Probleme actuale de cult.

Practica Liturgica si Vietuirea

crestina. Rezolvarea lor in lumina Scrierilor Sfantului Vasile
cel Mare
CONFERINTA SEMESTRIALA DE TOAMNA A PREOTILOR 2009
I. Introducere
1. Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci
Eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos(I Corinteni 4, 15).
Tema de o deosebita importanta si actualitate, prezenta lucrare isi propune sa realizeze o
analiza critica si obiectiva a starii in care se afla majoritatea clerului si a poporului
ortodox, cautand solutii viabile si demne de urmat in lumina scrierilor Sfantului Vasile cel
Mare.
Inca de la inceput vom preciza ca pe aceasta tema s-ar putea scrie adevarate tratate,
lucrari teologice ample. Noi ca in cele ce urmeaza vom incerca sa atingem macar o mica
parte, totusi esentiala, din problemele cu care ne confruntam astazi ca de exemplu:
practicile neortodoxe si devierile de la tipic in lucrarea liturgica, devieri si inovatii in
savarsirea ierurgiilor, abateri grave ale clerului, impedimente la Taina Preotiei si la Taina
Cununiei, invatatura Sfantului Vasile asupra lor, iar la final vom trage concluziile.
2. Sfantul Vasile, marele ierarh capadocian
Sfantul Vasile cel Mare descendentul unei familii nobile si de vita nobila s-a nascut in
anul 329 sau 330 din parintii Vasile si Emilia, tatal sau fiind fiul Sfintei Macrina, ucenica
Sfantului Grigore Taumaturgul si sotul sau Vasile, mare atlet a lui Hristos, care a suferit
foarte mult pentru credinta dreptmaritoare pe care a marturisit-o in timpul prigoanelor
incepute
de
Maximin.
Sfantul Vasile s-a bucurat in copilarie de indrumarea bunicii sale Sfanta Macrina dar si a
maicii lui, pentru ca mai apoi sa-si urmeze studiile la scolile din Cezareea, ajungand in
scurt timp: orator intre oratori, filozof intre filozofi, preot intre crestini chiar mai inainte
de a fi primit darul preotiei . Din Cezareea a plecat la Constantinopol si mai apoi la Atena,
spre a-si desavarsi invatatura. Aici se bucura de tovarasia altui Sfant al Bisericii noastre,
Grigore
de
Nazianz.
In anul 356, Sfantul Vasile cel Mare, se intoarce in patria sa. Aici nu o mai gaseste in
viata pe bunica lui Macrina, nici pe tatal sau, numai pe mama Emilia si pe o sora,
Macrina, numita si Cea Tanara, care dupa moartea logodnicului sau se hotaraste sa-si
inchine viata lui Dumnezeu. Aceeasi cale o urmeaza si un alt frate mai mic, al sfantului,
pe
nume
Petru.
Se apropie foarte mult de Dumnezeu, motivat si de exemplul fratilor sai, isi paraseste
catedra la care preda filozofie, isi imparte averea saracilor, se boteaza si pleaca sa
cerceteze sfintii pustiilor din Alexandria, Egipt, Palestina, Siria si Mesopotamia, dorind
dupa
filosofia
cea
adevarata
si
mantuitoare.
La intoarcere se stabileste in apropierea manastirii intemeiate de sora lui, pe malul raului
Iris, la Anesi, punand bazele unui asezamant monahal. Aici scoate numeroase lucrari
teologice
de
mare
valoare.
In anul 370, in ciuda opozitiei arienilor, ajunge arhiereu. De pe scaunul arhieresc lupta
cu fapta si cuvantul, dar mai ales cu scrisul pentru curmarea schismelor si a ereziilor.
Lupta sa insa s-a dus si pe un alt camp, fiind nevoit sa-l infrunte chiar pe imparatul
Valens si alti inalti demnitari. Numai printr-o minune scapa de exil. Are grija de cei saraci,
de
cei
bolnavi,
axandu-se
foarte
mult
pe
filantropie.
Slabit de boala care ii macina trupul inca din tinerete, Sfantul Vasile s-a stins la varsta
de 50 de ani, dar nu inainte de a mai savarsi o ultima minune. Fiind pe patul de moarte

cu un ultim efort, se ridica si hirotoneste pe ucenicii apropiati lui rostindu-le un minunat

si plin de invataturi cuvant de despartire.
2. Dumnezeu din cer a privit peste fii oamenilor, sa vada de este cel ce intelege, sau cel
ce cauta pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut; nu este cel ce
face
bunatate,
nu
este
pana
la
unul.
Ps. XIII, 3-4
De la inceputuri, Biserica a avut de purtat numeroase lupte, pe mai multe fronturi, daca
nu au fost autoritatile care sa o prigoneasca, au fost ereticii si schismaticii. Dar o lupta
mai grea, mai subtila si mai vicleana este lupta ce se poarta de catre vrajmas din interior,
lupta care cauta sa intineze imaginea Bisericii: trup a lui Hristos. Aici facem referire
directa la acei frati care o data ajunsi la demnitatea si slujirea de preot uita cui slujesc si
mai ales cum sa slujeasca, folosindu-se adesea de practici neortodoxe, care nu respecta
nici un tipic bisericesc sau randuieli facute de Sfintii Parinti, scotand din slujbe parti
esentiale si adaugand altele care nu existau inainte, inventand ei anumite slujbe si
randuieli. Pe langa toate aceste nereguli grave, de ordin tipiconal, Biserica trebuie se
confrunta si cu impedimente la Taina Preotiei, sau cea a Cununiei, cu problemele
canonice ale clerului, cu preotii pravilari, preotii cu leac, si multi altii asemenea lor care
produc sminteala in popor
si necinstesc demnitatea si slujirea preoteasca.

II. Tratarea temei

1. Practici neortodoxe si devieri de la randuiala liturgica. Exemple.
Pentru o mai buna sistematizare a continutului. In cele ce urmeaza vom incerca sa le
impartim in doua categorii: Devieri si inovatii in cadrul Sfintei Liturghii si Devieri si
inovatii in cadrul savarsirii Sfintelor Taine si Ierurgii.

1.1. In cadrul Sfintei Liturghii exista numeroase abateri tipiconale, ca de exemplu:

-Obiceiul sporadic al unor preoti slujitori de a da Binecuvantarea Mare nu numai cu
Sfanta Evanghelie ci si cu Sfanta Cruce, este totusi un gest care nu impieteaza cu nimic
actul liturgic in sine, deoarece Sfanta Liturghie reproduce in mod sacramental roadele
Crucii si ale Invierii, insa, intrucat acest fapt este sugerat in chip simbolic prin
insemnarea crucisa cu Sfanta Evanghelie deasupra Sfantului Antimis, consideram ca
intrebuintarea
Sfintei
Cruci
in
acest
moment
nu
este
necesara.
-La majoritatea bisericilor de mir la antifonul al III-lea se canta Fericirile asa cum prevede
randuiala tipiconala, iar la unele, in loc de Fericiri, se canta Aparatoare Doamna. Practica
aceasta este o inovatie, deoarece, in mod corect si absolut, trebuie sa se cante stihurile
Fericirilor care ne amintesc de continutul Predicii de pe munte a Mantuitorului, de la Matei
V, fiindca in prima ei parte, Sfanta Liturghie innoieste in fata ochilor nostri sufletesti
activitatea didactica sau invatatoreasca a Domnului nostru Iisus Hristos. Exceptie de la
aceasta regula fac zilele Praznicelor Imparatesti cand avem Antifoane speciale iar in loc
de
Fericiri
se
canta
Troparul
Praznicului
de
trei
ori.
-Omiterea Ecteniei Catehumenilor ingaduita uneori cu acordul episcopului locului este o
practica ce nu desfiinteaza structura randuielii Sfintei Liturghii, tinand cont de faptul ca
aceasta ectenie a fost introdusa cu precadere pentru catehumenii din primele veacuri
crestine care erau initiati si instruiti pentru primirea Tainei Sfantului Botez. Din punctul
meu de vedere, consider ca aceasta ectenie trebuie mentinuta in randuiala Liturghiei, in
primul rand, pentru faptul ca ea reprezinta un document care certifica si atesta existenta
institutiei catehumenatului ce a avut un rol prioritar in viata Bisericii si in al doilea rand,
pentru faptul ca in contextul lumii de astazi exista o cifra numerica impresionanta de
oameni necrestinati pentru care suntem datori sa ne rugam ca Bunul Dumnezeu "sa-i

uneasca (prin Botez) cu Sfanta Sa soborniceasca si apostoleasca Biserica".

-La bisericile de manastire, dupa Vohodul Mic cu Sfanta Evanghelie se canta Troparul si
Condacul hramului si al Condacul zilei. La bisericile de enorie, dn pacate s-a renuntat de
mult
la
aceasta
regula
din
economie
de
timp.
-O alta practica inadmisibila este si obiceiul unor preoti de a citi nominal pomelnicele la
Vohodul Mare, in momentul iesirii cu Cinstitele Daruri. Pomenirea generala a celor vii si a
celor morti se face in cadrul savarsirii Sfintei Proscomidii, dupa citirea rugaciunilor pentru
vii sipentru morti, cand se scot miride pentru ambele categorii de credinciosi inscrisi pe
pomelnice.
-Tot in momentul intonarii imnului Heruvimic s-a incetatenit obiceiul inaltarii mainilor de
catre preotii liturghisitori atunci cand rostesc intreit-textul liturgic al acestui imn. Acest uz
generalizat aproape integral in cuprinsul Patriarhiei Romane nu este mentionat in nici un
manual de Tipic si nici in cartile de slujba. Ultima editie a Liturghierului, chiar specifica
faptul ca se rosteste de trei ori in taina continutul cantarii Heruvimice insotit de cate o
inchinaciune, insa "fara sa se ridice mainile". Ridicarea mainilor nu si-ar avea rostul in
acest caz, caci este un gest de invocare corespunzator momentului Epiclezei, insa, daca
totusi se practica dintr-un sentiment de evlavie, acest act liturgic nu constituie o abatere
grava de la regula tipizata in asa fel incat sa fie combatut cu vehementa si inlaturat.
Ridicarea mainilor este un gest de rugaciune, care completeaza taina.
-O alta divergenta liturgica ce tine atat de forma cultica exterioara, cat si de continut sau
fond este cea legata de formula de binecuvantare a anafurei, adica a particelelor de paine
rezultate din taierea celor cinci prescuri care au fost intrebuintate la Proscomidie, precum
si a altor prescuri oferite de credinciosi la Sfantul Altar odata cu aducerea pomelnicelor
de vii si de morti. Dupa cum se stie, in ultimele editii ale Liturghierului a fost introdusa o
formula noua de binecuvantare a anafurei, deosebita de cea adecvata, care nu exprima
concret simbolismul si semnificatia anafurei. Unii preoti care folosesc Liturghiere
romanesti incepand cu editia anului 1987, s-au obisnuit cu aceasta formula :
"Binecuvantata este anafura sfintilor Tai, Doamne, totdeauna, acum si pururea si in vecii
vecilor", iar cei mai varstnici rostesc in continuare vechea formula intrata de mult in uzul
liturgic, care este mult mai corecta, mai completa si mai sugestiva, intrucat cuprinde
termenul consacrat de invocare a lucrarii dumnezeiesti si exprima clar sensul si rolul
anafurei, adica acela de a fi "antidoron", adica in loc de dar. In noua editie a
Liturghierului tiparit in anul 2000, imbunatatit, apare in formularul liturgic vechea
formula: "Pentru rugaciunile Prea Sfintei Maicii Tale, Doamne Iisuse Hristoase,
binecuvinteaza painea aceasta, ce se va da in locul Sfintelor Tale Taine totdeauna, acum
si
pururea
si
in
vecii
vecilor"
.
-O alta practica liturgica ce nu se respecta in unanimitate de catre slujitorii altarului este
cea legata de ritualul impartasirii credinciosilor. Potrivit instructiunilor liturgice prevazute
in Liturghier si consemnate de Tipic, credinciosii se impartasesc din particelele NI si KA,
caci dupa ruperea Sfantului Agnet in cele patru parti si dispunerea lor crucisa pe sfantul
disc, particica IIS din latura de sus se pune in sfantul potir pentru a semnifica unitatea
nedespartita a Trupului si a Sangelui Euharistic, particica din latura de jos a Sfantului
Disc, care poarta initiala HR este destinata pentru impartasirea preotului liturghisitor.
Cele doua particele, NI si Ka, sunt rezervate pentru Impartasirea credinciosilor. Aceste
doua particele mai inchipuie si bratele crucii si mainile intinse ale Domnului Rastignit cu
care cheama sau atrage la El lumea, unind astfel in El Insusi pe unii cu altii . Sfantul
Atanasie cel Mare ne prezinta foarte sugestiv si graitor aceasta analogie: "Daca moartea
Domnului era o rascumparare pentru toti si daca prin moartea Lui disparea zidul cel din
mijloc al despartirii si avea loc chemarea neamurilor, cum ne-ar fi putut chema El decat
fiind crucificat? Iar chemarea se face cu mainile intinse. Cineva nu moare cu mainile
intinse decat pe cruce. Cu mainile intinse in semn de chemare. Se cuvenea deci ca
Domnul sa moara pe Cruce intinzandu-si mainile, pentru ca printr-una sa atraga pe
vechiul popor al lui Israel, iar prin cealalta pe pagani, reunindu-i pe unii cu altii in El
Insusi". Intemeiata pe motivatia acestei semnificatii dogmatico-simbolice, Biserica a
randuit ca din particelele NI siKA sa se impartaseasca credinciosii laici. Cand preotul are
de impartasit credinciosi, el este dator sa sfarame pe Sfantul Disc cu Sfanta Copie, aceste
particele, in farame mici, astfel incat, acestea sa corespunda cu numarul credinciosilor pe

care ii are de Impartasit. Dupa aceasta le toarna in Sfantul Potir zicand: "Invierea lui
Hristos....", si luand Sfantul Potir impreuna cu Lingurita si Procovatul, iese pe solee in
fata Usilor Imparatesti cheama credinciosii la Impartasire, zicand: "Cu frica de
Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati". Indicatile din Liturghier
mentioneaza clar ca "particica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si celelalte, care mai
sunt pe Sfantul Disc pentru cele noua cete, precum si pentru vii si morti, se lasa pe
Sfantul Disc, pana ce se vor Cumineca toti credinciosii, ca nu cumva, amestecandu-se cu
partile din Sfantul Trup, sa se intample a Impartasi dintr-insele pe cineva, din nebagare
de seama". In praticica, foarte multi preoti obisnuiesc sa toarne in Sfantul Potir absolut
toate particelele de pe Sfantul Disc. Impartasind astfel credinciosii, preotul face o mare
greseala fiind aproape imposobil si inevitabil ca in clipa cand se ia cu lingurinta din NI si
KA sa nu se ia si cateva miride de la vii sau de morti sau o particica din cele consacrate in
cinstea celor noua cete ceresti, fapt care este inadmisibil din punct de vedere canonic si
liturgic.
-Mai amintesc aici ca abateri foarte grave urmatoarele: savarsirea Sfintei Liturghi de
catre preot fara a citi inainte Canonul Sfintei Impartasanii, fara nici un fel de pregatire,
sau fara a fi imbracat toate vesmintele, sau fara a se fi spovedit de foarte mult timp, sau
fara a citi rugaciunile din timpul Sfintei Liturghii, sau ce mi se pare mult mai grav, fara a
folisi vin si prescuri, preotul nepunand nimic in Sfantul Potir, practic Liturghia devenind un
fel de spectacol, fara Epicleza, fara Impartasire.
1.2 In cadrul savarsirii Sfintelor Taine si Ierurgii avem numeroase inovatii si abateri
tipiconale
cum
ar
fi:
-Botezul copiilor avortati, savarsit de unii preoti in ziua Sfantului Ioan. Este una din cele
mai oribile si mai condamnabile practici, pentru ca Sfintele Taine se administreaza numai
persoanelor care sunt in viata, numai acestea avand nevoie de Harul pe care il mijlocesc
aceste lucrari sfinte. Daca Biserica nu admite nici macar oficierea slujbei inmormantarii
copiilor avortati sau lepadati fara voie, cum ar putea ingadui oficierea Tainei Botezului
copiilor avortati? In primul rand Taina Sfantului Botez nu se poate adminstra decat in
prezenta persoanei umane, careia i se oficiaza slujba. Persoana respectiva, fie ca este
prunc, fie ca este matur, dobandeste o conditie harica, i se sterge pacatul stramosesc sau
pacatele proprii, iar din punct de vedere dogmatic si canonic, devine membru spiritual al
Bisericii, "madular cinstit" al trupului lui Hristos. In lipsa persoanei, ce rost si ce efect ar
mai avea Taina Sfantului Botez? Se subintelege, ca slujba in sine, inventata de anumiti
preoti, nu este identica cu randuiala Tainei Botezului, ci este o improvizatie si o abatere
liturgica grava si aberanta iar unde se practica trebuie combatuta si inlaturata cu
desavarsire.
-O oarecare lipsa de concordanta in raport cu regulile tipiconale si randuielile liturgice mai
persista inca astazi in practica Tainei Sfintei Spovedanii. Mai sunt anumiti preoti care fac
Spovedania numai cu Epitrahilul, lucru incompatibil cu insemnatatea Tainei. Pentru
savarsirea Tainei Marturisirii, Molitfelnicul impune preotului imbracarea "in toate
vesmintele preotesti" si, chiar daca s-ar ivi o situatie neprevazuta sa fie silit de
imprejurari sau constrans de timp : fara epitrahil si felon sa nu indrazneasca a marturisi
, mai ales atunci cand oficiaza Sfanta Taina in biserica, pentru a pastra atmosfera de
solemnitate in care se cuvine sa se oficieze aceast Taina, atat de importanta pentru viata
religioasa a credinciosilor. In Epitrahil, nu ii este permis preotului sa oficieze Sfanta Taina
decat in cazuri extrem de rare, cum ar fi de pilda: pe campul de lupta sau in penitenciar
etc.
-In practica, foarte multi preoti rostesc Rugaciunea dezlegare chiar penitentilor care au
comis pacate grave, desi le dau canon si le interzic o perioada de timp sa se
Impartaseasca. In mod normal, potrivit randuielilor Sfintilor Parinti si dispozitiilor
Sfintelor Canoane, celor vinovati de pacate grele, care nu pot fi admisi la Impartasire, si
li se impune canon de pocainta, nu li se acorda dezlegarea. Deci, acestora nu li se
rosteste formula "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu iubirea Sa de
oameni, sa te ierte pe tine...", ci in locul acestei formule obisnuite de dezlegare,
Molitfelnicul prevede o alta formula, sfatuind astfel pe duhovnic: "Fiule, atatia ani
poruncesc dumnezeiestii Parinti sa nu te Impartasesti" , formula care se refera exclusiv la

oprirea Impartasirii cu Sfintele Taine si care conditioneaza iertarea pacatelor de aceasta

oprire, pana la indeplinirea canonului in limita de timp fixata de duhovnic. Ideal ar fi ca
cel canonisit sa nu-si paraseasca duhovnicul, mergand la altul, cu speranta si increderea
ca acesta va proceda cu mai multa clementa si ii va acorda incuviintarea de a se
Impartasi. Nici un duhovnic nu are dreptul sa dezlege ceea ce a legat alt duhovnic, atata
timp cat acesta este in viata. Cel canonisit este indatorat sa pastreze neintrerupta
legatura cu duhovnicul, sa duca la indeplinire epitemiile si sfaturile recomandate de
parintele sau sufletesc, sa rupa definitiv legatura cu pacatele savarsite inainte de
spovedanie, sa faca o pocainta sincera si completa si sa se marturiseasca regulat in cele
patru posturi de peste an. In asemenea cazuri, cand penitentul vine din nou sa se
spovedeasca si duhovnicul constata ca s-a indreptat si nu a mai repetat pacatele
savarsite anterior, ii rosteste Rugaciunea de dezlegare, in virtutea careia, i se iarta
pacatele savarsite de la ultima spovedanie pana in prezent, cand s-a infatisat din nou in
scaunul marturisirii. Iertarea pacatelor grele, pentru care a primit canonisirea, o obtine
numai dupa expirarea termenului de pocainta si implinirea corecta a canonului de
pocainta. Canoanele mai pot fi adaptate si indulcite, de la caz la caz, tinand cont de
gravitatea pacatului, de posibilitatea indeplinirii pocaintei, de intensitatea si sinceritatea
caintei
si
a
dorintei
de
indreptare,
de
varsta,
conditie
sociala
etc.
Foarte gresit procedeaza acei preoti, care, in loc sa dea credinciosilor ce se spovedesc
canoane duhovnicesti, ii obliga sa cumpere lumanari, pentru a-si regla bugetul parohiei,
uitand de cel mai esential si elementar lucru, ca orice canon sau epitimie data
penitentului are prin excelenta un rol pedagogic-educativ si redresare morala, ori
vanzarea lumanarilor nu produce o innoire si transformare sufleteasca a vietii
credinciosilor.
De asemenea foarte grava este spovedania in grup pe care o fac unii preoti, Molitfelnicul
spunand foarte clar, ca preotul trebuie saai cheme pe credinciosi pe rand.
-La capitolul Impartasirii exista divergente in practica, in sensul ca unii preoti recomanda
deasa Impartasire iar altii rara Impartasire. Primirea Sfintei Impartasanii nu este
conditionata de intervale de timp sau de anumite sarbatori, ci de dispozitia interioara si
curatia sufleteasca cu care ne prezentam sa gustam din "painea cea cereasca si paharul
vietii". Biserica noastra Ortodoxa a adoptat o pozitie de echilibru in aceasta privinta, a
ingaduit si posibilitatea Impartasirii regulate a celor ce cu buna credinta, cu cuget curat,
cu smerenie si cu evlavie si cuviinta crestineasca se pregatesc sa primeasca margaritarul
cel prea cinstit al Trupului si Sangelui lui Hristos. Astfel cei are duc o viata curata,
implinind poruncile lui Dumnezeu, se pot impartasii mai des cu binecuvantarea
duhovnicului. La fel si copii ar trebui obisnuiti sa se apropie cat mai des de Sfantul Potir,
cu frica si cu credinta, cei mai marisori trebuie incurajati si obisnuiti de preot sa se
spovedeasca si sa participle regulat la toate slujbele bisericii, iar pentru cei mai mici
dintre ei, este recomandat sa se impartaseasca cel putin la 40 de zile. Este foarte dureros
ca in multe biserici, nu se impartaseste nimeni la Sfanta Liturghie, de fapt aceste fiind
scopul
suprem
al
savarsirii
ei.
-In ritul Tainelor s-au mai inregistrat si alte practici si inovatii individuale, unele
neconforme cu traditia liturgica si regula tipiconala, iar altele izvorate dintr-un exces de
evlavie sau pietism exagerat. Cele mai multe dintre ele le intalnim frecvent la Taina
Sfantului Maslu. In timpul oficierii acestei Taine, unii credinciosi intind in fata preotilor
haine, prosoape si lenjerie de corp (ale membrilor absenti ai familiilor lor), pentru a fi
unse cu untdelemn sfintit si preotii slujitori admit si chiar incurajeaza asemenea obicei
susceptibil de pericolul alunecarii pe panta unui empirism magic sau a minimalizarii Tainei
prin coborarea acesteia la nivelul ierurgiilor sau a confundarii ei cu cele mai obisnuite
slujbe: molitfe dezlegari, binecuvantari, sfestanii etc. Sfinte Taine se administreaza numai
persoanelor prezente la oficierea lor si care beneficiaza de roadele si efectele Tainelor si
nu prin substituiri cu alte persoane umane sau obiecte neinsufletite, pentru a nu se
ajunge la parodierea lucrarilor de cult. Savarsirea Maslului pe haine, pe motiv ca
persoana nu poate sau nu doreste sa vina la biserica, nu este compatibila cu demnitatea
si functionalitatea Tainei, care trebuie sa-si pastreze importanta si caracterul ei
sacramental, ca Taina de exceptie in viata credinciosilor. Biserica a dispus ca in conditii
normale aceasta Sfanta Taina sa se oficieze intr-un cadru solemn cu prezenta a sapte

preoti si numai in mod cu totul exceptional, cand nu poate fi gasit un al doilea preot, se
admite, ca un pogoramant, sa se savarseasca de catre un singur preot. Tot legat de Taina
Sfantului Maslu este si practica deschiderii si citirii Sfintei Evanghelii, inainte de otpustul
slujbei, dupa cea de-a saptea rugaciune si ungere a bolnavului cu untdelemn sfintit.
Potrivit randuielii prescrise in Molitfelnic sau Aghiasmatar, dupa citirea celor sapte grupe
de texte liturgice (Apostol, Evanghelie, ectenie intreita prescurtata, rugaciune pentru
bolnav si ungerea acestuia insotita de citirea rugaciunii de tamaduire preotul protos: "ia
Sfanta Evanghelie, o da bolnavului sa o sarute si apoi o deschide el insusi" , dupa care o
aseaza cu fata in jos peste capul bolnavului, si punand deasupra ei Molitfelnicul, citeste
din el a opta rugaciune: "Imparate Sfinte, indurate si mult-Milostive...". Deci, deschiderea
Sfintei Evanghelii se face de catre preot si nu de catre bolnav, asa cum in mod gresit
procedeaza unii preoti. Insa ceea ce este si mai grav si condamnabil in acelasi timp este
faptul ca foarte multi preoti citesc aceasta Evanghelie si lucrul acesta genereaza
cultivarea si raspandirea a tot felul de superstitii, caci in functie de continutul pericopei
evanghelice se nasc in randurile credinciosilor tot felul de interpretari si preziceri eronate
referitoare la soarta lor care poate fi favorabila sau nefavorabila raport cu explicatia
puerila si nefundamentata care si-o insusesc ei. Pentru a nu compromite doctrina si
slujirea liturgica ortodoxa, banalizand Taina in asa masura, incat cei mai putini initiati sa
identifice, din ignoranta, ritul liturgic cu magia sau ghicitoria, este bine si de folos sa se
dezradacineze asmenea obiceiuri paganesti, neconforme cu spiritul traditiei si invataturii
Sfintei noastre Biserici. Aceasta inovatie extraliturgica extinsa si practicata in afara
programului de slujba de catre preotii lipsiti de convingeri religioase temeinice, care
incearca sa transforme slujirea sfanta a preotiei intr-un mijloc de castig urat, trebuie
combatuta cu vehementa pentru a nu denatura fiinta si caracterul cultului divin public
ortodox, care nu are nimic comun cu practicile oculte si superstitioase. Preotul este
savarsitor si interpret al cultului si in calitatea sa de slujitor al Bisericii lui Hristos si
"iconom al tainelor Lui" , trebuie sa se fereasca de innoiri, schimbari si inventii personale,
sa le starpeasca la vreme, sa le evite pe cat ii sta in putinta si sa ramana fidel dreptarului
sfant al Ortodoxiei. Nu trebuie speculata credulitatea si naivitatea credinciosilor in scopuri
lucrative si meschine, ci trebuie intensificata activitatea catehetica, explicand acestora
tainele cultului, indepartandu-i de practicile anormale si lamurindu-le adevarurile
fundamentale ale credintei noastre crestine, pentru a face din ei "madulare" cinstite ale
Bisericii lui Hristos si participanti activi si constienti la riturile si serviciile noastre liturgice.
-La oficierea Tainei Sfintei Cununii nu s-au semnalat abateri de la regula tipiconala si de
la practica liturgica traditionala a Bisericii Ortodoxe. Exista mai ales in Moldova, frumosul
obicei crestinesc, ca mirii sa-si aleaga un sfant ca patron si ocrotitor al caminului lor
familial. Tot in legatura cu slujba Cununiei exista obiceiul destul de raspandit, dar nu
generalizat, ca sotii sa-si serbeze intr-un cadru festiv si religios, asa zisa nunta de argint,
nunta de aur sau nunta de diamant, adica aniversarea a 25 de ani, 50 de ani, respectiv
75 de ani de la incheierea casatoriei. Cu acest prilej, preotul savarseste: Randuiala slujbei
de
multumire
pentru
toata
facerea de
bine
primita
de
la Dumnezeu
-In ritul sfintelor ierurgii exista cateva practici locale si regionale dezvoltate sub impulsul
cerintelor si nevoilor religioase ale credinciosilor din anumite zone ale tarii cu un specific
de viata spirituala deosebit. Dintre aceste practici amintim: savarsirea slujbei Agheasrnei
Mari la malul apei, potrivit obiceiului traditional al locului si aruncarea crucii de gheata in
apa, stropirea crucis cu vin sau cu agheasma a trupului mortului si a sicriului asa cum se
practica
in
unele
locuri
in
nordul
Moldovei
siin
Ardeal
-Tot legat de contextul ierurgiilor mai sunt si situatii si imprejurari cand credinciosii
solicita binecuvantarea unor obiecte de uz obstesc, cum ar fi de pilda sfintirea
autoturismelor pentru a fi ferite de primejdii pe parcursul calatoriilor. In Molitfelnic nu se
gasesc rugaciuni si randuieli consacrate pentru asemenea situatii si, in astfel de cazuri,
preotii oficianti sunt nevoiti sa improvizeze sau sa adapteze ad-hoc pe cele existente care
se potrivesc starii de fapt in care sunt nevoiti sa-i deserveasca pe credinciosi. Aceste
compilatii, adaptari si prelucrari trebuie sa respecte spiritul adevaratei traditii liturgice a
Bisericii
noastre
Ortodoxe.
Mai amintim la acest capitol legat de ierurgii in randul abaterilor grave: slujirea fara
reverenda si purtarea vesmintelor preotesti direct peste hainele civile, incurajarea unor

traditii locale de sorginte pagana ce incurajeaza superstitiile ca de exemplu: ruperea

panzei ce acopera trupul mortului in dreptul fetei, pentru ca sa iasa sufletul, pastrarea
unor bucati din aceeasi panza, cu care mai tarziu familia se va afuma ca sa scape de
urat, sau pastrarea legaturilor de la maini si picioare, trecerea gainii peste sicriu,
aruncarea banilor in groapa, aruncarea pamantului de la groapa in san, baterea unui cui
de lemn in inima mortului si asa mai departe. Mai amintim aici si obiceiul specific zonei
Moldova, de a dezgropa mortii la 7 ani, obicei care nu isi are nici o baza in tipicul ortodox
sau cartile de slujba, prilej cu care familia practic reface tot ritualul de ingropare.
In realitate, in spatele acesto inovatii si devieri sta un singur lucru, dorinta unor preoti
de a dobandi castiguri materiale, mai presus de cele duhovnicesti.

2. Preotii

pravilari,

preotii

cu

leac,

Molitvele

Sfantului

Vasile

"Casa Mea, casa de rugaciune se va chema, iar voi o faceti pestera de talhari
Pentru aceasta categorie de slujitori, am lasat un capitol aparte pentru ca se incadreaza
in randul abaterilor cele mai grave, care produc credinciosilor adevarate traume
duhovnicesti.
Pravilarii, sau cei care deschid cartea, au ajuns sa transforme slujirea lui Dumnezeu in
vrajitorie, ghicitorie, reusind sa insele multa lume, cum ca ceea ce fac ei este bine,
pentru ca ei sunt preoti slujitori. La aceasta vom raspunde urmatoarele: Si Iuda a fost
unul dintre apostoli. Astfel, oamenii ajunsi in situatii critice, in necazuri mari, merg la
astfel de preoti, crezand ca Dumnezeu ii va ajuta si le va implini cererile mai repede,
confundandu-i pe acestia cu slujitorii lui Dumnezeu. Astfel bietii oameni ajung sa li se
deschida cartea, si sa li se ghiceasca, sa li se spuna vrute si nevrute, bagand spaima in
ei. In acelasi timp li se spune ca daca vor face tot ce li se zice, va fi bine si vor scapa de
toate necazurile. Aproape la toti li se da acelasi diagnostic: suferiti din pricina vrajilor si a
farmecelor. Si de aici incepe calvarul bietilor oameni, care pe langa faptul ca pierd foarte
multi bani, sunt indrumati sa faca niste lucruri despre care bunul simt ma opreste sa le
scriu, lucruri cu totul straine de Dumnezeu, cu adevarat diavolesti. Mai exista o categorie
de oameni care vin la pravilari, pe langa cei cu necazuri mari, mai vin cei care doresc sa
se razbune pe un apropiat al lor, pe care poarta ura. Bineinteles ca si pentru acestia
pravilarii au solutii mestesiugite de ei, care cu siguranta vor prinde, bineinteles contra
unei
sume
de
bani.
Mult rau produc acesti oameni care ar trebui caterisiti numaidecat de catre episcopul
locului, dupa Sfintele Canoane. Foarte grava este situatia cand forurile superioare stiu de
ei si nu iau nici o masura, lasandu-i sa-si continue lucrarea draceasca. Sunt o rusine
pentru
noi
si
Biserica
lui
Hristos.
Iata un cuvant de la Cuviosul Paisie Aghoritul: in timp ce noi, citind Psaltirea, chemam
ajutorul lui Dumnezeu si primim Harul dumnezeiesc, aceia, prin felul in care o folosesc, il
jignesc pe Dumnezeu, leapada Harul dumnezeiesc si astfel fac hatarul diavolilor.
Molitvele

Sfantului

Vasile

Scrise de Sfantul Vasile cel Mare, molitvele lui sunt de fapt rugaciuni de exorcizare, foarte
puternice, care se pot citi in fiecare an pe data de 1 Ianuarie, ziua in care se praznuieste
sfantul, si se oficiaza si Liturghia lui. In aceasta zi preotii care doresc pot sa citeasca
aceste
molitve.
In rest aceste molitve se citesc pentru cei care patimesc din pricina diavolului, pentru cei
stapaniti de duhuri necurate. Este o mare greseala sa se citeasca oricui si pentru orice
pricina aceste molitve, dar si fara o pregatire in prealabil. Dar de multe ori in spatele
acestei practici se ascunde dorinta de a obtine castiguri materiale si atunci situatia este
cu
atat
mai
grava.
Iata ce spune cuviosul Paisie Aghioritul: Unii preoti aduna si pe cei ce au diavol si pe altii
care au vreo boala si le citesc tuturor la un loc exorcisme. Unul avea parkinson si ii citeau

exorcisme exorcismele trebuie sa se citeasca cu durere, cu smerenie, iar nu cu mandrie.

Atunci cand preotii citesc cu voce tare si cu mandrie Iesi duhule necurate! Diavolul se
salbaticeste se manie si poate exploata egoismul celui indracit, spunandu-i: Ia uite, te
face de ras inaintea lumii! Ia si da-i cateva popii astuia!, si atunci cel indracit incepe sa-l
bata pe preot. Si astfel nu fuge diavolul ci fuge parintele cu molitfelnicul. O data un preot
a spus unui indracit: Iti poruncesc, duhule necurat, sa pleci din omul acesta! Ei, pentru ca
mi-ai poruncit, nu plec.
3. Preotii cu impedimente canonice
Preotul in parohie sa este apostolul satului, randuit sa slujeasca cele sfinte si sa
vesteasca Sfanta Evanghelie. Mantuirea preotului depinde in primul rand, mai ales, de
cate suflete aduce la pocainta si cate suflete pierde prin sminteala, prin nepasare si lipsa
de invatatura. Un preot devotat lui Hristos este o faclie nestinsa pentru Biserica. El
trebuie sa aiba o viata duhovniceasca exemplara, sa aiba o familie model, sotia lui sa fie
evlavioasa si smerita, iubitoare de rugaciune, o mama duhovniceasca pentru credinciosii
din parohie. Preotul daca nu iubeste rugaciunea si Biserica nu poate sa fie un preot bun.
El mai trebuie sa fie milostiv, neiubitor de averi, smerit, bland impaciuitor, drept
judecator
si
sa
locuiasca
in
parohie
.
Iata cam asa ar trebui sa fie preotul lui Dumnezeu, din pacate putini au aceste calitati.
Astfel ajungem sa tratam o alta problema a Bisericii noastre:preotii cu impedimente
canonice.
Mai intai trebuie sa spunem ca cei ce candideaza la hirotonie trebuie sa implineasca
urmatoarele conditii principale: sa aiba o viata duhovniceasca aleasa. Sa fie sanatos la
trup, sa nu aiba infirmitati, atat la trup cat si la suflet, la vorbire si la minte, trebuie sa
mai aiba recomandare din partea duhovnicului, trebuie sa duca viata curata inca din
copilarie, in desavarsita feciorie atat el cat si cea care ii va fi sotie. Altfel sfintele canoane
opresc de la hirotonie, pentru cazuri deosebite cel care hotaraste este episcopul. Daca
dupa casatorie sotie preotului moare, preotul nu mai are voie sa se recasatoreasca, daca
face acest lucru nu mai poate avea preotie lucratoare, fiind oprit de la savarsirea celor
sfinte . Astazi multi preoti au acest impediment canonic, multi despartindu-se de sotiile
lor si recasatorindu-se, sau si mai grav traind in concubinaj. O alta problema majora este
cea legata de preotii care nu locuiesc in parohie si fac naveta, acestia nu vor putea sa
faca niciodata o pastoratie adevarata, iar credinciosii il vor simti mereu ca pe un intrus,
sau in cel mai bun caz ca pe un musafir. Multa sminteala aduc astazi preotii care sunt
stapaniti de patimi grele, pe care toti le cunosc, cum ar fi de exemplu: desfraul, betia,
fumatul, jocuri de noroc Acestia pierd puterea cuvantului propovaduit, fiind dea dreptul
penibili atunci cand de la amvon indeamna poporul: sa nu fie desfranati, sa nu bea, sa nu
fumeze. Toti acestia din pacate ponegresc imaginea Bisericii Dreptmaritoare si a
slujitorilor ei.

4. Solutia ce se desprinde din scrierile Sfantului Vasile cel Mare

Curatiti
dar
Biserica,
izgonindu-i
Canonul 89 al Sfantului Vasile cel Mare

pe

cei

nevrednici

dintr-insa.

Opera Sfantului Vasile este vasta, si cei care o studiaza pot sa gaseasca raspuns si solutii
la numeroase probleme, cum sunt si cele pe care le-am prezentat pana acum, opera
marelui
sfant
fiind
la
fel
de
actuala
ca
si
in
secolul
al
IV-lea.
Mai intai sa ne aplecam asupra canoanelor sfantului ierarh din Capadocia, care cauta sa
reglementeze aceste abateri, si in acelasi timp mi se pare mult mai interesant sa
urmarim ce epitemii randuieste Sfantul Vasile cel Mare pentru cei ce au alunecat de la
calea
cea
dreapta.
- diaconul ce a curvit dupa diaconie, va fi lepadat de la diaconie, iar fiind impins la locul
mirenilor

- curviile caninicilor sa nu se socoteasca intru nunta, ci prin tot chipul sa se rupa

impreunarea lor. Ca aceasta si Bisericii este de folos spre intarire, si ereticilor nu le va da
apucare asupra noastra, cum ca prin via de a pacatui tragem catre noi acest canon
randuieste ca daca cei ierositi, fie ei clerici, sau monahi, ar curvi cu vreo fata, sa nu se
ierte
de
episcop,
nici
sa
nu
se
cunune,
nici
sa
ramana
impreuna
- stricatorii de parte barbateasca, si stricatorii de vite, si ucigasii, si fermecatorii, si
preacurvarii, si idolatri, sunt vrednici de aceeasi osanda , vedeti cum Sfantul Vasile cel
Mare pune pe aceeasi treapta pe ucigas cu fermecatorul, ca unul ce cheama pe diavoli,
randuind
pentru
ei
30
de
ani
de
pocainta
- pe digami,i-au oprit cu totul de la slujire , iata ce spune referitor la clericii recasatoriti,
scurt
si
la
obiect
citand
Canonul
17
Apostolesc
- pentru prezbiterul ce din nestiinta s-a alunecat la nunta nelegiuita, am hotarat cele ce
trebuia, adica sa se impartaseasca de sedere, iar de celelalte lucrari sa se departeze. Ca
destul
este
unuia
ca
acesta
iertarea
- Clericii cei ce au pacatuit de moarte, se pogoara din treapta, iar de impartasirea
mirenilor nu se opresc , acest canon este preluat intocmai de la canonul 93 de la Sinodul
VI
- cel ce spune vrajitorii ori fermecatorii se va iconomisi cu timpul ucigasului,
iconomisindu-se
asa,
precum
s-a
vadit
pe
sine-si
in
fiecare
pacat
- Diaconul spurcandu-se cu buzele, si marturisindu-se ca pana la aceasta a pacatuit, se
va
opri
de
Litrghie
aceasta-si
insa
si
prezbiterul
- cel ce se da pe sine-si vrajitorilor, sau unora ca acestora, dupa timpul ucigasilor si el se
va canonisi canonul se refera atat la cei ce se ocupa cu astfel de lucruri cat si la cei ce
merg
la
ei
- cei ce se vrajesc, si obiceiurilor paganesti urmeaza, sau in casele lor baga pe oarecare,
spre aflarea vrajilor si spre curatire, sa cada sub Canonul de 6 ani, un an tanguindu-se, si
un an ascultand, si in trei ani cazand, si un an impreuna cu credinciosii stand, asa se vor
primi
- Foarte ma mahneste, ca au lipsit de aici Canoanele Parintilor, si s-a izgonit toata
scumpatatea din Biserici. Si ma tem nu cumva, sporind cate putin nebagarea de seama
aceasta, sa vina in cea desavarsita tulburare lucrurile prezbiterilor si diaconilor ati dat
voie, pe oricare ar voi, fara sa se cerceteze viatapentru aceasta cu adevarat multi slujitori
se numara in fiecare sat, iar vrednic de slujirea Altarului niciunul cei mai multi de frica
recrutatiei se dau pe sine-si slujbei, de nevoie Curatiti dar Biserica, izgonindu-i pe cei
nevrednici
dintr-insa.
-unii din voi luati bani de la cei ce se hirotonesc, si ca acoperiti (lucrul) cu nume de buna
cinstire de Dumnezeu rogu-ma dar, acest venit, iar mai bine a zice, introducerea cea spre
gheena, lepadati-o. si nu spurcandu-va mainile cu acest fel de laturi sa va faceti
nevrednici de a savarsi Sfintele Tainenici iarasi lui Iuda sa-i urmati (Matei 27,5),pentru
castig vanzand a doua oara pe Cel ce o data S-a Rastignit pentru noi.
Sfantul Vasile cel Mare, vorbeste foarte frumos despre supunere, si daca stam sa
cugetam putin vom realiza cu siguranta ca toate problemele enumerate mai sus au
cauza principala nesupunerea. Iata ce spune Sfantul Parinte: Se cuvine, deci, sa ravnim
indeosebi supunerea sfintilor, pe care au aratat-o ei fata de Dumnezeu, daca vrem cu
adevarat sa aratam supunere dupa chipul cel drept, folosind ca indestulator acest
exemplu pentru cazul nostru caci ia aminte ce spune Domnul in Evanghelii, cand
hotaraste supunere pentru ucenicii lui: Cine va primeste pe voi, pe Mine ma primeste si
in alta parte Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cel ce s-a lepadat de voi, se
leapada
de
Mine.
Sfantul Vasile cel Mare, spune intr-o alta regula: Cei care neglijeaza cu indrazneala voile
lui Dumnezeu ca sa fie pe placul celor care asculta, facandu-se robi ei insisi acelora
carora vor sa le fie pe plac, cad de sub stapanirea Domnului, iata, cu alte cuvinte cum
suntem de indemnati ca mereu sa cautam sa fim bineplacuti lui Dumnezeu, chiar daca
aceasta inseamna sa nu facem pe plac oamenilor. Preotii care se confrunta cu situatii mai
deosebite in parohii, unde credinciosii pot cauta sa impuna anumite traditii locale, care nu
au nimic cu Sfanta Traditie si invatatura Bisericii noastre, sa fie categorici si de neclintiti
in hotararea de a indrepta lucrurile, caci altfel, dupa cuvintele Sfantului Vasile cel Mare,

vom ajunge sa-L lasam pe Dumnezeu de stapan, facandu-ne robi oamenilor. Caci acela
care nu umbla dupa onoruri omenesti si nu se fereste de a mustra pe cei ce pacatuiesc,
ca sa le fie placut si drag, ci lucreaza in realitate din iubire nu va voi sa vicleneasca
adevarul.
Sfantul Vasile cel Mare, prin opera sa se dovedeste a fi un parinte foarte actual, care
ofera solutii viabile, demne de urmat de catre noi, cei care traim astazi, problema este
insa alta, cati dintre noi ar fi dispusi sa le urmeze?

III. Concluzii

Biserica a avut si va avea de purtat numeroase lupte, pe diferite campuri de lupta, dar
credem ca va iesi mereu biruitoare si ca portile iadului nu o vor birui . Cele mai
dureroase lupte sunt cele interioare, purtate de membrii clerului intre ei, din invidie,
lacomie, sau lipsa de iubire, adesea lipsindu-ne unitatea si dragostea frateasca ce ar
trebui sa umple sufletele noastre precum la Sfintii Apostoli, sau lupte interioare duse cu
ierarhia superioara, sau chiar intre arhierei, toate avand insa cauza principala lipsa unei
iubiri autentici crestinesti, lipsa smereniei, a ravnei pentru cele sfinte si dorinta arzatoare
de
a
fi
bineplacuti
lui
Dumnezeu.
Problemele pe care am incercat sa le prezentam in aceasta lucrare, sunt doar o mica
parte si credem ca rezolvarea lor nu ar fi atat de complicata, daca ierarhii ar fi cu totii
mai
exigenti,
mai
transanti
fara
a
se
cadea
totusi
in
extreme.
Unitatea cultului pe parcursul Patriarhiei noastre, s-ar putea rezolva lesne daca ar exista
mai multa comunicare si intelegere intre membrii clerului si daca s-ar renunta o data si
pentru totdeauna la acele traditii locale, care nu au nimic in comun cu Sfanta Traditie a
Bisericii
Ortodoxe
si
cu
Dumnezeu.
In final as vrea sa ridic totusi doua probleme la care nu am gasit raspuns:
- De ce atunci cand ierarhia cunoaste situatii foarte grave, cu abateri majore ordin moral
si tipiconal al unor preoti pe care ii pastoreste, intervine atat de greu sau chiar de loc,
uneori fara macar a mustra pe cei in cauza (dau de exemplu pravilarii, pe care toti ii
cunoastem,
dar
care
continua
sa-si
faca
lucrarea
lor
draceasca)?
- De ce atunci cand un preot se arata ravnitor spre cele sfinte, purtand reverenda,
incercand sa savarseasca sfintele slujbe dupa tipicul lasat de Sfintii Parinti, si nu de el
insusi, este mereu batjocorit de majoritatea colegilor, fiind catalogat adesea ca: exagerat,
extremist, fariseu sau nebun?
Biserica a avut si va avea de purtat numeroase lupte, pe diferite campuri de lupta, dar
credem ca va iesi mereu biruitoare si ca portile iadului nu o vor birui . Cele mai dureroase
lupte sunt cele interioare, purtate de membrii clerului intre ei, din invidie, lacomie, sau
lipsa de iubire, adesea lipsindu-ne unitatea si dragostea frateasca ce ar trebui sa umple
sufletele noastre precum la Sfintii Apostoli, sau lupte interioare duse cu ierarhia
superioara, sau chiar intre arhierei, toate avand insa cauza principala lipsa unei iubiri
autentici crestinesti, lipsa smereniei, a ravnei pentru cele sfinte si dorinta arzatoare de a
fi bineplacuti lui Dumnezeu.Problemele pe care am incercat sa le prezentam in aceasta
lucrare, sunt doar o mica parte si credem ca rezolvarea lor nu ar fi atat de complicata,
daca ierarhii ar fi cu totii mai exigenti, mai transanti fara a se cadea totusi in
extreme.Unitatea cultului pe parcursul Patriarhiei noastre, s-ar putea rezolva lesne daca
ar exista mai multa comunicare si intelegere intre membrii clerului si daca s-ar renunta o
data si pentru totdeauna la acele traditii locale, care nu au nimic in comun cu Sfanta
Traditie a Bisericii Ortodoxe si cu Dumnezeu.In final as vrea sa ridic totusi doua probleme
la care nu am gasit raspuns:- De ce atunci cand ierarhia cunoaste situatii foarte grave, cu
abateri majore ordin moral si tipiconal al unor preoti pe care ii pastoreste, intervine atat
de greu sau chiar de loc, uneori fara macar a mustra pe cei in cauza (dau de exemplu
pravilarii, pe care toti ii cunoastem, dar care continua sa-si faca lucrarea lor
draceasca)?- De ce atunci cand un preot se arata ravnitor spre cele sfinte, purtand

reverenda, incercand sa savarseasca sfintele slujbe dupa tipicul lasat de Sfintii Parinti, si
nu de el insusi, este mereu batjocorit de majoritatea colegilor, fiind catalogat adesea ca:
exagerat, extremist, fariseu sau nebun?Biserica a avut si va avea de purtat numeroase
lupte, pe diferite campuri de lupta, dar credem ca va iesi mereu biruitoare si ca portile
iadului nu o vor birui. Cele mai dureroase lupte sunt cele interioare, purtate de membrii
clerului intre ei, din invidie, lacomie, sau lipsa de iubire, adesea lipsindu-ne unitatea si
dragostea frateasca ce ar trebui sa umple sufletele noastre precum la Sfintii Apostoli, sau
lupte interioare duse cu ierarhia superioara, sau chiar intre arhierei, toate avand insa
cauza principala lipsa unei iubiri autentici crestinesti, lipsa smereniei, a ravnei pentru cele
sfinte si dorinta arzatoare de a fi bineplacuti lui Dumnezeu.Problemele pe care am
incercat sa le prezentam in aceasta lucrare, sunt doar o mica parte si credem ca
rezolvarea lor nu ar fi atat de complicata, daca ierarhii ar fi cu totii mai exigenti, mai
transanti fara a se cadea totusi in extreme.Unitatea cultului pe parcursul Patriarhiei
noastre, s-ar putea rezolva lesne daca ar exista mai multa comunicare si intelegere intre
membrii clerului si daca s-ar renunta o data si pentru totdeauna la acele traditii locale,
care nu au nimic in comun cu Sfanta Traditie a Bisericii Ortodoxe si cu Dumnezeu.In final
as vrea sa ridic totusi doua probleme la care nu am gasit raspuns:- De ce atunci cand
ierarhia cunoaste situatii foarte grave, cu abateri majore ordin moral si tipiconal al unor
preoti pe care ii pastoreste, intervine atat de greu sau chiar de loc, uneori fara macar a
mustra pe cei in cauza (dau de exemplu pravilarii, pe care toti ii cunoastem, dar care
continua sa-si faca lucrarea lor draceasca)?- De ce atunci cand un preot se arata ravnitor
spre cele sfinte, purtand reverenda, incercand sa savarseasca sfintele slujbe dupa tipicul
lasat de Sfintii Parinti, si nu de el insusi, este mereu batjocorit de majoritatea colegilor,
fiind catalogat adesea ca: exagerat, extremist, fariseu sau nebun?

Sfarsit si lui Dumnezeu Slava!