Din nefericire, traim intr-o lume in care varstnicii nu sunt vazuti ca

purtatori fundamentali ai culturii.

La locul de munca ei pot fi considerati inutili sau blocand calea celor mai tineri. Prin
urmare, oamenii care imbatranesc sunt nevoiti sa traiasca sub amenintari tacute,
venite din mai multe directii.
In primul rand, exista o deteriorare a functiilor organismului: tesutul celular nu se
mai reinnoieste ca in tinerete, astfel incat firul de par se subtiaza, pielea, muschii si
incheieturile isi pierd elasticitatea, circulatia sangvina nu mai functioneaza bine.
Celulele creierului mor, iar memoria devine neclara. Deteriorarea fizica, cu slaba sa
coordonare, cu garbovirea, rigidizarea si diminuarea corpului si a creierului,
inseamna ca, psihic, exista o saracire in functionarea eului si a sentimentului de
sine.
Individul se simte mai mic si mai neajutorat, astfel incat lumea exterioara devine
mai mare si mai putin controlabila.
Evenimentele tind sa fie traite pasiv si de aceea pot fi mai persecutorii si
mai amenintatoare. In al doilea rand, exista expectatia sociala. Pentru
multi oameni, batranetea este, de obicei, marcata de pensionare.
Multe persoane se bucura de sansa relaxarii, dar pensionarea ramane totusi o criza
existentiala clara. Odata cu im batranirea, devin tot mai raspandite micile morti si
pot aparea stari acute si cronice de dispozitie anxioasa si depresiva. Acest lucru se
poate intampla in orice moment al vietii, oricand exista o pierdere a placerii.
Dar acum exista mai putine ocazii de speranta pentru viitor. In al treilea rand, apare
pierderea prietenilor si a celor dragi.
Batranii cheltuiesc mai multa energie psihica pentru a depasi perioada de doliu
dupa pierderea unei persoane dragi si pentru a se adapta la noile conditii.
Agresivitatea si rautatea, egoismul, comportamente des intalnite acum, sunt
simptome ale neputintei.
Cu toate ca un tratament adecvat ar putea sa determine o incetinire a
ritmului dezvoltarii depresiei, batranii refuza, in general, atat tratamentul
medicamentos, cat si psihoterapia.
Refuzul are doua motive: teama de a nu fi considerati bolnavi psihic si ancorarea
intr-un sablon care considera depresia ca normalitate a varstei.
Este imbatranirea ceva asociat cu scaderea satisfactiei de viata?
R. S.: Daca prin satisfactia de viata intelegem starea subiectiva rezultata din
implinirea necesitatilor, lipsa de tensiuni, de anxietate, care se fundamenteaza pe
aprecierea pozitiva a modului de desfasurare a vietii, in general, si daca vedem
imbatranirea ca un proces de degradare graduala si diferentiala, care implica
schimbari din punct de vedere biologic si psihologic, atunci putem spune ca
procesul de imbatranire se manifesta diferit, individualizarea fiind determinata de:
gradul de autonomie; degradarile fizice si psihologice;

starea emotionala si mentala; gradul de cultura, posibilitatea de a se manifesta

comportamental, cum ar fi implicarea in viata comunitatii, modul in care suporta
pierderea rolurilor sociale, ca urmare a decesului cunostintelor si a partenerului de
viata, a modului in care se adapteaza la noile roluri.
Nu este usor sa traiesti fiecare moment al vietii avand constiinta
mortii. Asa cum spunea Yalom, este ca si cum ai incerca sa privesti soarele drept
in fata: nu poti rezista mult. Si pentru ca nu putem trai inghetati de frica, gasim
metode sa atenuam teroarea mortii.
Ne proiectam in viitor prin copiii nostri, devenim bogati, faimosi, crestem tot mai
mult, dezvoltam ritualuri compulsive care sa ne protejeze sau imbratisam credinta
de neclintit intr-un salvator ultim.
In ciuda incercarilor noastre ferme si remarcabile de aparare, nu putem
inlatura total anxietatea mortii: ea este mereu acolo, adapostindu-se intrun colt al mintii noastre.
Oricum ar fi primita, batranetea pare intotdeauna insotita de cel putin un anumit
nivel de depresie dureroasa. Aceasta poate varia de la suferinta absoluta, la o
resemnare linistita, impacata. Poate parea straniu ca ma refer la depresie ca fiind
impacata.
Totusi, dupa prima durere a pierderii, acceptarea poate aduce cu sine un
sentiment demn, de pace, cu o alternanta de fericire si nefericire.
Dar ce inseamna de fapt satisfactie de viata? Care sunt parametrii?
R. S.: Satisfactia fata de viata este masura in care oamenii isi evalueaza viata ca
intreg. Masurarea satisfactiei se realizeaza prin utilizarea unei palete largi
de indicatori privind aspectele concrete ale vietii:
satisfactia fata de serviciu, satisfactia fata de viata de familie, satisfactia fata de
nivelul material, satisfactia fata de petrecerea timpului liber etc.
Aristotel afirma ca nu exista un model unic de ajungere la fericire si nicio unica
forma de manifestare a ei, deoarece semnificatia acesteia depinde de fiecare
subiect: unii cred ca ea (n.n. fericirea) face parte din bunurile vizibile si clare, ca
placerea, bogatia sau onoarea; altii cred altfel si, adesea, unul si acelasi om o
priveste diferit (bolnavul ca sanatate, saracul ca bogatie) ().
Unii, insa, cred ca, dincolo de multele bunuri (de acest fel) se afla un altul, care
exista prin el insusi, fiind in acelasi timp cauza ce conditioneaza calitatea tuturor
celorlalte de a fi bunuri.
Marele filosof grec surprinde faptul ca atingerea fericirii si, in principiu, a unui nivel
ridicat al bunastarii subiective este un proces determinat de particularitatile fiecarui
individ.

Cu alte cuvinte, subiectivismul, modul fiecaruia de a fi, influenteaza

perspectiva pe care individul o are asupra vietii.
Satisfactia de viata poate creste odata cu inaintarea in varsta sau batranetea este
ceva de privit mereu cu compasiune?
R. S.: Oamenii intreaba mereu: care este scopul vietii daca oricum totul este sortit
pieirii? Chiar daca multi dintre noi cautam raspunsuri la aceasta intrebare in afara
noastra, cel mai bine ar fi daca am urma metoda lui Socrate si am privi in interiorul
nostru.
Scopul nostru cel mai important ar putea sa fie o sanatate buna si bogatie
intelectuala; acestea ne pot oferi o rezerva inepuizabila de idei, independenta si o
viata morala.
Echilibrul interior rezulta din constientizarea faptului ca nu lucrurile in sine ne
deranjeaza, ci interpretarea pe care noi stim sa le-o dam.
Un studiu care si-a propus sa descopere in ce fel se schimba starea noastra de bine
de-a lungul anilor, arata ca fericirea si satisfactia in privinta vietii tind sa
creasca odata cu varsta.
Cu toate astea, bunastarea sufleteasca a unei persoane depinde si de momentul in
care s-a nascut. Teoria implicita a imbatranirii vorbeste despre existenta unei relatii
stranse intre activitate si satisfactia vietii, astfel incat, desi individul trece printr-o
serie de modificari, nevoile psihosomatice raman aceleasi.
Persoanele varstnice care imbatranesc in conditii optime sunt cele care raman
active, rezistand astfel retragerii din lumea sociala. Erikson ne spune ca ultima
perioada din viata reprezinta o integritate in lupta cu disperarea.
Integrarea acestui conflict presupune dragoste fata de ceilalti si absenta egoismului,
acceptarea propriei vieti si asumarea intregii vieti asa cum a fost, absenta
regretelor, acceptarea mortii, acceptarea propriilor imperfectiuni si pe cele ale
celorlalti.
La batranete, individul priveste cu satisfactie realizarile din trecut si cu
regret ceea ce nu a realizat, traieste esecul nerealizarilor din viata, iar
toate acestea duc la o limitare progresiva a capacitatilor de adaptare.
Este batranetea automat asociata cu depresia, frica de moarte etc.?
R. S.: Cei mai multi dintre noi, pe masura ce inainteaza in viata, au un simt al
varstei lor comparativ cu varsta celor care ii inconjoara. Copilul are notiunea lui
cine e mai mare; el este constient ca este mic, dar totodata aspiratia sa este de a
fi mare.
Dispretul adolescentilor fata de dorinta parintilor de a-i ajuta si ghida, precum si
respingerea dependentei marcheaza acest sentiment de cine sunt in relatie cu
sinele meu de copil si adultul care ma straduiesc sa fiu.

Adultul care are in jur de 30 de ani, contribuie la societate prin munca, relatii si
formarea familiei. Adultii, daca fac aceasta alegere, isi ocupa locul care li se cuvine
barbat si femeie si isi asuma responsabilitatea intemeierii unei familii si
confruntarii cu sarcina de a creste acea familie pana la maturitate.
Atitudinea de ansamblu a acestor ani este aspiratia catre realizarea stabilitatii si
progresului unitatii familiale, individului la munca si in profesie, a dezvoltarii
sanatoase si sigure a copiilor, care isi vor incepe propriul drum in viata.
Odata cu sosirea varstei mijlocii, apare totusi un mod de a fi diferit. Poate ca unul
sau doi prieteni mor de timpuriu. Brusc, exista un soc care aduce in prim-plan
ideea mortalitatii.
Sunt prezente semnele imbatranirii fizice, insotite probabil de sentimente de
depresie sau de rusine exacerbate si de preocuparea culturii actuale fata de
idealizarea, chiar idolatrizarea, tineretii.
Aceasta constientizare a imbatranirii fizice aduce cu sine, oricat de mult ar incerca
individul sa nege, o constientizare a mortii.
Indiferent de cat de multe mai sunt de realizat (si exista intr-adevar multe ucruri ce
pot fi realizate in perioada varstei mijlocii pana in faza batranetii), constientizarea
fiecarui individ aseaza, incontestabil, un punct final, si este important ca individul sa
recunoasca acest lucru, deoarece aceasta ii influenteaza sentimentul identitatii
personale.
Pe de alta parte insa, atata vreme cat oamenii pot gandi, se pot misca si isi pot
pastra independenta judecatii, ei se pot bucura inca de individualitatea lor.
Avansarea procesului de deteriorare este insa inevitabila, astfel incat
persoana in varsta isi pierde mult din libertatea de alegere si trebuie sa se scufunde
in dependenta fata de altii. Si, la fel ca in cazul oricarei pierderi, se declanseaza un
proces de doliu.
In aceasta situatie, teama, furia, ideile paranoide si amaraciunea pot fi
urmate de gasirea unor satisfactii de substitutie, ceea ce poate determina
o tristete impacata privind schimbarea.
Este varsta ceva diferit pentru femei si pentru barbati? Adica ele sunt mai
dezavantajate sau este doar o ingerinta culturala?
R. S.: Atat femeile cat si barbatii se confrunta in timpul procesului de imbatranire
cu trei crize specifice. In primul rand, diferentierea dintre eul intim si eul profesional
varsta impune renuntarea la cariera si regasirea propriilor atribute ale eului.
Acesta este motivul pentru care pensionarea e traita ca o trauma si are efecte
destructurante. In al doilea rand, transcendenta sanatatii fizice si acceptarea
simptomelor inerente involutiei fizice.
Persoanele care se vor concentra pe starea de sanatate fizica risca sa dezvolte
sentimente depresive, spre deosebire de cei care accepta ca sanatatea fizica nu mai

poate fi cea de la 20 de ani sau se orienteaza spre alte activitati, cum ar fi relatiile
sociale.
In al treilea rand, transcendenta eului versus preocuparea pentru eu aceasta criza
se asociaza sentimentului mortii. Neacceptarea mortii se asociaza cu trairi
depresive, iar acceptarea mortii, cu un fapt inevitabil si natural, ce
confera o stare de bine si de echilibru.
Sentimentul privind caracterul finit al vietii impune o reevaluare radicala a ceea ce
inseamna viata si cum trebuie ea traita acum.
Negarea anxietatii privind viitorul nu mai e posibila; este momentul, in egala
masura pentru barbati si femei, sa gaseasca o viitoare rearanjare interioara a
prioritatilor din viata lor.
Stim noi sa imbatranim senin? Sau mostenim nevrozele si comportamentele tipice
de la parintii nostri?
R. S.: Persoanele in varsta tind sa substituie rolurile pierdute cu unele similare,
continuand sa mentina modalitati tipice de adaptare la mediu, asigurandu-si astfel
echilibrul interior.
Se porneste de la premisa ca fiecare individ, indiferent de varsta, are o
personalitate si un stil de viata diferite de ale celorlalti, ca personalitatea
joaca un rol major in adaptarea la procesul de imbatranire.
Astfel, se justifica diversitatea modelelor de imbatranire, daca se ia in considerare
probabila continuitate a stilurilor anterioare individuale. Persoanele care au fost
intotdeauna pasive sau retrase este prea putin probabil sa devina active dupa
pensionare.
Pe de alta parte, persoanele care au fost intotdeauna active, asertive si
implicate social nu isi petrec varsta a treia stand acasa. Pe masura ce trec
anii, fiecare individ devine mai asemanator cu ceea ce a fost in tinerete.
Un individ imbatraneste cu succes daca mentine o personalitate matura, integrata
pe toata perioada vietii, aceasta fiind conditia satisfactiei in viata.
Bucuria de la varsta batranetii pare a se baza, la fel ca si in cazul intregii vieti, pe
imbinarea dintre satisfacerea impulsurilor centrate pe sine si contributiile fata de
altii.
In mod firesc, mediul le delimiteaza pe amandoua, in aceeasi masura ca si
caracterul individului. Ca psihoterapeut, stiu ca insasi constientizarea mortii poate
integra intunericul in scanteia vietii fiecaruia si poate imbunatati viata pe care
fiecare o are de trait.
Calea spre aprecierea vietii, spre gasirea compasiunii fata de ceilalti, calea
spre a iubi totul cu o mai mare intensitate este sa fii constient ca aceste
experiente sunt facute sa dispara.

Ce sfaturi ati da cuiva care vine la cabinet si se plange ca ii este teama de

imbatranire?
R. S.: Pentru multi oameni in varsta este vitala dorinta de a continua sa isi aduca
contributia fata de altii. Asta poate aduce o fericire adevarata, pastrand totodata, la
distanta, rigiditatea batranetii.
Pe de alta parte, barbatii si femeile in varsta, in egala masura, devin deseori
ajutoare nepretuite pentru tinerii parinti.
Intre copii si bunici se pot crea legaturi foarte frumoase, adesea bunicii
nefiind atat de impovarati de responsabilitati cum sunt parintii.
Ei pot fi mai rabdatori si au timp sa se relaxeze si sa se joace. Intre cei batrani si cei
mici, apare adeseori un sentiment de egalitate, care-i face sa se ataseze in mod
deosebit unii fata de altii.
Varstnicii isi pot aduce contributia fata de tineri prin voluntariat pentru cauze bune,
pot lucra cu jumatate de norma sau pot fi istoricii vii ai societatii.
Pentru ca au trecut prin multe, varstnicii se pot exprima adeseori cu o claritate
calma, obiectiva, lipsita de grandoarea catre care pot fi inclinate persoanele mai
tinere.
Acest gen de intelepciune poate deschide minti, facandu-ne umili. Ea le comunica
tinerilor ca asa ceva ti se va intampla si tie intr-o zi!.
Persoanele care isi prelungesc activitatile din perioada maturitatii, isi inlocuiesc
prietenii disparuti cu altii noi, vor fi mai bine adaptate pentru anii pensionarii.
Batranii traiesc un grad inalt de satisfactie daca: se bucura de activitati zilnice, vad
propria viata ca implinita, valoroasa, au o imagine de sine pozitiva, au simtul
umorului dezvoltat, au un stil de viata moderat, prezinta capacitatea de a vedea
lucrurile in perspectiva.
Un avantaj al batranetii este ca acum sunt asteptate mai putine
responsabilitati, iar individul se poate bucura de scopurile sale egoiste,
fara prea multe invinuiri.
Aceasta absolvire de vina, cel putin partial, se afla adesea in miezul placerilor vietii
traite de multi varstnici. Probabil ca cele mai comune piedici in calea unei atitudini
de lipsa de griji sunt starea proasta a sanatatii si lipsa banilor sau teama de aceste
lucruri.
Oricine ii cunoaste bine pe batrani va fi intalnit cazuri de saracie reala sau de
sanatate precara.
De unde nevoia asta de a avea, dupa 40 de ani, parteneri sexuali mai tineri? E ceva
biologic sau este tot o frica personala?
R. S.: Criza varstei de mijloc este deja un termen devenit la moda, gata sa explice o
depresie, o aventura extraconjugala, schimbarea carierei si aproape orice alt
eveniment care apare in viata unei persoane de varsta mijlocie.

Criza varstei mijlocii este recunoscuta ca etapa a dezvoltarii normale, marcata in

special de recunoasterea faptului ca cel putin o jumatate din viata a trecut.
Imbatranirea corpului si realitatea mortii nu mai pot fi negate.
Varsta mijlocie este, atat pentru barbati cat si pentru femei, o perioada de
autoevaluare, de estimare a propriei situatii familiale, ocupationale si,
bineinteles, a prezentei fizice si, totodata, o perioada de reorganizare a
prioritatilor vietii.
Atunci cand sunt prezente, anxietatea si depresia nu sunt de obicei patologice.
Patologia, in aceasta perioada, tinde sa apara doar atunci cand exista o tendinta a
persoanei de a incerca sa se agate de tipare cognitive si emotionale, de un mod de
viata si de imagini ale sinelui care apartin stadiilor anterioare ale dezvoltarii,
inadecvate acum din punctul de vedere al varstei.
O recunoastem cu totii pe femeia care se imbraca in acord cu sinele ei adolescent
sau pe barbatul care insista sa se implice in ispravi fizice, dincolo de capacitatea lui
actuala.
In ambele situatii este prezent esecul de a confrunta inevitabila renuntare la sinele
mai tanar din trecut, alaturi de o atitudine de dispret fata de sinele mai batran, al
carui cadru asteapta sa fie ocupat.
Jung a sustinut ca schimbarea de la orientarea spre exterior (insertia profesionala,
familiala si obtinerea recunoasterii sociale) la orientare spre interior (stabilitate
profesionala si familiala, acceptarea diminuarii fortei fizice si a modificarilor relatiilor
familiale si sociale) este cruciala pentru adaptare. Trecerea de la tinerete la
senectute, la varsta mijlocie se asociaza in plan emotional cu stres.
Factorii de stres sunt, pe de o parte, solicitarile exterioare specifice noii varste si, pe
de alta parte, trairile asociate conflictelor reprimate la varstele anterioare.
Rezolvarea acestor conflicte reprezinta o adaptare, ce presupune optiunea pentru
noi solutii la trebuinte vechi, revizuirea atitudinii fata de sexualitate, rezolvarea
conflictelor cu parintii.