Conjuncţia

Conjuncţia este o parte de vorbire invariabilă, care funcţionează ca un instrument

gramatical, conectând două sau mai multe cuvinte într-o propoziţie simplă, sau două sau mai
multe subordonate într-o frază complexă şi stabileşte relaţii de coordonare sau subordonare:

1. Dan şi Maria îşi petrec Crăciunul cu familia . (coordonare, propoziţie simplă)

2. Ai mei stau acasă, iar eu mă duc la prietenii mei diseară. (coordonare, propoziţie
complexă)
3. Trebuie să plec în România de Crăciun, pentru că mi-e dor de familie şi de prieteni.
(subordonare, propoziţie complexă)

Pe lângă conjuncţiilor simple (şi, iar, dar, să, că, sau, căci, deşi, dacă, deoarece, fiindcă,
încât), precum şi cele compuse (ca să-, precum şi, dacă să, încat să), româna are, de asemenea
din punct de vedere semantic şi sintactic fraze, grupuri de cuvinte, echivalente cu o conjuncţie.
Primul element într-o astfel de frază poate fi un substantiv cu prepoziţie (în caz că), un pronume
cu prepoziţie (cu toate că ), o prepoziţie (pentru ca să , fără să ), sau un adverb (chiar dacă):

1. Chiar dacă ninge, tot ieşim la plimbare în dimineaţa zilei de Crăciun.

2. Cu toate că a plouat, dimineaţa zilei de Paşte a fost minunată.

Conjuncţii coordonatoare
Conjuncţiile coordonatoare stabilesc relaţii de :
- adăugare : şi, nici, şi...şi..., nici...nici...
- opoziţie : dar, însă, iar, ci
- alegere alternativă: sau, ori, sau…sau…, ori…ori…
- concluzie: deci, aşadar, prin urmare, în concluzie.
Conjuncţiile şi / iar
Conjuncţiile simple şi / iar nu pot fi dificile pentru alţi vorbitori, atâta timp cât ambele
pot fi traduse.

Şi echivalează şi integrează două elemente:

1. Dan şi Maria petrec Crăciunul cu familia anul acesta
2. Dan împodobeşte pomul şi Maria îl ajută.

Iar integrează şi contrastează două elemente simultan:

1. Dan şi Maria petrec Crăciunul în România, iar eu stau în Franţa.
2. Dan împodobeşte pomul, iar Maria găteşte.

În utilizare normală, există o tendinţă de a folosi iar în loc de şi atunci când adăugăm două
acţiuni (propoziţii), chiar dacă contrastul nu este foarte puternic / cu alte cuvinte, există o
tendinţă pentru iar să accepte sensul copulativ:
1. Dan împodobeşte bradul şi Maria îl ajută. = Dan împodobeşte bradul, iar Maria îl
ajută.

!! Reţineţi că şi nu este doar o conjuncţie în limba română, ci de asemenea, poate fi un adverb

de întărire sau adăugare:
1. Prietenii mei se duc în România de Crăciun şi eu m-am hotărât să merg cu ei.
(conjuncţie)
2. Prietenii mei se duc în România de Crăciun. Mă duc şi eu cu ei! (adverb)

Conjuncţiile dar, însă şi ci

Conjuncţiile dar/însă contrastează două elemente complet independente :
1. Eu îmi petrec Crăciunul în Carolina de Nord, dar / însă aş fi vrut să mă duc în
România.
Ci este utilizat pentru a sublinia opoziţia (cuvântul de referinţă este precedat de negaţia nu
sau verbul din prima propoziţie este la negativ):
 1. Vin nu mâine, ci poimâine.
2. Eu nu-mi petrec Crăciunul în România, ci mă duc în Franţa.

Conjuncţiile subordonatoare
Conjuncţiile subordonatoare funcţionează ca şi conectori între propoziţii principale şi
propoziţii secundare în fraze complexe.
Ele indică relaţiile atributive şi circumstanţiale din interiorul frazelor complexe.
Conjuncţiile subordonatoare pot acoperi o zonă semantică nespecificată şi funcţionează ca
standarde pentru anumite construcţii.
De exemplu, conjuncţia că este plasată după verbe de gândire şi exprimare : cred că, ştiu că, a
spus că.
Conjuncţia să este o marcă morfologică a modului subjonctiv şi este plasat după toate
structurile care cer subjonctiv , conectând deasemenea propoziţia principală de cea secundară :
vreasă lucrez, trebuie să lucrez.
Dacă într-o propoziţie subordonată cu un verb la modul subjonctiv, unul dintre elemente
este reliefat prin subliniere, este utilizată conjuncţia ca...să, şi elementul care trebuie reliefat
va fi încorporat în conjuncţia complexă :
1. Vreau să te simţi bine de sărbători. → Vreau ca tu să te simţi bine de sărbători.
2. Ar fi bine să vii mâine la test. →Ar fi bine ca mâine la test să nu lipseşti.
3. Mi-ar plăcea să mă ajuţi atunci când am nevoie. → Mi-ar plăcea ca,atunci când am
nevoie,să mă ajuţi.

Acelaşi mecanism este valabil şi pentru conjuncţiile compuse fără să, fără ca să ; înainte să,
înainte ca să.:
1. A venit fără să ne fi spus că vine. → A venit fără ca nouă să ne fi spus că vine.
2. Întinde-i o mână de ajutor înainte să ţi-o ceară. → Întinde-i o mână de ajutor
înainte ca el să ţi-o ceară.