Sunteți pe pagina 1din 11

Demonul alungat din Rai pentru că a refuzat poziția misionarului

Legenda spune că Lilith a fost prima soție a lui Adam. Exilată din Rai pentru că a
refuzat să i se supună, a fost cunoscută timp de secole drept un demon sexual care
fura bebeluși.

Trebuia să știu după primul capitol din Biblie că n-o să fie prea distractiv. Știi despre ce e
vorba: Șarpele o ispitește pe Eva, Eva îl ispitește pe Adam, amândoi mănâncă un măr și
sunt alungați din Grădina Raiului, în lumea păcatului și-a morților. Mersi, femeilor.
M-a frustrat de mică Biblia – copil născut dintr-o mamă catolică și atrasă dintotdeauna de
spiritualitate, am încercat să îmbrățișez catolicismul, dar n-am simțit niciodată cu-
adevărat că mă îmbrățișează el pe mine. Cel mai dezamăgitor a fost faptul că existau
foarte puține personaje feminine în Biblie la care simțeam că mă puteam uita cu
admirație. Îmi aduc aminte că într-o zi, pe la 13 ani, am căutat pe Google să aflu dacă
există vreun model feminin puternic în scripturi, de care să mă pot simți apropiate – și așa
am găsit-o pe Lilith.
Lilith are o istorie stranie și complicată, chiar și pentru o ființă spirituală. Astăzi, dacă-i
cauți numele, o să dai de sute de imagini de femei-demon mai mult dezbrăcate decât
îmbrăcate. E dezbătută de secole, iar în ultimii ani e apreciată – dar, ca să citez din
celebrul clip de Vine, cine o mai fi și ea?
În general, Lilith e o figură mitologică. I se pot pune multe etichete: „cel mai celebru
demon din tradiția iudaică", de exemplu, sau o cotoroanță desfrânată. Una dintre cele mai
timpurii referințe din istorie despre existența lui Lilith e din anul 2 400 înainte de Hristos,
pe o listă de demoni sumerieni, unde e descris un contingent înfricoșător de „demoni
Lillu" cu însușiri de succubuși, cunoscuți pentru faptul că „îi vizitează pe bărbații
adormiți în somn, ca să-i seducă și astfel să producă copiii grotești", după cum s-a
exprimat un cercetător.
Citește și Oamenii care preferă să-şi facă exorcizare în loc să meargă la medic
Ca figură demonică puternic asociată cu întunericul și infanticidul, Lilith apare pe tot
parcursul legendelor antice ale hitiților, egiptenilor, israelienilor și grecilor. În scripturi e
menționată o singură dată, în Isaia 34:14, deși numele ei e uneori tradus drept „bufniță
urlătoare" sau „cotoroanța nopții".
Lilith e cel mai binecunoscută drept personaj în folclorul evreiesc. Cea mai renumită – și
mai des citată – apariție a ei e cea din Alfabetul de la Ben Sira, un text evreiesc din Evul
Mediu timpuriu, citit adeseori drept satiric. Aici, Lilith e descrisă drept prima soție a lui
Adam, creată din pământ, așa cum „îl crease Dumnezeu pe însuși Adam". Aproape de la
bun început, aceasta s-a luat la harță cu Adam pe tema sexului: „A spus: «Eu n-o să zac
dedesubt», iar el a spus: «Eu n-o să zac sub tine, ci doar peste. Pentru că tu nu ești bună
decât să stai în poziția de jos, în timp ce eu trebuie să fiu în cea superioară.» Lilith a
răspuns: «Suntem egali unul cu celălalt, în măsura în care amândoi am fost creați din
țărână.»"
În cele din urmă, conform textului, Lilith cea exasperată „a pronunțat numele de nespus
al lui Dumnezeu și a zburat în aer." De-acolo, spune legenda, Dumnezeu a trimis trei
îngeri s-o implore să se întoarcă și s-o informeze că dacă nu face asta, în fiecare noapte o
să-i moară o sută dintre copii. Când au dat îngerii trimiși cu mustrarea asta de ea, ea le-a
răspuns: „Lăsați-mă în pace! Am fost creată doar ca să îmbolnăvesc copii: dacă sunt
băieți, o să am putere asupra lor de la naștere până-ntr-a opta zi; dacă-s fete, de la naștere
până-n a douăzecea zi."
Dar chiar dacă povestea din Alfabetul de la Ben Sira ar trebui să fie comică și
ireverențioasă, face, de fapt, referire, la tradiții adevărate, după cum au indicat mulți
cercetători: ca parabolă, scopul ei e să explice antica practică de a le pune copiilor o
amuletă specială de protecție. (E inscripționată cu numele celor trei îngeri și se spune că o
alungă pe Lilith.) Și, indiferent de intenție, narațiunea prezentată în text e cea care-a
rezonat profund de-a lungul secolelor și-al culturilor și a rămas povestea dominantă
despre Lilith până-n zilele noastre.
„Deși poate că cititorii medievali ar fi râs la povestea fără perdea, la finalul acestei
povestioare deocheate, dorința lui Lilith de emancipare e strivită de o societate dominată
de bărbați", explică Janet Howe Gaines, cercetătoare a Bibliei. Tema asta e, evident, atât
universală cât și antică.
În 1972, teoloaga Judith Plaskow a adus această interpretare la apoteoză culturală, când a
scris o parabolă intitulată „Venirea lui Lilith". În loc s-o înfățișeze pe Lilith drept o
entitate nesupusă, malefică, care fură copii, Plaskow a încercat să explice și partea ei din
poveste: Lilith pur și simplu nu voia să-i dicteze Adam ce să facă, pentru că ea-l vedea
drept egal, așa că a fugit, doar ca să fie atacată virulent în absență. Povestea lui Plaskow
se termină cu o întâlnire între Lilith și Eva, pe care o ajută să-și extindă perspectivele,
„până când între ele crescu o legătură ca-ntre surori."
Citește și Povestea ucigașului demonic cu toporul, care iubea jazz-ul la fel de mult ca
decapitările
De-atunci înainte, poziția lui Lilith ca simbol feminist s-a cimentat. În 1976 s-a lansat
Lilith Magazine, care s-a prezentat cu mândrie drept o publicație „independentă,
evreiască și asumat feministă". În primul număr, feminista și activista evreică Aviva
Cantor Zuckoff a publicat un editorial în care explica de ce și-ar trage o revistă modernă
numele de la un demon antic. „Lilith este o femeie puternică... Prin faptul că-i recunosc
revolta lui Lilith și chiar vorbesc despre activitățile ei răzbunătoare, cei care-au creat
miturile i-au și recunoscut puterea", a spus aceasta. „Chiar dacă pornim de la premisa că
Lilith făcea gesturi de răzbunare... putem să avem în vedere faptul că au decurs din
autoapărare împotriva dominației bărbaților și ca o consecință a faptului că a trebuit să se
lupte singură, secole de-a rândul, pentru propria independență."
„Sincer, ceea ce spun bărbații este că Lilith «luptă murdar»", a continuat aceasta. „Dar e
un concept lipsit de sens, al cărui scop e să le împiedice pe femei să se dezvolte și să-și
folosească forța pentru a lupta – punct. Lilith, trebuie accentuat, e o luptătoare și e una
pentru o cauză bună."
Influența pozitivă a lui Lilith a crescut odată cu popularitatea mișcării feministe. În 1997,
feministele au organizat festivalul de muzică exclusiv pentru femei Lilith Fair, invocând
numele demonului de odinioară pentru cauza lor progresistă. Sarah McLachlan, care a
organizat evenimentul, a declarat de curând pentru Glamour că îi explicase o prietenă
povestea lui Lilith, care o mișcase foarte tare. „Mi-am spus că e protagonista perfectă!
Evident, cuvintele sunt importante pentru mine, iar Lilith de una singură nu părea
îndeajuns", a spus aceasta. „Mi-a plăcut enorm jocul de cuvinte cu fair, care însemna și
frumusețe, într-un sens demodat, dar și fair ca egal." Lilith ar fi fost de acord.
De-a lungul ultimului secol, Lilith a devenit o figură ubicuă, însă în mod ciudat
misterioasă a culturii populare – a apărut pretutindeni, de la Ulise (unde e descrisă drept
„sfânta protectoare a avorturilor"), până la serialul TV sexy cu vampiri True Blood. Dar
mai sunt și cei care o respectă drept ființă spirituală puternică – fie ea și prost înțeleasă.
Astăzi, numeroși păgâni, vrăjitoare și alți practicanți ai magiei care lucrează cu forțe
divine feminine o folosesc pe Lilith în practicile lor; în mod normal, e invocată în
ritualurile care au de a face cu sexul, puterea și latura întunecată a arhetipului feminin
divin.
„Suntem bombardați de povești cu Dumnezeu/Dumnezei sau cu figuri masculine
puternice, dar arareori vedem femei puternice. Dacă le vedem, poveștile lor sunt
demonizate sau un bărbat ori o forță masculină primește tot creditul pentru forța lor",
spune Jaclyn Cherie, o Vrăjitoare Luciferică care ține blogul The Nephilim Rising și
lucrează cu Lilith într-un context spiritual. Prin revendicarea poveștii lui Lilith, femeile se
pot opune statutului actual oprimant și de necontenit.
Conform acesteia, Lilith e un personaj puternic, a cărei relevanță pentru femeile de azi
continuă. „S-a luptat să fie autonomă, să aibă dreptul de a alege singură", afirmă aceasta.
„S-a luptat pentru dreptul de a-și asuma corpul, plăcerea și destinul. Nu știu ce-ar putea fi
mai lăudabil de-atât."
De trei ani de când locuiesc în București, m-am trezit de cinci ori cu Martorii lui Iehova
la ușă cu zâmbetul până la urechi și Biblia în mână. Deşi de obicei îi pândeam la vizor
până plecau, acum că le-am văzut standurile prin tot oraşul, m-am gândit să intru în vorbă
cu ei, ca să aflu care-i treaba cu religia lor. Doamna de la stand n-a vrut să-mi răspundă la
întrebări, dar mi-a zis că pot afla mai multe dintr-o vizită la sediu. Am fost de acord şi
perseverenţi până la capăt, martorii m-au sunat aproape zilnic, ca să fie siguri că nu mă
răzgândesc cu vizita-n Regatul lui Iehova.
La finele săptămânii eram înarmată cu aparatul foto la sediul lor de la Piaţa Muncii, o vilă
imensă, pe care orice pensiune din Mamaia ar fi geloasă. Complexul format dintr-o
clădire de trei etaje, alta de patru și trei Săli ale Regatului nici nu putea fi acoperit cu
privirea. Casa Lui Dumnezeu sau Betel, cum îi spun Martorii lui Iehova, găzduieşte 120
de oameni încă din 2000. Astfel, timp de trei ore mi-au răspuns la aproape fiecare
întrebare printr-un verset din Biblie, o povestioară despre Apostoli sau una despre Iisus.
Pentru că fenomenul de pe strada Orzari nu e un caz izolat, ci se află în continuă creștere,
iată câteva reguli descoperite de mine în Casa lui Dumnezeu și posibile motive pentru
care îi evitai pe Martori fără să știi de ce.

Martorii nu au zi de naștere, Crăciun, Revelion sau orice altă sărbătoare din calendar
Ei spun că respectă cu sfințenie cuvântul Bibliei, carte care „nu vorbește niciodată de data
nașterii lui Iisus". Ei nu sărbătoresc nașterea în sine, nici nu comemorează patimile sau
răstignirea, ci chiar moartea. Iar cum Iisus nu moare niciodată la aceeași dată, anul trecut
a picat pe 14 aprilie, iar acum doi ani pe 22 martie. Ei merg pe principiul că, dacă vrei să
te simți bine, o poți face oricând. Deci nu interesează pe nimeni câți ani ai, când trece
anul sau de ce împodobești bradul. Toate sărbătorile astea sunt inventate de oameni, pe
când Biblia e a lui Iisus.
Ghidul m-a lămurit că tot Biblia condamnă și homosexualitatea, dar că martorii nu
au nimic cu individul, ci cu ceea ce face el. De aceea, în cazul în care un homosexual
„renunță" la orientare, e primit apoi în comunitate, dacă demonstrează că merită, se
căiește și au trecut și ceva ani de atunci. Apoi mi-a zis: „Nimeni nu este creat să fie
strâmb. Dar pentru că nu știm să gestionăm bine momentele, n-avem capacitatea sau
ajutorul necesar... mulți au devenit homosexuali pentru că au fost abuzați. Și,
desigur, dacă o faci o dată, de două, de trei, începe să-ți placă. De aici vin și toate
celelalte vicii." Dacă n-ai norocul să te lecuiești de propria-ți orientare sexuală, ei
măcar te lasă să participi la slujbele lor cu tot cu eticheta asta pe frunte.

La recepția din Betel.


Dacă ești homosexual, dar îți „trece", te primesc în comunitate
Ghidul m-a lămurit că tot Biblia condamnă și homosexualitatea, dar că martorii nu au
nimic cu individul, ci cu ceea ce face el. De aceea, în cazul în care un homosexual
„renunță" la orientare, e primit apoi în comunitate, dacă demonstrează că merită, se
căiește și au trecut și ceva ani de atunci. Apoi mi-a zis: „Nimeni nu este creat să fie
strâmb. Dar pentru că nu știm să gestionăm bine momentele, n-avem capacitatea sau
ajutorul necesar... mulți au devenit homosexuali pentru că au fost abuzați. Și, desigur,
dacă o faci o dată, de două, de trei, începe să-ți placă. De aici vin și toate celelalte vicii."
Dacă n-ai norocul să te lecuiești de propria-ți orientare sexuală, ei măcar te lasă să
participi la slujbele lor cu tot cu eticheta asta pe frunte.

Pleacă din Betel, dacă vrei să faci copii


Deși își zic între ei „frate" și „soră", la un moment dat, din cauza mediului închis,
martorii ajung să-și găsească perechea chiar în casă. De aceea, când vine vorba de
cupluri, „Biblia spune că e bine să se cunoască înainte, ca să vadă dacă sunt compatibili,
ca și caracter, personalitate, nu din punct de vedere sexual." Deci cuplurile sunt lăsate să
stea împreună în cameră, la Betel, abia după ce s-au căsătorit și nu înainte. Divorțul e
dreptul lor, dar de regulă reușesc să-și rezolve problemele înainte să se ajungă la el. Însă
dacă vor să aibă copii, atunci trebuie să părăsească Betelul, ca să se ocupe de ei și nu de
studiul Bibliei sau de treburile din Casa lui Dumnezeu.

Își zic Martorii lui Iehova, pentru că ăla ar fi adevăratul nume al lui Dumnezeu
Chestia asta am aflat-o la două ore și ceva de când am intrat în casă. Așa scrie în ediția
corectă a Bibliei. În cea din 1873 apare Iehova ca numele lui Dumnezeu, iar în ultima
ediție îi spune Domnul. Aparent, e o problemă destul de mare în religia lor: „Gândiți-vă
cum v-ați simți dacă copilul dumneavoastră, dacă prietenii, soțul v-ar spune „doamnă" și
nu v-ar spune pe nume? Dumnezeu cum se simte când niște oameni zic că sunt slujitorii
lui Dumnezeu, dar nu-i mai spun numele?". Martorii le arată oamenilor edițiile lor vechi
din Biblie, ca să se convingă personal.
Pe de altă parte, cam toate religiile de la creștinism, iudaism și islam pleacă aproximativ
de la aceeași carte cu unele modificări, deci pare o problemă universală.

Betelul funcționează ca un mini-oraș


Complexul a fost ridicat de voluntari veniți din 15 țări, iar toate activitățile se fac pe bază
de voluntariat. Fiecare martor are sarcini de îndeplinit într-un anumit departament, pentru
că Betelul funcționează ca un orășel în care găsești pe lângă bucătărie, spălătorie și
administrație, și un cabinet medical, altul stomatologic, o frizerie și o croitorie. Iar banii
nu sunt o problemă, pentru că vin din donații. A fost ciudat să văd atâția „interni" neplătiți
care să și zâmbească și să lucreze cu plăcere.

Știi ce vei mânca pentru tot anul


Toate detaliile trebuie aranjate la sânge. Martorii știu ce vor mânca atât mâine, cât și peste
20 de zile, că abia la opt săptămâni e reluat meniul pe care-l găsești în ramă la avizer. N-
au junk food sau mâncăruri sofisticate, iar dacă lipsești de la vreo masă, scaunul te va da
de gol imediat, pentru că locul tău se schimbă doar o dată pe an. Eu am nimerit într-o
vineri, când deja aranjau mesele pentru luni, pentru că sâmbăta și duminica oameni-și
gătesc în camere, unde au bucătării improvizate. Alimentele și le iau cu banii alocați din
donații, când se face aprovizionarea.

În biblioteca Betelului.
Spune adio facultății și lumii din exterior pentru ceva timp
Betelul pare un soi de tabără în pustietate, în care ești debranșat de la tot ce înseamnă
legătură cu lumea din exterior. Singurele calculatoare pe care le-am văzut se găseau în
birourile din zona de administrație, iar unul se ascundea după un perete anemic în
bibliotecă. Dacă vreun martor vrea unul, trebuie să facă rost de fonduri de la rude, pentru
că nu intră în donații. Tinerii din Betel nu merg la facultate, pentru că studiul Bibliei e pe
primul plan, iar orice altceva se învață în timpul liber, cu materiale pe care trebuie să și le
procure singuri. Doar cei care primesc recomandări ajung să locuiască la Betel, iar pe
baza unei cereri pot alege cât să rămână acolo.

Macheta Betelului.
Nu prea poți ieși din Betel
Singurii care ies din Casa lui Dumnezeu sunt cei care se ocupă de aprovizionare și
studenții în Biblie, considerați un fel de misionari, care nu locuiesc în Betel și care,
printre alte lucruri, te vizitează pe tine acasă. Gabriel Gocan, unul dintre ei, mi-a spus că
în România sunt peste 40 000 de persoane care fac voluntariat din ușă în ușă. În timp ce
membrii din Casă rămân la programul pe care-l au zi de zi. Spațiul este gândit până la cel
mai mic punct, astfel încât au și numele trecute pe haine ca să nu se amestece la
spălătorie, iar timpul lor de recreere și-l petrec citind reviste ca Turnul de Veghe și
Treziți-vă!

Cu toate acestea, Martorii se află în România de peste o sută de ani și, datorită sistemului
pe baza căruia și-au creat comunitatea, ei cresc în număr pe zi ce trece. Au găsit soluții
pentru transfuziile de sânge, astfel ca Biblia să fie respectată. Au luptat pentru libertatea
de exprimare și posibilitatea de a merge din casă în casă, după cum făcea și Iisus. Iar în
perioada comunistă, deși mulți martori au fost închiși, iar tipografiile le-au fost
confiscate, ei au continuat să predice. Ba chiar, au dezvoltat programul MEPS
(Multilanguage Electronic Phototypesetting Setting) pentru tehnoredactarea publicațiilor
lor, într-o perioadă în care seturile de caractere din arabă, zulu sau hindi nu existau în
format digital. Iar în prezent au ajuns cam la 600 de limbi.
Am vrut să văd ce cred și martorii din oraș despre Betel, așa că am mers la o slujbă ca să
discut cu ei, dar după două ore de analizat texte biblice, care-mi aminteau de tema la
Română din generală, m-am lovit doar de refuzuri, de invitații să studiez Biblia și de
zâmbete de complezență.
În concluzie, cred că au atât de mult succes pentru că știu cum să vândă „brand-ul." Ca
exemplu stă chiar argumentul adus de Fratele Octavian care ținea slujba când am fost eu
acolo: „Membrii ai cărui grup religios primesc aprecieri din partea multor guverne pentru
că sunt cetățeni pașnici, care respectă legea, își plătesc taxele și impozitele? Sau ce grup
religios e recunoscut pretutindeni în lume pentru unitatea dintre membrii lui? Nu există
decât un singur grup a cărui conduită excelentă în aceste domenii vorbește de la sine și,
anume, Martorii lui Iehova."
Dacă vrei să afli mai multe lucruri despre ei și nu te îmbie un tur cu studii biblice, atunci
poți afla câteva povești din casă de la niște foști martori pe pagina Martorii lui Iehova
Raționali.

Am numărat toate violurile, crimele și nudurile din „Game of Thrones”


Criticile la adresa nudității senzaționalizate, a violenței și a violului domină demult
dezbaterea în jurul serialului de succes, așa că am decis să cercetez pe cont propriu, ca să
aflu dacă personajele feminine sunt tratate altfel decât bărbații.
Broadly a numărat toate violurile, crimele și nudurile din „Game of Thrones". Articolul
ăsta e o introducere în datele colectate și metodologie și include numerele totale din toate
sezoanele.
Aici poți să găsești împărțirea pe sezoane:
Index
Sezonul 1 | Sezonul 2 | Sezonul 3 | Sezonul 4 | Sezonul 5 | Sezonul 6 | Sezonul 7
Sunt fan înrăit al cărților Game of Thrones și-al serialului de pe HBO de ani de zile –
devorez amestecul universului respectiv de expansivitate, atenție la detalii, legende
medievale și fenomene supranaturale, tipic lui Tolkien. Sunt unul dintre milioanele de
spectatori avizi al celui mai urmărit serial de la televizor – primul sezon a avut o medie
de 2,52 milioane de spectatori per episod și de-atunci cifrele au crescut exponențial; odată
cu premiera celui mai nou sezon au explodat și au stabilit noi recorduri.
E greu să descrii pe scurt acțiunea din Game of Thrones: e o poveste incredibil de
complexă, cu intrigi care implică peste o sută de personaje principale și numeroase
civilizații complet dezvoltate. În conformitate cu asta, serialul ne oferă masacre la nunți,
fire narative bizantine puse la cale de bogătași mieroși, femei care ucid bărbați nătărăi și
cruzi dându-le foc, vreo zece cupluri cu povești imposibile de dragoste, incest în mod
repetat, ochi scoși, priveliști superbe cu castele antice și morbiditate scârboasă.
E un spectacol amețitor, unul de la care-i greu să-ți iei ochii.
În ciuda ambițiilor sale shakespeariene și a entuziasmului cu care a fost întâmpinată,
adaptarea TV a Game of Thrones a fost criticată din plin pentru doza de nuditate feminină
inutilă, precum și pentru modul în care înfățișează violența – în mod special violența
sexualizată împotriva femeilor. Chestia asta a fost problematică, în mod special pentru
spectatoare și pentru feministe, în ciuda faptului că serialul include personaje feminine
convingător puternice, cum ar fi Brienne, Arya, asasina cu moralitate, și Daenerys, regina
dragonilor.
The Atlantic a numit „tendința serialului de a da la maximum sexul, violența și în mod
special violența sexuală" ca fiind „punctul său slab definitoriu". The Washington Post a
indicat faptul că secvențele cu nuditate din serial au fost concepute să-i incite pe bărbații
hetero, ceea ce le-a făcut respingătoare pentru alți spectatori. Tendințele astea gratuite au
ajuns, chiar, să fie parodiate într-un sketch de la Saturday Night Live, în care echipa
serialului se consultă cu un puști de 13 ani cu privire la poveste, iar scopul lui e să arate
cât mai multe țâțe cu putință.
În sezonul 4, când Jaime își violează sora și iubita, pe Cersei, a provocat o dezbatere la
nivel național, despre felul în care înfățișează serialul violența și femeile. Controversa
creată în jurul secvenței - care nu apare în carte - a ajuns pe prima pagină în New York
Times, unde Dave Itzkoff a scris: „Violul e atât de răspândit în serialul dramatic, încât
aproape-a devenit zgomot de fond: o rutină și o întâmplare deloc șocantă."
Și violul comis de Ramsay asupra Sansei în sezonul 5 a fost criticat din plin: Vanity Fair,
Salon, The Atlantic și The Daily Beast au spus la unison că e inutil și prost realizat. După
difuzarea secvenței respective, site-ul de cultură pop The Mary Sue a anunțat că nu va
mai scrie despre serial, și până și senatoarea americană Claire McCaskill a afirmat că n-o
să se mai uite. Jeremy Podeswa, care a regizat episodul cu violul Sansei, a reacționat
astfel la critici: „E important (ca producătorii) să nu se autocenzureze. Serialul înfățișează
o lume brutală, în care se petrec chestii oribile. N-au vrut să se lase prea influențați (de
respectivele critici), dar le-au asimilat și, într-un fel, i-au influențat."
Întrucât discuțiile pe marginea serialului meu preferat sunt dominate de nuditate
senzaționalistă, violență și viol, am hotărât să cercetez pe cont propriu, ca să văd dacă
cifrele susțin sau contrazic afirmațiile conform cărora viața în Westeros e mult mai grea
pentru femei decât pentru bărbați. M-am gândit că o abordare cantitativă ar contribui la o
analiză mai amplă a modului în care sunt tratate femeile în serial și ar elucida torentul de
discurs feminist și anti-feminist care-l înconjoară.
Citește și Sunt un român de 40 de ani și Game of Thrones mi-a dat viața peste cap
Așa că am numărat fiecare moarte, viol și nud pe genuri, ca să aflu ce zic cifrele. Pentru
că în sezoanele mai noi am asistat și la o deteriorare a calității poveștilor unora dintre
personajele mele feminine preferate, am vrut și să analizez mai atent secvențele între
femei, ca să calculez dacă fiecare episod în parte trece testul Bechdel. Am sperat că toate
calculele astea aduse laolaltă o să-mi confere o perspectivă mai aproape de complet
asupra reprezentării femeilor în toate sezoanele serialului, precum și asupra modului în
care s-ar putea să fie abordate diferit, să se influențeze reciproc sau să se schimbe în timp
personajele feminine și cele masculine și poveștile lor aferente. Ca să obțin aceste cifre,
m-am uitat la toate cele 67 de episoade ale serialului de cel puțin trei ori, însumând
aproximativ 200 de ore de Game of Thrones.
Deși serialul înfățișează mult mai multe morți de bărbați decât de femei, uciderea
bărbaților pare mai banală, întrucât se petrec cu sutele în timpul, și chiar și după bătălii;
pe când morțile de femei, deși sunt mai rare, sunt și folosite mai des, ca să ilustreze
răutatea bărbaților malefici. Am constatat și că există mai puține violuri, nuduri și acte de
violență împotriva femeilor în serial decât m-aș fi așteptat, precum și că cele mai grave
astfel de incidente se petrec în primele patru sezoane. După sezoanele 4 și 5, e posibil ca
cei care au creat serialul să-și fi ascultat criticii, să folosească mai atent nuditatea și sexul
și să scrie ceea ce le-au părut lor a fi portrete mai convingătoare ale puterii și sexualității
feminine.
Cu toate astea, această schimbare de abordare a dezvăluit că felul greșit în care
înfățișează serialul violul și nuditatea e un simptom al unei probleme mai mari: când
scade incidența nudității gratuite și a violurilor, personajele feminine au de suferit, ceea
ce ilustrează incapacitatea creatorilor serialului de a utiliza alte tactici pentru a pune în
pagină dezvoltarea complexă a personajelor sau de a inventa linii de poveste
convingătoare și creative pentru personajele feminine.
Iată cum se-mpart lucrurile, pe cifre:
Infografice de Kyle Kirkup
Testul Bechdel
Dezvoltat de artista de benzi desenate Alison Bechdel, testul ăsta întreabă dacă un anumit
produs media conține o discuție între cel puțin două femei care vorbesc între ele despre
orice alt subiect în afară de bărbați. E un test destul de limitat și oarecum arbitrar, dar ai fi
surprins să afli cât de multe produse culturale nu-l trec (întreaga trilogie originală
Războiul Stelelor, de exemplu). Am lăsat să treacă testul Bechdel conversații care
menționează un bărbat, dacă subiectul nu e, de fapt, bărbatul. De exemplu, în
„Stormborn" (sezonul 7, episodul 2), Șerpoaicele de Nisip vorbesc despre Munte, dar
doar ca despre un nume de pe lista de oameni pe care vor să-i omoare, nu ca un subiect
principal al conversației. Din cele 67 de episoade totale, 18 au trecut Testul Bechdel.

Morți pe ecran
Categoria asta include orice lovitură cauzatoare de moarte evidentă (mai ales atunci când
e însoțită de un urlet Wilhelm), discuții prelungite despre moarte, care duc clar la o
moarte imediată în afara ecranului (de exemplu moartea Olennei sau a fiicei Ellariei,
Tyene) și morți sângeroase, menite să te șocheze, chiar dacă n-ai văzut fix momentul în
care lumina li s-a stins în ochi (moartea lui Ros).
Categoria asta nu include uciderea animalelor (nici măcar pe Viserion, dar mai ales toți
caii ăia) și nici distrugerea vreunui wight sau a unui Umblător Alb (ăștia-s deja morți, îmi
pare rău!). Graficul ăsta ilustrează procentul cu care-a contribuit fiecare sezon la cele 865
de morți totale vizibile pe ecran, precum și împărțirea pe genuri, din punct de vedere
procentual.
Morți în afara ecranului
Orice acțiune a doamnei cu coasa care se petrece undeva în depărtare, menită să împingă
povestea mai departe (moartea lui John Arryn) sau momente când ni se arată urmările
unui conflict mult anterior, în treacăt (toți sclavagiștii crucificați pe post de borne pe
drum). Cifrele astea sunt incluse în împărțirea episoadelor pe sezoane, dar nu și în
graficul de mai sus.

Violuri + tentative de viol


Am inclus și tentativele de viol în categoria asta pentru că ocupă aproximativ la fel de
mult timp pe ecran și ambele sunt traumatizante pentru spectatori. De exemplu, când
revoltații de la King's Landing o fugăresc, o încolțesc și încearcă s-o violeze pe Sansa,
vedem secvența sfâșietoare preț de 51 de secunde, față de cele 42 de secunde dedicate
violării ei de către Ramsay. În cele 67 de episoade totale, există 17 cazuri de viol sau
tentativă de viol pe ecran - și toate li se petrec femeilor. (Deși o cvasi-excepție ar fi
momentul când Ramsay îl abuzează pe Theon, situație care include castrarea și a fost
supranumită „pornografie cu tortură" de critici.) Graficul acesta înfățișează procentele cu
care a contribuit fiecare sezon la totalul de 17 violuri sau tentative de viol din serial.

Nuditate
Am vrut să număr atât sfârcurile bărbaților, cât și pe cele ale femeilor și să le dau pondere
egală, dar e clar că serialul ăsta nu pune la fel de mare preț pe ele. Am numărat femeile ca
fiind goale dacă li se vede fie și doar un sfârc, fesele sau organele genitale. Am numărat
bărbații ca fiind goi, dacă-și expun fesele sau organele genitale. Graficul acesta
înfățișează procentele cu care a contribuit fiecare sezon la totalul de 144 de persoane
goale, precum și împărțirea pe genuri.
Analiza celor șapte sezoane de date
Pentru că nu abordează direct sau suficient de profund poveștile femeilor, creatorii Game
of Thrones nu au reușit să ilustreze în totalitate viețile interioare ale personajelor lor
feminine, mai ales în situațiile în care serialul se îndepărtează de la materialul sursei
originale. După cum ne arată datele, problema asta e amplificată - mai ales în primele
sezoane - de cantitatea covârșitoare de nuditate feminină arătată pe ecran. Cu excepția
sezonului 7, în toate secvențele cu nuditate din Game of Thrones apar mai multe femei
goale decât bărbați, iar în sezonul 2 nu apare niciun bărbat gol. Primele două sezoane au
avut așa o abordare senzaționalistă asupra nudității personajelor feminine marginale, încât
criticul de televiziune Myles McNutt a inventat termenul de „sexposition" ca să descrie
modul inutil în care se folosește serialul de sex ca să-i mențină pe spectatori excitați în
timpul secvențelor expozitive.
Citește și Ăsta e cel mai plictisitor personaj malefic din Game of Thrones
Dar se pare că, după cinci sezoane, creatorii Game of Thrones au dat ascultare criticilor
care le cereau să reducă situațiile inutile de nuditate feminină. Sezonul 7 e chiar
remarcabil de egalitarianist: în toate cele trei secvențe de sex ale sale apar un bărbat gol și
o femeie goală, care sunt întotdeauna personaje principale (ceea ce face ca nuditatea lor
să fie mai puțin exploatată în scopul de a șoca). Îmbunătățirea asta se datorează, în parte,
poveștilor pe tot sezonul - pline-vârf cu scene de bătălie, deci cu mai puțin timp la
dispoziție pentru secvențe expozitive în cadrul poveștii, a căror acțiune se petrece prin
bordeluri - dar poate e și-un semn că cei care au creat Game of Thrones își ascultă fanii și
criticii. (După ce violul Sansei din sezonul 5 a fost criticat, de exemplu, în sezoanele 6 și
7 n-au mai apărut deloc violuri.)
În contrast cu datele pe nuditate din serial, morțile femeilor sunt folosite rar în Game of
Thrones, iar majoritatea covârșitoare (mai mult de 90% în fiecare sezon, cu excepția
sezonului 6, în care cota e de 81%) a morților de pe ecran sunt de bărbați. Are sens, având
în vedere toate armatele de bărbați care mor pe câmpurile de luptă. Cu toate astea, morțile
femeilor sunt, de regulă, folosite, ca să împingă povestea mai departe pentru alte
personaje. Catelyn, Talisa, Shireen, Osha și Ros îndură morți brutale, ca să se
demonstreze că bărbații care le-au omorât (Frey, Stannis, Ramsay, Joffrey) sunt malefici.
Moartea Myrcellei - care are loc imediat după ce dezvăluie și acceptă „secretul" că
unchiul ei îi este și tată - e folosită în mare parte ca să-l traumatizeze pe Jaime și să pună
în lumină contradicțiile sale interioare. Shae și Ygritte au servit drept obiecte ale pasiunii
amoroase, ale căror morți au fost folosite pentru a dezvolta personajele masculine,
măcinate de conflicte interioare, care le iubeau (Jon și Tyrion).

Secvența crâncenă a morții lui Shireen. Fotografie via HBO


Datele au scos în evidență faptul că majoritatea criticilor la adresa modului în care e
înfățișată violența sexuală în serial n-are legătură cu faptul că se arată violuri în serial
(însuși George R. R. Martin a respins ideea și a spus că violul face „parte din război"), ci
mai degrabă cu modul în care tratează serialul violurile. Având în vedere cât de dominant
a fost subiectul ăsta în critica culturală și discuțiile pe marginea serialului, sincer, mă
așteptam la mai multe secvențe cu viol în serial. Faptul că există 17 cazuri în 67 de
episoade mi-a demonstrat impactul acestor secvențe asupra spectatorilor.
Efectele cu ecou pe care le are violența sexuală în serial punctează o înțelegere falsă și
neconsistentă a fenomenului violului. De exemplu, în secvența intens criticată din
sezonul 4, în care Jaime o violează pe Cersei (ea îi spune de mai multe ori să se
„oprească") e emblematică pentru această problemă: regizorul Alex Graves a susținut că
sexul a fost „consimțit până la sfârșit"), deși nu există nicio dovadă care-ar putea să
conducă spectatorii la concluzia asta. (Activiștii au afirmat în repetate rânduri că nu
există niciodată viol care să se transforme în sex consimțit și că ideea asta nu face decât
să propage niște mituri periculoase despre viol.)
Când Shae spune replica înțeleaptă din sezonul 1, „O fată care-aproape a fost violată nu
invită un alt bărbat la ea în dormitor peste două ore", îl ceartă pe Tyrion, cel mai deștept
personaj din serial, pentru că nu își pune întrebări și nu înțelege motivațiile sexuale ale
femeilor. Are un impact profund, imediat asupra lui și se vede în ochii lui că-și
reevaluează toate relațiile din trecut cu femeile. Numai că, patru sezoane mai târziu,
creatorii serialului par să-și fi uitat propriile sfaturi: Gilly face sex cu Sam la doar câteva
ore după ce mai mulți alți bărbați au încercat s-o violeze.

Secvența intens criticată în care Ramsay o violează pe Sansa. Imagine via HBO
În ultimele câteva sezoane ale serialului au apărut simțitor mai puține incidente de
violență sexuală și nuditate grafică, dar când serialul nu s-a mai folosit de astfel de tactici
ca să-și definească și să-și construiască personajele feminine, poveștile lor s-au banalizat.
Deși e adevărat că lipsa de focus e o problemă mai amplă, care afectează personajele de
ambele genuri - mai ales când nu se mai lucrează după materialul sursă - dar nu pare să
fie o coincidență că poveștile care au de suferit sunt preponderent cele care implică
personaje feminine.
Game of Thrones și-așa acordă mai puțin timp pe ecran femeilor decât bărbaților, așa că o
mare parte din ce înțelegem noi din motivațiile personajelor feminine trebuie să se
dezvolte în conversații private, motiv pentru care e o mare problemă că doar 18 din 67 de
episoade au trecut testul Bechdel.
Citește și Scenele cu lesbiene din Game of Thrones care n-au mai apărut în serial
Există o grămadă de materiale-sursă care-ar putea fi folosite ca să îmbogățească viețile
interioare ale femeilor din Game of Thrones - în cărți, protagonistele sunt complet
dezvoltate și complexe, iar creatorii serialului s-ar putea consulta cu, practic, oricâți
universitari filologi care și-au dedicat cariera lumii cărții, sau chiar cu Martin însuși. (De
exemplu, în cărți există 58 de capitole scrise din punctele de vedere ale Aryei și Sansei -
iar celor cărora le-au citit clar le pare lipsită de sens povestea surorilor din sezonul 7 drept
urmare). Până la finalul analizei mele, am rămas cu o puternică impresie că echipa de
creație din spatele serialului a neglijat acest aspect și a subapreciat constant memoria,
înțelegerea și investiția de atenție făcută de spectator. Poate-ar fi util să aducă mai multe
scenariste în echipă: din cele 67 de episoade totale, doar trei au fost scrise de o femeie,
Vanessa Taylor.
Game of Thrones e convingător și adeseori superb, iar recompensa de la finalul sezonului
7 e poate cea mai frumoasă din câte-am văzut pân-acum. Dar e important să înțelegem că
mai există, totuși, și momente în care serialul pare profund centrat pe bărbați - uneori
până-ntr-acolo încât ajunge să-și sacrifice personajele feminine. Dacă criticile la adresa
folosirii excesive a violului și nudității la începuturile serialului au contribuit la
reprezentările mai nuanțate pe care le-am văzut în sezoanele ulterioare, atunci s-ar putea
să ajute să le cerem creatorilor Game of Thrones să angajeze mai multe scenariste și să se
consulte des cu Martin, ca să aibă acces mai în profunzime la viețile interioare ale
personajelor feminine.
Chiar și după ce-am încheiat acest proiect masiv de cercetare, nutresc speranța că sezonul
8 o să îmbunătățească punctele slabe ale serialului. Eu una nu cred c-o să mă pot opri
vreodată din a-l urmări - după cum a spus Melisandre: „Trebuie să mor în țara asta
ciudată, la fel ca tine."