TRECEREA ORAŞULUI SOROCA
DIN PROPRIETATEA PRIVATĂ ÎN CEA A STATULUI
Precizăm din capul locului că în literatura istorică
există informaţii sumare şi nu întru totul exacte
referitor la acest subiect.
Bunăoară, Ştefan Ciobanu menţionează că oraşul
Soroca, ,,până în anul 1848, a fost proprietatea
particulară a familiei boiereşti Roset-Roznovanu”
(Ciobanu 1993, 87).
Dintr-un studiu recent despre judeţul Soroca,
semnat de Nicolae Bulat, spicuim următoarele.
În 1781, domnul Constantin Moruzi dăruieşte târ-
gul Soroca fiicei sale Sultana, măritată cu hatma-
nul Scarlat Sturza, iar în 1793, logofătul Nicolae
Ruset cumpără moşia Soroca la soltan-mezat. În
continuare însă autorul respectiv afirmă că, în pe-
rioada 1781-1849, târgul Soroca s-a aflat ,,în pose-
sia privată a lui Iordache Ruset şi a familiei Cer-
chez”. Totodată, cititorul mai este informat că în
1848, în virtutea unui decret imperial, Alexandru
Cerchez vinde statului rus ,,mahalaua Zastânca şi
moşia Soroca cu 100 000 ruble de argint” (Bulat
2000, 104,133).
Pentru început, vom urmări cum a evoluat pro-
prietatea asupra târgului Soroca în a doua jumă-
tate a secolului al XVIII-lea – prima jumătate a
secolului al XIX-lea.
În luna mai 1778, comisul Scarlat Sturza se că-
sătoreşte cu Sultana Moruzi (Popişteanu, Matei
1995, 196) căreia, tatăl ei, domnul Principatului
Moldovei (1777-1782) Constantin Moruzi, prin
hrisovul de danie emis anterior datei de 10 aprilie
1781, i-a trecut în stăpânire ,,târgul Sorocii şi cu
toată moşia câtă esti împregiurul târgului” (Ispi-
soace şi zapise 1931, 143).
Odată cu retragerea trupelor ruse din Principate-
le Române, în conformitate cu prevederile Trata-
tului de pace ruso-otoman de la Iaşi din 29 de-
cembrie 1791/9 ianuarie 1792, în Rusia a plecat şi
Scarlat Sturza însoţit de familia sa. Părăsindu-şi
ţara, Sturza şi-a lăsat averea în grija unor per-
soane de încredere, cărora le pune la dispoziţie o
„carte de vechilime”, iscălită de ambii soţi şi în-
Tyragetia, s.n., vol. II [XVII], nr. 2, 2008, 195-198.
Dinu Poştarencu
tărită cu peceţile sale în Iaşi, la 8 martie 1792. În
actul cu împuternicirile acordate se menţionează:
„După legătura păcii ci s-au aşăzat între aceste
două împărăţii de obşte fiind slobozi fiiştecare la
orice parte de loc a merge după acea voe socotind
mai de odihna noastră a ne tragi de supărările
de aici şi fiind şi voe lui Dumnezeu a ne aşeza în
ţările ai împărăteştii măriri. Rădicându-ne acum
cu toată familia noastră mergem la Rosăia, drept
aceia pentru lucrurile noastre mişcătoare şi ne-
mişcătoare facem deplin vechili în locul nostru
de dumnealui sulger Ioniţ Măcărescul dumlui is-
pravnic Dimitrache Cuza, oameni ai casei noastre
cărora prin cartea aceasta a noastră li se dă toată
puterea şi voi asupra tuturor lucrurilor noastre
a le vinde atât moşiile, viile, lucrurile din casă,
după preţurile ce se vor pute învoi cu cumpără-
torii şi după puterea cărţii aceştie a noastre, a da
şi zapisile sale până ne vor înştiinţa şi se vor tri-
mite din partea noastră scrisoare pe numele fiş-
ticăruie cumpărătoriu” (Ispisoace şi zapise 1931,
164-165).
Fiind permisă de către domnul Moldovei Mihail
Şuţu, la 4 iunie 1793, scoaterea la mezat a târgu-
lui Soroca cu moşia din jur a vistiernicului Scarlat
Sturza, această proprietate, după cum se spune
într-un alt act aprobat de domn la 4 iulie 1793,
este cumpărată de către biv vel logofătul Nicolae
Ruset-Roznovanu (Ispisoace şi zapise 1931, 154-
155). S-a dovedit însă că această vânzare a fost
făcută cu scopul ca proprietatea respectivă a lui
Sturza să nu fie confiscată din cauza refugierii sale
în Rusia. Scarlat Sturza îi vinde lui Nicolae Ruset
cu adevărat Soroca la 9 august 1801, în actul de
vânzare-cumpărare, întocmit la Iaşi, Sturza dând
următoarea explicaţie: „Fiind moşia me târgul
Soroca cu tot locul ei prinprejur şi cu acareturile
ce sânt pe dânsa în vremea eşării mele din Moldo-
va la Rosie, când după putere înaltelor tractaturi
dinpreună cu celelalte acareturi şi lucruri a mele
au fost scoase la mezat unde neagiungând la pre-
ţul cuviincios au fost lasate de mine până acum
sub povăţuire şi purtare de grijă dumsale badilui
 II. Materiale şi cercetări
Niculae Rosăt biv vel logofăt, vărul meu. Acum
dar având şi eu trebuinţă a cumpăra la Rusie unde
locuiesc robi sate spre statornicie familii mele am
socotit şi din toată voe me m-am hotărât a o vinde
de veci, deci după aşezare şi tocmala ce am făcut
cu dumlui logofăt vărul meu numitul târg Soroca
şi cu tot locul ei şi cu acareturile ci sânt pe dânsa
o am vândut dumsale drept 45 000 lei” (Ispisoace
şi zapise 1931, 163).
De la Nicolae Ruset-Roznovanu târgul Soroca îl
moşteneşte fiul său, marele vistiernic Iordache
Ruset-Roznovanu, care este indicat ca proprie-
tar al acestei localităţi şi pe foaia de titlu a listei
contribuabililor din târgul Soroca1, întocmită în
cadrul recensământului fiscal din 1835.
Iordache Ruset-Roznovanu trece oraşul Soroca
(Sorocii i se acordă statut de oraş prin decretul
imperial din 18 decembrie 1835) în stăpânirea fi-
ului său, Nicolae, care îl vinde fraţilor Alexandru
şi Constantin Cerchez, fiii vel-clucerului Nicolae
Cerchez. Procedura de vânzare-cumpărare a avut
loc până la data de 4 noiembrie 1839, când co-
lonelul Alexandru Cerchez cumpără de la fratele
său Constantin jumătatea din oraşul Soroca ce-i
aparţinea celui din urmă2.
Primul dintre fraţi, Alexandru Cerchez, era, la
1839, colonel (ulterior, general-maior) în armata
rusă, avea 39 de ani şi locuia în oraşul Moscova,
iar Constantin, în vârstă de 31 de ani, locuia în
Basarabia, având în proprietate satul Bujerăuca
din preajma Sorocii.
La 14 august 1845, Pavel Fiodorov, în calitatea sa
de guvernator general interimar al Novorosiei şi
Basarabiei, a adus la cunoştinţă Consiliului Re-
gional al Basarabiei că Ministerul Afacerilor In-
terne al Rusiei i-a transmis cererea colonelului
Alexandru Cerchez prin care acesta a manifestat
dorinţa de a vinde statului oraşul Soroca împreu-
nă cu satul Zastânca din vecinătate. Transmiţân-
du-i cererea colonelului, ministerul i-a cerut lui
P. Fiodorov să fie acumulate informaţii în privinţa
acestor proprietăţi funciare propuse spre vânzare.
Drept urmare, el a instituit o comisie specială, că-
reia i s-a dat misiunea să acumuleze informaţiile
necesare3.
Pe data de 4 august 1845, comisia respectivă i-a
prezentat guvernatorului general interimar infor-
1
ANRM, F. 134, inv. 2, d. 794, f. 63.
2
ANRM, F. 6, inv. 9, d. 25, f. 3.
3
ANRM, F. 3, inv. 2, d. 957, f. 1.
196
maţiile solicitate. Din actele întocmite de comisie
aflăm că târgul Soroca, potrivit recensământu-
lui fiscal din 1835, avea 3 401 locuitori (1 744 de
persoane de sex masculin şi 1 657 de persoane de
sex feminin), iar satul Zastânca – 252 de locuitori
(242 de ţărani plus 10 reprezentanţi ai clerului).
Sub aspect social, populaţia Sorocii era constituită
din următoarele categorii: nobili – 49, raznocinţi
– 12, slujitori ai bisericii – 42, soldaţi în retragere
şi soţiile lor – 19, negustori cu familiile lor – 255,
mici-burghezi – 2321, odnodvorţi – 43, servitori
şerbi – 20, ţărani – 6404.
Prin adresa din 14 august 1845, la care ne-am re-
ferit mai sus, P. Fiodorov a indicat autorităţii ba-
sarabene să-i furnizeze suplimentar următoarele
informaţii: 1. Care sursă de finanţare poate fi utili-
zată pentru a-i plăti proprietarului oraşului? Poa-
te prin intermediul unui împrumut din capitalul
de 10% al Basarabiei? 2. Care sunt modalităţile de
restituire a sumei împrumutate?5
Pregătind informaţiile solicitate în cadrul şedinţei
sale din 30 septembrie 1845, Consiliul Regional al
Basarabiei a formulat următoarele răspunsuri la
întrebările adresate:
1. Prin articolul 58 al Regulamentului cu privire
la administrarea regiunii Basarabia, publicat
în volumul II al Colecţiei de legi, ediţia anului
1842, a fost fixat capitalul de 10% pentru nece-
sităţile locale ale regiunii.
2. Conform statelor aprobate de împărat la 18 de-
cembrie 1835, în oraşul Soroca au fost prevă-
zute următoarele instituţii: Poliţia judeţeană,
Poliţia orăşenească, Administraţia financiară
judeţeană, Primăria (ratuşa) oraşului, procu-
rorul judeţean, inginerul cadastral judeţean şi
un medic, care să dispună de sectoare medicale
şi de o moaşă. Aceste instituţii şi personalul din
cadrul lor urmau să fie întreţinute parţial de
stat şi parţial din impozitele judeţene şi ale ora-
şului Soroca. Primăria urma să fie constituită
dintr-un primar (burgomistru) şi patru mem-
bri ai primăriei (ratmani), fără salariu, aleşi de
comunitate, plus un secretar din partea guver-
nului, cu un salariu de 150 ruble. În corespun-
dere cu decretul imperial, primăria trebuia să
fie întreţinută din veniturile oraşului. Deoarece
oraşul Soroca era în proprietate privată şi ve-
niturile erau încasate de proprietar, primăria
4
ANRM, F. 6, inv. 9, d. 468, f. 102.
5
ANRM, F. 3, inv. 2, d. 957, f. 1v-2.
 D. Poştarencu, Trecerea oraşului Soroca din proprietatea privată în cea a statului

nu avea surse de întreţinere, din care cauză la
Soroca nu exista primărie. Situaţia însă dicta
necesitatea deschiderii ei6.
Având în vedere cele expuse mai sus, Consiliul
Regional al Basarabiei a considerat avantajoasă
cumpărarea în proprietatea statului a oraşului
Soroca şi a satului Zastânca, alocând în acest scop
suma cerută de cumpărător din capitalul de 10%
al Basarabiei. Concomitent, Consiliul Regional a
fost de părerea că odată cu cumpărarea oraşului
Soroca să fie deschisă primăria orăşenească în
conformitate cu statele stabilite prin decretul im-
perial din 18 decembrie 1835, care să fie întreţi-
nută din veniturile urbei7.
Prin adresa din 3 aprilie 1846, Pavel Fiodorov a
înştiinţat şi Cârmuirea Provincială a Basarabiei
despre intenţia statului de a cumpăra oraşul So-
roca8.
Drept consecinţă, la 23 decembrie 1847, împă-
ratul Nicolae I a dispus ca oraşul Soroca şi satul
Zastânca, aflate în stăpânirea moşierilor Cerchez,
să fie cumpărate în proprietatea statului cu suma
de 100 mii ruble de argint, care urma să fie alo-
cată din capitalul de 10% al regiunii Basarabia. A
treia parte din această sumă urma să fie trecută la
cheltuieli nerambursabile, iar celelalte părţi să fie
puse în seama oraşului Soroca ca datorie, fără do-
bândă. Pentru plata acestei datorii oraşul trebuia
să verse toate rămăşiţele de la veniturile sale9.
A treia parte din oraş îi aparţinea soţiei lui Ale-
xandru Cerchez, Ana, născută Beklemişev, care,
la 26 februarie 1848, i-a adresat lui P. Fiodorov
rugămintea ca banii ce i se cuvin din vânzare să-i
fie trimişi la Moscova10.
În ziua de 18 iunie 1848, şeful poliţiei (gorodnicii)
din oraşul Soroca şi inginerul cadastral judeţean
au luat în primire oraşul de la împuternicitul co-
lonelului Alexandru Cerchez11. Curând, în oraşul
Soroca a fost instituită Primăria (ratuşa) oră-
şenească, care, la 1 iulie 1848 raporta Cârmuirii
Provinciale a Basarabiei despre luarea în primire
a oraşului pe data de 18 iunie 184812.
În raza oraşului a intrat şi jumătate din satul Zas-
tânca, cumpărată de la Alexandru Cerchez. Cea-
laltă jumătate a satului Zastânca aparţinea mă-
năstirii Golia din oraşul Iaşi13.
Vânzând oraşul Soroca şi jumătate din satul Zas-
tânca, colonelului Alexandru Cerchez i-au mai ră-
mas în proprietate satele Bujerăuca şi Rubleniţa
din judeţul Soraca.
În acest mod, oraşul Soroca a trecut din proprie-
tate privată în cea a statului.

Bibliografie

Ciobanu 1993: Şt. Ciobanu, Basarabia (Chişinău 1993).

Bulat 2000: N. Bulat, Judeţul Soroca: file de istorie (Chişinău 2000).
Popişteanu, Matei 1995: C. Popişteanu, D. Matei, Sturdzeştii: din cronica unei familii istorice (Bucureşti
1995).
Ispisoace şi zapise 1931: Ispisoace şi zapise. Publicate de Gh. Ghibănescu, vol. VI, partea I (Iaşi 1931).

Transer of Soroca town from private property to state property

Abstract
Soroca market town was chartered in 1781 by Constantin Moruzi, hospodar of the Moldavian Principality, to his
daughter Sultana married to hetman Scarlat Sturdza. After the conclusion of the Russo-Turkish Peace Treaty of Iasi
on 29 December 1791/ 9 January 1792, S. Sturza moves with his family to Russia. Thus logothete Nicolae Ruset-
Roznovanu assumes possession of Soroca town and transfers it to his son Grand Vistiernik Iordache Ruset-Rozno-
van whose son Nicolai Ruset-Roznovan sells Soroca to brothers Alexandru and Constantin Cerchez.

6
Ibidem, f. 4-5.
7
Ibidem, f. 6-8.
8
ANRM, F. 6, inv. 9, d. 468, f. 1.
9
Ibidem, f. 55.
10
Ibidem, f. 85.
11
Ibidem, f. 146.
12
Ibidem.
13
Ibidem, f. 405, 435.

197
 II. Materiale şi cercetări

In 1839 Constantin Cerchez sold his half of the town to his colonel Alexandru Cerkez who in 1845 proposed to sell
his property to the state. After property assessment had been carried out the Tsar’s State bought the town of Soroca
in accordance with the consent of the Emperor Nicolay I on 23 December 1847.

Передача города Сорока из частной собственности в государственную

Резюме
Грамотою 1781 г. господарь Молдавского Княжества Константин Морузи передал местечко Сорока во вла-
дение своей дочери Султане, которая была замужем за гетманом Скарлата Стурза. После заключения Яс-
ского русско-турецкого мирного договора от 29 декабря 1791/9 января 1792 г., С. Стурза переезжает вместе
с семьей в Россию. Местечко Сорока становится владением бив вел логофета Николая Русет-Рознована. От
него его наследует сын великий вистиерник Иордаке Русет-Розновану. Потом им владел его сын Николай
Русет-Розновану, который продает Сороку братьям Александру и Константину Черкез. В 1839 г. Констан-
тин Черкез продал свою половину города своему брату, полковнику Александру Черкез. А последний, в
свою очередь, в 1845 г. предложил государству купить от него эту собственность. После того, как специаль-
ная комиссия произвела оценочные исследования этой собственности, царское государство купило город
Сорока в соответствии с согласием императора Николая I от 23 декабря 1847 г.

27.12.2007

Dinu Poştarencu, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, 31 August 1989, 82, MD-2012 Chişinău, Republica
Moldova.

198