Glosar

Abri = termen francez care desemneazã habitatul uman incipient sub forma
adãpostului sub stâncã, refugiu (cavitate naturalã sãpatã în rocã, de origine
carsticã sau de eroziune, de diferite dimensiuni, folositã de unele comunitãþi
umane preistorice ºi protoistorice pentru locuit, mai ales în perioadele de
climat rece).
Absidã = încãpere de formã semicircularã sau de jumãtate de poligon
regulat: octogon, decagon, dodecagon (exedrã), care constituie partea
terminalã a unei construcþii, fiind dispusã pe axul principal al acesteia. A.
termina, de obicei, basilicile antice, bisericile medievale ºi aliniamentele în
anfiladã a unor spaþii publice, chiar o serie de edificii cu caracter mai
complex, chiar protoistorice.
Acolit, -ã (s. m., f.) = însoþitor, persoanã sau divinitate care urmeazã, în
cadrul unor culte ºi practici magico-religioase, un personaj sau o divinitate
de rang superior.
Aculturaþie (s. f.) = preluarea de cãtre o populaþie a unor elemente
superioare de civilizaþie materialã ºi de ordin spiritual sau a întregii culturi a
unei alte populaþii, mult mai evoluate; în sens mai larg, transformarea unei
culturi prin contactul cu o altã culturã superioarã, ale cãrei elemente le
împrumutã.
Acropolã = (gr. Üêñüðïëéò, acropolis = oraº înalt) termen desemnând partea
cea mai înaltã ºi fortificatã a unui oraº antic, în special grecesc, unde se aflau
clãdirile administrative, templele ºi monumentele. Prin extensie, a.
desemneazã orice aºezare protoistoricã ºi istoricã situatã în poziþie înaltã,
fortificatã natural sau antropic, dominând o serie de staþiuni contemporane,
deschise.
Adaptare = modificare biologicã a unui organ sau organism ºi transformare
culturalã a unei comunitãþi umane în funcþie de trãsãturile mediului natural
sau de un oarecare mod de viaþã.
Aglutinant, -ã (adj., s.) = care uneºte, care aglomereazã, adunã; în
preistorie ºi istorie acest adjectiv se aplicã atunci când se vorbeºte despre
caracteristicile unei limbi, în care cuvintele se formeazã prin adãugarea de
afixe (prefixe, sufixe ºi infixe) sau ale unei aºezãri umane de tipul adunat.
Alabastru (s. n.) = varietate de gips cu aspect de marmurã albã, cu vine
transparente, din care s-au confecþionat diferite piese ornamentale, obiecte
de cult ºi vase.
Allerôd = fazã de încãlzire climaticã, datatã între 9800-8800 bc, denumitã
dupã un sat din Danemarca.
322 Dumitru Boghian
Amazonit = varietate de feldspat microclin, verde-albãstrui, utilizat ca
piatrã semipre-þioasã.
Anfiladã = modalitate de construcþie constând dintr-un ºir de clãdiri, de
portice sau colonade care se succed în linie dreaptã
Angobã = peliculã subþire de argilã obþinutã dintr-o suspensie finã, de
compoziþie ºi culoare diferitã, aplicatã, la exteriorul ºi interiorul
recipientelor, prin pensulare sau scufundarea vasului, pentru acoperirea
porozitãþilor ºi pregãtire pentru realizarea decorului, mai ales prin pictare
(fr. engobe).
Anthropoidea = subordin al primatelor cuprinzând maimuþele din Lumea
Veche ºi Lumea Nouã, maimuþele antropoide actuale ºi fosile, oamenii fosili
ºi moderni.
Antropofagie = cutumã religioasã ºi socialã care constã în consumarea
ritualã, cel mai adesea, unor pãrþi ale corpurilor umane ale celor mai
importante personaje defuncte dintr-o comunitate sau ale celor mai
însemnaþi duºmani, pentru a intra în posesia trãsãturilor fizice ºi spirituale
ale acestora. Se mai foloseºte expresia canibalism ritual.
Antropologia = ºtiinþã care studiazã omul din perspectiva caracteristicilor
sale fizice (biologice), ca animal, ºi trãsãturile sale nebiologice, care
definesc cultura. A. Astãzi este divizatã în trei discipline: a. fizicã
(biologicã), a. culturalã (socialã) ºi arheologia (fr. anthropologie; en.
anthropology).
Antropologie fizicã = disciplina ºtiinþificã care studiazã variabilitãþile
somatice, caracteristicile biologice ºi fizice ale oamenilor ºi cauzele
evoluþiei acestora în timp ºi spaþiu. Din cadrul acesteia se desprinde
Paleoantropologia, ca ramurã a Paleontologiei, care studiazã originile ºi
evoluþia omului (fr. anthropologie physique (biologique); en. biological
(physical) anthropology ).
Antropologia culturalã (socialã) = ramurã a antropologiei care studiazã
aspectele comportamentale ºi nebiologice ale societãþii, organizarea
complexã (componente sociale, tehnologice, lingvistice etc.), funcþionarea
ºi operele societãþilor umane, tradiþionale ºi actuale, la diferite niveluri
(social, tehnologic, politic, religios etc.), materializate în cultura
antropologicã. A. c. (s.) alcãtuitã din douã ramuri importante: etnografia,
care studiazã culturile vii (actuale), ºi etnologia (fr. anthropologie
culturelle (sociale); cultural (social) anthropology).
Antropomorf = termen care desemneazã înfãþiºarea diferitelor obiecte ºi
reprezentãri spirituale, realizate în decursul preistoriei, care prezintã
asemãnãri cu omul (ex. plasticã antropomorfã, ceramicã antropomorfã,
divinitate antropomorfã etc.).
Apotropaic (gr. Üðïôñüðáéïò, -éïõ) = termen de origine greceascã care
desemneazã etimologic care înlãturã relele, expiator (a ºterge, a
 Glosar 323
rãscumpãra o greºealã, ispãºitor); în sens larg, ca adjectiv, se referã la
calitatea unor artefacte cultice (amulete, talismane, reprezentãri etc),
sacrificii, ofrande ºi ceremoniale de a poseda ºi determina un caracter
protector împotriva neºansei, nenorocirilor, ghinionului, vrãjmaºilor,
demonilor ºi duhurilor cu putere maleficã.
Artã mobiliarã = termen utilizat pentru a desemna micile obiecte de artã
din Paleoliticul superior (statuete antropomorfe ºi zoomorfe, mânere ºi
unelte gravate sau incizate cu diferite motive ºi simboluri), realizate prin
gravurã, sculpturã, incizie ºi picturã pe diferite suporturi de piatrã, corn, os,
fildeº.
Artã parietalã = manifestãri artistice monumentale (picturi, gravuri ºi
sculpturi), realizate pe pereþii stâncoºi ai adãposturilor de sub stânci, ai
grotelor ºi ai unor deschideri naturale (chei, defileuri etc.), cunoscute din
paleoliticul mijlociu ºi pânã în epocile istorice, putând fi considerate ca
sanctuare. Dintre cele mai importante dovezi de artã parietalã sunt cele
de la Jinmium (Australia eu Nord), datate pe la 75000 bc, Pedra
Furada (Brazilia), Chauvet, Cosquer, Lascaux, Niaux (Franþa), Altamira
(Spania) etc.
Artefact = produs al gândirii ºi muncii umane; obiect de sine stãtãtor
realizat sau modificat de om. Categoriile principale de artefacte includ
piesele litice, ceramice, organice, metalice etc. (fr. artefact; en. artifact).
Askos (oi) = cuvânt grecesc utilizat pentru denumirea recipientelor de piele
(burduf) sau, prin extensie, a vaselor care imitã forma trupului unor
animale.
Atlantic = fazã climaticã postglaciarã (Holocenã), caracterizatã printr-un
climat cald ºi umed (optimum climatic atlantic), datatã între 5500-2500 bc,
care a dus la o importantã transgresiune marinã ºi o dezvoltare a pãdurii de
foioase termofile.
Barbeluri = termen francez care desemneazã zimþii/aripioarele unor
unelte/arme cum sunt harpoanele sau vârfurile compuse.
Biotop = mediu geografic cu condiþii omogene ºi ansamblul fiinþelor vii
care îl ocupã.
Bitum = hidrocarburã naturalã care apare la zi în regiunile petroliere,
folositã din neolitic în Orient (Mesopotamia ºi Elam) ca substanþã-liant
pentru fixare uneltelor în cozi ºi suporturi. Ulterior, amestecat cu paie tocate
ºi nisip era întrebuinþat ca material de construcþie, pentru impermealizarea
pardoselilor ºi pereþilor, iar simplu ºi topit era utilizat pentru cãlãfãtuirea
corãbiilor, pentru prinderea în suport a încrustaþiilor de sidef,
confecþionarea de cilindri-peceþi, figurine, vase ºi alte obiecte.
Betel = specie de piper agãþãtor (Piper betel) cunoscutã în Asia de sud-est
încã din Epipaleolitic - Mezolitic ºi pus în legãturã cu obiceiul de mestecare
a frunzelor acestuia cu nuci de arec (Areca catechu) ºi var stins ca stimulent
324 Dumitru Boghian
(nuci de arec au fost descoperite în situl Spirit Cave din Thailanda, datate pe
la 10000-7000 bc ºi în alte aºezãri din insula Timor), practicã care se
prelungeºte pânã în prezent.
Betulinã = substanþã vâscoasã, ca un bitum, obþinutã prin distilarea
lemnului ºi cojii de mesteacãn, un fel de dohot.
Bölling = fazã de încãlzire climaticã, datatã între 11250 - 10300, numitã
astfel dupã un lac din Danemarca.
Boreal = fazã climaticã postglaciarã (holocenã), datatã între 6800-5500 bc,
în timpul cãreia s-a instalat în Europa un climat cald ºi uscat.
Bolas = armã alcãtuitã din bile de piatrã, gãurite sau ºãnþuite, sferice sau
cvasisferice, prinse cu sfori sau curele câte 2-3 la un loc, utilizatã pentru
imobilizarea picioarelor animalelor, cunoscutã în preistoria ºi protoistoria
americanã ºi africanã.
Bothros (oi) = termen grecesc care desemneazã o groapã ritualã (cu
materiale de ofrandã, în special plasticã antropomorfã) realizatã în cadrul
locuinþei sau în aºezare, poate cu rol de fundare.
Brahicefal = tip uman al cãrui craniu este puþin alungit, lãþimea fiind
aproximativ egalã cu lungimea.
Bucraniu (s. n.) = frontalul taurului ºi, prin extensie, întregul craniu care
reprezenta efigia întregului animal, considerat simbol al elementului
masculin, viril, care apare, în diferite civilizaþii orientale ºi europene, ca
acolit al zeitãþilor feminine ale fecunditãþii ºi fertilitãþii; bucranii au fost
descoperite în diferite complexe de cult ºi sanctuare sau au fost reprezentate
pe artefacte cultice, prin modelare în lut sau prin simboluri picturale
pe ceramicã.
Bumerang = armã de lemn sau fildeº, îndoitã în formã de unghi obtuz,
cunoscutã etnologic (Australia) ºi arheologic, care datoritã felului de
aruncare ºi modului de confecþionare revine lângã utilizator dacã nu a atins
þinta.
Calotã glaciarã = masã de gheaþã care acoperea, în timpul perioadelor
glaciare, culmile montane de la latitudinile mai mici (Alpi, Carpaþi), în
vreme ce în regiunile dinspre nord ºi sud constituia, pe uscat sau pe apã, o
mare întindere (calora continentalã ºi banchizele), din care au supravieþuit
gheþarii polari.
Campaniform = în formã de clopot; termenul a fost uzitat pentru a defini un
complex cultural din Chalcoliticul final central ºi vest-european (sfârºitul
mileniului III bc), care avea, ca principalã formã ceramicã, paharul în formã
de clopot întors.
Cãpriori = mici semne unghiulare pictate sau gravate în coloane de douã la
câteva unitãþi, frecvent redate în arta pre- ºi protoistoricã, rupestrã sau
mobiliarã.
Ceatã = termen utilizat pentru desemnarea micilor comunitãþi de vânãtori
 Glosar 325
culegãtori, compuse din cca 100 de indivizi, care se deplaseazã periodic,
într-un anumit areal, pentru procurarea resurselor alimentare sãlbatice. În
interiorul acestora, un rol important îl au legãturile de rudenie, în special
parentale, care determinã statusul ºi rolul individului în colectivitate.
Cistã = cutie, ladã, sarcofag de piatrã.
Cuaternar = (lat. quartus-al patrulea), termen geologico-istoric introdus
în secolul al XVIII-lea de A. Werner, care diviza trecutul geologic în
Primar, Secundar, Terþiar ºi Cuaternar, ulterior adãugându-se
argumentele stratigrafice ºi paleontologice (J. Desnoyer, 1829, ºi Henri
Reboul, 1830). Aceastã denumire a fost acceptatã oficial la Congresul
geologic Internaþional de la Bologna (1888) ºi desemneazã ultima perioadã
geologicã din istoria planetei noastre (aprox. 2000000 ani-prezent), în care
au apãrut mamiferele actuale ºi omul, din care cauzã este numit Eiszeit (Karl
Schimper, 1835), perioadã glaciarã (J. Geikie, 1874), Période
Homozoïque (A. Vézian, 1865), Période anthropéienne (A. Reboul),
perioadã antropogenã (A. P. Pavlov, 1922) ºi Antropogen (literatura
rusã), Anthropozoikum (Cehia ºi Slovacia), fiind divizat în douã perioade,
Pleistocenul ºi Holocenul. Faþã de alte ere ºi perioade, Cuaternarul se
caracterizeazã printr-o rãcire globalã a climatului. În detaliu, geologii au
stabilit o serie de variaþii climatice ciclice, folosindu-se studiile stratigrafice
ale sedimentelor continentale ºi carotajele efectuate în sedimentele
oceanice din diferite puncte ale globului. Data de început a cuaternarului a
fost fixatã convenþional de cãtre UIQ la 1800000 ani.
Defriºare = procedeu de obþinere ºi pregãtire (fertilizare) a unor terenuri
agricole, prin înlãturarea cioatelor, arbuºtilor, ierburilor ºi rãdãcinilor prin
incendiere, cenuºa rezultatã devenind un îngrãºãmãnt natural.
Degresant = mici fragmente minerale (nisip, micã, pietricele, ºamotã etc)
sau organice (pleavã, paie tocate, scoici pisate etc) adãugate în argilã de
cãtre meºterul olar pentru asigurarea coeziunii pastei. Prezenþa
degresantului evitã fisurarea ceramicii la uscare ºi ardere.
Dendrocronologie = metodã modernã de datare absolutã bazatã pe
realizarea unor diagrame cronologice înseriindu-se inele anuale de creºtere
a arborilor.
Denticulã = unealtã de piatrã, confecþionatã, cel mai adesea, pe lamã,
prezentând dinþi ca o pânzã de fierãstrãu, realizaþi prin scobituri multiple,
adiacente, obþinute prin mici lovituri aplicate pe marginea produsului
primar de debitaj. Piesele denticulate se gãsesc, uneori în proporþii
importante, în diferite industrii litice preistorice cum ar fi Mousterianul à
denticulés.
Diploid = cu numãr de cromozomi dublu în raport cu acela al celuleor
sexuale.
Dolicocefal = tip de om cu craniul mult mai lung decât larg.
326 Dumitru Boghian
Dolmen = construcþie funerarã megaliticã, numitã “masã de piatrã” dupã
etimologia din limba bretonã (dol = masã, men = piatrã), cu un model
simplu, format din trei pietre: doi montanþi, aºezaþi vertical, ºi o placã
orizontalã, ca acoperiº, cu foarte multe variante. Alãturi de construcþiile
singulare (Keriaval/Carnac, Mane-Groh din Franþa), cu sau fãrã coridor de
acces, compartimentate sau cu transept, existã ºi unele dolmene care se
prelungesc de-a lungul a mai multor zeci de metri, formând aºa-numitele
“alei acoperite” (fr. alées couvertes; en. gallery grave), aºa cum este marele
dolmen de la Antequera, în Andaluzia (Spania). Aceste morminte
monumentale, utilizate în Europa de vest ºi nord-vest, erau adesea ridicate
în vederea înhumãrilor colective, cel mai adesea ale mai marilor vremii, din
mileniile V - II î. Chr.
Dryas = perioadã climaticã numitã dupã o plantã din familia rozaceelor,
tipicã pentru munþii înalþi ºi tundrã. Spre sfârºitul ultimei glaciaþii (între
14 000 ºi 8 300 ani bc, pânã la începutul Preborealului, în unele zone pânã la
începutul Borealului), douã perioade temperate au separat trei faze reci:
Dryas I, II ºi III, caracterizate prin instalarea unui peisaj de tundrã.
Epifanie = (gr. ÝðéöÜíåéá=apariþie, manifestare, aparenþã) credinþe ºi
practici magico-religioase legate de înfãþiºarea sau venirea unei zeitãþi.
Eponim = termen grecesc care înseamnã cel care (-ºi) dã numele unei
localitãþi, regiuni, seminþii, grup social; de asemenea, desemna magistratul
care dãdea numele anului, pentru a se stabili o cronologie localã.
Erg = regiune saharianã mai joasã, acoperitã cu dune de nisip întinse ºi
mobile (sin. ighidi).
Firnis = amestec lichid alcãtuit din ulei vegetal sau rãºini, oxizi minerali, cu
acþiune sicativã; prin extensie reprezintã denumirea care este datã luciului
specific ceramicii greceºti (un fel de smalþ); de asemenea, termenul
desemneazã ºi luciul intens al categoriilor ceramicii fine din alte epoci
(Neolitic - Epoca fierului).
Galet, galeþi (s. m) = fragment dintr-o rocã sau dintr-un mineral ºlefuit ºi
rotunjit ca urmare a acþiunii mãrii, torentelor, gheþarilor (fr. galet).
Glaciaþie = (lat. glacies-gheaþã), fenomen complex, geologic, hidrologic ºi
paleoclimatic, caracterizat prin scãderea temperaturii medii anuale, din
cauze terestre ºi cosmice conjugate, mai puþin precizate, care a avut ca
urmare dezvoltarea, pe importante suprafeþe ale uscatului ºi apelor, unor
mari mase de gheaþã. Dupã zonele de extindere a maselor de gheaþã se
cunosc: glaciaþii continentale, numite de calotã, glaciaþii montane sau
alpine ºi glaciaþii oceanice sau de banchizã. În decursul evoluþiei
geologice au fost identificate g. în precambrian, cambrian, siluro-devonian
(America de Sud ºi Africa), permo-carbonifer (emisfera sudicã) ºi cuaternar
(pleistocen). G. cuaternarã a fost un fenomen cvasigeneral, fiind cunoscutã,
sub toate formele sale, în Eurasia, Groenlanda ºi America de Nord; America
 Glosar 327
de Sud, Africa, Australia, Oceania ºi Antarctida, denumite diferit de la zonã
la zonã, fiecare cu o cronologie specificã.
Gratoar = cunoscut ºi sub denumirea de rãzuitor, reprezintã o unealtã de
piatrã cioplitã ºi retuºatã, lucratã pe capãt de lamã sau de aºchie, prelucratã
secundar prin retuºare, pe una sau ambele extremitãþi, formând o parte
activã mai mult sau mai puþin abruptã, utilizatã pentru rãzuirea grãsimilor,
cãrnii, pãrului de pe pieile de animale sacrificate, curãþarea oaselor, a
beþelor de lemn etc. Câteodatã au fost retuºate una sau ambele laturi lungi,
pe una sau ambele suprafeþe plate, care prezintã, uneori, urme de lustru,
dovadã cã aceste g. au fost întrebuinþate ca piese componente de secerã. Din
punct de vedere tipologic ºi morfologic, au fost stabilite mai multe tipuri de
g.: drepte, semicirculare sau convexe, concave, ovalare, unguiforme,
ogivale, laterale etc. (fr. grattoir; en. scarper)
Hierogamie (s. f.) = termen cu etimologie greceascã utilizat pentru a
desemna o serie de practici magico-religioase, din cadrul unor religii ºi
mitologii, prin care se realiza cãsãtoria sacrã, o unire, o împreunare fizicã
ºi simbolicã, a cuplului/cuplurilor divine, cu ocazia unor ceremoniale
calendaristice, legate de cultele fecunditãþii ºi fertilitãþii.
Hipogeu = mormânt sãpat în piatrã care înlocuieºte grota naturalã, cu una
sau mai multe camere, definind o grotã artificialã în care erau depuse mai
multe cadavre..
Holocen = (gr. ÷ïëüò, holos-tot; êáßíüò, kainos-nou, recent), a doua
subdiviziune a Cuaternarului, introdusã de Paul Gervais (1847),
cuprinzând perioada postglaciarã, numit ºi Actual, Subactual, Epocã
recentã, Aluvium, cuprinsã între 12000/10000 bc, în Orient, ºi 10000/8000
bc, în zona europeanã, pânã în prezent, subîmpãrþitã, la rândul ei, în mai
multe perioade: Preboreal (rece ºi uscat), Boreal (cald ºi uscat), Atlantic
(cald ºi umed), Subboreal (cald ºi uscat), Subatlantic (umed ºi rece), cu
diferite cronologii relative ºi absolute, de la zonã la zonã.
Interglaciar = perioadã caracterizatã printr-un climat mai cald, temperat,
situatã între douã perioade glaciare, aºa cum este în zilele noastre
Holocenul.
Interstadiu = perioadã de încãlzire relativã în cadrul unei glaciaþii, cu o
duratã destul de scurtã, caracterizatã printr-o uºoarã încãlzire a climei,
materializatã printr-o uºoarã topire a gheþarilor, care conduc la unele
modificãri ale peisajului vegetal ºi faunistic.
Kurgan = termen care desemneazã un mormânt de inhumaþie sau
incineraþie deasupra cãruia s-a ridicat o construcþie sub formã de movilã
(tumul), de diferite dimensiuni; prin extensie denumirea se aplicã
populaþiilor pastorale stepice, ponto-caspice, care începând cu mileniul al
IV-lea bc au introdus acest tip de monument funerar.
Lapislazuli (s. n.) = mineral numit lazurit, considerat piatrã semipreþioasã,
328 Dumitru Boghian
opacã, de culoare albastrã intensã, care a fost utilizatã pe scarã largã în
Orient, din Neoliticul timpuriu pânã în timpul marilor civilizaþii, pentru
realizarea unor podoabe, pentru trasarea unor detalii anatomice (pãrul,
bãrbile, ochii) ale statuilor. Zonele de ocurenþã se gãseau în Afganistan ºi în
regiunea lacului Baikal ºi, de aceea, a fãcut obiectul unui intens comerþ.
Loess = formaþiune argiloasã de origine eolianã înscriindu-se în ciclul
morfogenetic al climatului rece ºi arid. Originea l. trebuie cãutatã în
particulele fine desprinse de vânt din sedimentele fragmentate de gheþarii
din nordul Europei în timpul perioadelor reci.
Lutuialã = amestec de argilã, paie tocate ºi plevã utilizat pentru realizarea
pereþilor locuinþelor tradiþionate ºi lipirea podelelor (platformelor) neolitice
ºi eneolitice.
Megalite, megaliþi = monumente arheologice realizate din una sau mai
multe pietre ridicate sau aranjate ºi îmbinate fãrã zidãrie. Se încadreazã în
aceastã denumire menhirele, izolate sau nu, stelele funerare, dolmenele,
aleile acoperite, unele temple circulare din Mediterana occidentalã etc.
Cele mai vechi monumente megalitice sunt cunoscute cãtre 4500 bc în
Europa de vest, acestea rãspândindu-se, ulterior, pe o arie largã, pânã în
Europa centralã, de nord sau de est.
Megaron = termen grecesc care se referã la un tip de locuinþã specific lumii
egeano-anatoliene, începând cu mileniul al V-lea bc, alcãtuitã dintr-o
încãpere rectangularã, alungitã, cu uºã pe una din laturile mici, de-o parte ºi
de alta a acesteia, ieºindurile pereþilor laterali formau douã ante cu diferite
grade de diferenþiere. Câteodatã, între ante se înãlþau câteva coloane care
formau un pridvor sau o antecamerã care separa pridvorul propriu-zis de
încãperea principalã. Aceastã antecamerã avea, uneori, în mijloc un cãmin
circular în jurul cãruia se aflau patru stâlpi ce puteau susþine un lanternou.
Mormânt preistoric = Un mormânt preistoric este locul unde au fost
depuse resturile unuia sau a mai multor defuncþi ºi unde se pãstreazã
suficiente indicii pentru a dovedi, în cadrul acestui complex, intenþia de a
efectua o acþiune funerarã: existenþa unui schelet, mai mult sau mai puþin
complet, conservarea acestuia în conexiune anatomicã, unele poziþii
caracteristice ale corpului, cel mai adesea chircite, contractate sau în poziþie
(decubit) orizontalã, lateralã sau dorsalã, prezenþa unor amenajãri evidente
a gropilor sau a altor construcþii (tumuli, megaliþi), însoþirea mortului cu
podoabe, piese de mobilier funerar, ocru, ofrande de animale sau hranã (A.
Leroi-Gourhan, în Dictionnaire de la Préhistoire, PUF, Paris, 1988).
Obsidian = rocã vulcanicã efuzivã, sticloasã, formatã prin rãcirea rapidã a
lavei, de diferite culori: alb-cenuºie, neagrã-cenuºie, translucidã, cu
duritatea de 6-6,5 (scara Mohs), care are o spãrturã concoidalã, dând, prin
cioplire, aºchii ºi lame deosebit de tãioase, care au fost prelucrate prin
retuºare.
 Glosar 329
Palafite = ansamblu de locuinþe de lemn, construite pe platforme susþinute
pe stâlpi înfipþi în pãmânt. P., cunoscute altãdatã sub numele de aºezãri
lacustre, au fost construite, deopotrivã, pe teren ferm, la marginile lacurilor
ºi deasupra suprafeþelor acoperite cu apã. Acest tip de aºezare este cunoscut
în Neoliticul din Elveþia, Italia de nord, Germania ºi Munþii Jura (Franþa).
Paleomediu = mediul sau cadrul natural al epocilor preistorice, esenþial
pentru înþelegerea funcþionãrii ºi evoluþiei societãþilor umane preistorice,
vorbind de interacþiune continuã dintre om ºi mediu. Reconstituirea p. se
face prin coroborarea arheologiei cu unele ºtiinþe naturale de graniþã, cum
sunt: arheozoologia, palinologia, carpologia, antracologia,
malacologia, ihtiologia, micromorfologia, pedologia, geomorfologia,
dendrocronologia etc.
Paredru (s. m.) = divinitate masculinã sau simplu muritor care era acolitul
unei divinitãþi feminine a fertilitãþii ºi fecunditãþii.
Periglaciar = termen ce desemneazã regiunile reci unde îngheþul este
important (dar care nu sunt acoperite permanent de gheaþã) ºi, prin extensie,
climatul dominant în aceste zone. Astãzi regiunile periglaciare (unde
pãmântul rãmâne îngheþat în adâncime tot timpul anului) reprezintã 1/5 din
suprafaþa totalã a continentelor: în jurul cercului polar arctic (nordul
Americii de Nord, Siberia) ºi, în afarã de aceastã zonã, pe crestele munþilor
din cele douã emisfere. În trecut, în timpul glaciaþiunilor, domeniul p. ocupa
zonele care sunt astãzi temperate. Peisajul regiunilor periglaciare este sub
influenþa câtorva fenomene particulare, determinate esenþial de ciclul
îngheþ/dezgheþ (cryoturbaþiunea, gelifracþiunea, solifluxiunea, fisurile de
îngheþ, solurile poligonale, pingos, moviliþele înierbate etc).
Phallus (-oi), fallus = termen grecesc care desemneazã organul sexual
masculin (penis), ale cãrui reprezentãri în picturã, gravurã ºi sculpturã sunt
binecunoscute în preistorie ºi istorie ca simboluri ale fecunditãþii, fertilitãþii
ºi forþei generatoare..
Pintaderã = pecete, sigiliu (în portughezã), termen prin care se indicã o
serie de obiecte conice, cu desene geometrice în relief pe partea mai lãþitã,
cunoscute din Neoliticul vechi, utilizate pentru pictura corporalã sau pentru
realizarea de însemne.
Pinten barat = tip de aºezare, de regulã, fortificatã natural (cu pante
abrupte sau cursuri de apã, pe una-trei laturi) ºi antropic (cu ºanþuri, valuri
de pãmânt, palisade, ziduri etc., mai ales pe latura accesibilã), amplasatã pe
un martor de eroziune, care se desprinde evident dintr-o terasã medie sau
superioarã, platou înalt etc.
Pithos (oi) = termen vechi grecesc care desemneazã un vas mare de
provizie, în special de uz gospodãresc, cu forme ºi dimensiuni variabile;
prin extensie, acest termen a fost folosit, de cãtre cercetãtorii neo-
eneoliticului balcanic pentru a denumi diferitele spaþii de depozitare a
330 Dumitru Boghian
cerealelor, în principal circulare sau pãtrate, cu diametrul/latura de aprox. 1
m, amplasate în interiorul locuinþelor.
Pleistocen = (gr. ðëåßóôïò, pleistos-cel mai; êáßíüò, kainos-nou, recent),
prima subdiviziune a Cuaternarului, denumitã astfel de Charles Lyell
(1839), desemnând depozitele geologice în care 70% din fosile aparþin unor
genuri ºi specii actuale, acceptatã ulterior ºi de Ed. Forbes (1846). P. a mai
fost denumit ºi Diluvium, printre caracteristicile sale fiind stadiile glaciare
ºi interglaciare ºi desprinderea omului din lumea animalã.
Pliocen = perioada de sfârºit a neogenului, datatã între aproximativ 12,5
milioane ani ºi 2 milioane ani BP, care a avut, la rândul sãu, mai multe etaje
geocronologice.
Postglaciar = perioadã din istoria Pãmântului care a urmat ultima glaciaþie
(Würm). P. (numit ºi Holocen) este marcat printr-o încãlzire generalã a
climatului cu toate consecinþele sale: topirea gheþarilor, creºterea nivelului
mãrii (submersia unor strâmtori Behring, Pas-de-Calais, SE asiatic),
înlocuirea, în fostele regiuni reci, a tundrei cu pãdure. P. a debutat, în
emisfera nordicã pe la 10000 / 8000 î. Chr., continuând ºi în prezent.
Propulsor = un fel de pârghie scurtã, prevãzutã cu un cârlig sau o
proeminenþã la una din extremitãþi, destinatã pentru creºterea forþei de
propulsie a armelor de aruncat (suliþi, sãgeþi). Propulsorul a fost inventat în
magdalenian ºi a rãmas în uz, pânã astãzi, la unele populaþii cum ar fi
eskimoºii Inuit.
Psihopomp = termen elen care desemneazã atribuþiile unei divinitãþi sau ale
unui individ care conduce defunctul sau sufletul acestuia în lumea de apoi ºi
are grijã de acesta.
Putinei (s.n.) = vas de lemn sub formã de trunchi de con, o putinã micã,
strâmtã ºi înaltã în care se bate smântâna pentru a se alege untul.
Regresiune = coborâre generalã a nivelului marin, caracterizatã, d .p. d. v.
geografic prin “ridicarea” unor suprafeþe de uscat, mai mult sau mai puþin
vaste, dupã înclinarea pantei nivelului continental. O r. poate acea mai
multe cauze: eliberarea apelor oceanice de cãtre gheþari, în epocile glaciare,
o înãlþare a continentelor din cauze tectonice sau o ridicare izostaticã a
maselor continentale, eliberate de greutatea gheþarilor în perioadele
interglaciare. Existenþa regresiunilor explicã prezenþa unor aºezãri
preistorice aflate sub nivelul marin actual (ca Fermanville, în Canalul
Mînecii sau Grota Cosquer în Mediterana, ambele în Franþa).
Remontaj = conexiunea dintre diferitele elemente ale unui bloc (nucleu) de
piatrã cioplit de cãtre om. Prin r. se încearcã reconstituirea unui “mozaic”
litic în 3 D, fãrã a avea, decât foarte rar, toate piesele litice cioplite (nucleul
epuizat, aºchiile ºi lamele desprinse, deºeurile ºi rebuturile etc.).
Reconstituirea unui bloc (nucleu) de piatrã permite, pe de o parte, studierea
metodei de cioplire (în funcþie de succesiunea desprinderilor litice) ºi a
 Glosar 331
contemporaneitãþii elementelor componente ale aceluiaºi r. ºi, pe de altã
parte, recunoaºterea miºcãrilor obiectelor ºi acþiunii oamenilor, plecând de
la repartiþia spaþialã a pieselor reasamblate.
Ruderale = plante nitrofile a cãror existenþã ºi creºtere este favorizatã de
prezenþa în sol a elementelor azotate rezultate în urma unor intense activitãþi
antropice actuale ºi trecute (în cadrul vestigiilor arheologice, degradarea
structurilor de locuitºi, degradarea rezidurilor alimentare ºi a dejecþiilor
umane ºi animaliere (patlagina, urzica, chenopodiaceele, cicoarea etc.).
Sediment = depozit de materiale minerale ºi organice a cãror formare este
datoratã unor variate procese de transport (acþiunea mãrii, lacurilor ºi
iazurilor, fluviilor ºi râurilor, gheþarilor, vântului, apelor subterane etc.). În
funcþie de aceste procese, mediile sedimentare sunt mai mult sau mai puþin
favorabile conservãrii siturilor preistorice.
Stabulaþie = sistem perfecþionat de creºtere a animalelor în adãposturi, cu
furaje pregãtite pentru perioada de iarnã.
Stepã = mediu bio-geografic care se aflã, de regulã, în interiorul
continentelor, unde climatul este uscat ºi temperaturile contrastante. Stepa
se prezintã ca o vastã întindere de ierburi înalte (gramineele) fãrã arbori.
Exemple edificatoare sunt: Marea Stepã Rusã ºi Marile Câmpii nord-
americane, ultimele traversate altãdatã de turmele de bizoni.
Stratigrafie = metodã de studiere a succesiunilor cronologice a depunerilor
dintr-un anumit loc, vãzute din profil (ca într-o felie de tort), utilizatã de
Geologie, Arheologie ºi Paleontologie. În mod obiºnuit, straturile cele mai
vechi sunt acoperite de straturile mai noi, aºa cum s-ar stivui obiectele.
Totuºi, numeroase fenomene naturale sau antropice perturbã aceastã
ordonare teoreticã a depunerilor: eroziunea unor straturi, rãsturnarea sau
inversiunea straturilor în urma miºcãrilor tectonice, alunecãrilor de teren,
surpãri, distrugerea straturilor vechi de intervenþiile ulterioare ale
omului etc).
Tablã de ºah = motiv ornamental cunoscut din Paleoliticul superior pânã în
epocile istorice, realizat prin gravurã, incizie, excizie ºi picturã. În grotele
magdaleniene, ca cea de la Lascaux, acest semn rectangular prezintã o
compartimentare geometricã internã, pentru ca în Neolitic, Eneolitic,
Epocile bronzului ºi fierului motivul sã fie întrebuinþat intens.
Tell = cuvânt arab care indicã o înãlþime artificialã, sub forma unui deal,
constituitã prin acumularea succesivã a vestigiilor aparþinând mai multor
niveluri de locuire, care constituiau rambleul pentru noile construcþii,
depuneri foarte utile pentru studierea stratigrafiei arheologice. Drept
corespondenþe pot fi amintite: tepè, în limba persanã, höyük-hüyük, în
limba turcã, magoula ºi toumbas, în limba greacã, ghundai ºi damb, în
Afganistan ºi Belucistan, dheri ºi daro, în funcþie de idiomurile din India ºi
Pakistan.
332 Dumitru Boghian
Tetraploid = cu numãr de cromozomi de patru ori mai mare decât cei ai
celulor sexuale.
Tholos (oi) = termen grecesc care desemneazã un edificiu rotund, cu
acoperiºul în formã de cupolã, ridicat din cãrãmizi de lut sau din piatrã, cu o
anticamerã rectangularã, care au servit fie ca locuinþe fie în calitate de
construcþii funerare. Sunt cunoscute în Orient din mileniul al VI-lea bc, în
culturile Hassuna ºi Halaf, rãspândindu-se apoi pânã în zona Asiei centrale,
Ciclade, Creta, Anatolia, Mycene.
Transgresiune = creºtere generalã a nivelului mãrii, traducându-se d. p. d.
v. geografic printr-o “retragere” a coastelor litorale ºi o acoperire cu apã a
unor pãrþi a continentelor. O t. poate avea mai multe cauze: topirea
gheþarilor în perioadele interglaciare, o scufundare a continentelor din
cauze tectonice, o coborâre izostaticã a continentelor, încãrcate de greutatea
gheþurilor, în epocile glaciare. T. se aflã la originea “plajelor înalte” care pot
fi observate în diferite puncte ale globului.
Tundrã = mediu bio-geografic caracterizat printr-o vegetaþie joasã formând
o stepã discontinuã, compusã din specii persistente (muºchi, licheni,
ciuperci, plante cu bulbi) împreunã cu câþiva arbuºti pitici (mesteacãnul
pitic, salcia arcticã etc.). Tundra acoperã cea mai mare parte a domeniului
periglaciar.
Turcoazã (s. f.) = peruzea, piatrã semi-preþioasã de culoare albastrã-
verzuie, utilizatã în Neolitic ºi Eneolitic pentru confecþionarea unor obiecte
de podoabã.
Ued = termen arab care desemneazã cursurile de apã, chiar ºi cele
temporare, din diferite zone deºertice sau nu (pl. uadi/wadi)
Umanizare = ansamblu de procese evolutive, biologice, sociologice ºi
psihologice care au condus la dobândirea caracteristicilor proprii omului.
Unghiulare = tip de semne rupestre sau mobiliare în formã de V, cu sau fãrã
axã bisectoare (sãgeatã), redând simbolul vulvei, ca element al cultului
fecunditãþii, folosit foarte mult în magdalenian ºi alte culturi preistorice.
Vernis = soluþie alcãtuitã din rãºini ºi solvenþi, care, aplicatã pe anumite
suprafeþe, formeazã un strat neted, lucios, cu rol ornamental ºi protector;
pentru Neolitic ºi Eneolitic desemneazã luciul care se observã pe suprafaþa
unor vase pictate.
Villafranchian = (Villafranca d'Asti, Piemont, Italia), subdiviziune geo-
cronologicã a Cuaternarului (L. Pareto, 1865), consideratã fazã de trecere
de la Pliocen la Pleistocen, datat aproximativ între 4000000 ºi 2000000 de
ani BP.
Würm = Ultima glaciaþie cuaternarã alpinã, denumitã astfel dupã un afluent
al Dunãrii din Bavaria.