Sunteți pe pagina 1din 3

Pretuim, protejam, iubim arborii

V-ati gandit vreodata cum ar


arata Pamantulfara coroana verde a copacilor, mai mult sau mai putin solitari, fara
adevaratul plaman al planetei, care este padurea? Fie ca da, fie ca nu, sa pornim acum intr-o
mica explorare. Raspanditi pe intreaga planeta in decursul a milioane de ani, arborii au fost
protagonistii unei lente si colosale migratii de-a lungul continentelor, acoperind Pamantul cu
omantie verde. Acesti prieteni necuvantatori ai planetei, cu frumusetea lor aparte, sunt mai
aproape de noi decat ne-am putea inchipui. Obisnuiti cu ei la marginea strazilor, in curtile
caselor, in fata blocurilor, in parcurile sau in padurile vacantelor noastre, nu le mai acordam
atentia cuvenita. De la nivelul marii si pana la culmile inalte si abrupte ale muntilor, ei se
regasesc peste tot intr-o multitudine de specii.
Arborii sunt plantele cele mai mari de pe Pamant. Cu trunchiul lor drept sau contorsionat,
cu ramurile lor orizontale sau aproape verticale, inaltate spre cer, spre lumina, ei constituie
un izvor primar de energie. Fiind plante de dimensiuni mari, lemnoase, cu un trunchi bine
dezvoltat, deosebindu-se de celelalte si prin faptul ca nu-si inceteaza cresterea, ramanand vii
si perene, arborii troneaza asupra celorlalte specii vegetale. Prin partile lor anatomice, fiecare
cu rolul ei bine definit, arborii joaca un rol hotarator pentru intregul lant al ecosistemelor pe
care le genereaza si sustin.
Plante si animale
Direct sau indirect, animalele insesi isi datoreaza existenta lor plantelor, caci fiecare animal
se hraneste cu plante sau cu alte animale ce consuma plante. Gratie lor, se formeaza humusul
(din frunzele cazute pe sol), care, impreuna cu alte substante organice prelucrate de arbori,
imbunatatesc caltatea solului, dand posibilitatea altor plante sa-si reia ciclul de viata.
Radacinile lor adanci consolideaza solul de pe pantele abrupte ale muntilor si dealurilor,
opresc extinderea dunelor (ca in cazul salcamilor, plantati pentru stabilizarea solului si
redarea lui agriculturii). Prin rezistenta lor in fata furiei apelor, arborii contribuie la
stabilitatea zonelor si la evitarea spalarii solului de substantele nutritive, in cazul ploilor
excesive sau al inundatiilor. Prin capacitatea lor de aabsorbi surplusul de apa si de a
elibera oxigenul, atat de necesar vietii (prin absorbtia monoxidului de carbon prezent in
procesul de fotosinteza), arborii exercita un control permanent asupra climei, prezenta sau
absenta lor putand duce chiar la modificarea climatului.
Viata si moartea arborilor
Cu totii cum se naste un arbore, dar stim si cum moare? Desigur, vitalitatea arborilor este
destul de mare - sunt specii care traiesc sute si mii de ani: cedrul libanez, baobabul, stejarul,
etc. -, dar exista si altii care nu traiesc decat 10-20 de ani (majoritatea plomilor fructiferi).
Totul incepe prin disfunctia radacinilor, care nu mai absorb la fel substantele nutritive din sol
sau la care nu mai ajung. Incet-incet, arborele incepe sa moara. Imperceptibil la inceput,
procesul se accelereaza si semnele degradarii devin vizibile: ruperea unui brat, invadarea
trunchiului de catre insecte si virusuri. Apa ploilor macina lemnul, iar pe dinauntru larvele
sapa mii de galerii. Desi inca in picioare, copacul este ca si mort. Fara interventia omului,
daca e facuta la timp, acesta va fi ros si macinat pana cand se va prabusi. Un ciclu incheiat
dureros, dar Natura gaseste intotdeauna mijloacul de a renaste.
Fixitate si migratie
Daca exista ceva care sa lase impresia de fixitate, acest lucru numai arborii ni-l pot sugera.
Nu degeaba se spune despre o persoana, care s-a stabilit intr-un anume loc, ca a prins
radacini. Si totusi, chiar si arborii merg. Imprastiindu-si semintele, o multime de specii
au traversat continentele, in decurs de milioane de ani, cu mult timp inainte de aparitia
omului. Ceea ce a migat a fost desigur specia, chiar daca anumite bariere naturale (lanturile
muntoase sau oceanele) s-au dovedit de netrecut. Purtate de vant sau duse de curentii de apa,
semintele au ajuns in pamanturi noi, unde si-au reluat ciclul de viata. In acest indelungat
voiaj s-au produs modificari si chiar mutatii, in cadrul aceleiasi specii, dar majoritatea au
ramas neschimbate (de aici si similitudinea lor de toate continentele). Alteori, insusi omul a
provocat aceste deplasari, prin introducerea de noi specii (romanii au intridus piersicul si
ciresul, iar grecii, si mai apoi arabii, citricele).
Daca pasarile se numara printre prietenii arborilor, daca virusurile si ciupercile, ca si
intemperiile atmosferice, printre dusmani, omul le este, in acelasi timp, si prieten si dusman
al lor. In fiecare an, milioane de arbori sunt doborati pentru satisfacerea nevoilor sale de tot
felul (lemn pentru foc, cherestea pentru constructii, materie prima pentru industria celulozei
si a hartiei, etc.). se poate spune, fara sa gresim, ca insasi viata noastra ar fi de neconceput
fara bunurile si serviciile pe care ni le fac. Fara existenta lor, nu am mai avea case, mobila,
industrie; am fi lipsiti de hrana, caldura sau adapost; nu am avea cauciuc, rasina, ceara,
camfor, gutaperca, chinina, parfumuri. Am fi lipsiti de combustibili (carbune, petrol), dar si
de hartie si carti. Fara ei, insasi existena noastra, ca specie, ar fi pusa sub semnul
intrebarii sau poate chiar nici nu am exista Iata de ce trebuie sa ii ocrotim pe acesti
prieteni ai nostri, ai naturii in general, sa-i pretuim si sa-i protejam si, mai ales, sa-i iubim.
Sunt cu adevarat de neinlocuit!