Sunteți pe pagina 1din 17

Fat-Frumos din Lacrima

de: Mihai Eminescu n vremea veche, pe cnd oamenii, cum sunt ei azi, nu erau dect n germenii viitorului, pe cnd Dumnezeu clca nc cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamntului n vremea veche tria un mprat ntunecat i gnditor ca miaznoapte i avea o mprteas tnr i zmbitoare ca miezul luminos al zilei !incizeci de ani de cnd mpratul purta rzboi c-un vecin al lui Murise vecinul i lsase de motenire fiilor i nepoilor ura i vra"ba de snge !incizeci de ani, i numai mpratul tria singur, ca un leu mbtrnit, slbit de lupte i suferine - mprat, ce-n viaa lui nu rsese niciodat, care nu zmbea nici la cntecul nevinovat al copilului, nici la sursul plin de amor al soiei lui tinere, nici la povetile btrne i glumee ale osta ilor nlbii n btlie i nevoi #e simea slab, se simea murind i n-avea cui s lase motenirea urii lui $rist se scula din patul mprtesc, de lng mprteasa tnr - pat aurit, ns pustiu i nebinecuvntat, - trist mergea n rzboi cu inima nemblnzit, - i mprteasa sa, ramas singur, plngea cu lacrimi de vduvie singuratatea ei %rul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cdea pe snii ei albi i rotunzi, - i din ochii ei albatri i mari curgeau iroaie de mrgritare apoase pe o fa mai alb ca argintul crinului &ungi cearcne vinete se trgeau mpre"urul ochilor i vine albastre se trgeau pe faa ei alb ca o marmur vie #culata din patul ei, ea se arunca pe treptele de piatra ale unei bolte n zid, n care veghea, deasupra unei candele fumegnde, icoana mbracata n argint a maicei durerilor nduplecata de rugaciunile mparatesei ngenuncheate, ploapele icoanei reci se umezira si o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu mparateasa se ridica n toata mareata ei statura, atinse cu buza ei seaca lacrima cea rece si o supse n adncul sufletului sau Din momentul acela ea purcese ngreunata $recu o luna, trecura doua, trecura noua si mparateasa facu un fecior alb ca spuma laptelui, cu parul balai ca razele lunii mparatul surse, soarele surse si el n nfocata lui mparatie, chiar statu pe loc, nct trei zile n-a fost noapte, ci numai senin si veselie vinul curgea din butii sparte si chiotele despicau bolta cerului #i-i puse mama numele: 'at-'rumos din lacrima #i crescu si se facu mare ca brazii codrilor !restea ntr-o luna ct altii ntr-un an !nd era destul de mare, puse sa-i faca un buzdugan de fier, l arunca n sus de despica bolta cerului, l prinse pe degetul cel mic si buzduganul se rupse-n doua (tunci puse sa-i faca altul mai greu - l arunca n sus aproape de palatul de nori al lunei) caznd din nori, nu se rupse de degetul voinicului

(tunci 'at-'rumos si lua ziua buna de la parinti, ca sa se duca, sa se bata el singur cu ostile mparatului ce-l dusmanea pe tata-sau %use pe trupul sau mparatesc haine de pastor, camasa de borangic, tesuta n lacrimele mamei sale, mndra palarie cu flori, cu cordele si cu margele rupte de la gturile fetelor de-mparati, si puse-n brul verde un fluier de doine si altul de hore si, cnd era soarele de doua sulite pe cer, a plecat n lumea larga si-n toiul lui de voinic %e drum horea si doinea, iar buzduganul si-l arunca sa spintece norii, de cadea departe tot cale de-o zi +aile si muntii se uimeau auzindu-i cntecele, apele-si ridicau valurile mai sus ca sa-l asculte, izvoarele si tulburau adncul, ca sa-si azvrle afara undele lor, pentru ca fiecare din unde sa-l auda, fiecare din ele sa poata cnta ca dnsul cnd vor sopti vailor si florilor ,urile ce cioraiau mai n "os de briele melancolicelor stnce, nvatau de la pastorul mparat doina iubirilor, iar vulturii ce stau amutiti pe crestetele seci si sure ale stncilor nalte nvatau de la el tipatul cel plns al "alei #tateau toate uimite pe cnd trecea pastorasul mparat, doinind si horind) ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor) si-n piepturile pastorilor tineri, rezimati c-un cot de-o stnca si c-o mna pe bta, ncoltea un dor mai adnc, mai ntunecos, mai mare dorul voiniciei$oate stateau n loc, numai 'at-'rumos mergea mereu, urmarind cu cntecul dorul inimii lui si cu ochii buzduganul ce sclipea prin nori si prin aer ca un vultur de otel, ca o stea nazdravana !nd era-nspre sara zilei a treia, buzduganul caznd se izbi de o poarta de arama si facu un vuiet puternic si lung %oarta era sfarmata si voinicul intra &una rasarise dintre munti si se oglindea ntr-un lac mare si limpede, ca seninul cerului n fundul lui, se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur) iar n mi"locul lui, pe o insula de smarand, ncon"urat de un crng de arbori verzi si stufosi, se ridica un mndru palat de o marmura ca laptele, lucie si alba - att de lucie, nct n ziduri rasfrngea ca-ntr-o oglinda de argint: dumbrava si lunca, lac si tarmuri . luntre aurita veghea pe undele limpezi ale lacului lnga poarta) si-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cntece mndre si senine 'at'rumos se sui-n luntre si vslind, a"unse pna la scarile de marmura ale palatului %atruns acolo el vazu n boltile scarilor candelabre cu sute de brate, si-n fiecare brat ardea cte o stea de foc %atrunse n sala #ala era nalta, sustinuta de stlpi si de arcuri, toate de aur, iar n mi"locul ei statea o mndra masa, acoperita cu alb, talgerele toate sapate din cte-un singur margaritar mare) iar boierii ce sedeau la masa n haine aurite, pe scaune de catifea rosie, erau frumosi ca zilele tineretii si voiosi ca horele Dar mai ales unul din ei, cu fruntea-ntr-un cerc de aur, batut cu diamante, si cu hainele stralucite, era frumos ca luna unei nopti de vara Dar mai mndru era 'at-'rumos - /ine-ai venit, 'at-'rumos-- zise-mparatul) am auzit de tine, da de vazut nu te-am vazut

- /ine te-am gasit, mparate, desi ma tem ca nu te-oi lasa cu bine, pentru ca am venit sa ne luptam greu, ca destul ai viclenit asupra tatalui meu - /a n-am viclenit asupra tatalui tau, ci totdeauna m-am luptat n lupta dreapta Dar cu tine nu m-oi bate !i mai bine-oi spune lautarilor sa zica si cuparilor sa umple cupele cu vin si-om lega fratie de cruce pe ct om fi si-om trai #i se sarutara feciorii de-mparati n urarile boierilor si baura si se sfatuira 1ise mparatul lui 'at-'rumos: - De cine-n lume te temi tu mai mult2 - De nime-n lumea asta, afara de Dumnezeu Dar tu2 - Eu iar de nime, afara numai de Dumnezeu si de mama padurilor, o baba batrna si urta, care umbla prin mparatia mea de mna cu furtuna %e unde trece ea, fata pamntului se usuca, satele se risipesc, trgurile cad naruite Mers-am eu asupra ei cu batalie, dar n-am ispravit nimica !a sa nu-mi prapadeasca toata mparatia, am fost silit sa stau la-nvoiala cu ea si sa-i dau ca bir tot al zecele din copiii supusilor mei #i azi vine ca sa-si ieie birul !nd suna miazanoaptea, fetele mesenilor se posomorra) caci pe miazanoapte calare cu aripi vntoase, cu fata zbrcita ca o stnca buhava si scobita de praie, c-o padure-n loc de par, urla prin aerul cernit mama padurilor cea nebuna .chii ei - doua nopti tulburi, gura ei - un hau cascat, dintii ei - siruri de pietre de mori !um venea vuind, 'at-'rumos o apuca de mi"loc si o trnti cu toata puterea ntr-o piua mare de piatra) peste piua pravali o bucata de stnca, pe care-o lega din toate partile cu septe lanturi de fier nauntru baba suiera si se smulgea ca vntul nchis - dar nu-i folosea nimica +eni iar la ospat) cnd, prin boltile ferestelor, la lumina lunii, vazura doua dealuri lungi de apa !e era2 Mama padurilor, neputnd sa iasa, trecea peste apa cu piua cu tot si-i brazda fata n doua dealuri #i fugea mereu, o stnca de piatra ndracita, rupndu-si cale prin paduri, brazdnd pamntul cu dra lunga, pna ce se facu nevazuta n departarea noptii 'at-'rumos ospata ce ospata, dar apoi, lundu-si buzduganul de-a umar, merse mereu pe dra trasa de piua, pna ce a"unse lng-o casa frumoasa, alba, care sticlea la lumina lunii n mi"locul unei gradini de flori 'lorile erau n straturi verzi si luminau albastre, rosienchise si albe, iar pintre ele roiau fluturi usori, ca sclipitoare stele de aur Miros, lumina si un cntec nesfrsit, ncet, dulce, iesind din roirea fluturilor si a albinelor, mbatau gradina si casa &nga prispa steteau doua butii cu apa - iar pe prispa torcea o fata frumoasa 3aina ei alba si lunga parea un nor de raze si umbre, iar parul ei de aur era mpletit n cozi lasate pe spate, pe cnd o cununa de margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda &uminata de razele lunii, ea parea muiata ntr-un aer de aur

Degetele ei ca de ceara alba torceau dintr-o furca de aur si dintr-un fuior de o lna ca argintul, torcea un fir de o matasa alba, subtire, stralucita, ce samana mai mult a o vie raza de luna ce cutreiera aerul dect a fir de tort &a zgomotul usor al pasilor lui 'at-'rumos, fata-si ridica ochii albastri ca undele lacului - /ine-ai venit, 'at-'rumos, zise ea cu ochii limpezi si pe "umatate nchisi, ct e de mult de cnd te-am visat- %e cnd degetele mele torceau un fir, gndurile mele torceau un vis, un vis frumos, n care eu ma iubeam cu tine) 'at-'rumos, din fuior de argint torceam si eram sa-ti tes o haina urzita n discntece, batuta-n fericire) s-o porti sa te iubesti cu mine Din tortul meu ti-as face o haina, din zilele mele o viata plina de desmerdari (stfel, cum privea umilita la el, fusul i scapa din mna, si furca cazu alaturi cu ea Ea se scula - si, ca rusinata de cele ce zisese, minele ei spnzurau n "os ca la un copil vinovat, si ochii ei cei mari se plecara El se apropie de ea, c-o mna i cuprinse mi"locul, iar cu cealalta i desmierda ncet fruntea si parul si-i sopti: - !e frumoasa esti tu, ce draga-mi esti- (cui esti tu, fata mea2 - ( mamei padurilor, raspunse ea suspinnd, ma vei iubi tu acuma, cnd stii a cui sunt2 Ea ncon"ura cu amndoua bratele ei goale grumazul lui si se uita lung la el, n ochii lui - !e-mi pasa a cui esti, zise el, destul ca te iubesc - Daca ma iubesti, sa fugim atuncea, zise ea lipindu-se mai tare de pieptul lui, daca te-ar gasi mama, ea te-ar omor, si dac-ai muri tu, eu as nebuni, ori as muri si eu - 5-ai frica, zise el zmbind si desfacndu-se din bratele ei 6nde-i muma-ta2 - De cnd a venit, se zbuciuma n piua n care-ai ncuiat-o tu si roade cu coltii la lanturile ce-o nchid - !e-mi pasa, zise el rapezindu-se sa vada unde-i - 'at-'rumos, zise fata, si doua lacrimi mari stralucira n ochii ei - nu te duce nca #a tenvat eu ce sa facem ca sa nvingi tu pe mama +ezi tu butile aste doua2 6na-i cu apa, alta cu putere #a le mutam una-n locul alteia Mama, cnd se lupta cu vra"masii ei, striga cnd oboseste: #tai, sa mai bem cte-oleaca de apa-7 (poi ea bea putere, n vreme ce dusmanul ei numai apa De aceea noi le mutam din loc, ea nu va sti si va bea numai apa n vremea luptei cu tine %recum au zis, asa au si facut El se rapezi dupa casa

- !e faci, baba2 striga el /aba, de venin, se smulse o data din piua-n sus si rupse lanturile, lungindu-se slaba si mare pna-n nori - (- bine ca mi-ai venit, 'at-'rumos, zise ea, facndu-se iar scurta, ia acum hai la lupta, acu om vedea cine-i mai tare- 3ai- zise 'at-'rumos /aba-l apuca de mi"loc, se lungi repezindu-se cu el pna-n nori, apoi l izbi de pamnt si-l baga n tarna pnn glesne 'at- 'rumos o izbi pe ea si o baga-n pamnt pna-n genunchi - #tai, sa mai bem apa, zise mama padurilor ostenita #tatura si se rasuflara /aba bau apa, 'at-'rumos bau putere, s-un feli de foc nestins i cutreiera cu fiori de racoare toti muschii si toate vinele lui cele slabite !-o putere ndoita, cu brate de fier o smuci pe baba de mi"loc si-o baga-n pamnt pna-n gt (poi o izbi cu buzduganul n cap si-i risipi creierii !erul ncarunti de nouri, vntul ncepu a geme rece si a scutura casa cea mica n toate ncheieturile capriorilor ei #erpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor, apele pareau ca latra, numai tunetul cnta adnc ca un proroc al perzarii %rin acel ntuneric des si nepatruns, 'at-'rumos vedea albind o umbra de argint, cu par de aur despletit, ratacind, cu minile ridicate si palida El se apropie de ea si-o cuprinse cu bratele lui Ea cazu ca moarta de groaza pe pieptul lui, si minele ei reci s-ascunsera-n snul lui !a sa se trezeasca, el i saruta ochii 5orii se rupeau bucati pe cer - luna rosie ca focul se ivea prin sparturile lor risipite) iar pe snul lui, 'at-'rumos vedea cum nfloreau doua stele albastre, limpezi si uimite - ochii miresei lui El o lua pe brate si ncepu sa fuga cu ea prin furtuna Ea-si culcase capul n snul lui si parea ca adormise ("uns lnga gradina mparatului, el o puse-n luntre, ducnd-o ca-ntr-un leagan peste lac, smulse iarba, fn cu miros si flori din gradina si-i cladi un pat, n care-o aseza ca-ntr-un cuib #oarele iesind din rasarit privea la ei cu drag 3ainele ei umede de ploaie se lipisera de membrele dulci si rotunde, fata ei de-o paloare umeda ca ceara cea alba, minile mici si unite pe pept, parul despletit si rasfirat pe fn, ochii mari, nchisi si adnciti n frunte, astfel ea era frumoasa, dar parea moarta %e acea frunte neteda si alba, 'at-'rumos presara cteva flori albastre, apoi sezu alaturi cu ea si-ncepu a doini ncet !erul limpede - o mare, soarele - o fata de foc, ierburile mprospatate, mirosul cel umed al florilor nviosate* o faceau sa doarma mult si lin, nsotita n calea visurilor ei de glasul cel plns al fluierului !nd era soarele-n ameaza firea tacea, si 'at-'rumos asculta linistita ei rasuflare calda si umeda 9ncet se pleca la obrazul ei si-o saruta (tunci ea deschise ochii nca plini de visuri si-ntinzndu-se somnoroasa zise ncet si zmbind:

- $u aici esti2 - /a nu sunt aici, nu vezi ca nu sunt aici2 zise el mai lacrimnd de fericire !um sedea el lnga ea, ea-si ntinse un brat si-i cuprinse mi"locul - 3ai scoala, zise el desmerdnd-o, e ziua-n amiaza-mare Ea se scula, si netezi parul de pe frunte si-l dete pe spate, el i cuprinse mi"locul - ea-i ncon"ura grumazul - si astfel trecura printre straturile de flori si intrara n palatul de marmura al mparatului El o duse la mparatul si i-o arata spuindu-i ca-i mireasa lui 9mparatul zmbi, apoi l lua de mna pe 'at-'rumos, ca si cnd ar fi vrut sa-i spuie ceva n taina, si-l trase la o fereastra mare pe care vedea lacul cel ntins !i el nu-i spuse nimica, ci numai se uita uimit pe luciul lacului si ochii i se umplura de lacrimi . lebada si naltase aripile ca pe niste pnze de argint si cu capul cufundat n apa sfsia fata senina a lacului - %lngi, mparate, zise 'at-'rumos, de ce2 - 'at-'rumos, zise mparatul, binele ce mi l-ai facut mie nu ti-l pot plati nici cu lumina ochilor, orict de scumpa mi-ar fi, si cu toate astea vin sa-ti cer si mai mult - !e, mparate2 - +ezi tu lebada ceea ndragita de unde2 $nar fiind, ar trebui sa fiu ndragit de viata, si cu toate astea de cte ori am vrut sa-mi fac sama- 9ubesc o fata frumoasa, cu ochii gnditori, dulce ca visele marii - fata ;enarului, om mndru si salbatic, ce si petrece viata vnnd prin paduri batrne ., ct e de aspru el, ct e de frumoasa fata lui.rice ncercare de-a o rapi a fost desarta 9ncearca-te tu(r fi stat 'at-'rumos locului, dar scumpa-i era fratia de cruce, ca oricarui voinic, mai scumpa dect zilele, mai scumpa dect mireasa - 9mparate prea luminate, din cte noroace-ai avut, unul a fost mai mare dect toate: acela ca 'at-'rumos ti-i frate de cruce 3ai ca ma duc eu sa rapesc pe fata ;enarului#i-si lua cai ageri, cai cu suflet de vnt, 'at-'rumos, si era sa plece (tunci mireasa lui 9leana o chema - i zise ncet la ureche, sarutndu-l cu dulce: - 5u uita, 'at-'rumos, ca pe ct vei fi tu departe, eu oi tot plnge El se uita cu mila la ea, o mngia - dar apoi, desfacndu-se de mbratisarile ei, se avnta pe seaua calului si pleca n lume

<

$recea prin codri pustii, prin munti cu fruntea ninsa, si, cnd rasarea dintre stnci batrne luna cea palida ca fata unei fete moarte, atunci vedea din cnd n cnd cte-o streanta uriasa atrnata de cer, ce ncon"ura cu poalele ei vrful vreunui munte - o noapte sfrticata, un trecut n ruina, un castel numai pietre si ziduri sparte !nd se lumina de ziua, 'at-'rumos vede ca sirul muntilor da ntr-o mare verde si ntinsa, ce traieste n mii de valuri senine, stralucite, care treiera aria marii ncet si melodios, pna unde ochiul se pierde n albastrul cerului si n verdele marii 9n capatul sirului de munti, drept asupra marii, se oglindea n fundul ei o mareata stnca de granit, din care rasarea ca un cuib alb o cetate frumoasa, care, de alba ce era, parea poleita cu argint Din zidurile arcate rasareau ferestre stralucite, iar dintr-o fereastra deschisa se zarea, printre oale de flori, un cap de fata oaches, si visator, ca o noapte de vara Era fata ;enarului - /ine-ai venit, 'at-'rumos, zise ea, sarind de la fereastra si deschiznd portile maretului castel, unde ea locuia singura ca un geniu ntr-un pustiu, asta-noapte mi se parea ca vorbesc c-o stea, si steaua mi-a spus ca vii din partea mparatului ce ma iubeste 9n sala cea mare a castelului, n cenusa vetrei, veghea un motan cu sapte capete, care cnd urla dintr-un cap s-auzea cale de-o zi, iar cnd urla din cte sapte, s-auzea cale de sapte zile ;enarul, pierdut n salbaticele sale vnatori, se departase cale de-o zi 'at-'rumos lua fata-n brate si punnd-o pe cal zburau amndoi prin pustiul lungului marei ca doua abia vazute nchegari ale vazduhului Dar ;enarul, om nalt si puternic, avea un cal nazdravan cu doua inimi Motanul din castel mieuna dintr-un cap, iar calul ;enarului necheza cu vocea lui de bronz - !e e2 l ntreba ;enarul pe calul nazdravan, ti s-a urt cu binele2 - 5u mi s-a urt mie cu binele, ci de tine-i rau 'at-'rumos ti-a furat fata - $rebuie sa ne grabim mult ca sa-i a"ungem2 - #a ne grabim si nu prea, pentru ca-i putem a"unge ;enarul ncalica si zbura ca spaima cea batrna n urma fugitilor 9n curnd i si a"unse #a se bata cu el 'at-'rumos nu putea, pentru ca ;enarul era crestin si puterea lui nu era n duhurile ntunericului, ci n Dumnezeu - 'at-'rumos- zise ;enarul, mult esti frumos si mi-e mila de tine De asta data nu-ti fac nimica, dar de alta data tine minte#i lundu-si fata alaturi cu el, pieri n vnt, ca si cnd nu mai fusese

Dar 'at-'rumos era voinic si stia drumul napoi El se rentoarse si gasi pe fata iar singura, nsa mai palida si mai plnsa ea parea si mai frumoasa ;enarul era dus iar la vnatoare cale de doua zile 'at-'rumos lua alti cai din chiar gra"dul ;enarului (sta data plecara noaptea Ei fugeau cum fug razele lunii peste adncile valuri ale marii, fugeau prin noaptea pustie si rece ca doua visuri dragi) ci prin fuga lor auzeau miautele lungi si ndoite ale motanului din vatra castelului (poi li se paru ca nu mai pot merge, asemene celor ce vor sa fuga n vis si cu toate aceste nu pot (poi un nor de colb i cuprinse, caci ;enarul venea n fuga calului, de rupea pamntul 'ata lui era nfricosata, privirea crunta 'ara de-a zice o vorba, el apuca pe 'at-'rumos sil azvrli n nourii cei negri si plini de furtuna ai cerului (poi disparu cu fata cu tot 'at-'rumos ars de fulgere - nu cazu din el dect o mna de cenusa n nisipul cel ferbinte si sec al pustiului Dar din cenusa lui se facu un izvor limpede ce curgea pe un nisip de diamant) pe lnga el arbori nalti, verzi, stufosi raspndeau o umbra racorita si mirositoare Daca cineva ar fi priceput glasul izvorului, ar fi nteles ca "elea ntr-o lunga doina pe 9leana, mparateasa cea balaie a lui 'at-'rumos Dar cine sa nteleaga glasul izvorului ntr-un pustiu, unde pna atunci nu calcase picior de om2 Dar pe vremea aceea Domnul umbla nca pe pamnt 9ntr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu 3ainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui) celalalt, mai umilit, nu parea dect umbra celui luminat Erau Domnul si #f %etrea %icioarele lor nferbntate de nisipul pustiului calcara atuncea n racoarele* si limpedele pru ce curgea din izvor %in cursul apei cu glesnele lor sfsiau valurile pna la umbritul lor izvor (colo Domnul bau din apa si-si spala fata sa cea sfnta si luminata si minile sale facatoare de minuni (poi sezura amndoi n umbra, Domnul, cugetnd la tatal sau din cer, si #f %etrea, ascultnd pe cugete doina izvorului plngator !nd se sculara spre a merge mai departe, zise #f %etrea: - Doamne, fa ca acest izvor sa fie ce-a fost mai nainte - (min- zise Domnul ridicnd mna sa cea sfnta, dupa care apoi se departara nspre mare fara a mai privi napoi !a prin farmec pieri izvorul si copacii, si 'at-'rumos trezit ca dintr-un somn lung se uita mpre"ur (tunci vazu chipul cel luminat al Domnului, ce mergea pe valurile marei, care se plecau naintea lui, ntocmai ca pe uscat) si pe #f %etrea, care, mergnd n urma lui si nvins de firea lui cea omeneasca, se uita napoia sa si-i facea lui 'at-'rumos din cap 'at'rumos i urmari cu ochii pna ce chipul #f %etrea se risipi n departare si nu se vedea dect chipul stralucit al Domnului aruncnd o dunga de lumina pe luciul apei, astfel nct, daca soarele n-ar fi fost n ameazi, ai fi crezut ca soarele apune El ntelese minunea nvierii sale si ngenunche nspre apusul acelui soare dumnezeiesc Dar apoi si aduse aminte ca fagaduise a rapi pe fata ;enarului, si ceea ce fagaduieste voinicul anevoie o lasa nefacuta

>

Deci se porni si nspre seara a"unse la castelul ;enarului, ce stralucea n ntunericul serei ca o uriasa umbra El intra n casa fata ;enarului plngea Dar cnd l vazu, fata ei sensenina, cum se-nsenina o unda de o raza El i povesti cum nviase, atunci ea-i zise: - De rapit nu ma poti rapi pna ce nu-i avea un cal asemene cu acela ce-l are tatal meu, pentru c-acela are doua inimi) dar eu am sa-l ntreb n asta seara de unde-si are calul, ca sa poti si tu sa capeti unul ca acela %na atunci nsa, pentru ca sa nu te afle tata-meu, eu te voi preface ntr-o floare El sezu pe un scaun, iar ea sopti o vra"a dulce si, cum l saruta pe frunte, el se prefacu ntr-o floare rosie nchisa ca visina coapta Ea-l puse ntre florile din fereastra si cnta de veselie, de rasuna castelul tatalui ei (tunci intra si ;enarul - +esela, fata mea2 si de ce esti vesela2 ntreba el - %entru ca nu mai este 'at-'rumos, ca sa ma rapeasca, raspunse ea rznd #e pusera la cina - $ata, ntreba fata, de unde ai calul d-tale, cu care mbli la vnat2 - &a ce-ti trebuie s-o stii2 zise el ncruntnd sprncenele - #tii prea bine, raspunse fata, ca nu vreau ca s-o stiu, dect numai ia-asa ca s-o stiu, pentru c-acu nu mai e 'at-'rumos sa ma rapeasca - #tii tu ca nu ma mpotrivesc tie niciodata - zise ;enarul Departe de-aicea, lnga mare, sede o baba care are sapte iepe Ea tine oameni, care sa i le pazeasca un an ?cu toate ca anul ei nu e dect de trei zile@, si daca cineva i le pazeste bine, ea-l pune sa-si aleaga drept rasplata un mnz, iar de nu, l omoara si-i pune capul ntr-un par !hiar nsa daca pazeste cineva bine iepele totusi ea-l vicleneste pe om, caci scoate inimile din caii toti si le pune ntr-unul singur, nct cel ce-a pazit alege mai ntotdeauna un cal fara inima, care-i mai rau dect unul de rnd Esti multumita, fata mea2 - Multamita, raspunse ea zmbind $otodata nsa ;enarul i arunca n fata o batista rosie, usoara, mirositoare 'ata se uita mult n ochii tatalui sau, ca un om care se desteapta dintr-un vis, de care nu-si poate aduce aminte Ea uitase tot ce-i spusese tata-sau 9nsa floarea din fereastra veghea printre frunzele ei, ca o stea rosie prin ncretiturile unui nor ( doua zi ;enarul pleca iarasi des-dimineata la vnatoare 'ata saruta murmurnd floarea rosie si 'at-'rumos nascu ca din nimica naintea ei

- Ei, stii ceva2 o ntreba el - 5u stiu nimica, zise ea trista si punnd dosul minii pe fruntea ei, am uitat tot - 9nsa eu am auzit tot, zise el ,ami cu bine, fata mea) n curnd ne vom vedea iar El ncalica pe un cal si disparu n pustiuri 9n arsita cea dogortoare a zilei vazu aproape de padure un tntar zvrcolindu-se n nisipul cel ferbinte - 'at-'rumos, zise tntarul, ia-ma de ma du pna-n padure, ca ti-oi prinde si eu bine #unt mparatul tntarilor 'at-'rumos l duse pna n padurea prin care era sa treaca 9esind din padure, trecu iar prin pustiu de-a lungul marii, si vazu un rac att de ars de soare, nct nu mai avea nici putere sa se mai ntoarca-napoi - 'at-'rumos, zise el, arunca-ma-n mare, ca ti-oi prinde si eu bine #unt mparatul racilor'at-'rumos l arunca n mare si-si urma calea !nd nspre seara a"unse la un bordei urt si acoperit cu gunoi de cal 9mpre"ur gard nu era, ci numai niste lungi taruse ascutite, din care sase aveau fiecare-n vrf cte un cap, iar al saptelea, fara, se clatina mereu n vnt si zicea: cap- cap- cap- cap%e prispa o baba batrna si zbrcita, culcata pe un co"oc vechi, sta cu capul ei sur ca cenusa n poalele unei roabe tinere si frumoase, care-i cauta n cap - /ine v-am gasit, zise 'at-'rumos - /ine-ai venit, flacaule, zise baba sculndu-se !e-ai venit2 ce cauti2 +rei sa-mi pasti iepele poate - Da - 9epele mele pasc numai noaptea 6ite, chiar de-acu poti sa pornesti cu ele la pascut 'ata hai- ia da tu flacaului demncatul ce i-am facut eu si porneste-l (laturi cu bordeiul era sub pamnt o pivnita El intra n ea si acolo vazu sapte iepe negre, stralucite, sapte nopti, care de cnd erau nu zarisera nca lumina soarelui Ele nechezeau si bateau din picioare 5emncat toata ziua, el cina ce-i daduse baba, s-apoi, ncalecnd pe una din iepe, mna pe celelalte n aerul ntunecos si racoros al noptii Dar ncet, ncet simti cum se strecoara

*B

un somn de plumb prin toate vinele lui, ochii i se paien"enira si el cazu ca mort n iarba pa"istei El se trezi pe cnd mi"ea de ziua !nd colo - iepele nicaieri El si credea capul pus n teapa, cnd vede iesind dintr-o padure-n departare cele sapte iepe alungate de un roi nemarginit de tntari si un glas subtire-i zise: - Mi-ai facut un bine, ti l-am facut si eu !nd se ntoarse cu caii, baba ncepu sa turbe, sa rastoarne casa cu sus-n "os si sa bata fata, care nu era de vina - !e ai, mama2 ntreba 'at-'rumos - 5imica, zise ea, mi-a venit si mie toane (supra ta n-am nimica (poi, intrnd n gra"d, ncepu sa bata caii, tipnd: - (scundeti-va mai bine, bata-v-ar mama lui Dumnezeu, ca sa nu va mai gaseasca, ucigal crucea si mannce-l moartea( doua zi porni cu caii, dar iar cazu "os si dormi pna ce mi"ea de ziua Disperat, era sa ieie lumea-n cap, cnd deodata vede rasarind din fundul marii cei sapte cai, muscati de-o multime de raci - Mi-ai facut un bine, zise un glas, ti l-am facut si eu Era mparatul racilor El mna caii-nspre casa si vede iar o priveliste ca-n ziua trecuta 9nsa n cursul zilei roaba babei s-apropie de el si-i zise ncet, strngndu-l de mna: - Eu stiu ca tu esti 'at-'rumos #a nu mai mannci din bucatele ce-ti fierbe baba, pentru ca-s facute cu somnoroasa* $i-oi face eu altfeli de bucate 'ata ntr-ascuns i facu merinde, si-nspre seara, cnd era sa plece cu caii, si simti ca prin minune capul treaz #pre mezul noptii se-ntoarse acasa, mna caii n gra"di, i ncuie si intra n odaie %e vatra cuptorului, n cenusa, mai licureau ctiva carbuni /aba sta ntinsa pe laita si ntepenita ca moarta El gndi c-a murit s-o scutura Ea era ca trunchiul si nu se misca de loc El trezi fata ce dormea pe cuptor - 6ite, zise el, ti-a murit baba - (s- asta sa moara- raspunse ea suspinnd (devarat ca acum e ca si moarta (cu-i miazanoaptea un somn amortit i cuprinde trupul dar sufletul ei cine stie pe la cte raspnteni sta, cine stie pe cte cai a vra"ilor umbla %na ce cnta cucosul ea suge inimile celor ce mor ori pustieste sufletul celor nenorociti Da, badica, mine ti se-mplineste anul, sunt foarte multumita

**

ia-ma si pe mine cu d-ta, ca ti-oi fi de mare folos Eu te voi scapa din multe prime"dii, pe care ti le gateste baba Ea scoase din fundul unei lazi hrbuite si vechi o cute, o perie si o naframa ( doua zi de dimineata i se mplinise lui 'at-'rumos /aba trebuia sa-i dea unul din cai sapoi sa-l lase sa plece cu Dumnezeu %e cnd prnzeau, baba iesi pn-n gra"d, scoase inimele din ctesisapte caii, spre a le pune pe toate ntr-un tretin* slab, caruia-i priveai prin coaste 'at-'rumos se scula de la masa si dupa ndemnarea babei se duse sa-si aleaga calul ce trebuia sa si-l ieie !aii cei fara inimi erau de un negru stralucit, tretinul cel cu inimile sta culcat ntr-un colt pe-o movila de gunoi - %e acesta-l aleg eu, zise 'at-'rumos, aratnd la calul cel slab - Da cum, Doamne iarta-ma, sa slu"esti tu degeaba2 zise baba cea vicleana, cum sa nuti iei tu dreptul tau2 (lege-ti unul din caii isti frumosi oricare ar fi, ti-l dau - 5u, pe acesta-l voi, zise 'at-'rumos, tiind la vorba lui /aba scrsni din dinti ca apucata, dar apoi si strnse moara cea hrbuita de gura, ca sa nu iasa prin ea veninul ce-i rascolea inima pestrita - 3ai, ia-ti-l, zise-n sfrsit El se urca pe cal cu buzduganul de-a umere %area ca fata pustiului se ia dupa urmele lui si zbura ca un gnd, ca o vi"elie, printre volburele de nisip, ce se ridicau n urma-i 9ntr-o padure l astepta fata fugita El o urca pe cal dupa dnsul si fugea mereu 5oaptea inundase pamntul cu aerul ei cel negru si racoare - Ma arde-n spate, zise fata 'at-'rumos se uita napoi Dintr-o volbura nalta, verde, se vedeau nemiscati doi ochi de "aratic, a caror raze rosii ca focul ars patrundeau n rarunchii fetei - (runca peria- zise fata 'at-'rumos o asculta #i deodata-n urma-le vazura ca se ridica o padure neagra, deasa, mare, nfiorata de un lung freamat de frunze si de un urlet flamnd de lupi - 9nainte- striga 'at-'rumos calului, care zbura asemenea unui demon urmarit de un blestem prin negura noptii &una palida trecea prin nouri suri ca o fata limpede prin mi"locul unor vise tulburi si seci 'at-'rumos zbura zbura necontenit

*0

- Ma arde-n spate- zise fata c-un geamat apasat, ca si cnd s-ar fi silit mult ca sa nu spuie nca 'at-'rumos se uita si vazu o bufnita mare si sura, din care nu straluceau dect ochii rosii, ca doua fulgere lantuite de un nor - (runca cutea- zise fata 'at-'rumos o arunca #i deodata se ridica din pamnt un colt sur, drept, neclintit, un urias mpietrit ca spaima, cu capul atingnd de nori 'at-'rumos v"ia prin aer asa de iute, nct i se parea ca nu fuge, ci cade din naltul cerului ntr-un adnc nevazut - Ma arde- zise fata /aba gaurise stnca ntr-un loc si trecea prin ea prefacuta ntr-o funie de fum, a carei capat dinainte ardea ca un carbune (runca naframa- zise fata 'at-'rumos o asculta #i deodata vazura n urma-le un luciu ntins, limpede, adnc, n a carui oglinda balaie se scalda n fund luna de argint si stelele de foc 'at-'rumos auzi o vra"a lunga prin aer si se uita prin nori !ale de doua ceasuri - pierduta n naltul cerului - plutea ncet, ncet prin albastrul tariei miazanoaptea batrna cu aripile de arama !nd baba nota smintita pe la "umatatea lacului alb, 'at-'rumos arunca buzduganu-n nori si lovi miazanoaptea n aripi Ea cazu ca plumbul la pamnt si croncani "alnic de douasprezece ori &una s-ascunse ntr-un nor si baba, cuprinsa de somnul ei de fier, se afunda n adncul cel vra"it si necunoscut al lacului 9ar n mi"locul lui se ridica o iarba lunga si neagra Era sufletul cel osndit al babei - (m scapat- zise fata - (m scapat- zise calul cel cu sapte inimi #tapne, adauga calul, tu ai izbit meazanoaptea de a cazut la pamnt cu doua ceasuri nainte de vreme si eu simt sub picioarele mele rascolindu-se nisipul #chelete nmormntate de volburele nisipului arzator al pustiilor au sa se scoale, spre a se sui n luna la benchetele lor E prime"dios ca sa umbli acuma (erul

*4

cel nveninat si rece al sufletelor lor moarte, v-ar putea omor !i mai bine voi culcati-va, si eu pn atuncea m-oi ntoarce la mama, ca sa mai sug nc-o data laptele cel de vapaie alba a ttelor ei, pentru ca sa ma fac iar frumos si stralucit 'at-'rumos l asculta #e dete "os de pe cal si-si asternu mantaua pe nisipul nca ferbinte Dar ciudat ochii fetei se-nfundasera n cap, oasele si ncheieturile fetei i iesisera afara, pielita din oachesa se facuse vnata, mna grea ca plumbul si rece ca un sloi de gheata - !e ti-i2 o ntreba 'at-'rumos - 5imica, nu mi-i nimica, zise ea cu glasul stins) si se culca n nisip tremurnd ca apucata 'at-'rumos dadu drumu calului, apoi se culca pe mantaua ce si-o asternuse El adormi) cu toate acestea-i parea ca nu adormise %ielitele de pe lumina ochiului i se rosisera ca focul si prin el parea ca vede cum luna se cobora ncet, marindu-se spre pamnt, pna ce parea ca o cetate sfnta si argintie, spnzurata din cer, ce tremura stralucita cu palate nalte albe cu mii de ferestre trandafirii) si din luna se scobora la pamnt un drum mparatesc acoperit cu prund de argint si batut cu pulbere de raze 9ara din ntinsele pustii se rascoleau din nisip schelete nalte cu capete seci de oase nvalite n lungi mantale albe, tesute rar din fire de argint, nct prin mantale se zareau oasele albite de secaciune %e fruntile lor purtau coroane facute din fire de raze si din spini auriti si lungi si ncalecati pe schelete de cai mergeau ncet-ncet n lungi siruri dungi miscatoare de umbre argintii si urcau drumul lunii si se pierdeau n palatele nmarmurite ale cetatii din luna, prin a carora feresti se auzea o muzica lunatica o muzica de vis (tunci i se paru ca si fata de lnga el se ridica ncet ca trupul ei se risipea n aer, de nu ramneau dect oasele, ca, inundata de-o manta argintie, apuca si ea calea luminoasa ce ducea n luna #e ducea n tulburea mparatie a umbrelor, de unde venise pe pamnt, momita de vra"ile babei (poi pielita ochilor lui se nverzi se nnegri - si nu mai vazu nimica

!nd deschise ochii, soarele era sus de tot 'ata lipsea si aievea Dar n pustiul arid necheza calul frumos, stralucit, mbatat de lumina aurita a soarelui, pe care el acu o vedea pentru-ntia data 'at-'rumos se avnta pe el si-n rastimpul ctorva gnduri fericite a"unse la castelul ncoltit al ;enarului De asta data ;enarul vna departe cale de sapte zile

*8

El o lua pe fata pe cal dinaintea lui Ea-i cuprinsese gtul cu bratele ei si-si ascunsese capul n snul lui, pe cnd poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nisipul pustiei Mergeau asa de iute, nct i se parea ca pustiul si valurile marei fug, iar ei stau pe loc #i numai ncet se auzea motanul mieunnd din cte sapte capetele %erdut n paduri, ;enarul si aude calul necheznd - !e e2 l ntreba - 'at-'rumos ti fura fata, raspunse calul nazdravan - %utea-l-om a"unge2 ntreba ;enarul mirat, pentru ca stia ca-l omorse pe 'at-'rumos - 5u zau, raspunse calul, pentru c-a ncalecat pe un frate al meu, care are sapte inimi, pe cnd eu n-am dect doua ;enarul si nfipse pintenii adnc n coastele calului, care fugea scuturndu-se vi"elie !nd l vazu pe 'at-'rumos n pustiu, zise calului sau: ca o

- #pune fratne-tau sa-si arunce stapnul n nori si sa vina la mine, ca l-oi hrani cu miez de nuca si l-oi adapa cu lapte dulce !alul ;enarului i necheza fratni-sau ceea ce-i spusese - dar frate-sau i-o spuse lui 'at'rumos - 1i fratni-tau, zise 'at-'rumos calului sau, sa-si arunce stapnu-n nori, si l-oi hrani cu "aratic si l-oi adapa cu para de foc !alul lui 'at-'rumos o necheza asta fratni-sau si acesta azvrli pe ;enarul pna n nori 5orii cerului nmarmurira si se facura palat sur si frumos - iar din doua gene de nouri se vedeau doi ochi albastri ca cerul, ce repezeau fulgere lungi Erau ochii ;enarului eCilat n mparatia aerului 'at-'rumos domoli pasul calului si aseza pe fata pe acela al tatne-sau . zi nca - si a"unsera n mndra cetate a mparatului &umea-l crezuse mort pe 'at-'rumos, si de aceea, cnd se mprastie faima venirii lui, ziua-si muie aerul n lumina de sarbatoare si oamenii asteptau murmurnd la faima venirii lui, cum vuieste un lan de gru la suflarea unui vnt Dar ce facuse oare n vremea aceea 9leana mparateasa2 Ea, cum plecase 'at-'rumos, s-a nchis ntr-o gradina cu nalte ziduri de fier si acolea culcndu-se pe pietre reci, cu capul pe un bolovan de cremene, plnse ntr-o scalda de aur, asezata lnga ea, lacrimi curate ca diamantul

*:

9n gradina cu multe straturi, neudata si necautata de nimeni, nascura din pietris sterp, din arsita zilei si din secaciunea noptii flori cu frunze galbene si c-o culoare stinsa si tulbure, ca tulburii ochi ai mortilor, florile durerii .chii mparatesei 9lenei, orbiti de plns, nu mai vedeau nimica) dect i se parea numai ca-n luciul baii, plina de lacrimile ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit !i ochii ei, doua izvoare secate, ncetase de-a mai varsa lacrimi !ine-o vedea cu parul ei galben si lung, despletit si mprastiat ca cretii unei mantii de aur pe snul ei rece, cine-ar fi vazut fata ei de-o durere muta, sapata parca cu dalta n trasaturele ei, ar fi gndit ca-i o nmarmurita zna a undelor, culcata pe un mormnt de prund Dar cum auzi vuietul venirii lui, fata ei se-nsenina) ea lua o mna de lacrimi din baie si stropi gradina !a prin farmec foile galbene ale aleelor de arbori si ale straturilor senverzira ca smarandul 'lorile triste si tulburi se-nalbira ca margaritarul cel stralucit - si din botezul de lacrimi luara numele lacrimioare 9mparateasa cea oarba si alba umbla ncet prin straturi si culese n poale o multime de lacrimioare, pe care apoi, asternndu-le lnga baia de aur, facu un pat de flori (tunci intra 'at-'rumos Ea s-arunca la gtul lui, nsa, amutita de bucurie, ea nu putu dect sa ndrepte asupra-i ochii sai stinsi si orbi, cu care ar fi vrut sa-l soarba n sufletul ei (poi ea l lua de mna si-i arata baia de lacrimi &una limpede nflorea ca o fata de aur pe seninul cel adnc al cerului 9n aerul noptii 'at'rumos si spala fata n baia de lacrimi, apoi, nvalindu-se n mantaua ce i-o tesuse din raze de luna, se culca sa doarma n patul de flori 9mparateasa se culca si ea lnga el si visa n vis ca Maica Domnului desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase pe frunte ( doua zi, desteptata, ea vedea ( treia zi se cununa mparatul cu fata ;enarului ( patra zi era sa fie nunta lui 'at-'rumos 6n roi de raze venind din cer a spus lautarilor cum horesc ngerii cnd se sfinteste un sfnt - si roiuri de unde rasarind din inima pamntului le-a spus cum cnta ursitorile cnd urzesc binele oamenilor (stfel lautarii maiestrira hore nalte si urari adnci $randafirul cel nfocat, crinii de argint, lacrimioarele sure ca margaritarul, mironositele viorele si florile toate s-adunara vorbind fiecare n mirosul ei si tinura sfat lung cum sa fie luminile hainei de mireasa) apoi ncredintara taina lor unui curtenitor flutur albastru stropit cu aur (cesta se duse si flutura n cercuri multe asupra fetei miresei, cnd ea

*<

dormea, si-o facu sa vada, ntr-un vis luciu ca oglinda, cum trebuia sa fie-mbracata Ea zmbi, cnd se visa att de frumoasa Mirele-si puse camasa de tort de raze de luna, bru de margaritare, manta alba ca ninsoarea #i se facu nunta mndra si frumoasa, cum n-a fost alta pe fata pamntului #-au trait apoi n pace si n liniste ani multi si fericiti, iar dac-a fi adevarat ce zice lumea: ca pentru 'etii-'rumosi vremea nu vremuieste, apoi poate c-or fi traind si astazi (Convorbiri literare, 1 si 15 noiembrie 1870)

*=