Fiziopatologie 2.04.

2002
LP 15

EXPLORAREA APARATULUI URINAR

În ce condiţii se explorează (examenul clinic e foarte sărac) :

1. Când sunt semne :
- hematurie macroscopică
- durere lombară
- edeme
- modificări ale diurezei
- hipertensiune arterială
- prezenţa unei patologii ce includ şi afectare renală (lupus,
diabet zaharat, septicemie, malignităţi de sistem)
2. Când pacientul face tratament cu substanţe nefrotoxice
3. Descoperirea accidentală a unei proteinurii, retenţii azotate
(creşterea plasmatică a ureei şi creatininei), hematurie
microscopică

Examinăm rinichiul şi căile urinare :

1) examene de urină :
a. examen macroscopic
b. examen microscopic
c. examen bacteriologic
2) examene biochimice sangvine
3) explorarea funcţiei renale, a mecanismelor renale : filtrarea,
reabsorbţia, excreţia
4) examene imunologice
5) explorări imagistice – ecografie, sau radiologice – TC
6) puncţia biopsie renală

Examenul urinii

Se poate face pe urină proaspăt emisă sau pe urina de pe 24 de ore.

Studiul macroscopic
1. Volumul urinar = diureza
Valori normale : 1000-1800 ml/24 h
Variază funcţie de starea de hidratare, sex, vârstă
Obligatoriu rinichiul trebuie să elimine 500 ml / 24 h pentru a
elimina cataboliţii :
- sub 500 ml – oligourie
- sub 100 ml – anurie
- peste 2000 ml – poliurie

1/4
Fiziopatologie 2.04.2002
LP 15
Se mai calculează :
Vdiurn 2 4
= →
Vnocturn 1 1
În insuficienţa renală, insuficienţa cardiacă sau cea hepatică acest
raport tinde să se egalizeze şi acest fenomen se numeşte nicturie .
Trebuie ţinut cont şi de starea de hidratare, compoziţia urinii,
funcţia glomerulară.
2. Culoarea
Este determinată de compoziţia chimică, concentraţie şi pH.
Fiziologic, între culoare şi diureză este o relaţie de interdependenţă.
Culoarea normală este dată de urocrom – un pigment urinar sintetizat de
celulele renale din hemoglobină. Urocromul solubilizează acidul uric (nu
se formează cristale de acid uric).
În insuficienţa renală scade sinteza de urocrom iar urina este palidă.
Modificări de culoare neinfluenţate de diureză :
- medicamente :
• piramidon – culoare roşie
• laxative – culoarea roşie
• albastru de metil – culoare verde
• antipirină – galben intens
- roz-roşu dacă urina conţine hemoglobină, mioglobină sau
număr mare de eritrocite
- bere-brună când sunt cantităţi foarte mari de urobilinogen
(hiperproducţie de bilirubină directă sau indirectă în
sindromul hemolitic) şi pigmenţi biliari, bilirubină (în
obstrucţii biliare)

3. Aspect - limpede
Cauze care duc la tulburarea urinei :
- când stă mult timp la aer datorită sărurilor pe care le are şi
care precipită
- când are multe săruri şi precipitate de la început (dacă are
fosfaţi sau oxalaţi). la temperatură mai ridicată sau cu
acid clorhidric se clarifică (se dizolvă precipitatele).
- când are puroi – în infecţii severe
- când are puroi şi mucus – este tulbure şi filantă. Mucusul
provine din epiteliul câilor urinare sau inflamaţii
- urina opacă – datorită :
• lipidelor – lipidurie
• limfei – chilurie
4. Miros
- fad uşor aromatic, de migdale amare

2/4
Fiziopatologie 2.04.2002
LP 15
- miros de mere verzi – cu cetonurie (se întâlneşte în
diabetul zaharat, inaniţie, alcoolism)
- miros amoniacal – când sunt infecţii urinare cu germeni
ce conţin urează sau tumori de aparat renourinar
- miros putrid – în infecţii cu anaerobi (la imunodeprimaţi
şi vârstnici)
- miros de mercaptan – după ingestia de hrean, usturoi,
sparanghel
5. Examen fizico-chimic
Examen fizic :
a) Densitatea urinii raportată la densitatea plasmei este de 1010
Starea de normostenurie pentru un rinichi normal este o densitate
de 1001-1030.
Modificările densităţii apar când se modifică cantitatea de apă sau
se modifică concentraţia.
Densitatea urinii e dată de funcţia tubulară (procesele de absorţie şi
cele de secreţie); trebuie determinări repetate sau se calculează pe urina
pe 24h.
La vârstnici şi la copiii sub 5 ani puterea maximă de concentraţie
este de 1022.
Abateri :
- izostenurie – densitatea este egală cu cea a plasmei, adică
tubii sunt scoşi din funcţie şi se elimină doar filtratul
glomerular
- hipostenurie – densitatea este mai mică de 1010, la cei cu
insuficienţă renală cronică în stare poliurică
- hiperstenurie – densitate mai mare de 1030 la determinări
repetate, nu trebuie să ne sperie , înseamnă că există
substanţe în urină ce îi cresc densitatea
Dispozitivul se numeşte urodensimetru sau bandelete reactive
b) Osmolaritatea urinii
Este tot o investigare a funcţiei tubulare
Normal osmolaritatea plasmei este de 280-310 miliosmoli iar a
urinii este de 50-1200 miliosmoli
Se întâlneşte osmolaritate crescută în proteinurie, glucozurie, K, Na
în exces.
Mai este o boală genetică cere se numeşte rinită, care pierde sare,
în care nu se poate reabsoarbe Na, în nefrită se pierde potasiu.
Între osmolaritate şi densitate este o relaţie liniară.
c) pH-ul
Valoare normală : 5,8 – 7,8.
Măsoară funcţia tubulară

3/4
Fiziopatologie 2.04.2002
LP 15
H+ se elimină prin pompă sub formă de săruri de amoniu (clorură
de amoniu). Aciditatea titrabilă este dată de fosfaţi.
Variaţiile de pH – funcţie de regimul alimentar şi respectiv funcţie
tubulară.
Patologie : pH-ul urinar acid repetat se întâlneşte în acidoza
metabolică şi respiratorie (efort fizic intens, diabet zaharat, traumatism cu
distrucţie musculară, şoc hipovolemic)
pH-ul alcalin – alcaloza metabolică importantă cu scăderea
eliminărilor de H+
pH-ul acid – acidoze tubulare proximale şi distale în care

4/4