Page 1 of 7

Actul morţii - PROF. SCARLAT DEMETRESCU

Senzaţiile care preced şi urmează actul morţii fizice sunt infinit de variate de la om
la om, şi ele depind mai ales de meritul, de înălţimea morală a spiritului care părăseşte
pământul.în general, separarea spiritului de corpul fizic se face gradat, foarte lent.
Uneori această separare se face cu mult înaintea încetării funcţiilor organismului uman.
Cu cât legătura fluidică dintre trup şi suflet este mai mare, omul al cărui trup moare
simte o durere mai mare şi agonia este mai lungă.Pentru omul cu multe greşeli,
momentul destrupării spiritului este plin de frică. Ce va fi, unde va merge? Are impresia
că în faţă i se deschide un abis, care îl cheamă şi unde se va prăvăli. Pentru cel blând,
milos şi moral, moartea se manifestă sub forma unei slăbiciuni; îl cuprinde o piroteală,
care îl trage pe nesimţite într-un somn dulce, plăcut. Degajarea spiritului se face pe
nesimţite, deoarece prin îndeplinirea datoriilor morale nu s-a legat puternic de partea
materială a acestei lumi, prin urmare a fost slab unit de corpul său fizic. Câtă luptă, câtă
agonie la omul lipit de bunurile pământului, care nu a cunoscut decât plăcerile materiale,
uitând că e vremelnic pe acest pământ!
Când omul e gata să treacă din viaţa pământească în viaţa cerească, se observă
stingerea treptată a funcţiilor vitale, deşi organele fac mari sforţări pentru a-şi îndeplini
în continuare rolul. Cauza reducerii treptate a puterilor trupului se datorează corpului
vital, întreţinătorul vieţii trupeşti, stingându-se ca o candelă în care s-a consumat
untdelemnul. Corpul vital nu mai are vitalitate suficientă, pentru că nu mai primeşte
influxuri suficiente de la sufletul retras treptat din corpul fizic, în caz de accident, acest
proces este scurt şi rapid, iar în caz de boală, slăbiciunea fiziologică îl cuprinde pe om cu
o derulare mai lentă.Când ora morţii a sunat, nici o putere din lume, nici o ştiinţă
omenească nu mai poate împiedica plecarea spiritului din lumea fizică şi trecerea lui în
lumea spirituală. în momentul când perispiritul începe să-şi desfacă legăturile de celulele
trupului, se simt furnicături în tălpile picioarelor. Treptat, perispiritul se retrage din
picioare şi mâini. Vitalitatea părăsind extremităţile trupului, acestea se răcesc şi îşi pierd
sensibilitatea. Perispiritul se retrage în lungul picioarelor, apoi în lungul abdomenului, şi
se întâlneşte în piept cu partea venită din mâini. Aici se face un mic popas, după care
retragerea continuă în lungul gâtului, ajungând în cap, unde înconjoară sistemul
cerebral. Din cauza comprimării perispiritului în encefal, acesta dobândeşte o puternică
luminozitate, ce radiază prin craniu, formând în jurul său^o aureolă. Această aureolă
poate fi observată, pe întuneric, de către cei care veghează muribundul. în aceste
momente, omul e dus, pierdut ca într-un vis, văzându-şi defilând prin mental toate
actele vieţii, întâmplările prin care a trecut şi manifestările sale de cruzime sau iubire.
Nimic nu se uită; imaginile acţiunilor se derulează înaintea spiritului, asemenea unui
cinematograf. îşi vede ambiţiile neîmplinite sau succesul obţinut, vede recunoştinţa celor
pe care i-a mângâiat, sau ura celor pe care i-a făcut să sufere. Se vede aşa cum este în
realitate - nu mai este nici bogatul, nici săracul, nici împăratul, nici ţăranul, ci omul cu
merite şi greşeli.Panorama întregii vieţi terestre se derulează fulgerător, după care
spiritul este cuprins de o amnezie completă, de o întunecime, de o inconştienţă
desăvârşită. învelit de perispirit, spiritul se strecoară afară prin creştetul capului, sub
forma unei cete alburii, ce se înalţă spre tavanul încăperii. Entităţile spirituale inferioare,
 Page 2 of 7

mai materialiste, părăsesc trupul prin gură, o dată cu ultimul suspin. După ee întreaga
masă fluidică a perispiritului s-a degajat din coipul fizic, se adună, se concentrează şi ia
forma trupului ce îşi sfârşeşte viaţa. în fine, cordonul se rupe şi spiritul îşi ia zborul spre
regiunile subtile ale spaţiului, trecând prin tavan, perete sau fereastră, fără nici o
dificultate.Până când nu s-a rupt cordonul fluidic - sufletul fiind legat de corpul fizic -
sistemul cerebrospinal mai funcţionează, vorbirea se manifestă sub voinţa spiritului
exteriorizat şi muribundul spune că vede în cameră, în jurul său, fiinţe fluidice, în care îşi
recunoaşte părinţii sau prietenii, plecaţi deja din lumea terestră. Uneori întreţine
conversaţie cu ei, iar cei de faţă ascultă, se uită, dar nu văd nimic. Aceste fiinţe invizibile
- dintre care una este călăuza în noua viaţă spaţială - au venit, din iubirea ce o poartă
celui care părăseşte pământul, să-1 ajute la destrupare şi apoi să-1 conducă în noua sa
călătorie. în fine, o respiraţie profundă, un suspin adânc este semnul separării complete
a spiritului de trup. în acest moment inima îşi opreşte activitatea. Totul s-a isprăvit.
Omul real, cel veşnic, şi-a părăsit haina trupească, s-a eliberat din stânsoarca
materiei.în acest moment solemn, cei din jurul mortului sunt cuprinşi de fiori, jalea
copleşeşte sufletul lor, plâng şi se aruncă peste trupul ce moare, dar totul e în zadar.
Aceste manifestări sunt fapte necugetate, pentru că ţipetele lor, exploziile lor sufleteşti,
tulbură spiritul care se destrupează şi nu-i dau libertatea necesară de a se.separa de
trup, ba chiar contribuie uneori la rechemarea sa în trup, pentru câteva momente,
pentru ca din nou, cu mari sforţări, să efectueze destruparea hotărâtă. Dacă lumea ar şti
cât rău face spiritului prin aceste văicăreli, s-ar abţine de la ele. Dacă l-am iubit cu
adevărat pe acest om, se impune să ne stăpânim durerea, să facem linişte absolută în
jurul său, şi în această tăcere religioasă să ne rugăm şi să mulţumim Celui care a
orânduit atât de sublim creaţia, în acest fel să ajutăm entităţii spirituale care părăseşte
planul fizic să dobândească puteri şi să se desprindă cu uşurinţă de trupul său.Să nu-1
plângem pe cel ce se destrupează, pentru a se naşte în lumea cerească, într-o lume
unde omul este mai conştient şi mai cunoscător al legilor eterne, ci să ne plângem pe
noi, cei rămaşi încă în valea plângerii, în lumea suferinţei şi a întunericului spiritual. Să
nu-i mai plângem pe iubiţii noştri, pentru că ne vor vizita, şi din spaţiu, ochii lor vor fi
mereu îndreptaţi spre noi, dragostea şi ajutorul lor vor lucra pentru ridicarea noastră,
pentru a ne susţine în existenţa noastră tristă pe acest pământ. Ei ne plâng, cu drept
cuvânt, pentru că încă n-am terminat seria încercărilor şi sufletul lor e torturat de mila
ce ne-o poartă. Se străduiesc să întărească trupul şi sufletul nostru, pentru a trece cu
uşurinţă încercările ce vor contribui la evoluţia noastră spirituală.în continuare voi reda
comunicarea unei entităţi spirituale superioare, referitoare la actul morţii. „Omul este
bătrân, dar sănătos. A venit însă timpul să-şi părăsească trupul. Ce se petrece în
preajma acestui ceas final? Doreşte oare spiritul să-şi părăsească trupul pe care 1-a
armonizat, 1-a condus şi căruia îi datorează o serie de realizări, de plăceri şi bucurii? Anii
s-au scurs. Viaţa în comun, dintre trup şi spirit, i-a unit într-o legătură deosebit de
puternică. în această perioadă de timp, sufletul a învăţat să-şi hrănească vehicolul eteric
sau corpul vital, care în definitiv este şi el de natură fizică. Se simte bine în el, îi este
dragă viaţa în corpul său fizic. Se vede îmbătrânit şi totuşi ar mai dori să trăiască. E
drept că nu mai are vioiciunea şi vigoarea din tinereţe, dar încă e bine şi sănătos. Vrea
să se mai bucure de frumuseţile şi bunurile pământului. Legătura dintre spirit şi corpul
fizic a devenit atât de puternică, încât dacă nu şi-ar simţi slăbită puterea, memoria,
vederea şi auzul, nici nu s-ar gândi la altă existenţă. De moarte nici nu vrea să audă.
Vede, aude că a murit cutare ori cutare - dar parcă acest fenomen e departe de el,
existând doar pentru alţii, nu pentru el, şi mai ales,nu în curând!Fraţilor, am întrebuinţat
 Page 3 of 7

termenul vostru - «a muri», dar el nu este potrivit, pentru că omul nu moare, ci numai
îşi părăseşte cele două învelişuri fizice - trupesc sau carnal şi semifluidic sau eteric. Atât
de bine s-a obişnuit entitatea spirituală în corpurile sale fizice, încât nu-i mai vine să
plece din ele, fiind asemenea unui ocnaş, care după zece ani de temniţă a uitat să mai
trăiască în libertate. Dar cum totul în univers are un sfârşit, aşa şi omul; vrând-nevrând,
va trebui să plece.Când, în virtutea Legii divine, soseşte termenul destrupării - termen
fixat înainte de momentul întrupării entităţii spirituale - din înălţimile spaţiilor soseşte o
entitate spirituală, un mesager special, numit destrupător.
Acest mesager se apropie de omul ajuns la capătul existenţei sale pământeşti, şi
începe să-i vorbească noaptea - spirit către spirit - despre frumuseţile sferelor cereşti,
despre vremelnicia vieţii terestre, despre şcoala terestră pe care deocamdată a
terminat-o; îi spune că a sosit momentul să se reîntoarcă acasă, în patria spiritelor,
sfere infinite din jurul pământului. Stând zi şi noapte lângă el, destrupătorul îl
influenţează. Ziua îi sugerează ideea că viaţa pe pământ e trecătoare - nimeni nu a
rămas veşnic aici, toţi şi toate vieţuitoarele trebuie să părăsească, la o vreme, viaţa din
mijlocul materiei fizice. Noaptea, când spiritul îşi părăseşte trupul, mesagerul
destrupător se adresează direct spiritului evadat din peştera trupului, spunându-i:
«Frate, ai stat destul în acest trup al tău, te-ai bucurat în el, ai suferit cu el, acum a sosit
momentul să te reîntorci la noi».Astfel, zi şi noapte, spiritul bătrânului începe să se
convingă, iar ziua, când se află în casa lui de lut, are idei vagi că nu mai are mult de stat
printre oameni, are presimţiri că s-a apropiat socoteala pământească şi începe să
comunice această impresie celor din jurul său. Aceştia caută să-i combată presupunerile,
să-1 încurajeze, deşi văd şi ei adevărul, cel iubit se topeşte din zi în zi, se stinge ca o
candelă ce şi-a consumat uleiul.Slăbiciunea omului bătrân nu provine de la sugestiile
strecurate de mesagerul destrupător, ci de la operaţiile executate de acesta metodic şi
cu mare răbdare. Să vedem în ce constă această operaţie.Voi, cei întrupaţi, vă susţineţi,
vă reparaţi trupul prin asimilarea alimentelor digerate. Dar şi corpul eteric funcţionează
şi din această cauză se uzează şi el. Cum se face repararea, regenerarea lui? Corpul vital
se reînnoieşte, se repară prin absorbirea fluidului semimaterial, eteric, aflat în atmosfera
din jurul globului vostru. Această absorbire se face ziua prin actul respiraţiei, dar este
mult mai intensă noaptea, când spiritul iese din trupul adormit, trăgând după el
învelişurile perispirituale, împreună cu o parte din corpul vital. Prin puterea voinţei şi a
gândului, spiritul adună din atmosfera înconjurătoare fluid eteric fizic sau semieteric, şi îl
introduce în corpul său eteric, silind în acelaşi timp să iasă din interiorul său elementele
uzate, fluidul perimat. Odată această absorbire îndeplinită, dublul eteric este reintrodus
în trup. Prin urmare, omul fizic se hrăneşte prin două modalităţi: în timpul zilei îşi
hrăneşte trupul prin alimente, şi tot ziua - dar cu preponderenţă noaptea - îşi hrăneşte
cu fluid eteric corpul vital. Spiritul mesager-destrupător, care stă mereu în preajma
moşului nostru, începe să-i fure din fluidul fizic, îl demagnetizează sau defluidizează,
absorbind din el cantităţi de fluid eteric. în felul acesta, bietul om mănâncă ziua alimente
fizice, se hrăneşte noaptea cu fluide magnetice; dar ce folos? pentru că destrupătorul îi
ia o cantitate mai mare de fluid decât absoarbe el noaptea, în stare de somn. Aşadar o
entitate spirituală destrupată execută o operaţie ocultă şi clandestină asupra unei
entităţi spirituale întrupate. în această operaţie nu se amestecă nici o altă entitate
spirituală, deoarece fiecare este conştientă că se procedează la o faptă bună, şi anume
la eliberarea unei entităţi spirituale din cătuşele cărnii, ale materiei fizice, şi că se
acţionează conform ordinelor superioare, date în virtutea Legilor divine. Destrupătorul ar
putea împiedica asimilarea de fluide din timpul nopţii, dar aceasta ar însemna pentru
 Page 4 of 7

duhul exteriorizat al bătrânului, o tortură mai vie decât chinuirea trupului prin frustrarea
de hrană fizică. Or această cruzime nu este permisă în lumea cerească, unde domnesc
Legile sfinte şi eterne ale universului. Defluidizarea corpului fizic se face ziua, subtil şi
nevăzut, în mod consecvent şi progresiv, fără ştirea spiritului, prizonier în întunericul
trupului. Defluidizarea bruscă nu este permisă, aceasta producându-se doar în caz de
accident sau sinucidere.
Omul se topeşte ca o lumânare, şi în măsura în care îi slăbesc puterile fizice
spiritul se eliberează de milioanele de legături nevăzute, înnodate cu corpul său fizic.
Astfel spiritul, fiind ceva mai eliberat, devine mai sensibil, mai senzitiv la undele
vibraţiilor psihice sosite din spaţiu.încetul cu încetul, bătrânul nostru, sănătos până mai
lunile trecute, se deprinde cu ideea plecării, începe să se împace cu ideea părăsirii
lucrurilor scumpe lui, dar mai ales se împacă cu ideea că Tatăl îl recheamă la El,
părăsind pe cei dragi de pe pământ.în fine, a sosit ziua fericită pentru cei care se vor
bucura de sosirea lui în Cer, şi tristă pentru cei de pe pământ, care se despart de
părintele, fratele sau prietenul lor. Când ceasul cel mare a bătut, sosesc entităţile
spirituale din familia sa - fraţi, surori, părinţi, copii - care au părăsit pământul înaintea
lui. Ele vin atrase de tainicele legături magnetice şi de vibraţiile primite, aflând că iubitul
lor pământean, este gata de a se întoarce în Cer. Atunci ele coboară ca fulgerul, îl
înconjoară şi stau în aşteptarea ieşirii sale din trup. Prin prezenţa lor, prin vibraţiile
corpurilor lor spirituale şi prin rugăciunea lor, înlesnesc descătuşarea spiritului de corpul
fizic. O dată cu ele soseşte şi o entitate spirituală, un expert al spaţiului, un medic
ceresc, cu misiunea de a rupe cordonul fluidic ce uneşte perispiritul de corpul vital. El
are un rol asemănător cu al moaşei voastre terestre, care taie cordonul ombilical ce
uneşte copilul de placenta mamei sale."
Corpul omului se poate compara cu o clădire, construită iniţial pe un schelet de
beton armat, în care se înalţă ziduri de cărămizi, pentru a despărţi încăperile între ele.
Schema, canavaua trupului omenesc o croieşte spiritul, în momentul începerii operei de
reîntrupare, folosind drept materie primă fluidul ce însoţeşte cele două elemente sexuale
ale părinţilor. Printre firele acestei canavale, se orânduiesc celulele născute din
diviziunea oului, dezvoltându-se cu ajutorul materiilor venite de la mamă. Pe parcurs,
spiritul îşi măreşte reţeaua, dintr-o materie asemănătoare luată mereu de la părinţii
copilului, şi în acelaşi timp celulele se ordonează după liniile acestor fire. Canavaua
creşte şi paralel cu ea creşte şi trupul micuţului din pântecele mamei.în general, fiecare
celulă se compune din trei părţi: o membrană la exterior, o substanţă asemănătoare
albuşului^ de ou - la interior, numită protoplasma şi un mic corp strălucitor - la mijloc,
numit nucleu. în masa protoplasmei se află o mulţime de granule microscopice, numite
micelii. Totalitatea reţelei pe care este clădit trupul nostru formează corpul vital. Materia
corpului vital este într-o veşnică circulaţie, şi această mişcare este provocată de o mică
ramură a marelui curent cosmic, care circulă prin întregul cosmos şi în tot ce se află în
el. Sub influenţa acestui curent vital, ce constituie o muzică sublimă, miceliile din
interiorul protoplasmei se mişcă, dansează în jurul nucleului. Prin mişcarea lor, se freacă
de protoplasma, dar mai ales unele de altele, generând în corpul lor electricitate.
Totalitatea electricităţii din micelii produce, prin inducţie, magnetism în masa celulei.
Graţie acestei forţe magnetice, celulele ţin una de alta, se atrag între ele, şi constituie
ceea ce se numeşte coeziune celulară.
La începutul vieţii umane, celulele se înmulţesc şi trupul creşte. Acest proces se
petrece până în jurul vârstei de 28 de ani. Urmează perioada când celulele uzate se
înlocuiesc pe măsura distrugerii lor, şi ca urmare, trupul rămâne acelaşi. în fine, vine a
 Page 5 of 7

treia parte a vieţii terestre, când celulele noi nu le mai înlocuiesc în acelaşi număr pe
cele uzate - constatăm scăderea grăsimii, reducerea treptată a sistemului muscular, a
taliei trupului şi apar zbârciturile pielii - de aici debilitatea celor ajunşi în vârstă,
nemaiavând la dispoziţie dinamismul asigurat de miceliile din celulele numeroase avute
în anii precedenţi.Celulele care se reînnoiesc pe o distanţă mare de timp şi se reduc
ultimele sunt celulele nervoase. Din această cauză, encefalul este cel din urmă organ ce
pierde contactul cu perispiritul.Toată această operă de reparare, de înlocuire, se face sub
imboldul, sub conducerea spiritului stăpân. Către sfârşitul vieţii, se alătură omului
mesagerul-destrupător, un spirit din spaţiu de un anumit grad, cunoscător şi meşter în
desfacerea legatarilor fluidice, eliberând astfel firele fluidice ale perispiritului de corpul
fizic. Acest specialist, fizician ceresc, face operaţia de slăbire a adeziunii perispiritului de
corpul fizic, pentru ca la timpul oportun, desprinderea spiritului de trup, să se facă cu
mai mare uşurinţă.In caz de plecare prin boală, fratele spaţial retrage zi de zi o anumită
cantitate din fluidul corpului vital al celui pregătit să părăsească viaţa terestră. în dreptul
organului din care lipseşte cantitatea de fluid vital, necesar întreţinerii mişcării miceliilor
celulare, nu se mai produce electricitate, Şi deci nici magnetism. Din această cauză,
slăbeşte vitalitatea organului respectiv, începe dezorganizarea sa şi celulele nu mai au
forţa necesară funcţionării lor. In fine, uneori apar aici şi vietăţi microscopice, viruşi,
care desăvârşesc opera distrugerii celulare. Slăbiciunea funcţională a acestui organ
produce, prin influenţă, o perturbare, o tulburare şi în alte organe interne şi astfel tot
trupul slăbeşte în puteri iar omul se topeşte ca şi ceara la para focului. Când s-a împlinit
termenul durerii şi mâhnirii la care trebuia supus, intervine mesagerul-destrupător şi
desprinde ultimele fire ale legăturii cu acest corp fizic redus şi fără putere. Entitatea
spirituală, scânteia însoţită de perispiritul său, iese în afara corpului său fizic bolnav,
întreţinând, de la distanţă, viaţa trupului ruinat de boală. Din acest motiv moartea
acestui om, la ora cea sfântă, se face uşor. S-a stins viaţa din el, zi cu zi, ceas cu ceas.
Un ultim efort şi totul s-a isprăvit.
Moartea prin sinucidere are un alt aspect.Pentru a şterge cât mai mult din lista
greşelilor făcute în alte vieţi, duhul, încrezut în puterile sale, â cerut Forului suprem o
viaţă grea, plină de boli, dureri sufleteşti, amărăciuni şi lipsuri materiale de tot felul.
Venind jos, ca om, a uitat - conform Legii - ceea ce el însuşi a cerut, şi în această
existenţă terestră oftează, plânge şi crede că este năpăstuit de soarta impusă de Tatăl
divin.După o vreme, i se pare că nu mai poate îndura această viaţă şi crezând că dacă
va pieri de pe arena vieţii, va scăpa şi de mizeria ei, se sinucide. Vai, nefericitul de el!
Prin actul său nesocotit, prin dezertarea sa de la şcoala vieţii planetare, cerută şi voită
de el prin liberul său arbitru, a încălcat Legea divină, care interzice distrugerea. Din
acest motiv el va suferi şi mai groaznic în viaţa cerească şi în vieţile lui trupeşti
viitoare.Duhul omului care şi-a distrus trupul, instrumentul orânduit de Tatăl divin ca să-
1 ajute în învăţarea iubirii, va rămâne pe lângă^cadavrul său până în ziua când ar fi
trebuit să-1 părăsească în mod firesc, conform destinului său. în tot acest timp, el va
repeta mereu actul sinuciderii, până la nebunie, până la exasperare, provocându-i dureri
atroce, de neînchipuit.
Câţi oameni, atâtea feluri de a părăsi trupul la ora fatală. Iată o femeie devenită mamă,
dar ea nu-şi asumă responsabilitatea de a trece prin procesele fiziologice ale sarcinii şi
urmările ei. Nu vrea să nască şi să se încarce cu neplăcerile,, greutăţile şi
responsabilitatea alăptării, vegherii, creşterii şi educaţiei copilului. Prin urmare, recurge
la avort - un mijloc brutal pentru a scăpa de el. Se poate întâmpla ca din cauza acestor
demersuri, voite de ea, să moară. Evident, în acest caz moare şi copilul. Dar ce diferenţă
 Page 6 of 7

între moartea unuia şi a celuilalt, a mamei fiind echivalentă cu sinuciderea, iar copilul
fiind victima mamei. Spiritul copilului se desparte cu uşurinţă de embrionul din pântecele
mamei, legăturile fiind puţine şi slabe. însă, spiritul mamei iese din corpul său fizic -
nepregătit de mesagerul-destrupător - cu mare greutate, cu mari sforţări, din care cauză
are o agonie sfâşietoare. Dar nu numai atât; spiritul mamei trebuie să înţeleagă grozăvia
faptei comise. Din acest considerent, Legea divină a sortit ca spiritul să stea, ca în cazul
sinucigaşilor, lângă cadavru, resimţind durerile de naştere ale unei mame, dureri
repetate până în ziua fixată în destinul ci, ca fiind data părăsirii corpului fizic. Numai
rugăciunea fierbinte către Cel Atotputernic - a ei sau a celor râmaşi în urma ei - o pot
uşura din această tortură de neînchipuit. Treptat, îşi revine şi îşi recunoaşte greşeala
comisă. Se naşte în ea dorinţa de a reveni pe pământ pentru a-şi repara greşeala,
devenind mamă şi născând cu plăcere, cu toată dragostea, copiii prin care, Legea divină
a hotărât, să coboare entităţi spirituale la o nouă viaţă terestră.
Când omul moare prin accident dreptaşul, entitatea spirituală asistentă care
însoţeşte toată viaţa terestră a acestui om, cunoscând că se apropie termenul fatal,
cheamă pe misionarul desemnat de a-1 asista în momentul producerii accidentului.
Acesta, sosit ca fulgerul, o dată ce spiritul - prin violenţa accidentului - a fost expulzat
din temniţa sa, taie rând pe rând ultimele rădăcini fluidice ce mai reţin spiritul de trup.
Eliberat cu totul, spiritul îşi ia zborul către sferele cereşti, spre locul rezervat lui, după
meritele vieţii sale terestre.Acest caz de destrupare este adoptat foarte rar de către
înaltul For Judecătoresc al Pământului, şi de obicei este aplicat spiritelor leneşe,
indolente, care au nevoie de zguduiri, de comoţii puternice, pentru a fi puse în ritmul
evoluţiei normale şi generale, a entităţilor spirituale. O asemenea moarte este o durere,
o nenorocire pentru omul terestru, dar fiind o deşteptare a conştiinţei entităţii spirituale,
constituie pentru ea o fericire. Astfel se adevereşte vorba omului - „Tot răul spre bine."
Există cazuri când un bărbat sau o femeie sunt întrupări ale unor frumoase lumini
cereşti. în acest caz se stabileşte o conversaţie de la spirit la spirit, urmată de o
înţelegere între spiritul mesager destrupător şi spiritul întrupat, ajuns la finele existenţei
terestre. în urma acestei înţelegeri operaţiile destrupării decurg în med normal şi treptat,
prin buna învoire a entităţii spirituale întrupate.în unele cazuri spiritul întrupat s-a ataşat
atât de tare de viaţa şi bucuriile pământeşti, încât nici nu vrea să audă de părăsirea
trupului, care îi procură atâtea plăceri lumeşti. S-a obişnuit în el şi îi place aici printre
oamenii trupeşti. Dar legea e lege, şi el trebuie să se întoarcă în marea patrie cerească,
căci a sosit timpul recoltării roadelor semănate pe pământ în existenţa sa terestră. Ca
urmare a dispoziţiei sale sufleteşti, el se opune, nu vrea să revină la viaţa veşnică, nu
vrea să părăsească viaţa temporară. în acest caz, mesagerul-destrupător îşi impune
voinţa şi puterea, cu mult superioare, o luptă de natură mentală şi fluidică se angajează
între cei doi, din care, desigur, cel superior - mesagerul-destrupător - va ieşi învingător.
în cele din urmă entitatea spirituală întrupată se va supune şi va trebui, vrând-nevrând,
să părăsească trupul şi viaţa terestră.De multe ori, în locul forţei, se face uz de
diplomaţie, şiretenie, de o oarecare momeală. în acest scop, în afară de fratele misionar,
sunt trimişi în jurul candidatului Ia moartea fizică, iubiţii săi, întorşi înaintea lui din
planul fizic. Ei vin, şi dacă nu mai au formă umană, adună materie fluidică şi îşi fabrică
un corp fluidic, asemănător cu cel avut în viaţa terestră precedentă, cu îmbrăcămintea
pe care au purtat-o. Fizionomia şi forma trupului lor o păstrează perfect în memoria lor
spirituală, şi la nevoie o găsesc înregistrată în arhiva spirituală a planetei noastre. O
dată ce au luat înfăţişarea ultimei lor întrupări, vin şi se arată spiritului candidat la
naşterea în lumea spaţiilor şi stau toată noaptea de vorbă, aducându-i aminte cu multă
 Page 7 of 7

duioşie de cei dragi, trezindu-i în' suflet dorul după ei. Zilele trec, dorul după cei dragi se
intensifică şi după un timp, spiritul se decide să nu se mai agate cu disperare de materia
carnală, de trupul în care şi-a dus atâţia ani nenorocita existenţă terestră.

Există situaţii când destruparea se face cu o uşurinţă de care se miră cei de faţă.
Astfel, prin conduita celor care au dus o viaţă cuminte, semănând blândeţe, mângâiere
şi iubire în jurul lor, spiritul şi perispiritul se află deja în afara trupului, conducându-1 din
exterior, prin intermediul corpului vital. La ora fatală, la ora cea sfântă nu mai rămâne
de făcut decât o mică sforţare şi spiritul urmat de suflet se desprinde de trup, luându-şi
zborul în spaţiu. Rolul mesagerului-'destrupător a fost, în acest caz, foarte redus. O
simplă formalitate legală, tăind numai cordonul fluidic, care abia mai ţinea captiv sufletul
de trup. Oamenii aceştia trec de la viaţa trupească la cea spaţială ca într-un vis, fără nici
un zbucium, fără nici o durere; s-au întors pe partea cealaltă, au oftat şi au plecai.O
desprindere uşoară de trup o au şi cei idioţi, orbi, cocoşaţi, schilozi etc. Starea lor fizică
-voită de ei sau acceptată, pe când erau în spaţiu diferă pe pământ de cea a majorităţii
oamenilor, provocând în adâncul sufletului lor o mare mâhnire, o negrăită durere
sufletească. Această stare fizică dezavantajată a fost urmarea unor mari şi grozave
greşeli din alte vieţi. Ca spirite, au acceptat în mod conştient, spre ispăşire, această
cumplită formă de viaţă, dar revenind - ca om trupesc -în lumea fizică, au uitat de ceea
ce s-au angajat în faţa Forului suprem, când şi-au dat consimţământul grăind: Amin!
Aceste dureri sufleteşti, resimţite ani de-a rândul, au împins spiritul la exteriorul
trupului, legăturile sufleteşti dintre trup şi spirit fiind foarte slabe. Când a sosit termenul
plecării, destruparea se face foarte uşor, ca şi în cazul entităţilor spirituale miloase şi
drepte. Opera mesagerului-destrupător este foarte redusă: taie cordonul fluidic care ţine
legat spiritul, prin suflet, de trup.