Atingerea si sustinerea unei situatii sanatoase a finantelor publice este esentiala

pentru asigurarea cresterii productiei si sporirii locurilor de munca in Europa.

Reducerea datoriei publice si a deficitelor bugetare contribuie la mentinerea unei
rate scazute a dobanzilor, faciliteaza mentinerea sub control a inflatiei si creeaza un
cadru sil pentru incurajarea investitiilor si a cresterii economice. in plus, toate
acestea vor ajuta tarile europene sa se pregateasca pentru a suporta consecintele
bugetare ale imbatranirii populatiei, o realitate de necontestat a zilelor noastre.
Tratatul de la Maastricht recunoaste clar necesitatea de a imbunatati disciplina
fiscala in uniunea economica si monetara (UEM) pentru a preveni crizele financiar-
monetare care ar avea consecinte

negative si asupra altor tari membre ale UE. Pactul de Crestere si Silitate este o
manifestare concreta a nevoii de actiune pentru a asigura disciplina fiscala. El
subliniaza necesitatea ca toate statele membre sa atinga cat mai curand posibil
acea pozitie bugetara care este aproape de echilibru sau in surplus", adica sa
manifeste vointa politica de a controla in profunzime structura bugetelor lor si de a
tinde spre eliminarea deficitelor bugetare.In acest context, un aspect important al
calitatii" finantelor publice il reprezinta politica fiscala promovata de statele
europene. Scopul principal al impozitarii este de a asigura resursele financiare
pentru finantarea serviciilor publice. Acestui scop i se pot atasa insa si alte obiective
complementare. Cum, in mod normal serviciile asigurate de sistemul public fiecarui
cetatean nu sunt direct proportionale cu platile efectuate de fiecare contribuabil,
impozitarea are si un rol de redistribuire a veniturilor. Prin motivatiile de a
economisi, investi si munci, impozitele influenteaza functionarea economiei reale.
Sarcina fiscala in Uniunea Europeana, definita ca raport intre veniturile bugetare din
impozite si PIB este relatiridicata. in 2004 era 39,3% din PIB ponderat, mai mare cu
aproape 14 puncte procentuale decat in SUA si Japonia. Diferenta fata de SUA nu s-a
redus, pentru ca, potrivit statisticilor OECD, si SUA a redus masiimpozitele in ultimii
5 ani. Cat despre Japonia, datele disponibile pana in 2003 sugereaza ca si aceasta
tara si-a redus povara fiscala in aceasta perioada, intr-o masura usor redusa aticu
UE.
Sarcina fiscala globala difera, in mod semnificativ, intre statele membre. Aceste
deosebiri sunt datorate, in cea mai mare masura, ponderii sectorului public in
economie. Chiar inainte de largirea UE din 2004 exista o mare varietate a ratelor de
impozitare, care se apropiau de 50% in tarile nordice si Belgia, sau care erau mult
mai scazute in tari ca Irlanda, Spania, Marea Britanie si Grecia. in EU 15, diferenta
dintre nivelul cel mai inalt (Suedia) si cel mai redus (Irlanda) ajungea la 21 de
puncte procentuale.
Intrarea in 2004 a 10 noi state membre a condus la o diversitate crescuta: 2 noi
state, Lituania si Letonia, au presiunea fiscala chiar mai redusa decat a Irlandei. in
cele mai multe cazuri, noile state aveau rate de impozitare mai reduse, ceea ce a
dus la scaderea mediei la nivelul Uniunii: 39,6% in 2004, in timp ce media noilor 10
state era de 34,5%.
Exista diferente substantiale in presiunea fiscala nu numai intre EU 15 si noile 10
state, ci chiar intre noile state membre. Se disting astfel doua grupuri de tari:
Slovenia (39,7%) si Ungaria (39,1), ce au un nivel apropiat de media EU 15 (40,3%)
si alt grup, al celorlalte tari, cu nivele substantial reduse: pornind de la Cehia
(36,6%), pana la Lituania (28,4%).
Structura veniturilor fiscale in UE
Povara fiscala mai mare pe forta de munca creste costul acesteia si afecteaza
cererea de forta de munca pe doua cai: incurajeaza substituirea factorului munca cu
capitalul intr-o mai mare masura decat cea determinata de schimbarea tehnologica
si reduce profiilitatea firmelor, ducand la micsorarea cererii de forta de munca.
Politica fiscala a statelor membre a ramas in zona de autonomie nationala in
elaborarea politicii macroeconomice, respecticel mai important instrument al
statului in asigurarea silitatii economice. Cu toate acestea gradul de libertate al
fiecarui stat membru in elaborarea politicii sale fiscale se restrange, deoarece unii
parametri esentiali ai acestei politici sunt presiliti, cum sunt nivelul deficitului
bugetar si cel al datoriei publice care au fost definiti prin criteriile de convergenta
de la Maastricht.In general, noile state membre au o structura diferita aticu tarile EU
15, inregistrand o pondere considerabil mai mica a impozitelor directe in totalul
veniturilor fiscale. in 2004 diferenta dintre media EU 15 si cea a statelor noi era de
aproximati10 puncte procentuale (de la 36% la 25,7%). Cu exceptia Maltei, toate
noile state se situau sub media EU 15. Impozitele directe aveau cea mai mica
pondere in totalul veniturilor fiscale in Slovenia (19,8%), Polonia (24,1%), Ungaria
(24,2%). Unul din motivele acestei diferente poate fi gasit in nivelul mai redus al
ratelor de impozitare existente in noile 10 state, privitoare la impozitul pe profitul
companiilor si impozitul pe venitul personal. Graficele urmatoare prezinta situatia
ratelor maxime de impozitare din fiecare tara.
Ponderea redusa a impozitelor directe in noile state este contracarata de ponderi
mai ridicate ale contributiilor sociale. Diferentele dintre EU 15 si tarile noi, privitoare
la contributiile sociale, se diminuasera in ultimii ani, dar au crescut in 2004. in
grupul noilor state, cele mai mari ponderi ale contributiilor sociale inregistreaza
Cehia, Polonia si Slovacia. Cipru si Malta au cele mai ridicate ponderi in cazul
impozitelor indirecte.
De asemenea, si intre vechile tari europene exista diferente noile. Tarile nordice au
ponderi ridicate ale impozitelor directe, in timp ce in unele tari sudice (in special
Portugalia si Grecia) predominante sunt impozitele indirecte.
In Danemarca, si intr-o mai mica masura in Marea Britanie si Irlanda, ponderea
contributiilor sociale sunt scazute aticu media EU 15. in Danemarca, majoritatea
cheltuielilor pentru protectia sociala sunt finantate din alte surse decat cele fiscale.
Ponderea impozitelor directe in Danemarca este cea mai mare din Uniunea
Europeana. Germania detine cea mai mare pondere a contributiilor sociale, dar si
cea mai mica in domeniul impozitelor directe.

Clasificarea impozitelor din punct de vedere economic

Analiza situatiei sarcinilor fiscale nu ar fi completa daca s-ar limita la silirea ponderii
contributiilor pentru protectia sociala, a impozitelor directe si indirecte in totalul
venitu

rilor fiscale. Aceasta pentru ca impozitele directe, spre exemplu, constau in impozite
pe venituri si proprietate platite de persoane fizice si persoane juridice, deci sarcina
fiscala cade atat asupra salariului, cat si asupra capitalului.
Pentru a determina incidenta sarcinii fiscale pe fiecare factor (munca, capital si
consum) este necesar sa analizam asa-zisele rate efective ale impozitului" pe
fiecare categorie de impozit. Acestea se obtin raportand diferitele categorii de
venituri din impozite la baza lor fiscala corespunzatoare: venituri din munca (salariu
brut), venituri din capital (excedentul brut de exploatare), cheltuielile de consum.
Ratele efective ale impozitului masoara presiunea fiscala efectiva exercitata direct
sau indirect asupra diferitelor tipuri de activitati economice sau venituri.
Astfel, conform practicilor UE, in calculul ratei efective a impozitului pe munca sunt
avute in vedere doua surse de venituri publice din impozitele pe veniturile din
munca. Mai intai, contributia pentru protectia sociala si alte contributii sociale,
platite de angajati si angajatori (asa-numitele costuri non-salariale) care sunt
asezate pe salarii; in al doilea rand, impozitele pe veniturile personale se asaza pe
restul veniturilor si pot fi defalcate in impozite pe veniturile personale obtinute din
munca si impozite pe veniturile personale obtinute din capital. Asadar, rata efectiva
a impozitului pe munca este raportul dintre suma costurilor non-salariale si
impozitele pe veniturile personale obtinute din munca, pe de o parte, si salariul brut
pe de alta parte.In privinta ratei efective a impozitelor pe capital se au in vedere
impozitele pe veniturile personale obtinute din capital, impozitele pe veniturile
societatilor comerciale si impozitele pe proprietate care sunt raportate la excedentul
brut de exploatare. Rata efectiva a taxelor pe consum se calculeaza ca raport intre
veniturile din impozitele indirecte si valoarea consumului final, exclusisalariile
platite de guvern.In Uniunea Europeana, veniturile fiscale obtinute din impozitarea
muncii, de cele mai multe ori retinute la sursa, reprezinta sursa predominanta
pentru bugetul statului, in majoritatea tarilor membre. Impozitale asupra muncii
contribuie in proportie de 50% la formarea veniturilor fiscale.
Rata efectiva a impozitului pe salarii se situeaza in medie la 36,5%' din salariu brut,
70% din acesta reprezentand costuri non-salariale (contributii la protectia sociala si
alte contributii) si 30% reprezentand impozit pe veniturile personale. Aceasta rata
este semnificatisub medie in Malta, Irlanda si Marea Britanie si intr-o mai mica
masura in Spania si Portugalia. Ratele cele mai mari se intalnesc in Suedia, Belgia,
Franta, Finlanda, Danemarca si Italia.
Rata efectiva a impozitului pe capital atinge 29,7%2 din excedentul brut de
exploatare al economiei. in UE nivelul cel mai scazut al acestei rate se intalneste in
Lituania, Letonia, Estonia, urmate de Grecia, in timp ce peste medie se situeaza
Germania si Portugalia.
Taxele pentru consum ating 19,7% din pretul platit de consumatori. Eforturile de
uniformizare a regulilor de aplicare a TVA in cadrul UE fac ca diferentele intre statele
membre sa fie oarecum aplatizate. Totusi, in ciuda acestei alinieri, exista diferente
datorate, pe de o parte, practicarii de rate TVA normale si reduse, si pe de alta
parte, deosebirilor in ceea ce priveste practicarea accizelor, a impozitelor pe
energie si mediu. in UE, sub medie se situeaza impozitele pe consum in Estonia,
Olanda, Malta si peste medie in Luxemburg, Finlanda, Suedia, dar cel mai ridicat
nivel in UE al acestor impozite se inregistreaza in Germania.
Incasarile din impozitele pe veniturile din munca reprezinta aproape jumatate din
totalul veniturilor fiscale. De remarcat faptul ca, in statele europene cu o sarcina
fiscala globala ridicata, ponderea incasarilor din impozitele pe veniturile din munca
este net superioara mediei din zona euro, in timp ce in tari precum Portugalia si
Grecia, unde presiunea fiscala este scazuta, si ponderea incasarilor din impozitele
pe veniturile din munca tinde sa scada sub medie.
In ceeea ce priveste incasarile pe veniturile din capital, detin doar 21%. in tari ca
Irlanda, Luxemburg sau Marea Britanie ponderea incasarilor din impozitele pe
veniturile din capital este mai ridicata, in timp ce in Estonia, Lituania si Letonia ea
este sensibil mai redusa.
Veniturile din impozitele pe consum tind sa reprezinte o treime din veniturile fiscale.
Ele sunt mai consistente in tari precum Cipru, Ungaria, Letonia, dar ocupa un loc
mai putin important in Italia, Belgia, Suedia.
Din grafic se remarca faptul ca cea mai ridicata povara fiscala este asupra muncii.
Din 2004 valoarea aceasta avusese un trend descendent, ca dupa 2003 sa
inregistreze o usoara crestere. Presiunea fiscala asupra capitalului a urmat o
evolutie fluctuanta, cu o crestere puternica in 2000, dupa care a urmat o tendinta
de scadere. Povara fiscala in domeniul consumului a fost relatisila cu usoare variatii,
avand din 2001 un trend ascendent.
Gruparea impozitelor pe categorii economice ofera indicii cu privire la efectul
discriminator al sistemului de impozite. in mod evident ponderea cea mai mare a
impozitelor si contributiilor sociale in PIB este legata de forta de munca (19,9%),
aticu 11% la consum si 8,6% la capital. Una din explicatiile acestei structuri a
impozitelor si contributiilor sociale pe categorii economice este mobilitatea mult mai
limitata a fortei de munca si prin urmare a bazei de impozitare, fiind astfel mai usor
de urmarit si de impozitat. Este un fapt cunoscut in UE ca actuala structura a
impozitelor descurajeaza crearea de locuri de munca.

STUDIU APLICATIV COMPARAT PRIVIND SISTEMELE

FISCALE DIN UNELE TARI DIN UNIUNEA EUROPEANA
Pe masura ce progreseaza unificarea economica, monetara si politica in
Europa, problemele fiscale apar, din ce in ce mai mult, ca niste chestiuni de prima importanta.

In prezent, ponderea si structura fiscalitatii difera mult, mai ales intre tarile din
Comunitatea Europeana: cotele impozitare obligatorii variaza de la 33% din PIB in Spania, pana
la 52% in Danemarca; impozitul pe venit reprezinta 5% din PIB in Franta sau Grecia, dar 27% in
Danemarca; intreprinderile daneze nu platesc, practic, cotizatii sociale pentru patroni, dar acestea
reprezinta 9% din PIB in Spania, Belgia sau Italia si 12% in Franta; partea de impozite indirecte
variaza de la 9,5% din PIB in Germania, pana la 17,5 in Irlanda si Danemarca etc.

Diferentele substantiale de fiscalitate, de la stat la stat, demonstreaza ca guvernele

statelor-membre ale UE isi aleg formula convenabila in functie de starea economiei si de
strategiile economice. Pana nu va exista o piata unica europeana, sau chiar un stat federal, cu
toate cele 4 dimensiuni ale pietei integrate, nu se va determina o cota armonizata de impozitare
intre toate statele-membre.

Ceea ce merita subliniat, in mod deosebit, este faptul ca sarcina fiscala in zona euro,
definita ca raport intre veniturile bugetare din impozite si PIB, este foarte ridicata. In anul 1999,
era de 43% din PIB, mai mare cu 14 puncte procentuale decat in SUA si cu 16 puncte
procentuale decat cea din Japonia. Sarcina fiscala globala difera, in mod semnificativ, intre state,
este relativ mai inalta in tarile nordice (Belgia, Franta, Austria) si relativ scazuta in Spania,
Portugalia, Grecia, Irlanda si Marea Britanie.

Aceste
deosebiri sunt datorate, in cea mai mare masura, ponderii sectorului public in economie.
Exista o legatura stransa intre veniturile fiscale si cheltuielile publice, acestea din urma fiind
influentate de nivelul veniturilor pe cap de locuitor.

Prin programele de stabilitate si convergenta elaborate si actualizate de statele-membre ale

Uniunii Europene, acestea isi exprima intentia de a modifica sistemele lor fiscale. Reformele
preconizate difera ca intindere si profunzime, de la stat la stat, dar majoritatea
urmaresc reducerea sarcinii fiscale asupra muncii, in special pentru cei cu salarii mici, si sporirea
incitatiei pentru asumarea riscului prin intermediul impozitului pe capital.

Reformele impozitelor indirecte si propunerile pentru transferul sarcinilor fiscale sunt mai
mult diversificate ca natura. Majoritatea impozitelor si taxelor au fost revizuite in legatura cu
procesul de integrare europeana si armonizare a legislatiei fiscale in statele europene.
Sinteza masurilor de reforma permite delimitarea unor criterii de analiza a procesului de reforme
fiscale:

1) reforme fiscale, analizate pe grupuri de tari;

2) reforme fiscale, analizate pe categorii de impozite (contributii pentru securitatea

sociala; impozitul pentru companii etc.)

Analiza reformelor pe grupuri de tari, permite concluzionarea ca la nivelul tarilor membre

si candidate ale UE se manifesta trei curente:

1. Franta si Germania, tari care nu pot sa-si permita reducerea esentiala a taxelor din cauza
deficitelor bugetare. Acestea din urma solicita Comisiei Europene introducerea unui nivel minim
al impozitelor in tarile membre ale uniunii;
 2. Alte tari au decis sa urmeze tendinta reformatoare din teama de a nu se confrunta cu
migrarea locurilor de munca si a investitiilor peste granite;

3. Ultimul grup, in cadrul caruia se distinge Irlanda, au obtinut succese importante prin
aplicarea acestor reduceri de impozite.

Analizate pe categorii de impozite, reformele intrunesc un important segment

- contributiile la securitatea sociala. Tendinta generala, caracteristica acestui segment, este de
reducere a acestora, cu nuantari de la tara la tara. Cateva state-membre ale UE (Germania,
Austria, Finlanda) au luat in considerare reduceri globale ale costurilor cu munca, adiacente
salariilor.

In Germania, contributiile la sistemul de pensii vor fi reduse cu 0,8%, iar in Austria

contributiile la securitatea sociala vor fi reduse cu 0,4% din PIB. Alte state, precum Belgia,
Franta, Italia, Olanda, Marea Britanie, urmaresc reducerea costurilor non-salariale pe factorul
munca numai pentru salarii mici, in timp ce alte state doresc sa stimuleze crearea de noi locuri de
munca (Grecia, Italia) sau sa favorizeze incheierea de contracte permanente de munca (Spania).

In Portugalia, reforma urmareste corelarea contributiilor

la securitatea sociala platite de salariati cu cele platite de liber profesionisti, in timp ce i
n Danemarca se doreste permanentizarea contributiei temporare la sistemul de pensii
suplimentare.

Generalizand evolutiile de ultima ora ale sistemelor fiscale intraeuropene, mentionam ca,
in cazul UE, acquis-ul din domeniul impozitarii acopera, in mod special, impozitele
indirecte, precum TVA si taxa pe accize, iar in sfera impozitarii directe, acquis-ul se limiteaza la
unele aspecte ale impozitului pentru companii si impozitului pe capital.

Prevederile referitoare la impozitul pentru companii au drept scop facilitarea cooperarii

administrative intre autoritatile nationale ale statelor-membre, inlaturand astfel obstacolele din
calea activitatilor transnationale ale entitatilor comerciale localizate in tari diferite. Codul de
conduita pentru impozitarea in afaceri reprezinta angajarea statelor-
membre in rezolvarea problemei impozitelor potential daunatoare si evitarea introducerii de noi
taxe, care ar putea impiedica libera circulatie.

Referitor la impozitul pe venitul personal: majoritatea statelor au in vedere o reforma

a transelor de impozit. In principal, ea consta in scaderea cotei marginale de impozit la limita de
jos a
distributiei venitului, insotita de cresterea venitului minim neimpozabil si sporirea alocatiil
or (deducerilor) familiale. In Germania, Spania, Irlanda, Finlanda si Suedia, masurile au mai
mult un caracter general.

In Germania, procentul din transa minima a scazut, recent, cu 6 puncte procentuale,

in timp ce procentul din transa maxima - cu 4,5 puncte procentuale. In Irlanda, atat cota standard,
cat si cota maxima au diminuat cu 2 puncte procentuale, in timp ce in Spania, in 1999, a avut loc
cea mai semnificativa reducere a cotei marginale superioare de impozit (cu 8 puncte
procentuale).

In Finlanda, impozitul pe venitul personal a inregistrat inca din 1997 o reducere de

ansamblu cu 1,7 puncte procentuale. O reducere globala a impozitului pe venitul personal a avut
loc si in Suedia in perioada 2000-2001[1]. Edificatoare este, in aceasta ordine de idei, si evolutia
sistemului de impunere a veniturilor persoanelor fizice din Ungaria: in 1988 in aceste scopuri se
utilizau 11 cote de impunere (cea superioara se situa la nivelul de 60%), in 1996 - 6 cote (de la
20% pana la 48%), in 2004 - 3 cote (de la 20% pana la 40%), actualmente -16%.

Un scop major al impozitelor pe venitul din capital il constituie imbunatatirea

functionarii pietelor de capital (Germania, Danemarca, Spania, Italia). Alt obiectiv este acela de
a genera incitatia pentru risc (Grecia, Spania, Franta, Italia, Irlanda). In 2004 Germania
intentioneaza sa stabileasca impozitul pe profitul societatilor comerciale la 25%, introducand o
reducere de 15 puncte procentuale pentru profitul nedistribuit si de 5 puncte procentuale pentru
profitul distribuit.

Este interesant de urmarit impactul pe care aceste masuri de reforma il au asupra ratelor
efective ale fiecarei categorii de impozit care exprima presiunea fiscala la nivelul intregii mase a
contribuabililor.

Privite din acest punct de vedere, recentele reduceri ale contributiilor pentru securitatea
sociala au fost semnificative in tari, precum Belgia, Germania, Olanda. In alte state, aceste
reduceri au avut un impact neglijabil asupra ratelor efective ale costurilor cu munca non-
salariala, lucru care nu este surprinzator, daca avem in vedere faptul ca majoritatea masurilor
sunt punctuale (vizeaza crearea de noi locuri de munca, permanentizarea acestora sau protejarea
transelor salariale inferioare) si afecteaza doar partile relativ mici ale bazei impozabile.

Se preconizeaza ca reducerea ratei efective a impozitului pe veniturile personale sa fie

importanta, in special, in Germania, Danemarca, Olanda, Austria si Suedia. In consecinta, se
asteapta o reducere a ratei efective a impozitului pe veniturile personale cu peste 1%, atat in zona
euro, cat si in UE.
 Reducerea ratelor efective ale impozitului pe veniturile personale este principalul factor ce
va conduce la scaderea presiunii fiscale pe factorul munca, care se preconizeaza sa fie mai
important in Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Olanda si Austria. In schimb, in Portugalia
este posibila o crestere a ratelor efective ale impozitului pe munca, in timp ce in Suedia
reducerea ratelor efective ale impozitului pe veniturile personale compenseaza cresterea
contributiilor la protectia sociala.

Ratele efective ale impozitului asupra capitalului sunt previzionate a se reduce cu peste 1
punct procentual in Germania, Franta, Irlanda, Italia, Olanda, Austria si Marea Britanie, in timp
ce Portugalia este singura tara unde este asteptat ca sarcina fiscala sa creasca.

Impozitele indirecte reprezinta domeniul in care UE a progresat cel mai mult, mai ales dupa
anii 1980, desi in ceea ce priveste modul de asezare si cotele TVA exista inca diferentieri intre
statele membre, fara a mentiona scutirile si tratamentul special aplicat anumitor bunuri si
servicii. In plus, comertul electronic are un mare impact asupra randamentului fiscal al
impozitelor indirecte, in special in UE, unde o treime din venituri provin din aceste impozite.

Tranzactiile electronice fac consumul final foarte mobil si expun TVA unor posibilitati de
evaziune fiscala, ceea ce impune o reconsiderare a TVA si altor impozite indirecte si poate
modifica radical conceptele fundamentale ale practicii si teoriei fiscale[2] .

Taxa pe valoarea adaugata (TVA) a fost introdusa in Comunitatea Europeana, in 1970,

printr-o serie de Directive. S-a intentionat inlocuirea unora dintre fostele impozite pe productie si
consum si alocarea unui procent din veniturile din TVA (calculate pe o baza integrata) pentru
finantarea bugetului comunitar, inlesnind astfel drumul catre armonizarea intre statele-membre a
regulamentelor pe marginea TVA.

A VI-a Directiva, referitoare la TVA (77/388/CEE), a asigurat

o baza comuna pentru finantarea Comunitatii, aplicand taxa pentru aceleasi tranzactii in toate
statele-membre, si, totodata, introducand o baza integrata de calcul. Cea de-a sasea Directiva
contine definitii si principii ale TVA, referitoare la aplicarea unui impozit pe consum, general si
non-cumulaliv, perceput la toate stadiile de productie si distributie. Astfel, regulamentele TVA
implica un tratament egal al marfurilor sau serviciilor autohtone si de import si un raport neutru
impozit-pret.

Romania a acceptat intregul acquis referitor la TVA si accize, precum si cele privind
impozitarea directa si cooperarea administrativa.
 Dar nici un stat-membru al UE nu are in vedere o reforma fundamentala a impozitelor
indirecte. Cele mai multe dintre acestea (Belgia, Grecia, Spania, Franta, Italia, Luxemburg,
Olanda si, partial, Marea Britanie) isi propun sa reduca TVA in sectoarele cu munca intensiva.

Exceptie face Olanda, care a majorat TVA cu 1,5 puncte procentuale in 2001, in timp ce
Irlanda si Austria au sporit accizele la tutun. Pe de alta parte, in state, precum Danemarca,
Germania, Franta, Italia, Finlanda si Marea Britanie, se preconizeaza o crestere a taxelor pe
energie sau mediu. Daca in Germania si Marea Britanie taxele ecologice sunt menite sa
compenseze costurile cu munca nonsalariala, in Franta vor finanta scaderea timpului de munca.
[3]

Prevederile acquis-ului referitoare la calculul integrat au avut drept scop eficientizarea

calculului PIB conform preturilor de piata, ca o componenta majora a calculului PNB la preturile
de piata. Din aceasta perspectiva, statele-membre sunt privite ca o activitate economica integrata
in cadrul sistemului european de contabilitate economica integrata (ESA). Acest sistem cuprinde
calcule care au in vedere activitatile economice legale, intr-adevar, dar care nu sunt desfasurate
conform reglementarilor de impozitare si asigurare sociala. Se intelege ca acele activitati ilegale,
dupa legislatia nationala, nu intra in sfera masurilor de implementare oferite.

Statele-membre trebuie sa redacteze o descriere a tuturor calculelor si amendamentelor in

vederea captarii productiei, venitului principal si cheltuielilor care nu sunt imediat transparente
in conformitate cu definitiile de baza. Calculele si ajustarile sunt explicite ori implicite - exemple
de ajustari implicite fiind calculele cantitate-
pret si estimarile rezultate in urma cererii folosind chestionare cu cumparatorii de marfuri si
servicii. Pe cat este posibil, astfel de descrieri vor duce la o defalcare a amendamentelor si
calculelor facute cu privire la:

- absenta din dosarele statistice a structurilor inregistrate, active economic:

- sustragerea de la plata de impozite si/sau a primei de asigurare sociala (structuri

clandestine de productie sau alte sustrageri, in special declarare falsa sau nedeclarare din partea
companiilor inregistrate);

- scutirea de inregistrare la autoritatile fiscale sau de asigurarea sociala

(datorita plafoanelor minime pentru inregistrare: alte motive pentru scutirea de inregistrare).
Alte reguli metodologice si date se refera la:

- validarea gradului de ocupare a fortei de munca, care sta la baza actualelor estimari ale
PNB;
 - descrierea regulamentelor si ajustarilor statistice cu privire la venituri in natura,
recompense etc.;

- investigarea folosirii informatiilor din auditurile fiscale pentru imbunatatirea estimar

ilor exhaustive ale PNB;

- cerinta ca datele si relatarile sa se refere la un an recent, pentru care estimarile finale sunt
accesibile.

Legislatia UE considera prevenirea evaziunii si sustragerii fiscale drept o sectiune distincta

a capitolului Impozitare, separat de principiile generale, impozitarea directa, impozitarea
indirecta (fiind incluse aici si scutirile individuale de impozite), si alte impozite. Prevenirea este
unul dintre obiectivele principale ale politicii fiscale ale UE, pentru care s-a infiintat o structura
specializata a Comisiei Europene, Oficiul European Anti-Frauda (OLAF). Cele mai mari eforturi
in domeniul prevenirii s-au concentrat pe integrarea sistemului TVA, pentru lupta mai eficienta
impotriva evaziunii si sustragerii fiscale. In scopul intaririi cooperarii administrative in sfera
TVA, comisia a propus restrangerea prevederilor celor doua documente mai vechi, dar de baza
(Regulamentul 218/92 si Directiva 799/77). Comisia a stabilit cadrul legal care prevede reguli
clare si obliga la guvernarea cooperarii intre statele-membre.

In sfera cooperarii administrative si asistentei bilaterale, acquis-ul ofera masuri specifice

pentru combaterea evaziunii sisustragerii fiscale in statele-membre. Astfel, acestea pot aduna
informatii despre contribuabili de la alte state-membre, schimband informatii, automat sau la
cerere.

Cadrul legal al Uniunii Europene prevede contracte directe intre serviciile specifice de
asistenta bilaterala si schimb de informatie, eficientizand si sporind ritmul cooperarii. Contextul
cooperarii faciliteaza un schimb mai rapid si mai intens de informatie intre administratii si intre
administratii si Comisie. In acelasi scop de combatere mai eficienta a fraudei si
evaziunii fiscale, noul sistem stabilit de asistenta bilaterala si schimb de informatie asigura o
functionare corecta a sistemului de TVA. Directiva
77/799/CEE acoperea doar impozitarea pe venit si capital, neincluzand TVA, insa Directiva
79/1070/CEE a extins prevederile initiale, acoperind si TVA.

Analizand evolutia cadrului legal al UE cu privire la combaterea mai eficienta a fraudei si

evaziunii fiscale, este de mentionat ca principala inovatie a Regulamentului din 1992
(92/218/EEC pentru imbunatatiri ale Sistemului de Schimb Informational VIES-TVA) a fost
aceea de a prevedea:
 a) infiintarea unei baze de date electronice (Sistemul de Schimb Informational VIES -
TVA);

b) comunicarea automata catre toate statele-membre a valorii totale a tuturor bunuril

or intracomunitare ale contribuabililor identificati in respectivele state-membre, odata cu
numerele de identificare relevante ale TVA-ului[4].

Potrivit unor studii economice ale Organismelor Internationale, sistemele de impozitare ale
statelor-membre ale Uniunii Europene au suferit schimbari structurale semnificative, situatia
fiscala a statelor membre degradandu-se in mod diferit prin erodarea bazei de impozitare, ca
urmare a concurentei fiscale si datorita dezvoltarii economiei paralele.

Concurenta fiscala pe piata UE fusese anticipata chiar de parintele monedei unice,

economistul canadian Robert Mundell.

El scria, in 1998, cu un an inainte de introducerea euro ca moneda de cont si inaintea

obtinerii Premiului Nobel pentru economie: Uniunea Monetara nu va elimina problemele
somajului in Europa, care sunt cauzate de cotele excesiv de inalte de impozitare, de
suprareglementarea pietei muncii si de masurile de securitate sociala.

Mundell a inteles, de atunci, ca fortele pietei vor presa in jos cotele de impozitare, fara
nici o interventie administrativa.

Se constata o tendinta de diminuare, in general, a impozitelor in Europa, fapt ce poate fi

interpretat ca o usoara slabire a modelului social european, a modelului bunastarii bazat pe taxe
inalte.

Relationarea impozitului redus cu atractivitatea economica are relevanta si din

perspectiva Strategiei Lisabona, care isi propune sa aduca UE, pana in anul 2010, in fruntea
statelor cu economia cea mai competitiva din lume. In ciuda acestei relevante, la summit-ul din
martie 2005 nimeni nu a amintit de impozite, desi Strategia s-a aflat in fruntea agendei
Consiliului European de primavara. In urmatorii 2-3 ani pasii se vor face pe dimensiunea bazei
de impozitare, iar apoi, dupa eventuala introducere a Tratatului Constitutional, dupa preluarea
monedei unice in mai multe state si dupa practicarea unor cooperari consolidate pe grupuri de
tari, ar fi posibil sa se intrezareasca si formulele pentru un impozit pe profitul firmelor armonizat
pe o curba descrescatoare, dupa ce fortele pietei unice vor dirija operatorii economici in aceasta
directie.
 Este cunoscut faptul ca operatorii economici prefera evitarea impozitului mare din tara de
origine; in cautarea profitului, firmele sunt atrase de tarile in care, la acelasi grad de risc politic si
aceeasi capacitate de absorbtie a pietei, fiscalitatea este redusa. Cu titlul de exemplu relevant, se
poate scoate in evidenta cazul Slovaciei, care a devenit in anul 2007 cel mai mare producator de
autoturisme pe locuitor din lume, tocmai datorita fiscalitatii atractive.

In vederea crearii unei imagini mai competitive, multe state-membre ale UE au redus, pe
langa anumite componente ale asistentei sociale, impozitul pe profit. Belgia, spre exemplu, a
diminuat acest impozit de la 40,17% la 34% si a anuntat ca va exclude dividendele de la
impozitul pe profit, considerandu-le parte a beneficiilor distribuite in interiorul unei firme.

Motivul, mai mult sau mai putin declarat - atragerea multinationalelor. Tocmai statele, care
atrag atentia asupra clivajului ce se creeaza in interiorul UE intre statele cu fiscalitate ridicata
si cele cu fiscalitate redusa, fac eforturi de a se incadra in cea de-a doua categorie.

Tocmai acele state cautau formula magica a unei relaxari fiscale, care sa le sporeasca, pe de
o parte, competitivitatea, iar, pe de alta, sa le permita conservarea modelului social european al
bunastarii. In acelasi timp, Statele Unite au introdus o noua legislatie de combatere a fraudei
fiscale, considerata de europeni drept protectionista. Romania este invinuita de dumping fiscal.
In acelasi timp, in Uniunea Europeana, se desfasoara astazi o concurenta fiscala interna pana la
tangenta cu ceea ce se numeste ad-hoc dumping fiscal.

Din combinatia dintre dumpingul fiscal, despre care se vorbeste intre statele-membre ale
Uniunii Europene, si protectionismul fiscal, despre care europenii spun ca s-ar practica in Statele
Unite, se poate intelege clar un lucru: taxele si impozitele sunt o excelenta parghie de influentare
a competitivitatii in plan global.[5]

Intre concurenta liber-consimtita si dumpingul fiscal granita este difuza, deoarece, la

moment, literatura de specialitate nu releva cu suficienta claritate formulari privind limitele asa-
numitului dumping fiscal.

Desi regulile concurentei sunt stricte in UE, nu exista vreo norma de combatere a
dumpingului fiscal. Daca nimeni nu poate demonstra ca Malta, Cipru sau Luxemburg
practica dumpingul fiscal, atunci nici Romaniei nu i se poate imputa acest lucru.

Prin aceasta masura de relaxare fiscala (introducerea cotei unice de taxare a veniturilor de
numai 16% in Romania), s-a dorit un nivel mai inalt al competitivitatii, pentru a oferi un mediu
de afaceri mai propice, prin care sa se recupereze treptat decalajul economic fata de media UE.
 In acest context, sunt de remarcat unele aparente paradoxuri din interiorul UE privind
nivelul cotelor de impozitare. De la inceput socheaza povara grea a impozitelor asupra firmelor
in Statele Unite -39,4%, fata de impozitele corporatiste aplicate in statele europene: 12,5% in
Irlanda, 16% in Romania sau chiar 35% in Malta.

Aparent paradoxal, Statele Unite continua sa fie un mediu atractiv pentru investitorii straini,
in ciuda impozitelor mari. Atata timp cat exista alti factori de atractivitate, statul isi poate permite
sa mentina fiscalitatea la nivel ridicat, pentru asigurarea bugetului de stat cu resurse banesti
necesare, mai ales ca SUA se confrunta astazi cu imense deficite bugetare. O piata cu imensa
capacitate de absorbtie, cu inclinatie spre consum si cu stabilitate politica devine atractiva chiar
in contextul fiscalitatii inalte.

Ceea ce trebuie sa stie, insa, un guvern aflat in aceasta postura este ca firmele isi plaseaza
capitalurile in paradisuri fiscale. De aceea, Statele Unite au atata grija cu legislatia corporatiilor
offshore, mergand cu severitate pana la limita lezarii legislatiei altor tari.In momentul in
care statul a introdus o noua lege, firmele cauta portitele de ocolire a acesteia.

Spre exemplu, inversarea rolurilor intre o filiala din strainatate si o firma-mama din tara
este o formula de eludare a fiscalitatii inalte din propria tara. Guvernul in cauza vine cu
contramasuri, pe care firmele cauta sa le contracareze si asa mai departe, escaladand pe o spirala
ascendenta masuri si contramasuri tot mai rafinate.

In domeniul fiscal, in Uniunea Europeana, se aplica, in continuare, principiul unani

mitatii. Tratatul Constitutional al UE denota masuri, cu adevarat timide, in directia
armonizarii fiscale. Consiliul va putea lua unele masuri, prin majoritate calificata, pentru
a combate mai eficient frauda, atat in sfera impozitelor indirecte (T.V.A., accize etc.), cat si a
impozitelor directe (impozit pe profitul firmelor).

Vointa ferma de combatere a fraudei fiscale pleaca de la evidenta ca aceasta, impreuna cu

spalarea banilor, constituie adevarate flageluri pentru serviciile publice si un pericol imens pentru
democratie insasi.

Desi economia subterana in UE nu pare sa-si contracte dimensiunile, deciziile pentru

diminuarea fraudei fiscale se pot lua numai cu unanimitatea celor 25 de state-membre ale UE,
chiar si dupa intrarea in vigoare a Tratatului Constitutional.

In interiorul UE, Luxemburgul si, mai recent, Malta si Ciprul isi obtin, in buna parte,
veniturile din opacitatea structurilor financiare. Aceste tari nu sunt dispuse sa renunte rapid
la avantajele comparative specifice, cu atat mai mult cu cat concurenta altor paradisuri fiscale,
din afara UE, este tot mai puternica in baza libertatii de miscare a capitalurilor.[6]

Unanimitatea inseamna blocarea armonizarii impozitului pe profit in UE, armonizare care,

altfel, ar trebui sa mearga pana la egalizarea impozitelor in cadrul unei politici unice, unde
si taxele pe capitaluri sa fie unice. Acelasi lucru nu este valabil in cazul taxei pe valoarea
adaugata (TVA), care intra in categoria taxelor indirecte. Prin Tratatul de la Maastricht, fondator
al pietei interne unice, in anul 1993 s-a produs o insemnata schimbare: s-au eliminat
vamile dintre statele membre ale UE (Uniunea Europeana a adoptat o politica agricola comuna si
o politica comerciala comuna), introducandu-se un simplu schimb de date privind T.V.A. intre
state. Din acel moment, exista o buna armonizare pe piata unica europeana in privinta taxelor
indirecte si, in primul rand, a TVA .

Desigur, cele mai armonizate taxe indirecte raman cele vamale, prin aplicarea tarifului
vamal unic (TARIC). Recent, Parlamentul European si Consiliul au modificat Codul vamal
(C.V.) al UE. Motivul - stabilirea unui nivel uniform de protectie a agentilor economici in
timpul desfasurarii controlului vamal al marfurilor introduse sau exportate pe si de pe teritoriul
UE.

Pentru asigurarea existentei acestui nivel uniform de protectie a agentilor economici din
statele membre ale UE, Parlamentul European si Consiliul au considerat ca este
necesara aplicarea armonizata a procedurii de control vamal in toate statele-membre. Prin
modificarea Codului vamal european, se introduce un cadru de gestiune a riscurilor, care prevede
criterii comune si exigente armonizate,
aplicabile tuturor agentilor economici agreati (A.E.A.). Orice agent economic dintr-un stat-
membru al UE poate obtine statutul de agent economic agreat, daca indeplineste criteriile
comune privind sistemul de control al documentelor comerciale si de transport, solvabilitatea
financiara si respectarea exigentelor vamale de securitate si siguranta mentionate de C.V.
european. Un A.E.A. beneficiaza de anumite facilitati in momentul desfasurarii controalelor
vamale de securitate si siguranta, precum si de o procedura de vamuire simplificata.

Controlul vamal, altul decat cel inopinat, este efectuat pe baza unei analize a riscurilor
folosind sistemul de securitate comun,obiectivul fiind determinarea si cuantificarea riscurilor
agentului economic si a marfurilor importate sau exportate pe baza criteriilor stabilite la nivel
national, comunitar, international. Noul C.V. stipuleaza ca marfurile introduse pe teritoriul vamal
al UE fac obiectul unei declaratii sumar. Aceasta declaratie-sumar este depusa de agentul
economic care introduce marfa pe teritoriul UE la biroul vamal de intrare a marfurilor si trebuie
depusa inainte ca produsele respective sa fie introduse pe teritoriul UE. Declaratia-sumar va fi
depusa electronic.[7]
 Se considera ca regula unanimitatii in sfera fiscala permite un spatiu de manevra la nivel
national, asigurand in acelasi timp o concurenta benefica intracomunitara. In acest context, va
fi foarte greu de armonizat impozitele: pe profitul firmelor transnationale; pe dividende; pe
dobanzi.

Terminologia fiscala se afla in continua dinamica, apeland, de aceasta data, la notiunea de

sarpe fiscal. Imaginea unui sarpe fiscal se inspira din cea a sarpelui monetar, din vremea cand
cursurile valutare ale diferitelor state-membre ale Comunitatilor Europene erau obligate sa
-si mentina
cursurile valutare intre o limita maxima si una minima. Sarpele fiscal ar insemna
introducerea a doua cote de impozitare-limita, spre exemplu, 15% si 25%. In aceste conditii,
distributia intr-un grafic ale diverselor rate de impozitare ale statelor-membre ar reprezenta un
sarpe care s-ar ondula oricat in sus si in jos, dar numai intre cele doua limite. Imaginea este clara,
numai ca sarpele fiscal nu are sanse sa se materializeze, cel putin in urmatorii ani apropiati.

Daca embrionul armonizarii cotelor de impozitare nu este inca clar conceput, cel
al armonizarii bazei de impozitare exista deja, sub forma unui proiect al Comisiei Europene. Inca
din noiembrie 2004, un grup tehnic infiintat de Consiliul Ministrilor Finantelor (ECOFIN) se
reuneste periodic pentru a studia elementele unei baze comune de taxare. Cu toate incercarile
Comisiei Europene si ale expertilor din grupul de lucru de a demonstra necesitatea unei baze de
impozitare armonizate, cinci dintre statele-membre s-au opus chiar si ideii de grup de lucru pe
care o lansase ECOFIN (Polonia si statele
baltice au respins, de asemenea, propunerea franco-germana de armonizare a impozitelor
aplicate companiilor in regiune, sustinand ca regimurile fiscale nationale sunt esentiale pentru
sprijinirea cresterii economice).

Multi dintre vechii membri ai Uniunii Europene sunt ingrijorati ca impozitele reduse
din noile state membre vor tenta companiile din Occident sa-si transfere activitatile in Est, in tari
care vor beneficia, in paralel, si de fondurile structurale eliberate de UE.

In schimb, noii membri din Europa de Est considera ca regimurile fiscale sunt un element
cheie al dezvoltarii economice din zona si insista asupra principiului potrivit caruia trebuie sa li
se permita sa-si stabileasca in mod independent cotele de impunere. Franta si Germania au
solicitat Comisiei Europene sa propuna o armonizare a modului in care companiile calculeaza
impozitele corporatiste, incluzand stabilirea unei cote minime de impunere, daca va fi posibil.
Comisia a respins din nou apelul pentru o cota de impunere minima, dar a confirmat ca este, de
asemenea, in

favoarea armonizarii modalitatilor de calcul al obligatilor fiscale de catre companii.

 O baza unica de impozitare, in cat mai multe state membre, va insemna si contractia
costurilor pentru firme cu operatiuni transnationale, costuri numite de conformitate. O
fiscalitate mai transparenta si mai previzibila, cu o baza unica de impozitare, va spori gradul de
atractivitate al mediului de afaceri in UE, precum si competitivitatea Europei.

Uniformizarea cotelor de impozitare, insa, deocamdata, nu face obiectul discutiei. Atata

timp cat baza de calcul este diferita, nici cifrele care reprezinta cota de impozitare nu sunt
comparabile. Abia dupa uniformizarea bazei de
impozitare, care ar putea avea loc conform previziunilor optimiste peste cel putin 2-3 ani, s-
ar putea pune problema unor limite maximale si minimale ale cotelor de impozitare, asa cum
sugerase recent Germania, impacientata de nivelul atractiv al impozitelor mici din noile state-
membre.

Deocamdata, impozitul pe profit variaza in UE intre 12,5% in Irlanda (sau chiar 10 in

Cipru) si 34,5% in Olanda. Impozitele corporatiste din cele zece state care au aderat la UE in
2004 variaza de la zero in Estonia la 15% in Letonia, Lituania, la 19% in Polonia si Slovacia, la
35% in Malta.

Merita mentionat ca tendinta generala faptul ca, aproape in toate tarile Uniunii Europene, in
ultimii ani, au avut loc corectii in jos ale nivelelor de impozitare si aceasta nu pentru ca ar fi
cerut Comisia Europeana, ci pentru ca asa a cerut piata.

[1] Ciurezu, T., Dracea, M. Directii ale reformelor fiscale in statele membre
ale Uniunii Europene / T. Ciurezu, M. Dracea // Revista Finante Publice si
Contabilitate.- 2004, p.46

[2] Ciurezu, T., Dracea, M. Directii ale reformelor fiscale in statele membre
ale Uniunii Europene / T. Ciurezu, M. Dracea // Revista Finante Publice si
Contabilitate.- 2004, p.48

[3] Idem, pag. 49

[4] Borcan, M.-A. Evaziunea fiscala, in conceptia UE , Ed. Economistul.- 2005, P.8

[5] Croitoru, L. Politica fiscala in Romania / L. Croitoru, C. Tarhoaca // Tranzitie

economica in Romania. Trecut, prezent si viitor.- Bucuresti: Banca Mondiala
si Centrul Roman de Politici Economice, 2000.
[6] Gogirnoiu, Gh. Bugetul european si politicile fiscale in perspectiva
integrarii europene, Ed. Economica, Bucuresti, 2005, pag. 15

[7] Idem, pag. 16

.1. Considerente privind politica fiscala din Uniunea

Europeana
Un aspect important al ,,calitatii" finantelor publice il reprezinta politica
fiscala promovata de statele europene. Scopul principal al impozitarii este de a
asigura resursele financiare pentru finantarea serviciilor publice. Se pot atasa si
alte obiective complementare, in mod normal serviciile asigurate de sistemul
public fiecarui cetatean nu sunt direct proportionale cu platile efectuate de
fiecare contribuabil, impozitarea are si rolul de redistribuire a veniturilor.
Daca in cazul politicii monetare se poate vorbi de o politica unica, politica
fiscala a statelor membre a ramas in zona de autonomie nationala in elaborarea
politicii macroeconomice, respectiv cel mai important instrument al statului in
asigurarea stabilitatii economice.
Politica in domeniul impozitarii este esentiala pentru toate statele
membre, iar actiunile unei tari pot avea impact nu numai in acea tara, dar si in
tarile invecinate.
La nivelul UE politica fiscala este subordonata tratatului de infiintare a
Comunitatii Europene, care prevede:
- eliminarea taxelor vamale intre tarile membre (art.3) si a oricaror
altor masuri cu efect similar;
- asigurarea liberei concurente in cadrul pietei comune.
In acest sens se au in vedere in special impozitele indirecte (TVA si
accizele), impozitele directe fiind doar subordonate scopului de neafectare
a liberei concurente pe piata, insa se recomanda membrilor incheierea de
conventii, de evitare a dublei impuneri internationale.
In impozitarea afacerilor se impune realizarea unui dialog continuu cu
eforturile UE, in special cu grupul pentru Codul de conduita pentru impozitarea
afacerilor, pentru evitarea adoptarii unor reglementari care sa fie daunatoare
competitiei si integritatii bazelor de venituri.
Acest cod de conduita se refera la masurile de impozitare a afacerilor care
afecteaza sau pot afecta in mod semnificativ localizarea activitatii de afaceri in
cadrul UE, care s-ar putea extinde si spre tarile candidate care vor sa obtina
statutul de membru al UE.
 Acest cod cuprinde un numar de 5 criterii in functie de care grupul pentru
Codul de conduita, format din experti ai statelor membre, evalueaza daca o
masura este sau nu daunatoare.
Astfel, o masura poate fi evaluata pozitiv, ca fiind daunatoare, daca:
- sunt acordate avantaje fiscale numai nerezidentilor sau in legatura cu
tranzactiile efectuate cu nerezidentii;
- avantajele sunt izolate pe piata interna, astfel incat sa nu afecteze
baza nationala de impozitare;
- sunt acordate avantaje in lipsa oricarei activitati economice reale si a
unei prezente economice substantiale in statul membru care ofera aceste
avantaje;
- regulile pentru stabilirea profitului referitor la activitatile in cadrul
unui grup multinational de companii se indeparteaza de la principiile si regulile
convenite la nivelul OECD.
- masurile de impozitare sunt netransparente, inclusiv prin relaxarea
prevederilor legale la nivel administrativ, intr-un mod netransparent.
Legat de impozitarea veniturilor persoanelor trebuie tinut cont de faptul
ca acesta este un atribut al fiecarui stat membru, ceea ce presupune riscul
ineviabil al unor obstacole in calea liberei circulatii a fortei de munca, riscul
evaziunii fiscale, precum si riscul migrarii fortei de munca inalt calificate. Pentru
reducerea acestor riscuri trebuie concentrat efortul de coordonare fiscala pe trei
obiective majore:
- eliminarea obstacolelor fiscale din circulatia libera a fortei de munca
si a serviciilor pe care acestea le asigura (discriminarea fiscala si dubla
impozitare);
- evitarea evaziunii transfrontaliere;
- prevenirea competitiei daunatoare.
Din analiza veniturilor realizate pe ansamblul Uniunii Europene in anul
2004 se constata ca impozitele directe participau cu 66,6%, iar cele indirecte cu
33,4%. Dintre impozitele directe, cele mai mari ponderi le aveau impozitele pe
venit si pe profit (34,5% din totalul veniturilor) si contributiile la securitatea
sociala (28,6%), iar dintre impozitele indirecte - cele percepute pe bunuri si
servicii (30,9%).
Referitor la impozitele directe, prezentate ca o imagine de ansamblu la
nivelul Uniunii Europene, in anul 2004, acestea au de asemenea in jurul a 1250-
1300 de miliarde de euro, respectiv 19,3% din PIB-ul cumulat al statelor
membre, ponderea cea mai mare detinand-o impozitele pe veniturile personale
(11% din PIB) si impozitele pe veniturile din capital (6% din PIB), restul
impozitelor avand o pondere scazuta (2,3% din PIB).
Impozitele indirecte sunt suportate in general de consumatorul final prin
intermediul preturilor si al tarifelor. Cele mai cunoscute sunt: taxa pe valoarea
adaugata (TVA), accizele, taxele vamale, impozitul pe spectacole etc.
O importanta foarte mare o au cele doua tipuri de impozite indirecte, TVA-
ul si accizele, acestea au o serie de elemente caracteristice comune ce impun
131b12b armonizarea fiscala respectiv:
1. Ambele sunt incluse in preturile de vanzare ale produselor si serviciilor
si sunt suportate in final de catre consumatori. Obligatia de plata fata de buget
pentru aceste impozite ia nastere odata cu efectuarea tranzactiilor comerciale.
2. Aceste impozite sunt aplicate asupra produselor si serviciilor in tara in
care acestea sunt consumate si sunt varsate ca venituri la bugetul tarii
respective. In cazul produselor si serviciilor importate sau exportate,
formalitatile de trecere a frontierei sunt esentiale pentru urmarirea si incasarea
impozitelor indirecte.
3. Baza de impozitare poate fi mai larga sau mai ingusta in functie de
gradul de cuprindere a produselor si serviciilor sau poate include diferite stadii in
miscarea produselor de la producator la consumator, impozitele fiind aplicate
intr-un singur stadiu sau in mai multe.
4. Impozitele fiscale sunt aplicate, de regula, asupra valorii monetare a
produselor si serviciilor cumparate.
Avantajele impozitelor indirecte:
- sunt mai putin vulnerabile la efectele concurentei fiscale;
- administrarea lor este mai simpla;
- relative neutre din punctul de vedere al impactului asupra deciziilor
de economisire, investire;
Dezavantajele impozitelor indirecte:
- caracter regresiv;
- impact inflationist.
In procesul coordonarii politicilor fiscale in vederea adaptarii sistemului
fiscal regulilor Uniunii Europene se impune armonizarea mult mai accentuata a
impozitelor indirecte care sunt impozite pe consum.
Dat fiind faptul ca taxa pe valorea adaugata este neutra din punct de
vedere al gradului de integrare verticala a producatorilor, permite dezvoltarea
acestei probleme, acest tip de impozit indirect mai prezinta si alte avantaje:
 1. Este un impozit care stimuleaza conformarea, datorita dreptului de
deducere trebuie justificat, fiecare firma are interesul sa obtina de la furnizori
facturi certificand plata TVA pana la stadiul respectiv.
2. Este o sursa de venit foarte robusta si stabilita, ceea ce explica si
utilizarea TVA drept una din sursele de finantare a bugetului comunitar;
3. TVA este cea mai ,,eficienta" taxa din punctul de vedere al raportului
dintre colectare si cheltuielile administrative. Fiecare punct procentual din
majorare a TVA genereaza venituri suplimentare echivalente cu 0,4% din PIB.
Principalele momente ale armonizarii TVA in Uniunea Europeana sunt:
- introducerea TVA in toate statele membre (pana in anul 1970);
- uniformizarea bazei de impozitare pentru TVA (incepand cu anul
1977) si cotele de TVA (procentuale);
- trecerea la un sistem tranzitoriu pentru TVA, o data cu realizarea
pietei unice si desfiintarea frontierelor vamale (1 ianuarie 1993);
- simplificarea sistemului TVA si cooperarea statelor membre pentru
reducerea fraudei fiscale.
Introducerea TVA in toate statele membre, eforturile de armonizare a sistemului
au vizat doua aspecte principale:
1. Uniformizarea bazei de impunere (categorii de bunuri si servicii supuse
impunerii), care a fost incheiata in linii mari odata cu adoptarea celei de a VI-a
Directiva TVA;
2. Armonizarea ratelor de impunere: au fost considerate necesare pentru a
contracara distorsiunile pe care diferentele mari de rate le pot induce in
structura comertului intra-comunitar.
Uniformizarea bazei de impozitare a TVA-ului este necesara avand in vedere
obligatia statelor membre ale Uniunii Europene de a contribui la bugetul uniunii
cu o parte din impozitul incasat, ceea ce presupune aplicarea cotei de TVA la
aceleasi tranzactii.
In interiorul UE exista diferente semnificative in ceea ce priveste cotele de
impunere, acestea osciland de la 15% (Luxemburg) la 25% (Danemarca si
Suedia).
Un sistem de TVA cu cota unica este mai eficient, iar costurile administrarii lui
sunt mai reduse, un sistem TVA cu mai multe cote, ofera o anumita protectie
consumatorilor cu venituri modeste.
Odata cu trecerea la piata unica, ceea ce presupune desfiintarea controlului la
circulatia produselor si serviciilor intre statele componete ale UE, se impun
cautarea unor solutii de a renunta la frontierele fiscale in cazul TVA. Acestea se
poate realiza prin doua moduri:
a) fie prin trecerea la principiul originii in materie de TVA si adoptarea unui
mecanism de corectare (decontare) pentru evitarea realocarilor importante de
TVA intre bugetele diferitelor state membre.
b) fie prin mentinerea principiului destinatiei cu renuntarea la controlul fiscal la
frontierele intre statele membre.
La data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana (1 ianuarie 2007), a intrat in
vigoare legea armonizata privind taxa pe valoarea adaugata (TVA), care a
reprezentat transpunerea in legislatia nationala a acqius-ului comunitar in
domeniu, respectiv a Directivelor a VI-a, a VIII-a si a XIII-a ale CEE.
Principalele aspecte ale legii armonizate se refera la:
1. Includerea in legislatia nationala a regimului tranzitoriu in domeniul
TVA, care se aplica numai in relatia cu statele membre ale UE.
2. Transpunerea Directivelor a VIII-a si a XIII-a ale CEE, care stabilesc
procedura de restituire a TVA-ului pentru achizitiile efectuate in Romania de
persoane impozabile din strainatate, stabilite atat in statele membre ale UE
(Directiva a VIII-a), cat si in tari terte (Directiva a XIII-a).
3. Eliminarea unor scutiri de TVA care nu sunt permise de Directiva a VI-a
a CEE si introducerea altor scutiri de TVA, prevazute inca in legislatia nationala.
4. Introducerea in legislatia nationala a altor prevederi, cum sunt:
- ajustarea dreptului de deducere a TVA;
- introducerea regimului special pentru producatorii agricoli,
concomitent cu eliminarea scutirii de TVA pentru aceasta activitate;
- introducerea regimurilor speciale pentru: agentiile de turism, bunurile
second hand, obiectivele de arta, de colectie sau de antichitati, aurul pentru
investitii, bunurile vandute in sistem amanet si consignatie.
Sfera de aplicabilitate:
1) Persoane impozabile
- introducerea notiunii de persoana impozabila, care nu era prevazuta
in legislatia romana privind TVA (conform art. 4 din Directiva 77/388/CEE);
- introducerea unor noi entitati in cadrul ,,persoanelor impozabile",
care ar fi organizatii sindicale, organizatii nonguvernamentale, politice,
religioase, profesiuni liberale sau persoane care desfasoara activitati
independente pe baza liberei initiative.
2) Activitati impozabile
Includerea unor noi activitati care inainte erau scutite de plata TVA:
- activitati intreprinse de agentii economici autorizatii in zone libere;
- furnizarea de uniforme scolare si prescolare, articole de
imbracaminte si incaltaminte pentru copii in varsta de pana la un an;
- activitati de taxi intreprinse de persoane ce desfasoara activitatii
independente pe baza liberei initiative;
- importul de bunuri efectuat de institutiile publice, direct sau prin
comisionari, finantate din imprumuturi contractate de pe piata externa cu
garantie de stat;
- importul de materii prime destinat procesarii in vederea exportului,
intr-o perioada de 45 de zile de la data importului.
Tabelul nr. 4.1.1. Cotele TVA aplicate in statele membre ale Uniunii
Europene
 -%-
Rata
Rata Rata
State membre super
redusa standard
redusa
1. Belgia - 6 21
2. Cehia - 5 19
3. Danemarca - - 25
4. Germania - 7 19
5. Estonia - 5 18
6. Grecia 4,5 9 19
7. Spania 4 7 16
8. Franta 2,1 5,5 19,6
9. Irlanda 4,8 13,5 21
10. Italia 4 10 20
11. Cipru - 5/8 15
12. Letonia - 5 18
13. Lituania - 5/9 18
14. Luxemburg 3 6 15
15. Ungaria - 5 20
16. Malta - 5 18
17. Olanda - 6 19
18. Austria - 10 20
19. Polonia 3 7 22
20. Portugalia - 5/12 21
21. Slovenia - 8,5 20
22. Slovacia - 10 19
23. Finlanda - 8/17 22
24. Suedia 6/12 25 6/12
25. Marea Britanie 5 17,5 5
26. Romania - 9 19
-
-
27. Bulgaria - 7 20
Sursa: http://www.worldwide-tax.com
Principiul care sta la baza aplicarii accizelor este ca acestea se aplica in
tara in care are loc consumul. Armonizarea in cazul acestui tip de impozit
vizeaza, in primul rand, produsele care poarta accize in statele membre ale UE,
urmarindu-se o uniformizare a definirii produselor, unitatilor de masura si a
exceptiilor, dar si in ceea ce priveste marirea cotelor de impozitare.
Diferentele mari intre cotele de accizare de la un stat la altul, explicate fie
de politicile de descurajare a consumului (in cazul cotelor mari), fie prin
importanta sectorului agricol (in cazul cotelor mici), distorsioneaza competitia si
constituie un stimulent pentru frauda fiscala (contrabanda cu tigari si bauturi
alcoolice etc.)
Un alt segment vizat de armonizare este adoptarea unor reguli uniforme
pentru evidenta stricta a circulatiei si depozitarii produselor purtatoare de
accize.
Principalele categorii de produse definite de Uniunea Europeana,
purtatoare de accize sunt: produsele din tutun, produsele petroliere si bauturile
alcoolice. In cadrul acestora identificam:
- produse din tutun: tigaretele, tigarile, tutunul pentru rasucit, tutunul
pentru mestecat, alte tipuri de tutun pentru fumat;
- produse petroliere: benzina fara plumb, benzina cu plumb, gazele de
sonda, pacura, gazul lichefiat, methana, kerosenul (banzina pentru avion);
- bauturi alcoolice: berea, vinul, bauturile spirtoase, produsele
intermediare.
In cazul armonizarii regulilor pentru miscarea produselor purtatoare de
accize, in conditiile suspendarii platii accizelor pana in momentul eliberarii
produselor pentru consumul final trebuie adoptate regulile UE pentru urmarirea
miscarii produselor, reguli stricte care se refera la:
1. Existenta unui sistem de antrepozite fiscale, in legatura unele cu altele,
care sa fie autorizate pentru stocarea si miscarea produselor in regim suspensiv
de plata a accizelor;
2. Obligatia antrepozitelor de a tine evidenta stocurilor;
3. Administrarea antrepozitelor fiscale de catre administratori autorizati
de catre autoritatea nationala fiscala, acestia fiind responsabili pentru plata
accizelor la livrarea catre consumatorul final; acestora li se percep garantii
financiare.
4. Existenta unor documente specifice care insotesc produsele in regim
suspensiv.
Taxele vamale au o importanta mai redusa in contextul UE, deoarece a fost
adoptat principiul potrivit caruia bunurile importante din afara spatiului UE vor fi
taxate intr-unul din statele membre, o singura data, ulterior acestea circuland
liber in celelalte state ale pietei unice europene.
Bunurile provenind dintr-un stat membru al UE nu vor mai putea fi
considerate importuri taxabile, asigurandu-se libera circulatie a acestora in
spatiul UE.
Taxele vamale reprezinta venit propriu traditional la bugetul Uniunii
Europene. Acesta este urmarit si incasat de catre fiecare stat membru in contul
UE. Colectarea acestor venituri necesita resurse umane si materiale importante,
statele membre au dreptul sa retina o cota de 25% din incasari pentru
acoperirea cheltuielilor respective.
Desi s-au facut progrese importante pe linia armonizarii atat in tara
noastra, cat si in celelalte tari, diferentele se mentin atat in ceea ce priveste
PIB/loc ca nivel de dezvoltare, cat si in ceea ce priveste sistemul de impozite si
taxe.
Impozitele pe bunuri si servicii si-au diminuat ponderea in tarile membre
ale Uniunii Europene (in perioada 1995-2004), de la 38,2% in anul 1995 la 31%
in anul 2000, stabilindu-se la acest nivel pana in anul 2004.
In anul 2004 impozitele indirecte la nivelul Uniunii Europene au fost de
13,8% din PIB-ul cumulat al statelor membre ale UE. Ponderea cea mai mare in
randul acestora a avut-o taxa pe valoarea adaugata (TVA), cu 6,9% din PIB-ul
pecizat anterior (respectiv 50% din volumul total al impozitelor indirecte),
urmata de accize cu 3,5% din PIB, restul impozitelor indirecte (in totalitatea lor),
reprezentand doar 3,4% din PIB.
4.2. Repartizarea sarcinii fiscale la nivelul Uniunii
Europene
Sarcina fiscala in Uniunea Europeana, definita ca raport intre veniturile
bugetare din impozite si PIB este relativ ridicata. In 2004 era 39,3% din PIB
ponderat, mai mare cu aproape 14% decat SUA si Japonia. Diferenta fata de SUA
nu s-a redus, pentru ca, potrivit statisticilor OECD, SUA si-a redus masiv
impozitele in ultimii 5 ani. Datele disponibile pana in 2003 despre Japonia,
sugereaza ca si aceasta tara si-a redus povara fiscala in aceasta perioada, intr-o
masura usor redusa comparativ cu Uniunea Europeana.
Inainte de extinderea Uniunii Europene din anul 2004 exista o mare
varietate a ratelor de impozitare, care se apropiau de 50% in tarile nordice si
Belgia, sau care erau mai scazute in tari ca Irlanda, Spania, Marea Britanie si
Grecia. In EU 15, diferenta dintre nivelul cel mai inalt (Suedia) si cel mai redus
(Irlanda) ajungea la 21 de puncte procentuale.
Dupa extinderea din anul 2004, cele 10 noi state membre au condus la o
diversitate crescuta: 2 noi state, Lituania si Letonia, au presiunea fiscala chiar
mai redusa decat a Irlandei. In cele mai multe cazuri, noile state aveau rate de
impozitare mai reduse, ceea ce a condus la scaderea mediei la nivelul Uniunii:
39,% in 2004, in timp ce media noilor 10 state era de 34,5%.
Exista diferente substantiale nu numai intre EU 15 si noile state, ci chiar
intre noile state membre. Se disting doua grupuri de tari: Slovenia (39,7%) si
Ungaria (39,1%), ce au un nivel apropiat de media EU 15 (40,3%) si alt grup, al
celorlalte tari, cu nivele substantial reduse: pornind de la Cehia (36,6%), pana la
Lituania (28,4%).
Noile state membre au o structura diferita comparativ cu tarile EU 15,
inregistrand o pondere considerabil mai mica a impozitelor directe in totalul
veniturilor fiscale.
In 2004 diferenta dintre media EU 15 si cea a statelor noi era de
aproximativ 10 puncte procentuale (de la 36% la 25,7%), cu exceptia Maltei,
toate noile state se situau sub media EU 15.
Impozitele directe aveau cea mai mica pondere in totalul veniturilor
fiscale in Slovenia (19,8%), Polonia (24,1%), Ungaria (24,2%). Unul dinte
motivele acestei diferente se gaseste in nivelul mai redus al ratelor de
impozitare existente in noile 10 state, privitoare la impozitul pe profitul
companiilor si impozitul pe venitul personal.
Tabelul nr. 4.2.1. Veniturile fiscale din statele membre ale Uniunii
Europene ca pondere in PIB in perioada 2004 -2006
Tari 2004 2005 2006
1. Austria 48,9 48,2 47,8
2. Belgia 49,1 49,9 49,1
3. Bulgaria 42,0 41,6 40,3
4. Cipru 38,8 41,2 42,7
5. Danemarca 56,2
57,3 57,8

6. Estonia 36,6
35,9 35,4

7. Finlanda 52,5
52,3 53,0

8. Franta 49,6 50,7 50,8

9. Germania 43,5 43,
43,3
8
10. Grecia 38,2 38,0 39,5
11. Irlanda 37,1
35,2 35,4

12. Italia 44,2 44,0 45,6

13. Letonia 37,0
34,7 35,2

14. Lituania 31,8 33,1 33,4

 15. Luxemburg 39,7
41,3 41,7

16. Malta 41,0 42,0 41,6

17. Polonia 40,1
36,9 39,0

18. Portugalia 43,1 41,7 42,5

19. Marea 41,9
40,0 41,2
Britanie
20. Cehia 42,2 41,3 40,7
21. Romania 31,3 32,2 33,2
22. Slovacia 35,6 35,6 33,9
23. Slovenia 44,2 44,5 44,1
24. Spania 38,5 39,4 40,4
25. Suedia 57,5 58,7 57,9
26. Olanda 46,7
44,3 44,9

27. Ungaria 42,4 42,1 42,6

Sursa: Eurostat; DOC_TAXATION.indd (Taxatino trends in the European Union)

Ponderea redusa a impozitelor directe in noile state este contracarata de

ponderi mai ridicate ale contributiilor sociale. Diferentele dintre EU 15 si tarile
noi, privitoare la contributiile sociale, se diminuasera in ultimii ani, dar au
crescut in 2004. In grupul noilor state, cele mai mari ponderi ale contributiilor
sociale inregistreaza Cehia, Polonia si Slovacia. Cele mai ridicate ponderi in cazul
impozitelor indirecte le are Malta si Cipru.
Si intre vechile tari europene exista diferente notabile, tarile nordice au
ponderi ridicate ale impozitelor directe, in timp ce in unele tari sudice (in special
Portugalia si Grecia) predominante sunt impozitele indirecte.
In Danemarca, si intr-o mai mica masura in Marea Britanie si Irlanda,
ponderea contributiilor sociale sunt scazute comparativ cu media EU 15.
Ponderea impozitelor directe in Danemarca este cea mai mare din Uniunea
Europeana. Germania detine cea mai mare pondere a contributiilor sociale, dar
si cea mai mica in domeniul impozitelor directe.
In Uniunea Europeana, veniturile fiscale obtinute din impozitarea muncii,
de cele mai multe ori retinute la sursa, reprezinta sursa predominanta pentru
bugetul statului, in majoritatea tarilor membre. Impozitele asupra muncii
contribuie in proportie de 50% la formarea veniturilor fiscale.
Rata efectiva a impozitului pe salarii se situa in medie la 36,5% (media la
nivelul UE 25 pentru anul 2004) din salariul brut, 70% din aceasta reprezentand
costuri non-salariale (contributii la protectia sociala si alte contributii) si 30%
reprezentand impozit pe veniturile personale. Aceasta rata se situa semnificativ
sub medie in Malta, Irlanda si Marea Britanie si intr-o mica masura in Spania si
Portugalia. Cele mai mari rate se intalnesc in Suedia, Belgia, Franta, Finlanda,
Danemarca si Italia.
Rata efectiva a impozitului pe capital atingea 29,7% (media la nivelul EU
25 pentru anul 2003), din excedentul brut de exploatare al economiei. In cadrul
UE nivelul cel mai scazut al acestei rate se intalneste in Lituania, Letonia,
Estonia, urmate de Grecia, in timp ce peste medie se situeaza Germania si
Portugalia.

Tabelul nr. 4.2.2. Rata impozitului pe profit in statele membre ale UE

-%-

Tari 2004 2005 2006 2007

1. Austria 34,0 25,0 25,0 25,0
2. Belgia 34,0 34,0 34,0 34,0
3. Bulgaria 20,0 15,0 15,0 10,0
4. Cipru 15,0 10,0 10,0 10,0
5. Danemarca 30,0 28,0 28,0 28,0
6. Estonia 26,0 24,0 23,0 22,0
7. Finlanda 29,0 26,0 26,0 26,0
8. Franta 35,4 35,0 34,4 34,4
9. Germania 38,3 38,7 38,7 38,7
10. Grecia 35,0 32,0 29,0 25,0
11. Irlanda 12,5 12,5 12,5 12,5
12. Italia 37,3 37,3 37,3 37,3
13. Letonia 15,0 15,0 15,0 15,0
14. Lituania 15,0 15,0 19,0 18,0
15. Luxemburg 30,4 30,4 29,6 29,6
16. Malta 35,0 35,0 35,0 35,0
17. Polonia 19,0 19,0 19,0 19,0
18. Portugalia 27,5 27,5 27,5 26,5
 19. Marea Britanie 30,0 30,0 30,0 30,0
20. Cehia 28,0 26,0 24,0 24,0
21. Romania 25,0 16,0 16,0 16,0
22. Slovacia 19,0 19,0 19,0 19,0
23. Slovenia 25,0 25,0 25,0 23,0
24. Spania 35,0 35,0 35,0 32,5
25. Suedia 28,0 28,0 28,0 28,0
26. Olanda 34,5 31,5 29,6 25,5
27. Ungaria 17,6 17,5 17,5 18,6
EU 27 27,1 25,5 25,3 24,5
EU 25 27,4 26,3 26,0 25,5
Sursa: Eurostat; DOC_TAXATION.indd (Taxatino trends in the European Union)
Taxele pentru consum ating 19,7% (media la nivelul EU 25 pentru anul
2004), din pretul platit de consumatori. Eforturile de uniformizare a regulilor de
aplicare a TVA in cadrul Uniunii Europene fac ca diferentele intre statele membre
sa fie oarecum aplanizate. Exista diferente datorate, pe de o parte, practicarii de
rate TVA normale si reduse, si pe de alta parte, deosebirile in ceea ce priveste
practicare accizelor.
In Uniunea Europena, sub medie se situeaza impozitele pe consum in
Estonia, Olanda, Malta si peste medie in Luxemburg, Finlanda, Suedia, dar cel
mai ridicat nivel in UE al acestor impozite se inregistreaza in Germania.
4.3. Contributia Romaniei la bugetul Uniunii Europene
De la data aderarii la Uniunea Europeana, Romania participa de drept si
de fapt la procesul bugetar comunitar in ansamblul sau, respectiv atat in
mecanismul sau de luare a deciziilor pe parcursul desfasurarii procesului
bugetar comunitar la nivelul fiecarui an bugetar (de elaborare, aprobare,
executie si control al bugetului), cat si la cel de stabilire si/sau schimbare a
cadrului general legal de baza prevazut de Tratatul Uniunii Europene si de
Regulamentele comunitare din domeniul bugetar.
Romania participa in procesul decizional din domeniul bugetului
comunitar la nivelul grupurilor de lucru/comitetelor care se desfasoara la nivelul
consiliului UE, incluzand ECOFIN-Bugetar, la nivelul Comisiei Europene, precum
si la nivelul Parlamentului European prin europarlamentarii alesi prin votul direct
al populatiei.
Resursele proprii necesare finantarii bugetului general comunitar pe anul
2008 reprezinta 0,95% din totalul venitului national brut (VNB) comunitar,
situandu-se astfel sub plafonul maxim de 1,29% din totalul venitului national
brut, calculat conform metodei prevazute la art. 3 aliniatul (1) din Decizia nr.
2000/597/EC, EURATOM a Consiliului din 29 septembrie 2000 privind sistemul de
resurse proprii al Comunitatilor Europene.
Elementele care compun contributia statelor membre la sistemul
resurselor proprii comunitare prezinta caracteristici diferite:
- resursele proprii traditionale sunt venituri fiscale care apartin de
drept Uniunii Europene, fiind incasate de catre administratiile nationale si
incasate direct la bugetul Comunitatii Europene, dupa retinerea unei cote de
25% corespunzatoare cheltuielilor cu colectarea.
- resursa bazata pe taxa pe valoarea adaugata, este o contributie
bugetara calculata prin aplicarea unei "cote uniforme" la o baza a TVA, evaluata
in mod uniform pentru toate statele membre, conform prevederilor
regulamentului Comunitar.
- corectia/rabatul acordat Marii Britanii este o derogare obtinuta de
Marea Britanie acoperind 2/3 din dezechilibrul bugetar constatat intre
varsamintele veniturilor efectuate de Marea Britanie si cheltuielile Comunitatii
referitoare la teritoriul balcanic si este luata in sarcina de catre alte state
membre corespunzator unui pro-cote aplicate venitului national brut, national ca
parte a venitului national brut comunitar.
- resursa bazata pe venitul national brut este o contributie bugetara
care constituie resursa de echilibru a bugetului comunitar, reprezentand
aproximativ 75% din totalul resurselor proprii.
Contributia estimata a Romaniei pentru anul 2007 se ridica la suma de
3.977,0 milioane lei ceea ce reprezinta circa 1,02% din totalul resurselor proprii
din bugetul comunitar si circa 1,02 din produsul intern brut al Romaniei (PIB).
Pentru anul 2008 contributia estimata a Romaniei se ridica la suma de
4.239,0 milioane lei, ceea ce reprezinta circa 1,13% din totalul resurselor proprii
din bugetul comunitar si circa 0,96% din PIB al Romaniei.
In tabelul urmator este prezentata in (euro si lei) estimarea contributiilor
Romaniei la sistemul comunitar al resurselor proprii pentru anii 2007, 2008.
Tabelul nr. 4.3.1. Contributia Romaniei la bugetul Uniunii Europene
Contributia Romaniei la bugetul Uniunii Europene pe anii 2007-2008

Contributia Romaniei la bugetul U.E - milioane - euro 1.175,4 1.363,3

Contributia Romaniei la bugetul U.E - milioane - lei 3.977,0 4239,0

Contributia Romaniei la bugetul U.E - % in PIB

1,02 0,96
 Sursa: Raport privind situatia macroeconomica a Romaniei

4.4. Analiza evolutiei gradului de fiscalitate in

Romania. Comparatii internationale
Masurile de politica fiscala promovate de autoritatile fiscale din tara
noastra, in perioada 2000-2007, alaturi de alti factori, printre care calitatea
gestionarii creantelor fiscale ale statului si gradul de conformare voluntara la
impozit, au influentat volumul si structura incasarilor fiscale, precum si
presiunea exercitata de acestea.
In tabelul de mai jos este prezentata evolutia nivelului produsului intern
brut si a veniturilor fiscale ale Romaniei precum si a gradului de fiscalitate, in
perioada 2000-2007.
Tabelul nr. 4.4.1. Evolutia gradului de fiscalitate in Romania,
in perioada 2000-2007
Grad de
Produsul fiscalitate
Anul Venituri fiscale
intern brut generala
(%)
2000 80.377,3 23.504,8 29,3
2001 116.768,7 32.669,9 28,0
2002 151.475,1 41.816,6 27,6
2003 190.335,4 53.248,2 28,0
2004 238.791,4 66.678,3 27,9
2005 288.176,1 87.629,4 30,4
2006 344.535,5 106.885,1 31,0
2007 404.708,8 127.108,2 31,4

Sursa: Iulian Vacarel "Politici fiscale si bugetare"

www. fmi.ro

In perioada 2000-2004, gradul de fiscalitate generala, calculat cu luarea

in considerare a tuturor impozitelor, taxelor si contributiilor incasate de
autoritatiile publice centrale si locale, a inregistrat o tendinta de scadere, de la
29,3% in anul 2000 la 27,9% in 2004. In perioada 2005-2007, gradul de
fiscalitate a inregistrat o crestere de la 30,4% in 2005 ajungandu-se la 31,4% in
2007.
Evolutia gradului de fiscalitate este determinata si de evolutia gradului de
colectare a prelevarilor obligatorii, in stransa legatura cu conformarea voluntara
a contributiilor la plata acestor