Sunteți pe pagina 1din 2

Europa post-cretin?

Radu Preda

O formula frecvent folosita pentru a demonstra efectele secularizarii:


Europa post-crestina. Sigur, referinta este la partea occidentala a
continentului. Diagnosticul sugereaza ca, in comparatie, Estul ar fi mult
mai religios.

Cat adevar este insa intr-o asemenea descriere? Poate fi Vestul


european redus din punct de vedere spiritual la un post-fenomen? Este
Crestinismul dincolo de Praga doar rezidual? Adica vizibil numai prin
zidurile catedralelor, prin reclama agresiva a comertului, de Pasti si de
Craciun, adica prin invelis, dar nu si prin miez? O umbra "solida? Este
credinta unei importante parti a Europei asemeni piesei de teatru
careia ii lipsesc actorii, o casa nelocuita, un tren fara calatori?
Inevitabil, raspunsul este ambivalent. In primul rand, Crestinismul
apusean, pentru a ramane la aceasta expresie generala, nu mai
impresioneaza prin fenomene de masa.

Dincolo de cateva puncte intense, de pelerinaj, precum Mariazell,


Santiago de Compostela, Lourdes, Fatima, Pietrelcina sau vizitele
episcopului Romei, prezenta publica a crestinilor este discreta.
Perceptia este confirmata duminicile, cand majoritatea spatiilor de
rugaciune ofera imaginea dezolanta a unor comunitati reduse numeric.
In ciuda pastoratiei diferentiate, pe grupe de varsta, invitatia liturgica
lansata de cultele traditionale ramane masiv neonorata. In al doilea
rand, un proces profund, de durata, se face simtit la suprafata sociala:
amnezia. Mult mai coroziva decat ateismul militant, uitarea reperelor, a
datelor, a marilor naratiuni legate de credinta se dovedeste un dusman
redutabil. Esecul transmiterii elementelor identitatii religioase este egal
impartit de parinti, profesori si clerici. Asa se ajunge in situatii doar
aparent hilare in care, de pilda, un elev din Germania se intreba, uimit,
de ce in varful turnurilor oamenii au decis sa puna semnul plus! Motiv
de a schimba prefixul si sa definim Europa occidentala, de la caz la caz,
nu atat ca post-crestina, cat mai curand drept pre-crestina. In fine,
Crestinismului european occidental ii lipseste curajul marturisirii. Mai
grav, adaptarea la regulile modernitatii merge pana la autonegare.
Spaima legata de marginalizare hraneste modul conform de gandire si
actiune. In functie de confesiune, gasim teologi capabili sa justifice
orice: de la revolutia marxista la homosexualitate si de la razboiul in
Irak la toleranta fata de Islamul intolerant. Este sugestiv cat de putin
se tematizeaza situatia minoritatii crestine din Orientul Apropiat, dar
cat de mult se discuta despre dialogul inter-religios. Si totusi.
Crestinismul din Europa de Vest este mai puternic decat crede el insusi.
Umanismul practic pe care l-a insufletit, tradus in sisteme asistentiale
si de ingrijire, in economia sociala de piata si drepturile omului, arata
ca esenta evanghelica are un grad ridicat de "radiatie, ca poate
provoca schimbari de proportii. Numai asa se explica paradoxul ca, in
ciuda unei religiozitati discrete, in Vest demnitatea persoanei umane
conteaza mai mult decat in Estul prezumat mai religios. Inca o dovada
ca realitatea nu intra in clisee. Din fericire.

Radu Preda

Sursa: teologia-sociala.ro