Sunteți pe pagina 1din 19

NASA deine multe probe cu privire la civilizaia tainic din interiorul Pmntului

n iulie 1969, membrii misiunii Apollo XI aduceau fotografii de pe Lun, dar i ale Pmntului. Toate aceste
fotografii au fost secretizate i inute departe de ochii curioilor. n una dintre imagini, n apropierea Polului
Nord se observ o gaur enorm, care pare c absoarbe norii spre interior. Diametrul acestei guri este de 950
de kilometri i este situat la 86 grade latitudine nordic.
nainte de misiunea Apollo XI, amiralul Byrd, care plecase la Polul Nord n vederea cercetrii i identificrii
unor astfel de deschizturi, a semnalat existena unei guri cu un diametru de peste 900 de kilometri.
Fotografia prezint o denivelare a stratului de nori deasupra acestei guri, fenomen care nu a putut fi explicat de
ctre cercettori.
Fotografia a fost realizat n luna iulie, cnd la Polul Nord Soarele rmne pe cer aproape nentrerupt pe durata
ntregii zile (24 de ore). Interiorul gurii este de culoare neagr, ceea ce nseamn c acolo nu exist ghea.
Specialitii spun c singura explicaie pentru acest fapt este c gaura comunic cu interiorul Pmntului.
n 14 februarie 1995, un jurnal canadian a publicat un articol n care susinea c NASA a recepionat semnale
radio care veneau din interiorul Pmntului. A fost redeschis dezbaterea conform creia interiorul Pmntului
este gol i locuit de fiine inteligente, care prin aceste semnale radio doresc s intre n contact cu oamenii.
Primul semnal a fost recepionat n 30 octombrie 1994, datorit unui satelit foarte performant. Semnalul radio
era compus din coduri matematice complexe, fapt care a condus la ideea c aceste fiine sunt foarte inteligente.
Se spune c mesajele au fost descifrate, dar nu au fost fcute publice niciodat. Specialitii de la NASA au
preferat s secretizeze aceste semnale, din considerente tiute numai de ei. n 19 februarie 1947, cnd amiralul
Byrd s-a ntors din expediia de la Polul Nord i a dorit s aduc la cunotina publicului descoperirile pe care le
fcuse, autoritile americane i-au interzis orice fel de comunicare cu media.
Un responsabil de la NASA consider c aceast descoperire este una fundamental pentru oameni i pentru
planeta noastr. Nu suntem stpnii acestei planete, afirm el. Undeva n interiorul Pmntului exist o
civilizaie superioar oamenilor.
Mesajele transmise de locuitorii din interiorul planetei nu sunt ostile oamenilor i totui, NASA a preferat s le
secretizeze. Unii adepi ai realitii conspiraiilor susin c fore politice i economice mondiale au dispus
clasificarea mesajelor ca strict secrete. Exist temeri n rndul elitelor c locul i supremaia lor ar putea fi luate
de aceste fiine inteligente.
Se pare c teoria conform creia Pmntul nu este gol va fi nlocuit n scurt timp. ntrebrile pe care fiecare
dintre noi le punem sunt foarte multe. Cine sunt aceste fiine, de unde vin i cum au ajuns s triasc n
interiorul Pmntului? Au trit la suprafaa Pmntului i s-au retras n interior, sau vin de pe alt planet?
Mrturia unui cltor ce a avut ansa s ptrund n interiorul cel enigmatic al Pmntului
Aceast relatare a fost preluat i redactat cu acordul autorului, de pe o nregistrare a unei convorbiri
telefonice care a avut loc pe data de 10 ianuarie 2002 (Greg Gavin/Onelight.com)
nceputul aventurii
Numele meu este Billie Faye Woodard i sunt colonel n retragere n Forele Aeriene ale Statelor Unite. Dup ce
am lucrat o perioad de timp pentru Pentagon, mi-am nceput serviciul n Zona 51 din Nevada, pe data de 28
ianuarie 1971.
Din data de 28 ianuarie 1971 pn n anul 1982 am fost repartizat n Zona 51 din Nevada. n aceast perioad a
serviciului militar am vizitat de ase ori interiorul gol al Pmntului la o adncime de 800 de mile (1.287 de
kilometri).
De ndat ce am sosit n Zona 51, am fost instruit asupra existenei tunelurilor de sub Zona 51 i despre toate
lucrrile care se desfurau n acel stabiliment, iar la scurt timp dup aceea am ntlnit civa operatori de
navete subterane care aveau o nlime ntre 13 i 14 picioare (3,96 - 4,27 metri). Aceste tuneluri care
1

traverseaz ntreaga lume au fost construite de ctre o specie de fiine care a trit aici naintea noastr cu foarte
mult timp n urm. Mi s-a adus la cunotin c primele 15 niveluri ale stabilimentului din Zona 51 erau
construite de oameni; nivelurile 16 - 27 existau deja. Nimeni din guvernul nostru nu le construise. Noi doar le
facilitm funcionarea.
Tatl meu i-a desfurat serviciul militar n localitatea Roswell. n ceea ce privete nceputul carierei mele
militare, tatl meu a cerut s fiu repartizat mpreun cu el n cadrul Pentagonului. Acolo mi s-a spus: Avem o
nou baz militar pentru tine care este stabilimentul din Zona 51 din Nevada. Aceast zon este cunoscut n
mod obinuit ca S-4. Cnd am fost primit n cadrul Pentagonului aveam gradul de sublocotenent. Dup ce am
fost angajat n cadrul Pentagonului am primit gradul de locotenent. Dup doar trei sptmni mi-au oferit gradul
de colonel, spunndu-mi: Trebuie s ai gradul de colonel pentru a fi repartizat la urmtorul stabiliment. n
acest stabiliment se aflau 150.000 de persoane, aproximativ 85% era personal militar i 15% civil. Dup ce am
ajuns acolo, am fost dus n subteran aa c nu am mai vzut lumina zilei timp de 11 ani i jumtate.
Tunelurile i navetele
Pereii tunelurilor sunt foarte netezi. Ei au un grad de finisaj att de mare nct seamn cu marmura, ns ei
sunt n realitate construii dintr-un material metalic impenetrabil. Suprafaa pereilor nu poate fi strpuns nici
cu burghie de diamant i nici cu dispozitive pe baz de laser.
S ne aducem aminte c nu demult era un lucru obinuit s aflm despre trupe militare care se deplasau dintr-un
loc n altul pe suprafaa Pmntului, n mod aproape continuu. Acum foarte rar mai vedem aa ceva. n zilele
noastre se folosesc tuneluri pentru a mobiliza aceste trupe pe distane mari. Tunelurile sunt destul de largi pentru
ca s ncap dou vehicule cu limea de 18 picioare (5,5 metri) unul lng altul.
Din Zona 51 pornesc dou navete, una dintre ele se deplaseaz ctre Oceanul Pacific exact la 350 de mile vest
de Monterey unde se afl o piramid; o alt navet merge ctre stabilimentul de pe Muntele Cheyenne.
Lungimea unei navete mai mari este de aproximativ 400 de metri. Locuitorii din centrul Pmntului folosesc
aceste nave imense pentru a transporta rapid un numr mare de oameni, animale sau orice altceva. Navetele mai
mici au o lungime de 15-20 de metri i acesta era tipul de navet cu care am mers eu. Viteza navetei este mai
mare dect viteza sunetului, astfel nct se poate cltori din Zona 51 ctre zona cea mai central din interiorul
Pmntului n mai puin de 10 minute terestre. n 5-6 minute te afli deja acolo.
Materialul folosit pentru construcia acestor navete este identic cu cel din care era fcut carcasa navei spaiale
de la Roswell. Navetele funcioneaz pe baza energiei electromagnetice, utiliznd liniile de cmp magnetic ale
Pmntului. Operatorii despre care am vorbit mai devreme, care au o nlime de 13 - 14 picioare (3,96 - 4,26
metri), seamn cu noi la nfiare, dar sunt mult mai evoluai i comunic prin telepatie. Brbaii poart sau nu
brbi, iar pielea femeilor este impecabil, avnd un ten perfect. Deoarece ei vd ncotro se ndreapt umanitatea,
sunt ngrijorai pentru noi.
n interiorul Pmntului exist apte civilizaii care sunt guvernate dup principiile armoniei. Ei neleg i
vorbesc toate limbile de pe Pmnt. Cunotinele lor din domeniul medical sunt extraordinare.
Povestea mea personal
La vrsta de 12 ani, pe cnd m plimbam mpreun cu un prieten printr-un lan de porumb, am trit o experien
paranormal. Am fost luat ntr-un OZN i dus n interiorul Pmntului. Aici am rmas alturi de locuitorii din
interiorul Pmntului timp de 6 luni. V putei imagina uimirea prinilor mei, i mai ales a tatlui meu, care
lucra n cadrul armatei pe vremea cnd am disprut i apoi am reaprut n mod misterios dup 6 luni. Eu cred c
datorit acestei experiene a fost posibil ca tatl meu s m ia sub aripa sa protectoare la Pentagon, iar mai trziu
am fost ndrumat s servesc n Zona 51. Nu sunt fiul biologic al tatlui meu, ci am fost adoptat, la fel ca i sora
mea, care a fost ucis de aa-zisul guvern secret. Eu am fost capabil s le combat aciunile malefice cu
ajutorul minii mele, care era mai puternic i astfel am supravieuit atacurilor lor.
2

Ghidul meu, pe nume Zora, care este un om de tiin i locuiete n interiorul Pmntului, mi-a adus la
cunotin faptul c sora mea i eu suntem originari din interiorul Pmntului i c prinii notri adevrai
triesc acolo. Cnd tatl nostru ne-a luat spre adopie, noi vorbeam o limb care nu era cunoscut n nicio
cultur de pe suprafaa Pmntului. Grupa mea de snge este necunoscut. Nu am fost niciodat bolnav. Sngele
meu a fost examinat de medici i s-a constatat c distruge orice infecie viral atunci cnd este combinat cu alte
mostre de snge n laborator.
Vortexurile din interiorul Pmntului cavitar
Locuitorii Pmntului cavitar au abilitatea de a despica fundul oceanelor crend astfel vortexuri, aa cum este,
de exemplu, Triunghiul Bermudelor. Aceste vortexuri au 7 niveluri diferite, iar echipamentele i fiinele care
sunt purtate de aceste vortexuri sunt plasate pe aceste niveluri. Vortexurile funcioneaz ca i pori de intrare sau
de ieire n i din interiorul Pmntului.
Exist mai multe zone asemntoare triunghiului din Florida: una este Lacul Erie, o alt zon se afl pe coasta
Mexicului, o alta n Japonia, precum i n alte zone geografice de pe glob. Acestea se numesc zone linitite.
Aceste pori permit creaturilor din interiorul Pmntului s ias la suprafa, aa explicndu-se apariii precum
Sasquatch, monstrul din Loch Ness etc.
Toate planetele sunt goale n interior, aa cum este i Soarele, de altfel. Pe Soare exist civilizaii care au colonii
n regiunile subterane ale Pmntului.
n cutarea unei intrri
Pentru a localiza o intrare ctre interiorul Pmntului, indiferent unde ne-am afla pe pmnt, avem nevoie doar
de o busol. n apropierea unei intrri ntr-un tunel care duce ctre interiorul Pmntului, acul busolei se va
mica agitat, ca i cum ne-am afla la Polul Nord.
Dup ce am prsit serviciul militar, nu mai aveam posibilitatea de a merge n interiorul Pmntului folosind
tunelurile controlate de armat. Era necesar s caut o alt cale. mpreun cu ali cuttori interesai s mearg n
interiorul Pmntului, am nchiriat un avion care ne-a dus pn n apropierea Polului Nord. Ajuni acolo, ns,
am fost oprii de Forele Aeriene ale Statelor Unite, reinui i interogai. Pentru c s-au lmurit c nu
reprezentam niciun pericol, ni s-a permis s ne ntoarcem n State.
Oamenii din interior
Oamenii din interior erau foarte deschii n a-mi arta ceea ce era acolo i n a-mi explica ceea ce ei cunosc. Ei
mereu i cer naturii permisiunea de a lucra asupra ei, le cer plantelor permisiunea nainte de a le consuma sau de
a le tia, ei cer ncuviinarea Mamei Naturi nainte de a construi ceva i construiesc pe ntinderea de pmnt care
corespunde cel mai bine respectrii mediului, practic similar cu cea a amerindienilor; urmresc s menin
mereu o stare de armonie, dorind s formeze mereu o unitate mpreun cu natura. Ei sunt mult mai avansai din
punct de vedere spiritual dect locuitorii de la suprafa i au un respect profund fa de Mama Natur.
Atmosfera este de claritatea unui cristal; n general exist nori, dar niciodat asemntori cu norii de ploaie.
Temperatura se menine constant la 73F (22,7C). Oamenii din interior pot vorbi direct cu animalele, care, la
rndul lor, le pot vorbi direct oamenilor.
Nu este nevoie s i faci provizii pentru c totul este gratis i nu este nevoie s produci nimic pentru c totul
exist din abunden. Schimbul n natur este mult mai obinuit dect comerul prin intermediul banilor. Cultura
i civilizaia lor ar putea prea utopic n concepia oamenilor de la exterior, fiind lipsit de orice depresiune
economic ce duce la violen. Nu exist partide care s se lupte pentru supremaie. Nimeni nu este nici bogat i
nici srac.
Exist aeronave (pe care la suprafa noi le numim farfurii zburtoare) care sunt create de ctre unele fiine de
acolo prin procesul gndirii, deoarece ei au mini foarte puternice. Aceasta face ca aspectul (designul) precum i
3

funcionarea aeronavelor s fie perfecte. Doar cteva persoane de la suprafa au aceste aptitudini de a crea, ns
acestea au fost reprimate n copilrie de ctre religie ori datorit educaiei i a fricii de prinii prea exigeni.
Oamenilor din interior li se permite s intre n spaiul imaginaiei lor, s spunem aa, i acolo ei creeaz. Bolile
nu vor ptrunde n corpurile lor pentru c ei nu permit aceasta.
Pe msur ce umanitatea intr n urmtoarea faz, cea a dimensiunii a patra, locuitorii din interiorul Pmntului
ni se vor arta i vor munci mai consistent alturi de noi la suprafa.
n prezent, oamenii de la suprafa sunt att de preocupai de noiunea (sentimentul) de eu nct nu pot s
convieuiasc n armonie. Oamenii de la suprafa care vor urmri s i contacteze telepatic pe locuitorii din
interiorul Pmntului, vor reui aceasta. Copiii nscui acum devin mult mai capabili s i utilizeze creierul n
ntregime, ceea ce n interiorul Pmntului este o practic obinuit.
Unul din primele lucruri pe care ni le-au artat n cltoriile noastre n interior a fost capacitatea lor de a realiza
cltorii interplanetare i cltorii n timp. Aspectele fundamentale ale cltoriilor n timp sunt legate de
deformarea spaiului, capacitate care apare prin puterea meditaiei i prin acceptarea faptului de a fi o fiin
nelimitat. Dac acionezi la nivel subcontient i i antrenezi mintea s accepte c eti o fiin nelimitat, toate
lucrurile devin posibile.
La suprafa, capacitile de a experimenta aceast putere infinit sunt trezite mult mai uor n zonele n care
exist portaluri, precum cel de pe muntele Shasta, care servete drept portal spaio-temporal direct ctre
interiorul Pmntului.
Zona 51
Din tot ceea ce am vzut n Zona 51, 95% rmne ascuns publicului. Mergnd n Zona 51 este ca i cum ai
merge ntr-o alt lume. Guvernanilor, ca i membrilor guvernului secret le este foarte team ca alte ri sau
grupri s nu obin aceast informaie. Ei gndesc astfel: Dac recunoatem c Pmntul este gol, centrul su
fiind locuit de fiine inteligente, aceasta va crea conflicte i team. Aceast team este produs de companiile
private care urmresc s obin controlul i i promoveaz propriile nevoi i interese personale prin intermediul
Zonei 51.
Am prsit Forele Aeriene din cauza felului autoritar n care se comportau acei oameni obsedai s dein
controlul, care ncercau s mi blocheze capacitatea de a gndi i de a aciona ntr-o manier creativ. Ei
consider c ne vom supune n mod automat i c e de la sine neles c vom accepta ordinul lor de a nu divulga
asemenea informaii. Datorit dorinei mele sincere de a mprti aceste informaii i de a le oferi n totalitate
publicului, am fost privat de pensia la care a fi avut dreptul n urma serviciului desfurat n cadrul armatei
precum i de toate celelalte beneficii i drepturi, cum ar fi utilizarea magazinelor de alimente destinate doar
personalului din armat, servicii medicale i de stomatologie gratuite.
Experimentele de inginerie genetic ce au loc n Zona 51 folosesc generaia noastr tnr. Nivelul 16 al Zonei
51 este destinat ingineriei genetice, unde copiii notri sunt folosii n experimente care vizeaz longevitatea i
puterea minii. n spatele acestora se afl aa-zisul guvern secret. Civili ai acestui guvern secret dein
controlul asupra a mai multe sectoare din Zona 51.
Exist o reea de tuneluri subterane care se ntind pn n Europa, America de Sud i mai multe continente.
Acestea sunt folosite n secret de guvernele marilor puteri ale lumii pentru satisfacerea propriilor lor interese
obscure.
Dumnezeu s v binecuvnteze i s fie alturi de voi!
Col. Billie Faye Woodard

Fragment preluat din cartea Shambala. Secretele dezvluite ale trmului asuns ce exist n cavitatea
enigmatic din centrul Pmntului, de profesor yoga Gregorian Bivolaru, aprut laeditura Shambala i tiprit
la Ganesha Publishing House.
Cercettorii au descoperit un soare interior care nclzete planeta?
Printre numeroasele mistere care nvluie nc planeta Pmnt se afl i acela c ea produce un flux de cldur
a crui origine nu este cunoscut. Cercettorii de la Laboratorul Naional Gran Sasso din Italia susin c
aproximativ 70% din cldura Pmntului este generat prin procese de descompunere radioactiv, care n mare
parte se desfoar n straturile profunde din interiorul planetei. Descoperirile au la baz studiul geoneutrinilor,
particule subatomice care apar n timpul descompunerii atomilor instabili.
Ce implicaii are aceast descoperire n teoria Pmntului gol? Este posibil ca aceste rezultate s susin
existena unei lumi misterioase localizat adnc n interiorul planetei noastre? Muli oameni cred c aceast
teorie este mai mult dect un mit.
Descoperirile cercettorii italieni au fost obinute cu ajutorul detectorului de neutrini Borexino, conceput iniial
pentru studierea fluxul de energie sczut a neutrinilor generai de radioactivitatea din interiorul Soarelui.
Datele culese de Borexino pe parcursul a 2 056 de zile au evideniat prezena a 24 de neutrini, 11 provenii din
mantaua Pmntului i 13 din crust. Detectarea acestor geoneutrini sugereaz c 70% din cldura din interiorul
Pmntului este generat prin procese radioactive, dar aceast estimare este totui aproximativ, spun
cercettorii.
Interesant este i faptul c, potrivit analizelor, aproximativ jumtate din neutrinii produi de surse naturale
subterane provin din mantaua planetei i nu din crusta sa.
Neutrinii sunt particule subatomice neutre, la fel de rspndite n Univers ca i fotonii, care sunt generate de
reacii nucleare de descompunere a atomilor instabili. Datorit faptului c masa lor tinde ctre zero sunt de
500.000 de ori mai uori dect electronii , neutrinii au fost numii i particulele fantom. Proprietatea
specific a neutrinilor este interaciunea deosebit de slab cu materia. De aceea, dei sunt foarte rspndii,
detectarea lor este extrem de dificil, ei putnd s strbat toate corpurile materiale (cum ar fi o macromolecul,
un obiect metalic, straturile Pmntului, trupul omenesc, Soarele, norii cosmici intergalactici etc.), fr a
interaciona cu acestea i fr a ntmpina vreo piedic. Foarte rar se ciocnesc de ali atomi, genernd atunci un
flash luminos ce a putut fi observat de cercettori.
Nu numai c exist un soare n interiorul Pmntului, dar exist, de asemenea, i un vast ocean, la 644 km
adncime.
Cercettori de la University of Alberta, Canada, au descoperit existena unui imens ocean n interiorul planetei
noastre, cu un volum de trei ori mai mare dect oceanele de la suprafaa Terrei.
Aceast descoperire uimitoare sugereaz c apa de la suprafaa pmntului provine din interior ca parte a unui
ciclu planetar complet al apei, detronnd astfel teoria conform creia apa a ajuns pe Pmnt prin intermediul
cometelor ngheate care au trecut pe lng planeta noastr cu milioane de ani n urm.
n luna martie a anului trecut, specialitii canadieni au descoperit n interiorul unui diamant provenit de la o
mare adncime prezena unei buci de ringwoodit, un material a crui existen fusese anticipat n urm cu 50
de ani. Ringwooditul, care are n compoziia sa 2,5% ap, i-a fcut pe cercettori s cread c n adncul
Pmntului se afl ascuns un rezervor de ap.
Conform lui Graham Pearson, geochimist la Universitatea din Alberta, aceasta este o dovad clar care
demonstreaz indubitabil existena unor zone cu ap n adncul Pmntului.
Confirmarea a venit destul de repede. n luna iunie 2014, cercettori de la Universitatea din Evanston, Illinois
au evideniat prezena unui imens ocean la o adncime de aproximativ 650 de kilometri n interiorul
5

Pmntului. Datele au fost furnizate de studiul propagrii undelor seismice aprute n urma a peste 500 de
cutremure, cu ajutorul a 2000 de seismometre.
Undele seismice se propag prin interiorul Pmntului, inclusiv prin miezul acestuia, i pot fi detectate apoi la
suprafa. Ele fac Pmntul s vibreze ca un clopot cteva zile dup aceea, explic Steven Jacobsen,
coordonatorul studiului.
Msurnd viteza de propagare a undelor la diferite adncimi, echipa de cercettori a putut determina ce fel de
straturi de roci sunt traversate de ctre unde. nveliul de ap a fost detectat datorit ncetinirii undelor i a
timpului mai lung de care acestea au nevoie pentru a-l strbate.
Unul dintre motivele pentru care planeta este dinamic, este prezena apei n interior, spune Graham Pearson.
Trei aspecte ale Shambalei
n tradiia spiritual planetar, Shambala apare deopotriv ca nceput i sfrit, ca surs a nelepciunii i
orizont al speranelor umanitii. Toate culturile, toate legendele, toate marile mituri converg i reveleaz o
viziune comun, conform creia exist un trm tainic, locuit de nelepi i nzestrat cu o neasemuit frumusee
i bogie. Acesta este denumit n tradiia indian, tibetan i mongol Shambala.
Shambala este locul de unde au pornit toate nvturile nelepciunii i de aceea este unanim considerat
centrul spiritual al planetei Pmnt. Dei tradiiile menioneaz i alte nume pentru acest focar tainic al
spiritualitii umane, suntem ndreptii s considerm c este vorba de acelai trm al spiritelor foarte elevate,
cci nelepii au o lume comun. Centrul spiritual al planetei vegheaz permanent, n tain, asupra noastr. n
Shambala este pstrat nealterat tezaurul universal de spiritualitate.
n perioadele dificile ale istoriei, cnd predomin pe planet influena forelor demoniace i satanice
- necredina, dizarmonia, conflictele, viciile, violena, ntunericul etc. - centrul spiritual al planetei este ocultat,
ascuns. ns nelepii din Shambala i mai ales Regele Shambalei continu s vegheze asupra oamenilor, s
inspire cutarea sufletelor elevate, dornice de adevrata cunoatere i iubitoare de Dumnezeu. Tot Shambala
este cea care ne aduce sperana pentru un viitor spiritual al umanitii; pentru c din Shambala - se spune - vor
porni armatele Luminii n confruntarea final dintre Bine i Ru, prevestit i de Apocalipsa Sfntului Ioan. Cel
care este acum Regele Shambalei va conduce lupta mpotriva forelor demoniace i satanice pe care le va
nfrnge. Astfel va rencepe Vrsta de Aur a omenirii.
Prin urmare, regsim n mitul Shambalei, analogic, cele trei aspecte ale trinitii hinduse: Brahma, Vishnu i
Rudra Shiva, Divinul n aspectele sale de Creator, Menintor i Distrugtor al Universului. Brahma este
ipostaza lui Dumnezeu care d natere ntregii manifestri, ca stpn al Vieii i al forei creatoare. Vishnu este
aspectul divin care menine viaa i, potrivit tradiiei hinduse, se manifest periodic pe Pmnt, pentru a ajuta
oamenii s depeasc momentele de rscruce sau pentru a revigora spiritualitatea i credina n Dumnezeu. Al
treilea aspect, Rudra Shiva este asociat ipostazei terifiante a Divinului, care distruge rul i pune capt unei
anumite manifestri pentru a ncepe o nou creaie.
Shambala manifest aceleai trei faete. Prima faet reprezint sursa, izvorul, originea creatoare a nelepciunii.
A doua - trmul protector i inspirator care menine vie tradiia spiritual. Iar a treia este faeta ctre care se
ndreapt speranele omenirii pentru renaterea sa spiritual.
Prin fora sa tainic provenit de la Dumnezeu, Shambala lupt cu succes mpotriva rului care tinde s
acapareze acum Pmntul. Nentmpltor, cel care este acum Regele Shambalei este numit Rudra Chakrin,
Teribilul Purttor al Roii. El este chiar acel Rege prin care se va manifesta pedeaps divin pentru forele
satanice i demoniace care caut s ia n stpnire planeta noastr.
Expediii programate n tainicul trm subteran al SHAMBALEI
6

Muli esoteriti tiu c planeta Terra este de fapt un glob cu o uria cavitate interioar
Dou expediii unice au fost deja programate pentru 2006 i 2007
Ca un ecou semnificativ la faptul c unii exploratori au dovedit c planeta noastr are o uria cavitate
misterioas, ea fiind alimentat cu energie de ctre un soare central i fiind locuit de ctre o tainic civilizaie
foarte evoluat (printre aceti exploratori amintim pe Olaf Jansen, care chiar a dovedit n secolul al XIX-lea c a
vizitat aceast misterioas lume interioar i pe celebrul amiral Richard Evelyn Byrd, de la U.S. Navy, care la
rndul lui a survolat aceste zone necunoscute n anul 1947), un pasionat cercettor al enigmelor acestei planete,
pe nume Steve Currey, a lansat proiectul unei inedite expediii la Polul Nord, care este destinat s verifice dac
aceast teorie fascinant va fi validat sau nu.
Referitor la aceste aspecte tulburtoare care atest existena acestor trmuri misterioase putem cita att
numeroase legende ale poporului eschimos (din Groenlanda), ct i evocarea feluritelor mrturii care exist n
numeroase tradiii de pe glob. Este totodat semnificativ apariia pe Internet a ctorva fotografii tulburtoare
care provin de la NASA i care arat deschiztura stranie care exist n regiunea Polului Nord. Este foarte
interesant c acelai gen de deschiztur este prezent i n cazul celorlalte planete ale sistemului solar.
Un alt element care vine n favoarea acestei teorii este acela c, aa cum o arat n mod curent seismografele,
planeta Terra reacioneaz ntr-un mod straniu la cutremurele de pmnt timp de multe ore, vibrnd ntocmai ca
un clopot, ceea ce ar fi imposibil s se produc dac ea ar fi umplut (aa cum se spune) cu lav i ar avea un
nucleu. De fapt, ipoteza planetelor scobite (care sunt goale) n interior reflect ct se poate de clar din punct de
vedere macroscopic modelul clasic al atomului, care este compus dintr-un nucleu care corespunde soarelui
central, ce este nconjurat de o nebuloas care este format din probabilitile orbitelor electronilor si ce sunt
identificate cu un nveli sub care exist un spaiu gol.
Un astfel de centru de gravitate care este situat sub aceast crust i probabilitatea existenei unui tainic soare
central ar rspunde totodat ntr-un mod adecvat tuturor msurtorilor care au fost fcut att pentru descoperirea
manifestrii gravitaiei n spaiu ct i pentru a explica ct mai bine prezena cmpurilor electromagnetice foarte
puternice care au fost constatate c exist att n jurul planetelor, ct i al stelelor.
n martie anul trecut, ca un ecou la observaiile ce au fost fcute att n regiunile polare ale Terrei ct i ale lui
Jupiter au fost deja detectate unele fluxuri de electroni pe planeta Saturn de ctre o echip de cercettori ai
Universitii din Cologne. Aceast emisie misterioas de electroni care este caracteristic planetelor sistemului
solar ar putea fi explicat prin existena sorilor interni ai planetelor.
Bazndu-se pe numeroasele cercetri care au fost realizate cu privire la existena unei deschizturi care se afl
n zona polului nord, se presupune c aceasta ar avea ntre 700 i 800 de km diametru i ea s-ar situa la 84,4
grade latitudine nord i 141 grade longitudine est.
Societatea care a fost nfiinat de Steve Currey, care este un lider n domeniul organizrii expediiilor i a
cltoriilor extreme, a rezervat prin nchiriere pentru expediia lui sprgtorul rusesc de ghea YAMAL, care
este dotat cu tehnologie nuclear (puterea propulsiei nucleare garantnd n cazul de fa o total autonomie timp
de luni de zile i o putere de propulsie care este suficient pentru a trece cu uurin prin ghea) care va primi la
bordul su mai puin de o sut de pasageri ziariti, oameni de tiin, persoane particulare precum i unii cineati
printre care amintim pe Scott Lintgren, celebrul explorator care va aduce cu el un echipament adecvat pentru a
filma aceast eventual descoperire istoric n format Imax. Unii oamenii de tiin de renume particip la acest
proiect cu scopul de a echipa nava cu o adecvat tehnologie care este dup cum se tie necesar att n materie
de poziionare i de msurtori geografice ct i de navigaie pentru sprgtorul de ghea Yamal.
Existena acestei gigantice caviti misterioase a Terrei este fr ndoial unul dintre secretele cele mai bine
ascunse ale Noii Ordini Mondiale n spatele creia se afl francmasoneria planetar. Dup descoperirea sa
7

uluitoare, francmasonii i-au impus tcerea amiralului Byrd la ntoarcerea din zborul su istoric care a avut loc n
anul 1947.
Rspunznd la ntrebrile referitoare la riscul inerent al acestei revelaii, Steve Currey estimeaz c anumite
protecii subtile i eficiente vor apare de la Regele Lumii din Shambala care se afl n locurile tainice unde este
prezent aceast enigmatic civilizaie a Terrei. El este sigur c aceast protecie ocult va permite n felul
acesta buna desfurare a expediiei. n conformitate cu rarele mrturii ale acelora care au avut deja acces la
aceast misterioas civilizaie care este extrem de avansat, printre acetia s-ar afla chiar i unii piloi de OZNuri care au fost observai aproape peste tot n lume nc de la primele experiene nucleare, i care au nceput s
activeze de atunci la protejarea planetei de tot ceea ce este mai ru.
Biletele pentru aceast expediie extraordinar vor costa aproximativ 18.950 dolari - 15.560 euro. Aceast sum
ce se va ncasa pentru fiecare bilet n parte va permite finanarea expediiei. Vaporul respectiv (sprgtorul de
ghea Yamal) va fi echipat cu toate mijloacele moderne de comunicare i totodat la bordul su va fi transportat
un elicopter de recunoatere. Acest vas este deja echipat cu tot confortul pe care-l putem atepta de la o nav de
croazier.
Miza n cazul de fa este imens, cci aceast descoperire epocal va repune fr ndoial n discuie foarte
multe dintre teoriile actuale care explic ntr-un anume fel gravitaia. Printre altele, aceast descoperire va
deschide drumul att sistemelor revoluionare de producere a unei energii nelimitate (free energy) ct i a unor
noi mijloace de explorare spaial, fr a mai vorbi de numeroasele implicaii pe care ea le va avea fr ndoial
nu numai asupra istoriei omenirii ci i asupra anumitor aspecte geopolitice.
Dup cum s-a anunat n pres unele persoane interesate au nceput deja formalitile de rezervare a biletelor de
cltorie pentru aceast expediie istoric care va dura 24 de zile din data de 26 iunie pn n 19 iulie 2007.
ntr-un comunicat care a fost dat publicitii aflm c societatea lui Steve Currey tocmai a anunat achiziionarea
unui Boeing BBJ2 (care poate transporta 70 de pasageri) cu scopul de a descoperi ct mai repede deschiztura
misterioas care se afl la polul nord care fr ndoial permite accesul ctre misteriosul trm ce se afl n
interiorul Pmntului, pregtind astfel cu anticipaie expediia care urmeaz s aib loc la anul a sprgtorului
de ghea Yamal.
n cursul acestei expediii cu avionul Steve Currey intenioneaz s realizeze o eventual prim vizit de o
sptmn pentru a realiza n felul acesta unele contacte cu locuitorii acestor trmuri, ntocmai precum a fost
acela al mediumului argentinian, Marcelo Martorelli. Acesta a scris se pare dup aceea chiar o carte care se
intituleaz Apelul planetar al maetrilor Terrei care se afl n trmul subteran. Cu ocazia acestei prime
expediii pe care o va realiza cu avionul, Steve Currey sper totodat s aduc din acest trm enigmatic al
Shambalei primele nregistrri video. Decolarea pentru nceperea acestei prime expediii extraordinare se va
face de pe aeroportul din localitatea Fairbanks (Alaska) pe data de 3 august 2006. Preul unui bilet pentru
aceast cltorie excepional este de 17.000 de dolari!

O mrturie din Shambala: Nicholas Roerich


Nicholas Roerich, personalitate remarcabil a Rusiei secolului trecut, pe care fostul preedinte Mihail
Gorbaciov l numea unul dintre stlpii culturii ruse, a scris n crile sale despre cltoriile Sfntului Issa n
Orient. ntre anii 1924-1928 el a condus o expediie prin Asia Central, cu itinerariul: Sikkim, Punjab, Kashmir,
Ladakh, Karakorum, Munii Altai, Mongolia, deertul Gobi, Tibet.
Nicholas, soia sa Helena i fiul lor George au constituit sufletul acestei expediii n Asia Central, care a fost
alctuit din 9 europeni, 36 de localnici i 102 animale (cmile, iaci, cai i catri). Ei au fost nsoii, n timpul
cltoriei prin Sikkim, de ctre cellalt fiu al familiei Roerich, Sviatoslav, i de ctre lama Lobsang Mingyur
Dorje.
8

Expediia a avut scopuri multiple. Obiectivul principal era acela de a reda n imagini picturale inuturile i
popoarele din Asia Central, astfel c, pe ntreaga durat a cltoriei, Nicholas Roerich a pictat peste 500 de
tablouri. Echipa a avut i alte scopuri, cum ar fi: studiul poziiilor vechilor monumente, studiul religiilor
contemporane, realizarea hrii migraiei popoarelor, studiul posibilitii unor explorri arheologice ulterioare i
obinerea unei colecii rare de material etnografic i lingvistic asupra culturii din Asia Central.
n fiecare ora, n fiecare aezare din Asia, spunea Roerich, am cutat s dezvlui ceea ce memoria colectiv
pstrase n tradiia popular. Prin intermediul povetilor care au ajuns pn la noi se poate cunoate realitatea
trecutului. n fiecare scnteie de tradiie popular exist o pictur a marelui Adevr, modificat sau
mpodobit.
Experienele lui Roerich n aceast expediie i-au asigurat un material bogat care, ulterior, a aprut n mai multe
cri: Himalaya (1926), Inima Asiei (1929) i jurnalul de cltorie Altai Himalaya (1929). Altai Himalaya este o
lucrare ce se constituie dintr-o serie de observaii i note luate pe aua calului i n cort. n acest jurnal,
Roerich a scris mult despre cltoria lui Issa n Orient, pentru c a gsit legende referitoare la aceasta pe tot
cuprinsul Asiei centrale. n Srinagar am ntlnit pentru prima dat legenda curioas despre vizita lui Iisus n
aceste locuri. Dup aceasta, am vzut ct de larg este rspndit n India, n Ladakh i n Asia central legenda
vizitei lui Hristos n acele pri, n timpul lungii sale absene menionate n Evanghelii, relateaz Roerich n
cartea sa Inima Asiei.
Pe msur ce legenda aprea din nou i din nou, n Kashmir, Ladakh, Mongolia, Sinkiang i n ale locuri, el a
remarcat c toate versiunile se pun de acord asupra faptului c n vremea absenei sale, Hristos a fost n India i
n Asia. n timp ce se afla n Ladakh, Roerich a notat: Scrierile lama-ilor pomenesc cum Hristos a preaslvito pe femeie, pe Mama Lumii, i ce credea Iisus despre aa-numitele miracole.
Un pasaj lung din cartea Altai Himalaya, nregistrat n timpul ederii la Leh, comenteaz unele opinii despre
legenda lui Iisus: Un hindus de bun credin a spus lucruri pline de miez despre manuscrisul vieii lui Issa:
De ce considerai voi ca fiind de la sine neles c Issa a fost n Egipt n timpul absenei sale din Palestina? Este
firesc ca el s-i fi petrecut anii de tineree studiind. Ceea ce a nvat el n acea perioad a influenat n mod
direct predicile lui de mai trziu. Care sunt sursele la care duc aceste predici? Ce elemente egiptene exist n
predici? i de ce nu am vedea n ele elemente budiste sau de filosofie indian? Este dificil s nelegem de ce
peregrinrile lui Issa pe drumul caravanelor, n India i n regiunea ocupat acum de Tibet sunt att de vehement
negate.
Dei nu este nici o ndoial c Roerich cunotea legenda lui Notovici, el a descoperit noi surse care confirmau
existena acesteia i a publicat i materiale despre sfntul Issa din manuscrise care nu au fost reproduse de
Notovici.
Am prezentat relatrile acestor 3 cltori n Asia pentru a arta c legenda Sfntului Issa este ct se poate de vie
i rspndit n India i n Tibet. La acestea se pot aduga i alte mrturii, care au fost incluse n excelentul
studiu al lui Elisabeth Clare Prophet intitulat Anii pierdui ai lui Iisus. Celor sceptici care vor ridica din umeri
i vor spune: astea-s poveti..., le vom rspunde c nu iese fum fr foc. La urma urmelor, nu exist nici o
dovad clar c Iisus ar fi fost n Nazaret ntre 12 i 30 de ani... Poate cronovizorul printelui Pellegrino Ernetti
ne-ar putea ajuta la restabilirea adevrului, dar aceasta este o alt istorie.
Fragmente din manuscrisul despre viaa lui Iisus n India i n Tibet
F un miracol, i-au spus preoii, i las-l pe Dumnezeul tu s ne distrug zeii, dac zeii notri l umplu de
dispre.
Dar Issa a spus: Minunile Dumnezeului meu au fost fcute nc din prima zi n care universul a fost creat. Ele
se svresc n fiecare zi i n fiecare clip. Acela care nu le vede, este lipsit de unul dintre cele mai minunate
daruri ale vieii. (VII, 4-5)
i Issa a spus: S nu credei n minunile svrite de mna omului, pentru c doar acela care domin natura
9

este capabil de a face tot ceea ce este supranatural, n timp ce omul este lipsit de puterea de a sta n calea mniei
vnturilor sau de a mprtia ploaia.
Cu toate acestea, exist un singur miracol pe care omul l poate realiza: atunci cnd, plin de o credin sincer,
el hotrte s smulg din rdcina inimii sale toate gndurile rele i cnd, pentru a-i atinge acest scop, el
respinge toate cile cele necinstite. (XI, 7-8)
Taina naturii este n mna lui Dumnezeu, cci lumea, nainte de a aprea, a existat n adncimile gndului su
divin. Ea a devenit material i vizibil la voina celui Preanalt.
Cnd v adresai Lui, s devenii din nou ca nite copii. Pentru c voi nu cunoatei nici trecutul, nici prezentul,
nici viitorul, i numai Dumnezeu este stpnul tuturor timpurilor.
(XI, 14-15)
Legend tibetan: Extrateretri au asistat neputincioi la dispariia Atlantidei

Tibetul a atras dintotdeauna atenia celor care au ncercat s neleag sensul vieii i i-au pus ntrebri
cu privire la existena i rolul nostru pe acest pmnt, mai ales datorit faptului c el reprezint centrul
budismului.
Mnstirile se afla sus n muni, iar crrile care duc acolo sunt deosebit de periculoase, n special din cauza
avalanelor care se produc foarte des, ngropnd sub ele zeci de amatori pornii n cutarea iluminrii. Unui
neiniiat ns i este foarte greu s afle tainele extrem de bine pzite n mnstirile budiste. Chiar dac cineva
reuete s ajung cumva la o astfel de mnstire, cei de aici sunt destul de laconici i nu au relaii cu strinii.
Lobsang Rampa, cercettor i scriitor care a trit mult timp n Tibet, a scris aproximativ 20 de cri ce au fost
traduse n numeroase limbi, devenind n scurt timp bestseller-uri. El a cltorit mult, a vizitat mnstiri budiste
i a reuit chiar s stea cu clugrii de acolo.
Pentru a le ctiga ncrederea, el a trebuit s se adapteze la ritmul lent al vieii celor care triesc aici, care, n
afar de rugciunile zilnice obinuite, nu pronuna nici un cuvnt de prisos. Clugrii i pzesc cu mult grij
tainele, dar pentru c budismul propovduiete atitudinea pasiv fa de ru i smerenia, ei nu-i alunga pe
strini, dar nici nu au legturi cu ei. Ca rsplat pentru rbdarea i numeroasele sale renunri, Lobsang Rampa
s-a putut bucura de ntlnirea cu un clugr, ale crui destinuiri au meritat toate eforturile sale. n vizit la
clugrul orb Pustnicii, de regul, se pot mpri n dou categorii: primii fac legmnt de tcere venic i nu
vorbesc cu nimeni, n nici o mprejurare. Ei triesc nchii i primesc hran i apa pe care le-o aduce zilnic un
servitor tcut. Cu cei din a doua categorie, adic aceia care nu au fcut un astfel de legmnt, este de asemenea
foarte greu de stabilit o legtur, deoarece ei locuiesc n peteri ndeprtate, unde se poate ajunge uneori cu
riscul vieii. Lobsang Rampa a perseverat i reuit s intre n legtur cu un pustnic din cea de-a doua categorie.
Sihastrii, care i petrec zeci de ani n solitudine, i ntmpin cu mult prietenie pe cltorii care reuesc s
ajung acolo: negustori sau monahi pribegi. Cu toate acestea, pentru a te putea bucura de atenia unui monah,
trebuie s te narmezi cu mult rbdare. La nceput, sihastrul l examineaz pe musafir. Anii de singurtate i-au
ascuit ntr-atta simurile, nct el poate vedea clar aura musafirului. Cteodat, chiar i atunci cnd monahul
este convins de onestitatea persoanei din faa sa, el o supune la diferite ncercri i este de ajuns o mic
imprudenta din partea acesteia, pentru c sihastrul s nu mai rosteasc nici un cuvnt. Petrecnd multe zile n
compania sihastrului respectiv, Lobsang Rampa a ncercat s-i ctige acestuia ncrederea. Dei era orb, acesta
se comport ct se poate de normal, tiind ntotdeauna unde se afla oaspetele su i ghicindu-i de fiecare dat
10

inteniile. ntr-una din seri, btrnul l-a rugat pe Rampa s pregteasc ceaiul, dup care a nceput s-i vorbeasc
fr grab despre Grdinarii Pmntului
Marea tain a sihastrului
Cele relatate de btrnul orb l-au uimit pe Ramp. Este adevrat c uneori, n timp ce cltorea prin Tibet, el
vzuse deseori fenomene ciudate, pe care ufologii contemporani le-ar fi numit fenomene OZN (Lobsang Rampa
i-a scris crile n anii 20-30 ai secolului al XX-lea). Locuitorii din zona priveau ns fenomenul ca pe ceva
normal, numind aparatele de zbor care ale zeilor. Lobsang Rampa a vzut un astfel de car al zeilor chiar
deasupra peterii n care locuia sihastrul. La ntrebarea pe care el i-a adresat-o sihastrului privind cele vzute,
acesta i-a rspuns linitit: Acetia sunt Grdinarii Pmntului. Lobsang Rampa nu a insistat cu ntrebrile i
foarte curnd rbdarea i-a fost rspltit, deoarece sihastrul i-a dezvluit cercettorului ceea ce numea el marea
tain. Viaa sihastrului fusese plin de ncercri. nc din tineree el czuse n minile soldailor chinezi, care-l
supuseser la torturi inimaginabile ce au culminat cu scoaterea ochilor.
Tnrul monah s-a trt tot mai sus i mai sus, de parc o for nevzut l trgea spre naltul cerului. Drumul
era lung i anevoios, iar singura hran a monahului orb erau lstarii plantelor care se ncumetau s creasc
acolo. La un moment dat, monahul i-a pierdut cunotina, iar cnd s-a trezit se afla ntr-un pat confortabil. El
nu putea vedea ce se petrecea n jurul su, dar toate celelalte simuri i spuneau c se afla ntr-un loc foarte
ciudat. Un glas prietenos l-a anunat c a fost salvat de Grdinarii Pmntului i c se afla n deplin siguran.
Acelai glas i-a spus c a fost ales ca reprezentant al Pmntului i c va trebui s vorbeasc n numele acestuia
n fata Ligii Lumilor Unite. Monahului orb i-a fost ataat o telecamer Povestirea monahului era uimitoare. El
i-a descris lui Rampa o baz a extrateretrilor i aparatur care se afla acolo, cu foarte mare exactitate. Pentru c
el s poat vedea, extrateretrii i-au ataat un aparat pe care astzi l-am putea numi telecamera.
Chiar dac cineva s-ar gndi c povestirea fusese rodul imaginaiei lui Rampa, este clar c el nu avea de unde s
aib idee mcar despre o serie de invenii de vrf ale chirurgiei sfritului de secol XX. Din spusele monahului,
Rampa a tras concluzia c baza extrateretrilor se afla aezat strategic, pe un platou nalt. Aici se gseau
nenumrai vulcani stini, ale cror cratere puteau fi folosite pentru dispunerea unei baze secrete, iar podiul
nsui era un loc ideal pentru aterizarea unor nave interstelare. n afar de asta, munii i platoul sunt n
permanen acoperii de nori, astfel ca baz nu poate fi observat din avion sau cu ajutorul sateliilor. Locuitorii
Atlantidei au declanat Potopul Ajungnd la baza extrateretrilor, monahul a nimerit ntr-o lume fantastic, pe
care o creaser nite fiine foarte asemntoare cu oamenii.
La ntrebarea cum artau extrateretrii, monahul a rspuns laconic c ntre ei i oameni nu erau mai multe
deosebiri, c ntre europeni, asiatici sau africani. Extrateretrii i-au povestit monahului despre numeroasele lor
contacte cu pmntenii, care fuseser ns soldate cu eecuri, n mare parte datorate faptului c cei contactai
considerau cele vzute drept halucinaii. Grdinarii Pmntului i-au spus apoi monahului o lung poveste legat
de istoria Atlantidei, ai crei locuitori intraser n contact cu extrateretrii, iar unii dintre ei avuseser chiar i
copii cu acetia. Elita conductoare din Atlantida avea ns alte planuri n legtur cu extrateretrii, astfel c, n
cele din urm, locuitorii Atlantidei au ajuns n posesia energiei nucleare. Povestirea monahului orb poate prea
de domeniul fantasticului, dar s nu uitm c monahul, care nu prsise niciodat Tibetul i ale crui cunotine
se aflau la nivel de Ev Mediu, nu putea avea nici mcar idee despre ceea ce numim fizic nuclear i aplicaiile
acesteia. Descrierea exploziei nucleare ce urmase era reprodus cu o uluitoare exactitate.
Aceasta declanase Potopul, iar extrateretrii asistaser neputincioi la dispariia Atlantidei. Pentru a evita
repetarea unor astfel de tragedii, extrateretrii hotrser s intre n contact doar cu pasnicii monahi sau cu
oameni al cror nivel spiritual era foarte ridicat. Calea aleas de ei era lung, dar numai n acest mod putea fi
pregtit omenirea n vederea contactului cu o civilizaie extraterestr. Unele tehnologii descrise n anii 20 au
aprut recent Revenind la relatarea fcut de monah, trebuie amintit faptul c nsi descrierea tehnologiei era
11

uimitoare, chiar i pentru cei care au fcut cunotin cu tehnologiile avansate din ultimii ani. r Fr ndoial c
au existat muli autori de literatur SF care, pe parcursul ctorva zeci de ani, au intuit apariia realitii virtuale,
dar nimeni nu putea face acest lucru n anii 20. n ceea ce-l privete pe Lobsang Rampa, orict fantezie ar fi
avut, nu avea cum s vorbeasc despre reprezentri tridimensionale observate cu ajutorul unor cti speciale sau
despre mnui care puteau pipi obiectele, ntruct acest lucru este posibil doar n zilele noastre. n afar de
asta, experimentele de proiectare a realitii virtuale pe scoara cerebral, n special n poriunile ce rspund de
percepii, sunt deocamdat n curs de desfurare, fr a fi obinute succese deosebite.
Monahul a fost cuplat la o baz de date Dup ce a fost cuplat la o baz global ce coninea informaii privind
nenumrate lumi ale Universului, monahul a aflat lucruri noi despre uniunile galactice, a vzut activitatea
desfurat de extrateretri privind corectarea evoluiei biosferei. Cu acest prilej, el a aflat c vrsta medie a
extrateretrilor era de 5.000 de ani. Foarte recent, cercettorii au stabilit c, prin folosirea tuturor resurselor
organismului uman, pmntenii vor ajunge la venerabila vrsta de 5.000 de ani!
Aceste date au fost date publicitii la 80 de ani dup publicarea crii lui Lobsang Rampa. S fie i asta o nou
coinciden sau btrnul monah orb cu care sttuse el de vorb avea cunotine de bioenergie pe care le au doar
cercettorii contemporani?
Cltoria monahului n alte spaii
Uimitoare este, de asemenea, descrierea amnunit a btrnului monah legat de cltoria lui ctre alte
constelaii, cltorie descris corespunztor nivelului lui de nelegere. El a descris aceast cltorie ca o trecere
de la o fereastr la alta, de la un tablou la altul. Unul dintre extrateretri i-a atras la un moment dat atenia:
Multe din lucrurile pe care le vezi vor fi curnd inventate i pe Pmnt.
Monahul a putut vedea, de asemenea, i planetele, ale cror populaii triau n deplin acord i nelegere, dup
ce n prealabil fuseser distruse toate armele.
Dup prerea extrateretrilor, un astfel de nivel de dezvoltare spiritual nu putea fi atins prea curnd pe Pmnt.
Ei i permiseser srmanului monah s aib acces la cunotinele lor, tiind c el nu le va transmite i c nimeni
nu le va putea utiliza n scop de distrugere. Beneficiar indirect al experienei uimitoare a monahului orb i al
informaiilor despre extrateretrii cu care acesta intrase n contact a devenit i Lobsang Rampa. El a scris despre
toate acestea cu aproape 80 de ani n urm, fr a se gndi la faptul c vreodat va fi crezut sau nu.
Mrturii ale unor oameni de tiin americani i canadieni despre rase umanoide extraterestre i
astronave din alte sisteme solare

n scopul meninerii maselor umane sub oborocul misticismului, Guvernul din umbr (formularea nu este o
ficiune) recurge la elucubraiile debitate de diveri sceptici n mass-media internaional, pltii de guverne,
n scopul dezinformrii populaiei n privina existenei vieii n Univers i a astronavelor extraterestre, ce
survoleaz planeta noastr din vremuri ancestrale. n acest sens, aciunea Guvernului din umbr nu i gsete o
explicaie rezonabil. NASA Agenie guvernamental de investigaii extraterestre aparinnd Pentagonului, a
stabilit un termen de 20 de ani, pn vom intra n contact direct cu viaa umanoid din Univers. De ce peste 20
de ani i nu n prezent? Creierul uman se afl deja ntr-o involuie evident din cauza facilitilor tehnologice
actuale, ale polurii mediului ambiant i a unor fenomene terestre i cosmice de anvergur, ce va face i mai
12

dificil n viitor trezirea populaiei din somnul suficienei, indus prin educaie colar i de ctre mass-media
scris i audio-vizual, potrivit crora suntem singura civilizaie tehnologic n imensitatea Universului.
Planurile unor aparate de zbor cosmic, ce au fost gsite n arhivele secrete ale SS.
Dup nfrngerea Germaniei naziste n cel de-al doilea rzboi mondial, aliaii au gsit n arhivele secrete ale SS,
planuri ale unor aparate de zbor cosmic. Redm mai jos, spre exemplu, unul dintre proiectele descoperite cu
acel prilej.
Aparatul de zbor cosmic HAUNEBU III

Diametru: 71 metri.
Acionare: tachionator Thule 70 plus Schumann Levitator (blindat).
Distribuia: impuls cmp magnetic.
Viteza: 7000 km/h. Max. 40.000 km/h.
Echipaj: 32 oameni.
Capacitate cosmic: 100%.
Capacitate general de zbor: ziua i noaptea, n orice condiii meteorologice.
Gata de zbor: anul 1945
Planurile pentru astronava ANDROMEDA cu echipaj uman, prevedeau o vitez de propulsie n spaiul cosmic
de 300.000 km/or, teoretic vitez nelimitat.

Aparat german de zbor cosmic din clasa


HAUNEBU.
Potrivit unei declaraii fcut la data de 17 decembrie 1970, savantul romn Henri Coand a experimentat n
nordul Africii ntre anii 1938 1939, zborul unor aparate de form lenticular cu masa de 800 1200 kg.
Savantul nu a spus cine era beneficiarul experimentelor, dar se poate presupune. Se pare c Henri Coand a
lucrat pentru un program cosmic german, avnd ca obiect proiectarea unor aparate de zbor destinate explorrii
spaiului extraterestru. Este mai puin cunoscut faptul, c Henri Coand a fost judecat n Frana pentru nalt
trdare la terminarea celui de al II-lea rzboi mondial i a fost la un pas de a fi executat prin mpucare.
Astronave extraterestre pilotate de umanoizi din alte sisteme solare.
Foti oficiali americani i canadieni, astronaui i ali oamenii de tiin, au depus mrturii privitoare la existena
unor rase umanoide extraterestre i a astronavelor pe care le folosesc n cltorii astrale. Din declaraiile fcute
de astronauii dr. Brian OLeary, dr. Edgar Mitchell i dr. Clark C. McClelland, rezult c au vzut umanoizi
extrateretri colabornd cu oameni de tiin americani. Dr. Edgar Mitchell i dr. Clark C. McClelland au spus,
13

c n ultimii 60 ani extrateretrii ne viziteaz frecvent planeta i colaboreaz la realizarea unor proiecte secrete
comune cu pmntenii, dar guvernele ne ascund acest lucru.
Au mai depus mrturii despre existena extrateretrilor i Richard French, fost locotenent-colonel n cadrul
Forelor Aeriene ale USA (USAF), colonelul Dwynne Arneson de la U.S. Air Force SAC Control Officer,
profesorul dr. Robert Jacobs de la U.S. Air Force Vandenberg Air Force Base, profesorul emerit dr. Jack
Kasher, fizician la Universitatea Nebraska, Chase Brandon fost agent CIA, Clifford Stone de la U.S. Army
Extraterrestrial Retrieval Team, care afirm c a participat la o ntlnire cu extrateretri din alt sistem
solar, Harry Allen Jordan, de la U.S. Navy, Radar Operator USS Roosevelt, John Callahan Senior FAA
Official, Accidents Investigations, Paul Hellyer fost ministru al Aprrii din Canada i ali oficiali sau foti
oficiali americani i canadieni. (A se vedea i articole publicate n Jurnal Paranormal, intitulate Adevrul despre
civilizaiile extraterestre i Lumea n care trim, nu este aa cum o tim).
Personal, am asistat la patru fenomene OZN i la cteva ntlniri de aproape, cu certitudine extraterestre. La trei
observaii OZN am fost atenionat de ali martori oculari. n privina acuitii a memoriei vizuale nu am avut
niciodat probleme. Puteam s disting componentele unui stlp metalic, amplasat la mai muli kilometri
deprtare i s-i rein detaliile tehnice. Am acuitatea vizual nealterat i prezent, la vrsta de 81 de ani.
n anul 1970, n jurul orelor 11, n timp ce ieeam de la o manifestare de protocol ce a avut loc la sediul Uniunii
Ziaritilor, situat pe Calea Victoriei din Bucureti, am vzut cteva grupuri de oameni, ce priveau cu insisten
n sus. Pe cer se afla OZN de form relativ pentagonal, ce staiona deasupra Capitalei. Am luat ca reper vrful
unui stlp metalic, ce se afla lng trotuar i am observat c astronava staiona la punct fix. Cnd am sosit la
AGERPRES (pe vremea aceea, AGERPRES era o agenie de pres guvernamental), am aflat c din ordinul lui
Nicolae Ceauescu, au fost trimise dou avioane militare s intercepteze OZN-ul. Nu au reuit. Astronava se
afla la nlimea de peste 30 kilometri i avea diametrul estimat de ctre piloii militari, de circa 800 metri.
OZN-ul a disprut n jurul orelor 14.
n noaptea de 22 spre 23 august 1980, cu aproximaie ntre orele 1,30 i 4,45, a avut loc n Curbura Buzului un
fenomen OZN mai puin obinuit. Evoluia astronavelor extraterestre a fost observat de numeroi martori
oculari. Eram cu un grup de copii antrenai ntr-o misiune special. Copiii erau cazai ntr-o cldire situat la
circa 30 m de hotelul de interes local, n care eram cazat eu. Pe 22 august au sosit i prinii copiilor, care s-au
cazat la acelai hotel.
n jurul orelor 1,30, o fat s-a trezit i privind pe fereastr, a vzut pe cer un OZN lenticular. Le-a trezit i pe
celelalte fete i au ieit afar. Au observat c cerul nopii mai era un OZN mai mare, de form trapezoidal, cu
baza mare n sus. Au dat alarma n hotel. M-au trezit aruncnd cu pietricele n geam, strignd OZN-uri!
Am ajuns afar laolalt cu vreo 20 de persoane, ce se aflau cazate n acelai hotel. Pe cer era un OZN mare,
portocaliu, sub form de trunchi de con, cu baza mare n sus. n treimea superioar gravitau de la dreapta spre
stnga scntei colorate n rou i verde. La dreapta, jos, deasupra unui deal, era un OZN portocaliu de form
lenticular, ce prea a fi n dificultate tehnic. Cdea spre coama dealului, pendulnd ca o frunz ce cade din
copac. Cnd era s se izbeasc de deal, lumina portocalie devenea brusc mai intens, se ridica pe vertical,
sttea cteva momente la punct fix, dup care ncepea iar s cad spre muchia dealului.

Foto 1. Fenomenul OZN din Curbura Buzului


reconstituit.
14

Am privit astronavele timp de vreo douzeci de minute, dup care, obosit fiind, m-am dus la culcare. Am aflat
de la cteva persoane care nu dormiser n noaptea aceea, c fenomenul OZN a durat cu aproximaie pn la ora
4,45. OZN-ul lenticular s-a redresat, a pornit pe diagonal ascendent spre nava-baz, s-a contopit cu ceasta i
astronava a accelerat disprnd cu vitez n imensitatea spaiului cosmic.
Trebuie s fac cteva precizri asupra observrii fenomenului OZN. Nici unul dintre localnici nu a vzut OZNurile. Ei dormeau dui n acel moment. Un stean n vrst din Scieni, sat situat la civa kilometri deprtare, a
declarat unui ziarist c a vzut OZN-urile, dar i s-a spus c era o aplicaie militar cu elicoptere. Dei aveam
aparat de filmat i aparat de fotografiat profesionale, nu am filmat sau fotografiat fenomenul. Pur i simplu
informaia cerebral de a face acest lucru dispruse. La fel s-a ntmplat i n celelalte cazuri de evoluii OZN,
la care am asistat. Este posibil ca asta s fie explicaia penuriei de imagini fotografice i filmate credibile despre
OZN-uri.
A dou zi am pornit pe la orele 7,30 mpreun cu trei
colaboratori, pe dealul deasupra cruia se aflase OZNul n dificultate tehnic. Dup ce am nceput s urcm
Foto 2. Explozia obiectului pe care am vrut s-l
pe culmea dealului, am cerut unui colaborator s
filmez.
fotografieze tot ce se va ntmpla. Curnd, am observat
rostogolindu-se prin iarb o sfer argintie, ceva mai mic dect o minge de tenis. Cnd am vrut s o filmez,
obiectul mi-a atins piciorul stng. S-a iscat o flam portocalie i am simit un oc electric la mna stng, n
care era camera de filmat. Concomitent s-a produs un vrtej de aer, ce ne-a trntit la pmnt. Pantalonii mei au
plesnit la custuri n urma presiunii interioare cauzate de explozia obiectului. Braul meu stng, n care era
aparatul de filmat, ce se vede radiografiat n fotografie, nu s-a vindecat total nici pn azi. Ce era acea sfer
argintie? O form necunoscut de fulger globular sau un obiect scpat de OZN-ul lenticular? (Fotografia a fost
fcut de un fost colaborator, chiar n momentul cderii sale la pmnt. Este unicul negativ fotografic pstrat de
mine, n pofida recomandrii beneficiarului temei de cercetare de a preda toate negativele i filmele realizate pe
teren.)
Ctre prnz, a sosit un tovar de la Bucureti ntr-o main Aro de teren. A cerut s spun celor care au vzut
OZN-urile, c ar fi fost vorba de o aplicaie militar cu elicoptere. Dac dumneata i crezi idioi pe toi martorii
oculari, spune-le dumneata acest lucru! am replicat eu.
n anul 1983, n seara zilei de 9 iunie, eram cu grup de cercettori pe terasa aceluiai hotel din Curbura
Buzului. n jurul orelor 22,30 o tnr din componena echipei ne-a atras atenia asupra unui OZN, ce se
deplasa cu mare vitez, n zigzag, prin Calea Lactee. n urma acestuia, la un interval de circa 15-20 de secunde,
a aprut un alt OZN, mai mare, n jurul cruia gravitau scntei colorate, ce a urmat acelai traseu unghiular. Din
grupul nostru fcea parte i un fost aviator, instructor de zbor, un antiozenist convins. L-am ntrebat care este
prerea sa despre fenomenul vzut. Ne-a rspuns c satelit nu era, pentru c sateliii nu zboar n linie frnt.
Nici avion nu era, pentru c avioanele nu se deplaseaz cu asemenea vitez i pe traseu unghiular. Era altceva,
probabil de origine extraterestr. Evoluia astronavelor ce zburau prin Calea Lactee, era similar cu deplasarea
terestr a unor efi de stat, cu antemergtori n faa coloanei oficiale.
Cu prilejul unei prospecii n teren ntreprins n Munii Ortiei pentru o tem de cercetare guvernamental, am
fost interceptat n pdure pe o teras stranie perfect plan, de o nav extraterestr de dimensiuni reduse. Era
pilotat de doi umanoizi de o ras ntructva asemntoare cu rasele umane, cu pielea feei de un portocaliu
rocat. Cel puin aa se vedea prin parbrizul navei. i generalul de divizie Vasile Dragomir, fost ef al Direciei
Topografice Militare, a spus c i el a fost vizitat n aceeai zi de doi extrateretri, ce pilotau un vehicul
spaial, cnd se afla pe o teras asemntoare n zona Vrtoape. Generalul era de prere s nu vorbesc cu nimeni
despre ntlnirea cu extrateretri, pentru a evita unele riscuri ce pot s apar din partea semenilor notri.
15

ntmplrile descrise mai sus sunt senzaionale numai n aparen. n curnd vor face parte din viaa noastr de
zi cu zi. Sper ca acest articol s contribuie la devansarea termenului dat de ctre NASA, n privina recunoaterii
existenei civilizaiilor tehnologice extraterestre.
Implicarea extrateretrilor antici n istoria omenirii

Man n black. OZN-uri. Reptilieni. Persoane rpite de extrateretrii. Industria hollywood-ian a exploatat la
maxim aceste subiecte i oficial ni se spune c toate acestea exist doar n filme. Exist civilizaii
extraterestre? Sunt acestea n contact cu Pmntul? O scurt incursiune n dosarele istoriei ne arat i o
alt fa a povetilor cu extrateretrii. De aceast dat, una care exist nu doar pe ecranele
cinematografelor.
Fiecare aspect al vieii pe pmnt atrage gnduri de diferite tipuri. n timp ce lumina cltorete cu circa
300.000 de kilometri pe secund, gndurile ajung practic instantaneu la locul de destinaie. Acestea cltoresc
mai repede dect lumina n toate direciile, ptrunznd n minile altor oameni i producndu-le, prin fenomenul
subtil al rezonanei, gnduri similare. Astfel, fiecare are propria lui lume a gndurilor, i toate aceste lumi se
dizolv n marele ocean al Minii Cosmice. Cea mai bun explicaie este c manas, sau substana minii, umple
ca un eter ntregul spaiu, servind drept vehicul pentru gnduri, la fel cum prana este vehiculul pentru
sentimente, lumin i electricitate, iar aerul pentru sunet, explic Swami Shivananda. Exist anumite aspecte
care privesc toate fiinele umane de pe acest pmnt i referitor la care oamenii au fost obinuii s gndeasc,
aproape toi, la fel. Un astfel de aspect este micarea Pmntului n sistemul solar; un altul este contactul cu
civilizaiile extraterestre. Percepiile i concepiile comune ale oamenilor creeaz aa-numita realitate
consensual. Aceasta nu reaprezint ntotdeauna adevrata realitate.
Cum a fost perceput micarea Pmntului de-a lungul istoriei
Almagesti, lucrarea de baz a astronomiei pn n timpul Evului Mediu, cuprindea, pe lng un catalog al
stelelor cunoscute, o expunere amnunit a reprezentrii geocentrice a universului reprezentare n care
Pmntul este fix i imobil, n centrul unor sfere concentrice n rotaie pe care se gsesc diversele planete ale
sistemului solar (cum l numim astzi). Ptolemeu, autorul acestei lucrri, respingea ideea conform creia
Soarele se afl n centrul sistemului solar. Ideea universului heliocentric a fost susinut ntia oar de filosofii
pitagorieni Aristarchos din Samos i Seleukos din Seleukia, i recunoscut abia dup 1300 de ani, prin
contribuiile lui Nicolaus Copernic, Johannes Kepler i Galileo Galilei.
Nicolaus Copernic scrie n 1512 Comentariolus, o lucrare n care descrie sistemul solar n model heliocentric.
Acest manuscris era destinat doar celor apropiai. n 1530 Copernic ncheie opera De Revolutionibus Orbium
Coelestium (Despre micrile de revoluie ale corpurilor cereti), lucrare destinat publicului, dar care va fi
publicat abia n 1543. n tratatul su, Copernic reia vechea ipotez heliocentric i descrie cele trei tipuri de
micri ale Pmntului: n jurul axei proprii (rotaie), n jurul Soarelui (revoluie) i n raport cu planul
eliptic, meninnd teza aristotelo-ptolemeic asupra universului finit delimitat pe cer de stelele fixe.

16

ntre 1543 i 1600 au existat


puini adepi ai sistemului copernician, printre cei mai renumii
aflndu-se Galileo Galilei i
Johannes Kepler. Cei mai nverunai oponeni ai teoriei lui
Copernic au provenit din rndul clerului, pentru c sistemul propus de acesta era n contradicie cu doctrina
oficial a Bisericii Catolice.
n vremurile respective Biserica Catolic nu putea admite ideea c Pmntul ar fi o simpl planet care se
nvrte, mpreun cu alte planete, n jurul Soarelui. Descoperirea unui centru de gravitaie n afara Pmntului
contrazicea teoria lui Ptolemeu asupra cosmosului i intra n conflict cu doctrina aristotelian, acceptat oficial
de Biserica Catolic. Inchiziia a stigmatizat drept eretic aceast reprezentare cosmologic i chiar i-a interzis
lui Galileo Galilei s-i susin teoriile. Abia la sfritul secolului al XVII-lea, odat cu apariia lucrrilor lui
Isaac Newton asupra mecanicii cereti, sistemul copernician a fost admis de majoritatea gnditorilor europeni.
Istoria descoperirilor referitoare la micarea Pmntului n sistemul solar reflect, de fapt, istoria evoluiei
viziunii dominante pe care oamenii au avut-o referitor la acest lucru. A trebuit s treac un numr mare de ani
pentru ca fiina uman s ajung la viziunea corect asupra micrii planetelor n sistemul solar. Oare ct timp
va fi necesar pentru ca omenirea s ajung i apoi s accepte adevrul referitor la existena vieii pe alte planete
i sisteme solare?
Dovezi ale faptului c exist extrateretrii
n ultimele decenii am fost destul de obinuii cu romane i filme tiinifico-fantastice n care apreau fiine i
nave extraterestre. Prin urmare, ideea c nu suntem singuri n univers a nceput s dobndeasc for. Exist
multe dovezi care susin acest lucru:
numeroase fotografii realizate pe timp de zi i pe timp de noapte, chiar nregistrri video de nave spaiale
(diferite de cele cunoscute a fi realizate cu tehnologia terestr), aprute n diverse pri ale lumii; aceste filme au
fost examinate de specialiti i au fost gsite ca fiind autentice;
mai mult de 3500 de rapoarte de la piloi de avioane militare sau comerciale, despre OZN-uri (obiecte
zburtoare neidentificate); multe cazuri aveau date coroborate cu informaii radar i martori la sol i n aer;
mai mult de 4000 de urme de aterizare de OZN-uri, n ntreaga lume;
sute de cazuri de interferen electromagnetic exercitat de navele extraterestre asupra motoarelor, radiourilor
sau altor aparate electrice, care au fost observate de poliie, personal militar i civili;
mai mult de 100 de martori ai unei retrageri a unei nave extraterestre, i cel puin patru corpuri de fiine
extraterestre rmase n urma unei coliziuni care s-a petrecut n iulie 1947, la nord-vest de Roswell, New
Mexico;
sute de rapoarte credibile, multe avnd numeroi martori, despre aterizri de nave spaiale cu fiine umanoide;
multe evenimente cu martori n care fiine umane au fost luate la bordul OZN-urilor;
din rapoartele primite, aproximativ 10% din populaia Americii (25 de milioane de oameni) au vzut OZN-uri;
numeroase documente ale Guvernului SUA indic faptul c aceste vehicule sunt reale i c ele au fost
implicate n supravegherea Pmntului mai multe decenii.
n octombrie 1999, Vaticanul admitea, n cadrul unei emisiuni la televiziunea naional, realitatea contactelor cu
extrateretrii. Monseniorul Corado Balducci, un membru al consiliului director al Vaticanului (Vatican Curia) i
apropiat al papei, a aprut la televiziunea naional de cinci ori, pentru a susine realitatea contactelor cu
civilizaii extraterestre. Balducci a spus c Vaticanul urmrete ndeaproape acest fenomen, n mod
discret. Se pare c Vaticanul primete multe informaii referitoare la extrateretrii i contactele lor
cu oamenii.
Experimentul Philadelphia i proiectul Montauk

17

n luna iunie 1982, regizorul Stephen Spielberg i-a prezentat, n avanpremier, filmul ET Extraterestrul
preedintelui Ronald Reagan, la Casa Alb. Dup ce filmul a luat sfrit, Reagan i-a mrturisit lui Spielberg:
tii, nu sunt nici mcar ase persoane n aceast ncpere care s tie ct de adevrat este (fimul).
S-au scris sute de cri despre posibile colaborri ale guvernului Statelor Unite cu civilizaii extraterestre. Exist
teorii care explic prin aceast prism experimentul Philadelphia i proiectul Montauk. Experimentul
Philadelphia este unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de ctre armata american n timpul
celui de-al doilea rzboi mondial. n anul 1943, o nav a armatei americane a fost teleportat pe o distan de
600 de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut
publicului sub numele de experimentul Philadelphia. Mai muli cercettori au descoperit o legtur ntre acest
experiment i un altul dezvoltat n anii 1960-1970 de ctre armata american cunoscut sub numele de Proiectul
Montauk. n cadrul proiectului Montauk s-au realizat misterioase experimente de cltorie n timp.
Exist surse credibile care afirm c nc din 1934 preedintele Roosevelt a fcut o nelegere secret cu anumii
extrateretri. Din relatrile referitoare la proiectul Montauk aflm, de asemenea, c Nikola Tesla avea contacte
cu o grupare extraterestr ce era orientat benefic n inteniile ei. Unul din oamenii de tiin care au participat
la acest experiment, Alfred Bielek, afirma: Cu siguran Tesla, care era un apropiat al preedintelui, a pus la
cale ntlnirea. Extrateretrii au promis ajutor pentru scoaterea Statelor Unite din criza economic i au oferit o
tehnologie care, cu siguran, li s-a prut uluitoare oamenilor de tiin ai anului 1934. Cu toate c nu este vorba
de extrateretrii micii cenuii, ci de o alt grupare, s-ar prea c acetia s-au divizat constituindu-se ntr-un
subgrup care a nceput s devieze de la planurile iniiale n privina crora se convenise cu guvernul nostru.
Experimentul Philadelphia, considerat de serviciile secrete ale marinei americane o modalitate de a utiliza
tehnologia invizibilitii n scop militar, ar putea fi o aciune pus la cale de extrateretrii grupul umanoid K,
pentru a putea ptrunde cu uurin pe Pmnt. Cercettorii, cum ar fi fraii Bielek, care au participat direct la
acest experiment i care i-au reamintit etapele prin care au trecut i detalii concrete ale acestui experiment, sunt
de prere c extrateretrii au realizat un studiu foarte atent asupra bioritmurilor Pmntului, cu mult timp nainte
de a se realiza experimentul propriu-zis, i au ales data i locul punerii n practic n conformitate cu rezultatele
studiului. Experimentul a fost un succes tehnologic i un eec uman. Muli marinari care au participat au avut de
suferit n urma experimentului, att fizic, ct i psihic. Pentru extrateretrii a fost un succes, deoarece s-a
realizat o gaur de 40 de ani n hiperspaiul Pmntului, prin care ei au putut ptrunde fr efort n dimensiunile
spaio-temporale ale planetei noastre. Mrturii despre aceste aspecte sunt cuprinse i n relatrile oamenilor de
tiin care au participat la proiectul Montauk.
Contactele cu extrateretrii, pstrate sub tcere
Agenia Naional de Securitate (NSA) a recunoscut existena proiectului Vrstorul lansat la nceputul
anilor 60, cu scopul de a colecta toate datele tiinifice, tehnologice, medicale i informaiile de la navele
extraterestre identificate. Nu exist ns declaraii oficiale ale guvernelor rilor n care au avut loc aterizri de
OZN-uri, sau contacte clare cu extrateretrii, care s certifice aceste aspecte. Exist nc publicaii care pun la
ndoial prezena acestor evidene. S fie oare anumite ameninri care fac s fie pstrat tcerea asupra acestor
contacte?
Exist multe relatri ale celor care s-au ocupat de fenomenul OZN i ale celor care au fost martori oculari ai
aterizrilor de nave spaiale, confirmnd apariia, dup evenimentele respective, a unor persoane, de obicei
mbrcate n negru, care i ameninau i i terorizau dac relatau cuiva ceea ce se petrecuse. Se poate pune
ntrebarea dac exist vreun grup de reducere la tcere care ncearc s transforme cercetarea OZN ntr-un
cmp de lupt? Dac da, atunci de ce i din partea cui?

18

Nu suntem singuri n univers, aa cum am fost lsai s credem o lung perioad de timp. Nu Soarele este cel
care se rotete n jurul Pmntului. Astfel, n mod logic, apare ntrebarea: extrateretrii au aflat de existena
Pmntului abia n ultimele decenii, de cnd se semnaleaz apariia OZN-urilor? Multe din legendele diferitelor
popoare menioneaz fiine care vin din cer sau care dispar n cer, cu sau fr diferite aparate sofisticate,
explicate alegoric.
Alfred Bielek, ntr-unul din interviuri, afirma: tiu cu certitudine c reptilienii s-au amestecat de mult vreme
n modelul de evoluie natural al acestei planete. De asemenea el consider c este o posibilitate foarte mare ca
societi secrete, precum Illuminati, s fi stabilit legturi cu grupul de extrateretrii de pe Orion.
Secretele ADN-ului i evoluia
Mergnd n timp pn la vremurile n care se menioneaz prezena omului pe Pmnt, apare o alt ntrebare:
Ce anume ar fi putut s-l fac pe om s devin om ncepnd s foloseasc uneltele? De unde ideea asta? tiina
vorbete despre necesitate, dar aceeai necesitate exist i n cazul maimuelor chiar i acum. Apare astfel
ideea unei intervenii extra-umane care a fcut posibil trecerea de la homo erectus la homo sapiens.
O descoperire important a fost realizat de curnd de ctre un grup de cercettori care au participat la proiectul
de decodare a genomului uman (Human Genome Project). Ei au observat c 97% din secvenele non-codante
ale ADN-ului uman sunt de origine extraterestr. Genomul uman conine 3 miliarde de baze, dar numai 40% din
acestea sunt organizate ca gene, restul fiind sub forma de ADN-silenios (junk DNA), care nu codific aparent
nimic. Studii recente au artat faptul c acest ADN tcut este conservat de milioane de ani, fiind comune
tuturor organismelor vii de pe Pmnt, de la mucegaiuri, la peti, inclusiv la mamifere i oameni. Acestea sunt
versiuni defecte ale genelor normale funcionale care se regsesc si n genomul uman, fiind evaluate la
30.000. Deoarece aceste secvene ocup o mare parte din genomul uman, se poate spune c majoritatea
materialului genetic uman este de origine extraterestr, dup cum afirm profesorul Sam Chang, conductorul
grupului.
Profesorul Chang a naintat ipoteza c o form de via extraterestr superioar a fost implicat n crearea vieii
i plantarea ei pe diferite planete. Profesorul Chang indic faptul c ceea ce se observ la ADN-ul uman este
un program care const din dou versiuni: un cod mare i un cod bazal. Primul lucru este c programul complet
nu a fost scris pe Pmnt, aspect verificat prin decodarea genomului uman. Al doilea aspect este c genele prin
ele nsele nu sunt suficiente pentru a explica evoluia; trebuie s mai fie ceva n acest joc. Astfel, Sam Chang a
ajuns la concluzia c evoluia nu este ceea ce credem c este.

19

S-ar putea să vă placă și

  • Istorii Nescrise
    Istorii Nescrise
    Document112 pagini
    Istorii Nescrise
    Ciocazanu Elena Claudia
    100% (1)
  • Concediu Paternal
    Concediu Paternal
    Document19 pagini
    Concediu Paternal
    Eduard Mircea
    Încă nu există evaluări
  • Antici
    Antici
    Document78 pagini
    Antici
    Eduard Mircea
    Încă nu există evaluări
  • Blavatski
    Blavatski
    Document37 pagini
    Blavatski
    Eduard Mircea
    Încă nu există evaluări
  • Concediu Paternal
    Concediu Paternal
    Document11 pagini
    Concediu Paternal
    Eduard Mircea
    Încă nu există evaluări
  • Dincolo
    Dincolo
    Document3 pagini
    Dincolo
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • 1001 Vol 15
    1001 Vol 15
    Document235 pagini
    1001 Vol 15
    mobil
    Încă nu există evaluări
  • Agaharta
    Agaharta
    Document36 pagini
    Agaharta
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Lilith 6
    Lilith 6
    Document11 pagini
    Lilith 6
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Tunelul Din Munții Bucegi Către Agartha Din Centrul Pământului Sala Proiectiilor Din Muntii Bucegi
    Tunelul Din Munții Bucegi Către Agartha Din Centrul Pământului Sala Proiectiilor Din Muntii Bucegi
    Document20 pagini
    Tunelul Din Munții Bucegi Către Agartha Din Centrul Pământului Sala Proiectiilor Din Muntii Bucegi
    Nastase Catalina Cristina
    Încă nu există evaluări
  • Ozn
    Ozn
    Document4 pagini
    Ozn
    Eduard Mircea
    Încă nu există evaluări
  • User Guide Internet Box 1000
    User Guide Internet Box 1000
    Document7 pagini
    User Guide Internet Box 1000
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Istorii Nescrise
    Istorii Nescrise
    Document112 pagini
    Istorii Nescrise
    Ciocazanu Elena Claudia
    100% (1)
  • Calin N. Turcu - Dosar OZN Romania
    Calin N. Turcu - Dosar OZN Romania
    Document136 pagini
    Calin N. Turcu - Dosar OZN Romania
    Mihai Stefan
    Încă nu există evaluări
  • ARHONI
    ARHONI
    Document26 pagini
    ARHONI
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • User Guide Internet Box 1000 PDF
    User Guide Internet Box 1000 PDF
    Document11 pagini
    User Guide Internet Box 1000 PDF
    Dan Grecu
    Încă nu există evaluări
  • Venus
    Venus
    Document13 pagini
    Venus
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Agaharta
    Agaharta
    Document36 pagini
    Agaharta
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Tunelul Din Munții Bucegi Către Agartha Din Centrul Pământului Sala Proiectiilor Din Muntii Bucegi
    Tunelul Din Munții Bucegi Către Agartha Din Centrul Pământului Sala Proiectiilor Din Muntii Bucegi
    Document20 pagini
    Tunelul Din Munții Bucegi Către Agartha Din Centrul Pământului Sala Proiectiilor Din Muntii Bucegi
    Nastase Catalina Cristina
    Încă nu există evaluări
  • MULDASHEV
    MULDASHEV
    Document15 pagini
    MULDASHEV
    Ciocazanu Elena Claudia
    100% (2)
  • ARHONI
    ARHONI
    Document26 pagini
    ARHONI
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Agaharta
    Agaharta
    Document36 pagini
    Agaharta
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Dinastia Allazar
    Dinastia Allazar
    Document321 pagini
    Dinastia Allazar
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Venus
    Venus
    Document13 pagini
    Venus
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Curs Excel 24 de Pagini
    Curs Excel 24 de Pagini
    Document24 pagini
    Curs Excel 24 de Pagini
    tradesanico
    50% (2)
  • Vampiria
    Vampiria
    Document5 pagini
    Vampiria
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Venus
    Venus
    Document13 pagini
    Venus
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Word Document
    Word Document
    Document30 pagini
    Word Document
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări
  • Rosia Montana
    Rosia Montana
    Document46 pagini
    Rosia Montana
    Ciocazanu Elena Claudia
    Încă nu există evaluări