Sunteți pe pagina 1din 3

Povestea Privighetorii

de Hans Christian Andersen

Pagina: 1/4

Acum mult timp, in China traia un imparat al carui palat era cel mai frumos din
lume, fiind construit in intregime din portelan delicat. In jurul palatului erau
splendide gradini imense, pline cu plante si flori rare. In spatele acestor gra
dini, o padure mare de pini strajuia drumul pana la mare. In aceasta padure de p
ini traia o micuta privighetoare.
Privighetoarea canta atat de frumos incat, oricine o auzea cantand nu mai putea
sa uite vrodata cantecul ei.
Pescarii sarmani care-si aruncau plasele in mare toata ziua, se opreau din munca
lor cand auzeau privighetoarea cantand. "Ce frumos canta!" ziceau ei, uitand de
problemele lor si ascultand muzica dulce.
Calatori multi veneau din tari indepartate sa vada regatul imparatului, ei admir
au delicatul palat de portelan si gradinile minunate, dar cand auzeau cantecul p
rivighetorii, toti spuneau: "Acesta e cel mai frumos din toate frumusetile de ai
ci!"
Scriitori si poeti au scris carti in care laudau frumusetea palatului imparatulu
i si a gradinilor lui. Dar ei laudau privighetoarea mai mult chiar decat aceste
frumuseti. Aceste carti ajungeau peste tot in lume, iar intr-o zi, imparatul ins
usi deschise una dintre acestea. "Ce minunat!" zise el, "Aceasta carte spune ca,
dintre toate lucrurile minunate din regatul meu, cantecul privighetorii e cel m
ai frumos! Dar unde este aceasta privighetoare, de ce eu n-am auzit-o niciodata
cantand?"
Imparatul a adunat toti ministrii si curtenii sai si i-a intrebat despre privigh
etoare. Dar nici-unul din acestia nu auzise pasarea, nici macar doamnele de onoa
re, bucatarii sau ceilalti servitori nu auzisera cantecul privighetorii.
In sfarsit, unul din ajutorii de bucatari a exclamat:"Oh, privighetoarea, o stiu
foarte bine! In fiecare seara merg in vizita la batrana mea mama, care locuiest
e pe malul marii. Cand ajung in padure sunt intotdeauna obosit, dar atunci aud c
antecul privighetorii, care e atat de dulce incat imi dau lacrimile."
Asa incat omul, impreuna cu alti curteni si doamne de onoare au plecat spre padu
re sa caute privighetoarea.
Au mers ei ce-au mers si au ajuns la o pajiste unde o vacuta a inceput sa mugea
sca. "Aceasta trebuie sa fie privighetoarea! O, dar am mai auzit sunetul asta in
ainte.", zice un curtean. "Ah, nu", a spus ajutorul de bucatar "aceasta e doar o
vacuta, mai avem putin de mers pana sa ajungem la privighetoare."
Curand ei au trecut pe langa un iaz, unde cateva broaste oracaiau de zor. "Ce dr
agut", zice un alt curtean "vocile lor seamana cu clinchetul clopotelor de la bi
serica!". Ajutorul de bucatar a inceput sa rada si a zis: "Dar nu-i privighetoar
ea, insa o vom gasi curand."
Au mai mers putin si, in sfarsit, ajutorul de bucatar a zis: "Iata privighetoare
a!" si a aratat catre o pasare micuta, gri, cocotata pe o creanga deasupra capet
elor lor.
"Ce incolora este, nu ne-am fi imaginat niciodata ca privighetoarea e o pasare a
tat de stearsa!" au zis doamnele de la curte. Atunci privighetoarea a inceput sa
cante, iar trilurile ei dulci au umplut padurea. "Ah, ce minunat!" au soptit do
amnele de onoare.
"Da, intr-adevar" au zis toti curtenii "Cantecul ei seamana cu clinchetul unor c
lopotei de cristal!". Dupa aceasta ei s-au adresat privighetorii: "Buna ziua, pr
ivighetoare, am venit sa te rugam sa canti pentru imparatul nostru."
"Trebuie sa merg acum?" a intrebat privighetoarea.
"Nu chiar acum, poti veni in seara asta la palat sa canti pentru imparat." a zis
unul din curteni.
"Dar cantecele mele suna cel mai bine in padure, insa daca imparatul doreste, vo
i veni asta seara la palat."
In acea seara, palatul imparatului era impodobit cu lanterne colorate si decorat
cu ghirlande aurii si argintii in onoarea acelei seri. In sala tronului, intrea
ga curte statea in jurul imparatului, imbracati toti in cele mai frumoase vesmin
te pe care le aveau. Langa tronul imparatului era asezata o stinghie de aur pe c
are sa stea privighetoarea.
In sfarsit, micuta pasare gri a intrat in zbor pe fereastra deschisa. S-a asezat
pe stinghie si a inceput sa cante.
Cantecul ei era ca o zi insorita de primavara si cumva, i-a atins pe toti cei ca
re ascultau. Imparatul chiar s-a aplecat catre ea sa asculte mai bine, lacrimile
au inceput sa-i curga si se rostogoleau pe obraji. Cand privighetoarea a termin
at cantecul, imparatul a zis ca niciodata n-a auzit ceva mai frumos. El a oferit
privighetorii lantul sau de aur, dar aceasta a refuzat si a zis ca lacrimile pe
care le zarise in ochii lui ii erau o recompensa suficienta.
Apoi privighetoarea a mai cantat un cantec, chiar mai frumos decat primul, dupa
care a zburat inapoi in padure.
Toti cei de la curte au cazut de acord ca a fost cea mai frumoasa seara si nimen
i nu mai vorbea despre altceva decat despre cantecul privighetorii. Cateva dintr
e doamnele de la curte au incercat sa imite trilurile privighetorii, dar fara su
cces.
Imparatul a anuntat ca privighetoarea va avea un loc la curte, ii va oferi o col
ivie din aur si 12 servitori care sa aiba grija de micuta pasare. Asa ca, privig
hetoarea a inceput sa cante la curte in fiecare seara si toti erau vrajiti de ca
ntecele ei.
Intr-o zi, imparatul a primit in dar o cutie mare de la imparatul Japoniei. Pe a
ceasta cutie scria cu litere de aur: Privighetoarea. "Trebuie sa fie o alta cart
e despre minunata noastra pasare", a gandit imparatul in timp ce deschidea cutia
. In schimb, in cutie a gasit o privighetoare facuta din aur si pietre pretioase
. Cand aceasta pasare a fost atinsa, a inceput sa cante la fel ca si privighetoa
rea adevarata, ba chiar a inceput sa-si infoaie coada si aripile in ritmul muzic
ii.
"Ce frumoasa este!" au exclamat toti curtenii. "Va canta in duet cu privighetoar
ea adevarata". Asa incat cele doua pasari au inceput sa cante impreuna, dar pasa
rea artificiala putea sa cante un singur cantec iar si iar, in timp ce, privighe
toarea adevarata canta altfel de fiecare data. "Ce draguta si ritmata muzica can
ta aceasta privighetoare!" a spus maestrul de ceremonii al curtii, iar curtenii
au fost de acord ca noua privighetoare sa cante singura de atunci inainte, cu at
at mai mult cu cat era si mult mai frumoasa decat cea reala.
Imparatul insa a cerut sa mai asculte si privighetoarea adevarata macar o data,
insa aceasta disparuse pe fereasta deschisa si se intorsese la casa ei din padur
e. "Ce pasare nerecunoscatoare!" au zis curtenii. "Dar nu-i nimic, avem cea mai
buna privighetoare chiar aici." au completat ei.
Dupa aceasta intamplare, adevarata privighetoare a fost izgonita din regat, iar
privighetoarea din aur si pietre pretioase i-a luat locul in colivia de aur, can
tand in fiecare seara.
A trecut un an, privighetoarea de aur canta in fiecare seara, toti curtenii ii c
unosteau cantecul pe dinafara. Intr-o seara, imparatul a deschis colivia de aur
ca de obicei, dar in loc sa cante, pasarea scotea un sunet strident. Privighetoa
rea de aur se stricase!
Imparatul i-a chemat pe toti mesterii din regat sa examineze pasarea si s-o fac
a sa cante din nou. Insa toti mesterii i-au spus ca pot s-o repare, dar ea nu va
mai putea sa cante in fiecare seara, ci numai o data pe an. Aceasta stire i-a i
ntristat pe toti curtenii, dar s-au impacat cu gandul acesta.
Au trecut astfel alti 5 ani si o gripa cumplita s-a abatut asupra regatului. Imp
aratul insusi s-a imbolnavit foarte grav si chiar a cazut pe patul de moarte. Cu
rtenii care-l iubeau mult erau foarte tristi, dar din pacate nu mai era nimic de
facut pentru a-l salva pe imparat.
Imparatul zacea in patul sau, era atat de palid si fara vlaga incat toti se aste
ptau sa moara in orice moment. Chiar incepusera cu totii sa-l considere deja mor
t si aduceau osanale succesorului la tron.
In tot acest timp, imparatul zacea singur in dormitorul lui superb, zacea in pat
ul lui de aur cu colivia privighetorii aurite alaturi. Abia mai putea respira, c
a si cum o grautate ii apasa pieptul. A deschis ochii si a vazut Moartea stand l
anga patul sau cu coroana lui de aur pe cap. Iar in jurul sau auzea diverse voci
, unele amenintatoare si crude.
"Macar de-as putea asculta putina muzica, sa nu mai aud vocile astea chinuitoare
..." a mormait imparatul. S-a intors catre privighetoarea de aur de langa el si
a zis: "Canta pentru mine, te rog". Dar pasarea de aur ramanea tacuta.
Camera parea atat de tacuta si rece...
Deodata, o muzica dulce a intrat prin fereastra deschisa. Era privighetoarea ade
varata, care auzise de boala imparatului si venise sa-i cante. Privighetoarea a
cantat despre primavara, cand mugurii se transforma in frunze verzi si bobocii f
lorilor se deschid.
Imparatul a simtit cum sangele incepe sa-i curga prin vene, culorile i-au aparut
in obrajii palizi, in timp ce asculta trilurile privighetorii. Chiar si vocile
auzite inainte si chipul mortii, toate au disparut.
Privighetoarea canta tot mai frumos, iar imparatul s-a simtit din nou puternic s
i a intrebat-o: "Cum as putea vreodata sa-ti multumesc? Te-am izgonit din regatu
l meu si totusi tu ai venit sa-mi salvezi viata. Cere-mi orice si vei avea!"
"Vreau doar sa ma lasi sa cant in fiecare seara la fereastra ta, prin cantecul m
eu vei afla tot ce se intampla in regatul tau, si bune si rele, dar sa nu lasi p
e nimeni sa afle ca o micuta pasare iti sopteste toate acestea."
"Foarte bine", a zis imparatul.
A doua zi, la rasaritul soarelui, cand toti servitorii se asteptau sa-l gaseasca
pe imparat zacand mort in patul sau, acesta a aparut in sala tronului, spunandu
-le tuturor: "Buna dimineata!"