Ion Creanga.

Ursul pclit de vulpe

Era odat o vulpe vicleana, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte ntreag

dup hrana i nu gsise niciri. Facanduse ziua alba, vulpea iese la marginea
drumului i se culca sub o tufa, gndindu-se ce sa mai fac, ca sa poat gsi
ceva de mncare.
eznd vulpea cu botul ntins pe labele de dinainte, ii vine miros de
peste. Atunci ea rdica putin capul si, uitndu-se la vale, n lungul drumului,
zrete venind un car tras de doi boi.
Bun! Gndi vulpea. Iaca hrana ce o ateptam eU. i ndat iese de sub
tufa i se lungete n mijlocul drumului, ca i cum ar fi fost moarta.
Carul apropiindu-se de vulpe, taranul ce mana boii o vede si, creznd ci moarta cu adevrat, striga la boi: Aho!
Aho! Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape si,
vznd-o ca nici nu sufla, zice: Bre! Da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!
Ce frumoasa caaveica am sa fac nevestei mele din blana istui vulpoiu!
Zicnd asa, apuca vulpea de dup cap si, trnd-o pana la car, se
opintete s-o arunca deasupra petelui. Apoi striga la boi: his! Joian, cea!
Bourean. Boii pornesc.
Taranul mergea pe lng boi i-i tot indemna sa mearg mai iute, ca sajung degrab acas i sa ieie pelea vulpei.
Insa, cum au pornit boii, vulpea a i nceput cu picioarele a mpinge
pestele din car jos. Taranul mana, carul scria, i pestele din car cdea.
Dup ce hoa de vulpe a aruncat o mulime de peste pe drum, bine
Sor! Sare i ea din car si, cu mare graba, ncepe a strange pestele pe drum.
Dup ce l-a strns grmad, il ia, il duce la vizuina sa i ncepe a manca, ca
ta Re-i mai era foame!
Tocmai cnd ncepuse a manca, iaca vine la dansa ursul.
Buna masa, cumtra! Ti! Da ce mai de peste ai! Dami i mie, ca tare!
Mi-i pofta!

 Ia mai pune-i pofta-n cuiu, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia

m-am muncit eu. Daca i-i aa de pofta, du-te i-i moaie coad-n balta, ca
mine, i-i avea peste sa mnnci.
nva-m, te rog, cumtra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele.
Atunci vulpea rnji dinii i zise: Alei, cumatre! Da' nu tii ca nevoia te
duce pe unde nu-i e voia i te-nva ce nici nu gndeti? Asculta, cumetre: vrei
sa mnnci peste? Du-te desra la bltoaga cea din marginea padurei, vr-i
coad-n apa i stai pe loc, fara sa te miti, pana despre ziua; atunci smucete
vrtos spre mal i ai sa scoi o mulime de peste, poate ndoit i ntreit de cat
am scos eu.
Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearg-n fuga mare la bltoaga din
marginea padurei i-i vra-n apa toat coada
!
n acea noapte ncepuse a bate un vnt rece, de ngheat limba-n gura i
chiar i cenu de sub foc. nghea zdravn i apa din bltoaga, i prinde
coada ursului ca ntr-un clete. De la o vreme, ursul, nemaiputnd de durerea
cozei i de frig, smucete o data din toat puterea. Si, srmanul urs, n loc sa
scoat peste, ramane fr' de coada!
ncepe el acum a morni cumplit s-a sari n sus de durere; i-nciudat pe
vulpe ca l-a amgit, se duce s-o ucid n btaie. Dar ireat vulpe tie cum sa
se fereasc de mania ursului. Ea ieise din bizunie i se vrse n scorbura
unui copac din apropiere; i cnd vzu pe urs ca vine fr' de coada, ncepu a
striga:
Hei, cumatre! Dar t-au mncat pestii coada, ori ai fost prea lacom s-ai
vrut sa nu mai rmie pesti n balta?
Ursul, auzind ca nc-l mai ie i n ras, se nciudeaz i mai tare i se
repede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strmt, ursul nu putea sa
ncap nluntru. Atunci el cauta o creanga cu crlig, i ncepe a cotrobi prin
scorbura, ca sa scoat vulpea afara, i s-i deie de cheltuiala Dar cnd apuca
ursul de piciorul vulpei, ea striga: Trage, ntrule! Mie nu-mi pasa, ca tragi
de copac Iar cnd anina crligul de copac, ea striga: Valeu, cumatre! Nu
trage, c-mi rupi piciorul!
n zadar s-a nevajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate
vulpea din scorbura copacului.
Si iaca aa a rmas ursul pclit de vulpe!

SFRIT