Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TRAHEEA
Este un tub fibrocartiloginos ce incepe la nivelul vertebrei C6 si se termina
in cavitatea toracica la nivelul vertebrelor T4, T5 .
Este situata :
- in fata esofagului ;
- inapoia marilor vase sanguine .
Este formata din 15-20 semi-inele cartilaginoase a caror parte dorsala este
inlocuita de un muschi neted transversal .
Este captusita cu doua tunici :
- tunica externa fibro-musculo-cartilaginoasa ;
- tunica interna mucoasa ciliata .
Traheea se bifurca in partea inferioara , la nivelul ultimului inel traheal, cu
cele doua bronhii principale .
ARBORELE BRONSIC
Este format din caile respiratorii extra si intra-pulmonare , constituind un
sistem de tuburi ce servesc la tranzitul aerului .
La nivelul T4 , traheea se imparte in doua bronhii : dreapta si stanga .
Aceste bronhii patrund in plamani prin hil , unde se vor ramifica intra-pulmonar ,
formand arborele bronsic : la dreapta in trei bronhii lobare (superioara , mijlocie
si inferioara) , iar la stanga in doua bronhii lobare (superioara si inferioara) .
Bronhiile principale se ramifica progresiv in bronhii lobare , apoi in bronhii
terminale , care se continua cu canale alveolare (ai caror pereti prezinta dilatatii
in forma de saci) , saci alveolari in care se deschid alveolele pulmonare .
I. Bronhia dreapta :
Inainte de a patrunde adanc in plamanul drept , bronhia principala dreapta
se imparte in :
1. bronhia lobara superioara ce patrunde in lobul superior si se distribuie
segmentelor pulmonare alcatuind trei bronhii segmentare;
2. trunchiul bronhic intermediar , ce se imparte in doua bronhii lobare:
a. bronhia lobara mijlocie , ce se imparte in doua bronhii segmentare
corespunzator segmentelor lobului mijlociu ;
b. bronhia lobara inferioara ce se imparte in cinci bronhii segmentare ,
corespunzator segmentelor pulmonare ale lobului inferior .
II. Bronhia stanga :
Dupa ce a intrat prin hil , inainte de a patrunde mai adanc in plaman ,
bronhia principala se imparte in :
1. bronhia lobara superioara care patrunzand in lobul superior se imparte
in :
a. trunchiul superior ce se termina prin trei bronhii segmentare ;
b. trunchiul inferior terminat prin doua bronhii segmentare .
2. bronhia lobara inferioara , impartita in cinci bronhii segmentare. Fiecare
bronhie segmentara da ramificatii din ce in ce mai reduse astfel :
a. bronhii lobulare;
b. bronhii terminale;
c. bronhii acinoase.
PLAMANII
Sunt organe pereche , situate in cavitatea toracica prin care se realizeaza
schimbul de gaze : O2 si CO2 .
La exterior sunt inveliti intr-o membrana seroasa numita pleura , care este
de doua tipuri :
- pleura viscerala - ce acopera plamanul ;
- pleura parietala - ce acopera peretii cavitatii toracice .
Cavitatea pleurala este virtuala , in general devenind patologica in urma
acumularii intre cele doua foite a unor produse ca :
- sange - hemotorax ;
- lichid - hidrotorax ;
- aer - pneumotorax ;
- puroi - piotorax ;
- limfa - kilotorax .
Plamanul este alcatuit din :
I. Lobii pulmonari sunt unitati morfologice mari , delimitate prin scizuri :
- plamanul drept are doua scizuri - trei lobi ;
- plamanul stang are o scizura - doi lobi .
II. Segmentele sunt unitati morfologice delimitate imperfect prin septuri
conjunctive. Acestea sunt alcatuite din lobuli .
III. Lobulul este o formatiune anatomica , constituita din :
1. ramificatii ale bronhiilor si vaselor de sange inconjurate de tesut
conjunctiv ;
2. acini pulmonari sunt constituiti din :
a. bronhiola respiratorie ;
b. canale alveolare ;
c. alveole pulmonare - reprezinta suprafata de schimb a plamanului .
CAPITOLUL II
PNEUMONIA PNEUMOCOCICA
PNEUMONIA PNEUMOCICA
DEFINITIE :
Pneumonia pneumococica sau pneumonia franca lobara este o
pneumopatie acuta , provocata de penumococ , care afecteaza un lob ,
debuteaza acut si are evolutie ciclica .
ETIOPATOGENIE :
I. Etiologie . Streptococcus pneumoniae (pneumococul) este agentul
etiologic al pneumoniei pneumococice . El este un germen gram pozitiv , asezat
in diplo , lanceolat si incapsulat . Capsula pneumococica contine un polizaharid
pe baza caruia au fost identificate peste 80 de tipuri . Tipurile 1, 2, 3, 6, 7, 14, 19
si 23 determina aproximativ 80% din pneumoniile cu pneumococ la adulti .
Stereotipul 3 de pneumococ are o capsula deosebit de groasa si o agresivitate
deosebita , producand pneumonii severe si bacteriemie , in special la batrani sau
bolnavi cu afectiuni organice (diabet , alcoolism , boli pulmonare cronice etc .) .
DIAGNOSTIC :
Diagnosticul pozitiv al pneumoniei pneumococice este relativ usor de pus
in formele tipice. El se face pe baza examenului clinic si paraclinic .
I. Examenul clinic :
1.Examenul clinic al aparatului respirator : releva date variate, in raport cu
stadiul bolii. De obicei in pneumoniile lobare se regasesc toate elementele unui
sindrom de condensare : reducerea amplicatiei respiratorii de partea bolnava ,
matitate sau submatitate , vibratii vocale bine transmise sau accentuate in zona
cu sonoritate modificata , respiratie suflanta sau suflu tubar si raluri crepitante
multe , accentuate de tuse . Datele obiective pot fi mai nete sau incomplete , in
raport cu intinderea procesului pneumonic si stadiul leziunii alveolare cu
localizarea lobara sau segmentara , cu evolutia bolii spontana sau sub
antibiotice . Uneori , elementele obiective ale pneumoniei se rezuma la
submatitate localizata , respratie suflanta , bronhofonie si raluri inspiratorii
putine . In pneumonia varfului sau a lobului mediu sau in pneumonia care
cuprinde segmentele axilare , semnele obiective pulmonare pot fi mai greu de
identificat , daca examenul nu este riguros . Daca bolnavul pneumonic este
exeminat la cateva zile de la debutul bolii suflul tubar sau respiratia suflanta se
atenueaza sau sunt inlocuite de o respiratie aspra , iar ralurile subcrepitante
medii (crepitante de intoarcere) iau locul ralurilor crepitante clasice .
Deasemenea , daca afectarea pleurala este semnificativa , pot apare frecaturi
pleurale sau semne de revarsat pleural .
2. Examenul clinic al aparatului cardio-vascular releva tahicardie moderata
, concordata cu febra , zgomote cardiace rapide si adesea hipotensiune arteriala
putin simptomatica . In formele severe de pneumonie se pot gasi tahiaritmii , in
special atriale , semne de miocardita insotita sau nu de insuficienta cardiaca ,
hipotensiune arteriala semnificativa sau chiar colaps circulator . In aceste
conditii, pneumonia pneumococica devine o grava boala cardiaca .
3. Examenul aparatului digestiv :
In formele grave se constata :
- distensia abdominala cu caracter de ileus paralitic ;
- rar hepatomegalie ;
- subicter explicat prin distrugerea hematiilor din alvelele pulmonare ,
ceea ce determina cresterea bilirubinei indirecte , care nu mai poate fi conjugata
la nivelul ficatului datorita hipoxiei .
II.Explorarea paraclinica :
Explorarea paraclinica este necesara atat pentru obiectivarea pneumoniei
si a infectiei pneumococice, cat si pentru diferentierea de pneumoniile cu alte
etiologii.
De regula exista o leucocitoza (frecvent intre 12.000- 25.000 mm) cu
deviere la stanga a formulei leucocitare si disparitia eozinofilelor . Un numar
normal de leucocite sau o leucopenie se pot intalni in pneumoniile pneumococice
grave , dar pot sugera si o alta etiologie . VSH este mare , uneori peste
100mm/ora , iar fibrinemia sau alte reactii de faza acuta , sunt crescute . Ureea
sanguina poate fi crescuta tranzitor , prin hipercatabolism , hipovolemie , si mai
rar , prin alterare renala .
Examenul bacteriologic al sputei este foarte util , dar nu totdeauna strict
necesar . Recoltarea sputei , in recipient strict steril , ar trebui facuta inainte de
administrarea medicatiei . Folosirea metodelor invazive de obtinere a sputei
(punctie-aspiratie transtraheala , aspiratie bronhoscopica) trebuie rezervata
situatiilor de exceptie . Pe frotiurile colorate Gram se identifica hematii , partial
lizate , leucocite neutrofile in numar mare si coci gram pozitivi , izolati sau in
diplo , in parte fagocitati de neutrofile .
Hemoculturile pot fi pozitive pentru pneumococi , in 20-30% din cazuri , in
special in primele zile de boala sau in caz de frisoane repetate .
Examenul radiologic toracic confirma condensarea pneumonica . Aspectul
radilogic clasic este al unei opacitati omogene , de intensitate subcostala , bine
delimitata de o schizura , ocupand un lob , mai multe segmente sau un singur
segment . De obicei opacitatea pneumonica are forma triunghiulara cu varful in
hil si baza la periferie , aspect mai bine precizat pe radiografiile efectuate in
pozitie laterala . Regiunea hilara si mediastinala nu este modificata . Uneori ,
leziunea infiltrativa segmentara este mai putin omogena , aspect intalnit in
perioda de rezolutie . Rareori opacitatea radilogica este bilaterala , dar tot lobara
sau segmentara (pneumonie dubla) sau leziunile au aspect bronhopneumonic
cu macronoduli bilaterali , de intensitate subcostala , neomogeni si cu limite
imprecise . Un revarsat pleural minim sau mediu , intalnit la aprox. 30% din
bolnavi , poate modifica aspectul radilogic al pneumoniei pneumococice .
EVOLUTIE .COMPLICATII :
Pneumonia pneumococica are , in majoritatea cazurilor , o evolutie tipica .
Sub tratament antibiotic (Penicilina) febra scade in 24-36 ore si afebrilitatea se
obtine in cateva zile . Semnele generale de boala , tusea si durerea toracica se
reduc rapid , pe cand semnele clinice de condensare pulmonara regreseaza in 3-
5 zile . In formele mai severe de pneumonie respiratia suflanta si ralurile
crepitante pot persista 5-7 zile , concordant cu rezolutia imagini radilogice .
Disparitia opacitatii pulmonare radilogice se obtine in 10-14 zile , si o pneumonie
cu evolutie prelungita trebuie diagnosticata daca nu s-a obtinut vindecarea
clinica si rezolutie completa radiologica dupa 3 saptamani . Orice opacitate
pulmonara restanta , dupa aceasta data , trebuie explorata complex , inclusiv
prin bronhoscopie , pentru a exclude o pneumonie secundara unei obstructii
neoplazice .
Evolutia naturala (in absenta tratamentului antibiotic) a pneumoniei este
de 9-15 zile , urmata de vindecare , in cele mai multe cazuri . Sfarsitul periodei
de stare este cel mai frecvent brusc (criza pneumonica) si mai rar in lisis. In
prezent in formele severe sau la bolnavi tarati , pneumonia poate duce la deces
prin insuficienta respiratorie sau prin alte complicatii .
Complicatiile pneumoniei pneumococice sunt relativ rare si usoare . Ele
sunt mai frecvente si mai severe in alte tipuri de pneumonii bacteriene .
1. Pleurezia serofibrinoasa (aseptica) se intalneste la peste din bolnavi ,
mai ales cand antibioterapia nu este inceputa prompt . Ea apare printr-o reactie
de hipersensibilitate la antigenul pneumococic de tip polizaharidic .
2. Pleurezia purulenta (empiemul pleural) survine rar la aproximativ 5%
din bolnavii netratati si la aproximativ 1% din cei tratati . Ea se manifesta prin
durere pleurala continua , elemente de pleurezie la examenul clinic , reaparitia
sau persistenta febrei , stare generala toxica .
3. Abcesul pulmonar survine foarte rar in pneumonia pneumococica ,
intrucat germenul nu produce necroza tisulara .
4. Atelectazia este de asemenea o complicatie rara . Ea este produsa prin
dopurile de mucus care nu pot fi evacuate prin tuse sau , mai frecvent , printr-o
obstructie bronsica prin tumora sau corp strain .
5. Suprainfectia este complicatia importanta a pneumoniei pneumococice ,
rareori diagnosticata . Ea survine rar dupa tratamentul cu Penicilina , cel mai
frecvent dupa asociere de antibiotice , pentru o pneumonie prezumata
nepneumococica .
6. Rezolutia intarziata si eventual constituirea unei condensari cronice sunt
posibile la bolnavii varstnici sau la cei cu bronsita cronica , fibroza pulmonara ,
malnutritie sau alcoolism .
7. Pericardita purulenta este o complicatie foarte rara . Se intalneste mai
ales in pneumoniile lobare stangi si se maifesta prin durere retrosternala
(accentuata de respiratie sau miscari) , sindrom pericarditic caracteristic
(frecatura pericardica , marirea matitatii cardiace etc.) si semne radilogice sau
electrocardiografice sau , mai precoce , ecografice si , daca este necesara, drenaj
pericardic chirurgical .
8. Endocardita pneumococica poate surveni la bolnavi valvulari sau mai
rar pe valve normale . Ea afecteaza mai ales valva aortica , dar posibil si mitrala
si tricuspida .
9. Meningita pneumococica apare , in present , foarte rar , tot prin
diseminare hematogena . Ea se poate manifesta prin semne clasice (cefalee ,
fotofobie , varsaturi , redoarea cefii etc.) sau prin dezorientare , confuzii ,
somnolenta si lipsa de raspuns la antibiotice .
10. Icterul poate complica pneumoniile foarte severe . Mai frecvent se
constata subicter , hiperbilirubinemie mixta semne biologice de citoliza moderata
.
11. Glomerulonefrita pneumococica apare rar , la 10-20 zile dupa debutul
pneumoniei si se manifesta numai prin sindrom urinar .
12. Insuficienta cardiaca acuta poate apare la persoane varstnice cu
pneumonii severe . Ea este rezultatul afectarii miocardice toxice sau hipoxice ,
de obicei in conditiile unor leziuni cardiace preexistente .
Alte complicatii : turburarile psihice( manifestate prin confuzie sau delir, se
intalnesc in special la bolnavii alcoolici sau tarati) , dilatatia gastrica acuta,
ileusul paralitic, tromboflebita profunda, artrita septica sunt complicatii rarisme.
TOALETA BOLNAVULUI
- in functie de starea generala a bolnavului , asistenta medicala va efectua
toaleta pacientului pe portiuni , respectand intimitatea acestuia si masurile de
igiena ;
- se insista asupra toaletei bucale , dupa aspirarea prealabila a secretiilor ,
clatindu-se apoi gura cu apa boricata , ungand apoi mucoasele in buzele crapate
cu glicerina boraxata ;
- daca pacientul este independent , i se vor asigura conditiile necesare in
vedearea efectuarii unei bai generale sau a unui dus ;
- deasemenea se insista asupra zonelor inghinale pudrandu-se apoi cu talc
pentru a preveni escarele ;
- unghiile si parul vor fi curatate regulat , avand in vedere faptul ca la
acest nivel stagneaza un mare numar de agenti microbieni ;
- ingrijirea mucoasei nazale in scopul mentinerii permeabilitatii cailor
respiratorii superioare , prevenirea escarelor , infectiilor nazale in cazul in care
pacientul prezinta sonde pe aceasta cale ;
ALIMENTATIA
Organismul uman are nevoie de hrana in cantitate suficienta si de buna
calitate pentru a-si mentine starea de sanatate si homeostazie .
In cazul pacientului , este vital stabilirea regimului alimentar pentru a
asigura aportul caloric necesar sustinerii fortelor fizice , recuperarii si vindecarii
acestuia .
In perioada febrila - regim hidrozaharat , bogat in vitamine mai ales
vitamina C , sucuri de fructe, siropuri , ceaiuri calde , lapte . Treptat , dupa
scaderea febrei , se va trece la regim lacto-faino-zaharat si apoi la o alimentatie
mai substantiala , hipercalorica , usor digerabila .
Cantitatea de lichide ingerate va fi de 2000-2500ml/24h , adaugand cate
500 ml la fiecare grad de febra .
ROLUL ASISTENTEI IN SEMIOLOGIE
Asistenta medicala are obligatia de a semnala toate modificarile aparute
in starea bolnavului , avand obligatia de a cunoaste fiecare semn si interventiile
specifice acestora .
I. FRISONUL
Este un fenomen clinic caracterizat prin faptul ca bolnavul prezinta , in
mod brusc , o senzatie de frig insotita de termuraturi inegale si neregulate cu
caracter progresiv , ce cuprinde intreg corpul si devine foarte puternic . Precede
sau insoteste febra .
Interventiile asistentei medicale constau in :
- inveleste pacientul in paturi ;
- scade temperatura cu mijloace fizice si medicamentoase (Paracetamol ,
Aspirina) ;
- administreaza lichide calde cu precautie (ceaiuri, compoturi) ;
- supravegheaza pacientul pentru a vedea daca frisonul este unic sau se
repeta , lucru important pentru diagnostic .
V. EXPECTORATIA (SPUTA)
Expectoratia este procesul prin care se elimina produsele formate in caile
respiratorii in mod curent . Prin expectoratie se inteleg atat actul de expulzie ,
cat si produsele eliminate (sputa). Expectoratia reprezinta , materialul patologic
cel mai periculos, fapt pentru care trebuie luate masuri de asepsie riguroasa .
Expectoratia are o valoare fundamentala din punct de vedere diagnostic ,
mai ales daca este recenta . Trebuie precizate intotdeauna cantitatea , aspectul ,
culoarea si mirosul .
1. Cantitatea : in mod obisnuit nu se elimina dupa fiecare tuse mai mult de
5 ml . In unele boli (dilatatie bronsica , abces si gangrena pulmonara ,
tuberculoza pulmonara avansata) , cantitatea creste , uneori chiar pana la 300
400 ml/24 de ore . O varietate speciala de expectoratie este vomica . Prin acest
termen se intelege expulzarea brutala a unei colectii purulente situate in
parenchimul pulmonar sau in vecinatate , prin deschiderea in caile respiratorii .
2. Culoarea : poate furniza de asemenea unele indicatii . Astfel , sputa din
cancerul bronho-pulmonar este rosie-gelatinoasa ; in infarctul pulmonar ,
negricioasa ; in pneumonie , ruginie ; in tuberculoza pulmonara si unele dilatatii
bronhice , hemoptoica .
3. Mirosul : poate fi fetid in abcesul pulmonar si in dilatatia bronsica si
putrid , respingator, in gangrena pulmonara .
4. Aspectul expectoratiei este uneori foarte revelator . Sputa mucoasa
este vascoasa , aderenta si aerata . Se intalneste in bronsita acuta si in astmul
bronsic . In aceasta ultima afectiune , sputa poate fi perlata , numita asa din
cauza dopurilor mici si opalescente de mucina din care este constituita . Sputa
purulenta este cremoasa , alcatuita exclusiv din puroi . Sputa muco-purulenta
este netransparenta , galbena-verzuie si o intalnim in infectii ale cailor aeriene
(bronsite , dilatatii bronsice) . Sputa sero-muco-purulenta se deosebeste de
precedenta prin adaosul de serozitate .
Sputa pseudomembranoasa contine multa fibrina sub forma de
membrane. Se intalneste in unele bronsite .
Rolul asistentei medicale consta in a face educatia bolnavilor asupra
modului cum trebuie sa expectoreze si cum sa utilizeze scuipatoarele ;
- sa invete femeile si copiii sa expectoreze ;
- sa remarce si sa obisnuiasca bolnavul cu utilizarea pozitiei in care sa
expectoreze cu mai multa facilitate si abundenta ;
- sa stearga cu tampoane de vata montate pe pensa , sputa adunata pe
gura si dintii bolnavului.
- sa stranga si sa masoare - in eprubete sau pahare gradate - expectoratia
abundenta. Dezinfectarea scuipatoarelor este o regula absoluta.
- pentru dezobstruarea cailor aeriene se foloseste , uneori provocarea
tusei artificiale. Se comprima brusc si sacadat , ventral , baza toracelui - bolnavul
aflandu-se in pozitie semi-sezanda - dupa o inspiratie fortata , in timp ce
bolnavul face un efort de tuse .
- se recomanda aprozimativ 2000ml de lichide/24h .
- realizeaza umidificarea cu pulverizatoare sau recipiente cu apa asezate
pe o sursa de caldura .
Drenajul postural :
- este un procedeu pozitional care permite eliminarea secretiilor , pozitia
pacientului schimbandu-se la 20-30 de minute ;
- decubit ventral cu perna sub abdomen ;
- decubit ventral cu patul inclinat la 20o ;
- decubit dorsal ;
- decubit lateral drept ;
- decubit lateral stang ;
- pozitie sezanda .
La sfarsitul fiecarei pozitii pacientul este rugat sa respire profund . Se
renunta la pozitiile in care pacientul prezinta disconfort sau dispnee .
In cazul pacientilor imobilizati , foloseste aspiratia orofaringiana sau
nazofaringiana cu ajutorul sondei Nelaton si a dispozitivului de aspiratie ;
VI. DISPNEEA :
Respiratia dispneica este un act reflex , constient , voluntar in care
pacientul simte sete de aer , iar obiectiv miscarile respiratorii sunt fortate cu
modificarea frecventei respiratorii , amplitituduni si ritmului respirator .
Dupa circumstantele de aparitie se deosebesc :
- dispnee permanenta ;
- dispnee de efort ;
- dispnee de decubit ;
- dispnee paroxistica .
Dupa ritmul respirator se disting :
1. Bradipneea respiratie cu ritm respirator rar , frecventa respiratorie
scazuta , 8-12 respiratii/minut , amplitudine crescuta ,inspiratiile sunt profunde
insotite de tiraj si cornaj .
2. Tahipneea respiratie cu cresterea frecventei miscarilor respiratorii
peste 40 pe minut , amplitudine scazuta , respiratie superficiala si ritmica .
c. Executia tehnicii :
- i se ofera paharul cu apa pacientului , pentru a-si clati gura ;
- se umezeste tamponul cu apa distilata sterila ;
- se apasa limba cu abeslangul ;
- se introduce tamponul in faringe cerand pacientului sa tuseasca ;
- sputa eliminata se prinde pe tamponul de vata , care se introduce
imediat in eprubeta sterila .
d. Pregatirea produselor pentru laborator ;
e. Reorganizarea locului de munca si notarea in foaia de observatie a
tehnicii efectuate .
3. Recoltarea sputei prin spalatura gastrica :
- se introduce sonda Einhorn sau Faucher in stomac dimineata pe
nemancate ;
- lichidul recoltat se trimite imediat la laborator , deoarece germenii
cautati pot fi distrusi daca stau mai mult timp in contact cu mediul acid al sucului
gastric ;
- daca recoltarea se face pentru insamantare si lichidul trebuie trimis la alt
laborator, sucul obtinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de sodiu .
4. Recoltarea sputei prin spalatura bronsica :
- se utilizeaza la pacientii ce nu expectoreaza in cazuri speciale ;
- se pun in recipientul cu aerosoli 5 ml de ser fiziologic sau 4 ml solutie
teofilina 3% cu 1 ml solutie de stricnina 1 ;
- pacientul inhaleaza de cateva ori prin inspiratii adanci , repetate urmate
de expiratii scurte ;
- se face o pauza scurta de 4-5 secunde si se executa pana la
aerosolizarea intregii cantitati de lichid ;
- dupa aspiratii , pacientul incepe sa tuseasca , chiar daca nu a tusit
niciodata ;
- sputa expectorata se recolteaza intr-un vas steril , recoltarea repetandu-
se zilnic , in urmatoarele 4 zile , in vase separate .
5. Recoltarea prin aspiratie traheala cu cateter ;
6. Aspiratie prin executarea unei punctii traheale prin cartilajul cricoidian
si cateterism.
Ultimele tipuri de recoltari se utilizeaza foarte rar si doar in cazuri
speciale : bolnavi in stare grava , coma profunda , tuse ineficienta .
Astfel , prin examenul bacteriologic al sputei va fi precizata etiologia
infectiei iar examenul citologic va preciza modificarile produse la nivelul
parenchimului pulmonar .
VI. RECOLTAREA SANGELUI :
Punctia venoasa reprezinta patrunderea cu ajutorul unui ac , atasat la
seringa sau la holder , in lumenul unei vene , in scop explorator sau terapeutic .
Sistemul Vacutainer de recoltare a sangelui venos constituie si prezinta o
tehnica simpla , sigura , mentinand insa precautii generale ca :
- spalarea mainilor cu apa si sapun , dezinfectarea lor ;
- echipament de protectie : manusi , halat , sort , ochelari ;
- evitarea expunerii la contaminare cu agenti infectiosi ;
- mentinerea securitatii personalului medical.
In functie de codul de culoare al dopului , tuburile Vacutainer sunt :
- rosu - vacutainer pentru chimie clinica ;
- verde - vacutainer cu litiu heparina , pentru analize bio-chimice ;
- galben - vacutainer SSTTM , pentru chimie clinica ;
- mov - vacutainer EDTA-K3 , pentru analize hematologice ;
- albastru - vacutainer , pentru determinari de coagulare ;
- negru - seditainer pentru determinari VSH .
Recoltarea sangelui prin punctie venoasa pentru investigatii de laborator
se practica dimineata pe nemancate , in timpul frisoanelor sau la indicatia
medicului la orice ora .
1. Pregatirea materialelor :
- ac special vacutainer ;
- tampoane de vata ;
- solutie dezinfectanta ;
- eprubete vacutainer ;
- holder ;
- garou .
2. Loc de electie :
- plica cotului;
- antebrat ;
- fata dorsala a mainilor ;
- vena maleolara interna ;
- vena jugulara ;
- venele epicraniene la sugari si la copii .
3. Tehnica :
Inainte de efectuarea punctiei , asistenta medicala pregateste pacientul
din punct de vedere psihic si il aseaza in decubit dorsal cu antebratul in extensie
si supinatie .
Asistenta se spala pe miini cu apa si sapun si apoi monteaza acul la holder
. Executa o miscare de rasucire , avand loc astfel ruperea benzii de siguranta a
acului , apoi indeparteaza carcasa protectoare de culoare alba si insurubeaza
capatul liber al acului in holder .
Se aplica garoul deasupra plicii cotului , mentinand bratul pacientului
inclinat in jos cu pumnul strans . Se allege vena si se dezinfecteaza vena cu
policele de la mana stanga , iar cu acul fixat la holder , intr-un unghi de 45 se
punctioneaza , micsorand unghiul si inaintand 1-1,5 in lumenul venei .
Se introduce tubul Vacutainer in holder , apucand aripioarele laterale ale
holderului cu indexul si mediusul , iar cu policele impingem tubul . Presiunea de
impingere se efectueaza numai asupra holderului , nu si asupra acului aflat in
vena . Cand sangele nu mai curge in tub , acesta va fi scos din holder printr-o
usoara impingere a policelui asupra aripioarelor .
Dupa ce s-au recoltat analizele , se scoate acul si se comprima locul
punctiei 3-5 minute cu un tampon steril in solutie antiseptica .
4. Accidente :
- producerea de hematoame sau sufuziuni sanguine prin perforarea venei
si infiltrarea sangelui in tesutul perivenos ;
- stare de lipotimie ;
- colaps .
CONSTANTE BIOLOGICE
Asistenta medicala :
- are obligatia de a masura temperatura de cel putin doua ori pe zi :
dimineata si seara;
- va nota valorile obtinute in foaia de observatie ;
- va raporta medicului modificarile intervenite .
III. TENSIUNEA ARTERIALA reprezinta presiunea exercitata de sangele
circulant asupra peretilor arteriali .
Factorii ce determina tensiunea arteriala sunt :
- debitul cardiac ;
- forta de contractie a inimii ;
- elasticitatea si calibrul vaselor ;
- vascozitatea sangelui .
Tensiunea maxima este obtinuta in timpul sistolei ventriculare , iar cea
minima in timpul diastolei .
Valorile tensiunii
arteriale
Varsta Tensiunea maxima (mm Tensiunea minima (mm
Hg) Hg)
1-3 ani 75-90 50-60
4-11 ani 90-110 60-65
12-15 ani 100-120 60-75
Adult 115-140 75-90
Varstnic Peste 150 Peste 90
Tehnica de masurare a tensiunii arteriale :
Se pozitioneaza manseta tensiometrului la nivelul 1/3 inferioare a
bratului , se deceleaza pulsul la nivelul arterei brahiale si se aplica membrana
stetoscopului . Apoi se inchide ventilul si se comprima manseta prin introducerea
aerului cu ajutorul pompei pana la obtinerea unei tensiuni superioare celei din
artera .
Se decomprima usor prin deschiderea ventilului si urmareste cadranul
manometrului pentru vizualizarea primelor oscilatii , ascultand totodata prima
bataie , ceea ce reprezinta tensiunea maxima . Se urmaresc oscilatiile si bataile
pana la incetarea lor completa , ultima bataie reprezentand tensiunea minima .
Se deschide complet ventilul si se decomprima aerul .
Asistenta medicala :
- va nota tensiunea arteriala in foaia de observatie ;
- va cunoaste semnele hiper si hipotensiunii si metodele de interventie in
aceste cazuri ;
- va raporta medicului orice schimbare semnificativa ;
- va indemna pacientul sa se relaxeze timp de 10-15 minute inainte de
luarea tensiunii pentru a nu se inregistra valori eronate .
IV. PULSUL - reprezinta expansiunea ritmica a arterelor ce se comprima pe
un plan osos si este sincrona cu sistola ventriculara . Pulsul ia nastere din
conflictul existent intre sangele aflat in sistemul arterial si cel impins in timpul
sistolei . Acest conflict se exteriorizeaza prin destinderea ritmica a arterei .
Calitatile pulsului :
- Frecventa - reprezinta numarul de pulsatii pe minut .
- nou-nascut : 130-140 P/min ;
- copil mic : 100-130 P/min ;
- 10 ani : 90-100 P/min ;
- adult : 60-80 P/min ;
- varstnic : 80-90 P/min .
- Ritmul - pauzele trebuie sa fie egale intre pulsatii .
- Amplitudinea - este determinata de cantitatea de sange existenta in vase
.
- Tensiunea - este determinata de forta necesara in comprimarea arterei
pentru ca unda pulsatila sa dispara .
- Celeritatea - reprezinta viteza de ridicare si coborare a undei pulsatile .
Pulsul poate fi masurat in orice artera accesibila palpatiei :
- radiala ;
- temporala ;
- carotidiana ;
- humerala ;
- femurala ;
- pedioasa ;
- poplitee ;
- apical : la varful apexului in spatiul V intercostal .
Asistenta medicala :
- sfatuieste pacientul sa se relaxeze timp de 10-15 minute inaintea
masurarii pulsului ;
- sprijina bratul pacientului pentru ca muschiul antebratului sa se
relaxeze ;
- se repereaza artera palpand cu varful indexului , degetului mediu si
inelar , urmarind cadranul ceasului timp de un minut si numarand in gand
pulsatiile ;
- va trece in foia de observatie valorile inregistrate ;
- va sti sa deosebeasca pulsul normal de cel :
- bradicardic (mai putin de 60 de batai pe minut la adult) ;
- tahicardic (puls accelerat) .
- va raporta medicului neregulile observate .
V. DIUREZA reprezinta cantitatea de urina eliminata in 24 de ore prin
actul mictiunii .
Caracterele urinii :
- Culoarea - galben deschis , ca paiul , pana la brun inchis , in functie de
concentratie , de regimul alimentar si de lichidele ingerate ;
- Mirosul - de bulion in stare proaspata , amoniacal datorat fermentatie
alcaline ;
- Reactia ph normala este de 6,5 ;
- Densitatea este de 1015 1020 ;
- Cantitatea eliminata in 24 ore variaza intre 1400 -1800 ;
- Emisiunile urinare sunt de 4-5 in 24 ore .
Eventualele modificari provenite in cursul actului mictional , in constitutia
urinii , schimbarile calitative sau cantitative pot indica o modificare patologica :
suferinte renale , infectii urinare sau pot fid doar o consecinta a starii generale
alterate sau a unei alte suferinte organice .
Asistenta medicala :
- supravegheaza diureza prin colectarea urinii in recipiente speciale si
masoara cantitatea eliminata ;
- realizeaza bilantul ingerarilor si eliminarilor de lichide ;
- in cazul unei urini hiperconcentrate recomanda un aport crescut de
lichide ;
- pentru golirea completa a vezicii urinare si evitarea infectiilor prin staza
urinii, invata pacientul pozitia corecta de mictiune :
- pentru femei : pozitia sezanda pe closet , cu bustul aplecat inainte si
crearea unei compresiuni cu ambele fete palmare la nivelul vezicii urinare ;
- pentru barbati : pozitie ortostatica usor aplecat spre spate .
VI. SCAUNUL reprezinta forma sub care se elimina reziduurile in urma
procesului de digestie , impreuna cu celulele descuamate de pe suprafata tubului
digestiv , produsele de excretie ale glandelor anexe si un numar mare de
microbe .
Calitatile scaunului :
- Frecventa : 1-2 scaune pe zi sau un scaun la doua zile ;
- Orarul - ritmic la aceeasi ora a zilei ;
- Cantitatea - zilnic 150-200 grame ;
- Consistenta - pastoasa , omogena ;
- Forma - cilindrica , cu diametrul de 3-5 cm si lungime variabila ;
- Mirosul fecaloid , difera de la individ la individ ;
- Culoarea :
- adult : bruna , datorita stercobilinei ;
- nou-nascut : verde , brun inchis ( meconiu ) .
Asistenta medicala :
- va observa eventualele modificari ale calitatilor scaunului ;
- va nota in foaia de observatie numarul scaunelor si felul lor ;
- va educa pacientul sa-si formeze un orar de defecatie prin stimularea
reflexului de defecatie zilnica , la aceeasi ora ;
- va indemna pacientul sa faca exercitii fizice , plimbari in aer liber pentru
a favoriza tranzitul intestinal prin solicitarea muschilor abdominali ;
- va indemna pacientul sa consume o alimentatie bogata in fibre cand nu
exista contraindicatii .
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI
DEFINITIE : Medicamentele sunt substante extrase sau sintetizate din
produse de origine minerala , vegetala sau animala cu scopul de :
- profilaxia imbolnavirilor ;
- ameliorarea bolilor ;
- vindecarea bolilor .
In functie de doza administrata acelasi produs poate actiona ca aliment ,
medicament sau toxic . Astfel se pot diferntia :
- doza terapeutica doza administrata in scop terapeutic fara efect toxic ;
- doza maxima doza administrata in cantitatea cea mai mare fara
actiune toxica asupra organismului ;
- doza toxica doza administrata care provoaca fenomene toxice grave
pentru organism ;
-doza letala doza care duce la decesul pacientului .
Medicamentele sunt prescrise de medic si notate in foaia de observatie a
pacientului internat sau pe retete in cazul pacientului ambulator .
Asistenta medicala trebuie sa cunoasca si sa controleze :
- medicamentul prescris de medic sa fie administrat pacientului respectiv ;
- doza corecta de administrare ;
- timpii de executie ;
- actiunea farmacologica a medicamentelor ;
- frecventa de administrare si intervalul de dozare ;
- efectul ce trebuie obtinut ;
- contraindicatiile si efectele secundare ;
- interactiunea intre medicamente .
Inainte de administrare , asistenta medicala verifica si identifica
urmatoarele :
- calitatea medicamentelor ;
- integritatea medicamentelor ;
- culoarea, decolorarea sau supracolorarea medicamentelor ;
- sedimentarea , precipitarea sau existenta flocoanelor in solutii ;
- lichefierea medicamentelor solide ;
- opalescenta solutiilor .
La administrarea medicamentelor trebuie respectat :
- calea de administrare prescrisa de medic ;
- dozajul prescris , orarul de administrare si somnul pacientului ;
- incompatibilitatea de medicamente ;
- administrarea rapida a medicamentelor deschise ;
- oridinea de administrare a medicamentelor ( tablete , solutii , picaturi
,injectii , supozitoare , ovule vaginale ) ;
Asistenta medicala efectueaza administrarea medicamentelor in conditii
de igiena , asepsie , dezinfectie , sterilizare si mentinere a masurilor de
supraveghere si control a infectiilor nozocomiale sau intraspitalicesti .
Medicamentele se pot administra pe mai multe cai :
- calea orala ;
- calea respiratorie ;
-calea percutanata ;
-calea parenterala .
In pneumonia pneumococica se folosesc prioritar urmatoarele cai de
administrare :
I. Calea respiratorie ;
II. Calea orala ;
III. Calea parenterala ;