Caleasca personala o frumoasa metafora terapeutica

Calea Vietii este un fel de fir conducator pe care orice fiinta umana il urmeaza de-a lungul intregii sale existente. O putem
compara cu scenariul unui film sau cu jurnalul de bord al pilotilor de curse din zilele noastre. Noi inaintam pe acest drum
folosind un vehicul personal care este, de fapt, corpul nostru fizic.
Orientalii ne propun o imagine extrem de interesanta pentru acest vehicul si pentru Calea Vietii. Suntem, spun ei,
asemenea unei carute sau unei calesti care reprezinta corpul nostru fizic si care circula pe un drum simboliznd viata sau,
mai degraba, Calea Vietii. Sa vedem pna unde putem dezvolta aceasta reprezentare.
Drumul pe care circula Caleasca este unul de pamnt. Ca toate drumurile de pamnt, el are, de o parte si de alta a sa,
hrtoape si movile, pietre, urme si santuri. Gropile sau locurile mai ridicate si pietrele sunt dificultatile, loviturile vietii.
Urmele sunt schemele deja existente pe care le preluam de la altii si pe care le reproducem. Santurile, mai mult sau mai
putin adnci, reprezinta regulile. Limitele peste care, daca trecem, negresit vom primi o pedeapsa sub forma unui
accident.
Acest drum are uneori curbe care impiedica vizibilitatea sau, alteori, traverseaza zone de ceata sau de furtuni. Toate sunt
etape ale vietii noastre, de-a lungul careia ne ratacim sau ne este greu sa vedem clar ori sa anticipam un obstacol, caci
nu putem zari nimic din ceea ce se afla in fata.
Aceasta Caleasca este trasa de doi cai, unul alb (Yang), care se afla in stnga, si unul negru (Yin), in dreapta. Caii
simbolizeaza emotiile, ceea ce ne arata pana la ce punct ele ne trag, adica ne conduc in viata. Caleasca este condusa
de un Vizitiu, care reprezinta mentalul, Constientul nostru.
Are si patru roti, doua in fata (bratele), care dau directia sau, mai degraba, imprima directia data de Vizitiu cailor, doua in
spate (picioarele), care poarta si transporta incarcatura (ele sunt intotdeauna mai mari decat cele din fata).
In Caleasca se afla un pasager pe care nu-l vedem. Este vorba de Stapanul sau Ghidul Interior al fiecaruia dintre noi, al
Nonconstientului, al Constiintei noastre holografice. Crestinii il numesc Inger pazitor.
Caleasca personala inainteaza deci pe drumul vietii, dirijata, in aparenta, de Vizitiu.
Spun

bine

in

aparenta

deoarece,

chiar

daca

el

este

cel

care

conduce,

pasagerul

indica

destinatia.

Vizitiul, care reprezinta mentalul nostru, conduce Caleasca. De calitatea vigilentei sale, dar si de conduita (ferma, dar
blanda in acelasi timp) vor depinde valoarea si confortul calatoriei (existenta). Daca el brutalizeaza caii (emotiile) si ii
jigneste, acestia vor fi cuprinsi de nervozitate si, la un moment dat, vor scapa din frau, riscand sa indrepte Caleasca spre
un accident, exact la fel cum emotiile noastre ne pot conduce cateodata spre acte irationale, adica periculoase.
In cazul in care cel care conduce este prea relaxat, daca ii lipseste vigilenta, atelajul va trece peste urmele lasate de altii
(reproducerea schemelor parentale, de exemplu), iar noi vom urma tiparele altora, riscand sa cadem in aceleasi gropi ca
si ei, in eventualitatea in care acest lucru s-a intamplat cu predecesorii nostri.
De asemenea, daca nu este vigilent, Vizitiul nu va sti sa evite hartoapele, ridicaturile si denivelarile (loviturile, erorile vietii),
iar calatoria nu va fi foarte confortabila pentru Caleasca, pentru Vizitiu si nici pentru Stapanul sau Ghidul Interior.
Daca Vizitiul doarme sau nu tine haturile (emotiile), atunci caii sunt cei care vor dirija Caleasca.

Avem situatia in care calul negru este mai puternic (pentru ca l-am hranit mai bine) atunci Caleasca va trage spre
dreapta si va fi ghidata spre imaginile afective materne.
Daca de calul alb ne-am ocupat mai mult si acesta domina, Caleasca va trage spre stanga, spre reprezentarile
emotionale paterne.
Daca Vizitiul mana prea repede, forteaza prea tare, asa cum facem si noi cateodata, sau caii se avanta prea rnult, santul
in care va intra va determina accidentul, oprind, mai mult sau mai putin violent, tot atelajul, provocand stricaciuni intr-o
masura rnai mare sau mai mica (accidente sau traumatisme).
Cateodata, o roata sau o piesa de la Caleasca se strica, fie pentru ca este fragila, fie pentru ca aceasta a trecut peste
prea multe damburi si a intrat in prea multe santuri (acumulare de comportamente, atitudini inadecvate).
Atunci trebuie reparata si, in functie de gravitatea stricaciunii, fie o putem rezolva noi insine (odihna, cicatrizari), fie trebuie
sa chemam pe cineva in ajutor (medicina naturista), fie, si mai grav, apelam la un reparator (medicina moderna).
Dar, indiferent de situatie, important este sa nu lasam ca piesa sa fie schimbata. De asemenea, este esential sa ne
gandim si la conduita Vizitiului, la modul in care ne putem schimba comportamentul, atitudinile in fata vietii, daca nu vrem
ca pana sa se repete.
Uneori, Caleasca traverseaza zone cu vizibilitate redusa, ceea ce inseamna ca nu vedem cu adevarat pe unde mergem.
Poate fi vorba de o simpla cotitura, pe care o putem anticipa, observand-o din timp. Atunci este necesar sa incetinim, sa
ne dam seama ce directie ia drumul nostru si sa urmam curba, tinand bine caii in haturi (sa ne stapanim, de exemplu,
emotiile cand trecem printr-o faza de schimbare dorita sau suportata).
Daca este vorba de ceata sau furtuna, conducem Caleasca anevoios, cu eforturi mari, fiind obligati sa navigam la
vedere, incetinind viteza si bizuindu-ne pe bornele care ne indica drumul. In aceasta etapa, trebuie sa avem incredere
totala, oarba chiar, in Calea Vietii (legi naturale, reguli ale traditiei, credinta etc.) si in Stapanul sau Ghidul Interior
(Nonconstientul) care alege drumul.
Sunt momente ale existentei noastre cand ratacim prin ceata, nestiind spre ce ne indreptam. In aceste situatii, nu putem
face altceva decat sa lasam viata sa ne arate directia.
Din cand in cand, ajungem la rascruce de drumuri. Daca nu exista indicatoare, nu stim incotro sa ne orientam. Vizitiul
(mentalul, intelectul) poate mana caii la intamplare.
Riscul de a ne insela sau de a ne rataci este mare. Cu cat Vizitiul este mai sigur pe el, convins ca stie totul si ca
stapaneste totul, cu atat se va gandi ca stie ce directie sa aleaga si cu atat riscul va fi mai mare. Ne vom afla atunci sub
domnia tehnocratiei rationaliste, in care ratiunea si intelectul cred ca pot rezolva totul. Daca este insa umil si onest cu el
insusi, il va intreba pe pasager (Stapanul sau Ghidul Interior) ce drum ar fi mai bine sa urmeze. Stiind incotro se
indreapta, acesta din urma ii va putea indica Vizitiului destinatia finala, cu conditia ca el sa fie capabil sa-l asculte.
In sfarsit, Caleasca, hurducandu-se, face cateodata mult zgomot, fiind necesar ca Vizitiul sa se opreasca pentru a putea
avea un dialog cu Stapanul sau Ghidul Interior. Este vorba despre pauzele si retragerile pe care le facem cateodata pentru
a ne regasi, caci ni se intampla uneori sa ne ratacim.
lata o imagine simpla, dar care reda foarte bine ce inseamna Calea Vietii. Cum se petrec lucrurite in viata noastra si ce
ne determina sa derapam din cand in cand.