Mihai Eminescu

Desprire

S cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?

Te-a cere doar pe tine, dar nu mai eti a ta;
Nu floarea vestejit din prul tu blai,
Cci singura mea rug-i uitrii s m dai.
La ce simirea crud a stinsului noroc
S nu se sting-asemeni, ci-n veci s stea pe loc?

Tot alte unde-i sun aceluiai pru:

La ce statornicia prerilor de ru,
Cnd prin aceast lume s trecem ne e scris
Ca visul unei umbre i umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o pori?
La ce s msuri anii ce zboar peste mori?

Totuna-i dac astzi sau mine o s mor,

Cnd voi s-mi piar urma n mintea tuturor,
Cnd voi s uii norocul visat de amndoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii napoi,
S fie neagr umbra n care-oi fi pierit,
Ca i cnd niciodat noi nu ne-am fi gsit,

Ca i cnd anii mndri de dor ar fi deeri -

C te-am iubit atta putea-vei tu s ieri?
Cu faa spre perete, m las prin strini,
S-nghee sub pleoape a ochilor lumini,
i cnd se va ntoarce pmntul n pmnt,
Au cine o s tie de unde-s, cine sunt?

Cntri tnguitoare prin zidurile reci

Ceri-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu a vrea ca unul, venind de mine-aproape,
S-mi spuie al tu nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce n margine de drum...
Tot mi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.

Din zare deprtat rsar-un stol de corbi,

S-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Rsar-o vijelie din margini de pmnt,
Dnd pulberea-mi rnii i inima-mi la vnt...

Ci tu rmi n floare ca luna lui april,

Cu ochii mari i umezi, cu zmbet de copil,
Din ct eti de copil s-ntinereti mereu,
i nu mai ti de mine, c nu m-oi ti nici eu.