qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu

iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu
iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
Departamentul de nvmnt la
Distan i Formare Continu
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
Facultatea de tiinte Juridice, Sociale i
Politice
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
Coordonator de disciplin:
Lect. univ. dr. Constana Mtuescu

2010-2011

UVT
ELEMENTE
DE DREPT INTERNAIONAL

Suport de curs nvmnt la distan

Specializarea Administraie public, Anul II, Semestrul I
Prezentul curs este protejat potrivit legii drepturilor de autor si orice folosire alta
decat in scopuri personale este interzisa de lege sub sanctiune penala

SEMNIFICAIA PICTOGRAMELOR

= INFORMAII DE REFERIN/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TEM DE REFLECIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL

SAU SECIUNE

= INFORMA II SUPLIMENTARE PUTE I GSI PE

PAGINA WEB A U.V.T. LA ADRESA www.didfc.valahia.ro
SAU www.id.valahia.ro .

Tematica cursului

1. Capitolul I. Societatea internaional i dreptul su.

2. Capitolul II. Modaliti de aplicare a dreptului
internaional public.
3. Capitolul III. Elemente de drept internaional privat.

CAPITOLUL I
SOCIETATEA INTERNAIONAL I
DREPTUL SU

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

Cuprins
Obiectiv general
Obiective operaionale
Timpul necesar studiului capitolului
Dezvoltarea temei
Bibliografie selectiv
Tem de reflecie
Modele de teste
Rspunsuri i comentarii la teste

Cuprins

Elemente introductive n dreptul internaional public

Formarea dreptului internaional
Subiectele dreptului internaional public
Probleme privind populaia i teritoriul n dreptul internaional public

Obiectiv general: Cunoaterea regulilor care guverneaz

comunitatea internaional, raporturile interstatale i a rolului pe care l
joac statele n viaa internaional.

Obiective operaionale: nsuirea unor elemente de baz

privind specificul dreptului internaional public, izvoarele i destinatarii si.

= 6 ore

- TEMA I ELEMENTE INTRODUCTIVE N DREPTUL INTERNAIONAL PUBLIC

1. Noiunea, definiia i caracteristicile dreptului internaional
Noiune
Dreptul internaional public constituie un ansamblu de norme juridice care
guverneaz raporturile care se stabilesc n cadrul societii internaionale.

F
Drept
internaional
public

Ansamblul statelor i al altor entiti angajate n raporturi pe plan internaional

(organizaiile internaionale guvernamentale etc), guvernate de normele dreptului
internaional public, formeaz societatea sau comunitatea internaional. Procesul
de constituire i de aplicare a normelor dreptului internaional public n cadrul
comunitii internaionale reprezint ordinea juridica internaionala.

Se folosete noiunea de drept internaional public , care reglementeaz

noiune

raporturile dintre state i alte subiecte de drept internaional, pentru a-l diferenia

de dreptul internaional privat, care reglementeaz raporturi de drept civil n care

definiie

intervine un element de extraneitate (un strin, un bun situat ntr-o alt ar, o
activitate care se desfoar ntr-o alt ar etc.). n cadrul raporturilor de drept
internaional privat statul nu mai apare ca purttor de suveranitate, ca purttor al
puterii de stat, ci e una din prile raportului de drept civil.

Definiie
Dreptul internaional reprezint un ansamblu de principii i norme create de
ctre state pe baza acordului de voin, exprimate n forme juridice specifice
(tratate, cutuma), pentru a reglementa relaiile dintre ele privind pacea,
securitatea i cooperarea internaional, norme a cror aplicare este realizat
prin respectarea de bun voie, iar n caz de necesitate, prin sanciunea
individual sau colectiv a statelor.
Din definiia de mai sus rezult c, obiectul dreptului internaional public l
constituie reglementarea raporturilor dintre state, precum i ntre acestea i alte
subiecte de drept internaional (organizaii interguvernamentale etc.) i stabilirea
competenelor, a drepturilor i obligaiilor subiectelor dreptului internaional
public n relaiile internaionale.
Pentru a fi guvernate de normele dreptului internaional, relaiile respective
6

trebuie s fie relaii n care statele se manifest ca titulare ale drepturilor lor
suverane.
Caracteristici ale dreptului internaional public
n societatea internaional, poziia statelor este cea de egalitate juridic.
Inegalitile care apar n mod firesc ntre state nu determin, din punct de vedere
al dreptului internaional public, relaii de subordonare ntre state, fiecare dintre
ele beneficiind de atributul de stat suveran i egal n drepturi cu celelalte. De aici,
teza c dreptul internaional public este un drept de coordonare i nu un drept de
subordonare, cum este dreptul intern al statelor. Cu alte cuvinte, n societatea
internaional nu exist o ierarhie care s situeze un stat de-asupra altora, ele fiind
considerate din punct de vedere juridic egale n drepturi.

F
particulariti

Din raportarea dreptului internaional public la dreptul intern al statelor, rezulta

anumite particularitati ale dreptului internaional public:
a) Sub aspectul modului de elaborare a normelor, n societatea internaional nu
exist un organ legislativ internaional situat deasupra statelor, care s elaboreze
o legislaie internaionala. Statele sunt cele care creeaz normele internaionale,
prin acordul lor de voin, exprimat n mod liber i concretizat n tratate i cutuma
i tot statele sunt i destinatarele acestor norme. Statele accept s si conformeze
comportamentul lor pe plan extern, n funcie de normele dreptului internaional
public.
b) n societatea internaional nu exist organe executive, asemntoare
guvernului, care s asigure aplicarea normelor dreptului internaional public n
raporturile dintre subiectele acestuia. Aceasta atribuie revine tot statelor.
c) n comunitatea internaional, nu exist organe judectoreti cu competena
general i obligatorie, care s intervin din oficiu instituind sanciuni, atunci
cnd normele de drept nu sunt respectate. Aceasta nu nseamn c nu ar exista
organisme internaionale cu funcii jurisdicionale, competena acestora fiind
condiionat de exprimarea acordului expres al statelor aflate n cauz. Pentru ca
un stat s poat figura n calitate de parte n faa Curii Internaionale de Justiie,
este necesar consimmntul acestuia. n alte cazuri, pentru ca un stat s poata fi

F
sanciuni

tras la rspundere n faa unei instane jurisdicionale, acesta trebuie s fie parte la
tratatul care a instituit acea instan (Curtea Europeana a Drepturilor Omului,
Curtea European de Justiie ).
d) Normele dreptului internaional public nu prevd n mod expres sanciuni
pentru cazul nerespectrii lor, spre deosebire de dreptul intern al statelor, ceea ce
7

nu nseamn c aceste norme ar fi facultative. Dar, ntruct statele sunt cele care
creeaz normele internaionale, prin tratate sau cutuma, se prezum buna-credin
a acestora n a le respecta. Deci, respectarea normelor dreptului internaional
public nu se bazeaz n principiu pe constrngere, dei aceasta nu este exclus n
anumite cazuri.
Sanciunile n dreptul internaional public
Recurgerea la sanciuni intervine n condiiile n care un stat comite un act sau un
fapt ilicit, din punct de vedere al dreptului internaional public, mpotriva unui alt
stat, sau atunci cnd ncalc o norm imperativ (denumit de jus cogens),
comitnd, de exemplu, o crim internaional.
Competenta de a constata c un anumit act sau fapt savrit de un stat constituie
un act ilicit i de a aplica sanciuni, revine: statelor i Organizaiei Naiunilor
Unite (O.N.U.) sau altor organizaii internaionale regionale.
n cazul comiterii de ctre un stat a unui act ilicit mpotriva altui stat, statul
victim, dupa ce dovedeste carecterul ilicit al actului, poate fi autorizat de ctre
organele O.N.U. sa aplice sanciuni. n cazul comiterii de ctre un stat, prin
reprezentanii si, a unei crime internaionale, oricare dintre statele membre ale
comunitii internaionale are interesul s constate producerea actului ilicit i s
sancioneze statul vinovat de nclcarea ordinii publice internaionale.
O.N.U. i alte organizaii internaionale regionale, n numele societii
internaionale i n limitele mandatului primit din partea statelor membre prin
statutul organizaiei (Carta O.N.U, etc) sunt abilitate s constate i s sancioneze
acte sau fapte ilicite ale statelor.
a) Sanciunile aplicabile de ctre state pot s conste n riposta militara, acte de
retorsiune sau represalii.
Atacul armat din partea unui stat poate fi sancionat prin ripost militar de ctre
statul victim, n baza dreptului la autoaprare prevazut de Carta O.N.U.

Tot n numele dreptului la autoaparare, statele pot sa recurga la acte de retorsiune,

ripost

constnd n acte neamicale considerate nsa legitime, cum sunt: ruperea relaiilor

retorsiune

F
represalii

diplomatice, revocarea privilegiilor diplomatice sau consulare, instituirea unui

embargo sau ntreruperea unui ajutor economic, atunci cnd o asemenea masura
nu ncalc prevederile unui tratat
Represaliile sunt acele acte ale unui stat care, desprinse e contextul n care se
desfasoara, ar trebui considerate ilegale, dar care pot fi justificate uneori n cazul
8

n care acestea constituie un raspuns la conduita contrara dreptului internaional al

altui stat. Represaliile pot avea un caracter politic, economic sau juridic, dar nu
pot avea un caracter militar. Spre exemplu, un stat dispune exproprierea masiv a
unor bunuri aparinnd cetenilor altui stat, fr s acorde despgubirile legale,
stabilite printr-un acord internaional. Statul ai crui ceteni au fost prejudiciai n
acest mod, poate replica prin exproprierea n condiii identice a bunurilor
cetenilor statului care a ncalct acordul internaional i care se afla pe teritoriul
su.
b) Organizaiile internaionale, prin organele lor, pot sa aplice anumite sanctiuni,

F
sanciunile
organizaiilor
internaionale

n cazul ncalcrii unor norme de drept internaional public.

n cadrul O.N.U., Consiliul de Securitate este organul mandatat s aplice
sanciuni. Aplicarea sanciunilor nu vizeaz, pedepsirea statului, ci, n primul
rnd, restabilirea pcii i securitii internaionale. Sanciunile care pot fi aplicate,
sunt de dou tipuri: fr folosirea forei armate (masuri de ordin politic i
economic) i cu folosirea forei armate (msuri de ordin militar).
Din cadrul primei categorii de sanciuni fac parte: ntreruperea relaiilor
economice i a comunicaiilor, sau ruperea relaiilor diplomatice. Din cadrul celei
de-a doua categorii fac parte: demonstraiile, blocadele sau alte operaiuni
executate de fore aeriene, maritime sau terestre, ale statelor membre O.N.U.
Consiliul de Securitate intervine atunci cnd constat c o anumit situaie
internaional reprezint: o ameninare mpotriva pcii, o ncalcre a pcii sau un
act de agresiune.
Cel mai frecvent, Consiliul de Securitate a apreciat ca o situaie internaional care
a reclamat aplicarea unei sanciuni, reprezint o ameninare mpotriva pcii. n
cteva cazuri doar s-a justificat calificativul de nclcare a pcii (rzboiul IrakIran, rzboiul din Iugoslavia). Alte situaii internaionale au fost apreciate ca
reprezentnd amenintri mpotriva pcii: mpiedicarea exercitrii dreptului
popoarelor la autodeterminare (n Rodezia si Namibia), terorism (n Libia),
violarea drepturilor omului i exod masiv de populatie peste graniele naionale (n
Ruanda).
Sanciunile aplicabile de ctre organizaiile internaionale regionale pot s constea
n: pierderea de ctre state a unor avantaje decurgnd din calitatea lor de membre
ale organizaiei, suspendarea temporar a dreptului de vot al statului n cadrul
organizaiei, sau excluderea din organizaie. n cadrul Consiliului Europei,
organul decizional - Comitetul de Ministri - poate dispune (la recomandarea
Adunarii Parlamentare), suspendarea dreptului de vot al statului n cadrul
9

organizatiei sau excluderea unui stat membru dac acesta a ncalct n mod grav
principiul statutar al organizatiei respectarea drepturilor fundamentale ale
omului. Africa de Sud a fost exclus temporar din cadrul Organizaiei
Internaionale a Muncii. De asemenea, Fondul Monetar Internaional poate s
recurg la aplicarea unor sanciuni sub forma neacordrii sau retragerii unor
credite.

Fundamentul dreptului internaional l constituie acordul de voi al statelor.

F
Acordul de
voinfundament al
dreptului
internaional

Statele accept faptul c, un corp de norme juridice este absolut necesar pentru a
le reglementa comportamentul n raporturile cu alte state i entiti internaionale.
Atunci cnd apar state noi n societatea internaional nu este nevoie de o
declaratie de acceptare a dreptului internaional public din partea acestora. Dreptul
internaional n vigoare, n momentul apariiei lor, le este n principiu
opozabil. Se admite, ns, dreptul statelor de a refuza aplicarea unor cutume
internaionale, precum i de a iniia noi reguli cutumiare.
Realizarea acordului de voin al statelor, prin intermediul tratatelor, nu se obine
n mod automat. Procedura de ncheiere a tratatelor are un caracter complex i nu
sunt excluse presiunile exercitate asupra statelor sau blocajele n negocieri.
O mare parte din domeniile de interactiune ntre state sunt reglementate de dreptul
internaional. Exista totui un domeniu rezervat, o zon n care statelor li se
acorda o larga libertate de actiune, acest domeniu apartinnd competentei lor
naionale exclusive si care include: alegerea formei de stat, organizarea politicii
interne, organizarea administrativ teritorial, aprarea i securitatea naional. n
acest domeniu nu este admisa nici o interventie exterioara, n numele necesitatii
respecrii dreptului internaional public. Problema respecrii drepturilor
fundamentale ale omului n plan intern, considerat n dreptul internaional
traditional ca apartinnd domeniului rezervat al statului, face parte n prezent

F
raportul drept
intern-drept
internaional

din domeniul cooperarii internaionale.

Raportul dintre dreptul internaional public i dreptul intern
Dei dreptul internaional i dreptul intern sunt sisteme juridice distincte, cele
dou sisteme se ntrepatrund, n sensul ca, n baza tratatelor internaionale pe care
le ncheie, statele sunt obligate sa ia anumite masuri pe plan intern pentru a
ndeplini obligatiile internaionale la care s-au angajat. Pe de alt parte, n
legislatia interna a statelor exista reglementari care depasesc cadrul lor naional,
10

regiznd comportamentul lor pe plan extern. De exemplu, normele interne prin

care se desemneaza organele statale cu atributii n relaiile internaionale,
procedurile de semnare si ratificare a tratatelor, statutul juidic al strainilor,
normele legale privind recunoaterea ceteniei.
n practica, se pune problema de a stabili care este impactul dreptului internaional
asupra dreptului intern al statului, mai precis, de a stii, n cazul unui conflict ntre
normele celor dou sisteme de drept, care dintre acestea prevaleaza. n acest sens,
n literatura juridica s-au conturat dou teorii : teoria dualista si teoria monista.
a) Conform teoriei dualiste (elaborata n doctrina germana i italiana, la sfrsitul
sec.al XIX lea si nceputul sec. XX), dreptul internaional i dreptul intern
reprezinta sisteme juridice cu valoare egala, dar distincte, care actioneaza pe
planuri diferite, avnd izvoare si destinatari diferiti. n consecinta, cele dou

F
monism

dualism

sisteme juridice nu se pot intersecta n nici o situaie, fiecare dintre ele

reglementnd un domeniu specific de raporturi juridice. Se susine, de asemenea,
ca poate s existe neconformiti ntre actele interne i cele internaionale, ceea ce
n dreptul contemporan nu este de acceptat.
b) Teoria monista are la baza ideea ansamblului normelor juridice ale celor
dou sisteme de drept si subordonarea unui drept fata de celalalt si cuprinde dou
variante:
- monismul cu primatul dreptului intern asupra dreptului internaional;
- monismul cu primatul dreptului internaional asupra dreptului intern.
Prima varianta, dominanta n doctrina sec. XIX, susinnd independenta si
suveranitatea deplina a statelor, ncearca sa demonstreze ca dreptul internaional
reprezinta o proiectare n sfera raporturilor dintre state a unor norme din dreptul
intern, dreptul internaional derivnd deci, din dreptul intern al fiecarui stat.
Cea de a dou varianta a aparut ca o reacie fata de prima, susinnd ca dreptul
internaional public ar determina limitele competentelor dreptului intern al
statelor. Aceasta varianta porneste de la concepiile dreptului natural, afirmnd c
ar exista o ordine juridic universal, superioar ordinilor juridice naionale, un
adevrat stat mondial, care atribuie competene statelor n cadrul acestei ordini
juridice universale. Practica internaional nu a confirmat acest teorie care neaga
competentele statului rezultnd din suveranitatea acestora.
n dreptul contemporan, se manifesta o tot mai accentuata determinare a dreptului
intern de ctre dreptul internaional, fara ca vreuna din cele dou teorii sa se fi
validat n totalitate. Nu exista nsa o practica uniforma a statelor n acest sens,
primatul unuia sau a altuia dintre cele dou sisteme juridice apreciindu-se pentru
11

fiecare caz n parte, n functie de prevederile constitutiilor naionale, dar i ale

Conveniei de la Viena (1969) privind dreptul tratatelor, n care se afirm: O
parte (n.n. statul) nu poate invoca dispoziiile dreptului sau intern pentru a
justifica neexecutarea unui tratat (art.27).
- TEMA II
FORMAREA DREPTULUI INTERNAIONAL
1. Izvoarele dreptul internaional public
Izvoarele dreptului internaional sunt forme specifice de exprimare a normelor
acestui drept, care rezulta din acordul de vointa al statelor. Ele sunt deci surse ale
normelor dreptului internaional public sau mijloace juridice de exprimare a
acestora.
n lipsa unei dispoziii concrete n acest sens, punctul de plecare n stabilirea
izvoarelor dreptului internaional este art.38 din Statutul Curii Internaionale de
Justitie, care, stabilind dreptul pe care l aplic Curtea, identific principalele
izvoare si ofer o ierarhizare a acestora. Se disting astfel, ca izvoare principale
tratatul i cutuma, iar ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor dreptului
internaional public - hotarrile judecatoresti si doctrina. Statutul Curii alatura
acestor categorii de izvoare - echitatea, considerat ca potential izvor de drept.
n doctrina juridica contemporana se afirma ca aceste categorii prevazute de
Statutul Curii nu epuizeaza lista izvoarelor dreptului internaional public,
adaugnd izvoarelor enumerate alte dou categorii: actele adoptate de organizaiile
internaionale si unele dintre actele unilaterale ale statelor.
Principalele izvoare ale dreptului internaional sunt, aadar, tratatul i cutuma.
A. Tratatul internaional
Tratatul internaional reprezint n sens larg un acord sau o ntelegere care se
ncheie ntre membrii comunitii internaionale i care este destinat sa produca
efecte de drept internaional.
n perioada de nceput a evolutiei dreptului internaional public, cutuma reprezenta
mijlocul principal de exprimare a normelor sale juridice, dar dupa cel de-al doilea
razboi mondial, ca urmare a ncheierii unui mare numar de tratate internaionale
care au marcat sfrsitul razboiului, tratatul devine mijlocul cel mai frecvent de
exprimare a normelor dreptului internaional. Primatul acestei categorii de izvoare
12

(tratatele) asupra altora reprezint i un efect al apariiei de noi state si organizaii

interguvernamentale pe scena vietii internaionale, raporturile ntre acestea
concretizndu-se n tratate. Totodata, s-a extins numrul tratatelor multilaterale, cu
caracter universal, care reglementeaza din punct de vedere juridic, domenii de
interes general al comunitii internaionale, cum sunt cel al pcii i securitii
internaionale (Carta O.N.U), al drepturilor fundamentale ale omului (Pactele
O.N.U. din 1996), al dezvoltrii economice i comerului internaional (Statutele
F.M.I. si B.I.R.D).
Tratatul constituie principala form de creare a normelor dreptului internaional,

putnd reglementa cu precizie i uor de dovedit domenii complexe ale colaborrii

tratat

n doctrina juridica s-a ridicat problema de a stabili dac orice tratat internaional

i permind formarea normelor de drept ntr-un interval scurt de timp.

poate fi considerat izvor de drept. n acest sens, trebuie sa se faca distinctie ntre

tratat

tratatele licite si cele ilicite. Un tratat licit este cel ncheiat cu respectarea normelor
dreptului internaional public. Tratatul ilicit este acel tratat care ncalc norme de
drept internaional imperative (de jus cogens), sau este nul, ca urmare ca urmare
a existentei unor vicii de consimtamnt la ncheierea sa. S-a conchis ca, numai
tratatele licite si aflate n vigoare pot sa constituie izvoare de drept internaional
public.
Tratatele internaionale, ca izvoare de drept internaional public, se caracterizeaza
prin urmatoarele trsturi:
- concretizeaz cu precizie acordul de vointa al statelor, stabilind drepturile si
obligatiile juridice ale acestora;
- permit adaptarea dreptului internaional la dinamica schimbarilor ce intervin n
cadrul comunitatii internaionale, prin posibilitatea formularii de amendamente sau

F
cutum

a revizuirii textului lor.

B. Cutuma
Cutuma, considerat cel mai vechi izvor de drept internaional, reprezint o
practic general, constant, relativ ndelungat si repetat a statelor, considerat
de ele ca avnd fora juridic obligatorie. Statutul Curii Internaionale de Justiie o
definete ca dovad a unei practici generale, acceptata ca drept. Prin urmare,
pentru ca o practica a statelor sau a altor subiecte de drept internaional sa fie
considerat cutuma, potrivit dreptului internaional, aceasta trebuie sa ntruneasc
cumulativ elemente de ordin material si subiectiv:
13

- sa aib un caracter nescris si general, relativ ndelungat si repetat;

- sa fie acceptata de ctre subiectele dreptului internaional public ca o regul de
conduita cu fora juridica obligatorie.
Prin aceste elemente, cutuma se deosebete de alte practici, cum sunt obiceiul si
curtoazia internaionala. Practicile menionate nu au caracter obligatoriu, fiind
lipsite de recunoatere juridica si nu atrag rspunderea internaionala a statelor n
cazul nerespectrii lor. Unele uzante s-au transformat n timp n reguli cutumiare
(de exemplu imunitile i privilegiile diplomatice); de asemenea, unele reguli
cutumiare au devenit simple uzante (anumite reguli de ceremonial aplicate
diplomailor).
n practica s-a ridicat problema de a stabili numarul statelor care trebuie ntrunit
pentru ca o practica sa devina cutuma. n jurisprudenta sa, Curtea Internaionala de
Justitie a afirmat ca este nevoie de o participare larga si reprezentativa din partea
statelor nsa nu de totalitatea statelor care formeaza societatea internaionala la un
moment dat. (cazul Platoului continental al Marii Nordului, hot. C.I.J. din
20.02.1969). Este posibil formarea unor cutume chiar pe o arie geografic
limitat, cum sunt cutumele regionale, locale sau chiar bilaterale.
n ceea ce privete timpul necesar formrii unei cutume, acesta poate fi i mai scurt
(civa ani) cu condiia ca, practica statelor sa fi fost frecventa si uniforma. n acest
mod s-au format asa zisele cutume salbatice, cum este dreptul popoarelor la
decolonizare.
Obligaia de a dovedi existenta unei cutume incumba statului care o invoca, fie
pentru a se apara mpotriva unei pretentii a altui stat, fie pentru a revendica un
drept propriu.
Exemple de acte sau fapte care pot fi considerate elemente ale unei norme
cutumiare:
- acte interne ale statului (acte ale ministerelor, note diplomatice, declaratii de

F
norme
cutumiare

politica externa, corespondenta diplomatica, alte acte normative interne cu condiia

sa produca efecte pe plan extern);
- clauzele unor tratate invocate ca norme cutumiare de ctre alte state dect cele
care sunt parti la tratat;
- practica general a organizaiilor internaionale ( de exemplu, regula potrivit
careia abtinerea voluntara de la vot a unui membru permanent al Consiliului de
Securitate al O.N.U. nu constituie un obstacol n adoptarea unei rezolutii, s-a impus
ca o cutuma internaionala).
14

Raportul dintre tratat si cutuma

n ceea ce privete raportul dintre tratat i cutuma, din practica Curii Internaionale
de Justitie, se desprind cteva reguli:
- normele prevazute n tratate pot fi acceptate si aplicate de alte state terte de tratat
sau pot fi impuse acestora ca reguli cutumiare;
- tratatele si cutumele care au acelasi continut pot sa existe n paralel;
- n caz de dubiu, tratatele se interpreteaza potrivit dreptului cutumiar, a carui
norma, dac are caracter imperativ va avea prioritate fata de tratat.
Trebuie precizat ns, c dac un stat a manifestat n mod sistematic i explicit o
atitudine de respingere a unei cutume internaionale aceasta nu i poate fi
opozabila.

F
jurisprudena

C. Hotrrile judectoreti
Nu creeaz propriu-zis norme de drept, ci contribuie doar la precizarea corect a
unei norme de drept internaional. Pot fi incluse n aceasta categorie:
- Jurisprudenta Curii Internaionale de Justitie, cu precizarea ca hotarrile acestei
instane internaionale au forta juridica obligatorie doar pentru prile din litigiu si
pentru cauza n care se pronunta;
- Hotrrile tribunalelor arbitrale internaionale;

F
doctrina

- Hotrri ale unor tribunale naionale, pronuntate n litigii care ridica probleme
de drept internaional.
D. Doctrina
Din doctrina fac parte lucrrile tiinifice ale unor specialiti n domeniu, ct i
operele unor foruri tiinifice internaionale cum sunt: Asociaia de Drept
Internaional, Institutul de Drept Internaional, Comisia de Drept Internaional a
O.N.U., precum i opiniile separate ale judecatorilor Curii Internaionale de
Justitie anexate deciziilor Curii. n jurisprudenta instanelor internaionale,
doctrina s-a invocat adesea ca dovada a existentei unei norme si nu ca sursa a
dreptului internaional.

F
actele
organizaiilor
internaionale

E. Actele organizaiilor internaionale

Cei mai muli autori consider aceast categorie de acte ca reprezentnd un izvor
secundar, derivat al dreptului internaional public, n virtutea faptului c
organizaiile internaionale guvernamentale sunt subiecte derivate de drept, fiind
15

creaia statelor.
Actele constitutive ale organizaiilor (Carta O.N.U., Statutul Consiliului Europei
etc) stabilesc forta juridica a actelor pe care le adopta organizatia. Statutele prevd,
de regul, dou categorii de acte ale organelor unei organizaii internaionale:
- acte ce se refer la organizarea i funcionarea intern a organizaiei i care au
un caracter obligatoriu;
- acte care se adreseaz statelor membre si care cuprind norme de comportament
cerute pentru realizarea scopului organizatiei; acestea sunt fie obligatorii, fie
facultative.
Consiliul de Securitate al O.N.U. adopta rezoluii obligatorii pentru statele membre
O.N.U., organele Uniunii Europene adopta decizii, regulamente, directive cu
caracter obligatoriu, Adunarea General O.N.U. i Adunarea Parlamentar a
Consiliului Europei adopta recomandari. Chiar dac recomandarile, prin natura lor,
nu constrng, din punct de vedere juridic, statele destinatare ele nu pot fi totui
considerate simple ndemnuri, ntruct acestea i-au asumat, n momentul aderarii
la organizaie, angajamentul de a concura la realizarea scopului nscris n statut.
F. Actele unilaterale ale statelor
Sunt luate n considerare acele acte ale statelor care produc efecte juridice n planul
relaiilor internaionale: declaraia, recunoaterea, protestul i renunarea.

a) Declaraia este actul prin care un stat face cunoscuta altor state pozitia sa n

acte
unilaterale

legatur cu o anumit situaie i este n masura sa angajeze acel stat pe plan extern.
De exemplu, declaratia statului prin care accepta jurisdictia obligatorie a Curii
Internaionale de Justitie, sau declaraiile unor state de stabilire a unor drepturi
exclusive i suverane asupra platoului continental (acestea din urm au determinat
formarea unor norme cutumiare n domeniu vezi, Proclamaia Truman 1946);
b) Recunoaterea este actul prin care un stat constata aparitia unui nou subiect de
drept internaional (un alt stat, o organizatie internaionala) sau a altor categorii
(guvern, natiune care lupt pentru dobndirea independentei sau insurgenii dintrun rzboi civil) i prin care si manifest dorina de a stabili cu acestea relaii
oficiale; printr-un asemenea act pot fi recunoscute noi reguli de drept internaional;
c) Protestul este o form a demersului diplomatic prin care un stat ia poziie
mpotriva aciunilor unui alt stat care ncalc drepturile sale legitime, atrgndu-i
atenia asupra responsabilitii sale sau solicitndu-i reparaii pentru prejudiciile
cauzate. Printr-un act de protest poate fi mpiedicat, totodata, formarea unei noi
16

reguli cutumiare.
d) Renunarea este actul prin care un stat abandoneaza voluntar, total sau parial,
anumite drepturi pe care le dobndise n baza unor tratate internaionale. De
exemplu, renuntarea unui stat la imunitatea de jurisdictie si de executie, pentru a
putea obtine un credit important de pe piata financiara internaionala si a raspunde
n cazul nerambursarii la timp a creditului.
G. Echitatea
Statutul Curii Internaionale de Justitie prevede dreptul acestei instane de a
soluiona un litigiu n conformitate cu principiul echitii (ex aequo et bono),
dac prile la acea cauz sunt de acord. Aceasta prevedere semnific faptul c,
atunci cnd prile unui litigiu ncredineaz judectorului internaional
soluionarea cauzei conform principiului echitatii, ele confera instanei puteri
exceptionale. ntr-un asemenea caz, judecatorul va propune o solutie bazata pe
fapte si nu pe dreptul pozitiv, pe care o considera justa si conforma intereselor
partilor n cauza. Recurgerea la echitate nu nseamna nerespectarea normelor
imperative ale dreptului internaional public. Totusi, o hotarre judecatoreasca
pronuntata n baza principiilor echitatii poarta un grad de subiectivitate, chiar dac
se pretinde a fi o solutie dreapta, ntruct nu se fondeaza pe normele dreptului
internaional. Practic, judecatorul internaional are posibilitatea, fie sa completeze
un vid normativ, fie sa atenueze rigorile unei norme internaionale dac situaia
concreta o impune. Pentru a evita comiterea unor eventuale abuzuri, acest principiu
are un domeniu restrns de aplicare (conflicte politice sau teritoriale), fiind necesar
consimtamntul expres al partilor n cauza.
Privita ca izvor de drept, echitatea poate constitui un fundament moral pentru
regulile juridice si un principiu de drept, alaturi de cel al bunei-credinte.
2. Codificarea dreptului internaional
Codificarea n dreptul internaional reprezint operaiunea de grupare i
sistematizare a normelor dreptului internaional public, n scopul asigurrii unitii
acestor norme, a precizrii coninutului lor i a nlturarii eventualelor contradictii
dintre ele. Obiectul codificarii l-a constituit, n primul rnd, normele cutumiare.
Codificarea este de dou tipuri - neoficiala si oficiala.
Codificarea neoficiala este rezultatul cercerii stiintifice, respectiv doctrina
juridic. Dei aceasta nu este obligatorie pentru state, ea poate oferi elemente utile
17

codificrii oficiale, practicii statelor i jurisprudenei internaionale.

Codificarea oficial se realizeaz prin acordul statelor, n cadrul organizaiilor
internaionale sau al conferintelor si are un caracter obligatoriu. n cadrul O.N.U. sa creat un organism specializat cu atributii n domeniul codificarii dreptului
internaional Comisia de Drept Internaional, formata din experti cu pregatire
juridica. Codificari cu valoare deosebita sunt considerate: Conventiile asupra
dreptului marii (Geneva, 1958), Convenia privind relaiile diplomatice (Viena,
1961), Convenia asupra relaiilor consulare (Viena, 1963), Convenia privind
dreptul tratatelor (Viena , 1969).
3. Ierarhia normelor n dreptul internaional public contemporan
a) O prima ierarhizare a izvoarelor dreptului internaional public se poate stabili
ntre dispozitiile Cartei O.N.U. si cele ale tratatelor ncheiate de statele membre ale
organizatiei. n cazul unui conflict ntre dispozitiile acestora se vor aplica prioritar
prevederile Cartei O.N.U.
b) O alt ierarhizare este posibila ntre normele universale (normele din tratate cu
caracter general, universal) si cele particulare, cu primatul primelor.
c) n dreptul internaional contemporan opereaza distinctia ntre norme imperative
(de jus cogens) si norme dispozitive. Majoritatea normelor existente sunt norme

dispozitive, adica cele care permit derogarea de la prevederile lor, prin acordul
partilor.

Norme
imperative
(jus cogens)

Normele imperative ale dreptului internaional (Jus cogens)

Sunt acele norme de drept internaional general situate pe o categorie superioar,
att fa de alte norme de drept internaional general, de la care statele pot deroganumite norme dispozitive- ct mai ales fa de normele cu caracter restrnsbilaterale sau plurilaterale-care nu pot fi n conflict cu cele imperative. Sanciunea
pentru o asemenea situaie ar fi nulitatea actului prin care statul ar ncerca s
deroge de la normele imperative.
Potrivit Conveniei de la Viena din 1969 privind Dreptul tratatelor, normele
imperative sunt norme acceptate i recunoscute de comunitatea internaional a
statelor n ansamblul su ca norme de la care nu este permis nici o derogare i care
nu pot fi modificate dect printr-o nou norm de drept internaional general avnd
acelai caracter (art. 53). Potrivit aceleiai Convenii (art. 64), este nul orice tratat
care n momentul ncheierii sale vine n conflict cu o norm imperativ a dreptului
18

internaional.
Doctrina a identificat trei categorii de norme care compun normele imperative ale
dreptului internaional:
- principiile fundamentale ale dreptului internaional;
- norme care vizeaz drepturi ale tuturor statelor n domenii care nu au ca obiect
suveranitatea statelor (libertatea mrilor, interzicerea pirateriei);
- o serie de norme cu caracter umanitar, pe care ansamblul statelor le consider
indispensabile pentru a garanta respectarea drepturilor elementare la via i
demnitate uman (interzicerea genocidului, a sclavajului, legile i obiceiurile
rzboiului).
Principiile fundamentale ale dreptului internaional public
Principiile fundamentale ale dreptului internaional reprezinta norme juridice de

F
Principii
fundamentale

aplicatie universala, cu un nivel maxim de generalitate si cu un caracter imperativ,

care dau expresie si protejeaza o valoare fundamentala n raporturile dintre
subiectele de drept internaional.
Aceste principii, consacrate n Carta O.N.U., au fost afirmate si n Declaratia
Adunarii Generale O.N.U. din 1976 asupra principiilor dreptului internaional,
fiind considerate norme imperative (de jus cogens ) de la care statele nu pot
deroga prin conventii contrare.
Enumerarea principiilor
- Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta n relaiile dintre state
sau principiul neagresiunii. n virtutea acestui principiu, razboiul de agresiune este
considerat o crima mpotriva umanitatii.
Principiul soluionarii pasnice a diferendelor.
Principiul neamestecului n treburile interne ale altor state, care, n dreptul
contemporan, nu mai constituie un principiu de stricta interpretare, multe domenii
care au fost considerate n dreptul internaional traditional ca apartinnd
competentei exclusive a statului fiind transpuse n cadrul cooperarii internaionale
(de exemplu, problema respecrii drepturilor fundamentale ale omului).
Principiul cooperarii internaionale.
Dreptul popoarelor la autodeterminare; acest principiu nu trebuie interpretat ca
autoriznd sau ncurajnd o actiune () care ar dezmembra n total sau n parte,
integritatea teritoriala sau unitatea politica a unui stat suveran si independent() ;
Principiul egalitatii suverane a statelor.
19

Principiul ndeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internaionale - principiul

pacta sunt servanda.
Actul final de la Helsinki (1975) adoptat n cadrul Conferintei pentru Securitate si
Cooperare n Europa (n prezent O.S.C.E) adauga principiilor mentionate, altele
trei:
- principiul inviolabilitatii frontierelor;
- principiul integritatii teritoriale;
- principiul respecrii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

4. ncheierea tratatelor internaionale principala modalitate de

apariie a normelor dreptului internaional
Noiuni generale privind tratatul internaional
Dreptul tratatelor, instituie de baz a dreptului internaional, joac un rol esenial
n existena ca atare a acestuia.
Tratatul internaional reprezint principalul mijloc prin care statele i manifest
astzi voina de a crea raporturi juridice.
Rezultat al acordurilor dintre state, tratatul internaional reprezint temelia nsi a
dreptului internaional, scheletul pe care se cldete ntregul sistem de relaii din
cadrul comunitii internaionale. Mai ales n perioada actual, el constituie
principala cale de apariie i dezvoltare a dreptului, sursa i forma sub care apar

F
Tratatul
internaional

normele i regulile pentru toate ramurile dreptului internaional.

Practica tratatelor internaionale este la fel de veche ca i existena nsi a
comunitilor statale. Extinderea i diversificarea societii internaionale,
aprofundarea i amplificarea relaiilor economice i politice dintre state au
determinat creterea importanei i rolului tratatelor, acestea ajungnd s
reglementeze toate domeniile colaborrii dintre state.
Sub imperiul acestei dezvoltri a tratatului internaional, att din punctul de vedere
al tehnicii de ncheiere, care s-a perfecionat continuu, ct i din punctul de vedere
al problematicii din ce n ce mai diversificat ce formeaz obiectul tratatelor
internaionale, a avut loc codificarea dreptului tratatelor.

F
regim juridic

Regimul juridic al tratatelor

Este reglementat n dou documente internaionale de referinta Convenia privind
20

dreptul tratatelor ncheiate de ctre state (Viena, 1969) si Convenia privind

dreptul tratatelor ncheiate de ctre state si organizaii internaionale (Viena,
1986).
Prima dintre acestea, calificat sugestiv drept un Tratat al tratatelor, este
considerat a fi cea mai important Convenie de codificare adoptat n cadrul
ONU. Convenia reprezint un instrument de codificare a regulilor cutumiare
existente, coninnd ns i prevederi noi, expresie a dezvoltrii progresive a
dreptului internaional n materie, constituind principalul izvor al dreptului
tratatelor. Ea a intrat n vigoare n 1980, cnd s-a ntrunit numrul de ratificri
necesare. Pentru rile care au ratificat Convenia, dispoziiile acesteia sunt
obligatorii, dar ea reprezint i pentru statele care nu sunt nc pri un ghid de
urmat, fiind o sintez a unor practici ndelungate, un drept comun al tratatelor. n
preambulul acesteia se afirm c regulile dreptului internaional cutumiar vor
continua s crmuiasc chestiunile nereglementate de dispoziiile sale.
Prevederile acestei convenii se aplic numai tratatelor ncheiate ntre state i
numai celor ncheiate n form scris.
Convenia se aplic exclusiv tratatelor ncheiate de state dup intrarea sa n
vigoare.
Potrivit art. 5, dispoziiile Conveniei se aplic oricrui tratat care este actul
constitutiv al unei organizaii internaionale, precum i oricrui tratat adoptat n
cadrul unei organizaii internaionale, sub rezerva unor reguli pertinente ale
acesteia.
Pentru reglementarea tratatelor ncheiate ntre state i organizaii internaionale sau
ntre organizaii internaionale, se aplic Convenia de la la Viena din 1986.
Definiia tratatului
Un tratat internaional este un act juridic care se ncheie ntre subiecte de drept

F
definiie

internaional n scopul de a crea efecte juridice ntr-un domeniu al relaiilor dintre

ele i care este supus dreptului internaional.
Potrivit Conveniei din 1969 privind dreptul tratatelor, tratatul este definit ca un
acord ncheiat n form scris ntre state i guvernat de dreptul internaional, care
este consemnat fie ntr-un singur instrument, fie n dou sau mai multe instrumente
conexe, oricare ar fi denumirea lui particular.
Pentru ca un document internaional s poat fi denumit tratat, el trebuie s
ntruneasc anumite elemente definitorii pentru un tratat internaional:
21

fiind un act juridic - ncheierea lui se face, ca n cazul oricrui act juridic, n scopul
de a produce efecte juridice;
efectele vizeaz un raport internaional;
se ncheie ntre state i / sau celelalte subiecte ale dreptului internaional, n aceast
calitate;
este guvernat de dreptul internaional.
n Convenia de codificare a dreptului tratatelor, mai este menionat i cerina de a
fi fost ncheiat n scris.
Aceste elemente definitorii trebuie s fie ntrunite n mod cumulativ pentru a ne
afla n prezena unui tratat internaional, lipsa uneia singure fiind de natur s
compromit aceast calitate, indiferent de ceea ce prile ar conveni sau cum l-ar

F
condiii de
validitate

califica.
Elementele eseniale ale tratatului
Elementele esentiale ale tratatului sunt:
- subiectele sau prile tratatului, care trebuie s fie subiecte de drept
internaional ;

F
vicii de
consimmnt

- vointa partilor, trebuie s fie liber exprimata pentru ca tratatul s fie valabil, n
caz contrar ridicndu-se problema nulitii sau a anulrii tratatului.
- obiectul tratatului, care trebuie s fie posibil i licit.
Potrivit Conveniei privind dreptul tratatelor, sunt vicii de consimmnt care pot
afecta voina prilor:
- nclcarea dispozitiilor dreptului intern al statului privind competenta de a
ncheia tratate. Pentru a determina nulitatea tratatului trebuie sa fie vorba de o
ncalcre a unor dispozitii interne ale statului, de regul constitutionale, privind
ratificarea sau aprobarea tratatelor ( organele competente, procedura de urmat,
deplinele puteri). Pentru a evita invocarea abuziva a acestei cauze de nulitate a
tratatului, Convenia o restrnge la cazurile n care violarea a fost vdit i
privete o regul de importan fundamental a dreptului su intern (art.46).
- eroarea. Invocarea erorii poate conduce la nulitatea tratatului dac este vorba de
o eroare de fapt si nu de drept, care a afectat n mod esential consimtamntului
statului, iar statul care o invoca nu a contribuit prin comportamentul sau la
producerea sa (art.48). n practica, eroarea a fost invocata n special n probleme de
delimitare a frontierelor.
- dolul. Un stat poate invoca nulitatea tratatului dac consimtamntul sau a fost
22

obtinut n urma conduitei frauduloase a unui alt stat care a participat la

negocieri(art. 49).;
- coruperea reprezentantului unui stat. Un stat poate invoca coruperea
reprezentantului sau ca viciu de consimtamnt atunci cnd actele de corupere au
fost evidente si n masura sa exercite o influenta considerabila asupra acestui
reprezentant. (art. 50).;
- constrngerea unui stat sau a reprezentantului su. Constrngerea exercitata
asupra reprezentantului statului, n cazul n care este constatata, lipseste tratatul de
orice efect juridic (art.51). Constrngerea se refera la acte sau amenintari
ndreptate mpotriva reperezentantului statului, ca individ si nu n calitatea sa de
organ al statului.
Convenia de la Viena a codificat ca un viciu distinct constrngerea exercitata
asupra unui stat prin amenintarea cu forta sau prin folosirea fortei (art.52). n
dreptul internaional clasic, razboiul a fost considerat un mijloc licit de rezolvare a
diferendelor ntre state. Pactul Societatii Natiunilor a instituit pentru prima data
limitari ale dreptului statelor de a recurge la forta, iar Pactul Briand Kellogg din
1928 a scos razboiul n afara legii. Carta O.N.U. consacra principiul neagresiunii ca
principiu fundamental al dreptului internaional..
Denumirea i clasificarea tratatelor internaionale

F
denumire

F
clasificare

Denumirea general care se refera la orice tip de acord ncheiat ntre state este cea
de tratat. Acordurile pot sa fie ncheiate si sub alte denumiri, fara ca acest lucru
sa influenteze natura juridica a actului: conventie, acord, pact, protocol, act final,
statut etc.
Clasificarea tratatelor internaionale se poate face dupa mai multe criterii:
- dupa numarul partilor contractante: tratate bilaterale si multilaterale;
- dupa obiectul lor de reglementare: tratate politice, acorduri economice,
culturale, sau juridice etc.;
- dupa durata valabilitatii lor: tratate cu termen i tratate pe durat nedeterminaa
(de exemplu, tratatele de pace);
- dupa posibilitatea de aderare la tratat: tratate deschise si tratate nchise;
- dupa calitatea partilor contractante: tratate ncheiate numai de state, tratate
ncheiate ntre alte subiecte de drept internaional;
- dupa continutul material: tratate contract (care urmaresc realizarea unei
operatii juridice, cum sunt tratatele de comert) i tratate lege (cele prin care se
23

stabilesc reguli de drept, cum este Carta O.N.U.).

ncheierea tratatelor internaionale
Consideraii introductive
ncheierea unui tratat internaional reprezint o operaiune complex, cuprinznd

F
ncheierea
tratatelor

toate fazele i momentele de desfurare i finalizare a negocierilor, concretizate

ntr-un text convenit ntre statele participante.
n cadrul mecanismului general de apariie a tratatelor, procedura de ncheiere
constituie un aspect esenial, ea reprezentnd calea prin care un tratat se formeaz
i capt valoare juridic.
Tratatele internaionale se ncheie pe baza unei proceduri complexe, cu aplicarea a
dou categorii de reguli - de drept internaional i de drept intern.
Una dintre trsturile definitorii ale tratatului internaional este tocmai faptul c
acesta este guvernat de regulile dreptului internaional, i aceasta apare logic pentru
c este ncheiat de subiecte de drept internaional i susceptibil de aplicare n
ordinea juridic internaional.
Sunt ns anumite momente n ncheierea unui tratat cnd dreptul internaional
trimite la dreptul intern al statelor.
Probleme precum modul de exprimare a consimmntului unui stat de a se lega
printr-un tratat, organele competente i limitele n care acestea pot aciona, nu pot
fi reglementate de dreptul internaional ci de dreptul intern al statului respectiv.
Fazele ncheierii tratatelor
Elaborarea i perfectarea tratatelor internaionale reprezint un proces complex, ce
se desfoar pe parcursul mai multor faze, n cadrul crora intervin diferite
autoriti ale statului. Aceste faze se refer la activiti succesive care au loc, de
negociere a tratatului, de exprimare a consimmntului statelor negociatoare de a
fi legate prin tratat i de intrare n vigoare a tratatului. Sunt deci faze ale ncheierii
unui tratat internaional: negocierile pentru convenirea textului tratatului;

autentificarea textului convenit; exprimarea consimmntului statului de a deveni

parte la tratat; schimbul, depunerea sau notificarea instrumentelor de ratificare,
aprobare, acceptare sau aderare

negocierea

A. Negocierea - este prima faz n procesul de elaborare a oricrui tratat

internaional.
Negocierea reprezint procedura direct de formare a tratatelor, n cadrul creia
organele mputernicite de ctre state poart un dialog n urma cruia rezult
24

nelegerea care ia forma unui tratat internaional.

Negocierile trebuie s se desfoare cu respectarea principiilor dreptului
internaional, n special egalitii tuturor statelor participante i dreptului de a
participa la discutarea problemelor i adoptarea soluiilor.
Ele se poart de regul la nivelul diplomailor, fiind rare cazurile n care sunt
implicai direct minitrii afacerilor externe sau efii de stat. De obicei, alturi de
agenii diplomatici particip i delegai tehnici. Pentru a putea negocia textul unui
tratat internaional, persoanele sau delegaiile respective trebuie s fie abilitate n
acest sens, abilitare ce rezult din documente ce eman de la autoritile
competente ale fiecrui stat. Aceste documente, denumite depline puteri,

F
depline puteri

reprezint, potrivit Conveniei privind dreptul tratatelor, documentul emannd de

la autoritatea competent a unui stat i desemnnd una sau mai multe persoane
mputernicite s reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau autentificarea
textului unui tratat, pentru a exprima consimmntul statului de a fi legat prin
tratat sau pentru a ndeplini orice alt act cu privire la tratat.
Nu au nevoie s prezinte depline puteri eful statului, eful guvernului i ministrul
afacerilor externe, pentru toate actele referitoare la ncheierea unui tratat; efii
misiunilor diplomatice, pentru adoptarea textului unui tratat care se ncheie ntre
statul acreditant i statul acreditar; reprezentanii acreditai ai statelor la o
conferin internaional sau pe lng o organizaie internaional ori pe lng un
organ al acesteia, pentru adoptarea textului unui tratat n aceast conferin,
organizaie sau organ (art. 7 din Convenie).
Cadrul negocierilor difer n raport de caracterul tratatelor. Astfel, n timp ce la
tratatele bilaterale iniiativa negocierilor revine unuia sau ambelor state, n cazul
tratatelor multilaterale, pe baza unui acord preliminar al statelor interesate se
convoac conferina reprezentanilor.
Elaborarea tratatelor bilaterale are loc prin punerea de acord a proiectelor
prezentate de fiecare parte, prin adoptarea unanim a textului tratatului.
Pentru tratatele multilaterale textul se elaboreaz n cadrul unei conferine sau
organizaii internaionale, fr a avea la baz un proiect de tratat i se adopt de

F
autentificarea

regul cu o majoritate de dou treimi.

B. Odat adoptat textul final al tratatului, el trebuie s fie autentificat.
Autentificarea are rolul de a dovedi c textul stabilit este autentic i definitiv i
poate avea loc prin diferite metode: semnarea sau parafarea textului, semnarea
actului final al Conferinei, includerea textului ntr-o rezoluie a Adunrii Generale
25

a ONU sau a altei organizaii internaionale, ori ntr-o anex a acesteia.

Participarea la negocieri creeaz dreptul statelor participante de a deveni pri la
tratat, drept exclusiv n cadrul tratatelor bilaterale; care poate aparine, n cazul
tratatelor multilaterale restrnse, i altor state prin voina prilor; drept care
aparine tuturor statelor n cazul tratatelor multilaterale generale, care au o vocaie
de universalitate.
Statele care au participat la negocieri au numai dreptul, nu i obligaia de a deveni
pri, exercitarea acestui drept innd de voina lor suveran.

F
Exprimarea
consimmntului

C. Aceast voin se materializeaz n exprimarea consimmntului statului de a

deveni parte la tratat.
Pentru a deveni parte la un tratat, statul poate recurge la unul sau altul dintre
urmtoarele mijloace juridice: semnare, ratificare, aderare, aprobare sau
acceptare.

F
Mijloace juridice

Plasat n cadrul procesului de ncheiere a tratatelor internaionale, exprimarea

consimmntului de a deveni parte la tratate const n operaiunea diplomaticoprocesual de a deveni participant la un tratat, reprezint definitivarea acordului de
voin al prilor, stabilirea deci a momentului n care tratatul dobndete for
juridic.
Convenia de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor cuprinde, n partea a
II-a, intitulat ncheierea i intrarea n vigoare a tratatelor, o enumerare a acestor
moduri sau ci de exprimare a consimmntului de a fi legat prin tratate:
semnarea, schimbul de instrumente care constituie un tratat, ratificarea, acceptarea,
aprobarea sau aderarea sau oricare alt mod care va fi fost convenit (art. 11).
Enumerarea pe care o face Convenia de codificare, plecnd de la opiniile
exprimate n literatura de specialitate i de la practica statelor n domeniul
modurilor de exprimare a consimmntului, demonstreaz evoluia care s-a produs
n aceast materie.
Astfel, Convenia stabilete mai multe momente ale evoluiei acestei instituii,
ncepnd cu ratificarea i aderarea - procedee tradiionale, continund cu aprobarea

F
libera alegere a
mijloacelor

i acceptarea - mijloace destul de recent folosite n practica statelor pentru a

exprima consimmntul de a se lega printr-un tratat, cu schimbul instrumentelor
constituind tratate - procedeu ct se poate de nou i de lipsit de formalism, cu
posibilitatea ca un tratat s poat intra n vigoare pe baza simplei semnri i
culminnd cu prevederea c acest consimmnt poate fi exprimat i pe alte ci pe
care prile le stabilesc.
26

Reglementarea pe articole a fiecruia dintre aceste mijloace se face, ns, ncepnd

cu cele mai noi i mai puin formaliste (semnarea, schimbul instrumentelor
constituind tratatul) i abia apoi sunt tratate mijloacele tradiionale, (ratificarea i
aderarea) aceasta poate i pentru a evoca faptul c aceste mijloace tradiionale au
nceput s-i piard din importan.
Reine atenia expresia orice alt mijloc convenit folosit n convenie, nu numai
pentru a preciza c enumerarea pe care o face nu este exhaustiv, ci mai ales pentru
a nelege c n acest domeniu libertatea prilor este deplin, acestea putnd s se
lege printr-un tratat, fie prin unul dintre mijloacele enumerate, fie n oricare alt
mod asupra cruia se vor pune de acord.
Principala caracteristic a exprimrii consimmntului de a se lega printr-un tratat
este larga libertate a statelor n alegerea mijloacelor juridice.
Folosirea unuia sau altuia dintre mijloacele de exprimare a consimmntului de a
deveni parte la un tratat, depinde de hotrrea statelor respective, cele mai multe
tratate prevznd expres n textul lor mijloacele ce vor fi folosite pentru ca statele
s devin pri.
n practic, statele recurg cnd la un procedeu, cnd la altul, n raport i de
prevederile legislaiei lor interne, dar lund n considerare i o serie de factori
precum obiectul tratatului, nivelul la care se ncheie, mprejurrile concrete de fapt
etc.
Aadar, aceast libertate de a alege un mod de exprimare a consimmntului sau
altul pentru ncheierea unui tratat, nu este nelimitat, statele trebuind uneori s in
cont de anumite cerine care nu pot fi ignorate.
Mijloacele juridice prin care statele devin pri la tratate au un caracter complex,
de drept intern i de drept internaional.Manifestarea de voin prin care un stat
devine parte la un tratat const n acte dintre care, unele se desfoar pe planul
dreptului intern, altele pe plan internaional, iar altele au valoare att de drept intern
ct i de drept internaional. Actele interne constituie temeiul i punctul de plecare
n formarea actului internaional, iar n cadrul acesteia din urm, se finalizeaz
decizia din actul intern, conferindu-i statului calitatea de parte la tratat.
Decizia statului de a deveni parte la tratat se ia n cadrul ordinii sale juridice interne
i n conformitate cu dreptul intern, de ctre organele statului investite cu astfel de
atribuii.
Aceast decizie nu duce la dobndirea calitii de parte la tratatul respectiv dect
dup ce intervine un act de drept internaional, adic organele statului competente
27

s reprezinte statul n relaiile internaionale procedeaz la schimbul, depunerea sau

notificarea instrumentelor de ratificare, deci la comunicarea pe plan internaional a
exprimrii consimmntului statului de a se lega prin tratatul respectiv.
Manifestarea de voin a statului de a deveni parte la un tratat constituie un act
unilateral de voin, indiferent de modalitatea n care se exprim aceast voin.
n raport de hotrrea statelor pri, exprimarea consimmntului de a deveni parte
la tratat se va face prin semnare, semnare urmat de ratificare, aderare, acceptare
sau aprobare.
a) Semnarea tratatelor.

Semnarea reprezint actul prin care reprezentantul unui stat, mputernicit n acest

semnarea

Semnarea are o funcie dubl - mijloc de autentificare a textului tratatului sau

sens semneaz tratatul din partea acelui stat.

mijloc de exprimare a consimmntului statului de a deveni parte la tratat.
Autentificarea textului convenit ca rezultat al negocierilor poate avea loc, pe lng
semnare, prin semnare ad referendum (provizorie, pn

la confirmare), prin

parafarea textului, sau n alt mod pe care prile l-au convenit. Pentru tratatele
multilaterale, autentificarea poate avea loc prin semnarea actului final al conferinei
sau adoptarea unei rezoluii a organizaiei care consemneaz n anex textul
tratatului adoptat.
Funcia semnturii ca mod de exprimare a consimmntului de a se lega printr-un
tratat trebuie s rezulte n mod expres din tratat, din deplinele puteri sau alte
manifestri ale statelor n cursul negocierilor.
Atunci cnd nu stabilete consimmntul de a fi legat printr-un tratat, fiind supus
ratificrii, acceptrii sau aprobrii, semnarea creeaz obligaia, pentru statul
semnatar de a nu comite acte care ar priva tratatul de obiectul i scopul su, pn
cnd statul i anun intenia de a nu-l ratifica. Semnarea nu creeaz obligaia de
ratificare a tratatului.

F
ratificarea

Ratificarea tratatului.
Ratificarea reprezint acceptarea formal a tratatului de ctre organul de stat
care, din punct de vedere constituional, are n mod exclusiv competena de a
ncheia tratate.
Ratificarea este fie prevzut n mod expres de tratat, fie statele participante au
convenit la negocieri ca tratatul s fie supus ratificrii sau semnarea s se fac sub
rezerva ratificrii, rezerv exprimat la negocieri sau n deplinele puteri.
Ratificarea este un act intern care se efectueaz, diferit de la stat la stat, de ctre
28

Parlament, de ctre eful statului sau de ctre eful statului cu aprobarea prealabil
a Parlamentului. Ea presupune existena unei semnturi a reprezentantului
respectiv, dar ratificarea nu confirm semntura ci este un act de sine stttor.
Ratificarea se acord fa de ntregul text al tratatului (cu excepia tratatelor
multilaterale la care se pot formula rezerve) i n mod necondiionat.
Mult vreme ratificarea a constituit regul, vorbindu-se chiar de existena unui
principiu al ratificrii tratatelor. Actualmente a ncetat s mai fie un principiu
general, regul ratificrii trebuind confirmat, ea nu se poate deduce.
Fiind un act de drept intern, Constituia i legile interne stabilesc domeniile pentru
care este necesar ratificarea, avnd n vedere criteriul importanei domeniului de
relaii ce constituie obiectul tratatului.
n multe sisteme de drept, ratificarea reprezint principalul mijloc prin care organul
legislativ controleaz exercitarea de ctre executiv a dreptului de a negocia tratate,
numai prin ratificare tratatele devenind perfecte i obligatorii.
Art. 14 din Convenia de la Viena privind dreptul tratatelor, stabilete cazurile n
care exprimarea consimmntului unui stat de a fi legat printr-un tratat are loc
prin ratificare:
a) cnd tratatul prevede c acest consimmnt se exprim prin ratificare;
b) cnd este stabilit pe alt cale, c statele participante la negociere conveniser
asupra cerinei ratificrii;
c) cnd reprezentantul acestui stat a semnat tratatul sub rezerva ratificrii, sau
d) cnd intenia statului de a semna tratatul sub rezerva ratificrii rezult din
deplinele puteri ale reprezentantului su ori a fost exprimat n cursul negocierii.
Ratificarea este un act liber, neexistnd o obligaie juridic pentru un stat de a
ratifica tratatul semnat de reprezentantul su, afar dac s-a angajat prin tratat s
semneze ori s ratifice un anumit tratat sau categorie de tratate.

F
aprobarea

c) Aprobarea tratatelor.
Procedura aprobrii tratatelor s-a dezvoltat n ultimele decenii, viznd tratatele
ncheiate n domeniile economice i tehnice. Creterea ritmului i

cerinele

colaborrii internaionale au determinat nlocuirea pentru aceste domenii a

procedurii formaliste a ratificrii, cu una mai flexibil - aprobarea de ctre guvern a
tratatelor respective. Se realizeaz prin aprobare o examinare mai expeditiv a
dispoziiilor unor tratate. n raport de legislaia fiecrui stat se supun aprobrii
tratatele care nu implic un angajament politic major sau nu se refer la domenii
eseniale ale exercitrii suveranitii.
29

F
acceptare

d) Acceptarea tratatelor.
Aceast procedur este prevzut n unele tratate, n raport de coninutul tratatului
fiind echivalent fie cu ratificarea fie cu aprobarea.
Adoptarea denumirii de acceptare are aceeai finalitate - asigurarea unui instrument

F
aderare

cu un caracter mai puin formal dect ratificarea.

e) Aderarea la un tratat internaional.
Aderarea este acea procedur prin care un stat, care nu a participat la negocierile
pentru ncheierea unui tratat, i exprim consimmntul de a se angaja prin
aceasta. Este o procedur ce permite extinderea tratatului la state care nu au
participat la negociere i care devin astfel pri la tratat, susceptibil de aplicare
numai la tratatele multilaterale. n general, tratatele multilaterale generale sunt
deschise tuturor statelor, cele ce nu le semneaz n termenul prevzut, putnd s
adere la ele. La tratatele multilaterale restrnse, aderarea altor state este permis, de
regul, numai cu acordul tuturor prilor contractante.
Aderarea, ca mijloc de exprimare a consimmntului de a se lega printr-un tratat
are aceeai valoare juridic ca i ratificarea.
Potrivit art. 15 din Convenia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor,
aderarea are loc: cnd tratatul prevede expres c anumite state sau categorii de
state pot s adere la el; cnd un stat care nu avea dreptul de a deveni parte la tratat,
potrivit dispoziiilor sale, este ulterior invitat s devin parte; cnd toate prile au
convenit ulterior c acest consimmnt va putea fi exprimat de ctre acest stat pe
calea aderrii.
Statele care particip la negocieri i ncheie tratatul sunt cele care, n mod firesc, au
i dreptul de a fixa condiiile n care este posibil aderarea la acest tratat, insernd
n acest scop, o clauz special, fie n chiar textul tratatului, fie ntr-un instrument
separat. Acest drept decurge din principiul potrivit cruia statele, n virtutea
suveranitii lor, sunt libere s determine statele cu care neleg s stabileasc
legturi convenionale. Dei acest principiu nu este la adpost de orice critici,
statele mai puin dezvoltate considernd c nu ar cdea sub incidena sa tratatele
multilaterale generale, practica urmat nu este uniform, mult vreme ea avnd un

F
schimbul de
instrumente

caracter discriminatoriu i excluznd unele ri de la participarea la astfel de tratate.

D. Schimbul, depunerea sau notificarea instrumentelor de ratificare, aprobare,
acceptare sau aderare.
Decizia luat de ctre organul de stat competent de a angaja statul respectiv trebuie
30

s fie adus la cunotina celeilalte pri contractante.

n lipsa acestei comunicri, decizia respectiv nu produce efecte pe plan
internaional. Coninutul acestor instrumente i organele competente s le semneze
sunt stabilite de dreptul intern al fiecrui stat.
Dup ce a avut loc ntocmirea instrumentelor de ratificare (aprobare, acceptare,
aderare) acestea se schimb n cazul tratatelor bilaterale, instrumentele de ratificare
aprobare, acceptare sau aderare la tratatele internaionale multilaterale se depun la
depozitar, care poate fi unul sau mai multe state sau o organizaie internaional,
desemnat de ctre statele negociatoare prin tratat sau pe alt cale.
n cazul acordurilor, conveniilor i nelegerilor ncheiate la nivel guvernamental,
aprobarea lor se notific pe cale diplomatic celeilalte pri sau depozitarului.
Efectul juridic al schimbului, depunerii sau notificrii instrumentelor de ratificare,
aprobare, acceptare sau aderare const n stabilirea momentului n care a fost
exprimat consimmntul statului de a fi legat prin tratat, a momentului n care
statul devine parte la respectivul tratat.
ncheierea tratatelor n Romnia
Potrivit dispozitiilor constitutionale i ale Legii nr.590 din 2003, ncheierea
tratatelor internaionale n numele Romniei este de competenta Presedintelui
statului. Presedintele poate sa mputerniceasca n acest scop pe Primul ministru, pe
ministrul afacerilor externe, pe alti membri ai guvernului sau reprezentanti
diplomatici ai Romniei. Pe baza acestei mputerniciri guvernul poate sa ia masuri
n vederea initierii si negocierii tratatelor internaionale n numele statului.
La rndul su, guvernul poate negocia i semna tratatele ncheiate la nivel
guvernamental i aprob ncheierea de convenii, acorduri i alte nelegeri la nivel
departamental. Pentru aceste acorduri, mputernicirile se dau de ctre guvern, prin
ministerul afacerilor externe, care elibereaz n acest scop deplinele puteri.
Tratatele semnate n numele Romniei se supun ratificarii prin lege, de ctre
Parlament. De asemenea, se supun ratificrii tratatele semnate la nivelul
guvernului, care se refer la: colaborarea politica si militara; cele care fac necesara
adoptarea unor legi noi sau revizuirea legilor n vigoare; cele care implica un
angajament politic sau financiar; cele care se refera la probleme privind regimul
politic si teritorial al statului, sau la statutul persoanelor, la drepturile si libertatile
cetatenesti; cele referitoare la participarea statului la organizaii internaionale ;
tratatele care prevad expres necesitatea ratificarii de ctre Parlament.
31

Aceeai procedur se aplic n cazul aderrii, pentru aceleai cxategorii de tratate.

Denunarea tratatelor respective urmeaz aceeai procedur.
Tratatele care nu au ca obiect domenii dintre cele enumerate mai sus, sunt supuse
aprobarii prin hotarre guvernamentala. Guvernul l informeaza pe Presedintele
rii si Parlamentul despre orice acord, conventie sau alte ntelegeri internaionale
pe care le aproba.
Acordurile si ntelegerile cunoscute sub denumirea de acorduri n forma
simplificata se ncheie de ctre ministrul afacerilor externe, prin schimburi de note
sau scrisori. Ele se pot ncheia si de ctre alte ministere sau organe centrale, cu
atributii speciale n acest domeniu, n colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe.
Acordurile n forma simplificata nu impun prin continutul lor ratificarea de
ctre Parlament sau aprobarea de ctre Guvern.

F
rezerve

Rezervele la tratate
Conform normelor dreptului internaional, statele-parti la un tratat multilateral pot
recurge la mecanismul traditional n dreptul internaional al tratatelor privind
delimitarea apriorica a cmpului obligatiilor internaionale asumate, prin
intermediul rezervei. Instituia rezervei permite o aderare larga a statelor la un
tratat internaional multilateral. n cadrul unui tratat bilateral, formularea unei

F
tipuri

rezerve echivaleaza cu o revenire asupra textului tratatului initial si deci cu o

intiativa implicita de a relua negocierile. Prin urmare, nu sunt admise rezervele la
tratate bilaterale.
Rezerva este definita n Convenia privind dreptului tratatelor (1969) ca fiind o

F
condiii

declaratie unilaterala al unui stat - independent de textul tratatului si avnd un

caracter facultativ - emisa cu ocazia semnarii, ratificarii, acceprii, aprobarii sau
aderarii la un tratat, prin care statul urmareste sa excluda sau sa modifice efectul
juridic al unor dispozitii ale tratatului, n ceea ce priveste aplicarea lor fata de acel
stat (art.2, d).
Pentru ca o rezerva formulata de un stat sa fie admisibila, aceasta trebuie sa
ndeplineasca anumite condiii (art.19 din Conventie):
a) rezervele sa fie exprimate n forma scrisa si sa fie notificate celorlalte state
parti la tratat, care pot sa formuleze obiectiuni sau sa le accepte n mod expres sau
tacit;
b) formularea rezervelor sa nu fie n mod expres interzisa prin textul tratatului sau
sa nu se refere la anumite articole din tratat fata de care nu e permisa rezerva (de
32

exemplu, Convenia Europeana a Drepturilor Omului exclude posibilitatea

formularii de rezerve fata de dispozitiile care prevad drepturi absolute - dreptul la
viata, interzicerea sclaviei, interzicerea torturii, legalitatea incriminarii si a
pedepsei);
c) rezervele sa nu fie incompatibile cu obiectul si scopul tratatului.
Mecanismul rezervelor a nregistrat o evolutie fata de dreptul internaional clasic n
care rezervele nu erau admise dac afectau dispozitiile de fond ale tratatului si,
trebuiau, totodata, sa fie acceptate de toate celelalte state-parti. n dreptul
internaional modern condiia unanimitatii pentru acceptarea rezervelor nu mai este
ceruta.
n practica statelor, formularea unei rezerve este determinata, de regul, de
existenta unei legi interne, n vigoare, care nu este conforma cu dispoziitiile
tratatului la care statul doreste sa adere. Convenia Europeana a Drepturilor Omului
(1950), prevede, de exemplu, ca emiterea unei rezerve la tratat trebuie sa fie
nsoita de o scurta expunere a legii neconforme cu dispozitiile conventionale.
O alt regul prevazuta de o serie de tratate internaionale este ca rezerva sa nu aiba
un caracter general, ci sa vizeze o dispozitie precisa a tratatului.
Tipuri de rezerve
Un stat poate emite urmatoarele tipuri de rezerve: rezerve ratione temporis (prin
care delimiteaza aplicarea temporala a tratatului), rezerve ratione loci (privind
aplicarea teritoriala a tratatului), rezerve privind dispozitii pe care statul le
respinge, le contesta sau le defineste ntr-o maniera proprie, conform legilor
interne.
Efectele rezervelor
Formularea de rezerve de ctre un stat determina raporturi diferentiate ntre statul
rezervatar si celelalte state-parti la tratat (art.21 din Conventie).
ntre statele care au acceptat rezervele si statul rezervatar tratatul se aplica n forma
modificata prin continutul rezervelor.
Statele care au formulat obiectiuni la rezerve au dou posibilitati:
fie sa accepte ca dispozitiile tratatului care nu sunt afectate de rezerve sa se aplice
ntre ele si statul rezervatar;
fie sa refuze, prin obiectiunile formulate, aplicarea ntre ele si statul rezervatar a
ntregului tratat.
n majoritatea cazurilor, rezervele au un caracter tranzitoriu, statele renuntnd la
acestea pe masura ce si acordeaza legislatia naionala la normele internaionale.
33

F
efecte n spaiu

Efectele tratatelor
Efectele n spaiu
n principiu, tratatele se aplic ansamblului teritoriului naional al statelor (art.26
din Convenia privind dreptul tratatelor). n anumite situaii statele pot sa deroge de
la aceasta regul, stabilind anumite parti din teritoriul naional unde tratatul nu se
aplica. De exemplu, un stat federal poate sa excluda, prin clauza federala,
teritoriul unor parti componente ale federatiei de la aplicarea unui tratat, dac
dispozitiile constitutionale permit aceasta. n mod similar, puterile coloniale, aveau
posibilitatea sa recurga la clauza coloniala n care stabileau dac prevederile unor
tratate ale metropolei se aplicau sau nu teritoriilor coloniale.

F
n timp

Efectele n timp
Convenia de la Viena (1969) prevede regul general a neretroactivitatii tratatelor.
(art.28) . Dispozitiile unui tratat obliga un stat-parte doar n ceea ce priveste actele
sau faptele petrecute dupa momentul intrarii n vigoare a tratatului. Statele pot sa
deroge de la regul neretroactivitatii, cu condiia ca aceasta posibilitate sa fie
prevazuta n textul tratatului.
Tratatele se aplica din momentul intrarii lor n vigoare, care este stabilit n
dispozitiile tratatului. La tratatele multilaterale, intrarea n vigoare are loc, de
obicei, dupa depunerea unui numar de instrumente de ratificare din partea statelor parti. Durata de aplicare a unui tratat poate fi prevazuta n textul tratatului sau
poate sa fie nedeterminata. Aplicarea tratatului poate sa fie suspendata sau poate sa
nceteze ca urmare a intervenirii anumitor cauze, analizate la pct.10.

F
asupra prilor

Efectele tratatelor asupra prilor

Conform principiului fundamental din dreptul internaional - pacta sunt servanda un tratat creeaza obligatii juridice numai pentru prile sale, care trebuie sa
ndeplineasca cu bun-credinta si ntocmai angajamentele pe care si le-au asumat.
Prin urmare, tratatele nu pot avea efecte directe fata de terti, ntruct doar acordul
statului, liber exprimat, poate constitui baza legala a unei obligatii sau a unui drept
internaional.
Convenia privind dreptul tratatelor (1969) stipuleaza ca un tratat nu creeaza nici
drepturi, nici obligatii pentru un stat tert, fara consimtamntul sau.
Conform dispoziiilor Conventiei, statele pot dobndi drepturi n baza unor tratate
la care nu sunt parti n urmatoarele condiii (art.36):
34

- dac prile unui tratat nteleg s confere un drept unui stat tert sau unui grup de
state, sau tuturor statelor;
- dac statul tert consimte, fie n mod expres, fie tacit.
Carta ONU, de exemplu, confera prin prevederile sale anumite drepturi statelor
nemembre: dreptul de a sesiza Consiliul de Securitate sau Adunarea General n
legatura cu un diferend la care sunt parti, cu condiia sa accepte obligatiile de
soluionare pasnic a diferendelor, prevazute n Carta; dreptul de a deveni parti la
Statutul Curii Internaionale de Justitie.
n anumite condiii pot rezulta obligatii, n sarcina statelor, n baza unor tratate la
care nu sunt parti. Convenia de la Viena prevede dou asemenea condiii (art.35):
- dac prile unui tratat nteleg sa creeze o obligatie n sarcina unui stat tert;
- dac statul tert consimte, n mod expres si n scris la aceasta obligatie.
Prin ndeplinirea acestor condiii se realizeaza de fapt un acord distinct ntre
statele- parti la tratat si statul tert, acordul dintre parti reprezentnd unicul
fundament juridic al fortei obligatorii a unui tratat.
n practica internaionala exista o categorie de tratate (denumite tratate obiective)
care stabilesc regimuri juridice obiective, aplicabile ansamblului comunitatii
internaionale. Asemenea tratate, ntruct reglementeaza domenii de interes
general, pot sa creeze drepturi si obligatii opozabile tuturor statelor (erga omnes),
chiar si n lipsa consimtamntului lor. Din aceasta categorie fac parte:
- tratatele multilaterale care stabilesc anumite regimuri teritoriale (cele referitoare
la statutul de neutralitate al unei tari, la regimul Antarcticii etc);
- tratatele care stabilesc anumite regimuri pentru cai de comunicatie internaionala
(regimul de navigatie pe fluvii sau pe canale internaionale );
- tratatele multilaterale prin care se creeaza o organizatie internaionala, ca subiect
nou de drept internaional, personalitatea juridica a organizatiei fiind opozabila
tuturor statelor comunitatii internaionale.
Aplicarea tratatelor n ordinea juridica interna a statelor
Aplicarea tratatelor n ordinea juridica interna a unui stat pune problema raportului
dintre dreptul internaional si dreptul intern al statelor.
Teoria monista

Conform teoriei moniste cu primatul dreptului internaional asupra dreptului

Monism

intern - din momentul intrarii n vigoare a tratatului, acesta se va aplica imediat si

35

dualism

direct, fara interventia organelor legislative, chiar dac s-ar afla n contradictie cu o
lege interna, situaie n care, actul normativ intern ar nceta sa mai produca efecte.
Aceasta teorie a fost criticata, ea minimaliznd rolul statului ca subiect de drept
internaional. n cazul teoriei moniste cu primatul dreptului intern asupra
dreptului internaional, tratatul dobndeste forta juridica n masura n care aceasta
ar fi prevazuta de legea interna, iar n caz de conflict ntre norma interna si cea
internaionala, se da prioritate actului normativ intern.
Teoria dualista
Teoria dualista, care susine distinctia neta ntre cele dou sisteme de drept - intern
si internaional - afirma ca este necesara emiterea unui act normativ prin care se
face transferul tratatului din ordinea internaionala n ordinea interna, acesta
dobndind caracterul actului n care a fost transpus (lege interna). n prezent
tendinta este de a da prioritate normelor internaionale fata de normele interne, nsa
cele dou teorii subzista. Prin urmare, aplicarea dispozitiilor unui tratat n ordinea
interna a statelor-parti nu se realizeaza uniform, fiind determinata de modalitatea
de receptare de ctre fiecare stat a normelor dreptului internaional.
Teoriile monist si dualist n practica statelor
n unele state, cum sunt Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda sau tarile
scandinave, pentru ca normele dreptului internaional sa aiba efect n ordinea
juridica interna se procedeaza la transformarea normelor internaionale
cuprinse n tratate n norme interne, printr-un act normativ intern. Tratatele
internaionale pot deveni parte a dreptului intern numai dupa ce o lege speciala de
aplicare este adoptata de legiuitor (sistem dualist).
Majoritatea statelor europene au prevazut n Constitutiile lor, recunoaterea
normelor internaionale ca fiind parte a sistemului lor intern. Un asemenea sistem
de receptare se regaseste n Austria, n Italia, Franta si Germania. Constitutia
Olandei prevede n plus, ca tratatele internaionale la care statul este parte
prevaleaza asupra legilor interne care contin dispozitii contrare (sistem monist cu
primatul dreptului internaional).
Cadrul constitutional romn privind raportul dintre dreptul internaional si dreptul
intern este oferit de articolele 11 si 20. Conform prevederilor art.11, tratatele
ratificate de ctre Parlamentul Romniei devin parte a dreptului intern.Textul art.11
nu face nici o mentiune n legatura cu prioritatea normelor internaionale fata de
36

cele interne, preciznd doar, ca statul romn se obliga sa ndeplineasca ntocmai si

cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. n
Convenia asupra dreptului tratatelor (l969) se stipuleaza faptul ca un stat nu poate
invoca prevederile dreptului sau intern pentru a justifica esecul sau n executarea
unui tratat, eliminnd astfel posibilitatea ca statele sa se prevaleze de legislatia lor
interna pentru a nu respecta obligatiile internaionale.
Art.20 din Constitutia Romniei se refera la incidenta tratatelor n domeniul
drepturilor omului asupra legislatiei naionale. n articolului mentionat se afirma
obligatia autoritatilor competente de a interpreta dispozitiile constitutionale ce
reglementeaza drepturile si libertatile cetenilor n concordanta cu documentele
internaionale adoptate n acest domeniu: Declaratia Universala a Drepturilor
Omului, Pactele O.N.U. si celelalte tratate n domeniul drepturilor omului la care
Romnia este parte.
Singurul domeniu n care se prevede, n mod expres, prioritatea reglementarilor
internaionale fata de cele interne este cel al drepturilor omului. Art.20 stabileste
preeminenta tratatelor referitoare la drepturile omului, la care tara noastra este
parte, fata de legile interne care contin dispozitii contrare. n practica Curii
Constitutionale s-a susinut, n mod repetat, ca respectarea Conventiei Europene a
Drepturilor Omului n Romnia nu este condiionata de revizuirea legislatiei
naionale, fiind direct aplicabila, (n.n.self-executing) conf.art.11 din Constitutie,
privind receptarea imediata a tratatelor ratificate, prin care a fost nlaturata solutia
necesitatii emiterii unei legi de modificare a legislatiei interne n vederea acordarii
acesteia cu obligatiile internaionale asumate.

F
suspendare

F
ncetarea aplicrii

Suspendarea si ncetarea tratatelor

Convenia privind dreptul tratatelor prevede cazurile si condiiile n care un tratat
poate sa fie suspendat sau n care nceteaza aplicarea lui.
Suspendarea are caracter temporar si poate sa se refere numai la anumite clauze ale
tratatului, n timp ce ncetarea aplicarii unui tratat este definitiva si vizeaza ntregul
tratat. Ambele modalitati pot sa implice, fie toate prile la tratat sau numai una
(unele) dintre ele.
Suspendarea sau ncetarea tratatului poate sa fie consecinta vointei partilor sau
poate sa intervina independent de vointa acestora.

37

Suspendarea sau ncetarea aplicarii unui tratat ca urmare a vointei partilor

ncetarea unui tratat poate sa intervina ca efect al urmatoarelor cauze:
- dac a fost ncheiat pe durata determinata;
- ca urmare a manifesrii unilaterale de vointa a uneia din parti, prin denuntare
sau retragere, dac aceste modalitati sunt expres prevazute n textul tratatului sau
sunt acceptate de ctre toate celelalte state-parti;
- n mod tacit, ca urmare a ncheierii ntre acelasi parti a unui nou tratat avnd
acelasi obiect si care este incompatibil cu tratatul anterior.
ncetarea sau suspendarea tratatului poate sa intervina ca efect al urmatoarelor
cauze:
- ca urmare a ncalcrii substantiale a tratatului de ctre una din parti;
- ca urmare a imposibilitatii de a ndeplini obligatiile asumate de ctre un stat
datorita intervenirii unor condiii exceptionale.
ncetarea sau suspendarea tratatelor independent de vointa partilor
Intervine n situaii care fac imposibila executarea lor:
- ca urmare a disparitiei totale si permanente obiectului sau a partilor tratatului, ca
subiecte de drept internaional ( caducitatea tratatului);
- ca efect al schimbarii fundamentale a mprejurarilor, care au determinat
ncheierea tratatului, dac aceasta afecteaza n mod esential baza consimtamntului
statului exprimat la data ncheierii tratatului (ncetarea tratatului);
- ruperea relaiilor diplomatice si consulare si razboiul (ncetare sau suspendare);
- constatarea nulitatii unui tratat (ncetarea tratatelor).
Nulitatea tratatelor reprezinta una dintre cauzele de ncetare a efectelor unui tratat.
Nulitatea tratatelor intervine:
- n cazul n care tratatul contravine unei norme imperative (de jus cogens) aflata
n vigoare n momentul ncheierii sale, sau aparuta ulterior;
- n cazul n care se constata un viciu de consimtamnt care a afectat acordul de
vointa al partilor n momentul ncheierii tratatului.
Convenia de la Viena prevede dou tipuri de nulitate aboluta si relativa avnd
regimuri juridice distincte.
a) Nulitatea relativa poate fi invocata numai de statul al carui consimtamnt a fost
viciat si poate fi acoperita ulterior prin confirmare de ctre acelasi stat. (art.45) Se
sancioneza cu nulitate relativa viciile de consimtamnt rezultnd din: ncalcrea
dispozitiilor dreptului intern al statului privind competenta de a ncheia tratate, din
eroare, dol, sau coruperea reprezentantului statului.
38

b) Nulitatea absoluta sancioneaza viciile de consimtamnt rezultnd din

constrngerea exercitata asupra statului sau a reprezentantului sau si tratatele
contrare unei norme imperative. Nulitatea absoluta poate fi invocata de ctre orice
stat parte la tratat si chiar din oficiu, de ctre o instana internaionala. Nulitatea
absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare.

F
interpretare

Interpretarea tratatelor
Prin interpretarea tratatului internaional se ntelege operatiunea prin care se
urmareste stabilirea sensului si a continutului unei reguli de drept dintr-un tratat n
cursul aplicarii acestuia. Obiectul interpretrii l reprezinta textul tratatului Scopul
interpretrii este clarificarea clauzelor ambigue si determinarea intentiei reale a
partilor n vederea unei aplicari corecte a tratatului.
Tipuri de interpretare
Entitatile competente sa interpreteze un tratat internaional sunt :
-

pe plan internaional - statele parti la tratat, instanele jurisdictionale sau

arbitrare si organizaiile internaionale ;

- pe plan intern organele executivului, de regul ministerele afacerilor externe.
Interpretarea realizata de prile unui tratat are o forta superioara fata de alte
interpretari, si poarta numele de interpretare autentica. Prile pot sa includa n
textul tratatului clauze interpretative prin care se definesc continutul unor termeni
cu scopul de a evita interpretarea si aplicarea diferita a tratatului. Dac n cursul
aplicarii tratatului interpretarile devin divergente, prile pot sa ncheie acorduri
interpretative separate de textul tratatului, asigurnd uniformitatea aplicarii
dispozitiilor acestuia. Organizaiile internaionale sunt competente sa interpreteze
dispozitiile statutelor lor si ale tratatelor la care sunt parte.
Interpretarea jurisdictionala data de arbitrajul internaional si de Curtea
Internaionala de Justitie reprezinta o interpretare neautentica si are forta
obligatorie numai pentru prile care au supus un diferend legat de interpretarea
unei norme, instanei internaionale.
Reguli de interpretare
Convenia privind dreptul tratatelor a codificat principalele reguli de interpretare a
tratatului, stabilind o regul general de interpretare (art.31), mijloace
complementare de interpretare (art.32), precum si regulile aplicabile tratatelor
autentificate n mai multe limbi (art.33).
Regul general consta n obligativitatea interpretrii unui tratat cu buna-credinta,
39

potrivit sensului obisnuit ce urmeaz a fi atribuit termenilor tratatului, n contextul

lor si n lumina obiectului si a scopului tratatului.
a) Regul interpretrii tratatelor cu buna-credinta rezulta din principiul general al
aplicarii cu buna-credinta a tratatelor internaionale (pacta sunt servanda).
b) Interpretarea termenilor tratatului n contextul lor, presupune analiza acestora n
contextul ntregului tratat, care cuprinde preambulul, dispozitivul, clauzele finale si
anexele, precum si luarea n considerare a oricaror acorduri, instrumente sau
practici n legatura cu tratatul, intervenite ntre parti cu prilejul ncheierii acestuia
sau ulterior.
c) Termenii tratatului se interpreteaza potrivit sensului lor curent, uzual ; un termen
va fi nteles ntr-un sens special numai dac se stabileste ca aceasta a fost intentia
partilor.
Alaturi de aceste reguli generale, n interpretarea unui tratat se poate recurge - dac
este necesar - si la mijloace complementare, ndeosebi la lucrarile pregatitoare si la
mprejurarile n care a fost ncheiat tratatul.
Dac un tratat a fost autentificat n dou sau mai multe limbi, textul are aceeasi
valoare n fiecare dintre aceste limbi, n afara de cazul n care prile au convenit sa
acorde prioritate unuia dintre texte, n caz de divergenta. n situaia n care din
comparatia textelor autentice rezulta o deosebire de sens al termenilor se va adopta
sensul care corespunde n cea mai mare masura obiectului si scopului tratatului.

TEMA III SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAIONAL PUBLIC

1. Noiune si categorii

F
noiunea de
subiect de drept
internaional

Subiectele dreptului internaional public sunt entitati participante la viata

internaionala, cu drepturi si obligatii directe. Cu alte cuvinte, subiectele dreptului
internaional public reprezinta acele entitati care participa la raporturi juridice,
reglementate de normele acestui drept. A fi subiect de drept internaional nseamna
a beneficia de personalitate juridica internaionala, ceea ce presupune capacitatea
de a fi titular de drepturi si obligatii cu caracter internaional.
Personalitatea juridica internaionala se diferentiaza pentru fiecare dintre
participantii la raporturile juridice internaionale:
- statele , considerate subiecte originare, tipice, primare;
- organizaiile internaionale guvernamentale, calificate drept subiecte derivate;
40

- natiunile sau popoarele care lupta pentru cucerirea independentei, subiecte cu

personalitate juridica limitata si tranzitorie, pna la formarea statului independent;
- alte entitati care participa la raporturi juridice internaionale, dar a caror
personalitate juridica nu este recunoscuta n dreptul internaional publicpersoanele fizice si organizaiile neguvernamentale.

F
statul ca
subiect de drept
internaional

F
suveranitatea

2. Statul ca subiect al dreptului internaional

Suveranitatea statului
Indiferent de ntinderea teritorial, numrul populaiei, fora economic, statele au
personalitate juridic internaional, putere de comandament. Statul i nu naiunea
(suma naionalilor) beneficiaz de personalitate juridic inmternaional.
Statul suveran ocupa o pozitie dominanta ntre subiectele de drept internaional
public si aceasta, pentru ca, mult timp a reprezentat unicul subiect al acestui drept
si este singurul care poseda capacitatea de a-si asuma totalitatea drepturilor si
obligatiilor cu caracter internaional.
Calitatea de subiect de drept a statului deriva din suveranitatea sa, independent de
faptul ca, celelalte state le recunosc sau nu aceasta calitate. Suveranitatea este cea
care confera statului personalitate juridica internaionala, adica aptitudinea de a
actiona n cadrul comunitatii internaionale, prin exercitarea drepturilor si asumarea
de obligatii. Suveranitatea este un atribut al puterii de stat de a fi dotat cu
autonomie total i competen nelimitat.
n virtutea atributului de suveranitate, statul si exercita autoritatea pe dou
planuri: pe plan intern, el are dreptul de a exercita puterea asupra cetenilor sai,
precum si asupra tuturor persoanelor aflate pe teritoriul si sub jurisdictia sa,

F
condiii

edictnd legi si aplicnd sanctiuni n cazul nerespecrii lor, iar pe plan extern, are
dreptul de a reprezenta natiunea si a o angaja n raporturi cu alte natiuni .
Condiiile pe care trebuie s le ndeplineasc cumulativ o entitate pentru a putea
constitui un stat sunt:
- populatie permanenta;
-un teritoriu determinat;
- un guvern independent si o ordine sociala, politica si juridica.

F
drepturile i
obligaiile statelor

Drepturile si obligatiile statelor

Unele dintre drepturile si obligatiile fundamentale ale statelor au fost mentionate n
Convenia de la Montevideo (1933), care reprezinta actul constitutiv al Organizatiei
41

Statelor Americane (O.S.A.) si n Carta drepturilor si obligatiilor economice ale

statelor (O.N.U., 1974). Dintre drepturile statelor se retin:
- dreptul la existenta si suveranitate;
- dreptul la pace si securitate;
- egalitatea n drepturi;
- dreptul de a participa la viata internaionala;
- dreptul la legitima aparare n cazul comiterii unui act ilicit sau a unui act de
agresiune din partea altor state;
- dreptul la autodeterminare, implicnd dreptul de a alege si de a organiza n mod
liber sistemul politic si de a dispune nestingherit de resursele sale economice si
naturale;
- dreptul la dezvoltare si progres.
Conform reglementarilor de drept internaional, statele beneficiaza de imunitate de
jurisdictie a lor si a bunurilor lor, n fata organelor judecatoresti ale altor state.
Acesta reprezinta un drept la care statul poate sa renunte, n anumite mprejurari.
Obligatiile statelor au la baza, n primul rnd, respectarea principiilor
fundamentale ale dreptului internaional public si consta n:
- obligatia de a nu recurge la folosirea fortei sau la amenintarea cu forta n relaiile
interstatale;
- obligatia de a respecta inviolabilitatea frontierelor;
- obligatia de a rezolva orice diferend pe cale panic ;
- obligatia de a ndeplini cu buna-credinta obligatiile internaionale rezultnd din
tratate;

F
forme de
organizare

- obligatia de a proteja mediul.

Forme de organizare a statelor
n societatea internaionala exista mai multe tipuri de state:

F
state unitare

F
state compuse

F
federaii

- state unitare, cele care au un sistem unic de organe supreme ale puterii i
administratiei de stat i reprezinta subiecte unice de drept;
- uniuni de state, reprezentnd forme de asociere a dou sau mai multe state
independente. Cele mai reprezentative uniuni de state sunt confederatiile i
federatiile.
- statul permanent neutru, care are un statut propriu.
Confederatiile sunt acele uniuni de state n cadrul carora statele membre i
pastreaza calitatea de subiecte de drept, fiind state independente care i conduc
singure relaiile internaionale. Statele uniunii instituie organe comune, care
42

centralizeaza i coordoneaza activitatea acestora n anumite domenii. De exemplu,

Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.) se apropie de modelul unei confederatii
regionale, constituita n baza unui acord - Acordul de la Minsk (1991) - ncheiat
ntre statele fostei U.R.S.S. i cuprinde n structura sa mai multe organe: Consiliul
Sefilor de State care este organul decizional suprem, Consiliul Sefilor de Guverne,
Comitetul de coordonare i consiliere organ permanent executiv, Consiliul
Ministrilor Afacerilor Externe, care coordoneaza politica externa a statelor
membre, Consiliul Ministrilor Apararii responsabil de coordonarea politicii
militare a statelor membre, un Stat Major, Consiliul comandantilor trupelor
frontaliere, Tribunalul afacerilor economice, Banca interstatala i un Secretariat
executiv. Prin tratatele ncheiate la nivel de confederatie, statele membre vizeaza sa
creeze o uniune economica n care sa fie asigurata libera circulatie a marfurilor, a
capitalului, a serviciilor i a persoanelor din aceasta zona, precum i asigurarea unei
zone de liber schimb
De cele mai multe ori, confederatia este o forma de tranzitie nspre constituirea
unei federatii. Este cazul S.U.A., care, nainte de a deveni un stat federativ a
prezentat forma unei confederatii.
Federatiile reprezinta uniuni de state care au renuntat la independenta lor,
transfernd calitatea de subiect de drept statului federal. Statele membre i
pastreaza competenta de a administra strict probleme de interes local, statul federal
fiind cel care le conduce relaiile externe. Este cazul Belgiei, a Elvetiei etc.
O situaie particulara este cea a statului permanent neutru, care dispune de o
capacitate limitata de a-i asuma drepturi i obligatii, determinata de statutul sau
specific. State cu neutralitate permanenta sunt Elvetia i Austria. Neutralitatea unui
stat trebuie sa rezulte din acte interne ale acestuia legi i dispozitii constitutionale.
Statului neutru i revin obligatii specifice: de a nu participa la aliante militare,
politice sau economice care urmaresc pregatirea unui razboi; de a nu permite
folosirea teritoriului lor drept teatru al unor operatiuni militare, sau ca loc de
depozitare a munitiilor, armamentului i a trupelor militare; de a colabora activ cu
celelalte state pentru asigurarea pacii i securitatii internaionale.
Statul neutru are dreptul la autoaparare individuala i colectiva, precum i de a
acorda sprijin statului victima, n cazul unui razboi. Acest din urma drept i este
recunoscut statului neutru, care, n societatea contemporana, nu mai este tinut de
obligatia de impartialitate. Statul neutru are, de asemenea, dreptul de a fi membru
al ONU, considerndu-se c aceasta nu vine n conflict cu statutul de neutralitate.
43

3. Organizaiile internaionale

F
organizaii
internaionale

Organizaiile internaionale au o personalitate juridica limitata prin statutul lor de

functionare, fiind ndreptatite sa i asume doar acele drepturi i obligatii care
concura la realizarea scopului pentru care au fost nfiintate. Totodata, reprezinta
subiecte de drept derivate, ntruct sunt creatia statelor - a subiectelor originare care le confera calitatea de subiecte de drept, prin statut. Personalitatea juridica
internaionala a organizaiilor guvernamentale se manifesta pe plan intern i pe plan
internaional i consta n: dreptul de a-i coordona activitatea organelor interne, n
dreptul de a ncheia tratate, de a nfiinta misiuni diplomatice permanente i de a
accepta functionarea unor asemenea misiuni ale statelor pe lnga ele (drept de
legatie activa i pasiva), n dreptul organizaiilor i a functionarilor acestora de a
beneficia la imunitati i privilegii diplomatice, n dreptul de a actiona pe plan
internaional mpotriva unui alt subiect de drept i n obligatia de a raspunde n fata
unor instane internaionale.
Personalitatea juridica a organizaiilor este opozabila i fata de statele care nu sunt
membre ale organizatiei.

F
micri de
eliberare
naional

4. Natiunile i popoarele care lupta pentru eliberare

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, dreptul internaional public a consacrat
dreptul la autodeterminare a popoarelor aflate sub dominatia coloniala. n acest
mod s-a legalizat lupta lor de eliberare naionala n vederea constituirii ca stat
independent. Popoarelor care lupta pentru independenta li s-a recunoscut calitatea
de subiecte de drept internaional public, dar cu caracter limitat i tranzitoriu,
aceasta calitate existnd pna la constituirea statului independent care va deveni
subiect cu personalitate juridica deplina. Personalitatea lor juridica internaionala se
dobndeste din momentul n care i creeaza organe proprii ce exercita functii de
putere publica. Pentru a exista ca subiecte de drept, nu este nevoie de recunoaterea
statelor.
Poporul care lupta pentru independenta se bucura de dreptul de a ncheia tratate
internaionale, de a ntretine relaii oficiale internaionale, de a primi ajutoare din
partea statelor i a organizaiilor internaionale, de a participa la crearea dreptului

F
persoane
fizice

internaional public.
5. Persoanele fizice
Dreptul internaional public drept esentialmente interstatal - nu recunoate
persoanei fizice calitatea de subiect de drept n ordinea internaionala. Se
44

apreciaza, n literatura de specialitate ca participarea individului la viata

internaionala este mediatizata de ctre stat. Statul, prin semnarea i ratificarea
tratatelor internaionale constituie n favoarea individului drepturi i obligatii,
exprimndu-i n acest mod consimtamntul ca persoana fizic sa actioneze n
cadrul relaiilor internaionale. Problema recunoaterii calitii de subiect de drept
n favoarea individului se mentine controversata. Rolul individului n dreptul
internaional se discuta n legatura cu domeniul dreptului internaional penal i al
dreptului internaional al drepturilor omului.
a) Astfel, individul poate fi subiect al raspunderii penale n cazul comiterii unor
fapte, considerate infractiuni prin conventiile internaionale (de exemplu,
genocidul), prin care statele se obliga sa incrimineze i sa pedepseasca aceste fapte
n legea interna. n baza unor astfel de reglementari persoana fizic se supune de
fapt jurisdictiei interne a statului. nsa pentru comiterea crimelor de razboi sau a
crimelor mpotriva pacii i umanitatii, care constituie infractiuni cu caracter
internaional, rspunderea individului se angajeaza pe plan internaional, n fata
instanelor jurisdictionale.
b) Doar dreptul internaional al drepturilor omului recunoate subiectelor de drept
intern persoane fizice, juridice sau grupuri de particulari - personalitatea juridica
internaionala, manifestata prin dreptul acestora de a actiona la nivel internaional,
prin intermediul petitiilor, al comunicarilor sau al recursurilor cu caracter
contencios, naintate unor institutii jurisdictionale sau altor organe internaionale.
n fata Curii Europene a Drepturilor Omului individul se poate adresa direct cu o
plngere mpotriva unui stat, din momentul ratificarii de ctre acesta a Conventiei
Europene a Drepturilor Omului (1950). n fata acestei institutii jurisdictionale
individul este tratat de pe pozitii de egalitate cu statul.
6. Recunoaterea n dreptul internaional

F
recunoatere

Instituia recunoaterii reprezint actul prin care un stat se pronun n sens

afirmativ asupra unor situaii noi ce se produc i au efecte n plan internaional.
Recunoaterea poate viza: recunoaterea preteniilor teritoriale, schimbri n titlul
de suveran, calitatea de beligerant, rsculat, naiune ce lupt pentru independen.
Recunoaterea statelor reprezinta actul unilateral care emana de la un stat, prin
care acesta constata aparitia sau existenta altui stat, pe scena vietii internaionale.
Actul recunoaterii reprezinta un act de suveranitate al statelor, un drept al unui
stat i nu o obligatie a acestuia.
45

n literatura de specialitate se discuta valoarea actului de recunoatere

internaionala a noului stat i efectele sale. Recunoaterea este un act declarativ i
nu un act constitutiv de drepturi, statul recunoscut nu dobndeste personalitate
juridica din momentul recunoaterii sale, ci din cel al formarii sale ca stat. Prin
actul recunoaterii, statul stabileste relaii oficiale (diplomatice i consulare) cu
statul care face obiectul recunoaterii.
Recunoaterea poate fi expresa, atunci cnd recunoaterea se face printr-un act
scris, oficial care este comunicat statului vizat; poate fi tacita, atunci cnd din
comportamentul statului rezult intenia sa de a recunoate un alt stat (de exemplu,
ncheie un tratat cu acesta).
Recunoaterea guvernelor intervine, de obicei, odat cu recunoaterea statelor.
Problema se pune i separat atunci cnd noul guvern se formeaza altfel dect pe
cale constituional (prin revoluie, insurectie, lovitura de stat etc), sau se formeaz
dou guverne.
Recunoaterea guvernelor reprezint un act unilateral prin care un stat accept
guvernul altui stat ca organ al puterii publice a acestui stat.
Pentru a face obiectul recunoaterii, guvernul trebuie s beneficieze de suportul
majoritatii populatiei statului i sa fie capabil sa se achite de obligatiile
internaionale ale predecesorilor sai.
Actul recunoaterii are ca efecte: obtinerea de ctre guvernul recunoscut a dreptului
de a stabili relaii diplomatice cu statul care l-a recunoscut i cu alte state;
dobndirea dreptului de a nainta actiuni n fata instanelor judecatoresti ale statului
care l-a recunoscut; dobndirea dreptului la imunitatea de jurisdictie i de executie.
(Imunitatea de jurisdictie reprezinta un principiu potrivit cruia un stat nu poate fi
actionat de ctre alt stat mpotriva vointei sale n fata unei instane de judecata.)

7. Succesiunea statelor

Succesiune
de state

Problema succesiunii statelor n dreptul internaional este reglementata de dou

1978) i Convenia referitoare la succesiunea statelor cu privire la bunuri, arhive i

decolonializare

F
fuziune

conventii Convenia referitoare la succesiunea statelor cu privire la tratate (Viena,

datorii (Viena, 1983).
Noiunea de succesiune a statelor este definita n dispozitiile conventiilor
mentionate ca reprezentnd substituirea unui stat n locul altuia, n ceea ce
priveste rspunderea pentru relaiile internaionale ale unui teritoriu. n virtutea
exercirii suveranitatii, un stat poate decide n mod liber dac i n ce masura va

absorbie
46

pastra relaiile juridice stabilite de antecesorul sau.

Problema succesiunii se ridica n urmatoarele situaii:
- n cazul crearii de noi state pe teritoriile fostelor colonii;
- n cazul crearii de state prin fuziune sau dezmembrare;
- n cazul succesiunii la calitatea de membru n organizaiile internaionale;
- n cazul unei revolutii sociale.
Regulile aplicabile n fiecare din aceste situaii:
a) Popoarele din teritoriile colonizate, n baza dreptului lor la autodeterminare, se
constituie ntr-un stat nou, independent, care reprezinta un nou subiect de drept
internaional. O consecinta fireasca a acestui fapt o constituie ncetarea tratatelor
care instituiau protectoratul i tutela, ca fiind incompatibile cu statutul de stat
suveran. n ceea ce priveste celelalte tratate de colaborare internaionala ale
vechiului stat, acestea pot sa fie preluate de ctre noul subiect de drept, eventual cu
formularea unor rezerve sau declaratii interpretative, fata de clauzele care nu
corespund intereselor sale legitime. Preluarea tratatelor se realizeaza prin
ncheierea unor acorduri de succesiune, formularea unor declaratii unilaterale prin
aderarea la tratate sau prin renegocierea acestora. Astfel de acorduri de succesiune
s-au ncheiat, de exemplu, ntre Anglia i fostele sale colonii.
b) Prin fuziune se ntelege reunirea mai multor state ntr-un singur stat, care va
deveni noul subiect de drept internaional. De exemplu, unificarea R.F.G. cu
R.D.G. n 1990.
Prin dezmembrarea unui stat apar mai multe state independente care vor reprezenta
fiecare subiecte independente de drept internaional. De exemplu, dezmembrarea
U.R.S.S n 1991, a Iugoslaviei, urmata de formarea noilor state. n asemenea
cazuri, de regul, noului stat continua sa aplice tratatele ncheiate anterior.
c) Succesiunea statelor la calitatea de membre n organizaiile internaionale se
rezolva n functie de procedura de admitere a membrilor prevazuta n actul
constitutiv al organizatiei. Aceasta presupune i manifestarea de vointa expresa din
partea statului de a deveni membru ntr-o organizatie ca succesor al altui stat.
d) Pentru statele create ca urmare a unor revolutii sociale nu se pune problema unei
succesiuni propriu-zise, ntruct, teritoriul i populatia ramnnd aceleasi, nu apare
un nou subiect de drept internaional. Dupa o revolutie care schimba regimul unui
stat, noile structuri ale puterii emit o declaratie n care-si precizeaza pozitia fata de
tratatele si conventiile ncheiate de fosta putere. De exemplu, Consiliul Frontului
Salvarii Naionale, n comunicatul exprimat n decembrie 1989 arata ca, va mentine
47

tratatele si conventiile ncheiate de Romnia, anterior acelei date.

- TEMA IV PROBLEME PRIVIND POPULAIA I TERITORIUL N DREPTUL
INTERNAIONAL PUBLIC

F
populaie

1. Populatia n dreptul internaional

Populatia, alaturi de teritoriu si guvern, reprezinta unul dintre elementele
constitutive ale statului. Ea cuprinde totalitatea cetenilor unui stat, precum si
celelalte categorii de persoane aflate pe teritoriul si sub jurisdictia sa (straini,
apatrizi, refugiati, persoane stramutate). Sunt exclusi de sub jurisdictia statului,
personalul diplomatic si consular al statelor strine aflat pe teritoriul statului,
precum si functionarii internaionali care beneficiaza de imunitati si privilegii
diplomatice. Statul, n temeiul suveranitatii sale, stabileste, prin legislatia
naionala, statutul juridic al persoanelor care formeaza populatia sa. Demersul
legislativ al statului n acest domeniu trebuie sa se bazeze pe principiul respecrii
drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

F
cetenie

a) Cetaenia
Cetenia reprezinta legatura politica si juridica permanenta dintre o persoana
fizic si un anumit stat. Dintre categoriile de persoane care formeaza populatia
statului, doar cetenii acestuia pot sa detina plenitudinea drepturilor si a
obligatiilor prevazute n legislatia naionala.
Fiecare stat este competent sa stabileasca, prin legea naionala, condiiile de
acordare a ceteniei. Efectele ceteniei fata de alte state ale comunitatii
internaionale pot fi limitate de normele dreptului internaional. Pentru a fi
valabila, acordarea ceteniei trebuie sa se realizeze n anumite condiii:
- pentru a fi opozabila unor state terte, cetenia acordata de un stat trebuie sa fie
licita din punct de vedere al dreptului internaional, adica sa nu fie acordata pe baz
unor criterii discriminatorii (rasiale, religioase sau politice);
- acordarea ceteniei sa aiba n vedere legatura efectiva a individului cu statul;
- acordarea ceteniei sa aiba la baza principiile si normele dreptului
internaional.
Cetenia acordata cu ignorarea de ctre stat a acestor reguli poate sa fie lipsita de
recunoaterea statelor comunitatii internaionale.
48

Modalitati de dobndire a ceteniei

Cetenia se dobndeste prin nastere sau prin naturalizare.
n primul caz se iau n considerare urmatoarele principii:
- principiul jus sanguinis ( prin legatura de snge), conform cruia copilul
dobndeste cetenia parintilor indiferent de locul nasterii;
- principiul jus soli ( prin locul nasterii), conform cruia copilul dobndeste
cetenia statului pe teritoriul cruia se naste, indiferent de cetenia parintilor.
n cel de-al doilea caz, cetenia se obtine la cererea persoanei si n baza unui act
al autoritatilor statului care o acorda conform legii. Naturalizarea reprezinta,
adesea, efectul cstoriei sau al sederii prelungite (al rezidentei) pe teritoriul unui
stat.
Conform Legii nr.21/1991, cetenia romna se dobndeste prin nastere, prin
adoptie, prin repatriere sau poate fi acordata la cerere. Solicitantul trebuie sa
ndeplineasca anumite condiii pentru ca cererea sa sa fie soluionata favorabil: sa
fi locuit o perioada de timp pe teritoriul statului, sa cunoasca limba naionala, sa
dispuna de un loc de munca si de mijloace de existenta, sa nu fi suferit condamnari
penale, sau sa fi desfasurat vreo activitate mpotriva intereselor statului romn etc.
Modalitati de pierdere a ceteniei
Pierderea ceteniei se poate realiza prin dou modalitati: prin renuntare si prin
retragere.
a) Renuntarea la cetenie este un drept al ceteanului si intervine, de obicei,
atunci cnd o persoana se stabileste ntr-o tara care nu acorda dubla cetenie.
Acest act nu are efect asupra ceteniei celorlalti membri ai familiei, acestia avnd
dreptul sa o pastreze n continuare.
b) Retragerea reprezinta o sanctiune aplicata persoanei care a comis fapte grave
mpotriva statului a carui cetenie o poarta sau care a obtinut cetenia n mod
fraudulos. Acest mod de pierdere a ceteniei poate sa intervina doar fata de
persoanele care au dobndit cetenia prin naturalizare, nu si prin nastere.

F
Apatridie

b) Conflicte de cetenie- bipatridia i apatridia

n anumite cazuri, pot sa apara conflicte pozitive sau negative de cetenie:

a) Conflictul pozitiv de cetenie se manifesta atunci cnd o persoana are dou sau

Bipatridie

persoanelor cu dubla cetenie, cauzata de neconcordanta legislatiei statelor. De

mai multe cetenii (bipatridia sau pluricetenia). Cel mai frecvent caz este cel al
exemplu, copilul nascut din ceteni ai unui stat care aplica principiul jus
49

sanguinis, pe teritoriul unui stat a carui legislatie prevede principiul jus soli, va
purta cetenia ambelor state. Persoana care obtine o noua cetenie, la cerere, fara
sa renunte la cetenia sa anterioara, se afla, de asemenea, n situaia de bipatridie.
Situaiile de bipatridie sau de pluricetenie pot sa determine conflicte de interese
ntre state, ale caror efecte se repercuteaza asupra persoanei n cauza. n aceste
cazuri se ridica problema de a stabili carui stat i revine obligatia de a acorda
protectie diplomatica ceteanului, sau n care dintre state este obligata persoana sa
efectueze stagiul militar etc. Conflictele de cetenie se soluioneaza, de regul,
prin stabilirea ceteniei dominante, efective a persoanei, adica prin determinarea
statului fata de care acesta este efectiv atasat (din punct de vedere al domiciliului,
al locului de munca, al limbii vorbite, sau al legaturilor de familie etc.).
b) Conflictul negativ de cetenie conduce la aparitia situaiilor de apatridie, adica
de pierdere a ceteniei. De exemplu, un copil nascut din parinti apatrizi, pe
teritoriul unui stat care aplica regul jus sanguinis, nu va avea nici o cetenie.
Efectele apatridiei consta n lipsirea persoanei de protectia diplomatica din partea
vreunui stat. De regul, apatrizii sunt asimilati strainilor, att n conventiile
internaionale, ct si n actele normative interne, fiind obligati sa respecte legislatia
statului pe teritoriul cruia locuiesc si sub a carui jurisdictie se afla. Tendinta este
de a evita crearea unor situaii de apatridie, pentru ca fiecare persoana sa
beneficieze de protectia unui stat. n acest sens, s-au ncheiat conventii
internaionale n cadrul organizaiilor universale si regionale (Convenia privind
statutul apatrizilor din 1954 si 1961, O.N.U.; Convenia cu privire la cetenie,
1997, Consiliul Europei).
c ) Regimul juridic al strainilor. Extradarea si expulzarea
Statutul juridic al strainilor
Strainii sunt persoane care se afla pe teritoriul unui stat, dar au cetenia altui stat.
Conform reglementarilor juridice sunt asimilati acestora, apatrizii si refugiatii.

F
regimul strinilor

Statul are dreptul sa stabileasca prin legislatia interna, condiiile de intrare, de

sedere si alte elemente privind statutul strainilor pe teritoriul sau, cu respectarea
unui standard minim de drepturi si libertati considerate fundamentale. Se pot retine
cteva reguli generale pe care statele le au n vedere pentru determinarea statutului
juridic al strainilor: obligatia statului de a admite intrarea unui strain pe teritoriul
sau, dar cu posibilitatea de a o supune unor condiii; dreptul statului de a expulza
un strain numai pe o baza legala si pentru motive temeinice.
50

n principiu, strainii beneficiaza de majoritatea drepturilor de care se bucura

cetenii unui stat, cu exceptia drepturilor politice si a dreptului de a ocupa functii
publice. Strainii nu sunt tinuti nsa de aceleasi obligatii pe care le au cetenii
statului (de exemplu, de obligatia de a presta serviciul militar).
Regimuri aplicabile strainilor:
- Regimul naional, prin care statul recunoate strainilor aceleasi drepturi pe care
le acorda propriilor ceteni, cu exceptia drepturilor politice si a dreptului de a
ocupa functii publice;
- Regimul clauzei natiunii celei mai favorizate, care presupune acordarea n
favoarea cetenilor unui stat strain, a regimului cel mai favorabil care a fost
acordat resortisantilor unui stat tert;
- Asigurarea de ctre toate statele comunitatii internaionale a unui standard
minim de tratament n favoarea strainilor.
n situaii determinate, statele pot adopta fata de strainii aflati pe teritoriul lor
masura expulzarii sau a extradarii.
Expulzarea
Reprezinta un act administrativ individual, cu caracter de sanctiune, motivat prin
ratiuni de ocrotire a ordinii publice, a regimului politic, a sistemului economic si a
securitatii naionale.

Prin conventii internaionale, statele au stabilit ca expulzarea se poate dispune ca

Expulzare

efect al unei decizii legale, cu asigurarea dreptului la aparare al individului si a

dreptului de ataca prin cai legale decizia de expulzare. De asemenea, sunt interzise
expulzarile colective de straini. Un stat nu si poate expulza propriii ceteni.
(Convenia Europeana a Drepturilor Omului si Protocoalele aditionale).

F
Extrdare

Extradarea
Este un act de asistenta juridica ntre state, care se dispune n cazul comiterii de
ctre cetenii altui stat, a unor infractiuni grave, de drept comun sau de drept
internaional (crime mpotriva pacii si umanitatii). Masura extradarii se dispune
baza unor conventii internaionale, pe baza de reciprocitate, sau n temeiul legii
interne.
n dreptul internaional s-a stabilit un numar de reguli aplicabile n domeniul
extradarii:
nu se dispune masura extradarii mpotriva cetenilor unui stat de ctre propriul
51

stat;
fapta pentru care se solicita extradarea, trebuie sa fie incriminata de legislatia
ambelor state;
persoana extradata va fi judecata si condamnata doar pentru infractiunea pentru
care a fost solicitata masura.
d) Refugiatii si persoanele stramutate. Dreptul la azil
Noiunea de persoana refugiata
Convenia privind statutul refugiatilor, adoptata de O.N.U. n anul 1951,
completata de Protocolul aditional din 1967, defineste noiunea de persoana

F
refugiai

refugiata ca fiind persoana care, n urma unor temeiuri jusitficate de a fi

persecutata pe motive de rasa, religie, naionalitate, apartenenta la un grup social
sau opinie politica, se gaseste n afara rii sale de origine si nu poate sau, din
cauza acestor temeri, nu doreste sa revina n acea tara (art.1).
Statutul de refugiat este, astfel, acordat pe baza individuala, si nu pentru grupuri de
persoane. Din textul Conventiei mentionate se deduce ca nu intra n categoria
persoanelor refugiate, refugiatii economici si persoanele care au dobndit statutul
de refugiati ca efect al unor conflicte armate internaionale sau interne. n aceste
cazuri, solutia care s-ar impune ar fi cea a ajutorului umanitar internaional n tara
de origine sau a unor masuri de dezvoltare economica.
Noiunea de persoana stramutata
Persoanele stramutate sunt acele persoane care au fost deportate pe teritoriul unor

F
persoane
strmutate

state strine (cum a fost cazul persoanelor deportate n cel de-al doilea razboi
mondial). Preocuparea statelor fata de aceste persoane s-a materializat n
ncheierea de conventii internaionale prin care sa se asigure repatrierea lor.
Statutul juridic al refugiatilor si al persoanelor stramutate
Acesta este similar cu cel al strainilor sau al cetenilor statelor, potrivit
Conventiei din 1951. Chiar dac statelor nu le revine nici o obligatie de admitere
pe o baza permanenta a acestor categorii de persoane pe teritoriul lor, returnarea
refugiatilor si expulzarea strainilor n state unde risca sa le fie ncalcte drepturile
fundamentale ale omului, sunt interzise.
Pentru protejarea intereselor refugiatilor, n cadrul ONU, s-a nfiintat n anul 195,
naltul Comisariat pentru Refugiati.
52

n Romnia, statutul refugiatilor este asigurat prin Legea nr. 46/1991 prin care
statul romn a aderat la Convenia O.N.U. din 1951, completata de Protocoalele
aditionale din 1967, precum si prin Legea nr.15/1996.
Pe lnga motivele invocate de Convenia O.N.U. pentru acordarea statutului de
refugiat, legea romna adauga considerentele umanitare si cazul unor conflicte
armate, n limita posibilitatilor si pe o durata determinata.
Procedura de acordare a statutului de refugiat presupune naintarea unei cereri
motivate, fie unei misiuni diplomatice sau unui oficiu consular romn din
strainatate, fie Directiei generale a politiei sau altor organe locale. Respingerea
cererii solicitantului poate interveni pentru unul dintre urmatoarele motive:
comiterea unor fapte mpotriva pacii sau umanitatii, ori contrare Cartei ONU,
apartenenta la o organizatie sau grupare care reprezinta o amenintare pentru
siguranta naionala sau ordinea publica, comiterea unei infractiuni sancionata cu
nchisoare mai mare de 3 ani sau dobndirea statutului de refugiat n alt tara.

Azilul. Tipuri de azil

Azilul poate fi teritorial si diplomatic:

F
azil

a) Azilul teritorial se acorda unor persoane, la cerere, n cazuri de persecutii

politice exercitate asupra unei persoane n propriul lor stat. Acordarea azilului
teritorial reprezinta un drept suveran al statului, nsa, o data ce l-a acordat, statul
este tinut sa asigure o protectie activa viznd asimilarea azilantului n societate,
precum si o ocrotire din ratiuni umanitare. Dreptul de a solicita azil este considerat
un drept fundamental al omului, nscris n Declaratia Universala a Drepturilor
Omului adoptata de O.N.U. n 1948.
b) Azilul diplomatic se refera la primirea si protectia acordata n localurile
ambasadelor strine, a cetenilor statului pe lnga care este acreditata misiunea
diplomatica, ceteni urmariti de propriile autoritati, ori a caror viata este n pericol
din cauza unor evenimente interne exceptionale. Acordarea azilului diplomatic
poate fi considerat un act de ncalcre a suveranitatii statului de resedinta. n
general, azilul diplomatic se acorda n baza unor conventii, sau pe baza de

F
protecie
diplomatic

reciprocitate.
e) Protecta diplomatica
Reprezinta protectia pe care un stat o acorda cetenilor sai aflati n strainatate, n
scopul de a proteja interesele acestora n raporturile cu autoritatile locale.
53

Autoritatea statului se exercita asupra propriilor ceteni si n afara teritoriului

naional, n baza legaturii juridice permanente ce se stabileste ntre stat si
resortisantii sai. Statul poate sa le impuna anumite obligatii, decurgnd din
legislatia sa naionala, cum ar fi obligarea cetenilor de a presta serviciul militar si
totodata, statul are dreptul sa inculpe si sa condamne o persoana chiar n
contumacie (n lipsa), nsa nu poate sa efectueze acte de urmarire penala si arestare
pe teritoriul unui alt stat, dect dac ntre state exista un tratat, care sa permita
aceasta. Finalitatea protectiei diplomatice consta n supravegherea situaiei
cetenilor unui stat pentru ca statul strain pe teritoriul cruia se afla, sa le asigure
un standard minim de drepturi.

2. Teritoriul de stat i domeniul internaional public

F
teritoriul de stat

Teritoriul reprezint spaiul geographic asupra criua un stat i exercit

suveranitatea exclusiv. Teritoriul reprezint o premis material a existenei
statului; el definete limitele spaiale ale existenei i organizrii statale suverane.
Teritoriul de stat cu toate componentele sale se afl sub autoritatea exclusiv a
acelui stat. Aceast autoritate este denumit suveranitate teritorial, fiind elementul
central al suveranitii de stat.
a) Elementele componente ale teritoriului
Teritoriul de stat este format din solul, subsolul, apele i coloana da aer situat
deasupra acestora.
Partea terestr este alctuit din uscatul aflat sub suveranitatea unui stat, indiferent
unde este situat geografic (pri de teritoriu separate ntre ele, enclave etc.). asupra
subsolului, statul are drept de exploatare exclusiv a resurselor acestuia, fr limite
de adncime.
Partea acvatic cuprinde apele rurilor, lacurilor, canalelor, apele porturilor,
radelor, bilor, marea teritorial.
Spaiul aerian este i el un element component al teriroriului supus n totalitate

F
frontiere

suveranitii statului.
b) Limitele teritoriului de stat (frontierele)
Frontierele sunt linii reale sau imaginare, trasate ntre diferite puncte
pe suprafaa pmntului, care despart teritoriul unui stat de teritoriile altor
state, de marea liber, n adncime pn la limita accesibil tehnicii, iar n
nlime pn la spaiul cosmic.
54

Frontierele ntre statele vecine se stabilesc de regul prin tratate, n timp

ce frontierele maritime se stabilesc prin legislaia intern a statelor riverane. Ele
reprezint, n esen, limita juridic a spaiului n care un stat i exercit
suveranitatea deplin i exclusiv.
Clasificarea frontierelor
a) Din punct de vedere geografic frontierele de stat pot fi naturale i
geometrice. Cele naturale sunt stabilite n funcie de particularitile
geografice - albii i ruri, nlimi de muni, vi, litoralul mrii. Cele geometrice
sunt linii drepte, care despart unele state. Din considerente practice frontierele
se abat adesea de la liniile drepte pentru a nu despri o localitatea de sursele
de ap, pentru a nu scinda o localitate sau o cldire, dar i din cauza unor
fenomene naturale, (ridicri sau scufundri de terenuri).
Mai rar ntlnim frontiere astronomice pe paralele sau meridiane
geografice (o poriune ntre SUA i Canada, frontiera dintre Coreea de Nord i
Coreea de Sud, de paralela 38 latitudine nordic i meridianele care despart
sectoarele polare arctice).

F
tipuri de frontiere

b) Dup elementele de teritoriu pe care le despart, frontierele pot fi:

terestr, fluvial, maritim i aerian. Frontiera terestr desparte uscatul
dintre dou state, putnd fi geometric sau natural.
Cea fluvial separ teritoriile a dou state, pe un curs de ap i se
stabilete n funcie de particularitile apelor de frontier. n cazul fluviilor
nenavigabile, linia frontierei urmeaz linia median a cursului de ap. In cazul
fluviilor navigabile, linia de frontier este linia talvegului (enalului navigabil),
sau a adncurilor celor mai mari. Cnd fluviul i schimb talvegul, linia
frontierei se fixeaz pe noul talveg. Dac fluviul are mai multe brae, frontiera se
fixeaz pe braul principal.
n cazul n care se schimb poziia albiei, frontiera rmne, n
principiu, pe locul albiei vechi, iar fluviul devine apa interioar a statului pe
teritoriul cruia i-a mutat albia.
Pe podurile care leag dou state, frontiera se stabilete la mijlocul
podului, dac ntre cele dou state nu intervine alt nelegere; la fel n cazul
barajelor pe apele de frontier.
De obicei, frontiera pe ape se stabilete prin acorduri convenite ntre statele
riverane.
55

Frontiera maritim este limita exterioar a apelor teritoriale (mrii

teritoriale), de pn la 12 mile de la liniile de baz stabilite prin legislaia intern,
iar pentru statele vecine o linie trasat prin nelegere, conform unor reguli
de delimitare bazate pe echidistan, echitate, linia general a rmului i
alte criterii.
Frontierele aeriene sunt liniile perpendiculare care pornesc de pe
frontierele terestre sau acvatice, pn la limita inferioar a spaiului cosmic.
Stabilirea frontierei se realizeaz prin tratate, n dou faze:
delimitarea, care constituie precizarea direciei generale a frontierei,
urmat i de o scurt descriere a traseului, care este fixat i pe hart, anexat la
tratat;
demarcarea, care const n fixarea n teren a liniei frontierei potrivit
tratatului.
Dac delimitarea este o operaiune de negociere, demarcarea se efectueaz
de comisii mixte, formate din reprezentanii statelor pri, care fixeaz traseul liniei
de frontier pe baza tratatului i semnele de demarcare stlpi de metal, beton,
lemn, copaci, ridicri de pmnt, geamanduri. Comisiile ntocmesc i documente
speciale de demarcare procese verbale de descriere a traseului, hri j ale
frontierei, procese verbale de descriere a semnelor, fotografii sau scheme ale
anumitor poriuni sau semne de frontier.
s

Regimul de frontier

Se stabilete pril legi interne i prin convenii ntre state, i are rolul de
a asigura paza frontierelor de stat i prevenirea conflictelor sau incidentelor. Prin
lege, se stabilesc, totodat, modul de trecere a frontierei i controlul, folosirea

F
regim juridic

apei, a pmntului, activitile economice, uneori ederea n localitile de

frontier, se pot stabili fii de frontier, tangente la linia de frontier, care sunt
administrate numai de autoritile de frontier. Prin convenii internaionale, se
reglementeaz problema ntreinerii frontierii, a utilizrii drumurilor de frontier,
a trecerii frontierei, de ctre autoritile grnicereti, vamale, nsoitori de
vagoane, locuitorii care posed loturi de pmnt pe teritoriul celuilalt stat etc. Se
stabilesc i punctele de trecere de frontier terestr.
c) Apele interioare
Sunt cursurile de ap situate n ntregime pe teritoriul unui stat, cele ce
formeaz frontiera dintre dou sau mai multe state (ape contigue) i cele ce
56

traverseaz frontierele mai multor state, cum sunt fluviile internaionale. Ultimele
dou categorii sunt numite i ape de frontier.
Apele interioare, care fac parte din teritoriul statului pe care sunt situate, se
afl sub suveranitatea teritorial a acestuia, statul stabilind regimul utilizrii lor.
n ceea ce privete apele care formeaz frontiera ntre state, n lipsa unei
convenii ntre statele n cauz, fiecare dintre ele are dreptul s foloseasc pentru
navigaie, fr nici o restricie, poriunea dintre rm i frontier. n practic, se
reglementeaz, prin convenii, navigaia pe ruri i lacuri de frontier, pentru
navele statelor vecine. Alte acorduri au creat sisteme mixte de navigaie i de
folosire, n scopuri energetice, a rurilor de frontier.

F
Ape maritime
interioare

Apele maritime interioare - sunt apele situate ntre rm i liniile de baz de

la care se msoar marea teritorial, inclusiv golfurile interioare i apele porturilor,
n aceast categorie intr i mrile interioare, adic cele mari, cele care sunt
nconjurate de teritoriul aceluiai stat (ex. Marea Arai) sau cele ale cror rmuri i
comunicare cu marea liber sunt pe teritoriul unui singur stat (ex: Marea Alb,
Marea de Azov, ambele situate n teritoriul fostei URSS). Regimul lor este stabilit
exclusiv de ctre statul respectiv.
Constituie ape maritime interioare i golfurile i bile interioare care au
deschidere spre mare mai mic de 24 mile marine, dar i golfurile i bile istorice",
care dei au o deschidere mai mare (deci ar putea fi considerate mare liber), au fost
declarate de ctre statele respective ca fiind ape interioare, din considerente de
ordin istoric (datorit importanei lor economice sau pentru securitatea statului
riveran, fiind folosite pe o perioad ndelungat numai de ctre acesta). De
exemplu golful Bristol aparine Angliei, golful Hudson aparine Canadei, golful
Granville aparine Franei. Regimul lor juridic este stabilit de statut respectiv.
n ceea ce privete golfurile sau bile la care sunt riverane dou sau mai
multe state, delimitarea i folosina sunt reglementate, de obicei, prin acord. Ele

F
porturi

constituie tot ape interioare, singura problem care se pune fiind cea a delimitrii.
Apele porturilor, cuprinse ntre rm i linia care unete instalaiile
permanente ale portului, cele mai avansate spre larg (parte integrant a sistemului
portuar), sunt ape maritime interioare, aflate sub deplina suveranitate a statului
nveran. Acesta poate permite sau interzice accesul navelor n anumite porturi,
stabilind porturi deschise pentru navele strine. Cele nchise sunt de obicei porturi
militare i cele pentru cabotaj ntre porturile aceluiai stat. Celelalte sunt
deschise pentru vasele comerciale strine, n temeiul normelor cutumiare i ale
57

Conveniei multilaterale din 1923 de la Geneva privind regimul internaional al

porturilor maritime.
n timpul staionrii n apele porturilor, navele se supun reglementrilor i
legilor statului portuar. Navele militare pot intra n port numai pe baza unei
autorizaii prealabile al statului portuar, care poate impune restricii cu privire la
numrul navelor i durata staionrii. Astfel de nave pot intra fr autorizare,
numai n caz de for majorul (furtun, avarie, etc.) sau dac la bordul lor se afl
eful statului respectiv sj reprezentantul diplomatic acreditat n ara n care este
portul. Navele militare se bucur de imunitate de jurisdicie penal i civil,
neputnd fi sechestrate, confiscate sau rechiziionate. De aceea, infraciunile
comise la bord, ntre membrii echipajului, se pedepsesc conform legilor statului
navei. Dac infractorul se refugiaz pe rm, el trebuie s fie predat cpitanului
navei. Imunitatea de jurisdicie a navei se extinde i asupra membrilor echipajelor i
navelor de stat. n caz de dezertare, membrii echipajelor nu pot fi arestai dej
comandantul navei; remiterea dezertorilor nu este obligatorie pentru statui de,
reedin.
Navele de stat folosite n scopuri necomerciale, sunt, n general asimilatej
navelor de rzboi. Navele comerciale sunt supuse ordinii juridice a statului
portului; ele trebuie s respecte legile i sunt supuse jurisdiciei penale i civile a
acestuia. Dac, ns, infraciunile nu afecteaz deloc statul portului i nu depesc
cadrul, navei, de regul, se permite jurisdicia statului navei.

F
marea teritorial

d) Marea teritorial
Reprezint fia de mare de o anumit lime (pn la 12 mile marine),
situat de-a lungul litoralului unui stat, j dincolo de liniile de baz.
Liniile de baz se constituie din linia celui mai mare reflux de-a lungul
coastei, iar unde este cazul, liniile care unesc punctele cele mai avansate spre larg |
ale insulelor, stncilor, ale altor formaiuni terestre din apropierea rmului i
instalaiile permanente cele mai avansate ale porturilor. Liniile de baz se stabilesc
prin legi interne de ctre state. Limea mrii teritoriale este, potrivit Conveniei
asupra dreptului mrii (de la Montego Bay, din 1982) de pn la 12 mile marine.
Marea teritorial cu solul, subsolul i spaiul aerian se afl sub suveranitatea
deplin a statului riveran. Folosirea sa este supus legilor, regulmentelor i
jurisdiciei statului riveran. Acesta are dreptul de a lua toate msurile

pentru

aprarea securitii sale, pentru explorarea i exploatarea bogiilor naturale, pentru

exercitarea controlului vamal, sanitar i al documentelor. Singura deosebire fa de
58

F
drept de trecere
inifensiv

apele maritime interioare o reprezint dreptul de trecere inofensiv recunoscut

navelor comerciale strine.
Prin aceasta se nelege, fie navigarea prin marea teritorial, fr a intra n
porturi sau n apele interioare, fie traversarea mrii teritoriale spre porturi sau din
porturi spre larg.
Pentru a fi considerat inofensiv, trecerea trebuie s respecte legile i
regulmentele statului riveran privind navigaia, precum i regulile dreptului
internaional i trebuie s fie continu i rapid. Oprirea sau ancorarea navelor
comerciale strine n apele teritoriale este permis numai n msura n care sunt
determinate de nevoile obinuite ale navigaiei sau sunt impuse de mprejurri
fortuite (avarii, furtuni, etc).
Dac nu se respect aceste condiii, statul riveran are dreptul de a obliga
nava s prseasc apele sale teritoriale iar, la nevoie, s o supun la sanciuni.
n schimb, statul riveran este obligat s nu mpiedice trecerea inofensiv a
navelor i s le aduc la cunotin, dac este cazul, eventualele pericole care
amenin navigaia n apele sale teritoriale; el nu se amestec n ordinea intern a
navelor strine respective i poate, din motive de securitate, s nchid anumite
zone din marea teritorial accesului navelor strine, cu condiia s lase deschise
rutele maritime regulte, indispensabile navigaiei. El stabilete regimul
cercetrilor hidroenergetice, tiinifice i de alt natur n marea teritorial,
putnd s le interzic; statul riveran poate interzice i vnatul, pescuitul sau orice
alte activiti economice n anumite date.
Statul riveran nu poate s perceap impozite sau taxe navelor comerciale
aflate n trecere inofensiv, dect n cazul n care navele beneficiaz de servicii
prestate, ca pilotajul, sau dac a efectuat lucrri speciale pentru mbuntirea
condiiilor de navigaie (de exemplu construirea unui canal artificial).
Statul riveran i exercit jurisdicia penal (arestarea unor persoane, acte
de anchet) pe nave comerciale strine, de la intrarea pn la ieirea din apele
teritoriale, de regul numai dac n timpul trecerii s-au comis acte care aduc
atingere statului riveran sau tulbura ordinea n marea teritorial, sau dac s-a cerut
statului de ctre cpitanul navei. Asemenea msuri pot fi luate oricnd este vorba
de informaii temeinice privind traficul ilicit de stupefiante.
De regul, statul nu oprete navele aflate n trecere inofensiv, pentru ai
exercita jurisdicia civil asupra persoanelor aflate pe nave comerciale strine n
trecere prin marea sa teritorial. Statul riveran poate lua, fa de navele comerciale
strine, msuri asigurtorii pentru obligaii asumate n legtur cu trecerea
59

prin mare, ca i msuri de execuie i asigurtorii pentru navele care intr n

sale interioare sau care staioneaz n marea teritorial.
Pentru a preveni contrabanda i mbarcarea sau debarcarea ilegal de
persoane, statul riveran stabilete, n apele sale teritoriale, i un control
frontier, control vamal i sanitar; are dreptul de a opri i vizita navele
strine comerciale n trecere, de a verifica documentele lor, ncrctura,
documentele cltorilor.
n ceea ce privete navele de rzboi strine, de regul i acestea au
drept de trecere inofensiv prin apele teritoriale ale altor state. Cu toate acestea, la
Conferina asupra drepturilor mrii din 1982, un numr de state au cerut i
obinut recunoaterea de ctre Conferin a dreptului statului riveran de a lua
msuri pentru reglementarea trecerii navelor militare strine. Un mare numr
state dispun de asemenea reglementri naionale, prin care supun unei autorizaii
prealabile intrarea n apele lor teritoriale a navelor militare strine; aceste
nave, dac sunt admise, trebuie s respecte legile i reglementrile statului
riveran. Altfel, acesta are dreptul s ordone acestor nave prsirea imediat a
apelor sale, putnd utiliza chiar mijloace de constrngere;
trebuie

submarinele

s navigheze la suprafa, nu se fac manevre militare, iar

comunicarea prin radio cu baza interzis.

e) Zone maritime cu regim special (asupra crora statele au drepturi
suverane)
Reprezint zone maritime situate dincolo de limita exterioar a mrii
teritoriale asupra crora statul riveran exercit drepturi suverane, de jurisdicie
i control, avnd un regim juridic diferit de cel al largului propriu-zis mrii.
Aceste zone sunt:

- Zona contigu - fia de mare care se ntinde dincolo de limita

Zon contigu

exterioar a mrii teritoriale, pn la o distan de 24 mile marine (msurat de i

liniile de baz) spre larg. n aceast zon, statul riveran, are drepturi de
jurisdicie i control, din punct de vedere al securitii sanitare, vamale,
fiscale sau de imigraie teritoriul su, precum i pentru a pedepsi infraciuni

F
platou continental

comise pe teritoriul su.

-

Platoul continental - continuarea, sub apele mari, a prii terestre a

mrii teritoriale pn la o anumit adncime a mrii. Problema platoului se pune

60

n ce privete explorarea i exploatarea resurselor minerale din subsolul i de pe

s o lu l mrii, ca i a resurselor vii legate de sol.
Potrivit Conveniei asupra dreptului mrii de la Montego-Bay din 1982, prin
platou continental se nelege fundul mrii i subsolul regiunilor submarine situate
dincolo de marea teritorial, pe toat ntinderea prelungirii naturale a prii terestre
a teritoriului statului, sau pn la 200 mile marine, dac prelungirea natural a
prii terestre se ntinde pe o distan mai mic. n unele cazuri, distana
respectiv se msoar de la liniile de baz de la care este msurat marea
teritorial.
Statul riveran are asupra platoului continental drepturi suverane i
exclusive; dac el nu exploreaz i nu exploateaz rezervele platoului su,
nimeni nu poate face acest lucru fr consimmntul su expres. Aceasta
vizeaz resursele minerale i organismele vii, care pstreaz n mod constant
contactul cu fundul mrii.
Dreptul statului riveran asupra platoului continental nu aduce atingere
regimului juridic al apelor de deasupra platoului sau spaiului aerian; excepie fac
instalaiile de explorare-exploatare, care au dreptul la o zon de securitate de
500 m, cu condiia s nu fie n locuri care ar stingheri utilizarea normal a
cilor maritime indispensabile navigaiei. Cablurile i conductele submarine
nu pot fi interzise sau oprite de statul riveran; traseul lor se stabilete ns
mpreun cu acesta.
- Zona economic exclusiv - zona situat dincolo de marea

F
zona economic
exclusiv

teritorial, pn la o distan de 200 mile marine de la liniile de baz de la care se

msoar marea teritorial, practic, poriunea de ap de deasupra platoului continental.
n acest zon statele riverane au drepturi suverane i exclusive de explorare, exploatare, gestiune i conservare a resurselor biologice sau nebiologice
(ndeosebi pescuit, alge marine).
Statele au jurisdicie n ceea ce privete stabilirea i folosirea de instalaii i
lucrri, cercetri maritime, protecia i prezervarea mediului marin. Ele pot permite
altor state asemenea activitii, pe baz de autorizare, deci, le pot concesiona. De
asemenea, ele reglementeaz activitile de cercetare tiinific n zone economic
exclusiv.

61

f) Zone maritime nesupuse suveranitii sau drepturilor suverane ale

statelor - Marea liber

F
mare liber

Marea liber este zona marin situat n afara suveranitii naionale, fiind
deschis tuturor naiunilor. Convenia din 1982 de la Montego-Bay a cristalizat
concepia patrimoniului comun al umanitii asupra acestei zone, n sensul
unui regim de exploatare a resurselor, de care s profite att rile are efectueaz
lucrrile de exploatare, ct i rile srace. A fost imaginat sistem de
autorizare, de alocare de zone la cerere ca i crearea unei ntreprinderi i a unei
autoriti administrative, care s exploateze o parte din resurse n interesul rilor
n curs de dezvoltare.
Marea liber are un regim de deschidere pentru toate statele, n condiii
de egalitate, nefiind supus suveranitii nici unui stat.
Regimul juridic al mrii libere este guvernat de principiul libertii mrilor, potrivit

F
liberti

cruia aceasta este deschis tuturor statelor.

Libertile, care decurg din principiul libertii mrii sunt:
a) libertatea de navigaie;
b) libertatea de a instala i exploata cabluri, conducte petroliere, submarine;
c) libertatea de survol;
d) libertatea pescuitului, dincolo de zonele economice exclusive.
De aceste liberti beneficiaz i statele fr litoral, care ns trebuie s-i asigure
accesul la marea liber, prin convenii cu statele de tranzit; exercitarea acestor
drepturi nu trebuie s aduc atingere drepturilor egale ale celorlalte state. Deci,
libertatea mrii comport i obligaia de a respecta drepturile egale ale celorlali.
Din libertatea de navigaie i egalitatea suveran a statelor decurge regul
fundamental, conform creia navele aflate n largul mrii sunt supuse exclusiv
jurisdiciei statului pavilionului. Nici un stat nu are dreptul de a exercita autoritate
asupra navelor aflate sub pavilionul altui stat. Pavilionul navei indic naionalitatea
ei. Modul n care o nav dobndete naionalitatea i pavilionul unui stat sunt
reglementate de dreptul intern la statelor. Fiecare nav are dreptul unui singur
pavilion, la o singur naionalitate. Din principiul jurisdiciei exclusive a statului
pavilionului, rezult c n caz de abordaj sau alte incidente de navigaie,
competena este a statului a crui cetenie o are persoana sau a crui
naionalitateare nava n cauz. Navele militare ale unui stat pot lua msuri doar
pentru navele comerciale purtnd pavilionul acelui stat. Excepie, n cazul
urmririi n marea liber pentru faptele comise n marea teritorial.
62

Pirateria este pedepsit de toate rile lumii. Navele pirat sunt considerate
n afara legii, putnd fi oprite de navele sau aeronavele de rzboi i pedepsite de
autoritile oricrui stat.
n ceea ce privete libertatea de a instala i a exploata cabluri i conducte,
trebuie subliniat c acestea sunt i rmn n proprietatea statului care le instaleaz,
celelalte state nu trebuie s mpiedice instalarea lor, nici s le nlture sau s le
cauzeze daune.
Libertatea pescuitului a cunoscut, recent, o serie de limitri, decurgnd din
regimul zonelor economice exclusive, precum i pentru protecia unor resurse pe
cale de epuizare. Astfel, pentru protecia focilor din nordul Oceanului Pacific, s-au
ncheiat convenii n 1911 i 1957. Prin Convenia de la Washington, din 1946, sa stabilit un regim al pescuitului balenelor, cuprinznd sezoane, zone permise i
numrul maxim de balene care puteau fi pescuite. Pentru diferite zone, s-au
ncercat regimuri de reglementare a pescuitului (de exemplu, n Mediteran, n
Marea Neagr, n Atlanticul de Nord).
g) Fluviile internaionale
Sunt apele curgtoare care traverseaz teritoriile a dou sau mai multe state
i sunt navigabile pn la vrsarea lor n mare sau n ocean. Fiecare stat este
suveran pe poriunea de ap care curge pe teritoriul su (pn la frontier). Regimul

F
Fluvii
internaionale

lor se deosebete de cel al altor ape interioare numai prin libertatea de navigaie,
recunoscut potrivit conveniilor internaionale.
Congresul de la Viena din 1815 a stabilit pentru prima dat anumite
principii ale regimului de navigaie pe fluviile internaionale europene,
precum i noiunea de fluviu internaional.
La Conferina de la Barcelona din 1921, convocat de Liga Naiunilor, a
fost elaborat o convenie i un statut privind regimul cilor navigabile de interes
internaional, care reproducea regulile stabilite anterior. Acestea au fost ratificate
de un numr mic de state astfel c, nu exist, practic, o reglementare general i
uniform pentru toate fluviile internaionale, ci ultimele reglementri fragmentare,
avnd n vedere particularitile diferitelor fluvii i faptul c reglementarea revine
statelor riverane.
Din reglementrile adoptate, decurg anumite reguli cu privire la
navigaia pe fluvii:

63

- ca state suverane asupra poriunilor de frontier de pe teritoriile

lor, statele riverane reglementeaz prin acordul lor navigaia pe fluviul
internaionale;
- n timp de pace, navele comerciale ale tuturor rile se bucur
libertatea de navigaie deplin fr discriminare, pe fluviile internaionale
navele de rzboi ale statelor riverane, doar n sectoarele lor, iar n sectoa
altora, doar cu permisiunea acestora;
- rile riverane au obligaia de a menine fluviile n stare de
navigaie, dar i dreptul de a percepe, n acest scop, taxele necesare pentru
efectuarea lucrrilor de ntreinere i amenajare;
- pentru o serie de fluvii, s-au creat comisii internaionale formate din
reprezentani ai rilor, pentru realizarea colaborrii n vederea asigurri
libertii de navigaie.
Regimul navigaiei pe Dunre
Dunrea este al doilea fluviu din Europa (dup Volga, cu o lungime de
2850 km navigabili). Prin unirea cu Rinul, s-a asigurat comunicarea Mrii Negre cu
Marea Nordului. Este o cale comercial din ce n ce mai important, care leag
statele europene cu alte state ale lumii.
Dunrea a avut o mare importan i din punct de vedere militar de-a lungul
secolelor, permind controlul a numeroase puncte strategice importante.

F
Dunrea

Actualul regim al navigaiei pe Dunre a fost stabilit la Conferina de la

Belgrad din 18 august 1948, la care au luat parte fosta URSS, Ucraina, Romnia,
Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, SUA, Anglia, Frana i cu vot

F
regim dse navigaie

consultativ, Austria, i care a intrat n vigoare la 11 mai 1949. SUA, Anglia i

Frana au refuzat s o semneze.
n Convenie sa-au stabilit urmtoarele reguli generale:
1) Libertatea de navigaie pentru toi cetenii, navele comerciale i

F
Convenia de la
Belgrad

mrfurile tuturor statelor, pe baz de egalitate, n privina taxelor portuare i de

navigaie, precum i a condiiilor generale ale navigaiei comerciale. Aceasta nu
se refera i la cabotaj;
2) Regimul stabilit se refer doar la poriunea navigabil a Dunrii (de la
Ulm la Marea Neagr), cu ieire la mare pe braul Sulina;
3) Navigaia navelor militare pentru statele neriverane este interzis;
4) Vasele militare ale rilor riverane navigheaz numai pe sectoarele lor;
64

5) Dreptul de supraveghere vamal, sanitar, fluvial revine fiecrui stat pe

teritoriul su.
S-a creat o Comisie a Dunrii format din reprezentani ai statelor riverane
cu atribuii de realizare a colaborrii statelor riverane, mai ales n sensul adoptrii
de recomandri privind regulile de navigaie, de supraveghere fluvial, vamal i
sanitar, de realizare a colaborrii pentru efectuarea de lucrri i de sprijinire a
statelor riverane. Nu are putere legislativ sau jurisdicional. Pentru diferende
referitoare la aplicarea Conveniei,

se prevede recurgerea la o Comisie

conciliere.
Sediul a fost stabilit la Galai pn n 1957, iar dup aceea la Budapesta.
Utilizarea apelor Dunrii n alte scopuri dect navigaia este reglementat
prin acorduri ncheiate ntre statele riverane (cum sunt, spre exemplu, cele dou
acorduri ncheiate ntre Romnia i i Iugoslavia privind sistemele hidroenergetice
i de navigaie Porile de fier I i II).
h) Regimuri teritoriale speciale
Sunt stabilite prin tratate sau prin cutum pentru unele teritorii ale unor
state sau pentru zone, care nu aparin nici unui stat. Acestea sunt:

F
Demilitarizare

- Demilitarizarea - regimul juridic potrivit cruia, pe un teritoriu se

distrug sau dup caz nu vor fi construite sau meninute fortificaii, instalaii,
armamente sau fore armate, cu excepia forelor de ordine. Poate fi parial sau
total (dup zona de teritoriu pe care o acoper), complet sau limitat (dup
tipurile de armament la care se refer).
Prin Convenia de la Paris din 1856, Rusia a fost obligat s demilitarizeze
malurile Mrii Negre. Tratatul de la Versailles din 1919 obliga Germania s
demilitarizeze ambele maluri ale Rinului pe o poriune de 50 km lime; Tratatul
de pace din 1947 prevedea demilitarizarea frontierelor Italiei cu Frana i
Iugoslavia i, parial, ale Siciliei i Sardiniei. Au fost demilitarizate total unele
insule: Aaland, printr-un tratat din 1921; Germania n ntregime prin Acordul de

F
Neutralizare

la Postdam din 1945. n prezent, este demilitarizat Antarctica.

- Neutralizarea - regimul juridic referitor la un spaiu geografic pe
care statele se oblig n timp de rzboi s nu desfoare operaii militare, iar n timp
de pace s nu-1 transforme ntr-o baz militar.
S-a aplicat din secolul XIX n special unor ci maritime internaionale, i
anume: canalul Panama, conform tratatului din 1903 dintre SUA i Panama;
strmtoarea Magelan, potrivit tratatului din 1881 dintre Argentina i Chile.
65

n general, neutralizarea nsoete demilitarizarea. n prezent, Antractica

este demilitarizat i neutralizat.
Antarctica este regiunea polar de Sud, cu o suprafa de 14 milioane
km2, ntre Africa de Sud, America de Sud, Australia i Noua Zeenland.
n 1959, s-a ncheiat la Washington, Tratatul cu privire la Antarctica,
iniial ntre 12 state. Au aderat numeroase alte state.
n Tratat se prevd: 1) folosirea Antarcticii n scopuri exclusive panice ca
teritoriu demilitarizat, neutralizat i denuclearizat; 2) libertatea cercetrii tiinifice,
pentru guvernele, organizaiile i cetenii oricrui stat, n condiii de egalitate, n
cadrul unei largi colaborri; 3) fiecare stat-parte poate inspecta bazele de cercetare
ale celorlalte state; 4) dispoziiile tratatului nu afecteaz poziia statelor n ce
privete preteniile lor teritoriale asupra Antarcticii. Tratatul creeaz un statut de
inegalitate, ntre ri cu statul consultativ membrii originari i cei ce desfoar
activiti n zon i ceilali, care nu particip la luarea deciziilor.
n cadrul mecanismului Tratatului, s-au ncheiat mai multe acorduri, ntre
care recent, un Acord privind protecia- mediului, care prevede un moratoriu de 50
de ani pentru exploatarea resurselor minerale.
- Denuclearizarea - vizeaz zone ntregi pri din teritoriul unui stat,

teritorii ntregi sau continente, n care statele i asum obligaia de a nu produce i

denuclearizare

a nu depozita arme nucleare, iar statele din afara acestor zone, de a nu le ataca cu
arme nucleare. Este, n esen, un regim de demilitarizare i neutralizare parial.
America Latin a fost denuclearizat prin Tratatul de la Tlatelolco, din
1963; Tratatul de stat din 1955, prin care era recunoscut independena Austriei,
prevede interzicerea producerii i depozitrii de arme nucleare n Austria. Prin
rezoluie a ONU din 1961, s-a propus ca ntreg teritoriul continentului african s fie
recunoscut ca zon arme nucleare.
Au existat propuneri pentru denuclearizarea centrului Europei, a Nordului,
a Balcanilor, a Mediteranei, a Oceanului Indian.
i) Spaiul aerian
Dreptul aerian s-a dezvoltat dup 1900, cnd a aprut necesitatea
reglementrii navigaiei aeriene. n dreptul romn, spaiul aerian era considerat res
communis. n feudalism, spaiul aerian era privit ca aparinnd proprietarului
Pmntului. La nceputul secolului XX, s-au confruntat dou teorii: libertatea
aerului i suveranitatea asupra spaiului aerian.
66

Dup primul rzboi, a triumfat definitiv principiul suveranitii statului

asupra spaiului aerian, reprezentnd coloana de aer cuprins n limitele
frontierelor sale (inclusiv marea teritorial), pn la limita de unde ncepe spaiul
cosmic. Principiul a fost consacrat n Convenia de la Paris din 1919 privind
spaiul aerian, Convenia de la Havana din 1928 i Convenia de la Chicago din
1944, prin care a fost creat Organizaia Aviaiei Civile Internaionale. Statele
contractante au admis, n relaiile dintre ele, libertatea de trecere, n timp de pace,
pentru aeronavele civile, pe deasupra teritoriului lor.
Prin Convenia din 1944, se prevede dreptul de zbor pentru aeronavele
civile particulare, ca i de a face escale, fr autorizaie special, dar urmnd
anumite rute aeriene. Pentru serviciile aeriene comerciale regulte, se prevede drept
de survol fr escale i dreptul de escal, n scopuri necomerciale.
O alt convenie, denumit a celor 5 liberti", cuprinde, pe lng
drepturile de survol i escal n scopuri necomerciale, drepturi de escal n
scopuri comerciale, cu mbarcare i debarcare din i ctre statul navei sau
mbarcare i debarcare din i ctre orice alt ar. Numeroase convenii bilaterale
reglementeaz condiiile de exercitare a acestor liberti. n ceea ce privete
navele militare, se aplic regimul autorizrii prealabile.
Statele stabilesc rute i itinerarii de zbor, urmate de cursele regulte, pentru
motive de securitate a navigaiei. Pentru zboruri speciale, n afara curselor, se d o
autorizaie special, de survol.
j) Spaiul cosmic
Odat cu primele explorri ale spaiului cosmic, primii satelii i primele

F
spaiul cosmic

rachete i nave cosmice, s-a evideniat necesitatea elaborrii unor principii i norme
juridice, care s se reglementeze relaiile dintre state n privina spaiului i
activitilor spaiale. Unii specialiti au susinut c ar exista libertate de aciune, iar
alii c ar fi un drept n formare.
Majoritatea autorilor de drept internaional recunosc ns c statele nu pot
dispune de libertate de aciune absolut i c trebuie s acioneze astfel nct s nu
lezeze drepturile i interesele altor state. Practic, este n curs de formare un nou
capitol al dreptului internaional. Tendina este formarea acestui drept pe cale
convenional.
Prin rezoluii i declaraii ale ONU, s-au conturat unele reguli ntre care:
aplicarea dreptului internaional i a Cartei Naiunilor Unite i n spaiul cosmic;
67

exploatarea i explorarea liber a spaiului de ctre toate statele; interdicia de

apropiere naional a spaiului cosmic i a corpurilor cereti, aceasta nefiind supuse
suveranitii statelor; statele exercit suveranitate asupra navelor i corpurilor
trimise n spaiu, statele trebuie s se conduc dup principiul colaborrii i
asistenei reciproce, innd seama de interesele celorlalte state.
Respectarea principiilor dreptului internaional n spaiu, nseamn
interzicerea agresiunii, a folosirii forei i ameninrii cu fora; se adaug, totodat,
rspunderea internaional a statelor pentru prejudicii cauzate de vehicule speciale
lansate de ele sau de pe teritoriul lor, indiferent unde s-a produs pagube, ca i
obligaia de a da ajutor astronauilor, n caz de pericol sau aterizare forat.
Ca document mai important, a fost adoptat Tratatul din 1967 asupra
principiilor care guverneaz activitatea statelor n elaborarea i utilizarea
spaiului extra atmosferic, inclusiv a lunii i celorlalte corpuri cereti.
ntre principiile reinute, n tratat menionm:
- explorarea i utilizarea liber de ctre toate statele a spaiului i corpurilor

cereti n condiii de egalitate, fr discriminare;

-

principii

spaiul i corpurile cereti nu pot face obiect de nsuire naional, sub nici o
form;

activitile statelor trebuie s se desfoare conform dreptului internaional i

Cartei Naiunilor Unite;

statele se angajeaz s nu pun pe orbit corpuri purttoare de arme

nucleare sau alte arme de distrugere n mas;

s nu instaleze pe ele asemenea arme i s nu le plaseze n spaiu, n nici un

alt mod;

corpurile cereti se folosesc numai n scopuri panice, fiind interzis

amenajarea pe cele de baz i instalaii militare;

acordarea de asisten astronauilor, n caz de accident, pericol sau

aterizare forat.
Un alt Acord este cel privind salvarea astronauilor, ntoarcerea lor i

restituirea obiectelor lansate n spaiu, ncheiat n 1967.

Se stabilesc angajamente privind: 1) informarea, n caz de accidente,
pericol sau aterizare forat, a autoritii lansatoare, ca i informarea Secretarului
general ONU care urma s o difuzeze tuturor statelor, 2) luarea de msuri pentru
salvarea i sprijinirea astronauilor; 3) informarea despre obiecte czute sau pri
ale acestora.
68

n sfrit, Convenia asupra responsabilitii internaionale pentru daunele

cauzate pentru obiecte spaiale ncheiate n 1967 (ca i celelalte convenii,
adoptat de Adunarea General a ONU), prevede obligaia absolut de reparare a
daunelor cauzate de obiecte spaiale czute.
Prin daune se neleg pierderi de viei omeneti, leziuni corporale sau alte
atingeri aduse sntii, pierderi de bunuri ale statelor, ale persoanelor fizice sau
morale, bunuri ale organizaiilor fundamentale.
Este o rspundere obiectiv, dac dauna e comis n aer sau asupra altui
obiect spaial i este o rspundere subiectiv dac este imputabil greelii persoanelor pentru care acesta rspunde.
Unele msuri de dezarmare s-au referit i la spaiu. Ex.: Tratatul de la
Moscova din 1963 privind interzicerea experienelor nucleare include i spaiul
cosmic n categoria mediilor n care aceste experiene sunt interzise.
Spaiul cosmic tinde s obin statut demilitarizat i denuclearizat; este
corolarul principiului folosirii exclusive a spaiului n cazuri panice.
Limita ntre spaiul aerian i cel cosmic nu s-a clarificat. Unii autori au
propus limita maxim cea mai de jos a orbitei pe care pot evolua corpuri spaiale,
sau n care nu se exercit fora gravitaional a pmntului. Alte teorii pleac de la
o soluie bazat pe distincia ntre activitile desfurate dup natura i scopul lor
cele aeriene, cele spaiale.

69

BIBLIOGRAFIE SELECTIV
I. Tratate i monografii.
1. ANGHEL, Ion M, Subiectele dreptului internaional, Ed. Lumina Lex,
Bucureti, 2002.
2. ANGHEL, Ion M. Dreptul tratatelor, vol.I si II, ed. a II- a , Ed. Lumina
Lex, Bucuresti, 2000.
3. BOLINTINEANU, Alexandru, NASTASE, Adrian, AURESCU, Bogdan Drept internaional contemporan, Ed.All Beck, Bucuresti, 2000.
4. MIGA-BESTELIU, Raluca- Drept internaional. Introducere n dreptul
internaional public, Ed. All Educational, Bucuresti,1998.
5. PREDA-MTSARU, Aurel, Tratat de drept internaional public, Ed.
Lumina Lex, Bucureti, 2008.
6. REUTER,Paul.- Droit internaional public, P.U.F., Paris,1993

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Preciza i care sunt caracteristicile i fundamentele dreptului internaional, ce l

deosebete pe acesta de dreptul intern

70

TEM DE REFLECIE
Faptul c individul poate fi subiect al rspunderii penale internaionale l
poate transforma pe acesta n subiect de drept internaional?

MODELE DE NTREBRI
1.Care sunt normele imperative ale dreptului internaional?
2. Ce este zona contigu?
3. Care sunt elementele eseniale ale tratatelor?
RSPUNSURI LA NTREBRI
1. Doctrina a identificat trei categorii de norme care compun normele imperative
ale dreptului internaional:
- principiile fundamentale ale dreptului internaional;
- norme care vizeaz drepturi ale tuturor statelor n domenii care nu au ca obiect
suveranitatea statelor (libertatea mrilor, interzicerea pirateriei);
- o serie de norme cu caracter umanitar, pe care ansamblul statelor le consider
indispensabile pentru a garanta respectarea drepturilor elementare la via i
demnitate uman (interzicerea genocidului, a sclavajului, legile i obiceiurile
rzboiului).
2. Zona contigu este fia de mare care se ntinde dincolo de limita exterioar a
mrii teritoriale, pn la o distan de 24 mile marine (msurat de i liniile de baz)
spre larg. n aceast zon, statul riveran, are drepturi de jurisdicie i control,
din punct de vedere al securitii sanitare, vamale, fiscale sau de imigraie
teritoriul su, precum i pentru a pedepsi infraciuni comise pe teritoriul su.
3. Elementele esentiale ale tratatului sunt:
- subiectele sau prile tratatului, care trebuie s fie subiecte de drept
internaional ;
- vointa partilor, trebuie s fie liber exprimata pentru ca tratatul s fie valabil, n
caz contrar ridicndu-se problema nulitii sau a anulrii tratatului.
- obiectul tratatului, care trebuie s fie posibil i licit.

71

CAPITOLUL II
MODALITI DE APLICARE A
DREPTULUI INTERNAIONAL PUBLIC
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

Cuprins
Obiectiv general
Obiective operaionale
Timpul necesar studiului capitolului
Dezvoltarea temei
Bibliografie selectiv
Tem de reflecie
Modele de teste
Rspunsuri i comentarii la teste

Cuprins
Stabilirea de relaii diplomatice i consulare
Reglementarea pe cale panic a diferendelor i evitarea recursului la
for
Angajarea rspunderii internaionale

Obiectiv general: Cunoaterea

aplicare a dreptului internaional.

principalelor modaliti de

Obiective operaionale: nsuirea unor elemente de baz

privind reprezentarea statelor n relaiile internaionale, privind categoriile
de mijloace panice ce trebuie utilizate de state pentru rezolvarea
diferendelor lor, precum i cu privire la condiiile n care se poate angaja
rspunderea internaional a statelor i a persoanelor.

= 5 ore

72

- TEMA I STABILIREA DE RELAII DIPLOMATICE I CONSULARE

1. Diplomaia i dreptul diplomatic
Diplomaia este activitatea desfurat de organele statului cu atribuii n domeniul

F
Diplomaie

F
Drept
diplomatic

relaiilor internaionale, n primul rnd a diplomailor. Ea const n reprezentarea

intereselor statului n strintate, prin purtarea de negocieri, de discuii, de
coresponden i alte mijloace panice. Este principalul mijloc de realizare a
politicii externe a statului.
Ansamblul normelor ce reglementeaz desfurarea activitii diplomatice
conduita i statutul organelor diplomatice, formeaz dreptul diplomatic, ramur a
dreptului internaional public.
n acest context el are un rol foarte important, fiind instrumentul cruia pot exista
i se pot dezvolta relaiile dintre state.
Sediul materiei l constituie dispoziiile Conveniei de la Viena din 1961 privind
relaiile diplomatice (adoptat sub egida ONU), ale Conveniei de la Viena din
1969 privind misiunile speciale i Conveniei de la Viena din 1975 privind
reprezentarea statelor n relaiile lor cu organizaiile internaionale cu caracter

F
Relaii
diplomatice

universal.
2. Relaiile diplomatice
Sunt acele raporturi interstatale care constau n conducerea, prin intermediul
organelor reprezentative i prin mijloace panice, a relaiilor externe cu alt/alte state
sau orice subiect de drept internaional. Existena lor induce o stare de normalitate a
raporturilor dintre dou state, presupune existena pcii, a colaborrii ntre acestea.
3. Autoritile statului cu atribuii n domeniul relaiilor externe
Instituiile abilitate s desfoare activiti de relaii externe au atribuii bine
definite de legislaia intern i, n primul rnd, de dispoziiile constituionale care
le stabilesc competenele. Legislaia intern stabilete deci, care sunt instituiile i
persoanele care au calitatea de a aciona n numele statelor, subiecte ale dreptului

F
Misiuni
diplomatice

internaional i ct anume pot angaja statul n relaiile cu alte ri.

Relaiile externe ale fiecrui stat se desfoar pe dou paliere, cel intern,
de elaborare a obiectivelor i direciilor de desfurare i aplicare a politicii externe
i pe plan internaional unde accentul este pus pe realizarea practic a politicilor
naionale n funcie i de politicile altor state. Ca urmare, structurile care se ocup

73

de relaiile internaionale pot i ele fi clasificate n instituii interne i externe ale

relaiilor internaionale.
n majoritatea statelor, competenele n domeniul relaiilor externe sunt
atribuite efului statului (preedinte, rege, monarh) i Ministerului Afacerilor
Externe. Competenele respective sunt delimitate n funcie de forma de guvernare
existent n fiecare ar, potrivit legilor interne. Exist i alte organisme sau
instituii care pot ndeplini funcii n domeniul relaiilor internaionale, cum ar fi
Primul Ministru sau ministerele, pe domeniul lor de specialitate.
Sistemul constituional din Romnia,

confer atribuii n domeniul relaiilor

internaionale Parlamentului, instituiei

prezideniale i guvernului, n cadrul

cruia organul de specialitate este Ministerul Afacerilor Externe. Acestea pot fi

definite, n sens larg, ca fiind instituiile interne cu atribuii n domeniul relaiilor
internaionale n ara noastr. Reglementrile n vigoare stabilesc cu exactitate
modul n care sunt separate competenele ntre aceste structuri.
4. Misiunile diplomatice
Sfera relaiilor internaionale este una foarte complex, ce ridic o multitudine de
probleme, presupune desfurarea unor diverse activiti ce nu pot fi rezolvate n
totalitatea lor de autoritile interne ale statelor cu atribuii n domeniul relaiilor
externe. de aceea a fost necesar, n contextul dezvoltrii relaiilor dintre state,
nfiinarea unor reprezentane aler statelor n strintate, care s acioneze n
numele lui i s ajute la rezolvarea numeroaselor i complicatelor probleme
cotidiene. Aceste organe se numesc reprezentane sau misiuni diplomatice.
Misiunile diplomatice sunt organe ale stratului acreditant n statul acreditar i nu
trebuie confundate cu membrii lor, ele preexistnd numirii agenilor diplomatici i
continund s existe i dup expirarea mandatului unora diontre acetia.
Clasificarea misiunilor diplomatice:

F
clasificare

n funcie de durata lor, pot fi permanente sau temporare;

n funcie de sarcinile misiunii, pot fi cu sarcini generale sau cu sarcini

speciale;

n funcie de subiecii n relaiile diplomatice respective, pot fi bilaterale sau

multilaterale.

Majoritatea misiunilor diplomatice sunt misiuni diplomatice bilaterale cu caracter

permanent purtnd numele de ambasad, condus, de regul, de un ambasador.
Dreptul popoarelor de a trimite i primi misiuni diplomatice poart numele de
drept de legaie, care poate fi activ (de a trimite) i pasiv (de a primi misiuni).
74

Funciile misiunilor diplomatice

Potrivit art. 3 din Convenia privind relaiile diplomatice, principalele funcii ale

F
funcii

acestora sunt dezvoltarea relaiilor prieteneti ntre statul trimitor i statul de

reedin i a raporturilor de referin, culturale i tiinifice ntre ele, reprezentarea
statului su pe lng statul de reedin, protecia intereselor statului su i ale
cetenilor acestuia, ducerea de tratative cu statul de reedin, informarea prin
mijloace legale despre situaia i evenimentele din statul de reedin i informarea
guvernului su.
Ele pot ndeplini i funcii consulare n anumite condiii.
Personalul misiunilor diplomatice
n afara efului misiunii (care este agentul diplomatic nsrcinat cu conducerea
misiunii, superior din punct de vedere ierarhic celorlali membrii), personalul

F
personal

misiunii cuprinde:
-

personalul diplomatic (care poate cuprinde: ministru plenipoteniar,

ministru consilier, consilier , secretar I, secretar II, secretar III, ataat
diplomatic);

personalul

tehnico-administrativ

(translatori,

secretari,

dactilografi,

cifratori);
-

personalul de serviciu (oferi, portari, buctari, grdinari etc.).

Personalul misiunii este numit de statul acreditant, care fixeaz i numrul de

persoane, statul acreditar putnd ns cere ca numrul acestuia s se menin n
limitele a ceea ce el consider raional i normal, innd cont de nevoile misiunii i
de condiiile acelei ri.
Imunitile i privilegiile diplomatice

F
Imuniti

F
Privilegii
diplomatice

Misiunea diplomatic i membrii si se bucur n statul de reedin de un statut

special, derogatoriu de la statutul celorlalte categorii de persoane, care-i scoate de
sub autoritatea i competena judiciar a statului acreditar i le ofer condiiile
necesare pentru funcionarea lor. Acest statut special const n acordarea de
imuniti, privilegii i faciliti diplomatice, ce constituie garania activitii
diplomatice nsei i premisa necesar pentru a-i putea ndeplini funciile
diplomatice.
75

Acordarea acestor imuniti, privilegii i faciliti se face pe baz de reciprocitate,

aceasta funcionnd ns numai n subsidiar, cu caracter complementar, statele
trebuind s acorde agentului diplomatic cel puin tratamentul prevzut n Convenia
de la Viena, acesta neputnd fi limitat prin aplicarea regulei reciprocitii.
Principalele imuniti i privilegii diplomatice, acceptate de ctre toate
statele, reflect necesitatea de a se asigura prin acestea independena total a
diplomailor fa de autoritatea statului acreditar:
-imunitatea de jurisdicie -penal, civil, administrativ-imunitatea de executare a misiunii dipomatice i a agentului diplomatic;
-inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice, a bunurilor acesteia i a
arhivelor;
-inviolabilitatea personal a agentului diplomatic, a reedinei i a bunurilor
sale;
-libertatea de comunicare;
-libertatea de micare;
-scutirea de obligaia de a face depoziie sau de a ndeplini rolul de expert;
-scutirea de la obligaiile din domeniul asigurrilor sociale;
- folosirea drapelului i a emblemei naionale;
- procurarea de localuri pentru misiune i locuine pentru membrii acesteia.
5. Oficiile consulare
Dreptul consular - este acea parte a dreptului internaional public care reprezint
totalitatea normelor i regulilor care reglementeaz relaiile consulare dintre state,
organizarea i funcionarea oficiilor consulare, precum i cele care se refer la

F
drept consular

statutul juridic al oficiilor consulare i a personalului acestora

Deosebirea fundamental care exist ntre activitatea oficiilor diplomatice i a
celor consulare este aceea c, n timp ce oficiile diplomatice au ca misiune
principal, promovarea intereselor statului acreditant i a instituiilor sale n rile
n care sunt acreditate, oficiile consulare reprezint acea parte a serviciului exterior
al unei ri care se ocup, pe lng aceste aspecte, i de protejarea i reprezentarea
intereselor cetenilor din ara respectiv n strintate. A doua deosebire
important ntre dreptul consular i cel diplomatic este aceea c, n materie de
drept diplomatic, regulile fundamentale care reglementeaz activitatea oficiilor
diplomatice sunt reguli de drept internaional , n timp ce n cazul dreptului
consular, o parte important a normelor aplicabile sunt reglementri de natur
intern ale statelor care sunt implicate n deschiderea oficiilor consulare, att statul
76

trimitor ct i statul primitor. Sediul materiei l constituie Convenia de la Viena

din 1963 privind relaiile consulare.
Relaiile consulare - reprezint un raport ntre state, dar un raport care se stabilete

n interesul cetenilor acestor state i a dezvoltrii relaiilor economice dintre ele,

Relaii consulare

un raport care are caracter convenional, este bazat pe acordul statelor (al statului
trimitor i al statului primitor) i sunt caracterizate de principiile reciprocitii,
caracterului direct i al celui bilateral
Stabilirea relaiilor consulare
Potrivit articolului 2 al Conveniei de la Viena, stabilirea relaiilor consulare
ntre state se face pe baza consimmntului mutual al acestora. Acordul se
realizeaz pe baza notificrii de ctre un stat a interesului su de a deschide un
oficiu consular n cealalt ar, notificare acceptat de cellalt stat, constituind
astfel mpreun, acordul pentru stabilirea de relaii consulare ntre cele dou ri.
Ca regul general, se consider c n cazul n care dou ri au decis s stabileasc
relaii diplomatice ntre ele, n afar de situaia n care n nelegerea respectiv se
specific altfel, acordul lor reciproc pentru stabilirea de relaii diplomatice implic
i consimmntul acestora pentru relaiile consulare i nu este necesar ncheierea
unui acord special pentru stabilirea de relaii consulare.
ntreruperea sau ncetarea relaiilor diplomatice ntre dou state nu atrage
dup sine n mod obligatoriu i ruperea relaiilor consulare. n numeroase cazuri,
chiar dac statele au decis s rup relaiile lor diplomatice, relaiile consulare au
continuat, pentru c ele sunt relaii ntre dou state concepute s serveasc
interesele cetenilor acestor ri. Relaiile consulare pot ajunge s nceteze n
momentul n care dispare unul dintre state sau n cazul n care, pe baza aceluiai

F
Oficii consulare

acord, statele hotrsc s nu mai ntrein asemenea relaii.

Oficiul consular (consulatul)
Oficiul consular este un organ autonom, care se creeaz pentru a permite
exercitarea funciilor consulare prevzute n Convenia de la Viena i n acordurile
bilaterale ncheiate de statele respective. Fiecare oficiu consular are un sediu, o
circumscripie i de asemenea, un anumit rang, de precdere o clas, care sunt
fixate de ctre statul trimitor i supuse aprobrii statului de reedin.
Deschiderea unui oficiu consular nseamn n primul rnd, prezentarea unei
cereri n care se specific oraul n care se dorete nfiinarea lui, n al doilea rnd,
exist obligaia de a propune o anumit zon (circumscripie) din teritoriul rii care
77

va fi arondat la postul consular respectiv i clasa consulatului, iar toate acestea

mpreun, trebuie s obin aprobarea statului de reedin. Orice modificare
ulterioar n legtur cu clasa oficiului consular, cu locul su de reedin i cu
circumscripia n care i desfoar activitatea nu se poate face dect cu
consimmntul statului de reedin, care este necesar i n cazul n care un
consulat vrea s deschid un viceconsulat sau o agenie consular, ntr-o alt
localitate dect cea n care i-a stabilit sediul.
Misiunile diplomatice pot i ele exercita funcii consulare, din acest punct
de vedere existnd dou mari categorii de oficii consulare, cele care funcioneaz n
cadrul misiunilor diplomatice din capitalele rilor i n cadrul crora este desemnat
un diplomat i se creeaz o structur care se ocup de relaii consulare i a doua
categorie, consulatele speciale, care se nfiineaz n alte orae dect capitala, cu
circumscripii foarte bine stabilite i ncadrate cu personal corespunztor.
Personalul oficiului consular este compus din eful consulatului, din
funcionari consulari i angajai, mpreun cu personalul de serviciu. Acest personal
al oficiului consular este numit de ctre statul trimitor care notific statului de
reedin numele i prenumele, categoria i clasa funcionarilor consulari i
circumscripia n care urmeaz s funcioneze.
Potrivit articolului 9 din Convenia de la Viena, efii posturilor consulare
sunt repartizai pe patru clase care cuprind: consuli generali, consuli, viceconsuli i
ageni consulari. eful unui post consular ocup o poziie deosebit n cadrul
oficiului consular, indiferent de modul n care este el definit, de clasa pe care o are
i este numit de ctre statul trimitor, dar, pentru a putea s-i desfoare
activitatea, are nevoie de acordul statului primitor, pe teritoriul cruia urmeaz s
funcioneze. Modalitile prin care sunt numii efii oficiilor consulare, sunt fixate
prin legi i regulmente care in att de statul trimitor, ct i de cele ale statului
primitor. eful unui oficiu consular, n momentul n care este numit, primete un
document din partea celui care l-a numit sub forma unei scrisori sau a unui act
similar care atest calitatea n care a fost trimis. Acest document este trimis pe cale
diplomatic sau pe orice alt cale corespunztoare, guvernului din statul pe
teritoriul cruia eful postului consular urmeaz s-i exercite funciunile i dac

F
exequatur

statul de reedin l accept, el poate s-i ia n primire postul respectiv.

Exequaturul este o autorizaie special pe care statul de reedin o acord
efului oficiului consular i prin care certific dreptul acestuia de a-i exercita
funciile sale. Statul de reedin care refuz s elibereze un exequator nu este
obligat s comunice statului trimitor care sunt motivele refuzului su. Se
78

consider c exequatorul este un act discreionar pe care orice stat de reedin are
dreptul s-l adopte sau nu, i care nu trebuie motivat n nici un fel de ctre
funcionarii si. Din momentul n care eful unui post consular este acceptat, statul
pe teritoriul cruia i desfoar el activitatea are obligaia s informeze imediat
autoritile competente din circumscripia sa consular i, de asemenea, potrivit
prevederilor articolului 14 din Convenia de la Viena, are obligaia s adopte toate
msurile necesare pentru a-i permite s-i realizeze sarcinile i obligaiile care i
revin n aceast calitate. Exist i posibilitatea exercitrii temporare a funciei de
ef de post consular, n condiiile n care eful numit este mpiedicat s-i
ndeplineas funciunile sale, sau, n cazul n care postul su este vacant, se poate
numi un gerant interimar care acioneaz cu titlul provizoriu de ef al postului
consular respectiv.
ncetarea activitii unui ef de oficiu consular sau a oricrui diplomat care
funcioneaz n cadrul lui, se poate face prin retragere de ctre statul care l-a trimis,
statul respectiv avnd posibilitatea s-l nlocuiasc i s-i ncheie astfel misiunea.
n foarte multe servicii diplomatice exist perioade fixe de timp n care un diplomat
lucreaz n serviciul diplomatic exterior sau n cadrul unui oficiu consular, de 4-5
ani. O alt posibilitate de ncetare a activitii este aceea de a fi declarat persona
non grata i toate celelalte situaii prin care activitatea poate nceta (cazuri de
mbolnviri, decese, etc.).
Funciile oficiilor consulare

F
Funcii consulare

Funciile consulare reprezint totalitatea activitilor oficiilor consulare i

ale personalului acestora. Din punct de vedere al coninutului acestor funcii, ele
pot fi mprite n dou categorii:
a) funcii care sunt conferite de ctre statul trimitor oficiului consular
respectiv;
b) funcii care sunt recunoscute de ctre statul primitor, cel pe teritoriul
cruia i desfoar activitatea.
Ca regul general, coninutul acestor funcii consulare este negociat i inclus
n conveniile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le ncheie, o parte
important a acestor convenii consulare se concentreaz tocmai pe funciile
asupra crora cele dou state i dau acordul s fie ndeplinite de ctre oficiile
consulare.
Clasificarea funciilor consulare
79

Dup obiectul lor sau dup domeniul pe care l abordeaz, funciile consulare pot
fi:
1) funcii cu caracter politic, altele dect funciile diplomatice;2) funcii economice
importante: promovarea schimburilor economice dintre statul trimitor i statul
primitor pe teritoriul cruia i desfoar consulatul activitatea;
3) funcii culturale; foarte multe consulate romneti nglobeaz minicentre
culturale, avnd o activitate cultural intens (Consulatele de la Veneia, Canal
Grande, etc.) i unde funcia consular de promovare a culturii este de fapt una
dintre cele mai importante;
4) funcii care se refer la protecia cetenilor; spre deosebire de ambasade, care se
concentreaz n principal pe promovarea intereselor statelor, a autoritilor de stat,
consulatele se preocup de problemele cetenilor. Ele includ de asemenea, funcii
administrative, funcii de stare civil, notariale, jurisdicionale i funcii care se
refer la marina comercial, nave i aeronave i la obligaii militare.
Funciile consulare sunt prevzute n Convenia de la Viena, de asemenea,
conveniile bilaterale ncheiate de state au capitole importante care se refer la
funciuni i totodat, exist o practic internaional a statelor care stabilete
funciile unui oficiu consular.
Articolul 5 din Convenia de la Viena, care prezint funciile consulare, ncepe cu
cea mai important funcie n viziunea consulatului, aceea de a proteja n statul de
reedin, interesele statului trimitor i a cetenilor si, persoane fizice i
juridice, n limitele admise de dreptul internaional. La paragraful 2, acest articol
prezint cea de-a doua funcie consular, favorizarea dezvoltrii relaiilor
comerciale, economice, culturale i tiinifice, n general, promovarea de relaii
prieteneti ntre statul trimitor i statul primitor. A treia funcie consular
prevzut n Convenia de la Viena la articolul 5, paragraful c, similar cu funciile
pe care le au i ambasadele, se refer la informarea prin mijloace licite asupra
situaiei din circumscripia consular respectiv. Sunt prevzute n continuare la
acest articol i alte funcii care se refer la practica general care exist n materie.

F
imuniti i
privilegii
consulare

Imuniti i privilegii consulare

Convenia de la Viena din 1963 reine reglementri care tind s confere
consulatelor i consulilor imuniti apropiate de cele ale ambasadelor.
Imunitile i privilegiile consulatelor sunt:
-

imunitatea localurilor, arhivelor i documentelor, a corespondenei i a

valizei consulare;
80

libertatea de comunicare;

scutirea fiscal a localului;

arborarea drapelului i a stemei naionale pe cldirile consulatului i pe

mainile oficiale.

Pentru membrii oficiilor consulare:

-

inviolabilitate personal,

imunitate de jurisdicie penal (cu excepia unor infraciuni grave);

imunitate de jurisdicie civil pentru actele efectuate n exercitarea funciilor

consulare;

scutirea de obligaiile de nregistrare a strinilor i permis de edere;

scutiri fiscale i vamale.

Ei au ns obligaia de a respecta legile i reglementrile statului de reedin, de

a nu se amesteca n treburile interne ale acestuia i de a depune ca martor n
problemele care nu au legtur cu activitatea lor oficial.

- TEMA II REGLEMENTAREA PE CALE PANIC A DIFERENDELOR I EVITAREA

RECURSULUI LA FOR

1. Principiul soluionrii pe cale panic a diferendelor internaionale

Principiul soluionarii panice a diferendelor internaionale i procedurile de drept

F
Diferend
internaional

F
Mijloace panice

internaional pentru realizarea lui au cunoscut o lung evoluie istoric. n

coninutul acestui principiu se reunesc aspecte juridice (de drept internaional), de
moral i de politic internaional.
Primele ncercri de reglementare a soluionarii prin mijloace pasnice a
diferendelor internaionale au avut loc n cadrul Conventiilor de la Haga, din 1899
si 1907.
Statutul Societatii Natiunilor (1919), stabilea pentru statele membre obligatia de a
ncerca sa soluioneze prin mijloace pasnice diferendele dintre ele, fara a exclude
nsa posibilitatea recurgerii la razboi.
Soluionarea diferendelor internaionale pe cale panic constituie un principiu al
dreptului internaional public din anul 1928, cnd a fost semnat Pactul BriandKellogg. Pe lnga condamnarea razboiului si renuntarea la folosirea razboiului ca
instrument al politicii naionale, Pactul consemneaza si angajamentul statelor de a
81

soluiona conflictele internaionale numai prin mijloace pasnice. n dispozitiile

Pactului nu este specificata nici o procedura de constrngere colectiva aplicabila n
cazul ncalcrii sale.
Carta O.N.U ( 1945 ) consacra principiul soluionarii diferendelor internaionale
prin mijloace pasnice, ca o obligatie internaionala a statelor si un principiu
fundamental al dreptului internaional public.
La nivel regional, principiul a fost consacrat n Convenia europeana pentru
soluionarea panic a diferendelor (1957) adoptata n cadrul Consiliului Europei.
2. Noiunea de diferend
n sens larg, noiunea de diferend cuprinde contestatiile, litigiile, divergentele sau
conflictele dintre dou subiecte de drept internaional. Diferendele internaionale
pot sa aiba o natura juridica sau politica.
a) Diferendele juridice sunt cele n care se opun pretentii de drept ntre state si care
au ca obiect interpretarea unui tratat, o problema de drept internaional, existenta
unui fapt care, dac ar fi stabilit, ar constitui ncalcrea unei obligatii internaionale
precum si stabilirea naturii sau ntinderii reparatiei datorata pentru ncalcrea unei
obligatii internaionale.
b) Diferendele politice sunt diferendele n care pretentiile contradictorii ale partilor
nu pot fi formulate juridic.
3. Categorii de mijloace pasnice de soluionare a diferendelor
O regul importanta a dreptului internaional contemporan este regul caracterului
facultativ al mijloacelor pasnice, conform careia, statele si aleg n mod liber si pe
baza acordului dintre ele, mijlocul pasnic la care sa recurga pentru soluionarea
unui diferend aparut ntre ele.
Mijloacele pasnice de drept internaional pot fi clasificate n dou categorii:
- mijloace cu caracter politico-diplomatic (nejurisdictionale)
- mijloace jurisdictionale.
- procedurile din cadrul organismelor i organizaiilor internaionale

F
mijloace politicodiplomatice

Mijloacele fr caracter jurisdicional (politico-diplomatice)

Mijloacele pasnice de drept internaional politico-diplomatice sunt reglementate
prin conventii internaionale universale sau regionale. n general, solutiile adoptate
ca urmare a folosirii acestor mijloace pasnice au un caracter de recomandare fata
82

de prile diferendului, cu exceptia hotarrilor adoptate de Consiliul de Securitate

al O.N.U.
Din aceasta categorie fac parte:
- negocierile directe ntre statele aflate n diferend;
- bunele oficii;
- medierea;
- ancheta internaionala;

F
negocieri

- concilierea internaionala.
a) Negocierile directe sunt mijlocul diplomatic cel mai important de soluionare a
diferendelor internaionale. Negocierile diplomatice directe ntre statele aflate ntrun diferend sunt purtate de ctre ministerele afacerilor externe ale statelor, de ctre
sefii guvernelor sau, n unele cazuri, chiar de ctre sefii statelor. n cazul
organizaiilor internaionale, negocierile se poarta de ctre cei mai nalti
functionari ai acestora (secretari generali, directori sau presedinti).
b) Bunele oficii reprezinta demersul ntreprins pe lnga statele-parti la un litigiu,

F
bune oficii

de ctre un tert stat sau organizatie internaionala din proprie initiativa sau la
cererea partilor, cu scopul de a convinge statele litigante sa l rezolve pe calea
negocierilor diplomatice. Obiectul bunelor oficii l constituie prevenirea aparitiei
unui diferend dintre state sau soluionarea unui diferend produs deja. n cazul
bunelor oficii, rolul tertului nceteaza n momentul nceperii negocierilor directe
ntre prile aflate n diferend. Tertul nu participa la negocieri si nici nu face
propuneri referitoare la modul de soluionare a diferendului, ci doar faciliteaza
nceperea tratativelor.

F
mediere

c) Medierea presupune, de asemenea, interventia unui tert, care poate fi un stat, o

organizatie internaionala sau o persoana fizic. Tertul, de aceasta data, participa la
negocieri si face propuneri referitoare la felul n care se poate soluiona conflictul.
Propunerile tertului nu sunt nsa obligatorii pentru prile aflate n diferend.
d) Ancheta internaionala (Comisia internaionala de ancheta) se poate utiliza n

F
anchet

cazul diferendelor internaionale generate de aprecieri diferite asupra unor situaii

de fapt. Prile aflate n diferend pot sa constituie o comisie internaionala de
ancheta, pe baza acordului dintre ele, n care se precizeaza faptele pe care Comisia
trebuie sa le elucideze, modul de alcatuire al acesteia si ntinderea mputernicirilor
membrilor sai. Comisia nu se pronunta asupra raspunderii partilor n diferend.
Deliberarile Comisiei internaionale de ancheta au loc cu usile nchise si ramn
confidentiale. Comisia si ncheie lucrarile printr-un raport, care se limiteaza doar
83

la stabilirea faptelor si nu are caracterul obligatoriu al unei sentine judecatoresti.

F
conciliere

e) Concilierea internaionala (Comisia internaionala de conciliere) consta din

examinarea unui diferend de ctre un organ prestabilit (permanent) sau instituit adhoc dupa aparitia diferendului, cu scopul soluionarii aspectelor litigioase dintre
prile n diferend care sa conduca la mpacarea lor. Comisia internaionala de
conciliere cerceteaza nu numai faptele care au generat diferendul respectiv, dar
face si recomandari asupra modului de soluionare a lui. Recomandarile sau
avizele Comisiei de conciliere nu sunt obligatorii pentru prile aflate n diferend.
Mijloacele jurisdictionale de soluionare a diferendelor

F
Arbitraj

1. Arbitrajul internaional
Arbitrajul internaional este judecata pe plan internaional a unui diferend de ctre
o instana ad-hoc, constituita de prile n diferend.
Arbitrajul a fost reglementat pentru prima oara n Convenia de la Haga din 1907,
privind aplanarea conflictelor internaionale, care prevede obligatia partilor de a se
supune cu buna-credinta hotarrii arbitrale. Sentintele arbitrale au efect obligatoriu
doar pentru prile diferendului si sunt limitate la cauza n care au fost pronuntate.
Recurgerea la arbitraj este facultativa, fiind condiionata de acordul partilor ntr-un
diferend.
Acordul partilor poate sa mbrace urmatoarele forme:

a) Compromisul, care reprezinta un tratat internaional prin care prile consimt sa

Compromis

supuna diferendul dintre ele unei instane arbitrale, constituita fie dintr-un arbitru

F
Clauze
compromisorii

unic, fie dintr-un organ colegial ad-hoc, fie dintr-un tribunal prestabilit.
b) Clauza compromisorie, care este o clauza (general sau speciala) inclusa intr-un
tratat ncheiat de parti prin care acestea nteleg sa supuna eventualele diferende
dintre ele unei instane arbitrale.
n competenta a unei instane arbitrale intra soluionarea diferendelor de ordin
juridic si politic dintre state sau alte subiecte ale dreptului internaional public.
Tribunalul arbitral decide asupra competentei sale, pe baza compromisului arbitral
si a altor tratate n legatura cu cauza, precum si prin aplicarea principiilor de drept.
n soluionarea cauzei, tribunalul aplica regulile determinate prin compromisul
partilor ( dreptul internaional sau echitatea).
Sentinta pronuntata este motivata, are caracter obligatoriu si definitiv. Se admit, n
mod exceptional, anumite cai de recurs:
84

- recursul n interpretare, dac ntre prile diferendului a aparut un dezacord

asupra sensului hotarrii;
- recursul n corectare, dac tribunalul a savrsit o eroare de drept sau de fapt sau
a manifestat exces de putere;
- recursul n revizuire, dac se descopera un fapt nou, cu caracter esential care nu
a fost cunoscut la data pronunrii sentintei.
2. Curtea Internaionala de Justiie

F
jurisdicia
internaional

F
Curtea
Internaional de
Justiie

Jurisdictia Curii (C.I.J.)

C.I.J. a fost instituita prin Carta O.N.U. si reprezinta nu numai organul judiciar al
organizatiei, ci si al ntregii comunitati internaionale. Jurisdictia sa a nlocuit pe
cea a Curii Internaionale Permanente de Justitie, dizolvata o data cu Societatea
Natiunilor.
Membrii O.N.U. sunt, din oficiu, parti la Statutul C.I.J. Statele nemembre O.N.U.
pot deveni parti la Statutul Curii n condiii determinate de Adunarea General a
O.N.U., la recomandarea Consiliului de Securitate. Statutul prevede posibilitatea
sesizarii Curii de ctre orice stat al comunitatii internaionale, chiar dac nu este
membru O.N.U sau parte la Statut, n condiiile stabilite de Consiliul de Securitate.
Sediul C.I.J. este la Haga.
Jurisdictia C.I.J. are caracter permanent si este facultativa, fiind determinata de
consimtamntul statelor parti la litigiul cu care a fost sesizata.
Structura Curii
Curtea este compusa din judecatori permanenti, judecatori ad-hoc si camere.
Curtea are ca membrii permanenti 15 judecatori, care functioneaza cu titlu
individual, fiind alesi de ctre Consiliul de Securitate si Adunarea General
O.N.U., pe o perioada de 9 ani, cu posibilitatea rennoirii mandatului. Compunerea
corpului de magistrati permanenti reflecta structura Consiliului de Securitate al
O.N.U., sub aspectul statelor care sunt reprezentate la nivelul Curii. Calitatea de
judecator al Curii este incompatibila cu exercitarea altor functii judiciare ntr-o
cauza anterioara. (reprezentant, consilier, avocat). Magistratii Curii beneficiaza de
privilegiile si imunitatile necesare desfasurarii activitatii lor.
Judecatorii ad-hoc sunt special numiti de ctre un stat pentru soluionarea unui
anumit diferend, n cazul n care nici unul dintre cei 15 judecatori ai Curii nu are
85

calitatea de cetean al sau. Mandatul lor este limitat la cauza pentru care au fost
desemnati.
Camerele Curii sunt constituite din 3 sau mai multi judecatori, numiti n vederea
examinarii unor cauze determinate sau care se pot soluiona n cadrul unei
proceduri sumare, n litigii de mai mica importanta.
Competenta Curii
Competenta Curii poate fi analizata sub dou aspecte :

F
competena

- al subiectelor de drept internaional care apar n fata sa competenta personala

- al litigiilor care i se supun competenta materiala.
a) Conform Statutului, numai statele pot sa fie parti n cauzele supuse Curii.
Interesele persoanelor fizice si juridice sunt reprezentate de state prin intermediul
protectiei diplomatice. Organizaiile internaionale nu pot sa apara ca parti ntr-un
litigiu, dar pot sa fie autorizate de Adunarea General a O.N.U .sa solicite Curii
avize consultative sau sa ofere informatii n legatura cu problemele puse n
discutie.
b) n Statutul Curii se prevad dou categorii de cauze care intra n sfera
competentei sale materiale: cauzele pe care i le supun prile, precum si toate
chestiunile reglementate n mod special n Carta O.N.U. sau n tratatele si
conventiile n vigoare. Curtea poate sa examineze doar diferende de ordin juridic
dintre state, care au ca obiect: interpretarea unui tratat; orice problema de drept
internaional; existenta unui fapt care, dac ar fi stabilit, ar constitui o ncalcre a
unei obligatii internaionale; natura si ntinderea reparatiei datorate pentru
ncalcrea unei obligatii internaionale.
Consimmntul statelor
Exercitarea jurisdictiei Curii este condiionata de acceptarea ei de ctre statele
parti. Statele pot sa-si exprime consimtamntul fie anterior unui diferend, fie
ulterior producerii lui.
a) Acceptarea anterioara a jurisdictiei Curii se poate face printr-o declaratie
unilaterala (clauza facultativa) care se depune Secretarului General al O.N.U. si
cuprinde obligatia asumata de stat de a accepta jurisdictia Curii pentru orice
diferend care s-ar produce n cadrul raporturilor cu alt stat. De asemenea,
acceptarea anticipata a jurisdictiei Curii poate sa rezulte din tratatele dintre state,
86

care reglementeaza soluionarea panic a diferendelor, sau poate sa fie prevazuta

ntr-o clauza compromisorie, inclusa n cuprinsul unui tratat ncheiat ntre state.
b) Acceptarea jurisdictiei Curii ulterior producerii unui diferend se realizeaza
printr-un acord special ntre state, denumit compromis, n care prile stabilesc
obiectul diferendului supus Curii.
Dreptul aplicabil
C.I.J. aplica n soluionarea litigiilor dreptul internaional n vigoare (tratatele,
cutuma, principiile generale de drept, precedentul judiciar, doctrina) sau principiile
echitatii, dac exista acordul partilor.
Procedura
Statutul Curii prevede procedura de soluionare a litigiilor, respectnd principiul

F
procedura

contradictorialitatii si al publicitatii dezbaterilor. Procedura cuprinde o faza scrisa

(depunerea de memorii) si o faza orala (audierea partilor, dezbateri).
n prima etapa a procedurii prile pot sa ridice exceptia de necompetenta a Curii
n soluionarea cauzei, obiectiune la care Curtea trebuie sa raspunda naintea
judecatii pe fond.
Curtea poate sa dispuna - pe cale de ordonanta - masuri conservatorii cu titlu
provizoriu, la cererea partilor sau din oficiu, dac exista pericolul producerii unui
prejudiciu iremediabil n cauza.
Neprezentarea uneia dintre parti la procedura n fata Curii nu mpiedica
continuarea examinarii cauzei.
Hotarrile Curii
Curtea adopta hotarrile cu votul majoritatii judecatorilor prezenti. n caz de

F
caracter definitiv
i obligatoriu

paritate, votul Presedintelui Curii prevaleaza. Hotarrea Curii se motiveaza, iar

dac exista opinii separate (cele care difera de hotarrea Curii) sau individuale (
cele care coincid cu hotarrea Curii dar se bazeaza pe argumente proprii) ale unor
judecatori, acestea se anexeaza hotarrii.
Hotarrile sunt definitive si obligatorii pentru prile din litigiu, dar numai pentru
cauza pe care o soluioneaza. Hotarrile Curii beneficiaza de autoritatea lucrului
judecat.
Carta O.N.U. posibilitatea sesizarii Consiliului de Securitate al O.N.U. de ctre un
stat, dac cealalt parte a litigiului nu executa obligatiile ce-i revin n temeiul unei
87

hotarri a Curii.
Statutul Curii prevede, de asemenea, dreptul unei parti de a solicita interpretarea
hotarrii pronuntate, n cazul n care se contesta ntelesul sau ntinderea
dispozitiilor hotarrii. Se admite si posibilitatea revizuirii unei hotarri, dac
ulterior pronunrii s-a descoperit un fapt nou, de natura a influenta n mod decisiv
procesul decizional si care nu a fost cunoscut de ctre Curte sau de parte la acea
data. Termenul n care poate fi solicitata revizuirea este de 6 luni de la data
descoperirii faptului necunoscut si nu mai trziu de 10 ani de la pronuntarea
hotarrii.
Competenta consultativa a C.I.J

F
competena
consultativ

Curtea este competenta sa emita avize consultative la solicitarea Adunarii Generale

si a Consiliului de Securitate al O.N.U, n legatura cu orice problema juridica. Cu
autorizarea Adunarii Generale mai pot solicita avize si alte organe ale ONU,
precum si institutiile specializate. Ramne la latitudinea Curii sa accepte sau nu
emiterea unui aviz consultativ. Statele nu pot solicita avize consultative, dar pot sa
prezinte expuneri proprii, dupa ce le-a fost notificata de ctre grefierul Curii
existenta unei cereri de aviz.
Procedura este mai simpla dect cea contencioasa, dar este n mare masura
asimilata acesteia. Avizele consultative nu au caracter obligatoriu, dect dac
organismul care le-a solicitat a acceptat n prealabil aceasta.
Procedurile de soluionare a diferendelor din cadrul organismelor i
organizaiilor internaionale
Organizaiile internaionale, n special cele aparute dupa cel de-al doilea razboi
mondial, au un rol important n actiunea de soluionare panic a diferendelor ivite

F
organizaii
internaionale

F
ONU

ntre statele membre. Organizaiile internaionale, n special O.N.U, sunt

competente sa actioneze n mod direct pentru soluionarea diferendelor
internaionale, fie la cererea partilor diferendului, fie din propria lor initiativa.
Rolul O.N.U n soluionarea diferendelor internaionale
Carta O.N.U instituie un sistem de rezolvare panic a diferendelor internaionale
care prezinta o anumita gravitate si a caror prelungire n timp pune n pericol pacea
si securitatea internaionala. Dintre organele principale ale O.N.U sunt competente
sa actioneze pentru soluionarea panic a diferendelor internaionale: Consiliul de
88

Securitate, Adunarea General si, n anumite condiii, Secretariatul General al

organizatiei.
a) Consiliul de Securitate al O.N.U poate actiona pentru solutonarea unui diferend
inernaional care amaninta pacea si securitatea internaionala, din proprie initiativa
sau la cererea oricarui stat membru al organizatiei. Consiliul de Securitate este
principalul organ al O.N.U. raspunzator pentru mentinerea pacii si securitatii
internaionale. Carta O.N.U. prevede obligatia partilor ntr-un diferend ca, n
situaia n care nu reusesc sa l soluioneze, sa l supuna Consiliului de Securitate,
care, fie le recomanda sa recurga la un anumit mijloc pasnic de soluionare, fie
propune o solutie de fond n vederea soluionarii diferendului. Consiliul de
Securitate are dreptul, potrivit Cartei O.N.U., sa adopte decizii (rezolutii) privind
masurile aplicabile statului vinovat. Aceste masuri pot sa nu implice folosirea
fortei (ntreruperea totala sau partiala a relaiilor economice ale statelor membre cu
statul vinovat, ruperea relaiilor diplomatice cu statul vinovat etc) sau, n cazurile
exceptionale, pot fi aplicate masuri de constrngere, bazate pe forta.
b) Adunarea General a O.N.U. este competenta doar sa puna n discutie si sa faca
recomandari cu privire la soluionarea unui diferend internaional si numai cu
privire la procedurile de aplanare panic a diferendului.
c) Secretariatul General al O.N.U. este competent s atraga atentia Consiliului de
Securitate asupra oricarei probleme legata de aparitia unui diferend. De asemenea,
el poate ndeplini misiuni de bune oficii sau de mediere.
Rolul organizaiilor internaionale regionale
Organizaiile internaionale regionale sunt ncurajate prin Carta O.N.U. sa

F
organizaii
regionale

contribuie la soluionarea panic a conflictelor locale, cu obligatia de a informa

Consiliul de Securitate asupra actiunilor ntreprinse n acest sens. n general,
organizaiile regionale cu competenta general exercita functii n domeniul apararii
pacii si securitatii internaionale si a soluionarii pasnice a diferendelor locale.
Astfel de functii intra n competenta urmatoarelor organizaii internaionale
regionale: Organizatia Statelor Americane (O.S.A.), Organizatia Unitatii Africane
(O.U.A) si Conferinta pentru Securitate si Cooperare n Europa (n
prezent,O.S.C.E). Mai recent, activitatea Consiliului Europei a fost orientata n
sensul asigurarii pacii si securitatii pe continentul european, prin mijloace politice
proprii ale organizatiei, viznd asigurarea protectiei drepturilor omului.

89

Msuri de constrngere
n cazul n care un stat comite actiuni inamicale fata de un alt stat sau ncalc
normele dreptului internaional, leznd n acest mod drepturile sau interesele altui
stat, statul lezat, dac nu reuseste sa rezolve diferendul prin mijloace diplomatice,
poate sa recurga la folosirea unor mijloacele pasnice bazate pe constrngere.
Aceste mijloace nu trebuie sa implice folosirea fortei sau amenintarea cu forta,

F
constrngere

pentru a nu ncalc principiul fundamental al dreptului internaional principiul

neagresiunii. Dreptul internaional admite recurgerea la retorsiune, represalii sau
ruperea relaiilor diplomatice, ca mijloace pasnice bazate pe constrngere.
Retorsiunea
Consta n masurile de raspuns ale unui stat fata de actele inamicale, contrare
curtoaziei internaionale ale altui stat ndreptate mpotriva lui. Actul de retrorsiune,
ca si actele la care se raspunde, nu sunt acte ilegale. Actele inamicale, care
determina retorsiunea, pot fi acte legislative, administrative sau judecatoresti.
Represaliile
Consta ntr-un act sau mai multe acte ale unui stat, contrare dreptului internaional,
prin care acesta raspunde la actele ilegale ale altui stat ndreptate mpotriva lui.
Prin aplicarea represaliilor se urmareste determinarea statului vinovat sa nceteze
actele ilegale si sa repare daunele provocate de ele. Represaliile pot fi aplicate
numai ca raspuns la actiuni ilegale ale unui stat fata de alt stat si doar dac, nainte
de a recurge la ele statul lezat a cerut statului vinovat sa repare daunele provocate
prin actiunile ilegale si nu o obtinut vreun rezultat, si doar cu respectarea
principiului proportionalitatii ntre actele ilicite si daunele provocate prin acestea si
represaliile care se aplica. Exemple de represalii sunt: sechestrarea bunurilor
apartinnd cetenilor

statului vinovat, ntreruperea relaiilor postale, a

comunicatiilor cu statul vinovat etc. Formele speciale ale represaliilor sunt

embargoul si boicotul.
a) Embargoul reprezinta actiunea unui stat de a interzice importurile, exporturile
sau iesirea navelor comerciale ale altui stat din porturile sale sau din marea sa
teritoriala, pna cnd statul vinovat nu nceteaza actiunile sale ilegale si nu l
despagubeste pentu daunele provocate. Tot o masura de embargo o reprezinta si
retinerea bunurilor, de orice fel, apartinnd statului vinovat.
b) Boicotul consta n masurile de constrngere executate de un stat sau de o
90

organizatie internaionala mpotriva altui stat, care s-a facut vinovat de ncalcrea
dreptului internaional (ntreruperea relaiilor economice, stiintifice, culturale si de
alt natura).
Ruperea relaiilor diplomatice
Este actul unilateral al unui stat, prin care acesta si recheama misiunea
diplomatica dintr-un stat si cere statului respectiv sa si recheme misiunea
diplomatica de pe teritoriul sau. Prin acest act, statul pune capat relaiilor oficiale
cu statul vizat prin actiunea sa.

- TEMA III ANGAJAREA RSPUNDERII INTERNAIONALE

F
Rspunderea
ainternaional a
statelor

A. Rspunderea statului n dreptul internaional

1. Noiunea i fundamentul raspunderii internaionale
Noiune
Rspunderea internaionala s-a consacrat ca un adevarat principiu al dreptului
internaional public, conform cruia orice ncalcre a unei obligatii internaionale
antreneaza rspunderea autorului ncalcrii si obligatia acestuia de a repara
eventualul prejudiciu produs.
ncalcrea unei norme internaionale de ctre un stat are drept consecin stabilirea
unui raport juridic ntre statul lezat i statul vinovat. Rspunderea internaionala
reprezinta o manifestare a personalitii juridice a statelor, a suveranitii sale.
Instituia raspunderii contribuie la garantarea legalitatii ordinii internaionale.
La nivel internaional poate fi angajata si rspunderea persoanelor fizice n cazul
comiterii de ctre acestea a unor infractiuni internaionale. n acest caz, persoana
fizic raspunde n fata organelor jurisdictionale internaionale, fiind vorba de o
rspundere penala individuala.
Fundamentul raspunderii internaionale a statului
Conform teoriilor conturate n dreptul internaional, rspunderea internaionala a
unui stat sau a altui subiect de drept internaional poate sa aib la baz comiterea
unui act ilicit internaional, aciune sau inaciune, de o anumit gravitate, ce
ncalc principiile i normele de drept internaional, sau a unei infraciuni
91

internaionale, fapta de o gravitate deosebita ce lezeaza nu numai interesele unui

stat, ci i ale comunitii internaionale n ansamblul su.
Nu este nevoie de a demonstra existenta unei culpe a autorului faptei ilicite (dect
n mod exceptional, n cazul anumitor tratate) pentru a se angaja rspunderea
internaionala a acestuia.
Rspunderea internaionala a statului se poate fundamenta i pe risc, n dreptul
internaional fiind reglementat, prin tratate, rspunderea obiectiva a statelor
pentru activitati considerate legale (licite) din punct de vedere al dreptului
internaional, dar care au produs consecine prejudiciabile altui stat sau subiect de
drept internaional.
2. Evoluia istoric a instituiei i tipuri de rspunderi internaionale ale
statului
Instituia raspunderii s-a dezvoltat o data cu progresul dreptului internaional, ca
drept al pacii si cooperarii. n dreptul internaional traditional, rspunderea statului
era considerat o rspundere de drept civil. Dac prin actele organelor statului se
producea un prejudiciu altui stat, statul vinovat avea obligatia de a-l repara, prin
plata unor despagubiri n favoarea statului lezat. Statul nu raspundea pentru
declansarea unui razboi.
n dreptul internaional modern, rspunderea internaionala a unui stat intervenea
n cazul n care, prin ncalcrea de ctre organele sale a unei obligatii
internaionale erau afectate drepturile unui cetean al altui stat, rezultnd un
prejudiciu. n perioada postbelica, n cadrul activitatii de codificare, Comisia de
Drept internaional a O.N.U. a largit domeniul raspunderii internaionale a statelor
care urmeaz sa raspunda pentru orice acte de ncalcre a unei obligatii
internaionale.
Din lucrarile de codificare ale Comisiei rezulta ca rspunderea subiectelor de drept
internaional se poate angaja n dou directii:
- pentru acte sau fapte ilicite din punct de vedere al dreptului internaional;
- pentru consecinte pagubitoare rezultate din activitati licite conform dreptului
internaional.
3. Elementele raspunderii internaionale ale statului pentru fapte ilicite
Acestea sunt:
- conduita ilicita;
92

- imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect al dreptului internaional public;

- producerea unui prejudiciu.
Aceste elemente trebuie sa fie ntrunite cumulativ pentru a se putea angaja
rspunderea internaionala a subiectului de drept internaional.

F
Conduit ilicit

a. Conduita ilicita
ncalcrea unei obligatii internaionale, aflata n vigoare, indiferent care este sursa
acestei obligatii tratat, cutuma sau alt izvor de drept internaional constituie un

F
Imputabilitate

fapt internaional ilicit. Faptul internaional ilicit poate sa conste ntr-o actiune sau
omisiune a subiectului de drept prin care se ncalc o obligatie internaionala.
Faptele ilicite pot fi clasificate, n functie de nivelul lor de gravitate - apreciat fata

F
Prejudiciu

de importanta normei internaionale care se ncalc - n crime si delicte

internaionale.
a) Crima internaionala este definita n dreptul internaional ca un fapt

F
Crim

internaional ilicit care rezulta dintr-o ncalcre de ctre un stat a unei obligatii
internaionale opozabila tuturor, care se refera la o valoare esentiala pentru
ocrotirea intereselor comunitatii internaionale, cum ar fi:
- mentinerea pacii si a securitatii internaionale si interzicerea agresiunii;
- salvgardarea dreptului popoarelor la autodeterminare;
- interzicerea sclaviei si a genocidului;
- protejarea mediului nconjurator;
- normele dreptului umanitar (n care sunt definite crimele de razboi, crimele

F
Delict

mpotriva pacii si umanitatii).

b) Delictul internaional este definit prin metoda excluderii si consta n orice fapt
ilicit care nu constituie o crima internaionala, avnd o mai mica gravitate.
n cazul comiterii unei crime internaionale oricare dintre subiectele dreptului
internaional este ndreptatit sa actioneze, n sensul tragerii la rspundere a statului
care a ncalct norma internaionala imperativa, spre deosebire de delicte, care
confera doar statului victima un asemenea drept de actiune.
Exist mprejurri care exclud caracterul ilicit al unui fapt internaional:
a) Consimtamntul statului, dac este exprimat n mod expres si anterior comiterii
faptei si numai dac nu a fost ncalcta o norma imperativa de drept internaional.
b) Masurile - chiar ilicite - luate de un stat ca raspuns la fapta ilicita a altui stat. Se
are n vedere aplicarea de represalii sau alte contramasuri de constrngere care nu
se bazeaza pe forta sau pe amenintarea cu forta.
93

c) Forta majora - cu condiia sa fie irezistibila sau imprevizibila (n afara

controlului statului) si statul sa nu fi contribuit la producerea evenimentului.
d) Starea de primejdie, constnd n situaia n care, datorita unor fenomene
naturale, anumite persoane sau bunuri se afla n primejdie deosebita, iar pentru
salvarea lor este necesara savrsirea unor fapte internaionale ilicite (patrunderea si
stationarea unor nave militare n marea teritoriala sau n porturile unui stat strain,
fara autorizatia acestuia). Pentru invocarea srii de primejdie ca temei al
exonerarii de rspundere internaionala a unui stat se cer ndeplinite urmatoarele
condiii: autorul faptei sa nu fi avut alt alternativa, iar aceasta sa fie preferabila n
raport cu pericolul extrem care se urmareste a fi nlaturat; autorul faptei sa nu fi
contribuit prin acte proprii la producerea srii de primejdie.
e) Starea de necesitate, constnd n situaia deosebita n care se afla un stat, n
ceea ce priveste salvarea intereselor sale fundamentale (existenta sau functionarea
statului, apararea mediului nconjurator), amenintate de un pericol grav si iminent.
Condiiile n care poate sa fie invocata: norma ncalcta sa nu aiba caracter
imperativ, sa nu fie puse n pericol interesele esentiale ale altui stat, invocarea
srii de necesitate sa nu fi fost exclusa n mod expres printr-un tratat ncheiat ntre
statele implicate.
f) Legitima aparare, presupunnd dreptul unui stat, mpotriva cruia a avut loc un
atac efectiv din partea altui stat, de a raspunde agresiunii cu fortele sale armate.
b. Imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect al dreptului internaional public

F
imputabilitate

S-a considerat ca actele autoritatilor publice reprezinta actele statului. Actele

autoritatilor sunt comise de fapt de ctre persoanele fizice care actioneaza n
calitatea lor oficiala, acestea angajnd rspunderea statului chiar dac si-au depasit
competentele conferite de functia pe care o exercita.
Statele raspund pentru actele organelor lor legislative, ale administratiei centrale
sau locale si ale organelor judecatoresti, dac prin acestea se ncalc o obligatie
internaionala a sa, si chiar pentru acte ale particularilor, n anumite condiii.
a) Organul legislativ poate sa antreneze rspunderea statutului, fie prin actiune,
atunci cnd se adopta legi care contravin obligatiilor internaionale ale statului, fie
prin omisiune, atunci cnd nu adopta acte normative impuse de o norma de drept
internaional, nu modifica sau nu abroga o norma interna contrara unor
angajamente internaionale asumate de stat.
b) Organele executivului pot sa angajeze rspunderea statului prin omisiuni sau
94

acte de aplicare a dreptului de natura sa ncalce obligatii internaionale ale statului

(de exemplu: arestari sau expulzari abuzive ale strainilor).
c) Organele judecatoresti pot, la rndul lor, sa implice rspunderea statului pe plan
internaional n cazul n care hotarrile pronuntate de o instana de judecata
contravin unei norme de drept internaional, sau procedurile de judecata, avnd ca
parte un cetean strain au o durata excesiva etc.
d) Statul raspunde si pentru acte ale persoanelor particulare, dac a omis sa ia
masurile necesare pentru tragerea la rspundere si pedepsirea celor vinovati de
comiterea unor fapte de natura sa afecteze valori protejate prin conventii
internaionale sau drepturile unor ceteni straini.
c. Prejudiciul
Producerea unui prejudiciu este un alt element al raspunderii internaionale a unui
stat. Pentru a fi luat n considerare, trebuie sa fie ndeplinite anumite condiii:
- sa existe un raport de cauzalitate ntre conduita ilicita si prejudiciul rezultat;
statul lezat este tinut sa o dovedeasca;

F
prejudiciu

- prejudiciul trebuie sa fie individualizat, adica sa afecteze un subiect al dreptului

internaional; n cazul comiterii unei crime internaionale se considera ca sunt
lezate interesele tuturor statelor comunitatii internaionale.
Tipuri de prejudicii:
a) Prejudiciul material si prejudiciul moral ; primul se produce dac este afectat
patrimoniul statului victima sau al cetenilor sai iar cel de-al doilea dac sunt
afectate valori nepatrimoniale ale statului, cum ar fi suveranitatea sau onoarea
statului.
b) Prejudiciul direct si prejudiciul mediat. Atunci cnd prin ncalcrea unei norme
internaionale se produce un prejudiciu care afecteaza statul ca subiect de drept sau
organele sale, prejudiciul este direct. Dac sunt afectate drepturile cetenilor unui
stat ca persoane particulare, sau ale unor persoane juridice avnd naionalitatea
statului respectiv, prejudiciul este mediat, ntruct aceste persoane neavnd
calitatea de subiecte de drept internaional nu pot actiona n plan internaional
dect prin intermediul statului si dac acesta le acorda protectie diplomatica. Statul
protector, prin asumarea unei plngeri individuale a unui cetean al sau, valorifica
pe plan internaional un drept propriu, n raport direct cu statul pus n cauza.
Statul poate interveni n interesul unor subiecte de drept intern, acordnd protectia
95

diplomatica doar n anumite condiii, care trebuie ntrunite cumulativ:

a) statul trebuie sa dovedeasca faptul ca actiunile sau omisiunile celuilalt stat, care
au prejudiciat interesele cetenilor sai, reprezinta o ncalcre a unei norme de
drept internaional;
b) persoanele particulare trebuie sa faca dovada ca au epuizat caile de recurs
interne disponibile, mpotriva statului cruia i se pretinde repararea prejudiciului;
c) statul protector trebuie sa verifice dac prejudiciul pretins de persoanele
particulare nu s-a produs ca urmare a propriei sale conduite ilicite, prin raport cu
dreptul intern al statului a carui rspundere se invoca.
Chiar dac toate aceste condiii ar fi ndeplinite acordarea protectiei diplomatice
ramne un drept discretionar al statului, neavnd caracterul de obligatie interna
sau internaionala.
Forme de reparare a prejudiciului:
a) Repararea n natura a prejudiciului (restitutio in integrum) vizeaza restabilirea -

F
forme de
reparare

dac este posibil - a situaiei anterioare producerii prejudicului. Se poate realiza

dac e vorba de prejudicii materiale care nu au avut un efect ireversibil.
b) Repararea prin echivalent (despagubirile) este forma cea mai des utilizata de
reparare a prejudiciilor att materiale ct si morale. O condiie pentru a putea opera
este individualizarea si evaluarea prealabila a prejudiciului, precum si dovedirea
cuantumului pretins. De regul, despagubirile trebuie sa acopere att pierederea
efectiv suferita (damnum emergens) ct si cstigul nerealizat (lucrum cessans).
c) Satisfactia este forma specifica de reparare a prejudiciilor morale si consta n
prezentarea de regrete si scuze oficiale, sau n simpla constatare, n cuprinsul unei
hotarri a unei instane internaionale, arbitrale sau judecatoresti, a unei ncalcri a
normei internaionale.
4. Rspunderea statului pentru consecinte pagubitoare rezultate din activitati
care nu sunt interzise n dreptul internaional (licite)
Din anul 1978, Comisia de Drept Internaional a O.N.U. manifesta o preocupare
constanta pentru stabilirea regimului juridic al raspunderii internaionale a statelor,
ntemeiata pe risc. Aceasta forma de rspundere are un caracter obiectiv, fiind
suficienta constatarea producerii unui prejudiciu, chiar n absenta ncalcrii unei

F
risc

norme de drept internaional.

Dreptul internaional actual reglementeaza pe cale conventionala rspunderea
96

internaionala bazata pe risc, n principal n trei domenii:

a) n domeniul nuclear, conventiile internaionale prevad existenta unei raspunderi
obiective pentru exploatarea instalatiilor nucleare (Convenia de la Paris din 1960,
Convenia de la Viena din 1963 etc);
b) n domeniul maritim, n special n cazul poluarii marilor cu hidrocarburi;
conventiile internaionale prevad o rspundere obiectiva a proprietarilor de nave
care transporta hidrocarburi sau a celor care exploateaza instalatii de foraj marin.
(Convenia asupra dreptului marii din 1982 etc);
c) n cazul activitatii spatiale a statelor sau organizaiilor internaionale (Tratatul
privind spatiul cosmic din 1967, Convenia asupra raspunderii internaionale
pentru pentru daune provocate de obiecte spatiale din 1972).
Conform regulilor conturate n dreptul internaional, sarcina reparararii daunelor
(dac au o valoare substantiala) n aceste cazuri nu revine integral statului care le-a
produs, ci aceasta se va stabili pe baza negocierilor purtate cu statul victima.
Totodata, se impune cooperarea statelor n sensul reducerii riscurilor producerii
unor accidente din activitati de acest gen.

B. Angajarea rspunderii persoanei fizice n dreptul internaional- Curtea

Penal Internaional
Jurisdictia Curii
C.P.I. a fost creata ca institutie jurisdictionala permanenta, cu competenta
obligatorie pentru statele-parti la Statutul acesteia. Jurisdictia acesteia este
complementara jurisdictiilor penale naionale. Statutul Curii a fost adoptat printro conventie ntre state si a fost deschis semnarii la 17 iulie 1998, la sediul ONU,
urmand sa intre n vigoare dupa depunerea a 60 de instrumente de ratificare.
Sediul Curii este la Haga.
Prin Statutul sau, Curtea dispune de personalitate juridica internaionala, fiind
competenta sa-si exercite functiile pe teritoriul oricarui stat-parte la Statut.
Competenta materiala a Curii
Curtea este competenta sa judece si sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de
comiterea unor infractiuni deosebit de grave - definite prin exemplificare n
Statutul C.I.P. - care aduc atingere intereselor ansamblului comunitatii
internaionale:
97

- crime de genocid;
- crime mpotriva umanitatii;
- crimele de razboi;
- crimele de agresiune.
a) Crima de genocid este definita drept orice acte comise cu intentia de a
distruge, n tot sau n parte, un grup naional, etnic, rasial sau religios prin:

F
genocid

- uciderea membrilor grupului;

- atingerea grava a integritatii fizice si psihice a membrilor grupului;
- supunerea intentionata a grupului la condiii de existenta care sa conduca la
distrugerea sa fizic totala sau partiala;
- masuri vizand mpiedicarea nasterilor n cadrul grupului;
- transferul fortat de copii de la un grup la altul.
b) Prin crime contra umanitatii se ntelege oricare dintre actele mentionate n

F
crime contra
umanitii

continuare, atunci cand sunt comise n cadrul unui atac generalizat sau lansat
sistematic asupra populatiei civile: ucidere, exterminare, sclavaj, deportare sau
transfer fortat de populatie, condamnarea la nchisoare sau alte forme de privare
grava de libertate, tortura, viol, sclavie sexuala, prostitutie fortata, sarcina sau
sterilizare fortata sau orice alt forma de violenta sexuala de gravitate
comparabila, persecutarea unui grup pentru motive de ordin politic, rasial,
naional, etnic, cultural, religios sau bazat pe sex, sau n functie de alte criterii
universal recunoscute ca inadmisibile n dreptul internaional, crima de apartheid
si alte acte inumane cu un caracter similar, cauzatoare de suferinte puternice si
care aduc atingere grava integritatii fizice sau mentale.
c) Curtea este competenta sa judece crimele de razboi, n special acele crime care
se nscriu n cadrul unui plan sau al unei politici elaborate. Prin crime de razboi se

F
crime de rzboi

ntelege, n virtutea Conventiilor de la Geneva din 1949 privind dreptul umanitar

si a altor conventii si cutume internaionale:
- omuciderea intentionata;
- tortura sau tratamentele inumane, inclusiv experientele biologice;
- provocarea cu intentie a unor suferinte puternice sau a unor atingeri grave a
integritatii fizice;
- distrugerea si nsusirea de bunuri, nejustificata de necesitati militare si
executata pe o scara larga, n mod ilicit;
98

- constrangerea unui prizonier de razboi sa serveasca interesele unei armate

strine;
- privarea intentionata a unui prizonier de razboi de dreptul la un proces
echitabil;
- deportarea sau arestarea ilegala;
- luarea de ostateci;
- lansarea de atacuri deliberate mpotriva populatiei civile si a bunurilor acesteia;
- lansarea de atacuri deliberate mpotriva misiunilor umanitare si de mentinere a
pacii;
- lansarea unui atac deliberat atunci cand este evident ca acesta va produce
pierderi de vieti si pagube materiale n randul populatiei civile;
- uciderea sau ranirea combatantilor inamici dupa ce acestia s-au predat;
- portul unor nsemne militare sau a uniformei inamice, atunci cand are drept
urmare pierderea de vieti sau ranirea grava a adversarului;
- stabilirea de ctre puterea ocupanta a unei parti din populatia sa n teritoriul
ocupat, precum si transferul n interiorul acestui teritoriu sau n afara lui a unei
parti sau a totalitatii populatiei bastinase;
- lansarea de atacuri deliberate mpotriva constructiilor destinate uzului religios,
educativ, artistic, stiintific sau caritabil, precum si mpotriva monumentelor
istorice si a spitalelor, atunci cand acestea nu sunt obiective militare;
- supunerea prizonierilor la experiente medicale si stiintifice;
- distrugerea sau confiscarea bunurilor inamice, atunci cand nu sunt impuse de
necesitati militare;
- obligarea naionalilor partii adverse la participarea la operatiuni de razboi
ndreptate mpotriva propriei tari;
- jefuirea localitatilor ocupate;
- utilizarea otravurilor, a gazelor asfixiante, precum si a armelor de natura sa
provoace inamicului suferinte inutile;
- atingerea demnitatii persoanei, prin tratamente umilitoare si degradante;
- violul, sclavia sexuala, prostitutia fortata, sterilizarea fortata;
- utilizarea ostaticilor civili pentru a proteja zone sau forte militare;
- atacurile deliberate mpotriva cladirilor, materialelor, unitatilor si mijloacelor
de transport sanitare care utilizeaza semnele distinctive prevazute prin Conventiile
de la Geneva;
- nfometarea deliberata a civililor;
99

- nrolarea tinerilor sub 15 ani.

Actele enumerate n cadrul acestor definitii nu sunt limitative.
Competenta personala
Curtea este competenta sa judece si sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de
comiterea infractiunilor precizate mai sus, dac au mplinit varsta de 18 ani.

F
competena

Calitatea oficiala de sef de stat sau de guvern, de presedinte de parlament, de

demnitar sau functionar public nu exonereaza pe autorul faptei de rspundere
penala n fata Curii si nici nu constituie un motiv de reducere a pedepsei.
Imunitatile sau regulile de procedura speciale care nsotesc calitatea oficiala a
unei persoane nu mpiedica Curtea sa si exercite competenta fata de persoana n
cauza. Rspunderea penala a persoanelor fizice, este o rspundere individuala. Nu
se admite rspunderea colectiva a acestora.
Comandantii militari, pe langa responsabilitatea pentru propriile crime, raspund
penal n fata Curii si pentru crimele comise de ctre fortele plasate sub comanda
si controlul lor efectiv.
Sesizarea Curii
Curtea devine competenta sa judece persoanele fizice care au comis crime
mpotriva unui stat- parte la Statut n urmatoarele situaii:
prin sesizarea Procurorului de ctre un stat-parte;
prin sesizarea Procurorului de ctre Consiliul de Securitate al ONU;
prin deschiderea, din oficiu, de ctre Procuror, a unei anchete n legatura cu
comiterea unei infractiuni.
Condiii de admisibilitate a unei cauze
O cauza nu este considerat admisibila de ctre Curte, atunci cand:
a) Crima a facut obiectul unei anchete din partea unui stat competent n cauza,

F
condiii de
admisibilitate

mai putin atunci cand acest stat nu a dorit sau a fost incapabil sa efectueze
ancheta.
b) Persoana vizata a fost deja judecata pentru faptele care fac obiectul plangerii;
conform principiului non bis in idem nimeni nu poate fi judecat de ctre Curte
sau de ctre alt instana pentru crime pentru care a fost deja condamnat sau
achitat deja de ctre Curte.
c) Cauza nu prezinta suficienta gravitate pentru a fi judecata de ctre Curte.
100

Dreptul aplicabil
Curtea, n judecarea cauzelor, aplica prevederile Statutului, Conventiile de la
Geneva privind dreptul umanitar, alte conventii si cutume internaionale. De
asemenea, sunt aplicabile cauzelor, principiile generale ale dreptului penal:
legalitatea incriminarii si a pedepsei (nullum crimen sine lege, nulla poena sine
lege), neretroactivitatea legii penale, responsabilitatea penala individuala.
Cauze care nlatura responsabilitatea penala
Acestea sunt:
- bolile psihice care impiedica constientizarea caracterului infractional al faptei;
- starea de intoxicatie provocata involuntar, care impiedica constientizarea
caracterului infractional al faptei;
- legitima aparare;
- constrangerea prin amenintarea cu moartea sau atingerea grava a integritatii
fizice;
- comiterea crimei de ctre alte persoane;
- alte cauze a caror constatare ramane la latitudinea Curii.
Nimeni nu poate fi raspunzator si nu poate fi pedepsit pentru o crima de
competenta Curii decat atunci cand elementul material al crimei a fost savarsit cu
intentie si n cunostinta de cauza.
Eroarea de fapt si eroarea de drept nu nlatura rspunderea penala. De asemenea,
nu l exonereaza de rspundere pe autorul faptei ordinul unui superior, militar sau
civil. Singura exceptie o constituie cazul n care persoana n cauza nu a realizat ca
ordinul e ilegal. Potrivit Statutului Curii, ordinul de a comite un genocid sau o
crima mpotriva umanitatii este evident ilegal.
Crimele care sunt de competenta Curii sunt imprescriptibile.
Structura Curii
Curtea se compune din: o camera preliminara, o camera de prima instana si o
camera de apel, un oficiu al Procuraturii si Grefa. Curtea are n componenta 18
judecatori, alesi dintre cei mai reputati specialisti n domeniu, avand cetenia
statelor- parti la Statut, dar nu mai mult de un reprezentant al unui stat. Judecatorii
au un mandat de 9 ani si nu pot fi realesi. Curtea este condusa de Presedinte.
Curtea beneficiaza pe teritoriul statelor-parti la Statut de privilegiile si imunitatile
101

necesare ndeplinirii misiunii sale. Judecatorii, Procurorul, procurorii adjuncti si

Grefierul beneficiaza, n exercitarea atributiilor lor, de privilegiile si imunitatile
acordate sefilor misiunilor diplomatice. Dupa expirarea mandatului, ei continua sa
beneficieze de imunitate mpotriva oricarei proceduri legale n legatura cu
declaratiile date sau actele realizate n exercitarea functiilor lor oficiale.
Limbile oficiale ale Curii sunt engleza, araba, chineza, spaniola, franceza si rusa.
Procedura n fata Curii
Procedura comporta mai multe etape:
- sesizarea procurorului;
- procedura n fata Camerei preliminare;
- procedura n fata autoritatilor statului naional;
- procedura n fata Camerei de prima instana;

F
procedura

- pronuntarea sentintei;
- procedura n fata Camerei de apel.
Procurorul, poate sa solicite arestarea persoanei, masura pe care o dispune
Camera preliminara pe baza convingerii ca sunt motive rezonabile de a crede ca
pesoana n cauza a comis crima si ca arestarea este necesara pentru a garanta
prezenta acesteia n fata instanei, mpiedicarea obstructionarii anchetei, precum si
a comiterii unei alte crime.
Statul parte care primeste cererea de arestare trebuie sa ia imediat masuri pentru
punerea n executare a cererii, conform propriei legislatii si Statutului Curii.
Persoana arestata este imediat deferita autoritatii judiciare competente a statului
de detentie, care verifica dac mandatul de arestare a vizat ntr-adevar acea
persoana, dac procedura de arestare a fost respectata si dac au fost respectate
drepturile persoanei n cauza. Persoana arestata are dreptul de a cere punerea n
libertate provizorie, cererea fiind examinata de autoritatea competenta a statului
de detentie, decizia finala apartinand nsa Camerei preliminare.
Persoanele supuse anchetei au urmatoarele drepturi:
- nu pot fi obligate sa depuna marturie mpotriva lor nsesi sau sa se declare
vinovate;
nu pot fi supuse nici unei forme de constrangere sau amenintare si nici torturii sau
vreunui tratament crud, inuman sau dregradant;
- beneficiaza gratuit de interpret, atunci cand este necesar;
nu pot fi arestate sau retinute n mod arbitrar.
102

Atunci cand este suspectata de comiterea unei crime, persoana care urmeaz sa
fie interogata are urmatoarele drepturi:
- de a fi informata naintea interogatoriului ca exista motive pentru a o suspecta
de comiterea crimei;
- de a pastra tacerea, fara ca acest fapt sa fie luat n considerare pentru a
determina culpa sau nevinovatia persoanei anchetate;
- de a fi asistata de un aparator ales sau, n cazul n care nu are un astfel de
aparator, de un aparator din oficiu, n mod gratuit;
- de a fi interogata n prezenta aparatorului sau.
Procesul are loc la sediul Curii, n prezenta acuzatului. Procesul se defasoara
potrivit principiului publicitatii si al contradictorialitatii dezbaterilor. Singura
exceptie de la principiul publicitatii o constituie cazul n care Camerele Curii,
pentru a proteja victimele, martorii sau un acuzat, dispune ca o anumita parte a
procedurii sa se desfasoare cu usile nchise.
Curtea poate indica, atunci cand este cazul, reparatiile pe care cel condamnat este
obligat sa le acorde victimelor sau urmasilor acestora.
Curtea poate pronunta mpotriva unei persoane declarata vinovata o sentinta de
condamnare de pana la 30 de ani de nchisoare, iar pentru crime de extrema
gravitate, detentie pe viata. Pedeapsa nchisorii poate sa se cumuleze cu obligarea
la plata unei amenzi, precum si cu confiscarea profiturilor si bunurilor castigate
direct sau indirect prin crima, fara a prejudicia nsa drepturile tertilor de bunacredinta.
Prin decizia Adunarii Statelor-parti, a fost creat, un fond pentru ajutorarea
victimelor, n care se vars i amenzile dispuse de Curte.
Sentina de condamnare pronuntata de prim instana poate s fac obiectul
apelului. Atat condamnatul cat i Procurorul, pot face apel mpotriva sentinei
primei instane. Hotararea Camerei de apel se da cu votul majoritatii judecatorilor,
n sedinta publica si este motivata.
Executarea sentinelor de condamnare la pedeapsa cu nchisoare se realizeaza pe
teritoriul statului desemnat de Curte, dintre cele care s-au declarat dispuse sa
primeasca condamnati. Sentina de condamnare este executorie pentru stateleparti, care nu o pot modifica.
Adunarea statelor- parti
Statele-parti la Statutul Curii constituie Adunarea statelor, n care fiecare stat103

parte dispune de un reprezentant. Printre atributiile Adunarii se numara stabilirea

bugetului Curii, emiterea de recomandari ctre Comisia preparatoare,
modificarea numarului de judecatori ai Curii, verificarea rapoartelor de activitate
ale Biroului Adunarii si examinarea situaiilor n care un stat-parte nu coopereaza
cu Curtea. Adunarea dispune de un Birou, compus dintr-un presedinte si din 18
membri, alesi pentru 3 ani, avand posibilitatea crearii altor organe subsidiare
considerate necesare. Presedintele Curii, Procurorul si Grefierul participa la
reuniunile Adunarii si ale Biroului.
Nu sunt admise rezerve la Statutul Curii.

104

BIBLIOGRAFIE SELECTIV
I. Tratate i monografii.
1. ANGHEL, Ion M, ANGHEL, Viorel, Rspunderea internaional, Ed.
Lumina Lex, Bucureti, 1998.
2. ANGHEL, Ion M. Drept diplomatic i consular, vol.I si II, ed. a II- a , Ed.
Lumina Lex, Bucuresti, 2003.
3. BOLINTINEANU, Alexandru, NASTASE, Adrian, AURESCU, Bogdan Drept internaional contemporan, Ed.All Beck, Bucuresti, 2000.
4. MIGA-BESTELIU, Raluca- Drept internaional. Introducere n dreptul
internaional public, Ed. All Educational, Bucuresti,1998.
5. PREDA-MTSARU, Aurel, Tratat de drept internaional public, Ed.
Lumina Lex, Bucureti, 2006.
6. REUTER,Paul.- Droit internaional public, P.U.F., Paris,1993.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Preciza i care sunt principalele forme de aplicare a dreptului internaional

TEM DE REFLECIE
Reflecta i asupra ideii de risc pe care se ntemeiaz rspunderea
internaional a statelor pentru prejudicii rezultnd din activiti care nu sunt
interzise n dreptul internaional.

105

MODELE DE NTREBRI
1.Care sunt principalele funcii ale misiunilor diplomatice?
2. Ce sunt bunele oficii?
3. Care sunt principalele forme de reparare a prejudiciului n cadrul rspunderii
internaionale a statelor?
RSPUNSURI LA NTREBRI
1. Potrivit art. 3 din Convenia privind relaiile diplomatice, principalele funcii
ale acestora sunt dezvoltarea relaiilor prieteneti ntre statul trimitor i statul de
reedin i a raporturilor de referin, culturale i tiinifice ntre ele, reprezentarea
statului su pe lng statul de reedin, protecia intereselor statului su i ale
cetenilor acestuia, ducerea de tratative cu statul de reedin, informarea prin
mijloace legale despre situaia i evenimentele din statul de reedin i informarea
guvernului su.
Ele pot ndeplini i funcii consulare n anumite condiii.
2. Bunele oficii reprezinta demersul ntreprins pe lnga statele-parti la un litigiu, de
ctre un tert stat sau organizatie internaionala din proprie initiativa sau la
cererea partilor, cu scopul de a convinge statele litigante sa l rezolve pe calea
negocierilor diplomatice. Obiectul bunelor oficii l constituie prevenirea aparitiei
unui diferend dintre state sau soluionarea unui diferend produs deja. n cazul
bunelor oficii, rolul tertului nceteaza n momentul nceperii negocierilor directe
ntre prile aflate n diferend. Tertul nu participa la negocieri si nici nu face
propuneri referitoare la modul de soluionare a diferendului, ci doar faciliteaza
nceperea tratativelor.
3. Principalele forme de reparare a prejudiciului sunt:
a) Repararea n natura a prejudiciului (restitutio in integrum) vizeaza restabilirea dac este posibil - a situaiei anterioare producerii prejudicului. Se poate realiza
dac e vorba de prejudicii materiale care nu au avut un efect ireversibil.
b) Repararea prin echivalent (despagubirile) este forma cea mai des utilizata de
reparare a prejudiciilor att materiale ct si morale. O condiie pentru a putea opera
este individualizarea si evaluarea prealabila a prejudiciului, precum si dovedirea
cuantumului pretins. De regul, despagubirile trebuie sa acopere att pierederea
efectiv suferita (damnum emergens) ct si cstigul nerealizat (lucrum cessans).
c) Satisfactia este forma specifica de reparare a prejudiciilor morale si consta n
prezentarea de regrete si scuze oficiale, sau n simpla constatare, n cuprinsul unei
hotarri a unei instane internaionale, arbitrale sau judecatoresti, a unei ncalcri a
normei internaionale.

106

CAPITOLUL III
ELEMENTE DE DREPT INTERNAIONAL
PRIVAT

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

Cuprins
Obiectiv general
Obiective operaionale
Timpul necesar studiului capitolului
Dezvoltarea temei
Bibliografie selectiv
Tem de reflecie
Modele de teste
Rspunsuri i comentarii la teste

Cuprins
Consideraii generale privind caracteristicile i domeniul dreptului
internaional privat
Regulile care guverneaz soluionarea conflictelor de legi
Norma conflictual n diverse materii

Obiectiv general: Cunoaterea regulilor care guverneaz

raporturile de drept privat n care intervine un element de extraneitate.

Obiective operaionale: nsuirea unor elemente de baz

privind specificul dreptului internaional privat i regulile care guverneaz
aplicarea legii strine n anumite situaii statutul persoanei fizice, actul
juridic n general i contractul n special.

= 5 ore

107

- TEMA I CONSIDERAII GENERALE PRIVIND CARACTERISTICILE I

DOMENIUL DREPTULUI INTERNAIONAL PRIVAT
1. Raportul juridic cu element de extraneitate
In afara de raporturile juridice analizate in anii anteriori de facultate si carora le

F
Element de
extraneitate

sunt aplicabile normele de drept intern, exista si raporturi juridice care apar in
urma relatiilor internaionale de ordin juridic, tehnic, cultural, stiintific, unde.
Sunt acele raporturi care pot aparea fie intre state (tratate, acorduri), fie intre
persoane fizice si\sau juridice din state diferite, i n care nu mai apare ca suficienta
legea interna aplicabila respectivului raport juridic, aprnd un element de
extraneitate, fapt care genereaza probleme care nu exista in cazul raporturilor
simple de drept intern, supuse unei singure legi.
In Romnia a fost adoptata si se afla in vigoare Legea nr. 105/1992 privind
raporturile de drept internaional privat ; recent a fost adoptata si Legea
nr.187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in
Romnaia a hotararilor in materie civil si comerciala pronuntate in statele membre
ale Uniunii Europene care reglementeaza o forma particulara a raportului de drept
internaional privat
Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.105/1992 raporturile de drept internaional
privat sunt raporturi civile, comerciale, de munca, de procedura civil si alte

F
raport juridic

raporturi de drept privat cu element de extraneitate

Rezult c raporturile de drept internaional privat prezint trsturi specifice
care le individualizeaz :
-conin un element de extraneitate prin intermediul cruia are tangen cu

F
subiect

F
obiect

F
loc

mai multe sisteme de drept ;

-subiectele raprtului juridic de drept internaional privat sun persoanele
fizice i persoanele juridice
Definitie: elementul de extraneitate este o imprejurare de fapt, aflata in
legatura cu elementele de structur ale unui raport juridic i care face ca acel
raport s aib legatur cu legi aparinnd unor ri diferite.
De precizat c elementul de extraneitate nu reprezint un element de structur
al raportului juridic (subiect, obiect, continut).
Determinarea elementului de extraneitate i efectele acestuia se stabilesc de
legea intern a fiecarui stat ori prin tratate internaionale intre state.
Sunt considerate elemente de extraneitate:
108

privitor la subiectul raportului juridic, elementul de extraneitate consta n :

-in cazul persoanelor fizice: cetenia, domiciliul sau reedina, credina
religioas, dac aceasta are eficient juridic;
-in cazul persoanelor juridice: sediul, naionalitatea, fondul de comer, locul
afacerii principale s.a

privitor la obiectul raportului juridic, elementul de extraneitate priveste locul

situarii bunurilor in strainatate;

privitor la continutul raportului juridic, elementul de extraneitate se refera la

locul nasterii raportului juridic sau locul unde urmeaz sa produca efecte,
respectiv: locul incheierii actului juridic, locul producerii faptului cauzator de
prejudicii, locul unde s-a produs prejudiciul, locul decesului este in strainatate.

locul soluionarii litigiului

Atunci cand un element al raportului juridic sau un fapt de care se leaga

nasterea, modificarea, stingerea unui rpaort juridic se afla in strainatate, acest

element este de extraneitate, iar raportul juridic este de drept internaional privat.
DIP se distinge de dreptul internaional public prin aceea ca se stabiliste intre
persoane fizice sau juridice, inclusiv statul putand intra in raporturi de DIP, dar
numai in calitate de subiect de drept civil.
Raportul juridic este un raport civil lato sensu, respectiv: comercial, de drept
civil, de dreptul muncii, de procedura civil, etc.
Dac raportul juridic contine un element de extraneitate datorita cruia are
legatura cu un sistem de drept, se aplic norma juridica mentionata in legea interna
de drept internaional privat, care poate fi legea interna sau legea straina. O
asemenea operatiune poate interveni oricand in timpul nasterii, existentiei sau
stingerii raportului juridic. La momentul nasterii raportului, prile trebuie sa ia in
seama si legile tarilor lor, ct i legile personale (legea rii ai carei ceteni sunt
sau legea rii in care ii au domiciliul).
Dac o parte are capacitate potrivit legii sale personale, va fi considerata
capabila in orice alta ar.
In momentul relalizarii efectelor raportului juridic, dac prile nu isi executa
obligatiile in mod voluntar si este sesizata instanta, litigiul trebuie soluionat,
instanta aplicand legea statului cruia ii apartine. Dac foloseste dreptul altui stat,
hotararea este nelegala. In momentul execurii in strainatate a hotararii
judecatoriesti pronuntate de aceasta instanta, dac ea nu a aplicat legea potriivt
normelor sale de DIP, hotatarea nu ca fi recunoscuta.
109

In caz de executare silita, hotararea trebuie investitita cu forta executorie, pe

care nu i-o poate acorda decat statul pe teritoriul cruia se face executarea.
Exista raporturi juridice care nu pot considerate a apartine DIP, cum ar fi cele
de drept administrativ internaional, drept financiar internaional sau drept penal
internaional care dei implic un element de extraneitate, totusi aceste raporturi
juridice fac parte din sfera dreptului public i sunt supuse intotdeauna dreptului
intern, deci nu exista posibilitatea generrii unui conflict de legi. Numai ca
exceptie, se poate lua in considerare legea straina pentru chestiuni incidente sau
prealabile, dar fara a se genera un conflict de legi, ci ca o condiie pentru a se aplica
legea proprie.
Pentru soluionarea unui raport juridic cu element de extraneitate apar
urmatoarele probleme ;
-determinarea legii materiale aplicabile raportului juridic respectiv, avnd
in vedere c elementul de extraneitate face s fie aplicabile legile a dou sau mai
multor tari, ceea ce face s existe un conflict de legi soluionat de normele DIP al
forului ;
-determinarea instantei competente s soluioneze litigiul ivit ;
-determinarea legii procedurale aplicabile pentru soluionarea litigiului ;
-determinarea efectelor hotararilor judecatoresti strine ;
-determinarea efectelor unui drept dobndit in strintate prin aplicarea
unei legi strine.

F
domeniul DIP

2. Domeniul DIP
DIP cuprinde in sfera sa normele care privesc conflictele de legi, conflictele de
jurisdictii, precum si normele privind conditia juridic a strinului i cetenia.
Conflictul de legi
Prin conflict de legi se intelege situaia in care raportului juridic cu element
de extraneitate ii sunt susceptibile a i se aplica doua sau mai multe legi apartinand
unor sisteme de drept diferite, avand legaturi cu elementul de extraneitate.
Conflictul apare de regula intre legea instantei investite cu soluionarea
litigiului si legea straina. Oricare dintre aceste legi este susceptibila sa guverneze
raportul juridic respectiv, astfel ca ele se afla in conflict, iar instanta sesizata
trebuie sa aleaga legea pe care urmeaz a o aplica. Exista situaii in care diferite
aspecte ale unui raport juridic sunt supuse incidentei mai multor legi.
110

Conflictul de legi este o noiune specifica DIP deoarece apare numai in

raporturile cu elmenent de extraneitate ce formeaza obiectul DIP si numai cu
privire la acel raport se admite in anumite conditii aplicarea legii strine.
Comparativ, raportului juridic apartinand altor ramuri de drept (penal,
administrativ, etc.), nu i se aplica legea straina o infractiune savarsita in romnia
se judeca potrivit legii romne, indiferent dac faptuitorul este cetean romn sau
strain. Exista legi penale care sanctioneaza fapte referitoare la institutii ale
dreptului civil ex., abandonul de familie, bigamia, adulterul, situaie in care
urmeaz a se aplica legea straina, dar numai pt soluionarea problemelor de drept
civil ridicate in fata instantei penale si care conditioneaza existenta infractiunii. A
stabili natura unei institutii are o importanta deosebita la soluionarea conflictului
de legi.
In doctrin au fost constatate mai multe tipuri de conflicte de legi :
a) in functie de aplicarea legilor in spaiu i timp :

F
conflict de legi

-conflictul de legi in spatiu, intre doua legi diferite apatinand unor sisteme
diferite si care reglementeaza diferit raportul juridic cu element de extraneitate;
-conflictul de legi in timp intre doua legi succesive apatinand aceluiasi sistem
de drept, din care una in vigoare si alta abrogata, caz in care intereseaza pentru DIP
evoluia normelor conflictuale ale forului, conflictul in timp a normelor materiale
strine si conflictul in timp al conventiilor internaionale;
b)in functie de sistemul de drept competent a reglementa raportul juridic cu
element de extraneitate :
-conflictul pozitiv de legi, respectiv situaia cand legile in conflict apartinand la
doua sisteme de drept, se considera competente a fi aplicabile ;
-conflictul negativ de legi, respectiv situaia cand nici una din legiel in conflict
nu se considera competente a reglementa raportul juridic cu element de
extraneitate.
c)in functie de nivelul unde apare conflictul de legi :
-conflicte propriu-zise de legi ( de DIP), respectiv cele ivite intre legile a doua
sisteme de drept diferite ;
-conflicte aparente de legi ( de drept intern), respectiv intre legile apartinand
aceluiasi sistem de drept : cazul legilor interprovinciale sau federale.
d)in functie de unele situaii speciale ce declaneaz conflictul de legi :
-conflictul de legi in cazul statului nerecunoscut
111

Privitor la conflictul de legi in cazul statului nerecunoscut- in doctrina si

jurisprudenta s-a pus intrebarea dac legea unui stat nerecunoscut poate fi luata in
considerare si dac poate da nastere la conflicte de legi. Raspunsul este pozitiv, in
sensul aplicarii legii statului nerecunoscut pentru urmatoarele considerente:
nerecunoasterea unui stat de catre altul nu inseamna inexistenta acestuia si a ordinii
de drept care eixsta independent de orice atitudine din afara.
Potrivit normelor DIP- recunoasterea unui stat are efect declarativ iar nu
consittutiv. Statul respectiv exista independent de recunoasterea lui de catre alt stat,
de unde rezulta ca legile sale se aplica efectiv si trebuie luate in considerare
deoarece acestea pot da nestere conflictelor de legi.
A nu se aplica legea unui stat strain pe considerentul ca nu a fost recunoscut de
legea forului echivaleaza cu neaplicarea legilor acestuia pe considerentul ca nu
contravin statului. O imixtiune in treburile interne ale altui stat este inadmisibila
potrivit normelor interne.
Nici un stat nu-si poate permite sa sa aprecieze legitimitatea unui alt stat, cu
atat mai mult nu poate permite acest lucru un judecator intern al unui stat ori a nu
aplica legile unui alt stat pentru ca nu este recunoscut de tara forului. Acest lucru ar
insemna ca un judecator isi permite sa aprecieze legitimitatea unui stat straina, ceea
ce este inadmisibil.
-conflictul interpersonal, respectiv legea se aplica dupa confesiune.

F
Conflicte de
jurisdicii

Conflictul de jurisdictii
Raportul juridic cu element de extraneitate genereaza probleme legate de cadrul
procesual se creeaza un conflict de jurisdictii. Normele care soluioneaza
conflictul de jurisdictii sunt norme de drept material substantial, aplicabile direct,
nemijlocit, raportului juridic, spre deosebire de normele conflictuale, care indica
numai dreptul aplicabil.
Aceste norme materiale aplicabile sunt cele ale instantei sesizate, care isi
determina competenta de a soluiona respectivul litigiu de DIP dupa propriile
norme juridice, procedura fiind supusa forului.
Efectele hotararii judecatoresti se determina, de asemenea, dupa legea proprie.
Intre conflictul de legi si conflictul de jurisdictii exista o interdependenta
intrucat conflictul de jurisdictii influenteaza conflictul de legi, fiind soluionat
inaintea acestuia.

112

Conditia juridica a strainului

Este instituia juridica formata din totalitatea normelor juridice stabilind
drepturile si obligatiile pe care le pot avea strainii persoane fizice sau juridice- pe
teritoriul statului in care se afla.
Conditia juridica a strainului este determinata de legea statului in care se

gaseste sau cu jurisdictia cruia are legaturi. Trebuie precizat ca exista o cerinta

Strin

pealabila pt existenta conditiei juridice a strainului, deoarece nu pot exista conflicte

de legi decat in masura in care i se recunaoste strainului folosirea unor dreptri a
caror exercitare poate provoca un conflict de legi.
In Romnia, conditia juridica a strainilor este reglemetata prin

OUG nr.

194/27.12.2002, deci de legea forului si nu trebuie confundata cu cu conflictele de

legi in materia srii si capacitatii persoanelor.

Aceasta problem ine i de domeniul altor ramuri de drept.

Cetenie
Cetaenia
Este instituia juridic ce cuprinde ansamblul normelor juridice privitoare la
legaturile politice i juridice intre o persoana fizic i un stat, in urma creia
persoana fizic, in calitate de cetean, este titulara unor drepturi si obligatii care
constituie statutul ori conditia sa, fiind punct de legatura intre anumite norme
conflictuale cum ar fi cele referitoare la starea si capacitatea persoanei.
Este si o instituitie de drept public.
- TEMA II REGULILE CARE GUVERNEAZ SOLUIONAREA
CONFLICTELOR DE LEGI
1. Conflictul de legi n timp i spaiu

F
conflicte de legi

F
n timp

Noiune
Conflictul de legi in timp si spatiu apare in situaia in care un raport juridic cu
element strain ia nastere intr-o tara, conform legilor acelei tari i urmeaz s
produc efecte n alt ar.
Conflictul de legi n timp i spaiu mbrac dou forme:

n spaiu
a. simpl, in situaia n care dreptul care se nate/modific/stinge sub legea
unui anumit stat, este apoi invocat ntr-o alt ar (rezult c nu exist
conflict de legi dect n cazul n care raportul juridic respectiv este invocat
113

ntr-o alt ar); ex: o cstorie ncheiat ntr-o ar, crend dreptul la
ntreinere ntre soi, invocat n alt tar, unde instana trebuie s aprecieze
dac aceast cstorie este valabil ncheiat;
b. complexa, in situaia n care dreptul care se nate, modific sau stinge n
cadrul DIP este invocat ntr-o alt ar conflictul apare n ambele faze; ex:
doi strini se cstoresc n Romnia, aprnd astfel un conflict de legi n
momentul naterii dreptului, iar ulterior se stabilesc ntr-o alt ar,
aprnd un al doilea conflict de legi legat de recunoaterea cstoriei.
Cu privire la cele dou forme ale conflictului de legi n timp i spaiu s-a pus
problema situaiei dreptului dobndit. Soluia consacrat de art. 109 din Legea
105/1992 (LDIP) prevede c drepturile ctigate n ar strin sunt recunoscute
n Romnia, afar de cazul n care ncalc ordinea public imperativ din Romnia.
Exist mai multe teorii cu privire la souionarea conflictului de legi n timp i
spaiu.
1. Teoria extrateritorialitii drepturilor dobndite - consider c judectorul nu
poate sanciona legea strin, care are for obligatorie putere numai n ara sa,
ci sancioneaz numai drepturile dobndite n temeiul legii strine sau a

hotrrilor judectoreti strine. Extrateritorialitatea drepturilor dobndite este

teorii

explicat i n baza principiului neretroactivitii legii din dreptul intern ori prin
necesitatea aplicrii legii sub imperiul creia s-au nscut drepturile, indiferent
de plasarea n spaiu a prilor. Aceast teorie a fost criticat n doctrin,
artndu-se c se aplic n caz de legi consecutive, n timp ce n realitate
conflictul apare ntre legi concomitente cu domenii de aplicare diferite n ri
diferite.
2. Teoria potrivit creia la baza soluionrii conflcitului de legi n timp i spaiu
se afl normele DIP- conform creia extrateritorialitatea drepturilor dobndite
presupune aplicarea legii strine competente unui raport juridic, iar soluia
conflictului dintre legea sub care s-a nscut i legea rii unde se invoc
raportul juridic nu se bazeaz pe drepturile dobndite, ci pe normele
conflictuale ale rii unde raportul este invocat. Aceast teorie este adoptat de
majoritatea doctrinei.
Distincia dintre conflictul de legi n spaiu i conflictul de legi n timp i spaiu
impune soluiile n cele dou situaii diferite:
-

dac se poate dobndi un drept n Romnia;

114

dac dreptul normal nscut va putea fi invocat ntr-o ar care nu l

reglementeaz.

F
Lege strin

Condiiile eficacitii internaionale a unui drept

1. dreptul s fie nscut potrivit legii competente, altfel nu exist i nu se poate
pune problema eficacittii internaionale; legea competent poate fi legea
statului unde dreptul a fost creat (pentru drepturile dobndite n cadrul intern)
ori legea indicat de normele DIP ale rii n care dreptul este inovocat (pentru
drepturile dobndite n cadrul internaional)
2. dreptul s fi ndeplinit cerintele prevzute de legea strin competent
Ex: dac ntr-o tar transmiterea proprietii imobiliare se face prin remitere, iar
operaiunea remiterii nu a avut loc, nseamn c dreptul de proprietate nu este
dobndit potrivit legii locului, dei, fa de legea naional, dreptul este nscut prin
simplul acord de voin al prilor; n consecin, acest drept nu are eficien
internaional.
3. dreptul care se pretinde s fie cel dobndit, iar nu un alt drept substituit
acestuia, ntruct ar fi vorba despre un drept nou, fr legtur cu cel vechi.

F
efecte

Efectele produse de un drept conferit de o lege strin

Se au n vedere urmtoarele reguli:
1. dreptul produce toate efectele pe care legea respectiv le reglementeaz; spre
exemplu, capacitata deplin de exerciiu dobndit potrivit legii personale este
recunoscut ntr-o alt ar, n care se cere o vrst mai mare pentru dobndirea
acesteia;
2. dreptul nu poate produce n alt ar mai multe efecte dect cele produse n
conformitate cu legea potrivit creia a fost creat; exemplu: reprezentana unei
firme strine nu poate face alte operaiuni dect cele la care este ndrepttit
firma n ara sa.
3. dreptul nu poate produce n alt ar efectele care contravin ordinii publice a
acestui stat (fie nu produce nici un efect, fie i produce efectele numai n
parte).
Potrivit art. 168, 174 LDIP, o hotrre judectoreasc nu poate fi recunoscut

F
aplicare

ori executat n ara noastr dac ncalc ordinea public de DIP.

2. Aplicarea legii strine
Noiunea de lege strin i domeniul su de aplicare
115

Prin legea strin se nelege, in sens larg, dreptul strin, indiferent de

izvoarele sale: norme juridice, cutume, practic judiciar, iar in sens restrans se
refera la legea propriu-zisa; in DIP se are in vedere sensul larg.
Corecta aplicare a dreptului strin constituie pentru statul forului o obligaie
juridic pe care el nsui i-a asumat-o n cadrul unor concepte ale dreptului i n
virtutea unei curtoazii internaionale. Aceasta vizeaz temeiurile juridice, legea
strin producnd efecte n calitatea sa de sistem de drept i nu ca o condiie
aplicat legii forului.
Titulul cu care se aplic legea strin
Normele conflictuale ale unui sistem de drept, indiferent de motivul care
justific existena lor, las n sfera dreptului forului dreptul strin, pentru c
instanele locale sunt supuse legii statului crora la aparin, iar dac aplic legea
strin, o fac n temeiul propriei legi naionale, a normelor conflictuale ale forului,
in conditiile si limtele impuse de aceasta.
Autoritatea legii strine nu are un caracter originar, ci unul derivat, de
mprumut.
Aplicarea legii strine prezint dificulti privind titulul cu care judectorul face
acest lucru, fiind formulate mai multe teorii:
1. o prim teorie pornete de la ideea c legea strin este un element de drept,
instana trebuind s determine coninutul legii strine. S-a observat ns c
legea strin nu nseamn o component a lex fori. Legea i doctrina noastr
accept aceast teorie;
2. o alt teorie se ntemeiaz pe considerarea legii strine ca element de fapt,
pentru stabilirea coninutului su aplicndu-se regulile de prob pentru faptele
juridice; astfel, prile fac dovada coninutului su, iar judectorul nu se poate
ntemeia pe cunotinele sale despre legea strin;
3. teoria drepturilor ctigate consider c aplicarea legii strine se bazeaz pe
respectul drepturilor dobndite n strintate, sub imperiul legii competente
acolo, nelundu-se n considerare deci legea strin, ci drepturile concrete
dobndite n strintate;
4. teoria recepiei dreptului strin, ce consider c legea strin se ncorporeaz
legii forului i se aplic cu titul de drept propriu.

116

Aplicarea legii strine i luarea n considerare a legii strine

Prin aplicarea legii strine se intelege ca un raport juridic cu element de
extraneitate care naste, modifica sau stinge drepturi si obligatii este supus,
guvernat legii strine a carei competenta este data de normele conflictuale ale
forului.
Legea straina se aplica diferit de la un sistem de drept la altul, in functie de
determinarile din normele conflictuale ale rii forului, dupa ce a fost calificata ca
lex causae asupra raportului de drept internaional privat. Luarea in considerare a
legii strine nu inseamna ca efectele juridice privind cauza analizata se stabilesc
conform dispozitiilor acestei legi, ci ca se tine seama doar de legea straina fie
pentru aplicarea propriei legi, fie pentru a defini un raport juridic.
De exemplu, in DIP romn, legea straina este luata in considerare pentru
aplicarea legii proprii in cazul chestiunilor incidente, a invocarii drepturilor
dobandite in strainatate sau privind incuviintarea exequatur-lui (art.167 si 173 din
lege).
Proba legii strine
n dreptul intern, se pornete de la prezumia c toi sunt obligai s cunoasc

F
proba

legea, normele juridice neconstituind obiect de prob, deoarece judectorul se

presupune c le cunoate. Fac obiectul probei numai faptele generatoare de drepturi
i obligaii.
n cazul legii strine ns, ea trebuie cunoascut pentru a fi aplicat, existnd
urmtoarele soluii n acest sens:
1. prile au obligaia de a stabili coninutul legii strine n faa jurisdiciei forului,
legea strin constituind un element de fapt; este concepia dreptului anglosaxon, unde instana analizeaz problema prezentat i aplic legea strin
astfel cum a fost dovedit de pri, exsitnd posibilitatea de deformare a legii;
2. instana aplic legea strin dac o cunoate, iar dac nu o cunoate, poate cere
prilor, sub sanciunea respingerii preteniilor, s fac dovada coninutului
acesteia (sistemul german);
3. instana stabilete coninutul legii strine ca i pentru legea proprie (dreptul
italian).
In dreptul romnesc, legea strin este element de drept, iar instana trebuie s
ia msuri din oficiu pentru determinarea coninutului acesteia.
Art. 7 alin. 1 LDIP dispune c stabilirea coninutului legii strine se face de
ctre instana de judecat, prin atestri obinute de la organele care au edictat legea,
117

prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat. Instana poate cere concursul
prilor pentru determinarea legii strine. Sprijinul autoritilor n stabilirea
coninutului legii strine se concretizeaz n adresele emise de instan ctre
Ministerul de Justiie i Ministerul de Externe, pentru a primi informaii necesare
despre legea strin.
Conform Legii nr.189/2003 privind asistenta juridica internaionala in materie
civil si comerciala, se reglementeaza o procedura de obtinere a informatiilor
asupra deptului strain, sens in care instanta poate cere sprijinul autoritatilor,
respectiv Ministerului Justitiei care transmite ori primest de la ministerele de
justitie din alte tari informatii privind dreptul intern in materie civil si coemrciala,
precum si in domeniul procedurii civile si coemrciale si al organizarii judiciare,
pentru cazuri judiciare determinate.
Potrivit art. 28, cererea de informatii asupra dreptului strain emana numai de la
o autoritate judiciara si cuprinde: denumirea autoritatii judiciare, natura si stadiul
procesului, preum si problemele cu privire la care se cer informatii din dreptul unui
alt stat, facandu-se o scurta expunere a contextului in care acestea sunt necesare. La
cere se vor putea anexa si unelke documente de natura a clarifica intelesul cererii..
Dac cererea este formulata de parti, atuci va fi insoita de o incheiere de admitere
a autoritatii judiciare competente. Cererea si documetele sunt traduse de instanta
sau parti, dupa caz.
Potrivit art. 29, atunci cand primeste din strainatate o cerere de informatii
asupra dreptului romn, Ministerul Justitiei formuleaz rspunsul sau o trimite unui
alt organ competent s ofere rspunsurile adecvate, rspunsul urmnd a fi insoit de
extrase din textele de lege sau lucrri de doctrin. Ministerul Justitiei poate s
refuze a da curs cererii de informatii asupra dreptului romn dac apreciaz c
interesele statului romn sunt afectate de litigiu sau c rspunsul ar fi de natura a
aduce atingere suveranitii ori securitii sale.
n cazul n care nu se poate stabili coninutul legii strine, n practic exist mai
multe soluii: respingerea aciunii (SUA); aplicarea unei alte legi strine
considerat asemntoare; aplicarea unui drept cu care raportul juridic prezint
legturi subsidiare; aplicarea principiilor fundamentale comune tuturor trilor.

F
Legea forului

n sistemul nostru de drept, dac nu este posibil, se aplic dreptul forului,

considerat a avea o vocaie subsidiar i prezumndu-se c exist acordul prilor,
pentru c acestea au dedus litigiul n faa instantei.
Potrivit art. 7 alin. final al LDIP, n cazul imposibilittii de a stabili coninutul
legii strine se aplic legea romn; pentru situaia aplicrii legii naionale a prii
118

care este apatrid, coninutul legii strine aplicabile se face innd seama c legea
naional este legea ceteniei, iar dac nu are o cettenie se aplic legea
domiciliului sau, n lips, a reedintei.
n ceea ce privete problema dac legea strin se aplic din oficiu sau la
cererea prii, s-au emis dou posibile soluii:
1. instana nu poate aplica din oficiu legea strin, ci numai dac este invocat de
pri (dreptul englez);
2. instanta este obligat s aplice legea strin, independent de voina prilor.
Aceasta este soluia n dreptul romnesc, unde se aplic legea strin, afar de

F
interpretare

cazul n care este vorba de drepturi de care prile pot dispune.

Interpretarea legii strine
Interpretarea legii strine se face n funcie de titlul cu care este recunoscut
legea strin, respectiv ca element de fapt ori de drept. Dac este considerat un
element de fapt, greita interpretare nu d dreptul la recurs, instana nefiind obligat
s cunaosc legea strin.
Dac este considerat element de drept, interpretarea trebuie s fie conform cu
interpretarea din statul care a emis-o, fiind admisibil un recurs ntemeiat pe
interpretarea greit a legii strine. Neaplicarea legii strine competente
echivaleaz cu neaplicarea normei conflictuale a forului, motiv de recurs potrivit
C.prc.civ.(aplicarea greit a legii).
Soluia interpretrii legii strine depinde de urmatorii factori:
-de titlul cu care se cere a se aplica legea straina: dac se aplica ca element
de fapt, trebuie stabilite faptele care intra in competenta materiala a instantei, iar
dac se aplica ca element de drept, intrepretarea legii strine se va face duparegulile
dreptului propriu (cand se incorporeaza in sistemul de drept al forului) sau ale
dreptului strain (cand legea straina pastreaza caracterul de drept strain);
-de modul de organizare a instantelor judecatoresti, precum si de
reglementarea accesului la exercitarea cailor de atac n ara forului. Dac legea
straina este considerata element de fapt, iar calea de atac se exercita numai pentru
motive de drept, gresita interpretare a legii strine nu permite exercitarea caii de
atac;

F
n Romnia

-de particularitatile reglementarilor juridice ale forulu.i

In Romnia interpretarea se face ca n statul ce a emis legea straina.
Privitor la sancionarea interpretrii gresite a legii strine, exista 2 teorii:

119

-in unele sisteme de drept, se considera ca interpretarea gresita a legii strain

nu trebuie sa determine admiterea recursului la instanta superioara (Franta,
Germania, Elvetia, Anglia)
-in alte sisteme de drept, se admite recursul la instanta superioara (Italia,
Belgia, Romnia)
La noi, potrivit art. 304 pct. 9 C.p.civ. se poate face recurs cand hotararea
pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost dat cu nclcarea sau aplicarea
gresit a legii, iar art. 329 privind recursul in interesul legii, procurorul general din
oficiu sau la cererea Ministerului Justitiei, are dreptul, pentru a asigura
interpretarea sau aplicarea unitara a legii pe teritoriul rii, s ceara Inaltei Curi de
Casaie i Justiie s se pronune asupra chestiunilor de drept care au fost
soluionate diferit de instanele judecatoresti.
Controlul aplicarii legii strine
Existenta unui sistem de garanii i control privind aplicarea legii strine
prevazut in sistemul de organizare al instantelor judecatoresti ale forului da
eficienta aplicarii legii strine, altfel ramanad doar o chestiune pur teoretica.
In dreptul nostru neaplicarea legii strine constituie motiv de recurs. Dupa
desemnarea de catre norma conflictuala a forului a legii strine, aplicarea acesteia
este obligatorie, nefiind lasata la aprecierea judecatorului.

- TEMA III -

NORMA CONFLICTUAL N DIVERSE MATERII

Persoan fizic
1. Norme conflictuale privind starea i capacitatea persoanelor fizice
Noiunea de statut personal din DIP nu are acelai continut cu noiunea de

statut personal din dreptul intern. n dreptul intern, prin statut personal se

statut personal

intelege starea civil si capacitatea persoanelor, n timp ce n DIP noiunea

cunoaste:
-

o extindere, n sensul ca include starea civil, numele, domiciliul, capacitatea

juridica si relaiile de familie, reunindu-se statutul individual si cel familial al

Capacitate

persoanei fizice, dar si

F
Stare civil

o limitare, n sensul c aspectele legate de regimul matrimonial, incapacitatile

speciale, libertatile sunt supuse altei legi decat celei care guverneaz statutul
personal.
120

Prin statut personal n DIP se inteleg starea civil, capacitatea si relaiile

de familie ale persoanei fizice.
Conform art.11 LDIP, statutul personal este supus legii naionale a persoanei
fizice, afara de cazul n care prin dispoziii speciale se prevede altfel.
Legea naional este legea statului a crui cetenie o are persoana fizic n
cauza, cetenia fiind determinata potrivit legii statului a carui cetenie se invoca.
Legea naional a ceteanului romn care potrivit legii strine este considerat a
avea o alta cetenie este legea romn. Legea naional a strainului care are mai
multe cetenii este legea statului unde isi are domiciliul sau, n lipsa, resedinta.
Legea naional a apatridului este legea domiciliului sau, n lipsa, a reedinei.
n cazul schimbarii criteriului dup care se determina legea naional, apare un
conflict mobil de legi, soluionat de art. 15 LDIP n sensul ca apartenenta unei
persoane la o noua lege naional nu aduce atingere majoratului dobandit potrivit
legii care ii era anterior aplicabila. Conform art. 36 rap. la art. 20 din lege, legea
naional a soilor sau legea domiciliului continua sa reglementeze ocrotirea
parinteasca a copilului din cstorie n cazul n care unul dintre ei isi schimba
cetenia sau domiciliul. Statutul personal al refugiatului este reglementat de legea
rii n care isi are domiciliul/resedinta.
Starea civil
Starea civil reprezint un ansamblu de elemente care rezult din actele i
faptele de stare civil i prin care persoana fizic se individualizeaz n familie i
societate.
Faptele juridice care determin starea civil sunt naterea i moartea, din care
rezulta inceputul i sfarsitul calitii de subiect de drept.
Actele de stare civil sunt cstoria, recunoaterea filiaiei, adopia. Actele si
faptele de stare civil se nregistreaz in registre speciale, pe baza acestora
emindu-se certificate constatatoare. Proba srii civile se face de regula cu
certificatele de stare civil, dar, n situaii exceptionale, starea civil poate fi
dovedita prin orice mijloc de proba admis de lege
Inregistrarea actelor i faptelor de stare civil nu este reglementata de legea
naional, ci, dup caz:
-

de legea locului incheierii actului juridic locus regit actum;

de legea autoritatii care efectueaz inregistrarea conform regulii auctor regit

actum.
121

n cazul actelor sau faptelor de stare civil cu element de extraneitate, n

doctrin au fost evideniate 3 situaii:
1. nregistrarea actelor i faptelor de stare civil n ara noastr privind strinii
i apatrizii: se aplic aceleai reglementri ca i pentru romni, respectiv Legea
nr.119/1996 privind actele de stare civil. Se nregistreaz actele i faptele
respective la reprezentanele consulare sau diplomatice alre statului respectiv.
2. Romnii aflai n strintate: actele i faptele de stare civil se nregistreaz de
reprezentanele diplomatice ori consulare romne, iar dac acestea nu exist, la
serviciul local de stare civil, cu obligaia retransmiterii n 6 luni de la revenirea
n tar. Conform art. 161 LDIP, dovada strii civile i puterea probant a actelor
de stare civil sunt reglementate de legea locului unde s-au ntocmit nscrisurile
invocate. Art. 162 arat c actele oficiale ntocmite sau legalizate de o autoritate
strin pot fi folosite n faa instantelor romne numai dac sunt supralegalizate
pe cale administrativ-ierarhic de misiunile diplomatice sau consulare ale
Romniei n scopul garantrii autenticitii acestora.
3. Pentru mprejurri deosebite, nregistrarea actelor sau faptelor de stare civil se
face de comandantul navei sau aeronavei, cu obligaia ca la revenirea n ar s
le prezinte autoritilor competente din primul pot sau aeroport, iar n
Bucureti, la Primria Sector 1.
Capacitatea persoanei fizice
Statutul personal al persoanei fizice starea civil, capacitatea i relaiile de
familie este guvernat de legea personal a acesteia (lex personalis).
Legea personal este conceput n mod diferit de la un sistem de drept la altul:
-

unele sisteme accept ca lege personal legea rii a crei cettenie o are
persoana fizic, deci legea naional (lex patriae);

domicliul (lex domicilii);

Lex patriae

altele adopt ca lege personal legea rii n care persoana fizic si-a stabilit

altele practic un sistem mixt, n sensul c pentru straini capacitatea se deterin

dup legea statului unde se gasesc n calitate de straini, iar pentru proprii
ceteni aflati n strainatate, dup legea naional a persoanei fizice.

Lex domicilii

Argumentele aduse n favoarea sistemelor principale lex patriae si lex domicilii:

a. Lex patriae:
-

cetenia reprezint legatura politico-juridica dintre individ si stat, fiind n

msura sa reglementeze conditia juridica a persoanei fizice;
122

legea naional ofera posibilitatea ocrotirii propriilor ceteni n afara

teritoriului naional;

cetenia are un caracter mai accentuat de stabilitate n raport de domiciliu,

schimabrea ceteniei nedepinzand numai de vointa persoanei, ca n cazul
domiciliului;

legea naional tine cont de specificul natiunii respective, de obiceiurile si

traditiile naionale;

dobandirea unei noi cetenii presupune de regula acceptarea unui nou regim al
statutului personal;

noiunea de cetenie are acelai continut n toate sistemele de drept fiind mai
usor de probat;
Dezavantajele sistemului lex patriae:

cetatneia nu reprezint un criteriu adecvat de determinare a legii personale n

cazul apatrizilor sau pentru cetenii apartinand unor state compuse federatii,
confederatii sau state cu reglementari regionale diferite, deoarece reglementarea
statutului personal difera de la o regiune la alta;

sistemul lex patriae prezinta dezavantaje n cazul n care membrii unei familii
au cetenii diferite, statutul personal al acestora urmand a fi carmuit de legi
diferite, n timp ce domiciliul este comun;

se constata dificultati n determinarea legii naionale n cazul n care persoana

are dubla cetenie.

b. Lex domicilii
-

domiciliul reprezint centrul vietii juridice a persoanei fizice, reprezentnd

locuinta principala si statornica a persoanei;

domiciliul stabilit intr-o tara exprima vointa persoanei fizice de a se supune

legii acelei tari;

domiciliul inlatura dezavantajul dublei cetenii, fiind unic si determinand

aplicarea unei singure legi;

domiciliul reprezint criteriul unic de determinare a legii personale n cazul

statelor federatii sau a statelor cu reglementari regionale diferite;

domiciliul exclude sub asepctul legii aplicabile, diferena dintre ceteni si

straini, asigurand aplicarea unitara a regimului acordat persoanei fizice tuturor
indivizilor.
Dezavantajele sistemului lex domicilii:

nu are intotdeauna caracter de realitate, n unele situaii este greu de stabilit

diferena fata de resedinta;
123

poate fi diferit pentru membrii familiei, care au aceeasi cetenie;

faciliteaza fraudarea legii, deoarece depinde de vointa persoanei.

Adoptarea unuia dintre sisteme depinde de interesele statelor si contextul

social-politic. n general, tarile de imigrare adopta sistemul legii domiciliului, iar

tarile de emigrare, sisemul legii naionale.
n Romnia, a fost adoptat sistemul lex patrie, aplicandu-se n subsidiar lex
domicilii pentru situaii special prevazute de lege.
Norme conflictuale in domeniul raporturilor de familie
Sediul materiei: art. 11-39 din LDIP; art. 4 i 42 din Legea nr.119/1996.
Raporturile de familie rezult din cstorie, din rudenia fireasca si din
adoptie.
a. Cstoria

F
cstorie

Pentru incheierea cstoriei sunt necesare urmatoarele condiii legale: de

fond; de forma; lipsa impedimentelor la cstorie (conditii de fond negative).
Distincia dintre condiiile de form i cele de fond se face n principiu dup
legea forului (art. 3 LDIP).
Condiiile de fond ale ncheierii cstoriei
Potrivit art. 18 alin1 din LDIP, n ceea ce privete condiiile de fond pentru
incheierea cstoriei, se aplic legea naionala a fiecrui viitor so. Pentru cstoria
contractat de un cettean romn n strintate, se aplic legea romn, iar pentru
un cettean strin aflat n Romnia legea sa national.
Potrivit art. 33 din LDIP, o castorie intre ceteni straini poate fi incheiata
numai dac, pe langa celelalte conditii prevazute de lege, viitorii soi fac dovada
indeplinirii conditiilor de fond cerute de legea lor naional pentru incheierea
cstoriei.
n ceea ce priveste impedimentele, art. 18 alin. 2 conine o prevedere de
ocrotire a ordinii publice de DIP romn: dac una dintre legile strine determinata
potrivit alin.1 prevede un impediment la cstorie care, potrivit dreptului romn,
este incompatibil cu libertatea de a incheia o cstorie, acel impediment va fi
inlaturat ca inaplicabil n cazul n care unul dintre viitorii soi este cetean romn
si cstoria se incheie pe teritoriul Romniei.
Ceteanul strain care se cstorete n Romnia va putea sa probeze
indeplinirea conditiilor de fond prevazute de legea sa naional cu un act eliberat de
124

autoritatile competente ale statului respectiv. Ceteanul romn care se castoreste n

strainatate poate sa probeze indeplinirea conditiilor de fond prevazute de legea
romn cu un act eliberat de autoritatile romne.
Condiiile de forma ale incheierii cstoriei
Art. 19 alin.1 dispune ca forma incheierii cstoriei este supusa legii
statului pe teritoriul cruia se celebreaza (locus regit actum).
Conform art. 19 alin.2, cstoria unui cetean romn aflat n strainatate
poate fi incheiata n fata autoirtatii locale de stat competente ori n fata agentului
diplomatic sau functionarului consular fie al Romniei (caz n care este supusa
conditiilor de forma prev. de legea romn), fie al statului celuilalt viitor sot (art.
19 alin.3). aceste prevederi reprezint aplicatii ale regulii auctor regit actum.
Legea competenta sa guverneze forma incheierii cstoriei reglementeaza
urmataotele aspecte: organul competent pentru incheierea cstoriei; formalitatile
prealabile; opozitia la cstorie; procedura incheierii cstoriei.
Efectele cstoriei

F
efecte

Relaiile personale si patrimoniale dintre soi sunt, potrivit art. 20,

supuse legii naionale comune, iar n cazul n care au cetenii diferite, legii
domiciliului comun. n lipsa de cetenie comuna sau domiciliu comun, relaiile
patrimoniale si personale dintre soi sunt supuse legii statului pe teritoriul cruia
soii au ori au avut resedinta comuna, sau cu care intretin n comun legaturile cele
mai stranse.
Legea determinat potrivit art. 20 reglementeaza urmatoarele aspecte ale
relatiilor dintre soi:
a. nepatrimoniale:

modificarea

numelui

soilor

la

incheierea

cstoriei;

capacitatea de exercitiu a femeii care se cstorete inainte de 18 ani;

b. patrimoniale: regimul si efectele convietuirii matrimoniale; obligaia de
intretinere intre soi; determinarea bunurilor comune si proprii; regimul
datoriilor comune ale soilor.
Conflictul mobil de legi privind efectele cstoriei
Conform art. 20 alin.2, legea naional comuna sau legea domiciliului
comun continua sa reglementeze efectele cstoriei n cazul n care unul dintre soi
i schimba, dup caz, cetenia sau domiciliul.
125

Rezulta ca n cazul n care apare un conflict mobil de legi, generat de

schimbarea ceteniei sau domiciliului unuia dintre soi, se da prioritate la aplicare
legii vechi. Dac amandoi soii i schimb, dup caz, cetenia sau domiciliul, se
va aplica legea noua, ca lege a ceteniei sau domiciliului comun.
Noua lege comuna se aplica numai pentru viitor, n sensul ca reglementeaza
efectele cstoriei produse dup schimbarea ceteniei/domiciliului comun.
Art. 21 alin.3 reglementeaza un alt conflict mobil de legi, privind convenia
matrimoniala. Textul dispune c modificarea sau noua convenie produce efecte
pentru viitor nu retroactiv, iar n privinta tertilor se va aplica legea anterioara.
Convenia matrimoniala
Reprezinta acordul sau ntelegerea dintre soi, facuta la inceputul cstoriei,

F
convenia
matrimonial

prin care acestia stabilesc regimul juridic aplicabil bunurilor lor.

a. condiiile de fond cerute pentru incheierea conventiei matrimoniale sunt
cele prevazute de legea naional a fiecruia dintre viitorii soi. Legea
nu ofera o solutie pentru cazurile n care unul dintre viitorii soi este
apatrid sau cand amandoi sunt apatrizi, n acest caz, aplciandu-se legea
care guverneaza efectele cstoriei.
b. Condiiile de forma ale conventiei matrimoniale se determina potrivit
art. 71 alin.1 si art. 86 din lege, putand fi guvernate de una dintre
urmatoarele

legi:

legea

care

reglementeaza

fondul

conventiei

matrimoniale; legea locului incheierii conventiei; legea naional sau

legea domiciliului perosanei care a consimtit convenia; legea aplicabila
potrivit dreptului privat al autoritatii care examineaza validitatea actului;
legea statului unde se gasesc prtile la data incheierii conventiei, cand se
afla n state diferite si au indeplinit condiiile de forma prevazute de
legea respectiva (oricare dintre cele doua legi); legea statului unde
reprezentatul partii s-a aflat n momentul incheierii conventiei
matrimoniale si dac a indeplinit condiiile de fond prevazuta de lege.
c. Regimul i efectele conventiei matrimoniale sunt reglementate de legea
aleas prin acord de viitorii soi, iar n lips, de legea prev. la art. 20.
Rezult c pentru reglementarea regimului i efectelor conventiei
matrimoniale se aplica n principal principiul lex voluntatis. n subsidiar, dac
prtile nu au ales legea aplicabila, se aplica legea care guverneaza efectele
cstoriei.
126

Conform art. 21 alin.3, legea care guverneaza regimul si efectele conventiei

matrimoniale stabilete dac este posibila modificarea sau inlocuirea ocnventiei
matrimoniale n timpul cstoriei. Modificarea sau noua conventie matrimoniala nu
poate aduce prejudicii tertilor.
Nulitatea cstoriei
Conform art. 24 alin.1, legea care reglementeaza incheierea cstoriei se
aplica nulitatii cstoriei si efectelor acestei nulitati, precum si felurile nulitatii.
1. Nulitatea cstoriei pentru incalcarea conditiilor de fond ale incheierii ei se
pronunta n conformitate cu legea naional a fiecruia dintre viitorii soi;
2. Nulitatea cstoriei pentru neindeplinirea conditiilor de forma se pronunta
n conformitate cu una dintre urmatoarele legi: legea statului pe teritoriul
cruia s-a celebrat cstoria; legea agentului diplomatic sau consular care a
instrumentat-o.
Conform art. 24 alin.2, nulitatea unei casatorii incheate n strainatate cu
incalcarea conditiilor de forma poate fi admisa numai dac sanctiunea nulitatii este
prevazuta de legea romn.
Cstoria putativa
Legea aplicabial nulitatii cstoriei reglementeaza si condiiile si efectele
cstoriei putative. Privete relaiile dintre soi, relaiile dintre parinti si copii si
buna-credinta a sotului fata de care cstoria produce efecte. Relaiile dintre parinti
si copii sunt reglementate de legea aplicabila filiatiei din cstorie, adic de legea
care carmuieste efectele cstoriei.

F
Divor

Divortul
Divorul este supus dreptului aplicabil efectelor cstoriei (art. 22),
respectiv: n principal, de legea naional comuna, n subsidiar, de legea
domiciliului comun sau legea statului pe teritoriul cruia soii au sau au avut
resedinta comuna sau cu care intretin n comun legaturiel cele mai stranse. O
hotarare de divort pronuntata n strainatate privind un cetean romn nu va putea fi
recunoscuta n Romnia, conform art. 168 alin.2, n cazul n care nu au fost
respectate normele DIP cu privire la reglementarea divortului.
Domeniul legii divortului: dreptul de a introduce aciunea; motivele de
divort; efectele divortului cu privire la relaiile dintre soi: personale, patrimoniale,
suportarea datoriilor comune, obligaia de intretinere; capacitatea de exercitiu;
127

efectele cu privire la relaiile dintre parinti si copii: incredintarea minorului,

exercitarea drepturilor parintesti, obligaia de intretinere.
Determinarea competentei jurisdictionale n materia divortului si procedura
de judecata sunt supuse legii forului. De asemenea, masurile provizorii, masurile
urgente luate de instanta de judecata sunt supuse legii forului.
Invocarea ordinii publice de DIP romn n mateia divortului poate viza
legea divortului sau unele dintre prevederile ei. n cazul inlaturarii legii strine, se
aplica legea romn. Conform art. 22 alin.2, dac legea straina nu permite divortul
sau il permite n conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romn, n cazul n
care unul din soi este la data cererii de divort cetean romn. Rezulta ca sunt
competente instanele romne, care au posibilitatea sa inlature de la aplicare legea
straina si sa aplice legea romn, iar conflictul mobil de legi se soluioneaza n
favoarea legii romne, n considerarea ceteniei romne a unuia dintre soi.
b. Legea aplicabila filiatiei
Stabilirea filiaiei pentru copilul din cstorie, se face conform legii

F
filiaie

care la data la care s-a nscut copilul se aplica efectelor cstoriei prinilor
(art.25 alin.1).
Dac inainte de nasterea copilului cstoria a incetat sau a fost desfacuta, se
aplica legea care la data incerii sau desfacerii ii carmuia efectele , conform art. 25
alin.2
Domeniul de aplicare a legii filiatiei: stabilirea filiatiei fata de mam i tat
i efectele filiaiei.
Conform art. 26, aceeai lege se aplic pentru tgada paternitii,
dobndirea numelui de ctre copil, raporturile dintre prini i copii, inclusiv
obligaia de intretinere, educatie si adminsitrare a bunurilor copilului.
Conform art. 27, n cazul n care parintii sunt n drept sa procedeze la
legitimarea prin cstorie subsecventa a copilului nascut anterior, condiiile cerute
n acest scop sunt cele prev. de legea care potrivit art. 20 se aplica efectelor
cstoriei.
Aspectele de procedura sunt reglementate de legea forului.
Pentru copilul din afara cstoriei, se aplic legea naional a copilului
de la data naterii (art. 28 alin.1 teza I). n cazul n care copilul, cetean strain, are
si o alta cetenie straina, i se aplica legea mai favorabila (teza a II-a). caracterul de
lege mai favorabila copilului se califica de ctre instanta forului.
128

Domeniul de aplicare a legii: recunaosterea filiatiei si efectele ei;

contestarea recunaosterii filiatiei; raporturile dintre pariniti si copil, inclusiv
obligaia de intretinere.
Dreptul mamei de a cere tataului din afara cstoriei sa raspunda pentru
cheltuielile din timpul sarcinii si pentru cele prilejuite de nasterea copilului este
supus legii naionale a mamei.
Ocrotirea printeasc pentru copilul din cstorie iadopie este supus legii
ce guverneaz efectele cstoriei printilor, iar msurile ce de iau de prini sau
teri cu privire la bunurile minorului sunt supuse legii statului ale crui autoriti
ndrum i supravegheaz ocrotirea (art. 28).
c. Obligaia de ntreinere
Obligaia de ntreinere n raporturile dintre copii i prinii este guvernat

F
obligaie de
ntreinere

de legea efectelor cstoriei (art. 34). n raporturile dintre soi, se aplic aceeai
lege. n raporturile dintre fotii soi, se aplic legea care a guvernat divorul i n
raporturile cu alte persoane, legea naional a creditorului.
Legea aplicabila obligatiei de ntretinere
Conform art. 34 LDIP:
a. n raporturile dintre parinti si copii se apllica legea care carmuieste efectele
fialitiei, repsectiv legea care guverneaza efectele cstoriei incazul copilului
din cstorie; legea naional a copilului sau legea mai favorabila acestuia n
cazul copiului din afara cstoriei; legea naional a adoptatorului sau legea
efectelor cstoriei n cazul soilor care adopta impreuna, pentru copilul
adoptat;
b. n raporturile dintre soi: legea care carmuieste efectele cstoriei
c. n raporturile dintre fostii soi: legea care carmuieste divortul;
d. n raporturile dintre alte persoane: legea naional a creditorului. Inc az de
schimbare a ceteniei, noua lege se aplica numai prestatiilor viitoare.
Domeniul legii aplciabile obligatiei de intretinere: persoana creditorului si a
debitorului, precum si ordinea de propritate intre mai multi debitori; intinderea
obligatiei de intretinere; modul de executare a obligatiei si termenele pentru
staisfacerea acesteia.
Conform art. 35 alin.2, norma de ordine publica n DIP romn, la determinarea
intinderii oblgiatiei de intretinere trebuie sa se tina seama de posibilitatile materiale
ale debitorului si de nevoile efective ale creditorului.
129

F
adopie

d. Adopia
n ceea ce privete condiiile de fond, se aplic legea naional a
adoptatorului i a celui care urmeaz sa fie adoptat (art. 30). Acetia trebuie sa
indeplineasca si condiiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare
dintre cele doua legi naionale prev. de art. 30. Rezulta ca adoptatorul si cel care
urmeaz sa fie adoptat trebuie sa indeplineasca condiiile prevazute de legea lui
naional si cumultaiv condiiile obligatorii pentru ambii, prevazute n ambele legi.
Condiiile de fond cerute soilor care adopta impreuna sunt cele stabilite de legea
care carmuieste efectele cstoriei; aceeasi lege se aplica si dac unul dintre soi
adopta copilul celuilalt (art. 30 alin.2).
Condiiile de forma sunt supuse legii statului pe teritoriul cruia se incheie
adoptia; de asemenea, proba adoptiei este supusa legii locului incheierii ei.
Efectele adoptiei sunt reglementate de art. 31 din lege, conform cruia
efectele adoptiei, precum si relaiile dintre cel adoptat si adoptator sunt carmuite de
legea naional a adoptatorului, iar n cazul adoptiei consimtite de soi, este
aplicabila legea care carmuieste efectele cstoriei.
Legea 21/1991 privind cetenia romn face precizari cu privire la ipoteza
dobandirii si pierderii calitii de cetean romn prin adoptie:
a. minorul strain sau apatrid adoptat de un cetean romn sau de doi soi dintre
care cel putin unul este romn dobandeste ceteania romn, n anumite
conditii;
b. minorul cetean romn, adoptat de un cetean strain, pierde cetenia romn
dac adoptatorul solicita n mod expres acest lucru si dac adoptatul este
considerat conform legii strine, ca a dobandit cetenia straina;
c. dobandirea sau pierderea ceteniei romne de ctre adoptator produce efecte
asupra ceteniei adoptatului n acelelasi conditii ca si n cazul parintilor firesti.
Nulitatea adoptiei este, conform art.33, supusa unor legi diferite:
a. pentru nerespectarea conditiilor de fond legii care reglementeaza condiiile de
fond;
b. pentru nerespectarea conditiilor de forma legii care guverneaza condiiile de
forma.
Efectele nulitatii asupra ceteniei:
a. minorul care nu a implinit 18 ani si care prin adoptie dobandeste cetenia
romn n cazul nulitatii adoptiei este considerat ca nu afost niciodata cetean

130

romn dac domiciliaza n strainatate sau dac paraseste tara pentru a domicilia
n strainatate (art. 7 din Legea 21/1991).
b. Minorul cetean romn adoptat de un strain, dac intervine nulitatea adoptiei si
nu a implinit 18 ani, este considerat ca nu a pierdut niciodata cetenia romn
(art. 29 alin.2 l21/1991).
Desfacerea adoptiei este reglementata de art. 31 din Legea 105/1992, potrivit cruia
este supusa legii care reglementeaza efectele adoptiei, respectiv legea naional a
adoptatorului sau legii efectelor cstoriei soilor, n cazul adoptiei consimtite de
soi.
Efectele desfacerii adoptiei asupra ceteniei:
a. minorul strain sub 18 aniu adoptat de un cetean romn pierde cetenia
romn la data desfacerii adoptiei dac domiciliaza n strainiatate sau paraseste
tara pentru a domicilia n strainatate;
b. Minorul romn sub 18 ani adoptat de un cetean strain, n cazul desfacerii
adoptiei redobandeste cetenia romn la data desfacerii adoptiei, dac
domiciliaza n tara sau se reintoarce sa domicilieze n tara.
2. Normele conflictuale privind condiiile de fond ale actului juridic n general
i ale contractului n special
Aplicarea legii alese de autorul actului juridic

F
act juridic

Condiiile de fond ale actului juridc cuprind ansamblul aspectelor de fond

privind ncheierea actului, efectele, executarea, transmiterea i stingerea obligaiilor
rezultate din actul juridic respectiv.
Condiiile de fond ale actului juridic sunt supuse legii actului (lex actus).
Conform art. 69 alin.1 LDIP, condiiile de fond ale actului juridic unilateral

F
lex actus
lex voluntaris

sunt stabilite de legea aleas de autorul su. Legea liberttii de voin se aplic, n
principiu, conditiilor de fond ale tuturor actelor juridice, unilaterale si bilaterale.
Lex voluntatis reprezint transpunerea n planul DIP a principiului
autonomiei de voin a prtilor, care crmuieste n general materia conditiilor de
fond ale actului juridic, nsa nu trebuie inteles ca prin autonomia lor, prtile pot
crea efecte peste lege, legea forului indicand limitele libertatii de vointa a prilor.
n Romnia, art. 73 LDIP dispune c alegerea legii aplicabile contractului
trebuie s fie expres i s rezulte nendoielnic din cuprinsul actului sau din
circumstanele ncheierii acestuia. Prile pot alege legea aplicabil totalittii sau
numai unei pri a contractului; nelegerea lor poate fi modificat tot prin acord de
voin. Posibilitatea de a alege legea aplicabil decurge din dreptul intern (art. 969
131

C.civ.), dar i dreptul internaional, respectiv Convenia European n materie de

Arbitraj de la Geneva din 1974. Lex voluntatis permite s fie adaptat contractul la
condiiile juridice variabile ale pieei strine i totodat contribuie la unificarea
dreptului n materie. Alegerea legii aplicabile se face printr-o clauz contractual
ori prin act separat.
Determinarea legii aplicabile actului juridic dup criterii obiective
Criteriile de localizare obiectiv a actului juridic sunt acele elemente
stabilite de lege, conform crora actul juridic este supus unei anumite legi, n lipsa
unei legi alese de autorul sau. Localizarea obiectiva prezinta un caracter subsidiar
fata de lex voluntatis, acesta fiind consacrat de practica instantelor si n special, de
practica arbitrala n materia comertului internaional.
Potrivit art.69 alin.2 LDIP, n lipsa legii alese de autorul sau, se aplica legea
statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai stranse, iar dac aceasta
lege nu poate fi identificata, se aplica legea locului unde actul unilateral este
intocmit. Rezulta ca legea stabilete un criteriul principal de localizare a actului
juridic (existenta legaturilor celor mai stranse) i un criteriul subsidiar (locul
incheierii actului).
Aplicarea celor doua legi prev. de art. 69 nu este alternativa, ci subsecventa,
legea locului intocmirii actului aplicandu-se numai n subsidiar, numai dac nu
poate fi identificata legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai
stranse.
Legea aplicabila actelor juridice accesorii
Conform art. 70 LDIP, actul juridic accesoriu este carmuit de legea care se
aplica fondului actului juridic principal, n lipsa unei manifestari diferite de vointa
a autorului sau. Rezulta ca n principal actul juridic accesoriu este supus legii alese
de autorul sau, iar n subsidiar, legii care guverneaza fondul actului juridic
principal.
LEGEA APLICABILA CONTRACTULUI
Noiuni generale privind legea contractului (lex contractus)
n DIP se face distincie intre condiiile de form i de fond ale contractului,

F
contract

fiecare dintre aceste aspecte fiind supuse unor legi diferite. Legea care
reglementeaza condiiile de fond si efectele contractului poarta denumirea de lex

132

contractus. Condiiile de forma sunt reglementate de norma conflictuala locus regit

actum.
Lex contractus se poate prezenta sub 2 forme: lex voluntatis, adic legea
aleasa de prti n temeiul autonomiei lor de vointa sau legea determinata prin
localizare obiectiva a contractului, pe baza normelor juridice ale forului, n lipsa lui
lex voluntatis.
Aplicarea legii alese de prti (lex voluntatis) contractului
Potrivit LDIP, lex voluntatis se aplica atat actelor juridice unilaterale, cat si

F
Lex
voluntaris

bilaterale.
Aplicarea principiului autonomiei de vointa se justifica, deoarece:
-

prtile sunt n msura sa indice legea statului cu care raportul juridic prezinta
cele mai stranse legaturi;

dreptul strain poate fi administrat mai usor n cazul n care dreptul intern al
unor state nu este adaptat corespunztor relatiilor internaionale;

acest principiu asigura securitatea dreptului, n sensul ca se aplica o lege

cunoscuta de prti, creia i se supun prin vointa lor;

acest principiu asigura o unitate de reglementare pentru prtile care incheie n

mod curent raporturi juridice cu element de extraneitate, care vor fi supuse
toate aceleeasi legi;

prezinta avnatajul adaprii contractului la condiiile juridice variate ale

diferitelor sisteme de drept.
Lex voluntatis este confirmata si de conventii internaionale, precum Convenia

europena de arbitraj comercial internaional de la Geneva din 1961, care prevede la

art. VII, Legea aplicabila, ca prtile sunt libere sa determine legea pe care arbitrii
trebuie sa o aplcie fondului litigiului, n lipsa de alegere arbitrii aplicand legea
desemnata de norma conflictuala pe care o vor considera potrivita n speta.
Conform art. 73 LDIP, contractul este supus legii alese prin consens de ctre
prti.
Temeiul aplicarii lex voluntatis pentru stabilirea conditiilor de fond ale
contractului il constituie dispoziiile legii forului, respectiv L 105/1992. Normele
conflcituale cu caracter general sunt art. 69 pentru actul juridic unilateral si art. 73
pentru contracte. Legea forului indica si limitele exercirii vointei prilor n
vederea determinarii ca valabila a unei legi ce urmeaz sa carmuiasca condiiile de
fond ale contractului.
133

Obiectul vointei prilor il reprezint determinarea legii apliabile actului juridic.

n cazul n care legea forului indica si criterii obiective n vederea localizarii
contractului, acestea nu pot fi avute n vedere de organul jurisdictional decat n
lipsa lui lex voluntatis, determinarea lex contractus pe criterii obiective avand
caracter subsidiar fata de determinarea pe baza principiului autonomiei de vointa.
Aspecte privind exprimarea vointei partilor
Modalitile de exprimare a vointei partilor
Conform art. 74 LDIP, alegerea legii aplicabile contractului trebuie sa fie
expresa ori sa rezulte neindoielnic din cuprinsul acestuia sau din alte circumstante.
Alegerea expresa presupune fie desemnarea legii printr-o clauza
contractuala, fie prin incheierea unui contract separat intre prti, avand ca obiect
determinarea acestei legi. Conform art. 81 alin. 1 din lege, existena i validitatea
de fond a consimmntului prilor referitor la legea aplicabil contractului sunt
reglementate de chiar legea aleas. Art. 81 alin. 2 prevede o excepie de la acesata
regula, n sensul ca dac legea mantionata declara nevalabila alegerea astfel

convenita, contractul este carmuit de legea localizata dup criterii obiective.

Alegerea tacita presupune ca desemnarea legii rezulta neindoielnic din

voina prilor

cuprinsul contractului sau din alte circumstante. Poate rezulta din analiza unor
criterii subiective, care tin de atitudinea prilor sau obiective, ce tin de natura
contractului, ce urmeaz a fi deduse de instanta, in functie de imprejurarile concrete
ale cauzei.
Intinderea vointei prilor este reglementata de art. 75, conform cruia
prtile pot alege legea palicabila totalitatii sau numai unei prti a contractului,
rezultand posibilitatea ca prtile sa supuna condiiile de fond ale contractului unor
legi din sisteme diferite. Aceasta solutie trebuie pe cat posibil evitata, pentru ca
duce la ruperea unitatii juridice a contractului, cu posibile consecine grave pentru
prti.
Modificarea alegerii legii contractului se poate face, potrivit art. 76 alin.1,
prin acordul prilor. Potrivit art. 76 alin.2., modificarea acordului asupra legii
aplicabile convenita ulterior datei incheierii contractului are efect retroactiv, fr sa
poata totusi infirma validitatea formei acestuia sau aduce atingere drepturilor

F
limitele libertii
de voin

dobandite intre timp de terti.

Limitele libertatii de vointa privind alegerea legii aplicabile contractului
nu sunt consacrate expres de art. 73, n doctrina fiind exprimate opinii

134

contradictorii cu privire la limitarea libertatii de alegere de ctre prti a legii

aplicabile:
1. s-a considerat ca libertatea prilor este limitata la legile cu care contractul
prezinta legatura (M. Jakot);
2. s-a considerat ca nu este necesara constatarea unei legaturi substantiale intre o
lege si contractul incheiat, deoarece, prin determinarea legii competente, pe
langa factorii obiectivi care primeaza, factorii subiectivi pot avea un rol
hotarator (O. Cpn);
3. se consider ca libertatea prilor nu este nelimitata, limitele vointei lor fiind
atat generale, lex voluntatis fiind inlaturata n cazurile n care orice lege
desemnata de o norma conflictuala ar putea fi inlaturata prin incalcarea ordinii
publice si fraudarea legii, cat si speciale, cand sistemul de drept ales de prti
este inadecvat contractului, deoarece nu conine reglementari corespunzatoare
nici la nivelul analogiei legii, nici al analogiei dreptului.
Legea care stabilete limitele si condiiile n care prile pot alege legea aplicabila
este legea forului.
Invocarea ordinii publice de DIP
n cazul normei lex voluntatis, legea straina aleasa de prti nu poate fi
inlaturata prin invocarea ordinii publice de DIP dac prezinta deosebiri importante
fata de legea forului, aplicandu-se chiar dac n dreptul romn exista reglementari
cu caracter prohibitiv sau imperativ. Totusi, prtile nu pot alege ca aplicabila
conditiilor de fond ale contractului o lege straina care contravine unor dispoziii
imperative ale legii forului, ce potr fi sanctionate pe calea exceptiei de ordine
publica n DIP.
Lex voluntatis exclude retrimiterea
Conform art. 85 LDIP, legea straina aplicabila contractului cuprinde
dispoziiile sale de drept material, afara de normele ei conflictuale. Rezulta ca n
cazul n care contractul este localizat n sfera de aplicare a unui sistem de drept
strain, se vor aplica normele materiale din respectivul sistem de drept, cu
excluderea normelor conflictuale care ar crea posibilitatea retrimiterii. Art. 85 se
refera numai la legea straina. Dac lex contractus ca lex causae este legea romn,
atunci trimiterea este inteleasa ca fiind facuta la ntregul sistem romn de drept,
inclusiv la normele conflictuale.

135

BIBLIOGRAFIE SELECTIV
I. Tratate i monografii.
1. Savelly Zilberstein, Procesul civil internaional. Normele de procedur din
Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaional
privat, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2001.
2.

Ion P. FILIPESCU, Andrei I. FILIPESCU, Tratat de drept internaional privat,

Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2005.

3. Drago-Alexandru SITARU, Drept internaional privat, Tratat, Ed. Lumina

Lex, 2001.
4.

Augustin Fuerea, Drept internaional privat, ediia a II-a, Ed. Universul

Juridic, Bucureti, 2005.

5.

Titus PRESCURE, Codru Nicolae SAVU, Drept internaional privat, Ed.

Lumina Lex, Bucureti, 2005.

6. Ovidiu UNGUREANU, Clina JUGASTRU, Manual de drept internaional

privat, Ed. Rosetti, 2002.
7. Ioan MACOVEI, Drept internaional privat, Ed. Ars Longa, Iai, 2001.
8.

Carmen-Tamara UNGUREANU, Drept internaional privat. Protecia

consumatorilor i rspunderea pentru produse defectuoase, Ed. All Beck,
Bucureti, 1999.
9. Yvon LOUSSOUARN, Pierre BOUREL, Droit international priv, 5e d.
Dalloz, Paris, 1996.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. n ce const norma conflictual n materie de stare civil ?

136

TEM DE REFLECIE
Prin ce se deosebete prezena statului n raporturile de drept
internaional privat n comparaie cu prezena acestuia n raporturile de drept
internaional public?
MODELE DE NTREBRI
1.Ce este elementul de extraneitate?
2. Care sunt condiiile eficacitii internaionale a unui drept?
3. Condiiile de fond pentru ncheierea cstoriei potrivit legii romne privind
raporturile de drept internaional privat.
RSPUNSURI LA NTREBRI

1. Elementul de extraneitate este o imprejurare de fapt, aflata in legatura cu

elementele de structur ale unui raport juridic i care face ca acel raport s aib
legatur cu legi aparinnd unor ri diferite.
2. Aceste condiii sunt:
- dreptul s fie nscut potrivit legii competente, altfel nu exist i nu se poate pune
problema eficacittii internaionale; legea competent poate fi legea statului unde
dreptul a fost creat (pentru drepturile dobndite n cadrul intern) ori legea indicat
de normele DIP ale rii n care dreptul este inovocat (pentru drepturile dobndite
n cadrul internaional)
- dreptul s fi ndeplinit cerintele prevzute de legea strin competent
- dreptul care se pretinde s fie cel dobndit, iar nu un alt drept substituit acestuia,
ntruct ar fi vorba despre un drept nou, fr legtur cu cel vechi.
3. Potrivit art. 18 alin 1 din Legea 105/1992, n ceea ce privete condiiile de
fond pentru incheierea cstoriei, se aplic legea naionala a fiecrui viitor so.
Pentru cstoria contractat de un cettean romn n strintate, se aplic legea
romn, iar pentru un cettean strin aflat n Romnia legea sa national.
Potrivit art. 33 din Lege, o cstorie ntre ceteni straini poate fi incheiat
numai dac, pe lang celelalte conditii prevazute de lege, viitorii soi fac dovada
indeplinirii conditiilor de fond cerute de legea lor naional pentru ncheierea
cstoriei.
n ceea ce priveste impedimentele, art. 18 alin. 2 conine o prevedere de
ocrotire a ordinii publice de DIP romn: dac una dintre legile strine determinat
potrivit alin.1 prevede un impediment la cstorie care, potrivit dreptului romn,
este incompatibil cu libertatea de a ncheia o cstorie, acel impediment va fi
nlturat ca inaplicabil n cazul n care unul dintre viitorii soi este cetean romn
i cstoria se ncheie pe teritoriul Romniei.
Ceteanul strain care se cstorete n Romnia va putea s probeze ndeplinirea
conditiilor de fond prevzute de legea sa naional cu un act eliberat de autorittile
competente ale statului respectiv. Ceteanul romn care se cstorete n
strainatate poate s probeze ndeplinirea condiiilor de fond prevzute de legea
romn cu un act eliberat de autoritile romne.
137