CURS VI

ELEMENTE DE KINETOLOGIE - REZUMAT

Definitie: Kinetoterapia este disciplina care foloseste miscarea n scop terapeutic.
Istoric: miscarea, ca exercitiu fizic, a fost folosita din cele mai vechi timpuri. Popoarele antice
ale -lumii (n Egipt, China, India) au apreciat-o. La greci si romani a cunoscut o ampla
dezvoltare (Hipocrate, Celsus, Galen etc.).
Renasterea dedica exercitiului fizic opera "De arte gimnastica" (1969).
Conceptia despre miscare a suedezului Henrich Ling (1776 - 1839), a marcat o etapa n
dezvoltarea si raspndirea, pna la popularizare, a gimnasticii sale, denumita suedeza. El a
deosebit gimnastica n patru ramuri distincte: educativa sau pedagogica, militara, estetica si
medicala.
Remarcam faptul ca gimnastica medicala a nceput sa se dezvolte independent. Succesorii lui
Ling s-au ocupat n mod deosebit de aceasta forma de gimnastica (Branting, Liedbeck, Wide
etc.), ntreaga Europa fiind foarte entuziasmata de gimnastica suedeza (Franta, Germania, Belgia
etc.). In tara noastra gimnastica medicala ncepe sa se dezvolte mai mult n legatura cu educatia
fizica.
Medicina moderna a dat o exceptionala dezvoltare kinetoterapiei, facnd din aceasta o terapie, o
metoda de recuperare medicala. Cultura fizica medicala are n acest sens un rol curativ,
preventiv, corectiv.
Rolul curativ nseamna: reeducare, readaptare, recuperare a capacitatii functionale - partiala sau
totala - a organismului lezat.
Rolul preventiv consta n: prevenirea deficientelor fizice, mai ales la copii, n asigurarea unei
dezvoltari fizice armonioase; stimularea functiei musculare; dezvoltarea unei statici normale si
eliminarea viciilor de statica si postura; reconfortarea psihica; calirea organismului (cu rol
extrem de important n prevenirea mbolnavirilor).
Rolul corectiv se refera la combaterea unor deficiente fizice nnascute sau dobndite (scolioze,
lordoze, picior plat, genunchi curbati etc.).
Totul - privit la scop al C.R.M. sau al kineziterapiei - trebuie sa duca la realizarea acelui sublim
citat antic roman "Mens sana in corpore sano".
Ca metoda, C.F.M. sau kinetoterapia foloseste miscarea sub forma exercitiului fizic. Ea
constituie o terapie naturala, activa si functionala - organica si psihica. n ceea ce priveste
tehnica, C.F.M. cuprinde:
a) Mijloace de baza, care includ: gimnastica medicala, terapia ocupationaa, odihna activa si
masajul.

b) Elemente ajutatoare: jocuri, sporturi, turism; factori naturali de calire: aer, apa, soare; conditii
de igiena si dotare.
c) Elemente de asociere: balneo-fizioterapia (si cura balneara); tratament ortopedico-chirurgical;
regim alimentar si vitaminoterapia.

EXERCIIILE FIZICE
. Exercitii fizice statice: acestea asigura imobilitatea si mentin pozitia corpului, n acelasi timp
constituind o conditie indispensabila pentru realizarea efortului dinamic. Pozitiile statice ale
corpului sunt:
a) ortostatism (pozitia n picioare);
b) seznd;
c) culcat.
Efortul muscular static cunoaste trei forme:
- de mentinere (fata de gravitatie);
- de consolidare (adica de stabilitate);
- de fixare (adica de echilibru).
n concluzie, efortul static este cel care asigura mentinerea, consolidarea si fixarea unei pozitii,
fara sa determine deplasarea n spatiu a organismului. El este realizat prin contractiile musculare
numite izometrice, care au urmatorul rol: maresc volumul muschilor si cresc forta musculara. Un
singur dezavantaj au totusi aceste contractii statice sau izometrice: sunt monotone, plictisitoare,
din care cauza produc destul de repede oboseala nervoasa.
O miscare cu bratele oboseste mai putin dect nemiscarea lor si fixarea ntr-o anumita pozitie
rigida. Nutritia muschilor n activitatea dinamica se face mult mai bine, datorita unei circulatii
sanguine activizate si deci aportul de oxigen crescut. n contractia statica produsele reziduale se
elimina mai greu (acid lactic) si determina oboseala musculara. De aceea se recomanda ca aceste
contractii izometrice sa fie de scurta durata, repetate des si compensate prin pauze relaxante.
2. Exercitii fizice dinamice: se ntelege prin exercitiu dinamic realizarea unei miscari. Se produce
n acest fel o deplasare n spatiu, prin participarea simultana a grupurilor musculare agoniste si
antagoniste, unele avnd o actiune de "cedare, iar altele de "nvingere".
Aceste miscari dinamice pot fi active - adica miscari ce se fac cu cheltuiala de energie proprie si pasive - prin contributie exterioara, fara participare proprie.
La rndul lor, miscarile active pot fi: libere, adica miscari executate numai contra gravitatiei;
active, ajutate sau asistate (deci si cu o contributie dinafara, motiv pentru care aceste miscari se

mai numesc active-pasive); active cu rezistenta, n care miscarea trebuie sa nvinga n plus, pe
lnga gravitatie si o rezistenta impusa; legate, adica la diferite aparate (scari, brne, paliere etc.).
Miscarile active stau la baza exercitiilor de gimnastica, a jocurilor, a sporturilor etc.
Kinetoterapia foloseste ambele tipuri de miscare - statice si dinamice, active si pasive - cu
indicatii ntr-o serie de afectiuni: locomotorii, cardiovasculare, digestive, neurologice,
pulmonare, metabolice etc.
Dintre miscarile dinamice enumeram: flexie-extensie; abductie-adductie; rotatie (pronatie si
supinatie); circumductie. Toate aceste miscari se mai numesc si izotonice.
Important! Kinetoterapia trebuie sa fie selectata si dozata n functie de bolnav si de boala. Cu
alte cuvinte, se va urmari individualizarea oricaror miscari pe care trebuie sa le execute bolnavul.
Se adauga o serie de elemente ajutatoare: masaj, procedee de balneo-fizioterapie, cura
balneoclimaterica, jocuri etc.
Complexitatea asistenei medicale kinetologice raportat la marea varietate a patologiei se
datoreaz amestecului n diferite proporii a unui numr relativ redus de obiective fundamentale:
relaxarea;
corectarea posturii i aliniamentului corpului;
creterea mobilitii articulare;
creterea forei musculare;
creterea rezistenei musculare;
coordonarea, controlul i echilibrul micrii;
antrenarea pentru efort;
reeducarea respiratorie;
reeducarea sensibilitii.
Aceste obiective sunt individualizate prin specificul tehnicilor i metodelor aplicate pentru
realizarea fiecruia n parte.
INDICAII SI CONTRAINDICAII
Kinetoterapia are indicatii vaste, putnd fi folosita n toate specialitatile : reumatologie,
cardiologie, nutritie, ortopedie, traumatologie, obstetrica si ginecologie, neurologie si psihiatrie,
pediatrie.
Contraindicatiile sunt mai limitate:
- hemoragiile,
- infectiile acute,
- pacientul necooperant.

Curs 7 ELEMENTE DE ORTEZARE.

ELEMENTE DE ERGOTERAPIE
ELEMENTE DE ORTEZARE
Scopul ortezrii I reprezint refacerea funcional a unui individ cu suferin la nivelul aparatului
mio-artro-kinetic, in asa fel incat activitatea lui fizica sa fie minim restrictionata.
Astfel, orteza va fi prescrisa dupa evaluarea pacientului. Sunt importante caracteristicile individuale
ale fiecrui pacient, referitoare la starea tegumentului, la restantul functional al segmentulul interesat, la
etiopatogenia bolii, la patologia asociat, la vrst i la caracteristicile socio-profesionale ale vieii
pacientului.
Evaluarea pacientului va cuprinde:
diagnosticul etiopatogenic;
aprecierea tipurilor de infirmitti i disfunctii, precum si a handicapurilor rezultate;
identificarea afeciunilor asociate i a modului in care ele ar putea influenta sau ar fi influentate
de purtarea unei orteze;
aprecierea strii generale fizice i mentale a pacientului;
aprecierea restantului functional, precum i a gradului de dependen n ambulatie, in
ngrijirea zilnic i in viaa socio-profesional.
In decizia de prescriere a unei orteze se tine seama i de gradul in care respectivul dispozitiv ar
putea influenta pozitiv acest nivel de dependen, adic se apreciaz eficacitatea posibil a
ortezei.
Cele mai frecvente obiective/considerente functionale pentru care se recomand ortezarea sunt
urmtoarele:
aliniamentul segmentelor corpului: orteza se prescrie in scopul meninerii
aliniamentului i prevenirii pozitiilor vicioase sau al corectrii deformrilor;
mobilitatea articular: orteza se recomand pentru a promova mobilizarea asistat i
controlul motor sau pentru a mpiedica mobilitatea anormal;
solicitarea articular: ortezele se pot folosi pentru a reduce ncrcarea axial sau pentru
a diminua fortele ce actioneaz la nivel articular;
necesitatea de a asigura protecie: orteza este prescris ca suport sau pentru a proteja
segmentul interesat de alte leziuni sau pentru a diminua durerea locala ori pentru a
favoriza vindecarea tesuturilor traumatizate cat mai functional cu putinta.
Contraindicatiile generale ale purtrii unei orteze se refer la situaiile n care:
orteza nu poate asigura amplitudinea de micare articular necesar pentru mentinerea unei bune
funcionaliti articulare;
orteza nu poate asigura nivelul cerut de stabilizare articular segmentului interesat, pentru a
obtine o micare adecvat i un bun control motor;
orteza limiteaz funcionalitatea, pacientul fiind mai disfuncional cu orteza dect fr aceasta;
orteza determin presiuni anormale care duc la leziuni tegumentare i ale esuturilor subiacente.

ERGOTERAPIA SAU TERAPIA OCUPAIONAL este o metod terapeutic care

utilizeaz diverse activitai n vederea readaptrii si recuperrii handicapului fizic i mintal al
pacientului.
Termenul de Ergoterapie provine din limba greaca i nseamn a munci.
Ergoterapia este un domeniu al medicinii destul de nou. Prima coal de ergoterapie s-a nfiinat
n Chicago n anul 1908, iar n Europa abia n 1971, n Austria. n Romnia, despre "terapia prin
munc" nu s-a auzit foarte mult, ns ea a nceput s fie practicat, cu rezultate satisfctoare n
rndul pacienilor.
De-a lungul timpului au fost utilizate diverse metode care au asociat mijloacele terapeutice
naturale cu muzica, exerciile fizice, dansul, bile i dieta, terapia ocupaional fiind recomandat
de diveri autori la nceput doar bolnavilor psihici, n unitai specializate, iar mai apoi
persoanelor cu deficite funionale ale aparatului locomotor, sub form de jocuri, ocupaii sau
mesteuguri.
In 1951 s-a infiintat Federaia Internaional de Terapie Ocupaional unde au avut loc cursuri
i conferine, dnd amploare acestui mod de terapie.
Scopul ergoterapiei este acela de a le reda bolnavilor independena, dndu-le posibilitatea s se
adapteze la un deficit pe care l au i cu care trebuie s triasc, sau participnd la ameliorarea
strii lor. Aceast terapie poate fi indicat unui spectru destul de larg: boli mintale, infirmiti
motorii (paralizii, sechele posttraumatice, afeciuni reumatologice, miopatii, arsuri, boli
cardiace), dar i persoanelor de vrsta a treia pentru care ergoterapia are un rol preventiv, de a
evita mbolnvirea i spitalizarea acestora.
De la caz la caz, cu ajutorul ergoterapiei, pacientul poate nva s se descurce singur n viaa de
zi cu zi, cu ct mai puin ajutor din partea celorlali, pentru a nu fi o povar pentru familia sa,
sau poate s-i ocupe timpul liber cu munci uoare, care l menin ntr-o form fizic bun i cu
un moral ridicat, simindu-se util.
Indicaiile ergoterapiei sunt foarte largi: boli psihice, infirmiti motorii (paralizii, sechele
posttraumatice, afeciuni reumatologice, miopatii, arsuri, boli cardiace etc.). Exist, de asemenea,
o ergoterapie preventiv care vizeaz evitarea spitalizarii, indeosebi pentru persoanele n varst.
Tipuri de ergoterapie

Ergoterapia reeducativ-readaptativ utilizeaz aciunea ca mediator pentru a ajunge la un

obiectiv dat (cautarea unei mai bune coordonri a micrilor, antrenament pentru purtarea unei
proteze, reinvarea aciunilor zilnice etc.). Pe aceast baz, orice activiti (activiti artizanale
ca mpletitul sau esutul; activiti de captare a ateniei, de exprimare, scris, jocuri; reinvarea
gesturilor vieii zilnice; activiti de tip profesional de toate tipurile etc.) sunt bune de folosit n
masura n care pot ajuta pacientul sa le adapteze la posibilitile sale. Aceast mediere permite s
se observe i s se analizeze problemele pe care le pune boala n cauz, apoi s se propun o
soluie cu contribuia bolnavului i a medicului curant (cum s evii durerea n gesturile vieii
zilnice la un pacient suferind de dureri lombare, de exemplu).

Ergoterapia preventiv vizeaz sftuirea pacientului n ce privete gesturile cotidiene i

amenajarea locuinei i i permite s-i asume handicapul sau boala, ramnnd integrat n mediul
su de viaa.