Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ISTORIC
In secolul al XIX-lea , in cadrul stiintei medicale apar noi discipline printre
care microbiologia si radiologia . Ultima s-a datorat descoperirii in 1895 a razelor
X de catre Wilhelm Conrad Rntgen . Cateva zile mai tarziu A.A.Campbell
Swinton a obtinut la Londra prima radiografie in scop clinic .
In 1871 A.M.Manasein si A.G.Polotehnov stabilesc actiunea bacteriostatica
a ciupercilor din grupul penicillium , iar in 1940 este descoperita penicilina
purificata de catre Florey , Chain si colaboratorii lor .
Agentii etiologici ai pneumoniilor sunt foarte variati , incidenta lor
depinzand de regiunea geografica , varsta pacientilor si timpul in care se
manifesta . Astfel , potrivit autorilor anglo-saxoni , in USA pneumonia
pneumococica apare anual la una din cinci sute persoane , pneumococul
intervenind in 75-90% din pneumoniile bacteriene . Inainte de 1940 etiologia
bacteriana era net predominanta , dar dupa 1980 , datorita schimbarii profilului
etiologic sub actiunea antibioticelor, a crescut incidenta pneumoniilor virale .
Tot sub influenta antibioticelor , s-au observat modificari ale tabloului clinic
, de prin anul 1960 avand loc o scadere a semnelor de condensare pulmonara si
a incidentei suflului tubar .
In anul 1911 s-au facut primele incercari profilactice cu un vaccin
pneumococic la minerii din Africa de S , dar abia in 1945 , s-a obtinut un vaccin
eficient , cu o protectie specifica de 5-8 ani dupa o singura doza de vaccin .
Aceasta eficacitate se datoreaza descoperirii in 1930 a imunogenitatii
polizaharidelor capsulare pneumococice .
Desi medicina a facut progrese uriase , iar pneumonia pneumococica a
fost banalizata , totusi copiii , varstnicii si persoanele imunodeprimate continua
sa fie expuse riscului imbolnavirii , de unde reiese necesitatea seriozitatii in
efectuarea examinarilor clinice si bacteriologice si tratarea corecta a tuturor
infectiilor cu poarta de intrare respiratorie .
CAPITOLUL I
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR
Totalitatea organelor care asigura mecanismul respiriatei , cu rolul de a
asigura aportul de O2 si de a elimina CO2 alcatuiesc aparatul respirator .
Aparatul respirator este format din:
I. Caile respiratorii aeriene superioare :
- Fosele nazale ;
- Faringe ;
- Laringe ;
- Trahee ;
II. Caile respiratorii inferioare :
- Plamanii ;
- Arborele bronsic bronhii ;
- Bronhiole ;
- Sacii alveolari .
TRAHEEA
Este un tub fibrocartiloginos ce incepe la nivelul vertebrei C6 si se termina
in cavitatea toracica la nivelul vertebrelor T4, T5 .
Este situata :
- in fata esofagului ;
- inapoia marilor vase sanguine .
Este formata din 15-20 semi-inele cartilaginoase a caror parte dorsala este
inlocuita de un muschi neted transversal .
Este captusita cu doua tunici :
- tunica externa fibro-musculo-cartilaginoasa ;
- tunica interna mucoasa ciliata .
Traheea se bifurca in partea inferioara , la nivelul ultimului inel traheal, cu
cele doua bronhii principale .
ARBORELE BRONSIC
Este format din caile respiratorii extra si intra-pulmonare , constituind un
sistem de tuburi ce servesc la tranzitul aerului .
La nivelul T4 , traheea se imparte in doua bronhii : dreapta si stanga .
Aceste bronhii patrund in plamani prin hil , unde se vor ramifica intra-pulmonar ,
formand arborele bronsic : la dreapta in trei bronhii lobare (superioara , mijlocie
si inferioara) , iar la stanga in doua bronhii lobare (superioara si inferioara) .
Bronhiile principale se ramifica progresiv in bronhii lobare , apoi in bronhii
terminale , care se continua cu canale alveolare (ai caror pereti prezinta dilatatii
in forma de saci) , saci alveolari in care se deschid alveolele pulmonare .
I. Bronhia dreapta :
Inainte de a patrunde adanc in plamanul drept , bronhia principala dreapta
se imparte in :
1. bronhia lobara superioara ce patrunde in lobul superior si se distribuie
segmentelor pulmonare alcatuind trei bronhii segmentare;
2. trunchiul bronhic intermediar , ce se imparte in doua bronhii lobare:
a. bronhia lobara mijlocie , ce se imparte in doua bronhii segmentare
corespunzator segmentelor lobului mijlociu ;
b. bronhia lobara inferioara ce se imparte in cinci bronhii segmentare ,
corespunzator segmentelor pulmonare ale lobului inferior .
PLAMANII
Sunt organe pereche , situate in cavitatea toracica prin care se realizeaza
schimbul de gaze : O2 si CO2 .
La exterior sunt inveliti intr-o membrana seroasa numita pleura , care este
de doua tipuri :
- pleura viscerala - ce acopera plamanul ;
- pleura parietala - ce acopera peretii cavitatii toracice .
Cavitatea pleurala este virtuala , in general devenind patologica in urma
acumularii intre cele doua foite a unor produse ca :
- sange - hemotorax ;
- lichid - hidrotorax ;
- aer - pneumotorax ;
- puroi - piotorax ;
- limfa - kilotorax .
Plamanul este alcatuit din :
I. Lobii pulmonari sunt unitati morfologice mari , delimitate prin scizuri :
- plamanul drept are doua scizuri - trei lobi ;
- plamanul stang are o scizura - doi lobi .
II. Segmentele sunt unitati morfologice delimitate imperfect prin septuri
conjunctive. Acestea sunt alcatuite din lobuli .
III. Lobulul este o formatiune anatomica , constituita din :
1. ramificatii ale bronhiilor si vaselor de sange inconjurate de tesut
conjunctiv ;
2. acini pulmonari sunt constituiti din :
a. bronhiola respiratorie ;
b. canale alveolare ;
c. alveole pulmonare - reprezinta suprafata de schimb a plamanului .
CAPITOLUL II
PNEUMONIA PNEUMOCOCICA
PNEUMONIA PNEUMOCICA
DEFINITIE :
Pneumonia pneumococica sau pneumonia franca lobara este o
pneumopatie acuta , provocata de penumococ , care afecteaza un lob ,
debuteaza acut si are evolutie ciclica .
ETIOPATOGENIE :
I. Examenul clinic :
1.Examenul clinic al aparatului respirator : releva date variate, in raport cu
stadiul bolii. De obicei in pneumoniile lobare se regasesc toate elementele unui
sindrom de condensare : reducerea amplicatiei respiratorii de partea bolnava ,
matitate sau submatitate , vibratii vocale bine transmise sau accentuate in zona
cu sonoritate modificata , respiratie suflanta sau suflu tubar si raluri crepitante
multe , accentuate de tuse . Datele obiective pot fi mai nete sau incomplete , in
raport cu intinderea procesului pneumonic si stadiul leziunii alveolare cu
localizarea lobara sau segmentara , cu evolutia bolii spontana sau sub
antibiotice . Uneori , elementele obiective ale pneumoniei se rezuma la
submatitate localizata , respratie suflanta , bronhofonie si raluri inspiratorii
putine . In pneumonia varfului sau a lobului mediu sau in pneumonia care
cuprinde segmentele axilare , semnele obiective pulmonare pot fi mai greu de
identificat , daca examenul nu este riguros . Daca bolnavul pneumonic este
exeminat la cateva zile de la debutul bolii suflul tubar sau respiratia suflanta se
atenueaza sau sunt inlocuite de o respiratie aspra , iar ralurile subcrepitante
medii (crepitante de intoarcere) iau locul ralurilor crepitante clasice .
Deasemenea , daca afectarea pleurala este semnificativa , pot apare frecaturi
pleurale sau semne de revarsat pleural .
2. Examenul clinic al aparatului cardio-vascular releva tahicardie moderata
, concordata cu febra , zgomote cardiace rapide si adesea hipotensiune arteriala
putin simptomatica . In formele severe de pneumonie se pot gasi tahiaritmii , in
special atriale , semne de miocardita insotita sau nu de insuficienta cardiaca ,
hipotensiune arteriala semnificativa sau chiar colaps circulator . In aceste
conditii, pneumonia pneumococica devine o grava boala cardiaca .
3. Examenul aparatului digestiv :
In formele grave se constata :
- distensia abdominala cu caracter de ileus paralitic ;
- rar hepatomegalie ;
- subicter explicat prin distrugerea hematiilor din alvelele pulmonare ,
ceea ce determina cresterea bilirubinei indirecte , care nu mai poate fi conjugata
la nivelul ficatului datorita hipoxiei .
II.Explorarea paraclinica :
Explorarea paraclinica este necesara atat pentru obiectivarea pneumoniei
si a infectiei pneumococice, cat si pentru diferentierea de pneumoniile cu alte
etiologii.
De regula exista o leucocitoza (frecvent intre 12.000- 25.000 mm) cu
deviere la stanga a formulei leucocitare si disparitia eozinofilelor . Un numar
normal de leucocite sau o leucopenie se pot intalni in pneumoniile pneumococice
grave , dar pot sugera si o alta etiologie . VSH este mare , uneori peste
100mm/ora , iar fibrinemia sau alte reactii de faza acuta , sunt crescute . Ureea
sanguina poate fi crescuta tranzitor , prin hipercatabolism , hipovolemie , si mai
rar , prin alterare renala .
Examenul bacteriologic al sputei este foarte util , dar nu totdeauna strict
necesar . Recoltarea sputei , in recipient strict steril , ar trebui facuta inainte de
administrarea medicatiei . Folosirea metodelor invazive de obtinere a sputei
(punctie-aspiratie transtraheala , aspiratie bronhoscopica) trebuie rezervata
situatiilor de exceptie . Pe frotiurile colorate Gram se identifica hematii , partial
lizate , leucocite neutrofile in numar mare si coci gram pozitivi , izolati sau in
diplo , in parte fagocitati de neutrofile .
Hemoculturile pot fi pozitive pentru pneumococi , in 20-30% din cazuri , in
special in primele zile de boala sau in caz de frisoane repetate .
Examenul radiologic toracic confirma condensarea pneumonica . Aspectul
radilogic clasic este al unei opacitati omogene , de intensitate subcostala , bine
delimitata de o schizura , ocupand un lob , mai multe segmente sau un singur
segment . De obicei opacitatea pneumonica are forma triunghiulara cu varful in
hil si baza la periferie , aspect mai bine precizat pe radiografiile efectuate in
pozitie laterala . Regiunea hilara si mediastinala nu este modificata . Uneori ,
leziunea infiltrativa segmentara este mai putin omogena , aspect intalnit in
perioda de rezolutie . Rareori opacitatea radilogica este bilaterala , dar tot lobara
sau segmentara (pneumonie dubla) sau leziunile au aspect bronhopneumonic
cu macronoduli bilaterali , de intensitate subcostala , neomogeni si cu limite
imprecise . Un revarsat pleural minim sau mediu , intalnit la aprox. 30% din
bolnavi , poate modifica aspectul radilogic al pneumoniei pneumococice .
EVOLUTIE .COMPLICATII :
Pneumonia pneumococica are , in majoritatea cazurilor , o evolutie tipica .
Sub tratament antibiotic (Penicilina) febra scade in 24-36 ore si afebrilitatea se
obtine in cateva zile . Semnele generale de boala , tusea si durerea toracica se
reduc rapid , pe cand semnele clinice de condensare pulmonara regreseaza in 3-
5 zile . In formele mai severe de pneumonie respiratia suflanta si ralurile
crepitante pot persista 5-7 zile , concordant cu rezolutia imagini radilogice .
Disparitia opacitatii pulmonare radilogice se obtine in 10-14 zile , si o pneumonie
cu evolutie prelungita trebuie diagnosticata daca nu s-a obtinut vindecarea
clinica si rezolutie completa radiologica dupa 3 saptamani . Orice opacitate
pulmonara restanta , dupa aceasta data , trebuie explorata complex , inclusiv
prin bronhoscopie , pentru a exclude o pneumonie secundara unei obstructii
neoplazice .
Evolutia naturala (in absenta tratamentului antibiotic) a pneumoniei este
de 9-15 zile , urmata de vindecare , in cele mai multe cazuri . Sfarsitul periodei
de stare este cel mai frecvent brusc (criza pneumonica) si mai rar in lisis. In
prezent in formele severe sau la bolnavi tarati , pneumonia poate duce la deces
prin insuficienta respiratorie sau prin alte complicatii .
Complicatiile pneumoniei pneumococice sunt relativ rare si usoare . Ele
sunt mai frecvente si mai severe in alte tipuri de pneumonii bacteriene .
1. Pleurezia serofibrinoasa (aseptica) se intalneste la peste din bolnavi ,
mai ales cand antibioterapia nu este inceputa prompt . Ea apare printr-o reactie
de hipersensibilitate la antigenul pneumococic de tip polizaharidic .
2. Pleurezia purulenta (empiemul pleural) survine rar la aproximativ 5%
din bolnavii netratati si la aproximativ 1% din cei tratati . Ea se manifesta prin
durere pleurala continua , elemente de pleurezie la examenul clinic , reaparitia
sau persistenta febrei , stare generala toxica .
3. Abcesul pulmonar survine foarte rar in pneumonia pneumococica ,
intrucat germenul nu produce necroza tisulara .
4. Atelectazia este de asemenea o complicatie rara . Ea este produsa prin
dopurile de mucus care nu pot fi evacuate prin tuse sau , mai frecvent , printr-o
obstructie bronsica prin tumora sau corp strain .
5. Suprainfectia este complicatia importanta a pneumoniei pneumococice ,
rareori diagnosticata . Ea survine rar dupa tratamentul cu Penicilina , cel mai
frecvent dupa asociere de antibiotice , pentru o pneumonie prezumata
nepneumococica .
6. Rezolutia intarziata si eventual constituirea unei condensari cronice sunt
posibile la bolnavii varstnici sau la cei cu bronsita cronica , fibroza pulmonara ,
malnutritie sau alcoolism .
7. Pericardita purulenta este o complicatie foarte rara . Se intalneste mai
ales in pneumoniile lobare stangi si se maifesta prin durere retrosternala
(accentuata de respiratie sau miscari) , sindrom pericarditic caracteristic
(frecatura pericardica , marirea matitatii cardiace etc.) si semne radilogice sau
electrocardiografice sau , mai precoce , ecografice si , daca este necesara, drenaj
pericardic chirurgical .
8. Endocardita pneumococica poate surveni la bolnavi valvulari sau mai
rar pe valve normale . Ea afecteaza mai ales valva aortica , dar posibil si mitrala
si tricuspida .
9. Meningita pneumococica apare , in present , foarte rar , tot prin
diseminare hematogena . Ea se poate manifesta prin semne clasice (cefalee ,
fotofobie , varsaturi , redoarea cefii etc.) sau prin dezorientare , confuzii ,
somnolenta si lipsa de raspuns la antibiotice .
10. Icterul poate complica pneumoniile foarte severe . Mai frecvent se
constata subicter , hiperbilirubinemie mixta semne biologice de citoliza moderata
.
11. Glomerulonefrita pneumococica apare rar , la 10-20 zile dupa debutul
pneumoniei si se manifesta numai prin sindrom urinar .
12. Insuficienta cardiaca acuta poate apare la persoane varstnice cu
pneumonii severe . Ea este rezultatul afectarii miocardice toxice sau hipoxice ,
de obicei in conditiile unor leziuni cardiace preexistente .
Alte complicatii : turburarile psihice( manifestate prin confuzie sau delir, se
intalnesc in special la bolnavii alcoolici sau tarati) , dilatatia gastrica acuta,
ileusul paralitic, tromboflebita profunda, artrita septica sunt complicatii rarisme.
TOALETA BOLNAVULUI
- in functie de starea generala a bolnavului , asistenta medicala va efectua
toaleta pacientului pe portiuni , respectand intimitatea acestuia si masurile de
igiena ;
- se insista asupra toaletei bucale , dupa aspirarea prealabila a secretiilor ,
clatindu-se apoi gura cu apa boricata , ungand apoi mucoasele in buzele crapate
cu glicerina boraxata ;
- daca pacientul este independent , i se vor asigura conditiile necesare in
vedearea efectuarii unei bai generale sau a unui dus ;
- deasemenea se insista asupra zonelor inghinale pudrandu-se apoi cu talc
pentru a preveni escarele ;
- unghiile si parul vor fi curatate regulat , avand in vedere faptul ca la
acest nivel stagneaza un mare numar de agenti microbieni ;
- ingrijirea mucoasei nazale in scopul mentinerii permeabilitatii cailor
respiratorii superioare , prevenirea escarelor , infectiilor nazale in cazul in care
pacientul prezinta sonde pe aceasta cale ;
ALIMENTATIA
Organismul uman are nevoie de hrana in cantitate suficienta si de buna
calitate pentru a-si mentine starea de sanatate si homeostazie .
In cazul pacientului , este vital stabilirea regimului alimentar pentru a
asigura aportul caloric necesar sustinerii fortelor fizice , recuperarii si vindecarii
acestuia .
In perioada febrila - regim hidrozaharat , bogat in vitamine mai ales
vitamina C , sucuri de fructe, siropuri , ceaiuri calde , lapte . Treptat , dupa
scaderea febrei , se va trece la regim lacto-faino-zaharat si apoi la o alimentatie
mai substantiala , hipercalorica , usor digerabila .
Cantitatea de lichide ingerate va fi de 2000-2500ml/24h , adaugand cate
500 ml la fiecare grad de febra .
ROLUL ASISTENTEI IN SEMIOLOGIE
Asistenta medicala are obligatia de a semnala toate modificarile aparute
in starea bolnavului , avand obligatia de a cunoaste fiecare semn si interventiile
specifice acestora .
I. FRISONUL
Este un fenomen clinic caracterizat prin faptul ca bolnavul prezinta , in
mod brusc , o senzatie de frig insotita de termuraturi inegale si neregulate cu
caracter progresiv , ce cuprinde intreg corpul si devine foarte puternic . Precede
sau insoteste febra .
Interventiile asistentei medicale constau in :
- inveleste pacientul in paturi ;
- scade temperatura cu mijloace fizice si medicamentoase (Paracetamol ,
Aspirina) ;
- administreaza lichide calde cu precautie (ceaiuri, compoturi) ;
- supravegheaza pacientul pentru a vedea daca frisonul este unic sau se
repeta , lucru important pentru diagnostic .
Tipuri de tuse :
- tuse uscata (neproductiva , fara expectoratie) : iritativa , cu timbru aspru
- intalnita in pleurezie , faringita , laringita ;
- tuse umeda (productiva , cu expectoratie) prezenta in leziuni acute si
cronice , in bronhopneumonie .
Alte tipuri de tuse :
- tuse cvintoasa ;
- tuse bitonala ;
- tuse latratoare ;
- tuse surda , ragusita , voalata ;
- tuse emetizanta urmata de varsaturi alimentare .
Dupa orar tusea mai poate fi :
- tuse matinala (in bronsiectazii , bolnavul isi face toaleta bronhiilor) ;
- tuse vesperala (apare seara in TBC) ;
- tuse nocturna (apare in afectiuni cardiace) ;
- tuse continua (in bronhopneumonie) .
Interventiile asistentei medicale in ingrijirea pacientului care prezinta
tuse :
- supravegheaza pacientul pentru a observa caracteristicile tusei si
simptomele care o insotesc ;
- noteaza observatiile facute pentru a informa medicul cu privire la
frecventa , orar , prezenta sau absenta expecoratiei ;
- in prima etapa cand tusea este neproductiva si frecventa trebuie sa fie
calmata prin administrarea de antitusive prescrise de medic ;
- hidrateaza pacientul printr-o administrare de lichide intr-o cantitate
crescuta , administrand concomitent si mucolitice , expectorante , fluidifiante
pentru a lichefia mucozitatile aderente la bronhii si a favoriza eliminarea lor ;
- indeparteaza cauzele care au favorizat iritatia faringiana prin asigurarea
unor conditii de mediu corespunzator si eliminarea unor factori nocivi (fumatul) ;
- aplica pe pieptul pacientului comprese calde cu scopul de a favoriza
circulatia la acest nivel ;
- educa pacientul sa-si stapaneasca voluntar tusea iritativa printr-o
inspiratie ampla cu apnee fortata ;
- sa invete pacientul sa tuseasca cu batista la gura , pentru a nu imprastia
germeni in jur , prin intermediul picaturilor Pflgge ;
- daca pacientul prezinta secretii , asistenta medicala va pozitiona
bolnavul in asa fel incat sa-i favorizeze expectoratia , folosindu-se la nevoie
provocarea tusei artificiale .
V. EXPECTORATIA (SPUTA)
Expectoratia este procesul prin care se elimina produsele formate in caile
respiratorii in mod curent . Prin expectoratie se inteleg atat actul de expulzie ,
cat si produsele eliminate (sputa). Expectoratia reprezinta , materialul patologic
cel mai periculos, fapt pentru care trebuie luate masuri de asepsie riguroasa .
Expectoratia are o valoare fundamentala din punct de vedere diagnostic ,
mai ales daca este recenta . Trebuie precizate intotdeauna cantitatea , aspectul ,
culoarea si mirosul .
1. Cantitatea : in mod obisnuit nu se elimina dupa fiecare tuse mai mult de
5 ml . In unele boli (dilatatie bronsica , abces si gangrena pulmonara ,
tuberculoza pulmonara avansata) , cantitatea creste , uneori chiar pana la 300
400 ml/24 de ore . O varietate speciala de expectoratie este vomica . Prin acest
termen se intelege expulzarea brutala a unei colectii purulente situate in
parenchimul pulmonar sau in vecinatate , prin deschiderea in caile respiratorii .
2. Culoarea : poate furniza de asemenea unele indicatii . Astfel , sputa din
cancerul bronho-pulmonar este rosie-gelatinoasa ; in infarctul pulmonar ,
negricioasa ; in pneumonie , ruginie ; in tuberculoza pulmonara si unele dilatatii
bronhice , hemoptoica .
3. Mirosul : poate fi fetid in abcesul pulmonar si in dilatatia bronsica si
putrid , respingator, in gangrena pulmonara .
4. Aspectul expectoratiei este uneori foarte revelator . Sputa mucoasa
este vascoasa , aderenta si aerata . Se intalneste in bronsita acuta si in astmul
bronsic . In aceasta ultima afectiune , sputa poate fi perlata , numita asa din
cauza dopurilor mici si opalescente de mucina din care este constituita . Sputa
purulenta este cremoasa , alcatuita exclusiv din puroi . Sputa muco-purulenta
este netransparenta , galbena-verzuie si o intalnim in infectii ale cailor aeriene
(bronsite , dilatatii bronsice) . Sputa sero-muco-purulenta se deosebeste de
precedenta prin adaosul de serozitate .
Sputa pseudomembranoasa contine multa fibrina sub forma de
membrane. Se intalneste in unele bronsite .
Rolul asistentei medicale consta in a face educatia bolnavilor asupra
modului cum trebuie sa expectoreze si cum sa utilizeze scuipatoarele ;
- sa invete femeile si copiii sa expectoreze ;
- sa remarce si sa obisnuiasca bolnavul cu utilizarea pozitiei in care sa
expectoreze cu mai multa facilitate si abundenta ;
- sa stearga cu tampoane de vata montate pe pensa , sputa adunata pe
gura si dintii bolnavului.
- sa stranga si sa masoare - in eprubete sau pahare gradate - expectoratia
abundenta. Dezinfectarea scuipatoarelor este o regula absoluta.
- pentru dezobstruarea cailor aeriene se foloseste , uneori provocarea
tusei artificiale. Se comprima brusc si sacadat , ventral , baza toracelui - bolnavul
aflandu-se in pozitie semi-sezanda - dupa o inspiratie fortata , in timp ce
bolnavul face un efort de tuse .
- se recomanda aprozimativ 2000ml de lichide/24h .
- realizeaza umidificarea cu pulverizatoare sau recipiente cu apa asezate
pe o sursa de caldura .
Drenajul postural :
- este un procedeu pozitional care permite eliminarea secretiilor , pozitia
pacientului schimbandu-se la 20-30 de minute ;
- decubit ventral cu perna sub abdomen ;
- decubit ventral cu patul inclinat la 20o ;
- decubit dorsal ;
- decubit lateral drept ;
- decubit lateral stang ;
- pozitie sezanda .
La sfarsitul fiecarei pozitii pacientul este rugat sa respire profund . Se
renunta la pozitiile in care pacientul prezinta disconfort sau dispnee .
In cazul pacientilor imobilizati , foloseste aspiratia orofaringiana sau
nazofaringiana cu ajutorul sondei Nelaton si a dispozitivului de aspiratie ;
VI. DISPNEEA :
Respiratia dispneica este un act reflex , constient , voluntar in care
pacientul simte sete de aer , iar obiectiv miscarile respiratorii sunt fortate cu
modificarea frecventei respiratorii , amplitituduni si ritmului respirator .
Dupa circumstantele de aparitie se deosebesc :
- dispnee permanenta ;
- dispnee de efort ;
- dispnee de decubit ;
- dispnee paroxistica .
Dupa ritmul respirator se disting :
1. Bradipneea respiratie cu ritm respirator rar , frecventa respiratorie
scazuta , 8-12 respiratii/minut , amplitudine crescuta ,inspiratiile sunt profunde
insotite de tiraj si cornaj .
ISTORIC
In secolul al XIX-lea , in cadrul stiintei medicale apar noi discipline printre
care microbiologia si radiologia . Ultima s-a datorat descoperirii in 1895 a razelor
X de catre Wilhelm Conrad Rntgen . Cateva zile mai tarziu A.A.Campbell
Swinton a obtinut la Londra prima radiografie in scop clinic .
In 1871 A.M.Manasein si A.G.Polotehnov stabilesc actiunea bacteriostatica
a ciupercilor din grupul penicillium , iar in 1940 este descoperita penicilina
purificata de catre Florey , Chain si colaboratorii lor .
Agentii etiologici ai pneumoniilor sunt foarte variati , incidenta lor
depinzand de regiunea geografica , varsta pacientilor si timpul in care se
manifesta . Astfel , potrivit autorilor anglo-saxoni , in USA pneumonia
pneumococica apare anual la una din cinci sute persoane , pneumococul
intervenind in 75-90% din pneumoniile bacteriene . Inainte de 1940 etiologia
bacteriana era net predominanta , dar dupa 1980 , datorita schimbarii profilului
etiologic sub actiunea antibioticelor, a crescut incidenta pneumoniilor virale .
Tot sub influenta antibioticelor , s-au observat modificari ale tabloului clinic
, de prin anul 1960 avand loc o scadere a semnelor de condensare pulmonara si
a incidentei suflului tubar .
In anul 1911 s-au facut primele incercari profilactice cu un vaccin
pneumococic la minerii din Africa de S , dar abia in 1945 , s-a obtinut un vaccin
eficient , cu o protectie specifica de 5-8 ani dupa o singura doza de vaccin .
Aceasta eficacitate se datoreaza descoperirii in 1930 a imunogenitatii
polizaharidelor capsulare pneumococice .
Desi medicina a facut progrese uriase , iar pneumonia pneumococica a
fost banalizata , totusi copiii , varstnicii si persoanele imunodeprimate continua
sa fie expuse riscului imbolnavirii , de unde reiese necesitatea seriozitatii in
efectuarea examinarilor clinice si bacteriologice si tratarea corecta a tuturor
infectiilor cu poarta de intrare respiratorie .
CAPITOLUL I
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR
Totalitatea organelor care asigura mecanismul respiriatei , cu rolul de a
asigura aportul de O2 si de a elimina CO2 alcatuiesc aparatul respirator .
Aparatul respirator este format din:
I. Caile respiratorii aeriene superioare :
- Fosele nazale ;
- Faringe ;
- Laringe ;
- Trahee ;
II. Caile respiratorii inferioare :
- Plamanii ;
- Arborele bronsic bronhii ;
- Bronhiole ;
- Sacii alveolari .