Sunteți pe pagina 1din 3

Ric

poezie [ ]
de Miron-Radu Paraschivescu
Bate-un vnt pe ulicioar
peste inima amar,
bate-un vnt prin ignie
peste inima pustie,
vnt uor de primvar
cu parfum de domnioar.
Treci vntule fr team
c nu te mai bag-n seam
nici-o pirand-mpudrat
cu buzele de mucat!
Poci, tu vntule, s treci,
c focul lor n-o s-l seci
i nici lacrmile lor
dup Ric din Obor!
l fceau toi zurbagiu,
dar altul ca el nu tiu:
l mai prima barbugiu,
cuitar, caramangiu,
ca un fante de spatiu.
C nu era nici o fat
de el neamurezat,
nici nevast cu brbat
s nu-l fi rvnit la pat.
i-avea ochii de migdale
de ctau la el cu jale,
i-avea ghiersul cnttor
de ctau la el cu dor,
Ric - fante de Obor.
Cnd trecea prin cartier,
avea pasul de boier,
legnat i nepripit
unde se tia iubit.
De se lsa cu btaie
(c avea dumani o droaie!),
atunci o fcea de oaie,
c pn s scoi cuitul,
el i i lua piuitul.
N-avea pe lume preche:

purta cercel la ureche


i-avea degetu-nflorat
c-o piatr de matostat.
Noaptea, cnd venea matol,
zicea din gur, domol,
ca un vnt care se duce
n inim, s-o usuce,
ca steaua tremurtoare
de clipete-n bolta mare.
Uite-l, sta era Ric:
el de nimeni n-avea fric,
de nimeni nu se ferea,
ct este lumea de rea!
i cum venea ntr-o sear
senin, de primvar,
un igan mai mrunel
se tot da pe lng el:
- "D, b Ric, o igare!"
Cnd cta prin buzunare,
parivul, cu mna scurt,
i-a bgat cuitu-n burt.
Ric s-a-ndoit niel
da' l-a muclit pe miel
de-a sunat i baba-n el.
Vicreal mare-n strad,
au dat toi buluc, grmad:
sngele-i curgea iroi
ca apa dintr-un butoi.
Toat partea muiereasc
a srit s-l oblojeasc,
dar el nu vroia deloc;
se inea doar de mijloc
i i-a pus o barz-n cioc,
a aprins-o i-a zmbit:
- "Ce-o s mor dintr-un cuit?"
Pn' vin i de la Salvare,
mai poci s trag o igare!"
Aa era Ric - tare.
Se cruceau iganii toi,
(mardeiai, giolari i hoi)
i igncile-nlemnite

se tnguiau pe optite.
Aoleo, ce n-ar fi dat
s-l vaz pe Ric lat;
dar el, drept ca plimarul,
i inea doar brcinarul
cu o mn, apsat
i umbla n lung i-n lat
Ric - fante-njunghiat.
Ieea luna dintr-un nor
roie ca un bujor
i btea un vnt de sear
subirel, pe ulicioar
ca un plnset n suspine.
Dar Salvarea nu mai vine...
Ric s-a lsat pe vine
i s-a-ntins pe ndelete
rezimat de un prete.
Craii toi, de bucurie,
se fceau c l mbie:
- "Spune b, tot te mai doare?"
El tcea cu ochii-n zare.
- "Vrei Ric, s joci barbutu?"
Dar el tot fcea pe mutul.
Una, cum ddea s-l frece,
a ipat - c era rece!
i cnd a sosit Salvarea
din el mai ardea... igarea.
Bate vnt, lacrim pic
dup inima voinic!
Plnge-l inim amar
c s-a dus n primvar
ca o ap d-a uoar
i ca fumul de igar!
Cnt-l ghiers i du-l departe
pe Ric - fante de Moarte! a