Oceanul Pacific

Aşezarea pe glob a Oceanului Pacific, cu indicarea celui mai adânc punct, Groapa Marianelor (-11.034 m)

Oceanul Pacific (de la numele latin Mare Pacificum = mare liniştită) este cel
mai mare ocean din lume, acoperind aproximativ 33% din suprafaţa Pământului.
Oceanul are o suprafaţă totală de 179,7 milioane de km² şi se întinde pe
aproximativ 15.500 km de la Strâmtoarea Bering în nord şi până la Marea Ross în
Antarctica. Limita vestică a oceanului este Strâmtoarea Malacca, iar la est oceanul
e mărginit de continentul America. Pacificul conţine în jur de 25.000 de insule,
numite Insulele Pacifice, mai mult decât conţin toate celelalte oceane împreună.
Groapa Marianelor, aflată în nord-vestul oceanului, este cel mai adânc punct de pe
planetă, având o adâncime de 11.034 m.
Originea numelui
 Oceanul a fost numit "pacific" deoarece primii marinari europeni au găsit o
apă deosebit de liniştită dincolo de Capul Horn, punctul cel mai sudic al Ţării de
Foc. În pofida numelui, în Pacific există nenumărate furtuni, taifunuri, uragane,
cutremure subacvatice, tsunamiuri şi alte fenomene naturale cu energii uriaşe.
Numele oceanului a fost dat de navigatorul portughez Ferdinand Magellan. ESTE
cel mai mare oceam al pamantului si se imparte in 2 bucati.emisfera sudica si
nordica.
Caracteristici
Suprafaţa oceanului Pacific este - socotind şi mările secundare - 181,34
milioane km², sau, fără acestea, 166,24 milioane km², ceea ce constituie
aproximativ 35 % din suprafaţa totală a Pământului sau mai bine de jumătate din
suprafaţa totală a mărilor şi oceanelor. Suprafaţa Pacificului este astfel mai mare
decât suma suprafeţelor tuturor continentelor. Volumul de apă este de 714,41
milioane km³ cu tot cu mările secundare, sau 696,19 milioana km³ fără apa din
mările secundare. Adâncimea medie este de 3.940 m, dacă sunt luate în
consideraţie mările secundare, sau 4.188 m fără acestea. Adâncimea maximă este
de 11.034 m. Temperaturile înregistrate în apele oceanului la ecuator sunt între 25–
30 °C. De asemenea, şi salinitatea apei variază: apa din zona ecuatorului este mai
puţin sărată decât apa dinspre poli, datorită precipitaţiilor ecuatoriale abundente din
timpul anului. Apa Oceanului Pacific este în medie mult mai caldă decât apa
Oceanului Atlantic. Relieful submarin al Pacificului este foarte variat. Câteva
formaţiuni subacvatice importante, de întinderi uriaşe, sunt: dorsala Pacificului,
Inelul de foc (vulcanism), bazine, ridicături ("munţi" subacvatici), abisuri, şanţuri
ş.a.

Vedere generală

Apusul peste Oceanul Pacific văzut din Staţia Spaţială Internaţională .

 Oceanul acoperă aproape o treime din suprafaţa pământului, având o
suprafaţă de 179,7 milioane km², mai mare decât întreaga suprafaţă a continentelor.
El se întinde pe direcţia nord-sud pe aproximativ 15.500 km de la Marea Bering
din Oceanul Arctic până la marginile îngheţate ale Mării Ross din Antarctica la sud
(deşi regiunea Antarctică din sudul Pacificului este numită câteodată Oceanul
Sudic), iar pe direcţia vest-est se întinde pe aproape 19.800 km, din Indonezia până
la coastele Columbiei şi Peru (la nivelul paralelei de 5° N, această distanţă
reprezentând peste jumătate din lungimea acestei paralele şi de peste 5 ori
diametrul Lunii). Limita vestică a oceanului este plasată pe Strâmtoarea Malacca.
Cel mai adânc punct de pe planetă este Groapa Marianelor, la 11.034 metri sub
nivelul mării. Adâncimea medie este de 4.280 metri.
Pacificul cuprinde peste 25.000 de insule, mai mult decât suma tuturor
insulelor din celelalte oceane, majoritatea aflându-se la sud de ecuator.
În prezent, Oceanul Pacific se micşorează, încet dar permanent, ca urmare a
mişcării plăcilor tectonice, cu aproximativ 2-3 cm pe an pe 3 laturi, ceea ce
înseamnă aproximativ 0,5 km² pe an (în timp ce Oceanul Atlantic se măreşte
permanent).

Furtună în oraşul Pacifica, California

De-a lungul coastei vestice neregulate a oceanului există multe mări, cele
mai mari fiind Marea Celebes, Marea Coral, Marea Chinei de est, Marea
Filipinelor, Marea Japoniei, Marea Chinei de Sud, Marea Sulu, Marea Tasmaniei şi
Marea Galbenă. Strâmtoarea Malacca uneşte, la vest, Pacificul cu Oceanul Indian,
iar Strâmtoarea Drake şi Strâmtoarea Magellan fac legătura, la est, cu Oceanul
Atlantic. Şi Canalul Panama uneşte la est Pacificul cu Atlanticul. În sfârşit, la nord,
Strâmtoarea Bering face legătura cu Oceanul Arctic.
Deoarece meridianul de 180° trece prin Pacific, Pacificul de vest (de lângă Asia) se
află de fapt în emisfera estică a Pământului, iar Pacificul de est (de lângă America)
se află în emisfera vestică.
Într-o mare parte a călătoriei lui Magellan - de la Strâmtoarea Magellan şi
până în Filipine - oceanul a fost chiar liniştit. Dar Pacificul nu este mereu paşnic.
Multe cicloane tropicale (echivalentul uraganelor din Atlantic) lovesc insulele
Pacificului. Locurile din preajma îmbinărilor plăcilor tectonice sunt pline de
vulcani şi sunt des afectate de cutremure. Tsunamiurile, valuri imense declanşate
de cutremure subacvatice, au devastat multe insule şi au distrus multe oraşe.
[modificare] Caracteristicile apei

Apus de soare în districtul Monterey County, California, SUA.

În Pacific temperatura apei variază de la punctul îngheţului, în zonele polare,

până la circa 30 °C la ecuator. Salinitatea variază în funcţie de latitudine: apa este
mai puţin sărată lângă ecuator decât cea din zona temperată, din cauza
precipitaţiilor abundente din zona ecuatorială / tropicală. Şi spre poli salinitatea
este mai mică, deoarece evaporarea este foarte scăzută.
În general apa Pacificului se mişcă în sensul acelor de ceasornic în emisfera
nordică a Pământului şi în sens opus în emisfera sudică. Curentul ecuatorial de
Nord se mişcă spre vest de-a lungul paralelei de 15° N, apoi se întoarce spre nord
lângă Filipine pentru a deveni curentul cald Japonez sau Curentul Kuroshio.
Cotind spre est la 45° N, curentul Kuroshio se bifurcă: o parte din apă se mişcă
spre nord formând Curentul Aleutian, în timp ce restul se mişcă spre sud pentru a
se reuni cu Curentul Ecuatorial de Nord. Curentul Aleutian se ramifică în
apropierea Americii de Nord şi formează baza circulaţiei de formă triunghiulară
din Marea Bering. Ramura sudică a lui devine liniştitul şi încetul curent
Californian.
Curentul Ecuatorial de Sud, curgând spre vest de-a lungul ecuatorului,
coteşte spre sud la estul Noii Guinee, apoi spre est în dreptul paralelei de 50° S şi
se uneşte cu principalul curent vestic al Pacificului de Sud, ce include curentul
circumpolar antarctic ce înconjoară pământul. În timp ce se apropie de coasta
chiliană, Curentul Ecuatorial de Sud se divide; o ramură curge împrejurul Capului
Horn, iar cealaltă o ia spre nord pentru a forma curentul Perului sau Curentul
Humboldt.
Mester Oana
aIX-aB