Sunteți pe pagina 1din 15

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqw

ertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwert

yuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui

Proiect

Dezvoltare Durabilă

An Universitar 2015-2016

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa

sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj

klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx

cvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvb

nmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqw

ertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwert

yuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa

sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj

klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx

Grupa 1532 Studenţi: Bathaei Kian Dinică Ana – Maria Dragomir Cătălina Manea Maria - Larisa
Grupa 1532 Studenţi: Bathaei Kian Dinică Ana – Maria Dragomir Cătălina Manea Maria - Larisa
Grupa 1532 Studenţi: Bathaei Kian Dinică Ana – Maria Dragomir Cătălina Manea Maria - Larisa

Grupa 1532 Studenţi:

Bathaei Kian Dinică Ana – Maria Dragomir Cătălina Manea Maria - Larisa

I.

Introducere

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între aspectele sociale, economice şi ecologice şi elementele capitalului natural.

Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cu siguranţă cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi

Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut şi sub numele de Raportul Brundtland: „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.

O societate durabilă este, o societate care își modelează sistemul economic și social astfel încât resursele naturale globale și sistemele de suport ale vieții să fie menținute.

În general când vorbim despre dezvoltare durabilă, avem în vedere trei componente: mediul, societatea şi economia. În momentul de faţă, cele trei domenii sunt interdependente, astfel că nu putem atinge o stare de bine în una dintre cele trei arii fără a ţine cont de celelalte. De exemplu, o societate sănătoasă şi prosperă se bazează pe un mediu sănătos care îi furnizează hrană şi resurse, apă curată, potabilă şi un aer bun pentru locuitorii săi.

Sustenabilitatea este o paradigmă în care viitorul este gândit ca un echilibru între mediu, societate şi economie în scopul de a dezvolta şi a îmbunătăţi calitatea vieţii.

II. Revoluţia Română din 1989 1. Introducere Revoluţia Română din 1989 a constat într-o serie de

II.

Revoluţia Română din 1989

1. Introducere

Revoluţia Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii desfăşurate în România, între 16 şi 25 decembrie 1989, care au dus la căderea preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi la sfărşitul regimului comunist din România.

2.

Evoluţie

Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est – europene trecuseră în mod paşnic la democraţie, România fiind singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi. Statul poliţienesc, securitatea, politica economică a lui Ceauşescu, construcţiile grandomane şi regimul de austeritate sunt câteva din motivele care făceau populaţia să nu fie mulţumită de regimul comunist.

La data de 15 decembrie s-au adunat în faţa casei parohiale mai mulţi enoriaşi care doreau să împiedice evacuarea pastorului. Fiind o zonă extrem de circulată, aproape de centrul oraşului, mulţi locuitori ai oraşului se opreau pentru a afla ce se întâmplă. Aceştia au îngroşat, astfel, iniţial voluntar, numărul celor adunaţi. În data de 16, numărul celor adunaţi crescuse la circa 400 de

persoane, majoritatea nemaifiind enoriaşi reformaţi, ci cetăţeni ai Timişoarei, de diferite etnii şi confesiuni, prin blocarea circulaţiei în zonă, situaţia s-a radicalizat.

În după – amiaza aceea s-a strigat pentru prima dată „Jos Ceauşescu!” . A fost de ajuns această scânteie pentru a se declanşa revolta. În strigăte de „Jos Ceauşescu!” şi „Jos comunismul!”, demonstranţii s-au deplasat în diverse puncte ale Timişoarei pentru a chema oamenii la revoltă. Au fost trimise trupe de Armată, Miliţie, Securitate pentru a dispersa mulţimea. Ca urmare demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi în aceeaşi noapte şi în dimineaţa următoare. Peste 930 de persoane au fost arestate, dintre care 130 minori.

În ziua următoare, pe 17 decembrie, mulţimea s-a adunat din nou în centrul oraşului. Informat că revolta nu a putut fi înfrântă, Ceauşescu a dat ordin să se deschidă foc împotriva manifestanţilor. Ordinul a fost dus la îndeplinire, căzând primii martiri ai Revoluţiei din Timişoara. La 18 decembrie, în faţa Catedralei, s-au adunat mai mulţi tineri şi copii care au început să cânte colinzi şi să strige lozinci anticomuniste. La un moment dat, a apărut un blindat din care s-a tras o rafală asupra tinerilor de pe trepte, secerând mai mulţi dintre ei.

În noaptea de 18 spre 19, cu complicitatea conducerii Spitalului Judeţean, autorităţile au sustras o parte din cadavrele eroilor din morga spitalului, transportându-le la Bucureşti, unde au fost arse la Crematoriu. Alte cadavre au fost îngropate pe ascuns într-o groapă comună pentru a se şterge urmele. În 20 decembrie, a izbucnit greva generală în toate fabricile timişorene. O masă de zeci de mii de oameni se îndrepta spre centrul Timişoarei în dimineaţa acelei zile, forţele armate fiind nevoite să se retragă în cazarme.

Liderii revoluţionarilor timişoreni au prezentat autorităţilor comuniste o listă cu cereri din partea populaţiei, listă ce va deveni

un real program revoluţionar. Tot pe 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarat primul oraş liber al României de către reprezentanţii Frontului Democrat Român, prima formaţiune politică democratică înfiinţată pe străzile însângerate ale Timişoarei. Majoritatea persoanelor arestate au fost eliberate. În aceeaşi zi, oraşul Lugoj, din apropierea Timişoarei, s-a ridicat împotriva regimului comunist, cazând şi aici eroi ai Revoluţiei.

În ziua de 21 decembrie, Ceauşescu, în megalomania sa fără leac, a organizat un miting grandios la Bucureşti cu scopul de a-l susţine şi de a înfiera aşa – zişii “huligani unguri” de la Timişoara. Mitingul s-a transformat , însă, sub privirile pierdute ale dictatorilor, într-o mişcare anti – ceauşistă şi anti – comunistă. În aceeaşi zi, au început mişcări revoluţionare în cele mai mari oraşe ale ţării: Cluj, Sibiu, Arad, Târgu – Mureş, Caransebeş, Cugir, etc. Chiar dacă autorităţile au deschis foc împotriva demonstranţilor, românii nu mai puteau fi înfrânţi. Era o chestiune de ore până la căderea sistemului, ceea ce s-a întâmplat vineri, 22 decembrie 1989, la ora prânzului, o dată cu fuga soţilor Ceauşescu din Bucureşti.

În situaţia confuză care s-a creat, s-au format mai multe grupuri care au dorit să preia puterea. Până în seara de 22 decembrie s-a impus grupul condus de Ion Iliescu şi Petre Roman, care s-au organizat în Frontul Salvării Naţionale, asumându-şi răspunderea de a duce România pe calea democratizării. Data de 22 decembrie a fost declarată Ziua Victoriei Revoluţiei române. Din seara de 22 decembrie, forţe neidentificate nici până acum, dar declarate de noile autorităţi drept contra – revoluţionare şi fidele regimului comunist au deschis focul asupra civililor şi unităţilor militare din mai multe oraşe, creând panică şi confuzie.

Teama de aceste elemente zise “teroriste” a justificat în ochii opiniei publice judecarea sumară a soţilor Ceauşescu şi executarea lor în ziua de Crăciun a anului 1989.

3. Consecinţe

Efectele revoluţiei asupra mediului social din România au fost atât negative, cât şi pozitive. 3352 de persoane au fost rănite, iar 1104 persoane au murit. Efectul pozitiv al revoluţiei ar fi faptul că a fost instaurată democraţia, oamenii au parte de mai multă libertate.

Mediul economic a avut foarte mult de suferit în urma revoluţiei, economia şi industria României degradându-se treptat.

După revoluţie, populaţia României a avut libertate totală, numărul autoturismelor a crescut printre locuitorii ţării, acest lucru ducând la degradarea mediului înconjurător. Traficul rutier reprezintă principala sursă a emisiilor de oxizi de carbon şi de oxizi de azot.

III.

Exxon Valdez

1. Introducere

Exxon Valdez a fost un tanc petrolier a cărui eşuare, în noaptea de 24 martie 1989, în reciful Bligh, pe coasta statului Alaska a produs un grav accident ecologic, soldat cu deversarea a 50.000 de metri cubi, circa 40 de milioane de litri de petrol, care s-au răspândit în apele din zonă pe o arie de sute de kilometri pătraţi. A fost considerat unul dintre cele mai mari dezastre ecologice datorate neglijenţei umane.

2.Evoluţie

În seara zile de 23 martie 1989, supertancul petrolier Exxon Valdez părăsea portul Valdez din Alaska, având aproape 200 de milioane de ţiţei la bord. N-a ajuns foarte departe. La câteva

minute după miezul nopţii, vasul a lovit un recif, s-au spart 8 dintre cele 11 containere şi aproape un sfert din încărcătură s-a scurs în apa limpede a golfului Prince William. Dimensiunile dezastrului au fost amplificate de faptul că, deşi accidentul a fost anunţat imediat, reacţia companiei Exxon, proprietara vasului, a fost destul de lentă. Practic, timp de trei zile nu s-a făcut nimic concret. 40 de milioane de litri de petrol s-a scurs din Exxon Valdez, zona de coastă a fost afectată pe o lungime de 1,900 km, fauna şi flora marină au fost distruse masiv. Istoria acestei catastrofe începe de fapt în 1973, an în care Congresul american a aprobat construcţia conductei de petrol Trans – Alaska, menită să aducă petrol din nordul peninsulei în sud, în portul Valdez, de unde să fie preluat de tancurile petroliere. Decizia Congresului a fost atunci forţată de creşterea preţului petrolului ca urmare a embargoului impus SUA de către Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, dat fiind sprijinul militar american acordat Israelului în războiul Yom Kippur. Conducta Trans – Alaska, finalizată în 1977, a permis marilor companii petroliere, printre care şi Exxon, să facă bani frumoşi din transportul acestei resurse către restul statelor americane. Dar operaţiunea era foarte periculoasă. Toţi cei din industria petrolului ştiau că navigarea cu un tanc de mari dimensiuni prin apele din golful Prince William, pline de aisberguri, pune la grea încercare orice echipaj, oricât de experimentat. Se mai ştia şi faptul că în Alaska nu există echipamente eficiente de intervenţie în cazul unei scurgeri masive de petrol. Ca urmare, soluţia logică pentru a preveni orice problemă constă într-o organizare foarte riguroasă a fiecărui transport, dublată de o vigilienţă maximă. Exxon n-a fost în regulă exact la partea cu vigilenţa. Compania i-a permis căpitanului Joseph Hazelwood, un împătimit al alcoolului, să conducă petrolierul prin acele ape înşelătoare, în ciuda numeroaselor abateri disciplinare pe care acesta le avusese în ultimii trei ani. Nu e o surpriză, aşadar, că Hazelwood a dat o tură prin baruri chiar înainte să urce la bord şi că, beat fiind, a

lăsat comanda pe mâna unui secund foarte obosit care, pe deasupra, nu avea nici calificarea necesară pentru a conduce nava pe acel traseu. În încercarea de a evita nişte aisberguri,

vasul a deviat de la curs, a ratat revenirea şi a lovit un recif. În operaţiunile ulterioare de curâţare a zonei au fost implicaţi

11.000 de oameni, 1.400 de nave şi 85 de avioane. Aceste operaţiuni s-au desfăşurat timp de 3 ani şi au costat aproximativ 2.1 miliarde de dolari.

3. Consecinţe

Acest dezastru a afectat foarte rău mediul înconjurător, flora şi fauna maritimă fiind foarte afectate. Sute de mii de păsări, peşti, foci şi vidre şi alte animale au murit. Pe plan economic, pierderile au fost uriaşe. În primul rând, a fost irosită o cantitate foarte mare de petrol. În al doilea rând, cheltuielile cu curăţarea zonelor afectate de scurgerea petrolului au fost de aproximativ 2.1 miliarde de dolari. Oamenii din acele regiuni au fost de asemenea afectaţi de această tragedie. Chiar dacă curăţarea s-a întins pe timpul a patru veri şi au participat 10.000 oameni, nu au reuşit să cureţe toate plajele, unele având petrol şi acum, făcând traiul localniciilor foarte greu. De asemenea, căpitanul Joseph Hazelwood a fost amendat cu 50.000 de dolari, condamnat la 1.000 de ore de muncă în folosul comunităţii şi timp de 9 luni a avut licenţa de pilot suspendată.

IV.

Clonarea primului mamifer

1. Introducere

Dolly a fost o oaie domestică, femelă, care a reprezentat prima clonare reuşită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear. Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell şi colegii lor de la Institutul Roslin, în apropiere de Edinburgh, Scoţia, după o serie de 276 de încercări nereuşite.

2. Evoluţie

În aprilie 1996, o echipă de cercetători scoţieni de la Institutul Roslin, coordonată de embriologul Ian Wilmut şi de Keith Campbell, au extras o celulă din ovulul unei oi femelă şi au îndepărtat ADN-ul, purtătorul informaţiei ereditare, după care au implantat material genetic din ugerul unei altei oi, activând celula ca şi cum ar fi fost fecundată. Celulele obţinute, după ce au stat şapte zile într-un mediu de cultură, au fost implantate apoi în uterul unei „mame-surogat”, care a dat naştere unui miel sănătos – Dolly, copia perfectă, până la ultimul fir de lână, a mamei sale, Belinda.

Alegerea numelui Dolly, oricât ar părea de nostim şi de neaşteptat, în comparaţie cu reuşita ştiinţifică de excepţie, le-a fost inspirat cercetătorilor scoţieni de către celebra cântăreaţă americană de country, Dolly Parton, care avea un bust generos, sugerându-se că procedeul clonării s-a făcut pornind de la o celulă prelevată din glanda mamară a oii.

Dolly a îmbătrânit foarte repede. Cercetătorii au pus această situaţie pe seama moştenirii genetice, oaia Belinda având şase ani şi suferind de artitră în momentul în care i-au fost prelevate celule. Altă cauză a îmbătrânirii premature, susţineau specialiştii, ar fi putut fi faptul că Dolly, oaia clonată, a trăit prea protejată în mediul de laborator. A fost eutanasiată în anul 2003 pentru că, pe lângă artitră, avea şi probleme respiratorii. Ulterior a fost expusă în Muzeul Regal din Edinburg, unde se află şi în prezent.

La mai puţin de un an de la naşterea lui Dolly, un fizician american, Richard Seed, a anunţat că intenţionează să cloneze fiinţe umane şi probabil că mulţi s-au gândit la acestă posibilitate, ceea ce ridică mari semne de întrebare asupra caracterului etic al unui astfel de experiment. Între timp, alte oi, dar şi porci, şoareci au fost clonate cu succes. Ultima reuşită este clonarea unei pisici domestice, în 2002, experiment al unei echipe de la Universitatea

din Texas, condusă de profesorul Mark Westhusin. Tehnica pentru crearea pisicii „CC”, cum a fost numită, este identică cele folosite pentru Dolly. Deşi, din punct de vedere genetic, CC este identică dublului său, blana are altă culoare. Potrivit specialiştilor, cauza ar fi factorii de mediu din timpul dezvoltării celulei, care ar fi influenţat pigmentaţia.

Tot în 2002, compania Advanced Cell Technology, din Massachusetts (SUA), a anunţat că este în situaţia în care ar putea clona o fiinţă umană. Cercetătorii din Italia şi din alte ţări au anunţat şi ei că pot face aşa ceva. În aceste condiţii, Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat o lege împotriva clonării oamenilor. Este admisă doar clonarea anumitor organe, în scopul realizării unor implanturi.

3. Consecinţe

Din punct de vedere social, clonarea la om reprezintă o modalitate de control şi tratament al bolilor. Prin clonarea terapeutică se urmăreşte obţinerea unor celule stem pluripotente care au potenţialul de a produce celule sau ţesuturi normale, utile pentru înlocuirea celor distruse prin boli. O altă explicaţie terapeutică ar putea fi modificarea genetică a unor animale pentru ca organele lor să poată fi tolerate de sistemul imunitar şi transplatate la om.

Clonarea ar putea acţiona în defavoarea evoluţiei mediului înconjurător prin prisma faptului că oamenii s-ar putea decide să cloneze doar animalele cele mai potrivite pentru ei, astfel reducându-se numărul speciilor de animale existente pe planetă. De asemenea, prin producerea de clone multiple apare riscul de a crea o populaţie formată din indivizi identici care ar putea să sufere de aceleaşi boli sau să fie sensibili la acelaşi tip de agenţi patogeni iar un singur virus ar putea extermina populaţia de pe o zonă întinsă, chiar o specie întreagă.

Din punct de vedere economic, procedeul de clonare este unul foarte costisitor, el fiind încă la stadiul de experiment.

  • V. Uraganul Katrina

1. Introducere

Uraganul Katrina a fost un uragan care s-a format pe 23 august 2005, în timpul sezonului de uragane din Atlantic din acel an şi care a cauzat distrugeri masive în Statele Unite ale Americii, pe coasta Golfului Mexic. Majoritatea pagubelor materiale şi a pierderilor de vieţi omeneşti au fost localizate în oraşul New Orleans, care a fost inundat după ce sistemul de diguri din zonă a cedat; în unele cazuri, la mult timp după ce furtuna avansase deja spre continent. Alte distrugeri au avut loc în statele Mississippi şi Alabama, la distanţe de până la 160 km de centrul furtunii.

2. Evoluţie

Uraganul Katrina s-a format deasupra Insulelor Bahamas pe 23 august 2005 şi a traversat sudul Floridei cu o putere moderată, doar de categoria 1 pe scara Saffir – Simpson, cauzând câteva pierderi de vieţi omeneşti şi inundaţii, după care a căpătat putere brusc, deasupra Golfului Mexic şi devenind unul dintre cele mai puternice uragane înregistrate vreodată pe mare. Furtuna a slăbit înainte de a sosi a doua şi a treia oară la ţărm, atingând categoria 3 pe scara Saffir – Simpson în dimineaţa zilei de 29 august în sud – estul statului Louisiana, respectiv la limita dintre statele Louisiana şi Mississippi.

Furtuna a cauzat numeroase pagube de-a lungul coastei, devastând oraşele Waveland, Bay St. Louis, Pass Christian, Long Beach, Gulfport, Biloxi, Ocean Spring şi Pascagoula din statul Mississippi. În Louisiana, sistemul de protecţie contra inundaţiilor a cedat în peste 50 de locuri. Aproape toate digurile din dreptul

oraşului New Orleans s-au spart când uraganul Katrina a trecut pe la estul oraşului, inundând 80% din suprafaţa oraşului şi multe din regiunile învecinate timp de mai multe săptămâni.

Cel puţin 1836 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza Uraganului Katrina şi a inundaţiilor care au urmat, acesta fiind cel mai mortal uragan din SUA de după Uraganul Okeechobee din 1928.Eşecul catastrofal al sistemului de protecţie al oraşului New Orleans a declanşat anchete imediate în cadrul Corpului de Geniu al Armatei SUA, deoarece această instituţie are responsabilitatea, prin mandat al Congresului, de a proiecta şi construi sistemele de protecţie.

3. Consecinţe

Mediul înconjurător a fost foarte afectat de acest eveniment, peste un milion de gospodării au fost distruse. Sursele de alimente şi de apă potabilă au fost contaminate de organismele putrezite în căldura tropicală.

Deşi donaţiile au avut valori uriaşe şi au venit din mai multe ţări, mediul economic a fost foarte afectat şi a fost nevoie de sume mult mai mari pentru rezolvarea daunelor, înregistrate în infrastructură, alimentarea cu apă, mâncare şi turism. Pagubele materiale produse de Katrina sunt estimate la 81.2 miliarde de dolari americani, cele mai mari pagube produse de un uragan din istoria Statelor Unite.

Teama cea mai mare a societăţii a fost dată de posibilitatea izbucnirii unor epidemii ale unor boli apărute datorită contaminării apei, cum ar fi holera, dizenteria şi malaria, care ar putea dubla numărul de victime. De asemenea, mediul social a fost foarte afectat şi din cauza numărului foarte mare de morţi şi de dispăruţi. Uraganul Katrina a omorât 1836 de persoane, iar alte 135 au fost date dispărute.