Lacrimile

de Lucian Blaga

Cnd izgonit din cuibul veniciei

ntiul om

trecea uimit i-ngndurat pe codri ori pe cmpuri,

l chinuiau mustrndu-l

lumina, zarea, norii i din orice floare

l sgeta c-o amintire paradisul

i omul cel dinti, pribeagul, nu tia s plng.

Odat istovit de-albastrul prea senin

al primverii,

cu suflet de copil ntiul om

czu cu faa-n pulberea pmntului:

Stpne, ia-mi vederea,

ori dac-i st-n putin mpienjenete-mi ochii

c-un giulgiu,

s nu mai vd

nici flori, nici cer, nici zmbetele Evei i nici nori,

cci vezi lumina lor m doare.

i-atuncea Milostivul ntr-o clip de-ndurare

i dete lacrimile.