Acesta este capitolul intai al unei propuse povestiri pe care am avut-o in minte de ceva vreme.

Am mai facut experimentul acesta odata pe Scribd dar acum o sa fie ceva mai serios. Voi posta acest prim capitol si voi posta capitol cu capitol pana la finalul povestirii, zilnic daca voi putea. Totusi, exista o clauza. Nu voi trece de capitolul intai si nici nu voi finaliza povestirea daca nu voi obtine un feedback pozitiv. Asta poate insemna un like sau comentariu pe Facebook, sau o forma prin care sa vad ca are rost sa mai continui aceasta epopee dintr-un viitor indepartat cu un Bucuresti aflat in centrul unui mister legat de moartea unei intregi civilizatii. Astept pana luni dimineata si atunci voi posta un raspuns. Pana atunci, spor la citit.

Lingurita era intoarsa in ceasca de ceaiul aburind in sensul acelor de ceasornic starnind o mica tornada. Aburul se ridica din micuta cupa imprastiind mirosul natural de musetel purtat de vant. Cei doi gentlemeni care stateau la masa si discutau simteau si ei mirosul acela printre alte miasme ale toamnei instapanite peste pitorescul oras. Cel batran, un domn in etate, purtand uniforma de general in retragere isi tinea mainile impreunate peste un baston. Avea un chip de piatra, dar bland. Trasaturile sale inspirau incredere. -Imi face o mare placere sa vizitez intotdeauna landul dumitale, her graf. Tanarul inclina respectuos din cap acceptand complimentul. Stia foarte bine eticheta vieneza, terminandu-si studiile in capitala Imperiumului Dunarean si fiind unul dintre apropiatii Cancelarului actual. Chipul sau vioi, ochii cutezatori si nasul acvilin ii ofereau o alura nobila chiar daca de facto nu era. Politica imperiala prin care cei care conduceau erau alesi din randul celor capabili l-a dus la rangul de comite. Sangele albastru se gasea si in sticlute fara nume faimoase. -Apreciez vorbele dumneavoastra. Si pentru mine este intotdeauna o placere sa stiu ca popositi in orasul meu. Batranul privi pentru o clipa cladirile care se aflau in apropierea terasei unde tocmai mancasera. Avea un zambet de apreciere pe fata. -Intotdeauna am avut ceva pentru orasele ardelene. Imi place ca ati pastrat cat mai autentic trecutul, desigur dupa modelul impus de noi. Centrul vechi arata uluitor si nu este afectat de smogul si poluarea fabricilor plasate in afara. O pozitionare mai mult decat de apreciat. -Sunt proiecte realizate cu ajutorul Imperiumului. Eu am urmat linia vecinilor si am continuat munca celorlalti grafi dinaintea mea. -Pentru asta te felicit din nou. Ardealul arata ca un colt de rai...aproape. Putine zone de pe glob se pot lauda cu asemenea ecosisteme. Catastrofa ne-a amenintat cu adevarat existenta ca specie. Trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu ca S-a milostivit fata de noi si ne-a tinut vii. -Aveti dreptate, raspunse pios graful. Nu meritam o a doua sansa. -Aici te contrazic. Meritam, caci am fost destul de perseverenti si ne-am ridicat de fiecare data, dupa fiecare lovitura. Am cazut, apoi cu ajutorul lui Dumnezeu ne-am reintors in pozitia initiala sau chiar mai sus.

-Desigur, aproba graful analizand vorbele batranului. -Dar Catastrofa...a fost ceva cumplit. Si cand te gandesti ca nici nu stim cum a inceput. -Exista teorii...incepu usor tanarul. -Lasa teoriile caci ele nu tin loc de adevar. Stim doar ca a fost o zi intunecata in care a pierit energia si apoi a urmat haosul. Asta e Istoria Orala. Gandeste-te. Vor trece doua mii de ani pana la un nou alfabet, pana la o noua cultura. Eram primitivi. Acum abia de cativa zeci de ani pricepem ce am pierdut. Ne-am redresat, asa putini cum am fost, am reluat pamantul dupa cum porunceste Scriptura, am iesit chiar si printre stele si acum avem planetele noastre. Dumnezeu ne-a facut puternici, Marcus. -Da... -Dar un lucru ma face sa stau nelinistit. Daca atunci am fost doborati fara avertisment, ce ar impiedica o repetare a acestui blestem? -Aveti vreo propunere? Batranul il privi pe graff cu atentie in ochi. -Sa fim seriosi pentru un moment. Aceasta nu este o vizita de curtoazie. Chiar daca apreciez ceea ce ai facut cu orasul asta, n-am venit aici doar pentru a-l admira. Am venit ca sa vorbesc cu unul dintre cei mai buni studenti ai Scolii Militare Vieneze. Am o misiune extrem de importanta pentru tine. -Ascult si ma supun. -Va trebui ca pentru o perioada nedeterminata de timp sa-ti parasesti fotoliul de graff si sa te pregatesti pentru o calatorie intr-o zona pustie, intr-o zona periculoasa. -Sub acoperire.? -Ba din contra. Nu este o misiune externa Marcus, ci una de cucerire. Trebuie sa mergi sa transformi desertul Bucurestilor intr-un dominion imperial. Tanarul demnitar facu ochii mari. -Dar sire... bizantinii sunt si ei prezenti in zona. -Putin imi pasa de Bizant. Ei au interdictie sa treaca Dunarea, iar zona neutra cuprinde nordul Moesiei. Cat ne priveste Valahia e terra deserta. -Dar stiti ca polisul Craiovei este de ani buni aservit bizantinilor. -Un ghimpe in coasta Sfantului Imperiu, da. La fel si Iasiul care e tot mai atras de ofertele rusilor. Daca va ceda, planurile pentru Principatul Daciei pot fi anulate, sa stii. -Nu se va intampla asa ceva, intari grafful. -Sper. Am investit mult in Septapolis si nu vreau sa imi pierd tot capitalul. Revenind la Bucuresti... Tu ai misiunea oficiala de a-i convinge pe salbaticii aceia sa ni se supuna noua si sa incerci un studiu asupra civilizatiei lor primitive. Imperiul nu a facut multe incursiuni in zonele acelea blestemate, asa ca vei avea cu tine o armata de savanti. -Aceasta este misiunea? Generalul clatina din cap. -Acesta este doar varful icebergului. Te vei duce la Bucuresti pentru ca cercetatorii nostri cred ca acea Catastrofa ce a nenorocit planeta acum mii de ani a inceput de acolo. -De necrezut! -Asta imi vei spune cand vei avea dovada in mana. -Imi cer scuze pentru aceasta iesire, dar imi era greu sa cred...

-Da, stiu ca esti potrivit si apreciez asta. Din cauza oamenilor ca tine am insistat pentru formarea Principatului. In acest moment existenta Marelui Stat Dacic depinde de succesul pe care il va avea misiunea ta. -Voi lupta pana la ultima picatura de sange, precum un Cavaler al Imperiului. -Imi place ca ti-ai pastrat spiritul de luptator. Cu aceasta mentalitate vei obtine fara indoiala biruinta. Ma voi intoarce la Arad doar atunci cand vei fi venit si tu, in calitate de Colector Imperial. Marcus se entuziasma si rosti cu fala vechiul indemn imperial: -Gott mit uns! -Amen, raspunse sec generalul.