Sisteme conceptuale si operationale in sociologie

Conceptele, ca oglindiri abstracte ale esentei unei clase de fenomene (obiecte etc.),
contin acest abstract in modalitati diverse. Dimensiunile - ca expresie a proprietatilor pe
care conceptul "le reflecta sint si ele complexe, exprimind aspecte variabile ale
realitatii.Variabilele sint expresia teoretica a unei componente a dimensiunii (sau - cind
proprietatea este simpla - se confunda cu dimensiunea; de exemplu, virsta). Termenul
de "dimensiune" exprima o proprietate dinamica, schimbatoare, capabila sa ia diverse
valori. De aceea, variabilele (dimensiuhile) trebuie masurate spre a se putea preciza
valoarea lor. Mijlocul de masurare a variabilelor sint indicatorii (virsta diferita de la un
individ la altul, de la un moment la altul, se masoara in ani). lndicatorii ne apar ca
expresia masurabila.
In acceptia restrinsa (folosita in limbajul de cercetare, precum si in prezenta
lucrare),intelegem prin concepte operationale acea specie de concepte capabile a servi
nemijlocit in cercetarea realitalii"
Conceptele operationale joaca un rol deosebit de important in cunoasterea
stiintifica.Doua sint, dupa parerea noastra, conditiile principale in elaborarea
conceptelor operationale:
a)dimensiunile la care se refera sa reflecte corect realitatea;
b)acestea sa poata fi corelate direct cu o serie de indicatori masurabili cantitativ sau
calitativ.
Prima conditie are in vedere necesitatea ca in elaborarea conceptului sa gasim
(cunoastem) acele dimensiuni care reflecta in mod corect proprietatile obiectului definit.
A doua conditie releva cerinta ca domeniul "decupat" sa poata fi delimitat, in cadrul
cercetarii, prin indicatori masurabili care marcheaza caracteristicile concrete ale
obiectului. Pornind de la cele spuse, consideram ca exista doua tipuri de concepte
operationale: a) concepte operationale totale, adica acelea care pot fi precizate in
intregime printr-un numar finit, practic accesibil de indicatori masurabili, altfel spus,
dimensiunea (dimensiunile) prin care este operationalizat conceptul poate fi masurata in
intregime prin indicatori cantitativi san calitativi;b) concepte operationale deschise
(partiale), a caror dimensiune (dimensiuni) de operationalizare poate fi clar partial
masurataprin indicatori.Revenind la primul tip, exista atit concepte operationale simple,
in cazul in care un singur indicator este necesar si suficient in masurarea dimensiunii de
operatonalizare a conceptului (conceptul "subgrup profesional" poate fi precizat in
intregime prin indicatorul specific dimensiunii "profesie"), cit si complexe, atunci cind
dimensiunea care operationalizeaza conceptul poate fi masurata printr-un numar finit,
practic accesibil de indicatori (cum este cazul conceptului de "strat social al clasei
muncitoare" , operationalizat prin dimensiunea "nivelul calitativ diferit in ierarhia
profesionala" si masurat prin cei doi indicatori , mentionati anterior).Teoria "corijarii
rationale" a limbii naturale, pornind de la faptul real al caracterului imprecis al
determinarii intelesului cuvintelor in limba comuna, reduce problema la stabilirea unor
reguli de aplicare a conceptelor. Operationalizarea conceptelor nu inseamna inlocuirea

"termenilor teoretici" prin "termeni observationali" ,ceea ce ar echivala cu o interpretare

empirist-pozitivista ce deschide, cu usurinta, calea spre o abordare idealista a stiintei.
Continutul sistemului conceptual operational
Sistemul conceptual se refera, asadar, la concepte, definitii, diviziune si clasificare,
teorema (demonstratia), teoria generala.
a)Conceptele sint elementele sale constitutive (Hegel), "rubrici generale, in care clasam
dupa proprietatile lor obiectele din experienta noastra sensibila"
b)"Ca forma infinita, creatoare, care inchide in sine plinatatea intregului continut si in
acelasi timp o libereaza din sine", conceptul se expliciteaza prin definitie.
c)Exista un proces de formare a conceptelor dat prin operatiile de diviziune si
clasificare. Diviziunea are ca functii:
1)"desfacerea" conceptelor generale in subconcepte (crearea de noi concepte); 2)
particularizarea conceptelor (legarea lor de o sfera mai restrinsa) si specificarea lor
(legarea de un continut mai concret); 3) operationalizarea lor. Clasificarea (operatie
contrara diviziunii, dar strins corelata acesteia) are ca functii: 1) refacerea unitatii unor
concepte prin alcatuirea de noi concepte, superioare; 2) generalizarea conceptuala
(trecerea la reflectarea unei realitati prin concepte cu sfera mai larga) si abstractizarea
(la nivelul continutului notiunii); 3) conceptualizarea indicatorilor (trecerea de la
indicatori la concepte).
d) Conceptele, explicitate prin definitii si formate prin diviziune si clasificare, trebuie
fundamentate teoretic. Teorema are ca functie (din punctul nostru de vedere)
demonstrarea sistemului conceptual, care, prin elementele precedente (concepte,
definitie, diviziune, clasificare) , este doar prezentat.
e) Conceptele nu sint izolate, ci unite intr-o teorie care are functia de "liant"
epistemologic si logic. Teoria, asadar, 1)fundamenteaza sistemul conceptual; 2) il
ordoneaza (sistemul axiomatic); 3) da regulile de formare si folosire; 4) explica insesi
aceste. reguli; 5) da principiile de prognozare a valabilitatii si de verificare a adevarulul
sistemului.
f) Procesele gindirii au functii deosebite in raport cu sistemul (conceptual. Analiza si
sinteza ajuta la "desfacerea" conceptului in definitii, tot asa cum intervin direct in
divizatea si clasificarea conceptelor, alaturi de particularizare si specificare (diviziune),
generalizare si abstractizare (clasificare).
g) Caile de formare a sistemului conceptual operational sint: operalionalizarea
conceptelor si conceptualizarea indicatorilor. "Problema metodologica este relatia dintre
conceptul teoretic si indicatorii sai empirici: cum se operationalizeaza un concept
teoretic si cum se conceptualizeaza un indicator empiric"
h) Exista doua cai de realizare a operationalizarii conceptelor:orizontala si verticala.
Sistemul conceptual operational ca proces de cunoastere
Epistemologia fara subiect cunoscator si critica teoriei lui K. Popper
Teoria lui Popper are la baza trei teze: (1) epistemologia traditionala (concentrata
asupra lumii a doua) este irelevanta pentru studiul cunoasterii stiintifice; (2) studiul lumii

a treia, a cunoasterii "obiective", in mare masura autonoma, este de importanta decisiva

pentru epistemologie; (3) o epistemologie "obiectiva" care studiaza lumea a treia ne
poate ajuta sa intelegem mult mai profund lumea a doua, dar viceversa nu este valabila.
Popper compara teoriile, conceptele, stiinta cu produsele naturale ale unor animate
(pinza de paianjen, cuiburile, vizuinele, potecile facute de animate etc.).
In realitate, valoarea cunoasterii (ca produs) este dependenta de procesul cunoasterii,
conceptele operationale si intregul sistem conceptual operational (deoarece ne vom
referi doar la aceasta problema) neputind fi intelese in afara procesului elaborarii lor.
Cunoasterea nu poate fi decit o cunoastere umana, o reflectare in continut obiectiv si
forma subiectiva. Dimensiunea umana nu poate lipsi in tratarea cunoasterii. Structurile
produse ale cunoasterii pot fi intelese doar din punctul de vedere al omului care
cunoaste si produce aceste structuri.
Teoria "epistemologiei fara subiect cunoscator" devine, paradoxal, o epistemologie fara
cunoastere.
Popper ajunge la aceasta concluzie: "... omul de stiinta, pe care-l voi numi "S", nici nu
cunoaste nici nu crede. Ce face ,el? Voi da o foarte scurta lista:
"S incearca sa inteleaga P"
"S incearca sa se gindeasca la alternativele lui P"
"S incearca sa se gindeasca la criticile lui p"
"S propune un test experimental pentru p"
"S incearca sa axiomatizeze p"
"S incearca sa deriveze q din p"
"S incearca sa arate ca p nu este derivabil din q"
"S propune o noua problema x care se naste din p"
"S propune o noua solutie la problema x care se naste din p"
"S critica ultima sa solutie la problema x".
Aceasta lista se poate extinde mereu. Ea este, din punctul de vedere al caracteristicilor
ei, foarte departe de "S cunoaste P" sau "S crede P" sau chiar "S crede eronat P" sau
"S se indoieste de p". De fapt, este un lucru important ca ne putem indoi fara critica si
ca putem critica fara a ne indoi"
Specificul operationalizarii conceptelor in stiintele sociale
Folosirea tipologizarii in cadrul cercetarilor concrete se leaga, in mare masura, de
lucrarea lui C. Hempel si P. Oppenheim (Der Typusbegriff im Lichte der neuen Logik,
Leiden, 1936). Hempel isi prezentase clar programul sau: "Ideea care vine in mod
natural in spirit este ca, pentru a servi scopul pe care ele si-l propun, aceste teorii
trebuie sa aiba un caracter foarte analog celui, de exemplu, al gazelor ideale. Dupa
parerea noastra, specificul elaborarii sistemelor conceptuale operationale (a cunoasterii
in general) in stiintele sociale rezulta, in primul rind, din existenta interesului de clasa ca
factor de mediere intre realitatea sociala si cunoasterea acesteia.
Actul de evaluare este prezent in orice proces de cunoastere. " Intotdeauna atitudinea
fata de lumea naturala si sociala este explicativa, raportata la legile si insusirile

acesteia, si totodata finalizator transformatoare, raportata la propriile noastre nevoi,

scopuri, nazuinte. In aceasta rezida izvorul unitatii dintre gnoseologic si axiologic prin
care se caracterizeaza orice fapt de cultura"
Dar, pentru cunoasterea in domeniul social, interventia valorii capata functii noi, avind in
vedere rolul mediator al intereselor de clasa in procesul constituirii actului de reflectare.
Interventia intereselor ca factor de mediere da cunoasterii sociale un puternic caracter
ideologic, angajat. Cunoasterea sociala are un pregnant caracter axiologic , de evaluare
a fenomenelor sociale de pe pozitiile unei anumite clase sau paturi.
Caracterul consubstantial al elementului ideologic in cunoasterea sociala rezulta din
interventia acestuia sub trei aspecte intercorelate: a) in constituirea faptului social
insusi; b) in cunoasterea (interpretarea) faptului social; c) in contactul omului de stiinta
cu faptul social (raportul dintre anchetator si anchetat implica prezenta valorilor si a
modului ideologic de gindire pentru ambii termeni).
Conceptul are incarcatura emotionala si un larg cimp de asociatie de idei, in afara
continutului sau semantic si a elementului lingvistic.
Alegoria - este un procedeu literar prin care prin care autorul sugereaza concepte sau notiuni abstracte
prin intermediul concretului, apeland la un sir de metafore, comparatii sau personificari ce compun o
imagine unitara ca sens. Ex.: "Miorita": "Iar tu de omor/ Sa nu le spui lor/ Sa le spui curat/ Ca m-am
insurat/ Cu-o mandra craiasa/ A lumei mireasa/ Ca la nunta mea/ A cazut o stea;" - se sugereaza
conceptul filosofic de moarte. Aliteratia - este figura de stil care consta in repetarea unui sunet sau a unui
grup de sunete, de obicei din radacina cuvintelor, cu efect eufonic imitativ (onomatopeic) si expresiv.
Ex.:"Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie..." ("Scrisoarea III" - M.Eminescu). Arta poetica - este
conceptul care defineste ansamblul de trasaturi care definesc conceptiile despre viata si lumea unui poet,
viziunile lui asupra meniri poetului si artei sale, definitorii pentru credinta lui. Conceptul se poate folosi si
pentru a defini mentalitatea specifica a unei epoci. Ex.: Octavian Goga, definit ca "poet al patimiri noastre"
considera ca menirea poetului si a poeziei este de a ilustra in creatia sa "durerile poporului prin sufletul lui
(...) Am vazut in scriitor un element dinamic, un rascolitor de mase, un revoltat (...) Am vazut in scriitor un
semanator de credinte si un semanator de biruinte", idei care se gasesc in intreaga sa creatie lirica.
Autorul - este persoana care creaza o opera literara, artistica, stiintifica sau publicistica, in care acesta isi
exprima sentimente, stari, idei, conceptii personale asupra unor probleme sau aspecte ilustrate in relatia
directa cu domeniul caruia-i apartine respectiva creatie. Autorul unei opere literare se numeste scriitor,
acest fapt insemand ca el este acela care "a scris" si semneaza respectiva creatie. Exista, in cazul
literaturii populare, si conceptul de "autor anonim", acesta neputand fi identificat, asadar fara nume,
creatia nu e scrisa, ea circuland pe cale orala. Ex.: autori de opere literare (Mihai Eminescu, Liviu
Rebreanu etc.) si autorul anonim al baladei populare "Miorita". B* Balada - este poezia epica de mare
intindere, uneori cu un pronuntat caracter liric, in care se relateaza o actiune eroica, o legenda, un fapt
istoric, o profunda idee filozofica, se evoca o puternica personalitate istorica sau legendara. Ex.: "Toma
Alimos", "Miorita" - balade populare; "Mistretul cu colti de argint" de Stefan Augustin Doinas - balada
culta. C* Caracterizarea personajelor - inseamna totalitatea modalitatilor prin care autorul isi construieste
eroii ce participa la intreaga actiune a operei literare: -caracterizare directa - descrierea personajului de
catre autor; - autocaracterizare - personajul se dezvaluie prin propriile ganduri, sentimente si stari
sufletesti; - caracterizare indirecta - personajul se caracterizeaza prin modul de a vorbi, gesturi,
comportament, imbracaminte, infatisare; - caracterizare de catre celelalte personaje, care-si exprima
opiniile, parerile, gandurile despre personajul aflat in atentia autorului. Dupa importanta pe care o au in
opera, sunt: personaje principale, secundare ori centrale; dupa valorile etice sunt personaje pozitive sau

negative, iar dupa accentul ideatic al autorului ele pot fi individuale sau colective. Dupa trasaturile de
caracter predominante, personajele literare pot fi: clasice, realiste, legendare, fantastice, alegorice,
istorice, etc. Catharsis - este o notiune din estetica lui Aristotel care exprima functia purificatoare a artei
asupra pasiunilor omenesti, idee preluata si sustinuta si de Titu Maiorescu. Ex.: Titu Maiorescu foloseste
preceptul ca arta este moralizatoare pentru a apara scrierile lui Ion Luca Caragiale de reactiile ostile ale
societati, in studiul "Comediile d-lui Caragiale". Clasicismul - este un curent cultural care a impus
creatorilor trasaturi ferme si precise, promovand interesul pentru natura umana (caractere), imprimand
ordine, armonie, echilibru si rigoare: -regula celor trei unitati (de loc, de timp, de actiune) si puritatea
genurilor literare; -cultul pentru adevar si natural; -cultul pentru virtuti morale si de constiinta, de unde
rezulta caracterul moralizator al operei literare; -trasaturi puternice de
caracer:vitejia,demnitatea,generozitatea,avaritia, lasitatea, demagogia etc.; -stilul sobru, grav; Ex.: Ioan
Slavici este un scriitor moralizator (vezi "Moara cu noroc"). Comedia - este specia genului dramatic, in
proza sau in versuri, care satirizeaza intamplari, aspecte sociale, moravuri cu ajutorul personajelor
ridicole, starnind rasul, cu scopul de a indrepta acele stari umane si sociale, asadar avand rol moralizator.
Ca modalitati de realizare, comedia apeleaza la diferite mijloace: comicul de situatie, de caracter, de
limbaj, de moravuri, de intentie, de nume, etc. Ex.: Comedia "O scrisoare pierduta" de Ion Luca
Caragiale. Comparatia - este o figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni cu scopul de a li de
evidentia in mod surprinzator si original trasaturile, cu o forta de sugestie ce sensibilizeaza si
emotioneaza cititorul. De regula, comparatia are cuvinte specifice care leaga cei doi termeni: ca, precum,
parea, ca si, asemenea. Ex.: "Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri..."; "Precum Atlas in vechime sprijinea
cerul pe umeri/ Asa el sprijinea lumea si vecia intr-un numar"(M.Eminescu). Compozitia operei literare este alcatuita din totalitatea modalitatilor de expunere, a curentelor si ideilor literare si a procedeelor
stilistice care se imbina armonios si artistic intr-o opera literara, conferindu-i acesteia originalitate si
valoare. Ex.: "Ciocoii vechi si noi" de N. Filimon imbina realismul cu clasicismul si romantismul,
arhaismele cu neologismele si cuvintele grecesti, naratiunea cu descrierea si dialogul. Conflictul - face
parte din subiectul unei opere literare si este ilustrat de o neintelegere, un diferend, o ciocnire intre
interesele sau sentimentele personajelor, care determina desfasurarea actiunii. De obicei, conflictul apare
in cadrul intrigii, ca moment al subiectului. Ex: "Apus de soare" - Barbu Stefanescu Delavrancea - conflict
exterior intre Stefan cel Mare si boieri si conflict interior ( psihologic) intre conditia de om si aceea de
domn care alcatuiesc personalitatea lui Stefan cel Mare. Corespondenta - element al esteticii simboliste
(vezi curentul literar simbolism). Curentul literar - miscarea de idei si principii artistice care reuneste
scriitorii ce adera la aceleasi conceptii literare fata de care se simt atrasi spiritual,inscriindu-se astfel in
maniera literara respectiva. De obicei, ideile estetice si literare ale unei astfel de grupari se fac publice
printr-un manifest sau program literar. EX:"Introductie..."programul manifest al "Daciei literare". D*
Descrierea - este un procedeu literar (mod de expunere) ce consta in zugravirea unor trasaturi ale
obiectelor fenomenelor sau personajelor dintr-o opera literara. Ex: " Pasteluri " de Vasile Alecsandri;
Descrierea casei, a interioarelor si a personajelor din "Enigma Otiliei" de George Calinescu.
Deznodamantul - este ultimul dintre momentele subiectului unei opere epice si urmareste rezolvarea
conflictului si destinele persnajelor acelui subiect literar. Ex.: drama "Razvan si vidra" de Bogdan
Petricescu Hasdeu. Dialogul - este un procedeu literar, o modalitate de expunere, care presupune
alternanta de replici intre doua sau mai multe personaje, pentru a evidentia gandurile si sentimentele
personajelor, contribuind astfel la crearea ritmului si dramatismului actiunii. Dialogul este caracteristic
genurilor epic si dramatic; o modalitate aparte este dialogul interior prin care autorul sondeaza starile
sufletesti sau de constiinta ale personajelor. Ex.: Apostol Bologa, personajul principal din romanul
"Padurea spanzuratilor" De Liviu Rebreanu. Drama - este o specie a genului dramatic, caracterizata prin
ilustrarea vietii reale intr-un conflict complex si puternic al personajelor, cu intamplari si situati tragice, in
care eroii au destin nefericit. Drama are o mare varietate tematica. Ex.: "Razvan si Vidra" de Bogdan
Petriceicu Hasdeu - drama istorica; "Mesterul Manole" de Lucian Blaga - drama de idei. E* Elegia - este o
specie a genului liric in care poetul isi exprima in mod direct sentimentele de tristete metafizica, de

nostalgie, intr-o gama ascendenta mergand de la melancolie la nefercire. Ex.: "Trecut-au anii..." de Mihai
Eminescu; "11Elegii" de Nichita Stanescu. Enumeratia - este figura de stil care accentueaza si amplifica
ideea literara printr-o insiruire de termeni cu acelasi sens sau cu sensuri apropiate in contextul operei.
Ex.: "Eram asa de obosit/ De prima veri,/ de trandafiri,/ de tinerete/ si de ras..."(Lucian Blaga
-"Leaganul"). Epilogul - este partea finala a unei opere literare, constituind un fel de concluzie sau
rezumat al operei, cu o expunere succinta a personajelor sau a actiunii, de acolo de unde le-a lasat
subiectul respectivei opere. Ex.: "Ciocoii vechi si noi" de Nicolae Filimon. Episod narativ - actiune
secundara, in ansamblul unei opere epice, un singur moment, o singura situatie desprinsa din naratiunea
respectiva. Ex.: Episodul scaldatului lui Nica din "Amintiri din copilarie" de Ion Creanga sau capitolului
"Nunta" din romanul "Ion" de Liviu Rebreanu. Epitetul - exprima un calificativ, o insusire sau o
caracteristica a unui substantiv sau verb pentru a infatisa imaginea lui asa cum se reflecta in simtirea si
fantezia autorului: -epitet simplu (ornant): "Cu trupu-nalt, cu parul cret" (G. Cosbuc); -epitet dublu, triplu:
"Luna pe cer trece-asa sfanta si clara" (M.Eminescu); -epitet metaforic: "Si te-ai dus dulce minune"
(M.Eminescu). Epopea - este un poem epic de mare intindere, in versuri, in care se povestesc fapte
eroice, istorice sau legendare, cu un mare numar de personaje cu virtuti deosebite. Ex.: "Tiganiada" de
Ion Budai-Deleanu; "Iliada" de Homer. Eseul - este un studiu sau o creatie artistica sau filozofica, in care
autorul trateaza, in chip original probleme literare, filozofice, fara intentia de a le epuiza. Ex.: volumul de
eseuri "Pietre pentru templul meu" de Lucian Blaga. Expozitiunea - este primul moment al subiectului unei
opere literare, in care autorul prezinta cadrul si timpul in care se petrece actiunea, personajele care
participa sau evenimentele anterioare desfasurari actiunii. Ex.: Revenirea lui Alexandru Lapusneanu in
Moldova pentru a doua domnie, dupa ce fusese inlaturat de la tron din cauza tradarii unor boieri, care
acum vor sa il convinga sa renunte, deoarece "norodul nici nu te vrea, nici nu te iubeste". (Constache
Negruzzi). F* Fantasticul - este o categorie estetica, in care realul se imbina cu supranaturalul, irealul si
miraculosul atat in succesiunea momentelor actiunii, cat si in construirea personajelor plasmuite cu
fantezie si exagerare a trasaturilor, capatand astfel trasaturi neobisnuite. Ex.: Mircea Eliade (fantasticul =
real + ireal); Vasile Voiculescu (fantasticul = real + fabulos). Folclorul literar sau literatura populara - este
totalitatea manifestarilor si creatiilor culturale ale unui popor care definesc specificul spiritual si psihologic
al acelei natiuni, individualizand-o intre celelalte popoare ale lumii. Folclorul literar (literatura populara) se
distinge prin urmatoarele trasaturi ce se interconditioneaza si se determina reciproc: caracter oral,
traditional, colectiv, anonim, si sincretic. G* Genul epic - are ca principala modalitate de expunere
naratunea, in care prezenta autorului este inlocuita de personajele ce participa la actiunea desfasurata, la
timpul trecut si la persoana a III-a. De acea, modalitatea principala de expunere a ideilor autorului este
exprimarea indirecta. Ex.: "Ion" de Liviu Rebreanu. Genul liric - este subiectiv, autorul exprimandu-si
direct ideile, sentimentele, starile sufletesti intr-un limbaj artistic ( metafore, simboluri etc.) si folosind, de
regula, persoana I. Ex.: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" De Lucian Blaga. Genul literar - este o
categorie fundamentala a teoriei literare, care reuneste opere literare asemanatoare prin structura
continutului, procedee estetice comune, modalitati compozitionale de exprimare a sentimentelor, starilor
sufletesti sau de construire a actiunilor si a procedeelor artistice. Genurile literare sunt: genul epic, genul
liric si genul dramatic. Glosa - Este poezia cu forma fixa, in care fiecare vers din prima strofa, numita
strofa-nucleu, este comentat succesiv in cate o strofa urmatoare, ultima strofa reproducand in ordine
inversa versurile primei strofe. Ca specie literara, "glosa" este de origine spaniola, poezia datand din
secolul al XIV-lea, fiind o creatie a poetilor curteni. Ex.: poezia "Glossa" de Mihai Eminescu. Grotescul este o categorie a esteticii prin care realiteatea este reflectata in forme fantastice, bizare, caricaturale,
uneori monstruoase, uneri disproportionate voit. Ex.: personajul Agamemnon Dandanache din comedia
"O scrisoare pierduta" de Ion Luca Caragiale. H* Hiperbola - este figura de stil prin care se exagereaza
marindu-se sau micsorandu-se trasaturile unei fiinte, ale unui lucru, fenomen sau eveniment peste limitele
lor firesti, pentru a-l impresiona pe cititor. Ex.: "In parul ei de aur, rubine-nlacarate/ Si-n ochii ei s-aduna
lumina sfintei mari" (M.Eminescu); "Salutam smerit si cu inima gamalie" (L.Blaga). I* Iluminismul - este
miscarea culturala si ideologica (filosofica, estetica, stiintifica si literara), cunoscuta si sub numele de

"Epoca Luminilor", care promoveaza ratiunea, caracterul laic si anticlerical, emanciparea maselor
populare prin cultura si combate dogmele si fanatismul. Reprezentanti: Gh. Sincai, Samuil Micu, Petru
Maior, Ion Budai-Deleanu ("Scoala Ardeleana"). Imaginea artistica - este un produs al imaginatiei artistului
prin care acesta ilustreaza viata intr-un limbaj estetic abstract, putand astfel crea - in planul fanteziei lumea din nou, cu mijloacele specifice fiecarei arte: culoarea(pictura), sunetul (muzica), cuvantul
(literatura). Prin imagini artistice creatorul provoaca stari sufletesti, emotie artistica si profunzime ideatica,
transmitand un mesaj artistic celor carora li se adreseaza. Ex.: In "Pasteluri", Vasile Alecsandri apeleaza
la imagini auditive ("In paduri trosnesc stejarii") si imagini vizuale ("Iar zapada cristalina pe campii
stralucitoare") imbinate artistic, pentru a crea un tablou impresionant al unei nopti de iarna ("Miezul
iernei"). Interogatia retorica - este figura de stil constand in adresarea unei intrebari (sau a unei serii de
intrebari) la care nu se asteapta raspuns, cu scopul de a transmite indirect cititorului opinia scriitorului.
Ex.: "Fu prapastie? Genune? Fu noian intins de apa?..."(Scrisoarea l - M.Eminescu). Intriga - este al
doilea moment al subiectului unei opere epice, care marcheaza aparitia sau amplificarea conflictului,
precum si innodarea firelor epice, cuprinzand si premisele deznodamantului. Ex.: "Alexandru
Lapusneanul" de Costache Negruzzi. Inversiunea - este figura de stil prin care se schimba topica
obisnuita a cuvintelor, in scopul de a evidentia o idee, o trasatura, o insusire, un obiect etc. Ex.: "Si din a
chaosului vai" - geneza Universului din haos (M. Eminescu). Invocatia (retorica) - este figura de stil care
exprima o adresare, o chemare pe care poetul o face catre un personaj absent sau imaginar (invocarea
muzei, a lui Dumnezeu etc), pentru o rugaminte sau un ajutor. Ex.: "In veci spre cei ramasi in urma/ Tu,
Doamne, vazul meu indreapta" ("Rugaciune"-de O.Goga). M* Meditatia - este o specie a lirici filozofice in
care poetul exprima profunde idei filozofice privitoare la legile tainice ce guverneaza universul, generand
in sufletul poetului melancolie, tristete, nelinisti spirituale, pana la nefericire, asadar o puternica participare
afectiva. Ex.: "La steaua" de Mihai Eminescu; "De ce-as fi trist..." de Tudor Arghezi. Metafora - este figura
de stil care transfera sensul propriu al unui cuvant in sens figurat, asemanator obiectukui respectiv,
realizata ca o comparatie subinteleasa, dar careia ii lipsesc termenii specifici (ca, precum), de aceea se
mai defineste ca o comparatie prescurtata. Ex.: "Luna tu, stapana a marii, pe a lumii bolta luneci"
(M.Eminescu); Blaga numeste doua tipuri de metafore: metafora plasticizanta (Un zbor de lastun /
Iscaleste peisajul") si metafora revelatorie ("Eu nu stivesc corola de minuni a lumii "). Modernismul - este
un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista
"un spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a literaturii romane cu literatura europena,
cunoscut ca si "principiul sincronismului." Ideea de la care porneste E. Lovinescu este aceea ca
civilizatiile mai putin dezvoltate sufera influenta binefacatoare a celor avansate, mai intai prin imitatia
civilizatiei superioare (Teoria "imitatiei" emisa de francezul Gabriel Tarde), iar dupa implantare, prin
stimularea crearii unui fond literar propriu. De aceea, teoria formelor fara fond sustinuta de Titu Maiorescu
este acceptata si de Lovinescu, dar acesta considera ca formele pot sa creeze uneori si fondul. In
vederea modernizarii (innoirii) literaturii romane, E. Lovinescu traseaza cateva directii noi pe care sa se
inscrie operele literare: evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric, tematica operelor
literare sa fie inspirata din viata citadina si nu cea rurala, crearea romanului obiectiv si a romanului de
analiza psihologica, intelectualizarea prozei si a poeziei (ilustrarea in operele literare a unor idei filosofice
profunde), crearea intelectualului ca personaj al operei literare. EX: Liviu Rebreanu este creatorul
romanului romanesc modern prin "Ion" (roman obiectiv) si "Padurea spanzuratilor" (roman de analiza
psihologica). N* Naratorul - povesteste o intamplare la care a fost el insusi martor sau participant, creand
astfel intre el si cititor o relatie directa si mai stransa decat in cazul altor autori. Trasaturile specifice ale
povestirii sunt: oralitatea stilului si crearea unei atmosfere de destindere si atentie, mentionand emotia si
suspansul. Ex.: Ion Creanga este narator in opera "Amintiri din Copilarie". Naratiunea - este un procedeu
literar propriu genului epic, in versuri (fabula, balada, legenda, epopea, poemul) sau in proza (schita,
nuvela, romanul, basmul), ilustrand o actiune in desfasurare la care participa personaje literare. In
general, naratiunea este structurata pe momentele subiectului: expozitiunea, intriga, desfasurarea actiuni,
punctul culminant si deznodamantul. Ex.: Balada populara "Miorita", nuvela istorica "Alexandru

Lapusneanul" de Costache Negruzzi, basmul "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga. Nuvela - este o
specie a genului epic, in proza, cu un singur fir epic, cu un conflict concentrat si intriga riguros construita,
cu personaje putine, punand accentul pe un personaj principal, iar intamplarile si faptele sunt,de regula,
verosimile. Ca intindere, nuvela se situeaza intre schita si roman. Ex.: "Moara cu noroc" de Ioan Slavici.
O* Oda - este specifica genului liric in care se elogiaza, se preamaresc fapte eroice, trasaturi deosebite
ale unor personalitati, avand un caracter solemn, prin care poetul isi exprima sentimentele de admiratie
fata de patrie, fata de limba materna, fata de o ideie, fata de natura sau arta etc. Oda a aparut in Grecia
antica. Ex.: "Oda ostasilor romani"de Vasile Alexandri, "Oda simplissimei flori" de Lucian Blaga. Oximoron
- este o figura de stil care consta in asocierea ingenioasa si surprinzatoare, in aceeasi sintagma a doua
cuvinte care exprima notiuni contradictorii. Ex.: "Suferinta, tu, dureros de dulce"("Oda (in metru antic)-de
M. Eminescu). P* Parnasianismul - este curentul literar aparut ca reactie impotriva romantismului (in
Franta-1850) si promoveaza o constructie savanta impersonala ,obiectiva a ideilor literare, prin imagism
rafinat si forma superioara, in care poetul nu-si implica sentimentele,trairile,creand o poezie picturala,
rece. Noutatea consta in sonoritatile surprinzatoare ale cuvintelor, bogatia si ineditul rimelor. EX: Ion
Barbu -etapa parnasiana. Personificarea - este figura de stil prin care se atribuie necuvantatoarelor,
lucrurilor, elementelor naturii, unor concepte abstracte, insusiri sau manifestari proprii omului. Ex.:
"...buciumul suna cu jale/ Apele plang" ("Sara pe deal" - de Mihai Eminescu). Poemul eroic - este o specie
a genului epic, de proporti mai mari decat balada, dar mai mici decat epopeea. Poemul eroic evoca fapte
istorice sau legendare din trecutul unui popor, punand accent pe figura eroului exceptional, care se
detaseaza dintre alte personaje cu insusiri deosebite, pe care acesta le domina. Ex.: Poemul "Dumbrava
Rosie" de Vasile Alecsandri, subintitulat de poet "Poem istoric - 1497", care se refera la personalitatea
exceptionala, legendara a lui Stefan cel Mare si la victoria pe care acesta a reputat-o in lupta impotriva
lesilor. Poporanismul - este un curent literar aparut in Romania la sfarsitul sec. al-XlX-lea si inceputul sec.
al-XX-lea, ale carui idei sustineau inspirarea operelor literare din viata poporului, avand ca scop
dezvoltarea si progresul existentei taranesti, atat din punct de vedere material cat si cultural. Revista care
promoveaza poporanismul este "Viata Romaneasca" (1 martie 1906-la Iasi), sub conducerea lui Garabet
Ibraileanu, care cerea scriitorilor simpatie pentru clasa taraneasca. EX: creatia lirica a lui Octavian Goga.
Povestirea - este specia genului epic, in proza, in care se relateaza fapte din punctul de vedere al unui
narator, care este martor sau participant la evenimentul povestit. Povestirea este de mica intindere,
relateaza un singur fapt, are personaje putine, iar interesul cititorului se concentreaza asupra situatei
narate. Ex.: volumul de povestiri "Hanu Ancutei" de Mihail Sadoveanu. Prologul - este partea introductiva
dintr-o opera literara care prezinta evenimentele premergatoare actiunii sau elemente care se refera la un
personaj imprortant, pentru a inlesni intelegerea textului literar si structura personajului respectiv. Ex.: In
romanul "Ciocoii vechi si noi" de Nicolae Filimon, autorul alcatuieste portretul ciocoiului: "Ciocoiul este
todeauna si in orice tara un om venal, ipocrit, las, orgolios, lacom, brutal pana la barbarie si dotat cu o
ambitiune nemarginita care eclata ca o bomba pe data ce si-a atins tinta aspiratiunilor", referindu-se la
Dinu Paturica, personajul principal al romanului. R* Realismul - este curentul cultural care impune
gandirea veridica a realitatii cu obiectivitate, fara implicarea afectiva a scriitorului in redarea intamplarilor
sau conturarea personajelor.Ilustreaza intamplari si personaje tipice, reale, creand astfel tipologii de
caracter: arivistul, demagogul, avarul, intelectualul etc., intr-un stil impersonal, rece, obiectiv. EX: Ion Luca
Caragiale, Liviu Rebreanu. Refrenul - este cuvant, un vers sau o strofa care se repeta intr-o poezie pentru
a accentua o anumita idee poetica sau pentru a produce un anumit efect artistic. Ex.: "Copacii albi,
copacii negrii/ Stau goi in parcul solitar/ Decor de doliu funerar/ Copacii albi, copacii negrii" ( George
Bacovia) sugereaza, prin cromatica, starea de dezvoltare a poetului. Romantismul - este miscarea
artistica ce introduce noi categorii estetice (uratul, grotescul, macabrul, fantasticul) si noi specii literare
(drama romantica, meditatia, poemul filosofic, nuvela istorica). Trasaturi: exprimarea exagerata a unor
idei sau sentimente puternice, personaje exceptionale puse sa actioneze in situatii exceptionale,
cultivarea specificului national prin inspiratia din istorie, folclor, frumusetile naturii. Modalitatea stilistica
specifica este antiteza. Motive si teme romantice: luna, noaptea, izvorul, lacul, ruinele, fantomele, visul,

codrul, cosmosul etc. EX: opera lui Mihai Eminescu (ultimul mare romantic european), "Umbra lui Mircea
la Cozia" de Grigore Alexandrescu. Romanul - este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o
actiune complexa ce se poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror
personalitete este bine indvidualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si
intamplarile ce constituie subiectul operei. Ex.: Romanul "Morometii" de marin Preda. Rondelul - este
poezia cu forma fixa, avand numai doua rime si un refren (de unul, doua pana la opt versuri) si care este
reluat, partial sau integral, la mijlocul si la sfarsitul ei. Rondelul a aparut in Franta medievala si numea la
origine un cantec si un dans. Ex.: "Rondelul rozelor de august" de Alexandru Macedonski. S*
Samanatorismul - este un curent literar ce-si are programul publicat in revista "Samanatorul", aparuta la
Bucuresti intre anii 1901-1910, condusa initial de Alexandru Vlahuta si George Cosbuc, apoi de Nicolae
Iorga. Ideile promovate in samanatorism exprima: paseismul (intoarcere spre trecut), idilismul
(infrumusetarea fortata) a satului romanesc, sentimentul dezradacinarii de sat, predilectia spre scene
violente, cu personaje dominate de instincte, asadar un interes exagerat pentru viata taranimii, pentru
creatia populara, pentru trecutul glorios al neamului. EX: volumul "Balade si idile" de George Cosbuc.
Satira* - este specia genului liric, care utilizeaza ca mijloc de expresie ironia, virulenta, in scopul de a
indrepta moravuri, aspecte negative din viata unui individ sau a unei societati. Ex.: "Satira Duhului meu"
de Grigore Alexandrescu. Satira** - este o categorie estetica din sfera comicului, care ridiculizeaza in mod
violent si caricatural aspecte negative din viata unui individ sau a unei colectivitati. Ex.: mijloacele de
expresie in comedia "O scrisoare pierduta" de Ion Luca Caragiale. Schita - este o specie a genului epic,
de dimensiuni reduse, cu actiune lineara si redusa la un singur episod caracteristic din viata unuia sau a
catorva personaje, relatat intr-un stil concis. Ex.: volumul "Momente si schite" de Ion Luca Caragiale.
Simbolismul - este un curent literar-artistic aparut la sfarsitul sec. al-XlX-lea si are meritul de a fi redat
poeziei sensibilitatea, apeland la simbol, aluzie, sugestie. Trasaturile simbolismului: raportul dintre simbol
(symbol=semn, cuvant) si eul poetic nu este exprimat, ci sugerat: poezia simbolista exprima numai
atitudini poetice sau stari sufletesti; principala modalitate de realizare a poeziei este corespondenta dintre
cuvant si elmentul din natura ale carui caracteristici sugereaza starile poetice; muzicalitatea versurilor,
cromatica si olfactivul antreneaza toate simturile omului; promoveaza ca noutate prozodica, versul liber.
EX: Poezia "Plumb" de G.Bacovia. Sincronismul - este un principiu cultural, constituind punctul de plecare
al curentului literar numit modernism, exprimand ideea sincronizarii literaturii romane cu literatura
europeana sau altfel spus, europenizarea literaturii romane (vezi modernismul). Sonetul - este poezia fixa
si este alcatuit din 14 versuri, grupate in doua catrene si doua terte, ultimul vers fiind o concluzie a
intregului continut al poeziei. El isi are originea in literatura italiana a secolui al XIV-lea, find specific
poetilor Dante si Petrarca. Sonetul lui Shakespeare este alcatuit din trei caractere si doua versuri finale,
drept concluzie. Ex.: "Cand insusi glasul" de Mihai Eminescu. Specia literara - este o subdiviziune a
genului literar, definita prin anumite particularitati fie tematice, fie structurale, fie stilistice, incadrandu-se
astfel modalitatilor de expunere unui anumit gen literar. Speciile literare sunt in proza sau versuri.
Sublimul - este o categorie estetica ce se refera la puternice sentimente de admiratie sau veneratie
provocate de maretia faptelor exceptionale ale eroilor, de natura maiestuoasa, starnind tensiuni sufletesti
puternice, grandioase. Sublimul este gradul superlativ al conceptului estetic de frumos. Ex.: Poemul
"Luceafarul" de Mihai Eminescu. T* Traditionalismul - este tendinta de supraevaluare a elementelor de
traditie ale unui popor, de ilustrare in operele literare ale miturilor, motivelor, credintelor, elementelor de
limbaj ale poporului. Traditionalismul nu este un curent literar care s-a constituit si manifestat intr-o
anumita perioada istorica, cu directii trasate de un initiator, ci este mai mult o ilustrare a spiritului
conservator al unui autor. EX: majoritatea scriitorilor romani manifesta elemente traditionaliste in operele
lor. Tragedia - este o specie a genului dramatic, in proza sau in versuri, reprezentand personaje puternice
angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu proprile lor sentimente, acest
conflict solutionandu-se cu moartea eroului. Ex.: "Antigona" de Sofocle. Tragicul - este o categorie a
esteticii si exprima un conflict intre personaje, al carui deznodamant ilustreaza infrangerea sau moartea
eroului, pierderea unor valori umane, starnind cititorului sentimente patetice, de maretie si demnitate

umana. Tragicul este o categorie estetica proprie tragediei sau dramei. Ex.: "Antigona" de Sofocle;
"Razvan si Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu. U* Umanismul - este o miscare culturala, cunoscuta si
sub numele de Renastere, care promoveza dezvoltarea armonioasa a spiritului uman prin eliberarea lui
de orice constrangeri, avand urmatoarele trasaturi: ratiunea sa domine fiinta umana, increderea in
libertatea si demnitatea omului si preocuparea pentru o dezvoltare multilaterala, armonia dintre om si
natura, precum si respectul si intoarcerea spre valorile spirituale ale antichitatii. Altfel spus, umanismul
impune intreaga capacitate de simtire si gandire a omului ca principal element in progresul culturii
universale. EX: Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, iar ca personalitati ale Renasterii Stefan cel Mare. V* Verosimilul - este o categorie a esteticii si exprima un adevar posibil, o situatie sau un
personaj ce pot fi plauzabile, demne de crezare in cea ce priveste ancorarea sau inspirarea lor din
realitate. Este un concept ce sta la baza majoritati operelor literare care se inscriu in curentul literar numit
realism. Viziunea artistica - este modalitatea de conceptie, imaginea, perceptia, pe care autorul le are
asupra lumii, vietii, universului si pe care o ilustreaza artistic in opera literara. Ex.: "Miezul iernei" de
Vasile Alecsandri. AUTOR: CHIRITA VLAD CLS.: XI-D INTOCMIT LA DATA DE Friday, March 21, 2003
BIBLIOGRAFIE: LIMBA SI LITERATURA ROMANA PENTRU ELE