Enigma este un lucru greu de infeles, o taind, un mister, i dar descifrarea ei este intotdeauna o desfétare. La vremea lui, Kant spunea ed se mai cautd inc 0 definite a dreptului, asertiune valabilé si astizi ‘Am purces la a descifra 0 enigma! Dacdi definitia dreptului este discutabilé, oare poate cineva sa creadé ei a elucidat conotatiile unei singiire institu’ juridice, cum este infractiunea complex? ‘Nu avem pretentia ca am izbutit, dar cel putin am incercat, ‘Dace am reusit sau nu, riméne sa hotirascd cititorul avizat, criticul pe care tl respectim. Infractiunea complexa Constantin Butiue CONSTANTIN BUTIUC Bp B= Infractiunea complexa UR pele xCUPRINS CAPITOLUL I UNELE CONSIDERATI PRIVIND UNITATEA DE INFRACTIUNE.. §.1. Aspecte generale §.2. Unitatea naturald de infractiune . 2.1, Infractiunea simpla... 2.2. Infractiunea continua... 2.3, Infractiunea deviata. §.3. Unitatea legala de infractiune. . Infractiunea progresiva 3.2. Infractiunea de obicei 3.3, Infractiunea continuata 3.4, Infractiunea complex CAPITOLUL II DEFINIREA INFRACTIUNII COMPLEXE 23 CAPITOLUL IIL FORMELE INFRACTIUNIL COMPLEXE. ......00000 41 CAPITOLUL IV STRUCTURA INFRACTIUNII COMPLEXE. §.1. Obiectul infractiunit complexe... §.2. Latura obiectiva a infractiunii complexe §.3. Subiectii infractiunii complexe..... $4, Latura subiectiva a infractiunii complexe.vill INFRACTIUNEA COMPLEXA, CAPITOLUL V PARTICIPATIA {N CAZUL INFRACTILINIT COMPLEXE... 85 §.1. Aspecte generale. 85 §.2. Coautoratul..... sone BT §.3. Instigarea vs _ vs ... 100 §.4. Complicitatea. eves sentneennneees 104 §.5. Participatia improprie in cazul ' ABREVIERI infractiunii complexe 109 CAPITOLUL VI TENTATIVA LA INFRACTIUNEA COMPLEXA..... 3 alin ae §.1. Aspecte generale. 13 art. -articol § 2. Tentativa la infractiunea ‘complexa creata prin BO. - Buletinul Oficial reunirea altor infractiuni ... 15 (5 ~ Culegerea de decizii §.3. Tentativa la infractiunea complexa creata prin Comentariu - Comentariu in Codul penal comentat si absorbtia unei alte infractiuri... dseesssersssesssseneeenes LIQ ' adnotat de T. Vasiliu si colaboratorii §.4. Despre posibilitatea tentativei la infractiunile CS. - Curtea Suprema de Justitie ‘complexe praeterintentionate la care nu s-a D. - Dreptul produs urmarea de baza. 126 dec. - decizia §.5. Desistarea in cazul infractiunii complexe... seve 136 dec.pen. - decizia penala Explicatii - Explicatii teoretice ale Codului penal CAPITOLUL VII ; roman de V. Dongoroz si colaboratori INFRACTIUNEA COMPLEXA SI CONCURSUL Sk + Justitia Nowa . DE INFRACTIUNI.. nnn o sesse 139 ae egalitatea Populara, fit, - litera MO. lonitorul Oficial CAPITOLUL VILL or i . . UNELE ASPECTE PRIVIND RASPUNDEREA PENALA tre era a esos ae iN CAZUL INFRACTIUNII COMPLEXE.... see 167 Papadopol si M. Popovici 1 + Repertoriu2 - Repertoriu alfabetic de practic judiciara CAPITOLUL IX : in materie penala pe anii 1976-1980 de V. DESPRE POSIBILITATEA COMPATIBILITATIL Papadopol si M. Popovici INFRACTIUNIT COMPLEXE CU ALTE FORME DE Repertoriu 3 - Repertoriu de practica judiciara in materi UNITATE INFRACTIONALA.... oe se lTT | penali pe ani 1981-1985 de \. Papadopol si St. Danes BIBLIOGRAFIE 187 RDP. - Revista de drept penal RROD. - Revista romana de dreptINERACTIUNEA COMPLEXA, SC. Trib jud, Irib.reg Trib.Suprem - Studii si cercetar juridice - Tribunalul judetean - Tribunalul regional ~Tribunalul Suprem. CAPITOLUL | UNELE CONSIDERATII PRIVIND UNITATEA DE INFRACTIUNE §1. Aspecte generale analiza amanuntita, totusi fara pretentia de a fi exhaustiva, a unei institutii atat de importante a dreptului penal cum este infractiunea complex, necesita, din punctul nostru de vedere, in mod obligatoriu circumscrierea cadrului in care aceasta se situeaza, atat sub aspect legal cat si sub aspect stiintfic. Capitolul IV al Titlului It din Partea generala a Codului penal reglementeaza pluralitatea de infractiuni. Cu precizia care tre- bule sa caracterizeze o lucrare de asemenea important, legiui- torul a intitulat art. 41, apartinand capitolului IV, sub denumirea de unitatea infractiunii continuate si a celei complexe, iar alin. 1, detaliind ideea enuntata in titlu, araté c& in cazul infractiunii continuate $i infractiunii complexe nu exista pluralitate de infrac- fiuni Problema unitatii de infractiune nu poate fi limitat doar la reglementarea ei legala si, cum era si firesc, a fost abordata fie integral, fie numai sub anumite aspecte in doctrina, ocazie cu care s-a incercat cristalizarea unor concepte specifice acesteia. intr-o conceptie pe care o considerdm clasica, s-a ardtat c& unitatea de infractiune existé cand activitatea faptuitorului realizeaza o singura infractiune, sau mai exact continutul unei singure infractiuni'. La definirea acesteia s-a explicat c& ' 1. POP, Drept penal comparat, partea generala, volil, Cluj, 1923, 598; V. DONGOROZ, Drept penal, Bucuresti, 1939, p.325; LBIRO,2 INFRACTIUNEA COMPLEXA unitatea de infractiune poate fi format dintr-o singura actiune sau inactiune ori din mai multe actiuni sau inactiuni, care potrivit starii de fapt sau potrivit legii, constituie 0 singura infractiune, pentru care se aplica 0 singura pedeapsa, precizandu-se totodata cd sub aspect subiectiv exista 0 singura rezolutie infractionala’ ‘Acest punct de vedere nu a fost insusit intotdeauna, considerandu-se cd ar fi o caracterizare prea general faptul c& unitatea implicé un singur continut de infractiune iar pluralitatea implicd mai multe asemenea continuturi. intrucat formele de unitate ca de altfel si cele de pluralitate find deosebit de diverse, criteriul de diferentiere nu poate fi redus a un element unitar si permanent, ca de exemplu: actiune, rezultat ori latura subiectiva Astfel, s-a ardtat c& in cazul unitatii naturale de infractiune activitatea infractionalé se subdivide in acte identice sau aseménitoare, care se imbind intre ele in mod natural si toate impreuna produc un singur rezultat, acestea find si ele- mentele care imprima caracterul de unitate. La infractiunea continuata desi exist o pluralitate de actiuni sau inactiuni svarsite la anumite intervale de timp si care fiecare din ele ar putea constitui infractiuni distincte, unitatea de rezolutie este cea care ti imprima caracterul de unitate. La infractiunea com- plex, unitatea este determinata de absorbtia in continutul nei infractiuni a continutului alteia. La infractiunea de obicei, elementul care unificd pluralitatea actelor este obiceiul sau deprinderea. Constatand ineficacitatea teoriei criteriului fix pentru_a distinge intre unitatea si pluralitatea de infractiune, se arata in concluzie ca “numai prin analiza fiecdreia din formele de M, BASARAB, Curs de drept penal, partea generald, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963, p.242; C. BULAl, Drept penal romdn, partea generali, voll, Casa de Editurd si Presa "Sansa" SRL, Bucuresti, 1992, 207, "'], OANCEA, Drept penal, partea generald, Editura Didactica $i Pedagogics, Bucuresti, 1971, p.216; MZOLYNEAK, Drept penal, partea sgenerald, voll, Editura Fundatiei "Chemarea’, lasi, 1993, p.4l3. Unele consideratil privind unitatea de infractiune 3 unitate infractionala, cu toate caracterele sale specifice, se pot desprinde acele acte multiple cu aspect constant si general care, caracterizand fiecare din formele de unitate infractio- nala, pot, In acelasi timp, s determine si specificitatea ele- mentelor distinctive intre aceste forme si cele ale pluralitatii de infractiuni Cu privire Ja felurile unitatii infractionale in doctrind s-a considerat c& exist unitate naturali si unitate legala de infractiune’, dar de dat mai recent unitatea de infractiune a fost tratata fard a se mai face aceasta distinctie in mod expres*, § 2. Unitatea naturald de infractiune Unitatea natural de infractiune are la baz unicitatea acti- uni sau inactiunii care constituie elementul material al infrac- tiunii, in acelasi timp ea producand un singur rezultat iar sub aspect subiectiv forma de vinovatie este, de asemenea, unica. Unitatea natural de infractiune se prezinta sub trei forme: infractiunea simpla, infractiunea continua si infractiunea deviata, . PAVEL, Caractere specifice ale fomnelor de unitate infractionald, RRD. nr 10/1980, p25; in acelasi sens a se vedea V. PAPADOPOL, D. PAVEL, Formele unitati infracfionate in dreptul penal romdn, Casa de Balturd si Pres "Sansa" S.R.L., Bucuresti, 1992, p.18.22. ® 7, POP, opcit, p. 601-613; V. DONGOROZ, opcit, p. 326-331; | OANCEA, op ci, p. 218-231; L. BIRO, M. BASARAB, op cit, p. 242-247; M, BASARAB, Drept penal, partea generala, voll, Editura Fundatiei "Chemarea” Iasi 1992, p.234; C. BULAI, op.cit, voll, p.209-220; M, ZOLYNEAK, op.cit, p.415-457; C, MITRACHE, Drept penal romén, partea generald, Casa de Editura si Presa "Sansa" S.RL, Bucuresti, 1994, 113-122. * A se vedea in acest sens, V. PAPADOPOL, D. PAVE cit, 1992,4 IINFRACTIUNEA COMPLEXA. 2.1. Infractiunea simpla jn esenté aceasté forma consti, sub aspectul laturii obiective, intr-o actiune (inactiune) unica si o urmare uni sub aspectul laturii subiective, intt-o forma unica de vinovatie; are un singur subiect activ (nefiind exclus& participatia) si un singur subiect pasiv, precum si un obiect unic. Cea mai mare parte a infractiunilor se prezinta sub aceasta forma, ca de exemplu: furtul, vatimarea corporal, omorul ete. Retinand, dupa cum spuneam, valoarea de principiu a acestor elemente definitorii, totusi unele precizari de nuanta se impuna fi facute. Pornindu-se de la o situatie concreté, si anume lovirea unei persoane in mod repetat, in aceleasi imprejurari, s-a concluzionat c& este vorba de o infractiune unica de lovire si nu de o pluralitate de fapte, deoarece sunt savarsite o serie de acte care fac parte dintr-o singura actiune, imprejurare care nu afecteaza caracterul unitar al infractiunii La infractiunile contra patrimoniului, in concret fa furt, s-a apreciat ca exist o singura infractiune chiar daca exist mai multi subiecti pasivi, aceasta atunci cénd faptuitorul nu a avut reprezentarea faptului cA bunurile furate apartin mai multor persoane’. Faptul cd, in aceasta ipoteza, este vorba de o infractiune simpla, sa mai argumentat cu aceea ca actele materiale de sustragere de la fiecare parte vatémata s-au succedat fara nici o intarziere, fiind comise cu aceeasi ocazie $i din acelasi loc, si cA astfel este irelevant ca au fost pagubite mai multe persoane’, sau cu aceea ca existé o rezolutie infractionala unica’, A. GLAVAN, Noté la dec.pen.nr.392/1972 a Tribjud.Bacéu, RRD. tr, 11/1972, p.159, *V. DONGOROZ, in Explicatii teoretice ale Codului penal roman, voLlll, Editura Academiei, Bucuresti, 1971, p.460; Tribjud.Suceava, dec pen.nr.616/1976 in Repertoriu 3, p.168. ‘Trib jud.Constanta, dec.pen.ny 1387/1980, RRD. nr-4/1981, p.116. “Trib jud.Hunedoara, dec.pen.nr.169/1976, RR.D. nr.11/1976, p.63, Unele consicieratil privind unitatea de infractiune 5 Credem, totusi, ca o astfel de sustinere este inexact pentru ca existenta mai multor subiecti pasivi determina existenta mai multor infractiuni distincte, in considerarea pluralitatii de rezultate infractionale. Pe de alla parte ins, in cazul infractiunilor contra persoanei s-a sustinut ca pluralitatea subiectilor pasivi este incompatibila cu unitatea naturald sub forma infractiunii simple, pentru aceea cd exist o pluralitate de rezultate asupra mai multor persoane cu privire la producerea carora faptuitorul constien- tizeaza inca de la inceputul actiunif ilicite! Dale fiind toate aceste nuantari, in conceptia unor autori denumirea de infractiune simpli nu a mai corespuns, astfel ca in cazul cand ea se realizeazi printr-o serie de acte de acelasi fel, si totodata pentru a fi deosebita de alte forme de unitate natural, a fost denumita unitate naturald colectiv€. 2.2. Infractiunea continua in definirea acestei forme de unitate natural au existat unele deosebiri. Credem ca definitia exactd este aceea care surprinde atat continuitatea in timp a elementului material, respectiv a actiunii sau inactiunii precum si a urmarii, pana la data interventiei fptuitorului sau a altei persoane, care o curma’. O astfel de infractiune se consuma in momentul comiterii actiunii sau inactiunii si se epuizeazd in momentul incetarii actiunit In literatura s-a mai facut deosebirea intre infractiuni con- tinue permanente si infractiuni continue succesive*. in prima " A se vedea in acest sens, V. PAPADOPOL, D. PAVEL, op.cit., p.46, 47; M, ZOLYNEAK, Noti la decpen.nr.1097/1971 a TribSuprem, sectia penala, RR.D. nr.5/1972, p.145-147. 2, PAPADOPOL, D. PAVEL, op.cit, p33. > M, BASARAB, op.cit, voll, p.335; V. PAPADOPOL, D. PAVEL, op.cit., 62. POS V, DONGOROZ, opsit, 1989, p311; C M. ZOLYNEAK, op.cit, voll, p17. I, opecit,, Vol, p.210;6 INFRACTIUNEA COMPLEXA, categorie intra cele care au o activitate continua in sensul Propriu al acestui termen, adica cele care nu cunose nici un fel de intrerupere, cum este de exeiplu detinerea de arme in mod ilegal, prev&zuti de art.279 alin.1 teza I C.pen. in a doua categorie intr cele care periodic sunt intrerupte prin interventia faptuitorului, ca de exemplu portul de arme fara drept, prevazuta de art.279 alin.1 teza Il C.pen. Aceste intre- Tuperi nu afecteaza ins caracterul unitar al infractiunii, pentru a sunt inerente modului de operare. Trebuie precizat c& in ceea ce priveste structura ele- mentului material a infractiunii continue au existat opinii contradictori into prima opinie', in aceasta structura intra atat o acti- une, cea generatoare de stare infractionala, cat si o inactiune care const in pasivitatea fptuitorului de a curma ac ilicité. Un exemplu pentru 0 astfel de situatie este cel al infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal, prevazuté de art.189 C.pen. unde actiunii prin care victima este lipsita de libertate, i se adauga si omisiunea faptuitorului de ao pune in libertate. intr-o a doua opinie’, se arat cd definitoriu pentru infrac- {iunea continua este pe ling prelungirea actiunii (inactiunii) incriminate si prelungirea procesului de producere a rezulta- tului (s.n.) care decurge din insasi natura faptei sau, dupa caz, a staii de pericol. in cea ce ne priveste nu ne propunem sa intreprindem o analizd amanuntiti a infractiunii continue, deoarece prin aceasta am excede cadrul studiului de fata. Prezentarea pe care 0 facem are menirea de a sublinia ceea ce este esential si definitoriu pentru aceasta forma de unitate infractionala. Sub acest aspect unitatea infractiunii continue, apreciem c& rezult din toate elementele sale structurale si anume: obiect, laturé obiectiva, subiect si laturd subiectiva, iar unele aspecte V. DONGOROZ, op.cit, 1939, p.310; C. BULA, op.cit, voll, p.209, *V. PAPADOPOL, D. PAVEL, op.cit, p.68-73. Unele consideratii privind unitatea de infractiune 7 specifice unor infractiuni concrete nu pot constitui criterii care si afecteze caracterul ei unitar. Cu privire Ja infractiunea continua s-a exprimat s1 punctul de vedere ca ea ar fi o forma a unitatii legale deoarece este dedusa din anumite dispozitii legale din partea speciala a Codului penal sau din legi speciale’. 2.3. Infractiunea deviata O parte a literaturii juridice mentioneaza intre formele de unitate naturala gi infractiunea deviata. ; In esenta aceasta se realizeazi in doud modalitati, si anume: fie prin devierea actiunii de la persoana sau obiectul ‘impotriva céruia a fost indreptata, ca urmare a greselii faptui- torului, fie prin indreptarea actiunii asupra altei persoane sau asupra altul obiect decat acela pe care a vrut si le lezeze, aceasta ca urmare a unei erori apartinand tot faptuitorului, ‘Adepiii ideii de unitate a infractiunii deviate argumenteazd c& aceasta rezulta din unicitatea rezolutiei infractionale care se realizeaza integral, chiar daca s-a produs eroarea sau greseala cu privire la persoana. in aceasta acceptiune tentativa de a savarsi infractiunea asupra alte persoane sau a altui obiect este absorbité, in mod natural, in infractiunea consumata. Sa exprimat si un alt punct de vedere? care, fara a respinge in principiu caracterul unitar al infractiunii deviate, a argumen- tat cd in anumite situatii exist totusi o pluralitate infractionak Astfel, in ipoteza erorii faptuitorului in cea ce priveste persoana sau obiectul, ideea de unitate este acceptata fara " M, BASARAB, Aspecte privind infractiunea continud si continuatd, Studia Universitatis Babes-Bolyai, lurisprudentia nr-2/1988, p.97 'T. POP, opcit, volil, p.469; M. ZOLYNEAK, opcit, voll, p.418; J. OANCEA, op.it, p.221; C. BULAT, op-it,, vol, p.210-211; C. MITRACHE, opcit.,p.AIS . ; > L. BIRO, M, BASARAB, op cit, p.153; C. BULAL, Eroarea de fapt in teoria si practica dreptului penal, IN. nr-10/1965, p52 si ums C.MITRACHE, op.cit, p.1158 INFRACTIUNEA COMPLEXA rezerve, pentru considerentul ca este lezatd o singura valoare sociala si, de asernenea, nu exista tentativa, Pe de alld parte, in ipoteza devierii actiunii datorita gresel faptuitorului, atunci cand se constata ca exista o tentativa pedepsibild, se apreciazd ci absorbirea acesteia in infrac- tiunea consumata este contrara legii pentru ca in acest fel tentativa ar ramane nesanctionata. Este evident, deci, cin alare situatie nu mai exista unitate infractionala, ci o pluralitate sub forma concursului de infractiuni. Totodata nesanctjonarea unei tentative pedepsibile ar lasa lipsita de aparare o valoare sociala sau alta, ceea ce ar veni in contradictoriu cu insusi scopul legii penale, aga cum este el ardtat in dispozitiile inscrise in art.1 C. pen. De aceea, credem ca © astfel de distinctie, deosebit de analitica, a fost binevenité intrucat, fari a nega, aga cum spuneam, de plano, caracterul de unitate al infractiunii deviate, nu a facut altceva decat s& clarifice un punct de vedere exprimat mult prea general. § 3. Unitatea legala de infractiune Aceasta forma de unitate infractionala are la baz vointa legiuitorului, pentru cd aparent ar exista 0 pluralitate de infractiuni. Legiuitorul a injeles sa creeze o infractiune unica din doua sau mai multe actiuni care ar putea constitui infractiuni dis- tincte, fie datorita legaturii existente intre ele in plan material, fie datorita legaturii subiective. Sub aspectul strict al reglementarii, unitatea legald este si o problema de tehnica legislativa. ‘in Codul penal in vigoare unitatea legala nu este tratata intr-o maniera unitard, ea regasindu-se atat in partea general cat si in partea specialé, intr-o serie de norme de incriminare. Daca in ceea ce priveste infractiunea continuata si infrac- tiunea complex, ele sunt tratate in mod special in art.4l, precizandu-se in mod expres cA in cazul lor nu exista Unele considleratii privind unitatea de infracfiune 9 pluralitate de infractiuni, alte forme ale unitatii legale precum infractiunea progresiva si infractiunea de obicei, nu-si gasesc 0 reglementare de principiu, existenta acestora flind dedusa dit. incriminarea unor fapte ca infractiuni, fie in partea speciala a Codului penal, fie in alte legi. Nu este mai putin adevarat c& aceasta lacuna legislativa a fost acoperita de doctrina, care a tratat, uneori chiar amanuntit, aceste ultime doud modalitai ale unitai legale, contribuind la clarificarea sensului lor stiintiic si la stabilirea locului cuvenit intre alte instituti similare. Ramanand tot la aspectul reglementarii legale de principiu al diverselor forme ale unitatii legale, trebuie si remarcam faptul ca actualul Cod penal a marcat 0 evolutie in acest sens. Astfel, daca in Codul penal din 1936 se gasea reglementata numai infractiunea continuata, in art. 107, in Codul penal in vigoare a fost reglementaté, alaturi de infractiunea continuata, si infractiunea complexa. in cele ce urmeaza vom proceda, ca si in cazul unitatii naturale, la prezentarea formelor in care exista unitatea legala. Fara intentia de a fi in contradictie cu alti autori, dar din considerente care privesc exclusiv lucrarea noastra, vom inversa ordinea de abordare a acestor forme. 3.1. Infractiunea progresiva in general, infractiunea progresiva consta in acea infrac- tiune care la un moment dat, desi este de sine statatoare, nici o urmarile ei fie se amplificd, fie se produc noi urmari, fa interventie din partea fAptuitorului, astfel c& se realizeaza confinutul unei alte infractiuni’ Sub aspectul incadrarii juridice se va reline o singura infractiune, si anume cea care este caracterizata de urmarea final. in acest fel, forma initiala sau formele intermediare sunt "1 OANCEA, opi, p.220-230; C. BULAL, opcit, voll, p.219; M.ZOLYNEAK, op ct, voll, p.455-457; C. MITRACHE, op cit, p-121-12210. INFRACTIUNEA COMPLEXA absorbite, prin vointa legiuitorului, in infractiunea cu urmarea cea mai grave Exemplul cel mai concludent ce se poate da pentru o astfel de situalie este cel al infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, prevazuta de art.183 C.pen. La aceasta infractiune se poate ajunge plecdnd de la infractiunea de lovire sau alte violente, prevaauta de art.180 alin.1 C.pen., ale cdrei urmari se pot agrava progresiv ajungandu-se pana la rezultatul letal. Pe parcursul agravarii urmérii, fapta poate constitui succesiy, infractiunea de lovire sau alte violente forma agravata, prevazuta de art.180 alin.2 C.pen,, infractiunea de vatmare corporala, prevazuté de art.181 C.pen. si infractiunea de vatamare corporal grava, prevazuta de art.182 Cpen. in acest sens s-a pronuntat si fostul Tribunal Suprem care a stabilit c& fapta de lovire a unei persoane, care a avut ca urmare, prin depagirea intentiei, moartea acesteia, survenita dupa o perioadd mai indelungata de timp, se va considera savarsita la data actului de executare, dar va fi incadrata in prevederile art.183 si nu in acelea ale art.180’ S-a mai sustinut cd exista infractiune progresiva si in cazul infractiunilor dupa fazele de desfasurare atunci cand, dupa ce se realizeaza tentativa, se trece la infractiunea consumatd; se refine, deci, numai infractiunea consumata, nefiind posibil concursul intre cele doua forme”. Ipoteza ni se pare deosebit de interesanta, motiv pentru care credem c& trebuie aprofundata. Continuand ideea autorului s-ar putea spune ca e situatie asemnatoare si atunci cénd actele preparatorii sunt sanctionate distinct si cénd faptuitorul nu s-a oprit in aceasta faz, continuandu-si activitatea infractionalé, materializata in final sub forma infractiunii continuate. Printr-o serie de reglementari exprese, acte preparatorii propriu-zise sunt asimilate tentativei, sens in care amintim, cu ' Trib Suprem, dec. de indrumare nr.1/1987, C.D. 1987, p.14 #1 OANCEA, op ci, p.230 Unele considerattii privind unitatea de infractiune __1i titlu de exemplu, art.173 alin.2 si art.189 alin.6 C.pen. Credem cA aceasta situatie se circumscrie opiniei aratate, cu preci- zarea totusi cd actele preparatorii sunt sanctionate ca si tentativa doar prin vointa legiuitorului. Prin alte reglementari actele preparatorii sunt asimilate cu infractiunea consumata, ca in cazul art.285 Cpen., fiind sanctionate ca atare, tot prin vointa legiuitorului Daca in primul caz, ipoteza infractiunii progresive pe par- cursul: acte preparatorii (asimilate tentativei), tentativ pro- priu-zisd, infractiune consumata, se poate sustine, in al doilea caz ea nu mai subzista. Este evident ca actele preparatorii cu semnificatie de infractiune consumaté nu mai constituie 0 etapa pe un anumit iter criminis ci, in aceasta forma, pot constitui doar 0 componenté a unui eventual concurs de infractiuni, unitatea legal sub forma infractiunii progresive fiind de neconceput. Sub aspectul lat subiective, infractiunile progresive sunt de cele mai multe ori infractiuni praeterintentionate, adic& fapta initiala este comisa cu intentie directa, pe care se g feaza culpa fara previziune'. Ele ar pute fi ins comise si cu intentie directa, ca in ipoteza enuntata anterior, respectiv tentativa - infractiune consumala sau acte preparatorii- tenta- tiva - infractiune consumata, dupa cum pot fi comise si num: din culpa. In acest ultim caz avem in vedere infractiunea de vatamare corporala din culpa, prevazula de art.184 C.pen., al rei rezultat se poate amplifica ducénd pana la moartea victimei si realizandu-se astfel infractiunea de ucidere din culpa, prevazuta de art.178 C.pen. ‘Totusi ne exprimam rezerva ca o astfel de situatie ar putea fi caracterizata ca infractiune progresiva, fiind mai degraba, aga dupa cum s-a spus, o unitate naturala’, Referitor la cauzele care pot determina existenta infrac- {iunil progresive s-a exprimat io alta opinie. "jn sens aseminator a se vedea M. ZOLYNEAK, op cit, voll, p.455; cu privire la praeterintentie, a se vedea M. BASARAB, op.cit, Voll, 114-115 2°. BULAL, Infractiunea simpld ca forma a unitatii naturale a intractiunii, $.C.5, nr.1 /1985, p.6912. INFRAGTIUNEA COMPLEXA, Astfel, s-a considerat ca pe Kinga amplificarea urmarii sau aparitia unei noi urmari fara interventia faptuitorului, infrac- tiunea progresiva mai poate fi si rezultatul continuarii actiuni initjale sau a executarii unei alte actiuni de catre acesta. in acest sens s-a exemplificat cu furtul de energie electrica, delapidarea si talharia. La furtul de energie electrica, prin continuarea actiunii se putea ajunge la formele agravate ale infractiunii prevazute in alineatele 2 $i 3 ale art.224 C.pen, la delapidare, prin repetarea actelor de sustragere, de asemenea, se putea ajunge la aceleasi consecinte, inscrise in art.223 alin.2 si3 Cpen,; la infractiunea de talharie, daca la actiunea speci ficd furtului faptuitorul adauga si actiunea specifica infractiunii de lovire sau alte violente pentru a pastra bunul furat sau pentru a-si asigura scaparea, aceasta duce la 0 noua calificare juridica, respectiv talharie, fata de fapta initjala de furt’ ‘in ceea ce ne priveste aderdm la prima opinie, considerand ‘A pune in evidenta trasaturile esentiale si caracteristice ale infractiunii progresive, nefacand astfel posibila nici o confuzie cu alte forme de unitate infractionali, ceea ce este posibil in cazul celei de a doua opinii 3.2. Infracfiunea de obicei Intr-o acceptiune comuna infractiunea de obicei este defi- nité ca fiind acea forma de unitate legal care se savargeste prin repetarea unei fapte de un numér de ori, care s& denote obignuinta, obiceiul sau indeletnicirea’ "L, BIRO, In legdturd cu judecarea infractiunitor al edror element material este suscceptibil de amplificare, JN. n1.11/1965, p.98-99; V. PAPADOPOL, D. PAVEL, op.it., p.285. Titul IV din partea speciala a Codului penal, unde erau incluse infractiunile prevazute de art.223 si 224 2 fost abrogat prin Legea nr. 140/196 pentru modificarea si completarea Codului penal, dar remarca isi pastreaza actualitatea dacé avem in vedere reglementarea actuala a delapidarii din art.215 ind.1 C.pen. 2, DONGOROZ, op ci, 1939, p.326; M. BASARAB, op ci, voll, p.335; .BULAL, op cit, voll, p.220; M. ZOLYNEAK, op.cit, volll, p453 Unele consideratil privind unitatea de infracfiune __13. Codul penal incrimineaz4 o serie de astfel de infractiuni precum: exercitarea fara drept a unei profesii, in art.281, cer- getoria, in art.326, prostitutia, In arl.328 etc. Infractiuni de obicei se regasesc si in legi speciale, ca de exemplu infrac- tiunea prevazuta in art.] lita din Legea nr.12/1990', care consta in efectuarea de acte sau fapte de comert de natura celor prevazute in Codul comercial sau in alte legi, fara indeplinirea conditilor stabilite de lege. Incriminarea unor asemenea fapte sub forma unitatti legale se face cu condia ca ele, toate impreuna, s& pund in evidenta prin repetabilitatea lor obignuinta sau indeletnicirea, pentru cé luate separat nu au relevanta juridico-penala. De aici, in mod logic, rezult& concluzia cd ceea ce se repetdi sunt o serie de fapte si nu infractiunea insasi, fiindca infrac- tiunea ca atare nu exist’ decat dupa ce s-a produs repetarea care sa ateste obignuinta, obiceiul sau indeletnicirea’ jin sens contrar, s-a exprimat si punctul de vedere dupa care infractiunea ar fi cea care se repeta, ori in aceasta ipoteza, dupa cum judicios s-a argumentat, ar exista un concurs de infractiuni si nu o forma de unitate legala* Deosebit de infractiunea de obicei, unii autori* afirma ca mai exista si categoria infractiunilor de simpli repetare, prin aceasta infelegand o forma de unitate infractionala alcatuita dintr-o pluralitate de acte materiale de acelasi fel prevazute de lege si care, luate izolat, nu au caracter penal, dar datorita repetarii, sunt infractiuni. fn aceasté conceptie infractiunile de simplé repetare se deosebesc de infractiunile de obicei tocmai pentru faptul c4 actelor ilicite care se repeta le lipseste carac- teristica de obisnuint. Infractiuni de simpli repelare ar fi: infractiunea de nerespectare a masurilor privind incredintarea minorului, previzuta de art.307 alin.2 C.pen., care consta in fapta persoanei careia i s-a incredintat minorul, prin hotarare * Legea nr.12/1990 a fost republicata tn M.O. partea J, nr.133/1991, ca urmare a modificdrilor aduse prin Legea nr.42/1991 *T. POP, opcit, volil, p.618 ®.M. BASARAB, op.ci, voll, p.336 *V, PAPADOPOL, D. PAVEL, op.cit, p.2434 LINFRACTIUNEA COMPL judecatoreasca spre crestere si educare de a impiedica in mod repetat pe oricare dintre p&rinti si aiba legaturi personale cu minorul; infractiunea de tulburare a folosintei locuintei, prevazuta de art.320 alin.1 teza | C.pen., care consta in fapta prin care se tulburi in mod repetat folosinta locuintel locatarilor dintr-un imobil, etc. Fata de aceasta distinctie, autori citati ajung la concluzia c& ambele categorii de infractiuni, atat cele de obicei cat si cele de simpli repetare, fac parte din categoria, mai mare, a infractiunilor colective! 3.3. Infracfiunea continuata Aceasti forma de unitate legal este definit Cpen,, unde se arata ca infractiunea este continuata cand 0 persoana savargeste la diferite intervale de timp, dar in reali- zarea aceleiasi rezolutji, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni. Din definitie rezult& conditiile de existent& ale infractiunit continuate, care sunt: ~ aceeasi persoana si realizeze activitatea infractionala - unitatea rezolutie’ infractionale; ~ actiunile sau inactiunile savarsite distinct sa prezinte, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni. ‘Aparent nu ar exista nici 0 deosebire intre infractiunea continuata $i infractiunea de obicei, pentru ca siin cazul aces- tela din urma exista identitate de faptuitor, unitate de rezohutie infractionala si pluralitate de acte materiale. Cu toate acestea intre cele doua forme de unitate legalé nu se poate pune semnul egalitéti pentru ci sub aspectul pluralitati de acte materiale exista o diferentiere neta. ‘Daca in situatia infractiunii continuate fiecare actiune sau inactiune, luata in parte, realizeaz& continutul aceleiasi infrac- tiuni, la infractiunea de obicei acestea nu au semnificatie * idem, p.24l; V. PAPADOPOL, Conbibufii fa studiul infractiunit colective, R.RD. nr-9/1984, p9-11 Unele consideratil privind unitatea de infractiune _18 juridico-penala decat atunci cand sunt insumate si cand pun in evident obisnuinta sau indeletnicirea. Aceeasi este situatia si in cazul infractiunilor denurite de simplé repetare. Cu privire la persoana care savargeste infractiunea conti- nuaté, in literatura s-au conturat doua puncte de vedere. Poltivit primului dintre acestea, persoana trebuie si aiba aceeasi calitate la toate actiunile pe care le savarseste, de exemplu autor la toate actiunile sau complice la toate actiu- nile, sustinandu-se c& numai in acest fel se pune in evidenta rezolutia unica si cA daca la o actiune este autor si la alta complice, va exista un concurs de infractiuni si nu o infrac~ tiune continuata! Adeptii celui de al doilea punct de vedere sustin cA unitatea infractionala, sub aceasti forma, se mentine chiar daca subiectii isi schimba calitatile in care participa la savarsirea actelor componente, cu condifia ca ei 4 facd parte dintre cei care att luat rezolutia initiala?. Acest punct de vedere a fost imbratigat si de practica instantelor judecatoresti’, Sub aspect subiectiv, vrem doar s subliniem faptul c& unicitatea rezolutiei semnifica in mod esential ca a fost luata 0 hotirdre infractionala, iar in lipsa acesteia nu se poate vorbi de infractiune continuata. De aceea, nu putem fi de acord cu opinia exprimata in sensul cA infractiunea continuata sar putea savarsi si din culpa Latura obiectiva a infractiunii continuate implica, aga cum reiese din definitie, 0 pluralitate de actiuni sau inactiuni svarsite la diferite intervale de timp, realizand fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni. "1 OANCEA, op.cit, p.223; 1. FODOR, “Unitatea infractvnit™ in Explicati, Bucuresti, 1969, p.285 ay. -RAMUREANU, | Comentarit.. Bucuresti, 1972, 309; M. BASARAB, op.it, volll, 337; CBULAL, op.it, voll, p212; ‘V, PAPADOPOL, D. PAVEL, op cit p.164 2 TribSuprem, sectia penala, decar 1670/1971, RRD. nr1/1972, p.l55; Tribmun Bucuresti, seca a lla penal, dec.nr. 2589/1975, RROD. nr LW/1976 “A se vedea in acest sens, C. VURDEA, “Infractiunea continua din culpa IN. nr 2/1961, 34616 INFRACTIUNEA COMPLEXA Actiunile se pot prezenta fie sub forma tentativei, fie sub forma consumata, bineinteles cu condija ca tentativa sa fie pedepsibila. intr-o asemenea situati¢ nu are importanta forina sub care se realizeaza infractiunea, determinanta fiind pentru existenta infractiunii continuate, unicitatea rezolutiei. Actiunile trebuie s& lezeze acelasi obiect juridic, nefiind ins necesar sa fie indreptate impotriva aceluiasi obiect mate- rial sau sa alba acelasi subiect pasiv. in aceasta ipoteza trebuie 4 se verifice daca s-a mentinut rezolutia initial’. in caz contrar nu mai exista infractiune continuata, ci un concurs de infractiuni. Amintim si punctul de vedere opus, in sensul cd la infrac- liunea continuata este obligatorie existenta aceluiasi subiect pasiv, altfel pluralitatea subiectilor pasivi _determinand existenta unui concurs de infractiuni?, jn ceea ce ne priveste, fara a nega de plano importanta unei asemenea sustineri, suntem in favoarea unei interpreta mai largi, apreciind c& determinant pentru unitatea infrac- {iunii continuate ramane unicitatea rezolutiei, motiv pentru care ne raliem opiniilor exprimate in acest sens. Tot sub aspect obiectiv trebuie indeplinita si cerinta ca actiunile s& se repete la anumite intervale de timp. Realizarea acestei conditii este determinanta, in primul rand, pentru a deosebi infractiunea continuata de infractiunea simpla care se poate realiza prin mai multe actiuni savarsite in aceleasi imprejurari si care se absorb in aceeasi fapta, natural. Pe de alta parte insa, existenta unor intervale prea mari de timp intre actiunile identice repetate, poate duce si la concluzia c& exist mai multe rezolutii infractionale. Sub acest aspect este evident cA nu se mai poate vorbi de unitate legal, deoarece rezolutiile distincte genereaza o pluralitate de infractiuni sub forma unui concurs real omogen. *C, BULAI, op cit, voll, 214 2, POP, opcit, vol, p.615 2V. DONGOROZ, opi, 1939, p:329; L BIRO, "infractunile de lovite st vatimare a integntati corporale pot fi sévarsite in mod continual ”, JN. 1i:2/1966, p10 Unele consideratil privind unitatea de infracfiune __17 3.4, Infractiunea complexa Abordand aceasta forma a unital legale de infractiune, consideram ca ceea ce se impune a fi cu precadere analizat este Insusi conceptul de complexitate, bineinteles in raport cu semnificatia si implicatille sale juridice. S-a exprimat la un moment dat in doctriné un punct de vedere, care dup stiinta noastra este singular, afirmandu-se c& ar exista si o altd forma de unitate legala strains legata de infractiunea complex, si anume infractiunea conexd'. Prin infractiunea conexa s-ar intelege acea infractiune in care legea, mai mult din considerente de utilitate, contopeste doua sau mai multe unit&ti naturale, adic& mai multe acte distincte, care aut intre ele o legatura oarecare. Facdndu-se 0 comparatie cu infractiunea complex: evidentiat cd la aceasla, intre actele contopite exista o legatura itemeiat& pe un raport intre instrument si scop, antecedenté sau consecint, pe cand la infractiunea conexa legaitura este mai lax, mai mult accidentala. S-a exemplificat ca fiind infractiuni conexe, talharia care a avut ca urmare moartea victimei, violul care a avut aceeasi urmare etc. Tot ca infractiuni conexe au fost amintite omorul savarsit asupra mai multor persoane, omorul prin incendiere sau omorul savarsit asupra martorului care il surprinde in flagrant pe autorul unui furt. Fara a nega importanta conexitatii intre diferite infractiuni, credem totugi, fatd de actualele dispozitii ale Codului penal, c& nu se poate vorbi de un caz de unitate legala in situatia unor infractiuni conexe si cu atét mai mult nu se poate face o apropiere cu infractiunea complexa, Conexitatea este specific unei forme a pluralitatii de infractiuni, si anume concursului, in art.33 lit.a teza Il C.pen. se aratd ca exist concurs chiar daca una dintre infractiuni a fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni. Este vorba de asa numitul concurs real de infractiuni cu conexitate. "7. POP, op.cit, voli, p.608-60918. INFRACTIUNEA COMPLEXA Mai inainte chiar de reglementarea la care ne referim, in doctrina s-a exprimat punctul de vedere potrivit céruia cea ce caracterizeaza conexiiatea ca forma a pluralitati de infractiunt este legitura care apropie activitatile infractionale, fara a face ins din ele o unitate infractionald. Dacd nu existi aceasta conditie nu exist nici conexitate, ci va exista, dupa caz, 0 infractiune complex sau o infractiune continuat ori o infractiune de obicei. in aceste situatii existé unitate de infractiune si o singura violare a legii penale, desi sub aspect material exist o pluralitate de activitatiinfractionale. in finalul acestei sustineri se arata ca legatura dintre infrac- tiunile conexe, oricat de numeroase si de variate ar fi impre- jurarile care o determina, nu apropie intr-atat faptele savarsite incat ele s8-si piard autonomia juridicd si si formeze o unitate infractionala’ De asemenea, conexitatea mai este specifica si unor infrac- tiuni precum: tainuirea, prevazuta de art.221 C.pen., favori- zarea, prevazuta de art.264 Cpen, nedenuntarea_unor infractiuni, prevazuta de art.262 C.pen., legatura conexa fican- du-se cu infractiunile tainuite, favorizate sau nedenuntate. in ceea ce priveste unele din exemplele date se poate observa ca in fond este vorba de infractiuni complexe propriu- zise, ca in cazul violului care a avut ca urmare moartea victimei, a talhariei cu aceleasi urmari, a omorului savarsit asu- pra a doua saut mai mullor persoane. Revenind la conceptul de complexitate, se poate constata cA in doctrina penal se discuté de complexitate legalé, complexitate naturala si complexitate judiciara. Complexitatea legal este rezultatul operei legislative. O definitie ca atare a complexitatii legale nu s-a dat, ea fiind ins asimilata cu infractiunea complex? Pe de alta parte, infractiunea complex este definita in art alin3 C.pen. unde se arata cA 0 infractiune este com- ' S, PETROVICI, Conexitatea si corelativitatea infractiunilor in dreptal pena’, $.C.1-n4.2/1963, p.237 *¢.BULAL op-cit, voll, p218 Unele consideratii privind unitotea de infracfiune__19 plex cand in con{inutul sau intra, ca element sau ca ci cumstant@ agravanta, o actiune sau inactiune care constituie prin ea insagi o fapta prevazuta de legea penala. Considerim cA nu se poate pune semnul egalitatii intre cele doud concepte, care desi au legatura intre ele nu au aceeasi semnificatie. Infractiunea complex, ca un tip anume de infractiune este in materialitatea ei o fapt umand, in timp ce complexitatea legal este o situatie juridica, care decurge din infractiunile complexe, prezentand un anumit specific in fiecare caz in parte. in tratarea conceptului de complexitate naturald, in litera- tura juridica exist o serie de deosebiri O parte a autorilor de drept penal' sustin ca pe langa com plexitatea legala exist si asa-numita complexitate naturala creat prin absorbtia in chip natural (s.n.) in continutul unei infractiuni a elementului obiectiv al unei alte infractiuni. Un exemplu care se da pentru o astfel de situatie este cel al infractiunii de calomnie care ar include elementele infractiunii de insulta. Totodaté se mai sustine cd infractiunea fapt con- sumat absoarbe in mod natural elementele tentativei la infractiunea respectiva. Se subliniaza ca existenta complexititii naturale nu deter- mina 0 infractiune complexa deoarece nu se intrunesc toate elementele unor infractiuni diferite cum este in cazul complexitatii legale. In acest fel infractiunea caracterizaté ca 0 complexitate naturald ar ram&ne o infractiune simpla. Mai mult decat atat, s-a sustinut ca in cazul actelor de pregatire sau de executare (tentativa) care se absorb in infractiunea fapt consumat, este vorba de o unitate naturalat jn concluzie se ajunge in a se pune semnul egalitatji intre * unitate naturala si complexitate natural, ori acest lucru credem cA nu este posibil, dacd avem in vedere deosebirile nete, de ordin semantic, inte notiunile de unitate si complexitate. " |, FODOR, Explicafi.., Bucuresti, 1969, p.292; C. BULAL, opcit., voll, 218; C. MITRACHE, op.cit, p.121 7, BULAL, op-it, in S.C. nr. 1/1985, p.6920 INFRACTIUNEA COMPLEXA int-o alté opinie, care de asemenea accepta existenta complexitatii naturale, se contureazd ins un alt punct de vedere in ceea ce priveste consecintele juridice ale acesteia. Se sustine cA atat complexitatea naturala cat si cea legala ar determina, deopottiva, infractiunea complex. Se spune ca infractiunea este complexa cand in continutul ei cuprinde, esential sau accidental, o alt& infractiune, fie in mod natural, fie prin vointa legiuitorului’. Deosebirea dintre aceasta opinie si cea prezentata anterior, dupa care complexitatea naturali nu determina infractiuni complexe, este evident. Continuand insa logica argumentarii celei de a doua opinii sar putea ajunge la concluzia c, sub aspectul consecintelor juridice, intre cele dou tipuri de complexitate nu exist nici o deosebire, Or, o asemenea idee este in prezent de neacceptat datorita prevederilor art.41 alin.3 C.pen., care stabileste cd numai prin vointa legiuitorului se pot constitui infractiuni complexe, precum si datorité prevederilor art.2 Cpen. care reglementeaza legalitatea incriminarii, Cu mult inaintea actualei reglementari legale s-a exprimat siun punct de vedere care a negat in mod implicit existenta complexitatii naturale si potrivit caruia complexitatea nu rezulta din natura lucrurilor ci, exclusiy, din vointa legiuitorului care contopeste doua infractiuni intr-una singura?, Utilitatea practica a existentei ca atare, a complexitati naturale, a fost argumentata de sustinatorii ei si prin aceea c& atunci cand, din diverse motive, nu s-ar putea retine in sarcina fSptuitorului infractiunea mai grava, acesta urmeazd s& réspunda penal, pentru infractiunea absorbité, mai putin grave’. ' V. DONGOROZ, op.cit,, 1939, p.312 +N. T. BUZEA, "Principii de drept penal. Infractiunea penal Tas}, 1937, p.138 31, FODOR, op.it, p.293; C. BULAL, opcit, voll, p.218; C.MITRACHE, op.cit, p.121 ' voll, Unele consideratil privind unitatea de infractiune __21 Pe de alti parte s-a afirmat ca existenta complexitatii natu- rale nu are importanté din punct de vedere juridic, nici teoretic sinicl practic! in cea ce ne priveste, subscriem la aceasta opinie, consi- derand ca asa numita complexitate naturala este 0 creatie teoretica artificiald, lipsité de consecinte practice. Daca anterior actualei reglementari, inscrisa in art.41 alin.3 Cpen., 0 asemenea distinctie si implicit o tratare teoretic gaseau locul, in momentul de fata discutia nu mai este de actualitate data fiind interventia legiuitorului care a reglemen- lat explicit, prin definirea infractiunii complexe, si problema complexitati, care nu poate fi decat legal Desi se sustine ca ar exista consecinte practice, in fond se constat ca este vorba de o simpli idee neargumentata teo- retic si nesustinuta de o cazuistica concreta. Nu vedern cum, de exempluy, in cazul unei infractiuni de omor care are drept rezultat pierderea vietii victimei, s-ar mai putea realiza si o infractiune de vatamare corporal, care are cu totul alt rezultat, si care nu se poate considera produs, din moment ce s-a produs altul, specific unei alte infractiuni Apare de neinteles si cum ar putea functiona aceasta “complexitate naturala in ipoteza in care s-a produs numai infractiunea de vatimare corporal, cdnd nu se poate pune problema in nici un fel a unei eventuale infractiuni de omor, care ar putea fi sanctionata. Aceasta complexitate naturala, care ar putea exista intr-o materialitate fapticd, nu poate fi transpusa automat in plan juridic, unde prin interventia legiuitorului s-au diferentiat net anumite fapte umane, ca si infractiuni, in functie de conse- cintele lor, In ceea ce priveste complexitatea judiciard, trebuie aratat c& aceasta este incompatibila cu sistemul nostru de drept. Prin reglementarea cuprins& in art.33 lita teza Il Cpen., legiuitorul s-a situat pe pozitia ca infractiunea mijloc nu poate fi absorbita in infractiunea scop. Aceasta solutie care fusese deja antamata de doctrina’, s-a impus in plan legislativ, intrucét anterior se pronuntasera 'M, BASARAB, op.cit, volil, p.34822 INFRACTIUNEA COMPLEXA solutii in sensul absorbtiei infractiunii mijloc in infractiunea scop, ceea ce insemna recunoasterea complexit in situatia In care inure doua sau mai multe infractiuni este © legatura de la mijloc la scop sau cand 0 infractiune a fost comisa pentru a putea sdvarsi alta, ele se gisesc in concurs real cu conexitate, fara a alcatui o infractiune complexa; este, de exemplu, cazul infractiunii de complot, prevazuta de art.167 Copen., care daca s-a comis si infractiunea pentru care a fost creat complotul, ele sunt in concurs, ca urmare a prevederii exprese din art.167 alin.4 C.pen. La putin timp de la intrarea in vigoare a actualului C.pen., facandu-se un studiu aprofundat al concursului real de infractiuni cu conexitate?, in mod firesc a fost elucidata si problema complexitatii judiciare. Cand legiuitorul a vrut sd renunte la concurs in favoarea unei forme de unitate legala, in concret infractiune complex, a facut-o pe calea unel incriminari exprese, aga cum este cazul talhariei (art.211 C.pen.), fara a lasa la Indemana instantelor posibilitatea de a institui o asa-numita complexitate judiciara. Deci, starea de complexitate decurge dintr-o infractiune complex, or, potrivit art.72 alin.3 lit din Constitutie, infrac- tiunile se reglementeaza prin lege organicd. De asemenea, art2 C.pen. stabilesle cA numai legea prevede faptele care constituie infractiuni. Daca s-ar admite ideea ca este posibili crearea de infrac- tiuni complexe pe cale judiciara, s-ar incdlca un principiu fundamental al dreptului penal, si anume principiul legalitatii incriminai 1. OANCEA, Drept penal. Partea general, Editura Didactic $i Pedagogic’, Bucuresti, 1965, p.224 FODOR, Concursul cu conexitate (concursul caracterizat) in noul pen, $.C.I. nk 2/1969, p:243-247 CAPITOLUL II DEFINIREA INFRACTIUNII COMPLEXE La o prima vedere, fata de reglementarea expresa inscrisa in cuprinsul artl alin.3 C.pen., s-ar parea cd punerea in discutie a definitiei infractiunii complexe apare ca fiind de prisos. Cu toate acestea si pentru considerente ce vor fi expuse in continuare, din punctul nostru de vedere apreciem ca problema definirii infractiunii complexe nu a fost pe deplin clatificata nici din punct de vedere legislativ, nici din punet de vedere doctrinar. Infractiunea complexa a fost reglementaté pentru prima data in legislatia noastr in actualul C.pen., dar, cum era gi firesc, avand in vedere importanta institutiei, a constituit obiec- tul preocuparilor mai multor autori inainte de interventia legiuitorului. Pottivit reglementatii actuale, infractiunea complexd este 0 forma a unitétii legale de infractiuni, ca si infractiunea cont nuata, idee ce rezulta explicit titulatura art.41 C.pen, denumit "Unitatea infractiunii continuate si a. infractiunii complexe" Legiuitorul a confirmat, astfel, punctul de vedere unanim exprimat anterior in literatura juridica cu privire la faptul c& infractiunea complexa este © forma a unitatii legale de infractiune. Revenind la definitie, artim ca in conceptia legiuitorului “infractiunea este complex cdnd in continutul sdu intrd, ca element sau ca circumstanté agravanté, 0 actiune sau24 INFRACTIUNEA COMPLEXA inactiune care constituie prin ea insiisi o fapta prevéizuté de legea penala'' (art.4l alin.3 C.pen.). Consideram c& pentru o abordare de profunzime a problemei ce face obiectul tratarii de fata, se impune o prezentare a punctelor de vedere exprimate in literatura, atat anterior adoptarii noului C.pen. cat gi a celor aparute ulterior acestuia. ‘Aceasta ne apare cu atét mai necesar cu cat reglementarea legala insasi, ca i punctele de vedere exprimate in doctrina, ofera, dupa opinia noastri, ocazia imuririi si clarificds problemei definiri infractiunii complexe. Anticipand actuala reglementare, infractiunea complexa a fost definité ca rezultand juridiceste din unirea a doud sau chiar sia mai multor infractiuni’ Intr-o alta acceptiune s-a considerat co infractiune este complex atunci cand in continutul séu obiectiv, esential sau accidental cuprinde o alta infractiune, fie in mod natural, exemplificdndu-se cu omorul care cuprinde vatémarea corpo- rala si cu talhatia care cuprinde furtul, violenta sau amenin- tarea, fie prin vointa legiuitorului. S-a spus ca infractiunea complexa se numeste si absorbantd. Chiar si numai din prezentarea acestor doua opinii se poate trage concluzia ca problema definirii infractiunii complexe nu a fost una dintre cele mai ugor de rezolvat. ‘in momentul de fat, chiar reglementata legal, infractiunea complex sub aspectul mecanismului de formare, si implicit al definirii, ofera dupa cum se va vedea, un cadru larg de discutit si interpreta. Aceste discuti isi au, dup parerea noastra, originea chiar in textul art4l alin.3 C.pen., care foloseste o serie de termeni fie prea general, fie intr-un mod impropriu. Pentru unii autori, care desi nu au afirmat-o explicit, defi- nitia data de legiuitor a dat prilejul unor analize si interpretari, T. POP, opeit, vobll, p.606; N-T. BUZEA, op.it, p.138 V. PAPADOPOL, Principii de drept, Editura Stintitica, Bucuresti, 1958, 1.575; L. BIRO, M. BASARAB, op cit, p.242. 7¥V, DONGOROZ, op.cit., 1939, p.312, Definirea infracflunil complexe __ 25 ajungandu-se uneori la concluzit convergente dar si la diferentieri Afirmam mai inainte c& text foloseste termeni prea generali, Astfel, art.41 alin.3 C.pen., pentru a stabili modul de formare a infractiunii complexe, intrebuinteazd cuvantul “intra”, atunci cand se refera la continutul acesteia, Or, tocmai interpretarea acestui termen s-a facut diferit in doctrina si de aici a aparut dificultatea explicarii exacte a acestui tip de infractiune. Pentru explicarea termenului general al textului s-au folosit in doctrina termenii de: contopire, absorbtie si reunire. S-a sustinut cin cazul infractiunii complexe, aver de a face cu trisaturile caracteristice ale unor infractiuni distincte, care au fiecare 0 incriminare proprie in legea penala, dar care se imbina si se leaga intre ele, in aga masura incat, pierzandu- si autonomia infractional’, se contopesc intr-o infractiune unica, pentru ca imediat sd se arate ca functioneaz& 0 absorb- {ie juridicd, oti de cate ori legea prevede expres reunirea intt-o singura infractiune (complex) a trasaturilor caracteristice ale unor infractiuni distincte! Se pare ca in aceasta opinie ideea absorbtiei este precum- panitoare deoarece acelasi autor, cu ocazia unui alt studiu, ajunge la concluzia ca exist o "absorbtie specifica infractiu- nilor complexe”, iar mecanismul absorbtiei este explicat in felul urmator: "...multiplicitatea interna a infractiunii complexe se caracterizeazi prin cel putin doua continuturi de infrac- tiune, intre care unul il absoarbe pe celalalt compunand npreund infractiunea complex. Aceasté absorbtie unifica cele doud conjinuturi de infractiune, continutul infractiun absorbite integrandu-se in continutul infractiunii absorbante . PAVEL, Infractiunea complexa. Structurd, Criterii de deosebire de concursul de infractiuni, LN. nr-11/1964, p59, 61 2D, PAVEL, Structura bivalente a unor infractiuni complexe, RRD. 1 4/1982, p.8. ® D, Pavel, "Caractere specifice ale formetor de unitate infractional RROD. nr. 10/1980, p.23.26 INFRACTIUNEA COMPLEXA Tot in idea folosirii concomitente a celor wei termeni (contopire, absorbtie si reunire) s-a exprimat o alta opinie. S-a aritat ca: "O infractiune complexa poate rezulta din reunivea in continutul acesteia a doua actiuni sau inactiuni care separat formeaza elementul obiectiv al unor infractiuni de sine stitdtoare ... aceasta este compusa din doud sau mai multe actiuni infractionale care se imbina si se leaga intre ele in aga masura incat isi pierd autonomia lor infractionala si se contopesc intr-o infractiune unica..." "Cea mai raspandita forma a complexitatii infractionale este aceea in care continu- tul infractiunii complexe este in aga fel construit incat ab- soarbe in continutul sau obiectiv 0 actiune sau inactiune care prin ea insasi, luata separat, constituie 0 infractiune’?, Far a anticipa asupra propriilor concluzii constatam ca folosirea fara nici o diferentiere a acelor trei termeni poate duce la confuzii, ceea ce se degaja din chiar opinia pe care 0 prezentam. Astiel, se precizeaz ca: "Destul de frecvent, forma califi- cata, agravaté a unei infractiuni simple (sau chiar a uneia complexe) este constituité prin absorbirea in calitate de ircumstanté agravanté a une’ alte infractiuni simple, operatie prin care forma agravata a infractiunii respective devine o infractiune complexa". in continuare ins&, nu se araté care sunt celelalte posibilitati de creare a formei calificate a infrac- tiunii complexe, posibile in conceptia autorului, din moment ce foloseste sintagma "destul de frecvent” care semnifica 0 posibilitate si nu o exclusivitate. Mai constatam ca tot in aceasta opinie nu se face distinctie intre notiunile de actiune si inactiune, ca subelemente ale laturii obiective, si notiunea de infractiune, socotindu-se c& cele dintai ar intra in componenta infractiunii complexe si nu sunt infractiuni dupa calitatea componentelor lor. 1, Fodor, Explicaf., Bucuresti, 1969, p.288. Idem, p.288. Idem, p.291 Definirea_infractiunlicomplexe __27 intr-o alt& grupa de opinii, mai restrictive decat cele pre zentate anterior, se recurge doar la folosirea a doi termeni, respectiv contopire si absorbiie. Explicandu-se geneza formelor infractiunii complexe si, implicit, prin aceasta analizandu-se definitia data de legiuitor, se arata ca "..existd doud modalitati de realizare a formei simple (tipice sau neagravate) a infractiunii complexe si anume prin contopire si prin absorbtie..." iar "..forma agravata (calificaté) a unei infractiuni simple (sau chiar a uneia complex) este constituita prin absorbirea (sub forma de circumstanta agravant) a une alte infractiuni simple...” In acelasi sens, tot in cadrul acestei grupe de opinii si recurgandu-se la aceiasi termeni (coniopire si absorbtie), s-a ardtat ci legiuitorul creeaza infractiuni unice, in sensul de complexe, prin contopirea de alte infractiuni iar pe de alta parte infractiunea componenté a fost considerata ca absorbitel in infractiunea complex” Se remarca existenta si unei alte grupe de opinii, tot cu caracter restrictiv, in sensul c& se recurge doar la doi din termenii in discutie, dar de aceasté data, la reunire si absorbtie. Aratindu-se mecanismul de formare a infractiunii_com- plexe, se precizeaza ca "reunirea faptelor o face numai legiu- itorul in_norma de incriminare...” iar "forma agravata se realizeaz& cénd in continutul unei infractiuni simple sau chiar complexe se absoarbe o actiune sau inactiune (infractiune) ca element agravant, care luata separat constituie ea in: infractiune™ fntr-o ultima grupa de opinii, se foloseste in mod exclusiv un singur termen prin care se explicd formarea infractiunii complexe. Se precizeazi c4 "ceea ce caracterizeazd ''V, PATULEA, Aspecte teoretice si practice referitoare 1a sinuctura infractianii complexe, RR.D. nr 4/1984, p32 “1. OANCEA, op.cit, 1971, p.228. °'M. BASARAB, Drept penal. Partea generald, Editura Didactica $i Pedagogic’, Bucuresti, 1983, p.140-141; op.ci., voi, p.347, 349; In acelast sens, C. MITRACHE, op.cit, p.119.