Cursul 19

Neprihănirea prin credinţă – partea II

1. Cum i-a fost redată omului neprihănirea?

"Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unu care a păcătuit, căci judecata venită de la unul a adus osânda;
dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare... Astfel dar, după cum
printr-o singură greşeală a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre
de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.” (Romani 5:16,18).

2. Cum era descris caracterul deplin al iertării şi îndreptăţirii acordate de Dumnezeu în mod profetic în
cartea lui Iov?

„Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: ‚Izbăveşte-l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ

de răscumpărare pentru el!’…Se roagă lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă Faţa
cu bucurie, şi-i dă înapoi nevinovăţia.” (Iov 33:24,26).

3. Cine pot fi beneficiarii acestei neprihăniri?

“... neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce
cred în El. Nu este nici o deosebire.” (Romani 3:22)

4. Ce contribuţie au faptele bune în dobândirea neprihănirii?

"... căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii... Dar acum s-a arătat o
neprihănire pe care o dă Dumnezeu fără lege - despre ea mărturisesc Legea şi prorocii... şi anume
neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos... căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi
de slava lui Dumnezeu... şi sunt socotiţi neprihăniţi fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este
în Hristos Isus... Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin
legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele legii.
(Romani 3:20-28).

"Însă celui ce lucrează plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat, pe când celui ce nu
lucrează ci crede în cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca
neprihănire. Tot astfel David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu fără fapte îl socoteşte
neprihănit.” (Romani 4:4-6).

5. De ce este imposibil ca cineva să poată dobândi neprihănirea prin propriile sale eforturi?

„Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem… Şi că nimeni nu este socotit neprihănit
înaintea lui Dumnezeu prin Lege este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.” (Galateni
3:10,11)

6. În timp ce faptele bune nu pot cumpăra neprihănirea, vor lipsi ele cu desăvârşire de la cei care sunt
socotiţi neprihăniţi prin credinţă?

“Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci acei care împlinesc legea
aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi.” (Romani 2:13).

“Dar dacă în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi prin Hristos şi noi înşine am fi găsiţi ca
păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum.” (Galateni 2:16).
7. Cum este exemplificată relaţia dintre neprihănirea prin credinţă şi fapte în viaţa lui Avraam?

„Tot aşa şi ‚Avraam a crezut pe Dumnezeu şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.’” (Galateni
3:6.)
„…pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele,
orânduirile Mele şi legile Mele.” (Geneza 26:5).

Înţelegem de aici că Avraam a fost socotit neprihănit prin credinţă, iar aceasta a avut ca urmare o viaţă
de ascultare de poruncile, legile şi orânduielile lui Dumnezeu. Această ascultare nu era menită să câştige
neprihănirea, ci era o consecinţă firească a faptului că aceasta îi fusese acordată, un rod al acesteia.

8. Care a fost experienţa lui Pavel în acest sens?

„Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate
încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel,
din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte râvna, prigonitor
al bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.
Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă şi
acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos
Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu
găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin
credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu prin credinţă.” (Filipeni 3:4-9).

9. Cum suntem avertizaţi împotriva a două pericole majore ale unei false interpretări şi aplicări a
neprihănirii prin credinţă?

„Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-i
mântuiască?...Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi… Vrei dar să înţelegi, om
nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin
fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi,
prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.” (Iacov 2:14,17, 20-22).

„…pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o
neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.” (Romani 10:3).

10. Ce înalt privilegiu şi responsabilitate au toţi acei care s-au bucurat de darul neprihănirii lui Hristos care
le-a fost atribuită fără nici un merit al lor, prin credinţa în Isus şi cine realizează aceasta în om?

„El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim
pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” (1 Petru 2:24).

“Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele
Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Corinteni 6:11).