III Caravana imperiala tocmai isi termina descinderea de pe crestele abrupte ale Carpatilor.

Sistemul enorm de scripti mobili adusese ultimele trupe in zona catunului de campie. Imbracat intr-o uniforma kaki Marcus vedea deja in departare primele urme ale desertului care ii va insoti pana la portile Bucurestilor. Simti un fior pe sira spinarii si inghiti in sec. Era la granita dintre o lume cat de cat civilizata si taramuri neexplorate. Insa nu simtea deloc fiorul julesvernianului, ci mai degraba avea un sentiment sumbru. Nu-i placea deloc ce urma sa se intample. Putea vedea deja armate organizate in linii de bataie inaintau si se pregateau sa opreasca atacul devastator al acelor barbari. Stia cum atacau acei bucuresteni. Avusese prieteni care cu ani in urma plecasera la sud de Carpati pe acelasi drum pe care pleca si el si nu mai revenisera in Imperium. Isi stranse pentru o clipa mana pe sabia de la brau parca temandu-se. Era soldat. Trebuia sa-si infraneze acea frica in fata luptei. Era liderul, nu trebuia sa lase sa se vada nicio indoiala pe chipul sau. Asa ca lua o atitudine martiala supraveghiind marsul armatelor sale. In sunet de tobe formatiile militare bine organizate se aliniara. Cele opt blindate, masinile cu provizii si repulso-trasurile erau asezate in asa fel incat sa ocupe un spatiu cat mai mic si sa inainteze intr-un ritm potrivit. In fruntea tuturor se afla tanarul general care ar fi preferat sa fie oriunde altundeva decat acolo. Dadu semnalul si convoiul porni greoi pe un drum pietruit pastrat inca dinainte de Catastrofa. Cel putin cu asta se laudau localnicii. Studiase harta de multe ori si stia ca pana la prima cetate mai mare era cale de o zi asa ca aranjase ca rezervele de hrana sa fie dramuite bine pana la acel popas. Dupa aceea nimic nu mai statea intre temerara trupa si premiul mult ravnit. Pentru o clipa i se paru ca se imagineaza cocotat pe turnul celei mai inalte cladiri din Bucuresti asezand steagul bicefal in uralele soldatilor sai si ale locuitorilor. Multe expeditii de cucerire au esuat pentru ca liderii lor au gustat puterea si s-au imbatat de ea. Marcus simti si el pentru o clipa acea dorinta de glorie, dar refuza gandind ca lupta pentru poporul sau mai ales si apoi pentru el insusi. Nu-si apartinea siesi, si stia asta de cand a depus juramantul in fata Imparatului in urma cu opt ani. Dar nu-i pasa. El dorea sa termine cat mai repede misiunea si sa revina acasa.