdi şi Puccini, cariera sa cuprinde peste 60 de roluri
interpretate pe diferite scene muzicale ale lumii, dar şi numeroase prezenţe în studiourile de
înregistrare, care s- a născut la data de 5 decembrie 1946 la Barcelona? Răspuns Josep Carreras i
Coll
a. Montserrat Caballé b. Pedro Lavirgen c. Josep Carreras i Coll
d. Plácido Domingo
1173. Muzician britanic, cunoscut ca lider al trupei britanice Queen, care a trăit între anii 1946-
1991 şi a murit datorită unor complicaţii făcute din cauza SIDA? Răspuns Freddie Mercury
a. Freddie Mercury b. Brian May c. Roger Taylor
d. John Deacon
1174. Formaţie muzicală britanică de muzică rock, activă în anii 1970, 1980 şi la începutul
anilor 1990, formată din Freddie Mercury, Brian May şi Roger Taylor, în 1970? Răspuns Queen
a. The Beatles b.Queen c. The Bee Gees d. The Rolling Stones
1175. Cântăreaţă de crossover clasic, compozitoare, actriţă şi dansatoare de origine engleză,
născută în anul 1960 la Berkhamsted, Regatul Unit, cele mai cunoscute albume ale ei fiind „Dive”,
„Timeless”, „Eden”? Răspuns Sarah Brightman
a.Kate Bush b. Alesha Dixon c. Kylie Minogue d. Sarah Brightman
1176. Cântăreţ celebru american de muzică pop, născut la data de 29 august 1958, care a
debutat la vârsta de 11 ani ,denumit Regele Muzicii Pop? Răspuns Michael Joseph Jackson
a. MC Hammer b.Michael Joseph Jackson c.Prince d.Elvis Presley
1177. Cântăreaţă pop şi o compozitoare din Statele Unite ale Americii, născută pe data de 18
decembrie 1980, care a semnat cu o casă de discuri imediat după înregistrarea piesei „Reflection”
pentru filmul “Mulan”, albumul de debut purtându- i numele? Răspuns Christina María Aguilera
a.Christina María Aguilera b. Jessica Simpson c.Britney Spears
d. Kylie Minogue
1178. Cântăreţ american de pop, compozitor, producător, dansator, actor, fondator la trupei 'N
Sync, câştigător a şase premii Grammy şi al unui premiu Emmy şi născut la data de 31 ianuarie
1981? Răspuns Justin Randall Timberlake
a. Justin Randall Timberlake b. Mark Feehily c. Lance Bass
d.Nick Carter
1179. Muzician hip-hop şi actor american de origine jamaicană, născut la data de 20 mai 1972,
al cărui pseudonim este Busta Rhymes? Răspuns Trevor Smith Jr.
a. Trevor Smith Jr. b. Timothy Zachery Mosley c. Aliaune Thiam
d. Jeffrey Atkins
1180. Muzician hip-hop şi actor american de origine jamaicană, care a colaborat în anul 2008
cu Kat DeLuna pentru melodia “Run The Show”? Răspuns Trevor Smith Jr.
a. Timothy Zachery Mosley b. Trevor Smith Jr. c. Aliaune Thiam
d. Jeffrey Atkins
1181. Rapper de origine americană, născut la data de 4 decembrie 1969 în Brooklyn, New
York, cunoscut şi sub numele de Jay-Z, fiind recunoscut pe plan internaţional pentru colaborările
sale consacrate? Răspuns Shawn Corey
a. Shawn Corey b. Marshall Bruce Mathers c. Andre Romelle Zoung
d. Calvin Cordozar Broadus
1182. Rapper american, producător, director executiv, designer şi actor, născut la data de 4
noiembrie 1969, care în anul 2006 şi- a schimbat numele de scenă în Diddy? Răspuns Sean John
Combs
a. Răspuns Sean John Combs b. Marshall Bruce Mathers c. Andre Romelle Zoung
a. Shawn Corey
1183. Al doilea om ca bogăţie din industria hip- hop, fiind producător, director executiv,
designer şi actor? Răspuns Sean John Combs
a. Sean John Combs b. Scott Storch c. Kanye West d. Lil Jon
1184. Cântăreţ implicat în compania „Bad Boy Records”, linia de îmbrăcămite „Sean John” şi
„Sean by Sean Combs”, o companie care se ocupă de producţia cinematografică şi două
restaurante, preluând rolul de director executiv, performer, producător al emisiunii difuzate pe
MTV, „Making the Band”, scriitor, designer de îmbrăcămite şi actor la teatrul Broadway? Răspuns
Sean John Combs
a. Scott Storch b.Lil Jon c. Sean John Combs d. Kanye West
1185. Rapper american şi actor, născut la data de 20 octombrie 1971 în Long Beach, California,
având numele adevărat de Calvin Cordozar Broad? Răspuns Snoop Dogg, Snoop Doggy Dogg
a. Snoop Doggy Dogg b. Eminem c. Dr. Dre d. Ja Rule
1186. Rapper american, actor şi regizor, născut pe data de 15 iunie 1969, unul dintre cei mai
mari artişti din muzica hip hop, contribuind la crearea genului de rap, gangsta rap, iar numele lui
adevărat este O'Shea Jackson? Răspuns Ice Cube
a. Ice Cube b. Usher c. Busta Rhymes d. 50 Cent
1187. Unul dintre cei mai bine vânduţi rapperi din toate timpurile, care a avut succes începând
cu anul 2000, a fost de trei ori pe locul I în topurile din Marea Britanie, a avut 3 single-uri pe locul
I in topul U.S. Billboard Hot 100 şi a câştigat trei premii Grammy? Răspuns Nelly
a. Eminem b. Nelly c. Cypress Hill d. Snoop Doggy Dogg
1188. Rapper din St. Louis, Missouri, care din anul 1996 a apărut alături de grupul St.
Lunatics, numele lui adevărat fiind Cornell Haynes Junior? Răspuns Nelly
a. Nelly b. Eminem c. 50 Cent d. Ice Cube
1189. Cântăreţ american de muzică hip-hop, născut la data de 17 octombrie 1972, în St.
Joseph, lângă Kansas, numele lui adevărat fiind Marshall Bruce Mathers? Răspuns Eminem
a. Eminem b. Coolio c. Snoop Doggy Dogg
d.Kid Frost
1190. Trupă românească de muzică dance, înfiinţată la Arad în anul 1999 fiind alcătuită din
Oana, Rudi şi Avi? Răspuns Activ
a. Dj Project b. Activ c. Hi-Q d. De La Vegas
1191. Trupă românească care a reuşit să atragă atenţia publicului prin melodiile
:"Sunete","Reasons","Music Is Drivin Me Crazy"? Răspuns Activ
a. Activ b. Dj Project c. Hi – Q d. 3 Sud Est
1192. Trupă românească de muzică dance, înfiinţată la Timişoara în anul 2000, iniţial
constituită doar din Gino Manzotti şi Dj Maxx, în anul 2003 alăturându-se proiectului şi Baltagan
Elena? Răspuns Dj Project
a. Activ b. Sistem c. Funky Dj d. Dj Project
1193. Cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian, născut la Veneţia şi a trăit
între anii 1678- 1741? Răspuns Antonio Lucio Vivaldi
a. Johann Sebastian Bach b. Antonio Lucio Vivaldi c. Claudio Monteverdi
d. Gerog Friedrich Händel
1194. Trio pop din Göteborg, Suedia, format din Ulf Ekberg (Buddha) şi fraţii Jonas Berggren
(Joker) and Jenny Berggren, care a lansat albumul de debut în anul 1990? Răspuns Ace of Base
a. Ace of Base b. Nightwish c. Sugababes d. The Cardigans
1195. Grup mexican de muzică Pop care s-a format în anul 2004, alcătuită din Anahi, Dulce
Maria, Maite Perroni, Alfonso Herrera, Christian Chavez şi Christopher von Uckermann? Răspuns
RBD
a. RBD b. Carlos Rivas c. Belanova d. Las Ketchup
1196. Formaţie olandeză de metal simfonic, fondată în anul 1996 de cântăreaţa Sharon den
Adel şi chitaristul Robert Westerholt, care a câştigat de cinci ori consecutiv premiul Conamus
Exportprijs, ultimul lor album “The Heart of Everything” atingând primele poziţii în topurile celor
mai bine vândute produse în Germania, Olanda şi Belgia? Răspuns Within Temptation
a. Within Temptation b. Racoon c. Krezip d. Delain
1197. Trupă de muzică şi umor, abordînd mai multe genuri muzicale (hip hop, folk, rock,
latino) pe versuri comice, de satiră socială, cu teme inspirate din viaţa satului, care s- a înfiinţat la
începutul anului 2001, având primele apariţii publice în cadrul Cenaclului Moldavia? Răspuns
Fără Zahăr
a. Zdob şi Zdub b. Fără Zahăr c. Vita de Vie d. Cassa Loco
1198. Grup muzical american, format din şase fete , melodia lor “Don't Cha” clasându-se pe
prima poziţie în peste 15 ţări, inclusiv Regatul Unit, Australia, Noua Zeelandă şi România?
Răspuns Pussycat Dolls
a. Sugababes b. Girls Aloud c. Spice Girls d.Pussycat Dolls
1199. Unul din cele mai renumite ansambluri corale din România, formaţie profesionistă a
Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, fondat şi dirijat de maestrul Marin Constantin?
Răspuns Corul Naţional de Cameră Madrigal
a. Corul Naţional de Cameră Madrigal b. Corul Patriarhiei Române
c. Corul academic Radio d. Corul de Copii Radio
1200. Formaţie de muzică pop compusă din Dan Bălan, Radu Sârbu şi Arsenie Toderaş, care s-
a lansat în România, deşi componenţii provin din Moldova? Răspuns O- Zone
a. Studio One b. O- Zone c. Sistem d. Zdob şi Zdub
1201. Formaţie britanică de muzică pop, înfiinţată în anul 1994, fiind formată din Geri
Halliwell, Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton şi Melanie Chisholm? Răspuns
Spice Girls
a. Sugababes b. No Angels c. Spice Girls d. Girls Aloud
1202. Unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat,
alcătuit din John Lennon, McCartney, George Harrison, şi Ringo Starr? Răspuns The Beatles
a. The Beatles b.Queen c. The Bee Gees d. The Rolling Stones
1203. Cel mai faimos şi de succes grup în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde
de discuri vândute în lumea întreagă? Răspuns The Beatles
a. Queen b. The Bee Gees c. The Beatles d. The Rolling Stones
1204. Formaţie de muzică dance din România, alcătuită din Adrian Sana, Mihai Gruia, Corneliu
Ulici şi Sorin Brotnei, o contribuţie importantă în lansarea ei având- o şi Marius Moga? Răspuns
Răspuns Ackent
a. Ackent b. Sistem c. Voltaj d. Fly Project
1205. Cânătreţ American de pop care şi- a lansat primul album solo în anul 2002, initulat
“Justified”, al doilea album lansându- se în anul 2006, fiind intitulat “FutureSex/LoveSounds”?
Răspuns Justin Randall Timberlake
a.Justin Randall Timberlake b. Robbie Williams c. Sean Paul
d. Jim Morrison
1206. Cântăreaţă americană câştigătoare a premiului Grammy, dansatoare, compozitoare,
ocazional actriţă, producătoare, scriitoare, nascută la data de 2 decembrie 1981? Răspuns Britney
Jean Spears
a. Britney Jean Spears b. Christina Aguilera c. Paris Hilton d. Rihanna
1207. Artistă care a vândut peste 83 de milionane de discuri în lume si peste 190 milioane de
singeluri, a jucat în filme, a scris două cărţi, a încheiat contracte pentru diverse produse, inclusiv
pentru propria linie de parfumuri şi are propriul joc pentru Nintedo? Răspuns Britney Jean Spears
a. Christina Aguilera b.Britney Jean Spears c.Kelly Clarkson
d Jessica Simpson
1208. Cântăreaţă din Barbados, care trăieşte în prezent în San Diego, California, născută la data
de 20 februarie 1988, fiind inspirată de Alicia Keys, Beyoncé Knowles şi alte câteva cântăreţe
originare din Caraibe? Răspuns Rihanna, Robyn Rihanna Fenty
a. Christina Aguilera b. Nelly Furtado c. Rihanna d. Nicole Scherzinger
1209. Cântăreţ şi compozitor englez, născut la data de 13 februarie 1974, nominalizat la
premiile Grammy, şi de 15 ori câştigător al premiilor BRIT, care şi- a început cariera ca membru
al trupei Take That în anul 1990? Răspuns Robert Peter Williams
a. Gary Barlow b. Howard Donald c. Mark Owen
d. Robert Peter Williams
1210. Cântăreţ englez ce a intrat în Cartea Recordurilor datorită faptului că în doar o zi a vândut
mai mult de 1.6 milioane de bilete pentru turneul său mondial din 2006, fiind câştigătorul mai
multor premii, inclusiv 15 premii BRIT şi 6 premii ECHO, iar în 2004, a fost introdus în UK
Music Hall of Fame, fiind votat cel mai bun artist al anilor '90? Răspuns Robert Peter Williams
a.Justin Randall Timberlake b. Robbie Williams c. Sean Paul
d. Jim Morrison
1211. Solistul trupei rock irlandeze U2, la data de 10 mai 1960, poreclit Bono Vox, fiind
nominalizat la trei premii Nobel pentru pace, împreună cu trupa fiind nominalizat la patru Globuri
de aur, un Oscar şi două Grammy? Răspuns Paul David Hewson
a.Paul David Hewson b. Adam Clayton c. Jason Orange
d. Larry Mullen
1212. Cântăreţ, crooner şi actor american, laureat al premiului Academiei Americane de Film
pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în anul 1954, pentru rolul jucat în filmul On the
Waterfront, care a trăit între anii 1915-1998 ? Răspuns Frank Sinatra, Francis Albert Sinatra
a. Louis Armstrong b. Ray Charles c. Frank Sinatra d. Barry Manilow
1213. Cântăreţ, compozitor, muzician şi poet american ale cărui contribuţii în muzica
americană sunt comparabile, în faimă şi influenţă, cu cele ale lui Stephen Foster, Irving Berlin,
Woody Guthrie şi Hank Williams, care s- a născut la data de 24 mai 1941? Răspuns Bob Dylan
a. Tome Jones b. Jhonny Mathis c. Bob Dylan d. Marty Wilde
1214. Cântăreţ american al cărui nume adevărat este Robert Allen Zimmerman, cele mai
cunoscute cântece ale lui fiind "Blowin' in the Wind şi The Times They Are a-Changin'? Răspuns
Bob Dylan
a. Bob Dylan b. Tome Jones c. David Bowie d. Jhonny Cash
1215. Cântăreţ, compozitor, producător şi inginer audio englez, câştigător al unor premiilor
Grammy, care s- a născut la data de 8 ianuarie 1947, numele său adevărat fiind David Robert
Jones? Răspuns David Bowie
a. David Bowie b. Jeff Buckley c. Kurt Cobain d. Ian Curtis
1216. Interpret rock, actor, compozitor, producător şi om de afaceri britanic, născut la data de
26 iulie 1943, fiind cunoscut mai ales în calitatea sa de vocalist al formaţiei rock 'n' roll The
Rolling Stones? Răspuns Sir Michael Philip "Mick" Jagger
a. Sir Michael Philip "Mick" Jagger b. Keith Richards c. Charlie Watts
d. Ronnie Wood
1217. Trupă englezească alcătuită din Brian Jones, Mick Jagger şi Keith Richards, care a
devenit populară la începutul anilor 1960, ce a lansat 55 de albume şi compilaţii, având 37 de
piese în top-10 singles? Răspuns The Rolling Stones
a. The Beatles b.Queen c. The Bee Gees d.The Rolling Stones
1218. Compozitor, cântăreţ, poet, chitarist al grupului britanic The Beatles, care a trăit între anii
1940- 1980? Răspuns John Winston Ono Lennon
a. John Lennon b. Ringo Starr c. George Harrison
d. Sir Paul McCartney
1219. Cântăreţ şi compozitor englez, care s- a născut la data de care s-a remarcat iniţial ca
membru component al formaţiei The Beatles18 iunie 1942 şi este menţionat în Cartea
Recordurilor ca fiind compozitorul cu cel mai mare succes din istoria muzicii, înregistrând 29 de
single-uri clasate pe locul întâi în clasamentele din Statele Unite? Răspuns Sir James Paul
McCartney
a. John Lennon b. Ringo Starr c. George Harrison
d. Sir Paul McCartney
1220. Celebru tenor al secolului XX, care a trăit între anii 1935- 2007, fiind singurul cântăreţ de
operă care a vândut peste 100 de milioane de înregistrări? Răspuns Răspuns Luciano Pavarotti
a. Josep Carreras Răspuns b. Luciano Pavarotti c. Placido Domingo
d. Nessum Dorma
1221. Grup de muzică pop creat de producătorul vest-german Frank Farian, a cărui perioadă de
glorie a fost sfârşitul anilor '70, alături de ABBA, fiind unul din puţinele grupuri occidentale din
aceea perioadă care au devenit populare în regiuni precum Afica, Ţările arabe, Iran, Asia de sud-
est, Europa de est? Răspuns Boney M
a.The Beatles b. Boney M c. Bee Gees d. Hot Chocolate
1222. Muzică importată din America de Sud? Răspuns Latină
a.Clasica b. Reagee c. Latină d. Country
1223. Artistul/formaţia care interpretează melodia "Beautiful stranger"? Răspuns Madonna
a. Christina Aguilera b. Fergie c. Alicya Keys d. Madonna
1224. Artistul/formaţia care interpretează melodia "Elevation"? Răspuns U2
a. Switchfood b. U2 c. Green Day d. Mattafix
1225. Compozitor care a surzit? Răspuns Beethoven
a. Beethoven b. Johann Sebastian Bach c. George Enescu
d. Dietrich Buxtehude
1226. Artistul/formaţia care interpretează melodia "Obesia"? Răspuns Direcţia 5
a. Tokio Hotel b. Direcţia 5 c. Animal X d. Evanescence
1227. Solistul formaţiei "The Doors"? Răspuns Jim Morrison
a.Brandon Flowers b. Johnny Cash c. David Bowie d. Jim Morrison
1228. Anul în care a avut loc Festivalul de la Woodstock? Răspuns 1969
a.1955 b 1969 c. 1978 d. 1980
1229. Artistul/formaţia care interpretează melodia “Out of the doorway the bullets rip”?
Răspuns Răspuns Queen
a. Scorpions b. Gueen c. Guns and Roses
d. Nazareth
1230. Autorul albumului “Don't Shoot Me I'm Only the Piano Player”? Răspuns Elton John
a. Elton John b. Tom Jones c. Anastacia d. Madonna
1231. Artistul/Formaţia căreia îi aparţine albumul “Yesterday and Today”? Răspuns The
Beatles
a.Backstreet Boys b. Take That c. The Beatles d. Green Day
1232. Artistul/formaţia care interpretează melodia“The Way You Make Me Feel”? Răspuns
Michael Jackson
a.James Brown b. Michael Jackson c. Billie Joe Armstrong d. Kurt Cobain
1233. Artistul/formaţia care interpretează melodia“The Winner Takes It All”? Răspuns Abba
a. Abba b. Iron Maiden c. Metallica d. Pink Floyd
1234. Artistul/formaţia care interpretează melodia“Somebody”? Răspuns Bryan Adams
a.Elvis Presley b. Bryan Adams c. Bob Dylan
d.Micahel Jackson
1235. Artistul/formaţia care interpretează melodia“Black Velvet”? Răspuns Răspuns Alannah
a. Alannah b. Placebo c. Roxette d. Santana
1236. Artistul/formaţia care interpretează melodia“Blaze Of Glory”? Răspuns Răspuns Jon Bon
Jovi
a. Tiziano Ferro b. Bryan Adams c. Jon Bon Jovi d. R. Kelly
1237. Artistul/formaţia care interpretează melodia“Dangerous”? Răspuns Răspuns Roxette
1238. Artistul/formaţia care interpretează melodia“Praying For Time”? Răspuns Răspuns
George Michael
a. Tom Jones b. George Michael c. Elvis Presley
d.Robbie Williams
1239. Artistul/formaţia care interpretează melodia“Vision Of Love”? Răspuns Răspuns Mariah
Carey
a. Madonna b. Gwen Stefani c.Aalyiah d. Diana Ross
1240. Artistul/formaţia care interpretează melodia“Vogue”? Răspuns Răspuns Madonna
a. Hilary Duff b. Gloria Estefan c. Madonna d. Tina Turner
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

PSIHOLOGIE

1241. Ştiinţa care studiază comportamentul uman, inclusiv funcţiunile psihice şi procesele
mentale ca inteligenţa, memoria, percepţia, precum şi experienţele interioare şi subiective cum
sunt sentimentele, speranţele şi motivarea, procese fie conştiente, fie inconştiente? Răspuns
Psihologia
a. Pedologia b. Psihologia c. Fitologia
d. Tipologia
1242. Model normativ de acţiuni pe care un grup sau o societate le aşteptă de la un individ?
Răspuns Rol (social)
a. Rol b. Cale c. Rebt
d. Retman
1243. Concept folosit în psihologie, ce se referă la un tip de procesări cognitive determinate de
caracteristicile fizice ale stimulului? Răspuns Analiza ascendentă
a. Analiza ascendentă b. Analiză motrică c. Analiză senzorială
d. Analiza descendentă
1244. Activitate observabilă a unui organism, o interacţiune cu mediul său? Răspuns
Comportament
a. Carismă b. Conştiinţă c. Temperament
d. Comportament
1245. Formă de reflectare psihică a realităţii, proprie oamenilor, produs al activităţii creierului
uman? Răspuns Conştiinţă
a. Inconştient b. Voinţă c. Conştiinţă
d. Subconştient
1246. Afecţiune gravă întâlnită la om, care se caracterizează prin reţinerea dezvoltării psihice şi
fizice, ce se manifestă prin talie mică, degete scurte şi groase, picioare scurte şi strâmbe, faţă mare
cu fruntea îngustă, nas redus în dimensiuni şi lat, urechi, debilitate mintală, stare psihică de idioţie
şi imbecilitate ş.a.? Răspuns Cretinism
a. Debilitate b. Acromegalie c. Imbecilitate
d. Cretinism
1247. Reacţie afectivă de intensitate mijlocie şi de durată relativ scurtă, însoţită adesea de
modificări în activităţile organismului, oglindind atitudinea individului faţă de realitate? Răspuns
Emoţia
a. Emoţia b. Stres c. Curiozitate
d. Motivaţie
1248. Mecanism de supravieţuire ce apare ca răspunsul unui om la o ameninţare concretă, de
obicei negativă? Răspuns Frica
a. Percepţie b. Frica c. Intuiţie
d. Fobie
1249. Frică de o intensitate extremă, persistentă, sesizată de către subiect ca fiind iraţionlă?
Răspuns Fobie
a. Frică b. Anxietate c. Fobie
d. Teamă
1250. Frica de spaţii din care ar fi dificil de ieşit sau în care ajutorul altei persoane ar fi greu de
obţinut? Răspuns Agorafobia
a. Agorafobia b. Ranidafobia c. Bibliofobia
d. Sociofobia
1251. Frica de străini? Răspuns Xenofobia
a. Hematofobia b. Chemofobia c. Islamofobia
d. Xenofobia
1252. Cea mai înaltă treaptă spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale
cărei rezultate au o mare însemnătate? Răspuns Geniul
a. Transă b. Geniul c. Reţea neuronală
d. Gândire
1253. Somn artificial provocat prin sugestie, în timpul căruia subiectul adormit este supus
voinţei hipnotizatorului? Răspuns Hipnoza
a. Hipnoza b. Imagine mentală c. Insomnie
d. Telepatie
1254. Nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informaţiei despre lumea externă şi
despre propriul nostru „eu”, prin care se realizează saltul calitativ al activităţii de cunoaştere de la
particular la general, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existenţei obiectului la
interpretarea şi explicarea lui legic-cauzală? Răspuns Gândirea
a. Mentalism b. Geniul c. Reţea neuronală
d. Gândire
1255. Poziţie aparte pe continuumul activităţii de cunoaştere, ce vine în continuarea
reprezentării, bazându-se direct pe memorie, pe de altă parte, ea deviază traiectoria care merge
spre gândire, făcând o buclă? Răspuns Imaginaţie
a. Telepatie b. Instinct c. Imaginaţie
d. Imagine mentală
1256. Primul nivel de organizare a activităţii mintale autonome, independent de prezenţa şi
acţiunea directă a obiectelor externe, având ca sursă informaţiile furnizate de senzaţii şi percepţii?
Răspuns Reprezentare
a. Comportament b. Reprezentare c. Curiozitate
d. Percepţie
1257. Semnal sau mesaj conceput să fie transmis sub limitele normale a percepţiei? Răspuns
Mesaj subliminal
a. Mesaj subliminal b. Retman c. Rebt
d. Minciună
1258. Comportamentul uman de a pune deoparte un ideal, pentru a urmări un alt ideal, cu o
importanţă mai mică, dar mai uşor de realizat? Răspuns Pragmatism
a. Pozitivism b. Pragmatism c. Voluntarism
d. Bergsonism
1259. Frica de broaşte? Răspuns Ranidafobia
a. Agorafobia b. Ranidafobia c. Bibliofobia
d. Sociofobia
1260. Actul prin care cineva îşi ia singur viaţa, fiind considerat de unele religii păcat? Răspuns
Sinuciderea
a. Eutanasia b. Seppuku c. Sacrificiul
d. Sinuciderea
1261. Credinţă emoţională într-un rezultat pozitiv al evenimentelor şi împrejurărilor din viaţa a
unui om? Răspuns Speranţă, nădejde
a. Acceptanţă b. Surpriză c. Mândrie
d. Speranţă
1262. Defect general de adaptabilitate, surmenaj, epuizare fizică şi psihică fără vreun motiv
obiectiv, rigiditate? Răspuns Nevrotism
a. Nevrotism b. Autism c. Ecopraxie
d. Sindromul Asperger
1263. Stare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsă de încredere în propria persoană,
incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur şi alte reacţii neurovegetative, diverse
semne psihosomatice? Răspuns Anxietate
a. ADHD b. Anxietate c. Sindromul Gilles de la Tourette
d. Anorexia nervoasă
1264. Sentiment complex, manifestat prin afecţiune puternică, manifestat faţă de familie
(părinţi, copii sau alte rude), prieteni, parteneri romantici, Divinitate, animale, obiecte, patrie,
frumos, artă ş.a.m.d? Răspuns Dragoste
a. Melancolie b. Recunoştinţă c. Dragoste
d. Entuziasm
1265. Termen prin care se caracterizează ataşamentul necondiţionat al unei persoane sau al unui
grup la o idee, doctrină, opinie sau la un scop, animat de un zel orb, fără să se ţină seamă de
eventualele consecinţe pentru sine sau pentru alţii? Răspuns Fanatism
a. Gelozie b. Fanatism c. Ambivalenţă
d. Frustrare
1266. Stare emoţională de izolare, când o anumită persoană se simţe de parcă nu are contactul
cu ceilalţi sau nu este iubită de nimeni? Răspuns Singurătate, solitudine
a. Singurătate b. Melancolie c. Depresie
d. Goliciune
1267. Sentimentul apărut mereu, indiferent de vârstă, în momentul în care acesta a rămas cu
anumite sentimente de regret sau rămăşiţe traume ale unor evenimente care s-au întâmplat din vina
individului? Răspuns Conştiinţa
a. Inconştient b. Cunoştiinţă c. Conştiinţă
d. Subconştient
1268. Ansamblu de modificări clinice şi psihofiziologice ce apar la o persoană sănătoasă, căreia
i s-a administrat o substanţăcu acelaş nume ca şi efectul? Răspuns Fenomenul şi Efectul Placebo
a. Efectul terapeutic b. Efectul Charcot c. Efectul Nirvana
d. Fenomenul şi Efectul Placebo
1269. Tulburare a somnului care se manifestă prin reducerea duratei şi/sau profunzimii lui?
Răspuns Insomnia
a. Hipnoza b. Imagine mentală c. Insomnie
d. Afazia
1270. Frica de cărţi? Răspuns Bibliofobia
a. Agorafobia b. Ranidafobia c. Bibliofobia
d. Sociofobia
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

RELIGIE

1271. Care sunt cele trei mari religii monoteiste ale lumii? Răspuns: iudaismul, creştinismul şi
islamul.
a. Iudaismul b. Creştinismul c. Islamul
d. Toate
1272. Care înger i-a vestit Fecioarei Maria că Îl va naşte pe Iisus, Fiul Lui Dumnezeu?Răspuns:
îngerul Gavriil.
a. Îngerul Mihail b. Îngerul Petru c. Îngerul Gavriil
d. Îngerul Andrei
1273. Ce a creat Dumnezeu în ziua a patra? Răspuns: Luminătorii cerului.
a. Luminătorii cerului b. Animalele c. Pământul
d. Mările şi oceanele
1274. Cum se numea socrul lui Moise? Răspuns: Ietro
a. Joseph b. Ietro c. Seti
d. Levi
1275. Naşterea Lui Iisus avut loc pe vremea domniei unui cunoscut rege al iudeilor. Cum se
numeşte acesta? Răspuns: Irod cel Mare
a. Philippus b. Irod cel Mare c. Josephus
d. Archelaus
1276. Cum se numesc cele două surori ale lui Lazăr? Răspuns: Marta şi Maria
a. Marta şi Elena b. Elena şi Maria c. Marta şi Magdalena
d. Marta şi Maria
1277. Mare prooroc, fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, cunoscut ca ,,Înaintemergătorul şi
Botezătorul Domnului”? Răspuns: Sf. Ioan
a. Sf. Pavel b. Sf. Ioan c. Sf. Andrei
d. Sf. Petru
1278. Oraş sfânt pentru musulmani, unde fiecare credincios trebuie să ajungă măcar o dată în
viaţă? Răspuns: Mecca
a. Mecca b. Medina c. Damasc
d. Ka’ba
1279. Mare personalitate a Vechiului Testament care a primit de la Dumnezeu Tablele Legii?
Răspuns: Moise
a. Aaron b. David c. Moise
d. Iosif
1280. Arhanghel care s-a luptat cu diavolul? Răspuns: Mihail
a. Gavriil b. Daniil c. Ilie
d. Mihail
1281. Numele grupului primelor cinci cărţi ale Vechiului Testament cunoscute şi sub
denumirea de ,,Cărţile lui Moise”? Răspuns: Pentateuh
a. Geneza b. Pentateuh c. Exodul
d. Deuteronom
1282. Care este cartea sacră a musulmanilor? Răspuns: Coranul
a. Coranul b. Septuaginta c. Tora
d. Tetravanghel
1283. Numele soţiei lui Moise? Răspuns: Sefora
a. Maia b. Miriam c. Sefora
d. Helena
1284. Câţi ani au rătăcit evreii prin pustie după eliberarea din robia egipteană, îndreptându-se
spre Pământul Făgăduinţei? Răspuns: patruzeci de ani
a. 3 ani b. 18 ani c. 27 ani
d. 40 ani
1285. Faraon egiptean pe vremea căruia, afirmă Eusebiu de Cezareea, ar fi avut loc exodul
evreilor şi eliberarea lor din robia egipteană? Răspuns: Ramses al II-lea
a. Ramses al II-lea b. Sethos I c. Ramses I
d. Merneptah
1286. Apostol al Domnului numit şi ,,necredinciosul”? Răspuns: Sf. Ap. Toma
a. Sf. Ap. Matei b. Sf. Ap. Toma c. Sf. Ap. Ioan
d. Sf. Ap. Luca
1287. Întemeietorul islamului? Răspuns: Mahomed
a. Mahomed b. Abu Talib c. Abraham
d. Ismael
1288. Insulă pe care Sf. Ioan a scris Cartea Apocalipsei? Răspuns: Insula Patmos
a. Insula Kos b. Insula Naxos c. Insula Limnos
d. Insula Patmos
1289. Cum se numeşte slujitorul arhiereului căruia Petru, în Grădina Ghetsimani, îi taie
urechea? Răspuns: Malhus
a. Saul b. Malhus c. Isac
d. Iacov
1290. Care este cea de-a patra evanghelie din Noul Testament? Răspuns: Sfânta Evanghelie
după Ioan
a. Sfânta Evanghelie după Matei b. Sfânta Evanghelie după Luca
c. Sfânta Evanghelie după Marcu d. Sfânta Evanghelie după Ioan
1291. Cea mai cunoscută scriere a Americii precolumbiene, aparţinând civilizaţiei Maya?
Răspuns: Popol Vuh
a. Con b. Collasuyu c. Viracocha
d. Popol Vuh
1292. Lăcaş de cult al evreilor dărâmat în anul 70 d.Hr. de romani? Răspuns: Templul din
Ierusalim
a. Templul din Ierusalim b. Templul cerului c. Templul din Luxor
d. Palatul Nikaia
1293. Care era îndeletnicirea lui Abel? Răspuns: păstor
a. Brutar b. Învăţător c. Păstor
d. Fierar
1294. Câţi oameni au fost salvaţi în arca lui Noe? Răspuns: opt oameni
a. 8 b. 18 c. 7
d. 11
1295. Personaj al Vechiului Testament numit şi ,,ucigaşul uriaşului”? Răspuns: David
a. Aaron b. David c. Moise
d. Iosif
1296. Rege al Israelului în timpul domniei căruia a fost ridicat un măreţ lăcaş de cult al
antichităţii, pentru a adăposti Chivotul Legii, în care se aflau Tablele Legii, toiagul lui Aaron şi un
vas cu mană? Răspuns: Solomon
a. Roboam b. Iosafat c. Solomon
d. Azaria
1297. Guvernator roman al Iudeii a cărui soţie, Claudia, îi cere, în timpul procesului, să nu îi
facă niciun rău lui Iisus Nazarineanul? Răspuns: Ponţiu Pilat
a. Ponţiu Pilat b. Quirinius c. Irod Antipa
d. Itureei
1298. Concept hindus potrivit căruia sufletele transmigrează, înregistrând reveniri existenţiale
repetate, purtând povara faptelor din vieţile anterioare? Răspuns: Reîncarnare
a. Metempsihoză b. Transmigraţia c. Reîncarnare
d. Ezoterism
1299. Apostol al Domnului care s-a lepădat de Mântuitorul de trei ori?Răspuns: Sf. Apostol
Petru
a. Sf. Ap. Matei b. Sf. Ap. Petru c. Sf. Ap. Pavel
d. Sf. Ap. Luca
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

SOCIOLOGIE

1300. Opoziţie, dezacord sau incompatibilitate între două sau mai multe părţi, care poate să fie
sau să nu fie violent? Răspuns Conflict
a. Conflict b. Grevă c. Revoltă
d. Revoluţie
1301. Limitare a posibilităţilor, datorită unui sistem de reguli? Răspuns Constrângere
a. Reţinere b. Toleranţă c. Constrângere
d. Manipulare
1302. Acţiunea prin care un actor social (persoană, grup, colectivitate) este determinat să
gândească şi/sau să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, şi nu cu interesele
sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune şi distorsionând intenţionat adevărul, lăsând însă
impresia
libertăţii de gândire şi de decizie? Răspuns Manipulare
a. Monitorizare b. Constrângere c. Manipulare
d. Inginerie socială
1303. Ideea care neagă concepte precum suveranitatea naţională, naţiunea, patriotismul sau
etnicitatea şi pledează pentru creearea unei societăţi globale şi supranaţionale? Răspuns
Cosmopolitism
a. Cosmopolitism b. Efugionism c. Mondialism
d. Globalizare
1304. Termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul
că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercursiuni din ce în ce mai ample asupra
societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului? Răspuns Globalizarea
a. Sfera de influenţă b. Globalizarea c. Cosmopolitism
d. Mondialism
1305. Teorie satirică din anii '90, conform căreia companiile au tendinţa să promoveze cei mai
slabi angajaţi în poziţii de management, pentru a preveni afectarea experienţei consumatorilor de
către respectivii angajaţi? Răspuns Principiul lui Dilbert
a. Principiul lui Peter b. Principiul lui Watson c. Principiul lui Dilbert
d. Principiul lui McKinley
1306. Studiul dinamicii populaţiilor umane, ce cuprinde studiul mărimii, structurii şi distribuţiei
populaţiei, precum şi modul în care o populaţie se modifică în timp în urma naşterilor, deceselor,
migraţiei şi îmbătrânirii? Răspuns Demografia
a. Mondografia b. Demografia c. Logografia
d. Topografia
1307. Acţiune de protest extremă a salariaţilor dintr-o organizaţie economică sau dintr-o
instituţie, care se manifestată, în principal, prin încetarea activităţii? Răspuns Grevă
a. Conflict b. Grevă c. Revoltă
d. Revoluţie
1308. Termen prin care se înţelege arta de a influenţa, de a manipula şi de a minţi, reprezentând
priceperea unor maeştri în psihologia maselor de a-i face pe alţii să gândească şi să creadă ceea ce
'maestrul' vrea ca acei "alţii" să creadă? Răspuns Ingineria socială
a. Manipulare b. Structură socială c. Mişcări sociale
d. Ingineria socială
1309. Set de reguli formale sau reguli informale generatoare de ordine în raporturile sociale,
reprezentând "regulile jocului" sau într-o altă exprimare sunt constrângeri create de indivizi
pentru a da formă interacţiunii umane? Răspuns Instituţii
a. Instituţii b. Reglementări c. Tranzacţii
d. Instituţionalism
1310. Formă de guvernământ sau de organizare în care nominalizarea este făcută şi sarcinile
sunt atribuite pe baza abilităţii şi talentului, nu pe baza averii, originii, legăturilor de familie,
privilegiilor de clasă, dreptului primului ocupant, popularităţii sau a altor factori determinanţi
privind poziţia socială sau puterea politică? Răspuns Meritocraţia
a. Technocraţie b. Autocraţie c. Geniocraţie
d. Meritocraţia
1311. Grupări mai mari de oameni care convieţuiesc, trăiesc pe un anumit areal geografic
împreună? Răspuns Societăţi
a. Societăţi b. Etnii c. Comunităţi
d. Tabere sociale
1312. Diferenţiere între membrii unui grup de indivizi, în special o familie, ai cărei membri, în
general, au acelaşi nume de familie? Răspuns Prenume
a. Pronume b. Prenume c. Acronim
d. Poreclă
1313. Teorie emisă de Dr. Laurence J. Peter, conform căreia membrii de succes ai unei
organizaţii ierarhice sunt, până la urmă, promovaţi până la nivelul lor maxim de competenţă, după
care, o promovare ulterioară îi ridică la un nivel pentru care nu mai sunt competenţi? Răspuns
Principiul lui Peter
a. Principiul lui Peter b. Principiul lui Watson c. Principiul lui Dilbert
d. Principiul lui McKinley
1314. Regiune de influenţă politică care înconjoară o ţară sau o regiune de influenţă economică
din jurul unui oraş? Răspuns Sferă de influenţă
a. Sferă de influenţă b. Capital de influenţă c. Domeniu de influenţă
d. Corp de influenţă
1315. Ramură a psihologiei bazată pe lucrarea lui Carl Jung numită Tipuri Psihologice, teoria
lui Freud despre conştient şi subconştient şi teoria lui An a lui Antoni Kępiński despre
metabolismul informaţiei? Răspuns Socionica
a. Psihologie cognitivă b. Socionica c. Psihologie clinică
d. Psihologie educaţională
1316. Onoarea şi prestigiul ataşat poziţiei unei persoane în societate? Răspuns Statut social
a. Sfera de influenţă b. Statut social c. Snobism
d. Aristocraţie
1317. Filozof german, economist şi publicist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al
teoriei socialismului ştiinţific, teoretician şi lider al mişcării muncitoreşti, care a trăit între anii
1818- 1883? Răspuns Karl Marx
a. Karl Jaspers b. Wilhelm Wundt c. Immanuel Kant
d. Karl Marx
1318. Concept, o ideologie sau un grup de ideologii, un ansamblu de mişcări politice care au
evoluat şi s-au ramificat de-a lungul timpului, un sistem economic? Răspuns Socialism
a. Socialism b. Capitalism c. Comunism
d. Naţionalism
1319. Economist politic şi sociolog german, fiind considerat unul dintre fondatorii studiului
modern al sociologiei şi administrării publice, care a trăit între anii 1864- 1920? Răspuns
Maximilian Weber
a. Theodor W. Adorno b. Max Horkheimer c. Maximilian Weber
d. Jürgen Habermas
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

SPORT

1320. Fostă atletă româncă, medaliată cu aur la J.O. de la Mexico 1968, cu bronz la J.O. de la
Roma 1960 și Tokio 1964. Răspuns: Lia Manoliu
a. Lia Manoliu b. Iolanda Balaș c. Gabriela Szabó d. Mihaela Peneş
1321. Atletă care a obținut medalia de aur la: Roma, 1960, Tokio 1964, la proba de săritura în
înălțime? Răspuns: Iolanda Balaș
a. Lia Manoliu b. Iolanda Balaș c. Gabriela Szabó d. Mihaela Peneş
1322. Atletă care a obținut medalia de aur la aruncarea suliței la J.O. din 1964 Tokio și
medalia de argint la Mexico city 1968. Răspuns: Mihaela Peneș
a. Lia Manoliu b. Iolanda Balaș c. Gabriela Szabó d. Mihaela Peneş
1323. Atletă care a obținut medalia de aur la săritura in lungime la J.O. din 1968, Mexico city.
Răspuns: Viorica Viscopoleanu
a. Viorica Viscopoleanu b. Maricica Puica c. Galina Astafei d. Doina Melinte
1324. Atletă care a câștigat medalia de aur la proba de 3000m și medalia de bronz la proba de
1500m la J.O. din 1984, Los Angeles. Răspuns: Maricica Puica
a. Viorica Viscopoleanu b. Maricica Puica c. Galina Astafei d. Doina Melinte
1325. Atletă care a câștigat medalia de aur la proba de 800m și medalia de argint la proba de
1500m la J.O. din 1984, Los Angeles. Răspuns: Doina Melinte
a. Viorica Viscopoleanu b. Maricica Puica c. Galina Astafei d. Doina Melinte
1326. Atletă care a câștigat medalia de argint la proba de săritură în înălțime la J.O. din 1992,
Barcelona. Răspuns: Galina Astafei
a. Viorica Viscopoleanu b. Maricica Puica c. Galina Astafei d. Doina Melinte
1327. Atletă româncă, medaliată cu aur la J.O. de vară din anul 2000, la proba de 5000m, bronz
și respectiv argint la proba de 1500m la J.O din 1996 și 2000, actualmente retrasă din activitatea
sportivă. Răspuns: Gabriela Szabo
a. C. Diță-Tomescu b. Iolanda Balaș c. Maria Cioncan d. Doina Melinte
1328. Atletă româncă, câștigătoarea medaliei de bronz la proba de 1500m la J.O. de vară din
2004 de la Atena, care a murit într-un accident de mașină când se întorcea din Bulgaria. Răspuns:
Maria Cioncan
a. C. Diță-Tomescu b. Iolanda Balaș c. Maria Cioncan d. Doina Melinte
1329. Atletă româncă, reprezentând România la Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la
Beijing, medaliată cu aur la proba de maraton. Răspuns:Constantina Diță-Tomescu
a. C. Diță-Tomescu b. Iolanda Balaș c. Maria Cioncan d. Doina Melinte
1330. Campioana olimpică la maraton la J.O. de la Beijing 2008, declarată atleta anului de
Asociația de maraton și curse. Răspuns: Constantina Diță-Tomescu
a. C. Diță-Tomescu b. Iolanda Balaș c. Maria Cioncan d. Doina Melinte
1331. Atlet jamaican, eroul J.O. de la Beijing,2008, câștigător a trei medalii de aur la probele
de: 100m, 200m și 4x100m. Răspuns: Usain Bolt
a. Asafa Powell b. Richard Thompson c. Carl Lewis d. Usain Bolt
1332. Într-o competiție de gimnastică la câte aparate concurează fetele? Răspuns: 4 aparate:
sărituri, paralele, bârnă și sol
a. 3 aparate b. 2 aparate c. 4 aparate d. 5 aparate
1333. Într-o competiție de gimnastică la câte aparate concurează băieții? Răspuns: 6 aparate :
sol, cal cu mânere, sărituri, inele, paralele și bară fixă
a. 3 aparate b. 6 aparate c. 4 aparate d. 5 aparate
1334. Gimnastă care la J.O. din 1956, Melbourne a obținut 2 medalii de bronz, la sol și pe
echipe. Răspuns: Elena Leuștean
a. Nadia Comăneci b. Richard Thompson c. Elena Leuștean d. Emilia Eberle
1335. Prima gimnastă din lume care a primit nota 10 într-un concurs olimpic de gimnastică.
Răspuns: Nadia Comăneci
a. Nadia Comăneci b. Richard Thompson c. Elena Leuștean d. Emilia Eberle
1336. Gimnastă româncă, câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur, considerată ca fiind una
dintre cele mai bune sportive ale secolului XX. Răspuns: Nadia Comăneci
a. Nadia Comăneci b. Ecaterina Szabo c. Elena Leuștean d. Emilia Eberle
1337. Câte medalii olimpice a câștigat Nadia Comăneci de-a lungul carierei sale sportive?
Răspuns: 9 medalii
a. 9 medalii b. 8 medalii c. 10 medalii d. 6 medalii
1338. Gimnastă născută în Arad, care la J.O. din 1980, Moscova a obținut 2 medalii olimpice.
Răspuns: Emilia Eberle
a. Nadia Comăneci b. Ecaterina Szabo c. Elena Leuștean d. Emilia Eberle
1339. Gimnastă, care la J.O. din 1984, Los Angeles, a obținut 4 medalii de aur si 1 medalie de
argint. Răspuns: Ecaterina Szabo
a. Nadia Comăneci b. Ecaterina Szabo c. Elena Leuștean d. Emilia Eberle
1340. Gimnastă care la J.O. din 1988, Seoul a câștigat 6 medalii olimpice. Răspuns: Daniela
Silivaș
a. Nadia Comăneci b. Ecaterina Szabo c. Elena Leuștean d. Emilia Eberle
1341. Gimnastă care a câștigat 4 medalii olimpice la J.O. din 1992, Barcelona. Răspuns:
Lavinia Miloșevici
a. Andrea Răducan b. Simona Amânar c. Lavinia Miloșevici d. Maria Olaru
1342. Gimnastă care a participat la 2 ediții ale J.O., 1996 Atlanta și 2000 Sydney, reușind să
câștige în total 7 medalii olimpice. Răspuns: Simona Amânar
a. Andrea Răducan b. Simona Amânar c. Lavinia Miloșevici d. Maria Olaru
1343. 26.Gimnastă româncă, medaliată cu aur pe echipe și argint la individual compus la J.O.
de vară din 2000 desfăşurate la Sydney, Australia. Răspuns: Maria Olaru
a. Andrea Răducan b. Simona Amânar c. Lavinia Miloșevici d. Maria Olaru
1344. Gimnast roman, câştigătorul medaliei de aur la cal cu mânere la J.O. din 2000, Sydney,
acesta fiind primul titlu olimpic pentru gimnastica masculină românească. Răspuns: Marius Urzica
a. Marian Drăgulescu b. Marius Urzica c. Sorin Cepoi d. Dan Grecu
1345. Gimnastă căreia i s-a retras medalia olimpica la individual compus în anul 2000, Sydney.
Răspuns: Andrea Răducan
a. Andrea Răducan b. Simona Amânar c. Lavinia Miloșevici d. Maria Olaru
1346. Gimnastă româncă, medaliată cu aur pe echipe și argint la sărituri la J.O. de la Sydney
(2000). Răspuns: Andreea Răducan
a. Andrea Răducan b. Simona Amânar c. Lavinia Miloșevici d. Maria Olaru
1347. Gimnast care la J.O. din 2004, Atena a obţinut trei medalii olimpice, argint la sol, bronz
la sărituri și pe echipe. Răspuns: Marian Drăgulescu
a. Marian Drăgulescu b. Marius Urzica c. Sorin Cepoi d. Dan Grecu
1348. Gimnastă româncă, care a participat la J.O. de la Atena (2004), câștigătoare a 3 medaliei
de aur : bârnă, sol şi pe echipe. Răspuns: Cătălina Ponor
a. Silvia Stroescu b. Monica Roşu c. Oana Ban d. Cătălina Ponor
1349. Antrenor român de gimnastică care a coordonat activitatea lotului olimpic de gimnastică
feminină a României în perioada 1981-2005. Răspuns: Octavian Belu
a. Sorin Cepoi b. Dan Grecu c. Marius Vintilă d. Octavian Belu
1350. Antrenor român de gimnastică, care a intrat în Cartea Recordurilor ca ”cel mai de succes
antrenor din lume” cu un palmares de 16 medalii de aur la J.O., şi un total de 279 de medalii la
Campionatele Mondiale şi Europene. Răspuns: Octavian Belu
a. Sorin Cepoi b. Dan Grecu c. Marius Vintilă d. Octavian Belu
1351. Antrenoare de gimnastică care alături de Octavian Belu a pregătit echipa naţională de
gimnastică feminină a României până în anul 2005. Răspuns: Mariana Bitang
a. Nadia Comăneci b. Mariana Bitang c. Marta Károlyi d. Cristina Bontaş
1352. Cine a fost inventatorul jocului de baschet? Răspuns: James Naismith
a. James Naismith b. Luther Gulick c. John Kundla d. Julius Erving
1353. Campioana NBA în anul 1991. Răspuns: Chicago Bulls
a. L. A. Lakers b. Chicago Bulls c. Orlando Magic d. Miami Heat
1354. Echipa campioană a României la baschet masculin în anii 2001, 2002. Răspuns: West
Petrom Arad
a. West Petrom Arad b. CSU Asesoft Ploiesti
c. BC Steaua Bucureşti d. BC Dinamo Bucureşti
1355. Care este durata unui meci de baschet? Răspuns: 4x10min
a. 3x10min b. 3x12min
c. 4x10min d. 4x8 min
1356. Câte puncte poate fi un coș la baschet? Răspuns: 1, 2, 3 puncte
a. 1 punct b. 2 puncte
c. 3 puncte d. toate variantele
1357. Fotbalist roman, poreclit “Gâscanul”(decedat pe data de 26 octombrie 2007), considerat
cel mai bun fotbalist în anii: 1966,1967 și 1971. Răspuns : Nicolae Dobrin
a. Helmut Duckadam b. Florea Dumitrache
c. Cornel Dinu d. Nicolae Dobrin
1358. Cum se numește portarul care a intrat în cartea recordurilor, după ce a apărat patru
penalti-uri la Sevilia(1986), câștigând astfel Cupa Campionilor? Răspuns: Helmut Duckadam
a. Helmut Duckadam b. Florea Dumitrache
c. Cornel Dinu d. Nicolae Dobrin
1359. Fotbalist român care în anul 2008 a jucat pe post de fundaș la Inter Milano dar și la
echipa națională de fotbal a României. Răspuns: Cristian Chivu
a. Cristian Chivu b. Cosmin Contra
c. Ghorghe Popescu d. Nicolae Constantin Dică
1360. Fotbalist român supranumit ”briliantul”. Răspuns: Adrian Mutu
a. Cristian Chivu b. Gheorghe Hagi
c. Ghorghe Popescu d. Adrian Mutu
1361. Fotbalist român supranumit Maradona din Carpaţi. Răspuns: Gheorghe Hagi
a. Cristian Chivu b. Gheorghe Hagi
c. Ghorghe Popescu d. Adrian Mutu
1362. Fost fotbalist român, component al ”generației de aur” devenit impresar. Răspuns:
Gheorghe Popescu
a. Cristian Chivu b. Gheorghe Hagi
c. Ghorghe Popescu d. Adrian Mutu
1363. Contra cărei echipe a jucat România primul meci la Campionatul European de fotbal în
2000 ? Răspuns: Germania
a. Anglia b. Portugalia
c. Slovenia d. Germania
1364. A câştigat mai multe trofee decât oricare alt antrenor din istoria fotbalului englez.
Răspuns: Sir Alexander Chapman Ferguson (Sir Alex Ferguson)
a. Arsène Wenger b. Gérard Houllier
c. Sir Alex Ferguson d. Sven-Göran Eriksson
1365. Fotbalist profesionist englez decorat cu Ordinul Imperiului Britanic (OBE), născut la 2
mai 1975. Răspuns: David Beckham
a. Alan Shearer b. Michael Owen
c. David Beckham d. Steven Gerrard
1366. Fost fotbalist, mijlocaș central, care a jucat 12 ani la Manchester United, fiind căpitan al
acestei echipe timp de 8 ani. Răspuns: Roy Keane
a. Gary Neville b. Roy Keane
c. David Beckham d. Ryan Giggs
1367. Fotbalist brazilian care s-a bucurat de succes la nivel internaţional, câştigând Cupa
Mondială în 1994 şi 2002 dar şi premiul Jucătorul anului FIFA de trei ori, în 1996, 1997 şi 2002.
Răspuns: Ronaldo Luis Nazario deLima (Ronaldo)
a. Ronaldo Luis Nazario deLima b. Cristiano Ronaldo dos Santos Aveiro
c. Mário Jardel d. Romário de Souza Faria
1368. Celebru jucător de fotbal francez de origine Algeriană, poreclit Zizou. Răspuns: Zinedine
Zidane
a. Ronaldo b. Ronaldhinio
c. Zinedine Zidane d. Pele
1369. Jucător de fotbal britanic, câștigător a numeroase premii precum: ”cel mai bun tânăr
jucător din Anglia”, ”cel mai bun jucător din Anglia”, ”cel mai bun mijlocaș european”, ”cel mai
valoros jucător din Premier League” și ”cel mai valoros jucător din UEFA Champions League.
Răspuns: Steven Gerrard
a. Alan Shearer b. Michael Owen
c. David Beckham d. Steven Gerrard
1370. Jucător de fotbal britanic care a jucat întreaga carieră la clubul de fotbal Manchester
United admirat pentru modestia de care a dat dovadă, pentru atitudinea sa pe teren, pentru pasele
sale și golurile înscrise, mai ales cele de la distanță. Răspuns: Paul Scholes
a. Gary Neville b. Roy Keane
c. Paul Scholes d. Ryan Giggs
1371. În ce țară s-a născut Diego Armando Maradona ? Răspuns: Argentina
a. Mexic b. Argentina
c. Paraguay d. Brazilia
1372. Fotbalist argentinian care a câștigat ”Balonul de argint” în anul 2007. Răspuns: Lionel
Messi
a. Javier Saviola b. Lionel Messi
c. Diego Maradona d. Gabriel Batistuta
1373. Fotbalist galez, care a jucat la Manchester United, în Premier League și în echipa
națională de fotbal a Țării Galilor, înainte de a se retrage din fotbalul internațional pe 2 iunie 2007.
Răspuns: Ryan Giggs
a. Gary Neville b. Roy Keane
c. Paul Scholes d. Ryan Giggs
1374. Antrenor, manager și fost jucător de fotbal supranumit ”Der Kaiser” (împăratul).
Răspuns: Franz Beckenbauer
a. Oliver Kahn b. Jürgen Klinsmann
c. Johan Cruyff d. Franz Beckenbauer
1375. Fotbalist italian care a jucat pentru AC Milan pe parcursul întregii sale cariere de fundaș
stânga sau centru. Răspuns: Paolo Maldini
a. Clarence Seedorf b. Paolo Maldini
c. Filippo ”Pippo” Inzaghi d. Gianluigi Buffon
1376. Atacant italian care a marcat ambele goluri din meciul câștigat cu 2-1, de AC Milan
împotriva echipei FC Liverpool din finala Ligii Campionilor UEFA, ediția 2006-2007, care s-a
desfășurat la Atena. Răspuns: Filippo ”Pippo” Inzaghi
a. Clarence Seedorf b. Paolo Maldini
c. Filippo ”Pippo” Inzaghi d. Gianluigi Buffon
1377. Orașul în care se află stadionul Wembley. Răspuns: Londra
a. Liverpool b. Londra
c. Madrid d. Paris
1378. Cel mai mare stadion de fotbal din Europa ( capacitate de 98787). Răspuns: Camp Nou
a. Emirates (stadion) b. Camp Nou
c. Anfield d. Old Trafford
1379. Echipă franceză care își dispută meciurile de acasă pe stadionul State de Gerland.
Răspuns: Olympique Lyonnais (Lyon)
a. AS Monaco FC b. Olympique Lyonnais
c. Paris Saint-Germain FC d. FC Nantes
1380. Echipă de fotbal din prima divizie a Ligii Spaniole care joacă pe stadionul Mestalia.
Răspuns: Valencia CF
a. Sevilla FC b. Valencia CF
c. Atlético Madrid d. FC Barcelona
1381. Echipă de fotbal cunoscută și sub numele de ”the gunners” Răspuns: Arsenal Londra
a. Liverpool b. Arsenal Londra
c. Man. Utd d. Chelsea F.C
1382. Club englez de fotbal cunoscut în toată lumea, cu sediul pe Old Trafford. Răspuns:
Manchester United Footbal Club
a. Liverpool b. Arsenal Londra
c. Man. Utd d. Chelsea F.C
1383. Club de fotbal din Italia poreclit și ”bătrâna doamnă”. Răspuns: Juventus Football Club
(Juventus Torino)
a. Football Club Internazionale Milano b. Juventus Football Club
c. AC Milan d. AS Roma
1384. Club de fotbal retrogradat ca sancțiune pentru mituirea unor arbitri și aranjarea unor
meciuri de către înalții oficiali ai clubului în scandalul denumit de presa italiană ”calciopoli”.
Răspuns: Juventus Torino
a. Football Club Internazionale Milano b. Juventus Football Club
c. AC Milan d. AS Roma
1385. Cel mai de succes club italian pe plan internațional, cu numai puțin de 7 Ligi ale
Campionilor câștigate. Răspuns: Ac Milan
a. Football Club Internazionale Milano b. Juventus Football Club
c. AC Milan d. AS Roma
1386. Unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din Europa fondat în Amsterdam la 18 martie
1900. Răspuns: Ajax Amsterdam
a. FC Eindhoven b. Ajax Amsterdam
c. PSV Eindhoven d. Feyenoord Rotterdam
1387. Club sportiv din orașul german München, cu cele mai mari succese în istoria fotbalului.
Răspuns: FC Bayern München
a. Borussia Dortmund b. FC Bayern München
c. Schalke 04 d. VfB Stuttgart
1388. Club de fotbal din Marsilia, Franța, fondat în anul 1899, care evoluează în prima ligă.
Răspuns: Olympique de Marseille (Marseille)
a. AS Monaco FC b. Olympique Lyonnais
c. Olympique de Marseille d. FC Nantes
1389. Club sportiv din Eindhoven, Țările de jos, înființat în 1913. Răspuns: PSV Eindhoven
a. FC Eindhoven b. Ajax Amsterdam
c. PSV Eindhoven d. Feyenoord Rotterdam
1390. Handbalist roman născut 20 august 1945, care a făcut parte din echipa națională a
României, dublu campion mondial (1970 și 1974), medaliat cu bronz la C.M din 1967, un loc doi
și un loc trei la J.O (1976 respectiv 1972). Răspuns: Cristian Gaţu
a. Radu Voina b. Marian Cozma
c. Ghiţă Licu d. Cristian Gaţu
1391. Jucător italian de fotbal declarat cel mai bun portar de la FIFA World Cup 2006.
Răspuns: Gianluigi Buffon
a. Clarence Seedorf b. Paolo Maldini
c. Filippo ”Pippo” Inzaghi d. Gianluigi Buffon
1392. Antrenor de handbal, care din 1974 a antrenat echipa de handbal din Zalău până în 2006
când a preluat echipa Oltchim Ramnicu-Valcea. Răspuns: Gheorghe Tadici
a. Cristian Gațu b. Gheorghe Tadici
c. Cornel Oţelea d. Radu Voina
1393. Jucătoare de handbal din România, considerată cea mai bună portăriță din toate timpurile
a echipei naționale. Răspuns: Luminița Dinu-Huțupan
a. Ramona Maier b. Luminița Dinu-Huțupan
c. Valentina Ardean Ilisei d. Gâlcă Ionela
1394. Ce jucătoare a fost aleasă de Federația Internațională de handbal în echipa ideală a J.O.
din 2008, fiind declarată cea mai bună extremă dreaptă? Răspuns: Ramona Maier
a. Ramona Maier b. Luminița Dinu-Huțupan
c. Valentina Ardean Ilisei d. Gâlcă Ionela
1395. Care a fost jucătorul de handbal român care a fost ucis în orașul Veszprém (Ungaria) în
2009? Răspuns: Marian Cosma
a. Radu Voina b. Marian Cozma
c. Ghiţă Licu d. Cristian Gaţu
1396. De cate ori a câștigat titlul de campioană mondială echipa de handbal masculin a
României? Răspuns: de 4 ori (1961,1964.1970,1974)
a. de 4 ori (1961,1964.1970,1974) b. de 4 ori (1962,1966.1970,1974)
c. de 4 ori (1964,1968.1970,1974) d. de 4 ori (1961,1964.1972,1976)
1397. Echipa Campioană a României la handbal feminin în anul 2008. Răspuns: Oltchim
Râmnicu Vâlcea
a. H.C.M. Roman b. Oltchim Râmnicu Vâlcea
c. HCM Baia Mare d. HC Zalău
1398. Ce loc a ocupat echipa de handbal feminin a României la J.O. de la Beijing, 2008?
Răspuns: locul VII
a. locul VI b. locul V
c. locul VII d. locul III
1399. Câţi paşi îi permite regulamentul unui jucător de handbal să se deplaseze cu mingea în
mână? Răspuns: 3 paşi
a. 2 paşi b. 4 paşi
c. 3 paşi d. 5 paşi
1400. Câte schimbări de jucători poate face un antrenor pe parcursul unui meci de handbal?
Răspuns: nelimitat
a. 4 schimbări b. 5 schimbări
c. 3 schimbări d. nelimitat
1401. Pe ce loc s-a clasat selecționata de volei masculin a României la J.O. din 1980, Moscova?
Răspuns: locul III, medalia de bronz
a. locul II b. locul III
c. Locul V d. locul IV
1402. Jucător român de tenis de câmp, unul dintre cei mai importanți jucători ai anilor ’70, fiind
numărul unu mondial în 1972 și 1973. Răspuns: Ilie Năstase
a. Florin Segărceanu b. Ilie Năstase
c. Ion Țiriac d. Andrei Pavel
1403. Fost jucător profesionist de tenis de câmp român, jucător de hochei și actualmente un
influent om de afaceri. Răspuns: Ion Țiriac
a. Florin Segărceanu b. Ilie Năstase
c. Ion Țiriac d. Andrei Pavel
1404. Fost jucător profesionist de tenis de câmp al anilor ’80, din Germania, câștigător a 49 de
turnee la simplu, fiind cel mai tânăr câștigător al turneului de la Wimbledon,la vremea aceea,
medaliat cu aurul olimpic în 1992, Barcelona. Răspuns: Boris Franz Becker
a. Lleyton Hewitt b. Boris Franz Becker
c. Peter ”Pete” Sampras d. Andre Agassi
1405. Fost jucător de tenis , american de origine greacă care a activat între anii 1988 și 2002,
câștigând de 14 ori Marele Șlem la categoria simplu bărbați. Răspuns: Peter ”Pete” Sampras
a. Lleyton Hewitt b. Boris Franz Becker
c. Peter ”Pete” Sampras d. Andre Agassi
1406. Jucător profesionist de tenis de câmp, australian născut la Adelaide, fost numărul unu în
clasamentul ATP în anii 1999-2000. Răspuns: Lleyton Hewitt
a. Lleyton Hewitt b. Boris Franz Becker
c. Peter ”Pete” Sampras d. Andre Agassi
1407. Jucător profesionist australian de tenis de câmp, câștigător a 26 de titluri la simplu,
printre care unul la US Open (2000), altul la Wimbledon (2002) și 2 titluri la dublu. Răspuns:
Lleyton Hewitt
a. Lleyton Hewitt b. Boris Franz Becker
c. Peter ”Pete” Sampras d. Andre Agassi
1408. Echipă britanică de fotbal care a câștigat cel mai mare număr de Cupe UEFA, Supercupe
ale Europei și Cupe ale Ligii. Răspuns: Liverpool Football Club (Liverpool)
a. Liverpool b. Arsenal Londra
c. Man. Utd d. Chelsea F.C
1409. Jucător profesionist rus de tenis de câmp, născut la Moscova, care a câștigat 15 titluri la
simplu în perioada 1999-2005, printre care unul la US Open-2000 și altul la Australian Open-
2005, și de 2 ori câștigător al Cupei Davis cu echipa Rusiei. Răspuns: Marat Safin
a. Andy Roddick b. Marat Safin
c. Rafael ”Rafa” Nadal d. Roger Federer
1410. Jucător profesionist de tenis de câmp, american care a fost pe poziția unu în clasamentul
ATP și a primit în 2003 titlul de ”jucătorul anului” din partea ATP. Răspuns: Andrew ”Andy”
Roddick
a. Andy Roddick b. Marat Safin
c. Rafael ”Rafa” Nadal d. Roger Federer
1411. Jucătoare profesionistă de tenis de câmp din Rusia, deținătoare a 3 titluri de Mare Șlem în
anul 2006 (US Open, Wimbledon și Roland Garros). Răspuns: Maria Sharapova
a Kim Clijsters b. Maria Sharapova
c. Justine Henin d. Serena Williams
1412. Jucător spaniol de tenis de câmp, cvadruplu campion al turneelor de Grand Șlam în
perioada 2005-2008, câștigând turneul de la Wimbledon și de 4 ori turneul de la Roland Garros.
Răspuns: Rafael ”Rafa” Nadal
a. Andy Roddick b. Marat Safin
c. Rafael ”Rafa” Nadal d. Roger Federer
1413. Jucătoare profesionistă de tenis de câmp din Valonia (Belgia), câștigătoare a 7 titluri de
Mare Șlam, medaliată cu aur la J.O. din 2004, Atena, în 2008 numărul 1 în clasamentul mondial
WTA. Răspuns: Justine Henin
a Kim Clijsters b. Maria Sharapova
c. Justine Henin d. Serena Williams
1414. Lungimea unui bazin de înot olimpic. Răspuns: 50 metri
a 50 metri b. 60 metri
c. 40 metri d. 100 metri
1415. Înotătoare care la J.O. din 2000 Sydney, a câștigat 2 medalii, argint la proba de 200m
mixt și bronz la proba de 400m mixt feminin. Răspuns: Caslaru Coada Beatrice
a Diana Mocanu b. Caslaru Coada Beatrice
c. Noemi Lung d. Camelia Potec
1416. Înotătoare româncă care a câștigat medalia de aur la 200m liber la J.O. din 2004 de la
Atena. Răspuns: Camelia Potec
a Diana Mocanu b. Caslaru Coada Beatrice
c. Noemi Lung d. Camelia Potec
1417. Înotătoare româncă, retrasă din activitatea competițională, câștigătoarea medaliei de aur
la J.O. din 2000 (Sydney) la probele de 100m și 200m spate. Răspuns: Diana Mocanu
a Diana Mocanu b. Caslaru Coada Beatrice
c. Noemi Lung d. Camelia Potec
1418. Înotător american, multiplu campion mondial şi olimpic la diferite probe de nataţie. Este
de 14 ori medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară (cel mai mare număr de medalii câştigate de
orice sportiv) şi este deţinătorul a şapte recorduri mondiale.? Răspuns: Michael Phelps
a Johnny Weissmüller b. Eric Shanteau
c. Michael Phelps d. Mark Spitz
1419. Canotor care a câștigat medalia de aur la proba de 1000m, caiac-canoe la J.O. din 1972,
Munchen. Răspuns: Ivan Patzaichin
a Serghei Covaliov b. Ivan Patzaichin
c. Toma Simionov d. Leon Rotman
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

ŞTIINŢE POLITICE

1420. Grup de ştiinţe sociale ce studiază viaţa politică şi problemele politicii (politica internă,
externă sau internaţională, doctrinele politice sau fenomene politice)? Răspuns: Stiinţele politice
a. Studii europene b. Stiinţele politice
c. Drept d. Filozofie
1421. Ideologie totalitară care a fost aplicată în timpul dictaturii naţionaliste a lui Adolf Hitler
în Germania între 1933 şi 1945 ? Răspuns Nazismul
a. Comunism b. Nazismul
c. Liberalism d. Fascismul
1422. Doctrină politică şi economică care proclamă principiul libertăţii politice şi economice a
indivizilor şi se opune colectivismului, socialismului, etatismului şi, în general, tuturor ideilor
politice care pun interesele societăţii, statului sau naţiunii inaintea individului ? Răspuns
Liberalismul
a. Comunism b. Socialism
c. Liberalism d. Etatism
1423. Regim politic în care sunt respectate drepturile cetăţeneşti, existenţa pluripartidismului, a
constituţiei şi dreptul la vot? Răspuns Democraţia
a. Totalitarism b. Democraţie
c. Monarhie absolutistă d. Dictatură
1424. Formă de guvernământ, în care cea mai mare, sau întreaga putere politică este deţinută de
un mic segment al societăţii, în general cel mai reprezentativ din punctul de vedere al puterii,
exprimată fie prin bani, înrudire, putere militară sau influenţă politică ? Răspuns Oligarhia
a. Oligarhie b. Democraţie
c. Teocraţia d. Tiranie
1425. Regim politic unde toată puterea statală este legimată exclusiv religios? Răspuns
Teocraţia
a. Oligarhie b. Democraţie
c. Teocraţia d. Tiranie
1426. Stiinţă politică ce studiază impactul aşezării şi poziţionării geografice a unui stat asupra
politicii sale externe şi interne, precum şi impactul factorului spaţial asupra politicii internaţionale
în ansamblu ? Răspuns Geopolitica
a. Geopolitica b. Drept internaţional
c. Doctrine politice d. Teoria conflictelor
1427. Tratat important în economie politică scris de filozoful german Karl Marx şi editat parţial
de Friedrich Engels care aduce o analiză critică a capitalismului şi a aplicării sale în practică ?
Răspuns Das Kapital (Capitalul)
a. Capitalismul b. Capitalul
c. Piaţa de capital d. Avuţia naţiunilor
1428. Primul mare filosof politic al Renaşterii, cunoscut în special pentru faimoasa sa lucrare
Principele ? Răspuns Niccolò Machiavelli
a. Benedetto Croce b. Giovanni Pico della Mirandola
c. Niccolò Machiavelli d. Tommaso Campanella
1429. Publicist şi filosof politic italian, apropiat de dreapta radicală europeană, un autor pe cît
de prolific şi strălucit pe atît de controversat, principalele sale lucrări “Revolta contra lumii
moderne” , „Oamenii printre ruine”, „Fascismul” fiind traduse în toate limbile de circulaţie
internaţională ? Răspuns Julius Evola
a. Benedetto Croce b. Giovanni Pico della Mirandola
c. Julius Evola d. Tommaso Campanella
1430. Stiinţă politică ce studiază conflictele militare şi geneza acestora? Răspuns Polemologia
a. Managementul conflictelor b. Geopolitică
c. Doctrine politice d. Polemologia
1431. Stiinţa şi practica de guvernare a unui stat, reprezentând sfera de activitate social-istorică,
ce însumează relaţiile, orientările şi manifestările care apar între partidele politice, între diversele
categorii şi grupuri sociale, între naţiuni ş.a.m.d., în vederea emancipării conceptelor proprii, în
lupta pentru putere sau supremaţie ideologică ? Răspuns Politica
a. Politica b. Geopolitică
c. Statistica d. Sociologia
1432. Regim politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze
puterea politică şi, prin urmare, un popor este condus forţat de către o persoană, un partid, sau un
grup de oameni ? Răspuns Dictatura
a. Republică parlamentară b. Democraţie
c. Monarhie constituţională d. Dictatură
1433. Formula de democraţie avansată caracterizată prin echilibrul constituţional dintre
valoarea fundamentală a democraţiei (în speţă, egalitatea) şi cea a liberalismului (libertatea) ?
Răspuns Democraţia liberală
a. Republică parlamentară b. Democraţia liberală
c. Absolutism d. Anarhie
1434. Formă de alegeri organizate înainte de expirarea termenului mandatatului parlamentar
obişnuit, condiţia prealabilă esenţială pentru organizarea acesui tip de alegeri fiind dizolvarea
Parlamentului, care se poate face, de regulă, la iniţiativa fie a şefului statului, fie a conducătorului
guvernului ? Răspuns Alegeri anticipate
a. Alegeri parlamentare la termen b. Alegeri anticipate
c. Alegeri locale d. Referendum
1435. Camera superioară a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ?
Răspuns Camera Lorzilor
a. Camera deputaţilor b. Camera Lorzilor
c. Congres d. Camera Comunelor
1436. Sistem de vot majoritar care se bazează pe o procedură majoritară (votul pe liste fiind un
sistem proporţional), întâlnit şi sub formula „Câştigătorul ia totul” ? Răspuns Votul uninominal
a. Sistem de vot mixt b. Sistem vot pe lista
c. Sistem vot transferabil d. Sistem vot uninominal
1437. Sistem localizat la nivelul sistemului social care îndeplineşte funcţii de natură politică şi
priveşte guvernarea ? Răspuns Sistem politic
a. Sistem social b. Sistem economic
c. Sistem politic d. Sistem juridic
1438. Organizaţie a lucrătorilor a cărui scop este protejarea drepturilor acestora ? Răspuns
Sindicat
a. Patronat b. Partid
c. Ong d. Sindicat
1439. Doctrină politică apărută ca o reacţie la liberalism avându-şi originea în celebrul dicton al
contelui Falkland ("Atunci când nu este necesar să schimbi ceva, este necesar să nu schimbi
nimic") ? Răspuns Conservatorismul
a. Socialism b. Liberalism
c. Creştin -democraţie d. Conservatorismul
1440. Procesul de consultare directă a cetăţenilor unei ţări în legătură cu un text de lege de o
importanţă cu totul deosebită sau asupra unei situaţii de importanţă naţională ? Răspuns
Referendum
a. Alegeri parlamentare la termen b. Alegeri anticipate
c. Alegeri locale d. Referendum
1441. Uniune de state independente sau de unităţi teritoriale autonome, înfiinţată pe baza unui
acord internaţional, prin care se determină condiţiile de asociere a statelor şi de funcţionare a
acestora ? Răspuns Confederaţia
a. Confederaţie b. Stat naţional
c. Stat naţional unitar d. Stat federal
1442. Sărbătoare celebrată pe data de 9 mai în întreaga Uniune drept ? Răspuns Ziua Europei
a. Ziua Muncii b. Ziua Tineretului
c. Ziua Europei d. Ziua Republicii
1443. Partid german care a existat între anii 1919 (din 1920 cu actualul nume) şi 1945, fiind
unicul partid politic din Germania nazistă între 1933 - 1945? Răspuns Partidul Muncitoresc
German Naţional-Socialist( sau Partidul Nazist)
a. Partid popular b. Partid Fascist
c. Partid democrat muncitoresc d. Partid Nazist
1444. Conducator al Partidului Nazist numit cancelar al Germaniei de către preşedintele ţării,
Paul von Hindenburg, în 1933? Răspuns Adolf Hitler
a. Martin Bormann b. Heinrich Luitpold Himmler
c. Adolf Hitler d. Reinhard Heydrich
1445. Politician care are rolul de autoritate executivă oficială a municipalităţii ? Răspuns Primar
a. Prefect b. Primar
c. Consilier d. Preşedinte consiliu judeţean
1446. Sistem economic care se distinge prin proprietatea privată asupra factorilor de producţie
precum şi prin producţia pentru o piaţă care stabileşte preţurile ? Răspuns Capitalismul
a. Capitalismul b. Pluralismul politic
c. Socialismul d. Regionalismul
1447. Ansamblu de acţiuni prin care autorităţile monetare influenţează asupra cantităţii de
monedă în circulaţie, nivelul ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar şi alţi indicatori
economico-monetari în vederea realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de
stimulare a activităţii economice, ocupare a forţei de muncă, stabilitate a preţurilor etc.) ? Răspuns
Politica monetară
a. Politica comercială b. Politica monetară
c. Politica conjuncturală d. Politica fiscală
1448. Republică unde prim-ministrul (sau cancelarul) este şeful guvernului, autoritatea
executivă în stat, şeful statului (Preşedinte) având, cu mici excepţii, funcţii simbolice, preşedintele
fiind ales de parlament ? Răspuns Republica parlamentară
a. Monarhie constituţională b. Republica parlamentară
c. Republică semi-prezidenţială d. Republică prezidenţială
1449. Ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, care a stat la baza unor partide
de extremă dreaptă politică, caracterizându-se prin naţionalism extremist, misticism, violenţă,
demagogie socială etc ? Răspuns Fascismul
a. Comunism b. Nazismul
c. Liberalism d. Fascismul
1450. Organul central executiv al puterii de stat, format din miniştri şi/sau secretari de stat ?
Răspuns Guvernul
a. Prefectura b. Parlament
c. Consiliul Suprem al Magistraturi d. Guvern
1451. Formă de guvernământ în care preşedintele este atât şeful statului cât şi şeful executivului
acesta fiind ales de popor ? Răspuns Republică prezidenţială
a. Monarhie constituţională b. Republica parlamentară
c. Republică semi-prezidenţială d. Republică prezidenţială
1452. Persoană care conduce un organ de stat, o instituţie, o organizaţie de stat, o asociaţie ?
Răspuns Presedinte
a. Preşedinte b. primministru
c. Cancelar general d. Secretar general
1453. Stat guvernat de un un singur partid politic, care-şi declară afilierea politică la marxism
sau marxism-leninism? Răspuns Statul comunist
a. Stat liberal b. Statul comunist
c. Stat fascist d. Stat nazist
1454. Formă de guvern monarhică ce face parte dintr-un sistem constituţional care acceptă un
monarh ereditar sau ales în funcţie de şef de stat ? Răspuns Monarhie constituţională
a. Monarhie constituţională b. Republica parlamentară
c. Republică semi-prezidenţială d. Republică prezidenţială
1455. Monarh , de obicei domnitorul suveran al unui imperiu ? Răspuns Impărat
a. Imparat b. Domnitor
c. Rege d. Suveran pontif
1456. Corpul legislativ într-un stat democratic acesta putand fi bicameral sau unicameral ?
Răspuns Parlamentul
a. Prefectura b. Parlament
c. Consiliul Suprem al Magistraturi d. Guvern
1457. Termen ce desemnează o federaţie de state cu o formă de guvernământ republicană ?
Răspuns Republică federală
a. Confederaţie b. Republică prezidenţială
c. Republică parlamentară d. Republică federală
1458. Forma de guvernare în care monarhul (împărat, ţar, sultan, rege, domnitor) dispune
integral de puterea supremă în stat, poporul fiind total lipsit de drepturi (monarhie nelimitată)?
Răspuns Absolutismul
a. Democraţie b. Parlamentarism
c. Monarhie constituţională d. Absolutismul
1459. Corp legiuitor, adeseori camera superioară a unei adunări legislative? Răspuns Senat
a. Senat b. Camera Comunelor
c. Camera Reprezentanţilor d. Camera Deputaţilor
ÎNTREBĂRI CULTURĂ GENERALĂ

TEHNOLOGII

1460. Persoane sau grupuri de persoane fizice şi/sau juridice care participă la activitatea
economică a societăţii şi îndeplinesc funcţii bine determinate. Răspuns Agenţi economici
a. Agenţi economici b. Comercianţi c. Mediu de afaceri
d. Agenţi de vânzări
1461. Proces în decursul căruia se produc modificări fizice, chimice, biologice, etc. Răspuns
Proces natural
a. Proces fizico-chimic b. Proces natural c. Proces
d. Proces biochimic
1462. Operaţie de aşezare paralelă a firelor în vederea obţinerii ţesăturilor. Răspuns Urzire
a. Urzire b. Filat c. Grăpat
d. Plivit
1463. Hârtie de valoare prin care se dovedeşte dreptul de proprietate al deţinătorilor acestora
asupra unei părţi din capitalul social al societăţii care a emis-o şi în virtutea căreia deţinătorul
primeşte dividente. Răspuns Acţiune
a. Divident b. Bon de valoare c. Certificat bancar
d. Acţiune
1464. Operaţie tehnologică prin care se îndepărtează adaosul de material de pe suprafeţele
piesei, pentru a se obţine forma şi dimensiunile înscrise în desenul de execuţie. Răspuns Pilire
a. Pilire b. Decapare c. Polizare
d. Copilire
1465. Totalitatea acţiunilor şi a altor titluri de valoare, sume în cont la banca, etc. Răspuns
Capital social
a. Capital b. Capital majoritar c. Capital social
d. Capital fix
1466. Operaţie de realizare a ochiurilor, în firele de urzeală, pentru obţinerea unui anumit
model. Răspuns Năvădire
a. Filare b. Năvădire c. Urzire
d. Catenare
1467. Proprietatea materialelor de a rezista la acţiunea de degradare lentă sub acţiunea
agenţilor chimici din mediul înconjurător. Răspuns Rezistenţa la coroziune.
a. Rezistenţa la oboseală b. Rezistenţa la coroziune c. Rezistenţa la sfâşiere
d. Rezistenţa la cusătură
1468. Operaţie de îndepărtare a vîrfurilor lăstarilor de pe porţiunea ultimelor 6-9 frunze pentru
grăbirea coacerii. Răspuns Cârnit
a. Cârnit b. Îndreptare c. Laminare
d. Tasare
1469. Produs folosit pentru hrana animalelor. Răspuns Furaj
a. Semipreparat b. Furaj c. Urlău
d. Semifabricat
1470. Operaţie de eliminare a lăstarilor de la subsuoara frunzelor pentru grăbirea fructificării.
Răspuns Copilit
a. Pilire b. Decapare c. Polizare
d. Copilire
1471. Operaţie de mărunţire, afânare, nivelare a arăturii şi distrugerea buruienilor. Răspuns
Grăpat
a. Urzire b. Arat c. Grăpat
d. Plivit
1472. Substanţe semisolide utilizate la ungerea unor mecanisme cu condiţii speciale de
funcţionare. Răspuns Unsoare
a. Lubrefiant b. Uleiuri sicative c. Unsoare
d. Gel
1473. Forţa la care materialul, cu o tăietură pe o anumită porţiune, se rupe prin sfâşiere.
Răspuns Rezistenţa la sfâşiere.
a. Rezistenţa la b. Rezistenţa la coroziune c. Rezistenţa la sfâşiere
d. Rezistenţa la cusătură
1474. Cel mai bun metal conducător de electricitate. Răspuns Argintul
a. Argint b. Nichel c. Crom
d. Platină
1475. Proprietatea unui material de a rezista timp îndelungat la acţiuni repetate ale unei forţe
exterioare. Răspuns Rezistenţa la oboseală
a. Rezistenţa la oboseală b. Rezistenţa la coroziune c. Rezistenţa la sfâşiere
d. Rezistenţa la cusătură
1476. Aliaje fier-carbon cu un conţinut de carbon de peste 2,14%. Răspuns Fonta
a. Alame b. Fontă c. Oţel
d. Bronzuri
1477. Tratament termic prin care un oţel se încălzeşte la temperaturi de 750-8800 C, după care
se răceşte brusc în apă, ulei sau curenţi de aer. Răspuns Călire
a. Călire b. Galvanizare c. Coroziune
d. Emailare
1478. Substanţă minerală colorată, pulverulentă, insolubilă în liant, în apă şi în solvenţi, folosită
pentru a conferi o anumită culoare materialului de zugrăvit sau de vopsit. Răspuns Pigment
a. Pigment b. Diluant c. Solvent
d. Degresant
1479. Aliaj al cuprului cu zincul. Răspuns Alama
a. Alame b. Fontă c. Alumină
d. Bronzuri
1480. Lichide volatile folosita ca atare sau în amestec, pentru solubilizarea substanţelor
peliculogene solide. Răspuns Solvenţi
a. Pigmenţi b. Diluanţi c. Solvenţi
d. Degresanţi

1481. Componente electronice, obţinute din materiale semiconductoare, care au proprietatea de


a amplifica intensitatea curentului electric. Răspuns Tranzistoare
a. Tiristoarele b. Tranzistoarele c. Fotodiodele
d. Ledurile
1482. Tratament termic prin care se măreşte duritatea unei piese la suprafaţă, miezul rămânând
cu 138. proprietăţile pe care le-a avut la început prin difuzarea carbonului. Răspuns Cementare
a. Recoacere b. Galvanizare c. Emailare
d. Cementare
1483. Componentă electronică care are rolul de redresare a curentului electric alternativ, lăsând
să treacă acest curent numai într-un singur sens, transformându-l în curent continuu. Răspuns
Diodă semiconductoare.
a. Dioda varicap b. Dioda tunel c. Dioda redresoare
d. Dioda zenner
1484. Solvenţi care au rolul de a micşora vâscozitatea compoziţiei, pentru a fi aplicată mai uşor
pe suprafeţele suport. Răspuns Diluanţi
a. Pigmenţi b. Diluanţi c. Solvenţi
d. Degresanţi
1485. Aliaje ale cuprului cu staniu, aluminiu, beriliu, plumb. Răspuns Bronzuri
a. Alame b. Fontă c. Alumină
d. Bronzuri
1486. Materiale care împiedică pătrunderea apei şi a umezelii în elementele de construcţii,
scăderea rezistenţelor mecanice şi a rezistenţei la îngheţ-dezgheţ a elementelor de construcţie.
Răspuns Materiale hidroizolante
a. Materiale ionoizolante b. Materiale piezoelectrice c. Materiale hidroizolante
d. Materiale fonoizolante
Tratament termic prin care se măreşte duritatea unei piese la suprafaţă, prin difuzarea azotului.
1487. Operaţie care se aplică în special pieselor de uz casnic şi constă în acoperirea unei
suprafeţe cu o peliculă de ceramică. Răspuns Emailare
a. Călire b. Galvanizare c. Coroziune
d. Emailare
1488. Metal de culoare albă, care se topeşte la temperatura de 6580C, moale şi plastic. Răspuns
Aluminiu
a. Zirconiu b. Aluminiu c. Hafniu
d. Wolfram
1489. Capacitatea materialului de a se deforma uşor la încovoiere. Răspuns Flexibilitate
a. Elasticitate b. Conductibilitate c. Alungirea
d. Flexibilitate
1490. Materiale care împiedică schimbul de căldură dintre încăperile unei construcţii sau din
interiorul şi exteriorul construcţiei. Răspuns Materiale termoizolante
a. Materiale ionoizolante b. Materiale piezoelectrice c. Materiale termoizolante
d. Materiale fonoizolante
1491. Soluţie de substanţă peliculogenă în solvent volatil cu sau fără adaos de plastifianţi şi
coloranţi şi care după uscare dau o peliculă lucioasă. Răspuns Lac
a. Lac b. Pigment c. Vopsea
d. Răşină
1492. Materiale care au proprietatea de a smulge aşchii din materialele metalice sau din alte
materiale mai dure. Răspuns Materiale abrazive
a. Pigmenţi b. Diluanţi c. Solvenţi
d. Degresanţi
1493. Substanţe care opun rezistenţă mare la trecerea curentului electric şi în care se pot crea
câmpuri electrice puternice. Răspuns Materiale electroizolante.
a. Materiale ionoizolante b. Materiale electroizolante c. Materiale fotoizolante
d. Materiale fonoizolante
1494. Materiale care au rolul de a asigura un anumit grad de confort acustic în încăperi, prin
împiedicarea transmiterii zgomotelor din exterior spre interior sau între încăperi. Răspuns
Materiale fonoizolante
a. Materiale ionoizolante b. Materiale fitoizolante c. Materiale fotoizolante
d. Materiale fonoizolante
1495. Substanţe care au rolul de a micşora plasticitatea şi implicit contracţia la uscare a argilei.
Răspuns Degresanţi
a. Pigmenţi b. Diluanţi c. Materiale abrazive
d. Degresanţi
1496. Suspensie de pigmenţi în lichid, cu sau fără material de umplutură, care după uscare dau
pelicule opace sau mate. Răspuns Vopsea
a. Lac b. Pigment c. Vopsea
d. Răşină
1497. Metal de culoare albăstruie cu densitate medie şi puncte de topire şi vaporizare relativ
scăzute. Răspuns Zinc
a. Nichel b. Zinc c. Molibden
d. Plumb
1498. Material fluid care se interpune între suprafeţele de contact a două corpuri solide care se
află în mişcare relativă, înlocuind frecarea uscată cu frecare lichidă. Răspuns Lubrefiant
a. Lubrefiant b. Uleiuri sicative c. Unsoare
d. Gel
1499. Acoperirea unui metal cu un strat din alt metal, folosind o soluţie electrolitică. Răspuns
Galvanizare
a. Călire b. Galvanizare c. Coroziune
d. Emailare
1500. Aliaj al cuprului cu zincul şi aluminiul. Răspuns Zamak
a. Alamă b. Fontă c. Zamak d. Alumină

S-ar putea să vă placă și