Fundamentele ontologiei juridice

1.Definii conceptul de realitate juridic i evideniai formele ei. 3p.

Realitatea juridic, alturi de altele cum sunt: realitatea moral, realitatea politic, realitatea
artistic, .a.,este inalienabil realitii sociale in condiii istorice determinate. Ea vizeaz, in
principal, raporturile juridice dintre oameni ce alctuiesc adevratul fundament ontologic al
dreptului. Ea are ca specific faptul c nu este izvorat din orice fenomene naturale i sociale, ci
numai din acelea care sufer impactul i se afl sub incidena normelor juridice. Pe cale
de consecin, putem spune c elementul definitoriu, constitutiv i fundamental realitii juridice
il reprezint faptul juridic.Reiterm faptul c nu orice imprejurare din natur i societate este fapt
juridic, pentru c nu oricare produce efecte juridice.
Analiza realitii, in incercarea de a dezvlui modurile ei fundamentale de a fi, luand ca punct de
plecare ordinea cauzal, i natura coninutului, relev disocierea ei in dou tipuri: realitatea
obiectiv i realitatea subiectiv.
a) Realitatea obiectiv, cuprinde acele domenii i nivele ale existenei care sunt independente
de contiina i voina omului.
b) Realitatea subiectiv, este format din procesele (cognitive, afective, volitive, atitudinale) i
coninutul contiinei umane (reprezentri, stri de spirit, concepii, teorii, etc). Este derivat din
cea obiectiv, neputand exista in sine i prin sine, ci doar prin activitatea creierului uman, a
facultilor cognitiv-reflectorii ale omului.
In afara celor dou genuri de realitate pure, in cadrul existenei intalnim i domenii formate
dintr-o realitate ce impletete organic elemente ale amandurora, obiective i subiective. Astfel de
realiti sunt: - fiina uman, care ca organism biologic este parte a naturii obiective, dar prin
contiina i produsele acesteia (sentimente, idei, voin) se incadreaz in sfera realitii
subiective; - sistemul social (societatea), care reunete i el (ea) in structura sa elemente
obiective i subiective. In cadrul sistemului social, realitatea juridic imbin factori ce sunt
independeni de voina omului i factori ce in de aciunea voluntar a omului.

2.Determinai particularitile spaio-temporalitii n domeniul dreptului.

5p.

Ca orice fenomen social, legile juridice se raporteaz i ele la cele dou elemente de relaie care
impun in mod firesc i inevitabil anumite limite puterii lor de aciune i le circumscriu la campul
de aplicare: spaiul i timpul. Desigur c noiunile de spaiu i timp, au un alt ineles, o alt
conotaie decat categoriile filosofice analizate mai inainte. In general, teoreticienii juriti folosesc
formula aciunea in spaiu i timp a normelor juridice, astfel identificand conceptul de spaiu cu
specificitatea spaial i conceptul de timp cu specificitatea duratei normativ-juridice. Mai riguros
spus, limitele inuntrul crora se intinde aciunea legii in raport cu un anumit teritoriu. Fiind
expresia suveranitii statului care a emis-o, legea penal de exemplu, ii mrginete efectele la
teritoriul aparinand acelui stat. Pe de alt parte, faptele juridice penale situandu-se totdeauna
intr-un anumit loc, se raporteaz la ideea de spaiu. Timpul semnaleaz apariia i dispariia
legilor, prezideaz procesul de perfecionare a legislaiei, istoricul acesteia. Privite deci in raport
cu spaiul, legile penale coexist, iar in raport cu timpul, ele se succed. Principiul fundamental
care domin intreaga materie privind aplicarea legii penale in timp, este principiul legii active,
eficient i obligatorie pe tot timpul cand se gsete in vigoare. Urmeaz aadar,
c orice norm juridic este un eveniment, care are o msur evenimenial, adic are o durat,
fixat convenional de legiuitor, in care acesta sconteaz c va contribui la realizarea scopului su
juridic

3.Evaluai formele de existen a dreptului.

Legismul neaga esenta

obiectiva a dreptului si reduce dreptul la lege.Aceasta inseamna ca pentru legisti existenta
dreptului nu este alt ceva decit existenta de fapt a fenomenului empiric-real, adica a unui anumit
fenomen cu character official-autoritar.Realitatea fenomenului dat este reprezentata in forma de
text al documentului official corespunzator, care este tratat ca act normative-juridic si izvor al
dreptului.Conform ontologiei jurnaliste, existenta dreptului isi gaseste manifestare sub doua
forme contrare: in forma de exostenta autentica a dreptului si in forma de existenta
neautentica.Prin autenticitatea dreptului natural si a existentei lui se are in vedere insusirea
obiectiva a dreptului care exprima adevaratul sens a ceea ce este drept..Existenta dreptului
conform ontologiei libertato-juridice este existenta reala, disponibila a legii de drept, adica a

fenomenului pozitiv-juridic, care exprima esenta obiectiva a dreptului.Existenta dreptului

presupune legatura necesara dintre esenta juridical si fenomenul juridic. In aceasta ordine de
idei , legea de drept este forma corespunzatoare de existenta a dreptului, deoarece doar in forma
data esenta si fenomenul reprezinta in sine esenta juridical in interconexiunea si unitatea lor
necesara.